Prozodia = parte a poeticii care se ocupă cu studiul versificaţiei. Urmăreşte componenţa versurilor din punct de vedere al numărului silabelor, al cantităţii & 424g62e #351;i calităţii vocalelor din acestea, al grupării lor în unităţi ritmice.

Versul (lat. „versus” = întorsătură) = unitatea de bază a prozodiei. Un grup de cuvinte cadenţate după anumite reguli, formând împreună o unitate metrică, un rând al unei poezii.

În a doua jumătate a sec. XVII (de când datează cele mai vechi scrieri româneşti în versuri – poemul „Viiaţa lumii”, de Miron Costin şi „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei se foloseau mai multe cuvinte stih (din gr. „stihos” = şir, rând): Varlaam: „Stihuri la stema Moldovei”.

Miron Costin scrie un mic tratat de prozodie, cel dintâi din literatura noastră, care se numeşte „Înţelesul stihurilor cum trebuieşte să să citească”.

Poezia (gr. „poitis” = creaţie) = este alcătuită, în mod obişnuit, din mai multe versuri, de obicei grupate într-o strofă.

Emistihul = una dintre cele două jumătăţi de vers, separate prin cezură (pauza de la jumătatea versului). „Sara pe deal // buciumul sună cu jale”.

Strofa = un ansamblu unitar într-o poezie format dintr-unul sau mai multe versuri, în general despărţită printr-un spaţiu grafic de alte unităţi de acelaşi fel.

= versurile într-o strofă sunt unite atât prin ideea pe care o exprimă, cât şi prin elementele de versificaţie (ritm, rimă, măsură).

După numărul de versuri, strofa poate fi:

1. Monostih (monovers) - (un vers)

ex. „Poeme într-un vers”, de Ion Pillat

„Poemul într-un vers”: „Un singur nai, dar câte ecouri în păduri”

„Poetul”: „Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod”

2. Distih (două versuri): „Oamenii mă-nvinuiesc / Că sunt tânăr şi iubesc”

3. Terţină sau terţet (trei versuri)

4. Catren (patru versuri)

5. Cvinarie (cinci versuri)

6. Sextină (şase versuri)

7. Polimorfe (de şapte, opt, nouă, zece, unsprezece sau douăsprezece versuri) septet, octavă, nonă, decimă.

Refrenul = cuvânt, vers sau grupare de versuri repetate la anumite intervale (de obicei după fiecare strofă) spre a întări o anumită idee sau un anumit efect artistic.

Rima = potrivirea sunetelor finale din două sau mai multe versuri începând cu ultima vocală accentuată.

Rimele = sunete sau grupuri de sunete identice sau aproape identice cu care se termină versurile dintr-o poezie.

Categorii de rime:

1. Monorima - alcătuită din succesiunea aceloraşi sunete finale într-o întreagă poezie sau în mai multe versuri dintr-o poezie. (foarte des în creaţiile populare)

„Voinicii se izbeau

Şi mai tare se-opinteau

Şi mai tare se-nvârteau

Şi mai tare se trânteau

Din doi unul dovedea

Din doi unul jos cădea

Cine că mi-i dovedea

Şi cu mândra purcedea

Păunaşul codrilor

Voinicul voinicilor.”

(„Păunaşul codrilor”, colecţia Vasile Alecsandri)

2. Rimele împerecheate = acelea în care, prin sunetele lor finale, versul 1 rimează cu 2, iar 3 cu 4. Sunt întâlnite frecvent şi în poezia populară şi în poezia cultă.

a „Că şi eu trimite-voi

a Ce-I mai mândru pe la noi

b Oastea mea cu flamurile

b Codrul şi cu ramurile.”

(„Ce te legeni”, de M. Eminescu)

3. Rimele încrucişate = versul 1 rimează cu 3, iar 2 cu 4.

a „El tremura ca alte dăţi

b În codrii şi pe dealuri

a Călăuzind singurătăţi

b De mişcătoare valuri.”

(„Luceafărul”, de M. Eminescu)

4. Rimele îmbrăţişate = versul 1 rimează cu 4, iar 2 cu 3.

a „Stelele-n cer

b Deasupra mărilor

b Ard depărtărilor

a Până ce pier”

(„Stelele-n cer”, de Mihai Eminescu)

5. Rima interioară = rimează cuvintele din interiorul versului.

„Pentru ce e armonie o mânie fără scop”

6. Versurile fără rime se numesc versuri albe sau versuri libere. (în poezia modernă)

RITMUL

În versuri, silabele accentuate se succed regulat, după acelaşi număr de silabe neaccentuate.

Ritm = armonia ce rezultă din aşezarea simetrică a silabelor accentuate şi neaccentuate în vers. Cea mai simpla unitate ritmică în vers este silaba.

În antichitate, în poezia greacă şi latină, deoarece vocalele acestor limbi erau fie lungi, fie scurte, întâlnim silabe lungi şi silabe scurte (versificaţie cantitativă). Versificaţia cantitativă a cedat locul celei calitative - silabe accentuate şi neaccentuate.

Un grup de silabe accentuate şi neaccentuate care se repetă în vers formează o uniate ritmică numită picior metric.

Picioare metrice:

bisilabice: troheul, iambul
trisilabice: anapest, amfibrah, dactil.
tetrasilabic: coriamb

Troheul: – unitate metrică formată din două silabe, prima accentuată, a doua neaccentuată ( -- v), specific poeziei populare

„Ne-guri al-be, stră-lu-ci-te

-- v / -- v/ -- v/ -- v/

Naş-te lu-na ar-gin-ti-e

-- v/ -- v/ -- v/ -- v/ (Mihai Eminescu, “Crăiasa din poveşti)

Iambul - unitate metrică formată din două silabe, prima silabă neaccentuată, a doua accentuată (v --)

„A fost o-da-tă ca-n po-veşti”

v --/ v --/ v --/ v --/ (Mihai Eminescu, “Luceafărul”)

Dactilul – unitate metrică formată din trei silabe, prima accentuată, celelalte neaccentuată /-- v v/

„Cân-tă ze-i-ţă mâ-ni-a ce-a-prin-se pe-A-hil Pe-le-ia-nul”

-- v v/-- v v/ -- v v/ -- v v/ -- v v/ -- v

(Homer, „Iliada”)

Amfibrahul – unitate metrică formată din trei silabe,1 şi 3 neaccentuate, 2 accentuată /v -- v/

„Săl-ba-te-cul vo-dă e-n za-le şi-n fier.”

v -- v / v -- v / v -- v / v --

(G. Coşbuc, „Paşa Hassan”)

Anapestul – unitate metrică formată din trei silabe, 1 şi 2 neaccentuate, 3 accentuată /v v --/

„A-le tur-nu-ri-lor um-bre pes-te un-de stau cul-ca-te.”

v v -- / v v -- / -- v // v v --/ v v --/ -- v (Gr. Alexandrescu, ”Umbra lui Mircea. La Cozia)

Coriambul – unitate metrică formată din patru silabe, cu accent pe 1 şi 4. /-- v v --/ (ritm coriambic)

„Sa-ra pe deal // bu-ciu-mul su-nă cu ja-le

-- v v -- // -- v v / -- v v / -- v

Tur-me-le urc // ste-le-le sca-pă-ră-n ca-le”

-- v v -- // -- v v / -- v v / -- v

Versurile din „Sara pe deal” sunt alcătuite din picioare metrice de natură diferită: un coriamb, doi dactili şi un troheu.

Măsura = numărul de silabe din care este alcătuit versul. Este mai mare în poezia cultă decât în cea populară.

- în poezia populară versurile au 5 - 6 sau 7 - 8 silabe.

- în poezia cultă, numărul silabelor poate ajunge la 18.

„Soa-re-le şi lu-na 6

Mi-au ţi-nut cu-nu-na” 6

„Ce te le-geni co-dru-le 7

Fă-ră ploa-ie, fă-ră vânt” 7

Versul cu 11 - 12 silabe (alexandrinul) a fost foarte des folosit la începutul sec. XIX sub influenţă franceză.

Proza se defineşte în contrast cu poezia prin absenţa structurii prozodice (vers, rimă, ritm, strofă). Excepţii: versul liber, versul alb, poemul în proză, proza rimată, proza ritmată.

Document Info

Accesari: 4757
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.