Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

Argumentează caracterul romantic al unei poezii studiate, aparţinând lui Mihai Eminescu.

Romantismul este o mişcare literară şi artistică, apărută în Europa la sfârşitul secolului al 24424t1914y XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea ca reacţie la rigoarea, dogmatismul estetic, domnia raţionalismului rece, promovate de clasicism.

Romantismul şi-a propus să iasă din convenţional, susţinând manifestarea fanteziei şi exprimarea sentimentelor, a originalităţii, spontaneităţii şi sincerităţii emoţionale, promovarea libertăţii de expresie.

Romantismul cultivă:

-          subiectivismul, originalitatea;

-          dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;

-          cultivarea sentimentului şi a fanteziei creatoare;

-          confesiunea;

-          evadarea din realitatea imediată;

-          cadrul preferat: peisajul nocturn;

-          teme predilecte: natura, iubirea, condiţia omului de geniu;

-          ironia şi antiteza.

„Glossă” de Mihai Eminescu (1883)

Glosa este o poezie cu formă fixă, în care prima strofă este o strofă-nucleu ce introduce tema poeziei, iar fiecare dintre strofele următoare comentează succesiv câte un vers al strofei-nucleu, iar ultima strofă reia versurile primei strofe, în ordine inversă.

Conţinutul Glossei este exclusiv romantic prin ideile pe care le dezbate. Tema poeziei este un cod etic al omului superior, care arată că acesta trebuie să renunţe la fericirea iluzorie a vieţii omeneşti şi să se autocunoască prin raţiune şi contemplaţie.

Sursele filozofice ale poeziei Glossă sunt diverse: începând cu filozofia stoică şi cea antică hindusă, trecând prin vechile scrieri româneşti şi terminând cu filozofia lui Kant şi Schopenhauer.

Strofa-nucleu este alcătuită din opt versuri şi conţine adevăruri universal-valabile exprimate concis, grupându-se ca sens şi câte două, dar având destulă substanţă filozofică fiecare vers în parte:

„Vreme trece, vreme vine” – trecerea ireversibilă a timpului

„Toate-s vechi şi nouă toate” – repetabilitatea evenimentelor ce compun viaţa umană

„Ce e rău şi ce e bine” – recomandă discernământul în cântărirea valorilor morale ale propriei vieţi

„Tu te-ntreabă şi socoate”

„Nu spera şi nu ai teamă” – îndeamnă la meditaţie asupra vieţii, deoarece sufletul omului este alcătuit din speranţă şi temeri

„Ce e val ca valul trece” – timpul este efemer pentru om, totul în viaţa sa este trecător

„De te-ndeamnă, de te cheamă”

„Tu rămâi la toate rece” – chiar dacă tentaţiile vieţii sunt multiple, ele sunt amăgitoare şi omul trebuie să le domine cu detaşare superioară şi raţiune.

Fiecare din strofele următoare comentează câte un vers al strofei-nucleu, iar ultima strofă reia versurile primei strofe, în ordine inversă, căpătând profunzimi filozofice prin faptul că, în enumerarea maximelor se porneşte de la un percept esenţial pentru existenţa umană şi anume de la raţiune, care trebuie să guverneze omul în întreaga sa viaţă.

Tu rămâi la toate rece

De te-ndeamnă, de te cheamă

Ce e val, ca valul trece

Nu spera şi nu ai teamă

Te întreabă şi socoate

Ce e rău şi ce e bine

Toate-s vechi şi nouă toate,

Vreme trece, vreme vine.

Astfel, dacă eşti raţional, chiar dacă eşti atras de tentaţiile, de nimicurile vieţii, să ştii că totul este trecător pe lumea asta, aşa că să nu speri că poţi realiza idealuri, totuşi să nu te temi că ai fi neputincios, să fii mereu atent şi să discerni valorile morale ale existenţei, deoarece numai astfel vei învăţa din experienţa vieţii, chiar dacă omul este efemer prin scurgerea ireversibilă, implacabilă şi ciclică a timpului.

Prin conţinut, poezia Glossă este o poezie gnomică şi filozofică, ce exprimă adevăruri gnoseologice, etice şi morale, cu o mare putere generalizatoare în versuri lapidare, dar cu mare concentraţie sentenţioasă.

Poezia este structurată pe antiteză, procedeu exclusiv romantic;

• la nivel de cuvinte:

-          “toate-s vechi si nouă toate”;

-          “ce e rău şi ce e bine”;

-          „viitorul si trecutul”;

• ea se realizează şi între omul de geniu şi omul comun:

omul comun                                            omul de geniu

“hulesc”                                                   “să feri în laturi”

“te-or întrece”                                          “rămâi la toate rece”

“te momeşte”                                            “să taci din gură”

“lumea-ntinde lucii mreje”