Baltagul de Mihail Sadoveanu

                                Baltagul      

 de Mihail Sadoveanu

    M. Sadoveanu ne-a ales o operă vastă cu o tematică diversă: viaţa celor mulţi şi necăjiţi. Apărut în 1930, romanul Baltagul redă monografia satului moldovenesc la începutul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al baladei Mioriţa, pe care-l transformă într-o naraţiune densă, cu 16         capitole, având în centrul ei tema căutării şi a cunoaşterii adevărului.

                                                         I      

    Romanul debutează cu o povestire parabolică. Acţiunea e localizată în Moldova, M-ţii Tacăului, satul Măgura; în care locuieşta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, soţul Vitoriei, plecase, toamna , la Dorna să c 14414b112o umpere nişte oi şi nu revenise la timp. Fiul său, Gheorghiţă, era plecat cu turmele la apa Jijiei,, iar acsă rămăseseră Vitoria şi Minodora, fiica acesteia, care avea o relaţie de dragoste cu fiul dascălului din sat.În somn femeia are un semn rău despre soarta soţului: îl vede “călare, cu spatele întors cătra ea, trcând spre asfinţit o revărsare de ape”.

                                                        II    

    Se produce un alt semn: cocoşul cântă pe prispa casei întors înafară, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama îşi anunţă fiica de intenţia de a o căsători cu “un romîn aşezat cu casă nouă şi cu oi în munte”.

                                                       III

    Vitoria se adresează părintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o îndeamnă să aştepte, căci el crede că soţul ei întârzie dintr-o pricină oarecare. La aceasta, femeia spune că Nechifor “poate zăbovi o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la salaşul lui”.

                                                       IV

    Soţia încearcă să afle ceva despre cel dispărut cu ajutorul babei Maranda, vrăjitoarea satului. Bătrâna îi ghiceştte în cărţi: “una cu ochi verzi şi cu sprâncene îmbinate” îl reţine lângă ea pe bărbat, dar Vitoria nu prea crede.

                                                       V  

     Vitoria nu ascultă vorbele răutăcioase ale bătrânelor din sat, şi este hotărâtă să-l caute pe dispărut oriunde ar fi el. Ea îşi plănuieşte cu de-amănuntul plecarea, îşi pregăteşte sufletul, ţinând post şi rugându-se. De asemenea îşi pregăteşte casa şi îşi gândeşte drumul pe care îl va urma.

    După bobotează primul drum îl face la mănăstirea Bistriţa pentru ca Sf. Ana să-i lumineze mintea şi să-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o păvăţuieşte să meargă la Piatra şi să se adreseze stăpânirii pământeşti. “Sfânta Ana are să puie cuvânt la scaunul Împărăţiei cele mari.(…) Du-te la poliţai şi la prefect şi spune-le  întâmplarea, ca să facă cercetări."

                                                        VI

     Vitoria şi Gheorghiţă au plecat de dimineaţă la Piatra unde au oprit la un han pe care îl cunoşteau; acolo au întrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului că soţul ei plecase să cumpere nişte oi de la Dorna şi nu s-a mai întors deşi trecuseră şaptezeci şi trei de zile. Prefectul o asigură că o să cerceteze şi că trebuie să scrie o plângere (o jalbă).

    Acasă femeia se rugă de părintele Daniil să-i facă jalba, iar în jalbă îl rugă să scrie de toate necazurile ei. Ea plănuise să plece la Dorna ca fiul ei, pe Minodora să o ducă la mănăstirea Varaticului unde e o soră de-a mamei călugăriţă, iar casa o va lăsa pe mâna părintelui Daniil.

    La 27 februarie o duse pe fată la mănăstire iar pe drum îi spuse:

    “- Fată, a vorbit ea fără supărare; tu să nu fii proastă şi să nu te boceşti pe tine. Astăzi e o sfântă luni şi începem împlinirea hotărârii.”

                                                        VII

    În 9 martie într-o zi de iarnă cu soare părintele Daniil a făcut o slujbă importantă. Vitoria şi Gheorghiţă au dus la biserică multe daruri.

    După ce munteanca ajunse acasă nici nu apucă să-i dea de mâncare băiatului căci deja la poartă erau preotul Milieş, domnul Iordan, negustorul şi muşterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu banii; Lipanii, au trebuit să vânda nişte marfă; cel care o cumpăra era negustorul. În acea seară dădu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolvă problema. În dimineaţa următoare pregătiră cai şi baltagul făcut de fierarul satului şi blagoslovit de preot. “Gheoghiţă purtă aninat în lanţ,(…),baltagul. Vitoria potrivise şi legase puşca cea scurtă dinapoia tarniţei.”

                                                       VIII

Gheoghiţă, Vitoria şi negustorul David plănuiau drumul până Vatra Dornei.

În drumul lor făcură un popas pe malul Bistriţei lângă o topliţă; de acolo au pornit de-a lungul Bistriţei până ce i-a prins noaptea lângă un han la Donea. Acolo munteanca se preface că-l caută pe Lipan pentru nişte bani şi află că acesta nu a mai fost văzut pe-acolo din toamnă.

    Cei trei au pornit iar la drumeţie, următorul popas fiind casa lui David la Călugăreni lângă Piatra Teiului. În acea seară Vitoria a început să depene amintiri cu Lipan. În dimineaţa următoare merseră până la Farcaşa unde se opriră din nou.“Vitoria îl judeca pe Lipan. Avea ea să-i spuie multe;(…)şi I le spunea din lăuntru, cu bănuieli şi suferinţe vechi.”

                                                       IX

    În Farcaşa îi găzduieşte un fierar, moş Pricop, de la care Vitoria află că soţul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului său, în drum spre Dorna.

                                                       X

    Pe drum, la Borca, Vitoria şi Gheorghiţă întâlnesc un botez la care au fost nevoiţi să participe; ceva mai departe, pe gheaţa de pe apa Bistriţei, îi opreşte un alai de nuntaşi, care “au întins plosca şi au ridicat pistoalele.Ori beau (…) ori îi omoară acolo pe loc”; iar ei se conformează. Ajunşi la Vatra Dornei află de la un slujbaş că în noiembrie Nechifor cumpărase trei sute de oi; din acestea vânduse o sută de oi altor doi gospodari, împreună cu care plecase mai departe.

                                                       XI

    Vitoria Lipan află de la un crâşmar că soţul poposise acolo împreună cu doi ciobani. Vitoria indicând semnalmentele soţului ei, mai ales căcuila brumărie pe care el o purta, merge din cârciumă în cârciumă. Mama şi fiul fac din nou un popas, după ce trec de satul Sabasa peste muntele Stânişoara, în satul Suha,unde crâşmarul, d-l Iorgu Vasiliu, îşi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar însoţită fiind numai de doi stăpâni, fapt confirmat şi de soţia lui; pe unul dintre oieri îl chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului dispărut începe să “se facă lumină. La Sabasa, fuseseră trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.

                                                      XII

    Soţia d-lui Vasiliui îi spuse Vitoriei că pe celălalt îl cheamă Ilie Cuţui şi ambi sunt locuitori ai satului Doi Meri. Victoria discută cu cei doi ciobani, ei spunând că i-au plătit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniţi în  Sabasa Vitoria şi fiul ei opresc la cârciuma d-lui Toma după care îl recunoaşte pe Lupu, câinele soţului, într-o gospodărie.

                                                      XIII

    Gospodarul  care-l ţinuse pe Lupu i-a căutat stăpînul înainte de a-l lua. După ce plăteşte o recompensă, ea îl ia cu sine. Era deja primăvară şi Vitoria împreună cu câinele, care o însoţea, asemeni fiului, işi conducea stăpînii intr-o prăpastie. Nechifor “era acolo, însă impuţinat de dinţii fiarelor”. Iar craniul uman purta urmă de baltag.

                                                      XIV

    Privind resturile pământeşti ale tatălui, Gheorghiţă “plîngea ca un copil mic”, dar mama lui era fermă şi se duse in sat după ajutoare. A treia zi soseşte subprefectul Anastase Balmez  care constată moartea violentă a lui Lipan, care îi sugerează să întrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza şi Cuţui să ducă oile de la Dorna dacă ştiu de vânzarea de oi.

                                                      XV

    În timpul timpil interogatoriului la care-i supune, în Suha, pe Bogza şi Cuţui, subprefectul primşte răspunsurile date Vitoriei în timpul discuţiei cu ei de la primărie. Femeia invită pe subprefect şi pe cei doi ciobani la înmormântare. Rămăşiţele pământeşti ale lui Lipan sunt îngropate în cimitirul din Suha. “Eu, (…), am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu şi-am fost mulţămită şi înflorită cu dânsul. Iar de-acum îmi mai rămîn puţine zile, cu nor.”.

                                                      XVI

    Are loc praznicul de după înmormântare, la casa d-lui Toma. Vitoria îi cere lui Bogza să-i dea baltagul său lui Gheorghiţă pentru ca flăcăul să-l admire. Apoi spune cum a fost ucis bărbatul ei: urca muntele Stânişoara impreună cu doi tovarăşi  din care unul l-a lovit cu baltagul în cap pe la spate şi l-a impins în vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, căci se simţea învinuit (“- Destul! răcni omul, destul!”), iar Gheorghiţă îl loveşte cu baltagul în frunte şi dă drumul câinelui, ce-l muşcă de gât. Simţind că va muri, ciobanul recunoaşte crima sa şi a lui Ilie Cuţui. Vitoria îi spune fiului că va plăti tot ce trebuie pentru a recupera turma furată, de asemenea o vor lua pe Minodora de la mănăstire; dar mama tot nu este de acord cu relaţia ei cu feciorul dascălului.