Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























Globul pamantesc

Carti











ALTE DOCUMENTE

MASCA MORŢII ROsII
Magistrul Boetius din Dacia Despre eternitatea lumii
Viorel Gheorghita-ET EGO
POVESTEA LUI ŢIN KIU-PO
William Faulkner - Zgomotul si furia
Reflexul etnicitatii
HARRY POTTER SI PRINTUL SEMIPUR - UN PRINT SEMIPUR
LOVITURA IN CEAFA
NOBILA SI FOARTE VECHEA CASA BLACK
DEPARTAMENTUL MISTERELOR




Globul pamântesc

Când Hitler venea sa examineze machetele mele berlineze, era atras în mod irezistibil de proiectul viitorului centru guver­namental al Reichului, care, în secolele viitoare, urma sa depuna marturie despre puterea dobândita în epoca Fuhrerului. Dupa cum resedinta regilor Frantei constituie încheierea arhitecturala a bulevardului Champs-Elysees, tot astfel acest centru guvernamen­tal avea sa fie punctul de maxim interes al bulevardului monu­mental si sa grupeze edificiile pe care Hitler voia sa le aiba în imediata apropiere, ca expresie a puterii sale politice. Acestea erau Cancelaria Reichului - pentru conducerea statului, înaltul Coman­dament al Wehrmachtului - pentru exercitarea autoritatii asupra celor trei arme, o cancelarie pentru partid (Bormann), una pentru protocol (Meissner) si una pentru treburile lui personale (Bouhler). Conform proiectelor noastre, cladirea Reichstagului apartinea si ea centrului arhitectural al Reichului, dar asta nu însemna ca se intentiona sa se atribuie Parlamentului un rol mai important în exercitarea puterii; vechea cladire a Reichstagului se gasea dintr-o pura întâmplare pe respectivul amplasament.

I-am propus lui Hitler sa demolam cladirea wilhelmiana a lui Paul Wallot, dar m-am izbit de o rezistenta neasteptat de îndârjita: cladirea aceasta îi placea. El o destina însa numai unei activitati sociale. De obicei, Hitler era mai degraba zgârcit cu precizarile privind scopul final al proiectelor sale. Daca nu ezita sa-si dez­valuie fata de mine ratiunile proiectelor de constructii, faptul se datora numai familiaritatii ce caracterizeaza aproape întotdeauna

211


raporturile dintre beneficiari si arhitecti, "în cladirea veche vom putea amenaja pentru deputati sali de lectura sau de odihna. Din partea mea, sala de sedinte poate sa devina biblioteca! Cu cele 580 de locuri ale ei, este mult prea mica pentru noi. Vom construi alta în imediata apropiere; te rog s-o prevezi pentru l 200 de depu­tati!"1 Aceasta presupunea un popor de aproximativ 140 de milioane de oameni; Hitler arata astfel în ce ordine de marime se situa. El avea în vedere, pe de-o parte, o rapida crestere demo­grafica a Germaniei si, pe de alta parte, încorporarea altor popoare germanice; era exclusa populatia natiunilor subjugate, carora nu le recunostea dreptul de vot. I-am propus sa majoreze pur si simplu numarul de voturi pe care trebuia ca fiecare deputat sa le întruneasca, ceea ce ar fi permis sa se pastreze sala de sedinte a vechiului Reichstag. Dar n-a vrut sa modifice cifra de 60 000 de voturi per deputat, pe care o preluase de la Republica de la Weimar. Nu a dat nici un fel de explicatie în legatura cu pozitia adoptata si nu a renuntat la ea, dupa cum, de forma, a mentinut sistemul electoral traditional, cu alegeri la data fixa, buletine de vot si urne, tinând sa fie respectat secretul operatiunii de votare, în privinta aceasta, voia în mod evident sa pastreze o traditie care-l 838i87i adusese la putere, cu toate ca ea îsi pierduse orice im­portanta din momentul când introdusese sistemul partidului unic. Edificiile care urmau sa încadreze viitoarea Piata Adolf Hitler erau situate în umbra Marelui Dom. Acesta avea un volum de cincizeci de ori mai mare decât cel al cladirii destinate reprezen­tarii populare, ca si cum Hitler ar fi vrut sa demonstreze, pâna si în proportii, cât de putina importanta acorda sistemului parla­mentar. Hotarârea privind darea în lucru a planurilor acestui dom fusese luata înca din vara lui 1936.2 La aniversarea lui, la 20 apri­lie 1937, i-am prezentat planurile, sectiunile, precum si o prima macheta. A fost entuziasmat, reprosându-mi doar faptul ca, în josul filelor respective, facusem mentiunea: "Elaborat dupa ideile Fuhrerului". Caci dumneata esti arhitectul, mi-a spus el, si se cuvine ca aportul dumitale sa fie clasat mai sus decât schita mea din 1925. Dar am ramas la formula mea si este probabil ca, în realitate, refuzul de a-mi revendica paternitatea l-a satisfacut.

