Contractul de vanzare-cumparare

          Procurarea de bunuri a reprezentat, reprezinta si va fi  o necesitate permanenta.Nevoia de a avea in proprietate anumite bunuri, mai ales cele care se pot folosi fara a fi consummate, a facut ca proprietatea sa treaca de la o persoana la alta, mai intai prin schimb, apoi, dupa aparitia monedei, prin vinzare-cumparare.

          Frecventa acestui contract in viata de zi cu zi ca si importanta lui, explica de ce el reprezinta o figura centrala si in reglementarea din Codul civil.

Trasaturile  esentiale si distinctive ale contractului de vanzare-cumparare

           Definitia si caracterele generale ale contractului

1.    Definitie.In termenii articolului 1294 Cod civil vanzarea-cumpararea este o conventie prin care doua  parti se obliga iutre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si  aceasta a plati celui dintai pretul lui.

Va trebui deci sa definim vanzarea-cumpararea ca find acel contract prin care o persoana numita vanzator transmite dreptul de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri, ori un alt drept, celeilate parti, numita cumparator, in  schimbul unei sume de bani numita pret.

2. Caractere juridice

In mod traditional se admite ca vanzarea-cumpararea are urmatoarele caractere: sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate. Dintre acestea unele sunt esentiale in sensul ca in lipsa lor se schimba chiar natura contractului, iar altele sunt supletive.I. Caractere esentiale.

a.   Caracterul sinalagmatic

b. Un contract cu titlu  oneros.

c.   Contract transtatlv de proprietate.

II.  Caractere supletive.

Acestea sunt caractere care sunt specifice contractului de vanzare­cumparare, fara a fi de esenta acestui contract.

a. Caracterul comutativ.

b.  Contract consensual. Vanzarea-cumpararea face parte din categonia contractelor care se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi   nevoie de alte formalitati.

Principiul consensualismului sufera in ultimul timp o serie de limitari legale  bazate fie pe interesul ocrotirii partilor contractului, fie pe interesul mai larg al statului de a controla anumite operatiuni juridice. In astfel de situatii contractul nu  mai este valabil incheiat prin simplul acord de vointe, ci este necesara si indeplinirea unor conditii de forma.

    Delimitarea contractului de vanzare-cumparare de alte contracte.

1. Vanzarea si alte contracte translative de proprietate.

a. Vanzarea si schimbul. Vanzarea-cumpararea se deosebeste de schimb , in principal prin faptul ca la schimb echivalentul bunului transmis  este un alt bun si nu o suma de bani.

b. Vanzarea si renta viagera. La aceste contracte prestatia dobanditorului bunului consta intr-o suma de bani.Ceea ce particularizeaza renta viagera in raport cu vanzarea-cumpararea este caracterul aleatoriu al primului contract amintit. Spre deosebire de vanzare-cumparare, care este un contract comutativ, la care intinderea drepturilor si obligatiilor este cunuscuta ab initio , renta viagera are un caracter aleatoriu, care se manifesta prin faptul ca intinderea obligatiilor debirentierului nu este cunoscuta de la inceput, ea depinzand de durata de viata a credirentierului si astfel sansele de castig si respectiv de pierdere pentru parti  depind de un element aleatoriu.

B.  Vanzarea si contractele netranslative de proprietate

a. Vanzarea si antrepriza. Contractul de antrepriza se delimiteaza cu dificultate de contractul de vanzare-cumparare numai atunci cand acesta se refera la un lucru viitor. In acest caz se pune problema daca suntem in prezenta unei vanzari-cumparari avand ca obiect un bun viitor sau suntem in prezenta unui contract de antrepriza in care antreprenorul s-a obligat sa procure si materialele necesare executarii lucrarii. In rezolvarea acestei reale dificultati, in doctrina noastra s-a propus a se tine cont, dupa intentia partilor, daca procurarea materialului reprezinta obligatia principala in raport de valoarea muncii depuse, sau daca, dimpotriva, munca reprezinta prestatia principala, in raport de aceasta procurarea materialelor avand doar un caracter accesoriu. S-a spus ca in primul caz suntem in prezenta unui contract de vanzare-cumparare, pe cand in al doilea caz avem un contract de antrepriza. Aplicat fara o analiza profunda acest criteriu poate deforma uneori realitatatea pentru ca importanta muncii uneori nu se reflecta in evaluarea baneasca pe care o efectueaza partile. De aceea acest criteriu a fost completat in sensul ca munca realizata pentru nevoile particulare, dupa indicatiile particulare ale unui client releva un contract de antrepriza, in timp ce fabricarea unor produse standardizate, adaptate nevoilor tuturor este de resortul vanzarii.

            b.         Vanzarea si locatiunea. Contractul de locatiune se aseamana si el  cu vanzarea-cumpararea unui anumit bun. Spre deosebire de vanzare-cumparare, prin care se transmite un drept real asupra bunului respectiv in schimbul unei sume de bani, prin contractul de  locatiune se transmite doar dreptul de folosinta asupra unui bun, tot in schimbul unei sume de bani, numita chirie. Contractul de inchiriere avand ca obiect doar folosinta unui bun, se delimiteaza cu usurinta de contractul de vanzare-cumparare.

Sectiunea a II-a Elenentele constitutive ale contractului de vanzare­-cuparare

 Elementele subiective      Consimtamantul

Ca orice alt contract, vanzarea-cumpararea se realizeaza prin intalnirea vointelor, liber exprimate, ale partilor. Nimeni nu este obligat sa vanda si mai ales sa cumpere, astfel incat nu poate exista abuz de drept sub acest aspect. Totusi, daca principiul ca nimeni nu este obligat sa cumpere se aplica fara exceptii, regula ca nimeni nu  este obligat sa vanda sufera unele derogari.

       a. Consimtamantul direct. Exprimarea consimtamantului trebuie sa fie, pe de o parte, opera vanzatorului, adica a titularului dreptului de proprietate sau a altui bun ce poate fi transmis print-un astfel de contract, si pe de alta parte a vanzatorului. Consimtamantul se exprima de regula direct de persoanele implicate in contract.

b.Consimtamantul prin reprezentant. Nimic  nu se opune ca acest contract, ca si multe altele, sa fie incheiat prin reprezentant. Astfel, atat vanzàtorul cat si cumparatorul pot incheia actul printr-un mandatar cu procura speciala. Persoana care nu  are capacitate de exercitiu incheie contractul tot printr-un reprezentatnt, dar de data aceasta nu printr-unul conventional, ci prin reprezentantul sau legal. Minorul cu capacitate de exercitiu restransa incheie personal contractul, dar trebuie asistat de ocrotitorul sau legal.

        Momentul consimtamantului. Antecontractele

Consimtamantul asupra tuturor chestiunilor ce tin de nasterea valabila a contractului este, de multe ori, imediat si definitive, la fel  ca si transferul proprietatii. Sunt insa si situatii, in ultima vreme tot mai frecvente, cand contractul este precedat de anumite acte preparatorii, dintre care cele mai cunoscute sunt promisiunea unilaterala de a vinde, promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare si pactul de preferinta Aceste acte juridice sunt ele insele contracte, insa nu au valoarea unui contract de vanzare-cumparare, ci doar il pregateste. Din acest motiv ele sunt cunoscute si sub denumirea de antecontracte.

1.Promisiunea unilaterala de vanzare.

      Notiune. Este un contract unilateral prin care proprietarul unui bun (promitent) se angajeaza fata de un cumparator potential (benficiar), sa-i vanda bunul sau, in conditii determinate, in cazul in care beneficiarul isi mamfesta optiunea in acest sens intr-un interval de timp determinat.

Continut. Promisiunea este un contract, deoarece se realizeaza prin  acordul ambelor parti mentionate, dar este un contract unilateral deoarece beneficiarul nu-si asuma obligatia de a cumpara. Obligatii se nasc doar in sarcina promitentului. Acesta singur se obliga, el este definitiv angajat si nu-si poate retracta oferta in tot intervalul de timp convenit. Din acest motiv promitentul trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a vinde in momentul in care se realizeaza promisiunea de vanzare-cumparare.

Elemente necesare. Pentru a putea produce efectele urmarite, promisiunea trebuie sa cuprinda, pe langa angajamentele partilor date   cu privire la bunul ce se promite pentru vanzare, si pretul la care ar urma sa se faca vanzarea-cumpararea. Atat bunul cat si pretul trebuie sa fie determinate sau determinabile. Pe langa aceste elemente, este necesar a se preciza si intervalul de timp in care beneficiarul are dreptul sa opteze pentru cumparare sau pentru respingerea ofertei.

      Forma. Promisiunea unilaterala de vanzare este un  contract consensual, ceea ce inseanma ca ea este valabila prin simplul acord de vointa.

Efecte. Prin promisiunea analizata se naste obligatia pentru promitent de a vinde, in viitor, bunul ce a format obiectul promisiunii, beneficiarului, daca acesta accepta promisiunea. Beneficiarul poate opta intre acceptarea sau neacceptarea ofertei.

Acceptarea promisiunii  transforma obligatia eventuala a promitentului de a incheia contractul, intr-o obligatie actuala.

Acceptarea promisiunii pentru a fi eficienta trebuie sa intervina in perioada convenita de parti. Daca acceptarea intervine dupa expirarea intervalului de timp convenit prin promisiune, vanzarea-cumpararea nu se mai realizcaza decat cu acordul promitentului vanzator.

2. Promisiunea sinalagmatica de vanzare-cumparare.

            Continut. Promisiunea bilaterala de vanzare reprezinta o conventie prin care una din parti (promitentul vanzator)  se obliga sa vanda, iar cealalta (promitentul cumparator), sa cumpere un anumit bun, la un pret determinat, contractul de vanzare-cumparare urmand a fi incheiat la o data ulterioara.

            Elemente necesare. Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare trebuie sa cuprinda pe langa consimtamantul partilor referitor la obligatia de a incheia in viitor contractul si alte elemente cum sunt bunul ce formeaza obiectul vanzarii, pretul la care urmeaza sa se faca vanzarea si termenul in care obligatia de perfectare a contractului trebuie indeplinita. Pe langa aceste elemente, conventia poate prevedea si clauze referitoare la predarea folosintei bunului, modalitati de plata a pretului, la daunele ce se vor plati in caz de neindeplinire a obligatiilor, etc.

             Conditii de valabilitate. Ca orice contract, sub aspectul conditiilor de fond promisiunea bilaterala de vinzare-cumparare trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate prevazute pentru aceasta categorie de acte juridice.

            Sub aspectul formei, conventia analizata are caracter consensual. Prin aceasta conventie partile nu transfera proprietatea ci doar se obliga sa faca acest lucru in viitor. De aceea apreciem ca ea nu trebuie incheiata in forma autentica nici atunci cand se refera la incheierea viitoare a unui contract de vanzare-cumparare referitor la un teren.

            Efecte intre  parti si in raport cu tertii. Din promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare se nasc obligatii reciproce si interdependente intre parti. Obligatia principala pe care si-o asuma fiecare parte este o obligatie de a face si anume cea  de a incheia in viitor contractul proiectat. Antecontractul analizat nu are ca efect transferul dreptului de proprietate nici chiar atunci cand contractul nu trebuie incheiat in forma autentica, deoarece partile nu vand si respectiv nu cumpara in momentul incheierii promisiunii, ci se obliga doar sa faca acest lucru in viitor .

            Neoperand un transfer al dreptului de proprietate, promitentul cumparator nu poate revendica bunul de la promitentul-vanzator inainte de perfectarea contractului. Daca bunul se afla inca in patrimonial promitentului-vanzator, se poate cere ca acesta sa-si respecte obligatia asumata prin antecontract, iar in caz de refuz, sa se pronunte o hotarare judecatoreasca ce tine loc de contract de vinzare-cumparare. O  astfel de posibilitate a fost acceptata de doctrina si practica judiciara, pornind de la dispozitiile art. 1073 si 1077 Cod civil.

            Daca bunul a fost instrainat unei terte persoane promitentul cumparator nu poate sa-l revendice  de la aceasta. Mai mult decat atat, promitentul cumparator nu poate cere nici anularea eventualului contract prin care bunul a fost instrainat tertei persoane, cu exceptia situatiei cand antecontractul este afectat de nulitate absoluta pentru cauza ilicita ca urmare a unei intelegeri frauduloase intre promitentul-vanzator si tert(fraus omnia corrumpit). Pentru situatia cand instrainarea facuta tertului nu poate fi anulata, promitentul vanzator poate fi obligat la plata de daune-interese pentru prejudicial creat ca urmare a neincheierii, din vina sa, a contractului.

3. Pactul de  preferinta. Este un  contract unilateral incheiat intre propnietarul unui bun si un beneficiar, prin care primul se obliga, pentru cazul cand va vinde bunul sau, sa dea preferinta beneficiarului pactului, daca p1ateste acelasi pret.

            Retractarea consimtamantului. Clauza de dezicere. Partile pot stipula, atat in contractul de vanzare-cumparare, cat si in promisiunea sinalagmatica de vanzare-cumparare, o clauza care sa permita uneia dintre ele, sau ambelor, sa renunte la vanzare, respectiv  la cumparare, in schimbul unei sume de bani. Beneficiarul clauzei de dezicere are dreptul de a-si retrage unilateral consimtamanul, desfiintand practic contractul. Desfiintarea  contractului isi are izvorul in acordul de vointa al partilor, chiar daca se face ca urmare a unei manifestari unilaterale de vointa ce intervine ulterior incheierii acestuia.

       Arvuna cu rol de dezicere. Arvuna  consta intr-o suma de bani remisa de cumparator vanzatorului odata cu incheierea contractului, fie ca semn al incheierii acestuia si garantarii executarii sale, fie pentru a a permite oricareia dintre partile contractante sa-si retraga ulterior consimtamantul dat la incheierea contractului.

Arvuna , in afara unor stipulatii exprese, are rol confirmatoriu, adica de confirmare a existentei unui contract, indeplinind totodata si functia de clauza penala intrucat prin intermediul ei se face o evaluare anticipata a daunelor-interese ce ar rezultaca urmare a neexecutarii obligatiilor din contract. 

            Forma consimtamantu1ui. Principiul consensualismului.

       Asa cum s-a aratat in legatura cu caracterele juridice ale acestui contract, vanzarea-cumpararea este dominata de regula consensualismului.Contractul este valabil  incheiat, in principiu, prin simplul accord de vointe al partilor, fara a fi nevoie ca acesta sa imbrace o anumita forma. . Desi in principiu vanzarea-cumpararea este un contract consensual, in cazul instrainarii anumitor bunuri, pentru a atrage atentia partilor asupra consecintelor deosebite ale actului incheiat, iar, uneori, si pentru ca statul sa aiba un anumit control asupra instrainarii unor bunuri, legea impune incheierea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica. Astfel, in situatia vanzarii-cumpararii de terenuri, indiferent daca este vorba de terenuri agricole sau neagricole, de terenuri din intravilan sau din extravilan, contractul trebuie incheiat, pentru a fi valabil, in forma autentica.

Desi, asa cum s-a aratat in cazul instrainarii constructiilor nu este nevoie de incheierea contractului in forma autentica, atunci cand  obiectul contractului il constituie atat terenul cat si constructia, contractul trebuie incheiat in forma autentica.

            Formalismul in scopul opozabilitatii fata de terti.Vanzarea imobiliara. Potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului funciar si proprietatii imobiliare vanzarea-cumpararea trebuie, pentru a fi opozabila tertilor, sa fie inscrisa in cartea funciara.

            c.         Obiectul consimtamantului. Elementele esentiale ale contractului, natura contractului, bunul si pretul, elementele subiective esentiale. Consimtamantul partilor trebuie exprimat in legatura cu toate elementele esentiale ale contractului, respectiv:     - natura contractului; - bunul; - pretul - alte elemente pe care partile le considera esentiale.

Principiul autonomiei de vointa si limitele sale.        

            Exprimarea consimtamantului partilor este guvernata de principiul autonomiei de vointa care in aceasta materie se manifesta in sensul ca fiecare vinde daca vrea si cui vrea, iar cumparatorul cumpara numai daca doreste.

Capacitatea partilor

Regula de principiu este stabilita de art 1306 Cod civil, in sensul ca "pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege". Aceasta inseamna ca regula este capacitatea de a vinde, iar exceptiile trebuie sa fie stabilite in mod expres de lege.

Capacitatea vanzatorului.

Oricine paste avea, in principiu, calitatea de vanzator.

Incapacitatea de a vinde reprezinta o interdictie de a vinde stabilita in considerarea persoanei respective.

Singura interdictie prevazuta de lege in acest sens este cea prevazuta de art 1307 Cod civ. Potrivit acestei

dispozitii ,,vanzarea nu se poate face intre soti".

Sanctiunea incalcarii dispozitiei din art 1307 Cod civ. este nulitatea relativa, fiind vorba de ocrotirea unui interes privat si nu a unuia general.

            Capacitatea cumpararorului.

Spre deosebire de vanzator, in cazul cumparatorului legis1atia este mai bogata in reglementari referitoare la incapacitati.

Astfel, potrivit art.1308 Cod civil:

                        a)  tutorii nu pot cumpara bunuri vandute de cei aflati sub tutela  lor(l308pct. 1)

b)   persoanele care administreaza bunurile statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, nu vor putea cumpara bunurile pe care ei le administreazä (1308 pct. 3)

c)   mandatarii imputemniciti a vinde un lucru, nu pot, in principiu, sa-l cumpere;( 1308 pct. 2)

d)  functionarii publici care au primit insarcinarea de a vinde bunuri ale statului sau ale unitatilor administrativ- teritoriale, nu pot cumpara aceste bunuri (1308 pct. 4).

De asemenenea, in raport de dispozitile art. 1309 Cod civ, judecatorii, procurorii sau avocatii, nu pot fi cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenta instantei in care isi desfasoara activitatea.

Elementele obiective ale contractului de vanzare- cumparare.

Contractul de vanzare find sinalagmatic si obiectul obligatiilor rezultate din contract este dublu, respectiv bunul si  pretul.

A.       Bunul.

       Bunul reprezinta motivul fundamental pentru care cumparatorul isi asuma obligatia de plata a pretului, cauza obligatiei acestuia.

Bunurile care pot forma azi obiect al contractului de vanzare sunt din ce in ce mai numeroase datorita diversificarii extraordinare a productiei. Se pot vinde si cumpara, cu putine exceptii, atat bunuri imobile cat si bunuri mobile, atat bunuri mobile corporale cat si incorporale.

Pentru a forma obiect al contractului de vanzare-cumparare, mai corect obiect al ob1igatiei vanzatorului, bunul trebuie sa existe sau sa poata exista in viitor, sa fie determinat sau determinabil, sa fie in circuitul civil si sa apartina vanzatorului.

            B.Pretul        

             Pretul reprezinta un element esential al contractului de vanzare­-cumparare. In lipsa pretului nu poate fi vorba de acest contract. In cazul in care in schimbul transferarii dreptului de proprietate nu se plateste un pret, ci exista o alta contraprestatie , nu vom mai fi in prezenta unei vanzari-­cumparari ci a unui alt contract, care ar putea fi un scltimb, un contract de intretinere, un contract de renta viagera, etc. in funtie de obiectul prestatiei dobanditorului.

Conditiile pretului. Pretul sa fie exprimat in bani.  Pretul sa fie determinat. Pretul determinabil. Existenta unui pret determinat, sau cel putin determinabil, constituie o conditie pentru valabilitatea vanzarii. Pretul este considerat determinat atunci cand cuantumul lui este stabilit de parti odata cu incheierea contractului.

In situatia in care pretul nu este determinat si nu este nici determinabil, vanzarea este nula pentru lipsa unuia din elementele esentiale ale contractului.

In cazul in care pentru anumite bunuri exista preturi legale, acestea sunt obligatorii pentru parti si in acest caz contractul este valabil chiar daca pretul nu a fost determinat deoarece se presupune ca partile au avut in vedere pretul legal.

Pretul sa fie real. Pretul simulat.Pretul real este este acela care este stipulat cu intentia de a fi platit si respectiv primit. El este in opozitie cu pretul fictiv, cu pretul simulat.

Pretul este nereal si atunci cand pretul din contract este mai mic sau mai mare decat cel convenit in realitate. In astfel de situatii contractul ramane , in principiu, valabil, devenind aplicabile regulile de la simulatie. Totusi daca prin simulatie s-a urmarit fraudarea fiscului, stipulandu-se in contract un pret mai mic decat cel real, vanzarea-cumpararea este nula( art. 6 din 0.G nr. 12/1998).

            Pretu1 sa fie serios. Pretul este serios atunci cand constitituie a cauza suficienta a obligatiei vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului.

Pretul derizoriu este asimilat lipsei pretului asa incat contractul in care a fost stabilit va fi nul ca vanzare-cumparare. Nulitatea poate insa fi evitata prin recalificarea contractului, daca se dovedeste ca, in stabilirea unui astfel de pret, vanzatorul a fost animat de o intentie liberala. Vom fi, deci, in prezenta unei donatii, care nu mai este deghizata deoarece nu exista un act secret, ci doar actul real in care a fost trecut pretul derizoriu.

Efectele contractului de vanzare-cumparare.

            In capitolul IV al titlului V din Codul civil, inainte de a se analiza obligatiile vanzatorului si respectiv ale cumparatorului, se enunta o regula speciala privind interpretarea clauzelor obscure din acest gen de contracte. Din aceasta regula rezulta ca orice clauze indoielnice din contractul de vanzare-cumparare se interpreteaza in contra vanzatorului, deci in  favoarea cumparatorului. In aceasta materie nu se aplica regula de drept comun izvorata din art. 983 C. civ., potrivit careia clauzele indoielnice din contracte se interpreteaza in favoarea debitorului. Ca urmare, vanzatorul trebuie sa fie diligent si sa exprime foarte clar obligatiile pe care intelege sa si le asume prin contract.

  Efectele generale. Transferul dreptului de proprietate. In conceptia Codului civil roman proprietatea se transfera , in principiu, de la vanzator la cumparator prin efectul incheierii contractului, fara a mai fi nevoie de o operatiune juridica ulterioara, chiar daca lucrul nu s-a predat.

            Chestiunea momentului transferului dreptului de proprietate prezinta importanta majora, cel putin in legatura cu suportarea riscului pieirii fortuite a  bunului .

            Stramutarea de drept a proprietatii prin efectul perfectarii contractului este un efect al vanzarii-cumpararii de bunuri individual determinate. Regula nu opereaza:

a.      in cazul vinzarii unor bunuri de gen, deoarece aici transferul proprietatii nu se poate produce inainte de individualizarea bunurilor;

b.      in cazul vanzarii de lucruri viitoare, stramutarea proprietatii nu poate opera cata vreme obiectul ei nu exista. De aceea, in ipoteza analizata transferul se va produce la un moment ce se situeaza dupa realizarea bunului.;

c.      atunci cand partile convin ca transferul dreptului de proprietate sa opereze la un alt moment decat cel al incheierii contractului.Regula stramutarii de drept a proprietatii fiind supletiva, partile pot deroga de la ea.Uneori partile covin amanarea transferului dreptului de proprietate pana la momentul platii pretului, ca o garantie pentru indeplinirea obligatiei respective a cumparatorului..

Transferul riscurilor.  Regula. Principiul este ca transferul riscurilor este legat de transferul dreptului de proprietate. Este aplicarea regulii cuprinsa in adagiul res perit domino. Aceasta inseamna ca dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare riscul pieirii fortuite a bunului il suporta cumparatorul in calitate de proprietar, chiar daca bunul nu s-a predat, astfel ca daca bunul piere fortuit el trebuie sa plateasca pretul.

a.            Exceptiile. Pe langa faptul ca riscurile nu se transfera atunci cand transferul proprietatii a fost amanat, mai sunt si alte situatii cand raspunderea pentru riscuri nu revine celui care este proprietarul bunului.

 Obligatiile nascute din contractul de vanzare-cumparare.   Obligatiile vanzatorului

I.        Obligatia de predare a bunului vandut.

Continutul  obligatiei. Articolul 1314 Cod civil defineste aceasta obligatie in termenii urmatori: "predarea este stramutarea lucrului vindut in puterea si posesiunea cumparatorului" Obligatia consta, deci, in punerea lucrului vandut, in starea avuta in vedere la momentul contractului, la dispozitia cumparatorului. Vanzatorul nu are obligatia de a transporta bunul la cumparator decat daca o astfel de indatoriere rezulta din contract. De aceea el nici nu suporta cheltuielile privind ridicarea bunurilor vandute, ci numai pe cele ce efectiv tin de predare.

Obiectul predarii. Lucrul vandut si accesoriile. Vanzatorul trebuie sa predea lucrul vandut si nu altul, chiar daca are caracteristici asemanatoare sau o valoare mai mare. Cumparatorului trebuie sa i se predea exact ceea ce a cumparat. Obligatia este o urmare fireasca a transferului dreptului de proprietate produs in baza contractului si nu se confunda cu acest transfer, desi uneori momentul predarii coincide cu cel al transferului dreptului de proprietate.

In privinta bunurilor determinate trebuie tinut cont de dispozitiile art. 1324 Cod civil care preved ca lucrul  "trebuie sa fie predat in starea in care se afla la momentul vanzarii"

In cazul bunurilor de gen, acestea trebuie sa fie in cantitatea si de calitatea mentionata in contract, sau sa indeplineasca alte cerinte prevazute de parti. In cazul in care calitatea bunurilor nu a fost prevazuta, se vor preda lucruri de calitate medie, art. 1103 C. civ prevazand ca debitorul "nu este dator de a-l da de cea mai buna specie, nici insa de cea mai rea".

In termenii art.1325, » Obligatia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale si tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu. » Deci, pe langa bun, trebuie predate si accesoriile lui, atat cele cu caracter material, cat cele cu caracter juridic, cum ar fi actiunile in justitie in legatura cu bunul.

Modul de executare. Executarea obligatiei de predare a bunului inseamna, dupa cum am aratat, punerea acestuia la dispoziti cumparatorului ceea ce este altceva decat transportul bunului la domiciliul cumparatorului.

In cazul imobilelor obligatia de predare se indeplineste prin remiterea cheilor cladirii, sau cand nu este vorba de o cladire prin remiterea titlului de proprietate(art.1315C. civ.)

Predarea bunurilor mobile se face prin remiterea materiala a acestora sau prin predarea cheilor de la cladirea in care acestea se afla. In cazul in care bunurile mobile se afla deja in posesia cumparatorului cu un alt titlu, predarea se face prin simplul consimtamant al partilor.

In ceea ce priveste bunurile incorporale predarea se face prin  remiterea titlurilor sau " prin uzul ce face cumparatorul de dansele, cu consimtamantul vanzatorului".

Locul si momentul executarii. Predarea bunului trebuie facuta la locul si momentul convenite de parti. Daca nu s-a stabilit nimic in legatura cu data la care trebuie indeplinita obligatia de predare a bunului, obligatia trebuie indeplinita imediat, acceptandu-se totusi un termen rezonabil in acest scop.

In ceea ce priveste locul predarii, pentru ipoteza cand nu a fost prevazut in contract, devine aplicabil art. 1319 Cod. Civ in sensul ca predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul vanzarii

Cheltuielile predarii. In afara cazului cand exista o clauza cu privire la suportarea lor, cheltuielile cu predarea bunului, cum ar fi cantarirea, numararea, etc., sunt in sarcina vanzatorului.

 Obligatia accesorie  de conservare a bunului. Inainte de predare bunul fiind sub responsabilitatea vanzatorului, el are si obligatia, rezultata din art. 1074 C. civ., de a-l l conserva pentru a putea realiza obligatia de predare.

In ipoteza in care transferul proprietatii a operat la momentul incheierii contractului, corelativ acestei obligatii de conservare a bunului exista un drept al vanzatorului de a-i fi platite cheltuielile efectuate pentru pastarea lucrulu( 1618 C. civ.)

Sanctiunea neindeplinirii obligatiei. Neindeplinirea, totala sau partiala, culpabila, de catre vanzator a obligatiei de predare a bunului, deschide pentru cumparator o gama larga de posibilitati de actiune impotriva vanzatorului. Astfel, el poate cere rezolutiunea vanzarii cu daune-interese, poate invoca exceptia de neexecutare a contractului, poate avea in vedere executarea silita a obligatiei, sau poate opta pentru despagubiri fara desfiintarea contractului.

II. Obligatia de garantie a vanzatorului.

Obligatia de garantie a vanzatorului este reglementata in ideea de a asigura cumparatorului, pe de o parte, linistita posesie a bunului, iar pe de alta parte, o folosinta utila a acestuia. Primul deziderat este asigurat prin garantia de evictiune, al doilea prin garantia pentru viciile ascunse. Obligatia de garantie nu trebuie considerata o forma de  de raspundere civila bazata pe culpa, deoarece ea exista, in principiu, indiferent de vreo conduita culpabila a vanzatorului.

1. Garantia pentru evictiune.  Continutul garantiei.   Existenta garantiei pentru evictiune este o necesitate ce este strans legata de obligatia vanzatorului de predare a bunului. Nu este suficient ca vanzatorul sa predea bunul pentru a se realiza scopul vanzarii, ci este nevoie ca dobanditorul sa se poata bucura de linistita posesie a acestuia. Continutul art.    1337 Cod civil este urmatorul: "Vanzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vanzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului."

Pentru a intelege continutul si efectele acestei garantii este necesar, in prealabil, a se lamuri continutul notiunii de evictiune. Termenul provine de la latinescul evinco,ere si avea semnificatia pierderii unui drept de catre o persoana pentru ca un drept contrar era recunoscut de catre judecator unei alte persoane. In doctrina si practica judiciara actuala termenul de evictiune are o semnificatie mai larga, in sensul ca este echivalent cu pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate sau tulburarea cumparatorului in exercitarea dreptului de proprietate. Evictiunea poate consta si in impiedicarea cumparatorului de a intra in posesia bunului de catre un tert care invoca un drept asupra acestuia.

A. Garantia faptului personal

            Principiul. Cine datoreaza garantie nu poate evinge, este un principiu intalnit inca din dreptul roman (quem de de evictione tenet action, eundem agentem repellit exceptio). Garantia faptului personal interzice vinzatorului orice actiune, orice tulburare, de drept sau de fapt, care ar avea ca rezultat o atingere a drepturilor cumparatorului asupra bunului . Este , practic, o obligatie de abstentiune pe care o datoreaza vanzatorul. Aceasta obligatie are un caracter patrimonial astfel incat se transmite si succesorilor universali sau cu titlu universal ai vanzatorului. Ea nu va fi preluata insa de succesorul cu titlu particular, care , potrivit regulilor generale din material succesiunilor, nu este tinut de obligatiile antecesorului sau.

a - Tulburarea de fapt. Aceasta nu are legatura cu invocarea unui drept de catre vanzator asupra bunului., ci  se refera la faptul ca vanzatorul nu poate fi autorul nici unui fapt , chiar si licit,de natura a avea ca rezultat tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate  sau a altui drept dobandit prin cumparare.

b -Tulburarea de drept. Aceasta se refera la interdictia ce revine vanzatorului de a ridica pretentii la un drept asupra lucrului vindut cata vreme contractul este in vigoare. Evident ca aceasta regula nu se refera la posibilitatea acestuia de a invoca nulitatea contractului sau rezolutiunea acestuia, ci doar la invocarea unui drept cat timp contractul este in fiinta.

B. Garantia pentru fapta tertilor

Vinzatorul este tinut sa-l garanteze pe cumparator nu numai pentru fapta proprie ci si pentru tulburarile ce-ar proveni din partea unui tert ce invoca un drept asupra bunului.

 Functionarea garantiei pentru fapta tertilor este conditionata de indeplinirea a trei conditii: sa existe o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vinzarii, si aceasta sa ni fi fost cunoscuta de catre cumparator.

a - Existenta unei tulburari de drept. Garantia pentru fapta tertului este mai restransa deoarece ea nu vizeaza tulburarile de fapt, ci numai pe cele de drept. Se are in vedere ca impotriva tulburarilor de fapt, care nu sunt bazate pe un temei juridic, cumparatorul se poate apara singur.

b. tulburarea sa aiba o cauza anterioara vanzarii. Este logic ca tulburarile nu pot forma obiectul garantiei decat daca au o cauza anterioara vinzarii. Sursa tulburarii, chiar daca ea se produce dupa vanzare, trebuie sa fie anterioara vanzarii. De exemplu, persoana care a devenit chiriasa in urma unui contract cu data certa incheiat anterior vanzarii, isi valorifica dreptul impotriva cumpratorului,  dupa ce acesta a devenit proprietar.

c. Buna-credinta a cumparatorului in momentul cumpararii. Aceasta este echivalenta cu necunoasterea cauzei de evictiune de catre cumparator. Daca cumparatorul a cunoscut cauza evictiunii, el nu poate  cere vanzatorului , in afara unor clauze conventionale, sa-si asume riscul evictiunii.

 Regimul legal al actiunii in garantie.

Situatia cand evictiunea provine de la vanzator. Cum in sarcina vanzatorului exista o obligatie de garantie atat pentru tulburarea de fapt cat si pentru cea de drept ce provine din partea sa, cand el insusi il tulbura pe cumparator, acesta din urma se poate apara invocand obligatia de garantie pe care vanzatorul bunului o are.

Evictiunea din partea unui tert. Cand tulburarea provine din partea unui tert si aceasta este o tulburare de drept, daca evictiunea nu s-a produs dar este pe cale sa se produca, vanzatorul are obligatia sa-l apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertului. Daca cumparatorul este actionat in judecata de catre tertul ce invoca un drept asupra bunului vandut, el trebuie sa-l introduca in proces pe vanzator pentru ca acesta sa aiba posibilitatea de a-l apara contra evictiunii. Introducerea in cauza a vanzatorului se face prin intermediul unei cereri, intitulata cerere de  chemare in garantie.

            Daca cumparatorul, ignorand obligatia pe care o are de a introduce in proces vanzatorul, se apara singur si pierde procesul, atunci, in actiunea pe care el o poate face impotriva vanzatorului intr-un alt proces, acesta din urma se poate apara invocand exceptia procesului rau condus (exceptio mali processus). Aceasta inseamna ca vanzatorul invoca faptul ca daca ar fi fost introdus in process ar fi avut mijloace juridice suficiente pentru respingerea actiunii tertului. Daca el reuseste sa faca o astfel de dovada, obligatia lui de garantie pentru evictiune este inlaturata.

            In situatia cand evictiunea s-a produs, intinderea raspunderii vinzatorului este diferita, dupa cum evictiunea a fost totala sau partiala.

 Evictiunea totala. In cazul care cumparatorul a pierdut in intregime proprietatea bunului, ne aflam in situatia unei evictiuni totale. In acest caz cumparatorul are dreptul sa pretinda vanzatorului:

- restituirea integrala a pretului. Conform art.  1342 Cod civil, aceasta obligatie exista chiar daca, la epoca evictiunii, lucrul vandut este  de o valoare inferioara sau a suferit deteriorari fie prin neglijenta cumparatorului, fie prin evenimente independente de cumparator . Totusi, "daca cumparatorul a tras foloase din stricaciunile ce a facut lucrului, vanzatorul are dreptul a opri din pret o suma egala cu acele foloase";

- restituirea  contravalorii fructelor, pe care cumparatorul le-a predat tertului. Este vorba de fructele percepute dupa data introducerii actiunii tertului, deoarece din acest moment cumparatorul devine de rea-credinta fata de acesta;

-restituirea cheltuielilor de judecata, atat a celor din procesul ce a dus la evictiune cat si a celor din procesul purtat impotriva vanzatorului;

- plata cheltuielilor legate de contract si , eventual , de efectuarea formelor de publicitate;

-plata de despagubiri reprezentand excedentul de valoare dobandit de imobil, calculat pe baza diferentei  dintre  pretul imobilului si valoarea pe care acesta o are  la momentul evictiunii, indiferent de cauza ce a dus la acest spor de valoare. Este irelevant faptul ca sporul de valoare este produsul unor circumstante imprevizibile pentru vanzator. Dobanditorul nu are dreptul la despagubiri decat daca dovedeste ca prejudicial nu a fost reparat total prin restituirea pretului. Vanzatorul este obligat sa restituie si cheltuielile utile si necesare facute de cumparator cu bunul, daca acestea nu au fost restituite cu titlu de spor de valoare. In ipoteza in care a fost de rea-credinta el va restitui chiar si cheltuielile voluptorii, adica cele facute in scop de lux sau placere. Este de mentionat ca cheltuielile utile si necesare ce profita tertului evingator trebuie recuperate de la acesta, iar vanzatorul va fi obligat numai in situatia in care aceste cheltuieli nu pot fi recuperate de la ter Tot de la vanzator vor fi recuperate cheltuielile voluptorii.

            Evictiunea partiala. In cazul in care evictiunea este doar partiala, adica cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii asupra bunului, sau unele prerogative din dreptul sau asupra bunului, el poate cere rezolutiunea contractului daca poate demonstra ca nu ar fi cumparat daca ar fi cunoscut evictiunea. In acest caz el are aceleasi drepturi ca in cazul evictiunii totale.

            Daca cumparatorul nu opteaza pentru rezolutiune, sau nu reuseste sa obtina rezolutiunea el are dreptul la restituirea contravalorii partii pierdute din bun. Contravaloarea se apreciaza in functie de momentul evictiunii . Vanzatorul nu se poate libera de obligatie prin  restituirea unei parti din pret, proportionala cu partea in raport de care s-a produs evictiunea, dar nici cumparatorul nu poate cere o parte din pret daca contravaloarea acelei parti este mai mica decat partea corespunzatoare din pret.

            In  cazul in care  imobilul vandut este afectat  de servituti neaparente, nedeclarate de vanzator si de o asa importanta, incat se poate presupune ca cumparatorul nu ar fi cumparat daca le-ar fi cunoscut, el poate cere fie rezolutiunea contractului fie despagubiri.

 Regimul conventional al raspunderii pentru evictiune.

Normele juridice care reglementeaza obligatia de garantie pentru evictiune au un  caracter supletiv. Ele nu sunt norme imperative, astfel incat partile pot conveni fie la o agravare a raspundereii, fie la o limitare a acesteia, sau chiar la inlaturarea ei. Clauzele de exonerare totala sau partiala de raspundere au doua limite:

a. vanzatorul nu poate fi exonerat de raspundere cand aceasta este consecinta unui fapt personal al sau, o astfel de clauza fiind sanctionata cu nulitatea de art. 1339 Cod civil;

b.  in caz de exonerare totala de garantie, vanzatorul, dupa cum arata art.  1340, nu poate fi scutit de obligatia de a restitui pretul, in caz de evictiune, "afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la facerea vanzarii, pericolul evictiunii, sau daca a cumparat pe raspunderea sa proprie. "

2. Raspunderea pentru viciile ascunse ale bunului vandut

Principiul.   Stipuland ca "Vanzatorul este supus la raspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vandut, daca din cauza acelora, lucrul nu este bun de intrebuintat, dupa destinarea sa, sau intrebuintarea sa e atat de micsorata, incat se poate presupune ca cumparatorul nu l-ar fi cumparat, sau n-ar fi dat pe dansul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile", art. 1352 instituie principiul potrivit caruia vanzatorul este raspunzator nu numai pentru o linistita folosinta a bunului ci si pentru pentru o utila folosinta a acestuia, conform destinatiei ce rezulta din natura sa, sau destinatiei avuta in vedere de parti odata cu realizarea acordului de vointe.

Raspunderea vanzatorului pentru viciile ascunse nu functioneaza:

- in cazul vanzarii prin licitatie publica care se face prin intermediul justitiei;

- in cazul vinzarii de drepturi succesorale unde, in lipsa de stipulatie contrara, se garanteaza numai existenta calitatii de mostenitor si nu continutul universalitatii sau calitatea bunurilor;

Conditiile raspunderii pentru vicii.  Antrenarea raspunderii vanzatorului pentru viciile care afecteaza folosinta utila a bunului este dependenta de indeplinirea unor conditii ce rezulta cu suficienta claritate din textul legal suscitat.

a. Viciile sa fie ascunse.

    Viciile sunt ascunse atunci cand la o examinare atenta a bunului cumparatorul nu a putut sa detecteze prezenta lor. Aprecierea posibilitatii de descoperire a viciilor se face in abstracto, adica prin raportare la un cumparator prudent si diligent si nu pornind de la posibilitatile ce tin de experienta si diligenta cumparatorului concret.

b. viciile sa fie grave, adica sa faca lucrul impropriu pentru folosinta cumparatorului.

c.viciile sa fie anterioare transmiterii dreptului de proprietate.

Dovada viciilor.  Exercitarea actiunii in garantie pentru vicii implica dovada indeplinirii conditiilor de mai sus. Rezulta ca se impune a se dovedi ca viciile sunt grave, ca au existat la momentul vanzarii sau la momentul transmiterii dreptului de proprietate daca acestea nu coincid si ca viciile au fost ascunse.

Sarcina dovedirii existentei viciilor, a faptului ca acestea existau la momentul transferului dreptului de proprietate si a gravitatii acestora revine cumparatorului.

Efectele garantiei pentru vicii.

Optiunea pentru actiunea redhibitorie sau estimatorie. Dupa cum rezulta din dispozitiile art. 1355  Cod civil, in cazul in care viciile  indeplinesc conditiile enumerate mai sus  , "cumparatorul poate sau a intoarce lucrul si a-si primi pretul, sau a opri lucrul si a cere inapoierea unei parti din pret arbitrata prin experti." Se creaza, deci, o posibilitate de optiune intre doua actiuni, actiuni cunoscute inca din dreptul roman:

            a.actiunea redhibitorie Aceasta este o actiune ce tinde la desfiintarea contractului, o forma particulara de actiune in rezolutiune, avand ca effect, in cazul in care este admisa si daca vanzatorul nu a fost de rea-credinta, repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv vanzatorul resituie pretul si cheltuielile vinzarii, iar cumparatorul restituie bunul.

Daca vanzatorul a fost de rea-credinta, respectiv cunostea viciile bunului si le-a ascuns cumparatorului, raspunderea sa este mai larga. In aceasta situatie, spre deosebire de raspunderea pentru evictiune, unde  este irelevanta, sub aspectul intinderii raspunderii, buna sau reaua-credinta a vanzatorului, acesta datoreaza vanzatorului si daune-interese pentru prejudiciul suferit de cumparator ca urmare a viciilor bunului.

            b. actiunea estimatorie(quanti minoris). Cumparatorul are posibilitatea sa nu ceara rezolutiunea vanzarii, orientandu-se spre o alta actiune, a carei admitere are ca efect doar reducerea pretului platit pentru lucrul afectat de vicii. Bunul ramane in acest caz in patrimonial cumparatorului, dar in functie de masura in care viciile au afectat sau afecteaza folosinta bunului, instantele de judecata pot obliga vanzatorul sa restituie o parte din pretul bunului.

            Raspunderea pentru pieirea lucrului afectat de vicii. Viciile pot detemina nu numai anumite inconveniente in exercitarea folosintei asupra bunului, ci si distrugerea bunului.   Pentru aceasta ipoteza articolul . 1358 Cod civil prevede ca " Daca lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vanzatorul este dator a intoarce cumparatorului pretul si a-l dezdauna, conform celor doua articole precedente."

            Actiunea subdobanditorului. Daca vanzatorul vinde bunul cumparat, odata cu acesta el transmite si obligatia de garantie pentru viciile ascunse ale bunului pe care o are impotriva propriului vanzator, ceea ce inseamna ca ultimul cumparator poate actiona direct impotriva vanzatorului initial pentru a fi obligat sa raspunda in baza art. 1352 Cod. Civil.

            Termenele de introducere a actiunilor. In aceasta materie Decretul nr. 167/1958 prevede termene mai scurte decat cele normale. Astfel, art. 5 din actul normative mentionat stipuleaza ca dreptul la actiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni daca viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Pentru ipoteza cand viciile au fost ascunse cu viclenie termenul  pentru actiunile izvorate din raspunderea pentru vicii este de 3 ani.

Ambele termene de prescriptie metionate incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa nu mai tirziu de  implinirea unui termen de un an de la predarea bunurilor de orice fel, sau a unui termen de 3 ani in cazul constructiilor.

            Regimul conventional al raspunderii pentru viciile ascunse.Clauze extensive. Clauze limitative. Dispozitiile ce reglementeaza garantia pentru viciile ascunse ale bunului au, in general, caracter supletiv, asfel ca portile pot stipula in contract clauze prin care sa agraveze aceasta raspundere sau dimpotriva sa o limiteze sau sa o inlature in totalitate.

Clauzele de agravare a raspunderii, indiferent ce aspect imbraca,  sunt valabile in totalitate.

Clauzele prin care se limiteaza sau se inlatura raspunderea sunt valabile si produc efecte numai daca  vanzatorul a fost de buna-credinta, adica daca nu a cunoscut existenta viciilor. In caz contrar, clauza este fara efect, ceea ce inseamna ca se revine la raspunderea  prevazuta de lege.

     Obligatiile cumparatorului.

            Obligatiile cumparatorului sunt corelative obligatiilor vanzitorului . Prima dintre aceste obligatii este cea de plata a pretului, aceasta fiind obligatia principala a cumparatorului, dar importanta prezinta si obligatia de ridicare a bunului cumparat.

    I. Obligatia de plata a pretului.             Momentul si locul platii.Obligatia de plata a pretului trebuie executata la momentul convenit de parti prin contract. Daca partile nu au convenit nimic cu privre la data platii, aceasta trebui facuta concomitent cu predarea bunului.Daca cumparatorul este cel care cere predarea bunului, el  trebuie sa ofere vanzatorului pretul din contract, deoarece altfel i se poate opune exceptia de neexecutare a contractului..

            In ceea ce priveste locul platii trebuie facuta distinctie intre situatia cand obligatia se executa concomitent cu predarea bunului si situatia cand  partile au convenit ca ea sa fie facuta la o alta data. In primul caz plata se face, asa cum prevede art.  1362 Cod civil la locul unde se face predarea bunului, iar in a doua ipoteza, potrivit regulilor generale art 1104 Cod Civ., la domiciliul debitorului, adica al cumparatorului. Deci, in primul caz plata este portabila, pe cand in ultima situatie este cherabila.

            Daca vanzatorul refuza primirea pretului, cumparatorul poate sa-si indeplineasca obligatia prin procedura ofertei reale urmata de consemnatiune.

            Exceptia de neexecutare si suspendarea obligatiei de plata a pretului. La fel ca in toate contractele sinalagmatice, cumparatorul poate face uz de exceptia de neexecutare a contractului daca vanzatorul nu-si executa obligatia de predare a bunului. In plus, cumparatorul poate suspenda plata pretului in situatia in care are motive de a se teme de vreo evictiune si aceasta pana la momentul in care vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautine( art. 1364 Cod civil)

             Sanctiunea neindeplinirii obligatiei de plata a pretului. Neindeplinirea obligatiei de plata de catre cumparator, lasa vanzatorului mai multe posibilitati de actiune. Astfel:

a. el poate cere rezolutiunea contractului, ca in cazul oricaror contracte sinalagmatice

            b. daca vanzatorul nu opteaza pentru rezolutiunea contractului el poate cere executarea silita a obligatiei de plata a pretului;

            c. in ipoteza in care vanzatorul nu a predat bunul, acesta are si posibilitatea de a invoca exceptia de neexecutare a contractului, cu mentiunea ca aceasta posibilitate nu mai exista atunci cand cumparatorul este beneficiarul unui termen pentru plata pretului, termen care nu s-a implinit.In aceasta ipoteza vanzatorul nu poate refuza predarea bunului decat daca face dovada ca a intervenit o stare de insolvabilitate sau de faliment a cumparatorului.

            II. Obligatia de luare in primire a lucrului vandut.

            Corelativ obligatiei vanzatorului de predare a bunului vandut, exista si obligatia cumparatorului de a primi bunul respective. Ridicarea bunului de catre cumparator trebuie sa se faca la momentul si de la locul unde vanzatorul este obligat sa-l predea. In caz de neindeplinire a obligatiei, in raport de dispozitiile art 1121 vanzatorul  este obligat a-l soma pe creditor , la domiciliul sau, sau la domiciliul ales pentru executarea conventiei, dupa care daca acesta nu-si indeplineste obligatia,vanzatorul poate cere permisiunea justitiei pentru a-l depune in alta parte.

            III. Suportarea cheltuielilor vanzarii

            Cheltuielile vinzarii se suporta de una sau alta dintre parti, sau de ambele, in functie de modul in care s-a convenit. Daca partile nu au stabilit nimic referitor la acesta chestiune, devine aplicabil   art. 1305 Cod civil, potrivit caruia, cheltuielile vanzarii sunt in sarcina cumparatorului, daca partile nu au convenit in alt fel. In categoria acestor cheltuieli intra cele privind redactarea inscrisului, taxele de timbru pentru autentificarea actului, onorariu notarului, taxele de intabulare, etc.

Varietati de vanzare . Vanzarea pe incercate.

 Este o varietate de vanzare, reglementata de art 1302, care intr-o exprimare foarte sintetica arata ca "Vinderea facuta pe incercate este totdeauna presupusa conditionala pana la incercare."

Acest gen de vanzare se practica  in cazul bunurilor neconsumptibile.

Traditional , se considera  ca este vorba de o vanzare incheiata sub conditia suspensiva , deoarece insusi textul legal o califica ca atare, desi unii autori o considera, dimpotriva, o vanzare sub conditie rezolutoriedeoarece cumparatorul se poate folosi de bun din momentul incheierii contractului..

Vanzarea-cumpararea se realizeaza in momentul acordului de vointe, dar bunul urmeaza a fi incercat si cumparatorul il poate refuza daca este necorespunzator. In cazul in care bunul este corespunzator el nu poate fi refuzat de cumparator  pe considerentul ca bunul nu-i convine.

    Vanzarea pe gustate.

            Este intalnita in cazul vanzarii unor produse cum ar fi vinul si a altor bunuri consumptibile de acest gen.

             Este o varietate de vanzare-cumparare asemanatoare cu cea precedenta, dar se deosebeste de ea prin faptul ca contractul  nu se considera incheiat decat dupa ce cumparatorul a gustat marfa si a declarat ca ii convine. In acest caz nu este o vanzare sub conditie suspensiva, pentru ca vanzarea-cumpararea ia nastere doar dupa acceptarea marfii gustate. Daca vanzarea ar fi sub conditie suspensiva aceasta ar fi o conditie pur potestativa din moment ce ar depinde exclusiv de pozitia cumparatorului, deci contractul ar fi nul in baza art. 1010 Cod civil.Cel care gusta marfa are o posibilitate discretionara de apreciere, putand declara ca aceasta nu-i convine, fara a fi nevoit sa-si motiveze refuzul si fara ca vanzatorul sa aiba posibilitatea sa dovedeasca ca bunul este corespunzator, posibilitate care exista la vanzarea pe incercate.

            Vanzarea de drepturi succesorale.

In cuprinsul art. 1399-1401, Codul civil cuprinde cateva reguli speciale privind vanzarea unei mosteniri. Aceste dispozitii nu au in vedere decat vanzarea unei mosteniri in intregul ei, sau a unei cote-parti din aceasta si nu sunt aplicabile vanzarilor de bunuri determinate din succesiune, in acest din urma caz fiind incidente dispozitiile generale de la vanzare-cumparare. Aceeasi este situatia si in cazul bunurilor vandute de legatarul particular, deoarece nici aici vanzarea nu priveste o universalitate sau o fractiune din aceasta.

            Vanzarea de drepturi succesorale constituie un contract prin care un mostenitor instraineaza drepturile sale succesorale asupra intregii succesiuni sau a unei cote-parti din aceasta, unei alte persoane in schimbul unui pret.

            Vanzarea drepturilor succesorale poate fi facuta catre un alt mostenitor, sau chiar catre un tert. Ea nu poate interveni decat dupa deschiderea succesiunii, pactele asupra succesiunilor nedeschise fiind interzise de art. 702 Cod civil, sanctiunea aplicabila pentru incalcarea acestei interdictii fiind nulitatea absoluta.

            Efectele specifice vanzarii de dprepturi succesorale.            Art. 1399 Cod civil instituie dispozitia in sensul ca "Cel ce vinde o mostenire, fara a specifica cu de-amanuntul obiectele intr-insa cuprinse, nu raspunde decat de calitatea sa de mostenitor". Ca urmare, vanzatorul de drepturi succesorale, in afara unor stipulatii contrare, este tinut sa raspunde fata de cumparator doar pentru existenta valabila a calitatii sale de mostenitor. El nu raspunde pentru continutul universalitatii transmise. Totusi partile pot , la fel ca in cazul raspunderii pentru evictiune, sa agraveze sau sa limiteze raspunderea respectiva.

            In raport de dispozitiile art. 1400 C. civ., vanzatorul va trebui sa predea cumparatorului fructele produse de bunurile succesorale, eventualele creante pe care le-a incasat in contul succesiunii sau contravaloarea unor bunuri succesorale instrainate, daca nu exista o conventie contrara. Acestea revin cumparatorului deoarece el a dobandit o universalitate ce include si aceste bunuri.

            Daca vanzatorul a achitat eventuale datorii sau sarcini ale succesiunii, cumparatorul este dator sa i le restituie deoarece a primit odata cu activul mostenirii si pasivul acesteia.. De asemenea creantele vanzatorului fata de succesiune, stinse prin confuziune, renasc ca urmare a vanzarii acesteia.

            Transmisiunea universalitatii catre cesionarul de drepturi litigioase nu afecteaza, conform unei pareri exprimate in doctrina si pe care o impartasim, drepturile creditorilor asupra succesiunii, astfel incat acestia se pot indrepta impotriva vanzatorului pentru satisfacerea creantelor lor. Aceasta deoarece in dreptul nostru se se dmite ca cesiunea de datorie nu este permisa fara acordul creditorilor. Vanzatorul care a fost urmarit de creditori pentru creantele lor, se poate insa indrepta impotriva dobanditorului de drepturi succesorale, intrucat acesta este cel care, in raporturile dintre ei, trebuie sa suporte pasivul succesiunii. Trebuie mentionat ca in doctrina s-a exprimat si punctul de vedere ca nici o dispozitie legala nu interzice in dreptul nostru cesiunea de datorie si ca, fata de caracterul universal al vanzarii de drepturi succesorale,   creditorii succesiunii  se pot indrepta  impotriva dobanditorului  drepturilor succesorale , pentru realizarea creantelor lor.

Vanzarea de drepturi litigioase si retractul litigios.

            Retractul litigios vizeaza ipoteza in care titularul unui drept aflat in litigiu, vinde acest drept unei terte persoane, inainte de terminarea litigiului. Cel care cumpara astfel de drepturi are in vedere obtinerea unor castiguri pentru ca , de regula, dreptul, fiind contestat, se vinde la un pret mai mic decat valoarea lui reala.

            Vanzarea drepturilor litigioase are caracter aleatoriu pentru ca dreptul cesionarului depinde de castigarea sau pierderea procesului. Din caracterul aleatoriu al contractului rezulta consecinta ca cedentul nu este obligat sa-l garanteze pe cesionar pentru paguba suferita ca urmare a pierderii procesului sau ca urmare a exercitarii retractului litigios.

            Pentru a descuraja tendintele speculative ale celor care cumpara astfel de drepturi, legiuitorul a reglementat retractul litigios. Acesta constituie o manifesare unilaterala de vointa in temeiul careia  « debitorul unui drept litigios, care a fost transmis de catre creditor, cu titlu oneros, unei alte persoane, poate sa stinga litigiul si totodata obligatia sa, oferind cesionarului-noul sau creditor- suma cu care el a platit efectiv cedentului creanta respectiva, impreuna cu cheltuielile cumpararii si cu dobanzile aferente, de la data platii cesiunii ».

            Asa cum s-a aratat in practica judiciara « scopul retractului litigios este de a pune la indemana partii, atunci cand exista proces, un mijloc de stingere a procesului prin dobandirea drepturilor litigioase vandute si despagubirea integrala a cumparatorului » .

            Persoana indreptatita a exercita retractul litigios poate fi doar paratul din proces in cazul drepturilor de creanta, iar in cazul drepturilor reale, paratul sau reclamantul, dupa caz.

            Conditiile retractului litigios. Pentru a se putea exercita retractul litigios, dupa cum s-a aratat in doctrina, se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii:

a.      dreptul cu privire la care se exercita retractul sa fie litigios, adica sa existe un proces in curs in ceea ce priveste fondul cu referire la acest drept. Este irelevant daca dreptul este real sau de creanta. Procesul trebuie sa fie in curs atat in momentul cesiunii dreptului litigios, cat si in cel al exercitarii retractului. Retractul este posibil in orice faza a procesului, inclusiv in cea a recursului. Daca procesul s-a finalizat, retractul litigios nu mai poate fi exercitat.

b.      cesiunea trebuie sa fi fost facuta in schimbul unui pret. Daca cesiunea s-a facut cu titlu gratuit, sau in schimbul altei prestatii, retractul nu poate fi exercitat, deoarece "numararea pretului" la care face referire art. 1402 C. civ., pentru exercitarea retractului, nu poate fi realizata.

c.      debitorul sa-si manifeste intentia de a exercita retractul litigios, iar aceasta manifestare sa fie facuta fie in fata instantei care judeca fondul dreptului cedat, fie printr-o notificare pe care o va comunica cesionarului;

d.      debitorul sa plateasca, asa cum prevede art. 1402 C. civ,  pretul real al cesiunii, precum si dobanzile si cheltuielile facute de cesionar.

Efectele retractului litigios. Daca sunt indeplinite conditiile de mai sus, efectul retractului consta in desfiintarea retroactiva fata de retractant a vanzarii dreptului litigios si dobandirea acestui drept de catre retractant. Ca urmare cesionarul dreptului litigios nu mai poate continua procesul impotriva debitorului, intrucat acesta din urma a devenit titularul dreptului litigios.

            Desfiintarea retroactiva a drepturilor cesionarului are drept consecinta si faptul ca eventualele drepturi constituite de catre cesionar cu privire la dreptul litigios, sau eventualele acte de urmarire asupra acestui bun, raman fara efect.

            Raporturile dintre cedentul dreptului litigios si cesionar nu sunt afectate, astfel incat daca cesionarul nu a achitat cedentului pretul dreptului litigios, acesta din urma ramane creditorul cesionarului pentru pretul cu care s-a instrainat dreptul litigios. Cedentul nu are insa impotriva retractantului nici o actiune pentru plata pretului cesiunii, neputand actiona nici pe cale oblica  , in numele cesionarului, deoarece retractantul a platit pretul, fapt evident intrucat, altfel, nu am fi in ipoteza unui retract litigios.

            Situatii in care retractul litigios nu poate fi exercitat. Intrucat scopul reglementarii retractului l-a constituit evitarea specularii drepturilor litigioase, art. 1404 C. civ. stabileste ca el nu poate fi exercitat in cateva situatii in care  cumpararea dreptului litigios are alta finalitae. Astfel, retarctul nu poate fi exercitat:

1. cand cesiunea s-a facut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;

            2. cand s-a facut la un creditor, spre plata creantei sale;

            3. cand s-a facut catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios.

Vanzarea cu pact de rascumparare. Codul civil a reglementat, prin art. 1371-1378, o varietate de vanzare-cumparare sub conditie rezolutorie, conditie ce consta in posibilitatea ce si-o rezerva vanzatorul de a relua lucrul vandut, intr-un anumit termen, restituind pretul si cheltuielile vanzarii.

Redobandirea proprietatii opera atat impotriva vanzatorului cat si a eventualilor terti dobanditori. In momentul in care vanzatorul isi exercita facultatea de rascumparare a bunului, vanzarea era desfiintata si lucrul se reintorcea in patrimoniul sau liber de eventualele sarcini constituite de cumparator.

            Rascumpararea bunului nu reprezenta o noua vanzare, ci rezolutiunea contractului anterior.

            In practica, acest gen de vanzare a fost utilizat pentru eludarea unor dispozitii legale si pentru a ascunde imprumuturi cu dobanzi camataresti, garantate imobiliar, asfel incat dispozitiile legale care o reglementau au fost abrogate prin Legea contra cametei din 2 aprilie 1931, lege care a interzis expres si incheierea unor astfel de contracte .

            In prezent legea respectiva, ce interzicea vanzarea cu pact de rascumparare , cat si Decretul-Lege din 5mai 1938 , care a continut si el o interdictie de incheiere a unor astfel de reglementari, au fost abrogate, astfel incat, desi vanzarea cu pact de rascumparare nu mai are o reglementare proprie, nu exte exclusa posibilitatea incheierii unui astfel de contract supus reglementarilor generale din Codul civil.

            Valabilitatea unei astfel de vanzari va putea fi analizata doar prin prisma conditiilor generale de validitate ale unui act juridic.

CONTRACTUL DE DONATIE .      Sectiunea I Notiune si caractere juridice.

In categoria contractelor translative  de proprietate intra nu numai cele cu caracter oneros ci si cele prin care im schimbul transmiterii dreptului de proprietate, sau a altui drept, nu se urmareste obtinerea unei contraprestatii. In  aceasta categorie se include si contractul de donatie,  care face parte din categoria actelor cu titlu gratuit,  mai precis a liberalitatilor, deoarece transmitatorul isi  micsoreaza patrimoniul propriu in mod irevocabil, fara a urmari un avantaj patrimonial.

In termenii articolului 801 Cod civil, donatia este "un act de liberalitate prin care donatorele da irevocabil  un lucru donatarului care-l primeste".

Pornind de la continutul articolului rnentionat putem defini donatia ca fiind acel contract prin care o  persoana, numita donator, transmite in mod irevocabil unei alte persoane numita donatar, un anumit drept, real sau de creanta, fara a urmari un  contraechivalent.

Transmiterea dreptului se face deci cu intentie liberala, animus donandi, si tocmai aceasta intentie constituie cauza maririi patrimoniului donatarului.

Caractere juridice.

a.  Donatia este un contract unilateral deoarece dintre cele doua parti numai una si anume donatorul, isi asuma obligatii. Nu exista obligatii reciproce si interdependente ca in cazul contractelor sinalagmatice. Donatarul nu-si asuma nici o  obligatie decat atunci cind donatia este cu  sarcini. In acest din urma caz, in limita sarcinii, se poate sustine ca  contractul are caracter sinalagmatic.

b.  Asa cunt am aratat deja, donatia este un contract cu titlu gratuit deoarece acordul de vointä al donatornlui se da cu intentia de a-l gratifica pe donatar si nu urmarindu-se obtnerea unei contraprestatii din partea acestuia.

c. Sub aspectul formei, donatia este, in principiu, un contract solemn, ea trebuind incheiata in forma autentica. O spune in termeni imperativi articolul 813 Cod civil, aratand ca "toate donatiile se fac prin act autentic".

    Sanctiunea  nerespectarii formei este nulitatea absoluta din moment ce articolul 1168  prevede ca donatorul nu poate repara prin nici un act confirmativ viciile unei donatii si ca "nula in privinta formei ea trebuie sa se refacä cu formele legiuite". De la aceasta regula exista totusi unele exceptii rezultate din chiar codul civil, dupa cum vom arata mai jos.

            d. Donatia este un contract translativ de proprietate. Atunci cand obiectul donatiei consta in dreptul de proprietate asupra unui bun, proprietatea se transferä de la donator la donatar prin simplul acord de vointa al partilor exprimat in forma prevazutä. de lege. Ca urmare, exceptand donatiile facute sub fornia darului manual, dreptul de proprietate se transmite chiar dacä bunul nu a fost predat. In regiunile in care este inca aplicabil Decretul-Lege nr. 115/1938, datoritä efectului constitutiv de drepturi al intabularii, dobandirea drerptului de proprietate de catre donatar este conditionata de intabularea dreptuluii dobandit in cartea funciara.

e.    caracterul irevocabil. Desi orice contract este in principiu irevocabil, amintim si aceastä trasatura esentiala a contractului deoarece irevocabilitatea prezinta elemente caracteristice in contractul de donatie

Conditiile de valabilitate ale contractului.

1.  Capacitatea partilor

Si in materie de donatie este aplicabil articolul 949 Cod civil in sensul ca poate contracta orice persoana careia legea nu-i interzice acest lucru. De la aceasta regula legislatia civila prevede o serie de exceptii atat sub aspectul incapacitatii de a dispune prin donatii cat si sub aspectul incapacitatii de a primi donatii. Se impune a aminti ca este aplicabila regula in sensul  ca exceptii1e sunt de stnicta interpretare.

A. Incapacitatea de a dispune

Minorii si interzisii judecatoresti. Acestea sunt persoane carora nu le  este permis a face donatii, nici personal dar nici prin reprezentantii legali si aceasta chiar daca s-ar fi obtinut acordul autoritaii tutelare pentru incheierea acestui act de dispozitie( art. 129 alin.1-3 art. 133 alin. 3, 105 alin. 3 sii 147 Cod. fam.).

Se admite insa atat in doctrina cat si in practica valabilitatea unor daruri obisnuite facute de minori cu anumite ocazii( ex. la aniversari) daca sunt potrivite cu starea materiala a acestuia.

In ceea ce-l priveste pe minor trebuie retinut ca desi acesta dobandeste capacitatea de a face donatii odata cu majoratul, totusi acesta nu poate dispune, nici dupa aceasta data, in favoarea fostului sau tutore, pana ce tutorele  nu primeste descarcare din partea autoritatii tutelare pentru gestiunea patrimoinului minorului. lnterdictia nu se aplica cand tutorele are si calitatea dc ascendent al minorului (art. 809 Cod civil).

B. Incapacitati de a primi  donatii.

a.  Persoanele fizice neconcepute.

b. Cetatenii straini si  apatrizii. Conform art. 44 alin. 2 din Constitutie acestia nu pot dobandi, in principiu, prin acte juridice intre vii, dreptul de proprietate asupra terenurilor din Romania, asa incat nu pot fi beneficiarii unor donatii avand ca obiect dreptul respectiv. Incalcarea acestei interdictii duce la nulitatea absoluta a contractului. Totusi posibilitatea dobandirii de terenuri de catre acestia nu este total exclusa deoarece se prevede aceasta aceasta capacitate in   conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala".

c.  Medicii si farmacistii. Conform art. 810 alin. 1 medicii si  farmacistii care au tratat o persoana de boala care i-a cauzat moartea nu pot primi donatiile pe care bolnavul le-a  facut in cursul bolii respective in beneficiul acestor persoane.

Sunt, totusi, valabile donatiile cu caracter remunerator daca sunt corespunzatoare cu starea materiala a bolnavului si cu serviciile facute (art. 810 aIin.2 pct. 1) . De asemenea sunt valabile donatiile facute unei persoane din categoria analizata daca aceasta este ruda pana la gradul IV inclusiv, cu conditia ca donatorul sa nu aiba mostcnitori in linie dreapta, afara de cazul  cand chiar donatarul este descendent in linie dreaptä.

Incapacitatea aplicabila medicior si farmacisti1or este valabila si  in cazut preotilor care asista pe donator in cursul ultimei boli. Sanctiunea in cazul incheierii donatiei cu incalcarea acestor reguli este nulitatea absoluta intrucat se urmareste nu numai ocrotirea unor interese particulare, ci  si un interes mai larg, al prestigiului unor profesii. S-a exprimat insa si opinia ca  sanctiunea este nulitatea relativa

d Situatia minorilor si  interzisilor. In cazul minorilor si interzisilor judecatoretti  nu se poate, practic, vorbi de o incapacitate de a primi donatii. Ei pot avea calitatea de donatari numai ca trebuie asistati sau reprezentati in conditiile legii.

e. Situatia persoanelor juridice. Persoanele juridice inainte de dobandirea persona1itatii juridice nu pot primi donatii decat in masura in care acestea sunt necesare pentru a lua fiinta in mod valabil. Dupa dobandirea personalitatii juridice acestea pot primii donatii prin reprezentantii lor.

Persoanele juridice de stat accepta donatiile prin reprezentantii lor,   uneori fiind insa necesara autorizarea din partea unor anumite organe.  De pilda, donatiile cu sarcini facute comunelor ,oraselor sau judetelor  pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, dupa caz, a consiliului judetean, cu votul a doua treimi din numarul membrilor acestuia(art. 123 alin 3 din Legea nr. 215/2001).

    Daca bunul donat urmeaza a intra in domeniul public, actul de donatie trebuie acceptat de catre Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz.(art. 7 lit.   D din Legea nr. 213/1998.

            2.         Obiectul contractului de donatie.

Pot forma obiect al contractului de donatie atat bunurile mobile cat si bunurile imobile. Bunul ce urmeaza a fi donat trebuie sa indeplineasca conditiile generale din dreptul comun, respectiv sa fie determinat sau determinabil, sai fie in circuitul civil si sa existe sau sa poata exista in viitor.

Pe langa conditiile de mai sus, in cazul bunurilor individual determinate este necesar ca bunul sa fie proprietatea  donatorului, sub sanctiunea nulitatii absolute. Aceasta deoarece daca s-ar admite donatia lucrului altuia donatorul s-ar putea abtine de la dobandirea bunului, ceea ce ar aduce atingere caracterului irevocabil al donatiei.

3.Cauza contractului de donatie.

 Cauza prezinta o importanta accentuata in acest domeniu, pentru ca este un element ajutator in delimitarea donatiei de alte acte. Ea consta in intentia liberala, in scopul de a procura o imbogatire persoanei gratificate, prin micsorarea propriului patrimoniu.

                3. Consimtamantul partilor.

Exprimarea simultana a consimtamantului. Ca orice contract si  donatia presupune acordul de vointa al ambelor parti, respectiv al donatorului si al donatarului. Consimtamantul poate fi exprimat personal dar si prin mandatar cu procura autentica si  speciala.

Exprimarea consimtamantului donatarului la o data ulterioara ofertei de donatie. Daca partile nu sunt  prezente pentru o   exprimare simultana a  consimtamantul la incheierea donatiei, procedura de incheiere a contractului incepe cu emiterea unei oferte de donatie de catre donator. Aceasta oferta trebuie facuta in forma autentica. Oferta de donatie neacceptata de destinatarul ei nu produce nici un  efect, fapt firesc cata vreme donatia este un  contract si nu un  act juridic unilateral. Articolul 814 Cod civil prevede ca "donatiunea nu obliga  pe donator si nu produce nici un  efect decat din ziua in care va fi acceptata". Ace1asi articol, in alineatul 2 impune conditia ca acceptarea sa se produca in timpul vietii donatorului, lucru firesc pentru ca acordul de vointa al pairtilor sa se  poata intalni. Din acest motiv daca donatorul a decedat, sau a fost pus sub interdictie  inainte ca destinatarul ofertei sa-si exprime consimtamantul, oferata de donatie devine caduca.

            Acceptarea donatiei nu poate fi facuta de succesorii destinatarului ofertei de donatie deoarece aceasta este facuta  intuitu personae si  nici un drept  nu  s-a transmis succesorilor respectivi  in  baza ofertei de donatie.

Acceptarea donatiei trebuie facuta tot in forma autentica la fel ca si oferta.  Acceptarea donatiei nu este suficienta pentru perfectarea contractului. Este nevoie ca donatorul sa ía cunostinta de acceptarea donatiei. Dc aceea art. 814 alin.2 prevede ci "donatiunea n-are efect decat din ziua din care va fi comunicat donatorelui actul de acceptare". Doctrina admite ca notificarca acceptarii poate fi facuta si de mostenitorii donatarului daca acesta a decedat dupa acceptarea ofertei, deoarece notificarea nu mai presupune aprecieri de ordin moral. Pana   in momentul notificarii acceptarii, oferta de donatie poate fi revocata de donator sii aceasta atat in mod expres cat si in mod tacit.

Principiul irevocabilitatii donatiilor.

Irevocabilitatea caracterizeaza orice contract si se manifesta prin imposibilitatea desfiintarii sau modificarii unilaterale a acestui act juridic. Ea rezulta din principiul fortei obligatorii a contractului, prevazut de art. 969 Cod civil. Asa fiind ar putea parea superflua sublinierea caracterului irevocabil al contractului de donatie. Textul articolului 801 Cod civil evidentiaza insa acest caracter. Aceasta dispozitie legala trebuie coroborata cu articolele 822- 824 Cod civil si vom constata ca donatia prezinta o serie de particu1aritati in ceea ce priveste modul de manifestare a irevocabilitatii. Este vorba de interzicerea, sub sanctiunea nulitatii, a unor clauze sau conditii care daca ar fi cuprinse in contract ar putea restrange, pe baza vointei donatorului, beneficiile pe care acesta le are din donatie. Asa cum s-a aratat in doctrina franceza dar si in cea romana, din aceste reglementari rezulta ca irevocabilitatea in cazul contractului de donatie este mai accentuata decat in cazul altor contracte, intrucat ea priveste nu numai efectele ci insasi esenta contractului find o condite de valabilitate pentru existenta lui.

Clauze contrare  principiului irevocabilitatii donatiilor.

            Donatia sub conditie potestativa. Articolul 822 Cod civil dispune ca "Este nula orice donatie facuta cu conditii a caror indeplinire atarna numai de vointa donatorului".

Clauza privind plata datoriilor viitoare nedeterminate ale donatorului. Sanctiunea nulitatii este prevazuta si pentru donatia facuta  "sub conditia de a se satisface datoriii sau sarcini care nu existatu la epoca donatiunii sau care nu erau aratate in actul de donatie.

            Clauza privind rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat.         Daca donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, o astfel de clauza este nula chiar daca nu a dispus de bunul respectiv. Este valabila insa clauza prin care donarorul  ar stipula reintoarcerea bunurilor in patrimoniul sau in ipoteza in care donatarul ar muri inaintea sa, sau cand atat donatarul cat si descendentii lui ar muri inaintea donatorului.

                        Interdictia substitutiilor fideicomisare.

            Pe langa clauzele de mai sus, dar fara legatura cu ele trebuie sa amintim si o alta interdictie, cea prevazuta de art. 803 C. Civ. :  » Substitutiile sau fideicomisele sunt prohibite; orice dispozitii prin care donatarul, eredele instituit sau legatarul va fi insarcinat de a conserva si a remite la o a treia persoana, va fi nula, chiar in privirea donatarului, a eredelui numit sau a legatarului ». Este vorba de asa numitele substitutii fideicomisare care reprezinta dispozitii prin care se impune donatarului (sau  legatarului) sa pastreze bunul primit si la moartea sa sa-l remita unei persoane care este desemnata tot de catre donator( sau testator). O asfel de clauza este sanctionata cu nulitatea absoluta .

Couditiile de forma ale contractului de donatie.

            Contractul de donatie figureaza printre exceptiile de la regula consensualismului. Valabilitatea lui depinde, cu unele exceptii, de respectarea formei autentice, cu ocazia exprimarii consimtamintului partilor.

            Ratiunea  cerintei respectarii formei autentice trebuie cautata, in primul rand in vointa legiuitorului ca donatorul sa constientizeze importanta actului ce urmeaza sa-l incheie asupra patrimoniului sau, ca urmare a faptului ca bunul se transmite  fara un contraechivalent.

             Exigenta actului notarial  permite si o oarecare protectie a patrimoniului familial prin atentionarea donatorului asupra consecintelor actului in acest plan dar si prin faptul ca se asigura mijloacele de proba necesare pentru a pune in practica respectarea regulilor referitoare la reductiunea si respectiv raportul donatiilor.

            Art. 813 Cod civil prevede ca  orice donatie se incheie in forma autentica si aceasta pentru valabilitatea contractului si nu doar pentru dovedirea lui.

            Sanctiunea lipsei formei autentice. Contractul de donatie incheiat cu incalcarea regulilor referitoare la forma autentica este sanctionat cu nulitatea absoluta. Desi este vorba de o regula de protectie a unor interese particulare nulitatea este absoluta si nu relativa.

            Situatia se schimba insa dupa decesul donatorului.         In raport de dispozitiile art. 1167 Cod civil, dupa moartea donatorului, donatia nula pentru vicii de forma poate fi confirmata, ratificata sau executata voluntar de catre succesorii donatorului si oricare dintre aceste operatii acopera viciile de forma ale donatiei. "Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntara a unei donatiuni, facuta de catre succesorii defunctului donator , tine loc de renuntare, atat in privinta viciilor de forma, cat si in privinta oricarei alte exceptii". Nu se pot vatama insa prin  aceste operatiuni drepturile tertilor. Doctrina a considerat ca, in acest caz, nulitatea absoluta  se converteste dupa moartea donatorului, intr-o nulitate relativa, din moment ce poate fi confirmata)

            Statul estimativ. Pentru ipoteza in care donatia are ca obiect bunuri mobile, art. 827 C. civ.mai prevede o formalitate necesara pentru valabilitatea donatiei si anume asa numitul stat estimativ.: "   Orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute intr-un act estimativ subsemnat de donator si donatar."

Textul are  in vedere donatiile incheiate in forma autentica si nu cele realizate sub forma darului manual sau a donatiilor indirecte.Statul estimativ este necesar a fi intocmit atat in cazul bunurilor mobile corporale cat si a celor incorporale.

In doctrina s-a aratat ca satul estimativ are menirea de a garanta irevocabilitatea donatiilor de bunuri mobile, servind donatarului drept titlu pentru determinarea identitatii si valorii bunurilor primite de la donator. Acestui rol al statului estimativ crdem ca i se poate retine si cel de a ajuta la aplicarea dispozitiilor legale privind raportul si reductiunea  din moment ce el contribuie la dovada bunurilor si a valorii lor, precum si la rezolvarea problemei restituirii bunurilor donate in caz de revocare a donatiei.

Statul estimativ poate fi cuprins chiar in contractul de donatie,  dar partile il pot intocmi si ulterior, chiar sub forma unui inscris sub semnatura privata, forma autentica nefiind obligatorie.

In doctrina s-a aratat ca formalitatea statului estimativ este ceruta pentru valabilitatea donatiei, asfel incat lipsa lui antreneaza nulitatea absoluta contractului. S-a exprimat insa si punctual de vedere, cu care sunem de accord, potrivit caruia statul estimativ este porevazut de lege doar ad probationem din moment ce art. 772 C. civ. prevede posibilitatea determinarii valorii bunurilor pe cale de expertiza " in lipsa acestui stat". Textul legal mentionat recunoaste in mod implicit valoarea donatiei de bunuri mobile chiar in lipsa statului estimativ.

Sectiunea III Exceptii de la regula formei autentice. Donatii indirecte, donatiile simulate si darul manual

A.  Donatiile indirecte

Donatiile indirecte sunt liberalitati care se realizeaza pe calea unui act alt act juridic decat o donatie directa. De  aceea ele sunt supuse conditiilor de fond ale donatiilor dar, in principiu,   nu si conditiilor de forma. Forma autentica nu este ceruta deoarece ele nu sunt donatii directe, ci donatii realizate prin intermediul altui act juridic. Se cere insa respectarea conditiilor de forma ale actului juridic prin care se realizeaza. Trebuie respectate, daca este cazul si conditiile de fond ale acelui act, pe langa conditiile de fond ale donatiei.

Spre deosebire de donatiile deghizate aici donatia nu se realizeaza prin intermediul unui act juridic simulat ci printr-unul cat se poate de real. Distinctia dintre donatia indirecta si cea deghizata este necesara deoarece regimul lor juridic este diferit sub unele aspecte. Astfel in timp ce donatiile deghizate intre soti sunt nule, donatiile indirecte sunt valabile.

Recunoasterea donatiilor indirecte, in pofida termenilor categorici ai art.813 in sensul ca toate donatiile se fac prin act autentic, se bazeaza pe mai multe argumente de text din Codul civil. Astfel, de exemplu, art 1642 alin 2 C.civ stabileste ca daca renta se constituie cu titlu gratuit in favoarea unei terte persoane, « desi intruneste insusirile unei liberalitati, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donatiune »; Art 1138 referitor la remiterea de datorie, permite sa se faca dovada acestui act prin predarea titlului constatator al creantei.

Exemplele cele mai frecvente de donatii indirecte sunt cele privind renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia pentru altul.

B. Donatiile simulate

Donatiile simulate sunt donatii realizate prin recurgerea la procedeul simulatiei. Este posibila realizarea unei donatii prin deghizarea contractului sub aparenta unui alt act juridic sau prin interpunerea de persoane.

Donatia deghizata.

Notiune. Donatia deghizata reprezinta donatia realizata sub aparenta unui contract cu titlu oneros. De exemplu, partile convin sa incheie un contract de donatie dar il mascheaza sub aparenta unui contract de vanzare-cumparare in care pretul nu este trecut cu intentia de a fi platit respectiv primit.

Valabilitatea donatiilor deghizate. Simulatia fiind recunoscuta ca valabila in dreptul nostru in masura in care nu urmareste eludarea unor dispozitii legale imperative, nu are un scop ilicit sau nu contravine bunelor moravuri, si donatia deghizata este valabila in aceleasi conditii. De alfel Codul civil sanctioneaza cu nulitatea doar donatiile deghizate dintre soti, ceea ce, per a contrario, duce la concluzia ca celelalte donatii deghizate sunt valabile.

Reguli de forma. Pornind de la dispozitiile art. 813 C. Civ care prevede ca toate donatiile se fac prin act autentic, s-a pus problema daca actul ostensibil care mascheaza donatia trebuie si el sa imbrace forma autentica sau este suficient ca el sa rspecte forma prevazuta de lege pentru actul care ascunde donatia. De exemplu in cazul donatiei unui apartament, donatie deghizata sub forma unui contract de vanzare-cumparare, contractul de vanzare-cumparare trebuie incheiat in forma autentica cum este necesar pentru valabilitatea donatiei sau este suficient simplul acord de vointa al partilor dovedit printr-un inscris sub semnatura privata ? O parte a doctrinei este de parere ca pentru respectarea dispozitiilor imperative ale art. 813 C. Civ., este necesar ca actul aparent sa fie incheiat in forma autentica, chiar daca pentru  un astfel de act nu este ceruta  de lege forma autentica. Alti autori considera ca donatia deghizata trebuie sa indeplineasca conditiile de fond cerute pentru donatii, dar sub aspectul formei este suficient ca actul aparent sa respecte cerintele prevazute de lege pentru valabilitatea sa. Apreciem judicioasa prima opinie deoarece este in concordanta cu cerinta imperativa a art. 813 C. Civ. in sensul ca toate donatiile se fac prin act autentic.

Regulile de fond ale donatiei deghizate. Donatiilor deghizate li se aplica regulile de fond specifice donatiilor si nu actului sub forma caruia se face deghizarea.

Proba donatiei deghizate. Exista doua elemente ce trebuie dovedite pentru a se proba o donatie deghizata. Este vorba in primul rand de dovada intentiei liberale (animo donandi) apoi de absenta contraprestatiei.

Sarcina probei revine celui care are interes sa dovedeasca existenta donatiei. Acesta poate fi donatorul, de exemplu cand are interes sa revoce donatia, poate fi succesorul rezervatar al donatorului, ce putea invoca de pilda reductiunea donatiei, sau ar putea fi un creditor chirografar al donatorului ce are interes sa dovedeasca o instrainare frauduloasa.

Partile si succesorii lor universali si cu titlu universal pot dovedi deghizarea prin inscris sau inceput de dovada scrisa completat cu martori sau prezumtii, iar tertii, inclusiv succesorul cu titlu particular si creditorul chirografar, prin orice mijloc de proba. Asa cum s-a aratat in doctrina, mostenitorii rezervatari interesati in dovedirea donatiei pentru ca li s-a incalcat dreptul la rezerva, sunt si ei considerati terti pentru ca actioneaza in apararea unui drept propriu si nu dobandit pe cale succesorala.

Donatia prin interpunere de persoane

Este o forma de donatie in care simulatia vizeaza persoana donatarului si nu natura contractului. Aici contractul ostensibil este cel real, nereala fiind persoana beneficiara a donatiei. Se poate recurge la aceasta forma de donatie cand se urmareste, din diferite motive, ca persoana adevaratului donatar sa nu fie cunoscuta.

Donatia prin interpunere de persoane este valabila daca prin ea nu se urmareste fraudarea legii, un scop ilicit sau daca nu are o cauza imorala.

C. Darurile manuale. Notiune si valabilitate. Darul manual reprezinta o forma de donatie originala careia nu i se aplica cerintele de forma prevazute de art. 813 Cod civil, fiind valabila prin acordul  de vointa al partilor insotit de traditiunea bunului.Aceasta varietate de donatie este un contract real, si nu solemn, pentru nasterea ei fiind necesare cele 2 conditii cunoscute pentru contractele reale, respectiv:

-         consimtamantul valabil al partilor;

-         remiterea materiala a bunului(de manu ad manum).

Validitatea acestui tip de donatie nu este conditionata de intocmirea unui inscris..

Valoarea bunurilor nu prezinta importanta pentru valabilitatea darului manual.Pot fi donate in aceastaforma si bunuri de valoare foate mare.

Existenta valabila a donatiilor sub forma darului manual nu este pusa azi la indoiala in ciuda normei imperative de la articolul 813 in sensul ca toate donatiile se fac in forma autentica.

Justificarea valabilitatii darului manual este gasita in articolul 644 Cod civil care prevede, printre modurile de dobandire a proprietatii, si traditiunea. Functia pe care o indeplineste autentificarea in cazul donatiei ostensibile este realizata aici prin formalismul traditiunii efective a bunului ce formeaza obiectul darului manual.

Conditiile de fond ale darului manual

Obiectul darului manual. Necesitatea remiterii materiale a bunului restrange sfera bunurilor ce pot fi donate in aceasta maniera la bunurile mobile corporale.

Nu pot forma obiect al darului manual bunurile imobile, bunurile mobile incorporale cum sunt drepturile de creanta, drepturile de proprietate intelectuala. De asemenea nu pot forma obiect al acestui tip de donatie nici bunurile viitoare, deoarece traditiunea presupune existenta actuala a bunurilor. Nici drepturile indivize nu pot forma obiectul darului manual, traditiunea unei cote ideale dintr-un bun mobil fiind de neconceput.

Se admite ca pot forma obiect al darului manual titlurile la purtator, desi intra in categoria creantelor intrucat, practic, inscrisul se confunda cu insusi dreptul pe care il contine, putand fi valorificat de orice persoana care il detine.

Probleme practice in legatura cu darul manual

Darurile de nunta. Darurile care se fac cu ocazia celebrarii casatoriei sotilor reprezinta exemple de donatii sub forma darului manual, fie ca sunt facute de catre parintii sotilor, fie de catre ceilalti participanti la evenimentul respectiv.

In legatura cu regimul juridic al darurilor de nunta facute de catre parintii sotilor, in doctrina s-au conturat doua opinii.Intr-o prima opinie s-a sustinut ca aceste daruri trebuie considerate bunuri comune ale sotilor intrucat ele sunt dobandite in timpul casatoriei chiar daca au fost oferite de catre unul din parintii sotilor si se presupune intentia dispunatorului ca ele sa fie comune. Intr-o alta categorie de opinii s-a sustinut  ca aceste daruri sunt bunuri proprii ale sotului care le-a primit de la parintii sai, cu exceptia cazului in care donatorul a mentionat expres intentia de a dona ambilor soti.

In solutionarea acestei probleme trebuie pornit, asa cum s-a aratat in doctrina, de la dispozitiile art. 31 lit b Cod fam. de unde rezulta ca bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau  donatie de catre unul din soti sunt bunuri proprii afara de situatia cand dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune.Regula este, deci, ca bunurile dobandite de unul dintre soti prin donatie, indiferent de momentul cand se realizeaza, de forma donatiei si de persoana dispunatorului, sunt bunuri proprii ale sotului respectiv si numai prin exceptie, daca dispunatorul a prevazut ca ele sunt comune, vor primi aceasta calificare. Ca urmare, daca unul din parinti doneaza copilului sau, cu ocazia nuntii, un anumit bun, acest bun va fi bun propriu al sotului respectiv in baza art. 31 lit b Cod fam. Daca se face mentiunea expresa ca bunul se daruieste ambilor  soti atunci bunul va deveni comun.De regula insa atunci cand   se fac daruri cu ocazia celebrarii casatoriei nu se mentioneaza de catre dispunator cui intelege sa daruiasca asa incat trebuie dedusa intentia dispunatorului din contextul respectiv. De regula, cand este vorba de daruri de valaoare mai mare se poate presupune intentia parintelui de a dona copilului sau si bunurile vor fi proprii ale acestuia. Cand este vorba de daruri de mai mica valoare, daruri obisnuite in raport cu imprejurarea respectiva, se poate presupune intentia de a fi donate ambilor soti si acestea vor deveni bunuri comune din aceasta cauza. Nu  impartasim ideea ca aceste daruri, prezenturi dupa cum le denumiste art. 759 C. Civ. nu ar fi donatii pentru ca legea le exclude de la raport si ca nefiind donatii devin bunuri comune in baza art. 30 C. fam care prevede ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt bunuri comune. Dimpotriva, consideram ca si aceste daruri obisnuite sunt donatii, numai ca ele nu sunt supuse, in baza legii, regimului liberalitatilor si devin bunuri comune pe alt    motiv, respectiv pentru ca se presupune vointa dispunatorului de a fi donate ambilor soti.

Sumele de bani depuse de parinti la CEC pe numele copilului minor.  Se intimpla, de multe ori, ca parintii sa depuna, din diferite motive anumite sume de bani la CEC sau la banca, pe numele copiilor lor minori. In astfel de cazuri se pune problema daca sumele respective devin, in mod automat, proprietatea copilului respectiv ca urmare a dobandirii lor cu titlu de dar manual, sau ele raman in proprietatea sotilor respectivi. Rezolvarea acestei chestiuni depinde de intentia depunatorului. Daca prin aceasta operatiune parintele sau parintii nu au urmarit ca suma de bani sa iasa din patrimoniul propiu ci au vazut in ea doar o modalitate de economisire a banilor, atunci nu suntem in prezenta unui dar manual. Daca, dimpotriva, depunerea sumei s-a facut cu intentie liberal, suntem in prezenta unui dar manual. S-a afirmat ca pana la proba contrara, caracterul de liberalitate al depunerii se prezuma.

Proba darului manual. Codul civil nu prevede reguli speciale de probatiune pentru darul manual asa incat vor fi aplicabile regulile generale de probatiune, sarcina probei urmand a reveni celui care invoca actul juridic al donatiei sub forma darului manual.

Dovada darului manual presupune a dovedi atat consimtamantul partilor cat si  faptul remiterii materiale a bunului. Dovada consimtamantului se face dupa regulile de probatiune specifice actelor juridice iar faptul material al traditiunii bunului se poate dovedi prin orice mijloc de proba. 

              Efectele contractului de donatie

Dublul caracter al contractului de donatie. Analiza efectelor contractului de donatie trebuie pornita de la constatarea ca acest contract este, pe de o parte, unul translativ de drepturi, iar pe de alta parte, un contract generator de obligatii.  Acest din urma caracter este influentat sub aspectul continutului sau de  faptul ca donatia este un contract unilateral, ceea ce implica ideea ca ea da nastere, in principiu, la obligatii doar in sarcina uneia dintre parti. In cazul donatiei cu sarcini insa, obligatiile se nasc deopotriva atat in sarcina donatorului cat si a donatarului.

Transmiterea dreptului donat de la donator la donatar, indiferent ca este vorba de un drept de creanta sau un drept real, are loc prin incheierea valabila a contractului, adica odata cu exprimarea valabila a consimtamantului, ceea ce presupune forma autentica. Transmiterea opereaza indiferent de faptul daca bunul a fost sau nu predat, desigur cu exceptia darului manual, la care predarea reprezinta o conditie pentru insasi nasterea valabila a contractului.

Opozabilitatea contractului fata de terti.Efectul translativ de drepturi, fara necesitatea altor formalitati, specific contractului de donatie vizeaza doar partile contractului. Cand este vorba de terti, pentru ca donatia sa fie opozabila acestora este nevoie de indeplinirea unor formalitati. Asfel, cand obiectul donatiei il formeaza un drept de creanta, pentru opozabilitatea transmiterii acesteia este necesara indeplinirea formalitatilor prevazute de art.1393 C. Civ., , adica notificarea cesiunii catre debitorul cedat sau acceptarea ei de catre acesta prin act autentic. In cazul in care se doneaza o creanta avand ca obiect o  chirie sau o arenda pe cel putin 2 ani viitori, o astfel de donatie este opozabila doar prin inscrierea ei in registrele de publicitate imobiliara.

Atunci cand obiectul contractului de donatie il constituie un bun imobil, art. 818 C. Civ. stabileste cerinta inscrierii in registrele de publicitate atat a ofertei cat si a acceptarii donatiei. Urmatorul articol stabileste ca "lipsa transcriptiei poate sa fie invocata de orice persoane au interes la aceasta". Pornind de la aceasta dispozitie legala, in doctrina s-a concluzionat ca in materie de donatii, spre deosebire de celelelate contracte translative de proprietate, sfera persoanelor care pot invoca neindeplinirea formelor de publicitate si  deci inopozabilitatea donatiei, este mai larga, in sensul ca in aceasta categorie intra si creditorii chirografari si succesorii particulari ai donatorului. Acestia,  in cazul celorlalte contracte translative de proprietate au calitatea de avanzi-cauza ai transmitatorului si actul neinscris in cartea funciara le este opozabil, insa in materie de donatii de imobile, in raport de prevederile art. 819 C. Civ., ei intra in categoria tertilor si transferul dreptului de proprietate nu le este opozabil daca nu s-a facut inscrierea operatiunii respective in registrele de publicitate.

 Cel mai interesat in efectuarea inscrierii este, in  principiu, donatarul, deoarece el are interes ca tertii sa nu dobandeasca drepturi asupra bunului donat.

Tot din dispozitiile  articolului 819 C.civ. rezulta ca , pe langa parti si succesorii lor universali si cu titlu universal, nu pot invoca lipsa inscrierii, desi ar avea interes sa o faca, cei carora lipsa de inscriere li se poate imputa ca o culpa, precum si succesorii lor universali si cu titlu universal. Sunt avuti in vedere aici, reprezentantul persoanei juridice, reprezentantii minorilor sau ai celor pusi sub interdictie, precum si ascendentul care a acceptat, in conditiile art. 815 alin 2 C.civ., donatia facuta unui minor.

Incazul in care obiect al transmiterii gratuite l-a format un bun mobil corporal, opozabilitatea fata de terti se realizeaza, in conditiile art. 1909 si 972 C.civ.,prin transmiterea posesiei bunului donat.

Obligatiile donatorului.

Din contractul de donatie pot rezulta doua obligatii pentru donator.Este vorba de obligatia de predare a bunului si de cea de garantie care are in cazul acestui contract o figura juridica unica.

Obligatia de predare a bunului. Donatorul este obligat sa predea donatarului bunul ce a format obiectul contractului. Obligatia de predare nu exista in cazul darului manual unde ea este o conditie pentru insasi nasterea contractului. Obligatia de predare implica si obligatia de pastrare a bunului pana la momentul predarii. Donatorul trebuie sa predea nu numai bunul ci si fructele acestuia de la momentul realizarii donatiei. In caz de nepredare, donatarul poate cere executarea silita a obligatiei.Aceasta posibilitate o are si succesorii sai, inclusiv cei cu titlu particular.

Obligatia de garantie. Pentru ca donatia este un act prin care donatorul transmite gratuit donatarului un anumit drept si pentru ca donatarul nu este expus pericolului unei pierderi ci doar al celui de a nu pastra un castig, nu exista, in principiu o obligatie de garantie pentru vicii din partea donatorului. Exista o obligatie de garantie doar pentru evictiunea provenind din fapta proprie.

Obligatia de garantie, sub ambele aspecte, adica pentru evictiune si pentru viciile ascunse ale bunului, exista insa in cazul donatiei cu sarcini, deoarece in cazul acesteia si in limita sarcinilor, contractul are caracter sinalagmatic, obligatiile partilor fiind reciproce, iar tratamentul juridic este cel specific contactelor sinalagmatice.

Obligatia de garantie mai exista si in situatia in care donatorul si-a asumat in mod expres o astfel de obligatie.

Obligatiile donatarului

Donatia fiind un contract unilateral, ea nu creaza obligatii in sarcina donatarului. Acesta are, dupa cum s-a aratat  in doctrina, o indatorire de recunostinta fata de donator a carei nerespectare poate atrage, in anumite conditii, revocarea contractului. Este vorba de o obligatie negativa, ea neimpunand donatarului sa faca ceva, ci doar sa se abtina de la anumite fapte necorespunzatoare fata de  donator. Prin exceptie, in cazul donatiei cu sarcini, exista si pentru donatar obligatia de a executa sarcinile asumate prin contract, neexecutarea lor putand avea drept consecinta rezolutiunea (revocarea) contractului.Aceasta numai in ipoteza in care donatorul nu opteaza pentru executarea silita a sarcinii.

Revocarea donatiilor. Revocarea donatiilor pentru neexecutarea sarcinilor.

Conditiile revocarii. In termenii art 829 Cod civil "  Donatiunea intre vii se revoca, pentru neindeplinirea conditiilor cu care s-a facut" iar potrivit art. 830 din acelasi act normativ , "cand donatiunea este revocata pentru neindeplinirea conditiilor, bunurile reintra in mana donatorului, libere de orice sarcina si ipoteca."

            Textul art. 829 are in vedere revocarea donatiei pentru neindeplinirea sarcinilor, el nereferindu-se la condititii ca modalitati ale actului juridic.

             Sarcina nu poate  sa absoarba in totalitate valoarea liberalitatii pentru ca atunci contractul s-ar transforma in unul cu caracter oneros si nu am mai avea o donatie. De pilda daca sarcina stabilita in favoarea unui tert ar ecivala valoarea liberalitatii

            In situatia in care donatarul nu  indeplineste sarcinile convenite prin contractul de donatie, donatorul poate cere revocarea donatiei. Revocarea este in acest caz o sanctiune similara rezolutiunii din contractile sinalagmatice, donatia cu sarcini fiind si ea in limita sarcinilor un contract sinalagmatic. Ca urmare revocarea opereaza in aceleasi conditii si cu aceleasi consecinte ca si rezolutiunea.

            Revocarea intervine numai in cazul in care neexecutarea sarcinilor este imputabila  donatarului. La fel ca si in cazul rezolutiunii, daca neexecutarea se datoreaza fortei majore sau cazului fortuit , revocarea nu opereaza. Daca donatorul, in favoarea careia fusese stipulata sarcina , a decedat facand imposibila  indeplinirea acesteia, donatia nu poate fi revocata tocmai datorita lipsei conduitei culpabile a donatarului si nu pentru faptul ca ea s-ar fi transformat intr-o donatie fara sarcini.

            Sanctiunea revocarii donatiei intervine atat in caz de neexecutare totala cat si in caz de neexecutare partiala a contractului si indiferent daca sarcina neexecutata era stabilita in sarcina donatorului sau a altei personae, inclusiv a donatarului daca aceasta avea o existenta valabila.

