Tudor Arghezi - Marile teme ale liricii argheziene

Tudor Arghezi

            B. Marile teme ale liricii argheziene

1.Poezia filosofică:

            -ars poetica:    - Rugă de seară         1910;

                                   -Testament      1927;

                                   -Portret                       1927;

            -lirica existenţă: -în căutarea lui Dumnezeu: -Psalmi       1910;

                                     -confruntarea cu moartea: -Duhovnicească           1927;

                                                                                -De-a v-aţi ascuns          1927;

                                                                                -De ce-aş fi trist            1961;

            -lirica sociogonică: -Cântare omului          1956;

2.Poezia socială:

            -Cuvinte potrivite      1927;

            -Cântare omului         1956;

            -Flori de mucigai       1931;

            -1907-Peizaje                        1955;

3.Poezia de dragoste:

            -Cuvinte potrivite      1927;

            -Versuri de seară       1935;

4.Poezia jocului a boabei si a fărâmei:

            -Cuvinte potrivite (Cântec de adormit Miţura)

            -Buruieni

            -Marţişoare

            -Prisaca

            -Cartea cu jucării (proze)

1.Poezia filozofică argheziană se adapă din singuratatea, ca fiinţa gânditoare a omului pe pământ. Sursa ei se află în permanenta căutare a unui "Dumnezeu" care refuză a se arăta şi care determină o stare sufletească de permanentă pendulare între credinţă şi tăgadă. Poetul acceptă şi refuză succesiv existenţa dumnezeirii, trecând prin cele mai felurite şi contradictorii stări de spirit .Eşecul lui Arghezi de a ajunge la revelaţia divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieţii atâta vreme cât cerul ramâne mut.(Psalmii)

            O temă bine reprezentată în poezia filozofică este aceea a confruntării omului cu moartea în care distingem trei  atitudini:

            a) spaima de nefiinţă, de neant (Duhovnicească)

            b) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a mortii (De-a v-aţi ascuns)

            c) spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăieşte,omul se ilustrează prin realizările şi împlinirile sale (De ce-aş fi trist ?)

2.Poezia socială în concepţia lui Tudor Arghezi este una de angajare socială,de participare activă la transformarea naturii şi a omului însuşi, a societăţii aşa cum vedem în Rugă de seară, Testament, Belşug, Plugule, Caligula, Blesteme, Cântare omului, 1907-Peizaje.

3.Poezia erotică arghezienă se resimte de influenţa eminesciană. Poezii de dragoste întâlnim în volumele Cuvinte potrivite [Melancolie, Toamna, Despărţire, Creion (obrajii tăi mi-s dragi), Creion (Trecînd pe puntea-ngustă)] şi volumul Versuri de seară.

            Două atitudini se pot defini in trăirea sentimentului de dragoste:

                        a) Una de reticenţă, de amânare a clipei erotice (Melancolie, , Creion (Obrajii tăi mi-s dragi)

                        b) Împlinirea erotică care este urmarită şi exprimată în ambianta universului casnic din care natura vegetală şi animală, în toată bogăţia, varietatea şi splendoarea ei, nu poate lipsi.

            Femeia devine stapâna acestui univers, ea fertilizează acest univers în care bărbatul devine sub influenţa pozitivă a femeii un luptator şi un demiurg (Mireasa, Căsnicie, Mirele ).

            4.Tudor Arghezi continuă tradiţia lui Emil Gârleanu şi a lui George Topîrceanu în descrierea universului mărunt, al vieţuitoarelor fără cuvânt. Nicăieri ca până la el lumea vieţuitoarelor  fără cuvânt, de la gâzele minuscule, la felurimea păsărilor  (cocoşi, rândunele, vrăbii, lăstuni, etc) şi patrupedelor casnice (vaci,măgari, iezi, purcei, căţei, pisici, etc) n-a căpatat un contur mai unitar şi mai complex zeitatea umană, în cele mai felurite ipostaze, de la copil pâna la matur. Poetul se coboară pâna la dimensiunea ludică a vieţii.Din toată această poezie (Cântec de adormit  Miţura, Versuri de seară, Buruieni, Marţişoare, Cartea cu jucării, Copilăreşti, Prisaca ), reiese gingăşie, inocenţă, prospeţime si delicateţe. Universul e mărunt, atitudinea e de joc, dar mesteşugul poetului e neîntrecut şi metafora se insiunează firesc în text pentru a sublinia că esenţele cele mari ale vietii există şi în lumea măruntă de cele mai multe ori adevărate şi mai convingătoare ,în orice caz statornice, decât in lumea gravă a oamenilor.