Cresterea eficientei economice ,obiectiv esential al activitatii societatii comerciale

1.1 Conceptul de eficienta economica

           Marimea si calitatea activitatii precum si modul de utilizare a resurselor economice de catre agentii comerciali se caracterizeaz 21321e424v a într-un ansamblu de rezultate economico-financiare care definesc eficienta activitatii comerciale.Ea constituie principiul fundamental al eficientei si prosperitatii oricarei firme comerciale si, pe plan mai larg, conditia integrarii comertului în cerintele unei

economii moderne.

          Conceptul de eficienta este asimilat în teoria si practica economica cu diverse forme de manifestare a rezultatelor obtinute de agentii economici, cum sunt: rentabilitatea, productivitatea factorilor de productie, eficacitatea capitalului,

economisirea costurilor, etc.

          Privit ca principiu de organizare si conducere a activitatii în economia de piata, el are însa un continut mult mai bogat si, totodata, generalizator al tuturor

rezultatelor favorabile obtinute de agentii economici. Alegerea eficace în satisfacerea unor nevoi nelimitarea cu resurse limitate sau maximizarea satisfacerii nevoilor sub contrângerea resurselor sunt expresii prin care eficienta este situata în centrul teoriei si practicii economice.

          Prin eficienta activitatii economice, în speta a comertului ,se întelege raportul dintre efortul economic depus si rezultatele obtinute de un agent economic si de comert, în ansamblul sau, sau raportul dintre rezultate si efort. Efortul se masoara prin consumul de resurse economice (materiale, umane si financiare), iar rezutatele prin volumul desfacerilor sau alte efecte calitative ale activitatii economice (cresterea profitului sau a productivitatii muncii, reducerea nivelului relativ a cheltuielilor de circulatie, promovarea progresului tehnice).

          Locul celor doi termeni - efort, rezultate - în exprimarea eficientei are semnificatia sa. În principiu, se raporteaza efortul la rezultate în situatia în care resursele economice sunt prioritare prin caracterul lor limitat în deciziile conducerii, urmarindu-se a se evidentia consumul acestora pe unitatea de rezultat. Dimpotriva, se raporteaza rezultatele la consumul de resurse pentru situatia în care atingerea unui nivel al activitatii economice constituie obiectul deciziei,resursele disponibile urmând a fi angajate în acest scop.

          Eficienta economica este expresia cerintelor unor legi obiective si,în primul rând, a legii economice de timp, care dirijeaza si comportamentul agentilor economici. Progresul economic este obiectiv conditionat de economisirea muncii, respectiv a resurselor, în toate sferele activitatii economice. Micsorarea costului distributiei prin perfectionarea activitatii comerciale duce, în primul rând, la sporirea randamentului capitalului comercial, prin folosirea unui capital mai mic pentru acelasi rezultat sau obtinerea unor rezultate superioare cu acelasi capital. În acelasi timp, micsorarea costului distributiei duce la reducerea pretului de vânzare cu amanuntul, ceea ce permite o mai mare accesibilitate a produselor pe piata, largirea pietei si, în final, la cresterea economica.

          Interdependenta dintre comert si alte ramuri ale economiei nationale determina o interconditionare dintre eficienta comertului si eficienta acestora. Astfel, micsorarea consumului de resurse în sfera comertului determina deplasarea capitalului, disponibilizat relativ în raport cu nevoile circulatiei, spre ramurile care produc masa fizica a bunurilor, contribuind la sporirea avutiei nationale. Totodata,prin accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor, prin reducerea timpului de realizare a acestora, se micsoreaza timpul reproductiei,cu urmari favorabile asupra dezvoltarii economice. La rândul sau, eficienta comertului, marimea resurselor consumate, este conditionata de activitatea ramurilor cu care comertul intra în relatii. De exemplu, procesele de depozitare, formele de difuzare a produselor la consumatori, timpul de vânzare a marfurilor sunt conditionate de starea în care produsele sunt livrate de industrie, mijloacele cu care circula, rapiditatea cu care sunt încheiate tranzactiile comerciale. Aceasta interdependenta impune ca actiunile privind eficienta activitatii comerciale, criteriile de optimizare a diverselor aspecte ale circulatiei marfurilor sa fie apreciate prin prisma consecintelor pe care ele le au asupra întregului circuit al miscarii marfurilor. De exemplu, modelele de optimizare a stocurilor au drept criteriu, micsorarea cheltuielilor pe seama unei reale accelerari a vitezei de circulatie pe întregul parcurs producator - consumator, si nu o simpla  deplasare a stocurilor din comert la industrie sau invers, cu consecintele firesti asupra cheltuielilor de stocare.

          Si în interiorul ramurii comertului, unde la distributia produselor participa mai multi intermediari, eficienta trebuie privita atât pentru fiecare întreprindere, cât si pentru ansamblul comertului. Miscarea marfurilor atât prin veriga cu ridicata, cât si prin cea cu amanuntul poate sa se desfasoare în conditii de eficienta pentru fiecare din ele, cu toate ca pe ansamblul comertului o asemenea miscare sa nu fie eficienta, solicitând cheltuieli mai mari.

          1.2. ROLUL SI NECESITATEA CRESTERII EFICIENTEI

 ECONOMICE.

          Aspectele variate sub care se manifesta obiectivele economice în comert, eforturile facute pentru îndeplinirea lor si rezultatele obtinute conduc la concluzia ca pentru exprimarea eficientei economice trebuie folosit un complex de indicatori, care ss evidentieze aceste raporturi la nivelul ramurii comertului si al fiecarei societati, pentru ansamblul activitatii comerciale si pentru diverse laturi ale acesteia.

          În ceea ce priveste eficienta de ansamblu a comertului, deci rezultatele conjugate prin interdependenta lor ale tuturor agentilor economici, se folosesc

urmatorii indicatori:

          a) Productivitatea factorilor de productie (numar de personal, capital social), calculata ca raport între volumul activitatii si fiecare din factorii respectivi; ea poate fi comparat cu productivitatea factorilor de productie din industrie si exprima în dinamica schimbarea raportului dintre cei ce produc si vând un volum de marfuri dat, sau schimbarile în eficienta muncii lor.

          b) Veniturile la bugetul de stat aduse de comert,în principal cele provenite din impozitul pe profit, care cresc pe masura sporirii eficientei activitatii, a dezvoltarii activitatii si micsorari consumului de resurse.

          c) Timpul mediu de circulatie a marfurilor ( ca raport dintre stocurile medii din diferite grupe de marfuri si desfacerile medii zilnice ) comparativ cu timpul mediu de productie al marfurilor respective, reflectând în dinamica schimbarile în calitatea distributiei.

          d) Numarul de personal din comert fata_de totalitatea populatiei active sau a salariatilor Indicatorul caracterizeaza în mare masura eficienta sociala a comertului, nivelul observarii comerciale.

          e) Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie caracterizeaza complexitatea si rationalitatea distributiei, cheltuielile la o mie lei desfaceri fiind diferentiate pe agenti economici de acelasi profil în functie de felul în care îsi gospodaresc resursele.

          Eficienta activitatii unei societati comerciale sau a diverselor laturi ale acesteia, ca expresie a minimizarii cheltuielilor sau a maximizarii rezultatelor, este apreciata pe baza urmatoarelor criterii:

               - eficienta utilizarii resurselor economice ( materiale, umane si financiare);

           - costul circulatiei marfurilor;

           - rentabilitatea activitatii economice.

          Eficienta utilizarii resurselor economice se exprima prin indicatorii în care resursele economice ( ca efort ) se raporteaza la rezultatele economice ( ca efect ), obtinându-se consumul de resurse la o unitate de rezultat ( de exemplu, valoarea fondurilor fixe, valoarea fondurilor financiare, fondul de timp la un milion lei desfaceri ). Printr-un raport invers se obtin rezultatele la o unitate de efort. Complementar se pot folosi indicatori care exprima coeficientii de utilizare a unor resurse în raport cu potentialul lor ( de exemplu, coeficientul de utilizare a capacitatii unui mijloc de transport, a unui utilaj, coeficientul de utilizare atimpului de lucru calendaristic).

          Costul circulatiei ( sau cheltuielile de circulatie ) si rentabilitatea reprezinta criterii de apreciere a eficientei globale a activitatii economice a unei societati comerciale si, într-o interpretare mai larga, sinteza calitativa a activitatii acesteia. În marimea aceasta indicatori se regasesc atât modul de utilizare a factorilor de productie, cât si calitatea relatiilor cu partenerii, inclusiv conditiile de mediu.( Datorita acestei importante tratarea lor va forma obiectul unor paragrafe distincte ).

          Alaturi de eficienta economica, teoria si practica activitatii comerciale delimiteaza si eficienta sociala sau eficienta pentru cumparatori, constând în calitatea deservirii comerciale. Un asemenea mod de abordare a eficientei este specific acelor domenii în care întreprinzatorii intra în relatii directe cu publicul, caruia trebuie sa-i asigure un anumit nivel al serviciilor oferite în momentul acceptarii schimbului.

          Eficienta sociala se asociaza cu eficienta economica, un nivel ridicat al deservirii comerciale determinând formarea pentru fiecare unitate comerciala a unei clientele stabile, care prin puterea de cumparare determina volumul activitatii ei economice. Totusi cele doua forme pot sa nu se suprapuna, tendinta de economisire a resurselor, proprie întreprinzatorului, sa se rasfrânga de la o anumita limita negativ asupra nivelului de servicii comerciale.

          Eficienta sociala este apreciata prin indicatori privind marimea resurselor materiale si umane folosite de comert în raport cu numarul de locuitori deserviti ( de exemplu, suprafata comerciala sau numarul de lucratori comerciali la o mie de locuitori ), serviciile comerciale oferite în unitati, gradul de diversificare a sortimentului, calitatea relatiilor cu publicul si altii.

          Comertul se înscrie prin criteriul eficientei sociale între factorii care definesc calitatea vietii.

1.3. Rolul managementului în cresterea eficientei econommice a firmei.

Principala functie, atât a stiintei managementului, cât si a managementului stiintific este cresterea competititivitatii firmei.

          Ultimele decenii au marcat numeroase recunoasteri ale faptului ca stiinta si practica conducerii stiintifice reprezinta un vector de baza a cresterii economice. Astfel, cunoscutul specialist, Peter Drucher, unul dintre cei mai reputati oameni de stiinta în acest domeniu sustine ca managementul reprezinta principala cale de crestere economica. Academicianul Mihai Draganescu puncta rolul managementului la cresterea economica prin intermediul urmatoarei relatii matematice:

          PS = f (M, P, F, C)

în care:

          PS - produsul social brut;

          M - factorul care depinde de munca depusa;

          P - factorul care depinde de pregatirea personalului;

F- factorul care depinde de fondurile fixe de productie;

C - factorul progres în conducere (management).

Luarile de pozitie în ultimul deceniu, în special, în ceea ce priveste contributia substantiala a managementului la cresterea economica, reprezinta o reflectare a sesizarilor diminuarii intensitatii actiunilor economice si sociale în ceea ce priveste energia si materiile prime, în favoarea intensificarii activitatii intelectuale.

Fireste ca în aceste conditii se naste întrebarea: Cum contribuie în mod concret managementul la sporirea eficiacitatii si eficientei economice a societatii comerciale sau regieie autonome? O prima modalitate o constituie potentarea muncii de executie la nivelul fiecarui loc de munca,reflectarea în sporirea productivitatii datorita asigurarii, ca urmare a deciziilor si actiunilor managerilor, de utilaje cu paramentrii tehnici superiori a alimentarii ritmice cu materii prime corespunzatoare integral din punct de vedere calitativ si cantitativ al necesitatilor de productie.

          Sporul de eficienta rezulta si din amplificarea functionalitatii globale a firmei generata de rationalizarea ansamblului de conexiuni decizionale, informationale si organizatorice reflectate în cresterea gradului de folosire a capacitatii de productie, dimensionarea judicioasa a stocurilor de materii prime si accelerea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante. In sfârsit, managementul contribuie la cresterea eficacitatii si eficientei prin integrarea la nivel superior a activitatilor firmei în cadrul pietei si economiei nationale pe baza de criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute si relative de munca vie si materializata, atât la nivel de unitate economica, cât si la nivelul suprasistemelor în care aceasta este integrata.

          Concret, eficienta rezulta din îmbunîtîtirea specializarii si cooperarii în productie, din cresterea rationalitatii aprovizionarii si vânzarii si din masura în care oferta firmei corespunde dimensional si structural cu marimea si structura cererii de pe pietele interne si externe.

          Aceste trei modalitati determina amplificarea eficientei economice a firmei, adica îmbunatatirea raportului venituri / costuri, reflectat în sporirea valorii adaugate a venitului net si implicit a profitului obtinut.

          In ultimele decenii, în tarile dezvoltate se opereaza trecerea treptate la evaluarea eficientei economice a firmeni si managementului apelând la tenicile actualizarii.

Contributia managementului nu se rezuma doar la latura economica, asa cum arata un cunoscut specialist francez si anume ca, deosebit de importanta este si eficienta sociala care se refera la aspectele necuantificabile direct, dar cu multiple consecinte asupra tuturor factorilor implicati în activitatea firmei si în primul rând asupra factorului uman.

De asemenea, are loc abordarea contextuala a eficientei bazata pe conceperea întreprinderii ca un sistem deschis integrat, pe multiple planuri si intens în cadrul economiei nationale si internationale.

In conditiile trecerii la economia de piata si amploarea abordarii contextuale a eficientei, dobândeste dimensiuni sensibil superioare ce reflecta transformarea "de facto" a unitatilor economice de stat si cooperatiste în societatile comerciale private si regiile autonome concomitent cu înfiintarea societatilor comerciale private cu capital autohton si/sau strain care în mod organic nu pot fi evaluate decât prin raportarea interinseca la mediul ambiant în care-si desfasoara activitatea.

Un element relativ nou care se manifesta în evaluarea eficientei consta în situarea pe primul plan a potentialului firmei si componentelor sale cu diminuarea corespunzatoare a ponderii acordate rezultatelor efective obtinute în perioada curenta.

Contributia managementului nu se rezuma însa doar la sporirea eficientei. O a doua finalitate a sa o reprezinta eficacitatea. De remarcat ca întotdeauna eficacitatea se suprapune cu eficienta.

          Managementul profesionist se caracterizea concomitenta a eficacitatii si eficientei organizatiei, bazata pe abordarea lor corelativa.

Din cele aratate rezulta faptul ca managemebtul fundamentat pe conceptele, metodele si tehnicile puse la dispozitie de stiinta managementului reprezinta un vector de baza a cresterii economice, un factor primordial al sporirii competitivitatii firmelor cu tendinte de amplificare pe masura trecerii la economia de piata, a ridicarii nivelului de dezvoltare economica si a situarii pe primul plan al factorilor calitativi.