            Donatorul nu este obligat sa ceara revocarea, el putand opta pentru executarea silita a obligatiei neindeplinite, la fel ca in cazul contractelor sinalagmatice

Caracterul judiciar al revocarii. Din cuprinsul articolului 832 C. civ. rezulta ca "revocarea nu se face de drept niciodata". Aceasta inseamna ca donatorul pentru a obtine revocarea trebuie sa faca apel la o actiune in justitie.

Desi in termenii articolului 832 C. civ. "revocarea nu se face de drept niciodata", se admite in doctrina ca dispozitia respectiva vizeaza doar sitautia cand partile nu au stipulat in contract un pact comisoriu si ca este permis ca prin intermediul acestuia partile sa convina in sensul ca  revocarea sa opereze de plin drept, deci fara notificare si fara cerere de chemare in judecata, in caz de neindeplinire a sarcinilor, caz in care instantei de judecata ii revine doar rolul de a constata interventia revocarii si nu de a o pronunta.

Efectele revocarii. Revocarea donatiei pentru neindeplinirea sarcinilor are ca efect reintoarcerea bunurilor donate in proprietatea donatorului. La fel ca in cazul rezolutiunii, sanctiunea are caracter retroactiv si bunurile reintra in stapanirea donatorului libere de sarcini si ipoteci.

a. In raporturile dintre parti, bunurile trebuie deci restituite donatorului sau mostenitorilor sai, daca acesta este decedat. Daca restituirea in natura nu mai este posibila deoarece bunurile au pierit din culpa donatarului, acesta va trebui sa plateasca contravaloarea lor..

b. Efectul retroactiv al rezolutiunii (revocarii) se produce si in privinta tertilor, fiind aplicabil principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Revocarea donatiei pentru ingratitudine

Acest motiv de revocare reprezinta consecinta incalcarii obligatiei de recunostinta. Obligatia respectiva nu poate justifica exercitarea unei actiuni pentru indeplinirea ei pe cale silita , dar poate constitui temei pentru o desfiintare a donatiei.Sunt revocabile pentru ingratitudine atat donatiile ostensibile, cat si cele deghizate, cele indirecte, precum si darurile manuale.

Cand un bun a fost donat mai multor persoane si numai una se face vinovata de ingratitudine  sanctiunea opereaza numai impotriva acesteia

Cand un bun a fost donat mai multor persoane si numai una se face vinovata de ingratitudine  sanctiunea opereaza numai impotriva acesteia

Cauzele de revocare. Potrivit art. 831 C.civ. donatiile sunt revocabile pentru ingratitudine, in urmatoarele situatii:

-         daca donatarul a atentat la viata donatorului;

-         savarsirea de catre donatar de delicte, cruzimi sau injurii grave fata de donator;

a.      refuzul de alimente.

Caracterul judiciar al revocarii. Actiunea in revocare. Si revocarea donatiei pentru ingratitudine, la fel ca cea pentru neindeplinirea sarcinilor, are caracter judiciar, art.832 C. Civ. care prevede ca "revocarea donatiei nu se face de drept niciodata", fiind aplicabil si in acest caz. Este nevoie deci, pentru a se obtine revocarea , de intentarea unei actiuni in justitie.

Termenul in care poate fi introdusa aceasta actiune este mentionat in articolul 833 Cod civil. Se prevede ca "cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie facuta in termen de un an din ziua faptului, sau din ziua cand donatorul a cunoscut faptul" Calcularea termenului nu implica dificultati in cazul unui fapt de ingratitudine instantaneu.Termenul va curge din acest moment sau daca donatorul nu a cunoscut faptul de ingratitudine, din momentul cunoasterii lui. Daca donatorul a decedat inainte de a cunoaste faptul de ingratitudine, pentru mostenitori termenul de un an va curge de la data cand ei au cunoscut acest fapt. In cazul faptelor de ingratitudine ce se prelungesc in timp, ca de exemplu in cazul refuzului de alimente, termenul curge de la momentul cand fastul de ingratitudine a incetat .

Actiunea are un pronuntat caracter personal in sensul ca formularea ei implica o apreciere ce poate veni doar din partea donatorului, asfel ca creditorii donatorului nu o pot intenta pe calea actiunii oblice.Apoi actiunea nu poate fi introdusa "nici de erezii donatorului in contra donatarului, afara numai daca, in acest caz, actiunea s-a intentat de donator, sau donatorul a murit in anul in care se putea intenta actiunea." Rezulta ca mostenitorii donatorului pot exercita actiunea doar in 2 situatii:

-         daca ea a fost intentata de donator dar acesta a decedat inainte de finalizarea ei;

-         daca donatorul a decedat inainte de implinirea termenului de un an in care putea promova actiunea.

            Mai mult decat atat "actiunea  de revocare nu se poate intenta in contra erezilor donatarului", astfel ca daca donatarul autor al faptei de ingratitudine a decedat, donatia nu mai poate fi revocata pentru acest motiv.

            Titularul actiunii, evident, nu este obligat sa introduca actiunea, el putan sa-l ierte pe donator pentru faptul de ingratitudine savarsit. El nu poate insa sa renunte anticipat , de exemplu im momentul realizarii donatiei, la actiunea in revocare.

            Termenul de un an prevazut de art.833 C. civ. este considerat in doctrina un termen de decadere, asfel incat el nu este susceptibil de intrerupere sau suspendare.

Efectele revocarii. Din modul cum art. 834 C.civ reglementeaza efectele acestei actiuni se observa caracerul ei de pedeapsa civila ce nu are efect asupra tertilor. Asa cum s-a aratat in doctrina, "actiunea in revocare pentru ingratitudine nu este o actiune in rezolutiune  ( cum este revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau in constatarea desfiintarii de drept a contractului .ci o actiune in restituire cu caracter de pedeapsa"

Revocarea donatiei pentru igratitudine are deci caracter personal si nu produce efecte retroactive fata de terti..

In ceea ce priveste partile efectele actiunii in revocare sunt retroactive si se concretizeaza in obligatia donatarului de a restitui bunul donat, daca acesta se mai gaseste in patrimoniul sau, insa  donatorul este tinu sa suporte sarcinile si ipotecile constituite in mod valabil de catre donatar inainte de revocare. Donatorul va trebui  sa fie despagubit pentru scaderea valorii bunului din aceste motive..

Daca bunul a fost instrainat inainte de inroducerea actiunii in revocare, donatarul va plati donatorului valoarea bunurilor instrainate si nu pretul obtinut din instrainare.

   Revocarea donatiei pentru nastere de copii.

Conditiile revocarii. Art 836 C. civ. reglementeaza un caz de revocare a donatiei ce era cunoscut inca din dreptul roman. Mentionatul articol statueaza ca         " Orice donatiuni prin acte intre vii facute de persoane ce n-au copii sau descendenti existenti in timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donatiuni si sub orice titlu s-ar fi facut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie in fine donatiunea in favoarea maritagiului facuta sotilor de oricare alta persoana, afara de ascendentii lor, sunt revocate de drept, daca donatorul, in urma donatiunii, dobandeste un copil legitim, un postum, sau chiar cand a legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent."

Fac exceptie de la revocarea de drept donatiile intre soti, care oricum sunt revocabile prin simpla manifestare de vointa a sotului donator, precum si darurile obisnuite, de o valoare redusa  .

            Caracterul revocarii. Spre deosebire de cele doua situatii analizate anterior, revocarea se produce de plin drept, in virtutea legii, odata cu indeplinirea  conditiilor pentru revocare. Urmare a revocarii bunul reintra automat in patrimoniul donatorului. Consecinta este aceea ca pentru revocare nu este necesara o hotarare judecatoreasca. Daca donatarul contesta  interventia revocarii, este posibila nasterea unui litigiu, dar si in cadrul acestuia instanta nu pronunta revocarea ci doar, eventual, constata interventia ei.

            Intrucat revocarea se produce de drept, actiunea in revendicare a bunului donatorului se prescrie conform art 840 C.civ si art. 21 din D. nr. 167/1958 in termen de 30 de ani de la data nasterii copilului..

            Efectele revocarii. Revocarea  pentru survenienta de copil produce efcte retroactive atat fata de parti cat si fata de terti..

Revocarea donatiilor dintre soti

            Spre deosebire de vanzare-cumparare, donatia de bunuri intre soti este permisa. Desigur ca, tinand cont de regimul comunitatii de bunuri, un  astfel de contract nu poate avea ca obiect decat bunurile proprii ale sotului donator, bunuri care, urmare a donatiei, devin bunuri proprii ale celuilalt sot. Donatia de bunuri intre soti nu este supusa unor reguli speciale, ea urmand atat in privinta conditiilor de fond cat si de forma, regulile de drept comun ale donatiei. Totusi, trebuie observat faptul ca aceste donatii sunt valabile char daca s-au facut sub conditie pur potestativa, chiar daca se impune donatarului obligatia de a plati datoriile nedeterminate ale donatorului si chiar daca donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, deoarece aceste donatii nu sunt irevocabile.

            Conditiile revocarii. Legiuitorul a creat  pentru acest gen de donatii un regim special in ceea ce priveste revocabilitatea. El a statuat prin art. 937 C. civ. ca "orice donatiune facuta intre soti in timpul maritagiului este revocabila." Iata deci, ca legiuitorul, care a creat pentru donatie in general o irevocabilitate mai puternica decat in cazul celorlalte contracte, a trecut in extrema cealalta cand este vorba de soti, reglementand o donatie esentialmente revocabila, derogand  chiar de la forta obligatory a oricarui contract.

            Sotul care a facut, deci, in timpul casatoriei, o donatie celuilalt sot, poate sa o revoce oricand, fie in timpul casatoriei, fie dupa desfacerea acesteia si chiar si dupa moartea sotului donator, in raport cu  mostenitorii acestuia.

Caracterele dreptului de revocare. Dreptul de revocare este regelementat prin norme  de ordine publica astfel ca renuntarea sotului donator la acest drept este lipsit de eficienta.

 El este un drept esentialmente personal. Facultatea de a aprecia daca actioneaza pentru revocarea donatiei apartine doar sotului donator. Dupa decesul sau mostenitorii lui nu pot revoca donatia, dreptul nefiind transmisibil catre acestia. Fiind o chestiune de apreciere ce apartine sotului donator, nici creditorii sai nu au posibilitatea revocarii donatiei.

Sotul donator nu este tinut sa explice in nici un fel motivele revocarii. Este suficienta doar manifestarea sa de vointa in directia revocarii, dreptul sau de revocare nefiind ssceptibil de abuz

            Modurile de revocare. Revocarea nu are character judiciar, nefiind necesara obtinerea unei hotarari judecatoresti de revocare. Ea se produce prin manifestarea de vointa neechivoca a donatorului de a revoca donatia.

            Revocarea poate fi expresa sau tacita..

            Efectele revocarii. Revocarea produce efectele unei rezolutiuni. Donatia se desfiinteaza cu efecte  retroactive, iar bunul donat reintra in patrimoniul donatorului.

Contractul de renta viagera.        Definitie si caractere juridice.

            Contractul de renta viagera face parte din categoria contractelor aleatorii, adica a acelor contracte in care existenta sau intinderea obligatiiilor  partilor, sau a uneia dintre acestea depinde de hazard, ceea ce face ca sa existe sanse de castig, respectiv de pierdere pentru ambele parti (alea).

            Pentru a fi in prezenta unui contract de renta viagera este nevoie ca obligatia debitorului de plata a rentei periodice sa fie asumata pentru intreaga durata a vietii creditorului. Decesul credirentierului trebuie sa fie cauza exclusiva a stingerii rentei. 

            Articolul 1643 Cod civil creeaza posibilitatea ca renta sa fie constituita in favoarea uneia sau a mai multor persoane. Calitatea de credirentier o poate dobandi atat cel care este transmitatorul bunului cat si o alta persoana desemnata de acesta, care nu a transmis nimic dar care va fi, in acest fel, beneficiara promisiunii de plata a rentei din partea debirentierului. Cel mai frecvent acest lucru se intampla in practica cand unul din soti transmite un bun debirentierului in schimbul obligatiei acestuia de a plati renta viagera ambilor soti. Problema care se pune in astfel de situatii este daca in raporturile cu creditorii obligatia debirentierului de a plati renta se mentine nemodificata pana la moartea ultimului creditor sau ea se reduce la partea calculata pentru creditorul respectiv. Cu alte cuvinte, creanta, respectiv obligatia  este sau nu indivizibila? Apreciem ca obligatia de plata a rentei este una divizibila daca din clauzele contractului nu se poate deduce vointa partilor de a da un caracter indivizibil obligatiei  . Ca regula generala obligatiile sunt divizibile, iar indivizibile sunt doar cele care prin natura lor nu pot fi executate divizat sau cele pe care partile le-au privit "sub un raport de nedivizibilitate", dupa cum prevede art. 1058 Cod civil. Obligatia de plata a rentei este una care prin natura ei este divizibila. Fiind divizibila prin natura ei, regulile de la indivizibilitatea obligatiilor se pot aplica doar in masura in care in contract   sunt clauze din care sa se deduca faptul ca partile au privit obligatia sub un raport de nedivizibilitate. In consecinta moartea unui credirentier duce la stingerea partiala a rentei, celalalt sau ceilalti creditori fiind in drept sa solicite doar partea care li se cuvine dupa scaderea cotei credirentierului decedat. In schimb este valabila si producatoare de efecte clauza prin care se stipuleaza plata integrala a rentei pana la decesul creditorului supravietuitor.

            In ceea ce priveste debitorii , obligatia lor trebuie considerata, de asemenea  divizibila, cu exceptia situatiei in care clauzele contractuale releva intentia partilor de a da un caracter indivizibil obligatiei respective.

            Caractere juridice.

            Sub aspectul modului de formare, contractul de renta viagera este, de regula, un contract consensual, astfel ca el ia nastere in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor, redactarea unui inscris fiind necesara doar pentru dovedirea contractului. Cu toate acestea in cazul in care in schimbul rentei credirentierul transmite dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie incheiat in forma autentica

            Un caracter evident al contractului analizat este cel sinalagmatic, fiecare parte asumandu-si obligatii care sunt reciproce si interdependente.

            Ca si vanzarea-cumpararea, renta viagera constituita prin contract are caracter translativ de proprietate. Proprietatea bunului ce formeaza obiectul contractului se transmite de la vanzator la cumparator prin efectul realizarii acordului de vointa al partilor, daca partile nu au convenit sa amane transferul dreptului de proprietate.

            Contractul de renta viageraeste un contract cu executare succesiva, prestatia debirentierului urmand a fi executata in timp, cu o anumita periodicitate, prestabilita.

            Conform art. 1639 Cod civil, renta viagera se poate infiinta cu titlu oneros, insa articolul urmator reglementeaza si posibilitatea constituirii ei cu titlu gratuit prin donatie sau testament. In aceste cazuri de constituire a rentei nu suntem insa in prezenta unor contracte de renta viagera, asa incat constituirea rentei cu titlu gratuit este supusa conditiilor de forma si de fond pe care trebuie sa le indeplineasca donatiile sau testamentele  respective. Articolul 1641 prevede in acest sens ca renta constituita prin donatie sau testament este supusa reductiunii daca depaseste cotitatea disponibila si este nula daca se face in favoarea unei persoane incapabile de a primi. Totusi cand renta se constituie cu titlu gratuit in favoarea unui tert, prin intermediul stipulatiei pentru altul, desi ea constituie o donatie nu este supusa conditiilor de forma ale donatiilor, donatiile indirecte trebuind sa respecte doar conditiile de forma ale actelor sub haina carora se realizeaza.

            Renta constituita cu titlu oneros are si caracter aleatoriu.

Nulitatea contractului lipsit de elementul aleatoriu.

            Contractul de renta viagera este un contract a carui cauza se fundamenteaza pe elementul aleatoriu. Asa se explica dispozitia din articolul 1644 Cod civil in sensul ca "este fara lucrare orice contract de rendita pe viata infiintat in favoarea unei persoane care era deja moarta in momentul facerii contractului" .

            O alta cauza de nulitate expres precizata o constituie decesul credirentierului, care era afectat de o boala la momentul incheierii contractului, intr-un interval de 20 de zile de la data respectiva.

            Delimitatrea contractului de renta viagera de alte contracte

            Conditiilede valabilitate ale contractului

            Conditiile de valabilitate ale contractului nu prezinta particularitati deosebite.

Cauza contractului. Sub aspectul cauzei este de retinut ca aceasta se concretizeaza in sansa de castig pe care si-o prefigureaza fiecare parte, iar lipsa ei va antrena nulitatea contractului.

            Obiectul contractului. In ceea ce priveste obiectul contractului acesta este constituit, pe de o parte,  din bunul transmis de credirentier si, pe de alta parte, din renta pe care trebuie sa o plateasca debirentierul. Renta consta intr-o suma de bani platibila periodic, conform intelegerii partilor ( lunar, trimestrial, annual, etc.).

            Cuantumul rentei se stabileste in mod liber de catre parti.

            Renta constituita cu titlu gratuit poate fi declarata de parti neurmaribila. Creditorii nu sunt in acest caz prejudiciati deoarece credirentierul nu a dat in acest caz nimic in schimbul rentei. Urmare a unei astfel de clauze creditorii nu pot urmari renta respectiva pentru satisfacerea creantelor care le au fata de credirentier. Totusi , art. 408 Cod civil a prevazut ca si aceste rate vor putea fi urmarite, dar numai pentru datorii de alimente, de chirii sau alte creante privilegiate asupra bunurilor mobile, cota- parte ce se va urmari din rata urmand a fi fixata de instanta de judecata.

            Renta constituita cu titlu oneros nu poate fi declarata neurmaribila deoarece o astfel de masura i-ar prejudicia pe creditorii credirentierului, care si-a micsorat patrimoniul si inclusiv dreptul de gaj general al creditorilor, prin  incheierea contractului de renta viagera.

            Capacitatea partilor. Cand vorbim de contractul de renta viagera, conditiile de capacitate nu difera fata de regulile generale . Cand este vorba insa de renta constituita cu titlu gratuit , respectiv prin donatie sau testament, trebuie luate in considerare cerintele speciale prevazute de articolul 807 si urmatoarele din codul civil referitoare la capacitatea de a dispune si respectiv de a primi prin acte cu titlu gratuit .

Efectele contractului de renta viagera.

            Analiza efectelor contractului de renta viagera presupune analiza, in special, a obligatiilor debirentierului. Aceasta deoarece obligatiile credirentierului sunt identice cu cele ale vanzatorului. De altfel, exceptand caracterul aleatoriu al contractului de renta, exista multe asemanari intre renta viagera constituita cu titlu oneros si vanzarea-cumpararea.

            Obligatiile credirentierului

            In raport  de cele aratate mai sus, obligatiile credirentierului sunt cele de predare a lucrului instrainat, obligatia de a-l garanta pe debirentier pentru evictiune si obligatia de a raspunde pentru viciile ascunse ale bunului ce a format obiectul contractului. Mentionam, conform conceptiei adoptate cu privire la efectele contractului de vanzare cumparare, ca proprietatea se transmite de la vanzator la cumparator  prin efectul incheierii contractului si ca, deci, nu exista o obligatie a vanzatorului de a transfera proprietatea, ci doar obligatia de a preda bunul.Neindeplinirea obligatiei de predare a bunului ii da dreptul debirentierului de a refuza plata rentei(exceptio non adimpleti contractus). El poate cere insa si executarea silita a obligatiei, sau poate opta pentru rezolutiunea contractului.

            Obligatiile debirentierului.

            Principala obligatie a debirentierului, dupa cum rezulta din chiar defintia contractului, este cea de a plati renta la care s-a obligat. Debirentierul mai are insa si obligatia, rezultata din articolul 1646 Cod civil, de a da credirentierului garantiile stipulate in contract pentru asigurarea platii rentei si de a nu diminua aceste garantii.

            Obligatia de plata a rentei

Din momentul incheierii contractului sau de la momentul convenit in cuprinsul acestuia si pana la sfarsitul vietii credirentierului debirentierul este tinut sa plateasca renta la care s-a obligat, in cuantumul stabilit si la termenele convenite. Daca durata rentei a fost fixata in raport de durata de viata a unei alte persoane decat credirentierul, renta va fi platita pana la decesul acelei persoane. Ratele cuvenite credirentierului pana la decesul sau sau al persoanei in raport de durata de viata a careia s-a stabilit renta si neachitate, pot fi solicitate de mostenitorii credirentierului in limita termenului general de prescriptie. Dupa moartea credirentierului, sau a persoanei in raport cu care s-a stabilit durata rentei, obligatia de plata in continuare a rentei nu mai subzista, astfel incat mostenitorii nu ar putea pretinde sa li se plateasca  renta si pe viitor..

Executarea silita a  obligatiei de plata a rentei. Rezolutiunea. Ce se intampla daca debirentierul nu-si indeplineste obligatia de plata a rentei? Potrivit regulilor specifice contractelor sinalagmatice ar fi firesc ca in caz de neexecutare a obligatiei  de plata a rentei, credirentierul sa poata cere, in baza articolelor 1020-1021 Cod civil, rezolutiunea contractului, cu consecinta redobandirii bunului sau bunurilor transmise. Acest lucru nu este posibil in situatia analizata deoarece printr-o dispozitie greu de explicat, creditorul a fost lasat fara aceasta posibilitate de actiune. Articolul 1647 Cod civil ii da doar posibilitatea de a trece la executarea silita a ratelor de renta neachitate, cu excluderea posibilitatii rezolutiunii contractului.

Plata se poate cere in termenul general de prescriptie de trei ani, care se calculeaza separat de la scadenta fiecarei rate, intrucat renta viagera este un contract cu executare succesiva. Daca anterior decesului debirentierului unele rate nu fusesera achitate iar termenul de prescriptie nu se implinise, succesorii defunctului creditor pot solicita platile restante.

Obligatia de a oferi credirentierului garantiile stipulate in contract pentru plata rentei.

Pornind de la importanta asigurarii ratelor de renta pentru credirentier, articolul 1646 precede ca acela in favoarea caruia s-a constituit o renta pe viata, cu  titlu oneros, poate cere "sfaramarea" contractului daca cel ce a constituit renta nu da asigurarile stipulate pentru executare. Rezulta ca obligatia mentionata exista doar in cazul in care partile au convenit ca pentru asigurarea platii rentei debitorul sa aduca o anumita garantie. Aceasta ar putea fi o ipoteca, un gaj, o fidejusiune, etc. si neindeplinirea obligatiei de realizare a acestei garantii, sau micsorarea garantiilor deja existente, da credirentierului dreptul de a cere rezolutiunea contractului.

Efectele rezolutiunii Rezolutiunea nu se produce de drept, ci trebuie solicitata pe cale judecatoreasca, iar admiterea cererii pentru rezolutionarea contractului are ca efect reintoarcerea, in patrimoniul credirentierului, a bunurilor transmise in schimbul rentei.

            Credirentierul nu trebuie sa restituie ratele de renta primite, tocmai datorita caracterului aleatoriu al contractului.

            In situatia in care partile au stabilit in cuprinsul contractului clauze cu privire la rezolutiunea contractului, raporturile dintre ele vor fi solutionate conform celor convenite de parti.

Contractul de intretinere.             Notiune. Un alt contract din categoria celor translative de proprietate si care are si el caracter aleatoriu, este contractul de intretinere. Creatie a practicii judiciare si a doctrinei, acest contract nu a avut, pana in prezent, o reglementare proprie in Codul civil desi frecventa si utilitatea lui ar fi reclamat de multa vreme o a stfel de regelemntare.

            Retinem, in incercarea de a da o definitie contractului analizat, ca este acela prin care o persoana numita intretinut transmite  unei alte persoane, numita intretinator, un bun sau o suma de bani in schimbul obligatiei acesteia  de a-i asigura intretinerea pe toata durata vietii si,  la moartea ei,  inmormantarea dupa obicei.

Prin intretinere se intelege procurarea si prepararea hranei, asigurarea locuintei, asigurarea de imbracaminte si incaltaminte,  ingrijire medicala, curatenie, plata consumului de electricitate, energie termica, apa, canal,etc.

            Caractere juridice. Sub aspectul modului de formare, contractul de intretinere este, de regula, un contract consensual, astfel ca el ia nastere in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor, redactarea unui inscris fiind necesara doar pentru dovedirea contractului. Cu toate acestea in cazul in care in schimbul intretinerii se  transmite dreptul de proprietate asupra unui teren, contractul trebuie incheiat in forma autentica

            Contractul analizat este unul  sinalagmatic, fiecare parte asumandu-si obligatii care sunt reciproce si interdependente, dupa cum se va arata cand se vor analiza efectele acestui contract.

            Ca si vanzarea-cumpararea, contractul de intretinere  are caracter translativ de proprietate si cu executare succesiva, dar numai in ceea ce priveste una din obligatii.

Contractul de intretinere este un contract cu titlu oneros pentru ca fiecare parte contracteaza in ideea contraprestatiei celeilate parti. El are caracter  aleatoriu

Intretinerea constituita cu titlu gratuit nu prezinta caracter aleatoriu, contractele aleatorii reprezentand o subdiviziune a contractelor cu titlu oneros si nu a celor cu titlu gratuit si in plus nu pot exista sanse de castig si de pierdere pentru ambele parti. Ea nu poate avea, credem, nici caracter comutativ, cum s-a sustinut uneori, deoarece si aceasta categorie de contracte este o subdiviziune a contractelor cu titlu oneros.

            Contractul fiind incheiat in considerarea calitatilor personale  ale intretinutului  si mai ales  ale intretinatorului, are si caracter intuitu personae, ceea ce face ca obligatia de intretinere sa nu fie transmisibila.

            Efectele contractului de intretinere

            Contractul de intretinere fiind un contract sinalagmatic, da nastere la drepturi si obligatii reciproce in sarcina ambelor parti.

            Obligatiile intretinutului. Intretinutului ii incumba, in principal, aceleasi obligatii ce revin oricarui instrainator de bunuri cu titlu oneros, respectiv:

-         obligatia de a preda bunul si de a-l conserva pana la predare;

-         obligatia de a-l garanta pe debirentier cu privire la folosinta linistita si utila a bunului transmis, deci garantia impotriva evictiunii si impotriva viciilor.

Neexecutarea acestor obligatii da dreptul intretinatorului  sa invoce exceptia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus), sa ceara rezolutiunea contractului sau executarea silita a obligatiilor, in aceleasi conditii ca cele prezentate in cazul contractului de vanzare-cumparare.

Obligatiile intretinatorului

Corelativ obligatiilor susmentionate ce revin intretinutului si in intretinatorul are 2 obligatii, respectiv obligatia de prestare a intretinerii , care este obligata principala, si obligatia de a prelua bunul ce a facut obiectl contractului.

Continutul si caracterul obligatiei de intretinere. Obligatia de a presta intretinere consta, in principiu, in procurarea si prepararea hranei, asigurarea locuintei, asigurarea de imbracaminte si incaltaminte, a mobilierului necesar, a ingrijirilor medicale cand este cazul, plata cheltuielilor rezultand din folosirea locuintei (contravaloarea energiei electrice, a gazului, apei, curateniei) etc. Intretinerea trebuie sa fie prestata zilnic, nefiind insa exclus sa se stabileasca si o alta periodicitate, prin acordul partilor.

Continutul obligatiei  de intretinere este cel care rezulta din contractul partilor, iar intinderea acestei obligatii, spre deosebire de obligatia legala de intretinere, nu depinde de posibilitatile materiale ale debitorului. Ca urmare ea are un caracter relativ invariabil in sensul ca nu se modifica in raport de shimbarile intervenite in veniturile debitorului, ci eventual in functie de starea de nevoie a intretinutului. Avem in vederea imprejurari cum ar fi, de exemplu, imbolnavirea intretinutului, ceea ce determina largirea prestatiei in sensul acoperirii si a cheltuielilor medicale. Mentionam, insa, ca daca intretinutul nu se afla in stare de nevoie, intretinerea nu poate fi intrerupta de catre intretinator. 

In principiu, fata de caracterul intuitu personae al acestui contract, intretinerea trebuie prestata  personal de catre debitor. Este aplicabil articolul 1094 C. civ. care prevede  ca "obligatia de a face nu se poate achita de alta persoana in contra vointei creditorului, cand acesta are interes ca debitorul s-o indeplineasca". Se admite insa ca in caz de imposibilitate fortuita temporara de executare, intretinerea poate fi prestata pe perioada respectiva si prin intermediul unei alte persoane.

Exista posibilitatea ca intretinerea sa fie stabilita in favoarea mai multor persoane. Calitatea de intretinut o poate dobandi atat cel care este transmitatorul bunului cat si o alta persoana desemnata de acesta, care nu a transmis nimic, dar care va fi, in acest fel, beneficiara obligatiei de prestare a intretinerii. Cel mai frecvent acest lucru se intampla in practica cand unul din soti transmite un bun debirentierului in schimbul obligatiei acestuia de a presta intretinere ambilor soti. Problema care se pune in astfel de situatii este daca in caz de neandeplinire a obligatiei fata de creditorul supravietuitor, rezolutiunea contractului este totala sau doar partiala, in masura neindeplinirii obligatiei. Cu alte cuvinte, creanta, respectiv obligatia  este sau nu indivizibila? In doctrina se apreciaza, in general, ca obligatia de  intretinere este indivizibila, indivizibilitate ce rezulta din natura obligatiei, iar indivizibilitatea este atat  activa cat si pasiva. Ca urmare, cand exista mai multi creditori, daca debitorul nu-si indeplineste obligatia fata de toti intretinutii, rezolutiunea contractului va fi totala. Pe de alta parte, cand exista mai multi debitori, fiecare dintre debitori este tinut de prestarea integrala a intretinerii, dar si obligatia indeplinita de unul singur este liberatorie pentru toti.

            S-a exprimat insa si opinia ca obligatia de a presta intretinerea este din punct de vedere activ divizibila, putand fi conceputa si executata separat pentru fiecare dintre creditori si ca numai daca din probe ar rezulta ca partile au privit obligatia ca nedivizibila, se vor aplica regulile de la indivizibilitate, in baza art. 1058 C. civ.

            Consideram ca, intr-adevar, obligatia de intretinere in cazul mai multor creditori poate fi executata si separat, cel putin in anumite situatii, de exemplu cand cei doi intretinuti au domicilii separate, asa incat cu greu s-ar putea admite ca obligatia are, intotdeauna, caracter indivizibil prin natura ei. Nu este mai putin adevarat ca in practica s-a constatat ca din modul de redactarea a contractelor de intretinere rezulta, de cele mai multe ori, ca partile au privit obiectul  obligatieiei  « sub  un raport de nedivizibilitate », ceea ce face ca ea sa fie indivizibilla in baza art. 1058 Cod civil. De aceea, apreciem judicioasa opinia susmentionata in sensul ca lamurirea caracterului obligatiei trebuie lamurita in functie de imprejurarile concrete ale spetei.

In ceea ce  priveste debitorii , obligatia lor trebuie considerata, dupa parerea noastra, in principiu, indivizibila, cu exceptia situatiei in care clauzele contractuale releva intentia partilor de a da un caracter divizibil obligatiei respective. Aceasta deoarece, in general,este mai greu de conceput (desigur, nu imposibil), o prestare separata a intretinerii de catre fiecare debitor, mai ales atunci cand exista un singur intretinut.

Datorita caracterului personal si aleatoriu al contractului, la decesul creditorului intretinerii, eventual a ultimului dintre ei, obligatia debitorului inceteaza, mostenitorii acestuia nefiind indreptatiti, sa pretinda continuarea executarii in persoana lor. Pentru trecut insa, daca obligatia de intretinere nu a fost  prestata o anumita perioada, se  admite ca succesorii in drepturi ai defunctului creditor pot sa intenteze o actiune vizand rezolutiunea contractului pentru neexecutare.O asfel de actiune are caracter patrimonial si se transmite pe cale succesorala mostenitorilor intretinutului. Ea are caracter indivizibil, astfel ca fiecare dintre mostenitori poate sa o exercite singur.

Daca debitorul intretinerii este cel care moare primul, in raport de caracterul intuitu personae al contractului, intretinutul nu poate fi obligat sa accepte indeplinirea obligatiei de catre mostenitorii intretinatorului. In acest caz, precum si atunci cand mostenitorii intretinutului  sunt cei care nu vor sa  sa presteze in continuare obligatiile contractuale, contractul se desfiinteaza in baza dispozitiilor art. 1156 alin. 4 C. Civ, pentru imposibilitate fortuita de executare

Locul executarii obligatiei. Executarea prestatiei de intretinere se face la locul convenit de parti prin contract Daca acest aspect nu a fost stabilit prin conventia partilor se admite ca obligatia urmeaza sa se execute la locuinta creditorului intretinerii, prin derogare de la regula generala prevazuta de articolul 1104 alin. 3 C. civ.

            Sanctiunea neindeplinirii obligatiei de intretinere.Rezolutiuneacontractului. Neexecutarea obligatiei de intretinere da dreptul creditorului, ca in orice contract sinalagmatic, sa ceara rezolutiunea contractului. Obtinerea rezolutiunii impune insa ca aceasta neindeplinirea sa aiba caracter culpabil.

Neexecutarea culpabila a prestatiei de intretinere de catre intretinator da dreptul creditorului intretinerii sa solicite desfiintarea cu efect retroactiv a contractului si daune-interese, fara a fi nevoie de punerea in intarziere a  debitorului si fara a se acorda acestuia termen de gratie pentru plata, datorita caracterului alimentar al prestatiei la care acesta s-a obligat(art. 1079 pct. 3 C civ.).

Transformarea in bani a obilgatiei de intretinere. Intretinutul nu este obligat sa apeleze la rezolutiune, dar lui nu-i este de folos  in caz de neexecutare, ca in cazul altor contracte sinalagmatice, sa recurga la executarea silita a obligatiei intretinatorului, deoarece aceasta presupunand implicarea personala a debitorului, nu poate fi adusa la indeplinire pe cale silita. El poate, in astfel de situatii sa ceara transformarea in bani a obligatiei de intretinere . Cuantumul sumei de bani in care se face transformarea trebuie sa reprezinte contraechivalentul intretinerii si nu sa se raporteze la posibilitatile debitorului. Suma periodica stabilita de instanta reprezinta o desdaunare ce se achita periodic si este susceptibila de modificare daca nu acopera nevoile creditorului intretinerii.

Cererea intretinutului nu este admisibila in situatia in care debitorul isi indeplineste obligatia de prestare a intretinerii. Deci, daca intretinutul refuza primirea intretinerii numai pe ideea ca doreste ca in locul acesteia sa primeasca o suma de bani, transformarea nu este posibila.

Transformarea in bani a oligatiei de intretinere poate fi dispusa si la cererea intretinatorului atunci cand intretinutul refuza in mod nejustificat sa primeasca intretinerea.

O transformare in bani a obligatiei de intretinere este posibila si prin acordul partilor, neexstind nici un impediment ca partile sa recurga la o novatie a obiectului obligatiei debitorului. Nici in cazul in care transformarea obligatiei se face pe calea novatiei si nici atunci cand se face de catre instanta judecatoreasca, conractul nu se transforma intr-un contract de renta viagera si ca urmare rezolutiunea, in caz de neexecutare, va fi guvernata dupa regulile generale din materia obligatiilor si nu dupa cele de la contractul de renta viagera.

            Termenul de prescriptie al actiunii vizand transformarea in bani a obligatiei de intretinere. Prescriptia dreptului la actiune in convertirea obligatiei de  a face intr-una de a da opereaza diferit, dupa cum obiectul actiunii vizeaza dezdaunarea care reprezinta contravaloarea intretinerii neprestate pentru trecut, ori a celei datorate pentru viitor.

Actiunea in despagubire pentru prestatia  de intretinere neexecutata anterior se prescrie in termenul de 3 ani, prevazut de art. 3 al Decretului nr.167/1958.Conform art. 12 din acelasi decret, pentru fiecare prestatie neexecutata curge un termen diferit de prescriptie si momentul de inceput al acestuia il reprezinta data la care trebuia executata prestatia.

In cazul in care actiunea se refera la  prestatia de intretinere pentru viitor, atata timp cat contractul este in fiinta, creditorul este in termen sa solicite transformarea obligatiei de intretinere intr-o obligatie de a plati o suma de bani, adica despagubiri pentru viitor. Si in ceea ce-l priveste pe intretinator, atunci cand sunt indeplinite conditiile mai sus aratate, actiunea poate fi introdusa pe toata perioada efectelor contractului.

Titularii actiunii in rezolutiune. Evident ca, urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor intretinatorului, intretinutul este primul care are calitatea sa ceara rezolutiunea contractului.

Daca intretinerea a fost constitutita prin procedeul juridic al stipulatiei pentru altul , beneficiarul intretinerii nu poate cere rezolutiunea contractului deoarec nu a fost parte in conventia respectiva si nici  nu ar avea  nici un interes sa formuleze actiunea, intrucat admiterea unei astfel de actiuni nu ar avea decat efectul ca bunul transmis s-ar reintoarce in patrimoniul stipulantului, astfel incat beneficiarul stipulatiei nu ar avea nici un profit.

 In ceea ce-i priveste pe mostenitorii intretinutului s-a pus problema , fata de faptul ca dreptul la intretinere este un drept persoanl si netransmisibil prin mostenire, daca acestia pot exercita actiunea in rezolutiune. Raspunsul a fost favorabil, pornindu-se de la faptul ca o astfel de actiune desi se refera la neindeplinirea unei obligatii corelative

            Termenul de prescriptie. Actiunea in rezolutiune poate fi intentata de catre intretinut pe toata durata existentei contractului, deci chiar daca intretinere nu a mai fost prestata de mai mult de 3 ani. Aceasta datorita caracterului continuu al obligatiei. Succesorii sai, in schimb, pot cere rezolutiunea pentru neindeplinirea obligatiei fata de intretinut in limita termenului de prescriptie de 3 ani.

            Efectele rezolutiunii bazata pe culpa intrtinatorului. Efectul necesar al caracterului retroactiv al rezolutiunii il constituie reintoarcerea bunului transmis in schimbul intretinerii, in patrimoniul intretinatorului. Cu preivire la restiturea contravalorii intretinerii in practica nu a existat un punct de vedere unitar. Intr-o opinie s-a considerat ca urmare a rezolutiunii ambele parti urmeaza sa fie repuse in situatia anterioara ceea ce inseamna ca si intretinutul trebuie sa restituie intretinatorului contravaloarea intretinerii. Alte instante, au apreciat, dimpotriva ca aceasta contravaloare nu trebuie restituita. Prin decizia de indrumare nr. 3/1987, Tribunalul Suprem   a interveni si a transat  intr-un mod judicios aceasta chestiune, pornind de la faptul ca nu se poate face abstractie de caracterul aleatoriu al contractului de intretinere, de elementul de risc, ce are un rol important atat la incheierea contractului cat si pe parcursul executarii lui. S-a stabilit ca nu se restituie contravaloarea intretinerii, deoarece daca s-ar face acest lucru, s-ar  « permite dobanditorului de rea-credinta sa inlature, in ceea ce il priveste, efectele aleatorii ale contractului de intretinere si sa inceteze plata intretinerii, cand suma ratelor capitalizate egaleaza sau depaseste valoarea bunului transmis si pune pe transmitator  in situatia de a nu mai avea  interes sa obtina rezolutiunea, ramanand, astfel, la discretia debitorului, care si-ar face prin aceasta un drept din  propria sa culpa, ceea ce nu trebuie admis ».

In situatia in care bunul a fost instrainat atat in schimbul unei sume de bani cat si in schimbul intretinerii, intretinutul va trebui sa restituie si pretul primit.

Rezolutiunea produce efecte si fata de terti in virtutea principiului resoluto iure dantis , resolvitur jus accipientis, astfel ca odata cu desfiintarea contractului de intretinere se desfiinteaza cu caracter retroactiv si drepturile dobandite de terti. Acestia s-a putea impotrivi restituirii bunului, opunand posesia de buna-credinta in cazul bunurilor mobile si uzucapiunea in cazul imobilelor.

Efectele rezolutiunii in alte situatii.

Rezolutiunea contractului poate fi ceruta si de intretinator daca intretinutul nu-si indeplineste in mod culpabil obligatiile, de exemplu nu preda bunul. In aceasta situatie rezolutiunea va avea ca efect repunerea partilor in situatia anterioara, astfel ca intretinutul va restitui si contravaloarea intretinerii si cheltuielile efectuate cu contractul si cu publicitatea imobiliara si, desigur, taxele si impozitele platite pentru imobil.

Aceeasi solutie este aplicabila si in ipoteza in care creditorul intretinerii a solicitat rezolutiunea contractului, fara a exista o culpa din partea intretinatorului, dar acesta din urma este de acord cu rezolutiunea.

^{CONTRACTUL DE LOCATIUNE}

1.   Definitie. Delimitare. Feluri

Locatiunea este contractul prin care o persoana (locator) se obli­ga sa asigure altei persoane (locatar, chirias) folosinta temporara a unui bun in schimbul unei sume de bani sau altei prestatii, numita chi­rie (art. 1411 C.civ.).

Locatiunea se deosebeste de vanzare-cumparare prin faptul ca transmite numai dreptul de folosinta. Daca lucrul dat in locatiune este producator de fructe, locatarul dobandeste proprietatea lor ca acceso­riu al folosintei.

Contractul de arendare este o varietate a locatiunii; exista reguli speciale pentru locatiunea fondurilor rurale.

O alta varietate este contractul de inchiriere a locuintei, regle­mentat prin Legea 114/1996. Fiind o varietate a locatiunii, ii sunt aplicabile dispozitiile de drept comun, cele privind locatiunea, dar numai in masura in care legislatia locativa nu prevede norme speciale.

2.  Caractere juridice

a)            locatiunea este un contract sinalagmatic (bilateral),  deoarece da nastere la obligatii reciproce intre parti;

b)     este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele parti urma­resc un interes propriu patrimonial;

c)            este un contract comutativ, pentru ca existenta si intinderea obligatiilor este cunoscuta de la incheierea contractului;

d)           este un contract consensual, care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor;

e)     este un contract cu executare succesiva, elementul timp fiind de esenta locatiunii. Locatiunile ereditare (emfiteuze) sunt prohibite de lege (art. 1415 C. civ.). Durata contractului se stabileste liber, prin consimtamantul partilor; in anumite domenii, legiuitorul poate interveni prin prorogari legale;

f) nu este un contract translativ de proprietate, ci se transmite numai dreptul de folosinta temporara a lucrului inchiriat.

3. Conditii de validitate

a)  Capacitatea partilor

Atat locatarul, cat si locatorul trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a face acte de administrare, deoarece locatiunea este un act de administrare.In cazul imobilelor insa, daca durata locatiunii depaseste 5 ani, este considerata de lege ca act de dispozitie si deci locatorul trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.

Locatorul poate sa nu fie proprietarul bunului inchiriat; deci el poate fi un uzufiructuar sau locatar. Proprietarul nu poate fi locatarul propriului sau lucru, cu exceptia cazului cand nu are prerogativa folo­sintei.

b)  Obiectul contractului

Locatiunea are un obiect dublu: lucrul inchiriat si pretul.

Lucrul inchiriat poate fi un lucru mobil sau imobil, corporal sau incorporai, dar cu conditia sa nu se consume sau distruga prin folo­sinta.

Obiectul locatiunii il constituie lucruri nefungibile (individual determinate); de asemenea, lucrurile viitoare (cu exceptia mostenirilor nedeschise) pot constitui obiect al locatiunii.

Locatiunea nu poate avea ca obiect o persoana. Daca se inchiria­za un lucru cu personalul de deservire, contractul este mixt: locatiu­nea in privinta lucrului si prestare de servicii in privinta personalului de deservire.

Bunurile din domeniul public al statului pot fi inchiriate numai in conditiile legii speciale (art. 135 alineatul 5 din Constitutie); de asemenea, lucrurile cu regim special (arme, munitii).

Pretul platit de locatar in schimbul folosintei lucrului se numeste chirie. Chiria se poate fixa, fie global, fie pe unitati de timp, si se plateste la termenele stipulate, de regula in mod succesiv.

Chiria trebuie sa fie determinata sau cel putin determinabila in momentul incheierii contractului. De asemenea, ea trebuie sa fie sin­cera si serioasa.

Pretul se fixeaza, de regula, in bani, dar se poate fixa si sub for­ma uriei alte prestatii. Regulile locatiunii se aplica si daca folosinta unui lucru se transmite in schimbul folosintei unui alt lucru.

4. Obligatiile locatorului   

a)  Obligatia de predare a lucrului inchiriat

Predarea lucrului se poate cere la termenul convenit de parti si la locul unde se gaseste lucrul in momentul contractarii. in caz de nerespectare a acestei obligatii, locatarul poate cere in justitie preda­rea silita sau rezilierea contractului pentru neexecutare ori poate invo­ca exceptia de neexecutare.

Lucrul, impreuna cu accesoriile sale, trebuie predat in stare co­respunzatoare destinatiei in vederea careia a fost inchiriat, locatorul fiind obligat sa efectueze toate reparatiile necesare in acest scop.

b)  Obligatia efectuarii reparatiilor

Locatorul trebuie sa mentina lucrul in stare de a servi la intre­buintarea pentru care a fost inchiriat (art. 1420 si 1421 Cod civil). De aceea, locatorul trebuie sa efectueze reparatiile necesare in tot timpul locatiunii, cu exceptia celor 'locative'.In caz de nerespectare a acestei obligatii, locatarul poate cere justitiei: fie obligarea locatorului sub sanctiunea platii de daune comi­natorii, fie autorizarea de a le efectua in contul locatorului, fie rezilie­rea contractului.

c)   Obligatia de garantie (art. 1420 punctul 3 Cod civil)

Se aseamana cu obligatia de garantie a vanzatorului, cu deosebi­rea ca dreptul transmis si garantat este folosinta linistita si utila.

Locatorul raspunde de tulburarile provenite din propria sa fapta, de la terti si din viciile lucrului.

1) Locatorul este obligat sa se abtina de la orice fapt personal, care ar avea drept consecinta tulburarea locatarului in folosinta lu­crului, tulburare de fapt sau de drept.

Locatorul nu va raspunde insa pentru stanjenirea folosintei loca­tarului, adusa prin efectuarea reparatiilor, chiar daca va fi lipsit in parte de folosinta lucrului. Reparatiile trebuie sa aiba caracter urgent si sa fie facute in cel mult 40 de zile.

2)  in cazul tulburarilor provenite de la un tert, locatorul nu ras­punde pentru tulburarile de fapt, locatarul putandu-se apara singur,prin actiunile posesorii, cu conditiile ca agentul tulburator sa nu fie locatorul si sa nu invoce vreun drept asupra lucrului inchiriat.

In cazul tulburarilor de drept, locatorul va raspunde de pierderea sau reducerea folosintei. Locatarul are dreptul de a cere fie rezilierea contractului, fie o micsorare a chiriei ori poate sa iasa din proces, aratand cine este titularul dreptului (locatorul) si care este obligat sa-i apere folosinta.

Cand folosinta locatarului este tulburata printr-un fapt ilicit cau­zator de prejudicii, locatarul va avea actiune in despagubire impotriva autorului faptei (raspundere delictuala), dar nu si actiune in garantie contra locatorului.

3)  Locatorul este garant pentru viciile ascunse ale lucrului care ii impiedica intrebuintarea (art. 1422 Cod civil). El raspunde chiar daca a fost de buna-credinta la incheierea contractului si indiferent daca viciile existau in momentul incheierii contractului sau provin din cau­ ze ulterioare, deoarece obligatia sa de a asigura folosinta lucrului estesuccesiva.

Locatarul poate cere o reducere proportionala din pret sau rezili­erea contractului cu daune-interese, in cazul descoperirii viciilor as­cunse.

Obligatia de garantie poate fi modificata prin conventia partilor; limitarea sau inlaturarea ei produce efecte numai daca locatorul este de buna-credinta.

5. Obligatiile locatarului

a) Obligatia de a intrebuinta lucrul ca un bun proprietar si po­trivit destinatiei sale

Conform art. 1429 alineatul 1 Cod civil, locatarul trebuie sa in­trebuinteze lucrul inchiriat ca un bun proprietar si numai pentru desti­natia determinata prin contract. Daca nu-si indeplineste obligatia, lo­catorul va putea cere repunerea lucrului in starea anterioara sau rezilierea contractului cu daune-interese.

Locatarul trebuie sa efectueze reparatiile mici (locative), de sim­pla intretinere, spre deosebire de reparatiile capitale, care sunt in sar­cina locatorului.

Reparatiile, indiferent de natura lor, nu cad in sarcina locatarului daca au fost cauzate prin vechime sau for$ majora ori caz fortuit ori din culpa locatorului.

Locatarul raspunde de stricaciunile si pierderile provocate de persoanele familiei sale sau de sublocatari, inclusiv toate persoanele introduse de el in imobil.

b)  Plata chiriei

Conform art. 1429 Cod civil, locatarul trebuie sa plateasca pretul locatiunii la termenele stipulate, la domiciliul debitorului. in caz de neexecutare, locatorul poate cere executarea silita a contractului sau rezilierea acestuia.

Chitantele de plata a chiriei sunt opozabile tertilor, chiar daca nu au data certa. Daca lucrul dat in locatiune a fost vandut si noul propri­etar nu-1 incunostinteaza pe locatar, plata facuta vechiului proprietar este valabila.

c)   Restituirea lucrului

La incetarea locatiunii, locatarul trebuie sa restituie lucrul in sta­rea in care a fost predat conform inventarului facut. in lipsa de inven­tar, prezumtia (relativa) este ca locatarul a primit lucrul in buna stare.

Restituirea lucrului poate fi ceruta de locator printr-o actiune personala sau prin actiunea in revendicare. Locatarul nu raspunde de pieirea sau deteriorarea lucrului din cauza vechimii, fortei majore sau cazului fortuit.

d)  Raspunderea pentru incendiu

Art. 1435 Cod civil prevede ca locatarul unei cladiri este raspun­zator de pagubele pricinuite cladirii de incendiu, daca nu se va dovedi ca incendiul a provenit din caz fortuit, forta majora, defect de con­structie sau din comunicarea focului de la o casa vecina.

Daca sunt mai multi locatari fiecare raspunde pentru pagubele pricinuite de incendiu proportional cu valoarea locativa a partii din imobil ce ocupa. Daca incendiul a izbucnit intr-o parte comuna a imobilului, aflata in administrarea locatorului, toti locatarii vor fi exonerati de aceasta raspundere, caci incendiul nu a izbucnit in partea ocupata de ei.

e) Apararea contra uzurparilor

Potrivit art. 1433 Cod civil, locatarul este obligat de a apara lu­crul inchiriat contra uzurparilor provenite de la terti. Daca locatorul nu are cunostinta de incercarea de uzurpare, locatarul trebuie sa-1 instiinteze in termen util pentru ca sa fie in masura sa se apere contra incercarii de uzurpare.

6.  Contractul de sublocatiune 

Drepturile partilor contractante se pot transmite 'mortis causa' sau prin acte 'inter vivos'. Art. 1418 Cod civil prevede posibilitatea locatarului de a transmite dreptul de folosinta asupra unui tert, in tot sau in parte, in baza unui contract de sublocatiune.

Sublocatiunea este permisa, cu respectarea a doua conditii:

a)     transmiterea folosintei sa nu fie interzisa prin contractul prin­cipal in mod expres;

b)     sublocatiunea sa nu fie convenita in conditii in care sa contravina conditiilor din contractul principalin.

Daca nu s-au respectat aceste conditii, locatorul poate cere prin justitie executarea obligatiilor sau rezilierea contractului principal de locatiune pentru neexecutare de obligatii.

Sublocatiunea incheiata cu respectarea conditiilor de mai sus este valabila si isi produce pe deplin efectele intre parti. Deoarece locatorul nu este parte contractanta, sublocatiunea nu produce efecte fata de el, locatorul putand actiona impotriva sublocatarului numai pe calea indirecta a actiunii oblice.

in virtutea privilegiului sau de locator (art. 1730 Cod civil), el poate sechestra mobilele sublocatarului aduse in imobilul inchiriat, dar numai in limita chiriei datorate.

7.  Cesiunea contractului de locatiune

in aceleasi conditii in care poate interveni sublocatiunea, este permisa si cesiunea locatiunii de catre locatar (art. 14*18 Cod civil). Cesiunea constituie o vanzare a dreptului de folosinta, rezultand ur­matoarele consecinte:

a) pentru opozabilitate fata de terti, ea trebuie sa fie notificata locatorului sau acceptata de el printr-un act autentic (art. 1393 Cod civil);

b)    obiectul sau il formeaza numai drepturile locatarului, iar nu si obligatiile sale, deoarece Codul civil roman nu cunoaste cesiunea obligatiilor;

c)    locatarul-cedent garanteaza numai existenta dreptului de folo­sinta in momentul incheierii contractului (art. 1392 Cod civil).

d)    cesiunea este supusa regulilor vanzarii-cumpararii de creante;

e)          prin intermediul cesiunii, cesionarul ia locul cedentului;

f)             cedentul, fiind un vanzator, nu are privilegiul locatorului de imobile de care se bucura locatorul principalin.

Aceste reguli se vor aplica si in cazul in care dreptul de folosinta se transmite in schimbul unui alt drept de folosinta (dubla cesiune).

8. Incetarea locatiunii

Nici moartea locatorului si nici cea a locatarului nu atrage dupa sine incetarea contractului (art. 1440 Cod civil); drepturile si obligati­ile trec asupra mostenitorilor potrivit regulilor generale. Cauzele de incetare sunt:

a)  denuntarea unilaterala

Daca partile sau legea n-au determinat durata locatiunii, con­tractul ia sfarsit prin denuntare unilaterala de catre oricare dintre parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz (art. 1436 alineatul 2 Cod civil).

Termenul de preaviz se stabileste prin conventia partilor, iar in lipsa, in functie de natura lucrului si dupa obiceiul locului (art. 1443 Cod civil).

Manifestarea de vointa de a desface contractul ('concediu') este un act unilateral de vointa si produce efecte chiar daca n-a fost ac­ceptata de partea concediata.

b)  expirarea termenului

Daca termenul locatiunii a fost determinat prin conventia partilor sau de lege, locatiunea inceteaza de drept prin simpla trecere a tim­pului (art. 1436 alineatul 1 Cod civil).

Daca locatarul ramane in folosinta lucrului (imobil) dupa expira­rea termenului contractual si fara ca locatorul sa-1 impiedice, locatiunea se considera reinnoita prin tacita relocatiune, care opereaza ca un nou contract de locatiune.

Tacita relocatiune poate fi impiedicata prin anuntarea concediu­lui, fara termen de preaviz, locatorul putand cere restituirea lucrului si daune-interese.

c)   rezilierea pentru neexecutare

Conform art. 1439 alineatul 2 Cod civil, neexecutarea obligatii­lor de catre una din parti da dreptul celeilalte parti de a cere rezilierea contractului cu daune-interese. Neexecutarea trebuie sa fie cu privire la obligatii principale si sa aduca o vatamare celeilalte parti. Instanta nu este obligata sa pronunte rezilierea, putand acorda termen de gra­tie.

d)  pieirea lucrului (art. 1423 si 1439 Cod civil)

in cazul pieirii totale, contractul este desfacut de drept, indiferent daca pieirea este fortuita sau culpabila. in caz de culpa, partea culpa­bila va fi obligata la plata de daune-interese.

in caz de pieire partiala, rezilierea este judiciara, locatarul pu­tand cere fie o scadere de pret, fie desfacerea contractului.

e)  desfiintarea sau desfacerea titlului locatorului

in caz de desfiintare (desfacere) a titlului locatorului, se desface si contractul de locatiune. Exista si unele exceptii:

1)  contractele   de locatiune incheiate de un uzufructuar raman valabile pe cel mult 5 ani, in limitele unui act de administrare, chiar daca uzufructul inceteaza (art. 534, 1268 Cod civil);

2)    contractele de locatiune incheiate de tertul dobanditor al imo­bilului adjudecat, insa numai daca contractul a fost incheiat cu bunacredinta si cu data anterioara transcrierii comandamentului (art. 493,
513 Cod procedura civila);

3)    teoria proprietarului (mostenitorului) aparent.

9. Efectele instrainarii lucrului prin acte intre vii

Conform art. 1441 Cod civil, daca locatorul vinde lucrul (imobil) inchiriat sau arendat, cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu conditia sa fi fost incheiata prin act au­tentic sau prin act sub semnatura privata, dar cu data certa.

in lipsa de stipulatie contrara, locatiunea cu data anterioara van-zarii-cumpararii produce efecte si este opozabila tertului dobanditor in conditiile in care a fost incheiata.

 CONTRACTUL DE INCHIRIERE A LOCUINTEI

Este o varietate a contractului de locatiune de drept comun, iar principalul act normativ in aceasta materie este Legea locuintei (Legea 114/1996).

Contractul de inchiriere a locuintei este acel contract prin care o parte (locatar) se obliga sa asigure altei parti (locatar sau chirias) fo­losinta temporara a unei locuinte, in schimbul unei sume de bani (chirie).

Legea 114/1996 defineste locuinta ca fiind o 'constructie alcatu­ita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, care satisface cerintele de locuit ale unei per­soane sau familiei' (art. 2 lit. a).

Potrivit art. 21 din lege, inchirierea locuintelor se face 'prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale'. Aceste formalitati sunt insa necesare numai 'ad probationem', con­tractul avand caracter consensualin.

Obiectul contractului este dublu si specific:

-      lucrul inchiriat trebuie sa fie o locuinta, precizata in contract,
cu aratarea conditiilor de folosire a partilor comune;

-      chiria trebuie sa fie determinata in contract, ca si regulile de modificare a acesteia si modul de plata.

Termenul inchirierii se stabileste prin vointa partilor, contractul trebuind sa cuprinda data intrarii in vigoare si durata. Daca contractul s-a incheiat pe durata determinata, el va produce efecte pana la expi­rarea termenului, daca nu, atunci locatiunea inceteaza prin denuntare unilaterala sau alte cauze legale.

Legiuitorul, pentru a asigura locatarului stabilitatea dreptului de folosinta, a intervenit, prin prorogari legale, prelungind efectele unor contracte de inchiriere. Astfel, prin Legea 17/18.04.1994, contractele de inchiriere^ indiferent de proprietar, aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a legii au fost prelungite de drept pe o perioada de 5 ani. Aceasta prorogare legala nu opereaza in cazul contractelor de inchiriere incheiate de chiriasi cu proprietari particulari dupa 1 ia­nuarie 1990. ,

La fel, prin Legea 112/1995, contractele de inchiriere pentru lo­cuintele vizate de acest act normativ, se prelungesc de drept pe o pe­rioada de 5 ani de la data ramanerii definitive a hotararii de restituire a imobilului fostului proprietar.

Efectele contractului

a)   Obligatiile locatorului

Toate obligatiile sale decurg din principiul asigurarii chiriasului a folosintei linistite si utile a lucrului pe timpul locatiunii. Astfel, lo­catorul trebuie sa predea locuinta chiriasului in stare normala de fun­ctionare, sa efectueze reparatiile imobilului si sa inlocuiasca instalati­ile existente. Aceste lucrari pot fi executate si de locatar in contul locatorului, retinand valoarea lor din chirie.

b)   Obligatiile chiriasului

Chiriasul este obligat sa foloseasca locuinta potrivit destinatiei si ca un bun proprietar, sa intretina in bune conditii locuinta, sa plateas­ca chiria convenita la termenele stabilite in contract si sa achite cote-le-parti din cheltuielile comune care ii revin.

Incetarea contractului de inchiriere

Contractul de inchiriere a locuintei inceteaza, potrivit Legii nr. 114/1996, in urmatoarele cazuri:

a)   expirarea termenului stabilit

Art. 23 din Legea 114/1996 prevede ca: 'in cazul in care partile nu convin asupra reinnoirii contractului de inchiriere, chiriasul este obligat sa paraseasca locuinta la expirarea termenului contractual'.

b)   denuntarea unilaterala a contractului de catre chirias
Potrivit art. 24 lit. a din Legea 114/1996, chiriasul are dreptul la rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit, cu conditia unui preaviz intr-un termen minimum de 60 de zile, el putand fi obligat la plata chiriei pana la expirarea termenului de preaviz.

Locatorul nu are dreptul la denuntarea unilaterala a contractului inainte de termen.

c)   rezilierea contractului  pentru neexecutarea obligatiilor decatre chirias

Rezilierea contractului, inainte de termen, poate fi hotarata atunci cand:

-     chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv (la cere­rea proprietarului-locator);

-     chiriasul nu a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni (la cererea asociatiei de proprietari sau de locatari);

-     chiriasul nu a respectat alte clauze contractuale (la cererea proprietarului);

-     chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuintei, cladirii sau instalatiilor sau a instrainat fara drept parti ale acestora;

-     chiriasul are un comportament care face imposibila convietui­rea sau impiedica folosirea normala a locuintei (la cererea proprieta­ rului, a asociatiei sau a colocatarilor lezati);

d)  parasirea definitiva a locuintei sau decesul chiriasului titularde contract

in aceste cazuri, contractul de inchiriere, potrivit art. 2.7 din Le­gea 114/1996, inceteaza in termen de 30 de zile de la data parasirii locuintei sau de la data inregistrarii decesului.

Totusi, locatiunea poate continua, la cerere, in beneficiul sotului sau sotiei, a descendentilor sau ascendentilor, daca au locuit impreuna cu titularul, sau in beneficiul altor persoane care au avut acelasi domi­ciliu cu titularul cel putin un an si care au fost inscrise in contractul de inchiriere. in cazul mai multor cereri, beneficiul contractului se transmite prin hotarare judecatoreasca.

Pentru unele categorii de locuinte cu destinatie speciala, Legea 114/1996 a prevazut norme speciale, derogatorii. Acestea sunt:

-     locuinta sociala;

-     locuinta de serviciu;

-     locuinta de interventie;

-     locuinta de necesitate;

-     locuinta de protocol.

Locuinta sociala este locuinta atribuita cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situatie economica nu le permite dobandirea in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietei (art. 2 lit. c din Legea 114/1996).

Potrivit art. 2 lit. d din lege, locuinta de serviciu este locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordata in conditiile contractului de munca, potrivit pre­vederilor legale.

Locuinta de interventie este definita de lege (art. 2 lit. e) ca fiind locuinta destinata cazarii personalului unitatilor economice sau buge­tare, care, prin contractul de munca, indeplineste activitati sau functii ce necesita prezenta permanenta sau in caz de urgenta in cadrul unita­tilor economice sau bugetare.

Conform art. 2 lit. f) din lege, locuinta de necesitate este locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor si familiilor ale caror locu­inte au devenit inutilizabile in urma unor catastrofe naturale sau acci­dente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii in vederea realiza­rii de lucrari de utilitate publica, precum si lucrarilor de renovare care nu se pot efectua in cladiri ocupate de locatari.

in sfarsit, locuinta de protocol este locuinta destinata utilizarii de catre persoanele alese sau numite in unele functii sau demnitati publi­ce, exclusiv pe durata exercitarii acestora (art. 2 lit. g) din Legea 114/1996).

Toate litigiile in legatura cu aplicarea Legii 114/1996 se solutio­neaza de catre instantele judecatoresti (art. 61 din Legea 114/1996), existand deci o competenta si o procedura unitara pentru solutionarea litigiilor locative.

 CONTRACTUL DE ARENDARE

Contractul de arendare este o specie a contractului de locatiune, fiind contractul prin care o parte (arendatorul) transmite unei alte parti (arendas) bunuri agricole in vederea exploatarii pe o durata determi­nata, in schimbul unui pret (arenda), stabilita in produse agricole si care se presteaza in natura sau prin echivalent banesc.

Reglementarea acestui contract este data prin Legea arendarii nr. 16/1994

In completarea acesteia se aplica Codul civil (art. 1454 si urma­toarele).

Spre deosebire de locatiune, contractul de arendare este un con­tract solemn, cerintele formei scrise si a inregistrarii in termen de 15 zile de la incheiere la consiliul local in a carui raza teritoriala se afla bunurile arendate fiind prevazute 'ad validitatem', sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 6 si art. 24 din Legea 16/1994).

Partile contractante pot fi persoane fizice sau juridice. Arenda­tor poate fi proprietarul bunurilor agricole, uzurructuarul sau alt deti­nator legal al acestor bunuri, iar arendas poate fi numai cetatean ro­man cu domiciliul in Romania sau persoana juridica de nationalitate romana, cu sediul in Romania si cu obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole (art. 3 alin. 2 si 3).

Arendasul nu poate avea calitatea de arendator, legea interzicand expres, sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 22 din Legea 16/1994), subarendarea de catre arendas a bunurilor agricole arendate.

In privinta obiectului contractului, acesta este dublu:

-     bunurile arendate;

-     arenda.

 Art. 1 din Legea 16/1994 prevede ca pot fi arendate terenurile cu destinatie agricola, padurile impadurite, terenurile ocupate cu con­structii si instalatii agrozootehnice, amenajari piscicole si de imbuna­tatiri funciare, drumurile tehnologice, platformele si spatiile de depo­zitare, precum si animalele, constructiile de orice fel, masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatarii agricole.

Durata arendarii trebuie sa fie determinata de catre parti in con­tract, cu respectarea unor norme prevazute imperativ de lege (art. 2, 5 si 7 din Legea 16/1994).

In principiu, durata arendarii nu poate fi mai mica de 5 ani, legea prevazand exceptii in cazul plantatiilor de vita de vie, de pomi, de arbusti fructiferi, de hamei si duzi in declin si pentru suprafetele de teren mai mici de 1 ha, a caror dare in arenda este justificata de lipsa temporara a mijloacelor de productie, de absenta din localitate sau de motive de sanatate.

In privinta obligatiilor derivate din contract, Legea 16/1994 a prevazut numai anumite reguli, in completarea lor aplicandu-se reguli de drept comun privind locatiunea.             

Arendatorul are obligatia de a preda bunurile arendate la terme­nul si in conditiile stabilite, sa garanteze pe arendas de evictiune si sa execute toate celelalte obligatii din contract (art. 8 alin. 1). Impozitele si taxele datorate pentru bunurile agricole arendate sunt in sarcina arendatorului (art. 10).            

Arendasul are obligatia, potrivit art. 8 alin. 2 din lege, sa folo­seasca bunurile arendate ca un bun proprietar, in conditiile stabilite, de a mentine potentialul productiv al bunurilor arendate, de a le res­titui la incetarea contractului, de a plati arenda la termenele si condi­tiile stabilite si de a executa toate celelalte obligatii rezultate din con­tract.

In caz de neexecutare culpabila a obligatiilor de catre arendator sau arendas se aplica dreptul comun, oricare din parti putand cere in justitie rezilierea pentru neexecutare de obligatii.

Incetarea contractului de arendare poate avea loc prin rezilierea pe cale judecatoreasca, in caz de pieire totala sau partiala a bunurilor arendate, prin acordul partilor intervenit pe parcursul derularii con­tractului, prin desfiintarea titlului arendatorului si la expirarea terme­nului prevazut in contract.

In caz de instrainare a bunurilor arendate de catre arendatorul-proprietar, contractul de arendare va fi opozabil dobanditorului, in conditiile prevazute de lege in cazul locatiunii imobiliare. Vor fi insa opozabile numai contractele de arendare incheiate in scris si inregis­trate la consiliul local, indiferent de durata arendarii.

CONTRACTUL DE DEPOZIT

1.   Notiune si caractere juridice

Contractul de depozit este acel contract prin care o persoana (deponent) incredinteaza un lucru altei persoane (depozitar), care se obliga sa-1 pastreze pe o perioada determinata sau nedeterminata si sa-1 restituie la cerere.

Contractul de depozit este un contract real, fiind necesar, pe lan­ga acordul de vointa, predarea bunului de la deponent la depozitar. El poate fi precedat de o promisiune, de un antecontract de depozit, per­fectat prin simplul consimtamant al partilor.

Depozitul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Depozitul este gratuit numai prin natura, iar nu prin esenta sa.

Depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral deoarece, in momentul incheierii sale, naste obligatii numai in sarcina depozitaru­lui. Se pot naste obligatii si in sarcina deponentului, datorita unui fapt posterior si accidental, extracontractualin.

Daca depozitul este cu titlu oneros, raporturile dintre parti sunt guvernate de regulile contractelor sinalagmatice.

Depozitul este un contract creator de raporturi de obligatii intre parti; prin incheierea lui nu se transmite dreptul de proprietate si nici posesia, depozitarul fiind un simplu detentor precar.

2.  Felurile contractului de depozit

Art.159^ Cod civil distinge intre doua feluri de depozit: depozit propriu-zis si sechestru. Sechestrul are ca obiect bunuri litigioase, inclusiv imobile, si poate fi conventional sau judiciar.

Depozitul propriu-zis este numai conventional si poate avea ca obiect numai lucruri mobile nelitigioase. Are trei variante: depozitul obisnuit (voluntar si regulat), depozitul necesar si depozitul neregulat.

3. Depozitul obisnuit (voluntar)

a)    Obiectul contractului; capacitatea partilor; dovada contractului

Potrivit art.1593 aliniatul 1 Cod civil, depozitul nu poate avea de obiect decat numai lucruri mobile corporale. De asemenea, obiectul contractului trebuie sa fie individual determinat.

Deponentul trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru a incheia acte de administrare, iar depozitarul capacitatea de a face acte de dispozitie.

Depozitarea trebuie facuta intotdeauna numai de catre proprieta­rul lucrului depozitat sau prin consimtamantul sau expres sau tacit (art. 1596 Cod civil). Este recunoscuta insa si validitatea depozitului lucrului altuia.

Depozitul trebuie sa fie constatat printr-un inscris (art. 1597 Cod civil). Proba cu martori este admisibila daca exista un inceput de do­vada scrisa sau a existat o imposibilitate de a procura o dovada scrisa
sau de a o conserva. Cerinta formei scrise vizeaza numai proba con­tractului.,

b)   Obligatiile depozitarului
1) obligatia de pastrare

Art. 1599 Cod civil arata ca depozitarul trebuie sa se ingrijeasca de paza lucrului depozitat cu aceeasi grija ca de propriul sau lucru. Culpa debitorului se apreciaza in concret si nu dupa tipul omului pru­dent si diligent.

in mod exceptional, culpa depozitarului se apreciaza cu mai ma­re rigoare, dupa tipul abstract al omului prudent si diligent, in urma­toarele cazuri, prevazute de art. 1600 Cod civil:

-     cand initiativa contractului a fost luata de depozitar;

-     cand depozitul este cu plata;

-     cand depozitul s-a facut in interesul depozitarului;

-     daca s-a stipulat expres in contract ca depozitarul sa raspunda pentru orice culpa.

Regulile privind raspunderea depozitarului sunt reguli supletive, partile putand deroga de la ele.

Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provocate din forta majora, afara de cazul cand a fost pus in intarziere pentru resti­tuirea bunului depozitat (art. 1601 Cod civil).

Obligatia de pastrare asumata de depozitar nu-1 indreptateste sa se serveasca de lucrul depus decat cu consimtamantul deponentului. El nu se poate folosi de lucru si nu poate consuma fructele pe care le produce.

2) obligatia de restituire

Depozitarul trebuie sa restituie insusi lucrul depozitat, in natura (art.1604 alin. ultim Cod civil), impreuna cU fructele percepute. Res­tituirea se face in starea in care se afla lucrul in momentul restituirii, riscul pieirii sau degradarii fortuite fiind in sarcina deponentului.

in caz de neexecutare a obligatiei de restituire, depozitarul dato­reaza daune-interese pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite de deponent.

Daca depozitarul refuza, fara temei, sa restituie lucrul, desi acesta se afla in detentia sa, deponentul poate obtine executarea silita in natura.

in caz de moarte a depozitarului, obligatia de restituire se trans­mite asupra mostenitorilor; exista o exceptie de la regula: daca mostenitorii vand lucrul depozitat cu buna-credinta, raspunderea lor se rezuma la restituirea pretului primit sau sunt obligati sa cedeze de­ponentului actiunile lor contra cumparatorului.

Depozitarul este obligat sa restituie lucrul deponentului sau per­soanei indicate de acesta. in caz de moarte a deponentului, lucrul nu se poate restitui decat mostenitorilor, sub sanctiunea nulitatii absolute.

in lipsa de stipulatie contrara, restituirea se face la locul unde lu­crul se afla depozitat (art.1615 Cod civil); eventualele cheltuieli de transport sunt in sarcina deponentului.

Deponentul are dreptul sa ceara restituirea oricand, chiar daca s-ar fi stipulat un termen pentru restituire. Depozitarul poate refuza res­tituirea lucrului numai daca a fost instiintat pe cale legala ca asupra acelui lucru s-au facut forme legale sau ca exista opozitie la restituirea lui din partea unui tert, care se pretinde a fi proprietarul lucrului.

Daca depozitarul refuza, fara temei, sa restituie lucrul depozitat, deponentul poate intenta la alegere, fie o actiune personala, care deri­va din contractul de depozit, fie o actiune in revendicare, in calitate de proprietar.

c) obligatiile deponentului

Depozitul cu titlu gratuit, fiind un contract unilateral, nu da nastere la obligatii decat in sarcina depozitarului. Se pot naste insa obligatii extracontractuale in sarcina deponentului (restituirea cheltu­ielilor pentru pastrarea lucrului sau in cazul unor pagube).

De asemenea, in cazul depozitului remunerat deponentul trebuie sa plateasca depozitarului remuneratia stipulata.

Executarea obligatiilor deponentului (daca acesta exista) este ga­rantata printr-un drept de retentie, expres prevazut de lege, pe care depozitarul il are asupra lucrului depozitat.

4.  Depozitul necesar

Depozitul este necesar daca deponentul, fiind sub amenintarea unui eveniment neprevazut si care prezinta un pericol real este nevoit sa incredinteze lucrul sau spre pastrare unei alte persoane, fara posi­bilitatea de a alege liber persoana depozitarului si intocmirea unui inscris probator.

Depozitul necesar este un contract consensual, deoarece are la baza consimtamantul partilor. El se poate dovedi prin martori si prin orice alt mijloc de proba admis de lege.

5.  Depozitul asimilat celui necesar (hotelier)

Este asimilat cu depozitul necesar si depozitul bunurilor aduse de calatori in unitati hoteliere sau de turism.

Dispozitiile Codului civil (art.1623 si urm.) sunt aplicabile in ca­zul hotelurilor, statiunilor balneoclimaterice, case de odihna etc. Se aplica aceste dispozitii si in raporturile dintre bolnavi si spitalul in care se afla internati, in ceea ce priveste imbracamintea.depusa la ma­gazia spitalului, precum si in cazul restaurantelor sau altor unitati, in privinta lucrurilor depuse la garderoba, vestiare etc.

Acest tip de depozit poate fi dovedit prin orice mijloc de proba. Deoarece este cu plata, raspunderea hotelierului este angajata pentru orice fel de culpa. Hotelierul se poate exonera numai daca furtul savarsit de straini s-a comis 'cu mana inarmata sau in alt fel, cu forta majora' (art.1625 Cod civil).

6.  Depozitul neregulat

Depozitul neregulat are ca obiect lucruri fungibile si consumpti-bile. Depozitarul devine proprietarul lucrurilor date in depozit; la ce­rere, el este obligat sa restituie lucruri de acelasi gen, de aceeasi cali­tate sau cantitate.

Deponentul trebuie sa fie proprietarul lucrurilor depozitate sau sa aiba imputernicire din partea proprietarului.

Dovada acestui depozit se poate face numai prin inscris.

7.  Depunerile de sume de bani la CEC

a)  Notiune. Generalitati

Depunerea de sume de bani la CEC constituie o varietate a con­tractului de depozit neregulat, care se incheie intre CEC, ca depozitar, si o persoana fizica sau juridica, in calitate de deponent, prin care CEC-ul se obliga sa pastreze sumele de bani si sa le restituie, la cere­re, cu dobanzile aferente, deponentului, reprezentantului acestuia sau mostenitorilor lui.

Depunerile se pot efectua si pe numele altei persoane ori la pur­tator, in toate cazurile, CEC se obliga sa pastreze si sa restituie su­mele de bani titularului de libret. in cazul depozitului pe numele altu­ia, raporturile juridice dintre depunator si titularul libretului nu influenteazaraporturile dintre CEC si titularul de libret.

b)  Clauza de imputernicire

Aceasta clauza este o procura speciala, avand la baza raporturile de mandat dintre parti, care serveste pentru dovada puterilor conferite mandatarului.

Mandatarul poate ridica suma din libret numai in timpul vietii mandantului si numai pana la revocarea clauzei, comunicata CEC. Mandatarul trebuie sa dea socoteala mandantului de sumele ridicate si de operatiile efectuate; el poate dispune si de dobanzi, dar nu si de castiguri.

Raportul de mandat dintre parti poate fi dublat de o donatie, un imprumut ori de alt act juridic.

La moartea mandantului sau mandatarului, acest tip de mandat inceteaza.

c)  Clauza testamentara

Titularul depunerii are dreptul sa indice persoanele carora ur­meaza sa li se elibereze sumele depuse in caz de moarte a sa printr-o clauza testamentara. Aceasta este un legat cu titlu particular facut prin testament in forma olografa simplificata.

Ea produce efecte numai la moartea titularului libretului, astfel ca, in timpul vietii, titularul poate dispune in mod liber de sumele din libret.

Cumulul clauzelor (de imputernicire si testamentara) este posibil si se intalneste deseori in practica; ele nu trebuie confundate, avand natura juridica si efecte diferite.

d)  Raspunderea CEC

Din momentul depunerii, CEC suporta riscul pieirii fortuite si raspunde de prejudiciile cauzate titularilor libretelor.

in caz de pierdere sau sustragere a libretelor, CEC raspunde de platile catre persoanele neindreptatite, de la data primirii de CEC a comunicarilor privind libretele anulate. CEC va raspunde si inainte de blocarea contului, dar numai in cazul culpei grave a prepusilor sai.

e)  Secretul depunerilor

Datele privind depunerile si operatiile efectuate se dau, la cerere, numai titularilor acestora si reprezentantilor lor, iar in cauze penale, organelor de urmarire penala si instantelor judecatoresti, numai dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva titularilor libretului.

in cazul mostenitorilor, pot fi obtinute informatii, daca acestia isi dovedesc calitatea de mostenitori. Informatiile se dau numai pentru soldul existent la data decesului, precum si pentru operatiile ulterioare decesului.

 CONTRACTUL DE COMODAT 1.           Notiune si caractere juridice

Comodatul este un contract prin care o persoana (comodant) re­mite spre folosinta temporara unei alte persoane (comodatar) un lucru cu obligatia pentru aceasta din urma de a-1 restitui in natura, in indivi­dualitatea sa (art.1560 Cod civil).

Contractul de comodat este un contract real, pentru incheierea lui fiind necesara realizarea acordului de vointa si predarea lucrului ce formeaza obiectul contractului. El poate fi precedat de un antecon-tract, perfectat prin simplul consimtamant al partilor si care creeaza obligatia incheierii in viitor a contractului realin.

Comodatul este un contract esentialmente gratuit (art.1561 Cod civil), altfel ar fi vorba despre locatiune de lucruri. Se poate stipula in contract o suma de bani, care sa reprezinte echivalentul uzurii suferite de lucru din cauza folosintei.

Comodatul este un contract unilateral pentru ca naste obligatii -din momentul incheierii lui - numai pentru comodatar. El ramane unilateral chiar daca se nasc ulterior si unele obligatii si in sarcina comodantului datorita unui fapt posterior si accidental, avand o cauza extracontractuala.

2.  Conditiile de validitate ale contractului

a) Obiectul

Comodatul poate avea ca obiect numai lucruri nefungibile (individual determinate), intrucat urmeaza sa fie restituit in natura, in individualitatea lor; aceste lucruri trebuie sa fie neconsumptibile, ale caror folosire nu implica consumarea substantei ori instrainarea lor.

Obiectul comodatului il poate forma orice lucru, in masura in ca­re imprumutarea nu este interzisa prin norme speciale. in lipsa unei interdictii legale, se pot inchiria si bunuri proprietate publica, daca se justifica printr-un interes public.

b)  Dreptul transmis in baza contractului, comodatarul dobandeste numai dreptul de folosinta, devenind un simplu detentor precar, obligat la inapoierea lucrului. Comodantul ramane proprietarul lucrului, cu toate conse­cintele ce decurg din calitatea de proprietar.

c)   Capacitatea partilor  Pentru incheierea actului, comodantul si comodatarul trebuie sa aiba capacitatea pentru a incheia acte de administrare. Comodantul poate sa nu aiba calitatea de proprietar, putand fi uzufructuar sau lo­catar.

d)  Dovada contractului  Dovada comodatului se face conform regulilor generale (art. 1191 si urmatorul Cod civil), fiind suficient ca inscrisul sub sem­natura privata sa fie redactat intr-un singur exemplar, nefiind necesar multiplul exemplar si nici formula 'bun si aprobat'.

Faptul material al predarii lucrului poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, indiferent de valoare.

3. Obligatiile comodatarului

a)  Conservarea lucrului  Potrivit art. 1564 Cod civil, comodatarul are obligatia de a se in­griji de conservarea lucrului ca un bun proprietar si chiar mai bine decat de lucrurile sale, deoarece contractul este incheiat in interesul sau.

b)  Folosirea lucrului potrivit destinatiei Comodatarul va intrebuinta lucrul numai la destinatia determi­nata prin natura lui sau prin acordul partilor, sub sanctiunea de a plati daune-interese.

c)  Suportarea cheltuielilor de folosinta Comodatarul suporta cheltuielile necesare folosintei lucrului, neavand dreptul sa ceara restituirea acestor cheltuieli, care sunt acce­soriu al folosintei.

d)  Restituirea lucrului  Principala obligatie a comodatarului este de a restitui la scadenta lucrul imprumutat in natura sa specifica (art. 1560 Cod civil), obliga­tia de a face nefiind o obligatie alternativa.

Daca lucrul a fost deteriorat din culpa comodatarului, el este obligat sa-1 repare si sa-1 restituie in natura.

Daca lucrul este producator de fructe, o data cu lucrul comodata-rul este obligat sa restituie si fructele. El are insa dreptul la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea lor.

Comodatarul are drept de retentie pana la plata cheltuielilor ne­cesare si urgente facute pentru conservarea lucrului si a despagubiri­lor provocate de viciile lucrului.

Daca comodatarul refuza fara temei restituirea lucrului, como-dantul are drept de optiune intre doua actiuni:

-     o actiune reala in revendicare, derivand din dreptul de propri­etate;

-     o actiune personala, derivand din contract.

Comodantul nu poate cere restituirea lucrului inainte de implini­rea termenului stipulat; daca nu s-a prevazut un termen, termenul se va stabili de instanta.

Daca comodantul are o trebuinta mare si neprevazuta, instanta poate sa-1 oblige pe comodatar la restituirea lucrului chiar inainte de termen (art. 1573 Cod civil).

Termenul de prescriptie de 3 ani incepe sa curga de la data expi­rarii termenului convenit sau, daca nu s-a stabilit termen, de la data incheierii contractului.

e)  Raspunderea comodatarului

Comodatarul raspunde pentru deteriorarea sau pieirea lucrului, daca nu dovedeste ca acestea s-au produs fortuit. Sarcina probei in­cumba comodatarului.

El raspunde si pentru deteriorarea lucrului produsa de catre per-soamTcareiaTia randul ei, i 1-a incredintat, cu once titlu. In caz de plu-'raiitate de comoaatari,'a'cestia raspund solidar fata de comodant; este un caz de solidaritate pasiva legala.

in caz de pieire, evaluarea lucrului se face dupa momentul pro­nuntarii hotararii judecatoresti, astfel incat comodantul sa-si poata procura un alt lucru identic cu cel imprumutat.

f) Suportarea riscurilor de comodatar   De regula, riscul deteriorarii sau al pieirii fortuite este suportat de comodant in calitate de proprietar.

Riscurile sunt suportate de comodatar in urmatoarele cazuri:

a)          lucrul a fost evaluat in momentul contractarii (art.1567 Cod civil);

b)    ar fi putut salva lucrul imprumutat inlocuindu-1 cu un lucru al sau (art.1566 Cod civil);

c)    prelungeste folosinta dupa scadenta (art.1565 Cod civil);

d)    intrebuinteaza lucrul contrar destinatiei determinata prin natu­ra lui sau prin conventie (art. 1565 Cod civil).

Toate aceste dispozitii sunt supletive, putand fi inlaturate prin acordul partilor.

4.  Obligatiile comodantului   /

Fiind un contract unilateral, in principiu, comodatul nu creeaza obligatii decat in sarcina comodatarului. in cursul executarii contrac­tului se pot naste obligatii extracontractuale si in sarcina comodan­tului.

a)  Restituirea cheltuielilor de conservare

Comodantul este obligat sa restituie cheltuielile facute de comodatar in vederea conservarii lucrului, cheltuieli cu caracter ex­traordinar, necesare si urgente (art. 1574 Cod civil), precum si cheltu­ielile facute pentru producerea fructelor.

b)  Piata despagubirilor

Comodantul trebuie sa-1 despagubeasca pe comodatar pentru da­unele provocate de viciile lucrului, daca avea cunostinta de ele. Sarci­na probei incumba comodatarului.

5.  incetarea contractului

a)  prin restituirea lucrului

Lucrul se restituie in stare corespunzatoare la termenul prevazut in contract sau dupa satisfacerea trebuintelor comodatarului.

b)  prin reziliere

in caz de nerespectare a obligatiilor de catre comodatar, como­dantul poate cere rezilierea contractului conform regulilor generale (art. 1020-1021 Cod civil).

c) prin moartea comodatarului

in caz de moarte a comodantului, obligatiile trec asupra succeso­rilor in drepturi. in caz de moarte a comodatarului, avand in vedere caracterul 'intuitu personae' al contractului, mostenitorii lui sunt obligati sa restituie imediat bunul (art.1563 Cod civil), chiar daca in contract s-a prevazut un termen ulterior.

CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE  - Probleme teoretice -

1.  Notiune. Caractere juridice

Imprumutul de consumatie este un contract prin care o persoana (imprumutator) transmite in proprietatea altei persoane (imprumutat) o catime de lucruri cu obligatia pentru imprumutat de a restitui la sca­denta o cantitate egala de lucruri de acelasi gen si calitate (art.1576 Cod civil).

Acest contract este un contract real si unilateral; obiectul sau il formeaza lucruri fungibile si consumptibile potrivit naturii lor. im­prumutul de consumatie este un contract translativ de proprietate si, de regula, cu titlu gratuit, dar poate fi si cu titlu oneros.

2.  Capacitatea partilor   Avand in vedere ca acest contract este translativ de proprietate, imprumutatorul trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru acte de dispozitie si sa fie proprietarul lucrului imprumutat. imprumutatul trebuie sa aiba si el capacitatea de a face acte de dispozitie.

3.  Dovada contractului

Dovada contractului se face potrivit regulilor generale. Daca valoarea lucrului imprumutat depaseste 250 de lei, dovada se poate face numai prin inscris autentic sau prin act sub semnatura privata.

Dovada cu martori este permisa daca partile consimt, daca exista imposibilitate de a preconstitui sau de a conserva inscrisul doveditor sau daca exista inceput de dovada scrisa.

Deoarece este un contract unilateral, inscrisul doveditor trebuie scris in intregime de imprumutat sau sa adauge cuvintele 'bun si aprobat'. Este suficient ca inscrisul sa fie redactat intr-un singur exemplar.

Instanta trebuie sa manifeste grija pentru a stabili daca actul in­cheiat nu reprezinta un act simulat sau nu ascunde acte sau fapte ili­cite (art. 12003 C. civ.).

4. Obligatiile imprumutatului

a)  Obligatia de restituire

Principala obligatie a imprumutatului este de a restitui la sca­denta lucruri de acelasi gen, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate (art. 1584 Cod civil), indiferent de sporirea sau scaderea valorii lucru­rilor de la data incheierii contractului si de la data platii.

imprumutatul este obligat sa restituie lucrurile imprumutate chiar daca aceasta obligatie nu ar fi prevazuta in inscrisul constatator al contractului.

b)  Scadenta obligatiei de restituire

imprumutatorul nu poate cere restituirea inainte de termen, iar in lipsa stipularii unui termen, instanta va determina termenul restituirii dupa imprejurari (art. 1582 Cod civil). Aceeasi problema atunci cand imprumutatul s-a obligat sa plateasca cand ii va fi cu putinta sau va avea mijloace (art. 1583 Cod civil).

c)  Prescriptia actiunii in restituire

in cazul imprumutului cu termen, la expirarea termenului incepe sa curga prescriptia (termenul general de 3 ani). Daca partile nu au stabilit un termen, instanta va stabili termenul restituirii.

in cazurile prevazute de art. 1582 si art. 1583 Cod civil, prescrip­tia incepe sa curga de la data incheierii contractului, conform art.7 alineatul 2 din Decretul 167/1958.

Dupa implinirea termenului de prescriptie, obligatia de restituire subzista ca o obligatie civila imperfecta, naturala.

d)  Raspunderea imprumutatului

Daca la scadenta imprumutatul este in imposibilitate de a restitui lucruri de aceeasi natura, el va face plata in bani, dupa valoarea pe care o au lucrurile la termenul si in locul unde urma a se face restitui­rea (art. 1585 Cod civil) sau la valoarea lucrurilor din momentul si la locul incheierii contractului.

Reglementarea din art.1585 Cod civil este derogatorie de la re­gulile generale ale raspunderii civile contractuale. El trebuie in­terpretat si aplicat restrictiv, numai in cazul executarii obligatiei de restituire prin echivalent la scadenta stabilita in contract sau de in­stanta.

in caz de intarziere in executare, imprumutatul datoreaza daune-interese compensatorii si daune-interese moratorii.

5.  Obligatiile imprumutatorului

in principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie. Art.1580 Cod civil dispune ca imprumutatorul este raspunzator de daunele cau­zate de viciile ascunse ale lucrului; este insa lipsit de importanta practica, caci lucrurile fiingibile si consumptibile numai in mod ex­ceptional pot provoca daune.

6.  Imprumutul cu dobanda

Imprumutul de consumatie poate fi si cu titlu oneros, imprumu­tatorul pretinzand de la imprumutat, pe langa obligatia de restituire, o prestatie in schimbul transferarii proprietatii lucrului imprumutat, de regula, intr-o suma de bani, numita dobanda. Contractul are, in acest caz, un dublu obiect: lucrul imprumutat si dobanda.

Dobanda ce partile o pot stabili in contract este reglementata de OUG nr. 9/2000.

La scadenta trebuie restituita suma imprumutata, indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor (art.1578 Cod civil).

Dobanda conventionala, prevazuta intr-un contract pe termen, nu inceteaza dupa expirarea termenului de plata.

Dreptul la actiune privind plata dobanzilor (prestatii succesive) se stinge printr-o prescriptie deosebita, termenul calculandu-se de la data exigibilitatii fiecarei rate de dobanda.

Stingerea obligatiei principale prin plata, fara plata dobanzilor, nu atrage stingerea creantei la dobanzi; independenta creantei de do­banzi are numai caracter relativ.

Regulile privind prescriptia se aplica atat in cazul dobanzilor ca­re au natura juridica a fructelor civile, cat si in cazul dobanzilor mo­ratorii (daune-interese).

7. Stingerea contractului

a)  prin plata

Contractul de imprumut stinge prin plata facuta la termenul pre­vazut in contract sau stabilit printr-o hotarare judecatoreasca.

Pentru ca termenul este stabilit in favoarea debitorului, plata se poate face valabil si inainte de termen.

La imprumutul cu dobanda se prezuma insa ca termenul a fost stipulat in interesul ambelor parti, daca contractul sau legea nu preve­de altfel.

b)  alte moduri de stingere

imprumutul se poate stinge, potrivit dreptului comun, si prin alte moduri de stingere a obligatiilor (remitere de datorie, confuziune, dare in plata, compensatie).

in caz de moarte a oricareia din partile contractante, drepturile si obligatiile rezultand din contract se transmit asupra mostenitorilor.

Rezilierea contractului pentru neexecutare este posibila, inclusiv in cazul imprumutului cu dobanda, daca imprumutatul, in afara obli­gatiei de restituire, isi asuma si alte obligatii, nerespectandu-le, chiar inainte de scadenta putandu-se cere aceasta reziliere.

CONTRACTUL DE TRANZACTIE.  1.     Notiune. Caractere juridice

Contractul de tranzactie este contractul prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces care se poate naste prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii sau prestatii noi, promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cea­lalta parte la dreptul litigios sau indoielnic.

Contractul de tranzactie este sinalagmatic, cu titlu oneros, co­mutativ, consensualul. Cerinta formei scrise vizeaza numai dovada contractului.

2.  Conditii de validitate

in aceasta privinta se aplica regulile generale din materia con­tractelor. Pentru ca tranzactia implica renuntarea la un drept (act de dispozitie), partile trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu; ea poate fi incheiata si prin mandatar, insa cu procura speciala.

Tranzactia poate avea ca obiect numai bunuri aflate in circuitul civil; totusi se poate tranzactiona asupra actiunii civile ce deriva dintr-o infractiune (art.1707 Cod civil).

Sub sanctiunea nulitatii absolute, partile nu trebuie sa urmareas­ca prin tranzactie realizarea de scopuri ilicite.

3.  Efectele contractului de tranzactie

a) Efecte extinctive

Tranzactia impiedica partile sa formuleze din nou pretentii cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin ea. Codul civil asimi­leaza puterea tranzactiei cu puterea unei hotarari judecatoresti defini­tive.

b)  Efecte declarative

De regula, tranzactia produce efecte declarative, deoarece recunoaste drepturi preexistente. De aici, rezulta ca partea nu este succesor in drepturi al celeilalte parti, produce efecte si pentru trecut si nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea scurta.

c)  Efecte constitutive sau translative

in anumite cazuri, tranzactia este constitutiva sau translativa de drepturi.

Astfel, un asemenea caz este acela in care, in schimbul renunta­rilor facute de o parte, cealalta parte efectueaza sau promite anumite prestatii noi. in acest caz, este necesara respectarea formelor de publi­citate.

d)  Efecte relative

Tranzactia nu produce efecte decat intre parti, iar nu si fata de tertii care au dobandit, inainte de incheierea tranzactiei, drepturi asu­pra bunului litigios.

e)  Tranzactia privind imobilele

in ceea ce priveste terenurile, tranzactia poate avea ca obiect concesii reciproce asupra terenului. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi, prin tranzactie, proprietatea asupra terenurilor.

Daca obiectul tranzactiei este un teren, ea trebuie incheiata in forma autentica sau sa fie pronuntata o hotarare judecatoreasca de expedient. Nu se pune problema exercitarii dreptului de preemtiune, deoarece art. 48 din Legea 18/1991 vizeaza, numai instrainarea 'prin

vanzare'.

In cazul constructiilor, conform Legii 50/1991, in ipoteza tran­zactiei ce implica lucrari de construire, modificare ori desfiintare, este necesara obtinerea autorizatiei administrative.

 CONTRACTUL DE SCHIMB

1.  Notiune si caractere juridice

Potrivit art.1405 C. civ., schimbul este un contract prin care par­tile (copermutanti) isi dau un lucru pentru altul.

Schimbul este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu one­ros, comutativ si consensualin.

Daca ambele prestatii au ca obiect o suma de bani este vorba de un contract de schimb, fiind vorba de doua lucruri (in acest caz sume de bani). in principiu, regulile contractului de vanzare-cumparare (art.1409 C. civ.) se aplica si contractului de schimb.

Daca valoarea bunurilor schimbate nu este egala, atunci echiva­lenta se restabileste prin plata unei sume de bani, denumita sulta.

2.  Reguli speciale

a)           Spre deosebire de vanzare, unde cheltuielile contractului se suporta de cumparator, la schimb cheltuielile se suporta in mod egal, daca prin contract nu s-a prevazut altfel.

b)    De asemenea, nu se aplica nici regula potrivit careia clauzele neclare se interpreteaza in contra vanzatorului; in cazul schimbului se aplica regula generala: clauzele neclare se interpreteaza in favoarea debitorului.

c)           Potrivit art.1407 C. civ., daca unul dintre copermutanti dove­deste ca lucrul primit este proprietatea unui tert, poate refuza predarea lucrului primit in schimb, putand a fi constrans numai a intoarce pe cel primit.

d)          Copermutantul evins are alegere intre doua actiuni:

-     actiunea in garantie pentru evictiune;

-     actiunea in rezolutiune.

e) Copermutantul se bucura de privilegiul vanzatorului numai pentru garantarea creantei de sulta, nu si pentru garantarea altor obli­gatii.

3. Schimbul de imobile

Imobilele, nefiind scoase din circuitul civil, pot forma obiectul contractului de schimb. Imobilele care nu pot forma obiectul contrac­tului de vanzare-cumparare nu pot fi nici schimbate.

in cazul terenurilor agricole din extravilan nu se poate pune pro­blema exercitarii dreptului de preemtiune, el fiind prevazut de lege numai pentru vanzare.

Legea 18/1991 prevede ca schimbul de terenuri intre persoane fizice se face prin acordul acestora exprimat in forma autentica (art. 51 alin. 1). Daca una din parti este persoana juridica cu capital majoritar de stat, schimbul de terenuri se poate face numai cu avizul Ministerului Agriculturii sau al Ministerului Mediului.

Daca terenul, obiect al schimbului, face parte din domeniul pri­vat al unei unitati administrativ-teritoriale, incheierea contractului se poate face numai pe baza de expertiza insusita de consiliul unitatii proprietare (art.76 din Legea 69/1991).

Regulile contractului de schimb sunt aplicabile si in cazul in care statul urmeaza sa faca schimburi de terenuri cu proprietarii din peri­metru. Aceste schimburi se pot face numai cu acordul proprietarilor, printr-un act autentic (art.63 din Legea 18/1991). in caz de refuz, pentru cauza de utilitate publica, cu dreapta si prealabila despagubire, se poate recurge la exproprierea terenului necesar pentru executarea lucrarilor (art.41 alin.3 din Constitutie).

in cazul in care un teren se schimba cu un alt teren, legea preci­zeaza ca fiecare teren dobandeste situatia juridica a terenului pe care il inlocuieste, cu respectarea drepturilor reale (art. 51 alin. 3 din Le­gea 18/1991). Daca un teren este instrainat in schimbul unui alt lucru, subrogatia reala cu titlu particular nu se poate produce si drepturile reale constituite asupra terenurilor se mentin.