MITOLOGIA LA ROMANI

MITOLOGIA LA ROMÂNI

MOTTO: 

Pentru lichidarea unui popor se începe prin a-i "altera", a-i sterge memoria:  îi distrugi cartile, cultura, religia, istoria si apoi altcineva îi va scrie alte carti, îi va da alta religie, alta cultura, îi va inventa o alta istorie (de origine latina ori slava, dupa momentul politic). Între timp, poporul începe sa uite ceea ce este, sau ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturala. Noile forme "istorice" vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor îndeparta pe cele vechi. Din vechiul start spiritual vor ramâne undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai câteva cuvinte, expresii, traditii, impresii, fragmente, nume de localitati, munti si ape, fara un înteles aparent.

Formele vechi care cândva au ocupat valenta transcedentalului vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia "noului popor" asa cum s-a întâmplat cu noi!

ŢARA ZEULUI SAUE

În anul 1961, cercetatorul clujean N. Vlasa sapând cam la 20 de km de comuna Tartaria, la o colina numita Turdas, gaseste în stratul cel mai de jos al acesteia o groapa umpluta cu cenusa. Pe fundul ei au fost gasite statuetele unor idoli stravechi, o bratara de scoici marine si trei tablite de lut, acoperite cu un scris pictografic, alaturi de corpul ars si dezmembrat al unui om matur. Descifrarea tablitelor ne aduce în fata unei scrieri pre-sumeriene si a unei enigme "mortul copt". La vechii sumerieni, în cinstea marelui zeu Saue, preotul principal, la împlinirea anilor de slujit era ars. Aruncând o privire rapida pe harta României în zona Tartariei vom descoperi nume ciudate, fara nici un înteles pentru o persoana neinitiata, vom gasi tara zeului Saue.

Domnul P.L. Tonciulescu în cartea "De la Tartaria la tara Luanei" publica la pagina 22 si o harta intitulata "Urmele zeului Saue" din care citez localitati si râuri cu o rezonanta care aminteste de acest zeu stravechi. Local: satul Saulesti pe valea Muresului, la sud de Turdas, lânga Tartaria putin mai la nord si tot pe malul stâng al Muresului, satul seusa, ceva si mai la nord întâlnim seulia de Mures, undeva mai sus de pârâul Saulia, afluent al râului Ludus, la confluenta celor de mai sus avem comuna seulia si satul saulita, în judetul Bihor, comuna Nojorid avem satul saua-eu. si daca continuam calatoria pe harta României pe Somesul Mare, pe apele Zalaului gasim zeci de satulete cu nume derivate din ale marelui zeu: satul Ili-Sua, râul sieu, com. siuet, sieu-Magherus, Christur-sieu, sieu Odorhei, pâna si sieu-Sfânt.

De acum 7000 de ani cam atâta ne-a ramas. Oare în strafundul acestor asezari, daca arheologii ar sapa, ar mai cauta, nu s-ar mai descoperi nimic? Oare singurele vestigii lasate de stramosii iubitori ai zeului Saue sa fie numai cele de la Tartaria?

ALEsII LUMII

Spatiul Carpato-Dunarean a f 959j92j ost leaganul civilizatiei ariene care va da lumii cea mai bogata si variata societate de zei si conceptie religioasa, preluata aproape de toate religiile lumii. Domnul Nicolae Miulescu în "Dacia-tara Zeilor"-colectia Trik-va descrie o lume mitologica, necunoscuta noua.

În cea mai veche poveste a genezei lumii, cea vedica, se spune: "Când zeului suprem i-a placut Pamântul, el a dat nastere prin a sa respiratie la sapte zei ai Genezei lumii. Conducatorul acestui grup a fost Daksha. Acesta, dupa ce s-a uitat peste tot pamântul, a gasit cel mai frumos loc pe care la populat în timpul noptii cu primii 10.000 de fii ai sai, fiii lui iubiti, fiii lui alesi, alesii lumii. În timpul zilei, el, împreuna cu ceilalti zei au creat animalele, pasarile, etc. Dar El, Daksha, va realiza ca a uitat sa-si înmulteasca fiii, asa ca va crea Femeia. Dupa multe încercari, el va gasi felul cum sa-i înmulteasca. El, Daksha, este considerat ca mare zeu al genezei lumii dar si zeu al sexului. Fiii lui, dacii, vor trai pentru un timp în tara zeilor-Dacia, dar o parte din ei o vor parasi, pentru a popula lumea. Ei nu o vor uita si se vor întoarce din când în când pe drumul zeilor, drumul BYK-ului (vezi râul Bicului-Chisinau si drumul Bicului, Bicului haiducului-Dimitrie Cantemir), descris de Upanishada Kanshitaki-în pelerinaj în tara, Dacia - tara zeilor. Ce ne-a ramas de la ei, veti întreba? Ne-au ramas localitati, munti, vai si ape cu numele vechilor zei vedici.

