Valenţe expresive în opera Anei Blandiana

                                       Valenţe  expresive în opera Anei Blandiana

                                            ‘’CUPLU’’.  Analiză pe text

              Cu o amprentă de certă originalitate,poezia Anei Blandiana este o realitate dintre cele mai pregnante.Originalitatea autentică a acestui talent cu un 939m1215j pas atât de sigur a păşit şi s-a înălţat pe treptele de diamante ale marii poezii.Debutează în 1959 ,în revista ,,Tribuna” din Cluj cu poezia ,,Originalitate” ,publicând apoi constant numeroase volume de poeme printre care se numără şi ,,Octombrie, Noiembrie, Decembrie”apărut în 1972 în care regăsim minunata poezie,,Cuplu”.

              Fiind o contemporană desăvârşită,creaţiile Anei Blandiana se caracterizează prin sinceritate şi rafinament,postmodernismul reprezentând un curent literar  care îi determină pe scriitori să îşi construiască propria reacţie:una esenţialmente  culturală ,livrescă a citatului intertextual şi a parafrazei. Ei încorporeză ,în propriul text,fragmente de text şi experienţe ale altora,recunoscându-le şi numindu-le explicit.

              O astfel de operă este şi poezia,,Cuplu”,o creaţie lirică în versuri ce are caracter meditativ, fiind o operă  reflexivă pe teme filozofice ,vocea lirică exprimându-şi în mod direct sentimentele.

              Tema operei o constituie mitul androginul,transpus în registru liric,ceea ce implică ,aş putea afirma,megatema literaturii din toate timpurile,Iubirea,acest sentiment etern uman.De asemenea , semnificaţia titlului are o rezonanţă aparte ,lexemul,,cuplu”realizând conexiunea cu tema iubirii,care are mai multe aspecte:iubirea ca iniţiere(mitul erotic),iubirea –pasiune şi implicit,iubirea tragică (,,Romanul lui Tristan” ,de I.Bedier,  ,,Romeo şi Julieta”de W.Shakespeare).

              Mitul androginul,alături de cel al Vampirului,al Zburătorului  şi al lui Narcis,aparţin iubirii ca iniţiere,încât mentalitatea arhaică resimte iubirea ca pe o forţă atât de puternică,primul impact al sentimentului fiind atribuit unei fiinţe supranaturale şi presupunând  un proces de iniţiere configurat în aceste mituri erotice.

              Prin opera ,,Cuplu”Ana Blandiana îşi mitologizează meditaţia  lirică descriind în cuvinte de mare expresivitate ce alcătuiesc monologul liric ceea ce Platon prezenta în opera ,,Banchetul ” referindu-se la existenţa în trecut a trei tipuri de oameni, printre care şi androginul, ,,un bărbat-femeie[…]ca un  întreg deplin şi rotund”. Datorită mândriei covârşitoare ce îi stăpânea, Zeus se hotărăşte să-i despartă tăindu-i în două părţi –femeie şi bărbat-iar mai târziu,văzând că dorul nestins îi făcea să stea îmbrăţişaţi  tot timpul,le mută ,,părţile ruşinoase”în faţă pentru a putea da naştere rodului iubirii.Acest mit este expus în opera de comicul timpurilor,Aristofan.

              Structura este specifică genului liric,poezia este alcătuită din 51 versuri nedistribuite în strofe,iar din punct de vedere prozodic,regulile  sunt exonerate:nu se poate vorbi de rimă,ritm,măsură.

              La nivel fonetic remarcăm prezenţa aferezei (,,şi-l, se-ntorc, şi-mi etc”-în toate cele trei cazuri exemplificate fiind elidată vocala,,î”),care în acest discurs poetic ,deşi este un accident fonetic , primeşte de această dată funcţia estetică.de asemenea ,eul liric utilizează pe de o parte aliteraţia (,,nimeni nu ne poate”etc),pe de altă parte,asonanţa(,,Ar vedea numai spatele”)ambele având rol eufonic.

              În plan lexical predomină antonimele(,,luna-soare”, ,, al meu-al tău”).Pe tot parcursul monologului întâlnim antiteza Eu-Tu,ceea ce ne determină să observăm o oarecare disecare pe două planuri-planul persoanei I şi planul persoanei a-II-a.În acelaşi timp ,textul liric este presărat cu anumite cuvinte derivate(,,suprapunem”, derivat cu prefixul,,supra”)şi compuse („deodată”)generând o ambiguizare a textului .

              La nivel morfosintatic  este relevată inversiunea(,,sfintele buze”),repetiţia utilizată frecvent(,,nimeni[…]nimeni”, ,,luna[…]luna”etc),precum şi zeugma(,,spatele din care s-a smuls însîngerat,înfigurat,/Al celuilalt”).Constatăm,de asemenea,că predomină substantivele şi verbele (lucru ce implică dinamism,adjectivele  ocupând un loc nesemnificativ ;pronumele şi adjectivele pronominale precum şi verbele existente sunt la persoana I şi a-II-a(mărci subiective  ale eului liric).Din acest motiv lirismul este subiectiv(limbaj afectiv;-mimesis),iar tipul liricii,lirica rolurilor şi a eului, după clasificarea făcută de Tudor Vianu în opera ,,Atitudinea şi formele eului în lirica lui Eminescu”,vocea reprezentată prin acea persoană I a pronumelui şi a verbului aparţinând unui androgin. De fapt,poezia postmodernă  promovează în mod absolut ruptura dintre eul subiectiv-poetic şi eul empiric psihologic.Eul liric postmodern vrea să se despartă de experienţa biografică ,să caute dincolo de sentiment şi să se erijeze într-un eu poetic absolut,superior ,un eu imaginar al fiinţei.

              In plan stilistic ,prezenţa unei palete variate de tropi formaţi cu ajutorul cuvintelor ce au dobândit  sensuri conotative redă discursului liric o expresivitate deosebită.Eul liric utilizează adjectivul ,,perfect”atribuindu-i un grad de comparaţie,evidenţiind astfel faptul că cele două persoane formează un tot unitar imposibil de vizualizat în întregime;acest lucru ar putea fi posibil doar dacă cineva ar locui pe acea,,muchie”ce în context are sensul de ,,cer”.Aşa cum Platon descria în ,,Banchetul”, androginul putea fi observat în toată splendoarea sa doar de către zei,cele două fiinţe neputând să privească una către alta;ele constituiau, de fapt, un trup pe care erau dispuse opt membre şi dublul fiecărei componente ale trupului.Metaforele din expresia,,Tu vezi numai luna,/Eu văd numai soarele”relevează locul de naştere a fiecarei persoane:bărbatul,în soare,femeia,în pământ,iar cea bărbat-femeie,în lună.Totodată ,aceste figuri de stil subliniază opoziţia celor două fiinţe ca şi orientare: una către vest,iar alta către est,puncte cardinale opuse,răsăritul şi apusul.Eul poetic ascunde în metafora revelatorie ,,sângele duce zvonuri /de la o inimă la alta”,un dor cunoscut doar de androgini: ,,zvâcnirile”iubirii se transmit între cele două inimi ale aceluiaşi  trup.Prezenţa binefacătoare a epitetelor apreciative(,,clavicula dulce”) şi metaforice(,,sfintele buze”)îndrumă lectorii la meditaţie.Interogaţiile retorice deschid câte,,un capitol”,am putea spune:după  întrebarea ,,Cum eşti?”este prezentat actul cunoaşterii între cele două persoane ce alcătuiesc androginul,apoi ,,Suntem egali?”face debutul pasajului în care este pus în discuţie momentul morţii,din acest punct de vedere apărând nesiguranţă:vor muri amândoi în acelaşi timp?Deci ,implicit,sunt egali? 

              Vocea poetică aduce în prim plan situaţii în care cei doi nu vor trece în nefiinţa în acelaşi moment:celălalt va fi ,,molipsit[…] cu moarte”,metafora ascunsă a dorului ce îi va aduce şi celuilalt dispariţia.Sunt utilizate,de asemenea ,comparaţii(,,crescuţi ca două crengi”),litota(,,atrofiată[…]cât o cocoaşă ,/Cât un neg…”).Dorul nestins de a se vedea poate aduce desparţirea de ,,lumea vie”,astfel intervenind cei doi zei,Eros şi Thanatos,cel,,smuls” văzând doar ,,spatele […]însângerat,înfrigurat,/Al celuilalt”.

              Toate figurile de stil în sinestezie generează imagini artistice,predominant vizuale(,,descopăr clavicula dulce/şi,urcând,degetele îţi ating sfintele buze”, ,,avem patru braţe să ne apăram „etc)şi motorii (,,tu poţi fugi numai în partea ta” , ,,dacă unul […]s-ar smulge”etc),toate acestea contribuind la conturarea imaginii androginului descris cu atâta ardoare.

              Discursul liric abundă în motive şi simboluri.Incită valenţele expresive ale lumii ,în antiteză cu soarele ,prima simbolizând tristeţe, moarte,iar soarele ,explozie de viaţă.În plus,singtagma ,,a ne putea privi în ochi”exprimă dorinţa de cunoaştere, de aflare a acestei paradigme:cum arată de fapt jumătatea cealaltă a androginului.

              Sensul propriu al cuvintelor se îmbină cu cel figurat,realizându-se astfel un amalgam de conotaţii ce îmbracă această operă cu valoare.

              Mesajul poetic constituie,în fond,transmiterea cititorilor fictivi a imaginii androginului,Ana Blandiana transformând în versuri de aur ceea ce Platon cuprindea în ,,Banchetul”,iar Chévalier în ,,Dicţionar de simboluri”.

              Deoarece majoritatea cuvintelor aparţin fondului lexical principal ,textul este accesibil atât unui lector competent,cât şi unui lector inocent .

              În poezia Anei Blandiana frapează,, în planul sensului poetic,al fondului principal de sentimente şi de idei ,al stării lirice deci ,tendinţa de adâncire în metafizică”,aşa cum afirma Laurenţiu  Ulici .De aceea ,prin cele ilustrate  şi prin dibăcia de care dă dovadă scriitoarea realizează prin opera,,Cuplu” o capodoperă demnă de a exista în galeria celor mai reprezentative creaţii româneşti.

                                                                                                                     VAIDA PAULA

                                                                                                                  CLASA A –IX-A E

                                                                                                         C.N.,,MIRCEA CEL BĂTRÂN’’

                                                                                                     PROF.COORD. AVRAM GEANINA