212


Dupa aceste planuri s-au fabricat machete partiale, astfel ca, în 1939, au fost gata macheta exteriorului, înalta de aproape trei metri, si macheta interiorului. Realizate din lemn si executate cu mare precizie, li se putea retrage baza pentru a verifica, la înal­timea privirii, efectul pe care urma sa-l produca interiorul edifi­ciului. Numeroasele vizite au constituit tot atâtea prilejuri de a se lasa vrajit minute-n sir de aceste doua machete. Ceea ce, cu cincisprezece ani în urma, trebuie sa le fi parut prietenilor sai o joaca a unui spirit fantezist si sucit îi dadea acum ocazia sa exclame triumfator: "Cine ma credea când spuneam ca, într-o zi, se va face aceasta constructie?!"

Cea mai mare dintre toate salile de întrunire concepute vreodata consta dintr-o singura incinta, dar în ea încapeau, în picioare, între 150 000 si 180 000 de auditori, în fond, cu toate ca respingea ideile mistice ale lui Himmler si Rosenberg, Hitler a luat masuri vizând construirea unui edificiu de cult, care urma ca în cursul secolelor, gratie traditiei si respectului pe care avea sa-l inspire, sa dobândeasca o importanta asemanatoare celei detinute de catedrala Sfântul Petru din Roma pentru catolici. Fara un astfel de fundal, menit sa exprime instaurarea unui cult, toate cheltuielile angajate de Hitler pentru aceasta constructie centrala ar fi fost de neînteles.

Interiorul circular avea un diametru de 250 de metri, ceea ce imaginatia omeneasca aproape ca nu poate concepe; cupola uriasa, a carei curbura usor parabolica lua nastere la 98 de metri deasupra solului, se ridica la o înaltime de 220 de metri.

într-un anumit sens, noi luaseram ca model Panteonul din Roma. Cupola din Berlin urma sa aiba o deschidere circulara, pentru a lasa sa treaca lumina; dar aceasta deschidere, numai ea, avea un diametru de 46 de metri, depasind astfel pe cel al întregii cupole a Panteonului (43 de metri) si al bazilicii Sfantul Petru (44 de metri). Volumul interior era de saptesprezece ori mai mare decât cel al bazilicii din Roma.

în interior, trebuia ca edificiul sa aiba un aspect cât mai simplu, înconjurând un plan circular cu diametrul de 140 de metri,

213


tribunele se ridicau pe trei rânduri, pâna la 30 de metri. O suta de stâlpi dreptunghiulari din marmura, care, cu înaltimea lor de 24 de metri aveau niste proportii înca aproape umane, formau o coroana întrerupta, în partea opusa intrarii, printr-o nisa înalta de 50 de metri si larga de 28 al carei fundal urma sa fie acoperit cu un mozaic de aur. în fata ei se ridica, pe un soclu din marmura înalt de 14 metri, un vultur imperial aurit, tinând în gheare crucea încârligata, încoronata cu frunze de stejar. Acesta era singurul ornament figurativ. Astfel, emblema de maiestate constituia atât capatul, cât si telul spre care tindea somptuosul bulevard al lui Hitler. Undeva, sub emblema, se gasea Piata Fuhrerului natiunii, de unde acesta urma sa-si adreseze mesajele catre semintiile viitorului imperiu. Am încercat s-o pun în valoare prin artificii arhitecturale; dar aici ieseau la iveala inconvenientele unei arhitecturi care nu mai era la scara umana: optic, Hitler se reducea la dimensiunile unui punct.

Din exterior, Domul ar fi semanat cu un munte verde, înalt de 230 de metri, caci ar fi fost acoperit cu placi de cupru patinat, în vârf era prevazuta o lanterna din sticla, înalta de 40 de metri, realizata printr-o constructie metalica foarte usoara. Deasupra ei se afla vulturul cu o cruce încârligata.

Pentru privitor, masa Domului ar fi fost sustinuta de un sir
continuu de stâlpi de câte 20 de metri fiecare. Prin aceasta
reliefare, speram sa introduc proportii înca sensibile ochiului
omenesc, speranta zadarnica, evident. Bolta Domului se sprijinea
pe un bloc patrat din granit stralucitor, care ar fi trebuit sa aiba
315 metri lungime si 74 înaltime. O friza fin articulata, patru
stâlpi canelati în fascicul la cele patru colturi si un portic cu
coloane, avansând spre piata, subliniau grandoarea uriasului cub.3
Porticul urma sa fie flancat de doua sculpturi înalte de câte 15
metri. Hitler le stabilise continutul alegoric înca de când faceam
primele schite ale proiectului; una îl reprezenta pe Atlas sustinând
bolta cereasca, cealalta pe Tellus purtând globul pe umeri. Cer si
pamânt, acoperite cu email, iar contururile sau constelatiile,
încrustate cu aur.           


214

Volumul exterior al acestui edificiu ar fi atins peste 21 de milioane de metri cubi4, ceea ce ar fi însemnat de mai multe ori masa Capitoliului de la Washington; asemenea cifre si dimensiuni aveau un caracter net inflationist.

Dar Domul nu era deloc o himera fara perspectiva de reali­zare. Proiectele noastre nu faceau parte din categoria acelora care, la fel de fastuoase si lipsite de simtul masurii, fusesera concepute de arhitectii francezi Claude Nicolas Ledoux si Etienne L. Boullee ca un cântec de îngropaciune al regatului Bourbonilor si spre glorificarea Revolutiei. Planurile lor prevazusera si ele ordine de marime care nu erau mai prejos decât cele ale lui Hitler5, dar realizarea ca atare nu fusese niciodata avuta în vedere, în timp ce, pentru a permite construirea Marelui Dom si a altor cladiri care aveau sa încadreze viitoarea Piata Adolf Hitler, noi dadusem ordin, înca înainte de 1939, sa se demoleze, în vecinatatea Reichstagului, numeroase cladiri vechi care ne stânjeneau; de asemenea, am mobilizat echipe care sa sondeze terenul; s-au facut desene detaliate si s-au construit machete în marime naturala. Milioane fusesera deja cheltuite pentru a cumpara granitul fatadei exterioare, nu numai din Germania, ci si, în ciuda penuriei de devize si la ordinul expres al lui Hitler, din Suedia meridionala si din Finlanda. Ca si celelalte edificii de pe somptuosul bulevard al lui Hitler, lung de 5 kilometri, trebuia ca aceasta constructie, si ea, sa fie terminata unsprezece ani mai târziu, în 1950. Cum Domul avea cele mai lungi termene de constructie, solemnitatea punerii pietrei de temelie a fost prevazuta pentru anul 1940.

Din punct de vedere tehnic, a acoperi cu bolta o incinta de 250 de metri diametru nu punea nici o problema.6 Constructorii de poduri ai anilor treizeci nu aveau nici o dificultate în realizarea unei constructii comparabile din beton armat, ireprosabile din punct de vedere static. Specialistii germani descoperisera, prin calcul, ca este posibila si o bolta masiva de o asemenea anvergura. Fidel conceptiei mele cu privire la "valoarea ruinelor", mi-ar fi placut sa evit utilizarea otelului, dar Hitler a facut obiectia urma­toare: "S-ar putea ca o bomba sa cada pe cupola, avariind bolta.

215


Cum vei face atunci reparatia, daca exista pericol de prabusire?" Avea dreptate si, de aceea, am hotarât sa se construiasca o sarpanta din otel pe care urma sa fie suspendat intradosul cupolei. Dar zidurile trebuiau sa fie, ca la Nurnberg, o constructie masiva. Presiunile enorme produse de cupola si de ziduri aveau sa fie absorbite de niste fundatii deosebit de rezistente. Inginerii s-au decis pentru un bloc din beton cu un volum de peste 3 milioane de metri cubi. Cu scopul de a verifica exactitatea calculelor noastre, care anticipau o înfundare de câtiva centimetri în nisipurile Brandenburgului, s-a organizat o proba lânga Berlin.7 Facând abstractie de desenele si fotografiile machetelor, aceasta este astazi singura marturie ramasa din grandiosul proiect.

Când ne mai aflam înca în stadiul de elaborare a planurilor, avusesem ocazia sa vad bazilica Sfantul Petru din Roma. Fusesem deceptionat, pentru ca dimensiunile ei nu erau în raport cu impresia reala pe care o are observatorul. Mi-am dat seama atunci ca, pentru acest ordin de marime, impresia nu este proportionala cu dimensiunile edificiului. Din momentul acela m-am temut ca Marele Dom nu va corespunde asteptarilor lui Hitler.

Specialistul în probleme de protectie aeriana de la Ministerul Aerului, consilierul ministerial Knipfer, mirosise ceva în legatura cu acest proiect de constructie uriasa. Tocmai promulgase un decret continând directive aplicabile la toate noile constructii care, pe viitor, era necesar sa fie cât mai dispersate pentru a reduce efectele bombardamentelor aeriene. Iar acum urma sa apara în centrul Capitalei Reichului un edificiu care ar fi ajuns pâna la straturile mai joase ale norilor si ar fi fost un punct de reper ideal pentru escadrilele bombardierelor inamice, un fel de stâlp indicator, menit sa conduca la centrul guvernamental al Reichului situat exact Ia nord si la sud de cupola. Aceste temeri i le-am împartasit si lui Hitler, dar el s-a aratat optimist: "Goring m-a asigurat ca nici un avion inamic nu va putea sa patrunda în spatiul aerian al Germaniei. Noi sa ne vedem în liniste de planurile noastre!"

Hitler tinea cu încapatânare la ideea Domului, care-i venise curând dupa detentia sa în fortareata si îl obsedase vreme de

216


T


cincisprezece ani. Dupa ce planurile noastre au fost gata, a aflat ca Uniunea Sovietica intentioneaza sa construiasca la Moscova, în cinstea lui Lenin, un Palat al Congreselor înalt de peste 300 de metri. Iritarea lui n-a mai avut margini, îl supara, în mod evident, perspectiva de a nu fi el cel care urma sa construiasca edificiul cel mai înalt din lume; în acelasi timp, îl apasa sentimentul ca nu poate, printr-un simplu ordin, sa zadarniceasca intentia lui Stalin. Mai apoi s-a consolat, spunându-si ca edificiul sau va fi totusi unic în lume: "Un zgârie-nori în plus sau în minus, ceva mai înalt sau ceva mai scund, ce importanta are? Domul - iata ce diferentiaza edificiul nostru de toate celelalte!" Dar, dupa începerea ostilitatilor cu Uniunea Sovietica, am remarcat uneori ca gândul de a fi concurat de Moscova îl obseda mai mult decât voia sa recunoasca. "Acum s-a terminat pentru totdeauna cu constructia lor", a spus el.


*

Marele Dom se oglindea în întinderea de apa ce-l înconjura din trei parti, sporindu-i astfel efectul. Ne gândeam atunci sa largim râul Spree pâna la dimensiunile unui lac; pentru aceasta, ar fi trebuit ca traficul fluvial sa se desfasoare pe sub esplanada edificiului, într-un tunel cu doua brate. Latura a patra, orientata spre sud, domina viitoarea Piata Adolf Hitler. Aici urmau sa aiba loc în fiecare an manifestatiile de l Mai, organizate pâna atunci pe esplanada de la Tempelhof.8

Ministerul Propagandei pregatise un plan de organizare
pentru manifestatiile de masa. în 1939, Karl Hanke rn-a pus la
curent cu diferitele grade de mobilizare, corespunzând cerintelor
politicii si ale propagandei, de la mobilizarea scolarilor adusi sa
aclame un important oaspete strain pâna la adunarea a milioane
de muncitori. Exista de fiecare data o schema adaptata scopului
urmarit. Secretarul de Stat nu a ezitat sa ironizeze mobilizarile
pentru "Ura!" si "Sa traiasca!" Umplerea pietei ar fi presupus
maximum de mobilizare, fiindca aici ar fi încaput un milion de
oameni.

217


Am delimitat latura din fata Marelui Dom, pe de o parte, prin noul înalt Comandament al Wehrmachtului, iar pe de alta, prin cladirea administrativa a Cancelariei Reichului; mijlocul ramânea degajat, astfel încât, de pe bulevard, sa se poata privi spre Dom. în afara de aceasta unica deschidere, uriasa piata era înconjurata de cladiri.

Cu imensul sau hol de întrunire, edificiul cel mai important si cel mai interesant din punct de vedere psihologic era palatul lui Hitler. într-adevar, nu este exagerat sa se vorbeasca, în acest caz, nu de apartamentele cancelarului, ci de un palat. Hitler se gândea în mod serios la el, înca din noiembrie 1936,9 asa cum o dovedesc schitele ce s-au pastrat. Noul palat dezvaluia o nevoie crescânda de afirmare. Aceasta constructie era de o suta cincizeci de ori mai mare decât apartamentele cancelarului Bismarck. Palatul lui Hitler se putea compara chiar si cu legendarul palat al lui Nero, "Casa aurita", care avea o suprafata de peste un milion de metri patrati. Situat în plin centrul Berlinului, palatul lui Hitler. cu gradinile înconjuratoare, ar fi ocupat 2 milioane de metri patrati. Din camerele de receptie se ajungea, prin mai multe sali de trecere, la o sufragerie, în care s-ar fi putut ospata mii de persoane în acelasi timp. Pentru receptiile de gala erau prevazute opt sali uriase.10 Masinaria cea mai moderna fusese conceputa pentru un teatru de 400 de locuri, imitatie a teatrelor princiare din epoca barocului si a rococoului. Din apartamentele personale, Hitler putea, traversând o suita de galerii, sa ajunga la Marele Dom. De cealalta parte se gaseau spatiile oficiale, în centrul carora era cabinetul de lucru. Prin dimensiunile lui, acest cabinet depasea de departe sala de receptii a presedintilor americani.11 Hitler era atât de încântat de lungimea caii de acces a diplomatilor în Cancelaria recent terminata, încât, pentru noua sa cladire, îsi dorea o solutie asemanatoare. Am dublat deci drumul pe care l-ar fi avut de parcurs diplomatii, rezultând un traseu de o jumatate de kilometru.

De când se instalase în vechea Cancelarie, construita în 1931, cladire pe care Hitler o comparase cu imobilul administrativ al

218


unui concern al sapunului, pretentiile sale crescusera de saptezeci de ori.12 Acestea erau proportiile pe care le luase megalomania lui.

si, în mijlocul acestui fast, Hitler si-ar fi plasat în dormitorul de dimensiuni relativ modeste un pat alb, lacuit, despre care mi-a spus odata: "îmi repugna somptuozitatea într-o camera de dormit, într-un pat simplu si modest ma simt foarte bine."

în 1939, când proiectele începusera sa ia forma concreta, propaganda lui Goebbels înca mai reusea sa întretina mitul ca Hitler este de o modestie si de o simplitate proverbiale. Pentru a nu zdruncina aceasta credinta, Fuhrerul nu initia pe nimeni în planurile palatului sau rezidential si ale viitoarei Cancelarii a Reichului. Intr-o zi, când ne plimbam prin zapada, mi-a explicat astfel exigentele sale: "Vezi dumneata, eu m-as multumi cu o casuta foarte simpla la Berlin. Am destula putere si ma bucur de destula consideratie; în ce ma priveste, n-am nevoie de suportul acestui lux. Dar, crede-ma, cei care-mi vor succeda într-o zi vor avea neaparata nevoie de o asemenea ambianta fastuoasa. Multi dintre ei îsi vor gasi în aceasta singura modalitate de a se mentine. Nici nu-ti vine sa crezi ce putere dobândeste asupra contempo­ranilor sai un om oarecare atunci când poate sa apara într-un context asa de grandios. Asemenea locuri, daca poarta pecetea unui trecut istoric, îl înalta chiar si pe un conducator fara anver­gura la rangul de personaj istoric. Vezi dumneata, acesta-i motivul pentru care trebuie sa construim totul cât înca mai sunt eu în viata: ca sa se poata spune ca eu am stat acolo si ca spiritul meu îi confera o traditie. Chiar daca nu voi locui acolo decât câtiva ani, si tot va fi de-ajuns."

Hitler exprimase deja asemenea idei în discursurile pe care le pronuntase în 1938 în fata lucratorilor care construiau Cance­laria Reichului. Fara sa dezvaluie ceva din proiectele sale, totusi destul de avansate la data aceea, spunea ca, aflându-se în postura de Fuhrer si cancelar al natiunii germane, n-ar sta în niste castele vechi; pentru acest motiv nu acceptase sa se instaleze în palatul presedintelui Reichului. El nu voia sa locuiasca în casa vechiului

219


mare maresal al curtii, în privinta aceasta, statul ar fi fost repre­zentat la fel ca oricare regat sau imperiu strain.13

Totusi, la data aceea, Hitler a interzis evaluarea costului viitoarelor constructii si, supusi, noi am neglijat chiar si sa le mai calculam cubajul. O fac pentru prima oara acum, dupa un sfert de secol. Rezulta tabloul urmator:

1.

Marele Dom

21 000 000 metri cubi

2.

Palatul rezidential

1 900 000 metri cubi

3.

Cancelaria Reichului

1 200 000 metri cubi

4.

Cancelarii ale partidului

200 000 metri cubi

5.

înaltul Comandament al Wehrmachtului

600 000 metri cubi

6.

Noua cladire a Reichstagului

350 000 metri cubi 25 250 000 metri cubi

Cu toate ca volumul constructiilor ar fi dus la reducerea pretului pe metru cub, cheltuielile globale ar fi fost greu de ima­ginat, caci asemenea instalatii gigantice necesitau pereti enormi si fundatii pe masura; în plus, peretii exteriori s-ar fi realizat din granit pretios, peretii interiori din marmura, iar usile, ferestrele, plafoanele etc. din materialele cele mai scumpe. Probabil ca suma de 5 miliarde de Deutsche Marks, numai pentru cladirile din Piata Adolf Hitler, reprezinta o estimare mult prea modesta.14

Schimbarea brusca intervenita în moralul populatiei, dezama­girea care a cuprins întreaga Germanie în 1939 nu se manifestau numai prin necesitatea de a organiza "mobilizari ale bucuriei debordante", cum se întâmplase cu doi ani în urma, când Hitler putea conta pe spontaneitatea poporului, între timp, el însusi se retrasese din vazul maselor care-l admirau si i se întâmpla tot mai des sa se încrunte si sa se impacienteze când, uneori, multimea se aduna în Wilhelmplatz si cerea sa-l vada. înainte, iesise  de

220


multe ori în "balconul istoric", dar acum, când adjutantii sai îl rugau sa se arate, nu rar se întâmpla sa-i repeada: "Mai lasati-ma în pace!"

O asemenea remarca poate parea secundara, dar ea tinea de imaginea noii Piete Adolf Hitler, pentru ca, într-o zi, mi-a spus: "Nu este totusi exclus ca o data sa fiu obligat sa iau masuri nepopulare. E posibil ca atunci sa se declanseze o revolta. Trebuie sa ne asiguram împotriva acestei eventualitati: toate ferestrele cladirilor din piata sa fie prevazute cu obloane grele din otel, rezistente la glont, la fel si usile, iar unicul acces în piata sa fie închis printr-o grila grea din fier. Trebuie ca noul centru al Reichului sa poata fi aparat asemenea unei fortarete."

Aceste gânduri tradau o neliniste care, odinioara, îi fusese straina, dar care, acum, începea sa transpara si din discutiile cu privire la amplasarea cazarmii pentru garda sa personala, Leibstandarte, ce luase o asemenea amploare, încât devenise un regiment complet motorizat, înzestrat cu armamentul cel mai modern. Unitatea respectiva a fost mutata în imediata apropiere a marelui ax de sud: "Inchipuie-ti ce-ar fi daca, într-o zi, s-ar prodvice niste manifestatii de strada!" si, aratând spre bulevardul larg de 120 de metri, a continuat: "Daca urca spre mine cu vehiculele lor blindate, rulând pe toata largimea bulevardului, nu va fi posibila nici o rezistenta." Fie ca Armata de uscat a aflat despre aceste dispozitii si a tinut sa fie prezenta înaintea SS, fie ca Hitler a decis asa cu de la sine putere, în orice caz, la cererea înaltului Coman­dament al Armatei de uscat si cu aprobarea lui Hitler, s-a atribuit regimentului de garda berlinez, Grossdeutschland, un teren unde sa construiasca o cazarma si mai aproape de centrul guverna­mental.15

Fatada pe care o concepusem pentru palatul lui Hitler - un Hitler hotarât, daca va fi cazul, sa dea ordin sa se traga în populatie -reflecta, fara ca eu sa-mi fi dat seama, divortul survenit între Fuhrer si poporul sau. N-avea nici o alta deschidere decât marele portal din fier de la intrare si o usa ce dadea într-un balcon de unde Hitler se putea arata multimii; numai ca balconul era

221


acum la 14 metri deasupra pietei, la nivelul etajului cinci. Aceasta fatada, straniu de sumbra, îmi pare si astazi ca simbolizeaza atitu­dinea unui Fuhrer care se retrasese din lume, pentru a se instala în sferele autozeificarii.

în timpul detentiei mele, acest proiect, cu mozaicurile lui rosii, cu coloanele, cu leii din bronz si cu profilele lui aurite, capatase în amintirea mea un aer senin, aproape blând. Dar, când le-am revazut dupa douazeci si unu de ani, fotografiile în culori ale machetei m-au facut sa ma gândesc, fara sa vreau, la arhitectura pompoasa dintr-un film de Cecil B. de Miile. Am devenit con-stient de faptul ca aceasta arhitectura avea, în afara aspectului ei fantastic, si o cruzime ce exprima tocmai natura unei tiranii.

înainte de razboi, facusem haz de "calimara sefului statului", pe care arhitectul Brinckmann - la origine arhitect decorator de nave, ca si Troost - i-o pregatise în chip de surpriza lui Hitler. Brinckmann facuse din acest obiect utilitar o pompoasa construc-tie etajata, încarcata cu multe ornamente si floricele, iar în mijlocul ei pusese, solitara si stinghera, o minuscula picatura de cerneala. Mi se parea atunci ca nu mai vazusem niciodata ceva atât de monstruos. Dar, contrar tuturor asteptarilor, Hitler nu a refuzat acest bronz cu cerneala, ci, dimpotriva, l-a laudat peste masura. Brinckmann nu a avut mai putin succes cu un fotoliu de birou conceput special pentru Hitler, dar care, prin dimensiunile lui, ar fi fost bun pentru Goring; semana cu un fel de tron, împo­dobit cu doua enorme conuri de pin aurite, plasate pe marginea de sus. Aceste doua obiecte, prin fastul lor bombastic, îmi pareau a fi expresia gustului unui parvenit, începând din 1937, Hitler a încurajat tendinta spre somptuos, întâmpinând-o cu reactii apro­batoare din ce în ce mai pronuntate. Revenise la prima lui pasiune pentru Ringstrasse din Viena, îndepartându-se încet, dar tot mai hotarât, de lectiile lui Troost.

si eu o data cu el; schitele mele din aceasta epoca nu mai aveau mare lucru în comun cu ceea ce socotisem a fi "stilul meu". De fapt, îi întorceam spatele, dupa cum o dovedesc nu numai supradimensionarea pompoasa a edificiilor mele, ci si renuntarea

222


la acel stil doric la care aspirasem. Arhitectura mea devenise pur si simplu "arta decadenta". Bogatia, mijloacele inepuizabile puse la dispozitie, precum si ideologia lui Hitler ma condusesera la un stil care se înrudea mai degraba cu cel al fastuoaselor palate ale despotilor orientali.

La începutul razboiului, alcatuisem o teorie pe care, în 1941, o expusesem în celebrul local parizian "Maxime", în fata unui grup de artisti francezi si germani, printre care se gaseau Cocteau si Despiau: Revolutia Franceza, explicam eu, înlocuise rococoul decadent printr-o noua conceptie a stilului. Cele mai simple mo­bile aveau atunci niste proportii foarte armonioase. Aceasta con­ceptie îsi gasise cea mai pura expresie în proiectele de constructii ale lui Boullee. Stilului Revolutiei îi urmase stilul Directoire, care mai utiliza, cu usurinta si gust, niste mijloace bogate. Numai o data cu stilul Empire s-a produs o cotitura: din an în an apareau numeroase elemente noi. Ornamentele pompoase nu încetasera sa napadeasca formele elementare tinând înca de clasicism, si, în cele din urma, stilul Bas-Empire ajunsese asa de departe, încât fastul si bogatia lui nu mai puteau fi surclasate. Astfel s-a manifestat nu numai încheierea unei evolutii stilistice începute, în mod promi­tator, sub Consulat, ci si trecerea de la Revolutie la Imperiul lui Napoleon. A fost, în acelasi timp, semnalul decadentei si al sfârsitului erei napoleoniene. Se putea observa concentrat aici, în aproximativ douazeci de ani, ceea ce, de obicei, se desfasoara de-a lungul câtorva secole, cum a fost trecerea de la constructiile dorice ale Antichitatii timpurii la fatadele baroce si ravasite ale Elenis­mului târziu - ca, de exemplu, la Baalbek - sau de la constructiile romane de la începutul Evului Mediu si pâna la diluarea formelor goticului târziu.

Daca as fi mers pâna la capatul reflectiei mele, ar fi trebuit sa-mi continuu argumentarea si sa spun, bazându-ma pe modelul Imperiului decadent, ca planurile de constructii pe care le schi­tasem anuntau sfârsitul regimului si ca proiectele mele lasau sa se întrezareasca prabusirea lui Hitler. Dar pe atunci nu-mi dadeam seama de asta. Anturajul lui Napoleon n-a vazut, fara îndoiala, în

223


stilul saloanelor supraîncarcate de la sfârsitul Imperiului decât o expresie a grandorii; numai posteritatea a putut descoperi în acesta semnele apropiatei prabusiri; tot la fel, anturajul lui Hitler vedea în calimara monumentala un element de decor potrivit unui geniu politic si considera imensul Dom o expresie a puterii lui.

Ultimele edificii concepute în 1939 erau, de fapt, în stil neo-Empire pur, comparabil cu cel care, cu o suta douazeci si cinci de ani în urma, putin înainte de caderea lui Napoleon, etalase exces de podoabe si aurarie, slabiciune pentru fast si decadenta. Atât prin stil, cât si prin lipsa lor de masura, aceste edificii revelau cu claritate telurile lui Hitler.

într-o zi de la începutul verii lui 1939, aratându-mi vulturul imperial tinând în gheare emblema Reichului, ce trebuia sa se ridice în vârful Marelui Dom, la 290 de metri înaltime, Hitler a spus: "O sa schimbam asta. Vulturul nu va mai tine crucea încârli-gata, ci globul pamântesc. Pentru a încorona cel mai mare edificiu din lume, nu se cere altceva decât vulturul dominând globul."16 Pe fotografiile facute conform comenzii mele dupa machete, se mai poate vedea si astazi modificarea adusa de Hitler proiectului initial.

Câteva luni mai târziu începea al doilea razboi mondial.



Document Info


Accesari: 2217
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )