UNIVERSITATEA "TIBISCUS"

TIMIsOARA

FACULTATEA DE JURNALISTICĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Conducator stiintific:

TIMIsOARA

2007

       UNIVERSITATEA "TIBISCUS"

     TIMIsOARA

FACULTATEA DE JURNALISTICĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

MANIPULAREA PRIN INFORMAŢIE

Conducator stiintific:

TIMIsOARA

2007

PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT

INTRODUCERE

CAPITOLUL I - INFORMAŢIA

1.1 Ce este informatia?

1.2 Opozitii informationale

1.3 Cultura informatiei

CAPITOLUL II - MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ

2.1 Modalitati si tipuri de manipulare

2.2 Presa, câinele de paza al Puterii

2.3 Presa ideala: fara manipulare

CAPITOLUL III - UTILIZATORII DE INFORMAŢIE

3.1 Influenta mijloacelor de comunicare în masa

3.2 Lumea informationala

3.3 Educatia ulilizatorilor împotriva manipularii

CAPITOLUL  IV - Studiu de caz MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE

CONCLUZII
ARGUMENT

Manipularea opiniei publice prin informatie este unealta "normala" (adica uzuala). Raspândirea globala a informatiilor totodata permite manipulare la scara larga (CNN, 1991; ziarele lui Murdoch 2003), dar ofera si instrumentele pentru a anula efectele respective. Cel mai influent instrument manipulativ este televiziunea, care nu permite decât în masura foarte limitata selectia informatiei - adica vezi ce se emite (posturi TV cu pondere mare), ce aleg altii pentru tine. Pe de alta parte, în mediile mai deschise, oamenii tind sa-si aleaga informatia care "le convine", deci cauta confirmari.

Cine comunica mai repede si mai bine e mai puternic! Acesta pare sa fie dictonul puternicilor lumii, în mileniul trei. stiati ca politicienii si jurnalistii conduc societatile moderne informatizate? Ca mass-media a devenit cel mai mare aliat al puterii politice, impunând norme si valori pentru miliarde de oameni? Ca, în stiintele comunicarii, comunicarea politica prin mass-media reprezinta cel mai influent sistem de penetrare a mintii si a sufletului oamenilor simpli, atasati de bunavoie la diabolica telecomanda?

Literatura despre fenomenul mass-media, atâta cât a aparut în România, înca nu a inclus materiale, contributii si documentatie referitoare la critica actiunii mediatice, la analiza acesteia în contactul si sub influenta politicii. "Greata de televizor" (la videomalaise, în fr.) resimtita de tot mai multi indivizi are o cauza directa în relatiile dintre mass-media si politicieni. Cine pe cine manipuleaza? Cine pe cine domina? Cu ce se alege consumatorul de stiri, dupa ce îsi injecteaza - la ore de maxima audienta - informatie politica prin media?

Informatia este valuta forte a societatii moderne. Cei care conduc din umbra îi cunosc valoarea. De aceea o manipuleaza cu abilitate pentru a-si face jocurile. Va prezentam câteva dintre regulile de joc si strategiile manevrelor informationale.

"Prima directiva" prevede sa nu se actioneze niciodata direct. Se actioneaza însa prin recomandari, sugestii, insinuari, într-un cuvânt te fac sa crezi ce vor ei sa crezi. Iar în final, daca pici în aceasta plasa si iei decizia catre care te-au îndrumat, vor spune: e decizia ta libera, noi nu ti-am impus nimic. Daca observati cu atentie evenimentele care se petrec veti gasi peste tot exemple în acest sens. De pilda se vorbeste frecvent de Recomandarea Uniunii Europene nr. x din anul y, de directiva Consiliului Europei, etc.

În fiecare moment fiecare este liber sa aleaga! Ei doar au grija sa creeze toate conditiile pentru ca oamenii sa nu aleaga în cunostinta de cauza. De ce nu se actioneaza direct? Foarte simplu. În primul rând pentru ca forta "lor" sta în faptul ca actioneaza din umbra: Cine ar putea rasturna o putere nevazuta? Caci puterea noastra este una de felul acesta.

Aceasta strategie a actiunilor indirecte poate sa dea impresia celor care actioneaza în acest fel ca se respecta liberul arbitru al celorlalti si prin urmare nu vor trebui sa suporte consecintele actiunilor lor. Manipularea, caci despre manipulare vorbim în ultima instanta, este o actiune profund negativa. Faptul de a actiona indirect nu numai ca nu îi scuteste în totalitate de aceste consecinte, dar atrage si alte fiinte în aceasta cursa, facându-le partase prin ignoranta, complicitate pasiva sau indiferenta.

Pentru a iesi din jocul prin care se manipuleaza oamenii, am vazut cât este de important ca oamenii sa fie constienti ca pot alege în orice situatie. Ori pentru a alege în cunostinta de cauza este necesar sa fii informat. De aceea controlul informatiilor a fost una din preocuparile de baza ale guvernantilor din umbra. S-a pus la punct o retea foarte vasta de mijloace de comunicare în masa.

Mass-media este un cuvânt atât de des utilizat încât si-a pierdut adevaratul sens. În orice act de comunicare exista emitator, receptor si relatie de feed-back. În cazul nostru receptorul este clar definit - masa, nici macar nu se vorbeste de un ansamblu de fiinte umane, având o constiinta si liber arbitru. Ramâne sa ne punem întrebarea: cine este emitatorul? si cu ce intentie emite un anumit mesaj?

Conteaza cine spune primul! Gustave Le Bon scria în cartea Psihologia multimilor: "Am spus ca una din caracteristicile generale ale multimilor este excesiva lor sugestibilitate si am aratat cât de contagioasa este o sugestie în rândul oricarei aglomerari umane, care explica orientarea rapida a sentimentelor într-o directie determinata. Oricât de neutra am presupune-o, multimea se afla într-o stare de expectativa atenta, favorabila sugestiei. Prima sugestie formulata se impune imediat prin contagiune tuturor creierelor si stabileste de îndata orientarea care se transforma în act. Totul va depinde de natura stimulului si nu ca în cazul individului izolat de relatiile ce exista între actul sugerat si cumpanirea rationala care se poate opune realizarii sale".

De aceea guvernantii din umbra au construit un sistem foarte bine pus la punct prin care sa îsi asigure monopolul si întâietatea asupra informarii oamenilor. În prezent stirile lumii sunt monopolizate de câteva mari agentii de presa care au în spate mari finantatori masoni. Ziarele, televiziunea si radiourile din întreaga lume preiau stirile transmise de ele si fac acest lucru cu toata încrederea considerând ca aceste institutii cu recunoastere internationala sunt cele mai credibile surse.

Uneori chiar mai credibile decât faptele în sine. Daca cineva vrea sa transmita o informatie credibila, oficiala, recunoscuta, trebuie sa treaca prin aceste agentii de presa. Daca nu reusesc sa dea tonul, intervin pe parcurs, creând un fagas în sensul dorit de ei. Când informatiile apar din surse asa zis neoficiale, adica nerecunoscute de ei pentru ca nu se afla sub controlul lor, se aplica planul B: informatiile sunt lasate sa se propage aparent liber, dar sunt distorsionate si atent monitorizate.

Sunt amplificate anumite aspecte într-o directie dorita si minimalizate sau trecute voit cu vederea celelalte. Pe parcurs sunt puse în functiune si mecanismele de feed-back prin sondaje de opinie sau crearea de spatii în care oamenii îsi pot exprima opiniile referitor la un anumit subiect. Nu va faceti iluzia ca ele au rolul de a da oamenilor dreptul de a se exprima. Singurul scop cu care sunt construite este de a vedea în ce stadiu se afla procesul si daca lucrurile s-au orientat pe fagasul dorit.

E ca si cum, neputând împiedica apa unui râu sa inunde o zona, tot ce poti face atunci este sa urmaresti care este tendinta naturala de scurgere a apei si sa sapi fagasuri prin care ea sa se scurga astfel încât sa nu fii pus în pericol.

Sunt numeroase exemple în acest sens, poate cel mai evident este cel al crestinismului care se manifesta acum în lume în cea mai mare parte sub forma institutionalizata a Bisericii. De cele mai multe ori institutia bisericeasca este pusa înaintea preceptelor spirituale si istoria demonstreaza ca rolul acestei institutii a fost sa monopolizeze, apoi sa filtreze si sa distorsioneze învataturile pe care Isus le-a daruit omenirii, si nu în ultimul rând sa vegheze ca orice aparitie de informatii ce nu corespund cadrelor stabilite sa fie blocata sau discreditata.

Acelasi rol îl joaca în prezent si filmele, tot mai numeroase în ultima vreme care sunt presarate cu idei masonice: Matrix, Al cincelea element, Stapânul inelelor, Harry Potter, Truman Show, Înscenarea, Teoria Conspiratiei, SimOne, pentru a nu da decât exemple mai recente.

Tot mai multi oameni încep sa se trezeasca si sa îsi puna întrebari. Oamenii cer raspunsuri si din punctul de vedere al guvernului din umbra este mult mai bine sa le satisfaci aceasta curiozitate cât mai rapid, dar într-un mod care sa nu le permita sa descopere adevarul. Astfel ei se asigura ca cei curiosi nu vor cauta mai departe, multumiti în orgoliul lor ca au avut acces la informatii prezentate ca fiind secrete, multumindu-se cu jumatati de adevaruri sau chiar cu minciuni. Privite însa din afara si la nivel de ansamblu lucrurile se leaga între ele si scot la iveala adevarul, un adevar care este atât de prezent peste tot în jurul nostru încât nici nu îl mai vedem.

Am subliniat pâna acum în acest text cuvintele recunoastere, oficial, credibil întrucât în zilele noastre oamenii ajung sa creada automat ca un lucru este real sau adevarat doar pentru ca provine dintr-o sursa oficiala. Crearea de asa-zisi experti, gata plini de orgoliu sa faca jocurile acestui guvern din umbra care îi influenteaza, uneori fara ca ei sa îsi dea seama, a fost necesara pentru a completa ceea ce s-a vrut sa fie un mecanism perfect de control al informatiilor. Caci atunci când si aceasta creare de fagase esueaza, se apeleaza la discreditarea sursei sau a informatiilor respective.

Traim într-o lume artificiala în care credibilitatea este foarte importanta. O persoana agreata si tolerata de ei trebuie sa fie o persoana ireprosabila din punct de vedere al regulilor acestei lumi. Cei care devin constienti ca aceste reguli sunt de fapt reguli inventate de oameni sunt exclusi rapid. Se fac mari eforturi de a-i izola, fie fizic acolo unde se gasesc motive, fie social sau economic.

INTRODUCERE

 

            Prin manipulare întelegem actiunea de a influenta prin mijloace specifice opinia publica, astfel încât persoanele manipulate sa aiba impresia ca actioneaza conform ideilor si intereselor proprii. În realitate însa ele preiau o parere (argumentare, idee, evaluare) care nu le apartine, ci le-a fost indusa prin diferite mijloace. Principalele tehnici de prin care se realizeaza manipularea sunt zvonul, intoxicarea, dezinformarea si propaganda.

Zvonul este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa i se verifice corectitudinea. Zvonuile sunt puse în circulatie pentru ca au  o dubla functie: de a explica si de a atenua anumite tensiuni emotionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poarta. Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor sociale, sistemul de organizare si circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trasaturile de personalitate  ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor si grupurilor.

            Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite.

Indivizii care propaga zvonurile se confrunta cu dificultatea de a sesiza si de a retine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le restructureze si sa le ajusteze modelului lor de întelegere si intereselor lor proprii. Circulatia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii si incertitudinii în fata unor situatii ambigue.

De asemenea, circulatia lor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urma este mai saraca, incompleta sau mai putin credibila, cu atât se intensifica propagarea zvonurilor. Din acest motiv, în societatile totalitare care monopolizeaza informatia formala, zvonurile au o mare raspândire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propaganda ale statului totalitar pentru a promova anumite atitudini si comportamente mai greu de obtinut prin utilizarea mijloacelor formale.

Circulatia lor se restrânge atunci când exista posibilitatea verificarii rapide a adevarului unei informatii. Temele zvonurilor sunt: otrava ascunsa, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiilor, bolile conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau escrocheriile lor.

Lansarea zvonurilor nu se face la întâmplare, ci tinându-se seama de asteptarile grupurilor umane fata de situatia problematica pe care o traverseaza. Plecând de la aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cât mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle populatia la acel moment, indiferent cât de departe de adevar este continutul enuntului respectiv. În acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare.

Ca principale tipuri de falsificari sau distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proportiilor, a semnificatiilor, a detaliilor, întretinerea celor transmise, redefinirea prejudecatilor si a mentalitatilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional în scopul ecranarii pâna la disparitie a spiritului critic.

Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de întindere în spatiul social îndeosebi în situatii de criza, pe care le si amplifica. O sursa de profesionisti poate chiar provoca o criza sociala plecând de la zvonuri bine directionate si lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. În acest sens, Merton releva faptul ca zvonurile pot genera ''predictia creatoare de evenimente'', atunci când sunt folosite ca instrumente ale propagandei.

            Intoxicarea este definita de dictionarul Robert mai ales cu sensul de ''otravire'', dar tine si de domeniul neologismelor: ''actiune insidioasa asupra spiritelor, tinzând sa acrediteze anumite opinii, sa demoralizeze, sa deruteze''. Ca neologism semantic,  ''intoxicare'' este de origine militara. El este un sinonim al viclesugului de razboi, al subterfugiului diplomatic, al mistificarii, diversiunii, tradarii, minciunii si al altor trucuri. El se aplica tuturor acestora, numai ca este rezervat doar unor planuri militare superioare:

- al tacticii generale, adica al folosirii combinate a armelor de catre militarii de pe teren, în lupta

- al strategiei, al desfasurarii generale a razboiului

- al politicii interne si în special externe.

Putem spune ca intoxicarea vizeaza adversa 17217s1814r rul. Ea consta în ai furniza acestuia informatii eronate, care îl vor face sa ia decizii avantajoase pentru el si favorabile pentru tine.

            Intoxicarea nu este rezervata însa doar domeniului militar: un partid politic, o banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicarii concurentilor. Spre deosebire de dezinformare însa, scopul ei este acela de a determina sa greseasca una sau mai multe persoane, si nu o colectivitate.

Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiti tinte în teoria dezinformarii) anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urma nu trebuie sa fie neaparat dezinformatorul, el poate fi o institutie, o organizatie etc.

            Ca realitate nemijlocita, dezinformarea are doua dimensiuni: una neintentionala, si alta intentionala, vizând un anumit segment de opinie.

            Sub aspect intentional, dezinformarea poate fi analizata în functie de formele simbolice prin care sunt codificate informatiile din mesaj. Dupa cum se stie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal (gesturi, mimica), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) si simboluri abstracte specifice limbajului artificial (elaborat stiintific), precum: formule matematice, expresii logice etc.

            O alta modalitate intentionala prin care se actioneaza în sensul dezinformarii o constituie codificarea polisemantica a mesajului. Multitudinea de semnificatii imanente enuntului generând o diversitate corespunzatoare de opinii se rasfrânge într-o diversitate de atitudini care merg de la adeziune totala la refractarism. Acesta este primul pas pentru tensionarea relatiilor interpersonale.

            Dezinformare este eficienta atunci când prezinta drept valori sociale fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu interesele publicului caruia i se adreseaza. În acest mod, comunitatea este deturnata de la preocuparile ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al respectivei comunitati scade. Teoria dezinformarii include în aceasta categorie orice modificare deliberata a mesajelor în scopul cultivarii unui anume tip de reactii, atitudini si actiuni ale receptorilor, denumiti în mod generic, tinte. Acest tip de actiuni sunt produse, în mod obisnuit, de organizatii specializate, militare sau paramilitare.

Elemente ale actiunii de dezinformare sunt:

a. comanditarii - cei care concep si proiecteaza continutul actiunii, tintele reale si cele potentiale ale activitatii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state majore militare sau socio-profesionale) si grupuri de presiune. În timp ce prima categorie se foloseste de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc si de echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienta în crearea si mentinerea confuziilor.

b. specialistii sunt cei care planifica secventele tactice ale  actiunii si care coordoneaza toate modalitatile de tinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise. Ei simuleaza toate categoriile de efecte pentru a reusi sa aiba sub control atât efectele proprii, cât si exigentele reproiectarii unor elemente de detaliu sub impactul actiunilor de contracarare întreprinse de tinta.

c. controlul - este piesa de legatura între comanditari, care comanda / conduc actiunea si agentii de influenta. Pentru a stapâni acea zona a spatiului social care le intra în raza de responsabilitate, controlorii recruteaza si întretin o vasta retea de corespondenti, de obicei nu direct, ci prin intermediul unor terte persoane care joaca rolul de cercetasi. Acestia, alesi din rândul unor indivizi cu totul insignifianti, au rolul de a testa gradul de deschidere spre colaborare a unei personalitati cu acces la date de importanta considerabila pentru comanditari si planificatori.

d. agentii de influenta  - se recruteaza din rândul acelora care se bucura de prestigiu în grupul lor profesional si care urmeaza a fi dezinformat prin mesaje primite de la planificatori  via controlori. Practica de profil a demonstrat ca agentii de influenta pot fi:

- liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinta lor de a se lansa în actiune practica, accepta sa lanseze în spatiul social mesaje care par socante pentru publicul autohton;

- un personaj apropiat factorilor de decizie - în general acesta este compromis printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborari mai longevive;

            - sefii de asociatii; contextul vietii asociative, specifice sistemelor pluraliste constituie un mediu favorabil pentru recrutarea si cultivarea agentilor de influenta. Plasând pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu validitate internationala, dezinformatorul poate atrage multi naivi în structurile asociatiei, care, profesional, sunt personalitati de referinta în domeniul lor de activitate.

e. intermediarii se recruteaza dintre personalitatile influente în comunitatea respectiva pentru a juca rol de lideri de opinie si agenti de influenta ai intereselor care stau în spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru si declarativ de pe pozitii ''independente'';

f. releele - indivizi sau institutii care se dovedesc utili în amplificarea si programarea mesajelor care constituie continutul dezinformarii.

            Ceea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al actiunii si lansarea în circuitul informational a unor informatii partial adevarate în conjugarea lor cu afirmatii false, fara indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabila pentru autenticitatea celor emise. Cercetarile de teren  au demonstrat ca rezultatele cele mai eficiente se înregistreaza în domeniul mass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spatiului social.

Diversitatea enunturilor, prin corelarea cu un spatiu (audio, video, grafic) limitat de inserarea într-o situatie informationala, determina, în mod inevitabil, o selectie a mesajelor. Practica mass-media a relevat ca o sursa de distorsionare a mesajelor, cu efecte importante asupra calitatii informarii si care poate degenera în dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a informatiilor.

Dezinformarea poate fi o componenta a propagandei, dar aceasta nu se poarte baza niciodata doar pe dezinformare. Din perspectiva consecintelor sale sociale, dezinformarea se aseamana cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urma, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat si nu presupune în mod obligatoriu circulatia unor informatii false, ci doar dificil de verificat.

Zvonul poate fi produs însa de o actiune de dezinformare. Ţintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societatii, cât si indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel, care pot influenta decizional si actional grupurile în care se afla. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine critica, personalitate, nivel intelectual, aspiratii, etc.), iar pe de alta parte, de posibilitatea de a verifica informatiile vehiculate.

Propaganda este considerata o activitate sistematica de transmitere, promovare sau raspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale si ideologii, în scopul influentarii, schimbarii, formarii unor conceptii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însa, se dezvolta numeroase forme de propaganda (economica, tehnica, medicala, sportiva, culturala), diferentiate dupa continut si prin raportare la profilul grupului social care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive.

            Ca sistem, propaganda dispune de:

            1. o structura institutionala specializata (aparat de conducere ierarhica, centre de organizare, centre de studiu, proiectare si difuzare de mesaje)

            2. ideologie si valori aflate în corespondenta cu interesele si obiectivele gruparii sociale pe care o reprezinta; acestea sunt luate ca referinta pentru programarea si realizarea propagandei

            3. mijloace si metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge urmatoarele grupuri mari de metode:

-         afectiva - consta în organizarea mesajelor astfel încât acestea sa provoace trairi si adeziuni colective, mai ales de tip emotional. Mai întâi se indica consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie anume (afectarea intereselor, amenintare a pozitiei individuale, împiedicarea realizarii unor obiective personale importante etc) pentru a declansa reactia afectiva negativa fata de aceasta si apoi se prezinta o alternativa diferita care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informatii care au o profunda rezonanta afectiva.

- a faptelor  care este concentrata pe transmiterea de fapte cât mai concrete, saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate si care dispun de potentialitatea descoperirii unei surprize de catre receptor.

            - persuasiva - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional.

O alta distinctie importanta se face între propaganda tactica (proiectata pe termen scurt pentru obtinerea unor efecte imediate) si propaganda strategica (pe termen lung, destinata formarii sau modificarii valorilor, atitudinilor de baza si conceptiilor proprii indivizilor si societatii.

CAPITOLUL  I. INFORMAŢIA

1.1 Ce este informatia?

Cuvântul informatie - preluat din latina (informatio) prin intermediul limbii franceze (information) - este polisemantic, putând capata mai multe semnificatii (uneori total diferite sau chiar contradictorii), ce sunt determinate de domeniile si contextele foarte variate în care este folosit. În afara întelesurilor din limbajul comun, el are si alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen (stiintific sau tehnic) fie ca si concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau al unor stiinte si tehnologii al caror obiect de studiu este.

Termenul informatie este legat si de un proces informational (succesiunea actiunilor prin care se informeaza) dar si de rezultatul acestui proces (volum, varietatea de informatii obtinute) precum si de unele fenomene specifice (fenomenul informational, explozia informationala, etc.).

De asemenea informatia a început sa fie considerata ca factor ontologic primordial, ce sta, împreuna cu materia si energia la originea universului.

Pentru ca sensul cuvântului informatie sa poata fi înteles corect, trebuie cunoscute si avute în vedere alte câteva concepte (semnificatie, cunoastere, adevar, reprezentare, stimul mintal, eruditie, cultura, comunicare, redundanta, feedback, entropie, entropie negativa, s.a.) precum si regulile (sau seturile de reguli) asociate acestora.1

Nici una din definitiile sau conceptele existente pentru informatie nu sunt unanim acceptate, fapt ce produce confuzii, ambiguitati, si uneori chiar pierderi economice.

"Informatie" este unul din cuvintele cel mai des folosite, de foarte multe ori abuziv. Diferite discipline stiintifice acorda diferite întelesuri acestui termen, sau îi asociaza omonime incoerente. Cu toate ca de câteva decenii omenirea a pasit în era informationala, iar societatea a trecut de la societatea informationala la societatea cunoasterii, cuvântul informatie este folosit adesea fara a se da atentia cuvenita diferitelor sensuri pe care le poate capata. Desi nu sunt sinonime, cuvintele cunostinte, informatii si date sunt adesea utilizate unul în locul altuia, producând confuzii.2

În ultimul timp, tot mai multi cercetatori si oameni de stiinta îsi pun întrebarea daca este posibil de construit o teorie a informatiei unica, general valabila. Pe de alta parte, datorita presiunii exercitate în principal de impasul în care au ajuns cercetarile în unele domenii (biologie, psihologie, robotica, inteligenta artificiala etc.), se remarca tot mai multe încercari de a îmbina si de a suprapune diversele semnificatii si interpretari într-un singur concept universal acceptat.

Se poate spune ca elaborarea a unui concept unic al informatiei se afla cam în acelasi stadiu în care se gasea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX. Desi acest concept era cunoscut de câteva secole, oamenii de stiinta au început sa înteleaga cum poate fi convertita o forma de energie în alta si sa scrie ecuatia acestor conversii numai prin anii '40.

Aparenta contradictie între diferitele concepte ale informatiei existente astazi este cauzata de faptul ca majoritatea acestora sunt elaborate pentru un anumit domeniu, si, întotdeauna, pentru a fi definita, informatia trebuie raportata la un sistem oarecare, propriu domeniului respectiv, cum ar fi ADN-ul, limba vorbita, computerele, etc.

În limbajul popular, cotidian, într-un sens larg, unanim acceptat de majoritatea vorbitorilor din orice limba, prin informatie se întelege:

·        faptele si opiniile percepute sau obtinute în cursul vietii de zi cu zi direct de la o alta fiinta vie, din mass-media, din baze de date electronice si din toate tipurile de fenomene observabile din mediul înconjurator.

·        lamurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare si de documentare; izvoare, surse;

·        cunostinte comunicate de altii sau obtinute prin investigatii proprii ori cercetari personale; cunostinte acumulate din lectura, rapoarte despre evenimente recente sau necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de stiri; cunostinte dobândite prin studiu sau instruire; cunostinte deduse din observatii directe si experienta proprie.

Aceasta este sensul original al cuvântului care vizeaza în principal aspectul comunicativ si în acelasi timp, calitativ.3 În ultimul timp, au intrat si în limba româna sensuri mai noi ori s-au adaugat la cele vechi precizari noi:

·        fiecare dintre elementele noi, necunoscute anterior, ale experientei (fizice sau mentale) sau ale unui concept, în raport cu cunostintele prealabile, ce sunt cuprinse în semnificatia unui simbol sau unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument, date experimentale, partitura muzicala etc.) care produc schimbari într-un concept (cum ar fi un plan sau o teorie).

·        actiunea cuiva de a (se) informa sau de a comunica cunostinte, noutati, lamuriri, vesti, stiri, îndrumari, precizari etc., unei persoane (sau unui grup de persoane) si rezultatul ei (faptul de a sti ca mesajul este receptionat si înteles de catre destinatar);

·        comunicare, veste, stire, mesaj care pune pe cineva la curent cu o situatie noua sau mai veche, dar de care acesta nu avea stiinta înainte de a fi informat.4

1.2 Opozitii informationale

Dezvoltarea si implementarea relatiilor de piata au conditionat transformarea informatiei într-o marfa specifica. Cu ajutorul unei astfel de marfa, care are valoare înalta se realizeaza operatiuni de schimb, cumparare-vânzare etc.

Este important faptul ca orice subiect economic (de stat sau antreprenoriat) in activitatea proprie efectueaza operatiuni de colectare, înregistrare, stocare, prelucrare si transmitere a informatiei. Pretutindeni s-au dezvoltat sistemele informatice, care au ca scop realizarea functiilor deservirii informationale a utilizatorilor atât individuali, cât si colectivi.

Se analizeaza modelul tridimensional al opozitiunilor informationale în cadrul carora se disting trei nivele si care pot clasificate si în calitate de scopuri ale infractorilor informationali:

·        date personale;

·        informatii corporative, care caracterizeaza concurenta dintre corporatii în vederea obtinerii secretelor comerciale;

·        informatii globale, referitoare la reactiile ramurilor industriei, economiilor diferitelor regiuni, tari, continente.

Opozitia informationala - reprezinta actiuni, orientate la atingerea superioritatii informationale cu ajutorul nimicirii informatiei si sistemelor informatice ale concurentilor si asigurarii securitatii resurselor informationale personale. Parte componenta a opozitiei informationale este terorismul informational, care poate fi definit ca un complex de abuzuri intentionate cu sistemele informationale, cu retelele si componentele lor în scopul realizarii actiunilor teroriste5.

Astfel, opozitia informationala si terorismul sunt legate direct cu structurile criminale, escrocii etc. De mentionat faptul ca accesibilitatea tehnologiilor informationale contemporane, importul fara control, lipsa controlului necesar din partea statului (standardizare si certificarea componentelor hardware si software) sporesc mult tehnologic potentialul distructiv al abuzurilor.

Practica activitatii sistemelor informationale dovedeste ca ele pot fi în calitate de obiecte, subiecte, mijloace de pregatire si realizare ale infractiunilor de calculatoare.

Prin infractiune informationala se subîntelege un complex de activitati ilegale, orientate la accesul nesanctionat, primirea si transmiterea informatiei, savârsite cu utilizarea mijloacelor de calcul, telecomunicatii si software. Astfel, la aceste infractiuni vor fi afiliate orice actiuni ilegale, legate de prelucrarea, stocarea si transmiterea informatiei. Se analizeaza tipurile de baza ale infractiunilor, în cadrul carora sunt evidentiate urmatoarele:

·        infractiuni economice, legate de manipularea sistemelor informationale si a resurselor lor în scopul obtinerii unui profit economic: spionajul industrial, realizat cu ajutorul tehnicii de calcul si speciale; furtul si copierea de programe (pirateria); furtul de servicii; accesul nepermis la resursele informationale.

·        încalcarea drepturilor personale ale cetatenilor si a secretelor comerciale ale organizatiilor nestatale: formare si utilizarea seturilor de date incorecte; divulgarea si utilizarea nelegitima a datelor; încalcarea obligatiilor formale, ce corespund normelor care definesc secretele profesionale, personale, comerciale.

·        încalcarea intereselor personale ale utilizatorilor sistemelor informatice.

În tarile tehnologic dezvoltate exista "ilegalitatea computerizata", în cadrul careia se evidentiaza trei grupe de specialisti:

·        hackerii, care detin cunostinte vaste în domeniul tehnologiilor informationale si care le utilizeaza în scopul primirii accesului nesanctionat si realizarii actiunilor ilicite asupra resurselor informationale (de stat sau comerciale).

·        Piratii, care se specializeaza în distrugerea protectiei de copiere a asigurarii programate licentiate.6

În calitate de scopuri ale acestor grupari pot fi evidentiate urmatoarele:

·        De nivel micro. Se realizeaza de indivizi sau grupuri mici si se caracterizeaza prin obtinerea unor rapide profituri materiale directe sau indirecte. Atingerea scopului final se caracterizeaza prin scheme relativ simple, cu necesitarea unor resurse tehnice si financiare neînsemnate.

·        De nivel macro. Pentru atingerea unor astfel de scopuri, se utilizeaza un spectru larg de actiuni, bazate pe utilizarea tehnicii moderne de calcul, telecomunicatii si asigurarii programate speciale. Aceasta necesita disponibilitatea de resurse financiare suficiente, accesul la cele mai noi tehnologii informationale, si pot fi realizate numai de organisme puternice din punct de vedere financiar si tehnologic. Scopurile principale macro-nivelului pot fi urmatoarele: obtinerea unor beneficii strategice în mediul de concurenta; influenta asupra proceselor de luare a deciziilor, legate de planurile de dezvoltare strategica; colectarea informatiei, ce constituie secret comercial etc.

În ultimele decenii ale sec. XX, cresterea gradului de informatizare a proceselor industriale precum si a cresterii gradului de folosire a informatiilor în rezolvarea problemelor umane a facut ca informatia sa fie considerata ca o resursa economica, întrucâtva egala cu alte resurse cum ar fi munca, materia prima si capitalul.7

Aceasta perspectiva scoate în evidenta faptul ca posesia, manipularea si folosirea informatiei poate îmbunatati raportul cost-eficienta în multe procese fizice sau cognitive. Ca resursa individuala si sociala, informatia are câteva caracteristici ce o deosebesc de notiunea traditionala de resursa economica. Spre deosebire de alte resurse economice, informatia este practic nelimitata, având limite aparente impuse doar de timp si de capacitatea cognitiva umana.

Aceasta caracteristica provine din faptul ca informatia, ca resursa economica, difuzeaza natural (se poate propaga singura), rata de reproducere a informatiei este mai mare decât rata de consum si informatia nu sufera schimbari în cadrul tranzactiilor (poate fi numai partajata, folosita în comun).

În acelasi timp, informatia este compresibila, atât sintactic cât si semantic. Calitatea ei de a se substitui altor resurse economice, transportabilitatea cu o viteza foarte mare, si abilitatea ei de a da un avantaj celui ce o detine, stau la baza remodelarii unor industrii sociale (cum ar fi cercetarea, educatia, activitatea editoriala, comertul) si chiar a politicii.

Preocuparea sociala privind administrarea resurselor informationale s-a extins în domeniul traditional al bibliotecilor si al arhivelor si, a cuprins si informatia organizatorica, institutionala si guvernamentala în ceea ce a capatat numele de : managementul resurselor informationale.

A doua perceptie a informatiei (ce dateaza din aceeasi perioada), este aceea de: serviciu de prima necesitate, care a determinat dezvoltarea în întreaga lume a unui nou segment a economiilor nationale: sectorul de servicii informatice. Beneficiind de avantajele proprietatilor informatiei si construind o perceptie a utilitatii si valorii sale individuale si sociale, acest sector furnizeaza o larga gama de produse si servicii informatice.

1.3 Cultura informatiei

În ultimii ani, atentia specialistilor s-a îndreptat tot mai mult spre ceea ce este cunoscut sub denumirea de cultura informatiei, cultura digitalã, cultura retelelor. Dar pentru a vorbi despre acestea este necesar sã vedem mai întâi ce înseamnã cultura traditionalã în domeniul informãrii, ce presupune utilizarea efectivã a resurselor traditionale de bibliotecã. Asadar, ce abilitãti sunt necesare pentru accesul la colectiile tipãrite?

În primul rând, abilitãti de citire, cunoastere a instrumentelor de acces si abilitatea de a evalua critic atât instrumentele de acces, cât si materialele regãsite cu ajutorul acestor instrumente. Douã elemente sunt importante aici: instruirea utilizatorilor în legãturã cu interpretarea diferitelor elemente de informatie din catalogul pe fise si instruirea în privinta obtinerii informatiei din periodice, prin diferite instrumente de acces precum indexurile pe subiecte, revistele de recenzii si indexurile de citãri.

M. C. Wilson aratã cã volumul mare de informatie disponibilã pentru utilizatori prin procesul de regãsire a informatiei cu ajutorul calculatorului i-a determinat pe specialisti sã extindã cultura traditionalã la mult mai cuprinzãtoarea culturã a informatiei. Aceasta pune accentul pe abilitatea utilizatorilor de a evalua critic informatia prin prisma autenticitãtii, a valorii si a caracterului sãu adecvat pentru procesul de rezolvare a problemelor.8

Toate elementele necesare utilizatorilor într-un mediu traditional de bibliotecã trebuie sã se regãseascã si în cultura informatiei. Cultura digitalã necesitã însã si competente suplimentare precum: culturã tehnicã (abilitãti de utilizare a calculatorului), culturã a retelelor, dar, mai ales, flexibilitate si adaptabilitate.

Cultura informatiei a fost definitã ca "abilitatea de a localiza, evalua si utiliza în mod efectiv informatia necesarã".9 Cultura informatiei, un produs al societãtii informationale, este cheia pentru educatia permanentã si are o mare importantã în curriculum-ul din învãtãmântul superior, îmbunãtãtind mediul predãrii si învãtãrii. S-a spus chiar cã "este abilitatea de a supravietui în secolul al XXI-lea". 10

Cultura digitalã a fost definitã drept cultura adecvatã pentru era Internetului si aceastã definitie trimite la numeroasele si variatele informatii disponibile pe Internet, la care utilizatorii au acces. Însã pentru a extrage informatiile cele mai pertinente si cele mai fiabile din bazele de date, de pe site-urile web, utilizatorii trebuie sã dispunã de o serie de criterii care sã îi ajute la filtrarea surselor de informare.

Aici trebuie sã intervinã specialistii domeniului care sã-i asiste pe utilizatori sau sã-i instruiascã în privinta unei metode sistematice de evaluare a fiabilitãtii surselor. Printre criteriile de evaluare a continutului informational ar trebui sã se numere: mediul autoritãtii care emite informatiile, valoarea si stabilitatea informatiei si dacã site-ul oferã un continut nou sau o reflectare a unor continuturi vechi.11

De asemenea, pentru a putea utiliza în mod eficient colectiile electronice, utilizatorii trebuie sã aibã cunostinte în legãturã cu o serie de notiuni pe care le-a introdus Internetul: motoare de cãutare, limbaje.

Gilster a formulat o definitie a culturii digitale în care aratã cã aceasta înseamnã "dobândirea abilitãtii de a întelege si utiliza informatia în formate multiple dintr-o gamã largã de surse atunci când este prezentatã prin intermediul calculatorului".12 Abilitãtile necesare pentru a localiza surse de informare în format modern si abilitãtile de evaluare a acestora se dovedesc deci elemente esentiale pentru cultura digitalã.

Cultura informatiei bazatã pe tehnologia de retea într-un mediu în retea a fost denumitã cultura retelelor si definitã drept "abilitatea de a identifica, accesa si utiliza informatie electronicã din reteaua informationalã"13. Educatia utilizatorilor pentru cultura retelelor a devenit pentru biblioteci un element critic al activitãtii lor si constã din douã aspecte: cunoastere a informatiei din retea si abilitãti pentru a localiza, selecta, evalua si utiliza informatia din retea.

Un lucru cert este cã, în mediul informational în retea, rolul bibliotecarului devine mai complex, la sarcinile sale traditionale adãugându-se acum administrarea, regãsirea, analiza, organizarea si punerea la dispozitia utilizatorilor a informatiei din retea, bibliotecarul actionând nu numai în calitate de intermediar, ci si ca partener al cadrelor didactice în scopul educãrii utilizatorilor studenti pentru cultura retelelor.14

Despre cultura post-Internet putem spune cã va necesita extinderea abilitãtilor de a evalua informatia, iar adaptabilitatea va continua sã fie caracteristica personalã cea mai importantã pentru utilizarea efectivã a instrumentelor digitale.

            Dezvoltãrile tehnologice, nevoile de informare în continuã schimbare ale utilizatorilor determinã o restructurare a bibliotecilor, a modului în care bibliotecarii îsi desfãsoarã activitatea. În prezent, acestia trebuie sã prelucreze si sã echilibreze colectii de informatii nu numai tipãrite, ci si electronice. Ce s-a putut remarca în ultimii ani este o regândire a fluxului de activitãti, progrese în manipularea informatiei electronice, în accesarea si utilizarea acesteia pentru predare si învãtare. Nevoia de a structura si organiza informatia, deci nevoia de instrumente avansate de acces, organizare, control devine tot mai acutã.

Bibliotecile pot juca diverse roluri în educatia pentru cultura informatiei. Dintre acestea, foarte importantã se dovedeste contributia pe care bibliotecile o pot avea în dezvoltarea de instrumente de învãtare si de acces la informatie. Bibliotecile pot, de asemenea, sã ofere sprijin pentru utilizarea resurselor de informare din retea si pentru crearea unor oportunitãti privind activitãtile de învãtare în cooperare. Aceste douã directii se înscriu în rolul pe care bibliotecile îl pot juca în domeniul educatiei la distantã prin intermediul retelelor.

La nivelul institutiilor de învãtãmânt superior s-au înregistrat în ultimul timp tendinte spre o modificare a strategiilor educationale. Acest proces este însã dificil si cere timp, dar un aspect important îl constituie faptul cã pentru realizarea acestuia este necesarã formarea de echipe care sã includã cadre didactice, profesionisti din domeniul informãrii, specialisti în noile tehnologii ale informatiei si specialisti în pedagogie. Se contureazã astfel pentru bibliotecari posibilitatea de a facilita integrarea informatiei electronice în curriculum si de a oferi expertiza pe care o detin în cadrul activitãtilor de predare a abilitãtilor de informare.

Învãtarea bazatã pe resurse cucereste tot mai mult teren si îsi dovedeste avantajele. Dar nu trebuie uitat cã aceasta trebuie sã se bazeze pe acces la toate tipurile de resurse informationale, atât traditionale, cât si moderne si, astfel, depinde si de implicarea furnizorilor de informatie.

În spatiul scandinav se poate constata cã bibliotecile au înteles faptul cã trebuie sã-si asume un rol în initierea activitãtilor în echipã cu institutiile de învãtãmânt si în introducerea programelor de calitate privind cultura informatiei la nivelul universitãtilor. Scopul cursurilor este sã-i facã pe studenti sã înteleagã si sã-si asume responsabilitatea pentru ceea ce învatã, sã-i ajute sã dobândeascã abilitãti sporite de a gândi critic si independent si de a rezolva diversele probleme cu care se confruntã si sã le ofere instrumente necesare pentru educatia permanentã.15

Pe continentul nord-american existã numeroase exemple de programe destinate dezvoltãrii culturii informatiei, o serie de parteneriate între biblioteci si institutii de învãtãmânt superior, care aratã clar cã asemenea colaborãri sunt posibile si benefice pentru ambele pãrti implicate. Desigur, existã si dificultãti în derularea acestor programe, precum infrastructura si resursele insuficiente, angajamentul în timp necesar pentru a dezvolta cursuri noi, aspectele legate de copyright, dar avantajele pe care le prezintã depãsesc aceste probleme. Prezentãm în cele ce urmeazã trei exemple de astfel de parteneriate:

- Arcada informatiei la Universitatea din Iowa, care constã într-un efort de colaborare între biblioteci, oficiul pentru tehnologia informatiei si facultãti. Este o facilitate proiectatã pentru a sprijini utilizarea serviciilor electronice în cercetare, predare si în învãtarea independentã. Include un angajament formal pentru cooperare si comunicare si functioneazã de la începutul anilor 1990.

- Programul Serviciile de Informare Vancouver de la Universitatea Vancouver, care oferã instruire privind tehnologia modernã pentru studenti, personal si facultate. Sunt utilizate ateliere care pornesc de la nevoi si existã, de asemenea, mini - ateliere bazate pe web.

- Cursul interdisciplinar de Aplicatii pe Calculator de la Colegiul Hunter, care se bazeazã pe eforturile de cooperare între un bibliotecar si un profesor pentru a preda studentilor aplicatiile pe calculator.16

S-au avut în vedere nevoile utilizatorilor de a accesa resurse autentice si utile, ca si nevoia de a interpreta si aplica rezultatele si, în acest sens, a fost realizat un studiu în cadrul unui liceu din California. O echipã formatã din membrii institutiei, cadre didactice si bibliotecari, au urmãrit problemele pe care elevii le întâmpinau în accesarea si evaluarea informatiei.

Apoi, a fost stabilit un grup de studiu al cãrui scop a fost "sã îmbunãtãteascã competenta elevilor privind cultura informatiei prin dezvoltarea unui repertoriu de strategii de cercetare, prin evaluarea criticã a informatiilor, prin sintetizarea si partajarea informatiei în modalitãti creative semnificative, prin încorporarea tehnologiei în procesul de instruire".17

Evaluând nivelul abilitãtilor pe care elevii le aveau, au fost detectate si zonele care necesitau atentie: evaluarea site-urilor web, determinarea calitãtii si credibilitãtii informatiei, utilizarea surselor de referinte specializate, compararea diferitelor surse care tratau acelasi subiect, redactarea lucrãrilor de cercetare într-o modalitate sistematicã, citarea surselor în mod corect, crearea bibliografiilor adnotate, evitarea plagiatului etc.

S-a constatat cã si profesorii aveau nevoie sã-si îmbunãtãteascã instruirea în aceastã zonã, iar printre solutiile formulate în urma rezultatelor studiului s-au numãrat: dezvoltarea unei secvente de instruire privind cultura informatiei pe parcursul curriculum-ului; dezvoltarea si instituirea unor standarde de cercetare si a unor modele de citare, ca si dezvoltarea curriculum-ului si a asistentei pentru a-i sprijini pe elevi sã devinã mai instruiti în ceea ce priveste cultura informatiei.18

Orice analizã a abilitãtilor de informare trebuie sã plece de la douã aspecte: de ce sunt importante aceste abilitãti si cum pot fi ele definite. În ceea ce priveste primul aspect, asa cum am mentionat mai înainte, aparitia diverselor surse de informare electronice, a Internetului etc. ridicã o serie de probleme legate de stabilirea provenientei, acuratetei si a fiabilitãtii informatiilor, ca si probleme legate de copyright. Având abilitãtile de informare necesare putem face fatã tuturor acestor probleme.

O definire a abilitãtilor de informare ar trebui sã aibã în vedere atât abilitãti precum cele de a fi capabil sã utilizezi o informatie, sã întreprinzi o cercetare la orice adâncime sau complexitate si sã demonstrezi aceste lucruri prin intermediul citãrilor si referintelor la materialele respective, cât si abilitãti legate de întelegerea modului în care informatia este produsã în lumea modernã, de evaluarea criticã a continutului si a validitãtii informatiei, apoi anumite idei practice despre cum este achizitionatã, administratã, diseminatã si exploatatã informatia în lumea actualã, în special cunostinte despre cum anumite grupuri profesionale utilizeazã informatia la locul de muncã (în afaceri, în lumea culturii si a artelor).19

La nivelul structurilor infodocumentare britanice s-a putut observa în ultimii ani o extindere a activitãtilor în domeniul dezvoltãrii abilitãtilor de informare, deoarece cercetãrile au arãtat cã, adesea, studentii pãrãsesc universitãtile fãrã abilitãtile necesare pentru a se descurca într-o societate bazatã pe informatie. Este limpede ca daca nu stii sa folosesti informatia esti astfel mult mai usor de manipulat.

În urma unei analize complexe a literaturii de specialitate, SCONUL (Standing Conference of National and University Libraries / Conferinta Permanentã a Bibliotecilor Nationale si Universitare) a identificat si propus un set de sapte abilitãti principale de informare, necesare pentru formarea unor persoane competente în ceea ce priveste cultura informatiei:

1. abilitatea de a recunoaste nevoia de informare.

2. abilitatea de a distinge modalitãti în care "lipsa" de informare poate fi abordatã:

- cunoasterea tipurilor corespunzãtoare de resurse, atât tipãrite, cât si non-tipãrite;

- selectia resurselor cele mai adecvate;

- abilitatea de a întelege aspecte care afecteazã accesibilitatea surselor.

3. abilitatea de a construi strategii pentru a localiza informatia:

- pentru a dezvolta o metodã sistematicã adecvatã nevoii;

- pentru a întelege principiile construirii si generãrii bazelor de date.

4. abilitatea de a localiza si accesa informatia:

- pentru a dezvolta tehnici de cãutare corespunzãtoare;

- pentru a utiliza tehnologiile informatiei si comunicãrii, inclusiv retele universitare internationale;

- pentru a utiliza servicii de indexare si rezumare adecvate, indexuri si baze de date de citãri;

- pentru a utiliza metode de informare curentã.

5. abilitatea de a compara si evalua informatia obtinutã din diferite surse:

- întelegere a aspectelor ce tin de autoritate;

- întelegere a procesului de recenzare în editarea stiintificã;

- extragere adecvatã a informatiei care corespunde nevoii de informare.

6. abilitatea de a organiza, aplica si comunica informatia altor persoane în modalitãti corespunzãtoare situatiei:

- sã se citeze referintele bibliografice în proiecte, teze etc.;

- sã se construiascã un sistem bibliografic personal;

- sã se comunice efectiv utilizând mijlocul adecvat;

- sã se înteleagã aspecte legate de copyright si plagiat.

7. abilitatea de a sintetiza si construi pe baza informatiei existente, contribuind la crearea de cunoastere nouã.20

                                                      

NOTE

[1] Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 65

2 Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004, pp. 37-40

3 Melvin L. DeFleur, Sanda Ball Rokeach, Teorii ale comunicarii de masa, Editura Polirom, Iasi, 1999, p. 54

4 Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p. 8

5 CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998, pp. 37-45

6 Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb, Illinois, 1989

7 James Lull, Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg, Prahova, 2002, p. 42

8 Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital Information Literacy through the Library Gateway în: 63^rd IFLA General Conference, Copenhagen, 1997, Booket 7, p. 12-15

9 A progress report on information literacy: an update on the American Library Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March 1998

10 Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration în Building the Curriculum for the Millenium-the US Experience în Paper of the 64^th IFLA General Conference, Amsterdam, 1998, Booket 1, p. 34-42

11 Gilster, Paul, Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997

12 Ibidem, p. 33

13 McClure, Charles R., Network Literacy: A role for Libraries? în Information Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 ), p. 115-125

14 Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users Education în: 62^nd IFLA General Conference, Beijing, 1996, p. 84-88

15 Christina Tovoté, Customer or refined student? Reflections on the "Customer" Metaphor în the Academic Environment and the new Pedagogical Challenge to the Libraries and Librarians în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

16 Hannelore, B. Rader, op. cit

17 Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

18 Ibidem

19 Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL approach în 67^thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

20 Ibidem

CAPITOLUL II. MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ

2.1 Modalitati si tipuri de manipulare

Prin subinformare întelegem informarea insuficienta si incompleta. Ea poate aparea din mai multe motive, dar cel mai important dintre acestea îl constituie prezentarea unui text incomplet. Daca excludem din start posibilitatea ca jurnalistul sa fie pus, la modul constient, în slujba unor interese straine de institutia de presa în care îsi desfasoara activitatea, atunci singurele explicatii posibile pentru publicarea de texte incomplete sunt fie lipsa de profesionalism a acestuia, fie alocarea unui timp insuficient pentru elaborarea materialului informativ.

Subinformarea se poate manifesta si din cauza unor politici editoriale incorecte provocate de conflictul de interese sau prin selectarea gresita a subiectelor ce vor fi difuzate. Dar "fie ca discutam despre un text incomplet izolat sau despre un întreg sistem media, rezultatele sunt clare si inevitabile: ocultarea informatiei ce poate fi importanta pentru public, conduce invariabil la o scara de valori eronata, pâna la decizii eronate ale publicului"1 Spre deosebire de subinformare, suprainformarea se produce doar la nivelul institutiilor de presa. Este ceea ce teoria americana a presei denumeste generic drept "pack journalism". Suprainformarea este un exces de informare în legatura cu anumite subiecte în detrimentul altora mai importante.

În acest mod, subiectele cu adevarat relevante pentru public sunt lasate în umbra, iar locul lor pe primele pagini ale ziarelor si în buletinele informative radiodifuzate sau televizate este luat de informatii obscure. Prezentarea excesiva a detaliilor nesemnificative, acapararea timpului de emisie cu stiri axate pe senzational si implicit alterarea treptata a preferintelor audientei, constituie un teren fertil pentru o manipulare permanenta, pe scara larga.

Subinformarea si suprainformarea sunt doua fenomene interdependente, care coexista si se genereaza reciproc. O suprainformare provoaca de fapt o subinformare, iar o subinformare într-un subiect important lasa locul în buletinele de stiri suprainformarii. Para-informarea si pseudo-informarea conduc si ele, finalmente, catre subinformare. "Para-informarea se construieste prin senzationalism, acolo unde el nu exista."2, iar pseudo-informarea se refera mai ales la obscurantism si la publicitatea mascata. Alaturi de aceste modalitati alterate de informare, amestecarea informatiei cu divertismentul conduce spre deformarea asteptarilor publicului de la programele difuzate.

În timp, se creeaza un adevarat cerc vicios din care nu mai exista scapare, pentru ca emisiunile care se bucura de o mare audienta si deci aduc beneficii economice, vor fi mentinute în grila de programe chiar daca, continutul lor educativ si informational se apropie de zero. Asa cum deja am exemplificat, în peisajul actual al presei mondiale exista doua categorii de oameni implicati în creatia "produselor" jurnalistice.

Prima categorie este formata din proprietarii institutiilor de presa, iar a doua din jurnalisti. Finantatorii sunt interesati în principal de latura economica a presei, adica de obtinerea de profit, iar jurnalistii sunt de cele mai multe ori constrânsi sa asigure rentabilitatea institutiei în care lucreaza, chiar daca trebuie sa se abata de la normele deontologice universal acceptate. În aceste conditii, responsabilitatea jurnalistului fata de public dispare, iar componenta educativ-informativa a presei devine aproape inexistenta.

În postura de receptori ai mesajelor transmise de mass-media se afla miliarde de oameni raspânditi în toate colturile lumii. Indiferent de nationalitate, cultura sau religie, acestia sunt bombardati cu o multime de informatii prin intermediul radioului, televiziunii sau presei scrise. Desi nu toate mijloacele de informare se afla în proprietatea unor magnati ai presei precum Turner, Murdoch sau Berlusconi, acerba concurenta face ca si posturile publice sa copieze uneori formula aducatoare de profit a posturilor private.

si astfel, marea majoritate a populatiei planetei se vede expusa unui format jurnalistic din ce în ce mai omogen, în ciuda diversitatii programelor, iar specializarea tot mai accentuata a acestora fragmenteaza potentialul public global în fractiuni, din ce în ce mai mici si mai izolate, care vor recepta mereu acelasi tip de mesaj, construit în functie de preferintele lor deja stabilite.

Ascultatorul, telespectatorul, cititorul sau utilizatorul de Internet receptioneaza zilnic o sumedenie de informatii din diverse surse, dar, în mod paradoxal, el nu devine mai informat. si acest lucru se întâmpla din cauza agresiunii informationale la care este expus. Cele mai multe dintre informatii nu au nici o importanta pentru receptor, iar numarul lor mare conduce la suprainformare si implicit la subinformare.

Agresiunea informationala genereaza confuzie, banalizeaza evenimentele importante si îl priveaza pe om de privilegiul de a alege în deplina cunostinta de cauza. Notiuni precum adevar, minciuna, bine sau rau au dobândit deja sensuri relative, iar omul postmodern al secolului XXI nu mai reuseste sa faca distinctie între ele. Agresiunea informationala, prin efectele sale, înlesneste misiunea manipularii în masa. O populatie dezorientata si al carei nivel de cultura se reduce la câteva informatii facile preluate din mass-media devine o tinta vulnerabila pentru abilii manipulatori.

Un public agresat informational va acorda o mai mare importanta aparentelor si, din comoditate, va avea tendinta de a-si însusi, în lipsa unei judecati critice, diverse idei prefabricate cu scopul de a-l manipula. Cu alte cuvinte, agresiunea informationala este cea care pregateste terenul pentru manipulare, pentru ca întotdeauna o minte slaba si obosita va fi mai usor de manevrat în sensul dorit. Efectul cel mai vizibil la ora actuala, care a fost generat de ceea ce numim agresiune informationala, este importanta tot mai crescânda acordata imaginii despre lucruri, în detrimentul cunoasterii realitatii obiective.

Chiar daca încercarea de cunoastere a realitatii asa cum este ea se poate dovedi adeseori extrem de dificila, iar uneori aproape imposibila, este inacceptabil pentru o minte lucida sa accepte si sa tezaurizeze, fara spirit critic, imaginile propuse de canalele mass-media. Totusi, acest lucru se întâmpla acum, în zilele noastre, si afecteaza toate relatiile interumane. De aceea, "guvernele vor inventa, fara îndoiala, minciuni mai sofisticate prin care sa-si justifice actiunile în propriul interes si sa manipuleze mijloacele de informare. Îsi vor înteti, de asemenea, eforturile de propaganda pentru a-si îmbunatati imaginea globala.

Dar daca asemenea eforturi dau gres, ar putea suferi penalitati economice semnificative pentru acte care nemultumesc restul lumii".3 În aceste conditii, conflictele viitorului se vor purta pe un teren foarte putin cunoscut si extrem de imprevizibil, cel putin pentru neinitiati. Peisajul actual al mass-media la scara globala este unul care înfatiseaza oportunitati nelimitate pentru manipulare.

Chiar daca din totdeauna au existat si actiuni subversive, în trecut majoritatea neîntelegerilor dintre state erau rezolvate exclusiv prin razboaie si dueluri deschise. Astazi dimpotriva, conflictele se rezolva mai ales prin ocultarea informatiei reale fata de adversar, fapt ce îl pune pe acesta în imposibilitatea de a se apara. Victoria poate fi astfel obtinuta cu un consum nesemnificativ de resurse si cu costuri minime.

Un rol esential în acest joc îl are influentarea maselor si asigurarea bunavointei "opiniei globale". Odata câstigata simpatia marii majoritati a populatiei globului pamântesc, agresorul poate recurge la orice mijloace de actiune, pentru ca toate vor aparea legitime în ochii miliardelor de spectatori. si aceasta aparenta legitimitate poate fi obtinuta doar prin manipularea mijloacelor de comunicare în masa si deci a jurnalistilor, precum si a celorlalti factori decizionali ce activeaza în domeniul mass-media.

Componenta economica a presei favorizeaza manipularea, si adeseori cei implicati în construirea de mesaje jurnalistice uita din aceasta cauza de responsabilitatea pe care o au fata de public. Iar cum consumul de informatie a devenit, mai nou, o necesitate pentru multi dintre noi, agresiunea informationala, o veritabila componenta a cotidianului, în fata careia suntem expusi ne transforma în tinte vulnerabile în fata manipularii.

"Virtutile extraordinare ale mass-media se constituie, paradoxal, în tot atâtea puncte nevralgice, iar dependenta tot mai mare a omului de ceea ce îi ofera mijloacele de informare în masa reprezinta o ocazie propice si pentru manipularea informatiei. Iar prin aceasta este posibil sa fie schimbate atitudinile, convingerile, trairile si comportamentul oamenilor fara a apela la mijloace violente; o realitate de ordinul evidentei poate capata cu totul alte dimensiuni fata de cele care îi sunt proprii; albul se poate transforma pe neobservate în negru si acesta în alb."4

2.2 Presa, câinele de paza al Puterii

Mass-media a fost deseori considerata "cea de-a patra putere" în stat (alaturi de executiv, legislativ si justitie), iar democratiile moderne au fost poreclite "democratii mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor consideratii? Care este puterea reala de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise functiile acesteia în contextul cooperarii cu celelalte organisme din cadrul sistemului intermediar si mai ales cu partidele politice?

            Politica ar fi de neconceput în statele moderne de astazi fara mass-media. Altfel decât în vechea Atena, cetatenii nu se mai aduna pe agora pentru a dezbate asupra deciziilor ce urmeaza a fi luate.

Politica este prezentata prin intermediul mass-media. Ceea ce stim despre politica din tara noastra am aflat de cele mai multe ori prin intermediul televizorului, al radioului si al ziarelor. Mass-media ocupa prin urmare un rol central în cadrul sistemului intermediar.

Asociatiile si partidele au o activitate publica, ele încearca permanent sa faca uz de mass-media. Acesta este un alt argument care arata cât de strâns conectate si interdependente sunt aceste parti ale sistemului intermediar.

A fost odata ca niciodata o tara democratica cu doua mari partide care stapâneau poporul de pe fotoliile parlamentului. Parlamentul era numit de toti Prima Putere. Înteleptii din partide si-au scris viziunile sub forma unor preafrumoase programe, mesaje lor catre popor. si când a venit vremea, poporul a ales cel mai bun dintre aceste programe; iar acest partid a preluat puterea pentru patru ani, conducând tara asa cum promisese. Guvernul purta numele de A Doua Putere, si pentru ca totul sa fie cât mai drept, justitia a devenit cea de a Treia Putere, care avea grija ca nimeni sa nu însele pe nimeni.

si pentru ca cetatenii din orase si din provincie sa afle ce avea de gând sa faca guvernul, dar sa masoare si propunerile opozitiei din parlament, a trebuit sa existe si presa. Acest mijloc servea politicienilor la raspândirea mesajelor lor. Mass-media din serviciul acestora erau asadar un fel de servitori, servitorii politicii. Bineînteles ca acesti servitori mai aveau câteodata ragazul de a mai cârcoti prin bucatarie sau la cârciuma, dupa slujba de duminica, despre ce au mai facut stapânii - iar acest lucru a primit numele de "comentariu". Dar toti acesti servitori stiau bine care era treaba lor oficiala - si anume stirile, si ce era distractie - opiniile personale.

Pe scurt: Mass-media a început sa se înteleaga ca heralzi si cronicari, ca pastratori ai valorilor democratice si uneori ca (foarte) apreciatii bufoni ai tarii noastre. Astfel încât ei s-au auto-intitulat cu mândrie a patra putere, cu toate ca acest lucru nu statea deloc asa scris în Constitutie.

Cam asta ar fi frumoasa fabula despre epoca de aur a democratiei, când totul mai era înca atât de simplu. Guvernul conducea tara, opozitia era mereu împotriva, curtile de justitie aplanau toate conflictele, iar presa aducea la cunostinta publicului »all the news that fit to print« (asa suna celebrul moto care troneaza pe prima pagina a New York Times), pentru ca acesta sa stie cum mai stau treburile. Dar cum arata realitatea astazi? Pardon, greseala de formulare: cum decurge dezbaterea cu privire la realitate astazi? Partide în plina criza, guverne care instrumentalizeaza mass-media.

Mass-media ofera un potpuriu de stiri, opinii si divertisment; ea nu mai este interesata decât de cote de audienta. La ora asta domneste "jurnalismul pe bani", politicienii vorbind chiar despre un "jurnalism de troaca". Mass-media prezinta astazi numai stiri despre persoane, spectacole si scandaluri, ea vorbeste despre ceea ce astazi este considerat a fi politica simbolica, nu si despre lumea reala în care traim.

Mass-media si-a pastrat redactiile de stiri, acestea trebuie sa contribuie cu propria cota de "infotainment". Justitia îi urmareste pe toti fara nici un rezultat sau da verdicte neesentiale. Publicul este manipulat sau luat peste picior de toata lumea. Nu mai lipseste mult pâna când toti vom deveni asemenea lui »Mr. Chance« din acel film celebru, care credea ca schimbând posturile de televiziune va putea sterge toate situatiile neplacute care se întâmpla în lumea reala.

Care este morala acestei povesti? Sa nu ai încredere în vechile fabule! si nici în povestile în care presa apare ca servitor si nici în cele în care ea devine a patra putere în stat, o portavoce a cetatenilor de rând. Nimic din acestea nu a existat vreodata. Totul a fost întotdeauna cu mult mai complicat. La fel de neîncrezatori trebuie sa fim si fata de unele noi mituri stiintifice care vorbesc despre viitoarea putere multimedia sau despre politica CNN-ului si a lui Berlusconi. O simpla privire în istoria mass-mediei arata ca nici macar Bismarck nu s-a comportat cu mai multa virtuozitate în ceea ce privea manipularea mass-mediei si ca Machiavelli a anuntat toate acestea în "Principele".

"Politica simbolica nu este nimic nou. As dori totusi sa va îndrept atentia pe numarul mare de schimbarile concrete si mici, dar importante. Pentru ca revolutiile adevarate sunt cu mult mai rare decât cred protagonistii acestora. Ce se întâmpla de fapt între partide, mass-media si public?"5

Întrebarea de baza este urmatoarea: Cine decide ce se va afla pe agenda politica? Partidele, mass-media sau publicul? Exista patru modele:

Modelul top-down pleaca de la ipoteza ca actorii politici din cadrul partidelor si guvernelor influenteaza prin deciziile lor lumea reala, înregistrând feed-backul populatiei si elaborând pe baza acestuia ordinea politica a zilei, pentru a o da mai apoi mai departe catre mass-media care, la rândul ei, o prezinta publicului larg.

Modelul mediocratiei implica faptul ca mass-media este o parte esentiala din procesul de formare a opiniei publice, putând influenta astfel si programul politic. Mass-media înregistreaza reactiile populatiei la deciziile politice din viata reala si le refracteaza atât asupra lumii politice, cât si asupra publicului.

Modelul bottom-up postuleaza ca publicul - cetatenii, alegatorii, opinia publica, poporul etc. - este cel care înregistreaza problemele din lumea reala, influentând astfel opinia publica si astfel si mass-media. Publicul este cel care îsi imprima, atât direct cât si indirect, opiniile asupra deciziilor luate de politicieni si partide asupra mass-mediei.

Modelul biotop pleaca de la ipoteza strânsei interdependente dintre oamenii politici si mass-media, publicul având doar un rol de spectator.

Libertatea informatiei: premisa si expresie a democratiei

Democratia traieste din lupta dintre opiniile divergente. Ea are nevoie în general, la toate nivelele societatii - în familie si la scoala, în asociatii si la serviciu - de un anumit climat social care sa favorizeze discutarea deschisa a divergentelor de opinie. Sustinerea propriilor pareri trebuie tolerata si încurajata, la fel si constanta repetare a "de ce"-urilor. Actiunile, care trebuie sa fie mereu deschise criticilor, nu trebuie sa porneasca de la directive care nu se bazeaza pe discutii si motivatii prealabile, ci care pleaca de la argumente solide.

Este de la sine înteles ca aceste dezbateri trebuie sa aiba loc în public. Ce ar mai avea de câstigat opozitia, daca criticile sale la adresa guvernului ar ramâne ascunse dupa usi ferecate? Argumentele lor nu ar mai avea nici un efect, pentru ca opozitia nu poate exercita presiuni asupra conducerii decât în momentul în care, prin critica publica, poate influenta alegatorii. De abia când un partid la putere se vede amenintat de niste alegeri care s-ar putea sfârsi neasteptat, abia atunci va lua în serios criticile opozitei, alegatorii devenind astfel un fel de arbitrii între putere si opozitie.

Dar pentru ca alegatorii sunt cei vizati în aceasta competitie dintre partide, partidele trebuie sa ajunga cumva la ei. Premisa unei opozitii solide este de aceea sansa de a putea reprezenta în mod liber si public propriile convingeri. Pe de cealalta parte, si partidele la putere sunt obligate, pentru a-si pastra pozitia, sa contribuie la formarea opiniei publice, punând la dispozitia acesteia propriile lor perspective si convingeri.

Functia de control, de critica si de stimulare nu revine însa doar opozitiei parlamentare, ci întregii opinii publice. Caracterul public este determinat, în primul rând, de faptul ca oricine îsi poate aduce aportul la formarea opiniilor. Toti trebuie sa aiba posibilitatea sa strânga informatii si sa contribuie la formarea opiniei publice. Pe de alta parte, conceptul de "opinie publica" presupune si ca obiectul acesteia este de natura publica, si nu privata. Obiectul ei este asadar »res publica« în sensul cel mai larg al termenului.

De sfera publica apartin prin urmare toti cetatenii unui stat sau asociatiile de cetateni dintr-un stat preocupati de soarta societatii care îsi exprima preocuparile în mod public sub forma de critici si atitudini de respingere sau de aprobare, încercând astfel sa influenteze procesul de formare a vointei politice. Ei constituie opinia publica. Dar pentru ca într-o societate pluralista exista de regula mai multe opinii în ceea ce priveste sfera publica, nu va exista niciodata o singura opinie publica general valabila, ci mai multe.

Caracterul public al structurii democratice iese la iveala tocmai din aceasta pozitie independenta, aflata la polul opus aparatului statal. În democratie, toti au dreptul sa-si exprime în mod liber opiniile politice. Prin acest lucru nu se întelege ca fiecare dintre noi are dreptul sa-si aiba propriile opinii personale. Opiniile proprii sunt mai mult, ele sunt fundamentul pe care este cladita participarea activa la viata publica.

În acest punct, dreptul de libera formare si exprimare a opiniilor se afla în cea mai strânsa legatura cu dreptul la libera întrunire si asociatie, precum si cu libertatea presei si a audiovizualului. Aceste drepturi au relevanta politica, pentru ca fara ele, dreptul de a participa la formarea opiniei publice nu ar mai putea fi realizat. Un singur individ nu poate sa faca propaganda personala pentru opiniile sale în cadrul procesului de formare a opiniei publice. Opiniile lui vor capata relevanta politica doar atunci când vor fi amplificate prin intermediul presei scrise, a radioului si televiziunii. În statele moderne, dezbaterile publice ar fi de neconceput fara instrumentarul mijloacelor de comunicare în masa. Asadar, dreptul fiecarui individ de a lua parte la formarea opiniei publice este urmat îndeaproape de necesitatea ca mijloacele de comunicare în masa sa fie libere de orice constrângere statala.

Conducerea unui stat nu trebuie sa poata interveni în continuturile ziarelor sau a programelor de radio sau de televiziune. Partidele la putere nu trebuie sa renunte la utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în masa pentru a-si explica politica, dar ele trebuie sa faca acest lucru adoptând rolul de simplu partener al altor partide în cadrul procesului de formare a opiniei publice, fara sa pretinda sa ocupe o pozitie privilegiata. Atunci când puterea are ceva de spus, opozitiei trebuie sa i se dea posibilitatea sa ia si ea cuvântul.

Libertatea presei nu este asigurata doar de blocarea interventiilor puterii sau de interzicerea cenzurii. Instantele publice trebuie sa se asigure si de faptul ca nici o parte a societatii nu va prelua monopolul asupra opiniei publice. Pentru ca pericolul ascuns de mijloacele moderne de comunicare în masa este evident. Ele permit ca informatiile sa fie transmise unui numar mare de telespectatori, ascultatori sau cititori, fara ca toata populatia sa abia accesul asigurat la aceste mijloace de comunicare în masa. Exista oameni care nu au bani nici de un ziar.

Datorita progreselor tehnologice s-a ajuns la o concentrare crescuta a tirajelor ziarelor, astfel încât diversitatea opiniilor s-a limitat în mod sensibil. Iar acest proces nu prea mai poate fi inversat. Ziarele "bune" trebuie sa se bucure de o anumita amploare. Organele legislative au rolul sa împiedice formarea monopolurilor; acolo unde aceste monopoluri exista, ele trebuie tinute sub control. Statul trebuie sa se asigure ca în redactiile ziarelor este respectat prin statut dreptul la libera exprimare al ziaristilor.

Din fericire, aceleasi noi procedee de tiparire si multiplicare au dus si la cresterea numarului diversitatii publicatiilor regionale si locale, lucru care a condus la cresterea posibilitatilor de raspândire a informatiilor si comentariilor cu iz politic. Raspândirea aparatelor de multiplicat a devenit astfel un factor politic de prim rang.

si mai greu poate fi evitata aparitia monopolurilor în domeniul radioului si al televiziunii. Investitiile de capital necesare precum si avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare sa îsi poata gasi audienta în eter sau în fata ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementari care sa asigure ca toate atitudinile prezente în societate sa poata fi proiectate si în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie sa decurga, mai ales în radio si televiziune, într-o maniera pluralista, necesitând un control strict al încercarilor de manipulare venite din partea gruparilor aflate la putere.

Cine doreste sa îsi exercite dreptul la libertatea opiniilor trebuie sa aiba posibilitatea de a fi informat cu privire la lucrurile de care este interesat. Nu poti sa-ti formezi propriile judecati daca nu stii despre ce este vorba. Cine este de acord cu conceptul de cetatean activ politic care participa la formarea opiniei publice, acceptându-l ca sursa suverana a autoritatii statale, trebuie sa îl informeze pe acesta asupra tuturor deciziilor politice care urmeaza a fi luate. Aceasta este cealalta fateta a libertatii presei si a opiniilor. Toate lucrurile de interes public pe care trebuie sa le cunoasca cetatenii pentru a-si putea forma judecati politice justificate trebuie discutate în mod public.

Nu vom putea însa niciodata defini exact lucrurile de interes public. Aici este vorba mai degraba de stilul, bunul-plac si autodisciplina ziaristilor si mai putin de reglementarile legale. Bineînteles ca multi ziaristi vor profita de libertatile care le sunt oferite, mai ales atunci când dezvaluie detalii din viata unui om politic. Totusi, cei care îsi vor depasi atributiile în mod exagerat vor fi pedepsiti conform legilor în vigoare, care nu trebuie însa sa se transforme într-o "botnita" pusa presei, radioului si televiziunii.

Cine pune pret pe informatie va trebui sa ia în calcul si problemele care se pot ivi ca urmare a abuzului de libertati. Statul trebuie sa se fereasca sa apeleze la cenzura pentru a preveni comiterea unor astfel de abuzuri, pentru ca astfel, libertatea presei s-ar putea cutremura din temelii. Pentru ca - dupa cum a scris Karl Jaspers - "este incert daca adevarul iese la iveala prin uzul libertatii. Sigur este însa ca prin cenzura, adevarul este pervertit".

Doar în aceste conditii se poate forma o opinie publica libera, care sa emita critici, sa controleze si sa dea impulsuri. Numai într-o sfera publica functionala oamenii îsi pot contura judecati valabile, devenind capabili sa-si dovedeasca importanta politica în cadrul si în afara alegerilor. Democratia si dezbaterile publice libere sunt doua fatete ale aceluiasi lucru.

Opiniile nu se mai formeaza aproape deloc în mod spontan, ele sunt de cele mai multe ori create. Puterea, partidele si asociatiile au o »activitate publica«. Societatea pluralista ia la cunostinta o sumedenie de opinii publice, deseori controverse. Cine emite pretentia ca reda si reprezinta  publica valabila, dorind sa impuna politicului anumite linii directoare, este suspectat ca prin apelul facut la aceasta unica opinie publica doreste sa dea o amploare necuvenita propriilor sale interese. Pentru ca doar printr-un dialog real, care sa puna fata în fata opiniile divergente, se poate ajunge la o "adevarata" opinie publica.

Liniile directoare din politica sunt formulate în cadrul societatii pluraliste mai putin prin intermediul dezbaterilor publice sau de catre o opinie publica exprimata la unison. Ele apar de obicei ca expresie a unei serii de compromisuri care trebuie facute de diferitele puteri socio-politice din stat.

Parlamentul nu mai este astazi asa cum era el înfatisat în teoria burgheza, o adunare de persoane care discuta, care în cadrul unor discutii libere gasesc solutii pentru binele comunitatii, el este ultima instanta, locul în care sunt fixate compromisurile dintre fortele sociale si revendicarile comunitatii. Astazi, opinia publica nu mai este dominata de aportul la discutii al unor indivizi care reprezinta anumite interese politice, ci de luarile de pozitie ale puterii, partidelor si asociatiilor.

Deciziile nu se iau însa pe "piata" acestor informari publice, ele sunt deseori negociate în spatele usilor închise, astfel încât opinia publica nu mai poate înregistra decât rezultatele finale. Totusi nu trebuie subestimata puterea de influenta adesea covârsitoare pe care o au anumiti oameni politici, jurnalisti sau analisti importanti asupra procesului de formare a opiniei publice.

Doar acele regimuri care se supun atentiei opiniei publice iau în serios maturitatea politica a cetatenilor lor. si pentru ca atât partidele cât si asociatiile sunt astazi parte din autoritatea publica, si ele trebuie sa se deschida în fata opiniei publice. Astazi nu trebuie sa se mai discute doar la nivelul alegatorilor si în parlament, ci mai ales în cadrul si între partide si asociatii, initiative civile si miscari sociale. În fata reflectoarelor, altfel ar putea sta lucrurile în ceea ce priveste partidele si asociatiile. Bineînteles ca democratia moderna nu poate fi consolidata doar prin intermediul publicitatii.6

Democratia, partidele si asociatiile au nevoie sa intre în sfera publica, accesibila tuturor. Aici, un rol central în cadrul democratiei îl joaca presa, radioul si televiziunea, iar ele pot îndeplini acest rol doar daca prin intermediul lor, controversele publice si diversitatea opiniilor ies în mod clar la lumina.

Astfel, cetateanul reuseste sa îsi modeleze comunitatea, democratia reusind sa-si înfiga radacinile adânc în natiune. Opinia publica este instrumentul care controleaza întreaga masinarie politica. Comunitatea, care se bucura de acordul de principiu dintre instantele decizionale si opinia publica, a gasit acel fundament democratic, pe baza caruia poate fi desfasurata o politica liberala si consecventa.

2.3 Presa ideala: fara manipulare

Cultura epocii în care traim este relationata de media. Cultura imaginii care s-a dezvoltat în modernitate presupune interrelationarea imaginii, sunetului si cuvântului în forme care creeaza structuri semnificative. Cultura media se distinge prin varietatea ei îmbogatita necontenit prin noi ameliorari tehnologice, penetrarea ei în cele mai intime spatii ale antropologiei cotidianului, ale experientelor individuale si colective. Legatura dintre cultura media si cultura de tip industrial, tehno-cultura, este evidenta prin replicarea unor modele de producere si reproducere care se regasesc în mass-media.7

Cultura a imaginii, cultura media se adreseaza unui public foarte larg, purtând în consecinta o diversitate de mesaje care nu se pot înscrie într-un singur tipar. Este dificil sa clasificam cultura media într-un model care sa fie recunoscut în diversitatea sa, cultura media nu îsi propune o asemenea organizare, ci dupa cum se poate ilustra prin varietatea ei de forme, se orienteaza spre replicarea imediata, de aceea poate mai putin tipologizata a ramurilor ei.

Ceea ce nu înseamna ca datorita caracterului ei de masa, cultura media nu este distincta prin specificitatea ei, pentru atingerea careia se respecta formule, coduri si un limbaj adecvat. Faptul ca media se adreseaza tuturor are o deosebita importanta pentru modelarea imaginarului colectiv si individual, daca ar fi sa ne referim doar la nevoia de informare, precum si la capacitatea mereu augmentata de comentariu a informatiei pe care presa scrisa si cea audio-vizuala o detine în prezent. Specializarea survenita în capacitatea de informare a unui public global în cazul televiziunilor internationale, implicit accesul la standarde internationale de informare si comunicare au condus la crearea unul alt tip de audienta culturala, ale carei asteptari sunt formate, modelate sî trebuiesc deservite profesional.8

Cultura media a dezvoltat de asemenea o latura a divertismentului care se gaseste implicit în calitatea si retetele de fabricare a informatiei, precum si crearea modului de obiectivare al realitatii transmise audientei. Exista un spectator al culturii media, dispus sa preia totalitatea mesajelor care sunt puse în circulatie, sa reproduca fidel continutul cultural si de divertisment al unei asemenea informari si modelari, si astfel sa traiasca si sa actioneze în conformitate cu aceste standarde de viata uniformizate si reproductibile. Artizanatul culturii traditionale, în care mesajul cultural era girat de o personalitate ori de o scoala (în care desigur existau diferente) a fost depasit.

Media a înfiintat un managerialism cultural care provine din faptul ca directionarea culturii în aceasta arie de interes a unei majoritati de spectatori, este data de obtinerea de profit. Spectatorul unei asemenea culturi este un consumator, cultura media media se poate caracteriza în diversitatea ei de consumatorism, de impunerea unor standarde mai relaxate ori mai acute de consumatorism cultural. Datorita faptului ca media are disponibilitatea de acces pe care a dezvoltat-o prin progresul si fiabilitatea tehnologiei, precum si gradului de audienta, cultura media produce o pedagogie culturala diferita de cultura traditionala, denumita de analistii culturali "înalta" ori de elita. Trasaturile acestei pedagogii se remarca prin unificarea diferentelor care exista între indivizi, printr-un grad sporit de conformism si de fabricare a consensului cultural, dar nu numai, datorat emotionalitatii pe care cultura media o "redescopera", readucând-o din conditia de marginalitate la care au condamnat-o constrângerile societatii postmoderne.9

Recâstigarea dreptului la emotionalitate ni se pare unul din atuurile culturii media, desigur fiind vorba de cultivarea unei emotionalitati directionate, conforme si conformiste, controlata de modele, personaje, mituri, eroi ai culturii media care se distribuie în fime, seriale, talk-show-ri. Prezenta emotionalitatii în imagologia culturala media demonstreaza ca emotionalitatea a fost si continua sa fie reprimata de constrângerile unui cotidian orientat spre eficienta si capitalizare economica ori simbolica, iar pe de alta parte emotionalitatea produsa de managerii culturali este una artificiala, îndreptata spre potentarea efectelor de senzational, adica de ridicare al interesului cu nu importa ce mijloace, de multe ori cu cele ce se apropie de limita tolerabila.

De fapt în multe ocazii cultura media a transferat limita cenzurabila, bucurându-se de câstigarea unor libertati care au fost consfintite de acceptarea majoritatii audientei. Câstigarea acestei majoritati este mult mai importanta decât alte considerente ale culturii înalte, de pilda, apartenenta la idealurile eroice, nationale, de rasa, ori de clivaj între diferite grupuri ale societatii. Din acest unghi, exista un mesaj democratic al culturii de masa, prin invitarea tuturor celor ce se revendica de la aceasta cultura sa participe la pastrarea si îmbogatirea ei.10

Cultura media cultiva evenimentul în imanenta sa. Modalitatea de reproducere a evenimentului în "realitatea" sa, de fapt descrierea interpretativa a respectivei realitati, ni se pare o caracteristica a culturii media care produce evenimente prin mediatizare. Modul de prezentare a evenimentului, de orice natura ar fir acesta, creeaza iluzia unei participari active a audientei care este transportata oricare punct al globului pentru a fi martora în viteza cu care se produc aceste evenimente la producerea si subminarea semnificatiilor acordate evenimentelor.

Nu se poate contesta ca "mediatizarea" nu este un proces de importanta, în sine cultural, dar insistenta cu care audienta culturala doreste (prin educarea care se face în acesta sens) ca procesul de mediatizare sa suplineasca interpretarea personala a dus pe multi analisti, începând cu membrii scolii de la Frankfurt sa puna sub semnul îndoielii autenticitatea mesajului cultural al mass-media.

Ideea ca prin mass-media are loc o manipulare concertata de interese obscure a majoritatii consumatorilor de cultura, ca în general acestia nu mai au posibilitatea de a distinge realitatea de imaginile fictive care o construiesc în laboratoarele media, este adesea dezbatuta. Este discutabil daca se pot alege solutii radicale în aceasta privinta, fie de condamnare a manipularii prin mass-media, fie de subliniere a reactiilor unice, personalizate ale membrilor societatii.11

Media ofera un teren bogat pentru sustinerea unor reactii personale, chiar daca marea masa a audientei aluneca si se conformeaza sustinerii unui consens realizabil fara o idealitate a transcendentului, acela al producerii si reproducerii trasaturilor de cultura de masa pe care cultura media o detine. Consecintele pe termen lung a obedientei fata de standardele unei culturi de masa se recunosc în cultivarea unei emotionalitati agresive, melodramatice, care recurge la sabloane pentru a fi mai rapid perceputa si diseminata.12

Audienta culturii de masa se recunoaste ca fiind aparte fata de cea a unei culturi înalte, ori de elita, tot mai restrânse, prin simbolurile acordate culturii propriu-zise. Cultura nu mai apartine unor grupuri reduse, a unei clase, ci pretinde a apartine unei majoritati pâna acum neîntrecute ca numar de consumatori. Este totusi discutabil daca apartenenta consumatorilor poate fi identificata ori considerata credibila ca atare, ori este doar o jucare de roluri pe care cultura de masa o ofera consumatorilor. O trasatura care a amplificat participarea a unor categorii diferite de spectatori este cea a distantarii de responsabilitate actului cultural.

Acesta este considerat a se încadra într-o marja mai larga a divertismentului, devreme ce nu mai detine trasaturile limitative ale culturii înalte, iar în acest caz, spectatorul se complace în a juca cât mai multe roluri. Cultura media a transferat catarsisul din sfera limitata a specificitatii ei, pe seama unei emotionalitati accesibile si violente, neprelucrate simbolic, redate ca evidenta a unei vieti "reale", pentru a asigura accesibilitatea formelor de difuziune culturala. Viabilitatea acestor forme este mult mai efemera decât formele culturii traditionale, dar pe de alta parte, cultura media inoveaza într-un ritm rapid, reproducând formule ale culturii traditionale.13

            Cultura mediei initiaza o noua alfabetizare culturala si dispune de o noua împartire a spatiului privat vs. spatiul public. Despre noua alfabetizare pe care a initiat-o cultura media s-au vehiculat numeroase opinii partizane, în sensul ca "noua" cultura, ori cultura de masa ar determina o desprindere de traditia culturala, si ar pava drumul spre manipularea consumatorilor prin chiar raspândirea în absenta de standarde, care a atras de altfel numeroase critici.14

Alfabetizarea culturala începe însa de la împletirea mijloacelor de propagare culturala, de la ceea diseminarea altor mijloace de atragere a individului spre audienta, de satisfacere a impulsurilor sale, si prin acestea de extrovertire. Noua alfabetizare culturala înseamna o distribuire diferita a timpului liber, pe care îl ocupa într-un mod organizat, dând individului impresia de participare sociala virtuala, devreme ce timpul folosit pentru participare este progresiv mai extins. Initierea consumatorului în noutatea culturii media este relativ usoara, difuzata rapid, ceruta în cele din urma de progresul tehnologic, asadar oricine pretinde ca se poate izola de nevoia alfabetizarii, îsi creeaza dificultati de adaptare pentru lumea viitoare.

Cu atât mai mult cu cât alfabetizarea în cultura media înseamna garantarea accesului la procesele de simbolizare ale lumii actuale, procese la care participa o adevarata "industrie" imagologica, factorii de crearea si difuzare a opiniei. Nevoile create pentru consumul de cultura media sunt cele care trec pe primul plan aceste nevoi sunt considerate în primul rând culturale, datorita faptului ca participarea la actele culturii de masa îi înarmeaza pe consumatori nu doar cu un anume grad de informatii, ci mai ales cu constiinta ca manifestarile culturii de masa sunt cele care depind de vointa lor, fapt de altfel contestabil, si ca alegerea unei manifestari fata de alta ( ca în felul în care distribuit un meniu de programe tv) este relativ egala din punct de vedere al formarii.

Consumatorul de cultura de masa are impresia unei alegeri virtuale egale ca valoarea în oricare sens s-ar îndrepta, totul poate fi la fel de folositor, deoarece totul poate fi continut în formula culturii de masa. Alfabetizarea poate fi înteleasa si în sensul de a ramâne la un nivel de permanenta initiere pe care consumatorul sa îl poata testa de fiecare data cu emotia noutatii. Cultura de masa nu îsi permite cel putin deocamdata sa transforme mijloacele ei în centre de raspândire a unor cunostinte specializate. Modificarea spatiului public este obiectiv îndatorata culturii media. Pe de o parte disponibilitatea consumatorului de a acorda tot mai mult timp fizic audientei culturale de masa si tot mai putin timp petrecut în societatea reala a oamenilor.15

Pe de alta parte, flexibilitatea consumatorului care nu mai depinde de constrângeri severe, îl determina sa urmeze tot mai aproape modelele distribuite de cultura de masa, datorita presiunii popularitatii acestora, transformata în consens al bunului gust, mondenitatii, în cele din urma, eroism, model de reusita. Spatiul public invadeaza pe cel privat, iar forma adoptata este cea a seductiei, a imaginii. Chiar daca anumite imagini nu plac ori nu convin, dorinta de a avea imagini despre lume, despre sine ca si despre celalalt este imposibil de substituit în modernitate. 16

Omul are nevoie de imagine, ca premisa a educarii, comunicarii si comprehensiunii sale. Este important sa vedem, însa, ca si spatiul privat, considerat un loc greu accesibil, cel putin în epoca premoderna, se deschide imaginii, prin cultivarea jurnalelor ori scrierilor intime care produc o serie de imagini despre omului eliberat de dominatia religiei ori ideologiei. Spatiul privat al omului de azi este tot mai mult prefabricat de cel public, liniile de despartire dintre cele doua spatii fiind relativ sterse. Din ingerinta spatiului public cu cel privat se pot trage concluzii privind constructia de identitati determinata de influenta culturii de masa. Identitatea moderna este descrisa ca fiind discontinua, nemaifiind fondata de certitudinile imuabile ale generatiilor anterioare.

Datorita vulnerabilitatii ideii însasi de identitate, a cautarii autenticitatii, cât si de faptul ca evolutia societatii postmoderne cere reformularea identitatii, cultura media poate oferi modele care îsi capata popularitatea ori sunt infirmate de alegerea publicului. De la profesiunile de justitiar la cele de sportiv, identitatile sunt într-un continuu proces de tranzitie.

Prin capacitatea de patrundere a mass-mediei în arii culturale conflictuale, identitatea celor marginali, reprimati, expusi este adusa spre cunoastere si spre îndreptarea conditiei ei precare. Identitatile multiculturale ori monoculturale au devenit subiecte de disputa între aparatorii culturii de masa si cei ai culturii elitiste. Omul (post)modern poate sa îsi recreeze identitatea în functie de formulele identitare puse la dispozitie de cultura populara.

NOTE

[1] Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocari, Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999, p. 51

2 Ibidem, p. 54

3 Toffler, Alvin, Puterea în miscare, Editura Antet, Iasi, 1995,  p.344

4 Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh. Aradavoaice, p. 250

5 von Alemann, Ulrich, Parteien und Medien în: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie în Deutschland, BpB, Bonn, 1997

6 Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990, pp. 30-45

7 Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001, pp. 223-297

8 Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral, Bucuresti, 2000, pp. 7-50, 145-189

9 Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, pp. 39-92

10 Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera,  Chisinau, 1994, pp. 64-104

11 Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000, pp. 222-233

12 Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane, Bucuresti, 2001, vol. 2, pp. 170-262

13 Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers enciclopedic, 2000, Introducere pp. 21-63

14 Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of Chicago Press, pp. 7-45, 111-137

15 Rabinow, Paul, în Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E. Marcus, Umiversity of California Press, pp. 235-261

16 Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale, Editura Polirom,  Iasi, 2002, pp. 34-38

CAPITOLUL III. UTILIZATORII DE INFORMAŢIE

3.1 Influenta mijloacelor de comunicare în masa

Lui Harol Laswell i se datoreaza schema clasica a comunicarii: "Cine?; Ce spune?; Prin ce canal?; Cui?; Cu ce efect?" , reductibila la cvintetul: emitator - mesaj - mijloc de comunicare - receptor - efect.

În 1946 Laswell introduce întrebarea suplimentara: "Cum poate fi masurat efectul?" si ulterior apar în teoria comunicarii si întrebarile: "În numele cui? ", "Pentru cine se comunica? " si "Cu ce scop se comunica?".

Modelul Laswell bazat pe studiul comportamentelor structureaza domeniile analizelor comunicarii, dupa cum urmeaza:

- analiza medium-urilor informationale (canale, tehnologii);

- analiza mesajelor - a continutului comunicarii;

- analiza de control asupra institutiilor care initiaza, dirijeaza, organizeaza mijlocirea comunicarii (mijloacele de comunicare);

- analiza audientei (structura publicului si receptarea mesajului); analiza micro- si macro-efectelor comunicarii de masa.

Conceptul de informatie prezinta urmatoarele aspecte: aspectul sintactic, aspectul semantic (semnificatia prin prisma conventiilor sociale), informatia semantica intentionala (sensul atribuit de emitator) si informatia semantica realizata (sensul decelat de receptor) . În dimensiunile pietei informatiei si a interesului, sunt distinse rolurile de emitator si respectiv de receptor, precum si distributia rolurilor între mass-media, publicitate (sfera politicului si economicului) si public.

Ansamblul informational nu este reductibil doar la mass-media: mediul social (grupurile formale si informale), comunicarea intra- si extra-grup (telefon, SMS, e-mail), precum si informatia on-line adaugându-se ansamblului de mijloace de informare / comunicare ale societatii post-industriale.

Functiile mass-mediei sunt: monitorizarea realitatii social-politice pentru relatarea evenimentelor petrecute, interpretarea sensurilor profunde ale evenimentelor, de socializare (Laswell), manipularea constienta a procesului politic (Graber), de divertisment (Wright), de a conferi un statut, prestigiu, de a consolida normele sociale (Lazarsfeld, Merton), de mobilizare, articulare si coagulare a unor opinii care nu dispun de alte vehicule comunicationale (McQuail).1

Bordewijk si Van Kaam indica urmatoarea matrice a comunicarii care relationeaza comunicarea dintre institutii si individ.

Accesibilitatea mediatica prezinta de asemenea semnificatii distincte: caracterul de inteligibilitate a mesajului trebuie sa prevaleze pentru ca forta si intensitatea mesajului sa nu se deprecieze.

Un alt element interesant al comunicarii este acela al denotatiilor si conotatiilor. Daca denotatiile constituie "un surplus semantic", uneori multiplu si variabil - denotatii secundare, conotatiile sunt semnificatii transcendente, care depasesc sfera proxima a denotatiilor si ating dimensiuni simbolice complexe specifice domeniului analizat si necesita evaluari generale sau variabile.

Stancu serb analizeaza formele de abatere de la informarea strict obiectiva, clasificându-le în : persuasiune, manipulare, dezinformare si intoxicare, mijloace folosite si în propaganda de razboi.

Ion Bucheru deosebeste : manipularea punctuala, semi-punctuala si de durata si aminteste procedee specifice de manipulare prin televiziune: utilizarea posibilitatilor montajului pentru transformarea afirmatiei în negatie si invers, contopirea unor elemente incompatibile si distonante (sunetul si imaginea se contrazic), minimizarea evenimentului prin plasarea sa încadrata de evenimente minore, refuzul de reflectare a unei anumite realitati, asocierea unor evenimente, institutii si persoane cu elemente din cea mai joasa zona valorica.2

Din posibilitatile de difuzare a informatiilor tendentioase, Ion Bucheru precizeaza cele mai frecvent întâlnite: dozajul de adevar si minciuna (prezentarea unui contra-adevar neverificabil), valorificarea accidentului în detrimentul esentialului (estompat savant), comparatii nejustificate (citate trunchiate), exagerarea apocaliptica de fapte lipsite de importanta, sarcasm si persiflare pentru slabirea adevarului, etichetarea interlocutorului asociindu-l unui sistem de idei ce poate fi mai usor respins decât argumentele dezbatute, etc.

Un alt aspect interesant în analiza persuasiunii îl reprezinta urmatorul set de aspecte: sleeper effect-ul (legat de consolidarea în timp a unora dintre opinii exprimate si prin persuasiune, fara posibilitate însa de generalizare), argumentele pro modeleaza opiniile scepticilor, în timp ce argumentele pro si contra modeleaza opiniile optimistilor, timpul conserva ce s-a spus si nu cine a spus si convertirea opiniei individuale debuteaza cu enuntarea unei noi opinii si nu cu distrugerea acelei vechi .

Pentru eficienta comunicarii sunt necesare elemente care sa stârneasca interesul, altfel spus, producerea de mesaje mediatice trebuie sa corespunda interesului publicului si sa îmbine elemente cunoscute cu elemente având caracter inedit (suprapunerea celor doua repertorii limiteaza interesul; consumul mediatic revendica noutatea). Teorii privind macro-efectele comunicarii de masa:

● Teoria spiralei tacerii ("Schweigespirale"): porneste de la dependenta opiniei individuale de opinia dominanta exprimata de mass-media. Elisabeth Noelle-Neumann sintetizeaza astfel teoria: societatea ameninta cu izolarea pe devianti, indivizii se tem mai mult de izolare decât de eroare, indivizii evalueaza climatul favorabil sau defavorabil a propriei opinii, evaluarea conduce la un comportament actional (exprimarea opiniei sau pastrarea în secret a opiniilor).

Indivizii care expun punctul de vedere dominant îl împartasesc cu usurinta, în timp ce indivizii care nu împartasesc aceasta opinie se închid în tacere, de teama izolarii.
E. Noelle-Neumann apreciaza ca exista un procent de circa 20% de indivizi care îsi exprima convingerile cu fermitate chiar si daca acestea sunt contrare opiniei dominante. Astfel, opinia publica reprezinta din aceasta perspectiva opinia ce poate fi declarata public fara risc de izolare si care induce comportamente actionale.

Prin analiza efectelor televiziunii sunt definiti termenii de cumulare (omniprezenta repetitiva mediatica... picatura chinezeasca), de consonanta (alinierea la curente de opinii), si de caracter public al informatiei (aproba - vorbeste; dezaproba - tace).

Multiple aspecte sunt considerate meritorii în aceasta teorie, chiar daca în sine teoria este contestata sau contestabila ca speculativa si imposibil de generalizat: dezvaluirea unor elemente ale comportamentului individual, sublinierea tendintei de uniformizare a mesajelor mediatice, realitatea efectelor mediatice, favorizarea integrarii sociale (izolarea "deviantilor" sau reducerea lor la tacere ar naste coeziune sociala, precum si invers, opinia considerata minoritara creste în intensitate si se impune în detrimentul opiniei dominante speculate de mass-media, ceea ce de asemenea induce coeziune sociala).

Spirala tacerii nu semnifica apriori o schimbare reala a intentiilor de vot în procesul electoral (desi se constata si un asemenea fenomen), ci mai degraba o disimulare a opiniilor individuale în fata asaltului opiniilor vehiculate de mass-media si de aderentii acestor opinii. Atunci când este însa vorba de o schimbare a opiniei de vot si ea reprezinta o racordare la opinia dominanta nu ar fi vorba de ralierea cu câstigatorul ("trenul victoriei"), ci de teama de izolare si corelarea intentiei cu nevoia de armonizare cu propriul grup social. Interesant este faptul ca indiferent de practica votului, dupa vot alegatorii prefera sa pretinda ca au votat cu partidul câstigator.

Justificarea nu trebuie gasita în încercarea alegatorului de a sari în trenul victoriei, ci mai degraba în tendinta de disimulare si nesiguranta pe care intervievatul o conserva în continuare.

Noelle-Neumann considera ca influenta este reciproca: "Tonalitatea media precede o modificare în ceea ce priveste evaluarea climatului opiniei, care, la rândul sau, precede o modificare a atitudinilor. Comportamentul - disponibilitatea de a vorbi - se adapteaza evaluarii climatului opiniei, dar si invers, influenteaza evaluarile climatului opiniei, în cadrul unui proces de interactiune care creeaza spirala".3

Teoria spiralei tacerii este alaturata teoriei "bandwagon" (ralierea la câstigator) si teoriei ignorantei cumulate a lui Scheff (dificultatile de exprimare izoleaza, creând impresii de apartenenta la devianta). Mecanismul spiralei tacerii este totodata considerat procesul de consolidare a unei opinii fundamentate pe valori perene, contrar opiniei exprimate de mass-media si perceputa ca dominanta. Fenomenul spiralei tacerii este o reactie la schimbarile care intervin în climatul opiniei.

Sondarea opiniei publice de maniera de a evidentia lipsa disponibilitatii la sinceritate si a tendintei de disimulare, prin confirmarea sensului întrebarilor, poate fi realizata prin întrebari deschise menite sa câstige încrederea interlocutorului si sub protectia anonimatului, acesta sa capete treptat încrederea în a-si exprima o opinie contrara curentului dominant. Aplicabila Germaniei, fostelor tari comuniste, teoria spiralei tacerii permite constatarea ca sondarea opiniei publice reprezinta, în climate sociale traumatizate, o sfidare continua.

● Teoria agenda-setting: media nu poate fi desprinsa din contextul societal, astfel, rolul mass-mediei este unul de filtrare a problematicii si de stabilire a prioritatilor. Teoria vizeaza o mass-media responsabila si activa (chiar de maniera unui "activism" media). Reversul este atunci când filtrarea mesajelor este impusa de politic, ceea ce induce modificari de ordin cognitiv la nivel individual.

Rolul mijloacelor de comunicare în masa este acela de a ridica probleme de dezbatere cetatenilor si politicienilor, ierarhizând deci problematicile în functie de prioritatea si importanta sociala. Uneori, logica industriei de consum a comunicarii difera fata de stringenta realitatii, mass-media repliindu-se din necesitatea conservarii interesului si implicit a dependentei publicului consumator fata de aceste prioritati reale. De regula, însa, mass-media impune agenda si nu invers.

Cercetatorii fenomenului au diferentiat :

-         agenda intrapersonala (subiecte de importanta exclusiv personala);

-          agenda interpersonala (subiecte de importanta generala);

-          agenda comunitatii (subiecte de interes general).

DeFleur si Lowery considera : faptul ca mass-media semnaleaza o problema, o tema, ca realizeaza o constructie complexa de informatii în jurul subiectului respectiv ar conduce la formarea sau chiar la schimbarea atitudinilor, ceea ce influenteaza implicit si comportamentul actional.

Teoria agenda-setting a plecat de la Lippmann, care aprecia ca indivizii sunt dependenti de informatia de presa, chiar daca între realitate si prezentarea mediatica exista distorsiuni. De aceea, semnalele presei aduc pe agenda publicului si a politicienilor anumite prioritati care, altfel,  ar fi intrat pe liste de asteptare. Propaganda de razboi americana din timpul celui de-al doilea razboi mondial a permis continuarea cercetarilor. Astfel, Lewin a aratat pasii schimbarii opiniei si comportamentului: dezghetarea, schimbarea, înghetarea.

Alti autori apreciaza ca, daca schimbarea de atitudini si comportamente prin influenta mass-media este discutabila, importanta focalizarii pe eveniment nu poate fi însa contestata. McCombs si Shaw au semnalat corespondenta dintre importanta acordata unor evenimente de catre mass-media si public. Drept urmare, tratarea subiectelor corespunde marjei de interes pe care publicul o manifesta. Desigur, poate fi invocata si dependenta consumatorului de informatie si dorinta de a cunoaste un subiect pâna la epuizare, ceea ce naste nevoia de informatie suplimentara, construita piramidal.

De fapt, curiozitatea este comuna atât pentru reporter, cât si pentru public.4 Cel ce lucreaza în bransa stie ce se cere, el însusi bazându-se pe opiniile individuale proxime si stabilindu-si prioritatile in functie de solicitarile rezonabile ale publicului. Dimensiunea complexitatii realitatii sociale este astfel oglindita prin intermediul vectorilor comunicarii. Referitor la procesul electoral, se considera ca publicitatea electorala nu reuseste sa capteze atentia cetatenilor.

Opinia individuala se consolideaza mai degraba prin dezbateri informale ale cetatenilor, iar numarul celor ce se lasa antrenati de astfel de discutii creste pe masura ce momentul alegerilor se apropie. Cele doua agende (respectiv agenda media si agenda cetatenilor) înregistreaza în mod normal o usoara defazare, cetatenii dezbat problematica la o anumita distanta dupa producerea evenimentelor si mai ales, cu deosebire, dupa reflectarea lor în mass-media.

Exista o dependenta evidenta a consumatorului de informatie, mai ales din mediul urban, de mesajul mediatic (televizat, Internet). Simultan, individul resimte nevoia de orientare. Mass-media devine astfel purtatorul de cuvânt a intentionalitatii cetateanului. Doua criterii sunt definite pentru a semnala cresterea în intensitate a unui subiect: atentia TV este maxima si subiectul capteaza progresiv interesul.

Facând referire la campania electorala, DeFleur si Lowery au indicat ca în preajma alegerilor consumul mediatic creste simultan cu diferentierea alegatorilor dupa apartenenta la un grup social (sau exemplul României, dupa vârsta). Presa raspunde propriului sau public, asa cum televiziunea încearca sa nuanteze propriul mesaj. Unii cercetatori considera ca sunt situatii când presa scrisa joaca un alt rol mediatic decât televiziunea (opus acesteia). Cresterea consumului mediatic induce intensificarea comunicarii interpersonale si implicit nevoia de informatie. Astfel, agendarea cetatenilor depinde de caracteristicile lor specifice si de cota de interes acordata subiectului. Teoria agenda-setting priveste cu prioritate informatia politica sau de politici publice si procesul electoral sau contextul de interes cetatenesc cu specific local.

Pentru probleme ce nu privesc sfera politica, optiunea devine dificila, interesul se mentine cu dificultate, receptorul resimtind nevoia de informare si prin surse alternative (de regula presa scrisa sau pagina web a ziarului sau a postului de televiziune) sau, din contra, manifestând dezinteres pentru problema si abtinându-se sa exprime sau sa formuleze un punct de vedere. Exista situatii când excesul de informatie deserveste cauza pe care o promoveaza (mesajul mediat impus de politic).5

● Teoria prapastiei cognitive si a cresterii diferentiale a cunoasterii : nevoia de informare induce cresterea gradului de cunoastere. De aici si diferenta de necesitate a consumului mediatic, direct proportionala cu nivelul de educatie, de regula. Pentru persoanele cu un nivel de cunoastere mai ridicat, profitul de cunoastere prin consum mediatic este ridicat.

De unde, o suma de dependente evidentiate astfel: persoanele cu un nivel de educatie mai ridicat au o competenta de comunicare si de asimilare a comunicarii mai dezvoltata, decalajul de informare creste exponential pentru persoanele mai bine informate fata de cele cu un nivel scazut de informare, dimensiunea comunicarii interpersonale are rol de sporire a nivelului de cunoastere (persoanele mai informate expun un punct personal de vedere asupra problemelor de interes), selectivitatea creste (absorbtia unei informatii slabe calitativ nu mai prezinta interes pentru o persoana informata), extinderea surselor de informare mediatica.

Totusi, este de semnalat faptul ca, pentru subiecte de interes general, nivelul de educatie nu mai este atât de revelator. De asemenea, sunt situatii când interesul pentru un subiect nu indica neaparat si un nivel de educatie sporit. Exista persoane care manifesta deschidere si interes pentru o problematica independent de formatia lor profesionala de baza sau chiar si în conditiile unei pregatiri medii.

3.2 Lumea informationala

Lumea informatiei este un spatiu special de resurse, ce cauta sa-si defineasca modelele de stabilitate relativa, desi mâine acestea vor intra într-o noua etapa de schimbare. Astfel, fenomenul informational, prin structurile si relatiile contemporane, va traversa toate tipurile de criza.

Un sistem informational echilibrat si eficient face ca toate comunitatile umane sa împartaseasca nevoia de prosperitate, sa aspire la cresterea calitatii cercetarii si sa abordeze modern diferite componente ale productivitatii. Structurile biblioteconomice sunt, de asemenea, supuse schimbarilor, nu se recunosc vechile repere, evolutia lor este uluitoare, însumând activitati diverse si facând subiectul unor discutii controversate, considerate din unghiuri extreme.6

Pentru unii, "bibliotecile sunt la rascruce", iar pentru altii "biblioteca de mâine este moartea bibliotecilor". Este nevoie, asadar, de crearea unei noi identitati pentru biblioteci. Pentru aceasta, un rol important îl are comunicarea generalizata, într-un univers bazat pe structuri deschise si flexibile, care sa îmbine retrospectiva cu prospectiva, facând din biblioteca un instrument extrem de important pentru conservarea gândirii umane.

Avem nevoie, însa, de un management modern si competent, care sa evite o schimbare necontrolata si sa aiba în vedere o stare de echilibru pozitiv în circuitele comunicarii. În încercarea de a redefini biblioteca se tine seama de "idealul cantitativ", devenit o notiune irationala, logica acumularii ridicând probleme imposibil de rezolvat. Însa nu se poate renunta la ideea de "optim cantitativ" care trebuie interpretata doar în strânsa relatie cu un optim calitativ.

Dezvoltarea uluitoare a Internetului si a programelor de informatizare a structurilor poate duce de asemenea la criza, datorita faptului ca permanent se impun modificari si readaptari în utilizarea resurselor si fructificarea potentialului nou creat, noile tehnologii electronice contribuind la esentializarea lecturii, imprimându-i mai multa mobilitate.7

Un factor puternic de criza este, în mod sigur, viitorul, în ciuda faptului ca asteptarile si obiectivele globalizarii sunt bine conturate, iar analiza proiectiilor din trecut a confirmat, în linii mari, ritmurile de dezvoltare ale formelor comunicarii. Nevoia de informatie a devenit generala, iar ritmurile progresului impun, ca unica postura, pe cea de utilizator de informatii, prin care omul contemporan poate controla dimensiunea informationala a existentei. Însa fluxul de informatii nu asigura, în mod necesar, progresul cunoasterii, iar ritmul noilor tehnologii ar putea conduce la un public saturat, dar ignorant.

Una dintre zonele pline de neprevazut a crizei utilizatorilor este accesul la informatie, operarea cu concepte noi, dezvoltarea si complexitatea retelelor informatice, accesul la baze de date virtuale, toate acestea ducând la debusolarea unor categorii de cititori deprinsi cu modul traditional de lucru. La cele de mai sus se adauga - în viziunea autorului - criza profesiilor infodocumentare, care poate avea toate dimensiunile posibile, în timp si spatiu, atingând o dinamica terminologica extrem de intensa, însa numai activitatea de cercetare poate oferi sansa integrarii acestor profesii într-o structura unitara. 

Cu un scop bine definit ca fiind dobândirea excelentei în activitatea bibliotecii publice, planificarea strategica aduce unele avantaje cum ar fi:

 a) informatii pentru procesul decizional;

b) informatii pentru repartizarea resurselor;

c) atenuarea unor crize;

d) încurajarea creativitatii personalului si cooperarea, etc.

Tehnologiile informationale au influentat profund existenta noastra si au în ultimul timp un impact tot mai mare asupra activitatii din biblioteci. Este prezentat nivelul la care s-a ajuns la acest moment din punct de vedere al interconectarii calculatoarelor (Internet) si facilitatile pe care acest fenomen le aduce în planul legaturii la resursele informationale. Printre beneficiile introducerii tehnologiilor informationale în biblioteci se evidentiaza evolutia spre o biblioteca a viitorului în care se pune accent pe cunoastere si comunicare, resurse fundamentale pentru o era a economiei informatiei. Potentialul dezvoltat prin prisma evolutiei domeniului informational în biblioteci trebuie pus în valoare printr-o modificare a structurilor organizationale si prin alegerea unei conduite manageriale adecvate.8

Informatia electronica nu va înlocui documentele tiparite, ci va sustine si va extinde explozia de informatii, va creste longevitatea datelor. Tot aici este abordata si problema selectiei documentelor pentru achizitii. Chiar daca biblioteca trebuie sa posede documentatia cea mai completa posibil, se disting totusi si categorii de documente care suscita probleme privind achizitionarea sau difuzarea lor spre lectura (lucrari ce propaga ideologii extremiste, de un anumit nivel moral, etc.).

În aceasta relatie un factor important este experienta personala a utilizatorului, având un impact deosebit asupra formarii perceptiei. Experienta personala este influentata de alti factori: educatie, familie, mediul de activitate, presa, televiziunea, etc. S-a remarcat o perceptie pozitiva din partea utilizatorilor asupra serviciilor informatizate. În viitor, perceptia publicului asupra serviciilor oferite de biblioteca se va schimba, propulsând-o în pozitia de centru cultural al comunitatii.

Un rol important în formarea perceptiilor si a expectantei utilizatorilor îl are personalul bibliotecii, comportamentul profesional adecvat al acestuia. În capitolul cinci este prezentata automatizarea proceselor specifice bibliotecii: circulatia, catalogarea, achizitii, controlul serialelor, împrumutul interbibliotecar si accesul publicului la alte servicii. Automatizarea este vazuta ca o forma noua de a extinde controlul asupra activitatii bibliotecare, de a o îmbunatati si de a obtine o gama cât mai larga de servicii pentru public.9

Pe lânga avantajele realizarii acestor sisteme interconectate sunt ridicate si problemele de standardizare si securitate ce apar. Alte probleme ce apar în acest caz sunt: bugetul, filtrarea informatiilor, digitizarea resurselor, competenta personalului bibliotecii. Era digitala va aduce în prim plan: transferul electronic de informatii, fuzionarea resurselor informationale, colaborarea internationala pentru informarea unei audiente globale. Deja sunt conturate concepte cum ar fi: colectiile virtuale, biblioteca hibrida, ca rezultat al îmbinarii a ceea este biblioteca si a ideilor noi ale acestei ere. Orice ar fi, biblioteca va continua traditia de a fi o fereastra spre cultura, valori si traditii.

3.3 Educatia ulilizatorilor împotriva manipularii

În ultimele decenii, educatia utilizatorilor s-a conturat ca o nouã zonã de intensã cercetare si, de asemenea, ca o zonã de noi responsabilitãti pentru biblioteci si pentru specialistii din domeniul informãrii. Întreaga comunitate de utilizatori ai structurilor infodocumentare se confruntã cu o cantitate de informatii în permanentã crestere si toatã aceasta masã de informatii este difuzatã si este disponibilã pe diverse suporturi: pe hârtie, pe CD-ROM-uri, online etc. Aceste aspecte îi pun adesea în dificultate pe utilizatori atunci când ei cautã informatii.

Din acest motiv, structurile infodocumentare trebuie sã acorde în prezent o atentie tot mai mare educatiei utilizatorilor, mai exact educatiei utilizatorilor pentru cultura informatiei. Literatura domeniului a consacrat în ultimul timp spatii ample pentru prezentarea celor mai recente abordãri ale acestui subiect. Au fost realizate, de asemenea, multe instrumente care oferã posibilitatea de a învãta despre sursele de informare relevante si despre modalitãtile de accesare a acestora. Termeni foarte des vehiculati în lucrãrile de specialitate sunt: comportamentul utilizatorilor, nevoile utilizatorilor, programe de instruire, cultura informatiei, cultura informatiei digitale, cultura retelelor, practici informationale, abilitãti de informare etc.

Extraordinara dezvoltare cunoscutã de tehnologiile informãrii si comunicãrii a schimbat aproape radical societatea în care trãim si, implicit, mediul în care îsi desfãsoarã activitatea structurile infodocumentare. Mediul electronic are consecinte si asupra rolului profesionalismului din domeniul informãrii, dar si asupra pregãtirii pe care acestia trebuie sã o aibã. Ei trebuie sã tinã pasul cu mediul informational aflat într-o continuã si rapidã schimbare, sã facã fatã nevoilor privind educatia continuã.

În general, abilitãtile necesare pe piata muncii în momentul actual sunt destul de diferite de cele din trecut. În domeniul biblioteconomiei si stiintei informãrii, tehnologia informatiei a determinat în mod continuu o serie de schimbãri în privinta pregãtirii specialistilor. Abilitãtile de manipulare a tehnologiilor multimedia si de lucru cu resurse în retea sunt foarte solicitate.

Nevoile si comportamentul utilizatorilor s-au aflat mereu în atentia profesionistilor domeniului, dar acestor aspecte care necesitã mult studiu li se adaugã astãzi noi elemente aduse în scenã de schimbãrile tehnologice: programe de instruire în utilizarea resurselor electronice, formarea abilitãtilor privind tehnologia informatiei, cunostinte de evaluare a colectiilor electronice.

Diversitatea suporturilor, cresterea cantitativã a colectiilor de documente, sistemele de regãsire si ultimele modalitãti de transfer al informatiei sunt elemente care pun numeroase probleme în procesul de cãutare a informatiei si care impun necesitatea educatiei utilizatorilor.

Acest aspect a fost înteles la nivelul structurilor infodocumentare de foarte multã vreme. Unele institutii au întreprins actiuni în aceastã directie încã de acum câteva decenii, actiuni care fie continuã si în prezent, fie au fost întrerupte pe parcurs din cauza lipsei de personal, de resurse financiare si de conditii organizatorice. Prin anii 1990, s-a accentuat însã nevoia de a desfãsura actiuni destinate educatiei utilizatorilor, datoritã dificultãtilor pe care acestia le-au întâmpinat în utilizarea informatiilor în format modern. Astãzi, este un lucru cert cã formarea utilizatorilor constituie o nevoie permanentã si existã numeroase indicii cã, în viitor, lucrurile vor sta la fel în aceastã privintã. Este necesar sã se sublinieze faptul cã educatia utilizatorilor trebuie perceputã ca un mijloc de a ajunge la un anumit scop si nu ca un scop în sine.

Despre acest concept s-a scris si s-a discutat mult, dar, în general, a fost definit ca "orice efort sau program care va ghida si instrui utilizatorii actuali si potentiali în mod individual sau colectiv, cu scopul de a facilita recunoasterea propriilor nevoi de informare, formularea acestor nevoi, utilizarea efectivã si eficientã a serviciilor de informare, ca si evaluarea acestor servicii" (definitie formulatã de Jacques Tocatlian, fost Director al Programului General de Informare al UNESCO). În linii mari, educatia utilizatorilor include câteva zone interconectate: informarea utilizatorilor, orientarea în bibliotecã, instruirea bibliograficã si profilul utilizatorilor.

Obiectivele unui program în acest sens ar trebui stabilite în functie de ultimele dezvoltãri în domeniu si avându-se în vedere nevoile de instruire ale utilizatorilor. Îmbunãtãtirea programului se poate realiza în urma evaluãrii acestuia. Cele mai avantajoase modalitãti de instruire sunt considerate a fi demonstratia, abordarea practicã, foarte importante de dobândit de cãtre utilizatori fiind elementele de bazã privind folosirea sistemului de regãsire a informatiei.

Însã, înainte de a initia programe de educatie a utilizatorilor, structurile infodocumentare trebuie sã se preocupe de instruirea propriului personal în privinta folosirii noilor echipamente si a noilor modalitãti de a desfãsura cercetãri ale literaturii.

Hans Raj Chopra a subliniat importanta pregãtirii utilizatorilor în vederea utilizãrii noilor tehnologii si a propus, în urma analizei rezultatelor unei anchete pe care a desfãsurat-o printre aproximativ 150 de specialisti din India de Nord, câteva zone esentiale care ar trebui sã fie acoperite de un program de instruire:10

- infrastructura tehnologiilor informatiei (elemente de bazã legate de software si hardware, servicii de bibliotecã si informare bazate pe tehnologia informatiei, automatizarea bibliotecilor);

- tehnologia telecomunicatiilor (elemente de bazã privind retelele, posta electronicã, posta vocalã, tehnica teleconferintelor, multimedia);

- editarea electronicã;

- CD-ROM-urile si bazele de date DVD (baze de date bibliografice, numerice, full-text);

- crearea de surse de informare electronice (design Web, catalogarea surselor electronice, elemente de bazã legate de HTML si JAVA);

- serviciile de informare bazate pe Internet (publicatii electronice, navigare în retea, motoare de cãutare, servicii de baze de date bazate pe Web);

- sursele electronice online de informare (baze de date online, bãnci de date online, cãutarea literaturii online);

- bibliotecile electronice (conceptul de biblioteci electronice/ biblioteci digitale/ biblioteci virtuale; avantajele si dezavantajele lor);

- analiza cost-beneficiu (economia cãutãrii online în comparatie cu cãutarea în baze de date pe CD-ROM);

- crearea de baze de date indigene (metodologii si tehnici, probleme si perspective);

- accesul public online la cataloage (OPAC, MARC).

În procesul de formare a competentelor de informare în societate, bibliotecile au potentialul pentru a deveni institutii de importantã fundamentalã, dar ele trebuie sã acorde o mai mare atentie acestor aspecte legate de instruirea utilizatorilor si sã dezvolte abordãrile existente într-o manierã sistematicã.

De exemplu, în Germania, extinderea activitãtilor privind educatia utilizatorilor si dezvoltarea bibliotecilor ca centre de informare se numãrã printre noile responsabilitãti ale bibliotecarilor. În aceastã tarã, activitãti promitãtoare în directia formãrii utilizatorilor au fost initiate în urmã cu aproximativ trei decenii, dar foarte putine au fost realizate sau încununate de succes, în parte datoritã resurselor insuficiente si lipsei unei dezvoltãri sistematice si sustinute a sarcinilor de predare în biblioteci. În anii 1980, aceste activitãti au fost reduse în aproape toate bibliotecile, dar la începutul anilor 1990 au apãrut noi actiuni determinate în principal de nevoile sporite ale utilizatorilor pentru asistentã în utilizarea noilor sisteme de informare electronice.11

Cursurile de educatie a utilizatorilor s-au concentrat pe transmiterea abilitãtilor de folosire a anumitor sisteme de informare si adesea ele se bazau pe manualul producãtorului respectivului sistem si erau repetate la anumite intervale de timp. Homann aratã cã cel mai important avantaj al acestei educatii pragmatice a utilizatorilor a fost nivelul relativ scãzut al cheltuielilor cu personalul si organizarea, cheltuieli necesare pentru realizarea cursurilor, dar cresterea numãrului sistemelor de informare disponibile si schimbãrile frecvente ale interfetelor cu utilizatorii au determinat aparitia unor cereri numeroase pentru programe de instruire si astfel au iesit la ivealã si dezavantajele. Pe lista acestora din urmã s-au adãugat si potentialul motivational scãzut si lipsa posibilitãtilor de coordonare didacticã între diferitele cursuri.12

În momentul actual, se doreste o îmbunãtãtire a educatiei utilizatorilor în bibliotecile germane, prin orientarea activitãtilor spre noi concepte pedagogice si spre dezvoltãri strãine. Noile abordãri sunt influentate de factori precum: teoria curriculum-ului, modelele anglo-americane de culturã a informatiei, metodele de predare / învãtare centrate pe cei care învatã, metodele si tehnicile de învãtare online.

În continuare, prezentãm douã programe recente, dezvoltate în spatiul german:

- La Biblioteca Universitãtii din Heidelberg a fost pusã în aplicare o actiune de predare modularã ale cãrei caracteristici sunt urmãtoarele: unitãtile de predare sunt mici (1-2 ore), module de predare sunt integrate în curriculum, se poate beneficia de instruire suplimentarã online, a fost adoptat un model dinamic de culturã a informatiei care oferã o bazã pentru dezvoltarea si reflectarea activitãtilor de predare.

- Un alt exemplu este cel oferit de Departamentul de Biblioteconomie si Informare de la Universitatea de stiinte Aplicate din Hamburg, unde a fost dezvoltatã o abordare orientatã spre proiecte. Caracteristica principalã a acestei abordãri este utilizarea de probleme sau interese tematice individuale ca puncte de plecare pentru declansarea proceselor de învãtare si, astfel, deprinderea competentelor privind cultura informatiei poate fi integratã unor continuturi din alte domenii precum economie sau istorie. Cel care predã are un rol pasiv, limitându-se la asistenta la cerere. Participantii trebuie sã fie activi si sunt principalii responsabili pentru strategiile adoptate si rezultatele obtinute.

La nivel international au apãrut o serie de initiative individuale privind dezvoltarea educatiei utilizatorilor si se poate observa o îmbunãtãtire a activitãtilor de predare desfãsurate de biblioteci, dar se simte nevoia unui sprijin institutionalizat din partea organizatiilor specializate din domeniu.

NOTE

[1] McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001

2 Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 1997, pp. 36-40

3 Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, pp. 67-70

4 Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997, p. 36

5 serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000, p. 88

6 Stoica, Ion, Criza în structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001, pp. 13-25

7 Ibidem, p. 57

8 Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale în biblioteca publica, Iasi, Editura Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi", 2001, pp. 17-26

9 Ibidem, p. 74

10 Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies în the developing countries în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

11 Homann, Benno, Difficulties and new Approaches în User Eduction în Germany în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

12 Ibidem

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ

      MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE

            Fenomenul manipularii nu a aparut în comunicarea de masa o data cu televiziunea, însa dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat aceasta problema la cote fara precedent. Prin diverse tehnici de manipulare, televiziunea poate crea adevarate pericole sociale.

Principalele forme de abatere de la informarea obiectiva sunt:

- persuasiunea

- dezinformarea

- intoxicarea

- manipularea

Persuasiunea este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, încercând sa convinga auditoriul. Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte, ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil sa-si puna într-o lumina cât mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care îmbina forta cuvântului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masa.

Dezinformarea

Prin dezinformare se întelege suprimarea brutala a oricarei obiectivitati (si chiar credibilitati) a mesajului. Se considera dezinformare orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în rândul receptorilor anumite atitudini si reactii dorite. În cazul dezinformarii, nu se mai foloseste subtilitatea si poate sa nu mai existe iluzia de corectitudine.

Ţintele dezinformarii sunt în special liderii de opinie, care pot influenta decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicationala poate fi punctuala (printr-o stire sau emisiune anume) sau de durata (sustinuta).

Instrumentul principal al dezinformarii este cenzura. Aceasta împarte, dupa criteriile impuse de autoritati, toate componentele si semnalele realitatii precum si interpretarile faptelor în doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionând în mod brutal realitatea.

Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste, comuniste, dictatoriale), dar poate fi întâlnita si în regimurile democratice. Aici, însa, exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnalistii independenti free-lancer) care poate dezvalui culisele nevazute si poate provoca scandaluri rasunatoare, care pot culmina chiar cu rasturnarea guvernarii (de exemplu afacerea Watergate).

Intoxicarea

Forma de dezinformare, intoxicarea consta fie în suprasaturarea surselor cu informatie falsa, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste, fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, bârfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de "anesteziere" a publicului în scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezator, ostil în fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese învingator cel care a investit cel mai mult în propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt.

Exemplul cel mai apropiat în acest sens îl reprezinta modurile în care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie.

Televiziunea sârba a produs un clip în care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Razboi.

La rândul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice, în paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor în lagarele de concentrare de la Auschwitz.

Manipularea

Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata de intentionalitate negativa cu buna stiinta. Parafrazându-l pe celebrul armator grec Aristotel Onasis, se poate spune ca "secretul manipularii este de a detine numai tu informatii". Prin diferite tactici (încalcarea normelor deontologice, ascunderea, trunchierea sau deformarea faptelor obiective), mesajul este transformat în minciuna (totala sau partiala), realitatea fiind astfel distorsionata.

Micul ecran are o forta manipulatoare cu atât mai mare cu cât se bazeaza pe credibilitatea conferita de imagine (ceea ce omul a vazut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic).

Toate tehnicile de manipulare a indivizilor urmaresc declansarea si amplificarea proceselor de influentare a gândirii umane, având drept scopuri finale:

- modificarea comportamentului indivizilor

- integrarea lor în grup

- inducerea sentimentelor de supunere neconditionata fata de autoritati.

Goebbels, conducatorul campaniei de creare si promovare a imaginii lui Hitler si a noii rase de arieni, a fost unul din cei mai buni specialisti în domeniul intoxicarii opiniei publice prin intermediul presei si al cinematografiei. Pentru a le insufla cetatenilor necesitatea de a sustine nazismul si de a distruge evreii, el a impus proiectarea în toate cinematografele din Germania doar a documentarelor si a stirilor ce îi promovau ideile sale propagandistice, interzicând difuzarea oricaror altor filme si limitând spectatorilor astfel posibilitatea de a face comparatii ce puteau fi daunatoare ideologiei sale.

În acest fel, Goebbels urmarea sa obtina controlul total asupra modului de gândire, comportamentului si asupra sentimentelor indivizilor, supunerea lor instinctiva si neconditionata în fata autoritatilor precum si crearea unui tip de cetatean incapabil sa ia decizii de unul singur.          

Procesul de recreare completa a unui individ este extrem de complex, el fiind axat pe trei coordonate:

- obtinerea controlului asupra comportamentului sau (prin uniforme, limbaj de lemn);

- obtinerea controlului asupra gândirii sale (prin ideologia promovata);

- obtinerea controlului asupra sentimentelor sale (prin manipularea emotiilor individului si restrângerea spectrului sau emotional, fiind folosite drept instrumente : vina, frica, santajul, redefinirea sentimentelor).

Un exemplu de "vina istorica" îl constituie cel al poporului german, care a fost în totalitate blamat pentru masacrele comise de catre nazisti în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media si al modului în care manipularea opiniei publice a fost ridicata la nivel de "arta" îl constituie cel al Companiei "Ruder& Finn Global Political Affairs", companie specializata în intoxicarea si manipularea opiniei publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau partid politic anume care plateste pentru campanie.

Scopul acestei institutii este construirea sau redefinirea imaginii unor conflicte internationale în special prin intermediul televiziunilor, a imaginii unor popoare sau etnii în functie de dorintele si interesele clientului. în 1993, compania a lucrat pentru Croatia, Bosnia-Hertegovina si opozitia din provincia Kosovo si, într-o perioada de 18 luni, le-a creat o imagine internationala puternica si extrem de favorabila. Campania dusa a fost de mare amploare si, contra unor sume uriase, a inclus obtinerea si mediatizarea opiniilor favorabile ale celor mai înalti si importanti demnitari, oameni de afaceri si lideri de opinie din lume (de talia presedintelui SUA).

Întrebat daca propriile sale credinte si datoria de a spune adevarul ca jurnalist nu intra în conflict cu ideile mediatizate, directorul acestei companii, James Harff, si-a justificat actiunile cu mult cinism: "Suntem profesionisti. Am fost angajati sa facem ceva si am facut. Nu suntem platiti ca sa fim morali."

În viziunea cercetarilor din domeniul psihologiei sociale exista numeroase modalitati de educare a indivizilor pentru a putea rezista manipularii care au toate la baza analiza strategiilor de remodelare a gândirii. Astfel, individul trebuie întâi avertizat sa cunoasca mecanismele de manipulare ale diverselor institutii si sisteme pentru ca mai apoi sa poata sa reziste dezinformarii si presiunii exercitate si sa nu le cada victima.

Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai. Aparent, solutia cea mai sigura consta în izolarea totala a individului fata de societate. Însa omul este în primul rând o fiinta sociala, deci aceasta solutie nu poate fi generalizata tuturor indivizilor. O alternativa mai rezonabila izolarii este cea prin care individul continua sa traiasca în societate, dar se detaseaza emotional de anumite aspecte ale vietii. Neajunsul detasarii consta în pierderea suportului social si afectiv al familiei si prietenilor, fapt ce amplifica sentimentul de singuratate ce poate genera manifestari de tip paranoic. Deoarece detasarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul caruia am putea fi manipulati, e imposibila iar, pe de alta parte, implicarea totala, sincera si pasionala în viata sociala ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipularii, singura solutie viabila ramâne adoptarea unei pozitii de mijloc, de alternare a celor doua stari (astfel ca perioadele de traire la cote înalte sa fie urmate de intervale scurte de detasare, ce pot fi facute seara sau dupa încheierea orelor de serviciu).

Strategiile de rezistenta la manipulare constau în:

1)     Identificarea discontinuitatilor (niciodata marile minciuni nu sunt perfecte, au ceva în neregula iar aparitia disonantei cognitive este unul din cele mai bune semnale de alarma);

2)     Observarea normalitatii aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazeaza pe crearea unei aparente de normalizate obiectiva prin controlul informatiei). În cazul accidentului nuclear de la Cernobâl, spre exemplu, autoritatile au refuzat sa ofere informatii opiniei publice si, chiar si atunci când dezastrul n-a mai putut fi ascuns, au încercat sa-l minimalizeze prin emiterea de comunicate false. Testarea cazurilor se poate face printr-o minora încalcare a regulilor impuse, pentru a observa consecintele; daca reactia e disproportionat de mare si de violenta, atunci înseamna ca "ceva nu este în regula".

3)     Sesizarea falsei similaritati. Artizanii manipularii nu se multumesc doar cu controlul total al victimelor; ei încearca sa li se faca indispensabili si de încredere, le capteaza atentia, afectiunea si respectul pentru a-i putea influenta apoi mai eficient. Pentru a evita caderea în cursa lor, este necesara analizarea cu atentie a comportamentului noului "prieten", pentru a vedea daca supraliciteaza într-un anumit context sau o directie anume, daca exista vreo diferenta între ceea ce spune si ceea ce face cu adevarat.

4)     Identificarea competentei aparente. Foarte multi manipulatori îsi creeaza cu atentie o imagine de oameni puternici, competenti, siguri pe ei, pentru a-i intimida pe cei cu care vin în contact, pentru a-i putea fascina si subjuga si mai tare pe novici. Pentru a le evita intentiile, e bine sa nu cedam presiunii exercitate de manipulator si sa asteptam un timp pentru a judeca situatia "la rece".

5)     Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea si obiectivele sale, manipulatorul apeleaza frecvent la analogii false, distorsiuni semantice, etichetari retorice, rescrierea istoriei). Solutia în acest caz consta în clarificarea întelesurilor si a situatiilor neclare.

6)     Sesizarea confuziei emotionale (manipulatorul exploateaza cele mai ascunse temeri si dorinte ale individului, vine în întâmpinarea nevoilor emotionale ale acestuia pentru a-l cuceri si apoi subjuga). De exemplu, în regimurile totalitare erau exploatate sentimentele de vinovatei si se practica santajul. Solutia consta în detasare, în analiza lucida a situatiei la cel mai mic semn de disconfort psihic resimtit, în evitarea dezvaluirii gândurilor intime necunoscutilor, în evitarea tentatiilor.

7)     Jocul "de-a alegerea" (apare în cazul în care manipulatorii, asemeni unor vânzatori buni, nu se multumesc doar sa îi determine pe clienti sa le cumpere unul din produsele oferite de ei, ci continua discutia cu ei pentru a crea o legatura subtila cu acestia în scopul de a-i convinge ca au facut cea mai buna alegere si ca sa-i determine sa le devina clienti permanenti).

8)     Gândirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara larga depinde în primul rând de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevra. De aceea, indivizilor li se induce sentimentul fidelitatii neconditionate fata de grupul lor social care e "bun", iar restul lumii e alcatuit din "rai", "ticalosi". Manipularea reuseste în conditiile în care se realizeaza controlul informatiilor concomitent cu izolarea grupului de orice contact extern. Solutia consta, în acest caz, în realizarea dialogului, a schimburilor libere de idei, în recunoasterea greselilor, în constientizarea faptului ca în viata nu exista "alb" si "negru", ci diverse nuante).

