Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative

Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative

(la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, registre stilistice”).

Hanu Ancutei – Fântâna dintre plopi – M. Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe şi care scrie o operă (literar 14314o142o ă, ştiinţifică etc.). În cazul povestirii “Fântâna dintre plopi”, autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adresează, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care funcţionează ca destinatar/receptor. Autorul concret şi cititorul concret sunt personalităţi istorice şi biografice, ce nu aparţin operei literare, însă se situează în lumea reală unde ele duc, independent de textul literar, o viaţă autonomă.
Autorul, Mihail Sadoveanu, este aşadar creatorul universului epic din “Fântâna dintre plopi”, iar naratorul este cel care comunică istorisirea narată cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea între autor şi cititor.
Atat naratorul cât şi personajul (element principal al unei opere epice, care determină acţiunea şi care se află în mijlocul evenimentelor) sunt mânuite de autor în scopul dorit de acesta şi în conformitate cu propria viziune asupra veridicităţii relatării.
Povesirea implică o relaţie specială între narator şi cititor, impunând un ceremonial al discursului, menit a capta atenţia cititorului şi a-i cultiva o stare de aşteptare.
Exista în “Fântâna dintre plopi” două tipuri de naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat în deschiderea povestirii, aducând la cunoştinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lăutarii, Ancuţa, comisul Ioniţă de la Drăgăneşti şi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus. Relatarea se face în pricipal la persoana a III-a, şi doar prin poziţionarea pronumelui la pers I „noi” în faţa acestei categorii de personaje („noi, gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus”), naratorul îşi revendică apartenenţa la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista şi la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care după ce participă la un adevarat ritual (Ancuţa îi toarna vin în ulcică, lăutarii vin mai aproape, comisul Ionita il invită să povesteasca întâmplarea în care şi-„a pierdut o lumină”). Aici începe povestirea propriu-zisă, “povestirea in povestire”, devenind povestire în ramă.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteşte auditoriului (ascultătorii prezenţi la han), aducând la cunoştinţă şi cititorului întâmplările de “pe vremea celeilalte Ancuţe”, prin tehnica evocării, fiind deci un narator. Prin participarea directă la succesiunea evenimenţiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fraţii acestuia), cele două atribuţiuni făcând din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectivă pe care o are asupra relatării vine ca o consecinţă a faptului ca este un narator-personaj. Experienţa de viaţa a lui Neculai Isac, mediul social, sexul şi vârsta îşi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac şi ticalos. Om nevrednic nu pot să spun că am fost […] dar îmi erau dragi ochii negri şi pentru ei călcam multe hotare.”
3. În finalul povestirii naratorul revine în ipostaza de narator-martor, („Noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am ramas tăcuţi şi mâhniţi”).