Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























RODICA OJOG-BRASOVEANU ANONIMA DE MIERCURI

Carti











ALTE DOCUMENTE

Eumenidele
MAREA FRATERNITATE ALBA SI PACEA MONDIALA
Victor Ion Popa - Take, Ianke si Cadar
"Trandafirul interzis"
AMINTIRI DIN CASA MORTILOR
ROSE de Christian Goodfroy
Isaac Asimov - Robotul de pe Jupiter
EMILIA DROGOREANU Influente ale futurismului italian asupra avangardei romanesti. Sincronie si specificitate
INFORMATIE, COMUNICARE, SEMNIFICARE




RODICA OJOG-BRAsOVEANU

ANONIMA DE MIERCURI

PROLOG

Anuntul aparuse vreme de o saptamāna īn principalele cotidiane ale Capitalei: Universul, Adevarul, Cuvāntul, Viitorul

Īn dimineata zilei de 10 noiembrie 1940 a fost gasit pe Bule­vardul Bratianu, printre ruinele blocului Carlton, un sugaci - sex barbatesc de circa 7-8 luni. Este unicul supravietuitor care īn mo­mentul cutremurului se afla īn incinta hotelului. Oricine poate da o informatie asupra identitatii copilului si a familiei sale este rugat sa se prezinte de urgenta la Prefectura Politiei. Copilul poarta la gāt un medalion de aur reprezentāndu-l pe Sfāntul Cristofor si poate fi vazut zilnic īntre orele 10 si 13 la sanatoriul Saint-Vincent de Paul.

Directorul general al Politiei Capitalei.

- Pāna la zece, mai avem putin, spuse sora pipaindu-si ari­pile cornetului apretat.

Vizitatoarea, presedinta uneia din cele mai cunoscute socie­tati de binefacere, īsi zise ca seamana cu un fluture ostenit. Capul, corabia de pānza alba, te asteptai īn orice clipa sa zboare.

- Īn general, vine multa lume?

- Cu miile, surāse blānd sora. Acum fac rānd īn curte. Din pacate, nici macar unul dintr-o suta nu-si īnchipuie ca l-ar putea identifica...

- Atunci?

- Vin din curiozitate.

Vizitatoarea se uita la leagan. Era un cosulet elegant, īnzor­zonat, numai dantela fina si panglici de atlas bleu. Īn el fusese gasit copilul, dormind linistit, fara sa i se fi clintit un fir de par. Dormea si acum, cu pumnii strānsi. Pleoapele stravezii, irizate, īi zvācneau delicat.

- Este extraordinar! sopti. Ce īnseamna sa ai zile... Īti vine sa crezi ca a zburat pe fereastra.

Sora īsi atinse crucea de argint prinsa īn siragul mataniilor.

- Dumnezeu a avut ochiul atintit asupra pruncului. Māna Lui e cea care l-a purtat prin vazduh si l-a depus neatins īn mij­locul strazii. sopti cucernica: Fiat voluntas Tua...

Cealalta īi strecura o privire sceptica: avea rezerve īn privinta māinii nevazute care baladeaza ditamai leaganul prin aer, dar diplomata, se multumi sa-si dreaga glasul.

- Ma īntreb cine or fi fost parintii lui... Desigur oameni īnstariti.

- Poate...

- Precis! decise vizitatoarea si dupa ton se simtea ca e o fe­meie care stie sa surprinda imediat aspectul practic al oricarei probleme. Īn primul rānd nu oricine īsi poate permite sa locuiasca sau sa traga la Carlton. Al doilea, se vede dupa lenjeria copilului, lucrata categoric la o casa mare, dupa medalion...

- Domnul nu face distinctii, suspina calugarita si indiferent cine ar fi fost parintii lui, ramāne un biet si sarman micut. Orfan īnainte de a sti cum īl cheama...

- Aveti vreo nadejde ca i s-ar putea descoperi rude sau prieteni?

- Nu prea... Au trecut aproape doua saptamāni de cānd lumea se perinda pe aici fara nici un rezultat. De obicei, aseme­nea situatii generate de un mare dezastru se clarifica imediat. Īnclin sa cred ca parintii erau straini.

Vizitatoarea se uita instinctiv spre sugar.

- Cred ca aveti dreptate. De altfel, Sfāntul Cristofor nu-i... romān. E mai degraba de-al dumneavoastra...

"Papistas", vrusese sa spuna, dar īsi īnghitise cuvāntul. Ca­lugarita surāse īncet, plimbāndu-si privirea īn lungul peretilor albi. Ploaia de noiembrie, rece, piezisa, necajea ferestrele perdeluite cu linon trandafiriu.

- Ce se va īntāmpla cu copilul?

Calugarita īsi ridica ochii. Parea sa se fi īntors de la mii de kilometri.

- Poate se va gasi un suflet caritabil care sa-l adopte. Daca nu, va fi īncredintat orfelinatului.

Amāndoua īsi coborāra reciproc privirile. stiau bine ce īnsemna asta... O copilarie mutilata, cenusie, cu educatoare lipsite de vocatie, īn cea mai mare parte fete batrāne. O copilarie fara Mos Craciun si iepurasi de Pasti, fara primaveri...

Pe coridor se auzi tumult de glasuri si pasi. Calugarita se ridica.

- Au īnceput sa vina.

Printre ultimii vizitatori se afla un barbat īnalt, bine īmbra­cat, de vreo treizeci de ani. Expresia mohorāta, aproape crunta, īndaratnicia barbiei si a gurii botoase atrageau imediat atentia.

Īntārzie mai mult decāt ceilalti curiosi, parānd ca nu se poate desprinde de leagan, cerceta atent medalionul de aur. Toata atitu­dinea, īn general, trada o tulburare bine stapānita si calugarita se apropie surāzānd sfioasa:

- Ne-ati putea spune ceva despre bietul micut? stiti... Orice informatie, cāt de vaga, ne-ar fi extrem de pretioasa.

Strainul īntoarse capul brusc. Avea o privire neagra, directionata si, instinctiv, sora facu un pas īnapoi. Rosti nesigura, cu inima strānsa:

- Mi s-a parut ca...

Barbatul ridica din umeri.

- Eu?! Ce idee! Adauga ceva mai domolit: Regret, dar nu va pot fi de nici un folos. Buna ziua!

Calugarita privi lung īn urma lui:

"Pacat. Sunt convinsa ca stie ceva."

Se apropie de leagan. Baietelul se trezise si rādea fericit.

1

Se parea ca inginerul Cris Gregorian nu voia sa remarce femeia īnalta pe care de la un timp o īntālnea aproape zilnic cānd se īntorcea de la serviciu, caci tānara facea parte din catego­ria persoanelor ce nu pot trece neobservate indiferent de perime­trul īn care ar fi evoluat: pe strada, īntr-o sala de spectacol sau restaurant, la o coada sau (mai ales!) la defilare. Foarte īnalta - statura accentuata si de o suplete excesiva - nu era frumoasa īn sensul academic al notiunii, ci extrem de interesanta. Intriga, mai ales īngrijora, fascina atmosfera particulara ce parea sa o degaje si despre care īti īnchipuiai ca trebuie sa fie o reverberatie palida a climatului ei interior. Cercetāndu-i chipul, parea limpede ca vointa, hotarārile neasteptate si o senzualitate greu de stapānit sunt componentele de baza ale personalitatii acestei femei. Bizara īnsa, pāna la perplex, era tinuta vestimentara arborata, caci īntālnind-o pe strada, īn peisajul Bucurestilor contemporani, pietonul simtea nevoia sa se frece la ochi: o silueta desprinsa din Vogues-urile anilor '30 strabatea Calea Victoriei ca o fantoma, iar unii se īntre­bau daca nu cumva "se filmeaza" pe undeva. Stārnea stupefactie mai cu seama vara cānd peste rochii de matase naturala - mixtura de panglici, godeuri si pliuri - zvārlea o pereche de vulpi argintii, sau cānd iarna, pe vremea cumplita umbla īn escarpeni cu toc de cristal, fara fular la decolteuri adānci, en-coeur-uri despicate pāna aproape de centura. Evident, machiajul si coafura pastrau linia acelorasi ani. Interesant era īnsa faptul - poate din cauza tineretii, a liniei desavārsite si a lucrurilor de excelenta calitate - ca nu stār­nea zāmbete sarcastice. Cei mai multi o socoteau doar excentrica, iar dezinformatii īsi īnchipuiau ca devanseaza moda. Nu o data, femei īn vārsta care o īntālnisera īntāmplator pe strada marturiseau entuziasmate prietenelor: "Sa stii ca iar se poarta canotierele de pai īn februarie... Am vazut azi īn fata la Eva o femeie foarte bine, straina cred. Avea o borsalina olive splendida. Am purtat una exact la fel cānd m-am logodit cu Petrica. Sunt vreo cincizeci de ani de atunci... Extraordinar cum se īntoarce moda!..."

Īn realitate era posibil ca Cris Gregorian sa-i ignore persoana pentru ca femeia se multumise adesea doar sa-l observe: din spa­tele unei vitrine, la volanul unei masini care stationase īn fata blo­cului, sau de pe celalalt trotuar. Īi iesise īn īntāmpinare doar de doua ori, dar Cris nu observa īn general pe nimeni. Nu era pro­priu-zis un tip distrat, ci totdeauna preocupat de ceea ce sahistii numesc miscarea imediat urmatoare, indiferent ca se ducea la un spectacol sau īn vizita la Coleta Miclescu.

si acum, de pilda, iesit la o scurta plimbare - īi placea vremea rece, ploioasa, cu aroma de flori de toamna ude si ciufulite -, reflecta ca avea sa traverseze la celalalt capat al cheiului, unde traficul mai redus nu i se parea atāt de enervant.

O smucitura brusca, de parca cineva l-ar fi apucat de poale, īl tintui locului. Mānerul unei umbrele i se īncurcase īn cordonul tren­ciului descheiat. Femeia īntoarsa din drum īncerca sa-l elibereze īngānānd cāteva cuvinte de scuze. Gregorian rāse cu amabilitate:

- Vedeti... Daca v-as fi "agatat" eu, v-ati fi suparat.

Īl privi īn ochi, fara sa zāmbeasca. Rosti grav, cu o seriozitate deplasata īn contextul incidentului care, socotea Cris, putea fi consi­derat īn functie de dispozitie amuzant, sau īn cel mai rau caz imbecil:

- Nu m-as fi suparat.

- Interesant..., zāmbi Gregorian, nestiind de fapt ce sa spuna.

Nu era ceea ce se cheama un barbat direct si afirmatiile, atitu­dinile fara un minimum de ambalaj īl luau prin surprindere. Se uita mai atent la femeia din fata lui. Avea ochi mari, īntunecati, gura puternica si senzuala. Parul, feuille morte, īl purta strāns īntr-un coc care-i lasa libera ceafa. Īntreaga faptura emana o aroma de Arpčges.

"O persoana derutanta..." īsi zise Gregorian. Īn general, nu-si pierdea lesne cumpatul, dar acum īncerca o senzatie bizara. Se simtea nelaīndemāna īn prezenta femeii, fiind īn acelasi timp constient ca personalitatea ei captiva.

- Ce facem? Nu mergem?

Gregorian pica din nori.

- Unde?!

- Oriunde, mi-e indiferent.

Cris īncerca sa-i descifreze chipul: grav, concentrat, fara urma de zāmbet. Vizavi, pe Splaiul Independentei, trecea tram­vaiul 13, cu zgomot asurzitor, metalic. Īn lumina galbuie, dincolo de geamuri, se vedeau figuri anonime, indiferente, un pardesiu, poate balonzaid, rosu.

- Sa presupunem..., īncepu Cris.

- Nu ma intereseaza ipotezele.

- ...ca eu ma duceam la serviciu...

- Nu la ora asta, nu cu aerul asta, nu cu pasul asta.

- ...sau ca ma asteapta nevasta-mea.

- N-ai nevasta.

- De unde stii?

- stiu. Hai!

Aproape ca īl tragea. Gregorian īncerca sa rāda:

- Recunosc, duduie draga...

- Spune-mi Adina.

- ...ca ma simt descumpanit. Sunt un barbat oarecare si ni­meni n-a īncercat pāna acum sa ma īncredinteze de contrariu, nu am nici una, dar absolut nici una, din calitatile care ar putea seduce o femeie ca dumneata.

- Asta o decid eu.

- Ajuta-ma sa pricep...

- Īmi placi. E de ajuns, nu?

Un surās blānd, vag malitios, lumina chipul lui Gregorian.

- Spune-mi, procedezi totdeauna - ma refer la situatii simi­lare - la fel de... impetuos?

- Fireste, replica linistita Adina. Nu vad de ce "accroche"-ul, sa-i spunem pe nume, ar constitui un privilegiu rezervat doar barbatilor...

Gregorian īsi trecu māna libera peste barbie, o lasa sa lunece, pāna la nodul cravatei.

- Da... E un punct de vedere.

- Ce facem? Ma inviti la tine?

Cris īntoarse capul rāzānd īncetisor. Povestea īncepea sa-l amuze.

- La urma urmelor, de ce nu?

Adina respira ostentativ.

- Īn sfārsit! Īncepusem sa cred ca m-am īnselat.

- Adica?

- Mi-e suficient sa ma uit la un barbat, ca sa-mi dau seama daca merita calificativul. Uneori e de-ajuns sa-l vad doar din spate.

- Nu te lauzi?

Adina surāse vag, strāngāndu-i bratul.

- Esti cel mai īn masura s-o stii.

- Oricum, urma Gregorian pe un ton doct, abstract, ca si cum, de la īnaltimea unei catedre ar fi īncercat sa dezvolte o teorie, o lege stiintifica, īnsusirea presupune o experienta... hm... da... o experienta considerabila.

"Ce vārsta sa aiba? se īntreba īn aceeasi clipa. Nu pare mai mult de douazeci si opt, maximum treizeci... Daca a debutat la cinspe, saispe ani... Da, are ceva vechime..."

- Nu experienta, spuse Adina. Nu neaparat.

- Dar ce?

- Talent.

- Interesant! aprecie Gregorian, cautāndu-si yalele īn buzunar.

Adina privi īn jur. Un bloc mic, cu parter si etaj, īn fundul unei gradinite neīngrijite.

- Ia loc si scuza-ma. La mine nu-i niciodata ordine.

- Nu fi burghez.

Se lasa dezbracata de pardesiu - asimetric, fara guler si revere, cu nasturi mari ca niste farfurioare de cafea; Bette Davis īn "Cora­bia" anul 1933 - si se aseza īntr-un jilt cu bratele de lemn.

Gregorian se instala īn fata ei cercetānd-o deschis si nedisimulāndu-si curiozitatea. Fara sa fie vreun expert īn materie de vestimentatie feminina, realiza ca femeia arboreaza un out of fashion plin de rafinament. Rochia fumurie de triple voile cu corseleta si decolteu taiat īn trapez - baza era punctata de doua clipsuri din duble - pantofii ajurati, poseta de piele creponata, īl catapultau, cu decenii īn urma, īntr-un Bucuresti cunoscut din po­vesti de familie, fotografii, reviste vechi pastrate pentru cine stie ce reteta culinara ori practica. Pastrate, dar neconsultate vreodata, caci asa se īntāmpla totdeauna, uitate, rasfoite azi cu anume nos­talgie si surās īngaduitor. Mutrele, sfaturile, reclamele, stilul par naive, totul transpira o īnduiosatoare lipsa de preocupari serioase.

Adina arata cu barbia spre o fotografie īnramata: o fata blonda cu ochii īncretiti de soare si rās. Chipul nu era frumos, dar radia tinerete si puritate.

- Cine-i?

- Sotia mea.

- Cānd era minora! saptesprezece ani?

- Nu, douazeci si cinci. Parea totdeauna foarte tānara.

- Parea?!

- A murit acum zece ani.

- Īmi pare rau.

Cris surāse.

- Īn sfārsit, primul act conventional.

- Din cānd īn cānd, mai dau si buna ziua.

Gregorian deschise un scrin si scoase doua pahare verzui.

- Cu ce te ocupi, Adina?

Femeia īl privi ironica.

- Nu poti folosi dormitorul fara o fisa de cadre completa?

- Īn regula. N-am pus īntrebarea. Bei o vodca? N-am altceva īn casa.

- Beau... Argintaria ta e foarte frumoasa. Nu ma omor dupa sfesnice Adler, scoase īn serie, dar setul rusesc are mare valoare. si vasul Secession e splendid.

- Care-i ala? īntreba amuzat Cris īntinzāndu-i paharul.

- Amfora cu pesti īn relief de pe birou. Cere īnsa o floare mai nobila. Tufanelele se simt foarte bine īntr-o oala de pamānt sau eventual o ceramica olandeza.

- Iau act.

Se aseza pe canapea si īncepu sa-si caute tigarile īn buzunar. Adina se rasuci sa-l priveasca mai bine. Era prezentabil, conven­tional īmbracat - costum si cravata - potrivit de īnalt. Pe fata bruna, cu trasaturi agreabile, dar lipsite de personalitate, staruia o expresie de melancolie, sau mai degraba resemnare, impresie īnselatoare poate, dar sentimentul era ca omul acesta suferise foarte mult. O suferinta care īi ucisese pentru totdeauna capacitatea de a fi fericit. Zāmbetul lui era trist, rāsul n-avea veselie, parea fara culoare.

- Spune-mi, tu ai sarit vreodata īn sus de bucurie?

Gregorian īntoarse capul amuzat.

- E singura modalitate de a-ti manifesta entuziasmul?

- stii foarte bine ce vreau sa spun. Exista īn tine o nefericire mocnita, veche. Parca le-ai lua pe toate īn berna...

Cris lasa paharul. Se foi cautānd o pozitie mai comoda si īsi rezema cotul pe spatarul canapelei.

- Nici tu nu-mi pari din cale afara de vioaie.

- Cu mine se petrece altceva.

Cris tacu. Adina īl cerceta intrigata.

- Nu ma īntrebi ce?

- Ţt! facu Gregorian clatinānd capul. Pot folosi dormitorul si fara sa clarific chestiunea.

Femeia īsi azvārli usor capul pe spate. Privirea era sfidatoare, narile vibrau.

- Dovedeste-o.

Cris o cerceta cāteva clipe cu acelasi zāmbet trist. Īntinse bra­tul si īi cuprinse umerii.

Cānd Adina iesi din dormitor, Cris, lānga pian, īsi īnnoda cravata.

- Parca ai fi functionar īn City. Costum īnchis, cravata. Īti lipsesc melonul si umbrela.

- Nu-mi lipsesc

Adina rāse:

- Ai purtat vreodata blugi?

- Niciodata.

- De ce? Esti īnca tānar, silueta ti-o permite.

- Mi se pare aberant atāta vreme cāt nu lucrez pe un santier, nu iodleresc īnfigāndu-mi cortul īn crestet de munte si nu domes­ticesc mustangi īn Texas, sa umblu īmbracat ca un salahor.

- Ai dreptate... Īmi aduci pardesiul?

Gregorian dadu din cap. Īn fata oglinzii, cu cāteva spelci īntre dinti, Adina īsi īnnoda experta cocul.

- Gata! Multumesc...

Pendula īncepu sa bata.

- Extraordinar! se mira Adina. sapte si jumatate. N-as fi crezut.

- Nu-i tārziu...

- Depinde. Īi īntinse obrazul. La revedere, Cris.

- Īmi permiti sa te conduc?

- Nu.

- Sa-ti chem un taxi?

- Nu.

- Am sa te mai vad?

Femeia īi cauta ochii.

- Nu, Chris.

***

Īn bucatarie, batrānul stefan Popa rupse foaia calendarului de perete: Miercuri, 25 noiembrie 1981. Consulta textul de pe verso. "Siderurgia si viitorul petrochimiei..." Se strāmba, si azvārli ghemotocul de hārtie īn galeata. Cu pasi tārsiti, ticait, se apropie de masa si īsi trecu palma peste musamaua decolorata. Nu, nu erau firimituri... Gāndacii aia rosii, o adevarata calamitate... Da, gunoiul īl daduse afara la prānz. Verifica a patra oara focurile de la aragaz si īn sfārsit īnchise lumina.

Īn odaie era cald - peste un sfert de ceas avea sa scoata radiatorul din priza - patul asternut, īl facuse īnainte de a cina. Tot atunci īsi pregatise pe lada studioului paharul cu apa pentru proteza, ochelarii de lectura lānga Biblie, chibriturile si tigara. Unica tigara pe care i-o permitea enfizemul pulmonar. O fuma seara, la televizor. Deschizānd aparatul, se gāndi ca avea sa pe­treaca o seara minunata. De cānd luase hotarārea aceea mare, traia īntr-o stare de continua si dulce multumire. Mānca bine si cu ape­titul de altadata "atentie, tinere, se ameninta cu degetul īn oglinda, la colesterol!", dormea teapan, iar casa, care i se paruse altadata sordida si rece (abia astepta sa iasa īn tārg si se īntorcea silnic), devenise īmbietoare si prietenoasa.

Era de fapt o mostra tipica a garsonierei anilor '50: un studio cu o mica vitrina dreptunghiulara la lada īn forma de L, doua fotolii englezesti, adānci si confortabile īmbracate īn creton, o masuta rotunda, nelipsita veioza pāntecoasa, vārfuita de un abajur pagoda. Pe fetele de pergament gros, evoluau gheise si mandarini.

stefan Popa deschise televizorul. Peste zece minute avea sa īnceapa filmul. Ginger Rogers! Ce muiere īndracita! Le batea pe toate... Rita Hayworth, Vivien Leigh, Judith Garland nu īnsemnau nimic pe lānga ea, nu-i ajungeau nici pāna la calcāi... Se ducea de cāte trei-patru ori la filmele ei...

"Ca un licean, rāse batrānul aducerii-aminte. si doar eram magar īn toata firea. Sarisem din treizeci... Pe urma, cānd am cunoscut-o pe ea..."

Se facuse livid, nu-si mai gasea cuvintele.

"Ginger..."

"Nu! Eliza. Se spune ca semanam extraordinar!"

Extraordinar? Surori gemene! Aceeasi silueta mladioasa, s-o treci printr-un cercel, aceeasi coama blonda, gura, rāsul, privirea, identice. Evident, Eliza exploata la maximum asemanarea, īi copia toaletele, coafura, gesturile. Din prima clipa se īndragostise ca un nebun.

"De fapt, eram gata īndragostit, reflecta stefan Popa. Sunt īndragostit si astazi... N-am īncetat niciodata s-o iubesc..."

Semnalul muzical al "Telecinematecii" īl scutura de gānduri. Stinse lustra si se aseza īn fotoliu, rasucind īntre degete tigara.

"Am s-o aprind la primul ei cadru... Ce bine ca m-am decis! Ma simt liber... Liber ca la doisprezece ani, cānd alergam cu plasa dupa fluturi... Trebuia s-o fi facut mai demult... Fred Astaire! Hm! N-am īnteles niciodata ce gaseau muierile la maimutoiul asta acrobat..."

Usa de la baie se deschise īncet. stefan Popa nu observa nimic. Statea cu spatele, iar sonorul, dat aproape la maximum, acoperea orice zgomot. Oricum, n-avea ochi si urechi decāt pentru Ginger, care evolua pe pista de sticla īntr-un furou de paiete.

"Eliza... Dragostea mea..."

Māna īi tremura, abia izbuti sa aprinda chibritul. Trase adānc din tigara. Se auzi o bufnitura parca ar fi cazut o carte pe covor si stefan se īntoarse speriat. Ochii i se largira de groaza:

- Dumneata?!

Vazu latul si īn aceeasi secunda īsi simti grumajii prizonieri. Apoi se facu īntuneric.

2

Maiorul Cristescu ridica ochii din gazeta. O īmpaturi cu zgomot, interesāndu-se:

- Ce s-a īntāmplat?

Sergentul, tānar, balan cu fata roscovana, puse plicul pe masa:

- S-a primit acum, cu mentiunea urgent.

Cristescu se uita reflex la ceas. Era un Doxa vechi, extraplat. Īl avea din liceu si nu consimtise sa se desparta niciodata de el. Draciile moderne, unde trebuie sa pui ochelari ca sa ghicesti ca e miezul noptii īl iritau: "oamenii dovedesc o fantezie inepui­zabila cānd e vorba sa-si complice existenta..."

- Hm! Opt si jumatate... Cui dracu' īi mai arde de corespon­denta la ora asta?!

Deschise plicul cu sila necamuflata. Īi repugnau anonimele, dar din nefericire trebuia sa tina seama de ele. Īn majoritatea cazurilor, realitatea le confirma continutul. O stiau toate politiile din lume.

Astazi, miercuri, 25 noiembrie 1981, a fost ucis pensionarul stefan Popa, la domiciliul lui din strada Plantelor nr. 15 A. Asa­sinul se numeste Cristian Gregorian, inginer.

Un cetatean iubitor de adevar si dreptate.

Cristescu īsi īnghiti īnjuratura. "Evident, trebuia sa fiu eu de serviciu. si mai e o chestie pentru care nu exista nici o explicatie stiintifica pe lumea asta. De ce toate dandanalele īmi pica miercurea?" Mobiliza echipa operativa prin telefon si īsi īmbraca trenciul.

***

Toata lumea era de acord ca la Coleta Miclescu interiorul, amicii si atmosfera sunt fara egal. Ospitalitatea ei, de factura speciala, te cāstiga spontan, Coleta avānd vocatia gazdei perfecte si īn alte conditii ar fi facut o cariera stralucita īn orice domeniu care presupune "relatii cu publicul". Cine intra īn casa ei se simtea imediat la īndemāna si īncerca reconfortantul sentiment ca daca doamna Miclescu tānjise īn clipa aceea sa vada vreun ins de pe īntreg mapamondul atunci acela era chiar el, Popescu, Ionescu sau Vasilescu...

Nici o nota, nici un accent nu rasunau fals sau conventional, placerea Coletei fiind autentica; se bucura sincer de oaspeti - nu concepea o zi fara opt-zece vizite - si sp 141g613b re deosebire de alti oameni īn vārsta, era receptiva la noi contacte sociale. Mereu abatāndu-se de la regulile senectutii, nu vorbea niciodata despre tensiune, colesterol sau urina, stia sa asculte cu interes sincer orice aberatie, ramasese culanta si nu-si asasina interlocutorii rascolind intermi­nabile si neinteresante amintiri. Fara īndoiala, īsi spunea mereu Cris Gregorian, unul din obisnuitii casei, ca aceasta putere de seductie, fata de care nimeni nu se dovedise imun, asigura acel du-te vino permanent si eterogen din casa Micleascai; o vizitau oameni de toate conditiile si structurile si, fenomen aproape unic fiind bine cunoscuta repulsia tinerilor fata de societatea celor īn vārsta, acestia nu numai ca nu o ocoleau, dar o frecventau asiduu.

La Coleta era seara de pocher, si Gregorian gasi lume putina. Micleasca īl primi fara sa-si ascunda mirarea - nefiind amator de carti, inginerul īsi facea program separat miercurea si sāmbata, zilele de joc -, dar realmente īncāntata:

- Ce surpriza, Cris! Intra mai repede ca se face frig... Mirosi bine! Pariez, oricāt, ca vii de la o cucoana distinsa! Arpčges! Asta e! Cred ca-s patruzeci de ani de cānd nu l-am mai simtit. Copii! A venit Cris!

Īn ciuda corpolentei, era vioaie si sprintena. Īmplinise saizeci si opt de ani, dar de cel putin doua decenii arata la fel, facea im­presia ca nu se schimbase deloc. Nu fusese niciodata frumoasa - nasul prea puternic, dubla barbie evidenta īnca din tinerete, silueta dolofana de femeie careia īi place sa manānce bine se aratasera vrajmasi fideli -, dar ramānea agreabila datorita tonici­tatii ei si felului cum stia sa-si "poarte" defectele: Ca pe un stindard. Arbora orice fel de moda fara sa tina seama īn ce ma­sura o avantajeaza: nasul prea mare n-o īmpiedicase sa umble cu fruntea cheala sau cu turban, īsi plimba obezitatea cu īndraz­neala. Spre deosebire de majoritatea femeilor masive nu apelase niciodata la trucuri. Habar n-avea de ghene sau corsete uciga­toare cu balene, adevarate instrumente de tortura, nu cauta culori īnchise sau imprimeuri cu desen mic, se anfisa "éperdument" de deux-pičce-urile clasice. Ba dimpotriva, rosul strident si galbe­nul canar erau culorile predilecte din garderoba Micleascai, nu ocolise fustele crete sau rochiile ample atunci cānd acestea defilau īn legiuni pe Calea Victoriei, iar daca fasoanele modei adusesera īn actualitate saricele, fecioru-sau Valeriu, consternat - singurul din intimitatea Coletei excedat de fanteziile ei vestimentare -, o vazuse arborānd o tundra ciobaneasca de toata frumusetea.

O alta curiozitate a Micleascai o constituia faptul ca de dimineata pāna seara era gatita ca de oras. N-avea capoate, caci pur si simplu nu īntelegea utilitatea lor. Acum, purta o rochie de lenaj galbena cu dungi orizontale late, albe, escarpeni cu toc cui, cercei lungi, fantezi, care aproape īi dezmierdau umerii. Vreo cinci bratari-sclave īi zornaiau la māna stānga.

- Ce dragut din partea ta, Cris, ca ai trecut sa ne vezi, īi zāmbi Melania Lupu, plimbānd zatul īn ceasca de cafea.

Era una din amicele bune ale Coletei, o femeie de saizeci si patru sau saizeci si cinci de ani, cu aspect delicat si zāmbet placut. Oamenii o tratau cu condescendenta, dar n-o prea luau īn seama, socotind-o cam saracuta cu duhul. Prietenul ei cel mai bun era un motan negru, Mirciulica, de care nu consimtea sa se desparta nici īn vizite.

O nesecata bunavointa si politetea gratioasa īi deschideau toate usile asigurāndu-i amicitii devotate. "E prostuta biata Melania, dar fermecatoare..." Spontan si general - fara sa se cunoasca exact motivul - i se spunea "biata Melania".

Cris, care avea oroare de pisici, se aseza pe o canapeluta, īn coltul opus. Zāmbi linistit:

- Ma bucur ca va vad, doamna Lupu. Aratati minunat. Se pare ca si prietenului nostru Mirciulica īi merge foarte bine.

- Te cred si eu, rāse Coleta. Numai de cānd a venit, a hapait īmpreuna cu maica-sa o kila de jeleuri.

Melania Lupu īsi ridica privirea. Era luminoasa, palid albastra; doua violete presate de mult, īntr-un album.

- Exagerezi, draga mea. Nu era un kilou, doar opt sute de grame. Domnisoara de la cofetarie care este o persoana foarte gentila si tine la Mirciulica a scotocit si īn depozit, dar din nefe­ricire, stocul se epuizase.

- I-ai zis individei ca jeleurile sunt pentru motan?

Īn vocea groasa, barbateasca, de fumatoare īnraita, se des­lusea mustrare. De altfel, toata īnfatisarea Violetei Bordeianu, exceptānd chipul cu trasaturi nobile si care-si pastrase frumusetea la aproape saptezeci de ani, era masculina. Īnalta, imensa - altfel decāt Coleta, doar grasa si pufoasa -, avea oase mari, spate de atlet, picioare enorme si grele. Purta numarul 43 la pantofi si din copilarie fusese silita sa se īncalte doar la comanda.

- De ce sa nu-i fi spus? se mira Melania Lupu. De la ea ma aprovizionez totdeauna si, ti-am mai zis, īl apreciaza pe Mirciu­lica. De cāte ori īi vine ceva mai special, de pilda socolata aus­triaca, īmi opreste o cutie sau doua.

Violeta Bordeianu trase din tigara, īnchizānd ochiul stāng.

- Nu stiu daca procedezi cu tact. E o sfidare sa cheltuiesti averi pe merindea dobitocului.

Melania se strānse īn ea, vag ofensata.

- Nu stiu ce vrei sa spui cu merindea dobitocului. Mirciulica este prietenul meu...

- Ceea ce nu-i schimba regnul. Da-o īncolo, Melania, uneori īmi vine sa cred ca esti smintita de-a binelea!

- Probabil ca sunt, dar te asigur ca aceasta n-a īmpiedicat pe nimeni sa se poarte politicos cu mine... si pe urma ce īnseamna avere? Cu o suta de lei nu cumperi o casa si nici un tramvai.

- Corect! rāse Gregorian.

Violeta Bordeianu se uita semnificativ la Gregorian: "E capie rau! Nu merita sa-ti pui mintea..."

- Cu ce sa te servesc, Cris? se interesa Coleta. Daca vrei ceva de baut, īti iei singur. Mi-a adus Vali un coniac Napoleon... Sa-ti fac o cafea?

- Nu la ora asta! īnseamna sa nu mai dorm toata noaptea. Din licoarea lui Valeriu īnsa am sa īncerc. Mai bea cineva?

- Toarna la toata lumea, ce mai īntrebi!

Cris scoase patru boluri dintr-un bufet normand, transformat cāndva de doctorul Miclescu īn bar. Fusese un mare bautor si, īndragit de zei, murise asa cum īsi visase toata viata: lānga nevas­ta-sa pe care o divinizase, cu paharul īntr-o māna si tigara de foi īn cealalta.

- Cred ca nu ma īnsel, Cris, spuse zāmbind delicat Melania, dar n-ai numarat bine. Vreau sa spun, l-ai uitat pe Mirciulica. Am constatat ca putin alcool īi stimuleaza apetitul si īn general dispozitia.

Violeta Bordeianu pufni ostentativ. Se multumi sa ridice paharul.

- Bonsoar!

- Cāt e ceasul? īntreba Coleta.

- Aproape opt.

- Curios! stefan nu īntārzie niciodata...

- Asta-noapte, spuse Melania Lupu cu ochii agatati de un tablou cu flori albe, am avut un vis ciudat.

Violeta Bordeianu o īntrerupse plictisita:

- Se facea ca... si ta-ta-ta si la-la-la... Hai sa batem cāmpii!

- Las-o! interveni Coleta care īntindea cel putin patru pa­siente pe zi si īsi īnchipuia printre altele ca este un mediu excelent, cu vocatie particulara pentru ceea ce va sa zica stiintele oculte.

- N-o sa va maturizati niciodata?

- La vārsta noastra n-ar mai avea haz. "Lasati copiii sa vina la mine", a zis Cristos.

- Drum bun! rānji Bordeianca.

Melania clipi speriata. Īsi duse māna la piept, astāmparāndu-si bataile inimii.

- Mi se pare extraordinar ca acestea sunt exact cuvintele pe care le-am visat azi-noapte. Dragul de stefan calarea un armasar ca neaua de o extraordinara frumusete.

Bordeianca pufni pe nari.

- I-ai povestit lui Mirciulica Harap Alb. De aici ti se trage.

- Nici gānd. Aseara i-am spus Fetita cu chibrituri. Gonea grabit...

- Cine?

- stefan! Despre cine vorbeam?... si la un moment dat a ajuns dinaintea unei ape mari, cu unde negre extrem de īnvolbu­rate. Parea ca ezita, vāntul suiera, armasarul necheza...

- ...porcul guita, vaca Zimenthal ragea, si Melania delira! pastisa Violeta. Ce naiba, ne confunzi cu motanul?

Cris Gregorian īncepu sa rāda. Coleta amuzata, dar si stārnita, statea cu ochii pe Melania. Aceasta continua cu īnsufletire:

- Dintr-o data, s-a auzit un glas de pe celalalt mal: "Lasati copiii sa vina la mine!" Calul s-a ridicat īn doua picioare, apoi s-a avāntat vitejeste, strapungānd valurile neguroase. stefan a mai rasucit o data capul si a facut un semn de adio... Cānd m-am trezit, trebuie sa va spun ca ma simteam extrem de emotionata...

- Fantezii! respinse Violeta Bordeianu.

Doamna Miclescu se īntoarse din dormitor, aducānd o carti­cica ferfenitita. Paginile erau galbene, marginile franjurite lipite cu scotch. Īncepu s-o rasfoiasca, urmarind rāndurile cu unghia vopsita violet.

- Cal alb si gras īntristare īnsemneaza... Explica: Am cartea de la bunica. Cred ca a īmplinit peste o suta de ani... Stai sa vedem ce zice si la apa neagra... Doamne sfinte! Puhoi īntunecat de va visa cineva, moarte de bun prieten vesteste...

Īi privea consternata, cu gura uitata deschisa. Cāteva clipe domni linistea. Melania batu usor īn lemn. si dintr-o data, toti avura aceeasi senzatie: ca īn odaie s-a facut frig.

***

Era evident si pentru un ageamiu ca asasinatul fusese comis de cel mult doua ore. Cadavrul abia se racise, membrele īsi pas­trasera flexibilitatea. Īntre degetele cu pete caracteristice - flori de mormānt - ramasese o tigara ce se stinsese probabil singura.

Cercetānd micul apartament, maiorul Cristescu se īntreba care ar putea fi mobilul crimei. stefan Popa era un batrān anonim, fara nici un fel de relevanta sociala, prezentānd din toate punctele de vedere un interes limitat. Aparent, cel putin asa stateau lucru­rile. Pensia de doua mii sapte sute - gasise talonul - īi asigura o existenta īnlesnita, dar era departe de a fi vreun risisim, ale carui comori sa stimuleze apetituri asasine. Casa parea bine īntretinuta si spre deosebire de alte locuinte ocupate de batrāni, nu surprin­deai nici un amanunt care sa denote delasarea, o anume neglijenta specifica a plictisului, a lipsei de energie sau avaritiei. "Toti mesterii astia sunt niste banditi, ieri am dat douazeci si cinci de lei ca sa-mi schimbe o garnitura..." Īn consecinta, nu existau robinete sau clante stricate, aschii sarite din parchet, geamuri plesnite, fotolii desfundate, colb de doua degete sau scrinuri schioape, stālpite īn caramizi īnvelite cu jurnal. Lipseau īnsa cu desavārsire obiectele de valoare si daca ar fi fost sa vinzi tot ce se afla īn cele doua odaite, n-ai fi īncropit nici zece mii de lei. Ca amanunt notabil, Cristescu retinu ca batrānul stefan Popa avusese probabil obsesii mistice: o biblioteca īntreaga de carti religioase - Pate­ricul, Biblia, Vietile Sfintilor, Īnvataturile lui Avram Sirul etc, etc..., multitudinea icoanelor (ieftine de altfel) si a candelelor, ba chiar si o cadelnita vorbeau singure īndeajuns. Pe ziduri, chiar si īn bucatarie, erau tintuite un soi de tablite asemanatoare cu cele musulmane, cuprinzānd texte pe teme clasice: "Curata-te de toata īntinaciunea sufletului si a trupului, facānd sfintenie īntru frica lui Dumnezeu"... "Alearga spre nevointa cea buna, gol sa fii si nebun pentru mine si la multe bunatati vei fi partas īn ziua īmparatiei mele..." Iar īn bucatarie, deasupra frigiderului: "Este bine ca īn fiecare zi sa se manānce cāte putin, pentru ca aceasta este calea īmparateasca, mai usoara si mai lesnicioasa, ca mintea sa nu se trufeasca..."

- De, dom'le, asa o fi, cugeta Cristescu.

Locotenentul Azimioara, subalternul preferat al maiorului, se apropie verificāndu-si cu o miscare masinala nodul cravatei.

- Mort prin strangulare clasica, cu un lat de sārma. Atāt de clasica, īncāt autopsia devine o simpla formalitate.

Cristescu se strāmba:

- Clasica, dar asta a murit. Īn rest, nimic nu ma dezmiarda.

Azimioara, gras, jovial, de un optimism organic irefutabil, acceptānd aprioric cu o īntelepciune singulara toate capriciile destinului, arbora o mina de circumstanta.

- Aveti dreptate...

- Ma īntreb, rosti maiorul cu privire imprecisa, care ar putea fi mobilul crimei. Exclud dintr-un bun īnceput unul material. Ramān - data fiind statistica īn materie de ticalosii specifice senec­tutii si din care li se trage adeseori moartea - vendeta si santajul.

Locotenentul īntreba din ochi: "Adica?"

Cristescu deschise palma īn care tinea tigara.

- Fie batrānul Popa a savārsit cāndva o mare netrebnicie, iar īn mintea unora cu memorie, asa ceva se cere platit, fie el īnsusi efectua un santaj periculos.

- Spre care ipoteza īnclinati?

Maiorul īncepu sa rāda:

- Fiule, nu ma cheama Mafalda si nici Laila.

Netezi coperta de musama a unei agende descoperite pe nop­tiera batrānului si se apropie de telefon. Forma un numar si locote­nentul auzi dupa cāteva secunde declicul receptorului ridicat la celalalt capat al firului.

- Cu domnul avocat Valeriu Miclescu.

***

Doamna Miclescu ramase fara grai. Melania parea resem­nata, Cris absent. Violeta Bordeianu casca plictisita:

- Toate sunt aberatii de oameni fara ocupatie, iar tu, Coleta, m-am convins, te-ai sclerozat. stefan ne-a avertizat de sāmbata ca azi e nu stiu ce prostie la televizor, pe care nu vrea s-o scape. Textual! Arata spre masa de joc pregatita: Credeam ca ai aranjat al patrulea partener sau ca se sacrifica eventual Valeriu.

Coleta īsi pocni degetele peste frunte, fericita:

- Extraordinar cum am uitat! Bine ca-i asa! M-am luat cu treburile si mi-a iesit complet din minte...

- Mie-mi spui! se strāmba Violeta. Abia īti tragi sufletul de atāta roboteala. Prānzul la Capsa, seara, vizite si sindrofii, basca sauna, croitoreasa si coafor.

Micleasca īncepu sa rāda:

- Iata citate fidele din agenda mea de lucru. Īn realitate, sunt o femeie neserioasa.

- Ţi-a mers foarte bine asa, ciripi Melania Lupu, si nu vad de ce ai īncerca sa te schimbi acuma.

Violeta Bordeianu interveni brutal:

- I-a mers, ca l-a avut pe Miclescu īn spate, care aducea bani cu sacul. Ia sa fi trait colea, dintr-un salariu, ca mine, atunci sa vad daca o mai aranja sa fie neserioasa.

Doamna Miclescu, desi obisnuita cu iesirile Violetei, o cer­ceta mirata:

- Ce-i cu tine? Esti prost dispusa?

- Ai haz! Ma mai si īntrebi! Din cauza ta, am ratat seara. Crezi ca mi-e moale sa vin tocmai din Berceni? Barem de-ar pica Valeriu, s-o mai dregem.

- stii bine ca Vali nu se aseaza la aceeasi masa cu mine. Zice ca nu-l intereseaza sa joace pe banii lui.

- Da, apropo, tu de ce-l mai storci de parale? Nu ti-a lasat barbatu-tau destul?

- Draga mea, nimeni nu are niciodata prea multi bani, iar Vali daca nu ar fi dispus de un venit confortabil, nu mi-ar fi dat.

- A fost totdeauna un copil delicios, interveni Melania Lupu. Era un tānc de sapte ani cānd mi-a daruit trotineta lui.

Violeta Bordeianu deserta ultimele picaturi pe gāt si īntinse paharul lui Gregorian ca sa i-l umple.

- si tu ai luat-o?

Cris īncepu sa rāda, dar Melania Lupu raspunse cāt se poate de serioasa:

- Nu, caci eu dupa cum stiti, n-am fost niciodata o sportiva talentata. Am apreciat īnsa gestul, care dovedea multa generozi­tate, si i-am cumparat un iepuras.

- Tic, surāse Coleta amintirii. Era un iad īn casa, īsi lasa car­tea de vizita peste tot. Pāna s-a enervat Miclescu si l-a dus la tara.

Violeta Bordeianu īsi pipai cocul, īnfipse mai adānc o agrafa.

- Pe Melania au chinuit-o toata viata ideile fistichii.

- E mai bine, replica doamna Lupu, decāt sa n-ai nici una. Cel putin, asa socotesc eu.

- Ai avut si tu noroc cu colonelul. Altul daca te auzea povestindu-i motanului Scufita rosie, īsi lua demult cāmpii.

- Depinde de felul īn care povestesti. Conteaza enorm, iar eu, īn privinta aceasta, am un talent īnnascut. Uneori, colonelul era mai captivat chiar decāt Mirciulica.

Violeta Bordeianu n-o mai asculta. Se rasti la Gregorian:

- Dar dumneata de ce nu joci?

Cris, cu gāndul la Adina, tresari:

- Poftim?! Iertati-ma, dar nu stiu poker.

- Pai sa-nveti, domnule! Cu ce distrezi dumneata o societate?

- E o problema pe care nu mi-am pus-o, dar va fagaduiesc sa reflectez.

- Ce-o fi cu stefan de nu raspunde? se mira Coleta Miclescu, lānga telefon. De trei ori am format numarul.

- Dar ce-ai cu el?

- I-am facut rost de Difrarel. Voiam sa-l anunt. Sa nu mai umble māine, de pomana, prin farmacii.

- Cine stie cu ce teleleica s-o fi īncurcat si ne-a pacalit pe noi ca vrea sa vada filmul. Observa ca motanul īi adulmeca pan­toful trotteur si batu cu piciorul īn dusumea: Zāt!

- Vino īncoace, Mirciulica, se sesiza Melania Lupu. Trebuie sa stii ca nu toata lumea ti-e prietena.

- Eu, rānji Bordeianca, pot sa-i dau cuvāntul de onoare.

Melania īsi tuguie buzele si sorbi cāteva picaturi de coniac.

"N-o lua īn seama, draga mea. Totdeauna a fost geloasa pe orice femeie maritata, pe orice persoana despre care i se parea ca-i merge bine. Saracuta a avut ghinion si nici macar acum, la batrā­nete, statutul de celibatara n-a īncetat s-o umileasca. Sunt sigura ca trebuie sa-ti fie mila de ea."

Coleta lasa receptorul īn furca:

- Totusi e ciudat... Lui stefan nu-i place sa iasa seara.

- Dar aici cum vine?

- Asta-i altceva. Īn viata lui n-a avut decāt o singura pasiune: cartile. Daca stau si ma gāndesc, n-a existat nici o femeie care sa īnsemne ceva pentru el...

- De zgārcit! decreta Violeta Bordeianu. Acum vreo douazeci de ani, se īncurcase cu o functionara de-a mea, de la Posta. Ce-a putut sa-mi povesteasca nenorocita, e inimaginabil. Īsi plateau separat biletele la cinema, tramvaiul, īnghetatele pe bat. N-ati vazut si la carti? Cānd pierde un pol, doi, se face livid si i se īncruciseaza ochii.

Micleasca ridica receptorul.

- Mai īncerc o data.

- Inutil, suspina Melania Lupu. Presimt, de fapt am certitu­dinea, ca i s-a īntāmplat ceva neplacut, daca nu chiar foarte grav.

Violeta o masura ironica.

- Uite unde era Pythia!

- Ma cheama Melania-Evelina-Adelaida. Am trei nume...

- si minte pentru fiecare. Esti deprimanta, soro, cu profetiile astea lugubre.

- Sunt doar logica. Oamenii īn vārsta nu-si schimba usor tabieturile. Daca totusi o fac, īnseamna ca a intervenit ceva deose­bit de important. si pentru ca bucuriile sunt putine īn existenta batrānilor, acest important e de obicei dezagreabil, daca nu fatal...

- Rationamentul n-are fisura, aprecie Gregorian surāzānd. Sa speram īnsa ca de asta data realitatea va infirma logica.

Īncepuse sa se plictiseasca, dar īi era lene sa se ridice, sa se urneasca, sa se duca acasa.

Coleta Miclescu ridica degetul:

- Stati o secunda! Am auzit usa... Da, e Vali.

Un barbat de vreo treizeci si cinci de ani navali īn casa cu trenciul pe el. Era īnalt, bine facut, cu un aer de degajare si ele­ganta aparte, si pe care unii īl numesc vestic. Uita sa dea buna seara, prada unei evidente tulburari. Micleasca īl cerceta īngrijorata:

- S-a īntāmplat ceva, Vali?

Fiu-sau rosti ragusit:

- stefan a fost asasinat.

"Īnca o data ai avut dreptate, draga mea, suspina Melania dezmierdānd urechile motanului. Nu zau, uneori mi-e si frica sa stau de vorba cu tine... Ma īnfioara atāta adresa, mai ales cānd e vorba de nenorociri..."

Simti privirea otravita, neagra, a Violetei si clipi nedumerita.

- Vrei sa-mi spui ceva?

Bordeianca observa cu tālc, apasānd pe fiecare silaba:

- Unii stiu al dracului de multe!

3

Picaturile de ploaie alunecau pe chipul turnat īn bronz. Catalina observa īnveselita:

- Uite ca si statuile pot plānge... Cine e?

Dorin, bosumflat, se uita īn directia scuarului.

- Dobre Enachescu.

- N-am auzit de el.

- N-ai pierdut nimic. Era un tip din ala cu elanuri edilitare. Pastorea tārgul.

- Cum adica?

- Primar... Ei, ce facem?

Catalina ofta.

- Ţi-am spus de ieri ca asta-seara sunt ocupata.

Dorin trase de gulerul lucios al vindiacului. De enervare īi tremurau buzele si barbia. Facea impresia ca e gata sa plānga. Enumera, ridicānd din ce īn ce mai mult tonul:

- Spectacol n-ai, repetitie n-ai, ora la dentist n-ai!

- Exista si altele, spuse īncet fata.

Dorin o privi dintr-o parte. Coada blonda īn care Catalina īmpletise tot felul de martisoare se confunda cu balonul auriu.

- Domnul avocat Valeriu Miclescu, nu-i asa?

Catalina īsi musca buzele. O papusa blonda, diafana si putin trista.

- De ce nu?

Īi era mila de Dorin, īn general nu-i placea sa faca pe nimeni sa sufere din cauza ei, dar n-avea īncotro.

- Taica-tu stie?

- Am crescut destul de mare ca sa nu-i mai cer voie sa ma plimb cu un baiat.

- Eu atāta te īntreb. stie?

- Nu cred ca-l intereseaza asemenea probleme.

- stie, insista Dorin, ca "baiatul" a īmplinit doi poli?

- Doar treizeci si sase.

- Ce mi-e treizeci si sase, ce mi-e patruzeci?

- La vārsta lui ai sa gāndesti altfel.

- Observ ca te-ai familiarizat cu gāndirea quatragenarilor libidinosi. Ce ma surprinde e ca nu ti-e greata, ca nu intri īn pa­mānt de rusine.

Fata clipi mirata si īntoarse capul. Dorin simti ca i se taie res­piratia. Niciodata nu i se paruse atāt de frumoasa. Luminile ora­sului plouau licurici īn ochii negri.

- Rusine? De ce naiba sa-mi fie rusine?

- Pentru ca toata chestia asta e imorala si perversa. O fata de nouasprezece ani nu are ce cauta īn patul unui crai batrān.

- Nu-ti permit...

Glasul rasunase moale. Īn general, reactiile Catalinei n-aveau vigoare, pareau decolorate. Cine o vedea dansānd īn "Carmen" sau temperamentoasele concerte ale lui Paganini, cunoscānd-o ulterior, īncerca o surpriza care friza stupefactia.

- E un act īmpotriva naturii! Un fluture pāngarit de un coiot, o floare lasata īn labele infecte ale unui... unui... Cauta disperat ceva nimicitor. Izbucni: sobolan rāios, asta-i!

Strigase si cātiva trecatori īntoarsera capetele. Jenata, Cata­lina grabi pasul, cu privirea īn pamānt.

- Crezi ca ponegrindu-l ai sa ma faci sa-l iubesc mai putin?

- Nu-l ponegresc. Īti deschid ochii.

- Prefer sa-i tin īnchisi.

- Pentru banii lui? Spune! Explica-mi si mie cu ce te-a aiurit?

Īn mod sincer, Dorin nu īntelegea ce anume ar īndragi o fata la un barbat care-i poate fi parinte. Pe de alta parte, teoretician al dragostei "inteligente" īsi īnchipuia ca apelānd la ratiunea oricarui ins - bineīnteles daca nu avem de-a face cu imbecili -, argumentānd logic si documentat o iubire necorespunzatoare poate fi īnfrānta. si, tot īn mod sincer, nu-si dadea seama ca acelasi tratament aplicat asupra lui īnsusi se dovedise jalnic de ineficient.

- Te credeam mai presus de asemenea josnicie.

- Eu nu sunt vinovata ca ti-ai īnchipuit despre mine mai mult decāt sunt īn realitate. Īl iubesc, Dorin, si trebuie sa accepti situatia. Nu ti-am promis niciodata nimic. Am fost doi tānci care au copi­larit si au batut mingea īn aceeasi mahala. Din cānd īn cānd am vazut un film īmpreuna.

Dorin īsi vārī pumnii strānsi īn buzunarele vindiacului. Din profil, semana cu un cangur.

- Bineīnteles! scrāsni. Eu nu am lovelele magistrului si nu ma tin de ciubucuri jegoase. Sunt un student prapadit, care nu-ti poate oferi cārpe, bibiluri de aur, mese la Capsa - Capsa neaparat!, da bine, e distinguished! - week-end-uri craiesti la Aro-Brasov.

- Nu asta am vrut sa spun, suspina Catalina.

- Ba exact asta! Cānd te-am rugat īn iulie sa mergem īn cam­ping la Mamaia mi-ai zis ca nu-ti place "la pānza".

- Sunt obisnuita cu confortul.

- Serios? si daca nu erau "ateneurile" marelui tribun, tot la International trageai?

Obosita, Catalina īsi trecu palma peste fruntea īnalta. Sprāncenele ude, cu arc īndraznet, pareau de matase.

- Cāstig suficient ca sa-mi pot permite o data pe an un concediu civilizat.

Dorin tacu. Īn relatiile lor banii constituiau o problema dure­roasa. Catalina - balerina bine cotata, deja vedeta - cāstiga exce­lent. Era solicitata frecvent de televiziune, avusese cāteva turnee mari īn strainatate. El, student, rezista din bursa si mici ciupeli, "ajustari de portofel", cānd facea piata pentru maica-sa. Uneori, reflecta īngrozit ca o singura rochie cumparata de Catalina la Fondul Plastic costase doua mii doua sute de lei, adica viitoarea lui leafa dupa cātiva ani de inginerie. Iar īn materie de zdrente, fata se dovedea colectionara īnversunata.

- Tocmai de-aia! Cāstigi destul ca sa nu accepti bacsisurile mosului.

- Folosesti termeni oribili. Ce īnseamna bacsis? Dupa teoria ta, un barbat nu poate face un cadou femeii pe care o iubeste fara s-o umileasca. Esti caraghios.

- Pardon! Una e o atentie, un cadou facut pe masura posi­bilitatilor dintr-un salariu cinstit...

- Te rog! īl īntrerupse fata. Nu ma intereseaza din ziar decāt rubrica Spectacole. De fapt, ce vrei de la mine? Sa te iubesc cu sila?

- Sa īntrerupi relatiile cu Miclescu. Ţi-o cer ca prieten.

Catalina clatina trista din cap. Īsi duse māna la gāt de parca s-ar fi sufocat. Dorin observa cu amaraciune safirul prins īn gheare de leu, un cadou recent al avocatului.

- Niciodata, Dorin. Niciodata! Ţin mult la tine si īmi pare rau ca te necajesc, dar nu pot si nu vreau sa mint. Voi ramāne a lui Valeriu, atāta timp cāt mi-o va permite el.

Dorin se opri īn mijlocul drumului. Se interesa cu glas gātuit de rautate:

- Chiar daca gentlemanul mai permite īn preajma-i doua contemporane de-ale tale?

Catalina īi sustinu privirea. Rosti palida:

- Chiar.

- Te intereseaza cumva sa stii despre cine-i vorba? Īti pot oferi nume, adresa, ocupatie, origine etnica.

- Nu ma intereseaza... Am ajuns, Dorin. Īti multumesc ca m-ai condus. Sa stii ca nu sunt suparata pe tine...

- Mersi! Se uita la blocul vechi, cu intrare de marmura neagra, construit īnainte de razboi: Ce naiba cauti aici?

Catalina avu un gest scurt de ramas bun si īmpinse cu umarul usa grea īn fier si sticla.

Nedumerit, Dorin privi īn jur. Se gāndi sa intre īn hol sa con­sulte lista locatarilor, dar renunta. Chiar īn fata blocului se afla par­cata masina - un Ford Mustang bleumarin - avocatului Miclescu.

Furios īsi repezi piciorul īntr-unui din cauciucuri.

"Mama ta de escroc! Macar de ti-ai frānge gātul cu ea!..."

Ridica ochii spre ferestrele luminate, nadajduind ca ar putea-o zari pe Catalina. Macar o clipa...

Ploaia īi spala lacrimile.

***

- De unde stii? se interesa sugrumata de emotie Coleta Miclescu.

Fiu-sau se azvārli pe primul scaun liber.

- Nu-i nici un sfert de ora, am primit la birou un telefon de la militie. stefan a murit strangulat.

- Cum de te-au sunat pe tine? īntreba nedumerit Cris Grego­rian. Nu-i esti ruda, nu...

- Am ridicat aceeasi chestiune. Mi-au gasit numarul īn agenda nenorocitului si m-au contactat. Īn plus, maiorul care an­cheteaza ma cunoaste din tribunal. Am colaborat - rāse sardonic - mai mult sau mai putin onest, nu o singura data...

Coleta īsi pleca ochii. Cunostea afacerile lui Vali, evident īn linii mari. De altfel, nu trebuia sa fii vreun intuitiv ca sa realizezi ca Valeriu cāstiga mult peste plafonul stabilit de colegiu.

"Īn fond, īsi zicea Micleasca, nu te poti duce la o modesta asistenta medicala, fara sa-i dai 10-15 lei de injectie. Vali depune o munca superior calificata, si e normal sa fie rasplatit ca atare!"

- Vali, nu vrei sa te asezi lānga mine?

Avocatul ridica o privire cetoasa. Abia atunci o observa pe Catalina. Era asezata pe aceeasi canapea cu Melania Lupu, as­cunsa īnsa de o vitrina Louis XV. Avu un gest de sācāiala:

- Nu pot sa stau jos acum. Sunt prea agitat... Chestia mi se pare senzationala... Lugubra si senzationala. Alaltaieri l-am īntālnit pe strada. Se ducea la Capsa sa-si cumpere pateuri.

- Fata de evenimentele grave, comenta Melania Lupu visatoare, cotidianul pare totdeauna absurd.

Violeta Bordeianu īi īndrepta o privire īntunecata:

- Te apuca filozofeala!

Gregorian stinse tigara. Degetele patate de nicotina tremurau usor.

- Nu-ti vine sa crezi ca asemenea lucruri se īntāmpla. Le ci­testi īntr-o carte, sau īn vreo gazeta straina, dar le excluzi aprioric si cu desavārsire din existenta ta.

- Īn realitate, oamenii nu au fantezie, susura Melania. Mie nu mi se pare nimic extraordinar...

O privira nauciti. Valeriu Miclescu mima surpriza groasa:

- Cum vine asta, coana Melanio? Moare un crestin strangu­lat si ti se pare comun?! Asa ne lepadam noi, valahii, potcoavele? Linsati, sugrumati, ghilotinati?

Batrāna replica senina:

- stefan n-a fost ghilotinat, desi poate ar fi meritat-o. Era de-ajuns sa te uiti la el ca sa-ti dai seama ca nu va sfārsi īn mod obisnuit.

- Dar ce-avea, soro? o repezi Bordeianca.

- Era crunt. Doar cineva cu un trecut īngrozitor, plin de pacate, putea sa capete expresia aceea de fiara... Trebuie sa va spun ca stefan a fost prezent īn toate cosmarurile mele. Cred ca acum voi dormi mult mai linistita.

Miclescu īncepu sa rāda:

- Esti mare, cucoana!

- Sunt doar logica, īl corecta modesta Melania, māngāind motanul, si īndeajuns de batrāna pentru a fi constatat ca oamenii trec prin viata cu o banda neagra pe ochi. Nu stiu sau nu vor sa priveasca īn jurul lor.

Violeta Bordeianu īsi pipai piciorul greu, barbatesc. Un varice gros cāt un deget palpita dureros. Propuse caustica:

- Īnvata-ne tu.

- Mi-e teama ca sunt prea ocupata pentru asa ceva.

Īi privea senina, cu ochi albastri, cuminti. Aceeasi privire, a elevei de pension de acum cincizeci de ani si care nu īmbatrānise nici macar cu o singura zi. La serbari, interpreta roluri de serafimi, iepurasi, margaritarel suav...

Catalina o privea fascinata. Īi placea batrāna, fara a putea defini exact ce anume o captiva īn personalitatea ei. Incapabila sa-si analizeze emotiile, balerina practica rubrici infantile, nenuantate: īmi place, nu-mi place, ma plictiseste sau nu..., m-am distrat, am cascat. Acum se simtea derutata; īi venea sa rāda, dar nesigura, cerceta instinctiv chipul avocatului. Zāmbea cu gān­durile evident īn alta parte.

Cris Gregorian cerceta fundul paharului gol. Rosti, ridicānd din umeri a mare nedumerire:

- Bun, domnilor, īn regula! Popa a fost asasinat. S-au mai vazut cazuri din astea, nu-i primul, nu-i ultimul...

Glasul avea rezonantele specifice ale gāndului continuat cu glas tare.

- Dar? īntreba Miclescu.

- Orice crima are un mobil. Exclud maniacii... L-am achitat pe asta asa, pentru ca am un tic nervos. Ce interes putea sa pre­zinte nefericitul de Popa?

