CUM ÎNVĂŢAM COPILUL SĂ SE PĂSTREZE CURAT

CUM ÎNVĂŢAM COPILUL SĂ SE PĂSTREZE CURAT

            În civilizatia noastra, acesta este stadiul la care trebuie sa înceapa învatarea copilului pentru a se mentime curat. Sa începem prin a oferi câteva date psihologice esentiale pentru acest subiect. Mai întâi, este un fapt verificat ca mamele nu-si pot curati copiii înainte ca acestia sa fie de acord. Puteti trimite un copil la toaleta de mai multe ori, dar daca nu este pregatit pentru obiceiurile curateniei, nu-l puteti forta, în ciuda mângâierilor sau încercarilor de intimidare.

            În al doilea rând, ceea ce împinge un copil sa renunte la vechile obiceiuri de eliminare fara griji, si sa învete această 646x2320g ; noua maniera stranie pentru a se descotorosi de deseuri? Nu exista decât un lucru care îl poate incita. El cere ca dragostea si atentia dumneavoastra sa-l recompenseze pentru a fi învatat bine acest proces. Dar, nu poate dori dragoste si atentie decât atunci când sunteti deja în raporturi de intimitate cu el. Daca legaturile dumneavoastra sunt dificile, sunt mari sanse sa va chinuiti în încercarea de a-l învata.

            În al treilea rând, daca începeti aceasta educatie înaine ca micutul sa fie pe deplin pregatit, pe plan neuro-muscular sa-si controleze sfincterele, sau daca insistati sa-l învatati acest lucru prea devreme, va considera ca sunteti prea exigenti cu el. Se va simti depatit de problema, traumatizat. De aceea, am indicat cu insistenta în capitolele precedente ca nu trebuie sa începeti acest lucru înainte de aproximativ doi ani.

            A patra remarca: pentru multi parinti, antrenamentul pentru curatenie pare foarte simplu. Este întradevar asa pentru adulti, dar este un proces de învatare foarte complex pentru un copil de doi ani. Atunci când materiile în miscare, în interiorul intestinului exercita o presiune asupra rectului, se produce o relaxare a muschilor rectali care provoaca o miscare intestinala incorecta. Pentru a antrena un copil, trebuie sa-l învatam sa schimbe ordinea acestor faze. Trebuie învatat sa suprime reflexul de expulzare al muschilor rectali, trebuie învatat sa-si strige parintii, sa mearga pâna la baie, sa se dezbrace si sa se aseze pe olita, toate în timp ce îsi reprima reflexul imperativ de expulzare al muschilor rectali. Un copil nu este cu adevarat curat, atâta timp cât nu poate efectua singur toate aceste faze ale unui proces nou pentru el.

            Vedeti de ce este greu pentru un copil de doi ani? Daca parintii îl pedepsesc sau folosesc alte metode de constrângere, din cauza greselilor sau micilor accidente care se pot produce, aceasta va avea ca rezultat un profund traumatism: frica, mânie, îar din caza stângaciei parintilor pot interveni blocaje.

            Cum începeti? Mai întâi sa facem diferenta între antrenamentul intestinului si cel al vezicii. Acestea implica mecanisme diferite si trebuie, deci, abordate în mod diferit. În mod obisnuit, antrenamentul intestinului survine primul. Sa începem cu acest lucru.

            Multi parinti încep antrenamentul copilului, calculând, în imensa lor întelepciune, ora exacta la cere copilul trebiue asezat pe olita, si felul în care sa provoace o miscare inestinala. Acest procedeu pare foarte logic si exista multi parinti care nu-i pot vedea absurditatea. Poate va veti da seama de ea daca va voi pune urmatoarea întrebare: presupuneti ca în acest moment, în mijlocul lecturii, un urias de vreo trei metrii vine si va ridica, va duce la baie si va aseaza pe scunul toaletei anuntându-va cu o voce dura si imperativa: " E timpul!". Presupuneti ca va obiga sa ramâneti asezat 5-10 minute. Care ar fi reactia dumneavoastra? Aceeasi cu cea a copilului în conditii identice. Este o comparatie ridicola? Gânditi-va, si vedeti daca nu exista multi parinti care se poarta în acest fel.

            Cu mult timp în urma, într-o carte a Dr. Anderson Aldrich, este descrisa o metoda mult mai satisfacatoare pentru a antrena un copil sa-ti controleze intestinul:

"Antrenamentul la care îl vom supune lasa de-o parte una din aptitudinile fundamentale ale unui copil, procesul psihologic de control al intestinului. Când nu reusim sa ne sincronizam metodele de antrenament cu eforturile de eliminare care se produc în mod natural, lasam sa ne scape o sansa. Procesul psihologic al miscarilor intestinale poate fi explicat în putine cuvinte. Ca si pentru orice alta activitate vitala a corpului, nimic nu este lasat la voia întâmplarii. Copilul face o miscare intestinala comformându-se unor reguli bine definite care se manifesta în mod automat în colon. La intervale de câteva ore, se produce un eveniment psihologic destul de spectaculos numit miscarile maselor intestinale. Întreg continutul colonului, începând cu partea sa ascendenta, se divizeaza în mai multe mase (în forma de cârnaciori), si care coboara cu o viteza surprinzatoare spre rect. Presiunea exercitata în acest fel asupra rectului declansaza contractia muschilor abdominali si relaxarea celor care închid rectul. În acest moment, si putin importa la ce ora arbitrar aleasa de noi, se produce o miscare intestinala la copil. Miscarea acestor mase intestinale pare penibila, deoarece copilul se agita din cauza miscarilor interne, face eforturi viguroase, apoi se "usureaza".

Nu trece mult timp pâna ce problema "educatiei" vine sa saboteze acest frumos mecanism. Punem copilul pe olita si asteptam. Rareori îl consultam în ceea ce priveste timpul acestei actiuni. Faptul ca micutul are propriul sau mecanism, propriul ritm de viata, pare sa fie ignorat în totalitate.

Este total nesanatos sa nu tinem cont de miscarile maselor intestinale ca forta initiala a ritmului de evacuare, deoarece, aceasta activitate naturala, ignorata timp îndelungat, tinde sa dispara complet. Este exact ceea ce se întâmpla la majoritatea copiilor constipati, stimulul intern este fie disparut în totalitate, fie a fost ignorat si acum nu mai poate fi interpretat ca un apel automat de a merge la toaleta"

            Greseala care consta în a nu tine cont de mecanismul personal de declansare are deseori consecinte grave asupra dezvoltarii psihologice a copilului dumneavoastra. Va crede ca asteptam de la el sa simta ceva ce, de fapt nu simte deoarece miscarea maselor intestinale nu se produce. Acest sentiment îi distruge încet, încet, încrederea în sine. În functie de gradul de agresivitate al mamei în lumina acestei pretinse curatenii si al caracterului mai mult, sau mai putin docil al copilului, pot lua nastere tot felul de reactii psihologice deplorabile. Un copil docil se poate teme sa nu fie pedepsit daca nu-si reprima senzatiile biologice si intestinale. Va încerca din toate puterile sa va fie pe plac, dar pentru aceasta va trebui sa plateasca pretul: refuzarea senzatiilor viscerale care provoaca pierderea încrederii în sine.

            Este deasemenea posibil ca micutul sa se plieze cu usurinta obiceiurilor de curatenie care îi sunt impuse, dar sa transfere frustratiile si conflictele personale în alte domenii. Poate deveni dintr-odata timid si fricos, sau poate avea cosmaruri. Mama se poate lauda fara grija ca si-a educat copilul, fara sa vada vreo legatura între aceasta si alte probleme care au intervenit treptat.

            Copilul, poate de asemenea sa nu fie atât de docil. Poate sa fie rebel. Daca face ceea ce îi cereti, va va fi superior, deoarece îi sta în puteri sa va satisfaca. Daca nu face ceea ce trebuie, unde si când trebuie, descopera ca va poate enerva. Atât într-un caz cât si în celalalt, îsi da seama ca poate actiona asupra dumneavoastra. Acesta este începutul ostilitatilor. Copilul si-a creeat o schema mentala de rebeliune care se va extinde probabil la multe alte aspecte ale vietii sale si care va va creea eventual, probleme. Toate aceste reactii neafaste pot fi evitate. Este suficient sa ascultati semnalul biologic particular copilului dumneavoastra si sa-i indicati sa mearga la toaleta.

