CARTI - cartile

CARTI

Adevărata valoare a unei cărţi nu este data
de preţul ei, ci de folosul pe care-l aduce.

Ar trebui sa ne alegem cărţile la fel de atent cum ne alegem prietenii.

Deasupra unui impresio 535e46f nant raft de cărţi dintr-un anticariat din Louisville cineva a scris: "Toate aceste cărţi au aparţinut unei doamne in vîrstă care nu putea sa citească mai repede de 50 de cuvinte pe minut."

Cărţile si studiile sunt mai degrabă asemănătoare treptelor unei scări pe care urcăm înspre culme; de îndată ce urcăm o treapta, o lăsăm in urmă.

Totuşi, majoritatea oamenilor, studiază doar ca sa-si umple memoria cu date si fapte, in loc sa se suie pe treptele scării le demontează şi le iau pe umeri, ca sa le arate altora. Ei se plîng pe drept de greutatea studiilor, căci in loc sa fie purtaţi mai sus de ele, se plasează sub ele, cărându-le in spate.

Unele cărţi sunt gustate; altele înghiţite;
prea puţine insa trebuiesc mestecate si digerate. - Bacon

Daca nu ne hotărâm sa punem in practica înţelepciunea din ele, cărţile sunt doar o risipa de hârtie.

Cine pretinde, in numele libertăţii de expresie, ca nişte cărţi proaste si imorale (sau nişte filme sau piese de teatru) nu sunt responsabile de depravarea tineretului, trebuie sa accepte si ca toate manualele din şcoli nu au nici o valoare educativa. Cu alte cuvinte, cine crede ca arta este indiferentă in problemele morale, trebuie sa propună in acelaşi timp desfiinţarea sistemului de învătămînt din motive de ineficacitate.

O carte devine o operă clasică din momentul in care chiar şi cei ce nu au văzut-o vorbesc despre ea de parca ar fi citit-o.

Nu da niciodată cărţi cu împrumut; nimeni nu ţi le aduce înapoi.

 
Sigurele cărţi pe care le mai am in biblioteca sunt
cele pe care le-am împrumutat ... de la alţii.

 "Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea sa sufere învăţătura sănătoasa, ci ii vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, si îşi vor da învăţători după poftele lor. I-şi vor întoarce urechea de la adevăr si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite" (2 Tim. 4:3,4) Ca sa înţelegem acest bizar sentiment de vinovăţie trebuie sa ne întoarcem in timp, la vremea imaturităţii, cînd omul, alienat de Dumnezeu si aflat in postura nefericitului "fiu risipitor", nu iubeşte încă pe nimeni, pentru că nu este încă iubit, pentru că nu se iubeşte pe el, îşi caută, febril si derutat, un corelativ, structuri pe care sa le îmbrăţişeze ca un "volubilis" setos si parazit, idei, personaje, cărţi, versuri, cuvinte, imagine. Lipsit de experienţa, de sentimente, de gîndire personala, de identitate, el îsi caută cu disperare "dublul", consistenta sau ceea ce un personaj al lui Novalis numeşte "fecioara cufundata-n somn, după care sufletul meu tânjeşte" si care nu este altceva decît un alt el-însuşi (o anima, i-ar spune Young). si e normal sa se îndrepte, plin de speranţa, spre nisipurile mişcătoare ale paginilor de cărţi care par ca vorbesc despre el, ca vorbesc in locul lui. Despre ce? Despre singurătate, despre inadaptabilitate, despre vis, despre reverie, despre melancolie, despre geniu, despre nemurire, despre suflet, despre iubire, despre sublim, despre contemplaţie, despre spirit, despre cunoaşterea absoluta. Mintea goala se umple de cuvinte ameţitoare care-i spun Totul tocmai pentru ca el este Nimic. Cuvintele se înfoaie şi ţin loc de senzaţii, de gândire, de orice. Astfel se infecteaza cu suferinţe abstracte, singurul lui sentiment autentic fiind o penibila mila de sine. Urîndu-şi existenta proasta, hidoasa, o va uita. Ne va vorbi doar despre frumuseţe, putere, strălucire. Va insista ce cărţi a citit si ce deştept a fost. Deschizând o carte e ca si cum s-ar asculta pe el. Cel mai mare hoţ este cel care se fura pe sine inseşi, fiind pierdut pe veci.

Cărţile sunt ca nişte corăbii încărcate călătorind pe vastul ocean al vremii.
- Francis Bacon

Cititul este pentru minte ceea ce este gimnastica pentru trup.