Cultura porumbului

Cultura porumbului

1.1.1.     Importanta. Biologie. Ecologie.

Porumbul ocupa al treilea loc, ca importanta, intre plantele cultivate pe acest glob.

Aceasta pozitie, din punct de vedere agricol, este motivata printr-o serie de particularitati, astfel:

-                           prezinta o mare capacitate de productie, cu circa 50% mai ridicata fata de celelalte cereale;

-                           are o mare plasticitate ecologica, care ii permite o larga arie de raspandire, dand recolte mari si relativ constante, mai putin influentate de abaterile climatice;

-                           este o planta prasitoare, buna premergatoare pentru majoritatea culturilor;

-                           suporta monocultura mai multi ani;

-                           are un coeficient mare de inmultire (150-400);

-                           avand o insamantare mai tarzie in primavara, permite o mai buna esalonare a lucrarilor agricole;

-                           cultura este mecanizabila 100%;

-                           recoltarea se face fara pericol de scuturare;

-                           valorifica foarte bine ingrasamintele organice si minerale, cat si apa de irigatie;

-                           posibilitatile de valorificare a productiei sunt foarte variate etc.

Din 100 kg boabe se pot obtine: 77 kg faina sau 63 kg amidon, 44 l alcool, 71 kg glucoza, 1,8-2,7 l ulei si 3,6 kg turte (N. Zamfirescu si colab., 1963).

In alimentatia omului, din boabele "degerminate", prin macinare uscata, se obtin: faina de malai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial etc.; prin macinare umeda (bobul cu embrion), se obtin, pe langa produsele enumerate, si: sirop bogat in fructoza (pentru diabetici), bere, inlocuitori de cafea, paste pentru glasat drajeuri etc. Prin diferite tratamente, dupa macinatul umed, se obtin: amidon, glucoza, dextroza, whisky, gazohol, medicamente etc.

In furaje porumbul are o valoare nutritiva, de 1,17-1,30 unitati nutritive la 1 kg de boabe.

Din ciocalai se obtin: furfurol, nutreturi pentru rumegatoare, sapunuri, vitamine etc. sau sunt folositi drept combustibili.

Panusile se utilizeaza pentru impletituri sau in furajare.

"Tuleii" (tulpinile, cocenii) se utilizeaza ca furaj sau in industria celulozei si la fabricarea panourilor aglomerate.

Planta intreaga verde se poate utiliza pentru obtinerea unor combustibili (metanol, etanol) sau se insilozeaza in faza la lapte-ceara a boabelor, cand asigura un furaj deosebit de valoros.

1.1.2.     Compozitie chimica

Dupa R. J. Martin si colab. (1970), boabele contin in medie: apa 13,5%; proteine 10,0%; glucide 70,7% (din care amidon 61,0%); grasimi 4,0%; saruri minerale 1,4%; substante organice acide 0,4%.

Amidonul este format din amilopectine (72-77%) si amiloza (21-28%). Repartizarea amidonului pe componentele bobului reliefeaza ca 98% se depune in endosperm, 1,3% in embrion si 0,7% in pericarp.

Proteinele, in proportie de 15-18% contin 45% prolamine (predominanta fiind zeina), 35% glutenine si 20 % globuline.

Din totalul proteinelor, 73,1% se acumuleaza in endosperm, 23,9% in embrion si 2,2% in pericarp.

Fertilizarea rationala influenteaza continutul in aminoacizi. Astfel, ingrasamintele cu azot ridica continutul de triptofan, iar cele cu azot si fosfor duc la o crestere a continutului in lizina (Jeges si colab., 1970).

Indicele iod al uleiului de porumb este de 111-130. In componenta uleiului intra: acid oleic 46%, acid linoleic 41,5%, acid palmitic 7,8%, acid stearic 3,5% si altii.

Boabele contin vitaminele B₁, B₂ si E  si PP in proportie mai mare, provitamina A (la varietatile cu boabe galbene); vitamina C lipseste.

Compozitia chimica este mult influentata de hibrid (soi), conditiile de vegetatie si tehnologie aplicata.

 

Raspandirea

Ocupand al treilea loc intre plantele cultivate pe glob, totalizeaza, dupa datele statistice din anul 1991, suprfata de 131,5 mil. ha.

Cele mai intinse suprafete de porumb sunt in SUA (27 mil. ha), dupa care 222e42c urmeaza China (20 mil. ha), Brazilia (13 mil. ha), Mexic (7,4 mil. ha), India (5,7 mil. ha). Productia medie mondiala este cuprinsa intre 3500-3600 kg/ha.

Tara noastra are o pondere insemnata intre tarile cultivatoare de porumb. In anul 1992 s-a cultivat pe 3.335.958 ha, obtinandu-se un randament mediu scazut de numai 2046 kg/ha (Anuarul Statistic al Romaniei, 1993).

1.1.3.     Sistematica porumbului. Origine. Hibrizi cultivati in Romania

Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae, specia Zea mays L. (n. = 10 cromozomi). Din acelasi trib, pe langa genul Zea, fac parte opt genuri (Engler, 1964), din care importante pentru filogenia porumbului sunt doua: Euchlena si Tripsarum, ambele raspandite in America.

In functie de structura endospermului si caracterele stiuletului, specia Zea mays  cuprinde mai multe convarietati:

-                           Zea mays L conv. indurata (Sturt)  Bailey (sin. vulgaris Koerva), porumbul cu bob tare, neted, lucios, cu zona coronara rotundiforma. Partea periferica a bobului este cornoasa, iar la interior este amidonoasa. Boabele au diferite culori: albe, galbene, portocalii, rosii. Provine din zona muntoasa a Americii Centrale.

Acestei convarietati ii apartin majoritatea vechilor soiuri romanesti de porumb.

-                           Zea mays L conv. identata Sturt (sin. dentiformis  Korn porumbul dinte de cal, cu boabe mari, care in zona coronara prezinta o adancitura. In sectiune boabele au o zona tare (cornoasa), dispusa periferic, iar zona coronara si mijlocul sunt ocupate de stratul amidonos, care la maturitate se contracta determinand formarea "misunei" (adanciturii). Originea acestei convarietati este Mexicul, in prezent fiind predominant in lume.

-                           Zea mays L conv. aorista (Sturt) Bailey (sin. microsperma Koern), porumbul cu bob mic, cornos, utilizat pentru floricele.

-                           Zea mays L conv. saccharata Koern (sin. rugosa Banat). Porumbul zaharat, cu boabe zbarcite si sticloase.

-                           Zea mays L conv. amylacea Sturt - porumbul amidonos cu boabe mari, rotundiforme, cu endospermul amidonos predominant si foarte putin endosperm cornos, in zona coronara. Este raspandit in Peru si Bolivia.

