Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























UNIREA TARILOR ROMANE SUB CONDUCEREA LUI MIHAI VITEAZUL - CEL MAI STRALUCIT ACT POLITIC AL EVULUI MEDIU ROMANESC.

istorie











ALTE DOCUMENTE

Tratatul dintre Moldova si Rusia din 1711
DREPTUL ANTIC - DREPTUL GETO - DAC
Al Doilea Razboi Mondial în Asia
Act de danie - Ludovic I - 24 iun. 1353
Schita de cronologie a dualismelor Occidentului
Situatia Imperiului Bizntin sub ultimii imparati paleologi (1391-1448)
Studiu Aromani
Unirea Principatelor si coalitia anti-cuzista==
Evolutia tratatelor
In ANII ,20




 

UNIREA ŢĂRILOR ROMÂNE

SUB CONDUCEREA LUI MIHAI VITEAZUL -

 CEL MAI STRĂLUCIT ACT POLITIC  AL EVULUI MEDIU ROMÂNESC.

                                                                              Dr. Dominut Padurean

1. SITUAŢIA INTERNĂ sI INTERNAŢIONALĂ

1.1. SITUAŢIA INTERNĂ

            Situatia  interna a poporului român  în a doua jumatate a secolului al XVI-lea,a fost puternic marcata atât de factori externi (amplificarea tendintelor expansioniste ale otomanilor,habsburgilor si polonezilor; grava criza prin care a trecut Imperiul otoman,criza care s-a rasfrânt si asupra Ţarilor Române prin agravarea dominatiei otomane), cât si de factori interni ( competitia ocuparii tronului,care a generat slabirea puterii centrale si o acuta instabilitate a domniei;nesocotirea  grava a  traditiei dinastice interne, introducându-se arbitrariul în numirea domnilor).

Semnificativ în acest sens este faptul ca între 1551-1593 în Ţara Româneasca s-au succedat 12 domnii,cu 9 domni;în Moldova s-au succedat 12 domnii cu 10 domni;în Transilvania s-au succedat 6 domnii.

Desele schimbari de domni (stimulate de Poarta) s-au datorat gruparilor si regruparilor din sânul boierimii (nobilimii) celor trei tari române în favoarea unuia sau altuia dintre pretendenti,fiecare "partida"dorind ca prin succesul candidatului sau,sa urce treptele superioare ale ierarhiei politice interne.

Pentru cucerirea sau apararea puterii,pretendentii si domnii,au facut apel (uneori)la ajutorul otoman,polon sau habsburgic,ceea ce a atras de fiecare data interventia fortelor militare straine,facilitând astfel ameste 16216v2123q cul strain în treburile politice interne.

În conditiile cumpararii tronului de la puterea suzerana si competitia ocuparii lui,instabilitatea domniei a însemnat în acelasi timp,sume tot mai mari de bani platiti sultanilor si vizirilor de diferiti pretendenti si domni în functiune (pentru a obtine/mentine scaunul domnesc.).

De aceea,în timpul domniei,scopul principal al domnului era de a aduna cât mai multi bani,necesari pentru : plata creditorilor;recâstigarea protectiei Portii otomane;asigurarea celor trebuincioase dupa mazilire;acest lucru marea exploatarea si suferintele maselor largi populare,împiedecând dezvoltarea economiei românesti.

Anterior urcarii pe tronul Ţarii Românesti a lui Mihai Viteazul,au fost si cazuri de domni care s-au preocupat de initierea unor masuri menite sa ridice Ţarile Române din punct de vedere economic,social,cultural si militar,pentru eliberarea lor de sub împovoratoarea asuprire otomana;(ex.:Ion Voda cel Viteaz -1572-1574 - ,rezultatul luptelor sale fiind  mentinerea statutului Moldovei stabilit  prin tratatele anterioare.).

 Razboiaele purtate de Imperiul otoman si consolidarea acestuia în secolul al XVI-lea în Europa si Asia,au avut urmari deosebit de grele pentru Ţarile Române. Suzeranitatea otomana a atins cel mai înalt grad din întreaga orânduire feudala, prin cresterea haraciului, peschesurilor, cumpararea tronului, obligatiile de popas pentru ostile si dregatorii turci, obligatiile în produse si munca,monopolul asupra comertului s.a.

În acest cadru,complex si sinuos,dezvoltarea fireasca a Ţarilor Române a fost puternic  afectata,în primul rând de accentuarea dominatiei otomane. Ele erau strânse ca într-un cleste de o centura de pasalâcuri si raiale care se întindeau de la Buda (1541), pe linia Dunarii pâna la Cetatea Alba, iar de aici ridicându-se la nordul gurilor Dunarii pâna la cetatea Bender  Tighina); garnizoanele din aceste raiale si pasalâcuri aveau misiunea de a întreprinde primele interventii când nemultmirea supusilor lua proportii, precum si de a supraveghea "fidelitatea" domnilor românifata de Poarta.

În atari conditii, imixtiunea otomana în treburile politice interne ale  românilor devenise tot mai frecventa dar si mai apasatoare, Poarta nerespectând vechile tratate (capitulatii -ahdname), care garantau granitele si autonomia în schimbul tributului.

Domnii români erau confirmati de Poarta, tronul cumparându-se cu  sume fara precedent si în continua crestere; ex.:Mihnea Turcitul,pentru ocuparea tronului a cheltuit 1.000.000 de galbeni; Petru Cercel, a ocupat tronul Ţarii Românesti,dupa achitarea sumei de 1.160.000 de galbeni;pentru ocuparea tronului Ţarii Românesti, între anii 1581-1590 au fost platiti  Portii  6.500.000 de galbeni (echivalentul a ˝ din valoarea pe care o aveau toate satele Ţarii Românesti la aceea data.! 

A crescut foarte mult si haraciul : în Ţara Româneasca - de la 24.000 de galbeni în anul 1542,la 155.000 de galbeni în anul 1593;în Moldova - de la 30-35.000 de galbeni pe la mijlocul secolului al XVI-lea,la 65.000 de galbeni în anul 1593;în Transilvania (devenita Principat autonom sub  suzeranitatea Portii,din 1541,evolutia haraciului a fost moderata - de la 10.000 la 15.000 de galbeni.

Peschesurile (darurile) au urmat îndeaproape evolutia haraciului - s-au triplat în cazul Ţarii Românesti si a Moldovei,soi au crescut cu 50% în cazul Transilvaniei.

Aceste sume deosebit de mari pentru acele timpuri, afectau  grav economia Ţarilor Române,constituind o adevarata calamitate financiara pentru acestea.

Obligatiile cuprinse în capitolul prestatii în natura si munca  însemnau cereale,animale,unt,miere,ceara,"furnituri"de razboi,carausii în timp de razboi dar si în timp de pace,lucrul la cetati s.a.

Acestora se adauga monopolul comercial otoman ,ceea ce echivala,pe de o parte,cu obligatia domniei de a asigura Portii cele trebuincioase,iar pe de alta parte,cu dreptul negustorilor otomani de a cutreiera Principatele si de a aduna grâne si animale la preturi abuzive(extrem de reduse),pe care le transportau mai apoi în Imperiul otoman,îndeosebi la Istanbul,pentru satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei otomane.

Toate aceste  au constituit cai  prin care Poarta a secatuit si saracit sistematic economia  Ţarilor Române,frânând dezvoltarea fireasca a acestora.

În preajma ocuparii tronului de catre Mihai Viteazul,în exercitarea puterii politice au loc importante mutatii,boierimea autohtona confruntându-se cu un fapt fara precedent:patrunderea boierilor greci în functiile reprezentative ale statului.

Este de remarcat faptul ca în ciuda conditiilor vitrege,a intensificarii dominatiei otomane(Poarta nutrea dorinta de a le transforma în pasalâcuri.) s.a.,Ţarile Romtâne au reusit sa-si pastreze identitatea si autonomia statala - ceea ce a asigurat conditii pentru o tot mai strânsa împletire a intereselor lor economice, sociale, politice, militare si culturale, ceea ce a reprezentat o premisa importanta a actului unificator realizat mai apoi de catre Mihai Viteazul.

Pe plan social  - accentuarea dominatiei otomane,goana boierilor si clericilor dupa venituri cât mai mari,au agravat continuu  situatia taranimii;în partalel cu  legarea taranimii de glie, s-a desfasurat  procesul de creare de mari latifundii feudale,rezultate prin înghitirea si comasarea micilor proprietati, supuse pâna atunci la mari sarcini fiscale.

Obligatiile taranimii fiind atât de mari încât nu mai puteau fi satisfacute doar de catre taranii dependenti,la dari au fost supusi si taranii liberi (mosneni,razesi) ,consecinta acestei politici concretizându-se în decaderea si ruinarea taranimii libere,respectiv  cresterea numarului taranilor dependenti.

Aceasta a dus la intensificarea luptei de clasa,manifestata acum,în principal,prin fuga de pe mosii,contracarata de boieri/nobili prin limitarea dreptului de stramutare.

La toate acestea se adauga si tendinta înlocuirii elementelor negustoresti locale,slabite economic,cu cele levantine,mult mai bogate si cu o experienta comerciala  mult mai bogata.

Pe plan militar - prefacerile în plan economic si social au determinat schimbari si in acest domeniu (în structura si dotarea armatei) : oastea cea mare (de tara) continua sa existe dar importanta ei scade mult fata de perioada anterioara;cauze - accentuarea procesului de aservire a taranimii,a restrâns baza de recrutare;aparitia armelor de foc perfectionate cerea oameni instruiti si antrenati special pentru acest tip de armament; decade din punct de vedere economic si militar si institutia curtenilor,datorita exploatarii fiscale; s-a creat un corp nou (slujitorii),auxiliari ai domniei (proveneau din lumea satelor;benmeficiau de anumite privilegii;aveau un regim fiscal aparte); ei se deosebeau de vechii curteni prin baza sociala din care proveneau,precum si prin modul cum erau legati de puterea statala,deoarece nu mai executau servicii la curte,fiind obligati doar la prestarea de serviciu anual câte trei luni,restul timpului folosindu-l pentru nevoile lor;erau obligati  a veni la chemare cu armament si cal personal,de a participa la revistele anuale de efectiv ; caracteristica pentru evolutia oastei române în aceasta perioada a fost extinderea corpului de mercenari (datorita extinderii armelor de foc si cresterii importantei si rolului acestora pe câmpurile  de lupta).

Din toate cele aratate pâna aici,rezulta ca în a doua jumatate a secolului al XVI-lea,îndeosebi în anii care au precedat domnia lui Mihai Viteazul,situatia Ţarilor Române era foarte grea,depasirea acesteia impunând venirea la tron a unui domn capabil,energic,hotarât în actiuni,drept si cinstit,care sa înteleaga cerintele epocii si sa actioneze în concordanta cu ele.

1.2. SITUAŢIA INTERNAŢIONALĂ

În Europa secolului al XVI-lea concomitent cu  afirmarea Umanismului  si Renasterii,au loc mari convulsii provocate de Reforma si Contrareforma.

Dupa batalia de la Mohacs(1526) si stergerea Ungariei de harta politica a Europei , în urma transformarii ei în pasalâc,se deschisese calea cuceririlor otomane spre centrul Europei si Dunarea de sus.

În Europa centrala si de est, la sfârsitul secolului al XVI-lea se acutizeaza rivalitatea dintre habsburgi si otomani, fiecare dorind suprematia în aceasta zona geografica.

La nivelul Europei,conflictul citat se desfasura în cadrul amplului raport de forte de pe continent, al aliantei dintre Franta si Imperiul otoman, carueia i se opunea alianta dintre Imperiul habsburgic, Spania si unele state italiene.

Dupa victoria navala de la Lepanto (1571), unde fortelor otomane au fost învinse, coalitia care îi avea în frunte pe habsburgi s-a destramat.

În fata pericolului otoman Papa Clement al VIII-lea a avut initiativa înfiintarii unei noi ligi"sfinte",în a carei compunere au intrat : Statul Papal,Spania,Austria,Toscana,Mantova si Ferrara (Anglia si Polonia manifestându-si rezerva fata de politica de cruciada initiata de Papa).

