Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























REPARTIZAREA PROFITULUI SI POLITICA DE DIVIDENDE

Finante











ALTE DOCUMENTE

Programele de finantare active īn anul 2008
Venituri - exceptate si luate in calcul - pentru acordarea ajutoarelor de incalzire a locuintei
LEASING-UL CA FORMĂ DE FINANŢARE
Ciclu de viata al auditorului
Moneda unica europeana
Fiscalitate - Accizele
FUNCTIA DE BANCA A BANCILOR
NORMA PRIVIND IMPRUMUTUL PENTRU NEVOI PERSONALE
IMPOZITELE
Actele de control financiar




REPARTIZAREA PROFITULUI sI POLITICA DE DIVIDENDE

OBIECTIVE

Selectiv se urmaresc destinatiile profitului net, cum ar fi: constituirea de rezerve legale, formarea resurselor proprii de finantare, constituirea fondului de participare a salariatilor la profit, sume reprezentate de dividende. La nivelul īntreprinderii īn sfera dividendelor se construiesc politici īn jurul deciziei de a repartiza si plati actionarilor o parte din profitul net. Se axeaza pe factorii care influenteaza politica de dividende.

NOŢIUNI CHEIE

Profit de repartizat, dividende, dividend constant, dividend reziduu, dividend maxim posibil, politici de dividende.

CONŢINUTUL UNITĂŢII 3. REPARTIZAREA PROFITULUI sI POLITICA DE DIVIDENDE

3.1. Unele precizari privind repartizarea profitului

Īn procesul de repartizare a profitului, obiectivul principal īl constituie armonizarea intereselor īntreprinderii cu cele ale fiecarui actionar asociat, salariat si ale īntregii societati. Īn acest sens, prezinta īnsemnatate stabilirea unui raport rational, echilibrat, īntre partea din profit ce ramāne la dispozitia īntreprinderii pentru autofinantare, partea care se acorda actionarilor si salariatilor sub forma de dividende si, respectiv, participare la profit, si cea care se varsa bugetului de stat pentru satisface 353i86d rea nevoilor generale ale societatii.

Repartizarea profitului net trebuie sa raspunda unor cerinte multiple, variabile īn spatiu si timp, care, īn acelasi timp, sa satisfaca dezideratul ,,profituri utilizate cāt mai eficient''.

Problematica repartizarii profitului trebuie corelata cu unele componente structurale ale politicii financiare ale īntreprinderii cum ar fi: politica de autofinantare, politica de rambursare a creditelor si politica de dividende. Prin politica de autofinantare, īntreprinzatorul are interesul sa asigure resursele necesare unor plasamente pe termen lung care sa permita expansiunea si perfectionarea tehnologiilor. Expansiunea poate presupune chiar īnfiintarea de filiale sau fuziunea.

Profitul constituie, totodata, si o resursa care asigura rambursarea datoriilor, motiv pentru care o parte din acesta este destinat cresterii surselor proprii de finantare. Īn acelasi timp, si nu īn ultimul rānd, din profit se va asigura si acoperirea costului capitalului propriu evaluat prin intermediul dividendelor.

Īn prezent, profitul net odata stabilit la nivelul īntreprinderii urmeaza sa fie repartizat pe destinatii potrivit legislatiei[1].

Selectiv, urmarind repartizarea profitului net la societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, constatam ca destinatiile acestuia privesc:

● constituirea de rezerve legale īn limita a 5% din profitul brut pāna la concurenta sumei reprezentānd 1/5 din capitalul social;

● sursele proprii de finantare a investitiilor (pentru sumele rezultate din valorificarea activelor fixe īn cursul anului);

● constituirea fondului de participare a salariatilor la profit īn proportie de pāna la 10% din profitul net;

● cota managerului, īn limita stabilita prin contract;

● alimentarea sumelor proprii de finantare īn cota de pāna la 50% din profitul net;

● alte destinatii;

● sume reprezentānd dividendele.

Daca la societatile comerciale partea ramasa din profitul net repartizata sub forma de dividende ce se cuvine actionarilor, la nivelul regiilor autonome diferenta nerepartizata se varsa la bugetul statului sub forma de varsamānt.

3.2. Politici de dividende ale īntreprinderilor

La nivelul īntreprinderilor, īn sfera dividendelor se construiesc politici īn jurul deciziei de a repartiza si plati actionarilor parte din profitul net, sau de a fi retinut īn īntreprindere pentru reinvestire.

