Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL ZONEI TURISTICE BOTOSANI


ALTE DOCUMENTE

Portugalia
Inelul de foc –vulcanii Terrei
Globalizarea economiei mondiale
Manila-Filipine
Climatele Terei
Cetatea Neamţ
Variante 30-32
Padurile
Piramidele şi templele în Egiptul Antic

VALORIFICAREA   POTENŢIALULUI  TURISTIC AL          ZONEI     TURISTICE      BOTOSANI

1

CUPRINS:

  1. Prezentarea generală a zonei:

·        Aşezarea geografică

·        Populaţia

·        Căile de acces

  1. Prezentarea potenţialului  turistic al oraşului:

2.1   Resurse naturale:

·        Forme de relief

·        Reţeaua hidrografică

·        Clima

·        Flora şi fauna

     

2.2   Resurse antropice:

·        Edificii religioase

·        Edificii culturale

·        Arta populară

  1. Prezentarea bazei tehnico-materiale existente:

3.1 Unităţile de cazare

3.2 Unităţile de alimentaţie

  1. Modalităţile de agrement
  2. Valorificarea potenţialului turistic al municipiului Botoşani:

5.1      Analiza SWOT

·        Evidenţierea punctelor tari

·        Evidenţierea punctelor slabe

·        Evidenţierea oportunităţilor şi ameninţărilor ce planează asupra zonei

  1. Bibliografie
  2. Anexe

            

1. Prezentarea generală a zonei

        Municipiul Botoşani
              Reşedinţă a judeţului, municipiul Botoşani este aşezat în Câmpia Moldovei, având o populaţie în jur de 129000 de locuitori.
             Localitatea este menţionată pentru prima oară în Letopiseţul cronicarului Grigore Ureche în descrierea năvălirii tătarilor din 1439. Dezvoltarea târgului s-a datorat faptului că acesta s-a aflat la răspântie de drumuri comerciale ce lega Cetatea Albă de Lvov şi mai departe, spre oraşele Hauseatice de la Marea Baltică.

        Date istorice         

1439 –prima atestare documentară
1551 – Biserica „Sf. Gheorghe“ este ctitorită de doamna Elena, soţia domnitorului Petru Rareş
1552 – Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, cu acelaşi ctitor, doamna Elena
1670 – apare cea mai veche pecete a târgului pe un document
1759, 28 decembrie – este înfiinţată cea mai veche „Şcoală domnească“
1820 – ia fiinţă „Casa obştească“, cu misiunea de a pava drumurile
1825 – se organizează piaţa din centrul oraşului care în 1832 va fi iluminată pe timp de noapte cu lumânări
1832 – ia fiinţă corpul pompierilor şi se pun bazele organizării sanitare
1835 – ia fiinţă Şcoala primară Armeană
1831 – Boierul I. Mavromati înfiinţează spitalul „Sf. Spiridon“
1838 – ia fiinţă o trupă de teatru, care va alcătui nucleul teatrului „M. Eminescu“, înfiinţat la 21 decembrie 1914
1864 – Mihai Eminescu lucrează ca practicant la tribunalul oraşului
1866 – se inaugurează prima tipografie
1868 – se înfiinţează Camera de comerţ şi industrie pentru judeţele Botoşani, Dorohoi şi Suceava
1871 – prima grădină publică
1887 – apare Liceul de fete „Carmen Silva“

1926 – înfiinţează Universitatea Populară „Nicolae Iorga“

  • Aşezarea geografică     

       Judetul Botosani, regiunea cuprinsă între Siret si Prut, având o suprafata de 4.986 km2 (2,1% din teritoriul tarii) este situat în partea de nord-est a României, învecinându-se la sud cu judetul Iasi, la vest cu judetul Suceava, la nord cu Ucraina si la est cu Republica Moldova.

        Judetul are 340 de localitati din care 2 municipii (Botosani si Dorohoi), 2 orase (Darabani si Saveni) si 68 de comune cu 336 de sate.       

Resedinta judetului este municipiul Botosani şi este situat în sudul acestuia. Resedinţa de judeţ se înscrie în istoria noastră naţională nu numai cu importante evenimente de profundă semnificatie pentru trecutul poporului nostru, ci si cu inestimabila contributie pe care fiii acestor meleaguri si-au adus-o la patrimoniul culturii nationale si universale. Istoria Botosaniului începe din vremuri îndepartate. Numele resedintei de judet "Botosani" este mentionat în documente, pentru prima oara, în anul 1439, vechimea sa fiind însă mult mai mare. Din târgul Botoşaniului au purces nenumărate acte si hrisoave purtând peceţile unor domnitori ca: Petru Rares, Alexandru Lapusneanu, Eremia Movila si altii.

Totodata el este cunoscut în întreaga tara pentru personalitatile nascute aici.

  • Populaţia


         Dintre cei 454023 locuitori ai judetului (dupa recensământul efectuat în anul 2002), 40% locuiesc în mediul urban si 282.322 60% în mediul rural.

Structura etnica, conform ultimului recensamânt, este formată din: români, rromi, rusi-lipoveni, ucraineni ,evrei, maghiari, germani, greci, polonezi si armeni.

Din totalul populatiei aproximativ 96% apartin cultului ortodox, restul fiind împărţit între alte culte.

După numărul de locuitori, judeţul Botoşani se încadrează la limita dintre judeţele mici şi mijlocii.Astazi, municipiul Botosani, cu 130.000 locuitori este centrul economic, social si cultural al judetului.

  • Căile de acces

 

         Transportul în judetul Botosani de bunuri si persoane se face pe calea ferata sau pe drumuri publice. Lungimea cailor ferate însumeaza 159 km (1,4 % din reteaua nationala) si deserveste populatia prin 21 de statii. Reteaua de drumuri publice are o lungime de 1824 km din care 361 km drumuri nationale si 1463 km drumuri judetene.

Legatura cu teritoriul Ucrainei se face prin punctele vamale R.C.T.F. de trecere a granitei de la Siret si Racovat iar cu Republica Moldova legatura se face prin punctul vamal Stânca-Costesti.

       Accesul spre Botoşani dinspre judeţele limitrofe se realizează conform hărţii prezentate în anexa 1, astfel: legătura cu centrele studenţeşti  Iaşi şi Suceava se face prin drumul european (DE) 58, iar cu oraşele intrajudeţene, respectiv Dorohoi, Săveni, se face prin drumul naţional ( DN) 29.

2. Prezentarea potenţialului turistic al zonei

Resurse turistice naturale :

  • relieful

           Teritoriul judetului, cuprins în întregime în zona de dealuri a Moldovei de Nord, prezinta diferente de altitudine relativ reduse: dealurile Siretului, mai înalte la vest si în sectorul nordic al Câmpiei Moldovei si dealurile scunde la est, cu caracteristici proprii Podisului Moldovei. Ca altitudini absolute, relieful variaza între 587m în zona Dealu Mare Tudora si 54 m în lunca Prutului.

         Relieful este în cea mai mare parte putin proeminent, reprezentând vai largi, platforme netede si pante reduse. Predominant deluros, desi nu este prea variat, este un tarâm al frumusetii blânde, ale unei naturi trainice si prietenoase, etalând o netulburata armonie

  • reţeaua hidrografică

         Reteaua hidrografica a judetului este pusa în evidenta de râurile Prut, Siret si Jijia, împreuna cu afluentii lor. Cursurile de apa au o directie nord - vest, sud - est, fiind formate din Prut la est si Siret la vest, Baseu si Jijia în centru, cu afluientii importanti: Sitna, Miletin, Dresleuca ce formeaza culoare depresionare largi cu lunci extinse ce brazdeaza judetul, determinând crearea artificiala a peste 150 iazuri, utilizate pentru echilibrarea debitelor, irigatii, alimentare cu apa, piscicultura. Iazurile judetului, în numar de 148, însumeaza o suprafata de 3.600 ha. În zona Stânca-Costesti a fost construit un important nod hidrotehnic, realizându-se una din cele mai mari acumulari de apa din tara cu un volum de 1,5 miliarde mc apa, cu o suprafata de 1600 ha si o lungime de 70 km. Din multimea iazurilor, ce confera o frumusete aparte putem aminti: Dracsani (440 ha pe valea Sitnei); Negreni (304 ha pe valea Baseu), Cal Alb; Hanesti; Mileanca, Havârna;

  • clima

         Teritoriul judetului este supus influentelor climatice continentale ale Europei de est, fiind caracterizat prin valori ale temperaturii aerului si precipitatiilor specifice climatului continental excesiv. Clima  temperat -continentala, influentata puternic de masele de aer din estul continentului, se caracterizează prin temperatura medie anuala  mai redusa decât în restul tarii ( 8- 9 0 C), cu precipitatii variabile , cu ierni sarace în zapada, cu veri ce au regim scazut de umezeala, cu vânturi predominante din nord - vest si sud – vest. Media anuala a temperaturii este în aceasta zona de 8,6 C iar precipitatiile atmosferice au o medie de 508,3 mm.

  • flora şi fauna

        Resursele vegetale sunt bogat reprezentate de plante lemnoase cum ar fi specii de foioase ca fagul si stejarul. În zona de câmpie cresc plante hidrofile ca trestia si rogozul precum si plante lemnoase ca plopul si salcia.Fauna este reprezentata de caprioare, lupi, iepuri de câmp, mistreti, care permit practicarea vânatului sportiv.Din lumea pasarilor vietuiesc: mierla, sturzul, gaita, ciocanitoarea, pitigoiul.Bogat în iazuri si ape curgatoare, judetul este o sursa de pesti: biban, crap, mreana, somn, etc...

Rezervatii si monumente ale naturii:

  • Stanca - Stefanesti ( lânga Stefanesti exista o rezervatie geologica si floristica), 1 ha
  •  pădurea Ciornohol, rezervatie forestiera,77 ha;
  •  pădurea Vorona - rezervatie floristica si faunistica ( 150 ha, lânga Vorona);
  • pădurea Tudora cu rezervatia de tisa. Aceasta rezervatie întinsa pe o suprafata de 117 ha, localizata în regiunea Dealul Mare - Tudora, la o altitudine de peste 550 m, prezinta specii de arbori de tisa - specie rara pentru tara noastra ( lemn de esenta foarte tare ). Acest arbore de climat subarctic este specific taigalei siberiene. rezervatia de tisa este situata pe un canion, numit canionul Bahluiului care este sapat în calcare si gresii biogene pe eroziune verticala. Frumusetea acestui loc poate fi egalata numai de zonele muntoase înalte;
  • fagetul secular Stuhoasa, com. Suharau, 60 ha;
  • arinisul de la Horlaceni ( rezervatie forestiera) com Sendriceni, 5 ha;
  •  rezervatia floristica - Turbaria Dersca, 10 ha;
  • rezervatia floristica Baltile Siretului, 2 ha;

pădurea Tudora cu rezervatia de tisa

.

 

 

 

 

 

 

 

Resurse turistice antropice :

·        Edificii religioase

            Privit de pe dealurile din împrejurimi, în special de călătorii străini, unul din aspectele ce surprindea era numărul mare de clopotniţe ce se înălţau deasupra caselor. De aceea a fost numit ,,oraş al bisericilor,, , mai ales că numărul acestora a ajuns în anul 1891 la 18 (13 ortodoxe, două armeneşti, două lipoveneşti şi una catolică). Cele mai multe dintre bisericile oraşului au fost construite şi întreţinute cu sprijinul financiar al breslelor.Cele mai reprezentative biserici din municipiul Botoşani sunt:

                   Biserica "Sf. Nicolae", Popauti - Botosani, ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare si Sfânt din 1496, este cel mai vechi lăcaş de cult din oraş. Pictura interioara, de mare valoare, dateaza din secolul al XV-lea , pastrându-se partial. Biserica a fost amplasata într -o pozitie strategica determinata de numeroasele navaliri ale dusmanilor atrasi de bogatiile orasului. Din acest motiv cladirii propriu-zise a manastirii i-au fost adaugate trainice ziduri si un turn de veghe, conferindu-i aspectul unei veritabile cetati. Fatada cladirii este realizata din benzi de caramida aparenta smaltuita si discuri ceramice colorate, ornamente cu motive geometrice, faunistice si heraldice; in prezent, vechiul zid ce înconjoara manastirea a fost reconstruit pe vechea fundatie, conferindu-i acestui lacas sfânt maretia de odinioara.

                    Biserica armeneasca - Botosani (1535).

                    Biserica "Sf. Gheorghe" - Botosani, ctitorie a Doamnei Elena Rares, sotia domnitorului Petru Rares, dateaza din anul 1551; a fost construită după modelul bisericii Popăuţi, în formă de cruce cu un turnuleţ la mijloc. Prima clopotniţă zidită separat de biserică s-a ruinat, apoi s-a construit alta, lipită de biserică. Şi aceasta a fost însă ruinată lăsând loc alteia care există şi astăzi. În vechile pomelnice ale bisericii sunt amintite, în calitate de ctitori, mai multe persoane printe care Ioan Mihai Racoviţă, Roxana Doamna, Anastasia Doamna, Catrina Doamna. Biserica cu hramul Sf. Gheorghe este legată de una dintre peceţile oraşului  care-l reprezintă pe Sfântul Gheorghe călare, omorând un balaur. Acest sfânt este considerat patron şi ocrotitor al oraşului Botoşani. De aceea Zilele Oraşului se ţin întotdeauna în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe.

           Biserica Uspenia, ctitorie din anul 1552 a Doamnei Elena, având pictura interioara refacuta complet in anii de dupa revolutie. In curtea bisericii troneaza maiestuos statuia poetului national Mihai Eminescu. De altfel poetul a fost botezat in aceasta biserica, aceasta devenind un loc de permanent omagiu adus marelui poet.

              Biserica "Sf. Ilie" - Botoşani, îşi are începuturile in anul 1778 ca biserica a Breslei Blanarilor, de renume in lumea meşteşugarilor botoşăneni. Clopotniţa sa, de o remarcabila valoare, ar merita sa serveasca drept model tuturor acelora care ar dori sa ridice locasuri noi, dupa parerea marelui carturar Nicolae Iorga.Aceasta este una dintre cele mai mari şi mai încăpătoare din oraş.A fost finalizată în aproximativ cinci ani de zile. Clopotniţa, construită în 1809, fiind solidă,  a rămas lipită de noua biserică, adăugândui-se un etaj. În 1878, marele vornic Iordache Ciolac a înzestrat biserica cu o catapeteasmă nouă, a zugrăvit interiorul şi a făcut argintăriile.

               Biserica Romano - Catolica "Nasterea Sf. Ioan Botezatorul"- Botosani, construita la mijlocul sec. XIX in maniera neogotica este situata in vecinatatea Liceului de renume "Augustus Treboniu Laurian". Prima menţiune documentară legată de existenţa catolicilor în botoşani s-a găsit într-o veche mitrică a parohiei din Horleşti, din care reiese că la 8 decembrie 1781 a avut loc un botez în ,,Butuszan ,,. În aceeaşi mitrică se găseşte menţiunea că, în anul 1748, s-a înfiinţat parohia catolică din Botoşani.Deoarece printre catolicii botoşăneni se găseau mulţi veniţi din Polonia, un preot polon, Cajetanus, a încercat, la începutul secolului al XIX-lea să construiască o biserică, dar fără rezultat. Dintr-o scrisoare rămasă de la episcopul Paul Sardi, din Iaşi, reiese că în acel an biserica era în construcţie.După anul 1872 s-a mărit prin ridicarea a două nave laterale şi adaptarea ei la stilul gotic datorită creşterii populaţiei de religie catolică. 

                    Biserica Lipoveneasca - Botosani, actuala cladire a bisericii a fost înaltata pe locul unei vechi capele din lemn in anul 1853. Poseda frumoase icoane de sorginte ruseasca, un fond de carte veche religioasa (scris în limba slavona) si odoare lucrate cu rafinament artistic. Pe lânga aceasta biserica functioneaza o scoala unde copii de etnie lipoveneasca învata religia si limba rusa.

                 Mănăstirea Agafton, comuna Curteşti a fost întemeiată de sihastrul Agafton, care a dat şi numele aşezământului. Aici a fost stareţăOlimpiada, una dintre mătuşile lui Mihai Eminescu.

           Mănăstirea Vorona, comuna Vorona, construită în secolul XVII, cuprinde şi un muzeu cu obiecte de cult şi cu valoare de patrimoniu. In această mănăstire s-a călugărit actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Manastirea Vorona (manastirea de calugarite), este cea mai importanta manastire din judet si se afla la 15 km sud - est de Botosani. Începuturile manastirii dateaza din jurul anului 1600, când, câtiva calugari veniti din Rusia, construiesc aici o mica biserica din lemn. În anul 1835 arhimandritul Rafail a construit pe locul acesteia o biserica din zid cu hramul "Nasterea Maicii Domnului". Aici mai exista înca doua biserici, o biblioteca cu fond de carte religios datând din secolul XVII-XIX si spatii de cazare pentru pelerini. Complexul manastiresc este situat la marginea unui frumos codru cu suprafata de 150 ha. La 3 Km sud-est de manastirea Vorona in mijlocul unei paduri de stejari, fagi, ulmi si frasini se afla schitul de calugari Sihastria Voronei. Biserica schitului a fost construita intre anii 1830 - 1868 sub îndrumarea staretului Rafail. Biserica de aici cu haramul " Buna vestire" are o frumoasa pictura originala, iar catapeteasma reprezinta o valoroasa opera de arta.

             Manastirea Cosula din localitatea cu acelasi nume, construita in timpul domniei lui Petru Rares de catre vistiernicul Matias Cosulvei (1532), mai pastreaza fresce originale de mare valoare (pictura murala) realizate intre anii 1537 - 1681.



  • Edificii culturale


          Botosaniul a fost si ramâne un centru al culturii românesti. Viata culturala a judetului este puternic marcata de cele 4 mari genii care s-au ridicat de pe aceste meleaguri: Mihai Eminescu (n. Botosani 1850 - 1889), George Enescu (n. Liveni 1881 - 1955), Nicolae Iorga (n. Botosani 1871 - 1940) si Stefan Luchian (n. Stefanesti 1868 - 1916) precum si de impresionanta galerie de personalitati creatoare ce sporeste prestigiul culturii românesti în multe domenii.

           Teatrul a avut la Botosani o soarta privilegiata. Primul spectacol a fost oferit de trupa lui Costache Caragiale în octombrie 1838. În acea vreme Botosaniul era unicul oras din cele 3 tari românesti în care se vorbea româneste pe scena. În 1857 - 1858 teatrul are deja o trupa proprie. Asazi, Teatrul "Mihai Eminescu", înfiintat în 1914, are o influenta benefica asupra vietii oricarui botosanean.

        Viata culturala se desfasoara si în cadrul celor 50 de biblioteci existente cu un fond de carte de 380.000 de volume.

       Casa memoriala "Mihai Eminescu" - Ipotesti, (la 8 km de Botosani), casa in care s-a nascut luceafarul poeziei românesti, genialul Mihai Eminescu (1850 - 1889), care a dat culturii românesti si universale o opera de mare valoare artistica.

            Casa memoriala "George Enescu" din Liveni, casa natala a marelui compozitor, dirijor, pianist si violonist George Enescu - reface atmosfera primilor ani ai copilariei sale, oferind vizitatorilor posibilitatea întâlnirii cu primele sale jucarii, desene, creatii muzicale, cu cartile si manualele anilor copilariei si a primelor sale studii, alaturi de pianina celor dintâi compozitii. Totodata, fotografii si manuscrise întregesc imaginea timpului petrecut de George Enescu la Liveni, în satul natal.

               Casa memoriala "Nicolae Iorga" - Botosani, organizata în una din casele in care s-a nascut si a copilarit marele istoric Nicolae Iorga. Doua încaperi ale casei sunt afectate unei expozitii foto - documentare si unei sali multifunctionale unde sunt expuse primele editii ale operei lui Nicolae Iorga. In alta camera este adapostita o biblioteca istorica, alcatuita din carte curenta achizitionata in ultimii ani. Salonul familiei reda un interior datând din ultimele decenii ale secoluluii trecut.

                Muzeul memorial "Octav Onicescu" - Botosani, înfiintat în octombrie 1995, adaposteste piese de mobilier care au apartinut matematicianului si filosofului Octav Onicescu, fiind expuse de asemenea manuscrise, scrisori, diplome, carti din biblioteca personala, fotografii de familie, decoratii, redând imaginea unor încaperi intime matematicianului;

                 Muzeul judetean (Sectia de etnografie) - Botosani, cladirea este un valoros monument de arhitectura datând de la sfârsitul secolului al XVIII si reprezentând casa lui Manolache Iorga, strabunicul marelui istoric Nicolae Iorga. Organizat si deschis publicului din anul 1989, muzeul valorifica cele mai importante elemente ale civilizatiei rurale a Botosanilor: principalele ocupatii(agricultura, cresterea animalelor, vânatoarea, pescuitul, albinaritul), mestesugurile traditionale ( torsul, cusutul, cojocaritul, olaritul), costumul popular, datinile si obiceiurile specifice acestei zone. Interiorul de locuinta readuce in prezent ideea de viata traditionala, prin mobilier, obiecte de uz casnic si prin locul de preparare a hranei. Ceramica de Cucuteni, ouale încondeiate, covoarele traditionale, mastile populare sunt bine reprezentate in acest muzeu.

                Muzeul judetean (Sectia de istorie si arheologie) - Botosani, monument istoric a carui cladire dateaza din anul 1913 prezinta în cele 17 sali de expozitie, dispuse la parter si etaj, cele mai semnificative momente ale evolutiei zonei Botosanilor din preistorie pâna în contemporaneitate. Vizitatorul este invitat sa descopere vestigii ale civilizatiei, paleoliticului, neoliticului (ceramica de Cucuteni), bronzului si fierului. Sunt expuse unelte si arme din piatra slefuita si os, ceramica pictata, figurine antropomorfe si zoomorfe, peceti ce au apartinut unor domnitori moldoveni, obiecte de podoaba, etc. Retine atentia, în mod deosebit, cel mai vechi adapost omenesc din Europa de S-E, descoperit la Ripiceni si reconstituit partial.

                 Galeriile de arta "Stefan Luchian" - Botosani, reprezinta Sectia de Arta a Muzeului Judetean. Aici este valorificat patrimoniul artistic botosanean, patrimoniu ce cuprinde lucrarile artistilor plastici Stefan Luchian, Octav Bancila, precum si a numerosi artisti plastici contemporani, lucrarile unor renumiti graficieni printre care ale Ligiei Macovei, cea mai buna ilustratoare a poeziilor lui Mihai Eminescu, sculpturile semnate de Iulia Onila si Dan Covataru sau tapiteriile create de Cela Neamtu, Aspazia Burduja, si Ileana Balota;

              Teatrul de Stat "Mihai Eminescu" - Botosani; cladirea a fost inaugurata in anul 1914, distrusa partial in timpul bombardamentelor din anul 1944 si refacuta ulterior in 1958 si anii 90. Aici activeaza o talentata echipa de actori a caror evolutie remarcabila a fost încununata in anul 2001 cu Marele Premiu al Festivalului International de Teatru de la Piatra Neamt. Sala mare a teatrului gazduieste numeroase alte activitati culturale din care cele mai importante sunt concertele simfonice sustinute de catre filarmonica de Stat din Botosani.

               Teatrul de Papusi "Vasilache" - Botosani, trupa de actori papusari botosaneni, deosebit de apreciata atât in tara cât si in strainatate (laureata a Festivalului International de Papusi de la Silistra - Bulgaria in luna iunie 2001) a adoptat o maniera originala de prezentare a spectacolelor in cadrul manifestarilor publice organizate tot mai des la Botosani. Reprezentatiile actorilor papusari botosaneni reprezinta o încântare pentru cei mai devotati spectatori: copiii. Odata la doi ani se organizeaza Gala Internationala a Recitalurilor Papuseresti, care prilejuieste întâlnirea la Botosani a celor mai prestigioase colective de actori papusari atât din tara cat si din strainatate;

                    Filarmonica de Stat - Botosani, cladirea filarmonicii denumita si vila Ventura a fost construita la sfârsitul secolului XIX in stil neoclasic. Activitatea Filarmonicii de Stat Botosani este recunoscuta si în afara judetului, artistii fiind invitati in mod permanent sa participe la diferite spectacole in tara si strainatate. Filarmonica botosaneana este principalul organizator al manifestarilor omagiale dedicate lui George Enescu, manifestari care se bucura in fiecare an de prezenta unor personalitati din lumea artei si culturii românesti;

                Ansamblul " Rapsozii Botosanilor" - Botosani, institutie ce numara mai multe decenii de activitate, are in repertoriul sau o multitudine de cântece populare moldovenesti, romante, etc. Ansamblul s-a bucurat pe durata a mai multor ani de prezenta unor artiste remarcabile cum ar fi Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Daniela Condurache samd. Artistii ansamblului sunt recunoscuti pe plan national si international prin numeroasele premii câstigate;

                  Inspectoratul pentru Cultura - Botosani, este o institutie care pe plan local si-a asumat sarcini deosebite legate de manifestarile omagiale dedicate personalitatilor botosanene (Eminescu, Iorga, Luchian, Onicescu s.a.) precum si in derularea de proiecte si programe cu caracter cultural artistic: Festivalul Usturoiului - Copalau, Festivalul folcloric al Cântului moldovenesc "Satule mândra gradina", Festivalul national de muzica folk pe versuri de Mihai Eminescu, Festivalul folcloric "Serbarile padurii" de la Voronet, etc

                   Biblioteca Judeteana " Mihai Eminescu" - Botosani, cladirea bibliotecii, cunoscuta si sub numele de "Casa Moscovici", este o adevarata bijuterie arhitectonica, construita la sfârsitul secolului al XIX-lea, îmbinând într-o sinteza armonioasa elemente ale arhitecturii franceze cu cele germane. Biblioteca detine un valoros fond de carte cu peste 380.000 volume.