Evolutia evenimentelor în defavoarea acestei ligi, a facut ca Viena si Vaticanul sa încerce atragerea tarilor române la coalitia antiotomana (pozitia strategica si efectivele acestora, greu încercate în timp în luptele cu otomanii, urmând sa aiba un rol de prim rang).

În a doua jumatate a secolului al XVI-lea,situatia Ţarilor Române s-a agravat  din cauza tendintelor expansioniste ale celor trei mari puteri expansioniste - Imeriul otoman, Imperiul habsburgic si regatul Poloniei.

Imperiul otoman desi trecuse printr-o puternica criza dupa decesul lui Soliman cel Mare (15201566) - când atinsese apogeul,reprezentând cea mai mare forta militara a Europei acelor vremuri -, desi suferise înfrângerea de  la Lepanto (octombrie 1571,lânga golful Corint-Grecia), din partera Spaniei,Venetiei si Papalitatii,avea înca suficiente resurse  pentru a domina  sud-estul Europei sau a încerca noi cuceriri  fiind,în continuare,un adversar de temut.

El a încercat o întarire a controlului politico-militar asupra tarilor române, cu atât mai mult cu cât ele constituiau un punct cheie în conflictul cu Liga Sfânta, o importanta sursa de hrana si financiara nu doar pentru purtarea razboiului ci si pentru alimentarea Portii, pentru cheltuielile de ansamblu ale acesteia.

Imperiul habsburgic împiedecat de Franta în expansiunea  spre vest si de Polonia în expansiunea spre est, ti-a îndreptat privirile tot mai insistent spre partea de sud-est a Europei, unde venea în conflict cu Imperiul otoman. În aceasta parte a Europei era vizat în primul rând spatiul românesc, habsburgii - în noua conjunctura internationala - continuându-si planurile de cucerire a acestuia.

Polonia, îndeosebi dupa înfaptuirea statului polono-lituanian (1561), urmarea si ea o politica expansionista ce viza în special Moldova dar si Ţara Româneasca.

Adoptând o neutralitate binevoitoare fata de Poarta în conflictul cu Liga Sfânta, Polonia facea un joc care avea ca scop, pe de o parte, contracararea instalarii dominatiei habsburgice asupra tarilor române, iar pe de alta parte, cauta sa traga foloase de pe urma slabirii Portii.

Având în vedere circumstantele relevate, este clar faptul ca Ţarile Române se aflau într-o situatie politica dificila,ca asupra integritatii lor.

Cei trei "vecini" (Poarta si habsburgii se aflau în razboi, Polonia în expectativa) îsi  manifestau deschis intentiile de cucerire a tarilor române, de anihilare a existentei lor politice autonome.

România medievala, ca sa-l citam pe marele istoric Nicolae Iorga (care se referea totusi la alte vremi), era "o tara pândita".

2. LUPTA ANTIOTOMANĂ CONDUSĂ DE MIHAI VITEAZUL

 

Mihai Viteazul (n.1550/1558 ?), între 1588-1593 a parcurs întreaga ierarhie administrativ-politica a tarii, dovedindu-se un bun organizator si comandant militar, ceea ce a facut sa se bucure de o larga popularitate.

A urcat pe tronul Ţarii Românesti în septembrie 1593 (ocuparea efectiva a tronului - 11 octombrie) - cu asentimentul sultanului,sprijinit de boieri,de puternica familie a Buzestilor,de Cantacuzinii de la Constantinopol, bucurându-se si de sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory -, într-o situatie de cumpana, într-o conjunctura internationala complexa,când presiuni externe si dificultati politice si economice interne puneau sub semnul întrebarii durabilitatea statului român; noua boierime ridicata în deceniile anterioare, potrivnica atât elementului grecesc cât si colaborarii cu turcii, va constitui un  suport al domniei marelui voievod; ascensiunea sa la tron s-a bazat pe aceasta boierime noua, pe legaturile sale cu boierii olteni, de care îl legau atât relatiile de rudenie cât si o serie întreaga de interese.

În functie de forta potentiala de amenintare,a fost pus în practica un plan bine întocmit, care îmbina în chip armonios calculul diplomatic (a manifestat un extraordinar spirit de inventivitate în strategia aliantelor) cu actiunea militara, rezultatul acestei orientari  concretizându-se în redresarea Ţarii Românesti de pe panta pe care intrase, câstigarea independentei iar mai apoi, apogeul domniei sale, unirea celor trei Ţari Române sub un singur sceptru, cel al marelui voievod.

 Analizând cu realism complexul intereselor contradictorii ale puterilor vecine, al caror potential militar depasea pe cel al românilor, Mihai Viteazul si-a stabilit cu claritate obiectivele si prioritatile, urmarind etapa cu etapa înfaptuirea obiectivelor strategice pe care si le fixase.

Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaste doua perioade distincte - dar strâns legate între ele : lupta de eliberare de sub dominatia otomana (1594-1598), respectiv unirea politica a celor trei tari române (1599-1601).

Întelegând din plin nevoia unei ierarhizari logice a obiectivelor care stateau în fata tarii sale,el a acordat o atentie deosebita,mai întâi,luptei împotriva Imperiului otoman,care adusese Ţara Româneasca într-o situatie limita,din care nu se mai putea iesi decât prin lupta armata.

A facut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refacut atelierele de tunuri si pulberariile de la Târgoviste, a crescut dotarea artileristica, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat institutiile traditionale în consens cu obiectivele politice si cerintele militare ale epocii.

În fruntea unitatilor sale armate a numit oameni apropiati,persoane de nadejde,buni profesionisti, potriviti locului si momentului.

A stiut sa-si apropie masele largi populare,fara al caror aport nu si-ar fi putut atinge obiectivele sale (neatârnarea si unirea tarilor române), carora le-a dedicat totul,inclusiv viata.

Înca din primele zile de domnie a intuit marele efort militar pe care îl avea de facut, cu atât mai mult cu cât cele doua obiective fundamentale pe care si le propusese nu erau pe placul puterilor vecine expansioniste, care n-ar fi vazut cu ochi buni existenta unui stat român unit si neatârnat, pentru ca în felul acesta li se naruiau planurile expansioniste ce vizau acest spatiu. Desfasurarea evenimentelor politico-militare evidentiaza faptul ca cele trei puteri vecine si dusmanoase au intervenit - fie separat, fie împreuna - pentru împiedecarea unirii politice a românilor, iar dupa înfaptuirea acesteia pentru prabusirea ei.

Pentru a scapa tara de apasatoarea dominatie otomana, în anul 1594 Mihai : angajeaza Ţara Româneasca alaturi de Transilvania si Moldova în coalitia antiotomana (Liga Sfânta) - reconstituindu-se astfel frontul unic de actiune al poporului român, apreciat de Mihai ca neaparat necesar în batalia pentru independenta; la 13 noiembrie 1594 ucide pe toti creditorii turco-levantini, lichidând si oastea otomana (cu un efectiv de 2000 de oameni) stationata în capitala; suprima dregatorii si negustorii turci raspânditi prin toata tara; ataca trupele otomane din localitatile de la Dunare, reusind sa elibereze cetatile Hârsova si Braila (1 ianuarie 1595), Giurgiu, Hârsova, Silistra s.a.

Aron Voda în Moldova, în întelegere cu Mihai Viteazul, elibereaza cetatile Chilia, Cetatea Alba, Ismail,Tighina si Braila.

În urma acestor actiuni militare conjugate,malul stâng al Dunarii a intrat sub controlul militar al românilor.

La Constantinopol, noul sultan Mehmed al III-lea (1595-1603) accepta planul propus la 14 mai 1595 de marele vizir Ferhad pasa potrivit caruia urmau sa fie nimicite fortele române, ocupate tarilor române si transformate în pasalâcuri.

În iarna anului 1594-1595 sultanul trimite împotriva lor doua grupari - una turceasca,de 40.000 de oameni, prin Rusciuk catre Bucuresti, si una tatareasca, stationata pâna atunci în nordul Serbiei.

Mihai Viteazul nimiceste la sfârsitul lunii ianuarie 1595 fortele tataresti la Putineiu si Stanesti si pe cele turcesti la serpatesti; apoi,urmarindu-i pe turci, trece Dunarea unde sprijinit de bulgari si de sârbi, patrunde pâna la Rusciuk si Varna, ajungând în zona muntilor Balcani.

În ciuda actiunilor militare otomane, obiectivele avute în vedere de Mihai pentru iarna 1594/1595-primavara 1595 (asigurarea controlului asupra tarmurilor si cursul Dunarii) au fost atinse, o prima etapa a planurilor sale dupa urcarea pe tron încheindu-se cu succes.

Aflat în fata acestei mari primejdii, sultanul se vede silit sa dispuna întreruperea operatiunilor din Ungaria si concentrarea fortelor împotriva Ţarilor Române, urmarind sa le transforme în pasalâcuri.

Mihai îsi da seama de pericolul în care se afla tara si, pentru a-si asigura ajutorul economic si militar necesar,încheie la 10/20 mai 1595 un tratat politic de alianta cu Sigismund Bathory, la Alba Iulia;unii dintre boierii trimisi la tratative (condusi de mitropolitul Eftimie), nu s-au aratat loiali lui Mihai Viteazul, depasindu-si mandatul si încalcând grav instructiunile primite din partea domnului, subordonând pur si simplu Ţara Româneasca principelui Transilvaniei.

Tratatul cuprindea în linii esentiale obligatia lui Sigismund Bathory de a da ajutor militar lui Mihai,recunoasterea suzeranitatii acestuia de catre Mihai(acesta devenea  loctiitor în propria-i tara, puterea revenind în fapt Sfatului Domnesc, compus din 12 boieri!),scutirea boierilor de orice fel de dari; singurul fapt cu care domnul a fost de acord  se referea la dependenta Bisericii ortodoxe din Transilvania de Mitropolia de la Târgoviste.

Aflat în situatia unei iminente invazii otomane, Mihai Viteazul neputându-si permite deteriorarea raporturilor sale cu Transilvania, a fost silit de împrejurari sa accepte aceasta situatie.

Batalia de la Calugareni (marti,13/23 august 1595).

În fata marii armate otomane conduse de vestitul Sinan-Pasa, armata care trecuse deja Dunarea în august 1595, Mihai Viteazul cere ajutoare de la aliati si, în primul rând, de la Sigismund Bathory.

Cu o armata  de 16.000 de oameni si 12 tunuri, Mihai, la care se adaugau cei 7.000 de transilvaneni condusi de Albert Kiraly ,a ales ca loc pentru confruntarea cu turcii o zona împadurit-mlastinoasa la confluenta Neajlovului cu Câlnistea, la Calugareni; aici  s-a desfasurat memorabila batalie dintre cele doua armate (13/23 august 1595), încheiata cu una dintre cele mai stralucite victorii obtinute de români în luptele împotriva turcilor.

Batalia a cunoscut în desfasurarea ei trei faze(cu continut, trasaturi si desfasurari diferite).

Prima faza, consumata în dimineata zilei de 23 august 1595, a fost marcata de atacuri partiale din partea celor doi adversari; Mihai a atacat prin surprindere cu cavaleria sa cavaleria otomana din fata Calugarenilor, aruncând-o la sud de Neajlov; apoi, Mihai si-a constituit dispozitivul de lupta pentru înfruntarea decisiva.

A doua faza, desfasurata spre mijlocul zilei de 23 august, a început prin lupte grele duse de ostenii români pentru stavilirea ofensivei generale otomane.Dupa insuccesele anterioare, Sinan pasa a angajat în lupta toate efectivele pe care le avea la dispozitie.Cu pierderi grele, Mihai a reusit sa stavileasca atacul otomanilor.

Ultima faza a celebrei batalii s-a desfasurat în dupa amiaza zilei de 23 august 1595,   concretizându-se într-o viguroasa si de neoprit ofensiva a românilor. Încercarea lui Sinan de a introduce în lupta unitatile sale de elita a esuat, context în care a dat ordinul de retragere care, în scurt timp, s-a transformat în debandada.

"Însusi Sinan a cazut de pe cal într-o mlastina si numai cu greu s-a putut salva - scria Mihai Viteazul facând bilantul bataliei -,[iar] patru pasale si sapte sangeaci au cazut".Pe câmpul de batalie au ramas 7000 de otomani,tunurile acestora, un steag verde al profetului Mahomed cazând în mâinile românilor biruitori.

Spre caderea noptii batalia s-a încheiat cu o stralucita biruinta de partea lui Mihai..

Istorica victorie de la Calugareni a marcat un moment crucial ale luptei de neatârnare purtat de tarile române în timpul lui Mihai Viteazul, înscriindu-se totodata ca una dintre cele mai stralucite victorii obtinute de români de-a lungul istoriei în lupta cu invadatorii straini.

Aceasta exceptionala victorie antiotomana a constituit preludiul marii uniri a tuturor românilor sub sceptrul lui Mihai Viteazul.

Înfrângerea suferita la Calugareni a fost recunoscuta pâna si de cronicarii turci.

Iata ce scria cronicarul Mustafa Selaniki în legatura cu aceasta batalie :"[.] Locul pe unde trebuia sa treaca oastea islamica era un loc foarte paduros,mlastinos si îngust.De aceea afurisitii de ghiauri,tragând foarte mult cu pustile,avangarda ostii islamice s-a îngramadit spre spate.Astfel,ea a trecut prin foarte mulste greutati si necazuri si,în cele din urma,s-a împrastiat.Lânga serdarul Sinan-pasa au ramas foarte putini oameni.Sandgeacdarul ostii islamice a trecut în rândul martirilor.,dar,cu toate acestea,steagul a fost salvat cu mii de greutati. Maria sa serdarul s-a împotmolit în mlastina si a scapat cu mare greutate".

Desi obtinuse victoria,avand în vedere superioaritatea numerica a turcilor, Mihai s-a retras cu armata  în munti, în asteptarea ajutorului din partea aliatillor, context în care turcii au ocupat Bucurestiul,Târgovistea s.a.

Lui Mihai îi sosesc în ajutor 20.000 de romîni din Transilvania, plus alti 800 din Moldova;reuniti militar,românii resping trupele otomane la Stoienesti, elibereaza cetatea Târgovistei (5-8 octombrie 1595) si Bucurestiul (12 octombrie 1595), obtinând apoi o stralucitoare victorie la Giurgiu (15-20  octombrie 1595)[1] - aruncându-si dusmanii peste Dunare, prilej cu care cea mai mare parte a armatei otomane si-a gasit moartea în apele batrânului fluviu.

Scriind despre batalia de la Giurgiu cronicarul turc Kiatip Celebi subliniaza ca "o astfel de infrângere [a otomanilor] nu se mai întâmplase în nici un secol"!

Prin aceasta victorie s-a pus capat dominatiei otomane cel putin pentru o vreme.

Pierderile umane si materiale suferite pe durata acestei campanii grele si pustiitoare, distrugerile provocate de ocupatia otomana, adusesera tara în pragul prabusirii, visteria fiind aproape goala.

Pentru evitarea unei crize de proportii, domnul punea în aplicare asezamântul sau legatura lui Mihai - care stabilea ca taranii ramâneau pe mosiile pe care se aflau,dreptul de stramutare existent pâna atunci fiind anulat ("care pe unde va fi acolo sa fie rumân vesnic,unde se va afla"); prin acest act Mihai a servit interesele boierimii,urmarind,concomitent,întarirea puterii centrale,asigurarea de venituri boierimii si domniei în vederea sustinerii politicii de independenta.

Dn perspectiva timpului,se poate aprecia ca masura a avut mai mult un caracter fiscal, decât unul social.

Independenta dobândita cu atâta greutate, trebuia consolidata.

În anul urmator, 1596, Mihai continua lupta antiotomana la sud de Dunare; noile actiuni victorioase ale ostirii românesti conduse de Mihai Vitezul, insuccesele de pe teatrul de operatii din Europa centrala au facut ca Istanbulul sa hotarasca încheierea pacii cu Ţara Româneasca (ianuarie 1597), implicit recunoasterea independentei acesteia.

Vîzând ca "Liga Sfânta" nu face un efort antiotoman continuu, nemultumit si de inconsecventa politica manifestata de Sigismund Bathory, Mihai s-a vazut silit sa încheie (octombrie 1598) pace cu turcii (în schimbul acceptarii suzeranitatii otomane si a platii tributului, Poarta recunostea domnia pe viata a domnului  român); încheierea acesteia a contribuit la consolidarea  în plan international a pozitiilor Ţarii Românesti, în timp ce în plan intern i-a dat  domnului ragazul si posibilitatea de a se ocupa atât de consolidarea domniei, întarirea ostirii, cât si de largirea aliantelor politice.

În paralel, Mihai s-a orientat si  spre Habsburgi, încheind cu ei un tratat la Manastirea Dealu (Târgoviste, 30 mai/9 iunie 1598), orientat împotriva turcilor.

Prin aceasta dubla suzeranitate,otomana si habsburgica,Mihai s-a emancipat practic de consecintele tratatului din 20 mai 1595, de la Alba Iulia.

Acesta a fost  contextul în care a început cea de-a doua parte a domniei marelui voievod Mihai,în care acesta va realiza marele deziderat al românilor - unirea politica a celor trei tari române.

3. UNIREA POLITICĂ A ŢĂRILOR ROMÂNE -

CEL MAI STRĂLUCIT    ACT AL EVULUI MEDIU ROMÂNESC

În perioada care a urmat,situatia Ţarii Românesti, s-a agravat foarte mult : regele Poloniei a instalat pe tronul Moldovei în locul lui stefan Razvan, pe Ieremia Movila, atasat politicii polonilor; la conducerea Transilvaniei,datorita ezitarilor si renuntarii la tron a  lui Sigismund Bathory, a ajuns( cu prilejul Dietei de la Medias,din 29 martie 1599) varul sau, cardinalul Andrei Bathory, un om atasat politicii polonilor (protectorii lui),"gata sa-si arunce palaria de cardinal pentru coroana principatului"[2]; din dorinta de a întretine relatii pasnice cu Poarta,a mers pâna acolo încât a trimis chiar o scrisoare de supunere fata de sultan.; cei doi au început sa exercite presiuni asupra lui Mihai : Ieremia Movila (toamna 1599) si cancelarul Zamoisky, îi cereau  sa paraseasca tronul Ţarii Românesti în favoarea lui Simion Movila;Andrei Bathory, la rândul sau, îi cerea sa înceteze lupta împotriva turcilor si  sa-i cedeze tara.

Destramarea vechii aliante  antiotomane,pericolul în care se afla propriul tron, au facut ca  Mihai Viteazul sa  se trezeasca "înconjurat de dusmani din toate partile,iar Ţara Româneasca era ca pierduta, fiindca nu i se putea da ajutor de nicaieri"; [3] aceste realitati l-au determinat pe marele Voievod Mihai sa adopte "planul dacic", foarte îndraznet dar nu lipsit de pericole, de a uni cele trei tari române.

 

3.1.UNIREA TRANSILVANIEI CU ŢARA ROMÂNEASCĂ

Mihai se afla singur, în fata unei amenintari concentrice.

Constient ca nu va fi atacat de Poarta (la 27 august îl recunoscuse ca Domn al Ţarii Românesti), ca Polonia nu va ataca  Ţara Româneasca din cauza riscului unui razboi cu Poarta, ca filopolonul Andrei Báthory era izolat,demersurile acestuia pe lânga Poarta si habsburgi neducând la rezultatele scontate, Mihai Viteazul a decis ca aceasta conjunctura este favorabila planurile sale de unire a Transilvaniei cu Ţara Româneasca.

Era evident ca Mihai evita astfel confruntarea cu doi adversari (Ieremia Movila si Andrei Báthory) deodata.

Dupa o buna organizare a oastei, Mihai Viteazul a declansat intrarea în Transilvaniei (prima coloana,condusa de domn a trecut în Transilvania pe la pasul Buzaului -14 octombrie 1599 -,patrunzând în Brasov;a doua coloana,condusa de fratii Buzesti si banul Udrea,a patruns în Transilvania pe la Turnul Rosu;cele doua armate au facut jonctiunea la Talmaciu,lânga Sibiu,însumând 20.000 de oameni).

La selimbar (18/28 octombrie 1599) a avut loc batalia decisiva  împotriva lui Andrei Bathory,încheiata cu o stralucita victorie de partea lui Mihai;batalia de la selimbar[4] a reprezentat una dintre cele mai importante batalii ale evului mediu românesc,nu atât prin conceptia actiunii si desfasurarea luptei,cât mai ales prin urmarile sale pe plan politic.

La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul intra victorios  în Alba Iulia, fiind întâmpinat "cu mare bucurie si multumire de catre locuitori" ;aici a convocat Dieta,prilej cu care a luat o serie de masuri menite sa consolideze unirea celor doua tari române- a subordonat Dieta politicii domnesti;a introdus boieri munteni în Consiliul Principatului;Teodosie Rudeanu a fost numit logofat pentru ambele tari;a numit în cetatile Transilvaniei capitani dintre oamenii lui de încredere;a dat porunci în limba româna;a facut danii pe seama nobilimii române;a obligat Dieta sa acorde drept de pasunat satelor românesti si scutire de robota preotilor români;s-a cristalizat ideea considerarii religiei ortodoxe ca religie recepta si a asezat Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei la Alba Iulia.

3.2. UNIREA MOLDOVEI CU ŢARA ROMÂNEASCĂ sI TRANSILVANIA

Atingerea obiectivelor care vizau Moldova, presupunea înlaturarea de pe tronul Moldovei a lui Ieremia Movila-supus polonilor, tributar otomanilor si dusman al lui Mihai.

Organizarea oastei în vederea intrarii în Moldova;o armata condusa de Mihai a trecut (5 mai 1600) prin pasul Oituz,înaintând pe Trotus,iar o alta prin pasul Rodna,sub conducerea lui Baba Novac;din sud,din Ţara Româneasca,înainta oastea condusa de Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai.

Principalele actiuni desfasurate împotriva gruparilor poloneze (Suceava, Verbia, Cetatea Hotinului s.a.) s-au încheiat cu succesul scontat (pâna la 20 mai), în plus ostile moldovene au trecut de partea gloriosului domn,usurându-i biruinta.

În mai 1600 Mihai Viteazul, dupa alungarea de pe tronul Moldovei a lui Ieremia Movila, un fidel al regelui Poloniei Sigismund al III-lea, realiza  unirea celor trei tari române.

   Într-un document emis la Iasi,la  27 mai  1600  se intitula : "Io Mihai Voievod,din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţarii Românesti si al  Ardealului si al Moldovei"[5];

În noua situatie,Mihai a luat masuri pentru consolidarea unirii, pe prim plan punându-se armata, visteria si politica - centralizarea politica româneasca, unificarea aparatului de stat, a adoptat aceeasi stema, a construit o biserica ortodoxa la Alba Iulia, a acordat unele înlesniri preotilor si iobagilor români, a numit  ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop s.a.

Opera politica a lui Mihai a fost realizata într-un context international deosebit de complex, interesele marilor puteri vecine fiind în totala contradictie cu schimbarile radicale petrecute în Ţarile Române; formarea unui stat român puternic (o Dacie româneasca) nu era pe placul habsburgilor, polonilor si otomanilor,fiecare urmarind sa stapâneasca Ţarile Române;la rândul ei,nobilimea transilvaneana submina realizarile lui Mihai,vazându-si amenintate privilegiile sociale si politice.

Cei trei vecini ostili actului unirii românilor, urmarindu-si propriile scopuri anexioniste, au actionat, la scurt timp, prin forta, pentru a determina prabusirea statului unitar român.

3.3. PIERDEREA TRANSILVANIEI

Prin opera istorica, realizata în premiera de marele domn unificator, habsburgii îsi vedeau amenintate  serios planurile de mentinere a Transilvaniei în sfera lor de influenta.

Nobilimea maghiara era nemultumita de masurile luate de catre Mihai Viteazul în Transilvania (îndeosebi  de cele privind fiscalitatea si cresterea rolului românilor în viata politica si religioasa).

Dupa reântoarcerea  lui Mihai în Transilvania si convocarea Dietei, nobilimea locala a refuzat  sa participa la lucrarile acesteia.Mai mult,aceasta s-a întrunit la  Turda sub conducerea lui stefan Csaki, unde au pus la cale,împreuna cu generalul imperial Gheorghe  Basta, o întelegere îndreptata  împotriva lui Mihai Viteazul.

În lupta care a urmat, la Miraslau (lânga Aiud), la 18/28  septembrie 1600, Mihai a fost înfrânt (ceea ce a echivalat cu pierderea Transilvaniei), situatie în care  se retrage spre Fagaras.

3.4. PIERDEREA MOLDOVEI sI A TĂRII ROMÂNEsTI

Simultan cu razvratirea nobilimii din Transilvania, polonii (care nu puteau accepta ideea pierderii controlului lor asupra Moldovei) patrund în aceasta tara, instalându-l ca domn pe Ieremia Movila, continuându-si apoi drumul spre Ţara Româneasca pentru a-l înscauna pe Simion Movila.

Mihai trece în graba muntii, cu intentia de a impiedeca actiunea polonezilor, dar mica sa oaste este înfrânta mai întâi la Naieni si Ceptura (11-13 octombrie 1600), apoi la Bucov (20 octombrie  1600) si  Curtea de Arges (25 noiembrie 1600).

Simion Movila, fratele domnului Moldovei, era instalat ca domn al Ţarii Românesti.

Înfrânt, Mihai Viteazul  a luat drumul pribegiei,  îndreaptându-se  spre Viena,nadajduind în sprijinul imparatului  Rudolf al II-lea.

Optiunea sa se baza pe aprecierea ca aliatul sau din cadrul Ligii Sfinte, Imperiul habsburgic, era cel de la care putea primi ajutor, cu atât mai mult cu cât statul român unificat era amenintat de otomani si polonezi, adversari ai habsburgilor.

3.5. ULTIMELE EFORTURI FĂCUTE DE MIHAI VITEAZUL ÎN SPRIJINUL INDEPENDENŢEI sI UNITĂŢII ŢĂRILOR ROMÂNRE

În timp ce  se afla la Viena si Praga, nobilimea din Transilvania s-a razvratit împotriva reprezentantilor împaratului,readucându-l pe tron pe Sigismund Bathory, savârsind, în acelasi timp, numeroase represiuni împotriva oamenilor lui Mihai Viteazul (Baba Novac  a fost ars pe rug la Cluj.).

În Ţara Româneasca, boierii credinciosi lui Mihai Viteazul - în frunte cu fratii Buzesti - reusesc (vara anului 1601) sa-l alunge de pe tron pe Simion Movila si odata cu el si oastea poloneza.

Încurajat de cele întâmplate în Ţara Româneasca, Mihai Viteazul îsi calca pe inima si accepta colaborarea cu Basta, ceruta de împarat Rudolf al II-lea în vederea supunerii Transilvaniei.

Are loc lupta de la Guruslau (3 august 1601) - în apropierea Zalaului -, în care Mihai îl învinge pe Sigismund Bathory .

Alungarea lui Simion Movila din Ţara Româneasca si înfrângerea princepelui transilvan, deschidea larg perspectiva refacerii operei politice a lui Mihai Viteazul.

Împaratul Rudolf al II-lea nu putea accepta o atare perspectiva punând la cale asasinatul politic, respectiv lichidarea fizica a marelui Domn.

În dimineata zilei de 9/19 august 1601, pe câmpia de lânga Turda, Mihai Viteazul era  ucis miseleste de catre valonii generalului imperial  Gheorghe Basta[6].

Referindu-se la acest moment tragic pentru români, cronica munteana scrie :"si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu, pentru ca nu stiuse nici sa înprilejise de sabia lui cea iute în mâna lui cea viteaza.si-i ramase trupul gol, în pulbere aruncat (.). si ramasera crestinii si mai vârtos Ţara Româneasca saraci de dânsul"

Unul dintre capitanii sai a reusit sa ia capul viteazului domn român, pe care Radu Buzescu îl va înmormânta la Mînastirea Dealu de lînga Târgoviste, loc unde se afla si astazi.;pe lespedea mormântului sau se afla înscrise urmatoarele cuvinte :"Aici zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail,marele voievod ce au fost domn al Ţarii Românesti si Ardealului si Moldovei".Cinstitul trup zace în Câmpia Turdei.[7]

4. INSEMNĂTATEA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL

Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalitati ale istoriei noastre din toate timpurile, care "straluceste ca un meteor pe cerul poporului român"(Cf.A.D.Xenopol).

Militar înzestrat cu calitati exceptionale,a fost totodata si un diplomat de talie europeana,care a stiut sa aprecieze la justa valoare atât situatia prin care trecea tara,cât si conjunctura internationala.

Solutiile sale dovedesc atasament pentru ideea de aparare a civilizatiei euuropene,pe care o si exprima,continuând o traditie a istoriei românesti;în acest sens,nu numai ca s-a integrat Ligii Crestine,dar a asociat telurilor acesteia elementul eliberarii popoarelor din Balcani de sub dominatia otomana,cu gândul la independenta acestora.

Scurta domnie a marelui voievod Mihai Viteazul (1593-1601),prin toate înfaptuirile care tin de ea,are cu certitudine importanta unei epoci :s-au înfaptuit doua mari aspiratii, seculare,ale poporului român - câstigarea  independentei si unirea politica a tuturor teritoriilor locuite de români;

Opera politica de la 1599-1600 s-a spulberat în conditiile vitrege ale disparitiei autorului ei,dar ea a ramas ca un far calauzitor al generatiilor care au urmat,în lupta pentru refacerea ei.

Mihai Viteazul prin faptele si realizarile sale istorice, a aprins o "faclie" care va lumina toate secolele de dupa el, nici un român nemaigândind dupa aceea la independenta si unitatea  nationala,fara raportarea la faptele ilustrului voievod.

În acest sens,marele istoric Nicolae Iorga scria: "De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fara uriasa lui personalitatemfara palosul sau securea lui ridicata spre cerul dreptatii".

Opiniile externe privind personalitatea si faptele marelui domn român au fost numeroase si deosebit de elogioase.

E.Lassota, trimisul imperial care se ocupa cu plata mercenarilor, afirma ca Mihai"este un domn cu inima deschisa, viteaz, fara sovaire, doritor de isprava si care nu s-ar lasa oprit în cale de nimic".

             Într-o informatie contemporana  din 1600, apare urmatoarea referire la marele   domn:"merita sa fie slavit ca unul din cei mai viteji, puternici, valorosi si întelepti principi ce traiesc azi. Putem nadajdui ca va duce la culme gloria sa cu noi lupte, împotriva tiraniei turcilor si ca va contribui el,cel dintâi,la alungarea lor din Europa".

             Cronicarul Baltazar Walter Silezianul (în lucrarea:"Scurta si adevarata descriere a faptelor savârsite de deIo Mihai,Domnul Ţarii Românesti",aparuta la Gorlitz,în anul 1599), impresionat de puternica personalitate si faptele voievodului, scria despre acesta urmatoarele:".un barbat vestit si ales prin nastere, cât si prin statura lui mândra. De asemenea era vrednic de lauda cea mai mare prin virtutile cele mai alese, prin marea sa evlavie catre Dumnezeu, prin iubirea de tara, prin bunavointa fata de de cei deopotriva cu el, în sfârsit fata de toti, prin dreptate, adevar, statornicie, marinimie si deprinderea altor virtuti de acest fel. Pe lânga acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului lui nobil cu adevarat, pornit chiar prin firea sa  sa savârseasca ispravi grele,ca si prin cuvântul sau,care,de câte ori era nevoie si chiar fara pregatire dinainte,îi iesea din gura blând si întelept".

Edward Barton, agent englez la Istanbul,7 noiembrie 1595:"Este un lucru demn de cea mai mare consideratie si de glorie eterna,întrucât ceea ce nu au putut realiza atât de multi împarati, regi si principi a izbutit un Mihai, cel  mai neânsemnat si mai sarac dintre duci, anume sa învinga ostile marelui Sultan".

                                                     

BIBLIOGRAFIE

(selectiva)

1.      Nicolae, Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul român, Bucuresti, 1901.

2.      Atanasiu Victor, col., Mihai Viteazul.Campanii, Bucuresti,1972.

3.      Balcescu Nicolae, Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucuresti,1970.

4.      Ciobanu Nicolae, colonel (r), prof.univ.dr., Batalia de la selimbar, în: "Revista de istorie militara", Bucuresti, 5 (57), 1999, p.53-56.

5.      Iorga Nicolae, Istoria lui Mihai Viteazul.Vol.I-II, Bucuresti, 1979.

6.      *** Istoria militara  a poporului roman.Vol.III,Bucuresti,1987, p.133-226

7.      *** Istoria Ţarii Românesti 1290-1690. Letopisetul Cantacuzinesc, Bucuresti,1960.

8.      Marin George, Colonel, Baba Novac, Editura Militara, Bucuresti,1975.

9.      *** Mihai Viteazul în constiinta europeana.Vol.1-5, Bucuresti, 1982,1983,1984,1986 si 1990.

10.  Panaitescu P.P., Mihai Viteazul, Bucuresti, 1936.

11.  Pascu stefan, Mihai Viteazul.Unirea si centralizarea tarilor române, Bucuresti,1973.

12.  Tuca Florian,colonel (r) dr.,Cristache Gheorghe,colonel (r) dr., Piatra tombala a lui Mihai Viteazul, în: "Revista de istorie militara", Bucuresti, 4-5(32-33),1995, p.85-86.



[1] Mustafa Selaniki, cronicar turc, scria urmatoarele:"Oastea islamica luptându-se cu ghiaurii cei nenorociti,a avut foarte multe pierderi,iar cetatea Giurgiului,care de peste un veac era tinut musulman fiind batuta timp de doua zile de afurisitii necredinciosi, a fost luata prin lupta si lovituri în vazul serdarului".

[2] Col.Victor Atanasiu, Mihai Viteazul,campanii, Bucuresti,1972,p.197.

[3] Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, Bucuresti, 1877-1942.Vol.XII, p.437.

[4] Vezi pe larg: Col.®prof.univ.dr.Nicolae Ciobanu,Batalia de la selimbar.18/28 octombrie 1599,în:"Revista de istorie militara",Bucuresti,5 (57),1999,p.53-56.

[5]Vezi si: Constantin C.Giurescu, Dinu C.Giurescu, Istoria românilor.Vol.2, Bucuresti, 1976, p.357.

[6] Iata ce scrie despre acest moment Letopisetul Cantacuzinesc:"[.]Iar când fu într-o dimineata,vazu Mihai voda oastea nemteasca viind catre cortul lui,unii calari,altii pedestri,si socoti Mihai voda ca acestea sunt ajutor lui si nimica de dânsii nu se temea.Iar ei,procletii[blestematii] nu au fost ajutor,ci vrajmasi.si daca vazu ca sosesc,esi Mihai voda din cortu-sau înaintea lor vesel si le zise:Bine ati venit,vitejilor.Iar ei sa repezira asupra lui ca niste dihanii salbatice,cu sabiile scoase.Ci unul dete cu sulita si-l lovi drept în inima,iar altul degrab îi taie capul.si cazu trupul lui cel frumos ca un copaci,pentru ca nu stiuse,nici sa imprilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea viteaza.si-I ramase trupul gol în pulbere aruncat,ca asa au lucrat pizma dinceputul lumii".

[7] Vezi pe larg:Col.®dr.Florian Tuca,Col.®dr.Cristache Gheorghe,Piatra tombala a lui Mihai Viteazul,în:"Revista de istorie militara",Bucuresti,4-5(32-33),1995,p.85-86.


Document Info


Accesari: 14689
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )