Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinand lui Nichita Stanescu

Comentează elementele de limbaj şi de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, aparţinând lui Nichita Stănescu.

Neomodernismul a constituit o revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric la formele de expresie metaforice, la imaginile artistice, la reflecţii filozofice. Liderul poetic al şaizec 24524h722y iştilor este Nichita Stănescu (1933-1983).

Caracteristicile poeziei şaizeciste:

-          poeţii trebuie să se întoarcă la izvoarele modernităţii interbelice (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);

-          cultivarea unui limbaj ambiguu;

-          se cultivă metafore subtile;

-          apar imagini insolite;

-          ironia;

-          reflecţia filozofică.

Elemente de limbaj şi expresivitate în poezia „Leoaică tânără, iubirea”:

Caracteristicile limbajului poetic

Tema poeziei o constituie consecinţele pe care iubirea, năvălind ca un animal de pradă în spaţiul sensibilităţii poetice, le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioară şi cu sinele totodată.

Poezia este structurată în trei secvenţe lirice, corespunzătoare celor trei strofe.

Prima strofă exprimă vizualizarea sentimentului de iubire, care ia forma unei tinere leoaice agresive, care „îi sare în faţă” poetului, având efecte devoratoare asupra identităţii sinelui.

„Leoaică tânără, iubirea

mi-a sărit în faţă.

Mă pândise-n încordare

mai demult.

Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,

m-a muşcat, leoaica, azi de faţă.”

Strofa a doua accentuează efectul psihologic al acestei neaşteptate întâlniri cu un sentiment nou, necunoscut – iubirea, care degajă asupra sensibilităţii eului poetic o energie omnipotentă, extinsă asupra întregului univers. Forţa agresivă şi fascinantă a iubirii reordonează lumea după legile ei proprii, într-un joc al cercurilor concentrice, ca simbol al perfecţiunii. Poetul se simte în acest nou univers un adevărat „centrum mundi”.

Privirea, ca şi auzul, pot fi simboluri ale perspectivei sinelui, se înalţă „tocmai lângă ciocârlii”, sugerând faptul că apariţia iubirii este o manifestare superioară a bucuriei supreme, a fericirii, care este percepută cu toate simţurile.

„Şi deodată-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a dura,

când mai larg, când mai aproape,

ca o strângere de ape.

Şi privirea-n sus ţâşni,

curcubeu tăiat în două,

şi auzul o-ntâlni

tocmai lângă ciocârlii.”

Strofa a treia revine la momentul iniţial, „leoaica arămie cu mişcările viclene” fiind expresia iubirii agresive, insinuante, devoratoare pentru eul liric. Sinele poetic îşi pierde concreteţea şi contururile sub puterea devastatoare a iubirii, simţurile se estompează, poetul nu se mai recunoaşte. Iubirea, ca formă a spiritului, învinge timpul, dând energie şi profunzime vieţii.

„Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,

dar mâna nu le mai ştie.

Şi alunecă-n neştire

pe-un deşert în strălucire

peste care trece-alene

o leoaică arămie

cu mişcările viclene,

încă-o vreme,

şi-ncă-o vreme...”

Procedee artistice

Imaginile poetice se individualizează prin transparenţă, dinamism şi sugestie semnificativă pentru iubire, întreaga poezie concentrându-se într-o singură metaforă.

Elemente de prozodie

-          măsura versurilor este foarte variată, versurile având între 4 şi 8 silabe

rima este în general împerecheată, dar în unele versuri este şi asonantă.