            Acum sa fim clari si sa vorbim despre ceea ce trebuie sa faceti când copilul are deja doi ani si va hotarâti sa începeti sa-i inoculati aptitudinile de curatenie. Începeti prin a-l învata cuvinte care desemneaza ceea ce se întâmpla. Daca începeti antrenamentul intestinal în jurul vârstei de doi ani, nu ar trebui sa aveti nici o problema. Când îl vedeti ca se strâmba si ca face eforturi, spuneti-i fara sa insistati: "Jimmy tocmai face pe el!". Dupa ce a auzit de mai multe ori aceasta fraza, îsi va face o ideea precisa despre ceea ce se îantâmpla. În curând va va anunta el însusi: "Mami, fac pe mine!". Când ati facut toate aceste lucruri, puteti trece la etapa urmatoare.

            Folositi mai degraba o olita stabila, decât capacul de toaleta sau chiuveta. Aceasta din mai multe motive: în primul rând ca pe olita se poate aseza fara ajutorul nimanui. Apoi, copiii sut deseori speriati de înaltimea toaletei si de zgomotul apei. Cu câteva saptamâni înainte de a încerca " operatiunea bebe curat", puneti olita în baie, în apropierea toaletei, dar nu încercati înca sa-l învatati sa o foloseasca. Trebuie sa o puneti doar la îndemâna si sa îi dati timp sa se familiarizeze cu ea. Copilul are voie sa se antreneze, si sa se aseze si sa se ridice dupa ea de câte ori are chef.

            Când sunteti pregatita sa-l obisnuiti, aratati-i olita. Spuneti-i ca este destul de mare sa se aseze pe ea si sa faca precum adultii. Copiilor le place sa-si imite parintii si fratii mai mari. Manifestând îngrijorare vis-a-vis de aceste functii, multi parinti nu fac apel la acest instinct al imitatiei. Daca puteti sa ramâneti destinsa, sa nu va stresati, aceasta va ajuta copilul sa va priveasca, pe dumneavoastra si pe sotul dumneavoastra asezându-va la toaleta. Detineti un avantaj daca aveti un copil mai mare. Cel mic încearca sa-l imite pe fratele sau în tot ceea ce face. Mersul la toaleta nu este o exceptie.

            O data ce l-ati învatat unde si cum trebuie sa-si faca nevoile, spuneti-i ca a crescut îndeajuns încât sa nu mai aiba nevoie de scutec. Puneti-i un slip si lasati-l sa se descurce. Daca reuseste, puteti pune slipurile copilului într-un sertar suficient de jos sau pe un raft unde poate ajunge cu usurinta. În acest mod se poate schimba singur.

            Deoarece îl învatati un lucru nou, amintiti-va ca pedepsele încetinesc învatarea. Acestea nu sunt indicate când este vorba de a învata un copil sa se pastreze curat. Trebuie ca miscarea acestei mase biologice interne, sa fie pentru copil un semnal care sa-l anunte ca este cazul sa mearga la toaleta. Trebuie sa-i sustineti succesele prin complimente si afectiune si este necesar sa ignorati esecurile.

            Este o idee buna sa-l lasati din când în când, sa foloseasca si toaleta "celor mari". Este bine sa variati conditiile si sa obisnuiti copilul cu diferite situatii. Aceasta va va ajuta în momentul în care nu va aflati acasa la dumneavoastra sau când va deplasati cu masina.

            Este de asemenea important sa asteptati pâna ce copilul iese din baie pentru a goli continutul olitei. Unii copii sensibili ar putea considera, în acest stadiu al imaginatiei primitive, ca  toaleta este un fel de masinarie diabolica si violenta care face lucrurile sa dispara. Este posibil sa i se faca frica. Chiar daca copilului nu îi este frica de toaleta, faptul de a goli olita este un pic deconcertant. El considera deseurile ca pe o parte a corpului sau si, într-un fel, le respecta. Când foloseste olita pentru a va face placere, aceasta actiune are pentru el acelasi sens ca si gestul unui copil mai mare care face un cadou unei persoane pe care o iubeste. Deoarece v-au fost oferite din dragoste, poate sa i se para curios ca le aruncati imediat în toaleta. Este mai bine sa asteptati sa paraseasca încaperea.