INTRODUCERE IN TEORIA CULTURII. DEFINITII ALE CONCEPTULUI DE CULTURA. PERSPECTIVA HETEROGLOSICA A ANTROPOLOGIEI CULTURALE

INTRODUCERE IN TEORIA CULTURII. DEFINITII ALE CONCEPTULUI DE CULTURA. PERSPECTIVA HETEROGLOSICA A ANTROPOLOGIEI CULTURALE

Pentru a desemna limitele unei introduceri în teoria culturii, trebuie sa aratam mai întâi ca introducerea propriu-zisa se doreste a fi un temei pentru a sustine ideea ca un curs privind modelele culturale porneste de la o anumita perceptie, semnificatie, misiune atribuita culturii. Aceea ca ne putem reprezenta cultura în forma unor structuri inteligibile, încarcate de o realitate care se poate cunoaste, învata, transmite. Din acest punct de vedere, consideram cultura ca un produs al activitatii omului 12112r1711m , mai precis a individului uman care priveste critic atât natura cât si societatea. O asemenea pozitie reflexiva îl distanteaza cu necesitate pe om de produsele activitatii sale, printre care reproducerea si în acelasi timp modificarea conditiei sale de a fi om, cultura Cultura se naste din praxis-ul uman, din alcatuirea unor straturi de obisnuinte prin care existenta omului este îmbogatita atât material cât si spiritual. Din cuprinsul acestei definiri generice, particularizam cazul culturii moderne fata de culturile arhaice, iar pentru o localizare si mai specifica, suntem interesati în aceasta introducere de posibilitatea unei teorii a modelelor culturale. Modele culturale presupun prezenta unor structuri particulare, flexibile, care fac distincte, asa cum se va vedea cazul unor experiente culturale, având rolul unor invarianti. Dorim sa aratam importanta studierii modelului cultural în general, al unor versiuni de modele culturale, pentru a sublinia nu doar varietatea culturilor existente în modernitate, ci si posibilitatea cunoasterii cauzelor unor antagonisme de tip cultural, conflicte actuale ori latente, ceea ce face subiectul mai actual decât oricând. Cultura a fost de fapt mereu actuala, chiar daca sub forme camuflate. O introducere în teoria modelelor culturale accentueaza contextualitatea culturala în omul traieste, prezenta unui canon cultural specific unei comunitati, nespecific alteia. Dar nu aceasta este singura ratiune pentru care o introducere în teoria modelelor culturale ar putea valida interesul unor categorii diferite de oameni. Exista un tot mai crescând interes manifestat de consumatorii de cultura pentru informatia asupra identitatilor pe care teoriile culturale le pot oferi, asupra mijloacelor tehnologiei culturale contemporane, asupra perspectivei devenirii culturale într-o lume care se declara a schimbarii. Consumatorul de cultura este azi adaptat nevoii unei formari continue, si din aceasta perspectiva o introducere în teoria modelelor culturale îl poate informa despre cultura în general, despre modelele culturale în special, ca forma de aplicabilitate a culturii la o realitate contextuala sociala, politica, materiala, spirituala. De aceea este necesara o privire structurata asupra culturii prin care sa se depaseasca câteva locuri comune. O asemenea privire trebuie sa fie restrânsa totusi la o prezentare cu caracter general în acest loc, care sa fie urmata de o aprofundare ulterioara pe baza bibliografiei aferente.

Mai întâi trebuie sa acceptam ideea unei stratificari si istoricitati a culturii, a faptului ca în pofida unor diferente vizibile între numeroase surse în care este produsa, cultura nu are un centru unic. De asemenea, trebuie sa consideram existenta culturii ca un complex de practici a caror nivel teoretic are un caracter de reprezentare accentuat simbolic.În acest sens, trebuie sa luam în seama si constrângerea pe care orice conduita culturala o reprezinta. În continuare trebuie sa largim întelesul pe care îl dam culturii, sa trecem de la o comprehensiune strict spirituala a acesteia, cum este cazul în care definim cultura ca un set de opere capitale ale omenirii din domeniiul artei, stiintei, etc., si sa cuprindem în acest cerc semantic întreaga activitate constienta a omului, ce sustine astfel praxis-ul sau social. S-a facut altadata distinctia între cultura si civilizatie, sustinându-se dupa celebra formula a lui Spengler, ca civilizatiile reprezinta stadiul actual unor culturi extincte. Luând în seama dezvoltarea prodigiosa a antropologiei culturale, sfera întelesului conceptului de cultura a fost reastructurata la o ampla si de altfel motivata cuprindere a întregii activitati umane. Cultura este inextricabil legata de existenta sociala, dar nu trebuie redusa la o explicatie de tip strict sociologic. Ideea vehiculata a „mostenirilor culturale“ face din cultura un soi de exponat de muzeu, ori de atribut al unei clase, unui grup de indivizi care o transforma într-o forma de proprietate. Traditia culturala a fost din toate timpurile o arma politica, de unde sensul intrumental al culturii. Este adevarat ca prin traditie, se întelege în general o transmitere, o subordonare în numele unei idealitati de la o generatie la alta, pierzându-se adesea din vedere ca traditia prin care cultura se conserva este de fapt un sir extraordinar de metamorfoze si înnoiri. Relatia dintre traditie si inovatie este prezenta în cele mai vechi forme culturale, dar este adevarat ca politicile prin care noutatea este produsa devine un obiect în sine de-abia în modernitate. În al doilea rând, cultura trebuie înteleasa ca o entitate vie, o trasatura fundamentala care face societatea în care traiesc oamenii, sa fie constient umana. Într-o asemenea încercare de a depasi unele neajunsuri în întelegerea sensurilor actuale ale culturii, trebuie de asemenea sa cultivam o apropiere de întelegerea altor culturi, privindu-ne propria cultura ca pe ceva exotic. În acest mod vom reusi sa extindem sensurile conceptului de cultura la dimensiunile lumii în care traim azi, sa nu întelegem cultura dupa definitii care au fost formulate ieri. Doritori de modernitate si nu de mondenitate, nu ne putem desparti totusi de toate definitiile care s-au dat culturii, si întelegând dialectica dintre traditie si inovatie în cultura, nu este cazul sa o facem.

Astfel una dintre cele mai vechi definitii ale culturii îl plaseaza pe omul cultivat în centrul unei preocupari pentru cultivarea conservarii si transmiterii traditiei. Iar una dintre cele mai noi definitii îl plaseaza pe individ în mijlocul unei „tesaturi“ culturale, pe care o putem realiza cu ajutorul unei „descrieri dense“ (Geertz). Dintr-o perspectiva antropologica am putea vedea în aceasta preocupare constructia unei lumi umane, nevoia reproducerii sociale pe care indivizii umani doresc sa o asigure. Pentru a întelege diversitatea culturii si lantul ei neîntrerupt de transformari care ne conditioneaza un mod de a exista, este necesar sa privim critic descrierea culturii ca fenomen organic. Comparatia culturii cu un organism viu este expresie unei analogii proprii modului de gândire uman. În acest fel de poate imagina o translare a formelor culturii dintr-o epoca în alta, închipuindu-ne un model de crestere al culturii, care este de fapt fondat pe o interpretare metafizica. Astfel suntem pregatiti sa ne închipuim ca cultura trebuie sa ne ajute sa ne schimbam într-un mod care sa ne permita standarde de viata mai bune, mai confortabile, mai moderne într-un cuvânt. O asemenea perceptie a culturii este influentata de instrumentalismul culturii, conform caruia acumularea de informatie, cultivarea în sine trebuie sa aiba un efect imediat asupra societatii. La celalalt capat se afla ideea ca cultura nu se ocupa decât de probleme spirituale sofisticate, si ca pentru întelegerea acestora este nevoie de o initiere speciala. Ambele viziuni sunt extreme, ori pot corespunde unor aplicatii diferite ale sensurilor culturii. Cultura ca si concept general trebuie sa creeze un efect asupra realitatii înconjuratoare, sa desavârseasca calea omului spre actiune, dupa cum zestrea teoretica a culturii se extinde mereu prin alte contributii teoretice. Cultura descrie în cele din urma demersul actiunii umane, este corectata, reconstruita în functie de acest demers,.datorita acestui fapt perspectiva comprehensiva asupra culturii permite diviziuni locale si temporale, evaluari care pun în lumina diferentele fara a manipula aceste deosebiri cu scopul de a înalta ierahii de putere. Este însa adevarat ca structurarea unor modele culturale are si un anumit sens politic, care trebuie însa deconstruit, pentru a nu ideologiza sensul actiunii umane. Simbolismul actiunii umane trebuie redat sferei culturale în care omul actioneaza. Printr-un asemenea demers spre întelegerea modelelor culturale, realizam si faptul ca orice actiune umana este motivata de nevoi supraindividuale, care reprezinta în ansamblul lor posibilitatea de a-l privi pe om ca pe un construct teoretic universal, cel de fiinta umana care traieste într-o diversitate de forme actualizate în contexte culturale locale diverse.