- Nu se stie niciodata, spuse mecanic Coleta.

Violeta Bordeianu interveni categorica:

- Ba se stie! Era plin de bani.

- Banii! exclama Coleta Miclescu. Vechea ta obsesie. Ai tradus, totdeauna, totul īn taleri.

- Da' īn ce? Īn balega?

- Pentru cāteva miisoare acolo, cāt o fi avut stefan...

- Pe Cristos l-au rastignit pentru zece parale... Iar ghiujul statea pe bani grei...

- De unde stii tu?

Bordeianca rāse cu satisfactie:

- Nebun cum era, nu tinea banii la C.E.C....

- Dar unde?

- Sub saltea. A urinat pe ei - un purcoi de peste o suta de mii - si p-orma a venit sa-i schimbe. Mi-a povestit o fosta func­tionara de-a mea. E chestie de vreo sapte-opt luni.

- Nu cred ca acesta ar putea fi motivul pentru care stefan a fost asasinat, spuse tuguindu-si buzele Melania Lupu.

- Dar care?

- Bineīnteles, emit simple supozitii, dar presupun ca moar­tea lui a fost generata de ratiuni mai speciale... Daca as ancheta eu acest caz as pleca de la un vechi aforism: destinul omului, pe masura lui. E valabil acelasi metru.

- Bine ca nu anchetezi tu! observa Violeta Bordeianu. Daca stau si ma gāndesc...

O īntrerupse soneria. Micleasca privi instinctiv pendula.

- Cine o mai fi picat, soro? E zece.

Fiu-sau ridica palma, oprind-o:

- Stai, mama, deschid eu.

Ascultau toti cu urechile ciulite si rasuflarile taiate. Avocatul se ivi īn prag īnsotit de un barbat carunt, suplu si elegant. Anunta cu voce usor ragusita:

- Maiorul Cristescu de la Militia Judiciara.

4

Īn mod ciudat, primul pe care-l vazu fu motanul. Recunoscu spinarea īncovrigata, parca trasa cu compasul, coada mā­nioasa, ochii sasii.

Inima lui Cristescu īncepu sa bata nelinistita: Mirciulica! Iar īn blana neagra, lustruita, odihneau degetele Melaniei Lupu.

O ceata fina tulbura privirea maiorului. Rezema o comoda florentina si īnchise ochii.

"Hotarāt, e un blestem! Ce are, domnule, femeia asta cu mine? Ce are?! Explicati-mi, oameni buni! si evident, daca Melania e amestecata īntr-o istorie, īnseamna ca dandanaua trebuie sa fie una co-lo-sa-la!..."

Cutremurat, īi auzi glasul firav gāngurind melodios:

- Oh! Ce surpriza nebanuita! Ţi-ai fi īnchipuit, Mirciulica?! E chiar prietenul nostru, domnul maior Cristescu. Am presimtit de dimineata ca azi vom avea o zi exceptional de placuta!

Coleta Miclescu o cerceta uluita: "Melania nu-i īn toate min­tile! Ne moare un prieten, un om pe care-l cunoastem de treizeci de ani si ea considera ca-i o zi exceptional de placuta..."

Maiorul, ca totdeauna descumpanit de farmecul si politetea desavārsita a batrānei, bālbāi cāteva cuvinte de circumstanta. Melania dadea din cap radioasa, obrajii īi īnflorisera, violetele palide din ochi pareau īnstelate si, asa cum se īnselau multi, Catalina īsi zise ca odata, cāndva, batrāna trebuie sa fi fost superba. Ciripea cu rasuflarea precipitata si māinile īmpreunate ca de rugaciune, īsi flutura genele, vibra, era toata numai emotie si bucurie spontana, copilareasca.

- N-aveti idee, cāt de des ma gāndesc la dumneavoastra. Iar gāndurile pe care vi le adresez, va asigur, sunt doldora de recunostinta.

Ametit, Cristescu īsi trecu palma peste fruntea asudata. "Īsi bate joc de mine... Īi dau lacrimile de recunostinta ca am vārāt-o īn puscarie..."

- Trebuie sa va spun, urma Melania Lupu, ca ficatul meu va datoreaza foarte mult.

- Poftim?!

Batrāna rāse īncāntata:

- stiti, a avut posibilitatea sa se odihneasca. Am petrecut aproape un an īn... Īn sfārsit, īn pensiunea aceea unde mi s-a administrat un regim stiintific... vreau sa spun sobru... Realmente, pot sa spun ca m-am simtit admirabil.

Maiorul Cristescu īsi musca buzele:

- Poate ca daca i-ati ruga frumos, ar fi dispusi sa va mai tina o stagiune. Din cāte va cunosc, nu trebuie sa faceti eforturi prea mari pentru ca portile unei asemenea a...a...a ... pensiuni sa va fie larg deschise. Cu generozitate chiar, as zice.

- A, nu! dadu din cap Melania. N-am fost niciodata de acord cu exagerarile. si apoi, nu cred ca Mirciulica ar face fata unei a doua despartiri. E adevarat īnsa ca si acolo am īntālnit persoane deosebit de bine, care mi-au devenit prieteni īi revad astazi cu placere.

Cristescu īsi scarpina discret ceafa. Cunostea "persoanele bine", colegele de pensiune ale Melaniei si care beneficiasera o data cu ea de ultima amnistie. Cici Zuluf - prostituata cu degete extrem de īndemānatice - Vanda Trai-Dulce... Poseda un aparta­ment de patru camere īn centru, pe care ziua, contra unei caniote substantiale, īl īnchiria unor pocheristi profesionisti, iar noaptea cuplurilor īncurcate īn amoruri clandestine. Nu lipseau din garnitura Ioana Aragaz - din escrocheria cu butelii cāstigase peste o suta cincizeci de mii - si nici Mireasa. Era protagonista a peste douazeci de nunti cu dar, operānd practic pe īntreaga harta a tarii. Īn noaptea cu pricina, dupa strāngerea darului, ajutata de un com­plice, disparea pentru totdeauna. Ginerii lefteri si mofluzi bateau dupa aceea zadarnic drumul militiilor. Femeia avea īnsa categoric un farmec irezistibil. La proces, cātiva dintre sotii pacaliti renun­tasera sa se mai constituie parte civila, iar unul de prin Vlasca se oferise s-o ia īnca o data de nevasta, dar de asta data "de-adeva­ratelea..." Judecatorului intrigat, individul īi raspunsese prompt: "Fata saraca, a facut si ea ce-a putut! si are o pupelnita!..."

- Mda... ma bucur ca ati avut o companie agreabila. Īsi drese glasul, rotindu-si ochii prin īncapere: Probabil ca avocatul Miclescu v-a informat despre asasinarea batrānului stefan Popa.

- E īngrozitor! exclama Coleta Miclescu. Īnca nu-mi vine sa cred.

Fiu-sau īi azvārli o privire de repros:

"Ce naiba īl īntrerupeti mereu?! Īntāi coana Melania cu scrāntelile ei, acuma tu..."

- Īnainte de a lua alte masuri, urma maiorul, am tinut sa vin īn contact cu dumneavoastra, prietenii victimei. Īncerc sa definesc climatul, parametrii existentei sale. Popa n-avea rude, nu īntretinea relatii cu nimeni, nici macar cu vecinii. Este posibil ca aceasta sa fi fost singura casa īn care intra.

- Puteti paria pe oricāt, interveni Violeta Bordeianu. Īl cu­nosc de treizeci de ani. Cāt era de ciufut si neguros, nimeni nu se grabea sa-l īmbie duminica la masa.

Cristescu cerceta cu interes capul splendid, chiar la aproape saptezeci de ani. Īn ochii migdalati se citea rautate si o indiferenta cutremuratoare fata de tot ce nu avea legatura cu propria-i persoana.

- Interesant, murmura Cristescu. Cum va numiti?

Bordeianca īsi pronunta numele cu emfaza de parca acesta ar fi avut cel putin rezonante Cantacuzinesti. Avocatul Miclescu īi prezenta pe ceilalti. Privirea maiorului zabovi o clipa asupra Catalinei, "prima balerina pe care o vad complet nevopsita", se aprinse - o fractiune de se­cunda - cānd auzi numele lui Cris Gregorian. Īl cerceta scurt, fara sa aiba aerul ca o face īnadins. O īnfatisare banala cu o singura trasatura distinctiva: tristetea. O tristete iremediabila, pe care nefe­ricitul parea condamnat sa o tārasca umbra pāna la capatul zilelor.

"Īl vad īn stare de orice! īsi zise maiorul. Sa creeze o opera celebra, nemuritoare, sa ajunga misionar īn Insulele Polineziene sau printre melancolicii care se sfārsesc pe un pat de balamuc, dar nu capabil de crima." stia īnsa ca aparentele nu rimeaza totdeauna cu realitatea, nu toti asasinii seamana cu gangsterii fiorosi din filmele de categoria a treia.

Trecu oftānd la īntrebarile clasice, de rutina: starea materiala a victimei, vrajmasii, eventuale nelinisti, stari deosebite manifes­tate de Popa īn ultima vreme. Raspunsurile concordau cu tuse mai dulci sau mai veninoase īn ce priveste caracterul dezagreabil al batrānului: aprig, ermetic, lipsit de generozitate.

- De o zgārcenie apocaliptica, sublinie Violeta Bordeianu. Taia batul de chibrit cu lama pe lungime, gādilat ca dintr-o cutie a scos doua.

Ochii Coletei se oprira la icoana splendida de deasupra consolei.

- De vreo cātiva ani cazuse īn misticism si īncerca sa ne converteasca pe toti. Curios e ca īn prima tinerete īsi batea joc de biserica. Nu-i ajungea un tratat de zoologie ca sa-i eticheteze pe toti sfintii din calendarul ortodox.

Maiorul, care inventariase īntreaga colectie de obiecte biseri­cesti ale batrānului, se rasuci spre doamna Miclescu.

- Retin precizarea dumneavoastra: De vreo cātiva ani... Ce credeti ca a determinat acest reviriment?

- Damblale de-ale batrānului! salta din umeri cu dispret Bor­deianca. Pe unul īl apuca mataniile, altul o ia razna fie cu muierile, fie cu pisicile sau cu soarecii aia infecti, hamsteri. E la moda sa-ti misune prin odai.

Melania Lupu īsi tuguie buzele īn felul ei caracteristic.

- Eu nu cred deloc ca ar fi vorba despre vreo... originalitate de-a lui stefan.

- Dambla! sublinie Bordeianca.

- Nu vad de ce am folosi cuvinte nepoliticoase, rosti calma Melania, avānd aerul ca nu se adreseaza nimanui. Cu stefan s-a īntāmplat cu totul altceva. Sunt convinsa.

- La ce va gānditi? se interesa maiorul.

O privea circumspect si se īntreba cu inima strānsa īn ce masura era amestecata batrāna īn povestea asta. Un dosar īn care figura si numele Melaniei Lupu se anunta de la īnceput isteric, absurd, fantastica bufonada. Nenorocirea era ca batrāna avea idei, nu putea sa-si vada de treaba, sa rontaie bomboane cu Mirciulica īn fata televizorului si sa joace canasta de doua ori pe saptamāna, ca orice pensionar normal caruia nu-i vājāie glandele.

"Exista, domnule, o ironie a destinului pe care as vrea sa mi-o explice cineva dialectic. Am avut trei dosare cu nebuna asta - toate trei pe cale sa ma vāre īn spital - si acum īmi pica al patrulea. De ce tocmai mie? De ce trebuia sa fiu eu de serviciu asta-seara si nu altul?"

si se gāndea crispat la comentariile suculente, la zāmbetele ucigatoare ale colegilor, māine dimineata cānd se va afla ca lui Cristescu i-a picat iar o dandana cu Melania si Mirciulica. "Se anunta un dosar... zburdalnic..."

- Ma ascultati?

Ochii batrānei īl cercetau senini, doua dimineti de primavara. Continua zāmbind:

- Am avut impresia ca va gānditi la altceva.

- Va ascult...

- Parerea mea este ca stefan devenise atāt de evlavios - si trebuie sa va spun ca a fost unul din epitropii de nadejde ai Bise­ricii Sfāntul Vasile cel Mare, iar o buna parte din venit īl cheltuia īn folosul acestui lacas...

- De unde stii? o īntrerupse brutal Violeta Bordeianu. Astea le scoti din capul tau!

Melania īsi coborī pleoapele modesta:

- Am prieteni pretutindeni. Unul dintre ei se īntāmpla sa fie tovarasul Anton, paracliserul bisericii. Īn timpul liber tunde catei: caniche, fox-terrieri sau caraghiosii aceia mici cu breton...

"E clar, ofta Cristescu. Am īnceput deja sa intram īn isterii fantasmagorice. Paracliser, coafor de cāini. si īnca ce? Dumnezeule mare, ce īnca?!"

- ... dar īn afara de aceasta este si un foarte priceput vete­rinar. L-a īngrijit pe Mirciulica acum cāteva luni, cānd a gasit deschis frigiderul doamnei Dobriceanu despre care tot blocul stie ca gateste extrem de indigest.

Avocatul Miclescu īncepu sa rāda. Catalina, īnveselita, arata un rānd de dinti marunti si stralucitori. Bordeianca se uita capiata la Melania.

- Doamne sfinte! exclama doamna Miclescu. Cum poti fi atāt de caraghioasa?

- Am constatat, replica mereu calma batrāna, ca e de ajuns sa spui adevarul pentru ca oamenii sa rāda. Deci realitatea e cara­ghioasa si nu eu. Domnul maior Cristescu ma cunoaste de mult si stie ca-i suficient sa deschid gura pentru ca lumea sa se distreze strasnic. S-ar putea ca eu sa fiu o persoana spirituala desi nimeni nu mi-a spus-o raspicat.

Maiorul, lac de sudoare, īsi tampona obrajii.

- Vreti sa continuati?

- Nu-mi doresc nimic altceva. Deci tovarasul Anton este sursa mea de informare. Discutam īnsa despre cu totul altceva. stefan a devenit atāt de evlavios, si aceasta e o poveste foarte veche, numai ca īn ultima vreme fenomenul se accentuase, pentru ca avea mustrari de constiinta. Nimic nu-ti da un brānci mai vārtos ca sa cazi īn misticism.

- Logic e! comenta avocatul zāmbind.

Cristescu īsi pipai buzunarele, cautānd bricheta.

- Aveti cea mai vaga idee despre motivul care ar fi putut genera aceste mustrari?

- Nu.

- Atunci ce va determina sa fiti atāt de categorica?

Melania Lupu īsi netezi gratios poalele rochiei. Margelele, doua siraguri, de un verde oliv, pareau picaturi de otrava, īnsu­fletind cenusiul tesaturii. Rosti pe ton de sentinta:

- stefan avea privirea caracteristica a omului care se simte vinovat.

- Hm! facu sceptic Cristescu. Vreti sa mi-o descrieti?

- Cu placere. Este o privire laturisa, care fuge tot timpul. Gānditi-va la o lacusta si o sa īntelegeti exact ce vreau sa spun. Cam asa ar fi...

Fara nici o jena, si spre consternarea Coletei, īncepu sa-si rostogoleasca ochii īn toate directiile, straduindu-se sa fie cāt mai sugestiva.

- Ai īnnebunit?! se holba Bordeianca. De la o vreme bati cāmpii mai repede decāt toate lacustele.

Melania o ignora, urmānd imperturbabil:

- Īn afara de aceasta, pe mine instinctul nu ma īnseala nici­odata, iar domnul maior a avut destule ocazii sa se convinga.

"Din nefericire!" aproba īn gānd Cristescu. Colturile gurii īi zvācneau. Se adresa celorlalti:

- Īmpartasiti aceeasi parere?

Cris Gregorian se deroba cu un gest larg:

- Nu mi-a atras atentia privirea lui Popa, dar s-ar putea ca eu sa nu fiu un observator bun - sau sa nu ma uit īndeajuns la oameni. Adica sa trec pe lānga ei fara sa-i vad. Presupun īnsa ca ar putea exista si alte motive care sa-l transforme pe un individ din ateu ori indiferent īn credincios fervent. Lipsa de nadejdi, sentimentul de neputinta, cu accente acute la batrāni, dar mai ales frica de moarte.

Avocatul Miclescu se ridica īn picioare. Ca mai toti colegii de breasla nu putea perora stānd asezat.

- Categoric. As pune pe primul plan frica de moarte. Nu de iad, ci efectiv spaima de neant. Aveam un client, īl obseda pāna la dementa cum avea sa-si petreaca prima noapte īn mormānt.

- Ar mai putea fi ceva, īndrazni cu glas sovaitor Catalina.

O privira toti surprinsi. Balerina era de obicei timida si complexata īntre oameni pe care-i banuia mai inteligenti si mai instruiti, lua rar parte la discutii, n-avea interventii, conversatia ei reducāndu-se la raspunsuri stricte si fraze-schema.

- Ce anume, domnisoara?

Cel mai curios o urmarea avocatul. O curiozitate muscatoare īndulcita de un surās amabil. Traia cu dansatoarea de aproape un an. Īi placea - o jucarie splendida si gratioasa -, dar nu conta īn viata lui. Catalina, atintita de toti, rosi, cu pleoapele plecate. Īn mod vadit, īsi cauta cuvintele. Nu pentru ca nu i-ar fi fost limpede ce avea de spus, ci pentru ca ar fi vrut sa se exprime cāt mai "intelectual".

- E posibil ca domnul Popa sa fi suferit o anumita influenta. L-am īntālnit asta-primavara pe bulevard si m-a condus pāna la Opera. Tot drumul mi-a vorbit despre "prietenii lui Isus". N-am īnteles exact ce se īntāmpla cu aceste... persoane, dar mi-a spus ca de cānd i-a descoperit, viata lui a capatat alta perspectiva. Mi-a sugerat ca ar fi bine sa-i cunosc...

- si tu? rāse Miclescu.

Catalina salta din umeri:

- Am destule cunostinte. N-am timp de altele. Īn fiecare zi repetitii, spectacol...

- Multumesc, domnisoara, interveni maiorul. Mi-ati furnizat o informatie foarte pretioasa... Īn aceasta īncapere va aflati cinci persoane, toti prieteni de-ai lui stefan Popa. Trase adānc aer īn piept si īntreba brusc: Considerati ca unul din cei de fata l-ar fi putut asasina?

Miclescu īl privi nauc: "A īnnebunit Cristescu? Adica-l sus­pectez pe Cris sau pe Catalina, sau pe Melania si o spun asa, īn gura mare, de fata cu ei?! Ce naiba, īl stiam mai dibaci!..."

Maiorul īi urmarea cu atentie. stia ca formula contravine ori­caror reguli de ancheta, dar experienta īl īnvatase ca uneori abdi­cānd de la conventie obtii rezultate nebanuite. Nu miza nici o secunda pe raspunsuri directe "da, criminalul ar putea fi X", ci pe acelea inconstiente. Privirile reflexe, spontane. Caci prima privire tine tandem gāndului ascuns si nu poate fi controlata. Īnregistra cu interes si oarecare surpriza - chestiune de secunda si atentie concentrata - rezultatul.

Ochii Violetei Bordeianu fixara silueta firava a Melaniei Lupu. Ai Micleascai fugira spre Cris Gregorian, ai acestuia se īn­crucisa cu ai avocatului. Catalina si-i ridica - spaima si dragoste patimasa - spre Miclescu. Doar albastrelele Melaniei nu parasira chipul maiorului. Dezmierda spinarea motanului care adormise, iar pe buze īi flutura un surās blānd.

"Dupa cum vezi, draga mea, domnul maior Cristescu si-a īm­prospatat trucurile. Fii atenta, fetito!"

Clipe lungi se auzi doar respiratia suieratoare a Violetei Bor­deianu, apoi scrāsnetul chibritului pe care-l tinea pregatit īn māna. Avocatul Miclescu rupse primul tacerea. Īntreba rāzānd:

- si chiar va asteptati sa primiti vreun raspuns la īntrebarea dumneavoastra?

Maiorul īi cerceta chipul inteligent, viril, de barbat cu succes la femei. Surāse blānd.

- L-am si primit. Va multumesc.

***

- Sa recapitulam deci datele problemei, spuse colonelul Ionas. Īn seara zilei de 25 noiembrie a fost asasinat pensionarul stefan Popa...

Cristescu dadea masinal din cap, urmarindu-i gesturile. Colo­nelul salta cāte un deget la fiecare propozitie, si īn ritmul asta, īsi zise maiorul, pāna la sfārsitul expozeului, i-ar fi trebuit asa, cam la sase perechi de māini.

- Īn definitiv, conchise Ionas cu sprāncenele ridicate a mirare, nu īnteleg de ce esti atāt de enervat. Nu anchetezi prima crima aparent fara mobil. Cu unele variatiuni piesa e totdeauna aceeasi. Ce, ai īnceput sa ai nervi de fecioara si emotii de debutant!?

Pe buzele maiorului Cristescu īnflori un surās ambiguu: sar­casm, iritare, satisfactie amara a celui care stie ca va avea de īndurat, dar constient ca-i de ajuns sa deschida gura pentru a-si lasa per­plex interlocutorul.

- Hm! Da, hm... N-am apucat sa va spun chiar totul.

- Ce ar mai fi?

Cristescu nu-l scapa clin priviri. Rosti, apasānd pe fiecare silaba:

- Presupun ca nu-i lipsit de interes sa va aduc la cunostinta ca din distributie face parte si hm... da... vechea noastra prietena Melania Lupu.

Ochii lui Ionas crescura dintr-o data si maiorul īsi zise ca, pentru un individ care l-a vazut brusc pe omul negru, colonelul avea o figura extrem de reusita.

- Nu se poate!! Melania?

- Ea. Mereu fermecatoare, īntr-o forma excelenta si acom­paniata bineīnteles de amicul Mirciulica.

Figura colonelului se strāmba dintr-o data. Izbucni īntr-un hohot de rās fantastic. Īn biroul de alaturi, zgomotul masinii de scris īnceta. Maiorul ar fi putut paria oricāt ca secretara a ramas cu māinile īn aer si urechea ciulita, īncercānd īngrijorata sa defi­neasca exact zgomotele. Colonelul striga literalmente de rās, se īnvinetise, si Cristescu, prevenitor, īi umplu un pahar cu apa.

- si Mirciulica! exclama sufocat Ionas, izbucnind īntr-o noua cascada de hohote.

Maiorul astepta calm sa se linisteasca. Declara tacticos, tamburinānd cu unghiile pe cristalul mesei:

- Mde, nu trebuie sa fii profet ca sa intuiesti ca nu va fi un dosar aaa... plictisitor...

- Īn privinta asta, dispui de toate garantiile, aprecie colonelul abia rasuflānd. Mai baiete, ce sa-ti spun, īn materie de ghinion esti campion. Formidabil! Femeia asta nu se mai potoleste? Abia a iesit din puscarie.

- S-a simtit admirabil īn acel "mic hotel dragalas...", pe care l-a parasit cu parere de rau si proaspata ca un toporas.

Ionas īsi tampona buzele ude cu batista.

- Lasānd la o parte gluma, nu te invidiez deloc! Cānd or auzi baietii īn ce dandana ai picat...

Īncepu din nou sa rāda. Cristescu replica pe acelasi ton sus­pect de linistit:

- Am suficienta fantezie ca sa-mi īnchipui. Rāsete, pariuri - cine cāstiga mansa? Pun o suta de lei pe Cristescu etc. - si glume "inteligente".

- Asculta-ma, hai sa fim optimisti. S-ar putea sa fie o simpla coincidenta, iar batrāna sa n-aiba nici o legatura cu crima.

- Daca nu are, o s-o nascoceasca.

- Asasinatul nu e stilul ei.

- Bineīnteles, e prea bine crescuta ca sa-l lichideze pe unul cu o sārma de telegraf. Daca mobilul īnsa-i interesant, devine peste noapte vedeta, vedeta incontestabila a afacerii. Amintiti-va circul de la muzeul Chiuzbaian cu pānzele lui Goya si Rembrandt, balamucul din dosarul Fecioarei de aur.

- Poate de asta data mobilul e mai modest.

Cristescu ofta, clatinānd trist din cap.

- Īn doua decenii de meserie am īnvatat ca lipsa aparenta a mizei camufleaza de obicei o miza reala, uriasa.

Colonelul īl cerceta amuzat:

- Ce ai de gānd?

- Sa predau dosarul unui coleg mai competent din punct de vedere profesional si nervos.

Ionas sari īn picioare.

- Asta īn nici un caz!

- Permiteti-mi sa va amintesc - glasul maiorului clocotea de mānie abia retinuta - ca nu mi-am luat concediu de doi ani, iar medicii mi-au recomandat repaus total. O confruntare acum cu fantezia, ideile si personalitatea trepidanta de un machiavelism patologic al Melaniei Lupu ar fi total contraindicata.

Colonelul īl cerceta cu privirea filtrata. Ce-i drept, maiorul nu arata faimos. Era palid, īncercanat, narile parca se subtiasera, māinile nelinistite īsi cautau īn permanenta de lucru cu cheile, pixul sau bricheta.

- Vrei sa pleci chiar acum īn concediu?

Vocea emana o blāndete neasteptata si Cristescu se simti impresionat.

- Īntre o īntālnire cu Melania Lupu si o vacanta pe un litoral pustiit de noiembrie, trist si cenusiu nu voi ezita niciodata sa optez pentru a doua varianta.

- Mda, e limpede, īntelese Ionas. Uite, dragul meu, hai sa īncheiem o conventie care sa ne avantajeze pe toti. Ramāi deo­camdata titularul dosarului si īn clipa cānd vei dobāndi certitu­dinea ca partitura e semnata de Melania Lupu...

- Nu cred ca a semnat-o, īl īntrerupse maiorul.

- ...sau, īn sfārsit, ca e marea soprana, predai imediat ancheta lui Macri. Īn regula?

Cristescu īsi lasa capul īn piept. Presimtea ca si de asta data colonelul īl pacalise.

- Īn regula, ofta, dar stia ca nu-i deloc asa.

5

Freziile de pe pian umpleau odaia cu o aroma suava, a carei dulceata Dorin o simtea anināndu-i-se de cerul gurii. Ase­zat cās pe taburetul īnalt cānta cu un singur deget, bājbāind firul unei melodii, care putea fi blues sau dixilend. Se ajuta fluierānd si... po­ticnindu-se la fiecare nota. Lānga teancul de partituri se afla foto­grafia īnramata a Catalinei īn "Copelia". Fulg de zapada surprins īn aer, pe mare spagat. Miscarea perfecta, desavārsita, fermeca ochiul cāt de novice, stārnea admiratia "tehnicienilor".

Catalina intra īn halat de baie cu parul ud strāns īntr-un prosop īnnodat ca un turban.

- Nu stiu de ce m-a obosit asa de tare spectacolul de azi.

Abajurul portocaliu al lampii īi rumenea obrajii palizi si lui Dorin nu i se paru mai ostenita ca alta data. Se azvārli īntr-un fotoliu si se interesa inchizitorial:

- Ce-ai facut azi-noapte? Pesemne iar ai dormit scurt.

Balerina īsi duse māna la frunte.

- Ah! Iar īncepi! Pentru Dumnezeu, ispraveste daca vrei sa-ti mai deschid usa.

Dorin n-o lua īn seama.

- Cred ca pāna la urma am sa-l iau pe taica-tau la o parola serioasa. Chiar daca s-a īncurcat cu o muiere cu cinspe ani mai tānara, responsabilitatea fata de fiica-sa nu īnceteaza. Libertatea de care dispui e inadmisibila.

- Daca ai fi beneficiat tu de ea, era perfect admisibila.

- Eu as fi stiut sa nu abuzez.

Īn realitate, īl sufoca odaia Catalinei, care prezenta toate avan­tajele unei garsoniere: izolare perfecta, un dus si intrare separate; doar bucataria era comuna īntregului apartament.

- Taica-tau nu exercita nici un control asupra ta.

- Esti ridicol, Dorin. Ce control? Sa ma duca de māna la Opera ca pe prescolari?

- si asta la nevoie. Te-ar īmpiedica sa comiti greseli care-ti pot fi fatale.

- Am īnteles. Tot ce-i legat de persoana lui Vali devine fatal.

- Exact! sari Dorin īmpungānd acuzator aerul cu degetul. Ai spus o vorba mare! Individul acesta e fatal, seamana nenorociri la tot pasul.

Catalina, obosita, plictisita, resemnata, īsi aprinse o tigara.

- Esti penibil, ai īnceput sa vorbesti ca īn "Femei celebre".

- Nu-ti ajung sorbonismele magistrului?

- Ba da si tocmai de aia nu mai vreau sa te ascult.

- Ai sa ma asculti, tovarasa, si te sfatuiesc ca īnainte de asta sa iei loc.

Balerina īl privi printre gene. Dorin era īncordat arc, ochii, īntreaga faptura emanau o satisfactie rautacioasa. si glasul capa­tase rezonante speciale.

- Spune, rosti Catalina cu inima ghem, ce murdarie ai mai inventat?

- Sunt curios ce o sa mai inventeze Miclescu. si nu īn fata ta, ci a gentlemenilor de la militie.

- Militie? Ce naiba cauta militia aici?

- Īntreaba-l asa, de-o curiozitate, pe unde s-a plimbat ieri īn jur de ora opt seara.

Balerina scutura scrumul, afisānd un aer nepasator:

- Daca vrei sa-mi comunici ca a fost la o femeie, afla ca nu ma intereseaza.

- Lasa gonzessele! Aia-i alta rubrica.

- Asculta, dragul meu, sunt ostenita...

Dorin se opri īn fata ei. Īsi īnclesta māinile pe spatarul unui scaun. Rosti dintr-o rasuflare:

- Ieri, miercuri, l-am vazut cu ochii mei iesind dintr-un imobil de pe strada Plantelor.

- Ei si? Cu fleacuri din astea vrei sa ma dai de-a dura? O fi fost la un client.

Dorin rānji.

- Nu stiu daca-s fleacuri si daca afacerea e chiar atāt de simpla. L-am urmarit pāna acasa...

- Ai avut bani de taxi? se interesa zeflemitoare.

Tānarul rosi, dar para:

- Eu nu jefuiesc vaduve si orfani. Eram cu Mobra lui Titi.

- Aha! Cu un semn de exclamatie!

- Lasa spatiu ca mai bagi vreo trei! Dupa o ora, m-am īntors īn Plantelor. Voiam sa consult tabelul locatarilor, sa descopar even­tuala soricuta. Barbatul e colectionar, iar eu am manii statistice.

- si?

- Am dat peste militie.

- Neinteresant!

- Asa mi-am īnchipuit si eu, rānji Dorin. Caraliii se plictiseau probabil la sediu, si asa, pentru variatie, venisera sa constate la fata locului comiterea unei crime. Daca te intereseaza, pot sa-ti spun numele victimei: pensionarul stefan Popa. Pe al asasinului īl stii...

Catalina se crispa. Miercuri seara nu avusese spectacol si totusi Vali refuzase s-o vada, pretextānd o īntālnire de afaceri extrem de importanta la Ploiesti. Urma sa fie ocupat dupa-amiaza si toata seara.

Dorin, cu acelasi rānjet insuportabil, puse māna pe clanta.

- Reflecteaza la chestia asta, milady. Te-am pupat pe Zeiss!

***

Maiorul Cristescu preferase sa-l vada pe avocat la el acasa - ocupa o garsoniera dubla īn acelasi imobil cu maica-sa -, si nu la biroul lui, un mic apartament īnchiriat pe o strada din apropie­rea Tribunalului.

Miclescu īl primi afabil, cu zāmbetul acela cuceritor - "jin­duiam sa te vad, vizita nimanui nu mi-a facut atāta placere" -, mostenit de la maica-sa.

Interiorul, bogat, pretentios, extrem de "lucrat" - ti-l puteai īnchipui pe avocat studiind ceasuri īntregi pozitia unui vas scump sau centimetrul, mai la stānga ori mai la dreapta, unde trebuie batut tabloul -, era dintre acelea care obliga imperios pe vizitator sa-si manifeste extazul sau cel putin admiratia.

Colectia de icoane pretioase era de-a dreptul impresionanta. Bineīnteles, prezenta sfintilor pe pereti avea cu totul alta semni­ficatie decāt īn locuinta lui Popa. Pe buzele maiorului tremura un surās: "Te īnchini la ele, fiule?"

Īn ciuda fastului īnsa, a multitudinii de obiecte simandicoase - abunda argintaria, jadul si abanosul -, maiorul presimtea ca nu i-ar fi placut sa traiasca īntr-un asemenea decor. N-avea intimitate, iar atmosfera particulara, o neclintire de muzeu, nu era de natura sa-l īmbie. Un amanunt cāt de cāt "neglijent" i-ar fi adus o tusa de caldura: franjuri deranjate, o scrumiera cu urma de tigara, sticlele acelea de pe masuta volanta aranjate mai īntāmplator (preferabil deloc aranjate, iar etichetele mai camuflate), sticksurile din far­furia de argint sa nu fie aliniate.

Indiscutabil īnsa ca ramānea "o casa", si Cristescu, zicāndu-si ca ar fi suficiente cāteva trucuri pentru a o "umaniza", recita apre­cierile de circumstanta.

Avocatul zāmbi, aratāndu-se nici pe jumatate atāt de īncāntat, pe cāt se simtea de fapt.

- Īn realitate, toti urmam mai mult sau mai putin constient, acelasi traseu. Pāna la treizeci-treizeci si cinci de ani, te obsedeaza femeile si masina. O data cu vārsta mijlocie te preocupa casa, iar dupa ce īncepi sa-ti iei sistematic tensiunea - locul de veci. Ce va pot oferi de baut?

Tonul era al barmanului de la restaurantul 21 din New-York, a carui spinare reazama un zid de circa zece metri blindati cu sticle. Cristescu, amuzat, se īntreba ce i-ar putea cere ca sa-l puna īn īncurcatura. Declara nonsalant, cu nonsalanta clientului ace­luiasi stabiliment newyorkez:

- Un Bourbon.

- Aveti gusturi rafinate, surāse Miclescu deschizānd un bahut fantezi agatat pe perete.

- As, ulcer! E singura bautura care nu-mi provoaca arsuri... Īi īntinse scrisoarea anonima primita īn ajun: As vrea sa cunosc parerea dumneavoastra.

Avocatul īl privi curios. Ţinea tigara ciudat, la radacina dege­telor. Maiorul ramase cu ochii la un tablou care i se paru emotio­nant. O femeie tānara cu un copil īn brate. Pānza era pictata īn maniera lui Rafael, īti purta gāndul la Fecioara cu pruncul. Aceeasi dulceata, aceeasi desavārsire pura, cuminte.

- Ce mārsavie! exclama Miclescu. Ţi se face greata. Nu īnte­leg cum puteti tine seama de asemenea fituici murdare.

- Aveti suficienta experienta pentru a sti ca orice politist din lume e obligat s-o faca, indiferent de efectul pe care-l are asupra digestiei.

- N-am sa ma īmpac niciodata cu lichelismul semenilor mei.

Maiorul surāse sters:

- Ciudat... ar fi fost cazul sa va obisnuiti.

- Nu te obisnuiesti niciodata. Moartea-i un fenomen de fiecare zi si totusi impresioneaza.

- Daca e vorba de rude sau cunostinte apropiate. Cānd parcurgeti rubrica "Decese" din "Mica publicitate" lacrimati pentru fiecare repauzat?

Miclescu deschise larg bratul: "Daca o luam asa...."

- Nu afirm ca Gregorian ar fi un sfānt, īn orice caz nu-l vad īnnodāndu-i cuiva o panglica de gāt pāna-i sar ochii din orbite.

- Īl cunoasteti de mult?

Avocatul īsi īnnoda degetele sub barbie:

- Din adolescenta. E unul din protejatii mamei. Protejat si suporter. O iubeste sincer si ea īl considera uneori mai aproape, mai fiu decāt pe mine īnsumi.

- O relatie interesanta.

- Frumoasa, as zice. Cris a fost un copil orfan - nu cunosc exact amanuntele - si presupun ca a ramas nu complexat, īnsa cu un anume dor din unele puncte de vedere. Mama a avut totdeauna talentul sa se faca iubita.

- Ma īntreb, spuse Cristescu miscānd māna de parca ar fi cāntarit un obiect, ce fapta teribila sa fi comis Gregorian pentru a genera atāta resentiment īncāt sa i se arunce o crima īn spinare.

Miclescu salta din umeri si sprāncene.

- Nu vad, nu vad deloc. E cuminte, blānd, serviabil si cum­plit de indiferent. L-am adus o data la o petrecere. Nu din milos­tivenie samaritheana, marturisesc, ci din curiozitate. Din interes pur tehnic.

- Adica? īntreba amuzat maiorul.

- M-a interesat totdeauna natura umana. Doream sa-l zgāltāi, īn fond sa ma edific daca poate fi zgāltāit. Era un party vesel, cu o multime de fete dragute, dintre care cel putin trei ar fi putut stārni interes la Hollywood. Rāse strengareste: Am ochiul format...

- Nu ma īndoiesc.

- Multumesc. Una din parasute - scuzati-ma, dar asta-i terme­nul de specialitate -, montata de mine, l-a asaltat toata noaptea. Va spun fara sa exagerez, fata ar fi scos din minti orice barbat īntre zece si nouazeci de ani, inclusiv sfintii zugraviti pe ziduri de biserica.

- Nu si pe Gregorian, interveni Cristescu. O pricep dupa tonul dumneavoastra.

Avocatul batu indignat bratul fotoliului.

- Da, domnule! Ai fi zis ca l-am dus la Calist Arhiereul, nu la chermeza. Statea ca pe cuie si s-a agatat de primul pretext ca s-o īntinda.

- Poate ca nu-l inspira femeile de... hai sa zicem o anume factura.

Miclescu abandona paharul si se apleca spre maior.

- Ce īnseamna anume factura? Cāte femei care au avut un singur barbat īn viata lor cunoasteti? si cum aratau? Asta, īn special, as vrea sa stiu. E lesne sa fii virtuoasa cānd ai acnee si sol­duri care pleaca de la subtioara! Dar ce mai tura-vura! Conspec­tati calendarul bisericesc! Sfinte cu activitate cucernica serioasa - luati-le doar pe Magdalena, pe Maria Egipteanca sau Eudoxia - au avut legiuni de barbati.

Cristescu surāse:

- Constat ca ati aprofundat chestiunea. Oricum, teoria dum­neavoastra nu-i de natura sa īnvioreze. Īn concluzie, nu-l vedeti pe Gregorian omul care ar putea stimula apetituri de vendeta.

- Categoric! reteza Miclescu aerul cu palma. Nu-i īndeajuns de interesant... Scuzati-ma ca va īntreb: Cris este informat de existenta acestui denunt?

Maiorul raspunse fara sovaiala:

- Nu.

Surprins, Miclescu īl cerceta surāzānd nesigur:

- Īnseamna..., īnseamna ca discutia noastra are un caracter confidential.

- V-as fi atras atentia, spuse maiorul. Mi-este absolut egal daca-i veti face o dare de seama lui Gregorian sau nu.

Avocatul trase adānc din tigara. Īi īndrepta o privire atenta, caracteristica: "Nu stiu unde vrei sa ajungi, dar am impresia ca pregatesti o cacealma". Zāmbi īn chip de concluzie:

- Mda... Am īnca o data ocazia sa constat ca practicati un gen de ancheta sui-generis. Ma īntreb ce urmariti...

Cristescu rāse. Un rās tineresc, care-i schimba complet figura.

- Dar e simplu! descoperirea asasinului.

- Ca sa vezi! marsa avocatul. Nu-mi trecuse prin minte... Va mai torn?

- Nu, multumesc. Va mai retin foarte putin. Ce parere aveti despre ceilalti prieteni ai lui Popa?

- Vreti sa stiti daca-i vad īn ipostaza de asasini?

- Eventual.

Miclescu salta din umeri:

- Ce pot sa va spun? Nu mi-o īnchipui pe mama jucāndu-se cu lasso-ul si nici pe biata Melania, chiar daca a petrecut un sejour īn asezamintele dumneavoastra.

- Vi se pare putin lucru?

- Nu, evident. Va marturisesc īnsa ca dosarul acela nu m-a convins cu adevarat niciodata. Prea era fantastic...

- Pe potriva protagonistei.

Miclescu clatina capul a īndoiala.

- Poate..., dar ipoteza unei Melanii criminale, sāngeroase, mi se pare de-a dreptul ilara. N-am cunoscut persoana care s-o egaleze īn blāndete, generozitate si politete...

- Īn acest sens, sunt de acord cu dumneavoastra.

- ...iar uneori, o gasesc direct naiva, ca sa nu spun prostuta.

"Aici te īnseli, gāndi maiorul, sau vrei sa cred eu ca te īnseli..."

- Daca as fi īn locul dumneavoastra...

- Ce ati face? zāmbi maiorul.

- Mi-as largi aria cercetarilor, dincolo de cercul de pocher si trancaneala al mamei.

- Daca va fi cazul, o voi face. Nu mi-ati spus nimic de Violeta Bordeianu...

Miclescu se strāmba:

- Baleniera! nu va ascund ca pe asta o detest. Nu o suport organic. Mama are īnsa sentimentalismele ei - au fost colege de pension - si, cāt o vedeti de agreabila si urbana, stie sa-si impuna cu fermitate punctele de vedere. Iar eu n-am nici un drept sa-i cenzurez relatiile.

- Īn definitiv, ce-i reprosati doamnei Bordeianu?

- Tot! Pāna si faptul ca s-a nascut. E prototipul personajului negativ. Totul īmi repugna la ea: rautatea si picioarele de infan­terist, avaritia odioasa si degetele date peste cap, moi, parca fara falange, invidia si spinarea de dihanie... Bestialitatea...

Cristescu īl privi mirat:

- Bestialitatea?!

- Urasc delatorii, domnule maior, si nu sunt eu omul, prin vo­catie si profesie, sa īmping pe cineva īn prapastie. Aspectul la care vreau sa ma refer n-are nici o legatura cu moartea lui stefan. Adica n-o suspectez nici o secunda pe Violeta... Vreau sa ma īntelegeti...

- Va īnteleg foarte bine.

- Sper, altfel n-as trancani. Bordeianca e licentiata īn geo­grafie si stiintele naturale si ani de zile a profesat īn īnvatamānt. Era teroarea elevilor si a cancelariei. Victimele se cutremura si azi cānd īsi amintesc de ea...

Cristescu observa:

- scolarii, mai cu seama cānd devin adolescenti, au tendinte sa amplifice. Īn ochii lor, un profesor sever e un calau feroce, un dascal care "nu poate fi dus", o bestie si asa mai departe.

- Dar ce parere aveti de un profesor care pentru o simpla omisiune - o plansa a scolii uitata acasa - īsi bate elevul pāna la sānge, vārāndu-l īn spital?

Maiorul īl privi neīncrezator:

- Chiar asa? Incidentul a luat, banuiesc, proportii penale...

Miclescu dadu din māna:

- S-a musamalizat. Chestia s-a īntāmplat īn '48. Situatia era īnca tulbure, toata lumea zapacita cu aplicarea reformei. A fost doar exclusa din īnvatamānt. Asa a ajuns la Posta...

- Īnteleg..., īl privi deschis īn ochi. Ati mai ramas dumnea­voastra, domnule Miclescu...

Avocatul tresari:

- Poftim?

- Spuneam ca ati omis sa-mi vorbiti despre dumneavoastra.

- Asa e! exclama dupa o clipa de sovaiala. Avocatul Miclescu: jurist bunicel, fustangiu si jouisseur. Oleaca superficial, incapabil de sentimente profunde, care sa-l poata īmpinge la crima. Considerānd crima ca rezultanta a unor stari excesive.

- Crima premeditata, īl īntrerupse Cristescu, nu implica o stare excesiva. Ba, dimpotriva, mult sānge rece. Dumneavoastra v-ati referit la crima pasionala cānd cea care apasa pe tragaci e inima. Asasinarea lui stefan Popa nu intra īn aceasta categorie.

Miclescu ramase pe gānduri. Rosti cu o voce straina:

- Sincer... sincer sa fiu nu stiu daca as fi īn stare sa iau zilele cuiva. Īn orice caz, īmi īnchipui ca miza ar trebui sa fie foarte mare. Uriasa.

Cristescu se ridica.

- Va multumesc... Sa nu uit... O īntrebare pentru... harta anchetei. Ce ati facut miercuri īn jurul orei opt seara?

Miclescu raspunse fara sa clipeasca:

- Discutam cu un client la restaurantul Berbecul din Ploiesti.

Maiorul īsi cauta din ochi trenciul:

"De ce minte?"

6

Plimbāndu-se prin living-room, cu parul bine strāns īntr-o panglica, Adina īsi masa obrazul uns cu crema din abun­denta. Pluto, cockerul roscat, parea lipit de caminul fals. O urma­rea cu un singur ochi, pendulānd a plictis coada franjurita. Afara ningea usor viscolit si Adina se gāndea cu voluptate ca va petrece o seara īntr-adevar frumoasa. Singura - de cānd nu mai avusese o seara a ei, numai a ei? -, doar cu muzica lui Nat King Cole, un scotch dublu (nu mai mult, caci afecteaza prospetimea obra­zului) si ultimul roman al lui Gérard de Villiers: "La panthčre d'Hollywood". Ah! placerea de a te īntinde goala īntre cearsa­furi proaspete si parfumate sub plapuma pufoasa din atlas bleuma­rin... Nimeni īn stānga sau īn dreapta, nimeni de care sa tii seama... Iubea iarna, atmosfera de intimitate, de "la mine", pe care o dobāndeste orice locuinta, cāt de searbada, īn luni ca noiembrie sau decembrie, baile fierbinti, prelungite, cu aroma de vanilie, capsuni, lamāie sau brad, ceaiul englezesc Lipton preparat īn samovar de Tula...

Trilul estompat al telefonului īi strāmba trasaturile. Se uita instinctiv la micul orologiu de pe camin, o jucarie frantuzeasca, īncarcata, care stralucea ca un pom de Craciun.

"La naiba! Aproape zece..."

- Adina?

- Da. Ce s-a īntāmplat?

- Esti ingrata. Trebuie sa se īntāmple ceva ca sa te sun?

- Īhī ! La ora asta esti ocupat cu "le grand écart". Nu-i cazul sa flirtezi. Ce vrei?

- Te iubesc.

- Asta s-a īntāmplat saptamāna trecuta. Altceva!

- Mi-e īngrozitor de dor...

- Īnaltator, dar neinteresant. Baga alt text.

- Toata ziua m-am gāndit la tine.

- Īti dau voie sa te gāndesti si la noapte!

- Pot sa vin sa te vad?

- Nu!

- De ce?

Adina respira adānc:

- Asculta-ma, Vali! Ţi-am spus o data pentru totdeauna ca eu una nu-mi īmpart barbatii.

- Esti rea. Catalina nu īnseamna nimic pentru mine. O fetita prostuta, scandalos de candida si atāt.

- N-ai decāt s-o initiezi si īn dansul de asternut. Pentru numele lui Dumnezeu, Vali! Īn afara de o partida cu picioarele īn aer mai vrei ceva?

- Māine trebuie sa te vad neaparat. Doua sute de grame.

- Aha! Īncepi sa devii mai interesant. La ce ora?

- sase!

- Tot acolo?

- Bineīnteles. Deci, hotarāt nu ma poti primi?

- Hotarāt!

- Dar explica-mi de ce? Catalina e un pretext, te cunosc prea bine ca sa nu-mi dau seama. Spune-mi, de ce?

Adina respira uscat:

- Nu ma mai tulburi.

Īnchise brusc. Glasul lui Nat King Cole rasuna cald, catifelat. Adina īsi relua lectura.

***

- Pe unde ai umblat, craiule?

Coleta Miclescu surādea din toata inima, sincer multumita ca-l vede pe Basile Nicolau, un barbat scund, bine legat, mai aproape de saizeci de ani decāt de cincizeci. Spilcuit, lins ca o pi­sica, amintea ceva din eleganta dandy-ului anilor de dupa razboi: raglan camel-hair, costum corect, fular de casmir, pantofi de an­tilopa maro, dar fara scārt. Cānd īsi dezbraca pardesiul, o aroma de Chypre inunda vestibulul.

- Iar te-ai parfumat ca o dama! rāse Coleta. Ce naiba, Basile, dupa ce pleci trebuie sa aerisesc doua zile!

Barbatul īsi arata dintii, īncāntat:

- Cunosc unele cucoane pe care nu le deranjeaza...

Din hol, se auzi vocea groasa, ca totdeauna pusa pe harta, a Violetei Bordeianu:

- Ce cucoane cunosti tu?!

- Ba pardon, coana Violeto!

- Ce pardon, ca doar cu tārāturi te-am vazut.

Micleasca, īntr-o rochie chimono fastuoasa, interveni vesela:

- Ia nu va mai luati la harta. Stai jos, Basile! Povesteste-ne ce-ai mai facut? Ai disparut de o saptamāna.

Nicolau īsi potrivi atent dunga pantalonilor, trase de manse­tele camasii cu un gest devenit tic.

- Doar de trei zile. Am fost la Timisoara.

- Ce Dumnezeu ai cautat acolo?

- Mi-am comandat doua perechi de pantofi. Au un cizmar extraordinar, Nedelcu, adevarat artist!

- Esti capiu! exclama Bordeianca.

- Depinde. N-am mai pomenit asemenea mester de la Shull si Raul Michailescu.

Pieptul masiv si pāntecele Coletei Miclescu se scuturau de rās.

- Nu esti īn toate mintile, Basile. Camasile ti le comanzi la Braila, costumele la Cluj...

- ...si izmenele la Chitila, completa scārbita Violeta. Uite ce va sa zica sa ai timp si bani. Om serios de, azi-māine, saptezeci de ani!

- Cincizeci si opt, corecta nitel ofensat Nicolau. Dar asa esti dumneata, generoasa.

- Eu zic cāt pari si mult, daca gresesc, un an-doi. La o adica, buletinul pe masa!

Basile Nicolau scoase din buzunarul interior un portact de plastic negru. I-l īntinse:

- Poftim!

Cu o periuta de dinti īsi netezi suvitele de par savant aduse de la o tāmpla spre cealalta, peste chelie. "Coafura" era compli­cata, penibila, si privindu-l nu te puteai īmpiedica sa te gāndesti ca pentru Nicolau vāntul, cea mai dulce briza, constituie un vraj­mas redutabil.

Bordeianca īsi puse ochelarii, consultānd cu atentie fiecare pagina a buletinului. Basile īsi īndrepta nodul cravatei, smucin­du-si gātul spre stānga. Un tic nervos, ca si frecatul nasului la radacina si a parului la ceafa. Traversa de cāteva ori īncaperea apoi se aseza pe alt fotoliu. Nicolau suferea de un soi special de nomadism, care īl īmpiedica sa se fixeze. Schimba gazdele - de cānd ispravise facultatea de teologie, cu treizeci si cinci de ani īn urma, nu locuise decāt īn camere mobilate -, cravatele, femeile si scaunele. "Nu stiu daca ai bagat de seama, Mirciulica, se confesa Melania Lupu motanului, īnsa dragul de Basile este incapabil sa reziste mai mult de treizeci si cinci de minute īntr-o vizita, dar chiar si atunci schimba pe putin patru-cinci scaune..."

- Nu minte! conchise Bordeianca īnchizānd buletinul. Face saizeci la anu'! Ce folos daca te-ai trecut! Muierile si viata fara capatāi te-au ispravit.

- Asta-i parerea dumitale, coana Violeto! Nu te contrazic facu o reverenta teapana -, datorānd respect vārstei, dar eu, mul­tumesc lui Dumnezeu, ma simt ca la treizeci de ani, nici cu o sāmbata mai mult.

Coleta Miclescu batu din palme:

- Dar asta-i superb, Basile! Detii secretul tineretii vesnice?

- Te uiti la el?! pufni Violeta. O fi acrosat iar vreo putoare, o "cotletista" cum zice nepotu-meu, si acum īsi īnchipuie ca e Armand Duval! Domnule! zbiera brusc si exclamatia suieratoare īmprastie scrumul din farfurioara de argint, daca erai un om serios, īn primul rānd īti vedeai de profesie...

- N-am avut chemare, o īntrerupse Nicolau, frecāndu-si ner­vos nasul. Mi se pare meritoriu ca desi ispravind facultatea magna cum laude, avānd deschise toate drumurile spre o mare cariera ecle­ziastica, am renuntat fara sovaiala. Din respect pentru Dumnezeu, oameni...

- ...si sezut de muiere! urla Bordeianca.

- Īn fond, ce-ti pasa dumitale?

Bordeianca respira adānc. Mārāi cu ura concentrata:

- Ma īntreb adeseori daca exista un Dumnezeu. Izbutesc īn viata nemernicii, mincinosii, curvele si fustangiii.

- Probabil ca sunt simpatici, sugera Coleta Miclescu. Esti īngrozitor de otravita, Violeto. Aproape ca devii infrecventabila. Numeste-mi un singur om pe care-l iubesti... Sau nu, e prea mult. Care-ti place... Pe care-l accepti cāt de cāt...

- Nu exista!

Coleta īsi consulta unghiile:

- Pe tine te accepti? Esti multumita de tine?

Violeta Bordeianu īsi salta nasul superb:

- Nu pot afirma ca sunt perfecta, dar īn orice caz sunt mai buna decāt oricare dintre voi.

- De ce n-ai izbutit atunci mai mult?

- Am izbutit tot ce mi-am propus.

Coleta īsi pipai surāzānd parul proaspat coafat:

- Ce anume?

- O viata cinstita, o batrānete onorabila, o existenta īn care nu-mi pot reprosa nimic.

Nicolau se muta pe canapea. Īntreba īn doi peri:

- Chiar nimic?

- Nimic, domnule! striga montata Bordeianca. Am muncit din greu, n-am primit un capat de ata pe gratis!

Coleta īntreba cu tālc:

- Ţi s-a oferit?

- Nu! Urma vānata de mānie: Nu, pentru ca eu una m-am respectat si fite n-am stiut sa fac. Iar astazi, la par carunt, sunt māndra ca ma pot uita īn ochii oricui fara sa rosesc.

- Tot n-ai fi rosit, surāse Micleasca. Dupa treizeci de ani, performanta e greu de realizat.

- Eu stiu una! Nu regret nimic din ceea ce am facut, ci doar ce n-am facut.

- Asa e! aproba, dānd violent din cap Nicolau. Īn '38, am cu­noscut o contesa estoniana la Balcic. Avea niste ochi... si o crupa!... Īmi musc si azi māinile! Cānd ma gāndesc la ea, am impresia ca mi-am pierdut timpul. Ca practic n-am cunoscut femeie.

Coleta clampani din genele date din gros cu rimei:

- Īn fond, de ce ai ratat-o?

- Eram īn luna de miere cu Aurelia. Ce dracu' vroiai sa fac?

Violeta Bordeianu, īncoltita de invidie - īn ciuda capului splendid, nu avusese niciodata succes, nu se īntāmplase īn toata viata ei sa fie o singura data agatata pe strada, la plaja, strand sau cinema -, se avānta cu patima:

- Sunteti oameni imorali si lipsiti de orice pudoare. Ca asta-i un curvar batrān, o stie o lume! Dar sa zicem ca Aurelia a fost o femeie simplista, care n-a izbutit sa-l retina. Dar tu, Coleto? Ce ti-a lipsit tie alaturi de Miclescu? Ce ti-a refuzat? Aducea sacul cu bani, īi rānduia īn sifonier, nu numara niciodata cāt si pe ce ai cheltuit, si īn vremea asta - hai ca nu ma feresc de Basile, prea era chestia de notorietate -, īn vremea asta, tu traiai cu martafoiul ala cu treizeci de ani mai tānar, Iuliu sau Iulian, cum dracu-l chema! Īi plateai gazda, spalatoreasa, cursurile litografiate, masa. Cānd era Miclescu de garda, dormea aici. Singura marturiseai ca jocul asta nu mai e de tine. Dimineata aveai grija sa fie storurile coborāte, nu te de­machiai, dormeai toata noaptea - mai bine zis vegheai, ca ti-era teama sa nu sforai - vopsita ca o sorcova! Auzi, mi-e sila!

Coleta Miclescu rosti cu buzele punga:

- Sunt curva, perversa si nerusinata. De ce ma mai frecventezi?

Bordeianca raspunse cu naturalete:

- Le cunosc pe altele mult mai rele. si, pe urma, n-am sa īn­drept eu lumea cu umarul...

Basile Nicolau īsi muta sediul pe canapea. Puse - cu intentii de musamalizare - prima īntrebare ce-i trecu prin minte:

- L-ati mai vazut pe stefan?

- Ce?! se minuna Violeta Bordeianu. Nu stii ca a murit?

Nicolau tresari:

- A murit batrānul Popa? Cum?! Imposibil! Cānd?

- A murit, sufla Coleta. Ca sa vezi, comenta filozofic, ce putin īnseamna viata unui om! Sunt abia trei zile de cānd si-a dat sufletul, iar noi ne enervam...

Violeta Bordeianu suiera:

- Tu te enervezi.

- ...ne ocupam de niste fleacuri. stefan a fost asasinat.

Nauc, incapabil sa realizeze nenorocirea, Nicolau se ridica brusc de pe canapea, traversa de doua ori īncaperea si īsi dadu drumul īn fotoliu.

- Extraordinar! Ca sa vezi... Eram convins ca a īnnebunit... Uite ce-am gasit īn cutia postala cānd m-am īntors de la Timisoara...

Scoase un plic din buzunarul de la piept si-l īntinse Coletei. Era netimbrat, textul scrisorii, batut la masina. Micleasca īsi catara pe nas ochelarii cu rame subtiri, aurite:

Draga Nicolau, vreau sa stii, sa se stie, ca daca mi se īn­tāmpla sa mor ucis, vinovat este amicul nostru comun Cris Gre­gorian. Am presimtiri funeste si īncredere īn probitatea dumitale. Ceva īmi spune ca nu ne vom mai vedea niciodata. Ramāi cu bine. Ca un frate. stefan Popa. Marti 24 noiembrie 1981.

Cei trei se privira consternati. Tic-tacul pendulei ghilotina linistea īncaperii.

7

Dupa ce fusese amnistiata, Melania Lupu īsi reluase existenta obisnuita, garsoniera din strada Toamnei si tabieturile. Iar īn ziua cānd īl recupera pe Mirciulica, gazduit provizoriu la niste prieteni, batrāna avu sentimentul ca viata e īntr-adevar frumoasa. Se simtea tānara, gata sa īnfrunte viitorul, nu īncerca complexul detinutului proaspat eliberat, considerānd cu seninatate anul petrecut īn "pensiunea aceea dragalasa" intere­sant si instructiv. La īnceput fara bani, vānduse un set de argintarie socotit unicat si īsi īmprospatase īntreaga garderoba. "Daca vreme de un an nu-ti cumperi sau nu-ti cosi nimic, se resimte si apoi nu cunosc ceva mai īnviorator decāt o rochita noua arborata īntr-o dimineata de primavara. Īti ridica imediat moralul."

Melania n-avea nevoie sa-si salte moralul, excelent ca tot­deauna, dar īi placea sa se īmbrace si pusese toata viata pret pe tinuta exterioara. Cochetaria ei era de esenta deosebita si trebuia un ochi avizat ca sa bage de seama cu cāta grija era cāntarit fiecare amanunt al toaletei. Aparent simplu īmbracata, simplita­tea aceea atāt de costisitoare si atāt de draga frantuzoaicei de gust, evita stridenta, ostentatia sau vestimentatia juvenila. "Nimic nu īmbatrāneste mai mult, draga mea (era una din teoriile ei fa­vorite), decāt o haina prea tinereasca. Contrastul cu chipul ofilit īti tradeaza vārsta mai mult decāt īnsusi buletinul, ti-o arata cu degetul. E ca si cum mi-as pune acum spilhozen si ciorapi trei sferturi..."

Era īnsa neīntrecuta īn alegerea amanuntelor subtile care īi īnviorau toaleta: un passe-poile discret, un cordon original, o batista colorata, ca o flacara, un sirag de margele de cristal...

Dupa o saptamāna de program administrativ - croitoreasa, coafor, pedichiurista, cosmeticiana - Melania facuse o cura de filme, cam trei pe zi, si studiase cu constiinciozitate la biblioteca de cartier, rubricile "Micii publicitati" din ultimele cāteva luni. Decesele - "sa vedem ce prieteni ne-au mai parasit", Vānzarile si Cumparaturile "caci nimic nu este mai edificator, nu constituie o oglinda mai fidela a fenomenului viata cotidiana. E de ajuns sa vezi ceea ce oamenii vor sa achizitioneze, ori, dimpotriva, sa īnstraineze..."

Melania reflectase de multe ori ca pentru un escroc, lectura "Micii publicitati" este deosebit de instructiva. Din coloanele ei afli produsul de ultima ora solicitat pe piata: butelii de aragaz, piese de schimb pentru "Fiat" ori "Renault", blue jeans-i, tricouri cu tot felul de stampile pe piept sau capete de papusi din portelan.

"Ce-o fi facānd domnul acesta - presimt ca este un domn -, se īntreba batrāna nedumerita, cu asemenea jucarioare?" Dupa cum nu īntelegea nici pasiunea unui alt bucurestean pentru aparate de radio vechi, de circulatie īnainte de razboi: "Phillips", "Telefunken"...

Evident, nici discutiile cu Mirciulica nu lāncezeau. Īn dimi­neata aceea de noiembrie, Melania īi dezvolta teoria ei īn legatura cu asasinarea lui stefan Popa. Se simtea extrem de bine dispusa. Afara ploua, ba īncepuse chiar sa si fulguiasca, un vānt rece si turbulent zgāltāia obloanele de lemn, iar asemenea vreme moho­rāta īi stimula īn mod special pofta de viata. Īn capot calduros de lāna alba, Melania īsi savura ceasca cu cacao fierbinte vārfuita de doua linguri de frisca. Motanul, sobru dimineata, īsi consumase laptele peste care batrāna turnase un deget de rom.

"Un grog bun, iata ce-si doreste un barbat īntr-o dimineata rece de toamna." Acum, zacea pe fotoliu, ascultānd cu ceea ce Melania īsi spunea ca ar fi atentie īncordata. De fapt, motaia.

- stii, dragul meu, de trei zile nu īncetez sa meditez la soarta bietului stefan. Cred ca niciodata, de cānd īl cunosc, nu m-am gāndit atāta de el. Mi se parea, īn afara de alte defecte, teribil de neinteresant. Una din putinele lui trasaturi originale era faptul ca vorbea extrem de mult la telefon, ceea ce dupa cum stii constituie specialitatea doamnelor. Barbatii n-au rabdare sa trancaneasca, sunt expeditivi... Da, da... teribil de neinteresant. Daca-ti amin­testi, vorbea īn scheme ca toti cei carora le e lene sa gāndeasca. Cuvintele lui favorite - baga de seama, Mirciulica, amanuntul mi se pare simptomatic - erau "canalie", "toti niste banditi", apropo de persoanele care lucreaza īn comert, "nimeni n-o sa ma mai convinga ca..." "de-as avea eu o putere..." Slava Domnului ca nimeni nu i-a dat-o!... Ni s-ar fi urcat īn cap... Ar mai fi: "m-a tinut o avere". stii, cānd a dat cincizeci de lei pe sandale! si: "ati auzit? a crapat cutare..." Niciodata a murit, ci a crapat. Cred ca bunavointa nu era īnsusirea care sa-l caracterizeze. Frazele si le īncepea totdeauna la fel: "Daca vreti sa stiti ce cred eu...", desi nimeni nu ofta s-o afle. Īn concluzie, stefan nu a fost ceea ce as numi eu un campion al conversatiei... Acum sa vedem, Mir­ciulica, ce deducem din toata salata aceasta!

Motanul casca un ochi somnoros. Fix, lucios, impenetrabil. Melania īncepu sa rāda:

- Parca ai avea un monoclu verde!... Daca vrei sa dormi, poti sa mi-o spui, caci eu nu fac parte din persoanele care se for­malizeaza... Ah! esti curios sa afli concluziile mele referitoare la personalitatea lui stefan? Ei bine, nu trebuie sa-mi scotocesc prea mult buzunarele. Nu sunt multe si nici magulitoare. Cred ca a fost un om de un egoism feroce, avar si ranchiunos. Crud, fara nici un pic de dragoste sau īntelegere pentru semenii sai. Iar un astfel de om avea toate sansele sa moara īntr-un fel mai putin comun. Te-ai sculat, Mirciulica?

Motanul se īntinse cu voluptate, lasāndu-si toata greutatea pe labele din fata si saltāndu-si mult sezutul arcuit. Sari de pe fotoliu, īsi scutura blana ca de apa si se opri īn fata usii īnchise. Melania i-o deschise reflectānd amuzata:

- Majoritatea persoanelor pe care le cunosc ar considera ca nu-i o vreme ideala de plimbare... A! O vizita! Asta-i cu totul altceva. De... tinerete!

Īn treacat, culese cāteva jeleuri dintr-un cosulet de portelan. Afara, vāntul se īntetise, nu-i rezista nici o umbrela. Melania īsi consulta chipul īn oglinda, pipaindu-l delicat cu degetele fragile.

- Nu arati tocmai rau pentru o doamna de saizeci si patru de ani. Colonelul a murit de aproape cincisprezece... Ma īntreb daca, īntālnindu-va acolo sus, te-ar recunoaste. Īn sfārsit, o vei afla īntr-o buna zi. Nu exista nici un motiv de graba... Despre ce vorbeam, draga mea? Te rog concentreaza-te! Da, deci moartea - moartea violenta ar spune domnii aceia politicosi de la militie - lui stefan nu te surprinde. Ceea ce as dori grozav sa aflu este motivul pentru care a fost ucis. Ce interes putea oare sa prezinte un batrān posac si neputincios? De ce ma preocupa pe mine problema? Chicoti strengareste: Ei bine, draga mea, nu-ti ascund ca ma cam plicti­sesc si mi-e teama ca si domnul maior Cristescu nu se distreaza mai bine. L-am gasit cam schimbat, lipsit de vioiciune... si apoi, presimt, nu ma īntreba de ce, ca afacerea aceasta īti deschide per­spective interesante. Hai, fetito, sufleca-ti mānecile - vorba vine caci e destul de racoare īn casa - si pune-te pe lucru!

Se plimba prin īncapere, īncercānd sa urmareasca desenul arabescurilor de pe covor. Din pricina concentrarii, albastrelele din privire, diluate de obicei, devenisera neobisnuit de vii.

- Nu te-a īnselat niciodata instinctul, draga mea. Ramāne-i fidela. Ai intuit totdeauna ca stefan trebuie sa fi avut un trecut urāt, plin de amintiri fioroase. Ochiul acela vicios nu putea sa apartina decāt unui om rau. si genunchii indiscreti care se profilau prin stofa pantalonilor. Erau direct antipatici si rimau perfect cu privirea. Unde citeai ca indivizii cu protuberante osoase pronun­tate sunt primejdiosi?... Da, fetita mea, trebuie sa scotocesti īn trecutul lui. Īn trecutul lui īndepartat caci de douazeci si cinci de ani īl cunosti tu.

Se opri brusc, sub lustra de bronz: un arhanghel gratios, cu aripile īntinse, īn echilibru pe un glob din care tāsneau cinci brate. Chipul īi stralucea ca un far:

- stiu cine te poate ajuta, fetito! Vezi, am sustinut totdeauna ca e bine sa-ti asiguri pretutindeni prieteni, iar Vanda, Vanda Trai-Dulce, este o persoana absolut fermecatoare. Sunt sigura ca i-ai notat numarul de telefon. Da, da, fetito, ciripi īncāntata īn timp ce-si rasfoia agenda, sunt sigura ca i-ai facut o impresie buna si nu o data si-a manifestat devotamentul fata de tine... Asta e!

Peste un sfert de ora, Melania Lupu parasea locuinta, avānd grija sa lase deschis pentru Mirciulica oberlihtul de la bucatarie. Oamenii treceau nepasatori pe lānga doamna micuta, subtirica, de o eleganta sobra. Daca ar fi putut ghici ce se petrece sub toca bleumarin care-i reteza cochet fruntea, ar fi fluierat lung, ca var­distii de odinioara.

***

Maiorul Cristescu īsi convocase colaboratorii la ora noua dimineata. Se simtea plictisit, fara chef de lucru, si, rasfoind neatent revista "Flacara", īsi zise ca de cānd se trezise, deci īn mai putin de trei ceasuri, se enervase de patru ori. Īntāi īl scosese din sarite cafeaua prea rece. Cāteodata se īntreba, cāt se poate de serios, daca nevasta-sa nu cumva procedeaza asa, urmarind cu tot dina­dinsul sa-l vada iesit din fire. Vara īi oferea fierturi de iad, īn vreme ce iarna īti dadea impresia ca face economie de gaze sau chibri­turi. Īncapatānata, oferea invariabil aceeasi explicatie: e un sistem chinezesc de echilibrare a temperaturii organismului, de notorie­tate fiind ca ochii oblici se scalda pe arsita īn apa clocotita. Īn bazinele strandurilor poti fierbe fara dureri de cap raci sau oua de strut. Iar chinezii or fi stiind ei ceva, de vreme ce au o civilizatie milenara...

A doua oara se īnfuriase cautāndu-si umbrela. Cristescu īsi īnchipuia ca nu are pretentii nesabuite cerānd ca diferitele mobile sau obiecte din casa sa-si pastreze destinatia initiala. Adica, dupa parerea lui, normal era ca īn casetele inferioare ale bibliotecii sa se puna carti, discuri, eventual diferite hārtii mai importante si nu maldare de izmene, fete de masa sau serviciul "cel bun" de Bohemia, dupa cum n-aveau ce cauta īn biroul lui doua perechi de foarfeci, cutii cu ace de siguranta, ata si cuie. Tot asa, gasea normal ca umbrela, indiferent de anotimp, sa atārne īn cuierul din vestibul. Oricāt si-ar fi zdrobit mintea, n-ar fi putut sa īnteleaga niciodata ratiunea pentru care nevasta-sa o camufla ca pe un corp delict īn debara, printre maturi cu coada, dintre care una du-te-vino Felix, peria de tavan, facalet, batator si doua bastoane ramase de la un unchi raposat.

Tot nevasta-sa īl īnfuriase si a treia oara. Erau de douazeci de ani īmpreuna si tot nu īnvatase ca el are un program aiurit, cu ore fistichii, ca asta-i specificul muncii lui, ca lucreaza īn militie si nu e contabil la cooperativa "Avāntul īncaltamintei". si totusi, de douazeci de ani, īl soma invariabil: "Vezi sa nu īntārzii cu masa. Nu pot sa stau toata ziua la dispozitia ta! Chiar si pentru o bucatareasa platita ai mai multa consideratie..."

De fiecare data, maiorul scrāsnea. Nevasta-sa nu-l astepta nici­odata cu cratitile tinute la cald, īn cuptor, masa asternuta si o flori­cica gratioasa īntr-un pahar de cristal. Cu rare exceptii, mānca singur, din oale sleite, cel mai ades direct din frigider si stānd īn picioare.

Īn sfārsit, se enervase pe drum. Era a treia zi de cānd zaluda aia cu ochi imensi si haine fluturānde - esarfe, pelerine largi, sa­luri cu franjuri de doua palme peste pardesiu croit pe corp (ziceai ca īncontinuu bate vāntul) - īi atinea calea. Īncercase sa-l acosteze direct, cu naturalete, fara pic de jena.

Maiorul nu era obisnuit cu asemenea procedee directe, facānd parte, īsi zicea, din generatia aceea depasita, care-si īnchipuie ca cel putin īn start initiativa apartine, trebuie sa apartina, barbatului. Īn general, fusese considerat un tip bine, avea genul de silueta pe care vesmintele cad minunat, parānd elegant īn cea mai mo­desta haina cumparata de gata. Vārsta nu-i alterase linia, punānd īnsa o tusa de distinctie pe chipul unghiular. Oricum, desi con­stient ca are o īnfatisare prezentabila, nu se suspectase niciodata ca ar fi vreun Fat-Frumos si, īn consecinta, insistentele necunos­cutei īl surprindeau, sfārsind prin a-l agasa. Nu-i ardea de aven­turi, era satul de ale lui - doar cu Melania sa ai de-a face e de ajuns pentru a suspina dupa o existenta pustniceasca īn vārf de munte - si trecuse ani de cānd nu se mai gāndise la eventualitatea ca el sa se īndragosteasca. Īn orice caz, nu l-ar fi inspirat o ne­buna - si iar se gāndi la Melania, zicāndu-si ca-i satul pāna īn gāt de genul excentric -, care se baladeaza prin tārg, cautānd probabil senzatii tari...

Cānd Azimioara si Mosoianu patrunsera īn birou, īl gasira cu obrazul rezemat īn palma si ochii aproape acoperiti de pleoapele grele, de nesomn. Īi pofti sa ia loc, cercetāndu-i pe gānduri. Loco­tenentul Azimioara rotund, satisfacut, cu jovialitatea caracteris­tica oamenilor corpolenti - "ce poate sa se īngrase baiatul asta, saracul, e extraordinar!" -, celalalt iute, neastāmparat, īndreptān­du-si mereu ochelarii cu degetul aratator, cum fac copiii, si gata s-o ia din loc.

Rezemāndu-si barbia īn vārful degetelor īmpreunate, maiorul le expuse detaliat situatia. O facea totdeauna cu risipa de ama­nunte stiind ca de multe ori un fleac poate genera o idee neas­teptata, ca un fulger care foarfeca brusc īntunericul.

- Mda... O precizare, care cred ca va stārni interesul cole­gului nostru Azimioara. Trase din tigara, privindu-l tinta. Printre persoanele implicate - nu stiu īnca la ce mod - se afla si vechea noastra cunostinta hm, da... hm... doamna Melania Lupu.

Dupa licarul care aprinse scurt ochii locotenentului, Cristescu īntelese ca acesta fusese deja informat.

- Ai si aflat! Banuiam... Nimic nu circula mai repede concurānd viteza luminii ca īntāmplarile care te umplu de ridicol... Poti sa rāzi īn voie, dragul meu, la urma urmei, īn competitia cu distinsa doamna, amāndoi suntem niste caraghiosi, chiar daca eu detin rolul principal.

Azimioara zāmbi larg, ai fi spus ca se amuza nespus.

- E fantastica! Are saizeci si patru de ani si tot nu se potoleste.

- Nu cobi, dragul meu. Poate ca prezenta ei īn toata afacerea asta constituie o simpla coincidenta. O prima masura se impune īnsa. Pentru linistea noastra, va fi urmarita pas cu pas, oriunde s-ar duce: la piata, īn vizita, la cinema, plimbare, dentist, ghicitoare, sedinta de spiritism - te poti astepta la orice din partea ei - pocher sau la mama dracului, ceea ce mi-as dori-o din suflet. O vei ur­mari dumneata, Azimioara! Deschis, fara camuflaj, salutānd-o, ajutānd-o eventual sa urce īn troleibuz ori sa-si care sacosele.

Locotenentul Mosoianu desena un chip surprins si Cristescu ofta:

- Faptul ca-l cunoaste pe Azimioara si-l va repera urgent, ceea ce e si de dorit, o va deruta. Trebuie socata, intimidata, obli­gata sa renunte la idei. Batrāna nu e genul de persoana pe care s-o poti astāmpara cu metode clasice. Deci, ramāne stabilit. Dum­neata, Mosoiene, te duci la Arhiva. Ma intereseaza daca Popa nu figureaza cumva īn fisele anilor '37 sa zicem, ca sa avem un punct de plecare - pāna spre '50. O munca de ocnas, dar capitanul Vlad e un as īn materie. Pariez ca īn cel mult douazeci si patru de ore o sa ne prezinte un raport complet...

- Aveti impresia ca Popa e un fost client al politiei?

- Politiei sau Sigurantei. Nu stiu, sincer nu stiu. Dar pentru ca prezentul e mut, nu ne poate sugera nici un mobil care sa fi provocat moartea lui Popa, sper ca trecutul sa fie mai generos. Īn fine, vom vedea. De fapt dumitale īti rezerv alta partitura, su­pravegherea lui Cris Gregorian.

- Credeti ca el e asasinul?

- Nu, spuse moale maiorul, īn principiu nu cred, dar suntem obligati sa vedem īn ce ape se scalda. Trebuie sa fii īnsa foarte atent, dragul meu. Nici o imprudenta, filaj ultradiscret, sa nu simta nici o secunda...

Īl īntrerupse trilul telefonului. Mosoianu si Azimioara obser­vara cum chipul maiorului se schimba cu fiecare secunda, capa­tānd o expresie de sfāsietoare suferinta.

- Da... Sarut māinile... Ma coplesiti, dar mi-e imposibil... Multumesc, bineīnteles ca am sa-i comunic. Omagiile mele... Nu, nu, n-am sa uit.

Lasa receptorul īn furca si-i privi ratacit.

- N-ati ghicit?... Ma surprinde! Melania! Auzi? i se adresa locotenentului Azimioara. Īti transmite salutari. Pe mine m-a in­vitat la o prajitura cu nuci si albus de ou care se numeste "Figaro" si nu i-a iesit atāt de bine de pe vremea cānd traia barbatu-sau. S-a gāndit sa-i faca o mica pomenire, la care bineīnteles pofteste prie­teni dragi...

Azimioara si Mosoianu izbucnira īn rās. Maiorul clatina trist din cap:

- E clar, baieti! A īnceput circul.

8

Cānd iesi de la Politehnica, Dorin Popescu lua tramvaiul 12 si coborī la Opereta. Reteza Podul Senatului īnfri­gurat, patruns pāna la oase de umezeala. Vāntul se īnasprise si Dorin īsi ridica gulerul canadienei albastre. Umbla - stil lansat īnca de studentii anilor '50, preluat si de generatiile urmatoare si abandonat odata ispravite studiile - cu umerii saltati pāna īn dreptul urechilor, barbia īn piept si māinile īncrucisate jos de tot, pe poalele canadienei. Sub brat tinea un curs si un caiet subtirel. Zari din capul strazii Ford-Mustangul avocatului. Vāntul devenise atāt de puternic, aici īn preajma Tribunalului, īncāt Dorin fu silit sa se īntoarca cu spatele.

"E o vreme creata! Strānge al naibii." Azvārli o privire īntāmplatoare spre restaurantul "Bucur". Luminile sclipeau cald, īmbie­tor si Dorin īsi zise ca i-ar fi facut placere sa stea acum la o masa, sa māngāie māna Catalinei, sa bea tuica fiarta si sa-i explice pe īndelete sansele "Rapidului" de a reintra īn A. Bineīnteles, Cata­lina s-ar fi gāndit la cu totul altceva... Pe "Mosilor" e o tipa care face niste cercei foarte soking, sau cāte perechi de cizme trebuia sa-si ia īn turneul din Moldova...

Cānd avocatul Miclescu coborī din bloc, era exact ora opt si zece. Biroul lui se afla la etajul al doilea, īntr-un apartament ele­gant de patru piese. Proprietareasa, vaduva unui dentist, īi cedase doua camere si īn pretul chiriei, substantial, intrau si unele oficii de jupāneasa: curatenia, cafelele, mici servicii...

Miclescu se īndrepta cu pas sigur si grabit spre masina. Cercetāndu-l scurt, galben de invidie, Dorin aprecie ca-i de-ajuns sa te uiti la el ca sa simti imediat "bossul". Avea dezinvoltura indivi­dului care a izbutit, multumit de el īnsusi, simtindu-se admirabil īn propria piele. Purta un raglan bej superb, capul gol si o cravata achizitionata pe malul drept al Senei.

"Banii! conchise Dorin. Asta-i totul, restul vraja! As vrea sa-l vad cu o bursa de sase sute de lei. Cānd ajustez portofelul batrānei cu zece creitari, zice ca exagerez..."

Vazāndu-l pe Dorin, avocatul, surprins, facu ochii mari, apoi īncepu sa zāmbeasca. Baiatul avea un aer crunt, bataios, īn con­trast cu aspectul adolescentin al chipului, care mai pastra ceva din rotunjimile dulci ale copilariei.

- Buna seara, tinere! spuse bine dispus. Aproape ca m-ai speriat. Ai o expresie de contrabandist. Ce mai faci?

Dorin mormai ceva de circumstanta. Statea teapan si, din īn­cordarea si neclintirea lui, avocatul sesiza ca īntālnirea nu-i īntāmplatoare.

- Ma asteptai cumva pe mine?

- Da.

- Presupun ca vrei sa-mi vorbesti.

- Ati ghicit, rānji Dorin.

- Perfect. Propun sa mergem undeva sa ne īncalzim. Ce zici de "Capsa"?

Avea un ton afabil, barbat de lume - de club ai fi spus pe alt me­ridian -, politicos, agreabil si totdeauna, pretutindeni, la īndemāna.

- Aici, sublinie Dorin rastit.

- Ce aici?!

- Discutam aici.

Miclescu īl privi scurt. I se paru ca a vazut suficient si salta din umeri.

- Cum vrei. Nu-mi place sa stric cheful nimanui. Despre ce e vorba?

Aprinse o tigara Pall-Mall. Bricheta electronica splendida, placata, functiona fara gres. Amanunte de prosperitate stridenta pe care Dorin le īnregistra crispat. Īsi aminti de teoria unui doc­trinar burghez studiat la socialism stiintific: "La baza tuturor revo­lutiilor sta invidia..." Mai stii? Poate ca avea dreptate...

- Te ascult, tinere.

- Am un nume, se otarī Dorin. Spuneti-mi domnule, tova­rase sau pur si simplu Popescu, dar scutiti-ma de familiarisme.

Miclescu īncepu sa rāda, sincer amuzat:

- Nu suntem niciodata multumiti cu vārsta noastra. Peste douazeci de ani, o sa te deranjeze cānd fiul dumitale o sa-ti spuna "babacule"... Īn regula, domnule Popescu, am luat act.

- Lasati-o pe Catalina īn pace! izbucni Dorin.

Acasa, la facultate, īn timpul cursului de Rezistenta, īsi pre­gatise o introducere virulenta, aducānd a filipica, dar acum nu-i mai veneau īn minte cuvintele. De emotie, īi transpirasera māinile.

Avocatul se interesa calm, cu oarecare blāndete chiar:

- Te-a rugat ea sa-mi vorbesti?

- Nu. O fac din proprie initiativa.

- Scuza-ma ca te īntreb. Īn ce calitate?

- De prieten sincer si devotat.

- Numai atāt?

- Asta nu va priveste.

- Deci o iubesti, rosti pe gānduri Miclescu. si... ea?

- si ea!

O spusese cu violenta. Violenta omului nu ferm convins īn forul sau interior de ceea ce afirma, dar care se mistifica, luānd drept fapt ceea ce ar dori el sa fie realitate.

- Atunci, surāse Miclescu, chestiunea mi se pare foarte simpla. Ipso-facto, eu ies din competitie.

- Nu-i asa si dumneavoastra stiti foarte bine. Catalina tra­ieste un moment de ratacire. Este incapabila sa-si analizeze senti­mentele. De multe ori am impresia ca-i īn transa.

- Ia te uita! Se pare ca esti un fin psiholog.

- Ironiile dumneavoastra nu ma ating. Sa va fie limpede un lucru. Ea nu va iubeste, e doar ametita. Ati ametit-o cu po­zitia pe care o aveti, cu Mustangul, cu restaurantele, cadourile, week-end-urile si celelalte.

Miclescu īsi ciupi barbia hotarāta, despicata. Arunca īntr-o baltoaca tigara din care nu fumase nici macar jumatate.

- Draga domnule Popescu, ceea ce-mi spui dumneata ma īntristeaza...

- Asta-i realitatea, fie ca va place sau nu!

- ...pentru ca gāndesti īngrozitor de urāt despre fata pe care o iubesti. Afirmatiile facute īnainte de dumneata nu te īnnobi­leaza, iar pe ea o umilesc. O consideri deci pe Catalina o gāsculita, pe care o poate "ameti" o plimbare cu masina sau o friptura con­sumata īntr-un restaurant bun. Īn unele cercuri, asta se numeste cotletista, mi se pare. Nu-i prea magulitor pentru biata fata.

Dorin se rosi de furie. Īncepu sa gesticuleze dezordonat si avocatul īi atrase atentia:

- Ai sa scapi caietele.

- N-am vrut sa spun ca-i o parasuta! Dimpotriva! Tocmai pentru ca n-are experienta, a īmplinit abia nouasprezece ani, si, pāna acum zece luni, cānd i-ati iesit īn cale, practic, n-a cunoscut pe nimeni, n-a fost nicaieri, e total dezarmata. Iar dumneavoastra n-o iubiti. Va distrati cu ea asa cum te-ai distra cu o jucarie dragalasa.

Miclescu, din ce īn ce mai amuzat, īl privi dintr-o parte:

- De unde stii?

- V-am urmarit. Afara de Catalina mai īntretineti trei legaturi. Vreti nume? Vi le dau. Doamna Otilia Mardare, casatorita cu medi­cul de la Coltea, Viorela Done, colega cu Catalina, ceea ce mi se pare culmea sadismului si īnca o tipa, gen star Hollywood sau asta ar vrea ea sa para. Nu stiu cum o cheama, dar ati fost cu ea acum doua saptamāni la Snagov. Ati petrecut trei zile la motel. Mint?

Avocatul nu-l slabea din priviri. Dorin era dragut, chiar fru­musel, īnsa chipul n-avea personalitate. Existau mii de tineri identici care-si plimbau blugii si ranitele sau cum se numeau gentile acelea ultraburdusite - ce dracu' or fi carānd la orice ora din zi? -, agatate de umar. si-l putea lesne īnchipui la patruzeci de ani, tata de familie cu burticica si figura stearsa, decolorata a blonzilor ajunsi la vārsta mijlocie. Dar acum avea tinerete, o anume gratie si temperament.

- Mint? repeta Dorin.

Avocatul surise ambiguu:

- Ai fi facut cariera īn politie, dragul meu.

- Deci recunoasteti!

Miclescu īsi desfacu bratele:

- Nu sunt īndeajuns de dobitoc pentru a nega īnsasi evidenta. Spune-mi, ai informat-o si pe Catalina despre existenta doam­nelor īn cauza?

- Bineīnteles. Eu joc cu cartile pe fata.

- si?

Chipul lui Dorin se adumbri. Tacu cāteva clipe.

Miclescu insista:

- si?

- V-am spus ca-i ametita. Nu-i mai pasa de nimic. Adauga cu greutate: Va accepta orice compromis numai s-o īngaduiti īn preajma dumneavoastra.

- Mda! facu, oftānd, avocatul. Īsi prinse barbia īn palma. Iata o situatie al dracului de neplacuta, nu-i asa?

- E la latitudinea dumneavoastra sa-i puneti capat, mai ales ca nu aveti pentru ea nici un sentiment.

- Asta n-ai de unde s-o stii, dragul meu.

Dorin azvārli o privire batjocoritoare:

- Vreti sa-mi spuneti ca iubiti concomitent patru femei?

- Pe fiecare īn alt fel. Esti prea tānar ca sa īntelegi lucrurile astea.

- Hm! De cāte ori cineva n-are argumente, īmi spune ca sunt prea tānar.

Valeriu Miclescu rāse:

- E ceva adevar aici, doar ca eu nu te mint. Ţin sincer la Catalina.

- Atunci de ce nu va īnsurati cu ea?

- Nu toti barbatii au bosa casatoriei. Vreau sa spun, vocatie matrimoniala.

- Astea sunt subterfugii. N-o iubiti si comiteti o crima fata de Catalina. De altfel... poate ca nu e prima sau singura.

Miclescu īl privi surprins:

- Ce vrei sa spui?

Dorin trase adānc aer īn piept. Astepta o pereche īntārziata sa intre īn bloc. Femeia scutura umbrela de apa, īn vreme ce barbatul zornaia cheile nerabdator.

- Va amintiti unde ati fost miercurea trecuta? Preciza: Seara!

Se uita īncordat la avocat, cu privirea subtiata. Miclescu īsi īncreti fruntea, parānd ca īncearca sa-si adune gāndurile:

- Nu īn mod special, dar as putea sa-mi consult agenda.

- Nu e nevoie. V-o spun eu. Pe strada Plantelor... Ati iesit din imobilul respectiv la ora opt. Īn jurul aceleiasi ore, īn acelasi imobil, a murit asasinat batrānul stefan Popa.

Avocatul clipi de cāteva ori. Izbucni īn rās. Un rās fortat i se paru lui Dorin.

- Mon ami, ai halucinatii.

- Īn nici un caz, replica linistit tānarul. V-am vazut cu ochii mei.

- Perfect. si la ce concluzie ai ajuns? Ca l-am omorāt eu?

- Asta va decide militia,

Miclescu īsi vārī māinile īn buzunare. Īl masura pe Dorin din cap pāna īn picioare, cu cautatura de geambas:

- La urme urmelor, ce urmaresti? Practic, ce vrei?

- S-o lasati īn pace pe Catalina. Īn caz contrar, voi informa organele de ancheta ca v-am vazut miercuri parasind la o ora inte­resanta - rāse din gāt - "casa groazei". Aveti patruzeci si opt de ore termen de gāndire.

Miclescu īsi īnfipse unghiile īn podul palmei, īncercānd sa se stapāneasca. Īnca putin si simtea ca-l va lua pe prapaditul, broscoiul, pigmeul asta la pumni. Rosti cu glas ragusit, aproape sacadat:

- Uite ce se īntāmpla, mon cher! Cu mine nu tine santajul. Daca ai fi avut mai mult tact, poate ca as fi fost dispus sa ti-o cedez pe Cata­lina. Īn fond, esti un nefericit care stārneste mila. Mila si nimic altceva, sa-ti intre bine īn cap. Acuma, atāta-ti spun: Passe parole! Du-te la militie, denunta-ma, fa ce poftesti. Te sfatuiesc un singur lucru: nu-mi mai iesi īn cale! Rāmele īmi repugna si nu mai raspund de mine.

Se īndrepta furios spre masina si deschise portiera. Dorin striga īn urma lui.

- Voia dumneavoastra, maestre. Eu v-am avertizat.

- Hai sictir! mārāi printre dinti Valeriu Miclescu si demara.

***

Garsoniera Violetei Bordeianu era atāt de impersonala, īncāt īn mod paradoxal capata semnificatii absconse. Era imposibil ca din banalitatea interiorului simptomatica, īsi zise maiorul Cris­tescu, sa nu tragi anumite concluzii īn ce priveau individualitatea si stilul de viata al batrānei. Cert ramānea faptul ca nu preocuparile de ordin estetic īi rapeau cea mai mare parte din timp, dupa cum, cercetāndu-i biblioteca ieftina, puteai constata de la prima privire ca nu-i o cititoare īnversunata. Cristescu numara consternat zece volume īn toata casa, dintre care patru cu profil gastronomic. Celelalte, cāteva romane straine, publicate pe vremuri īn traduce­rea lui Jul Giurgea, se ratacisera acolo īntāmplator.

Cu māinile īn poale, Violeta Bordeianu se uita la maior, rasu­flānd pe o singura nara. Semana cu un rumegator urias, satul, savurāndu-si siesta. Cristescu īsi zise ca pentru femeia aceasta picioarele constituisera totdeauna o calamitate si īntelese brusc ce izbea din primul moment ca anormal, aproape de monstruos, la batrāna: capul splendid cu trasaturi nobile parea īmprumutat, furat de la alt trup si asezat pe grumajii de dihanie ai Violetei Bor­deianu. Contrastul era atāt de strident, īncāt devenea obscen.

- Nu cred, īsi continua batrāna ideea, sa-l fi omorāt Grego­rian. E prea bleg, n-as da doua parale pe scrisorica aia.

Maiorul īntreba de forma:

- Cine ar putea fi dupa dumneavoastra autorul crimei?

Era obosit, batrāna īi repugna din toate punctele de vedere, iar discutia o angajase nu pentru ca l-ar fi interesat panseurile Violetei, ci pentru a-l deruta, a-l intriga pe Gregorian. Statuse de vorba cu toate celelalte personaje ale dramei, nu le ascunsese existenta scrisorii anonime, fiind īncredintat ca-l vor informa pe inginer despre aceasta, iar el, Gregorian, deocamdata cap de afis ca principal suspect, era ignorat cu desavārsire.

Violeta Bordeianu īsi sufleca buza inferioara, īmpingānd-o cu un dispret nejustificat īnainte.

- Ca sa fiu sincera, pe doi īi vad capabili sa tina cutitul īn māna: pe Melania si pe Miclescu. Ea e nebuna de legat, ma si mira c-o lasati sa umble singura pe strada, si de la smintiti te astepti la orice, Valeriu n-are scrupule. A facut toata viata ce a poftit si nu-i obisnuit sa-i stea cineva īn cale. Dar, daca totusi s-ar īncumeta, l-ar distruge fara sovaire.

- Afirmatia dumneavoastra e sugerata de fapte concrete sau de intuitie?

Bordeianca īsi aprinse o tigara. Ca toti zgārcitii, tinea dege­tele strāns lipite; miscarea de aprindere a chibritului pleca din afara spre īnauntru.

- Pe Melania o cunoasteti, stiti de ce e īn stare.

- Ma refeream la avocatul Miclescu.

- Asta, de dragul banilor, e īn stare de orice. I-am recoman­dat cāndva un client, o veche cunostinta de-a mea. Adevarat ca afacerea era grava, persoana fusese trimisa īn judecata pentru delapidare, dar si sa ceri cincizeci de mii ca sa-l asisti, si asta acum doisprezece ani!...

- Unii aparatori, observa maiorul pe un ton neutru, consi­dera firesc, moral, recomandabil chiar sa-i jecmanesti pe hoti si escroci. Un act de reāmpartire mai justa a unor valori sociale.

- O fi! Numai ca nenorocitul nu era nici macar vinovat, hranea noua guri si dupa un an, s-a prapadit de inima rea. Vānduse tot din casa. N-am sa uit niciodata: dormeau ca īn timpul refugiu­lui, pe saltele puse direct pe dusumea... Bine ca mi-adusei aminte! Ati vorbit cu Nicolau?

Fruntea maiorului se īncreti:

- Nicolau?!

- Da, Basile. Craidonul! Taurasul mahalalelor...

- Nu stiu la cine va referiti.

- E un prieten de-al nostru. Īn fine, vorba vine. Cine ti-e prieten īn ziua de azi?... A primit si asta un ravas... Cica l-ar fi scris chiar Popa īn ajunul mortii. "Daca mor asasinat, sa stiti ca Gregorian e criminalul." Parca asa zicea.

Maiorul īsi cuprinse barbia si gura īn palma, privind-o lung. De fapt, n-o vedea.

"Ciudat... Gregorian... Numele se vehiculeaza prea des... Unde-i cacialmaua?... si cine o semneaza?"

Telefonul suna. Batrāna īntinse māna si ridica receptorul.

- Da?! Fruntea i se īncreti a mirare. Se uita la maior: E pentru dumneavoastra.

Cristescu recunoscu vocea locotenentului Mosoianu:

- ...īmi pare rau ca va deranjez... Sun de la Spitalul de Ur­genta. Studentul Dorin Popescu, camaradul balerinei, se afla īn stare grava.

- Accident? īntreba gātuit maiorul.

- Nu. Tentativa de crima.

9

Vanda Trai-Dulce avea un apartament pe strada Maria Rosetti, cincizeci si cinci de ani, optimism si un farmec personal irezistibil. Facea parte dintre femeile cu succes fulge­rator la barbati si pentru care - indiferent de vārsta - dragostea constituie polul central al existentei; genul de femeie, extrem de rar, care si la saptezeci de ani rapune inimi, avānd totdeauna īn rezerva cel putin doi-trei adoratori dispusi s-o ia de nevasta īn urmatoarele cinci minute. Nu prea īnalta, īmplinita, pe punctul de a deveni grasa, cārna si cu ochi īnsetati, vesnic rāzatori, cāstiga spontan simpatiile. O iubeau vānzatoarele de la Alimentara, pos­tasul, īncasatorul de la I.D.E.B., soferii de taximetre si chiar anchetatorii, vechi cunostinte, īi rezervau un zāmbet special.

Interesant pentru un observator atent era faptul ca Vanda nu facea nici un efort sa placa. Exista si surādea. Se parea ca-i suficient.

O īmbratisa calduros pe Melania apoi se dadu cātiva pasi īnapoi, masurānd-o cu māinile īn solduri:

- Cucoana, arati superb!

- Oh, nu cine stie ce, facu modesta Melania. Īn realitate, am īnceput sa consum gaz de vreo doua luni si constat ca are un efect binefacator.

Vanda izbucni īn rās:

- Gaz?!

- Da. Iau cinci linguri pe zi. Īn afara de asta, īmi torn cāteva picaturi īn ochi si, bineīnteles, ma spal tot cu gaz. M-a īnvatat portarul de la cimitirul Bellu - o persoana īncāntatoare, cu o imagine optimista despre existenta - si cred ca are tot dreptul sa-i fiu recunoscatoare.

- Splendid! aprecie Vanda, amuzāndu-se copios.

Cuprinse umerii batrānei si o conduse spre unicul fotoliu din īncapere. Camera era aproape goala si Melania se interesa cu nevinovatie:

- Renovezi, draga mea?

- Poti sa-i spui cum īti place. Dupa proces, mi-au confiscat tot. Acum īncerc sa ma dreg.

- si sunt īncredintata ca vei izbuti, draga mea. Esti o per­soana atāt de energica!...

Īsi roti ochii prin odaie. Unele indicii de prosperitate ime­diata dovedeau ca Vanda nu trāndaveste. Īn coltul de lānga fereas­tra erau depozitate cartuse de Kent, sticle de whisky, doua navete de bere Radeberger, socolata austriaca si chinezeasca, multe, foarte multe pachete aurii cu cafea boabe.

- Poti sa te servesti cu ce ai pofta! spuse Vanda, urmarindu-i privirea. Tipul meu e angrosist...

Melania facu ochii mari, clipind des:

- Te-ai casatorit? Oh, te felicit din toata inima.

- La vārsta mea nu te mai casatoresti! rāse Vanda. Prostiile au haz pāna te lasi de fumat.

- Esti cea mai īn masura sa hotarasti. Presupun īnsa ca-i un domn foarte bine.

- Daca n-ar avea hemoroizi, vata īn urechi si pantaloni prea īntinsi de bretele, ca sa ma exprim īn stilul tau, sunt trei amanunte care nu-i dau un aer viril. Īn rest, plin de calitati. Nu poate sa vada o pereche de fese nostime fara sa i se aprinda ochii ca unui taur comunal.

Melania rosi. Īsi īntoarse pudica privirile.

- Nu sunt deloc sigura ca am īnteles ce vrei sa spui. Voi ti­nerii, folositi un limbaj cam extravagant.

Vanda Trai-Dulce o cerceta zāmbind. Doua bratari, una sub­tire, de jad, cealalta de aur, īi īncatusau poignetul.

- Ai īnteles perfect. stii bine, Melania, ca pe mine nu m-ai pacalit niciodata. Ţi-am zis-o din prima zi ca faci pe toanta, dar īn realitate ai o minte exceptionala si īti bati joc de toata lumea. Pesemne īti place jocul asta, iar pentru tine a devenit a doua natura sa simulezi o ticneala, sora geamana cu scleroza. Cred ca īncerci delicii subterane putin comune.

- Mi-e teama ca ai o parere mult prea magulitoare despre mine, dar ma voi stradui sa nu te deceptionez.

- Straduieste-te. Vrei un whisky?

Melania īsi ridica privirile albastre:

- Dumnezeule! N-am baut īn viata mea.

- Odata si odata tot trebuie sa īncepi.

- Numai o picatura. stii, n-as vrea sa capat un aer īndraznet. Detest femeile mult prea independente. Īn orice caz n-ar trebui sa lase impresia ca sunt. Prefer chiar o figura mai demodata, stii, genul care se plimba cu o carte la subtioara si un crin īn māna, decāt duduile acelea parca trase la xeros: burti plate, strānse īn pantaloni de rāndas...

- Blugi, rāse Vanda.

- ...probabil, mai adauga: tricouri de bumbac si pedichiura neīngrijita. si toate vorbesc prea tare...

Vanda Trai-Dulce īsi trase fusta plisata peste genunchi.

- Ei bine, nici una nu facem parte din specie, asa ca totul e īn regula.

- Da, ciripi Melania, si consider aceasta drept un privilegiu.

Vanda rosti blānd ironica:

- Ai dreptate, nu-i nici o scofala sa ai douazeci de ani. Spune-mi, Melania, ce ai mai facut? Povesteste-mi despre tine.

- N-am nimic interesant de istorisit. Ma duc foarte des la cinema, iar serile le petrec cu Mirciulica. Ca sa fiu foarte sincera - cu tine vorbesc deschis - mi-e dor de ceva picant.

- De aia m-ai cautat?

Batrāna clatina din cap cu multa vioiciune.

- M... O existenta monotona ma deprima. Esti foarte tānara, draga mea, dar cu vremea ai sa constati ca daca te plictisesti, īncepi sa bagi de seama ca ai un ficat sau tensiune.

Vanda, asezata pe o lada de portocale, se apleca īnainte. Nu se satura uitāndu-se la Melania; īn ochi, bucuria de a o vedea aprinsese focuri bengale. Ţinea la batrāna, o īndragise din primul moment si stia ca, datorita ei, ultimul an petrecut īn penitenciar trecuse mult mai usor, devenind chiar suportabil. Īi placeau politetea cu jabou a Melaniei si calmul infailibil, īi admira spiritul de aventura, īi presimtea toate acele daruri pentru care īti trebuie mult timp ca sa le determini veritabila esenta si valoare. Privin­du-i figura imposibil de fixat pe o pānza - practic Melania n-avea trasaturi: tot chipul parea alcatuit din umbre si adieri dulci (blān­dete, gratie usor ofilita, surās de casa buna si privire nevinovata vopsita cu sineala) -, era greu sa-i faci radiografia sufleteasca. Vanda īsi īnchipuia ca batrāna e o fantasta a existentei, o individa selenara, tot atāt de selenara ca si nocturnele lui Chopin. O amu­zau īnsa gras, pāna la antologic, ceea ce maiorul Cristescu ar fi numit "gangsterismele" Melaniei. Din pacate, batrāna era parci­monioasa cu genul acesta de confidente si o idee vaga despre nazdravaniile ei nu-si putuse face decāt din zvonuri.

Vanda se ridica si lua o sticla de whisky. Īi rupse sigiliul si turna īn doua recipiente de plastic īn care fusese lipici.

- Ce original! chicoti batrāna. De fapt, ador mirosul de "Pe­licanol".

- Ma īntreb, spuse Vanda gānditoare ce te-ar putea interesa. Īn materie de bisnita posibilitatile sunt nelimitate. Doxa se ocupa acum cu coloniale si delicatese.

Melania facu ochii mari:

- Doxa?

- Ăsta-i individul de care-ti vorbeam, rāse Vanda. Cāndva "lucra" īn sectorul ceasuri. Le lua cu kilogramul de la vaporeni si pe urma le vindea cu bucata. De aici i-a ramas porecla. Doxa sau Tic-Tac.

- Hm, cred ca eu nu m-am familiarizat cu expresiile astea noi. Ce īntelegi prin coloniale si delicatese?

Vanda īi arata marfa depozitata lānga perete:

- Tot ce vezi acolo. Mai adauga alune, cafea yota-sport, unt­delemn de masline, ciuperci la cutie. Mai sunt si altele... Afacerea e rentabila - bani de cosnita -, dar nu senzationala. Īn asteptarea unui tren īnsa, si ca sa nu somezi īntre timp...

Ridica din umeri cu sensul "asta-i situatia!" Melania īsi tu­guie buzele:

- stii, eu nu cred ca asta ar fi genul meu. Ma gāndeam la cu totul altceva...

- Adica?

- Ţi-aduci aminte... Īntr-o noapte, mi-ai povestit un episod din viata ta. M-am gāndit mult la el, mai cu seama īn ultima vreme.

Vanda o cerceta intrigata, uitānd sa scuture tigara. Scrumul īi cazu pe fusta si batrāna i-l sufla gratioasa.

- Care episod?!

- Referitor... la... la prima ta dragoste.

- A! Apreciez termenii delicati, dar pe mine nu trebuie sa ma menajezi mai mult decāt o fac eu īnsami. Īn ce ma priveste, n-a fost dragoste, ci o simpla afacere. Ţi-ai adus deci aminte de comisar...

- Chiar asa. Am retinut ca ati trait īmpreuna vreme de zece ani. Locuiati aici.

Vanda īncepu sa dea din picior, nerabdatoare.

- Ai o memorie perfecta, dar nu īnteleg unde vrei sa ajungi.

- Imediat, draga mea, surāse Melania, voi tinerii sunteti atāt de grabiti! Domnul acela, am retinut, avea slabiciuni de arhivar si pastra toate dosarele cazurilor pe care le anchetase.

- Copii sau rezumat.

- Bineīnteles, nici nu mi-am īnchipuit altfel... Spune-mi, draga mea... Emotia pālpāia īn ochii si pe buzele Melaniei: hārtiile acelea mai exista?

- Da. Dupa ce a murit Anton īn '50, le-am expediat īn boxa pe care o am la demisol. Cred ca sunt vreo treizeci de ani de cānd nu m-am mai gāndit la hārtoagele alea.

Batrāna facu ochii mari:

- Cum de ai tinut boxa atāta vreme blocata?

- Eu n-am fost niciodata ceea ce se numeste īn mod curent o gospodina. Numai gāndul de a ma duce acolo sa fac ordine - cred ca-i nevoie de un buldozer - īmi da ameteli. si pe urma, apartamentul asta dispune de doua boxe.

- Da, īncep sa īnteleg... Spune-mi, Vanda, mi-ai īngadui sa arunc o privire printre hārtiile acelea?

Femeia ridica nepasatoare din umeri.

- Natural, desi nu vad cum ai sa te descurci īn harababura aia.

- Destul de simplu, surāse batrāna. Orice colectionar patimas tine un index constiincios al comorii sale, indiferent ca e vorba de timbre, carti rare, monede sau dopuri. Totul e sa gasesc catalogul respectiv.

- Īn definitiv ca cauti?

Ochii Melaniei se īndreptara spre fereastra.

- Dosarul unei persoane extrem de neīnsemnate, dar al carei trecut se pare ca a fost interesant.

Īsi tuguie buzele, dānd sa se īnteleaga ca nu e dispusa sa spuna mai multe. Vanda rāse:

- Poate ca īntr-o zi, vei fi mai putin misterioasa si ai sa-mi povestesti totul. Eu īti urez succes. Lasa-mi īnsa o zi, doua, sa gasesc cheile.

Telefonul, asezat direct pe parchet, suna strident.

Melania Lupu se ridica. Īsi cauta din ochi manusile si um­brela. Vanda, cu receptorul la ureche, īi facu semn sa mai astepte cāteva clipe.

- ...Cānd vrei sa vii?... Diseara, pe la ce ora?... Perfect, Adina, te astept. Din curiozitate, spune-mi cāt?

Microfonul, pesemne foarte puternic, aduse īn īncapere glasul de la celalalt capat al firului: "Doua sute de grame!"

Sprāncenele fine ale Melaniei desenara un semn de īntrebare: "Doua sute de grame? Ce poate sa īnsemne asta?... Aur?..."

- Te grabesti?

- Fetito draga, surāse Melania tragāndu-si manusile, bunica mea avea o teorie care mi s-a parut totdeauna plina de miez. "Pentru ca o vizita sa fie cu adevarat reusita, iar tu dorita si alta data, ea nu trebuie sa dureze mai mult de o ora, cānd te duci la prieteni si nici īntr-un caz peste jumatate de ceas cānd mergi la rude." De altfel, sustinea ca e bine sa locuiesti īndeajuns de departe de neamuri pentru ca, daca le vizitezi, sa fie nevoie sa pui palarie.

- Ce te faci azi, rāse Vanda, cānd palariile nu mai constituie un accesoriu obligatoriu al toaletei?

Melania replica senina, īncheindu-si nasturii pardesiului:

- Sa fii obligata sa astepti patruzeci si cinci de minute autobuzul 134.

***

Starea lui Dorin Popescu era īntr-adevar grava. Fusese īnjunghiat īn plina strada, seara catre orele noua, la nici cincizeci de metri de locuinta lui. Īl gasise un pensionar care alertase "Sal­varea" si, extrem de orientat, imediat dupa aceea, Militia. Medicul de la reanimare īi explica maiorului ca stiletul se oprise la doi centimetri de miocard, dar primejdia consta īn cantitatea uriasa de sānge pe care o pierduse tānarul. Strada era relativ izolata, fara trafic, vremea urāta īi īncuiase pe oameni īn casa. De aceea fusese descoperit tārziu, la circa o ora dupa atentat. Acum, se afla sub perfuzie, i se administrau intens transfuzii, dar īnca nu-si revenise.

La spital, maiorul o cunoscu pe mama lui Dorin, o femeie de vreo patruzeci si sapte-patruzeci si opt de ani, functionara supe­rioara īn Ministerul Industriei Usoare. O femeie īnalta, dreapta ca un i, de-o eleganta sobra, energica. Foarte sigura si stapāna pe ea, reprezenta prototipul salariatei capabile, unanim apreciata, dar nu din cale afara de īndragita. Genul, īsi zise maiorul cāntarind-o scurt, prob, principial pāna la uscaciune si, īn consecinta, incomod.

Glasul amplu, fara semne de īntrebare sau exclamatie, era al femeii obisnuite sa conduca īn familie si la serviciu, pentru care fiecare fraza reprezinta o sentinta.

- Convingerea mea, tovarase maior, este ca acest atentat nu poate avea decāt o singura cauza: dragostea nesabuita a fiului meu pentru o fetiscana care nu-l merita.

- Va referiti la Catalina Dragos?

- Da. Īntr-un fel sau altul, ea a provocat nenorocirea.

Cristescu revazu chipul diafan al balerinei. Lui īi placuse. Timiditatea si modestia aproape inexplicabile pentru o fata care se stie frumoasa si una din vedetele Operei din Capitala īl capti­vasera. Se interesa plin de menajamente:

- De fapt, ce-i reprosati Catalinei?

Lucretia Popescu nu trebuia sa-si caute niciodata cuvintele, raspunsurile i se formulau de la sine, limpezi si concise.

- Totul, inclusiv eventualitatea de a deveni īntr-o zi sotia lui Dorin. Profesie, familie, educatie, fizic.

- Profesie? se mira maiorul. Adica va deranjeaza faptul ca e balerina?... Bine, dar astea sunt prejudecati demult depasite. Nici macar parintii nostri nu le mai luau īn seama.

Lucretia Popescu īsi ridica ofensiv barbia, amintindu-i lui Cristescu de tinicheluitii care participau la turnirurile de acum patru-cinci sute de ani. Startul, cānd dadeau pinteni cailor, era marcat de acelasi zvācnet al barbiei. Cel putin, asa vazuse īn filme.

- Eu gāndesc altfel. Pretuiesc fenomenul arta.

- ...dar mai putin pe cei care o profeseaza, surāse maiorul.

- Nu. Socot īnsa ca nu trebuie sa se amestece cu ceea ce ei considera a fi oameni de rānd. Īn general, artistii indiferent de ramura īn care evolueaza sunt egoisti, acaparatori, se considera privilegiati, caci au har si, īn consecinta, li se cuvine totul si īsi pot permite orice. Cāt despre moravuri, nu mai discut. Partenerii lor nu sunt niciodata fericiti.

- Probabil, facu maiorul zicāndu-si ca e inutil sa-i demon­streze cu saci de pilde contrariul, e un punct de vedere.

- Fiul meu a fost crescut īn cu totul alta mentalitate. L-am educat īn spiritul muncii, al corectitudinii, al austeritatii din toate punctele de vedere.

- S-a simtit... aaa... fericit? īntreba Cristescu fara nuante, minunāndu-se īn acelasi timp de puterea de stapānire a femeii. Viata lui fecioru-sau era īn cumpana, iar ea dezvolta, pe ton doctoral, principii pedagogice.

- Ce īnseamna fericit? A fost un copil multumit, cu o exis­tenta normala. Nu i-a lipsit niciodata nimic, dar m-am īmpotrivit rasfatului. Din clipa īnsa īn care fata aceasta a intrat īn viata lui, s-a schimbat...

- Puteti sa-mi dati cāteva exemple?

- Nenumarate. Īn primul rānd, a īnceput sa-mi ceara sume suplimentare de bani. Are o bursa de sase sute de lei, din care jumatate da īn casa, caci mi se pare firesc sa participam cu totii la cheltuieli. M-am opus categoric sa-i reduc din contributie.

Maiorul īi cerceta linia puternica a maxilarelor, gura dārza, hotarāta.

- Cei trei sute de lei va sunt indispensabili?

- Nu. Eu si sotul meu avem un venit īndestulator.

- Atunci?

- N-am fost de acord cu destinatia pe care o dadea acestor bani. Īn semn de protest, face hamalāc īn Gara de Nord. Lucreaza ca zilier la descarcat cartofi, fructe, varza si ce-o mai fi.

- Asta mi se pare foarte frumos, afirma maiorul.

- Sa va fie limpede un lucru. Ma bucur ca munceste si mi-e indiferent daca da la piatra, coboara īn mina sau culege porumb. Ceea ce dezaprob hotarāt si ma īnversuneaza este scopul urmarit.

Desi banuia despre ce e vorba, Cristescu īntreba:

- Care?

- S-o scoata pe baletista la restaurante, la baruri sau sa-i faca diverse cadouri, fleacuri costisitoare, pe care o fata de bun simt s-ar rusina sa le primeasca din partea unui student. Hm! pufni. Bar? Am fost o singura data īn viata mea si atunci obligata, īn cadrul unei receptii oficiale.

Maiorul comenta moale:

- Asemenea localuri au fost totusi nascocite pentru cineva...

- Cu astfel de specimene fiul meu nu are nici īn clin nici īn māneca. Consider dezmatul drept cauza unica a tuturor relelor.

Cristescu o cerceta din ce īn ce mai surprins. I se parea fantastic sa auda īn anul 1981 o femeie, excelenta tehniciana, diplomata a unei universitati, vorbind ca o batrāna puritana a Sussex-ului sau Highland's-ului anilor 1800.

- Pomeneati mai īnainte de familia Catalinei...

- O calamitate! īl īntrerupse femeia. Fata a fost lipsita de orice supraveghere, ramānānd orfana de mama. La doisprezece ani, taica-sau o tāra prin expresuri si restaurante, neimpunāndu-i nici o disciplina. O gospodarie dezorganizata īn care se mānca pe sponci, din pachete de bacanie, fara mese fixe. Dragos venea acasa dupa miezul noptii, uneori īnsotit de femei si o gasea pe Catalina jucāndu-se singura afara cu cāinele sau ascultānd muzica.

- Data fiind situatia, n-a iesit deloc rau, aprecie maiorul.

- Talentul, asta a tinut-o pe linia de plutire. Dar ce sotie poate deveni o fata care n-a vazut īn viata ei o cratita fierbānd pe plita, care fumeaza de la cinspe ani si bate discotecile de la aceeasi vārsta?

- Cred ca sunteti foarte severa, conchise Cristescu.

- Sunt mama si vreau ca fiul meu sa fie fericit. Lui īi trebuie o fata cumsecade, asezata, eventual o colega de facultate. Īmi cunosc baiatul. Departe de a fi un exemplar exceptional e un tānar cāt se poate de obisnuit. Catalina nu-i de el, din orice unghi ai privi lucrurile.

- Am retinut, observa Cristescu, din ce īn ce mai zapacit, ca nici fizicul balerinei nu va entuziasmeaza. Marturisesc ca sunt foarte surprins. Am īntālnit rareori tinere la fel de reusite.

Lucretia Popescu exclama triumfatoare:

- Pai asta e! Unde ati vazut dumneavoastra o femeie care sa cumuleze ambele calitati: frumusete exceptionala si sotie ideala. Am aproape cincizeci de ani, tovarase maior, si n-am trecut de­geaba prin viata: femeile splendide sunt totdeauna neveste īngro­zitoare si infidele. Nu le lasa cei din jur sa fie altfel si, īn cel mai bun caz, īnregistreaza patru-cinci casatorii la activ.

- Va doriti deci o nora urāta, conchise maiorul aiurit.

Lucretia Popescu īi darui primul zāmbet.

- N-am sa sustin, ca batrānii nostri ca: "nora buna are gheb si privire crucisa"...

- Nu va suparati! Din ce regiune e proverbul asta?

- ...dar, urma fara a tine seama de īntrerupere, o cadra de femeie e sigur mult mai rea. Un chip dragalas si proaspat, asta-i tot ce-i trebuie lui Dorin.

- Mda... Chestiunea e sa fie si el de acord.

- N-a fost si consecintele n-au īntārziat sa se arate. Cred ca-i va fi īnvatatura de minte.

"Bravo ei! īsi spuse maiorul. Are un optimism de fier. Nu īncearca nici cea mai mica temere, n-are nici o īndoiala ca fiu-sau se va redresa..."

- Pentru o fetita oarecare, n-ar fi scos nimeni jungherul, īsi continua Lucretia Popescu teza. Sunt sigura ca unul din apasii Catalinei, un barbar mānat de instincte primitive, a recurs la solutia extrema pentru a scapa de un concurent.

- Va gānditi la cineva anume?

- Eu nu-i cunosc cercul, dar īn locul dumneavoastra i-as consulta agenda. stiu ca Dorin pomenea uneori de "piratii" care roiesc īn jurul ei.

- Nu-i concludent. Tinerii folosesc cu voluptate argoul, care adeseori, s-o recunoastem, nu-i lipsit de pitoresc.

Femeia īl privi fix:

- Credeti?

Era limpede ca ea nu credea deloc. Adauga:

- Cu barbatu-meu, Dorin se īntelege mai bine. I-a povestit īngrijorat despre un fost client al scolii de corectie. Cu ani īn urma, pe cānd era adolescent s-a facut vinovat de tentativa de crima. Apasa silabisind: operase cu un pumnal.

- Ati retinut cumva numele persoanei?

- Da. Cris Gregorian.

10

Cānd o vazu - silueta de neconfundat - aparānd la coltul strazii, avocatul Miclescu coborī din masina si-i iesi īn īntāmpinare. Adina, īn pelerina mov si o palarie īnalta ca un tricorn peste care legase un voal, aluneca pe trotuar, dānd senzatia ca plu­teste. Avea un mers princiar - gratie si prestanta -, izbitor de la prima vedere. "Ai putea s-o recunosti din spate, numai dupa pas, avānd de ales īntre alte o mie de femei", obisnuia sa afirme avocatul. Adina īi īntinse o māna ferma si rece. Miclescu i-o saruta, apoi īi prinse bratul, strāngānd-o lānga el.

- Ah, nu! Te rog, facu femeia plictisita. Scuteste-ma de efu­ziuni lirice.

- De ce?

- Ia ghici! N-am auzit īn viata mea o īntrebare mai absurda.

Miclescu īsi retrase bratul.

- Spune-mi, de fapt ce s-a īntāmplat?

Īi scapa un oftat plin de amaraciune. Femeia īl īnregistra cu o tresarire a umerilor: "N-am ce-ti face".

- Īti dau voie sa-ti imaginezi orice.

- Adina, eu te iubesc.

- Pacatul tau, mon cher, este ca īncepi sa iubesti īn momen­tul īn care īncetezi sa mai interesezi. De altfel, te īnseli. Tu n-ai iubit īn viata ta. N-ai vocatie īn sensul asta. Nu esti vinovat. Asa te-ai nascut.

Miclescu īi prinse din nou bratul:

- Da-mi voie sa-ti demonstrez contrariul.

- De ce sa-mi demonstrezi ceva care nu ma intereseaza? E ca si cum mi-ai vorbi despre fenomenul Coanda. Ia pe altcineva īn colimator, Vali. Cu mine nu mai e nimic de facut.

- A intervenit cineva īn viata ta?

- Da.

- si e... serios?

- Totu-i serios la īnceput. si cu tine a fost serios. Dar ti-am mai spus. N-am suportat niciodata sa fac parte dintr-o colectie. Iar tu asta esti, colectionar. O spun toti...

Īnconjurara a doua oara parculetul de pe Luigi Cazzavillan. La geamuri licarea lumina albastruie a televizoarelor, statuia din mijlocul scuarului parea īngrozitor de singura.

- Nu mi-am īnchipuit niciodata, rosti īncet avocatul, ca tu ai putea fi femeia care sa dea importanta unor fleacuri.

- Fleacuri! Nu cunosc nimic mai important īn relatiile dintre un barbat si o femeie decāt patul. Īn timp ce erai cu mine, traiai cu īnca patru muieri. Explica-mi tu ce-i mai important.

- Ceea ce simti pentru fiecare din ele.

- Speculatii. Vali, ma plictisesti. De altfel, mi se pare de prost gust sa-ti fac reprosuri. Īncearca sa īntelegi ca momentul Adina din viata ta s-a consumat. Spune-mi, ai adus?

Miclescu rasufla adānc. Scoase un pachetel mic din buzu­narul interior al trenciului. Adina īi dadu drumul īn poseta, rostind cu naturalete:

- Multumesc. Cum am vesti, īti dau telefon.

- Adina! Īncerca sa-i prinda māna. Mai ofera-mi o sansa.

Femeia dadu din cap si-i īntoarse spatele. Avocatul se uita lung dupa ea.

***

Locotenentului Mosoianu i se paru ciudata preferinta lui Gregorian pentru restaurantul "Scoica".

"Personajul nu-i īn toata firea! Sa schimbi un autobuz si un troleibuz, ca sa bei un vin execrabil la celalalt capat al Bucures­tiului cānd stai īn plin centru si ai cel putin treizeci de birturi la īndemāna, gasesc ca demonstreaza o imagine despre existenta cel putin originala."

Era a treia zi de cānd locotenentul īl urmarea pas cu pas, dar pāna īn seara aceea, nu observase nimic care sa iasa din comun. Dupa orele de serviciu, inginerul dejuna īntr-o cantina ieftina din pasajul Victoria, apoi o lua fara graba spre casa, unde probabil se odihnea un ceas-doua. Īntre sapte si sapte si jumatate iesea obliga­toriu. Facea o plimbare - totdeauna acelasi itinerar - sau se ducea īn vizita la Coleta Miclescu. La miezul noptii, stingea lumina.

Īn local - multa lume, mult fum, multa galagie, multe sticle pe lānga mese (de ce naiba s-or fi desfiintat frapierele?) -, loco­tenentul gasi loc īn apropierea lui Gregorian. Se aseza cu fata spre inginer īncredintat ca nimic nu te desconspira mai sigur decāt o pozitie fortata, un ostentativ "mi-e absolut egal cine esti, ce faci, si ce parere ai despre programul N.A.S.A."

Īn general, locotenentul nu atragea atentia. Scund, extrem de subtire, cu ochelari īn rame de sārma care-i alunecau mereu spre vārful nasului, parea un adolescent serios, student la o facultate unde trebuie sa stii matematica. Neaparat matematica. Cānd era īnsa luat īn seama, cucerea spontan. Avea harul de a se face imediat simpatic si maiorul īsi spunea ca aceasta este una din cele mai importante calitati pentru un bun "politist". Cāt ar fi de muncitor si de talentat, militianul caruia īi vezi epoletii pe obraz (si cel mai des īn privire) nu face doi bani īn munca operativa.

Interesant i se paru lui Mosoianu ca inginerul se asezase lānga masa bisnitarilor. E adevarat ca o facuse firesc, neavānd aerul ca ar alege, totusi, judecānd dupa stilul si personalitatea - discrete - ale lui Gregorian, acesta ar fi preferat īn mod normal o masa retrasa, cāt mai departe de un grup galagios.

Era de ultima ora īn informatiile militiei ca bisnitarii de categoria a II-a si-au mutat fieful de la "Zorile" la "Scoica". Spre deosebire de high-life-ul tagmei, cu sediul la "Meduza", toti gomosi, importanti, de o eleganta britanica sau play-boy, vedete ale Rivierei franceze, baietii buni de la "Scoica" faceau parte din alta fauna. Īntālneai aici figurile dubioase, de o clandestinitate grosolana care misuna de obicei pe strada "Covaci", soptindu-ti din mers "Ia Kentul, neamule!" sau "Te fac un blug imperialist!..", asemenea "sezonistilor" cu dever (ochelari de plastic, cocosii-pusculita din lut, brose de lemn etc.) vara pe litoral.

Printre meseni, doi barbati si o fata anemica, Mosoianu īl recunoscu pe Gigi Cimpoieru, īnnobilat Gigi Song. Devenise īn ultima vreme una din figurile proeminente ale Bucurestilor de gang, cu perspective frumoase. Viziunea artistica a colegilor de breasla īn legatura cu aceste perspective diferea cert de cea a militiei. Era un barbat de vreo treizeci de ani, bine, cu chipul marcat de doua cicatrice; nu-l mutilau, ci, dimpotriva, īi adaugau o tusa de virilitate, seducatoare pentru un anumit gen de femeie, care se place dominata. Un vindiac alb īi scotea īn evidenta pielea bronzata īnca.

- ... de cānd i-a bagat stifturile aluia, nu mai are acces īn cartier, spuse un tinerel cu sapca ecosez. Gore s-a jurat ca-l face arsice, sa-l adune ma-sa cu pipeta.

Gigi īsi lasa capul pe spate trimitānd fumul spre tavan.

- Cretin! Nu te pui cu Gore! Cinci perechi de blugi falsi, basca figura cu fumegantele! Ce o fi fost īn jobenul lui Titi?

Celalalt rāse:

- I-o fi dat cineva īn ghioc ca Gore nu se prinde. Ce mai! I-au cazut ochii īn gura si acum se uita printre dinti.

Fata interveni visatoare:

- L-a īnnebunit Marga, shopista. Are nevoie de lovele.

Era blonda, fara vlaga, parca prost hranita. Īn par avea doi piepteni verzi si o taraba de martisoare. Gigi Song chema ospa­tarul pocnind din degete.

- Auzi! Māncati-as ochii ca leafa-i mica! Mai ada o baterie si o cutie de graunte de la prietenii chinezi.

Locotenentul Mosoianu sorbi din pahar. Se uita la inginer cu coada ochiului. Gregorian tinea gānditor palma peste gura. Pri­virea parea sa surāda cuiva care nu se afla īn local. Dadea impresia ca nu-l intereseaza nimic. Un barbat trist, plictisit, īntr-o seara de toamna. Decāt singur acasa...

- Uite-l pe Chevrolet! exclama tānarul cu sapca.

Un blond voinic se aseza la masa, dāndu-si drumul sa cada pe scaun. Era īn mod evident tulburat.

- Ce-i cu asta? se mira Gigi. L-a vazut pe "Godzilla"?

- A fost la īnmormāntarea lui Trica.

Locotenentul stia despre cine-i vorba. Cei doi, Chevrolet si Trica, erau tovarasi de bisnita. Lucrau īn toate bransele: aur, con­fectii, furt de masini, medicamente. Cu cāteva zile mai īnainte, Trica murise īntr-un accident de motocicleta. Gigi Song umplu un pahar:

- Cu apa?

- Virgin, raspunse scurt Chevrolet.

- Zi! Cum a fost?

Chevrolet suspina zgomotos. Avea ochii rosii.

- Ce sa va spun, fratilor?! Nasol momentul, misto coliva!

- Ce te asteptai? Party la Bellu? Sa vina cu casetofonul?

Chevrolet nu-l lua īn seama.

- Douazeci si trei de ani! si nu erau nici zece insi. Neamurile, cātiva vecini, milogii din cimitir.

- Asta e! conchise Gigi. Cu miting sau fara, tot acolo ajungi! Ce faci, Vasile, nu torni?

Tānarul cu sapca apuca sticla:

- Nu-s nici zece zile de cānd si-a cumparat biliardul.

- Asa e, facu Chevrolet si-l podidira lacrimile. Se bucura ca un nebun!

Gigi Song īi prinse umarul.

- Lasa, neica, nu mai fi asa sentimental. Dumnezeu sa-l odih­neasca, adauga si varsa cāteva picaturi pe mocheta. si la o urma, ce? Noi l-am lasat pe el? El ne-a lasat pe noi...

Fata constata visatoare:

- Īn fond, ai dreptate...

Gregorian chema ospatarul:

- O cafea si nota va rog!

Lui Mosoianu i se paru ca desluseste īn atitudinea inginerului o vaga neliniste. Un fapt īl interesa īnsa cu certitudine: urmarise cu toata atentia conversatia celor trei.

Vasile, tānarul cu sapca, se ridica de la masa si se īndrepta spre toaleta.

- Sa vina o sticla de vodca, spuse Chevrolet. Vreau sa ma īmbat.

- Asta-i cel mai cuminte, aproba Gigi.

Īn aceeasi clipa toate luminile din restaurant se stinsera brusc. Glasuri vag alarmate tāsneau din toate colturile salii, ici colo se auzeau chicoteli nervoase.

Mosoianu, īncordat arc, īncerca sa observe ce se īntāmpla la masa lui Gregorian. Prin ferestrele cu perdele de plus nu patrun­dea nici o ata de lumina. I se parea ciudat un amanunt. Gigi Song, fumator, avea bricheta la īndemāna. De ce nu aprindea! Ar fi fost un gest instinctiv. De altfel, īn tot localul se auzea tacanitul spe­cific, metalic, scrāsnetul betelor de chibrit.

- Un scurtcircuit, anunta seful de sala. Aveti va rog rabdare, se rezolva imediat.

Cānd lumina se aprinse, Cris Gregorian, fara sa-si fi baut cafeaua, achita nota si se ridica. Spre stupefactia locotenentului, solnita care se aflase pe masa doar cu cāteva minute īnainte, acum disparuse.

Prinse privirea lui Gigi Song care-l cerceta cu o amabilitate zāmbitoare, plina de sarcasm.

***

Bilantul i se parea derutant. Avea īn fata rapoartele lui Azimioara si Mosoianu, expertiza scrisorii trimisa de victima īn ajunul mortii sale lui Nicolau - alt tacanit, de unde mai rasarise si asta? -, rezultatul cercetarilor lui Vlad de la arhiva.

Cristescu īsi zise ca rar īntālnise un amalgam de fapte si per­sonaje mai eterogen. Nu rima nimic, nu existau interese care sa coincida, iar mobilul, ramas o enigma, īi dadea dureri de cap. Azi­mioara, de pilda, parea ca-si pierde vremea de pomana supraveghind o Melanie cumintita (oare?) care se plimba prin Cismigiu surāzānd florilor si statuii Maicii Smara, vedea trei filme pe zi, iar īn recreatii traversa Bucurestiul luānd un troleibuz sau altul. La capatul liniei, nici macar nu cobora, multumindu-se sa compos­teze alt bilet. Chestiunea īn sine parea s-o distreze nespus si ajun­sese buna cunostinta a soferilor pe care-i saluta gratios.

Īntāmplarea relatata de Mosoianu parea interesanta, dar nu-l ajuta cu nimic. Iar solnita disparuta - titlu clasic de policier ief­tin -, ei bine, asta avea sa ramāna categoric cel mai absurd inci­dent de care auzise vreodata.

Īn ce-l priveste pe capitanul Vlad, nu izbutise sa depisteze nimic. Arhiva era muta, numele lui stefan Popa nu figura īn nici o fisa.

Un singur raspuns ferm: Epistola adresata lui Nicolau fusese expediata īntr-adevar de victima. Gasisera masina de scris īn sifo­nierul lui Popa, īmpreuna cu alte texte (ciudate! de un misticism furibund), iar bataia, comparata cu aceea din scrisoarea de ramas bun, apartinea aceleiasi māini. Maiorul strāmba totusi din nas. Expertii stabilisera ca Popa lucra, ca toti amatorii, doar cu doua degete, respectiv aratatoarele. Or, aceasta era bataia cel mai usor de imitat, diferentele dintre o māna sau alta fiind aproape impo­sibil de depistat.

Īn stilul cel mai caracteristic al lui Popa era īnsa faptul ca scrisoarea nu fusese francata. Pentru a economisi doi lei, costul timbrului, batrānul se deplasase pāna la locuinta lui Nicolau, depunānd personal plicul īn cutie.

Cristescu īsi prinse tāmplele īntre palme. Cel mai mult īl īngri­jorau atentatul īmpotriva lui Dorin Popescu - agresorul dovedind o īndrazneala putin comuna si o lipsa de scrupule pe potriva - si inertia Melaniei. Iar amanuntul, o stia din experienta, nu pre­vestea nimic bun...

Gāndul, aparent fara legatura, tāsni de la sine:

- A sosit momentul sa vorbesc cu Gregorian.

Ridica receptorul.

11

Inginerul patrunse īn biroul lui Cristescu surāzānd amabil.

N-avea nimic agresiv īn tinuta -, prototipul individului politicos si īn fata ghilotinei - nu trada neliniste sau timiditate. Era calm si binecrescut. Atāt.

La invitatia maiorului se aseza si ramase cu palaria pe genunchi.

- Probabil, spuse conventional Cristescu, invitatia noastra nu va surprinde.

- Nu. O asteptam. M-am mirat doar de ce īntārzie... Mi-am zis ca dumneavoastra stiti mai bine ce aveti de facut.

Maiorul īi īntinse scrisoarea anonima peste masa. Inginerul o parcurse calm, apoi o īmpaturi si o īnapoie cu acelasi surās deconcertant.

- Eram informat despre existenta acestui denunt.

- A, da? facu mirat Cristescu. Asta simplifica situatia.

Īn sinea lui, reflecta īnsa ca individul avea un sistem nervos de invidiat. Putini, auzind din mai multe surse, ca sunt suspectati de crima ar fi rezistat pressingului psihologic. Insul obisnuit s-ar fi prezentat singur la militie, agitat, speriat, cu un sac de justificari si alibiuri.

- De cānd īl cunoasteti pe stefan Popa?

Gregorian īsi culca capul pe umar, parānd sa reflecteze:

- Cred ca sunt opt sau noua ani. L-am īntālnit īn casa doam­nei Miclescu. Marturisesc ca nu i-am acordat niciodata prea multa importanta. Nu pentru ca nu merita, nu pentru ca eu m-as socoti mai presus de asemenea relatii, ci pentru ca pur si simplu per­soana nu ma interesa.

Cristescu se uita la tigara stinsa - "hotarāt, "Amiralul" a devenit imposibil, trec la "Bega"" - si o arunca īn scrumiera.

- De fapt, ce va intereseaza? Sau... mai bine zis, vorbiti-mi despre dumneavoastra.

Inginerul zāmbi stingherit. Lui Cristescu i se paru ca toata faptura lui tradeaza o anume dezarmare īn fata vietii, o vulnerabi­litate de prada usoara, de care ar putea profita oricine, chiar si un copil. "Prototipul de barbat care nu rezista la lacrimile unei femei..."

- Ce anume vreti sa stiti?

- Am sa va destainuiesc un secret, spuse maiorul, jucāndu-se cu bricheta. Nimic nu este mai edificator decāt fisa personala a unui individ. Sincer, evident, si nu ma īndoiesc de sinceritatea dumneavoastra...

Cris Gregorian zāmbi:

- Eu m-as īndoi.

- ...deci mai edificator decāt propriul dosar povestit de el īnsusi. Nu va ascund ca am cerut informatii la serviciul dumnea­voastra de cadre...

- si?

Maiorul salta din umeri.

- Ceea ce am aflat īncape īntr-o batista.

- Ce vreti sa stiti?

- Totul. Luati-o cu ziua nasterii.

- N-o cunosc. Cāndva, pentru mine amanuntul era extrem de dureros. Chiar la orfelinat, fiecare avea aniversarea lui. Nu se īntāmpla mare lucru, festivitatile sunt un termen necunoscut īn ase­menea asezaminte, dar se facea o prajitura cu magiun, iar fericitul primea cāteva fleacuri: o calimara, un toc, doua-trei carti subtirele, o plumiera... Probabil ca sunteti informat, eu am fost singurul su­pravietuitor al blocului Carlton... Ma refer la cutremurul din '40.

- Da... Trebuie sa va marturisesc ca povestea īn sine mi s-a parut tulburatoare. Ce s-a īntāmplat practic dupa aceea?

Ochii inginerului, de un caprui īntunecat, cercetara peste umerii lui Cristescu.

Cānd cadea pe gānduri avea un aer usor natāng.

- Devenisem o mica vedeta. Cazul, foarte particular si spe­culat intens de gazetele timpului, stārnea fanteziile si instinctele parintesti. Multe familii s-au oferit sa ma adopte. A fost preferata o pereche de oameni nu prea tineri, foarte īnstariti: Anton si Elisa­beta Gregorian... La zece ani, eram din nou la orfelinat.

- De ce?

- Destinul, surāse inginerul, necrutatorul, inevitabilul istoriei, depinde cum vreti sa-i spuneti... Batrānul a murit īn īnchisoare, iar nevasta-sa i-a supravietuit doar un an.

- Exista o avere, am īnteles, observa maiorul. Īn asemenea conditii, se gaseste lesne un tutore.

- Cunoasteti la fel de bine ca si mine īmprejurarile anilor '50. Ceea ce a īnceput nationalizarea a desavārsit-o Talciocul si Con­signatia. Va amintiti avalansa aceea de mobile si argintarie si tapi­serii si portelanuri, ma rog n-are sens sa le īnsir pe toate, obiecte pretioase care se puteau obtine la preturi derizorii? Cu o suta de lei, laptareasa noastra a achizitionat de la mama o brosa splen­dida, un scarabeu cu aripile stropite de briliante. Ţin bine minte piesa pentru ca īmi placea si a fost ultimul obiect pe care l-a vāndut īnainte de a muri.

Maiorul clatina din cap a aducere-aminte. Fusese cu taica-sau īn talcioc prin '51 sau '52. Era imposibil sa uiti babilonul acela de oameni si obiecte. Īntinse pe hārtii sau saci, zaceau laolalta pantofi de bal si cuie, doage de butoi, jobene, primusuri, manusi glasate, mobile de pret, servicii de portelan, truse medievale, carti de joc, colaci de sārma si dantele vechi, rulouri de tabla si jucarii mecanice, WC-uri si colectii de fluturi, cratiti, plite, bijuterii... Fauna, la fel de fantastica, spunea despre revolutie mai mult decāt orice manual de istorie...

- Uneori, reflecta Cris Gregorian, cānd n-am ce face, ma īntreb care ar fi fost viata mea daca, īn sfārsit, soarta Gregorienilor ar fi fost mai generoasa.

- E preferabil sa-ti spui ca ceea ce nu s-a īntāmplat nu s-ar fi īntāmplat niciodata. Daca este un cuvānt pe care l-as exclude atunci cānd faci bilantul unei existente. Regretele nu servesc nimanui.

- Da, zise Gregorian. Un punct de vedere comod, īn orice caz.

- Īn fond, dumneavoastra v-ati realizat.

- Daca o diploma universitara echivaleaza izbānda, sunt de acord.

- Īn ce conditii v-ati facut studiile?

- La seral. si liceul si facultatea. Am fost muncitor la uzinele Vulcan...

Maiorul īsi subtie privirea.

- Īntreaga dumneavoastra faptura tradeaza un scepticism cro­nic, un soi de demobilizare, de lipsa de īncredere. Ce se īntāmpla de fapt? Ce va nemultumeste īn evolutia dumneavoastra? Ierta­ti-mi indiscretiile, dar īncerc sa va īnteleg.

- E mult, ofta inginerul, e greu de explicat. Am sa ma opresc la un singur aspect. Nu stiu ce parere aveti dumneavoastra despre sansa, dar am sa va spun eu parerea unuia care s-a nascut īntr-o zodie nefasta. Īn viata personala, am fost un condamnat aprioric si fara drept de apel. Mi-am pierdut parintii naturali, apoi pe cei adoptivi. Toata copilaria si adolescenta mea am tānjit dupa ceea ce se cheama un camin, caldura si tandrete. Ce spun e banal, dar nu va puteti īnchipui cāt de sumbru si cenusiu poate fi un Craciun, cānd strada, chipurile oamenilor, sacosele pline miros a sarba­toare. Aroma de cozonac... Rāse chinuit: īn asemenea zile, īmi cumparam cāteva pachetele de biscuiti "Eugenia" si ma īnfundam īntr-un cinematograf. Aveam emotii ca nu cumva spectacolul sa se suspende din lipsa de public. Zece-cincisprezece insi īn toata sala... Cānd m-am casatorit, mi-am īnchipuit ca, īn sfārsit, mi-a venit rāndul sa fiu nu fericit - termenul ma īnspaimānta prin colosal, iar eu īnvatasem sa nu nutresc pretentii nesabuite -, dar macar sa ma simt bine, sa-mi fie cald...

- si?

Cris Gregorian īsi trecu degetele peste buze. Obrazul capata o expresie usor crispata.

- N-as vrea sa comit o impietate, sunt lucruri care nu se spun nici macar īn soapta, dar ati zis ca doriti sa ma īntelegeti... A fost o fata buna, ceea ce cumetrele numesc cumsecade, īnsa stearsa si total lipsita de aspiratii. Nu cred ca am iubit-o. M-am casatorit din dragoste de dragoste, daca ma īntelegeti...

- Perfect.

- Lucrurile totusi au mers pentru ca viata ma īnvatase sa nu fiu pretentios si orice fleac ma putea emotiona: o māncare pastrata la cald sau faptul ca si-a amintit ca-mi plac capsunile cu zahar pudra. Cānd a ramas īnsarcinata, mi-am īnchipuit ca īn sfārsit exis­tenta mea a luat un curs fericit. A intervenit dupa aceea accidentul...

- N-ati īncercat sa va refaceti existenta?

Inginerul īl privi surprins apoi īncepu sa rāda īncetisor.

- Scuzati-ma, dar n-ati īnteles nimic.

- Posibil. Explicati-mi dumneavoastra.

- Totul se reduce la o singura fraza: Nu numai ca m-am nas­cut īntr-o zodie nefasta, dar eu īnsumi sunt un individ nefast.

Cristescu se lasa pe spatele fotoliului. Exclama aproape indignat:

- Aceasta este o aberatie!

- Eu īi spun altfel. Gānditi-va! Īn toata viata mea au existat doar cinci oameni care au īncercat pentru mine un sentiment sau altul. Toti cinci au pierit.

- Īncercati cu al saselea. Sunteti īnca tānar.

Cris Gregorian clatina capul:

- Nu mai am energie. Am ostenit.

- Nu se stie ce va rezerva viitorul. Lua scrisoarea anonima si o batu cu muchia usor de birou. Va multumesc pentru since­ritate... As vrea sa va pun cāteva īntrebari legate de acest denunt. Bineīnteles, e o simpla formalitate...

Gregorian surise:

- Nu trebuie sa va scuzati.

- Va amintiti cumva ce ati facut miercuri, 25 noiembrie, īntre orele 19 si 20?

- Īn detaliu, fara sa-mi consult agenda.

- Cum asa?

- Īn seara respectiva am cunoscut cea mai stranie femeie pe care am īntālnit-o vreodata. Dar ce spun īntālnit-o! N-am vazut, n-am auzit si n-am citit niciodata despre asemenea exemplar.

- Ma faceti curios.

- Aveti si de ce. Fizicul, felul ei de a fi, personalitatea, ma­niera de acostare toate sunt neobisnuite. Neobisnuite, extraordi­nare cu majuscula!

Cristescu īl asculta reflectānd ca nu exista nimic care l-ar mai putea smulge din apatie pe Gregorian. Poate un eveniment de exceptie... Dar care? Chiar vorbind despre aceasta femeie, īntr-ade­var deosebita se parea, folosind termeni mari, rasunatori - ex­ceptional, neobisnuit, extraordinar -, era la fel de calm si blazat; nici un licar nu-i anima privirea, glasul ramasese agreabil, dar palid, egal, fara accidente.

- Īmi puteti da datele persoanei?

Apuca reflex pixul cautānd spre obrazul inginerului. Cris Gregorian zāmbi neputincios:

- Din nefericire, mi-e imposibil.

- De ce?

- A refuzat sa-mi furnizeze cel mai mic amanunt despre persoana ei. stiu ca o cheama Adina si atāt. La plecare, mi-a de­clarat limpede ca nu ma va mai cauta.

Maiorul īncepu sa bata cu degetul īn masa. Scruta fata oachesa a inginerului fara sa desluseasca nimic. Omul surādea amabil, jenat. "Īmi pare rau ca nu va pot servi..."

- Hm! Nu va ascund ca situatia e destul de neplacuta. La ce ora v-ati despartit?

- Īn jur de ora sapte. Am facut putina ordine īn casa si m-am dus la doamna Miclescu.

Cristescu ofta si īsi īmpreuna palmele cu gestul lui caracte­ristic:

- Foarte ciudat... O miercuri cu doua anonime...

- Poftim?!

- Doua anonime: o scrisoare si o femeie necunoscuta.

- Aveti dreptate, rāse inginerul. Nu m-am gāndit.

- Se pare ca sunteti victima unui adevarat complot. Īn ajunul mortii sale, batrānul Popa...

- stiu, īl īntrerupse Gregorian. I-a scris lui Nicolau, īnvinuindu-ma de eventuala lui asasinare.

- Cum va explicati situatia? Gregorian ridica din umeri.

- Īn nici un fel. Sincer, nu stiu ce sa cred. Nu-mi amin­tesc sa fi schimbat īn opt sau noua ani cincizeci de fraze cu Popa. Daca m-a urāt - de ce? habar n-am - n-am simtit-o niciodata, n-am stiut nici macar ca-i sunt antipatic. Sentimentul meu era ca nici nu ma vede. si apoi, de ce sa-l fi lichidat? Īn ce scop?

- Nu stiu, marturisi maiorul. Este primul caz din cariera mea īn care descoperirea mobilului se afla pe primul plan... Spuneti-mi, īntreba brusc, ce parere aveti despre Dorin Popescu?

Gregorian facu ochii mari:

- Dorin Popescu! Cine-i asta?

- Unul din... prietenii Catalinei Dragos.

- Regret, dar nu-l cunosc.

Cristescu nu insista. Nu poseda nici un element care sa-i demonstreze contrariul. Īn minte, īi staruia incidentul de la restau­rantul "Scoica". Īl framānta mai mult decāt toate celelalte chestiuni abordate.

- O ultima īntrebare, domnule inginer, admitānd ca asasinul lui Popa ar fi o persoana din anturajul dumneavoastra, pe cine ati suspecta īn primul rānd?

Gregorian raspunse hotarāt:

- Pe nimeni. Oamenii astia nu-s īngeri, au pacate, uneori meschinarii, dar nu-l vad pe nici unul īn ipostaza de criminal.

"Ce dracu nu mi-a placut la individ?"

Maiorul īncerca un sentiment de nemultumire, de ne-īn-regula pe care nu-l putea defini. Era ceva impalpabil, ca o umbra fugara, adiere de o clipa, impresie nedeslusita... O nuanta din glas sau privire... Un cuvānt poate. Dar care?

Avea sa-l descopere mult mai tārziu.

***

- Ce noroc ca m-ai gasit singura! exclama afabila Coleta Miclescu. De cānd n-am mai stat de vorba noi amāndoua?

Catalina īncerca sa zāmbeasca. Era palida, parea prada unei tulburari excesive. Micleasca o privi cu atentie:

- Ce s-a īntāmplat cu tine, fetito? Daca Vali a fost cumva magar, spune-mi un singur cuvānt si am sa-l trag de urechi.

Nu era prima data cānd fata venea plāngānd si īn sinea ei o compatimea. Īl cunostea pe fiu-sau īndeajuns de bine pentru a sti ca nu va izbuti niciodata - nici macar nu īncerca - sa faca fericita o femeie. Īn orice caz, Catalina constituia o prada mult prea facila. "Doar o muiere inteligenta si versata i-ar putea veni de hac, īi explicase Melaniei. Numai ca din astea se nasc putine. Parca din ce īn ce mai putine. Are noroc canalia!"

O spunea īnsa cu tandrete, zicāndu-si ca, la urma urmei, exista ticalosii mai mari decāt sa umbli īn corsajul unei femei. Una sau zece, ce conteaza?...

Melania Lupu constatase amuzata:

- Un amanunt mi se pare epatant īn relatiile lui Vali cu fe­meile: el este cel care pretinde discretie.

- Ce caraghios vezi tu lucrurile, rāse Coleta. De fapt, asa-i. Cānd īnvārti patru-cinci combinatii simultan, sigur ca n-ai nevoie sa angajezi fanfara militara.

- Īmi pare īnsa rau pentru bietul baiat. Trebuie sa fie extrem de obositor sa suporti atātea femei cānd cei mai multi barbati nu se pot descurca nici macar cu una singura.

- El pretinde ca nu se simte surmenat.

- Atunci sunt si eu cu mult mai linistita.

Micleasca o privise lung. Nu stia niciodata daca Melania īsi bate joc de ea sau nu.

- Īntāi ai sa stai jos, ai sa bei un ceai cald si pe urma īmi povestesti totul. Te rog, Catalina. Esti īnghetata ca un iceberg! Nu cred ca vrei sa faci rost de un guturai.

Balerina īsi ascunse fata si izbucni īn plāns. Doamna Mi­clescu o privi consternata.

- Hai, fetito, fii cuminte. Nu poate fi chiar atāt de grav.

- ...nici nu vrea sa stea de vorba cu mine.

- V-ati certat?

Fata clatina capul. Abia respira.

- Nu. Din cauza lui Doru...

- Vali gelos?! Dar asta trebuie sa te bucure, iubito! Mi se pare de-a dreptul extraordinar!

Balerina strānse pumnii. Īsi ridica obrazul plāns si doamna Miclescu se gāndi ca-i frumoasa ca o cadra.

- Nu īntelegeti deloc... Doru l-a amenintat pe Vali, rosti printre sughituri. L-a vazut iesind din locuinta domnului Popa... Īn seara crimei. A spus ca-l denunta la militie.

Coleta o batu usor pe māna:

- Nu-ti face sānge rau, draga mea. Vali e avocat si destul de matur ca sa nu faca prostii. Sunt convinsa ca nu exista nici un motiv ca sa fii īngrijorata.

Catalina o privi fix. Plāngea ca madonele, fara ca lacrimile sa-i schimonoseasca figura.

- Alaltaieri seara, Doru a fost īnjunghiat.

- Ce?! exclama Coleta īngrozita. Nu se poate! A murit?

- E la spital, īn coma.

Doamna Miclescu simti nevoia sa se aseze.

- Sunt consternata! Bietul copil... Dar nu vad ce legatura are Vali cu toata povestea asta oribila.

- Cum nu vedeti? tipa aproape de isterie Catalina. Doru l-a amenintat si pe urma, dupa nici o zi, primeste un cutit īn spinare.

- Doar nu-ti īnchipui ca Vali a facut-o?

Balerina īsi īnfipse unghiile īn par:

- As vrea din tot sufletul sa nu mi-o īnchipui. Alaltaieri seara m-a luat de la spectacol.

Se īntrerupse īncercānd sa-si traga sufletul. Coleta Miclescu se interesa nerabdatoare:

- si ce-i cu asta?

- Avea pantofii plini de var.

- Catalina, am impresia ca īncepi sa-ti pierzi mintile. Ce naiba cauta varul aici?

- Pe strada lui Vali se fac niste reparatii. E acolo o roaba cu var... Nu stiu cine a rasturnat-o... Tot trotuarul e mānjit... Cizmele mele... la fel... abia le-am curatat.

Coleta īsi aminti - inima īncepu sa-i bata - ca-l vazuse pe fiu-sau dāndu-si cu crema perechea de ghete cafenii. N-o facuse īn viata lui. "Oameni ca noi, afirma cānd nu-l auzea decāt maica-sa, sunt nascuti ca sa-si poata plati slugi..." Īncerca sa para calma:

- Cred ca dai importanta unui fleac. Te īntreb īnsa din curio­zitate: Cum ai de gānd sa procedezi? O sa povestesti la militie prostia asta?

Fata ridica ochii:

- Dumneavoastra ce ma sfatuiti?

Doamna Miclescu sovai o clipa. Declara sec:

- Consulta-ti inima, draga mea.

Īn aceeasi clipa īsi regreta raspunsul.

12

Cānd īntoarse capul, Basile Nicolau ramase cu gura cas­cata. Femeia care cerceta cravatele de pe axul mobil era literalmente superba. Cu aproape o palma mai īnalta ca el, fuse­lata, de o eleganta ostentativa - doua vulpi argintii la un pardesiu strāns pe trup ca un corset - emana o siguranta princiara si o aroma de Arpčge. Nicolau avu imaginea Rolls-Royce-ului condus de un sofer stilat si a palmierilor regali care reazema faleza din Nisa. Ultima oara vazuse Franta īn '37. Fusese la marea Expozitie din Paris, apoi coborāse pe Riviera... Se trezi instantaneu. Īn fata magazinului "Adam", parcase o "Dacie" rosie, iar peste drum, o cucoana grasa īsi plimba pechinezul. Nu era la Nisa.

Īncerca s-o acosteze. Nicolau avea un stil direct, de a carui eficacitate nu se īndoia: complimente groase, apelative princiare care īncoronau capul victimei - domnita (cel mai frecvent), con­tesa, marchiza - si obligatoriu interpelarea īn extaz: "Esti o lady! Īn viata mea n-am īntālnit femeie ca tine".

Adina īi azvārli o privire peste umar si rosti din mers:

- Īnseamna ca ai avut noroc. Baga de seama sa nu te para­seasca.

Nicolau nu era barbatul care sa se lase cu una, cu doua. Adina marise pasul si batrānul, scurt de picioare, facea eforturi ca sa nu ramāna īn urma.

Femeia coti pe strada Brezoianu. Īn stānga, Cismigiul casca un hau de negura.

- Nu fi rautacioasa, domnita. O persoana gingasa ca dum­neata nu poate avea decāt un suflet de īnger.

- Adica asa, de inima milostiva, sa ma culc cu toti minorii nascuti īnainte de primul rezbel?

Nicolau se izbi cu palma peste obraz:

- Vai! Vai! Vai! īncerca sa rāda: Bag de seama ca-ti place sa glumesti! Nu te supara, unde lucrezi?

- La Intercontinental.

- Functionara?

- Curva.

Raspunsul cazuse scurt, ca o ghiulea. Nicolau se īncovoie, parca lovit sub centura.

- P... poftim?

- Curva. Ai auzit perfect. Cānd stau prost cu banii, fac si Gara de Nord.

Nicolau se holba stupefiat. Īsi simti gura uscata, nu putea articula cuvintele.

- si... cāt?

- Cāt, ce?

- ...Pai, sedinta...

- La mosnegi trei mii. Hai, cara-te, n-ai banii astia!

Nicolau, sufocat, īsi umezi buzele: "Ce femeie fantastica, domnule!"

- Nu se stie... Nu se stie.

Pasi apasati rasunau īn spate. Nicolau nu-i auzi, pierdut īn calcule precipitate "...Sar chiria si īntretinerea... Le platesc luna viitoare... mai īmprumut o mie de la Coleta... Merita! E extra­ordinara!..."

- Perfect, domnita! Sunt de acord. Unde...

O lovitura puternica īn ceafa īi reteza vorba. Pe chip i se asternu o expresie de stupoare. Simti cum i se moaie genunchii si īsi pierdu cunostinta.

Adina murmura:

- Caraghiosul!...

***

Melania Lupu simula surpriza.

- Vai, domnul locotenent Azimioara! Nici nu va īnchipuiti ce placere īmi face sa va īntālnesc...

Era īmbujorata si emotionata. Toca cenusie se aranja cochet pe buclele carunte.

"Hm! reflecta Azimioara. Ai zice ca se topea de dorul meu..."

- stiti, am avut si sentimentul ca v-am vazut si ieri, dar nu eram sigura. Comentam chiar cu Mirciulica. Cred ca domnul acela dolofan pe care l-am cunoscut acum doi ani s-a mutat īn cartierul nostru. Acesta va fi un vesnic motiv de satisfactie pentru noi.

- Ma bucur, stimata doamna si ma simt onorat.

Batrāna clipi marunt ca o papusa scuturata.

"E limpede, fetito, domnul maior Cristescu si-a schimbat metodele. Te urmareste pas cu pas fara sa ascunda o secunda ca o face. Situatia aceasta noua nu poate avea decāt o singura ex­plicatie: īncearca sa te i-mo-bi-li-ze-ze..."

Azimioara, fata joviala pe un trup de urs, trecu neasteptat de agil īn stānga Melaniei.

- Nu v-am īntrebat... Īmi permiteti sa va īnsotesc?

- O, bineīnteles! exclama fermecata. stiti, noi, batrānii, avem atāt de putine bucurii, iar atentia tinerilor ne emotioneaza. Ma duc la o prietena, o persoana extrem de bine. Cred ca o cunoasteti...

Locotenentul īi arunca o privire interogativa.

- Doamna Vanda Trai-Dulce. Un nume original, trebuie sa recunoasteti.

"Aha! facu Azimioara. Vanda escroaca. Proxeneta, mituitoare, traficanta si... mai ce?"

- Īntr-adevar, o persoana foarte bine. Nu i se poate reprosa nimic decāt vreo sase condamnari.

Melania Lupu īsi tuguie buzele, vag ofensata.

- Trebuie sa fim īngaduitori unii cu ceilalti. Exista circum­stante īn viata cānd nu putem actiona asa cum am dori. Sunteti prea tānar ca sa īntelegeti...

- Ca doamna īn cauza a fost obligata sa-si transforme apar­tamentul īn tripou si casa de toleranta?

- Acestea sunt amanunte pe care nu le cunosc...

- Vi le povestim noi. Avem material pentru o noapte īntreaga.

- ...si nici nu ma intereseaza. Cānd īndragesc pe cineva, fac abstractie de aspectele care-l favorizeaza mai putin. Cred ca s-ar bucura sa va ofere o ceasca de ceai...

Azimioara īncepu sa rāda:

- Eu nu sunt deloc convins. Am ajuns, mi se pare...

Batrāna se oprise īn fata unui bloc. Īl privea de jos īn sus, cu ochii larg cascati, asa cum se uita copiii.

- Ati fost extrem de amabil... Am sa-i spun si lui Mirciulica.

Locotenentul se īnclina reverentios si se īndeparta. Īn holul blocului, Melania Lupu ramase cāteva clipe īngāndurata. Prin manusa subtire, simtea raceala balustradei de metal.

"E interesant, draga mea... Cred ca ai bagat de seama! A intervenit o schimbare īn tonul domnului Azimioara. Niciodata nu te-a contrazis atāt de direct... brutal aproape... Simt ca... Da, nu-mi place. Nu-mi place deloc... Te rog, ai grija."

La etajul doi, Melania se opri, astāmparāndu-si bataile inimii. Era un bloc de patru nivele, fara ascensor, iar batrāna nu īntelegea ratiunea constructorilor. "Daca ti-e usor sa urci fara lift trei etaje, nu-ti lipseste nici la sase..."

Īsi aminti surāzānd ca bunica-sa locuise pāna la sfārsitul vietii īntr-o casa, pe strada Parfumului. Ocupa ultimul cat, mansardat de un foisor. Īmplinise saptezeci si opt de ani si mai avea ado­ratori... Melania si-l amintea bine, de pilda, pe domnul Anastase Manu, fost consilier la Curtea de Casatie... Un chip de imperator roman, baston de bambus, unde-si camufla umbrela, ghetre albe. Urca din ce īn ce mai greu scarile pāna la apartamentul bunicii.

- Natalita, pentru numele lui Dumnezeu, daca vrei sa ma mai vezi, demenajeaza. Cunosc eu un rānd de case pe Plevnei, numai bine ce-ti trebuie. Treptele astea ma rapun.

Bunica zāmbise cu blāndete.

- Nu-ti dai seama ca la vārsta mea e ultimul mijloc pe care l-am gasit pentru a mai face inima barbatilor sa bata?

Vanda īi deschise radioasa. Femeia era īn general bine dispusa, dar Melaniei i se paru ca acum parea stapānita de o veselie aparte. si, dintr-o data, īntelese secretul personalitatii ei. Vanda, una din femeile cele mai tonice pe care le cunoscuse vreodata, era "univer­sal valabila". Da, valabila, la īndemāna, la ea acasa, aceeasi, indi­ferent de mediul īn care evolua. "Exista oameni īncāntatori atāta timp cāt se misca īn climatul lor favorabil. De exemplu, Coleta. Rupta īnsa de mediul ei familiar īsi pierde aproape tot farmecul..."

La penitenciar, Vanda īsi pastrase tonusul vital, se adaptase imediat confortului si elegantei locurilor, se comporta la fel de degajat ca īntr-un club feminin...

Avusese o viata ciudata. Fiica unui profesor de provincie, ea īnsasi absolventa Liceului de fete Moteanu - de unde si langajul spalat pe care nu ezita sa-l asezoneze cu picanterii argotice -, fugise de acasa cu un aviator.

Ajunsesera īn Maroc...

- De ce Maroc, n-as putea sa-ti spun nici astazi. Īi casunase pe peisaje exotice. Dupa o luna, m-a abandonat īntr-o camera de hotel cu plosnite. Nu l-am mai vazut si n-am mai auzit niciodata ceva despre el. Mi-ar placea sa-l reāntālnesc.

- Da, cred ca ati avea o sumedenie de lucruri interesante sa va spuneti. si ce-ai facut dupa aceea, draga mea?

- Ce sa fac? Eram leftera, īmi sufla musonul īn poseta... M-am īncurcat cu un grec, capitan de vas, care m-a adus pāna la Constanta. Ai mei nu m-au mai primit acasa si o vreme am facut trotuarul. Asa m-a ginit comisarul meu. N-aveam condicuta... Am crezut ca ma duce la īntristare... As! La el acasa. Mi-a tras un toc de bataie si pe urma m-a vārāt īn pat. Zece ani, pot sa spun ca am admirat mai mult lustra din dormitor.

Melania Lupu īsi scoase pardesiul si se lipi de calorifer.

- Ai gasit cheile acelea, fetito?

Vanda īi arata din ochi manunchiul de pe pervazul ferestrei. Spuse rāzānd:

- Tare as fi curioasa sa stiu ce-ti defileaza prin mansarda... Sa-ti fac o cafea?

- Nu, multumesc. Presupun ca voi avea mult de lucru si nu prea am timp.

- Bine, cobor sa te conduc.

Īn urma lor, telefonul suna lung.

Locotenentul Azimioara ceru īnca un corn si al doilea iaurt, prin vitrina laptariei se vedea perfect intrarea blocului. Trecatorii erau rari. Calcau atenti la baltoace, zgribuliti sub umbrele. O femeie tānara, īnalta, se ivi la capatul strazii. Purta un trenci stra­lucitor - Azimioara, nefamiliarizat cu termenii, i-ar fi zis lame - si o palarie cu gardini largi. I se paru ca seamana cu Greta Garbo. Aceeasi silueta, aceeasi tinuta, acelasi mers princiar. Greta Garbo, asa cum o stia din filmele turnate īnainte de razboi.

"Ca sa vezi ce īnseamna sa fii celebru cu adevarat! medita plin de nostalgie. Cānd ea turna "Ana Karenina" sau "Contesa Walewska" taica-meu nici nu se nascuse. Iar eu, Azimioara-fiu, as recunoaste-o dintr-un milion de femei..."

Tānara disparu īn blocul Vandei Trai-Dulce.

"Interesant!" īsi zise Azimioara. Lasa o bancnota pe masa si fara sa astepte restul parasi vertiginos laptaria. Se opri īn capul scarii. Tocurile femeii rasunau pe trepte.

"...cincizeci si opt, cincizeci si noua, saizeci... Cu īnca doua­zeci urcate īnainte de a ajunge eu saptezeci. E clar! S-a oprit la etajul patru..."

Se īntoarse gānditor la laptarie si telefona la minister. Ospa­tarita īi azvārli o privire indiferenta. Īnabusindu-si cascatul se adresa unei colege:

- Ce timp urāt!

- Da... E o vreme dura.

***

Cānd Basile Nicolau patrunse īn birou gāfāind, maiorul īsi zise ca individul ar trebui sa renunte la sare, sprit si, īn general, orice fel de excese. Pe chipul congestionat, aproape de vānat, expresia era complexa: stupoare, spaima, revolta. Schita un salut si izbucni fara preambul:

- E inadmisibil... Agresiuni īn plin centrul Bucurestilor! Pentru ce mai exista o ordine īn tara asta, o militie?

Cristescu, obisnuit cu reprosurile - exista o tendinta atavica a cetateanului de pretutindeni de a pune īn cārca politiei orice neajuns; n-o alinta niciodata, dar o blameaza īn gura mare pentru orice fleac -, īl considera cu o curiozitate calma:

- Luati loc si fiti mai atent cu tensiunea arteriala.

- Ma ironizati?

Se uita la maior sufocat de indignare. Acesta surāse.

- Nici gānd. E un sfat amical... Despre ce e vorba?

- Aseara, pe strada Brezoianu, s-a atentat la viata mea. Va place?

- Nu. Descrieti-mi, va rog, īmprejurarile.

Basile Nicolau īsi drese glasul. Barbia dubla se lafaia pe un fular cu arabescuri stacojii, care i se paru maiorului demodat -"de pe vremea armistitiului" - si īn orice caz prea tineresc.

- Ma luasem dupa o cucoana, domnule, declara fara nici o jena, īi faceam conversatie...

- Īnteleg ca ati acostat-o...

- E interzis?

- Dar nici recomandabil. Ma rog, continuati.

Cristescu īl cerceta curios. Nici cānd era foarte tānar nu īn­draznise sa "agate" o femeie. Chiar azi avea retineri, o repulsie organica sa abordeze necunoscuti, solicitānd vreo informatie oarecare: cāt e ceasul sau unde vine strada "Tritonilor", pe ce linie trage trenul de Bacau...

- Deci faceati conversatie persoanei...

"Hm! Īi baga texte, ar fi zis locotenentul Mosoianu"... reflecta Cristescu.

- Exact! Fara motiv, se muta pe scaunul alaturat. Se aseza, atent la dunga pantalonilor. Discutam nu-i asa, fleacuri, ca la īnceput de cunostinta, cānd, deodata, ma trezesc pocnit īn ceafa si scos din circulatie. si asta unde? Pe strada Brezoianu, domnule, īn inima tārgului!

- Īntr-adevar, regretabil.

- Pai daca au dat gangsterii iama īn centru, ce s-o fi īntāmplānd prin cartiere? Īn "Drumul Taberei"?...

"Voie de Toblerone", surāse maiorul cu gāndul la Mosoianu.

- ...īn "Balta Alba"...

"White Lake"

- ...īn Berceni?

"San Berēan..."

- Pentru ce platim impozite, tovarase? Glasul lui Nicolau, īn crescendo, ajunsese pitigaiat: Pentru ce īntretinem atātea uni­forme albastre?

- Īn orice caz, nu ca sa asigure protectia sexagenarilor ama­tori de aventuri galante, replica plictisit maiorul.

De obicei, evita violentele de limbaj, nu ofensa, anchetele - chiar cānd protagonistii erau infractori periculosi - le conducea cu tact, rabdare, blāndete si umor.

Nicolau īnsa, crai batrān si penibil, īl agasa, īl agasa si ulcerul. Īncepusera crizele de toamna...

- Nu mi-ati relatat cum arata femeia.

Ochii batrānului se aprinsera brusc si cānd īncepu sa vorbeasca, maiorul īi simti gura plina de saliva.

- Divina, domnule! Divina! Un exemplar unic. Tānara, splen­dida, eleganta, de mare alura. N-am īntālnit niciodata o femeie mai... surprinzatoare. Mai neasteptata.

Fruntea maiorului se īncreti imperceptibil.

"Surprinzatoare... neasteptata...". Gregorian folosise aproape aceiasi termeni īn legatura cu necunoscuta care-l acostase pe chei... Simpla coincidenta?

- Ce īntelegeti prin neasteptat?

Privirea lui Nicolau, cautānd sa-si defineasca senzatia, pendula ca ochii papusilor din nisele orologiilor frantuzesti. si Sebastian, ceasornicarul de lānga Telefoane, avea cāndva una īn vitrina.

- Vedeti dumneavoastra, explica mutāndu-se la loc, pe scaunul initial, exista diferite peisaje. Al strazii, cel uman... Femeia asta nu se īncadreaza īn Bucurestiul de azi. E altceva! Din alta lume, nu stiu care, dar alta. Pur si simplu face nota stridenta, īn sens pozitiv desigur. Alura, toaleta, mersul sunt atāt de personale, atāt de singulare, īncāt personajul devine o enigma. Nu-l poti situa nicaieri, nu stii de unde sa-l iei.

"Mda..., gāndi Cristescu privindu-l cu oarecare surpriza. Ipo­chimenului nu-i lipseste talentul portretistic."

- Am admirat totdeauna frumosul feminin, conchise Nicolau si as putea afirma ca am un ochi care nu se īnseala. Cāndva am voiajat mult, am batut plajele la moda ale timpului: Nisa, Cannes, Monte-Carlo, San Sebastian. Am vazut femei superbe, magnifice, o bucurie doar sa le privesti. Ei bine, n-am īntālnit nici una care sa-i semene!

- Puneti multa caldura īn descrierea dumneavoastra, surāse maiorul.

Nicolau recula usor:

- Ne extaziem īn fata unei statui, a unui tablou. De ce am ignora fapturile vii?

- Presupun ca aveti dreptate, rosti masinal Cristescu. Da, vom face cercetari... Sa nu uit, domnule Nicolau. La prima noas­tra discutie, mi-ati spus ca pe 25 noiembrie, ziua asasinarii lui stefan Popa, va aflati la Timisoara.

Batrānul, īncordat, īntinse gātul.

- Īntocmai. Mi-am comandat doua perechi de pantofi, la Nedelcu.

- ...cizmar particular, cu pravalie pe strada Voltaire. Am retinut. Ati stat trei zile īn Timisoara.

Nicolau dadu afirmativ din cap:

- Unde ati locuit?

- La... o doamna pe care am īntālnit-o īn gara.

- Initial, sustineati ca la hotel.

- Minciuna mi s-a parut inofensiva, iar doamnei īn cauza īi datoram aceasta eleganta.

- Va asiguram ca vom proceda cu prudenta si discretie. Ma intereseaza numele si adresa.

Ochii verzui ai batrānului cautara īn laturi.

- Cred ca mi-e imposibil sa vi le pun la dispozitie.

- De ce?

- Am constatat de la īnceput ca persoana manifesta rezerve, ca evita sa fie identificata si mi s-a parut nedelicat sa insist. stiu doar ca o cheama Ginia... de la Virginia.

- Bine, exclama contrariat maiorul, dar ati stat trei zile la ea. Unde locuieste?

Nicolau ridica din umeri.

- Am iesit din casa doar ca sa ma duc la cizmar si īntr-o seara, ultima, am fost la restaurantul Loyd.

- Suficient ca sa reperati adresa.

- Nu, surāse batrānul. De fiecare data, m-a condus doamna cu masina ei personala. Nu cunosc īndeajuns orasul ca sa ma fi putut orienta.

Maiorul īl scruta cu atentie. Rosti aproape īn soapta, arti­culānd rar:

- E ciudat si totodata destul de neplacut pentru dumnea­voastra. Am luat informatii la Timisoara. Nedelcu este categoric, de altfel tine un registru foarte strict, declarānd ca ati fost la el īn luna septembrie, pe ziua de 17. De atunci nu v-a mai vazut...

13

Cānd patrunse īn boxa de la subsol, Melania Lupu se simti neasteptat de emotionata. Era o īncapere dreptunghiulara cu tavanul abrupt. "Ca īn mansardele acelea studentesti, pline de pitoresc, din cartierul latin", gāndi batrāna care nu calcase nici­odata īn Paris.

Staruia un aer īnchis, aproape sufocant, si narile Melaniei tre­sarira. "Miroase a praf, paianjeni si hārtie... batrāna". Rafturi adānci, ticsite cu ziare vechi, caiete si dosare galbene si rosii īmbracau pāna īn tavan cele patru laturi ale boxei. Melania īsi trecu degetele peste vraful de gazete cu un sentiment de nostalgie.

- Cānd te gāndesti, sopti īnfiorata, nimeni nu le-a atins de treizeci de ani. Dupa domnul acela, Anton parca a spus Vanda -, cred ca a fost o persoana foarte constiincioasa si ordonata - sunt prima fiinta care... deranjeaza linistea acestei arhive. Hm, "Uni­versul", "Cuvāntul", "Dimineata"... Uite si "Curentul". Parca dom­nul Ţeicanu era director... Ce nostim mi se pare sa-mi amintesc de toate prostiile. Ţeicanu era o persoana, īn sfārsit, cam... inco­moda. stia sa descopere secrete, iar acest talent īi furniza venituri confortabile. Īsi construise o gramada de imobile... Ţii minte, draga mea, cum i se spunea?... santajul si etajul... "Viitorul", "Dreptatea", "Adevarul"... O sa-mi fac vreme īntr-o zi sa le rasfo­iesc. E atāt de placut sa reāntālnesti vechi cunostinte. Majoritatea domiciliaza astazi la Bellu, iar eu nu am īncercat niciodata vreun... avānt pentru viata īn mijlocul naturii.

Un mic dulapior de perete īi atrase atentia. Trase de urechea de alama a usitei, amintindu-si ca avusese unul identic īn bucatarie, pe vremea cānd fusese casatorita cu colonelul Lupu. O expresie de īncāntare īi īnsufleti obrazul. Observa imediat registrul - un caiet gros cu coperte de carton, vārstate īn negru si verde - lānga un flacon pāntecos de Cointreau, aproape plin. Alaturi, se mai aflau o sticla de Martell, virgina, si un Cognac des Ducs.

"Dupa cum vezi, fetita mea, domnul Anton avea gusturi rafinate. Cred ca nu ti-ar strica si tie o picatura... stii, doar atāt cāt sa te īnvioreze."

Īnfiorata de emotie, īncepu sa rasfoiasca registrul si īntelese repede ca gasise ceea ce cautase. Materialul era perfect si clar or­ganizat, īn ordine alfabetica, pe nume, ani, numar de dosar si tipul de infractiune. Se aflau acolo sute de cazuri, spete penale din cele mai diverse, de la simple gainarii pāna la delicte internationale.

"Sute de destine, draga mea, īsi zise Melania urmarind cu de­getul numele īnsiruite la litera P. Ma īntreb oare daca domnii acestia s-or fi īndreptat... Papazoglu, Patrascu - Banca Marmo­rosh-Blank - falsificator bani, Platareanu - spargere, Podgoreanu - escrocherie, Poloni - deturnare de fonduri, Popescu - crima cu premeditare - Potra - furt cu efractie - Predescu..."

Īnchise īncet registrul, māngāindu-i masinal marginile, coltu­rile de pānza cenusie. Cāteva creturi botira fruntea de obicei lim­pede a batrānei. Se simtea vag deceptionata. Fusese aproape sigura - intuitie, o buna cunoastere a naturii umane, anumite concluzii logice - ca viata, mai bine zis tineretea lui stefan Popa cochetase cāndva cu acutele Codului Penal.

"Trebuie neaparat sa ma consult cu Mirciulica. Poate sa para original, dar momentele cānd cade īn transa ma inspira grozav..."

Īn aceeasi clipa, inima īnceta sa-i bata.

Ideea īi venise pe neasteptate, fulger spintecānd cerul cu foar­fece de argint.

"Da, draga mea, asta trebuie sa fie. Domnul stefan Popa si-a schimbat numele. Presimt ca nu te īnseli... Vei lua registrul acasa si-l vei studia pe īn-de-le-te. Este imposibil, cu mintea ta limpede, sa nu descoperi tot ce te in-te-re-sea-za... Ai grija, fetito! Mi se pare ca devii cam īngāmfata."

- Īmi pare bine ca va cunoasteti! exclama Vanda Trai-Dulce. Voi doua sunteti prietenele mele cele mai bune.

Adina o īnvalui pe batrāna īntr-o privire lacoma, cuprinza­toare, care īn fond nu īnsemna nimic. "Aceasta tānara doamna, traduse Melania, īi gratuleaza pe toti cu aceeasi atentie, indiferent ca-i vorba de tovarasul gunoier, postas, sau crainicul de la tele­vizor. Barbatii īnsa īsi īnchipuie ca le e adresata personal. Pare o femeie originala si bizara. Simpla pa-re-re, draga mea! E un stil construit, dar īti garantez ca are succes. Am avut o toaleta asema­natoare īn 1935... Ce-ar fi sa ma īmbrac ca Maria Antoaneta? As da mult sa vad capul domnului maior Cristescu..."

Chicoti īncetisor si Vanda o privi amuzata:

- Pari multumita. Ţi-a iesit pasienta?

- Īnca nu-mi dau scama. stii ca nu-mi place sa ma pripesc niciodata. Ţi-aduci aminte, cred, ca la... Īsi coborī pleoapele, avea obrajii īmbujorati: ...mi se pare ca tu īi spui pārnaie, nu gustam niciodata porridge-ul acela delicios de la micul dejun, decāt dupa ce constatam ca tu nu ai crampe.

Adina o cerceta mirata, apoi īncepu sa rāda.

"Ma crede copil sau gaga, ceea ce nu constituie un mod prea politicos de a gāndi despre cineva", conchise batrāna, īmbracān­du-si pardesiul.

- Ce faceti? īntreba Vanda. Plecati amāndoua odata?

Melania Lupu vārī registrul īn sacosa de pānza.

- Ma tem ca am lipsit cam mult de acasa si stii ca-i de ajuns un fleac pentru ca Mirciulica sa se nelinisteasca.

Adina o ajuta sa coboare scarile, sustināndu-i usor bratul.

- Īn realitate, surāse batrāna, ma simt īnca destul de sigura pe picioarele mele, dar aceasta nu ma īmpiedica sa apreciez un gest de gentilete, mai cu seama cānd vine din partea tinerilor.

Adina zāmbi conventional, cu gāndurile īn alta parte. Se des­partira īn fata blocului si Melania o urmari lung cu privirea. Peste drum un barbat tānar, īn scurta de piele, cu aer de pierde vara, īsi lua ramas bun de la un barbat īn vārsta care-i strānse māna plin de entuziasm. Apoi o lua spre Popa Petre.

Batrāna zāmbi:

"Poti paria pe orice ca tānarul e de la mi-li-tie si ca o urma­reste pe Adina. Despartirea de domnul acela extrem de distins a fost prea brusca. Au reactionat amāndoi ca la un semnal, fara sa-si mai promita macar ca-si vor telefona. O idee destul de buna, draga mea, cānd "filezi" - constat ca vocabularul tau s-a īmbogatit cu termeni juridici - o persoana pe o strada fara magazine si unde nu poti sta un ceas fara treaba, doar daca nu te crezi statuie..."

- Ah! Īn sfārsit, domnule Azimioara... Va astept de aproape un sfert de ceas.

Locotenentul zāmbi, oferindu-se sa-i duca sacosa.

- Va īnselati, doamna. Doar doua minute.

- Se īntāmpla, īntr-adevar, ofta batrāna, ca eu sa exagerez cāteodata. Ma īntreb daca vinovata e scleroza sau doar nerabdarea de a va vedea... Apropo, ce parere aveti despre moda lansata anul acesta de Yves Saint-Laurent? Se poarta pardesiele tricotate īn bob de orez...

Azimioara care habar n-avea cine-i tipul si ca toti oamenii grasi detesta lenajurile - bob de orez sau ochi de crocodil subtil, īi era absolut egal - o asigura ca are o parere foarte buna. Batrāna paru īncāntata. O obsedau cāteva īntrebari:

"De ce o urmaresc pe Adina? Oare si Vanda e supravegheata? S-o avertizez? Exista vreo legatura Adina-Vanda-stefan Popa? stiu ca ai la ce reflecta, fetito!"

Declara zāmbitoare:

- Cred, totusi, domnule Azimioara, ca eu voi ramāne la raglanul de camel-hair. Nu cunosc nimic mai elegant pentru o dimineata de toamna...

***

Abia la al cincilea apel se hotarī sa ridice receptorul. Se simtea plictisit -, nu enervant plictisit, ci moale, dulce, lenes - si apoi de multi, multi ani, telefonul īi oferea acelasi repertoriu: co­municari de la serviciu, invitatii conventionale, uneori solicitudine de circumstanta din partea unor persoane extrem de politicoase ca Micleasca ("mi-era teama sa nu fii bolnav, nu te mai vede omul cu anii, esti sigur ca te simti bine?"), dar cel mai adesea: "Hotel Capitol? Nu, greseala... Scuzati..."

- Cris?

Īi recunoscu imediat vocea. Raspunse linistit:

- Da, Adina.

Femeia rāse.

- Īmi vine sa cred ca mi-ai asteptat telefonul.

- Nu te īnseli.

- Ţi-am spus atunci ca n-am sa te mai caut.

- Constat ca te-ai razgāndit... Scuza-ma o secunda, vreau sa-mi aprind o tigara.

- Īn sfārsit! Primul semn de emotie, asta ca sa te pastisez.

- Daca-ti face placere...

Cris Gregorian lua pachetul si bricheta de pe comoda. Ob­serva amuzat ca degetele īi tremura usor.

- Te ascult.

- Mi-e dor de tine.

Cuvintele rasunara soapta fierbinte si inginerul īsi dadu seama ca femeia vorbise cu buzele lipite de microfon "scoala īnalta!" Se simtea totusi tulburat.

- Cum putem rezolva problema? Astept propuneri concrete.

- Te astept īntr-o jumatate de ora pe strada Gabriel Péry... Cunosti, lānga Athénée Palace...

- Cunosc. De ce nu vii la mine?

- Prefer peisaje mai exotice.

- Ma duci īn Baleare?

- Ai sa vezi. Īmi plac surprizele.

- Mie, nu. Īn sfārsit, am sa fiu acolo.

- Ai grija, Cris. Esti urmarit.

Gregorian ramase cu receptorul īn māna. Īl puse īn furca īncet, cu grija, de parca ar fi constituit un obiect de pret fragil.

"Sa-l anunt pe Cristescu?"

Īntinse māna spre telefon apoi se razgāndi. Se simtea prea plictisit. Īsi trecu māna peste barba aspra. Mai avea timp sa se barbiereasca.

***

- Va rog sa ma īntelegeti, tovarase maior. Era īntins teapan īn mijlocul trotuarului. Nu puteam sa-l las.

- Īnteleg, Marinescule.

Desena distrat pe marginea calendarului un cap de girafa. Īl admira din toate partile, corecta urechile nu īndeajuns de ascutite.

- Mi-am zis ca poate mai traieste, continua locotenentul.

- Traia precis.

- Traia, recunoscu necajit. L-am zgāltāit de umeri si odata a sarit īn picioare. "Ce faci, dom'le aici?" "Bine mersi! Matale?" "Ai capiat? Te tii de bancuri?" "Da' ce-i interzis?"

- si avea dreptate, constata maiorul Cristescu pe tonul omului care nu poate contesta evidenta. Nu-i interzis. si īntre timp, pro­babil Cosānzeana a disparut.

Locotenentul dadu din cap.

- Am pierdut-o.

- Mda, facu maiorul, trimitānd pixul cu un bobārnac spre plumiera. Un truc vechi, clasic, dar etern valabil. Cānd vezi ca omul trage sa moara, "īti lasi balta toate interesele..." Umanismul ne manānca, Marinescule!

Tānarul īl privi circumspect. Nu-i putea defini exact starea de spirit.

- Cum zici ca arata diva?

Punea īntrebarile indiferent, distrat, de parca nu ar fi acordat importanta chestiunii sau ar fi cunoscut raspunsurile dinainte.

- Īnalta, spectaculoasa, neobisnuita. E ca un far. Femeia imposibil de confundat. Nu poate trece neobservata.

Cristescu zāmbi malitios.

- Se pare ca te pricepi binisor īn materie. Un fapt mi se pare cert. Persoana care l-a acostat pe Gregorian, care nu s-a lasat acostata de Nicolau si pe care ai urmarit-o dumneata - totdeauna misterioasa - v-a sugerat tuturor cam aceleasi adjective: neobis­nuit, straniu, cu totul singulara.

- Pesemne e vorba despre una si aceeasi individa.

- Īnclin sa cred ca da... Mai e de retinut un element esential: Individa tine īn lesa un soi de gorila, care folosind un procedeu sau altul o debaraseaza de umbre. Pe Nicolau l-a facut K.O., dumitale ti-a tras o cacialma de profesionist, as zice.

- Rāndul viitor n-o sa-i mai mearga, va garantez.

Cristescu īl privi lung - "īn locul tau n-as fi chiar atāt de sigur" -, dar tacu. Tinerii nu trebuiau descurajati. Īn aceeasi clipa, usa se deschise si navali ("baiatul asta nu poate niciodata intra, totdeauna da buzna") locotenentul Mosoianu.

Maiorul īl cāntari scurt si conchise calm: "E clar! Īnca unul care a festelit-o". Ochii i se īngustara īntr-un surās de o ironie blānda:

- Ia zi, baiete! Cum ai īncurcat-o?

Locotenentul clipi descumpanit īn spatele ochelarilor. si-i ridica spre radacina nasului, asa cum fac copiii, īsi trecu degetele prin parul tuns perie.

- Cinci minute, tovarase maior, cinci minute, atāta am lipsit si a si disparut.

Maiorul lua din nou pixul si īncepu sa umple ochii girafei.

- Cunosc pe dinafara programul lui Gregorian, urma Moso­ianu agitat. Nu iese niciodata, dar niciodata, īnainte de ora sapte. Am plecat la sase si cinci sa dau un telefon urgent si la zece eram īnapoi.

Cristescu se interesa fara sa-si ridice privirea:

- Barem ai gasit-o acasa?

Locotenentul Marinescu zāmbi sardonic. Mosoianu, fāstācit, īsi musca buzele.

- Am sunat-o pe mama... O problema de familie, va rog sa ma scuzati.

Maiorul surāse din nou. Īsi prinse barbia īn palma, cu gestul lui caracteristic. Declara pe un ton parintesc:

- Am sa-ti dau un sfat, baiete. Sa nu minti niciodata mai mult de o singura data pe zi, daca n-ai o memorie al dracului de buna. Pāna acum, ai trāntit doua. Primo! Ca ai lipsit doar cinci mi­nute. Unicul telefon public din perimetrul locuintei lui Gregorian se afla la o distanta de 300 de metri. Chiar īn pas alergator, dus si īntors, plus durata convorbirii, considerānd ca era liber si tot trebuie sa īnmultesti cele cinci minute cu trei sau patru. Secundo! Tovarasa Mosoianu-senior nu se afla īn Bucuresti, dupa socotelile mele, de cel putin o luna.

Locotenentul facu ochii mari. Īntr-adevar maica-sa se afla la o verisoara din Piatra Neamt. Īn curānd, aveau sa se īmplineasca sase saptamāni. Nu discutase īnsa cu nimeni chestiunea, pentru ca pe nimeni nu interesa ce face mama lui, ce gāndeste īn general despre existenta, sau, īn special, despre realizarile din nu stiu ce ramura a industriei nationale.

- Ai epuizat tot stocul de camasi curate, constata blajin Cristescu. Asta albastra a fost ultima si e a cincea zi de cānd o porti. Nu te jena, baiete, am trecut toti prin situatii asemanatoare. Apropo! Cel putin te-ai asigurat ca Gregorian a plecat realmente de acasa? O lumina stinsa e īntr-adevar un indiciu, dar īn acelasi timp poate constitui si un truc pentru a īndeparta filajul din meleag.

- Categoric a plecat.

- De unde stii?

- Mi-au confirmat-o niste pusti care bateau mingea īn curte.

- Aha! Atunci īnseamna ca asa e... Ia te uita! Azimioara! Arbora o expresie īncāntata: Azi am īnregistrat numai succese. Dupa chip, ai vesti bune. Ardem de nerabdare sa le auzim!

Locotenentul, gras, transpirat si pleostit se holba la colegi, vrānd parca sa īnteleaga ce se petrece īn lume, īn biroul lui Cristescu, cu el īnsusi.

- Ia loc! īi sufla Mosoianu cu un licar sardonic īn cautatura.

- Melania..., bālbāi Azimioara.

De asta data, figura lui Cristescu se crispa "Acum īncepe adevarata dandana!"

- Pentru numele lui Dumnezeu! Ce vrea? Ce-a facut? Ce a mai nascocit?

- A disparut pur si simplu din fata mea...

14

Doamna Miclescu, īn mod exceptional īmbracata īn rochie de casa - de altfel somptuos eleganta, dintr-o matase bleumarin cu dragoni -, picior peste picior, jucāndu-si papucul cu toc īnalt, īsi privea gānditoare fiul. Departe de a fi īn nota obisnuita, parea obosit, preocupat, cuprins de o neliniste aparte, īnsa bine sta­pānita. Pentru cine nu-l cunostea, ramānea acelasi barbat cu tinuta impecabila (īntālnit pe alt meridian l-ai fi luat drept functionar superior al unei firme prospere), bine, distins si sigur de el.

Coleta Miclescu a carei capacitate de analiza era destul de firava, oscilānd spre zero, parte datorita unei lipse de dotare conge­nitale, parte, din comoditate sufleteasca - "de ce sa scormonesc dupa dezagreabil, mi-ajunge placutul aparent" -, intui de asta data ca ceva īn viata lui Vali, ceva esential, nu este si n-a fost niciodata īn regula. Nu se simtea īn culpa, dar īsi amintea acum īn mod surprinzator - de ce tocmai acum? - ca are foarte putine amintiri despre copilaria si adolescenta baiatului. Ahtiata de viata mondena (iar barbatu-sau o seconda perfect), se multumea sa īnregistreze rapoartele guvernantei si sa constate cu satisfactie, uneori la cāteva zile o data, ca are un baiat frumusel, care se dezvolta minunat.

- Cānd ai pus pentru prima oara pantaloni lungi, Vali?

Īntrebarea, odata rostita, i se paru de un absurd smintit. Fiu-sau se uita la ea ca picat din luna. Buzele i se strāmbara īntr-un rictus.

- Esti sigura ca te simti bine?

Doamna Miclescu. cu tact si gratie, dar ferm, stiuse totdeauna sa se impuna.

- Nu ai nici un motiv sa fii grosolan, Vali. Ai astazi ceva care-mi aminteste de zilele cānd trebuia sa-l anunti pe taica-tau ca ai ramas corigent. Pari... neajutorat, speriat...

Avocatul Miclescu se ridica. Īsi vārī māinile īn buzunarele pantalonilor si se apropie de fereastra. Vorbi īntors cu spatele:

- Trebuie sa-ti amintesc ca am mai crescut de-atunci si ca am īnvatat sa ma ajut singur.

- Oare? se īntreba Coleta, visatoare. Ţi-a mers totul din plin, n-ai avut obstacole. Īn fond pe cine, ce ai īnvins tu īn viata?

Fiu-sau, iritat, se rasuci brusc:

- Ce te-a apucat? Tu pe cine ai īnvins?

- Eu sunt femeie, dragul meu, am avut noroc si sunt la sfārsitul vietii, asa ca problema nu mai conteaza.

- Īn regula! Ce te face sa crezi ca sunt un mameluc?

Doamna Miclescu ofta:

- Nimic anume, Vali. Nu te supara, dar ca sa fii mereu vic­torios īti trebuie ori sa ai o sansa fantastica, ori sa īnveti sa fii, adica sa lupti pentru asta. Asa īmi īnchipui...

Avocatul se desprinse de fereastra! I se protapi dinainte, cu picioarele departate si genunchii īncordati.

- Asculta-ma, mama, observ ca te afli azi īn dispozitie filozofica. Eu n-am vocatie īn sensul asta. Nici azi, nici alta data. Practic, ce vrei?

Coleta īl observa cu un surās matern. "Ce ochi frumosi, gāndi. Ochii lui Grig, dar... mai categorici..."

- Sunt īngrijorata din cauza ta.

- Poti sa-mi explici de ce?

- Uita-te īn oglinda si ai sa constati singur.

- Īmi cunosc fotografia. Altceva! Motive concrete!

- Tonul tau nu face decāt sa-mi accentueze impresia. Spune-mi, Vali, nu ai nimic sa-ti reprosezi? Ceva... grav vreau sa spun.

Avocatul īsi aprinse nervos tigara.

- Ce īnseamna grav īn capul tau?

Doamna Miclescu pocni din degete exact ca la partidele de pocher, cānd, neavānd carte, se īntreba daca sa traga cu doua pici la culoare ori cu trei carti la quinta.

- Grav! Bineīnteles, ceva care sa-ti atraga neplaceri serioase.

Miclescu rānji:

- Ţi-e frica sa nu fi contractat un sifilis?

- Esti odios de vulgar.

- Atunci la ce te gāndesti? La puscarie, nu?

- De vreme ce-ti face placere, nu vad de ce n-as spune lu­crurilor pe nume. Da, mi-e teama sa nu fi facut o prostie.

Fiu-sau respira adānc, ca omul excedat, exasperat de abera­tiile altora.

- Prostii! Ai fost si esti nevasta si mama de liber profesio­nist. Totdeauna ai dus-o īmparateste, natural, raportat la circum­stantele īn care traim, si m-as mira daca ai facut vreodata diferenta īntre o hārtie de zece lei si una de o suta.

- Am oroare sa mi se scoata pe nas...

- Nimeni nu-ti scoate nimic pe nas. Ai stiut totdeauna care este salariul lui papa si care e plafonul meu. Cabinetele medicale particulare s-au īnchis īn '58 si totusi noi am dus totdeauna aceeasi trena. Cam de unde ti-ai īnchipuit tu, asa, atunci cānd īti pui parul pe moate, ca a iesit excedentul? Vrei sa-ti povestesc ca fiecare suta de lei pe care ti-o paseaza pacientul sau clientul e o "prostie" care te vāra la pārnaie īnainte de a apuca sa stranuti de doua ori? N-ai stiut lucrurile astea? Nu le-ai aflat īn douazeci si cinci de ani? Daca nu, da-mi voie sa nu stau de vorba cu o debila mintal. Daca da, explica-mi ce vrei de la mine? Ce vrei, doamna?

Urlase, si doamna Miclescu, realmente neobisnuita cu vio­lentele de limbaj si ton, avu o miscare de recul. Nu voia sa se certe cu fiu-sau si īncerca sa ramāna calma.

- Mi se pare ciudat, declara cu glas nesigur din pricina efor­tului de a se stapāni, ca nimeni nu mi-a vorbit pāna acum īn felul acesta. Īn nici un caz nu m-asteptam s-o faca fiul meu...

Avocatul dadu din māna plictisit.

- Degeaba ma iei la sentiment. Ma scoti pur si simplu din sarite.

Observa lacrimi īn ochii Coletei si se simti impresionat. Īn realitate, o iubea pe maica-sa, totdeauna se simtisera bine īmpreuna, si īsi īnchipuia ca-i singura persoana care-l īntelege cu adevarat. Ofta batānd-o usor pe umar:

- Scuza-ma. Cred ca sunt putin obosit.

- Nimic altceva, Vali? Esti sigur?

- Mama, noi am fost totdeauna sinceri unul cu altul. Te implor, spune-mi raspicat ce-mi reprosezi. Daca o faceai de la īnceput, ne-ai fi scutit pe amāndoi de scena asta penibila.

- Ai dreptate... Spune-mi, dragul meu, īn povestea cu Doru...

Se īntrerupse, muscāndu-si buzele. Nu-si gasea cuvintele, īi era teama de termeni tari, fara īntoarcere.

Miclescu interveni nerabdator:

- Ce-i cu limbricul ala?

- Ai vreun amestec īn... istoria aceea nenorocita?

Avocatul īsi īnclesta pumnii īn buzunare.

- Cine ti-a vārāt īn cap tāmpenia asta? Spune! Cine!

- A... a trecut Catalina pe aici...

- Aha! O mica imbecila neurastenica.

- Te rog, Vali, nu vorbi asa despre omul pe care-l strāngi īn brate. Mi se pare odios, nedemn de un gentilom.

- Adica ea ma poate trata de apas, ramānānd o lady...

- Destul, Vali! īl īntrerupse Coleta. Spune-mi un singur lucru si-ti promit ca n-am sa-ti mai pomenesc niciodata de afacerea asta. Unde ti-ai murdarit alaltaieri pantofii de var?

- Ce dracu ai cu varul?

- Pe strada unde a fost lovit baiatul, s-a rasturnat o roaba cu var.

- Aha! Deci eu sunt agresorul. Īncepu sa strige: Dar, bine, doamna, se construieste īn tot orasul! Nu dai coltul fara sa dai de o bina, de o schela, de un santier, un bloc īn constructie sau de mama dracului! Cretina aia mica, bag de seama, a īnceput sa faca pe detectiva, dar de la tine ma asteptam la mai mult. Auzi soneria si īsi izbi palma peste coapse de enervat: Cine pastele ma-si te cauta la ora asta? Parca-i tractir, nu casa!

Coleta se ridica.

- Linisteste-te nu primesc pe nimeni.

Se īndrepta spre vestibul. Avocatul īsi aprinse o tigare. Izbuti abia la al patrulea chibrit. Pe celelalte, frānte din cauza enervarii, le arunca pe covor.

- A venit Catalina.

Miclescu se rasuci ca un sarpe. Īsi uita furia zarind chipul balerinei. Era livid. Īn ochi, groaza ardea ca un far.

- Ce-ai patit?

Catalina īsi dadu drumul sa alunece īn fotoliu:

- A murit Doru.

***

Strada, desi īn plin centru al Capitalei, era aproape pustie. Pe trotuarul celalalt, doi tineri se tineau de māna. Rādeau mult, vorbind īn gura mare.

- Cānd Geta a auzit ca a fost cu o piele blonda la discoteca, i-a cerut īnapoi toate benzile cu Mireille Mathieu. Are o fire creata...

"Hm, surāse Cris Gregorian. "Piele blonda..." Am ramas īn urma. Pe vremea mea īi zicea coaja. A facut talpa cu o coaja pāna la pietroiul cracanat. Adica plimbare cu o tipa la Arcul de triumf... De!..."

Se simti brusc luat de brat si tresari. Adina īi īntinse obrazul. Gregorian o saruta din vārful buzelor, amical.

- Ţi-a fost dor de mine?

- Uite o īntrebare pe care eu n-as risca-o niciodata, zāmbi Gregorian.

- De ce?

- Nu-mi place sa pun pe nimeni īn īncurcatura.

- Atāt de putin iubit ai fost īn viata ta, Cris?

Īn glas vibrase o duiosie neasteptata si chiar daca, īn sinea lui, Gregorian se īndoia de sinceritatea Adinei, se simti totusi impresionat. Īl iubise Lili? Habar n-avea si se īntrebase de multe ori daca femeia aceasta avea capacitate de afectiune sau pur si simplu nu īntālnise barbatul care-i trebuia. N-avea elan, era departe de a fi o entuziasta a dragostei. Acum, dupa zece ani de vaduvie, Cris īsi dadu seama, calm, dar cu stupoare, ca nu reusea sa-si amin­teasca o singura fraza de-a ei. Una din frazele acelea memorabile care ramān īn arhiva oricarei familii, dupa decesul unei rude sau alta: Tata avea o vorba... Unchiul mare obisnuia sa zica... De la Lili īi ramasesera doar cāteva propozitii meschine, demobilizante: "Cāt a costat? S-au scumpit lemnele... A, nu acum... Te rog, sunt obosita..."

Suspina imperceptibil si Adina īi strānse bratul cu tandrete:

- Bietul baiat!

Gregorian se scutura rāzānd:

- N-o lua īn tragic. Ma gāndeam la altceva.

- As prefera cānd suntem īmpreuna sa te gāndesti la mine.

- Retin. Unde mergem, iubito?

- Asta suna ceva mai bine. Am masina parcata la Eva.

- Frumos cal, aprecie Gregorian cānd o vazu apropiindu-se de un "Mercedes" albastru, cu cheile īn māna.

- Nu-i al meu.

- Totusi nu mi-ai spus unde mergem.

Adina zāmbi. Conducea cu distinctia studiata a tuturor fe­meilor aflate la volan, imitatie perfecta a stilului ostentativ lansat de monstrii sacri ai Hollywoodului: īnmanusata, foarte dreapta, cu nasul prea ridicat si afectānd o nepasare regala cu aroma de dispret fata de toti ceilalti muritori.

- Ce importanta are atāta vreme cāt esti cu mine?

- Adica?

- Tocmai de aceea īntreb. Te-ar surprinde daca ti-as spune ca mi-ai complicat īngrozitor existenta?

O privi piezis. Adina īi sustinu privirea zāmbind.

- Nu. Adica nu ma surprinde. Dar īmi pare rau.

- E simplu sa-ti para bine. Da o declaratie la militie.

- Dragul meu, am detestat toata viata uniformele. Dar pentru tine, sunt īn stare sa ma sacrific.

Inginerul Gregorian o cerceta mirat.

- Nu te razgāndesti pāna māine?

Adina īl privi īn ochi.

- Nu. Explica-mi totusi despre ce este vorba?

- Īti bati joc de mine?

- Niciodata de un barbat care ma intereseaza. Pe care-l caut.

- De fapt ce stii?

- Ca esti urmarit.

- Cum ai aflat? Eu nu mi-am dat seama, desi ma asteptam sa fiu supravegheat.

- Am sa-ti povestesc alta data. Īn fond, ce s-a īntāmplat? Marturisesc, esti ultimul om despre care īmi īnchipuiam ca ar putea avea īncurcaturi cu militia.

- Īn seara cānd ne-am cunoscut...

Īl īntrerupse zāmbind:

- ...cānd te-am agatat, vrei sa spui, īl corecta Adina. Nu te sfii, mie nu mi-e teama de cuvinte.

- Ei bine, s-a comis o crima, iar eu sunt suspectat ca as fi autorul ei.

- Destul de neplacut. Īmi pare rau pentru tine, Cris.

- Mi-e teama sa nu fie ceva mai mult. Oricum, esti amabila.

- Asa m-a īnvatat guvernanta.

Nu ceru amanunte. Inginerul īsi zise ca ori a īntālnit prima femeie din viata lui care nu-i curioasa ori Adina dispunea de o sursa speciala de informatii. Īi scapa o īntrebare neasteptata:

- Spune-mi, Adina, esti casatorita?

Femeia rāse:

- Am aerul?

- Sincer vorbind, nu. Divortata?

- Normal.

- De ce-i normal?

- Nu stiu daca ai constatat, dar nouazeci la suta din femei - ma refer la cele īntre treizeci si cincizeci de ani (restul nu mai tine de regn, devin antisex, ca si barbatii sariti din saizeci) - sunt di­vortate. Am fost maritata exact opt luni, iar barbatul reprezenta prima mea dragoste.

Cris rāse amabil:

- Ţi-a trecut cam repede.

- Niciodata.

Tonul era grav si Gregorian, deconcentrat, īi desprinse māna de pe volan.

- Iarta-ma, sopti sarutāndu-i manusa.

- Nu trebuia sa-ti ceri scuze. Am sa-ti spun despre ce este vorba. Merita sa asculti, povestea e - sau cel putin asa mi se pare mie - inedita. Pe barbatu-meu īl adoram. Aveam saptesprezece ani, el douazeci si patru. Era avocat. Locuiam la Timisoara, īntr-o casa veche, pe acelasi palier cu un tip cu relatii peste tot...

Se īntrerupse.

- Spune mai departe, o ruga Gregorian.

Avea sentimentul ca vizioneaza un film cu suspans care se īntrerupe exact cānd asasinul scoate revolverul.

Adina suspina:

- Ma gāndeam la fetita adorabila care eram atunci. Cum un moment, o singura clipa de viata te poate mutila... Tipul ma dorea. Am simtit-o chiar de la īnceput. Odios! Un barbat bine, dar pri­virea... Doamne! N-am sa uit niciodata privirea aceea de fiara! Fixa, lacoma, oribila. Pe mine ma despuia cu ochii. La sase luni de la casatoria noastra, pe soacra-mea au arestat-o. O chestie cu cocosei... Se mai purta pe atunci...

- Se poarta si azi, remarca inginerul Gregorian.

- Dinu, vreau sa zic barbatu-meu, tinea enorm la ma-sa. E adevarat ca batrāna se sacrificase pentru copii - vaduva de la 26 de ani, īti dai seama -, dar si el era genul "baietelul" mamei. De la un detinut eliberat, a aflat ca pe maica-sa o bat crāncen. Suferea ca un animal. Nu suporta ideea, avea cosmaruri noaptea, urla si se trezea lac de sudoare. Īntr-o zi...

Cris avu din nou senzatia filmului īntrerupt.

- Spune!

- Bref! Tipul a venit la noi, cu o propunere concreta: maica-sa va fi eliberata contra cost.

"Cāt?"

"Piperat."

"Adica?"

"O noapte cu nevasta-ta si māine doamna Popovici e acasa."

- si?

Se simtea de-a dreptul īngrozit.

- Simplu. Barbatu-meu m-a cedat.

- Nu se poate. Astfel de lucruri se īntāmpla doar īn carti.

- A venit la noi īntr-o seara. S-au pilit amāndoi cu Triple-Sec. Ţii minte, era la moda... La un moment dat, Dinu s-a ridicat, aducāndu-si aminte brusc ca are de facut unui coleg o comunicare urgenta. Noi n-aveam telefon, se obtinea foarte greu pe atunci. L-am īnsotit īn vestibul īnspaimāntata:

"Esti nebun? Ma lasi cu asta aici? si īnca beat?" "E o chestie urgenta." "Animalul ma vrea. Ai chef sa sara pe mine?" A īncercat sa rāda. "Nu fi caraghioasa, Adina. Nu contest ca esti irezistibila, dar trebuie sa tii seama de faptul ca mai exista si barbati care nu cad pe spate cānd te vad. Mai exista si din astia, īn orice caz." A plecat.

- si tu? īntreba Cris.

- Era iarna. Purtam niste pantaloni verzi de catifea, parca ma vad si acuma, si o bluza de pijama din matase rosie. Am sarit pe geamul de la baie pe palier si am fugit īn papuci pe strada. Amanuntele nu mai intereseaza. Aveam o prietena, o bucures­teanca - sculptorita - care locuia īn apropiere. Mi-a īmprumutat haine si bani de tren. A doua zi i-am trimis o telegrama lui Dinu. Cine ma poate ceda pentru o noapte, ma poate ceda pentru toata viata. Īl vazu impresionat si rāse: Nu trebuie sa plāngi, dragul meu. Nenorocirea e...

- Nenorocirea... De ce nu continui?

- Ca-i singurul barbat pe care l-am iubit īn viata mea. Īl iubesc si azi.

- Nu se poate!

- Ba da. Poate ca tu vei fi al doilea. Īnca nu sunt sigura. Hai, Cris, am ajuns.

Gregorian, trezit brusc, se īntreba daca nu cumva Adina fabulase artistic ca sa-i abata atentia. Captivat, nu fusese atent la drum. Habar n-avea īn ce cartier se afla.

- Unde suntem?

Adina rāse.

- Īn Baleare.

Cānd īi simti buzele, īsi dadu seama ca de fapt nu-l mai inte­reseaza nimic.

15

- Este straniu, declara Melania Lupu cu ochii rotunjiti, clipind precis si ritmic ca papusile care spun "mama"!, dar mi se īntāmpla a doua oara īn viata sa fiu rapita. Ma īntreb daca amanuntul acesta nu va dauna reputatiei mele... De la o anumita vārsta, unele... da, cred ca le pot spune excentricitati, par deplasate. stiti, domnule, oamenii nu sunt īngaduitori. Am avut prilejul s-o constat de-a lungul anilor, caci, va marturisesc, am ajuns la o vārsta respectabila, desi lumea īsi īnchipuie despre mine ca sunt mult mai tānara. Cred ca acest amanunt se datoreaza faptului ca am o fata rotunda. Cel putin, asa pretindea bunica mea, care īntāmplator era o persoana originala, fara ca aceasta sa deranjeze pe cineva. "Un obraz rotund si ochi zāmbitori, iata secretul tineretii vesnice." Acestea erau, cuvānt cu cuvānt, vorbele ei si presupun ca nu s-a īnselat.

Gigi Song, īn blugi, centura cu catarama ostentativa si ca­masa semnata - un muc de rips iesit din tivul buzunarului iscalit cu fir de aur Christian Dior - o privi aiurit. "Ce-i cu asta, taticu??! A picat din romanele albastre ale lui Paul Bourget?" Vag, facānd abstractie de fizic, īi amintea de matusa Pitty. "Pe aripile vāntu­lui", Scarlett O'Hara, Reth Buttler... Avea cincisprezece ani cānd citise cartea. Locuia la tanti Violeta. Maica-sa murise, iar taica-sau se īncurcase cu o "tramvaista". Femeia lucra la I.T.B., iar Borde­ianca, solidara din principiu cu familia, repudia tot din principiu orice eventuala combinatie a sotului vaduv. Posesiva la modul agresiv, socotea ca Vasile, cumnatu-sau, datoreaza fidelitate Nelei, chiar si post-mortem. "O aventura acolo, īnteleg, e barbat! Dame, vorba aia, pe toate drumurile. Dar de ce sa aduca muiere īn batatura, om sarit din cincizeci de ani? Pilda pentru fecioru-sau?" Facānd caz de moralitate, dar īn fond lipsita de orice sentiment, si fara nici un fel de vocatie materna, īl luase pe Gigi la ea. Cumnatu-sau i-l cedase fericit. Tramvaista nu gusta genul "bou cu vitel" si o data cu plecarea copilului se īmblānzise. Doar la chenzina a doua, cānd Vasile varsa Violetei Bordeianu o pensie alimentara modica se strāmba, acuzānd o migrena brusca. Īn consecinta, ca represalii, folosea cheia de la dormitor...

Gigi, constient ca "puria" baga texte - cunostea de la Violeta amanuntele procesului īn care fusese implicata Melania cu aproape doi ani īn urma -, oscila īntre amuzamentul gras si īncāntare. Ca toti oamenii care veneau īn contact cu batrāna, exceptie facānd imbecilii si indivizii complet lipsiti de imaginatie, se simti spontan captivat de personalitatea ei. Emana din toata faptura Melaniei un farmec aparte, pe care Gigi īl simti imediat, chiar daca nu-i putea defini esenta. Cāndva, o facuse maiorul Cristescu, alta "victima" a batrānei: "Melania Lupu - egal minte de gangster altoita pe apetituri si obiceiuri de fetita. Adauga o amabilitate fireasca si manierele desavārsite, ca liant, plus motanul Mirciulica, si-i suficient ca simpla ei prezenta sa-ti taie rasuflarea. Esti capiat si vrajit, īn acelasi timp".

- Trebuie sa va mai spun, urma Melania gratioasa si linistita ca īntr-un salon unde se croseteaza bārfa subtire de cucoane si sweatere de mohair, ca fara sa ma dau īn vānt dupa aventuri, le sesizez totusi aspectul folositor. Īti dau prilejul sa cunosti o sumedenie de persoane interesante de la care poti īnvata multe lucruri noi. De pilda, nu stiu daca ati avut prilejul s-o īntālniti pe domnisoara Lili Buric...

Gigi Song izbucni īn rās. "Gagica" i se parea un numar for­midabil, prima batrāna care nu vorbea de W.S.H., colesterol si analiza urinei. si culmea, o cunostea pe Lili Buric! Īnchipuin­du-si-le doar alaturi, Gigi simtea ca se sufoca de rās. Melania, distinsa, fragila - bibelou si desueta ca un gramofon, Lili Buric - un zdrahon de un metru optzeci, vulgara, vopsita si galagioasa ca o fanfara militara.

- Īn realitate, eu am mult umor, declara Melania, parca īncāntata de efectul afirmatiilor ei, si sunt obisnuita ca oamenii sa se amuze īn compania mea. Portarul nostru, de cāte ori ma vede o ia la goana.

- De ce?

- Omului acesta nu-i place sa se distreze. Cel mai bun prie­ten al lui este un domn cu adevarat distins, gropar la Sfānta Vineri. Banuiesc ca amanuntul acesta spune multe.

Īn timp ce vorbea, ochii īi alunecau discret, studiind interiorul.

"O camera stranie, draga mea. Cāt se poate de comuna si tot­odata bizara. Mobila este ieftina, cumparata acum treizeci de ani, aranjamentul, total lipsit de gust. Nota de bizar o da faptul ca este ne-lo-cu-i-ta. si asta de cel putin sapte-opt ani. Ce te face sa fii atāt de sigura? Dar e limpede, fetito, si stii ca nu-mi plac īntreba­rile naive. Pe lada studioului se afla un pachet de tigari gol, facut ghemotoc. "Virginia", rosii. Erau tigaretele preferate ale colone­lului si pe care nu le-ai mai vazut īn debite de peste doua cinci­nale. Iar sub vaza odioasa, se afla revista "Saptamāna" īn format mare, asa cum aparea la īnceput."

- Ce spuneati, domnule? Iertati-ma, mi se īntāmpla uneori sa nu aud prea bine. Prietena mea, doamna Florence Miga, pre­tinde ca aceasta s-ar datora sclerozei. Eu nu cred, caci abia am īmplinit saizeci si cinci de ani si patru luni. Presupun ca aceasta mica meteahna mi se trage de la faptul ca urechea e prea solici­tata. Am obiceiul - nu īnteleg de ce persoanele care ma viziteaza se simt enervate - sa urmaresc īn acelasi timp emisiunile de la radio si ambele programe TV. Trebuie sa va spun ca am doua televizoare. Īntelegeti, mi-ar fi imposibil sa urmaresc un film sau varietatile de pe canalul unu, si sa scap o rubrica economica inte­resanta de pe canalul doi. Nu, va asigur, ar fi peste puterile mele.

Se uita la Gigi triumfatoare: "uite ce fel de femeie sunt eu!", trecāndu-si degetele prin buclele de la ceafa. Gigi Song rādea des­chis, cu ochi luciosi, fara sa o scape din priviri. Avea sentimentul ca niciodata īn viata lui nu se distrase atāt de bine. O stārni, fiindu-i parca teama ca batrāna sa nu-si ispraveasca numarul prea repede.

- Pomeneati īnainte de Lili Buric. O cunoasteti bine?

- Desigur. O persoana fina din toate punctele de vedere si extrem de... competenta. Ea m-a īnvatat cum se deschide orice broasca folosind doar o agrafa, stiti, din acelea ieftine, se vānd patru la leu, si la danse du ventre tinānd īn crestet un pahar de vin. Bineīnteles, nu ma produc decāt īn cercuri intime. Īntr-un restaurant, atitudinile excentrice te pun īntr-o lumina nefavorabila. Apropo, domnule... Scuzati-ma, n-am retinut cum va cheama.

- Gigi.

- A, Gigi! Perfect. Un nume extrem de dragalas. Am avut cāndva un motan Gigi. L-a calcat tramvaiul si īntāmplarea m-a afectat enorm. Din superstitie, pe motanul meu de acum l-am botezat Mirciulica. Un nume manusa, se potriveste perfect cu personalitatea lui. Īncepusem sa vorbesc despre altceva. V-as fi recunoscatoare daca mi-ati explica motivul pentru care am fost... fortata sa-l parasesc īn plina strada, fara a-mi lua macar ramas bun, pe prietenul meu, domnul locotenent Azimioara. Bineīnteles, compania dumneavoastra este īnvioratoare si instructiva, dar as fi putut proceda īn asa fel, īncāt sa-mi gasesc timp pentru amāndoi.

- Toata recunostinta din partea mea, rāse Gigi, periindu-si instinctiv limbajul. si daca-mi īngaduiti, mi-ar face mare placere sa va vizitez...

Melania Lupu dadu din palme ca un copil fericit.

- Ofer totdeauna cu bucurie un ceai prietenilor mei si dati-mi voie sa va consider ca atare. Presimt ca noi doi ne vom simti īncāntator īmpreuna. V-as ruga doar sa fixati ziua si ora pentru ca detest sa-mi tratez musafirii dragi cu un cake care nu e foarte proaspat sau o frisca trezita. Māine, dupa-amiaza de exemplu v-ar conveni?

Gigi o privi īncurcat:

- Cred ca pot dispune de timpul meu, dar nu si de al dum­neavoastra.

- Sunt sigura ca nu va īnteleg destul de bine.

- Eu..., cum sa va spun, nu reprezint decāt un simplu... inter­mediar. Altcineva ia deciziile īn ceea ce va priveste.

"Exact ceea ce banuiai, fetita mea. Gigi e un baiat foarte dragut, care promite, dar nu are īnca suficienta maturitate si expe­rienta pentru a fi un boss. Acum, nu-ti ramāne decāt s-o faci pe Scufita rosie speriata de bau-bau."

Clipi marunt, cu ochii largiti de spaima si gura rotunjita īn forma de O.

- Nadajduiesc ca este o persoana bine crescuta, caci am oroare de neīntelegeri. Nu banuiti totusi despre ce ar putea fi vorba?

Gigi Song īsi pleca instinctiv privirea.

- Īmi pare rau, dar n-am nici cea mai mica idee. Sarcina mea era doar sa va aduc aici.

- si... care va fi programul meu īn continuare? stiti, sunt īngrijorata pentru Mirciulica. Cānd am plecat de acasa, el era la plimbare. Acum, se simte probabil dezolat si ma asteapta flamānd īn fata usii. Daca dumneavoastra ati fi dispus...

- Ce anume, doamna?

- Doar atāt! Sa-i dati drumul īn casa si sa-i scoateti māncarea din frigider. E pe raftul de sus, īntr-un castronas rosu cu buline albe. Am constatat ca aceasta este culoarea care-i stimuleaza apetitul si buna dispozitie.

Gigi Song o privi printre gene.

"O fi gagica iscusita, dar prea ma ia de tolomac. Adica o umflu de lānga un gabor si smecherii de la militie n-au reactii, sunt anesteziati? Un batalion de sticleti īi supravegheaza acum locuinta."

- Credeti, īntreba batrāna cu lacrima īn ochi si glas, ca v-ati putea gasi timp?

- Bineīnteles, doamna, raspunse prompt Gigi. Īmi spuneti doar cum trebuie sa procedez.

Melania īsi duse māna la inima.

- Oh! Sunt atāt de fericita! Īmi luati o greutate de pe inima. Acestea sunt cheile.

I le īntinse cu māna tremurānda. Gigi i-o saruta cu o eleganta cam teapana. Īn relatiile lui cu femeile era de obicei mai "pito­resc". "Ura, pitipoanca! Spor īn ramura si portofel!"

- Ma lasati singura?

- Din pacate. Va avertizez ca nu puteti parasi locuinta, oricāt si orice ati īncerca. Īn locul dumneavoastra, m-as odihni.

"Da, reflecta Melania dupa zece minute. Baiatul stie ce vor­beste. E o casa construita īn plin cāmp, probabil la 10-15 km de Bucuresti. Pot striga pāna ragusesc, nu ma aude nimeni. Camera la etaj, gratii florentine la ferestre, usa de stejar bine asigurata. si totusi, draga mea, trebuie sa existe o so-lu-tie! Nimic nu-i imposibil pentru tine. Desi as fi teribil de curioasa sa aflu ce vrea "bossul". Pentru orice eventualitate īnsa, studiaza posibilitatea unei evadari. Cum suna proverbul acela? Īnainte de a intra, ai grija sa stii pe unde iesi. Devii absurda, prostuto! Doar n-ai venit aici de bunavoie. Acum te rog concentreaza-te si gāndeste-te. Va fi destul de captivant. stii, ca īn "Misterul camerei galbene". Hai, sufleca-ti mānecile, si la treaba! Alta prostie! Ce-i cu tine, Melania? Doar n-ai de gānd sa speli rufe?"

Cāntecul īndepartat al unui cocos o puse pe gānduri.

***

"Cānd te gāndesti, nu poti sa-i reprosezi nimic si totusi femeia asta e profund antipatica."

Maiorul Cristescu o īntāmpinase cu un acut sentiment de dez­agreabil si īsi zise ca nici macar durerea nu izbutea s-o umanizeze. Era tot aspra, masculina, de-o siguranta agresiva si principiala. Ves­timentatia oscila īntre tinuta obisnuita si doliu. Purta un pardesiu īnchis, iar dedesubt, un deux-pičces negru cu o bluza alba. Alaturi de ea, mica, pierduta īntr-un balonzaid argintiu, cu croiala ampla, dar mereu gratioasa, Catalina Dragos parea un colibri speriat.

Cristescu īi prezentase īncurcat condoleante - ca toti oamenii sensibili, īn asemenea situatii ar fi preferat sa se afle la alt capat de lume -, la care Lucretia Popescu raspunse teapana, cu buze strānse, dānd din cap. Nu scosese o singura lacrima, nici macar un suspin si maiorul īncepu sa se uite la ea, cu fascinatia caracte­ristica pe care o genereaza excesul de oroare.

La invitatia categorica, aducānd a ordin a Lucretiei Popescu, Catalina relata īn fraze ciunte, sughitate, istoria pantofilor murdari de var ai avocatului Miclescu si suspiciunile ei legate de felul īn care acesta īsi folosise timpul īn seara cānd Doru Popescu fusese molestat. Lucretia sublinia zgomotos fiecare amanunt, corija indignata orice omisiune.

- Mi-ai spus ca stabiliserati īn mod precis sa va vedeti īn seara aceea.

- Da... E adevarat. Dar... nu-i prima oara ca nu vine la īntālnire.

- Pe mine nu ma intereseaza, fetito, ce-ai facut si ai dres alta data. Vorbim despre luni 30 noiembrie.

Maiorul o urmarea captivant, zicāndu-si ca scena nu-i lipsita de umor. Īn biroul lui, Lucretia Popescu preluase de fapt conduce­rea anchetei. Doliul femeii īi impunea īnsa unele menajamente.

- Trebuie sa va atrag atentia, interveni pe un ton īmpaciuitor ca īn situatii infractionale, oamenii obisnuiesc sa-si ia minime masuri de precautie. Īsi prepara alibiuri serioase si īn nici un caz nu lipsesc de la īntālniri.

Lucretia Popescu īl privi ironica:

- Nu toata lumea e la fel de iscusita.

- De-a lungul unei practici de peste douazeci de ani, declara maiorul cu amaraciune, am avut posibilitatea sa constat ca, īn faptele sociale valabile, oamenii nu depun nici macar jumatate din iscusinta si priceperea pe care o dovedesc atunci cānd e vorba sa savārseasca un delict, indiferent de natura lui. si apoi, omiteti un aspect esential: Miclescu e jurist si īnca din cei mai bine cotati. Īn concluzie, cunoaste cel putin alfabetul infractiunii.

Lucretia Popescu īsi salta barbia:

- Acestea sunt speculatii lipsite de relevanta pentru mine. Exista toate indiciile ca Miclescu a atentat la viata lui Doru, ca l-a ucis, ce sa ne mai ferim de cuvinte...

- Indicii, dar nu probe.

- ...si īn consecinta trebuie sa dispuneti imediat arestarea lui!

Maiorul o cerceta, surāzānd:

- E un ordin?

Catalina se facuse si mai mica īn fotoliu. Ţinea umerii ridicati, parca zgribulita de frig si-i urmarea speriata, dānd impresia ca nu īntelege ce se petrece īn jurul ei.

- O sugestie de bun simt. Completa taioasa: stiu ca Miclescu e un avocat grozav, ceea ce pentru mine echivaleaza cu o mare canalie...

- Stimata tovarasa, o īntrerupse Cristescu didactic, puteti acuza un individ, dar nu īntreaga breasla. Institutia apararii se bucura de prestigiu si tot respectul la noi, ca de altfel pretutindeni.

- Ramān la parerea mea si sunt gata sa suport orice conse­cinte īn cazul ca nu am dreptul sa gāndesc ce poftesc. Deci, o mare canalie cu relatii interesante si mai ales folositoare. Completa privindu-l īn ochi: Nu ma faceti sa cred ca aceste relatii pot influenta si conduita militiei.

Maiorul īsi scoase ochelarii si ofta:

- Īnteleg ca va aflati īntr-o stare de spirit deosebita si va rog sa ma credeti ca va bucurati de toata compasiunea mea. Totusi, luati-o ca un sfat prietenesc personal, īn locul dumneavoastra, mi-as cenzura cuvintele.

- Dar ce pot sa cred, tipa Lucretia Popescu, si Catalina tre­sari, aproape sa cada din fotoliu, ce altceva pot sa cred decāt ca au intrat īn functiune telefoanele? Doru l-a amenintat pe domnul avocat Valeriu Miclescu ca-l denunta, iar dupa doua zile moare. Desi s-a aflat la locul crimei, dumneavoastra īl tratati de inocent.

- Nu inocent, dar nici culpabil. Īn profesiunea noastra, ideile preconcepute sunt primejdioase. Nu am intentia sa va tin un curs de drept penal. V-as aminti, printre altele, ca nu-s trei zile de cānd īl acuzati la fel de ferm pe inginerul Gregorian.

Lucretia Popescu īsi īnclesta degetele īn fermoarul posetei.

- Nu retractez nimic. Am certitudinea ca Miclescu si Grego­rian colaboreaza strāns.

- Īn sfārsit, ofta maiorul īnchizānd dosarul si netezindu-i coperta apasat, pot spune ca nu fantezia va lipseste.

- Ironia dumneavoastra nu ma atinge, iar afirmatiile mele vi le voi dovedi īn curānd.

- Va astept cu nerabdare. Īnca un sfat: evitati investigatiile pe cont propriu. Nu o data protagonistii unor atari īntreprinderi s-au ales cu necazuri serioase, iar cāt privesc treburile noastre, au izbutit totdeauna sa le īncurce splendid. Va multumesc pentru bunavointa.

Concediata, Lucretia Popescu se ridica azvārlindu-i o privire neagra. Dadu scurt din cap si se īntoarse spre balerina.

- Hai, fetito!

Catalina se ridica ametita. Avea o expresie de totala nauceala si, īn alt peisaj, ai fi putut-o lua drept drogata.

Maiorul īsi prinse barbia īn causul palmei. Cu cealalta māna tamburina biroul.

"Firma Miclescu et Gregorian... Hm! O ipoteza interesanta..."

16

Cānd auzi soneria, Violeta Bordeianu, īn capot calduros de zanana si cu patru bigudiuri īn par, se uita instinctiv la ceas. "Cine m-o cauta?" Ca si Cris Gregorian, era o persoana ne­solicitata, dar din rezoane diferite. Pe inginer, un solitar prin con­structie, nu-l interesau relatiile si societatea, refuzānd deliberat, ferm, dar cu delicatete orice imixtiune īn viata lui, īn vreme ce Bordeianca era avida de lume - īn tinerete se dadea īn vānt dupa bālci si mosi -singura se plictisea monstruos, fiind dispusa la o adica sa īntretina conversatii si cu portareasa, laptarul sau gunoierul.

De la saisprezece ani nutrea un singur dor: sa se marite. Barbatii īnsa o ocolisera īn mod constant si Coleta Miclescu, de pilda, se īntrebase adeseori īn ce consta misterul lipsei totale de succes a Violetei. Adevarat, trupul era matahalos, o namila prop­tita īn doi bulumaci, dar capul, de o reala frumusete clasica, te facea sa uiti ce se īntāmpla de la gāt īn jos. Īn plus, era titrata, avea o leafa bunicica, de care dispunea liber, nefiind grevata de nici un fel de ipoteci, domestice sau sociale. si totusi nimeni si niciodata nu-i facuse curte īn adevaratul sens al cuvāntului si, cāt s-ar fi straduit Coleta sa-si aminteasca, īn viata Bordeiancai nu existase nici cea mai inofensiva legatura: un barbat care s-o scoata la un film sau sa-i dea macar un telefon.

Daca Micleasca o suporta totusi, aceasta se datora unui anume sentimentalism, unei nostalgii a anilor petrecuti īn pension si talentului de a asculta fara sa auda si de a auzi numai ceea ce īi facea placere. Ceilalti - colegi de serviciu, vecini, cunostinte - o ocoleau īn mod statornic, unii declarāndu-i raspicat Coletei: "Draga, nu vreau sa ma impun, dar daca vine Violeta, eu parolez. Trec māine pe la tine. Viata e prea plina de dezagreabil si am ajuns la o vārsta cānd vreau sa fac doar ceea ce īmi place cu adevarat". Violeta consulta vizorul, deschise yala si trase cele patru za­voare. Avea obsesia hotilor, desi īn casa nu pastra niciodata mai mult de trei sute de lei si aia ascunsi īntr-o zaharnita din bucatarie.

- Bani n-am! fu replica spontana, īnainte ca nepotu-sau sa-i dea binete.

Gigi Song rānji:

- Īn caz contrar as fi īncercat cea mai mare surpriza din viata mea.

Bordeianca trase la loc zavoarele.

- Ce vrei?

Gigi Song se azvārli īn fotoliul cel mai apropiat - stofa verde īnchis cu picouri negre (e practic, nu se murdareste, duce la tava­leala), brate si picioare de lemn, o mie patru sute bucata īn anii 1960 - si o cerceta ironic.

- Mi-a fost dor de matale, tanti Violeta.

Bordeianca īi strecura o privire banuitoare. Lua pachetul de Marasesti, īsi alese tacticoasa o tigara si īncepu sa pufaie. Fuma ca birjarii cu capatul aprins al tigarii orientat spre palma.

- Ce vrei?

Gigi Song īi surāse serafic.

- Ce mai faci?

- Sictir! Ce vrei?

Īsi īnfipse māinile īn solduri si nu-l slabea din priviri. Ochii erau ai Nelei, frumosi, cam prea frumosi pentru un barbat, nasul drept - al mitocanilor, Cimpoierii -, barbia īnsa a lor, a Bordeie­nilor. Nu-si pusese niciodata īntrebarea daca tine cu adevarat la nepotu-sau, mai bine zis nu-si analizase sentimentele. Īn general capacitatea de a-si decanta starile de spirit īi lipsea complet, se multumea cu calificari generate de acel "īn firea lucrurilor" si pre­judecati: "tin la Gigi, īi baiatul soru-mi..." Sau: "ma-sa vitrega, ce pretentii sa ai?"

Cānd acceptase tutela lui nepotu-sau, Gigi avea unsprezece ani, era harnicut, saritor si dotat cu un rar potential afectiv, pe care Violeta congenital grosiera, sensibila ca o foaie de glaspapir, īl ignora complet. Se credea extrem de generoasa - baiatul se satura din blidele ei, avea un asternut primenit si mergea la scoala, "nu la meserie" - si de cāte ori īsi amintea de aceste amanunte, simtea cum creste īn propriii ei ochi. Faptul īnsa ca-i trata cu indiferenta absolut toate dorintele, ca baiatul n-avusese macar o minge īn cei sase ani petrecuti la ea, sau bani de un cinema, ca īn fond īl transformase īn sluga fara simbrie erau aspecte asupra carora nu zabovise niciodata. Dimpotriva, cānd simtise ca o ciupeste la cos­nita - fatal! - cugetase la ce va sa zica fenomenul ereditar: "De! Soiul rau, Cimpoerii!" La saptesprezece ani, Gigi fugise de acasa. Violeta comentase scurt: "Neam de vagabonzi! La ce recunostinta te poti astepta?" Īn fond, se simtise multumita si de teama ca baia­tul sa nu se īntoarca, schimbase apartamentul cu o garsoniera. Totusi comunicau si, din cānd īn cānd, Gigi īi facea cadou sume destul de importante, despre a caror provenienta, Bordeianca, prudenta si cu o constiinta comoda, nu se interesa.

- Vad ca esti grabita, constata Gigi, punānd picior peste picior. Sa-ti explic despre ce e vorba: prietena dumitale, Melania Lupu, te roaga sa te duci la ea acasa. Nu trebuie decāt sa lasi motanul īnauntru si sa-i dai de māncare.

Īncepu sa rāda cānd vazu mina stupefiata a Bordeiancai. Cas­case gura cu o dantura perfecta la saptezeci de ani, si de mirare, ochii cautau spre vārful nasului. Cānd izbuti sa vorbeasca, Gigi īsi freca māinile de satisfactie. Īn viata lui nu vazuse ceva mai caraghios.

- Ce tot balmajesti tu acolo? Melania, potaie... Ai capiat?

- Nu, tanti, o īncredinta Gigi Song, amuzāndu-se nespus. Daca vrei pot sa-ti repet. Doamna Melania Lupu...

Bordeianca īl īntrerupse cu brutalitate:

- De unde o cunosti tu?

- Din Parcul Libertatii...

- Uite, mai baiete, scrāsni Violeta, strāngānd un scaun cu spa­tarul īn forma de lira, daca ai venit la mine ca sa-mi torni obraz­nicii, poti sa pleci. Usa-i īn spate, o tii tot la vale! Ai īnteles?

Gigi Song īsi aprinse cu nonsalanta un Marlboro.

- Cum sa nu! Adica sa-mi plimb anatomia, ca n-ai perspec­tiva. Fii blānda, n-am de gānd sa starui prin īmprejurimi. Uite, astea sunt cheile. Din cāte am retinut, pe individ īl cheama Mirciulica. E esential.

- Care individ idiotule?

- Scuipi sāmburi, tanti? Ce naiba, te stiam cucoana salon. si, īn definitiv, nu vad de ce te oftici. Nu-ti prieste la colesterol.

Batrāna, furioasa la culme, abia se stapānea sa nu-l cārpeasca. Doar ca anii cānd ar fi putut s-o faca se calatorisera demult, nu era deloc sigura cum ar fi reactionat nepotu-sau si, īn plus, lacoma si avara, nu voia sa piarda o sursa suplimentara de venituri. Īntreba cu glas gāfāit:

- Pe unde umbla nebuna aia de nu-si poate hrani singura animalul?

- A, īn sfārsit! exclama satisfacut Gigi Song. Īncepem sa convorbim civilizat. Draga tanti, doamna īn cauza m-a īntālnit pe strada si m-a rugat sa-i fac acest mic serviciu. Eu, ca gentleman, m-am executat de urgenta, iar matale, ca o lady de la care am luat multe pilde frumoase, nu ma īndoiesc ca vei proceda la fel de prompt, asa ca baga carbuni, schimba-ti coaja...

- Ce coaja, bezmeticule?

- Te duci īn capot? De! Īl mai stiu pe unul care tot asa, iesea īn slip pe strada si dadea buna ziua prin tramvaie. si-a schimbat de curānd domiciliul. Nu mi-a comunicat īnca adresa, dar pariez ca admira realizarile noastre de dupa gratii, undeva prin Berceni.

Ca sa nu reactioneze, batrāna īsi musca buzele:

- N-am chef sa ies! De ce nu te duci tu?

- Nu-mi prieste clima din zona, rānji Gigi. Dar matale poate ca te razgāndesti. Scoase un plic din buzunarul canadienei si-l puse pe masa. Ai aici cinci Ateneuri. Stimuleaza al dracului apetitul.

Ochii Bordeiancai stralucira, un grohait de satisfactie i se strecura printre buzele īnca superbe.

- Bine, ma īmbrac! Asta pentru ca insisti tu. Esti un der­bedeu, dar am avut slabiciune pentru biata ma-ta.

Gigi Song trase ultimul fum si strivi tigara īn scrumiera de bronz.

- Mie-mi spui! Inima bleaga cu cardiopatie la neamuri. Nici Balcescu nu le trece pe dinainte.

- Ce Balcescu, zapacitule?! Care Balcescu? Ai capiat?

Un surās gras īntinse buzele lui Gigi Song:

- Asa īl cheama pe tovarasul de pe versoul albastrei. Mai īnvata, tanti!

***

De o saptamāna, īntre sapte si noua dimineata, maiorul Cristescu studia "arhiva" batrānului stefan Popa. Totala lipsa de mobil a crimei īl sācāia pāna la obsesie, iar pe de alta parte, poseda sufi­cienta experienta - īn definitiv intuitia si īn buna masura chiar talentul īntr-o meserie ti le da practica - pentru a fi īncredintat ca asasinatul respectiv nu este semnat de un sadic, chinuit de ticuri nervoase. Initial, nu acordase mare importanta kilogramelor de maculatura gasite īn locuinta batrānului - pagini īntregi, coli co­merciale, file de caiet, fituici, simple adnotari - toate, dar absolut toate, tradānd o obsesie mistica deja cazuta īn patologic. Īnregis­trānd pasiunea religioasa a lui Popa la rubrica sminteli de senil, se multumise doar sa rasfoiasca, citind pe diagonala, sutele de texte īn care nefericitul, īn functie de dispozitie, cugeta crestineste pe diverse teme emitānd profetii sinistre sau mai trandafirii asupra fenomenului viata. "Compunerile" (ar fi zis locotenentul Moso­ianu) abundau de pilde din viata sfintilor mucenici, avertismente si amenintari lugubre: "pedeapsa cumplita va asteapta", "prega­titi-va sa suferiti mucenicia", "arginti spurcati dobānditi la taraba lui Mamon", "osānda ce nu va fi nici dare de taleri, nici boliste, nici mazilire, ci trup mistuit īn cuptoarele Gheenei..."

"Hm, deci nu nemtii au inventat magaria asta, reflecta Cristescu, sesizānd īn acelasi timp ca panseurile lui Popa tradau o documentare serioasa si ca dupa toate aparentele, preocuparile biblice ale batrānului datau de un numar considerabil de ani. Īsi īnsusise perfect limbajul breslei, iar cunostintele īn legatura cu viata sociala si intima a vedetelor era de-a dreptul impresionanta. De pilda, maiorul afla acum consternat ca Sfāntul Grigorie Decapo­litul a salasluit vreme de sapte ani īn bordei de desfrānata, ba chiar īn acelasi pat, neīndurāndu-se s-o atinga, sau ca Sfāntul Vasile al Chesariei Capadochiei, mandatarul lui Cristos pe Terra, se hranea doar cu dragostea de a-l sluji pe Dumnezeu, ignorānd curcanii pe varza, cārnatii sau alte chestii indigeste. Sau ca oarecānd, Ioan al Novgorodului, care-i poruncise dracului sa-l duca īn cārca pāna la Ierusalim, se īngrijea mai mult de cele sufletesti decāt de cele tru­pesti si aceasta din sfintenie si nu pentru ca avea carchin la ficat.

Continuānd sa citeasca atent elucubratiile batrānului, Cristescu realiza ca o mare parte din material īl constituie ciornele unor scrisori al caror destinatar ramānea īnsa necunoscut. Cāteva fraze mai cu seama si care reveneau frecvent īl pusesera pe gān­duri: "...mintea mi-e nevolnica, glava-i de narod, dar darul lui Dumnezeu lucreaza cu spor la īntreaga mea faptura. Smerenia si credinta porunca-mi dau sa fac probaluirea acestui dar cu fapta prea placuta Domnului. Īn trudnicia mea, tot ducāndu-ma gāndul la unii ca Arie, Machedonie, Apolinarie si Orighen si-a īncoltit dor de urias al pustiei si anume sa īnalt sfānt lacas īntru slavirea Ziditorului..."

Ideea revenea, dar īn alti termeni: "...din talerii Satanei, carele se cheama a fi si voievodul fiarelor, piatra peste piatra voi pune īntru cinstea Māntuitorului si a ostasilor sai".

Textul īnsa care i se paru cel mai semnificativ - din pacate ciuntit, grifonari pe manseta unei reviste de provincie; batrānul, medita maiorul, era brusc cuprins de inspiratie si atunci īsi aster­nea gāndurile pe ce-i venea la īndemāna - era urmatorul:

"Cei din ceata lui Cristos, dupa cum ma socot, sunt mai bogati la minte decāt toti cnejii ostilor dracesti precum Avestita, Gaspar ori Iulian Apostatul. Mi-s iscusit īn talmacirea scripturilor, dar si īn rānduielile satanicesti. Talerii cei multi, īi vei īmparti cu mine īntru slavirea Māntuitorului. Vrednic asezamānt lui Cristos vreau si nu bunuri ale falei desarte..."

Maiorul īsi trecu degetele prin par uluit. Lasānd la o parte dorinta originala a lui stefan Popa - asta folosind termeni blānzi - de a īnalta o biserica, se īntreba cine era nababul, persoana fizica, īn stare sa-i furnizeze capitalul necesar. Cristescu n-avea decāt idei vagi īn materie de constructii, dar un elementar bun simt īi spunea ca o asemenea īntreprindere presupunea cheltuieli de milioane. Or, printre cei care misunau īn orbita batrānului, nu figura nici un voievod al marilor finante. La o trecere īn revista cāt de super­ficiala, toate personajele se excludeau de la sine. Singurul care se bucura de confort pecuniar era Miclescu, dar chiar si acesta nu dispunea de averile lui Cresus si, oricāt de generosi s-ar fi aratat clientii, tot nu era suficient pentru a īnalta catedrale.

Maiorul īncuie arhiva batrānului īn fiset. Era īncredintat ca a intuit just pista ce ducea la rezolvarea misterului legat de moar­tea lui Popa. Tebuia īnsa reperat personajul nabab asupra caruia batrānul facea presiuni pentru a obtine o imensa suma de bani.

Īntinse māna dupa pachetul de tigari. Ramase cu ea īn aer, strafulgerat de o idee. "Nu posesorul unui imens cont īn lei tre­buie cautat ci īn valuta. Da... asta este! Trebuie sa..."

Īl īntrerupse trilul telefonului. Recunoscu glasul nazal al lui Azimioara. (Īti vine sa-i oferi mereu o batista, afirma Mosoianu.) Investigatiile legate de rapirea Melaniei nu dusesera la nici un rezultat.

- Continuati supravegherea locuintei, dispuse plictisit Cris­tescu si puse receptorul īn furca.

Salta din umeri si īmbraca trenciul.

"Macar de-ar fi furat-o definitiv! Pariez īnsa ca īntr-o zi-doua, se prezinta la domiciliu, teafara si bine dispusa, nu de alta, dar ca sa nu-l indispuna pe Mirciulica. Are stomahul deranjat, īntelegeti..."

Parasi biroul, imagināndu-si cu voluptate ideile care vājāiau acum prin mintea batrānei, partitura ce avea s-o ofere autorului acestui bizar kidnap. Maiorul n-avea nici o īndoiala ca nefericitul va fi K.O. din prima runda.

17

Spre surpriza Melaniei Lupu, lumina functiona, ceea ce o determina sa conchida ca desi nelocuit, imobilul - dupa toate aparentele o vila - nu fusese abandonat. Cineva se ocupa de o relativa īntretinere, achita impozitele si taxele inerente.

- E si firesc, draga mea! Medita cu voce tare semnāndu-se cu degetul pe praful de pe lada studioului. O casa nu poate fi parasita fara sa atraga īn cele din urma atentia autoritatilor.

Se plimba prin īncapere inventariind fiecare mobila si obiect. Erau lucruri banale, ieftine, lipsite de semnificatie. Cāteva rafturi cu carti - traduceri din limba rusa din perioada anilor '50, primele volume aparute īn "Biblioteca pentru toti", un volumas cu versuri de A. Toma -, o masa la mijloc, un sifonier cu oglinda interioara. Printre umerasele goale, atārna o rochie de stamba albastra cu buline albe si Melania īsi aminti cu nostalgie ca trecusera treizeci de ani de cānd purtase o "toaleta" asemanatoare.

"Materialul si modelul jupei sunt identice. Ţii minte, draga mea, erau en vogue fustele crete... Colonelul cānd te-a vazut, a strāmbat din nas: Arati ca o bumbacareasa... De ce nu pui rochia ta de voile-Georgette? Cel putin, īn aia semeni cu tine... Hotarāt, colonelul n-avea spirit de observatie. Voile-Georgette cānd la moda erau stamba, docul si lodenele. Īmi īnchipui ca din motive de ordin practic..."

Se apropie de fereastra si īsi lipi nasul de sticla rece. Se īnse­rase de-a binelea, īn curānd avea sa fie īntuneric. Peisajul pustiu - ici, colo cāte un copac razlet, movilite de pamānt, suieratul cu zvārcoliri de sarpe al vāntului si croncanit de cioara īntepau mono­tonia privelistii - īi purta gāndul spre landele pe care nu le vazuse niciodata. Le cunostea, īsi īnchipuia ca le cunoaste, le "simtise" īn romanele surorilor Bronte.

- Ele au fost si au ramas cele mai bune prietene ale tale, sopti īnfiorata. Ele si doamna aceea plinuta pe care ai remarcat-o la Amara īn '55. Avea un mod simpatic de a se unge cu namol, ca si vocea, peltica. Lucra la toaletele publice de la "Universitate" si se simtea cāt se poate de multumita. Ma īntreb daca a fost avansata...

Cu o miscare īndemānatica, īsi īnfipse acul de palarie īn toca. Īncercase sa deschida usa, dar broasca nu cedase. "Probabil, īsi īnchipuise, doamna Lili Buric nu cunoaste chiar toate sistemele sau nu si-a epuizat cursul."

Departe de a fi dezamagita, Melania continuase sa se īnvārte prin īncapere, oscilānd asupra hotarārii ce urma s-o ia. Gasise mo­dalitatea de a parasi imobilul, dar ceea ce o retinea īnca aici era curiozitatea: Cine o sechestra si de ce? Decise īn cele din urma sa astepte pāna īn zori. "Cinci sau sase dimineata, cel mai tārziu, fetito, caci dupa aceea se face lumina, iar tu ai nevoie de īn-tu-ne-ric. Pāna atunci, nu vad de ce nu ai rasfoi putin catalogul dom­nului Anton. stiu, īti lipseste Mirciulica, dar poate ca nu e rau sa capeti īnainte de a va consulta īmpreuna, o privire de ansamblu."

Scoase registrul din sacosa si orienta masa chiar sub lustra cu trei brate. Avea abajururi verzi, ca niste farfurioare, si fusese cumparata desigur cu decenii īn urma. Era un model arhicomer­cializat, care la vremea respectiva putea fi īntālnit īn sute de mii de case. Perdeaua, asortata, la fel de clasica (un crem vag, cu dungi orizontale verzi la poale) fusese achizitionata probabil īn ideea unui rapel la lampa cāt se poate de rafinat.

Cu gesturi īncete, de parca ar fi fost filmata, batrāna īsi scoase toca, o puse pe un scaun, īsi scutura cu o miscare instinctiva a capului buclele argintii.

"Īncearca sa reflectezi īntāi, fetito. Daca ti-amintesti, īnainte sa fii smulsa din societatea atāt de instructiva a domnului Azi­mioara, ajunsesesi la concluzia ca bietul stefan si-a schimbat numele. Ai suficient curaj sa te avānti pe aceasta pārtie? Da? Perfect. Acum sa rationam. Pentru a ti se pierde urma - vom vedea mai tārziu motivul - nu e de ajuns sa schimbi numele, ci sa e-va-dezi din propriul tau statut. Sa te desprinzi deci de un trecut, de prieteni, de o casa, de orasul īn care ai trait pāna la un moment dat. Retine, draga mea! O-ra-sul! Logic, daca domnul Popa a īncercat sa se ascunda īn Bucuresti, īnseamna ca venea din provincie. Este o prima concluzie care merita notata. Vei acorda deci prioritate īn cercetarile tale persoanelor al caror domiciliu la data cānd au comis o infractiune sau alta se situa oriunde īn afara de Capitala.

Un prihor buimacit de vānt - batrāna remarcase un castan chiar īn dreapta ferestrei - se izbi cu ciocul de geam. Melania īsi ridica pleoapele si surāse cu īngaduinta.

- Buna seara, dragul meu... Da, sunt acasa. Īn sfārsit, nu chiar acasa... Īmi dau seama cāt trebuie sa fie de neplacut sa īnnoptezi afara pe vremea aceasta. Crezi ca as putea sa-ti fiu cu ceva de folos?...

Suspina si netezind mecanic cotorul de pānza al registrului, īsi rasuci gāndurile. Īncerca, legat de personalitatea lui stefan Popa - "ce pacat ca nu i-ai dat mai multa atentie, fetito!" - sa intuiasca omul de acum patru decenii, sa fixeze coordonatele individualitatii tānarului Popa: cum arata? ce simtea? cum gāndea?

- Īnca un element care nu trebuie ignorat, draga mea. Facto­rul vārsta. Vei exclude dintr-un bun īnceput toate persoanele care la vremea respectiva erau trecute de treizeci de ani. Vasazica nu uita: Trebuie sa cautam un tānar provincial. Tot e ceva! O alta po­sibilitate de identificare ar fi pro-fe-siu-nea. Daca nu te īnseli, domnul Popa a fost contabil. Hm! Nu-i grozav. Aproape oricine poate face contabilitate, daca bineīnteles cunoaste cele patru ope­ratii. Un jurist, un profesor, un medic, un militar, adica profe­siunea aceasta este ca o manta extrem de comoda. Se poate ascunde oricine sub poalele ei.

Batrāna īmpinse scaunul de-a-ndaratelea, proptindu-si māinile īn marginea mesei. Dusumeaua gemu si Melania, zāmbind la fel de politicos, īsi īmpreuna palmele.

- Vai, scuza-ma, draga mea. Nu mi-am dat seama ca te doare.

Era o animista īnversunata, convinsa ca (nemaidiscutānd de plante si animale) toate obiectele au un suflet al lor. Īn gospodaria ei covoarele nu fusesera niciodata batute (ce barbarie!), ci aspirate, nu consimtise niciodata ca parchetele sa fie raschetate (oroare! Ca si cum ai jupui pielea de pe om), nu avea īn casa decāt mobile īncleiate. Cuiele, oriunde s-ar fi aflat, īi sugerau imaginea lui Isus rastignit pe cruce.

- Cred, continua sa gāndeasca cu glas tare, plimbāndu-se prin īncapere, ca daca o persoana e silita sa-si ia alt nume, cel nou īl va alege īn functie de circumstante, de caracterul sau, dar bineīnteles si de unele aspiratii ascunse. De pilda, tu, fetito, care esti o romantica, sunt convinsa ca nu te-ai opri la o Sevasta sau Filofteia. Ţi-ar fi placut sa te cheme Rozalinda, desi n-ai nimic dintr-o iapa, Luminita - atāt de gingas! - sau Odille. Cānd pronunt Odille, aud susur de pārāu. Niciodata, dar ni-cio-da-ta Antigona! Parca vad un tanc sau aud Dicke Berthele acelea oribile din celalalt razboi. Dar nu despre tine era vorba acum, ci de domnul Popa, un barbat prozaic, despre caracterul caruia n-as putea garanta mare lucru. si-a ales, hai sa zicem ca pseudonim, ceva cāt se poate de banal. Am constatat īnsa ca de obicei, persoanele care-si camufleaza identitatea recurgānd la alt nume, ramān la aceleasi initiale. De pilda Vasile Radulescu va deveni Victor Radian, sau Vladimir Rotaru. Unii chiar īsi pastreaza pronumele. Deocamdata īnsa te vei mul­tumi sa cauti un S.P. ori macar un S pentru numele cel mic. Deci Sorin, Sandu, Sofronie, Sergiu, Stan, Sver, Sebastian, Solomon... De ajuns! Īn concluzie, trebuie sa reperam un tānar provincial al anilor 35-40 sa zicem, al carui nume mic īncepe cu S.

Se aseza din nou la masa si īncepu sa studieze prima pagina a catalogului. La o distanta de douazeci de kilometri, maiorul Cristescu dadea tārcoale aceleiasi piste. Aveau sa se īntālneasca.

***

Cu cearsaful tras pāna la barbie, Miclescu urmarea gesturile Adinei care se aranja īn fata toaletei. Era doar īn sutien si bikini (nu purta niciodata furou "de ce nu si camasa de noapte cu rāuri?") si avocatul īsi zise ca era femeia cu cel mai desavārsit trup pe care-l vazuse vreodata. Iubea cu patima marea si īn afara litora­lului romānesc, avusese ocazia sa petreaca un numar considerabil de vacante īn statiunile renumite ale Rivierei franceze ori ale Coastei Soarelui. Admirase multe femei splendide, exemplare unice, de lux, dar toate, conchisese avocatul, sufereau de acelasi pacat: din spate, erau mult mai putin frumoase, iar cusururi pentru ochiul neavizat, imperceptibil, alterau linia unui trup, care vazut din fata parea desavārsit. La Adina, totul se acorda perfect si cu cāteva kilograme īn plus, adica respectānd gustul epocii, putea fi considerata sora geamana a acelei minunate Venus desnuda a lui Velasquez.

- Ai cazut īn extaz?

Adina īi azvārli prin oglinda o privire ironica. Īsi īndrepta cu pensonul muiat īn tus o geana rebela. Se consulta cāteva clipe, apoi se strecura īn asternut si se lipi tandra de avocat. Miclescu īi īmbratisa umerii soptind tremurat:

- Nu reusesc sa te īnteleg deloc, draga mea.

- Asta-i foarte bine. Daca m-ai īntelege, te-as plictisi. Asa cum se īntāmpla cu gāsculita aia micuta, care da din picioare pe ritm de pizzicato īn re major.

Miclescu īi strānse mai tare umerii.

- Iar Catalina? Īncep sa cred ca asta devine o idee fixa.

- Nu sunt geloasa, te asigur.

- stiu, ofta avocatul. Din pacate.

Se simtea usor ostenit; osteneala aceea dulce care urmeaza clipelor de traire intensa cānd trupul, inima, mintea s-au confundat cu īnsasi viata, cu iadul si paradisul, cu universul, cu totul, cu nimic...

Un zāmbet incert aluneca pe buzele Adinei.

- Asta te-ar plictisi cel mai tare. Ce-au izbutit celelalte muieri din viata ta care-ti recitau din Othello?

- Nici una nu ti-a semanat, iubito!

- Textul asta īl aud de cānd purtam codite cu funde si ma culcam sarutānd fotografia lui Alain Delon. Apropo de copilite! Cum se simte Catalina?

Avocatul se crispa imperceptibil.

- Adica?

- Ma īntrebam, spuse visatoare Adina, cum a suportat socul... Baiatul o iubea din tot sufletul.

- Ea nu.

- Ce importanta are? O femeie nu ramāne indiferenta īn fata unei dragoste devotate chiar daca nu s-ar vārī niciodata īn patul individului respectiv. E flatata si apoi paseste altfel stiindu-si o rezerva sigura...

Miclescu se īndeparta putin, ca sa-i vada obrazul.

- Īn definitiv, de unde cunosti tu amanunte?

- stiu tot īn legatura cu omul care ma intereseaza.

- Nu īnteleg de ce ti-ar fi stārnit interesul Catalina. N-am īntālnit pe cineva mai searbad si plicticos.

Adina īi saruta barbia:

- Prostule! Tu ma interesezi.

Avocatul simti ca-i bate inima. Īncerca sa braveze si īntreba pe un ton usurel:

- De cānd, iubito? Rāndul trecut ma asigurai, nu īn termenii cei mai duiosi, de exact contrariul.

- Sa spunem ca eu sunt o femeie capricioasa. Te-am iubit, mi-a trecut, te iubesc iar.

- Am sa īncerc sa ma obisnuiesc cu stilul tau, ofta avocatul. Spune-mi, draga mea, nu te-ai gāndit niciodata sa te casatoresti?

Adina īncepu sa rāda. Cald, din piept, senzual.

- Cunosti vreo partida?

- Īhī ! Tānar, īntreprinzator, superb, viril si care te iubeste ca un nebun.

Adina accepta jocul.

- Ciudat. Fotografia mi-e complet straina. Īl cunosc?

- Nu īndeajuns de bine. Se ridica īn coate si-i prinse capul īntre palme. Te ador, Adina, si sunt īn stare de orice ca sa fii a mea.

- Ce īnseamna orice? Crima? Hold-up? Nu-mi plac cuvin­tele mari, politele fara acoperire.

- Iubita mea, de ce vrei sa pari mai rea decāt esti?

- Pentru ca sunt foarte rea.

O flacara īi aprinse ochii si, o clipa, avocatului īi fu frica de stralucirea lor.

- Ei bine, sunt gata sa te accept chiar daca te-ar chema mar­chiza de Brinvillers.

- N-o cunosc pe tovarasa. Unde lucreaza?

Miclescu īncepu sa rāda.

- N-ai pierdut nimic. si-a otravit acum vreo doua sute de ani parintii, fratii, barbatul, ma rog, īn total o gubernie! Avea un tic nervos si vocatie pentru genocid. Spune-mi, iubito, ma iei?

- Nu.

- De ce?

- Apropo de vocatii, eu personal n-o am pe cea matrimoniala si īn afara de asta n-am īncredere īn tine. Esti slab. Mult prea slab pentru mine.

Avocatul se lasa pe spate oftānd. Īsi duse māinile sub ceafa:

- Am apreciat totdeauna faptul ca vorbesti deschis, ca spui lucrurilor pe nume. Concret, ce vrei?

- Apreciez amabilitatea.

Glasul Adinei se schimbase brusc, devenind taios. Era totusi calma si avocatul avu presimtirea ca nu vrea sa se certe cu el. "Hm, probabil interesul e imens..."

- ...Acum, continua Adina, ma tratezi exact ca pe o tārfa ta­rifata. De ce nu "cāt"?

"Īntr-adevar, asa ar fi sunat corect, īi raspunse īn gānd Miclescu, si procedezi īn toate ca o prostituata. De clasa, dar tot prosti­tuata..." Se abtinu īnsa de la cel mai mic comentariu. O iubea prea mult, o detesta si īn acelasi timp o adora. Nu suporta ideea s-o piarda si ar fi fost cel mai fericit om de pe pamānt daca ar fi acceptat sa-i puna un inel īn deget. Fericit si totusi constient de dezastrul care l-ar fi dezlantuit īn viata lui. Adina era o fiara dintre cele mai primejdioase. La instinctele si apetitul de jivina adauga o inteligenta putin comuna si o amoralitate care pe Miclescu, el īnsusi un arhanghel, iar prin profesiune obisnuit sa scotoceasca īn cele mai abjecte cotloane ale existentei, pur si simplu īl cutre­mura. Departe de a fi un om al virtutilor comode cu īnclinatie pentru bucuriile linistite si viata patriarhala, jouisseur, cinic si cu un considerabil spirit de aventura, ramānea totusi interzis īnaintea Adinei. Se īntreba adeseori cu o curiozitate care friza perversi­tatea, cum ar trebui sa arate barbatul īn stare s-o īngenuncheze pe Adina. Adica - īn mentalitatea avocatului - s-o faca sa-l iubeasca.

- Daca te plictisesti, rosti taios Adina, pot sa plec.

- Nu fi rea, te implor. Nu merit.

- Taci de cinci minute. Sunt obisnuita cu parteneri mai vor­bareti.

- Despre ce vrei sa-ti vorbesc? Doar deschid gura si te superi.

- Īmi faceai adineauri o propunere de casatorie. Din cāte mi s-a povestit, īntre doi īndragostiti, acesta constituie un subiect ine­puizabil. Apartament īn rate īn Militari, mobila functionala Danut, unde facem nunta, cine naseste, cu vremea si rabdare un Trabantel...

Miclescu īi māngāie fruntea, apoi degetele alunecara mai de­parte spre crestet, printre pletele ruginii.

- De ce-ti bati joc de mine?

- Glumesc. M-a mintit cineva odata ca as fi spirituala.

Se lipi de avocat care īnfiorat īi simti rasuflarea pe piept.

- Draga mea...

- Vali... si daca as accepta sa ma marit cu tine?

"Cāt m-ar costa?" Īsi musca buzele. Era prea fericit. stia cu certitudine ca va da oricāt, totul pāna la absurdul sacrificiului. Īncerca sa-si stapāneasca emotia.

- Glumesti si acum?

- Nu. Īsi culca capul pe bratul ridicat si declara visatoare: La urma urmelor, cred ca a sosit momentul sa ma cazez. Nici nu mai sunt foarte tānara. stii cāti ani am?

Miclescu realiza surprins ca nu se īntrebase niciodata cāti ani are. Gāndindu-se acum, īsi zise ca face parte dintre femeile care īn prima tinerete par mult mai mature decāt sunt īn realitate, avānd īn schimb avantajul de a parea ani de zile de aceeasi vārsta. Adina nu-i astepta raspunsul.

- Īmplinesc treizeci si unu.

- Mi-am īnchipuit totdeauna ca aceasta trebuie sa fie cea mai frumoasa vārsta la femei. Apogeul.

- Apogeul presupune implicit declinul. Īnceputul lui. Dar asta-i gargara de sueta studenteasca. Bref, sunt dispusa sa ma casatoresc.

Avocatul īntreba sufocat de emotie:

- Cu mine?

- Īhī ... Cu tine.

O cuprinse īn brate strāngānd-o disperat. Cuvintele de tandrete se strecurau anevoie prin ploaia de sarutari. Adina se lasa īmbra­tisata cu o liniste dulce, calda.

- Ar putea sa ti se para nedelicat, rosti īntr-un tārziu, nu-i momentul cel mai dibace ales, dar...

Avocatul īi simti ezitarea. O īmbie, beat de fericire:

- Spune, iubito!

- Te rog sa-mi faci un serviciu.

- Porunca! rosti cu emfaza Miclescu, realizānd ca-i prima oara cānd o auzea spunānd te rog.

- E vorba despre un īmprumut. Suma i-ar putea speria pe unii, nu īnsa pe un boss de categoria ta. De altfel, insist, e vorba despre un īmprumut.

- Cāt?

- Un milion. Cash si rapid.

Cifra īl pocni īn moalele capului. Se asteptase la o suma dura - Adina nu mergea cu lingurita si doar cele trei pachete de Kent zilnice o costau considerabil -, īnsa milionul īi taiase respiratia.

- Te-ai speriat, iepurasule?

Avocatul simti ironia. Īsi umezi buzele, cautāndu-si suflul.

- Ma īntrebam cum pot face rost imediat de bani lichizi. Nimeni nu tine un milion sub pat.

- Exista o institutie care se cheama C.E.C.

Miclescu riposta cu iritare blānda:

- Nu fi copil, Adina. N-as depune la C.E.C. nici macar doua sute de mii. Cum dracu' sa-i justific, la un venit legal de patru mii sase sute lunar?... Asculta, poti sa-mi spui de ce īti trebuie banii astia?

- Preconizez o lovitura care presupune o investitie de capi­tal. Īn maximum doua saptamāni, īti restitui banii.

"Cu altii, puisor!", gāndi Miclescu, punānd aprioric cruce si ultimului leu, dar spuse altceva:

- Īmi īnchipuisem ca afacerea cealalta e mai rentabila. La zece grame, cāstigi...

- Fleacuri! īl īntrerupse Adina. Daca-ti cer bani, īnseamna ca am nevoie de ei.

- Cānd īti trebuie - termen limita?

- Deci ai spus da...

Glasul oscila īntre interogatie si afirmatie.

- Da, iubito, ofta Miclescu, pentru tine. Cānd?

- Īn trei zile, īncepānd de māine.

- Īi vei avea.

Calcula febril ca va vinde doua din cele mai pretioase icoane. Ţinea mult la ele, era un colectionar patimas, iar īn toate īntreprin­derile lui aspectul "investitii" se plasa pe loc secund. Īntāmplator avea cumparator imediat. Doctorul Radian īl pāndea de mult cu rab­dare si tenacitate de fiara care-si pāndeste prada. Ei bine, cāstigase.

Trilul telefonului īi īntrerupse calculele. Adina, nepasatoare, parca surda, se īntindea cu voluptate.

- Ce faci? o īntreba intrigat. Nu raspunzi?

- N-am chef. Mi-e bine...

Avocatul strānse tare pleoapele.

"Dumnezeule! Īn ghearele cui am picat! Un bordel īntreg, cu madama cu tot nu-i ajung nici pāna la calcāi... Nu-mi pasa. O iubesc."

Adina privea tinta lustra. Ochii īi scaparau:

"Cretinul! I-am spus sa nu sune asta-seara..."

Se rasuci spre avocat īntinzāndu-i buzele:

- Te iubesc, dragul meu.

Īi suporta sarutarea simulānd pasiune si entuziasm.

"De-ar pleca si imbecilul asta odata! Mi-i somn."

Apoi īi veni sa rāda. "O mica partida de picioare īn aer un milion! Cred ca sunt "dama" cea mai bine cotata din Romānia socialista. Bravo tie, fa!"

- Ce-ai spus, dragul meu?... Bineīnteles. Toata viata... Nu­mai a ta...

La ferestre, plāngea toamna.

18

Ascultānd raportul locotenentului Azimioara, Cristescu reflecta la un fenomen care i se parea lui ca prezinta trei posibilitati de interpretare. Tinerii sunt bizari era asertiunea de la care pleca. Problema se punea īnsa daca - primo - sunt bizari pentru ca pur si simplu optica batrānilor, hai sa zicem maturilor, care uitānd originalitatile propriei lor juvenilitati, s-a strāmbat - secundo - sunt realmente bizari datorita unui ritm biologic aparte sau - tertio - doar fac pe bizarii, cu teribilismul propriu vārstei.

Departe de a fi vreun "īncuiat", maiorul, totdeauna elegant - eleganta aceea discreta, plina de rafinament cu trucuri insesizabile -, mai avea un principiu pe care-l considera axioma: un individ nu trebuie sa-si considere cusururile fizice drept infirmitati, nu tre­buie sa se simta complexat, dar īn acelasi timp i se parea aberant sa si le arate singur cu degetul.

Mosoianu era un tānar excelent, realmente dotat, amabil si cumsecade, dar dupa cum spunea fostul lui sef, colonelul Danet, "biata muma-sa nu fusese o zāna". Era pirpiriu, marul lui Adam se zbuciuma ca o nuca zgāndarita de un soarece, avea trasaturi asimetrice, iar pe maxilare cosuri asfixiate de talc mai zvoneau despre "nelinistile adolescentei".

- Auzi, īl īntrerupse la un moment dat, sunt pur si simplu curios: ce tot cari, domnule, īn ghiozdanul ala?

Locotenentul clipi buimacit si īsi apasa ochelarii cu degetul la radacina nasului.

- Poftiti?!

- Spuneam ca tārasti toata ziua o tolba de postas. Ce tii īn ea?

Mosoianu īnghiti īn sec.

- Costumul de judo, carti si... sandwichurile pentru serviciu...

- si ai nevoie de ele īn tot momentul?

Locotenentul tacu, dānd imperceptibil din umeri. Stai si-i explica "batrānului" ca asa e "mistolache" acum, sa umbli cu tasca. Vezi, Doamne, īn zori sau la miezul noptii, īn tramvai, la cinema sau īn parc cu iubita, toti suntem sportivi. Ne ducem sau venim de la antrenament.

Cristescu, pe de alta parte, īn dispozitie meditativa, īsi amin­tea ca probabil nici generatiile precedente nu fusesera mai breze. Īn tineretea lui, de pilda, pe vreme cāt de apriga, daca purtai galosi sau palarie nu mai vorbim de caciula, erai complet descalificat, umbrela constituia o rusine, baietii ascundeau florile destinate iubitei sub haina sau īn servieta, spre a nu fi tratati de fraieri.

- Mda, ofta, e īn regula, poti sa continui.

- Ajunsesem la concluzii, aminti locotenentul, īnca decon­certat de īntreruperea lui Cristescu. Dupa opinia mea, inginerul Gregorian este inocent, victima a unor manevre machiavelice.

- E o certitudine?

- Da.

- Ce te face sa fii atāt de sigur?

Mosoianu īsi drese glasul, īncercānd sa-si adune gāndurile.

- Īl urmaresc de o saptamāna pas cu pas, īi cunosc progra­mul pe dinafara. Existenta lui e ca o carte deschisa. si nu-mi iese din cap un amanunt: niciodata nu trage draperiile sau obloanele. Seara, te uiti la el īn casa ca īntr-o vitrina.

- Mda, facu maiorul cercetāndu-l cu atentie, ciudata "indis­cretie"...

- Eu as califica-o altfel. Cred ca omul acesta nu are nimic de ascuns. Instinctiv, cānd cineva duce o existenta dubla sau se tine de matrapazlācuri, se camufleaza, īncepe sa īmprumute din mentalitatea cārtitei...

- O observatie interesanta, aprecie Cristescu. Ar mai fi o va­rianta: ca Gregorian sa simuleze o asemenea atitudine detasata, intuind rationamentul dumitale. Dar sincer sa fiu, ipoteza mi se pare fantezista, prea sofisticata si presupunānd o perversitate īn modul de a anticipa judecati cu totul si cu totul singulare. Spune-mi e sin­gurul argument care te determina sa-l scoti pe inginer din cauza?

Pe gātul locotenentului, marul lui Adam facu doua salturi spectaculoase; reactie tipica si care stārnea totdeauna amuzamen­tul lui Cristescu.

- As pleda īn favoarea lui Gregorian din considerente de ordin subiectiv. stiu ca acestea sunt cele mai primejdioase si ridica totdeauna suspiciuni īntr-o ancheta, dar nu ma pot debarasa de impresia excelenta pe care mi-a facut-o individul. Reprezinta pro­totipul omului cumsecade, bun pāna la absurd, milos. Īn cartier, lumea īl adora. Vecinii, vānzatoarele de la complexul alimentar, copiii, gunoierii īi nutresc, fara exagerare, un adevarat cult. si asta, īn ciuda faptului ca Gregorian e un mare singuratic...

Cristescu zāmbi. Mosoianu avea sentimentalitatea proprie tineretii. Hm, bun... blajin... milos. Cu ani īn urma, cercetase un caz īn care protagonistul facea danii generoase bisericii si azilelor de batrāni, avea vesnic buzunarele pline de cofeturi pentru copiii din cartier, ducea portocale duminica la spital vecinilor sau cu­nostintelor internate, īn fond terti straini pentru el. S-a dovedit apoi, dupa un an de cercetari, ca Samaritheanul acesta cu chip si traista de Mos Craciun era un sadic, obsedat sexual, cu cincispre­zece crime abjecte la activ.

Se retinu de la orice observatie. Baiatul avea timp sa se īnas­preasca. Nu profesa īntr-o sera de flori, nici īntr-o rezervatie de iepurasi si cine nu-i sentimental la douazeci de ani, la patruzeci poate ocupa perfect postul acelui misterios Monsieur de Paris, gādele calificat al ghilotinelor franceze.

- Cineva, remarca pe gānduri, mai precis mama lui Doru Popescu, īmi sugera ca Gregorian ar conlucra cu Miclescu.

- Pe ce anume se bizuie?

- Habar n-am. Probabil īi place suspensul, nu mi-a dat nici un fel de lamuriri. Vezi, sunt īncredintat ca īn viata acestei femei nu exista nici un moment, act sau gest, pe care nu l-ar putea mar­turisi. si totusi, cānd o vad, n-am decāt un singur dor: sa para­seasca cāt mai repede biroul.

- Cum va explicati?

- De, ofta maiorul, pare paradoxal, dar lipsa totala de cusururi e la fel de odioasa ca si supranumerarul lor. "Iadul e pavat cu bune intentii"... Cred ca aforismul poate constitui un motto de viata pentru Lucretia Popescu. stii...

Pocni din degete, sarind brusc la alta idee, īntr-un mod care-i era caracteristic. De fapt, ideile mocneau īn subconstientul maio­rului, nu le abandona o secunda si discutānd despre cu totul alt­ceva, ele supravietuiau, fundal de preocupari.

- Trei īntrebari ma obsedeaza: De ce a disparut solnita de pe masa lui Gregorian, cine e destinatarul scrisorilor lui Popa si, trei, cine si ce interes avea s-o rapeasca pe Melania Lupu.

Mosoianu zāmbi subtire:

- N-a existat īnca dosar īn care sa fie amestecata batrāna, fara sa ridice īntrebari-cheie.

- Dragul meu, cred ca īn biroul acesta nu s-a pronuntat niciodata un cuvānt mai adevarat.

- Aveti vreun pronostic īn privinta ei?

- Īntrebarea suna a conferinta de presa, rāse Cristescu. Nu, n-am nici un pronostic, fantezia mea nu-i īndeajuns de naravasa pentru a prevedea reactiile si ideile doamnei īn cauza. Am īnsa o certitudine: ca totdeauna, vom ramāne cu gura cascata.

***

Arata ca de obicei bizara, spectaculoasa, nelinistitoare, si Vanda Trai-Dulce īsi zise ca de fapt pe femeia asta o cunoaste foarte putin. Daca statea sa reflecteze, nu stia nimic despre exis­tenta ei, ignora parametrii aceia de ordin social elementari care-ti īngaduie sa situezi un individ īntr-un anume cadru; cadru care la rāndul sau īti da posibilitatea unei identificari macar superficiale: Habar n-avea unde se nascuse, si cine-i erau parintii (unele zvo­nuri prea fantastice nu fusesera confirmate), daca si ce studiase, fusese sau nu casatorita... Pe Vanda, aventuriera cu experienta - ce nu stie ea despre viata, spunea adeseori, nici nu merita sa fie stiut -, n-o convinsese niciodata calificativul de femeie fatala. "Barbatii sunt ca oile si daca dupa un fund mai impertinent īncep sa ofteze patru insi dintre care unul moare de gripa, se va gasi o legiune de imbecili gata sa-i sacrifice linistea si portofelul..." Īn fata Adinei īnsa, nu se mai simtea atāt de sigura, realizānd cu sur­priza cum vechi convingeri īncep sa se clatine.

Adina, īntr-o rochie alba de lāna cu nasturi de cristal violet, īsi māngāia distrata margelele de la gāt. Toate accesoriile, pantofi, poseta, manusi pastrau aceeasi nuanta. Pardesiul, aruncat negli­jent - neglijenta aceea pe care ti-o dau banii (bani multi si dintot­deauna) si obisnuinta lucrurilor scumpe - era cu o tusa mai īnchis, batānd spre mov.

"De unde naiba le procura? se īntreba Vanda. Toaletele ei erau atente, dar niciodata sofisticate. Oricāt ai fi dispusa sa cheltuiesti pe cārpe, sunt lucruri pe care nu le gasesti".

- Zii, l-ai aiurit!

Adina īsi rasuci privirea, smulgāndu-se gāndurilor. Parul bine īntins peste cap si strāns īntr-un coc greu īi scotea īn evidenta nobletea gātului, profilul perfect.

- Ce spuneai?... A, da. A mers mai usor decāt mi-am īnchipuit.

- Cāt?

- Un milion.

- Era vorba doar de sapte sute de mii.

Adina ridica din umeri.

- Am avut nevoie de maruntis.

Vanda rāse stingherita cumva. O admira, dar īn acelasi timp se simtea nelaāndemāna īn prezenta ei. Femeia aceasta, cu feroci­tatea ei, īti facea frica.

- N-a pretins sa intre īn combinatie?

- Nici nu s-a pus chestiunea.

- Te felicit... De ani de zile mi-am īnchipuit ca nu mai am de īnvatat nimic, de la nimeni. M-am īnselat.

- Fleacuri!

- Nu chiar. Miclescu nu-i orice pestisor marunt.

- Mai marunt decāt īti imaginezi. E suficient sa-l iei tare. Bruschetea, rupturile nu-s stilul lui. Le practica, ce-i drept, cu altii, dar īl deconcerteaza o singura vorba mai rastita. Īsi uda izmenele. Un micut dur de salon.

- Am sa-mi permit din cānd īn cānd sa iau lectii de la tine. Cāt te costa milionul asta?

- O verigheta. Rāse cinic: mi-a luat si masura.

Vanda o cerceta curioasa:

- Chiar ai de gānd sa...

- Sa ma marit cu el? Par beata? De altfel, ma īndoiesc ca īn doua saptamāni va mai flana liber si vioi pe Calea Victoriei.

Vanda īsi trecu degetele prin parul proaspat coafat. Era suplu, matasos si eau d'argent-ul īi dadea reflexe albastre-argintii. Un cap de marchiza, asa cum ne-am obisnuit sa vedem īn miniaturile de acum doua secole. Surāsul si privirile poate nu erau prea bien-élevé...

- Asculta, n-am dus o viata prea onesta, ca sa folosesc un termen dulce, dar īti spun sincer ca uneori ma īnspaimānti. Nu ti-e mila de nimeni?

Adina īi arunca o privire de gheata:

- Nimanui nu-i e mila de nimeni.

- Eu īn locul tau as fi totusi prudenta. Am auzit pe cineva vorbind despre maica-ta. Nu stiu daca e adevarat...

- Daca ai auzit īndeajuns ca sa ramāi perplexa, o īntrerupse Adina, e adevarat suta la suta. A fost cea mai frumoasa tārfa din Crucea de Piatra. si o canalie de māna īntāi.

- Se pare ca-i semeni, rāse Vanda. Cel putin, asa am fost asi­gurata.

- Nu cine stie cāt. Daca as fi trait īn aceleasi circumstante, ma refer la conditiile de crunta asuprire ale regimului burghezo-mo­sieresc, poate ca as fi reusit sa ma apropii de stacheta ei. S-o egalez, niciodata!

- Mi s-a spus ca a murit spintecata. Douazeci de lovituri de cutit aplicate de un ibovnic dezamagit. Parca avocat... Probabil ca-l socotea tot "un micut dur de salon..."

- Īti pot completa portretul, declara linistita Adina. Perso­najul era bleg, dragut, instruit, de familie. si ce-i cu asta?

- Ai grija. Destinele sunt uneori simetrice.

Adina īncepu sa rāda. Rāsul era autentic, i-o citeai īn ochi. Dintii lati, albi, straluceau īn toata splendoarea lor.

- Ai haz, Vanda! Ia asculta, unde au murit parintii tai?

- Draga, eu sunt rusinea familiei. Parintii mei au fost oameni onorabili, cetateni cu vaza, o cinste a urbei. Te asigur ca au murit īn patul lor.

- Ei bine, ai grija sa nu te mai culci niciodata. Hai sa fim seriosi, fetito!

- Cānd īti da banii?

- Māine expira termenul. Probabil ca o sa-i am chiar diseara si cu asta episodul avocat Miclescu se īncheie definitiv.

Vanda īsi netezi mecanic poalele fustei plisate.

- Daca-l umfla gaborii, s-ar putea sa ciripeasca despre povestea cealalta. Nu ne-ar fi moale.

- Slava Domnului, īncep sa te recunosc, rāse Adina. Toata seara te-ai exprimat academic. Fii linistita, n-o sa ciripeasca. E īndeajuns de bun avocat ca sa realizeze ce īnseamna complicitatea īntr-o istorie legata de aur. O fi el neinteresant, dar nu cretin.

- Īn fond, cine te intereseaza?

Adina ramase cāteva clipe pe gānduri. Declara cu zāmbetul omului care se mira de propriile lui slabiciuni:

- Celalalt...

- Care celalalt?

- Cris.

Vanda dadu din māna "fleacuri".

- Cu Gregorian e altceva.

- Nu-i deloc ce-ti īnchipui tu. Īmi place. si-mi place mult.

Privirea Vandei deveni ura. si glasul capata alte rezonante:

- Mie īn schimb nu-mi place! Inima si afacerile nu īntoc­mesc niciodata bordei īmpreuna.

Adina surāse visatoare.

19

Cānd Violeta Bordeianu se īntoarse acasa, constata cu neplacuta surpriza ca īn fata blocului se plimba Basile Nicolau. Patrula cu aerul acela specific al omului ostenit de astep­tare, dar resemnat si decis sa ramāna īn continuare. Batrāna se simtea mai mult decāt plictisita. Avusese o zi proasta din toate punctele de vedere. Īntālnirea cu nepotu-sau o iritase, iar excursia pāna la locuinta Melaniei o scosese de-a dreptul din fire. Suferea de reu­matism poliarticular si picioarele - pacostea ei dintotdeauna - o dureau crāncen de parca cineva i-ar fi īnfipt drugi de fier īnrositi la foc īn pulpele bolnave. Ce o irita la culme era ca sacrificiul īl facuse pentru un motan afurisit, o jiganie infecta, pentru care nu nutrea nici un fel de simpatie "si nici pentru smintita de stapāna-sa", de altfel. Se razbunase destul de meschin, arzāndu-i un picior īntre coaste, scuipāndu-i īn māncare si lasāndu-l pe īntuneric, ceea ce Melania nu facea niciodata. "Mirciulica este traumatizat, bezna īl īngrozeste. Cānd sunt silita sa plec fara el, īi las televizorul des­chis si aplicele din antreu aprinse..." Īnainte de a parasi garsoniera Melaniei, Bordeianca facuse o inspectie generala. Ignorase bibe­lourile, albumele, fotografiile - "izmeneli de fata batrāna chit ca a trait peste treizeci de ani cu colonelul, alt mameluc" -, īsi vārāse nasul īn camara - "hm, macaroane, supe īn plic, biscuiti si acadele, provizii de putoare" -, inventariase toate sertarele: batiste, dan­teluri, manusi desperecheate, monede cu efigia lui Mihai, timbre vechi de pe vremea lui Ferdinand.

"Capie!", fu concluzia Violetei si plecase trāntind usa.

De cum o vazu, Basile Nicolau īsi dadu seama ca a picat prost. Batrāna mormai un delicat "nu dai pe la mine cu anii, acum īti ca­suna, intra daca tot ai venit", si o lua īnainte, leganāndu-si soldurile de vaca.

- Coana Violeto, īncepu Nicolau, īmpreunāndu-si māinile īn chip de ruga. Vin la domnia ta...

Batrāna, descaltāndu-si pantofii comozi, deformati de monturi (apasa cu boturile pe staif, evitānd ca toti oamenii grasi aplecatul peste stomac), īl repezi:

- Ia-o pe scurtatura ca ma tin salele, picioarele si oboseala.

Nicolau, deconcertat, se facu mic īn fotoliu.

- Daca te deranjez, prefer sa vin alta data.

- Care va sa zica doua deranjuri. Prefer sa te īndur acuma.

- Draga Violeto, relua Basile Nicolau, dregāndu-si inutil vocea. Suntem prieteni de peste treizeci de ani.

- I-auzi! se hlizi Bordeianca. Azi mi-o spui īntāiasi data.

Nicolau ridica degetul, parca vrānd sa īntepe tavanul:

- Marile sentimente sunt mute!

Pe chipul frumos al batrānei se lati un zāmbet:

- Ma iubesti, fecior?

- Dar, bineīnteles. Noi, cei care facem parte dintr-o anumita clasa, trebuie sa fim... a, solidari, liantul fiind afectiunea si sentimen­tul ca apartinem unui anume clan. A fost destramat de evenimente, de istoria care, nu-i asa, e nemiloasa, dar īn ciuda vicisitudinilor, ramānem un tot, un īntreg. Cei putini care am supravietuit trebuie sa fim īmpreuna. Īncheie patetic: Ca un zid!

- Īn fata cui zid? si din ce clasa facem noi parte? Noi amān­doi! Eu, Violeta Bordeianu, fiica de boieri vechi si tu, un Nicolau oarecare, feciorul unui nimeni, vataf - ca asta a fost tac'tu - pe mosiile noastre!

Batrānul se tampona cu batista nelinistit. Īncerca sa rāda.

- Apriga limba ai, coana Violeto, dar īti cunosc inima si tot cutez sa-ti īndrept rugaciune.

- Asa! zāmbi satisfacuta Bordeianca. Da-i drumul, te ascult cu amāndoua urechile.

- Cred ca am intrat īntr-o īncurcatura...

- Muiere? Ma asteptam.

- A, nu, nu! Cu totul altceva. Un fleac, nimic serios, nu-i asa, dar e bine sa fim prudenti.

- Daca era fleac, nu mi te foiai īn izmene.

Basile Nicolau īnghiti īn sec.

- Fie cum zici dumneata, coana Violeto. Chestia e legata de asasi... Cuvāntul īl fripse parca si se corecta: De moartea lui stefan. Am facut, da... am dat la militie unele declaratii inexacte.

Batrāna deveni atenta. Se apleca īnainte cu ochii salivānd de curiozitate.

- Ci zi odata!

- Am afirmat ca īn ziua cu pricina am fost la Timisoara...

- Sa-ti comanzi pantofi, stiu.

- De fapt, n-am fost. Asta-i problema.

Rasufla usurat de povara si acum se uita la batrāna cu o in­tensitate care oscila īntre spaima si nadejde.

- Aha! pricepu Violeta Bordeianu. si aia au cercetat, bineīnteles.

Basile Nicolau dadu din cap.

- De ce i-ai mintit?

- Nu stiu, coana Violeto. Ochii īi jucau īn lacrimi. Mi-a luat Dumnezeu mintile! Apucasem sa va spun acelasi lucru si voua, atunci la Coleta, si asa am tinut-o. N-am luat problema īn serios, mi-am zis ca-i o simpla formalitate...

- Cap de natarau! Vroiai sa te falesti, sa faci pe dandy-ul?

- Da... Cred ca da... Iarta-ma... Adica, īn sfārsit... Acum, ce sa fac?

Plāngea de-a binelea si Bordeianca īl masura cu dispret. "Craidon batrān, de mahala si pe deasupra cacacios." Lacrimile īi faceau sila, ca īn general toate dovezile de slabiciune. Nu plāngea niciodata.

- si de fapt unde ai fost?

Nicolau dadu din umeri, zāmbind printre lacrimi.

- Acasa, īn pat. Crizele mele de spondiloza... Nici nu pu­team sa ma misc.

- Hm! Adica te tineau salele. si mai umbli dupa dame. Halal amant! De la mine ce vrei?

Nicolau īncepu sa se agite. Īsi pipai febril buzunarele si scoase din buzunarul de la piept un plic.

- ...Sa nu uit. Permite-mi, coana Violeto, sa-ti ofer un mic cadou, nu-i asa, ca īntre prieteni. Te auzii rāndul trecut la Coleta ca esti cam strāmtorata...

- Ma mituiesti! rānji batrāna.

- A, nu, nici gānd. Socoteste-l, daca vrei, un īmprumut. Pot astepta oricāt, nu ma grabesc.

- Ba prefer sa-l socot cadou. si acum, sloboade-ti gāndul. Mi-ai dat pesches, ce vrei sa fac?

- Sa le zici astora de la militie ca am fost aici, la dumneata.

- Ca ibovnic?

Batrānul, necontrolat, se cutremura. O singura clipa avu senzatia ca tine īn brate sacul asta de osānza, cu oase de camila.

Ura aprinse faclii īn ochii Violetei Bordeianu. Cunostea pri­virea, reactia, miscarea specifica de recul. O īntālnise la toti bar­batii pe care īncercase sa-i ademeneasca īn asternutul ei.

- Nu... Nu īndraznesc, coana Violeto. Adica eram īn vizita, ca vechi prieteni...

- Aha! si ce le explici? Care-i rezonul pentru care i-ai mintit? De ce nici unul din noi n-a pomenit de vizita ta, īn declaratiile de pāna acum? Nu esti prea istet, baiete!

Batrānul o privi speriat.

- Nu stiu, sa cautam īmpreuna. Ţi-am zis ca nu īndraznesc... Dar poate ca asta-i ideea cea mai buna. Mintea dumitale, bineīnteles... Daca le-am sugera ca... Īn sfārsit! Noi doi... Am pretinde ca-i vorba de o legatura mai veche, dar ne-am jenat sa... Exploda: Sa marturisim!

Violeta Bordeianu īsi īncrucisa māinile peste pāntece. Ochii īi straluceau de satisfactie si era limpede pentru oricine - nu si pentru Nicolau, speriat si emotionat - ca se distra copios.

- Care va sa zica doi gugustiuci! Natāng, netot, dar tot mai da ceva din capul tau. Hai sa batem palma. Bazilica, tata, asa ra­māne! Daca nu m-am compromis la douazeci de ani, s-o fac barem la jumatatea sutei si un pol.

Nicolau se ridica. Era caraghios, īndoit de sale si cu genunchii tepeni. Ţinea māinile īmpreunate īn dreptul buzelor:

- Multumesc, coana Violeto! Nici nu stii cāt īti sunt de īn­datorat.

- Aceasta om vedea-o dupa ce trece primejdia... Adauga īndoita: Daca o trece... Lamureste-mi īnsa o chestiune: Ce naiba cautai pe douascinci noiembrie, spre ceasurile opt dinspre seara la portile lui stefan? Se uita cu satisfactie sadica la Nicolau care īncepuse sa tremure: Nu de alta, dar īn aceeasi seara si la aceeasi ora, ma aflam prin preajma.

***

"Draga mea, cred ca a sosit timpul sa te īntorci acasa. Este ora sase fara un sfert dimineata - ce ora imposibila! N-ai pretext sa bei un pahar de sampanie, stii, e indecent, iar pe strada, nu pot sa-mi dau seama de ce, dar toata lumea e extrem de nervoasa si pare grabita - si presupun ca-i cazul sa te īntorci acasa. Mai presus ca persoana care te-a... ma rog, invitat aici, nu-i prea politicoasa. Mi se pare inelegant din partea unui barbat sa te faca sa astepti. Desigur ca nu-i un monsieur si nu vad de ce ti-ai face scrupule. Mai aminteste-ti ca l-ai invitat la ceai pe domnul Azimioara, iar domnul Cristescu s-ar putea sa fie īngrijorat din pricina ta."

Melania Lupu se apropie de o oglinda ieftina, īnramata īn lemn bronzat. Spānzura īntre sifonierul cu trei usi si un tablou pictat īn maniera lui Gogu Zaharescu, acum vreo cincisprezece ani, celebru si cu dever mare printre pietarii din Obeur si mahalagiii cu gust subtire. "Oroare, pur si simplu, fetito! Cine se poate extazia dinain­tea unui crap raposat pe o farfurie de la Horezu? si de ce se vede īn fund o coloana greceasca, n-am sa pricep niciodata..."

Īsi puse din nou toca, dadu un fulg de pudra pe obraz si facu un pas īnapoi, cercetāndu-se cu ochi critici. Īsi mānji degetul cel mic īn gaoacea etu-ului de ruj, aproape epuizat. "Un strop de rosu pe buze īnvioreaza, fetito, iar dimineata, īn zori, dupa o noapte ne­dormita, nu arati extraordinar, nici chiar daca te cheama Sophia Loren. Cu atāt mai mult daca ai īmplinit saizeci si cinci de ani...

Īn realitate, oamenii īn vārsta ar trebui sa fie mult mai grijulii cu tinuta lor decāt cei tineri. Cānd īi vad cu vata īn urechi si parul īn suvite īngalbenite - codite de sobolan - si pantofi decupati la mon­turi, mi-e rusine ca sunt contemporana cu pacea de la Versailles.

Cānd se desprinse de oglinda, ochii - violete presate īntr-un album - straluceau ca īnstelati. Se simtea īntr-o dispozitie exce­lenta, proaspata ca zorii unei zile de mai si pusa pe sotii.

"stiu ce chef ai avea, draga mea. Sa te dai cu trotineta... Īl tii minte pe Tudorel? Era un nazdravan si jumatate. Totdeauna punea o sfoara la coltul strazii si tu veneai de-a berbeleacul. Am auzit ca a ajuns pompier, desi nu ma asteptam sa evolueze asa de bine. Avea vesnic coatele si genunchii juliti..."

Scoase agenda din poseta, rupse o fila si īncepu sa grifoneze cu creionul dermatograf. Ţinea vārful limbii afara, cum fac copiii cānd trudesc la temele de caligrafie, asa cum facuse si ea acum aproape saizeci de ani, sculptānd bete si cārlige pe tablita de ar­dezie cu snur si burete ca o portocala de svaiter.

Stimate domn, va multumesc pentru gratioasa dumneavoas­tra ospitalitate, dar guvernanta mea - o domnisoara batrāna din Ličges cu o slabiciune irezistibila pentru gulerasele de dantela si evantaiele spaniole (oh! avea o sumedenie!) - m-a īnvatat ca nu-i frumos sa abuzez. Īn consecinta, astept sa-mi īntoarceti vizita. Va asigur ca sunteti scutit de formalitatea cartii de vizita cu coltul īntors si ca va astept oricānd va face placere la o ceasca de ceai si o felie strasnica de cake. A dumneavoastra, Melania Lupu.

Rezema hārtia de o vaza veche si īsi freca satisfacuta degetele fragile.

"Cred ca ai facut o compunere destul de frumusica, fetito. Īn orisice caz, e clara, iar domnul acesta necunoscut, care tinea sa stea de vorba cu tine, va pricepe de la bun īnceput ca esti o per­soana politicoasa si ca nu ai nimic de-a face cu ciufutii aceia care trag zavorul si sting lampa cānd le bat musafirii la usa. Bun, acuma nu te mai fali, doar stii ca nu-mi plac oamenii semeti..."

Se gāndi totusi, facānd ghemotoc paginile vechii reviste "Sap­tamāna" si cautānd din ochi alte hārtii, eventual o cārpa (nu ezita sa ia fata de masa) ca infatuarea, desigur discreta, īn limitele bu­nului simt prezinta si aspecte pozitive.

"Īn fond, un individ īncrezut este un om multumit din toate punctele de vedere de soarta lui. De pilda, eu n-as vrea sa ma schimb cu nimeni. si, daca ar fi sa ma mai nasc o data si m-ar īntreba bunul Dumnezeu cine as vrea sa fiu, i-as raspunde ca tot eu. Da-mi voie, Melanie, sa-ti spun ca aceasta nu-i o proba de īngāmfare, ci dimpotriva. Cred ca ti-am explicat situatia destul de clar, caci, slava Domnului, nu faci parte dintre aceia care daca nu īnteleg din primul moment un lucru, nu-l mai īnteleg niciodata..."

Se chinui cāteva minute, īncercānd sa deschida geamul. Espa­nioleta, nefolosita ani de zile, īntepenise.

- A ruginit, draga mea, spuse tare, vārāndu-si degetul lovit īn gura. Ah! Īn sfārsit, o gura de aer proaspat. Ce bine ca nu esti un frigurila ca Mirciulica... Cauti ceva, iubito!

Ah, da, ghemotocul de hārtie!

Īl strecura īntre fereastra si pāntecele gratiilor de fier forjat, īmpreuna cu fata de masa si, idee de ultima clipa, o perna brodata chilim cu chenar de catifea.

- Cred ca Dumnezeu rasplateste faptele bune, fetito. Daca nu te-ai fi dus saptamāna trecuta la cimitir - mormāntul arata scanda­los, fie vorba īntre noi, draga mea, iar colonelul, sunt īncredintata, īncepuse sa se simta neglijat -, nu aveai acum cutia de chibrituri la tine...

Freca un bat si īn clipa urmatoare o flacara puternica tāsni strecurāndu-se serpeste printre gratiile ferestrei. Melania Lupu īncepu sa rāda batānd din palme fericita.

- Ce spectacol minunat, draga mea! Nu stiu de ce, dar īmi aminteste de pomul de Craciun.

Ochii albastri sclipeau de tinerete. Se simtea Fetita cu chibrituri.

***

- Ia te uita! rāse Gigi Song, masurānd balerina din cap pāna īn picioare. Lume noua. Pot sa-ti spun ca nu arati faimos.

Catalina īsi ridica privirea. Era fierbinte si, īn chip ciudat, irisul parea ca se dilatase, īnghitea corneea si tānarul avu impresia ca obrazul fetei e gaurit: doua guri de gheena.

Īi īmpinse un scaun si cu gesturi neasteptat de gingase o ajuta sa se aseze. Erau prieteni demult, copilarisera pe aceeasi strada īmpreuna cu Doru Popescu, Vladut, Andy...

Pe la cincisprezece ani, īsi īnchipuise ca e īndragostit de ea. Īi īmpletea cununite de margarete, o lua de la scoala dupa orele de studiu, īi taiase odata, fara sa simta, o suvita de par si-i facea, sau īi adapta, tot pe ascuns, versuri: "Esti o floare, / esti un crin / esti parfumul cel mai fin..." Sau, cānd plecase pentru doi ani la Institutul de coregrafie din Leningrad. "Foaie verde maracine / Cāt de mult tin eu la tine / Foaie verde de marar / Sa ne despartim e amar".

O cerceta scurt si colturile gurii īi zvācnira. Catalina arata cu adevarat prost, parea īmbatrānita si pierduse ceea ce lui Gigi Song i se paruse totdeauna a fi īnsusirea ei cea mai de pret: o puritate plina de stralucire. Īn realitate, nu īncetase niciodata sa tina la ea si chiar cānd se īndragostise de Andreea - o pasiune mistuitoare, cruda, smintita, de care Gigi prefera sa nu-si aduca aminte - continuase sa se gāndeasca la ea. Un sentiment bizar, mixtura de afectiune, camaraderie, nevoie imperioasa, spontana, niciodata solicitata, de a o proteja.

Īi prinse māna si o māngāie pe fruntea boltita.

- Ce-i cu tine, fata? Nu te-am vazut niciodata īntr-o dispo­zitie mai nasoala.

Catalina, la capatul puterilor, īncepu sa plānga. Gigi o lua īn brate.

- Nu merita sa plāngi pentru nimic, Cata! Ia zii lui tetea! Cine te-a vārāt īn berna! Care mocofan?

Balerina se ghemui la pieptul lui Gigi, izbucnind īn hohote. Plāngea cu disperare, disperarea aceea speciala, dramatica, a mo­mentelor grave din viata unui individ. O simteai ca vrea sa moara, īn stare de actele cele mai nesabuite.

- Miclescu? īntreba Gigi, māngāindu-i usor parul.

Fata dadu din cap. Se lasa asezata pe canapeaua tapisata īntr-un creton cu flori portocalii. Era o garsoniera obisnuita, pe care Gigi o mobilase parca intentionat īn chipul cel mai banal posibil. Originala era doar biblioteca, īn care surprindea etero­genul, asociatiile bizare tradānd fie autodidactul cu lecturi lipsite de disciplina, fie prototipul de individ risipit, cu nenumarate starturi, colectionar de curse abandonate. Pe un singur raft, convietuiau de pilda, o revista de sah, un tratat de bridge, un manual de istorie a muzicii, doua romane din celebra colectie "Masca", o "Biblie", un volum de socialism stiintific.

- Asculta, Catalina, barbatul asta e o bestie si te-am avertizat chiar de la īnceput. Te-a avertizat si bietul Doru...

Balerina īsi ridica obrazul ravasit de plāns.

- Nu-mi pasa. Īl iubesc.

- Īn regula. Īncerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca ai ghinion si idei fixe. Care-i chestia acum? Umbla dupa alta dameza? Nimic nou, personajul e obsedat.

- Īl iubesc īndeajuns de mult ca sa ma bucur de fericirea lui.

Gigi Song fluiera fals admirativ:

- Nici prin minte nu-mi trecea ca ai o inima atāt de spa­tioasa! Practic, ce te framānta?

- Spune-mi tot ce stii despre el. Tot, absolut tot. Te implor!

Īsi strānsese pumnii la piept, iar īn privirea dilatata i se citea o asteptare plina de teama. Gigi, circumspect, īsi subtie privirea.

- Vrei o caracterizare. Ei bine, gagiul este cea mai mare ca­nalie pe care am cunoscut-o vreodata. Ticalos, ipocrit, las, turna­tor, trisor! O rāma abjecta.

Balerina īsi scutura pletele blonde.

- Nu ma intereseaza adjectivele. Spune-mi ce legatura e īntre Vali, moartea lui Doru si blestematele alea de pachetele...

Gigi Song nu-si reprima tresarirea. Scoase o tigara si o aprinse cu miscari voit lente, de parca ar fi vrut sa cāstige timp.

- Pachetelele! Ce pachetele, draga mea?

- Ah! tipa Catalina izbindu-se cu pumnul īn genunchi. Nu sunt chiar atāt de proasta pe cāt credeti. stii bine la ce ma refer si sunt incapabila sa nu fac corelatii īngrozitoare.

- Ca de pilda...

- Doru e victima combinatiilor voastre scārboase. Tu si Vali lucrati de un an de zile cu aur!

- Ilustrul nostru avocat ti-a povestit chestia asta?

- Īndraznesti sa-mi spui ca nu-i adevarat! Uita-te īn ochii mei!

- Ai halucinatii.

- Nu! V-am vazut īmpreuna. Cunosc pachetelele galbui. Vali le tine īn sertarasul secret de la birou. L-am deschis īn lipsa lui... Cautam scrisori...

Vorbea sacadat, printre suspine, ochii īi ardeau.

- Cretinul! scrāsni Gigi Song.

- Tu esti mai breaz? Am vazut aceleasi pachete la tine!

- Ia te uita! De unde stii ca erau aceleasi?

- Am murdarit doua din neatentie cu dermatograf violet. Ma grabisem dupa spectacol si nu apucasem sa ma demachiez. Probabil am dus māna la ochi si m-am mānjit, īn fine, nu are importanta.

Gigi Song strivi nervos tigara.

- si s-a īntāmplat demult chestia asta?

- Acum doua luni.

- A! tin minte! Cānd am facut viroza aia... Mi-amintesc ca nu se gasea chinina si...

- Ispraveste! urla Catalina. Sunt gāsca, inculta, nu stiu decāt sa dau din picioare, dar nu oarba!

- Īn definitiv ce vrei?

Balerina respira adānc, trecāndu-si palma peste fruntea īnfierbāntata.

- Aveam īncredere īn Doru. Ochii i se umplura din nou de lacrimi. El a fost singurul meu prieten adevarat, singurul om care m-a iubit sincer.

- Sunt de acord cu tine. De ce l-ai fentat?

Fata dadu din cap cu tristete.

- De ce mai īntrebi?

- Scurt! I-ai povestit probabil toata tarasenia si cum neno­rocitul avea o fantezie zurbagie a ajuns la concluzia ca ne ocupam cu trafic de aur "en gros" si a īnceput sa faca pe detectivul. Unde te crezi, iubito, la Chicago? si īnca ceva! Admitānd ca m-as ocupa de cocosei, si alte chestii zornaitoare, ma crezi atāt de imbecil, īncāt sa ma īncurc īntr-o combinatie care ma poate costa capul cu o hahalera ca Miclescu?

- Socotelile ti le-ai facut fara mine. Am convingerea ca l-ati lichidat pe Doru ca sa nu vorbeasca. A facut prostia sa-i spuna lui Vali ce stie, l-a amenintat probabil.

Gigi Song o īntrerupse, scuturāndu-i umarul cu violenta.

- Esti nebuna?! Ce īnseamna l-ati lichidat?

- L-ati ucis! tipa Catalina scoasa din minti. Voi, īmpreuna, ca sa-i īnchideti gura.

Gigi Song facu un pas īnapoi. Declara neasteptat de calm:

- Te īnseli, draga mea. Īn afacerea asta, Miclescu a lucrat fara complici. Printre altele, trebuie sa-ti spun ca sunt magulit ca ma vezi īn ipostaza de asasin. Pentru linistea ta, te informez ca dispun de un alibi infailibil. Īn ziua cu pricina, la ora fatidica, dadeam o declaratie la militie, īn legatura cu o gainarie oarecare.

Catalina īl privi īnspaimāntata.

- Ce vrei sa spui? Adica Vali l-a...

- Exact ce ai īnteles, draguta! Maestru' Miclescu l-a asasinat.

20

- Ce faci, Cris? Ai īnceput sa ma neglijezi...

Coleta Miclescu īi arata cu māna un fotoliu si se īndrepta instinctiv spre bar. Gregorian o cerceta atent. Parea foarte batrāna si din cāte īsi putea aduce aminte era pentru prima oara ca o vedea necoafata. Un tiv alb rasarea discret la radacina parului, dar, īn mod obisnuit, pāna sa ajunga la coafor, Coleta si-l masca, punāndu-si peruca sau un turban.

Cris se opri circumspect.

- Asculta, te deranjez? Īntre noi nu īncap fasoane. Am si eu zile din astea albastre īn care n-am chef sa vad pe nimeni, asa ca nu te formaliza.

Exploziile de entuziasm, de altfel sincere, ale Micleascai cānd īsi īntāmpina musafirii faceau parte din nota obisnuita, constituind una din trasaturile cele mai seducatoare ale personalitatii ei.

- Nu ma deranjezi, Cris. Tu nu ma deranjezi niciodata. De cānd te cunosc, te-am considerat copilul meu.

Gregorian īi saruta māna si īntreba surāzānd cu blāndete:

- Sentimentala?

- Plictisita.

Īnca o noutate, reflecta inginerul. Coleta avea grija sa nu se plictiseasca si era de neconceput sa petreaca o seara singura, fie ca iesea īn oras, fie ca primea vizite.

- S-a īntāmplat ceva cu Vali?

Coleta tresari atāt de vizibil, īncāt Gregorian descumpanit, avu sentimentul ca a omis o gafa de care nu-si dadea seama.

- Ce sa se īntāmple?

- Nu stiu... Am īntrebat... Iarta-ma, dar īmi pari foarte schimbata. Crezi ca te pot ajuta cu ceva?

Doamna Miclescu zāmbi chinuit:

- Can I help you? Ce īngrozitor de conventional pot suna unele īntrebari...

- Eu nu sunt conventional.

- stiu Cris. Spune-mi, īl vezi pe Vali īn stare de ceva rau? Cu adevarat rau?

- Ce-ti trece prin minte?

- Am constatat, urma visatoare, ca ne cunoastem foarte putin unii pe altii. Nu-i de ajuns sa fii mama ca sa-ti intuiesti fiul īn parametrii sai reali, sau sa-i īntelegi toate actele... Straniu mi se pare ca a trebuit sa īmplinesc saptezeci de ani ca sa pricep un lucru elementar...

Alta noutate! Coleta nu si-ar fi marturisit vārsta īn ruptul capului si ajunsese un adevarat as īn evitarea datelor de referinta. Performanta, caci conversatia ei era volubila si spontana si arareori se cenzura. Niciodata nu afirma de pilda, "m-am casatorit īn anul '34 sau '35", pentru ca īn alta īmprejurare sa marturiseasca "m-am maritat la douazeci de ani..."

- stii, Cris, am īncredere īn sinceritatea si īn judecata ta... Pe de alta parte, inerent cunosti mai multe despre Vali decāt mine... Barbatii nu se ascund unii de altii, cel putin īn principiu...

Īsi frānse degetele si pocnetul uscat al falangelor soca urechea lui Gregorian. Doamna Miclescu īi cauta privirea si inginerul izbucni aproape rastit:

- Nu te mai uita asa la mine! Pur si simplu nu pot sa īndur. Spune-mi limpede ce se īntāmpla si eventual pot sa te ajut. Asa, bājbāim. Auzi! Parerea mea despre Vali! Buna, natural, altfel īl ocoleam, nu eram prieteni.

- Sincer... Dar te rog foarte sincer, crezi ca ar fi īn stare de crima?

Inginerul se holba, nevenindu-i sa-si creada urechilor:

- Coleto, esti nebuna!

- Oare? Mi-e asa de teama...

- Īnseamna ca adineauri ai avut dreptate. Nu-ti cunosti deloc, dar deloc, propriul fiu. Se aseza lānga ea si-i prinse māna īntre palmele uscate si racoroase. Asculta, draga mea, n-am sa afirm niciodata despre Vali ca ar fi o pilda de moralitate sau ca mi l-as putea īnchipui zugravit pe ziduri de biserica. Sfāntul Vali... Fecio­ru-tau este un jouisseur egoist care īn general profeseaza princi­piul "traieste, dar lasa si pe altii sa traiasca", iar daca asta nu e posibil, atunci traieste si anfiseaza-te de ceilalti. Are gainariile lui si trebuie sa-ti spun ca īn relatiile cu femeile e departe de a fi un gentleman. Lucrurile astea le stii si tu, eu nu vin cu nici o noutate.

Doamna Miclescu tacea, privind tinta la franjurile covorului, un ispahan īn nuanta miezului de harbuz.

- Īn concluzie, urma Cris, Vali va sti totdeauna sa-si con­duca īndemānatic barca, netinānd prea mult seama de cei din jur, dar acte de canalism propriu-zis nu va comite niciodata. E prea comod, prea prudent si tine prea mult la existenta confortabila pe care o duce pentru a o juca la zaruri. Sunt absolut īncredintat de tot ce ti-am spus.

- Mersi, Cris, ofta Micleasca.

Inginerul o cerceta surāzānd:

- si acum da-i drumul, draga mea. Ce te determina sa crezi ca Vali a īnceput sa-l faca pe zmeul zmeilor? Sau pe cavalerul ala din basmele englezesti, un tip malefic. Īn fine, am uitat cum īl cheama...

- Da-l īn ma-sa! Auzi, n-as marturisi nimanui lucrurile astea, Cris. Am īncredere īn tine. Vali are cosmaruri īngrozitoare. Īl vad cum se chinuieste, cineva īl tortureaza, iar īn timpul asta martu­riseste lucruri teribile...

- Asculta, spuse Gregorian, esti sigura ca nu exagerezi?

Doamna Miclescu dadu din cap:

- Sunt sigura. si mai e ceva... Am gasit īn biroul lui Vali agenda de anul asta a lui stefan. Se agata de bratul inginerului: Cum a ajuns la el? Ce poate sa īnsemne asta?

Glasul avocatului intrat fara ca cei doi īnfierbāntati de discutie sa-l fi simtit rasuna linistit din spatele lor:

- Ca tu-mi dai brānci sa cad īn prapastie. Multumesc, mama.

***

Cānd Azimioara dadu buzna īn birou, siroind de sudoare si agi­tat, maiorul Cristescu se propti cu nadejde īn masa de lucru. Īntre­barea exploda īnainte ca locotenentul sa fi apucat sa-si reia suflul:

- Repede! Ce-a mai facut? A furat statuia Libertatii? Un tramvai? Ne trimite complimente si o felie de cake din Marte? A fost aleasa Miss Nud Cannes 1981?

Azimioara scutura violent din cap.

- S-a īntors.

Cristescu, sleit de emotie, se lasa pe spatarul scaunului.

- Ma asteptam. Ca sa fiu sincer, n-am fost nici o secunda īngrijorat. Nu s-a nascut īnca ala care s-o sechestreze pe Melania Lupu. Ţi-a povestit cum a petrecut īn excursia, chermeza, pic­nicul - īn fine, gaseste ea un termen dragalas - respectiv?

- N-am stat de vorba cu ea. Noutatea mi-a comunicat-o acum Marinas. El supravegheaza locuinta. Mi-a spus ca primul lucru a fost sa-l scoata la plimbare pe Mirciulica. Īn lesa, bineīnteles. Dupa voce, am avut impresia ca se simte putin zapacit.

- Ei bine, baiatul īnca nu-i otelit. Din īntāmplare, noi am mai vazut cāte ceva...

De fapt, marturisindu-si-o anevoie chiar lui īnsusi, se simtea usurat. Batrāna aceasta exercita asupra lui un farmec irezistibil si chiar daca primea cu crampe ancheta cazurilor unde era ames­tecata, ultimul lucru de pe lume pe care si l-ar fi dorit fiind noi meciuri Melania - Cristescu, īncerca pentru ea un bizar, dar profund sentiment de afectiune. Īn realitate, n-o tratase niciodata ca pe o infractoare si era īncredintat ca "nazbātiile" ei sunt generate de imaginatia zburdalnica a unei persoane cu vocatie certa pentru aventura si farsa.

Sub multe aspecte, Melania ramasese o fetita - simteai nevoia sa-i pui o papusa sau un iepuras īn brate - si, ca mai toti indivizii ramasi puri chiar la maturitate, adora povestile cu zāne. Contrastul - infantilismul plin de farmec si gratie si mintea scānteietoare cutreierānd mereu carari neumblate - realiza o personalitate dintre cele mai originale, care fascina.

Cānd Melania fusese condamnata, Cristescu se simtise sincer necajit, īn timpul executarii pedepsei īi expediase cāteva pachete "anonime" si se bucurase din inima cu ocazia amnistierii.

Se gāndea la ea cu duiosie si spera - cu credinta foarte debila - ca anul petrecut la "īntristare" īi va vārī mintile īn cap. Alteori, īn clipe de nostalgie, reflecta ca moartea ei la un moment dat īl va afecta serios. Cu Melania avea sa dispara una din figurile cele mai discret pitoresti ale Bucurestilor contemporani.

"Īn fond īsi spuse cercetāndu-l masinal pe Azimioara si con­statānd tot masinal ca s-a mai īngrasat, deocamdata n-a facut nimic, nu-i pot reprosa nimic. Zi īnsa ca am capatat un tic nervos si ca mi-e imposibil cānd īmi iese īn cale, sa-mi imaginez o Melanie potolita, care sa nu rasuceasca simultan vreo zece combinatii trasnite care la rāndul lor sa nu genereze alte cinspe dandanale."

- Au scapat-o pompierii, arunca brusc Azimioara sigur de efect

- Pompierii! se holba maiorul. Ei, da, ce-i drept, pe astia īi scapase pāna acum. Favoritii eram noi. Cum se simt baietii? Au avut un soc?

- Capitanul echipei dadea semne ca se va restabili.

- Hai, spune cum s-a īntāmplat!

- Azi-dimineata la sase, au primit un telefon ca īntr-o vila la paisprezece kilometri de Bucuresti a izbucnit un incendiu. Practic, e vorba de o casa cu doua nivele, ridicata īn plin cāmp, de fapt com­plet izolata, nu stiu ce-o fi fost īn capul proprietarului initial. Focul a fost observat de un vecin - cel mai apropiat - care-si are gospoda­ria la vreo cinci-sase sute de metri departare. Baietii au vārāt carbuni, dar pāna sa ajunga, focul cuprinsese aproape jumatate din imobil.

- Hm! facu maiorul. Probabil ca Melania a īntāmpinat situa­tia cu mult calm.

Locotenentul īsi māngāie obrazul gras de parca ar fi vrut sa-i defineasca exact conturul.

- Cred ca nimeni nu se poate astepta la altceva din partea ei. Au gasit-o citind versuri de A. Toma "un poet destul de direct dupa parerea mea", dupa care s-a scuzat amabila. Va reproduc textual (seful echipei are o memorie remarcabila si īn plus se pare ca īntālnirea cu Melania n-o va uita prea curānd): "Va rog sa ma scuzati ca v-am deranjat, dar am impresia ca domnul care m-a in­vitat, m-a uitat, iar eu am īnceput sa ma plictisesc. stiti, fac parte dintre persoanele incapabile sa nu depuna o activitate, iar aici nu era prea mare lucru de facut..."

- Īi seamana leit! exclama maiorul, ridicāndu-se brusc. Nu mai am rabdare, ma duc s-o vad.

Azimioara īl urmari īn timp ce-si īmbraca pardesiul. Cristescu era febril, degetele i se īncurcau īn nasturi si īn cele din urma renunta sa se mai īncheie.

Ridica din sprāncene, camuflāndu-si zāmbetul.

"Ai zice ca-i e dor de ea..."

Nu se īnsela prea tare.

***

Avocatul Miclescu aduse banii īntr-o valijoara. O depuse pe consola din holul Adinei, o deschise ostentativ si aprinse aplicele de cristal. Se simtea obosit, marcat de emotiile ultimelor zile, dar chipul īi era aprins de o satisfactie febrila, īn care un fizionomist atent ar fi putut descoperi o doza considerabila de nesiguranta.

Adina īn peignoir de matase chenaruit cu pene de strut cer­ceta continutul trusei cu o privire indiferenta. O agasa aerul jalnic triumfator al avocatului: "Uite de ce sunt eu īn stare, sa vedem ce mai spui acuma!" si observa caustic:

- Te simti de parca ai fi Harun-Al-Rasid, nu-i asa? sau Aladin, adica nu, ala era cu electricitatea, nu cu creitarii.

Miclescu, dintr-o data pleostit, īncerca s-o ia īn brate.

- Ma simt exact ceea ce sunt. Un muritor de rānd care adora o zāna si īncearca dupa puteri totul ca s-o multumeasca.

- Destul de putin.

Barbatul ramase cu gura cascata. "E smintita? Ce vrea? Sa sparg Banca Angliei?"

- Nu... nu verifici?

Adina se uita la el de parca atunci l-ar fi vazut prima oara.

- Vali, eu cred ca tu te-ai tāmpit. Nu-ti mai priesc excesele erotice sau clima. Vrei sa m-apuc acum sa numar un milion de Balcesti? Am cāntar, stiu exact ce greutate trebuie sa aiba con­tinutul pusculitei.

- A, da, perfect, rāse silnic Miclescu. Nu-mi trecuse prin cap.

- Īn general, am impresia ca traficul de acolo e cam anemic.

Avocatul īi īndrepta o privire rugatoare.

- De ce esti rea, Adina? Nu mai izbutesc deloc sa te īnteleg.

- Detest barbatii penibili. Īmi aduci un bacsis si-ti īnchipui ca pentru asta am sa sparg tavanul cu capul sarind īn sus de bucurie.

De asta data, nervii lui Miclescu cedara. Alb ca varul, exploda cu glasul īnecat de furie:

- Īti bati joc de mine? Un milion - un mi-li-on e bacsis? Drept cine ma iei? Unde īti īnchipui ca traiesti? Ce vroiai? Sa-ti umplu piscina cu aur?

Femeia zāmbi. Un zāmbet cinic:

- De ce nu? La valoarea mea...

Miclescu īsi ascunse fata īn māini.

- Dumnezeule! Ce femeie! Ce femeie!!

- Asa zic toti barbatii care ma vad. Presupun ca o spui cu admiratie.

- Esti infernala! Īn viata mea, dar ce a mea, ia un milion de insi si īntreaba-i daca au īntālnit o bestie ca tine!

Un surās sardonic strāmba buzele Adinei.

- stii, s-ar putea sa ma consider ofensata. si chiar ma simt. Cred ca-mi convine ipostaza.

Statea picior peste picior si prin haina de casa se strecura ge­nunchiul gol, lustruit, ca o bila de biliard. O imagine fugara trecu prin mintea avocatului "Genunchii ei, doua pisici lenese..." Unde dracu' citise chestia asta? Dintr-un salt, fu la picioarele Adinei:

- Iarta-ma iubita mea...

- Nu ma cheama Sfāntul Petru.

- Adina, nu dau un singur surās de al tau pentru doua mii de sfinti si mucenici. Te ador si nu astept decāt sa ne casatorim. Ramāne sa stabilesti tu data. Cānd, iubita mea?

Raspunsul femeii īl izbi ca un foc de revolver:

- Niciodata!

Ochii avocatului, īntāi dilatati de stupoare, alunecara instinc­tiv spre consola, spre valiza ticsita cu bani. Imperturbabila, Adina surāse dispretuitoare. Un dispret nimicitor:

- Poti sa-i iei īnapoi.

Miclescu avu un moment de ezitare. Cu obrazul sfāsiat de emotii contradictorii, lasa privirea īn pamānt.

- Nu, hotarāt, nu te īnteleg.

- Am mai auzit chestia asta. Ce Dumnezeu, schimba reper­toriul!

Īl pāndea ca pe o prada. "Barbatul trebuie īngenuncheat, sa-ti simta carāmbii cizmelor. Sa fii īndeajuns de desteapta ca sa-l sta­pānesti. Doar ca sclav e suportabil..."

Era o axioma pentru Adina si, chiar daca Miclescu n-o mai interesa (urma ca si Gregorian sa fie sacrificat īn cel mai scurt timp, dar acolo cu alte convulsii de afectiune), proceda ca atare īn virtutea inertiei.

Zdrobit, cu sufletul plin de ura, dar constient īn acelasi timp ca Adina e femeia, crucea vietii lui, chiar daca l-ar conduce spre ghilotina, avocatul se ridica, nesigur pe picioare.

- Trebuie... trebuie sa plec.

- Cum crezi, casca Adina.

Īn ochii lui Miclescu se aprinse un firicel de nadejde.

- Pot... Vrei sa mai ramān?

Adina surāse ceva mai īngaduitor. Nu trebuia asmutit prea tare. Ar fi fost īn stare de cine stie ce neghiobie. Iar toata combi­natia presupunea cāteva zile de ragaz īnca.

- Nu m-ar deranja.

Buzele lui Miclescu īncepura sa tremure. Inima i se umfla de gratitudine, o simtea gata sa plesneasca. Nici daca i-ar fi instalat o coroana pe cap, nu ar fi fost mai recunoscator.

Dupa un scurt moment de ezitare, Adina se īndrepta spre dormitor.

***

- Vanda?

- Cine altcineva ar putea fi?

"S-a pilit, gāndi Adina. De obicei, pune īntrebari mai inteli­gente."

- S-a facut!

- Milionul?

Vocea era vag alterata de neīncredere.

- Da.

- Esti formidabila.

Adina replica impasibila:

- stiu.

- Īn consecinta...

- Intram īn lichidare.

- Dumnezeule! Cāt poti fi de necrutatoare. stiu ca asa tre­buie, totusi ma cutremur...

- Ai grija, nu sta pe balcon.

Vanda rāse:

- M-a mintit cineva ca mi-e scris sa mor cu capul pe perna si popa la capatāi. si cred. Chestia asta ajuta la ten... Cu cine īncepi?

Adina sovai o clipa.

- Īnca nu m-am hotarāt.

- Grabeste-te! Trebuie sa actionezi rapid.

- Cu viteza luminii.

21

- Doamne, ce surpriza!

Melania Lupu se extazie ca de obicei, batānd din palme. si tot ca de obicei, Cristescu, privindu-i māinile fragile, īncerca temerea ca degetele subtiri, aproape descarnate, s-ar putea preface īn aschii.

- Mirciulica va fi grozav de emotionat.

Maiorul tacu. Era genul de afirmatii - tipic pentru batrāna - care-l interziceau.

"Īn situatii din astea, īsi zicea, n-ai decāt doua posibilitati: ori sa sictiresti, ori sa surāzi conventional - termenul uzual - de fapt, tāmp..."

Se decise pentru a doua varianta si chiar marsa pe māna batrānei.

- Sper ca īn general se simte bine.

- Oh, domnule maior, stiti, vine o vārsta cānd pretentiile nu trebuie sa fie chiar atāt de mari. E destul, si īn primul rānd crestineste sa nu cadem īn spinarea altora. Mirciulica, presupun ca v-am mai spus-o, īmplineste toamna asta sapte ani. O vārsta respectabila, dar pot afirma ca se īngrijeste īndeajuns de constiincios de sanata­tea lui... Suntem doi oameni maturi, domnule maior, si īn conse­cinta, capabili sa apreciem acest amanunt la justa lui valoare.

Maiorul, incapabil sa nu calculeze ca era cu cel putin doua­zeci de ani mai tānar decāt Melania, se grabi sa aprobe:

- Bineīnteles. De altfel, ce mai faceti?

- Colosal spre formidabil.

Cristescu rasuci capul orientāndu-si urechea spre batrāna, ca si cum n-ar fi auzit bine.

Melania, īntotdeauna de o politete ireprosabila, cu un limbaj spalat, delicios prin īntorsaturile amabile de fraza si desuetudinea lui - aroma sulfinei din scrinul bunicii -, folosea dintr-o data ex­presii care tineau de blugi, discoteca, susanea.

- Hm, da... Folositi termeni neasteptati.

Melania Lupu surāse fermecator:

- M-am gāndit ca e bine sa-mi īmprospatez langajul. Nu vad de ce as ramāne īn urma īn privinta asta. Am televizor, frigider, ci­tesc īn gazete despre excursii care se fac tot mai frecvent īn luna, lucruri despre care nu se pomenea īn tineretea mea. Nu vad de ce vocabularul meu ar ramāne contemporan cu cel al domnilor Ave­rescu si Carp. Aceasta ar fi o dovada de marginire din partea mea.

Cristescu dadu din māna ca omul care recunoaste ca nu are argumente.

- E un punct de vedere.

- Am simtit totdeauna ca ma īntelegeti. Va pot oferi o ceasca de ceai?

Maiorul ar fi preferat o vodca - afara era frig, umed, mirosea a tufanele si a oras; totdeauna considerase toamna drept anotim­pul cel mai urban -, dar obisnuia sa ia "aperitive" īn companii mai putin gingase.

Se uita la Melania. Era neschimbata, mereu proaspata si, ca totdeauna, cu o nota sic si īnvioratoare īn tinuta. La rochia sobra, de un cenusiu intermediar, asortase un cordon īngust, mov. Trei violete, de catifea, rasareau discret din buzunarul de la piept.

- Am auzit, īncepu Cristescu, realizānd ca se simte scan­dalos de bine īn compania batrānei, ca ati avut o aventura destul de neplacuta.

- Da... Este straniu cum persoane ca mine, care nu-si doresc decāt liniste, o seara agreabila la televizor, o conversatie instruc­tiva cu prieteni buni, o prajitura gustoasa sau taclale cu Mirciu­lica, se trezesc dintr-o data eroii unor īntāmplari insolite. N-am iubit niciodata aventura, iar la vārsta mea o iubesc si mai putin.

Īl privea īn fata, deschis, cu ochi de fetita. Maiorul, ca tot­deauna incapabil s-o repeada, īsi coborī privirea.

- Cāndva, va plāngeati de monotonia zilelor care nu va aduc nimic nou.

- Probabil, nu stiam ce vorbesc. Vedeti, oamenii apreciaza foarte greu sau prea tārziu ceea ce au. Nu afirm ca... escapada de alaltaieri nu mi-a facut oarecare placere...

"Escapada! gāndi Cristescu. Trebuie sa recunosc ca e inegala­bila īn gasirea termenilor amabili. O rapeste un gangster īn plina stra­da, o sechestreaza īntr-un "ranch" parasit, o alta chiar tānara, ar fi facut infarct sau cel putin o superba criza de isterie, iar prietena mea Melania considera toata chestia drept o excursie la iarba verde..."

- ...stiti, continua batrāna, e necesara o schimbare din cānd īn cānd, iar eu nu mai ieseam demult din Bucuresti. Desigur, nu ma refer la sejourul petrecut īntr-unui din "camping-urile" pe care le administreaza institutia, poate īntreprinderea - nu sunt obisnuita cu termenii - unde lucrati.

Cristescu īsi drese glasul.

- Stimata doamna...

- Oh! īl īntrerupse batrāna. Cāt puteti fi de oficial! Dat fiind­ca ne cunoastem de atāta vreme, ati putea sa-mi spuneti simplu, Melania. Īn nici un caz tanti. Mi-amintesc ca pe vremuri, sotul meu frecventa o... anumita casa. Nu, nu, īntre noi nu existau secrete, si mai consider ca tot ce e omenesc e si firesc. Ei bine, aceasta casa era patronata de o doamna foarte distinsa īn particular. Doar ca "salariatele" si... invitatii, ma rog, īi spuneau tanti. N-am nimic īmpotriva nici unei profesiuni, totusi simt ca pentru unele din ele, nu am nici o vocatie.

"Melania patroana de bordel! se minuna Cristescu. Beata nu-i - Mirciulica, de, ca barbat, e singura persoana care bea īn casa asta -, sclerozata nu-i. Ce dracu' a patit?!"

Se hotarī sa-si pastreze cumpatul:

- Eu sunt dintre oamenii aceia care-si schimba mai greu obi­ceiurile. Pāna una alta, īngaduiti-mi sa va vorbesc ca si pāna acum. Stimata doamna, deci, interpretarile īn general pot diferi. Din punctul meu de vedere, escapada dumneavoastra de alaltaieri, n-a fost prea fericita.

- O! Serios! N-as fi zis niciodata. Īmi pare bine ca nu mi-a trecut prin minte asemenea idee, caci cu siguranta m-as fi speriat. La vārsta mea, socurile sunt periculoase, precum bine stiti.

Maiorul, cu māna la gura, o astepta sa ispraveasca. O cerceta - ca totdeauna - mai amuzat, mai agasat. "Te-ai fi speriat pe dracu'! Vreau si eu sa-l cunosc pe ala īn stare s-o faca si māine īi frec parchetul cu glaspapir!..."

O astepta sa-si consume "numarul" si īsi relua ideea:

- Nu are importanta cum definim situatia. Ma preocupa alt­ceva: cine si de ce avea interes s-o faca! V-as fi infinit recunos­cator daca m-ati putea ajuta īn sensul asta.

Melania paru consternata. Avu un gest de neputinta. Maiorul interveni, punānd, ceea ce considera el a fi ultima carte īn joc:

- Ne cunoastem de trei ani...

- si doua luni, ciripi vesela batrāna. Ar trebui chiar sa sarbato­rim evenimentul. Cred ca mai am pe undeva o sticla de sampanie...

- ...si vreau sa va spun, ca desi m-ati pus nu o data īn īncurca­tura, sau tocmai de aceea, v-am apreciat inteligenta fina, capacita­tea corelatiilor subtile, logica imbatabila. Va rog ca macar o singura data sa renuntati la jocul de-a v-ati ascunselea. Spuneti-mi onest ce gānditi. Gust enorm genul fetita cu surprinzatoare izbucniri de inteligenta - īl arborati cu infinita gratie -, dar de data asta va cer īn mod cinstit ajutorul, va rog sa-mi īntindeti māna.

Melania, sincer impresionata, "da, draga mea, acesta este domnul maior Cristescu, numai suflet si spontaneitate", īl cerceta cu blāndete.

- Credeti īntr-adevar ca o batrāna neputincioasa ca mine v-ar putea fi de folos?

- stiti la fel de bine ca si mine ca nu sunteti si nu veti fi niciodata batrāna. Vārsta - minti, caci era de parere exact contrarie - nu-i o chestiune de buletin, ci de tonus biologic. Cāt despre neputincioasa, dumneavoastra rādeti īnaintea mea de o asemenea eventualitate.

- Acestea sunt amabilitati, dar recunosc, mie-mi place genti­letea si ador complimentele. Īn consecinta...

- Ma intereseaza punctul dumneavoastra sincer de vedere. Ce parere aveti despre asasinarea lui stefan Popa si ce legatura are cu rapirea dumneavoastra?

Ochii batrānei alunecara spre registrul fostului comisar. Īl puse pe noptiera cu gāndul sa-l studieze temeinic mai tārziu. Īsi rasuci privirea spre maior si expresia i se īndulci:

"Īmi pare rau pentru el... Vezi, draga mea, daca ti s-ar īngadui sa-ti alegi vārsta preferata - rāndul trecut te gāndeai la identitate - si s-o mai traiesti o data, ultima pentru care ai opta, ar fi cea mij­locie, hotarāt si cea mai imposibila. Nu mai esti tānar, nu esti batrān. Regreti ce-ai lasat īn urma, ti-e frica de ce va veni. Senec­tutea o simt cu adevarat oamenii ce nu i-au trecut īnca pragul si aceasta din pricina fricii. Vārsta mijlocie - cred ca domnul Cris­tescu a īmplinit patruzeci si sase sau patruzeci si sapte de ani - e cumplita! Presupune grijile cele mai mari, obligatii complexe, pa­nica ambitiilor... "Nevasta-mea are neplaceri cu colecistul, baiatul da treapta a doua, am auzit ca sunt cinci pe un loc, am spondiloza cervicala, trebuie neaparat sa ma duc la Felix! si cānd te gāndesti ca abia acum doi ani faceam plaja la Mamaia si scoteam limba alora care frecau ghiolul la Eforie Nord... trebuie s-o operez pe mama, are piatra la vezica, si tata a īnceput sa scārtāie... Trebuie sa ma interesez de loc de veci... Nu-i delicat, dar asta-i situatia... Am īmplinit patruzeci si opt de ani... Altii, "mult mai tineri", īmi sunt sefi. Daca pāna la cincizeci nu salt, adio!" Asta e, draga mea. Vārsta de mijloc care te situeaza īntre obligatii trecute, prezente si spaima pentru viitor. Cānd ajungi īnsa la vārsta mea, de obicei nu mai conteaza nimic. Ambitii, pofte, nerealizari au disparut. Te intereseaza doar rezultatul analizei urinei si sa nu te īnsele administratorul cānd fixeaza plata īntretinerii. Destul de trist si asta, dar cel putin nu mai esti atāt de ocupat..."

- Īncerc, dupa cum m-ati rugat, īncepu Melania cu o voce care-i amintea lui Cristescu clinchetul orologiilor frantuzesti, sa fiu extrem de... deschisa. Īnca nu-mi dau seama de ce domnul acela a avut interes sa ma invite la dumnealui...

Maiorul, īmpotriva tuturor principiilor de ancheta, o īntrerupse:

- Ce va face sa credeti ca este vorba de un domn si nu de o doamna?

Batrāna surāse asa cum stia ea ca-i sta bine:

- Nu cunosc nici o cucoana - ma refer la cercul meu - care sa aiba atāta cutezanta si spirit de īntreprindere.

- Faceti vreo legatura īntre crima si rapire?

- Da.

- Care?

Batrāna schita un surās:

- Legatura exista, e o certitudine pentru mine. Sensul, īnsa, scopul īmi scapa. Nu reusesc sa īnteleg īn ce si īntrucāt īl deranjez pe... asasinul lui stefan.

- Considerati deci ca este vorba despre una si aceeasi per­soana?

Narile Melaniei palpitara:

- Īn aceasta privinta, nu am nici un dubiu.

Maiorul, cu permisiunea batrānei (o īnclinare īmbietoare a capului), īsi aprinse tigara.

- Cine credeti ca l-a ucis pe stefan Popa? Nu va cer altceva decāt o simpla parere.

Melania Lupu īl cerceta scurt. O privire fugara, caracteris­tica, zbor de rāndunica retezānd o felie de cer.

"Ar putea sa fie fiul meu... Daca nu ma speriam atunci, la Con­stantinopol, as fi avut azi... Copilarii, Melanio! Ce Dumnezeu! Doar stii ca ceea ce nu s-a īntāmplat, nu merita nici macar pomenit..."

- Cine? repeta Cristescu.

Era curios sa cunoasca parerea Melaniei. Chiar falsa, per a contraria, īi putea sugera o pista.

- Nu stiu.

- Trebuie totusi sa aveti un punct de vedere.

Melania Lupu īsi musca buza inferioara. Avea un roz de copil sugaci.

- E o simpla supozitie, pe care n-ar trebui s-o luati īn consi­deratie decāt cu titlu de inventar... Īn locul dumneavoastra...

- Da?

- Mi-as īndrepta cercetarile spre Cris...

- Credeti ca inginerul Gregorian e asasinul?

- N-am spus asta. Dar atu-ul se afla īn manseta lui. Fie ca o stie sau nu... Scuzati-ma, dar Mirciulica s-a īntors.

Se auzea īntr-adevar un zgāndarit de gherute - maiorul se gāndi la zahar tos strivit sub talpa ghetelor īntr-o bucatarie - si batrāna crapa usa. Mirciulica, dintr-un salt, se instala pe fotoliu si se īncovriga, adormind aproape instantaneu.

Asta nu mai are nevoie de "Noapte buna, copii!" gāndi ma­iorul. Hm! Cris Gregorian, ciudat...

22

Cine e destinatarul elucubratiilor mistice ale batrānului Popa, cine e maharajahul, misteriosul mandarin īn stare sa subventioneze constructia unei biserici, mānastiri, eventual Catedrala? (Īn privinta aceasta se pare ca stefan Popa nu se deci­sese, īn scrisori referindu-se la toate trei genurile de lacase.)

Chestiunea īl obseda pe Cristescu pāna la senzatia de greata fizica, iar ideea ca necunoscutul nabab e detinator de valuta forte, devenise o certitudine. Vreme de o saptamāna facuse cercetari īn trecutul celor cinci protagonisti ai dramei, īncercānd sa detecteze circumstante speciale datorita carora unul sau altul din personaje ar fi putut deveni posesor de fond valutar.

Ca mai putin suspect din acest punct de vedere se situa īn primul rānd Basile Nicolau. Nu ocupase functii importante - de altfel nu avusese serviciu niciodata -, iar meditatiile de matema­tica desi īi aduceau un venit cochet īn timpul verii, adica īn plin sezon, cāstigānd chiar sume considerabile, nu-l facusera milionar.

Nimeni nu si-a construit palate din predarea ecuatiilor dife­rentiale, a calculului integral sau a altor chestii misterioase - Cris­tescu nu era familiarizat cu termenii, iar pe tinerii nefericiti īi compatimea din tot sufletul -, chiar daca pretul meditatiilor atinsese cifre de-a dreptul aberante: trei sute de lei sedinta.

Provizoriu, trebuia exclusa si Violeta Bordeianu. Dusese o existenta modesta, functionara mijlocie, nu calatorise niciodata, iar Cristescu se īndoia ca vazuse nu Turnul Eiffel, dar macar mānastirile din Nordul Moldovei, sau Cheile Bicazului. Olanesti si Covasna erau pentru batrāna singurele centre subliniate cu rosu pe harta lumii.

Mai interesanta parea din acest punct de vedere Coleta Miclescu. Fusese sotia unui excelent medic, cu mare voga si īnainte si dupa razboi, iar investitiile īn aur si valuta constituiau un pro­cedeu curent de asigurare a averii printre profesionistii de succes.

si totusi, reflecta maiorul, "nu-mi dau seama cum un cabinet medical, oricāt de bine ar merge, doar daca pe firma nu scrie Chris­tian Barnard, ar putea constitui sursa unei averi de milioane". Nu trebuia exclusa nici ipoteza ca Popa, smintit, sa fi exagerat dimen­siunile prezumtivului fond.

Aceleasi considerente erau valabile si pentru avocat. Valeriu Miclescu, fara īndoiala cāstiga foarte bine, dar cheltuia pe potriva, iar cea mai mare parte din venit o investea īn obiecte de arta.

Ramasese Cris Gregorian si o idee neasteptata īl determina pe maior sa-l considere daca nu favorit, cel putin extrem de inte­resant, ca eventual detinator de valuta. Īl convoca la birou si din nou ramase surprins de linistea - resemnare si blānd scepticism -acestui barbat. Ca totdeauna era īmbracat extrem de corect, o co­rectitudine putin teapana īn peisajul vestimentar contemporan, cānd oameni īn toata firea cu pāntece si chelie se īmbracau la fel ca fiii lor: pantaloni cambrati si stampilati, bluze trasnite, sepcute jokeu de un ecosez strident.

Dupa cāteva fraze conventionale, Cristescu intra direct īn problema.

- Am vrut sa discutam despre o īmprejurare mai... deosebita din viata dumneavoastra. Sunteti unul din putinii supravietuitori ai catastrofei de la Carlton.

Inginerul Gregorian surāse:

- Din pacate si cea mai interesanta. Ma refer la īmprejurare. Dupa un asemenea "debut", aveai dreptul sa te astepti la un iti­nerar de viata mai spectaculos.

- O spuneti cu infinita tristete.

- E deprimant, domnule maior, sa realizezi ca īn patruzeci de ani, tot ce ti s-a īntāmplat mai putin comun se datoreaza unei catastrofe, ca īn rest n-ai absolut nimic de povestit, si ca pe cei din jur nu-i intereseaza legat de viata ta decāt o singura īntāmplare, unde de fapt a actionat māna destinului. Aceasta māna a destinului le asmute imaginatia si o curiozitate care nu seaca niciodata.

Maiorul lua pixul oprit la marginea dosarului si māzgali ceva de parca ar fi vrut sa verifice mina.

- Nu din curiozitate am abordat chestiunea si nu va ascund ca, īnainte de a va fi cunoscut, am studiat arhiva fostului sanatoriu Saint-Vincent de Paul, apoi cea a orfelinatului unde ati fost "gaz­duit" pāna la īnfierea dumneavoastra. Din pacate, referintele sunt sarace, lipsa detaliilor aproape scandaloasa.

Inginerul īsi drese glasul:

- Īngaduiti-mi o īntrebare, domnule maior. Nu vad legatura dintre o īntāmplare, chiar singulara, petrecuta acum patruzeci de ani si asasinarea lui stefan Popa.

- Veti īntelege mai tārziu. Deocamdata, ramānem la luna noiembrie 1940.

- Ce anume va intereseaza?

- Orice amanunt, cāt de mic, care ne-ar putea conduce la refa­cerea identitatii dumneavoastra reale.

Inginerul casca ochii si Cristescu īsi zise ca omul īl crede nebun.

- E absurd! Pe vremea aceea nu īmplinisem un an, iar dupa cum stiti, investigatiile amanuntite ale autoritatilor, alimentate si de romantismul cazului meu, n-au dus la nici un rezultat. Ce va pot spune eu astazi īn plus?

- S-o luam metodic. Analizānd toate circumstantele, se impun doua concluzii: Parintii dumneavoastra naturali erau la vremea respectiva oameni avuti, poate chiar foarte bogati. Rezulta din faptul ca locuiau la Carlton, un hotel extrem de costisitor si din, hai sa-i zicem "opulenta" leaganului īn care ati fost gasit.

- Da, fu de acord Gregorian. Supozitia a fost emisa chiar īn epoca si, īn principiu, cred ca-i valabila.

- A doua concluzie, care mi se pare aproape certitudine, continua Cristescu ridicānd aratatorul, ar fi ca parintii dumnea­voastra erau cetateni straini.

- si aceasta ipoteza a fost luata īn consideratie. Pāna acum, nimic nou.

- Mda, facu maiorul privindu-l pe gānduri. M-am īntrebat daca nu cumva dumneavoastra n-ati aflat ceva īn plus. Īn aseme­nea situatii se fac investigatii personale, de multe ori mult mai eficace decāt cele ale organelor competente. Exista o curiozitate legitima, īncapatānata, devoranta a individului fara identitate de a si-o descoperi. Cunosc persoane - situatia era frecventa mai ales dupa razboi - care au consumat ani de zile, nebanuite resurse de energie si inteligenta, kilograme de timbre expediind scrisori īn toate colturile lumii si la toate organismele īn stare sa le īntinda o māna de ajutor, pentru a-si descoperi mama, un frate sau chiar un vechi coleg de banca. M-as mira ca dumneavoastra sa nu fi procedat la fel.

Cris Gregorian surāse cu tristete. Scoase pachetul de tigari si bricheta. Maiorul constata ca o manevra cu māna stānga. si nodul de la cravata si-l aranjase cu aceeasi māna. "Īn realitate, sunt mai multi oameni stāngaci decāt ne-am putea īnchipui..."

- Scuzati-ma, ce spuneati?

- Unde sa ma fi adresat, domnule maior? Ce sa cer Crucii Rosii Internationale? N-aveam nici macar un nume de care sa ma fi legat. Bineīnteles, m-a framāntat si pe mine chestiunea, mai ales īn adolescenta, īmi visam parintii - de obicei oameni fara chipuri - īi īntrebam, īi imploram sa-mi spuna cum īi cheama. Acelasi vis, ani de zile, care revine uneori si azi. Cānd urmau sa-mi raspunda ori ma trezeam, ori eu asurzeam subit, eram incapabil sa-i aud. Vorbeati de investigatii... Le-as fi facut daca as fi avut cel mai mic indiciu de la care sa plec. Poate ca eu sunt un barbat lipsit de imaginatie, dar oferiti-mi dumneavoastra un singur exemplu de ceea ce as fi putut īntreprinde.

Maiorul ofta, ca omul care nu poate contesta logica inter­locutorului.

- Adevarat, situatia nu era simpla. Exista totusi mii si mii de cazuri cānd persoane considerate pentru totdeauna disparute au fost regasite.

Īsi amintea mai ales de o situatie dramatica si totodata ilara prin absurdul ei. Doi frati gemeni despartiti de razboi care s-au cautat frenetic vreme de treizeci de ani au descoperit ca locuiesc īn acelasi oras si acelasi cartier, la o distanta de cāteva strazi.

- Am auzit si eu, spuse Gregorian, dar oamenii aceia aveau un nume, un statut, cāndva o adresa. Eu nu posedam nimic decāt un medalion.

Īsi pipai instinctiv pieptul si Cristescu presupuse - firesc - ca-l poarta si azi.

- Īn cadrul Crucii Rosii Internationale exista o sectie unde sunt declarate toate persoanele disparute...

- Sunt de acord, īl īntrerupse inginerul, dar ne ciocnim de acelasi impediment: Cum īi chema pe parintii mei.

- Dumneavoastra n-o stiti, dar nu omiteti ca oamenii acestia, sa-i presupunem de nationalitate straina, veneau totusi de undeva. Aveau o patrie, o cetatenie, cunostinte, rude. Disparitia lor a fost categoric semnalata, mai ales ca, dupa aparentele logice, dispuneau de o solida platforma sociala. S-ar fi putut face diverse corelatii...

- Scuzati-ma ca va īntrerup iar... Nu uitati ca īn Europa izbuc­nise razboiul, lumea era confruntata cu probleme mult mai grave. Iar ulterior - īncepu sa rāda - hai sa fim seriosi, tovarase maior! Ţi-era teama sa si zāmbesti īn fata anumitor portrete, nu discutau doi amici pe strada fara sa se īntoarca mereu sa vada daca nu-i aude cineva, iar pentru unul ca mine o excursie la Paris era de neconceput. Vreau sa-l vad pe ala care īn conditiile astea se apuca sa poarte corespondenta cu diverse institutii domiciliate īn vest.

- N-as vrea sa va īnchipuiti ca va fac reprosuri pentru ca n-ati investit mai mult īn cercetarile dumneavoastra, declara maiorul. Am plecat īnsa de la energia consumata īn cazuri similare si-mi īnchipuiam ca, de-a lungul anilor, ati izbutit totusi sa aflati cāte ceva. Īn consecinta, nu-mi puteti oferi nici un punct de reper...

- Din nefericire...

Cristescu simti īn glasul inginerului o umbra de sovaiala si insista:

- Orice detaliu, cāt de nesemnificativ aparent, mi-ar putea fi de un imens folos...

- Nu stiu... Īmi vine īn minte acum o īntāmplare, dar nu cred sa scoateti mare lucru. Prin '60 sau '61 eram inginer stagiar si locuiam la caminul pentru nefamilisti.

- Īn Bucuresti?

- Da. Īntr-o seara, cānd m-am īntors acasa, portarul mi-a dat un plic. M-a izbit atunci un amanunt: destinatarul este inginer Cristofor Gregorian si nu Cristian cum sunt trecut īn acte si cum m-au botezat de fapt surorile de la sanatoriu.

- Ciudat, īntr-adevar, aprecie maiorul, aplecāndu-se peste masa. si?

- Īn plic, evident o foaie de hārtie, rāse Gregorian si cāteva rānduri. Le tin minte ad-litteram: Tinere cunosc fapte si situatii care presupun ca te vor interesa. Daca esti curios, māine seara, la ceasurile opt sunt la bodega Cluj, de pe Calea Rahovei, a doua masa din stānga. Asta-i tot.

- Cine semna?

- Nimeni. Intrigat, a doua zi m-am dus la birt. Am asteptat degeaba pāna la ora īnchiderii.

- Banuiesc ca ati īncercat sa luati informatii de la portar.

- Bineīnteles! N-a putut sa-mi furnizeze nici o informatie īn legatura cu aducatorul plicului. Īl gasise īnfipt īn stativul pentru corespondenta. Īnca un detaliu, scrisoarea era netimbrata.

- O mai aveti? Asa ceva se pastreaza de obicei.

- Cānd traia nevasta-mea, ne-am mutat de doua ori. Avea slabiciunea "triatului", casa i se parea vesnic plina de boarfe si hārtoage. Cred ca atunci a aruncat-o. Īn orice caz, s-a pierdut.

- Pacat..., suspina Cristescu. Credeti ca daca ati vedea azi un text scris de aceeasi persoana, l-ati identifica?

Inginerul īl privi īncurcat.

- Nu stiu. Nu m-a preocupat niciodata scrisul oamenilor decāt īn masura īn care e lizibil sau nu. Pot īncerca īnsa...

- O sa va rog mai tārziu. Spuneti-mi, ce ati gāndit dumnea­voastra despre acest incident?

Gregorian surāse si īsi aprinse o tigara.

- M-am lasat purtat pe aripile fanteziei si mi-am īnchipuit ca omul acesta mi-a cunoscut parintii. si mi s-a parut mai mult decāt probabil ca de fapt, numele meu de botez real este Cristofor. L-a scris pe plic din neatentie, mecanic - ani de zile s-a gāndit la mine, ca la Cristofor - sau intentionat.

Maiorul dadu din cap:

- Corect.

- Mi-a mai fost limpede ca expeditorul este un om īn vārsta. Apelativul tinere apartine si ca limba si ca frecventa unei anumite generatii.

- Asa e. Bizar mi se pare ca a asteptat atātia ani ca sa intre īn scena - face impresia ca īn toata aceasta vreme v-a urmarit - si ca ho­tarāndu-se īn sfārsit sa vorbeasca, se razgāndeste aproape simultan.

- M-am gāndit, spuse Gregorian, la eventualitatea ca indivi­dul sa fi murit pe neasteptate, destinul fiind cu mine īn cazul acesta de o consecventa feroce. Mi-a fost scris sa nu-mi cunosc īn veci adevarata identitate.

- Posibil, spuse Cristescu masinal. Īl preocupa un amanunt: plicul era netimbrat... Va mai retin doar cāteva clipe, domnule inginer...

Lua din birou una din ciornele batrānului Popa si o strecura īntre alte sase hārtii scrise de el īnsusi, Azimioara, Mosoianu, colonelul Ionas. Le rasfira dinaintea inginerului:

- Daca ar fi sa identificati scrisul necunoscutului, oricāt de vag va amintiti de el, la care dintre mostre v-ati opri?

Gregorian īsi puse ochelarii si studie īndelung fiecare foaie de hārtie. Zabovi, ezitānd cāteva clipe, asupra caligrafiei colonelului Ionas - lui Cristescu īi veni sa rāda -, apoi indica fituica batrānului Popa.

- Nu am certitudinea, dar cred ca nu ma īnsel afirmānd ca aceeasi māna a scris biletul, acum douazeci de ani.

***

- Da, chiar el, spuse Cristescu batānd cu capatul pixului īn masa. Bineīnteles ca v-am recunoscut...

Glasul ragusit al Violetei Bordeianu bubuia īn microfon si maiorul īndeparta receptorul de ureche.

- Vreau sa va informez ca alaltaieri a venit la mine Basile Nicolau si m-a rugat sa va declar ca seara de 25 noiembrie am petrecut-o īmpreuna.

- Iar realitatea este probabil alta, presupuse maiorul.

- Desigur. Īn ziua respectiva, nici macar nu l-am vazut. Am socotit de datoria mea, o datorie cetateneasca, nu-i asa, sa va aduc situatia la cunostinta.

Vocea batrānei emana satisfactia plina de vanitate a individului care asteapta daca nu o decoratie cel putin felicitari calduroase.

- Va multumesc, doamna. Ati procedat cāt se poate de bine...

- Asa mi-am īnchipuit si eu. Trebuie sa stiti ca va stau tot­deauna la dispozitie. "Litera si spiritul legii", īsi aminti ea de o rubrica radio, sunt pentru mine sfinte...

Cristescu puse receptorul īn furca, aproape tremurānd. Īi era greata.

***

Avocatul o primi īn picioare, cu māinile īn buzunare - se vedeau prin stofa pantalonilor pumnii īnclestati, gata sa tabere -, fara invitatiile de rigoare: "Ia loc", "sa te ajut sa te dezbraci"...

Catalina, zgribulita īn pardesiul devenit prea larg, īl privea cu ochii storsi de plāns. Impresionata era mai cu seama crisparea dureroasa a gurii. Miclescu o masura scurt.

"Cum dracu' a putut sa ma inspire vreodata cretina asta? si nici macar īn pat nu-i mare lucru de capul ei. Chip de īnger! prefer demonii..."

Se gāndi la Adina cu o dureroasa strāngere de inima. De doua zile nu primise nici un semn de viata, apelurile telefonice (ajun­sese s-o sune din ora īn ora, chiar si la jumatate de ceas) ramāneau fara raspuns.

- Ce vrei sa-mi spui? o īntreba brutal. Repede, fara isterie, cismea de lacrimi si suspine artistice!

Balerina īl privi īnspaimāntata, muscāndu-si buzele.

- Nu merit, Vali, sa-mi vorbesti asa. Te iubesc mai mult decāt pe mine īnsami...

- Cunosc litania, altceva?

Catalina se frānse, cazānd īn genunchi.

- Cum te-ai schimbat! Doamne, cum te-a putut schimba! Femeia aceea e un diavol...

Pe avocat īl surprinse imaginea. Cu cāteva clipe īnainte doar o vazuse pe Adina īn aceeasi ipostaza.

- Un diavol! repeta fata lasāndu-si fruntea pe covor.

- Caruia nu meriti nici sa-i legi sireturile. Fiindca e o gene­roasa, totusi s-ar putea sa-ti permita sa-i speli W.C.-ul.

O ranea constient, fara sa fie nici macar prea furios, din pura placere. O placere sadica.

- Vali!

- Nici un Vali! Īn definitiv, ce vrei? Nu te iubesc, sa-ti intre bine chestia asta īn capul tau de pasarica. Ţi-am promis ceva? Mi-am luat vreo obligatie? Pe masura ce vorbea, se monta tot mai mult ridicānd glasul, care atingānd acute īsi pierdea timbrul īn ge­neral placut. Nimeni, tu, taica-tau sau Cristos nu-mi puteti reprosa ceva! Esti majora, ai umblat dupa mine cu limba scoasa, iar eu, slava Domnului - apasa cuiul īn rana -, ti-am platit si rasplatit serviciile.

Fata tresari biciuita, strafulgerata parca de o revelatie.

- Te stiam crud, incorect, lipsit de orice sentiment...

- Cāta perspicacitate!

- ...dar nu meschin si odios. Nu ti-am cerut niciodata nimic!

- Ai primit totusi, ceea ce e acelasi lucru.

- Am sa-ti restitui totul... Vali, n-am venit pentru mine, adica... nu ca sa ma primesti īnapoi.

Ochii i se umplura iar de lacrimi. Era constienta ca daca ar lua-o acum īn brate, ar uita, ar ierta totul. Īncepu sa tremure doar la gāndul ca i-ar putea simti din nou bratele īnlantuindu-i trupul.

- De ce ai venit?

- Pentru tine. Esti īn primejdie, ti se arunca doua crime īn spinare.

Miclescu se interesa sarcastic:

- Au īnceput militienii sa ti se destainuie? Īti fac confidente?

- Am vrut sa te avertizez. Gigi mi-a spus tot si, la o adica, nu te vor cruta. Te detesta si va fi fara mila.

- Daca am ajuns la mila unui limbric...

- Fii atent, Vali, te implor!

- Īn fond ce-ti pasa! Sunt incorect, meschin, odios. Societa­tea trebuie asanata de asemenea personaje.

- Te iubesc, Vali, chiar daca esti canalie.

Īl privi lung, concentrat, īntiparindu-si īn minte, ca de ramas bun, toate trasaturile chipului aspru al avocatului. Īntoarse spatele si parasi precipitat apartamentul.

Īn urma ei, Miclescu scuipa ca un surugiu, apoi sterse co­vorul cu talpa ghetei de antilopa.

23

Cānd tārāi soneria, Vanda Trai-Dulce visa ca se afla la Venetia. Auzea vāslele gondolierilor palmuind apa, iar undeva, īn laguna, un glas specific cānta cu aplicatie si credinta "O, sole mio!" Ulterior, avea sa constate, ca la etajul superior se chefuia īndracit, iar vecinii, uitānd robinetul de la cada deschis, īi inundasera baia.

Aprinse instinctiv veioza si tot instinctiv se uita la ceas. Doua noaptea. Sari speriata din pat si trase capotul pe ea, īncurcāndu-se īn māneca.

"Militia!" fu primul gānd, apoi, persoana avizata, īsi aminti ca descinderile dupa ceasurile sase seara erau interzise. Cānd dadu ochii cu Adina, ramase perplexa:

- Ai capiat, surioara? La ora asta ti-ai gasit sa darāmi usile oamenilor?

- N-am darāmat nici o usa, replica amuzata Adina, am sunat si atāt.

- De ce n-ai telefonat? Daca eram cu un crai?

Adina īncepu sa rāda, scotāndu-si pelerina neagra.

- Nu te-am vazut rosind nici īn situatii mai picante.

Vanda lua o gura din paharul de vodca pregatit la īndemāna, lānga pat, si simti ca īncepe sa se dezmeticeasca.

Adina surāse ironic:

- Asa ti-a recomandat medicul?

- Ai ghicit. Iar sticlele goale sa le sparg īn capul oaspetilor de ora mica. si, acum, explica-mi si mie ce ti-a casunat. Arati - indica toaleta neagra, cizmele cu carāmbi, palaria (un clos tot negru care-i ascundea complet ochiul stāng) - ca un apas. Sa dea dracu', daca eram sticlete, te agatam doar pentru moaca suspecta.

- Draga mea, facu Adina māngāindu-si bratele pāna la cot, ramān la ideea mea ca daca tot esti filat, e mai bine s-o stii. si, ca s-o stii, ideale-s strazile pustii.

- Eu am īnvatat altfel la scoala. Ce-ai acolo?

Adina aruncase neglijent valijoara lui Miclescu de parca īnauntru s-ar fi aflat schimburi pentru delegatie scurta, peria de dinti si cosmeticele.

- Banii.

Ochii Vandei se aprinsera. Nu-i venea sa creada.

- Toti?

- Īhī.

- Extraordinar! N-as fi zis ca o sa marseze pāna la urma. Īl cunosc de mult...

- Nu ma cunosti pe mine.

Vanda schita o reverenta:

- Fetito, īmi scot palaria. Daca as avea mai multe...

- Ai deschide un raion la Bucur-Obor. Uite ce voiam sa-ti spun, Vanda. Eu acum o sa ma cam dau la fund. Mi-am facut nu­marul, ce urmeaza e treaba voastra. Mi-astept onorariul la umbra si basta! Te avertizez īnsa ca "dulaii" trebuie sa-i am īn maximum o saptamāna.

- si cu prostii aia doi ce faci?

- Miclescu s-a vārāt singur īn hazna, e intrat pāna la gāt, nu mai are nevoie de brānci. Iar cu Cris, sa nu-ti faci probleme. N-o sa va deranjeze.

Vanda o scruta īncordata, īntrebāndu-se īn ce masura putea avea īncredere īn ea. Valiza cu bani īnsa, faptul ca Adina n-o dez­amagise niciodata īi stārnira un puseu de optimism.

- Īn regula, fetito. Merg pe māna ta.

- Nu uita, o saptamāna, sublinie Adina.

- Nu uit niciodata. Spune-mi, spre ce meleaguri īnsorite te īndrepti?

Adina zāmbi:

- Cāt mai spre vest. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru.

- Īti īnchipui ca n-am inventat tot circul asta ca sa-mi chel­tuiesc banii la Eva. Tu ai vreo treaba aranjata? Cum ajungi... dincolo? Ne-ai putea da eventual o idee?

Ochii īntunecati ai Adinei sclipira. sovai o singura secunda:

- Īmi pare rau, Vanda. Persoana e dispusa sa ma serveasca numai pe mine.

- Nu-i nimic. Īti urez noroc.

***

Īnfasurata īntr-un capot de lāna alba, Melania Lupu ciripea vesela īn bucatarie. Budinca de taitei abia scoasa din cuptor aromea apetisant si Mirciulica, trezit din somn, se strecura prin usa īntre­deschisa.

- Miroase a Craciun, dragul meu, nu-i asa? Asta īmi aduce aminte de parfumurile copilariei: portocale, stafide, vanilie, ieni­bahar... Oare de ce o fi disparut ienibaharul din bucataria mo­derna?... Ai rabdare, Mirciulica, ai sa fii multumit de portia ta. Te rog doar sa nu te lacomesti si sa ai rabdare. stii ca māncarea prea fierbinte īti provoaca indigestii... Hai īn casa.

Īncaperea era spatioasa, mobilata īn stilul batrānei. Din vechea locuinta, pastrase doar tablourile, cāteva bibelouri, doua-trei piese stil si pendula. Īi placeau schimbarile si nimic n-o anima mai mult decāt sa plimbe mobila de colo-colo. Aceasta īi dadea senzatia de noutate si, fara a trai complexe de vārsta, o facea sa se simta mult mai tānara.

Scoase din scrin o sticluta de Jamaica si umplu un paharut, varsānd o cantitate aproximativ egala si īn farfurioara motanului.

- Ai ghicit, Mirciulica, astazi avem o mica sarbatoare. Prie­tena ta, da-mi voie sa ti-o spun la ureche, este o isteata si jumatate si īnca o data nu s-a īnselat īn presupunerile ei.

Īsi zari chipul īn oglinda si se ameninta cu degetul:

- Melanie, stii bine ca nu-mi place sa te falesti! Fie, pentru o singura data am sa te iert, dar baga de seama sa nu devina un obicei... Vai, Mirciulica! L-ai si baut? Ce spui?! Ai mai vrea o pi­catura. Pentru ca astazi e o ocazie deosebita, īti permit sa abuzezi, dar nu mi-ar placea sa te vad turmentat.

Ridica ea īnsasi paharul īn fata oglinzii, īsi trimise o sarutare "Te felicit, fetito" si īncepu sa bea cu īnghitituri mici. Mirciulica, turtit, o privea de pe sofa cu un singur ochi.

- Da, dragul meu, nici de data asta nu m-am īnselat si aceasta pentru ca am folosit o buna metoda de lucru. Dupa cum stii, cānd am īnceput sa studiez registrul domnului Anton - contine doua sute cincisprezece nume -, mi-am propus sa caut o persoana care sa īntruneasca trei particularitati: sa fi fost tānar īn jurul anilor '40, din provincie, iar initialele vechiului nume sa fie un S si un P. Trebuie sa stii ca am gasit unsprezece persoane care se īncadrau īn acesti parametri. Procedānd prin triere, l-am descoperit pe stefan Popa care pāna īn 1946 purta numele de Stan Pietraru. Semnalmentele fizice din catalog corespundeau - nu, nu exista si fotografii īn registru -, iar genul de delict pentru care fusese pedepsit rimeaza perfect cu personalitatea lui Popa. A fost legionar si īnca una din capetenii, participānd direct la asasinarea lui Armand Calinescu. De fapt, mi-am īnchipuit totdeauna ca īn trecutul lui se ascunde ceva īngrozitor... Cine-s legionarii? Ade­varat, esti mult prea tānar ca sa fi auzit de ei... Niste persoane ex­trem de vulgare, dragul meu, si cu instincte antropofage. Cum spunea colonelul, "o adunatura de animale, care dupa ce ca-s canalii mai sunt si mitocani..." Īn orice caz, era un barbat abil si cu sansa... Nu, nu colonelul, Mirciulica, ci stefan Popa. Īncearca sa te concentrezi. A izbutit sa evadeze din īnchisoare, iar presupu­nerea domnului Anton era ca fusese ajutat de doi paznici care cochetau cu Miscarea. Cu un astfel de trecut, evident ca īti schimbi numele... Da, am certitudinea ca este vorba de una si aceeasi persoana. Īn caracterizarea destul de detaliata a personajului, figu­reaza doua amanunte extrem de semnificative: legionarul Stan Pietraru avea preocupari mistice, purta cu ostentatie o cruce la gāt, iar porecla lui era...

Facu o pauza, gustānd suspensul. Cuvāntul exploda, cascānd si celalalt ochi al motanului:

- Era... era... Parintele! Mai trebuie sa amintesc ca biata capatāna a lui stefan zornaia de liturghii, sfinti, cadelnite, īn sfārsit un īntreg magazin de obiecte bisericesti? Hm! Ai adormit! Fru­mos, n-am ce zice, cānd te afli īn societatea unei doamne.

Traversa odaia īn pas de dans si se opri la geam. Īncepuse sa fulguiasca, pe strada aparusera cāteva umbrele. Batu din palme fericita:

- Ninge!

Scoase capul pe fereastra, īncercānd sa prinda cu limba fulgii de zapada.

***

O data cu pachetul de tigari, locotenentul Mosoianu scoase un pliculet format carte de vizita. Īl rasuci nedumerit "cum dracu' a ajuns asta la mine?!" si se refugie lānga un stālp spre a nu īmpie­dica traficul pietonilor. Instinctiv, īsi apasa ochelarii la radacina nasului.

Avocatul Miclescu a vāndut doua icoane īn valoare de un milion. Īntrebati-l ce a facut cu banii.

Nedumerit reciti textul. Scrisul era fin, cultivat si dupa toate aparentele, necontrafacut. Īncerca sa-si aminteasca figurile care se aflasera īn preajma lui īn troleibuzul supra-aglomerat - "acolo mi l-au pasat, precizamente" -, dar īsi dadu seama ca e inutil. Baga īn buzunar plicul si se īndrepta grabit spre prima statie de taximetre.

***

Cristescu se uita la avocat, īncercānd sa-i descifreze figura. Acuza o oboseala marcata, iar trasaturile agreabile capatasera acum un relief nou, care era departe de a-l avantaja. Altfel, se comporta cu aceeasi naturalete, era degajat, extrem, aproape os­tentativ de sigur pe el. Īn buzunarul sacoului cenusiu īnflorea, cu toate colturile afara ca niste urechi ciulite, dupa moda anilor '30- 40, o batista alba cu chenar lat, bleumarin. Ceru permisiunea sa-si aprinda o tigara si maiorul īl invita cu un gest. Declicul fin al brichetei trada o marca buna care se asorta cu pachetul Pall-Mall. Fara sa fie adeptul metodelor de intimidare, de asta data Cristescu pe de o parte plictisit, pe de alta īncercānd sa-l ia prin surprindere, īl aborda fara menajamente:

- Ma īntreb ce motiv ati fi avut sa-l asasinati pe stefan Popa.

- Asta ma īntreb si eu. Conchid īnsa ca suspiciunile dum­neavoastra ma vizeaza īn mod serios.

- Suficient ca sa va simtiti īngrijorat. Va enumar doar cāteva din "nedumeririle" pe care le generati. Īn seara asasinarii lui Popa nu erati la Ploiesti, ba dimpotriva, ati fost vazut iesind din lo­cuinta victimei, iar īn noaptea cānd a fost atacat Doru Popescu, se pare ca va gaseati prin īmprejurimi.

- Deci doua crime. Nu vi se pare prea mult?

- Foarte mult. A doua ar fi īnsa consecinta celei dintāi. Ba­iatul acela stia cam multe despre dumneavoastra.

Avocatul stinse tigara īnainte de a fi ajuns la jumatate, īsi revizui tinuta, de parca s-ar fi aflat la bara, si chiar īsi drese glasul ca īnaintea unei pledoarii.

- Pomeneati de "nedumeriri" tovarase maior si termenul e prudent. stiti foarte bine ca nici o instanta dintr-o tara cāt de cāt civilizata, o instanta dreapta si nepartinitoare nu poate condamna o persoana pe baza "nedumeririlor" unui anchetator.

- Nu-mi faceti teoria probelor. Suntem amāndoi juristi, aceasta e o chestiune limpezita īntre noi mai de mult. Deocamdata, eu personal n-am formulat nici o īnvinuire.

- Trebuie sa īnteleg ca au facut-o altii. Iar acuzatiile emise de persoane private nu ma intereseaza.

Cristescu īl privi lung. Surāse serpeste:

- Chiar daca aceste persoane private pot deveni martori ai acuzarii?

Miclescu ridica din umeri si īncepu sa rāda.

- Admitānd ca as fi comis doua crime, cred ca as fi fost destul de inteligent s-o fac fara asistenta.

- Omiteti factorul īntāmplare si mai uitati - sunt dezolat, dar e o constatare fara echivoc - ca sunteti colectionar de resentimente. Un individ care detesta depune energia si īncapatānarea unui ba­talion de politisti cānd īsi urmareste victima.

- Va referiti probabil la nefericitul acela... Tānarul Popescu. Regret sincer ce i s-a īntāmplat, dar nu cred ca puteti lua īn serios afirmatiile unui baietandru aiurit, sufocat de gelozie.

- Din pacate, declaratiile lui Doru Popescu coincid cu ale altora.

- Cine ar mai fi? Balerina, o nevropata.

- Iar Lucretia Popescu are un neg pe obrazul stāng. Cu epi­tete nu puteti spulbera marturii care mi se par cel putin impor­tante. Īn sfārsit, pentru a trece la alta problema, īncercati va rog sa va amintiti exact unde va aflati si cum v-ati petrecut timpul īn seara asasinarii lui Popa; de asemenea īn noaptea cānd Doru Popescu a fost grav molestat.

Miclescu surāse sarcastic.

- Ma voi ocupa de chestiunea aceasta chiar māine dimineata.

Cristescu īl cerceta lung. Īsi marturisi sincer gāndurile:

- Va admir stapānirea de sine si ma īntreb īn acelasi timp pe ce mizati atāt de sigur. Oricum, acel ceva trebuie sa fie de bronz.

- Acel ceva se numeste inocenta. Ma stiu total strain de am­bele afaceri, neīntinat ca un crin. Am sa va fac totusi o marturi­sire. Este adevarat ca īn seara asasinarii lui Popa, am trecut pe la el. Ma rugase insistent sa vin, vrānd sa ma consulte īntr-o anumita problema. Mi-am īnchipuit ca-l intereseaza un consiliu juridic. Cānd l-am gasit mort, am īnteles ca probabil chestiunea era mult mai grava.

- De ce ati omis pāna acum sa-mi relatati acest fapt?

Miclescu rāse.

- Teama de īncurcaturi, si crima nu e dintre cele mai nevino­vate, nu constituie un monopol. Cāt priveste tānarul Popescu, mi se pare de-a dreptul aberant sa se faca cea mai mica corelatie īntre acest eveniment nefericit si persoana mea. A īncercat sa ma san­tajeze pe teme fanteziste, dar nu i-am dat nici cea mai mica im­portanta. Sunt obisnuit sa ma lupt cu rechini. Pestisorii marunti īmi stārnesc mila.

"Fanfaronada tipica, traduse maiorul. Fraze mari, rotunde, goale."

si din nou se simti plictisit.

- Am īnteles. Sa trecem la cealalta chestiune. Suntem infor­mati - dumneavoastra īnsiva īn conformitate cu dispozitiile legale ati īnstiintat organele īn drept - ca ati vāndut doua icoane de pret.

- Perfect adevarat, recunoscu avocatul.

Ceva imperceptibil pālpāi scurt īn vocea lui Miclescu. Maio­rul se lasa pe spate ciupindu-si usor barbia.

- Pretul obtinut a fost de un milion.

- Daca cifra v-a fost furnizata de doctorul Radian īnseamna ca-i un mincinos.

- Nu-i mincinos, clatina din cap maiorul, si de altfel, suma corespunde preturilor practicate la bursa neagra a artei, cānd au loc asemenea īnstrainari. Dar nu aceasta face obiectul discutiei noastre. Cu titlu informativ, nu-i asa, īn ce ati investit aceasta suma?

Tonul avocatului se ridica devenind vag agresiv:

- Sunt obligat sa va raspund?

- stiti bine ca nu. Īmi explic īnsa anevoie asemenea discretie.

- Cred ca am dreptul sa fac ce vreau cu banii de care dispun. Milionul l-am oferit unei femei.

Parea animat de o hotarāre brusca si Cristescu īncerca sa profite de situatie. Surāse.

- O norocoasa, presupun... Īntreba mieros: Mi-ati putea spune si cum o cheama?

Maselele avocatului pārāira. De trei zile o cauta zadarnic: acasa, la telefon, pe strazi. Simti ca-si pierde mintile si abandona orice prudenta.

"Putoarea! Barem sa clacam amāndoi!"

- De ce nu! Adina Varlam. Strada Doctor Baleanu, nr. 15.

Cristescu īsi coborī privirea si nu spuse nimic.

***

Cu autorizatia Procuraturii, locuinta Adinei Varlam fu des­chisa. Era un apartament elegant īn care, fenomen extrem de rar, simplitatea se īnsotea īn mod desavārsit cu rafinamentul. Īn ciuda ordinii perfecte, dupa o scurta inventariere, maiorul Cristescu realiza ca femeia parasise īn mod definitiv casa. Caminul era plin de scrum - fusesera probabil arse toate hārtiile considerate compromitatoare -, īn secreterul florentin nu se gasea nici un document care ramāne īn general acasa chiar cānd deplasarea e preconizata pe termen lung: carnete de C.E.C., certificat de nastere, diplome etc.

Garderoba uluitor de bogata (te puteai crede īn magazia unui teatru) parea intacta. "Fireste, zāmbi maiorul, cānd ai pus māna pe un milion nu te mai īncurci la drum cu geamantane barosane si cufere." si-o putea lesne īnchipui pe Adina parasind locuinta cu o valijoara: un schimb, trusa de cosmetice, bijuteriile.

De pe consola, surādea enigmatica (totdeauna ni se pare enigmatic zāmbetul unei femei frumoase pe care nu o cunoastem) fotografia format tablou a Adinei. Atāt Azimioara, cāt si Marinescu o recunoscura lesne. Era strania necunoscuta care izbutise sa se debaraseze de umbra lor.

24

Vanda Trai-Dulce īl primi pe maior cu entuziasm de zile mari, ca pe o veche cunostinta.

- Ura, sefule! Arati cam pleostit.

- De, Vando, sezonul ploios. Dumneata cum o mai duci?

- Ceac-pac! Am tras la umbra si admir peisajul.

Cristescu īsi roti ochii prin īncaperea spatioasa, fara mobila. Arata cu barbia spre masa si scaunele improvizate din lazi si īncepu sa rāda:

- Neckermann?

- As! Nationalizarea.

- Nu chiar asa de rau, surāse Cristescu, oprindu-se īn fata stivelor de cartuse Kent, lazilor de whisky si a unei duzine de pungi aurii de cafea.

- Produse imperialiste, replica Vanda. Nu face sa-ti spurci ochii.

- O luasi politic. Cu bisnita din asta te ocupi acum?

- Īmi pare rau, sefule, dar nu ma asteptam sa ma iei īn bombeu. Ce-s minora, sa-mi ruinez escarpenii pe strada Covaci?

- De unde le-ai rostuit?

- Daruiala de la craii mei. Ţi-oi parea comica, dar ma mai poftesc unii de māndruta.

Ochii Vandei scaparau malitiosi si maiorul rāse. Se cunosteau de cel putin douazeci de ani, o anchetase de vreo cinci-sase ori, si de fiecare data īl amuzase capacitatea escroacei de a se exprima īn doua limbi. Mānuia cu aceeasi usurinta argoul si limba culta.

- Īn regula, Vando. Astept sa ma chemi la nunta.

- si māine, daca mi-esti nanas.

Maiorul īntreba brusc:

- Unde-i Adina Varlam?

Privirea femeii se concentra. Avu un scurt moment de sovaiala si Cristescu īi ghici gāndul. Nu stia cum sa procedeze: Sa recunoasca ori sa conteste ca are habar de existenta ei. Ridica din umeri.

- Nu mi s-a spovedit.

"Mda, gāndi maiorul. Vanda n-a fost niciodata fata proasta. De vreme ce am abordat-o direct, īnseamna ca stiu destule si ar fi fost inutil sa pretinda ca n-a auzit niciodata de ea."

- Cānd ai vazut-o ultima oara?

- Acum o saptamāna.

- Ţi-a spus unde pleaca?

- Nu. Adina nu-i din femeile care fac confidente.

Īn stilul care o caracteriza, schimbase dintr-o data si tonul si limbajul.

- Ce soi de afaceri īnvārteati īmpreuna?

Vanda ridica din umeri:

- Nici un fel de afacere. Adina dispune de prea mult ca sa-si bata capul cu ce plateste māine īntretinerea. N-o intereseaza com­binatiile.

- Cu ce se ocupa?

Femeia īncepu sa rāda:

- O vezi pe Adina īnscriindu-se la "Bratele de munca" si semnānd condica la sapte dimineata? Ai haz, sefule!

- Dar?

- Nu-s paturi īn tot Bucurestiul asta pentru cāti barbati ar vrea s-o aiba. E de-ajuns sa pocneasca din degete.

- Am īnteles. Spui ca nu stii īncotro s-a īndreptat...

- Nu. Poate o fi avānd rude prin provincie...

- Vando, femeia asta si-a parasit definitiv casa.

Escroaca presupuse moale:

- Atunci prin strainatate...

***

Maiorul Cristescu dadu dispozitie ca semnalmentele Adinei Varlam sa fie trimise tuturor organelor de militie din tara. Īn asemenea situatii, un infractor inteligent, iar Adina se parea ca face parte din specie, se da o vreme la fund, asteptānd sa treaca momentul fierbinte. Problema este gasirea unui adapost sigur. Cei mai multi prefera case particulare, apartinānd de obicei unor prie­teni considerati de nadejde, altii se ascund īn locuinte de vara. Greseala, caci acestea sunt īn general parasite īn timpul anului, iar ivirea unui locatar atrage imediat atentia localnicilor. Cei mai abili prefera peregrinarea din oras īn oras.

Cristescu dadu dispozitie sa fie supravegheate garile tuturor localitatilor tragānd nadejde ca Adina nu se cazase īnca. Īsi para­sise locuinta doar cu o zi īnainte. O trada agenda de birou ramasa la marti 1 decembrie: azi era miercuri 2...

Īn legatura cu Adina, maiorul mai facuse o descoperire inte­resanta. Cercetānd fisele ministerului, constatase ca, īn urma cu cinci ani, fusese amestecata īntr-o afacere cu valuta si aur. Spe­ciale i se pareau datele biografice: Se nascuse īn 1945, fiind fiica unui cafegiu turc, Selim Septar. Urmase liceul la Constanta, apoi absolvise o scoala de arta decorativa. Avusese sase casatorii (asta abia pāna īn 1975, contabilizase Cristescu īntrebāndu-se cāte s-or mai fi adunat). Sotii facusera parte din categoriile sociale cele mai diverse, alcatuind un palmares bizar: sef de sala la restaurantul Lido, un profesor unitar, un medic dentist, un mecanic auto, un receptioner, iar ultimul fusese inginer. Lucrase un singur an ca decoratoare de vitrine.

"Hm! conchise maiorul. Nu s-ar putea afirma ca femeia aceasta a dus o viata monotona..."

Īn cursul aceleiasi zile, Cristescu mai primi o comunicare interesanta. Locotenentul Mosoianu raporta ca Vanda Trai-Dulce luase legatura cu Sile, specializat cāndva īn facilitarea trecerilor frauduloase de granita.

"Alta care vrea sa spele putina. Am sentimentul ca ne apro­piem de deznodamāntul afacerii..."

Spre seara, primi telefonul Melaniei Lupu. Batrāna se scuza bineīnteles ca-l deranjeaza si ca-l roaga daca, din nou bineīnteles, are timp, sa-i faca o vizita. S-ar fi deplasat ea, dar īi este imposi­bil, caci din cauza unui pantof incomod ("iertati-ma ca va dau amanunte atāt de intime"), i s-a umflat un picior, iar ce-i mai grav, lui Mirciulica i s-a redeschis bronsita.

Cristescu, desi covārsit de lucru, accepta. O cunostea prea bine pe Melania ca sa nu-si dea seama ca nu-l solicita īn mod gratuit: o batrāna care n-are ce face, amatoare de conversatie īntr-o seara ploioasa de noiembrie. si iarasi, nu era femeia care sa in­venteze importanta unor fleacuri.

Īl primi īn stilul ei inimitabil, marchiza (asa cum ni le īnchi­puim īn conformitate cu imaginea popularizata de teatru si cinema) din secolul al XVIII-lea. Īi oferi ceaiul cu gratia ei caracteristica, se interesa cu convingere despre sanatatea maiorului, de buna dispo­zitie a locotenentului Azimioara, daca la minister le dau caldura, ce parere are despre casatoria printului Charles cu Lady Diana.

Cristescu īndura cu talent tot preludiul, īntrebāndu-se ce ur­meaza. Cānd īn sfārsit, Melania īncepu sa se joace cu margelele de la gāt, īsi dadu seama ca va intra īn subiect.

- Domnule maior, īncepu cu glas usor voalat de emotie, la vārsta mea, se admit unele marturisiri. Trebuie sa va spun ca tin foarte mult la dumneavoastra.

Cristescu simti ca-i vine ameteala.

"Daca m-a chemat sa-mi faca o declaratie, cred ca ma poc­neste damblaua!"

- Sunteti o persoana distinsa si trebuie sa stiti ca eu am avut totdeauna o slabiciune extraordinara pentru aceasta īnsusire. De altfel, noi doi ne-am īnteles foarte bine si, daca au intervenit uneori mici neīntelegeri, acestea s-au datorat unor circumstante care n-au nici o legatura cu sentimentele noastre.

"Doamne sfinte! se cruci Cristescu. Un Rembrandt si un Goya subtilizati, o statuie de aur gata sa-si ia zborul peste granita, un an de puscarie, asta numeste ea mici incidente! Cum or fi aratānd īn capul ei alea mari?!"

- Am apreciat de asemenea delicatetea dumneavoastra si caracterul de exceptie. De aceea m-am gāndit, dupa modestele mele forte, sa va dau o māna de ajutor.

Maiorul īi privi instinctiv bratele fragile si mormai ceva care aducea a multumiri.

- Īntāmplator, continua Melania, dupa cum bine stiti, am fost amestecata īn istoria dezagreabila de care va ocupati acum. Mi-a facut o nespusa placere sa va revad si, chiar de la īnceput, mi-am propus sa va fiu de folos. Straduindu-ma, cred ca am izbu­tit oarecum.

Cristescu, circumspect - "ce dracie o mai fi nascocit?" - īsi subtire privirea.

Melania, sigura de succes, īl cerceta cu ochi scaparatori.

"Nu crede un singur cuvānt din ce spui, draga mea. El si bu­nica sunt singurele persoane din viata ta care au ghicit ca esti o mincinoasa. Ei bine, īi vei oferi o surpriza..."

- Īntāi vreau sa va pun o īntrebare.

- Va ascult, doamna.

- Sunteti informat ca numele de stefan Popa este fals?

Maiorul īsi īncreti sprāncenele.

- Adica?

- Numele real al bietului batrān, caci īn realitate toti oamenii rai sunt niste nefericiti, cel putin asa īi socotesc eu, era Stan Pe­trescu, o capetenie legionara.

- De unde detineti aceasta informatie?

Melania Lupu ofta multumita si īncepu sa-i relateze toate ama­nuntele legate de descoperirea ei. Cristescu o asculta cu atentie, īntrebāndu-se crispat ce urmareste īn fond. Informatia putea fi verificata (daca se dovedea reala, deschidea o pista noua anche­tei), interesant era īnsa unde voia batrāna sa ajunga.

- Cred, relua Melania īncāntata de multumirile lui Cristescu, mereu prevazator, dar politicos, ca va mai pot oferi o idee. Nu stiu precis cine m-a rapit de lānga domnul Azimioara... Apropo, tre­buie sa-i spuneti ca l-am gasit īn avantaj, a slabit si cred ca se poate māndri cu silueta dumnealui.

Coltul buzei lui Cristescu zvācni. Chiar ieri īl auzise lamentāndu-se ca dieta doctorului Atkins e "vraja". Reusise sa se mai īngrase cu cinci kilograme īn ultima saptamāna.

- Parerea mea este īnsa ca m-au furat pentru ca s-ar putea ca eu sa cunosc unele amanunte care... Īn sfārsit, incomodeaza.

Maiorul n-o slabea din priviri: "Care-i realitatea? Minte? De ce? Nu minte? si, iarasi, de ce?"

stia ca Melania e o femeie deosebita, de o bunatate īnge­reasca, dar cu fantezii de gangster. Īnca nu-i putea sesiza jocul.

- Care ar fi acele amanunte?

- stiti, m-am gāndit si eu... Pe stefan l-am cunoscut acum douazeci si cinci de ani īn casa Coletei. Ca sa fiu absolut sincera, nu l-am īndragit niciodata. N-avea conversatie, era ursuz, iar la pocher devenea de-a dreptul imposibil. N-aveai voie sa scoti o silaba, īn timpul jocului. Īmpartit carti, pe trei, pe sase, pe noua, decartat, cāte bucati? Personal, domnule maior, nu īnteleg de ce trebuie la o masa de joc, sa te comporti ca la un parastas... Fiindca veni vorba, ieri vecinii mei au avut o pomenire. Patruzeci de zile de la decesul socrului... Au pus si casetofonul. Banuiala mea este ca a fost un parastas dansant.

Cristescu īncepu sa rāda si Melania, indignata de fason, con­tinua:

- A fost deci mult mai vesel decāt la partidele noastre obis­nuite... Ceva mi s-a parut totdeauna ciudat, domnule maior!

- Anume?

- Cum de nu-si dau seama unele persoane ca sunt indezira­bile. Eu, una, cānd ma aflu īntr-o vizita, simt doar dupa respiratia gazdei cānd sunt de prisos.

- N-am nici cea mai mica īndoiala, surāse maiorul.

- Ei bine, probabil ca stefan era complet lipsit de intuitie. De altfel, Violeta... Cum care Violeta? Bordeianu! Īi seamana per­fect, dar nu despre ea discutam acum. Fara sa pretind ca l-am detes­tat pe stefan, īn orice caz nu era un personaj dupa care sa tānjesc. Din cāte īmi amintesc, i-am formulat īn toata viata mea o singura invitatie - asa m-a īnvatat guvernanta ca-i frumos - si totusi ma vizita cel putin o data pe luna. Un supliciu, va asigur! Īntr-o zi... Ah! mi-amintesc, sarbatoream aniversarea lui Mirciulica si i-am oferit o cupa de sampanie "Zarea". Īn realitate, a fost mai mult de o cupa, caci a doua zi īn chiuveta am gasit doua sticle goale. stiti, ca sa scot etichetele. Uneori, cānd ramānem fara bani, eu si Mir­ciulica recurgem la acest procedeu. Vindem toate sticlele din casa. stefan se ametise, sunt īncredintata, caci pe omul acesta eu nu l-am vazut niciodata zāmbind. Or, atunci rādea din orice fleac si cu acest prilej am constatat ca proteza lui nu era ceea ce ar fi trebuit sa fie. Adica, vreau sa spun ca clampanea.

Melania facu o demonstratie concreta si Cristescu rāse cu pofta. Realmente, batrāna era inegalabila.

- Īmi pare bine ca sunteti bine dispus. Īn bolile de stomac, starea de spirit conteaza enorm.

Maiorul, din ce īn ce mai amuzat, se interesa surāzānd:

- De unde stiti ca am ulcer?

- Oh! raspunse batrāna. Dar e foarte simplu. Ne cunoastem de trei ani...

- si?

- Am constatat ca de cāte ori va enervati sau īncercati o emotie oarecare, duceti automat māna la stomac. Acesta este un gest spe­cific. Cardiacii īsi pipaie inima, hepaticii ficatul. Eu de pilda, care am avut oreion cānd eram copil de cinci ani, caci nu-mi amintesc sa fi fost vreodata bolnava de altceva, īmi ciupesc urechea. stiti, mi s-ar parea inechitabil ca toata lumea sa sufere de ceva, iar eu sa fiu sanatoasa tun.

- Presupun ca procedati foarte corect. Vorbeati de vizitele lui stefan Popa.

- Nu uit niciodata despre ceea ce vorbesc. Aceasta nu pentru ca nu am scleroza, ci pentru ca probabil subiectele mele de con­versatie sunt extrem de reduse.

Evident, se alinta, dar Cristescu, nerabdator, nu īncerca sa o contrazica.

- Spuneam deci ca la aniversarea lui Mirciulica, stefan s-a ametit. I-am propus la un moment dat, stiti, ca divertisment, caci era departe de a fi un causeur amuzant, sa jucam Popa-prostul. Am fixat ca miza un kilogram de jeleuri.

Se opri uitāndu-se fix la maior: "Ce parere ai?"

Cristescu n-avea nici o parere si batrāna urma.

- A pierdut si i-am zis: "Astept jeleurile". "Care jeleuri?" Parea cazut īn transa. "Pai pe ce am jucat? Te-am batut, esti Popa-prostul si platesti..." S-a uitat la mine cu o privire de nebun: "Nu, nu eu platesc". "Dar cine?" A rānjit: "Her Stengel junior". "Cine-i asta, Stengel?" Dintr-o data s-a redresat, si-a scuturat tot trupul. "Nimeni, nimic, prostii de-ale mele."

Melania facu o pauza, trecāndu-si degetele albe prin blana motanului, care i se urcase pe genunchi.

- Poate ca incidentul mi-ar fi iesit din minte, dar īntāmplarea face ca pedichiuristul bunicii mele, care era un barbat foarte demn - purta favoriti ą la Franz Josef si ghetre albe cu nasturi de sidef - sa se numeasca tot Stengel... Sper ca nu va plictisesc, domnule maior.

"Acum iar se rasfata", gāndi Cristescu si se grabi s-o asigure:

- Dimpotriva, doamna, va ascult cu cel mai mare interes.

- Sunt īncāntata. Nu-mi plac oamenii care asculta fara sa auda, desi, recunosc, uneori am si eu obiceiul acesta detestabil. Din nefericire, nu toata lumea are lucruri interesante de povestit... Cam la vreo doua saptamāni dupa aniversarea lui Mirciulica, eram la Coleta īn vizita. Bineīnteles, nu lipseau nici Violeta, stefan, Basile, iar mai tārziu a venit si Cris. Comentam oroarea aceea de film care se numeste holocaust. A venit vorba despre doctorul Mengele, medicul de la Auschwitz, apoi despre Comandantul lagarului... Coleta, care citeste foarte mult, avea un lapsus si nu izbutea sa-si aminteasca numele persoanei. Nu stiu ce mi-a venit si am sugerat la īntāmplare: "Poate Stengel..." Ei bine, domnule maior, nici daca as fi tras cu pusca, asa pe neasteptate, stefan n-ar fi reactionat mai... cum sa va spun, īmi lipseste termenul, ma rog, violent. A tresarit de era sa cada de pe scaun si daca o pereche de ochi ar putea ucide, ei bine, eu demult as fi fost moarta...

- Da, extrem de interesant, spuse Cristescu. si dupa aceea?

Melania surāse:

- Nu exista nici un dupa aceea. Poate ca ceea ce v-am po­vestit eu e lipsit de importanta, totusi nu ma pot īmpiedica sa fac o legatura īntre moartea lui stefan, acest nume si rapirea mea. Ramāne ca dumneavoastra sa apreciati...

"Da, reflecta Cristescu, ridicāndu-se, s-ar putea sa existe o legatura..."

De altfel, avea īncredere īn intuitia Melaniei, īn discernamāntul si capacitatea ei de a corela amanunte aparent lipsite de relevanta, īn finetea observatiei.

Se despartira īn termeni deosebit de caldurosi, Melania insistānd ca maiorul la urmatoarea vizita sa-l aduca neaparat si pe locotenentul Azimioara. "Mie si lui Mirciulica ne plac oamenii care manānca cu pofta. Ne stimuleaza apetitul..."

Dupa plecarea lui Cristescu, batrāna trecu īn baie, unde īsi facu toaleta de noapte. Īn timp ce-si demachia obrazul, īsi trimitea bezele īn oglinda:

- Īn realitate, Melanie, tu esti o fata cumsecade, iar ziua ti-e plina de fapte bune. Cred ca meriti acum un cornulet cu nuca... Ah! Esti o uituca si jumatate! Trebuia sa-i vorbesti domnului maior de Pangastrin. Este un medicament admirabil. Doar dupa trei pastile, Mirciulica a devenit mult mai vioi. Ţii minte? Se urca pe sifonier si se arunca īn cap... Un plonjon de toata frumusetea...

25

Azimioara astepta īn picioare, gāndindu-se ca nevasta-sa īi promisese pentru prānz ciolan cu fasole. Era māncarea lui preferata si, pāna a se īnsura, fusese īncredintat ca ciolanul cu fasole, ca si ciorba de burta si tuslamaua nu pot fi preparate cumsecade decāt la birt.

- Melania Lupu, zāmbi maiorul, pretinde ca ai slabit. Cred ca trebuie sa-i trimiti flori pe chestia asta... Īn sfārsit! Ia legatura cu Neagu de la arhiva. Ma intereseaza registrele de stare civila de la toate primariile din Capitala pe perioada 1940-1941. Vezi daca nu e īnregistrata vreo casatorie sau nastere pe numele de Stengel. Sper ca aveti noroc, altfel trebuie sa luati si provincia...

***

Adina Varlam fu reperata īn gara Constanta. Cristescu insis­tase ca aici supravegherea sa fie foarte strānsa, mizānd pe mai multe considerente. Īn primul rānd, un infractor care īncearca sa dispara alege centre supraaglomerate, īmpestritate de turisti daca e posibil - Constanta oferea din plin acest avantaj -, instinctiv prefera locuri cunoscute, unde se descurca topografic si poate recurge la ser­viciile rudelor sau prietenilor. Īn plus, portul prezinta tentatia unei eventuale fortari de frontiera. Adina īsi schimbase complet genul si Azimioara abia o recunoscu īn biroul maiorului. Renuntase la stilul sofisticat si la moda retro, īsi tunsese parul si-i īntunecase nuanta. Ramasese bineīnteles o femeie interesanta, dar era departe de aparitia spectaculoasa care stārnea vālva pe Calea Victoriei.

"Nici un elefant calarit de un cimpanzeu n-ar īntoarce atātea capete", obisnuia sa spuna despre ea Vanda Trai-Dulce.

Ceea ce usura considerabil lucrurile, gāndi Cristescu, cerce­tānd-o cu mult interes, era faptul ca la perchezitie, īn valiza se gasise material compromitator suficient pentru īntocmirea a trei dosare penale, nu unul: sume considerabile īn lei, valuta si aur.

Acum arata linistita - femeia asta, aprecie Cristescu, stie sa-si stapāneasca minunat nervii -, frumoasa fara ostentatie si judecānd dupa machiajul discret si īmbracamintea aproape austera, se sim­tea limpede ca se straduise sa para cāt mai neīnsemnata.

- V-ati parasit locuinta marti 1 decembrie si ati ajuns la Con­stanta abia pe 2. Care e motivul?

- N-am gasit bilet de tren. Nici macar la personal. A fost meciul ala nenorocit: Farul cu nu stiu ce echipa din München.

- Puteati totusi sa va urcati si sa platiti o amenda.

- Am vrut sa evit orice complicatii, cāt de marunte, cu auto­ritatile.

"Corect, aprecie Cristescu īn sinea lui, desi pentru un fleac din asta nu se ajunge la militie."

Adina raspundea sobru, nu parea deloc intimidata si dupa o experienta de douazeci de ani, Cristescu realiza imediat cu ce fel de infractor are de-a face: prea inteligent ca sa nu-si dea seama ca a pierdut partida. Īn consecinta, subterfugiile, inexactitatile, slalo­mul īntre minciuna si adevar devin inutile, pun zadarnic la īncer­care nervii partenerilor.

- Sustineti ca nu cunoasteti persoana care va dadea dispozitii.

- Nu, dar fara īndoiala, daca nu-i vorba despre un interpus, era un barbat.

- Cum v-a racolat?

- Prin telefon. Dupa cum v-am mai spus, toata legatura noas­tra a functionat numai īn acest mod.

- Practic ce v-a propus?

- Initial, sa fiu un soi de curier. Le gaseam, ma refer la pa­chetelele respective, īn locurile cele mai neasteptate. Eram doar anuntata ca "marfa" se gaseste īn cutia postala, īn urna decorativa de piatra de la intrare, īn spatele unei anumite icoane dintr-o bi­serica sau alta si asa mai departe. De fiecare data, locul se schimba. Pachetelele respective plus ce-mi furniza Miclescu si Gigi Song le predam Vandei.

- Mda.., apreciez sinceritatea dumneavoastra.

Adina Varlam rāse scurt:

- Īn general nu aceasta este īnsusirea mea de capatāi. Acum n-am alta solutie.

- Ati declarat ca erati platita īn valuta.

- Da, banii īi gaseam īn plic īnchis, totdeauna la cutia de scrisori.

Cristescu fu strafulgerat de o idee ciudata:

- Ati pastrat din īntāmplare vreun plic?

Adina īl cerceta nedumerita.

- Cred ca-l am pe ultimul, īn valiza.

- Ma īntreb, spuse maiorul batānd usor cu coupe-papierul īn sticla de pe birou, de ce ati acceptat o combinatie atāt de riscanta. Sunteti o femeie care dispune de mijloace, hm... speciale pentru a-si asi­gura o viata mai mult decāt confortabila. N-ati lucrat decāt un an īn toata viata si, din cāte am putut eu baga de seama, ati dus-o magnific.

- Īmi place, zāmbi Adina, acel mijloace, hm... speciale. Ade­varat, n-am dus lipsa de gentilomi dispusi sa-mi plateasca din larg īntretinerea si chiar mai mult decāt atāta. Accentua: Dar plateau īn lei.

- Ce aveati de gānd sa faceti cu valuta?

- Sa plec īn Occident.

- Concurenta īn genul de... activitate pe care-l practicati e cam mare acolo.

Femeia rāse.

- Cred ca sunteti un campion al eufemismelor. Intentionam sa ma reprofilez. Am treizeci si cinci de ani, o vārsta la care, ca femeie īntretinuta, ca sa nu folosesc alt termen, nu mai esti com­petitiva. Deci nadejdile mele se īndreptau spre altceva.

- Adica?

- Am absolvit o scoala de arta decorativa. Ma gāndeam sa deschid acolo un soi de īntreprindere pe profil, dar pentru asta aveam nevoie de capital.

- E o pasiune brusca? Aici n-ati practicat decāt un singur an.

Adina Varlam dadu din māna: lucruri atāt de simple nu mai trebuie explicate.

- Aici! Ce sa fac cu arta decorativa aici? Sa aranjez chiloti de dama īntr-o vitrina sau panouri cu purcelusi prosperi tinānd un morcov īn gura pentru aprozare? Cine angajeaza la noi un deco­rator ca sa-si amenajeze casa?

- si dincolo?

- Sunt destui, iar daca ai dever, afacerea devine extrem de rentabila. Nu-i totul sa dispui o mobila īntr-un colt sau altul. Tre­buie sa decorezi locuinta īn functie de personalitatea individului. Unuia i se potriveste un interior stil Ludovic al XIV-lea, altuia gen businessman american, iar celuilalt stil Tudor. Pe dumnea­voastra de pilda, va vad foarte bine īntr-un interior George al III-lea. Aveti distinctie si multa alura.

- Iau act, zāmbi maiorul, caruia nu-i trecuse niciodata prin minte sa se īntrebe cum i-ar sta īntr-un castel din Sussex sau īntr-un ranch din Arizona.

- Toate acestea, concluziona Adina, presupun o cultura serioasa, mult bun gust si simt psihologic. Or, asa ceva se plateste.

- Am īnteles... Sa ne īntoarcem deocamdata pe meleaguri autohtone si anume la inginerul Gregorian. Ce vi s-a cerut practic īn legatura cu el?

- Sa-i fac cunostinta cu orice chip si sa-l retin blocat miercuri 25 noiembrie īntre orele 18 si 19,30. Asta a fost cel mai simplu.

- Ati mai primit si alta data dispozitii īn acest sens?

Adina īsi scutura parul taiat scurt. Nu-i venea rau, o īntinerea, dar īn schimb pierduse din "deosebit". Ca ea, asa cum arata acum, se mai vedeau destule pe strada.

- Nu. A doua oara l-am convocat din proprie initiativa. Bar­batul acesta īmi place sincer.

Cristescu "recapitula" figura inginerului. Simpatic, agreabil, manierat. Īn special ultima dintre calitati este apreciata de femei, ca dupa aia sa spuna ca "tipu-i prea bleg". Oricum, dupa parerea maiorului, Gregorian facea parte din categoria persoanelor pe care nu le observi, sau le uiti imediat.

Adina repeta cu voce calda:

- Īmi place chiar foarte mult.

- Nu suficient totusi ca sa-l scutiti de basme. Aveti o fan­tezie bogata.

- Nu stiu la ce va referiti.

- La "vānzarea" a carei victima ati fost acum douazeci de ani. Fetita inocenta cedata unui sadic...

De asta data, Adina rāse cu toti dintii. Erau splendizi, lati, o dantura care nu putea sa apartina decāt unei femei inteligente.

- Cānd ai de-a face cu sentimentali, trombonul merge la sigur, efectu-i garantat. Am verificat-o īn nenumarate rānduri.

Locotenentul Azimioara īsi vārī capul pe usa. Vazāndu-i ex­presia, maiorul simti ca nu mai are rabdare sa astepte. Se adresa Adinei, ridicāndu-se īn picioare:

- Deocamdata atāt!

Suna subofiterul de serviciu si, īnainte de a se īnchide usa, exclama:

- Ei? Ce-ati facut?

- Am gasit! spuse fericit locotenentul. Aproape ca nu-mi vine sa cred.

- Ce?

Azimioara scoase o hārtie din mapa si īncepu sa citeasca:

- Municipiul Bucuresti - Romānia, Primaria Sectorului I (Galben) Oficiul starii civile. Extras din registrul starii civile pentru noi nascuti. Cristofor, sex barbatesc, de religie catolica, locul nas­terii Bucuresti īn sanatoriul Sfānta Elisabeta din soseaua Kisselef nr. 8 pe data de 28 aprilie 1940 ora 19,35. Declaratiunea a fost facuta de tatal copilului - Hugo Stengel. Mama - Valentina Stengel, casnica, este nascuta Racoviceanu.

Ochii maiorului stralucira:

- Bravo, baiete!

***

Interogatoriile Vandei Trai-Dulce si al lui Gigi Song īi luara maiorului mai putin timp. Fapta lor avea sa alcatuiasca obiectul altui dosar, unde avea sa figureze si avocatul Miclescu, tangentānd doar īntāmplator cazul batrānului stefan Popa.

Vanda, femeie īncercata, cu vasta experienta infractionala, īsi privea situatia cu resemnare. "Calmul marelui dezastru", tra­ducea Cristescu īn general asemenea stare de spirit, dar Vanda nu avea simtul tragicului, asa ca expresia nu i se potrivea.

- Credeam ca te-ai astāmparat, comentase Cristescu cu oarecare amaraciune.

Nu era un anchetator ranchiunos si-i parea sincer rau pentru Vanda. Femeia aceasta avea reale calitati si ar fi putut gasi destule mijloace ca sa duca o viata comoda fara a necaji paragrafele Codului Penal.

- Daca-mi inventai matale o renta, sefule, trageam pe dreapta si ma īnscriam la Universitatea Populara, sectia balet.

- Ţi-ai fi putut gasi ceva de lucru.

- Ce?! Sa vānd loz īn plic prin birturi? Sau lumānari si sa dau cu aspiratorul prin biserici?

De fapt, īntelese Cristescu, Vanda reprezenta o curea de transmisie īntre furnizor si beneficiar. Ceea ce primea de la Gigi Song si Adina (deci implicit si avocatul Miclescu) īi preda concu­binului ei, Doxa, zis si Tic-Tac. Acesta, la rāndul lui, transmitea īntreaga marfa unui capitan de vas francez care facea curse regu­late Marseille - Constanta. Individul receptiona marfa, remune­ratia facāndu-se īn valuta. Nu, milionul de care-l tapasera pe Mi­clescu era combinatia lor, adica a Vandei, a Adinei si a lui Tic-Tac. Banii urmau sa fie investiti īntr-o afacere de ceasuri.

"Hm! reflectase Cristescu. On reviens toujours au premier amour..." Care era sursa aurului nu stia nici Vanda, nici Gigi. Tānarul, ca si Adina (pe care n-o cunostea), primea "materialul" īn chip asemanator: un glas barbatesc īl aviza asupra "adresei" care evident era totdeauna alta.

Acelasi glas īi daduse dispozitie s-o rapeasca pe Melania Lupu si s-o sechestreze īn imobilul parasit din īmprejurimile Capitalei. Īl ajutase un amic, Sica Ţambal - cānta la restaurantul Marea Neagra -, care condusese masina. Scrisorica relativa la milionul obtinut de Miclescu din vānzarea icoanelor, el o vārāse īn buzunarul lui Mosoianu. O initiativa proprie. "si-a batut joc de Catalina īn mod barbar. Magarul trebuie sa plateasca īntr-un fel..."

Apoi gāndul i se īntoarse la Melania Lupu.

- Cum se simte?

Ochii lui Gigi Song scānteiau de placere.

- Bine.

- Ma bucur, sefule! Īn viata mea n-am īntālnit un numar mai senzational. Cānd o vedeti, spuneti-i ca-mi pare rau daca am supa­rat-o si ca-i mai valabila decāt o suta de japite nedate īn pārg...

Cristescu, obisnuit cu succesele batrānei, surāse:

"Melania! Smintita, fermecatoarea, inegalabila Melania..."

***

Īn dimineata urmatoare, maiorul, īntr-o dispozitie excelenta, īsi convoca la prima ora colaboratorii. "L-a lasat ulcerul si viata e iar portocalie", presupuse locotenentul Mosoianu; "a scos-o pe zapacita de Melania din zar!", īsi īnchipui Azimioara.

Cānd īl vazura aprinzānd o tigara - lux de zile mari - gāndurile li se īncrucisara īn eter: "E clar!"

- Baieti, azi aveti program de vizite. Trebuie sa-i vedeti "acasa la ei" -, īncepu sa ridice cāte un deget - pe Violeta Bordeianu, Basile Nicolau, Miclescu, Coleta Miclescu, Gregorian, Catalina Dragos...

- Ati omis-o pe Melania, observa Azimioara.

Cristescu īncepu sa rāda.

- Ai dreptate. N-ar fi rau sa treci pe la ea. Te pomeneste me­reu, are multa afectiune pentru dumneata, si, aspect importan­tisim!, te afli īn gratiile lui Mirciulica. Da. Ce va spuneam?... Deci vizitati-i pe toti - īi īmpartiti īntre voi cum vreti - si va faceti luntre si punte sa-mi aduceti de la fiecare o proba de saliva.

De uimire, ochelarii lui Mosoianu se repezira spre vārful nasului. Azimioara, placid, se multumi sa contemple tabloul din spatele lui Cristescu. Īl stia pe dinafara, pāna la cel mai mic ama­nunt, dar tot nu izbutea sa priceapa despre ce este vorba.

- Ma multumesc cu mucuri de tigara, completa maiorul. Mai complicat e cu nefumatorii, respectiv balerina si Nicolau. Dar gasiti voi un truc! Sunteti baieti destepti!

"...si firi sentimentale! completa īn gānd Mosoianu. Truc! Am sa-l rog frumos pe Nicolau sa-mi īmprumute proteza..."

26

Afara, noiembrie ploua cu tristete, aroma de tufanele si mult gri. Maiorul trasese draperiile de la birou si aprinse lampa, obicei care acasa o scotea din sarite pe nevasta-sa. "Nu suport lumina electrica īn timpul zilei..."

Cristescu, īncredintat ca o face din spirit de economie (exas­peranta economie care de fapt era zgārcenie curata), de īndata ce nevasta-sa pleca de acasa, aprindea toate luminile īncercānd satis­factii de copil nazdravan. "Ce-mi pasa ca e zece dimineata, daca afara-i bezna?"

Īn fata lui, Cris Gregorian, mereu stapānit, dar parca mai īngāndurat, privea fix un mic glob pamāntesc īncastrat īntr-un cub de cristal.

Maiorul, trist - nu-i faceau placere asemenea scene si nu īncerca niciodata satisfactia vānatorului triumfator -, īl cerceta, zicāndu-si ca inginerul era ultimul om despre care si-ar fi īnchipuit ca ar putea comite o crima.

"Ori eu sunt legat la ochi si incapabil sa descifrez o figura, ori Lombroso bate cāmpii la modul cel mai voios! De altfel, daca te-ai lui dupa teoriile amicului, n-ar mai fi nevoie de politie. Din zece suspecti, īntr-o crima, pun degetul pe ala cu falca mai abrupta si cuie īn priviri. Exact ca īn filmele proaste! Asasinul si spionul au mutre vrajmase si-i ghicesti dupa primii metri de pelicula consumati..."

- Cānd ati aflat ca va numiti Cristofor Stengel?

Gregorian tresari, dar nu speriat, ci ca un om trezit din somn.

- Da... Exact acum unsprezece luni. Mi-a facut o vizita - ne cunoastem de la Miclesti - si a fost primul lucru care mi l-a spus. "Te cheama Stengel. Tata-tau a fost reprezentantul firmei Krupp īn Romānia, iar maica-ta... Ei, cu maica-ta, e o poveste mai trista. Pentru mine..."

Facu o pauza si respira adānc. Maiorul astepta īn tacere. Sunt momente cānd anchetatul nu trebuie īmboldit.

- Trei sau patru fraze, spuse Gregorian, al caror sens nu l-am prins la īnceput. Totul venea pe neasteptate, erau ani de zile de cānd enigma, misterul identitatii mele nu ma mai preocupa. Popa a vazut ca-s complet zapacit si a luat-o pe īndelete. De fapt, po­vestea īncepe cu mama... A cunoscut-o īn 1936 la Bārlad, orasul ei natal, si din prima clipa a iubit-o ca un nebun. Folosesc propria lui expresie si cred ca, īntr-adevar, a divinizat-o, caci vorbind acum, dupa patruzeci de ani, despre ea, ochii īi erau īnecati īn la­crimi, glasul rasuna ca un vaiet. Nu fac literatura, domnule maior, si credeti-ma, eu care l-am cunoscut pe stefan Popa, īn fond o bestie, urla cruzimea īn toata faptura lui, m-am simtit impresionat. Izbutise sa-mi transmita īn cuvinte searbade, cu incoerenta - n-a fost un orator - toata intensitatea patimii īncercate cāndva si a carei flacara aveam impresia ca īnca īi pārjolea sufletul.

Cristescu, un romantic, se interesa īn soapta:

- Era frumoasa?

Īntrebarea īi scapase. Traia cu impresia de ireal, avea senti­mentul ca asculta un basm.

- Mi-a aratat o fotografie de pe vremea cānd mama se afla īn ultimul an de liceu. Mi se pare ciudat ca n-am simtit nimic. Ho­tarāt, natura umana prezinta mistere de nepatruns. Ma uitam la ea ca la o straina, īmi repetam "e mama" si nu simteam nimic... Asa, ca straniu amanunt psihologic.

"Nu chiar atāt de straniu, medita maiorul. Cānd te obisnuiesti sa nu ai ceva sau pe cineva, nu poti sa-l recunosti sau sa vibrezi. Ca si cum ar veni unul acum la mine cu o poza, "uite-l pe fiu-tau", pe care nu-l am, si eu sa īncep sa plāng. Desi poate nu-i chiar acelasi lucru. Īn sfārsit, divaghez..."

- Nu stiu, īl auzi pe inginer, daca azi ar trece drept frumoasa, dar atunci probabil ca da. Era īn gustul acelor ani, o figura draga­lasa, dulce a la Norma Shearer, femeia bibelou ce se cere ocrotita. Cred ca transmitea o puritate plina de gratie, un ce suav, care-i ameteste īndeobste pe barbatii foarte virili si am impresia ca asta a fost genul lui Popa. I-a facut curte vreme de doi ani, timp īn care mama parea nehotarāta.

- Cu ce se ocupa Popa?

- Nu stiu exact, dar cam īn perioada respectiva a intrat īn Miscare. Tot atunci a aparut si Hugo Stengel, care prezenta o partida stralucita. Bine situat, chipes, tānar. A cunoscut-o pe mama la un bal si īn zori i-a cerut māna. Mama a acceptat imediat. Popa - si l-am crezut - a īncercat sa se sinucida. Fapt este ca, peste noapte, dragostea lui s-a transformat īntr-o ura nimicitoare. Ura pe fond de adoratie, dar nu mai putin crāncena.

Maiorul īl urmarea crispat de atentie. Cu doua ceasuri īnainte, pe cānd mai contesta a fi autorul asasinarii lui Popa, fusese alt om. Desigur, acelasi barbat bine crescut, calm - aceasta parea a fi īnsusirea fundamentala a inginerului -, fara excese verbale, dar succint, īn defensiva inteligenta si acuzānd o vioiciune a spiritului pe care aspectul saturnian si falsa melancolie - īn fond indiferenta totala fata de tot ce nu intra īn sfera intereselor sale - nu te-ar fi lasat s-o banuiesti vreodata.

"Īn definitiv, ce probe aveti īmpotriva mea?"

"Sunteti stāngaci, nu-i asa?"

"si?"

"Pe stefan Popa l-a asasinat o persoana stāngace. Sārma-lat din jurul gātului a fost rasucita spre stānga, deci invers decāt ar fi procedat marea majoritate a oamenilor."

"Absurd! Nu-s singurul stāngaci din Romānia!"

"Dar singurul din anturajul lui Popa."

"Este unica dumneavoastra proba?"

Gregorian se īntrerupse uitāndu-se reflex la pendula mica din biroul maiorului. Batea de ora 12...

- Reproduc strict relatarea lui Popa. Dupa casatoria parin­tilor mei (cred ca sunteti prima persoana fata de care folosesc acest termen), le-a urmarit viata pas cu pas. Cam sapte-opt luni pe an calatoreau prin Europa, īn functie de afacerile lui Hugo Stengel, restul anului īl petreceau īn Romānia. Fiind o pereche mondena si de o anumita proeminenta sociala, lui Popa īi era uneori de ajuns sa urmareasca rubrica de "specialitate" din ziarele timpului. Asa a aflat despre nasterea mea, le cunostea toate deplasarile si, uneori, razbit de suferinta iesea īn calea mamei. Ca s-o blesteme! "Era īnsarcinata cu tine, se vedea de la o posta, trebuie sa fi fost cel putin īn sapte luni. Am asteptat-o la sosea, pe Aleea Tranda­firilor. Am prins-o de māna: Sa-i dea Dumnezeu lui fecioru-tau -parca stiam ca ai sa fii baiat - norocul meu. Iar de tine si soacat, praf si pulbere sa se aleaga!"

Gregorian vorbea cu patima, retraia dupa patruzeci de ani groaza femeii, emotiile, tulburarea ei. Le rememorase si īn mo­mentul strangularii batrānului.

"Īi rasuceam cablul īn jurul gātului cu voluptate, cu o placere perversa, aproape sexuala..."

"Īn general, constatase Cristescu, aveti, hai sa le zicem, accese de perversitate. De exemplu, dumneavoastra sunteti autorul ano­nimei trimise la militie īn care va desemnati drept asasinul lui Popa. Rafinament - sunt nevoit sa ma repet - pervers, caci va simteati invulnerabil. Ati mai avut grija sa nu va fabricati un alibi plecānd de la ideea ca un individ cānd īsi premediteaza crima, are grija sa-si pregateasca cinspe martori si īnca vreo douazeci de probe concludente care sa-l scoata din cauza. Dumneavoastra, animat probabil de acelasi viciu, i-as zice un cinism al curajului, si substituindu-va judecatii anchetatorului "cine n-are alibi, īn mod normal, nu e vinovat" - cānd avem de-a face, repet, cu o crima premeditata, "intelectuala" -, ati īmpins farsa si mai departe. Ati mobilizat-o pe Adina Varlam sa va "ocupe" seara discret si de asa maniera, īncāt sa va fie imposibil sa demonstrati viitoarei anchete cu ce va ocupati īn momentul crimei."

"Nu vreau sa devina un refren, rānjise Gregorian, dar aveti probe?"

"Am!"

- Cānd s-a īntāmplat catastrofa de la Carlton, parintii mei tocmai se īntorceau dintr-un voiaj mai lung īn strainatate. Bunica murise cu un an īn urma, iar bunicul doar de cāteva luni. Mama a avut un soc si Hugo Stengel - de ce oare nu-mi vine sa-i spun tata? - s-a gāndit ca e bine ca mama sa schimbe peisajul. De aceea nimeni nu s-a interesat de mine ulterior. Practic, nu mai aveam nici un fel de rude. O īntāmplare care se leaga de alta catastrofa, īntāmplata cu zeci de ani īnainte... Īn urma anunturilor din ziare, Popa a venit la sanatoriu sa ma vada. Dispunea de suficiente date, cunostea destule amanunte pentru ca sa nu aiba nici o īndoiala ca sunt copilul sotilor Stengel. A plecat de la sanatoriu fara sa dea cea mai mica deslusire. Furia lui neagra era ca cei doi, murind, scapasera prea ieftin. Avea sa se razbune pe mine tacānd... si a tacut... Singurul om din lume care putea sa-mi decida destinul.

- Ce l-a determinat totusi pāna la urma sa vorbeasca? Chiar dupa patruzeci de ani?

- Pare bizar, dar, tinānd seama de caracterul paradoxal al lui stefan Popa si de evolutia lui, fenomenul se simplifica. Sunteti probabil informat de activitatea batrānului īn sānul miscarii le­gionare. Eu cunosc amanuntele de la el. Īn afara de participarea sa la asasinarea primului ministru Armand Calinescu, mai avea o serie de crime la activ. Īmbatrānind, asediat de obsesii mistice care oscilau spre patologic, l-au apucat remuscarile si i-a trasnit ideea ca unicul mijloc, fantastic, de a-si rascumpara pacatele īn fata lui Dumnezeu este sa construiasca o biserica. Fondurile aveam sa i le procur eu, fiul omului de afaceri Hugo Stengel. Īn consecinta, a īnceput sa-mi expedieze o ploaie de scrisori, adevarat serial, unde, amestecānd afacerile cu preceptele religioase, īmi explica necesitatea imperioasa a unei asemenea īntreprinderi.

- De ce s-a gāndit tocmai la dumneavoastra?

- Dupa cum v-am precizat, se pare ca... Īn fine, tatal meu era un om cu o excelenta situatie materiala. Acum doi ani, Popa a facut o excursie īn R.F.G. Acolo a luat legatura cu prieteni vechi de-ai familiei mele, care i-au explicat ca averea lui Stengel zace īntr-un safe la o banca din Zürich. Socotind dobānzile acumulate īn patruzeci de ani, contul trebuie sa fi atins o cifra cel putin interesanta. Īn consecinta, Popa s-a gāndit ca o parte din acesti bani ar putea fi varsati īn contul lui Dumnezeu. Astfel, dadea cum spune francezul, doua lovituri cu aceeasi piatra. Īsi rascumpara greselile tineretii legionare si, pe de alta parte, se compensa īntr-un fel si fata de mine. Generos, mi-a explicat ca nu are pretentie decāt la o suma suficienta pentru a ridica un lacas bisericesc "impozant".

Maiorul se uita la tigara care i se stinsese īntre degete. O clipa se gāndi s-o reaprinda, dar se razgāndi si o puse īn scrumiera, stri­vind-o inutil.

- Totul mi se pare de domeniul fantasticului! Cum ati fi izbutit sa asigurati respectiva banca asupra autenticului identitatii dumneavoastra si cum v-ar fi putut sili Popa sa-i cedati o parte din suma?

- Nu avea importanta identitatea mea. Banii au fost depusi īntr-un cont cu numar secret. Cine cunoaste acest numar īncaseaza banii. Popa īl cunostea.

- De unde?!

Gregorian salta din umeri:

- Asta nu mi-a spus-o niciodata. Se eschiva, iar eu n-am insistat. Pe mine, īn fond, ma interesa numarul.

- si l-ati aflat?

- Nu īnainte de-a fi īncheiat un act prin care ma obligam sa-i "restitui" o suma considerabila de marci.

Ochii lui Gregorian sclipeau si Cristescu realiza ca pe barba­tul acesta, aparent placid, singurul lucru care īl putea anima erau banii. Nimic altceva, dragostea, o idee, un ideal, n-avea rezonanta īn fiinta lui. Aceeasi sclipire particulara a ochilor "aproape lu­brica", o constatase cānd inginerul īi daduse amanunte cu privire la beneficiile ce se pot obtine din traficul cu aur.

"Cine vi-l furniza? se interesase maiorul. Dispuneti de can­titati considerabile."

La perchezitia locuintei lui Gregorian, doar īn cosul de gunoi - o pubela de metal cu fund dublu - gasisera peste un kilogram de bijuterii.

"Un cetatean portughez stabilit īn Grecia. Īi convenea sa rea­lizeze traficul prin Romānia, acest soi de activitate infractionala la scara respectiva fiind la noi aproape necunoscuta si īn conse­cinta, atentia propriilor autoritati si a Interpolului mai modesta."

"Cum l-ati cunoscut?"

"I-am fost recomandat drept o persoana de īncredere de catre un prieten din copilarie care a emigrat īn Grecia."

"De ce v-ati complicat existenta introducānd īn combinatie atātia curieri? De obicei, se lucreaza mai discret..."

"Cantitatea de marfa era prea mare pentru a risca. Daca m-as fi multumit cu serviciile unei singure persoane, iar aceasta ar fi fost prinsa, pierdeam enorm. De altfel, Adina, Nicolau, Miclescu si Gigi nu se cunosteau īntre ei. Coincidenta a facut ca avocatul si Adina sa se īncurce ulterior, iar sub plapuma - surāsese cu resemnare - nu mai exista taine..."

Privirea inginerului se fixa din nou asupra globului de pe masa lui Cristescu. Avea atitudinea si expresia unui individ care asteapta cu rabdare sosirea trenului. Plictisit, dar nu agitat sau nervos.

- Nu īnteleg un lucru, spuse maiorul. De vreme ce batrānul Popa se afla īn posesia numarului secret, care-i motivul ca n-a ac­tionat singur? Putea īncasa īntreaga suma fara ca dumneavoastra sa aveti habar ca a existat vreodata pe lume un Stengel si contul sau bancar.

Gregorian rāse īncetisor.

- Nu i-o īngaduia constiinta! Aici e hazul! Toata povestea asta isterica, absurda, care-i poarta semnatura, a fost inventata de o cainta sincera.

- si daca dumneavoastra ati fi plecat singur, fara sa-l aver­tizati?

- Imposibil. Era cu ochii pe mine si m-a amenintat ca la cea mai mica tentativa de "a spala putina" fara el, ma denunta auto­ritatilor noastre. Practic, santaj!

"si de aici la crima, e un singur pas" reflecta Cristescu.

Īl omorāse pe batrān, cu sānge rece. Dupa ce se despartise de Adina luase un tramvai si se deplasase la locuinta batrānului. Se strecurase īn garsoniera prin fereastra baii care dadea īn curtea interioara, apoi īn spatele batrānului si-i prinsese grumajii īn latul de sārma. Trecuse dupa aceea pe acasa sa se schimbe si la fel de calm se dusese la partida de pocher a Coletei Miclescu. Cu crono­metrarea timpului - una din preocuparile majore ale unui infrac­tor, īn special īn materie de crima - nici macar nu-si batuse capul, de vreme ce efortul lui constase īn a nu-si confectiona un alibi. Īntālnirea cu Adina o preconizase ca rezerva, īn situatie limita. Strāns cu usa de o eventuala ancheta, ar fi gasit mijlocul sa sugereze numele si adresa femeii...

Tot el īl molestase si pe Doru Popescu, fara intentia īnsa de a-l ucide, ci doar pentru a īndrepta cercetarile pe o pista falsa. Din toate punctele de vedere, Miclescu ar fi avut interesul sa se deba­raseze de tānar. Inexactitatile din declaratiile facute erau menite sa camufleze alte matrapazlācuri.

Insistānd asupra felului īn care o persoana sau alta din "cercul" Coletei Miclescu fusesera implicati īn cazul stefan Popa, maiorul ceruse explicatii privind rapirea Melaniei Lupu.

"Pe mine unul, nu m-a īnselat niciodata femeia aceasta. Toti o considera natānga si ramolita. Departe de asa ceva! E plina de perspicacitate si are o intuitie iesita din comun. Īn ultima vreme, se uita cam mult la mine si cu o anumita privire. Īn plus, mi s-a parut ca stie prea multe. La o īntālnire īn casa Coletei, a pronuntat numele Stengel. si era limpede ca nu o facuse īn mod īntāmplator. Popa a avut un soc atunci, eu am reusit sa ma stapānesc mai bine."

- Imobilul īn care a fost sechestrata Melania Lupu apartine unui oarecare Gheorghe Lepadat.

- Da, un fost coleg de liceu, care a decedat acum cinci ani. Mostenitorii īnca nu s-au gāndit sa-l fructifice. La modul concret e parasit, nu si oficial. Taxele si impozitele sunt platite la zi.

"Ce scop urmareati rapind-o pe batrāna?"

Gregorian sovaise:

"S-o sechestrez circa sapte-opt zile, pāna aveam sa dispar..."

"Cum?"

"Mi s-a promis un pasaport fals..."

"Sunt īncredintat ca ati fi lichidat-o..."

"A, nu, de ce? Femeia aceasta mi-e realmente simpatica..."

- Īnca o chestiune! spuse Cristescu. Erati, īn principiu, pose­sorul unei averi considerabile. De ce v-ati mai bagat īntr-o com­binatie atāt de riscanta ca traficul de aur?

- Īn primul rānd, cu aurul ma ocupasem īnainte ca Popa sa intre īn arena. Īn al doilea rānd, mi-era teama ca nu cumva res­pectiva banca din Elvetia, asa cum au procedat si altele, sa nu-mi fi "confiscat" contul, data fiind perioada foarte mare de timp īn care nimeni nu-l reclamase. Adica mi-era frica de prescriptie, desi batrānul, care pretindea ca se interesase, ma asigura de contrariul.

Continua sa se uite la globul īncastrat īn sticla si la un mo­ment dat, lui Cristescu īi trecu prin minte ca inginerul ar avea pofta sa i-l fure. Cānd īl īntrebase asupra ratiunii pentru care sub­tilizase solnita de la restaurantul "Scoica", raspunsese simplu: "Sunt cleptoman".

Cleptoman, inventariase maiorul, pervers, cu o patima pato­logica pentru "arginti" si extrem de abil. Abil si totusi gresise...

Īnainte de a trece la marturisiri, Gregorian īi tinuse piept cu un calm dārz.

"Latul īnfasurat pe stānga nu constituie o proba suficienta."

"Va pot oferi mai multe, dar ma multumesc cu ceea ce numim noi proba K.O. Scrisoarea trimisa batrānului Popa era impecabila, nu prezenta nici un fel de amprente, masina la care fusese batuta apartinea batrānului. Ati gresit īnsa cu plicul. Cānd l-ati īnchis, reflex, asa cum procedeaza marea majoritate a oamenilor, ati folosit propria dumneavoastra saliva. Fie ca ati muiat degetul īn gura, fie ca v-ati trecut limba peste tivul de clei. Aceeasi greseala ati repetat-o cu plicurile destinate Adinei Varlam si cu scrisoarea adresata batrānului Nicolau.

Gregorian tresarise, apoi zāmbise, jucator care stie sa piarda. Fair-play...

"Ati cāstigat!"

"Asa mi se pare..."

Dar se simtea trist.

27

- Trebuie sa va spun, domnule maior, ca ma simt o per­soana foarte importanta, ciripi Melania Lupu.

Se plimbau la sosea. Cristescu, galant, īi tinea delicat cotul, privindu-i cu duiosie profilul distins. Vorbea cu īnsufletire si era de-a dreptul īncāntatoare, cu obraji proaspeti - gerul īi fardase cu un roz de bomboana fondanta - ochi scānteietori si o toca de lutru, asezata cam strengareste pe buclele argintii.

Cānd si-o aranjase, la oglinda, se sfatuise cu Mirciulica.

"Ce crezi, dragul meu? Nu par cam frivola? stii, am socotit totdeauna ca acest gen de persoane nu sunt prea inteligente. Cānd un barbat se uita la o femeie trebuie sa fie atātat de presupuneri, nu sa aiba certitudini... Dar tu esti īnca prea tānar ca sa īntelegi asa ceva..."

- Trebuie sa va marturisesc ca atunci cānd m-ati invitat la o plimbare, m-am simtit extrem de emotionata, cāt pe-aci sa vin de-a rostogolul, cum se exprima portareasa noastra.

Maiorul īncepu sa rāda.

- Cānd veti cunoaste persoana īn stare sa va clinteasca macar, va rog sa mi-o prezentati. Īmi plac unicatele.

- Mi-e teama ca dumneavoastra aveti o parere prea buna despre mine. Asta discutam chiar si cu Mirciulica. Apropo, re­greta ca nu ne-a putut īnsoti, dar frigul īl indispune.

Cristescu īsi imagina o clipa scena: Melania, el si motanul īn lesa. Mosoianu si Azimioara ar fi fost īn stare sa astepte o saptamāna, batuti de crivat, numai ca sa le īnregistreze trecerea.

- Nu stiti cāta placere īmi face sa ma aflu īn compania dum­neavoastra. De fiecare data m-am īntrebat, adica de ce noi doi nu am putea fi buni prieteni.

Maiorul zāmbi.

- Eu mi-am īnchipuit ca suntem. Iar acum, mi-ati dovedit-o cu prisosinta.

- Oh! Nu trebuie sa faceti caz de un mic serviciu lipsit de īnsemnatate, altfel nu mi-as mai putea īnchipui ca suntem cama­razi. Mi se pare ca am o idee. Dumneavoastra, domnul Azimioara - e atāt de dragut si de dolofan - Mirciulica si cu mine am putea alcatui o echipa foarte vesela. Trebuie sa ne gāndim serios la aceasta posibilitate.

Treceau prin fata restaurantului "Bordei" si Cristescu o invita la un aperitiv cald.

- Dar asta-i adevarata escapada! se bucura batrāna. De fapt, īncepusem sa simt frigul... Considerati ca daca as comanda o tuica fiarta as putea fi socotita cam prea... emancipata?

Nu, maiorul nu considera.

Coborāra treptele restaurantului. Melania se opri brusc, tragānd adānc aerul īn piept. Narile fine palpitara, ca aripile unui fluture.

- Nu credeti ca viata e frumoasa, domnule maior? Am con­statat-o din ziua īn care am primit prima papusa.

O cioara tāsni dinte ramurile unui copac pitic, spintecānd pei­sajul de argint cu un croncanit scurt. Melania gasi ca-i politicoasa si o saluta cu amabilitate:

- Buna ziua, draga mea.

Apoi intrara īn restaurant.

--------------------


Document Info


Accesari: 1768
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )