M. Sadoveanu, unul dintre
marii prozatori romani ai sec. al-XX-lea este, alaturi de Liviu Rebreanu,
ctitor al romanului romanesc modern.
Temele esentiale ale
creatiei sadoveniene sunt: istoria (Fratii Jderi, Creanga de aur), viata
satului romanesc (Baltagul), conditia umana (Haia Sanis, Apa mortilor)
Prin romanul „Baltagul”
aparut in anul 1930, intram in acea „gura de rai” a scrisului sad 16116d32q ovenian.
Romanul este o specie a
genului epic in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat
a celorlalte specii epice in proza, desfasurata, de regula, pe mai multe
planuri, cu personaje numeroase.
De-a lungul timpului
„Baltagul” a fost interpretat de critica romaneasca ca fiind un roman monografic,
ca un roman initiatic prin formarea si maturizarea lui Gheorghita, dar si ca un
roman mitic prin prelucrarea motivelor mioritice si a miturilor universale si
ca un roman politist prin intreaga actiune de urmarire si pedepsire a
criminalilor.
Tema romanului are
valoare universala: cautarea si cunoasterea adevarului. Naratiunea este densa
structurata in 16 capitole concentrate pe trei nuclee epice: asteptarea lui
Nechifor Lipan, cautarealui si
pedepsirea ucigasilor.
Actiunea romanului este
plasata la inceputul secolului al XX-lea la confluenta dintre doua lumi
diametral opuse: cea a satului traditional si lumea orasului invadat de nou.
In trasatura romanului se
desprind doua structuri: una epica si realista si alta mitica, simbolica.
Cartea se deschide cu un cunoscut moto mioritic: „Stapane, stapane,/ Mai cheama
s-un cane…” ceea ce a determinat critica sa afirme ca romanul „Baltagul” este o
epopee a vietii pastoresti.
Prin retrospectiva
naratorul omniscien si omniprezent aduce in prim plan figura personajului
inabsentia Nechifor Lipan, prin povestirea perfomata de acesta la petreceri.
Nucleul epic al romanului
se dezvolta simplu, linear.
Vitoria Lipan, nevasta de
oier din Magura Tarcaului, isi asteapta sotul plecat la Dorna sa cumpere oi.
Aceasta vazand ca sotul ei nu se intoarce isi trimise fiica, Minodora, la
manastire, iar ea impreuna cu fiul ei, Gheorghita, pleca in cautarea sotului.
Dupa un drum lung, aceasta gasi intr-o rapa osemintele sotului ei. Acesta
fusese omorat de doi „prieteni”. Vitoria il ingroapa si ii demasca pe ucigasi
care sunt arestati.
Lumea descrisa in
paginile romanului prezinta personaje reprezentative pentru spatiul rural
romanesc.
Vitoria Lipan este
prototipul muntencei pastratoare a legilor nescrise si ale traditiilor arhaice.
Energia ei sufleteasca
este mobilizata in numele dreptatii: ucigasul trebuie eliminat deoarece nu a
respectat normele morale ale colectivitatii. Spirit justitiar, un Hamlet
feminin cum a numito Calinescu a organizat minutios calatoria pentru refacerea
itinerariului lui Nechifor. Cunoscand psihologia oamenilor, cu o inteligenta
fara egal, conduce discutia in fata celor prezenti la parastastul lui Nechifor
inacat ucigasii se autodemasca „Nu te supara, domnu Calistrat, eu intreb pe
baiat daca nu ceteste ceva pe baltag.”
Calatoria ei catre Dorna
reprezinta o experienta fundamentala, ea parcurge calea dinspre olume cunoscuta spre una necunoscuta. Vitoria
este nevoita sa paraseasca spatiul familiar al satului pentru a intra intr-o lume
noua, cea a satului in care domina alte randuieli: „Acolo, vra sa zica e
stapanirea imparateasca. Si asa in toate targurile sunt slujbasi, primari,
prefecti si politai pana la Bucuresti … nu-i ca in sus pe Tarcau unde oamenii
traiesc cum au apucat si cum ii taie capul.”
Gheorghita va strabate si
el un drum initiatic, de cunoastere si de formare. Maturizarea lui se
implineste in momentul cand manuieste baltagul impotriva asasinului tatalui
sau. El trece de la starea de inocenta la experineta: „Sangele si carnea lui
Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari…”
Nechifor Lipan este
personaj absent in opera. El devine o prezenta prin retrospectiva realizata de
Vitoria si de cei care l-au cunoscut si se defineste ca o emblema a lumii
oierilor.
Lumea descrisa este una
arhaica. „Baltagul” este un roman al lumii pastorilor care lupta pentru a-si
pastra normele etice. Opera se deschide cu legenda populara care relateaza
faptul ca „Dumnezeu dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui
neam…”. Viata lor (a oamenilor de la munte) se desfasoara intre doua momente:
plecarea oilor la iernat si intoarcerea lor la munte la pasunat.
Legi nescrise guverneaza
viata acestor oameni, iar semnele naturii sunt cunoscute si urmate cu
sfintenie: Vitoria intelege ca sotul ei a fost ucis pentru ca se facea ca vede
pe Nechifor calare, cu spatele catre ea trecand spre asfintit o revarsare de
ape…”
Ěn cadrul romanului sunt
prezentate obiceiuri, traditii, superstitii legate de viata satului: la Borca
apare o cumetrie, iar la Cruci o nunta.
In finalul operei se
prezinta obiceiuri de la inmormantare, scena parastasului fiind punctul
culminant al actiunii: „
Tot de caracterul
monografic tine si atitudinea Vitoriei Lipan fata de fiica sa Minodora care a
incercat sa se abata de la normele arhaice.
George Calinescu afirma
in ceea ce priveste aspectul monografica al romanului ca „interesul operei sta
in studiul civilizatiei pastorale.”
Asemenea lui Ion Creanga,
Sadoveanu creeaza impresia ca nu scrie, ci povesteste.
Oralitatea si conciziunea
stilului isi au izvorul in cantecul popular.
Naratiunea este la
persoana a III-a, iar naratorul neutru, omniscien si omniprezent povesteste
intr-un mod care creeaza impresia unei adevarate anchete politiste.
Roman
cu o structura baladeasca, opera realizeaza o tulburatoare impletire intre
cotidian si mitic, intre datele concret istorice alesi proiectia lor legendara.
