ALEGORIE

ALEGORIE

= Termenul provine din fr. allégorie, gr. allegoria, desemnează un procedeu stilistic care face ca un sens literal să se substituie altuia ascuns. Pornind de la nivelul stilistic, A. e un fel de metaforă (v.) lărgită, în cuprinsul căreia se operează un transfer din pl 12112s185m anul abstract al unor înţelesuri de adâncime într-unul figurativ de suprafaţă, pe care putem să îl găsim înscenat ca poem (v.), poves­tire (v.) sau dramă (v.). Încifrare de gradul cel mai simplu, cu dezle­garea implicită, transparentă. Spre deosebire de parabolă (v.), A. face parte, aşa cum arată Hegel în Prelegeri de estetică, din categoria comparaţiilor care se stabilesc între semnificaţiile faptelor şi ale eve­nimentelor, nu între trăsăturile lor exterioare. A. concretizează de obicei idei generale (prietenia, ura, iubirea, războiul), dându-le o formă sensibilă. A. nu se identifică nici cu simbolul, (v.), mod de comunicare a ceva intraductibil noţional, în care semnificatul (v.) are o dimensiune nelimitată. Din simplă figură de stil (v.), A. ajunge să capetc proporţiile unei forme de viziune creatoare, devenind o figură de compoziţie. Începând din Evul Mediu, de la Roman de la rose, (Romanul trandafirului) al lui Guillaume de Lorris la Divina Comedie a lui Dante, trecând prin epoca Renaşterii, cu Gargantua şi Pantagruel a lui Rabelais, având parte în secolul XVII de unele din exemplifică­rile cele mai tipice în materie, într-un sens cu Călătoria pelerinului a lui Bunyan şi într-altul cu romanele manierist preţioase ale Madele­nei de Scudéry (Clélie etc.), ilustrându-se în secolul XVIII cu Călătoriile lui Gulliver, utopia satirică a lui Swift, căzând în desuetudine în secolul XIX, pentru a cunoaşte, în schimb, la începutul secolului XX, un moment de resurecţie în teatrul expresionismului (v.) german, cu piesele lui Hugo von Hoffmannstahl, Georg Kaiser şi Bertolt Brecht, A. ca figură de compoziţie ajunge să structureze în timp o serie de opere dintre cele mai variate. În literatura română, Dimitrie Cantemir recurge la A. în Istoria ieroglifică. A., care pentru T. Vianu re­prezenta personificarea unui concept abstract, nu şi-a pierdut pro­ductivitatea nici în literatura contemporană, Ciuma lui Albert Camus, de exemplu, putând fi socotit un roman alegoric.