CUM RĂSPUNDEM ÎNTREBĂRILOR UNUI COPIL

CUM RĂSPUNDEM ÎNTREBĂRILOR UNUI COPIL

            Un aspect nou al dezvoltarii limbajului la aceasta vârsta, este jocul întrebarilor. Multe dintre aceste întrebari vor fi variatii ale jocului "de-a etichetarea". Întrebarea tipica va fi: "Ce e asta?". Va întreba acest lucru referitor la toate lucrurile posibile. Daca va simtiti depasiti de torentul de întrebari, va puteti consola gândindu-va ca micutul este foarte inteligent. Este adevarat faptul conform caruia, cu cât este mai inteligent, c 15415h716p u atât pune mai multe întrebari.

            Ideal ar fi ca parintii sa raspunda tuturor întrebarilor copilului. Facând acest lucru îl ajutati sa-si dezvolte limbajul, vocabularul, puterea rationamentului si inteligenta în general.

            În practica, însa, nici un parinte nu este capabil sa raspunda tuturor întrebarilor unui copil de doi ani si jumatate. Dar straduiti-va. Sa nu va gânditi ca riscati sa-i ruinati toate sansele si sa-i blocati dezvoltarea intelectuala daca vi se va întâmpla sa-i raspundeti: "Mama nu stie, mama obosita!"

            Atitudinea noastra depinde în egala masura de importanta pe care o acordam întrebarilor unui copil de doi ani pe planul dezvoltarii sale intelectuale. Din pacate, întrebarile puse de un copil la aceasta vârsta, ajung sa jeneze multe mame, care si-ar dori în acele momente ca micutul sa taca si sa faca orice altceva. Daca si-ar da seama de importanta acestor întrebari si a raspunsurilor pe care le-ar putea da, s-ar comporta, poate, altfel.

            Într-o carte numita " Joaca de copil" exista un exemplu care evidentiaza doua atitudini diferite ale parintilor cu privire la acelasi copil si de întrebarile pe care le pune. Scena se petrece în bucatarie. Mama, scotând cuburile de gheata din tavita, lasa sa-i scape unul. Copilul intervine si ia cubul de gheata de pe jos. Survine urmatorul dialog:

            Copilul: " De ce gheata este rece?"

            Mama: " Pentru ca este înghetata."

            Copilul: " De ce este înghetata?"

            Mama: " Pentru ca ramâne rece."

            Copilul: " Ce o face sa fie rece?"

            Mama: " Frigiderul."

            Copilul: " Cum raceste frigiderul?"

            Mama: " Are un motor înauntru."

            Copilul: " De ce?"

            Mama: " Pentru a-l raci."

            Copilul: " De ce este frigiderul rece?"

            Mama: " Pleaca de lânga frigider!"

            Copilul: " Vreau sa stiu de ce este asa de rece frigiderul."

            Mama: " Ca sa nu se strice mâncarea."

            Copilul: " De ce se strica mâncarea?"

            Mama: " Din cauza microbilor."

            Copilul: " Ce sunt aia microbi?"

            Mama: " Niste bestiute mici."

            Copilul: " Cum adica bestiute mici?"

            Mama: " Sunt foarte mici."

            Copilul: " Pot sa le vad?"

            Mama: " Nu."

            Copilul: " De ce?"

            Mama: " Pentru ca sunt prea mici."

            Copilul: " Sunt mai mici decât un soricel?"

            Mama: " Mult mai mici."

            Copilul: " Cât mai mici?"

            Mama: " Pleaca de lânga frigider!"

            Copilul: " Dar vreau sa stiu de ce este rece."

            Mama: " Vrei sa pleci de lânga frigider?!"

            Copilul: " De ce are motor?"

            Mama: " Pentru ultima oara, vrei."

si asa mai departe.

            Apoi, aceeasi carte ne cere sa ne imaginam un raspuns mai deschis la fluxul de întrebari ale copilului. Acelasi décor, aceleasi personaje, dar un contact uman diferit. Mama este la fel de ocupata, copilul la fel de plin de întrebari. De aceasta data, mama vede aceste întrebari ca pe un mijloc de a ajuta copilul în dezvoltarea intelectuala si nu ca pe o corvoada în plus.

            Copilul: " De ce este gheata rece?"

            Mama: " Gheata nu este altceva decât apa înghetata. stii ca la Polul Nord este mereu atât de frig încât apa este mereu înghetata? Daca lasi o bucata de carne afara, la Polul Nord, îngheata si devine tare ca o piatra. Când este asa înghetata nu se mai poate strica. Îti aduci aminte de bucata aceea de friptura pe care am uitat sa o pun la frigider saptamâna trecuta si pe care am aruncat-o. Ţi-am spus ce era stricata.

            Copilul: " Îmi aduc aminte. Ai spus ca nu o putem da pisicii. Ce înseamna "stricat"? De ce nu o puteam da pisicii?

            Mama: " Exista milioane si milioane de animalute mici, atât de mici încât nu le putem vedea.  Ele stau suspendate în aer, iar unora le place sa se aseze pe ceea ce se manâmca pentru a se hrani. Aceste animalute se numesc microbi si îti pot face rau la burtica daca le manânci. Numai ca acestor microbi le este frica de frig. Daca pastrezi mâncarea la rece, nu se vor apropia de ea. Când mâncarea este în frigider ai nu pot sa o strice. Pentru oameni este rau daca stau în frig.

            Copilul: " De ce este rau sa stau la frig?"

si asa mai departe.

            Discutiile între mama si copil, care intervin în orice moment al vietii cotidiene constituie cel mai important "bagaj de cunostinte" pe care un copil îl poate primi. Aceste cunostinte, aceste ore practice, se pot numi  " Introducere în misterele lumii"

            Tratati cu respectul cuvenit unei inteligente în plina dezvoltare, copilul si întrebarile sale. Interesul si atentia de care dati dovada împartasindu-i din cunostintele dumneavoastra despre lume si mistere, este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care i le veti face vreodata.