Username / Parola inexistente

Exploreaza

Upload

Subiecte rezolvate romana bac oral

literatura romana

ALTE DOCUMENTE

CADRUL NARATIV AL POEMULUI ENUMA ELISH

A trecut vremea scrisorilor de dragoste?

dictionar termeni - definire termen litera k

AMBIGUITATE

HIPERBAT = Termenul provine din fr

¬ANTIFRAZA

INVENTIE

Ca sa nu-l iubesti trebuie sa fii rau la suflet sau prost

IONICA FAT-FRUMOS

Emile Durkheim: "Sinuciderea"

1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt :

- inspiratia din istoria nationala

- personaje exceptionale in situatii exceptionale

- destinul de exceptie al personajului principal

- personajul principal este alcatuit din contraste puternice

- seria de antiteze

- culoarea epocii

- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor

Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 1564-1569.

Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat.

Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa.

Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului.

Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : « Daca voi nu ma vreti, eu va vreau », « Ai sa dai sama, doamna », « Capul lui Motoc vrem », « De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu ». Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida. Un gest spectaculos este acela in care Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe Motoc in mainile multimii pentru a fi sfasiat.

2. Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei realiste sunt :

- inspiratia din realitate

- prezentarea veridica si obiectiva a lumii

- naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)

- se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter

- obiectivitatea naratiunii

- se respecta tiparele scrisului conventional

Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de provincie , a breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica.

Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient.

Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energica, optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun. Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei, « o Mara juvenila », cum observa Nicolae Manolescu.

Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Natl. Viata de familie a Persidei este prezentata in alternanta cu viata lui Trica in familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.

3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Proza fantastica are urmatoarele trasaturi :

- aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii

- nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor

- nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare

- alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii

- disparitia limitelor de timp si spatiu

- intretinerea tensiunii epice

- finalul ambiguu

- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor

Nuvela La tiganci, de Mircea Eliade apartine prozei fantastice, deoarece tema acestei opere este iesirea din timp. Personajul principal penduleaza intre real(spatiul bucurestean) si ireal ( gradina tigancilor, bordeiul si casa cea mare).

a.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian, Gavrilescu.

b.Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor).

Aici dispar limitele de timp si spatiu. Gavrilescu trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei : o tiganca, o grecoaica, o evreica. Esueaza, insa, pentru ca se rataceste in amintire, aducandu-si aminte de logodnica sa din tinerete, Hildegard, pe care o parasise, insurandu-se cu Elsa.

c.Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o explicatie pentru nefirescul evenimentelor

d.Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc spre moarte

Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.

4.Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.

Basmul cult
- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul.
- Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui
- Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.
- Reperele temporale si spatiale sunt vagi
- In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea
- Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)
e. refacerea echilibrului si rasplata eroului

Basmul « Povestea lui Harap Alb », de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :
a. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete
b. Aparitia factorului perturbator : « cartea » primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron.
c. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.
d. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.
e. Refacerea echilibrului si rasplata eroului - Harap Alb este decapitat de Spân si inviat de fata Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spânul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.

"Povestea lui Harap Alb" este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului

5.Ilustreaza modalitale de caracterizare a eroului dintr-un basm cult studiat.

Danila prepeleac este personajul principal al basmului cu acelasi nume, scris de Ion Creanga.
Acest personaj este diferit fata de eroul din alte basme cu care am fost obisnuiti, datorita complexitatii sale. Pe parcursul basmului, el se afla in doua ipostaze, una in care intruchipeaza prostia, fiind tipul prostului sau pacalitului, iar apoi urmand sa devina simbolul istetimii omenesti.
Autorul il caracterizeaza direct spunand « iara cel mai mic era sarac. era lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi ».Putem extrage calitatile si defectele sale si din vorbele personajelor cu care intra in contact cum ar fi fratele sau care ii spune « mare natarau mai esti ».Astfel, in prima parte a basmului, Danila apare ca un personaj lenes, prost, care nu pare a fi un erou.
Faptul ca schimburile intre diferite obiecte ii sunt dezavantajoase, in final alegandu-se cu nimic, evidentiaza prostia.In loc sa se intoarca acasa, el isi continua drumul cu speranta ca in final va reusi sa indrepte situatia,dar cum ghinionul il urmarea peste tot, ajunge sa faca mai mult rau decat bine.
Limbajul sau, un limbaj popular, presarat cu regionalisme, arata ca apartinea unei lumi simple.
In a doua parte a textului,caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele lui Danila dar si prin personajele cu care intra in opozitie. Caracterul eroului este acum in antiteza cu cel pe care il avea la inceput.Nu mai are rolul omului prost, ci din portiva, devine un simbol al istetimii omenesti.
Incercand sa repare una din pagubele pe care i le-a facut fratelui sau(distruganu-i carul, si omorandu-i boii), se hotaraste sa se intoarca acasa si sa ii ceara iapa ca sa fuga cu ea in lume. Insa pe drum da peste un helesteu, unde ciopleste o cruce si incearca sa ridice o manastire. Atunci apare un drac iesit din iaz, care ii spune ca locul acela apartine dracilor. Danila nu-l ia in seama,hotarat sa-si duca planul pana la capat.
Ca sa scape de el, dracii il pun la incercari, dar acesta da dovada de o inteligenta deosebita, pacalindu-i si luandu-le banii.

Asa cum spune si George munteanu, « Danila Prepeleac e un anapoda », prea frumos din punct de vedere etic si esential, pana la vremea prinderii de minte,

6.Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un basm cult studiat.

Actiune: faptele , intamplarile evenimentele, perpetiile caresesucced intr-o opera literara.
Constructia subiectului:
Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o tara mai indepartata", "tocmai la o margine a pamantului"
Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete.
Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel mic -; span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica
Punctul culminant: moare Harap -;Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb
Deznodamantul: nunta imparateasca.

8.Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat.

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Clasificarea personajelor se poate face in functie de mai multe criterii: f4s23sx
1. pozitiv (Harap-Alb, Sf. Duminica)/negativ (Spanul, Imparatul Ros)
2. real (Harap-Alb nu are nici o calitate supranaturala)/fabulos(Gerila, Setila)
3. principal (Harap-Alb)/secundar (Spanul)/episodic(Sf. Duminica, Imparatul Verde, Craiul)
4. Protagonist(Harap-Alb)/ antagonist(Spanul)
5. Rotund (complex, cu insusiri pozitive si negative)/plat(Spanul)
Harap-Alb este un personaj rotund, deoarece nu este doar fiu de imparat, ci si o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Invata din greseli si progreseaza, fiind supus unui proces initiatic.
Criticul Vladimir Propp, in Morfologia basmului, identifica sapte mari tipuri de personaje:
1. Raufacatorul - Spanul;
2. Donatorul/Furnizorul -; Sf. Duminica;
3. Ajutorul -; calul;
4. Fata de imparat si tatal ei -; fata imparatului Ros;
5. Trimitatorul -; Spanul;
6. Eroul -; Harap-Alb;
7. Falsul erou -; fratii.
Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist si eponim(da titlul operei).

9.Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui narator martor sau participant la fapte.

Trasaturi:

-se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si ascultator prin adresarea directa catre ascultator

-presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera spectaculoasa, spatiul si timpul actiunii legate de un trecut indepartat

-interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata

-implicarea intensa a naratorului

-relatarea la persoana I

-impresia de autenticitate

"Fantana dintre plopi", face parte din ciclul de povestiri "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu si este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a "celeilalte Ancute". Timpul naratiunii este magic pentru ca reconstituie o lume ce sta sub semnul varstei de aur: "o departata vreme, demult". Spatiul povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de petrecere.

"Fantana dintre plopi" are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac. Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand atentia ascultatorilor. El povesteste cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar Marga este ucisa.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod ceremonios.

11. Exemplifica trasaturile nuvelei, prin referire la o opera literara studiata

Nuvela este o creatie epica în proza de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict concentrat la care iau parte putine personaje carora li se realizeaza un portret complex.

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

-tema psihologica

-un conflict interior

-prezentarea unor tensiuni sufletesti

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

-evolutia raporturilor dintre personaje

-mijloace de investigatie psihologica

"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit, dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care este impuscat de oamenii lui Lica.

12.Ilustreaza conceptual operational povestire in rama, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea în rama este o categorie a genului epic numita si povestirea în povestire sau povestirea cu cadru, forma de încardare a uneia sau mai multor naratiuni într-o alta naratiune.

"Povestirea în rama" beneficiaza si de un spatiu privilegiat si ocrotitor (un topos), în care mai multi povestitori relateaza întâmplari pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit si desfasurând o arta a discursului memorabil.

Fantana dintre plopi, M. Sadoveanu-este povestire in rama deoarece:

- se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in "Hanu Ancutei"

-spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos - hanul Ancutei,) in care mai multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Necuial Isac) relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toana vin etc) si desfasurad o arta a discursului memorabila.

-Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului ("demult, pe vremea celeilalte Ancute", iar principala modalitate de expunere este evocarea.")

13.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o nuvela studiata.

Caracterizarea lui Motoc

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.
Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii cand este sfasiat de multime.
Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu ,,silindu-se a ride", dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap" si dintii sai clantanind, ,,striga ticalosul".
Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la disperare, Motoc nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina", ,,boci ca o muiere", ,,isi smulgea barba". Vornicul Motoc este folosit ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu pentru a-si pune in practica planurile malefice.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina textul, pusa mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si ingerul).
Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un important personaj din literatura romana.

14 Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

-tema psihologica

-un conflict interior

-prezentarea unor tensiuni sufletesti

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

-evolutia raporturilor dintre personaje

-mijloace de investigatie psihologica

"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

15.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului intr-o nuvela psihologica.

"Nuvela solida, cu subiect de roman" (G. Calinescu), "Moara cu noroc" ilustreaza epic si estetic conceptia etica a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin tragic din nuvela sunt victime ale incalcarii invataturilor stravechi. Scriitorul este adeptul unui "realism poporal", in conformitate cu care idea de om sarac, dar fericit, predomina in nuvelele sale.

Ghita, personajul nuvelei se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei ("omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia ci linistea colibei tale te face fericit") si de aceea va evolua inevitabil spre un deznodamant tragic. Personajul identifica saracia cu lipsa demnitatii si prin urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, unde se va muta cu intreaga familie.

Afacerile carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului cu multa usurinta a banilor, precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar acum, la carciuma apare un personaj ciudat, Lica Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un "om rau si primejdios", asa cum bine intuieste Ana.

Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior al personajului - dorinta de a ramane cinstit este la fel de puternica precum aceea de a se imbogati.

Ghita se dezumanizeaza, devine fricos, las, fuge de "eul" sau real, cauta un alt "eu", iluzoriu, ce-l va conduce spre moarte mai mult, incepa sa se supuna (chiar daca nu asta isi doreste) lui Lica , simtind ca are nevoie de bunavointa acestuia. De fapt, personajul simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea, iar fata de propriai familie joaca rolul onorabilitatii

Asadar imaginea lui Ghita de om onest, bland si cumsecade se destrama ireversibil; acesta devine, fara voie, complice in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei, la process jura stramb, devine complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in afacerile oneroase si in crimele porcarului. Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari

Ghita este un personaj rotund, complex, ce traieste o drama psihologica, consecinta nefasta a instinctului exacerbat al avaritiei, a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este puternic ancorata batrana mama a Anei, si potrivit careia banii nu contribuie la umanizarea lumii, ci constituie sursa ei de pierzanie.

16 Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o opera literara studiata.

Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:

- este inspirata din trecutul istoric

- se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului

- are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii fiind precizate

- subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie

- personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice

Opera literara "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei este Letopisetul Tarii Moldovei, de Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente consemnate in cronici: imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului.

Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt: pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea lui Alexandru Lapusneanul in bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu Motoc si Tomsa).

Tema nuvelei este evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

17.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela istorica.

Caracterizarea lui Motoc

18. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-o nuvela istorica studiata.

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane

.Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.

Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu.

Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.

19.Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.

Proza fantastica are urmatoarele trasaturi

-aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii

-nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa gaseasca o justificare a evenimentelor

-nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare

-alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii

-disparitia limitelor de timp si spatiu

-intretinerea tensiunii epice

-finalul ambiguu

-ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor

a.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian, Gavrilescu.

b.Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul tigancilor).

c.Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o explicatie pentru nefirescul evenimentelor

d.Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc spre moarte

Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.

20.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela fantastica studiata.

Personajul principal al nuvelei fantastice La tiganci, de Mircea Eliade, este Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian, care traieste sentimentul ratarii: considera ca ar fi putut ajunge un mare artist daca soarta i-ar fi fost favorabila. El este un om obisnuit care poarta in suflet amintirea unei iubiri adevarate pe care a ratat-o (fata de Hildegard) casatorindu-se intamplator cu Elsa. Gavrilescu face lectii de pian particulare, calatoreste cu tramvaiul, purtand discutii cu ceilalti calatori in legatura cu locul rau famat "la tiganci", constata ca si-a uitat partiturile la eleva sa Otilia. Coborand din tramvai, datorita varstei, surescitarii, caldurii de afara, el lesina.
in acest moment, actiunea nuvelei trece din planul realitatii intr-unui imaginar. De fapt, urmarim avatarurile spiritului lui Gavrilescu. "La tiganci" este un sptiu imaginar, acea zona crepusculara dintre viata si moarte, cand spiritul (sufletul) se pregateste pentru intrarea in lumea eternitatii.
Pentru aceasta, el trebuie purificat de greselile din timpul vietii pamantene. Proba ghicitului, a cunoasterii unei tiganci dintre cele trei femei (o grecoaica, o tiganca, o evreica), este o ultima sansa care se acorda spiritului de a-si recunoaste greselile (confundarea esentei cu aparentele). Trecerea prin labirint dupa ratarea ghicirii este ispasirea, curatirea de pacate, prin intoarcerea in spatiu si timp pentru a corecta marile greseli ale vietii sale (ratarea iubirii lui Hildegard).
intoarcerea lui Gavrilescu in real este numai aparenta, este o intoarcere a spiritului, nu a trupului. Purificarea pregatitoare a sufletului pentru a accede la Sacrul etern (viata vesnica) se poate face doar prin recunoasterea greselilor si prin iubire. De aceea, in episodul ultim, calatoria lui Gavrilescu impreuna cu Hildegard este simbolica. De fapt, este plecarea definitiva, nu numai a trupului, ci si a sufletului. Hildegard este calauza din procesul intiatic (initierea in moarte), ultimul pas al integrarii in marele cosmos.

21.Prezinta deosebiri si asemanari intre 2 tipuri de nuvela studiate(nuvela psihologica, istorica sau fantastica)

Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni relativ reduse (se situeaza intre schita si roman), cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu
personaje putine, punandu-se accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de regula, verosimile.

Asemanari intre nuvela psihologica si istorica.
- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje
- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv
- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea
- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise
-detaliile au un rol semnificativ
I. Nuvela istorica
- este inspirata din trecutul istoric
- se distanteaza de realitatea istorica prin viziunea autorului si fictiune
- tema - inspirata din istoria nationala
- subiectul prezinta intamplari istorice
- personajele au trasaturi specifice unor personalitati istorice
- epoca se constituie prin culoare locala (mentalitati, comportament,
obiceiuri, vestimentatie, limbaj)

Nuvela fantastica
- existenta celor 2 planuri: real - ireal; in planul lumii familiare
patrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale
- disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia elementului ireal
- compozitia gradata a naratiunii intretine tensiunea epica
- finalul ambiguu
- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pt. o explicatie a evenimentului
- prin relatarea intamplarilor la persoana I de catre cel care le-a trait sau de catre un martor, scrierea capata mai multa credibilitate si faciliteaza identificarea cititorului cu intamplarile si cu
nelinistea personajului
- pt. a face ca inexplicabilul sa devina acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune diverse explicatii pt. evenimentele relatate, explicatii ce se dovedesc in general incomplete si nesatisfacatoare

22.Prezinta asemanari si deosebiri intre trasaturile povestirii si ale nuvelei.

-povestirea este o specie epica în proza, de dimensiuni mai reduse decât nuvela si mai întinsa decât schita, care se limiteaza la nararea unui singur fapt epic, interesul concentrându-se nu în jurul personajelor, ci al situatiilor

-implicarea naratorului în actiune este mai mare decât în nuvela (naratiune subiectivizata),

-constructie mai putin riguroasa decât a nuvelei

desfasurarea actiunii este mai putin tensionata

-exista o relatie strânsa între narator si receptor prin oralitate, ceremonial, atmosfera, actiune situata într-un timp relativ determinat (trecut), uneori chiar mitic

-stilul se caracterizeaza prin oralitate, demonstrata în primul rând, prin caracterul fatic al povestirii, adica mentinerea unui permanent contact între partenerii actului de comunicare, între povestitor si ascultator

- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje
- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv
- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea
- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise

-detaliile au un rol semnificativ

23.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza romantica si realista.

In proaza realista: Personajele sunt construite, de asemenea, în spirit realist, sustinând firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponential pentru o anumita categorie sociala, iar structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante: tipul taranului, caracterizat printr-o inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o vointa imensa. Conform delimitarii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, având capacitatea de a surprinde citittorul în mod convingator prin reactiile si gesturile lui.

In proza romantica:Personajele sunt caractere deja formate si se contureaza, în general, din starile conflictuale. Alexandru Lapusneanul este personajul principal, toti ceilalti gravitând în jurul personalitatii sale. Statutul sau social trebuie pus în relatie cu tema operei, Lapusneanul având o existenta istorica determinata, despre care autorul afla, asa cum el însusi declara, din cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin.

24.Ilustreaza conceptul operational roman, prin referire la o opera literara studiata

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura româna . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc în împrejurari, uneori patimase.

Obiectiv, în desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman

Romanul "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta apriga pentru pamânt, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamânt, iar Laura, fiica învatatorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti careia ii apartine.

Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului ardelenesc.

Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii, capitolele au titluri sinteza (Glasul pamantului: Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta;
Glasul iubirii: Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul).

Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

25. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut în anul 1920.

Obiectiv, în desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii, capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea").

Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

26. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-un roman modern studiat.

Autor - narator - persoanaje - cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.

Autorul

Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.

1 se afla in afara textului

2 are o viziune de ansamblu asupra continutului

3 concepe mesajul

4 alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative

5 creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri

6 se adreseaza cititorilor

7 autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje)

Naratorul

Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si personajele dintr-o opera literara epica. Naratorului i se subordoneaza personajele

Naratorul omniscient

7 povesteste la persoana a III-a

8 cracteristic prozei obiective

9 independent de autor si de personaj

10 autorul ii confera independenta narativa totala

11 este tipul clasic, cel ce dirijeaza "din spate" toate actiunile personajului carora le cunoaste si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora

12 este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului

13 perspectiva sa este unica

Liviu Rebreanu - Ion

Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. "Romancierul vrea sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie".(N. Manolescu)

"Ion" este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva relatiei narator - personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea "dindarat") naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent, dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.

Si in "Ion", destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate)

27. Ilustreaza conceptul operational NARATOR (omniscient, personaj-narator sau narator "martor"), folosind ca suport un text narativ studiat.

Naratorul este cel care povesteste intr-o naratiune, cel care isi asuma o anumita pozitie fata de faptele narate, fiind un mediator intre autor si cititor. El nu trebuie sa fie confundat cu autorul.

Naratorul-personaj reprezinta cumularea functiei vocii care povesteste in textul epic cu functia actantului, adica a personajului.

Rezultatul acestei cumulari utilizarea naratiunii la persoana I, asa cum intalnim in romanele care capata formula jurnalului, de exemplu, "Nunta in cer", de Mircea Eliade, sau in romanele lui Camil Petrescu.

Aceasta cumulare este specifica in primul rand romanului subiectiv, al carui model este adoptat de orientarea modernista, avandu-l ca inaintas pe scriitorul francez Marcel Proust, autorul amplului roman "In cautarea timpului pierdut".

Romanul lui Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman subiectiv, adica un roman in care intamplarile si prezenta personajelor sunt filtrate printr-o unica individualitate, aceea a personajului-narator. Alegerea lui Camil Petrescu este motivata chiar de el si este pusa in legatura cu conceptul de autenticitate

Actul povestirii devine astfel si modalitate a analizei, pentru ca, in paralel cu intamplarile, sunt interpretate semnificatiile lor, personajul-narator, intruchipat de Stefan Gheorghidiu incearca nu sa retraiasca trecutul, ci sa inteleaga unde este adevarul, daca sotia sa, Ela, l-a inselat sau nu.

Viziunea oferita de acest narator-personaj este partiala, nu putem sa cunoastem toate intamplarile si nu stim daca unghiul sau de vedere este cel real sau vede totul deformat de prisma propriilor sentimente.

In legatura cu naratorul-personaj si felul in care prezinta el intamplarile, pot fi amintite alte concepte specifice romanului subiectiv, precum memoria involuntara si digresiunea. Astfel, naratorul-personaj nu se supune acelorasi rigori de organizare ca si naratorul obiectiv, de aceea intamplarile nu sunt prezentate cronologic, ci in functie de felul in care sunt chemate de o imagine a prezentului care traieste o amintire.

28. Ilustreeaza conceptul operational personaj-narator, folosind ca suport un text narativ studiat.

Hanu Ancutei - Fântâna dintre plopi, Mihail Sadoveanu

Naratorul reprezinta instanta intermediara între autor si cititor, este cel ce relateaza suita evenimentelor, care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Naratorul nu se confunda cu autorul. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Naratorul - personaj (stefan Gheorghidiu - "Ultima noapte.", capitanul de mazili Neculai Isac atunci cand povesteste întâmplarea de la fântâna dintre plopi, "Hanu Ancutei") - participa la întamplari, este implicat direct în succesiunea evenimentiala. Relatarea se face la persoana I, existând o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate, caci naratorul face parte din lumea fictiva pe care o expune.
Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducând la cunostinta si cititorului întâmplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facând din Neculai Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si vârsta îsi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar îmi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."

29. Ilustreaza conceptele operationale incipit si final, prin referire la doua dintre romanele studiate.

Romanul Ion a aparut in 1920 in forma sa definitiva si fundamenteaza romanul social modern, obiectiv si realist.
Incipitul romanului descriind drumul, semnifica o metafora a vietii cu bucurii si necazuri. Numele locurilor: "Cismeaua Mortului", "Rapele Dracului", sugereaza faptele malefice petrecute acolo, numele satului Pripas, o comunitate oarecare a carei viata poate fi regasita oriunde. Crucea de lemn stramba, Hristosul de tabla ruginita, coronita de floare vesteda sunt indiciile unei comunitati care a abandonat credinta crestina, facandu-si alti idoli: pamantul si averea.
Finalul romanului reia metafora drumului, viata merge inainte, comunitatea n-a invatat nimic din faptele petrecute in Pripas; singurele care se indreapta spre viitor sunt credinta si nadejdea reprezentata de turnul bisericii noi si de raza care poleieste Hristosul de tinichea. Generatiile se succed, tanarul invatator Zagreanu va continua truda socrului sau, ducand crucea unei existente mediocre insufletite insa de sentimentul datoriei. Comunitatea a ramas aceiasi, o valtoare de patimi omenesti fara inceput si fara finalitate.

30.Ilustreaza particularitati ale romanului subiectiv de pana la Al Doilea Razboi Mondial, prin referire la o opera litarara studiata apartinand unui autor canonic.

Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu pondere diferita in structura epica. (personajele principale, secundare, episodice).

Tema romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930) surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.

Structura romanului: Romanul este strucurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua ipostaza existentiale: "Ultima noapte de dragostte", care exprima aspiratia catr sentimentul de iubire absoluta si "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial.

Compozitia romanului: Romanul este scris la persoana I, fiind un monolog liric, deoarece eroul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Eroul, Stefan Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate, dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare.

Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii.

Semnificatia titlului: Cuvantul "noapte" repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" din titlu sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si ultimele, intrucat - final - Stefan este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.

31. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatial

Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom de bani.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste
Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica. Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre dorinta lui Ghita de a ramane om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace
Momentele subiectului sunt:

a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii si batrana.
b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei. El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu se poate sustrage influentei lui malefice.
c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat. Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza ata de mult, incat ajunge sa isi arunce sotia in bratele lui Lica.
d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.
e). Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.

32. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela istorica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatial

Alexandru Lapusneanul
- povestire pe momente ale subiectului -

Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept sursa trecutul istoric al poporului nostru, realizand prima nuvela istorica valoroasa din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul". Autorul infatiseaza ultimii 5 ani din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani caracterizati prin razbunare plina de cruzime a voievodului impotriva boierilor tradatori.

Expozitiunea : Primul capitol sub motoul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..." relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe tronul pentru a doua domnie

Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei, raspunzand boierilor cu fermitate:"Daca voi nu ma vreti, eu va vreu"(...) si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi (...).
Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto "Ai sa dai sama, doamna!..." si incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul care nu intampina nici o piedica, deoarece Tomsa fugise in ValahiaPunctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol "Capul lui Motoc vrem...". Alexandru Lapusneanul facuse de stire tuturor boierilor sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. La ospatul de impacare de la curtea domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri ale caror capete sunt asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida.

Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto "De ma voi scula pre voi am sa popesc si eu...". Timpde 4 ani Alexandru Lapusneanul nu a mai taiat capetele boierilor, dar nascocise alte moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea ochi, taia maini.
Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si doreste sa se calugareasca. Mitropolitul ii indeplineste dorinta dandu-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de calugar ii alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai intru credinta : "M-atapopit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei!"
Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I pune sotului ei otrava in bautura.
Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost inmormantat la manastirea Slatina unde se vede si astazi portretul lui si al familiei sale.

33. Prezinta constructia subiectului si a discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.

Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade

Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui Gavrilescu, un profesor de pian, cu tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in "cealalata lume", la tiganci, un loc misterios, unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa narativa o constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa, personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact. Secventa a patra este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu logodnica sa din tinerete, Hildegard.

Finalul este dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In nuvela "La tiganci", de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul si suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a intamplarilor nici in final

34.Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.

Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu

Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de caracter. Astfel:

14 mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru Otilia, dar nu intreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia personajului: faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are suficienti bani, faptul ca nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe care le-a facut el, de fapt.

15 Otilia reprezinta eternul feminin - impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care nu reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei contradictoriu.

16 Felix Sima - tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e lumea stiintei. De aceea reuseste sa treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in medicina

17 Pascalopol este aristocratul rafinat - un om generos, cu gusturi desavarsite, elegant, este cultivat si plin de noblete. O iubeste sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un viitor bun, lipsit de griji.

18 Stanica Ratiu - tipul parvenitului si al demagogului - incearca sa se imbogateasca prin orice mijloace si ajunge chiar sa-i provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii

19 Aglae Tulea - baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si marsava, dispretuind orice preocupare intelectuala

20 Aurica Tulea - fata batrana, mereu in cautare de pretendenti

21 Titi Tulea - tipul retardatului

22 Simion Tulea - dementul senil

35.Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor

Morometii, de Marin Preda

Roman de tip obiectiv

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)

Conflictul principal este de natura tragica si se da între om si istorie, istorie care îi marcheaza în mod hotarâtor destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei. Incipitul aduce în prim-plan problema timpului. "Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfârsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari."

Familia lui Ilie Moromete este si ea macinata de tot felul de conflicte în aparenta minore, dar care vor duce treptat la destramarea ei si la schimbarea totala a personajului principal, Ilie Moromete, care-si pierde controlul asupra familiei sale.

Starea conflictuala este permanenta.

Exista conflicte între:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe numele ei, fapt promis de Moromete când acesta vânduse un pogon de pamânt din zestrea sotiei. Catrina îl va parasi pe Ilie în volumul al doilea, în urma aflarii vestii ca Moromete le-a promis baietilor ca daca se vor întoarce acasa le va da lor totul. Femeia supusa de la începutul vol. I se va transforma radical în cel de-al doilea volum.

- frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la începutul romanului arata rivalitatile existente între copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete. Copiii din prima casatorie (Achim, Paraschiv si Nila) stateau spre tinda gata de plecare daca s-ar fi iscat vreo cearta. Cei facuti cu Moromete stateau de partea cealalta lânga mama lor, Catrina.

- Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala. Ca filosofie a existentei, Niculae este un antimorometian. Moromete se rupe definitiv de fiul sau în al doilea roman. Conflictul dintre el si Niculae simbolizeaza conflictul dintre doua conceptii despre taran. Niculae refuza orice dialog. El este în cautarea unor valori care sa-i ordoneze existenta.

- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se îmbogateasca rapid.

Intrarea taranilor mai înlesniti în circuitul comertului de cereale are nu numai o importanta economica, ci le modifica în primul rând atitudinea fata de pamânt. Ei nu mai sunt taranii lui Rebreanu, apasati de "acea obsesie a pamântului, teribila ca o fatalitate". Centrul vietii economice taranesti s-a deplasat de la posesia si exploatarea pamântului la valorificarea produselor sale taranesti. Relatia omului cu pamântul a fost desacralizata. Ţaranii din Morometii încep sa se deosebeasca între ei prin cu totul altceva decât numarul strict al pogoanelor si anume prin faptul ca unii au, iar altii nu au posibilitatea de a cumpara sau de a vinde.

Pe lânga aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.

36. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)

Morometii, de Marin Preda

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)

Caracterizare directa

a. facuta de narator: dezvaluie un Moromete cu o personalitate complexa, un lider al satului, care are o placere deosebita de a sta de vorba si de a medita;

b. facuta de alte personaje:Catrina se amuza de glumele lui. De cele mai multe ori îi face reprosuri si crede ca are sufletul negru de rautate si de tutun. Spune ca are o logica "sucita". Cocosila îl face prost, dar în realitate îl admira si chiar îl invidiaza pentru ca stia sa gaseasca în ziar lucruri pe care el nu le vedea.

c. autocaracterizare: "Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta" - libertatea interioara e trasatura lui definitorie.

Caracterizarea indirecta e dedusa din faptele personajului, care dezvaluie mai multe trasaturi de caracter:

- Moromete nu are un spirit comercial.

- Se considera superior celorlalti. Înainte de întâlnirea din poiana fierariei luiIocan intra sa se barbiereasca si se lasa asteptat ca o vedeta.

- Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: când bea tuica la Balosu, când comenteaza articolele din ziar.

- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur sa se miste dupa vointa lui

- Are reactii paradoxale: unde te astepti sa se supere, el se amuza.

De ex. în momentul în care câinele Dutulache fura brânza de la masa, o cearta pe Catrina: "De ce sa mâncam câinele, fa, e bun câinele de mâncat? E bun sa te mânânce el pe tine."

Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a carui autoritate e în declin.

37. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela istorica pleaca de fapte reale, naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectând în mare parte adevarul istoric. Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevarul istoric), facute în scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaza un univers piln de semnificatii. Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaza de cronicar, prin construirea unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia riguroasa a nuvelei.

1, Motoc a murit decapitat imediat ce s-a înscaunat Alexandru Lapusneanul.

Naratorul îl pastreaza pentru ca era prototipul boierului intrigant, ucigându-l moral, dar si fizic, pentru a-i atribui un sfârsit pe masura lui de caracter.

2. Pentru scena uciderii se inspira din Letopisetul Ţarii Moldovei de Grigore Ureche, doar ca amplifica faptele, punând accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrarii este îmbogatita fata de cea din Letopiset, în sensul ca naratorul foloseste tehnica regizorala în prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.

3. Spancioc nu mai traia nici el în momentul revenirii lui Lapusneanul pe tron. Îl aduce în Moldova pentru a construi antiteze. El si Stroici apar în opozitie cu Motoc, reprezentând genul boierilor patrioti.

4. Stroici este o inventie a autorului

38. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre stilistice").

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga

Marci ale prezentei naratorului:

- prezenta formulelor specifice:

a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata", dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau între ele (Craiul si Verde Împarat). Formula initiala are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic. Cuvântul "cica", sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de îndoiala.

b. Formulele mediane sunt menite sa întretina atentia cititorului. "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este."

c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce în lumea reala în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: "si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine înca; cine se duce acolo bea si manânca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si manânca, iar cine nu, se uita si rabda." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. În lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar

cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea în care banul e stapânul absolut.

Stilul este sententios; naratorul bazat pe întelepciunea populara da sentinte, maxime: «Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos...»

«La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.»

«Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.»

Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui ("Ce-mi pasa mie?") si se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au întâmplat oricum fara el, de aceea considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitându-i pe cititori sa-si faca si ei datoria lor ("si va rog sa ascultati").

Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.

Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.

Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta pecetea stilului vorbit.

39. Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, registre stilistice").

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu.

Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg, reprezentant din
perioada interbelica, este autorul unei opere deosebit de originale,
în care, în domeniul prozei accentul cade pe dimensiunea fantastica.

Povestirea este o specie a genului epic, de mici dimensiuni, în care
accentul este pus pe întâmplari si situatii, si mai putin asupra
personajelor.

În opera "În mijlocul lupilor" se acorda importanta naratorului si
actului nararii. Din punct de vedere compozitional, opera este
alcatuita dintr-un fragment initial si unul final, ceea ce constituie
cadrul(rama), în interiorul caruia este inserata o întâmplare. Cadrul
este reprezentat de interiorul unei camere unde un grup de prieteni discuta despre vânatoare, si în componenta carora se afla si naratorul care povesteste o întâmplare petrecuta cu multi ani în urma, si care constituie povestirea propriu-zisa.

Astfel, naratorul relateaza ca pe vremea cand era judecator de pace al unui ocol rural a avut de-a face cu un personaj aparte, un om
interesant ce starnea curiozitatea in a afla mai multe despre el. Este
vorba despre un om supranumit Luparul, care participa la intamplarile narate de povestitor si care constituie personajul principal al operei.
Povestirea intamplarilor este de dimensiuni mici si se face folosind
ca modalitate principala de realizare a operei naratiunea la persoana I, intrucat naratorul participa la intamplarile narate.

In aceasta opera, accentul este pus pe intamplari si situatii, si ami
putin asupra personajelor, realizandu-se o scurta caracterizare a
personajului principal, Luparul.

40. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici. Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Tema o reprezinta dezumanizarea provocata de patima banului, prezentând societatea româneasca de la sfârsitul secolului al XIX-lea.

Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvaluie procesul de parvenire a individului; prezinta efectele dramatice ale inadaptarii; descopera complexitatea sufletelor simple: hangiii; printre starile analizate în nuvela psihologica se afla: obsesia, frica, alienarea, erosul.

Ioan Slavici este un portretist prin excelenta. Ca prozator realist nu insista asupra trasaturilor fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gândire si de comportament. Fizionomia personajelor si anumite particularitati ale acestora ilustreaza trasaturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti.

Lica este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaza, ci are o constructie liniara (este plat).

a. Caracterizare directa facuta de narator

- portretul fizic este detaliat si anticipeaza portretul moral: "om cam de 36 de ani, cu ochi mici si verzi, cu sprâncene dese si împreunate la mijloc. Aceste trasaturi sugereaza rautatea si demonismul personajului".

Înca de la intrarea în scena Lica se comporta ca un stapân peste oameni si locuri. Inteligent, fin cunoscator al psihologiei umane, el se conduce dupa un cod moral propriu, în afara legilor si a statului.

b. Caracterizare directa facuta de personaje:

- Ana simte ca Lica este «oarecum fioros» si îsi previne sotul ca are de a face cu un «om rau si primejdios».

- Ghita îi spune: «tu nu esti om Lica, ci diavol.»

c. Caracterizarea indirecta rezulta din faptele sale. Armele lui Lica sunt santajul si hotia. Are placerea de a ucide cu o satisfactie demonica. Sfârsitul lui are loc într-o noapte de Pasti, în urma tentatiei de a se refugia într-o biserica parasita. Acum întelege ca este pedepsit pentru faradelegile lui: "M-a ajuns mânia lui Dumnezeu." Urmarit de Pintea, eroul se sinucide, sfarâmându-si capul de trunchiul unui stejar.

41.Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu.

Baltagul, de Mihail Sadoveanu (1930)

Romanul se deschide cu o legenda despre Dumnezeu, care, când a alcatuit lumea a dat fiecarui neam câte un semn:

- tiganului i-a dat cetera;

- neamtului surubul;

- turcului sa aiba putere asupra altora cu sabia;

- sârbului sapa;

- muntenilor nu a mai avut ce sa le dea si le-a dat inima usoara si femei iubarete si frumoase.

Dupa aceasta începe prezentarea familiei Vitoriei Lipan.

Firul epic al romanului este dinamic, deoarece urmareste drumul pe care îl parcurge Vitoria pentru descoperirea sotului sau.

Înainte de a pleca la drum, Vitoria merge la parintele Danila ca sa-i citeasca slujbele si apeleaza la baba Maranda, vrajitoarea satului. Ţine post negru 12 vineri, se închina la icoana Sf. Ana, de la manastirea Bistrita.. Lui Gheorghita i se da un baltag care este sfintit.

Vitoria porneste la drum calauzita de sentimentul datoriei fata de sot si fata de traditie.

Când ajung la Bicaz, Vitoria si Gheorghita poposesc la hanul lui Donea. Hangiul îl cunostea pe Nechifor despre care afirma ca era « om vrednic si fudul" si avea cal bun.

Urmatorul popas este la Calugareni, unde Vitoria discuta cu sotia lui David de la care afla ca Nechifor trecuse pe aici. De la domnul David afla ca Nechifor avea asupra lui multi bani, hangiul îsi manifesta supararea ca oierul avea obiceiul de a porni noaptea la drum.

La Farcasa, cei doi calatori stau de vorba cu potcovarul Pricop, care le relateaza despre Nechifor ca era om curajos si pleca la drum asupra noptii.

La Borca devin martorii unui botez. Vitoria daruieste un capat de zahar mamei si bani pruncului.

În locul numit La Cruci întâlnesc un alai de nunta. La Dorna cei doi afla ca Nechifor a cumparat 300 de oi, iar apoi a plecat însotit de alti doi oieri.

La Suha sunt gazduiti de cârciumarul Iorgu Vasiliu de la care afla ca muntele a fost trecut doar de doi ciobani, dintre care cel cu caciula brumarie (Nechifor) disparuse. Un loc important în desfasurarea actiunii îl constituie descoperirea câinelui Lupu. Lupu o recunoaste pe Vitoria si tot el o duce pe Vitoria în prapastia de la Crucea Talienilor unde erau osemintele lui Nechifor. Initierea lui Gheorghita se face când coboara în prapastie si-si privegheaza tatal.

Vitoria îsi înhumeaza sotul dupa datina, tocmeste bocitoare si face un parastas la care îi cheama pe ucigasii sotului ei: Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Cei doi ucigasi se deconspira în urma vorbelor insinuante ale Vitoriei. Calistrat Bogza este lovit în frunte cu baltagul de catre Gheorghita si este muscat mortal de câinele Lupu, iar Ilie Cutui este luat de autoritati.

42. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Ion Creanga.

Basmul " Danila Prepeleac a aparut la 1 martie 1876 in revista "Convorbiri Literare". Dupa opinia lui George Calinescu, basmul "dovedeste ca prostul are noroc", iar George Munteanu il considera "o foarte mestesugita demonstratie ca nu numai patitu-i priceput".Titlul este chiar numele eroului urmat de porecla data de sateni, Prepeleac. Prepeleacul este un par "infipt in pamant cu cracane scurte pe care se pun oalele la uscat". (C. Toiu, "Prepeleac") Porecla sugera saracia taranului, nepriceperea si credulitatea sa. Inceputul basmului ne introduce in atmosfera satului arhaic, intr-un vag temporal: "odata, intr-un sat". Ca in basmele populare, se intalnesc opozitii intre personaje: un frate bogat, altul sarac. Amandoi erau insurati: cel bogat avea o nevasta "pestrita la mate si zgarcita", iar cel sarac - o femeie "muncitoare si buna la inima". Danila avea insa o pereche de boi frumosi, iar la sfatul fratelui sau care se saturase sa-i imprumute mereu carul, pleaca la targ sa-i vanda. Pe banii castigati si-ar fi putut cumpara alti boi mai mici si un car. Danila urmeaza sfatul fara prea mare convingere si naratiunea se incheaga in continuare pe trei motive: calatoria, care le inglobeaza pe celelalte doua, trocul si prostia omeneasca. Erou schimba boii pe car, carul pe capra, capra pe gasca si aceasta pe o punga goala. Dupa fiecare schimb dezavantajos, el nu se intoarce acasa, ci isi continua drumul la targ, pentru a ilustra parca deplin acea logica anapoda care sta la baza trocului. Desi ii dovedeste prostia, scriitorul priveste cu ingaduinta faptele personajului sau. Danila se intoarce la fratele mai mare si ii povesteste toata intamplarea. Indignat, acesta il sanctioneaza, dar se indupleca sa-i mai dea o data carul. Insa Danila distruge carul, omoara boii, iar fratele ii spune, suparat, ca mai bine s-ar fi calugarit, ca sa nu mai fie o povara pentru familie. Aceasta secventa face legatura dintre cele doua parti ale basmului. Partea a doua reprezinta planul fabulos in care eroul patrunde cu aceiasi dezinvoltura cu care a facut si trocul. Voind sa construiasca o manastire in care sa ramana calugar, eroul isi atrage impotrivirea dracilor care il mituiesc sa renunte la aceasta idee, apoi il supun unor probe in urma carora el isi dovedeste istetimea: fuga in jurul iazului, alergarea, tranta, chiuitul, aruncarea buzduganului, blestemul. Aliindu-se cu animalele care suplineau limitele sale umane, Danila reuseste sa-i pacaleasca pe draci, castigand banii. In acesta a doua parte, Creanga isi reabiliteaza eroul: el pare un prost printre oameni, dar se dovedeste istet printre fiintele fabuloase malefice.

43. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu

Ion de Liviu Rebreanu

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un "corp sferoid", se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman.

Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei - viata.

44. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.

Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.

Este o figura centrala a romanului, care te cucereste, dar te si revolta.

Caracterul ei se bazeaza pe elemente contradictorii: amestecul de inocen

ta si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol; inteligenta, dar dispretuind inteligenta feminina.

a. Caracterizare directa facuta de narator: "Fata maslinie, nas mic, ochi albastri."; copilaroasa, dar în acelasi timp, "cu o stapânire desavârsita de femeie".

b. Caracterizare directa facuta de catre personaje prin tehnica reflectarii poliedrice (a pluriperspectivismului):

- Felix o considera pe Otilia foarte frumoasa, culta, talentata.

- Pascalopol vede în ea aceleasi calitati.

- Costache o crede înca un copil, spunându-i "fe-fetita mea".

- Aglae o considera vicleana si interesata de mostenirea lui Costache.`

c. Caracterizare directa (autocaracterizare):

- "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau"- desi faptele ei demonstreaza contrariul d. Caracterizare indirecta: rezulta din fapte:

1. e altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu vrea sa stea în calea carierei lui Felix);

2. poarta o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. De aceea, devine o enigma.

3. se comporta ca un om liber, care nu tine cont de nici o regula exterioara.

e.Din mediul în care locuieste personajul

- camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflecta caracterul contradictoriu, amestecul de copilarie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate în comportament, trecând cu usurinta de la o stare la alta.

45. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.

Ion de Liviu Rebreanu

Personajul Ion este unul de referinta în literatura româna, concentrând tragica istorie a saranului ardelean din primele decenii ale secolului trecut.
Înca de la începutul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care îi era draga, însa e constient ca Ana are pamânt. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil înca de la început. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamântului si glasul iubirii.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat în sat, stapânit de o violenta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarât si perseverent în atingerea scopului, dar si viclean, Ion o seduce pe Ana.
Când s-a însurat cu Ana, Ion s-a însurat de fapt cu pamânturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamânt, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorât de George dupa ce îi surprinde pe amânoi în flagrant.
Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morla, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburând liniltea unui camin, linistea unei întregi colectivitati.

46. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Camil Petrescu.

Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic.
stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atât prin dragoste cât si prin experienta directa, traita a razboiului.
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, în care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tânarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi bogat, Tache.
Aspirând la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de chinul sau launtric, stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si îndoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui stefan Gheorghidiu a devenit curând "o tortura", nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.
Plimbarea la Odobesti, într-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui stefan.
Confesându-se si analizându-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atâta din cauza iubirii."
Experienta razboiului constituie pentru stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o drama a personalitatii.
Gheorghidiu devine alt om în primele ceasuri de razboi. Gelozia ramâne undeva, departe, si lipsita de însemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o personalitate complexa, aflata în împrejurari inedite, confruntându-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea însasi.
Ranit si spitalizat, se întoarce în Bucuresti. Acasa, lânga Ela, simtea o înstrainare definitiva. Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata definitiv în umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi" este un "neîntrerupt mars tot mai adânc în constiinta".

47.Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman studiat(periada de pana la al Doilea Razboi Mondial)

Otilia personajul principal din romanul Enigma Otiliei, ea este fata adoptiva a lui Mos Costache, numele ei de familie fiind Marculescu.Ea este o cantareata la pian foarte talentata,si care doreste sa studieze muzica.Clanul Aglae doreste sa alunge pentru a putea pune mana mai usor pe averea lui Costache Giurgiuveanu.Prima intalnire in roman cu Otilia este la inceputul lui cand Felix intra in casa lui Mos Costache pentru a doua data(prima data mosul spunandu-i ca acolo nu sta nimeni), si ea vine in salvarea lui recunoscandu-l.

        Despre Otilia autorul spunea: " Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine lunara si feminina".Chipul adolescentin al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica , descris in mod expres de autor , din momentul sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, asa cum o observa tanarul.Mai intai voce cristalina, auzita de sus, apoi ,"un cap prelung si tanar de fata,incarcat cu bucle , cazand pana pe umeri" .

         Parerea lui Felix despre Otilia la prima vedere este: "fata parea sa aiba vreo 18-19 ani.Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela.Insa in trupul subtiratic , cu oase delicate de ogar , de un stil perfect ,fara acea slabiciune supta si pastrata a Aureliei , era o mare libertate de miscari ,o stapanire desavarsita de femeie."

          Aglae o vede ca o piedica in luarea averii lui Mos Costache.

          Aurica este invidioasa pe Otilia si ar vrea la fel ca Aglae sa o alunge.

          Mos Costache o iubeste dar de zgarcit n-a putut sa-i asigure un viitor fara probleme, nedepozitand decat foarte putini bani in banca restul tinandu-i ascunsi sub salteaua lui.

           Pascalopol o iubeste pe Otilia si ii implineste toate poftele ei, Otilia casatorindu-se cu el, dar apoi acesta i-a dat libertate ea casatorindu-se cu un conte din Spania.

           Otilia este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca, ea este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix care-i infioara corzile inimii , ocrotita de un strain , Otilia este totusi fara cuib.Otilia traieste drama singuratatii ,viitorul ei este ambiguu, departe de mult visata fericire.Comportamentul ei este derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta.Ea este copilaroasa si in acelasi timp si matura dovedind o grija materna fata de Felix pe care-l protejeza ca pe un orfan.

48. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)

Actiune

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera literara.

Povestirea se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei Moromete, al lui Birica, apoi Ţugurlan etc. Romanul are trei parti, care corespund unor etape din viata familiei:

4. stabilirea unui mod de viata, iluzia ca timpul sta

5. plecarea lui Achim la Bucuresti si începerea unei perioade de framântari sufletesti;

6. dupa scena secerisului, încep necazurile si problemele care nu se mai rezolva.

Romanul începe în maniera realista, cu fixarea spatio-temporala a actiunii: cu câtiva ani înaintea începerii celui de-al doilea razboi mondial, într-un sat din câmpia Dunarii. Incipitul aduce în prim-plan problema timpului. "Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfârsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari."Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor însisi, aflati în pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred ca sta în puterea lor de a evita marile conflicte. În spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este însa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce în sânul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun în cumpana însusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite în perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul întâi se petrece de sâmbata seara pâna duminica noapte, adica de la întoarcerea Morometilor de la câmp pâna la fuga Polinei cu Birica. Ritmul evenimentelor se precipita în ultima parte a volumului I, semn al faptului ca "timpul nu mai avea rabdare". Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Primul volum are o constructie clasica, simetrica, începe si se sfârseste cu tema timpului.

Conflictul principal este de natura tragica si se da între om si istorie, istorie care îi marcheaza în mod hotarâtor destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei.

Starea conflictuala este permanenta.

Exista conflicte între:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe nume, fapt promis de Moromete când acesta vânduse un pogon de pamânT din zestrea sotiei; frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la începutul romanului arata rivalitatile existente între copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete

Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala;

- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se îmbogateasca rapid.

Pe lânga aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.

49. Prezinta constructia subiectului unui roman de Liviu Rebreanu, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Ion, de Liviu Rebreanu.

Romanul Ion este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipidului cu final, se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului ,descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei-viata.

Tema romanului.
Reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale.
Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa despre diverse aspecte ale lumii rurale:obiceiurile legate de marile momente din viata omului (nasterea,nunta,inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice (stratificarea Este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului ardelean.Romanul sociala) sau culturale(universal taranilor,universal intelectualitati rurale),relati de familie.
Tema centrala posesiunea pamantului este dublata de tema iubiri.

Prezentarea subiectului se face astfel:
In expozitiune sunt prezentate principalele personaje din satul Pripas ,
Ion, personajul central,flacau, harnic si istet suporta umilinta de a nu fi bine vazut de cei din jurul sau si de a nu avea un loc de frunte in ierarhia satului, pentru ca este sarac.
Ca sa iasa din aceasta condite pune la cale planul de a o seduce pe Ana fica lui Vasile Baciu un taran instarit, pentru a obtine prin casatorie o zestre apreciabila.

Intriga romanului, rusinea pe care Vasile Baciu i-o face in fata satului va starni dorinta de razbunare a flacaului.Care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului lasand-o insarcinata pe Ana,pentru a-l determina sa accepte nunta.La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carcima.Bataia flacailor,in aparenta pentru platirea lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se inchee cu Victoria lui Ion,care il rapune pe George cu paharul.

Desfasurarea actiuni
Dorind sa obtina cat mai repede pamant ii face curte Anei,fata unui bogatan,o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.Planul ii izbuteste si fara sa o iubeasca o ia de nevasta pe Ana, desi tatal ei se impotriveste.Dupa obtinerea pamantului Ion o supune pe Ana unor violente fizice, destramandu-I acesteia iluzia ca prin plecarea din casa tatalui sau traiul I se va inbunatati.

Dupa ce si-a satisfacut dorinta arzatoare de a avea mult pamant ramas
singur hotaraste sa se intoarca la dragostea din intai, Florica fata saraca dar frumoasa.Aceasta este acum casatorita cu George Bulbuc.
In deznodamant naratorul il prezinta pe George care simtind ca Ion ii da tarcoala Floricai, acesta il omoara din gelozie.
George este arestat, Florica ramane singura,iar intreaga averea a lui Ion pentru care el sacrificase totul trece in posesia bisericii.

In roman apar mai multe tipuri de conflicte:
-coflict central: lupta pentru pamant in satul Pipas
-conflict secunda intre Ion George Bulbuc
-conflict exterior : intre Ion si Vasile Baciu
-conflict interior: intre glasul pamantului si glasul iubirii

50. Prezinta constructia subiectului unui roman de George Calinescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Enigma Otiliei, de George Calinescu

A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Titlul original al romanului a fost "Parintii Otiliei" scriitorul avind in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa burgheziei in care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache Giurgiuveanu.

De-alungul actiunii naratorul insereaza cateva scene,pretext pentru a descrie aspectul social al Bucurestiului.Intriga este data de sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau Costache Giurgiuveanu.In desfasurarea actiunii Felix se indragosteste de Otilia, iar "clanul" Tulea isi face griji referitoare la mostenirea averii lui mos Costache.Punctul culminant este dat de moartea lui mos Costache,cand familia Tulea ia toata averea,Otilia si Felix fiind nevoiti sa se mute.

Deznodamantul il reprezinta intalnirea de dupa cativa ani a lui Felix cu Pascalopol.Aglae Tulea este "baba absoluta",sora lui mos Costache, Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei,"fata batrana".Costache Giurgiuveanu tatal vitreg al Otiliei si tutorele lui Felix,el este tipul avarului. Felix Sima este de multe ori "vocea autorului",un tanar orfan,care doreste sa triumfe in viata. Leonida Pascalopol este mosierul bogat si manierat,sentimentele acestuia fata de Otilia fiind neclarificate. Stanica Ratiu este sotul Olimpiei,fiica cea mare a Aglaei Tulea,un avocat fara clienti,este genul parvenitului el profitand de orice situatie pentru a iesi in castig. Otilia Marculescu este o fata zglobie ce sta sub semnul dramei feminine,enigma acesteia fiind una nedezlegata.

Finalul este compus si el din doua secvente,deznodamantul in care Felix abandonat primeste o explicatie de la Otilia menita sa dezlege misterul plecarii acesteia,epilogul care ofera cititorului justificarea Otiliei:Felix avea sa faca o cariera stralucita neincomodata "de o dragoste nepotrivita"; finalul este abrupt si simetric ca in romanele lui Balzac.

51. Prezinta constructia subiectului unui roman de Camil Petrescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Patul lui Procust" (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu si una dintre cele mai originale creatii din proza romaneasca moderna.
Fara indoiala, prin amploarea constructiei epice, prin existenta mai multor planuri narative si prin complexitatea personajelor, lucrarea pe care o discutam este un roman.
Incadrarea lui in categoria constructiilor romanesti moderne poate fi explicata prin:
Noutatea absoluta a formulei compozitionale, perspectiva narativa fiind secventiala.
Timpul subiectiv, "actiunea" neavand un fir cronologic; diversele momente din viata personajelor sunt reconstituite din amintiri, opinii ale altor personaje si note de subsol.
Metoda "oglinzilor paralele", fiecare dintre actanti fiind vazut in mod diferit de catre cei care l-au cunoscut.
Acuitatea analizei psihologice.
Tema romanului este drama omului superior, sortit sa fie incompatibil cu lumea, cu iubirea si cu norocul. Fiecare dintre cele trei personaje care reprezinta omul superior (doamna T., Ladima si Fred Vasilescu) este un inadaptat care nu se poate incadra in "patul procustian" al iubirii sau al societatii.
Titlul trimite la mitul antic al lui Procust, talhar-hangiu din Atica si care punea drumetii intr-un anumit pat, "lungin-du-i" sau "scurtandu-i" dupa dimensiunile lui.
Rezulta ca "patul lui Procust" reprezinta un spatiu al nepotrivirii aducator de suferinta.
Din punct de vedere compozitional, romanul "Patul lui Procust" este alcatuit pe trei planuri:
Primul dintre acestea se incheaga din cele trei scrisori pe care o anume doamna T. i le trimite autorului. Aceasta prima parte a cartii (alcatuita dupa formula romanului epistolar) reface o parte din viata doamnei T., alte momente ale existentei ei trecute fiind reconstituite "prin incidente de memorie si asociatie discontinua" (cum scria G. Calinescu), in jurnalul lui Fred Vasilescu.
Acest plan ar putea fi numit al marilor iubiri nefericite si nu se rezuma la prima parte a romanului, ci este infuzat si in celelalte.
Al doilea plan este cel al esecurilor existentiale ale omului superior (reprezentat prin Ladima).
Cel de al doilea plan al romanului cuprinde actiunea propriu-zisa relatata in jurnalul lui Fred Vasilescu. intitulat ..Intr-o dupa-amiaza de august".
Acum, apar si alte doua personaje ale romanului (George Demetru Ladima si Emilia Rachitaru). Si imaginile acestora se constituie din mai multe unghiuri (ca si cand ar fi priviti in mai multe "oglinzi paralele"), mijloacele pe care autorul le utilizeaza fiind: scrisorile pe care ziaristul Ladima i le trimisese Emiliei, comentariile acesteia din urma, amintirile lui Fred Vasilescu (aduse in prezent prin memorie involuntara), decupaje din ziare, confesiuni ale unor martori (..Epilog I").
Al treilea plan este al autorului (devenit personaj, prin numeroasele note de subsol si prin ..Epilog II").

52.Prezinta conditia taranului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.

Publicat în 1920, romanul evidentiaza spatiul ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, în mod realist si are ca punct de plecare câteva dintre nuvelele cu care debutase scriitorul.

În primul rând, conditia taranului este evidentiata prin tema pamântului care este, de fapt, miza conflictului, pentru ca el determina în lumea satului pozitia sociala si autoritatea morala a indivizilor. Acestei teme i se adauga cea a iubirii, pentru ca destinul personajului principal este definit de aceste doua mari coordonate. De fapt, nu pamântul se afla în centrul romanului, ci dorinta lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera ca si tema destinului este definitorie pentru roman. Aceasta obsesie a pamîntului îl apropie pe taranul lui Rebreanu de eroii lui Dostoievski (Fratii Karamazov), sau de Francois Torissard, personajul lui Balzac (Pamântul), care, sarac fiind lucreaza pentru gradinarul unui castel si primeste pamânt. Deosebirea consta în faptul ca, în timp ce în romanul lui Balzac, pamîntul este folosit pentru acumularea banilor, la Rebreanu, banii nu au relevanta pentru o umanitate traditionala, care vede în terenul detinut, masura tuturor lucrurilor.

În al doilea rând, taranul lui Rebreanu se raporteaza permanent la mediul din care face parte, se implica, participa activ la tot ceea ce tine de viata satului, la toate evenimentele esentiale ale existentei rurale: nunta, hora, înmormântarea. Rebreanu acorda horei un rol esential pentru ca ea coaguleaza viata satului, fiind nu numai loc de întâlnire si de petrecere, dar si de confruntari. Naratorul ne ofera astfel imaginea satului traditional, cu obiceiuri vechi: prezenta lautarilor, a preotului, modul în care petrec tinerii si batrânii. De asemenea, nunta, ocupa si ea un loc important, constituind un pretext pentru ca naratorul sa patrunda în psihologia personajelor. Nunata lui Ion cu Ana respecta toate traditiile rurale: prezenta petitorilor, a lautarilor, a starostelui nuntii, numararea banilor de catre nas. Ritualul reuneste chiar si personaje aflate în conflict: drusca miresei este Florica, cea cu care Ana îsi va disputa dragostea lui Ion. Evenimentul echivaleaza cu momentul în care se intensifica conflictele, pentru ca Ana realizeaza acum ca ea nu reprezinta pentru sotul ei decât sursa averii.

53. Prezinta conditia intelectualului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.

Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in situatii limita.Este un personaj lucid,insetat de certitudini si adevar, desi prima experinta de cunoastere,iubire,e traita sub semnul incertitudinii,fiind un zbucium permanent in cautarea adevarului.

Studen la filozofie,inzestrat intelectual,traieste in lumea cartilor.Plim-barea la Odobesti declanseaza criza de incertitudine a iubirii,punand sub sem nul intrebarii fidelitatea Elei.Dar autoanalizandu-si starile cu luciditate, res- pinge ideea geloziei.Vede in Ela idealul sau de iubire si feminitate,dar hiper- sensibil si orgolios isi amplifica drama.

Traieste dureros drama omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societate in care traieste. Se considera un intrus in lumea ce il inconjoara si de aceea alege lumea ideilor pure si aspira la o dragoste absoluta cautand in permanenta certitudini.

Razboiul este o alta experienta de viata in planul cunoasterii esentiale.Frontul este o experienta traita direct, eroul prezentand razboiul tragic si absurd.El inseamna noroi,arsita,frig si foame,umezeala, paduchi, mur darie si mai ales frica ,spaima, disperare si moarte. Frontul este haos, mizerie,invalmasala si dezordine ceea ce creaza o imagine halucinanta de "foc si trasnete",tragismul confruntarii cu moartea,fiind dezvaluit in capito- lul:"Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".

Dramatismul iubirii lui Stefan intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisiva.Ranit si spitalzat,se intoarce acasa la Bucuresti, dar simte fata de Ela o instrainare definitiva:"sunt obosit mi-e indiferent chiar daca e nevinovata."

S.G. nu poate fi considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care il ameninta sa-l dezumanizeze,se inalta deasupra societatii -dominata de interese materiale-traind o experienta morala superioara aceea a dramei omenirii silite, sa indure un razboi tragic si absurd.

54. Prezinta conditia femeii, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand unui autor canonic.

Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaza tema romanului care pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din opera o poveste a enigmei feminitatii. În intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrând astfel motivul balzacian al paternitatii, urmarit în relatiile parinti-copii, în contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului poate fi considerat parinte al Otiliei, pentru ca, într-un fel sau altul, ei îi hotarasc destinul. De pilda, mos Costache îsi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de sentimente fata de Otilia. El se gândeste la viitorul ei, vrea chiar sa o înfieze, dar amâna la nesfârsit gestul. si Pascalopol, mult mai vârstnic decât Otilia, marturiseste ca în iubirea pentru ea îmbina pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei" sugereaza comportamentul derutant al eroinei, uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are", marturiseste G. Calinescu, justificând titlul romanului. Pentru orice tânar de 20 de ani, fata care îl respinge, dar îi da în acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatica.

Ea este prezentata în mod direct de catre narator, care îi atribuie rolul de observator lui Felix, la începutul romanului: "fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa între multele bucle si gulerul de dantela". Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi, precum cochetaria, bunul gust în vestimentatie: "Fata subtirica, îmbracata într-o rochie foarte larga pe poale, dar strîmta tare la mijloc..."

Autocaracterizarea îi completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiinta tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi este superficiala, ea are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: "când tu vorbeai de ideal, eu ma gândeam ca n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi dau seama de asta".

Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin calitatile tipice vîrstei adolescentine: gusta oricând farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza la mosia lui Pascalopol stogurile de fân, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba. Traieste din plin viata si nimic nu o împiedica sa râda în hohote sau sa fie melancolica: "Îmi vine uneori sa râd, sa alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!"

55.Prezinta evolutia unui cuplu de personaje, care ilustreaza tema iubirii, intr-un roman studiat, apartinand unui autor canonic.

Otilia-Felix

Otilia este un presonaj cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, sta ca un copil pe genunchi lui Pascalopol dar este lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot casatori.

In fata lui Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este decis in privinta destinului ce-l va avea Otilia, modernismul personajului cansta si in faptulca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Felix impreuna cu Pascalopol, ajungand in finalul romanului la concluzia ca dupa atatia ani, pentru ei, Otilia nu "a ramas decat o enigma".

Otilia traieste drama singuratatii, toata viata fiind in cautarea fericrii dar pana in final singura admite ca "nu suntem fericiti decat cinci - sase ani".

Felix Sima este definit de Calinescu ca fiind "martor si actor", este cel care ne introduce in atmosfera capitalei din acea vreme, autorul descriind foarte bine snobismul, zgarcenia si dorinta de parvenire.

Romanul pune in centrul narativ al actinunii formarea personalitatii lui Felix, din acest motiv putem considera romanul "Enigma Otiliei" un bildungsroman.

Portretul fizic a lui Felix il ilustreaza foarte bine si pe cel moral: " fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina" - de unde putem deduce sensibilitatea personajului; cu " suvite mari de oar ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare maslinie" , iar nasul de " o taietura elenica" ii dadea un "aer voluntar".

56.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip obiectiv studiat.

Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului ardelean din primele decenii ale secolului trecut.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era draga, insa e constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceput. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o seduce pe Ana.
Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat de George dupa ce ii surprinde pe amanoi in flagrant.
Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morla, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi colectivitati.

57. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip subiectiv studiat.

Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic.
Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului.
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi bogat, Tache.
Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui Stefan Gheorghidiu a devenit curand "o tortura", nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.
Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan.
Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii."
Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o drama a personalitatii.
Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita de insemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o personalitate complexa, aflata in imprejurari inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi.
Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti. Acasa, langa Ela, simtea o instrainare definitiva. Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata definitiv in umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un "neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta".

58.Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste.

Pastelul Malul Siretului, de Vasile Alecsandri,

Aparitia "Convorbiri literare" - 1 mai 1869

Pastelul - specie a genului liric, în care se descrie un colt de natura, un peisaj, prin intermediul caruia poetul îsi exprima indirect sentimentele.

Tema - trecerea timpului

Eul liric apare în ipostaza de spectator, desi priveste cu seninatate, dar si cu resemnare trecerea timpului.

Ultima strofa are un ton ELEGIAC-TRIST, rezultat din faptul ca doar poetul este constient în aceasta natura în miscare de trecerea timpului.

Nivelul fonetico-prozodic:

- rima pereche, feminina;

- ritmul trohaic;

- poezia este structurata în 4 catrene;

- observam prezenta abundenta a imaginilor artistice si a figurilor de stil, ceea ce ne arata ca avem în fata un tablou, o descriere;

59.Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text studiat,apartinand lui Mihai Eminescu.

Poezia "Floare albastra" de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata un an mai tarziu in revista "Convorbiri literare", facand parte din etapa de tinerete a creatie eminesciene si anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu "Luceafarul".

Aceasta creatie are la baza motivul romantic al florii albastre, care reprezinta si titlul poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv de la germanul Novalis, pentru care floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, implicit, a cuplului erotic,dupa moarte, "candva", intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in scrierile poetului italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.

"Floare albastra" face parte din categoria operelor care au la baza temele romantice iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice, privind conditia omului de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.

Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu se poate implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: "Totusi este trist in lume".

Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior al iubitei, iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric.

Prima secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in interogatia retorica, sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza "sufletul vietii" intr-o lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de geniu. Aspiratiile si ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de simboluri precum: "campiile Asire", "intunecata mare", "piramidele-nvechite". Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte la idealurile sale si ii ofera iubirea ei, iubire terestra.

Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eului liric, in care acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si aspiratiilor sale.

A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii. Elementele romantice specifice liricii eminesciene, "codrul", "izvoarele", "stanca", apar in deplina concordanta cu starile indragostitilor

Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de profunde idei filosofice. Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata prin propozitia exclamativa: "Ca un stalp eu stau in luna!" , iar superlativul "Ce frumoasa, ce nebuna!" simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala.

60. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)

Floare albastra

Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-"floare", reprezentand efemeritatea, delicatetea si "albastra" sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este si o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele

Poezia este structurata pe doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul este un contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul, preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai intelept, dupa cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: "Eu am ras, n-am zis nimica".

Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui "in stele si in nori si-n ceruri nalte", gandirea lui plina de imaginile"campiilor Asire", ale "intunecatei mari" si ale "invechitelor piramide" care "urca-n cer varful lor mare" o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada, confundand caile fericirii:"Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!".

Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie demonstrativa, pare o lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita este frumoasa si "nebuna", adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala, muta si inocenta. Cadrul natural este insa autohtonizat : e "gura raiului" din cantecul popular, cu luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte si foi de mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii taranesti:"de ce m-ai uitat incalte", "voi cerca", "mi-oi desface", "cine treaba are".

Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza "povestea" in interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul de meditatie. Senzatia de poveste evocata este data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal "eu", si a unor scurte precizari, care delimiteaza planurile: "Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul" sau "Inc-o gura-si dispare.../Ca un stalp eu stam in luna", apoi in final "Si te-ai dus.../Si-a murit iubirea noastra.

61. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

Sara pe deal

Imaginar poetic

'Sara pe deal' este poemul dorului de dragoste, al visului pur, pe care-l imagineaza tanarul, aspirant la ideal. Manat de sentimente puternice, el isi traieste iubirea din vis si descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Aceste valori supreme devin echivalente cu viata insasi:

'...Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?'

Poezia este o idila cu puternice note de pastel in care se realizeaza (prin organizarea compozitionala) un deplin echilibru intre planul erotic si cel natural. Cele doua planuri (spatial si afectiv) se inscriu intr-o miscare ascendenta, bazata pe paralelismul dintre om si natura. In acelasi timp planul erotic se amplifica treptat, in timp ce, o data cu inserarea, peisajul se estompeaza. Asistam astfel la un transfer metaforic intre planul natural si cel uman, potentand ideea ca poezia exprima aspiratia spre iubire, iar momentul evocat este cel al asteptarii, al drumului spre fericire. Punctul culminant al trairii emotionale si momentul contopirii pastelului cu idila, il constitue versurile: 'Clopotul vechi imple cu glasul lui sara / Sufletul meu arde-n iubire ca para".

Relatia intre cele doua planuri dezvaluie nu numai plasticitatea nebanuita a imaginilor vizuale si acustice, dar mai ales originalitatea viziunii eminesciene privind reflectarea din perspectiva lumii interioare a lumii obiective, de afara.

Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale si auditive. Imaginile vizuale sunt: dealul, turmele, salcamul, luna, stelele. Pastelul inserarii, perceput vizual, dar mai ales acustic, aduce elemente specifice plaiurilor mioritice. Sugestia de atemporalitate si arhaic este sustinuta de epitetele adjectivale: 'vechi' si 'bogat', dar si prin impresia de generalitate conferita de pluralul substantivelor: 'casele', 'fluiere'. 'Sara', 'satul' apar la singular cu functia de a uniciza spatiul. Tabloul este lucrat monocrom, sugerand doar zone de umbra si lumina. Imaginile auditive, dominante, cresc tensiunea emotionala. Sunetele, cu o intensitate redusa, accentueaza tacere generala. Ele sunt melodioase si melancolice ("buciumul suna cu jale", "apele plang", "fluiere murmura-n stana"), familiare ("scartaie-n vant cumpana de la fantana", "toaca rasuna mai tare") sau difuze ("clopotul vechi umple cu glasul lui sara").

Versificatia

Versul are 12 silabe, iar ritmul este: un coriamb, doi dactili si un troheu. Rima este imperecheata si produce o catifelare a tonului final. Versul eminescian este deosebit de muzical.

62. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua poezii studiate la clasa.

Luceafaraul

Elemente romantice: tema geniului neânteles, a demonului îndragostit, a titanului razvratit împotriva conditiei sale, legatura strânsa între iubire si natura, cadrul nopturn, setea de absolut, elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor.

În structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare: liric, epic si dramatic.

Glossa

Tema - este un cod etic al omului de geniu care arata ca omul superior trebuie sa se renunte la fericirea iluzorie a vietii omenesti si sa se autocunoasca prin ratiune si contemplatie.

Motive:

- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si în strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la Shakespeare: "Alte masti, aceeasi piesa/Alte guri, aceeasi gama"; lumea este privita ca o scena în care oamenii sunt actorii, jucând diverse roluri.

- apare motivul lumii-sirena, care întinde "lucii mreje"; lumea atrage prin spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada în mrejele ei.

63. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin referire la o poezie studiata.

Plumb, de George Bacovia

A aparut în fruntea volumului Plumb în 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si o culme a simbolismului românesc.

Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara, alcatuita din "cimitir", "cavoul", simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata cu disperare nu este o sansa de salvare.

Cuvântul cheie al întregii poezii este "plumb" care devine metaforã - simbol si care este repetat de trei ori, numãr fatidic în fiecare catren. Repetitia acestui cuvânt sugereazã o atmosferã macabrã de cavou. În acest mediu, sentimentul iubirii înseamnã "întoarcere spre apus" cum spune poetul Lucian Blaga, adicã moartea: "Dormea întors amorul meu de plumb,/. pe flori de plumb." În aceste condiþii poetul nu se poate redresa, nu se poate înalta .

Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul ("plumbul"), metaforele("Stam singur in cavou") si personificãrile ("Dormeau adânc sicriile de plumb"). Remarcãm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stau" care sugereazã acea atmosferã de dezolare, o actiune trecutã dar neterminatã, în continuã desfãurare încã.

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei "si" amplifica atmosfera macabra si contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea iambului.

Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara, prin sugestie, sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului "plumb".

64. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv).

Lacustra, de George Bacovia

Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea terestra era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.

Secvente poetice:

Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi permanente: "De-atatea nopti aud plouand". Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului fiintei si a lumii.

Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: "In spate ma izbeste-un val".

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin regresiunea in "golul istoric" al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc".Dezagregarea se extinde la nivelul intregului univers, "pilotii grei" ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea distrugatoare a apei.

Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o prelungire a primului catren: "Tot tresarind, tot asteptand". Accentul cade pe planul subiectiv, trecandu-se de la universal la individual.

65.Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale clasicismului si romantismului.

Rugaciune

Poezia motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui Goga. Titlul semnifica atitudinea de smerenie a poetului in fata Divinitatii, pe care o implora sa-I dea puterea de a canta aspiratiile si suferintele celor multi. Invocatia este patetica, ea impresioneaza prin gestul de umilinta care insoteste ruga. Discursul poetic reflecta crezul artistic privind izvoarele si originalitatea artei, ca expresie a misiunii artistului in societate. Exponent al unei colectivitati etnice, poetul simte povara raspunderii sale ("Nu mor stramosii niciodata / Razboiul lor in noi si-l poarta"). Cele sase strofe, oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al poeziei si misiunea sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I (eu, -mi, pe mine), in relatie directa cu pronumele de persoana a II-a (tu, tale, tine), frecventa substantivelor in vocativ (parinte, Doamne, stapane) si adresarea directa prin imperativul verbului (oranduie, dezleaga, sadeste, da, alunga) sustin tonul confesional si implica sensul de ruga fierbinte si staruitoare, izvorata dintr-un suflet ravasit de durere.In prima strofa, concentrarile metaforice de o rara expresivitate: "In drum mi se desfac prapastii / Si-n negura se-mbraca zarea", anunta doar motivul discursului si situeaza eul liric in postura de cautator al drumului autentic in arta. Dezorientarea si senzatia de gol psihic sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: "Ratacitor, cu ochii tulburi / Cu trupul istovit de cale" ce motiveaza atitudinea si gestul de implorare. Versurile constituie de fapt concluzia fireasca a strofei, concentrata in final intr-o metafora-simbol: "Parinte-orandui-mi cararea!". Prin substantivele si verbele alese din aceeasi familie semantica (drum, cale, carare; cad, se desfac, caut, oranduie) intuim directia ascendenta a demersului artistic. In urmatoarele doua strofe deslusim cu pregnanta preocesul de creatie si intelegem ca in viziunea lui Octavian Goga actul poetic inseamna zbucium si traire puternica, care presupun transfigurarea in arta a vietii si nazuintelor unei colectivitati. Printr-o constructie enumerativa in care sporul de frumusete si armonie este creat de melodia simbolurilor metaforice ("Da-mi cantecul si da-mi lumina / .da-mi raza soarelui de vara"), apare evidentiata ideea ca opera de arta exploreaza prin forme specifice, tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata prin repetarea verbului si prin asezarea lui la inceputul versului.In ultimele trei strofe, cuvantul devine mult mai dinamic si mai clocotitor, iar versul - un strigat de durere. Definind printr-o suita de substantive specifice lexicului sau poetic (durere, lacrimi, amarul, truda) obiectul discursului sau patetic, poetul pare ca isi cheama confratii nu numai sa fie martori ai istoriei, ci si fauritorii ei. Artistul trebuie sa fie un glas smuls din vaierul celor multi. El poarta armura si intrezareste in clocotul maniei inabusite si al razvratirii tumultoase nadejdea celor multi. Treptat, tonalitatea versurilor devine tot mai aspra, pana ce izbucneste impetuos in final: "In suflet seamana-mi furtuna / Sa-l simt in matca-I cum se zbate".

66. Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor apartinând directiei moderniste.

Psalmii arghezieni

Autor - persoana reala care produce o opera.

Nu trebuie confundat autorul, persoana reala care semneaza cartea, cu eul liric sau poetic. În poezie, reflexul autorului este eul liric, voce delegata sa exprime stari, sentimente imaginate de autor.

Eul liric sau poetic - individualitate creatoare, care nu trebuie confundata cu persoana reala, biografica a autorului (eul biografic, empiric sau pragmatic). Este o voce, o masca, o ipostaza a autorului

A scris 16 Psalmi, dintre care 9 sunt în Cuvinte potrivite(1927).

Eul liric are o legatura reala cu autorul deoarece crearea psalmilor a avut ca surse de inspiratie: cei 151 de psalmi din Psaltire; cei 4-5 ani de viata monahala de la Cernica, timp în care lecturile religioase si-au pus amprenta asupra lexicului poetului. Eul liric reuseste sa depaseasca elementul biografic, deoarece în glasul psalmistului ne identificam si noi, cititorii, adeseori oscilând între credinta si tagada.

Tema psalmilor o reprezinta conditia umana raportata la conditia divina. Cele doua motive centrale ale Psalmilor sunt: Divinitatea si Psalmistul.

Psalmistul oscileaza între evlavie si revolta, între credinta si tagada

Tema este cautarea absolutului. Poezia are structura unui monolog dialogat, adresat Divinitatii, fiind formata din patru catrene.

Dumnezeu apare în ipostaza de soim si de vânat, pe care psalmistul îl cauta «în zgomot si-n tacere». Este prelucrat aici motivul vânatorii. Dilema interioara a psalmistului este sugerata prin interogatiile: «Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere?» El ezita între dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si îngenuncherea în fata Stapânului ceresc.

Strofa a doua descrie pendularea psalmistului între credinta si între tagada.

În ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul, psalmistul nedorindu-si o înclestare cu Dumnezeu din care sa iasa biruitor, ci doar pentru a-l pipai. Exasperarea sa atinge apogeul în ultimul vers, când exclama: «Vreau sa te pipai si sa urlu este.» Dorinta celui care cauta este de a gasi ceva care sa îi certifice clar existenta Divinitatii.

67. Evidentiaza elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinând lui Lucian Blaga (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv, relatii de opozitie si de simetrie).

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Balga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se afla in fruntea volumului de debut "Poemele luminii" din 1919. Poezia apare ca o scurtã confesiune în care Blaga vorbeste de atitudinea lui fatã de tainele universale, optând cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationalã, ci pentru potentarea lor prin contemplarea nemijlocitã a formelor concrete sub care se înfãtiseazã. Conduita aceasta reliefeazã nu atât opozitia filozoficã între rationalism si irationalism, cât o diferentã între gândirea rationalã si gândirea poeticã, aceasta din urmã creatore de metafore, adicã de imagini în care se intuieste simultan existenta a douã planuri diferite în ordinea lucrurilor, unul concret si altul abstract.

Titlul: Este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma negativa "nu strivesc" exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciderica/poetica. Metafora "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin ideea de cerc, semnifica misterele universale.

Relatii de opozitie:

Mãrturisirea eului liric se organizeazã în jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina mea - lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un sens figurat: pronumele personal eu-de altfel, cuvântul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedantã - semnificã pe poet, lumina mea semnificã gândirea poeticã, lumina altora-gândirea logicã, corola de minuni - misterele universale, flori, oclui, buze, morminte - înfãtisãrile concrete ale misterelor.Structura antiteticã marcatã prin termenii principali este adâncitã prin distributia verbelor. În propozitiile în care subiectul este "eu" verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu sugrum ci sporesc, îmbogãtesc, iubesc. Pentru lumina altora existã un singur verb predicativ: Sugrumã, dar prin asociatii subîntelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu îmbogãteste, nu iubeste.
Cunoasterea logicã "reduce numeric misterele" prin "determinarea lor conceptualã " le sugrumã vraja, adicã farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poeticã, dimpotrivã conservã fiorul concret al necunoscutului, ba chiar îl sporeste, proiectând "în misterele lumii un înteles, un rost si valori" noi, care apartin poeziei.

68. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.

Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditionalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul,dadaismul.Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernisrnul inseamna o "ruptura" fata de trecut si o innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea lirismului, o anume ambiguitate a limbajului, innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea elemente ale modernismului.

Comentariul poeziei "Testament", de Tudor Arghezi, releva o mare bogatie de idei, metafore indraznete si o viziune originala asupra succesiunii generatiilor (elemente moderniste).

Noutatea viziunii asupra artei si a rolului poetului constituie elemente moderniste. In strofa I opera este vazuta ca ..o treapta" in "marea trecere" universala, un moment al progresului inceput in adancurile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-au ridicat din golul preexistentei.

In strofa a II-a, "Cartea" devine "hrisovul vostru cel dintai", act al innobilarii
Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor "varsate" in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.

In strofa a III-a, metafora: "Sudoarea muncii sutelor de ani" cumuleaza sirul de opintiri existentiale ale strabunilor-tarani. In versurile 5 si 6 este indicat izvorul limbajului poetic arghezian: graiul aspru, simplu, al "batranilor" tarani, caruia poetul ii da noi straluciri. Tot aici, apare si sintagma "cuvinte potrivite". Aceasta il defineste pe autor ca pe un artizan care "potriveste" cuvintele in vers, printr-o activitate migaloasa si grea, desfasurata in "mii de saptamani". Cuvintele sunt "prefacute" "in versuri si-n icoane", devenind arta. n versul al10-lea este enuntata estetica uratului: "Facui din zdrente muguri si coroane" inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie. Pe un plan mai profund, uratul face parte dintre atributele lumii care si-a pierdut sacralitatea. in acest sens, poetul devine un Creator care ii reda lumii frumusetea disparuta. Estetica uratului este formulata si in doua versuri din strofa a IV-a:
"Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi"

In aceste versuri, tema eului poetic este tratata in spirit modernist: in ipostaza de artizan, poetul zamisleste o alta "lume" decat cea traditionala, o "lume" a tuturor cuvintelor (frumoase si urate).

Observam ca unii termeni capata semnificatii neobisnuite, contrastele sunt izbitoare, iar sintaxa frazei poate fi rupta (elemente moderniste).

69.Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.

Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu

Poezia a aparut în vol. Joc secund (1930).

Poezia moderna barbiana are urmatoarele caracteristici:

- O trasatura importanta a textului este muzicalitatea.

Poezia este o balada culta, prezentând elemente ale acesteia: un fir epic, prezenta dialogului, a personajelor. Are menirea de a încifra o experienta, este o cântare initiatica. Balada mai este numita si cântec batrânesc de nunta. Tehnica folosita de poet este cea a povestirii în rama sau a povestirii în povestire. Povestea de dragoste neîmplinita a celor doua personaje este inserata în cadrul povestii de iubire împlinite. Sunt doua povesti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat sa cânte o poveste de iubire, celebra. Primele doua catrene reprezinta rama. Spunerea cântecului presupune un anumit ritual, un spatiu izolat.

- Poezia cuprinde 2 simboluri antonimice:

Cele doua personaje apartin unor lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona Enigel regnului uman. Poezia este o demonstratie a ideii ca nu este posibila nuntirea unor lumi diferite si cu aspiratii variate.

Poetul îsi alege personajele apartinând unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata antiteza dintre cele doua lumi.

Balada este o demonstratie a ideii ca ratiunea triumfa în final asupra irationalului. Soarele simbolizeaza viata rationala, constienta, stapânita de un ideal înalt. Setea dupa soare a laponei Enigel nu este altceva decât setea dupa ideal a omului.

Umbra simbolizeaza instinctul, obscuritatea din om.

Cele doua personaje pot reprezenta dualitatea umana, o jumatate apolinica si una dionisiaca.

- Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna în centrul ei

problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine (obiectivitate, impersonalizare). Poezia se vrea a fi «un mod impersonal al Lirei.»-obiectiva si muzicala

- Poezia se înscrie în lirismul obiectiv = un discurs liric prin care poetul îsi exprima sentimentele prin intermediul unor masti sau al unor personaje lirice (lirismul mastilor - poetul nu-si exprima în mod direct sentimentele, ci prin intermediul unor masti straine; în cazul poeziei de mai sus, Barbu vorbeste si sub masca laponei Enigel si sub cea a lui Riga Crypto; eroii sunt voci ale poetului).

70. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Lucian Blaga.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,

Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919, Poemele luminii, desi initial este publicata în revista "Glasul Bucovinei", în ianuarie, apoi în "Renasterea româna", doua luni mai târziu. Poezia este expresia viziunii artistului asupra universului si anticipa teoriile din eseurile Eonul dogmatic sau din Trilogia cunoasterii.

        Poemul este structurat în 3 secvente. Incipitul este format din primele 5 versuri, ce definesc cunoasterea de tip luciferic/poetic prin detasarea de un demers opus, raportat la rational (mintea). Remarcam reluarea titlului în versul initial si referinta pentru verbe la forma negativa ("nu strivesc, nu ucid") pentru a accentua opozitia între cele 2 tipuri de cunoastere si pentru a condamna indirect efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoasterii empirice. Metaforele plasticizante ("ochi, flori, buze, morminte") reprezinta manifestari ale tainelor în Univers, trimitând la totalitatea experientelor de luare în posesie a realitatii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existentei, la iubire, cunoastere sau moarte, dar si la telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvântului (buze), lumea mortii (morminte).

             În cea de-a doua secventa este dezvoltata opozitia dintre cunoasterea de tip luciferic/poetica si cea de tip paradisiac/stiintifica, opozitie accentuata prin comparatia ampla cu luna, motiv literar ce nu mai reprezinta astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantica, ci un simbol care potenteaza misterul, partea criptica a exisentului. O serie de motive se regasesc în câmpul semantic al ideii de taina: "vraja nepatrunsului ascuns", "adâncimi de întuneric", "taina noptii", "întunecata zare", "sfânt mister", caci eul liric refuza claritatea regimului diurn în favoarea regimului nocturn, caci îi permite integrrea fiintei individuale în Totul cosmic.

             Ultima secventa cuprinde motivatia cunoasterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza demersului cognitiv al artistului sta afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondente între Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenereaza continuu. Astfel, poetul devine el însusi o forma de manifersatre a tainei.

71.Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic.

Arta poetica

- crez literar, opera literara, care exprima principiile estetice ale autorului ei, conceptia acestuia despre menirea poetului, despre functiile literaturii, despre modul în care trebuie scrisa aceasta;

Testament, de Tudor Arghezi

Este o arta poetica, un poem programatic aparut în primul volum de poezii argheziene - Cuvinte potrivite, 1927.

Titlul semnifica întreaga opera a unui artist care este lasata ca mostenire spirituala generatiilor viitoare. Poetul este un Mesia care îsi asuma rolul de a scrie o carte. Eul liric sintetizeaza toate cântecele care exista virtual în fiecare din noi.

Poezia este structurata în doua parti:

Prima parte are un caracter are un caracter adresativ (primele 12 versuri). Eul liric dialogheaza cu un lector imaginar încercând sa-l constientizeze pe acesta de însemnatatea operei artistice.

Cuvântul central este cel de carte, care apare surprins din mai multe unghiuri:

- cartea este privita ca un document scris ce salveaza de uitare numele artistului: "Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte"

- cartea apare ca treapta ce realizeaza legatura dintre generatiile trecute si cele viitoare: "Cartea mea-i, fiule, o treapta"

- cartea este un hrisov, este asemanata cu Biblia pentru ca ea contine mostenirea spirituala a generatiilor: "Aseaz-o cu credinta capatâi/ Ea e hrisovul vostru cel dintâi"

-cartea este un document social care exprima suferinta poporului: "Ea e hrisovul vostru cel dintâi/ Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele varsate-n mine"

În partea a doua a poeziei poetul exprima ideile esentiale ale sale. Cartea apare ca expresie a progresului omenirii de la munca fizica la munca intelectuala: "Ca sa schimbam acum întâia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara".

Metafora "cuvinte potrivite" are mai multe conotatii în text:

- opera trebuie sa fie un act de truda, de munca: "si framântate mii de saptamâni/ Le-am prefacut în versuri si icoane"

- selectare, îmbinare pentru a ajunge la un vers care sa exprime valori morale.

- poetul trebuie sa transfigureze realitatea, sa valorifice limbajul poporului care presupune originalitate, naturalete, plasticitate. Arghezi cultiva estetica urâtului, idee pe care o preia de Charles Baudelaire. El are misiunea de a valorifica acele cuvinte considerate pâna atunci non-poetice: "Facu-i din zdrente muguri si coroane", "Veninul strâns l-am preschimbat în miere".

- poetul are si un rol social, el trebuie sa exprime atât suferinta confratilor sai, cât si sa le aline durerea: "Am luat ocara.../Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure".

Arghezi recunoaste ca opera artistica nu este doar produsul inspiratiei divine ci si al eforturilor, al trudei: "Slova de foc si slova faurita/ Împarecheate-n carte se marita". Identificam doua metafore; "Slova de foc" reprezinta inspiratia, "slova faurita" munca.

Versificatia este traditionala prin cultivarea unei rime pereche si moderna prin ritmul neregulat.

72.Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, apartinand modernismului.

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelica, alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund" de Ion Barbu. Poezia este asezata în fruntea primului sau volum, "Poemele luminii" (1919).
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica în fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii în planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire. În sprijinul acesteia mai apar idei precum cunoasterea poetica si cea rasionala, motivul luminii, al lunii, dar cu o functie schimbata fata de romantism. Elementele realului devin poarta catre lumea de dincolo de ele. Aceasta lume radiaza din sensurile lucrurilor sau din relatiile lor cu lumea, cu eul liric.

Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal "eu" este asezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum, adica în fruntea operei. Plasarea sa initiala poate corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete

Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prin vers, iar sensul sau, îmbogatit prin seria de antiteze si prin lantul metaforic, se întregeste cu versurile finale : "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / [...] / caci eu iubesc /
si flori si ochi si buze si morminte". Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor concrete. Poezia înseamna intuirea în particular a universalului. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adapoateste misterul lumii: flori - semnifica fragilitatea, prospetimea, frumusetea viatii, efemeritatea; ochi trimit la viziune, cunoastere, deschidere a sufletului catre lume; buze sunt receptacole ale senzualitatii, pot sugera sensibilitatea, intimitatea, iubirea, rostirea poetica, afectivitatea; morminte justifica tema mortii, eternitatea.

Elementele de recurenta în poezie sunt: misterul si motivul luminii, care implica principiul contrar, întunericul.

73. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat.

Aci sosi pe vremuri, de Ion Pillat

1 Este un scriitor apartinând perioadei traditionalismului interbelic. Principalul sau volum de poezii este cel din 1923, Pe Arges în sus, din care face parte si textul Aci sosi pe vremuri.

2 Tematica este una traditionala, cea a trecerii ireversibile a timpului fugit irreparabile tempus si cealalta este fortuna labilis (soarta schimbatoare). Poezia vorbeste despre doua povesti de iubire, care sunt supuse aceleiasi legi universale a trecerii implacabile a timpului.

3 Titlul contine un adverb de loc (aci) si o locutiune adverbiala de timp (pe vremuri). Spatiul si timpul nu sunt precizate cu exactitate, poetul ne introduce într-o atmosfera trecuta, facând legatura între timpul prezent (obiectiv) si timpul amintirii (subiectiv). Adverbul de loc apare într-o forma populara.

4 Scriitorul continua traditia lui Vasile Alecsandri prin practicarea unui pastel evoluat, 'psihologic'. Pastelul la Ion Pillat este doar un pretext pentru meditatia poetului asupra efemeritatii existentei umane.

5 La nivel prozodic, poezia respecta canoanele clasice, fiind organizata în 19 distihuri si un monovers final; rima împerecheata; masura metrica de 13-14 silabe;

6 cultivarea universului rural: berlina, lanuri de secara, crinolina, câmpia, berzele;

7 tonul elegiac (trist);

8 Se remarca predilectia pentru simbol, clopotul este un motiv sacru, sunetul sau amintind de fragilitatea existentei umane si de trecerea timpului.

74. Ilustreaza conceptul operational neomodernism, prin referire la un text liric studiat

Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic" aparut in 1970 si reprezinta trecerea la etapa creatiei de maturitate. Aceasta coordonata artistica se caracterizeaza prin intoarcerea autorului la traditia poetica.

Titlul ilustreaza optiunea autorului pentru atingerea perfectiunii creatoare, stilul clasic fiind considerat un astfel de ideal. Determinantul "dulce" implica starea melancolica, nostalgica.

Tema o constituie arta poetica ce surprinde conceptia autorului despre arta si menirea ei. Incadrata in estetica neomodernista, poezia se raporteaza la o intreaga traditie lirica pe care si-o asuma ca model.

Structura acestei poezii este clasica , versurile sunt grupate in 5 catrene , iar un vers este izolat in finalul poeziei care este o concluzie a ideilor poetice exprimate. Masura versurilor este de 8-9 silabe , ritmul este trohaic , rima este usoara fie monorima fie imperecheata sau imbratisata .

Elementele neomoderniste sunt ambiguitatea planurilor si a limbajului , reprezentarea abstractiilor a Absolutului , dar ii dubleaza semnificatia, poezia avand simultan doua chei de lectura : poezie erotica si arta poetica . Pentru poet , iubirea si creatia apartin , in egala masura , planului existentei si planului cunoasterii .

75. Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinând lui Nichita Stanescu.

In dulcele stil clasic, de Nichita Stanescu

A aparut in volumul cu acelasi titlu in 1970 in care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul clasic al poeziei traditionale. Aceasta poezie este considerata "o poezie lirica galanta".

Structura: are structura unei poezii clasice, versurile sunt grupate in 5 catrene, iar un vers este izolat in finalul poeziei care este o concluzie a ideilor poetice exprimate. Masura versurilor este de opt - noua silabe, ritmul este trohaic, iar rima este usoara - fie monorima, fie imperecheata sau imbratisata.

Tema - este iubirea dar nu mai apare ca in alte poezii (Cantec , Leoaica tanara, iubirea) ca o forta demiurgica, ca o energie reordonatoare a lumii, ci ca un sentiment conferential si efemer.

Poetul contempla nasterea iubirii din mineral: "Dintr-un bolovan coboara / Pasul tau de domnisoara"; din vegetal , din natura intreaga:"Dintr-o inserare-n seara / Pasul tau de domnisoara. / dintr-o pasare amara / pasul tau de domnisoara." Iubirea sau fiinta iubita este denumita metaforic "pasul tau de domnisoara". Repetarea acestei metafore de 4 ori la inceputul poeziei sublineaza sentimentul de emotie si uimire, trezit de descoperirea sentimentului iubirii.

Unele epitete ca "amara", "pala" semnifica in egala masura bucuria, dar si durerea provocata de iubire. Deci iubirea este un dor al naturii, dar este doar o trasatura de o clipa, este un sentiment efemer:"O secunda, o secunda / Eu l-am fost zarit din unda".

Iubirea este denumita apoi "semizeu", pentru ca inalta sufletul omului, dar este denumita si "blestemat", pentru ca provoaca suferinta, este amara, iar sufletul se simte impovarat ca de un blestem: "blestemat si semizeu / Caci imi este foarte rau".

Preotul se imagineaza contempland aparitia iubirii "pe sub soarele pitic / Aurit si mozaic". Iubirea este un fapt exterior, venit dinafara poetului. Pentru el iubirea este "mai nimic", poetul accentuand efemeritatea acestui sentiment.

Ultimul vers al poeziei, separat de celalalte strofe, cuprinde o concluzie lapidara formulata in numai 4 cuvinte : "Pasul trece, eu raman". Aceasta concluzie reliefeaza ideea nestatorniciei sentimentelor erotice care sunt inevitabile dar efemere.

Textul acestei poezii a mai fost interpretat nu ca o poveste de iubire, ci si ca o adevarata arta poetica avand ca tema raportul dintre artist si poezie, inspiratie. Este vorba de prezentarea starii de extaz produsa poetului in clipa revelatiei absolutului.

76.Ilustreaza conceptual operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii studiate, apartinand romantismului, simbolismului, modernismului si neomodernismului.

Lirismul subiectiv, prin definitie, se refera la lirica "eului", este tipul de discurs liric prin excelenta personal, rostit cel mai adesea la pesoana I. Acesta se identifica in poezie cu prezenta eului liric, care isi exprima in mod direct conceptiile, sentimentele, trairile, prin pronumele si verbele la persoana I.

Acest tip de lirism se poate regasi atat in poezia simbolista ,"Plumb" de George Bacovia, cat si in cea modernista, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", a lui Lucian Blaga.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor, avand meritul de a reface sensibilitatea poeziei prin cultivarea simbolului, a sugestiei si a sinesteziilor.

Cel mai de seama reprezentant al simbolismului romanesc este George Bacovia, care se remarca prin capacitatea de a sintetiza intr-o opera literara relativ restransa, majoritatae temelor si a modalitatilor de expresie ale acestui curent.

Fiind o fire bolnavicioasa si un spirit introverti si taciturn, el a creat un univers poetic dominat de culori cenusii, de muzicalitate funebra, care sugereaza solitudinea, inadaptarea, boala, moartea.

Poezia "Plumb", care deschide si da titlul volumului de debut al lui Bacovia, publicat in anul 1916, are ca tema conditia de damnat a poetului intr-o societate supeficilala si meschina, incapabila sa perceapa si sa aprecieze adevarata arta.

Poezia este formata din doua catrene, care sugereaza cele doua planuri ale existentei: unul exterior, sugerat de cuvinte ce apartin campului semantic al elementelor funerare: "sicriele de plumb", " cavou" , "coroane de plumb", si unul interior, sugerat de sentimental de iubire , care insa nu este inaltator, ci, dimpotriva, rece, fara perspective de implinire ("dormea intors amorul meu de plumb", "si-a atarnau aripele de plumb"), provocand nevroza, deprimare, disperare.

Modernismul este un curent literar aparut in secolul al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si prin impunerea unor principii de creatie innoitoare. Teoreticianul modernismului romanesc, aflat in ferma opozitie fata de traditionalism, este Eugen Lovinescu, prin intermediul revistei si a cenaclului "Sburatorul".

Un reprezentant important al acestui curent este Lucian Blaga, care, deopotriva prin opera poetica si cea filosofica , a promovat ideile moderne ale timpului sau.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", asezata in deschiderea volumului de debut, "Poemele luminii" (1919) reflecta lirismul subiectiv si anticipeaza sistemul filosofic realizat de marele scriitor.

Lucian Blaga este singurul poet-filosof din literature noastra, rasfrangandu-si ideile filosofice si asupra creatiei poetice. Astfel, poezia citata este o meditatie filosofica, avand profunde accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunosterii. Ideea poetica a creatiei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [.] caci eu iubesc / si flori, si ochi si buze si morminte".

Eul liric pledeaza pentru potentarea misterelor universului, pe care nu doreste sa le lamureasca, pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia. Astfel, el se detaseaza cu fermitate de "lumina altora" , careia i se opune "lumina mea", de unde reiese conceptual de cunoastere luciferica, poetica.

Marcile eului liric sunt numeroase, dintre care: pronumele personal de persoana I singular "eu", care se regaseste atat in titlu, cat si in textul poetic, repetat de patru ori, sugereaza distantarea clara de cei care ar putea ameninta tainele lumii ("sugruma"), verbele la persoana I singular, "nu strivesc', "nu ucid", a caror forma negativa sugereaza respingerea ferma a atitudinii de lamurire a misterelor lumii, cat si "imbogatesc", "iubesc", care adancesc si amplifica idea de cunostere luciferica.

77. Ilustreaza conceptual operational lirism obiectiv, prin referire la o poezie studiata.

Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu

Poezia este o balada culta, prezentând elemente ale acesteia: un fir epic, prezenta dialogului, a personajelor. Are menirea de a încifra o experienta, este o cântare initiatica. Balada mai este numita si cântec batrânesc de nunta. Tehnica folosita de poet este cea a povestirii în rama sau a povestirii în povestire. Povestea de dragoste neîmplinita a celor doua personaje este inserata în cadrul povestii de iubire împlinite. Sunt doua povesti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat sa cânte o poveste de iubire, celebra. Primele doua catrene reprezinta rama. Spunerea cântecului presupune un anumit ritual, un spatiu izolat.

Poetul îsi alege personajele apartinând unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata antiteza dintre cele doua lumi.

Poezia se înscrie în lirismul obiectiv = un discurs liric prin care poetul îsi exprima sentimentele prin intermediul unor masti sau al unor personaje lirice (lirismul mastilor - poetul nu-si exprima în mod direct sentimentele, ci prin intermediul unor masti straine; în cazul poeziei de mai sus, Barbu vorbeste si sub masca laponei Enigel si sub cea a lui Riga Cryptoi; eroii sunt voci ale poetului).

78. Ilustreaza conceptul operational poezie epica, prin referire la un text literar studiat.

Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu

Poetul îsi alege personajele apartinând unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata antiteza dintre cele doua lumi.

Balada este o demonstratie a ideii ca ratiunea triumfa în final asupra irationalului.

Apolinicul si dionisiacul sunt doua categorii estetice prezente în cultura omenirii. Termenii vin de la zeii Apollo si Dionis. Apolinicul înseamna tendinta spre ratiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Dionisiacul reprezinta spiritul misterios, trairile extatice, lipsa echilibrului, descatusarea instinctelor.

Soarele simbolizeaza viata rationala, constienta, stapânita de un ideal înalt. Setea dupa soare a laponei Enigel nu este altceva decât setea dupa ideal a omului.

Umbra simbolizeaza instinctul, obscuritatea din om.

Cele doua personaje pot reprezenta dualitatea umana, o jumatate apolinica si una dionisiaca.

Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna în centrul ei problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine (obiectivitate, impersonalizare). Poezia se vrea a fi «un mod impersonal al Lirei.»-obiectiva si muzicala

79. Ilustreaza conceptul operational postmodernism, prin referire la un text liric studiat.

Postmodernismul este o miscare artistica, o filosofie sau o conditie existentiala, aparuta dupa Modernism sau ca o reactie la acesta. Daca modernismul se recomanda drept apoteoza a cautarii unei estetici de catre Iluminism, ca etica dar si ca epistemologie a autoritatii rationale, postmodernismul priveste modul în care autoritatea unor entitati ideale, uneori numite metanaratiuni, este slabita ulterior prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie.

Poemul "Levantul", o adevarata replica la "Tiganiada" lui Ion Budai-Deleanu, este o epopee in douasprezece canturi. Textul este structurat pe mai multe niveluri, unele delimitabile, altele interferente, in care se identifica un amalgam de intamplari romantice intr-o epoca prepasoptista, raportate mereu la prezent, personajele transgresand planurile temporale pana in camera de creatie a autorului.

Moda retrospectivei tematice si stilistice practicata de postmodernisti scoate la iveala specii si genuri literare uitate. Personajul principal este Manoil, care este luat prizonier de piratul Iaurta Chiorul in timp ce calatorea de la Corfu la Zante.

80. Exemplifica trasaturile speciei dramatice comedia, prin referire la o opera literara studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

Comedia - specie a genului dramatic, aparuta în Antichitate, sec. 6 î.Hr., care prezinta personaje, întâmplari, moravuri într-un mod care stârneste râsul, având un final fericit.

Tipuri: comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intriga, de salon, eroica, grotesca.

Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.

Caracteristici:

1. stârneste râsul;

Exista diferite situatii comice, diferite greseli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseste procedee specifice teatrului clasic, facând apel la încurcatura (determinata de pierderea banului), la coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca acela la care recurge Catavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Catavencu, în final, cu Agamita Dandanache).

2. conflict derizoriu (nesemnificativ);

Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipatescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevarat personaj, care trece din mâna în mâna, generând si întretinând intriga, contribuind la mentinerea tensiunii dramatice.

Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transforma într-o importanta sursa a comicului.

3. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte morale care sunt satirizate;

Tipurile de personaje reflecta anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe - femeia adulterina; Trahanache - sotul încornorat; Pristanda - politaiul slugarnic; Catavencu - demagogul etc.

4. conflict între aparenta si esenta;

Personajele vor sa para altceva decât sunt. Observarea discrepantei între aparenta si esenta produce efecte comice.

5. deznodamânt vesel;

Nae Catavencu este pus ca sa conduca manifestatia în cinstea lui Agamita Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împaca, refaând pacea. Piesa se încheie într-o nota comica, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constitutional».

6. stil parodic.

Caragiale îsi iubeste personajele, dar nu le iarta acele defecte care le face ridicole.

81.Expune subiectul unei comedii studiate.

Actiunea se petrece în capitala unui judet de munte la sfârsitul secolului XIX-lea.Autorul foloseste ca moduri de expunere predominante dialogul si monologul.
Subiectul comediei este realizat pe baza comicului de situatie în care sunt puse personajele,conturate prin comicul de caracter si comicul de limbaj.
EXPOZIŢIUNEA.Îl prezinta pe Ghita Pristanda, politaiul orasului care îi raporteaza lui stefan Tipatescu, prefectul judetului ca si-a îndeplinit misiunea pe care o avusese. El aflase ca Nae Catavencu este în posesia unui document important care va face posibila alegerea acestuia în Camera Deputatilor.
INTRIGA comediei este declansata de gasirea acestui document misterios scrisoarea de amor a prefectului catre Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, seful filialei partidului din acel judet.
Nae Catavencu, avocat din opozitie si directorul ziarului ,,Racnetul Carpatilor,vrea sa obtina, cu orice pret, candidatura de deputat.De aceea, el îl santajeaza pe prefect cu ,,scrisorica de amor furata de la Cetateanul turmentat care o gasise pe strada.
DESFĂsURAREA ACŢIUNII este declansata de Catavencu care ameninta ca va publica scrisoarea în ziarul sau, însa promite ca o va înapoia daca va fi ales deputat.
stefan Tipatescu, dupa ce a ordonat perchezitionarea si arestarea lui Catavencu, a încercat sa-i ofere diferite functii în stat, dar acesta a refuzat.În cele din urma, Catavencu a reusit sa obtina promisiunea Zoei Trahanache pentru a candida la functia de deputat deoarece aceasta se temea ca va fi compromisa moral în societate.
Farfuridi si Brânzovenescu, doi membri ai partidului, se tem de tradare si au trimis,,la centru o anonima pe care prefectul a reusit sa o opreasca la timp.
Zaharia Trahanache raspunde la santaj cu santaj deoarece descopera o polita falsificata de Catavencu prin care acesta îsi însusea ilegal bani de la o fundatie.
PUNCTUL CULMINANT s-a declansat atunci când de la ,,centru a venit o dispozitie prin care se cerea sa fie trecut pe lista candidatilor un oarecare Agamemnon Dandanache.
DEZNODĂMÂNTUL este declansat de situatiile comice care au aparut. Noul candidat,A. Dandanache, s-a dovedit a fi mai ticalos decât Catavencu, deoarece a ajuns pe lista santajând un politician important tot cu o scrisoare de amor, pe care a gasit-o întâmplator. A.Dandanache nu înapoiaza scrisoarea pentru ca ,,mai trebuie s-altadata

82. Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

Comicul - categorie estetica, ce desemneaza un fenomen care stârneste râsul si care nu pericliteaza existenta celor implicati. Comicul provine dintr-o neconcordanta între aparenta si esenta, între adevar si minciuna, între scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul, grotescul.

Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.

Comicul de limbaj este provocat de:

- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsa de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant, plebiscit).

- încalcarea regulilor gramaticale si a logicii

- contradictia în termeni: «Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.»

- asociatii incompatibile: «Industria româna e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavârsire.»

- nonsensul: «... ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica...»

- ticuri verbale:

- Ghita Pristanda: curat murdar, curat constitutional;

- Trahanache: aveti putintica rabdare;

Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite:

- triunghiul conjugal: Zoe-Tipatescu-Trahanache;

- cuplul Farfuridi- Brânzovenescu;

- încurcatura (pierderea scrisorii);

- evolutia inversa (Catavencu);

- quiproquo-ul (înlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);

- orice scena în care apar efecte comice;

83. Ilustreaza conceptul operational de drama, prin referire la o opera literara studiata.

Mesterul Manole, de Lucian Blaga

Drama = specie a genului dramatic care apare în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, în Franta si în Germania, cu precursori în Anglia epocii elisabetane (sec. 16-17).

Caracteristici:

a. amestec de tragic si comic;

b. protagonistul este un caracter complex, îmbinând trasaturi pozitive si negative;

c. conflictul este puternic, între forte adesea egale, si de natura

psihologica;

d. deznodamântul este mai apropiat de realitate decât în tragedie sau comedie;

Blaga a publicat aceasta piesa în 1927. El a prelucrat un mit de intensa circulatie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificatiile baladei populare încât se poate vorbi de o asimilare totala a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depaseste schema mitica prin gândire filozofica si tehnica expresionista. Pornind de la elementele mitului popular, Blaga realizeaza o drama moderna pe tema conditiei creatorului de arta. Blaga îsi pune personajul într-o dilema tragica, aceea de a alege între pasiunea devastatoare pentru creatie si iubire, dragoste de viata. El face din Manole un personaj tragic, constient de caracterul irational, absurd al jertfei care i se cere: "Jertfa aceasta de neînchipuit - cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu poate s-o ceara fiindca e jertfa de sânge, din adâncimi puterile necurate nu pot s-o ceara fiindca jertfa e împotriva lor"

. Blaga multiplica conflictul realizând o adevarata serie conflictuala. Astfel personajul este în conflict cu porunca oficiala, cu Divinitatea, cu pasiunea pentru creatie, cu iubirea si cu sine însusi. Mesterul trebuie sa aleaga între pasiunea pentru creatie si iubire. Dramatismul personajului rezulta din plasarea lui sub semnul unei serii conflictuale si a interogatiei absolute. Personajul este complex prin framântarile sale dramatice, prin întrebarile pe care si le pune, prin starile sufletesti atât de contradictorii prin care trece (consternare, durere, speranta, frenezie creatoare, bucurie, secatuire sufleteasca). Conflictul interior, optiunea între pasiune si iubire este amplificat de conflicte secundare. Astfel mesterii se revolta împotriva lui Manole si vor sa abandoneze constructia. Ba, mai mult, banuiesc ca mesterul si-ar fi anuntat sotia despre juramântul facut. Dintre toate sotiile Mira este aceea care apare pentru a împiedica un omor care i se pare împotriva firii. Blaga foloseste metafora femeie-biserica care trimite la vocatia creatiei, a nasterii. Astfel biserica este simbolul creatiei care învinge timpul. Femeia este eterna prin destinul ei de a da viata.

Creatia presupune însa nu numai sacrificarea celuilalt (Mira) ci si sacrificiul de sine. Astfel moartea mesterului nu este un accident ca în balada populara ci este o moarte voluntara. Numai prin disparitia creatorului se poate impune o opera de arta, o dogma, o ideologie. Este necesara deci o asimilare totala în creatie si mesterul este constient de acest lucru.

84. Analizeaza constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii spatio-temporale), într-un text dramatic studiat.

Conflictul dramatic - înfruntarea dintre doua sau mai multe personaje dintr-o piesa de teatru, datorata unor interese, atitudini si sentimente contrare.

Conflictul poate fi:

- exterior: între doua personaje, între un personaj si destin;

26 interior: între ratiune si sentiment, între datorie si pasiune.

Conflictul dramei începe în momentul în care intra în scena Mira, sotia lui Manole. Mira cunoaste framântarea interioara a sotului sau si a înteles sfatul staretului Bogumil. Între cei doi soti are loc un schimb de replici, la care contribuie si Gaman în visurile sale, din care Manole întelege ca sfatul staretului Bogumil nu e lipsit de tâlc, dar în acelasi timp îsi da seama si de puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti. Acum conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara, izvorât din înfruntarea luciditatii mesterului care construieste înca multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propria-i sotie. Elementele conflictului sunt, asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate întruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sortii sa aleaga între biserica - simbol al Vocatiei creatoare - si Mira - simbol al vietii, al dragostei, al puritatii omenesti: biserica si Mira sunt cele doua "jumatati" ale personalitatii eroului. Fara una din ele, mesterul e anulat ca om. Constatam deci un echilibru perfect al fortelor conflictului, si de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor framântari interioare, facând din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict stârnit de clarificarea în vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru ca e fara iesire. Iesirea din conflict nu poate avea loc decât prin moartea eroului, o moarte necesara, fara îndoiala, iar nu o sinucidere, cum am fi tentati, poate, sa credem, sau o moarte accidentala, ca în balada. Întreaga desfasurare a actiunii releva conditia tragica a creatorului de valori durabile, aflat în lupta cu propriul sau destin.

Intriga - elementul care declanseaza actiunea într-un text dramatic. În terminologia teatrala, intriga desemneaza complicatiile aparute pe tot parcursul desfasurarii actiunii. Intriga se contureaza inca din primul act, prin motivul jertfei, anuntat de staretul Bogumil si de Gaman.

Bogumil semnifica doctrina religioasa cu originea in Asia Mica, cunoscuta sub numele de bogomilism, dupa numele calugarului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca expresie a doua principii universale: al binelui, reprezentat de Dumnezeu, si al raului, reprezentat de Satana.

Gaman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaza mentalitatea primitivului care, in conceptia lui Blaga, reprezinta fortele magice. Gaman asista in somn la manifestarile spiritelor negative. Magicul explica faptul ca zidurile se surpa pentru ca nu sunt contracarate de o alta forta. Manole refuza ideea, ceea ce va adanci conflictul dramatic, pentru ca Gaman intruchipeaza si un personaj in actiune.

Neastamparul demonic care-l stapaneste pe Manole pentru a realiza un lacas de preamarire pentru divinitate este infruntat de Bogumil - care dezleaga enigma nerealizarii prin jertfa de om...

85. Comenteaza doua modalitati specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat.

O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale

La Caragiale, în O scrisoare pierduta, întâlnim frecvent ca modalitati de caracterizare preferate de autor urmatoarele procedee fundamentale, toate indirecte:

1.prin limbaj

2.prin nume.

Prin limbaj:

- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveti putintica rabdare», ceea ce denota o gândire plata si o anumita inertie a personajului.

- Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu statutul lui social: «Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?»

- Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformeaza, tradându-si incultura si lipsa de instructie: bampir, famelie, catrindala, renumeratie. Ticul sau verbal produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.

Prin nume:

- Zaharia Trahanache - numele lui sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor, dupa ordinele superiorilor: Trahanaua e o coca moale.

- Nae Catavencu - demagogia personajului, principala sa caracteristica, este sugerata prin numele de Catavencu, nume ce trimite la cata - persoana care vorbeste mult.

- Farfurdi si Brânzovenescu - numele lor au «rezonante culinare» si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti si românesti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleasi avantaje constitutionale.

Pristanda - numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate pasul într-o parte si-n alta fara sa se porneasca niciunde, aratând siretenia lui, ce simte ca adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.

86.Expunde subiectul unei drame studiate.

Drama de Idei ACT VENETIAN, de Camil Petrescu.

Subiectul dramatic se desfasoara pe parcursul a trei acte, pe fundalul a doua tablouri, asa cum am ilustrat mai sus. Însa intriga nu are aceeasi densitate de fapte ca în teatrul clasic, autorul preferând, dintre limbajele scenice, textul, gestica, mimica personajelor, elementele de comunicare paraverbala (intonatia, timbrul vocii), astfel ca miscarea scenica trece în plan secundar. Personajele camilpetresciene se consuma în confruntari în care îsi expun mentalitatile, în rememorari, în pasaje autoreflexive.

Indicii spatio-temporali vizeaza crearea unui cronotop, Venetia degradata de la sfârsitul secolului al XVIII-lea, în ultimii ani de dinaintea caderii ei ca republica. Centrul artelor de odinioara a devenit aici un loc al lipsei de scrupule, al moravurilor reprobabile, al superficialitatii: preocuparea pentru vestimentatie si pentru cosmetizare (este moda perucilor si a tenurilor pudrate), legea placerii, teroarea Inchizitiei, demagogia celor ce pretind ca le pasa de soarta republicii, moda sigisbeiului care însoteste doamnele din înalta societate la evenimentele sociale sunt numai câteva aspecte ce recompun atmosfera epocii. Titlul puncteaza astfel scena actiunilor, autorul preferând un astfel de fundal pentru a accentua antiteza dintre spiritul incapabil de compromisuri al protagonistului si imoralitatea societatii în care traieste.

În scena, evenimentele evolueaza cronologic, dar exista secvente narative ce reconstruiesc trecutul personajelor. Unele au rol de mise en abime, cum este secventa în care Nicola relateaza cum si-a ucis sotia adulterina cu 17 lovituri de cutit, ceea ce anticipa evolutia relatiei Alta-Pietro; altele lamuresc relatiile dintre cei trei componenti ai triunghiului erotic, asa cum sunt cele din Actul al II-lea, în care aflam despre iubirea dintre Alta si Cellino.

Subiectul dramatic este construit gradat, schema dramei constând în succesiunea revelatiilor din constiinta personajelor, ce mentine tensiunea scenica si are drept consecinta evolutia protagonistilor, dinamica lor interioara, faptul ca situatia finala nu se suprapune celei initiale, ca în comedie, unde conflictul se rezolva printr-o solutie de compromis. Expozitiunea îi prezinta pe Pietro Gralla, Nicola si Alta în locuinta conducatorului flotei, discutând depre trecutul lor comun de sclavi si pirati si despre treptele sociale urcate de Gralla pâna la statutul actual. Intriga coincide cu venirea lui Marcello Mariani, conducatorul fregatei Vellocitta, chemat de Gralla pentru a-i prezenta stadiul pregatirilor pentru lupta de a doua zi. Desfasurarea actiunii vizeaza nu numai confruntarea celor doi, ci si plecarea la lupta a lui Pietro, în timp ce Alta si Cellino se întâlnesc într-un chiosc pe mare. Tradat de ceilalti capitani si înlocuit de Elmo, Pietro se întoarce la Alta, care îi marturisise lui Cellino intensitatea sentimentelor ei de dragoste. Gestul Altei de a-si înjunghea sotul reprezinta punctul culminant, iar deznodamântul o înfatiseaza ca pe o femeie dispretuita de ambele personaje masculine, ce se afla acum succesiv în raportul de initiator-initiat: Pietro are de învatat de la Cellino lectia adaptarii sociale, iar Cellino întelege ca superficialitatea nu se confunda cu esenta. În final, Gralla pleaca pe mare, cu speranta de a-si regasi echilibrul interior.

87 . Caracterizeaza un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, drama, forme ale dramaturgiei în teatrul modern).

O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale

Nae Catavencu

Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezii locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Este tipul politicianului demagog, corupt, în stare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este "scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta". Pentru a câstiga lupta politica, Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. El stie sa se emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna, el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala:

88.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale

Nae Catavencu

89.Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata.

ACT VENETIAN, de Camil Petrescu

Personajul principal al acestei drame este PIETRO GRALLA , personaj ce ilustreaza drama intelectualului ce cauta absolutul in iubire (ca si Stefan Gheorghidiu ) si care intra in conflict cu sine si ceilalti .

Modalitati de caracterizare a personajului :

Directe:

-portretul lui Gralla realizat de autor in didascalii (scena I , act I ) : fizic - 40-50 ani , inalt , nas puternic , gura mare , nu poarta peruca epocii ; moral - sinceritatea , impulsivitatea , apparent calm si echilibrat , fierbere interioara , gandeste lucid .

-autocaracterizare - vezi reveletia : ' Nu tu mai inselat , eu m-am inselat ' ( Pietro Gralla descopera faptul ca propriul sistem de valori este incompatibil cu lumea reala si se hotaraste se isi reierarhizeze propriile valori) .

Indirecte:

a) dialogul Pietro Gralla -Nicola din prima scena : prezinta drumul parcurs de Pietro Gralla pe treptele scarii sociale pana la statutul de conducator al flotei venetiene (pirat , cavaler al Ordinului de Malta , sclav) .

b) confruntarea directa cu Cellino (Marcello Mariani) , antogonismul sau :

- pe teme strategice - vezi antiteza dintre profesionalismul , devotamentul , spiritul de initiativa si de sacrificare al lui Pietro Gralla si superficialitatea si lipsa de vointa a lui Cellino (ajuns conducator al fregatei Velocita nu prin merite personale , ci pentru ca se tragea dintr-o familie importanta a Venetiei )

- pe tema dragostei - vezi antiteza dintre conceptia absolutista a lui Pietro Gralla , care vede in Alta o monada imediat urmatoare celei divine , si conceptia lui Cellino , sigisbeu care prefera cantitatea calitatii si care devine un simbol al decadentei Venetiei

90.Exemplifica formele de manifestare ale dramaturgiei in teatrul modern, intr-o text literar studiat.

Act Venetian, Camil Petrescu.

În literatura româna, perioada interbelica reprezinta o etapa a diversificarii dramaturgiei sub raport tematic si sub cel al formulelor estetice.

Drama este o specie dramatica în versuri sau în proza, cu un continut grav, ilustrând cu fidelitate complexitatea vietii reale si având un conflict puternic, ce permite individualizarea personajelor. Numele lui Camil Petrescu se leaga, asadar, în teatru, de crearea unei specii inedite: drama de idei .Aparuta în anul 1919, "Act venetian" este o opera dramatica prin caracterul fictiv, prin faptul ca este scrisa pentru a fi pusa în scena, ceea ce implica automat folosirea monologului si a dialogului ca modalitati de expunere predominante si prezenta numeroaselor indicatii scenice, singurele în care intervine naratorul; textul este structurat în trei acte, a caror actiune este proiectata în doua tablouri: primul si al treilea au ca fundal palatul în stil renascentist al lui Pietro Gralla, al doilea - un "chiosc" pe mare. Actele sunt la rândul lor divizibile în scene, uitati minimale delimitate de modificarea numarului personajelor prezente pe scena în diversele momente ale firului epic. Un prim argument ce ilustreaza caracterul modern al piesei este tematica orientata spre interior: drama intelectualului aflat în cautarea absolutului în dragoste, apre deosebire de comedia lui Caragiale, orientatap spre exterior, spre refacerea tabloului moravurilor unei epoci. Un al doilea argument de modernitate îl constituie reducerea miscarii scenice (în defavoarea spectacolului dramatic), accentuându-se confruntarea dintre sistemele axiologice ale celor doua personaje. Tensiunea scenica realizata prin confruntarea dialogica, prin revelatiile personajelor. Subiectul dramatic se desfasoara pe parcursul a trei acte, pe fundalul a doua tablouri, asa cum am ilustrat mai sus. Însa intriga nu are aceeasi densitate de fapte ca în teatrul clasic, autorul preferând, dintre limbajele scenice, textul, gestica, mimica personajelor, elementele de comunicare paraverbala (intonatia, timbrul vocii), astfel ca miscarea scenica trece în plan secundar.

91. Ilustreaza elementele de compozitie a textului dramatic (act, scena/tablou, replica, indicatii scenice), prin referire la o opera literara studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de moravuri si de caracter.
Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe. Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Act - subdiviziune autonoma a unei piese de teatru, delimitata de o ridicare si de o lasare de cortina;

Scena

- subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.

Replica - raspunsul dat de un personaj interlocutorului sau în cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.

Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.

92.Prezinta evolutia dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic, dintr-o drama studiata.

Act Venetian, Camil petrescu.

Conflictul dramatic principal are ca sursa confruntarea lui Pietro, protagonistul, cu Cellino, antagonist. Confruntarea nu are resorturi sociale, ci pune fata în fata doua sisteme axilogice (de valori) complet opuse. Dialogul se poarta pe marginea a doua realitati: cea politica, strategica, militara, pe de o parte, si cea erotica, pe de alta parte. Pietro apare ca un ambitios luptator pentru onoarea Venetiei, ajuns conducator al flotei prin propriile merite, spirit patriotic preocupat de soarta republicii. La polul opus, Cellino nu-si cunoaste fregata, nu a participat la nicio lupta si nu a calatorit pe mare decât ca pasager, dar îsi recompenseaza periodic capitanii, dovedind lipsa de constiinta de cetatean, superficialite si iresponsabilitate.

Conflictul interior al lui Pietro Gralla evidentiaza spiritul hipersensibil, hiperanalitic si problematizant al personajului care are revelatia caracterului utopic, idealist al propriului sistem de valori. "Nu tu m-ai înselat, eu m-am înselat" este fraza ce sintetizeaza principala schimbare a capitanului, care întelege ca realitatea infirma conceptia lui absolutista. Dintr-un intelectual inadaptat social, Gralla va deveni un individ care gaseste în interior resursele pentru a-si depasi criza, în asa fel încât desi este învins prin tradarea Altei, ramâne un învingator prin puterea de regenerare; aceasta îl diferentiaza de eroii din alte piese camilpetresciene, care prefera sinuciderea în momentul anularii idealurilor (Gelu Ruscanu din "Jocul ielelor").

93.Prezinta evolutia dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic, dintr-o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale.

Unul dinre cuplurile cu cel mai mare impact în comedia O scrisoare pierduta este cel reprezentat de Zoe si Zaharia Trahanache: ei reprezinta ipostaza familiei ce cultiva valori imorale precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Stâlp al puterii locale, venerabilul presedinte al tuturor "comitetelor si comitiilor" Zaharia Trahanache are în prefectul stefan Tipatescu nu numai un "prietin", asa cum declara la sfârsitul piesei, ci în primul rând un amant al sotiei, un partener care sa îl înlocuiasca în sedintele politice prelungite. Astfel, vorbind despre evolutia cuplului Zaharia-Zoe, vorbim de fapt depre triunghiul conjugal Tipatescu-Trahanache- Coana Joitica.

Echilibrul cuplului nu este însa periclitat de adulter, ci de pericolul de a fi publicata scrisoarea compromitatoare de catre Catavencu. Interesant este ca personajele nu îsi pun deloc problema destramarii cuplului, ci doar pe cea pierderii capitalului de influenta, de credibilitate, de putere politica.

Specific comediei, ambele personaje ilustreaza tipuri umane, dar depasesc totusi schematismul teatrului clasic, fiind individualizate prin comportament, particularitati de limbaj sau nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Zoe este nu numai cocheta si adulterina, ci mai ales femeia voluntara care conduce din culise întraga viata politica a orasului, manipulând toti barbatii fie prin specularea slabiciunilor afective, fie prin vointa de fier. De asemenea, Trahanache nu este numai încornoratul si ticaitul, ci mai ales politicioanul abil care prin firea calma si ticul "ai putintica rabdare!" câstiga timp de reactie, intimidându-si adversarii.

94. Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la ideologia literara romantica.

Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se înrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte.

Curente literare:- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc

Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din 1789.
Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale, si determinad existenta unui stil romantic in mobilier, in imbracaminte etc.
In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile romantice, in vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale romantismului.

95. Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la simbolismul românesc.

Curente literare:- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc. Simbolismul este un curent literar aparut în Franta, în a doua jumatate a secolului al XIX -lea, ca reactie împotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si ca reactie la poezia rece a parnasienilor. Simbolismul românesc este influentat de cel francez. Apare ca atitudine împotriva epigonismului eminescian si a samanatorismului. Îsi trage sevele din poezia eminesciana, care a cultivat sugestia, simbolul, muzicalitatea, ambiguitatea, sinestezia, corespondentele (poezia Numai poetul...).

Poezia simbolista româneasca este o poezie citadina, în opozitie cu temele cultivate de creatia samanatorista.

Cel mai reprezentativ poet simbolist de la noi este George Bacovia. Reperele lumii bacoviene sunt: cerul de plumb, ploaia, noroiul, parcurile, frunzele, singuratatea, boala, monotonia, obsesia si spleen-ul. Culorile preferate bacoviene sunt: albul, negru, violetul, negrul si galbenul. Sonoritatea bacoviana este de un tip aparte. Poemele bacoviene sunt pline de o invazie de vaiete, plânsete si soapte.

Motive: singuratatea, melancolia, spleen-ul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul.

96. Expune doctrina estetica promovata de revista Dacia Literara.

"Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu. A aparut in perioada pasoptista - 1830-1860. Reprezentanti: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lapusneanul). Introductia la «Dacia literara» este articolul-program al pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte:

1. Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de pe întreg teritoriul Daciei (revistele de pâna atunci aveau o culoare locala si erau influentate politic).

2. Dorinta de a unifica limba româna literara.

3. Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti românii.

4. Se pun bazele unei critici obiective ("vom critica opera si nu persoana" - Kogalniceanu).

5. Se combat traducerile si imitatiile: "traducerile nu fac o literatura"; "imitatia ucide în noi duhul national" - Kogalniceanu

6. Se propun teme originale pentru literatura:

a) istoria nationala;

b) folclorul si traditiile;

c) natura, frumusetile patriei.

97. Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu în impunerea noii directii în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX -lea.

Junimea - junimismul

Este o miscare literara si culturala de la sfârsitul secolului al XIX-lea initiata de câtiva tineri, care venisera de la studii din strainatate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti A fost înfiintata în 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 - "Convorbiri literare".

Junimistii au avut preocupari în trei domenii:

1. cultura - prin prelectiuni populare organizate de acestia, pentru educarea maselor;

2. domeniul limbii -

T. Maiorescu propune sa se scrie în limba româna cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica - se pronunta asa cum se scrie;

T. Maiorescu s-a pronuntat în ceea ce priveste neologismele într-un articol din 1881 - Neologismele; el arata ca acolo unde în limba româna exista pe lânga cuvântul slavon un cuvânt de origine latina trebuie îndepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvântare si nu blagoslovenie; bunavestire si nu blagovestenie; Acolo unde lipseste din limba un cuvânt si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom împrumuta din limbile neolatine, în special din franceza si italiana.

3.domeniul literaturii - cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 - Directia noua în poezia si proza româneasca; în acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei românesti de pâna la el, în acelasi timp sesizând aparitia unui "om al timpului modern", Mihai Eminescu. Îl numeste pe Vasile Alecsandri «cap al poeziei noastre în generatia trecuta», afirmând despre «pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii române».

A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, combatând mediocritatile.

Titu Maiorescu a impus o directie noua în literatura româna. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat în anumite afirmatii valoarea si importanta celor mai buni scriitori ai vremii:

98.Prezinta rolul lui Titu Maiorescu la dezvoltarea limbii romane.

Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", studiul insotit de o antologie de poezie, urmarind intarirea conceptului de poezie si de valoare. Studiul este format din doua parti: "Conditiunea materiala" a poeziei si "Conditiunea ideala" face mai intai dinstictia intre poezia ca arta, menita sa exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele umane exprimate sunt eterne si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou putand fi decat capacitaeta poetului, as scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.

In "Conditiunea ideala", Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este "totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv intelectuala". Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala.

In studiul "In contra directiei de azi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiinda alta decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu.

In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in "Convorbiri Literare" numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice.

99. Expune ideile care stau la baza directiei moderniste, promovate de E. Lovinescu.

Modernismul a fost promovat de revista «Sburatorul» (1919-1922; 1926-1927) si de cenaclul cu acelasi nume.

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste în evolutia literaturii.

"Sburatorul" refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica anumita, astfel încât la revista colaborau samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti.

Ideile lovinesciene vor fi restrânse si publicate în Istoria literaturii române contemporane si în Istoria civilizatiei române moderne.

"Sburatorul" va pleda pentru racordarea literaturii române cu spiritul veacului.

Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gândirist si sa se înscrie în modernitate cultivând inspiratia citadina, si preluând noi forme promovate de literatura europeana. Mai întâi se împrumuta forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un fond original, forme proprii, tinându-se cont si de specificul românesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria formelor fara fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considerând ca formele pot sa-si creeze fondul.

În conceptia lui Lovinescu, modernismul presupunea:

1 trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;

2 preocuparea pentru problematica intelectualului;

3 trecerea de la poezia epica, cultivata de exemplu de George Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul extrem;

4 epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi cazul lui Rebreanu).

Criticul afirma primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de arta este de natura estetica si nu etica. Ea consta în acea înaltare impersonala, în acea obiectivare a cititorului, prin care uita de sine, traind emotii estetice.

100. Prezinta trasaturi ale ideologiilor literare din perioada interbelica (modernism, traditionalism).

În perioada interbelica, exista 2 tendinte majore în literatura:

- directia traditionalista reprezentata de revista 'Gândirea' si de cercul gândiristilor condus de Nichifor Crainic. Reprezentanti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

· Se pune accent pe apararea traditiei.

· Spiritul critic se mentine, dar împotriva tendintelor moderne.

· Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului national.

· Curente literare: samanatorismul, poporanismul, gândirismul.

· Gândirismul: miscare literara dezvoltata în jurul revistei "Gândirea", avându-l ca redactor pe Nichifor Crainic.

· Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.

· Se cultiva valorile nationale, dimensiunea ortodoxa.

Sensul traditiei - în acest studiu, N. Crainic distinge între romantici si intelectualii europenizanti; romanticii afirmau poporul si erau interesati de folclor, în timp ce intelectualistii tagaduiau poporul si abdicau de la autohtonism.

Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone; tinta suprema a unui popor este creatia dupa chipul si asemanarea lui.

- directia modernista cunoaste si ea doua orientari:

· Miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, atitudine modernista = atitudine antiacademica, anticlasica, anticonservatoare, împotriva traditiei.

· Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.

· Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista si cenaclul "Sburatorul".

· Teoria sincronismului

· Teoria formelor fara fond este sustinuta de catre criticul Eugen Lovinescu.

· Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul si etnicul).

Caracteristici ale curentelor de avangarda:

- respingerea traditiei;

- spiritul de fronda (opozitie fata de trecut);

- spiritul ludic (de joaca) - poemele lor mizeaza pe fantezie, vis, joc de imagini;

- forme de exprimare socante.

Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul,constructivismul. Termenul de modernism a fost impus în critica literara de Eugen Lovinescu, care întemeiaza la Bucuresti revista 'Sburatorul' si cenaclul cu acelasi nume. Revista a activat între anii 1919- 1922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promoveaza o serie de scriitori tineri în revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Calinescu

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste în evolutia literaturii.

7.Prezinta constructia subiectului si a discursului narativ intr-o opera literara studiata, povestire sau basm cult, prin referire la conceptele din urmatoarea lista: secvente narative, episod, alternanta, inlantuire, incipit, final, pauza descriptiva, elipsa.

Basmul Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Incipit (modul în care începe o opera literara) si final (desemneaza partea finala a unei opere literare si reprezinta o concluzie a autorului)

Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata", dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau între ele (Craiul si Verde Împarat). Formula de initiala are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic. Cuvântul "cica", sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de îndoiala.

Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce în lumea reala în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli.
"si a tinut veselia ani întregi, si acum mai tine înca; cine se duce acolo bea si manânca. Iar pe la noi, cine are bani bea si manânca, iar cine nu, se uita si rabda." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. În lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea în care banul e stapânul absolut.

10.Prezinta perspectiva narativa/ viziunea intr-o povestire studiata.

Hanu Ancutei, de Mihail Sadoveanu.

In opera literara "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu, faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiunii-cadru, care asista ca martor la seara de la han, devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea lor, faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. El este un narator martor, pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva, naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii, carora li se adreseaza direct. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii, naratorul utilizand expresii si figuri de stil. Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, de exemplu, din povestirea Fantana dintre plopi mediul social, sexul si vârsta îsi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar îmi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."

Document Info

Accesari: 5288
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.