Eseu Simbolismul romanesc - despre elementele de compozitie si de limbaj

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre elementele de compozitie si de limbaj într-un text poetic / în texte poetice studiat(e), apartinând simbolismului, pornind de la urmatoarea apreciere critica: "Procedeele simboliste sunt mult mai numeroase decât utilizarea, frecventa sau nu, a simbolului. Ele includ, cum vom vedea, corespondentele, tehnica sugestiei, muzicalitatea etc. Simbolul, ca si alegoria, sunt procedee poetice traditionale, care se confunda cu originea artei. Poezia este imagine, metaf 18518f513s ora, simbol." ( Lidia Bote, Simbolismul românesc )

Simbolismul este un curent literar aparut în Franta ca reactie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovând conceptul de poezie moderna.  Numele curentului a fost dat de poetul francez Jean Moréas, care, în 1886, a publicat un articol-program, intitulat Le Symbolisme.

Caracteristica principala a acestui curent literar este  folosirea simbolului, dar, alaturi de aceasta, apar si cultivarea sugestiei, a corespondentelor, a sinesteziei, pentru ca, "procedeele simboliste sunt mult mai numeroase decât utilizarea, frecventa sau nu, a simbolului. Ele includ [.] corespondentele, tehnica sugestiei, muzicalitatea etc." ( Lidia Bote, Simbolismul românesc )

 La nivel formal, se cultiva muzicalitatea versurilor, obtinuta prin preocuparea pentru elementele de prozodie. În simbolism, raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca simbolizata nu este dezvaluit, ci numai sugerat (  Bacovia, de exemplu, nu spune ca ploaia exprima sufletul zdruncinat, ci sugereaza prin simbolul ploii: "De-atâtea nopti aud plouând" ). La baza tehnicii simboliste sta sugestia; "corespondentele", clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizeaza prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia "o specie de vrajitorie evocatoare". Sinestezia este o figura de stil prin care se pun în relatie realitati receptate de simturi diferite ( auz - vaz, auz - miros: "Primavara - o pictura parfumata cu vibrari de violet" ).

Simbolistii pledeaza pentru muzicalitatea versurilor, ca mijloc de obtinere a inefabilului, a sugestiei.  Marea inovatie a simbolistilor în materie de prozodie o constituie folosirea versului liber. Versul clasic apare multor simbolisti ineficient, rima este considerata o simpla conventie, de aceea ei ajung la concluzia ca strofa asimetrica, cu versificatie libera, în ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber, sustin simbolistii, produce efecte muzicale deosebite. Se folosesc refrenul, laitmotivul, armonia, asonantele, rima si ritmurile elaborate.

Se cultiva teme si motive specifice : conditia poetului si a poeziei, natura, iubirea, starea de nevroza, citadinul, moartea, evadarea, claustrarea ( teme ), singuratatea, melancolia, spleen-ul, misterul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul ( motive ).

Atmosfera orasului este apasatoare, mediul urban zdrobeste individualitatea. În aceasta ambianta, poetii sunt damnati, lumea agonizeaza, orasul este împovarat de tristeti, este blestemat; "S-auzi tusind o tuse-n sec amara, / Prin ziduri vechi ce stau în darâmare". Târgul bacovian este dezolant, cartierele "democratice" si gradinile publice în care cânta fanfara militara îndeamna numai la resemnare. Daca orasul provincial este spatiul angoasei si al spleen-ului, aglomerarile urbane provoaca acelasi sentiment de pustiu si de tristete. Însingurarea si spleen-ul sunt motive generate de orizontul închis al orasului.

Spre deosebire de natura romantica,  în poezia simbolista natura nu mai este subiect, ci stare sufleteasca, exprimata muzical sau cromatic sau este decor. Astfel, parcul, gradina, statuile, orizonturile marine sunt prezentate static. În jurul obiectelor plutesc muzica si parfumul, în spatii nedefinite, ca în poezia lui Baudelaire. Poetii îsi propun sa dezvaluie corespondentele din natura. Perceptia vizuala a naturii îi apropie de impresionisti, în sensul estomparii contururilor sub impresia luminii. Simbolistii cânta amurgurile subordonate starilor afective. Bacovia devine "un liric al culorilor", auditiile lui sunt colorate (sinestezii). La acest poet, natura este aparent statica, însa în realitate toamna, plânsul, golul, somnul, frigul, caldura, râsul, ploaia se misca întocmai ca fiintele vii Culorile dominante sunt cenusiul, negrul, albul; culorile obsesiei: rosul, violetul, galbenul, expresii ale unor stari anxioase. Ploaia si toamna îi strivesc sensibilitatea.

Motivul ploii si al toamnei apare la toti simbolistii. Sentimentul ploii aduce stari depresive, pâna la enervare exasperanta.

Simbolismul aduce în poezie o gama larga de instrumente muzicale, realizând corespondente între emotie si instrumentul muzical: vioara, violina, exprima emotii grave; clavirul - tristetea si sentimentul desperat al iubirii; caterinca evoca medii sarace; fluierul este funebru; fanfara trezeste melancolii; pianina, mandolina constituie motive uneori exterioare, decorative, alteori intra în substanta si atmosfera generala a poeziei.

Culorile sunt în corespondenta cu instrumentele muzicale, piculina este o pictura parfumata a primaverii; amurgul însoteste cântecul viorilor. Muzica lui Bacovia este stridenta si irita.

Simbolismul autentic (  bacovian ) în literatura româna se instaureaza prin activitatea literara a lui George Bacovia. Poezia lui are toate trasaturile esentiale specifice simbolismului. Este un simbolism depresiv, care cultiva simbolul ca modalitate de surprindere a corespondentelor eului cu lumea, natura, universul (Plumb), evoca idei, sentimente, senzatii pe calea sugestiei ( Amurg de iarna ), manifesta preferinte pentru culorile întunecate.  Se promoveaza "auditia colorata" - principiul dupa care senzatiile diverse, coloristice si muzicale îsi corespund în plan afectiv, sinestezia. Poezia implica sugestivitate melodica interiorizata ( Mars funebru ). Temele si motivele sunt tipic simboliste: târgul de provincie, element al claustrarii ( Seara trista ), nevroza ( Ploua ), peisajul interiorizat (Amurg de toamna ), descompunerea materiei ( Cuptor ). Dominanta este nelinistea continua. 

În general, poeziile bacoviene se organizeaza în jurul unui cuvânt-cheie, care transmite sensul de baza al textului, reprezentând motivul central. Acest cuvânt, de obicei un substantiv nearticulat, constituie titlul poeziei, care închide mesajul poetic.

Plumb este poezia care deschide volumul de debut, Plumb (1916), având valoare de arta poetica si caracter emblematic pentru universul poetic al lui George Bacovia.

Atmosfera sugerata de textul poetic este aceea de apasare, de dezolare, desi poezia nu cuprinde nici un termen abstract de prezentare explicita a angoasei, a depresiei, totul se deduce din descrierea cadrului si a atitudinii lirice.

Ca toate poeziile lui G. Bacovia, Plumb este construita în jurul unui cuvânt cheie, cu valoare de simbol, care alcatuieste titlul. În context, simbolul plumbului poate fi asociat mai multor semnificatii: sugestia de apasare (determinata de trasaturile substantei - cenusiul, greutatea), moartea, melancolia (plumbul fiind simbol al lui Saturn).

Poezia este alcatuita din doua secvente poetice, care pun în evidenta cuvântul cheie. În prima secventa poetica, sintagmele în care "plumb" apare ca determinant sunt, cel putin în aparenta, denotative ("sicriele de plumb", "coroanele de plumb"), devenind metaforice în strofa a doua ("amorul meu de plumb", "aripile de plumb"). Forma aparent simpla marcheaza evolutia, cresterea intensitatii unei obsesii. Procedeele de constructie care creeaza aceste efecte sunt repetitiile, în primul rând reluarea cuvântului cheie, si paralelismul sintactic: "Stam singur în cavou . / si era vânt . // Stam singur lânga mort . / si era frig .".

În prima strofa, spatiul configurat simultan, din interior si din exterior, are drept principala caracteristica limitarea: "Stam singur în cavou .". Starea de spirit dominanta este depresiva, fiind sugerata de cuvintele apartinând aceluiasi câmp lexical: "sicrie", "flori", "vestmânt funerar", "cavou", "coroane". Asociat cu singuratatea, plumbul sugereaza moartea. Sintagmele în care apare "plumb" asociaza termeni concreti: "sicriele de plumb", "flori de plumb", "coronele de plumb".

Între starea sufleteasca a celui care se integreaza în spatiul limitat al cavoului si planul obiectiv se stabileste o corespondenta; universul exterior este dominat de aceeasi atmosfera de tristete coplesitoare: "si era vânt .".

Strofa a doua, construita simetric, amplifica dramatismul trairii interioare. "Plumb" se asociaza cu o notiune abstracta - "amorul" - si cu  doua notiuni concrete - "flori" si "aripi". "Amorul" poate desemna iubirea sau iubita, imposibilitatea precizarii sensului exact contribuie la accentuarea ideii de singuratate de izolare. "Amorul de plumb" doarme "întors", ceea ce ar putea semnifica interzicerea accesului la amintire, absenta consolarii (dupa cum nota Lucian Blaga, ar fi vorba despre întoarcerea mortului cu fata spre Apus, întoarcere definitiva). Tacerea, universul ostil amplifica nevroza determinata de singuratate: "Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig / Stam singur lânga mort . si era frig .". Interzicerea zborului, sugerata de imaginea finala - "aripile de plumb" - trimite la o imaginea prabusiri ( "un fel de pasare care zboara invers" ). Prabusirea, atractia teluricului, sugerata de verbul "atârnau", semnifica absenta idealului. Imposibilitatea înaltarii prin iubire, asocierea acesteia cu moartea confera originalitate poeziei bacoviene, detasând-o de modelele romantice.

Anihilarii aproape definitive a miscarii - "stam", "dormea", "dormeau", "atârnau" - îi corespunde, în plan gramatical, imperfectul verbelor. Substantivele domina versul, determinarile lor sunt legate de cuvântul cheie sau sugereaza o atmosfera de doliu: "funerar vestmânt". Monocromia imaginilor (cenusiul plumbului) potenteaza ideea de stare depresiva, dezolanta. Motive centrale ale textului poetic devin singuratatea, plumbul, moartea. Plumbul devine laimotiv ( motiv care se repeta ), pozitia sa privilegiata fiind subliniata prin repetitii, care devin obsedante.

În plan fonetic, consoanele labiale m, b, si p, repetate obsedant, creeaza o melodie trista, înabusita de "înabusita" de "compozitor în vorbe si pictor în cuvinte" (M. Petroveanu). Rima masculina mentinuta pe tot parcursul poeziei, marcheaza puternic prin accent finalul fiecarui vers. Toate vocalele din rima (u, î si i) sunt închise, creând sugestia de vibratie surda, de limitare.

Întregul poem este construit prin acumularea succesiva a imaginilor poetice, al carei semn este conjunctia si, folosita în trei situatii, în fiecare dintre cele doua strofe. Imaginile se articuleaza firesc, prin coordonare, dobândind unitate.

Mai mult decât în Plumb, în a doua poezie din volumul de debut, Lacustra, starea sufleteasca a eului liric îsi gaseste corespondente în universul exterior. Sugestia unui sfârsit iminent amplifica angoasa eului liric. Starea psihica e transmisa prin evocarea senzatiilor - "aud", "simt" - , prin transpunerea într-o alta ipostaza, a "locuintelor lacustre", care este actualizata, prin suprapunerea starilor.

Prima si ultima strofa sunt aproape identice. Le deosebeste numai versul al doilea, care creeaza, de altfel, legatura dintre eul liric si universul exterior. Repetitia confera acestei strofe valoare de refren, iar pozitia în care apare determina închiderea perfecta a sensurilor textului. Incipitul aduce în prim plan o imagine apocaliptica. Ploaia continua, de sfârsit de lume, devine senzatie particulara, apartinând eului liric confesiv: De-atâtea nopti aud plouând / Aud materia plângând." Singuratatea este motivul central al textului, reliefat atât la nivel lexico-semantic, cât si la nivel sintactic - "Sunt singur", persoana I a verbelor si a formelor pronominale.

Strofa a doua amplifica starea depresiva sugerata în prima strofa prin plânsul materiei. Senzatiile se asociaza unui somn agitat, element reliefat prin motivul valului: "si parca dorm pe scânduri ude, / În spate ma izbeste-un val - / Tresar prin somn, si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal." La nivel simbolic, imaginea valului se asociaza cu ideea de prabusire, de cadere continua sau cu starea de nevroza, amplificata de ritmicitatea miscarii. Podul, element din constructia locuintelor lacustre care asigura legatura cu lumea, cu viata, devine în poezie simbolul unui pericol, al unei amenintari cu atât mai înspaimântatoare cu cât nu este precizata. Repetitia acestei stari este sugerata în strofa a treia prin motivul golului. Identitatea cu starea primordiala, a omului universal, este sugerata prin folosirea formei pronominale "aceleasi", demonstrativul de identitate stabilind o legatura între doua planuri temporale (trecut si prezent ). Nevroza atinge intensitatea maxima, ploaia determina descompunerea materiei, prabusirea universala: "Un gol istoric se întinde, / Pe-aceleasi vremuri ma gasesc. / si simt cum de atâta ploaie / Pilotii grei se prabusesc." Toate evenimentele exterioare sunt personalizate, subiectivizate. Confuzia dintre realitate si viziune este construita cu grija, cele doua planuri temporale se suprapun. De la distanta explicita - "ma duce-un gând" - si de la marca de comparatie, de irealitate - "parca", se ajunge în strofa a treia la o identificare între trairea actuala si retrairea preistorica.

Versul al doilea al strofei - refren, care apare în pozitia finala, sugereaza nelinistea, asteptarea a ceva nedefinit, deci misterios. Mecanismul sugestiei sta în folosirea verbului a astepta  fara complement; astfel, acest verb devine un simbol al tensiunii, al starii orientate catre viitor. Faptul ca asteptarea este continua eternizeaza, sporeste anxietatea: "De-atâtea nopti aud plouând, / Tot tresarind, tot asteptând. / Sunt singur si ma duce-un gând / Spre locuintele lacustre." Identitatea celorlalte versuri ale strofei-refren poate sugera o relatie între cele doua versuri din pozitia a doua: "Aud materia plângând . / Tot tresarind, tot asteptând." Cu alte cuvinte, plânsul, tresarirea si asteptarea sunt stari ale materiei, transformate în senzatii de eul liric, care traieste, astfel, la nivel cosmic. Muzicalitatea melancolica, obsedanta a discursului liric se obtine, în acest text, prin frecventa rimei în -ând, care creeaza un efect de îngânare monotona si aminteste de rimele închise din Plumb.

Simbolurile complexe prin semnificatii, intensitatea trairilor sufletesti, care confera originalitate discursului liric, muzicalitatea desavârsita si sugestia, nedefinitul care domina expresia artistica a celor doua texte emblematice pentru creatia bacoviana sustin ideea ca, în cazul lui Geroge Bacovia, "poezia este imagine, metaf 18518f513s ora, simbol."