9)     Structuri impersonale (rezistenta colectiva e mult mai eficienta decât opozitia individuala, o minoritate putând lupta mult mai eficient împotriva majoritatii decât un singur individ. Daca o minoritate poate determina puterea sa accepte unele concesii, acest lucru îi sporeste prestigiul).

Elementele specifice diferitelor tipuri de productii de televiziune. Manipularea opiniei publice într-un talk-show, dezbatere, documentar, ancheta, în scopul partinirii uneia dintre partile implicate, se poate face prin darea cuvântului în majoritatea timpului reprezentantilor acelei parti, acordarea acestora a dreptului de a avea interventii mai lungi si într-un spatiu de prezentare mai larg, sublinierea actiunilor lor pozitive si minimalizarea faptelor benefice ale partii adverse etc. Exista trei elemente principale care concura la realizarea manipularii în cazul diverselor productii de televiziune:

a) Moderatorul

b) Compozitia platoului

c) Scenariul (discutiei / emisiunii) Moderatorul

Primul nivel la care poate începe manipularea este cel al moderatorului. Interventiile acestuia sunt vazute ca fiind constrângatoare, deoarece moderatorul impune subiectul / tematica de discutie, dar si ia cuvântul invitatilor, le acorda acestora o importanta diferita ce poate fi observata prin elemente de comunicare non-verbala (tonalitate: ton respectuos, dispretuitor, politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi au demonstrat faptul ca, de multe ori, moderatorul, auto-definindu-se drept purtatorul de cuvânt al publicului, pune întrebari care sa-i satisfaca doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea telespectatorilor.

Moralismul moderatorilor este, în multe cazuri, discutabil (Andre Gide spunea: "Cu sentimente duioase se poate face literatura proasta; cu aceleasi sentimente, în schimb, se obtine o audienta buna"). Acesti moderatori au devenit manipulatori de constiinte care se fac purtatorii de cuvânt ai unei morale tipic mic-burgheze ce spun telespectatorilor ce si cum sa gândeasca, care impun receptorilor propria scala a valorilor.

O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea lipsei de timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvântul invitatilor sau pentru a-i întrerupe tocmai când se ajunge în miezul problemelor, astfel pierzându-se esenta si chiar scopul dezbaterii. În cazul în care invitatii sunt persoane neobisnuite, cu stresul din fata camerelor de filmat (sunt emotive sau au nevoie de un anumit timp pentru a-si ordona si expune ideile), daca acestora, în loc sa fie ajutati de catre moderator spre binele discutiei, nu li se da cuvântul când trebuie, li se da când nu se asteapta, sunt repeziti cu amenintarea lipsei de timp sau ce gesturi nerabdatoare, pot sa se piarda si sa afirme lucruri contrar opiniilor lor.

Cu cât un moderator sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la talk-show-uri, numarul de relatii cu VIP-uri etc.), cu atât discrepanta dintre el si un invitat mai putin cunoscut, chiar daca este expert într-un domeniu, este mai mare. Comunicarea înseamna dialogul, în nici un caz monologul. Moderatorul sau reporterul trebuie sa-si înfrâneze tendinta de a iesi sau a se pune în evidenta si sa nu uite ca, de fapt, invitatul este cel aflat în atentia privitorilor.

Compozitia platoului

Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea în cazul productiilor de televiziune - compozitia platoului - este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Exista indivizi care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care refuza orice invitatie. Modul în care este alcatuit cercul de invitati influenteaza inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta unuia sau a altuia dintre reprezentantii vreunei parti aflate la discutii având o mare importanta în constructia perceptiei privitorilor.

Manipularea prin prezentarea dezechilibrata a partilor

Compozitia platoului ar trebui, teoretic, sa ofere imaginea unui echilibru democratic între parti. Uneori însa, dreapta si stânga prezentatorului sunt folosite în scopul de a simboliza Dreapta si Stânga politica, iar daca aceste doua parti nu sunt egal reprezentate (fie la începutul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai multi invitati si sustinatori de una dintre parti), se produce o deformare a perceptiei în favoarea uneia dintre grupari, distorsiune influentata nu de calitatea ci de numarul invitatilor sustinatori.

Scenariul

Scenariul, pe baza caruia moderatorul conduce dezbaterea / emisiunea si arbitreaza partile poate sa fie stabilit înaintea înregistrarii (caz în care calitatea discutiei poate fi afectata, încorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealalta optiune nu este, însa, lipsita de riscuri; în cazul în care moderatorul îsi traseaza scenariul în linii mari în urma discutiilor pregatitoare cu participantii prezumtivi, prin care lasa loc si improvizatiei sau exprimarii libere în timpul emisiunii, discutia poate sa devieze într-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitata una din regulile tacite ale jocului si anume mentinerea limbajului în limitele politetii.

Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare

Din ce în ce mai multi indivizi studiaza comportamentul semenilor lor, înainte de a intra în contact direct cu ei, pentru a afla cât mai multe date, pentru a le cunoaste modul de actiune si pentru a-si îmbunatati relatiile.

Comunicarea non-verbala este un proces complex care include omul, mesajul, starea sufleteasca, miscarile trupului si cei cu care se intra în relatie. Informatiile legate de aceasta comunicare foarte complexa au ajuns sa fie studiate si însusite de aproape toate persoanele publice sau aflate în functii de conducere (fie manageri de întreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipularii în dialoguri si negocieri  sunt vocea, privirea, gesturile, pozitia corpului (postura), distanta si buzele.

Desi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicarii non-verbale deoarece poate fi modulata pe o scara foarte larga. Vocea se compune din 3 elemente esentiale, care pot capata un nivel de variatie diferit în functie de modul în care le folosim:

- ritmul (ce poate alterna de la încet la rapid)

- volumul (care poate varia de la mic la mare)

- tonul (a carui gama oscileaza de la ascutit la grav).

De exemplu, la o persoana care foloseste o voce cu un volum puternic, un ritm rapid si un ton grav, sensul mesajului pe care îl emite va fi încarcat de emotii negative, ca mania sau agresivitatea. Pentru a excela în comunicarea non-verbala, trebuie sa ne adaptam vocea contextului momentului si fata de interlocutor.

Potrivit specialistilor, din totalul mesajelor, aproximativ 7 % sunt verbale (cuvintele), 38% sunt vocale (tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale) si 55% sunt mesaje non-verbale. Pentru transmiterea informatiilor este utilizata cu precadere comunicarea verbala, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale si, uneori, pentru a înlocui mesajele verbale.

Impactul pe care elementele comunicarii îl au în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este urmatorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însa au impact mai scazut fata de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare în cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfasurarea comunicarii interpersonale dar si posibilitatile cele mai reduse de control.

Atât limbajul trupului cât si metalimbajul (cuvintele si expresiile care pot releva adevaratele atitudini si gânduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuitia, "al 7-lea simt", presimtirea ca vorbitorul nu spune ceea ce gândeste. Metalimbajul permite indivizilor sa îi manipuleze pe altii fara ca acestia sa-si dea seama. În conversatiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7%. Se spune ca noi auzim jumatate din ceea ce se spune, ascultam cu atentie jumatate din ce am auzit si ne amintim jumatate din ce am ascultat.

Un element de o mare importanta într-o dezbatere televizata îl reprezinta
forma si caracteristicile mobilierului din studio (mese, scaune) si modul de
asezare a participantilor.

Jocul de putere cu scaune dintre moderator - invitati
Caracteristica			Semnificatia
1.Înaltimea spatarului			- este proportionala cu rangul si puterea ocupantului
2. Mobilitatea			- în cazul în care exista, senzatia de putere este data de libertatea de miscare într-un scaun rotitor - în cazul în care nu exista, ea va fi compensata cu mobilitatea trupului, cu cresterea numarului de gesturi, fapt ce dezvaluie atitudini si sentimente ale intervievatului
3.Înaltimea scaunului			- este proportionala cu rangul si puterea ocupantului si are un efect psihic deosebit de puternic; amplasarea unui invitat pe un scaun mai jos decât cel al moderatorului va induce publicului o reactie psihologica inconstienta de a-l desconsidera pe acel individ, scazându-i din prestigiul sau
4. Asezarea în pozitia competitiva fata în fata mai departe de masa de dezbateri			- creeaza presiune asupra interlocutorului (mai ales asupra celor neobisnuiti sa dea interviuri la televiziune) - diminueaza mult prestigiul interlocutorului
Jocul de putere dintre moderator-invitati în functie de amplasarea la masa dezbaterilor
Pozitia		Tipul de dialog sugerat			Caracteristici		Intentiile moderatorului
"de colt" (interlocutorul este amplasat în coltul mesei)		- conversatie prieteneasca, spontana			- coltul biroului este o bariera potentiala - grad bun de colaborare - împartirea teritoriala inutila		- realizarea unui dialog amical
"de cooperare" (invitatul sta lânga moderator)		- similitudini în orientare si gândire			- atât moderatorul cat si invitatul sunt de aceeasi parte a barierei - grad ridicat de colaborare		- realizarea unui dialog de la egal la egal - uneori poate fi o violare mascata a teritoriului invitatului
"de atragere a unei a treia persoane" (moderatorul sta lânga alte persoane în timp ce unul dintre interlocutori sta exact de cealalta parte a mesei		- similitudini în orientare si gândire			- strategia de a tine partea adversarului, în care adversarul este invitat		- moderatorul pune întrebari persoanei amplasate diferit de ceilalti în interesul unuia dintre invitati
"competitiv-defensiva"		- competitie - defensiva - autoritate manifestata non verbal			- masa este o bariera solida intre oameni - punctele de vedere ar putea ramâne neclintite		- competitie de orice natura - conflict deschis de idei - admonestare - relationare superioara fata de invitat
"independenta"		- în care nu se doreste stabilirea nici unui tip de raport			- indiferenta - posibil ostilitate - granitele nu sunt încalcate		- nu se doreste nici un fel de dialog real - nu se doresc discutii sincere
Jocul de putere dintre moderator-invitati în functie de forma mesei
Forma	Caracteristici			Ce sugereaza si scopul folosirii ei		Observatii
patrata	- mijloceste relatii de competitivitate si defensive intre indivizi cu acelasi statut social			- convorbiri scurte, bazate pe dovezi (fapte, exemple) - scoate în evidenta relatia superior-subordonat		- partea dreapta este mai cooperanta decât stânga - opusul este partea rezistenta
rotunda	- determina o atmosfera relaxanta, fara ceremonii - invitatii sunt persoane de acelasi rang			- folosita pentru convingerea interlocutorilor - atmosfera de discutie destinsa		- persoana de rang mai mare polarizeaza puterea (dreapta are mai multa putere decât stânga)
Drept-unghiulara	- ordoneaza clar influenta			- folosita pentru influentarea cu maxima eficienta a interlocutorilor - tinta reala este invitatul amplasat exact de cealalta parte a moderatorului		- în general, în centrul atentie sunt moderatorul si invitatul amplasat în pozitie opusa acestuia

Apetitul publicului pentru "istoria instantanee" este un fapt bine cunoscut.
Însa doar cu putin timp în urma managerii si specialistii în comunicare au început sa se intereseze despre opiniile privitorilor referitoare la stirile televizate.

Un amplu sondaj international realizat de Gallup în 1986 a relevat urmatoarele fapte: - doar 1 din 4 subiecti considera ca marile institutii de stiri (gen BBC sau NBC) sunt credibile; - 79% dintre indivizii intervievati cred ca presa este "cu adevarat profesionista" si ca se preocupa sa-si faca cât mai bine treaba.

Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai târziu (1989), a indicat anumite modificari în perceptia publicului asupra modului în care televiziunea informeaza:

-         doar 54% dintre cei chestionati au mai spus ca reporterii prezinta informatiile în mod obiectiv; - 44% considerau ca presa este frecvent neobiectiva;

-          peste doua treimi dintre ei (68%) au declarat ca jurnalistii tind sa favorizeze întotdeauna una dintre partile implicate intr-un conflict;

-         doar 33% erau de parere ca presa este independenta, majoritatea considerând ca ea este influentata de persoanele sau grupurile politice puternice;

-         77% blamau mass-media ca le invadeaza intimitatea.

Televiziunea nu este "oglinda societatii" asa cum îi place sa se autointituleze; asupra ei intervine un complex de factori care o determina sa deformeze si sa manipuleze (constient sau nu) realitatea; din acest motiv o putem asemana mai degraba cu o oglinda aburita a societatii. Mahatma Gandhi a surprins cel mai bine pozitia de mijloc a telespectatorilor: "Nu vreau ca locuinta mea sa fie înconjurata din toate partile de ziduri si ferestre astupate. Vreau ca toate culturile si cunostintele din lume sa fie aduse si sa patrunda în casa mea intr-un mod cât se poate de liber, însa refuz sa ma las purtat de valul vreuneia dintre ele.

CONCLUZII

Progresele care au avut loc în ultimul timp în majoritatea domeniilor cunoasterii au determinat transformãri complexe la nivelul societãtii si al diverselor sale componente, inclusiv al structurilor infodocumentare. Dezvoltarea rapidã a tehnologiilor informãrii si comunicãrii a avut consecinte majore asupra activitãtilor din aceste structuri si a dus la o reconturare a misiunii lor în cadrul societãtii.

Elementul cel mai important în toatã aceastã transformare este reprezentat de necesitatea de a actiona în vederea dezvoltãrii capacitãtii utilizatorilor de a face fatã avalansei de schimbãri. Conceptul de educatie a utilizatorilor dominã majoritatea actiunilor pe care bibliotecile le întreprind în aceastã directie.

Educatia pentru cultura informatiei este o responsabilitate a tuturor furnizorilor de informatie. Este necesarã însã abordarea strategicã a acesteia si, de asemenea, colaborarea între specialistii din structurile infodocumentare si expertii din zona învãtãmântului, a tehnologiei si a altor discipline, pentru dezvoltarea unor programe care sã favorizeze cultura informatiei. Aceasta trebuie vãzutã ca un proces continuu care necesitã interactiunea tuturor pãrtilor implicate.

Dacã în prezent se poate remarca o amploare mai mare a acestor programe de educatie a utilizatorilor la nivelul bibliotecilor din învãtãmânt, în viitor, se asteaptã punerea unui accent sporit pe cultura informatiei si în bibliotecile publice care au o responsabilitate majorã în domeniul educatiei adultilor.

Societatea româna experimenteaza în general aceleasi tendinte ca statele nou aderate la Comunitatea Europeana sau candidate la aderare. Aspectele specifice sunt de asemenea relevante. Cultura este un mare posesor de continut în România la fel ca peste tot în lume iar aceasta implica eforturi de a utiliza acest continut.

Exista institutii dornice de a dezvolta proiecte în aceasta directie dar acestea au nevoie de surse de finantare pentru a atenua aspectele legate de "falia digitala", mai ales cele legate de accesul liber la instrumentele societatii informationale. De asemenea, tehnologia nu trebuie sa neglijeze aspectele culturale pe masura ce se raspândeste pe seama scaderii costurilor. Exista o nevoie crescânda ca institutiile culturale, în mod special muzeele, bibliotecile etc. sa paseasca în lumea digitala unde accesul poate fi nelimitat. Usurând accesul la informatie cu ajutorul noilor medii digitale nu se va înregistra o scadere a numarului de vizitatori ci din contra se va mari. Multimedia este un instrument indispensabil pentru educatie iar producatorii români de Multimedia candidati la premiu au demonstrat interesul pentru acest tip de produs cultural.

Fiecare spatiu cultural are si un anumit specific. Subiecte tabu în anumite culturi stârnesc o savoare mediatica deosebita în alte spatii culturale. Tendinta de uniformizare mediatica provine de la faptul ca adesea indivizii apeleaza la mass-media internationala, stirile de interes general, politic, ecologic sau cultural fiind canalizate si pe posturi de televiziune specializate accesibile prin cablul de televiziune.

Extinderea spatiului de comunicare interpersonala virtuala a nascut un consum cultural si informational prin intermediul e-mail-ului, a informatiei online si a forumurilor de dezbateri deschise. Explozia comunicatiei la distanta face ca informarea sa devina si mai facila si libera. Extinderea forumurilor de dezbatere creste schimbul de informatii care, ca nivel de informare, tinde sa depaseasca nivelul de exprimare si detaliere al televiziunii sau presei scrise. Dependenta de Internet si avalansa informationala reprezinta o sfidare care accentueaza prapastia cognitiva.

Cei informati devin mai informati, cei dezinformati devin mai dezinformati. Într-o societate post-industriala în care informatia capata aceleasi valente precum capitalul sau resursele, apelul la mijloace moderne de comunicare interpersonala devine o necesitate. Efectele integrate ale acestor transformari fac abia acum obiectul cercetarilor sistematice si al conversiei în teorie.

Prin persuasiune întelegem actiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva sa faca sau sa aleaga un lucru. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de "necesitatea" sau "importanta" aparenta a actiuni sau lucrului respectiv. În acest sens putem spune ca reclamele sunt persuasive.

Ni se spune zilnic, în fel si chip, ca ne trebuie un telefon mobil, un anume detergent, un anume medicament, produs cosmetic, o caseta, dar nu ni se demonstreaza cu argumente acest fapt. Ce ne spun reclamele? Într-o forma simpla, directa, facând apel cel mai adesea la trebuintele si la sensibilitatea noastra, ni se recomanda sa consumam ceva. Uneori însa reclamele nu argumenteaza ideea de a consuma acel produs; se întâmpla ca ele sa contina si greseli logice regretabile.

De exemplu, ni se spune ca: X protejeaza împotriva cariilor pentru ca gustul sau dureaza foarte mult. (Este evident ca nu gustul ne protejeaza dantura. Y ofera un salariu pe viata timp de 25 de ani. (De ce 25 de ani este totuna cu viata? Daca traim mai mult?) Trebuie sa bem Z pentru ca un hot a furat originalul si noi îl putem gasi consumând mai multa bautura racoritoare. (Daca a fost furat originalul, oare ce suntem invitati sa bem?)

Alteori ni se dau îndemnuri nepoliticoase de tipul: Nu privi aici, casca ochi când cumperi! Îndemnul este lansat din partea unor organisme de protejare a consumatorilor. Este drept, greseala lor nu este de argumentare, ci de adresare, denotând lipsa de respect pentru consumator.

Reclama are însa efecte persuasive. Se spune ca traim într-o perioada de explozie informationala, ca informatia ne asalteaza, fie ca vrem, fie ca nu vrem. A întelege caracterul persuasiv al reclamelor face parte dintre instrumentele noastre de protectie împotriva comunismului, a proastei calitati, a modei cu orice pret, a subjugari noastre de catre producatorii de bunuri (alimente, de vestimentatie, de divertisment în general). 

Manipularea mai poarta si numele de "violenta simbolica". Nu suntem batuti, bruscati, fortati sa credem sau sa facem ceva. Cunoscându-se felul de a fi, specificul vârstei sau alte particularitati, putem fi determinati sa credem ceea ce o persoana sau un grup de persoane si-a propus sa ne faca sa credem. Daca am fi întrebati cine ne-a influentat, am raspunde cu mândrie ca nimeni. Pe asta mizeaza si cei care ne manipuleaza. Pe hotarârea noastra de a nu ne lasa "dusi de nas", de a crede ceea ce vrem noi sa credem.

 Iata câteva exemple:

a)      Ziaristul care face un comentariu este foarte cunoscut. I se preia punctul de vedere pentru ca este faimos, sau este de la un ziar sau de la o revista de prestigiu. Este la moda. Aceasta situatie poarta numele de efect de prestigiu al mass-mediei.

b)     b) Ni se spune ca majoritatea oamenilor cred lucrul respectiv. Noi nu vrem sa fim mai prejos; nu avem taria unei opinii separate. Este vorba de forta opiniei majoritare.

c) Ni se spune ca parintii au idei învechite. Tinerii stiu ce vor. Noi suntem tineri si nu putem fi de acord cu cei batrâni. Este vorba de folosirea unor mecanisme sau trasaturi psihologice pentru a obtine efectul dorit (de cele mai multe ori alegerea unor produse).

Din nefericire însa, în manipulare suntem adusi în situatia de a vrea ceea ce au hotarât altii ca trebuie, astfel încât ei sa-si atinga scopurile. Ce este de facut, cum trebuie sa procedam pentru a rezista persuasiunii sau manipularii?

1.      Cereti argumente. Întrebati sau întrebati-va singuri de ce oare?

2.      Analizati logic argumentele pe care le primiti.

3.      Încercati sa produceti contraargumente. Daca ati reusit ,cântariti-le si vedeti daca sunt sau nu contradictorii.

4.      Nu va grabiti sa decideti, dar nici nu taraganiti la nesfârsit luarea unei hotarâri.

5.      Sfatuiti-va cu o persoana a carei putere de decizie o apreciati.

6.      Sfatuiti-va cu o persoana în care aveti încredere, chiar daca nu stie multe lucruri în domeniul respectiv. Ea va cunoaste optiunile, valorile si trebuintele si se poate "pune în pielea voastra".

7.      Cautati cazuri asemanatoare. Istoria se repeta, desi multi considera ca n-ar trebui sau ca nu este asa

8.      Nu toti cei care va sfatuiesc sa faceti ceva vor sa va manipuleze.

9.      Nu toti care va determina sa faceti ceva au si de câstigat de pe urma acestui fapt.

10. Rareori parintii vor raul. Nu-i suspectati de manipulare. Daca totusi o faceti, convingeti-va prin toate mijloacele ca asa este. Discutati cu ei deschis asemenea probleme.

ANEXE

Ziua, SOCIAL - Miercuri, 9 iunie 2004

Manual nou de "Competenta în mass-media"

Mâine, Ministerul Educatiei si Cercetarii împreuna cu Agentia de Monitorizare a Presei lanseaza manualul "Competenta în mass-media", destinat elevilor de liceu. Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass-media pentru liceu" - Media SIS, finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2001, care îsi propune sa dezvolte spiritul critic si sa consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate în rândul elevilor de liceu. El va fi predat în cadrul cursului optional "Competenta în mass-media", care ofera elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea, în cunostinta de cauza, a mesajelor din mass-media. În acelasi timp, manualul explica tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda, dar mai ales releva un minim îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora, asa cum apar ele în mass-media si în publicitate. Programul reediteaza manualul Mass-Media pentru liceu. Prima editie a fost publicata de catre AMP în anul 2000, iar disciplina "Competenta în mass-media" a fost predata în peste 80 de licee din tara. În prezent, Media SIS a format 120 de profesori de stiinte socio-umane din întreaga tara care sa sustina predarea în continuare a acestui curs. (Mihaela JITEA)

Romania Libera, Vineri 11 Iunie 2004

Manual de antimanipulare, Elevii învata despre meseria de ziarist                      

Centrul de Informare al Comisiei Europene a gazduit ieri lansarea unui manual unic pentru elevii de liceu, "Competenta în mass-media", finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2001. Manualul a fost conceput de jurnalisti si profesori pentru a-i ajuta pe liceeni sa-si dezvolte gândirea critica fata de mesajele primite din mass-media. Autorii, Ioan Buteanu, Dorina Chiritescu, Bogdan Ficeac, Nicoleta Fotiade, Angela Tesileanu si Mircea Toma, explica elevilor tehnicile de manipulare, persuasiune si propaganda si le ofera un îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora. În plus, liceeni pot afla mai multe despre meseria de ziarist si rolul acestuia în societate. Din anul scolar 2004-2005 elevii care doresc pot urma optional un curs de competenta în mass-media pe baza manualului. În acest sens, 120 de profesori de stiinte socio-umane din toata tara au urmat cursuri de specializare în cadrul programului Media SIS.

"Competenta în mass media", materie optionalã pentru clasele de liceu

BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX)

Agentia de Monitorizare a Presei si Ministerul Educatiei si Cercetãrii au lansat, joi, la Centrul de Informare al Comisiei Europene în România, cea de-a doua editie a manualului "Competentã în mass media", în cadrul unei "Campanii de Vaccinare Antimanipulare".

Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass media pentru liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeanã prin programul Phare 2001 Societate Civilã - Componenta Educatie Civicã, care îsi propune sã dezvolte spiritul critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitate în rîndul elevilor de liceu.

Aceastã a doua editie a manualului, îmbunatatita, cu o nouã graficã, cuprinzînd si caricaturi de Ion Barbu a fost publicatã la Editura Humanitas Educational. Lucrarea tipãritã a apãrut la pachet cu un CD ce contine cîteva filmulete ce prezintã modalitatile prin care reclamele de la televizor încearcã sã cucereascã potentialii cumpãrãtori. "Din pãcate, la liceu nu prea se citeste presa. Asa cã am folosit si în manual foarte multe exemple de la televizor, care este foarte bine cunoscut de toatã lumea", a declarat Mircea Toma, coordonator al proiectului.

Manualul va fi predat în cadrul cursului optional "Competentã în mass media", care oferã elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea în cunostinta de cauzã a mesajelor din mass media. Manualul explicã si tehnicile de manipulare, persuasiune si propagandã, dar mai ales oferã un îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora, asa cum apar ele în mass media si în publicitate.

Alte capitole ale manualului se referã la elemente etice ale meseriei de ziarist: rolul lui, abaterile de la rol si posibile cauze, reflectarea minoritatilor în media etc.

Mircea Toma a declarat cã acest tip de materie se predã si în alte tãri ale Europei. "Am furat o idee din Germania, unde aceastã materie se face în toate clasele, în 60% dintre scolile de acolo. La ei, acest proiect a început prin anii '60 pentru cã aveau un Goebels pe cãciulã", a declarat Mircea Toma.

Dorina Chiritescu, una dintre profesoarele care au participat efectiv la realizarea manualului a afirmat cã existã, începînd din 2000, "destul de multi copii care opteazã pentru acest curs optional"

Prima editie a manualului a fost publicatã de cãtre Agentia de Monitorizare a Presei în anul 2000, iar disciplina "Competenta în mass media" a fost predatã în peste 80 de licee din tarã. În prezent, MediaSIS a format 120 de profesori de stiinte socio-umane din întreaga tarã care sã predea în continuare acest curs.

COMPETENŢÃ ÎN MASS-MEDIA

Agentia de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetãrii a lansat astãzi manualul "Competentã în mass-media". Acesta face parte dintr-un proiect finantat de Uniunea Europeanã prin programul PHARE si-si propune sã dezvolte spiritul critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin mass-media si publicitate în rândul elevilor de liceu. Manualul va fi predat de 120 de profesori.

(Radio România Actualitati, Ora: 13:00, 10 iunie 2004)

A fost lansat manualul "Competenta în mass-media"

Bucuresti, 10 iun /Rompres/ - La Centrul de Informare al Comisiei Europene în România a fost lansat, joi, manualul "Competenta în mass-media".

Manualul face parte din programul "Sistem integrat de mass-media pentru liceu" - MediaSIS, finantat de Uniunea Europeanã prin programul PHARE 2001 Societate Civilã - componenta Educatie Civicã, ce îsi propune sã dezvolte spiritul critic si sã consolideze rezistenta la manipularea prin media si publicitatea în rândul elevilor de liceu.

Un util instrument pentru tânãra generatie - dupã cum îl caracteriza Bogdan Ficeac, redactor-sef la România liberã, coautor -, manualul va fi predat în cadrul cursului optional "Competenta în mass-media", care oferã elevilor de liceu conceptele cheie necesare pentru abordarea în cunostintã de cauzã a mesajelor din mass-media.

În acelasi timp, manualul explicã tehnicile de manipulare, persuasiune si propagandã, dar mai ales relevã un minim îndrumar de protectie împotriva efectelor acestora asa cum apar ele în mass-media si în publicitate. Alte capitole ale manualului se referã la elemente etice ale meseriei de ziarist: rolul ziaristului, abaterile de la rol si posibile cauze, reflectarea minoritatilor în media etc.

De mentionat cã programul reediteazã manualul mass-media pentru liceu, o primã editie fiind publicatã de cãtre Agentia de Monitorizare a Presei (AMP) în anul 2000, iar disciplina "Competenta în mass-media" este predatã în peste 80 de licee din tarã.

Asa cum a anuntat reprezentantul Ministerului Educatiei si Cercetãrii (MEC), Eugen Stoica, manualul va fi predat în licee începând cu anul de învatamânt 2004-2005 de cãtre 120 de profesori de stiinte socio-umane din întreaga tarã, optional. Profesorii au fost formati în cadrul unui curs special de douã luni.

Prezent la lansare, directorul AMP, Mircea Toma, a mentionat cã ideea îi apartine, fiind "furatã" din Germania, unde un curs similar se predã pe tot timpul scolarizarii elevilor, manualul în cauzã actionând ca un adevãrat "vaccin împotriva manipulãrii".

 

Radio DeltaRFi, joi, 10.06.2004, ora 13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si 9.00

Din toamna, liceenii vor învata care este rolul jurnalistului în presa si cum sa se apere de manipularea prin publicitate si mass-media.

Agentia de Monitorizare a Presei împreuna cu Ministerul Educatiei au lansat o noua editie a manualului de "Competenta în mass-media". E vorba de un curs optional studiat deja în peste 80 de licee din tara. Primul manual de acest gen a aparut în Germania - dupa cum precizeaza seful Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

 

Ziua de Vest, 5 aprilie 2004

"Boala" manipularii nu se va mai extinde! de Alex PĂTRĂsCONIU

Licee din Timisoara, Deta, Caransebes, Resita si Arad vor beneficia de oferta speciala * Urmeaza un comunicat de maxim interes pentru tara.

Sâmbata, la Timisoara, s-au servit doze consistente de vaccin. "Campania de Vaccinare Antimanipulare", pornita de Agentia de Monitorizare a Presei, în parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, se spera ca, în curând timp, va da roade. Mai exact din septembrie.

(.) Revenind la cursul de formare de sâmbata de la Timisoara, sa precizam si câteva din temele dezbatute: "Mass media la începutul secolului XXI", "Consumatorul de mesaje transmise prin mass media", "Manipularea prin mass media", "Publicitatea", "Minoritati în mass media", "Ziaristul si rolul lui în societate". Toate temele luate în discutie se vor regasi în manualul "Competente în mass media" (editia a II-a), care va aparea în luna iulie. Sa precizam si ca de oferta speciala a Agentiei de Monitorizare a Presei au beneficiat, într-o prima etapa, aproximativ 80 de scoli din tara.

Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004

Editorial: Publicul de Radu Ciobotea

Agentia de Monitorizare Mass-media organizeaza în aceste zile o seama de actiuni destinate elevilor. Fiind vacanta, mai multe institutii organizeaza actiuni destinate elevilor. Cea amintita mai sus nu era, pâna acum, una dintre ele. Ba chiar s-ar putea spune ca, adresându-se elevilor, Agentia risca sa nu nimereasca un public tocmai avizat, mai ales ca tema întâlnirilor e reprezinta manipularea prin presa. Iar, la capitolul cumparatori de presa, elevii nu reprezinta tocmai segmentul cel mai important. Cu toate astea, ideea e foarte buna. Cititorii de presa, ca si telespectatorii sau ascultatorii radio, nu apar din neant, stiind direct ce sa înteleaga din diversitatea de mesaje care sosesc necontenit pe canalele mediatice. În cel mai bun caz, ei se formeaza singuri, folosind bruma de educatie din scoala, mult spirit autotidactic si oleaca de intuitie. Dar aceste cazuri ramân, totusi, exceptii. Desi tuturor ni se pare ca am priceput totul si ca putem face comentarii sofisticate, adevarul e ca ne aflam abia la început. Receptarea informatiilor venite din mass-media se învata, cum se învata o limba straina, sau cum se învata regulile jocului democratic. O reala stabilitate mediatica nu e data de vreo lege, ci de puterea publicului de a alege. Ca sa aleaga, trebuie sa aiba puncte de reper. Alegerea lui reprezinta nu doar un gest de libertate, ci si o imagine a orientarii unei întregi natiuni. O natiune de gogosari ar citi, evident, ziarul salatei perfecte si ar vota cu sosul acrisor. Agentia de monitorizare a sesizat un lucru firesc, dar greu de realizat. Acela ca un public avizat se formeaza la vârsta adolescentei si ca modul în care percepe primele articole si primele emisiuni de substanta poate influenta pentru multa vreme opiniile si comportamentul sau. Atragerea elevilor într-o asemenea actiune este, însa, o performanta. Ea este egala cu atragerea lor într-o lume a responsabilitatii. si vor fi extrem de norocosi cei care vor începe sa dibuiasca fragmente de adevar prin mirajul si prin beznele presei romanesti. Ei vor afla ca nu exista alb si nu exista negru, dar ca exista forte, interese, presiuni, afirmatii cu doua taisuri, si mai ales orgolii. si ca nu s-a inventat înca un mecanism care sa aduca la suprafata în fiecare zi tot ce ar trebui sa se afle în mod public, si nici unul care sa sanctioneze toate aberatiile vietii romanesti, dar ca, dintre toate mijloacele imperfecte si nu tocmai libere de exprimare, presa are cele mai mari sanse de a ajunge, într-o zi, varianta cea mai acceptabila de adevar. si asta depinde enorm de cititori.

"Competenta în mass-media" va fi predatã optional în liceele din tarã

Disciplina intitulatã "Competenta în mass-media" va fi predatã optional în liceele din tarã. Agentia de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media pentru liceu", în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu MEC si finantat de Uniunea Europeanã prin programul PHARE. Scopul proiectului este dezvoltarea spiritului critic al liceenilor fatã de mesajele din mass-media si publicitate si urmareste sã determine rezistenta la manipulare a consumatorului de media, precum si îmbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne între un mesaj echilibrat si impartial si unul tendentios. În cadrul programului vor fi formati 120 de profesori de stiinte socio-umane din toatã tara, care vor preda aceastã disciplinã. Agentia de Monitorizare a Presei a publicat un manual de studiu încã din anul 2000, iar disciplina a fost predatã în peste 80 de licee din tarã. Astãzi a început al treilea modul de pregãtire a profesorilor, care urmeazã sã predea în licee din judetele Timis, Arad, Caras Severin, Hunedoara, Mehedinti si Satu Mare - informeazã RADIO ROMÂNIA ACTUALITÃTI (3 aprilie 2004)

Evenimentul Zilei de Vest, Duminica, 04 Aprilie 2004

Pilula împotriva manipularii de Bianca Toma

Profesorii de la mai multe licee din Timisoara sînt invitati, la sfîrsitul acestei saptamîni, la un curs optional, intitulat "Competenta în mass-media", organizat de Agentia de Monitorizare a Presei, în cadrul actiunii "Campania de Vaccinare Anti-manipulare". Cursul se desfasoara în cadrul unui proiect "Sistem integrat de mass-media pentru liceu" si este finantat de Uniunea Europeana, printr-un program Phare. Proiectul are ca scop dezvoltarea spiritului critic al elevilor de liceu fata de mesajele din mass-media si publicitate. Organizatorii si coordonatorii proiectului spun ca în acest fel încearca sa determine o asa-numita rezistenta la manipulare prin presa a consumatorului de media si îmbunatatirea capacitatii acestuia de a discerne intre un mesaj media echilibrat si impartial si unul tendentios. Tot prin acest proiect, Agentia de Monitorizare a Presei va reedita manualul "Mass-media pentru liceu" si va forma 120 de profesori de stiinte socio-umane din întreaga tara care sa predea acest curs.

Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004

"Vaccinare". antimanipulare

Din toamna, elevii de liceu vor avea în programa ore optionale de jurnalism, predate de 120 de profesori instruiti în cadrul Campaniei de vaccinare antimanipulare, initiat de Agentia de Monitorizare a Presei si finantat cu fonduri PHARE. Sîmbata, în sala de conferinte a Hotelului "Orizont" a avut loc cel de-al V-lea modul al campaniei, la care au participat 21 de profesori din Iasi, Botosani, Neamt, Suceava Vaslui si Vrancea. "Elevii trebuie sa-si dezvolte spiritul critic si sa nu se lase manipulati de mass-media. Acesta ar trebui sa fie rezultatul campaniei", ne-a spus dna Nicoleta Fotiade, coordonatorul proiectului. (F.S.)

BIBLIOGRAFIE

Lucrari generale

Alemann, Ulrich von, Parteien und Medien în: O. Gabriel u.a. (ed.), Parteiendemokratie în Deutschland, BpB, Bonn, 1997

Waldemar Besson/Gotthard Jasper, Das Leitbild der modernen Demokratie. Bauelemente einer freiheitlichen Staatsordnung, BpB Bonn, 1990

Alexander, Jeffrey, C., Seideman, Steven, Cultura si societate. Dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2001

Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Editura Integral,Bucuresti, 2000

Antohi, Sorin, Civitas imaginalis, Editura Litera,  Chisinau, 1994

Bainton, Toby, Information literacy and academic libraries: the SCONUL approach în 67^thIFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Benko, Otto, Informatie, eveniment, comunicare, Tipografia Universitatii, Timisoara 1988

Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000

Boorstin, Daniel, Creatorii. O istorie a eroilor imaginatiei, Editura Meridiane, Bucuresti, 2001

Bourdieu, Pierre, Spiritul practic, Editura Institutul European, Bucuresti, 2000

Bucheru, Ion, Fenomenul Televiziune, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti Chengren Hu, Network Literacy: New Task for Librarians on Users Education în: 62^nd IFLA General Conference, Beijing, 1996

Chopra, Hans Raj, User education: training the librarians to use new technologies în the developing countries în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Cuilenburg, Van J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. stiinta comunicarii, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000

DeFleur, Melvin L., Ball Rokeach, Sanda Teorii ale comunicarii de masa, Editura Polirom, Iasi, 1999, 1997

Dobrescu, Paul, Alina Bargaoanu - Mass-media - Puterea fara contraputere, Editura All, Bucuresti, 2002

Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Editura Univers enciclopedic, 2000

Farmer, Lesley, Information literacy: a whole school reform approach în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti, 2001

Gilster, Paul. Digital Literacy. New York, John Wiley & Sons Inc., 1997

Hannelore B. Rader, Faculty-Librarian Collaboration în Building the Curriculum for the Millenium-the US Experience în Paper of the 64^th IFLA General Conference, Amsterdam, 1998, Booket 1

Homann, Benno, Difficulties and new Approaches în User Eduction în Germany în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana Maria, Relatiile publice, eficienta prin comunicare, Editura comunicare.ro, Bucuresti, 2003

Marcus, George, Fischer, Michael, Anthropology as Cultural Critique, University of Chicago Press

McClure, Charles R. Network Literacy: A role for Libraries? în Information Technology and Libraries 13, 2 (June 1994 )

McQuail, Denis, Windahl, Sven, Modele ale comunicarii - pentru studiul comunicarii de masa, Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2001

Meyer, G. R., The social organisation of the computer underground - Decalb, Illinois, 1989

Mielu, Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iasi, 1999

Mucchielli, Alex, Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale, Editura Polirom,  Iasi, 2002

Myoung Chung Wilson, To Dissect a Frog or Design an Elephant: Teaching Digital Information Literacy through the Library Gateway în: 63^rd IFLA General Conference, Copenhagen, 1997, Booket 7

Lull, James Manipularea prin informatie, Editura Antet XX Press, Filipesti de Târg, Prahova, 2002

Paraus, Mihaela, Tendinte manageriale în biblioteca publica, Iasi, Editura Biblioteca Judeteana "Gh. Asachi", 2001

Popescu, Cristian Florin, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocari, , Editura Universitatii "Lucian Blaga", Sibiu, 1999

Rabinow, Paul, în Writing Culture, edited by James Cliufforf and George E. Marcus, Umiversity of California Press

Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presa Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

Stancu, Valentin, Stoica, M. Marcela, Stoica, Adrian, Relatii publice, succes si credibilitate, Editura Concept Publishing, Bucuresti, 1997

Stoica, Ion, Criza în structurile infodocumentare. Sensuri si semnificatii contemporane, Constanta, Editura Ex Ponto, 2001

serb, Stancu, Relatii publice si comunicare, Editura Teora, Bucuresti, 2000

Toffler, Alvin, Puterea în miscare, Editura Antet, Iasi, 1995

Tovoté, Christina, Customer or refined student? Reflections on the "Customer" Metaphor în the Academic Environment and the new Pedagogical Challenge to the Libraries and Librarians în 67^th IFLA Council and General Conference Papers, Boston, 2001

Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, Iasi, Postfata Dr. Gh. Aradavoaice

Wunenburger, Jean-Jacques, Filosofia imaginilor, Editura Polirom, Iasi, 2004

Zanc, Ioan, Informatie si comunicare. Aspecte psihologice si sociale. Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2005

*** A progress report on information literacy: an update on the American Library Association Presidential Committee on Information Literacy: Final Report, March 1998

*** CIWARS Intelligence Report. Vol. 2. Issue 8, 1998

Periodice

Ciobotea, Radu "Publicul", Evenimentul Zilei de Vest, Luni, 5 Aprilie 2004

F.S, Vaccinare". antimanipulare, Evenimentul, Iasi, 24 mai 2004

Jitea, Mihaela, Manual nou de "Competenta în mass-media" Ziua, SOCIAL - Miercuri, 9 iunie 2004

Patrascanoiu, Alex, "Boala" manipularii nu se va mai extinde, Ziua de Vest, 5 aprilie 2004

Toma, Bianca, Pilula impotriva manipularii, Evenimentul Zilei de Vest, Duminica, 04 Aprilie 2004

Zanc, Ioan, Informatie si putere, în Napoca Universitara, nr. 1-2, 1980, pp.5, 1 pag. (1980)

Zanc, Ioan, Informatia sociala, economie si societate informationala, în Revista de Filozofie, nr.5-6, 1990, pp.392-400, 9 pag. (1990)

Zanc, Ioan, Modalitati de comunicare umana, în Tribuna, nr. 14, 6-12 aprilie 1995, p.9, 1 pag. (1995 Zanc, Ioan, Iustin Lupu, Verbal si nonverbal în comunicarea umana, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Series Ephemerides, XLII, nr. 1/1997, pp. 89-115, 26 pag. (1997)

*** A fost lansat manualul "Competenta în mass-media", Bucuresti, 10 iun /Rompres/

*** "Competenta în mass media", materie optionalã pentru clasele de liceu, BUCURESTI, 10 iun (MEDIAFAX)

*** COMPETENŢÃ ÎN MASS-MEDIA, (Radio România Actualitãti, Ora: 13:00, 10 iunie 2004)

*** "Competenta în mass-media" va fi predatã optional în liceele din tarã, RADIO ROMÂNIA ACTUALITÃTI (3 aprilie 2004)

*** Din toamna, liceenii vor învata care este rolul jurnalistului în presa si cum sa se apere de manipularea prin publicitate si mass-media, Radio DeltaRFi, , joi, 10.06.2004, ora 13.00 / vineri, 11.06.2004, ora 7.30 si 9.00

*** Manual de antimanipulare, Elevii învata despre meseria de ziarist, Romania Libera, Vineri 11 Iunie 2004

CUPRINS

ARGUMENT.........................................................................................................2

INTRODUCERE...................................................................................................6

CAPITOLUL I - INFORMAŢIA.......................................................................13

1.2 Ce este informatia?...........................................................................................13

1.3 Opozitii informationale.....................................................................................16

1.4 Cultura informatiei............................................................................................20

CAPITOLUL II - MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ............................28

2.1 Modalitati si tipuri de manipulare.....................................................................28

2.2 Presa, câinele de paza al Puterii........................................................................32

2.3 Presa ideala: fara manipulare.............................................................................40

CAPITOLUL III - UTILIZATORII DE INFORMAŢIE..................................47

3.1 Influenta mijloacelor de comunicare în masa....................................................47

3.2 Lumea informationala.......................................................................................54

3.3 Educatia ulilizatorilor împotriva manipularii....................................................57

CAPITOLUL  IV - Studiu de caz MANIPULAREA PRIN TELEVIZIUNE..63

CONCLUZII............................................................................................................77

ANEXE....................................................................................................................81

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................89

CUPRINS................................................................................................................93