CRESTEREA PRETURILOR

CREsTEREA PREŢURILOR                         ^

Cresterea preturilor, generala în secolul al XVI-lea, a framîntat puternic tarile meditera­neene, mai ales dupa 1570. Ea a dezlantuit numeroasele si obisnuitele sale consecinte. Vi­olenta, durata acestei "revolutii" - care în realitate, depaseste limitele secolului al XVII-lea - a atras în mod firesc atentia contempo­ranilor, prilej pentru ei de a reflecta la pro­blema complexa a monedei, la puterea noua si revolutionara a capitalului, la destinul ge­neral al oamenilor si al statelor... Istoricii, la rîndul lor, au cautat vinovatul sau vinovatii, crezînd adesea ca au rezolvat problema, dar aceasta se complica pe masura ce faptele cu­noscute devin mai numeroase si, de ce sa n-o spunem, pe masura ce se dezvolta o stiinta economica retrospectiva.

In ciuda atîtor preveniri¹, voi continua sa
vorbeso ocazional despre "revolutia preturilor".
Putem avea opinii diferite asupra cauzelor ade­
varatelor forte motrice, a amplorii lor, dar nu si
asupra noutatii lor agresive. Un istoric² a sus­
tinut ca noi, oameni ai secolului al XX-lea,
am vedea mai bine în materie de revolutie a
preturilor. Problema este pusa gresit. Ceea ce
conteaza este uluirea acestor oameni de-a lun­
gul unui secol care "începe" mult înainte de
1500 si în timpul caruia preturile nu înceteaza
sa se deplaseze în sus. Ei au avut impresia ca
traiesc o experienta fara precedent. Bunelor
vremi de altadata, cînd totul se dadea pentru
mai nimic, i-au urmat vremurile lipsite de
omenie cu scumpiri care nu mai dau înapoi.
A pune la îndoiala termenul de revolutie în
legatura cu Italia, straveche tara a banului, cu
economia complicata, mai merge; dar în Bal­
cani, în Anatoria, strabatînd Imperiul Otoman,
în fata rasturnarilor în lant cum sa nu vorbim
despre o revolutie a preturilor? Trebuie sa
dramatizam ceea ce a fost dramatic.                         ^9B

IUO       1500

42 -

GRÎULUI MEDITERANA-EUROPA

voi.   4   din   Cam-

ului, calculat Sn grame de argint si^m n^                         variatiilor

mis întocmirea pentru întreaga Europa a' «tuape                    * _gu_

cerealiere (linia maxima si cea ^min"T.^c,^art"XeVice (linia
prafetele hasurate) si "^'î⁸^^, bine-
punctata) a tuturor acestor f^r^"f' ^p^^ceastâ grila
înteles, generala Sn «<^* * ^X.S£e" succesive, pentru a
de  fond,   am  suprapus  în  doua  granee:   suc                   _observa

facilita lectura, diverse curbe ^d¹¹"³"⁶T,^.   europene   cm coincidenta   mediei   aritmetice    a    P^f ^^"/Teditera-curba  din   Vechea   Castilie.   roate   ^cel^^a"^<_uti^c_n^u p_îna   sn   1620 neene   stat   mult   deasupra   medie!,   cel   pum   P»" uneori  chiar  si  mai_ tîrziu   Lumea  me_dtranea^aa   cel lumea mediteraneana crestina  (intrucit nu avei partea   orientala   a   marii,   unde   P^f^ coborite)   este  o  zona  a. P»?¹»         £ rile   superioare:   Dupa   W^mai*°*   *%£ite   aL trebu se îndeparteaza mult mai  putin de  meme,  wr tat ca Sn  acea  perioada  exista  o  tendinta  generala  a  P turilor   europene   catre   convergenta,   dupa   cum   arau   c claritate  îngustarea  considerabila  a  zonei ^"J^at.^e_a°-^icâ Intre  curba  care  indica  nivelul   maxim  si  cea   care >naica nivelul   minim   se   micsoreaza   treptat   odata   cu   secolul XVIII-lea.

sofran

Struguri

rosii

Carne Struguri

negri

1489

Imaret de pe vremea lui Baiazid II

1616-17 Imoret de pe vremea lui Baiazid II

J632-33"

Imaret de pe

vremea lui

Murad II

lamentarile contemporanilor

Marturiile despre crester-ea preturilor sînt ne­numarate. Ceea ce le apropie este stupefactia martorilor si neputinta lor de a întelege cauzele unui fenomen pe care ei îl percep totdeauna în realitatile sale locale, pe care-1 opun cu atît mai usor timpurilor fericite de odinioara, cu cît sfîrsitul secolului al XV-lea a cunoscut sa­larii înalte si prima treime a secolului al XVT-lea a fost o perioada fasta, de viata rela­tiv ieftina, chiar si în Polonia³. în Franta, un contemporan al lui Carol al IX-lea scrie în 1560: "Pe vremea tatalui meu, aveam carne în fiecare zi, bucatele erau îmbelsugate si vinul îl beai ca si cum ar fi fost apa"⁴. Acel ins eîr-cotas si flecar, care este agronomul spaniol G. Alonso Herrera, adauga: "Astazi (1513) o livra de carne de oaie costa tot atît cît odini­oara, o oaie întreaga, o pîine cît o fanega* de grîu, o livra de ceara sau ulei, tot atît cît o arroba** si asa mai departe .. ."⁵

Doleantele Cortesurilor din Castilia se re­peta de-a lungul întregului secol, dar glasul lor, simpatic si egoist, rar se va ridica pîna la nivelul generalului. Ele bombanesc neîncetat împotriva scumpirii grînelor, a exportului ca­tastrofal de aur, a taierii nechibzuite de vitei si miei, - tot atîtea cauze ale scumpirii - sau chiar împotriva exportului de piei, car^, de­sigur, a ridicat pretul încaltamintei.. . Ele tuna si fulgera, de asemenea, împotriva spe­culantilor straini, care fac sa se scumpeasca lina, carnea, caii, tesaturile, matasurile. . A Cortesurile din 1548, îngrozite de pretentiile americane, merg pîna la a propune împara­tului⁷ sa încurajeze dezvoltarea industriilor eo-loniale si sa opreasca exporturile din Peninsula

masura   de   capacitate   de   aproximativ   55,5  fcsî. (. tr.).

 ** veche unitate de masura spaniola, egala cu 11,5  litri (N. tr.).

eatre Lumea Noua soeotite drept dezastruoase. Cortesurile din 1586 (la Valladolid) cer rege­lui "sa nu mai tolereze de acum înainte im­portul de luminari, sticlarie, GUtite si alte obiecte asemanatoare, provenind din straina­tate pentru a fi, desi sînt lucruri nefolositoare traiului, schimbate cu aur, ca si cum spaniolii erau indieni"⁸. Astfel vorbesc oamenii eu jude-eata si nu gresesc totdeauna⁹.

Un venetian noteaza în 1580 ca la Neapole preturile au creseut cu mai mult de doua tre­imi. Faptul abia mentionat, el îl atribuie exae-tiunilor functionarilor, cumpararilor masive, proviziilor enorme ale Regelui Catolio pentru cucerirea Portugaliei¹⁰... In Biscaya preturile

44 - EVOLUŢIA PREŢURILOR LA PARIS,

DUPĂ ARCHIVES HOSPITALIERES De remarcat decalajul salariilor fata de evolutia preturilor; cresterile  pe  verticala  ale  preturilor  sarii.  Pretul  oilor  re­prezinta  nivelul mediu  al  ansamblului.  Dupa  Archives hos-

pitalieres. Lucrare inedita de Micheline Baulant. 1. Salariu la Creteil (lucrarea unui pogon de vie); 2. Sala­riu  la  Grygny   (o  zi Ia  cules  de  vie);  3.   Oaie   (în  bani) ; 4. Lemn  (caratul în bani); 5. Carbune de lemn (Mangal)   (în livre); 6. Sare (în livre); 7. Vin la butoi (în livre).

urca deoarece oamenii de la ses (tierra liana), spune un raport oficial din 1558, beau si ma-

I nînca fara cumpatare în cîrciumi, îsi formeaza deprinderi vicioase de lene, nemaicultivîndu-si

j ogoarele, nemaiculegînd fructele livezilor lor. Si cum sa ne mai miram atunci de raritatea cidrului si de preturile excesive la care se vinde! Aici, scumpirea ar fi din vina celor saraci... .¹¹

Intr-o lucrare veche, Soetbeer¹² citeaza au mai putin de 33 de autori dinainte de 1600 si alti 31, între 1600-1621, care au discutat, cu mai mult sau mai putin talent aceasta eres-tere generala a preturilor ai carei martori sau victime au fost cu totii. Ar fi obositor sa le dam cuvîntul... A le creste numarul, ceea ce este usor, ar avea totusi avantajul de a sta­bili ca în aceasta perioada avem de-a face cu o imensa  si  impresionanta constientizare.

Responsabilitatea Americii

Nu exista, dupa constiinta noastra, o explicatie generala propusa înainte de a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Primele doua expuneri ale teoriei cantitative, în 1556 si 1558, au ra­mas, si una si alta, aproape ignorate de con­temporani. Operele lui Martin de Azpilcueta, profesor la Universitatea din Salamanca si elev al lui Vitoria, nu au fost publicate decît la patru ani dupa moartea sa, în 1590, la Roma¹³. Aceeasi perspicacitate în 1558 o întîlnim la istoriograful lui Carol Quintul, Francisco Lo-pez de Gomara; si el a intuit o corelatie între cresterea preturilor si sosirea metalelor pre­tioase din America¹⁴. Dar cartea sa a trebuit sa astepte pentru a fi publicata, anul 1912!

Problema nu a fost ridicata public deeît în controversa care 1-a opus pe Jean Bodin lui M. de Malestroit între 1566 si 1568¹⁵. Contem­poranii i-au dat dreptate lui Jean Bodin, sub-estimînd cam pripit devalorizarile monedelor ¹³ unitate pe care le evidentia oportentul sau. In

'fit

curînd explicatia cantitativa va deveni banala, în 1585, Noel du Fail în ale sale Contes et Discours d'EutrapeV⁶ o formuleaza pe scurt: " . .. ceea ce se întîmpla din pricina tinuturilor nou descoperite si a minelor de aur si argint pe care spaniolii si portughezii le raspîndesc si fiindca, în cele din urma, abandoneaza în aceasta mina permanenta a Frantei regiuni sa­race si lucrari de constructie de care nu se pot nicidecum lipsi" . .. Marc Lescarbot, în Histoire de la Nouvelle France (1612) va întrebuinta un limbaj si mai concret¹⁷: "înaintea calato­riilor în Peru se puteau strînge multe bogatii într-un spatiu mic, fata de astazi cînd aurul si argintul, fiind devalorizate prin belsugul lor, sînt necesare sipete mari de bani pentru a transporta ceea ce se putea pune într-o mica ascunzatoare. înainte se putea face un drum lung cu o punga în mîneca, în timp ce astazi trebuie o valiza si un cal anume". Gerald Malynes (1586-1641), acest negustor englez, expert în materie de comert, spune si el în 1601¹⁸: Cresterea generala a preturilor este da­torata "marilor de argint" provenind din Indii; ele au depreciat valoarea unitatii de masura, ceea ce, la rîndul sau, a facut sa creasca cifrele pentru a restabili echilibrul".

în cele din urma, teoria cantitativa a ajuns pîna la noi fara prea multe transformari. Ea a fost reînnoita prin lucrarea monumentala a lui Earl J. Hamilton care continua sa o sustina cu argumente solide si a fost aparata recent de Alexandre Chambert¹⁹ care o considera capa­bila sa explice fenomenele monetare din tarile 3 subdezvoltate de astazi, evocatoare ale econo­miilor de altadata. Principalul argument ra-mîne pentru el concordanta dintre sosirile me­talelor pretioase la Sevilla si urcarea preturilor în Spania si în afara Spaniei. Teoretic, Fran-cois Simiand²⁰ avea dreptate sa reclame o curba cumulativa si nu obtinuta prin medii cincinale, a sosirilor de metale pretioase, ceea ee implica o viziune proprie a fenomenului. 10-4

Dar faptul ca preturile si mediile cincinale coincid demonstreaza ca aceste sosiri au actio­nat ca niste impulsuri succesive, sprijinind masa monedelor în circulatie, accelerîndu-le miscarea pîna în ziua în care aceasta masa a fost prea grea si impulsul prea slab pentru a-i mentine cresterea. Fiecare sosire de metal a-merican se raspîndeste repede, si într-un fel oarecare produce o explozie . ..

j   Pentru si contra

1   responsabilitatii Americii

1 Presedintele Luigi Einaudi²¹, în lucrarea pe care a consacrat-o domnului Malestroit acorda avîntului metalelor 299,4<>/o din sporul preturi­lor, calculat în Franta din 1471 pîna în 1593 la nivelul de 627»/o. Nimeni n-ar putea spune daca acest calcul este exact, dar impulsul da­torat metalelor este evident. Sa ne precizam totusi rezervele în aceasta privinta.

1. Productia miniera americana, instrument
al   inflatiei,   nu   este   neaparat   un    primus
movens. Ea nu actioneaza de la sine. Avîntul
Europei,  cerintele  sale,   sînt  cele  care  antre­
neaza si calauzesc truda cautatorilor de aur si
a  indienilor  în  minele  de  argint.  Despre  a-
ceasta masa de aur si, mai ales, de metal alb,
repetam  ceea  ce  spune  un  document  din  a
doua   jumatate   a   secolului   al   XVIII-lea,   în
legatura cu imensele bogatii din Lumea Noua:
"Este un fruct al Americii care ar ramîne în­
gropat daca negotul (european), prin vînzarea
de marfuri nu i-ar pune pe americani în ne­
voia de a-1 scoate din strafundurile pamîntu-
lui"22.  în aceasta directie, în ultima instanta,
am fi de parere ca totul a fost determinat  de
departe de conjunctura europeana.

2.       Trebuie sa admitem existenta, înainte de
1500,   a   unui   stoc  monetar  mai   considerabil
decît se afirma odinioara.  Caci în secolul al

¹⁵ XV-lea, aparitia  statelor moderne,  a trupelor

platite, a ofiterilor salariati, a impozitelor în bani, consolidarea unei economii monetare In locuri privilegiate (în primul rînd în regiunile maritime, Italia, Spania, Portugalia, Anglia, Ţarile-de-Jos, care sînt zonele active ale con­tinentului), toate acestea presupun o circulatie monetara importanta. Avansez, fara a crede prea mult în ele;, cifrele de 5 000 tone aur si 60 000 tone argint, bazîndu-ma pe un eventual echilibru al cantitatilor de aur si argint, aflate fata în fata si pe usoara alunecare de la 12 la 15 a raportului (ratio) dintre metale²³, între 1550-1650. Daca am calcula cum-necum por­nind de la circulatia cunoscuta sau cel putin presupusa catre 1600, masa metalica mostenita din secolele precedente, am obtine valori de o marime considerabila²⁴ si expîieatia cantitativa ar trebui sa se conformeze cu ele. Metalul A-mericii, "investitie gratuita", a accelerat cu atît mai mult circulatia monetara chiar în ritmul

300-

200

Rezolul de secara tn pfenningi
------ alsaciei

wo

_./'

1410

Cahizul de orz în dineros

j (redus ia o zecime)

I__ >-4--- 1-- 1-- 1      I     1------ 1-- t--- 1-- 1

1500

45 - STRASBOURG PRECEDE VALENCIA

Dupa Ren6 Grandamy, în J. FOUHASTIE. Prix de vente et prix de revient, seria a 13-a, p. 26. Cu linie continua este trasata curba preturilor secarei la Strasbourg, cu linie punc­tata, cea a griului la Valencia (medii variabile timp do 30 de ani, 1451-1500 = 100). La dreapta se afla scara procen­tajelor. Se observa felul în care curba preturilor la Stras­bourg urca mai repede decît aceea din Valencia. Or, neîn­doielnic, presiunea argintului american, daca ar fi numai ea implicata,  ar fi  trebuit sa  stabileasca o ordine inversa.

cresterii preturilor. Metalul acesta a jucat un _rol de multiplicare²⁵.

3. Ramîne însa loc si pentru alte explicatii.
Dezvoltarile   rnonedelor-unitate    au    avut    si
ele contributia  lor.  Cititorul va trebui sa se
raporteze la tabelul nr. 48. O alta demonstra­
tie, cea a lui Jean Fourastie si a elevilor sai²⁶,
arata ca mai devreme decît în tarile privile­
giate - Italia, Peninsula Iberica, Ţarile-de-Jos
- cresterea preturilor începe în Germania înca
din 1470 si în numeroase regiuni franceze înca
dinainte   de    sfîrsitul    secolului   al   XV-lea.
Daca ne marginim la curbele de preturi nomi­
nale, nu mai exista nici o îndoiala în aceasta
privinta. Ţarile sarace ar fi avut, în evolutia
lor demografica, un avans cert fata de celelalte,
si mai ales fata de lumea mediteraneana.  în
centrul tarilor europene revolutia preturilor în­
cepe înainte de Cristofor Columb. Ea nu atinge
lumea  Mediteranei  decît  prin   1520  si  nu se
impune decît prin 1550 . . .

4.        Curba sosirilor  de  argint  în  Sevilla  are
forma  tipica  a  curbelor  de  productie  indus­
triala, asemanatoare celei din Potosi, potrivit
cifrelor lui Pa/ y Soldan. Ea urca repede, co­
boara repede si culmineaza între anii  1601-
1610. In acest moment se schimba destinul în­
tregii lumi, nu doar  al  lumii mediteraneene.

Salariile

Cresterea preturilor, prezenta pretutindeni, a condus la consecinte normale. Rapida lor evo­lutie a antrenat dupa sine carul mult mai lent al salariilor, care, uneori, nu avanseaza defel. Am dovedit pîna acum ca saracii duc o viata grea. Salariile nominale se umfla mai repede sau mai încet o data cu urcarea preturilor, ramîn la un nivel ridicat cînd preturile dau ° clipa înapoi, dar traduse în salarii reale, toate cifrele folosesc acelasi limbaj si mar-107 turisesc despre mizeria celor saraci. In Spania,

pornind de la baza 100 între 1571-1580, sala­riile realie care în 1510 erau la indicele de 127,84, cad în 1530 la 91,35; prin urcari si eo-borîri ele ating între 1550, 96,61; 110,75 în 1560; 105,66 în 1570; 102,86 în 1580; 105,85 în

[1521-1530

=100

Indicele preturilor de consum

100

^/S^«.   /sv^ndica:.^te salariului real a ^^V ,)e/muncitorilor în constructii

1500

1600

1700

1760

46. PREŢURI sI SALARII LA VALENCIA

Exemplu  din  schitele  întocmite  de   E.  H.   PHELPS  BROWN

$i   Sheila   HOPKINS:   cresterea   cheltuielilor   zilnice   pentru

hrana si, concomitent, scaderea salariului real.

1590, 91,31 în 1600. Abia dupa criza din 1600 si în urma epidemiilor cumplite care micso­reaza populatia Peninsulei, salariile vor creste brusc, o data cu inflatia monedelor de bilion*, pîna la 125,49 în 1610 si 130,56 în 1611. Revo­lutia preturilor nu i-a îmbogatit cu nimic pe salariatii din Spania²⁷ desi le-a fost mai favo­rabila decît mestesugarilor din Franta, Anglia, Germania sau Polonia²⁸.

Aceeasi situatie grea o întîlnim si la Flo­renta²⁹, unde salariile reale sînt strivite de cresterea preturilor.

Semnele monetare ale acestei situatii sînt vizibile întrucît salariile saracilor, cheltuielile, viata lor zilnica nu scot la iveala, ca sa ne exprimam astfel, niciodata monede de aur ci doar foarte putine de argint si de cele mai multe ori de bilion si de arama, dintre acelea

* veche monela  de  cupru în  aliaj   cu  o cantitate mica de argint (N. tr.).

400

I                                     /

Pretul real a 2hl de secara la Strasbourg

I I

300

Pretul real a lOht de ovâz la Lvov

I

Pretul real a 1 hi de orz la Vatencia

1501-1510

1651-1660

47. PREŢURI REALE ALE CEREALELOR LA STRASBOURG, LVOV sI VALENCIA

Dupa Ren6 Grandamy, în: J. FOURASTIE Prix de vente et prlx de revient, seria a 13-a p. 31. Preturile sînt calculate Sn ore de munca de ajutor de zidari. Scaderea nivelului de trai este mai puternica la Valencia decît în celelalte orase continentale.

care la Florenta, în opozitie cu moneda alba de argint, erau numite monete nere. Moneda de arama este aceea care-i intereseaza pe sa­raci explica Davanzati, iar Antonio Herrera, agronomul, preciza în felul sau simplist: "cu 109 ajutorul   monedelor   de   metale   inferioare   se

poate socoti mai bine rodnicia si belsugul unei tari, caci prin mijlocirea lor se cumpara cu de-amanuntul, si de azi pe mîine toate cele trebuincioase vietii zilnice . . Z'³⁰. Mai departe urmeaza teoria sa despre moneda cu valoare scazuta care ne abate însa departe de subiectul nostru.

în realitate trebuie sa vorbim nu de bimeta-
lism, ci de trimetalism. în mod constant, pen­
tru a fi refacute, monedele de arama sau de
bilion sînt retrase din circulatie si se ordona
readucerea lor în monetarii. .. Acolo, ele sînt
batute din nou si, din ce în ce mai usoare,
reintra în circulatie. Aceasta continua devalo­
rizare a aramei se dezvaluie a nu fi propor­
tionala si cu necesara armonie a monedelor.
De fiecare data, cîstiga statul, nu publicul si,
în special, saracii. Asemenea manipulari s-au
practicat de timpuriu în Spania si în Sicilia,
unde i piccioli* erau retopiti si rebatuti între
1563-1568³l                                  '                        >■■

Veniturile funciare

Inflatia îi loveste pe bogati ca si pe saraci, dar nu pe toti bogatii. Ea loveste în "industriasi", negustori, financiari (sa ne fie iertat ca între­buintam asemenea denumiri comode, pe juma­tate anacronice). Ea loveste în cei care sînt prinsi direct sau indirect la periculosul curent al monedelor si mai putin pe proprietarii a-gricoli. Este ceea ce demonstreaza precisul studiu al lui Carlo M. Cipolla, despre Finanze dei Borghi e Castelli sotto ii dominio spag-nuolo³² care aduce în discutie castelul Tegiole, aproape de Alessandria, vechi fief al episcopu­lui de Pavia. în legatura cu acest caz parti­cular se constata ca drepturile în natura si corvezile n-au devenit toate redevente în bani (si cînd exista plata în bani, totdeauna îi apar-

* monede marunte, gologani (lb. ital. - N. tr.).

c 110

tine seniorului sau reprezentantului sau drep­tul de reevaluare a sumei). în sfîrsit, alaturi de veniturile cu caracter feudal, cu o valoare destul de mica, ii castello poseda si altele, mo­derne am putea spune, corespunzînd unor lo­catii si care îi aduc din partea taranilor - contadini - livrari de saci cu grîu, ovaz* bob, butoaie cu vin, carute cu fîn ... Or aceste ve­nituri reprezinta cea mai mare parte a buge­tului castelului.

Daca pornind de la aceste amanunte reflec­tam la ambasadorul spaniol Bernardino de Mendoza³³, a carui sora administreaza dome­niile în absenta sa, vînzînd grîu în fiecare vara, sau daca evocam figura ducelui de Alcalâ, vi­cerege al Neapolelui, care în 1558 se prezenta drept cumparator a 1 500 de vasali de pe do­meniile regale³⁴, daca ne întoarcem cu gîndul la acei seniori din Aragon, stapîni de mici sta­tulete sau la Granzii de Castilia, proprietari de pamînturi, turme, ogoare de grîu, sau, în fine, la acei seniori din Sicilia, vînzatori de cereale, vin sau matase, impresia ramîne ace­easi: pamîntul procura acestor seniori, atît de-deosebiti unii de altii, o protectie sistematica, în epoca instabila a cresterii preturilor el îi mentine deasupra prapastiei inflatiei. Daca a-ceasta lume senioriala domina Europa la în­ceputul secolului al XVII-lea, explicatia este ca ea a cedat mai putin decît se spune de obi­cei. Astfel stînd lucrurile, nu-i o nebunie daca» atîtia negustori si bogatasi din orase cumpara ogoare sau domenii. Perseverenta îmbogatitilor toscani, a foarte avutilor genovezi în a cum­para domenii si titluri la Neapole este poate o vanitate dar si o prudenta, un calcul, o înte­lepciune de capi de familie.

Chiar si cei mai putin înstariti sînt atrasi de aceste valori sigure. Catre sfîrsitul vietii sale (moare în 1570), Benvenuto Cellini a de­venit proprietarul unui mic domeniu, aproape de Florenta, pe care 1-a cumparat în martie ¹¹1 1560, sub forma de renta viagera de la niste

tarani de o cinste mai mult sau mai putin în­doielnica. Ca acestia ar fi vrut sa-1 otraveasca sau nu, niciodata nu vom sti ce trebuie sa credem, întrucît Cellini avea o imaginatie pri­pita, putin cam prapastioasa. Interesant este însa ca prin proprietatea funciara el a vrut sa-si asigure tihna zilelor sale de batrînete³⁵. . .

Bancile si inflatia                                          \

Cu exceptia pamîntului, toate sectoarele de "afaceri" au fost zdruncinate, îndeosebi ban­cile³⁶ .. . Toate operatiunile bancare facîndu-se în moneda-unitate si nu în monede reale, ban­cile au fost expuse vicisitudinilor inflatiei de­oarece aceste monede fictive, lire venetiene, sau genoveze, oncie sau tari din Sicilia, mara-vedis si ducati spanioli, livres tournois din Franta, pierd constant din valoarea lor intrin­seca. Uncia siciliana, care în 1546 înca mai echivala cu 91,01 lire italiene din 1866, nu mai valora decît 20,40 în 1572-1573. La fel, livra tournois, exprimata în franci "Germinai" trece de la 4 în 1515, la 3,65 în 1521 (aceasta devalorizare este un mod de a atrage în Franta numerarul strain si, în special, aurul Castiliei); la 3,19 în 1561, 2,94 în 1573, 2,64 în 1575, 2,46 în 1602³⁷. Dialogul dintre monedele reale si monedele-unitate este astfel continuu si una dintre cele doua parti, prima, cîstiga totdeauna. Ramîne de aflat la pasivul cui se înscriu pier­derile. Daca, la un interval de mai multi ani o depunere în banca înregistrata în monede de cont este rambursata la tariful vechii depuneri, pierde proprietarul ei; daca este vorba însa de un avans la bancherului acesta i se înapoiaza, în aceste conditii, pierderea se înscrie în con­tul lui. Timpul lucreaza împotriva banilor con­tabilizati, oricît de putin ar fi imobilizati.

Mario Siri considera ca astfel s-a produs o uzura a tuturor bancilor si a tuturor formelor de negot din secolul  al XVI-lea.  Teoretic, el

48. DEVALORIZĂRILE MONEDELOR-UNITATE

Graficul va aparea printre contributiile Iul F. BRAUDEL si F. C. SPOONER în Cambridge Economic History. Diferitele monede au fost clasate dupa valoarea lor intrinseca, esti­mata in grame de argint. Exista monede grele si monede usoare. Unele sînt relativ stabile ca de exemplu lira ster­lina, altele foarte instabile ca, de exemplu, grosii polonezi, asprii turcesti si chiar livra tournois. Cifrele pentru ruble si

aspri sint aproximative.

^pf- Pf. Hcch  = P£und Pfennig  Rechengulden; FI. Gu =no-

rtn,   ineepind   din   1579,   guilder;   PJ.   HG.   -   Piund   Hcller

Gulden.

are dreptate; pierderile care sînt cînd de o parte cînd de alta, ramîn înscrise în acelasi sector, cel al afacerilor comerciale si finan­ciare. Dar în privinta indivizilor pierderile si cîstigurile oare se compenseaza? Iata o alta problema. In orice caz, dat fiind ritmul afa­cerilor (ma gîndeso la schimburile din tîrgu-rile tinute la fiecare trei luni), date fiind lo­catia capitalului, drumul, usor în panta, al in­flatiei nimic nu se lasa intuit, de la o zi la alta, din aceasta uzura interna. Nici un regis­tru comercial nu vorbeste despre ea, ceea ce nu înseamna ca nu s-ar fi realizat o lenta transformare cu timpul. De regula, falimentele comerciale sau bancare sînt legate mai curînd de oscilatiile conjuncturii temporare. Bancile sînt numeroase si uneori de o sanatate aparent orbitoare. Banca Pisani-Tiepolo, în martie 1583³⁸, anul care-i precede prabusirea, aduce dintr-o singura lovitura la Venetia 200 000 de ducati în reali spanioli. Dar toate fac greseala de a acorda avansuri si, chiar si mai grav, de a angaja o parte din banii depusi în afaceri cu o finalizare înceata. Apare apoi refluxul unei conjuncturi temporare, ca în 1584; avansurile nu se întorc, depunerile sînt retrase si criza izbucneste iremediabila. Asa a dat faliment banca Pisani-Tiepolo la 17 martie 1574³⁹. Pen­tru a înainta pe un sol ferm ar trebui sa stu­diem enormele registre de contabilitate ale acelor banchieri antichi, pastrate în Archivio di Stato din Neapole, sa extindem studiile, atît de importante, ale lui A. Silvestri⁴⁰ si sa le interpretam. Sarcina ar fi imensa.

în orice caz, falimentele bancare se înmul­tesc dupa 1550-1570 si se agraveaza o data cu "ciclul regal al argintului" care este tot­odata si ciclul regal al inflatiei. Raul este atît de mare încît remediul nu se iveste decît o data cu Bancile de stat care îsi fac aparitia în serie chiar în aceasta epoca. Singura, printre aceste institutii publice, Banca din Palermo care organizeaza sub supravegherea si garantia

Senatului orasului, se va naste de timpuriu, în 1551⁴¹. Ea se instaleaza în locul numit La Loggia*²- Nu e nici o îndoiala ca Banca din Pa-lermo se alatura prin origine, de Tavola Com-munale o della Prefetia din Trapani care data de la sfîrsitul secolului al XV-lea⁴³. Faptul explica de ce, exceptionala prin momentul în­fiintarii, Banca din Palermo era astfel si prin natura sa. La fel ca bancile publice din sudul Italiei, carora adesea le-a servit drept model, Banca din Palermo era specializata în perce­perea impozitelor, în girarea banilor si platile publice. Ea a sfîrsit prin a fi zdrobita sub greu­tatea acestor sarcini politice si administrative cînd, odata cu domnia lui Filip al III-Iea, a fost încarcata cu misiunea, putin rentabila, de însanatosire a monedei siciliene.

Marea perioada de creare a bancilor publice nu începe decît vreo treizeci de ani mai tîrziu, dupa crearea Bancii palermitane. în 1586, Casa di San Giorgio îsi relua activitatea ban­cara la care renuntase eu mai mult de un secol înainte, în 1444, în perioada crizei aurului. La 23 septembrie 1587 se inaugura Tavolla della citta di Messina ale carei statute fura sanctio­nate de Filip al II-lea abia la 1 iulie 1596. Se spera, nu fara îndreptatire, sa se puna capat cu ajutorul falimentelor repetate si fraudelor dei collottori însarcinati cu strîngerea banilor publici. Noua banca avea în chip firesc privi­legiul de a receptiona depunerile de bani ale administratiilor publice. Ea era plasata sub ga­rantia si controlul orasului Messina⁴⁴.

In 1587 se întemeia celebra Banca della Piazza di Pdalto la Venetia care va absorbi în 1619 nu mai putin celebra Banco Giro. în 1593, se constituia la Milano Banca di San Ambrogio, cu o administratie autonoma, ca si Banco Giro. Cam în aceeasi perioada se orga­niza la Neapole banca anexata la Muntele de Pietate si la Ospedale della Santa Casa dell Anunziata, iar la Roma, banca anexata la ¹¹5 Ospedale del Santo Spirido . . . Miscarea destul

de ampla si bine grupata în timp, are valoarea unei marturii.

Dar lucrurile nu sînt înca atît de simple, îndeosebi în nord functiile bancilor publice ajung repede sa depaseasca domeniul strimt al finantelor statului. Astfel banca din Piazza Rialto, în ciuda interdictiilor stabilite, începuse imediat sa acorde împrumuturi, deschis, folo­sind depunerile clientilor sai. Ea a raspîndit cu generozitate o adevarata moneda de banca mai cautata decît cea metalica. Procedînd ast­fel, bancile nu aduceau nimic nou, marginin-du-se sa copieze metodele vechilor banci par­ticulare. Originalitatea lor a constat însa în practicarea avansurilor pe o scara necunoscuta pîna atunci. Caci tocmai falimentul, imperfec­tiunea, nesiguranta bancilor particulare au pro­vocat aparitia subita a bancilor publice. Gino Luzzatto, de la care am împrumutat mult fn rîndurile de mai sus, conchide: "Daca aceste banci publice n-au creat nimic nou, ele au asi­gurat, cel putin, clientMor care veneau la ele acea liniste si acel sentiment de securitate care de prea multe ori le fusesera refuzate de bancile particulare .. ."⁴⁶. Sa ne gîndim, într-a­devar, la lungul sir de falimente bancare din Venetia, de la bancruta Priuli, în 1552 si a celei de a doua banci Pisani în 1584⁴⁷ sau la lunga serie de crahuri financiare napolitane, urmînd celor ale genovezului Ravasquez (în realitate un semi-faliment) pîna la acele re­duceri (de la 11 la 4 banci) mult discutate, daca nu si realizate în 1580⁴⁸.

Fara îndoiala, la Neapole ca si la Venetia aceste falimente s-aii datorat adesea interven­tiilor neasteptate ale autoritatilor publice. La Neapole, în 1552⁴⁹ viceregele pusese mîna, de exemplu, pe rezervele de aur ale lui Ravas­quez si le schimbase pentru monede noi, de valoare mai mica, pe care le batuse de cu-rînd ... La Venetia, Senioria obligase dintot-deauna bancile la concesii patriotice fata de împrumuturile sale. Nu înseamna, desigur, ca

raul secret, si de o parte si de alta, n-ar fi fost inflatia. Aceasta a condus pretutindeni la interventia necesara a statului. Un amanunt al noii organizari a bancii Casa di San Giorgio ne îngaduie sa visam. Este un prilej de a gresi grav sau de a întelege un element ho-tarîtor? în 1586 banca îsi deschidea depunato­rilor sai cartulario-oTO, contul sau în aur; In 1606, cartulario-argento, în sfîrsit, în 1625, poate contul sau cel mai curios, de monede spaniole de opt reali. Ce trebuie sa spunem? Ca depunatorul era creditat chiar cu moneda aflata în depozitul bancii, era platit, la nevoie, în aceasta moneda, deci asigurat printr-o ga­rantie, în aur sau argint împotriva devalori­zarilor?⁴⁹. Banca însasi, în acelasi timp cu de­punatorii sai, se punea la adapost fata de pri­mejdiile monedei-unitate, sprijinindu-se pe pozitiile puternice ale monedelor metalice.

 "Industriasii"

Alte victime ale cresterii preturilor sînt "in­dustriasii". Ceva din ignoranta noastra în le­gatura cu ei s-a risipit datorita cartii lui Giu-seppe Parenti. Ceea ce spune el despre Flo­renta, extinzînd apoi la întreaga Italie de la sfîrsitul secolului al XVT-lea si începutul celui c;e al XVIII-lea nu reprezinta decît un eseu, dar de o valoare evidenta. Urcarea preturilor la Florenta si în orasele industriale ale Italiei a umflat salariile nominale ale mestesugarilor. La Florenta, de la indicele 100 pentru perioada 1520-1529 s-a ajuns la indicele 99,43 în 1550-1559 pentru a atinge 162,63 în 1590- 1599 si 178,95 în 1610-1619. Aceasta crestere este mult inferioara celei a salariilor spaniole (de la 100 în 1520-1529, la 309,45 în 1610- 1619), dar mult deasupra cresterii salariilor din Franta (100 în 1550-1559 si 107,4 în 1610- 1619), sau chiar din Anglia (100 în 1520-  1529  si  144  în  1610-1619)  si,  desigur,  mult

deasupra cresterii salariilor olandeze. La Flo­
renta, o data cu aceasta crestere, care n-a sem­
nificat totusi o viata fericita pentru lucratori,
beneficiile "industriale" se reduc sau rarmn
neschimbate în mijlocul cresterii generale?⁵⁰.
Daca ramîn înca superioare beneficiilor spa­
niole, aflate în mare scadere, ele totusi nu se
pot compara cu cele din Franta din aceeasi
perioada, sau din Anglia. Cresterea preturilor
introduce astfel un element de slabiciune pîna
în miezul industriei italiene. Acesta este oare
motivul pentru care ea nu este la începutul
secolului al XVII-lea la înaltimea concurentei
victorioase a Ţarilor-de-Jos, apoi a celei, nu
mai putin periculoase a Frantei?                          '»

Statele si cresterea preturilor

Statele se descurca cu mai putina greutate. Viata lor financiara comporta trei capitole: încasarile, cheltuielile, datoriile. Automat ce] de-al treilea, nicidecum cel mai putin impor­tant, este avantajat de fluxul preturilor. Chel­tuielile si încasarile cresc între timp în acelasi ritm. Toate statele au reusit sa-si multiplice încasarile si sa se mentina pe creasta valului preturilor. Bineînteles, ele au cheltuieli mari, greu de conceput, dar si, la scara secolului, re­surse enorme crescînde.

Cu mult timp în urma Richard Ehrenberg i-a sfatuit pe istorici, care nu l-au urmat, sa nu acorde încredere evaluarilor bugetare pe care atît de des ni le ofera ainbasadorii si, am adauga noi, si altii. Termenul de "buget", în­carcat de precizari în zilele noastre nu se po­triveste realitatii din secolul al XVI-lea. Cu toate acestea cifrele inexacte pot sugera o ie­rarhie. Ele dovedesc în mod satisfacator cres­terea generala a bugetelor. Iata, la o distanta de un sfert de secol, doua bugete ale Siciliei: în 1546, încasari - 340 000 scuzi; cheltuieli - 166 000 scuzi, ceea ce ar lasa un sold, dar mai 118

exista si amortizarea datoriilor vechi; în 1573, încasari - 750 194, cheltuieli - 211 032. Peste acest sold pozitiv al bilantului, vin sa se gre­feze o serie de cheltuieli extraordinare asa în-cît ministrii spanioli ai Siciliei vor fi nevoiti sa împrumute, pentru a echilibra cheltuielile, eu dobînzi între 14 si 16 la 100⁵¹. La Neapole, cresterile sînt asemanatoare⁵². în Spania, ve­niturile lui Carol Quintul s-au triplat în timpul domniei sale⁵³, iar cele ale lui Filip s-au dublat între 1556 si 1573⁵⁴. In 1566 ele sînt de 10 943 000 ducati⁵⁵ iar în 1577, de 13 048 000⁵⁶. Trecem peste o jumatate de secol: catre 1619, veniturile lui Filip al III-lea vor îi 26 000 000 de dueati⁵⁷.

în bugetele lui Filip al II-lea se ghiceste si se masoara enorma crestere a datoriilor, înta­rite sau nu. într-un buget din 1562⁵⁸, caruia nu trebuie sa-i dam crezare orbeste, distingem urmatoarele articole: pentru dobînzile de los juros din Castilia, 500 000 de ducati, pentru cele din Flandra, 330 000, din Aragon, 50 000, din Sicilia, 150 000, din Milano, 200 000 din insulele atlantice, 30 000, în total, 1 230 000 de ducati care corespund unui capital nominal între 12 000 000 si 14 000 000 de ducati, în functie de calcularea dobînzii globale la 10 sau 50/0⁶⁰. Sa fixam acest capital datorat la aproxi­mativ 20 000 000 de ducati. Dar între 1571- 1573 datoriile s-ar ridica⁶¹ la circa 50 000 000, fara sa putem face deosebire între diferitele componente. în 1581⁶², un venetian vorbeste despre datorii în valoare de 80 000 000 de du­cati. în mai putin de douazeci de ani, datoria lui Filip al II-lea se va fi împatrit.

Date cifrice mai numeroase si mai exacte ar trebui cautate în extrem de bogatele arhive din Simancas. Dupa strîngerea acestui material, ar ramîne sa calculam, o data cu bilanturile Regelui Prudent, veniturile, cheltuielile si da­toriile sale, dobînzile datoriilor; sa stabilim, pe cît posibil, curbele bugetelor reale. si în ¹¹⁹ privinta lor, la fel ca în cazul salariilor, ma-

rimea cifrelor este înselatoare. Mario Siri a demonstrat, în legatura cu bugetele din Sicilia, transformînd sumele monedelor în cantitati de metal fin, ca, de la un buget la altul, nu exista crestere ci diminuare.

Studiile descriptive ale bugetului lasa la o parte adevaratele probleme care implica, toate, o dimensiune a cresterii preturilor. In mare a existat o slabire progresiva a statelor în fata costului crescînd al vietii. De aici provine aus­teritatea lor în a-si crea resurse, în a se opune curentului preturilor. Realitatea cea mai lim­pede din istoria statelor din secolul al XVI-lea ramîne cea a luptelor lor fiscale. Razboiul din Ţarile-de-Jos nu a însemnat doar o drama con­sumata pentru libertatea constiintei, pentru a-pararea libertatii iubite ci si o tentativa, care de altfel a esuat, de a asocia statul spaniol într-un mod fructuos la prosperitatea econo­mica a marii raspîntii comerciale ...

Este un fapt real ca Imperiul lui Filip al II-lea a vazut posesiunile sale europene înce-tînd, una dupa alta, sa mai constituie pentru el surse pozitive de venituri. în Ţarile-de-Jos, la Milano, la Neapole, în Sicilia "surplusurile", cum erau numite în Franta, au fost progresiv absorbite la fata locului. Ramînea Spania, sau mai curînd Castilia. Prezenta lui Filip al II-lea în Peninsula a permis pacea interna, ajutînd, pîna în 1569, la o temperare a contribuabililor, inclusiv a Granzilor; "Regele Catolic, scria e-piscopul de Limoges în 1561⁶³, devine din ce în ce mai econom, dorind sa se îngrijeasca de viitor, facînd rînduiala în ceea ce priveste fi­nantele si proprietatile sale, vreau sa spun ca asemenea dispozitii de vigienta exagerate nu pot, fara mare pericol sa strice socoteala unei prea bune gospodariri...". Fapt este ca regele nu înceteaza sa-si consulte expertii. Sfaturile lor nu-i vor lipsi niciodata în cursul lungii sale domnii, atît de dramatica pe plan financiar. Am semnalat marea adunare din To-ledo si hotarîrile sale din 14 noiembrie 1560⁶⁴. 12'

Din acest motiv, catalogul castilian al impo­zitelor se mareste fara încetare si se defor­meaza prin adaugarea unor noi articole si mo­dificari interne ale impozitelor existente. Las alcabalas, impozite pe consum, cu abonarea forfetara a oraselor, reprezentau în principiu a zecea parte din pretul tuturor vânzarilor. Li se adauga de patru ori cîte o sutime si pro­centajul trecea astfel la 14Vo. Suma acestor alcabalas care în 1561 se ridicau la 1200 000 ducati, atinse în 1574 3 700 000⁶⁵. In 1577. a fost necesar chiar sa fie diminuate cu un mi­lion.

De buna seama, contribuabilii se lamenteazai Cadiz declara în 1563⁶⁶ ca taxele impuse asu­pra comertului sau dupa 1560 produc ruinarea acestuia. Sînt plîngeri cu caracter general ex­primate de nenumarate ori de Cortesuri care nu se gîndesc, în fata cresterii nelinistitoare a preturilor, sa implice numerarul Americii, ei doar realitatea pe care o au în fata ochilor, si anume, aceasta fiscalitate crescînda, monstru­oasa a guvernului regal: "Din ea au rezultat, spun Cortesurile în 1571⁶', asemenea împova­rari si o atît de mare scumpire a tuturor lucru­rilor trebuincioase vietii oamenilor, încît prea putini sînt aceia care pot trai la adapost de nevoi. . ." Rau repartizate, aceste impozite sînt percepute cu mijloacele timpului. Sa spunem mai bine ca doar o parte din ele ajung în seifu­rile statului. Castilia este, indiscutabil, cel mai bun contribuabil al Imperiului, prin generozi­tatea sa, uneori voluntara (gesturile patriotice ale Cortesurilor abunda) si, de asemenea, da­torita vointei regelui, prea aproape pentru a nu i se supune. Ca viata castiliana este strîmto-rata din pricina asta, industria sa, ramasa în urma, costul real al vietii si el ridicat⁶⁸, toate sînt adevarate, dar sa fie invers ne-ar surprinde. Insa care este rezultatul acestor eforturi, gene­rozitati si neplaeeri? Surplusuri, adesea nede­finite, se pierd în deficitul general al imperiu-1 lui, surplusuri care de altminteri nu vor exista

decît o vreme; în Castilia la fel ca în restul Europei supuse autoritatii lui Filip al II-lea de­ficitul va deveni o regula⁶⁹.      .

Astfel se zbat toate vistieriile. La Florenta, într-o tara pe care am lua-o cu placere drept un model de administrare, exploatarea fiscala este atît de mare în 1582, încît, dupa spusele contemporanilor, se .produce uri exod al popu­latiei⁷⁰, în Portugalia, în ajunul cuceririi lui Filip, se percepeau taxe de 20% pentru vînzari si de 5O«/o pentru produsele din pescuit⁷¹. In Franta, guvernul regal se gîndeste, la începu­tul lui 1587, sa dubleze pur si simplu impozi­tele la Paris, masura pe care o extinde apoi si la celelalte orase ale regatului, cu toata foame­tea îngrozitoare care le devasta atunci⁷². Avem de-a face cu procedee turcesti sau persane.

Prada unui secol ostil, statele nu si-au ales cieloc mijloacele. Revenind la Spania, guvernul a modificat de cel putin trei ori dobînzile ren­telor, în 1563, 1608, 1621⁷³ în avantajul sau. în noua cazuri din zece el a amînat scadentele pla­tilor sale, sau, cum se spune în Ţârile-de-Jos, a pus "suprapreturi la tîrguri"⁷⁴. în 1566 a su­praevaluat aurul, si scudul de aur pe care-1 crease Carol Quintul în 1537, era ridicat de la 350 la 400 maravedis⁷⁵, pentru ca în 1609 sa treaca de la 400 la 440⁷⁶...

în sfîrsit, statul spaniol a procedat la o se­rie de bancrute în legatura cu datoriile pe ter­men scurt în 1357-1560, 1575, 1596, 1607, 1627, 1647... El s-a hranit fara contenire din averea oraselor, a Granzilor, a Bisericii, nedînd înapoi din fata nici unei exactiuni.

Un studiu complet al bugetelor din secolul al XVI-lea, comparabil cu ceea ce stim, pentru aceasta epoca, despre cheltuielile si încasarile din Anglia ne-ar îngadui sa raspundem la o problema importanta: daca în aceasta furtuna a preturilor statale lumii mediteraneene sau apropiate de lumea mediteraneana au fost sau nu mai agitate decît altele. Un raspuns afirmativ ni 122

sc pare probabil pentru Spania, mai ales daca ne gîndim la enorma cheltuiala pe care o re­prezinta razboiul pentru acest prea întins Im­periu: "Razboiul, se scrie într-un pamflet fran­cez din 159 7", îi este (lui Filip al II-lea) ex­trem de costisitor si mult mai mult decît altui print, considerînd exemplul unei armate na­vale: el trebuie sa-si procure cea mai mare parte (a echipajelor) din tari straine, îndepar­tate de el, fapt care îi consuma o gramada de bani. Iar cît priveste razboaiele pe uscat, ca acela din Ţarile-de-Jos, care este cel mai im­portant, el nu le poate face decît cu un pret de sase ori mai mare decît dusmanii sai, caci înainte de a fi ridicat un soldat în Spania si a-1 fi pus la frontiera cu Artois, gata sa lupte cu un francez, acesta îl costa 100' de ducati în timp ce soldatul francez nu-1 va costa pe re­gele sau decît 10 .. ."

. De asemenea, dotarea maritima care trebuie sa raspunda totodata si -exigentelor luptelor oceanice si celor ale razboaielor mediteraneene nu avantajeaza Spania. si în aceasta privinta preturile nu înceteaza sa creasca. Tome Cano, în Arte de Navegar⁷⁸ arata ca o nava de 500 de tone care în timpul lui Carol Quintul va­lora 4.000 de ducati, astazi, în 1612, valoreaza 15 000; un chintal de pînze de Flandra care va­lora odinioara 2 ducati si jumatate, se cumpara acum cu 8 ducati. Am transportat, spune el, marfuri în Cartagena din Indii cu 14 ducati tona. Astazi se cer 52 "si totusi corabiile nu cîstiga cît cîstigau altadata". In toate aceste evolutii ale preturilor, salariile, dar si benefi­ciile obtinute pe seama exploatarii sînt de multe ori strivite, si aceasta explica, macar în parte, dificultatile marinei atlantice spaniole la sfîr-situl secolului al XVI-lea. Ceea ce este adeva­rat pentru pîntecoasele nave ale Atlanticului este si pentru usoarele galere ale Mediteranei. In 1538⁷⁹, pentru a echipa o asemenea galera, ¹³ fara artilerie, trebuiau, în Spania, 2 253 de du-

eati (valoarea corpului navei cifrindu-se la 1 000 de ducati). Or, în 1582, pentru Giovanni Andrea Doria se pune problema sa-si vînda galerele cu 15.000 scuzi fiecare, cifra, evident, la ordi­nea zilei. Nu stim daca este vorba despre ga­lere complete sau nu, cu vîslasi si artilerie, dar diferenta de pret este enorma.       .'   ■,, ..

Scaderea "comorilor" Americii .;■.:■.■.■:■    ,-,:

Sosirile "comorilor" Americii s-au rarit dupa primul si, mai ales, dupa al doilea deceniu al secolului al XVII-lea. Indiciu, consecinta sau cauza, aceasta stagnare marcheaza un moment important în istoria omenirii. In general, este gresit sa explicam acest "eveniment" prin cauze exclusiv americane ca si cum America era, în aceasta împrejurare primus movens. Va fi exis­tat, desigur, o marire a cheltuielilor.de exploa­tare miniera, potrivit regulii randamentelor descrescînde. America însasi, prin frauda si din cauza propriilor nevoi monetare va fi retinut si ea o cantitate tot mai mare din productia sa⁸⁰. O parte a metalului va fi fost deturnata prin speculatie din Noua Spanie în directia Orientului Îndepartat si a Chinei, prin galionul din Manila⁸¹. Tot în America, o diminuare ca­tastrofala a populatiei va fi stînjenifc si înceti­nit recrutarea mîinii de lucru indiene, indis­pensabila în extractia argintului⁸².

Toate aceste explicatii au partea lor de ade­var dar probabil ca anticipeaza unele cercetari care mai trebuie întreprinse nu numai în ar­hivele din Sevilla, ci si la Simancas si, îndeo­sebi, în depozitele din America. Nu este demon­strat a priori ca o populatie în reflux nu poate alimenta un sector special si privilegiat ca acela al minelor; contrabanda, importanta pe Rio de la Plata, pare sa se opreasca odata cu declinul general al activitatilor miniere în jurul lui 1623⁸³. Iesirea metalelor prgtioase prin galio- 124

nul de Manila se întrerupe, de asemenea, dupa anii 1635⁸⁴. Dar greseala esentiala a acestor ex­plicatii sare în ochi: ele se elibereaza, funda­mental, în America ca si cum contrabanda, de exemplu, n-ar exista deopotriva în punctul de plecare ca si în cel de sosire. si, mai ales, ele nu tin cont de ansamblul economic care leaga activitatea motrica a Europei, strabatînd Im­periul spaniol, de Lumea Noua. în alti termeni, aceste explicatii nu fac nici o aluzie la con­juncturii economica, la decaderea regimului care este consemnata în Europa dupa 1580, apoi din 1595, în sfîrsit din 1619-1622, pen­tru a ajunge la marea fisura din 1640 si la ava­tarurile Spaniei în Catalonia si Portugalia, mai tîrziu la Neapole si la nimicirea, în acest an, a flotei de la Barlovento⁸⁵, protectia Antilelor. .. A vorbi despre conjunctura, înseamna a vorbi despre preturi, preturi de cost, salarii, profi­turi. Rodrigo Vivero⁸⁶, care cunoaste bine Lu­mea Noua, nu considera, catre 1632, ca masina­ria americana ar fi în pana, opinie evident, gre­sita. Deopotriva greseste si cînd vorbeste des­pre o productie anuala de 24 000 000 de aur, dintre care 20 000 000 ar fi expediate catre Se-villa, dar are dreptate cînd îi descrie pe antre­prenorii minelor prinsi în viitoarea unei con­juncturi nefavorabile "cu totii îndatorati caci s-au scumpit sarea, porumbul, plata lucratori­lor indieni s-a dublat si stapînii se straduie to­tusi sa pastreze si sa obtina distribuirea lor (re-partimentos) cu toate ca sînt o mîna de lucru foarte putin convenabila (a proposito) pentru munca în mine". Exista si mesele de joc, si acele "lipitori" ale minelor, zarafii care sfîrsesc prin a plati metalul alb "cu tesaturi si alte feluri de marfuri care Ie aduc profit sau, ceea ce e si

mai rau, cu vin"____ Dar pentru a o vedea mai

limpede, ar trebui sa privim si alaturi de Spa­nia si Europa, sa reluam problema în întregul  sau mai cuprinzator.

Monede devalorizate si monede false

: t" .

Marele capitol al argintului american se în­cheie, în orice caz, la jumatatea secolului al XVT-lea. Atunci îsi face aparitia pe scara larga moneda falsa. Secolul al XVI-lea nu o ignorase. Dar în secolul al XVII-lea monedele cu un titlu slab ajung în circulatia centrala a lumii mediteraneene si sînt duse de firul curentului pîna în Levant, pe cînd în timpul celor cinci-zeci de ani precedenti ele fusesera îndepartate de circuitele vitale.

Moneda slaba nu se afla la ea acasa decît în nordul european si în tarile islamice, adica la limita Marii Interioare si chiar în aceste doua zone ea nu aparuse decît tîrziu. In nord, în timp ce moneda engleza, consolidata de Elisa-beta, nici macar n-avea sa se clinteasca, mo­neda Ţarilor-de-Jos revoltate cunoscuse trans­formari destul de importante, pîna la devalori­zarea din noiembrie 1585⁸⁷. Chiar înainte de aceasta masura, cel putin din 1574 fabricantii de moneda falsa, în special la Liege, se pusesera pe treaba⁸⁸, si în acel an productia lor ajungea la portile Spaniei. Schimbul fraudulos cu mo­neda adevarata⁸⁹ era un mod ca oricare altul de a deschide o bresa în monopolul spaniol si de a preleva o parte a metalelor pretioase. Chiar traficul din porturi a luat o dezvoltare enorma dupa semnarea armistitiului de Doisprezece Ani, în 1609. Olandezii adusera atunci mari can­titati de moneda marunta ceea ce, pîna în acea vreme nu fusese posibfl decît prin interme­diul navelor din Liibeck sau din Hamburg, ori gratie englezilor (Anglia semnase pacea sa cu Spania în 1604)⁹⁰ sau, de asemenea, prin inter­mediul francezilor. Moneda marunta, de slab aliaj, sosea în sipete si butoiase întregi. La întoarcere, acoperite de sare sau de alte marfuri, erau ascunse monede de aur sau de argint. In 1607 la Bordeaux si în împrejurimile sale patru 1²⁶

"monetarii" erau ocupate sa retopeasca mone­dele spaniole, obtinute prin mijloacele cele mai diverse si care, prin simpla trecere prin. creu­zete, aduceau beneficii mai mari de I80/0⁹¹.

si totusi în acea perioada era înca vorba de un comert aproape loial. Relativa onestitate va dura însa putin pe acest plan. Din 1613 se pune problema monedelor false de bilion, imitatii de monede, spaniole. Sînt fabricate mai mult de doua milioane de pesos pe an si cu timpul pro­ductia va creste. La aceste contrafaceri se cîs-tiga, potrivit expertilor, pîna la 300%. In afara Ţarilor-de-Jos, falsificari analoage . avura loc în Danemarca, Anglia, Italia. Nave întregi pline cu los quartillos falsi au atins coasta cantabrica ori San Lucar de Barrameda⁹².

Moneda falsa, aflata de-acum ca la ea acasa în Atlantic, trece mai tîrziu în Mediterana. In 1595, ducesa de Piombino batea în minusculul ei stat monede de muy baxo quilate*⁹³. O data cu primul deceniu al secolului al XVII-lea "mo­neda inferioara" batea la portile Levantului si intoxicarea marii era de-acum completa. O relatare venetiana din 1611⁹⁴ arata ca uimitoa­rea dezordine monetara din Alep, monedele bune, care de regula erau cautate cu o prima de 4 sau 5«/a fata de moneda curenta, erau pla­tite cu suprapret, în acel an, de 30-35o/₀. Con­tinuarea acestei expuneri trebuie cautata în lucrarea lui Paul Masson, Le commerce frangais dans le Levant au XVIH-e siecle⁹⁵.. .

In perioada de care ne ocupam, daca negotul pur mediteranean este doar putin afectat de aceste uluitoare rasturnari, o criza grava fra-mînta în schimb tinuturile turcesti, de la Al­ger pîna în Egipt sau la Constantinopol. S-a vorbit prea mult despre minunatele si solidele finante turcesti. Poate ca ele au avut aceste calitati în anii îndelungatei domnii a lui Soli-man Magnificul (1522-1566). Dar chiar în anul în care* se încheia aceasta domnie glori-

o valoare foarte scazuta (1b. spân. - N. ti\).

oasa, a doua zi dupa esecul ocuparii Maltei, daca informatia consemnata în memorabila carte a lui Hammer⁹⁶ este exacta, a existat la Cairo, singurul centru monetar turcesc în care au fost batute monede de aur, o devalorizare a monedelor mentionate cu 30%. Egte posibil ca ea sa fi reprezentat acolo o ajustare devenita necesara din cauza deprecierii argintului. Ar fi interesant de stiut ce a fost de fapt si daca prin devalorizare s-a marcat sau nu, în 1566, dupa marele efort al asediului Maltei, primul semn al oboselii Imperiului Otoman.

Dar în 1584 nu mai încape nici o îndoiala: se dezlantuie o grava criza monetara⁹⁷. Moneda curenta din Turcia era o mica piesa de argint, mai mult patrata decît rotunda⁹⁸, asprul (în turceste akce), facuta din argint pur "neameste- . cat si purificat", preciza Belon du Mans⁹⁹. Mo­nedele erau încercate, spune un calator¹⁰⁰ aruncîndu-le într-un vas încalzit pîna la rosu. In greutate, ele reprezentau un sfert dintr-o drahma de argint. Valorau 10-11 dinari tour-nois^m, 7 1/2 quattrini venetieni, 2-2 1/4 kreu-zer germani si erau echivalentele unui bajocco roman sau al vechiului marchetto venetian¹⁰². Asprul "valoreaza tot atît cit valoreaza la noi un carolus", scria Belon¹⁰³. El reprezenta a 135-a parte dintr-un techin sau sultanin, care era din aur fin¹⁰⁴, ceva mai putin di bonta de­cît techinul venetian, dar era egal si adesea superior celor mai buni ongari din Germania¹⁰⁵. La suirea pe tron a lui Selim I, sultaninul va­lora 60 de aspri, curs oficial si care nu pare sa se fi modificat pîna în 1584. Astfel deci, daca a existat o devalorizare în 1566, ea nu a atins deopotriva si argintul techinului din noua for­mula. Talerul turcesc, moneda de argint usor inferioara fata de kronen-thaler-ul austriac sau scudul din Italia, pretuia 40 de aspri, în timp ce kronen-thaler-ul sau scudul valorau 50. Aceste echivalente sînt confirmate de docu­mente¹⁰⁶: în 1547, 300 de aspri valoreaza sase scuzi¹⁰⁷.. . Bailul Venetiei arata, în 1564, ca, 128

pentru trei luni, cheltuielile sale obisnuite se ridicau la 34 487 aspri, adica 574 ducati si 47 aspri, ceea ce înseamna un curs normal al du­catului de 60 aspri. El a facut o polita de 9 170 scuzi si a obtinut o echivalare de 50 aspri pen­tru fiecare scud¹⁰⁸... In 1561, un alt ambasa­dor nu obtinuse, avînd în vedere nevoia de bani, decît un schimb de 47 aspri¹⁰⁹. Chiar si în 1580 regasim acest raport de echivalenta cu 50 de aspri¹¹⁰.

Pentru a completa tabloul monedelor oto­mane ramîne sa mai prezentam una, araba de asta data, care circula în Egipt si în Siria si ocupa spatiul dintre Mediterana, Golful Persic si Marea Rosie, maidinul, un fel de aspru con-tinînd o data si jumatate mai mult metal fin¹¹¹. Sînt necesari deci vreo patruzeci din acesti maidini pentru a echivala un techin si 35 pen­tru un scud sau un Kronenthaler^² sau, cum spune calatorul englez Newberie în 1583¹¹³, 40 medins maketh a duckat.

Marea devalorizare din 1584¹¹⁴ a fost facuta în urma unei devalorizari similare în Persia, consecinta a imenselor cheltuieli pe care le an­trena, odata cu razboiul, cresterea numerica a trupelor platite. Sultanul, caruia Egiptul îi ceda atunci, în 1584, techinii de aur pentru 43 mai­dini, a impus pentru platile sale, un curs al techinului de 85 maidini. Ţechinul trecea deci de la 60 la 120 de aspri. Bineînteles, techinul ramînînd neschimbat, asprii fura diminuati si o parte din metalul pretios înlocuit cu arama. In 1597 dintr-o drahma de argint în loc sa se obtina 4 aspri se obtineau 10 pîna la 12. Dupa tulburarile din 1590, techinul va trece de la 120 la 220 de aspri. Va exista atunci în Turcia, prin aceasta moneda cu un titlu slab, cores­pondentul exact al inflatiei bilionului ale carui mecanisme si devastari de la 1600 la 1650 în Castilia le-a descris Earl J. Hamilton.¹¹⁵ Dar criza sortita sa dureze pîna catre jumatatea se­colului al XVII-lea, începuse cu aproximativ 9 douazeci de ani mai înainte. A fost greu de

stavilit. O noua devalorizare se impune catre 1625-1630, cînd techinul atinsese 240 de as­pri iar talerul 120. O coborîre severa a cursu­lui de 50% readuse techinul în 1642 la 151-157 aspri (nu 120) dar cresterea îsi lua un nou avînt dupa 1651 si lungul razboi al Candiei contra Venetiei instaura haosul. Daca în 1660 techinul poate valora înca 240 de aspri în Serbia, el este cotat la 310 aspri la Sofia în 1663^11<s.

Urmarile acestor devalorizari au fost prodi­gioase asupra sanatatii economice a Imperiului în care asprul joaca totodata rolul de moneda curenta si de moneda-unitate.¹¹⁷ Acestea sînt aspectele cele mai izbitoare ale dezordinii mo­netare turcesti. Mai sînt si altele. în primul rînd politica monedei devalorizate a algerieni­lor, impusa de nevoie. Pe piata lor, aurul si argintul Spaniei sînt foarte cautate. Ele repre­zinta un mijloc de atragere, de vînare a mone­delor straine si, în acelasi timp, un fel de scara mobila. în 1580, Iafer Pasa, considerînd taxa de schimb insuficienta, ridica Ja Alger scudul spa­niol de la 125 la 130 de aspri¹¹⁸. Este posibil, cum crede un erudit spaniol, Manucl Gallardo y Victor, ca aceasta devalorizare sa fi privit rascumpararea lui Cervantes în 1580¹¹⁹. Dar si înainte de devalorizarea techinului turcesc la Constantinopol, acesta, cotat cu 66 de aspri tur­cesti, valera la Alger 150, fapt ce indica o ui­mitoare cautare a monedei de aur a sultanilor, atrasa spre Alger din acelasi motiv ca si scu­dul spaniol¹²⁰. Acestuia din urma, daca socote­lile noastre sînt exacte, prin schimburile alge­riene îi este rezervata o prima de 30%.

Trei vîrste metalice

Ne vom dispensa de alte explicatii mai ample. Schite si grafice completeaza o expunere lunga, desi foarte prescurtata, si vom avea ocazia sa revenim asupra dificilelor probleme ale con­juncturii. Oricum ar fi, se desprinde o schema

destul de limpede. Istoricii se afla în prezenta a trei vîrste "metalice": cea a aurului sudanez, apoi a aurului si argintului din America, în sfîr-sit cea a bilionului si a monedei false, autori­zata oficial sau nu, timid aparuta la sfîrsitul secolului al XVI-lea, apoi coplesind totul, odata cu primele decenii ale secolului al XVII-lea. Este o simpla schema, caci aceste trei vîrste nu sînt dispuse cuminte, una deasupra celeilalte: se produc suprapuneri, decalaje în legatura cu care ar trebui, evident, sa oferim¹ datele si sa furnizam explicatiile.

Perioada aurului: toate platile se fac, de pre­ferinta, în metal galben. în 1503, Bayard pune mînâ, aproape de Barletta, pe un casier al ar­matei spaniole: "o data sositi, scrie Le Loyal Serviteur le fura scotocite maghernitele în care aflara ducati frumosi". Iata un fapt care con­firma regula¹²¹. Sau altul, si anume, ca regele Frantei îsi plateste-soldatii "cu aurul pe care-1 scotea din Spania"¹²². Toate hartuielile acestea de la începutul conflictului dintre Habsburgi si Valois se sustin cu monede de aur. E sufi­cient ca un om sa se deplaseze pentru ca pre­tioasele plati sa se poata efectua. In mai 1526, ambasadorul lui Carol Quintul se nelinisteste: pe la Mirandola trecusera ^patru cavaleri îm­povarati de numerarul Papei" ... Are, evident, de ce sa se alarmeze ...

Mai tîrziu, în timpul îndelungatei domnii a argintului (poate din 1550 pîna în 1650 sau 1680), miscarile acestuia vor deveni mult mai vizibile caci metalul alb este un calator stîn-jenitor, îi trebuie carute, nave, animale de Povara, fara a mai socoti oamenii de paza, cel putin 50 de archebuzieri în transportarea meta­lului alb de la .Genova în Flandra, în decem­brie 1551¹²³. Marile deplasari ale aurului sînt de obicei mascate si, în afara celor interesati, nimeni nu le cunoaste. Dar cînd se afla, în septembrie 1586, ca Filip al II-lea a trimis în Italia 100 000 de scuzi în monede de aur, fie­care discuta despre asta, întrebîndu-se ce ne-

tate interioara 1-a obligat la acest gest ne-

snuit.  Caci,  de regula,  aurul nu  iese  din

dnsula¹²⁴. Rareori valoarea lui creste si de

:are data cînd intra în actiune, el "rezolva

ii ca un stapin". Numismatii si expertii ex-

:a pe pagini întregi si cui vrea sa-i asculte,

totul ar fi în ordine daca marca de aur ar

ora douasprezece marci de argint conform

ditiei dar  la Venetia unde  aurul este  tot

\pul supraevaluat, calculele precise demon-

eaza ca vechea ordine este depasita. Astfel

idesc, fara placere, responsabilii de la Zecea

netiana în noiembrie 1593¹²⁵. O marca de aur

plica ei, face 674 livre si 9 soldi, iar 12 marci

¹ argint, 633 livre si 12 soldi, adica un avan-

î al aurului în raport cu ai-gintul de 40 lire

13 soldi, avans nu prea mare, dar indiscu-

bil.

Anii trec si iata, în calendarul monetar al uropei, apar monedele de -arama. Aceasta tri-mfa o data cu dezvoltarea minelor în Unga-ta,  Saxa,  Germania,  Suedia, Japonia.  Portu-alia va fi inundata de arama, în vecinatatea >paniei, unde inflatia bântuie din plin, dar Por-ugalia are portita de scapare a Indiilor. Ea ■ste, datorita naturii sale, chiar în acesti ani atastrofali, golita de cuprul sau: al treilea mc-,al este chiar cautat în aceste locuri caci în L622 trebuie sa dai nu 12 ci 13 reali pentru un iucat platit în moneda marunta de arama¹²⁶, în curînd însa aurul îsi va arata din nou chipul. Expediat din Brazilia, el va atinge, la sfîrsitul secolului al XVII-lea Lisabona,  An­glia, Europa. Lumea mediteraneana îsi va avea partea sa, dar nu se va gasi în centrul acestei inflatii a aurului, cum fusese atît de mult timp în centrul inflatiei argintului.  .

NOTE

1. Cea mai agreabila: Carto M. CIPOLL.A, "La pre-     . tendue r6volution des prix, reflexions sur l'ex- "

133

perience italienne" în Annales E.S.C, oct. - nov. 1955, p. 513-516.

2.  Gaston ZELLER, La Vie cconomique de VEurope

au XVI-e siecle Curs la Sorbona, p. 3 si urma­toarele.

3.  St. HOSZOWSKI, Lcs prix a Lwow (XVI-XVu-e

siecle), 1954, p. 60: viata mai putin scumpa între 1521-1525 decît între 1451-1500.

4.  G. d'AVENEL,    Hiat.    economique    de    la    pro-

priete... 1890, voi. 3, p. 246.

5.       C. Alonso HEKRERA. op. cit., 70-353.

6.       Rezumat în Earl J. HAMILTON, op. cit., p.  283

si urmatoarele.

7.  Actas.. .   voi.   5,   p.   472-474,   citat   de   Earl   J.

HAMILTON, op. cit., p. 286.

8.  Amanunt citat de K.  MARX,  Contributlon o  Za

cntique de l'economie politique, trad. Ir. Moli­lor, 1954, p. 179.

9.  In  legatura  cu  plîngerile  Cortesurilor,   F.   RUIZ

MARTIN observa ca preturile în crestere sînt în special cele ale marfurilor pe care le cum­para negustorii genovezi.

10.      E. ALBERI, op. cit., voi. 2, cap. 5, p. 470.

11.      Gobicrno de Vizcaya, voi. 2, p. 406.

12.      Literaturnachweis   ilber   Gold-   unei   Mixnzwesen,

p. 9-14

13.  Josef HOFFNER, Wirtschaftsethik und Monopole,.

Berlin, 1941, p. 110

14.      Earl J. HAMILTON, op. cit., p. 292.

15.      Henri HAUSER, La response de Jean Bodin a M.

de Malestroit... et PaTadoxes in&dite du Sieur de   Malestroit   touchant   Ies   monnoyes,   editat de Luigi Einaudi, Terino, 1937. lfi. 3 585 p. 125.

17.       V. 43, v°.

18.       Citat de E. HECKSCHER, în clasica sa lucrare La

epoca mercantilista, 1943, p. 668, ed. germ. 1932, voi. 2 p. 207.

19.   "Encore la rcvolution des prix au XVI-e siecle",

în Annales E.S.C, 1957, p. 269^ si urmatoarele; Structure Economiqua et theoric monetaire, 1956.

20.   Rech.ercft.es   anciennes   et   nouvelles   sur   Vhistoire

des prix, 1932, p. 403-420, 457-478, 492, 546...

21.       Paradoxes inâdits... p. 23.

22.       B.N. Paris, fn. 10.766, f° 100 (s.d.).

23.       Daca  x  si y  sînt cantitati  de   aur  si  argint în

1500 si cînd între ele exista un echilibru, x (to­ne de argint) = 12 tone de aur. Daca între 1500- 1650 cresterile sînt, în mare, de 18.000 tone de argint si 200 tone de aur, ecuatia a doua este: x+18.000=15 (y + 200)

24. Este vorba sa pornim de la evaluari, sa le ra­portam la o populatie data si sa calculam, pro­portional, un etalon pentru celelalte cantitati. La începutul anului 1587, Neapole, care are mai mult de 3.000.000 de locuitori, ar avea un stoc de 700.000 de ducati. Proportional, Europa .ar dispune de mai mult de 20.000.000 iar lumea mediteraneana de 14... Aceasta estimare pare slaba la început. Stocul este considerat destul de frecvent de economisti ca fiind egal cu suma emisiunilor de monede din ultimii treizeci de ani. P. BOISSONNADE'Cart. cit, p. 198) vor­beste pentru Anglia, de 4 milioane de lire ster­line în secolul al XVI-lea; Rene BAEHREL (Economie et histoire d propos des prix, în Hommage o Lucien Febvre. Eventail de Vhis-toire vivante, Paris 1935, voi. 1. p. 309, nr. 72), despre 2 milioane de livre pentru Franta, la sfîrsitul secolului al XVIII-Iea. Cifrele sînt prea putin numeroase si nu destul de înteme­iate, toate calculele noastre fiind nesigure chiar de la baza, dar ele. ne ajuta sa ne imaginam, mai bine o economie revoluta, sa-i croim, ti­parul si sa-i decupam realitatea. Vezi abor­darea putin convingatoare, dar incitanta a lui R. BAEHREL, op. cit., passivi, p. 40, nota 26. Nici un tipar nu va fi valabil fara studierea, pe cît posibil cantitativa a monedei marunte, cea a saracilor. Or emiterile acestor monede sînt infime în comparatie cu cele ale monede­lor de aur sau de argint. La Venetia, unde emi­terile monedelor de metale pretioase se ridica la 2.000.000 ducati anual, sînt batuti 60.000 du­cati bezzi în 1604, 15.000 gazette si grossetti în 1806. vezi A.cLS. Venezia, Senato Zecea, 9.

25.  Pierre CHAUNU,   L'Amerique   et   Ies   Ameriques,

1964, p. 93 si Urmatoarele.

26.   Vezi mai departe graficul nr. 48.

21. J. KULISCHER, op. cit., voi. 1, 280-281.

28.        Ibidem, p. 281.                                                                     .

29.        G. PARENTI. op. cit., p. 224.

30.        Op. cit, p. 351 v. - 352.

■31. L. BIANCHINI, DeVa storia economico-civile di Sicilia. Napoli, 1841, voi. 1, p. 331 si urmatoa­rele.

32.         In: Bollettino Stor. pavese, VII, 1945.

33.         Alfred  Morel  FATIO,  Etude sur  l'Espagne,  seria

a 4-a, 1975, p. 373.

34.   Printesa mama catre Filip al II-lea, 13 iulie 1559.

Simancas   Eo   137,   f°  22,   1500   de  vasali   lînga Sevilla pentru 150.000 de ducati.

35.  Vie de Benvenuto  Cellini, Paris,  1922, voi.  2, p

598 si manatoarele. In cu totul alta regiune Arbes     . - vezi, de asemenea arenda în natura, la ju- "

matate si la un sfert, în timpul secolului al XVI-lea'QUIQUERAN DE BEAUJEU, op. cit, p. 400-401.

36.  Nimeni   n-a   marcat   acest   fapt   mai   bine   decît

Mario SIBI, La svalutazionc della moneta e ii bîlancio del Regno di Sicilia nella seconda meta del  XVI  secolo,  Melfi,   1921,  în   -16,   22   p.

37.  Dupa Albert DESPAUX, Les devalutions monetai-

res    dans    L'histoirc,    Paris,    1935,    p.    362.

38.  A.d.S. Firenze, Mediceo 3083, F 417 V. 27 martie

1583.

39.  Marciana,   Cronica   lui   Girolamo   Savina,   f°   361

verso.

40.  A. SILVESTRI, "Sui banchieri pubblici napoletani

nella prima metâ del Cinquecento", în Bolle-tino dell'ATchivio storico del Banco di Napoli, 1951 "Sui banchieri pubblici napoletani dell'av-venuto di Filippo II al trono alia costituzione del monopolio, ibidem.

41.  L. BIANCHINI, op. cit, voi. 1. p. 340; G. Luzzatto,

op.  cit, p.  183, îi fixeaza crearea în  1553.

42.   G. LUZZATTO, ibidem.

43.   Ibidem.

44: L. BIANCHINI, op. cit., p. 341

45.  Adopt data  de  1587,  fixata  de  G.  Luzzatto.  Ga-

sesc în fisele mele ca banca a fost autorizata de Senat la 22 iunie 1584.

46.       G. LUZZATTO, op. cit., p. 188.

47.       H.  KRETSCHMAYR,  op.  cit.,  voi.  3,  p.   187  scrie

1582.

48.  Simancas,   Napoles,   S.P.   4,   Madrid,   7   octombrie

1580.

49.  Marele Comandor catre rege, Roma, 24 septembrie

1532,  Corpo  dipl. port.,  voi.  7,  p.   172-173.

50.  G. LUZZATTO, op. cit., p.  186.  In aceeasi ordine

de idei se înscrie acest foarte mic amanunt din-tr-o corespondenta marsilieza. Gilles Hermitte adresîndu-se fratelui sau în aprilie 1593, la Genova, (fonds Dauvergne, nota 47), relateaza despre o trimitere de trei sute de monede de opt reali printr-un proprietar de banca, "care trebuie sa-ti plateasca în acelasi fel de monede, de opt sau de patru, fara a putea plati valoarea acestora cu alte monede decît sîntem de a-cord..."

51.       G. PARENTI, op. cit., p. 235.

52.       M. SIRI, op. cit., vezi mai sus.

53.       L.   BIANCHINI,   Della   storia   delle   finanze   del

Regno di Napoli, Napoli, 1839, p. 315 si urma­toarele.

54.       R. KONETZKE, op. cit., p. 197.

55.       R.   B.   MERRIMAN,   op.  cit.,  p.   443;   Habler,   op.

cit, p. 122.

 56.  R. KONETZKE, op. cit., p. 199.                         '     <<.

57.        Ibidem.

58.        J. de SALLAZAR, Politica Espauola, Logrono. 1617,

;p. 18.

59.   Memoria de  las rentas y patrimonio del Rey de

.   Espaila de 1562, A.E. Esp. 234.

60.   Vor exista scaderi ale dobînzilor 1563, 1608. 1621

Nueva Recop, libr. X, XIV.

61.        R. MERRIMAN, op. cit., voi. 4, 443.

62.        E. ALBERI, op. cit., voi. 1, cap. 5, p. 294.

63.        Madrid,  5 septembrie  1561, copie, B.N., Paris, fr.

16.103, f 45.

64.        Vezi mai sus

65.        R. KONETZKE, op. cit., p. 199.

.66. La Contaduria catre Fii ip al II-lea, Madrid, 13
septembrie 1563, Simancas Eo 143, f°s 59 si
61.                                                                                  ■.■■,!

67.        Actas, voi. 3, p. 357.

68.        G.   PEREYRA,   Imperio   espaiîol,   p.   27-31.

69.        In  1581, veniturile iberice ale lui  Filip  al  II-lea

erau   de   6.500.000   de   ducati,   cheltuielile      de 7.000.000, vezi E. Alberi op. cit., voi. 1, V, p. 294.

70.   A. SEGRE, Storia del commercio, voi. 1, p. 492,

nota 3.

71.   Jeronimo  CONESTAGGIO,  DelVunione del fegno

di Portogallo alia corona di Castiglia, Genova, 1585, p. 14.

72.   Bernardino   de  Mendoza   catre  Filip   al   II-lea,   8

ianuarie 1587. A.N. K 1566.

73.   Vezi mai sus,  nota  180, A.  CASTILLO,  art.  cit,

p. 14 si urmatoarele din extras.

74.        H. LONCHAY, art. cit., p 845.

75.        Earl J. HAMILTON, op. cit., p. 62.                            :

76.        Ibidem, p. 65.

77.        Placccart et decret_______ ,  1597,  B.N. Paris,  Oc 241,

in- 12.                  .   .       .

78.        1612, p. 43 v°

79.        Simancas,   Guerra  Antigua,  voi.   4,   f°   108   (catre

1538).

80.   Earl  J.  Hamilton,  op.  cit.,  p.  36  si  urmatoarele,

pentru toate motiA'ele invocate.                         ='

81.        Ibidem, p. 37.

82.        Francois  CHEVALIER,  La  formation  des  grands

domaines   au   Mexique.   Terre   et   Societe   aux XVJ-e  et  XVU-e  siecles,  Paris,   1952  p.   235,

83.   Alice PIFFER CANNABRAVA, O commercio por-

turjues no Rio de Plata 1580-1640, Sao Paulo, 1944.

84.   Pierre CHAUNU, Les Philippinea et Ic Pacifiquc

des  Iberiques     XVI-c - XVIII-e   siecle,  Paris, 1960, p. 41.

85.  Albort GIRARD,  Le commerce francais a Seville

et a  Cadix  au  temps  des  HabsbOurgs, Paris, 1932, p. 7.

86.  B.M. Add. 18287, PS 5633.      > ,'^;                              ,       :     ;  .

137

Emile COORNAERT, op. cit., p. 46; n-am citit Baja de  la moneda,  1591, Simancas,  E° 601.

Filip catre Marele Comandor ?' Castiliei, 10 fe­bruarie 1574, fos 16 si 65.

Simancas E° 561, Moneda fatat, que venja de Flan-des en Espaiia.

Consiliul de stat catre rege, 13 ianuarie 1609, A.N., K 1426, A 37, nr. 110.

Acelasi catre acelasi, 27 noiembrie 1607, A.N., K i426.

26 aprilie 1613, A.N., K 1428, A 39, nota 28; ibidem, K 1478, A 78, nota 173; ibidem, K 1479, A 80, 1624; ibidem, K 1456 1622; Simancas E° 628. Valor de la moneda en Flandes, 1614.

B/N. Paris, Esp. 127, f° 8 v° si 9.

G. BERCHET, op. cit, p. 133.

p. 492 si urmatoarele.

Op. cit., voi. 6, p. 213.

Ami BOUE, op. cit., voi. 3, p. 121; M. SIRI, art. cit., J. W. ZINKEISEN, op. cit., voi. 3, p. 798 si urmatoarele.

Philippe de CANAYE, op. cit., p. 42, nota 4.

Op. cit., p. 158 verso.

. G. d'ARAMON, op. cit., p. 42.

, Ibidem.

, CANTACUSCINO, Commentaria, voi. 2, p. 102; Luigi Bassano di Zara, în Francesco SANSO-VINO, Dell'historia universale dell'origine ed imperio de Turchi, cartea a 3-a, Venezia 1564, 1° 43 si v°; S. SCHWEIGGER, Reissbesclirei-bung..'.., p. 267.

. Op. cit., p. 158 V.

. Ibidem.

. Geminiano MONTANARI, Zecea in consulta di stato... (1663), p. 253.

. J. W. ZINKEISEN,  op.  cit., voi.  3, p.  800.

. J. von HAMMER, op. cit, voi. 6, p. 5.

. Daniel Badoer catre doge, Pera, 21 aprilie 1564, A.d.S. Venezia, Senato Secreto, Cost. Filza 4/D.

. H. Ferro catre doge, Pera 6 mai 1561, A.d.S. Ve­nezia, Senato Secreta... 3/C.

. Document fara data, (1577), Simancas E° 1147, copie.

. Constantinopol, 16 martie 1580, Simancas E* 1337.

. J. W. ZINKEISEN, op. cit, voi.  3, p.  800.

R. HAKLUYT, op. cit, voi. 2, p. 247.

. Vezi   partea   a   3-a,   cap.   6,   si   urmatoarele.

. Op. cit., p. 211 si urmatoarele.

. Dupa B. VINAVER, "La crise monetaire turque 1575-1650", în Publications historiqvxs de l'A-

v  cademie  des  Sciences  de  Belgrade  1958.

117.  Dupa teza  inedita a lui Aii Sahili Ogiu despre

emisiunile monetare turcesti, lucrare în curs de traducere în limba franceza.

118.       D. de HAEDO, op. cit., p. 24 verso.

119.       Memoria escrita sobre el rescate de Ccrv-antes...,

Cadiz, 1876, in 8°, 23 p.

120.       R. HAKLUYT, op. cit., voi. 2, p. 175.

121.       Le Loyal Serviteur, p. 34.

122.       li.   B.   MERRIMAN,   Bl Emperador  Carlos V,  p.

131, traducerea volumului al treilea din vasta sa opera. The risc of the Spanish F,mpirc. in the Old World and in the New, 4 voi. Ne*-York, 1918-1934.

123.       Simancas, E³ 504, 17 decembrie 1551.

124.       A.d.S. Venezia, Senato Dispacci Spagna,  27 sep-

tembrie 1586.

125.       Museo  Correr, Dona delle Rose,  161,  26 noiem­
brie 1591.

126.       V.   MA-GALHĂES   GODINHO,   op.   cit,   dactilo-

grama, p. 422.