-                           Zea mays L conv. amyleosaccharata Sturt (Montg), cu partea inferioara a boabelor amidonoasa, iar cea superioara cornoasa. Este raspandit in Peru si Bolivia.

-                           Zea mays L conv. ceratina Kulesch, care are bobul cornos, opac, cu aspect ceros; in loc de amidon contine eritrodextrina. A fost descoperit in China, iar in prezent este raspandit in Asia si Filipine.

-                           Zea mays L conv. tunicata - porumbul cu bob imbracat care dupa Grebenscikov (1959), n-ar fi o convarietate aparte ( la fel ca Zea mays-hirta, Zea mays-japonica etc.).

Varietatile de porumb se deosebesc dupa culoarea boabelor si culoarea paleelor.

Dupa analiza polenului gasit in Mexico City vechimea porumbului ar fi de circa 80000 de ani (Walden, citat de Muresan, 1975), ceea ce ar pleda pentru existenta unei specii salbatice.

Pe baza datelor arheologice si a reconstituirilor experimentale, Maugelsdort, Mac Neisch si Galinat (citati de Muresan, 1975) presupun ca dezvoltarea filogentica a porumbului s-a produs in patru etape:

-                           prima etapa presupune existenta unui porumb salbatic de "tip tunicat", cu inflorescente bisexuate si stiuleti de pana la 2,5 cm lungime;

-                           in a doua etapa s-a produs o mutatie care a determinat aparitia porumbului "cu bob golas";

-                           in a treia etapa (anii 3400-2300 i.e.n.), porumbul a fost luat in cultura;

-                           in a patra etapa s-au produs hibridari cu Tripsacum si Euchlena, care au condus la aparitia porumbului din anii 100-200 e.n. si care a evoluat spre formele actuale.

In Europa, porumbul a fost adus la prima expeditie a lui Cristofor Columb in 1493, fiind cultivat prima data in Spania, apoi in Italia.

In tara noastra, porumbul a fost mentionat in Muntenia sub domnia lui Serban Cantacuzino (1693-1695), iar in Transilvania porumbul s-a cultivat pe timpul imparatesei Maria Tereza (1740-1760).

Introducerea in cultura a hibrizilor din tara noastra a fost facuta in anul 1954. Dupa modul de obtinere, hibrizii pot fi:

-                           simpli (H.S.), intre doua linii consangvinizate;

-                           dublii (H.D.), intre doi hibrizi simpli;

-                           triliniari (H.T.), intre un hibrid simplu si o linie consangvinizata.

In ceea ce priveste perioada de vegetatie, hibrizii cultivati in Romania necesita 50-60 de zile in intervalul rasarit-inflorit si 60-70 de zile pentru formarea, cresterea si maturarea boabelor, revenind un total de 110-115 zile (in sudul tarii). Sub aspectul analizat, au fost diferentiati in 9 grupe de maturitate.

Clasificarea hibrizilor in sistemul F.A.O., in functie de perioada de vegetatie, cuprinde 9 grupe, fiecare avand ca etalon durata de vegetatie a unui hibrid american. Din cele 9 grupe, importante sunt doar 6.

Pentru constanta in realizarea productiilor, fiecare cultivator este bine sa foloseasca 3-4 hibrizi diferiti ca perioada de vegetatie. La alegerea acestora trebuie sa se urmareasca:

-                           sa fie adaptat conditiilor zonei in care urmeaza a fi cultivat;

-                           sa ajunga la maturitate inainte de venirea brumelor de toamna si, pentru siguranta in acest sens, sa aiba necesarul de unitati termice mai mic cu 150 fata de potentialul zonei;

-                           sa fie rezistent la seceta, boli, daunatori;

-                           sa aiba o zona rezistenta la frangere si o insertie uniforma a stiuletilor.

Zonarea hibrizilor. Principalul criteriu de zonare il reprezinta constanta termica. Aceasta, in cazul porumbului, se obtin prin insumarea temperaturilor mai mari de 10^oC pe intreaga perioada de vegetatie.

Pe baza analizarii datelor climatologice medii pe perioade lungi de timp, s-au stabilit in tara noastra trei zone de cultura pentru porumb.

Zonele ecologice sunt:

-                           Zona I cuprinde arealele cu suma temperaturilor biologic active cuprinsa intre 1400-1600^oC;

-                           Zona II cuprinde teritoriile cu resurse termice biologic active cuprinse intre 1200-1400^oC;

-                           Zona III cuprinde suprafetele cu suma temperaturilor biologic active de 800-1200^oC.

Particularitati biologice

Sistemul radicular temporar asigura planta cu apa si hrana in primele 2-3 saptamani si este format dintr-o singura radacina embrionara si 3-7 radacini seminale care pornesc din mezocotilul embrionului. Numarul de noduri subterane variaza in functie de perioada de vegetatie intre 6-10. Din fiecare nod se formeaza 8-16, ajungand chiar la 20 de radacini adventive permanente. Din nodurile 2-7 subterane se pot forma radacini adventive cu dublu rol: de ancorare si absorbtie.

Adancimea de patrundere a sistemului radicular la porumb este de pana la 2,5 m, iar lateral de 60-75 cm, astfel ca planta de porumb "exploateaza" circa 6 m³ de sol. Suprafata de absorbtie a sistemului radicular nu se coreleaza cu volumul de sol explorat, apa e valorificata din volumul total. Aproximativ 60% din masa totala a radacini se gaseste in sol pana la 30 cm.

Tulpina este format din 7-15 (21) internoduri pline cu maduva, totalizand o inaltime de la 0,30 m la 9 m, frecvent 1,5-3 m. Lungimea tulpinii e corelata cu perioada de vegetatie si creste odata cu aceasta.

Diametrul tulpinii variaza pe traiectul acesteia: circa 20 mm la baza, 60 mm la mijloc si 5-10 mm sub panicul. Din nodurile de la baza se formeaza lastari denumiti copili.

Rezistenta la frangere si cadere a tulpinilor este o insusire importanta pentru recoltarea mecanizata. Densitatea exagerata, excesul de azot, lipsa potasiului, atacul de Ostrinia nubilaris, atacul de fuzarioza reprezinta cateva din cauzele ce determina frangerea si caderea tulpinilor.

Frunzele au limbul lung de 50-80 cm si lat de 4-12 cm, marginile ondulate ceea ce le confera flexibilitate. Prezenta celulelor buliforme din epiderma superioara determina rasucirea limbului spre interior in conditii de seceta, proces prin care-si mareste rezistenta la seceta. Indicele suprafetei foliare la care se obtin recolte bune are valori cuprinse intre 4,0-5,0 in culturile neirigate si de 5,0-6,0 in culturi irigate. Suprafata foliara atinge valori maxime in momentul infloririi florilor femele.

Numarul de frunze este corelat cu perioada de vegetatie, astfel, V. Nozzolini (1963), citat de Gh. Balteanu (1974), clasifica hibrizii dupa numarul de frunze astfel: extratimpurii sub 18-20, tardivi 20-22 si foarte tardivi, cu peste 22 de frunze.

Valorile asimilatiei nete sunt mai mari la frunzele tinere din varf (pana la 13,5 gr/m²/zi in perioada de formare a paniculului si pana la maturitatea in lapte), comparativ cu frunzele etajului de mijloc (6,1 gr/m²/zi in aceeasi perioada).

Necesitatea reducerii unghiului de insertie al frunzelor este reliefata de Conti (1971), fapt care a permis marirea densitatii lor. In  sprijinul acestei teorii au venit Pendleton si colab. (1968), Hicks si Strneker (1972), care au obtinut sporuri de recolta de 40% prin folosirea de plante cu frunze erecte care au valorificat mai bine energia luminoasa si au fost cultivate cu densitati mai mari comparativ cu plantele de porumb cu frunzele aplecate.

Inflorescenta porumbului este sexuat monoica, florile mascule sunt grupate intr-o inflorescenta terminala de tip panicul, iar cele femele sunt grupate in inflorescenta de tip spadice (spic cu rahisul mult ingrosat), protejat de frunze modificate (panus) situate la subsuoara frunzelor.

Porumbul este planta protandra, polenul putand aparea cu 5-7 zile inaintea maturarii ovulelor. In conditiile de seceta decalajul poate sa depaseasca chiar 10 zile, determinand cresterea procesului de plante sterile.

Polenizarea este alogama anemofila, graunciorii de polen pot fi purtati de vant pana la 1km distanta.

Fructul este o cariopsa la care pericarpul reprezinta 7-10%, endospermul 80-87%, embrionul 10-12%. MMB variaza intre 40-1100 g, frecvent 200-400 g, iar MH este de 72-88 kg.

Fazele cresterii si dezvoltarii stadiale

In ciclul ontogenetic al porumbului au fost delimitate 11 faze, numerotate dupa sistemul zecimal cu 0-5 in etapa vegetala si 6-10 in etapa germinativa. Criteriile de delimitare in etapa vegetativa sunt numarul de frunze, iar in cea germinativa evolutia cresterii si maturarii bobului.

Faza 0 (germinare-rasarire) dureaza 8-16 zile, necesita 120-180^oC; temperaturile scazute (6-8^oC) sunt de scurta durata cand coleoptilul este in sol. La temperatura de -4^oC dupa rasarire nu se produc pierderi; faza se declanseaza la temperatura minima de 8^oC, prin absorbtia apei in proportie de 35-40% fata de masa semintei.

Faza 0,5 (doua frunze complet formate) se inregistreaza dupa circa 10 zile de la data rasaririi; se formeaza primele radacini coronare; nutritia plantei se realizeaza greu datorita sistemului radicular slab dezvoltat; fertilizarea pe rand odata cu semanatul ajuta mult plantele in aceasta faza.

Faza 1 (patru frunze complet formate) se inregistreaza la 15-20 zile dupa rasarire, planta are circa 40 cm inaltime, varful tulpinii este inca sub suprafata solului; incepe procesul de initiere a paniculului, de formare a tuturor frunzelor si mugurilor stiuletelui; grindina si inghetul usor pot distruge frunzele expuse fara a distruge planta care se reface. In aceasta faza se fac tratamente impotriva carentei de zinc, daca este cazul se executa erbicidarea postemergenta si fertilizarea faziala cu azot.

Faza 1,5 (sase frunze complet formate), la 22-25 zile dupa rasarire: varful de crestere se gaseste la suprafata solului, se dezvolta mugurii viitorilor stiuleti de la nodurile situate inca sub suprafata solului; radacinile coronare sunt predominante, creste consumul de NPK al plantei.

Faza 2 (opt frunze complet formate), la 30 zile de la rasarire la hibrizii mijlocii si la 40 de zile la hibrizii tarzii; varful de crestere este la 5-8 cm deasupra suprafetei solului, cresterile vegetative sunt intense, grindina poate diminua recolta cu 10-20%, se fac tratamente contra sfredelitorului fiind perioada eclozionarii oualor.

Faza 2,5 (zece frunze complet formate), la 36-38 zile la hibrizii mijlocii si 48-50 zile la cei tarzii: creste consumul de NPK si nevoia de apa; incepe cresterea rapida a paniculului si se dezvolta formatiunile viitorilor stiuleti.

Faza 3 (douasprezece frunze complet formate), la 42-45 de zile la hibrizii mijlocii si 54-56 de zile la cei tarzii: tulpina si paniculul cresc rapid; indicele foliar este 3-4; dezvoltarea sistemului radicular asigura valorificarea apei din intregul volum de sol.

Faza 3,5 (14 frunze complet formate) se realizeaza dupa 49-52 de zile de la rasarire la hibrizii mijlocii si 61-63 de zile la hibrizii tarzii; se caracterizeaza prin cresterea rapida a tulpinii, prin alungirea internodiilor si alungirea rahisului stiuletului; incepe alungirea stigmatelor florilor de la baza rahisului; consumul de apa si al elementelor nutritive este ridicat.

Faza 4 (aparitia paniculului) se realizeaza dupa 56-58 zile de la rasarire si, respectiv, dupa 70-74 de zile la hibrizii tarzii: apare varful paniculului; se alungesc ultimele internodii; se alungesc stigmatele; este necesara irigarea culturii.

Faza 5 (aparitia stigmatelor si polenizarea) se produce dupa 64-68 de zile la hibrizii mijlocii si, respectiv, dupa 78-82 zile la hibrizii tarzii: indicele foliar este de 5-6; gradul de acoperire a solului, 90-95% continua consumul rapid de fosfor si azot, se incetineste absorbtia potasiului.

Faza 6 (inceputul umplerii boabelor) are loc dupa 12 zile de la aparitia stigmatelor: ciocalaul, panusile si tulpina sunt complet formate; incepe acumularea amidonului; continua absorbtia azotului si a fosforului.

Faza 7 (coacerea in lapte), dupa 24 de zile de la aparitia stigmatelor: are loc depunerea in ritm rapid a substantelor in bob; seceta, carentele nutritive si stresul termic pot provoca sistavirea boabelor.

Faza 8 (coacerea in lapte ceara), dupa circa 36 de zile de la aparitia stigmatelor: la hibrizii din conv. dentiformis se formeaza misuna; incepe uscarea frunzelor bazale; sistavirea boabelor se produce din aceleasi cauze mentionate anterior.

Faza 9 (coacerea in parga-ceara), dupa circa 48 de zile de la aparitia stigmatelor: are loc incheierea procesului de depunere a substantelor de rezerva; intre endosperm si embrion apare stratul negru de separare, care impiedica fluxul substantelor spre endosperm.

Faza 10 (maturitatea fiziologica), dupa circa 60 de zile de la aparitia stigmatelor: boabele au atins greutatea maxima; se continua uscarea boabelor, a frunzelor si a panusilor.

Cunoasterea fazelor cresterii si dezvoltarii stadiale permite cultivatorului sa dirijeze procesul de formare al recoltei.

Cerinte fata de clima si sol

Porumbul datorita plasticitatii ecologice si a lucrarilor de ameliorare, se cultiva in nord pana la latitudinea de 58^oC (Suedia), iar in sud pana la 42^oC (in Noua Zeelanda).

Cerintele fata de temperatura. Semintele germineaza la 8-10^oC. La temperaturi mai scazute in sol are loc putrezirea boabelor, datorita atacului ciupercilor saprofite, instalarea lor fiind favorizata si de procesul de exosmoza a produselor de hidroliza a amidonului.

Dupa rasarire, la temperatura de 4-5^oC, cresterea inceteaza, se degradeaza clorofila si plantele mor. Brumele tarzii distrug frunzele, iar la temperatura de    -4^oC, dupa 2-4 ore, este distrusa intreaga planta.

Cresterea se desfasoara in bune conditii daca in luna mai temperaturile medii nu scad sub 13^oC, iar in iunie, iulie si august nu coboara sub 18^oC. Cea mai ridicata viteza de crestere se realizeaza la temperaturi cuprinse intre 24-30^oC.

Dupa cercetatorii americani, cand temperatura lunii mai scade sub 12,7^oC, productia de porumb se diminueaza cu 15%.

O perioada critica o reprezinta inflorirea, cand temperatura trebuie sa fie cuprinsa intre 18-24^oC. Temperaturile ridicate, in aceasta faza, determina un pronuntat decalaj intre aparitia paniculelor si cea a stigmatelor. La temperatura 28-30^oC scade viabilitatea polenului. Amplitudinile de temperatura de peste 30^oC ziua si sub 10,0^oC noaptea, ce survin in etapele a 6-a si a 7-a ale organogenezei impiedica formarea anterelor, implicit dezvoltarea graunciorilor de polen si desfasurarea normala a proceselor de fecundare (Muresan si colab., 1967). Socurile termice dupa fecundare deregleaza acumularea de substante de rezerva in bob si apare fenomenul de sistavire. Cele mai bune conditii termice pentru maturare, intre faza de coacere in ceara si cea deplina, sunt de 21^oC.

Walace si Bressmann (1954) gasesc ca optime pentru porumb in "zona  Cordonului porumbului" din S.U.A. ("Corn Belt") urmatoarele temperaturi medii lunare: mai 18,3^oC, iunie 21,6^oC, iulie 22,7^oC, august 22,7^oC, septembrie 17,7^oC, octombrie 11,1^oC.

Observatiile lui J. Humlum pentru tara noastra, in urma studiilor efectuate in Dobrogea, Muntenia si o parte din ransilvania, arata ca cele mai mari recolte sunt realizate la urmatoarele temperaturi: mai 16-20^oC, iunie 19-21^oC, iulie 20-23^oC, auguste 19-22^oC, septembrie 14-17^oC.

Rezulta ca, din punct de vedere practic, este deosebit de importanta zonarea atenta a hibrizilor de porumb, in functie de "disponibilul termic" din fiecare zona.

Cerintele fata de umiditate. Porumbul rezista foarte bine la seceta, mai ales in prima parte a perioadei de vegetatie, datorita sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului specific redus (233-445: S. Aldrich si colab., 1975), caracterului xerofitic al partii aeriene si lucrarilor de intretinere repetate.

Evapotranspiratia creste mult in lunile de vara, astfel ca un lan de porumb poate evapora zilnic, in lunile iulie si august, pana la 18 l/m² de apa, iar o planta de porumb pana la 2-4 l.

Perioada critica se situeaza intre 10-20 iunie si 10-20 august, adica inaintea aparitiei paniculelor si pana la maturitatea in lapte, cand consumul de apa se ridica la 68-74% din totalul necesar pentru intreaga vegetatie. In aceasta perioada solul trebuie sa aiba 60-80% apa din capacitatea de camp.

T. Angelini (1965) considera ca perioada critica inceputul infloritului si urmatoarele 10 zile, cand consumul/planta/zi este de 1,5-4,5 l.

In perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca sistavirea acestora, intervalul critic fiind de 40-50 de zile.

J. Humlum a stabilit ca productia de boabe la hectar depaseste media, in conditiile tarii noastre, cand se realizeaza urmatoarea repartitie a precipitatiilor: mai, peste 40 mm; iunie 60 mm; iulie 60 mm; sub 80 mm in august. Repartizarea optima a precipitatiilor, dupa acelasi autor, este urmatoarea: mai 60-80 mm; iunie 100-120 mm; iulie 100-120 mm; august 20-60 mm.

W. Walace si E. Bressmann (1954) considera ca optima, pentru "cordonul porumbului" din S.U.A., urmatoarea repartizare: mai 87,5 mm; iunie 87,5 mm; iulie 112 mm; august 112 mm; in septembrie si octombrie precipitatii putine.

Cunoasterea rezervei de apa a solului in primavara are mare importanta in stabilirea corecta a densitatii plantelor.

Cerintele fata de lumina. Porumbul, fiind planta de zi scurta, creste bine la lumina intensa. Energia chimica din intreaga biomasa poate reprezenta 5-6% din energia solara incidenta pe sistemul foliar, din care circa 50% poate fin in boabe.

Extinderea in cultura a hibrizilor cu pozitia frunzelor mai aproape de verticala si care se preteaza la densitati mai mari va conduce la ridicarea coeficientului de convertire a energiei solare.

Cerintele fata de sol. Porumbul asigura recolte pe soluri foarte variate, insa rezultatele cele mai bune se obtin pe soluri adanci, fertile, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil sa asigure apa si elementele nutritive.

Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile lutoase si luto-nisipoase, cu 3-5% humus, peste mg P₂O₅, Al peste 20 mg K₂OA1/100 kg sol, gradul de saturatie 75-90% si pH=6,5-7,5.

Pe solurile cu pH sub 5,8 este obligatorie aplicarea amendamentelor de calciu, pentru corectarea reactiei acide.

Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile aluviale, fertile, pe cernoziomuri, soluri balane si pe cele brun-roscate si brun de padure.

Pe solurile nisipoase, prin fertilizare si irigare, se pot obtine recolte ridicate. Mai putin favorabile sunt solurile argiloase, care mentin mai multa umiditate, se incalzesc incet primavara, iar vara crapa, rupandu-se radacinile plantelor. Rezultatele modeste se obtin pe solurile tasate si compacte, cat si pe cele cu hardpan, care necesita lucrari de afanare adanca.

Zone ecologice

Stabilirea zonelor de favorabilitate pentru cultura porumbului in tara noastra are la baza cerintele fata de temperatura: pe baza datelor referitoare la potentialul termic al fiecarei zone (temperaturi mai mari de 10^oC) s-au stabilit in tara noastra trei zone de favorabilitate pentru cultura porumbului.

Zona I cuprinde arealul in care suma temperaturilor biologic active este de 1400-1600^oC. In aceasta zona sunt cuprinse: Campia din sudul tarii, Dobrogea si partea de sud a Podisului Moldovei, Campia de Vest, pana la sud de Oradea.

In aceasta zona se recomanda sa se cultive 75-80% din suprafata cu hibrizi tardivi, care sa valorifice eficient potentialul termic si 20-25% cu hibrizi mijlocii.

Zona a II-a de cultura cuprinde suprafetele cu resurse termice cuprinse intre 1200^o-1400^oC. Zona include cea mai mare parte a Podisului Moldovei, o mica parte din zona de trecere de la Campia de sud spre zona colinara a Carpatilor Meridionali si Campia din Nord-Vestul tarii.

In acest areal hibrizii tardivi se vor cultiva pe suprafete care nu vor depasi 20%, hibrizii mijlocii pe circa 50%, iar cei timpurii pe circa 31%.

Zona a III-a de favorabilitate are in vedere suprafetele cu suma temperaturilor biologic active de 800-1200^oC. Sunt cuprinse zonele subcolinare ale Carpatilor Meridionali si Rasariteni, Podisul Transilvaniei, iar in nord Depresiunea Maramuresului.

In aceasta zona ponderea hibrizilor timpurii creste la circa 75% din suprafata cultivata, diferenta de 25% revenind hibrizilor mijlocii.

Potentialul termic al fiecarei zone, pentru hibrizii cu perioada de vegetatie cea mai lunga, trebuie sa fie insumat, mai mare cu 100-150^oC (temperaturi mai mari de 10^oC), eliminandu-se, astfel, riscul neajungerii la maturitate.

Tehnologia de cultivare a porumbului

Conditiile climatice si cele edafice din majoritatea zonelor tarii noastre si potentialul productiv al hibrizilor de cultura, in conditiile aplicarii unor tehnologii moderne de cultivare, pot asigura realizarea unor recolte la nivelul celor mai avansate tarii ale lumii.

Rotatie

Porumbul este mai putin pretentios fata de planta premergatoare. Rezultatele cele mai bune se obtin dupa leguminoasele anuale pentru boabe si furajere, dupa care urmeaza, in succesiune, cerealele paioase de toamna, inul, canepa, cartoful, sfecla si floarea-soarelui.

Lucerna, dintre leguminoasele perene, desi asigura importante cantitati de azot (120-160 kg/ha) si contribuie la refacerea structurii, datorita consumului mare de apa, nu este considerata o premergatoare potrivita pentru porumb in zonele mai secetoase, fara conditii de irigare.

Rotatia grau-porumb este obligatorie, din cauza ponderii de circa 60% a celor doua culturi. In aceasta rotatie porumbul este favorizat, fiind cultivat dupa o premergatoare timpurie. In culturile atacate de fuzarioza, boala comuna ambelor specii, aceasta rotatie se intrerupe dupa 4-5 ani.

Porumbul nu se poate cultiva dupa sorg si iarba de Sudan.

Monocultura de porumb in tara noastra s-a extins pe solurile fertile, mai joase, cu apa freatica la mica adancime, supuse in primaverile mai ploioase excesului temporar de umiditate - terenuri pe care graul nu le valorifica in aceeasi masura ca porumbul.

In S.U.A. in "cordonul porumbului", cat si in sudul Frantei si in Italia, pe solurile fertile, permeabile, structurate, bogate in humus, cu pH=6,5-7,5, fertilizate rational si irigate, se practica monocultura indelungata, cu rezultate bune.

Se poate aprecia, insa, ca prin monocultura prelungita se reduce continutul de humus, se degradeaza structura, are loc o acidifiere progresiva a solului, se epuizeaza solul in macroelemente si unele microelemente, se inmultesc bolile si daunatorii specifici, impunandu-se, deci, utilizarea unor doze marite de ingrasaminte si tratamente costisitoare.

Rezultatele din tara noastra reliefeaza ca cele mai eficiente productii se realizeaza in asolamente de 4-6 ani.

La randul sau, porumbul este o buna premergatoare pentru culturile de primavara si chiar pentru graul de toamna, caz in care se vor cultiva hibrizi cu perioada de vegetatie mai scurta. In rotatia porumbului cu alte culturi se va acorda atentie utilizarii erbicidelor triazinice si prevenirii infestarii cu gargarita.

Fertilizare

Datorita productiei mari de masa uscata la unitatea de suprafata, porumbul este o planta mare consumatoare de substante nutritive.

F. Angelini (1965) apreciaza porumbul ca fiind o planta "vorace prin excelenta".

Porumbul este o mare consumatoare de azot (18-28 kg/t) si potasiu (23-36 kg/t).

Azotul este principalul element in fertilizarea porumbului, care asigura formarea unei mase foliare bogate, colorata in verde intens si care influenteaza favorabil acumularea substantelor proteice. Carenta se manifesta prin ingalbenirea limbului de la varf spre baza, de-a lungul nervurii mediane, care se deschide la culoare. Plantele raman firave, cu stiuletii mici. Excesul de azot intensifica transpiratia, cresterea este luxurianta, plantele devin sensibile la seceta si boli si intarzie maturitatea.

Absorbtia azotului este intensa de-a lungul intregii perioade de vegetatie.

Fosforul joaca un rol multiplu in cresterea si fructificarea porumbului. Insuficienta lui se manifesta prin inrosirea frunzelor de la varf spre baza, sistemul radicular este slab dezvoltat, ritmul de crestere este scazut, se accentueaza protandria. Excesul fosforului determina insuficienta zincului.

Potasiul mareste rezistenta la cadere, seceta si boli. Carenta se manifesta prin ingalbenirea frunzelor de la varful lor spre baza, iar sistemul radicular ramane slab dezvoltat.

Fertilizarea organica a porumbului. Gunoiul de grajd este indicat pentru toate tipurile de sol din tara, aplicat in doza de 20-40 t/ha. Dozele mai mari se aplica pe solurile erodate, luvisoluri, la culturile irigate etc.

Aplicarea balegarului se face direct culturii porumbului, proaspat sau fermentat, o data la 4-5 ani, efectul resimtindu-se si in anul al treilea de la aplicare in conditii de monocultura.

Fertilizarea organo-minerala. Mineralizarea materiei organice prin procese microbiologice si prezenta  ingrasamintelor chimice conduc la obtinerea unor sporuri mari de recolta. Rezultate deosebite pe soluri nisipoase, cat si pe cele erodate s-au obtinut prin aplicarea impreuna a 20 t de gunoi de grajd + N_32-48 P_32-48.

Ingrasamintele verzi au rol asemanator gunoiului de grajd, fapt pentru care sunt mult aplicate in S.U.A., Italia, Ungaria. Ele sunt mai economice cand se produc in culturi ascunse sau sunt cultivate in miriste. Pentru culturi ascunse se recomanda utilizarea sulfinei, iar pentru culturi duble se recomanda lupinul alb.

Fertilizarea chimica. Rezultatele de sinteza reliefeaza ca, pe toate tipurile de sol, fertilizarea cu azot si fosfor se inscrie cu sporuri semnificative de recolta; potasiul asigura sporuri semnificative pe solurile luvice, pe cele nisipoase si in conditii de irigare.

Sporul productiei de boabe la 1 kg ingrasamant este variabil, in functie de tipul de sol, conditiile climatice si hibridul cultivat.

In ceea ce priveste hibrizii, se poate afirma ca hibrizii simpli, intensiv cultivati, pe fond nefertilizat, sunt depasiti in productie de catre hibrizii dubli extensivi, dar in conditii de fertilizare locurile se inverseaza.

La stabilirea dozelor de ingrasamant se vor avea in vedere: tipul de sol, nivelul productiei scontate, rezerva solului, consumul specific, regimul precipitatiilor, hibridul cultivat, planta premergatoare.

Fertilizarea cu azot. Dozele economice de azot, in conditii de cultura neirigata, sunt cu 30-90 kg mai mici decat in cultura irigata.

In functie de productia planificata consumul specific se modifica, determinarea dozei putandu-se realiza simplu, calculand: 24 kg N pentru fiecare tona de boabe N/t pentru fiecare tona de boabe la o productie sub 5 t/ha; 22 kg N/t la productii intre 6-10 t/ha si, respectiv, 20 kg N/t la productii de peste 10 t/ha.

Doza se reduce cu 20-50 kg N/ha cand porumbul urmeaza dupa leguminoase; de asemenea, se reduce cu 2 kg N pentru fiecare tona de gunoi data direct porumbului si, respectiv, cu 1 kg N cand aplicarea gunoiului s-a facut la plante premergatoare; se reduce cu 20-30 kg N in cazul hibrizilor sensibili la frangerea tulpinilor.

Doza se majoreaza cu 20 kg N/ha cand porumbul urmeaza dupa floarea-soarelui si cu 25 kg N/ha cand urmeaza dupa cartofii tarzii sau in anul al III-lea de monocultura.

In functie de asigurarea cu apa, de precipitatiile din intervalul octombrie-februarie, doza se corecteaza cu +/- 5 kg/10 mm precipitatii peste sau sub medie; se mareste cu 20 kg/ha pe solurile cu aport freatic si cand semanatul se face in primaveri umede si se micsoreaza cu 20 kg in primaverile secetoase.

Aplicarea azotului trebuie efectuata fractionat, astfel:

-                           30-40 kg/ha azot sub forma de ingrasamant complex sau de azotat de amoniu, concomitent cu semanatul;

-                           la prasilele a II-a si a III-a mecanice se aplica 30-70 kg/ha azot sub forma de uree, azotat de amoniu sau ingrasaminte lichide;

-                           concomitent cu irigarea se vor asigura doze de 10-20 kg/ha, corelate cu dozele aplicate anterior si starea culturii.

Fertilizarea cu fosfor. In functie de nivelul productiei scontate si starea de aprovizionare a solurilor cu fosfor, Cr. Hera si Z. Borlan (1980) recomanda dozele economice inscrise in tabelul 3.39.

Doza se poate calcula expeditiv, plecand de la calculul unui consum de 9 Kg P₂O₅/ t boabe la un continut al solului de peste 6 mg/ 100g sol. Pe solurile cu continut sub 6mg P₂O₅/100g sol doza se va majora cu 15-20 Kg P₂O₅ pentru fiecare mg sub limita mentionata.

Doza se reduce pentru fiecare tona de gunoi cu 1 Kg P₂O₅, cand aplicarea s-a facut direct porumbului si cu 0,5 Kg P₂O₅ pentru fiecare tona de gunoi aplicata plantei premergatoare.

Ingrasamintele complexe cu fosfor se pot aplica primavara la pregatirea patului germinativ, incorporandu-se adanc cu grapa cu discuri, sau in benzi, concomitent cu semanatul (fertilizarea starter).

Fertilizarea cu potasiu - dozele optime, economice si starea de aprovizionare a solului cu potasiu mobil au fost calculate de Gr. Hera si Z. Borlan in 1980.

Pentru fiecare tona de gunoi doza se reduce cu 2,5 Kg K₂O/t, cand gunoiul se aplica direct si cu 1kg K₂O/t, cand gunoiul s-a aplicat plantei premergatoare.

Aplicarea ingrasamintelor cu potasiu este similara cu aplicarea ingrasamintelor cu fosfor.

Aplicarea microelementelor - pe cernoziomurile fertilizate repetat cu azot si fosfor mai multi ani (pH peste 7), este necesara aplicarea preventiva a sulfatului de zinc, o data la 4-6 ani, in cantitate de 8-10 kg/ha.

Daca in vegetatie apar simptomele carentei cu zinc, se executa 1-3 stropiri, la intervale de 7-10 zile, incepand cu faza de 4-6 frunze, cu solutii de sulfat de zinc in concentratie de 1%. 

Amendamentele cu calciu - pe solurile acide, cu pH sub 5,9 si cu gradul de saturatie in baze mai mic de 75%. Folosirea acestor amendamente se face odata la 4-5 ani si este obligatorie in cultura porumbului.

Lucrarile solului

Acestea incep imediat dupa eliberarea terenului de planta premergatoare si vizeaza incorporarea resturilor vegetale, maruntirea, nivelarea si realizarea unei rezerve cat mai mari de apa in sol.

Dupa premergatoare timpurii se executa aratura de baza la 20-25 cm adancime, pe terenurile mai usoare si la 25-30 cm pe terenurile mijlocii si grele, cu plugul in agregat cu grapa stelata.

Pana in toamna terenul se mentine afanat si curat de buruieni, prin lucrari cu grapele cu discuri.

Efectuarea a doua araturi, vara la 20 cm adancime, si toamna la 30 cm, nu se justifica prin sporurile de productie obtinute.

Dupa plantele recoltate tarziu se executa aratura de toamna la aceleasi adancimi ca si aratura de vara, cu plugul in agregat cu grapa stelata.

In conditiile solurilor grele, compacte, cu exces temporar de umiditate, pentru imbunatatirea regimului aero-hidric se vor executa afanari adanci la 50-80 cm, o data la 4 ani.

Pe solurile cu strat arabil subtire, adancimea araturii se va limita in functie de grosimea acestuia.

Pe terenurile in panta araturile se vor executa numai de-a lungul curbelor de nivel.

Lucrarile solului din primavara asigura calitatea insamantarii, incoltirea si rasarirea porumbului.

Daca terenul este nivelat, neimburuienat si fara resturi vegetale la suprafata, solul se va lucra in preziua semanatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri, in agregat cu grapa cu colti.

Daca la desprimavarare terenul este denivelat si imburuienat, dupa zvantarea terenului se executa o lucrare cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti, pregatirea patului germinativ urmand sa se faca in preziua semanatului, cu combinatorul perpendicular pe directia de semanat.

Se vor evita trecerile repetate cu agregatele, de la desprimavarare si pana la semanat.

Patul germinativ e corespunzator atunci cand solul, pe adancimea de 3-6 cm, este maruntit si zvantat, iar dedesubt este "asezat" pentru favorizarea ascensiunii apei la bob.

Pentru obtinerea de economii de combustibil si evitarea tasarii accentuate se recomanda efectuarea printr-o singura trecere a mai multor operatiuni: administrarea ingrasamintelor, administrarea erbicidelor si insecticidelor o data cu lucrarile de pregatire a patului germinativ.

In prezent, in diferite tari, se practica sistemul de lucrari minime ("minimum tillage"), in doua variante:

-                           cu o singura trecere se executa fertilizarea, aratul, discuitul, grapatul, erbicidarea si semanatul;

-                            cu doua treceri: la prima trecere se realizeaza fertilizarea, aratura, discuirea si erbicidarea - varianta posibila aplicata si in conditiile din tara noastra.

Actualmente, in S.U.A., Franta si Italia s-au obtinut rezultate bune in sistemul "no tillage", adica prin semanatul porumbului in miristea plantei premergatoare, deci in teren nelucrat. Acest sistem se practica si la noi in cultura succesiva, pe terenuri irigate, prin insamantare in miriste cu MCSN-6 care la o singura trecere realizeaza lucrarea solului in zona randurilor, semanat si erbicidare.

Samanta si semanatul

Samanta. Materialul seminal trebuie sa aiba puritatea minima de 98% si germinatia minima de 90%.

Impotriva agentilor patogeni din sol (Fusarium, Pythium, Penicillium, Aspergillus, Sorosporium holcisorghi) samanta se trateaza cu Tiradin 75 (3 kg/t), Metoben 70 (2 kg/t), Berlet MLX 360 (1,25 l/t). Se previn, astfel, fenomenele de "clocirea semintelor" in sol.

Protectia impotriva daunatorilor din sol (Agriotes sp., Tanymecus dilaticollis etc.) se realizeaza prin tratarea semintelor cu Seedox 80 WP (12, 5 kg/t), Furadan 35 ST (2,5 kg/t), Diafuran 35 ST (25 kg/t), Carbodan 35 ST (35 kg/t), Sinolintox 10 G (20 1 kg/t), Terrafuran 350 FS (23 l/t).

Perioada de semanat. Semanatul porumbului se realizeaza atunci cand, in sol, dimineata la ora 7, la 10 cm adancime, temperatura este de 8^oC si vremea este in curs de incalzire.

Calendaristic, cele mai bune rezultate se obtin in zona de campie, cand se seamana intre 1-20 aprilie si intre 15-30 aprilie, in celelalte zone.

Semanatul timpuriu, de obicei, asigura umiditatea necesara germinarii, iar incoltirea  si rasarirea se produc in timp scurt. Pentru fiecare zi castigata la rasarire se grabeste cu doua zile aparitia paniculelor si a stigmatelor: se reduce, deci, perioada de vegetatie. Daca semanatul se face prea timpuriu, se prelungeste durata rasaririi, ceea ce are drept consecinta o stagnare in crestere, existand si pericolul putrezirii boabelor in sol. La fel de mari sunt pagubele si prin intarzierea semanatului, cand se reduce umiditatea solului; perioada de inflorire-fecundare este impinsa in intervalul cu temperaturi ridicate si umiditate relativa a aerului mai mica, fapt care sporeste procentul plantelor sterile si reduce randamentul de boabe.

Semanatul incepe cu hibrizii timpurii, mai rezistenti la temperaturile scazute, pe soluri cu textura usoara, care se zvanta mai repede.

Densitatea. Constituie factorul tehnologic de baza pentru realizarea unor recolte mari, porumbul reactionand mai puternic la acest element tehnologic decat alte prasitoare.

Intensivizarea tehnologiei de cultivare a porumbului prin introducerea de hibrizi noi, marirea nivelurilor de fertilizare, irigarea etc. au condus la recolte mai mari numai prin corelarea acestor verigi cu densitatea lanului, respectiv cu cresterea suprafetei foliare la unitatea de suprafata. La densitati  prea mari insa, frunzele interioare ajung la un randament fotosintetic scazut, accentuandu-se in lan protandria si reducandu-se continutul de substante proteice din boabe.

Factorii obligatorii de care trebuie sa se tina seama la stabilirea densitatii sunt: hibridul cultivat, umiditatea si fertilitatea solului.

Caracteristicile hibridului luate in considerare sunt: inaltimea plantelor, numarul de frunze, latimea frunzelor in raport cu tulpina si rezistenta la frangere sau cadere.

Rezulta ca hibrizii timpurii care au talie mai joasa si un numar de frunze mai mic comparativ cu hibrizii tarzii se vor cultiva cu densitate mare.

Hibrizii cu raportul productiei de boabe: aparat vegetativ circa 1:1 asigura productii ridicate la densitati mai mari decat cei cu raportul favorabil aparatului vegetativ.

Fertilitatea si umiditatea modifica densitatea doar la acelasi hibrid.

In zonele umede gradul fertilitatii solului e scazut, iar factorul limita al recoltei il constituie nivelul de fertilizare. Pentru stabilirea densitatii se are in vedere aprovizionarea cu apa pe tot parcursul vegetatiei.

In zone cu precipitatii reduse (Campia Dunarii, Dobrogea) elementul de baza in stabilirea densitatii il reprezinta rezerva de apa acumulata in perioada toamna-iarna-primavara, pana la semanat.

Atunci cand rezerva de apa are un deficit de peste 60 mm, densitatea se reduce cu 3-5 mii plante/ha, in timp ce suprafetele irigate au densitatea cuprinsa intre 10-15 mii plante/ha.

Cantitatea de samanta la hectar variaza intre 15-30 kg, in functie de puritate, germinatie si MMB. Se mareste numarul de seminte cu 10-15% pentru realizarea densitatii dorite la recoltare si semanat pentru a impiedica pierderile ce pot aparea la rasarire si in intervalul rasarire-recoltare.

Distanta intre randuri este de 70 cm pe terenurile irigate si pe cele neirigate prin aspersiune si de 80 cm pe terenurile irigate prin brazda.

Reducerea densitatii intrde randuri la 50 cm a determinate realizarea unor sporuri de 5-10%, dar nu in toate cazurile; prin aceasta reducere se realizeaza o mai buna distributie a plantelor in lan.

Adancimea de semanat variaza in functie de testura si umiditatea solului. In regiunile umede, cu soluri grele, semanatul se realizeaza la 5-6 cm. In zonele mai uscate, pe soluri cu textura mijlocie, adancimea de semanat se mareste la

6-8 cm. Fiecare centimetru in plus la adancimea de semanat, in functie de temperatura, intarzie rasarirea cu 5-30 ore.

Semanatul se realizeaza cu semanatori de precizie tip SPC, obisnuit cu SPC₈ pe terenurile plane si cu SPC₄ pe terenurile in panta. Viteza de lucru e de 5-11 km/h.

Lucrari de ingrijire

Combaterea buruienilor reprezinta principala lucrare de ingrijire a porumbului (la fel ca si sfecla pentru zahar) avand ritm lent de crestere in primele faze si densitate redusa la unitatea de suprafata, nu poate rezista in competitie cu cele 800-1500 buruieni care rasar la 1 m².

Cojocaru (1978) mentioneaza unele rezultate experimentare (dupa Bell, Hoeppe. 1972) privind efectul toxic al exsudantelor radacinilor de mohor asupra porumbului care, impreuna cu consumul mare de apa a mohorului, au redus recolta de porumb cu 317-495 kg/ha.

Combaterea buruienilor se poate realiza prin lucrari mecanice si manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat prin lucrari mecanice si folosirea erbicidelor.

In prima varianta tehnologica fara utilizarea erbicidelor se executa urmatoarele lucrari:

-                           grapat cu grapa cu colti, dupa 4-6 zile de la semanat pentru distrugerea buruienilor si a crustei;

-                           grapat dupa rasarire, cand porumbul si-a desfacut prima frunza, dupa ce se ridica roua, ca tesaturile plantelor sa fie elastice. Lucrarea se executa perpendicular pe directia randurilor;

-                           lucrarea cu sapa rotativa, cand porumbul are 3-5 frunze, executata la viteza maxima a tractorului;

-                           prima prasila mecanica intre randuri, la adancimea de 8-12 cm, cu viteza de 4-5 km/h, pentru a nu acoperi plantele;

-                           prasila a doua se executa dupa 10-14 zile, la adancimea de 7-8 cm, cu viteza de 8-10 km/h;

-                           prasila a treia se executa dupa 15-20 zile de la a doua, la adancimea de 5-6 cm, cu viteza de 10-12 km/h.

Prasila a patra nu aduce sporuri  in recolta.

Pe terenurile cu multe precipitatii se face bilonarea porumbului. Utilizarea erbicidelor permite inlaturarea prasitului manual, dar nu exclude efectuarea a 1-3 prasile mecanice.

Copilitul la hibrizii actuali, cu capacitate redusa la lastarire, nu este necesar.

Combaterea daunatorilor in perioada de vegetatie poate sa apara ca necesara, daca nu s-a efectuat tratamente adecvate la samanta sau cand porumbul este amplasat pe terenuri prost arate, dupa pasuni, fanete, dupa leguminoase perene ce mentin solul reavan si favorabil atacului viermilor-sarma. Este de preferat ca acest teren sa fie evitat.

Irigarea - in functie de zona de cultura si hibridul cultivat, consumul de apa al porumbului varaiaza intre 4800-5800 m³/ha. Perioada critica pentru apa se suprapune intervalului secetos dintre 20-30 iunie si 20-30 august.

Necesarul de apa zilnic este de 15-25 m³/ha/zi in luna mai, 35-45 m³/ha/zi in iulie si 35-45 m³/ha/zi in luna august.

Cand nu sunt intalnite restrictii de apa si energie se recomanda ca pe parcursul vegetatiei sa avem umiditate peste plafonul minim (1/3, 1/2 sau 2/3 IUA) pe adancime de 60-80 cm. In caz de restrictii de energie sau de apa, se va aplica o udare, in faza de 8-10 frunze cu 700 m³/ha; urmatoarea udare cu circa 10 zile inainte de aparitia paniculului, iar urmatoarea udare dupa fecundare in perioada umplerii boabelor. Influenta regimului de irigare asupra sporului de recolta (%) la porumb, dupa V. Birnaure (1972), este prezentata in figura 3.68.

Udarea de rasarire (200-400 m³ apa/ha) este necesara in primaverile secetoase.

Recoltare

Recoltarea mecanizata a porumbului sub forma de stiuleti - incepe cand umiditatea boabelor ajunge la 30-32% si se incheie cand aceasta e cuprinsa intre 24-26%. Mai tarziu, "recoltarea in stiuleti" se executa manula pentru a preveni scuturarea boabelor.

Dintre combinele si echipamentele fabricate in tara pentru "recoltarea in stiuleti" mentionam:

-                           Combina autopropulsata C₆P, ce executa o recoltare integrala, stiuletii depanusati fiind incarcati in remorca trasa de combina, iar tulpinile tocate intr-o alta remorca ce se deplaseaza in paralel cu combina;

-                           Combina tractata C₃P, ce recolteaza stiuletii pe care ii colecteaza intr-o remorca, taie si toaca tulpinile. Depanusarea stiuletilor se executa stationar cu instalatia DS-6;

-                           Combina C₁₂ + CS-4 - M₇₀ si EDR reprezinta culegator de stiuleti, echipament de depanusare si combina de fabricatie straina cu echipament adecvat.

Recoltarea mecanizata sub forma de boabe incepe cand umiditatea acestora scade sub 25%.

Recoltarea sub forma de boabe se executa cu C₁₂ + CS-4 -M₇₀ + EZ sau C₁₄ + CS-6 + ET sau alte tipuri de combine cu echipamente de culegere si taiere a stiuletilor.

Boabele recoltate trebuie aduse la umiditatea de 14%.

Recoltarea manuala - se poate efectua sub forma de stiuleti depanusati, ulterior taindu-se tulpinile si legandu-se in snopi.

In zonele mai umede din nordul Moldovei si din Transilvania se recolteaza plante intregi, se aseaza in glugi, urmand ca detasarea stiuletior sa se faca ulterior. Motivatia procedeului consta in discuirea mai rapida a terenului.

Pastrarea stiuletilor se realizeaza in patule de diferite tipuri constructive.

Raportul dintre recolta de boabe si recolta de "tulei" (tulpini) variaza intre 0,51-0,92, micsorandu-se cu atat mai mult cu cat conditiile au fost mai putin favorabile culturii porumbului.

Procentul de panusi poate fi apreciat la 1/8 - 1/10 din productia de boabe.

Randamentul de boabe oscileraza intre 78-83%.