1. OM-expresie monosilabica exprimând suprema invocare a zeului suprem. În nici un templu vedic nu se începe slujba înainte de a se pronunta aceasta silaba "OM". La noi acasa, în Dacia, noi ne chemam oameni avem chiar si un munte "OM-ul". Aparent muntele pastreaza numele OM potrivit credintei vedice care afirma ca acolo s-ar fi gasit marele sanctuar vedic.

2. NAGAS-reprezinta spiritele rele, un fel de semizei, dragoni. Ramâne pastrat în Nehoi, Negesina, etc. Descrierea acestor dragoni se potriveste cu sarpele-dragon descoperit la Timis.

3. KUCEA-CUCEA- zeitati lunare-vezi sate, nume si localitati:  Cucea, Cuceu, Cucerdea, etc.

4. ARKA-numele zeului Soarelui la începuturile religiei vedice (mai târziu înlocuit de Mitra, apoi de Surya)

5. MITRA-Zeul Soarelui este unul dintre cei mai vedici zei. A fost preluat de crestini. Sf. Demetries cât si Mitro sunt patronii lunii Septembrie. Lânga Oltenita, la Mitreni, au fost descoperite mâinile unui "pagân" închinate zeului Soarelui.

6. SURYA-Numele zeului Soarelui în lumea vedica de mai târziu. Pastrat în numele muntelui Suryanu-din vatra dacica. Deschideti harta României si-l veti gasi în mijlocul fiilor sai daci-în zona Orastiei. Surya a fost numita mai târziu si una din fiicele zeului Solar.

7. TAMASA-zeul întunericului, al ceturilor dese de pe pamânt. Pastrat în Tamas lânga Bucuresti, Tamasi-dava, Tamasi-fava, Tamasfalau (lânga Brasov).

8. TAMASNA-numele celui de al patrulea Manu, unul dintre "domnii" vezi localitatea-Tamasa, Tamasasa (lânga Fagaras)

9. MOCSA-însemnând "Împaratia lui Mo", principiul dezintegrarii-pastrat în numele comunei Mocsa. Zal-mocsa-Zalmoxes-sa fie derivat tot din acesta?

10. GURU-nume dat maestrilor, profesorilor, învatatorilor care fac cunoscute scrierile vedice: comuna Guruieni, Gurustan sau "guruetii", piramidele de pamânt de la sona, Fagaras.

11. DHARMA-zeu al justitiei si al principiului dreptatii; vezi localitatile Darmanesti, Darmanesti, etc.

12. CAMA-zeul iubirii-Comanesti, Comar, Comarzana, etc.

13. BHARATA (Bhara-ta) este numele eroului carpato-danubian care a condus masele de pastori cucerind valea mijlocie a Indusului. Numele acestuia este pastrat ca Baratau cel mai înalt vârf din muntii Baraolt; avem, de asemenea, localitatile Bara, Barau, Barasti, etc.

14. BHUTA-spirit rau-vezi Buta, Butoni, Butanu

15. AGNI-zeul focului, si /sau al arderilor, numit si Pavaka, Pria:  vezi asezarile Agnita, Pava, Pria

16. APA (Apaci)-zeita apelor binefacatoare-vezi localitatile Apa, Apalina.

17. DANU-mama ploilor si a pajistelor bogate-Danubiu, apa sfânta a vedicilor carpato-danubieni.

18. ARA (Arya)-numele tinutului notat al poporului "Arian"-carpato-danubian. Numele zonei din jurul Masivului Rarau, de unde izvoraste râul Arara numit Siret. În locul unde a fost ARA acum este un loc numit ARAMA.

Aceasta mostenire a vechilor vedici, carpato-danubieni, arieni, reprezinta cadrul sacru, spatiul Carpatic care si dupa aproape 7.000 de ani continua sa pastreze nume misterioase pentru vai, munti si sate, pastrate din mosi stramosi si ale caror înteles s-a pierdut în negura timpului. Este oare posibil ca o arie geografica determinata care poarta nume vedice de zei si urmele acestor zei sa nu trezeasca nici un interes pentru istoricii si arheologii nostri? Oare asta sa fie pentru totdeauna soarta poporului nostru: nepasarea, stergerea trecutului, uitarea adevaratei lui istorii? Istoricul grec Herodot spunea despre traci urmatoarele:  "...dupa indieni, neamul tracilor este cel mai mare dintre toate popoarele lumii. Daca ar avea o singura conducere si ar fi uniti în cuget, ei ar fi, dupa parerea mea, de neînfrânt si de departe cei mai puternici dintre toate semetiile Pamântului. Tracii poarta multe nume, fiecare dupa tinutul în care locuiesc, dar toti au în toate, obiceiuri asemanatoare." Daca Herodot cunostea 19 triburi tracice, Strabon a vorbit de 22. Evident, între o atât de mare varietate de triburi, trebuie ca au existat si unele deosebiri religioase, care nu mai pot fi stiute astazi.

Neamul tracilor a fost maret în antichitate si vestit atât prin rezistenta fizica a barbatilor, cât si prin priceperea poporului în general în leacuri ancestrale. Drept dovada, filozoful Socrate marturisea ca el a învatat de la un ucenic al lui Zalmoxis un descântec dintre acelea "care-i fac pe oameni nemuritori". Mai târziu, peste secole, Clement Alexandrinul reprosa grecilor ca nu sunt originali în civilizatia lor si ca acestia au învatat de la traci formulele descântecelor pentru însanatosire: "sanas incantationes a thracibulus accepisti" (Clement Alexandrinul, "Îndemn catre neamuri", Migne, PG t8, col.175).

DIVINITĂŢILE: MARELE ZEU GEBELEIZIS sI MAREA ZEIŢA BENDIS

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Suprema a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un barbat chipes, uneori cu barba. Gebeleizis provoca tunetele si fulgerele. În unele reprezentari, acesta apare asezat pe tron, iar în altele, în chip de calaret, având în mâna stânga un arc; un sarpe coboara spre capul calului. Mai este însotit si de un vultur cu corn. Vulturul tine în cioc un peste atunci când simbolizeaza singur Divinitatea amintita, iar în gheare are un iepure. Acest zeu este stapânul Cerului si al Pamântului, patronul aristocratiei militare; el ar putea avea însa atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut si sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (altii considera cavalerul trac ca o aparitie mai târzie, un erou si nu un zeu). Alteori zeul apare în ipostaza de calaret luptator însotit de un câine; el poarta o lance pe care o arunca asupra unui porc mistret din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptator ori vânator el are trasaturile unui calaret pasnic purtând în mâna o torta ori un corn al abundentei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însotitor, alteori ca un zeu binecuvântator, având primele trei degete ale mâinii drepte înaltate sau desfacute iar celelalte strânse catre podul palmei. Apare în marturiile epigrafice si numismatice de la Histria si Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Racatau si Zimnicea, tezaurele de la Bucuresti-Herastrau si Surcea (jud. Constanta).

Îl vom întâlni mai târziu în lumea antica la macedoneni-"calaretul macedonean", iar în Mitologia greaca sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea sa patrunda în Asia Mica prin secolul VII î.H., unde a fost asimilat de catre armeni, devenind divinitatea nationala a acestora, Vahagn sau zeul razboiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii. Vahagn era asociat cu traznetele si fulgerele, fiind reprezentat ca un barbat cu parul si barba din flacari, iar "ochii lui erau ca doi sori". În sfârsit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regaseste în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de catre crestini drept... Sfântul Gheorghe!

Divinitatea suprema barbateasca a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-dunareni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replica feminina, si anume pe marea Zeita Bendis. Reprezentarile vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfatiseaza sub chipul unei femei cu fata rotunda, bucalata, cu pometii proeminenti si cu parul împletit în doua cosite ori împartit în doua mari bucle ce-i încadreaza fata. Sa fie oare Zeita Bendis, cu cele doua cosite blonde lasate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor? În anumite situatii, Zeita apare încadrata de doua animale sacre cervidee sau de un cerb si un sarpe. Marea Zeita Bendis era adorata de femeile trace, fiind Zeita Lunii, padurilor si... farmecelor. La Costesti a fost descoperit un cap al zeitei, iar la Sarmisegetuza sapaturile au scos la iveala un medalion de lut ars (10 cm în diametru si 1,5 cm în grosime), având un bust al zeitei cu tolba de sageti pe umar; de asemeni, la Piatra Rosie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm si lat de 13 cm.

În afara de marele zeu Gebeleizis si marea zeita Bendis, tracii au mai avut si o zeitate a focului si vetrei, pazitoare a casei, respectiv Zeita Vesta (Hestia, Histia), în cinstea careia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu peretii din piatra sau de lemn, podeaua din pamânt batatorit si acoperisul "în doua ape". Nu departe de Tartaria, în zona Crisurilor, au fost scoase la lumina si urmele primelor locuinte de suprafata datând din mileniul V î.H., deci cu o vechime de 7000 de ani! Aceste tipuri de locuinte, care se vor raspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeite, peretii având la început rolul de a proteja spatiul sacru în mijlocul caruia se întretinea focul aprins în vatra.

Mileniul IV î.H. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialistii, referindu-se la prabusirea puntii continentale ce lega Europa de Asia Mica, aceasta prabusindu-se sub apele Mediteranei, facând loc unei mari noi, Marea Egee, si generând o multime de insule mai mari sau mai mici. Datorita existentei acestei punti terestre de legatura, atât istoricii greci, cât si altii moderni au admis posibilitatea deplasarii populatiei trace din zona Pontico-Dunareana spre sudul Peninsulei Balcanice si de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Rasaritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. Dupa cum se stie, soarta acestor populatii a fost diferita:  unele s-au "ratacit" printre alte semintii si s-au "pierdut" cu totul în marea groapa a Istoriei care se cheama "uitarea"-hititii, de exemplu. Altii au disparut la mari distante, cum este cazul troienilor, supravietuitori despre care o legenda spune ca Aeneas Tracul i-a calauzit dupa "Apocalipsul" Cetatii Troia pâna pe valea îngusta a Tibrului, unde aveau sa preia în stapânire cele sapte coline "eterne", dându-le apoi nume tracice, "latine". si tot o legenda spune ca, între timp, prin spatiul Carpatic a aparut un cioban întelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeita Hestia (sau Vesta) asa-numitele " legi frumoase "- Codul Beleaginilor.

ZALMOXIS-UN ZEU PROFET SAU UN PROFET DIVINIZAT

Iata marturiile lui Herodot despre Zalmoxis: "Asa cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost în Samos robul lui Phytagoras, care era fiul lui Menesarcos. Dupa aceea, ajungând liber, strânse bogatii mari si dupa ce se îmbogati se întoarse în patria lui; aici a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, în care se spune ca îi primea si îi punea pe fruntasii tarii sa benchetuiasca, învatându-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile. În vreme ce savârsea cele amintite si spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta subpamânteana. Când a fost gata, Zalmoxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborând în locuinta lui de sub pamânt, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort. În al patrulea an el le-a aparut si astfel, Zalmoxis facu vrednice de credinta învataturile lui. În privinta lui Zalmoxis si a locuintei sale subpamântene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare însa, ca el a trait cu multi ani înainte de Phytagoras. Fie Zalmoxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine". (Herodot," Istorii ", IV, 94, 95).

Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zalmoxis cu un sclav al lui Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar Herodot. si atunci de ce sa o credem noi?... Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene, de catre Platon, de Mnasea (acesta îl considera pe Zalmoxis chiar un Cronos!), de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de Apulleius, de Lucian din Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din Gaza, Hesychios din Alexandria. Toti acestia au auzit si vorbit de Zalmoxis care a ramas în amintirea oamenilor ca un Zeu al împaratiei subpamântene, cum de altfel si Eminescu îl descrie în poezia "Strigoii ".

"Pe un jilt taiat în stânca sta teapan, palid, drept,

Cu cârja lui în mâna, preotul pagân si drept..."

Pe Zalmoxis lituanienii îl preiau ca Zemeuks, acest nume însemnând pamânt, tara. El este Zeul din adâncurile Pamântului, vegetatiei, rodniciei, zeul plugarilor si pastorilor. Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul incinerarii mortilor apartinându-i), Zalmoxis le promitea adeptilor sai nemurirea completa, atât a sufletului, cât si a trupului (ritul înmormântarii fiind înhumarea), sufletele credinciosilor continuând sa traiasca în regatul Zeului subpamântean (precum Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina dunareana din poezia "Strigoii").

Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor razboinici, "lupii daci" care se bucurau la moarte si râdeau în fata acesteia tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge în plaiurile subpamântene ale Zeului. Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul "capului de lup", pe care-l vom întâlni si la macedoneni, ca de altfel si mai târziu la legiunile "romane", formate din tracii din zona ocupata de romani.

Sacrificiile umane în scopuri religioase au fost unice în Europa, fiind întâlnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie, Edgar Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantilor (locuitorii fostului continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat în mijlocul oceanului Atlantic în urma cu 12600 de ani). Sa fie oare aceasta asemanare un indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?...

Odata la cinci ani i se trimitea lui Zalmoxis un "sol" care sa-i comunice acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat în sulitele ascutite ale tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat, batjocorit si un alt "sol" era "trimis" imediat pentru a duce mesajul Zeului subpamântean.

În timp ce Zalmoxis era un zeu subpamântean, Gebeleizis era Zeul ceresc. Descoperirile din Muntii Orastiei, cât si a marelui sanctuar rotund de la Sarmisegetuza cu asezarea ritmica a stâlpilor sai, presupun efectuarea unor observatii celeste. Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujeanului Constantin Daicoviciu au scos la iveala în zona Gradistea Muscelului (muntii Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar dacic, cât si urmele unei scari care, probabil, conducea la un loc subpamântean de cult religios.

De la un întelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflam ca Zalmoxis a fost pe lânga un medic psiho-terapeut si un... mag:  o persoana careia stramosii nostri îi datoreaza statutul spiritual, ca cea mai dreapta si umana orânduire sociala pe care a avut-o lumea antica. Am fost un "stat spiritual", creatie a celor initiati de Zalmoxis de catre marii preoti de pe muntele sfânt Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de populatie ori împartiri teritoriale artificiale. Cum a spus domnul Alexandru Strachina în "Pe urmele stramosilor uitati":  "Apa trece, iar noi... ramânem". Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri îsi pot justifica nepasarea fata de toate acestea.

Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr. Mariana Marcu, în "Repere lingvistice arhaice românesti", mentioneaza "calaretul trac" Heros, pomenit si în Egipt în unele documente epigrafice (ca Herou, fiul Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta divinitate n-ar fi decât o noua ipostaza a lui Horus... Mitul cavalerului trac este greu de înteles. Uneori el are în jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia în Peninsula Balcanica între 1900-1400 î.H. ca divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub alte nume ca Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis)-"Cel care aduna norii ", Ombrios-"Zeul ploii ", Keraunos-"Cel care fulgera" si altele.

Mitul cavalerului trac constituie în traditia româneasca (daco-româna, aromâna, macedoneana) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, crestine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau în aprilie "serbarile pagâne" tinute în cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea crestinismului în spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost înlocuita cu cea a Sfântului Gheorghe, sfânt a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac. În unele colinde, numele Sfântului Gheorghe se schimba cu cel a lui Iisus, aparând în felul acesta o totala contradictie între versurile colindului si momentul în care acesta se cânta, respectiv anotimpul iernii:

"Pe luncile Soarelui,

Flori vinetitoare de mar.

Gradina cu florile, lerui Doamne,

Flori dalbe, flori de mar,

Ler de mar, florile-s dalbe"

Sau:

"... Calutul lui negru pintenog

Luciu ca un corb

Pa chivara lui taiata în sageata,

Pe ochi cam plecata

Ba sulita lui

Duratul de var,

Fulgerul de seara..."

Oricine poate vedea ca în aceasta colinda nu se pomeneste nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotriva, se aminteste clar despre cel al verii si, în plus, de "fulgerul de seara" care era simbolul Zeului trac Gebeleizis. Mai aveti vreo îndoiala?...

si în alte cicluri de colinde de Craciun, alaturi de Soarele personificat apare si sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului întors de la vânatoare o chema Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la traco-daci era sarbatorit primavara, asa cum de fapt i se precizeaza ambianta si în colindele de Craciun la vremea renasterii naturii si a înfloririi "florilor dalbe de mar".

Iar daca în acest mozaic mitologic românesc, pelasgian, trac, geto-dac, cum vreti sa-i spuneti, ne-am redescoperit împreuna credinta uitata în Marele Zeu Gebeleizis, Marea Zeita Bendis, Zeita focului si a vetrei, Histia, tot nu v-am spus înca nimic daca nu l-am mentionat pe Marele Zeu al Razboiului, Ares. Ovidius (43 î.H. - 17 d.H.) aminteste pe "getul" care se închina lui Ares, Marte, Zeu al Razboiului, iar Vegetiu afirma nici mai mult, nici mai putin, ca "Marte s-a nascut în tara tracilor". si daca-l mai ascultam si pe Iordanes, acesta declara ca "getii l-au adorat întotdeauna printr-un cult foarte salbatic pe Marte si jertfele lui erau prizonierii ucisi". si ne mai miram ca Vlad Ţepes, "Dracula" cum le place americanilor sa-l numeasca, "tragea în teapa" de vii aproape 40.000 de turci într-o zi!... Pe de alta parte, pe Columna lui Traian este prezentat probabil cel mai vechi Zeu al Razboiului, crunt si feroce, care cerea sângeroase sacrificii umane. Aici apare scena torturarii prizonierilor romani de catre... femeile dace!

În sudul Dunarii populatia tracica mai sarbatorea si pe Zeul Vitei-de-Vie, patronul bauturii ametitoare, preluat în fuga din nou de greci, care de asta data amintesc cu putin înainte de reîntoarcerea lui Dionysus acasa, în Tracia, el s-a initiat în misterele frigiene, la insistentele bunicii sale! Nu numai vita de vie era planta favorita a zeului, ci si iedera. Frunzele acestei plante, mestecate de adoratori, produceau în acestia betia, ba chiar o stare temporara de nebunie, manie. Astfel, nu e de mirare faptul ca cea mai populara sarbatoare a tracilor era dedicata Zeului Vitei de vie, toamna, la culesul viilor si la storsul strugurilor. Ea avea loc în fiecare an (unii cercetatori sustin ca ea ar fi avut loc la trei ani). Când vinul fierbea, noaptea avea loc petrecerea propriu-zisa, la lumina tortelor, cu multa risipa din aceasta bautura, petrecere care tinea pâna în zorii zilei. Poate de aceea tracii erau poligami. Herodot descrie ca fiecare dintre ei tinea mai multe neveste; când unul dintre ei murea, aparea o mare problema pentru femeile lui, respectiv trebuia gasita cea care a fost cea mai iubita de defunct si apoi sugrumata de cea mai apropiata ruda si îngropata împreuna cu barbatul ei. Celelalte femei încercau o mare durere si rusine sa nu fie alese (Herodot, "Istorii", Cartea a V-a, 5 si 8).

Opus cultului dezmatat al Zeului Vitei de Vie, este cultul preotului trac, simbolul vietii viitoare si frumoase, dedicat binelui oamenilor si vietuitoarelor. Sfinxul de pe platoul Bucegilor reprezenta pentru geti, "Domnul Noptii", preluat mai târziu de catre greci sub numele de Orfeus. Pe de alta parte, autorii antici scriau ca Misterele Orfeice se celebrau noaptea. Gratie esoterismului ei, religia geto-tracilor nu era cunoscuta profund decât de preoti si câtiva initiati. Neavând acces la Misterele Zamolxiene, scriitorii greci si romani nu ne-au lasat prea multe stiri în aceasta privinta.

Dar sa revenim la cultul "Domnului Noptii", un cult civilizator, un cult al muzicii, care îmblânzea nu numai oamenii, ci si animalele, potolindu-le pornirile violente, domolindu-le instinctele raufacatoare. Strabon cunostea si alte amanunte despre preotii sau "profetii" pelasgi, anume ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor si a oracolelor, a semnelor Divine si ca locuiau în salasuri subterane (katagoian sau kagoian).