Īn general, politica dividendelor este influentata de o serie de factori, dintre care amintim:

● Situatia financiara a īntreprinderii. Īn cazul īn care o īntreprindere este īndatorata, fie la banci, fie prin emisiunea de obligatiuni, īnseamna ca se confrunta cu restrictii īn repartizarea profitului īn sensul ca, mai īntāi, va trebui sa-si asigure resursele necesare stingerii obligatiilor curente. Situatia de insolvabilitate nu permite plata de dividende actionarilor, pentru a nu diminua capitalul īntreprinderii si a proteja creditorii. Īn acest sens, nu de putine ori sunt īncheiate contracte de afaceri īn care se stipuleaza ca dividende se pot plati numai cānd exista lichiditati suficiente, adica īntreprinderea are un anumit grad de lichiditate.

● Preferintele actionarilor. Pornind de la interesele actionarilor, īntreprinderea, prin politica promovata, trebuie sa satisfaca cel putin doua cerinte: una legata de stabilitatea sumei dividendelor distribuite iar a doua, de formularea unei politici credibile pentru investitori. Asigurarea unei stabilitati a sumei dividendelor presupune ca politica de dividende practicata īn trecut influenteaza dividendele sperate de actionari care, la rāndul lor, exercita o influenta asupra cursului actiunilor. Formularea unei politici credibile presupune asigurarea unui profit real si repartizarea lui ca dividende actionarilor.

● Psihologia investitorilor. Presupune ca investitorul poate sa-si procure singur lichiditatile necesare īn cazul unor dividende necorespunzatoare, prin vānzarea actiunilor. Īnsa cercetarile arata ca exista o rezistenta la vānzare, chiar īn cazul īn care pretul actiunilor scade. De asemenea, cāstigurile prezente au o valoare exagerata fata de cele viitoare, iar o politica de dividende stabila este perceputa ca un semn de siguranta si soliditate

● Fiscalitatea. Impozitarea diferita a profiturilor si a dividendelor, precum si a cresterilor de capital, favorizeaza o politica de autofinantare. Totodata, s-a observat ca actionarii cu o rata a impozitului mare se orienteaza spre īntreprinderile care promoveaza o politica de dividende scazute, īnsa cu cresteri substantiale de capital. Īn schimb, actionarii cu o rata mica de impunere prefera īntreprinderile cu dividende mari.

Datorita influentei factorilor multipli asupra marimii dividendelor, politica de dividende, īn timp, a fost īn centrul unei polemici[2] si a constituit obiectul unor opinii viu disputate. S-au conturat, īn acest sens, urmatoarele politici de dividende:

   Dividend constant. Presupune mentinerea dividendelor la nivelul perioadei anterioare. Constituie o politica promovata de catre cei care cred īn valoarea informativa a dividendelor. Astfel, actionarilor le este sugerata o imagine de siguranta si soliditate a īntreprinderii. Totodata, apare si efectul de formare a ,,clientelei'' īn sensul tendintei īntreprinderii de a atrage investitorii care prefera un anumit nivel al dividendelor, īn functie de rata impozitului suportata.

Īn cazul unei scaderi a profitului, rezervele devin surse de compensare a sumelor necesare dividendelor promise. De asemenea, exista anumite motive pentru nereducerea dividendelor. Primul ar fi acela ca multe persoane si institutii solicita plati importante de dividende pentru investitiile lor. Modigliani si Miller au dovedit ca aceste persoane nu trebuie sa fie preocupate de nivelul dividendelor īntrucāt ar putea oricānd sa lichideze o parte din pachetul lor de actiuni pentru obtinerea lichiditatilor necesare. Īnsa, piata financiara presupune costuri de tranzactionare si plati de brokeraj care īi īndeamna la retinere. Un alt motiv de renuntare la scaderea dividendelor este acela ca asemenea operatiune poate fi interpretata de actionari ca un semnal negativ īn gestiunea īntreprinderii, ceea ce poate avea efect nefavorabil asupra pretului actiunilor.

♣ Dividend care presupune constant raportul dividende/profit. Modelul de repartizare a profitului, cunoscut sub denumirea de ,,Modelul de ajustare partiala'', elaborat de catre J. Lintner s-a construit plecānd de la convingerea ca ,,cea mai mare parte a actionarilor prefera un dividend rezonabil dar stabil'' si ca piata financiara stimuleaza stabilitatea sau cresterea graduala a dividendelor. Īn consecinta, īntreprinderea adopta un dividend calculat prin proportia fixa a raportului dividend / profit, apreciat ca o rata normala, dar nu si ideala, de repartizare a profitului. Īntrucāt profiturile vor fi, cu siguranta, fluctuante promovarea acestei politici va necesita resurse suplimentare, īn unele situatii, pentru acoperirea dividendelor.

♣ Dividend reziduu. Politica reziduala se bazeaza pe faptul ca investitorii prefera ca īntreprinderea sa retina si sa reinvesteasca profitul decāt sa le plateasca dividende, daca rata rentabilitatii obtinuta pentru profitul reinvestit depaseste rata rentabilitatii pe care investitorii ar obtine-o plasānd dividendele īn investitii cu un grad de risc comparabil. Teoria īn sine sustine formularea politicii de dividende dupa adoptarea deciziei de investitie si a celei de finantare, motiv pentru care se mai numeste si politica de oportunitate. Cu alte cuvinte, ideea acestei teorii este de a utiliza profitul, cu prioritate, pentru autofinantare ori de cāte ori rentabilitatea scontata a acestora este mai mare decāt costul capitalului īntreprinderii. Dividendul reziduu exprima, īn acelasi timp, intensitatea legaturii dintre dividende si valoarea īntreprinderii.

♣ Dividend maxim posibil. Reprezinta o politica opusa celei reziduale, īn care retinerile din profit apar ca un reziduu. Teoria se bazeaza pe distribuirea de dividende crescatoare an de an īntr-o rata constanta mai mica decāt rata de actualizare a dividendelor viitoare. Cu cāt dividendele si rata lor anuala de crestere sunt mai mari, cu atāt valoarea actiunilor īntreprinderii va fi mai mare.

Modelul cercetatorilor M. Gordon si E. Shapiro, privind distribuirea de dividende ca factor de crestere a valorii īntreprinderii, prezinta doua inconveniente. Īn primul rānd, valoarea unei actiuni este definita doar de o singura variabila explicita - dividendul. Īnseamna ca orice eroare de estimare a dividendului conduce la o deformare accentuata a valorii actiunii. Īn al doilea rānd, valoarea actiunii este dependenta de estimarile ratei anuale de crestere si orice erori influenteaza direct valoarea actiunii si implicit valoarea īntreprinderii.

♣ Neutralitatea politicii de dividende. Teoria neutralitatii politicii de dividente formulata de Miller si Modigliani disociaza efectul politicii de dividende asupra cursului actiunilor, de efectul altor actiuni concomitente. Astfel, o īntreprindere poate proceda la reducerea dividendelor cuvenite īn schimbul realizarii autofinantarii unor proiecte de investitii. Īn acest caz, politica de dividende nu este decāt un subprodus al politicii de investitii.

Īn fundamentarea politicii de dividende se calculeaza o serie de indicatori cum ar fi: dividendul pe o actiune, randamentul pe o actiune, coeficientul de capitalizare, profitul pe o actiune, capitalul aferent autofinantarii pe o actiune.

Īntreprinderile romānesti caracterizate prin lipsa lichiditatilor si a surselor alternative de finantare au promovat o politica de dividende cu marimi nesemnificative.

REZUMAT

Repartizarea profitului are ca obiectiv principal armonizarea intereselor īntreprinderii cu cele ale actionarilor. Profitul net primeste o serie de destinatii īn functie si de forma de proprietate existenta īn īntreprindere. Referitor la politica de dividende aceasta se constituie īn functie de decizia actionarilor referitor la repartizarea unei parti din profitul net sub forma dividendelor

TEME DE CONTROL

Se vor īntocmi lucrari aplicative pentru fiecare tema din problematica studiata, cu referire la:

- politica dividendelor

BIBLIOGRAFIE

Nistor I., Finantele īntreprinderii, Ed. Presa Univ. Clujeana, Cluj-Napoca, 2002, pag. 270-278; Stancu I., Finante - Finantele īntreprinderilor, Ed. Economica, Bucuresti, 1996, pag. 265-273; Nistor I., Lacatus V., Finantele īntreprinderii, Studii aplicative, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008,  pag. 148-155.



[1] ▪ Hotarārea Adunarii generale a actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale cu capital majoritar privat

      Ordonanta  Guvernului nr. 23/1996 privind repartizarea profitului la regiile autonome, aprobata prin Legea nr. 41/1997;

      Ordonanta Guvernului nr 26/1995 cu modificarile ulterioare privind repartizarea profitului la societatile comerciale cu caracter integral sau majoritar de stat

[2] ▪Graham B, Dodd D.L.., Cottle S, Tatham C, Security Analiyses Principles and Tehnique, New York, Mc CrawHilf nr. ed. 1972 p. 486

       Miller M. N, Modiqliani F, Dividend Policy Growth and the valuation of shares, ,,Journal of Business'' vol. 34, nr. 4 / oct. 1961

    ▪ Lintner J., Distribution of income of Corporation Among Dividends Retainet Eavings and Taxes in ,,American Economic Review'' vol 46 nr. 2 mai 1956, p. 80-100

    ▪ Jonson R. W., Financial Management, Biston, Allyn and Bacan, 1969, p. 427

    ▪ Albany M, Dumantier P., La politique de dividende des entreprises, PUF, Pans, 1992


Document Info


Accesari: 5409
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )