Celula-unitatea structurala si functionala a lumii vii

Celula-unitatea structurala si functionala a lumii vii

INTRODUCERE

Cu 300 de ani în urma, englezul Robert Hooke(1665) a privit la un microscop rudimentar o sectiune printr-o bucata de pluta si a observat niste camarute separate prin pereti rigizi. Acestea au primit numele de celule (lat. cella - camera)

Mult mai târziu... O data cu perfectionarea microscopului optic a devenit posibil studiul componentelor celulare: membrana, citoplasma, nucleul, cloroplaslelc, vacuolele ele. (lig. 2 si 3).

Structura celulei cu o parle restrânsa a componentelor ei a fost descrisa mai întâi, la plante (M. Schleiden - 1838) si apoi, la animale (T. Schwann -1839). Putin mai târziu a luat nastere teoria celulara care sustine, în princi­pal, ca toate plantele si animalele sunt alcatuite din celule nucleatc.

Descoperirea microscopului electronic a extins câmpul cercetarilor asupra componentelor celulare pâna la dimensiunea macromoleculetor (de ordinul nanomctrilor - 1 nm = 10 ' m). La nivelul structurilor electronice se verifica ideea unitatii materiei vii, întrucât dispar, în marea lor majoritate, deosebirile dintre celulele diferitelor organisme.

în conceptia actuala, celula este unitatea biologica structurala si functionala a materiei vii. Ea intra în componenta tuturor organismelor, fiind cea mai mica unitate vie capabila sa se multiplice.

Celula apare ca un ansamblu de parti diferite care se gasesc într-o strânsa corelatie si interactiune, formând un lot unitar. Ea este un sistem deschis, aflat într-un permanent schimb de materie si energie cu mediul.

Celulele, fie ca au o existenta individuala, fie ca fac parte din organizarea unui individ pluricelular, au, în general, toate caracteristicile vietii. Ele manifesta functii neîntâlnite în sistemele nevii ale materiei si anume:

. pot conserva mediul intern pe baza acumularii si transformarii materiei si a energiei;

. sintetizeaza compusi proprii dupa reguli precise (un anumit cod);

. au capacitate de refacere si autoreproducerc;

. mnnifestâ reactii adaptative fata de conditiile variabile ale mediului.

Forma celulelor, r-'orma celulelor difera în functie de rolul pe care îl îndeplinesc. Ea este mai putin variata la plante decât la animale. Celulele pot fi: sferice, ovale, cubice, cilindrice, prismatice, poliedrice, stelate, fusiforme etc. (fîg. 4). Dimensiunile celulelor. Majoritatea celulelor nu se vad cu ochiul liber. Dimensiunea medie a celulelor vegetale si animale este de 10-100 (iin. Unele celule sunt foarte mici UT-\m[ifc\ur (coleric himuri) (fig. 8); altele sunt formale din celule moarte, îngrosate uniform (sclerenchimuri), (fig. 9). Ele îndeplinesc rol de sustinere si confera plantelor rezistenta si duritate.

5. Ţesuturile secretoare sunt formate din celule izolate (perii la urzica I s.i 11 din grupuri de celule (vasele laticiferc de la papadie). Ele secreta diferi k' substante (uleiuri eterice, nectar, gume, taninuri, lalcx). Celulele au nucleu in;ire si multa citoplasma; secretiile sunt eliberate numai când celula este distrugi.

ŢESUTURI ANIMALE

Ţesuturile animali; sunt alcatuite din celule si substanta inlercelulani. île sunt de mai multe tipuri.

Ţesutul epiteliul este alcatuit din celule strâns unite, asezate pe o foita nembranara numita membrana bazala. Celulele pot avea diferite forme: :ubiuc, prismatice, cilindrice etc. Unele epitelii au un singur strat de celule, îlldc sun: pi ui [stratificate. Ele delimiteaza organismul spre exterior si ;apluscse cavitatile organelor interne ale corpului. Dupa functie, se clasifica n epitelii de acoperire, glandulare, senzitive si de absorbtie.

. Epiteliîle de acoperire au rol protector (li;!. I). Celulele lor au nudei nari; ele sunt asezate pe unul sau mai multe rânduri. Aceste epitelii intra în ilcatuirea pielii si captusesc organele interne.

. Epiteliile glandulare au functii secretorii. Ele pot fi epitelii ale glandelor ;xocrinc (epiteliul intestinal, al glandelor salivare etc.) si epitelii ale glandelor endocrine (tiroida, hipofiza etc).

. Epiteliile senzoriale au celule specializate în receptarea stimulilor din mediu. Papilcle gustative, mucoasa olfactiva etc. sunt tesuturi epiteliale care :ontin celule senzoriale (receptori).

.  Epiteliile de absorbtie sunt formate din celule care absorb diferite' substante din cavitatea pe care o captusesc (de exemplu, în intestinul subtire).

Ţesutul conjunctiv face legatura între organele corpului (de exemplu, muschii se leaga de oase prin tendoane), protejeaza structurile interne ale corpului, are rol trofic (asigura hrana epiteliilor), asigura soliditatea corpului (de ex. tesutul osos) etc. El este foarte raspândit în organism.

Ţesuturile conjunctive sunt formate din celule, fibre (elastice, eolagene sau de reticulina) si substanta fundamentala.

Fibrele elastice suni prczciilc în arterele mari, vene, corzile vocale, caile aeriene respiratorii ele.

Fibrele de colagen intra în alcatuirea ligamentelor si tendoanelor; ele sunt foarte rezistente.

Fibrele de reticulina sunt foarte elastice si organizate în retele ramificate (în splina, ficat, ganglioni); ele intra în componenta tesutului retieulat (Iii;. 2).

Un tip special de tesut este tesutul conjunctiv lax. care arc putine celule, fibre de colagen si elastice si multa substanta fundamentala. El leaga diferitele organe si este raspândii în toate organele corpului.

Dupa unii autori, sângele este considerat (esut conjunctiv în care substanta fundamentala este plasma, iar celulele sunt clementele figurate: hematiile, leucocilelesi lrombocilde(tii;. 3). El asigura transportul de substante si comuni­carea dintre diferitele tesuturi si organe. Hematiile contin hemoglobina. Eli­berate în circulatia sangvina, ele îsi pierd nucleul si au un aspect de disc. Leucocitele au nucleu (unele sunt poli nuc leate), sunt incolore si capabile de fagocitoza. Trombocitelc sunt globule mici, incolore, de forma unor placute, cu rol în coagularea sângelui.

Ţesutul adipos este considerat un tip specializat de tesut conjunctiv lax. Initial, celulele sunt stelate, dar o data cu acumularea lipidelor devin sferice, cu nucleu excentric (lig. 4). El este localizat sub piele si are rol izolator. Se gaseste si în jurul organelor interne, având rol de protectie.

Ţesutul osos intra în alcatuirea oaselor care formeaza scheletul ce sustine întregul corp (fii;. ?). El contine putine celule si o mare cantitate de substanta fundamentala care se dispune sub forma de lamele concentrice impregnate cu saruri de calciu si fosfor. Acestea dau rezistenta si rigiditatea oaselor. Vasele de sânge ajung în os traversând canale mici în jurul carora se dispun celulele osoase; asa se explica repararea fracturilor în scurt timp.

Ţesutul cartilaginos este format din celule cârti laginoase înglobate într-o matrice bogata în fibre (tlg. 6). Are rol în sustinerea unor parti ale corpului si protejarea structurilor. La vertebrate, în stadiul embrionar, scheletul este cartilaginos; el se pastreaza la adulti numai la rechini.Ţesutul cartilaginos nu contine vase de sânge si de aceea repararea lui este un proces lent. El este localizat la extremitatile oaselor lungi, între diaflza si epitlze, în discurile întervertebrale, în inelele traheale, pavilionul urechii ctc.

Ţesutul muscular intra în alcatuirea muschilor (fig. 7). Celulele lui se pot contracta. Ele contin doua lipuri de clemente contractile numite miofibrile (actina si miozina) care pot glisa uncie pe altele, producând contractia.

Exista trei tipuri de muschi cu proprietati diferite:

.  muschii scheletici (slriati), care au celule cilindrice, alungite; ele au luat nastere din fuziunea mai multor celule si de aceea au mai multi nuclci situati periferic. Fibrele de aetina si miozina formeaza benzi întunecate si luminoase. Au contractii voluntare si rapide. Muschii scheletici însotesc oasele corpului;

. muschii netezi, care au celule fusiforme cu un singur nucleu central. fara striatii. Contractiile sunt lente, dar se mentin un timp îndelungat. Sunt prezenti în peretii arterelor, venelor, organelor digestive, ureterc ctc;

■ muschiul striat de tip cardiac sau muschiul inimii, care arc celulele cilindrice, alungite cu 1-2 nuclci dispusi central. Contractiile sunt involuntare.

Ţesutul nervos intra în alcatuirea organelor sistemului nervos. Celulele nervoase sunt neuronii (fig. 8). Ei au forma si marime diferila. Un neuron este format din corpul celular si prelungiri - axonii si dendrilele. In corpul celular se gaseste un nucleu mult mai mare decât nucleii din celulele obisnuite. Dendrilele sunt prelungiri celulare scurte, bogat ramificate, iar axonul unic este o prelungire terminala lunga cu putine ramificatii (colaterale si terminale). Lungimea axonului variaza de la câtiva milimetri pâna la peste un metru. Neuronii îsi pierd capac 828t191i itatea de diviziune si regenerare. Neuronii au cel mai înalt grad de specializare dintre celulele organismului. în tesutul nervos se gasesc, celule foarte mici, cu aspect de stelute, numite celulegliale. Ele au rol trofic si de sustinere a neuronilor, de fagocîtare si înlocuire a neuronilor distrusi.

ORGANISMELE VII   SISTEMELE BIOLOGICE

Organismele vii se deosebesc de corpurile fara viata prin multe însusiri. Pentru a trai. ele au nevoie de substante nutritive pe care le iau din mediul înconjurator. în procesul de digestie, acestea sunt transformate în substante proprii organismului. Are loc asimilatia. O parte din substantele asimilate va înlocui pierderile de substante si energie din timpul functionarii organismului, iar o parte se depoziteaza ca substanta de rezerva pentru producerea de energie. Eliberarea acestei energii are loc în procesul de dezasimilatie.

Asimilatia si dezasimilatia împreuna constituie metabolismul, care este însusirea fundamentala a

Organismele vii raspund prin modificari specifice la excitatii din mediu - însusire numita excitabilitate si raspunsul lor se manifesta printr-o alta însusire - miscarea.

Cresterea, dezvoltarea si înmultirea suni însusiri proprii numai organismelor vii.

Orice organism se comporta ca un întreg, pastrându-si individualitatea pe toata durata vietii. Partile componente sunt unite în acest întreg prin conexiuni reciproce si interactioneaza, ceea ce defi­neste notiunea de sistem.

Organismele vii sunt sisteme deschise, deoarece au un schimb permanent de energie si substanta cu mediul, prin procesul de metabolism ffig. 1). Spre deosebire de alte sisteme deschise, ele transforma factorii mediului în factori proprii si de aceea se numesc sisteme biologice.

Ca sistem biologic, organismele vii au trei însu­siri: integralitatea, echilibrul dinamic si autoreglarea.

Integralitatea este interdependenta dintre partile organismului. De exemplu, o planta superioara este formata din celule, tesuturi si organe: radacina, tulpina, frunze, fiori, seminte, flecare îndeplinind o anumita functie. Acestea nu pot trai independent (ele au nevoie de seva elaborata de frunze). La fel se întâmpla si cu un organism animal. Organele contribuie la îndeplinirea functiilor organismului (de înmultire, aparare, hranirc etc).

însusirile acestor organe sunt subordonate întregului din care fac parte, însusirile organismului nu sunt suma însusirilor partilor componente, ci reprezinta însusiri noi.

Echilibrul dinamic este fluxul continuu de materie si energie care are loc între organism si mediu, având drept consecinta pastrarea integralitatii organismului.

Autoreglarea este reactia organismului Ia diferitii factori externi pe baza unei coordonari si a unui control permanent, pentru pastrarea integralitatii si echilibrului sau dinamic.

Schema de functionare are la baza un mecanism cibernetic. Conexiune directa

Conexiune inversa (f'eed-back)

Raspunsul dat de efector, pe calea conexiunii directe, trebuie comparat cu comanda; de aceea el este comunicat prin conexiune inversa receptorului. Daca valoarea raspunsului nu corespunde se da o noua comanda.

în organizarea materiei vii, toti indivizii biologici constituie nivelul in­dividual în fiecare organism, deci într-un nivel individual, sunt integrate subsisteme foarte diferite, începând cu cele atomice si sfârsind cu organismul (fig.2).

în cadrul nivelului individual, indivizii se gasesc pe diferite trepte de organizare: unicelulari, coloniali si pluricelulari.

Pe lânga metabolism, indivizii unui nivel individual au ca însusiri ereditatea _si viabilitatea.                  

FUNCŢII DE RELAŢIE

Prin functiile de relatie se realizeaza integrarea organismelor în mediul lor de viata si corelatia dintre partile componente ale acestora, organismul functionând ca un tot unitar.

FUNCŢII DE RELAŢIE LA PLANTE

Datorita relatiilor stabilite între plante si mediul lor de viata, acestea pot sa-si procure hrana în vederea cresterii, dezvoltarii, miscarii, sensibilitatii si adaptarii lor la diferitele conditii de mediu.

Cresterea reprezinta ansamblul de procese care duc la marirea ireversibila a corpului plantelor si la sporirea masei lor. Paralel cu cresterea are loc diferentierea celulelor în tesuturi si formarea organelor vegetative.

Cresterea este influentata de factori externi (lumina, temperatura, umi­ditate, saruri minerale) si de factori interni (hormoni de tipul auxinelor ti giberelinelor cu rol stimulator si acid parascorbic cu rol inhibitor).

Dezvoltarea la plante consta în transformari calitative finalizate cu aparitia organelor de reproducere. La plantele cu flori, ea se desfasoara în patru etape: aparitia zigotului, a embrionului, a plantulei si a plantei cu flori.

Ciclul de dezvoltare a plantelor cu flori începe si se finalizeaza cu samânta, având o durata variabila. Din punct de vedere ai duratei acestui ciclu, exista plante anuale (porumbul, grâul, fasolea), bienale (varza, sfecla de zahar, ceapa) si perene (arbori si arbusti).

Miscarea si sensibilitatea

Plantele sunt sensibile la anumiti stimuli din mediu, fala de care reacti­oneaza în mod diferit. Drept urmare executa miscari pasive sau active.

Miscarile pasive se realizeaza farâ consum de energie (de exemplu, raspândirea fructelor si semintelor), iar cele active cu consum de energic (de exemplu, miscari de torsiune, de curbura si încolacire ele).

Miscarile active pot fi: tropisme (miscari de orientare ale organelor înspre excitant sau în sens opus acestuia, care se realizeaza de obicei prin curburi), nastii (miscari neorientate provocate de intensitati diferite ale excitantilor) si tactisme (deplasari sub actiunea unor excitanti).

Plantele realizeaza miscari active de apropiere sau îndepartare fata de urmatorii excitanti:

. lumina - fototropism pozitiv (la tulpina) (fig. I) si negativ (la radacina);

. forja gravitajionala - geotropism pozitiv (la radacina) si negativ (la tulpina) (tig. 2);

. temperatura    termonastii (deschiderea florilor la cald si închiderea la temperaturi mai scazute) (fiu,. 3) si fotonastii (deschiderea florilor la lumina si închiderea la întuneric) (ilg. 4);

. substante chimice - chimiotropîsm (deplasarea graunciorilor de polen spre pistil) si chimiotactism (deplasarea tubului polinic spre ovule);

. factori mecanici    prin atingere    seismonastii (Ia mimoza)

Ca raspuns la actiunea factorilor de mediu, plantele prezinta modificari adaptative morfo-anatomice, fiziologice, ecologice si comportamentale care ofera avantaje pentru supravietuirea speciilor.

Variatia factorilor de mediu în functie de conditiile fizico-gcograticc determina modificari ale functiilor, structurii si formelor plantelor. Astfel, ele se adapteaza realizând o unitate indisolubila cu mediul de viata.

în raport cu regimul de apa, plantele sunt: hidrojile (traiesc în apa piciorul-cocosului de apa, tig. 6), higrofile (traiesc în conditii de umiditate abundenta - papura), mezofde (traiesc în conditii de umiditate medie - majo­ritatea plantelor terestre din tara noastra) si xerofde (traiesc în locuri cu defi­cit de apa-cactusii).

în zonele cu vânturi puternice, plantele erboase sunt pitice, iar tulpinile se dezvolta pe orizontala; acolo unde exista arbori, forma coroanei se modifica luând aspectul de steag, cu "flamura" în directia vântului .

în raport cu factorul lumina sunt plante iubitoare de lumina (mesteacan, piersic) si plante de umbra (brad, fag).

în functie de tipul de sol pe care traiesc, plantele sunt: de soluri saraturate (albastrica), de soluri calcaroasc (nucul) si de soluri nisipoase (coada-calului); unele plante s-au adaptat la soluri bogate în substante azotate (urzica, loboda, stirul). Cunoscând aceste cerinte, multe plante sunt considerate indicatori pentru diferite tipuri de sol.

FUNCŢII DE RELAŢIE LA ANIMALE

Miscarea si sensibilitatea sunt caracteristice tuturor animalelor din toate mediile de viata. La majoritatea animalelor pentru aceste functii exista organe specializate.

în mediul acvatic, miscarea se realizeaza prin înot atât la nevertebrate (de la eclenterate pâna la echinoderme) cât si la vertebrate.

Organele specializate pentru miscarea în apa la nevertebrate suni: cilii sau flagelii (unii viermi inelati), tentaculele (hidra) sau bratele (sepie, stea de mare), picior musculos (moluste) etc.

La vertebrate, deplasarea în mediul acvatic se face cu ajutorul înotatoa­relor (pesti), membrelor prevazute cu membrane inlcrdigitale (amfibieni, unele reptile, pasari), membrelor transformate în palete înotatoare (mamifere acvatice).

în mediul terestru, miscarea se realizeaza la nevertebrate cu ajutorul unor grupe de muschi specializati (de exemplu, râma care se deplaseaza prin târâre) sau cu ajutorul picioarelor articulate (arahnide, crustacei, insecte).

La vertebrate, locomotia se realizeaza prin sistemul osteomuscular si poate fi prin târâre (serpi, sopârle), mers (arici, maimuta), salt (cangur), alergare (cal, girafa, strut) (IIi;. I). Un mod¹ particular de deplasare pe uscat îl constituie cataratul (ciocanitoarea, maimuta ele).

în mediul aerian, miscarea se realizeaza cu ajutorul aripilor (insccle si pasari) sau a pliurilor tegumentare (liliacul) (fig. 2).

Miscarea si sensibilitatea se realizeaza prin acte reflexe la baza carora siau arcurile reflexe, coordonate de sistemul nervos.

La nevertebrate exista sistem nervos: difuz în forma de retea (hidra); ganglionar scalari form (râma), cu concentrare ganglionara regionala (moluste), cu înalt grad de cefalizare (arlropode) etc (llg. 3).

La vertebrate, centralizarea si cefalizarea sistemului nervos sunt evidente. Vertebratele prezinta un ax cerebrospinal format din encefal si maduva spinarii (liy.4).

Pe scara evolutiva se observa tendinta de dezvoltare a encefalului si de corticalizare progresiva prin aparitia scoartei cerebrale.

Sistemul nervos prelucreaza informatiile din mediu, receptionate de catre organele de simt.

în functie de natura excitantului exista urmatoarele tipuri de sensibilitati: chemoreceptie, mecanoreceptie si fotoreceptie.

Chemoreceptia (sensibilitatea chimica) poale fi generala (la toate nevertebratele), gustativa si olfactiva (viermi, moluste, artropode, vertebrate). Receptorii sunt celule si organe specializate cum ar fi: gropite olfactive (moluste), organe olfactive (insecte), muguri si papile gustative (vertebrale).

Prin mecanoreceptie se înregistreaza variatii ale fortei gravitationale, de presiune, atingere, pipait, curenti de apa, de aer, vibratii sonore etc.

La nevertebrate, mecanoreceptorii sunt reprezentati prin celule senzoriale cu cili si flageli cu rol tactil, statocisti sau organe de echilibru (la celenterate, viermi, moluste si crustacei), organe timpanale si peri senzoriali (la insecte etc),

La vertebrate, mecanoreceptorii sunt diferentiati în functie de sensibili­tatea stato-acuslica, motorie, tactila si seismoreceptoarc.

La pesti apare linia laterala în care se gasesc celule receptoare {pentru temperatura, salinitate, curenti de apa). Receptorii pentru auz si echilibru sunt localizati în urechea interna; sensibilitatea auditiva este bine dezvoltata.

Fotoreceptia înregistreaza actiunea razelor luminoase cu o anumita lungime de unda, prin organe specializate: oceli (celenterate si unii viermi), pete pigmentare, ochi subepidermici (viermi), ochi evoluati (mamifere).

Animalele, ca si plantele, au mare capacitate de adaptare la conditiile variate de mediu.

Morfologia externa, coloratia specifica, modul si viteza de deplasare a animalelor sunt rezultatul adaptarii.

O forma speciala de adaptare consta în producerea de culori si desene care confera speciilor avantaje pentru supravietuire. Astfel, unele animale imita substratul prin coloratie, desen si chiar forma corpului, fenomen numii homocrumie (brotacelul, lacusta etc.) (fig. 5).

Mimetismul este capacitatea unor animale lipsite de aparare de a imita culorile si forma altor animale dotate cu mijloace de protectie (de exemplu, sunt unii serpi neveninosi care imita pe cei veninosi - fii!. 6).

Un exemplu de adaptare îl constituie membrele mamiferelor care, desi au acelasi plan de organizare ca si la celelalte tetrapodc, au suferit modificari în functie de modul de deplasare

Unele mamifere calca pe toata suprafata labei: ele se numesc animale planiigrade (arici, urs, maimuta), altele se sprijina numai pe degete; ele se numesc animale digitigrade (felinele si canidele) sau se sprijina numai pe vârful degetelor, protejate de copite (capra, antilopa, vaca, oaia); ele se numesc animale unguligrade si sunt foarte bune alergatoare (fig. 7).

digitigrad         unguligrad

j 7. Tipuri de mers la mamifere.

Forma corpului la unele animale reprezinta o adaptare la mediu. Astfel, zburatoarele prezinta forma aerodinamica a corpului, reducerea dcnsilfitti corporale (prin sistemul traheal, la insecte) musculatura pectorala dezvoltata, saci aerieni si oase pneumatice (pasari), iar vertebratele acvatice au forma corpului hidrodinamica.

FUNCŢII DE NUTRIŢIE

Prin functiile de nutritie {digestie, rcspiratie,circulatie, excretie), organis­mele realizeaza schimburile de materie si energic cu mediul extern.

Dupa modul de nutritie vietuitoarele sunt: autotrofe (îsi prepara singure substantele hranitoare), heterotrofe (utilizeaza substantele organice gata preparate) si mixotrofe (se hranesc autotrof si heterolrof).

FUNCŢII DE NUTRIŢIE LA PLANTE

.  La plante, cel mai raspândit mod de nutritie este cel autotrof, prin fotosinteza (fig. I). Fotosinteza are loc în toate organele verzi ale plantelor, cu preponderenta în frunze. Ecuatia fotosintezei este redata mai jos:

           

CO2 + HO _____lumina___-» glucoza +O2.

            clorofila       ^b

Plantele verzi, datorita clorofîlei, formeaza din apa si saruri minerale, în prezenta carbonului luat din CO₂, substantele organice necesare nutritiei lor.

Fotosinteza este principalul proces prin care se produce oxigenul din natura si prin care are loc circulatia principalelor elemente chimice.

. Nutritia heterotrofa exista la majoritatea plantelor Care nu au clorofila. Ele pot fi saprofite sau parazite. Plantele saprofite iau substantele organice din organismele moarte în descompunere (cuibusorul). Plantele parazite ab­sorb substantele organice din organismele vii pe care le paraziteaza (de exemplu, tortclul paraziteaza pe lucema, trifoi, vita-dc-vie etc. - fiii. 2); ele au unele adaptari specifice: lipsa frunzelor verzi, prezenta haustorilor care ajung la vasele liberiene ale gazdelor si prezenta unui numar mare de seminte.

în natura exista si plante cu un regim particular de hranire. De exemplu, vâscul îsi ia seva bruta din vasele lemnoase ale plantelor-gazda si o transforma, prin fotosinteza, în seva elaborata. Alte plante desi sunt autotrofe îsi comple­teaza suplimentul de substante minerale, în special azotate, din corpul unor animale, prezentând capcane cu sucuri digestive (fig. 3); la noi în tara sunt cunoscute roua-cerului si otratelul-baltilor.

Un caz particular îl reprezinta si plantele simbionte între care se stabilesc anumite relatii de nutritie:

-  în micorize (asociatie dintre radacinile unor arbori si ciuperci), plantele absorb apa si sarurile minerale din sol prin hifele ciupercilor;                     ₍

- în nodozitatile plantelor leguminoase, bacteriile fixatoare de azot pun   1 la dispozitie platelor azotul necesar nutritiei.

Plantele autotrofe atât din mediul terestru, cât si din cel acvatic, oblir substantele hranitoare din sarurile minerale dizolvate în apa.

. Absorbtia apei de catre plante se face la unic plante inferioare si acvatice pe toata suprafata corpului. La muschi, absorbtia se face prin rizoizi, iar la plantele superioare, prin zona perisorilor absorbanti ai radacinilor.

Absorbtia se face pasiv, fara consum de energie, datorita fortei de sugere a apui din corpul plantei, rezultata în urma transpiratiei de la nivelul frunzelor, si activ, datorita presiunii apei prin radacina. .  Circulatia sevei brute în corpul plantelor se realizeaza prin vasele conducatoare lemnoase, iar a sevei elaborate prin vasele liberiene. Vasele conducatoare strabat întreg corpul plantei. Seva bruta circula de la radacina spre frunzele asimilatoare; seva elaborata circula de la locul de formare spre partile de utilizare: zone de crestere, fructe si seminte, sau tesuturi de rezerva unde se depoziteaza (tlg. 4). Ca organe de depozitare servesc cele mai diferite parti ale plantei: radacini, tulpini, frunze. La unele specii, organele vegeta­tive se metamorfozeaza, devenind depozite de substante hranitoare (de exemplu, radacini tuberizate la morcov, sfecla; bulbi la ceapa, lalea; tubercul la cartof; rizomi la stânjenel etc).

.  în procesul respiratiei, plantele oxideaza substantele organice si elibereaza energic, pe care o folosesc în absorbtia si conducerea substantelor prin corpul plantei, în crestere, miscare etc.

în functie de tipul de oxidare a substantelor organice, vietuitoarele se împart în doua grupe: aerobe si anaerobe. Plantele sunt organisme aerobe. Pentru oxidarea substantelor organice, ele folosesc oxigenul liber din aer, apa, sol.

Procesul de respiratie aeroba poate fi reprezentat prin ecuatia: glucoza + O₂ -> CO: + H_:O + energic

Organismele anaerobe degradeaza substantele organice în lipsa oxigenului liber. Respiratie aneroba se întâlneste în tesuturile plantelor superioare, unde, în celule au loc oxidari incomplete, cu formarea de produsi intermediari, dioxid de carbon si o cantitate mica de energie, fara sa se produca apa.

Structurile implicate în respiratia aeroba sunt stomatele (\~\g. 5), lenticelele sipneumatoforii (radacini respiratorii la unele plante acvatice - chiparosul de balta).

.  Eliminarea substantelor nefolositoare se realizeaza prin stomatc si lenticele, cu precadere în timpul respiratiei (CO2), transpiratiei (vapori de apa) si gutatiei (picaturi de apa). Uneori, din cauza umezelii crescute din aer, plantele nu pot elimina apa sub forma de vapori, ci sub forma de picaturi de apa. Fenomenul se numeste gutatie sau sudatie si poate fi observat pe marginea unor frunze la graminee, primule etc.

Din corpul unor plante sunt eliminati si produsi de secretie prin: pungi sau canale colectoare (de exemplu, rasinile la conifere, uleiurile eterice la levantica, latexul la papadie), peri glandulari (de exemplu, muscata), buzunare glandulare (de exemplu, citrice), solzi glandulari (de exemplu, menta).

Respiratia plantelor joaca un rol important în circulatia oxigenului si dîoxidului de carbon în natura, iar transpiratia joaca un rol important în circuitul apei în natura.

FUNCŢII DE NUTRIŢIE LA ANIMALE

. în regnul animal, cel mai raspândit mod de nutritie este cel heterotrof, care se realizeaza prin: osmoza - hrana lichida trece prin membrane în anumite regiuni ale corpului (de exemplu, la viermii paraziti), fagocitoza -particulele nutritive sunt înglobate în citoplasma si digerate (de exemplu, digerarea microorganismelor de catre leucocite) si ingerarea alimentelor pe cale bucala ti prelucrarea lor în organe specializate în acest scop.

Majoritatea animalelor au un sislcm digestiv în care are loc transformarea hranei în nutrimente (glucoza, acizi grasi si glicerol si aminoacizi).

La nevertebrate, complexitatea si diferentierea în segmente ale sistemului digestiv prezinta variatii mari legate de tipul de hrana si de modul de procurare.

"Sistemul digestiv" apare pentru prima oara la hidra sub forma unei cavitati gastrice care se deschide printr-un orificiu buco-anal. La viermii cilindrici, sistemul digestiv prezinta doua orifîcii: hucal si anal. La moluste, sistemul digestiv este alcatuit din tub digestiv si glandele anexe (salivare si hepatopancreas) (ilg. I). La vertebrate, sistemul digestiv este complex, având structuri care secreta sucul gastric, intestinal, bila si sucul pancreatic si structuri motorii, ce permit transformarea si transportul mai rapid al hranei.

La vertebrate exista o segmentarea tubului digestiv pe regiuni care realizeaza: receptia (cavitatea bucala), conducerea si depozitarea alimentelor (faringe, esofag, stomac), digestia finala (intestin subtire), absorbtia (intestin subtire si gros) si formarea si conducerea materiilor fecale (intestin gros).

Structura sistemului digestiv este strâns legata de tipul de nutritie (carnivor, erbivor, omnivor). De exemplu, ia mamiferele carnivore intestinul subtire este mai scurt decât la celelalie mamifere; de asemenea, crbivorele rumegatoare, în comparatie cu cele nerumegatoare au stomac pluricameral si intestinul gros mai dezvoltat (I'il; 2).

. Degradarea nutrimentelor prin care se elibereaza energie este în strânsa corelatie cu procesul de respiratie. Majoritatea animalelor au respiratie aeroba si foarte putine respiratie anaeroba (organismele parazite). Cele mai multe nevertebrate si loate vertebratele prezinta organe respiratorii diferentiate: branhii (unii viermi, unele moluste, crustacei, pesti), trahei (insecte) si plamâni (melci terestri,

paianjeni, vertebrate terestre) (fiy. 3).

Regnul animalelor prezinta si alte organe implicate în respiratie: tegumen­tul (viermi, amfibieni), intestinul (tiparul si zvârluga), cavitatea buco-faringiana {amfibieni).

Evolutia sistemului respirator s-a realizat o data cu trecerea la viata de uscat prin perfectionarea organelor respiratorii si marirea suprafetelor lor de schimb, intensificându-se procesele de oxigenare.

. Intensificarea schimburilor gazoase si de substante în procesele meta­bolice a dus Ia dezvoltarea sistemului circulator.

La moluste si artropode, sistemul circulator este deschis, iar la viermii inelati si vertebrate, sistemul circulator este închis.

Sistemul circulator deschis se caracterizeaza prin vase lipsite de pereti proprii în anumite regiuni. Este formal din inima, vase, lacune si sinusuri.

Sistemul circulator închis este format din vase cu pereti proprii care realizeaza un circuit continuu. Pe lânga structurile amintite contine si inima compartimentata, prin care sângele trece o data (circulatie simpla) sau de doua ori (circulatie dubla).

La pesti, circulatia este simpla si completa; la amfibieni si reptile, circu­latia este dubla si incompleta; la pasari si mamifere circulatia este dubla si completa (Hl; 4).

.  Din transformarile substantelor organice aduse de sânge în celule, rezulta anumite substante nefolositoare care sunt eliminate ia exterior.

Procesul de excretie consta în eliminarea apei si a substantelor nefolo­sitoare si se efectueaza pe cai diferite:

- cai extrarenate prin: membrane celulare, diferite formatiuni cornoase, unde se pot depozita temporar unele deseuri (crusta, solzi, unghii, lâna, pene), branhii sau plamâni (CO_; si vapori de apa), glande salivare, glande sudoripare etc;

- pe cai renale propriu-zise formate din tubi excretori, unde se formeaza urina. Evolutia tubilor excretori s-a facut de la tubi primitivi (nevertebrate inferioare) la tubi malpighieni (miriapode, insecte, unii paianjeni) spre nefroni i verterbatelor; acestia realizeaza filtrarea, reabsorbtia si secretia tubulara, ducând la formarea urinei si eliminarea acesteia prin mictiune.

Pentru prima data organele de excretie au aparut la viermii lati.

La vertebrate, sistemul excretor este format din rinichi si cai urinare (fig. 5). în structura rinichiului intra nefronii la nivelul carora sângele se filtreaza si se curata de substantele nefolositoare. Sângele curatat reintra în circulatia sistemica. FUNCŢIA DE REPRODUCERE

Toate organismele se nasc, cresc, se dezvolta si, odata ajunse la maturitate se reproduc. Prin reproducere, parintii dau nastere la urmasi asemanatori cu ei, asigurându-se perpetuarea speciilor.

REPRODUCEREA LA PLANTE

Reproducerea este de doua tipuri, asexuata si sexuala.

.  în cazul reproducerii asexuate descendentii rezulta din celulele unui organism fara fecundatie. La plantele spermatofite, reproducerea asexuata se poate realiza prin intermediu! unor complexe celulare provenite din diferite organe care au capacitate de diviziune si de diferentiere. Astfel se întâlnesc urmatoarele cazuri:

- prin corpuri de fructifîcatie (de exemplu, la muschii inferiori unde se dezvolta mugurasi din care apar noi plante);

- prin muguri vegetativi care se dezvolta atasati de planta-mama si care apoi se pot desprinde de aceasta, dând nastere la noi plante (de exemplu, la cactusi);

- prin lastari care sunt portiuni din tulpini sau radacini la al caror capat se dezvolta o noua planta (capsun - tly. 1);

- prin bulbi (ceapa), tuberculi (cartof), rizomi (stânjenel), acestea fiind organe de rezerva, dar si de înmultire vegetativa care pot da naste la o noua planta- fig. 2);

- prin butasi de tulpina (vita-dc-vie) sau de frunza (begonic - llg. ?.), acestia fiind portiuni de plante care, desprinse de planta-mama si introduse în sol, dau nastere la radacini, si în final, la o noua planta;

- prin spori care apar în numar mare, de regula, în urma unor diviziuni repetate (spori la muschi si ferigi) (lig. 4).

.  în reproducerea sexuata, descendentii rezultati din cclula-ou (zigot) prezinta o mai mare diversificare, întrucât însumeaza caracterele ambilor parinti, ceea ce le confera o mai mare capacitate de adaptare.

Cel mai raspândit mod de reproducere sexuata este uogamia, în care gârnetii sunt diferentiati (gametul femei este mare, imobil si se numeste aosfera, iar gametul mascul este mic, mobil si se numeste spermatie).

La muschi si ferigi, organele de reproducere maseule sunt anteridiile cu numerosi gameti masculini, iar organele de reproducere femele sunt arhegoanelc care au câte un ovul. La plantele cu samânta, organele de reproducere masculine sunt graunciorii de polen, fiecare grauncior continând doi gameti; organele de reproducere femele sunt sacul embrionar al ovulului cu oosfera - gametul femei.

La ferigi, celulele masculine se deplaseaza activ prin înot de la locul formarii lor pâna la gârnetii feminini. în acest caz, reproducerea este depen­denta de apa. I .a plantele superioare, spermatofite, gârnetii masculini se depla-sc;i/ii de la locul formarii lor catre organele reproducatoare feminine prin poieni/arc. Polenizarea consta în transferul grauncioarelor de polen pe stig­matul pistilului la angiosperme si respectiv, pe solzii fertili la gimnosperme. Organul de reproducere al plantelor superioare este floarea.

Florile pot ti hermafrodite - contin ambele tipuri de organe reprodu­catoare (cires - lig. 5) si unisexuate - contin doar un singur tip de organe reproducatoare, fie barbatesti, fie femeiesti (brad).

Plantele unisexuate pot fi monoice (ambele tipuri de flori se dezvolta pe acelasi individ -porumbul) sau dioice (florile sunt dispuse pe indivizi diferiti - cânepa).

Putine plante produc numai o floare. Majoritatea produc numerose flori grupate în inflorescente: unele sunt simple (lacramioara) si altele sunt compuse (vita-de-vie).

Fecundatia consta în contopirea celor doi gârneti. La spermatofite are loc, mai întâi, germinarea graunciorului de polen ajuns pe stigmat si formarea tubului polenic; acesta strabate stilul si ajunge pâna la gamctul femei. La gimnosperme, fecundatia este simpla, iar la angiosperme este dubla.

La toate plantele are loc o alternanta de generatii, respectiv sporofitul alterneaza cu gametofirul.

La muschi, gametofitul este reprezentat de planta verde, iar sporofitul este dependent de gametofii, tlind hranit de acesta. Fecundatia se realizeaza numai în prezenta apei.

La ferigi, gametofitul este reprezentat de protal, iar sporofitul de feriga propriu-zisa. Fecundatia necesita prezenta apei.

La gimnosperme si angiosperme, gametofitul este foarte redus, iar sporofitul este bine dezvoltat, fiind reprezentat de planta propriu-zisa.

Pentru eficienta fecundatiei s-au dezvoltat cele mai bune mecanisme legate de transport si polenizare, directa sau încrucisata cu ajutorul vectorilor: vânt (alun) (liu. A), apa (ciuma-apei), insecte (floarea-soarelui), pasari (cires).

în cazul polenizarii cu ajutorul vântului, staminele florilor produc foarte mult polen. Plantele la care polenizarea este realizata de insecte si-au redus cantitatea de polen si si-au perfectionat mijloacele de atragere a insectelor (învelisuri florare viu colorate, mirosuri puternice, forme florale adaptate la corpul insectelor etc). Dupa fecundatie, la angiosperme se formeaza fructele ti semintele.

Natura a creat sisteme ingenioase de raspândire a fructelor si semintelor. Acestea pot fi dotate cu cârcei pentru a se prinde de penele sau blana animalelor (scai), cu perisori (papadie) si cu resorturi proprii care arunca semintele la distanta (capsula la mac) REPRODUCEREA LA ANIMALE

în lumea animala exista o mare varietate a formelor de reproducere ca urmare a perfectionarii acestui proces tegat de conditiile de viata. Organismele animale se reproduc asexuat si sexual.

. Reproducerea asexuata se realizeaza prin diviziune (unele celenterate), înmugurire (spongieri si unele celenterale), regenerare {la planarii si stele de mare)(llg. I).

. Reproducerea sexuata implica existenta gârnetilor (ovule si spermato­zoizi) si a gonadelor (ovare si testicule).

La nevertebrate este frecvent fenomenul de hermafroditism (spongieri, celenterate, unii viermi, moluste). Indivizii hermafroditi au ambele organe de reproducere si produc atât gârneti masculini, cât si feminini.

La majoritatea animalele superioare indivizii suni unisexuati.

La pesti a fost descris si fenomenul de transsexualitate (transformarea unui animal de un sex în celalalt sex), declansat cel mai adesea datorita unor tulburari hormonale si influentat de conditiile de mediu.

Grupele care au sexe separate manifesta un puternic dimorfism sexual (ansamblu de trasaturi caracteristice care,deosebesc cele doua sexe). Acesta apare la viermi, paianjeni, insecte, pasari, unele mamifere etc.

La nevertebrate fecundatia poate fi externa (hidra, viermi inelati, scoici) si interna (viermi lati si cilindrici, unele specii de viermi inelati, majoritatea molustelor si artropodelor), directa (celelalte grupe de nevertebrate) sau încrucisata (râme si unele specii de melci, hidre si viermi lati).

La formele parazite de protozoare si viermi are loc o alternanta a formelor de reproducere asexuata cu cea sexuatâ.

Speciile de nevertebrate sunt ovipare (depun oua) (ilg. 2), ovovivipare (ouale se dezvolta în corpul mamei si tot aici din ele ies puii care ulterior vor fi expulzati în mediul extern) si vivipare ("nasc" direct pui).

Majoritatea nevertebratelor fac parte din prima categorie.

Ovoviviparitatea apare la unele specii de paianjeni, iar viviparitatea la unele specii de melci si de paianjeni.

La majoritatea nevertebratelor, dezvoltarea este directa, din ou rezultând pui care seamana cu adultul (paianjeni, crustacei etc). La altele, dezvoltarea este indirecta si se realizeaza prin metamorfoza, care poate fi încompleta (lacusta) sau completa (carabus).

La vertebrate exista numai reproducerea sexuata. Gârnetii femeii -ovulele - se formeaza în ovare, iar gârnetii masculi - spermatozoizii - se formeaza în testicule. Primul spermatozoid care ajunge la nivelul ovulului patrunde în acesta, iar coada este îndepartata. Dupa patrunderea primului spermatozoid, în jurul ovulului se formeaza o membrana care îl protejeaza de patrunderea altor spermatozoizi. Nucleul mascul se contopeste cu cel femei si se formeaza zigotul; cu aceasta, fecundatia se încheie si încep procesele de diviziune ale zigotului.

Sistemul reproducator este bine dezvoltat, format din gonade, conducte genitale si glande anexe. Glandele anexe masculine sunt veziculele seminale, prostata si glanda bulbo-uretrala cu rol în formarea lichidului spermatic. în lumea vertebratelor este frecvent dimorfismul sexual (fiii. 3), la unele specii, mai accentuat în perioada împerecherii.

Fecundatia externa are loc la majoritatea pestilor si amfibienilor, Gârnetii masculi si femeii suni eliberati în apa; spermatozoizii înoata catre ovule, fecundatia având loc în apa. La amfibieni exista o dezvoltare indirecta, prin metamorfoza.

Fecundatia interna are loc la toate animalele terestre. Spermatozoizii ajung în conductele genitale femele în urma acuplarii, dupa care gârnetii masculi se deplaseaza în mod activ spre ovule.

La unele specii, masculii prezinta un organ de acuplare.

si la vertebrate exista specii ovipare (majoritatea pestilor, amfibienilor, reptilelor, toate pasarile si monotremele), ovovivipare (rechinii, unii pesti exotici, unele specii de amfibieni si serpi) si vivipare (unele specii de pesti exotici, serpi, sopârle si majoritatea mamiferelor) (liy. 4).

Alternanta de generatii la animale apare începând cu nevertebratele pluricelulare. Generatia sexuala si cea asexuata pot fi mai mult sau mai putin diferentiate.

La formele parazite, alternanta de generatii este adesea însotita de schimbul de gazde (de exemplu, la tenie).

0 caracteristica a reproducerii vertebratelor este aparitia anexelor hi cursul dezvoltarii embrionare. Acestea apar pentru prima data la reptile si sunt reprezentate de sacul vite/in (cu rol nutritiv si de protectie mecanica), alantnida (cu rol respirator si excretor) si amniosul (cu rol nutritiv si de protectie).

La mamifere apar placenta si cordonul ombilical, prin care se realizeaza schimburile dintre mama si embrion (sau fat). Dupa nastere, placenta este expulzata. La marsupiale, mucoasa uterina nu formeaza o adevarata placenta, iar dezvoltarea completa a embrionului se continua în marsupiu.

Majoritatea vertebratelor prezinta caracterul ciclic al procesului de reproducere, controlat printr-un mecanism ncuroendocrin. în general, perioadele active de reproducere coincid cu perioadele in care în mediu sunt conditii favorabile de crestere a puilor. CLASIFICAREA VIEŢUITOARELOR

Viata a aparut pe Pamânt în urma cu 3-3,5 miliarde de ani: în timp, vietuitoarele s-au diversificat foarte mult. în prezent, se apreciaza existenta a 10.000.000 de specii de plante si animale.

Pentru a le inventaria într-o anumita ordine este necesara clasificarea lor. încercarile de clasificare au fost numeroase, începând chiar din antichitate. Astfel, Aristotel a împartit vietuitoarele în plante si animale, iar plantele Ie-a clasificat în ierburi, arbusti si arbori. Diferitele clasificari care au urmat au reflectat nivelul de cunostinte existente la un moment dat.

Criteriile de clasificare au in vedere caracteristici diferite si permit împartirea organismelor în grupe distincte.

Metodele moderne de clasificare au la baza caracteristicile morfo-anatomice, ereditare, embriologice, ecologice etc.

Criterii de clasificare	Grupe posibile
Fcologice	Vietuitoare'de apa - V	etuitoarc de uscat
Fiziologice	Organisme autotrofe -	Organisme heterotrofe
Fconomice	Folositoare - Daunato	re
Comportamentale	Prada - Pradatori
Morfo -anatomice	Unicelulare - PluriceK	lare
Filogenetice	Pasari - Mamifere

Grupele de organisme se încadreaza în mai multe categorii sistematice: regnul, încrengatura, clasa, ordinul, familia, genul si specia.

Specia reprezinta unitatea de baza în clasificarea organismelor si cuprinde indivizi cu caracteristici asemanatoare care iau nastere din stramosi comuni si se pot încrucisa dând urmasi fertili; genul cuprinde mai multe specii cu caractere foarte apropiate între ele; familia cuprinde genuri înrudite, iar ordinul grupeaza mai multe clase cu caractere comune; încrengatura cuprinde mai multe clase cu caractere asemanatoare, iar regnul este cea mai mare unitate de clasificare care reuneste încrengaturile cu caractere comune.

între aceste categorii sistematice pol fi si unele intermediare; subincrengatura, supraclasa, subclasa, subordin, subfamilie etc.

încadrarea unei vietuitoare într-una din categoriile sistematice se face pornind de la caractere generale la caractere particulare.

Categorii	Macesul	Ursul brun
sistematice	(Rosa canina)	(Ursus arctos)
REGNUL	Plantae	Animalia
ÎNCRENGĂTURA	Spermatophyta	Chordata
CLASA	Dicotiledoneae	Mammalia
ORDINUL	Rosales	Carnivora
FAMILIA	Rosaceae	Ursidac
GENUL	Rosa	Ursus
SPKCIA	canina	arclos

Fiecare organism, pe lânga denumirea populara, are si o denumire stiintifica în limba latina, compusa din doua cuvinte: primul reprezinta genul si se noteaza cu litera mare si al doilea specia, care se noteaza cu litera mica. Aceasta este cunoscuta sub denumirea de "nomenclatura binara" si a fost folosita prima data de Karl Linne. Exemplu: macesul se numeste Rosa canina, iar ursul brun - Ursus arctos (llg. I).

Timp îndelungat organismele au fost clasificate pe baza tipului de locomotie în doua regnuri: vegetal si animal. S-a acceptat mai târziu si gruparea organismelor în procariote si eucariote. Astazi clasificarea se face dupa:

-numarul celulelor din corpul organismului (uni- si pluricelulare);

- tipul de nutritie (aulotrof si heterotrof):

■ tipul de organizare a celulelor tprocariot si eucariot). Aceste criterii stau la baza unui sistem natural care a dus la gruparea organismelor în 5 regnuri: proiiirintc, protisrc, fungi, plan le si animale (llg. 2).

Sistemul de clasificare în cinci regnuri este acceptat de majoritatea sistcmaticienilor.

VIRUSURILE

Virusurile sunt particule cu organizare rudimentara, situate la limita dintre materia vie si cea nevie. Ele nu au un metabolism propriu si sunt multiplicate numai în celula-gazda pe care o paraziteaza.

Dimensiunile virusurilor sunt de ordinul milimicronilor (8-270 mu).

Forme de virusuri. Virusurile au forme diferite: de cireasa, poliedrica, cilindrica, sferica ctc.(tiy. 1).

Clasificarea virusurilor se face dupa mai multe criterii:

1. dupa tipul de acid nucleic: adenovirusuri (contin ADN) si ribovirusuri (contin ARN);

2. dupa substrat (exemplu, virusul rabic care ataca celulele nervoase);

3. dupa organismul parazitat: virusuri vegetale, animale, umane. Structura. Din punct de vedere chimic, virusurile sunt alcatuite din

proteine si acizi nucleici (ADN sau ARN). Proteinele constituie un învelit proteic numit capsida format din capsomere (tlsi. 2).

Virusurile se prezinta sub trei stari:

■ virusul infectios matur (viriori) care reprezinta unitatea morfo-funetionala a virusurilor;

. virusul vegetativ care este virionul fara capsida, multiplicat în celula-gazda;

' provirusul care este virusul decapsidat integrat în cromozomul celulei-gazda,

Multiplicarea. Virusurile se pot multiplica numai în interiorul celulelor-gazda. Virionul patrunde în celula, devine virus vegetativ si se integreaza în cromozomul acesteia, transformându-se în proviws. Acidul nucleic viral modifica biosinteza celutei-gazda dupa un anumit tipar si o obliga sa sintetizeze proteinele virale. Ca urmare, rezulta noi virioni care afecteaza celula-gazda pâna la distrugere. Virionii devin liberi si infecteaza noi celule (IIl' 3). Bolile produse de virusuri mo numesc viroze.

în tabelul ele mai jos se dau exemple de viroze la diferite organisme infectah

La om	La plante	La animal
-gripa (guturaiul)	- mozaicul-tutunului	- pesta port
■ turbarea	- mozaicul-castravetilor	- pcsla ovin
■ variola	- rasucirea frunzelor de cartof	- pesta avia
■ varicela	- viroza-cepei	- febra afto
■ variola	- mozaicul-porumbului	- turbarea
i-oreionijl	- viroza-lalelclor	- encefalita
. hepatita virali	- basicarea frunzelor de piersic	("boala va

O viroza loarfe periculoasa la om, aparuta recent, este SIDA produsa de virusul HIV (iiuman Immunodeficincy Virus). Acesta ataca sistemul de aparare (imun) al oijjanismului. Boala este letala. Ba se transmite, în special, prin contact sexual si prin transfuzii (Ut: 4).

i    I  4. Virusul HIV:

gasesc doua molecule de ARN, iar la periferie se afla o membrana btstrati-ficata lipo-proteica.

în cazul virozelor, ca si în alte infectii cu germeni patogeni, organismul receptiv se apara producând anticorpi,

în unele viroze se poate realiza o imunizare artificiala prin vaccinari.

în ultimul timp s-a descoperit ca celulele animale si umane, invadate de virusuri, sintetizeaza o substanta (inlerfemnu!) care blocheaza infectia virala. Inlerferonul se administreaza ca tratament în unele forme de cancer produse de virusuri.

Patogenitatea virusurilor a fost studiata în tara noastra de virusologi renumiti cum au fost: Victor Babes, Constantin Levaditti si stefan Nicolau.

 REGNUL PROCARIOTA (MONERA)

Caractere generale

. Monerele sunt organisme procariote. Ele reprezinta cele mai vechi forme de viata.

. Au perete celular rigid, uneori acoperit de o capsula sau mucus.

. Au dimensiuni foarte variate (I (im - 100 \im).

. Sunt imobile sau se deplaseaza cu ajutorul cililor, flagelilor sau prin plutire.

.  La majoritatea, înmultirea se face asexuat prin diviziune directa. în conditii nefavorabile formeaza spori de rezistenta. La bacterii se întâlneste si fenomenul de conjugare (schimb de material nuclear între doi indivizi).

.  Procariotele sunt raspândite pe toata suprafata Pamântului; cele mai multe sunt solitare, însa unele formeaza colonii.

Clasificare

Procariotele se clasifica în:

-  bacterii din care fac parte archebacteriile si bacteriile propriu-zise;

- alge albastre-verzi (cianobacteriiV Bacterii

Archebacteriile suni cele mai vechi bacterii. Ele sunt imobile. Cele mai mulle se hranesc prin chemosinteza (bacteriile metanogene), dar si prin fotosintezâ (bacteriile din solurile saralurate).

Bacteriile propriu-zise (numite si eubacterii) pot avea difer

(fig. 1). Ele sunt imobile sau flagelate. Majoritatea sunt heterotrofe

sau parazite), r

uit autolrofe chemosintetizante (bacteriile cai

sulful sau azotul) si fotosintetizante (bacteriile cromogene purpuri Structura unei celule eubaetcricnc poate fi observata în fi

saprofile ■e fixeaza

perete

celular      membrana pla:

(nucleotid)

Unele bacterii sunt aerobe (bacilul-fanului - Baci/lus subtilis); allcle sunt anaerobe (bacilul-tetanosului - Clostridium letani).

Viteza de multiplicare la bacterii este foarte mare (circa 20 min) si depinde în primul rând, de temperatura. Sub forma de spori, bacteriile pot rezista la temperaturi extreme de +150^uC si -245°C.

Pentru a fi cercetate, bacteriile se cultiva pe medii de cultura: solid (agar-agar), lichid (bulion de carne), semilichid (gelatina), unde formeaza culturi pure, pornind de la o singura bacterie (fig. 3).

Alge   albastre-verzi

Algele albastre-verzi traiesc izolate sau formeaza colonii fllamentoase,

înconjurate de o teaca gelatinoasa. Se deplaseaza prin plutire. Sunt auto-trot'e. având pigmenti asimilatori (verzi, albastri si rosii). Prin fotosinteza se formeaza un tip de amidon care nu se coloreaza cu iodul. Unele alge fixaza azotul din aer, altele traiesc în simbioza cu lichenii sau cu plantele supe­rioare. Ele traiesc în apa (Oscillatoria) sau pe soluri umede (clciul-pamântului -Nostoc commune) (llg. 4), uneori si în pesteri.

Importanta                                     ^h61firod8t

Procariotele, în special eubacteriile, au rol important în circuitul matei ici in naturii (bacteriile nitrificaloare). Multe sunt parazite la om. plante si animale ti produc bolile numite luwterioze.

La om	La plante	La animale
- tuberculoza	- cancerul radacinilor de sfecla	- holera aviara
- tetanosul	- arsura merilor si a perilor	- mamita gangrenoasa
- pneumonia	- bacterioza-nucului	a oilor
-furunculoza	- putregaiul umed al	- morva-cabalinelor
- dif'lcria	morcovului	- tuberculoza
- sifilisul	- vestejirea bacteriana a fasolei	taurinelor
		- rujelul-porcului

Multe dintre bacteriile saprofite produc alterarea alimentelor sau sunt descompunatori, facând posibila reîntoarcerea componentilor minerali în sol <ji epurarea apelor.

Bacteriile care produc fermentatii alcoolice {Pseudomonas aeruginosa), acido-lactice (Streptococcus lactis), acetice (Acetobacter pasteurianum) sunt utilizate la fabricarea unor produse alimentare si a conservelor. Bacteria Escherichia avii (colibacilul) {lig. 5) este folosita în biotehnologiile moderne de obtinere a interferonului, a unor hormoni, în extragerea zacamintelor de titei etc.

REGNUL PROTISTA

Caractere generale

. Constituie un grup helcrogen, care populaeza, în special, mediul acvatic. Unele protiste traiesc în mediul umed si în lichidele din corpul plantelor si animalelor.

.  Sunt organisme eucariote unicelulare sau pluricclularc, solitare sau coloniale.

.  Ele au nutritie autotrofa sau heterotrofa (saprofita sau parazita).

. Locomotia se realizeaza cu ajutorul flagelilor (zoomastigine), al pseudo­podelor (rizopode), cililor (cilioforc).

.  înmultirea este asexuata si sexuata, la unele aparând alternanta de generatii.

Clasificare

Din regnul protislelor fac parte: algele, cuglcnck, oomicetele, rizopodele, zoomastiginele, eilioforele, sporozoarclc.

Alge

.  Constituie un grup diversificat, majoritatea acvatice, traind libere (Chh-rella) sau fixate (Fucus). Unele formeaza cblonii (Volvoxaurvus) (fig. I).

. Au talul unicelular imobil (vcrzeala-zi duri lor - Pleumcoccus) sau mobil (Chktmyiiomtmas), (lig. 2) sau pluricelular, neramificat (matasea-broastei Spirogyra) sau ramificat (lâna-broastei - Chladophora).

.  Toate sunt autotrofe; la algele verzi predomina pigmentul verde, la algele brune - pigmentul brun, iar la algele rosii - pigmentul rosu (fig. 3).

Fig 3. Alge pluricelulare:

a. alga verde - salata de mare (U/va); b. alga bruna (Fucus); c. alga rosie (Ceramium).

.  înmultirea se face asexuat prin diviziune (Pleumcoccus) sau sexual prin conjugare, ori prin zoospori care vor da indivizi cu gârneti masculi (cmU-rozoizi) sau indivizi cu gârneti  femeii (oosfere). Prin fecundare rezulta oul (zigolul) care germineaza si da un nou organism producator de spori (salaia de marc    fig. 4).

.  Exista unele alge aurii numite si diatomee (Pinularia) care domina în fitoplanctonu! marin. în citoplasma se gasesc cromatofori cu pigmenti asimilatori. Iile prezinta peretele celular impregnaa cu siliciu (fig. 5). Dupa moartea organismelor, prin sedimentare se formeaza o roca silicioasa numita diatomiii

Fie]   5. Oiatomeele prezinta doua valve inegale care se îmbina între ele. La suprafata acestora se gasesc frumoase ornamentatii geometrice.

E u g I e n e

. Suni organisme acvatice, solitare sau coloniale, cu aspect arboricol.

. Prezinta 1-2 flageli, cu rol în locomotie si hranire (fig. 6).

.  Sunt unicelularc eu un nucleu mare situat central si numerosi cromatofbri care contin pigmenti verzi, galbeni si bruni cu rol în tbtosinlc/a.

. La lumina se hranesc autotrofsi la întuneric heterotrof. Unele sunt para/ite.

. Substantele hranitoare patrund prin osmoza pe toata suprafata corpului. Produsele de dezasimilatie sunt eliminate printr-o vacuola pulsatila.

. Se înmultesc asexuat prin diviziune directa longitudinala.

. Sc aseamana cu ciupercile, deoarece au corpul format din hife fiii forme, foarte subtiri si nu au clorofila. Majoritatea au perete celulozic si sunt parazite (ex. mana-cartofului    Phytophora infestatts).

.  Se înmultesc asexuat prin zoospori biflagelati; în conditii nefavorabile sc înmultesc sexuat prin oospori rezultati din unirea gârnetilor masculi cu gârnetii tcmeli (oogamic). în conditii favorabile ei germineaza si dau nastere la noi hife (fig. 7).

Rizopode

.  Traiesc libere în mediul acvatic si sunt_unicelulare.

. Au pseudopode cu rol în deplasare si înglobarea particulelor de hrana, prin fagocitoza (Amoebapmteus - tlg. 8). Hrantrea este exclusiv heterotrofa.

.  Unele paraziteaza vertebratele si omul, producând boli (de exemplu. F.niamoeha hisiolitica provoaca dizenteria).

.  în mari si oceane traiesc rizopode acoperite cu un învelis calcaros [toraminifen-lc) din care s-au format depozite de creta; altele prezinta spiculi tiltaoiji {radio/arii) din al caror schelet a luat nastere roca radiolarit (iig. 9).

ii] 8. Amiba {Amoeba pmteus).                    Fig. 9 Radiolar.

Zoomastigine (zooflagelate)

.  Sunt zooflagelate care duc, în general, o viata parazitara, producând boli grave cum sunt: giardia (Giardia intestinalis), boala-somnului la om (Tiyfxmosoma gamhiense - fig. I (I), parazitul fiind transmis de musca tete.

. Unele au nutritie heterolrofa saprofitâ, ingerând organisme moarte sau ubsorbind nutrimente din materia organica. Sunt si forme simbionte. de exemplu, cele care traiesc în intestinul termitelor, producând enzime care degra­deaza celuloza.

Ciliofo re

. Traiesc solitar, înotând liber, sau sunt fixate, formând colonii.

.  Au cili cu rol în deplasare si procurarea hranei. Au doi nudei: matmnucleiil si micronucleul. Ingerarea hranei se face prin citostom, iar eliminarea resturilor printr-un por anal.

. Se înmultesc asexuat prin diviziune directa si sexuat prin conjugare (fig. 11).

.  Unele specii sunt simbionte (ciliatele din stomacul rumegatoarelor), iar altele parazite.

E u g I e n e

. Suni organisme acvatice, solitare sau coloniale, cu aspect arboricol.

. Prezinta 1-2 flageli, cu rol în locomotie si hranire (fig. 6).

.  Sunt unicelularc eu un nucleu mare situat central si numerosi cromatofbri care contin pigmenti verzi, galbeni si bruni cu rol în tbtosinlc/a.

. La lumina se hranesc autotrofsi la întuneric heterotrof. Unele sunt para/ite.

. Substantele hranitoare patrund prin osmoza pe toata suprafata corpului. Produsele de dezasimilatie sunt eliminate printr-o vacuola pulsatila.

. Se înmultesc asexuat prin diviziune directa longitudinala. Sporozuare

.  Sunt endoparazilc la vertebrate (bovine, iepuri, pasari, om) si nevertebrate (larve de albine), producând boli grave ca: babesiozele la bo­vine, coccidiozele la iepuri si pasari, malaria la om ele.

.  Datorita vietii parazite, structura corpului este simplificata, nu au organite de miscare si vacuolc contractile. Hranirea se face prin absorbtie.

. în ciclul lor evolutiv formeaza spori de rezistenta în mediul extern, de unde denumirea de sporozoare (exemplu, plasmodiul-malariei - Plasmodium malariae - fig. 5).

.  Se înmultesc asexuat prin diviziune si sexuat prin gârneti, care prin fecundalie formeaza un zigot mobil. Din acesta iau nastere sporozoizi.

Importanta

. Protistele, asemanatoare plantelor, care traiesc în mediul acvatic sunt producatori de substanta organica si constituie o componenta importanta din biomasa vegetala a fitoplanctomtlui; cele asemanatoare animalelor sunt componente de baza ale zooplanctonuhn,

. Dintre protiste, algele sunt folosite la fabricarea hârtiei (având continui ridicat de celuloza), în industria farmaceutica (extragerea iodului si bromului) sau în agricultura ca îngrasaminte.

. Multe protiste sunt parazite, producând boli grave la animale si om.

 REGNUL FUNGI (CIUPERCI)

Caractere generale

Ciupercile constituie o grupa de organisme toarte heterogena. Pana nu demult au fost încadrate în rândul plantelor, datorita imobilitatii lor.

. Sunt organisme eucariote, unicelulare sau pluricelulare.

. Uncie sunt microscopice, altele macroscopice.

. (orpul este alcatuit din celule multinucleate numite hife care formeaza mi miceliu.

. Prezinta un perete celular de natura chitinoasa si foarte rar, de natura celulozica. în citoplasma exista glicogen si picaturi de ulei.

. Nu au clorofila; ca urmare nutritia este heterotrofa, saprofita sau parazita;

. Sunt raspândite pe toata suprafata globului, fiind prezente în sol sau în organisme vii sau moarte. Unele Iraiesc în simbioza cu algele, alcatuind lichenii, sau cu radacinile plantelor superioare, alcatuind micorizele.

.  Asexual se înmultesc prin portiuni de miceliî sau spori, iar sexual prin gârneti.

Clasificare

Ciupercile sunt clasificate în 4 clase: arhimicete, zigomicete. ascomicele ti bazidiomicete.

Arhimicete  (ciuperci arhaice)

. Suni microscopice.

. Corpul lor este gelalinos cu multi nuclei.

.  Se înmultesc asexuat (prin spori) sau sexual (prin izogameti - egali morfologic si deosebiti fiziologie).

■ Sunt endoparazile, producând distrugerea unor plante de cultura (ex: îiiia neagra sau canceru l-cartoful ui, înnegrirea coletului de varza etc).

Zigomicete

. Corpul este un miceliu foarte ramificat si neseptat.

. De regula sunt saprofite (mucegaiul alb ~ Mucor mucedo) (dg. I). Unele sunt parazite (mana vitei de vie - Plasmopara viticola) (fîg. 2).

. Se înmultesc asexuat prin spori imobili si sexuat prin izogamie.

Ascomicele

. Ciuperci cu miceliu seplat, dezvoltai, formal din hife pluricelulare ramificate.

. Formele primitive sunt unicelulare, dar celulele pot ramâne legate între ele (drojdia de bere - Saccharomyces cerevisiae si cea de vin - Saccharomy-m vllipsoideus - lig. 3).

■ înmultirea se face asexuat prin spori si sexual prin oogamio. (iametii se formeaza în ascogon (organul femeiesc) si anteridie (organul barbatesc). Fccundatia are loc în asca. Cclula-ou (zigolul)diploida, prin diviziuni repetate. lbnne;i/a 2, 4, 8 ascospori haploizi.

.  Ascomicetele sunt saprofite (mucegaiul verde-albastrui ■ Penicilliuin nntaium) (lig. 4) sau parazite (eornul-sccarei - Claviceps purpureu); unde ifecii sunt comestibile (sbârciogul - Morchella aesculenui).

Bazidiomicete

.  Suni ciuperci superioare care au un miceliu septat, ramificai, biik dezvoltai, pluricclular. Sporii sunt plasati în hazidii (celule sporogene ik-forma cilindrica) sau pe lamelele situate pe partea inferioara a corpului vegetativ, care adesea, arc forma de palarie.

. în alternanta de generatii predomina faza diploida (li;:. 5).

. Unele bazidiomicele aunlpatogene, producând ruginile la plante (rugina -grâului - Puccinia graminis) si taciunii plantelor (taeiunelc-porumbului -Ustilago maydis). Allele sunt saprofite, de exemplu, ciupercile cu palarie (ciuperca de balegar - Psalliota campestris).

Importanta

Majoritatea ciupercilor unicelulare constituie principalii descompunatori în ecosistemele din natura.

Unele ciuperci sunt producatoare de antibiotice - penicilina (Penicillium notatum) sau substante farmaceutice - ergotina (cornul-secarei Claviceps purpurea).

Mulle dintre ciupercile cu palarie sunt comestibile (H"  <>).

LICHENI

Caractere generale

. Lichenii nu formeaza o grupa sistematica; ei sunt organisme simbionte formate dintr-o ciuperca si celulele unei alge verzi unicelulare, mai rar o cianobacterie. împreuna dau aspectul unui organism unitar. Ambii parteneri pot trai însa si ca organisme separate.

.  Lichenii sunt raspânditi pe toata suprafata pamântului; prefera însa locurile cu umiditate crescuta. Ei populeaza pamântul arid, stâncile, scoarta copacilor etc. Ei se fixeaza cu ajutorul unor firisoare (nzinc).

.  Ciuperca din structura lichenului (poate ti o ascomiceta sau o ba7idiomiceta) formeaza un miceliu care constituie talul. Spatiile din interiorul miccliului sunt ocupate de celulele algei verzi sau de cianobacterii (llg. 1).

.  Algele verzi sau cianobacteriile din alcatuirea lichenului se hranesc atitotrof; ele iau apa si sarurile minerale de la ciuperca. Aceasla se hraneste heterotrof, folosind produsii de asimilatie ai partenerului de simbioza.

.  Lichenii se înmultesc, cel mai adesea asexuat, prin fragmentarea

j| galben.

Fiy. 3. Lichenul de piatra.

Clasificare

Lichenii pol fi clasificati dupa forma talului în: licheni crustosi (lichenul galben - Xanthuria parwtina - lly 2), sub forma de tufe mici (lichenul de piatra - Cetraria istandica li ti ?>) si licheni ramificati, formând adevarate ramurelc cilindrice sau Iurlile (matreata-bradului - Usnea barbuta - !lj.\ 4).

Importanta

în cursul proceselor metabolice, lichenii elibereaza acizi, care corodeaza piatra, participând astfel activ la degradarea stâncilor. Astfel, lichenii sunt plante-pionier, contribuind la formarea primului strat de sol. Din unele specii se extrage glucoza medicinala, din allele - turnesolul (Rocella). în zonele cu putina vegetatie, cum sunt tundrele, lichenii constituie hrana multor animale.

REGNUL PLANTAE (PLANTE)

Plantele sunt organisme care s-au adaptat la viata de uscal, având în majoritatea ior o hranire autotrofa prin folosinteza. Ele sunt principalii producatori din ecosistemele Terrei.

Regnul plante cuprinde: muschii, ferigile si plantele cu samânta (fiy. I).

Angiosperme

MUsCHI (BRIOF1TE)

Caractere generale

.  Muschii sunt primele plante verzi de uscat. Ei sunt raspânditi pe toata suprafata pamântului, fiind întâlniti mai frecvent în locuri umede si umbroase.

. Muschii prezinta atât caractere de alga verde cât si caractere noi, datorate ;id;iptarii la viata de uscat (vezi tabelul alaturat).

înmultire

înmultirea vegetativa este rara; ea se face prin grupe de celule (propagule) care dau nastere ia noi plante.

înmultirea sexuala se realizeaza prin unirea anterozoizilor mici si biflagelati cu oosfera mare si imobila. în urma fecundatiei (în apa) rezulta zigotul diploid din care se formeaza sporogonul cu spori haploizi. Din spor se dezvolta talul verde, ramificat -protonema pe care se formeaza mugurasi din care iau nastere noi plante de muschi, unele purtând antcridii, allele arhegoane (tlg. 2).

Clasificare

Briofitele suni grupate în doua clase.

Muschi hepatici	Muschi frunzosi
. sunt inferiori, cu tal latit, târâtor si ramificat dihotomic (bifurcat) * raspânditi pe locuri umede si umbrite (lânga izvoare si mlastini) . reprezentant: fierca-pâmântului {Marcantiapolymarpha) (v. \\<:   I)	. sunt mai evoluati, având corpul diferentiat în rizoizi, tulpinita si frunzisoare dispuse spiralat . sporogonul poate fi terminal, asezat la vârful tulpinitei (muschiul de pamânt -Pofytrichum commune) sau lateral (muschiul de fântâna -Fontinalis)

Importanta

Muschii micsoreaza actiunea de eroziune a solului prin retinerea apei si, împreuna cu lichenii, îngroasa patura de sol de pe roca-mama.

Muschiul de turba (Sphagnum) formeaza prin carbonificarea' partii inferioare de sub nivelul apei turba folosita drept combustibil, îngrasamânt în agricultura etc.

FERIGI (PTERIDOFITE)

Caractere generale

.  Ferigile sunt primele plante superioare al caror corp, numit iorm, este alcatuit din organe vegetative adevarate. Organele cormului s-au orientat în spatiu pe doua directii: spre sol - radacina (geotropism pozitiv) si spre lumina -tulpina cu frunzele (geotropism negativ, respectiv tbtotropism pozitiv). Aceasta orientare este o adaptare la viata terestra. Tulpina este adesea subterana (rizom). La unele specii apar tulpini fertile, lipsite de clorofila, care formeaza spori.

.  Ferigile au cunoscut o mare raspândire si dezvoltare în perioada carbonifera (paduri de ferigi uriase).

. La ferigi apar cele mai simple vase conducatoare lemnoase (traheide) ti liberienc, de unde si denumirea de criptogame vasculare. Traheidele au peretii lignificati, având si rol de sustinere a plantei, si reprezinta un caracter de adaptare la viata de uscat.

. în alternanta de generatii domina sporofitul (planta însasi), iar gameto-tltul este redus \aproral, care poarta anteridiilc si arhcogoanele (fii;. 3 si 4).

Clasificare

Sunt încadrate în 3 clase: 1 icopodiatc, cquisctalc si filicate.

Licopodiate

. plante erbacee, permanent verzi

. tulpini ramificate diholomic, cu frunzulite mici, usezule spiralat

. tulpinile adesea târâtoare

■ sporangii se formeaza în spieulelc care poarta sporofile

 5. Pedicuta sau bradisorul (Lycopodium clavatum).

Eq.i.etate

 sipoase s

.  plante raspândile pe ic fanete umede

. planle erbacee cu tulpini articulate

. la noduri poarta frunze mici, dispuse în verticil

. sporangii sunt dispusi într-un spic la vârful tulpinii care este bruna

> Coada-calului (Equisetum arvense).

Filicate

. majoritatea sunt planle erbacee; la tropice

(ferigi proprii^-zise)    _suntsi specii lemnoase

. frunzele suni mari, petiolale, cu numerosi lobi divizati; cele tinere sunt rasucite în spirala

. sporangii sunt dispusi cel mai adesea pe dosul frunzelor

Fir)  7. Fi

ma (Dryopteris filix- mas).

Alte ferigi: feriguta dulce {Polypodium vulgare) cu frunze simplu penate; navalnicul (Phylitis scolopendrium) cu frunze simple, mari; tolul-lupului (Ptehdîum aquilinium) cu frunze de mai multe ori divizate si petiol foarte lung; este cea mai mare feriga de la noi.

Importanta

Aparitia ferigilor a marcat o etapa importanta în evolutia spre plantele superioare, mai ales datorita sporofîtului, care traieste independent si datorita prezentei vaselor de conducere.

Ferigile fosile au dat zacamintele de carbuni superiori (huila, antracitul).

Ferigile actuale au importanta economica redusa; la unele rizomul este vermifug; sporii de pedicuta sunt utilizati în metalurgie; cenusa de coada-calului bogata în siliciu este folosita la lustruirea metalelor ele.

Multe dintre ferigi se cultiva ca plante decorative.

 GIMNOSPERME

Caractere generale

. Gimnospermele împreuna cu angiospermele formeaza grupul plantelor cu samânta numite spermatofite. Aparitia semintei este urmarea adaptarii la viata terestra: pe lânga protectia embrionului, samânta asigura si hranirea lui.

. Gimnospermele sunt plante cu seminte neînchise în fruct. Numeroase specii fosile au existat în mezozoic.

.  Sunt plante lemnoase (arbori si arbusti) (fig. I (. Lemnul este format predominant din traheide mai perfectionate structural decât la ferigi care alaturi de liber formeaza fascicule libero-lemnoase dispuse concentric. în mijlocul fasciculelor se afla cambiul, care spre interior produce lemn si spre exterior liber.

. Frunzele aciculare sau solzoase (rar latite) prezinta nervuri. De obicei sunt persistente iarna. Ele prezinta canale rezinifere (cu rasina).

■ Gimnospermele sunt primele plante cu flori. Florile nu au ovar, stil si stigmat. Polenizarea se face prin vânt, polenul ajungând direct pe ovul.

■  Reproducerea este numai sexuata. Fecundatia este simpla, rezultând samânta cu mai multe coliledoane.

■ Alternanta de generatii consta în generatia sporofitîca bine dezvoltata   Fig

si adaptata la viata terestra (planta însasi) si cea gametofitica redusa la   cunoscuta. grâunciorul de polen si o parte din ovul. Gametofitul nu mai este indepen-    ' dent ca la ferigi ci se dezvolta pe sporofit.

Clasificare

Gimnospermele se împart în mai multe grupe: cicadale, ginkgoale si conifere (h     2)

Fig 2. Gimnosperme: a. Cycas revoluta; b. Ginkgo biloba; c. molid (Picea abies).

C i c a d a I c     . cele mai primitive plante cu flori, cu tulpini simple neramificate, asemanatoare cu palmierii;

. frunzele sunt mari, penat divizate, grupate în buchet terminal;

. în Hora actuala sunt raspândite în regiunile tropicale si subtropicale, cu putine specii. Reprezentant: Cycas revoluta.

(J i n k g o a I c . raspândite în S-E Asiei, întâlnite numai în parcuri;

. plante lemnoase, dioice, înalte pâna la 30 m, cu frunze latite bilobate;

. florile sunt unisexuate: cele barbatesti sub forma de ciorchine, iar cele femeiesti prezinta t                          doua ovule nude;

î                        . samânta are un strat carnos pe dinafara si dur in interior.

Reprezentant: o singura specie: arborelc-pagodelor Ginkgo biloba.

.  plante lemnoase monoice (florile sunt pe acelasi individ) raspândite pe lot globul, mai ales în regiunile de munte ale zonei temperate; prezinta canale rezinifere bogate în rasini, de unde numele de rasinoase;

.  florile sunt grupate în conuri barbatesti care reprezinta fiecare o floare si conuri femeiesti, alcatuite din mai multe flori, reprezentând o inflorescenta. O floare barbateasca este formata dintr-un ax longitudinal pe care sunt asezate în spirala numerosi solzi, care poarta pe fata inferioara doi saci cu polen. O floare femeiasca este alcatuita dintr-un solz extern pe care sta prins un solz intern care poarta la baza doua ovule;

. polenul adus de vânt germineaza pe ovule, formând tubul pol inie prin care gârnetul barbatesc ajunge la oosfera, o fecundeaza, dând nastere la zigol:

. zigotul se divide si da embrionul, iar ovulul devine samânta neînvelita (lig. 3). Reprezentanti: bradul alb (Abies alba), pinul de padure (Pinus syivestris), zada (Larixdecidua), tisa (Taxus baceata), ienuparul {Junipenis communis) arborele-mamut - Sequoia gigantea. Importanta

Gimnoaspermele formeaza paduri pe suprafate întinse, având o mare importanta ecologica (influenteaza clima, umiditatea, calitatea aerului).

Lemnul prezinta importanta industriala, fiind folosit pentru constructii, la fabricarea mobilei, instrumentelor muzicale si altor obiecte; el constituie materie prima pentru fabricarea celulozei.

Din rasina se obtin terebentina, sacâzul, tusul, negrul de fum etc.

Unele sunt plante decorative sau folosite în medicina. Gimnospemiele fosile au stat la baza formarii rezervelor de carbuni superiori.

ANGIOSPERME

Caractere generale

. Angiospermele sunt cele mai evoluate plante, adaptate celor mai vari­ate conditii de viata ale mediului terestru, raspândite pe tot globul.

. Ele sunt plante erbacee sau lemnoase.

. Organele lor realizeaza o strânsa corelatie între structura si functii (IU;. I).

. în structura lemnului apar traheele, care usureaza circulatia sevei brute.

. în organizarea florii apare pistilul, care închide ovulele în ovar.

.  Majoritatea florilor sunt hermafrodite; elementele florale au o asezare ciclica; exceptie fac unele angiosperme inferioare la care asezarea este în spirala.

. Graunciorul de polen, ajuns pe stigmatul florii germineaza si da nastere tubului polenic în care patrund doi gârneti barbatesti. Prin gelificarea vârfului tubului polenic, cei doi gârneti barbatesti sunt pusi în libertate. Unul dintre ei fuzioneaza cu oosfera, iar celalalt cu nucleul secundar al sacului embrionar. Fecundafia este dubla. Din oosfera fecundata ia nastere zigotul diploid, din care se va diferentia embrionul, iar din fecundarea nucleului secundar al sacului embrionar ia nastere zigotul accesoriu (triploid), din care se va diferentia albumenul sau endospermul (tesut nutritiv) (tlg. 2).

.  Aparitia fructului provenit din transformarea ovarului care închide semintele si le protejeaza reprezinta cel mai'important caracter de superioritate.

Clasificare

Angiospennele sunt grupate în doua clase:

Clasa dicotiledonate (fi». 3A)

. embrion cu doua cotilcdoanc cu rol de hranire

■ cilindru central din tulpina cu fascicule libero-lemnoase dispuse regulat pe un cerc

■ frunze, cu nervatiune palmata sau penata

. radacini pivotante sau ramuroase

. florile alcatuite din 4-5 sau mai multe elemente;

învelis floral dublu (caliciu si corola)

Clasa monocotiledonate (lig. Mi)

.  embrionul cu un cotiledon, cu acelasi rol

. cilindru central din tulpina cu fascicule libero-lemnoase dispuse neregulat

.  frunze întregi cu nervatiune paralela

.  radacini adventive, fasciculatc

.  flori de cele mai multe ori trimere; învelis floral nediferentiat în caliciu si corola

Elementele florale constituie un criteriu de identificare a angiospemielor. în functie de numarul, dispunerea lor in floare si morfologie, plantele celor doua clase sunt grupate în ordine, iar acestea în familii.

Analiza unei flori se poate înscrie grafic într-o diagrama florala si într-o formula florula în care apar litere, cif/X' si diferite semne conventionale De exemplu, pentru floarea de cires (Cerasus avium) diagrama florala se observa în Hjiiiu 4, iar formula florala este:

*      simetric radiarâ;   S{* floare hermafrodita; K = -■ corola alcatuita din 5 petele libere; A = androecu    sta gineceu din 5 cârpele unite ( ) situai inferior. Când apare semnul ■ ] - = simetrie bilaterala, iar când gi

CLASA DICOTILEDONATE

Familia      . plunle ierboase, arbusti si arbori; rozacee      . frunze simple sau compuse, penate;

. numar mare de staminc si cârpele libere (caractere de primiti­vitate); elementelele florale sunt dispuse în cercuri concentrice, iar florile sunt alcatuite pe tipul 5 sau multiplu de 5;

. fructe variate: drupe, achene, poame. Reprezentanti: maces, frag, capsun, zi

:ur, mar, par, gutui, cires.    ^Fi9 ⁴ Floarea la cires si diagrama

. plante erbacee sau lemnoase;                                                 '

■ frunze simple sau compuse, prevazute cu stipele, adesea penate sau palmatc;

. radacinile poarta nodozitati cu bacterii fixatoare de azot;

. caliciul format din 5 sepale concrescute, 5 petale (un stindard, doua aripioare si doua concrescute - luntrita), 10 stamine si gineceu monocarpelar;

" . irunctul este o pastaie (leguma).

Reprezentanti: mazarea, fasolea, soia, lintea, trifoiul, lucerna, mazarichea, mimoza, alunele de pamânt, salcâmul.

. plante erbacee, anuale sau perene;

. frunze variate dispuse altern;

. flori hermafrodite sau unisexuate dispuse în inflorescente;

. caliciul lipseste sau este redus la peri sau tepi;

. corola pe tipul 5 în forrna lubulara sau pâlnie;

. gineceul este inferior, iar androceul este format din 5 stamine; ■ fructul este achena.

Reprezentanti: floarca-soarelui, salata, cicoarea, tataneasa, pelinul, musetelul, coada-soricclului, papadia, ochiul-boului^ margareta, crizantema, dalia.

. plante erbacee, anuale sau perene;           .

. frunze numeroase, întregi sau septate;

. caliciul si corola alcatuite din patru elemente dispuse în cruce;

. au doua slaminc scurte si patru lungi, iar gineceul este bicarpelar;

.  fructul este o silicva.

Reprezentanti: var/a, rapita. ridichea, mustarul. traista-ciobanului, miesuncaua.

Ranunciilaeee: piciorul-cocosului, bujorul, spânzul, curpenul. Umbelîfere: morcovul, patrunjelul, pastârnacul, telina, mararul, leusteanul. Lamiacee (labiate): urzica, salvia, busuiocul, levântica, cimbrul, maghiranul. Solanacee: cartoful, patlageaua-rosie, ardeiul, tutunul, petunia. Chenopodiacee: spanacul, sfecla de zahar, loboda. Fagacee: stejarul, fagul, castanul.

CLASA MONOCOTILEDONATE

. plante erbacee anuale sau perene;

. tulpina este un pai, cu noduri si internoduri;

. frunze fara petiol, cu limb liniar si teaca ce înconjoara tulpina între doua noduri;

. flori hermafrodite grupate în spic format din spieulete, fara caiiciu si corola; o floare este formata din doua frunzisoare (una superioara si alta inferioara), 3 stamine cu filamente lungi si antere mari; gineceul uniearpclar;

. fructul este o cariopsa.

Reprezentanti: grâul, porumbul, orzul, orezul, ovazul, secara, stuful, pirul, coada-vulpii, tlruta, trestia de zahar, bambusul.

Liliacec: ceapa, usturoiul, laleaua, crinul, zambila, vioreaua, lacramioarele. Iridacee: stânjenelul, sofranul, gladiola. Amarilidacee: ghiocelul, narcisa. Ciperacee: pipirigul, rogozul, papirusul.

Importanta

Angiospermele formeaza, alaturi de gimnospertnc, majoritatea covârsitoare a vegetatiei, cu rol important în circuitul dioxidului de carbon si al oxigenului în natura necesar respiratiei vietuitoarelor.

Ele constituie principalii producatori din majoritatea ecosistemelor terestre. Numeroase specii sunt utilizate si cultivate de om, având o mare valoare nutritiva, medicinala, decorativa; multe dintre cele arboricole sunt importante îri industria lemnului.

Angiospermele prezinta caractere noi de superioritate:traheele,asezarea ciclica a elementelor florale si samânta închisa în fruct.La nivelul ovulului are loc o dubla fecundatie.Floarea a evoluat pe linia reducerii numarului elementelor florale legat de polenizarea prin insecte sau prin vânt.Angiospermele au luat nastere din anumite forme de gimnosperme acum circa 130 milioane de ani. In prezent se cunosc aproximativ 250 de mii de specii raspândite pe tot Globul.

REGNUL ANIMALIA (ANIMAL)

Caractere generale

. Regnul anima! cuprinde organisme pluncelulare (mclazoare) cu celule diferentiate, asociate în tesuturi si organe.

. Prezinta forme libere; foarte rar sunt imobile.

.  Reproducerea este sexuata având loc formarea celulei-ou (zigotul) rezultata din unirea gârnetilor (spermatozoid si ovul). Celula-ou se segmenteaza, trecând prin stadiile de. MORULA, BLASTULA, GASTRULA.

Morula este o formatiune cu aspect de mura; blaxtula este constituita din celule care se dispun la periferie, marginând o cavitate de segmentatie; gastrula are doua straturi celulare: ectoderm (la periferie) si endoderm (în interior) care înconjoara o noua cavitate (intestin primitiv), având un orificiu.

. Metazoarele inferioare ramân în stadiul de gastrula: ectoderm si endo­derm (spongierii si celenteratele); ele se numesc animale didermice. începând cu viermii lati, apare al treilea strat, mczodermul (tig. I). Acestea sunt animale tridermice; din diviziunea mezodermului rezulta si cavitatea generala -cetomul. Exceptie fac viermii lati si cilindrici la care lipseste celomul (animale acelomate si pseudocclomate).

. Din cele trei straturi se diferentiaza tesuturile si organele embrionului.

. Metazoarele didermice prezinta simetrie radiara, iar cele tridermice -simetrie bilaterala, corelata cu deplasarea libera, dezvoltarea organelor de simt si a sistemului nervos, prin concentrarea si eefalizarea acestuia.

Clasificare

Regnul animal cuprinde urmatoarele încrengaturi: spongieri, celen-terate, viermi lati, viermi cilindrici, viermi ineluti, moluste, artropode, echinoderme, stomocordate ti cordate.

SPONGIERI

. Sunt animale coloniale fixe, majoritatea de apa sarata, cu simetrie radiara. ■ Ele au o structura simpla, fiind alcatuite din celule în mare masura

nespecializate. Prezinta pereti protectori (cpilelii).

.  Corpul este didermic, format din ectoderm si endoderm, separate printr-o patura gelatinoasa  care contine spongina (o substanta organica) si spiculi de calcar sau siliciu ce formeaza scheletul animalului.

Endodcrmul este format din celule numite coanocite (cu guleras si flagel) (lilî. 2)-

. Cavitatea interna comunica cu exteriorul prin pori (inhalanti) si oscul (por exhalant), pe unde circula hrana antrenata de miscarea flagelilor celulelor cu guleras.

. Digestia este inlracelulara cu ajutorul vacuolclor digestive; ea aminteste de prolozoarc.

. Sunt organisme hermafrodite; din ou se dezvolta o larva ciliatâ libera, care apoi se fixea/a. înmultirea asexuata se face prin înmugurire.

Prezinta fenomenul de regenerare, datorita lipsei de diferentiere si specializare a celulelor.

Clasificare

Se face în functie de natura scheletului si a spiculilor. Ei se clasifica în

spongieri: ca Ic a rosi {Sycart raphanus), siliciosi (cosuletul-venerei -

Eupleclellti aspergitlum), carnosi (buretele de baie - Euspongia officinalis).

Importanta

Spongierii au importanta geologica; scheletul lor a format silexul folosit de omul primitiv la confectionarea unor unelte.

Unii spongieri camosi sunt folositi ca bureti de baie (Euspongia).

CELENTERATE

Caractere generale

. Sunt metazoare simple, cu simetrie radiara, în forma de sac sau umbrela.

.  în ectoderm se gasesc diferite celule specializate (celule epiteliale, urzicatoare, senzitive, musculare). Numele încrengaturii vine de la celulele urzicatoare - cnidohlaste). Ectodermul este separat de endoderm prin mezoglee.

. Cele fixate se numesc polipi, iar cele libere - meduza.

. Sunt animale de prada, captând hrana cu ajutorul tentaculelor.           .

. Au o larva ciliata. Frecvent, se înmultesc si prin înmugurire. Clasificare

Celentcratelc se clasifica în: hidro/oare, scifozoare, antuzoare.

Hidrozoare

. majoritatea sunt animale marine, dar si specii de apa dulce (hidra);

■ traiesc individual sau în colonii; majoritatea se fixeaza de substrat;

. corpul este alungit în forma de sac, cu orificiul buco-anal la o extremitate si cu un disc adeziv la cealalta, cu care se fixeaza (fig. 3);

. tentaculele prezinta numeroase celule urzicatoare;

■ cavitatea digestiva se prelungeste în tentacule;

. înmultirea se face asexuat, vara (prin înmugurire) si sexuat, toamna. Reprezentant: hidra (Ifydra viridis).

Scifozoare

. specii exclusiv marine din care fac parte numeroase tipuri de meduze; se gasesc frecvent în Marea Neagra;

. între ecloderm si endoderm prezinta o mezoglee groasa, gelatinoasa

. au forma de clopot sau de umbrela (tlg. 4);

. pe marginea umbrelei se gasesc tentacule prevazute cu celule urzicatoare;

.  cavitatea gastrica este împartita prinjiatru septuri în patru buzunare (pungi stomacale care se deschid într-un canal circular ce înconjoara umbrela);

. miscarea este sacadata si se face cu ajutorul fibreioxmyjaalaj^cjrcjuJajEe si radjaic;

. sistemul nervos este reprezentat de un inel nervos, situai la marginea umbrelei pe care se observa ganglioni nervosi;

. sexele sunt separate; fecundatia si dezvoltarea oualor au loc în apa;

■ prezinta o alternanta de generatii în care se disting doua stari morfolo­gice: scifopolipul si scifomeduza; polipul este mic si solitar. Reprezentant: meduza tara val (Aurelia aurita).

A n t ii z o a r l>

.  animale exclusiv marine, majoritatea având culori vii;

.  unele traiesc izolat (actiniile), iar altele formeaza colonii (coralii);

.  la unele specii apare un schelet calcaros care se formeaza în mezoglee; din acest schelet iau nastere recifele coralierc sau atolii;

. cavitatea digestiva este împartita prin pereti despartitori subtiri (septe) în loji (care maresc suprafata digestiva); fiecarei loji îi corespunde în afara un tentacul si dupa numarul lor se pot cunoaste câte loji si septe are animalul;

. nu prezinta alternanta de generatii (nu exista forma de meduza, ci numai cea de polip).

Reprezentanti: actinia (deditelul de mare) cu 6 tentacule are aspect de floare, lipsita de schelet, madreporarul cu 6 tentacule are aspect de tufti si schelet calcaros alb si margeanul (coralul) cu 8 tentacule are schelet calcaros rosu, învelit într-o substanta carnoasa (fjg. 5).

Importanta

Fac parte din planctonul marii cu rol în lantul trofic.

Scheletul recifelor de corali constituie spatiul vital pentru animale; coralul este materie prima pentru fabricarea diferitelor obiecte.

Unele celenterate prezinta fenomenul de comcnsalîsm (de exemplu, actinia - Adamsia paltiata se fixeaza pe cochilia parasita de melc în care se adaposteste racul - Eupagurus prieieauxi, cu care convietuieste).

VIERMI

Caractere generale

. Suni metazoare triploblaste la care apare mezodermul.

. Au simetric bilaterala.

. Majoritatea se deplaseaza prin târâre.

. Sunt forme libere si forme parazite. Clasificare

Se clasifica în 3 încrengaturi: viermi lati (Plathelminthes), viermi cilindrici (Nemathelminthes) si viermi inelati (Annelida).

VIERMI LAŢI

Caractere generale

.  Traiesc în ape dulci sau sarate, precum si în biotopuri umede, sau paraziteaza corpul animalelor (endoparaziti sau ectoparaziti).

. Au simetric bilaterala.

. Corpul este puternic aplatizat, nesegmentat, în forma de panglica.

.  Formele libere au la extremitatea cefalica organe de simt, iar cele parazite organe de fixare.

. Tegumentul este acoperit cu o cuticula care împreuna cu musculatura formeaza teaca musculo-cutanee.

. Cavitatea corpului este plina cu tesut conjunctiv (parenchim).

■ Sistemul nervos este format din ganglioni cerebroizi situati în parte.) anterioara si cordoane nervoase longitudinale.

.  Sistemul digestiv este format dintr-un tub digestiv care comunica cu exteriorul prin orificiul buco-anal (fjg. I).

. Respirati;] cslc cutance.

.  Sunt indivizi hermafroditi, în general tara stadii larvare (exceptie viermele de galbeaza); unele fac schimb de gazde (exemplu, tenia).

. înmultirea este sexuata. La planarie este prezenta regenerarea. Reprezentanti: planaria (Dendrocoelium lacteum), viermele de galbeaza

(Fasciola hepaticii) parazit la oi (fig. 2), tenia {Tacnia sp.) parazita la om. porc, câine etc. (fui. 3).                         __

VIERMI CILINDRICI

Caractere generale

. Speciile libere populeaza aproape toate spatiile de viata ale planetei: ape dulci si marine, straturi de muschi si licheni, straturi de sol umed etc.

.  Majoritatea sunt insa paraziti la om, animale, plante. ■ Corpul este cilindric si nesegmentat.

. Tubul digestiv arc orificiul bucal separat de orificiul anal.

. Nu au aparat respirator si nici circulator.

. Sexele sunt separate; majoritatea au ditnorfism sexual (lig. 4). Reprezentanti: limbricul (Ascaris lumbricoides), oxiurul {Enterobius

vvrmicularix), trichina (Trichnella spiralis); toti sunt paraziti la om.

VIERMI INELAŢI

Caractere generale

. Animale terestre sau acvatice.

. Corp formal din inele, cilindric sau turtit dorso-ventral. Inelele corespund unei segmentatii interne (metamerie) (fig. 5).

. Cavitatea generala este un celom.

. Au sistem circulator închis de vase (lipitoarea are lacune celomice).

. Sistemul nervos csle de tip scalariform, asezai ventral.

. Musculatura este dispusa în paturi circulare si longitudinale.

. Majoritatea sunt hermafrodite. Unele au proprietatea de regenerare. Reprezentanti: râma (Lumbricus terrestris), lipitoarea (Hirudo medici-

ualîs), viermele rosu (Tubifex tuhifex) etc.

ganglion cerebroid

gura

vas de sânge ventral    lub excretor   lanl'ganglionarventral

Fig 5. Structura interna la râma. Importanta

Speciile parazite produc boli periculoase la om si unele vertebrale; unii viermi suni paraziti la plante.

Râmele constituie o veriga improtanta în lanturile trofice, contribuind si la îmbunatatirea calitatii solului, prin afanare si formarea humusului.

MOLUsTE

Caractere generale

■ Majoritatea traiesc în apa marilor. Unele specii traiesc în ape dulci sau sunt animale terestre.

. Corpul este nesegmentat si moale, bogat în glande.

. Au un picior musculos, diferit ca înfatisare, adaptat la tipul de locomotie.

.  Au o manta provenita din rasfrângerea tegumentului. între manta si corp se afla cavitatea paleala în care se gaseste aparatul respirator.

. Celomul se pastreaza doar în jurul inimii tpericard) si al gonadei.

. Mantaua secreta cochilii sau valve calcaroase.

.  Sistemul digestiv are piese de masticatie cornoase; se diferentiaza stomacul si hepatopancreasul.

. Sistemul respirator este branhial sau pulmonar.

■  Sistemul circulator este deschis (cu exceptia cefalopodclor), formal din inima situata dorsal, vase de sânge si lacune.

. Sistemul nervos are 3 perechi de ganglioni legati între ei prin cordoane nervoase si este în legatura cu organele de simt (tentacule, ochi etc).

. Au sexe separate, rar sunt hermafrodite.

■ Au tarva numita trocofora, asemanatoare cu anclidele. Clasificare

Cele mai importante clase sunt: gasteropodele (melcii), lamelibran-hiatt-le (scoicile) si cefalopodele (sepia, caracatita).

Gasteropode

. Este clasa cu cele mai numeroase specii, multe adaptate la viata terestra.

. Corpul are cap cu doua perechi de tentacule, ochi, picior musculos si masa viscerala; datorita rasucirii cu 180" a cochiliei s-a pierdut simetria bilaterala; au cochilie spiralata (fig. I), dar exista si melci fara cochilie (limax).

■  Sistemul digestiv prezinta: piese de masticatie cornoase (radula si maxila), glande salivare, hepatopancreas, stomac si intestin.

. Sistemul respirator este reprezentat prin manta vascularizata cu rol de plamân (melcul de livada) sau prin branhii (ghiocul).

. Inima este de obicei, bicamerala formata dintr-un atriu si un ventricul.

. De obicei, au un singur organ excretor, din cauza rasucirii cochiliei. Reprezentanti: melcul de livada (Ilelixpomutia), limaxul (Limax maxi-

mus), ghiocul (Cypraca ligris), Planorbis, I.imnaea.

Lamelibranhiate

■ Sunt animale acvatice, marine sau dulcicole.

. Corpul acoperit cu doua valve, unite prin muschi puternici.

. Capul lipseste (acefale) (lig. 2).

■ Locomotia se realizeaza cu ajutorul piciorului musculos în forma de lama de topor.

. Respiratia este branhiala (branhii lamelare).

. Inima este tricamerala (doua atrii si un ventricul). Reprezentanti: scoica de râu (Unio pictorum), scoica de lac (Anodonta

cygnea), midia (Mytilus edulis), scoica perlifera {Margarita margaritifera). C c f a l o p o d e

. Corpul prezinta cap bine diferentiat cu brate (tentacule) prevazute cu ventuze.

. Animale de prada bine adaptate, având mobilitate rapida.

. Piciorul este transformat în brate (10 la sepie-fig. 3 si 8 lacaracalîta) si sifon (pâlnie), pe unde iese apa.

.  Sistemul nervos este bine dezvoltat, având un "creier" protejat de o capsula cartilaginoasa (craniu cârtii agi nos).

.  Ochii sunt bine dezvoltati permitând, vederea cromatica. Adesea ccfaiopodele au ca organ de protectie o "punga cu cerneala" pe care o golesc tulburând apa si ascunzându-se de dusman.

. Sexele sunt separate si au câte o singura glanda genitala.Dupa fecundare ouale sunt eliminate în pachete ("struguri de mare"). Din oua ies indivizi mici.

Reprezentanti: sepia {Sepia officinalis), caracatita {Octopus vulgaris), nautilul (Nautilus pompilus), fosila vie.

Importanta

Numeroase specii sunt comestibile. Valoroase suni scoicile perlifere. Melcii produc pagube importante în livezi; unii sunt gazde intermediare pentru anumiti paraziti umani sau animali'.

Molustcle fosile numite amoniti au format depuneri ealcaroase.

ARTROPODE

Caractere generale

■ Reprezinta cea mai numeroasa încrengatura a regnului animal si cuprinde specii de o mare diversitate (tig. 4). Populeaza toate mediile de viata.

. Au corpul segmentat. Picioarele sunt articulate si servesc nu numai la locomotie ci si pentru alte functii (prehensiune, masticatie ele.).

. Tegumentul este format dintr-un singur strat de celule; secreta chilina care formeaza scheletul extern.

. Majoritatea napârlesc si astfel pot sa creasca.

. Corpul are o simetrie bilaterala. Unele au segmentatie externa egala; altele au corpul segmentat inegal (la insecte este format din cap, torace, ab­domen, iar la arahnide si crustacee din cefalotorace si abdomen).

.  Sistemul nervos prezinta tendinta de concentrare a ganglionilor si cefalizare, cu capacitati de coordonare comportamentala (la insecte).

Clasificare

Dupa caracterele morfologice artropodele se împart în: arahnide. crustacee, miriapode si insecte.

Arahnide

.  Sunt animale terestre.

. Corpul este format din: cefalolorace si abdomen; pe cefalotorace s-au dez­voltat 6 perechi de apendice: o pereche de chelicere folosite ca arme de atac si de aparare, o pereche de palpi bucali si patru perechi de picioare locomotorii (fig. 5).

.  Respiratia se face prin plamâni. Inima mie lubulara. ■ Se înmultesc tara metamorfoza.

Reprezentanti: paianjenul cu cruce (Araneus diadematus), paianjenul de apa (Argyroneta aquatica), capusa (Ixodes ricinus), sarcoptul-râiei (Sar-coptes scabiei).

Crustacee

. în generat, suni animale acvatice, cu corpul format din cefalotorace si abdomen, învelit cu o crusta impregnata cu calcar (lig. 6).

■  Crustaceele superioare prezinta cinci perechi de picioare articulate; prima pereche este transformata în clesti (rac, homar, crab).

■ Regiunea capului prezinta doua perechi de antene si un aparat bucal.

. Unele crustacei prezinta un stomac triturant.

.  Sistemul digestiv este format dintr-un iniestin dezvoltat în care se deschid canalele hepato-pancreatice. La unele crustacee exista un stomac masti câtor.

.  Respiratia este branhiala.Branhiile sunt situate la baza apendicelor toracice sau abdominale.

. Sistemul circulator este deschis.

.  Sistemul excretor este format din glandele maxilare la crustaceelc inferioare (dafnie) sau din glandele anlcnare la crustaceele superioare (rac).

. Sexele sunt separate. Majoritatea au dimorfism sexual. La formele inferi­oare se întâlneste fenomenul de partenogeneza (dezvoltare din oua nefecundate).

Reprezentanti: crustacee inferioare - dafnia (Dapknia magna) si ciclopul (Cyclops strennus); crustacee superioare - racul de râu {Astacus fluviatihs), crabul {Carcinus moenas), homarul (Homarus vulgaris).

Miriapode

. Sunt artropode exclusiv terestre.

. Sunt nevertebrate antenate.

.  Corpul este alcatuit din numeroase segmente, fiecare segment fiind prevazut cu o pereche de picioare articulate.

.  Desi seamana cu anelidele, exoscheletul si structura interna sunt complexe, la fel cu cele de la artropode.

. Respiratia este traheala.

.  Unele miriapode sunt carnivore, altele vegetariene, având rol impor­tant în lantul trofic al biocenozelor.

Reprezentanti: ureehelnita (Lithobius forficatus) (lig. 7), scolopcndra (Scolupcndru gigantea), sarpele orb {lulus terestris).

Insecte

. Cuprind aproximativ 1 milion de specii, terestre si acvatice, majoritatea capabile de zbor.

. Corpul acoperii de ehitina este formal din: cap, torace si abdomen (%. H). La cap prezinta o pereche de antene modificate, ochi compusi si oceli, armatura bucala formata din 6 piese (un labrum, 2 mandibule, 2 maxile si un labium) care difera dupa modul de nutritie.

. Toracele este alcatuit din 3 segmente, având fiecare câte o pereche de picioare articulate (hexapode); ele prezinta modificari în functie de locomotie.

. Pe partea dorsala a toracelui se afla prinse doua perechi de aripi.

.  Respiratia este Iraheala.

Reprezentanti: Unul dintre criteriile de clasificare a insectelor îl constituie tipul de aparal bucal, adaptat pentru diferite moduri de hrana (vezi tabelul de mai jos):

apucat si rupt         întepat si supt     supt si aspirat        lins si supt

tân{ar              albilita               albina

Melohntha meloUmtha)  (Ctilex pipiens)(Ph>ris hrassicae)(Apis mellifeni)

Importanta

Artropodele constituie o veriga importanta în lanturile trotlce ale oricarei biocenoze. Multe insecte sunt polenizatoare.

Unele sunt sursa de hrana pentru om (homarii, crabii), materie prima pentru industrie (matasea fluturelui de matase, ceara de albine etc.),

Dintre artropode unele produc pagube: distrug plantele (gândacul de Colorado, lacustele, plosnita-cerealelor, albilita, fluturele florilor de marete.); sug sângele animalelor si seva plantelor (capuse, paduchi de plante, tântari, muste, paianjeni); transmit agenti patogeni (tântar, musca, gândacul de bucatarie); distrug lâna si blanurile (moliile); produc întepaturi veninoase (scorpioni, viespi, albine).

ECHINODERME

Caractere generale

. Sunt animale exclusiv marine, pelagice sau de mari adâncimi.

. Frecvent au simetrie pentaradiara.

■ Corpul poate fi cilindric, sferic sau aplatizat.

.  Scheletul este de origine dermica, alcatuit din numeroase placi calca-mase, libere sau sudate; majoritatea poarta spini.

.  Pentru miscare si sensibilitate este caracteristic sistemul ambulacrar (sistem de tuburi) format dintr-un inel tubular de la care pornesc cinci canale radiare, legat de placa madreporicâ, placa ciuruita. De la acest sistem pornesc numeroase tubusoare prevazute cu ventuze (picioruse ambulacrare) (lig. I)

■  Locomotia se face prin târâre sau înot; majoritatea speciilor sunt fixe.

. Majoritatea sunt animale de prada; unele se hranesc cu detritus sau alge.

. Respiratia se face prin sistemul ambulacrar.

. Sistemul nervos este alcatuit din inel nervos periesofagian si 5 cordoane nervoase radiare. Iara ganglioni nervosi; organele de simt suni slab dezvoltate.

. Sistemul circulator este de tip lacunar; nu au inima.

.  înmultirea este sexuata; majoritatea au sexe separate. Fecundatia are loc în apa; în dezvoltare trec prin mai multe stadii larvare. Unii reprezentanti au putere de regenerare (stele de mare).   '

Clasificare

Ichinodermele se clasifica în cinci clase:

Crinoide (crini de mare)	. corpul este în forma de cupa si au un peduncul pentru fixare, format din articole calcaroase
Holoturide (castraveti de mare)	. bratele sunt bifurcate . corpul este moale, de forma cilindrica ^prezinta tentacule în jurul gurii
1ehinide (arici de mare)	* au simetrie bilaterala (se târasc pe aceiasi fata) . corpul are forma sferica sau ovoidala, cu tepi . scheletul are placile strâns unite . aparat masticator (lanterna lui Aristot)
Asteroide fWefe de mare)	. gura este înarmata cu 5 maxile ■ suni animale de prada
Ofiuride (serpi de mare)	■ corpul este turtii si au 5 brate mobile în care pâlrunde celomul * seamana cu stelele de mare, dar au brate lungi si subtiri

Importanta

Unele specii sunt comestibile (castravetii de mare). Fiind animale de prada, stelele de marc pot cauza pierderi masive în bancurile de scoici ma­rine cu care se hranesc.

STOMOCORDATE

Caractere generale

. Sunt animale exclusiv marine; traiesc în regiunea litorala, în mâl sau nisip. ■ Corpul este vermiform, segmentai în trompa, guler si trunchi. în rogiunca faringelui prezinta un schelet primitiv (stomocord). Reprezentant: Balartoglossua sp.

CORDATE

Caractere generale

■ Cordatele ocupa toate mediile de viata.

.  Au schelet axial intern (coarda dorsala sau notocord) asezat dorsal, deasupra tubului digestiv si sub tubul neural. Notoeordul se pastreaza tot timpul vietii laccfalocordate; la urocordate, el este prezent numai la larva, în regiunea cozii; la vertebrate, notoeordul se gaseste numai la embrion, iar la adult este înlocuit prin coloana vertebrala.

■ Sistemul nervos este tubular. La cordatele primitive formeaza anterior vezicula neurala, iar posterior, canalul ependimar. La vertebrate, din vezicula neurala ia nastere encefalul, iar din restul tubului - maduva spinarii.

■ Regiunea anterioara a tubului digestiv se transforma în sistem respirator. Cordatele primitive acvatice si uncie vertebrate au branhii; majoritatea respira prin plamâni.

. Sistemul circulator este închis, iar sângele circula în sens invers fala de nevertebrate. Inima este musculoasa, situata ventral.

. Reproducerea este sexuata, rar asexuata (prin înmugurire la urocordate). Clasificare

Cordatele cuprind: urocordatele, cefalocordatele si vertebratele.

UROCORDATE (TUNICATE)

. Sunt cordatc primitive, exclusiv marine, solitare sau coloniale, sedentare sau pelagice (intra în alcatuirea planctonului).

. în stadiul larvar au sistem nervos dorsal si notocord în regiunea codala; tegumentul secreta o substanta (tunicina) care formeaza o tunica.

Reprezentant: ascidia (liy. 2).

CEFALOCORDATE (ACRANIATE)

. Traiesc în nisipurile zonei litorale.

.  Corpul, alcatuit din trunchi si coada, este pisciform, ascutit la cele doua capete.

Reprezentant: amfioxus (Brunvhiostoma lanceolatum) (tlg. 3). 4                   5

vertebrate:

Caractere generale

. Sunt animale care populeaza toate spatiile de viata ale Terrei, mai ales datorita modului activ de procurare a hranei.

. Scheletul axial este reprezentat de coloana vertebrala (cartilaginoasa sau osoasa) si craniu.

. Corpul este alcatuit, la majoritatea, din: cap, trunchi, coada si membre, adaptate la diferite moduri de locomotie.

. La majoritatea, tegumentul este format din epiderma pluristratificata, derma si hipoderma.

■ Musculatura este diferentiata (muschi striati, netezi, cardiaci).

. Sistemul nervos se diferentiaza în sistemul nervos central (encefal si maduva spinarii) si sistemul nervos periferic (nervi si ganglioni).

. Organele de simt se perfectioneaza.

. Sistemul digestiv este format din tub digestiv si glande anexe.

. Respiratia poate fi branhiala, pulmonara sau cutanee.

■ Sistemul excretor este format din rinichi si cai urinare.

. Sexele sunt separate; fecundatia poate fi externa si interna. Clasificare

Vertebratele cuprind mai mullc clase:   ciclostomi, pesti cartilaginosi, pesti ososi, amfibieni, reptile, pasari si mamifere.

. Sunt animale acvatice - cele mai primitive vertebrate;

. au. corpul cilindric lipsit de membre;

. nu au falei (se numesc si agnate);

. gura este rotunda adaptata pentru fixare pe corpul animalelor parazitate si prevazuta cu dinti cornosi;

. nolocordul este bine dezvoltat si se mentine pe toata durata vietii;

. tegumentul este lipsit de solzi si bogat în celule mucoase; Reprezentant: chiscarul (Iii; 4).

.  Au schelet cartilaginos pe toata durata vietii, alcatuit din neurocraniu si viscerocraniu, coloana vertebrala (se pastreaza ramasite din coarda dorsala) si centurile de prindere ale înotatoarelor perechi;

. gura are pozitie subterminala si este prevazuta cu dinti;

. înotatoarea codala are lobi inegali;

. majoritatea au cinci fante branhiale;

. nu au vezica înotatoare.

Reprezentanti: rechinul (I111. 5), torpila, pisica de mare, pestele ferastrau.

.  Majoritatea au schelet osos, din nolocord ramânând doar discurile întervertebrale; la sturioni, scheletul este cartilaginos, dar prezinta portiuni osificate, notocordul pastrându-se toata viata;

. tegumentul este acoperit cu solzi (crap) sau cu placi osoase (morun);

. de obicei, înotatoarea codala are lobii egali;

. majoritatea au respiratie branhiala (branhii acoperite de operculi);

■ au vezica înotatoare;

. circulatia este simpla; inima este bicamerala (tig. 6);

■ icrele sunt eliminate în apa, unde sunt fecundate de laptii depusi de mascul.

Importanta

Pestii constituie un aliment de baza în hrana omului. De la pesti se consuma: carnea, icrele, uleiul de peste bogat în vitamina D. Faina de peste este folosita în hrana animalelor.

Pestii joaca un rol important în lanlurilctroficc acvatice.

Amfibieni Caractere generale

. Sunt vertebrate adaptate atât la mediul acvatic cât si la mediul terestru.

. Corpul este împartit în: cap, trunchi sustinut de membre si coada (sunt animale tetrapode - au patru membre) (fig. I).

. Unii amfibieni au coada (salamandra), iar la altii lipseste (broasca de ' lac adulta); în zona tropicelor traiesc si amfibieni fara picioare.

. Pielea este bogat vascularizata si umeda cu rol în respiratie

.  Coloana vertebrala se împarte în 4 regiuni: cervicala, dorsala cu rudimente de coaste, sacrala cu centura pelviana, codala.

. Nu au cutie toracica, iar sternul nu se articuleaza cu coastele.

. Scheletul extremitatilor are acelasi plan de organizare la toate animalele tetrapode, cu unele modificari de adaptare; au 4 membre, cele anterioare cu 4 degete, cele posterioare cu 5 degete.

. Circulatia este dubla si incompleta. Inima este tricamerala formata din doua atrii si un ventricul.

■ Mormolocii au respiratie branhiala, iar adultii respira prin plamâni si piele.

. Organele de simt sunt bine dezvoltate atât la formele terestre, câ! si la cele acvatice.

■  Sistemul nervos este mai dezvoltat ca la pesti: cele doua emisfere cerebrale sunt separate printr-un sant interemisferic si apare un începui de scoarta cerebrala.

.  Ultima portiune a intestinului formeaza cloaca în care se deschid ureierele si conductele genitale.

.  Reproducerea este legata de mediul acvatic.

.  Sunt ovipare si majoritatea prezinta metamorfoza (fig. 2).

Clasificare

Clasa amfibieni cuprinde urmatoarele ordine:

.  urodele - amfibieni cu coada: tritonul {Triturus vulgaris), salamandra (Salamandra salamandra) (fii:. 3);

■ anure - amfibieni fara coada: broasca de lac (Rana ridibunda); broasca de padure (Rana lemporarra); broasca râioasa (Bufo bufa); brotacelul (Hyla arborea);

. gimnofioni - amfibieni fara picioare: scormonitorul inelat (Siphunups annitlatus).

Importanta

Asemanarea mormolocilor cu pestii demonstreaza înrudirea cu acest grup. Dintre amfibieni, multi sunt consumatori de moluste si insecte daunatoare. Muschii membrelor posterioare (puii de balta) suni comestibili. Broastele servesc ca animale de laborator pentru efectuarea unor experiente.

Reptile Caractere generale

. Sunt tetrapode, majoritatea terestre; formele acvatice au adaptari secundare.

.  Au tegumentul uscat, îngrosat si acoperit de solzi comosi.

.  Reptilele, cu exceptia serpilor, au patru membre scurte dispuse lateral si terminate cu cinci degete cu gheare (tig- 4).

■  Majoritatea se deplaseaza prin târâre, de unde si numele de târâtoare.

.  în cavitatea bucala multi serpi au glande cu venin.

.  Sistemul respirator cuprinde plamâni alveolari; la serpi functioneaza numai un plamân.

■  Circulatia este închisa, dubla si incompleta. Inima este împartita în doua atrii si un ventricul despartit incomplet în doua camere (la crocodili, septul interventricular este complet).

■  Ca si amflbienii, reptilele au cloaca.

 Pasari Caractere generale

. Suni vertebrate superioare adaptate la zbor, având corpul aerodinamic.

. Membrele anterioare sunt transformate în aripi; membrele posterioare sunt adaptate la sprijin si deplasare pe substrat solid (mers) sau la înol (pasari acvatice).

. Tegumentul este uscat, lipsit de glande si acoperit cu pene. fulgi si puf, în afara de picioare unde se gasesc solzi asemanatori cu cei de la reptile; ta pasarile acvatice, deasupra cozii, este dezvoltata glanda uropigee.

.  Oasele sunt subtiri si pline cu aer (pneumatice); cutia toracica este solida si foarte putin mobila, având dezvoltat sternul (carena) care maserste suprafata de insertie a muschilor pectorali; vertebrele din regiunea dorsala sunt sudate (Ut;. I).

.  Falcile sunt alungite, îmbracate într-o teaca cornoasa care formeaza ciocul; ele sunt lipsite de dinti (lig. 2).

. Musculatura pectorala si cea a coapselor este foarte bine dezvoltata în strânsa legatura cu locomotia.

. Respiratia este exclusiv pulmonara. Plamânii sunt în legatura cu 9 saci extrapulmonari (fig. 3).

. Sistemele digestiv, excretor si genital se deschid în cloaca.

. Sistemul nervos are encefalul mai voluminos ca la reptile, având corpii striati dezvoltati în strânsa legatura cu actele lor comportamentale (clocitul oualor, îngrijirea puilor, construirea cuibului, migratia).

. Organele de simt s-au perfectionat; apare urechea extrena reprezentata de canalul auditiv.

. Circulatia este dubla si completa; sângele arterial este separat de cel venos. Inima este tclracamerala si au numai cârja aortica dreapta.

. Sexele sunt separate si prezinta dimorfism sexual accentuat. Kecundatia este interna; ele se înmultesc prin oua cu coaja tare, pe care le clocesc (Hg. 4); la majoritatea speciilor, puii sunt îngrijiti de parinti.

.  Pasarile prezinta un metabolism intens ca o adaptare la zbor. Ele sunt animale homeoterme (care au temperatura corpului constanta).

Clasificare

Clasa pasari cuprinde aearenatele (lipseste carena) si carenatele (carena este prezenta).

Aearenatele sunt reprezentate prin struti. Ei au aripi slab dezvoltate, oasele pline cu maduva, musculatura puternica la picioare, terminate cu 2 sau 3 degete, fiind adaptate pentru alergat (fuga).

Reprezentanti: strutul african (Struthio camelus), strutul american sau nandu (Rhea americana), strutul australian - casuarui (Casuarius casuarius), pasarea kiwi (Apterix australis).

Carenatele cuprind numeroase ordine dintre care amintim:

. paseriforme, numite si pasarele: rândunica (Hirundo rustica), ciocârlia (Alauda arvensis), vrabia (Passer domesticus), codobatura (Molacilla alba);

. galiforme: gaina (Gallus), prepelita {Coturnix coturnix), potamichea (Perdix perdix), cocosul de munte {Tedrao urogallus);

. ciconiforme: barza alba (Ciconia ciconia), barza neagra (Ciconia ni-gra):

.  falconiforme reprezentate prin pasari rapitoare de zi: ulîul-gâinilor (Accipiter gentilis), sorecarul {Buteo buteo), acvila (Aquila);. columbiforme: porumbelul de stânca (Columba livia), turtureaua (Streptopelia turtur);

. cuculiforme: cucul (Cuculus cunorus);

. pisciforme: ciocanitoarea pestrita (Dendrucopos major);

.  anseriforme reprezentate prin pasari adaptate la înot, cu picioarele scurte având degetele anterioare unite printr-o membrana înotatoare; al patrulea deget este liber: gâsca {Anser anser), rata (Anas platyrhyncos).

Importanta

Pasarile au o mare importanta economica: cele domestice si unele specii salbatice sunt folositoare pentru ca se hranesc cu insecte daunatoare si larvele acestora; alte pasari se hranesc cu rozatoare. Exista si specii de pasari daunatoare; ele consuma semintele sau fructele plantelor de cultura.

Mamifere Caractere generale

.  Sunt cele mai evoluate vertebrate datorita urmatoarelor caracteristici:

- perfectionarea encefalului (îndeosebi a emisferelor cerebrale -mai ales, a scoartei cerebrale), principalul organ de integrare în mediu;

- fecundatia interna face posibila reproducerea în orice conditii de mediu;

- capacitatea de icrmorcglare, fiind animale homeoterme, ceea ce le per­mite sa traiasca în toate zonele geografice si mediile de viata: terestru, acvatic, aerian, subteran.

. Sunt animale tetrapode care au tegumentul eu doua feluri de productii: cornoase si glandulare.

Productiile cornoase sunt: parul, care acopera corpul, ghearele, unghiile, coarnele, copitele etc.

Glandele sunt sudoriparc, sebacee, mamare.

■ Cavitatea toracica este despartita de cea abdominala prin diafragma; plamânii si inima se gasesc în cavitatea toracica (lig. I).

■ Respiratia este pulmonara, iar circulatia este dubla si completa, cu cârja aortica orientata spre stânga. Hematiile nu au nucleu.

.  Dentitia se diferentiaza, în general, în: incisivi, canini, prcmolari si molari.

.  Maxilarul inferior se articuleaza direct la craniu.

. Coloana vertebrala are 5 regiuni: cervicala, dorsala, lombara, sacrala si codala. La toate mamiferele, regiunea cervicala are 7 vertebre.

.  Urechile au pavilioane.

. Ochii sunt protejati de doua pleoape.

■  La sistemul excretor, ureterele se deschid în vezica urinara, exceptie lac monotremele.

■ Mamiferele sunt vivipare, cu exceptia monotremelorcare sunt ovipare. Fecundatia este interna, embrionul dczvoltându-sc în uterul matern, unde este aprovizionat cu substante nutritive si oxigen prin intermediul cordonului ombilical. Schimbul de substante se realizeaza la nivelul placentei (tip 2).

.  Dupa nastere, puii sunt hraniti cu laptele secretat de glandele mamare, de unde si numele clasei.

Clasificare

Principalele criterii dupa care se clasifica mamiferele sunt: tipul de înmultire, dentitia, modul de hranire si tipul de miscare.

Mamiferele se împart în trei mari grupe: monotreme, marsupiale, placenta re.

Mono tremele sunt mamifere primitive care prezinta caractere de rep­tile si mamifere:

. au cloaca (ca reptilele) în care se deschid intestinul, conductele genitale si urinare;

.  gura este lipsita de buze, iar falcile formeaza un cioc cornos, adultii fiind lipsiti de dinti;

. glandele mamare sunt tubuloase si nu formeaza mamele;

. emisferele cerebrale sunt slab dezvoltate;

■  metabolismul este redus; temperatura este relativ scazuta (27-32°C);

■ înmultirea se face prin oua, puii fiind hraniti cu lapte. Reprezentanti: ornitorincul {Ornithorhvnchus amitimis) (fig. 3) si

echidna {Tachyglossus aculeatus) (fig. 4).

Marsupialele, spre deosebire de monotreme, au unele caractere de superioritate:

■  glandele mamare sunt bine dezvoltate în regiunea abdominala în interiorul unei pungi (pliu al pielii) numita marsupiu;

. apare uterul în care se dezvolta embrionul;

.  placenta este slab dezvoltata; nasc pui vii incomplet dczvollali care traiesc în marsupiu pâna la completa lor dezvoltare;

. emisferele cerebrale sunt dezvoltate;

.  conformatia membrelor este diferita în functie de adaptarea la viata terestra; unele sunt arboricole, având coada prehensila (opossumul) sau prezinta un pliu tegumentar pentru zbor (veverita marsupiala).

Reprezentanti: cangurul (Macropus giganteus) (fig. 5), lupul marsu-

pial (Thylacimus cynocephalus), veverita marsupiala (Petaurus australii).

Placentarele sunt mamifere superioare vivipare, cu placenta dezvoltata;

. embrionul se dezvolta complet în uterul mamei;

. emisferele cerebrale au neocortexul foarte dezvoltat;

■ dintii sunt diferentiati si specializati pentru un anumit regim alimentar, criteriu esential pentru identificarea ordinelor. Dintre acestea mentionam:

. insectivorele au talie mica, bol alungit si mobil, iar dintii sunt adaptati pentru perforarea chitinei insectelor: cârtita {Talpa europaea); ariciul (Erinaceus europeus), chitcanul (Sorex araneus);

.  chiropterele sunt adaptate la zbor, au oasele subtiri, usoare si carena sternalâ; prezinta un pliu tegumentar care uneste membrele anterioare cu laturile corpului, membrele posterioare si coada; orientarea în timpul noptii este foarte buna datorita emiterii de ultrasunete care sunt receptate în pavilioanele mari ale urechilor: liliacul (Plecatus auritus);

. edentatele sunt lipsite de dinti sau au dentitie slab dezvoltata: lenesul {Bradypus tridactylus) si furnicarul (Myrmecaphaga tridactyla);

.  rozatoarele sunt de talie mica si mijlocie, fitofage, cu dentitie de tip rozator (incisivii au crestere continua, caninii lipsesc, iar maselele au creste transversale): hârciogul {Cricetus cricetus), castorul {CastorJiber); veverita (Sciurus vulgaris); popândaul (Citellus eitellm).

. carnivorele au dcntitic tipica, cu patru carnasiere, emisferele cerebrale au numeroase circumvolutiuni, simturile sunt bine dezvoltate si miscarile iuti: pisica salbatica (Fetis silvestris); leul (Panthera ieo); lupul (Canis lupus); ursul brun (Ursus arc tos);

.  pinipedele sunt carnivore acvatice, cu membrele transformate în înotatoare; corpul este fusiform, acoperit cu peri scurti si aspri: foca (Phoca vitulina), morsa (Odohenus rosmarus);

. cetaceele sunt mamifere exclusiv acvatice cu pielea nuda, sub care se afla un strat de grasime foarte gros, membrele anterioare transformate în lopeti, iar cele posterioare lipsesc; coada cu doi lobi orizontali formeaza o înotatoare; nu au glande sebacee si sudoripare; nu au dinti, au însa lame cornoase - fanoane: balena (Balaena mysticetus);

. proboscidienii sunt de talie mare, degetele sunt învelite în copite; pielea este groasa, lipsita de peri; au trompa cu multiple functii, iar doi incisivi au crestere continua- fildesii; sunt erbivore: elefantul indian (Elephas maximux), elefantul african [Loxodonta africana);

. paricopitatele sunt erbivore sau omnivore, au copite perechi si calca pe degetele trei si patru: mistretul (Sus strofa), hipopotamul (Hyppopotamus umphibius), cerbul (Cervus elaphus), vaca (Boss taurus), camila (Camelus bactrianus), oaia (Ovis), girafa (Giraffa eamelopardalis);

.  împaricopitatele sunt mamifere cu degete neperechi (mai dezvoltat este degetul mijlociu), claviculele lipsesc, iar dentitia este completa:  calul (Equus cabatlus), zebra (Equus zebra), rinocerul (Rhinoceros unicornis)

.  primatele sunt mamiferele cele mai evoluate; ele au emisferele cerebrale cu numeroase circumvolutiuni, ochii sunt asezati în fata, degetele sunt terminate cu unghii, au o singura pereche de mamele, iar dentitia este de tip omnivor; dintre primate fac parte maimutele cu coada (cercopitecul) si maimutele fara coada (gorila, cimpanzeul, urangutanul).

OMUL este superior luturor mamiferelor, în primul rând, prin prezenta celui de-al doilea sistem de semnalizare - limbajul articulat.

Importanta

Majoritatea animalelor domestice sunt mamifere, având importanta economica.

Unele dintre ele sunt sunt daunatoare (de exemplu rozatoarele), altele transmit boli infectîoase si parazitare.

LEGILE MENDELIENE ALE EREDITĂŢII

Toti indivizii unei specii se aseamana prin anumite caractere. Acestea sunt caractere ereditare. Ele se transmit de la o generatie la alia, fenomen numit ereditate. în acelasi timp, indivizii au si anumite caractere particulare. Daca modificarile ce apar în exprimarea unui caracter sunt determinate genetic, ele se vor transmite la descendenti.

Variahilitatea reprezinta proprietatea indivizilor apartinând aceleiasi specii de a se deosebi între ei.

Fondatorul geneticii ca stiinta este considerat Gregor Mendel. El a lucrat în special, pe mazare {Pisum sativum) planta ce se reproduce prin autopo-lenizare (autogamie). Soiurile folosite prezentau caractere distincte si constante, produceau descendenti similari si se puteau hibrida prin polenizare artificiala si încrucisata, ceea ce a constituit un avantaj pentru cercetare.

Hibdridarea este procesul de încrucisare între indivizi deosebiti genetic. Descendentii se numesc hibrizi. Atunci câpd indivizii se deosebesc printr-o pereche de caractere ereditare vorbim de monohibridare, iar când se deosebesc prin doua perechi de caractere ereditare, de dihibridare.

Experimentele de hibridare realizate de Mcndcl sunt reprezentate în figurile I si 2.

Caracterele ereditare se transmit prin intermediul factorilor ereditari (denumiti ulterior gene). în celulele somatice acestia se gasesc sub forma de pereche, iar în gârneti, este prezent câte un singur factor ereditar din fiecare pereche.

Organismele în care factorii ereditari pereche sunt de acelasi fel se numesc homozigote (NN - neted; zz - zbârcit), iar cele în care factorii ereditari pereche sunt diferiti se numesc heterozigote (Nz; NzGv).

La indivizii heterozigoti se manifesta doar unul dintre caractere, cel dominant (N, G), iar cel recesiv (z, v) ramâne în stare ascunsa.

Mendel a descoperit dsoaebjrca dintre structura genetica a organismelor (ulterior numii;! goiolip) si îuSUsiueaacestora(ulterior xoastâLfemitip). linotipul este rezultatul interactiunii dintre genotip si mediul de viata.

Uniformitatea hibrizilor din prima generatie la mo-nohibridarc si la dihibridare l-a condus pe Mendel la formularea legii puritatii gârnetilor. Conform acestei legi, gârnetii contin doar unul din factorii ereditari pereche, deci sunt întotdeauna puri din punct de vedere genetic.

Prin încrucisarea hibrizilor din prima generatie rezulta generatia a doua neuniforma; în cazul monohribridarii, raportul de segregare fenotipic este 3dominant: lreccsiv, iar cel genotipic este 1 ;2:1. în cazul dihibridarii, în generatia a 2-a, au aparut 16 posibilitati de combinare între factorii ereditari (fig. .1). Probabilitatea aparitiei caracterelor dominante (iVsau G) este de 3/4, iar a caracterelor rccesivefz sau v) este de 1/4. Aplicând un calcul matematic simplu se obtin urmatoarele rezultate:

formula

Raportul de segregare fenotipic în F2 este 9:3:3:1; iar cel genotipic este 1:2:1 (8:16:8). Neunîformitatea hibrizilor din a doua generatie l-a condus pe G. Mendel la formularea legii segregarii independente a perechilor de caractere. Conform acestei legi, fiecare pereche de factori ereditari segrega indepen­dent de alte perechi de factori ereditari^ i^/^y^jror'- ■<

IMPORTANŢA LEGILOR MENDELIENE

Cercetarile si experimentele efectuate dupa descoperirea legilor mendeliene au demonstrat ca acestea sunt universal valabile la plante, animale si om.

Rezultatele lui Mendel sunt conforme cu modelul matematic de calcul probabilistic, în care, sansa aparitiei concomitente a doua fenomene independente este egala cu produsul probabilitatilor lor separate.

Prin compararea distributiei matematice a fenomenelor cu rezultatele obtinute experimental, Mcnctel a demonstrat ca ipoteza de la care a pornit a fost corecta.

O alta ipoteza de la care a pornit Mendel în elaborarea legilor sale a fost ca în celulele somatice, factorii ereditari se afla sub forma de pereche, iar în celulele sexuale, exista un singur factor ereditar din fiecare pereche.

Ulterior, aceasta ipoteza a fost demonstrata prin descoperirea în celulele somatice a unui numar dublu de cromozomi (2n), iar în cele sexuale, a unui numar redus la jumatate {u).

Totodata s-a descoperit ca factorii ereditari (genele) sunt localizati în cromozomi si se recombina în cursul hibridarii sexuate.

Valabilitatea legilor mendeliene la animale este exemplificata în Iii:. I.

Legile mendeliene sunt valabile si la om (vezi tabelul de mai jos).

în anumite situatii, raportul genolipic de segregare în F, ramâne constant (1:2:1), dar se modifica eel fenotipic.

Aceste abateri se datoresc urmatoarelor cauze: nu toti descendentii unei încrucisari sunt viabili; nu toti gârnetii participa la fecundatie; exista fenomene de ereditate extranucleara.

Un astfel de fenomen apare la planta barba-împaratului (Mirabilis jalapci) la care raportul de segregare fenotipic din F₂ coincide cu cel genotipie (1:2:1). Descendentii heterozigoti au un fenotip intermediar, roz (fiu 2).

Acest fenomen se numeste semidnminanta.

în unele ca/uri s-a constatat ca descendentii heterozigoti din F_: sunt mult mai productivi, rezistenti, fertili, înalti etc. decât genitoriî homozigoti, msx\\-testând fenomenul hetenizis. =  w\sc!'-*.    WM-jcI^

Datorita descoperirii legilor mendeliene, astazi se cunoaste modul de segregare si de transmitere a caracterelor la hibrizi si se realizeaza noi combinatii de gene utile în ameliorarea soiurilor de plante si raselor de animale. în genetica umana, conform acestor legi, în prezent se pol da "sfaturi genetice" pentru prevenirea transmiterii unor maladii ereditare.

Legile mendeliene ale ereditatii

sunt universal valabile la plante,

animale si om.

Ele au numeroase aplicatii prac­tice în agricultura, zootehnie si genetica umana.

TEORIA CROMOZOMALA A EREDITĂŢII

Cercetarile ulterioare au confirmat ipoteza ca factorii ereditari (genele) sunt localizati în cromo7omi.

Th. H. Morgan (! 866-1945) si colaboratorii sai au elaborai tezele teoriei cromozomale a ereditatii care au fundamentat o noua stiinta, citogenetica. Ea studiaza ereditatea la nivel celular.

Morgan si colaboratorii sai au efectuat cercetari pe musculita de otet (Drosophila melanogaster). Aceasta prezinta urmatoarele avantaje ca mate­rial de studiu: se înmulteste foarte repede (o generatie la 12 zile); este foarte prolifica; se creste usor în laborator pe un mediu de cultura simplu; are numai 4 perechi de cromozomi diferiti morfologic (llg. I); larvele prezinta în celulele glandelor salivare cromozomi uriasi care pot fi usor studiati la microscop.

Morgan si colaboratorii sai au lucrat eu peste 500 de tipuri care prezentau caractere morfo-fiziologice diferite de tipul normal, numii "salbatic"( v. lig. I).

. Prima teza a teoriei cromozomale a ereditatii este teza dispunerii liniare a genelor în cromozomi.

Genele sunt dispuse liniar în cromozomi, fiecare gena ocupând un anumit loc {lociis). Genele care determina sexul sunt plasate în cromozomii sexului. Acestia sunt numiti heterozomi. Cromozomii somatici se numesc autozomi.

Genele situate în acelasjjocus pe cromozomii omologi pereche se numesc gene alele. Ele afecteaza acelasi caracter al organismului si determina aparitia unor însusiri contrastante (de exemplu, genele alele pentru culoarea bobului de mazare sunt pentru galben - G si pentru verde - v). Organismul este heterozigot (Gv) când genele alele difera si homozigot când ele sunt identice,.dominante (GG) sau recesive (vv).

S-a constatat ca numarul genelor este mai mare decât numarul cromo­zomilor, deci mai multe gene influenteaza acelasi caracter

. A doua teza a teoriei cromozomale a ereditatii este transmiterea înlantuita a genelor din acelasi cromozom. Fenomenul se nuniesle littkage {n ■ ■  2).

Din încrucisarea a doua musculite de otel, un mascul normal cu corp gri si aripi lungi si o femela dublu mutanta, cu corp negru si aripi scurte (vestigiale), în prima generatie hibrida s-au obtinut numai indivizi cu corp gri si aripi normale. Indivizi heterozitoti din Fi au fost apoi încrucisati cu indivizi dublu mutanti homozigoti. în Fj, jumatate din descendenti au avui corp gri si aripi lungi si cealalta jumatate, corp negru si aripi scurte.

Pornind de la aceasta abalcre de la modul de transmitere mendelian, Morgan a ajuns la concluzia ca cele doua gene responsabile de culoarea corpului si forma aripilor sunt plasate in acelasi cromozom si se transmit înlantuit în descendenta.

La musculitele de otet, numarul grupelor de linkage este egal cu numarul perechilor de cromozomi (4).  

Morgan a observat ca nu întotdeauna genele ce apartin aceluiasi grup de linkage se transmit înlantuite. Astfel, încrucisând o femela heterozigola din Fi (cu corp gri si aripi lungi) cu un mascul homozigot dublu recesiv (cu corp negru si aripi scurte), el a obtinut în F- urmatoarele tipuri de indivizi: cu corp gri si aripi lungi (41,5%); cu corp negru si aripi scurte (41,5%); cu corp gri si aripi scurte (8,5%); cu corp negru si aripi lungi (S,5%) (fig. 3).

Morgan a explicat acest fenomen astfel: în timpul meiozei, la femelele hetcrozigotc, cromozomii omologi pereche (unul mostenii de la mama si unul de la tata) se apropie foarte mult si realizeaza unul sau mai mullc puncte de contact. în aceste puncte, ei se mp si arc loc schimbul de segmente cromozomale (gene) (tlg. 4). Drept urmare, femelele heterozigote vor forma patru tipuri de gârneti: doua nerecombinate si doua recombinate. Prin fecundarea gârnetilor femeii recombinati, vor rezulta în F₂ organisme recombinate.

. A ajuns astfel la elaborarea celei de-a treia teze cromozomale a ereditatii si anume schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi.

Experientele efectuate ulterior au dovedit ca fenomenul crossing-over poate fi dublu, triplu sau multiplu si poate avea loc si în interiorul genelor si în cursul mitozei.

Teoria cromozomala a

ereditatii, fundamentata de Th.H. Morgan si colaboratorii sai,demonstreaza rolul cromozomilor în ereditate.Ei au asociat genele cu cromozomii.

IMPORTANŢA PRACTICA A TEORIEI CROMOZOMALE

în limpu! procesului crossing-over, au loc recombinari ale genelor, deci si ale diferitelor caractere.

Recombinarea genetica consta în totalitatea proceselor care conduc la formarea de noi combinatii genice. Ea este universal valabila în lumea vie si este una dintre principalele surse ale vâri abili tatii organismelor.

Acest fenomen apare în cursul proceselor de sexuatiaic atât la organismele procariote, cât si la cele eucariote.

Cea mai simpla modalitate de recKffbinare genetica la bacterii este conjugarea (lig. I), fenomen prin care se realizeaza transferul de material genetic de la un individ la altul. Materialul genetic transferat este indepen­dent de cromozomul bacterian si poarta denumirea de plasmid (se noteaza F).

Bacteriile care transfera acest material genetic se numesc donatoare si sunt masculc (¥'), iar cele care-1 primesc se numesc receptoare si sunt femele (F).

Recombinarea genetica la eueariote se realizeaza pe trei cai: crossing-over {recombinare intracromozomala), segregare independenta a perechilor de cromozomi (recombinare intereromozomala) si conversie genica.

. Recombinarea intracromozomala are loc prin schimbul de gene în cross­ing-over.

. Recombinarea intereromozomala - cunoscuta si sub numele de "dansul cromozomilor" - are loc în etapa reductionala a meiozei (ilg. 2).

Fiecare pereche de cromozomi segrega independent fata de celelalte perechi. Drept urmare are loc combinarea pe baza de probabilitate a cromozomilor proveniti de ia bunici.

. Conversia genica apare datorita faptului ca la anumite organisme (de exemplu, ciuperci din genul Aspergillus), meioza se desfasoara în trei etape succesive, în loc de doua. Conversia presupune un transfer de segmente cromozomale de pe o cromatida pe alta. Segmentele transferate înlocuiesc segmente similare ca marime, dar diferite ca informatie genetica. Prin acest fenomen se realizeaza treceri de la starea homozigota la cea heterozigota.

Morgan si colaboratorii sai au alcatuit harti genetice sau cromozomale. Acestea sunt reprezentari grafice ale localizarii genelor din diferitele grupe de linkage plasate în cromozomi la distante relative, exprimate pnnprocente de recombinare (frecvente ale realizarii crossing-ovcr-ului) (fls:. 3).

S-au realizat studii pe cromozomii uriasi din glandele salivare ale larvelor musculitei de otet. Acesti cromozomi sunt de circa 150 de ori mai lungi decât cei metafazici, sunt vizibili în interfaza si sunt formati dintr-un numar mare de cromatide paralele, rezultate prin replicari sd^esive, fara a fi urmate de separarea lor. La microscop, cromozomii uriasi apar ca succesiuni de benzi întunecate si luminoase (fiii. 4).

Importanta teoretica a hartilor genetice consta în cunoasterea modului de aranjare a genelor în cromozomi, iar cea practica - în posibilitatea prevederii rezultatelor hibridarilor experimentale.

DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR

Sexul descendentilor este determinat de heterozomi care sunt nolati cu X si Y. Formula cromozomala XX caraclerizcza sexul homogametic (pro­duce un singur tip de gameti cu un heterozom X), iar formula XY caracteri­zeaza sexul heterogametic (produce doua tipuri de gameti, jumatate cu un heterozom X si jumatate cu un heterozom Y).

Heterozomii au rol esential în mecanismul cromozomul de determinare a sexelor. Acest mecanism este de doua tipuri (fiii. 1).

Primul tip este comun unor specii de plante (spanac, hamei, cânepa) si animale (musculita de otet si mamiferele, inclusiv omul).

Al doilea tip este comun unor specii de insecte, amfibicni, reptile si tuturor speciilor de pasari.

Prin cercetari experimentale s-a observat la unele specii de insecte (lacuste) ca heterozomul Y dispare, astfel încât sexul mascul are formula XO în loc de XY. Acelasi fenomen a fost observat la fluturi, la care sexul femei are formula XO în loc de XY.

Genele localizate în heterozomi se transmit în descendenta înlantuit, fenomen numit sex-tinkage; nu se transmit în mod egal la ambele sexe (t'ig. 2).

Fig 2. Genele care determina culoarea ochilor la musculita de otet sunt sex-linkate,

A. Din încrucisarea unei musculite cu ochi rosii (9) cu una cu ochi albi {   -*) rezulta in F, 100% musculite cu ochi rosii (50% femele si 50 % masculi).

B. Din încrucisarea unei musculite cu ochi albi (9) cu una cu ochi rosii {   -*) rezulta în F, 50% femele cu ochi rosii si 50 % masculi cu ochi albi.

Genele sex-linkatc se gasesc pe ambii heterozomi, însa cele mai multe sunt situate în cromozomul X. Genele recesive din heterozomi se vor manifesta la femeie numai în stare homozigota, iar la masculi, ori de cale ori sunt prezente, deoarece nu au corespondent pe cromozomul Y. Deci, ele sunt hemiztgote.

La unele specii de pesti si amfibicni în determinarea sexelor inlervin gene plasate în autozomi. Uneori, apare fenomenul de hermafroditism si de inversare a sexelor (femelele se transforma în masculi si invers).

La organismele procariote mecanismul determinarii sexelor nu este specializat; sexele nu sunt diferentiate morfologic, ci fiziologie, biochimic si genetic. La bacterii de exemplu, sexul este determinat de prezenta sau absenta factorului de fertilitate (F) cu rol esential în conjugare.

GENE sl CROMOZOMI

Conceptul de gena a fost introdus de catre W. Johansen (1909). în conceptia clasica, gena a fost considerata o unitate:

a. functionala, deoarece determina caracterele ereditare;

b. mutationala, pentru ca îsi schimba structura chimica;

c. de recombinare, deoarece prin crossing-over au loc schimburi de gene între cromatidele nesurori ale cromozomilor omologi.

O data cu aparitia si dezvoltarea geneticii moleculare s-a stabilit ca gena este un segment din macromolecula de ADN sau ARN care dirijeaza sinteza unui lan! potipeptidic. Sinteza proteinelor complexe este determinata de doua sau mai multe gene.

în celulele procariotclor, genele se gasesc într-un singur exemplar,

Genele eucariotelor sunt mai mari decât genele procariotelor si au o structura discontinua (în mozaic). în organismele homozigote diploide, genele se gasesc în doua exemplare.

O categorie aparte de gene la cucariote o constituie pseudogenele, care sunt gene nefunclionale (de exemplu, reprezentanti din familia de gene care determina sinteza imunoglobulinelor umane).

Un fenomen care apare frecvent la celulele eucariotc este cel de multipli­care a numarului genelor de importanta majora (de exemplu genele care dirijeaza sinteza de ARN) numit amplificare genicâ.

Setul complet de cromozomi mostenit ca o unitate de la un parinte se numeste genom (numar de baza sau set haploid de cromozomi la o specie diploida) si se simbolizeaza cu "x".

Forma, marimea si numarul de cromozomi caracteristic fiecarei specii se numeste cariotip. Acesta constituie un criteriu de identificare taxonomica, deoarece este constant pentru fiecare specie (vezi tabelele alâturaic).

Reprezentarea schematica a perechilor de cromozomi din cariotipul unei specii pe baza de masuratori constituie cariograimi speciei respective (fig I).

La eucariote cantitatea de material genetic este mult mai mare decât la procariote si este distribuita într-un numar variabil de cromozomi de dimensiuni diferite (între 0,2-5ji lungime) si cu o structura caracteristica.

Cromozomii eucariotelor au o structura complexa fiind alcatuiti din aciz

(llg 2). în metafaza cromatina este puternic condensata.

Procariotele au un singur cromozom alcatuit din ADN sau ARN si deci un singur grup de linkage. La bacterii cromozomul este circular, alcatuit din, ADN puternic rasucit si condensat. Aceasta structura este mentinuta cu ajutorul unor molecule de ARN. Bacteriile au si material genetic accesoriu reprezentat prin plasmide. Acestea confera rezistenta la antibiotice si la compusi ai unor metale grele.

Virusurile au un cromozom circular sau liniar, în care sunt dispuse genele, al caror numar variaza între 3 si 300 (de exemplu, virusul mozaicului tutunului are numai 3-5 gene).

Materialul genetic este organizatîn gene si cromozomi.Eucariotele contin o cantitate deinformatie genetica mai mare decât procariotele, ceea ce demonstreazasuperioritatea lor pe scara evolutiei.

EREDITATEA EXTRANUCLEARĂ

In urma experientelor efectuate, atât la plante cât si la animale, geneticienii au ajuns la concluzia ca, pe lânga ereditatea nucleara, controlata de gene localizate în nucleu, exista si ereditate extranucleara controlata de gene localizate în citoplasma. Aceste gene se numesc plasmagene. Ele se gasesc în cloroplastc, mitocondrii si simbionti intracelulari.

Ereditatea citoplasmatica se caracterizeaza prin transmiterea predomi­nanta a caracterelor ereditare materne la descendenti (tlg I).

Ereditatea extranucleara poate fi studiata prin analiza hibrizilor reciproci interspecifici. De exemplu,'catârul, rezultai din încrucisarea unei iepe cu un asin si bardoul, rezultai din încrucisarea unei magarite cu un armasar, au cariotipul identic format din 63 de cromozomi si ambii sunt sterili, dar se deosebesc în ceea ce priveste talia, culoarea, puterea de tractiune.

. La planta barba-împaratului, pe lânga indivizi normali, în descendenta apar si indivizi cu frunze mozaicate (cu pete albe si verzi). Determinant pentru coloratia frunzelor descendentilor este continutul în cloroplaste al ovulului. Celulele grauncioarelor de polen au putine cloroplastc în citoplasma si, drept urmare, sunt lipsite de importanta pentru coloratia frunzelor.

Indivizi cu frunze mozaicate au fost observati si la alte specii de plante: primula, gura-leului, porumb.

.  Ereditatea mitocondriala a fost studiata la drojdia de bere unde, pe lânga indivizi normali, apar colonii mutante denumite "petite" care prezinta deficiente respiratorii. Anomaliile respiratorii se datoresc pierderii princi­palelor enzime respiratorii de câtre mitocondriilc din citoplasma ovulelor.

Substratul ereditatii extranuclcarc consta în existenta ADN-ului la nivelul mitocondriilor si plastidelor, organizat sub forma unui cromozom circular, care nu se distribuie în mod egal între celulele-fiice.

Transmiterea caracterelor ereditare determinate de genele plastidiale si mitocondriale nu se realizeaza conform legilor lui Mcndel.

ADN-ul extranuclear se replica relativ independent fata de cel nuclear si reprezinta doar 1% din tolalul ADN-ului celular.

Trasaturile comune plastidelor si mitocondriilor se datoreaza originii similare a acestora, din organisme proca-riotc (probabil bacterii) care au fost capabile sa realizeze simbioze cu celulele-gazda si apoi s-au transformat în organite celulare.

Procariotelc nu poseda plasmagene.

. In citoplasma unor eucariote s-au descoperit în stare simbionta particule similare bacteriilor care confera gazdei caracteristici particulare.

Factorii care determina în acest caz transmiterea carac­terelor ereditare apartin simbiontului procariol.

Ereditatea citoplasmaticâ de tip simbiont a fosi eviden­tiata la parameci (fig 2).

Unii indivizi denumiti "rezistenti" sau "killer" contin aproximativ \ MO particule kappa (K) într-o celula. Hi secreta în mediu paramecina, substanta toxica cu efect letal asupra indivizilor care nu poseda particule kappa si care se numesc "sensibili". Particulele kappa se transmit pe linie materna în timpul conjugarii.

ACIZII NUCLEICI

Primele experiente referitoare la rolul acizilor nucleici au fost efectuate de bacteriologul englez E. Griffith (1928) pe soareci carora le-a injectat diverse tipuri de pneumococi (bacterii care produc pneuomonia) (fig 1).

Interpretarea rezultatelor lui Griffith a fost data mai târziu când s-a reluat experienta si s-a descoperit ca ADN-ul este materialul genetic responsabil de transmiterea caracterelor ereditare.

La toate organismele, informatia ereditara este înmagazinata în acizii nucleici (ADN si ARN).

Acizii nucleici sunt formati din nucleotide. Un nucleolid contine: un zahar (pentoza), un radical fosforic si o baza azotata tfig 2). Nucleotidele se unesc între ele formând lanturi polînuclcotidice.

Pentozele sunt: dezoxiriboza pentru ADN si rihoza pentru ARN (tlg 3).

Bazele azotate sunt de doua tipuri: purinice si pirimidinice.

. Bazele purinice sunt adenina (A) si guanina (G) (fig 4). Ele se gasesc în structura ambilor acizi nucleici.

.  Bazele pirimidinice sunt citozina (C) si timina (T) pentru ADN si citozina (C) si uracilul (U) pentru ARN.

Modelul structural al moleculei ADN a fost elaborat de cercetatorii J. Watson, F. Criek si M, Wilkins carora li s-a decernat premiul Nobcl.

ADN-u\ (lîg 5)este o macromolecula spiralata, formala din doua lanturi (calcne) polinucleotidice înfasurate ca o elice în jurul unui ax comun. Ele sunt complementare (un nucleotid ce contine o baza azotata purinica se leaga de unul ce contine o baza azotata primidinica si invers). Bazele azotate comple­mentare se unesc prin legaturi (punti) de hidrogen care sunt duble între adenina si timina (A::::::T) si triple între guanina si cilozina (G \\:\\\ C).

Datorita structurii bicatenare, macromolecula de ADN sufera fenomene de denaturare, renaturare si replicare.

Prin încalzirea unei solutii în care se gaseste ADN, cele doua catenc complementare se despart si ADN devine monocatenar. Daca solutia este racita brusc, ADN ramâne monocatenar (ADN denaturat). Daca solutia se raceste treptat. ADN îsi reface structura dublu catenara (ADN renaturat).

în interfaza, cantitatea de ADN se dubleaza si astfel, la sfârsitul diviziunii celulare, celulele-fiice vor avea aceeasi cantitate de ADN ca si celula-mama.

Sinteza ADN este catalizata de cnzinia ADN-polimeraza si se numeste replicare. Ea se realizeaza dupa modelul semiconservativ (llg 6).

Legaturile de hidrogen dintre bazele complementare se rup, catenele complementare se separa, iar nucleotidele libere din citoplasma se ataseaza pe baza de complementaritate de catenele vechi. Rezulta doua molecule de ADN bicatenar, fiecare având câte o catena veche ce a servit drept model si una nou sintetizata.

ARN-u] este o macromolecula alcatuita dintr-un singur lant polinucieotidic.

Toate tipurile de ARN se sintetizeaza pe matrita de ADN, sub actiunea enzimei ARN-polimeraza. Sinteza ARN este numita transcriptie.

Exista mai multe tipuri de ARN: mesager, de transfer si ribozomal.

. ARN mesager (ARN-m) copiaza informatia genetica a unei eatene din macromolecula de ADN si o transfera ribozomilor din citoplasma. Molecula de ARNm formeaza împreuna cu ribozomii complexe numite poliribozomi. La nivelul acestora, informatia genetica este tradusa într-o secventa de aminoacizi (sinteza de proteine).

. ARN de transfer (ARN-t) transporta aminoacizii liberi în ribozomi.

. ARN ribozomal (ARN-r) intra în alcatuirea ribozomilor, unde are loc sinteza proteinelor.

Cele 3 tipuri de ARN descrise mai sus sunt prezente atât la procariole cât si la cucariote.

CODUL GENETIC

sl SINTEZA PROTEINELOR

ADN îndeplineste doua functii esentiale: functia autoca-talîtica (replicarea) si functia heterocatalitica (biosinteza || i       pralcinelor).

gl=                REPLICARE

l^; iy  1. Relatia ADN - ARN - proteine.

Conform acestei scheme, informatia genetica se repro­duce prin replicare, este transcrisa în ARNm si decodificata prin translatie 01g 2).

Informatia genetica (mesajul) se transmite printr-un sistem codificat, prin intermediul celor 4 baze azotate: A, G, T, C.

Prin combinare, cele 4 baze azotate formeaza un cod ge­netic. El exprima corespondenta dintre succesiunea nucteotidelor în ADN si secventa aminoacizilor din proteine.

Pornind de la constatarea ca proteinele sunt formale din 20 de aminoacizi diferiti, s-a considerat ca un aminoacid este codificat de 3 baze azotate sau nucleotide. O succesiune de 3 nucleotide care codifica un aminoacid reprezinta un cadou (unitate de codificare).

rig. o. isoaui genetic.

Fiecare 3minoacid este codificat de uncodon. Tabelul arata cum se formeaza codonii cu ajutorul celor 3 nucleotide pentru cei 64 de aminoacizi, utilizând sageti. De exemplu, codonul UCA codifica serina, iar codonul GUC codifica valma. Exista si exceptii: leudna si argimna sunt codificate fiecare de câte 6 codoni. Dupa acest model, aflati codonii pentru toti aminoacizii din codul genetic.

Totalitatea combinatiilor posibile a celor 4 baze azotate luate câte 3 este 64 (4¹). Deci, codul genetic este format din 64 de codoni (fig 3).

Exista mai multi codoni decât aminoacizi,deci un amtnoacid este codificat de mai multi codoni (de exemplu, glicina este codificata de 4 codoni: GGU, GGC, GGA si GGG). Din cei 64 de codoni, 61 codifica aminoacizi, iar 3 (UAA, UAG, UGA) marcheaza sfârsitul mesajului genetic (codoni STOP).

Codul genetic este universal Ia toate organismele.

Sinteza proteica este un proces complex care se realizeaza cu ajutorul unorenzime (fig 4).

Fig 4. Sinteza proteica.

Prima etapa este transcriptia informatiei din ADN în ARN-m. Etapa a doua este translatia, prin care o secventa de nucleotide din ARN-m este transformata într-o secventa de aminoacizi în molecula proteica. ARN-m se cupfeaza cu ribozomii din citoplasma, formând polinbozomi.

MUTAŢIILE sl AGENŢII MUTAGENI

înca din timpuri stravechi s-a constatat aparitia unor diferente între geni-tori si descendenti (de exemplu, pisici sau câini fara coada ori blana, bovine Iara coame, patlagele rosii la care frunzele au o singura foliola - fig. 1). Ulte­rior acestea au fost denumite mutatii; studiul lor a condus la teoria mutationista.

Mutatia este fenomenul prin care se produc modificari în structura si functiile materialului genetic, care nu sunt consecinta recombinarii genetice.

Mutatiile pot fi naturale (de exemplu, rasa de oi cu picioare scurte Ancona) sau artificiale (induse experimental).

Din punct de vedere al efectului lor, mutatiile sunt folositoare (foarte putine), neutre si daunatoare (majoritatea). Acestea din urma sunt de obicei letale (de exemplu, plantele albinotice care nu au clorifila).

în functie de tipul de celula în care apar, mutatiile sunt gametice si soma­tice. Primele se transmit ereditar, ultimele induc organismului în care au aparui o structura mozaicata (de exemplu, suvite de par alb la un om tânar).

în functie de nivelul de organizare al materialului genetic afectat, mutatiile se clasifica în: mutatii genice, mutatii cromozomale, mutatii genomice.

Mutatiilegenice pot afecta genele în totalitate, sau numai anumite perechi de nuelcotide. Cea mai mica mutatie afecteaza o pereche de nucleotide din secventa genei {mutatie punctiforma). Schimbarea unui nucleotid dintr-un eodon are drept consecinta înlocuirea unui aminoacid din structura proteinei codificate.

La nivelul perechilor de nuelcotide pot avea loc: înlocuiri, pierderi, adaugiri si inversii care duc la modificari ale informatiei ereditare.

Mutatiile cromozomale duc la aparitia unor cromozomi restructurati ca marime, continut si pozitie a genelor. La nivelul cromozomilor pot aparea: deletii (pierderi), duplicatii (dublari), inversii (inversari) si translocatii (înlocuiri) de segmente cromozomale (fig. 2).

Dupa tipul cromozomilor, mutatiile cromozomale pot fi: autozomale si heletvzomale. Acestea din urma manifesta feno­menul de sex-linkage.

Mutatiile genomice afecteaza gcnomul în totalitate. Ele conduc la aparitia fenomenelor Acpoliploidie (marirea numarului de seturi de cromozomi 3x, 4x, 5x etc.) si aneuptoidie (variatii ale numarului de cromozomi fara multiplicarea numarului de baza). în acest ultim caz, prin erori de separare a cromozomilor omologi pereche în meioza, prin non-disjunctie, se formeaza orga­nisme cu 2n-l, 2n-2, 2n+l, 2n-t-2 cromozomi.

Variatia numarului de cromozomi în genom a dus în timp la aparitia unor specii noi. Este cazul musculitei de otet la care au aparut trei specii noi eu 10, 8 si 6 cromozomi.

Mutatiile constituie o sursa inepuizabila de variatii erediare pentru selectie (naturala si artificiala) si evolutia speciilor (fig. .1).

Mutatiile se produc sub actiunea unor factori numiti agenti mutageni. Ei pol fi fizici, chimici si biologici, naturali si artificiali.

Agentii mutageni fizici sunt reprezentati de diferite radiatii (ionizante, neionizante, cosmice), variatii bruste de temperatura etc. Radiatiile determina modificari în structura bazelor azotate (în special, pirimidinice), blocarea replicarii si transcriptiei ADN, încetinirea sau blocarea mitozet, sterilitate si moarte. Ele au efect cancerigen si teratogen (aparitia unor malformatii în cursul vietii intrauterine).

Unele leziuni produse de radiatii la nivelul ADN-ului sunt reparate cu ajutorul unor complexe enzimatice specifice, prin procesul reparator a ADN.

Agentii mutageni chimici sunt reprezentati de derivati ai bazelor azotate purinice si pirirnidinice, acidul nitros (HNO₂), unii coloranti, unele medicamente (antibiotice, colchicina) etc. Aceste substante blocheaza sinteza bazelor azotate si inhiba asamblarea fusului de diviziune, induc replicarea eronata a ADN-ului, substituirea sau inversia bazelor azotate. Ca si agentii mutageni fizici, cei chimici au efect cancerigen si teratogen.

Agentii mutageni biologici sunt reprezentanti de virusuri si unele microorganisme parazite. Ei determina alterari ale infor­matiei genetice, restructurari cromozomale sau transformarea celulelor normale în celule tumorale.

INTERACŢIUNEA EREDITATE - MEDIU

Ereditatea fixeaza doar limitele între care se poate dezvolta un caracter genetic. Rxprimarea acestui caracter depinde de mediu.

S-a observat ca iepurii de Himalaya crescuti la o temperatura obisnuita au blana alba, cu exceptia cozii, labutelor si urechilor care suni negre (Iii». 1). Daca suni crescuti la temperatura ridicata, au blana alba în totalitate. Daca temperatura este scazuta pigmentatia se accentueaza. Deci, productia de pig­ment, este sensibila la variatii de temperatura.

Un alt exemplu îl constituie variatiile caracterelor somatice în functie do regiunile climatice. Astfel, urechile unor mamifere din regiunile desertice sunt mai lungi decât ale acelorasi mamifere din regiunile reci.

înaltimea speciei umane variaza în limite foarte largi, de la giganti pâna la pitici (fig. 2).

în Europa, America si Asia, înaltimea populatiei umane creste de la sud la nord. S-a stabilit ca temperatura si umiditatea au rol important în realizarea acestui caracter.

La musculita de otet, umiditatea determina aparitia indivizilor fara benzi negre pe abdomen.

în toate aceste exemple, mutatiile aparute nu sunt ereditare, Fredilara este numai capacitatea organismelor de a raspunde la conditiile de mediu în anumite limite impuse de genotipul respectiv.

Mediul de viata influenteaza atât fenotipul cât si genotipul.

Efectele mediului asupra fcnotipului pot fi observate atât la plante cai si la animale. De exemplu, plantele tinulc la întuneric sunt lipsite du clorofila, iar plantele care traiesc în regiunile alpine sunt pitice si îsi dezvolta tulpinile pe orizontala, aproape de suprafata solului. Persoanele care traiesc în regiunile înalte ale muntilor au o cantitate mai mare de hemoglobina în comparatie cu locuitorii din celelalte zone ale Globului. Un alt exemplu, îl constituie gemenii monozogoti care au fost despartiti de timpuriu si crescuti în familii si conditii

social-culturale diferite; ei manifesta diferente în ceea ce priveste capacitatile psiho-intelectuale si comportamentale.

Un alt exemplu care ilustreaza complexitatea interactiunii ereditate-mediu este obezitatea, a carei aparitie implica un coeficient ereditar major. Numai asa se poate explica prezenta obezitatii de-a lungul mai multor generatii ale aceleiasi familii.

Majoritatea mutatiilor genetice induse de factorii de mediu se pierd pe parcursul evolutiei speciilor, ceea ce permite mentinerea unui fond ereditar stabil. Exista cazuri în care mutatiile sunt mentinute în stare heterozigota, manifestându-se atunci când exista anumite conditii (de exemplu, melanismul industrial la fluturele Biston betularia, rezistenta la antibiotice a unor bacterii etc). Datorita acestui fapt este posibila adaptarea multor specii.

Mutageneza mediului este o ramura mai tânara a geneticii care testeaza potentialul mutagen, cancerigen si teratogen al factorilor din mediul ambiant asupra organismelor vegetale, animale si omului. Studiul acestora arc o mare importanta pentru protejarea sanatatii omului si mediului ambiant.

Potentialul mutagen se testeaza pe animale de laborator (soarece, sobolan, hamster), fie direct (proces numit in v/Vo), fie indirect pe culturi de celule (proces numit in vitro).

Cele mai multe sisteme - test vizeaza depistarea perturbarilor la nivelul cromozomilor datorate influentei anumitor substante chimice. Exista substante care produc numai ruperi ale cromozomilor fara rearanjari ale acestora (de exemplu fenolii la plante si cafeina la animale). în acest sens, nu exista risc genetic, deoarece celulele afectate vor muri în urmatoarele mitoze. Atunci când ruperea cromozomilor este urmata de translocatii, celulele afectate nu mor si drept urmare apar indivizi mutanti. Daca însa ruperile de eromozomi apar la gârneti, aceste erori se transmit în descendenta si due la moartea timpurie a zigotului.

în anul 1972, Societatea pentru studiul efectelor mutagene ale mediului si Institutul de cercetari medicale din S.U.A. au elaborat o metodologie speciala ce cuprinde 20 de teste pentru determinarea potentialului mutagen al substantelor chimice. Ulterior numarul de teste a crescut, datorita noilor descoperiri. în general, pentru testarea unei substante sunt necesare 2-3 teste pentru a putea corela si evidentia raspunsul specific al diferitelor tipuri de celule.

Majoritatea testarilor studiaza aberatiile cromozomale cu ajutorul tehnicilor citologice. Aceste tehnici prezinta urmatoarele avantaje: pot ti aplicate direct la om; permit vizualizarea întregului genom la microscopul optic; se pot face corelatii între aberatiile cromozomale si mutatiile genice aparute în urma actiunii radiatiilor si substantelor chimice.

CARIOTIPUL NORMAL LA OM

Primele observatii de genetica umana dateaza din antichitate când s-a constatat ca uncie însusiri precum forta, robustetea si inteligenta umana se mostenesc.

Studiile de genetica umana au luat amploare dupa aparitia geneticii mole­culare. Aceste studii sunt foarte dificile, deoarece omul nu poate fi folosit ca "test" în genetica. Din acest motiv se folosesc metode de cercetare specifice, dintre care studiul gemenilor, al pedigriului si al familiilor consangvine sunt metode clasice de mare importanta.

. Studiul gemenilor. Gemenii pot fi inonozigoti (gemeni uniovulari) si dizigoti {gemeni biovulari). în primul caz, un spermatozoid fecundeaza un ovul. Celula-ou se divide si astfclsc formeaza doi embrioni eu acelasi sex si aceeasi structura genetica. în al doilea caz, doua ovule sunt fecundate de doi spermatozoizi. Se formeaza doua celule-ou din care se dezvolta doi embrioni cu acelasi sex sau nu, diferiti din punct de vedere genetic (llg. 1).

Pentru studiile de genetica umana sunt folositi gemenii monozigoti la care s-a constatat ca asemanarile sunt de natura creditara, iar deosebirile sunt cauzate de mediu.

.  Studiul pedigriului sau al arborelui genealogic. Acesta permite cunoasterea modului de transmitere a caracterelor normale si patologice de-a lungul generatiilor.

Semnele conventionale utilizate în întocmirea unui arbore genealogic suni reprezentate în figura. 2.

. In studiul familiilor consangvine (provenite prin casatorii între indivizi cu grade apropiate de rudenie) se porneste de la ideea ca, genele recesive se homozigoteaza si se manifesta fenotipic în descendenta. Consangvinizarea este frecventa în comunitatile umane reduse si izolate geografic.

Metodele de cercetare moderne, utilizate în genetica umana sunt:

a. metodele biochimice, prin care sunt detectate mutatiile genice si sunt studiate unele maladii metabolice ereditare;

b. metodele etiologice, prin care se studiaza cariotipul uman;

c. metoda hibridarii celulare si moleculare, prin care se determina pozitia genelor în cromozomi;

d. metodele matematice, prin care se determina frecventa anumitor gene în populatia umana.

Prin aceste metode s-au stabilit: pozitia genelor în cromozomi, cariotipul uman normal si cel patologic, tipurile de mutatii si efectele lor, precum si frecventa anumitor gene în populatia umana.

Cariotipul uman normal este format din 46 de cromozomi, dintre care 44 sunt autozomi si 2 sunt heterozomi: X si Y (Iii:. 3).

Pentru identificarea structurii fiecarui cromozom din cariotipul uman s-a folosit metoda de bandare a cromozomilor. Metoda consta în tratarea standardizata a cromozomilor metafazici cu agenti chimici sau fizici ce induc un spectru de benzi clare si întunecate. Benzile au aceeasi dispozitie în toti cromozomii normali, indiferent de tesutul în care sunt studiati.

Metodele de bandare au o mare importanta practica, deoarece permit identificarea precisa a cromozomilor omologi, a restructurarilor cromozo-male, a unor maladii ereditare etc.

CARIOTIPUL PATOLOGIC LA OM

Bolile ereditare pot aparea prin mutatii cromozomale si genice.

Modificarile structurii si numarului cromozomilor afecteaza de obicei major fenotipu!.

Modificarile (aberatiile) numerice cromozomale sunt provocate de accidentele aparute în timpul mitozei sau meiozei, în procesul de ovogeneza. Poliploidiile au efect letal, iar aneuploidiile produc afectiuni grave încadrate sub numele de sindroame (totalitatea semnelor si simplomelor care apar în cursul unei stari patologice, având aceeasi cauza).

Aberatiile numerice afecteaza atât autozomii cât si heterozomii.

Cele mai frecvente aberatii numerice autozomale sunt monosomiile si trisomiiie. Ele apar din cauza separarii eronate a cromozomilor în timpul mitozei si meiozei. Drept urmare, celulele-fiîce au 45 si, respectiv, 47 de cromozomi.

Cea mai cunoscuta trisomie autozomala este cea care afecteaza perechea de cromozomi 21, cunoscuta sub numele de sindromul Down (fii;, t).

Aberatiile numerice heterozomale sunt mult mai frecvente decât cele autozomale si au drept cauza non-disjunctia cromozomilor XX în cursul meiozei. Apar gârneti anormali care prin fecundatie vor da nastere la indivizi cu diferite sindroame.

■ Sindromul Turner (monosomia XO) afecteaza numai femeile. Acestea au 45 de cromozomi. Ele prezinta talie redusa si insuficienta dezvoltare sexuala.

* Sindromul Kiinefelter (trisomiaXXY) afecteaza numai barbatii. Acestia au 47 de cromozomi si prezinta obezitate, dezvoltare anormala a mamelelor, dezvoltare sexuala rudimentara, fertilitate redusa si înapoiere mintala.

în cazul maladiilor heterozomale prezenta unui cromozom X este absolut necesara pentru supravietuire. Zigotii si embrionii cu formula YO nu sunt viabili.

Modificarile structurale ale cromozomilor determina si ele aparitia unor sindroame. Cel mai cunoscut este sindromul cri-du-chat (tipatul pisicii) care apare datorita ruperii partiale a bratului scurt al cromozomilor din perechea 5. Indivizii afectati prezinta defecte faciale, întârziere mintala, afectiuni gastro-intestinale si dezvoltarea anormala a laringelui si glotei. Drept urmare, ci scot tipete asemanatoare mieunatului pisicii.

Bolile ereditare determinate de mutatiile genice pot fi dominante sau

Polidactilia este o boala autozomalâ dominanta care se caracterizeaza prin prezenta unor degete suplimentare (fig. 2), iar sinidactilia, prin unirea a doua sau mai multe degete.

Albinismul- boala autozomalâ recesiva - se caracterizeaza prin absenta pigtnentilor melanici din piele, par si ochi (fig. 3), iar anemia faleiforma ;ipare datorita unei mutatii în gena care sintetizeaza hemogbolina. Ca urmare, globule rosii au forma de secera (fig. 4).

Mutatia homozigota este letala. în starea heterozigota ea confera un avantaj selectiv, marind rezistenta indivizilor afectati de malarie.

Bolile ereditare heterozomale sunt o consecinta a afectarii genele sex-linkalc. Majoritatea lor sunt recesive. De exemplu, daltonismul (incapacitatea de a distinge culorile, de obicei, rosu si verde) si hemojilia (incapacitatea de coagulare a sângelui); una dintre cele mai celebre familii purtatoare ale acestei boli este familia regala britanica (fig. 5).

Unele bolile erediare sunt conditionate de o deficienta enzimatica, ca rezultat al unei mulatii genice care perturba lantul metabolic (de exemplu gula, diabetul zaharat etc.).

exemplu, grupa sangvina A (II) prezinta antigenul A, dar în ser exista doar anticorpi antiB.

Cunoasterea grupelor sangvine este esentiala pentru realizarea transfuziilor. Folosirea sângelui apartinând unui grup sangvin incompatibil poate conduce la gra­ve accidente Iransfuzionale. La persoana transfuzata se declanseaza reactia de aglu­tinare; sunt distruse hematiile si poate sur­veni moartea. Determinarea grupelor sang­vine în laboratoarele clinice se bazeaza pe reactia de aglutinare dintre sângele dona­torului si cel al persoanei transfuzate (fig. 3).

Cunoasterea modului de transmitere a grupelor sangvine este importanta nu numai în transfuzii, dar si în stabilirea pa­ternitatii. De exemplu, daca mama are grupa 0(1) si copilul grupa A(II), tatal nu poate avea decâl grupa AB(IV) sau A(II).

Pe lânga sistemul sangvin ABO, exista sistemul Rh (descoperit la maimuta Maccacus rhesua). Exista un complex de gene responsabile de aparitia factorului Rh. Dintre acestea cele mai importante sunt genele D si d. Factorul Rh este prezent fa 85% din populatia umana, indivizii fiind Rh+ (homozigoti DD sau heterozigoti Dd). Restul de 15% sunt Rh- (homozigoti dd).

Cunoasterea sistemului Rh este importanta pentru depistarea sarcinilor incompatibile si în realizarea transfuziilor. Daca donatorul este Rh+ si primitorul Rh- se produc accidente transfuzionale. Daca parintii au Rh diferit, mama fiind Rh- si tatal Rh+, pot aparea avorturi spontane sau incompatibilitate de sarcina.

Grupele sangvine si factorul Rh se transmit conform legilor mendeliene ale ereditatii.

INGINERIE GENETICA

Ingineria genetica parea un termen desprins din domeniul sliintifico-fantastic. Astazi, ca a devenit o realitate bine conturata si cu rezultate promitatoare în genetica.

Ingineria genetica reprezinta un ansamblu de metode si tehnici de lucru prin care se manipuleaza materialul genetic la nivel celular si molecular.

Astfel se obtin microorganisme, plante si animale, reprogramate genetic, în al caror genom sunt incluse gene straine, utile, exprimabile si transmisibile stabil la descendenti.

Ingineria genetica utilizeaza cultura in vitro a celulelor, tesuturilor animale si vegetale si tehnica ADN recombinat (fig. I). Aceasta tehnica prezinta avantajul ca poate depasi barierele de specie adica, permite transferul ADN-ului de la o specie la alta.

Ea presupune folosirea unor vectori, enzime specifice si microorganisme. Vectorii utilizati sunt virusurile si plasmidele. Fi transporta genele de interes.

Enzimelc sunt endonucleazele de restrictie care "taie" în anumite puncte secventele de nucleotide, facând posibila izolarea genei si ligazele care "sudeaza" gena de interes în vector.

Microorganismele utilizate sunt bacteriile si drojdiile.

Etapele acestei tehnologii sunt: izolarea ADN-ului corespunzator unei anumite gene, multiplicarea sa, cons­truirea unor molecule de ADN hibride si transferul de la o specie la alta (chiar de la procariotc la eucariote).

în urma transferului de gene rezulta organisme transgemce (tig. 2).

S-au obtinut astfel soiuri de grâu rezistente la rugini, plante capabile sa fixeze azotul atmosferic, plante luminiscente si plante horticole eu flori de culori neobisnuite.

Aceleasi tehnici au permis obtinerea unor rase de oi si vaci care dau lapte cu un continut ridicat de proteine si a unor rase de iepuri si porci ce poseda gena pentru sinteza hormonului de crestere. Drept urmare, cresc mai repede, sunt mai mari si au carnea mai frageda.

Progresele în domeniul tehnologiei ADN recombinat au premis efectuarea de cercetari privind terapia genica umana, care consta în transferul unor gene normale în locul celor mutante.

Se preconizeaza transferul în genuinul uman a genelor pentru metabolizarea galaetozei, pentru sinteza insulinei, a hormonului de crestere si a interferonului.

O alta tehnica utilizata de ingineria genetica este hibridarea somatica în urma careia rezulta hibrizi somatici interspecifici la plante si animale. Ea se bazeaza pe fuziunea in vitro în cultura mixta a celulelor somatice apartinând indivizilor din specii diferite. Tehnica utilizeaza agenti care maresc viteza si frecventa de fuziune (de exemplu, virusul Sendai inactiv, polietilenglicolul etc) si medii de cultura selective pentru cresterea si dezvoltarea celulelor hibride.

La plante, hibridarea somatica se realizeaza cu ajutorul protoplastilor, celule ta care peretele celular a fost distrus prin tratament enzimatic. Astfel, prin hibridarea grâului comun cu secara s-a obtinut o noua specie Triticale, care contine cromozomii si caracterele ambelor specii.

La animale s-au realizat hibrizi celulari somatici de tipul: om x soarece. om x tântar, soarece x gaina, hamster chinezesc x soarece.

La hibrizii somatici vegetali si animali are loc eliminarea preferentiala a cromozomilor uneia dintre speciile genitoare, rezultând hibrizi celulari asimetrici. Acestia sunt utilizati în alcatuirea hartilor cromozomale.

Prin aceasta tehnica s-au obtinut celule de tip Hibridoma (celule hibride rezultate din celule producatoare de anticorpi si celule tumorale) (Im ).).

Acestea au capacitate nelimitata de crestere si înmultire în culturi artificiale si produc cantitati mari de anticorpi. Cu ajutorul lor au fost sintetizati anticorpi monoclonati capabili sa recunosca un singur tip de antigene pe care le inactiveaza. Ei sunt utilizati în terapia cancerului.

Dezvoltarea tehnicilor de cultura in vitro a facut posibila obtinerea danelor celulare, prin donare.

Clonarea este procesul prin care dintr-o singura celula cultivata se obfine o colonie de celule identice.

Clonarea la plante se bazeaza pe fenomenul de totipotenta care consta în capacitatea de a genera, prin diviziuni succesive, întregul organism. Pentru obtinerea clonelor se utilizeaza fie prelevarea meri steme lor, fie înmultirea vegetativa.

Tot la plante, prin cultura de polen, antere, ovare sau ovule nefecundate se obtin organisme haploidc normale, dar sterile. Tratate cu colchicina, plantele haploide se diploîdizeaza si devin Unii pure genetic (izogene). Cul­tivate, acestea produc substante farmacologic active pentru industria medicamentelor, alimentara, cosmetica etc. Astfel s-au obtinut carotenii din morcov, alcaloizii din tutun, saponinele din gingseng.

La animalele vertebrate, clonarea se realizeaza prin translatarea nucleilor din celulele somatice în ovule din care s-au îndepartat nucleii. Este bine cunoscut cazul celebrei oi donate DoMy (1997). Ea a fosl obtinuta prin fuzionarea unui ovul fara nucleu provenit de la o oaie cu capul negru, cu o celula somatica provenita din glanda mamara a unei oi cu capul alb. Dolly are capul alb, fiind identica cu oaia cu capul alb, de la care a provenit celula cu nucleu (Ilii. 4).

Metoda donarii prezinta avantajul obtinerii unor copii identice din punct de vedere genetic ale unui organism adult.

Powered by http://www.preferatele.com/ cel mai tare site cu referate