               Centrul Vechi - Botosani, este partea cea mai veche a orasului din punct de vedere arhitectonic, care grupeaza un numar mare de cladiri cu destinatie comerciala datând din secolele XVII - XVIII. Cladirile sunt dispuse sub forma de L, iar fatadele spre strada au forme arhitecturale din cele mai diverse, mai ales de factura apuseana, prelucrate creator in forme traditionale, specifice acestui tip de constructii. Curtile interioare prezinta ordonanta clasica a caselor de târgoveti, cu galerii din stâlpi de lemn, balcoane din fier forjat si geamlâcuri sustinute de console de lemn profilate.

                     In Botosani exista numeroase alte constructii cu valoare arhitectonica deosebita, printre care mentionam: Casa Antipa, sfârsitul sec XIX; Casa Bolfosu, începutul sec. XIX; Casa Silion, dateaza din jurul anului 1900, Cladirea Primariei construita la sfârsitul secolului XVIII in stil eclectic de influenta germana

  • Arta populară


             
Meleagurile botoşănene au fost intens locuite din zorile neoliticului până astăzi de oameni harnici ce au creat şi păstrat valori etnografice deosebite şi distincte de zonele limitrofe în domeniul arhitecturii populare, a portului, ţesăturilor, ceramicii, în recuzita originală folosită în desfăşurarea unor obiceiuri sau îndeletniciri gospodăreşti.
      
Portul popular este caracterizat prin simplitate şi eleganţă.
      
Meşteşuguri tradiţionale – singurele care s-au păstrat sunt şesutul şi olăritul. Piesele ţesute sunt în special scoarţele şi lăicerele.
     
Olăritul se mai practică în spiritul tradiţiilor, în localităţile Cătămărăşti Deal şi Mihăileni. Lucrările de ceramică folosesc un material grafitat, culorile utilizate fiind galben, verde, brun, cu decoraţiuni.
      
Obiceiul încondeierii ouălelor se mai păstrează în localitatea Rogojeşti.
Cele mai păstrate obiceiuri sunt cele ale obiceiurilor de iarnă, colindele, uratul, jocurile de căiuţi, urşi, măştile. Cea mai renumită zonă folclorică sunt comunele Tudora şi Vorona. În Vorona există cel mai renumit creator de măşti populare – Gheorghe Ţugui.

3. Prezentarea bazei tehnico-materiale

            Municipiul Botoşani dispune de o importantă bază de cazare şi servire care se adresează atât locuitorilor cât şi turiştilor.

 

     Unităţi de cazare

           Cazarea turiştilor se poate face în cele mai bune condiţii în hoteluri dotate corespunzător, cu personal de serviciu calificat,  asigurându-se toate serviciile de bază şi auxiliare. Cele mai reprezentative hoteluri sunt :

  • Hotel MARIA 4 *

            Acum, ca vremurile s-au tot schimbat, aici, la Botosani, Complexul Hotelier “Maria”, din strada Unirii nr. 12, vine în întâmpinarea turistilor, aflatori în municipiul si judetul Botosani, de pe alte coordonate, cu alte rigori, satisfacându-le pretentii noi, superioare. Complexul Hotelier “Maria” îsi trage obârsia din fosta U.C.A. (Unitate de Cazare si Alimentatie) a trecutului P.C.R., unitate datând din anul 1970. Ulterior, în anul 2003, vechii cladiri i s-a adaugat un corp nou, devenind, astfel, Complexul Hotelier “Maria”.

        Distingem, daca ne referim la capacitatea hoteliera, 47 de camere, din care 22 de camere si 2 apartamente, în regim de 2 stele si 22 de camere matrimoniale si un apartament, în regim de 4 stele, acestea din urma arondate spatiului nou. Fara îndoiala, turistii au, din acest punct de vedere, tot confortul, bucurându-se de cele mai optime conditii de odihna, de un ambiant select. Totodata, li se circumscriu celor doua spatii de cazare 350 locuri la mese în saloane si 436 locuri în spatii deschise (terasa, gradina de vara, club-bazin).

         Bunaoara, la gradina de vara, rustic amenajata, aducând cu un veritabil muzeu etnografic în aer liber, la vremea mustului, calatorul, dar si localnicul se pot înfrupta cu o ulcica de must, cu mititei, frigarui, cârnaciori apetisanti, dupa plac, fiecare tradând o reteta aparte, purtând amprenta veche, nu alta decât cea stiuta de patronul - manager Liviu Manole, de la Domnia Sa de-acasa, de la Rediu, comuna Radauti Prut, de unde se trage, de la parintii si bunicii sai.

        Se vede treaba, traditia bucatariei românesti este pe mâini bune, pricepute. Fara discutie, clientul are de unde alege! Exista, din belsug, o bogata lista de meniu - sarmalute moldovenesti la ulcele, ciorbe de tot soiul - de pui, de burta, de potroace, sarbusca, nacreala si multe altele, dupa pofta, satisfacând toate gusturile si exigentele, fiind adevarate delicii gastronomice. De precizat faptul - remarcabil - ca toate preparatele au calitate proaspata, provenind din ferma proprie a managerului Liviu Manole.

Cum, de regula, o masa gustoasa presupune un vin bun, o tuica pe masura, este de unde! De ce n-am exemplifica, tot ca o specialitate a casei, tuica moldoveneasca, având, în spate o rara si veche reteta româneasca.

·        Hotel BELVEDERE  3*  unitate care atrage privirile prin prestanţa construcţiei  şi a personalului. Asigură cazarea turiştilor , precum şi servirea mesei dispunând de restaurant, terasă cu un număr considerabil de locuri.

  • Hotel RAPSODIA  2*

              Complexul hotelier Rapsodia este amplasat în centrul civic al Municipiului Botoşani, în imediata vecinătate a Teatrului Mihai Eminescu, Prefecturii judeţului şi Primăriei Municipiului Botoşani. Una dintre cele mai cunoscute şi mai importante unităţi de cazare pune la dispoziţia clienţilor 25 camere single, 132 camere duble, şi 4 camere triple,  un restaurant, bar, saună şi salon de înfrumuseţare toate cu dotare corespunzătoare ultimelor reglementări în domeniu. 

  • Hotel TEX-CLUB 4*

Complexul hotelier TEX – CLUB  asigură cele mai bune servicii dispunând de o bază materială foarte bună, respectiv :11 camere single, 5 camere duble, 1 suită, salon restaurant 85 locuri, terasă de vară 40 locuri, sală multifuncţională cu retroproiector, sală pentru dineuri de afaceri şi mese festive, parcare proprie păzită, casino, bucătărie românească şi internaţională.

  • Hotel UNIREA 2*

Cazarea turiştilor este asigurată de cele 14 camere simple, 8 camere duble şi 2 apartamente.

  • Hotel RAREŞ 1*

Pune la dispoziţia clienţilor 8 camere simple, 10 camere duble, 5 triple şi 1 apartament.

Pe lângă unităţile de cazare din localitatea Botoşani, turiştii se pot bucura şi de frumuseţea împrejurimilor, liniştite şi odihnitoare, având posibilitatea să se cazeze la una dintre unităţile prezentate în continuare :

·        Complexul turistic ,,CODRII DE ARAMĂ,, şi ,,LUCEAFĂRUL,,

           Situat în satul Agafton, comuna Curteşti, cu o capacitate de cazare 1162 locuri este unul dintre cele mai solicitate unităţi de cazare pentru elevi.

  • Pensiunea agroturistică „Floare albastră“, 3 margarete

            Funcţionează lângă Memorialul „M. Eminescu“, cu 36 locuri cazare,  în localitatea Ipoteşti, comuna M. Eminescu.

  • Pensiunea agroturistică „Ştefania“, Ipoteşti, 2 margarete, dispune de 1 cameră single, 2 duble
  • Pensiunea agroturistică „Onofrei“, Ipoteşti, 2 margarete, 2 camere duble
  • Pensiunea agroturistică „Simion, 2 margarete, Vorona,  4 camere duble
  • Motel „Stejarul“, sat Baisa, comuna M. Eminescu  - 8 km de Botoşani, cazare, restaurant, terasă, parcare proprie.

·        Cabana REDIU situată în mijlocul pădurii la 5 km de Botoşani, punând la dispoziţia clienţilor restaurant cu terasă.

 

 

Unităţi de alimentaţie

 

             Pe lângă unităţile de alimentaţie din cadrul complexelor prezentate mai sus, în Botoşani există o diversitate foarte mare de unităţi de alimentaţie publică care asigură condiţii optime de servire a mesei. Asigurarea celor mai bune servicii este un criteriu de bază în ceea ce priveşte angajarea personalului. De aceea există o colaborare permanentă între agenţii economici şi unităţile şcolare care pregătesc elevii în domeniul alimentaţie publică şi turism. Colaborarea se concretizează în efectuarea practicii şcolare de către elevi la agenţii economici, ocazie cu care managerii pot testa, pregăti, orienta viitorii angajaţi. In continuare putem enumera  cele mai reprezentative unităţi de alimentaţie :

  • Restaurant REGAL 5* cu o capacitate a  salonului de servire de 100 locuri, pune la dispoziţia clienţilor meniu clasic şi internaţional.
  • Restaurant LA DERNER-ADRIANA 4* asigură 150 locuri în două saloane, 70 locuri la terasa de vară, meniu tradiţional şi internaţional.
  • Restaurant ROMARGA – unitate cu renume după anii 1990, căutată în special de tineret sau de persoane care se simt bine într-o atmosferă tinerească, relaxantă, cu mobilier modern, specific acestei perioade. Se află în partea centrală a oraşului, în zona pieţei mari, alături de băncile reprezentative din oraş, de magazine mari care comercializează mărfuri electrocasnice, telefonie mobilă, etc.  Foarte solicitate în această unitate sunt produsele de cofetărie- patiserie realizate în laboratorul de cofetărie NUFĂRUL condus de aceeaşi echipă de manageri. Această secţie de producţie este una dintre cele mai cunoscute din localitate. Produsele obţinute sunt comercializate atât prin punctul de desfacere propriu cât şi prin alte unităţi din Botoşani, Suceava, Săveni.
  • Restaurant MIORIŢA 3* care are două saloane de servire dintre care unul construit în decursul acestui an, un bar, o terasă.Este situată în apropierea centrului vechi.
  • Restaurant CASA ROMÂNEASCĂ – o unitate cu specific din localitate, situată în apropierea gării.
  • Restaurant BOTOŞANI 3* – reprezentativă prin denumire, situată în centrul vechi al oraşului, are la parterul clădirii barul, iar la etaj salonul de servire, renovat foarte de curând.
  • Restaurant PARC 3* cunoscut de clienţi sub denumirea DALAS  s-a adaptat cerinţelor pieţei transformând o parte a sălii de servire  în club pentru tineret dotându-l cu mobilier corespunzător acestui tip de unitate. Clienţii fideli ai acestei unităţi sunt  în special tinerii.
  • Cofetăria RIDA – unitate care comercializează produse de cofetărie-patiserie obţinute în secţiile proprii de producţie. Aceste produse sunt foarte diverse ca sortiment, foarte atrăgătoare prin aspect, gust, calitate.



4.Modalităţi de  agrement

Complexul memorial „Mihai Eminescu“ Ipoteşti
            În 1936 a fost refăcută vechea casă a Eminovicilor, căzută în ruină. Ea a suferit mai multe restaurări de-a lungul timpului, ultima şi cea mai importantă între anii1977-1979, când a fost reamplasată pe vechile fundaţii şi refăcută în stilul acesteia. În interior sunt reconstituite în spiritul timpului biroul căminarului Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, camera celor două surori Aglae şi Harieta, salonul şi fastuosul hol, sunt expuse obiecte originale şi documente care evocă anii în care familia poetului a locuit.

Complexul mai cuprinde:
- bisericuţa familiei (lângă aceasta se află mormintele părinţilor Raluca şi Gheorghe Eminovici)
-biserica comemorativă „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“; pe perete, la intrare este portretul poetului
- Biblioteca Naţională de poezie, care conţine 1700 de exponate, dotată cu sală de lectură şi amfiteatru în aer liber de circa 400 de locuri
- Muzeul memorial „Mihai Eminescu“ cu exponate din viaţa şi opera poetului
- Pensiune turistica de cazare de 36 de locuri

          Casa Papadopol care a aparţinut ultimilor proprietari ai moşiei Eminoviceştilor, adăposteşte în prezent Muzeul etnografic al complexului

Casa memorială „George Enescu“, sat Liveni
         Inaugurată în 1956. În casa nu prea mare, cu pridvor şi patru încăperi separate de o tindă este reconstituită cu grijă ambianţa anilor copilăriei marelui muzician.
Sunt expuse obiecte ale familiei, fotogafii,manuscrise, partituri muzicale etc. Vizitarea casei din Liveni prilejuieşte vizitatorului ocazia înţelegerii mai bune a muzicii lui Enescu, a spiritului acestuia, a caracterului profund naţional al operei celui ce a creat nemuritoarea „Rapsodie română,,

Evenimente ale oraşului Botoşani – atracţie pentru turişti

14-15 ianuarie „Zilele Mihai Eminescu“ Botoşani. Se decernează Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu“
27 februarie-1 martie „Mărţişor dorohoian“, Dorohoi
20-23 aprilie Zilele municipiuluiBotoşani. Se sărbătoreşte patronul spiritual al Botoşaniului „Sfântul Gheorghe“, cu hramul bisericii cu acelaşi nume
22-23 mai Festivalul folcloric „Satule mândră grădină“, Bucecea
24-26 mai „Moştenire din bătrâni“, cântecul şi dansul pentru elevi
14-15 iunie Festivalul naţional de muzică folk pe versuri de M. Eminescu,Ipoteşti
14-15 iunie „Porni Luceafărul“, Ipoteşti, Vorona, Botoşani, omagierea poetului M. Eminescu
23 iunie Festivalul judeţean al fanfarelor, Botoşani
29 iunie Festivalul folcloric „Holda de aur“, Tudora
29 iunie Festivalul usturoiului, Copălău
15 august Festivalul folcloric „Hora de la Flămânzi“, Flămânzi

5. Valorificarea potenţialului turistic al zonei Botoşani

           Pentru a valorifica în mod eficient potenţialul turistic de care dispune zona Botoşani este necesară realizarea unei analize minuţioase a modului de valorificare a resurselor existente, pentru a sesiza eventualele oportunităţi şi ameninţări, de care trebuie să ţinem cont în elaborarea politicilor de marketing.  

       In vederea stabilirii obiectivelor ce urmează a fi atinse şi strategiile de urmat pentru valorificarea eficientă a potenţialului turistic al acestei zone se efectuează analiza SWOT (auditul intern) sau analiza PEST (auditul extern). Rezultatul acestor analize se va reflecta în transformarea ameninţărilor în oportunităţi prin utilizarea eficientă a resurselor de care dispune.    

  Evidenţierea punctelor tari

   Ca puncte forte putem menţiona următoarele aspecte :

1.      Potenţialul turistic antropic diversificat şi anume :

  • multitudinea edificiilor religioase cu puternică amprentă a trecutului istoric
  • multitudinea edificiilor de cultură care reliefează viaţa personalităţilor botoşănene

2.  Potenţialul turistic natural deosebit : diversitatea pe care o au elementele cadrului fizico-geografic din regiunea în care se află municipiul Botoşani imprimă peisajului de aici unele trăsături de o deosebită importanţă turistică. Aşa este, de exemplu, variaţia mare pe o distanţă  relativ mică, a înălţimii reliefului, a covorului vegetal şi a prezenţei luciului argintiu al undei iazurilor din apropiere. Mai mult decât atât, existenţa în apropiere, spre vest, a unor puncte bune de belvedere, constituie pentru turiştii sosiţi în acest vechi şi important centru urban un prilej de a admira, de acolo de sus, atât diversitatea priveliştilor din jur, cât şi întreaga desfăşurare a municipiului Botoşani cu tot ce area vechi şi nou în structura sa.

           3.   Posibilitatea practicării turismului itinerant. De exemplu, se pot avea în vedere următoarele itinerare turistice în judeţ :

-                   Turul municipiului Botoşani : Centrul vechi // Biserica Uspenia ,, Adormirea Maicii Domnului,, // Casa Ciomac- Cantemir // Biserica ,, Sf. Gheorghe,, // Biserica Armeano-Gregoriană  ,, Adormirea Maicii Domnului,, // Casa Sofian // Casa Memorială ,, Nicolae Iorga” // Muzeul de istorie al judeţului Botoşani // Muzeul de etnografie //  Parcul Mihai Eminescu // Mănăstirea Popăuţi

-                     Botoşani-Dorohoi-Darabani-Mitoc-Săveni-Botoşani: Mănăstirea Agafton // Cetăţile traco-getice de la Stânceşti // Memorialul Ipoteşti // Bucecea- Bălţile Siretului // Biserica de lemn,, Adormirea Maicii Domnului,, Brăieşti  // Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Dorohoi // Muzeul „George Enescu” Dorohoi // Biserica de lemn „ Vârgolici” Dorohoi // Expoziţia cu vânzare de sticlărie şi porţelan „Glass Porcelain Manufactuires Debelly” din Dorohoi // Expoziţia cu vânzare de ceramică „Maxim-Primitive Art Collection” din Dorohoi // Casa Memorială „G. Enescu” Liveni // Cetatea Breznea Dersca //   Biserica de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului,, Hilişeu Crisan // Făgetul secular de la Stuhoasa – Suharău // Biserica „ Sf. Nicolae” Darabani // Conacul „Ion Pillat” din Miorcani // Aşezarea paleolitică de la Mitoc- „Malu Galben” // Muzeul de Arheologie şi „Colecţia Ciuca” Săveni

-                   Botoşani-Corni- Vorona- Coşula - Ştefăneşti –Botoşani: Cetatea de la Corni // Biserica de lemn”Schimbarea la faţă” Orăşeni Schit // Mănăstirea Vorona şi Sihăstria Voronei // Pădurea Tudora // Mănăstirea Coşula // Biserica „Cuvioasa Paraschiva” Ştefăneşti // Expoziţia de artă contemporană „Ştefan Luchian” Ştefăneşti // Nodul hidrotehnic Stânca-Costeşti

-                   Botoşani-Ipoteşti-Pădurea Baisa-Agafton-Stânceşti-Botoşani

-                   Botoşani poate fi şi punct de plecare în excursii interjudeţene de o zi, în Suceava, Neamţ şi Iaşi.

           4.  Posibilitatea practicării vânatului şi pescuitului sportiv este favorizat de bogăţia faunei şi condiţiile prielnice dezvoltării acesteia.

           5.   Tradiţii şi obiceiuri specifice zonei, caracteristice fiecărui anotimp constituie pentru orice persoană un interes deosebit.

            6.   Existenţa unui număr mare de locuri de cazare prin diversitatea unităţilor de profil de toate categoriile, pentru persoane cu venituri modeste sau mai mari.

             7.   Oferta gastronomică foarte variată, cu meniuri bogate, de la preparate culinare tradiţionale până la specialităţi din toate zonele geografice ale ţării, chiar ale lumii, care să satisfacă toate gusturile.

Ca puncte slabe  ne putem opri la următoarele aspecte :

·        Baza tehnico-materială se adresează în special turiştilor de week-end şi oamenilor de afaceri, celor aflaţi în tranzit şi nu este  adaptată tuturor categoriilor de turişti

·        Lipsa mijloacelor informaţionale : reviste de specialitate, pliante, broşuri, fluturaşi care să asigure promovarea corespunzătoare a potenţialului turistic local

·        Insuficienţa materialelor promoţionale şi a unor programe de marketing corespunzătoare, în cadrul întreprinderilor de turism din zonă în vederea promovării itinerariilor de agrement, includerea în itinerarii cu zone turistice cunoscute învecinate

·        Modernizarea insuficientă a  patrimoniului specific turistic (lipsa bazelor sportive moderne, insuficienta abordare a aspectelor legate de agrement, căi de  acces, etc)

·        Judeţul Botoşani este capătul de linie pentru orice  cale de acces  folosită,  de aceea nu poate atrage turiştii în mod direct, ci doar printr-o politică de promovare foarte eficientă.

·        Tinerii care se pregătesc în domeniul turismului rămân, de obicei în centrele studenţeşti, pentru a se perfecţiona în vederea obţinerii unei burse de studii în străinătate şi pentru a căpăta experienţă, acceptă diverse locuri de muncă în domeniu sub nivelul lor de pregătire.

·        Nivelul de trai modest al majorităţii locuitorilor din Botoşani influenţează negativ dezvolatrea turismului , produsul turistic al zonei se sdresează turiştilor de masă, mai puţin celor cu venituri  ridicate, turiştilor de lux.

·        Lipsa resurselor naturale cu valoare terapeutică nu permite practicarea turismului balneo-climateric.

Oportunităţile zonei turistice Botoşani

-                   Modernizarea unităţilor din domeniul turismului şi interesul pentru asigurarea serviciilor doar de către personal calificat

-                   Atitudinea favorabilă a  administraţiei locale faţă de investiţiile în turism, pentru cunoaşterea istoriei, culturii care are rădăcini adânci  în zona Botoşaniului

-                    Tradiţiile şi obiceiurile specific moldoveneşti pot constitui un element de atracţie  pentru turiştii internaţionali

-                   Atragerea tinerilor absolvenţi în domeniul turismului pentru exploatarea zonei turistice

-                   Colaborarea agenţilor economici cu unităţile şcolare care pregătesc elevii pentru meseriile din domeniul Turism şi alimentaţie în vederea recrutării de personal calificat

-                   Dorinţa oamenilor de a se retrage în mijlocul naturii mirifice

Ameninţări

  • Preferinţele turiştilor români pentru petrecerea vacanţelor în străinătate
  • Existenţa  unui număr foarte restrâns de structuri de primire turistică, de categorie superioară sau de lux
  • Resurse financiare limitate alocate modernizării structurilor de primire turistică existente în această zonă, care să satisfacă cerinţele clienţilor cu pretenţii deosebite
  • Inexistenţa unor materiale promoţionale adecvate adresate punctual fiecărui segment de piaţă vizat, iar în cazul ofertei internaţionale, populaţiei fiecărei ţări, pe piaţa căreia se doreşte penetrarea, în funţie de particularităţile acesteia

        Rezulatul acestor analize se concretizează în ideea că potenţialul turistic al zonei este  dezvoltat , iar pentru valorificarea lui se impune întocmirea unui plan strategic de marketing. Zona turistică Botoşani poate fi exploatată dacă, eloborând un program de marketing corespunzător, bazat pe o promovare intensă, este prezentată segmentului de piaţă adecvat.

            Propuneri de valorificare a potenţialului turistic al zonei Botoşani

      Valorificarea potenţialului turistic de care dispune Botoşaniul presupune în primul rând întocmirea unui program promoţional. Acest program de marketing îşi propune  ca  obiectiv general  promovarea zonei ca destinaţie pentru turism itinerant.

Obiective :

  • informarea celor interesaţi despre posibilităţile de practicare a turismului ştiinţific în zonă, a turismului itinerant, sportiv, de vînătoare şi pescuit, cât şi a altor forme.
  • crearea si imbunatatirea imaginii privind serviciile complementare
  • promovarea ofertelor speciale de pret pentru grupuri, copii si in extrasezon
  • extinderea canalelor de distributie si dotarea lor cu materiale promotionale
  • înlăturarea convingerilor negative formate in rândul potentialilor turisti
  • promovarea ofertelor speciale, pentru servicii noi, suplimentare
  • revigorarea si imbunatatirea publicitatii
  • realizarea unor cataloage turistice, pliante si a altor materiale promotionale strict necesare

     Această prezentare sintetizată a zonei Botoşanilor o putem încheia cu următoarea recomandare şi invitaţie în acelaşi timp.

          Renumită prin frumuseţea peisajului şi bogăţia patrimoniului cultural naţional acumulat în decursul veacurilor, zona Botoşanilor se recomandă, fără nici o îndoială, ca una dintre cele mai interesante părţi de ţară pentru toţi cei care dioresc să cunoască extraordinarele valori existente aici şi care aşteaptă, cu mult interes, să poposească în nord-estul Moldovei, o adevărată placă turnantă a civilizaţiilor stabile sau migratoare.

   

BIBLIOGRAFIE:

·        LACHE C. , BUŞNEA D. – MARKETING TURISTIC-studii de caz- TIPO MOLDOVA, IAŞI 2004

·        LACHE C. - MARKETING TURISTIC- TIPO MOLDOVA, IAŞI 2004

·        CULTURA & TURISM, Revistă de specialitate editată de Ministerul Culturii

·        PAGINI AURII


Document Info


Accesari: 1834
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2010 )