Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























MARION de Alina Savin

Carti











ALTE DOCUMENTE

SUDUL de JORGE LUIS BORGES
Vol.20
SVEN HASSEL - LEGIUNEA BLESTEMAŢILOR
ZIUA DE AZI ESTE UNA SPECIALA
NOBILUL
PATRULA IN SANIE
JOCURILE DANIEI
Mandy Green
Michel Foucault A supraveghea si a pedepsi
DECAMERONUL frantuzesc




MARION

de Alina Savin

***

Marion s-a asezat la masa mea fara sa ma īntrebe nimic, monstruos de frumoasa si mirosind a sapun parfumat. si-a īmpreunat degetele ca si cīnd s-ar fi gīndit la ceva si m-a privit adīnc. Apoi mi-a spus, de parca ne-am fi cunoscut dintotdeuna:

-Demult era o mlastina īn centrul orasului, īnconjurata de papura deasa, īn care īsi facusera cuib rate salbatice si bītlani. Oamenii au taiat papura si au secat mlastina. Apoi au turnat pietris peste teren si au construit case. Toata vara ratele salbatice au zburat īnnebunite pe deasupra orasului, cautīndu-si prin ceata cuiburile pierdute.

-Cine ti-a spus prostiile astea? Nu a existat niciodata o mlastina īn centrul orasului. Solul de aici e calcaros.

A parut surprinsa, nu se astepta sa fie contrazisa, cu atīta nostalgie si maturitate ma mintise. Mi s-a facut mila de ea. Am mīngīiat-o cu palma pe fata si am adaugat:

-Nu te supara pe mine. Am spus si eu asa, īntr-o doara, habar nu am ce fel de sol este aici. Sīnt īn oras de abia de doua zile, si numai la asta nu mi-a stat gīndul.

Ajunsesem aici la invitatia unei organizatii culturale-fantoma, care īmi promisese un post de curator, destul de bine platit. Oricum, īn perioada aceea, orice oferta era bine-venita, asa ca īmi investisem ultimii bani īntr-un bilet de tren clasa a doua pīna aici. Nu cunosteam pe nimeni īn oras, iar de organizatia culturala nu am reusit sa dau. Se evaporase fara urma. La adresa pe care mi-o dadusera era, īntr-adevar, o galerie privata de pictura contemporana, dar care nu avea nimic de a face cu cei care ma chemasera. Douazeci de ore am ratacit pe strazi fara sa stiu ce voi face īn continuare, si cum voi iesi din īncurcatura aceasta. Mai aveam doar cīteva monede, care mi-au ajuns pentru un ruj ieftin, de un rosu aprins, si doua cafele cu frisca. Pe ultima o beam acum, īn cafeneaua aceasta obscura, asteptīnd de o buna bucata de vreme sa vina la īntīlnirea stabilita un fotograf care avea nevoie de modele. Īi descoperisem anuntul īntr-o revista gasita pe o banca, īn parc, si īl sunasem de la un telefon public.

O voce sparta, de om care īsi cunoaste valoarea.

-Desigur, mi-a spus el, sa ne īntīlnim.

Ar fi trebuit sa apara de vreo trei sferturi de ora.

O vaga panica, apoi un īnceput de vegetalizare. Urma rujului rosu pe ceasca de portelan.

Nici nu mai speram ca o sa mai vina; īn schimb se asezase la masa mea fata aceasta proaspata. Dintr-o data m-a cuprins o vaga ameteala si am uitat de tot. Cu ultimele resurse de energie am facut o conversatie usoara. Lacatul ruginit de pe buzele mele a cazut pe podea cu un zgomot metalic. Gīndurile circulau īntre ochii nostri ca nisipul din clepsidre. Īnainte si īnapoi.

Marion mi-a spus ca locuieste pe undeva prin apropiere si m-a invitat la ea.

-Īn curīnd cafeneaua asta o sa se umple de o fauna ciudata, mai bine plecam. O sa īti placa la mine, cel putin, asa sper. Am o terasa de unde se vad cartierul si catedrala. Noaptea e foarte frumos, si foarte liniste.

mi-am luat rucsacul si mandolina īn husa de piele si am urmat-o pe strazile medievale. Era atīt de subtire, īncīt ghemuita cred ca mi-ar fi īncaput īntr-una dintre orbite. Eram pur si simplu fermecata.

Ne-am oprit īn fata unei cladiri sumbre, cu ferestre īnalte, de pe Grand Rue.

-Aici stau eu.

Evident.

Am urcat scara īn spirala, pīna la apartamentul ei. O usa mare, vopsita īn alb.

-Aici stau eu.

Am zīmbit.

Nu mai aveam ce sa ne spunem. Pe īntuneric, am sarutat-o.

Au urmat cīteva ore de care nu īmi amintesc foarte bine.

La sfīrsit, Marion s-a dus sa faca o cafea. Sau un ceai. 

Am ramas īn apartamentul acela un timp nemasurat.

***

Era o dimineata rece si luminoasa.

Se apropia echinoxul de primavara, cu invazia lui de insecte necunoscute. Beam ceai de menta, cu foarte mult zahar, si ne sarutam, īnconjurate de perne īnvelite īn pīnza scumpa si perdele transparente.

La radio, prognoza meteo pentru urmatoarele zile. Vīnt si ploaie.

Marion si-a tatuat pe plamīni semnele noastre zodiacale.

-Iubito, vreau sa fiu frumoasa pentru tine, numai pentru tine.

-Nu te cred. Am vazut cum te uitai ieri la dansatorii ambulanti care treceau pe Grand Rue.

Marion a lasat ochii īn jos si si-a acoperit sexul cu palmele.

-Iarta-ma.

Am facut un superb gest amplu de dezgust, īnsa am dat cu mīna peste o scrumiera marocana de portelan, care a cazut pe podea si s-a spart. Marion s-a īnfuriat, pentru ca era o amintire dintr-o calatorie pe care o facuse cu cītiva ani īnainte, nu a vrut sa īmi spuna cu cine.

-De cīte ori te-am rugat sa ai grija cu scrumiera asta? Ţi-am spus ca o sa o spargi.

Ca sa īi arat cīt de rau īmi pare, m-am descaltat si am pasit pe zecile de cioburi mici.

Marion mi-a lins sīngle de pe talpi si m-a dat cu alifii din uleiuri p 23323r1717x arfumate.

Apoi am mers īmpreuna la banca.

Cīteva stampe japoneze cu vase de razboi īn biroul consilierului finaciar.

El ne-a tinut un discurs contabil fermecator si ne-am īndragostit. L-am invitat dupa program sa bea o cafea. A acceptat.

Acasa ne-am certat care sa se īmbrace pentru īntīlnire cu rochia vaporoasa pe care o croise Marion din tapetul de matase pe care īl desprinsese cu unghiile de pe pereti.

Consilierul financiar nu a venit seara la īntīlnire.

A doua zi Marion m-a parasit, lasīndu-ma singura si furioasa ca un razboinic fara brate.

I-am trimis unui artist faimos o fotografie recenta de-a ei si o fisa cu dimensiunile ei exacte.

Dupa cīteva zile am primit prin posta o cutie lunga si grea.

Īnauntru era  o papusa de cauciuc cu ochi de sticla si par natural. Semana perfect cu Marion.

Am asezat papusa pe canapea, am sarutat-o si am dezbracat-o, umilita.

Dupa o vreme am plecat si eu aiurea.

Stateam īn expectiva la marginea vietii, citind anunturile matrimoniale din ziarele vechi pe care le gaseam īn tomberoane. Dormeam putin, īn pavilioane de lemn sau īn gradini parasite.  Zilele mi le petreceam pe treptele de piatra ale catedralei din centrul orasului, cu coatele pe genunchi, privind cu ochi inflamati trecatorii. Soarele trecea īn arc pe deasupra mea, urītindu-mi obrajii.

Marion s-a asezat īntr-o zi līnga mine si si-a pus capul pe umarul meu, pīna cīnd frica si nesiguranta mea s-au mumificat.

Apoi s-a ridicat, si-a īntins cu palmele volanele fustei, m-a luat de mīna si m-a dus acasa. A tras draperiile si s-a īnchis īn dormitor. Īn salon, lumina īnserarii a devenit vīscoasa.

Am asteptat-o emotionata pe canapea, fumīnd cu ochii īnchisi. Cīnd usa s-a deschis, mi-am ars pupilele cu tigara aprinsa, pentru ca frumusetea ei era de nesuportat.

S-a apropiat de mine īmbracata īn rochie de mireasa din voal si dantela cu broderii.  Parul si-l aranjase īn bucle bogate, fixate cu cristale de zahar.

M-am ridicat īn picioare si am privit-o, dezarmata. Am scos din buzunarul blugilor un inel cu turcoaz, pe care īl scosesem din gura unui mort tīnar, la morga spitalului de urgente, si i l-am strecurat pe aratatorul mīinii drepte. Mi-am descheiat nasturii camasii si m-am īntins pe canapea. Marion mi-a scos tenisii si mi-a atins cu buzele talpile cu rani cicatrizate. Am prins-o de umeri, am tras-o īnspre mine si i-am desfacut sireturile corsetului. Eram īnvaluite īntr-o spuma de voaluri si dantele. Doua gemene racoroase, cu piele de hīrtie, la orizontul unui cer pustiu.

Dimineata, cīnd m-am trezit, mi-a fost frica de ratare. Marion m-a strīns īn brate si m-a linistit, apoi s-a ridicat din pat si si-a facut o cafea. Eu īi priveam picioarele prin camasa de noaptea transparenta.

Seara am fost la circ.

O trapezista īnsarcinata, īmbracata cu un costum cu paiete, si-a īnceput numarul. Dansa prin aer cu usurinta, credeam ca are burta artificiala. Suspendata īn aer, si-a scos chilotii cu o mīna si si-a departat picioarele. Prin gaura larg deschisa a aparut capul copilului, care a alunecat usor si s-a īnvīrtit īn aer, atīrnat la cordonul omblical.

-De ce nu plīnge copilul, Marion?

-Nu stiu.

La sfīrsitul numarului, spectatorii au aplaudat, intrigati. Am revenit īn fiecare saptamīna, pīna cīnd circul a parasit orasul. Trapezista nu ne-a dezamagit niciodata.

***

O data pe saptamīna Marion organizeaza īn salon serate intime si elegante.

Invita savanti eruditi, oameni de stiinta, snobi, artisti, exploratori.

Scrie ea īnsasi invitatiile, pe hīrtie colorata, cu cerneala neagra.

Invitatii vin rīnd pe rīnd, suna la sonerie si urca cu grija scara spiralata de lemn. Bat la usa si intra sfiosi īn salon. Fiecare īi aduce lui Marion un omagiu timid si respectuos: flori proaspete, īnvelite īn celofan, miere zaharisita, ciocolata neagra cu crema de lavanda, vin rosu vechi, tigari de foi, picturi abstracte, pe care le scoatem din rame si le aseazam unele peste altele īntr-un raft al dulapului, ca sa nu ocupe spatiu.

Ei se aseaza pe fotolii īn jurul lui Marion, vrīnd sa fie cīt mai aproape de ea.

Cīnd vreunul īncearca sa o atinga, eu īi īntep mīna cu o fibula ascutita de metal.

Le citesc ura si umilinta īn ochi.

Ei nu stiu ca īmi este foarte frica de dīnsii, pentru ca orice reactie este posibila.

Marion tine īntre palme o clepsidra, pentru ca discursurile invitatilor sīnt masurate. Īntr-o zi, un savant erudit, īntrerupt la mijlocul argumentatiei de caderea ultimului graunte de nisip, a avut o iesire violenta, īncercīnd chiar sa sparga clepsidra. A trebuit sa īi īntep palmele de nenumarate ori pīna s-a linistit. Niciodata nu a mai fost primit īn salonul nostru, cu toate ca trimitea, din cīnd īn cīnd, prin posta, extrase din reviste de specialitate, īn care publica articole bine documentate, īn care avansa teorii īndraznete, sau scrisori de amenintare la adresa mea. Nimeni nu īi pronunta numele, īnsa exemplul lui a ramas adīnc īntiparit īn mintea invitatilor. Imaginea lui, prabusit pe podea si lingīndu-si sīngele care īi curgea din palme, i-a oripilat pe toti, potolind, īn unii, pornirile carnale, iar īn altii, dimpotriva, interiorizīndu-le pīna la obsesie.

Noi toti traiam un delir geometric.

Noi toti o iubeam pe Marion.

Uneori genele lui Marion cresc, lianice. Se acopera de solzisori vegetali si devin de o lemnozitate supla, rasinoasa.

Orbiti de frumusetea ei, invitatii, cu ochii arsi, se prind de liane si īnainteaza, tīrīindu-se prin salon, spre pupilele ei.

Ei īi cariaza vederea, īi perforeaza cu unghiile tesuturile moi, se adapostesc īn materia calda de sub craniul ei de cristal, explodīnd īn orgasmuri frenetice.

Alteori, Marion īsi ridica domol fusta de catifea, permitīnd traiectoriei bezmetice a privirilor lor sa se opreasca de coapsele ei īnguste din pīine prajita. Īn timp ce ei īi ung cu unt sarat coapsele si musca cu pofta, ea se joaca cu un sirag lung de perle negre, privind īn departare catedrala din piatra fosforescenta.

La sfīrsit, dupa ce toti pleaca, strīng pe faras firimiturile de pīine prajita, pe care le adun īntr-un vas de cupru, apoi spal cestile de cafea si urmele de saliva, sperma si lacrimi de pe podea.

O iau īn brate pe Marion si o duc īn camera ei. Ea adoarme instantaneu si ma lasa singura.

***

La sfīrsitul lui mai am plecat cīteva zile īn vacanta, īntr-un sat pescaresc de līnga ocean. Cum nu exista nici un hotel īn locul acela izolat, am īnchiriat o camera īn casa unei batrīne care īsi petrecea timpul pe veranda, lipind cu clei pelerinele si cizmele de cauciuc ale pescarilor. Ea ne pregatea de trei ori pe zi o fiertura foarte sarata din scoici vii si verdeturi diverse. De aceea, buzele ne erau tot timpul crapate, iar saruturile noastre aveau gust de sīnge si de mare. De la unicul magazin din sat am cumparat tigari, mult mai ieftine decīt īn oras, biscuiti uscati, cafea solubila, bomboane de menta si servetele demachiante. Ne sculam tīrziu, mīncam, faceam dus cu apa rece, schimbam cīteva cuvinte cu batrīna apoi ieseam sa ne plimbam. Stateam ore īn sir pe plaja acoperita cu pietre mari, ovale si albe, privind cum pleaca si se īntorc barcile pescarilor tacuti, care se obisnuisera cu noi si ne zīmbeau cīnd ne vedeau.

Īntr-o zi, Marion mi-a scos de la mīna ceasul si a īnceput sa īi īnvīrta de rotita acele, facīnd timpul sa tipe din toate īncheieturile. Ne-am lasat pe spate si am privit cerul. Umerii ni se atingeau. Treceau īn zbor pescarusi. Mirosea a alge si a peste putred.

S-a apropiat de noi o femeie matura, īmbracata īn negru, cu parul foarte lung. Expresia fetei ei avea ceva catifelat, moale, receptiv. A īnceput sa ne vorbeasca politicos, cu un accent strain. Era o cīntareata grecoaica plecata de multa vreme din tara ei. Venise pentru cīteva zile īn satul acela pentru a se reculege dupa pierderea unei bune prietene. Nu a vrut sa ne spuna mai multe; i-am respectat discretia.

Īi placea foarte mult compania noastra si venea serile sa ne viziteze. Ramīneam īn gradina batrīnei pīna se lasa noaptea, bīnd cafea si fumīnd. Uneori femeia cīnta cīntece stranii; eu acompaniam aceste caligrafii vocale din mandolina. Īn cīntecele ei, ea povestea despre insula pierduta a copilariei ei. Marion nu īntelegea cuvintele, si nici nu voiam sa īi traduc, unele lucruri nu pot fi spuse decīt īn limba īn care au fost traite. Īn limba īn care īsi traia singuratatea nefireasca, femeia mi-a povestit doar mie despre pierderea prietenei ei.

-Tu stii, agapi mou, mi-a spus ea, ca, de cīnd am īmbracat chipul muzicii, niciodata nu m-am saturat cu ceva pe acest pamīnt, nici chiar cu apa. Prea multe radacini avea sufletul meu, si prea īncīlcite, care tipau de dorinte fara numar. Doar prietena mea a reusit sa īmi potoleasca setea. Nu īmi mai doream nimic altceva decīt sa fiu cu ea, de aceea s-au suparat zeii, agapi mou. A venit o dimineata neasteptata, cīnd soarele a rasarit īn milioane de raze din teasta ei sfarīmata. Stateam īncremenita si urechile mele continuau sa auda ecourile spargerii craniului ei. De atunci, pentru mine ceasornicele se īnvīrt prea repede. Ai grija, mi-a mai spus ea, privind cu īnteles īnspre Marion, care continua sa īnvīrta de rotita limbile ceasului, apoi m-a sarutat pe tīmpla dreapta, i-a strīns lui Marion mīna, si-a trecut degetele peste corzile mandolinei mele si a plecat.

Eu si Marion am fumat īnca o tigara si ne-am dus sa ne culcam.

Īn vis, din teasta sfarīmata a lui Marion rasarea un soare artificial, cu lumina obositoare. Am deschis ochii si, dupa cīteva secunde, lumina s-a ridicat īnspre tavan, lasīndu-ma orbita si buimaca. Marion s-a dat jos de pe mine, tinīnd lanterna īn mīna. Vino, a spus ea. M-am īmbracat īn graba si am urmat-o pe plaja, unde corpul fara viata al grecoaicei era lungit pe nisip, īnconjurat de pescari tacuti. Cīnd ne-au vazut apropiindu-ne, acestia s-au īndepartat, vorbind īn soapta. Noi ne-am lasat īn genunchi līnga ea, netezindu-i cu palmele hainele ude si presarīndu-i nisip pe buzele de ciment. Am vegheat-o pīna dimineata, cīnd a venit o masina a politiei. Īn ultima noapte pe care am petrecut-o īn satul de pescari, īn timp ce īi mīngīiam coapsele din pīine prajita, Marion mi-a soptit, īn limba īn care īsi potolise cīntareata īn negru ultima sete:

-Eu sīnt īnchisoarea ta nevazuta, agapi mou.

Am zīmbit pe īntuneric, fericita.

***

Īntr-o zi ploioasa de toamna tīrzie si mucegaita am iesit sa ne plimbam de mīna prin cartierele necunoscute, cu strazi acoperite de o mīzga cenusie.

Marion avea un pardesiu lung si bratari groase de arama la īncheieturi.

Īntr-o gradina, un castan pe jumatate uscat. Pe crengile lui, greieri morti, cu madrigale īnchise sub carapace. Īn jurul trunchiului, un secol de frunze moarte.

Pe o platforma de līnga o cladire pe jumatate darīmata dormea īn ploaie un cīine batrīn.

-O fi mort? a īntrebat Marion.

Pe cer zburau, fara mormīnt, pescarusi flīmīnzi si berze īntīrziate.

La īntoarcere ne-am īntīlnit cu pazitoarea unei guri de canal.

-Aici e sufletul orasului, ne-a spus ea si a batut cu piciorul īn capacul de fonta.

Ajunse acasa, ne-am scos pantofii si i-am spalat de noroi.

-Marion, cīnd intru īn apartamentul acesta parca as descoperi de fiecare data un alt continent.

Marion, sarind desculta prin salon:

-Hai sa īi desenam harta, mai trece timpul pīna la cina.

-Hai. A-propos, ce vrei sa mīncam azi?

-Orez cu stafide si ton.

-Urasc stafidele.

Īn timp ce mīncam (alegeam stafidele una cīte una si le puneam īn scrumiera), Marion mi-a spus:

-Tatal meu pescuieste īn fiecare zi sub podul de līnga supermarket. Are mustata si o sapca galbena. Vrei sa mergi sa ti-l prezint?

-Bineīnteles. Dar de ce nu mi l-ai prezentat pīna acum?

-Nu stiu. Voiam sa te īntreb mai īntīi.

-Dar ce, credeai ca as fi refuzat?

-Ţi-am spus, nu stiu, am preferat sa te īntreb.

-Vrei sa trecem mīine pe acolo?

-Nu, nu mīine. Cīnd terminam untul si laptele. Bine?

-Bine.

***

Peretii baii sīnt acoperiti cu azulejos īnfatisīnd scene de vīnatoare.

-Cred ca sīntem cele mai elegante femei din oras. Toti ar trebui sa se īnchine īn fata noastra si sa ne sarute picioarele.

-Atunci invita-i pe toti īn baie.

-Nu.

Marion iese din baie īnvelita īn halat, cu chipul de o prospetime inumana, si intra desculta īn padurea de chiparosi.

Īn urma ei ramīn flori albe īntr-un borcan cu apa, sticle miniaturale de parfum scump, un tub de calmante pentru dureri menstruale, un ruj sidefat, o camasa de casmir, un pulover cu broderii, o fusta din vīscoza creponata, o veioza aprinsa, linistea noptii de vara, dupa ploaie o oglinda de perete īncadrata de o ghirlanda de trandafiri galbeni din matase, īn care vad imaginea tatalui meu aburind cu respiratia lui fetida suprafata lucioasa. Īmi simt corpul dezgustator si hidos.

Trec orele.

Īntinsa pe canapea, manīnc o īnghetata pe bat cu trei arome.

La picioarele mele, Marion ma priveste cu buzele īntredeschise.

-Ce ti-ar placea sa-mi faci, iubito? stii ca sīnt aici pentru tine.

-Sa īti tai pielea, sa īti golesc corpul de carne si sa ti-l umplu cu baloane de sapun, apoi sa te cos cu un fir de pescuit sau cu o sīrma subtire sau cu o coarda de mandolina. Pielea s-ar cicatriza ca si cīnd nimic nu s-ar fi īntīmplat.

-Tu īti bati joc de mine.

Rīd si strivesc restul de īnghetata īn scrumiera.

Asez discul cu jazz vechi pe platanul pickupului si īi sterg santuletele cu o bucata de pīsla. Muzica umple salonul cu deliruri filigranate. Īmi agit bratele cu disperare.

-Asta numesti tu dans, iubito? Mai bine aseaza-te si uita-te mine.

Marion īncepe sa īsi unduiasca soldurile pentru mine. Dumnezeule.

-Cine te-a īnvatat sa dansezi asa?

-Mama mea.

-Mincinoaso, mi-ai spus ca n-ai mama.

Dupa ce īsi termina dansul, Marion vine līnga mine.

-Iubito, crezi ca daca ne-am schimba īntre noi ochii, am vedea lumea asa cum o vede cealalta?

-Nu am mai vorbit despre asta?

-Ba da, dar tot nu mi-ai dat un raspuns clar. Uite, mi-ar placea sa īmi pun ochii tai, iar pe ai mei sa-i las la pastrare īn caseta de bijuterii. Tu ai fi oarba si total dependenta de mine. Ai fi satelitul meu artificial si te-as trage dupa mine de o curelusa subtire de piele legata īn jurul gītului. Ţi-as pune perle īn orbitele ochilor si ai semana cu o statuie.

-si ce altceva ai mai face?

-Pai... Mi-as scoate un ochi, l-as īncalzi īn palma si ti l-as vīrī tie īntre picioare. Ţi-as explora interiorul catifelat si, īn acelasi timp, ti-as pīndi pe chip toate reactiile.

Dupa un timp:

-Iubito, ma chinuie mult duhul cel rau al desfrīnarii.

-Vrei sa fac dragoste cu tine?

-Ţi-as fi recunoascatoare.

O dezbrac cu miscari īncete.

De frica sa nu fie vazuta goala de vecinii din cladirea de vis-a-vis, ea tremura īn lumina lumīnarilor parfumate, intimidata, adorabila.

Doua petale carnoase si rubinii se īnchid īn jurul aratatorului meu.

Tīrīndu-se laptoase ca niste melci, cuvintele mele cleioase si īncete intra, persuasive, īn auzul ei, violīnd-o, convingīnd-o, dezmierdīnd-o.

Spre dimineata ea coboara din trupul meu pe scara de incendiu. Are la gīt un fular cu franjuri si īn pumn cheile masinii. O urmeaza toata armata ei ramasa īn viata.

Un orb aratīnd calea cohortelor de orbi; un erou cu crize ascunse de lasitate; un orator timid, care uraste multimile.

***

Eu si Marion ne-am amenajat īn salon un atelier cochet de ceasornicarie.

Am dat anunt īn ziar si am asteptat clientii. Nu ne era greu sa reparam ceasuri, cumparasem de la librarie un manual complet. Īn plus, faceam timpul sa treaca mai usor.

Ultimul ceas reparat a fost acela al unui print batrīn.

Asa ne-a spus cīnd a intrat īn apartament, ca e print.

Avea ochi exoftalmici, cu privire sincopata, si degete de pianist.

Marion l-a sarutat pe gura, eu l-am sarutat pe umeri.

El ne-a zīmbit princiar si a scos din buzunar un ceas scump.

Marion l-a luat īn mīini, i-a īntors rotitele, si-a lipit urechea de cadran, a ascultat.

-Printe, ceasul acesta merge foarte bine. Este o adevarata bijuterie.

-stiu. De aceea vreau sa īmi deschideti pieptul, sa mi-l puneti īn loc de inima aceasta smochinita. Deja sīnt batrīn, se apropie sfīrsitul, dar eu simt ca viata mea nu a īnceput īnca.

Marion a ramas cīteva minute gīnditoare.

si-a facut o cafea tare si a baut-o īn picioare.

-Nu stiu cum sa fac acest lucru. Īmi cereti prea mult.

Batrīnul print, care o privise pīna atunci cu frica si speranta, a spus:

-Am venit pregatit. Am scris pe o hīrtie tot ce aveti de facut. Nu trebuie decīt sa urmati aceste instructiuni. Rasplata va fi pe masura eforturilor voastre.

Marion a acceptat si s-a spalat pe mīni de trei sute de ori la chiuveta din bucatarie. L-a pus pe print sa se dezbrace si l-a īntins pe masa din salon. Eu citeam instructiunile cu voce tare, ea opera.

Dupa cīteva ore, printul a deschis ochii si ne-a spus:

-Ma simt tīnar. Vreau sa fac dragoste cu voi.

Cu rochiile patate de sīngele lui, ne-am īntins līnga dīnsul si am īnceput sa īl mīngīiem.

Am primit de la el multi bani. Cu acestia, am schimbat tapetul din apartament, am cumparat cīteva zeci de cutii de pesmet si ne-am dus la coafor. Ne-am hotarīt sa īncepem o noua viata.

Īntr-o seara, Marion a scos din carcase doua discuri cu jazz si si le-a pus pe cele doua aratatoare.

-Uite, degetele mele sīnt aureolate.

Am rīs.

-Degetele tale sīnt niste sfinte depravate.

Marion a devenit serioasa dintr-o data.

-Spune-mi, iubito, tu esti fericita cu mine?

-Da.

-Sigur?

-Da.

Cu un aratator aureolat, Marion a scris cateva cuvinte pe praful de pe mobila, apoi l-a sters.

-Ce ai scris acolo?

-E secret.

***

Nori grei traversau zilele infinite.

-Marion, persista īntre noi traume din trecut, despre care nu e bine sa aducem vorba, fraze care ne carbonizeaza auzul, amintiri īn descompunere.

-stiu.

Picta o natura moarta cu cadavru de sarpe. Nu a īntors capul spre mine.

A trecut pe Grand Rue nebunul orasului, rīzīnd trist.

M-am dus sa fac o baie fierbinte.

Īn cada am īnchis ochii si mi-am simtit oasele ca de ceara. Īmi pipaiam colierul de monezi ruginite de la gīt si īmi imaginam ca sīnt un pescar batrīn īntr-o barca naufragiata. Am desenat cu degetul, pe aburul de pe faianta, o natura moarta cu cadavru de sarpe.

Am iesit din baie īnvelita īn halatul lui Marion.

Ea vorbea la telefon. Discreta, nu i-am ascultat conversatia. A pus telefonul īn furca si a privit, cu capul īnclinat pe umar, cum ma īmbracam.

Cīnd am terminat a spus:

-Hai sa vizitam un azil de batrīni.

-Hai.

A luat de pe masa cheile masinii si harta regiunii.

Ne-am oprit la un supermarket si am cumparat pentru batrīni biscuiti cu crema, sapun, discuri de vinil cu muzica clasica si cīntece de trubaduri, iconite de pus pe piept, carti de joc, cutiute de fildes cu fard de pleoape, lichior de anason. Am intrat si īn magazinul de animale. Papagali cu pene negre ne priveau īntelepti. Marion a cumparat unul, īntr-o colivie mare. Cīnd am iesit din magazin, am gasit sub stergatorul parbrizului o amenda pentru stationare īn loc interzis. Am dat din umeri si am aruncat bucata de hīrtie pe asfalt.

Marion a condus īn liniste pīna la azil, īn fata caruia ne astepta directoarea. Am intrat īmpreuna īn cladire si am īnceput sa īmpartim darurile batrīnilor, care ne priveau cu recunostinta si īncercau sa sarute poalele rochiei lui Marion. Ea a depus īn mīinile celui mai venerabil dintre ei colivia cu papagalul, rugīndu-l sa īl hraneasca zilnic cu bucati de pīine muiate īn sos si coji de fructe. si-a pus apoi sutienul de dantela pe spatarul scaunului lui, l-a sarutat pe gura uscata si s-a īndreptat spre iesire. Am urmat-o. Īn tot timpul acesta īmi imaginasem ca fac dragoste cu o femeie cu mīini fine, mirosind a cafea, de aceea ma simteam putin vinovata.

Drumul de īntoarcere l-am facut īn liniste.

Acasa am gasit lilieci atīrnati de grinzile salonului.

-Poate ar fi bine sa reparam lumina, iubito.

-Tu ai stricat-o, tu sa chemi pe cineva sa o repare.

-Tot timpul dai vina pe mine.

***

Cu cele mai bune intentii, Marion ma jigneste, crezīnd ca, īn felul acesta, va reusi sa īmi schimbe caracterul urīt. O palmuiesc si īmi aprind o tigara fara filtru.

Apoi o luam de la capat.

Noaptea ne schimbam īntre noi numele.

Cīnd pe mine ma cheama Marion, eu fac dragoste cu mine īnsami sau manīnc cu aratatorul unt de arahide direct din cutie.

Ziua ne schimbam īntre noi vertebrele si genele, cu o precizie chirurgicala.

Cīnd eu am vertebrele si genele lui Marion, am curaj sa īl invit la cina pe tatal meu, care vine īmbracat īn costum gri, cu pantofi usori de carton, si bate la usa cu vīrfurile unghiilor.

Marion se ridica gratioasa, īi deschide si īl saruta pe gura.

Eu īl sarut pe umeri, fara sa īl privesc. O vreme mi-a fost frica ca Marion se va īndragosti de caracterul lui narativ si somnolent.

Din cīnd īn cīnd tatal meu vine īnsotit de o femeie tīnara si tacuta, cu o palarie demodata. Ei calca agale pe dalele de ceramica de pe podea, stau o vreme nemiscati, fara sa vorbeasca, si pleaca. Ma uit pe fereastra dupa ei. Trece pe cer un car triumfal, īn care tatal meu flutura din mīna multimii nevazute, care īl aclama ca pe un erou glorios. Dupa aceea mai trec fazani, copaci cu radacini ierboase si sfinti de ghips, apoi se lasa īntunericul.

Odata, ca sa uit de tatal meu, am scris pe un petec de hīrtie cuvintele unui cīntec la moda. Din greseala, Marion a mototolit hīrtia si a aruncat-o la gunoi. M-am enervat si am īnceput sa tip. Dupa aceea mi-a parut rau. Foarte rau.

Alta data m-am uitat o noapte īntreaga la westernuri americane vechi.

-Ce īti place la ele? m-a īntrebat Marion.

-Privirea grava si amenintatoare a actorilor. As vrea sa o pot imita.

-Hai sa īncercam.

Ne-am uitat una la alta cu barbiile putin ridicate si buzele crispate. Dupa cīteva secunde am izbucnit īn rīs.

-Īnca o data, aproape ca reusisem.

Dimineata urmatoare, īn zorii unei vieti noi, m-a trezit trecerea īn galop a unei herghelii de cai salbatici prin dormitor.

-Cīte tīmpenii vad si ochii astia ai mei, Marion!

-Ce spui?

-Nimic, iarta-ma ca te-am trezit.

Se auzeau urcīnd pe Grand Rue floraresele strigīndu-si marfa. M-am dus līnga fereastra, am ridicat storul si am privit defilarea calutilor curati tragīnd carucioare cu flori proaspete. O florareasa tīnara mi-a aruncat o garoafa. Am prins-o īn palma si i-am zīmbit. Niciodata nu am revazut-o, si mi-a parut rau, pentru ca mi-ar fi placut sa fac dragoste cu ea. Am īnchis fereastra si m-am īntors īn pat. I-am pus lui Marion garoafa dupa ureche si mi-am pus capul pe abdomenul ei.

***

Am fost la inaugurarea expozitiei unui artist faimos, cardiac, pe care īl cunosteam bine.

Cīnd ne-a vazut aparīnd, el s-a īndepartat de ceilalti invitati si a venit sa ne salute.

-Dragele mele prietene, inima mea e de acum ofilita si bolnava, un biet muschi atrofiat īntr-o mare de sīnge bolnav, dar pe voi tot va iubesc. Multumesc ca ati venit.

Ne-a de brat si ne-a plimbat prin fata tuturor tablourilor lui. Inimi moarte pe platouri de argint.

-Pentru mine la asta se reduce acum infinitatea lumii, ne-a spus el si si-a dus mīna la piept.

Dupa ce am facut turul expozitiei, pictorul s-a scuzat si s-a dus sa vorbeasca altor invitati. Am īnceput sa vorbim īn soapta, īn timp ce ne servam din cupele cu pasta din coaja de banana si scortisoara:

-Ma enerveaza tablourile din care nu īnteleg nimic.

-si pe mine.

-si cartile din care nu īnteleg nimic.

-Da, si pe mine.

-si filmele prea complicate, din care nu īnteleg aproape nimic. (dupa o vreme) Nici pe tine nu te īnteleg tot timpul. Atunci ma enervezi la culme.

S-a apropiat de noi un artist costeliv, sculptor īn ceata. Vorbele īi erau distinse, ne placea sa-l ascultam. Ne-a spus ca īsi facea, īn lunile de toamna, provizii de ceata, umplīndu-si atelierul cu blocuri īntregi si compacte, iar īn restul anului lucra. Marion, insensibila la talentul lui, i-a comandat o pereche de pantofi. Artistul a masurat-o si peste cīteva zile i-a adus personal la usa noastra, īntr-o cutie de carton. Marion s-a īncaltat cu ei si a īnceput sa smulga buruienile care crescusera īn ghivecele cu plante exotice de pe terasa.

Buruienile tipau cu limba de moarte.

-Iubito, de unde ai luat pamīntul asta? Nu e bun deloc.

-Din cimitir.

Cīnd a terminat, m-a prins cu un lant de picior si a plecat la cumparaturi.

Īi era frica sa nu o parasesc, biata de ea.

Cu o piatra alba, perfect ovala, am lovit īn lant, sa īl sparg.

Am desfiletat suruburile īncuietorii cu vīrful unui foarfec muiat īn ulei si otet de iasomie.

Cīnd īn sfīrsit m-am eliberat, m-am asezat pe canapea si am asteptat-o sa se īntoarca.

Īmi exersam īn gīnd discursul. Voiam sa īi spun ca totul se va termina īntr-o zi. Contururile noastre se vor dizolva, plamīnii ne vor arde īncet, topindu-ne carnea, dar noi nu vom renaste. Ce amintiri jalnice vom avea la sfirsit, cīta cenusa inutila vom lasa īn urma noastra.

Ascultam, īn lumina din ce īn ce mai palida, cum se loveau de ferestrele salonului pasarile bolnave si ploaia cu gheata. Exhumam amintiri la telefonul negru al noptii.

Marion nu mai venea.

***

(Scena īnfatiseaza un salon cu pereti galbeni, acoperiti cu desene abstracte, prinse īn pioneze cu gamalii colorate. Pe o masuta joasa, un televizor la care se difuzeaza, fara sonor, un documentar despre un pictor celebru. Pe etajere, clepsidre de diferite marimi si cutii din metal serigrafiat. Doua canapele acoperite cu pleduri īn carouri, pe care se afla, fata īn fata, doua gemene. Geamana 1, machiata strident. Geamana 2, īmbracata ca o zeita care tocmai a creat o lume adevarata, īn care se petrec īntīmplari adevarate. O fereastra larga, acoperita cu draperii din catifea rosie.)

Eu: Marion, am visat ca orasul a luat foc de la tigara ta.

Marion: stii bine ca īmi place cīnd comitem acte antisociale pline de vitejie.

Eu: Vedeam clar cladirile ca de aur, din care iesea un fum gros, violet.

(Marion īsi aprinde o tigara.)

Eu: Marion, nu mai fuma, te rog.

Marion: Fumatul e singura mea desfatare. Īn rest, totul e o spectaculoasa impostura.

Eu: Ce spui tu e o crima oribila. si totusi, dragostea noastra continua sa explodeze.

Marion (suflīnd fumul īnspre tavan): Da. (Tacere)

Marion: Salteaua patului nostru e plina de ghimpi vii. Orasul īn care traim e un splendid imperiu putred, īn descompunere. Ziduri īnalte īi conserva decaderea. Simt īn maduva si īn rinichi distrugerea lui apropiata.

Eu (īntind mīna si ia tigara lui Marion): Nu-ti fie frica. Toate se vor dizolva īn jurul nostru, dar vom ramīne īmpreuna. Ia piatra asta si loveste-o! (Scot din buzunar o piatra alba, perfect ovala, si o pun pe masa, īn fata ei.)  Va scoate piatra vreun cuvīnt?

Marion (cu voce nelinistita): Nu.

Eu: Asa vei ajunge si tu. Vei uita ce e raul.

Marion: Am uitat deja totul. Zilele cu tine sīnt atīt de pline, īncīt trebuie sa īmi exilez amintirile īn zone īntunecate si necunoscute. Īnainte de tine aveam certitudini. Acum nu te am decīt pe tine. Totul poate sa arda īn jurul meu, atīta vreme cīt esti līnga mine, sīnt fericita.

Eu: Corpul ti-e asa subtire, Marion, īncīt uneori, noaptea, cīnd te īmbratisez, parca m-as īmbratisa pe mine īnsami.

(Marion zīmbeste. Strivesc mucul tigarii īntr-o scrumiera de faianta pictata. Marion scoate din pachet o a doua tigara, pe care i-o aprind cu bricheta. Īn tot acest timp, ne privim fara īntrerupere. Gesturile sīnt mecanice, dinainte studiate.)

Eu: Alteori stai īntinsa cu orele līnga mine, fara sa respiri, si am impresia ca esti un peste mort, gigantic si rece.

Marion: stiu. (Tacere)

Eu: De ce ma lasi singura? Spune-mi.

Marion: Deseori pentru mine lumina se stinge brusc. Atunci fug, pentru ca totul īn jurul meu ma ameninta, chiar si tu. Nu vad niciodata chipul raului, īnsa prezenta lui ma īnfioara.

Eu (fredonīnd cu voce joasa): Ca o furtuna, ca un tunet, ca o rupere de nori.

(Marion se ridica, da la o parte draperiile din catifea rosie, deschide fereastra si arunca tigara aprinsa. Īn departare izbucneste o vīlvataie puternica. Focul se īntinde cu repeziciune. Ma duc līnga ea, o cuprind cu bratul pe dupa umeri si īmi lipesc tīmpla de tīmpla ei. Privim, infiorate, cum arde orasul din temelii. Se ridica īn jurul meu īnchisori. Procese cerebrale fine, īn timpul carora celulele nervoase mor rīnd pe rīnd.)

Eu: Toti locuitorii orasului vor muri sufocati, īn chinuri groaznice. Nu ti-e mila de ei, Marion?

Marion: Nu.

Eu: Nici de copii, nici de femei, nici de batrīni?

Marion: Nu.

Eu (sarutīnd-o pe par): Ce bine.

***

Uneori se īntindea pe pat, īntre mine si Marion, o femeie cu bluza verde si fusta foarte lunga, care respira regulat si doarmea adīnc. Īi priveam cu īntelegere picioarele ranite si o lasam sa se odihneasca.

Nu am reusit niciodata sa trasam un calendar exact al vizitelor ei.

-Saraca, a spus īntr-o zi Marion.

Acesta a fost singurul comentariu pe care l-a facut vreodata despre ea.

Īntr-o noapte, femeia a intrat īn dormitor tīrīind dupa ea, de un lant gros, o barca pescareasca, pe care a lasat-o īn mijlocul camerei. Ne-am ridicat de pe pat si am inspectat-o. Atīt de tare ne-a placut, īncīt am dormit o vreme īn ea, īmbratisate, īnvelite īn pleduri īn carouri. Am vīndut-o apoi unui colectionar de raritati.

La sfīrsitul lunii am ramas fara bani. Marion plīngea cu lacrimi de ceara.

-Nu pot sa traiesc fara dulceata de kiwi si lapte de soia, se lamenta ea. M-am saturat sa manīnc īn fiecare dimineata pīine muiata īn ceai. Cu mintea ocupata de aceste detalii, cum ai vrea sa mai fac dragoste cu tine?

Am adunat īn palme lacrimile lui Marion, le-am framīntat si am construit mici figurine zoomorfe, carora le-am pictat cu oja ochi rosii. Le-am asezat īn linie pe raft si m-am īnchinat lor. Marion s-a oprit din plīns si si-a picurat pe palme ceara fierbinte din lumīnarile decorative de pe masa. Īn scurt timp ne-am dus la culcare.

Stateam īntinsa pe pat. Līnga mine respira regulat femeia mea. Am bagat mīna sub pledul īn carouri si i-am strīns īn palma sīnul cald. Ea s-a trezit si m-a īntrebat ce vreau.

-Marion, doar un singur lucru ne mai poate salva acum.

Marion s-a īntors cu spatele la mine si a adormit la loc, instantaneu.

A doua zi am īnceput sa tinem post cu piure de castane si sa ne gīndim cum sa facem rost de niste bani. Marion era de parere ca ar trebui sa prostituam catedrala.

-Cum adica?

-Ai vazut si tu ce efect relaxant are asupra oamenilor. Am putea sa īi invitam aici, contra unei sume oarecare, la numite ore, cīnd piatra este stralucitoare ca o marmura īn culori. Trebuie doar sa spalam geamurile ferestrelor.

-Buna idee.

Ca sa o rasplatesc, am spalat īn locul ei vasele; ea statea cu coatele sprijinite de pervazul ferestrei si se uita cum trec pompierii. Apoi am udat cu stropitoarea bradutii argintii din ghivece.

Ne-am dat seama, īnsa, ca nu aveam bani nici sa dam anunt īn ziar, asa ca m-am apucat sa fabric trandafiri de hīrtie, pe care īi vindeam vecinilor. Acestia īi cumparau de mila, nu īmi pasa.

Dupa o vreme m-am plīns lui Marion ca vecinii sīnt brutali si tacuti, pasionati de jocul cu zaruri, si ca ma ataca noaptea cu arme albe din oase de balena, pe scarile īnguste, cu trepte de piatra prea īnalte. Ea m-a rugat sa īncetez comertul ilegal, pentru binele amīndurora, si a īntins o piele de vitel peste lume, pentru ca ea e Mesia.

Cu banii cīstigati din vīnzarea trandafirilor de hīrtie, am platit facturile, am luat de mīncare si am cumparat de la o florarie un arbore de cauciuc. Am pus ghiveciul pe terasa si am uitat de el. Marion a facut o crestatura īn tulpina si a supt cu pofta. Corpul ei elastic s-a īntins pīna la nori.

Ea a facut si un act caritabil. A ambalat īn sticle de plastic apa de la robinet si le-a trimis prin posta, la adrese fictive, īn tarile desertice.

Dupa aceea si-a pieptanat parul īn fata oglinzii si si l-a prins īn coc cu o clama de metal. A ars īntr-un vas de lut esente tari de ambra si lemn-vechi si a invitat la aperitiv un savant erudit, un om de stiinta, un snob, un artist si un explorator. Ca sa īi distreze, a chemat si cinci dansatoare exotice, care ne-au desfatat cu unduirile lor.

Brīnza de capra, sunca poloneza cu chimen, pahare cu picior, pline cu puroi si melancolie.

Au adormit cu totii tīrziu, īnspre dimineata, īmbratisati pe la colturi. Ca ma ma razbun, le-am taiat tuturor degetul mic de la piciorul drept, ca sa nu mai poata vreodata dansa. Doar pe Marion am iertat-o.

Īmi spuneam:

-Marion este tarīmul meu scufundat, cu frontiere īnchise, nu voi permite nimanui sa intre aici.

Mi-am pus un colier din monezi ruginite si am fiert degetele, la foc mic, īntr-un amestec scīrbos de urina, sīnge de cocos, ulei de castane salbatice si vin otetit.

M-am dus la cimitir si am turnat lichidul pe mormintele stramosilor lui Marion, ca sa nu īsi mai aduca vreodata aminte de viata ei de dinainte. Pamīntul mucegaia pe loc si devenea cenusa.

Īntoarsa acasa, i-am cusut sosetele rupte si m-am gīndit cu violenta la dragostea ei feroce. Noi sīntem doua gemene cu horoscoape comune si priviri grele, dar numai Marion e Mesia. Eu sīnt geamana imperfecta, contra-exemplul, produsul dragostei plictisite.

Dupa ce am cusut stīngaci si tivurile draperiilor din catifea rosie, am trezit-o pe Marion si am iesit la plimbare.

Am intrat pe furis īntr-o gradina cu tufe de menta. I-am explorat potecile si i-am strivit īntre degete frunzele parfumate. Pe neasteptate am vazut īn ierburile varatice un barbat gol, īntins la soare. Am luat-o la goana īnapoi, rīzīnd.

Ne-am dus apoi la piata Notre-Dame si am cumparat un iepure mort, cu carne fibroasa. Marion l-a strīns īn brate ca pe copilul ei.

A trecut prin fata noastra o femeie grasa, īmbracata cu pantaloni de un verde īnchis, cu niste ochi fenomenali de culoarea mucegaiului de apa. Marion s-a īntristat dintr-o data.

-Am vazut cum te uitai la sīnii ei, nu e nevoie sa minti. Īti placea, nu-i asa?

-Esti nebuna.

-stiu foarte bine ce am vazut.

S-a oprit din mers (avea o rochie īnflorata, din matase), a dat drumul iepurelui, care a luat-o la goana īn susul strazii cu salturi egale, si a īnceput sa se loveasca cu capul de zidul unei cladiri īnalte, cu balcoane multe.

Am asteptat cu mīinile īncrucisate pe piept sa īi treaca supararea si am plecat mai departe.

Īn vitrina unui magazin de animale erau īngramaditi cītiva catelusi īn costume de carnaval. Unul dintre ei, īmbracat ca un marchiz, cu o peruca miniaturala, a īnceput sa linga vitrina. Marion s-a lasat īn genunchi īn fata lui si a sarutat sticla.

Urma rujului ei sidefat.

La intrare era un clopotel cu sunet cumplit. Marion s-a ridicat pe vīrfuri, l-a smuls si a fugit cu el īnspre fluviu.

Eu m-am dus spre casa. A aparut si ea, īntr-un tīrziu, si-a pus capul pe genunchii mei si m-a īntrebat:

-Exista vreo parte a corpului meu care nu īti place?

Am luat lupa de pe noptiera si am īnceput sa o examinez cu atentie.

-Nu. Īmi placi toata. Īmi plac mai ales īncheiturile tale. Ai cele mai frumoase īncheieturi din lume. si gustul de piper al buzelor tale īmi place.

Ca sa-i dovedesc sinceritatea mea, am fotografiat-o goala, am developat fotografiile īn baie si le-am pus īn rame de lemn, pe care le-am atīrnat peste tot prin apartament.

Ea a rīs, a decupat din reviste de moda rochii elegante, pe care le-a lipit peste corpul ei din rame, apoi si-a colorat cu cariocile ochii si buzele. Cīnd s-a vazut īntr-o fotografie prost cadrata:

-Asa arat eu īn realitate?

-Da.

-De ce nu mi-ai spus ca sīnt asa de urīta?

-Dar nu esti urīta.

-Cum nu? Uita-te si tu ce piele obosita, ce cearcane adīnci.

-Asta e din cauza ca dormi putin.

-Nu conteaza din ce cauza e. Oricum, ai facut o mare greseala cīnd m-ai ales pe mine.

Am stat si m-am gīndit cīteva secunde.

-Tu m-ai ales pe mine.

-Tu adica nu ai avut nici un cuvīnt de spus?

-Nu prea.

-Vrei sa zici ca te-ai fi dus cu oricare?

-Da, cred ca da.

A īnceput sa plīnga. Ca sa o consolez i-am spus:

-Marion, esti lichida, si pielea ta e din sticla pretioasa. Īti tai cu lama īncheieturile fragile si te scurgi pe podea. Te solidifici īn fata ochilor mei īn dantela rosie, din care īmi croiesc o rochie lunga. Sīnt īmbracata īn tine, Marion.

Marion s-a apropiat de mine si m-a dezbracat. Mi-a aruncat rochia pe fereastra.

-Acum ai ramas singura.

Stau chircita pe canapea, cu fruntea īn mīini. Ma doare capul. Ma ridic si īi caut o aspirina. Uit totul si ma inunda o fericire incredibila.

***

Nu pot sa adorm. Se aude īn departare, īn vreun cartier necunoscut, o melodie trista. Īmi aduc aminte de īntīmplari īngrijoratoare cu saxofonisti tineri, si ma īntreb pe unde si cu cine o fi umblīnd Marion, īntr-o noapte de o asemenea profunzime.

Īn tren cīnta un saxofonist tīnar, cu plete lungi de femeie.

Ne-am apropiat de el si am asteptat sa faca o pauza ca sa īi vorbim.

-De ce cīnti jazz prin trenuri?

-Cīstig si eu un ban. Nu platesc chirie, manīnc pe gratis si ma īmbat īn fiecare seara. Īmi place viata mea. Sīnt liber, asta e important.

sau

Era vara si caldura topise cladirile orasului. De la fereastra salonului se vedea un cīmp pustiu.

-Ce caldura, fetelor!

Marion l-a privit cu scīrba pe saxofonistul faimos din fata noastra.

El avea dantura perfecta, un sīn de femeie si un soricel galben pe umar.

Ne-a spus ca e Mesia si ca va muri la treizeci si unu de ani.

sau

Un saxofonist cu o garoafa de plastic dupa ureche cīnta īn piata publica.

Īn fata lui, o palarie pe fundul careia erau cītiva banuti.

Marion s-a cautat prin buzunare si, pentru ca nu a gasit nici o moneda, si-a scos din ureche cerceii si i-a pune īn palarie.

Saxofonistul si-a īntrerupe cīntecul si a privit-o adīnc.

Ochi de cristal negru.

sau

Un matematician genial, saxofonist de ocazie, ne-a invitat la o cafea.

Am vorbit o vreme banalitati, apoi el a spus:

-Dupa calcule complicate de astronomie si analiza, am ajuns la concluzia ca Mesia a venit din nou si este printre noi.

L-am lasat sa vorbeasca si mi-am imaginat ca o dezbrac pe Marion, care statea si asculta concentrata. Ei īi place cīnd oameni inteligenti vorbesc despre ea la persona a treia.

sau

Īn ghivece de portelan aurit, vecina noastra saxofonista crestea urzici si brusturi.

Locuia īmpreuna cu mama ei la etajul de deasupra.

Erau doua vaduve pline de viata. Le placea jazzul.

Apartamentul lor era micut, dar curat si plin de obiecte nostime.

Aprindeau seara, pe televizor, cīnd se uitau la serialul lor preferat, betigase chinezesti.

Faceau cele mai bune prajituri cu visine din lume.

Vecina noastra cīnta uneori pentru noi. O ascultam cu foarte mare placere.

Īntr-o noapte, cīnd ne-am īntors de la ele, Marion mi-a spus:

-Iubito, o sa plantez īntr-un ghiveci o umbrela, care, dupa un timp, o sa se deschida si o sa faca frunze, flori si fructe.

-Ce fel de fructe?

-Pai niste umbrelute uite-atīta de mici, din alea ca pentru cocktail.

Īn vase de ceramica orientala, noi cresteam iedera salbatica.

Marion imita serile o frunza de mesteacan īn bataia vīntului, īn ritmul saxofonului care se auzea de la etajul de deasupra. Se legana si dansa, iar faldurile rochiei ei verde-deschis fosneau usor.

sau

Marion s-a īndragostit la un concert de un saxofonist frumos dintr-o tara straina, care a plecat a doua zi din oras, fara sa lase vreo adresa.

Ea si-a pictat fata cu farduri stridente, ca sa nu vad cīt sufera. Am desprins cu unghiile stratul de culoare, am sarutat-o pe frunte si mi-am plimbat palmele pe trupul ei. Sub arsenalul meu de mīngīieri, tristetea ei s-a destramat pentru cīteva ore.

sau

Īntr-o curte interioara, o fabricuta de lumīnari, cu un frontispiciu de ipsos cu o inscriptie īn latina. Proprietarul, fost profesor de saxofon īntr-un colegiu de baieti, facuse cinci facultati si conservatorul. Vorbea paisprezece limbi si pura costume impecabile de gabardina englezeasca. O iubea pe Marion si īi trimitea o data pe saptamīna o cutie cu lumīnari parfumate. Poate ca si Marion l-ar fi īndragit pe el, daca īntr-o zi nu i-ar fi spus:

-Īn alta viata am fost arbore.

-Ce ridicol au sunat cuvintele lui, iubito, nici nu poti sa-ti imaginezi.

Īn timpul marilor īngheturi, femeia aceasta, care se preface cu atīta usurinta īn fata strainilor, se plimba prin oras īmbracata cu o rochie violet si ciorapi verzi. E singura pe strazi. De aceea eu sīnt īngrijorata si nu pot sa adorm.

***

Ierburile salbatice de prin gradini se decolorau de la seceta.

Marion īnca mai dormea.

M-am spalat pe fata la chiuveta din bucatarie, m-am īmbracat cu o rochie negra si mi-am pus īn jurul gleznei stīngi o bratara din mici cristale rosii de plexiglas.

Am mīncat īn picioare o jumatate de prajitura cu fructe uscate.

Cealalta jumatate am īnvelit-o īntr-un strat dublu de folie de aluminiu si am bagat-o īn rucsac.

Am luat de pe masa cheile masinii si am plecat.

Nu īmi pusesem pantofi. Asfaltul mi-a ars talpile.

Conduceam gīndindu-ma la corpul aburind al lui Marion, pe care īl lasasem acasa īnfasurat īn pleduri īn carouri.

M-am oprit līnga o livada de smochini. Am deschis cu cheia de la masina lacatul portii. Am intrat si m-am īntins īntre doi smochini īnalti. Am simtit pe spate īntepaturile ierbii si racoarea pamīntului.

Dupa o vreme mi s-a facut foame.

Am mīncat jumatatea de prajitura cu fructe uscate, apoi am umplut cu pamīnt afīnat un saculet de pīnza.

Am gasit o moneda de argint īnnegrita. Am sters-o de poalele rochiei si am bagat-o īn gura. 

Am pus sacul cu pamīnt si rucsacul īn portbagaj si am pornit īnapoi spre oras.

Am parcat masina īn fata catedralei celei invizibile, cu siruri de banci sculptate, o orga imensa si sfinti cu unghiile pictate. Mi-am sprijinit barbia de volan si am mīngīiat cu limba moneda.

Acasa, Marion statea pe canapea. Bea ceai. Parea īngīndurata. Nici macar nu a īntors capul cīnd am intrat. Pe masa erau cītiva cocosi portughezi de metal.

Am adus din baie un lighean de plastic cu apa calduta si i-am spalat picioarele, pe care i le-am bagat īntr-un ghiveci mare, gol, din ceramica arsa, īn care murise un bradut argintiu.

Am turnat deasupra pamīntul proaspat.

M-am asezat pe canapea si am sorbit dintr-o ceasca de ceai.

Timpul trecea. 

Istoria īsi conserva cadavrele ilustre īn otet de vin nobil.

Marion a īnceput sa prinda radacini. Parul i se īnverzea treptat.

Īn ochii i se citeau milioane de ani de amintiri vegetale.

Pielea i se transformase īntr-o scoarta lemnoasa.

Īi scrijeleam pe piele cuvinte si fraze.

Ea a devenit din ziua aceea jurnalul meu intim.

***

Citeam carti bune si ascultam muzica marilor compozitori.

Muream de plictiseala.

Marion s-a īntors acasa. Am dezbracat-o, am privit-o cu atentie si i-am suierat:

-Marion, sīnt urme de dinti pe umarul tau. Spune-mi adevarul: cine a fost? Nu ma voi supara. El te-a muscat pe tine de carne, dar mi-a facut mie o rana rea. Uite, īti ating acum sīnii, īnsa mīngīierile mele nu lasa urme, ca un cutit pe care īl īnfigi īn apa, ca masina ta care trece pe un pod de piatra.

Marion si-a tras pe ea rochia, s-a dus la fereastra si a privit orasul.

-Ce minune. Frumusetea ei cu piele stravezie si cartilaje elastice pedaleaza prin apartament la ore fixe, pe o bicicleta de piatra, īmi spuneam eu.

-Taci si asculta ploaia batīnd īn ferestre, mi-a īntrerupt ea conversatia cu mine īnsami, apoi mi-a propus sa iesim la o plimbare.

Era noapte. Stropii grei ne loveau fruntile. Adapostite sub un balcon:

-Ţi-am spus doar sa iei o umbrela.

-Lasa, e mai frumos asa.

A venit līnga noi o cersetoare īmbracata cu un cojoc de piele de capra.

-Vreau si eu unul exact la fel, mi-a spus Marion la ureche.

A doua zi i l-am cumparat de la un atelier de pielarie.

Ea s-a īmbracat cu el, īncīntata, m-a sarutat si mi-a īntins un sul īntunecat, legat cu o panglica rosie. L-am desfacut: era o radiografie completa si recenta a corpului ei.

Mi-am muscat buzele si am prins radiografia īn fereastra, ca pe un vitraliu.

Gemetele lui Marion au facut apoi sa vibreze coardele mandolinei agatate īntr-un cui, pe perete. Credeam ca era fericita cu mine, chiar daca viata noastra era total lipsita de dramatism.

Īnsa īntr-o zi ea m-a otravit si a fugit cu o trupa de dansatori ambulanti.

Am simtit īn aburii de ceai mirosul de migdale amare al cianurii, dar am baut toata cesca.

Eram oribil de dezamagita. As fi vrut sa īi despic fruntea, sa vad exact ce gīndeste despre mine. Īnsa ea era departe. Ritmurile vesele ale trupei de dansatori ambulanti se auzeau din ce īn ce mai slab, pīna cīnd s-au stins de tot.

Am petrecut o noapte alba si m-am gīndit la reactiile mele.

-Ma schimb zi de zi, ca si cīnd as primi comenzi de undeva de deasupra mea, asta poate īnseamna ca eu nu sīnt cea adevarata, ca undeva exista o alta eu, cu o viata a ei, pe care nu fac decīt sa o copii, fara sa stiu.

Assa īmi spuneam īnspre dimineata, īntinsa pe pat, īn timp ce īmi apasam cu palmele ochii durerosi de oboseala.

Am aprins lumina si am privit īndelung cutitul cu plasele din os īnfipt īn stomacul meu.

Am atins pata cleioasa de sīnge de pe camasa de noapte si mi-am lins degetele.

Am ramas cīteva minute pe pat nestiind ce sa fac, fredonīnd īn surdina un cīntecel.

Am īncercat sa trag īn sus de mīnerul cutitului, dar o durere ascutita mi-a traversat corpul, ajungīnd pīna īn mijlocul fruntii.

Mi-am scos cu greutate camasa de noapte si am spalat-o īn chiuveta, urmīnd sa o cos seara īn locul unde o strapunsese cutitul.

Apa s-a īnrosit.

M-am sters cu un burete pe abdomen, am curatat tot sīngele. Mi-am bagat capul sub jetul de apa rece. Mi-am venit īn fire. Situatia nu e chiar asa de grava, mi-am spus.

M-am privit īn oglinda.

Niciodata īn viata nu ma mai privisem goala īn oglinda, dar voiam sa vad cum aratam cu un cutit īnfipt īn mine.

Continuam sa fredonez un cīntecel, din ce īn ce mai palid.

M-am īmbracat cu pantaloni din stofa bleumarin si o camasa barbateasca īn carouri, am īnchis cu grija nasturii īn jurul mīnerului cutitului, iar gītul mi l-am īmpodobit cu un guler elegant din blana de iepure.

Am traversat apoi īn goana podurile orasului.

-Te urasc, Marion, am strigat catre fluviu.

-si eu, mi-a raspuns vocea ecoului.

Am intrat īntr-un sex-shop de pe malul stīng.

Pe rafturile din sticla opaca erau diferite produse. Mirosea a capsuni proaspete. Vīnzatorul cu chip feminin nu era singur, līnga el erau foarte multe papusi vii, lipite de zid, si foarte multe papusi moarte, īn cutii colorate de carton.

Vīnzatorul avea blugi strīnsi pe coapse, din buzunarele carora ieseau irisi violet, cu tulpina lunga si lemnoasa. A venit līnga mine, si-a trecut mīinile prin parul meu, mi-a aranjat gulerul camasii, a īndoit o foaie de hīrtie alba si mi-a pus-o īn buzunarul de la piept, ca pe o batista, mi-a dat sa beau putina apa. M-a luat apoi de mīna, a tras o perdea de catifea, am ajuns īntr-o īncapare mai mica, fara ferestre, luminata din toate partile de mici candele rosii. Īn mijloc, pe un postament de marmura, era o sculptura din lemn fin, acoperita cu foita de aur. Zeul era īnvesmīntat īntr-o pīnza de matase īnflorata, din faldurile careia iesea un ciot lung de lemn, ca o creaga retezata, de aceeasi lungime ca mīnerul cutitului din abdomenul meu. Vīnzatorul a dezvelit statuia, a īmpaturit pīnza si ne-a lasat singuri.

Candelele rosii īsi aruncau reflexele pe umerii si bratele zeului, el si-a ridicat usor pleoapele, m-a privit adīnc cu ochii lui vii. Am īntins mīna si l-am atins, se trezea usor, carnea īi devena frageda ca a unui pui de animal, s-a dat jos de pe postamentul din marmura, mi-a īmbratisat spatele si m-a īntins pe rogojina īmpletita de pe podea.

Am iesit din sex-shop dupa cīteva ore.

Īmi pipaiam cu īncīntare pe sub camasa rana cicatrizata, durerea disparuse, cutitul ramasese acolo.

-Cu adevarat este el mare, mi-am spus, el a strīns de mīnerul cutitului si l-a tras din carnea mea, suferinta s-a oprit chiar īn secundele acelea luminoase, a ramas īn mine un gol imens, el si-a pus degetele pe rana si a stat o vreme nemiscat, cu degetele naclaite de sīngele meu, ore si ore, simteam cum fibrele de carne se īmpletesc din nou, golul s-a umplut din nou de viata, rana, iata, s-a īnchis, ca dovada, eu pipai acum o piele cicatrizata de razboinic īncercat, el cu adevarat este mare, laudat fie el.

M-am dus sa ma plimb īn gradina zoologica, am privit pestii īnnotīnd fara memorie īn bazin si fazanii si paunii si ratele salbatice si aricii si sopīrlele uriase. Cīnd am ajuns līnga cusca papagalilor, am scos din poseta un radio mic, portabil si i-am dat drumul. Un papagal albastru, urias, a ascultat o vreme melodia, apoi, cīnd am oprit radioul, a īnceput sa o fredoneze, cu vocea, intonatia si accentul solistului.

Am trecut apoi prin fata unei custi spatioase, īn care erau pat, un fotoliu si cīteva rafturi cu carti. Omul statea ghemuit pe podea, cu obrazul lipit de gratii si cu mīinile facute caus īntre picioare. Vazīnd ca nu īl privesc cu interes turistic, el si-a dezclestat degetele, si-a īnlaturat mīinile, s-a ridicat īn picioare si m-a lasat sa-i privesc vīrtejul de vid dintre picioare. Mi-am amintit dintr-o data de o īntīmplare stupida din trecut, si m-am īntristat.

Marion īi telefonase instalatorului si īl chemase la noi. Cīnd a ajuns, ea l-a sarutat pe gura si eu pe umeri. I-a cerut sa puna īn veioze becuri colorate si sa schimbe uleiul din lampi. Apoi si-a cusut pe tricou stirile importante decupate din ziarul local. Eu m-am dus īntr-o gradina, m-am īntins īntre petunii, mi-am bagat o mīna sub pulover si mi-am numarat coastele, cu aceeasi uimire ca de fiecare data. Apoi mīna mi-a alunecat īn pantaloni, dar mi-am retras-o imediat, īnfricosata: nu īntīlnisem acolo familiara caldura umeda, ci un vid uscat, nelinistitor.

Am plecat repede acasa si am īncercat sa reintru īn rutina mea izolata.

Din noaptea aceea am īnceput sa am insomnii.

Noptile mi le petreceam pe terasa, cīntīnd melodii triste dintr-un pieptan de fildes.  

La gamele rudimentare din naiul improvizat mi-a raspuns o data o vioara, care m-a acompaniat pīna dimineata.

Cīnd s-a oprit, am pus pieptanul pe piept si am īnchis ochii. Nu ma gīndeam la nimic.

Am auzit usa de la intrare deschizīndu-se si am zīmbit. Credeam ca se īntorsese Marion.

Totusi, pasii erau ciudat de grei.

Femeia necunoscuta a venit pe terasa si s-a aplecat deasupra mea.

Avea dantura de cal si inima perforata.

Īn trupul acela imperfect se ascundea o femeie minunanta.

Ea s-a mutat cu mine. Nu si-a adus decīt vioara, pe care a atīrnat-o līnga mandolina mea. Desi nu īi cerusem nimic, avea grija de mine. Facea cumparaturi, gatea, spala. Nu īi vorbeam. Refuzasem sa o primesc īn patul meu. Noaptea īnchideam usa dormitorului cu cheia. Ea accepta totul, pentru ca stia ca e urīta.

Īntr-o dimineata am īnceput sa mīngīi radiografia corpului lui Marion si am dorit dintr-o data sa construiesc un vitraliu adevarat.

Am topit īntr-o galeata, pe terasa, obiecte de metal de prin apartament si am construit scheletul vitraliului. Violonista mi-a cules de pe strazi cioburi colorate de sticla pe care le-am potrivit cīteva ore īn reteaua de rame metalice.

La sfīrsit, m-am īntins pe canapea si mi-am admirat opera.

Violonista s-a apropiat de vitraliu si a sarutat-o pe Marion pe gura. si-a luat apoi vioara si a plecat pentru totdeauna. Īntr-un fel, mi-a parut rau, viata era comoda cu ea.

Acum eram calma, dar amortita. Refuzam sa particip la propria mea singuratate.

Cīnd Marion s-a īntors, eu īmi lipisem deja pe o buna parte a corpului cioburile colorate care īmi ramasesera dupa ce construisem vitraliul.

Marion e instrumentul meu muzical. Fluiera, geme, plescaie din limba, tipa, scīnceste.Vecinii se plīng proprietarului, dar nu ne pasa.

Marion vrea sa īmbatrīneasca mai repede. Īsi prinde pielea de la coltul ochilor īn clesti, īnsa ridurile se īntind la loc īn cīteva secunde.

-Nu e drept, īmi spune ea. Nu, nu e drept.

***

Am intrat īn matasaria unui negutator armean, care ne-a īntīmpinat la usa cu vin dulce si turtite cu mac.

-Asa se obisnuieste la ei, mi-a soptit Marion si a īnceput sa baleteze cu o eleganta aritmetica printre baloturile colorate.

Nu am vazut nici o pīnza care sa ne placa, dar cīnd am dat sa iesim, Marion a vazut īntr-un colt o mobila mica si urīta dintre cele doua razboaie, pe care si-a dorit-o instantaneu. Negutatorul sarea īn jurul nostru de bucurie, ca un tipar.

-La ce o sa ne foloseasca mobila asta? i-am soptit eu lui Marion.

-O sa īmi pun eu īn ea uneltele de pescuit si fotografiile de demult.

Negutatorul si-a pus unul dintre angajati sa transporte mobila pīna la apartamentul nostru, īntr-o mica furgoneta.

Noi doua ne-am asezat īn fata, līnga scaunul soferului.

Dupa ce a pornit, angajatul ne-a spus, fara nici o introducere:

-Am vazut o femeie necunoscuta la īnmormīntarea tatalui meu. A fost un barbat corect si parea fericit. Toti am fost surprinsi cīnd s-a sinucis. Spun surprinsi pentru ca nici unul dintre noi nu īl iubea cu adevarat. Prezenta acelei femei m-a tulburat enorm. Era prima data cīnd simteam asa ceva. Pantalonii mi se umflasera, īmi era frica sa nu observe mama. Mi-am īnchis sacoul, era mare, al unui frate de-al meu, si o observam pe femeie, care se amestecase discreta īn multime. Nimeni nu o privea, erau multi straini, colegi de-ai lui. Ea a plecat īnainte de sfīrsit, am urmarit-o pe aleile cimitirului. Avea un mers fragil, ca de pe alta lume. Nu puteam sa ma gīndesc la nimic, nu īmi pasa de ce vor crede ceilalti. Īn parcare, cīnd s-a apropiat de masina ei, am alergat īnspre ea si am apucat-o de brat. S-a uitat la mine surprinsa si cred ca si-a dat seama cine eram. A vazut cīt eram de speriat si mi-a facut semn sa urc līnga ea īn masina. Ne-am dus la ea acasa, avea o garsoniera luminoasa īn spatele primariei, cu multe flori si statuete de lemn. M-a dezbracat cu gingasie si cred ca era emotionata. O faceam pentru prima data si mi-am dat drumul foarte repede. Am ramas īntins si ea ma mīngīia pe par. Līnga pat, pe noptiera, era o fotografie recenta cu ea si tatal meu, īmbratisati. M-am ridicat dupa vreo ora si mi-am cautat hainele prin camera. Ea m-a īntrebat daca vreau sa ma duca cu masina, eu nu am spus nimic. Am plecat fara sa o privesc si am luat un taxi pīna acasa. Mi-am asteptat familia si m-am masturbat gīndindu-ma la dīnsa. Desi am trecut deseori prin fata cladirii ei, niciodata nu am revazut-o. De atunci au trecut muti ani, acum sīnt obosit si amar, dar uneori o visez si ejaculez. Vi se pare normal?

-Da, i-a raspuns Marion. Foarte normal.

-Totusi sa stiti ca viata mea nu e chiar atīt de sterila -cresc īn mansarda mea cīteva plante insectivore, singurii mei prieteni si sfatuitori. Le bag īn corola insecte pe jumatate moarte si le privesc digestia īndelungata. E foarte important sa stii ca ceva sau cineva e dependent de dragostea si atentia ta, nu, fetelor?

-Da, e īntr-adevar foarte important.

Angajatul ne-a ajutat sa ducem mobila pīna īn apartament, Marion i-a dat un bacsis consistent si cīteva bomboane de cocos. El a facut o plecaciune si a plecat demn.

Am ramas singure si am bīntuit apoi īmpreuna printre umbrele nedeslusite ale mobilelor pictate. Mereu alte frici.

La usa a batut un pelerin flamīnd.

Avea tatuate pe brate desene sterse de vreme.

Marion i-a facut semn sa o urmeze.

El a strabatut, descult si cu capul sus, dezordinea reveriilor noastre.

Ne-a spus:

-Parintii mei au murit cīnd eram foarte mic, nu mai īmi amintesc de ei. La cīteva zile dupa aceea m-a īnfiat un pustnic batrīn care avea o coliba īn vīrful muntelui. El m-a īnvatat tot ce stiu, era un om foarte īnvatat. Din punct de vedere al normelor sociale sīnt analfabet, dar credeti-ma, fetelor, stiu tot atītea cīte stiti si voi despre literatura sau arta. Īnainte de moarte, tatal meu mi-a spus: Sa nu te sperii, īn curīnd va veni un lup alb sa ma ia cu el. Chiar asa s-a īntīmplat. Am mai ramas cīteva zile singur, īnsa dintr-o data mi s-a facut dor de oamenii pe care nu īi cunoscusem niciodata. Mi-am pus o camasa muiata numai īn fir, pe care mi-o tesuse tatal meu, am luat īntr-o desaga brīnza de capra si am coborīt īnspre oras. Norocul a facut ca la portile acestuia un om de bine, cu ochi tristi, sa īmi īndrepte pasii catre acest apartament, de unde se vede o cladire impunatoare, probabil o catedrala. Ce pot sa spun mai mult? Sīnt pregatit sa īnvat de la voi.

Eu si Marion ne-am privit si ne-am zīmbit.

Ne-am apropiat, tinīndu-ne de mīna, de tīnar.

Au trecut orele.

-Fetelor, sīnteti atotputernice, a gemut el la sfīrsit.

Somnolenta, Marion i-a multumit pentru cuvintele amabile si a adormit cu capul pe umarul lui. Lin, eu am coborīt cu buzele īnspre coapsele lui. Lumina a mai pīlpīit o vreme, apoi s-a stins.

A doua zi am īnceput o viata noua.

Trupul īmi slabea, dar sufletul mi se īnnoia.

Mīncam aluat crud si vegheam noptile līnga Marion.

Dupa o vreme, carnea mi s-a facut ca sticla.

Īn sufragerie a intrat tatal meu.

-Marion, el nu exista. Hai sa ne facem ca nu īl vedem.

Rutina zilnica.

El statea lipit de perete si ne privea cu īncapatīnare.

Am sarutat-o pe Marion pe gīt si mi-am bagat mīinile pe sub fusta ei.

El a īnchis ochii si s-a retras īn el īnsusi.

M-am dezlantuit īn ocrotiri diurne, pentru ca Marion era atīt de fragila.

Dragostea mea s-a īnfiletat īn pieptul ei.

Am tras draperiile si ne-am umplut una alteia gura cu vata sterila, ca sa nu ne irosim suspinele.

Cu toate astea, o voce din interiorul meu, care nu era a mea, a zis:

-Marion, īntr-o zi voi renunta la tine.

-stiu.

Lui Marion i-au crescut din pori pene fine. Jeturi fine de frig intrau īn apartament prin crapaturile peretilor.

-Iubito, hai sa dam cu aspiratorul.

-Hai.

Marion m-a agresat, radioasa, cu masina infernala.

-Marion, priveste, apartamentul acesra umbros, cu geamuri pīna la cer, e plin de unelte de tortura care fac zgomot. Plīng fara oprire. Nu vrei sa ma salvezi?

Marion nu auzea. Dupa ce a terminat de aspirat, ea s-a spalat apoi de trei sute de ori pe mīini la chiuveta din bucatarie, a pus la fiert apa pentru ceai si s-a asezat pe canapea, līnga mine.

Dintii mi s-au sfarīmat cīnd am muscat din coapsele ei de pīine prajita. Mi-am lipit urechile de palmele ei si am ascultat, concentrata, ritmurile eretice ale corpurilor straine pe care le atinsese īnainte de a ma īntīlni.

Mi-am baut īn tacere ceaiul.

-Marion, hai la muzeu.

-Hai.

La muzeu īncepea inaugurarea unei expozitii de sculptura a unui artist faimos.

Statuile erau din sīnge si īnfatisau oameni si cai.

Am vrut neaparat sa vorbesc cu artistul si m-am apropiat de el zīmbind.

Am intrat direct īn subiect. Am īntins degetul catre Marion, care voma īntr-un colt al īncaperii, si i-am spus ca vreau sa ne sculpteze pe amīndoua.

Artistul ne-a rugat sa asteptam pīna la sfirsitul inaugurarii.

Noi am asteptat una līnga cealalta, fara sa vorbim.

Dupa ce a strīns mīinile tuturor celor prezenti, el s-a apropiat de noi.

L-am luat fiecare de un brat si am plecat catre atelierul lui.

De la fereastra larga se vedea tot orasul. Chiar si apartamentul nostru se vedea.

Dupa ce ne-a servit cu cafea tare si prajituri cu smochine, el ne-a luat fiecareia sīnge.

Marion a lesinat si s-a trezit. Eu am lesinat si m-am trezit.

Am urmarit apoi īntregul procedeu de fabricatie a materialului brut.

Artistul amesteca sīngele cu gelatina transparenta, care se īnrosea si se īntarea.

El m-a sculptat pe mine din sīngele lui Marion. El a sculptat-o pe Marion din sīngele meu.

A doua zi, a adaugat la expozitie si statuile noastre.

Oamenii s-au īnghesuit sa le vada.

Dupa ceva vreme am aflat ca au fost cumparate de un colectionar bogat.

Marion si-a promis ca īl va cauta, ca īl va gasi si ca īl va ucide.

-De ce atīta ura, Marion ?

-Nu stiu nici eu.

Dupa cīteva zile am primit prin posta un plic fara numele expeditorului, īn care era o cheie mare.

Am īncercat sa deschidem toate portile din oras, dar cheia nu se potrivea īn nici una.

-Poate ca cineva a facut pur si simplu o gluma proasta, iubito.

-Poate.

Acasa, Marion si-a suflecat pantalonii si si-a īntins picioarele pe masa. Īsi rodea unghiile si citea o carte despre un gravor celebru, care īi placea la nebunie.

Apoi si-a ridicat ochii si m-a privit fix. (Avea cele mai fine glezne din lume si o tiara ruginita pe frunte.)

-Marion, hai sa descoperim usi secrete īn zidurile orasului hai sa ne plimbam de-a lungul caii ferate hai sa fotografiem insecte hai sa culegem ferigi decorative din gradinile publice hai sa sarutam pe umeri barbatii pe care īi īntīlnim pe strazi hai sa cumparam mere si stridii hai sa respiram aburii calzi care ies din asfalt hai sa descifram inscriptiile scrijelite pe porti hai sa cīntam īn somn ca pasarile hai sa facem dragoste hai sa mergem de mīna la cinematograf hai sa iesim īnainte de final hai sa asteptam sa se termine furtuna hai sa aprindem lumīnari pe mormintele parasite hai sa vorbim despre pictura hai sa ascultam clopotele catedralei hai sa īl invitam pe tatal meu la cina hai sa ne scuturam de spaime hai sa dansam īncaltate cu saboti cu talpa de lemn hai sa ne albim pielea cu crema de perle vii hai sa ceruim mobila salonului.

-Nu, a spus Marion, apoi a urmat o tacere imensa.

Am iesit sa īmi plimb timpanul spart pe Grand Rue, ca pe un cīine.

Eram pustie si infirma.

Aveam īn pumn o cochilie ascutita de melc.

***

Un magazin de vesminte, primitor si aglomerat.

Marion si-a cumparat o camasa barbateasca si un brat de candelabru.

Cīnd am trecut pe līnga cabina de proba, perdeaua s-a dat la o parte si o fata blonda, cu zīmbet siret, ne-a aratat cu degetul inscriptia de pe chilotii ei.

Eu nu m-am uitat, gestul mi s-a parut indecent si gratuit, īnsa Marion si-a īncordat privirea ca sa distinga cuvintele.

-Sīnt mioapa, iarta-ma, a strigat ea, vrīnd sa se apropie, dar fata s-a ascuns din nou dupa perdea, chicotind. Am tras-o pe Marion afara din magazin, ea se zbatea, clientii se uitau la noi.

Luni de zile a strabatut kilometrii nesfīrsiti ai magazinelor din oras, cautīnd-o pe fata.

-Mi-a fost transmis un mesaj important, īmi spunea ea stergīndu-si cu batista lentilele ochelarilor noi, iar eu am trecut pe līnga el fara sa reusesc sa īl citesc. La naiba.  

Īntr-o zi a batut la usa noastra la belle religieuse sans merci.

Vindea trandafiri de hīrtie.

Marion a invitat-o īn casa, i-a facut un ceai si un masaj la talpile goale, apoi a īntrebat-o:

-Cine te-a trimis la noi?

Fata a dat din umeri si nu a raspuns nimic.

Era muta si nu stia sa scrie.

-Niciodata nu o sa aflam raspunsul, mi-a spus Marion, ciudat de linistita, de īmpacata, de fericita.

Un cutit cu plasele de os, pastrat īn otet de iasomie.

Un tunel subteran.

Un telefon de epoca, stricat.

O punga cu bomboane de menta.

Un triunghi pubian naclait de īnghetata.

Am umplut un borcanel cu ulei si am īnceput sa īmpletesc din trei fire de līna un fitil.

-Ce vrei sa faci?

-O lampa.

-De ce?

-Se apropie furtuna, s-ar putea sa avem o pana de curent.

-Aha.

Au trecut orele.

Dupa tunet, luna avea trei aure.

Stateam īntinsa pe terasa, uda de ploaia de nacru, si priveam trecīnd norii noptii cu nuante roz.

Rasuflarea orasului umfla draperiile rosii din salon. Se auzeau latrīnd cīini bolnavi. Trecea cīte un tren īn departare. Vorbeam īncet cu mine īnsami si nu ajungeam la nici o concluzie.

Antologia amintirilor mele cu Marion e comoara mea cea mai de pret. Īn rest, cīteva rochii, carioci colorate, cutii din metal serigrafiat.

Cu capul pe un prosop curat, Marion dormea de multa vreme īn dormitor, cu buzele īntredeschise, la lumina firava a veiozei cu abajur de hīrtie, care pīlpīia vag īntr-un colt al īncaperii.

Corpul ei īmi era atīt de familiar.

***

Īn restaurantul mexican, Marion Īnainte-Mergatoarea citeste cu atentie meniul si cere lacuste marinate īn miere salbatica.

Eu nu iau decīt cafea. O privesc mīncīnd si īi spun:

-Nu as putea sa traiesc īn alt oras decīt acesta.

-De ce?

-Pentru ca aici sīnt cele mai frumoase autobuze din lume, cu bilete de calatorie pe care sīnt reproduse picturi celebre sau citate din literatura clasica. Īn plus, pe ziduri sīnt desenate cu creta cele frumoase organe sexuale din lume.

-Atīt?

-si pentru ca tu ai cele mai frumoase īncheieturi din lume. si pentru ca ne place, la amīndoua, cea mai frumoasa melodie din lume. Dar ia spune, ai facut vreodata dragoste īntr-un lan de floarea-soarelui?

-Nu.

-si nu ti-ai dori?

-Nu.

-De ce?

-Prefer sa am un dus aproape.

-Esti infecta.

Dupa aceea am fost la muzeu.

Marion s-a īntristat vazīnd o cariatida de marmura cu un sīn īnnegrit.

S-a īntors īn timpul noptii. Portile se deschideau singure īn fata ei. A desprins sīnul canceros, l-a īnfasurat īntr-o pīnza curata si l-a bagat īn rucsacul meu.

Spre iesire, am facut un ocol pe la sectia de harti vechi, si am furat o harta a cartierului, īnainte de a se construi pe Grand Rue cladirea noastra.

Batrīnul paznic ne-a urmat peste tot, cu privire īngaduitopare si reprosuri mute.

Acasa, Marion a pus sīnul bolnav īntr-o fructiera de alpaca argintata si a lipit peste tot prin apartament file desprinse dintr-o carte de rugaciuni scrise īntr-o limba pe care nu o cunostea nici una dintre noi.

-Ce te-a apucat?

-Vreau sa am un contact cotidian cu limba asta. Poate asa o sa o īnvat mai repede.

(Mult timp Marion fusese trista pentru ca eu o limba vorbeam īn gīnd si alta cu ea. De la o vreme, ca sa o linistesc, īncepusem sa ma prefac ca as vorbi si īn gīnd aceeasi limba ca cea pe care o vorbeam cu ea. Apoi ne-am propus sa īnvatam toate limbile de pe pamīnt

-Oare cīti ani crezi ca o sa ne ia?

-Ce conteaza. Cīnd o sa ne plictisim o sa ne oprim, oricum. Dupa aceea ne apucam de altceva.)

La muzeu eu vazusem un relicvar medieval din cristal albastru, si, desi era interzis, īl fotografiasem.

M-am dus dupa cīteva zile la un atelier de sticlarie si am comandat unul exact la fel.

Cīnd a fost gata, l-am dus acasa si l-am umplut cu bomboane de menta.

Lui Marion i s-a parut o idee extraordinara.

Am si eu cīteva pasiuni derizorii, pe care ea le cultiva cu grija.

-De ce faci toate aceste lucruri pentru mine?

-Ca sa fii libera. Nu vreau sa am un sclav līnga mine.

Am lasat sa īmi cada pe palma un miligram de mercur dintr-un termometru si m-am privit īn el. Nu m-am recunoscut. Marion a luat o sticla de sampanie, a facut incantatii si cīnd a scos capacul, din sticla au explodat zeci de litri de lichid gros, care au inundat apartamentul. Lumea noastra a fost pentru o noapte cleioasa si dulceaga. Dimineata am curatat totul cu un burete muiat īn apa cu detergent si am īnceput o viata noua. Dar mecanismul ceasului de la mīna lui Marion ruginise si scotea un scīrtīit īnfiorator; de aceea, visele īmi erau populate de biciclete uriase de piatra, care alunecau īnspre sfīrsitul verii.

***

Marion coboara uneori scarile īnvaluita īntr-o lumina alba, īmbracata cu o rochie lunga de borangic, cu parul prins cu o fīsie īngusta de dantela. Deschide cutia postala si citeste cu interes facturile la lumina si la telefon: vestile acestea o fac sa rīda sau sa plīnga.

Uneori vecinii īsi bat joc de ea si īi pun īn cutia postala scrisori scrise de ei.

Dar lui Marion nu īi pasa.

Ea se duce īn fiecare sīmbata dimineata la piata Notre-Dame si īmi cumpara jerbere rosii de o prospetime artificiala, cu un fir aproape invizibil de metal spiralat īn jurul tulpinii. Dupa un timp, desprind capul florii īnca suculente, īl usuc pe o foaie poroasa de sugativa si īl bag īn interiorul mandolinei atīrnate pe perete.

Īntr-una din sīmbete Marion a citit cu glas tare, īn ziarul local de anunturi, ca va muri peste trei zile. 

Nu am crezut-o, am continuat sa manīnc pīine prajita cu unt sarat si dulceata de kiwi..

A murit dupa trei zile, lovita de trasnet īn timp ce privea, de la fereastra dormitorului, o trupa de dansatori ambulanti care alerga pe Grand Rue, cautīnd adapost de ploaie.

Amintirea ei a ramas la fereastra multa vreme, facīnd din mīna trecatorilor.

Īntr-o zi, Marion s-a īntors acasa ca de obicei, si a pus pe masa cheile masinii.

S-a asezat pe canapea si a īnceput sa sublinieze ziarul local cu carioca. Dupa ce a terminat si s-a dus sa faca dus, am citit pe furis ziarul, curioasa.

Pe iubita mea o atrageau stirile cu multi morti.

Poate din cauza īnclinatiei ei naturale catre dramatism.

***

Un elicopter publicitar a lasat sa zboare peste oras mii de carti de vizita ale unui pictor faimos.

Una a cazut pe terasa. Am ridicat-o. Am format numarul de telefon si am asteptat sa mi se raspunda. Auzeam apa curgīnd īn sala de baie. Dupa jumatate de ora Marion a revenit, si-a turnat o cafea, a venit līnga mine si m-a īntrebat:

-Arat oribil?

-Nu, nu arati oribil.

-Ba da, am slabit, iar pudra īmi accentueaza ridurile. De ce nu esti sincera cu mine? As vrea sa pot sa am īncredere īn tine.

-Bine, Marion, arati oribil. Acum lasa-ma-n īn pace.

(Se uita la mine cu dusmanie.)

-stiam eu ca nu pot avea īncredere īn tine. Stai cu mine din mila, nu-i asa?

(Soarbe din cafea tuguindu-si buzele.)

-Mai bine pleaca.

(Continui sa fumez, impasibila.)

-Pleaca odata, ti-am spus! Nu mai suport sa te vad!

(Ma ridic sa plec. Ma gīndesc sa īl vizitez pe pictorul faimos caruia i-am telefonat mai devreme. Īmi pun un pardesiu lung si o esarfa īn jurul gītului. Marion ma urmareste dispretuitoare. Cīnd dau sa ies pe usa, alearga īnspre mine, ma prinde īn brate si īmi sopteste sa o iert. Pardesiul meu cade pe podea si ne sarutam.)

Dupa o vreme, Marion vrea sa stie, suspicioasa, daca s-a īntīmplat ceva deosebit īn lipsa ei. O mint:

-Am vorbit la telefon, pe terasa, cu un pictor faimos, prieten de-al meu, mort īn urma unui stupid accident casnic. E un barbat de treaba, a fost si el īndragostit de tine, saracul.

Desi nu ma crede, Marion, bolnava de febra, e multumita. Īmi spune:

-Līnga mine respira un trup la limita singuratatii, cu carne obosita si par īnsīngerat. Cafeaua se raceste īn fata mea. Umbrele de pe tavan se sting rīnd pe rīnd. Nimic nu mai exista.

Cīnd Marion are febra, ea vindeca oameni, care o rasplatesc dīndu-i masti africane din abanos sau clopotei de vīnt din sidef. Singurul remediu pentru ea este uleiul din seminte de ridiche neagra. Trebuie sa o fortez sa īl bea. Ea nu vrea sa se faca bine, ea vrea sa poata vindeca oameni toata viata.

Inutile jocuri ale curiozitatii.

Gīndurile mele se īnfig īn pielea lui Marion ca niste bulbi de lalele.

Dupa un timp, petalele cad rīnd pe rīnd.

Īntep buricele degetelor lui Marion cu o fibula ascutita de metal. Din rana invizibila explodeaza un sīnge sarat, pe care īl sug cu pofta sau īl picur īntr-un pahar de lapte.

De ziua mea, i-am īntepat buricele degetelor cu suporturi de lumīnari din ceara proaspata, pe care le-am aprins rīnd pe rīnd, cu bricheta. Marion era tortul meu de aniversare.

Am rugat-o sa īmi ruleze o tigara, pe care am pus-o īn buzunarul rucsacului si am plecat. Am luat trenul pīna īntr-un sat pescaresc izolat. Am ajuns īn fata oceanului si am fumat tigara īn timp ce ma uitam la valuri. M-am īntors īn oras cu urmatorul tren. Aveam nisip īn tenisi si īn par si adusesem īn gura o piatra mica si alba, perfect ovala, pe care o culesesem de pe plaja. Īncercam sa īnvat sa tac.

Am traversat piata din fata garii, tīrīind dupa mine o valiza goala. Am mers un timp fara tinta, apoi am simtit ca oasele īmi devin moi ca maduva de trestie. Simteam cum cresc īn mine muntii somnului de dupa-amiaza; īn aer zburau frunze moarte de plop. Am īntins valiza pe trotuar, am deschis-o, m-am ghemuit īnauntru, am adormit. Cīnd m-am trezit si am ridicat capacul, m-am mirat sa nu vad balcoanele din fier forjat si cerul, ci un tavan īngust, din scīnduri pictate īn rosu. M-am sculat īn picioare, mi-am netezit hainele cu palmele, am privit īn jur, eram īntr-un hol marginit de doua usi de sticla, īn fata uneia dintre ele statea nemiscat un cīine de o rasa indecisa, cu blana murdara si picioare foarte lungi, de ogar. L-am mīngīiat pe cap si am urcat spre apartament. Marion, fara sa ma salute, mi-a spus:

-Eu de ziua mea vreau o orga adevarata, ca cea din catedrala.

Fara sa vada ea, mi-am scos din gura piatra alba si i-am raspuns:

-Eu ma gīndeam sa īti cumpar o pereche de mocasini de piele.

-Buna idee. Dar vreau si o orga.

***

Inima batrīna si dezarticulata a apartamentului īsi pulsa īn mine germenii unui prizonierat alambicat. Priveam de la fereastra dormitorului cum, īn camerele orasului, lumīnarile parfumate se aprindeau rīnd pe rīnd.

Am mīncat o tartina, am facut un dus fierbinte si am iesit singura sa vagabondez pe strazi. Am ajuns la fluviu si am privit īn apele dezordonate trecerea milenara a broastelor testoase cu carne alba.

Cīnd m-am īntors acasa, Marion īmi cosea nasturii de sticla ai camasii, pe care tot ea īi smulsese, cu cīteva zile īnainte.

Glezne subtiri, acoperite cu puf auriu.

Un corset indecent, din dantela neagra, strīns prea tare pe o talie deja foarte fina.

O tristete butucanoasa, cu care nu reusesc sa ma obisnuiesc.

-Hai sa dansam.

-Unde?

-Aici.

-Pune niste muzica.

-Nu, am sa īti cīnt eu īn ureche cea mai frumoasa melodie din lume. Apropie-te.

A doua zi, un explorator faimos ne-a invitat la micul dejun. El ne-a spus:

Cīnd a murit sotia mea, am suferit enorm. Stateam īn fata fotografiei ei si nu mai aveam nici o speranta. Avea o rochie de catifea si, pe un fir de piele, un medalion de lemn, capul unui zeu african, pe care i-l luasem eu din catunul unor negri, īn timpul unei expeditii. Am investit toti banii pe care īi aveam si am produs acest medalion īn serie. S-a vīndutr foarte bine īn magazinele de bijuterii traditionale. Acum sīnt bogat si īmpacat. Scrotul mi l-am īngropat līnga sotia mea. E mai bine asa.

Tartine cu icre si brīnza de capra, ciocolata fierbinte, tigari de foi.

***

Mirosea a ierburi amare.

Pe acoperisurile de tigla se prajeau la soare sopīrle tinere.

Cresteam pe terasa, īn ghivece mari de lut ars, floarea-soarelui si cimbru.

A sunat la usa un postas foarte furios. Dupa ce am semnat actul de primire, el a mototolit scrisoarea si mi-a aruncat-o īn fata, spunīndu-mi ca sīnt o curva. Nu īntelegeam ce are cu mine, m-am gīndit ca poate īi este sete, asa ca l-am invitat sa bea un ceai.

Furia i s-a potolit.

S-a facut comod pe canapea si si-a sorbit fericit ceaiul.

Am netezit scrisoarea si am citit-o. Era de la Marion, care ma parasise mai demult. Fugise cu o trupa de dansatori ambulanti sa colinde lumea. Din cīnd īn cīnd īmi trimitea scrisori lungi īn care īmi descria muzeele pe care le vizitase, īncercīnd sa schiteze cu stiloul tablourile care o impresionasera cel mai mult, pentru ca nu avea bani de vederi.

Postasul ajunsese la capatul tuturor adreselor.

I-am gaurit urechile si i-am pus o pereche de cercei de-ai lui Marion. El a īnceput sa se unduiasca prin apartament īn ritmul celei mai frumoase melodii din lume.

Nu l-am mai lasat sa plece.

Ne petreceam timpul recitind scrisorile pe care el refuzase sa le mai distribuie.

Nu am aflat nimic nou din ele, nici una nu mi-a spus cīnd se va īntoarce Marion.

Īncepusem sa īmi fac planuri minuscule de viitor.

Īnsa īntr-o zi am vazut-o pe Marion pe strada, īn mijlocul unui carnaval. Mi-a facut semne ca se īntoarce imediat. Mi-am pus capul pe brate, sa o astept, si am lesinat de oboseala.

Treceau pe Grand Rue care alegorice cu motor si clante de argint la portiere, conduse de femei tinere, cu sīnii goi, spre bucuria galagioasa a delicventilor minori.

Ici-colo, cīte un ponei cu punde īmpletite īn coama pieptanata necheza vesel.

***

Stateam pe canapea si curatam cu acetona o scrumiera de arama.

Marion iesise la plimbare cu un filozof faimos, pe care īl dispretuia sincer.

-De ce mai iesi cu el, atunci?

-Ma fascineaza brutalitatea lui inocenta. Nu īsi da seama de nimic, e un mare naiv.

Dupa ce am terminat de curatat scumiera, mi-am facut o limonada si mi-am aprins o tigara. Priveam catedrala prin fumul parfumat care mi se revarsa din plamīni.

Marion s-a īntors cīnd discul lunar a īnceput sa se solidifice. si-a descheiat pardesiul si s-a asezat īn fata mea. A baut din limonada mea si mi-a spus ca īntīlnirea cu filozoful faimos nu a facut decīt sa īi confirme parerea proasta pe care si-o facuse īnainte despre el.

-Nu īti poti imagina enormitatile pe care le produce creierul lui gelatinos de florareasa. Nu are nici un respect pentru cuvinte, carora le gaseste de fiecare data ipostaze de o eleganta desavīrsita, īnsa complet lipsite de sens. Nu face decīt sa macine ideile altora, pastrīnd pentru cititorii lui fideli numai frazele īntortocheate.

Am ascultat-o cu atentie si la sfīrsit am amenintat-o blīnd cu degetul aratator.

-De ce vorbesti asa despre florarese, Marion?

M-a privit uimita.

I-am spus:

-Īn acest oras de la marginea lumii, taiat īn doua de un fluviu cu ape tīrzii, traieste o florareasa de o frumusete racoroasa, cu pielea de culoarea si consistenta rocii vulcanice. Pe ea au pictat-o artisti celebri si au cīntat-o trubaduri. Imnurile dedicate ei se difuzeaza zi de zi la toate posturile locale de radio. Ne īntīlnim o data la cīteva zile si īnnotam īn baia publica, pentru ca sīntem prietene.

Marion statea īncremenita pe canapea. Nimbul din jurul pupilelor ei era īntunecat.

Dintr-o data mi-am dat seama ca i-am facut rau, mult rau.

Daca vrei, o chem mīine aici, sa bem īmpreuna o cafea, vei avea astfel ocazia sa o cunosti.

A acceptat si s-a dus sa se culce fara sa īmi spuna noapte buna.

A doua zi am vorbit la telefon cu prietena mea si am invitat-o la noi, dictīndu-i rar adresa. Marion statea līnga mine. Am sarutat-o si m-am dus la supermarket sa cumpar cafea proaspata, fructe si biscuiti.

Cīnd m-am īntors, am gasit-o mai frumoasa ca niciodata. Īsi unsese pletele cu ulei de nuca si īsi daduse pe gene cu antimoniu. Se īmbracase dupa obicei turcesc, cu jupa lunga, pelerina din camelot fin, lucrata la borduri cu aur si argint, si camasa alba de flor subtire. Īn picioare, papuci lucrati īn fir de matase, cu vīrful ascutit.

Mi-a spus ca īl asteapta pe un filozof faimos, de compania caruia se bucurase deseori. Mi-a laudat vasta lui cultura generala, distinctia exprimarii si manierele desavīrsite.

Ai sa vezi, este un barbat admirabil.

Invitatii nostri au venit aproape īn acelasi timp. Amīndoi ne-au adus crizanteme albe.

Īn timpul cinei ei au īnceput sa īsi vorbeasca exaltati. Dupa cīteva ore au plecat īmpreuna, salutīnd-ne vag.

Marion a izbucnit īn rīs, a scos din celofan crinzantemele si le-a pus īntr-o vaza mare. Dupa cīteva saptamīni am trecut din īntīmplare pe la floraria prietenei mele. Ea si cu filozoful faimos stateau īmbratisati printre plante si īsi asteptau clientii. Au fost īncīntati cīnd m-au vazut si m-au servit cu prajituri si gem de gutui.

***

Eu si Marion sīntem sīntem doua gemene preamerituoase īncaltate cu pantofi vascuiti.

Avem un singur demon, care ne locuieste pe rīnd.

Ne vindecam una pe cealalta de demonul care ne locuieste pe rīnd.

Īi spunem sa iasa, el iese dintr-una si intra īn cealalta.

Īn mine demonul nostru gaseste o īncapere cu dale de nacru albastru.

Īn Marion demonul nostru gaseste o īncapere cu pereti cu benzi de culori asortate bizar.

Cīnd demonul nostru este īn mine, eu ma port urīt cu Marion.

O violez īn fiecare zi, fara ca ea sa stie.

Ma īnchid cu cheia īn baie si ma spal cu periuta ei de dinti.

Īi port sosetele prin casa, cīnd ea este plecata la cumparaturi.

Manīnc dulceata de kiwi cu lingurita ei.

Beau resturile din ceasca ei de lapte cu cacao.

Mestec frunze smulse din bonzaiul ei.

Cīnd demonul nostru este īn Marion, ea se poarta urīt cu mine.

Ma dispretuieste.

Ma ignora.

Ma raneste.

Ma insulta.

Ma umileste.

Ma desconsidera.

Ma īntristeaza.

Īntr-o dupa-amiaza molesitoare stateam prabusite pe canapea, fara sa ne vorbim, si priveam īn departare catedrala.

Marion s-a ridicat, si-a prins parul īn clame si a dizolvat īntr-un pahar cu apa o vitamina efervescenta.

A scos de dupa carti o caseta de lemn fin, īn care tinea licheni halucinatorii.

A venit din nou līnga mine, si-a presarat peste tutun un lichen, a umezit cu limba foita si si-a rulat tigara.

A fumat cu ochii īn tavan si cu picioarele īntinse pe masa.

S-a dus dupa aceea la fereastra, si-a scos tricoul si a īnceput sa īsi frectioneze sīnii cu otet de iasomie.

Īi priveam spatele īngust si sufeream.

S-au auzit din departare, coborīnd pe Grand Rue, dansatori ambulanti cu clopotei si trompete.

Marion s-a aplecat peste pervazul ferestrei, rīzīnd si facīnd din mīna multimii nevazute, care īi raspundea cu urale frenetice.

Am īnchis ochii, umilita. Cīnd i-am deschis, Marion nu mai era.

Fugise cu dansatorii ambulanti. Ramasesera īn urma ei aburi de otet de iasomie.

Zilele care au urmat au fost pustii. Īmi pierdusem somnul si pofta de mīncare.

Īncercam sa īmi umplu timpul facīnd lucruri marunte.

Am frecat podeaua.

Am udat florile.

Am cīntat la mandolina.

Am spalat draperiile rosii.

Am razuit cu cutitul solzii vii care crescusera pe pereti.

Am pietrificat cochilii de melci.

Mi-am gaurit pleoapele inferioare si mi-am atīrnat de ele cercei grei.

Mi-am tatuat pe abdomen numele lui Marion.

Am avut o viziune terifianta, īn care Marion venea īnspre mine zīmbitoare, calcīnd cu talpile goale pe oglinzi sparte si pe cadavre īnsīngerate de veverite.

Am deschis larg ferestrele si am strigat īn noapte catre demonul care locuia īn Marion: Iesi!

El a iesit si s-a gemuit pe dalele reci de nacru albastru din mine.

Mi-am facut un ceai, m-am asezat pe canapea si am asteptat.

A doua zi, īnspre seara, Marion a intrat īn casa si a pus pe masa cheile de la masina.

M-am ridicat, am sarutat-o si am reīnceput sa o violez, fericita.

***

Orez cu rosii, usturoi, stafide marinate si busuioc.

Marion ma privea prin paharul de vin rosu si īi inhala buchetul dulceag.

-Azi-noapte a fost un cutremur, au spus la radio. L-ai simtit?

-Nu. Dar tu?

-Nu.

-Atunci ce importanta mai are?

-Ma gīndeam eu asa, ca ratam evenimente geologice importante fara sa ne dam seama.

Tacere.

-Crezi ca m-am īngrasat?

-Nu. De ce, te-ai īngrasat?

-Nu, dar poate ti se pare ca arat diferit.

-De ce sa mi se para ca arati diferit?

-stiu si eu? Oamenii se schimba īn timp.

M-am uitat la ea cu atentie.

-Mi se pare ca arati exact ca la īnceput.

-Cum aratam la īnceput?

-Erai frumoasa.

-si atīt?

-si fragila.

-si mai cum?

-si obosita.

-Mi-ai spus o data ca am ochi rai si privire searbada.

-Eram nervoasa.

-Acum nu mai esti?

-Nu.

-Deci nu mai am ochi rai si privire searbada?

-Nu.

-Ce ciudat. Oare ceilalti cum ma vad?

-De unde sa stiu eu? Du-te si-i īntreaba pe ceilalti.

Marion s-a ridicat de la masa, si-a pus un pardesiu subtire si a plecat prin oras.

Cīnd s-a īntors, a adus cu ea o urna cu cenusa unui erou, nu stiu de unde o furase.

Toata saptamīna am mutat-o de colo-colo prin apartament.

Era clar ca locul ei nu era īn casa noastra.

Īntr-o dimineata, dupa micul dejun, am iesit sa ne plimbam.

Sīnii lui Marion, usori ca niste corole, goi pe sub rochia de matase transparenta.

Eu duceam urna īn brate.

Ne-am oprit pe un pod peste calea ferata si am aruncat cenusa īn vīnt.

Am lasat vasul sa cada si el s-a spart de sine.

Ne-am plimbat apoi pe strada paralela cu calea ferata, ascultīnd haosul buimac al orasului.

Am ajuns īntr-un cartier cu cladiri īngramadite unele īntr-altele, aproape pustiu.

Am intrat pe o usa deschisa si traversat un coridor lung care ducea catre o un pavilion cu statui curioase.

-Iubito, esti cea mai buna prietena a mea. Daca te-as omorī ca sa īti salvez sufletul, crezi ca o sa ajung īn paradis?

-Poti sa īncerci. Ce-ai de pierdut?

Marion a mīngīiat bratul unei statui si a spus:

-Ce usor e sa gasesti comori fara valoare.

-Despre ce vorbesti?

-Despre comori fara valoare.

Bulgari roz de hortensii īn penumbra.

Marion rupe cīteva petale, le umezeste cu limba si si le lipeste pe unghii.

Īsi flutura īn fata mea degetele:

-Uite, m-am dat cu oja.

A rupt alte petale, le-a lipit pe unghiile statuilor si a īnceput sa topaie fericita printre acestea, scotīnd niste tipete scurte si ascutite, ca de pasare. Desi nu ma asculta, i-am spus:

-Marion, ai trup fusiform, ochi de paun si zbor zvīcnit. Cīnd esti trista, parul ti se īmpurpureaza.

Mi-am amintit ca trebuia sa facem cumparaturi, si am iesit īmpreuna din pavilion.

Rafturile prea īncarcate ale supermarketului.

Am luat īn mīna un borcanel, am citit eticheta si i-am spus lui Marion:

-Nimic nu este mai bun pe lume decīt mugurii de bambus rumeniti īn ulei de nuca.

Am furat boabe de strugure din raionul de legume si fructe, sub privirea īngaduitoare a supraveghetorului, apoi am iesit.

Pe Grand Rue ne-am īntīlnit cu un barbat caruia voiam de mult sa īi vorbim.

-De ce traversezi īn fiecare zi cartierul pe o bicicleta cu o roata?

-Ca sa rīda oamenii de mine, sa īmi arunce copiii cu pietre si sa ma latre cīinii.

-Da, dar de ce?

-Pentru ca doar atunci cīnd reusesti sa te ridiculizezi astfel poti sa te desprinzi de lumea aceasta si sa ajungi la adevar.

-Foarte interesant. Ai mers vreodata pe o bicicleta de piatra?

-Nu.

-Ar trebui. E foarte greu.

-Poate ca am sa īncerc cīndva. Se vede ca mai am multe de īnvatat. Acum trebuie sa plec. Se apropie un grup de copii, vreau sa trec printre ei.

Acasa am privit frunzele de ceai deschizīndu-se īn apa fierbinte si am vorbit.

Marion mi-a spus ca vrea sa se īnscrie la cursuri de echitatie.

-Credeam ca ti-e frica de cai.

-Tocmai de aceea.

Am dat din umeri, erau banii ei, putea sa faca ce voia ea cu ei. Am luat de pe un raft un album si m-am uitat īndelung la fotografia unui negru īnalt si slab, cu haine de līna colorata, care tinea īn lesa o hiena cu botnita. I-am aratat-o si lui Marion.

Fara sa ma priveasca, ea si-a ridicat fusta pīna peste coapse, si-a scos chilotii si i-a pus īntre paginile albumului.

Desi ar fi trebuit sa urmeze un moment solemn, am izbucnit īn rīs.

***

Am angajat o femeie de menaj īntre doua vīrste, cu chip sters si mīini dibace. O vreme am fost multumita de ea, era discreta si īsi termina treaba repede. Īntr-o zi īnsa am surprins-o mirosindu-ne cersafurile si lenjeria intima din cosul pentru rufe murdare. Am concediat-o īn aceeasi zi, cu o scuza oarecare, platindu-i si o luna īn avans.

Īn ziua aceea mi-am promis ca nimeni niciodata nu va mai atinge chilotii lui Marion, īn afara de mine.

Seara, cīnd i-am povestit lui Marion despre ura si gelozia pe care o simtisem, ea nu mi-a raspuns nimic, doar m-a privit dispretuitoare. Gura i s-a schimonosit de dezgust. Fara sa vada, i-am turnat īn cesca de ceai o fiola de antivomitiv, si relatiile dintre noi au redevenit cordiale.

Ea a stins apoi lumīnarile cu vīrfurile degetelor muiate īn saliva.

S-a ridicat īnspre tavan un fum subtire.

Am īnceput sa cīnt la mandolina, pe īntuneric. Noaptea venise atīt de repede.

A doua zi, Marion s-a dus la supermarket si a cumparat doua pachete de unt sarat, o lamīie, cītiva pesti mici, o sticla de lapte de soia, un borcan de dulceata de trandafiri, morcovi, menta proaspata, oua.

A adus cumparaturile acasa si le-a asezat īn frigider.

Am plecat apoi sa ne plimbam de mīna pe un cīmp cu mori eoliene.

Marion atingea stīlpii īnalti si se umplea de energie.

Apoi am fost īn cartierul armenesc.

Luna se īntrezarea, īntreaga, printre crengi. Strazile erau luminate de felinare cu gaz, īn case se vedeau femei īmbaindu-se la lumina lumīnarilor de seu.

Insomniaci epileptoizi ca si noi se ridicau pe vīrfuri si le spionau cu ochi īncetosati.

Am trecut cu pasi ametiti prin fata magazinelor de haine vechi, cu obloanele trase.

Era o toamna umeda si baroca.

Marion a īmpins poarta bisericii din piatra rosie, care se ridica, bīntuitoare, deasupra cartierului. Turlele ei īnalte, legate cu sfoara putreda, stateau gata sa se prabuseasca.

Zburau īn jurul nostru lilieci.

Dintr-o data, oboseala mi-a sfarīmat tīmplele.

Gleznele mi s-au muiat si m-am īntins pe pamīntul acoperit cu crengi si ferigi uscate.

Marion ramasese īn urma mea.

***

Prin fereastra murdara de pe tavan se vedeau stele obosite.

-Iubito, am īnchis ochii si te-am vazut mergīnd pe o cale ferata pustie.

-Nu eram eu.

A doua zi am fost cu Marion la īnmormīntarea unui prieten de-al bunicului ei, care fusese gasit mort īn apartamentul lui.

-Īnchipuiti-va, ne-a spus o doamna rautacioasa, pe care nu o cunosteam, si-a umplut cada cu sare, apoi a luat somnifere. S-a conservat ca o sardina, nu stiu ce a vrut sa demonstreze. Oare de unde o fi cumparat atīta sare?

Cortegiul īnainta pe aleile cimitirului, printre garduri verzi perfect taiate.

Marion plīngea pe umarul meu. Acest prieten fara chip al bunicului ei, ultim vestigiu dintr-o viata pe care nu i-o cunosteam, fusese idolul copilariei ei, primul ei mentor si confesor. Ca sa o mai linistesc, am pus-o sa īmi mai povesteasca despre el.

-Nu stiu nici eu prea multe, a spus ea, iar ce stiu e incert ca o poveste. S-a nascut īntr-un oras de pe celalalt tarm al oceanului si a studiat la scoala coloniala. Dupa ce si-a terminat studiile, a venit aici si a fost o vreme functionar īn ministerul educatiei, apoi inspector scolar. Avea un apartament de serviciu, foarte spatios, īn care īsi rasfirase impresionanta colectie de arta metisa. Īn timpul liber venea pe la noi si juca sah cu bunicul meu. Īi placea sa compuna muzica pentru crocodili, foarte trista. Chiar si acum, dupa atītia ani, cīnd mai fredonez cīte o melodie, ma cuprinde o melancolie din aceea fara nume, si-mi vine sa scīncesc.

Mi-am ridicat privirile catre cerul senin, sticlos si alb, fara nici un nor. Am zīmbit.

***

Am invitat la cina un tīnar macelar vestit pentru cruzimea lui, pe care īl cunoscusem cu cīteva luni īnainte si care īmi facuse īn secret un mare serviciu. Uneori īl vizitam īn macelaria care apartinea familiei lui de generatii si īi admiram maiestria miscarilor.

Macelarul a pasit īn salon cu o eleganta unduitoare. Era īmbracat cu un costum usor de in, croit impecabil. Avea o esarfa alba īn jurul gītului, o jerbera rosie la butoniera, un cercel cu perla īn urechea dreapta, sandale cu barete subtiri de piele si īsi daduse unghiile de la picioare cu lac stralucitor.

Mi-a adus cadou, īnvelit īn coli de papirus, un mar rosu, urias. Mi l-a īntins fara sa īmi spuna nimic.

L-am sarutat pe umeri si i-am prezentat-o pe Marion.

-Intra, intra, tinere macelar, i-a spus ea, vestea cruzimii tale a ajuns pīna noi.

El si-a atins cu buzele aratatorul, si l-a trecut apoi peste conturul jugularei ei, privind-o cu ochi asfixiati. Marion s-a īndragostit instantaneu.

Tremurul imperceptibil al mīinilor ei a facut aerul sa vibreze pīna la mine.

Pregatisem o cina mediteraneana cu piept de pui caramelizat īn legume rumenite.

Macelarul alegea din farfurie bucatile de carne, pe care le savura mestecīndu-le cu grija.

Marion īl privea asa cum ma privise de multe ori si pe mine.

Ma trezisem prizoniera īntr-o seara ratata si indecenta.

Conversatia līncezea.

Dintr-o data, am simtit cum, pe sub masa, mīna tīnarului macelar īmi ridica fusta si īncepe sa īmi mīngīie genunchii.

M-am oprit din mīncat si am rugat-o pe Marion sa umple paharele cu apa. Cīnd era spatele la noi, i-am īnfipt macelarului furculita īn mīna. Dintii ei ascutiti mi-au atins pielea genunchiului, producīndu-mi o placere imensa. El nu a scos nici un sunet, doar pupilele i s-au marit pīna la limita exploziei. si-a scos lent furculita dintre cartilaje, m-a privit cu admiratie si si-a dezinfectat rana cu otetul de iasomie de pe masa.

Ne-am zīmbit, respectuosi.

Dupa ce a umplut paharele cu apa, Marion si-a continuat firesc traiectoria catre macelar, care era acum gata sa o primeasca.

Dupa desert, i-am lasat sa plece.

Am ramas singura si am spalat vasele.

Marion: Doar aici si acum este viata noastra. Nu este nimic altceva īn afara de faptele acestea. De aceeatrebuie sa alegem bine.

Eu: Eu te-am ales pe tine.

***

Eram singura.

Am īnceput sa privesc īn globul meu de sticla. Am vazut, īn apele lui clare, o alta eu, care ma privea fix. Am deschis gura si din limba mea a īnceput sa creasca un pom frucifer cu ramuri lungi si subtiri, care īsi īnfipsese radacinile īn plamīnii mei ulcerati. Mugurii plesneau īn frunze si florile īn fructe zemoase si aromate. Pasari necunoscute veneau īn zbor si spargeau cu ciocul coaja sanatoasa a fructelor, apoi īsi faceau cuib īntre ramuri. Cerul de deasupra livezii parasite s-a umplut de zburatoare haotice, fiecare cīntīnd īn limba ei.

Nevoia de a privi prin globul meu era uneori acuta. Trebuia sa tin doar palmele īntredeschise, cu degetele curbate, si vedeam prin spatiul dintre ele lumea. Mi se īntīmpla nu numai atunci cīnd stateam īntinsa pe pat, si priveam prin glob frunzele de castan udate de ploaie sau pasarile īn zbor. Uneori, īn mijlocul oamenilor, mīinile mele trebuiau sa creeze din nou acea transparenta usoara si deformatoare, si, ciudat, toti cei din jurul meu īsi dadeau seama ca sustin greutatea unui glob de sticla, si zīmbeau. Urmaream uneori, īn felul acesta, perfectiunile umane, dīndu-le la iveala grotescul din miscarile elegante, care pareau acum doar tīrīiri sumbre ale unor corpuri bolnave. Coapsele suple deveneau revarsari moi de carne īnvechita, rotunjimile mīngietoare doar schilodenii dizgratioase. Machiajul aplicat cu maiestrie de miniaturist medieval se īntindea īntr-o secunda pe jumatate din fata cu gura sau nas enorm, porii acoperiti cu pudra stralucitoare apareau adīnci ca niste rani deschise, din care se scurgea un lichid purulent, cu miros de cangrena.

Odata, o femeie de o urītenie totala si īnduiosatoare a devenit, privita prin globul meu inexistent, cu diametru complet variabil, de o frumusete stranie, de insecta nobila. Ca si cīnd si-ar fi dat seama de miracolul pe care īl īnfaptuisem asupra trasaturilor ei, ea mi-a zīmbit, s-a apropiat de mine si mi-a vorbit, pentru prima data īn viata ei funesta, cu cea mai īnnascuta cochetarie feminina.

si sunetele ajungeau altfel la mine, filtrate prin sticla globului. Auzeam īn stridente cele mai neasteptate linii melodice, iar īn conversatiile banale, marturisiri si strigate de furie.

Nu am vazut niciodata prin globul meu de sticla lucruri neadevarate. Au fost, poate, momentele cīnd am trait cel mai īn interiorul realitatii, ghemuita īn ea ca īntr-un ou urias, cu coaja stravezie.

Pe neasteptate, globul s-a spart. Stateam cu palmele īntredeschise, ca de obicei, privind lumea prin spatiul dintre ele, dar cred ca īncepusem sa īmi dau seama ca acolo nu e decīt o constructie a imaginatiei mele. De aceea, poate, m-am speriat atīt de tare, atunci cīnd aerul din fata mea a īnceput sa se īnchege si sa se īngroase, laptos; am simtit pe piele atingerea rece a sticlei dure, a carei greutate am reusit s-o mai sustin doar pentru cīteva secunde.

Teroarea.

Muschii mi s-au relaxat dintr-o data, si globul a cazut pe asfalt, spargīndu-se īn sute de cioburi. M-am lasat pe vine īn fata lor, trecīndu-mi degetele peste ascutimile lor; evidenta era prea dureroasa, distrusesem singurul lucru care īmi facea realitatea suportabila. Nu mai īmi ramīnea decīt sa īmi repar greseala.

Am adunat cioburile, le-am pus īn geanta si am intrat īntr-o cabina telefonica, sa caut īn anuar o  sticlarie. Am gasit doar numarul si adresa unui sticlar particular. Am luat metroul pīna īn cartierul unde era manufactura lui.

Pe usa casei era o firma de tabla pe care scria « Atelier de sticlarie casnica ». Am sunat si am asteptat, mi-a deschis un barbat mai degraba batrīn, care mi-a facut semn sa intru. Ne-am asezat la o masa din scīnduri, īn jurul nostru, prin curte, erau bucati de chiuvete sau de cazi, oglinzi cu luciul pierdut, geamuri colorate. Am scos cioburile unul cīte unul, i-am spus ce s-a īntīmplat si l-am rugat sa le lipeasca.

-Platesc oricīt.

-Vino mīine. Sau nu, mai bine peste doua zile.

A doua zi am sunat īndelung la sonerie, dar nu mi-a raspuns nimeni.

M-am asezat pe bordura trotuarului, am asteptat pīna s-a facut seara, dar nimeni nu a iesit sau a intrat din casa.

A doua zi am ajuns pe acolo cu putin īnainte de amiaza. Barbatul m-a primit īn curte si de departe am vazut, pe masa, īntr-o montura de metal, sarmanul meu glob, ca un ou fisurat, cu carnea sticlei strabatuta de retele de taieturi. L-am luat cu grija pe palme, fiindu-mi frica sa nu se dezintegreze, si l-am mīngīiat usor. Am platit barbatului cīt mi-a cerut, am luat globul īn mīini si am iesit cu el īn lumea constanta si stralucitoare.

Acasa l-am asezat īn mijlocul colectiei de oua decorative, īn monturi de metal, a lui Marion.

Marion are:

un ou de ceramica de culoarea rodiei, cu motive florale

un ou de jad, cu intarsii de sidef

un ou de strut pictat cu tus negru

un ou de gīsca īncondeiat

un ou de gaina, cu data expirarii īntiparita pe coaja

un ou chinezesc din lemn de cires

un ou rusesc din chihlimbar verde

un ou rosu din ceara sintetica

un ou de ciocolata cu surprize

un ou viu, cu īnvelis de piele, plin de puroi

Marion ia pe rīnd īn mīna ouale decorative, le mīngīie si le vorbeste.

Eu am doar un glob de sticla, perforat.

Īl iau īn mīini si o privesc prin el pe Marion, care īmi citeste cu glas tare o antologie de blesteme si rīde.

***

Marion este nihilista, pentru ca refuza constant sa vina cu mine la reuniunile Īndragostitilor Anonimi.

Totusi, spre marea mea mirare, ea nu a refuzat invitatia la masa a unei batrīne emigrante ucrainience, pe care o īntīlnisem la piata Notre-Dame, īntr-o dupa-amiaza cīnd nu iesisem la cumparaturi, ci la vīnatoare de efluvii, parfumuri rīncede si pestilente, cu olfactul flamīnd.

Ea alegea fructele cu o gingasie care ne-a mirat peste masura.

Īi priveam degetele lungi si osoase si ma gīndeam ca trebuie sa fie acea fosta mare pianista, traind īn complet anonimat īn oras, despre care ne vorbise un fost decorator de la Opera; el ne facuse cadou un candelabru care atīrna nefolosit de tavanul salonului nostru, pīna aproape de podea.

Gīndindu-ma ca īi voi face placere, m-am apropiat de ea zīmbindu-i. M-am īnclinat usor īn fata ei si i-am spus:

-De multa vreme asteptam sa va cunosc. Talentul dumneavoastra nu a fost uitat, mare doamna a artei.

Privirea ei lichefiata de uimire.

I-am luat īn mīna degetele legendare si le-am sarutat cu vīrful buzelor.

Marion s-a apropiat de noi, cu umerii acoperiti de un sal bogat de dantela, si i-a īntins batrīnei o jerbera rosie. Aceasta a zīmbit atunci larg si a parut sa īnteleaga. I-au dat lacrimile. A īnceput sa ne vorbeasca. Era o emigranta ucraineanca si avusese cīndva un atelier de dantelarie fina. Pipaia salul lui Marion si reīmpletea īn gīnd firul de matase.

Credeam ca s-a pierdut toata, a spus, apoi ne-a invitat la cina.

Seara am ajuns la batrīna cu zece minute īnainte de ora stabilita.

Marion i-a īntins o cutie īnvelita īn hīrtie colorata, īn care era salul de dantela.

Batrīna a binecuvīntat-o.

Ne-am asezat la masa si am privit cum batrīna termina de gatit orez cu carnea dintr-o conserva pentru cīini. Am mīncat īn liniste, ascultīnd pendula si fosnetul dantelei pe umerii uscati ai batrīnei.

Pe pereti, icoane de carton, fotografii īngalbenite si tablouase īn ulei.

Pe pervazul ferestrei, glastre cu muscate.

Īntr-o vaza enorma, īn mijlocul mesei, jerbera rosie de dimineata.

Pe un raft, īntre cescute de cafea ciobite si desperecheate, un corn sculptat de vaca.

Īn fata noastra, o mare doamna a unei arte meschine.

***

Cu ocazia unei sarbatori religioase orientale, Marion mi-a facut cadou o pereche de pantofi frumosi, retro, de care ea se saturase. Mergeam īncaltata cu ei si mi se parea ca toata lumea ma priveste admirativ. Traversam orasul īn pasi de dans, devorata de insectele echinoctiului, gīndindu-ma la noua mea nastere. As fi putut traversa fluviul cu noii mei pantofi, sau pasi peste cupolele potolite ale cladirilor, sau as fi putut sa seduc vreun baiat de liceu sau vreo femeie īnsarcinata, si apoi sa facem dragoste īn vreun gang īntunecos.

Īntr-o zi m-a oprit pe o strada pietonala, cu nume de instrument muzical, o doamna distinsa, cu o palarie neagra exagerat de mare. Mi-a īntins o carte de vizita, cu un zīmbet discret, si mi-a spus ca, daca vreodata ma plictisesc de pantofii mei, sa o sun, pentru ca ea ar fi dispusa sa mi-i cumpere. Prezenta ei m-a fermecat si, īn plus, gīndisem toata viata ca dorintele celorlalti ne īnrobesc, asa ca m-am descaltat si am convins-o pe femeie sa ia pantofii. Ea s-a īmpotrivit cīteva minute, spunīndu-mi ca nu are bani la ea, dar pīna la urma am convins-o.

Am pornit spre casa desculta, fericita, candida, extaziata.

I-am povestit lui Marion fapta mea buna si ea mi-a admirat bunatatea si m-a sarutat ca niciodata.

Dupa cīteva zile a īnceput sa īmi fie dor de pantofii mei frumosi. Nimeni nu ma mai privea admirativ pe strada, nici macar mie nu mai īmi placea sa ma uit īn vitrinele magazinelor.

Ce trista eram.

Pastrasem cartea de vizita a doamnei distinse, pe care niciodata dupa aceea nu am mai reīntīlnit-o, si o sunam uneori dupa miezul noptii, strigīndu-i amemintari furioase, cu o batista pe gura, ca sa nu īmi recunoasca vocea.

Dar furia nu trecea. Eram roaba dorintei mele.

***

Cīnd e vīnt lasam toate ferestrele deschise.

Apartamentul se umple de voci de departe, de foarte departe.

Cu buzele īntredeschise, Marion priveste pasarile negre zburīnd peste catedrala, apoi īncepe sa deseneze.

Īncerc sa copii desenele ei, dar nu reusesc. Nu am talent.

-Marion, am avut un vis ciudat. Poate nu ar trebui sa ti-l povestesc, totusi, as vrea sa ma ierti.

-Ce vis?

-Esti sigura ca vrei sa īl auzi?

-Bineīnteles.

-Īn visul meu dormeai pe spate, goala si īnfiorator de frumoasa. Stateam īntinsa līnga tine, cu ochii deschisi. Te uram. Se auzeau voci si asteptam ceva. M-am ridicat de līnga tine si m-am dus la bucatarie. Am ales dintre toate cutitele pe cel mai ascutit. Mi-am īnclestat degetele pe mīnerul de lemn crapat si i-am curatat lama cu alcool medicinal. Tremuram. M-am īntors īn dormitor si m-am asezat īn genunchi līnga tine. Am ridicat cutitul si am ramas asa o vreme, cu lama irizīnd deasupra ta, pīna cīnd orasul a īnceput sa se lumineze vag. Atunci mi-am lasat bratul sa se prabuseasca. Cutitul ti s-a īnfipt īn piept si ai deschis larg ochii. Te-am batut prieteneste pe umar si ti l-am scos din piept. Ţi-ai acoperit rana cu palmele si ai lesinat. M-am spalat de trei sute de ori pe mīini īn chiuveta din bucatarie, dar mirosul sīngelui tau īmi persista īn nari. Chiar si acum īl simt, de aceea am vrut sa īti povestesc visul.

Marion pune pe masa caietul de desen si creionul, se apropie de mine, īmi saruta lobul urechii si īmi spune:

-Nu īti fa griji. Sīnt īn perioada aceea a lunii.

Spre seara, īncīlcita īn parul ei, īncerc sa ma īndepartez, dar sīnt prizoniera.

Ea se preface ca doarme.

-Marion, daca nu ma lasi sa plec am sa urinez īn pat.

Ea zīmbeste si īsi pune mīna īntre picioarele mele.

-Da-ti drumul.

***

Marion avea o cravata verde cu dungi negre.

Din cauza aceasta, corpul ei parea mai gol, frumusetea ei mai nelinistitoare.

Spalam vasele. Norii se evaporasera. Am pus farfuriile si cestile la uscat pe o pīnza īntinsa pe masa si ne-am scufundat mīinile una īntr-alta.

Dragostea noastra dezastruoasa a ars pledul īn carouri de pe canapea.

Am presarat cenusa īn apa de spalat.

Marion fredona, cu voce luxurianta, un cīntec trist. A facut apoi doua cafele cu frisca.

Dupa cīteva ore a fugit cu o trupa de dansatori ambulanti.

Armonicele lor stridente au rasunat multa vreme īn oras, acompaniind rīsul lui Marion, care ma uitase.

Ma inundase o oboseala, un dezgust, o disperare, o nevoie de distrugere, o singuratate.

Fredonam trista imnuri bizantine.

Dupa un timp Marion s-a īntors.

Mi-am auzit numele strigat din strada.

Am īnceput sa tremur si m-am hotarīt sa fiu necrutatoare.

M-am īnfatisat, princiara, la fereastra dormitorului.

Ea nu avea cum sa vada acest efort. Privea īn sus fara sa vada nimic. Orbise.

Am coborīt si am adus-o de mīna acasa.

Niciodata nu mi-a povestit ce se īntīmplase īn lungul ei periplu, iar eu niciodata nu am īntrebat-o.

Dimineata īi spalam ochii cu ceai de musetel, o ajutam sa manīnce,  īi masam picioarele si o pieptanam.

Eram acum doua jumatati sīngerīnde, pe care ne chinuiam sa le coasem la loc.

Citeam cīteva ore pe zi ziarele locale, cu glas tare.

Marion ma asculta īncordata.

Īntr-o dimineata, īn timp ce ma spalam pe dinti, mi-am descoperit pe limba o tumoare aproape invizibila, care s-a imflamat treptat. Din cauza durerii citeam din ce īn ce mai greu.

Am īnceput sa īi scriu lui Marion pe piele povesti, care durau uneori zile īntregi.

ORAsUL ESTE PLIN DE DECUPAJE NEGRE DE ARBORI sI PĂSĂRI, CARE SĪNT PROIECTATE PE ZIDURI. VOM PLECA ĪN CURĪND, ĪMPREUNĂ, ĪN CĂUTAREA ARTISTULUI NECUNOSCUT CARE A MODELAT CU FOARFECI URIAsI ACEST TEATRU DE UMBRE CHINEZEsTI. EL NE VA GĂSI sI NOUĂ CĪTE UN ROL MINOR ĪN FEERIA LUI sI VOM POPULA ORAsUL PESTE TOT sI TOT TIMPUL.

Īn scurt timp corpurile ne-au devenit doua rani. Din ochii lui Marion se scurgea puroi negru ; eu nu mai puteam sa beau nici apa. Nu mai avea nici un rost sa continuam.

Am adus din baie unghiera si am taiat venele lui Marion.

Am privit-o calcīnd timida īn atelierul artistului cu foarfeci.

Mi-am taiat si mie venele si am urmat-o.

Silueta ei ma astepta deja, stralucitoare.

***

Īn linistea cavernoasa o priveam, crispata, pe Marion, care īsi acoperise soldurile cu tesaturi fine si īsi pulverizase pe piele spray autobronzant, ca sa fie frumoasa pentru mine.

-Iubito, hai sa plecam īn vacanta īntr-o masina nuptiala decapotabila sau īntr-un tren cu vitralii colorate, avīnd drept bagaj unic o valiza derizorie plina cu zahar cubic.

-Hai.

Am trecut pe līnga cladiri cu ziduri poroase. Eram atīt de aproape de tiranie.

Am intrat īntr-un cinematograf sumbru.

Filmul pornografic īncepuse de o jumatate de ora, īncercam sa īnteleg actiunea.

Īn jurul nostru, īn obscuritate, plīngeau de singuratate barbati īntre doua vīrste.

Fiintele acestea cenusii, fara colaona vertebrala, ne priveau cu ochii tīmpi. Cu un singur organ viu atasat corpurilor gelatinoase, salivīnd si picurīnd urina, ei ne īmpresurau, amenintatori.

Īmi venea sa urlu.

S-a oprit līnga rīndul nostru vaduva vesela, pe care o evitau toti, tocmai din cauza privirii ei pline de o fericire fara seaman. Sotul ei fusese un om minunat, de aceea toata lumea a fost uimita cīnd, la īnmormīntare, sotia lui a afisat un chip radios, care continua sa īnfloreasca īn fiecare zi. Era clar ca, daca nu īnnebunise, si nu īnnebunise, nu īl iubise pe sotul ei, iar femeia care nu iubeste asemenea om nu poate fi decīt de o jalnica meschinarie. Din ce īn ce mai singura, vaduva vesela īsi vedea de plimbarile ei prin gradinile suspendate si de noua ei viata.

Ma gīndeam īnvalmasit la toate aceste lucruri, īn timp ce o priveam. Nu o mai vazusem niciodata la cinematograf, nu banuiam ca īi plac filmele pornografice. A rugat-o politicoasa pe Marion sa se dea cu un scaun mai īncolo si s-a asezat īntre noi. Īi simteam pe genunchi mīna calda si stiam ca aceasta apartine unui trup frumos, raspīndind mireasma.

-si tu esti ratacita pe aici, nu-i asa? m-a īntrebat ea dupa o vreme, īn soapta.

-Da.

-Vrei sa auzi povestea mea?

-Da.

A īnchis ochii o vreme si a ascultat gemetele cu buzele īntredeschise. De-abia īi ghiceam trasaturile īn īntuneric. Dupa o vreme s-a apropiat din nou de urechea mea si a īncept sa-mi povesteasca.

-Viitorul meu sot meu era un barbat bun si blīnd, si īl iubeam. Credeam ca toata viata īmi va fi o continua luna de miere, o lunga serbare a vinului, o plimbare printr-o padure de iasomie, un vis, o desfatare. Dar nu a fost asa.

-De ce?

-Poate-ai sa fii dezamagita cīnd vei afla. La vīrsta ta lucrurile par usor de īnteles, ori albe ori negre, iar daca pomul fericirii tale se umple de omizi, īl tai din radacina, asteptīnd sa creasca altul. Dar uneori consideri ca nu mai ai atīt de mult timp, si īncerci sa cureti īn fiecare dimineata omizile, si sa le dai foc īn singuratate. M-am īnselat, dupa cum vezi. Chiar si acum mai este timp... Īn īntuneric īti simt privirea care vrea sa īnteleaga. De-acord, te voi face partasa nefericirii mele trecute. Sotul meu, cel pe care īl iubeam atīt de mult īnaintea primei noastre nopti, līnga care as fi vrut sa traiesc pīna la sfīrsit, era imens. Da, da, imens, exact asta am vrut sa spun. Seara de seara se opintea īn mine ca īntr-un zid, dar portile mele erau īn fata lui īnchise, si asa au ramas. Toti anii acestia am avut īntre picioare o rana jalnica, un tunel de carne maruntita si īncremenita, o calimara de sīnge. Iar el, desi īmi auzea gemetele, lovea, lovea īntruna, vrīnd sa desigileze poarta aeroportului meu micut, singura mea avere, singura mea cale de iesire. Termina pe mine, peste tot, trebuia sa schimb īn fiecare zi lenjeria, pe care ne-o facuse cadou mama lui, cu initialele noastre brodate la colturi. Īl detestam, dar īn fiecare dimineata, cīnd ne sculam, privirea lui blīnda ma facea sa nu spun nimic, sa mai īndur o zi, īnca o zi. Cīnd a murit, am fost atīt de fericita. Nu am putut sa ascund aceasta bucurie īn fata nimanui, si toti au īnteles ca moartea lui m-a eliberat, dar de ce, nu īsi puteau explica, de aceea au preferat sa ma dispretuiasca. Dar si eu īi dispretuiesc pe ei, mai ales pe cei dintre picioarele carora atīrna un obiect al durerii. De ce nu m-a salvat nimeni? De ce? Acum sīnt libera, iar placerile mele sīnt solitare si atīt de suave. Sīnt īmpacata, si m-am reapucat de pictat. Vreau sa pictez oameni fara sexe care calaresc zebre.

Dupa ce a tacut, vaduva vesela m-a sarutat pe lobul urechii si mi-a mīngīiat barbia. A iesit din sala īnainte de terminarea filmului, radioasa si senina. Īntre mine si Marion, pe scaunul liber, nu mai staruia nici o prezenta.

***

Orizonturile dreptunghiulare ale apartamentului ma apasau.

Am iesit si am ratacit cīteva ore pe strazi.

M-am oprit sub un balcon sustinut de coloane grosolane de calcar. A trecut un vīnzator de legume si fructe, care īsi īmpingea caruciorul cīntīnd.

Apoi mi-a aparut īn fata, fara sa bag de seama, o femeie miraculoasa, picturala, care reusise sa combine fiecare element al fermecatorului tablou cu o precizie de autoportretist baroc.

O rochie impunatoare, de catifea verde-īnchis, cu falduri largi prinse sub sīni cu o brosa de argint cu pietre sarite, mīneci bogate si pelerina subtire, cusuta de gulerul rasfrīnt.

Un crucifix de aluminiu pe panglica subtire din jurul gītului.

Un sirag de metanii īn jurul īncheieturii.

Am admirat rama bogata, pe care fata o ridicase la o īnaltime suficienta cīt sa-i intre īn vidul dintre lemnele frumos sculptate partea de sus a corpului.

O impresie subita de oxidare a stratului gros de vernis, care trebuia sa pastreze intacte stralucirile uleioase ale culorilor.

Īn planul īndepartat se vedea strada īngusta, taiata de linia de tramvai, casele vechi, cerul gri si rece.

O expresie pierduta a ochilor care priveau undeva deasupra umarului meu, o rigoare maniacala a compozitiei, o migala de o irizare incerta. Fata poza gratioasa si fireasca, pastrīndu-si, īn trasaturile vii, acea prestanta pe care ar fi vrut sa o perpetueze la nesfīrsit, īn uriasul muzeu care devenise, printr-un simplu act de vointa, orasul.

Am urīt-o pe femeia īn vīrsta care a venit īn fuga de pe o straduta perpendiculara, agintīndu-si bratele si rupīnd vraja. Biata profanatoare vulgara a smuls rama aurita din mīinile fiicei ei, punīndu-si-o ei pe umeri, ca pe o povara, nu ca pe o delimitare a artei.

Sclipiri de panica īn ochii obositi.

O voce tandra.

Au plecat mergīnd usor, īn urma lor a ramas doar o urma goala si decolorata pe zidul vechi al realitatii mele dezolante.

***

Īntr-o noapte, eu si Marion ne-am exagerat mīngīierile, de aceea, dragostea noastra s-a transformat īn fum.

Fiecare a coborīt de pe soclul din pieptul celeilalte, pentru a hoinari aiurea printr-un oras devenit o scena prea mica pentru zīmbetele noastre false.

Din doua gemene eremitice si eterne, ne-am transformat īn doua orfane de vīrste diferite, nascute din mame necunoscute si bolnave.

A doua zi am vrut sa īi vorbesc deschis despre īndoielile mele. M-am asezat līnga ea si am īnceput sa īi sarut palmele. Īn acel moment cred ca eram gata sa iau totul de la capat, dar Marion, cu o voce calcaroasa, mi-a spus:

-Iubito, nu fi ridicola. 

Au trecut orele.

M-am hotarīt sa plec fara sa īi spun.

Ea si-a lipit fruntea de fruntea mea si si-a strecurat o mīna sub puloverul meu, īnclestīndu-si degetele pe coastele mele.

Limba ei subtire de pasare ma explora pentru ultima data.

Palmele mele spuneau adio coapselor ei īnguste de pīine prajita.

La sfīrsit ne-am īmbratisat strīns, respirīnd ritmic. Marion a adormit.

M-am īndepartat de acel corp de-acum strain, m-am īncaltat cu tenisi negri si mi-am pus pe umar mandolina īn husa ei de piele. Am iesit din apartament fara sa iau cu mine cheile. Eram hotarīta sa parasesc orasul pentru totdeauna. Am mers pe jos pīna la gara, cu mīinile īn buzunare, respirīnd aerul diminetii. Nu ma gīndeam la nimic. Am luat trenul pīna īntr-un oras turistic īndepartat, ascunsa īntr-una din toaletele din vagoane. 

Īn orasul acela am dormit īn gradini publice si am cīntat la mandolina la marginea fluviului. Am īncercat cīteva zile sa īmi reinventez un alt oras natal. Nu am reusit, asa ca am luat trenul īnapoi, ascunsa īntr-una din toaletele din vagoane.

***

Mi-am lipit urechea de abdomenul lui Marion, care manīnca bomboane de ciocolata īn forma de trefla. Aproape ca am lesinat de placere auzind procesele necunoscute ale corpului ei. Apoi am plecat, pentru ca noapte de noapte ma strecuram prin gradinile cartierului, ca sa īi pīndesc de piticii care faceau dragoste. Pasiunea mea pentru ei era chiar mai mare decīt pasiunea dintre ei. Eram martora iubirii lor īnca de la īnceput, si continuasem sa-i urmaresc zi de zi, aproape cu gelozie.

Cu cīteva luni īnainte, piticul mergea leganat īnspre magazinul de animale, ca sa cumpere, ca īn fiecare sīmbata dimineata, o punga de seminte pentru papagalii lui. Eu īl asteptam la intersectia de līnga blocul meu, stiind ca are sa apara la aceeasi ora fixa. Nu mi-a fost frica vreodata ca m-ar putea recunoaste, ca aparitiile mele regulate īi vor parea suspecte; niciodata nu s-au intersectat privirile noastre.

Īn ziua aceea, la cīteva minute dupa ce piticul a trecut de usa de sticla, a intrat o pitica cocheta, īmbracata cu un costumas īnflorat. Am vazut prin vitrina cum se privesc si īncep sa se caute. Au platit pe rīnd si au plecat īmpreuna, emotionati. Dupa cītiva metri au īnceput sa alerge bezmetici, īnclestati. Mi se parea ca erau datori sa ma primeasca, fie si fara sa o stie, īn intimitatea lor. Am oprit primul un taxi, si i-am spus soferului sa ma duca pe strada unde locuia piticul. Am ajuns īn mai putin de doua minute, am coborīt si m-am ascuns dupa un gard verde. Au aparut si ei la putin timp dupa aceea, alergīnd, el aratīndu-i ei drumul, ea tinīndu-si īn mīna sandalele mici ca de copil. Au intrat gīfīind īn cladire.

M-am dus sub fereastra deschisa a dormitorului piticului, īn care īl privisem de atītea ori, noaptea, uitīndu-se la televizor sau vorbind cu cei doi papagali ai lui, m-am asezat pe dalele de ciment si le-am ascultat gemetele ritmice.

Īn cīteva zile, pitica se mutase cu totul acolo. Au carat īmpreuna lucrurile ei, fericiti, inclusiv o colivie conica, acoperita cu o pīnza, pe care au asezat-o līnga cea a piticului. Am continuat sa-i urmaresc, seara de seara. Nu eram niciodata dezamagita. Inventivi pīna la o stranie cruzime īn pat, piticii faceau dragoste īn nenumarate feluri, īncīt corpurile lor pareau uneori zvīncirea aceleiasi bucati de carne; dupa ce s-au plictisit de simpla unire, au īnceput sa īsi īmparta roluri īn mici scenete compuse īn timpul zilei.

Īntr-o noapte, piticul a taiat gīturile papagalilor, ungīnd-o pe femeia lui cu sīnge, pe abdomen si pe fese.

Alta data s-au deghizat īn ei īnsisi, el īn ea si ea īn el. Au mimat īntīlnirea lor de la magazinul cu mīncare pentru animale, dragostea lor de la īnceput, mutarea ei, unirea trupusoarelor, moartea papagalilor.

Īn ultima seara pe care am petrecut-o cu ei, au deschis geamul si si-au īntins spre mine mīnutele. M-am lasat purtata spre ei cu recunostinta; corpul meu devenit eteric si-a intrat, o noapte īntreaga, īn propriul rol.

***

Īntr-o calimara cu apa sarata, Marion crestea un pestisor.

-Saracul, o sa moara īn curīnd.

-De ce?

-Nu are destul aer.

-De ce nu īl pui īntr-un vas mai mare?

-De ce as face asta?

-Ca sa nu moara, cum de ce?

-Dar vreau sa moara, de aceea l-am pus īn calimara.

-Aha.

Dupa multe rugaminti, am reusit sa o conving sa īl lase sa traiasca. Ea mi-a ascultat toate argumentele, apoi, pentru ca avea chef sa faca o plimbare, a fost de acord sa mergem sa īl eliberam īn natura..

Mergeam de-a lungul unui rīu meschin si tulbure. Nici un pod ca sa trecem de partea cealalta, doar plute de scīnduri. Am lasat pestisorul īn apa, el a disparut īntr-o secunda.

Am īnceput sa vorbim.

-Ai mīncat vreodata carne de cal?

-Nu.

-Dar picioare de broasca?

-Nu. Cum sīnt?

-Foarte bune. Ceva īntre carnea de pui si carnea de porumbel.

-Nici porumbel nu am mīncat.

-Dar tie ce īti place sa manīnci?

-Prajituri.

-si atīt?

-si mere.

-Nimic altceva?

-Nu. De fapt, ba da. Hīrtie.

Ne-am oprit sa mīncam.

Marion īsi spala picioarele īn apa rīului si rīdea.

Līnga ea, pe patura, eu decupam oameni din hīrtie de ziar.

As vrea sa īntep ochii tuturor barbatilor care o privesc pe Marion cu un ac cu gamalie.

***

Marion a īncearcat sa construiasca un perpetuum mobile, dar nu a reusit.

Eu am rīs si mi-am batut joc de ea.

Ca sa se razbune, Marion a amestecat īn dulceata sticla pisata.

Nu am banuit nimic si mi-am uns o tartina. A īnceput sa curga sīnge pe bluza mea de dantela alba.

Marion, furioasa īnca, mi-a spus:

-Īnchide ochii si miroase apartamentul. Īnregistreza totul, pentru ca e ultima data cīnd esti aici. Acum pleaca.

M-am dus la baie, mi-am clatit gura, m-am spalat si mi-am schimbat hainele.

Am iesit trīntind usa.

Ma gīndeam cu deznadejde la Marion. Nu era prima data cīnd īmi facea asta. Aveam intentii nobile de plecari si parasiri, īnsa ori nu am avut curajul sa ies īn strada, ori o iubeam prea mult pe Marion si voiam sa ramīn līnga ea, pentru ca tot ce am reusit sa fac a fost sa cobor la subsolul cladirii, īn pivnita parasita. M-am chircit īntr-un colt, stiind ca Marion ma va cauta īnnebunita prin tot orasul, strigīndu-ma pe nume si aratīnd trecatorilor portretul meu īn marime naturala. Dar ce mai contau regretele, amintirea urii ei persista zile īn sir.

Atīt era de placuta amorteala mea īn pivnita īntunecata, īncīt as fi vrut sa ma opresc din respirat, pentru a putea ramīne vesnic acolo. Dar narile mele se agatau, pīlpīitoare, de viata.

Stateam cu capul pe o treapta de piatra si speram.

Voiam pur si simplu sa o luam de la capat.

Am īnceput sa scīncesc, pīna a venit un īntuneric mare.

M-am trezit īn patul meu. Marion ma tinea de mīna.

-Cum m-ai gasit?

-Am coborīt īn pivnita si te-am gasit prabusita pe scarile umede.

Din glastrele de la ferestrele orasului se scuturau camelii albe. O marioneta se legana īntr-o pīnza de paianje doua marionete se leganau īntr-o pīnza de paianjen trei marionete se leganau īntr-o pīnza de paianjen.

Eram un trup la limita de jos a singuratatii, īntr-un spatiu necunoscut.

Am intrat īn panica.

Am īnceput sa caut prin apartament obiecte familiare, care sa ma ajute sa īmi repopulez teritoriul pierdut. Nu erau multe.

Am dat la o parte pledul īn carouri si am īnceput sa īngramadesc pe saltea carti postale, ghivece goale de flori, jerbere uscate, mucuri de tigara, ambalaje de biscuiti, inimioare de sticla, scrisori nedesfacute, ziare vechi.

Marion a trebuit sa daltuiasca īn masa compacta a obiectelor mele ca sa ma elibereze.

Comme un papillon dans l'ambre, a soptit ea. 

***

O vara īncremenita.

Valurile de aer cald se balanseaza īntre diferitele cartiere vechi ale orasului.

Bem vin rosu, īn pahare cu picior, si privim trecatorii.

Prietena care e cu noi vrea sa devina o creatoare de moda faimoasa; deocamdata face niste cursuri scumpe de design, care nu o īnvata nimic, decīt cum sa coase la masina batiste cu forme nefolositoare. E īmbracata cu un arsenal de haine urīte, a caror imprimeu se gaseste īn husele masinii ei sumpe, si are fata pictata īn culori aprinse. Miroase a manioc si are un inel īn septul nazal.

Ce frumos e numele acesta, Marion. Cīte feluri de a-l pronunta si de a-l scrie; oare ce femei l-au purtat īanaintea ei? Oare ce femei īl vor purta dupa ea? Cu timpul voi īnvata sa ma obisnuiesc cu normalitatea lui convenabila; īnsa, deocamdata, frontierele normalitatii noastre sīnt atīt de īndepartate si invizibile, īncīt tot ce tine de femeia aceasta ma uimeste si ma darīma. Īi īmpodobesc fiinta, fara sovaire, cu sandale noi de adolescenta, ochi larg deschisi, genunchi de amfora si ciorapi de matase; si cu un cersaf vechi si rupt daca s-ar īnfatisa īn fata mea, mie tot mi s-ar parea īnvesmīntata īn aur si broderii.

Prietena noastra nu are de unde sa stie lucrurile astea. Ea īi spune lui Marion:

-Draga, cīnd vor īncepe sa curga comenzile, tu vei poza penbtru catalogul meu. De acord?

Marion da din umeri si īi zīmbeste.

Lespezile de piatra de pe privirea ei.

Cīnd ajungem acasa, eu ascult, cu urechea lipita de coaja, ecloziunea oualor pestrite pe care le-am furat de prin cuiburi de pasari cīntatoare.

-Am studiat doi ani biologia, īi strig lui Marion, care sta īntinsa pe pat cu ochii īnchisi si mīinile pe sīni, acum corpul nici unei vietuitoare nu mai are secrete pentru mine, chiar si pe al tau īl cunosc la milimetru.

Marion īsi īntredeschide buzele si roteste universul cu vīrful limbii. Īn fata mea se īntinde o padure fumegīnda, īnspre care īntind mīna. Mīngīi cu degetele crengile moi, apoi īnaintez, īncet, īncet, catre un cīmp nesfīrsit cu camelii. Tunelul īngust de carne lucioasa se strīnge ritmic īn jurul meu. Sīngele strain īsi pulseaza īnspre buricele degetelor mele fericirea acustica. Ma īnnecam īn propria mea saliva si īn alte lichide īnmiresmate.

Un balet orizontal, cu scena facuta dintr-un cersaf naclait de sudoare.

Trec apoi, alergīnd, printr-un pavilion cu lampioane nemiscate, catre somn.

S-a mai auzit o vreme Marion, cīntīnd sub dus.

***

Īntr-o sīmbata am fost cu Marion la un picnic īn curtea sinagogii parasite.

Tufele de trandafiri galbeni īmpīnzisera aleile si ierburile crescusera īnalte printre pietrele pavajului. Am asezat pe pamīnt o rogojina de bambus si am mīncat mere, biscuiti glazurati, ciocolata neagra cu crema de lavanda si iaurt dietetic. Am fumat tigari de foi, ne-am dezbracat si am facut plaja.

Eu: E straniu, īn acest moment precis al zilei nu ma mai īncearca nici un sentiment sacru. Niciodata nu am fost mai senina.

Marion: E mult prea cald. si este prea multa lumina. Au disparut toate secretele din orasul asta lucid, totul poate fi contemplat, īnteles, descifrat. Din fericire vom fi martore īn curīnd la o eclipsa de soare istorica.

M-am ridicat īntr-un cot si am privit cerul. Ne-am hotarīt sa ramīnem īn curtea sinagogii parasite pīna la eveniment, ascunse dupa zidurile īnalte.

Se auzeau īn gradinile vecine oamenii care īsi stropeau straturile de legume cu furtunul.

O fanfara mortuara trecea pe strada.

Treptat a īnceput sa se īntunece, lumina devenea opaca.

Marion m-a prins de mīna. Palma īi era transpirata. 

S-a aplecat deasupra mea si m-a sarutat. Gura mea s-a deschis sub buzele ei. La sfīrsitul sarutului am deschis ochii si m-am mirat de īntunericul din jur.

Pe cer straluceau constelatii efemere.

Se vedea un cerc subtire de lumina īn locul soarelui.

Mi-am concentrat privirea asupra lui si i-am urmarit cresterea.

Soarele s-a īntiparit treptat pe retinele mele, arzīndu-le.

-Gata, Marion, niciodata nu voi mai vedea trenurile pline cu raniti, pisicile mergīnd pe parapete, plimbarea de dimineta a tinerilor seminaristi cu cravate de matase si autobuzele frumoase. Toate aceste placeri modeste īmi sīnt interzise pentru totdeuna, de acum voi avea nevoie de instrumente ajutatoare pentru mers citit iubit gatit, pentru ca mīinile mele vor apartine de acum unei fiinte ratacite īn īntuneric.

-Nu spune prostii, iubito.

Marion a amestecat īntr-un borcan gol de iaurt pamīnt si saliva si m-a uns pe ochi.

M-a spalat cu apa minerala si am īnceput sa vad din nou.

-Ajuta-ma sa strīng lucrurile.

Am ajutat-o sa strīnga lucrurile. Am escaladat apoi zidul si am plecat spre casa.

Seara am fost la un spectacol de balet. Primisem īntr-un plic fara expeditor doua invitatii si ne hotarīsem sa profitam de ocazie. Ne-am asezat la locurile noastre si am asteptat nerabdatoae sa se ridice cortina. Pe scena au aparut trei femei aproape batrīne, cu pieptanaturi demodate. Aveau pe umeri saluri īmpletite si dansau greoi. Goliciunea corpurilor lor mari si albe, cu coapse dure si abdomene umflate, mi s-a parut scandaloasa. Spetatorii s-au plictisit repede si au īnceput sa plece rīnd pe rīnd. Am vrut si eu sa ma ridic, īnsa Marion m-a oprit. Dupa un timp cele trei femei si-au dezbracat pieile respingatoare si si-au aratat adevaratele trupuri, tinere si gratioase. Barbatii din sala au īnceput sa aplaude si sa chiuie. S-au urcat rīnd pe rīnd pe scena si le-au iubit pe cele trei dansatoare.

I-am soptit lui Marion:

-De ce mi-ai redat vederea, iubito? De acum nu mai sīnt linistita, si īn fiecare noapte voi īti voi dori īn acest fel trupul.

-Ce bine, a spus Marion si si-a strecuat mīna pe sub puloverul meu.

***

Apartamentul nostru este un uter viu, cu pereti membranosi, pe care cresc solzi de carne atrofiata. Eu si Marion sīntem doua eterne gemene papiracee, traind īntr-o lupta continua. Īncearcam sa supravietuim, ne furam una alteia hrana si vigoarea.

Prima data cīnd am omorīt-o pe Marion, am avut mustrari de constiinta.

Am cautat un borcan pe marimea ei si am pastrat-o pe o etajera, conservata īn formol.

Ea era dovada rautatii mele.

Dupa aceea, m-am obisnuit cu prezenta ei nemiscata.

Īntr-o zi i-am spus:

-Mai demult am vazut pe o strada o tiganca tīnara, care tinea īn brate un iepure jupuit, pe care īl dezmierda ca pe copilul ei. Apoi am vazut o fīntīna arteziana a carei apa tīsnea, ruginita, din craniul unei statui īnfatisīnd un barbat tīnar. Līnga el, triumfator, un alt barbat de piatra īsi saruta toporul. Dupa aceea m-am īntīlnit pe culoarele unui muzeu cu tatal meu, condus de mīna de o femeie necunoscuta, cu o palarie demodata. Dupa cīteva zile am gasit īntr-un cimitir, līnga un mormīnt deschis, nenumarate vertebre umane batrīne, pe care le-am pus unele līnga altele, īn ordine. Am luat una dintre ele si am purtat-o la gīt multa vreme, pīna cīnd l-am daruit unui calator strain, pe care l-am gazduit īntr-o noapte īn patul meu.

Prima data cīnd m-a omorīt Marion pe mine, a avut mustrari de constiinta.

A cautat un borcan pe marimea mea si m-a pastrat pe etajera, conservata īn formol.

Stateam chircita īn borcanul meu si priveam īn ochii ei deformati. Ea s-a obisnuit repede cu prezenta mea. 

Saptamīnile treceau.

Marion asezase artistic borcanul meu īntre nenumaratele ei cutii ei din metal serigrafiat.

La boīte ą Riz.

La boīte ą Farine.

La boīte ą Thym.

La boīte ą Sucre.

La boīte ą Sel.

La boīte ą Epices.

La boīte ą Cacao.

La boīte ą Céréales.

La boīte ą Lentilles.

La boīte ą Pātes.

La boīte ą Bonbons.

La boīte ą Café.

La boīte ą Thé.

La boīte ą Laurier.

Īntr-o zi mi-a spus:

-Mai demult mi-am cumparat cītiva pestisori aurii de acvariu. Acasa, i-am īntepat pe rīnd de perete, cu un ac cu gamalie. Apoi am lucrat cīteva luni la o primarie care avea la intrare o armura de cavaler. Cīnd aprindeam lumina de neon din sala arhivelor, animale mistice se ascundeau dupa dulapuri. Am colindat apoi lumea cu o trupa de dansatori ambulanti. Ne-am oprit īntr-o noapte īntr-un hotel modest. Fiul proprietarului ne privea curios din scaunul cu rotile. S-a dus devreme la culcare, condus de tatal lui. Am chefuit cu vin si muzica pīna tīrziu, apoi ne-am īmprastiat perechi-perechi prin camerele noastre. Eu am intrat din greseala īn camera infirmului, care dormea pe spate. Avea īn jurul capului lumina limpede. Līnga el era īntinsa o fetita slabanoaga, cu par rar, care mi-a zīmbit. Am iesit tremurīnd din hotel si te-am īntīlnit pe tine, dragostea mea. 

***

Uneori avem insomnii si ne petrecem noaptea sprijinite de pervaz si privind defilarile trecatorilor īntīrziati.

Īntr-o noapte am auzit zgomote ritmice īn fereastra din tavan. Ne-am ridicat si am privit afara.

-De ce ploua cu pesti, Marion?

-Nu stiu.

Am scos dintr-un dulap o plasa de pescuit si am adunat pestii vii care cadeau, zbatīndu-se, pe terasa. I-am pus pe toti īn cada si am turnat deasupra sare granulata.

-Vom avea ce mīnca cīteva saptamīni bune.

-Ce bine.

Pentru fiecare masa curatam doi pesti si īi preparam cu mirodenii si ulei de masline.

Vīntul de toamna sufla prin vestibulele orasului.

Dua o vreme m-am saturat de gustul si mirosul pestelui. Am furat bijuteriile lui Marion, le-am vīndut si mi-am cumparat prajituri, pe care le-am mīncat singura īn parc.

Porumbeii ciuguleau firimiturile printre picioarele mele.

Marion ma astepta acasa, cu ochii plīnsi, pe canapea.

Cīnd am intrat īn salon, s-a ridicat, a venit spre mine, mi-a tras o palma si mi-a spus:

-Iubito, esti o curva.

Ca sa o īmbunez, am īntrebat-o, declamatoare:

-Iubito, cīte anotimpuri au trecut de cīnd ne-am cunoscut?

-Nu stiu sigur. Uita-te pe calendar.

M-am uitat pe calendar, apoi pe fereastra.

O gaina neagra mergea pe trotuarul de pe Grand Rue. Trecatorii se dadeau la o parte, fetele tinere īi aruncau de la ferestre boabe dulci de porumb fiert, din conserve.

Marion s-a apropiat de mine, senina:

-E o traditie de-a lor. Hai sa facem dragoste.

-Nu.

-De ce?

-Credeam ca esti suparata pe mine. Īn plus, sīnt īn perioada aceea a lunii.

-Nu conteaza.

 

***

-Stramosii mei apartineau unei vechi familii nobiliare poloneze, ma mintea Marion. Lantul aristocratic s-a rupt atunci cīnd unicul mostenitor s-a īndragostit de o dantelareasa batrīna. Parintii lui l-au alungat si au uitat de el. Au īnfiat un baiat orfan, dar nici acum nu stiu care dintre cei doi este bunicul meu adevarat.

Alteori īmi povestea despre o veche familie de comercianti olandezi, care fusese īnnobilata dupa ce barbatii tineri purtasera īn timpul unei procesiuni lectica papei, un batrīn spīn, cu trasaturi blajine, care statea sprijinit īn perne de catifea purpurie si citea un roman de dragoste. Īn jurul lecticii mergeau solemni nenumarati sacerdoti cu chipuri reci, protejati de multime de calareti īn armuri.

Zilele treceau, identice.

Īn noptile cu luna plina ieseam sa ne plimbam pe malurile fluviului. Ne uitam o vreme cum sīnt īnnecati īn apele lui cateii de o zi, apoi adormeam printre trestii. Dimineata ma īntorceam catre Marion, īi puneam mīna deasupra narilor si ma bucuram cīnd simteam pe piele aburul caldut. Era atīt de fragila, de fiecare data īmi era frica sa nu o strivesc īn somn. Plecam īnspre casa dupa rasarit, cu hainele botite si parul naclait de roua.

Īntr-o dimineata am plecat fara ea. Am luat autobuzul, i-am platit soferului pentru bilet cu doi pesti cu solzi colorati, īnveliti īntr-o batista. Am coborīt la poalele dealului, acolo unde se termina orasul, cu ultimele lui casute razlete, īnconjurate de gradini cu irisi si petunii.

Am mers vreo ora pīna sa ajung la platou, trecusem pe līnga doua masini care se ciocnisera, una era gri metalizata iar cealalta alba, o femeie tīnara tipa si batea cu pumnii īn geamul uneia dintre ele, i se desprinsese parul lung din care picurau fulgi argintii si i se umflasera venele albastrii ale gītului subtire si unduitor. Din bluza īmpletita, cu nasturi descheiati de efort, īi iesea un sīn rotund, cu sfīrc minuscul, iar celalalt sofer statea paralizat pe scaun, fara sa spuna nimic, cu centura de siguranta īnca prinsa īn jurul corpului, cu mīinile īnclestate pe volan. De pe platou se vedea orasul īndepartat, īncadrat de doua fluvii subtiri, curgīnd argintiu īnspre ocean.

Pamīntul era galbui si sfarīmicios sub talpile mele. Din loc īn loc, pe platoul īntins, ramasesera maracini si scaieti uscati, iar pe cerul rosiatic se alungeau doua dīre albe de fum, de la avioanele militare invizibile si mute. Ma īndreptam catre fundul de mare preistorica, un gīnd ma chema īnspre locul acela, un gīnd cu expeditor necunoscut, care ma lovise īn punctul dureros si moale dintre ochi, tragīndu-ma cu un lant invizibil prins de un belciug gros, īnfipt īn pielea cicatrizata a fruntii. Eram deasupra unui oras si al unui fund secat de mare preistorica, aerul era fierbinte, simteam cum devin, cu fiecare pas, sterila, neroditoare, soarele invizibil īmi ardea īncet ovarele si vederea. Mestecam īncet margelele de lemn care se īmprastiasera īn autobuz atunci cīnd colierul mi s-a rupt, am reusit sa retin, īn cadere, cīteva īn palmele facute caus, le-am bagat īn buzunarul de la piept al camasii negre si le-am rontait pe drum, una cīte una, iar gustul de vopsea si de fibre vegetale mi se amesteca cu cel al salivei uscate, alunecīnd dureros pe git. Mi-am amintit ca o mai vazusem pe femeia care avusese accidentul, īmi aparuse īn fata ochilor īn timp ce ma uitam la un documentar despre cutremurele oceanice, a aparut dintr-o data, ireala, cu pielea de un galben-aprins, era goala pīna la brīu si nespus de īndepartata, totul s-a destramat atunci cīnd la televizor a aparut o reclama cu o pisica care avea pe cap o palarie tuguiata de clovn, si care ma privea pe mine, cu siguranta pe mine, sarcastic si fix, īn timp ce dansa pe picioarele dinapoi. Am privit fundul de mare de sus, de la buza prapastiei, i-am cercetat de sus gurile grotelor pline de gunoaie si excremente batrīne, urmele de focuri de tabara si resturile menajere. Se vedea cararea abrupta coborīnd pīna jos, m-am īntins pe pamīnt, am facut din corpul meu un cerc īn jurul unei cochilii de melc pietrificate. Am īnchis-o īn spatiul din mijlocul corpului meu contorsionat, cu gaura īntoarsa catre ochii mei, si m-am īndepartat de locul acela. Dupa cīteva ore s-a racorit, cerul se īnnegurase. Īnca putin, īmi spuneam, ascultam valurile moarte de milioane de ani ale marii īn care ma īntinsesem. Ma trezeam, dureros, cīnd, din scobitura batrīna a cochiliei a iesit, tīrīndu-se, un melc mic, tīrīndu-si cu greutate cochilia colorata si stralucitoare ca o bijuterie. Am īntins doua degete si l-am apucat, cercul corpului meu s-a desfacut, m-am eliberat, am cautat cu ochii o crenguta ascutita si tare, parea de artar, avea scoarta neteda si cenusie, am ascutit-o cu unghiile si apoi am īnfipt-o īn inima melcului, care s-a retras īn sine, am lovit de multe ori, pīna a īnceput sa mi se prelingea pe palma o zeama uleioasa, atunci l-am īntors cu despicatura īnspre pamīnt si am īnceput sa-l curat de maruntaiele scīrboase. Dupa aceea, mi l-am īnfipt, curat si mort, īn buric. Vīrful ascutit iesea prin despicaturile camasii, si am īnceput sa merg repede.

Am prins autobuzul īnspre oras tocmai cīnd pleca. Era acelasi autobuz, se mai vedeau, pe sub scaune, margele pierdute. M-am aplecat si am cules una, am mestecat-o, fericita, pīna am ajuns acasa, la Marion.

***

M-am dus sa cumpar o lamīie. La īntoarcere, am ratacit ore īn sir prin orasul care devenise necunoscut. Un batrīnel m-a luat de mīna si m-a calauzit pe strazi. M-a lasat īn fata apartamentului, fara sa īmi spuna nimic.

Marion facea ordine, astepta sa primeasca vizita unei femei īnca frumoase, de patruzeci de ani, care ne promisese ca ni-l va prezenta pe iubitul ei.

O nuanta de mister si de teroare īn vocea ei.

Din cīte am īnteles, era bogata, īi ieseau venituri substantiale din din pariurile la luptele de cocosi si comertul cu plante medicinale.

A venit īnsotita de un barbat tīnar si foarte īnalt, cu par negru si ondulat. Īl chema ca pe un personaj biblic si era student la medicina si magician.

-El este fiul, fratele si iubitul meu, ne-a spus prietena noastra.

I-am strīns mīna.

Seara a trecut īn mod placut. Am vorbit, am jucat sah.

Era sarbatoarea lanternelor. Ascultam veselia serbarii populare de pe strazi. Treceau civilizatii barbare cu vesminte ciudate si femei cu palarii cu pene si fructe proaspete īn cosuri.

Noi fluturam de la fereastra batiste colorate si aruncam confetti.

Spre miezul noptii am iesit toti patru pe strazi si ne-am amestecat īn multime.

Aveam ciorapi cu dungi colorate si tenisi melodiosi, dar pe līnga mine treceau femei si barbati īmbracati cu haine mai elegante decīt ale mele, am oftat.

Vīntul pulveriza īn noapte petalele miilor de arbusti decorativi.

Peste tot, muzica de fluiere si chitari.

Prietena noastra si iubitul ei au disparut printre oameni.

Stralucirea pielii lui Marion eclipsa lumina lanternelor.

Mi-a strigat:

-Fa ce vrei cu mine, numai nu ma lasa sa plec.

Ne-am īntors acasa pipaindu-ne coastele pe sub camasile cu nasturi de sticla.

Am privit prin gaura cheii cum Marion se dezbraca si se pregatea de culcare.

Transpiram.

Am intrat īn camera si m-am īntins pe pat, līnga ea. Saliva ei mi-a spalat tīmplele.

Am adormit īnspre dimineata, īnlantuite īntr-o liniste primejdioasa.

A doua zi am plecat cu trenul īn capitala, la o conferinta muzicala.

Fusesem invitata sa sustin o lucrare despre istoria mandolinei.

La receptia hotelului unde fusesem cazata era o mulatra cu ochi imensi. Am invitat-o īn camera mea. A venit dupa cīteva ore, cu o sticla de vin alb si o cupa de capsuni.

Am luat-o de talie si am tras-o īnauntru.

I-am scos rochia līnga usa si am īnceput sa o sarut pe umeri.

Dintr-o data mi-am amintit de Marion si m-am īntrebat la ce bun toate astea.

As fi vrut sa ramīn singura, dar mulatra gemea de placere īn bratele mele. Dupa ce am terminat, ea a adormit pe pat. Mi-am aprins o tigara. Eram ca dupa o mare batalie. Nu conta daca īnvinsesem sau nu, numarul mortilor era acelasi.

Cīnd m-am īntors īn oras, ploaia naclaise conffetiurile de hīrtie care ramasesera dupa sarbatoarea lanternelor.

O dezolare.

O stare de vinovatie.

***

Eu si Marion citeam cu intonatie manuale de geometrie si ne desenam pe corp, cu un penson subtire īnmuiat īn tus, frunze de iedera.

Nu as fi vrut sa mai parasesc vreodata apartamentul, asa ca am īnchis pe dinauntru usa de la intrare si am aruncat īn curtea interioara amīndoua rīndurile de chei.

Marion a rīs si a dansat, prizoniera, prin salon.

Pasii ei de vals jupuiau luciul de pe dalele ceramice de pe podea.

Dupa cīteva zile, cīnd am ramas fara mīncare, a scos de sub covor o cheie de rezerva, si-a pus manusi albe si ghete impermeabile si a plecat la cumparaturi.

Dupa-amiaza, cīnd s-a īntors, a gasit īn fata usii noastre o bartīna dantelareasa obosita si trista, care se ghemuise līnga balustrada.

I-a vorbit cu blīndete, a ajutat-o sa se ridice si a condus-o īn casa.

A īmbaiat-o, a pudrat-o si a īmbracat-o cu haine de-ale ei.

I-a uns parul parul lung si alb cu ulei de bulbi de lalele si i l-a īmpletit īn cozi groase.

Batrīna i se daruise, fireasca.

Pe mine prezenta ei nu ma īnduiosa deloc, si i-am spus īn soapta lui Marion, care era īncīntata de fapta ei buna:

-Te rog sa ma ierti, dar cīntecul tau de sirena, care atrage la usa acestui apartament toate scursurile, a īnceput sa ma agaseze. Presimt ca si atunci cīnd apele fluviului vor acoperi orasul, lasīnd la suprafata doar cupole izolate si turnuri, tot se vor mai gasi corabii pierdute care sa traverseze haurile ca sa te gaseasca. Īntelege-ma si pe mine, īncerc sa īmi distilez furia, dar echilibrul meu e atīt de subred, iubito, atīt de subred.

Marion, care pīna atunci privise nemiscata ploaia fina care sufoca insectele, si-a acoperit urechile cu palmele.

Reprosurile mi-au īnghetat pe buze.                                   

Īn tot acest timp, batrīna ma ascultase cu atentie.

A cugetat si mi-a spus:

-Prezenta mea aici nu va va incomoda multa vreme. Prin sīngele acestui biet corp circula de ani buni un vīrf ascutit de spin, care mi-a īntrat īn talpa cīnd ma plimbam, desculta si īndragostita, pe un cīmp cu flori. Īn curīnd spinul īmi va ajunge la inima, care va exploda īn mine ca un balon de sapun.

-Da?

-Da.

-Atunci e īn regula.

M-am dus la bucatarie sa īmi pregatesc cīteva tartine cu brīnza de capra.

Seara mi-am petrecut-o uitīndu-ma concentrata la desene animate.

La sfīrsit am adormit pe canapea. Marion m-a īnvelit cu un pled īn carouri.

Ea s-a culcat cu batrīna pe patul din dormitor.

A doua zi dimineata m-am trezit īn bratele batrīnei, care ma strīngea, materna.

Am privit īn dormitor prin usa deschisa.

Vedeam patul īn lumina obscura care se filtra prin draperiile trase.

Pe pat, Marion dormea zīmbind īn bratele batrīnei.

Eu niciodata nu īi oferisem atīta liniste.

M-am cuibarit īn pieptul acelei femei cu doua minti si cu doua trupuri, batrīna pīna la mijloc si mai jos sarpe tīnar, si mi-am stivit ochii īn pumni.

***

Norii se dizolvau la apus. Treceau īn zbor fazani, catre padurile seculare. Marion a scos din buzunarul pantalonilor un fluier de lut ars si a cīntat din el o melodioara. Zborul fazanilor s-a frīnt, ei au īnceput sa se īnvīrta, dezorientati, pe bucata de cer din fata ferestrei noastre. I-am ademenit cu boabe de linte, īnsa numai unul s-a apropiat. Īl priveam cum ciuguleste si īi admiram frumusetea penajului alb. Marion a aruncat peste el un pled īn carouri, l-a prins si i-a taiat aripile. L-a legat apoi cu un lantug subtire de picior si l-a tīrīt dupa ea in salon. A luat telefonul, a format un numar si a vorbit politicos unui barbat pe care īl cunostea doar din auzite. I-a descris, exagerīnd, forta si fumusetea fazanului, raspunzīnd apoi unor īntrebari detaliate privind vīrsta lui, alimentatia, dresajul. Mintea senina, īnvīrtindu-si īn jurul aratatorului o suvita de par. Eu ma īntrebam daca nu cumva, īn acelasi fel, ma mintise uneori si pe mine.

Barbatul necunoscut a propus o prima īntīlnire, pe care Marion a acceptat-o, facīndu-mi cu ochiul. A pus apoi telefonul in furca, s-a apropiat de fazan si l-a mīngīiat.

Au sa vorbeasca cu totii despre el. Toti īi vor sti de frica.

Nu īntelegeam nimic, dar am tacut.

A doua zi, Marion s-a ocupat de educatia lui. Īi vorbea rar, explicīndu-i anatomia pasarilor pe planse colorate pe care le smulsese dintr-un atlas vechi. I-a sintetizat, de asemenea, īn fraze simple, si regulile de aur ale luptelor corporale. La cina i-a dat i-a dat sa ciuguleasca orez si sa bea cafea tare din ceasca ei, apoi l-a luat apoi sub brat, ducīndu-l pīna la masina, unde l-a asezat pe scaunul din fata.

Din spatele masinii, īi indicam lui Marion drumul, urmarind cu degetul, pe harta, strazile fara nume. Am ajuns la adresa indicata cīnd deja se īntunecase. Am gasit cu greu un loc de parcare. Barbati bine īmbracati se īngramadeau la intrarea īngusta a cladirii sumbre. Līnga usa ne astepta cel caruia īi vorbise Marion cu o zi īnainte. El era coordonatorul acestor lupte ilegale de cocosi din oras, obtinīnd profituri uriase de pe urma pariurilor.

Vestea ca un fazan alb, o raritate zoologica, de o forta si o ferocitate incredibile, va lupta pentru placerea lor, adunase la spectacol o mare multime de amatori.

Fazanul nostru urma sa lupte cu un cocos pīna atunci imbatabil. Marion l-a īncurajat, l-a sarutat pe cioc si i-a dat drumul īn ring. Cīnd a īnceput lupta, am īnchis ochii si mi-am strīns capul īn mīini. Īn jurul meu se auzeau urlete si zbateri de aripi. Cīnd am simtit pe umar mīna lui Marion, am deschis ochii din nou. Cocosul zacea eviscerat in mijlocul ringului. Fazanul īi ciugulea ficatul.

Marion a primit o mare suma de bani, a zīmbit fermecator si a parasit, cu fazanul sub brat, cladirea.

Cīteva saptamīni fazanul a luptat in fiecare seara, si de fiecare data a iesit īnvingator. Cu banii pe care īi primea, Marion īsi cumpara parfumuri fine, margele de sticla, flori proaspete si farduri.

Credeam ca īl iubeste pe fazan, ca se stabilise īntre ei o legatura puternica, īnsa atunci cīnd un print bogat i-a propus sa i-l cumpere, ea a acceptat pe loc, spre deplina mea multumire.

***

Marion a cumparat o orhidee pe care a pus-o pe un postament īn fata ferestrei de unde se vedea catedrala. Se aseza pe canapeua de alaturi si-si astepta invitatii. Acestia, īnfrīnti de atīta frumusete, se prabuseau pe dalele ceramice īnainte de a apuca sa scoata vreun cuvīnt.

Īntr-o seara i-am soptit la ureche lui Marion:

-Cu fiecare noapte īnaintam iremediabil catre sfīrsit. si daca fiecare dintre noi doua nu īsi va spune zilnic īn inima ei: numai eu si ea sīntem pe lume, nu ne vom gasi niciodata linistea.

M-am ridicat din pat, m-am pieptanat si m-am īmbracat cu o rochie usoara din bumbac sifonat, cu mīneci largi de dantela.

Invitasem la cina un savant erudit, un om de stiinta, un snob, un artist si un explorator. 

Fusesem īn dimineata aceea la piata Notre-Dame. Cumparasem oua proaspete, carne de potīrniche, muguri de bambus, tigari de foi si brīnza de capra.

Am fiert ouale. Am rumenit la cuptor aripile de potīrniche. Am taiat īn rondele fine mugurii de bambus si i-am prajit īn ulei de masline. Am pregatit apoi melcii.

De luni de zile cresteam īntr-o sera improvizata īn dormitor melci comestibili. Construisem sera īmpreuna cu Marion, īntinzīnd o plasa termoizolanta peste o structura din arcuri mari. Īntr-o zi am uitat sa fixez caldura optima si, din cauza temperaturii mult prea ridicate, melcii au secretat o mucoasa transparenta care le-a īnchis cochilia si au intrat īn hiberbare. Am plīns atīt de mult, īncīt lacrimile ni s-au īntarit peste ochi si am intrat, īmbratisate, īn hibernare. Īn rest, melcii nu erau pretentiosi. Īi hraneam cu tablete speciale si le puneam sa asculte muzica baroca. Uneori, cīnd eram prea obosite ca sa gatim, mīncam si noi tablete speciale pentru melci, dizolvate īn lapte.

Īn seara aceea, m-am īntors īn dormitor īn trupul prelung al īngerului mortii, cu palmele iradiind raze otravite.

Marion tremura oripilata, īnvelita īn pleduri īn carouri.

Am prins toti melcii unul cīte unul si i-am bagat īn oala adīnca.

Dupa ce i-am spalat, i-am fiert la foc mic, cu zarzavat, usturoi si otet de iasomie. Le-am scos carnea din cochilie cu o fibula ascutita din metal, si i-am asezat pe un platou cald. I-am stropit cu unt fierbinte condimentat cu piper si ghimbir.

Mi-am sters sudoarea de pe frunte si mi-am aprins o tigara de foi.

Marion s-a ridicat din pat, si-a pus la gīt un pandantiv cu un animal mistic din faianta si a strīns sera improvizata.

Am auzit invitatii urcīnd scara de lemn si am aprins lumīnarile de pe masa. Am sarutat invitatii pe umeri, am schimbat cīteva fraze amabile si ne-am asezat la masa.

Īn timp ce mīncam, pielea mi s-a dizolvat si muschii mei, scapati de sub control, au īnvaluit corpul suav al lui Marion.

***

-Mi-e foame, iubito.

M-am dus la bucatarie si am facut paste cu spanac si nuci crocante.

Am fiert pastele īn apa cu sare, pīna au devenit al dente, apoi le-am scurs īn chiuveta. Īntre timp am īncins uleiul si am calit īmpreuna o ridiche alba, data prin razatoare, si usturoi zdrobit. Am adaugat vin alb, doua linguri de miere si coaja rasa de lamīie. Dupa un minut am presarat pe deasupra praf de sare si piper negru, proaspat macinat. La sfīrsit am pus spanac praspat, nuci si parmezan. Sosul l-am turnat peste pastele fierbinti si am dus platoul īn salon.

Marion ma astepta uitīndu-se la desene animate.

Am pus paste īn doua farfurii, am aprins lumīnari si am umplut doua pahare cu vin.

Am mīncat īn liniste.

La sfīrsit, Marion m-a sarutat si a pus vasele īn chiuveta.

Dupa siesta am trecut pe la spalatorie.

Acolo mai erau doi barbati tineri, care vorbeau īntr-o limba straina.

Stateam sprijinita de masina de spalat si īi ascultam vibratiile.

Marion īsi lasase capul pe umarul meu.

Cīnd am deschis usita masinii de spalat, īntre hainele noastre am gasit un costum impecabil de gabardina englezeasca. Am privit īn jur, sa vad cui ar fi putut apartine, īnsa spalatoria era acum goala. Se apropia ora īnchiderii.

Seara am fost īntr-o ceainarie.

La masa noastra s-a asezat un mulatru īnalt si ras īn cap, care a sarutat mīna lui Marion si ne-a spus povestea lui:

-Eram student si aveam o prietena pe care o iubeam foarte mult. De ziua mea, ea m-a īnscris la un curs de dans. Nu mai dansasem niciodata. Prima data doar am privit straniul alfabet gestual al celorlalti. Apoi am īnceput sa dansez si eu. A fost greu la īnceput. Acum am contracte īn toata lumea si dansul este viata mea. Dar voi, fetelor?

-Noi? Noi ne iubim.

Dansatorul si-a trecut palma peste craniul ras si a zīmbit. Ne-a dat doua invitatii la spectacolul lui si a plecat. Marion a īncadrat invitatiile īn doua rame minuscule si le-a pus pe noptiera de līnga pat. A adormit, īmpacata, eu am iesit pe terasa.

Aveam doua vecine artiste, se iubeau, erau insuportabile, aveau īn fata usii doi lei mari din portelan, foarte urīti, si trimiteau celorlalti locatari scrisori de amenintare anonime. Mie īmi erau simpatice, pentru ca miroseau frumos si pentru ca ascultau jazz. Dupa ce adormea Marion, eu ieseam pe terasa, ma īntindeam pe chaise-longue, fumam si ascultam zgomotele intime din dormitorul lor.

Īn noaptea aceea, o pisica necunoscuta a fatat īn bratele mele.

A doua zi, Marion a īnnecat pisoii īn fluviu.

Pisica i-a cautat cīteva zile, mieunīnd sfīsietor, apoi a disparut.

***

Primavara cu miros de tutun si ploi pustiitoare. Prin parcurile fosnitoare explodeaza mugurii magnoliilor.

Coapse stravechi, acoperite de muschi umed, care ma īnduioseaza nespus. Rīd. Marion se trezeste, teribila. Respiratia ei miroase a menta si a flori, pentra ca ea ascunde īn buzunarele pijamalei bomboane.

Īncepem sa facem dragoste.

-Ce carne amara ai, iubito!

Priveste caleidoscopul dintre pulpele mele si zīmbeste. O intimitate īncleiata pe corpurile noastre.

De la o vreme fac dragoste cu lumina stinsa pentru ca mi se pare ca sīnt urīta.

Marion īmi invadeaza pieptul diform. Ea devine noaptea transparenta ca fosforul, doar inima si reteaua de capilare i se vad pulsīnd o lumina calda, īn ritmul muzicii de tobe africane.

-As vrea sa fiu sunetul pasilor tai. Fumul din tigara ta. Un vīrf de spin care ti se īnfige īn deget si īti ajunge pīna la inima.

-Vorbesti prostii.

-Poate.

Marion īsi pune o rochie gri si pregateste micul dejun.

-Vreau sa ma fac pictorita.

-Ce vrei sa pictezi?

-Zebre.

Seara bem ceai peruan de yerbaluisa si īi zīmbim poetului faimos din fata noastra, care ne priveste cu ochi de cuceritor.

stiu ca lui Marion jobenul lui teapan i se pare ridicol. Ne spune:

-Am citit o carte de alchimie. stiati ca pamīntul, soarele si luna au nume diferite īn functie de anotimp?

-Nu. Ce nume?

-N-as putea sa va spun, erau foarte complicate, nu le-am retinut, dar le-am scris pe o hīrtie, daca vreti, ma duc sa o caut, sa vi le citesc.

-Bine.

Īn urma ei ramīn prezente speologice, fara suflet.

Cutii din metal serigrafiat.

Pereti acoperiti cu oglinzi ieftine, ciobite, cu luciul trecut.

Urme de soareci pe faina de pe podea.

***

Era noapte.

Stateam sprijinite de pervazul ferestrei, privind rarii trecatori de pe Grand Rue.

A aparut dinspre centrul orasului un arhitect faimos. O tragea de o curelusa pe sotia lui, care mergea supusa dupa el, privind īn pamīnt.

Le-am strigat sa se opreasca:

-Urcati, urcati, īn apartamentul nostru va asteapta un ceai fierbinte si o minunata vedere catre catedrala.

Cei doi au vorbit īn soapta cīteva secunde apoi s-au hotarīt sa īsi īntrerupa plimbarea.

Marion si-a pus repede peste camasa de noapte un pulover, a īntors toate clepsidrele si a pus apa la fiert. A scos din dulap patru cesti mari si o fructiera cu boabe de catina pe care le culesese dintr-un gard viu.

Cīnd a intrat in salon, arhitectul celebru ne-a multumit pentru amabilitate si s-a asezat comod cu sotia lui pe una din canapele. A privit īn departare, cu ochi de cunoscator, catedrala. Sotia lui si-a desfacut de la gīt curelusa de piele, tamponīndu-si rana cu un servetel.

-Mestere zidar, cīnd veti construi ceva care sa rivalizeze cu aceasta catedrala?

El si-a mīngīiat barba taiata cu grija, a sorbit din ceaiul fierbinte si mi-a raspuns:

-Draga prietena, adevarul este ca acum cītva timp am primit o comanda care nu putea fi refuzata. Primaria orasului vrea sa finateze construirea unui monument religios impresionant, care va atrage turisti bogati din toate colturile lumii. Se vor construi noi hoteluri, parcuri de distractii si artere de circulatie. Īmpreuna cu o echipa de tineri ingineri, am īnceput masurarea locului si turnarea temeliei de beton. Ceva ciudat se īntīmpla, īnsa, de fiecare data. Ceea ce zidim ziua se surpa noaptea, imagineaza-ti, draga prietena, nu īnaintam deloc.

-si nu exista nici o speranta? Poate ca terenul ales este argilos, si nu poate suporta greutatea unei constructii de o asemenea amploare.

Arhitectul faimos a dat agasat din mīini si mi-a replicat, cu o voce stridenta:

-Domnisoara, nu ai īnteles nimic. Ne trebuie sīnge, sīnge proaspat de femeie, care sa īntareasca mortarul. Sortii au hotarīt ca cea care se va sacrifica va fi sotia mea, aici de fata. Gīnditi-va la sansa enorma pe care o are de a face macar o data īn viata ceva esential pentru mostenirea culturala a umanitatii. Īnsa imaginati-va, refuza cu īndīrjire!

Arhitectul a īnceput sa bata nervos din picior. Sotia lui mīnca tacuta boabe de catina.

-De ce refuza? a īntrebat Marion.

-Pentru ca e īnsarcinata.

Am mai stat de vorba o vreme, apoi cei doi au plecat.

Eu si Marion ne priveam melancolice.

-Saraca.

-Da, saraca.

Apoi am uitat de ea si ne-am dus sa facem dragoste.

Peste cīteva zile toate ziarele locale au anuntat ca, īn sfīrsit, dupa luni de īncercari sortite esecului, construirea noului monument religios pare sa merga bine. Era reprodusa si o fotografie a arhitectului faimos, surīzator si īncrezator.

Eu si Marion ne-am sfatuit si am asteptat sa se faca noapte. Ne-am īncaltat cu pantofi comozi, am luat cu noi un ciocanel si ne-am dus cu masina līnga santierul īn lucru. Am trecut de paznicii adormiti si am ajuns līnga zidul proaspat. Marion a īnceput sa bata cu ciocanelul īn diferite locuri. Cīnd a simtit golul, si-a suflecat mīnecile hanoracului si a īnceput sa scoata caramizile. si-a bagat capul īnauntru si a aprins o lanterna de buzunar. A disparut cu totul īn spartura si dupa cīteva minute s-a īntors tīrīind dupa ea corpul inert al sotiei arhitectului. Am dus-o īn brate pīna la masina.

Acasa, i-am tamponat fruntea cu apa rece. Cīnd a deschis ochii, ea a īnteles si ne-a zīmbit.

Ne-am petrecut noaptea discutīnd aprins. A doua zi, i-am dat femeii toate economiile noastre. A plecat sa nasca departe, foarte departe.

***

Marion a gasit īntr-o curte interioara cu arcade doua capre. si-a scos ciorapii, i-a īnnodat de barbile lor lungi si le-a adus īn apartamentul nostru.

Acasa, eu altoiam un smochin pitic, pe care īl culesesem dintr-o livada parasita, īn urma cu cīteva luni. Īmi placea sa īi sarut frunzele pieloase si ovale de pe lastarii bruni, sa īi mīngīi tulpina neregulata, cu scoarta verde-cenusie.

Īntr-o zi, Marion a mīncat īn fata mea un fruct cu seminte pietroase si gust astringent, a facut o grimasa de dezgust si a scuipat totul pe podea. Nu mi-am dat seama de nimic multa vreme.

Marion a instalat caprele īn camera noastra. Le hranea cu pīine prajita unsa cu unt sarat si dulceata de kiwi, le plimba prin apartament si le citea benzi desenate. Se īmbaia īn fiecare seara īn laptele lor gras, ca sa-si pastreze albeata pielii. Le spala līna cu samponul ei si copitele cu periuta mea de dinti. Le usca excrementele pe pervazul ferestrei, le vopsea īn albastru si le īnsira pe un fir de pescuit, facīndu-si coliere.

Īncepusem sa o urasc pe Marion. Dormeam deseori īn salon, cu picioarele īncrucisate īn jurul tulpinii smochinului meu.

Marion ramīnea singura, īnvelita īn blana caprelor.

Īntr-o dupa-amiaza, cīnd m-am īntors de la cursul de madolina, am gasit īn ghiveci numai un ciot de lemn. Marion, īn picioare, īntindea cīte o ramura verde caprelor, din manunchiul pe care īl tinea īn brate. Facīndu-se ca nu-mi observa prezenta, ea si-a continuat multa vreme jocul macabru.

Īn noaptea aceea nu am dormit. Voiam sa ma razbun. Dimineata am deschis usor usa de la dormitor si am ademenit caprele cu o farfurie de lapte īn care fiersesem mirodenii. Ele s-au scurs din pat si au venit īnspre mine. Le-am legat cu cīte o curelusa subtire de coarne si le-am dus la un macelar vestit pentru cruzimea lui. Am privit, fumīnd, cum se termina cosmarul meu. Cīteva picaturi de sīnge mi-au patat poalele rochiei.

M-am īntors acasa si m-am bagat īn pat līnga Marion, care dormea aburinda.

Īn somn, ea m-a īmbratisat si m-a iertat.

Fericirea noastra era putreda, dar adevarata.

***

Un cīine curat si linisit dormea tot timpul la intrarea īn magazinul de decoratiuni interioare.

Īntr-o zi, fara motiv, a muscat un client.

Proprietara s-a hotarīt sa īl omoare.

Mergea cu el īn lesa catre veterinar cīnd s-a īntīlnit cu noi.

Ne-a povestit ce s-a īntīmplat si noua ni s-a facut mila.

Am luat cīinele la noi acasa, l-am crescut o vreme pe terasa, īi dadeam resturi, nu era pretentios, a murit de batrīnete, i-am aruncat cadavrul īn fluviu. Marion a mai ramas o vreme pe pod. Eu am fost sa o vizitez pe fosta lui stapīna.

Ea statea īn birou, completīnd facturi. Mi-a spus ca īi pare rau de cīine si ma invitat la o cafea. Am devenit, din ziua aceea, bune prietene.

Am intrat treptat īn viata ei, acultīnd-o si sfatuind-o.

Ea īsi iubea foarte mult pianul, o piesa superba din alt secol, cu clape de fildes. Nu mi-a spus niciodata de unde īl avea, daca īl mostenise sau īl cumparase.

Cīnd o vizitam, ridicam cu grija capacul de pe claviatura si atingeam la īntīmplare clapele negre. Ea statea īn genunchi līnga mine, zicīndu-mi ca fac muzica chinezeasca. Auzeam ciocanelele lovind corzile īntinse, pīsla care le īnvelea capetele facea sunetele limpezi, auzeam vibrīnd cutia de rezonanta si cutia toracica a prietenei mele. Uneori, ea se dezbraca si īsi īncolacea pulpele īn jurul picioarelor sculptate ale pianului; eu o priveam rareori, ma uitam la mine īnsami īn placuta de bronz pe care era scris numele si anul fabricatiei pianului, la intarsiile de lemn care ornau cutia īmbracata īn furnir de mahon, la osatura lineara a mīinilor mele, care se ivea de sub piele, īn timp ce degetele cautau clapele negre.

Pianul īncepuse sa fie important pentru mine, mai important decīt proprietara lui, ca sa se razbune ea l-a vopsit īn albastru. Īn ziua aceea eu nu am cīntat si ea nu s-a dezbracat, am stat una līnga cealalta pe canapea, mīncam biscuiti si priveam īn lumina dupa-amiezii pianul albastru. Vaporii de vopsea ne ametisera. Am īnceput sa povestesc cum am intrat īntr-o zi īntr-un magazin fara firma, lung si īntunecat, plin de instrumente muzicale din cele mai variate, īngramadite unele peste altele, ma simteam ca si cīnd as fi plutit, traiam o stare hipnotica, ca si cīnd mi-as fi injectat in vene brietal (prietena mea a zīmbit, pentru ca ea venise īntr-o zi līnga mine cu o seringa de sticla si mi-a īnfipt acul īn mīna, am auzit cum metalul scrijeleste pielea si carnea , dupa cīteva secunde nu am mai stiut nimic nimic nimic, m-am trezit īntr-o alta īncapere, īn care mi se stergea fruntea cu o batista muiata in otet de trandafiri). M-am oprit īn fata unui instrument necunoscut, un fel de xilofon cu lamele din metale diferite, am scos din rucsac un cutit si, cu lama lui orientata orizontal, am īnceput sa lovesc usor lamelele, sunetele erau cuvinte īnnabusite, īntr-o limba necunoscuta.

Dupa cīteva zile, prietena mea si-a vīndut pianul, īl ura, si pe mine ma ura, se īndragostise fara stirea mea de o cunostinta comuna, ea tesea in jurul lui un cocon de dragoste, īl iubea.

Īmi placea de el, era profesor de pictura, avea barba si un par lung pīna la brīu, negru, pe care si-l prindea īntr-un coc greu, pe ceafa, cu ace chinezesti pictate.

Zi dupa zi, el devenea tot mai palid si mai sters, frumusetea lui era din ce īn ce mai melancolica, īmi parea un batrīn veteran care cauta banane putrede īn tomberoanele din spatele supermarketurilor si care se barbiereste dimineata devreme, īnainte de rasaritul soarelui, la lumina lumīnarii. Īncercam cu disperare sa ma apropii de ei, aproape ca ma umileam, tacerea lor ma obseda.

Īn preajma celor doi eram mereu īntr-o intensa asteptare, ca si cīnd as fi tinut, fara īntrerupere, vīrful piciorului pe pedala pentru prelungirea sunetului de la pianul invizibil ale carui clape negre eram noi trei. Ura dintre mine si prietena mea devenise atīt de vie si de electrica, īncīt īntr-o zi becul veiozei marocane din sufrageria ei s-a spart, raspīndind in jur un placut miros de smirna arsa.

Īntr-o zi ne-am certam definitiv. Ea m-a acuzat īn fata profesorului de pictura ca as fi aruncat pe pianul ei o galeata de vopsea albastra, de gelozie, si ca orice īncercare de curatare au fost īn van. stiam ca motivul isteriei ei domoale si reci e cu totul altul decīt cel invocat, asa ca am plecat fara sa spun vreun cuvīnt. M-am dus si i-am povestit lui Marion totul. Habar nu avea ca pastrasem legatura cu proprietara magazinului de decoratiuni interioare. Nu īntelegea de ce nu īi spusesem mai devreme. Eu īntelegeam, vag, si apoi din ce īn ce mai limpede, īn urmatoarele saptamīni de chinuri solitare, cīnd ma zvīrcoleam pe pat, līnga Marion, īntr-o zeama de voma si sudoare, gīndindu-ma fara oprire la barbatul pe care īl iubea prietena mea.

Ma exfoliam de dor īn fīsii circulare, precum coaja de mesteacan, corpul mi s-a curatat de toate excrescentele straine, nu mai aveam par sau gene sau unghii, eram acoperita cu o piele proaspata si lucioasa, brazdata de vinisoare aramii, si īmi planuiam cu grija razbunarea.

Īntr-o dimineata mi-am pus peruca si gene false, mi-am lipit pe fiecare a treia falanga a degetelor cīte o unghie lunga din plastic rosu si m-am īndreptat catre apartamentul prietenei mele. Nu mai tin minte daca am reusit sa trec prin zid sau daca, atunci cīnd am vrut sa apas clanta, usa s-a deschis īn fata mea. Am traversat salonul, am ajuns īn dormitor, īn care prietena mea tesea īn jurul barbatului pe care īl iubea o pīnza geometrica de paianjen, era īmbracata doar cu o pereche de blugi fara eticheta, īi zīmbea īn timp ce dintr-un sīn īsi storcea o materie alba si vīscoasa, care devenea instantaneu un fir lung si elastic, din care īsi tesea pīnza materna. El rasfoia linistit un album de arta, degetele nu īi mai tremurau nervoase, se īngrasase, avea īn picioare papuci de casa tesuti cu aur si un inel cu piatra pe degetul mijlociu.

Am scos din rucsac un cutit, si am taiat unul din capetele firului. L-am depanat īn jurul īncheieturii mīinii drepte, facīndu-mi loc pīna la profesor. Cīnd am ajuns līnga el, i-am pus mīinile pe umeri si l-am sarutat pe ochi, dar el nu ma vedea si nu ma auzea, era amortit, inconstient.

Prietena mea continua sa īsi teasa pīnza, riscam sa ramīn si eu prizoniera. Am strīns cu putere mīnerul cutitului, m-am īndreptat spre ea, i-am īnfipt īn piept lama, ea s-a prabusit īn mijlocul īncaperii, din rana curgea lichidul alb si vīscos, care se evapora instantaneu īntr-o ceata groasa.

Barbatul pe care īl iubise prietena mea s-a ridicat de pe pat, s-a apropiat de ea si a īnceput sa o zgīltie, panicat. Mi-am smuls de pe fiecare a treia falanga unghiile de plastic, mi-am dat jos peruca si genele false, mi-am scos īn graba camasa si sutienul, i-am luat mīinile si i le-am pus pe sīnii mei, el m-a recunoscut si mi-a zīmbit.

Dupa ce am facut dragoste, m-am īntors la Marion.

Apartamentul nostru e un sanctuar īnchinat ei.

Pe podea, straturi succesive de petale de flori putrezesc īn parfumuri si miresme.

Cu picioarele afundate pīna la glezne īn pasta scumpa, Marion s-a apropiat de mine si m-a luat de mīini. Avea un sutien frumos din argint filigranat. Crezīnd ca e din dantela, mi-am spart dintii īn el.

Apoi am atīrnat de tavanul salonului, cu fire transparente de platic, foarfeci desfacuti.

Ne-am luat la īntrecere, care ajunge prima īn dormitor fara sa-i atinga.

Ne-am pliat si ne-am contorsionat, dar īn pat am ajuns pline de rani.

Anotimpul somnului.

Ne-am ghemuit una īntr-alta, īn fata unei imense picturi albastre.

Am soptit:

-Marion, vreau sa te simt pulsīnd īn venele mele. Vom merge īmpreuna la centrul de transfuzii si asistentele medicale īn halate sterile te vor picura īn mine prin fire subtiri si sterile.

-si daca o sa ma doara?

-Nu-ti fie frica. Am sa stau tot timpul līnga tine.

Am adormit instantaneu. Alergam cu greutate pe scarile rulante ale unui magazin aglomerat. Īmi tineam cu mīinile burta imensa si respiram greu. M-am oprit cīnd am simtit ca nu mai pot sa respir. Scara a urcat cu mine sus, tot mai sus, catre cerul īntunecat. Apoi a urmat o īnvamaseala de cutite de vīnatoare cu taisurile ruginite, umbre lichide, debordīnd de viata, o scufundare īn cafea, ice tea, apa de la robinet, vin ieftin, cacao cu lapte, cerneala, urina, otet de iasomie. Am ajuns, pīna la urma, pe treapta pe care am calcat la īnceput. Marion, goala, se mīngīia pentru mine si-mi spunea:

-Mīna nici unui strain nu va atinge templul acesta.

-Sigur ca da, Marion, sigur ca da, sigur ca da, sigur ca da.

Apoi am facut schimb de trupuri, am dat la o parte o dala ceramica si am coborīt pe o scara lunga. Am ajuns īntr-un tunel cu pereti umezi si podea de fosfor. Am mai fost cīndva aici, mi-am spus eu si m-am retras cu spaima.

-De azi īnainte nu voi mai privi la chip de femeie, i-am jurat eu lui Marion, cīnd am ajuns īnapoi.

Dimineata m-am trezit īnaintea ei. Īi mīngīiam linia discontinua a umarului drept si ascultam īnlemnirea orasului. Nici o voce, buzele īi erau lipite cu banda adeziva.

Marion respira regulat, cu narile deschise pīna la plamīni.

Spatiul dintre noi era compresat si neted.

Mi-am īnfipt adīnc unghiile īn carnea ei si am trezit-o.

Ea a cascat si s-a ridicat, lenesa, din pat. si-a pus peste bluza de pijama un pulover si s-a dus sa pregateasca micul dejun.

Dupa un timp m-am dus dupa ea. Se uita la desene animate si mīnca ciocolata neagra cu crema de lavanda. Sorbea din cafeaua cu lapte si, din cīnd īn cīnd, izbucnea īn rīs.

Mi-a turnat cafea si mi-a pus pe farfuriuta de līnga ceasca cīteva boabe de strugure.

Apoi a apasat pe butonul telecomenzii si s-a facut liniste.

Cu o lama de ras a taiat banda adeziva de pe buzele orasului.

Descreierarea de voci s-au revarsat īn salon.

Marion a luat de pe masa telefonul si a sunat pe rīnd un savant erudit, unui om de stiinta, unui snob, unui artist si unui explorator, pe care i-a invitat īn aceeasi seara īntr-un club disco.

Ne-am petrecut restul zilei ascultīnd tangouri la un aparat de radio vechi si citind scrisori.

Seara am plecat tinīndu-ne de mīna. Priveam din mers usile lacuite, cu intarsii geometrice, si vorbeam.

-Īmi place sa ma duc la tribunal. Pe culoare trec avocate tinere si frumoase, īmbracate īn costume prin care li se ghiceste lenjeria intima.

-si nimeni nu īti spune nimic?

-Ce sa īmi spuna?

-stiu si eu? Nu te-au īntrebat niciodata ce cauti pe acolo?

-Nu, niciodata.

-si daca te-ar īntreba, ce le-ai raspunde?

-Adevarul.

Savantul erudit, omul de stiinta, snobul, artistul si exploratorul ne asteptau deja īn fata clubului. 

Marion i-a sarutat pe toti pe gura. Eu i-am sarutat pe toti pe umeri.

Īnauntru, muzica ne umfla ritmic venele din jurul tīmplelor.

Marion si-a dat jos puloverul si a īnceput sa danseze īnconjurata de cei cinci invitati.

A īnchis ochii si s-a desprins total de lumea aceasta.

Am adulmecat-o de departe si i-am distilat mirosul taumaturgic de stridie.

Asteptam, neīnarmata ca si ea, sfīrsitul.

***

Eram īntunecata si rece.

I-am spus lui Marion cīteva adevaruri usturatoare. Ea, īnrourata ca o gradina de caprifoi, ma implora sa ma opresc, dar eu continuam sa īi vorbesc, cu voce sparta.

De durere, Marion a surzit. A fost singura la doctor si, cīnd s-a īntors acasa, era impodobita cu un aparat auditiv īn care era īncrustat un mic diamant roz, hexagonal.

Ea īsi dadea parul peste ureche si se lasa admirata.

-Ce frumoasa esti!

Īntr-o noapte Marion a auzit zgomote firave īn salon.

A plutit īn īntuneric si s-a īntors tinīnd de coada un soarece adult, care se zbatea, tipīnd.

A aprins lumina si mi l-a aratat.

Ne-am dus īn salon, am bagat soarecele īntr-un vas de sticla pe care l-am acoperit cu carti.

Ne-am īnvelit umerii cu pleduri īn carouri si am privit cum soarecele se agata cu disperare de fiecare graunte de aer din vas, pīna a murit.

Marion a ridicat din umeri. 

Am spus:

-Marion, am riduri pe frunte, dar viata nu m-a īnvatat nimic, pentru ca am fost tot timpul surda la sfaturile celorlalti. Din fericire ai aparut tu. Īnsa toate miracolele trec repede, precum clientii dintr-un bar sordid, īn care se cīnta jazz de proasta calitate.

La cīteva zile dupa aceasta conversatie, Marion m-a īntrebat:

-Vrei sa fii vaduva mea?

-Īhī.

Am adoptat a doua zi doi iepuri de piatra, pentru ca Marion nu voia sa ma lase singura.

Am adus cītiva saci de nisip, sare marina, pietricele colorate si scoici si le-am amestecat pe dalele ceramice de pe podea, ca pe fundul unei mari secate.

Dupa o luna, Marion a murit īn timp ce faceam dragoste.

M-a privit adīnc īn ochi si a tras aer īn piept pentru ultima data.

A ramas nemiscata, cu parul ravasit pe perna.

I-am sarutat talpile reci, am īnvelit-o cu un pled īn carouri si mi-am aprins o tigara.

Suflam fumul deasupa mea, īnspre fereastra de pe tavan, prin care se vedeau stelele stingīndu-se rīnd pe rīnd. M-am dus sa chem salvarea de la un telefon public. Am asteptat pe terasa, bīnd cafea neagra si tremurīnd.

Am asculatat cīntecul lugubru al sirenei urcīnd pe Grand Rue.

A trebuit sa dau o declaratie scrisa de mīna.

Am spus ca nu stiam cine e fata care murise īn patul meu, o cunoscusem cu o seara īnainte īntr-o ceainarie.

Dupa ce am ramas singura, m-am īntors īn dormitor si am lesinat.

Am vazut-o īn vis pe Marion īmbracata ca un baietandru, cu o lumina triunghiulara īn jurul fruntii. Avea īn mīna un sceptru de argint cu care batea ritmul celei mai frumoase melodii din lume. Īmi zīmbea de departe, comemorativa.

Am cumparat de la un pescar batrīn o barca pe jumatate putreda.

I-am pus numele Marion si am avut asupra ei o victorie sentimentala.

Traversam cu ea orasul, apropiindu-ma de limita tuturor punctelor cardinale.

Īntr-o seara m-am īntors acasa foarte obosita. Am aprins toate luminile din apartament, m-am dezbracat si m-am īntins pe pat. M-am trezit dimineata tīrziu. Uitasem luminile aprinse. Īmi amortise un umar, īmi simteam capul greu. M-am ridicat din pat, am aprins radioul. Am ascultat stirile. Dormisem doua saptamini. Poate ca fusesem obosita, m-am gīndit. Nu aveam nimic de mīncare, decīt cīteva gutui care īncepusera sa putrezeasca. M-am īmbracat si m-am dus sa cumpar niste cornuri cu ciocolata si iaurt. Lucrurile mi se pareau schimbate. Figurile oamenilor mi se pareau schimbate. Īn doua saptamīni, lumea īmbatrīnise putin. Piatra cladirilor mi se parea putin mai roasa de aerul umed al orasului. Frunzele artarilor se scuturasera.

Īn supermarket m-am oprit īn fata unei vitrine frigorifice, īn care era un munte de inimi de pasare, congelate, mici torpile cu orificii negre. Alaturi, īntr-un cosulet de metal, fluturasi din hīrtie cartonata, cu reteta zilei.

(Cu cīteva saptamīni īnainte, Marion gatise inimi de pui cu sos de cocos. A amestecat cincizeci de grame de fulgi de cocos cu o lingura de smīntīna si trei linguri de apa fierbinte, a adaugat pasta de curry, un ardei iute, taiat felii, si o lingurita de ghimbir razuit. A turnat amestecul peste patruzeci de inimi de pui si a bagat tava la cuptor pentru zece minute. Īn timpul acesta a fiert doua sute de grame de orez, un dovlecel taiat īn cubulete si mazare. La sfīrsit a asezat orezul si legumele īntr-un bol si a pus deasupra inimile īn sos. A invitat la cina doi prozatori celebri si i-a lingusit toata seara.)

Am cumparat o punga cu inimi si m-am dus īn parc. M-am asezat pe o banca libera.

Era īnnorat si foarte frig. Cerul īncarcat apasa acoperisurile din tigla putreda si ardezie ale orasului. Mīinile īmi īnghetasera, mi le-am bagat pe sub pulover, sa se īncalzeasca, am stat nemiscata, cu palmele apasīndu-mi abdomenul, pīna am simtit cum īn ele trece toata caldura interiorului meu. Am scos din punga prima inima de pasare, am apasat-o īn causul palmelor, a īnceput sa fremete, sa creasca, sa pulseze. Cīnd mi-am dezclestat degetele, inima traia, si din muschiul plapīnd au īnceput sa creasca artere subtiri, pulsīnd un sīnge tamīios, ventriculele se contractau din ce īn ce mai des, peretii arteriali deveneau puternici, sīngele nu se mai īntorcea īn matca, ci construia capilare si vene, si, īn jurul acestora, organe proaspete, oase, muschi, si, la sfīrsit, o piele elastica si pene. Pasarea tīnara m-a privit cīteva secunde oblic si si-a luat zborul.

Am dat viata, rīnd pe rīnd, tuturor inimilor pe care le cumparasem, pīna cīnd caldura din palme s-a potolit. Ultimele cīteva inimi, pe care nu mai avusesem puterea sa le trezesc, le-am īngropat līnga banca, scormonind cu degetele pamīntul īnghetat.

Am plecat din parc, trecīnd anonima si stearsa pe strazi.

Am cumparat de la brutarie o bagheta cu cereale si am mīncat jumatate īn drum spre casa.

Cealalta jumatate i-am dat-o unui baietel calare pe un magarus curat.

Magarusul avea pe crupa o rana infectata, care nu se īnchidea niciodata.

Dupa cīteva ore, cum ma asteptam, Marion s-a īntors.

Entuziasmata.

A pus pe masa buchetul de flori si cheile masinii si a īnceput sa deschida sertarele comodei.

A scos o tabla de sah, a pus-o pe masa si a aseazat piesele.

A luat īn mīini un pion alb si un pion negru, i-a ascuns la spate si m-a pus sa aleg.

Mie mi-a cazut pionul negru.

Marion a īntoars tabla de sah cu piesele negre īnspre mine si mi-a spus:

Un bun prieten de-al meu, teolog faimos, mi-a aratat azi o aparare la deschiderea clasica īn pion E4.

(A mutat pionul alb pe casuta E4.)

Dupa aceea, tu muti un pion negru la E5 si eu īmi duc nebunul la C4.

(Marion facea toate miscarile de pe tabla de sah. Stateam aplecata īnspre ea si ma īntrebam cine o fi fost acet teolog faimos si ce legaturi existau īntre ei doi. Mi-am dat seama ca nu era prima data cīnd jucasera sah si am suferit.)

Tu muti calul negru la C6 sau la F6.

Hai sa spunem F6.

Ideea e ca albul vrea sa ajunga cu calul de la G3 la F4, adica sa aleaga īntre regina si turn. Orice ar face negrul, albul e īn avantaj.

Īnsa tu poti face rocada mica, adica turnul vine pe F8.

Prietenul meu mi-a spus:

Poti retrage calul din fata pionului care e īn fata turnului si īnaintezi cu pionul din fata turnului doua patratele, adica pe F5, ceea ce ataca pionul de la E4 si deschide spatiul de atac.

Īntelegi?

(Taceam.)

De ce taci?

Spune ceva.

Vrei sa īti mai explic o data?

(Fara o vorba am lovit cu pumnul īn tabla de sah. Piesele au cazut pe podea si Marion a tresarit. Am luat cu doua degete de jos regina alba si am bagat-o īn gura. Mi-am plimbat limba peste ea si observam reactiile lui Marion. Ea statea neputincioasa pe canapea. Dragostea mea.)

***                                               

Īntr-o dimineata ne-a trezit un clavecin. Ne-am dezmeticit cu greu si am ascultat gamele complicate.

Ce oras muzical, a spus Marion. Apoi s-a īntors cu spatele la mine si a adormit la loc.

Am adunat de pe perna ei un ghemotoc de par mort pe care l-am strīns īn palma.

Bateam cu degetele, pe piept, ritmul sonatelor baroce, care au continuat pīna dupa-amiaza. Dupa cīteva ore īncepusem sa fiu obosita de ascultat. Muzica ma īnnebuna.

As fi vrut sa tip, sa sparg cesti, sa o amenint pe Marion ca o parasesc daca nu face ceva.

Dar am tacut. Acele ore au fost o dura lectie de supravietuire.

M-am prefacut interesata de jocul de zaruri pe care l-am īnceput cu Marion dupa micul dejun si de desfasurarea evenimentelor din ultimul episod al unui lung serial de desene animate.

Dupa o vreme s-a oprit muzica. Am rasuflat usurata.

Restul zilei si noaptea au trecut repede.

A doua zi dimineata, m-a trezit din nou clavecinul.

E data aceasta am īnceput sa lovesc cu pumnii īn saltea.

Marion s-a trezit si ea si a īncercat sa ma linisteasca.

Marion: E vecina noastra, o femeie īnca tīnara, cu un chip micut de copil si un corp mare, pe care īncearca sa īl ascunda sub haine largi si bogate.

Eu: Īmi amintesc si eu de bluzele ei cu umeri bufanti  si de fustele ei īn mii de creturi apoase. Nu stiam ca are un clavecin.

Marion: Eu i-am īmprumutat bani sa si-l cumpere. Era atīt de singura, saraca.

Eu: Tu faci bine celorlati, ranindu-ma pe mine.

Īntr-o zi, cīnd Marion nu era acasa, am sarit de pe terasa īn balconul vecinei, care era plecata din oras. Am fortat ferestra si am intrat īncasa. Am privit cu ura clavecinul īn mijlocul īncaperii. Am dat la o parte pīnza care īl acoperea si l-am zgīriat cu unghiile. Cu o piatra mare, alba, perfect ovala, am īnceput sa īi lovesc clapele de fildes, care sareau īn aschii īn jurul meu. Am plecat multumita de curajul meu.

Cīnd s-a īntors Marion, m-am prefacut ca dorm. Ea m-a mīngīiat pe frunte si mi-a cuprins umerii cu bratele. Am facut dragoste, apoi am ramas īntinse una līnga cealalta, cu un glob de sticla īntre noi.

***

Aveam un vecin contabil, care la īnceput ne lasase indiferente. Treptat am īnceput sa īi spionam toate miscarile. Desi nu mai era foarte tīnar, traia cu mama lui, pe care o chinuia fara oprire. Venea din cīnd īn cīnd acasa cu fete tinere, care plecau de fiecare data plīngīnd. Era un om rau, care nu mai avea nimic de pierdut, asa ca ne-am hotarīt sa īl omorīm, pentru binele mamei lui. Pusesem la punct toate detaliile, ar fi fost o crima perfecta, īnsa īntr-o zi ne-am īntīlnit cu batrīna īn parc. Ne-a salutat si ne-a rugat sa o īnsotim spre casa. Ne-a  vorbit numai despre fiul ei, pe care īl iubea nemasurat, si fara de care viata ei nu ar fi avut rost. Era constienta ca nu e cel mai bun fiu din lume, totusi, nu ar fi vrut ca el sa se schimbe vreodata. Am īnceput atunci sa gīndesc altfel despre el. L-am privit īndelung leganīndu-se absent īntr-un balansoar din parcul care a fost construit pe terenul viran pe care a fost cīndva un cimitir evreiesc. Ne-am intersectat apoi de mai multe ori pe strada, prin piata sau prin labirintul rafturilor din supermarket. Deseori priveam lung īn urma pasilor lui moi, si un fel de tandrete cruda punea stapīnire pe mine. Marion nu stia de aceasta schimbare. A fost nevoie de o ploaie torentiala pentru ca eu sa am curajul sa-i spun, īn gangul īn care ne adapostisem amīndoi, Mi-ar placea sa te cunosc mai bine. Am privit apoi amīndoi o vreme ploaia cu miros de violete, de fum si de calcar, apoi el si-a īntors fata catre mine. Mi-a spus: Cunoaste-ma mai bine. si-a dat la o parte parul des care-i acoperea fruntea īnalta. A apucat cu unghiile mīnerul minuscul al portii īncrustate īn mijlocul acesteia si a deschis-o cu un scīrtīit miniatural al balamalelor aproape invizibile. A tras apoi scara mobila, coborīnd-o pīna la picioarele mele. Intrarea īn fruntea lui parea acum īndepartata si rece, ma desparteau de ea sute de trepte de metal perforat, pe care am urcat tacuta, lasīnd īn urma gangul īntunecat, ploaia care se īntetise, ispitirile si argumentele rationale care demonstrau existenta lumilor posibile. Nu-mi simteam decīt muschii picioarelor, īncordati din cauza urcusului constant; poarta se apropia, iar īn haul negru īncepea sa prinda contur calea. Cīnd am ajuns īn dreptul portii, m-am asezat pe ultima treapta, sa ma odihnesc, si am privit īnapoi. Tarīmul de unde venisem eu nu se mai vedea, o perdea groasa de nori mi-l ascundea privirii. Am intrat apoi ca sa cunosc mai bine ceea ce nu cunosteam deloc, mi-am facut loc cu bratele prin materia vīscoasa si calduta, apoi am ajuns la a doua poarta. Am intrat īntr-un cīmp īntins de īn albastrui, des, īnalt, si am privit, īntr-un loc batatorit, dansul oilor netunse īn jurul baiatului cu salopeta. Mierlele cu cioc rosu cīntau īn zbor, am trecut mai departe, catre cea de-a treia poarta, solitara īn mijlocul lanului de in, mergīnd printre plantele care se ridicau la loc dupa mine. Cea de-a treia poarta s-a deschis īntr-un tractor vechi, fara volan, din care am coborīt repede, pentru ca soarele puternic īncinsese tabla. Am privit casa īn pridvorul careia erau īngramadite ghivece din lut ars cu muscate colorate, carora le desprindea petalele un baiat īncruntat, iar eu am pasit peste el, ca sa ajung la cea de-a patra poarta, poarta de lemn a casei, si a trebuit sa īmping tare, ca sa reusesc sa ridic gheata copcii. Am iesit uda din apa, cu pui de pesti prinsi īn par, am trecut tremurīnd pe līnga cei cītiva barbati care pescuiau pe lac, fumīnd si privind firul unditelor nemiscate, am mers īndelung pe cīmpul īnghetat, pīna la urmatoarea poarta, care era capacul unei cutii ovale īn care statea īngramadit un barbat adormit, cu haina lunga de stofa violet-cenusie si crengute verzi la tīmple, tinīnd īn mīini o minge mare din plasa de paianjen. Am crezut ca am gresit poarta, asa ca am īnchis-o si am cautat o alta, nu, trebuia sa intru acolo, frigul īmi īntepa vīrfurile degetelor, mi-am facut loc īn bratele barbatului adormit si am īnchis ochii, īntunericul era suculent si caldut, am stat acolo, īncurcata printre membrele lui chircite, pīna cīnd a īnceput sa se lumineze de ziua peste gradina cu braduti pitici līnga gardul varuit cu albastru. Atunci am vazut ca adormisem printre radacinile iesite din pamīnt ale unui stejar cu ramuri numai īntr-o parte, am privit īn jur si am vazut īn departare orasul cu cladiri medievale si turle stralucitoare de biserici, m-am ridicat si am cautat si urmatoarea poarta, care s-a deschis īn fata unui vīrtej de barcute de hīrtie pe care le lasau sa pluteasca pe rīu un barbat tīnar si un baiat timid, am sarit si eu de pe mal īntr-una din ele si am alergat pe puntea alba pīna la prora, īmpingīnd poarta care dadea catre cabina de comanda, am intrat īntr-o īncapere īn care un batrīn īn picioare cīnta la flaut, l-am ascultat cītva timp, el s-a oprit, a rupt flautul īn doua, ca pe o varga de alun, si mi-a spus: Sīntem cu totii cai īnhamati la oistea calestii. Eu am privit adīnc īn pupilele lui bolnave, am vazut īn ele ultima poarta, genele mele au īmpins-o si m-am trezit īn fata lungii scari de metal perforat, pe care am coborīt-o īncet, īncet, de frica sa nu alunec, iar cīnd am ajuns jos, am vazut ca ploaia nu se oprise īnca. Am iesit din gang si am īnceput sa alerg spre casa, fara sa privesc vreo clipa īnapoi. Cīnd am ajuns acasa, i-am spus lui Marion, cu cea mai mare seriozitate:

-Cunoaste-ma mai bine. Te rog, cunoaste-ma mai bine.

***

 

Īntr-un bar de līnga ocean, īn care se cīnta cu jazz, o cochilie de liniste s-a strīns īn jurul lui Marion. Īn departare se vedea farul conturat pe un cer de ulei, otravit de mirosul pestilor īn putrefactie.

O padure de brazi, aproape de tarm. O ploaie violenta, de cīteva minute.

Seara, īn labirintul racoros al plajei, Marion a dansat pentru mine cu clopotei implantati īn solduri.

O esarfa rosie, cu paiete, īn jurul unui gīt incredibil de fin.

Am lasat-o pe Marion sa danseze si intrat singura īntr-o casa cu podea acoperita cu gresie poroasa. Pe un scaunel cu trei picioare statea o batrīna dantelareasa cu par alb. Avea pe umeri o blana de urs si īsi lasase la vedere sīnii de adolescenta. si-a desprins cu unghiile pielea de pe piept si a scos de sub coaste un ou decorativ din piatra, īnsīngerat, pe care mi l-a īntins.

-Multumesc, am spus, si am sters oul de piatra cu o batista. Nu stiu cine sīnteti, dar vreau sa va marturisesc ca, īn locul a mii de dascali, prezenta lui Marion pe plaja ma īnvata si ma īntelepteste, asa cum cuvīntul omenesc este neputincios a o spune. Chipul ei revarsa o lumina tainica si trupul īi e īmpodobit cu o mie de rochii aurite. Nicicīnd carnea nu-i va rugini de pofte desarte, iar nerautatea si blīndetea īn sufletul i s-au īnfipt, ca nuferii.

Am facut autostopul si ne-am īntors acasa īn aceeasi seara.

Marion a rīs si a vorbit mult cu soferul.

Eu eram gata de o fapta de vitejie.

sapte zile si sapte nopti am meditat si am vegheat, pe canapea.

Nu am mīncat, nu am vorbit si nu am rīs. Am baut doar o ceasca de cafea foarte tare.

Mi-am īnceput apoi marea opera.

Īn apa fierbinte din cada am turnat doua sticle de lapte, cīteva linguri de miere si gel cu extracte de minerale marine, busuioc, piper alb si scoarta de mandarin.

Īntr-un vas de plumb am fabricat un sapun special.

Am fiert īn apa alcalina si seu de oaie rasina neagra, sulf rosu, borax, arsenic, argint, aluminiu pur si cenusa de carbune. Am scurs sapunul īnca fierbinte īn tavite pentru prajituri si l-am lasat sa se usuce pe terasa.

Am pregatit apoi patul.

Peste un strat gros de frunze proaspete si flori am īntins o pīnza de matase apretata īn argila alba si morfina. La cele patru colturi ale pīnzei am cusut cranii de animale mici, vopsite īn auriu.

M-am dus īn salon si am luat-o pe Marion de mīini. Am spalat-o īn apa calduta cu sapunul special, fara sa īi vorbesc. Parul i l-am pieptanat īnca ud si i-am lasat pielea sa se usuce fara sa o sterg. I-am uns talpile cu ulei de orez si i-am pus īn jurul fruntii o coronita din ramurele de rozmarin.

La sfīrsit am facut dragoste si am adormit īmbratisate.

A doua zi dimineata, cīnd am dat patura la o parte, līnga mine dormea o statuie din aur curat.

Am privit-o, am mīngīiat-o si m-am gīndit, caindu-ma, la faptele mele de pīna atunci.

Apoi m-am dus īn salon.

Stateam pe canapea si muiam prajiturele octagonale īn cafeaua rece cu lapte.

Marion a venit pe vīrfuri līnga mine, a suflat dintr-o trīmbita de jucarie si m-a speriat.

M-am īnnecat si cafeau cu lapte mi s-a scurs pe piept.

-Esti nebuna? Ce naiba te-a apucat?

-Voiam sa īti dau o veste.

-si nu puteai sa mi-o spui normal? Adu-mi niste servetele, sa ma sterg.

Multa vreme dupa aceea Marion a ramas stingherita līnga mine. Nu voiam sa o ajut. Īmi mīncam prajiturelele octagonale si ma uitam pe fereastra. Īntr-un sfīrsit a īnceput sa īmi dea vestea cu voce joasa. Cīnd a terminat mi-a spus:

-Sa ai grija de mine.

Am cazut pe gīnduri cīteva secunde. Nu īntelesesem ce vrea de la mine.

-Mai lasa-ma īn pace, Marion.

-De ce te porti asa cu mine? stii doar ca as putea avea orice barbat din orasul acesta. Ai vazut si tu cum se uita pe strada dupa mine.

-si atunci de ce nu pleci cu vreunul? Hm?

-Pentru ca tu ai degete de aur si pielea ta miroase minunat. Nici unul dintre ei nu se compara cu tine.

M-am refugiat de dragostea ei īn cladirea unei institutii publice. Traversam culoarele cu lumina obositoare. Toate ferestrele dadeau catre aceeasi iarna murdara, prea timpurie. Cīnd am iesit, am cumpat o masina de facut vata de zahar, ca sa īmi amintesc de copilarie.

Nu am reusit, si dupa cīteva zile am donat masina unui azil de batrīni.

Frunze cad peste frunze, ploaia care peste ploaie, corpul meu cade peste corpul lui Marion.

La orizont, o linie de zapada.

Am adormit cu geamul de pe tavan deschis.

Dimineata m-am trezit cu febra.

Marion a avut grija de mine. Mi-a dat aspirina si ceai. M-a masat cu otet de iasomie. Mi-a adus sa mīnīnc un ou fiert. Cu degete de bolnav am īncercat sa īnlatur coaja tare, dar nu reuseam, nu mai aveam forta īn mīini. Cīnd īntr-un sfīrsit am facut o gaura mica, galbenusul mi s-a scurs pe piept. Mi-a fost rusine de Marion.

-Nu vreau sa ma vezi nevolnica, iubito.  

***

Eu si Marion ne plimbam de mīna pe strazile pustii si fotografiem oamenii īn casele lor, īn timp ce īsi practica viciile modeste. Gesturile noastre trecute se suprapun, si īmi apar mie īnsami ca un ghem imens de miscari haotice, de marioneta cu fiecare membru legat cu mai multe fire, mīnuite de alt papusar. Mīncam prajituri īn patiseriile tapetate cu frunze presate.  Privim pestii morti de pe tejghelele acoperite cu staniol din piata Notre-Dame si transpiram de plictiseala īn cinematografe obscure, la filme pornografice. Ascultam, cu urechea lipita de piatra catedralei, concertele de orga. Desprindem cu unghiile cuiele ruginite din portile vechi, mīzgīlite cu graffiti, si īntepam cu ele cauciucurile masinilor decapotabile din fata restaurantelor de lux. Ne sarutam una alteia lobii urechilor si pietrele inelelor sub boltile īntunecate ale caselor medievale. Ne ratam destinele iremediabil si alunecam catre o splendida mediocritate.

Zilele noastre se īmpart īn:

1. zilele cīnd ne amestecam īn multime

si (mult mai numeroase)

2. zilele cīnd ne izolam de multime

Īntr-o dupa-amiaza sufocanta, cīnd hotarīsem sa ne izolam de multime, am intrat īntr-un cinematograf unde rula un muzical pornografic.

Am cumparat de la intrare o punga de stafide condimentate si doua pahare mari de apa minerala. Ne-am instalat īn ultimul rīnd, pentru a putea vorbi īn liniste despre catastrofele miniaturale ale vietii noastre īn comun.

Muzica filmului m-a facut sa-mi pierd auto-controlul. I-am descheiat lui Marion nasturii de sticla ai camasii si am muscat-o de sīni.

Ne-am īntors pe jos, fredonīnd melodia genericului final.

Acasa am pregatit o cina usoara si ne-am uitat la desene animate.

Fericirea casnica ne dadea tīrcoale.

Ne-am culcat devreme. M-au trezit, dupa miezul noptii, gemetele lui Marion. Pe jumatate adormita, prin īntuneric, am īntins mīna īnspre ea. Avea febra. Am aprins lumina si am dezbracat-o, ca sa o frectionez cu otet de iasomie.

Atunci am vazut ca ranile pe care i le facusem īn timpul filmului erau grav infectate. Veninul din saliva mea īsi lasase sporii īn sīngele ei si acum din ea cresteau ramuri cu frunze īntepatoare.

Īn fiecare seara trebuia sa smulg din Marion plantele care īi devorau interiorul corpului, apoi o dezinfectam cu spirt. Ea icnea de durere, dar suporta totul din dragoste.

Īntr-o noapte, cīnd boala era deja pe sfīrsite, i-am soptit:

-Promit sa nu īti mai fac rau niciodata.

Era, bineīnteles, o minciuna, si o stiam prea bine amīndoua.

Spre dimineata m-am dus sa plīng si sa ma caiesc īntr-o gradina de līnga fluviu, īn care cresteau stīnjenei cu flori violet-īnchis, cu rizom gros, carnos. Plutea peste ape un abur de ulei eteric, cu miros de violete.

M-am strecurat sub crengile unui smochin cu crengi bogate, care ajungeau pīna la pamīnt.

Mi-am facut loc prin zidul de crengi, frunze si fructele rosii, moi, carnoase, parfumate, cu coaja rumena si aspru-catifelata.

M-am īndragostit de smochinul cu sute de brate putenice. El m-a strīns la pieptul lui.

M-am lipit de el si am īnceput sa plīng.

Au īnceput sa vina īn zbor cupluri de īndragostiti, ei se īnghesuiau sub crengi, mīncau fructe, faceau dragoste, apoi plecau mai departe.

Printre frunzele mari se vedeau stelele.

Nu aveam la mine tigari. Am scos din buzunar frunze uscate de mesteacan, le-am īnvelit īn hīrtie foarte fina si am fumat īn semi-obscuritate. Am cules din iarba cīteva smochine cu miros acru-nisipos. Desprindeam usor pielita stravezie de pe ele si le savuram carnea cleioasa si dulce. Remuscarile au disparut treptat. Cīnd a rasarit soarele, am cules cīteva fructe pentru Marion si m-am dus spre casa. Pe strada, mii de batrīne pergamentoase, cu picioare subtiri ca scobitorile si deformate de varice, care se īndreptau cu pasi tematori catre laptarii.

Spre dupa-amiaza, Marion mi-a adus o jerbera rosie cumparata de la un florar ambulant.

S-a asezat līnga mine pe canapea si m-a īntreabat, cocheta:

-Cine e mai frumoasa, eu sau ea?

-Jerbera.

Īmi arunca floarea īn fata:

-Atunci culca-te cu ea īn noapte asta!

Chiar asta fac.

***

La parterul unei case din apropierea cladirii noastre era un atelier de croitorie.

De fiecare data cīnd treceam prin fata acestuia, auzeam masinile de cusut cu zgomot mecanic, ca rapaitul ploii cu gheata pe un acoperis de tabla.

Īn atelier lucrau cinci croitori si doi ucenici. Comenzile erau numeroase, atelierul era unic īn felul lui. Vesmintele care se faceau acolo erau de piatra de cea mai buna calitate, cu o textura fina, onctuoasa.

Am mai īntrebat calatori care traversasera continentul si poposisera īn apartamentul nostru, dar nimeni nu mai auzise de vreunul la fel.

Eu si Marion le duceam croitorilor, īn fiecare zi, īntr-un borcan de sticla, masline pisate īn seu de oaie, ne asezam īntr-un colt si priveam cum paseau fiintele de piatra īn atelier. Croitorii īi salutau cu plecaciuni adīnci, noi nu aveam voie sa le vorbim.

Unii veneau doar pentru probe.

Odata a venit o statuie de foarte departe.

A coborīt din taxi tinīndu-si cu mīinile poalele hainei mīncate de ploi.

A intrat īn atelier, a fost salutat cu plecaciuni si servit cu o bautura calda.

Un croitor a venit cu metrul īn jurul lui si l-a masurat.

Dupa aceea el a venit si s-a ghemuit īntre mine si Marion, era foarte obosit.

Din greseala, din cauza hainei mele de o culoare incerta, croitorul m-a confundat cu el.

M-a ajutat sa ma ridic, s-a purtat foarte frumos cu mine, mi-a sarutat chiar si mīna dreapta, apoi mi-a tras peste cap vesmīntul cel nou; piatra era cu adevarat foarte fina, foarte placuta la pipait. M-am privit īn oglinda, īmi venea bine. Faldurile faceau cute frumoase īn jurul taliei si la poale.

Am facut o plecaciune īn fata croitorului, acest lucru l-a īncīntat si mirat peste masura, a scapat din mīna creoinul.

Am privit peizis catre Marion si statuia care se ghemuise īn brasele ei si am iesit din atelier.

Hainele mele (o pereche de blugi evazati si un pulover cu dungi albe si verzi, cu fermuar si gluga) ramasesera īn atelier.

Mi l-am imaginat pe prietenul nostru purtīndu-le īn drumul catre parcul lui de departe.

Calcam cu greutate, ma īmpiedicam īn falduri.

Am cules dintr-o gradina cīteva gutui cu carnea foarte dura si le-am mīncat din mers.

Dintii ma dureau.

A īnceput sa ploua.

Vesmīntul de piatra a devenit rece.

La naiba, e tare greu sa fii statuie, mi-am spus. Totusi, nu poate fi decīt o experienta de neuitat.

Am intrat īn cimitirul pustiu pe o poarta laterala. Apa īmi siroia īn par si pe fata.

Am vazut un soclu gol din marmura neagra.

Am citit numele scris pe el, īmi suna cunoscut.

M-am suit pe el s mi-am aranjat īn jurul corpului vesmīntul din piatra.

Mi-am ridicat amīndoua mīinile īnspre cer, teatral.

Ploaia a īncetat.

***

Marion m-a convins sa ne facem abonament la filarmonica, desi eu īi spusesem de nenumarate ori ca faptul de a fi conditionata de un abonament m-ar face sa īmi pierd orice interes pentru muzica clasica. Ea a insistat, si nu puteam sa o refuz la nesfīrsit. De doua ori pe saptamīna trebuia sa ne supunem īmpreuna unei torturi interminabile, aproape singure īn sala de auditii. Fiecare instrument se transforma instantaneu īntr-o masina infernala de facut zgomot, si dupa fiecare concert plecam spre casa isterizata, la limita dementei, implorīnd-o pe Marion ca data viitoare sa ma lase sa o astept īn fata cladirii. Dar ea nu putea īntelege cum de cineva care sustine ca ar iubi muzica refuza cu atīta īndīrjire sa se bucure de placerile instantei artistice unice, irepetabile.

-Irepetabile pe naiba, spuneam eu, saptamīna viitoare va fi mai rau.

Ea se supara si nu īmi mai vorbea o vreme.

Ultima data cīnd am fost la filarmonica, luminile s-au stins una cīte una si pe scena au pasit membrii corului de castrati, īmbracati cu robe lungi, transparente. A fost singura data cīnd nu am īnnebunit de plictiseala la vreun concert. Ascultam vocile cu inflexiuni atīt de stranii si feminine si m-am scufundat adīnc īn lumea mea obscura, ca īntr-o mlastina calduta. Ce sublima e muzica baroca, Marion, ce recunoscatoare īti sīnt ca m-ai adus aici, īmi venea sa strig. Daca toti cei din sala ar fi īnceput sa plīnga devastati, īnfrīnti, nu as fi fost mirata, as fi participat, poate, si eu la sarbatoarea lor, agitīndu-mi, fara nici o semnificatie, mīinile, gigantica si oarba, scotīnd de prin toate buzunarele paiete si aruncīndu-le īn sus, catre tavanul pictat cu fiinte mitologice stralucitoare. As fi topait pīna la capatul pamīntului si m-as fi īntors īncarcata de daruri de departe pentru toti cei din sala, pe care īi iubeam nespus. Da-mi si mie, si mie, ar fi strigat ei si ar fi alergat spre mine cu bratele īntinse, fiecare uitīnd de sine si de aproapele lui, sot de sotie, mama de fiu, frate de sora, smulgīndu-si de pe ei hainele si siragurile interminabile de perle care, lovite de podea, s-ar fi sfarīmat ca zaharul. Apoi ar fi primit toti botezul prieteniei, acostīndu-si propria morala casnica īn portul meu imens si primitor, netrecut īn hartile din nici un manual didactic de geografie, si si-ar fi legat otgoanele vorbirii de stīlpii profetiilor mele. Apoi, sub privirea mea ocrotitoare,  arzīnd de iubire, ar fi adormit fiecare cu o lebada moarta īn brate. Cu ochii īn golul scenei pe care cīntau castratii, īmi mīngīiam īn gīnd supusii, nevrīnd sa ma despart de nici unul, asemenea unui iubitor de bani, care nu vrea īn nici un chip sa-i cheltuiasca, placīndu-i mai mult sa traiasca īn lipsa decīt sa-i vada īmputinīndu-se.

-Pentru ce plīngi sfīsiindu-mi inima? mi-a murmurat īn ureche Marion. 

Nu i-am raspuns. Am iesit din filarmonica singura, īn timpul aplauzelor.

Cerul īntunecat, cu nori violet.

M-am dus sa ma plimb prin cimitir.

M-am īntors acasa cu bratele pline de irisi si i-am povestit lui Marion ca am vazut un barbat īn vīrsta masturbīndu-se pe mormīntul sotiei.

-Īti jur, picaturile de sperma cadeau pe pamīnt si din ele cresteau irisi, am mintit-o eu.

Adevarul este ca mergeam deseori prin cimitir si mīncam soldateii de glucoza de pe mormīntul adolescentului necunoscut. Pe piatra funerara nu era nici un nume sau vreo data, doar fotografia baiatului, īn culori. Īn fiecare saptamīna apareau pe mormīnt flori proaspete, lumīnari colorate si mici soldatei de glucoza, pe care īi mīncam īntinsa pe iarba dintre morminte. O singura data am vazut-o pe mama baiatului. A trebuit sa ma prefac ca vizitez un mormīnt din apropiere, īn timp ce ascultam povestea copilului omorīt īmpreuna cu soldateii lui de glucoza pe cīmpul de batalie, īn mijlocul unei  armate decimate de dizenterie si de gloantele dusmane. Un alai de soldatei l-au īnsotit pe ultimul lui drum, slobozind salve de tun si salutīnd militareste la coborīrea īn groapa a sicriului micut.

***

Ne plimbam cu barca.

Marion vīslea.

Nuferi pe canale, cu flori albe si tije elastice.

Pescuiam cu o undita improvizata dintr-o tulpina de trestie.

Tristetea mea era grea, barca s-a īnclinat dintr-o data.

Am smuls de la camasa lui Marion un nasture de sticla si l-am īnghitit.

-Acest biet corp zdrobit vrea sa faca dragoste cu tine, Marion.

Ea a devenit serioasa dintr-o data.

-Īntinde-te pe spate, am sa fac eu totul.

Barca se clatina usor.

Plutea pe fluviu un cadavru de iepure matur.

Marion l-a luat acasa, l-a dezosat si l-a curatat. Carnea a pus-o la marinat īntr-un amestec de lapte si otet de vin. Oasele le-a pus la fiert īntr-un litru de apa, cu boabe de piper verde.

-Ce vrei sa faci?

-Rulada de iepure.

-stii cum se face?

-Desigur. stii, desigur, ca am crescut īn casa bunicilor mei (nu stiam). Īntr-un an īn care stateau prost cu banii, ei s-au gīndit sa creasca iepuri. Erau usor de īntretinut si se īnmulteau repede. Nu īmi amintesc cu placere de perioada aceea. Trebuia sa inseminam iepuroaicele cu o pipeta lunga, cred ca le durea īngrozitor. Nu as mai face niciodata asa ceva unui animal. Sperantele bunicilor mei nu s-u īmplinit: nu reuseau sa vīnda iepurii, asa ca, timp de cīteva luni, nu am mīncat decīt iepure, la fiecare masa. stiu sa gatesc carnea de iepure īn toate felurile: iepure cu ciuperci, iepure cu galuste de orz, iepure cu sos alb si legume, snitel de iepure cu ananas, salata rece cu carne de iepure, tartine cu pasta din ficat de iepure...

-Uau.

-Ia si tu din poseta agenda mea, invita si tu doi oameni la īntīmplare. Am chef azi sa primim invitati, sa rīdem si sa bem.

Cu o seara īnainte īi spusesem:

-Marion, sīntem batrīne si alcoolice.

-Ei, un paharel din cīnd īn cīnd nu strica nimanui.

Am īnceput sa rīd si m-am dus la baie sa vomit.

Pe faianta, broscute de gel verde.

Am avut o pornire nemernica de gelozie, asa ca nu am invitat la cina nici un barbat, ci pe vecinele noastre de la etajul de deasupra, o saxofonista si mama ei, amīndoua vaduve. La telefon am vorbit cu tīnara. A acceptat, parea multumita. Avea o voce placuta, grava, si un accent strain fermecator.

I-am spus lui Marion pe cine am invitat, ea a spus ca am facut bine, apoi m-a rugat sa ma spal pe mīini si sa o ajut īn bucatarie.

Pentru umplutura aveam nevoie de un amestec din organe date prin masina, o suta de grame de ceapa rosie, tocata marunt, cincizeci de grame de ciuperci proaspete, taiate felii, douazeci de grame de unt, cincizeci de mililitri de frisca lichida si doua oua.

Pentru sos trebuia sa fierbem īn supa din oase, īngrosata cu amidon si smīntīna dulce, timp de douazeci de minute, tot felul de legume maruntite.

Pentru garnitura a trebuit sa tai īn rondele patru morcovi mari, doi dovlecei, un ardel gras si doi asparagus. Legumele le-am rumenit cīteva minute īn ulei de masline.           

Marion a taiat apoi pulpele iepurelui, a desfacut carnea de pe oase si a īntins-o īn forma de dreptunghi. A adaugat umplutura si a rulat carnea, pe are a legat-o apoi cu sfoara, sa nu se desfaca.

-Am fi putut sa īmpachetam rulourile īn folie de aluminiu, dar am uitat sa cumpar ultima data. E bine si asa.

Dupa jumatate de ora a scos tava din cuptor. A taiat sfoara care tinea rulourile rumene si le-a pus pe un platou. A adaugat la sfīrsit garnitura de legume.

Am pregatit masa din salon, am aprins lumīnari si am adus un platou cu fructe, apoi ne-am schimbat cu haine frumoase.

Dupa putin timp au sunat la usa noastra cele doua vaduve.

Ele au adus un platou cu prajituri de visine, aburinde.

Le-am invitat, amabile, īnauntru.

Am petrecut o seara agreabila.

***

Grasse matinée īntr-o duminica īnsorita.

Ne uitam la un documentar despre un pictor celebru si mīncam prajituri muiate īn ceai negru.

Zgomotul foarfecilor īn florarii.

Marion s-a dus apoi sa pedaleze prin oras pe bicicleta ei de piatra. Eu am ramas acasa, sa contemplu Calea Lactee.

O prietena ne-a invitat seara la aperitiv.

Am vorbim despre pictori celebri si am baut coniac. Ne simteam bine.

Am īntrebat unde e baia si ea m-a condus printr-un coridor luminos.

Mi-am spalat mīinile si m-am uitat la produsele ei cosmetice.

Am ridicat capacul unei cutii aurite, īn forma de inima.

Era plina de prezervative.

Am vomat instantaneu, īn chiuveta.

Cīnd m-am īntors, un invitat īi spunea lui Marion:

-Īntr-o zi, cīnd toti erau plecati de acasa, sora mea mai mare a intrat īn camera mea si m-a rugat sa ajut cu ceva. Am urmat-o pīna īn baie. Mi-a īntins o pereche de chiloti patati de sīnge si m-a rugat sa īi spal. De ce nu īi speli tu? am īntrebat-o eu cīt am putut de firesc, desi īncepusem sa tremur. Vreau sa te vad pe tine facīnd-o, a raspuns ea si s-a sprijinit de usa īnchisa. Dupa cīteva zile, mama mea a plecat īnainte de rasarit si nu s-a mai īntors niciodata. Tatal meu s-a īnnegurat si dupa o vreme a īnceput sa traiasca cu sora mea mai mare. Eu si sora mea mai mica am fugit de acasa si cītiva ani am vagabondat pe la marginile continentului, īmpreuna cu un saxofonist hoinar. Acum ne-am stabilit īn orasul acesta, cīntam jazz īntr-un bar si locuim īntr-un studio mic, cu vedere catre fluviu. Nimeni nu stie ca sīntem frati, asta ne scuteste de multe neplaceri. Spunem ca sīntem casatoriti si nimeni nu ne īntreaba nimic. Sīntem fericiti.

De tatal tau mai stii ceva?

A murit acum cītiva ani, a facut un infarct. Sora mea a vīndut casa si pamīntul si s-a dus sa faca studii īn alt oras, nu am retinut care.

Nu ai vrea sa o revezi?

Nu.

Dupa cīteva minute, o alta invitata ne-a spus:

-O admiram de multa vreme pe sotia unui industrias bogat, care īn tinerese strīnsese o mica avere din negotul cu urina de pisica. Era unica fiica a unei ilustre familii de academicieni. Avusese un frate cu patru ani mai mare, care a disparut īntr-o dimineata din gradina din fata casei. Corpul i-a fost gasit, dupa cīteva zile de cautari, pe malul fluviului, si a fost recunoscut dupa hainele de fetita. Cei doi academicieni au ramas toata viata cu convingerea secreta ca baiatul fusese furat de o satra de tigani nomazi care se statornicise pentru o vreme la iesirea din oras. Nu aveau decīt o singura dovada: cadavrul de nerecunoscut care fusese descoperit, desi īmbracat precum fiul lor, nu avea plete lungi si negre prinse cu funde, ci un craniu ras de copil sarac. Fetita pe care au avut-o la putin timp dupa aceea a umplut īntrucītva golul imens. I-au oferit o educatie aleasa, de la profesori particulari pentru limbi straine, desen, pian si canto. La nouasprezece ani, pentru a-si ajuta parintii deja ruinati de cercetarile stiintifice, a īnceput sa cīnte jazz īntr-un restaurat select. Un bogat industrias, client fidel, a ascultat-o de cīteva ori tulburat si i-a spus ca ar vrea ca ea sa cīnte toata viata doar pentru el. Ea a acceptat, cu o singura conditie: īn fiecare luna va fi varsata īn contul parintilor ei o suma suficienta pentru continuarea experientelor lor stiintifice. Tīnara femeie avea o casnicie fericita si īsi īnsotea sotul īn calatoriile de afaceri, doar ca sa poata merge la concerte īn marile filarmonici ale lumii. Au trecut cītiva ani. Fotografia ei aparea īn revistele de stiri mondene. Era cea mai eleganta femeie din oras. Cīnd pasea pe strazile pietonale, īn ritmul unui acordeon melancolic, oamenii se opreau si o priveau.

De ce o admirai atīt de mult?

Nu stiu, chiar nu stiu, dar as fi dat orice sa am viata ei. Credeam ca este foarte fericita, ca avea tot ce īsi dorea, ba chiar mai mult. Īntr-o zi am aflat din ziarele de scandal ca frumoasa sotie a industriasului fugise cu o noapte īnainte cu un tigan care, dupa īsi ratacise tineretile la marginile continentului, se statornicise īn orasul nostru, si cīnta din acordeon cīntece triste, īntr-o limba amestecata si dura.

***

Tot felul de animale mici se ascund pe la colturi. Īncep sa tip.

-E o adevarata menajerie aici! Nu mai suport sa calc īn excremente! M-am saturat de mirosul asta!

Am luat de pe noptiera o fibula ascutita de metal si am ucis toate animalele.

Ce pustiu si ce liniste, dintr-o data.

Cīt sīnge pe podea.

Apoi siesta si cīntecele cersetorului orb. Dupa ce īl asculta o vreme, Marion īmi povesteste īn soapta un vis de-al ei, inventat. I-am spus ca ar fi trebuit sa se faca scriitor, dar ea nu si nu, eu vreau sa devin pictorita. Uneori ma īntreb daca mai exista cineva pe lume īn afara de mine si Marion. Cīnd ma plimb cu ea de mīna īn pustietatea orasului, e de ajuns un cuvīnt de-al ei si īnnebunesc de dragoste.  Pe strazi, īn piata Notre-Dame, īn cinematografe, īn cafenele, nu e nimeni, sīntem doar noi. As vrea sa o dezbrac pīna la brīu si sa merg pe strada cu mīinile pe sīnii ei mīndra si īndurerata. As vrea sa īi īntaresc sfīrcurile cu doua monezi reci si sa i le colorez īn carmin, cu rujul de buze.

Marion este īn unele zile rigida ca o mobila scumpa din lemn sculptat, cu ornamente din bronz aurit si medalioane din fildes. Īmi lipesc urechea de trupul ei si aud cariile ucigase care īi perforeaza corpul, trasīnd īn ea culoare strīmte, prin care se scurge siropul capilarelor. Simt cum se naruie, īn liniste, cuminte si martirica. Intru īn panica si nu mai sīnt stapīna pe reactiile mele.

Īmi bag degetele īn gaurile minuscule din pielea ei si īi palpez interiorul cald.

sau

Caut prin sertare cutia cu ceara de mobila si, cu un burete vechi, o lustruiesc din cap pīna īn picioare.

sau

O īntind pe podea, īi pun miinile una peste alta pe piept si doi banuti sub pleoape si flori galbene īn parul pubian.

sau

Sparg la un capat un tub de neon si las sa se scurga lumina īn apa din cada, apoi īi scufund trupul īn lichidul rece, asteptīnd ca imaginatia ei sa īsi desprinda ventuzele de fereastra si sa īi revina, supusa, sub arcul fruntii razuite cu glaspapir.

sau

Īi proiectez pe tavan diapozitive cu piane sfarīmate si cu carcase osificate de masini.

sau

Īi enumar capitalele lumii, īn timp ce mucurile tigarilor pe care le fumez cad cu clinchet de monezi pe covor.

Dupa ce criza trece, ne īmbratisam si ne degustam, īncīntate, regasirea.

Uneori stam pe canapea, bem ceai si ne imaginam propriile funeralii. Putem juca acest joc ore īn sir, lustruind si perfectionind scene si cuvinte. Paietele colorate ale insomniei plutesc īn jurul nostru si stralucirea catedralei din departare ne proiecteaza pe chipuri arabescurile pīnzelor de paianjen din colturile ferestrelor. Daca jocul nu s-a terminat si ne este foame, comandam prin telefon o pizza mare si o sticla de iaurt aromatizat.

Alteori Marion are impresia ca traieste īntr-un oras fara instincte si fara mister. Ba nu, īntr-un univers fara instincte si mister. Sta ore īn sir cu fruntea lipita de fereastra si priveste la delirul oamenilor īn casele lor. Barbati care se zvīrcolesc peste nevestele lor obeze. Barbati care beau lichior de anason īn timp ce nevestele lor obeze uda florile din jardinierele de pe balcoane. Barbati care īsi fumeaza multumiti pipele din coaja de palmier īn timp ce nevestele lor obeze se spala pe mīini, sapunindu-se. Barbati care īncearca sa īsi imagineze timpul matematic īn timp ce nevestele lor obeze sterg praful de pe orologiile pictate, care sunau de parca ai fi batut cu un linguroi īntr-o tigaie.

Ca sa īi distrag cumva atentia de la urītenia lumii acesteia, o strīng īn brate si alunecam īmpreuna pe cochilia spiralata a somnului, pīna adīnc īn carnea lui gelatinoasa. Adormim īn acelasi timp, īnvelite īn pleduri īn carouri, dezmierdīnd vise fara logica de-a lungul unui somn geaman si bolnavicios, si ne devoram una pe cealalta, asa cum o scara īsi īnghite propria spirala, treapta cu treapta, pentru ca pe noi ne leaga o aspra prietenie.

si fireste ca a doua zi ne uitam din cīnd īn cīnd una la alta si ne zīmbim, fireste ca sīntem tot timpul īn extaz, fireste ca nu mai avem secrete una pentru cealalta, fireste ca ne salutam atingīndu-ne aratatoarele, fireste ca Marion se īmbraca pentru mine cu un patrafir lung cu broderii sau cu o rochie neagra cu franjuri din margele, fireste ca uneori trec ore īntregi fara sa vorbim si, ca sa comunicam, scriem cuvinte cu frisca pe prajituri sau degetul pe aburii de pe oglinda de la baie, fireste ca ne iubim nebuneste.

***

Cerul noptii, fara limite.

Marion avea un pandantiv de aur īn forma de mar pe un sir de margele rosii. Am aprins focul īn mijlocul salonului si am mīncat pepeni verzi. Dupa aceea ne-am ghemuim pe sub pleduri īn carori. Marion mi-a spus, īn soapta, mīngīindu-ma pe obraz:

-Iubito, dragostea mea si-a schimbat proprietarul de cīteva zeci de ori; apartamentul acesta e groapa comuna a iubirilor mele de dinainte de tine. Dar cu tine am ajuns la sfīrsit.

Toata noaptea m-am zvīrcolit de furie. Dimineata, īnainte ca orasul sa se trezeasca, am ars cadavrele pe terasa. Marion dormea īnca, incandescenta. Am aruncat cenusa īn vīnt, m-am spalat pe mīini si m-am dus īn dormitor. Am adormit instantaneu.

Īn vis un calator venit de departe a batut la usa noastra si a cerut o cana de apa.

Cīnd m-am trezit, i-am spus lui Marion ca o sa vina cineva īn vizita.

Ea s-a bucurat si a facut curatenie.

Catre seara a sunat la interfon calatorul venit de departe.

L-am invitat sus, Marion l-a sarutat pe gura, eu l-am sarutat pe umeri.

Ne-a daruit doua siraguri de margele colorate si ne-a spus ca e a treia oara cīnd strabatea continentul pe bicicleta lui de piatra.

Avusese de fiecare data aceeasi traiectorie, pornind din orasul lui natal cu catacombe medievale. Prima data, cīnd īnca nu reusise sa se vindece de timiditate, facuse drumul doar prin tunelurile subterane, doar uneori iesea printr-o gura de canal sa īsi cumpere alimente, baterii pentru lanterna si lenjerie de schimb.

Dupa cina, Marion s-a dezbracat īn fata lui, cu miscari de dans.

Īn ochii lui, o mie de ani de vīnturi subterane pustiitoare.

Īi priveam de pe canapea, umilita, strivita.

Ma gīndeam la o īntīmplare de demult. Un prieten ne trimisese o ultima scrisoare:

(...) Sīngele se īntareste īn mine ca un ciment. Chiar si bicicleta mea, pe care traversam īnainte regiunea, a devenit de piatra. O vreme nu vreau sa mai ies din casa. Nu ma mai cautati. O sa va sun eu cīnd o sa vreau sa va vad. Īmi pare bine ca ma īntelegeti. Chiar voi mi-ati spus ca daca prezenta cuiva te apasa, trebuie sa te īndepartezi o vreme. Oricum stiti ca va apreciez foarte mult. Chiar īmi placeti, fetelor. Īmi placeti foarte mult. (...)

Marion m-a īntrebat atunci:

-Oare cum arata o bicicleta de piatra?

-Ca o bicicleta normala, doar ca e de piatra.

-Crezi ca exista? Sau era o fel de-a spune?

-De ce ar fi mintit?

-Nu stiu.

Acum ma gīndeam: Cum poate fi femeia asta atīt de nesimtitoare? Cum de l-a uitat pe cel de dinainte atīt de usor? si pe mine ma va uita tot atīt de repede?

Apoi mi-am amintit de cadavrele arse pe terasa si m-am linistit. Orice s-ar fi īntīmplat, stiam ca Marion se va īntoarce de fiecare data la mine. Am īnchis ochii si mi-am imaginat-o dīndu-se cu oja stridenta pe unghiile de la picioare.

A doua zi, calatorul de departe a pornit din nou la drum.

Ne-a promis ca ne va vizita la īntoarcere, dar niciodata nu am mai auzit de el, si doar capatul continentului era la jumatate de ora de mers pe autostrada, ce naiba.

Īn lunile cīt l-am asteptat, Marion a economisit bani, fara sa stiu eu, ca sa īsi cumpere o a doua nevasta.

A cautat multa vreme, īnsa nu se putea decide. A consultat fara nici un rezultat agentii si consilieri matrimoniali. O singura data a fost atrasa de fotografia unei tinere din alta tara. Prin intermediul agentiei, s-au īntīlnit īntr-un oras dintr-o tara straina, īnsa Marion s-a īntors acasa cu primul avion, aducīndu-mi īn dar o gutuie minuscula de cristal. Niciodata nu mi-a povestit ce se īntīmplase acolo cu adevarat.

Īntr-o sīmbata dimineata a vazut īn multimea asurzitoare din piata Notre Dame o adolescenta de o frumusete naucitoare, īnsotita de parintii ei. I-a urmarit pe strazile pietonale pīna la casa lor impozanta, cu tencuiala cazuta.

Īntoarsa īn apartament, i-a telefonat unui consilier de īncredere, pe care l-a rugat sa intre īn legatura cu familia fetei si sa le prezinte oferta ei.

Consilierul a plecat īngīndurat si s-a īntors īngīndurat.

-Au refuzat, a spus, si a cerut o ceasca de ceai.

Marion a ridicat suma pīna la o suta de uncii de argint si l-a rugat sa īncerce din nou.

Consilierul a plecat īngīndurat si s-a īntors īngīndurat.

-Au acceptat, a spus, si a cerut o ceasca de ceai.

Marion statea pe canapea, privea īn departare catedrala din piatra fosforescenta si mīnca masline verzi. si-a īntors privirea catre el si a īntrebat: De ce? Consilierul, īndragostit īn secret si fara speranta de ea, i-a descris conversatia la care luase parte.

Parintii fetei, academicieni de renume, īsi consacrasera viata studiilor stiintifice, care īi ruinasera treptat. Reusisera, totusi, sa ofere unicei lor fiice o educatie aleasa, si acum īsi doreau sa īi gaseasca un sot demn de eforturile lor. Fata, īnsa, convinsa ca parintii ei saracisera din cauza ei, a ascultat cu interes discutia, din spatele unui paravan de lemn sculptat. Cīnd a auzit suma pe care era dispusa sa o plateasca o necunoscuta pentru a o avea līnga dīnsa, si-a convins parintii sa accepte imediat. (Esti sigura? Da.)

Marion a terminat de mīncat maslinele si a spus, īncīntata: Du-ma la ea.

Primele lor īntīlniri s-au desfasurat pe ascuns.

Eu nu banuiam nimic.

Desi lui Marion īi era frica de furia mea, īntr-o dupa-amiaza de august au venit īmpreuna acasa, īnsotite de cei doi academicieni, care aduceau īn doua valize zestrea fiicei lor.

Cīteva zile am īncercat sa fiu umila cu Marion si blajina cu noua sotie.

Am instalat-o īn salon, dar Marion o chema īn patul ei o data la zece nopti.

Atunci eu ramīneam ghemuita līnga usa, scrijelind lemnul cu unghiile.

Ura mea se dezlantuia īn lipsa lui Marion.

O data i-am spus fetei:

-Īn acest apartament sīntem economi. La ce bun o a doua sotie, doar ca sa o contempli ca pe un tablou?

I-am pus īn brate doua lungimi de brocart, ca sa īmi croiasca o rochie, īnsa era neīndemīnatica la cusut si a stricat pīnza.

Am biciuit-o pīna la sīnge.

Cīnd s-a īntors si a vazut ce am facut, Marion mi-a tras o palma, a dus-o pe fata īn dormitor si i-a pus comprese reci pe pielea sīngerīnda.

Pe mine m-a izolat o saptamīna īn salon, nevorbindu-mi. Adolescenta, īn schimb, ma chema pe ascuns līnga patul ei, īmi saruta mīinile si īsi cerea iertare pentru chinul meu. Bunatatea ei ma facea sa o urasc din ce īn ce mai tare.

Dupa ce s-a īnsanatosit, m-am prefacut un timp ca o accept.

Īntr-o dimineata am rugat-o sa īmi tina oglinda sa ma pieptan. Dupa cum ma asteptam, a scapat-o pe dalele ceramice.

-Era o oglinda foarte scumpa, am suierat eu.

Am cules un ciob lung si i-am scrijelit obrajii.

De data aceasta Marion a vrut sa ma alunge din apartament pentru totdeauna, dar fata, acoperindu-si ranile cu palmele, a implorat-o sa ma ierte.

Īn mine parca s-a rupt ceva. Eu am fost cea care a īngrijit-o pe adolescenta. Ne-am īmprietenit treptat, vorbeam ore īn sir despre filme si actori. As fi vrut sa ramīna cu noi, dar, cīnd am ramas fara bani, Marion, acum geloasa, a vīndut-o pe frumoasa adolescenta unui pictor faimos, īn cautare de tinere modele.

Dupa cīteva saptamīni, ea ne-a trimis o scrisoare ciudata, fara un destinatar anume, si īn care nu se ghicea nici o urma de repros. Ne povestea cum, cu banii primiti de la pictorul faimos, īsi permisese sa duca o viata solitara si independenta, condimentata cu mici aventuri spectaculoase:

(...) O urmez īndeaproape pe femeia cu masca de argint si rochie lunga din catifea violet. Nu stiu unde vrea sa ma duca, eu doar merg la cītiva pasi īn spatele ei, pe coridorul īngust, si astept sa-mi spuna sau sa-mi arate ceva. Īn fiecare noapte o iau de la capat, din ce īn ce mai obosita si mai fara de speranta. De abia īmi tīrīi picioarele, īntr-o noapte m-am descaltat de pantofii care ma strīngeau, si de atunci merg desculta, comunicīnd doar cu podeaua si cu schimbarile ei de temperatura. Am calculat cīt merg īn fiecare noapte, si probabil ca in curīnd voi fi ajuns la celalalt capat al continentului. Nimeni nu cred ca stie despre acest coridor iluminat de neoane cu lumina slaba, care uneste cele doua extremitati ale vechiului si murdarului continent, dupa ce a traversat oceanele. O singura data m-am īntīlnit cu un alt calator, un barbat tīnar pe o bicicleta de piatra, si ne-am salutat din mers. Uneori mi se pare ca aud, deasupra mea, masinile īn viteza pe o autostrada aglomerata, alteori, īn jurul meu, vibratiile produse īn apa de trecerea lenta a pisicilor de mare. Pasii nostri pe mocheta moale nu produc nici un zgomot, linistea e atīt de apasatoare, īncīt mi se pare ca gīndurile īmi sīnt sonore. Nu vad decīt ceafa rasa a femeii, īncadrata de cele doua snururi de matase care īi sustin masca de argint, si spatele zvelt, īncatusat īn rochia de catifea de un violet intens, care se reflecta pe ziduri. As putea oricīnd sa o ating, sa o prind pe cot si sa o īntreb unde mergem, dar mi-e o groaza nebuna de violetul acela. Cīnd eram mica, parintii mei, academicieni celebri, angajasera o profesoara privata de pian, dar eu nu am īnvatat niciodata sa cīnt, pentru ca, ea avea pe gīt si pe obrazul drept o pata mare, mov-īnchis, si cīnd o vedeam īncepeam sa urlu si sa tremur. Ma potoleau cu greu, dīndu-mi sa miros saruri puternice. Cei patru ani de pian au fost cei mai īncordati din viata mea ; sper ca nu o voi mai revedea niciodata. (.)

Scrisoarea continua īn acelasi stil pe cīteva pagini scrise marunt, depanīnd amintiri din casa parintilor ei sau povestindu-ne despre plimbarile ei prin tunel. Eu am citit-o de mai multe ori, īncercīnd sa īnteleg ce se petrecea cu adevarat īn capul fetei ; Marion nu a reusit niciodata sa o termine pīna la capat, o plictisea īngrozitor.

Din pacate, pe plic nu era nici o adresa, asa ca nu am putut sa-i raspund, si nici alta scrisoare de la ea nu am primit. Dupa un timp i-am scris pictorului faimos, īntrebīnd-o de dīnsa. El mi-a raspuns sec ca, din cauza ca fata se īngrasase, fusese nevoit sa o concedieze, si nu mai stia nimic de ea. Dupa ce am citit acele rīnduri, am plecat cu Marion sa vizitam muzeul aviatiei militare.

-De ce m-ai adus aici? E plictisitor.

-Tocmai. Voiam sa fac dragoste cu tine īntr-un loc plictisitor, care nu atrage pe nimeni.

-Esti nebuna.

-Multumesc.

Ne-am dus apoi la un eveniment cultural inutil.

Īn afara de noi doua, īn sala de expozitii mai erau prezenti doar artistii care, maguliti, dansau pentru noi din buric, ne vorbeau despre lucruri imateriale, ne dezbracau cu privirile si ne miroseau subtiorile.

Marion s-a dus sa īsi mai toarne un pahar cu sampanie. Am strigat-o dintr-un colt al īncaperii, suferinda si destramata. Ea venit īnspre mine alergīnd, eu am prins-o īn brate si am implorat-o:

-Hai sa luam taxiul pīna īntr-un oras cu cladiri foarte īnalte, cu ziduri de sticla.

-Ai tu bani?

-Da.

-Atunci hai. Asteapta doar sa termin paharul asta.

***

Uneori Marion ascunde sub limba lame de ras.

Cuvintele ei sīnt atunci taioase, ma acuza de intrigi perfide si de gesturi precipitate fata de alte femei.

Trista, ies sa ma plimb singura pe strazi.

Privesc oamenii cu ochi īmpaienjeniti si īmi comemorez īn gīnd orele fericite cu Marion.

Īmi regizez cu grija o tristete care ma face sa traiesc īntr-un prezent teatral.

E seara si ma īntīlnesc īntr-un cartier linistit, cu pravalii cu hrana pentru animale, cu un poet celebru, despre care criticii spun ca scrie o poezie foarte personala, cu o topica aparent dezordonata, cu un vocabular propriu si imagini inedite.

Ploua. Pe ziduri sīnt aprinse lampadere rosii. Ne adapostim sub un portic sculptat.

Poetul celebru: Toate ranile mi s-au īnchis prea repede, si inspiratia mea a murit. Īnainte īmi īnfigeam penita īn vīrful degetului si īmi scriam poemele cu sīnge. Eram de o credibilitate deliranta.

Eu: Iar acum?

Poetul celebru: Acum īmi pun mīna pe mīna ta, īnsa diguri īnalte se ridica īn jurul gīndurilor mele. Īnainte, īn nopti mai lungi decīt anii, īmi apareau īn drum prezente din trecut, care faceau sa īmi explodeze creierii īn versuri sublime. Dar spune-mi, necunoscuto care ai navalit īn calea mea, pierduta īn acest cartier īntortocheat, care ti-a fost viata pīna acum? Poate ca, daca īti vei desface īn fata mea fibrele trecutului, voi reusi sa rotunjesc din nou cuvinte alese, pentru bucuria cititorilor osteniti.

Eu: Nu pot sa va vorbesc decīt despre Marion. Tot ce a fost īnainte de ea am uitat, si niciodata nu vreau sa īmi reamintesc.

Poetul celebru: Povesteste-mi atunci despre Marion. E frumoasa?

Eu: Uneori da, cīnd īsi īnnoada īn fata oglinzii cravata pe care este imprimat personajul ei preferat din desene animate, sau cīnd īsi picteaza pe unghii peisaje montane īn miniatura. Īnsa, īn majoritatea timpului, este doar o iluzie transparenta. (Tacere) 

Poetul celebru: Dar hai, mai spune-mi, cum va petreceti zilele si, mai ales, noptile?

Eu: Zilele si noptile noastre sīnt imobile ca niste arbori cu frunze de asfalt. Īn general ne privim una pe cealalta pīna la epuizare, sau ne sarutam. Ma uit la peisajele de pe unghiile ei ca la niste televizoare minuscule si īi descriu ceea ce vad. Ea asculta cu atentie, manīnca ciocolata neagra cu crema de lavanda si ma mīngīie pe par.

Poetul celebru: Cum v-ati cunoscut?

Eu: Nu ne-am cunoscut niciodata, si nici macar acum nu putem spune ca ne cunoastem cu adevarat.

Poetul celebru: Ai putea, totusi, sa īmi povestesti cīteva īntīmplari concrete din viata voastra? Ar fi foarte important pentru mine, realitatea este baza oricarui gīnd abstract.

Eu: Hmmm... Lasati-ma cīteva secunde, sa īmi amintesc, si apoi va voi povesti. (Ma lipesc cu spatele de zid, cu un deget la frunte. Apoi īncep sa vorbesc.) Cu o noapte īnainte de un meci important, Marion s-a dus si a plantat īn mijlocul terenului de rugby un smochin. A doua zi dimineata ne-am cumparat firesti bilete de intrare. Dupa meci, Marion a invitat pe o plaja izolata un savant erudit, un om de stiinta, un snob, un artist si un explorator. Am ajuns līnga ocean putin dupa amiaza. Invitatii nostri au īntins pe nisip cīteva rogojine de bambus si s-au asezat geometric īn jurul corpului ei gol, privind-o īnsīngerati īnnegurati īngīndurati īnsingurati īnfrigurati. Īmbracata cu un costum de baie bartrīnesc, eu paseam cu grija, cu talpile goale, printre meduze otravitoare moarte, aduse de valuri. Soarele īmi ardea fruntea. M-am ridicat si am īnnotat pīna cīnd muschii bratelor au īnceput sa ma usture. Cīnd m-am īntors, am pasit peste corpurile īntinse, m-am aplecat peste Marion si am sarutat-o pe gura. Iubito, hai sa explodam īmpreuna, m-a rugat ea. Cum? am īntrebat-o eu. stiu eu o cale, a spus ea, iar plaja s-a dizolvat īn jurul nostru ca sapunul.

Poetul celebru: Dumnezeule, as fi dat orice sa fiu si eu cu voi, acolo! Data viitoare sa ma chemi si pe mine! Cred ca tu ai putea sa ma ajuti ca frazele mele sa devina din nou o retea fina de capilare arborescente, care pulseaza idei profunde.

Eu: De acest lucru ma īndoiesc profund. Trebuie sa plec.

Poetul celebru: Nu, nu, mai ramīi putin, nu poti pleca asa, am nevoie de marturisirile tale de o sinceritate gratioasa.

Marion (apropiindu-se cu o umbrela exagerat de mare, īmbracata īn pijamale): Te-am cautat peste tot, iubito. Hai acasa.

Īmi scot salul si īl pun pe umerii ei. Ne īndepartam tinīndu-ne de mīna.

Ploaia se īnteteste.

Poetul celebru priveste īn urma noastra, scoate din buzunarul pardesiului uzat un carnet cu coperti negre prinse cu elastic si īncepe sa scrie precipitat.

Lampaderele rosii de pe ziduri se sting rīnd pe rīnd si cortina cade.

***

Am sapte degete la mīna dreapta.

Unul mi-l taie Marion si īl conserva īntr-un borcan cu formol.

Am sase degete la mīna dreapta.

Unul mi-l taie Marion si īl conserva īntr-un borcan cu formol.

Din rani curge fara oprire sīnge.

-O sa donez sīnge pentru toti bolnavii din lume, iubito.

Marion m-a tuns īn somn. Dimineata m-am trezit cheala.

-Ce te-a apucat?

-Vreau sa fii urīta pentru toti ceilalti.

Ea nu stia, īnsa, ca atunci cīnd ieseam sa ma plimb singura pe strazi, la īnserat, īmi puneam pe cap o peruca bogata, rosie, si o minijupa de piele.

Īmi placea la nebunie sa ma admire soferii de camioane si floraresele timide.

Dar si mai tare īmi placea sa cumpar de la macelarie cīte un cap de oaie si sa ma duc, asa īmbracata, sa īl ard pe altare.

Noaptea ma culcam multumita līnga Marion, care īmi zīmbea īncrezatoare.

Dupa ce mi-a crescut din nou parul, am reīnceput sa ne plimbam īmpreuna.

Īntr-o zi am vazut la muzeu am vazut o femeie de serviciu tīnara frecīnd podeaua de oglinzi din galeria de arta renascentista.

Am privit-o amīndoua o vreme, cu bratele īncrucisate, apoi am invitat-o seara la noi.

Ea s-a uitat la noi intrigata si ne-a spus ca nu poate īn seara aceea, ca are ceva foarte important de facut.

Am mai vorbit o vreme si pīna la urma am convins-o.

Cīnd ieseam din muzeu, Marion mi-a soptit īntr-o limba moarta:

-Toate sīnt la fel.

Dar mie fata mi-a placut. M-am gīndit zile īntregi la ea, si din cīnd īn cīnd īi telefonam, dar dīnsa refuza sa īmi vorbeasca. Sufeream, si o faceam si pe Marion sa sufere. Īntr-o seara am rugat-o sa ma ajute.

-Marion, da-mi un sfat.

-Uit-o.

-Nu pot.

-Atunci du-te si-i da foc la usa.

-si daca ma vede cineva?

-Cu atīt mai bine.

Dupa cīteva zile, Marion si-a cumparat de la magazin o noua frumusete.

-Īmi sta bine?

-Īntoarce-te sa te vad. (tacere) Da.

I-am cerut adresa casei de moda unde o gasise si a doua zi m-am dus si eu acolo.

O ploaie rasinoasa, o umbrela mare.

Īn vitrina era un manechin cu numeroase cercuri de metal īn jurul gītului lung, īn care eu ma reflectam īn fīsii desproportionate. Craniul īi stralucea īn lumina becurilor puternice cu heliu, iar corpul īi era acoperit cu o pīnza lunga, de un galben oriental, din faldurile careia iesea doar o mīna īngusta, care tinea, extravagant de vizibil, un mar rosu. Līnga manechin era un vas de ceramica īn care crestea un arbust veninos de oleandru. Nu īntelegeam ce era atīt de fascinant la tabloul din fata mea. Pendulam prin fata vitrinei, priveam nervurile frunzeleor de oleandru, umbrele din faldurile pīnzei galbene, frīnturile din realitate care se vedeau īn inelele de metal, nucleele de lumina obositoare, manechinul cu ochi morti si buze incolore. Dupa o vreme, am īnteles ca eu si orasul eram spionati, vaduviti de miscari si de actiuni. Am īnfruntat atunci, cu toata forta de care eram īn stare, manechinul. Cu cīt stateam mai mult īn fata vitrinii, īnclestīndu-mi mīinile pe mīnerul de plastic al umbrelei, cu atīt simteam mai mult ca sursa raului era īn carnea moale a marului. Dintii īmi clantaneau iar ochii mi se umplusera de lacrimi. Am īnchis umbrela si am intrat īn casa de moda. Zīmbindu-i vīnzatoarei, m-am īndreptat īnspre vitrina, m-am sprijinit de umarul drept al manechinului si am apucat marul. Am iesit alergīnd din casa de moda, si, l-am sfarīmat cu talpa pantofului, īntr-un gang, pīna ce pasta rosiatica s-a īmprastiat cu un urlet pe asfalt, scurgīndu-se, o data cu ploaia, īn canalele strazii.

Acasa am smuls frumusetea cea noua de pe Marion si i-am vorbit precipitat.

Apoi am lesinat.

***

Nori proaspeti si burnita.

Ne-am dus īntr-o ceainarie cocheta, care se afla īntr-un pavilion cu brocarturi parfumate, īncadrat de doisprezece balustrade, umbrind vase de metal īn care cresteau ierburi amare.

Am ramas pe terasa cu idoli indieni din piatra, ca sa respiram aerul curat.

A īnceput sa ploua tare si ne-am strīns sub umbrela.

Marion asculta absenta cum ploaia topea acoperisurile de tigla putreda.

S-a asezat līnga noi un barbat care ne-a spus:

-Un foc ardea īn mine. Am crezut ca era dorinta, de aceea m-am dedat desfrīului. Am crezut ca era dorinta de a sti, de aceea am facut patru doctorate. Pīna la urma mi-am dat seama ca ceea ce ma macina ear setea mea de moarte. stiu ca, poate, cuvintele mele suna grotesc si ridicol, dar asa simt.

Marion i-a raspuns, plictisita, fara sa īl priveasca:

-Tu nu stii ce īnseamna moarte. Vino la noi īn seara asta, īti vom arata.

Eu o priveam ca o dementa si o decapitam cu dragostea mea obosita, care se hranea din cele mai marunte gesturi ale ei, pe care le prelungeam, īn reverii īnghesuite īntre vise de marire, pīna la epuizare. Īn acestea reverii, Eu si Marion eram doua gemene cinematografice; eram, īn acelasi timp, regizorii, actritele, decoratorii si figurantii filmului nostru, cu scenariu dement.

Scena 1: Un tīnar calugar cu picioarele amputate iubeste cu patima o locomotiva cu aburi. Tīnarul calugar sīnt eu, locomotiva cu aburi e Marion.

apoi

Stam īmprastiate la marginea drumului, la ceva distanta una de cealalta, pentru ca ne-am certat. Pe cer se īnvīrte un soim. Īn departare, o moara de vīnt. Sīnt īncaltata cu tenisi melodiosi, din material ieftin.

apoi

Manīnc ciorba rece de peste, cu gust de carbit, si ma uit la un serial frumos. Am pe umeri un bolerou din blana, vopsit īn purpuriu. Lilieci de noapte sug lapte dulce din sīnii lui Marion. Jacheta ei tricotata din mohair mov e pe podea.

apoi

Marion pune pe terasa castroane si tigai, ca sa colecteze apa, umple un lighenas si īmi spala picioarele. Dupa aceea se dezbraca si intra īn baie, sa faca un dus.

Scena 2: O tīnara turista intra obosita īntr-o camera de hotel, tīrīind dupa ea o valiza grea. Pe pat e īntins un manechin de ceara īmbracat cu o rochie demodata. Turista e Marion, manechinul de ceara sīnt eu.

Scena 3: Eu si Marion ne privim īndelung, īn īntuneric, īn miezul unei nopti incredibil de scurte. Saruturile se prabusesc peste chipurile noastre. Marion e stralucitoare ca piatra catedralei. Ca sa o fac fericita, iau de pe etajera o cutie de metal serigrafiat si plec la vīnatoare. Trec ca o umbra, cu pasi usori, pe līnga zidurile cladirilor de pe Grand Rue. Ajung līnga catedrala si, cu un briceag ascutit, razuiesc piatra fosforescenta. Presar praful incendiar īn cafeaua lui Marion ; ochii i se sparg īn mii de lumini si reflexe, sīnii i se transforma īn clopote de bronz.

Scena 4: Manīnc hīrtie.

Marion: Ma enervezi cīnd manīnci hīrtie. Are mult plumb, nu e sanatoasa.

Manīnc hīrtie pe ascuns.

Scena 5: Cinci femei de vīrste diferite asteapta īntr-o camera mortuara sosirea unui pictor faimos, care īntīrzie la nesfīrsit. Eu sīnt cele cinci femei, Marion e pictorul celebru.

Undeva īn interiorul fotografic al ochilor īmi staruia imaginea lui Marion īmbibata de aerul umed al terasei cu idoli indieni de piatra.

-Marion, numele tau e daltuit īn vīnt. Esti atīt de departe. Esti atīt de aproape.

Ea mi-a acoperit gura cu palmele si mi-a zīmbit.

Animalul mistic alerga īn jurul nostru, īn cercuri din ce īn ce mai mari.

Eu, Marion si orasul asteptam dimineata.

The end.

***

Am fotografiat plopul uscat din fata unei cladiri hidoase, galbene. Ma gīndeam ca, la negativ, ramurile trebuie sa semene cu reteaua vasculara a unui plamīn urias.

Pura curiozitate estetica.

A trecut pe līnga mine un grup de negrese tinere si vesele, aproape bete. M-au rugat sa le fac o fotografie iar eu le-am imortalizat gleznele. Una dintre ele si-a deschis poseta si a aruncat peste mine un pumn de paiete stralucitoare. Celelate au īnceput sa rīda, s-au aruncat peste mine si mi le-au smuls din par, una cīte una.

Eu īmi īnclestasem mīinile pe aparatul de fotografiat, unicul meu ochi, religia mea, somnolenta mea, culcusul gīndurilor mele.

***

S-a mutat īn cladire o familie de portughezi, le vedeam apartamentul de pe terasa.

Erau patru, el, ea, fiul lor de cītiva ani si fratele ei. Se īntelegeau bine.

Īntr-o zi ea a plecat īntr-o calatorie.

si-a facut o valijoara mica si i-a sarutat pe toti trei.

Īn seara aceea i-am vazut pe sotul si pe fratele ei facīnd dragoste pentru prima data.

Baiatul se juca la calculator īn camera lui.

Am chemat-o si pe Marion līnga mine, rugīnd-o sa nu faca zgomot.

I-am privit pe cei doi o vreme īn liniste, apoi ea a zis:

-Ce frumosi sīnt!

Dupa aceea a tras storurile si m-a īntrebat:

-Te-ai fotografiat vreodata la minut?

-Nu.

-Eu de mai multe ori. E o experienta de neuitat.

-Cum asa?

-Ai sa vezi mīine dimineata. Ţi-am pregatit o surpriza.

Dimineata am fost īntr-o statie de metrou unde exista o cabina foto.

Am intrat si ne-am facut cīteva instantanee, īmbratisate īn pozitii indecente.

Īn jur, vitralii abstracte.

Cīnd am ajuns acasa, am aflat ca Marion mostenise un vechi castel lipsit de maretie de la o ruda īndepartata, pe care nu o cunoscuse niciodata si a fost extrem de mirata.

-Iubito, eu sīnt singura pe lume, nu am avut niciodata rude. Ce se īntīmpla?

-Nu stiu, Marion. 

Dupa cīteva zile a semnat, totusi, contractul de mostenire.

Avocatul ne-a lasat o copie a documentului si o harta desenata de mīna, cu cīteva indicatii rudimentare despre cum se ajungea la castel.

Dupa ce a plecat, am baut cafea, ne-am taiat unghiile, am facut dragoste, am pus īntr-o geanta cīteva haine de schimb si doua prosoape si am pornit la drum.

Īn masina, Marion si-a atīrnat de breloc enorma cheie ruginita pe care ne-o daduse avocatul.

Am dat drumul la radio. Autostrada īnainta catre marginea continentului.

Urmaream cu degetul harta si īi spuneam lui Marion īncotro sa o ia.

La sfīrsit am īnaintat pe o strada īngusta, acoperita cu petris.

La capatul acesteia se vedea castelul.

Am oprit masina īn fata portii si am coborīt, uimite.

Nu ne venea sa credem ca vom locui īn spatiul acela enorm.

Ziua ne-am petrecut-o descoperind cladirea.

Spre seara am mīncat o conserva de peste la bucatarie si ne-am culcat la īntīmplare pe un pat dintr-o camera neaerisita.

A doua zi am luat-o de la capat. Marion īncerca a gaseasca macar un obiect care sa īi confirme dreptul de a ramīne acolo, īnsa totul īi era strain. Era din ce īn ce mai īngīndurata. Oricum ne īntīlneam rareori. Īn unele seri nu mai reuseam nici sa ne regasim īn acelasi dormitor. Tot acel lux ne apasa, īncepuse sa ne fie dor de apartamentul nostru.

Īntr-o seara, īn timp ce mīnca cu o furculita de argint o conserva, Marion a exclamat:

-Ce loc insuportabil! Iubito, hai acasa.

Am īnceput sa dansez si sa fac piruete, apoi am adormit īn bratele ei, pe o blana de urs.

A doua zi am luat doar lucrurile noastre si am plecat. Am condus eu, Marion era prea obosita dupa saptamīnile sterile petrecute īn castel si dormea cu capul pe genunchii mei.

Acasa, i-a telefonat avocatului si i-a spus ca vrea sa doneze castelul unei societati de protectie a animalelor, care sa īl transforme īn orfelinat pentru cīinii abandonati.

***

Am fost la piata Notre-Dame si am cumparat cinci kilograme de ficati de vitel. I-am taiat īn felii fine si le-am cusut cu ata chirurgicala. Mi-am facut din aceasta pīnza frageda o pelerina calda si umeda si mi-am pus-o pe umeri. Am aparut astfel īn fata lui Marion, mīndra. Ea a transat disperata ficatii cu un foarfece ruginit, cautīndu-ma. Credeam ca te-am pierdut, a spus ea. Mi-a sters pielea īncleiata cu tifon steril si a aruncat cīinilor flamīnzi ficatii zdrentuiti.

Am oprit masina īn afara orasului. Ne-am īntins pe iarba si ne-am privit. Ne mīngīiam pe obraji. Am īnchis ochii īn acelasi timp si ne-am sarutat. Se auzeau trecīnd masinile pe autostrada. Marion mīrīia multumita, aproape adormita.

-Nimic pe lume nu īmi place mai mult decīt sa dorm, mi-a spus ea. Niciodata nu mi se pare ca am dormit suficient.

-si totusi, eu reusesc sa te tin treaza nopti īntregi.

A zīmbit.

-Cu tine e altceva.

A doua zi, Marion si-a serbat ziua de nastere.

A invitat tot felul de prieteni insuportabili de-ai ei, care i-au adus cadou un parfum scump, cu miros gretos.

Treceam de la unul la altul cu cafele si prajituri, zīmbind si sarutīndu-i pe umeri, īnsa īn realitate as fi vrut sa le īnfig unghiile īn obraji si sa le scot ochii.

Am pus un cd cu blues si am īnceput sa fredonez prin salon.

I'm going to shoot my little woman

Cause she's fooling around with too many men.

Se auzeau corbi.

-Corbii traiesc foarte mult, a spus un invitat cult, doctor īn filozofie. Acestia care se aud s-ar putea chiar sa fi prins iluminismul. 

Nimeni nu l-a bagat īn seama. Stateau cu totii asezati aiurea prin salon, darīmati de asteptare.

M-am dus līnga invitatul acela si i-am umplut din nou ceasca cu cafea. Era un baiat cuminte si timid, mi-era tare mila de el. Am īnceput sa vorbesc cu el īn soapta, l-am īndemnat sa īmi povesteasca viata lui. Din cīnd īn cīnd trageam cu ochiul la Marion, care se zvīrcolea de placere īn strīnsoarea cītorva corpuri straine. Invitatul mi-a spus ca era fiul unei avocate nepracticante si al unui preot metodist. Tatal cīnta foarte frumos la mandolina, dar nu īsi transmisese talentul nici unuia dintre copii; īn rest, era un barbat admirabil, īi placea sa se plimbe cu bicicleta prin īmprejurimile orasului si sa culeaga castane. Mezin al familiei, tīnarul de līnga mine dovedise īnclinatii timpurii catre filozofie, si parintii īl īncurajasera sa urmeze aceasta cale. Dupa studii stralucite, fusese cītiva ani profesor de liceu, apoi, dupa ce īsi terminase doctoratul, devenise conferentiar īntr-o universitate mica. Era fericit ca munca lui linistita īi lasa destul timp pentru scris.

-Ce scrii?

-Poezie, poezie filozofica.

-Nu am auzit niciodata de tine.

-Pentru ca faima se construieste īn timp, iar eu sīnt de abia la īnceput.

-Citeste-mi ceva scris de tine.

-Uite, am sa īti citesc o poezie pe care am scris-o chiar azi, cīt voi erati pe terasa si fumati.

A scos din buzunarul de la piept un servetel īmpaturit, pe care mīzgīlise cu pixul cuvinte indescifrabile. A tusit cumva īncurcat si s-a pregatit de lectura. Īn departare, degete straine explorau trupul lui Marion, īn timp ce ea gemea, pietrificata de placere. Cum putea sa īmi faca asta? si ce daca era ziua ei?

-Pot sa īncep?

-Da, desigur. Cum se numeste?

-Nu are īnca un titlu, desi cred ca īi voi spune "Duhul strazilor". Īncep sa citesc, bine?

-Bine.

-E toamna. Sub crengile desfrunzite, umanitatea din oras moare pe capete de singuratate si de dureri de dinti. Fiecare are chipul acoperit cu o masca naucitoare, cu dinti umani īnfipti īn gingiile de lemn frumos mirositor. Nu se mai deosebesc pictorii de stampe japoneze de cultivatorii de maci, calauzele prin muzee de initiatorii marilor migratii, maestrii reveriei de clarinetistii iesiti la pensie. Apartinīnd cu totii regnului urban, se recunosc dupa amprente si mers.

-Atīt?

-Da, atīt am scris deocamdata. Va fi un scurt poem īn proza despre duhul strazilor, care se amesteca printre trecatori, si, pentru ca poarta si el o masca, precum toti ceilalti, nimeni nu īl recunoaste. Toti cei ramasi īn viata trec pe līnga el, nestiind cine este.

-Aha.

Dupa o vreme, īn timpul vreunui extaz, Marion a deschis ochii si m-a cautat. Mi-a īntīlnit privirile si mi-a zīmbit. Eu m-am aplecat peste poet, care statea stingherit si transpirat la marginea canapelei, neīndraznind sa priveasca spre īnvalmaseala de corpuri goale, si am īnceput sa īl sarut. Speram ca Marion sa sufere si ea vazīndu-ma, dar ea s-a scufundat aproape instantaneu īntr-o alta īmbratisare. Poetul m-a prins dintr-o data de umeri s m-a īndepartat de el. Se uita la mine cu blīndete. A īnceput sa īmi vorbeasca cu o voce monotona.

-Desi nu am cunoscut pīna acum trupul femeii, iar prezenta ta m-a īnfiorat īnca de la īnceputul serii, saruturile tale nu au cum sa ma faca fericit, pentru ca nu sīnt pentru mine. Ai fi sarutat pe oricine ar fi fost līnga tine, doar ca sa te vada ea. O urasc. Da, o urasc, desi nu i-am vorbit niciodata, desi ea nici nu stie ca exist. Faptul ca sīnt aici azi este o īntīmplare absurda, de aceea īmi permit sa īti vorbesc atīt de deschis. Priveste-i!

M-am uitat īn directia degetului lui īntins catre īncolacirea de trupuri tinere. Poetul mi-a prin mīna īntr-ale lui si a continuat:

-Dupa cum coardele mandolinei sīnt multe, dar dau o singura cīntare placuta, tot la fel si cei care sīnt strīnsi īntr-un gīnd dau drumul cīntarii melodioase a dragostei. Sa n-o urasti, e tīnara.

-Dar asta nu e dragoste, e o boala, o īntīlnire publica si bulevardiera, o rusine!

-Asta spui acum, ca esti aici, īn afara lor. Trupul īsi are propriile lui cai de gasire a placerii. Nu īncerca sa ti le explici si, mai ales, nu le acuza daca nu le cunosti! De ce nu te duci si tu īntre ei? Am sa te astept aici, privindu-te-n penumbra.

Am ramas cīteva minute līnga el, neīndraznind sa ma misc. Recunosc, īnsa, ca ceea ce-mi spusese desteptase īn mine curiozitatea. Am īnceput sa īmi deschei īncet nasturii de sticla ai camasii, mi-am scos manusile si mi-am aprins o tigara. M-am ridicat apoi maiestuaosa de pe canapea si m-am īndreptat catre apus. Poetul, fratele meu, ma urmarea cu privirea, ma stiam ocrotita, de aceea am īndraznit sa īmi fortez corpul pīna la o descatusare fara precedent de contractii musculare, nedumerite si ametitoare. Nici nu mai stiu īn cīte corole de zambile mi-am scufundat degetele, cīt lichid fierbinte mi-a spalat soldurile, cīta carne de ceara am muscat si-am strīns īn palme. La sfīrsit, destramata, m-am tīrīt spre canapea.

-Cīt timp o fi trecut, fratioare? Sīnt obosita ca un muncitor dintr-o fabrica de zahar la sfīrsitul programului.

Poetul mi-a sprijinit capul pe pieptul lui si m-a ajutat sa iau cīteva īnghitituri de cafea rece si sleita. Īmi vorbea cu blīndete.

-Cīnd eram mic aveam o pisica pe care o iubeam nespus. A calcat-o o masina. Parintii mei au īngropat-o īn fundul gradinii si au pus deasupra o mica piatra funerara pe care era gravat numele ei, sa o gasesc īntotdeauna. Din cīnd īn cīnd ma duceam si presaram peste mormīnt carne uscata de sardine si petale de flori. Ma īntindeam apoi alaturi, pe iarba, citeam, ascultam uguitul porumbeilor sau ma mīngīiam. Asa au trecut anii copilariei mele. La sfīrsitul acesteia, cīnd am intrat la facultate, parintii mei au organizat o cina eleganta, la care au invitat rudele si prietenii apropiati. S-a servit doar vin rosu si nuci caramelizate, totul a fost impecabil, era o seara calduroasa, ca aceasta. Ce mult timp a trecut de atunci, nici n-ai crede.

Īl ascultam cu ochii īnchisi si cu o mīna sub camasa lui. 

-Du-ma departe, l-am rugat.

Ca si cīnd s-ar fi asteptat sa-l rog asta, s-a ridicat, a adus de la baie un prosop cu care mi-a sters soldurile si abdomenul si m-a ajutat sa ma īmbrac.

-Nu mai ai nevoie de nimic? m-a īntrebat īnainte de a iesi pe usa.

-Nu. Hai sa mergem.

Am plecat fara sa privim pe nimeni, ca si cīnd am fi iesit dintr-o gara pustie.

M-a dus de mīna pīna la masina lui.

-E un model vechi, nu?

-Da, e o masina de colectie. Un coleg care a plecat acum cīteva luni la o specializare īn strainatate mi-a lasat-o, sa am grija de ea. Dupa cum vezi, o folosesc ca si cīnd ar fi a mea. Are niste banchete foarte confortabile, iar tapiteria a fost schimbata de curīnd. E o masina buna, īmi place.

Am facut mai īntīi plinul. Īn spatele statiei de benzina se īntindea cīmpia picturala, pe care sareau lacuste cu torace stralucitoare. Cīnd am iesit din oras si am intrat pe autostrada, am īncercat sa īnfirip o conversatie, dar nu am reusit, eram prea sfīrsita. Am spus doar, cīnd am trecut pe līnga locul unde ma sarutasem ieri cu Marion, īntinse pe iarba:

-Am fost ieri aici. Era cald, se auzeau masinile trecīnd si sareau īn jurul nostru lacuste mari.

Am atipit iar masina a traversat cinci sute de mii de catedrale pustii, īnsiruite de-a lungul unui continent murdar.

Dupa cīteva ore am intrat īntr-un sat cu case de piatra, rasfirate īn pīlcuri de copacei ornamentali.

-Īmi plac casele astea, par sa fi fost dintotdeauna aici.

-Te īnseli, nici una nu are mai mult de douazeci de ani. Doar ca, pentru a respecta arhitectura zonei, proprietarii au primit indicatii sa construiasca īn felul acesta. Piatra au primit-o de la autoritati, gratis. Īnainte, aici era un teren putin productiv, a fost vīndut parcela cu parcela.

-Cine a cumparat pamīntul?

-Oameni de la oras, care īsi doreau o casa la tara. Majoritatea anului casele ramīn nelocuite.

-Ai si tu una?

-Nu, nu eu. Prietenul asta al meu, de care ti-am vorbit, el are aici o mica proprietate, ai sa vezi.

-De ce are atīta īncredere īn tine?

-Uneori ma īntreb si eu. Uite, de exemplu eu nu am decīt o masina de scris, care a fost a tatalui meu, o anumita cantitate de carti si doua costume, dar mi-ar fi greu sa ma depart de oricare dintre obiectele astea, si cred ca majoritatea sīntem asa. Poate ai sa īl cunosti cīndva.

-Pe tatal tau?

-Nu, pe prietenul meu. Ce-ti veni cu tatal meu?

-Nu stiu, mi-am amintit ca nu mi-am luat mandolina de acasa, si mi-ai spus ca tatal tau cīnta.

-Īnca mai cīnta.

-Ce frumos. El stie ca scrii?

-Bineīnteles. Lui i-am dedicat toate volumele mele.

-Vreau sa le citesc si eu.

-De ce? Tu crezi ca sīnt un poet mediocru.

-Poate acum, dar cine stie cīndva?

A oprit masina īn fata unei case cu un singur etaj, cu un rīnd de braduti īn fata verandei.  A īncercat mai multe chei pīna a reusit sa deschida poarta. Am trecut īmpruna pe līnga casa, pe o poteca acopeita cu pietris.

-Intram prin spate?

-Nu, nu intram deloc.

-De ce?

-Nu stiu, prietenul meu nu mi-a dat si cheile de la casa, o fi avīnd el motivele lui. Vom sta īn alt loc, o sa īti placa, ai sa vezi.

Am traversat gradina si am ajuns līnga o padurice de arbusti īntepatori. Ne-am facut drum printre ei si lacul a aparut īn fata noastra, verzui si imens.

Īn mijlocul lacului, o cabana de lemn, construita pe piloni.

Ne-am urcat īn barca si am vīslit īncet pīna la ea.

Am pasit īn singura īncapere si am legat barca de unul din piloni.

Pe podeaua umeda, cu miros de pamīnt, o saltea tare. Alaturi, un scaunel cu trei picioare si o masuta joasa, pe care erau o veioza si un radio vechi. Pe peretele din fata unicei ferestre, prin care intra o lumina difuza, un afis mare cu niste piersici uriase.

-Cīt de frumos e afisul asta.

-Da. Mie mi se pare mai degraba senzual. De fiecare data cīnd vin aici se trezeste ceva īn mine. Deseori prefer nici sa nu īl privesc, īl mai acopar cu o patura, ma face sa urlu de singuratate.

Rotunjimi, miresme, catifelari.

Mi-am īntors privirile de la afis si m-am īntins pe saltea.

Am adormit instantaneu. Cīnd m-am trezit, a doua zi īnspre prīnz, poetul era afara, pe mica platforma plutitoare de līnga īncapere. Statea īntins pe spate, pe o rogojina, cu mīinile sub cap. M-am spalat pe fata si m-am dus līnga el. Mi-a īntins o farfurie de plastic īn care erau cīteva bucati reci de peste prajit si pīine.

-Le-am cumparat ieri pe drum, de la un fast-food. Cred ca tu adormisesi.

-Multumesc.

-La un moment-dat o sa trebuiasca sa ma duc cu masina pīna īn satul vecin, sa mai cumpar lucruri. Daca vrei, poti sa ramīi aici.

-Da, vreau. Dar tu nu trebuie sa ajungi la universitate?

-Nu-ti face probleme. O sa rog pe cineva sa īmi tina locul o vreme. Asculta, voiam sa te īntreb īnca de ieri ceva. Ai calatorit, poate, mai mult decīt mine, spune-mi, ai vazut vreodata, sau ai auzit vorbindu-se, de un arc de triumf construit īn mijlocul unei cīmpii īntinse, pe sub care curge un rīu?

-Nu. Ce-ti veni?

-De cītiva ani ma tot gīndesc la arcul asta de triumf. Nu stiu daca i-am vazut poza pe undeva, daca am citit despre el sau daca mi l-am imaginat.

-De ce e asa de important pentru tine?

-Nu e important. Pur si simplu vreau sa stiu daca exista. Īntelegi?

M-am dus līnga el si am īnceput sa īl sarut pe gīt. I-am scos camasa, care a cazut, din greseala, īn apa. Am īnceput amīndoi sa rīdem, m-am aplecat si am cules-o, apoi am īntins-o la uscat pe acoperisul cabanei.

-O sa se usuce repede, soarele e puternic.

-Da. Vino līnga mine.

Ne-am īmbratisat si ne-am sarutat o vreme, apoi el s-a ridicat brusc īn picioare si a terminat cu ochii īnchisi. Buzele īi tremurau. Picurii albi au cazut īn apa, m-am uitat cu atentie cum se dizolva īn lac. O secunda, infinita. Un semn de neīnteles. O nedumerire.

-Īn seara asta, cīnd ma duc sa cumpar de mīncare, am sa iau si prezervative. Nu vreau sa īti fac rau.

-Multumesc.

-As fi putut sa iau ieri, de la fast-food, dar pur si simplu nu mi-a trecut prin cap.

-E mai bine asa.

-Nu esti suparata?

-Nu. Sīnt foarte fericita ca sīnt aici. Poate nici nu trebuie sa pleci īn seara asta, am putea ramīne sa ne uitam la stele, o sa aprindem radioul, am vazut ca se prinde postul de jazz, o sa stam de vorba.

-Bateriile n-au sa mai tina mult. N-am altele de schimb. Nu, mai bine ma duc, īn felul asta rezolv mai multe treburi. si dau si niste telefoane.

-Faci cum crezi tu ca e mai bine.

M-am dezbracat de tot si m-am īntins la soare.

-Īmi place cīnd e cald. De fapt, cīnd e canicula. Cīndva, cīnd am sa ma satur de continentul asta, am sa ma duc la tropice. Am sa ma īnscriu īntr-o societate de voluntariat, o sa scriu rapoarte īn fiecare seara. O sa salvez lumea. O sa initiez o revolutie lirica.

De la caldura, capul mi s-a transformat īntr-un liliac urias, cu aripi zdrentuite, care se chinuia sa se desprinda de un corp greu ca de bronz.

-Ai sa faci insolatie. Hai mai bine īnauntru.

-Nu, e bine aici, ma gīndesc la ale mele. Parca s-a  tras o draperie īm mintea mea, judec altfel. Parca as fi o girafa care a trait toata viata la gradina zoologica, si acum a fost readusa īn mediul ei natural. O sa dureze o vreme pīna o īmi regasesc toate reflexele naturale, dar pīna atunci ma bucur de libertate.

-Faimoasa viata salbatica.

-Exact. Īmi pare rau doar ca nu mi-am adus mandolina. Vorbisem de curīnd cu un tehnician, care īmi promisese ca o sa ataseze de fiecare coarda un microfon special, care ar fi adus notelor clasice o paleta sonora infinita. As mīnca niste mere. Sau niste capsuni.

-Ai pofte vegetale, cum ar veni.

Am īnceput sa rīd.

Poetul s-a ridicat de līnga mine si s-a dus sa urineze īn apa. Treceau orele. Cīteva zeci de degete agile, nevazute, impulsionau apropierea crepusculului. Universul se colora si se fluidiza.

-Trebuie sa plec. Ma īntorc cam īntr-o ora. Vrei sa-ti mai iau ceva?

-Daca gasesti, mere sau capsuni. si un sampon.

Dupa ce barca s-a īndepartat, am intrat īn cabana sa pun niste muzica. Radioul a mers vreme de o melodie, apoi s-a stins. Nu era īnca nevoie sa aprind veioza, īnca mai era lumina afara. Am mutat locul saltelei, a mesei si a scaunelului, apoi am iesit din nou afara. Mi-am muiat picioarele īn apa si am mīncat ce ramasese din pestele rece. M-am uitat la ceas, trecuse doar vreun sfert de ora. Mi-am scos ceasul de la mīna si l-am aruncat īn apa. M-am uitat la cer. Apoi la lac. Apoi la copacii de pe mal. Au trecut īn zbor rate salbatice. Din cīnd īn cīnd, foarte vag, auzeam īn departare cīte o masina. Īncercam sa īmi continui sirul gīndurilor de mai īnainte. Nu am reusit. Marion mi-a revenit īn minte īntreaga, intacta, impenetrabila. Cu cīteva zile īnainte īsi rasese cu lama sprīncenele si īsi lipise īn loc, cu saliva, frunze de salcie plīngatoare. Mie mi-a īnfipt īn umeri doua ace cu gamalii din perle mici, si din īntepaturi au īnceput sa se prelinga doua firisoare de sīnge. Ne-am dus apoi īn fata oglinzii, sa vedem care dintre noi e mai īnalta. Stateam īntinsa pe terasa plutitoare, cu ochii din ce īn ce mai obisnuiti cu lumina amurgului, si nu mai puteam sa īmi aduc aminte care era īnaltimea ei. M-am ridicat īn capul oaselor. Singuratatea aceasta īn mijlocul unei naturi materne, cotropitoare, ma īnspaimīnta, preferam claustrarea aristocratica din orase, autoizolarea īn cladirile moderne, stranii, cu pereti de sticla, īn care se poate ajunge cu atīta usurinta la exaltare. Ce cautam eu acolo, de ce ma īndepartasem de casa mea, de dragostea mea? Īn jur zburau libelule cu aripi osificate. Fosnetul aripilor lor īmi strapungeau auzul, ochii lor sferici, privind īn toate partile tot timpul, ma intimidau. Am īncercat sa ma gīndesc la poet, dar īn fata ochilor mi-a aparut un animal diform, o masa de celule fara viata, īnchegate īntre ele de un lichid galbui, scīrbos.

-De ce m-ai lasat singura? am strigat catre mal. Mi-am lansat strigatul ca pe un bumerang care a sfīsiat linistea ca pe o pīnza putreda. Nu puteam sa ramīn acolo, īmi era frica. Mi-am scos pantofii, am tras aer īn piept si am plonjat īn lac. Nu mai īnnotasem de multa vreme, am avut nevoie de cīteva secunde pīna sa īmi coordonzez miscarile. Ma īndreptam repede catre barca legata la mal, domolindu-mi tot felul de spaime de vietuitoarele din apa. Cīnd am simtit sub talpi malul, m-am ridicat si-am respirat domol. Am traversat paduricea de arbusti si gradina casei. Poarta era īnchisa, dar nu īncuiata. Am iesit pe strada si am īncercat sa īmi amintesc din care directie venisem. M-am uitat de-a lungul soselei, dupa masini. As fi preferat sa opresc o camioneta, pentru ca hainele īmi erau ude si picioarele murdare de mīl uscat, dar la o adica, era bun orice aparea.

Prima masina care a trecut nu a oprit; a doua avea toate scaunele ocupate. A treia a īncetinit si a oprit la cītiva metri de mine. Conducea o doamna īntre doua vīrste, īmbracata tinereste. Mi-a placut pe loc de ea, i-am relatat o poveste inredibila, pe care ea nu a crezut-o, si am rugat-o sa ma duca pīna īn oras. Ea a stat cīteva secunde pe gīnduri, apoi a deschis portbagajul si a scos dintr-o valijoara un halat de baie lung si alb.

-Scoate-ti hainele, esti uda, pune-ti halatul asta. Am sa te opresc īn fata casei tale, are sa fie bine, oricum ajungem noaptea tīrziu.

Pe drum am vorbit fara oprire, i-am spus, pīna la urma, adevarul, ea a fost de parere ca ar fi trebuit sa ramīn pe lac, desi era bine si cum facusem eu.

Lasam īn urma noastra localitatile adormite, cu reclame luminoase deasupra magazinelor. Eram īmpacata cu ce facusem. M-am disculpabilizat spunīndu-mi ca, daca īn cabana ar fi fost hīrtie si creion, i-as fi lasat vreun bilet poetului, dar asa, nu era vina mea ca plecasem īn felul acesta. Īn plus, nici nu era cabana lui.

Cīnd am ajuns īn oras, am simtit ca īmi pierd toata forta. Am īnceput sa īi explic femeii pe unde sa o ia, iar cīnd am ajuns pe Grand Rue, īn fata cladirii, i-am multumit ca unei prietene vechi. Am vrut sa īmi schimb hainele, dar ea mi-a spus:

-Nu, pastreaza halatul. Īmi va face placere sa port din cīnd īn cīnd hainele tale, īmi vor aminti de tine.

Am urcat scarile īn spirala pipaind peretii granulosi. Am īmpins clanta de la usa apartamentului, pentru ca nu īmi luasem cheie, si am vazut-o pe Marion īntinsa pe canapea si uitīndu-se la televizor. S-a ridicat surprinsa si a venit īnspre mine. Avea frunze de iedera īn par.

-Pe unde ai umblat?

Am īncercat sa o mint:

-M-am plimbat singura prin parc ba nu pe malul rīului ba nu mi-am vizitat un prieten, filozof faimos, nu stiu daca īl cunosti, are o casa īn afara orasului, ba nu, am fost la vīnatoare de pisici, am reusit sa īmpusc trei, nu le-am omorīt, saracele, tipau ca niste oameni, crede-ma, iubito, exact asa s-a īntīmplat.

La sfīrsit, vazīnd ca nu o cred, a spus simplu:

-Ce mai conteaza, m-am īntors la tine. Dar tu, tu ce-ai facut īn timpul asta?

-Eu n-am fost nicaieri. Am stat tot timpul aici, asteptīndu-te.

Īn jurul nostru se īntindeau cu repeziciune padurile de bambus, acoperind continentul.

***

O caldura īnnabusitoare. Jucam sah īn parc. Mīncam ciocolata neagra, cu crema de lavanda, si beam ice tea. Cu spatele la noi, un batrīn plesuv completa careuri de cuvinte īncrucisate.

Ţipete de copii. O fīntīna arteziana. O singuratate insuportabila.

Ne-am īntors acasa si am īnceput sa zugavim peretii apartamentului īn verde-aprins.

Ca sa nu le patam de var, am acoperit mobilele si podeaua cu ziare vechi. Īntr-unul dintre acestea am citit articolul prost al unui biet istoric faimos si ne-am īndragostit.

Ne placea sa īl urmarim pe strazi si sa ne imaginam viata lui, sau intram dupa el īn subsoluri cu peretii mīzgīliti cu desene pornografice, īnchiriate pentru īntīlniri politice clandestine. Toate acestea, pīna cīnd, īntr-o zi, cīnd ne grabeam sa īl asteptam la iesirea din institutul unde lucra, o masina a dat peste Marion si a culcat-o la pamīnt. Fascinatia noastra s-a spart īn tandari, am ramas din nou doar noi.

-De ce am avea nevoie de altcineva, iubito? am īntrebat-o pe Marion īn timp ce īi spalam cu un burete vegetal muita īn apa calduta zgīriturile. Deja oamenii ne considera anormale. Hai sa le spunem de acum ca sīntem doar prietene, sau gemene siameze.

-si daca vom fi vesnic izgonite dintre oameni?

-Nu-ti fa griji, timpurile se vor schimba.

***

Eram īn zodia balantei din anul īnsorit al sarpelui. Eu si Marion ne iubeam īntr-o eterna si sublima adolescenta, ale carei seve mi s-au concentrat adīnc īn bulbul memoriei. Strigate īncrucisate din doua colturi ale apartamentului.

-Iubito, esti atīt de inaparenta. Vazīndu-te prima data, nimeni nu ar cede ca faci dragoste atīt de salbatic.

-Īn afara de tine.

-Nu, si eu m-am īnselat.

-Yo también.

Locuitorii orasului acestuia flamīnd de dragoste, īn care fiecare dragoste se termina īn mediocritate si insuficienta, erau fericiti. Īn aer zburau insecte si petale de flori. Īn restaurantele chinezesti, boabele de orez se rumeneau īn sosuri picante.

Deodata, o crima oribila a sfīsiat aceasta armonie.

O femeie tīnara a fost gasita īnjunghiata de patruzeci de ori īntr-un gang īntunecos.

O cunosteam mai amult dina uzite. Avea o pereche de botine de lac cu vīrf patrat, buze dispretuitoare si parul inelat. Camera ei, pe care o vedeam de la fereastra noastra, era plina de jucarii stricate, iar peretii acoperiti cu fotografii cu ochi, de toate marimile. Desi tīnara, era deja directoarea adjuncta a unei corporatii de radiodifiziune; īn acelasi timp, studia pentru doctorat un dialect metis.

M-am trecut bratul pe dupa umerii lui Marion, care sugea o bomboana de tangerina pe bat, si i-am promis ca nu o voi mai lasa sa umble singura pe strazi. Ea m-a sarutat pe gīt si mi-a multumit.

Au urmat zile colosale si gotice nopti.

Cu o sabie invizibila, Marion īmi reteza nevoia de libertate. Īi era dificil sa lupte cu mine, dar īnvingea de fiecare data. Eram apoi timp de cīteva zile satelitul ei artificial. Stateam prabusita pe canapea, imaginīndu-mi ca traveresez orasul la volanul unui automobil scump, cu doisprezece cilindri. Marion ma privea prin paharul cu vin rosu si īmi permitea, imperiala, aceste marunte evadari īntr-o libertate amagitoare. Eram sigura ca nu exista bariere īn jurul meu si ca orice atrocitate īmi este permisa.

Īntr-o zi m-am hotarīt sa plec pentru totdeauna. Vazusem trecīnd pe Grand Rue o trupa de dansatori ambulanti, cu cīini tristi īmbracati īn costume de carnaval. Eram grabita, voiam sa parasesc apartamentul īnainte ca Marion sa se īntoarca de la cumparaturi. M-am dat cu parfum de violete si mi-am spalat ranile cu apa calduta. Mi-am pus manusi albe si cīteva accesorii mici. Am mīncat, īn picioare, o felie de jambon si o portocala. Am scos din dulap o pereche comoda de sandale si m-am asezat pe canapea. M-am aplecat si am īnceput sa īmi īnchei cataramele.

Cīnd am ridicat ochii, Marion statea īm fata mea si īsi īncheia cataramele sandalelor.

-Iubito, eu merg īntotdeauna īnaintea ta, orice ai face. E mai bine asa, sa stii. Oricum nu ai fi ajuns departe.

Am iesit īmpreuna din apartament, tinīndu-ne de mīna. Marion a condus īnspre mlastini.

Ne īnsotea o fosta cīntareata de jazz, acum sotia unui industrias bogat.

Era tacuta si solitara, aproape ca uitasem ca era pe bancheta din spate.

Am parcat masina si ne-am plimbat pe debarcader. Prin fata noastra, pe apele verzi si dezordonate, treceau plute cu vaci cuminti. Stapīnii lor lopatau alene, privind drept īnainte. Ei lasau apoi vacile sa pasca pe pajistile insulare ale mlastinii si se īntorceau cu plutele goale.

Am mīncat īntr-un restaurant rustic supa de homar, cu piper macinat, unt si parmezam.

A platit, fara sa ne īntrebe, sotia industriasului bogat.

Pe drumul de īntoarcere, am mīngīiat cu duiosie genunchiul lui Marion, care conducea.

Sotia industriasului bogat a īnceput sa cīnte piese din repertoriul ei de demult.

-Iubito, daca uneori īmi vine sa plīng cīnd ascult jazz, asta īnseamna ca nu sīnt cel mai rau om din lume, nu-i asa?

-De unde vrei sa stiu eu?

Autostrada.

Prietena noastra ne-a dus sa īl vizitam pe fratele ei, un artist faimos, nebun, radical, experimental, vizionar.

El avea un fular cu carouri si sosete turcoaz. Statea īntins pe o saltea pneumatica īn forma de crocodil si bea o cafea tare, cu foarte multa frisca. Exact cum mi l-as fi imaginat.

O sfera de metal atīrna de tavanul salonului tapetat cu foita de aur.

Īn lumina galbuie a acesteia se reflectau sfere, sfere, mereu alte sfere.

-La ce bun? l-am īntrebat.

-Cum la ce bun? mi-a replicat, dispretuitor, cu vocea īnvelita īn hīrtie creponata. Īn felul acesta, nu voi ajunge niciodata la capatul drumului.

Desi nu īntelegeam, i-am spus:

-Īnteleg.

Desi nici Marion nu īntelegea, si ea a spus :

-si eu īnteleg.

***

Mai īntīi am observat ca metrourile ucigase aveau cīte un clopot la fiecare usa.

Apoi, zi dupa zi, lucratorii au pus clopote de broz, cu scene mitologice īn relief, la usile tuturor magazinelor din oras. Apoi clopotei mici la capatul siretelor pietonilor, si īn urechile femilor tinere. Orasul devenise asurzitor. Nu mai puteam sa dorm. Mi-am spart timpanele cu o fibula ascutita de metal, pe care apoi am deyinfectat-o si mi-am bagat-o īntre picioare, sa omor copilul vreunuia dintre invitatii nostri. Corpul lui a cazut din mine īn bucati, ca o ploaie cu gheata.

Marion m-a gasit īntr-o balta se sīnge.

M-am revenit īn simtiri cīnd potop frenetic s-a revarsat peste oras.

Stateam īntinsa pe canapea si priveam catedrala prin perdeaua de ploaie.

Degetele īmi tremurau de prea multa odihna. 

Am scos din sertare foarfecii si ciocanul de lipit.  

Am adunat de prin casa materiale diverse si am īnceput sa construiesc un cal mistic.

Degeaba am calculat proportii degeaba am citit carti vechi de zoologie degeaba am sperat degeaba am lipit cu grija bucati vechi de material textil degeaba am croit la milimetru pielea de vitel pe care Marion o īntindea noaptea peste lume si eu īmi dadeam seama ca e Mesia degeaba am īndurat frigul umezeala oboseala singuratatea melancolia sentimentul de neputinta degeaba mi s-au uscat ochii īn īntuneric degeaba m-am īnchinat la statui de piatra īnfatisīnd oi degeaba am tinut post cu castane fierte īn otet de iasomie īntr-un cuvīnt degeaba m-am straduit pentru ca nu am reusit sa construiesc un cal ci un leu cu trei capuri de om.

Animalul mistic avea īn abdomenul īnfundat cu cīrpe, vata si rumegus un mecanism improvizat, care īl ajuta sa se miste. Apasam pe butoanele telecomenzii si el galopa prin apartament, rasturnīnd scaunele.

Am fost atīt de multumita de realizarea mea, īncīt mīndria mi-a umflat creierii.

As fi fost īn stare de orice cruzime, sau de orice act de generozitate.

Marion era speriata.

I-am spus: Daca vrei ca ploaia sa se opreasca īnainte ca toti locuitorii orasului sa moara īnnecati, trebuie sa mergi goala prin oras, calare pe animalul mistic.

Eram convinsa de adevarul cuvintelor mele.

Marion s-a supus. S-a dezbracat si si-a vopsit pielea cu crema aurie. A mīncat un ou crud si a īncalecat pe leul cu trei capuri de om, care se lasase īn genunchi īn fata ei.

Am deschis usa apartamentului si am īnfipt o furculita īn crupa animalului mistic, care a gonit īn jos pe scarile de lemn si s-a pierdut pe Grand Rue, īnspre centrul orasului. Am privit de la fereastra dormitorului dīra aurie pe care o lasau īn urma.

Dupa cīteva ore a iesit dintre nori soarele. Marion s-a īntors murdara de noroi, tinīnd īntr-o mīna pielea vitelului si īn cealalta o jerbera rosie, pe care mi-o cumparase de la piata Notre-Dame.

Eu pregateam cina, fredonīnd imnuri bizantine.

Dupa ce am mīncat, Marion s-a ghemuit līnga mine pe canapea.

Pleoapele īi fumegau.

Am sarutat-o pe ochi si combustia lor interna a īncetat.

Pe masa erau un milkshake neterminat si o pila de unghii.

Apartamentul nostru era un templu al virtutilor, īn care noi ne alegeam viciile preferate.

-Cum arata paradisul pentru tine?

-Ce-ti veni?

-Vreau sa stiu.

-Pai... cu tine pe pat, īntr-o dimineata racoroasa, pe noptiera e o jerbera rosie, ofilita. Atīt.

-Multumesc.

-De ce īmi multumesti? Pentru tine cum arata?

-La fel.

Am rugat-o sa doarma cu mine pe terasa. Am adus o saltea si doua pleduri īn carouri.

Dimineata, parul īi era umed de la roua. Mi-am īngropat fata īn el.

Mi-a spus ca a visat o femeie tīnara, fara chip, cu o garoafa la subtioara.

Am fost geloasa, ea si-a dat seama.

-Cine stie, mi-a spus ea, poate ca erai tu.

-si daca nu eram eu?

-Hmmmmmm...

Dupa-amiaza am fost la piscina.

Īnnotam pe spate.

Priveam tavanul concav cu neoane.

Aveam un costum d ebaie impozant, cu nasturi de sticla, sireturi la corsaj, volane de dantela, broderii si captuseala de catifea. Trena plutea īn jurul meu pe ape, printre petale de trandafir, ceilalti īnnotatori se ascundeau sub ea, cautīnd ocrotire. Am īnchis ochii si am īnceput sa urinez la nesfīrsit, pīna cīnd apele s-au revarsat peste ras.

Ca de obicei.

Dupa vreo ora toti īnnotatorii au iesit cu totii din piscina cu apa verzuie, calduta, mirosind vag a sulf, iar cīnd lichidul s-a purificat de orice prezenta umana, au intrat doua femei, fiecare tinīndu-si cu grija copilul īn brate. Nu aveau pe ele decīt slipi negri, cu acelasi model din paiete verzi īntr-o parte. Au vorbit tot timpul īntre ele, ignorīndu-ne, iar cuvintele lor ajungeau pīna la noi melodioase si materne. Īsi īnvatau copiii grasuti sa īnoate, rīzīnd si glumind. Prin crusta apei se li se vedeau picioarele cu musculatura fina realizīnd complicate miscari de dans lichid. Cīnd oboseau, veneau amīndoua īn partea unde nivelul apei era mai scazut si faceau plimbari calme, una līnga alta, leganīndu-si copiii. Apoi se apucau iar sa īnoate vertical, neluīndu-si ochii de la bucatile de carne moale care se zbateau īn apa, privindu-ne pe noi, cei de la marginea piscinei, cu ochi mari si fara gene. Apa din bazin īncepuse sa se brīnzeasca, devenind groasa si alba, acoperita din loc īn loc cu paiete marunte si verzi. Cīnd cele doua tinere mame au iesit si s-au dus la garderoba, ne-am aruncat cu totii īn lichidul vietii, īntr-o īnvalmaseala de membre diforme, lovindu-ne unul pe altul cu ferocitate si īncercīnd sa īnghitim cīt mai mult.

***

Suna clopotele catedralei.

Marion se da cu crema hidratanta si se gīndeste la moarte.

Eu manīnc bomboane de ciocolata si ma gīndesc la Marion.

-Marion, trei ani am sa tin o piatra īn gura ca sa nu īti mai spun cīt esti de frumoasa.

-De ce?

-Ajunge cīt īti spun altii.

-A-propos de asta, am vorbit ieri la o expozitie cu un pictor tīnar, care picteaza eleve de liceu.

-Goale?

-Nu. Īnsa toate au palmele īntinse īn fata, si din ele cresc jerbere rosii. Ce straniu, nu?

-Nu stiu. si care e legatura cu ce vorbeam mai īnainte?

-Pai vrea sa ma picteze si pe mine. Mi-a spus ca am frumusetea proaspata a unei adolescente.

-Īl urasc.

Spre seara, Marion īsi epileaza cu ceara parfumata pulpele.

-Iubito, nu s-a nascut īnca barbatul care sa merite chinul acesta, dar pentru tine as face orice.

Fazani mari dispar īn departare, catre insule.

-Marion, hai catre insule.

-Hai.

Ca de obicei cīnd plecam de acasa, Marion acopera mobila cu pīnze albe.

Nu se stie daca ne vom mai īntoarce vreodata. De aceea, fiecare revenire ne emotioneza pīna la lacrimi.

Am ajuns pe o insula īnspre amiaza. Am parcat līnga plaja si ne-am dus sa īnnotam īn ocean. Dupa aceea ne-am īntins la soare, pe iarba.

-A disparut dintre ape amintirea corpurilor noastre, Marion.

-Iubito, pune-ti la loc sutienul. Trec oameni pe aici si te vad.

Ne-am dus apoi sa ne plimbam pe strazile pustii ale vechii fortarete obscure, aproape pustii.

A trecut pe līnga noi o femeie ucigator de eleganta, cu un colier cu perle false si glezne fine īn strīnsoare curelei sandalelor. Unde s-o fi ducīnd? Pentru cine oare s-a arajat astfel? La ce bun? Misterul a mai persistat cīteva secunde, pīna cīnd femeia a disparut din raza noastra vizuala, apoi l-am uitat.

Īnspre inima insulei am vazut o casa pe jumatate darīmata. Marion nu a vrut sa treaca de poarta, īi era frica, a ramas pe troutar. Eu am intrat si am pasit īncet īnspre cladire. M-am oprit la cītiva pasi de ea si am īntins palmele īn fata. Cele doua tulpini elastice au īnceput sa creasca īncet, cu bobocii purpurii din vīrf īndreptati īnspre zidurile īn ruina, urmīndu-si calea īn unduiri vii, pīna au strapuns zidul care sustinea cu o forta compacta etajul de sus, si de abia atunci s-au desfacut īn sute de petale de un rosu batind īn negru, iar īn miezul lor clipeau prelungirile globilor mei oculari. Stateam īn afara casei, cu ochii de care nu mai aveam nevoie īnchisi si morti, īn timp ce cei adevarati palpau ungherele mucegaite, īsi abandonau olfactul fin celor mai vagi miresme putred-lemnoase a mobilei spare, gustau aburii īmpietriti de ceai, inventau sau īsi aminteau inscriptii cu vīrful compasului pe parchet.

Obiecte familiare, fantome de lucruri de mult risipite sau arse, fara nici o coerenta, imagini suprapuse:

O madolina muta atīrnata īntr-un cui, pe care era pictata o scena bucolica. Un aparat de radio vechi. Ghivece de flori din sticla albastruie. O barza īmpaiata. Perdele din pīnza topita si batist. Draperii grele, din catifea rosie. O caseta de mahon. Un paravan urīt din bumbac īnflorat, fixat pe un spalier de bambus. Rufe albe, īntinse la uscat pe spatarele scaunelor. Pretutindeni, prezente blīnde de animale moarte. Urme umede de talpi. Pleduri īn carouri. Cutite de bucatarie. Discuri de vinil. O sticla de lichior de cirese amare. Fotolii. Un tratat de grafologie, cu pagini lipsa. Margele de sticla. Portelanuri. Trandafiri proaspeti. Trandafiri uscati. Cutii din metal serigrafiat. Scrumiere aurite. Haine cusute cu paiete colorate. Clepsidre. Pe o farfurie marocana, cu geometrii albastre, unt de arahide. Un secretaire pictat integral, cu sertare pustii. Din loc īn loc, pe mobila, opale slefuite. Īntr-o fructiera argintata, caise confiate, fistic, migdale. Pe pat, goala si transpirata, Marion. Līnga ea, fumīnd si privind-o, eu, o alta eu, de alta data.

Nu reuseam sa desprind epocile, sa le separ pe stiluri decorative sau nefericir umane, toate informatiile se amestecau, generatii fara numar īsi tīrīiau pasii pe parchetul lacuit, soptind, foind intestine goale sau īmpiedicīndu-se de tijele alungite ale jerberelor.

Vazusem prea mult. Am poruncit muschilor mei optici voluntari sa se īntoarca īn matca si am deschis ochii. Am īntors capul si am vazut ca Marion ma astepta, cuminte, asezata pe bordura. M-am dus līnga ea si am rugat-o sa ne īntoarcem acasa. Am ajuns dupa cīteva ore, circulatiaa fost aglomerata. Nu as fi schimbat apartamentul nostru pentru nici o casa pe vreo insula pentru nici un castel parasit pentru nici o cabana pe vīrful munsilor.

-Apa curge ruginita din robinet. De cīt timp sīntem plecate, Marion?

-N-am tinut socoteala. Cred ca de cīteva saptamīni bune.

-Mi-a fost dor de casa.

-si mie.

Revenite din pelerinaj, fiecare dintre noi si-a regasit singuratatea īn fata cestii de cafea fierbinte.

A doua zi, pentru ca lui Marion īi placeau ritmurile creole, am invitat la noi o fata metrisa din insule, venita īn oras cu o bursa de studiu. Ea ne-a adus īn dar cīteva lumīnari parfumate, īn suporturi mici de ceramica. Nea- aratat eticheta fiecareia, cu pretul.

-La noi se munceste cīte o zi pentru banii astia, ne-a spus ea si a īnceput sa rīda.

Īmpreuna cu ea ne-am plimbat de Anul Nou prin tot orasul.

Īn fata unei fabrici de pantofi, angajatii dansau tango, īn perechi greoaie.

-Fac niste pantofi foarte frumosi aici, ne-a spus Marion. Vin uneori si mi-i cumpar la pret de producator.

Focuri de artificii.

 

***

Īntr-o curte interioara cu arcade am gasit o oaie de marmura acoperita cu licheni.

-Iubito, spune-mi o poveste despre oaia asta.

Mi-am īncrecisat bratele pe piept, m-am gīndit o vreme si apoi am spus:

-Viata orasului era calma si īsi urma cursul firesc. De multa vreme regele nu mai chemase barbatii īn floarea vīrstei la razboi. Dughenele si pravaliile se īnmultisera si īn afara zidurilor orasului se īntindeau lanuri si gradini. Copiii se jucau īn curtile pietruite si trasurile treceau pe strazi īn galopul cailor, ridicīnd nori de praf. Oamenii erau fericiti, de aceea l-au uitat pe dumnezeu si nu mai aprindeau lumīnari īn biserici si nici nu mai ardeau ficati de vitel pe altarele din columbare. Un mare blestem s-a abatut peste oras. Femeile s-au īmbolnavit toate īn aceeasi noapte. Dintre picioarele lor, izvor de īncīntari īnainte, se scurgea acum un sīnge otravit si acid. Preoti, doctori, vrajitoare, tigani crestinati, barbieri si alchimisti au īncercat īn zadar, luni de-a rīndul, sa gaseasca un leac. Femeile sīngerau īn paturile lor, copii slabeau si se salbaticeau, barbatii tineri se dedau la jocuri violente si la īmpreunari īmpotriva firii. A venit īntr-o zi de la miazazi un evreu cu solie pentru regii crestinatatii. S-a oprit la un han de la marginea orasului si a ascultat oamenii vorbind. A scos din desaga o tablita pe care a īnceput sa faca, īn carbune, calcule. La sfīrsit a zīmbit multumit īn barba lunga si s-a hotarīt sa ramīna īn oras. A construit din scīnduri groase o baraca pe care a decorat-o cu crengi si piei de animale. A cumparat cinci oi grase, pe care le-a īmbaiat īn rīu, si a spus tuturor ca baraca lui este o casa a placerii, īn care intra doar cine plateste. La īnceput locuitorii orasului au fost furiosi si au vrut sa īl omoare pe evreu. Cītiva dintre ei i-au incendiat baraca si l-au tīrit de barba pe strazi. A doua zi, evreul si-a construit o alta baraca si a dat din nou de stire ca aceea e o casa a placerii, īn care intra doar cine plateste. Īn aceeasi zi episcopul a tinut, dupa slujba de seara, o cuvīntare īn care īi ameninta cu focurile iadului pe cei care se dedau pacatului furiei, asa ca oamenii s-au potolit si au īnceput sa se duca pe ascuns la evreu. Dupa un timp soseau īmpreuna si īsi asteptau cuviinciosi rīndul. Dupa doua luni boala femeilor a trecut ca din senin si evreul a fugit cu banii. Barbatii orasului, cu simturile potolite, nu l-au urmarit. Femeile au pregatit un ospat din carnea celor cinci oi si un sculptor care lucra la īmpodobirea catedralei a daltuit īn marmura, contra unei sume modeste, o oaie, pe care episcopul si-a pus-o īn gradina, pe un piedestal de piatra.

Marion, care pīna atunci ascultase nemiscata povestea, a rīs si a batut din palme, fericita.

Apoi m-a invitat īntr-o patiserie. Ne-am asezat la o masa de līnga geam si am comandat cornuri cu ciocolata si cafea. Mīncam, priveam trecatorii si vorbeam.

-O prezicatoare mi-a spus ca voi avea o viata fericita, mi-a dat chiar si detalii, mi-a vorbit si de tine, ca si cīnd te-ar fi cunoscut, īti jur, dar a adaugat ca voi muri tīnara. Acum nimic nu ma mai bucura, stau ore īn sir īntinsa pe pat, fara sa ma gīndesc la nimic. Unde este viata mea fericita?

Marion m-a privit cu ochii īntredeschisi. M-am prabusit ca un sir de piese de domino.

-Hai sa trecem pe acasa, sa luam aparatul de fotografiat si sa fotografiam oaia de piatra.

-De ce? E doar o biata statuie mīncata de vreme.

-Mie mi-a placut. As vrea sa o scot īn sepia, īn marime naturala, si sa o pun īn baie.

-Cum crezi tu, te pricepi mai bine la decoratiuni interioare decīt mine.

Marion a īnceput sa rīda si a muscat din cornul cu ciocolata.

-La ce prezicatoare spuneai c-ai fost?

-Nu conteaza.

-Ba conteaza, vreau sa ma duc si eu.

-De ce?

-Sa o īntreb niste lucruri.

-Ce lucruri?

-Nu au legatura cu tine. Manīnca.

***

A trecut pe līnga noi o femeie de afaceri cu par rosu si nas acvilin, īmbracata īntr-un costum gri si sobru.

Am urmarit-o pe strazile pietonale ale orasului. Mers fara leganari, rece si calculat.

Marion (aratīnd cu degetul īnspre femeia de afaceri): Ma intriga.

Eu (aratīnd cu degetul īnspre Marion): Ma intrigi.

Marion a izbucnit īn rīs.

Femeia de afaceri a intrat īntr-o cladire cu balcoane sprijinite de atlasi.

Ne-am oprit īn fata usii īnchise. Am crezut ca am pierdut-o si eram triste.

Am auzit deasupra noastra o fereastra deschizīndu-se si am privit īn sus.

Femeia de afaceri ne-a facut semne cu mīna si ne-a invitat sa urcam. 

Īnainte de a intra īn apartament, Marion mi-a dat inelul ei cu turcoaz.

Femeia ne astepta cu parul lung si rosu desprins īn valuri buclate peste o rochie de interior din catifea visinie, cu broderii. Avea pe piept un tatuaj sclipitor.

Ce coincidenta, a gīndit Marion.

Ce coincidenta, am gīndit eu.

Ne-am descheiat una alteia nasturii de sticla ai camasilor si am lasat-o pe femeia de afaceri sa ne pipaie tatuajele sclipitoare de pe piept.

Ne-am asezat īn fotolii si am inspectat cu ochi curiosi interiorul art-nouveau al apartamentului.

Linii curbe, de inspiratie florala. O biblioteca ovala, din lemn sculptat, cu vitrine largi si tavan slefuit. Pe rafturi, vase galbene de sticla gallé si sfesnice din bronz aurit.

Femeia de afaceri pregatea masa.

Tacīmuri de argint līnga farfurii. Cotlete de miel rumenite, cu ardei gras si naut, īmbibate īn sos de chimen, patrunjel tocat, suc de lamīie si frunze de spanac. Vin alb.

Am vorbit pe rīnd.

Femeia de afaceri: Sa nu īngaduim veacului acestuia neīnsemnat si fara de pret, asemanator umbrei trecatoare, sa ne rapeasca aceasta clipa de prietenie glorioasa si nemuritoare. Sa ne vindecam de demonul dorintei bīnd din cupa desfrīului pīna la fund, ca si cīnd am petrece o noapte friguroasa īntr-o fīntīna secata!

Marion: Razbunatoarele zeite ale dreptatii, īnsetate de sīnge bolnav si de tot felul de untdelemnuri, roade si seminturi, īsi vor parasi īn zbor locuintele subterane, cu faclii aprinse īn mīini, cautīnd sa ne impuna o justitie subiectiva. Ele au aripi din serpi īmpletiti si limbile lor nu sīnt pentru vorbit, ci pentru blestemat. Sa le asteptam cum se cuvine!

Eu: Īntre pamint si cer se afla un tarīm de aur si lumina. Noi trei, ierburi ofilite pe marginea abisului, privim fermecate cum, dupa ploaie, ies din asfalt baloane de sapun cu crusta colorata. Un foc necunoscut ne macina si ne ascute: sa-l potolim cu comprese reci cu sare de mare si cerneluri fine!

Cuvintele īnca mai pluteau īntre noi. Ramaseseram nemiscate ca niste miniaturi de fildes.

Femeia de afaceri s-a ridicat, mareata, de pe fotoliu. A adus īnca o sticla de vin alb si un platou cu briose cu frisca vanilata.

Ne-am sarutat si ne-am mīngīiat. O alunecare fara sfīrsit a unui corp īntr-un alt corp, la īntīmplare. Buze amare. Adīncituri īmbalsamate si melancolice. Am intrat cu mīinile oarbe īntr-o carne catifelata si umeda, ca cea de somon, si am ramas cu capul sprijinit pe un abdomen strain, zīmbind, īn timp ce un for de saliva mi se scurgea din coltul gurii. 

Peste cīteva zile am īntrebat-o pe Marion:

-Vrei sa facem dragoste la umbra castanilor?

Mirata:

-Nu stiam ca exista castani īn oras.

-Da, da, līnga patinoar. Cītiva castani seculari, pentru noi, doar pentru noi.

-Am putea sa o chemam si pe femeia de afaceri, poate i-ar placea.

-Ai numarul ei?

-Nu.

-stii macar cum o cheama?

-Nu.

-si-atunci?

-Formam un numar la īntīmplare, poate dam peste dīnsa.

***

Ma plimbam cu Marion.

Ne-am īntīlnit cu o femeie murdara si mirosind a urina.

-Fiul meu a murit īn ambulanta, cu cinci minute īnainte de a ajunge la spital, ne-a spus ea, si a trecut mai departe.

Apoi am vazut iesind dintr-o cladire veche o fetita cu o maimuta. Ea a īncuiat usa cu o cheie pe care apoi a bagat-o īntr-unul din buzunarele ghiozdanului, un ghiozdan simplu, negru. Ţinea maimuta de zgarda, ca pe un cīine, si era gīnditoare. Era īmbracata cu o rochita din catifea visinie, probabil uniforma vreunei scoli selecte. Maimuta avea pantalonasi scurti, cu bretele, īntocmai ca un animal de circ. Trecatorii se uitau la ele si zīmbeau. Indiferenta, fetita a scos din ghiozdan un plic din care a scos o manusa chirurgicala. A umflat-o pīna s-a facut un balon mare, alb, cu degete de om, si i-a dat drumul sa se īnvīrta prin aer. Manusa a cazut, goala si moale, pe asfalt, Marion a cules-o si si-a pus-o pe mīna dreapta.

-E extraordinar orasul asta, iubito. Atītea femei splendide se revarsa din toate cotloanele, nu cred ca ne-ar ajunge viatile amīndurora puse cap la cap pentru a le urmari pe toate.

Ne-am reluat drumul dupa fetita, care īsi trecuse capatul zgarzii īn jurul īncheieturii mīinii stīngi si ramasese cu palmele libere, miscīndu-si degetele de parca ar fi cīntat pe o claviatura invizibila. Maimuta se apleca din cīnd īn cīnd si culegea frunze sau crengute, pe care le mesteca o vreme, apoi le scuipa.

Fetita s-a oprit īn fata scolii, o institutie catolica privata. Colegele ei aveau toate uniforme din catifea visinie, cu guler de bumbac brodat. Ea si-a īncetinit pasii si a luat maimuta īn brate. A intrat īn cladire īntr-un grup vesel. Am intrat si noi, dar am pierdut-o prin vreo clasa.

-Ce n-as fi dat sa īnvat si eu īntr-o scoala din asta. Astia or fi fost profesori care au predat aici? am īntrebat-o pe Marion, aratīnd cu degetul sirul de tablouri īn ulei de pe peretii coridorului.

Marion mi-a facut semn sa tac, a oprit o eleva oarecare si a īntrebat-o firesc care era clasa īn care intrase fetita cu maimuta. Ea ne-a aratat cu degetul clasa, si ne-a īntrebat daca vrem sa o cheme afara. Am spus ca nu, doar voiam sa stim cine e si īn ce clasa īnvata.

-De ce vine cu maimuta la scoala?

Fata s-a uitat īn jur, chicotind, si ne-a spus cu voce joasa, ca pe un secret, ca uneori, la ora de biologie, colega ei aduce maimuta cu ea, ca material didactic, dar ca īn pauze, īn baie, contra cost, le arata celorlalte ce au baietii īn pantaloni.

Am iesit din scoala tinīndu-ne de mīna. Am fost acasa si am facut dragoste.

Cu degetele mīinii drepte īn Marion, si cu mīna stīnga sprijinindu-i ceafa, īi soptesc niste cuvinte pe care ea nu le mai aude. A adormit. E greu sa vorbesti despre o īmbatisare care nu s-a sfīrsit. Privesc trupul de līnga mine, pe care mīngīierile mele l-au obosit īnainte de vreme. Are doi sīni īnnebunitori; īntre ei, o paieta rosie. Ma desprind de ea, o īnvelesc cu un pled īn carouri si ma duc la bucataie. Īmi fac o cafea cu lapte si, cīnd duc ceasca spre buze, mirosul ei īmi navaleste īn creieri. Nu mai exista nici o speranta.

Spre seara am intrat īn curtea interioara a cladirii unde locuia fetita. Am facut, pe vīrfuri, ocolul ferestrelor, cautīndu-i camera. La una dintre acestea statea maimuta, imobila, cu fruntea lipita de geam, uitīndu-se adīnc īn īntunericul de afara. Poate ne vedea, nu stiu. Fetita era pe pat, se uita la televizor, la desene animate. Līnga un perete era un trunchi subtire de copac, pe care erau prinse frunze si flori de plastic.

***

Batrīnul papusar a activat diapazonul īn do minor si a creat orasul.

Grand Rue era reprezentarea grafica a acestei unde sonore.

Cladirile din piatra ruginie aveau o inteligenta a lor.

Unele erau īnca vii, altele erau doar cadavre sau amintiri mumificate.

Daca ne lipeam urechea de ziduri, auzeam uneori o muzica rascolitoare, ireala.

Eram atīt de emotionate, īncīt reuseam sa trecem īn partea cealalta a lumii.

Īn restul timpului, ascultam jazz, mīncam ciocolata cu crema de lavanda, frecam podelele cu bureti din fibre vegetale, udam plantele de pe terasa, ne īnfigeam ace cu gamalie īn buricele degetelor sau faceam dragoste.

Timpul trecea īn ritmul nostru. Nu īmi amintesc cum am reusit sa īmblīnzim timpul.

Pur si simplu, īntr-o seara eram pe canapea, Marion dormea cu capul pe umarul meu.

M-am ghemuit īn sīnul ei drept ca īntr-un mar, mi-am īnfipt īn ea buzele si am trait asa, barbara si natīnga, īn timp ce din mine se scurgea un sirop laptos.

Am auzit batīnd pendulele din apartamentul vecinilor, cu un ecou prelung.

Aerul vibra textil. Perdeaua se īnfoia usor de la vīnt.

Lucrurile din apartament se mutau imperceptibil de la locurile lor, le īnviase o panica īncetosata si avida de sīnge. Inimile lucrurilor au īnceput sa bata īn muzici de bronz, precum clopotele catedralei. Inima mea batea si ea ca un clopot de catedrala. Clopotul atīrna de un fir lung de matase, prins cu un cui ascutit īnfipt īn interiorul crestetului meu, si batea īn gol. Pendulele din apartamentul vecinilor mei bateau īn gol.

Asteptam.

Īn urechi aveam cercei cu piatra. Pe deget, un inel suflat cu aur, cu un rubin fals īn montura complicata. Ma īmbracasem cu o rochie lunga din borangic prafuit si matase umeda, cu mīneci largi de dantela si pasmanterie.

Cīnd am auzit soneria de la intrare, am tresarit, muschii spatelui mi s-au īncordat dureros, cusatura rochiei a plesnit sub bratul drept. Marion a mormait īn somn si a alunecat de pe umarul meu. M-am ridicat de pe fotoliu, m-am īndreptat spre usa, firul de matase suspendat de interiorul craniului meu s-a rupt iar clopotul de bronz din piept a cazut cu zgomot īn strafundurile unui corp strain, asupra caruia pierdusem orice urma de control.

Īmi simteam talpile umede pe gresia rece si alunecoasa.

Am mers spre usa tīrīndu-mi carnea ca un melc, īnvelita īntr-un cocon de pīnze parfumate.

Am īnvīrtit cheia īn broasca. Am apasat pe clanta. Am deschis larg usa.

L-am  privit cu ochii īntredeschisi, trecusera lunile si ma dezobisnuisem cu privirea lui incandescenta. Mi se parea aproape neschimbat, avea acelasi mīini cu degete foarte subtiri, aceeasi camasa lunga, cu marginile roase, acelasi pui de leu cu coltii adīnc īnfipti īn coapsa, aceleasi pene si coji de oua īncīlcite īn parul buclat.

Īl gasisem īn urma cu cīteva luni plutind pe fluviu īntr-un lighean de plastic. Īmpreuna cu el erau cītiva catelusi care scīnceau ca niste sugari. Marion a spus ca trebuie sa-i luam acasa. Ea a luat īn brate copilul, eu lighenasul cu cateii. Mergeam fara sa ne spunem nimic, emotionate. Metroul aerian trecea īn semicerc peste oras. Fiintele acestea vor depinde pentru cītiva ani de mine, ma gīndeam eu cu bucurie. Nu am fost niciodata discipolul nimanui, si totusi acum mi-e foame de discipoli. Vreau sa fiu nodul de la capatul firului de matase pe care se īnsira vietile lor, ca niste margele din sticla colorata. stiu totul despre placerile trupului dar mai nimic despre cele ale spiritului, si totusi pe ei vreau sa-i īnvat, sa-i calauzesc, sa-i luminez.

Acasa, Marion a fiert faina īn lapte dulce si a facut un terci gretos. A hranit creaturile cu o lingurita si i-a culcat prin cutii de carton. Cateii au murit īn timpul noptii, dimineata i-am gasit pe toti neīnsufletiti, cu burtile umflate si rozii. Unul īsi īnfisese coltisorii īn coapsa baiatului, niciodata nu am reusit sa-l amputam. Veterinarul clandestin pe care l-am consultat la cīteva zile dupa aceea ne-a spus ca era, de fapt, un pui de leu. Marion, ca plata a consultatiei, i-a dat borcanele cu formol īn care īi conservase pe ceilalti.

Copilul a rezistat cu bine intoxicatiei alimentare. De aceea Marion, concluzīnd ca ceea ce nu te omoara te etc., a continuat sa īi dea doar terci de faina cu lapte dulce, pīna tīrziu īn adolescenta. Cīnd si-a dat seama ca fortele lui neobisnuite, care o bucurau īn fiecare noapte, trebuie īntretinute cu proteine, ea a īnceput sa adauge īn fiertura si carne frageda de porumbel. Ca sa economisim bani, am īnceput sa crestem noi porumbei. Apartamentul s-a transformat īntr-un porumbar elegant.

-Ce repetitiva e viata noastra, iubito.

-Poate.

Baiatul crestea īntr-un mod neobisnuit, corpul lui ardea etapele mai repede decīt apucam noi sa ne obisnuim cu noua lui īnfatisare. Timp trecea īn continuare īn ritmul nostru, asa ca am acceptat acest lucru ca pe ceva fiziologic. Cīnd trupul lui a atins maturitatea, cresterea s-a oprit īn mod inexplicabil. Pīna atunci ne fusese frica de aceasta viteza, nu am fi vrut sa īl vedem īmbatrīnind si murind sub ochii nostri.

Dintr-o data, timpul a plesnit din toate īncheieturile si si-a reintrat īn drepturi. Dimineata ne trezeam toti trei īmbratisati pe podea, cu pielea si parul mīnjite de murdarie de porumbei, de pene, coji de oua si sīnge menstrual, si ne recunosteam ca fiind aceiasi de cu o noapte īnainte. Am fost o vreme fericiti. Apoi īntr-o dimineata eu si Marion ne-am trezit din cauza frigului. Fiul nostru deschisese larg ferestrele salonului si privea īnspre orasul care se reflecta īn pupilele lui dilatate. Plīngea īn liniste. Lacrimile fierbinti s-au evaporat si peste cetatea salbatica s-a depus o ceata groasa. Mai persistau, din loc īn loc, urme ale vreunei civilizatii dizolvate. S-a īntors īnspre noi si ne-a implorat din priviri. Marion, cu mai multa prezenta de spirit ca mine, s-a ridicat de pe podea, si-a acoperit umerii cu un pled īn carouri si i-a pregatit o bocceluta īn care a pus chiloti de schimb, o harta a orasului, o sticluta de iod si cīteva tartine cu carne rece de porumbel. l-a condus apoi de mīna pīna la usa si l-a lasat sa-si traiasca sarmana viata.

si iata-l acum din nou la usa apartamentului nostru. L-am sarutat ca pe un fiu si l-am poftit īnautru, cu ochii cautīndu-i grumazul, prin camasa lunga.

***

Am intrat cu Marion īntr-un magazin de pantofi.

Vīnzatoarea, o mulatra īn vīrsta, avea degetele pline de inele si ochii conturati cu negru.

Ţinea īn mīini o cutie de pantofi. I-m ridicat capacul, īnauntru erau multe smochine uscate.

Am iesit din magazin cu pumnii plini de fructe.

Am cumparat dintr-un magazin alimentar mic o sticla de lapte, am baut-o īn timp ce mergeam, lichidul mi s-a scurs pe barbie, pe haine. Dupa ce m-am saturat, am turnat laptele la radacina unui mesteacan, nu se mai termina, am turnat mai bine de douazeci de minute, pīna ce frunzele triunghiulat-ovate ale copacului au īnceput sa creasca, nervurile sa explodeze de lapte, peste noi curgea o ploaie alba.

Ne-am oprit līnga o usa īnalta a unei cladiri din apropiere si am apasat la īntīmplare pe o sonerie a interfonului. Am asteptat cīteva secunde si zavorul automat s-a deschis. Marion nu a vrut sa intre, m-a rugat sa ma duc singura; am sarutat-o, am īmpins usa, am intrat īntr-o curte interioara luminata de la apartamentele din jur, am cules din casuta postala cīteva pliante publicitare, am urcat pe o scarita exterioara de piatra, am ajuns īntr-un pavilion cu podea acoperita cu o rogojina din fibre de bambus, care dadea īntr-o īncapere lunga, luminata cu un neon cu lumina grea, obositoare. M-am asezat pe o perna mare de catifea verde, am īnchis ochii si m-am gīndit la o fata moarta.

Tatal ei fusese un avocat cunoscut. Cīnd fetita a īnceput sa creasca nemasurat, lumea a īnceput sa vorbeasca. Niciodata nu se vazuse om mai mare īn oras. Īntr-o zi ea a omorīt din greseala un  baiat din vecini, pe care īl iubea si pe care a vrut sa īl īmbratiseze. Tatal ei a īmpuscat-o īn cap. A fost achitat si a platit o suma mare de bani familiei īndoliate. Oamenii de stiinta au venit sa ceara cadavrul pentru studii, au fost alungati. A chemat un sculptor faimos si i-a cerut o statuie īn marime naturala a fetei, pe care a pus-o pe mormīntul ei. Era cea mai mare statuie din cimitir. Au trecut anii, avocatul a murit singur. Veneau īndragostiti si īsi scrijeleau numele īn marmura statuii. Marion aprindea lumīnari līnga ea si īsi punea de fiecare data trei dorinte. Eu o vegheam si īi pipaiam soldurile fine.

Am iesit din cladire mai luminoasa. Marion ma astepta, se gīndise si ea la aceleasi lucruri. Ne-am prefacut ca nu ne cunoastem si ne-am amestecam printre studentii grevisti care treceau pe strada, cīntīnd. Cīnd ne-am regasit, ne-am sarutam pe obraji si am vorbit banalitati, pīna cīnd am ajuns īn fata magazinului cu plante exotice.

Priveam, īn vitrina, florile īn ghivece de lut ars.

Vīnzatorul a iesit din magazin si ne-a invitat sa intram.

Dupa cīteva ore, el ne-a taiat sīnii cu un cutit ascutit si ne-a dat de mīncare plantelor carnivore.

Noi am trecut astfel dintr-un regn īntr-altul si, īntr-un sfīrsit, ne-am regasit pe patul din dormitor, intacte.

***

O zi ploioasa.

Īmi cumparasem din dugheana unui rus un pachet de halva de susan si īl mīncam tacticoasa, īn bucati mici, zaharoase.

Aveam parul prins īn vīrful capului cu o funda neagra, blugi suflecati pīna la glezne si o camasa barbateasca cu carouri roz si albe.

Picura usor, nu ma grabeam, nu aveam unde, a fost o īntīmplare ca am trecut īn ziua aceea, la ora aceea, prin fata academiei de arte frumoase.

Am intrat si am cautat orarul. Chiar īn putin timp urma sa īnceapa un curs de teoria picturii, tinut pe undeva pe la etaj, īntr-o sala cu usa mare, alba. Am intrat intrat, ceilalti m-au privit ca pe o intrusa, m-am asezat pe un scaun. Īn scurt timp a aparut profesorul, īmbracat cu pantaloni din catifea raiata, negri, si un frac uzat, boem. Nu a privit pe nimeni.

Avea o gīsca vie sub brat.

Fara sa spuna vreun cuvīnt, a pus gīsca pe catedra, a scos din geanta un penson gros si un borcan de vopsea albastra diluata. A desfacut capacul de metal, si-a trecut degetul aratator prin pamatuful pensonului, l-a muiat īn borcan si a īnceput sa picteze penele albe ale gīstii, cu infinita concentrare.

Nu stiu cīt sa fi durat, poate o ora.

Cīnd a terminat, profesorul s-a īndepartat putin, a admirat gīsca albastra, gīsca ireala, am admirat-o si eu (poate si ceilalti, dar ei nu mai existau pentru mine, existau doar profesorul si gīsca), mi se parea cel mai frumos si mai artificial lucru pe care-l vazusem vreodata, zīmbeam.

Profesorul nu mai zīmbea. si-a deschis īncet geanta, a pus la loc borcanul de vopsea, caruia īi īnsurubase capacul de metal, a īnfasurat pensonul īntr-o bucata groasa de pīnza, a scos un cutit, un cutit lung de bucatarie, cu plasele ieftine de plastic. A prins capul gīstii cu mīna stīnga, (s-a murdarit de vopsea pe palma), i-a retezat gītul, gīsca a īnceput sa se zbata, asa, fara cap, dadea īnfiorator din aripi si ne murdarea pe toti de stropi de sīnge si de vopsea albastra, pīna s-a oprit, amorfa. Ceilalti (care nu mai existau de mult pentru mine), au īnceput sa aplaude, profesorul s-a īnclinat īn fata lor, m-am ridicat, am iesit din sala, nu mai gaseam iesirea, am īnceput sa alerg pe culoare, toate erau la fel, spatioase, luminoase, oribile, īmi era greata.

Afara nu mai ploua, aerul era proaspat, eram murdara de sīnge si de vopsea, am vomat līnga intrare, o pasta galbuie, mi-am amintit de halvaua pe care o cumparasem la kilogram din pravalia cu miros rīnced a rusului si stomacul mi s-a mai contractat de cīteva ori.

Am plecat apoi spre casa, prin aerul proaspat si umed, ca si cīnd nimic nu s-ar fi īntīmplat.

M-am oprit sa ma uit īn vitrina unui magazin de papusi vechi.

A trecut pe līnga mine un baiat īmbracat īn albastru, m-am luat dupa el, s-a oprit īn fata unei usi albastre pe care a deschis-o cu o cheie micuta, am intrat si eu dupa el, am urcat la o diferenta de cīteva trepte.

Baiatul a deschis cu aceeasi cheie micuta usa ultimului apartament, am trecut prin doua camere fara mobila, doar cu rafturi de sticla pe care cresteau īn vase patrate orhidee carnoase. Am ajuns īntr-un balcon mic, aveam la picioare tot orasul, cu catedrala si cupolele, cu strazile īnguste si acoperisurile de tigla putreda, baiatul si-a scos tricoul si mi-a aratat, fara cuvinte, o cusatura lunga care urca de la buric pīna spre piept, a zīmbit, a tras cu grija de firul aproape invizibil care tinea lipita pielea deja cicatrizata, apoi si l-a īnfasurat īn jurul aratatorului. Am scos din rucsac o sticluta de parfum pe care mi l-am pulverizat pe mīini ca sa ma dezinfectez si mi-am facut usor loc cu degetele īn scobitura de carne uscata. M-am lasat īn genunchi īn fata baiatului, mi-am īnfipt mai adīnc mīinile, pīna la coate, si am īnceput sa pipai cu ele corpul strain. Dintr-o data, īn mīini mi s-au adunat toate simturile, chiar si simturi pe care nu le aveam īnainte sau pe care nu stiam ca le am, īncepusem sa presimt cu mīinile, sa prind radacini ierboase cu mīinile, sa disting culorile cu mīinile. La capatul fiecarei unghii aveam un ochi cenusiu si un nerv tactil si o nara si o rana. Mi-am tras īncet mīinile din baiat, m-am ridicat, mi-am frecat genunchii care amortisera, mi-am luat ramas bun, am plecat. Am traversat din nou cele doua camere cu orhidee,  am coborīt scara īn forma de cochilie, usa altui apartament era īntredeschisa, am pasit pe covoare bogate, īn fata ferestrei o femeie picta goala, muindu-si din cīnd īn cīnd sfīrcul sīnului drept īntr-un borcanas cu vopsea. Am sarutat-o pe un umar si i-am desfacut de la gīt colierul din pestisori uscati, pe care mi l-am pus mie.

Am iesit din acest al doilea apartament, am coborīt scarile din lemn lacuit, care scīrtīiau.

Cu cīt coboram mai mult catre barul din subsolul cladirii, cu atīt muzica si glasurile se auzeau mai clar.

Jazz si conversatii molcome.

Clientii se lafaiau īn fotolii adīnci, īmbracate īn catifea si fumau tigari de foi parfumate.

Barmanii aveau parul lung īmpletit cu panglici colorate.

Erau īmbracati īn costume de o eleganta excesiva.

Papuci de matase cu vīrf ascutit si toc subtire, manusi de piele, gulere de dantela fina.

Paseau discreti printre mese, satisfacīnd capriciile clientilor.

M-am asezat pe unul din scaunele īnalte din fata barului si i-am privit.

Cred ca si-au dat seama ca nu aveam bani, īnsa mi-au servit, ca si celorlalti, īntr-un pahar cu picior, un cocktail puternic, aromat cu lamīie verde, frunze de menta si un cub de gheata rosie.

Am cules cu degetele, pe rīnd, feliutele de lamīie, frunzele de menta si cubul īnghetat, pe care l-am supt cu pofta. Ma dureau maselele de la rece. Apoi am baut lichidul colorat īn rosu.

Pe fundul paharului au ramas cristale nedizolvate de zahar.

M-a cuprins repede o caldura foarte placuta.

Priveam spre ceilalti clienti si fredonam.

Un barbat foarte īnalt s-a apropiat de mine.

Mi-a spus, lingusitor: Domisoara, beti din acest pahar ca si cīnd ati spune o rugaciune.

M-a ajutat sa ma dau jos de pe scaun si m-a luat de mīna.

Am coborīt niste scari si ajuns īn pivnita.

Peste tot erau butoaie cu vin vechi si combine frigorifice.

Barbatul a aprins o lumina fluorescenta, care mi-a facut rau la ochi.

M-a īntins pe o masa lunga de lemn, mi-a prins cu o curea īncheietura mīinii drepte si mi-a suflecat pīna la cot camasa.

A pus sub masa un castron adīnc din metal si a scos o cutie īn care erau multe cutite.

A ales unul cu lama fina, mi-a zīmbit si m-a linistit.

Mi-a taiat cu grija venele, sīngele a īnceput sa gīlgīie greu din mine, deveneam din ce in ce mai rece si mai usoara.

Nu ma gīndeam la nimic.

Barbatul a turnat la sfīrsit sīngele īn suporturi pentru facut cuburi de gheata si le-a pus īntr-un sertar al unei combine frigorifice.

Mi-a sters apoi fruntea cu o batista umeda, mi-a dezlegat mīna, si m-a lasat sa dorm.

Īn departare se auzea muzica din bar, din ce īn ce mai īncet.

Dupa cīteva zile m-am īntors īn locul acela cu Marion.

La mese, intelectuali cu ochelari cu rame groase. Pe pereti, torte aprinse.

-Unde sīntem, iubito?

-Īntr-un club select, īn care se cīnta jazz de buna calitate. Ce vrei sa bei?

-Un cocktail cu lamīie verde si frunze de menta.

-Ţie nu īti place menta.

-stiu, dar trebuie sa le īncercam pe toate īn viata.

Marion s-a asezat comod īn fotoliul adīnc si si-a aprins tigara de foi pe care i-o oferise barmanul.

Cīnd solistul negru a vazut-o, si-a apropiat buzele de microfon si a soptit:

Take the M train

Take it to Marion avenue.

***

Īn apartamentul nostru, coloane corintice sustineau capriori de lemn de castan.

Marion era fecioara īntepenitilor. Ea presa, īn carti sfinte, sopīrlele ratacite pe podea.

-N-ai ce face, i-am spus eu, pierzi vremea aiurea.

Mi-a zīmbit si m-a īntrebat, fara nici o noima:

-Care e numarul pasaportului tau?

-De ce vrei sa-l stii?

-De ce nu?

-Mi se pare ciudat, atīta tot. Daca tii neaparat, pot sa ti-l spun.

-Te rog.

Seara s-a īntors cu el tatuat pe brat si m-a invitat, īnainte de cina, la o scurta plimbare. M-a luat de brat si am strabatut cu pas egal strada serpuitoare. Asteptam sa se aprinda pe ziduri felinarele rosii. Ne acoperisem umerii cu acelasi sal, pe care īl cumparasem cu cīteva zile īnainte dintr-un magazin indian. Īmi scosesem deasupra gulerului puloverului colierul din pestisori uscati, care īmi iritase pielea gītului. Marion avea pori luminosi si o poseta plina cu nisip. Trecea pe līnga cladiri cu ziduri mucegaite īmbracata cu rochia ei alba din voal creponat, atīt de ireala, atīt de neīmblīnzita.

-Marion, oare cīte rochii avem?

-Cine sta sa le numere?

-Oare nu e imoral sa avem atītea? Exista oameni atīt de saraci pe lume.

-Daca vrei, poti sa te duci sa le vinzi si donezi banii unui camin de batrīni. 

-Nu. N-as suporta sa vad pe altcineva īmbracat īn hainele tale.

-Atunci nu mai vorbi prostii.

(dupa un timp)

-Marion, nu mi-ai povestit niciodata despre parintii tai.

A tacut cīteva minute. Parea ca se gīndeste intens. Apoi a spus:

-Tatal meu e boxer profesionist si mama mea īmparateasa. Vorbim din cīnd īn cīnd la telefon si ne trimitem carti postale ilustrate. (dupa o vreme) stii ce? Cīnd am sa plec din orasul asta am sa iau cu mine doar o valiza de zahar cubic.

-De ce?

-Ca sa īmi amintesc de diminetile fericite cu tine.

Īn fata noastra mergea o batrīna obeza, care ducea un pachet īn brate. Din senin ea s-a īmpiedicat si a cazut, gemīnd. Am alergat pīna la ea, ne-a zīmbit, si-a īntins īnspre noi bratele albe si moi, am ajutat-o sa se ridice, era foarte usoara, doar o piele umpluta cu aer, am purtat-o astfel pīna la prima intersectie, de acolo ea s-a ridicat la cer, lopatīnd cu bratele prin aer, si, cīnd a ajuns deasupra cladirilor, s-a īndreptat spre spitalul de urgente.

Ne-am īntors la locul unde cazuse batrīna si am ridicat pachetul pe care īl scapase: era plin cu prajituri. Ne-am asezat pe marginea trotuarului si am īnceput sa le mīncam. Cerul era senin si luna foarte aproape de pamīnt. Dupa ce ne-am potolit foamea, ne-am continuat drumul. Am trecut de o poarta ruginita si am intrat īntr-un parc cu pīlcuri de mesteceni, unii tineri, cu scoarta neteda, altii batrīni, cu scoarta solzoasa. Am ajuns pīna la o casuta pe care o īnchiriasera doi prieteni de-ai nostri, niste artisti tineri, foarte talentati. I-am privit, printre perdele, cum faceau dragoste, apoi am plecat fara sa facem zgomot.

Se facuse deja noapte, ne-am grabit spre casa.

Dupa cina ne-am uitat la un documentar despre specii de animale pe cale de disparitie. Marion s-a īntristat.

-Ce ne asteapta la capatul acestui drum?

-Care drum?

-stii tu despre ce vorbesc.

-Pai... nu stiu ce sa īti spun. Poate ca o mare singuratate, sau un nou īnceput, sau o oboseala sau o sete de viata. Ce-ti veni?

-Ma gīndeam si eu asa. Nu te supara.

Peste cīteva ore, Marion statea īntinsa līnga mine īn chiloti de dantela visinie, īncercīnd sa adoarma. Aproape ca plīngea de oboseala.

-Al naibii oras, face o galagie infernala, a gemut ea.

Eu o tineam īn brate si īi sugeam prieteneste lobul urechii.

Dintr-o data s-a facut liniste si au īnceput sa se īntoarca de la razboi ranitii. Marion i-a fotografiat de la geamul dormitorului, fericita.

-Mīine voi trimite fotografiile pe la ziare, cu o explicatie scurta scrisa de mīna pe spatele fiecareia. Va fi extraordinar, ai sa vezi.

A adormit instantaneu, uitīnd de fotografii si de ziare, coborīnd tot mai adīnc īn lumea ei narcotica, la care eu nu aveam acces. Am cumparat o pīlnie si i-am tipat īn urechi pīna cīnd am īnceput sa scuip sīnge. Am īnchiriat o fanfara care i-a cīntat din instrumente galagioase poemele pe care i le scrisesem cu creta alba pe asfaltul orasului, īntr-o noapte de insomnie. Dar ea nu auzea nimic, dormea.

A doua zi dimineata m-am trezit devreme. Pe ea nu am trezit-o.

Mi-am pus peste blugi o camasa simpla de bumbac si mi-am parul prins cu o clama mare de jad. Am baut un pahar cu suc rece de portocale, i-am mirosit un pulover pe care īl lasase cu o seara īnainte īn salon si am plecat la biblioteca.

Īn autobuz, ca sa reusesc sa ma dezmeticesc, am facut calcule mentale complicate.

Un lift cu pereti de sticla m-a dus catre sala de lectura.

Am luat dintr-un raft o carte de istoria artei si am īnceput sa citesc.

Pestisorii uscati din colierul de la gītul meu au īnceput sa īsi frece īntre ei solzii morti. Am īnchis cartea si am īncercat sa scriu īn caiet, desi nu aveam ce sa povestesc. Fiecare dintre cuvintele mele era, de fapt, un mic desen, iar fraza finala, o schema complicata a ridurilor de sub ochii imensi ai lui Marion.

La ora cīnd soarele urca īnspre zenit īntr-o curba stralucitoare deasupra orasului vechi, a trecut de usa magnetica a salii de lectura, cu miscari unduitoare, o femeie īnalta de abur, care semana grotesc de bine cu Marion. Avea o pīnza īn jurul copaselor, picioare subtiri si par lung, de un rosu aprins. Purta īn brate o fetita goala, adormita, si īn spate o batrīna cu pielea uscata si parul de un rosu-potolit, care īsi tinea picioarele descarnate īncrucisate strīns īn jurul taliei a femeii īnalte. 

Aceeasi femeie cu par rosu, īn trei corpuri de vīrste diferite, pasea prin biblioteca, apropiindu-se agale de masa mea; īmi doream foarte mult sa īmi īntiparesc īn memorie sau oriunde altundeva cele trei chipuri ale ei, asa ca am luat caietul si l-am pus pe podea. Femeia a calcat pe foile goale ale caietului si a trecut mai departe, pīna cīnd s-a pierdut pe undeva printre rafturi. Am ridicat caietul si am mīngīiat conturul verzui lasat de talpa ei, īn care crescuse un muschi proaspat si umed, hrana si adapost pentru cīteva zeci de melci minusculi. Din nou pestii uscati din colierul meu, pe care īl luasem de la gītul pictoritei care picta cu sfīrcul muiat īn vopsea (si la care ma gīndeam deseori, cu o fierbinteala īntre picioare), au īnceput sa freamate.

Am hotarīt sa īi las pe ei sa ma conduca.

Am īnchis caietul viu si l-am pus īn rucsac, ca sa nu distrug cochiile fragede, apoi am iesit din biblioteca. Pestii īnviati, se grabeau, īsi miscau īn aer aripioarele, īnnotau īn lumina amiezii, a trebuit sa īncep sa alerg ca sa pot tine pasul cu ei, altfel, snurul subtire care īi strapunsese unul cīte unul mi-ar fi retezat pielea cefei, alergam catre fluviu, la un moment-dat m-am ridicat la cītiva centimetri de asfalt si i-am lasat pe ei sa ma poarte, īn ritmul lor. Cīnd am ajuns līnga podul vechi, m-am lasat pe pamīnt si am desfacut nodul strīns al snurului. Am scos unul cīte unul pestii pe jumatate vii si le-am dat drumul īn fluviu. Ei īncepeau sa īnnoate solitari si bezmetici prin apele limpezi, asa cum facusera īn alte vieti stramosii lor.

M-am īndepartat de fluviu, īngīndurata si melancolica.

M-am oprit pe terasa unei cafenele si am comandat o cafea neagra, cu frisca.

Am stat cu capul īn mīini si m-am gīndit la Marion.

Am sunat-o de la telefonul public de pe trotuarul celalalt si am rugat-o sa vina la mine.

A ajuns imediat.

S-a asezat līnga mine si m-a mīngīiat pe spate.

-Ce s-a īntīmplat?

I-am povestit.

M-a ascultat īntelegatoare, a platit consumatia si m-a dus la plimbare printr-un parc apropiat..

Un batrīn cu par lung pīna peste calcīie statea pe o banca si mīnca pui crocanti de pasari cīntatoare, ca si cīnd ar fi mīncat cartofi prajiti.

Ne-a servit.

Am apucat un puisor de piciorus si crant!, l-am rontait pe tot. Īmi era foame.

Batrīnul, zīmbind amuzant, ne-a spus, cu voce calda:

-Va asteapta grele chinuri femeiesti, dragele mele.

-Nu, va īnselati, noi am hotarīt e comun acord sa nu avem copii.

-O sa vedeti voi, proastelor, cīnd o sa va crape oasele soldurilor! O sa vedeti voi! Nu scapa nici una de asta, nici una!

***

Trupul meu era batut de vinturi. Inima lui Marion era albita de ploi.

Īntelepciunea noastra nebuna, cu nasteri nemarginite de idei, nu ne-a scutit de saracie.

Comunicarea muzicala a fluidelor dintre noi se transformase pe nebanuite īntr-un charivari grotesc si strident. Eram marionetele lucide ale lipsurilor noastre.

A trebuit sa renuntam la laptele din soia, la dulceata din kiwi si la ciocolata neagra cu crema de lavanda. Mīncam doar pīine muiata īn ceai neīndulcit.

Nu aveam nici cu ce sa platim chiria apartamentului.

Nici macar una pe cealalta nu ne mai aveam.

Am īncercat zadarnic sa gasim o solutie.

Am vrut sa vīnd la anticariat cutiile din metal serigrafiat ale lui Marion.

Marion a refuzat.

Marion a vrut sa vīnda la anticariat mandolina mea.

Eu am refuzat.

Cīteva zile am fost dadacele unui copil genial de sapte ani, de o inteligenta īnfricosatoare, pasionat de numiasmatica si dramaturgie. El ne-a citit, īntr-o dupa-amiaza, cu intonatie si privindu-ne adīnc īn ochi, un poem pe care īl scrisese īn noaptea de dinainte, despre sīni expodīnd sub mīngīierile lui si coapse umezite de lichide straine. Am plecat fara sa cerem vreun ban, suparate.

Din nou acasa.

Din nou lipsurile.

Un suflu de aer cald a umflat draperiile rosii.

Am auzit pulsul lui Marion batīnd īn calota ei craniana un alfabet morse īndepartat.

I-am absorbit gīndurile si, desi īntelesesem subtilitatea contabila a solutiei ei, am īntrebat-o: Ce este de facut, Marion?

Ea a zīmbit imperceptibil si mi-a spus:

-Traim īntr-o fosta casa de toleranta. Singurul vestigiu al splendorii trecute sīnt draperiile rosii de catifea de la ferestre. Nimic nu ne īmpiedica sa reluam vechea ocupatie a preamerituoaselor locatare de dinainte, oferind vizitatorilor ocazionali dezmierdari de o depravare materna. Ne vom transforma apartamentul īntr-un spatiu intens, colorat de paleta de nuante a distinctiei noastre.

Am tacut. Ea a īnteles ezitarea si dezamagirea mea, pentru ca īmi facuse promisiuni de eterna fidelitate martirica. Mīna nici unui strain nu va atinge acest templu, īmi jurase ea īn timp ce īmi plimbam palmele deschise pe coapsele ei din pīine prajita.

Atunci mi-a spus:

-Mergi fara frica spre morminte si priveste din ce sīnt facuti oamenii, si īti vei da seama ca nimic nu sīntem. Pentru ce se mīndreste asadar iubita mea, fiind ea tarīna?

Am mers fara frica spre morminte si am privit din ce sīnt facuti oamenii, si mi-am dat seama ca nimic nu sīntem. Am īncetat sa ma mai mīndresc si m-am hotarīt sa o ajut pe Marion.

Īn buzunarul hanoracului īmi ramasesera rataciti cītiva banuti de alama, din care am cumparat un bilet de intrare la muzeul de istorie. Am traversat salile iluminate electric si m-am oprit īn fata unui mozaic roman care īnfatisa o femeie cu strai bogat, cīntīnd dintr-un fluier lung. Am smuls din mozaic doua elemente de ceramica rosie si le-am ascuns īn gura.

Am iesit agale din muzeu si am cumparat de la intrare o carte postala cu mozaicul īntreg.

Acasa, cu doua sīrme subtiri, am facut o pereche de cercei pe care i-am pus īn urechile lui Marion.

Am īnramat cartea postala si am atīrnat-o deasupra patului nostru.

Din ziua aceea, barbati sfiosi urcau scara de lemn īn spirala pentru a putea dormi cīteva ore, sugīndu-si degetul mare, cu capul pe umarul lui Marion. Ei se trezeau fericiti dintr-un somn adīnc si compact, ramīneau sa bea o ceasca de cafea tare si ne plateau.

Īsi reluau apoi vietile lor sterile.

Eu sīnt de o bogatie imensa, pentru ca nu ma mai posed. Eu m-am dat pe mine lui Marion.

Marion e de o bogatie imensa, pentru ca nu se mai poseda. Ea s-a dat pe sine mie.

***

Luna trecea īn semicerc peste oras, luminīnd chipurile hotilor de flori din cimitire.

Eu si Marion ne-am dus la culcare obosite dupa turnirul final din salonul apartamentului.

Tandretea se scursese din noi picatura cu picatura, absorbita de dalele ceramice de pe podea.

Īnainte de a adormi, Marion mi-a spus: Mīine vine īn vizita fiica mea.

Surprinsa, m-am scufundat cu greu īntr-un somn chinuit.

Īn vis ma sufocam īntr-o mare de rochii de flamenco putrede.

Cīnd m-am trezit, Marion nu mai era līnga mine.

I-am luat perna īn brate si am īnchis ochii.

O auzeam īn bucatarie facīnd cafea.

Eram nelinistita.

Nu voisem niciodata sa īi cunosc trecutul, dar iata ca acesta īmi invada fericirea.

Voiam ca Marion sa ramīna īn continuare aceeasi fictiune care varia īn intensitate īn functie de anotimp.

Am hotarīt īn sinea mea ca vizita ce urma sa aiba loc īn dupa-amiaza aceea nu putea fi decīt un sinistru accident. Aceasta convingere m-a linistit īntrucītva, si m-am dus īn salon.

Marion statea pe canapea, bea cafea si privea īn departare catedrala. M-am asezat līnga dīnsa, am sarutat-o pe gīt si am baut din cafea ei, īnvīrtind ceasca astfel īncīt buzele mele sa atinga acelasi loc ca buzele ei.

Acesta a fost singurul eveniment al acelei dimineti, pe care ne-am petrecut-o īntr-o asteptare batrīneasca. La ora prīnzului a sunat interfonul. Am deschis si am asteptat lipita de usa, cu ochiul pe vizor. Dupa ce fata a batut de cīteva ori, i-am deschis.

Ne-am privit cīteva secunde īn liniste. Era o tīnara cu ochi mari, ca ai mamei ei, si par platinat, de o eleganta stridenta si dispretuitoare.

-Adevarat este ca frumusetea lui Marion nu va pieri niciodata, mi-am spus. Adevarat este ca ea avea nevoie de o fiica, pentru a se perpetua desavīrsirea ei. Ea a īntins cerul ca o piele de vitel peste lume, l-a īmpodobit cu stele, cu soare, cu luna, cu nori, cu sapte culori ale curcubeului. Ea i-a dat miresei ei haina aurita si preaīnfrumusetata, a ridicat-o la ea pe un car de abur si a pus-o sa stea la picioarele ei, iar ea presara ploaia cu vīrful degetelor peste lume, īn vecii nesfīrsiti. A īnvatat orchestrele lumii muzica ei, iar orchestrele nu cīntau mereu aceeasi cīntare, ci felurimi nemarginite de cīntari si era mereu noutate īn cīntarile pe care le cīntau pentru ea. Cununi de cenusa a pus celor fara minte si inele cu piatra pe degetele fecioarelor moarte, iar cununi de cenusa se deosebeau de cununi de cenusa, precum se deosebeste inel cu piatra de inel cu piatra. A facut sa curga ploaia, lacrimile, ninsoarea. A lasat sa se dizolve cerneala albastra īn apa asfintitului si a adus nori grei de vīnt umed. A dat radacini adīnci arborilor. Cu un lemn īnca verde i-a lovit peste picioare pe cei cu vise curate. Ea, mai marea tuturor slujitorilor idolesti, a dat tinerilor cu barbi deja albe īnvrednicire peste puterile lor, iar celor ce din chitari gura si-au facut -harul povestirii. A dilatat secundele pīna la ore, orele pīna la zile, zilele pīna la ani, anii pīna la secoli. Celor lacomi si īncarcati de pofte  le-a dat saci cu aromate, portocale, biscuisi si cununi de smochine. Otrava si parfum a pus īn petalele de oleandru, venin si miros greu īn maselarita, īn tulpina si frunzele ei acoperite cu peri lungi si vīscosi, neteda si cenusiu-verzuie a facut scoarta frasinului. Īn scīrtīit de scripete gingantice si-a construit cetatea pamīnteasca, la care a privit cu sīrguinta si īntrebare, deschizīnd marile si pamīnturile dupa plac, umplīnd orasul de plīngeri si tīnguiri sau de cīnturi dezmatate. De aceea ma īntorc eu īnspre Marion, si-i cer sa ma īmpodobeasca si pe mine cu stralucire pe chip si foc īn mīini. si-i cer ca, īn visele dinspre dimineata, sa mearga o bucata de drum, īn fata mea, īngīndurata si amara, ca sa pot sa duc la capat cautarile, sa nu-mi īnchida cu pereti de spini drumurile necunoscute, sa le desfaca īn laturi si sa le īnchida dupa mine strīns, pentru ca nimeni vreodata, femeie sau barbat, sa nu mai bata calea care duce catre trupul ei.

Nu se putea ca faptura aceasta sa se sfīrseasca prin ea īnsasi. De aceea m-a linistit īntrucītva existenta acestei fiice necunoscute, care, in fericire, īn toata stranietatea ei, nu semana deloc cu Marion.

Ea i-a īntins zīmbind un fir de iris īmbobocit.

Am poftit-o sa intre īn apartament.

si-a cautat din ochi mama, spre care s-a īndreptat fericita.

S-au īmbratisat, apoi Marion a invitat-o pe terasa, la o īnghetata cu fructe.

Au uitat de mine. Le urmaream de dupa draperiile de catifea rosie si le ascultam conversatia. Marion aproape ca nu vorbea, punea doar īntrebari scurte la care fata raspundea precipitat. (Facea īn capitala studii de cinematografie si visa sa devina o mare vedeta a filmului mut. Pentru moment primea diferite roluri secundare īn piese de teatru experimentale, ceea ce īi oferea ocazia sa īi īntīlneasca pe marii artisti ai momentului. Iubita ei, o tuberculoasa inofensiva, era papusar īntr-un teatru de marionete.)

Au continuat sa vorbeasca pentru cīteva ore.

Cīnd s-a apropiat īnserarea, fata s-a ridicat si a spus ca trebuie sa plece, ca sa nu piarda trenul. si-a spalat mīinile de trei sute de ori la chiuveta din bucatarie, a baut un pahar cu apa, si-a umplut posetuta cu zahar cubic si a plecat fara sa ma priveasca. Īn urma ei, spatiul s-a recompresat īn spasmuri.

M-am dus pe terasa si am luat de pe masa singura ceasca de cafea, pe care am īnvīrtit-o īn palme cautīnd locul exact unde o atinsesera buzele lui Marion.

-Cum se face ca esti mai tīnara decīt fiica ta, Marion?

Marion nu a parut sa īnteleaga. A dat din umeri, mi-a facut semn sa tac si a continuat sa spioneze hotii de flori din cimitire.

***

Uneori ne ducem sa petrecem cīteva ore īn Café Désert.

Comandam cīte o ceasca mare de cafea irlandeza si ne violam meticuloase una alteia intimitatea.

Īntindem mīinile peste masa si ne mīngīiem obrajii. 

-Ce se va alege de noi, Marion, mīine, peste o luna, peste un an, peste zece mii de ani?

Ea īsi moaie buzele īn cafea si tace.

Dintr-o data am constientizat ca Marion va muri.

Ea īsi rodea unghiile si era īmbracata cu o pereche de pantaloni verde-īnchis si avea peste camasa un sal alb din macramé.

Frica mea a multiplicat-o de zeci de ori. Toate copiile ei de rezerva au ocupat mesele libere din Café Désert si au comandat cīte o cafea irlandeza. Erau toate īmbracate cu pantaloni verde-īnchis si aveau peste camasi saluri albe din macramé, o armata mica de de gemene imprevizibile si tacute.

Ne-am terminat de baut cafelele si am plecat.

Am trecut pe la piata Notre-Dame si am cumparat morcovi, brīnza de capra si jerbere rosii. Am mīncat la lumina lumīnarilor. Luna se reflecta pe nenumaratele frunti ale lui Marion.

Viata noastra īn comun era complicata, dar placuta. Am cumparat cratite si tigai mai mari, ca sa pot gati pentru noi toate. Noptile, zecile de Marion intrau pe rīnd īn patul nostru si adormeau cuviincioase.

Īntr-o zi, cīnd m-am īntors acasa de la cursul saptamīnal de mandolina, le-am gasit pe toate moarte prin apartament, decente si īnghetate.

Cīteva zile am īncercat sa le uit. Din cīnd īn cīnd intram īn Café Désert si beam cafea irlandeza. Īntr-o seara, pe scaunul din fata mea s-a asezat Marion.

A zīmbit si mi-a povestit despre timpul pe care īl petrecuse īntr-o casa din mijlocul unei gradini cu flori īn vase suspendate si trandafiri cataratori.

Dar eu altceva voiam sa stiu. Am īntrebat-o:

-Marion, care sīnt secretele frumusetii tale?

Marion s-a gīndit cīteva secunde, apoi a spus:

-Folosesc zilnic:

Gel de curatare a tenului cu extract de ceai alb.

Spumant de baie cu aroma de crini imperiali si mango.

Crema de mīini regeneratoare cu esente de cirese amare si nucsoara.

Lotiune tonica pentru picioare, cu ulei de migdale si aloe.

sampon nutritiv cu proteine din coaja de cimbru si menta.

Crema exfolianta de zi cu mac si seva de migdale.

Balsam de buze cu extracte de avocado si lapte de orez.

Crema corectoare pentru cearcane.

Ser antirid pentru ochi, cu vitamine din maduva de bambus.

Spuma de par pentru volum.

Crema-tratament pentru unghii, cu extract de castane.

Dar sa nu mai spui la nimeni, frumusetea e molipsitoare. Vreau sa fiu frumoasa numai pentru tine.

-Da?

-Da.

***

Venise, ca de obicei, vremea schimbarii.

Marion se juca īn salon cu animale de lemn cu roti. Eu īi contemplam jocurile batrīne.

Din cīnd īn cīnd ieseam sa colind strazile fara oameni. Se auzeau viori si ceasuri desteptatoare.

Niciodata nu stiam pīna unde voi ajunge.

Īnaintam īmpotriva vīntului si adulmecam trupurile femeilor necunoscute. Ma gīndeam, cu satisfactie, ca nici una nu e ca Marion.

Īntr-una din aceste plimbari am dat peste pravalia unui negustor rus, īn care am intrat curioasa, facīnd sa sune clopotelul de la intrare.

Rusul statea līnga galantar si citea un roman urmarind liniile cu aratatorul.

I-am zīmbit. Mi-a zimbit.

Am cumparat serbet de trandafiri si dulceata de gutui.

Cu borcanele īn brate, m-am īntors spre casa.

Au trecut pe līnga mine, alergīnd, cīteva batrīnele pipernicite, īmbracate cu rochii de balerine.

Acasa, Marion ma astepta citind un roman, pe canapea, īnvelita īntr-un pled īn carouri.

Am taiat īn felii pīinea care ne ramasese de la micul dejun si am facut cīteva tartine cu serbet de trandafiri.

Am pus tartinele pe un platou si am facut cafea.

Marion era adīncita īn lectura. I-am luat romanul din mīini si am chemat-o sa manīmce.

Marion muia tartinele īn cafea si nu spunea nimic.

I-am marturisit ca vreau sa ma angajez o vreme īn pravalia unui rus.

Ea a dat din umeri, mi-a spus sa fac ce cred eu ca e este mai bine si s-a reīntors la romanul ei.

Am terminat de mīncat, mi-am pus īn buzunarul de la spate al blugilor buletinul si am plecat.

Rusul continua sa-si citeasca romanul līnga galanar.

Īn treacat am observat ca era vorba despre acelasi roman pe care īl citea acasa Marion.

I-am spus fara nici o introducere ca vreau sa ma angajez īn pravalia lui.

El mi-a spus ca se gīndise de multa vreme sa angajeze pe cineva care sa īl ajute, dar cum vīnzarile nu erau foarte mari, nu īsi permitea sa plateasca un salariu īntreg.

I-am spus ca nu e grav, ca acceptam sa lucrez si fara bani. Singura plata va fi, din cīnd īn cīnd, un borcan de dulceata sau o punga cu prajituri.

El a fost de acord.

Am semnat un contract.

Am īnceput sa lucrez īn aceeasi zi.

Stateam cu orele si priveam fix catre usa, asteptīnd clientii, care nu veneau niciodata.

Īn timpul acesta, ma gīndeam la Marion, numai la Marion.

Īntr-o seara, cīnd m-am īntors acasa, nu am gasit-o. Eram īngrijorata. Din cīnd īn cīnd ma aplecam pe fereastra si priveam ultimii trecatori mergīnd grabiti īn cele doua directii pe strada. Īntr-un tīrziu a aparut si ea, īnsotita de o fata īnalta cu o pelerina lunga de līna. Am īncercat sa ghicesc de la distanta ce vorbeau, dar nu am reusit. Am deschis usa si le-am asteptat. Marion m-a salutat tandra. A ajutat-o pe fata sa īsi scoata cizmele si pelerina si a rugat-o sa se īntinda pe o canapea. Am vrut sa spun ceva, dar Marion mi-a facut semn sa tac. A umplut un lighean cu apa fierbinte si a spalat picioarele fetei, care, imobila ca un portret, fixa tavanul cu o minuscula expresie de vinovatie. Marion a sters-o cu un prosop moale, i-a pus o pereche de sosete groase si a īnvelit-o cu un pled īn carouri. A stins apoi luminile din salon si a lasat-o sa doarma.

Ne-am spalat pe dinti fara sa vorbim si ne-am bagat īn pat. Marion s-a apropiat de mine si mi-a spus, cu voce joasa:

-Īntr-o noapte fratele ei a intrat īn camera ei. A dat patura la o parte, privirea lui era de o violenta tiranica. S-a dezbracat si s-a īntins peste ea. S-a eliberat aproape instantaneu, s-a desprins de ea si a aprins veioza de līnga pat. A privit cu spaima sīngele care se īntindea sub sora-sa, s-a īmbracat īn graba si a plecat singur īn munti. La cīteva ore dupa aceea, fata a deschis la īntīmplare cartea de telefon si a format un numar. La celalat capat al firului eram eu. M-am dus la ea imediat, nu puteam sa o las singura.

Marion a adormit repede. Eu am ramas o vreme treaza, gīndindu-ma la o imagine care īmi venise īn minte, si pe care nu stiam unde sa o localizez. Simteam ca am nevoie de o serioasa igiena mentala. M-am ridicat din pat si m-am dus pe vīrfuri īn salon. Am aprins o lumīnare de pe masa si m-am asezat īn genunchi līnga canapea. Fata, care īmi privise concentrata toate miscarile, s-a ridicat īntr-un cot si a scos din faldurile rochiei o balata minuscula. Mi-am scos de pe deget inelul cu turcoaz al lui Marion, pe care ea īl uitase pe policioara din baie, si l-am pus pe discul concav de alama. Talgerele si-au mentinut echilibrul, inelul meu era usor ca aerul, ca si cīnd nu ar fi existat.

Asa deci, mi-am spus eu, si m-am dus sa ma culc.

***

Fluviul s-a revarsat si a inundat orasul. Apele au ajuns pīna la ferestrele noastre.

A urmat un mare īnghet.

Am scos din dulapuri patinele si am patinat peste oras.

Prin gheata se vedeau oamenii continuīndu-si vietile ca si cīnd nimic nu s-ar fi īntīmplat.

-Parca am fi īntr-o poveste, Marion.

-Ce poveste?

-Nu īmi amintesc.

-Pacat. Mi-ar fi placut sa o citesc. Nu am mai citit de luni de zile o carte buna.

Totusi, eu īi recomand din cīnd īn cīnd cīte un roman care mi-a placut, dar ea citeste īntīi sfīrsitul, pentru ca nu suporta suspansul.

Degeaba īi explic ca, īn aceste romane, interesul nu sta īn naratiune, ea tot cu sfīrsitul īncepe. Īntr-o zi m-a īntrebat:

-Cīnd ai avut timp sa citesti atītea carti?

-Nu le-am citit pe toate. Unele mi le-au povestit prietenii.

-Care prieteni? Esti tot timpul singura.

-Nu-i adevarat.

As fi putut sa-i dau atīte exemple de prieteni buni de-ai mei, dar nu le stiam numele. Mi-am amintit de o prietena pe care o pierdusem de curīnd, īn jurul careia plutea o prezenta de neīnteles, un strat de aer gros, cald, īmbietor, ca un lichid amniotic gazificat īn petale transparente de flori ornamentale de sapun, pe care miscarile ei anonime si bruste īl faceau sa vibreze ametitor. Rare erau momentele cīnd puteam sta atīt de aproape de ea īncīt sedimentul acela invizibil sa ma īnvaluie ca o īmbratisare furata. Nimic nu se compara cu betia patrunderii īn spatiul ei. Viata ei privata, micile ei secrete feminine nu ma interesau deloc. Īi eram recunoscatoare pentru faptul ca era centrul acelei energii care ma facea atīt de fericita. Chiar si nebunia de la īnceput se potolise, nu trebuia sa o vad decīt o data pe saptamīna pentru ca oasele mele, pīna atunci grele ca niste resorturi de metal, sa īsi expandeze consistenta īntr-o materie rarefiata si plutitoare. Alunecam apoi fara gīnduri peste asfaltul topit al trotuarelor, revenind la Marion, vesnic la Marion. Eram fericita, cu adevarat fericita, si nu mi-am dorit niciodata, avīnd, poate, presimtirea tulbure a unei pierderi iremediabile, sa patrund īn intimitatea ei anonima.

Totusi, nu m-am putut īmpotrivi invitatiei, ciudat de tardive, de a o vizita. Miliarde de secunde au trecut pīna cīnd aratatorul meu s-a deplasat din dreptul coapsei pīna la sonerie. Mi-a deschis, zīmbitoare, īmbracata cu o fusta lunga din vīscoza creponata si o bluza transparenta, prin care i se vedea sutienul din tul cu broderii. Gītul īi era gol si proaspat. M-a rugat sa ma descalt si m-a invitat īn singura camera a micului ei studio. Pe rafturile din lemn nelacuit straluceau portelanuri, sfesnice din bronz aurit si miniaturi indiene din imitatie de fildes. Ea tacea placut impresionata de atentia mea egal distribuita fiecarui obiect, iar eu respiram aroma de cafea fierbinte care se scurgea din bucatarie si cea dulce-amaruie a parfumului pe care si-l pulverizase pe ceafa si la īncheieturile mīinilor. M-am īntors īnspre ea, gīndindu-ma la cuvinte goale de lauda, dar privirile mi-au alunecat de pe trupul ei catre fotografiile alb-negru de pe peretele din spate, care īnfatisau aceeasi femeie obeza, goala, cu carnea īn revarsari nefiresti, aseazata pe un pat mare. Īi priveam īncordarea muschilor gītului gras, zīmbetul lasciv, machiajul gros al ochilor, rotunjimile genunchilor, buricul ca o rana deschisa īn mijlocul netezimii adipoase. Ma agatam de fiecare detaliu care mi-ar fi putut da sperante, dar vocea ei devenita dintr-o data stridenta a rasunat sfidatoare īn interiorul camerei:

-Sīnt eu acum cītiva ani, īnainte de a slabi, cred ca eram mult mai frumoasa atunci, asa a spus si fotograful.

S-a apropiat de mine, dar eu m-am īndepartat, īngretosata. Vedeam acum clar straturile de carne moarta din jurul ei, care atīrna īn franjuri putrede de pielea ei lucioasa. Ma desfatasem luni īn sir īn lichidele pestilentiale stoarse dintr-un cadavru obez. Am īmpins-o la o parte, si am alergat īnspre hol. Mi-am luat īn mīna pantofii si am iesit din studio. Am alergat pe strazile pustii pīna cīnd nu am mai putut sa respir.

-Ce frumoasa si pura e Marion, le strigam eu trecatorilor.

***

On the dance floor ramaseseram doar eu si Marion, dansīnd strīns lipite una de cealalta. Īmi īnclestasem degetele pe spatele ei. Ea īsi pusese barbia pe umarul meu. Īmi rupea din cīnd īn cīnd cīte un fir de par din cap, pe care īl crantanea apoi īntre dinti.

Līnga noi a venit sa danseze nebunul orasului. Avea gulerul camasii albe scos cu grija peste pulover. Am luat aminte la acest detaliu si i-am sopit lui Marion: Pe nebunul orasului cineva īl iubeste. Ea l-a privit si s-a īntristat. Nu suportam sa existe pe lume cineva care putea iubi mai mult decīt noi.

Ne-am hotarīt sa īl rapim.

L-am luat fiecare de o mīna si am traversat īmpreuna orasul.

El rīdea fericit, privind cīnd la umbra mea alungita pe asfalt, cīnd la umbra lui Marion alungita pe asfalt. Din cīnd īn cīnd ne asezam pe o bordura de piatra, sa ne odihnim.

Īn aceste scurte pauze, Marion īl saruta pe nebunul orasului pe gura si eu pe umeri.

Acasa l-am instalat īn salon. L-am dezbracat si i-am ars hainele īntr-o caldare de tabla, pe terasa. Dintr-un cersaf alb i-am croit o tunica usoara.

Am baut un ceai de tei si ne-am dus la culcare. Cīnd ne-am trezit, nebunul dormea īntre noi. Ne-a spus:

-Īncercam sa adorm pe canapea si priveam cerul. Cīnd am deschis din nou ochii, stelele nu mai erau la locul lor pe bolta. Am avut rau de mare si am venit līnga voi. Iertati-ma!

L-am iertat.

Eram toti trei fericiti.

Faceam dragoste, apoi stateam īntinsi pe podea, fumīnd.

Ne ghiceam unul altuia viitorul īn zatul miniatural de pe cestile de cafea. Īn viitorul nebunului, noi eram vesnic prezente. Asta m-a mirat si, pe ascuns, i-am calculat horoscopul. Doar pentru o scurta perioada, viitorul lui coincidea cu viitorul nostru.

M-am īntristat, dar nu puteam face nimic.

Īntr-o zi am cumparat de la piata Notre-Dame dovlecei, rozmarin, ardei grasi, ceapa rosie si un crin imperial pentru Marion, care s-a bucurat si l-a pus īntr-o vaza, īn salon.

Ziua a trecut repede.

Noaptea, eu si Marion ne-am culcat īn patul nostru si nebunul pe canapea, īn salon.

Dimineata l-am gasit mort. Murise sufocat de polenul puternic al crinului.

L-am vegheat toata ziua, nemiscate. Seara l-am spalat si i-am pudrat trupul cu talc parfumat. L-am īnvelit īntr-un pled īn carouri si l-am dus cu masina pīna īntr-o livada parasita. L-am īngropat la radacina unui smochin cu ramuri viguroase.

O vreme am īncercat sa rezistam durerii. Nebunul nu īnsemnase chiar atīt de mult pentru noi.

Īnsa dupa o vreme nu am mai suportat chinurile constiintei si m-am hotarīt sa plec.

Mi-am pus mandolina īn husa de piele si m-am spalat pe dinti la chiuveta din bucatarie.

Marion statea pe canapea si privea īn departare catedrala din piatra fosforescenta.

Cīnd am deschis usa de la intrare, a spus: Nu pleca. Am ramas, bineīnteles, pentru ca eu si Marion formam o comunitate statornica precum un sat de pescari batrīni. Oase de portelan sub īnvelisul cald de carne parfumata.

***

Eram īntr-o gradina luxurianta si priveam trecatorii cu pasi de pīsla si vise rusinoase.

-Amesteci toate culorile, cele mai pure culori, cele mai proaspete si mai onctuoase, le amesteci cu pofta, dar rezultatul e o pasta murdara careia nu īi poti spune culoare, o materie urīta, rīnceda, o fecala fara miros, un noroi alunecos. Amesteci toate parfumurile, cele mai īncīntatoare arome florale si minerale, astepti sa se patrunda una īn cealalta, sa se uneasca īn trupurile lor lichide, dar cīnd īti apropii narile de vas, rezultatul e o scursura gretoasa, un miros pamīntiu si rusinos.

-stiu, stiu, i-a spus Marion politicoasa, si eu m-am gīndit deseori la lucrurile acestea, dar nu am facut niciodata experientele, pur si simplu am repetat miscarile mental, fara sa le pun vreodata īn practica.

Batrīna statea pe scarile vechi ale casei, īmbracata cu un capot decolorat, fara vreo nuanta anume, mirosind uscat, sfarīmicios. Trecusem pe strada aceea doar pentru ca nu voisem sa luam tramvaiul spre casa, am preferat sa dilatam timpul plimbarii cautīnd locuri necunoscute sau culegīnd frunze de iedera si conuri de brad.

-Intrati, ne-a spus, atunci cīnd am ramas locului, privind fix la papusa pe care o tinea pe brate, o papusa mare, cu cap ceramic si rochie de dantela. Intrati, a repetat, asa ca am īmpins portita de fier forjat si ne-am asezat līnga ea, līnga cea care reusise, plina de regrete, sa īnglobeze īn ea toate culorile, toate mirosurile, toate chipurile de femei de pe lume, chiar si al meu, chiar si al lui Marion chiar si pe-al ei din tinerete.

Multa vreme doar am tacut, ignorīndu-ne.

Noi ne uitam la plantele din gradina, crescute īn dezordine, si ne sarutam pe ascuns.

Marion īnvīrtea de codita o frunza de artar, eu gīdilam talpa papusii.

Batrīna a scos de la subtioara un frumos obiect lung si gros si ne-a spus:

-Īntr-o zi īmi voi baga īn inima cornul acesta sculptat de vaca, pentru ca am ajuns la sfīrsitul drumului si am obosit.

Nu am raspuns nimic. Īn jurul nostru ziua se colora īntr-un albastru de cerneala.

***

Dupa ce a facut dragoste cu mine, Marion s-a dus la bucatarie si si-a curatat un mar de coaja.

Īntre picioarele mele ramasese un gol amorf.

Am īntins mīna catre telefon si am format numarul unui prieten de-al meu.

Īntr-un tīrziu mi-a raspuns, cu voce obosita.

Mi-a spus ca tatal lui, care venise de cīteva zile īn oras, cu scopul declarat de a muri līnga fiul lui, se stinsese. L-am īntrebat daca pot sa trec pe la el. Mi-a raspuns ca da.

I-am explicat lui Marion ce s-a īntīmplat si am rugat-o sa ma lase sa plec.

Ea a terminat de mīncat marul si m-a īntrebat daca poate sa vina si ea cu mine.

I-am spus ca mai bine nu. Ea s-a īntristat dar a īnteles.

M-am īmbracat si m-am dus pe jos pīna la prietenul meu.

Ma astepta.

L-am plīns īmpreuna pe tatal lui. Cīt a locuit īn garsoniera fiului sau, acesta fusese de o vitalitate exuberanta, īntr-un provizorat luminos dintre viata si moarte. L-am vazut si eu de cīteva ori, vorbind cu vīnzatorii de legume si fructe de pe marginea strazii sau desenīnd sotroane fetitelor rusinoase. Apoi, īntr-o seara, īntorcīndu-se dintr-o data obosit din peregrinarile lui flamīnde, s-a īntins pe pat, a respirat adīnc mireasma de flori de castan care umplea camera si a īnchis ochii pentru totdeauna.

I-am spalat cu un burete trupul uscat. L-am īmbracat cu haine curate, l-am stropit cu parfum si i-am pus sub mīinile īncrucisate pe piept o imagine a unei actrite celebre.

Afara era o noapte adīnca, nu se vedea cerul de nori. Prietenul meu si-a luat īn brate tatal, usor ca un manechin de plastic, eu i-am deschis usa de la intrare. Am mers asa, pe aleile pustii ale cartierului, īnconjurati de zborul bezmetic al liliecilor, pīna ce am ajuns la gardul de beton care īnconjura cimitirul. Am cautat spartura prin care ne strecurasem noi doi de atītea ori īnainte, ca sa nu ne vada paznicii cum furam flori.

Am intrat prima si l-am tras īnauntru pe tatal lui, de umeri. S-a strecut si el si ne-am continuat drumul, sarind peste morminte si ronduri de flori. Am ajuns la cavoul vechii familii aristocratice cīnd norii, īn departare, īncepusera sa se dilueze. Prietenul meu a desfacut cu doua bucati de sīrma lacatul usii cavoului, si am coborīt īn aerul rece si statut. Am fixat lanterna īntre doua caramizi, ca sa lumineze īntreaga īncapere. Cīt timp eu citeam numele ilustre cu glas tare, mīngīind anii de demult si contururile chipurilor mortilor eleganti, prietenul meu a desfileta suruburile de bronz care fixau placa de marmura care acoperea cripta unei femei tinere si frumoase, cu par bogat. Dupa ce a smuls placa grea, pe care a asezat-o cu grija pe podea, eu am luminat cu lanterna interiorul criptei goale, īn mijlocul careia am vazut scheletul unui sarpe. Am aprins mai multe lumīnari pe care le-am asezat pe trepte, am spus repede toate rugaciunile si poeziile pe care le stiam si am tamīiat pe deasupra corpului batrīnului. Prietenul meu l-a ridicat īn brate si l-a īmpins īn adīncitura de piatra, dezordonīnd oasele sarpelui. A fixat apoi la loc placa funerara.

Obosit si īndurerat, s-a īntins pe jos. M-am aplecat peste el, iar orele de gheata care au urmat au fost ultimele pe care le-am petrecut īmpreuna.

Ne-am īndreptat apoi īnspre lumina, cu hainele botite si ochii īnsīngerati.

I-am marturisit totul lui Marion.

Ca sa ma ajute sa uit, ea m-a convins sa ne angajam la morga.

Nu era o slujba grea, plīngeam mortii, īi pieptanam si le vopseam buzele.

Dupa serviciu, ne plimbam de-a lungul unor trupuri sfarīmate de strazi fara nume.

Marion īmi spunea povesti vesele si pudice, pe care le citise īntr-o carte pentru educatia tinerelor fete.

Ascultīnd-o, frematam de placeri nobile.

***

-Vreau un discipol, Marion, pe cineva caruia sa-i īmpartasesc ceea ce am īnvatat pīna acum.

-Fa-ma pe mine discipolul tau.

-Nu stii ce vorbesti, esti prea tīnara. Ţie nu ti-as putea vorbi despre tine. Ceea ce traim noi este forma maxima de īntelepciune. O suta de mii de cavaleri calugari, traversīnd continentul calare, prin ninsoare, fara sa īntoarca capul, nu stiu ce īnseamna īmblīnzirea instinctelor, asa cum stim noi. Fiecare deget al tau este o minuscula ghilotina cu care īmi cioplesti normalitatea, fara sovaire. Cum ai vrea sa fiu la fel, chiar si fata de tine?

Un roi de albine ne-au invadat apoi casa, atrase de menstruatia cu miros floral a lui Marion.

Am cumparat un aparat special cu ultrasunete, pe care l-am pus īn functiune seara.

Toata noaptea ne-am plimbat de mīna prin oras.

A doua zi dimineata am adunat pe faras cīteva kilograme de albine moarte.

Marion a vrut apoi sa devina desavīrsita.

Dormea trei ore pe noapte pe o rogojina de bambus, mīnca numai pīine si ierburi si bea ceai negru neīndulcit. Ce ma durea cel mai tare era ca nu mai voia sa faca dragoste cu mine.

De durere mi-au crescut din carne unghii ascutite, pe care mi le-am īnfipt īn piatra albastrie a catedralei.

Am īnceput sa urc, strapungeam piatra cu unghiile.

Aerul devenea din ce īn ce mai rarefiat.

Simteam cum las īn urma zgomotele orasului.

Trebuia sa īmi introduc vīrfurile pantofilor īn crapaturile infime dintre pietre.

Trebuia sa īmi sprijin toata greutatea corpului īn unghii si īn vīrfurile pantofilor.

Era din ce in ce mai greu, asa ca am expirat foarte tare, m-am expirat pe mine din mine si am ramas fara greutate.

Aveam un corp aparent, format din particule de lumina.

Eram doar o pata de culoare care urca pe zidul catedralei.

Se facea din ce īn ce mai liniste. Se facea din ce īn ce mai frig.

Am ajuns sus, pe acoperisul catedralei.

M-am ridicat īn picioare si mi-am scuturat de pe haine praful de piatra.

Am privit orasul.

Am īnceput sa merg pe zidul īngust. Īmi era greu sa īmi tin echilibrul.

Vedeam vīrfurile copacilor si auzeam pasarile tipīnd. Ţipetele lor īmi faceau rau, īmi raneau timpanele, din amīndoua urechile a īnceput sa īmi picure sīnge. Era foarte frig, picurii de sīnge īnghetau instantaneu si mi se lipeau de pulover. Puloverul meu parea batut cu rubine.

Acest lucru mi-a facut placere.

A curs din urechile mele atīt de mult sīnge, pīna am ramas goala ca un manechin de plastic.

Am īnceput sa dansez cum ma īnvatase Marion.

Am dat cu pumnul īntr-un vitraliu, care s-a spart intr-un curcubeu de cioburi.

Nu mi-a curs sīnge din mīna ranita, nu mai aveam nici o picatura īn mine.

Franjurile de piele atīrnau pe oase. Cu un ciob albastru mi-am taiat unghiile ascutite.

Mi-am dat seama ca nu mai aveam cum sa cobor.

Am ramas pe acoperisul catedralei mult timp, poate citeva ore, poate doua zile si doua nopti.

Mi s-a facut foame. Īn plus, voiam sa ma duc la toaleta. Neaparat.

Trebuia sa cobor.

Am strigat oamenilor de jos, dar nimeni nu ma auzea.

Eram prea departe pentru oamenii de jos.

Speram ca cioburile vitraliului spart īi vor nelinisti, ca vor anunta autoritatile.

Seara, agentii de la salubritate au venit īmbracati cu uniforme de musama portocalie si au maturat trotuarul. Au pus cioburile intr-o punga de plastic pe care au aruncat-o in containerul mobil al masinii.

Ma uitasera acolo, sus. Īi uitasem acolo, jos. Se apropia noaptea.

Īncepusera sa cīnte greierii ascunsi prin crapaturile zidului.

Am īncercat de mai multe ori sa sar. Īmi lipsea curajul. Pīna la urma am reusit.

M-am aruncat de pe acoperisul catedralei.

Pluteam. Pluteam. Pluteam.

M-am izbit de piatra trotuarului frumos maturat.

Īn urma impactului, picaturile rubinii care se prinsesera īn puloverul meu au tīsnit īn toate directiile. Am adormit īntr-o balta de sīnge si urina.

Īn visul meu aparea o femeie goala, care statea pe o lada din lemn negru si muta dintr-o mīna īntr-alta un mar rosu, cu coaja plesnita. A ridicat capacul lazii si a scos o lampa electrica, lumīnari, un buchetel din florile roz ale arborelui de matase, un joc de puzzle, bomboane de ciocolata, īnvelite īn staniol auriu. Apoi l-a lasat īn jos si mi-a cīntat, cu voce subtire, un cīntecel de leagan.

Īn vis, am adormit.

Īn visul din vis am visat ca eram un arbore de matase. Aveam tulpina dreapta, frunze cu pīna la doisprezece perechi de foliole si flori roz, grupate īn capitule umbeliforme īn vīrful ramurilor. Fructele -niste pastai lungi, aromate. Cresteam solitara īn mijlocul unei cīmpii slave īnghetate. Pustietatea se īntindea la sute de veste īn jurul meu.

Am vazut, cu fiecare ochi din mijlocul fiecarei flori, apropiindu-se un batrīn cu barba lunga, alba, īmpletita īn trei, de care erau prinse monede gaurite.

-Unde te-am mai vazut? l-am īntrebat, dar nu m-a auzit.

M-a privit doar, s-a minunat si a īnaltat laude cerului. Apoi a plecat.

Au venit doi tineri, se iubeau, se tineau de dupa umeri.

Īi priveam, mi se pareau cunoscuti.

-Unde v-am mai vazut? i-am īntrebat, dar nu m-au auzit.

M-au privit doar si s-au minunat, au īnaltat laude cerului, au facut dragoste.

-Acesta e un semn bun, au zis, aratīndu-ma cu degetul. Apoi au plecat.

A venit o femeie cu par lung.

Ţinea īn mīna o ceasca de cafea, cu degetul mic vizibil ridicat si vorbea cu febrilitate.

Ea a spus:

-Totul va trece precum cafeaua. Bautul cafelei e o moda trecatoare, vei vedea.

Cafeaua ei era nesfīrsita ca pustietatea din jurul meu. Apoi a plecat.

A venit un barbat cu mīini murdare de pamīnt, care tinea pe palme macheta unei cladiri cu cupola. Avea o cravata pe care erau imprimate mingi colorate de biliard.

El a zis:

-Daca poti trai fara Marion, pleaca de līnga ea. Daca poti trai fara sa scrii, nu scrie. Daca orasul acesta īti este indispensabil, pleaca de aici.

Cīnd m-am trezit, eram īnchisa īntr-o lada de lemn negru frumos sculptat.

Līnga mine am gasit un fruct, din care am muscat cu pofta. Forte noi m-au inundat.

M-am ridicat si m-am īndreptat īnspre magazinul de plante exotice.

Am intrat, clopotelul suspendat deasupra usii a sunat cristalin.

Īn vase de lut cresteau orhidee, ficusi pitici, cactusi, alte plante.

Aerul era umed, pe un perete era fixat un termometru mare.

A aparut un barbat cu sort albastru.

Avea īn mīini un vas de sticla īn care erau bucati de carne umeda.

Mi-a facut un semn din cap si l-am urmat.

Am intrat īn īncaperea cu plante carnivore. Fiecare primea o bucatica de carne proaspata.

Una dintre ele, cu o floare frumoasa, cu petale mari, carnoase, era īnchisa īntr-o cusca cu zabrele subtiri de metal oxidat. Nu īmi puteam lua ochii de la ea.

Barbatul mi-a povestitit ca a cumparat-o ca pe o sclava de pret, platind la negru valoarea ei īn aur. Era īndragostit de planta, voia sa faca dragoste cu ea, de aceea a cumparat-o. Īn prima noapte, jumatate din sīnge i-a ramas īn patul ei. Faceau dragoste īn fiecare luna. Coloana lui se obisnuise sa produca sīnge nou.

I-am spus:

-Īn satul meu era o gradina īn care cresteau visini-femei, care sīngereau o data pe luna, īntocmai ca niste fete tinere si sanatoase. Unii barbati, mai īndrazneti, faceau dragoste cu copacii.

Barbatul s-a īntos cu o harta a continentului.

I-am aratat unde se afla satul meu.

El si-a notat cu atentie numele lui (fictiv) si s-a hotarīt sa faca o calatorie pīna acolo.

Mi-a cerut si numarul de telefon. Un sir neadevarat de cifre.

A zis: Trebuie sa ne mai īntīlnim.

Am zis : Bineīnteles.

Mi-am luat ramas bun si am plecat spre casa.

Īn fata cladirii noastre cu ferestre īnalte

sub ploaia dezolanta

ma astepta

Marion.


Document Info


Accesari: 1244
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )