Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























Dictionar de termeni literari

literatura romana











ALTE DOCUMENTE

Clasicismul si Romantismul
Alba ca Zapada, de Fratii Grimm - PROIECT DIDACTIC
Act venetian de Camil Petrescu -eseu structurat-
Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv)
Evidentiaza modul in care conflictul / conflictele unui roman (de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului prin
Balul meseriasilor - Eugen Barbu
Mihai Eminescu: "Dorinta"
Lucian Blaga - Gorunul
Rezumat Din istoricul presei aromanesti in Macedonia
Mihail Sadoveanu - opera literara




Dictionar de termeni literari

 

Autor (fr. Auteur, lat. Au[c]tor).

Este creatorul operei literare, care adreseaza un mesaj literar cititorului. Ţinānd cont de schema actului de comunicare a lui Roman Jakobson, autorul fuctioneaza ca emitator

( transmitator ), iar cititorul ca destinatar ( receptor ).

Critica literara ( fr. Critique, lat. Criticus, gr. Kritikos, "capabil sa judece, sa decida").

Este una din ramurile importante ale stiintei literaturii, avānd drept scop analiza, interpretarea, carcterizarea si orientarea operei literare, a fenomenului literar, īn general 11511c214l .

Curent literar (fr. Courant littéraire).

Curentul literar reprezinta un concept istorico-literar si stilistic implicānd asocierea mai multor scriitori care se manifesta ca o unitate de convingeri ideologice si estetice exprimata de obicei sub forma de manifeste īntr-o anumita perioada din evolutia literaturilor nationale sau a literaturii universale.

Nu se poate vorbi de o data precisa ca moment de aparitie a unui curent literar, desi punctul sau initial, de facto, poate fi stabilit.

Curentul literar se bazeaza pe o anumita omogenitate ideologico-stilistica prezenta īn trasaturile lui caracteristice: stil, program, teme etc. pe o arie extinsa pornind de la tematica pāna la preferinta pentru un anumit gen sau specie literara.

Descriere (lat. Describere, " a zugravi").

Este modul de expunere care consta īn īnfatisarea sugestiva a trasaturilor caracteristice ale unei fiinte, ale unui obiect, aspect din natura, ale unor medii, stari sufletesti; opera literara sau fragment dint-o opera literara īn care se foloseste acest procedeu.

Dialog ( fr. Dialogue, lat. Dialogus).

Modalitate de expunere alaturi de naratiune si descriere, dialogul, de esenta dramatica (specifica genului dramatic), presupune conversatia dintre doua sau mai multe personaje. Succesiunea "īntrebare-raspuns" constituie un criteriu fundamental de īnlantuire a replicilor īn dialog iar interogatia reprezinta momentul declansarii dialogului. Trebuie facuta disocierea īntre dialogul ca modalitate fundamentala de realizare concreta a functiei de  comunicare a limbajului uman si ca procedeu compozitional caracteristic pentru anumite "specii literare".

Analiza secventelor dialogale ofera o deschidere explicativa necesara īn abordarea textului literar, prin contributia limbajului la situatia de comunicare, frecventa semnelor nonverbale. Dialogurile, ca mod al cooperarii īntre interlocutori, īndeplinesc urmatoarele functii: declanseaza si motiveaza o actiune; definesc relatiile dintre personaje; exprima reactia personajului fata de o anumita situatie; contribuie la caracterizarea personajelor, fie directa (se noteaza caracterul, gāndurile, intentiile), fie indirecta (un personaj īl caracterizeaza pe altul).

Epic ( fr. Epique, lat. Epicus, gr. Epikos, derivat din epos, "naratiune", "discurs realizat prin cuvānt").

Gen literar fundamental, care exprima (prin povestire) idei, sentimente ale autorului, transferate eroilor unor īntāmplari reale sau imaginare, care oglindeste, prin naratiune si personaje, o viziune  asupra lumii. Strict legat de experienta autorului, epicul este considerat fie primordial, fie fundamental: primordial, pentru ca retine  īn memoria colectiva fapte si īntāmplari fundamentale pentru viitorul etniei a fost mai important decāt sa transmita sentimente; fundamental pentru ca epicul atrage, spre īmplinirea sa liricul (descrierea, portretul) si dramaticul (dialogul, monologul ).

Se manifesta īn specii precum basmul, legenda, balada, epopeea, poemul, schita, povestirea, nuvela, romanul.

Epos (germ. Epos, "epopee", din gr. Epos).

Termenul defineste acele opere epice, īn versuri sau proza, care tind sa reconstituie, prin arhitectura impresionanta, numarul mare de personaje si arborescenta actiunii, idealul stravechilor creatii epice.

 

Eu liric.

Se numeste cu acest termen subiectul unei confesiuni, individualitatea irepetabila a celui care se rosteste pe sine.

Jurnal (fr. Journal, "ziar").

Cu intentii vadit literare, unii autori preiau modalitatea consemnarii zilnice, cu scopuri diverse, de la identificarea traseului propriei deveniri - deja recunoscute - pāna la afirmarea unui program artistic (deja verificat ca valabil) sau din intentii polemice.

Specie literara, acest tip de jurnal se apropie de memorii sau amintiri deoarece evenimentul fie este consemnat ulterior (rememorare), fie se revine, polemic sau nu, asupra lui.

Narator (fr. Narrateur, lat. Narrator, "povestitor").

Naratorul este o instanta intermediara īntre autor si istoria romanesca. El īsi asuma functia narativa care se combina īntotdeauna cu functia de control sau cu functia de regie, īntrucāt naratorul este capabil sa citeze discursul personajelor īn interiorul propriului sau discurs.

Pe lānga functiile amintite, obligatorii, naratorul poate opta si pentru functia de interpretare.

Naratorul nu se confunda cu autorul. Dupa R. Barthes, naratorul si personajele sunt esentialmente "fiinte de hārtie". Autorul abstract este cel care a creat universul romanesc iar naratorul fictiv este cel care comunica lumea narata cititorului fictiv, adica naratorului (Genette).

Naratiunea (fr. Narration, lat. Narratio, "povestire").

Mod de expunere caracteristic genului epic, naratiunea se constituie ca relatare a unor fapte, īntāmplari reale sau imaginare. Acestea se desfasoara īntr-o succesiune gradata, stabilita de autor, din care rezulta o actiune realizata de personaje. Īn subiectul unei naratiuni se disting momente - expozitiunea, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant, deznodamāntul - ierarhie nu īntotdeauna respectata de catre autor.

Naratiunea este organizata īn timp si se caracterizeaza prin ritm alert, accentul fiind pus pe verb. Īn functie de persoana celui care relateaza, discursul narativ poate fi la persoana I sau la persoana a III-a. Īntr-o naratiune trebuie stabilita relatia autor-narator-personaj.

Naratiunile pot fi īn proza - schita, nuvela, povestirea, basmul - sau īn versuri - balada, poemul etc.

Personaj literar (fr. Personnage, lat. Persona, "rol, masca, actor").

Persoana care actioneaza īntr-o opera literara, actant, imagine fictiva a unei fiinte. Personajul este pus īn diferite situatii si, īn functie de comportamentul sau, poate fi personaj pozitiv sau personaj negativ. Avāndu-se īn vedere gradul participarii sale la actiune, personajul literar poate fi: principal sau secundar.

Roman (fr. Roman).

Romanul se defineste ca o mare forma epica īn proza, deschisa modificarilor de structura si īmbogatirilor de continut.

Romanul are o structura narativa complexa, permite dezvoltarea īn paralel a subiectului, folosirea unui numar mare de personaje, combinarea nucleelor narative, iar din punct de vedere al continutului, romanul, spre deosebire de alte specii literare mai mici, cum sunt schita, povestirea sau nuvela, da impresia de cuprindere a unei lumi īn miscare, prin ampla desfasurare a evenimentelor.

Romanul este.,de asemenea, supus unor clasificari diverse, care, īnsa, nu reusesc īntotdeauna sa acopere varietatea aceste specii literare:

1.      dupa situare īn timp a actiunii: istorice, contemporane, de anticipatie;

2.      dupa cadrul social sau geografic: urbane, rurale, regionale;

3.      dupa forma de organizare: epistolar, jurnal, cronica;

4.      dupa substanta epica: de īntāmplari, de figuri, fresca.

Una dintre cele mai inspirate clasificari ale romanelor īi apartine lui Nicolae Manolescu, care, īn lucrarea sa "Arca lui Noe" explica geneza acestei specii literare si, pornind de la teoriile lui Thibaudet, vorbeste despre romanul ionic (cel traditional, clasic), doric (cel psihologic si de analiza īn care reflectia este de natura artistica si a īnceput sa creada īn autenticitate) si corintic (cel modern, care reflecta o noua forma de dominatie, īn care personajele par marionete, trase pe sfori de un autor a carui vocatie suverana o constituie jocul).

Specie literara.

Desemneaza clasa de creatii literare subordonate genului si clasificate dupa criterii diverse īn functie de continut, de structura sau dupa alte trasaturi comune. Speciile literare se ordoneaza dupa genul literar īn care se includ.

Subiect (lat. Subjectus, "ceea ce se spune sau ceea ce se relateaza").

De fapt subiectul unei opere reprezinta succesiunea faptelor, evenimentelor etc. care alcatuiesc continutul operei.


Document Info


Accesari: 4296
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )