MUSACA DE CARTOFI

MUSACA DE CARTOFI

Mereu diferită de cea turco-greacă {liniuţa o fi de unire sau e de despărţire?) prin carne, grăsime, smântână, ierburi, înfăţişare (la greci e mult mai uscată, la turci e mult mai lichidă) musacaua asta, din simp 21521j923v lă cum era în Balcani, a devenit o găteală complicată, cu variante chiar, care corespunde perfect bucătăriei şi firii noastre, făcută din amestecuri contradictorii şi inutile şi o coacere-fierbere molcomită şi periculoasă.

De asemenea, conduce şi la ideea frumoasă că mulţi români harnici şi cinstiţi n-au ce face şi atunci, în lipsă de altceva, ard gazul şi păzesc oalele.

* 1,5 kg cartofi                       500 g carne viţel

•    300 g carne porc                 200 g carne miel
  * 3 roşii mari răscoapte                l morcov

•    l supă carne                        2 linguri pesmet

•    2 cepe                                  l pahar vin alb parfumat
  * 1 pahar bulion roşii                    l lingură

•    2 ouă                                   l pahar smântână

•    l pahar untură (ulei, unt)   sare, piper, cimbru — după chef

• Se curăţă cartofii, se taie felii rotunde şi potrivit de groase, se prăjesc puţin pe ambele părţi în untură (şa prindă coajă)

* Se rade morcovul, se amestecă cu carnea

• Ceapa se toacă şi se pune la prăjit în grăsime

* Când s-a rumenit, se adaugă carnea să se prajeasca şi ea un pic

• Se înăbuşă cu apa caldă şi se lasa   să se prăjească-fiarbă mocnit, c-aşa trebuie, o jumătate de oră

* Se scoate carnea la răcit

•   Se unge o cratiţă cu grăsime, se tapetează cu pesmet, se aseaza un strat de felii de cartof

•   Carnea răcită se amestecă cu ou, smântână, se sărează-pipe- rează-cimbrează

* Se clădeşte strat de carne peste strat de cartofi, încet şi cu grijă

* Ultimul strat să fie de cartofi

* Se taie roşiile felii groase şi se aseaza capac zemos peste musaca

• Se toarnă supa şi vinul în care e dizolvat zahărul

* Se pune musacaua în cuptor ia foc mic, o jumate de oră cel puţin, să fiarbă zemurile, să scadă cât să nu mai rămână decât de-un degeţel şi atunci e gata, e bună

La Ciumbrud, lângă Aiud (şi mai am rime: ud, nud, zălud etc.) se răscoace strugurele până târziu, când bobul s-a ros şi s-a nimicit, de te miri că mai iese zeamă din el. Dar uite că iese, şi încă atât de dulce încât vinul lui ori e tare, atât de tare, încât se bea cu pipeta, măcar că e sec, ori e o licoare de miere care nu acum se începe, că e minoră, ci în ani, când s-a împlinit peste tot şi s-a rotunjit de n-o mai cunoşti.

Dar nu Muscat Ottonel sau Traminer Roz sau Pinot Gris o să bem noi la musaca de cartofi, ci un Sauvîgnon de Aîud, delicat şi nobil, cu miresme bogate şi nervoase, dar cu o înşiruire a gusturilor lenevoasă şi senzuală. E un vin care trebuie legumit, înghiţitură, răbdare şi iar înghiţitură (dacă vreţi să cunoaşteţi vinurile de rasă, lăsaţi-le un pic să se odihnească şi să monologheze în patul gurii — veţi fi surprinşi cât de multe lucruri noi şi minunate poate să vă spună un vin lăsat să se exprime la largul şi în legea lui), Sauvignonul Alb, şi la Drăgăşani şi la Aiud, şi la Iaşi, se dăruieşte cu încetul. Graba şi violul, ca la fete mari, nu mulţumesc pe nimeni, dar pedepsesc pe toţi, in felurite moduri.