Textul jurnalistic

Textul jurnalistic

Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si a prezenta evenimentele? Putem vorbi de anumite retete sau tipare de redactare proprii jurnalistilor? Are textul jurnalistic un anumit specific, anumite particularitati ce îl diferentiaza de alte tipuri de texte, conferindu-i un statut distinct în rândul variatelor tipuri de scriituri?

La prima vedere am fi tentati sa raspundem negativ: în ultima instanta, jurnalistii folosesc aceeasi materie prima - limba - si aceleasi principii ca orice utilizator al limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si construiesc texte pe baza unor modele de constructie însusite anterior. si totusi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple; tocmai de aceea vom încerca sa aratam în continuare ca textul jurnalistic se supune unor norme privind atât modul de organizare si construire a textului, cât si limba utilizata si stilul ales. Mai mult, chiar în cadrul textului jurnalistic, constatam existenta unor variate genuri cum sunt relatarea, reportajul, ancheta, interviul. Acestea, la rândul lor, se supun unor reguli bine definite de constructie si utilizeaza instrumente specifice care depind în mod esential de tipul de jurnalism practicat: presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online.

În cazul textului din presa scrisa de exemplu, cititorii se vor astepta întotdeauna sa gaseasca titluri incitante si texte coerente, clare, si concise; în mod normal, limba utilizata va fi simpla si nu vom 333i89d identifica prea des metafore sau alte figuri de stil - cu exceptia cazului în care acestea îndeplinesc o anume functie - de regula aceea de a evidentia sau accentua diferite aspecte ale relatarii. Vom putea identifica apoi un intro - fraza de debut a articolelor, ce are rolul de a capta atentia cititorului, si vom constata o structurare si o constructie specifice, ce depind de genul ales. Într-o publicatie jurnalistica nu vom gasi niciodata nuvele, procese-verbale, scrisori, stenograme sau rapoarte de activitate ca materiale jurnalistice distincte; în masura în care apar totusi fragmente ale unor asemenea genuri, ele îndeplinesc în principal rolul de elemente de sprijin, pentru a conferi autenticitate si credibilitate textului jurnalistic propriu-zis. Când deschidem un ziar, nu ne asteptam sa gasim platforma politica a vreunui partid, stenograma vreunui proces de interes sau procesul-verbal al unui accident de ultima ora. Ne asteptam sa gasim un continut informational bogat organizat într-o forma anume, un text coerent si usor de citit, care sa ne aduca la cunostinta evenimente de actualitate.

Ţinând cont de aceasta succinta analiza empirica, suntem îndreptatiti sa afirmam ca exista o serie de particularitati ale textului jurnalistic care îl individualizeaza, îl delimiteaza clar de alte texte apartinând stilurilor beletristic, stiintific, epistolar etc. Dar care sunt în mod concret aceste particularitati si cum ar putea fi ele sistematizate? O prezentare sintetica extrem de interesanta este cea oferita de Luminita Rosca: în viziunea sa, o prima categorie de particularitati deriva din conditiile specifice de producere a textului jurnalistic. Din aceasta perspectiva putem distinge urmatoarele particularitati:

·        Textul jurnalistic este redactat de un jurnalist profesionist angajat pe baze contractuale; în aceasta postura, jurnalistul îsi asuma toate responsabilitatile privind respectarea strategiei publicistice si a regulilor deontologice ce deriva din respectivul contract, din reglementarile legale sau din regulile deontologice.

Forma finala a textului jurnalistic este rezultatul unor activitati riguroase de colectare, selectie, ierarhizare si condensare a informatiei, si nu o simpla prezentare a faptelor. Textul jurnalistic nu prezinta informatia bruta, asa cum o ofera de exemplu, procesul verbal sau stenograma. Informatia este în prealabil filtrata de jurnalist, asa încât sa raspunda cerintelor publicului, pastrându-si în acelasi timp însa corectitudinea, obiectivitatea si acuratetea.

Filtrarea informatiilor în mass-media nu este un demers întâmplator aflat sub semnul subiectivitatii jurnalistului - desi o anumita nota de subiectivism va fi întotdeauna prezenta; filtrarea reprezinta un proces supus unor norme mai mult sau mai putin stricte, cu un caracter mai degraba orientativ, reguli ce vin în ajutorul jurnalistului, usurându-i munca. Procesul de filtrare este influentat de natura informatiei, de genul jurnalistic abordat (stire, reportaj, ancheta, interviu, comentariu etc.), si nu în ultimul rând, de canalul de difuzare utilizat (presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online). Un model general si foarte util de tratare a informatiei în presa tiparita este cel oferit de catre Albert Kientz[1], care utilizeaza patru criterii principale de analiza în procesul de filtrare: originalitatea mesajului, gradul de inteligibilitate a mesajului, gradul de implicare a publicului si profunzimea psihologica a informatiei transmise.

a.       În ceea ce priveste primul criteriu, respectiv selectarea evenimentelor în functie de originalitatea informatiilor, presa de informare are în vedere doar acele informatii noi, de actualitate, imprevizibile, neasteptate si/sau neobisnuite, care fie difera de o traditie sau norma acceptata în mod conventional, fie modifica perceptia realitatii. În procesul de filtrare, textul va fi construit în jurul elementului de noutate, iar informatiile vor fi selectate si integrate într-o structura coerenta tocmai prin raportare la ceea ce este nou, neasteptat, sau inedit. Este ceea ce literatura anglo-saxona numeste generic "newsworthiness". În cadrul acestui demers, jurnalistul colecteaza informatiile legate de respectivul eveniment, le selecteaza, eliminându-le pe cele redundante, asa încât ceea ce ramâne sa redea fidel continutul, punând în prim-plan elementul neobisnuit. Procesul de filtrare este absolut necesar în domeniul jurnalistic, dar nu trebuie totusi exagerat, deoarece jurnalistul risca sa omita informatii relevante legate de evenimentul prezentat.

b.      Cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de inteligibilitate, are în vedere faptul ca orice informatie, oricât de inedita sau originala, va fi receptata de catre cititori doar în masura în care limbajul utilizat le este accesibil. Tocmai din acest motiv, se recomanda evitarea termenilor abstracti, a termenilor de specialitate si a regionalismelor[2], a cuvintelor preluate din limbi straine si a celor rar utilizate - în general orice termeni al caror sens ar putea sa nu fie înteles de public, sau mai rau, ar putea fi gresit înteles. De asemenea, este bine sa se evite utilizarea frazelor foarte lungi si/sau stufoase, precum si modificarea voita a topicii în scopuri stilistice. Pe de alta parte - desi aceasta contravine într-un fel regulilor jurnalistice privind concizia - inteligibilitatea textului presupune un anumit grad de redundanta, în functie de genul jurnalistic avut în vedere, prin faptul ca uneori sunt necesare clarificari, explicatii suplimentare sau chiar reluari ale ideilor avansate initial.

c.       Urmatorul criteriu - gradul de implicare a publicului - joaca un rol esential în alegerea genului publicistic: stire sau reportaj, ancheta, interviu, editorial etc. În acelasi timp, el reprezinta un criteriu pentru a stabili spatiul sau timpul alocat informatiei de catre canalul mediatic. O informatie poate afecta un public mai larg sau mai restrâns, poate implica reactii imediate sau ulterioare, sau nu provoaca nici un ecou. De aceea, cu cât gradul de implicare a publicului este mai mare, jurnalistul va alege un gen mai complex, mai amplu, mai detaliat, alocând de asemenea evenimentului, un timp si un spatiu mai mari.

d.      În fine, ultimul criteriu se refera la impactul informatiilor asupra psihicului uman. Cu cât informatia atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu atât probabilitatea ca ea sa fie retinuta este mai mare. Tocmai de aceea referirile la violenta, sex, viata de familie - care ating în profunzime psihicul - sunt exploatate atât de intens, mai ales de catre presa de senzatie, dar nu numai. Astfel de informatii, care se adreseaza unui public cu educatie medie si sub-medie - dar foarte numeros - sunt retete sigure pentru tiraj sau audienta mare la public. Informatiile despre probleme economice, sociale, politice afecteaza straturi superficiale ale psihicului uman, iar gradul de receptare a acestora este direct proportional cu nivelul de educatie a publicului .

Mai mult, textele jurnalistice se supun unor constrângeri de natura temporala si spatiala, legate nu doar de elaborarea si difuzarea mesajelor, cât si de receptarea acestora. De exemplu textul publicat într-un cotidian din România va selecta informatiile de interes pentru un segment de public bine delimitat geografic, tinând cont de asteptarile si preocuparile acestuia. Similar, textul jurnalistic va varia în continut, în functie de aria de acoperire - locala, regionala, nationala sau internationala. De regula, o informatie de interes national sau international poate aparea într-o publicatie locala sau regionala, în functie de importanta pe care se estimeaza ca o are în cadrul respectivei comunitati. Atunci când avem în vedere informatii locale sau regionale însa, ele vor fi publicate la nivel national - si mai rar international - numai în masura în care au o importanta deosebita si se mizeaza pe un impact spectaculos al acestora. În ceea ce priveste coordonatele temporale, criteriul principal ce delimiteaza textul jurnalistic de alte categorii - cum sunt textele literare sau stiintifice - este actualitatea informatiei. Orice informatie rupta de contextul spatial si temporal în care apare poate sa-si piarda semnificatia, cazând în banal si desuetudine.

·        Textul jurnalistic - ca vehicul al informatiei - este tiparit într-o publicatie, difuzat pe un program radio/TV sau publicat online; de aceea el trebuie sa respecte codul grafic al publicatiei sau paginii web, sau formatul programului respectiv. Pe lânga rolul de suport al informatiei, el este în acelasi timp o marfa, un produs destinat cumpararii si consumului, si îndeplineste functia de serviciu public; aceste functii exercita o permanenta influenta asupra jurnalistului, atât în activitatea de colectare a informatiilor, cât si în procesul de structurare a acestora si de redactare a textelor. Astfel, în toate etapele activitatii sale, jurnalistul trebuie sa tina seama de doua aspecte foarte importante atât în alegerea continutului cât si a modului de prezentare: în primul rând, el trebuie sa conceapa un produs vandabil, iar în al doilea rând, publicul sau tinta este reprezentat de mase. Ca urmare, informatia se structureaza tinând cont atât de sistemul de referinte (obisnuinte si preferinte de lectura, nivel de cunostinte si grad de cultura, interese si preocupari) al publicului, cât si de sfera tematica a evenimentului.

Tratarea informatiei constituie un demers subordonat procesului de constructie a textului jurnalistic si tine seama în pricipal de: a) natura si complexitatea evenimentului evidentiat; b) genul jurnalistic pe care autorul îsi propune sa-l abordeze; c) de dimensiunea psiho-sociala a publicului vizat. În lumina celor prezentate, activitatea jurnalistului nu este nici pe departe atât de "libera" si autonoma pe cât pare, ci este marcata de numeroase constrângeri; acest constrângeri pot fi atât de ordin intern, legate de textul jurnalistic propriu-zis - ratiunile pentru care un eveniment devine informatie de presa, maniera de filtrare a informatiei, modul de constructie a textului, modul de "ambalare" a informatiei pentru a fi  vânduta, cât si de ordin extern - statutul publicatiei, statutul jurnalistului, reguli de deontologie si de etica profesionala, modificari aparute în profilul psiho-moral al publicului etc.

·        Ca parte a sistemului mass-media, textul jurnalistic este subordonat conceptului de "eveniment" - concept ce determina atât activitatea ziaristilor, cât si interesul publicului. În sens foarte larg, evenimentul reprezinta orice întâmplare din realitatea înconjuratoare, cu o anume semnificatie pentru un individ sau grup; din perspectiva subiectiva, eveniment este tot ceea ce produce modificari în statutul existential, social, economic, politic, cultural, profesional etc. sau în perceptiile, sentimentele, cunostintele, interesele unui individ sau grup social. Chiar unele definitii ale articolului jurnalistic sunt centrate în jurul conceptului de eveniment: acesta este considerat a fi un text delimitat grafic în contextul ziarului, care relateaza evenimente de interes public, reale si recente, din categoria textelor narative si referentiale (Kosir 1988)

Astfel definit, evenimentul reprezinta una din constrângerile majore ce actioneaza asupra activitatii jurnalistului; evenimentul ancoreaza publicul în cotidian: "aici", "astazi", "acum" sunt termeni ce dobândesc prin intermediul presei conotatii aproape mitice în existenta noastra cotidiana.

De fapt aici este vorba de unul din trucurile presei care, punând semnul egalitatii între eveniment si cotidian, opereaza de fapt un transfer de semnificatie de la primul catre cel de-al doilea, cotidianul fiind perceput doar în relatie cu evenimentul. Acest transfer confera perisabilitate evenimentului si perenitate cotidianului, si este factorul ce determina de fapt nevoia de lectura a presei.

·        Ţinând cont de faptul ca jurnalistul transmite informatii referitoare la un anumit eveniment, prin intermediul unui suport - fie el tiparit, audiovizual sau în format electronic, catre un public-tinta, el realizeaza de fapt un act de comunicare. De aceea textul jurnalistic trebuie sa se integreze în modelul general al unui act de comunicare. Astfel, orice model de comunicare are drept minime componente: emitentul, mesajul si, respectiv, receptorul sau destinatarul informatiei. Pentru a surprinde în mod adecvat mecanismul derularii unui proces de comunicare trebuie luati în considerare si alti parametri, printre care foarte importanti sunt: canalul utilizat si gradul de interactiune dintre emitator si receptor. Una din particularitatile comunicarii jurnalistice o reprezinta numarul enorm de potentiali receptori: destinatarul mesajului jurnalistic este reprezentat de marea masa a indivizilor, ceea ce face ca jurnalismul sa se încadreze în categoria comunicarii de masa. Comunicarea mass-media leaga grupuri sociale enorme în rândul carora accesul la informatii este liber, democratizat. Aceste conglomerate uriase sunt formate din indivizi care nu se cunosc între ei, nu se afla în relatii de proximitate, nu comunica, si nu au valori si scopuri comune. De regula, comunicarea de masa se caracterizeaza prin interpunerea între emitent si receptor a unor instalatii tehnice sofisticate si a unor institutii complexe[3]. Una din implicatiile cele mai importante ale acestui fapt, dar ale numarului enorm de receptori este dificultatea - chiar imposibilitatea realizarii procesului de feedback. Comunicarea mass media - si implicit cea jurnalistica - este asadar unidirectionala.

Tot natura comunicarii si profilul destinatarului genereaza o constructie specifica a textului jurnalistic: structura informatiei în cascada (Van Dijk, 1988)[4], ceea ce înseamna prezentarea informatiilor în ordinea descrescatoare a importantei lor, utilizând urmatoarea schema: titlu, paragraf initial, prezentarea faptelor, consecintele, contextul, reactia celor implicati.

Structura "în cascada" de care vorbeste Van Dijk este cunoscuta în literatura de specialitate sub denumirea de "piramida inversata" sau "rasturnata", reprezentata grafic sub forma unei piramide cu vârful în jos si alcatuita din trei secvente textuale:

1.      baza piramidei - reprezinta cea mai importanta structura textuala - respectiv paragraful initial sau introductiv ( intro-ul în jargon jurnalistic, lead în limba engleza

2.      corpul textului cuprinde contextul evenimentului prezentat (background în limba engleza)

3.      paragraful final sau fraza de încheiere

stirea

Articolul de stiri este cel mai frecvent gen jurnalistic, chiar si în cazurile când mass-media este orientata cu precadere catre genurile interpretative - cum se întâmpla în tara noastra. Ţinând cont de faptul ca - în ciuda importantei sale evidente - literatura autohtona nu pare sa acorde prea mare atentie categoriei "stire", consideram necesara, în primul rand, definirea acestei notiuni. si pentru ca este vorba de o definitie, am consultat pentru început câteva dictionare, pentru a încerca sa desprindem sensul general al stirii; astfel, Micul Dictionar Enciclopedic[5] defineste stirea drept "veste (în presa, la radio), informatie scurta si operativa despre un eveniment", în vreme ce Dictionarul Explicativ al Limbii Române[6] o defineste ca fiind o "veste, informatie, noutate".  Dictionarul Encarta adauga un element în plus în definirea stirii: acela de noutate, actualitate; primul sens este acela de "informatie despre evenimente sau evolutii recente", iar al doilea: "informatie despre evenimente curente, tiparita sau difuzata de mass-media".

Ca gen publicistic, stirea de presa reprezinta ceva mai mult, sau altceva decât definitiile din dictionare. Jurnalistii au facut numeroase încercari de a defini stirea, dar nu par sa fi ajuns la o definitie unanim acceptata; ba chiar unii dintre ei, cum este Stanley Walker - unul dintre cei mai mari editori din lume nu cred ca exista vreo definitie a stirii. El obisnuia sa spuna ca stirea este "mai imprevizibila ca vântul" sau ca uneori "stirea nu face altceva decât sa repete, folosind personaje noi, basme la fel de vechi ca piramidele"[7] (George A.Hough, 1975, p.2). Citat în aceeasi lucrare, Joseph Pulitzer spune ca stirile trebuie sa fie "originale, distincte, dramatice, romantice, înspaimântatoare, unice, curioase, trasnite, comice, ciudate si care sa te faca sa vorbesti despre ele"[8].

Un scandal de coruptie, o operatie medicala în premiera mondiala, o descoperire stiintifica  extraordinara sunt subiecte de mare interes pentru publicul larg, dar ele nu devin stiri decât în masura în care sunt relatate prin intermediul presei si oamenii afla despre ele. Altfel, ele sunt doar evenimente, fapte care risca "sa nu li se recunoasca existenta"

Asadar, o stire reprezinta relatarea unui eveniment, o marturie în care jurnalistul trebuie "sa spuna ceea ce a vazut, numai ceea ce a vazut si nimic mai mult decât ceea ce a vazut"[9]. Sau, cu cuvintele aceluiasi autor: "Ziarul este o întreprindere care are drept functie transformarea evenimentelor în stiri"[10].

Exista totodata o multitudine de informatii care nu merita sa devina stiri, desi întrunesc uneori toate trasaturile genului. De exemplu, daca o persoana îsi cumpara o arma sofisticata si foarte performanta, aceasta reprezinta o informatie, nu însa si o stire. Acest fapt s-ar putea sa prezinte interes pentru un grup restrâns de persoane apropiate celui în cauza, dar numai atât. Daca însa cumparatorul este o persoana publica banuita a întretine legaturi cu lumea interlopa, atunci informatia devine într-adevar stire. Cu alte cuvinte, un eveniment nu este stire oricât de nou, ciudat, inedit sau surprinzator ar fi: pentru aceasta, el trebuie sa prezinte în plus interes public.

O alta trasatura importanta a stirii este perisabilitatea acestora; stirile trebuie aduse la cunostinta publicului imediat, altfel risca sa-si piarda actualitatea: "manifestarile sportive, jocurile, dezbaterile, spectacolele sunt legate de actualitatea imediata; stocarea si distribuirea lor tardiva le reduce valoarea si, implicit, sansele de vânzare pe piata mass-media.

În general, specialistii sunt de acord ca pentru a fi considerate stiri, informatiile trebuie sa se îndeplineasca simultan o serie de conditii:

• Sa reprezinte un material pe care publicul trebuie sa-l aiba pentru ca este foarte important si îi ajuta sa ia o decizie informata
• Sa reprezinte o informatie inedita, iesita din comun, interesanta, surprinzatoare, de divertisment, sau amuzanta de citit; în acest sens, extrem de relevant este deja clasicul exemplu pe care îl evoca jurnalistii atunci când definesc stirea: nu reprezinta stire faptul ca un câine musca un om, dar informatia ca un om musca un câine este cu siguranta o stire.
• Sa aiba o puternica componenta temporala - stirile sunt prin definitie perisabile, caracterizându-se prin actualitate. Totusi, chiar si un eveniment petrecut cu o saptamâna în urma, dar nemediatizat înca, reprezinta o stire, cu conditia sa fie de actualitate. Ba mai mult, ziarele americane abordeaza adesea drept stiri subiecte deja mediatizate de alte institutii de presa, bazându-se pe loialitatea publicului lor. Si chiar daca acest public a aflat deja despre subiectul in cauza, provocarea consta în a gasi informatii, elemente si unghiuri de abordare noi fata de concurenti.
• Alte elemente ce confera "statutul"de stire:

-         Situatiile conflictuale: razboaie, politica etc.

-         Progresul, inovatiile: o inventie deosebita, o noua autostrada ultramoderna, noi tehnologii etc.

-         Celebritatea: personalitatile sunt un subiect foarte bun de stiri

-         Dezastrele: cutremure, incendii de proportii, uragane, accidente de proportii etc.

-         Orice actiune ce afecteaza un grup/grupuri foarte mare de indivizi: defrisarea unei zone, constructia unei uzine de dimensiuni foarte mari, o centrala atomoelelctrica etc.