În orasul Moinesti sunt doua plante arboricole, reprezentând relicte mezozoice, de importanta stiintifica si filogenetica, depistate de profesorul Grecu Gheorghe. Cele 2 plante aduse de aproape 100 ani se gasesc pe strada zorilor si sunt Magnolia Julan si Ginkgo biloba. Magnolia
Julan se afla în curtea Spitalului Orasenesc
Moinesti. Aceasta specie de magnolie înfloreste în jurul datei
de 1 mai si are flori alb-roz spre mov, fiind de o frumusete
deosebita când e înflorita complet. Specii de magnolii cresc natural
în Ginkgo
biloba este un arbore care se
gaseste lânga blocul de locuinte 11 Parc (strada Zorilor)
si este o planta rara, facând parte din gimnosperme si
care a atins maximul de dezvoltare la sfârsitul erei paleozoice si
începutul erei mezozoice (circa 240 milioane ani). Un alt exemplar de Ginkgo
biloba se mai afla în Parcul Trandafirilor din Flora foarte diversa din zona, cu frumoase paduri de foioase si conifere, cu fânete naturale care în lunile mai-iulie sunt �smaltuite� cu numeroase flori multicolore, alaturi de valoroasele izvoare minerale din Parcul Bai, asigura împreuna si cu microclimatul specific, un potential turistic natural ridicat al orasului care merita sa fie valorificat.
B. Fauna orasului MoinestiLumea animala este diversificata si este reprezentata prin: artropode, mai ales insecte (în unele zone din intravilan, tântarii fiind o adevarata pacoste pentru localnici în sezonul cald), moluste, amfibieni, reptile, pasari si mamifere (iepurele, caprioara, mistretul, lupul, vulpea, veverita, ursul brun etc.). Interes economic prezinta fauna cinegetica ce are hrana si adapost în special în paduri. În ultimele decenii însa vânatul a scazut, datorita faptului ca sunt amenintate de numeroasele lucrari petroliere. Omul este prezent zi si noapte cu tot felul de mijloace mecanizate pentru activitatile de foraj (în ultimii ani acestea s-au diminuat mult) si mai ales cele de extractie a petrolului care stingheresc si pun în pericol fauna. Fauna piscicola este foarte putin prezenta. Cândva bogat în peste, Tazlaul Sarat, puternic poluat în prezent, este aproape lipsit de aceasta bogatie naturala.
C. Solurile orasului MoinestiÎn teritoriul
administrativ al orasului Moinesti se poate urmari destul de
evident evolutia solurilor care prezinta o diversitate datorita
conditiilor de pedogeneza diferite de la un loc la altul (rocile,
vegetatia, microclimatul, interventia omului etc.). Prezentarea
sumara a solurilor o vom face pe baza observatiilor în teren si
a �Raportului privind cartarea solurilor pe teritoriul orasului
Moinesti, 1976� întocmit de Oficiul judetean de studii pedologice
si agrochimice În lungul albiei minore a Tazlaului Sarat, pe treapta morfologica de 0-1 m sunt aluviuni neevoluate, formate din nisipuri, pietrisuri si bolovanisuri. Pe treptele de 1-2 m si 2-3 m altitudine relativa, în zona Lucacesti-Gazarie, se gasesc soluri aluviale tipic scheletice cu vegetatie rara: ierburi, pelin si catina alba. În sesul Tazlaului Sarat, în zona Albotesti-Gazarie, se gaseste un sol aluvial cernoziomic cultivat în cereale din care predomina în ultimii ani porumbul. Acest sol s-ar putea preta foarte bine pentru legume si zarzavaturi, însa din cauza lipsei de apa pentru irigatii (apa Tazlaului Sarat nu poate fi folosita fiind foarte bogata în cloruri, poluata si uneori cu reziduuri petroliere) aceste culturi se practica pe parcele mici, în gospodariile individuale. Pe podul terasei de 27-30 m altitudine relativa, între Moinesti si Poduri, în zona din �saua� Moinesti si în bazinul pârâului Lunca predomina solurile brune de padure. Pe aceste soluri brune de padure se pot dezvolta bine urmatoarele plante: cereale (porumbul, orzul, ovazul, secara si chiar grâul), cartoful, lucerna, trifoiul, mazarea, fasolea etc. Pe terenurile în panta se pot dezvolta culturi de pomi fructiferi (prunul, marul, visinul, nucul etc.). În mare parte sub culmea Berzunti (în S.E.) si sub culmile muntoase din vest solurile de padure devin tot mai acide transferându-se în soluri podzolice, pe Tasbuga si Nogea. În aceste zone (Tasbuga si Nogea), în conditiile unui regim pluviometric mai bogat, peste 700 mm si pe roci silicioase sunt soluri podzolice pe care cresc padurile de conifere. În zona Pârâului Lunca, în saua Moinesti, pe roci bogate în carbonat de calciu s-au gasit sporadic si soluri litomorfe reprezentate prin pseudorendzine si rendzine. Conform datelor luate din studiul amintit, pe raza administrativa a orasului Moinesti se gasesc urmatoarele tipuri de soluri, totalizate în ha. - Soluri brune de paduri - 1681 ha; - Soluri podzolice - 1327 ha; - Rendzine - 76 ha; - Soluri aluvionare si aluviuni - 146 ha; - Soluri slab evoluate circa - 1300 ha. În multe cazuri prin interventia omului s-a ajuns la degradarea pe mari suprafete a solurilor: defrisari, lucrari petroliere, poluarea cu reziduuri petroliere. Rezultatul negativ cel mai vizibil asupra solului este prezent pe versantul de N.E. al Dealului Osoiu, unde solul este degradat pe mari suprafete datorita interventiei nechibzuite a omului, care a declansat o puternica eroziune torentiala. Pentru viitor se impun masuri energice de restabilire a echilibrului natural pentru ca terenurile degradate sa fie transformate în terenuri productive, prin împaduriri, regularizarea scurgerii torentiale, pasunat rational, evitarea poluarii cu produse petroliere etc.
Sub denumirea de orasul Moinesti (Stadt Moinesti) apare pe harta lui Otzellovitz von Hora � 1970 � �Fiinf Moldanischen Districten�� (Cinci districte Moldovenesti); Racovita Ortensia � 1895 � �Dictionarul geografic al judetului Bacau�; Ionesi L., Ionesi Bica si Brândus C. � 1973 � �Asupra prezentei unei formatiuni cu apa dulce� Cihodaru C. si colaboratorii, 1975, - �Documenta Romaniae Historica A. Moldova�; Antohi Al., 1939 � �Monografia parohiei si comunei Lucacesti�; Antohi Al. � 1939 � �Monografia parohiei si comunei Lucacesti� Nastac Dumitru � �Orasul Moinesti � studiu geografic�, 1982; �Studiul pentru alimentarea cu apa a orasului Moinesti� � 1962, facut de C.S.A. � I.C.S.P.C. � Bucuresti, contract 2057/1962; �Studiul privind valorificarea superioara a apelor minerale din Moinesti� � 1977 (Arhiva Primariei Moinesti); Datele au fost luate din evidenta fostei Bai Comunale Moinesti; Interviul a fost efectuat de prof. Claudia Apostu � Liceul Spiru Haret din Moinesti � pe un esantion de peste 200 persoane; Dupa Puiu Nistoreanu � �România Pitoreasca�, nr. 10 din 1999; Datele au fost luate din �Planul urbanistic general al orasului Moinesti�, 2001, Primaria Moinesti; Bârjoveanu C. � 1972 � Contributii la studiul florei împrejurimilor orasului Moinesti; Grecu Gh. � 1968 � Relicte mezozoice din flora orasului Moinesti;
CAPITOLUL II
Populatia localitatii Moinesti - profesor Dumitru Nastac �
Evolutia numarului de locuitori
Dupa numar, la nivelul anului 2001, orasul
Moinesti cu cei 25.380 de locuitori se poate încadra în categoria
oraselor mijlocii din România. În cadrul judetului Bacau,
dupa numarul de locuitori, este al patrulea centru urban si
detine 3,4% din populatia judetului si 6,8% din
populatia Vom face o scurta analiza a evolutiei numarului de locuitori pe baza statisticilor analizate si o interpretare a cresterii spectaculoase a numarului de locuitori în anumite perioade. Acele cresteri mari de populatie nu se explica numai prin sporul natural. Cresterile mari de populatie, în anumite perioade, se explica prin spor de migrare pozitiv, adica prin �flux� de populatie, adica populatia care a venit în localitate ca urmare a dezvoltarii economice mai accelerate, fapt ce a dus la atragerea de populatie din diverse zone ale tarii, populatie româneasca sau alte etnii. În anumite perioade populatia a crescut în urma înglobarilor (alipirilor) succesive a localitatilor din jur: Vasiesti si Hangani (1931), Gazarie (1950) si ultima localitate Lucacesti-sat (1964). Primele documente istorice care atesta vechile sate, alipite la Moinesti mai târziu, din nefericire nu precizeaza si numarul de locuitori în secolul al XV-lea când sunt mentionate: Moinesti-sat (1437), Lucacesti (1440), Albotesti (1440) care s-a desfiintat ca sat dupa 200-300 ani de existenta, Vasiesti (1443). Satul Hangani care exista la începutul secolului al XVIII-lea, fiindca altfel nu s-ar explica existenta bisericii din Hangani din acest secol (18), avea un numar mic de locuitori si fiinta ca un catun (sat mic în acel secol 18). Satul Gazarie (Gârlele), aparut în prima parte a secolului al XIX-lea, era un catun mic pâna aproape de mijlocul secolului al XIX-lea când au aparut primele distilerii de petrol si mori �de apa� puse în miscare de apa adusa prin canale din Tazlaul Sarat si de aceea localitatea a fost întâlnita cu denumirile: Gazarie, Gârlele sau Gârlele-Gazariei.
Din cercetarile facute pe baza unor documente redam în continuare evolutia numerica a populatiei orasului Moinesti.
Din analiza privind numarul de locuitori vedem ca la sfârsitul secolului al XVIII-lea când este consemnata pentru prima data denumirea de oras (Stadt Moinesty) pe harta lui Hora von Otzelowitz, Moinestiul avea 255 locuitori, deci o populatie foarte mica si o data ce apare sub numele de oras (în realitate era un mic târgusor), se pune o întrebare fireasca: acesti 255 locuitori erau târgovetii din Moinesti? (populatia târgusorului Moinesti) si credem ca nu era inclusa si populatia catunului Pârâu � zona unde a aparut initial satul Moinesti, pomenit în documentele din secolul al XV-lea � 1437, 1439 etc. Satul Moinesti sigur a aparut înainte de 1437. În secolul al XIX-lea populatia târgului Moinesti a crescut de 10 ori de la 400 locuitori în 1803 (Condica Liuzilor), ajungând în anul 1899 la 3800 locuitori. În prima jumatate a secolului al XX-lea între 1912-1936 avem de constatat ca populatia târgului Moinesti a crescut de la 4400 locuitori la 6674, o crestere mai rapida datorita faptului ca s-a intensificat exploatarea petrolului si a avut loc un spor migratoriu pozitiv la care s-a adaugat populatia satelor Vasiesti si Hangani care a trecut din 1931 la Moinesti. Din analiza datelor statistice rezulta ca populatia târgului Moinesti a scazut între anii 1936-1948 de la 6674 locuitori la 5868 si aceasta scadere a populatiei este o consecinta a celui de-al doilea razboi mondial. Dupa 1948 se constata cea mai rapida crestere a populatiei orasului Moinesti în intervalul 1948-1966, perioada când populatia a crescut de la 5868 la 18721 locuitori. Aceasta crestere exploziva a populatiei nu se poate explica prin spor natural oricât de mare ar fi fost acesta, deci aceasta crestere a fost datorata unui spor migratoriu pozitiv. Industria de foraj si extractie a petrolului a atras populatia din comunele din bazinul Tazlaului (Magiresti, Poduri, Ardeoani, Beresti-Tazlau, Scorteni, Pârjol, Solont, Balcani). Un numar apreciabil de locuitori au venit în
Moinesti din judete din afara Moldovei si în special din
judetele Prahova si Este foarte important de urmarit arealul de
provenienta a populatiei orasului Moinesti. În 1930
localnicii reprezentau 72% iar în anul 1966 numai 48%, apoi în 1977 �
62%, în 1994 � 78% si în 1998 � 85%. Putem afirma ca la
nivelul anului 1966 majoritatea populatiei nascute în alte
localitati (52%) provenea din comunele din apropiere, iar o buna
parte din afara limitelor Moldovei si în special din judetele Prahova
si La recensamântul din 1992 s-a consemnat o
populatie de 25560 locuitori din care multi sunt nascuti în
alte localitati si judete din În perioada 1992-2001 se manifesta o tendinta de scadere a populatiei orasului Moinesti cu un ritm mediu de scadere anual de 6,4�. Se observa un fenomen de migrare a populatiei dinspre oras spre comunele din apropierea orasului Moinesti, datorita restructurarilor din petrol si constructii care au dus la disponibilizari de salariati. Structura populatiei pe vârste si sexe
În continuare vom prezenta structura populatiei pe vârste si sexe înregistrate la recensamintele din 1966, 1977 si 1992. Comparând principalele grupe de vârste înregistrate la ultimele trei recensaminte (1966, 1977, 1992) rezulta, în general, mentinerea aceluiasi echilibru existând totusi mici diferente. Constatam ca în ultima perioada are loc o crestere a populatiei în vârsta de peste 65 ani, fapt care va duce în viitor la îmbatrânirea demografica a orasului Moinesti (vezi tabel nr. 1 � anexa). Astfel în 1966 erau 773 persoane peste 65 ani si observam o crestere numerica la aceasta grupa de vârsta, în 1977 fiind 1152 persoane, iar în 1992 s-a ajuns la 1514 persoane. Se poate constata ca la aceasta grupa de vârsta numarul mai mare este cel al populatiei feminine (a se vedea tabelele nr. 2, 3 si 4 - anexe). În anul 1936 din totalul populatiei de 6674 locuitori erau înregistrati 3275 de sex masculin si 3399 de sex feminin. La ultimele recensaminte s-a constatat ca populatia masculina este mai mare, reprezentând în 1966 � 53,23%, în 1977 � 50,96% si în 1992 � 50,37%, având o tendinta de scadere. În 2001, din totalul de 25380 locuitori populatia masculina era de 12497, reprezentând 49,2% si a fost depasita de populatia feminina care era de 12883 persoane, reprezentând 50,8%. În ultimii ani s-a observat ca se accentueaza un raport favorabil populatiei feminine care este apropiata ca procent de media pe tara, însa specificul economic al orasului Moinesti (oras industrial � petrolier) are mici posibilitati de antrenare a fortei de munca feminine si aceasta poate explica ponderea mai mica a populatiei feminine ocupate.
Structura nationala a populatiei
Asezarile din perimetrul administrativ de
astazi, respectiv fostele sate, de la începutul formarii lor, au avut
o populatie predominant româneasca. Facem aceasta afirmatie
pe baza analizei toponimice din teritoriul orasului unde predomina
creatiile de origine În componenta populatiei asezarilor medievale din teritoriul analizat si, în special, a Lucacestiului intra si populatie româneasca venita din estul Transilvaniei, de religie catolica. Pentru simplul motiv ca populatia româneasca venita din estul Transilvaniei era de alta religie, catolica si nu ortodoxa precum oamenii locului, era numita impropriu ungureasca. Asa se face ca în anul 1459 stefan cel Mare, domnul Moldovei, a dispus ca �ungurii� din satul Lucacesti, sat ce apartinea de mânastirea Bistrita, sa plateasca datoriile acesteia. Populatia satului Lucacesti era majoritar ortodoxa si avea si putini catolici numiti gresit unguri, fiindca altfel nu s-ar explica �închinarea� acestui sat în 1440 catre mânastirea Bistrita � ortodoxa. În vechiul târg Moinesti, alaturi de români a
fost si un însemnat numar de evrei, în special în zona centrala
a orasului si la Gazarie. Existenta si
marimea cimitirului evreiesc din Moinesti ne demonstreaza
prezenta unei comunitati evreiesti la Moinesti.
Însa în toate perioadele populatia româneasca a fost
majoritara. În anul 1936 Moinestiul (dupa
�alipirea� din 1931 a satelor Vasiesti si Hangani)
avea o populatie de 6674 locuitori, din care Moinesti � 4450,
Vasiesti � 1278 si Hangani � 946. Din totalul
celor 6674 erau în numar de 4767 ortodocsi, 151 catolici si 1756
mozaici. Dupa 1948, când s-a înfiintat statul La ultimele recensaminte majoritatea populatiei o detin românii (peste 97%) si aceasta demonstreaza continuitatea si evolutia populatiei orasului care în toate perioadele a fost în marea ei majoritate româneasca. Redam un tabel comparativ al populatiei orasului Moinesti dupa nationalitate, în urma recensamintelor din 1966, 1977 si 1992.
Componenta nationala a populatiei orasului Moinesti
Structura populatiei ocupate
La începutul anului 2001 populatia orasului Moinesti era de 25380 locuitori, din care 12357 reprezenta populatia ocupata.
Repartitia populatiei ocupate a orasului Moinesti peramuri de activitate, la începutul anului 2001
Analizând structura populatiei ocupate rezulta ca predomina populatia ocupata în activitati industriale, urmata de populatia ocupata în sectorul serviciilor (comert, transporturi, învatamânt, sanatate), iar cea mai putina populatie ocupata este în agricultura si silvicultura. Rezulta ca orasul Moinesti îsi pastreaza functia principala industriala, urmata de servicii. 1 � Datele sunt luate din �Planul urbanistic general Moinesti � 2001�; CAPITOLUL III
REPERE ISTORICEprof. Anghel Vasile
�Trecutul îsi are pretul lui de care nu trebuie sa ne atingem decât cu respect si recunostinta� (P.N. Negulescu)
I. Încercari de a descifra existenta asezarilor din aceasta zona înainte de atestarea lor documentara
Zona geografica a orasului Moinesti a fost locuita din cele mai vechi timpuri. Afirmatia se bazeaza pe materialele arheologice scoase la iveala în urma unor cercetari efectuate în aceasta zona. Astfel, este situl arheologic de la Poduri, în apropiere de Moinesti. Cercetarile au început aici în anul 1979 si continua si în prezent, cu unele întreruperi, fiind coordonate de cercetatorul Dan Monah de la Institutul de Arheologie din Iasi. Vestigiile descoperite aici au o valoare istorica deosebita despre cultura neolitica, evolutia culturii Cucuteni. Prin descoperirile de aici s-a ajuns la concluzia ca oamenii apartinând culturii Cucuteni cunosteau cuprul, îl prelucrau, îl topeau. Pentru epoca preistorica, situri bogate ca cele de la Poduri nu mai exista în Europa. Cu timpul, Poduri a devenit cea mai importanta statiune arheologica din spatiul de rasarit de Carpati. De asemenea, la sud de Moinesti, la Vasiesti, lânga Comanesti a fost identificata o asezare neolitica, cu mai multe nivele din perioade istorice distincte neoliticului timpuriu, neoliticului târziu, culturii Cucuteni si din epoca bronzului. Aceasta cultura suprapusa demonstreaza continuitatea de populare a acestor meleaguri. Pe terasa inferioara a Trotusului, la Comanesti, s-a gasit material ceramic din perioada geto-dacilor, secolele al III-lea � al II-lea î.H., perioada în care societatea geto-dacilor a facut progrese însemnate pe plan economic, social, politic. Creste numarul uneltelor din fier pentru principala activitate, agricultura, se diversifica uneltele mestesugaresti, creste calitatea armelor, se cunosc frumoase harnasamente, se utilizeaza tot mai des moneda, folosita alaturi de monede straine. Pe plan social, alaturi de agricultori si negustori se consolideaza aristocratia tribala si militara, iar pe plan politic este perioada când se trece de la organizarea tribala la uniunile de triburi si apoi la formarea statului dac sub Burebista si apoi Decebal. Diferentierea sociala, trecerea la organizarea statala, este confirmata de aparitia primelor cetati din piatra pe înaltimi, asa cum sunt acelea de la Bâtca Doamnei, judetul Neamt; Cetatuia, judetul Arges; Polovraci, judetul Gorj; Capâlna, judetul Alba; Costesti, judetul Hunedoara etc. Important este faptul ca cetatile amplasate pe locuri ce detin o pozitie dominanta, atât economic cât si strategic, devin nuclee de viata protourbana. În acest cadru economic, social, politic, s-a ridicat si cetatea dacica de la Moinesti. Din punct de vedere geografic, asezarea geto-dacica de la Moinesti ocupa o pozitie dominanta asupra Vaii Tazlaului si cu o mare vizibilitate asupra trecatorii spre Ghimes. Cetatea se afla în partea de nord-est a orasului Moinesti, în apropierea cartierului Lucacesti, la o altitudine de 925 m si ocupa o suprafata de 200 m.p. Materialul scos la iveala a dus la concluzia ca se cunosc trei faze de locuire în cetate si în împrejurimi. Prima faza se caracterizeaza prin ceramica fina din categoria vaselor mari, apartinând sfârsitului secolului al II-lea, î.H. Urmatoarele etape de locuire sunt bine conturate, iar materialul arheologic este tipic pentru secolul I � î.H. � secolul I � d.H., în majoritatea lui autohton si unele de factura romana. Important este ca la Moinesti s-au gasit aproape toate tipurile de ceramica cunoscute în celelalte asezari din lumea geto-dacica. Vasele de aici sunt asemanatoare cu cele descoperite în asezarile si cetatile de la Racatau, Brad, Bâtca Doamnei, Piatra soimului, Poiana Tisesti, Tg. Ocna. În concluzie, cetatea dacica de la Moinesti se încadreaza în rândul asezarilor de înaltime de la est de Carpati, cu un strat de cultura destul de bogat care apartine perioadei asa-zise �clasice� pentru secolele II-I î.H. si secolul I d.H. si care cuprinde epoca lui Burebista-Decebal. Ea întregeste imaginea noastra în legatura cu existenta unui sistem de aparare a Daciei � ca stat unitar si independent. Cetatea de la Moinesti, prin pozitia sa �cheie� asigura o securitate caii de acces spre Transilvania prin trecatoarea Ghimes. Bogatia materialului arheologic de aici, valoarea lui documentara au facut ca cetatea dacica de la Moinesti sa fie mentionata în toate studiile de specialitate care fac referire la evolutia societatii dacice de la intersectarea celor doua ere. De asemenea, este mentionata, alaturi de alte localitati din Moldova, în manualul de istoria românilor, clasa a XI-a de liceu, editia 1996 la tema: �Premisele geopolitice ale unirii triburilor geto-dace.� Urmele materiale din perioada migratiilor sunt, în general, putine ca ani de raspândire. În aceasta zona s-au identificat o serie de statiuni arheologice din perioada migratiilor, care atesta continuitatea de locuire a autohtonilor, chiar în conditiile grele ale acelei epoci. Printre acestea mentionam ca fiind mai importante acelea de la Floresti, Tisesti, Vasiesti. În aceasta perioada, a migratiilor, multe asezari si-au schimbat vatra de existenta, asa cum este satul Vasiesti. La început, vatra satului era mult mai aproape de Comanesti. Din cauza valurilor de migratori, a trecerii lor spre Transilvania, oamenii locului si-au recladit satul mai spre nord-est, spre valea pârâului Urmenis, între dealurile si padurile care-i puteau adaposti mai în siguranta. Trecând peste aceasta perioada de framântari ale migratiilor, ajungeau în perioada de început a feudalismului, când sunt cunoscute forme noi de organizare, cu o retea de asezari bine reprezentate în zona. În perioada feudalismului timpuriu, în societatea româneasca, se cunoaste existenta unei organizari comunitare în obsti si uniuni de obsti, formate, în parte, pe criterii de rudenie. În cadrul obstilor si a uniunilor de obsti, s-a remarcat un grup restrâns de persoane, cu o pozitie sociala superioara, din care, treptat, s-au recrutat conducatorii. Gruparea uniunilor de obsti sub un singur conducator a dus la formarea unor comunitati social-politice mai mari care aveau în fruntea lor cnejii si voievozii. �Cnezatele si voievodatele au fost forme de organizare politico-administrativa, dupa care s-a condus societatea româneasca în toata perioada istorica a secolelor al X-lea - al XIV-lea, perioada care a premers întemeierii statelor feudale�. Cele mai vechi asezari din aceasta zona sunt în locuri mai ferite, uneori, putin propice vetrelor de sat, si s-au dezvoltat, în parte, când conditiile social-istorice au favorizat acest lucru, spre terasele inferioare ale vailor si spre locuri mai deschise, de-a lungul cailor importante de circulatie. Cu timpul, asezarile permanente coboara tot mai mult spre locuri deschise, cu posibilitatea de schimb de resurse mai variate. Cele din fata trecatorilor ajung, în aceasta perioada, asezari înfloritoare. Pe baza unei ample documentari, generalul (r) Costachi S. Ciocan, în lucrarea �Din istoria generala a orasului Comanesti pe Trotus si a împrejurimilor sale�, lanseaza ipoteza ca în aceasta zona a Comanestiului si Moinestiului, în perioada premergatoare formarii statelor feudale ar fi existat mai multe cnezate �� care grupau catunele si satele �� De aici se poate trage concluzia ca exista elemente suficiente pentru a fi existat cel putin câte un cnezat la Comanesti, Darmanesti, Lucacesti (Moinesti), Vasiesti, Bucsesti, Ardeoani. Nici nu mai este cazul sa amintim ca toate aceste cnezate au putut forma un mic voievodat. În aprecierea evolutiei unei localitati, ne bazam pe documente. Cele mai vechi si mai numeroase documente sunt acelea care se refera la problema proprietatii. În general, caracteristica acestor documente consta în faptul ca ele înfatiseaza transmiteri de proprietate, în forme variate. Importante, în acest sens, sunt hrisoavele prin care domnii rasplatesc cu mosii pe unii dintre locuitori, demnitari, pentru credinta si vitejie sau pentru sprijinul material acordat tarii în vremuri de mare nevoie. Aceste donatii se fac din mosiile domnesti (domeniul domnesc), fie din cele confiscate de la proprietarii lor anteriori în urma unor fapte de tradare fata de domn. Ulterior încep sa apara actele de tranzactie, transmiterea proprietatii facându-se prin cumparare, recompensare, schimb, succesiune, împarteala, fie prin buna întelegere, fie, în anumite cazuri, în urma unor judecati. Pentru toate acestea se dau acte de întaritura asupra dreptului de proprietate. De astfel de documente ne vom folosi pentru a prezenta selectiv, evolutia localitatilor si a proprietatii de pe raza orasului Moinesti. Primele mentiuni documentare despre asezarile care compun astazi orasul Moinesti, dateaza din prima jumatate a secolului al XV-lea, asezarile sunt însa, asa cum s-a mai precizat, mult mai vechi. În legatura cu notiunea de prima atestare documentara trebuie sa facem unele precizari. Notiunea �atestat� înseamna: �despre a carui existenta sunt dovezi sigure, care exista, sau a existat în mod neîndoios.� Documentele scrise pentru La fel, ultima colectie de
documente ale Arhivelor Nationale din Asa cum s-a precizat si în rândurile de mai sus, au existat forme de comunitate social-istorica si înainte de aceste date, 1384 si 1398, altfel n-ar fi fost posibila întemeierea statului feudal Moldova, în prima jumatate a secolului al XIV-lea. Abia dupa aceasta data, cancelaria domneasca a emis acte, documente, multe referitoare la existenta unor localitati, la forma de proprietate, raporturile dintre proprietari si tarani, date referitoare la donatii, cumparari, vânzari, mosteniri etc. În noua colectie de documente, �Catalog de documente din Arhivele Statului Iasi� s-au facut o serie de corecturi si precizari asupra documentelor publicate în Colectia D.R.H., cea mai completa editie de documente pentru perioada 1384-1504. Acestea sunt necesare pentru faptul ca, autorii volumului din D.R.H. au preluat cotele dupa I. Bogdan si M. Costachescu, sau n-au folosit unele surse documentare, cum ar fi Condica de documente a mosiilor Episcopiei Roman � aflata la Arhivele din Iasi în colectia �Manuscrise�. Pe noi ne intereseaza documentele referitoare la denumirea satelor, pentru ca satul apare în documentele medievale ca unitate administrativa de baza, pentru ca satul a fost o veche forma de organizare sociala si forma istorica de dezvoltare a asezarilor omenesti românesti. Acest sistem de documentare îl vom folosi pentru a prezenta evolutia istorica a localitatii Moinesti si a localitatilor din jur. Moinestiul, ca localitate, a evoluat de la formarea sa ca sat, cu multe secole în urma, pâna în anul 1864 când a devenit comuna rurala, din anul 1921 a devenit comuna urbana, iar din anul 2001 a devenit municipiu. Despre denumirea localitatii Moinesti nu avem date precise, documente care sa explice de unde-i vine numele. Legenda spune ca proprietarul mosiei Lucacesti arenda terenul unor ciobani care veneau din Transilvania. Unul dintre acestia a venit însotit de trei fii ai sai: Giurgiu Albot, Petru Albot zis Moinea si Luca Albot. Murind tatal, copiii nu s-au mai întors în Transilvania si si-au împartit turma între ei. Luca Albot si-a stabilit turma pe terenul unde a aparut satul Lucacesti, Giurgiu Albot pe terenul unde s-a dezvoltat satul Albotesti, Moinea Albot pe terenul unde s-a înfiintat satul Moinesti. Legenda pare a fi verosimila, pentru ca si N. Iorga, când aminteste de Moinesti, precizeaza ca acest nume vine de la �un stravechi Moina�. De asemenea, C.S. Ciocan, în lucrarea amintita, pe baza unei documentatii serioase, pe o analiza atenta a toponimiilor localitatilor din aceasta zona, ne confirma autenticitatea legendei amintita mai sus. Astfel, se precizeaza ca numele cnejilor si voievozilor locali nu se cunosc, nu sunt documente care sa le ateste numele, însa lanseaza ipoteza ca numele localitatilor respective provin de la numele acestor cneji si voievozi. �Natural, numele acestor cneji si voievozi nu se cunosc, dar pornind de la analiza toponimelor terminate în <esti>, întemeietorii acestor formatiuni ar putea fi: Vasâi pentru Vasiesti, Coman pentru Comanesti, Moian (Moina) pentru Moinesti, Tatu pentru Tatesti�. Vatra asezarii Moinesti în secolul al XV-lea se afla pe pârâul Lunca, între Dealul Osoiul si Dealul Mare. Zona din saua Moinesti nu figura în acel timp ca asezare, aceasta era ocupata de padurea prin care trecea drumul care lega Valea Tazlaului de Valea Trotusului. Informatii noi despre
asezarile care compun astazi orasul Moinesti au
aparut în noul volum de documente �Catalog de documente din
Arhivele Statului, Important este ca în noul volum de documente apar stiri despre existenta probabila a satului Pârâu, înaintea mentionarii localitatii Moinesti. Documentul precizeaza: �1419 (6927), aprilie 8, Suceava, Alexandru v.v. domnul Moldovei daruieste uric lui Dragomir si Ioanos, fiii lui stefan a lui Borâla pentru dreapta si credincioasa slujba �, iar pe Tazlaul Sarat, satul Trovozesti si poiana lui Opris de la Pârâu, pe Tazlaul Mare, dupa hotarele facute de sendrisor si Iliasi ceasnic.� La �Index de nume�, la sfârsitul lucrarii, se precizeaza: �Pârâu, afluent al Urmenisului la Moinesti, Opris la Pârâu pe Tazlaul Mare� (pag. 719). Întrucât în evolutia localitatilor componente Moinestiului în secolele al XVIII-lea � al XIX � lea apare satul Pârâu, putem deduce ca el a existat, înca din secolul al XV-lea, nu numai ca afluent al Urmenisului, dar si ca localitate � sat.
II. Moinestiul � atestat documentar
�Domnia este principala institutie centrala a statului feudal Moldova, al carei detinator reuneste calitatea de mare voievod, comandant suprem al oastei, cu aceea de domn, �singur stapânitor� deci sef al unui stat independent si suveran. În aceasta calitate, domnul aproba orice exercitare sau schimbare de proprietate, prin emiterea de hrisoave de catre cancelaria domneasca, conduce întreaga activitate a statului etc. Hrisoavele privitoare la schimbul de proprietate se refereau, în general, la daniile pe care le dadea celor credinciosi domnului, în îndeplinirea unor misiuni militare, în lupte, din domeniul domnesc, destul de puternic la început fata de domeniul bisericesc si cel boieresc. Unele dintre aceste documente se refera si la localitatea Moinesti. Primul dintre aceste documente care aminteste de Moinesti, precizeaza: �un ispisoc din anii 1437 (6945), aprilie, 10, iarasi de la aceiasi domni Ilie si stefan v.v. � aratând Moinestii pe Tazlau, cu pârâu si vad.� La �Index de nume�, la pag. 701 se dau explicatii despre toate localitatile cu numele de Moinesti. Despre Moinestii pomeniti mai sus, în documentul din 1437 se mentioneaza: �sat pe Tazlau, lânga Lucacesti, tinutul Bacau.� Materialele documentare care amintesc de localitatea Moinesti se înmultesc în anii urmatori. Astfel, este documentul datat: �1439 (6947), octombrie, 28, Suceava, prin care Iliasi voievod, domn al Ţarii Moldovei si fratele sau voievod, daruiesc boierului pan Giurgea Moian doua sate, anume: Moenesti si Tatesti si poiana Beleghet, pentru credinta sa fata de domn.� Un alt document este acela emis în anul 1452, 10 septembrie, de cancelaria Moldovei, în timpul domniei lui P. Aron, care mentioneaza localitatea Moinesti. Acest document a fost folosit de În timpul domniei lui stefan cel Mare se aminteste despre Moinesti atunci când, o parte din oastea lui Matei Corvin, regele Ungariei, învins de domnitorul moldovean, în lupta de la Baia, 1467, s-a retras spre Transilvania pe drumul ce trecea prin Moinesti. Unde este acum biserica Sfântul Gheorghe din Moinesti era o poienita unde au fost îngropati ostasii moldoveni cazuti la datorie în lupta cu o parte din armata ungureasca în retragere. În anul 1998 s-a ridicat în fata bisericii �Sfântul Gheorghe� un monument simbol, închinat moldovenilor cazuti în lupta cu armata ungara în 1467. Un alt document, din 1531, aminteste de Moinesti. Acesta reia, în parte, datele din documentul din 1439: �1531 (7039), martie, 26, Husi, Petru Voievod (Rares), domnul Moldovei, întareste uric lui Petre Ungureanu, a treia parte, din partea de jos, din jumatatea din satul Moinesti, cumparata cu 90 de zloti tatarasti de la Duma Bândica, nepotul lui Giurgea Moian, din privilegiul acestuia de la stravechiul domnului Ilie v.v. În partea de jos a acestui document se aminteste, din nou, despre pârâul Urmenis, pe care-l vom mai întâlni si în alte documente. În lucrarea �Descriptio Moldaviae�, 1716, D. Cantemir mentiona ca pe �Tazlaul Sarat, nu departe de satul Moinesti, în tinutul Bacaului, curge dintr-un izvor pacura amestecata cu apa, de care se servesc taranii ca sa-si unga carele.� Cavalerul Ritter von Radisci, în 1789, impresionat de cele vazute în zona Moinestiului scria ca: �nafta gâlgâie din pamânt.� Pe harta lui Bawer, 1783, este mentionat satul Moinesti. Sub denumirea de oras, aceasta asezare apare, pentru prima data, pe harta lui Hora von Otzellovitz din 1790 în care este înscris �Stadt Moinesty, cu un numar de 255 de locuitori�.
III. Moinestiul devine târg�Ce înseamna un asemenea târg este necesar sa se stie pentru ca mâine nu va mai fi; în orice caz nu va mai fi ce este astazi. Trebuie, deci fixat într-o monografie sociologica spre a servi istoricilor de mâine.� (M. Sadoveanu)
În noile conditii istorice, din secolul al XVIII-lea,
procesul de urbanism a înregistrat un curs ascendent. A început sa
creasca numarul populatiei urbane. Numarul târgurilor
moldovenesti a sporit de la 15 în jurul anului 1700, la 33 în anul 1830. În aceasta perioada se
integreaza si târgul Moinesti. El apare, deci, spre
sfârsitul secolului al XVIII-lea, adica în prima etapa a formarii
târgurilor din În documente apare însa mai târziu. Primul document în care Moinestiul este nominalizat ca târg este acela din anul 1832, care avea atunci 188 de case si 588 de locuitori. Despre situatia economica, sociala, culturala a târgului Moinesti, gasim date importante în Hrisovul târgului Moinesti, nr. 85 emis de domnitorul Moldovei Mihail Sturza la data de 20 noiembrie 1844. Despre continutul acestui document vom vorbi în paginile urmatoare. În secolul al XVIII-lea, târgul avea o forma simpla, alungita, cu cladirile asezate pe ambele parti ale drumului ce trece prin saua Moinesti, prin zona actuala a strazii Tudor Vladimirescu. Asezarea, cu aspectul unei strazi comerciale, cu pravalii de tot felul, ateliere mestesugaresti si cârciumi, a capatat la sfârsitul secolului al XVIII-lea un aspect urban. Evolutia localitatii Moinesti este strâns legata de evolutia formei de proprietate. În general, proprietatea feudala se exercita asupra satelor. Acum se consolideaza domeniul boieresc, ce are în proprietate sate sau parti din sate, târguri etc. În timpul regimului fanariot 1711-1821, s-au produs importante �miscari de proprietate�, în sensul ca unii demnitari greci, rude sau sprijinitori ai domnilor fanarioti, au luat ori au cumparat mai multe mosii de la vechii proprietari sau chiar de la taranii liberi (razesi). Acest proces s-a accentuat dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi � 1774, când s-a limitat monopolul turcesc asupra comertului românesc � si, în special, dupa pacea de la Adrianopol, 1829, când monopolul turcesc asupra comertului românesc s-a desfiintat. În aceste conditii, produsele agricole românesti erau cerute tot mai mult pe piata externa, iar marii proprietari de pamânt, pentru a face fata acestor cerinte, au sporit suprafetele agricole, cumparând sau deposedând de pamânt taranii liberi. Acestia au opus rezistenta prin diferite mijloace, inclusiv cele judecatoresti, însa majoritatea proceselor au fost pierdute de tarani. Este perioada când cea mai mare parte dintre taranii liberi îsi pierd proprietatile, pamântul, devenind clacasi. Acest proces este cunoscut si la Moinesti, Lucacesti, Albotesti, Vasiesti. Un document din anul 1801, august, 27, emis de Alex. Nic. sutu, voievod, evidentiaza starea sociala tensionata din aceasta zona. Documentul arata ca domnitorul porunceste boierilor de la Ispravnicia tinutului Bacau sa cerceteze jalba locuitorilor din mai multe sate de aici, deoarece acestia se plângeau ca Zaharia, preot si egumen la Mânastirea Bistrita, impusese mosiile Lucacesti, Moinesti, Albotesti, luându-le locul de hrana, samanaturile si fânaturile, desi aveau �hotarâtura în facerea lor�. În anul 1803, Moinestiul este amintit în Condica liuzilor, încadrat în rândul asezarilor razesesti. Locuitorii de aici aveau mai multe gropi de pacura. (Liuzi � oameni adusi de peste hotar de catre proprietarii de mosii, atât de boieri cât si de mânastiri, care se foloseau de munca lor pe un timp oarecare). Un hrisov din anul 1803, iunie, 10, pomeneste de nemultumirea locuitorilor razesi din Moinesti, Tazlaul Sarat si Vasiesti, împresurate de mosia Lucacesti a Mânastirii Bistrita. Precizam ca în secolul al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea a crescut considerabil domeniul boieresc si bisericesc. Domeniul bisericesc s-a mentinut pâna în anul 1863, când Parlamentul tarii a votat Legea secularizarii averilor mânastiresti, în timpul domniei lui Al. I. Cuza. La sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, proprietar al mosiei si târgului Moinesti a devenit vistiernicul Dimitrie Ghica, fiul logofatului Costachi Ghica. În anul 1809, 7 septembrie, mosia si târgul Moinesti au fost cumparate de hatmanul Alex. Gh. Mavrocordat de la vistiernicul D. Ghica. Întinderea totala a acestei
mosii era de 1326 de falci (o falce � unitate de masura
în În fondul arhivistic din Târgul Moinesti era un loc de întâlnire între locuitorii de pe Valea Trotusului si Valea Tazlaului, a celor veniti din Transilvania, aici existau izvoare de pacura, alte produse mestesugaresti si agroalimentare. În aceste conditii, la Moinesti aveau loc târguri dese si iarmaroace anuale, s-au deschis dughene cu marfuri, hanuri cu produse aduse de la mari departari. La târguri si iarmaroace se comercializau vite, butoaie cu vin, spirt, tuica, cereale si alte alimente, produse casnice, oale de pamânt, urcioare, butoaie de lemn etc. La aceste târguri veneau si negustori straini cu peste sarat în butoaie închise si cu alte produse. Se vindea în târg, prin pravalii anume înfiintate, pacura, mult cautata de strainii locului. Se desfasura aici o activitate comerciala îmbelsugata. Profitând de acest lucru, hatmanul Al. Gh. Mavrocordat, cu de la sine putere, a impus sa se plateasca taxa (bezmen) pentru fiecare articol adus în târg, vândut în dughene sau care era scos din târg spre vânzare. Întrucât aceste taxe erau prea mari, nemultumind toti negustorii, mai multi târgoveti au facut jalba la prea Înaltatul Domnitor, însotita de un proiect de hrisov, prin care se cerea sa se stabileasca ce taxe (bezmen) trebuie sa plateasca hatmanului pentru fiecare produs. La aceasta alcatuire a cazut de acord si hatmanul, stapânul mosiei si al târgului Moinesti. �Alaturata alcatuire din partea târgovetilor ce locuiesc în târgul Moinesti de la tinutul Bacaului, proprietatea a gios iscalitului, fiind într-o conglasuire cu vointa si primirea plecatei voastre slugi, cu plecaciune rog pe Înaltimea Voastra, ca potrivit jalbei târgovetilor, ce totodata se supune si binevoiti a porunci întarirea alcatuirei prin Hrisov Gospod, care va fi spre pomenire, A Înaltimii Voastre plecata sluga � A.Gh. Mavrocordat, hatman.� Jalba a fost primita de domnitor pe data de 13 noiembrie 1844. Pe jalba a fost înscrisa rezolutia domneasca: �Domnului Logofat din Launtru, potrivit cu alcatuirile facute, sa va slobozi si Hrisov întaritor învoielii� � 13 noiembrie 1844. Acest hrisov s-a dat la O copie dupa acest Hrisov al Moinestilor a fost facuta în anul 1894 la cererea lui M. Vortman, iar alta în anul 1912 la cererea avocatului Alexandru Gh. Doinaru din Moinesti, care locuia pe strada Vasile Alecsandri, în casele lui Nicolae Paraschiv. Unul din exemplarele din 1894 se afla în posesia profesorului Itigan Ion, al doilea, din 1912, în posesia profesorului Nastac Dumitru. Interesanta este nota lasata de avocatul Alexandru Gheorghiu Doinaru, la sfârsitul exemplarului: �Am pastrat ortografia si punctuatia întocmai dupa originalul Hrisovului, pentru doua motive: întâi, ca sa nu supere stramosii nostri si al doilea, pentru ca asa am vroit.� Din analiza celor 24 de articole ale Hrisovului se poate constata viata prospera a târgului Moinesti, care avea dughene multe, târguri, iarmaroace anuale, unde îsi dadeau întâlnire negustori din toate partile cu vinuri, peste sarat, spirt, cu animale, cereale etc. Pietele de desfacere a produselor erau stabilite pe locul de la biserica Sfântul Gheorghe, alta pe la gradina publica din fata actualului Spital � Moinesti. Se vorbeste, de asemenea, despre scoli, despre faptul ca elementul evreiesc era numeros, ca avea rabin, sinagoga si cimitir. Din anul 1852 se schimba proprietarul
târgului si mosiei Moinesti. Acum hatmanul lasa prin
testament toate proprietatile din La 23 iunie 1856 rezolutia domnitorului Grigore Ghica întareste împarteala si recomanda logofetiei sa trimita testamentul lui Mavrocordat si actul de împarteala, pentru a se îndeplini toate formele cerute de lege, dupa care sa se dea hrisov întaritor. Astfel, s-a eliberat un hrisov în anul 1859 prin care se lasa în stapânirea lui Constantin Dosios mosia Moinesti. Asezarea Moinesti a fost încadrata în rândul târgurilor pâna în anul 1864, când în urma aplicarii Legii de organizare administrativa si a Legii comunale, a devenit comuna rurala. În anul 1873 comuna rurala
Moinesti era compusa din patru sate: Moinesti, Lunca, Pârâul
si Dealul Mare. Aceeasi componenta o întâlnim
si în anul 1892, cum se precizeaza în Dictionarul geografic al
judetului Cu un patriotism mai presus de orice, cu o daruire rar întâlnita, Al. I. Cuza a initiat si patronat un vast program de reforme care au modificat structural aspectul societatii românesti. S-au initiat masuri largi pentru unificarea administrativa si organizarea institutiilor moderne ale statului; modificarea sistemului de masuri si greutati si înlocuirea lui cu unul modern, proclamarea egalitatii în fata legii si impozitelor, legea instructiunii publice. De asemenea, înfaptuirea reformei agrare si a celei electorale, secularizarea averilor mânastiresti însemnau acte de mare rezonanta istorica, ce au contribuit hotarâtor la progresul general al societatii românesti. Legea agrara din 1864 a avut un impact social-economic deosebit pentru procesul de modernizare a agriculturii românesti, chiar daca acest proces a fost incomplet. Dupa prevederile articolului 24 din Legea rurala din 1864, în localitatea Moinesti, de pe proprietatea lui Constantin Dosios au fost împroprietariti cinci locuitori fruntasi cu câte cinci falci si 40 de prajini, 20 de locuitori cu câte 4 falci, 22 de tarani palmasi cu câte 2 falci si 40 de prajini, 63 de tarani au primit loc de casa, câte 13 prajini, loc de casa pentru directorul scolii si pentru preot, pentru biserica 8 falci si 40 de prajini. Acestea s-au realizat pâna în anul 1868. Potrivit legii, împroprietarirea s-a facut prin rascumparare. Dupa aplicarea legii rurale din 1864 si la Moinesti, pe lânga proprietatea mosiereasca, apare proprietatea taraneasca, de tip modern, înscrisa în registrele agricole, la primarie si pentru care se plateau impozite statului, stabilite prin lege. Dupa moartea lui Constantin Dosios, mosia care a ramas dupa împroprietarirea specificata mai sus, a trecut în proprietatea mostenitorilor, pe numele lui Aristide si Alexandru Dosios si surorilor Elena, casatorita Crivas si Ecaterina, casatorita cu Anton Luderas. În anul 1881 mosia este cumparata de Iosef Theiller, cu actul transcris la Tribunalul Bacau la 16 septembrie 1881 sub nr. 342. În anul 1890, Iosef Theiller vinde mosia Societatii Române pentru Industria si Comertul de Petrol, prin actul transcris de Tribunalul Bacau sub nr. 482-1890. Suprafata cuprinsa în perimetrul mosiei Moinesti, inclusiv pamântul fostilor clacasi, era de 1247 falci, suprafata rezultata din masuratorile facute de inginerul Ion M. Râmniceanu la 1 decembrie 1891 la solicitarea Societatii Române pentru Industria si Comertul de Petrol. În anul 1912, Societatea Româna pentru Industria si Comertul de Petrol a arendat Societatii anonime �Steaua Româna�, cu capital englez, toata mosia cu dreptul de exploatare a petrolului pe timp de 99 de ani, prin actul emis de Tribunalul Ilfov, Sectia de Notariat sub nr. 4807/1912, transcris la Tribunalul Bacau sub nr. 12/1912. În anul 1913, Societatea �Steaua Româna� cedeaza terenul nefolosit pentru exploatarea petrolului Casei Rurale, care-l stapâneste pâna la reforma din 1921. La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, localitatea cunoaste o noua perioada de dezvoltare prin legatura dintre Moinesti si Comanesti cu calea ferata construita între anii 1896-1899, care, la început a avut un mare rol în transportul petrolului, a produselor petroliere, a lemnului. În anul 1899 s-a dat în folosinta sediul garii Moinesti. În perioada de aplicare a reformei agrare din 1921 s-au expropriat din proprietatea Casei Rurale 71 ha teren arabil situat la Moinesti si Micleasca, 329 ha fânat la locul numit Magura si 66 ha pasune. La Moinesti, spre deosebire de alte localitati, împroprietarirea nu s-a facut din proprietatea mosiereasca. Terenul de pe Micleasca, ce a mai ramas în urma reformei agrare, a fost vândut de Casa Rurala în loturi de 2000 m.p. unui numar de 65 de familii din oras � în 1932. Se pare ca acest lot a fost ultimul pe care l-a detinut Casa Rurala la Moinesti. În anul 1921 asezarea Moinesti a
fost declarata comuna Prin desfiintarea comunei Vasiesti în anul 1931 satele Vasiesti si Hangani au fost încadrate � administrativ � orasului Moinesti. De asemenea, satele Pârâu si Dealul Mare sunt încorporate orasului Moinesti. Aceasta organizare s-a mentinut pâna în anul 1950, când Moinestiul, oras, a devenit resedinta de raion. Satul Gazarie intra în componenta orasului Moinesti. În anul 1964 s-a desfiintat comuna Lucacesti, satul Lucacesti a devenit parte componenta a orasului Moinesti. Prin reforma administrativ-teritoriala din anul 1968, s-au desfiintat raioanele si regiunile, Moinestiul ramânând la rangul de oras, în cadrul judetului Bacau, cu cartierele Vasiesti, Hangani, Lunca, Albotesti, Lucacesti, Gazarie, asa cum este si în prezent.
IV. Localitati componente ale Moinestiului
Localitatile componente ale Moinestiului au avut, în evolutia lor istorica, o dezvoltare independenta, denumire proprie, pâna la încorporarea lor administrativa în orasul Moinesti. În noul volum de documente, despre care am mai amintit, avem informatii precise despre satul Albotesti, care-i tot atât de vechi ca si localitatile vecine, Lucacesti, Moinesti, Vasiesti. Astfel, documentul din 1440 precizeaza: �� 1440 (6948), august, 3, Iliasi v.v. domnul Moldovei daruieste uric lui Mihai, aprodul lui Duma, satul Albotesti, pe Tazlaul Sarat.� La �Index de nume�, la pozitia 564 a lucrarii se arata: �Albotesti, sat pe Tazlaul Sarat, tinutul Bacau�. Satul Albotesti, dupa o existenta de câteva sute de ani, s-a desfiintat. Documentele nu-l mai mentioneaza ca sat. Într-un document din anul 1801 se aminteste doar de mosia Albotesti, proprietate a mânastirii Bistrita si loturile razesesti. Desfiintarea satului s-a datorat inundatiilor Tazlaului, precum si lipsei apei potabile, pentru ca apa de aici era sarata si la mare adâncime. De asemenea, vara, în timpul secetei, fântânele secau. Din aceste motive, probabil si altele, oamenii s-au mutat cu locuintele pe dealul dinspre Moinesti, unde, o mare parte din aceasta zona devenise razesie, cam pe unde este acum strada Oituz. Terenul din Albotesti l-au stapânit, mai departe, pentru cultura si fânete. Dupa 1821 terenurile razesesti din aceasta zona sunt acaparate de boierii Ghica si apoi Mavrocordat. Aceasta situatie, când satul Albotesti n-a mai existat, s-a mentinut pâna dupa cel de-al doilea razboi mondial. În perioada anilor 1950-1960, datorita dezvoltarii industriei petrolului, în aceasta zona, a crescut numarul muncitorilor, recrutati, în mare parte din mediul rural. Multi dintre acestia, în special cei lipsiti de pamânt, în mare parte tineri, au parasit satul natal si s-au stabilit în aceasta zona. Din acest motiv, pe o parte din locul unde fusese altadata satul Albotesti (partea dinspre Lucacesti) a început construirea primelor blocuri, capatând cu timpul aspectul unui cartier al Moinestiului. S-au facut lucrari de regularizare a râului Tazlau, s-au construit diguri pentru evitarea inundatiilor. Prin anii `60 a fost chiar un proiect de mutare a centrului administrativ al orasului Moinesti la Albotesti, unde avea sa se ridice un adevarat nou oras. Acest proiect n-a fost aprobat. Acum cartierul Albotesti, integrat din anul 1968 în cartierul Lucacesti, are un numar mare de blocuri si locuinte particulare în care locuiesc în jur de 7000 de persoane, are o scoala proprie cu clasele I-VIII, o gradinita de copii, o baza sportiva � cu strand, terenuri de tenis, volei -, o sectie de pediatrie a Spitalului Moinesti, o policlinica de stomatologie, aici este sediul Grupului scolar Industrial Petrol �Grigore Cobalcescu�, unul din cele mai mari grupuri scolare de profil din tara. În anul 1999 s-a dat în folosinta o hala agroalimentara care permite practicarea unui comert civilizat. Satul Lucacesti este atestat documentar în anul 1440, dar, la fel ca si celelalte localitati din jur, este mult mai vechi. �� 1440 (6948), octombrie, 4, Suceava: Ilie v.v. si fratele sau stefan v.v., domni ai Moldovei întaresc uric mânastirii care este pe Bistrita, satul Lucacesti, pe Tazlaul Sarat, în dreptul Pacurii, danie lui Oana Porcu la moartea sa.� Tot despre satul Lucacesti avem stiri din documentul din anul 1442, dat tot la Suceava: �� 1442 (6950), decembrie, 16, Suceava, Ilie v.v. si fratele sau stefan v.v., domni ai Moldovei, întocmesc uric mânastirii Bistrita satul Lucacesti pe Tazlaul Sarat, danie lui Oana Porcu. Hotare: Salatruc, Fântâna Neagra a Pacurii, gura Zemesei, Dâlma, Carpinis, Vârful Cusmei, Izvorul Negru, Asau, Hemeius, Urmenis, Vârful Osoi.� La �Index de nume�, la pozitia 594 se precizeaza: �Carpinis, loc în hotarul satului Lucacesti de pe Tazlaul Sarat.� Un alt document care aminteste de satul Lucacesti este datat 1576: �� 1576 (7084), aprilie, 18, Petru Voda v.v., domnul Moldovei întareste mânastirii Bistrita unde este egumen Toader � satul Lucacesti pe Tazlaul Sarat, pâna la Fântâna Neagra si pâna la Zemes, din uric de danie de Ilie v.v., Lucacesti lui Oana Porcu.� La �Index de nume�, la pagina 633, se precizeaza: �Fântâna Neagra, izvor în hotarul satului Lucacesti, pe Tazlaul Sarat, tinutul Bacau.� Documentul din anul 1582 aminteste, din nou, satul Lucacesti. �1582 (7090), august, 21, Suceava, Iancu v.v., domnul Moldovei întareste mânastirii Bistrita poiana de la Blagesti cu tot fânatul si vama mica de la Bacau si Lucacesti.� La �Indice de nume�, la pag.
679 se precizeaza: �Lucacesti, sat pe Tazlaul
Sarat, tinutul Din secolul al XVIII-lea, satul Lucacesti este mentionat tot mai des în documente, datorita zacamintelor de petrol de aici. În anul 1646, calugarul Bandinus, calatorind pe meleagurile Bacaului a fost impresionat de puturile de petrol din zona, inclusiv satul Lucacesti. Însemnarile lui se refereau si la superstitiile de atunci, dar se minuna cum pacura iese odata cu apa la suprafata pamântului, parca fierbe, nereusind sa dea vreo explicatie acestui fenomen.� �Satul Lucacesti este cea
mai veche localitate din În legatura cu documentul din anul 1442 dat la Suceava, specialistii sustin ca acest document este un fals al calugarilor de la Mânastirea Bistrita, facut în secolul al XVI-lea, dupa modelul documentului din 1440, în scopul de a extinde hotarul satului Lucacesti pe care-l stapânea. Documentul are totusi valoare, pentru ca el aminteste despre unele toponime, care la data elaborarii lui, aceste localitati existau, asa cum ar fi: Salatruc, Asau, Zemes, Carpinis, Osoi, Hemeius etc. În mai multe perioade, satul Lucacesti a fost sediu de comuna: 1864, 1871, 1908, 1931, 1950. În alte perioade de timp a facut parte din comuna Valea Arinilor. Dupa secularizarea averilor mânastiresti din 1863, proprietatea satului Lucacesti care apartinea mânastirii Bistrita, a trecut în proprietatea statului. Potrivit Legii rurale din 1864 au fost împroprietariti de pe mosia Lucacesti locuitorii clacasi în numar de 145 cu o suprafata de 490 falci. Fruntasii au fost împroprietariti cu 5 œ falci, din care 2 falci izlaz, 1 falce aratura si 2œ falci fânete. Mijlocasii au fost împroprietariti cu 4 falci, din care 2 falci fânat, 100 de prajini izlaz si restul aratura. Codosii au fost împroprietariti cu 2œ falci, din care 1œ falci fânat, 40 de prajini izlaz, 40 de prajini aratura. Din 1864 Lucacesti a devenit resedinta de comuna. Tot acum s-a construit sediul primariei, care a fost folosit pâna în anul 1923, când s-a construit, pe acelasi loc, un nou sediu, primar fiind în acea perioada N. Jalba. În anul 1964 comuna Lucacesti s-a desfiintat, iar satul Lucacesti a intrat în componenta orasului Moinesti. Vom încerca sa lamurim, macar în parte, situatia satului Tatesti, amintit pentru prima data în documentul din 1439, mentionat mai înainte si regasit de mai multe ori în noul volum de documente. În documentul din 1439 se mentioneaza: �� Moenesti si Tatesti�. Un alt document din 1527 precizeaza: �1527 (7035), martie, 3, Hârlau, Petru v.v., domnul Moldovei daruieste Mânastirii Tazlau unde este egumen Paisie �, de asemenea si satul Tatesti, pe Tazlaul Sarat.� La �Index de nume�, la pag. 768 se precizeaza: �Tatesti, sat pe Tazlaul Sarat, tinutul Bacau.� Un alt document, din 1607, pomeneste de �pacurile de la Tatesti� aflate în stapânirea calugarilor de la Mânastirea Tazlau. În Dictionarul geografic al
judetului Se deduce ca satul Tatesti, de pe Tazlaul Sarat, mentionat în mai multe documente a fost o localitate lânga Lucacesti, înglobata apoi în satul Lucacesti. Satul Vasiesti, la fel ca si celelalte din aceasta zona, a aparut cu mult înainte de atestarea lui documentara. La fel cum s-a precizat la începutul acestui capitol, aceasta localitate a luat fiinta în perioada secolelor al XII-lea � al XIV �lea, deci în perioada premergatoare formarii statelor feudale românesti. Asa cum s-a mentionat, aici ar fi fost chiar centrul unui cnezat, care, probabil avea în componenta si alte localitati. Domnii Moldovei au organizat, de la început, paza granitelor Ţarii Moldovei. În est, pe Nistru, unde terenul era deschis, au construit un sir de cetati de aparare ca Hotinul, Soroca, Orhei, Tighina, iar la Marea Neagra si Dunare, Cetatea Alba si Chilia. La hotarul de sud au ridicat cetatea Craciuna. În partea de vest a Moldovei, unde terenul era muntos, au organizat, permanent, paza trecatorilor spre Transilvania, înfiintând garnizoane militare care aveau menirea sa pazeasca aceste trecatori. Una dintre aceste garnizoane si-a desfasurat activitatea initial, într-un loc, oarecum deschis � pe locul unde este acum cartierul Zavoi si gara Comanesti. Aceasta garnizoana avea puncte de paza permanente la Darmanesti, Straja, Asau, Lucacesti. Aceasta din urma supraveghea soseaua Leontenesti-Magiresti. Luptatorii din garnizoana veneau cu întreaga familie si cu bunurile pe care le aveau. În felul acesta, o data cu garnizoana se forma si o mica asezare (catun). Garnizoana se mai numea �satra� condusa de marele satrar, ajutat de mai multi satrari mai mici, în raport cu atributiile lor de lupta si paza. satra avea mai multe puncte de paza, supraveghere, numite corturi. Fiecare cort avea comandantul lui. Primul comandant al garnizoanei se crede ca a fost unul Vasui. Despre numele satului, un document din 12 ianuarie 1495 arata ca denumirea satului Vasiesti s-ar trage de la un vechi nume, Vasui (Vasâi), forma veche a lui Vasile, al carui prenume ar fi fost Valeanu si care era bunicul lui Iliasi sanga, unul din capitanii de osti ai domnitorilor Moldovei, Iliasi si stefan si apoi ai lui stefan cel Mare. si acest Vasui, se pare ca a fost capitan de osti, venit cu oastea lui în acest loc, unde nu erau decât paduri, pentru paza hotarului. Aici si-a facut o asezare a lui si a subordonatilor lui, formând satul care i-a purtat numele. Am vazut, la începutul acestui capitol ca general (r) C. Ciocan, când face analiza toponimelor localitatilor din aceasta zona, ajunge la concluzia ca �Vasiesti� provine de la unul Vasui (Vasâi). Satul Vasiesti este atestat documentar în anul 1443: �1443 (6951), iunie, 8, Suceava, stefan v.v., domnul Moldovei, daruieste uric lui Iliasi sanga pentru dreapta si credincioasa slujba satele Vasiesti pe Urmenis, unde este casa lui, Basesti si jumatate din Bâdesti pe Tazlau si poiana Borâla pe Trotus.� Dupa cum se constata din documentul de mai sus, primul stapânitor al satului Vasiesti a fost boierul Iliasi sanga, care l-a primit în dar de la domnii Moldovei, din domeniul domnesc, pentru credinta cu care slujea Ţara Moldovei. stefan cel Mare a luat noi masuri pentru întarirea garnizoanelor de paza de la granita. Astfel, el a mutat garnizoana din locul deschis (Zavoi � Comanesti) între dealuri si paduri, mai la adapost, unde este acum satul Vasiesti. sesul de la Zavoi si Vermesti l-au folosit familiile ostenilor pentru culturile agricole. Acestia se ocupau cu cresterea vitelor, cultivarea pamântului, asigurau alimente luptatorilor din garnizoana, îmbracaminte, încaltaminte, construiau locuinte, adaposturi pentru animale. Militarii din garnizoana îsi confectionau armele de lupta, arcuri, sulite, se instruiau, faceau paza, plecau la lupta când era cazul. Unul dintre importantii comandanti ai acestei garnizoane a fost, asa cum am vazut, Iliasi sanga, numit înainte de urcarea pe tron a lui stefan cel Mare, dupa cum precizeaza hrisovul din 1443, dar si-a continuat activitatea si în timpul acestuia. Iliasi sanga, proprietarul mosiei Vasiesti si-a construit o casa mare într-un loc mai ferit, pe Urmenis, astazi Hangani. Aceasta locuinta s-a mostenit din generatie în generatie. Ultimul mostenitor a fost unul Gheorghiu, care a fost si primar al comunei Vasiesti. Dupa înfrângerea oastei lui Matei Corvin la Baia, 1467, o parte din oastea ungureasca s-a retras spre Transilvania prin aceasta zona, Moinesti-Vasiesti. Aici a fost întâmpinata de ostenii din garnizoana Vasiesti, lupta a avut loc la Moinesti, pe terenul deschis de lânga gara Moinesti. Aceste date sunt consemnate în documentele din Arhivele Statului, Iasi, documentul din timpul domniei lui Petru Rares � martie 1535, documentul emis de Al. Lapusneanu � aprilie 1560, precum si documente din Arhivele Statului, Suceava, consultate personal de C. Ardeleanu. Se mentioneaza ca în urma luptei care a avut loc la Moinesti între oastea ungureasca în retragere si ostasii garnizoanei Vasiesti, stefan cel Mare îi face razesi pe ostasii din garnizoana Vasiesti, dându-le loc pentru culturile agricole, pasuni, padure. Ostasii din punctul de paza Lucacesti au fost, de asemenea, facuti razesi de stefan cel Mare, dându-le terenuri din mosia Albotesti si Lucacesti. Dupa cum vom vedea, cu timpul, acestia vor fi deposedati de pamânt si vor deveni clacasi. Când s-a construit biserica
�Sfântul Gheorghe� din Moinesti, s-au dezgropat osemintele
ostenilor moldoveni care au cazut în lupta cu oastea ungureasca
si s-au sapat morminte noi, în incinta bisericii, unde au fost
asezate cu evlavie aceste oseminte. Aceste informatii sunt de la
strabunicii lui C. Ardeleanu din Moinesti, care au lucrat la
ridicarea bisericii, de fata fiind si copiii lor, respectiv
bunicii lui C. Ardeleanu. Tot despre aceste evenimente a scris colonelul Arhip,
precum si regretatul istoric Iulian Antonescu, care vorbea cu mult respect
despre aceste evenimente studentilor de la Facultatea de Istorie din Pe 16 august 1496 a decedat comandantul garnizoanei Vasiesti, Iliasi sanga si a fost înmormântat în cimitirul bisericii �Sfântul Gheorghe� din Moinesti, mormânt pregatit de el, în timpul vietii. În anul 1810 biserica din lemn din cimitirul �Sfântul Gheorghe� a ars, locul mormântului a fost protejat de locuitorii de aici, pentru a nu mai fi înmormântati peste el alti decedati. În anul 1938, învatatorul Ghinet Vasile de la scoala Lunca a redescoperit mormântul lui Iliasi sanga. A anuntat oficialitatile de la Bucuresti. În acelasi an, 1938, a venit la Moinesti marele istoric N. Iorga si mai multi specialisti care au cercetat piatra de mormânt a lui Iliasi sanga, scrisa cu litere slavonesti si au hotarât sa fie trimisa la Muzeul Militar din Bucuresti pentru cercetare. Un alt document, din anul 1560, aminteste de satul Vasiesti: �1560 (7068), aprilie, 9, Husi, Alexandru, domnul Moldovei întareste Mariei si surorii ei Draghita, nepoatele lui Iliasi sanga, jumatate din satul Basesti, partea de jos si a patra parte din Vasiesti, partea spre Trotus cu poienile Podena si Runcul, curatura lor ce sunt pe Trotus si a patra parte din poiana Borâle, din privilegiul de danie al mosului lor, de la bunicul domnului stefan�. Un alt comandant al garnizoanei din Vasiesti a fost Sandu Leondariu care era si stapân al mosiei pe la anul 1698. El a decedat la 7 august 1757. Sotia lui, Paraschiva a decedat la 11 mai 1754. Ambii sunt înmormântati în biserica din Hangani. Un alt comandant al garnizoanei a fost un oarecare Gorun, prin anul 1766. Acest Gorun, neavând urmasi, a lasat mosia celor 8 razesi din Vasiesti, pentru ca toti facusera parte din oastea lui. Acesti 8 razesi nu aveau nici un act pentru pamântul ce li s-a lasat. Am vazut în rândurile de mai înainte ca în timpul regimului fanariot, în special în a doua parte a acestuia, dupa 1780, au avut loc importante �miscari� de proprietate, mai ales în favoarea boierilor greci. Acest fenomen îl întâlnim si în zona noastra. În anul 1805 domnitorul Moldovei, Moruzzi, face danie toata mosia cu locurile ramase �slobode� boierului Costache Ghica. În aceasta danie intrau si terenurile stapânite de razesi. În anul 1813, Costache Ghica obtine hrisov de stapânire de la domnitorul Kalimach, apoi un alt hrisov întaritor de la noul domnitor Mihail sutu. Boierul C. Ghica n-a pus în aplicare cele trei hrisoave pentru ca razesii s-au opus cu îndârjire. Dupa înlaturarea regimului fanariot, razesii au deschis proces împotriva boierului Ghica. Procesul a durat mai multi ani, pâna în anul 1840 când �Înaltul divan domnesc�, instanta suprema de judecata instituita prin Regulamentul organic, a dat câstig proprietarului Ghica. Domnitorul Mihail Sturza refuza sa semneze hotarârea si trimite la fata locului, pentru cercetare, pe vornicul stefan Catargi. Mostenitorul lui C. Ghica, Nicu Ghica recurge la o noua tactica. El propune razesilor sa cumpere de la el aceste pamânturi, cu o suma foarte mare pentru acele vremuri. Ţaranii s-au împrumutat de la niste camatari greci, cu o dobânda foarte mare, asa încât dupa 7 ani suma împrumutata s-a dublat. În aceste conditii, razesii din Vasiesti vând întreaga lor proprietate boierului Nicu Ghica, ce se obliga sa plateasca datoria lor catre cei trei greci, camatari. De asemenea, se obliga fata de razesi sa le arendeze lor si celorlalti tarani din sat terenuri pentru cultura si pentru fânete. În felul acesta razasiile date de domnitorii Moldovei si în special de stefan cel Mare aparatorilor hotarelor tarii dinspre Transilvania au trecut în stapânirea Casei Ghica. Urmasii batrânului Vasui, ai lui sanga, Gorun ale caror razasii se întindeau din hotarul Vermestilor pâna în hotarul Transilvaniei, au devenit clacasi pe cele mai �nerodnice� terenuri, pe care le-a pus la dispozitie Casa Ghica. În urma aplicarii prevederilor Legii rurale din 1864, un numar de 114 clacasi din Vasiesti au primit 352 falci si 60 de prajini, ceea ce reprezenta o mica parte din mosia lui Ghica pentru clacasii care altadata fusesera razesi. Întrucât locuitorii din Vasiesti nu-si puteau asigura existenta din activitatile agricole, unii dintre ei au plecat ca muncitori la fabricile de cherestea din Comanesti, care au luat fiinta, în special, dupa darea în folosinta a liniei ferate Tg. Ocna-Ghimes, pe la sfârsitul secolului al XIX-lea (1899). Dupa 1900, multi din ei au devenit mineri la mina de carbuni Comanesti. Dintre cei care au ramas în sat desfasurau activitati, ca zilieri, la exploatarea padurilor din zona. Aplicarea Legii agrare din 1921 nu a avut aplicabilitate la Vasiesti, întrucât nu existau suprafete arabile. S-a mentinut însa proprietatea mosiereasca, în special suprafete mari de padure, pasune etc., prin proprietarii Elena septilici si Alina Crupenschi. Aceasta va fi desfiintata în urma reformei agrare din anul 1945. Pe plan administrativ, în secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea, satul Vasiesti apare în documente ca facând parte din Ocolul Tazlaul de Sus. Dupa aplicarea Legii de organizare administrativa si în special prevederile Legii comunale din 1864, localitatea Vasiesti este încadrata în rândul comunelor rurale, facând parte din plasa Tazlaul de Sus. În anul 1921 si dupa aplicarea Legii administrative din 1925, Vasiestii erau resedinta de comuna si faceau parte din plasa Comanesti. În anul 1931 comuna Vasiesti s-a
desfiintat, satul Vasiesti trece din punct de vedere
administrativ la comuna Hangani. Initial, locul unde astazi este cartierul Hangani s-a numit Urmenis, dupa numele pârâului care trece prin acest loc. Numele �Urmenis� l-au întâlnit des, în multe documente, începând din prima jumatate a secolului al XV-lea. Padurile seculare care acopereau locul au fost taiate cu timpul, în locul lor s-a constituit o asezare sateasca. Documentul din 1443, amintit, în rândurile care vorbesc despre Vasiesti, pomeneste ca domnitorul facea danie toata mosia Urmenisului boierului Iliasi sanga. Apoi, mosia Urmenisului a ramas în mostenirea nepoatelor boierului sanga, Maria si a surorii sale Draghita, fiind întarita aceasta mostenire prin documentele emise de domnii Moldovei Petru Rares, 1531, si Alexandru Lapusneanu, 1560. Mosia nu era locuita, era ocupata de padure cu copaci de esenta moale. Pentru exploatarea lemnului, descendentii boierului Iliasi sanga au adus clacasi din satul Hangani, judetul Neamt, care si-au facut aici, initial, bordeie, înfiripând, cu timpul, o asezare pe valea pârâului Urmenis. Ei s-au grupat în partea catre islazul comunal, la intrarea pârâului Urmenis în sat, iar satul Urmenis s-a format în centrul actual al satului Hangani. Generalul (r) Costachi S. Ciocan precizeaza, în lucrarea amintita, ca venirea unor clacasi în aceasta zona s-a facut în secolul al XV-lea si ca acestia au fost folositi nu numai la taierea padurii ci si ca ostasi în garnizoana de aici. �În ceea ce priveste prisacile, ca sistem de aparare pentru zona noastra, trebuie sa remarcam faptul documentar ca domnitorul stefan cel Mare a încurajat imigrarea pentru munca a locuitorilor forestieri de la Hangu, judetul Neamt, care în 1463 s-au deplasat, în grup, în judetul Bacau si au format pe Valea Urmenisului, puternic împadurita pe atunci, satul Hangani. Nu este exclusa o roire a populatiei, dar ceea ce pare sigur, îl constituie faptul ca acei lucratori forestieri au fost utilizati la construirea de prisaci (sistem de aparare) în zona Trotusului� Ca problema construirii unor asemenea prisaci pe hotarul de apus al Moldovei era foarte urgenta, o constituie faptul arhicunoscut al campaniei regelui Matei Corvin din 1467, împotriva Moldovei, terminata cu înfrângerea sa de catre stefan cel Mare.� Despre venirea locuitorilor din Hangu, legatura acestora cu satul de bastina o reflecta notita de pe o carte din biserica Hangani, care spune ca aceasta carte este a parintelui Tofilact, egumen la Sfântul Schit Hangu. Aceasta carte este adusa de cei care au venit din Hangu sau este trimisa, mai târziu, de acest egumen rudelor care s-au deplasat din satul lor, ca o amintire. Cei care au primit aceasta carte au donat-o bisericii din sat. Din documentele din biserica din Hangani se desprinde faptul ca pe la anul 1700 stapânul mosiei Urmenis era un urmas al Mariei si Draghita, numit Sandu Leondariu, din neamul boierului Iliasi sanga. Acest Sandu Leondariu era conducator de osti si stapân al mosiei din anul 1698. S-a nascut la 12 octombrie 1669 si a decedat la 7 august 1757. Atât el cât si Paraschiva au fost înmormântati în interiorul bisericii din Hangani. Aceste informatii au fost reconstituite cu ocazia deschiderii mormântului, în anul 1938, de catre specialisti, în frunte cu marele istoric Nicolae Iorga. Datele au fost pastrate de D. Barcan, care a avut proprietate si casa la Hangani. Casa lui de la Hangani a fost construita pe temelia fostei case a lui Iliasi sanga. Se mai vad urmele beciului de la casa lui Iliasi sanga. Initial acest beci avea un tunel, loc de refugiu, care iesea undeva într-un loc ascuns, în caz de pericol. Tunelul a fost înfundat, iar D. Barcan, ultimul proprietar, a facut un perete în beciul respectiv pentru a desparti fostul tunel de beciul propriu-zis. Aceste informatii ne-au fost furnizate de C. Ardeleanu, care le-a aflat cu lux de amanunte de la D. Barcan si pe care le foloseste în schita monografica a Moinestiului. Înscrisurile de pe un potir si de pe un disc unde sunt gravate initialele RL-1704 pot constitui documente despre ridicarea bisericii din Hangani. Descifrarea acestor initiale nu a putut-o face nimeni, însa se crede ca ele reprezinta numele unui personaj din familia Leondarilor, pentru ca alte familii bogate care sa poata face un asa dar bisericii nu sunt urme ca ar fi existat. Aceste obiecte provin din anul 1704 si se crede ca ele ar fi stat în biserica veche, de lemn, care era pe un vârf de deal, unde este acum cimitirul parasit si de unde provine o placa de lemn pe care sunt sapate cu caracter chirilic litere ce arata pe un Leondariu ctitor al bisericii � în 1702. Pe la anul 1767, mosia Urmenisului era stapânita de Sandu Longhinescu, vel satrarul din acea vreme, sau marele satrar, comandantul corturilor care asigurau paza, dinspre Transilvania. În anul 1804 apare familia lui Constantin
Leondariu ca proprietar al mosiei Urmenisului. Acesta era de la În anul 1823 mosia a trecut în stapânirea lui Iancu Leondariu, probabil cel de-al doilea fiu al lui C. Leondariu, asa cum se deduce dintr-o notita scrisa pe una din cartile de rugaciune aflate în biserica din Hangani: �care cu cheltuiala a facut icoanele de înzestrare a bisericii ��, sau dupa cum arata o notita din cartea cu slujba �Sfintelor patimi�, �� când a fost mosia Urmenisului în sama me, 1823, iunie, 7, Iancu Leondariu.� Denumirea de Hangani s-a dat satului dupa anul 1864, când clacasii de aici au fost împroprietariti din mosia Urmenisului. Au fost împroprietariti 61 de clacasi cu 216 falci si 60 de prajini. Restul mosiei Urmenisului care n-a fost expropriata a fost vânduta pe parcurs mai multor proprietari, atât din localitate, din Vasiesti si din alte locuri. Din acest motiv, legea agrara din 1921 n-a avut aplicabilitate la Hangani. În urma împroprietaririi, pe baza Legii din 1864, o parte a mosiei a revenit clacasilor. Pentru a se deosebi de restul mosiei neexpropriata, s-a spus �pamântul Hanganilor�, adica a acelora care au venit din localitatea Hangu, judetul Neamt. Aceasta denumire s-a dat apoi întregului sat. Faptul ca localitatea a luat denumirea de Hangani dupa 1864 se poate deduce si din faptul ca harta rusa din anul 1835, care este primul izvor de înalt nivel tehnic � în care figureaza 254 de asezari omenesti din judetul Bacau, nu apare localitatea Hangani, ci �o data localitatea Urmenis cu 69 de familii si o data localitatea Urmenis (Unguri) cu 70 de familii. Nu este exclus ca prin cea de a doua localitate sa se înteleaga ca în realitate este vorba de români veniti din Transilvania.� Din punct de vedere administrativ, satul Hangani a facut parte din comuna Vasiesti. În anul 1931 comuna Vasiesti s-a desfiintat, satul Hangani a intrat în componenta comunei urbane Moinesti. Gârlele � Gazarie. Satul si-a luat denumirea de la gârla abatuta din apa Tazlaului, care servea ca forta motrice pentru morile de apa si a fabricilor de gaz. Satul a aparut mult mai târziu fata de celelalte localitati componente astazi ale orasului Moinesti. Se pare ca procesul de formare a localitatii prinde contur pe la începutul secolului al XIX-lea. Fostii locuitori ai satului Valea Arinilor, care aveau aici parcele de teren si-au construit locuinte, formând cu timpul un catun. Localitatea este tipul de sat românesc format prin roire, întemeiat de fostii locuitori veniti din satul Valea Arinilor. Despre geneza numelui localitatii Gazarie aflam din Dictionarul geografic al judetului Bacau, aparut în 1895 de O. Racovita, care arata ca la Moinesti, respectiv Gazarie erau peste 10 distilerii de petrol si de la aceste �gazarii� provine numele localitatii. Existenta sursei de apa, Tazlaul Sarat, a dat posibilitatea locuitorilor de aici sa puna în miscare mai multe mori actionate de forta apei aduse din Tazlaul Sarat pe niste canale numite �gârle�. Din acest motiv, o perioada de timp localitatea a purtat denumirea de �Gârlele� sau chiar Gârlele-Gazariei. Din punct de vedere administrativ, localitatea a facut parte din comuna Valea Arinilor, Lucacesti, apoi a devenit cartier al orasului Moinesti. Din anul 1950, aici au aparut mai multe unitati industriale, legate de industria petrolului din zona.
V. Functia administrativa a localitatii Moinesti
Asezarea geografica si strategica a permis ca localitatea Moinesti, înca din perioada feudalismului dezvoltat si pâna în prezent, sa îndeplineasca, pe lânga functia economica, comerciala, culturala si o importanta functie administrativa. Pentru a dovedi acest lucru este necesar sa reamintim care a fost evolutia organizarii administrativ-teritoriale românesti în anumite perioade de timp. În prima jumatate a secolului al
XV-lea teritoriul actual al judetului Localitatea Moinesti facea parte
din Ţinutul Unirea celor doua tinuturi s-a
facut, probabil, în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. Dimitrie
Cantemir în lucrarea sa Descriptio Moldaviae, aminteste numai de
tinutul În timpul domniei lui Constantin
Mavrocordat în În anul 1774 Moinestiul facea parte din Ocolul Tazlau si era totodata si resedinta acestuia. În anul 1803 facea parte din Ocolul Tazlaul-Sarat, în anul 1844 facea parte din Ocolul Tazlaul de Sus si a avut ca dregatori pe Gh. Pascu � 1852, Costache Verman � 1853, Ionita Chiriac � 1854, Costache Gavriliu � 1857. În diferite perioade Moinestiul a îndeplinit functia de resedinta de Ocol. Pentru a ne da seama despre atributiile ocolului, vom prezenta situatia Ocolului Tazlaul-Sarat, la începutul secolului al XIX-lea, cu localitatile componente si cu obligatiile locuitorilor, asa cum acestea au fost înscrise în Cronica liuzilor din 1803 si Cronica din 1816. �Satul Urmenis al slugerului Constantin Leondaris si a altor razesi cu lucrul pamântului: loc de hrana � putin; 123 luidi birnici; suma banilor � 480� (luidi � locuitor birnic; ludea � unitate fiscala introdusa în anul 1783 care cuprindea, de regula, în medie 6 familii de birnici solidari la plata sau plata individuala). �Vasiestii razasesti cu chirii si cherestele: loc de hrana � putin; 45 luidi birnici; suma banilor � 200.� �Lucacesti a mânastirii Bistrita, cu pacura; loc de hrana putin, 40 luidi birnici; suma banilor � 190; 2 scutiti de catre vistiernicul Sandu Sturza.� �Moinesti, a dumisale logofatul Costachi Ghica si razaseste, tij cu pacura (proprietari); loc de hrana îndestulat; 60 de luidi birnici, suma banilor � 216; 2 scutiti de Aga Neculai Rosetti si 4 scutiti de postelnicul Ionita Sturza.� Mai sunt mentionate si celelalte localitati din ocolul Tazlaul Sarat. Rezulta din exemplele de mai sus ca principala functie a demnitarilor care conduceau ocolul era aceea fiscala, de a întocmi situatii precise cu birnicii si încasarea obligatiilor de la acestia. Potrivit masurilor administrative puse în practica înca din prima jumatate a secolului al XVIII-lea, consolidate în timpul lui Constantin Mavrocordat si apoi prin Regulamentul Organic, în tinuturile si târgurile Moldovei a început sa capete o importanta crescânda functia de ispravnic. Alegerea, rolul ispravnicului si a slujitorilor ispravniciei se definesc bine de articolele 54 si 43 din Regulamentul Organic. Dupa revolutia de la 1848/1849, desi denumirea oficiala a institutiei care conducea treburile tinutului era de Ispravnicie, iar conducatorul ei purta numele de ispravnic, capata întrebuintare tot mai larga termenii de district si dregator. În epoca moderna, prin Legea comunala din 01 aprilie 1864 si cea care a reglementat înfiintarea consiliilor judetene din 02 aprilie 1864 au pus bazele organizarii administrative a tarii în comune si judete care, cu unele modificari, s-a mentinut pâna în perioada interbelica. Ca subunitati administrative s-au pastrat, în linii generale, ocoalele existente pâna atunci, care iau acum denumirea de plasa. De asemenea, atributiile plasei s-au schimbat fata de acelea ale ocolului. Potrivit legii, Moinestiul devine comuna rurala si facea parte din plasa Tazlaul de Sus, cu sediul în Moinesti. În perioada anilor 1873-1880 plasele Tazlaul de Sus si Tazlaul de Jos s-au unificat, pentru ca în anul 1881 sa revina la organizarea administrativa din 1864. Noi modificari au intervenit în
organizarea administrativa a judetului În anul 1913 a fost votata o noua lege privind circumscriptiile, denumirea si resedinta plaselor. Potrivit noii legi, plasa Moinesti devine plasa Tazlau, cu resedinta la Moinesti. Aceasta situatie administrativa se mentine pâna la sfârsitul primului razboi mondial. În anul 1921 Moinestiul devine
comuna Inaugurarea comunei urbane Moinesti este descrisa în felul urmator: �În fata unui public numeros, asistat de domnul prefect al judetului Bacau, locotenent colonel Chiru, domnii Manolescu, dr. Papagogu, avocat Berea, Mihail Radulescu � senator, primarul Bacaului Grigoriu, revizorul scolar Theodorita si comandantul campaniei de jandarmi. La ora 11 s-a facut slujba religioasa de catre preot Antoche, înconjurat de întreg clerul bisericii Sfântul Gheorghe. Apoi a luat cuvântul domnul prefect, aratând însemnatatea orasului si promitând din buget 100 mii lei pentru pavarea strazilor. Raspunsul domnului primar al comunei,
I. E. Andreescu, multumind domnului prefect de ajutorul dat comunei. Apoi
a vorbit domnul senator Radulescu, deputatul În anul 1925, 14 iunie, s-a publicat Legea
pentru unificarea administrativa a teritoriului. Legea a definitivat
procesul organizarii administrative unitare a tarii, contribuind
la integrarea deplina a teritoriilor unite cu Potrivit legii, România era împartita în judete, conduse de prefecti, plase conduse de pretori, comune urbane resedinta de municipii sau neresedinta de municipii, comune rurale conduse de primari. Judetul Bacau avea în componenta sa: o comuna urbana resedinta de judet, orasul Bacau, doua comune urbane neresedinta, Moinesti si Tg. Ocna, 86 de comune rurale. Moinestiul facea parte din plasa Tazlaul Sarat, fiind si resedinta acesteia, si din care mai faceau parte comunele Ardeoani, Bahnaseni, Basesti, Bucsesti, Grigoreni, Lucacesti, Magiresti, Poduri, Scorteni, Schitu-Frumoasa, Solont. În anul 1930 plasa Tazlaul Sarat ia denumirea de plasa Muntelui cu sediul la Moinesti. În anul 1943 plasa Muntelui ia denumirea de plasa Moinesti care avea în subordine administrativa 13 comune. Aceasta situatie se mentine pâna în anul 1950. Observam ca, înca din perioada feudalismului, Moinestiul a îndeplinit o importanta functie administrativa, resedinta de ocol, iar în epoca moderna si contemporana, functia de resedinta de comuna rurala, urbana, resedinta de plasa. În perioada comunista, când rolul conducator în societate îl avea partidul unic, s-a amplificat functia administrativa si politica a orasului Moinesti, în functie de cerintele impuse de construirea socialismului. În anul 1950, septembrie, 6, Marea Adunare Nationala, forul legislativ suprem al tarii, a votat legea privind înfiintarea Sfaturilor Populare, ca organe locale ale puterii de stat. În spiritul acestei legi, vechile unitati administrative, judetul si plasa, au fost desfiintate, la fel si organele lor de conducere colectiva, consiliile judetene, orasenesti, comunale, care au functionat pâna în 1938. Au aparut unitati administrative noi, dupa modelul sovietic, regiunea si raionul. Primele alegeri pentru noile organe ale puterii de stat, �Sfaturile Populare�, au avut loc pe data de 03 decembrie 1950. În cadrul noii organizari administrativ-teritoriale, Moinestiul îndeplinea functia administrativa de oras, precum si aceea de resedinta a raionului Moinesti, care coordona activitatea politica si administrativa a comunelor de pe Valea Trotusului, de la Ghimes la Darmanesti inclusiv si de pe Valea Tazlaului, de la Balcani la Strugari. La Moinesti au luat fiinta institutii noi, raionale, pe sectoare, care coordonau activitatea administrativa de pe raza întregului raion. Institutiile raionale lucrau direct cu administratiile locale, Sfaturile Populare orasenesti si comunale. Astfel la Moinesti era sediul Sfatului Popular al raionului, sediul raionului de partid, sediul Sectiei de Învatamânt, de Cultura, de Sanatate, Sectiei Agricole, era sediul Postei raionale, Biblioteca raionala, aici era sediul organizatiilor de tineret etc. Toate instruirile, analizele factorilor locali de pe tot cuprinsul raionului aveau loc la Moinesti. De asemenea, aici era sediul Sfatului Popular al orasului Moinesti care si-a sporit atributiile în toate domeniile de activitate. Aceasta organizare administrativa a functionat pâna în anul 1968. S-a considerat ca aceasta organizare, cu forme intermediare, regiunea, raionul nu sunt corespunzatoare pentru tara noastra cu un teritoriu nu atât de mare ca al Uniunii Sovietice si, de aceea, în anul 1968 s-a renuntat la ea. Marea Adunare Nationala a votat în februarie 1968 Legea privind organizarea administrativ teritoriala a României. Prin noua lege se desfiintau unitatile administrativ-teritoriale, regiunea si raionul, si se stabileau unitatile administrativ-teritoriale specifice românesti, judetul, municipiul, orasul si comuna. Potrivit noii legi, Moinestiul avea
rangul de oras în cadrul judetului Dintre presedintii Sfatului Popular al raionului Moinesti, pâna în 1968, amintim pe: Ciocan T., Nicolau I., Cojocea C., Unguru Gh., Stoian Aurel, iar ca presedinti ai Sfatului Popular al orasului Moinesti, pe: Luca N., Huluta I., Cojocea C., Marchidan Oprea. Dupa 1989 functia administrativa a fost �descarcata� de conducerea politica a partidului unic, organele locale ale puterii de stat sunt alese democratic, pe baza pluralismului politic, pe baza actelor normative votate de Parlamentul tarii. În anul 2001 orasul Moinesti a
fost declarat municipiu. Aceasta hotarâre a fost luata de
Parlamentul României care a adoptat Legea privind declararea ca municipiu a
orasului Moinesti, judetul
VI. Actiuni de modernizare a orasului Moinesti
Pâna prin anii `50 aspectul urbanistic al Moinestiului pastra caracteristicile târgurilor moldovenesti din secolul al XIX-lea. Avea o strada centrala, cu case asezate �una în alta�, tip vagon, cu fatada spre strada, apoi mai multe strazi laterale si câteva stradute de trecere, locuite, în general, de oameni modesti ca baza materiala. De asemenea, la periferie, în partea de nord, era un spatiu ocupat de saracacioasele casute tiganesti. Strada Mare, asa cum era numita strada centrala, era plina cu pravalii, înghesuite una în alta, cu marfuri de tot felul. Strada Mare începea de la gara si cobora spre marginea de jos a orasului, locuita, în mare parte, de oameni nevoiasi. Era în oras o singura casa cu etaj, casa proprietarului Acai. Celelalte cladiri din centru erau din zid, dar cele mai multe, în special, cele din partea de jos a localitatii, erau din lut, case vechi, ponosite, cu prispe si unele cu cerdac de lemn. Aici locuia populatia nevoiasa, cojocari, tinichigii, tâmplari etc. Constructii mai importante erau ale institutiilor publice: scoala de baieti, construita în anul 1894, scoala de fete construita în anul 1924, scoala româno-israelita construita în anul 1896, Spitalul construit în anul 1890, Judecatoria, fostul local al Policlinicii vechi unde functioneaza în prezent Sectia de radiologie, cladirea fostului sediu al raionului P.C.R., scoala Lunca, construita în anul 1936 etc. În centru si mai putin în partea de jos a orasului nu se gasea casa care sa nu aiba în fata o banca de lemn. În zilele de vara, de sarbatori, moinestenii luau loc pe aceste banci, nu numai pentru a se racori, dar si pentru a-si comunica evenimentele zilei si a le comenta dupa priceperea si fantezia lor. Un punct de atractie, de promenada, era gradina publica, cu un monument ridicat în anul 1908 în cinstea eroilor cazuti în Razboiul de Independenta. În serile de vara gradina se umplea de lume, misunând la lumina lampilor Petromax. Fanfara militara, adusa de la Tg. Ocna, intona marsuri, imnuri si melodii de dans la moda, iar fetele, sub supravegherea mamelor, faceau câte un tur de dans cu cavalerii lor. În ceea ce priveste iluminatul, mult timp a fost asigurat de lampile cu gaz. Era un om special pregatit pentru asigurarea iluminatului public. Acesta se numea Iancu Lampagiu. El avea grija sa aprovizioneze cu gaz lampant lampile aflate în felinare, el le aprindea, el le stingea. În timp ce era primar Eufstodiates � 1908-1911 - aceste felinare au fost înlocuite cu lampi Petromax. Ulterior, comerciantul Mortiz Solomon a construit o mica uzina electrica, ce functiona câteva ore cu multe întreruperi. Pentru asigurarea iluminatului electric, edilii orasului au angajat serviciile Creditului Carbonifer Comanesti, care avea o centrala electrica proprie, în anul 1928, în schimbul unei garantii de 1.000.000 lei. Lampile Petromax care luminau strazile orasului, au fost înlocuite cu lampi electrice, iar uzina Mortiz Solomon si-a încetat activitatea. La început au primit curent electric numai institutiile si casele din centru, apoi s-a extins si la periferie. În anul 1928 Primaria a întocmit un plan de sistematizare a orasului care prevedea: alinieri, deschideri si închideri de strazi, înfiintare de piete si gradini publice, alimentare cu apa, canalizare, extinderea retelei de electrificare, îmbunatatirea iluminatului public, masuri pentru asigurarea transportului populatiei. Din pacate, putine din obiectivele acestui plan s-au realizat. Preocuparea pentru pavarea strazilor a început mai intens din anul 1928, când s-au luat masuri de asternere a stratului de prund, iar mai târziu construirea bordurilor si trotuarelor de bazalt. Primul proiect de alimentare cu apa a orasului a fost facut în anul 1908, iar al doilea în anul 1929. În 1908 a fost captat izvorul de pe muntele Doncea, iar cel din 1929 izvorul de pe muntele Bâlcuri. Apa acestor izvoare era adusa în oras prin conducte cu cadere naturala. În oras s-a instalat o conducta de 3 km care alimenta 200 de abonati. Despre canalizarea localitatii, în adevaratul sens al cuvântului, nu se poate vorbi decât dupa anii `50. În anul 1939 erau doua santuri mari care strabateau orasul de-a lungul sau, prin intermediul carora se scurgea apa de ploaie. În perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial si pâna în anul 1989 situatia orasului s-a transformat radical, pe baza unei alte conceptii urbanistice, cu totul schimbat si grefata pe ridicarea regimului de înaltime a constructiilor de locuinte de la nivel parter pâna la constructii cu patru etaje, pentru a elimina posibilitatea locuirii în case individuale, concentrând foarte mult localitatea, lansându-se ideea construirii �la comun�. Primul plan de sistematizare a fost întocmit în anul 1970 si prevedea construirea de ansambluri de blocuri cu regim de înaltime P+2-4 etaje în zone de teren eliberate prin demolarea masiva a caselor existente. Acest plan de sistematizare era reactualizat la 5 ani. În planul de sistematizare s-a prevazut asamblarea unei zone centrale, unde urma sa se construiasca cele mai reprezentative dotari social-culturale pentru populatie. Din pacate, aceste prevederi nu s-au realizat. De asemenea, au fost prevazute alinieri de strazi, dotari pentru învatamânt, sanatate, comert, prestari de servicii, retele tehnico-edilitare. Zonele marginase au ramas fara o îmbunatatire substantiala de ordin urbanistic. Pâna în anul 1970 construirea ansamblurilor de blocuri s-a facut oarecum fara o conceptie unitara, acestea ridicându-se acolo unde erau spatii libere. Primele blocuri ridicate au fost în cartierul Lucacesti (Albotesti). Blocurile de pe strada Dobrogeanu Gherea au fost ridicate în anii 1950, 1951-1989, de pe strada Cpt. Zaganescu în 1952, Caminul pentru tineret în anul 1953, blocurile de pe strada T. Tzara au fost ridicate între anii 1951-1967, blocurile de pe strada G. Enescu în anii 1955, 1960, 1967, 1968, 1988. În Moinesti, primul bloc �Greci� s-a construit în anul 1959, ansamblul de blocuri din zona Garii s-a construit între anii 1963-1964. Pe strada T. Vladimirescu, în blocul ramas liber în urma incendiului din anul 1966 s-a ridicat blocul F 1 în 1968, iar în urma incendiului din februarie 1968 s-a ridicat ansamblul de blocuri - în perioada 1969-1971 � unde sunt acum �Farmacia�, cofetaria, spatiile comerciale, apoi între anii 1973-1989 celelalte ansambluri de blocuri, din care amintim: Complexul Select I-V; Magura, Cascada etc. Pe strada V. Alecsandri blocurile au fost ridicate între anii 1963-1983, pe strada I. Creanga între anii 1962-1984, pe strada Libertatii între anii 1962-1988, pe strada Zorilor între anii 1962-1990, pe strada M. Sadoveanu în anii 1989-1990, pe strada G-ral N. sova în anii 1989-1991, pe strada Schelei între anii 1963-1987, Caminul de nefamilisti de pe strada Vasile Alecsandri în anul 1970. Tot în aceasta perioada s-au ridicat sediile institutiilor publice: Primaria, Posta, CEC, Politia, Prest-Serv S.A., toate localurile scolilor cu clasele I-VIII, în afara de scoala Lunca, gradinitele de copii, cladirile celor doua licee etc. În anul 1989, 65% din populatia orasului locuia la bloc. Se poate constata, din datele de mai sus, ca în aceasta perioada, pâna în anul 1990, s-a reconstruit cu predilectie în vechea vatra a orasului si în zona Cartierului Lucacesti, restul zonelor, Vasiesti, Hangani, Lucacesti-sat, Gazarie, ramânând cu un pronuntat caracter rural. Locuintele din aceste zone îsi mentin aspectul de asezare rurala, cu constructii rasfirate, neechipate utilitar, cu un regim de înaltime redus, cu unele accente de P+1 si realizate, în general, din materiale nedurabile. Dupa 1990 se simte o schimbare semnificativa a structurii urbanistice, prin revenirea la respectarea conditiilor de confort a locuirii în locuinte individuale si respingerea obligatiei de a convietui la bloc. A crescut ritmul de constructie a locuintelor individuale cu regim de înaltime parter, parter si etaj. Acestea se realizeaza, în general, în cartierele de locuinte existente: Micleasca, Zorilor, Intrare Moinesti, Gazarie, Magura, Lunca, Vasiesti, Hangani, Lucacesti-sat. Ritmul de construire a locuintelor în perioada 1990-2001 este de 3,25%. Fondul de locuinte existent la Moinesti în 1997 era de: - 4806 apartamente în 249 de blocuri P + 2-4 nivele; - 2875 locuinte individuale P, P+1; În perioada anilor 1993-1997 s-au construit 62 de apartamente în 6 blocuri de locuinte, investitorii fiind Schelele Modârzau si Zemes, acestea n-au fost cuprinse în datele de mai sus. În perioada anilor 1997-2001 s-au construit locuinte individuale.
În anul 2001 orasul Moinesti dispunea de un fond de locuinte format din: - 4968 apartamente în 255 de blocuri de locuit P+2-4 nivele; - 2996 de locuinte individuale P, P+1; Fondul de locuinte al orasului Moinesti are urmatoarea structura: - în blocuri de locuit � 4868 apartamente; - în locuinte individuale � 2996 locuinte, din care: Zona centrala � Moinesti � 1150 de locuinte; Cartier Gazarie - � - 350 de locuinte; Cartier Lucacesti � � - 520 de locuinte; Cartier Vasiesti - � - 530 de locuinte; Cartier Hangani - � - 446 de locuinte. Relatiile orasului Moinesti cu zonele limitrofe au câteva coordonate specifice, fenomene de interdependenta de ordin functional, istoric, geografic, social-economic. Astfel, între orasul Moinesti si orasul Comanesti exista relatii specifice generate de vecinatatea acestora: - relatii generate de faptul ca locuitorii cu domiciliul în Comanesti realizeaza activitati în orasul Moinesti si invers; - relatii comerciale generate de apelarea la servicii dintr-un oras în altul; - relatii generate de transportul de persoane pe CF, transport realizat prin Gara Comanesti; - relatii de transport rutier între cele doua orase. Orasul Moinesti a exercitat o puternica atractie asupra zonei rurale din jur, în special, datorita locurilor de munca din sectorul petrolier si al activitatilor complementare, dezvoltând navetismul zilnic sau periodic. În perioada 1992-1993 numarul navetistilor s-a ridicat la 3700-3900. Pe lânga deplasarile cu scop lucrativ din mediul rural catre orasul Moinesti, au loc deplasari cu scop comercial, medical, didactic, familial, cultural. Relatiile orasului Moinesti cu mediul rural se deruleaza si în sens invers. Este vorba despre deplasarile zilnice, saptamânale sau periodic efectuate de locuitorii orasului în mediul satesc din jur, deplasari cu caracter de agrement, pentru muncile agricole sau catre locuri de munca din sectorul tertiar. Cadrul natural al mediului înconjurator al orasului Moinesti este bogat reprezentat de spatiile verzi amenajate: - Parcul central (în zona Primariei); - Parcul orasenesc (lânga Posta); - Padurea cu Pini � strada G-ral N. sova; - Zona C. Negri; - Parc Tei � strada Zorilor; - Parc Lucacesti � strada Luminii; - Zona strand Lucacesti; - Parc bai, cu 4 izvoare de apa minerala. În Moinesti sunt locuri si cladiri istorice: - Situl arheologic �Cetatea dacica� de pe dealul Cetatuia; - Biserica �Cuvioasa Paraschiva� din Hangani, construita în anul 1702, refacuta în 1768, 1847 când i s-au refacut fatadele, în anul 1896 când i s-a adaugat în pridvor un turn si contraposti de altar; - Biserica �Sf. Nicolae� din Moinesti, construita în anul 1808; - Biserica �Sf. Voievozi� din Lucacesti, construita în 1850; - Biserica �Cuvioasa Paraschiva� din Vasiesti, construita în 1805; - Biserica �Sf. Gheorghe� din Moinesti, construita în 1860. Orasul Moinesti, în decursul timpului, a primit oaspeti de seama. Ne vom referi numai la câtiva dintre ei, care au vizitat Moinestiul în secolul al XX-lea: - stefan Luchian în anul 1909 la cura balneara la Moinesti, a fost încântat de peisajul scânteietor de aici, icoane de frumusete pe care le-a imortalizat în unele din tablourile sale; - Mircea Canciov � ministrul al Finantelor, în anul 1936; - Gh. Angelescu � ministru al Instructiunii Publice � anul 1936; - Nicolae Iorga � la Hangani si Moinesti � în anul 1938; - Rodion Malinovschi, maresal al Uniunii Sovietice, la 26 august 1944, care, împreuna cu primarul orasului Neacsu Florea, au stabilit masuri de asigurare a ordinii publice în urma evenimentelor de retragere a armatei germane si de înaintare a armatei sovietice spre Transilvania; - Ghorghe Gheorghiu-Dej, Presedintele Consiliului de Ministri în anii 1949 si 1954, când a vizitat mormântul tatalui sau din cimitirul bisericii �Sf. Gheorghe�; - Nicolae Ceausescu, Presedintele Republicii Socialiste România, în anul 1980; - Petre
Roman, fost prim-ministru, în anul 1996, în - Ion Iliescu, actualul Presedinte al României, în anul 1997; - Adrian Nastase, actualul prim-ministru, în anul 1998; - Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru, în anul 1998; - Miron Mitrea, actualul ministru al Transporturilor, în anul 1998.
Cristina Modreanu � �Statiunea de la Poduri �� � Adevarul, 7 oct. 2000 Iulia Vacarasu � �Valea Trotusului�, Editura Sport Turism � Bucuresti, 1980, pag. 68 V. Capitanu, V. Ursachi � Cetatea dacica de la Moinesti � Carpica XVIII-XIX � 1985; V. Capitanu, V. Ursachi � op. cit.; Iulia Vacarasu � op. cit. � pag. 74; Sergiu Columbeanu � �Cnezate si voievodate românesti� , Editura Albatros, 1973, pag. 136 Costachi S. Ciocan � �Din istoria generala a orasului Comanesti pe Trotus si a împrejurimilor sale�, Editura Plumb, 2001, pag. 162 Îndrumator în Arhivele Statului Iasi, vol. IV � Bucuresti, 1970, pag. 16-17; Mic dictionar al limbii române, Editura stiintifica, 1974, pag. 50. Catalog de documente din Arhivele Statului
Iasi, N. Iorga � Studii si documente � vol. VII, pag. 284; C.S. Ciocan � �Din istoria generala a orasului Comanesti �� � Editura Plumb, 2001,pag. 162-163; I. Comanescu � Monografia orasului Moinesti � 1960, manuscris, pag. 14; Pentru a calcula anul corespunzator al erei noastre se face scaderea 6927-5508 = 1419; Catalog de documente din Arhivele Statului, C. Cihodaru si colaboratorii � Documenta Romaniae Historica A. Moldova, vol. I � 1384-1504, Bucuresti, Editura Acad. R.S.R. � 1975, pag. 286; Catalog de documente din Arhivele Statului, Analele Academiei Române, vol. XXV, seria III, pag. 7-8; D. Nastac � Evolutia teritoriala a orasului Moinesti, �Viata moinesteana�, nr. 6/1998; D. Nastac � Orasul Moinesti � studiu geografic ��, 1982; Noi consideratii privind orasele
si târgurile din D. Nastac: Evolutia teritoriala a orasului Moinesti � �Viata moinesteana� � nr. 6/1998; D. Zaharia, E. Chiriacescu, C. Caramidaru � Colectia de documente de la Arhivele Statului Bacau, Bucuresti, 1976, pag. 399; Îndrumator în Arhivele Statului,
judetul C.S. Ciocan � �Din istoria generala a orasului Comanesti ��, Editura Plumb, 2001, pag. 179; Catalog de documente din Arhivele Statului, C. Ardeleanu � Schita monografica � 1976, pag. 12-13 (manuscris) Copie autentificata la C. Ardeleanu � Schita monografica � 1976, pag. 19 (manuscris); Îndrumator în Arhivele Statului, jud. Prajina � unitate de masura pentru lungime egala cu 179 m.p.; Fond Prefect jud. C. Ardeleanu � op. cit., pag. 20; D. Nastac � Târgul Moinesti în secolul al XIX-lea (manuscris). Fond Comisia judeteana pentru
expropriere C. Ardeleanu � op. cit., pag. 28; Fond Primaria orasului Moinesti, dosar 354/1947, fila 192 si Monitorul Oficial nr. 200, 17 octombrie 1925; Îndrumator în Arhivele Statului, jud. C. Stoica � Dictionarul istoric al localitatilor trotusene, Editura Aristore � Onesti, 1998, pag. 414; Catalog de domente din Arhivele Statului, V. Urechea � Condex Bandinus � Academia Româna, 1895, pag. 39-40; Constantin M. Boncu � �Contributii la istoria petrolului românesc�, Editura Academia R.S.R., 1971, pag. 20; Corneliu Stoica � �Dictionarul istoric al localitatilor trotusene�, 1988, pag. 201-203; Alexandru Antohi � Monografia comunei Lucacesti � 1939, pag. 76; C. Ardeleanu � Schita monografica, 1976, pag. 38-39; Catalog de documente din Arhivele Statului
Iasi, Documente moldovenesti � înaintea lui stefan cel Mare � pag. 158 Catalog de documente din Arhivele Catalog de documente din Arhivele Statului
Iasi, Anghel Vasile � Evolutia formei de proprietate funciara în localitatile Vasiesti si Hangani� � �Viata moinesteana�, nr. 3/1998; C. Ardeleanu � Schita monografica � 1976, pag. 31; Îndrumator în Arhivele Statului,
judetul C.S. Ciocan � �Din istoria generala a orasului Comanesti si împrejurimile sale�, 2001, pag. 117; T. Codrescu � Colectia �Uricariu�, vol. 22, pag. 426; Fond Prefectura judetului Anghel Vasile � �Evolutia formei de proprietate în localitatile Vasiesti si Hangani� � în �Viata moinesteana�, nr. 3/1998; C.S. Ciocan � op. cit., pag. 117; C. Stoica � Dictionar al localitatilor trotusene, 1998, pag. 414; D. Nastac � Gazarie, localitate componenta a orasului Moinesti - �Viata moinesteana�, nr. 4/1999; Îndrumator în Arhivele Statului,
judetul M. Manea, B. Teodorescu � Istoria românilor de la 1821-1989, 1994, pag. 21; C. C. Ciocan � op. cit., pag. 181 Îndrumator în Arhivele Statului ,
judetul Ortensia Racovita � op. cit., pag. 37; Monitorul Oficial nr. 22, 29 aprilie 1908, pag. 951-952; Îndrumator în Arhivele Statului,
judetul Istoria României în date � Editura Enciclopedica Româna, 1971, pag. 443; Monitorul Oficial al României, Partea I, 5 noiembrie 2001; Dupa S. sapira � �O legenda vie � Moinesti�, 1989, pag. 13-14; Îndrumator în Arhivele Statului , Plan urbanistic general, orasul
Moinesti, judetul Anexa � Planul urbanistic general, orasul Moinesti; Plan urbanistic general, or. Moinesti,
judetul CAPITOLUL IV
Moinesti � orasul �aurului negru� - profesor Corneliu Popescu
În epoca contemporana, petrolul este prezent în viata de toate zilele a omului, domina cu autoritate economia si civilizatia, dând nastere unei adevarate epoci a petrolului. Supranumit si �aurul negru�, petrolul a constituit un important factor al prosperitatii popoarelor, o materie prima strict necesara pentru cele mai importante ramuri ale industriei moderne. Cu toate ca industria petrolului nu depaseste cu mult un secol, putem spune ca petrolul are o istorie milenara. În faurirea acestei istorii, un rol de seama l-a jucat si poporul român, care de secole a cautat sa-si puna în valoare aceasta importanta resursa a subsolului. În cadrul regiunilor petroliere
din Cea mai veche mentiune
despre existenta si exploatarea petrolului în tara noastra
se refera la localitatea Lucacesti, astazi parte
componenta a orasului Moinesti, de pe Valea Tazlaului
Sarat; primele distilerii de petrol din tara sunt
mentionate în prima jumatate a secolului al XIX-lea la
Gazarie, cartier al orasului Moinesti. În bazinul petrolier
al Moldovei s-a forat prima sonda mecanica din România si
printre primele din lume. La Moinesti a fost instalata a patra mare
rafinarie din tara; din toate acestea reiese faptul ca
începuturile industriei petroliere în Pâna la începutul secolului
al XIX-lea petrolul era utilizat în stare naturala si mai mult pe
plan local, fara ca oamenii sa-i acorde o importanta
deosebita, nu folosea la nimic dar oamenii îi gaseau mii de
întrebuintari secundare. El era folosit de cei care zideau
cetati, construiau nave, de medici sau soldati, fiind utilizat
ca liant, medicament, combustibil sau arma.
Este epoca petrolului �bun la toate�. Traditia spune ca
domnitorul stefan cel Mare si-ar fi oblojit rana
capatata la picior la asediul cetatii Chilia, cu
pacura. Dimitrie Cantemir, în �Descrierea Moldovei�,
mentionând despre principalele bogatii ale subsolului,
aminteste si pacura pe care taranii o foloseau la
unsul osiilor de la carute.
Documentele interne arata ca folosirea petrolului varia în
functie de aspect, consistenta, culoare, calitati care
duceau la clasificarea lui dupa localitatile de unde se
extragea. Pacura neagra si subtire de la Moinesti
era solicitata îndeosebi pentru carute. Calitatile
remarcabile ale titeiului din aceasta localitate erau asa
de apreciate de domnii moldoveni încât ei aprovizionau cu mari
cantitati grajdurile domnesti din Metodele de extractie a petrolului au evoluat în strânsa legatura cu utilizarea sa. La început exploatarea petrolului nu a cerut din partea oamenilor eforturi prea mari deoarece în anumite locuri el izvora singur din scoarta pamântului. si astazi, locuitorii mai vârstnici de pe valea Tazlaului Sarat îsi amintesc locurile unde pacura iesea singura la suprafata, pe pantele dealurilor si se scurgea în apa râului. Existenta petrolului în zona Moinestiului este favorizata de structura geologica complexa, care face ca aceasta importanta resursa sa se gaseasca pe o suprafata destul de mare în zona flisului, pe Valea Tazlaului Sarat, la adâncimi destul de mici între 150 si 900 m. De aceea, primele informatii
documentare referitoare la petrolul din Despre izvorârea pacurei din pamânt a scris si Dimitrie Cantemir, care a afirmat ca pe Tazlaul Sarat, aproape de satul Moinesti, tâsneste dintr-un izvor pacura amestecata cu apa. Printre primele metode de extractie sunt amintite si locurile pe suprafata carora pluteau straturi de petrol ce erau colectate de localnici. Un asemenea loc este mentionat într-un document din 5 martie 1493 prin care stefan cel Mare daruieste lui Sima Bahluianu �Silistea Stetcani� (Tetcani) împreuna cu �locul puturos� situate la confluenta Tazlaului Sarat cu Tazlaul Mare. Nevoile din ce în ce mai mari de petrol i-au determinat pe locuitori sa foloseasca si alte metode, în afara de simpla colectare a pacurii. Astfel s-a trecut la saparea gropilor si bailor. Gropile de pacura aveau loturile de 4-5 m si o adâncime de 18-20 m. Peretii erau înclinati în forma de amfiteatru cu trepte care serveau pentru scoaterea galetii cu pacura. Pentru a fi mai trainici, peretii erau captusiti cu scânduri. Spre adânc groapa se îngusta neavând o largime mai mare de 1 m. Gropile de pacura sunt mentionate în anul 1652 pe apa Tazlaului, apoi ele se extind. Locuitorii din Moinesti
aprovizionau curtea domneasca din La începutul secolului al XIX-lea
sistemul extragerii petrolului prin gropi s-a generalizat în Exploatarea prin gropi sau bai s-a mentinut pâna în secolul al XX-lea, deoarece în aceasta zona petrolul se gasea aproape de suprafata, iar cu timpul numele de baie se extinde la întreaga suprafata de unde se exploata petrolul, lucratorii ce aveau aceasta ocupatie numindu-se baiesi. Epuizarea zacamintelor aflate în straturile de la suprafata, concomitent cu extinderea utilizarii au dus la saparea mai în adâncul pamântului sau la cautarea altor terenuri cu surse mai bogate. Astfel s-a trecut la extractia prin puturi. Acestea erau sapate manual si aveau în zona Moinesti o forma circulara, deoarece straturile erau aici mai dure si nu permiteau infiltrarea apelor, iar peretii fiind mai rezistenti nu necesitau o consolidare prea mare, fiind captusiti doar cu un gard de nuiele. Pentru saparea putului se folosea un crivac (scripete) cu ajutorul caruia se scotea cu un hârdau sau burduf tras cu o funie sau un lant, pamântul care era sapat în put. Putul avea diametrul de 1,20-1,50 m, iar în fund 80 cm. Adâncimea medie era de 40-50 m, dar uneori erau si mai adânci. Putul Aneloaia de la Lucacesti a avut 250 m adâncime. Saparea unui put era costisitoare deoarece se faceau mai multe încercari pâna se stabilea locul definitiv. De asemenea existau si numeroase dificultati legate de infiltratiile de apa care se produceau, lipsa aerului si emanatiile de gaze, lipsa luminii. Toate acestea au fost
depasite în secolul al XIX-lea, când cerinta de petrol a
crescut. În general puturile aveau o productie Dreptul de exploatare al zacamintelor de petrol nu era reglementat de legi speciale. În Alaturi de zeciuiala este amintit si un alt sistem de dijma, prin care proprietarul avea dreptul de a exploata puturile o anumita perioada de timp pe an. Acest sistem este întâlnit la începutul secolului al XIX-lea pe mosia Moinesti care ajunsese în proprietatea lui Costache Ghica. Într-un contract din 1817 acesta preciza dreptul de a primi petrolul extras în timp de cinci saptamâni pe an. Cei ce se ocupau cu extragerea petrolului îl si comercializau, direct, fara intermediari, prin comertul ambulant, mergând din sat în sat, prin târguri si orase. Aceasta forma de comert cu produse petroliere s-a mentinut în aceasta zona pâna la mijlocul secolului al XX-lea. Un loc important în comertul cu petrol l-au detinut satele razesesti din Ocolul Tazlaul Sarat: Moinesti, Vasiesti, Prajesti etc. Pâna la începutul secolului al XIX-lea, petrolul avea destul de multe utilizari, dar nici una determinanta, care sa-l faca de neînlocuit. În primele decenii ale secolului al XIX-lea s-a obtinut prin distilare petrolul lampant, un bun generator de lumina, care înlocuia cu succes lumânarile, uleiul de rapita sau de nuca pentru lampi si celelalte mijloace rudimentare de iluminat, folosite pâna atunci. Aceasta descoperire a dus la cresterea considerabila a importantei petrolului, în istoria sa începând o noua epoca, epoca petrolului folosit ca izvor de lumina. Pentru prima data în lume, în România, petrolul a fost distilat, obtinându-se petrol lampant care a fost folosit înca din primii ani ai secolului al XIX-lea ca mijloc de iluminat. Odata cu distilarea
petrolului pentru obtinerea petrolului lampant putem spune ca apar
zorii industriei petroliere în care prioritatea o are Moinestiul, aici
fiind amintite primele distilerii de petrol din Activitatea de extragere a petrolului se intensifica. Se refac gropile sau puturile vechi. La 29 octombrie 1837, Vasile Vrânceanu din Lucacesti se angaja fata de trei asociati sa refaca putul �Grigoroaia� în timp de 30 de zile, pentru aceasta primind 100 lei. Se aduc unele îmbunatatiri tehnice pentru a mari randamentul puturilor. Pentru ca gropasii sa poata lucra un timp mai îndelungat la saparea putului fara a fi asfixiati de emanatiile de gaze, s-a introdus o instalatie de aerisire primitiva formata dintr-o foále uriasa cu ajutorul careia se pompa aer prin burlane pâna în fundul putului. În locul crivacului actionat cu mâna a început sa fie folosit un dispozitiv actionat de un animal de tractiune, numit hécna, cu care se scotea burduful sau hârdaul cu pacura sau pamânt din put. De multe ori se produceau accidente datorita viiturilor de nisip, ruperii funiilor, exploziilor si asfixierilor. Toate acestea vor duce la gasirea unor metode de sapare mecanica. Primul foraj cu o sonda mecanica din lume s-a facut în 1859 în Pennsylvania, S.U.A. Nu mult dupa aceasta, în 1861, în bazinul petrolier al Moldovei, la Mosoarele, s-a sapat prima sonda mecanica din tara noastra. A fost întrebuintata metoda percutiei cu ajutorul prajinilor de lemn, reusindu-se sa se ajunga la 150 m. Din cauza conditiilor de foraj dificile, datorate duritatii si înclinarii straturilor, sistemul a fost abandonat, continuându-se extragerea prin puturi care ajungeau uneori pâna la adâncimea de 200 m. Insuccesele primelor foraje se datoreaza si faptului ca regiunea era insuficient cunoscuta din punct de vedere geologic, forarea facându-se la întâmplare, instalatiile erau foarte scumpe fata de cererea de petrol, lipseau specialistii si capitalul necesar. Totusi în zona Moinesti s-a continuat perfectionarea acestui sistem. Privind productia de petrol obtinuta, desi pâna în 1860 a fost mentionata sporadic, ea a avut o evolutie ascendenta. Din 1832, când s-au produs 2841 hl, pâna în 1848, când s-au extras 14761 hl, productia bazinului moinestean a crescut de 5 ori. Aceasta productie era concentrata în satele de pe Valea Tazlaului, cea mai mare cantitate obtinându-se în Moinesti, unde se aflau gropi de pacura si pe locurile caselor si dughenelor din târg. Dupa extinderea folosirii petrolului lampant la iluminarea oraselor, statisticile oficiale încep sa înregistreze mai exact productia de petrol. În statistica mondiala, România este înregistrata în 1857 cu o productie de 275 tone, S.U.A. fiind înregistrata abia în 1859 cu o productie de 254 tone. În 1861 la Moinesti s-au produs 50.000 vedre, la Lucacesti � 13.000, iar în 1862 � 103.000 vedre si respectiv 13.400. Deci, într-un an Moinestiul
îsi dubleaza productia. În 1862 zona petroliera
moinesteana detinea locul I pe Aceasta pondere este
mentinuta si în anii urmatori. În 1866, din cele 680 de
puturi înregistrate în Între anii 1864 si 1877 productia creste repede, ajungând de la 4591 tone în 1864 la 15100 tone în 1877, ceea ce reprezinta o parte destul de importanta din productia tarii. În bazinul petrolier al Moldovei au aparut si primele încercari de prelucrare a petrolului înca din secolul al XVII-lea. Pentru a se obtine o substanta cu fluiditate mai redusa, dar cu o întrebuintare mai mare, pacura era supusa unor arderi în gropi sapate în pamânt, pentru a se elimina unii compusi volatili. La sfârsitul secolului al XVIII-lea s-a trecut la folosirea unor vase metalice care erau încalzite la foc si duceau la obtinerea unei substante mai consistente decât cea obtinuta prin metodele anterioare si care era folosita tot ca lubrifiant. Extinderea utilizarii
petrolului la iluminat a avut drept consecinta cautarea unor
metode pentru obtinerea unui produs de mai buna calitate. Astfel, în
urma unor îndelungate încercari desfasurate empiric cu mijloace
tehnice rudimentare, dar prin munca intensa, la Moinesti s-a
obtinut petrol lampant. Primele rafinarii din De fapt nu erau rafinarii în adevaratul înteles al cuvântului, ci simple ateliere mestesugaresti cu cazane rudimentare pentru distilare, dar pot fi considerate primele instalatii din România pentru prelucrarea titeiului. Distilerii primitive pentru obtinerea petrolului lampant au fost mentionate în localitatea Valea Arinilor în anul 1857. Cele cinci distilerii mentionate în localitatea Valea Arinilor nu erau instalate în satul propriu-zis, ci pe capetele mosiilor razesilor, aproape de Tazlaul Sarat, deoarece satul este departe de râu, situat pe o înaltime si nu avea apa necesara în cantitate mai mare pentru rafinare. În acest loc, cu timpul se
formase un catun numit Gârlele de la gârla abatuta din apa
Tazlaului Sarat care servea ca forta motrice morilor ce au
fost instalate de razesii din Valea Arinilor.
Datorita acestor gârle au fost construite aici si cele cinci fabrici
de gaz, apoi si altele care au facut ca importanta
asezarii sa creasca, desprinzându-se de satul Valea
Arinilor de care apartinea la început. Treptat, în locul denumirii de
Gârlele s-a folosit numele de Gazarie, legat de numeroasele fabrici
de gaz, de unde acest produs era vândut în toata În 1860 s-a instalat si fabrica de petrol de la Moinesti care era proprietatea evreului împamântenit Iosif Theiler. În 1863, din cele 58 de fabrici
de gaz si ulei existente în întreaga Pacura figura si printre principalele marfuri vândute la târguri. Taxele încasate din comertul cu petrol constituiau un venit important pentru boieri si au contribuit la formarea si dezvoltarea unor noi târguri. În extractul statistic din 1832, pentru prima data este amintit ca târg Moinestiul, care avea 188 de case si 588 de locuitori. Formarea si dezvoltarea târgului Moinesti sunt strâns legate de dezvoltarea comertului cu pacura. Multi locuitori din
Moinesti aveau ca ocupatie principala extragerea, prelucrarea
si comertul cu pacura. În 1844 în aceasta localitate
exista un important centru de desfacerea petrolului. De
aici porneau în Târgul Moinesti ajunsese centrul de vânzare a petrolului pentru întreaga Moldova, deoarece în aceasta zona se aflau numeroase gropi de pacura si fabrici de gaz. La mijlocul secolului al XIX-lea comertul cu pacura din Moinesti era concesionat de negustorul Vasile Talpau care a cumparat produsele vândute în acest târg de micii producatori sau negustori timp de 20 de ani. Acelasi lucru a încercat sa-l faca si arendasul mosiei Lucacesti, Vasile Rugina. Comertul cu pacura din Moinesti a fost reglementat prin hrisovul dat la 13 noiembrie 1844 de Mihail Sturdza. Vânzarea pacurii era dreptul proprietarului târgului, Alexandru Mavrocordat, care în schimbul unei redevente îl concesiona unui arendas. Petrolul era în secolul al
XIX-lea unul din produsele exportate de Ţarile Române. În Taxele vamale asupra
vânzarii produselor petroliere provenite din Moinesti se încasau în
târgurile Herta si Radauti, pe unde se aprovizionau
orasele din Odata cu cresterea solicitarii produselor petroliere, munca în extractia petrolului a fost intensificata. Pentru obtinerea unei productii mai mari s-a trecut la cautarea unor noi zacaminte, mai bogate, prin patrunderea mai mult în adâncul pamântului, puturile ajungând uneori la mari adâncimi. Pentru saparea
puturilor se întrebuinta în continuare munca manuala si,
desi s-au folosit unelte si metode îmbunatatite,
cum au fost: oglinzile pentru iluminarea muncii în adâncul întunecos al
pamântului, unele sisteme primitive de ventilatie, hécna, prin care
se înlocuia în parte forta de munca a oamenilor cu forta
manuala, muncitorii erau amenintati cu moartea în fiecare moment
din cauza exploziilor si incendiilor ce puteau izbucni în timpul
sapatului puturilor.
Conditiile de munca erau grele deoarece sapând la mari adâncimi
si nefiind mijloace de protectie, gropasii erau
amenintati cu orbirea din cauza emanatiilor de gaze sau cu
asfixierea. Într-o jalba a gropasilor de pe mosia
Lucacesti se arata ca saparea gropilor se face cu
multe primejdii, �pricinuindu-se si moarte de om�. De
aceea se lucra de obicei iarna, când, datorita temperaturilor mai
scazute, emanatiile de gaze erau mai putin intense. Tehnica
folosita în extractia petrolului în aceasta perioada au
oferit conditii usoare de munca, cresterea productiei
realizându-se prin intensificarea muncii manuale. Munca pentru extractia
petrolului era dificila, se facea cu mari riscuri, cerând calm,
vointa, curaj si o îndelungata ucenicie. Printre cei mai
iscusiti lucratori de puturi din Sfârsitul secolului al XIX-lea deschide un nou capitol în istoria petrolului. Dupa ce la începutul secolului si-a gasit o prima vocatie ca izvor de lumina, acum el devine combustibil generator de forta motrice. Ca izvor de energie, înca de la început, petrolul are mai multe avantaje decât carbunele, sursa de energie a secolului al XIX-lea, ocupa mai putin spatiu, este mai curat, se transporta mai usor, dar victoria deplina a petrolului se realizeaza odata cu inventarea motorului cu explozie. Devenit principala sursa de energie, productia mondiala de petrol creste într-un ritm rapid. De la 67.000 tone în 1860 la 21.000.000 tone în 1900 si 51.000.000 tone în 1913. Totodata apar noi tehnici de forare, de rafinare, se perfectioneaza transportul si distributia petrolului care devine indispensabil civilizatiei moderne. În 1888 petrolul a fost
întrebuintat pentru prima data în În 1867 s-a înfiintat
�Compania româna pentru exploatarea si comertul cu
pacura�, care avea concesionate întinse suprafete de
teren petrolier la Moinesti, Valea Arinilor, Solont. Datorita
insuficientei capitalului si patrunderii masive a capitalului
strain dupa legea din 1895, Compania româna va fi preluata
de Societatea �Steaua Româna�, înfiintata în 1896
cu un capital initial de 2,4 milioane lei apartinând unui grup de
investitori germani, englezi si austro-ungari. Din 1903 aceasta
societate a intrat în controlul deplin al capitalului german reprezentat prin
�Deutche Bank�. În Primul razboi mondial a scos în mod limpede în evidenta importanta petrolului. De aceea, dupa razboi, marile companii petroliere au început ofensiva pentru acapararea zacamintelor si a întreprinderilor petroliere. În 1920 s-a încheiat o conventie
la Statul român, întelegând importanta politica, economica si nationala a petrolului, a cautat sa modifice regimul juridic al exploatarii petrolului în favoarea intereselor nationale. Prin constitutia din 1923 statul a devenit unicul proprietar al zacamintelor miniere, pentru a se încuraja elementele nationale si a se spori veniturile statului. În 1924 a fost adoptata o noua lege a minelor care îngradea posibilitatile de actiune a capitalului strain în acordarea noilor concesiuni. Datorita evolutiilor politice legea este modificata în 1929 si 1937, iar în 1939 se înfiinteaza o societate mixta româno-germana care trebuia sa execute un program de foraj pentru a se extrage cât mai mult petrol necesar armatei germane. Dupa izbucnirea razboiului, capitalul german a acaparat întreprinderile cu capital din tarile ocupate de armata germana. Astfel, obtine controlul si asupra societatii �Moldonafta� care se întemeiaza în perioada interbelica cu capital englez si exploata terenurile petroliere din jurul Moinestiului. Cresterea consumului de petrol a determinat perfectionarea metodelor de extractie. La sfârsitul secolului al XIX-lea se generalizeaza metodele de sapare mecanica ce au fost adaptate la conditiile geologice. Cercetarile facute de Grigore Cobalcescu, Grigore stefanescu si alti geologi români înainte de 1900 pe teritoriul Moldovei au permis sa se identifice zacamintele bogate de petrol la Lucacesti, Tazlaul Sarat, Zemes, Solont. În bazinul petrolier al Moinestiului extinderea forajului mecanic a fost facuta de Societatea �Steaua Româna� care si-a concentrat activitatea în zonele cele mai productive: Moinesti, Solont, Tetcani. Dar extractia prin puturi era mai rentabila pentru ca nu necesita investitii prea mari de capital si putea fi asigurata cu forta de munca ieftina. De aceea s-au mentinut si puturile de petrol. La sfârsitul secolului al XIX-lea în zona Moinesti mai erau 358 de puturi în functiune, din care 144 erau la Lucacesti. Ca tehnica de forare, în 1895, s-a introdus sistemul de foraj percutant uscat cu prajini de fier, sistem care devine metoda principala de foraj pâna la primul razboi mondial. În 1896 apare sistemul de foraj percutant hidraulic ce a fost perfectionat în 1904. În anul 1906 la Tetcani a fost încercat pentru prima data în tara forajul rotativ hidraulic inventat în 1901 în Texas, prin care miscarea rotativa înlocuia percutia, patrunzând mai repede si mai adânc în pamânt. Însa din cauza dificultatilor tehnice si rocilor prea dure din bazinul petrolier al Moldovei, acest sistem s-a impus mai târziu. Tubarea sondelor, care pâna în 1889 se facea cu burlane de tabla nituite sau de fonta, a început sa se faca cu burlane ermetice trase din bare de otel. La Moinesti, din cauza rocilor dure, s-a mai mentinut metoda de sapare prin izbire, prin care se înainta cel mult 1 m pe zi. Cu toate acestea, datorita priceperii petrolistilor, s-a reusit ca la Societatea �Steaua Româna� Moinesti sa se sape sonda nr. 24 la 1070 m. Ca tehnica de extractie, la Moinesti, unde erau zacaminte bogate, se folosea metoda eruptiei libere. Pentru captarea titeiului se monta în partea superioara a turlei o piesa numita limza. Ca urmare a folosirii acestei metode se producea degazeificarea zacamântului si sonda era abandonata, desi mai avea petrol. Dupa oprirea eruptiei libere se mai continua extragerea cu lingura de lacarit actionata de aceeasi instalatie cu care se forase. În 1909 s-a introdus extractia titeiului prin pistonaj, folosindu-se pompe de extractie primitive, având corpuri din teava de otel, iar pistoanele etansate prin garnituri de funii de cânepa. Exploatarea intensa a dus la epuizarea zacamintelor si energiei naturale a straturilor în care ramâneau astfel mari cantitati de petrol neextras. În 1931 Societatea �Steaua Româna� a lasat în parasire sondele 14 si 15 din Schela Moinesti deoarece productia era prea mica fata de cheltuieli, ele devenind nerentabile. Aceasta dupa ce sonda 15 daduse o productie de 1016,5 vagoane de petrol, fiind exploatata prin eruptie libera. Desi se introdusese extractia prin sonde, s-a mai mentinut multa vreme sistemul de extractie prin puturi în care predomina munca manuala. Pe Valea Tazlaului Sarat mai erau întâlnite hécne pâna dupa al doilea razboi mondial, acestea fiind folosite de micii producatori de petrol care nu aveau capital pentru a introduce tehnica noua. Productia de petrol a bazinului moinestean a fost în continua crestere, industria petrolului ocupând locul 2 pe judet. În perioada 1888-1889 s-au extras 3700 tone, în 1890-1891, 6211 tone. În 1894 se înregistreaza o majorare a productiei de 200 ori fata de anul 1860, când apare în productia tarii cu 88 tone. În 1897 la Lucacesti s-au extras 1460 tone, cele mai multe sonde � 34 � erau la �Steaua Româna� Solont, unde sonda nr. 89 dadea 1508 tone pe an între 1911-1912. Sonda cea mai adânc forata, la 828 m., apartinea Societatii �Steaua Româna� Moinesti, realizând în perioada 1911-1912, 1499 tone pe an. În timpul primului razboi
mondial se intensifica extractia petrolului în Productia va creste si dupa razboi. Societatea �Steaua Româna� Moinesti a realizat în 1922 o productie de 3964 tone, ca în 1923 aceasta sa creasca la 5.245 tone. La Schela Zemes, în 1923, s-au obtinut 13.089 tone, ceea ce ne arata ca centrul de greutate al exploatarilor petroliere s-au mutat la Zemes, pe Valea Tazlaului Sarat. În preajma celui de-al doilea razboi mondial �Steaua Româna� avea 27 sonde în productie la Zemes, din care extragea zilnic 4 vagoane de petrol. În 1940 Societatea �Steaua Româna� producea 1342 tone la Schela Zemes, 587 tone la Schela Moinesti si 132 tone la Schela Solont. Profiturile Societatii �Steaua Româna� au crescut în perioada 1940-1942 de la 116 milioane lei la 221 milioane lei, iar capitalul de la 1 miliard la 1,5 miliarde lei. Cresterea cerintei de produse petroliere a avut importante urmari si asupra industriei de prelucrare a petrolului. Daca în secolul al XIX-lea principalul produs al industriei prelucratoare a fost petrolul lampant, odata cu folosirea petrolului ca izvor de energie era necesar ca tehnica de rafinare sa se perfectioneze pentru a se putea obtine unele produse superioare. Aceasta va duce la înfiintarea unor noi rafinarii, mai mari, cu utilaje mai perfectionate. În 1895 la Moinesti s-a înfiintat rafinaria Societatii �Steaua Româna�. La aceasta rafinarie se foloseau drept combustibil reziduuri amestecate cu benzina, injectate cu aparate moderne, dispunea de 2 generatoare cu vapori si avea o suprafata de încalzire de 80 m.p., rafinarea facându-se cu ajutorul sufleriilor de aer. Rafinaria dispunea de rezervoare de 20-30 tone unul, cu o capacitate totala de 3600 tone. Aici se prelucrau anual 700 vagoane de petrol brut adus de la Schelele Moinesti, Solont si chiar Câmpina. La sfârsitul secolului al
XIX-lea judetul Datorita concurentei
rafinariei, cele mai multe distilerii de petrol si-au încetat
activitatea. În anul 1900 mai existau 18: 13 la Valea Arinilor
(Gazarie), 3 la Magiresti si câte una la Moinesti
si Tetcani. Rafinaria �Steaua Româna� din
Moinesti a prelucrat în 1900, 6.841.969 kg petrol, având 25 de cazane a
câte 65.000 kg. fiecare. Dupa cantitatea de petrol prelucrata si
având 40 de lucratori permanenti, aceasta rafinarie se
situa pe locul IV pe Dupa primul razboi mondial, Rafinaria Moinesti s-a modernizat. Dupa 1930 s-au introdus instalatii de cracare termica si de reformare termica, s-au folosit instalatii pentru captarea gazelor de cracare pentru obtinerea gazolinei si gazelor lichefiate. Capacitatea de prelucrare de 60 mii tone anual, prelucrând în 1937, 54.800 tone. Înainte de cel de-al doilea razboi mondial capacitatea de rafinare depasise nivelul productiei realizate pe plan local, aducându-se petrol brut pentru a fi prelucrat din judetul Prahova. Pentru transportul petrolului, în 1895, s-a început constructia caii ferate Tg. Ocna-Moinesti si era în proiect calea ferata Moinesti-Tetcani. Târgul Moinesti
continua sa detina întâietatea în negotul cu petrol.
În 1895 el este mentionat ca oras comercial, aici tinându-se
bâlciuri de 5 ori pe an, în timp ce la În secolul al XX-lea s-a trecut la folosirea unor metode mai perfectionate de transport a petrolului prin folosirea vagoanelor cisterna si a conductelor de otel. În 1939 Societatea �Steaua Româna� avea instalate conducte din Schela Zemes pâna la Rafinaria Moinesti pe o lungime de 11 km. Trebuie subliniate si conditiile grele de munca ale petrolistilor din zona Moinestiului, care erau nevoiti sa lucreze pe întinderi foarte mari de teren cu relief accidentat, vara sau iarna, suferind intemperiile naturii, caldura sau asprimea gerului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, petrolul devine omniprezent datorita utilizarii lui ca materie prima. El nu este numai o sursa de lumina, de încalzire si energie, ci datorita aparitiei si dezvoltarii petrochimiei, în istoria petrolului începe o noua epoca. Petrochimia a facut ca petrolul sa-si gaseasca multiple întrebuintari, care de care mai importante: de la parafina, vaselina sau lubrifianti, la detergenti, solventi, mase plastice care pot lua locul otelului, sticlei, hârtiei, tesaturilor. Poate deveni tot atât de bine cauciuc, antigel, fire si fibre textile, refrigerent, exploziv, îngrasamânt, anestezic. Aceste multiple si importante utilizari au facut din petrol una din cele mai cautate materii prime, au dus la extinderea si perfectionarea necontenita a industriei petroliere. În primii ani dupa razboi situatia industriei petroliere era foarte grea datorita urmarilor razboiului. În bazinul moinestean se aflau în productie în 1947, 95 de sonde cu o productie de 3.512,5 tone, 28 de sonde erau suspendate, iar în foraj erau numai 7 sonde. Pentru refacerea industriei petroliere, dar mai ales pentru cresterea cantitatii de petrol ce trebuia livrata U.R.S.S., în 1945 se încheiase un acord economic prin care partea sovietica livra utilaj, iar apoi s-a format o societate mixta româno-sovietica numita Sovrompetrol. Din 1948, prin
nationalizare, statul a devenit proprietarul industriei petroliere.
Întreprinderile nationalizate au fost grupate în doua întreprinderi
de stat, Petrolifera Muntenia si Petrolifera Pentru organizarea si orientarea lucrarilor de explorare a fost creat un Trust de explorari geologice, o întreprindere pentru prospectiuni geologice si geofizice si un laborator de cercetari geologice. Astfel au fost descoperite noi regiuni si straturi petroliere în Moldova, care pâna în 1948 era considerata neexploatabila din cauza conditiilor grele de foraj si care a devenit una din cele mai mari regiuni petroliere din tara. În anul 1949 a fost descoperit
cel mai mare zacamânt petrolier din În anul 1969 a luat fiinta Grupul Industrial pentru foraj si extractia titeiului Moinesti (G.I.F.E.T.), transformat în anul 1973 în Combinatul Petrolului Moinesti, iar din anul 1974 Trustul Petrolului Moinesti, care a preluat la un nivel calitativ superior atributiile trusturilor de extractie si foraj, având în frunte pe Cohn Iulian, care a fost director în anii 1958-1974, Soare Constantin în 1974-1977, Refec Mircea între 1977-1985, Dona Gheorghe între 1985-1991. Activitatea Trustului Petrolului Moinesti s-a extins pe întreaga suprafata a Moldovei, desfasurându-se în 8 judete. S-au alocat fonduri importante pentru cercetarea geologica, pentru punerea în exploatare a noi structuri productive si pentru dotarea schelelor cu utilaje si materiale moderne, de înalta eficienta. În perioada 1961-1970 s-au investit 15.888 milioane lei, iar între 1971-1980, 9.495 milioane lei. În 30 de ani volumul metrajului sapat a crescut de 4,3 ori, punându-se accent pe forajul de cercetare care a crescut de 6,3 ori. Activitatea Trustului Petrolului Moinesti, care din 1983 s-a numit Trustul de Foraj-Extractie Moinesti, s-a desfasurat pe un teren cu relief accidentat, împadurit, la altitudini între 500 si 1412 m, foarte greu accesibil, în formatiuni geologice complicate la care petrolul se situeaza la adâncimi din ce în ce mai mari. Pe parcursul anilor, în
activitate de foraj din Moldova, s-au experimentat metode, tehnologii si
utilaje moderne, care au fost apoi generalizate si au dus la
cresterea productiei de petrol. În anul 1952 s-a experimentat pentru
prima data în tara forajul cu turbina, care apoi s-a extins
si generalizat treptat, ajungând sa reprezinte 85% din totalul
lucrarilor de foraj efectuate în aceasta zona. În acest mod a
fost rezolvata problema forajului în terenurile tari din În 1968 s-a experimentat forajul cu jet care apoi s-a extins. În foraj s-au introdus utilaje moderne: sapele cu diamant, fluidele speciale, care au permis cresterea ponderii sondelor cu adâncimi peste 3000 m. În 1977 a fost terminata forarea primei sonde din Moldova cu adâncimea de peste 5000 m, ceea ce reprezinta un record, datorita formatiunilor foarte dure ce au fost strapunse. Ca urmare a perfectionarii si extinderii tehnicilor noi de foraj, productia de petrol a Trustului Moinesti a cunoscut o crestere continua. În 1977 productia de petrol a acestei zone a fost de 7 ori mai mare decât în 1950, realizându-se productia din 1950 în 2 luni, iar cea din 1938 în 11 zile. Din 1953 se produce si gazolina, productia crescând pâna în 1977 de 14 ori. O preocupare permanenta a fost recuperarea unei cantitati cât mai mare din petrolul aflat în zacamânt, adica îmbunatatirea factorului final de recuperare, acesta ajungând în 1980 la 30%. În acest scop, din 1952 se aplica metodele de recuperare secundara prin injectie de apa si gaze în strat, apoi s-a trecut la experimentarea proceselor de combustie subterana la Moinesti si Stanesti. Pentru intensificarea extractiei se aplica începând din 1955 fisurarea hidraulica, iar din anii urmatori operatii de tratamente cu solventi, cu substante tensioactive, acidizari, tratamente termochimice, metode care s-au perfectionat continuu si aplicarea lor s-a extins. Pentru urmarirea si stabilirea unui regim optim de exploatare a sondelor înca din 1963 s-au pus în functiune doua instalatii de automatizare pentru telecontrolul sondelor exploatate în pompaj, care apoi s-au extins, iar pentru cresterea productivitatii si reducerea consumului de energie electrica s-au montat la sonde programatoare electrice. Pentru repararea utilajului petrolier în zona, din 1982 s-a dat în folosinta S.R.U.P. Moinesti, tot pe linia modernizarii înscriindu-se si înfiintarea unei statii de calcul. Prelucrarea petrolului extras s-a facut tot în zona. Rafinaria Moinesti si altele mai mici au fost desfiintate si au fost construite doua rafinarii moderne la Darmanesti si Onesti, cu capacitati ce depasesc 1,5 milioane tone fiecare, prelucrând atât petrolul din zona cât si o parte din alte regiuni sau din import. Pregatirea fortei de munca necesara în industria petrolului s-a facut la Moinesti, unde în 1948 s-a înfiintat scoala Profesionala care a pregatit sondori, operatori, lacatusi, mecanici si electricieni. Din 1971 functioneaza Liceul Industrial Petrolier. Buna pregatire profesionala a petrolistilor moinesteni se reflecta din faptul ca un numar mare de specialisti de pe aceste meleaguri au acordat asistenta tehnica în India, Afganistan, Cuba, Libia, Venezuela, Turcia, Ghana, Algeria, Egipt si alte tari. Dupa 1990 activitatea din domeniul petrolier a fost reorganizata. La 1 mai 1991 a fost organizata Regia Autonoma a Petrolului �PETROM� care avea în Moldova Grupa Teritoriala Moinesti (în locul Trustului), functia de inspector general fiind îndeplinita pâna la 15 iunie 1997 de Popescu Dumitru. Din 15 iunie 1997 aceasta a devenit Sucursala PETROM Moinesti, având ca director pe Badea Dumitru. În octombrie 1997 Regia
Autonoma a Petrolului PETROM a devenit Societatea Nationala a
Petrolului PETROM � La Moinesti functioneaza Sucursala PETROM S.A. Moinesti având ca director pe Badea Dumitru pâna în 1999, iar din 1999 si în continuare pe Saftoiu Constantin. Sucursala PETROM S.A. Moinesti are în subordine Schelele Petroliere Zemes, Modârzau si Moinesti, a caror activitate în domeniul mecano-energetic si transporturi este deservita de PETROSERV Moinesti, în domeniul reparatii sonde de PETROREP Moinesti, COMPET S.A. în domeniul transportului prin conducte, ATLAS S.A.- carotaj si de alte societati comerciale în domeniul reparatiilor de utilaje: Uzina si B.A.T. Moinesti. Ţinând seama de evolutia exploatarii petrolului si a orasului Moinesti, care au fost strâns legate una de alta, putem afirma ca orasul Moinesti este orasul �aurului negru�. René Sédillot, Istoria petrolului, Editura Politica, Bucuresti, 1979, pag. 39; Dimitrie Cantemir - �Descrierea Moldovei�, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, pag. 43; C. M. Boncu � �Contributii la istoria petrolului românesc�, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, pag. 31; N.N. Lupu, I. Vacarasu, C. Brândus � �Judetul Bacau�, Editura Academiei, Bucuresti, 1972, pag. 33; C. Cihodaru, I. Caprosu, L. Simanschi � �Documenta Romaniae Historica A. Moldova�, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1975, pag. 294; Dimitrie Cantemir � op. cit., pag. 43; C. M. Boncu � op. cit., pag. 21; C. M. Boncu � op. cit., pag. 34; �Istoria României�, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1964, pag. 648; C.M. Boncu � op. cit., pag. 45; René Sédillot � �Istoria petrolului�, Editura Politica, Bucuresti, 1979, pag. 58; C. M. Boncu � op. cit., pag. 333; �Istoria României� � vol. IV, Editura Academiei, Bucuresti, 1964, pag. 196; C.M. Boncu � op. cit., pag. 151; A. Antohi � �Monografia parohiei si comunei Lucacesti, judetul Bacau�, Bucuresti, 1939, pag. 117; C. M. Boncu � op. cit. pag. 118; C.
Botez, L. Esanu, I. Saizu � �Judetul
Bacau�, �Istoria României�, vol. IV, Editura Academiei, Bucuresti, 1964, pag. 456; Gh. Ravas � �Din istoria petrolului românesc�, E.S.P.L.A., Bucuresti, 1957, pag. 10; C. M. Boncu � op. cit., pag. 94; A. Antohi � op. cit., pag. 22; Ortensia Racovita � �Dictionar geografic al judetului Bacau�, Bucuresti, 1895, pag. 32; D.
Ciurca � �Noi consideratii privind orasele si
târgurile din Gh. Ravas � op. cit., pag. 23; A. Antohi � op. cit., pag. 117; C. M. Boncu � op. cit., pag. 129; �Istoria României�, vol. IV, Editura Academiei, Bucuresti, 1964, pag. 456; C. Botez, L. Esanu, I. Saizu � op. cit., pag. 312; C. M. Boncu � op. cit., pag. 205; René Sédillot � op. cit., pag. 126; C. M. Boncu � op. cit., pag. 136; C.M. Boncu � op. cit., pag. 170; Gh. Ravas � op. cit., pag. 53; �100 de ani de industrie petroliera în România�, Bucuresti, 1959, pag. 20; René Sédillot � �Istoria petrolului�, Editura Politica, Bucuresti, 1979, pag. 228; �100 de ani de industrie petroliera în România�, Bucuresti, 1959, pag. 14; C. M. Boncu � op. cit., pag. 169; René Sédillot � op. cit., pag. 138; �100 de ani de industrie petrolifera în România�; Bucuresti, 1959, pag. 11; Arhivele Statului Bacau, Fondul Inspectoratul Minier Bacau, dosar 47/1931-1948, fila 2; Ortensia Racovita � op. cit., pag. 239; Arhivele Statului Bacau, Fondul Inspectoratul Minier Bacau, dosar 3/1911-1920, fila 16; Gh. Ravas � �Din istoria petrolului românesc�, Bucuresti, 1957, pag. 124; A. Antohi � �Monografia parohiei si comunei Lucacesti, judetul Bacau�, Bucuresti, 1939, pag. 95; Arhivele Statului Bacau, Fondul Inspectoratul Minier Bacau, dosar 41/1940-1947, fila 9; C. M. Boncu � op. cit., pag. 183; Gh. Ravas � op. cit., pag. 260; Ortensia Racovita � op. cit., pag. 46; A. Antohi � op. cit., pag. 95; Arhivele Statului Bacau, Fondul Inspectoratul Minier Bacau, dosar 41/1940-1947, fila 82. Gh. Ravas � op. cit., pag. 327; Monografia Trustului Petrolului Moinesti (aflata în manuscris), pag. 6; Monografia Trustului Petrolului Moinesti (aflata în manuscris), pag. 6; CAPITOLUL V
Consideratii privind evolutia economica a orasului Moinesti - profesor Dumitru Nastac �
Ocupatia de baza a locuitorilor din vechile sate mentionate în documente din prima jumatate a secolului al XV-lea: Moinesti, Lucacesti, Albotesti, Vasiesti, a fost cresterea animalelor. Pozitia geografica si resursele naturale din zona, lemnul si în special petrolul, au favorizat aparitia la sfârsitul secolului al XVIII-lea a târgului, pe saua Moinesti, cu functie comercial-mestesugareasca. Trecerea la exploatarea în cantitati tot mai mari a petrolului a determinat la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea dezvoltarea unei noi functii, a celei industriale, care începe a capata o pondere tot mai mare chiar daca functia comerciala a ramas mult timp determinanta. În anul 1936 orasul Moinesti se încadra în categoria oraselor de servicii agricole. Dupa al doilea razboi mondial, industria extractiva a petrolului a cunoscut o rapida dezvoltare. Aceasta explica faptul ca la nivelul anului 1956 localitatea era un oras industrial si de servicii. Dezvoltarea industriala si în special a industriei petroliere a determinat clasificarea orasului, la nivelul anului 1976, în categoria oraselor industriale propriu-zise. Dezvoltarea prioritara a
functiei industriale este scoasa în evidenta prin analiza
repartitiei investitiilor între anii 1950-1980. Ponderea
investitiilor în industrie si constructii reprezentând între 75%
si 90% din total la Moinesti.
Volumul investitiilor, ce revine pe cap de locuitor, a depasit
media pe Dintr-un târg moldovenesc aparut la sfârsitul secolului al XVIII-lea, unde la începutul secolului XX predomina extractia titeiului în mod rudimentar, mestesugurile, comertul în mare masura ambulant, a devenit la nivelul anilor 1980-1989 un oras modern, cu o viata economico-sociala prospera. Dupa 1989 s-a înregistrat o serioasa regresie economica prin desfiintarea sau diminuarea activitatii unor unitati aferente industriei petrolului. Fiindca orasul Moinesti a ramas si în prezent centrul coordonator al activitatii de foraj si extractie (în principal) a petrolului din Moldova si zona Ghelinta (E Transilvaniei), un centru de coordonare administrativa, economico-sociala si culturala din N.V. judetului Bacau, a determinat factorii de decizie care au hotarât trecerea orasului Moinesti în rândul oraselor municipii, începând cu luna noiembrie 2001. Vom face, în continuare, o analiza a functiilor economice ale orasului Moinesti: comerciala, agricola si industriala (mestesugareasca � mica industrie). Industria petrolului fiind tratata special de un alt colaborator (profesor Popescu Corneliu). FUNCŢIA COMERCIALĂ
Functia comerciala a fost prima
functie Din Hrisovul târgului Moinesti dat de domnitorul Moldovei Mihail Sturza, la 20 noiembrie 1844, la cererea hatmanului Al. Gh. Mavrocordat, proprietarul târgului Moinesti la acel timp, se poate constata functia comerciala prospera a asezarii care aducea mari venituri. Deosebit de important a fost comertul periodic efectuat în timpul târgurilor saptamânale (la început duminica, apoi în ziua de marti, iar astazi în doua zile pe saptamâna: marti si sâmbata) si al iarmaroacelor anuale. Hrisovul din 1844 mentioneaza ca aveau loc anual sase iarmaroace care se tineau astfel: 3 iarmaroace la o extremitate a târgului, lânga Biserica Sfântul Gheorghe si 3 iarmaroace la cealalta extremitate, lânga Biserica Sfântul Nicolae. Asezarea reprezenta un important
�vad� comercial la contactul celor doua unitati
naturale de relief (Carpatii Orientali si Subcarpatii Moldovei)
si pozitia în apropierea granitei dintre Târgul Moinesti era bine întemeiat înainte de 1844 fiindca Hrisovul din 20 noiembrie 1844 atesta existenta dughenelor, cârciumelor, atelierelor etc. care erau destul de numeroase, la început de o parte si alta a strazii principale, apoi si în lungul altor strazi secunde (udite cum sunt mentionate în Hrisov). Lemnul si produsele din lemn erau intens comercializate. Un rol important în comertul cu scândura si lemn pentru foc l-a avut Cooperativa �Pietrosul� din Lucacesti, înfiintata în anul 1907. Aceasta cooperativa cu fabrici de cherestea în diferite locuri din comuna Lucacesti si-a stabilit resedinta, dupa Primul razboi mondial, în zona Garii Moinesti. Cooperativa avea depozite de cherestea în multe localitati din care unul tocmai în orasul Calarasi (Ialomita). Comertul cu petrol în secolele al
XIX-lea si al XX-lea a avut rolul cel mai important în evolutia
economica a asezarii. Pentru aceasta localitatea era
cunoscuta în toata Dupa al doilea razboi mondial si pâna la începutul anului 1990 comertul în orasul Moinesti era organizat si dirijat de catre Întreprinderea Comerciala de Stat Mixta (I.C.S.M.), Centrul de legume si fructe (C.L.F.), I.A.S. Bacau si Centrul de librarii Bacau. Spatiile comerciale, în 1980, din localitate cuprindeau: - Sectorul alimentar � 3202 m.p., din care 739 m.p. necorespunzator; - Sectorul nealimentar � 9055 m.p., din care 414 m.p. necorespunzator; - Sectorul alimentatie publica � 6414 m.p., din care 1593 m.p. necorespunzator. Unitatile comerciale sunt amplasate în zona centrala a orasului si zona blocurilor Lucacesti-Albotesti. Zonele fostelor sate Gazarie, Lunca, Lucacesti-sat, Hangani si Vasiesti dispuneau de unitati comerciale mici, iar populatia se deplasa zilnic la unitatile comerciale din zona centrala si zona blocurilor Albotesti-Lucacesti. Dupa 1989 asistam la cresterea în volum si diversificarea produselor vândute prin comertul particular. La nivelul anului 2001 în comert existau 242 societati comerciale si asociatii familiale. În comert, în anul 2001 lucrau 1648 persoane. Orasul Moinesti
are o zona de influenta comerciala mare, care cuprinde cea
mai mare parte din Depresiunea subcarpatica Tazlau si valea
FUNCŢIA AGRICOLĂ
Functia agricola a orasului Moinesti este mai putin reprezentativa fata de functiile industriala si de servicii. Aceasta functie este totusi specifica orasului datorita zonelor periferice ce cuprind fostele sate incluse la oras cu terenurile lor aferente. Din teritoriul administrativ al orasului Moinesti de 4595,5 ha, terenul agricol cuprinde o suprafata de 2503,97 ha, din care: - arabil - 537,73 ha; - pasuni - 944,41 ha; - fânete - 950,98 ha; - vii - 11,68 ha; - livezi - 59,17 ha. Cea mai mare parte din suprafata agricola a orasului este ocupata de pasuni si fânete naturale care asigura baza furajera a sectorului zootehnic cel mai bine reprezentat în teritoriul orasului. La productia animaliera, productia de lapte este performanta, cu productii peste media pe judet. Cresterea animalelor, pastoritul, a fost ocupatia de baza a locuitorilor fostelor sate amintite în documente din secolul al XV-lea. Dupa legenda satele Moinesti, Lucacesti, Albotesti au fost întemeiate de trei frati care erau pastori: Moinea, Luca si Albot. Terenul arabil în suprafata de 537,73 ha este preponderent de clase inferioare dar prin administrarea de îngrasaminte poate asigura recolte bune. Productia de baza este data de legume, cu performante importante în gospodariile individuale ale populatiei. Se cultiva porumb, cartofi, plante furajere etc. Suprafetele, dupa modul de folosinta a terenurilor arabile, s-au mentinut în general aceleasi în ultima perioada de timp. Dupa ultimele evaluari a rezultat ca suprafata arabila a fost diminuata. Cauzele care au dus la diminuarea suprafetelor de teren arabil au fost: lucrarile petroliere, reasezarea perimetrului construibil si a structurii acestuia, alunecarile de teren si slaba productivitate a unor suprafete care au fost transformate în pasuni si fânete. Productiile agricole nu pot asigura nici pe departe nevoile de consum ale populatiei orasului. Piata orasului este aprovizionata zilnic cu produse lactate aduse din satele ce apartin comunelor din zona subcarpatica sau de munte. Productiile obtinute în sectorul zootehnic propriu al orasului, într-un an de zile, ar putea acoperi necesarul de consum al populatiei orasului doar pentru 15-18 zile calendaristice. Sectorul zootehnic are conditii de dezvoltare mai bune decât cultura plantelor, dar efectivele de animale sunt totusi mici, raportat la suprafata de pasuni si fânete naturale pe care o detine orasul.
Evolutia efectivelor de animale în perioada 1977-1997 (conform datelor înregistrate la Primaria orasului Moinesti)
Având în vedere dezvoltare sectorului zootehnic trebuie intensificate lucrarile de întretinere (curatare), de fertilizare a pasunilor si fânetelor naturale care în mare parte sunt slab productive si cresterea efectivelor de animale în gospodariile populatiei care detin terenuri agricole, iar statul ar trebui sa acorde o serie de facilitati în acest domeniu.
Industria locala mestesugareasca Industria mica si artizanala
Aparut printre
târgusoarele din Cerealele (porumbul si grâul) erau macinate în morile de apa de la Gazarie. În localitatea Gazarie este consemnata existenta a opt mori de apa în 1939. În a doua jumatate a secolului al XX-lea functia mestesugareasca a fost preluata si amplificata de Cooperativa �Arta Mestesugarilor� Moinesti, înfiintata în 1954 prin unirea micilor ateliere si a mestesugarilor specializati. Dupa 1990 aceasta cooperativa poarta numele de ARTMES. Între anii 1954-1960 cooperativa a functionat cu 5 sectii producatoare si de servire a populatiei, având 65 de cooperatori. În luna martie 1982 Cooperativa Arta Mestesugarilor Moinesti functiona în oras cu un numar de 42 unitati, din care 37 unitati prestatoare de servicii pentru populatie si 5 unitati de mica serie.
Unitatile pe ramuri de activitate ale Cooperativei Arta Mestesugarilor Moinesti în luna martie 1982
Forta de munca a Cooperativei Arta Mestesugarilor Moinesti era asigurata, la nivelul anului 1982, de 614 cooperatori, din care 230 barbati si 384 femei. Din cei 614 cooperatori, un numar de 416 aveau domiciliul în oras, iar 198 în alte localitati (comunele limitrofe orasului): Poduri � 57, Magiresti � 45, Beresti-Tazlau � 25, Comanesti - 19, Pârjol � 18, Zemes � 13, Ardeoani � 9, Balcani � 5, Solont � 4 si Scorteni - 3. Pregatirea fortei de munca era urmatoarea: - Necalificati - 16; - Calificati la locul de munca - 292; - Cu scoli profesionale - 298; - Cu scoli de maistri - 3; - Cu studii superioare - 5. TOTAL - 614 Materiile prime folosite în unitatile cooperativei mestesugaresti sunt: - cherestea (foioase si conifere), furnire, placi aglomerate; - stofe si alte materiale pentru confectii; - piese de schimb pentru aparate radio-TV si auto; - fire P.N.A. pentru tricotaje; - piele si înlocuitori din piele (P.V.C.). Toate aceste materii prime sunt aduse de la diverse
unitati din alte localitati din În cadrul cooperativei mestesugaresti cele mai solicitate sectii productive au fost cele de: croitorie, tricotaje, mobila, cât si unele sectii de servire a populatiei: reparatii radio-TV, reparatii autoturisme. În prezent se constata un declin al Cooperativei ARTMES. Functia mestesugareasca este completata de existenta unor mici ateliere particulare de cizmarie, croitorie, frizerie, tâmplarie etc., ce continua traditia din vechiul târg. Activitatea artizanala a fost reprezentata în cadrul cooperativei mestesugaresti prin sectia de covoare manuale, solicitate pe piata în trecut. Activitatea de artizanat este completata în cadrul orasului Moinesti de mici sectii de împletituri de cosuri din nuiele de rachita si sculptura artistica în lemn care apartin de diverse unitati (Ocolul Silvic), cu productii modeste în prezent. Productia industriala a orasului a fost completata de diverse unitati. Industria constructiilor de masini este cel mai bine reprezentata în oras prin Uzina de Reparatii Utilaj Petrolier, astazi privatizata. Constructia acestei unitati a început în 1982. Fostele ateliere B.A.T. Moinesti care erau în trecut subordonate Trustului de Petrol Moinesti sunt si ele în prezent privatizate. S-au desfiintat fostele ateliere de reparatii utilaj-agricol ale fostului S.M.A. Moinesti. Industria materialelor de constructii este reprezentata prin fabricile de betoane. Între anii 1970-1980 productia de materiale de constructii a crescut (în zece ani) de 233 ori. Industria alimentara este reprezentata printr-o fabrica de pâine cu o capacitate zilnica de peste 24 tone si numeroase fabrici de pâine particulare, de mica productie. A fost desfiintat Laboratorul de produse de cofetarie si patiserie si s-au înfiintat unitati mici particulare de produse de cofetarie si patiserie în zona centrala a orasului. La Gazarie înca mai functioneaza o fabrica de produse lactate (brânzeturi). La nivelul anului 1980, în functie de
productia industriala pe cap de locuitor, orasul Moinesti
se încadra în categoria oraselor din Pentru viitor, consideram ca industria mica si artizanala poate avea perspective de dezvoltare, având în vedere resursele naturale din zona si un potential de forta de munca mare neocupata de care dispune orasul si, în special, forta de munca feminina. În prezent, cusaturile tip goblenuri, lucrate la domiciliu, au o mare cautare în statele dezvoltate din vestul Europei.
Aceste
clasificari au fost facute de geografii ieseni si sustinuta
de Al. Ungureanu � 1980 � în lucrarea �Orasele din Ungureanu
Al., 1980 � Orasele din Boncu C. � �Contrib. la istoria petrolului românesc�, Editura Academia Româna, 1971, pag. 52; Antohi Al. � 1939 � Monografia Parohiei si Comunei Lucacesti, pag. 88; Din text la Albumul Trustului de Petrol Moinesti; Dupa Schita de sistematizare a orasului Moinesti, 1981; Situatia fondului funciar Moinesti este din evidenta OCAOTA Bacau/1989; Dupa Planul Urbanistic General Moinesti � 2001; Al. Antohi � 1939 � Monografia Parohiei si Comunei Lucacesti; Al. Antohi � 1939 � Monografia Parohiei si Comunei Lucacesti, pag. 94; Datele au fost luate de la Serviciul personal al Cooperativei Mestesugaresti; Al.
Ungureanu � 1980 � Orasele din
Componentele evolutiei numarului populatiei in semestrul I al anului 2006
COMPONENTELE EVOLUTIEI NUMARULUI POPULATIEI IN SEMESTRUL 1 AL ANULUI 2006
POPULATIA DUPA -LEGALA-
POPULATIA DUPA -STABILA-
Asezarea "gazarilor"
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2012 )