Proza eminesciana si receptarea ei critica

Proza eminesciana si receptarea ei critica

Proza lui Eminescu este la fel de importanta ca si poezia sa, dar a fost insuficient cercetata si studiata. A format mai putin obiectul exegezelor critice. În constiinta publicului a patruns ima 19219m1215t ginea poetului "nepereche" (Calinescu) în timp ce proza a trecut pe nedrept în umbra.

În privinta prozei eminesciene a existat multa vreme prejudecata inferioritatii ei în raport cu poezia. În aceasta prejudecata au cazut si critici mari: Garabet Ibraileanu si Eugen Lovinescu. Prejudecata a fost înlaturata definitiv de Calinescu, care în "Opera lui Mihai Eminescu" demonstreaza ca Eminescu este la fel de mare în toate compartimentele operei sale, ca acelasi geniu se manifesta peste tot în creatia eminesciana.

Clasificarea prozei eminesciene

Proza eminesciana poate fi clasificata în functie de doua criterii: cel al aparitiei si al editarii ei si cel al directiei în care se încadreaza. Din punct de vedere al aparitiei si editarii ei, proza eminesciana este antuma si postuma. Cea antuma este restrânsa. Eminescu a publicat putine creatii în proza în timpul vietii: "Fat-Frumos din lacrima" ("Convorbiri literare" 1870), "Sarmanul Dionis" ("Convorbiri literare" 1872), "Cezara" ("Curierul de Iasi" 1876) si "la aniversara" ("Curierul de Iasi" 1876).

Mult mai bogata este proza postuma. Romanul "Geniul pustiu" a fost editat de I. Scurtu (1904). Calinescu a supus proza eminesciana ramasa în manuscrise unui proces de deshumare publicând fragmente în "Adevarul literar si artistic" (1939) carora criticul le-a dat si titluri "Aur, marire si amor", "La curtea cuconului Vasile Creanga (boierimea de altadata)", "Parintele Ermolachie Chisalita", "Avatarii faraonului Tlá" (care a constituit chiar subiectul tezei de doctorat a lui Calinescu), "Archaeus", "Umbra mea", "Moartea Cezarei", "Toma Nour în gheturile siberiene", "Iconostas si fragmentariu", "Visul unei nopti de iarna", "Poveste indica", "Amalia", "Falsificatorii de bani", "Contrapagina" etc.

În proza eminesciana se manifesta doua directii mai importante: una realista, pe care Calinescu o numeste "sociologica si evocativa" si alta fantastica, pe care Calinescu o numeste "romantica si imaginativa" ("Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent").

Din directia realista fac parte "Aur, marire si amor", "La curtea cuconului Vasile Creanga" si "Parintele Ermolachie Chisalita". Aceste fragmente contin fragmente autobiografice. Exista toate semnele ca Eminescu intentiona sa scrie un Bildungsroman ca replica la "Wilhel Meister" al lui Goethe. Prin aceasta directie Eminescu continua proza evocativa a lui Costache Negruzzi ("Iasii la 1844") si Vasile Alecsandri ("Un salon din Iasi") în care este evocata atmosfera premergatoare a Revolutiei de la 1848 si sa anticipeze proza samanatorista.

Fantasticul eminescian în context universal

Mult mai voluminoasa este directia fantastica, din care fac parte "Fat-frumos din lacrima", "Sarmanul Dionis", "Cezara", "Avatarii faraonului Tlá", "Archaeus", etc. Prin aceasta directie Eminescu se impune ca unul dintre cei mai mari creatori ai literaturii fantastice universale, comparabil cu marii romantici francezi: Theophile Gautier si Gerard de Nerval, cu cei germani: Novalis, Jean Paul Richter, E.T.A. Hoffmann, Adelbert von Chamisso si cu americanul Edgar Allen Poe.

Fundamentul filosofic al prozei eminesciene

Fantasticul eminescian este un fantastic filosofic, metafizic, doctrinar, de idei. Într-o notita din manuscrisele sale Eminescu spunea ca adevarata "fantezie" se naste din contemplarea ideilor eterne, definind astfel formula, tipul de fantastic în care se încadreaza. Proza fantastica are fundamentul filosofic format din reflectiile despre spatiu si timp din doctrina metempsihozei si din concepte ca "arheu", "avatar", "arhetip", "anamneza". Aceste fundamente filosofice asigura originalitatea fantasticului eminescian în literatura universala.

Eminescu si basmul cult

În "Fat-Frumos din lacrima" întâlnim un fantastic mitologic. Este un basm cult si cu semnificatii mistice pentru ca eroul se naste dintr-o lacrima a Maicii Domnului. Fat-Frumos este un Orfeu autohton, care porneste la drum cu doua fluiere: unul pentru doine, altul pentru hore, "si Fat-Frumos doinea si horea".