Despre Orfeus legendele elene si romane, spuneau ca era trac, printul kycon-ilor, etnonim apropiat de kogoian. Cetatea natala a lui Orfeus era Dion. El venea din legendarul Kogoian, lacas al lui Zalmoxis.

LĂCAsELE DE CULT.

Legendarul Pangaion sau Pangeul, era muntele sacru al tracilor sud-dunareni unde se aflau o multime de sanctuare, mai ales ca acesta continea filoane de aur si de argint; se presupune ca era situat pe masivul Dragoion din Rodopii Orientali (unde s-a nascut si Spartacus, pelasgul-gladiator ce a zguduit imperiul roman); alte sanctuare s-au descoperit la Kilicite. Trebuie sa fi existat si sanctuare trace în cinstea Marii Zeite Bendis; daca la Atena tracii aveau pentru zeita lor un Bendideion, legendarul Pangaion, lacasul  principal de cult era închinat, se pare, lui Gebeleizis, ai caror preoti solari, uranieni, asa-zisii "umblatori prin nori", sustineau ca trupul nu era nimic altceva decât "o închisoare pentru suflet", eliberarea de trup fiind singura salvare a sufletului.

Legendarul Kogaion, dupa Adrian Bucurescu în "Dacia Secreta", era reprezentat de muntele ce adapostea pestera unde se retragea marele preot al pelasgilor. În "Geografia" (VII, 3, 5), Strabon scrie:  "Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel îl numesc getii:  numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului ce curgea alaturi". KOG-A-ION însemna "Capul Magnificului", fiind si denumirea Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacra, cunoscut sub numele de "Sfinxul Românesc". Râul care curge prin apropiere, despre care scria Strabon, nu poate fi decât Ialomita, careia getii îi spuneau si Naparis sau "cerescul, divinul". Singura inscriptie getica unde apare numele Kogaion este un text orfic în versuri pe o caramida descoperita la Romula (Resca, Dobrosloveni, jud. Olt):  "Mare e Zeul, întotdeauna si pretutindeni! Asa sa spuna vitejii când privesc spre Kogaion! Ucenicii (recrutii) sa cânte:  sfânt este Domnul Noptii!".

Când Strabon amintea ca preotii daci locuiau în salasuri subterane, el vorbea despre preotii lui Zalmoxis, Zeul subpamântean care de acolo, din Kogaion, le oferea credinciosilor sai o nemurire completa, cuprinzând atât corpul, cât si sufletul. si daca Sfinxul din Bucegi reprezenta pentru geti capul lui Orfeus sculptat de om ori modelat de natura, el a fost si va ramâne mereu acolo, în tara legendarului Kogaion, creând mistere si raspândind tacere.

În final, sper ca am reusit sa creionez un panteon mitologic al stramosilor nostri pelasgi, traci sau geto-daci, cum vreti sa-i numiti. "traianismele", "latinismele", "slavonismele", nu ne apartin, ci ne-au fost adaugate ulterior de catre: 

- cei care au dorit sa creeze o impresie falsa si sa minimalizeze rolul populatiei din zona Carpato-Dunareana în dezvoltarea civilizatiei europene, sugerând ca zona care corespunde actualmente geografic României nu a fost nicidecum punctul de pornire, leaganul acestei civilizatii, ci o provincie obscura a Imperiului Roman;

- cei care dintotdeauna au avut pretentii teritoriale asupra diverselor provincii ale României, pretentii care trebuiau cumva justificate, singurele argumente capabile sa câstige încrederea nestiutorilor si naivilor fiind cele legate de "origine", "limba", "religie" si "istorie", ultima, cel mai usor de mistificat;

- cei afiliati anumitor cercuri implicate în împartirea geo-politica a lumii si în consecinta interesati în a submina influenta si importanta pe care civilizatia si cultura milenara a poporului roman le au în marea familie a popoarelor de pe întregul mapamond.

Exista însa un DESTIN AL ADEVĂRULUI, iar acestuia îi trebuie numai doua grupuri de oameni ca sa iasa la iveala:  unii care sa-l ROSTEASCĂ si... altii care sa-l AUDĂ...