CONCEPTIA LITERAR – ARTISTICA IOAN SLAVICI

CONCEPŢIA  LITERAR – ARTISTICA IOAN SLAVICI

Concepţia literar – artistică a lui Slavici este subordonată viziunii asupra societăţii şi se exprimă în modul cel mai clar în următoarele studii : Literatura poporană, Estetica, Poporanismul în artă, Ce e naţional în artă.

Considerându-se mai presus de toate dascăl, moralistul Slavici a înţeles arta ca un mijloc de moralizare a oamenilor, ca un instrument de educaţie civilă şi socială. Nu întâmplător scrie lucrările sale cu caracter pedagogic : Educaţiunea ra&# 151l1116b 355;ională, Educaţiunea fizică, Educaţiunea morală, Educaţiunea profesională, Poveţe pentru buna creştere a copiilor, toate având un rol de formare, de cunoaştere şi îndrumare.

            Scriitorul crede că pentru păstrarea “bunei rânduieli morale” orice mijloc poate fi folosit. Numai o naţiune morală, gândeşte Slavici, este capabilă să lupte pentru afirmarea ei.Vieţuirea morală este un semn al forţei şi unităţii iar moralitatea unui popor nu se exprimă numai în limbă, ci “în toate manifestările sufleteşti”, pentru că “românii au particularul lor fel de a gândi şi de a simţi, au vederile lor în ceea ce priveşte binele şi frumosul în viaţa morală ori formele intuitive, au gustul lor estetic”. Pentru a fi înţeleasă de popor, arta trebuie să reflecte anumite probleme care-l interesează, iar scriitorul va trebui să ţină cont de realităţile sociale. Dând pildă pe Alecsandri, Slavici afirmă că “poetul adevărat simte că-n poporul român este izvorul poeziei române şi că punctul de plecare pentru dezvoltarea noastră literară nu este nici Omer, nici Shakespeare, nici Voltaire, nici Goethe, ci literatura noastră poporană”.

            În acelaşi timp, autorul vede lucrarea artistică şi literară ca pe o acţiune de asanare a relelor, ca pe o contribuţie efectivă la realizarea progresului cultural şi moral. În acest sens, scriitorul trebuie să fie un adevărat dascăl, să educe şi să îndrume : “Nu puteam să mă împac cu gândul că lectura de orice fel e numai o plăcută piedere de vreme. În gândul meu, rostul scrierii a fost totdeauna îndrumarea spre o viaţă potrivită cu firea omenească”.

            Autorul Marei preconiza o artă subsumată scopurilor etice şi estetice. Pentru autor, frumosul trebuie judecat în funcţie de bine şi de adevăr. Nu poate fi frumos decât ceea ce e totodată şi bine şi adevărat. După părerea sa, nu există o satisfacţie estetică dacă binele şi adevărul nu însoţesc frumosul. Pe deplin actual al lui Ioan Slavici se pare Boileau care în arta sa poetică spunea : “Nu există frumos artistic în afara realului, a adevărului”. Binele şi adevărul ţin de o natură eternă, intrând, deci în fondul estetic. Prin fondul estetic se va înţelege conţinutul operei de artă.

            În primul capitol din cursul de Estetică – Fondul etic – Slavici vorbeşte despre sentimente şi stări sufleteşti : durerea, plăcerea, veselia, urâtul, simpatia, antipatia etc, dar opera artistică pentru Slavici reproduce în special stări sufleteşti puternice, eroul trebuie să fie “plin de avânt şi măreţie şi să ducă o luptă cu imperfecţiunile vieţii.”           

            După părerea lui , adevărata artă înfăţişează numai ceea ce e omenesc în om, ceea ce-l poate înălţa. Dacă asta nu copiază, ci desăvârşeşte realitatea, înseamnă că acesta ajută şi pe narator şi pe cel ce o gustă să se desăvârşească. Rostul operei de artă este să trezească în individ şi în societate sentimente pe care artistul le-a întrupat într-o formă artistică. Valoarea operei de artă e cu atât mai mare cu cât purifică viaţa individului şi a societăţii, înseninând-o. De aceea sunt respingătoare acele opere care nasc în om porniri senzuale, oricât de interesante ar fi ele în celelalte privinţe. Arta trebuie să aibă valoare estetică şi morală.

Slavici susţine că în toţi oamenii sunt germenii “a toată buna simţire omenească” şi că rostul operelor de artă este dezvoltarea acestor germeni. “Până în cele mai mici detalii, activitatea lui Slavici este o întrupare a modului său de a gândi, a eticii sale ”.[1] Frumosul estetic trebuie să fie astfel încât să ne ridice mai presus detoate zilele, să ne sustragă de la preocupările egoiste.

            În definirea artei, Slavici e platonician şi hegelian. Astfel, numim artă “sensibilitatea sau întruparea în orice fel a unor idealuri”. Numai în artă se pot prezenta lucrurile în desăvârşirea fiinţei lor, şi cu cât se prezintă mai mult viziunea realităţii, cu atât mai încântătoare e. Lumea idealurilor spre care tindem trebuie înfăţişată cu multă exigenţă. În acest sens, obligaţiile artistului sunt enorme, iar Slavici arată a fi deosebit de preocupat de meşteşugul artistic pentru că de el depinde într-o mare măsură izbânda sau eşecul unei creaţii. Totuşi, forma este un comportament secundar, esenţial fiind “putinţa inspiraţiei”, conţinutul – adică “fondul estetic”.

            Fiind o oglindă a vieţii, opera literară – consideră Slavici – poate fi deschisă oricărui material lingvistic, întrucât nu există zone interzise pentru artă. În artă poate fi întrebuinţat orice cuvânt sau orice gând îşi pot afla locul în operă, important e felul în care concretizăm cuvântul, lucrul sau gândul respectiv. Limba trebuie să fie cea poporană, după cum reiese din studiile : Articularea numelor proprii, Aşezarea vorbelor în româneşte, Păsăreasca de azi, Cum se scrie româneşte, Gramatica limbii române. Partea întâi. Etimologia etc. autorul nu doreşte un limbaj savant, ci acela care are la bază limba poporului.

            În fiecare din eroii săi au prins viaţă, s-au încorporat ideile sale etice, estetice, filosofice, pedagogice sau social – politice. Scriitorul este preocupat de construirea caracterelor în opera literară, de aceea “oamenii care ni se înfâţişează în vieţuirea lor închipuită trebuiesc să fie atât de fireşti, încât nici să nu ne vie a gândi că ar fi putut să fie şi altfel decât cum sunt”.

            Slavici are opinii diferite cu privire la comedie, dramă istorică, roman şi teatru. Consideră că în comedie caracterele trebuie să fie cumune căci vor fi prezentate slăbiciunile comune şi combătute în mod vesel. În dramă, însă, ni se vor înfăţişa caractere deja formate. Este de părere că drama (istorică) trebuie să aibe “o culminaţiune, să lase îndoieli în momentul ultimei încordări”. Pentru a scrie dramă istorică nu e nevoie neaparat să cunoşti bine datele istorice. Avem aici explicaţia de ce Slavici preferă să se oprească, fie că scrie drame, fie romane istorice la epocile despre care avem cele mai puţine informaţii. În roman, Slavici consideră că şirul acţiunilor nu e determinat. E o istorisire care poate începe cu naşterea şi sfârşeşte cu moartea eroului. Scriitorul pretinde ca romanul să arate desfăşurarea caracterului, să specifice cum au ajuns caracterele aşa cum sunt. El crede că-n centru romanului trebuie să stea un “caracter dominant”, “un om energic, constant şi tare”, care “să dărâme munţii”. Ca şi înaintaşii săi, Slavici crede sincer că poate rezolva prin intermediul teatrului unele probleme acute şi dificile ale actualităţii vremii sale şi că poate oferi câteva momente de “plăcere senină”. Ideea de “plăcere senină” ne duce cu gândul la teoria echilibrului sufletesc.

            Moralist convins, scriitorul cere oglindirea vieţii prin prisma unor înalte idealuri sociale şi morale. Concepţia literar – artis