Eminescu se îndeparteaza cu mult de modelul basmului popular prin descrierile de natura si prin lirism.

"Sarmanul Dionis", capodopera a prozei fantastice românesti si universale

Capodopera prozei eminesciene ramâne "Sarmanul Dionis", o nuvela metafizica, încarcata cu semnificatii filosofice. Nuvela nu s-a bucurat de receptare favorabila la vremea sa. Citita la 1 septembrie 1872 la "Junimea", n-a întrunit adeziunea junimistilor, care o considerau o scriere ciudata, bizara, greoaie si încurcata, o "elucubratie filosofica".

Nuvela a depasit orizontul de asteptare al contemporanilor nefamiliarizati cu acest gen de literatura. Preambulul filosofic al acestei nuvele a dat multa bataie de cap exegetilor. Fiind scrisa într-un stil deliberat criptic, încifrat, nuvela începe cu afirmatii deconcertante: "...si tot astfel daca închid un ochi vad mâna mea mai mica decât cu amândoi. De-as avé trei ochi as vedé'-o si mai mare, si cu cât mai multi ochi as avé, cu atâta lucrurile toate dimprejurui meu ar paré mai mari".

Mâna nu este mai mica vazuta cu un singur ochi, dar mai slab perceputa. Prin aceste afirmatii Eminescu voia sa ilustreze o teza stiintifica dupa care marimea este în functie de relatie. În consideratiile despre timp si spatiu, Eminescu porneste de la Kant si ajunge la Schopenhauer, asa cum observa Calinescu în "Opera lui Mihai Eminescu" - "Eminescu construieste totdeauna în spirit schopenhauerian".

În idealismul obiectiv si transcedental kantian, spatiul si timpul exista obiectiv, independent de vointa noastra. Ele ne sunt date, categorii apriorice anterioare oricarei experiente si care nu pot fi întelese empiric, ci numai prin intuitie. La Kant, spatiul si timpul sunt categorii ale intuitiei. Eminescu a tradus din "Critica ratiunii pure" capitole despre spatiu si timp. În idealismul subiectiv si voluntarist schopenhauerian, spatiul si timpul sunt categorii subiective ale sensibilitatii noastre. Corelând motivul romantic al lumii ca vis cu filosofia schopenhaueriana, Eminescu neaga existenta obiectiva a spatiului si timpului; "...în fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut si viitor e în sufletul meu, ca padurea într-un sâmbure de ghinda, si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de roua".

În acest pasaj exista cheia de aur a prozei eminesciene. Prin aceste afirmatii Eminescu inaugureaza jocul cu spatiul si timpul în literatura româna, acestea fiind coordonata majora a literaturii fantastice universale. Aceste afirmatii se aseamana cu reflectiile lui Novalis din unul din "Fragmentele" sale filosofice: "Visam calatorii prin univers: nu-i oare universul în noi? Adâncimile spiritului nostru nu le cunoastem. Drumul cel tainic duce înauntru. În noi sau nicaieri este vesnicia cu lumile ei, cu trecutul si viitorul".

În finalul preambulului sau Eminescu sustine posibilitatea alegerii timpului si spatiului în care vrem sa traim. Toate aceste idei trec prin capul lui Dionis. Nuvela nu este decât descrierea visului lui Dionis, dar Eminescu întretine confuzia: vis-realitate.

Nuvela lui Eminescu se încadreaza în definitiile fantasticului: cea a lui Roger Callois, dupa care fantasticul consemneaza "o ruptura în ordinea realitatii" si cea a lui Zvetan Todorov, dupa care marca fantasticului o constituie "ezitarea cititorului". În "Antologia nuvelei fantastice universale", Roger Callois includea si nuvela lui Eminescu, alaturi de trei nuvele românesti, adevarate capdopere ale genului: "Moara lui Califar" a lui Gala Galaction, "La tiganci" a lui Mircea Eliade si "Pescarul Amin" a lui Vasile Voiculescu.

Dionis este un modest copist din arhiva unei cancelarii. În ciuda conditiei sale sociale umile, Dionis reprezinta intelectualul metafizic, pasionat de aventura cunoasterii, un inadaptabil superior, ce întruchipeaza conditia omului de geniu. Eminescu îsi ia o distanta ironica fata de Dionis, pentru care manifesta toata compasiunea si întelegerea, asa cum se observa din titlul nuvelei.

Eminescu creeaza toate premizele producerii fantasticului, încercând sa motiveze delirul imaginativ al eroului sau. Dionis este orfan de parinti: tatal sau murise într-un spital de alienati, de aici rezultând mostenirea lui Dionis încarcata. Dionis este o fire poetica si visatoare dupa care "lumea era un vis, iar visul era o lume". Dionis citea numai carti rare, vechi: tratate de magie, alchimie si astrologie, deci Dionis poate fi si victima lecturii sale.

O astfel de carte veche si rara, un tratat de astrologie bizantina, scris cu litere grecesti si latine, ilustrat cu numeroase scheme si tabele, si nu întâmplator cu portretele lui Platon si Pitagora, citeste Dionis când se ntoarce la miezul noptii acasa, în locuinta sa în dezordine si intrata în circuitul naturii. Sub influenta lecturii si a acordurilor divine de pian ce vin de la vecina sa de peste drum, "un înger blond", "o noua Ofelie pe care numai geniul divinului brit Shakespeare ar fi putut-o crea", Dionis adoarme si se viseaza în epoca lui Alexandru cel Bun, sub înfatisarea calugarului Dan. Doctrina metempsihozei este transpusa în vis.

Printr-un proces de anamneza, calugarului Dan i se pare c-a mai trait cândva în viitor, sub înfatisarea lui Dionis. Eroul are "amintiri despre viitor".

Calugarul Dan este discipolul maestrului Ruben, dascal la Academia din Socola. Aceasta academie a fost înfiitata mai târziu, în 1803. Ruben îl initiaza pe Dan în tainele "Cartii lui Zoroastru" (numele grec al profetului iranian Zarathustra), pe care i-o recomanda sa o citeasca din 7 în 7 pagini pentru a-i descifra adevaratele întelesuri. sapte este cifra magica în kaballa, doctrina ezoterica medievala a Vechiului Testament.

Un singur lucru îi interzice Ruben: sa nu încerce sa dezlege taina suprema a divinitatii, dar îi atâta curiozitatea. Ruben reprezinta spiritul mefistofelic de negatie. Ruben îi face lui Dan teoria arheilor: "În om este un sir de oameni" si-l vorbeste despre posibilitatea desprinderii de propria umbra. Eminescu valorifica mitul omului care si-a pierdut umbra a lui Chamisso, din "Povestea omului care si-a pierdut umbra". Dan capata starea de levitatie si cu Maria, fiica spatarului Mesteacan, calatoreste în luna. În paradisul selenar, cei doi îndragostiti plutesc însotiti de coruri de îngeri pâna ce ajung în fata unei porti negre, pe care este reprezentat un triunghi înscris într-un cerc de foc si deasupra sta scris cu litere arabe doma lui Dumnezeu.

Dan crede ca el însusi este Dumnezeu, dar nu apuca sa rosteasca cuvântul decât pe jumatate si se prabuseste la pamânt, Eminescu valorifica mitul lui Lucifer, al îngerului razvratit împotriva autoritatii divine si îl pedepseste pentru pacatul trufiei. De fapt eroul se trezeste din vis si cade pe dusumele: Dan este Dionis, Maria este vecina care cânta la pian, Ruben este arhivarul Riven, de la care Dionis împrumuta carti, iar umbra este portretul din perete al tatalui sau.

Eminescu întretine ezitarea cititorului prin întrebarile puse hamletian: "Fost-au vis sau nu? Asta este întrebarea. Cine este eroul adevarat al acestor întâmplari, Dan sau Dionis?"

În final Eminescu comenteaza un fragment dintr-o scrisoare a lui Theophile Gaulthier, redactata dupa un voiaj în Orient, în care romanticul francez marturiseste ca i se pare c-a mai trait în Orient, pe care îl considera adevarata sa patrie. De aceea pe la carnavaluri merge deghizat turceste, si i se pare c-a stiut limba araba, dar pesemne c-a uitat-o.

Scrisoarea a fost adresata de Gaulthier lui Gerard de Nerval. Eminescu, Theophile Gaultier si Gerard de Nerval alcatuiesc împreuna o trinitate spirituala.

"Cezara" sau mitul reintegrarii în arhetip

La prima vedere "Cezara" pare o nuvela realista cu o intriga sentimentala, ce se desfasoara într-un decor meridional, într-o Italie însorita, scaldata de apele Mediteranei. Nuvela capata semnificatii fantastice si filosofice în final, când Ieronim si Cezara se reîntâlnesc în cadru edenic al insulei lui Euthanasius, unde redevin Adam si Eva. Refac cuplul primordial, de dinaintea pacatului originar si se reintegreaza în arhetip.

În eseul "Insula lui Euthanasius" Mircea Eliade considera ca aceasta este cea mai desavârsita viziune paradisiaca în literatura noastra si o replica la Gradina Raiului.

Doctrina metempsihozei în "Avatarii faraonului Tlá"

"Avatarii faraonului Tlá" este o nuvela pe tema metempsihozei. Aceasta doctrina este de origine indiana si poarta în Upanisade denumirea de Samsara. Tot indian este si conceptul de "avatar", care vine de la cele zece reîncarnari, numite avatare ale zeului Visnu, ce reprezinta principiul conservator si constructiv al lumii. În aceasta nuvela, cuplul format din faraonul Tlá si curtezana Rodope se reîncarneaza în Spania medievala si apoi în Franta revolutionara.

"Archaeus"

În fragmentul "Archaeus" Eminescu face teoria arheilor, acest concept fiind creat la începutul Renasterii de filosoful, medicul si alchimistul elvetian Paracelsius, de la care a fost împrumutat de Dimitrie Cantemir în "Imaginea cu neputinta de zugravit a stiintei sacre". Arheul este un agent seminal din care se nasc toate speciile si formele, un principiu al vietii, numit de Cantemir "artizan al spetelor".

Eminescu îl numeste tot metaforic un "ahazver al formelor". O dovada ce mare importanta acorda Eminescu conceptului de arheu sunt cuvintele batrânului întelept: "Arheus este singura realitate pe lume. Toate celelalte sunt fleacuri. Arheus este tot."

Locul romanului "Geniu pustiu" în cadrul prozei eminesciene

Romanul "Geniu pustiu" ocupa o pozitie intermediara în proza eminesciana. Aici întâlnim elemente realiste si fantastice. Romanul trebuia sa se numeasca "Naturi catilinare", concept creat de Eminescu de la numele senatorului roman Catilina, care a sfidat întregul senat roman. Naturile catilinare sunt demonice, razvratite, geniale, asa cum este si Toma Nour, eroul romanului, "Tribun în oastea lui Avram Iancu". Dupa esecul revolutiei de la 1848, Toma Nour este urmarit prin toate capitalele europei si deportat în Siberia. Sfârsitul romanului este consemnat în fragmentul postum "Toma Nour în gheturile siberiene". "Geniu pustiu" este prima încercare de roman total din literatura noastra.

Bibliografie critica selectiva

-        G. Calinescu - Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent, editia a II-a, Editura "Minerva", 1982.

-        G. Calinescu - Istoria literaturii române. Compendiu, Editura pentru literatura, 1968.

-        G. Calinescu - Viata lui Mihai Eminescu, E.P.L., 1966.

-        G. Calinescu - Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-II, E.P.L., 1969-1970.

-        Dumitru Caracostea - Studii eminesciene, Ed. "Minerva", 1975.

-        Mihail Dragomirescu - Eminescu, Ed. "Junimea", 1976.

-        Zoe Dumitrescu-Busulenga - Eminescu - cultura si creatie, Ed. "Eminescu", 1976.

-        Zoe Dumitrescu-Busulenga - Eminescu si romantismul germani, Ed. "Eminescu:, 1986.

-        Garabet Ibraileanu - Eminescu, Ed. "Junimea", 1974.

-        Nicolae Iorga - Eminescu, Ed. "Junimea", 1981.

-        George Munteanu - Hyperion. Viata lui Eminescu, Ed. "Minerva", 1973.

-        George Munteanu - Eminescu si eminescianismul, Ed. "Minerva", 1988.

-        Constantin Noica - eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românesti, Ed. "Eminescu", 1975.

-        Constantin Noica - Introducere în miracolul eminescian, Ed. "Humanitas", 1992.

-        Edgar Papu - Poezia lui eminescu, Ed. "Eminescu", 1975.

-        Vladimir Streinu - Eminescu, Ed. "Junimea", 1989.

-        Eugen Simion - Proza lui eminescu, E.P.L., 1964.

-        Tudor Vianu - Eminescu, Ed. "Junimea", 1974.

-        Rosa del Conte - Eminescu sau despre Absolut, Ed. "Dacia", 1990.

-        Amita Bhose - Eminescu si India, Ed. "Junimea", 1978.

-        Svetlana Paleologu-Matta - Eminescu si abisul ontologic, Editura stiintifica, 1994.

-        Ovidiu Ghidirmic - Mostenirea prozei eminesciene, Ed. "Scrisul românesc", 1996.

Elemente de autoevaluare

M. Eminescu - personalitatea complexa, de valoare nationala si universala. Coordonate ale eminescologiei. Exegeze românesti si straine. Cultura si armonia - concepte-cheie pentru întelegerea lui Eminescu. Marile teme si motive romantice. Eminescu în cadrul romantismului european. Izvoare folclorice. Ipostaze ale naturii. Arte poetice eminesciene. Erotica eminesciana. Dimensiunea istorica. Lirica filosofica. Receptarea prozei eminesciene si clasificarea ei. Directia realista. Directia fantastica. Fundamentul filosofic al prozei. Fantasticul eminescian în context universal. Dramaturgia si publicistica eminesciana. Abordare metodologica hermenutica si poetica a operei lui Eminescu.

                                                                        Prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic