Published
by arrangement with the Estate of Vladimir Nabokov. AII rights reserved,
including the right ofrepro-duction in whole or in part in any form.
Descrierea
CIP a Bibliotecii Nationale a României :
NABOKOV, VLADIMIR
Lolita
Vladimir Nabokov ;
trad. de Horia-Florian Popescu. -Iasi : Polirom, 2003
392 p., 18 cm (Biblioteca Polirom. Clasicii
modernitatii) ISBN : 973-68l-l88-3 I. Popescu, Horia-Florian (trad.)
821.111(73)-31=135.1-*
Printed in ROMÂNIA
POLIROM 2003
Vladimir Vladimirovici Nabokov s-a nascut pe 23 aprilie 1899, la
Sankt-Petersburg, într-o familie foarte cultivata. în 1919, Nabokovii sunt
nevoiti sa emigreze. Tatal scriitorului este ucis de un fanatic
rus în 1922, la Berlin. Vladimir Nabokov a primit o educatie
îngrijita, ajungând sa stapâneasca impecabil germana,
franceza si engleza. Studiaza limbile slave si romanice la
Trinity College din Cambridge pâna în 1922. Apoi locuieste la Berlin
(1923-l937) si Paris (1937-l940), scriind cu fervoare, în rusa, opt
romane, zeci de povestiri, sute de poeme si câteva drame. în 1925, se
casatoreste cu Vera Slonim. îsi întretine familia din
traduceri, lectii de engleza si tenis, precum si ca autor
de cuvinte încrucisate în rusa si ca analist de sah.
în 1940, pleaca în America, de teama sa nu
fie trimis într-un lagar de concentrare. Preda la Wellesley, Harvard
si Stanford. Intre 1948 si 1959, este profesor de literatura
rusa la Corneli University. Pasionat de entomologie, Nabokov
descopera în 1944 o (sub)specie de fluture care-i va purta numele: Lycaeides
melissa samuelis Nabokov.
Nabokov a tradus în engleza Evgheni Oneghin de
Puskin si Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este
autorul mai multor lucrari de critica literara, dintre care
studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru întelegerea artei
sale.
Din seria rusa a scrierilor lui Nabokov, publicate sub
pseudonimul V. Sirin, fac
parte romanele Masenka (1926), Rege, dama, valet (1928),
Apararea Lujin (1930), Camera obscura (1932), Disperare
(1934), Darul (1937), Invitatie la esafod (1938).
Dupa stabilirea în Statele Unite, începe
stralucita sa cariera de romancier în limba engleza. Publica:
Adevarata viata a lui Sebastian Knight (1941), Bend
Sinister (1947), Lolila (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962,
roman în versuri, cu adnotari), Ada (1969), Lucruri transparente
(1972) si Privindu-i pe arlechini (1974). în 1967, îi apare
volumul autobiografic Vorbeste, memorie.
Nabokov a primit National Book Foundation Medal. Moare în
Elvetia, la Montreux, în 1977.
Din cauza subiectului sau extrem de socant -
dragostea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de
doisprezece ani -, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind
publicat în Statele Unite abia dupa aparitia sa în Franta.
Ritmurile cartii sunt cele ale povestilor mitologice despre
fauni si nimfe. Nabokov a împrospatat limba engleza folosind
denotatiile cuvintelor apte sa echivaleze plasticitatea limbii ruse
si umorul gogolian. Lolita a cunoscut doua ecranizari
mult comentate: cea a lui Stanley Kubrick din 1962, cu James Mason, Sue Lyon
si Shelley Winters în rolurile principale, si cea a lui Adrian Lyne
din 1998, cu Jeremy Irons, Dominique Swain si Melanie Griffith.
Pentru Vira
sfc
ac;
ii
Cuvânt înainte
"LOLITA, sau Confesiunile unui Barbat Alb
Ramas Vaduv" - iata cele doua titluri sub care a
primit aceste ciudate pagini cel ce scrie nota lor de prezentare. "Humbert
Humbert", autorul lor, a murit de tromboza coronariana în
detentie preventiva pe 16 noiembrie 1952, cu câteva zile înainte de
data când era programat sa înceapa procesul sau. Avocatul lui,
bunul meu prieten si totodata ruda mea, Clarence Choate Clark, Esq.,
care acum face parte din baroul Districtului Columbia, m-a rugat sa editez
manuscrisul si si-a întemeiat demersul pe o clauza din
testamentul clientului sau prin care eminentului meu var i se
lasa întreaga libertate în toate chestiunile ce tineau de
pregatirea pentru tipar a Lolitei. Hotarârea domnului Clark a
fost influentata probabil de faptul ca editorului ales de el i
se decernase de curând premiul Poling pentru o lucrare modesta (Au
simturile vreo noima 1), în care sunt discutate anumite stari
morbide si perversiuni.
Sarcina mea s-a dovedit mult mai simpla decât
crezusem. în afara de corectarea unor greseli gramaticale evidente
si înlaturarea câtorva detalii prea relevante care, în ciuda
eforturilor lui "H.H.", ramasesera înca în text ca
indicii si pietre de mormânt (trimitând la locuri si persoane pe
care bunul gust doreste sa le ascunda si compasiunea
sa le crute), relatarea aceasta remarcabila este prezentata
asa cum am primit-o. Porecla bizara a autorului este inventata
de el însusi; si, fireste, masca lui -prin care par sa
straluceasca doi ochi hipnotici - trebuie
L
sa ramâna nesmintita, în conformitate
cu dorinta celui care a purtat-o. în timp ce "Haze" rimeaza doar
cu numele de familie adevarat al eroinei, numele de botez este prea strâns
întrepatruns cu filonul interior al cartii si, ca atare, nu
ne permitem sa îl schimbam; de fapt (asa cum îsi va da
seama însusi cititorul), nici nu era nevoie practic sa o facem. Cine
este curios poate gasi referiri la crima comisa de "H.H." în
cotidienele din septembrie 1952; cauza si scopul ei ar fi continuat
sa ramâna un mister absolut daca memoriile de
fata n-ar fi ajuns pe masa mea de lucru.
Pentru uzul cititorilor de moda veche dornici sa
urmareasca destinele oamenilor "autentici" dincolo de povestirea
"adevarata", se pot da câteva detalii, asa cum le-am primit
de la domnul "Windmuller", din "Ramsdale", care ne roaga sa
nu-i dezvaluim identitatea, pentru ca "umbra lunga a acestei afaceri
triste si sordide" sa nu se întinda peste comunitatea sa
întru totul onorabila. Fiica lui, "Louise", este acum studenta
în anul doi la Colegiu. "Mona Dahl" e studenta la Paris. "Rita"
s-a casatorit de curând cu proprietarulunuihoteldinFlorida.Doamna "Richard F. Schiller" s-a prapadit în timpul
nasterii, în ziua de Craciun a anului 1952, în Gray Star, o
asezare din nord-vestul foarte îndepartat. Nascuse o
fetita moarta. "Vivian Darkbloom" a scris o biografie, My Cue (Cue, asa cum l-am
cunoscut*, în curs de aparitie, si criticii care au citit
manuscrisul considera ca e cartea ei cea mai buna. îngrijitorii
diferitelor cimitire citate ne informeaza ca nu bântuie nici un fel
de fantome. Socotita doar ca un roman, Lolita trateaza
situatii si emotii care pentru cititori ar fi ramas
exasperant de vagi daca exprimarea lor ar fi fost vlaguita prin
eschivari plate. Ce-i drept, nu veti întâlni nici macar un
termen obscen în întreaga opera; într-adevar, filistinul viguros pe
care conventiile moderne l-au conditionat sa accepte
fara mustrari de constiinta o multime de
cuvinte compuse din patru litere într-un roman banal va avea un soc
constatând ca ele lipsesc aici. Daca totusi,
pentru consolarea acestui tip de puritan paradoxal, editorul ar încerca sa
dilueze sau sa omita scene considerate, eventual, de o anumita
structura mintala drept "afrodiziace" (vezi în aceasta
privinta decizia monumentala emisa pe data de 6 decembrie
1933 de John M. Woolsey, membru al Congresului, în privinta altei
carti mult mai realiste), atunci ar trebui sa renunte pur si
simplu la publicarea Lolitei, deoarece tocmai scenele pe care cineva le-ar învinui
în mod stupid de senzualitate gratuita sunt strict functionale în
desfasurarea unei povestiri tragice ce se îndreapta ferm spre o
apoteoza morala. Cinicul ar putea spune ca pornografia
comerciala ridica pretentii asemanatoare; savantul va
sustine, dimpotriva, ca marturisirile pasionale ale lui
"H.H." nu sunt decât furtuna în eprubeta; ca doisprezece la
suta dintre masculii adulti americani, cel putin - o evaluare
"moderata", dupa dr. Blanche Schwarzmann (facuta în
timpul unei comunicari verbale) -, practica în fiecare an, într-un
fel sau altul, experienta aparte pe care "H.H." o descrie cu atâta
disperare; si ca, daca autorul dement al acestui jurnal s-ar fi
dus în vara fatala a anului 1947 la un psihopatolog competent, nu s-ar mai
fi petrecut nici o nenorocire; însa atunci n-ar fi existat nici cartea
aceasta.
Comentatorul roaga sa fie scuzat pentru repetarea
a ceea ce a subliniat în propriile carti si prelegeri, si
anume ca termenul "ofensator" nu este adesea decât un sinonim pentru
"neobisnuit"; si o mare opera de arta este,
fireste, întotdeauna originala si astfel, prin însasi
natura ei, se prezinta ca o surpriza mai mult sau mai putin
socanta. N-am deloc intentia sa-l ridic în slavi pe
"H.H.". Neîndoios, individul este oribil, abject, un exemplu
stralucit de lepra morala, un amestec de ferocitate si
jovialitate care tradeaza probabil o mizerie suprema, dar nu
exercita nici o atractie. Este greoi si capricios. Multe dintre
opiniile lui întâmplatoare despre oamenii si privelistile
acestei
9
tari sunt grotesti. Onestitatea
disperata care pulseaza de-a lungul întregii sale confesiuni nu li
absolva de pacatele perfidiei diabolice. Este anormal. Nu este un
gentleman. Dar cântecul magic al viorii sale trezeste un sentiment tandru,
un sentiment de compasiune pentru Lolita, si iata de ce ne
lasam fermecati de carte în timp ce îl detestam pe autor!
Ca istorie de caz, Lolita va deveni fara
îndoiala un studiu clasic în cercurile psihiatrice. Ca opera de
arta, ea depaseste aspectele sale expiatorii; dar pentru
noi, mai important decât semnificatia stiintifica si
valoarea literara ramâne impactul etic pe care cartea îl va avea
asupra cititorului serios; pentru ca în acest studiu amar, personal, se
ascunde o lectie cu caracter general; copilul nabadaios,
mama egoista, maniacul pofticios nu reprezinta numai personaje vii
dintr-o povestire unica, ci ne avertizeaza ca exista
tendinte periculoase si scot în evidenta raul potential.
Lolita trebuie sa ne faca pe toti - parinti,
activisti sociali, educatori - sa ne dedicam cu mai multa
circumspectie si patrundere misiunii de a creste o
generatie mai buna într-o lume mai sigura.
John Ray, Jr., Ph. D. Windworth, Mass.
PARTEA ÎNTÂI
io
Lolita, lumina a vietii mele, vapaie a
viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta: vârful limbii
executa o miscare în trei timpi, coborând pe valul palatului ca
sa atinga, la timpul trei, dintii. Lo. Li. Ta.
Dimineata, era Lo, pur si simplu Lo. Cum
statea în picioare, un metru cincizeci în sosete. Era Lola, când purta
pantaloni pescaresti. Era Dolly, la scoala. Dolores era ea
în împrejurari oficiale. Dar, în bratele mele, era întotdeauna
Lolita.
A mai fost«cineva înaintea ei ? Da, da, a fost. De fapt,
poate n-ar fi existat o Lolita daca, într-o vara,
initiatica, n-as fi iubit o anumita fetita.
într-un principat la tarmul marii. Dar când ? Când ? Demult, cu
ani si ani înainte de nasterea Lolitei. Câti ani? Aproape vârsta
mea din acea vara. Stilul prozei fantastice este acela al unui
ucigas.
Doamnelor si domnilor jurati, proba numarul
unu este ceea ce au pizmuit serafimii, dezinformatii, naivii, nobil
înaripatii serafimi. Priviti aceasta împletitura de spini.
M-am nascut în 1910 la Paris. Tatal meu era o
persoana distinsa, nonsalanta, o salata de gene
rasiale: cetatean elvetian de origine amestecata,
franceza si austriaca, cu un adaos danubian în vene. într-o
clipita va dau sa priviti niste ilustrate frumoase,
albastre, lucioase-lucioase. Avea un hotel de lux pe Riviera. Tatal
sau si doi dintre bunici facusera negot cu vin,
bijuterii si matase. La treizeci de ani s-a casatorit cu o
fata, englezoaica, fiica lui
13
Jerome Dunn, alpinistul, si nepoata a doua
persoanej din Dorset specializate în materii obscure - una în paleopedologie,
cealalta în harfe eoliene. Mama meaj femeie fotogenica, a murit în
modul cel mai absurd (picnic, trasnet) când aveam trei ani si, în
afara unui nor de caldura în umbra trecutului, ea n-a lasat nici
o urma pe drumurile pustii ale amintirii peste care a apus (sper ca stilul
meu sa nu va para deja insuportabil - scriu sub supraveghere)
soarele copilariei mele: va amintiti desigur imaginile amurgului
-impregnate de miresme si destramate de musculite asa cum
calatorul ivit pe neasteptate destrama roiul de
musculite în suspensie, deasupra unui gard viu înflorit - la poalele unei
coline în crepusculul verii, caldura de catifea, musculite de
aur, dansând.
Sora mai mare a mamei, Sybil, pe care a luat-o în
casatorie un var al tatei si mai târziu a abandonat-o, a
ramas guvernanta si menajera neplatita a familiei. Mai
târziu am aflat ca îl iubise pe tata si ca acesta îi speculase
jovial sentimentele într-o zi ploioasa, uitând totul dupa ce se
înseninase. Ţineam foarte mult la ea, în ciuda rigiditatii -
fatala rigiditate - a unora din regulile ei. Voia sa devin, când soarta
avea sa decida, un vaduv mai reusit decât tata. Tanti Sybil
avea ochi de azur tiviti cu roz si tenul ca de ceara. Scria
poezie. Era superstitioasa în chip poetic. stia, dupa cum
ne spunea dânsa, ca va muri la scurt timp dupa ce eu voi fi împlinit
saisprezece ani. si asa a fost. Sotul ei, mare comis
voiajor în bransa parfumurilor, si-a petrecut cea mai mare parte a
timpului în America, unde a înfiintat, în cele din urma, o firma
si a dobândit ceva avere.
Am fost un copil fericit, sanatos; traiam în
lumea minunata a cartilor ilustrate, a nisipurilor curate, a
portocalilor, a panoramelor maritime si a chipurilor zâmbitoare. Hotelul
Mirana se rotea în jurul meu ca un fel de univers particular, cosmosul
varuit de sub infinitul albastru, stralucitor. Ma iubea
toata lumea. Ma rasfata toata lumea, de la
spalatorii de
14
vase, încinsi cu sorturi, pâna la
potentatii în costume sport. Doamne din America, mai vârstnice, sprijinite
în baston, se înclinau peste mine ca turnul din Pisa. Principese rusoaice ruinate
îmi cumparau bomboane scumpe, desi nu erau în stare sa-i achite
tatei hotelul. El, mon cher petit papa, m-a plimbat cu barca, m-a
învatat sa merg cu bicicleta, sa înot, sa ma
scufund, sa schiez pe apa; mi-a citit Don Quijote si Les
Miserables, iar eu îl adoram, îl respectam si ma bucuram pentru
el ori de câte ori îi surprindeam pe servitori discutând despre diferitele
doamne, prietenele lui, fiinte frumoase si afabile care ma
dezmierdau, ma giugiuleau si varsau lacrimi nestemate pentru
veselul orfan de mama.
Am învatat la o scoala
englezeasca, la câteva mile departare de casa. Acolo am jucat
tenis, am batut mingea, am luat note excelente si m-am înteles
de minune cu colegii si cu profesorii. Dupa câte îmi amintesc,
singurele evenimente sexuale certe care s-au produs înainte sa împlinesc
treisprezece ani (adica înainte de a o vedea pe Annabel) au fost: o
discutie solemna, decenta si pur teoretica despre
surprizele pubertatii, purtata în gradina de trandafiri a
scolii cu un baietel american, fiul unei actrite de cinema
faimoasa pe timpul acela, pe care el o vedea arareori în lumea
tridimensionala; si niste reactii interesante ale
organismului meu în fata anumitor fotografii contrast, cu zone scoase în
relief cu infinita delicatete, din volumul de lux La Beaute
Humaine de Pichon, sterpelit de mine din biblioteca hotelului, de sub
un munte de Graphics, care aveau coperte marmoreene. Mai târziu, tata
mi-a dat, în stilul lui elegant si fermecator, toate
informatiile despre sex de care credea ca am nevoie. Aceasta se
întâmpla cu putin înainte de a ma trimite, în toamna anului 1923, la
un lycee din Lyon (unde urma sa petrecem trei ierni); dar, vai, în
vara acelui an, el cutreiera Italia cu Mme. de R. si cu fiica ei, iar eu
n-aveam cui ma plânge, n-aveam pe cine sa consult.
15
Annabel avea, ca si autorul, origine amestecata:
engleza si olandeza, în cazul ei. Astazi îmi amintesc
trasaturile ei cu mai putina precizie decât acum
câtiva ani, când nu o cunoscusem înca pe Lolita. Exista
doua feluri de memorie vizuala: primul, când recompui îndemânatic, cu
ochii deschisi, o imagine în laboratorul mintii (si atunci o
vad pe Annabel în termeni generali, cum ar fi: "piele de culoarea
mierii", "brate subtiri", "par castaniu, tunsoare
baieteasca", "gene lungi", "gura mare, ispititoare");
al doilea, când evoci dintr-o data, cu ochii închisi, pe ecranul
interior al pleoapelor, replica obiectiva, perfect vizualizata, a
chipului îndragit, fantoma minuscula în culori naturale
(asa o vad eu pe Lolita).
Permiteti-mi asadar sa o descriu pe Annabel
rezumându-ma pedant la afirmatia ca era o fetita
dragalasa, mai mica decât mine cu câteva luni.
Parintii Annabelei erau vechi prieteni ai matusii mele
si tot atât de austeri ca ea. închiriasera o vila în apropierea
hotelului Mirana. Domnul Leigh, oaches si chel, si doamna Leigh
(nascuta Vanessa van Ness), grasa si pudrata. Doamne,
cât îi mai uram! La început, eu si Annabel discutam despre treburi oarecum
indiferente. Ea lua în causul palmelor nisipul fin, înalta
bratele si-l lasa apoi sa se scurga printre degete.
Creierele noastre erau acordate cu ale tuturor preadolescentilor europeni
inteligenti din epoca si din clasa noastra sociala si,
de aceea, cred ca nu se poate atribui mult geniu individual interesului
aratat de noi pentru pluralitatea lumilor locuite, pentru tenisul
international, infinit, solipsism si asa mai departe.
Delicatetea si fragilitatea puilor de animale ne provocau o
suferinta intensa. Ea dorea sa fie sora de caritate în
vreo tara asiatica bântuita de foamete; eu voiam sa
devi; spion celebru.
Dintr-o data ne-am pomenit îndragostiti
nebuneste, o dragoste chinuitoare, stângace, nerusinata;
lipsita de speranta, as adauga eu, fiindca
aceasta frenezie a posesiunii reciproce s-ar fi putut alina doar daca
particulele sufletelor si trupurilor noastre s-ar fi contopit si
asimilat, dar iata ca nu eram în stare nici macar sa ne
împerechem, asa cum copiii mahalalei ar fi gasit cu
usurinta ocazia sa o faca. Dupa o tentativa
nebuneasca de a ne întâlni noaptea în gradina ei (detaliile ceva mai
încolo), ni s-a mai permis doar sa tainuim între noi la o oarecare
distanta, dar sub privirile partii populate a plajei.
Acolo, pe nisipul moale, la câtiva metri departare de cei mai în
vârsta, noi doi stateam întinsi toata dimineata
într-un paroxism împietrit al dorintei si recurgeam, în spatiu
si timp, la orice tertip binecuvântat ca sa ne putem atinge: mâna ei
se strecura prin nisip spre mine, degetele bronzate si subtiri se
apropiau, se apropiau halucinate, genunchiul ei opalin pornea într-o
calatorie îndelungata si prudenta; uneori, un meterez
ridicat întâmplator de copiii mai mici ne oferea suficienta
protectie pentru a ne atinge usor buzele sarate; iar contactele
acestea incomplete au împins trupurile noastre sanatoase, tinere
si lipsite de experienta într-o asemenea stare de exasperare,
încât nu ne mai putea linisti nici macar apa albastra si
racoroasa sub care noi doi ne tineam înca
agatati unul de altul.
Printre alte comori pierdute în timpul peregrinarilor
mele de adult se afla si un instantaneu facut de matusa
mea, în care se vedeau Annabel, parintii ei si un oarecare dr.
Cooper, un domn cumpatat, batrâior si schiop, care o
curtase pe tanti Sybil în acea vara. Stateau la o masa pe terasa
unui restaurant. Annabel n-a iesit bine, pentru ca fusese surprinsa
în timp ce mânca aplecata un chocolat glace, si îti
dadeai seama ca este ea doar dupa umerii goi si firavi
si dupa pieptanatura cu carare (asa mi-a
ramas în minte fotografia aceasta). Altminteri, frumusetea
16
17
ei pierduta se dizolva în pata de lumina
produsa de supraexpunere. Eu însa sedeam oarecum separat,
desi am iesit cu un fel de pregnanta dramatica: un
baiat bosumflat, sprâncenat, într-o camasa sport de culoare
închisa si pantaloni scurti, albi, bine croiti, cu
picioarele încrucisate, asezat în profil, privind în departare.
Fotografia a fost facuta în ultima zi a verii noastre fatale si
câteva minute înainte ca noi sa încercam pentru a doua si ultima
oara sa ne biruim soarta. Sub un pretext absolut neverosimil (doar
sansa aceasta ne mai ramasese si, atunci, nimic nu mai avea
importanta), ne-am strecurat din cafenea pe plaja, am descoperit
o fâsie de nisip pustie si acolo, în umbra violeta a unor stânci
rosii care formau un fel de grota, am avut un scurt interludiu de
mângâieri lacome, iar singurul martor al întâmplarii a fost o pereche de
ochelari uitati de cineva. Eram în genunchi, gata-gata sa îmi posed
iubita, când doi înotatori barbosi, batrânul marii
si fratele sau, au iesit din apa si ne-au încurajat cu
exclamatii obscene. Patru luni dupa aceea ea a murit de tifos în
Corfu.
Frunzaresc iar si iar aceste memorii nefericite
si ma întreb întruna daca fisura din viata mea s-a produs
atunci, în stralucirea acelei veri îndepartate; dar, poate,
dorinta excesiva pe care mi-a stârnit-o acest copil a fost primul
simptom al unei ciudatenii personale. Când încerc sa-mi analizez
nazuintele, poftele, motivatiile, actiunile si
asa mai departe, ma abandonez unui fel de imaginatie
retrospectiva care îmi alimenteaza capacitatea analitica cu
alternative nelimitate, astfel ca orice itinerar vizualizat se
ramifica si iar se ramifica, la nesfârsit, în perspectiva
complexa, înnebunitoare a trecutului meu. Totusi, sunt convins
ca, într-un anume mod magic si fatidic, Lolita a început cu Annabel.
stiu, de asemenea, ca socul produs de
moartea Annabelei a agravat frustrarea din acea vara
cosma-resca, transformând-o, în cursul anilor reci ai tineretii
mele, într-un obstacol permanent pentru oricare alta poveste de dragoste.
Contopirea noastra spirituala si fizica a atins perfectiunea,
ceea ce este de neînteles pentru tinerii prozaici, grosolani, cu
minti standardizate din ziua de azi. Mult timp dupa moartea Annabelei
am continuat sa simt cum gândurile ei pluteau prin ale mele. Avusesem
aceleasi vise cu mult înainte de a ne fi întâlnit. Ne-am comparat
însemnarile. Ne-am descoperit afinitati stranii. în aceeasi
luna, iunie, a aceluiasi an (1919), un canar ratacit a
patruns zburând în casa ei si în casa mea, în doua tari
situate la mare distanta. Oh, Lolita, de m-ai fi iubit si tu astfel!
Am pastrat, pentru a încheia faza "Annabel" din
existenta mea, relatarea primei noastre întâlniri ratate. într-o noapte
Annabel a izbutit sa însele vigilenta tiranica a familiei
sale. într-un pâlc de mimoze nervoase, cu frunze subtiri, din spatele
vilei lor, am descoperit un loc mai înalt, pe ruinele unui zid de piatra.
Vedeam, prin întuneric si printre copacii delicati, arabescurile
ferestrelor luminate, care, înviorate de cernelurile colorate ale memoriei
senzoriale, îmi apar acum asemenea unor carti de joc - probabil
fiindca dusmanul se lasase prins de o partida de bridge.
Ea.tremura si fremata în timp ce eu îi sarutam coltul gurii
întredeschise si lobul fierbinte al urechii. Roiul de stele scânteia
discret deasupra noastra printre siluetele frunzelor lungi si
subtiri. Cerul pulsa ca si trupul ei gol sub rochia usoara.
Am vazut cum chipul i se proiecta pe cer cu uimitoare claritate, ca
si cum tar fi emis o radiatie proprie, timida.
Picioarele, frumoasele ei picioare vii erau usor departate si când
mâna mea a descoperit ceea ce cauta, trasaturile
copilaresti ale Annabelei au înflorit într-o expresie visatoare,
stranie, de placere si de suferinta. Statea putin
mai sus decât mine si,
18
19
când extazul ei solitar o împingea sa ma
sarute, capul i se pleca într-o miscare somnolenta,
blânda,! aproape dureroasa, iar genunchii ei goi îmi prindeau si
strângeau încheietura mâinii si apoi îi dadeau din nou drumul;
si gura ei înfiorata, schimonosita de taria unei licori
misterioase se apropia de obrazul meu sorbind suierat aerul. încerca
sa-si aline chinul dragostei frecându-si cu violenta
buzele arse de buzele mele; apoi, iubita mea se retragea
scutu-rându-si cu o miscare nervoasa parul si se apropia
iarasi enigmatica, lasându-mi prada gura, în timp ce,
cu o generozitate care i-ar fi oferit totul, inima, gâtul, viscerele, i-am dat
sa tina în mâna ei neîndemânatica sceptrul pasiunii mele.
Mi-a ramas în minte o mireasma de pudra -o
furase, cred, de la camerista spaniola a mamei sale -, un parfum de mosc,
dulceag, ieftin. Se amestecau cu mirosul ei de fraga si,
deodata, simturile mele s-au învolburat; însa o miscare
neasteptata, într-un tufis din apropiere, le-a împiedicat
sa-si iasa din matca - si în vreme ce noi ne
departam unul de altul si, cu sângele bubuindu-ne în artere,
urmaream ceea ce era, probabil, o pisica vagabonda, s-a auzit
cum mama ei o striga cu voce stridenta -, iar dr. Cooper a intrat greoi,
sontâc-sontâc, în gradina. Dar pâlcul de mimoze, aburirea
stelelor, freamatul, vapaia, nectarul si durerea mi-au
ramas în minte, iar fetita aceea cu trup bronzat si limba
fierbinte m-a obsedat de atunci în permanenta, pâna când, în
cele din urma, dupa douazeci si patru de ani am rupt vraja
si am reîncarnat-o pe Annabel în alta fata.
Privite retrospectiv, zilele tineretii se
îndeparteaza de mine într-o spulberare de crâmpeie decolorate si
parca identice, asemenea servetelelor întrebuintate pe
care, dimineata, calatorul de pe platforma
20
I
ultimului vagon le vede cum se învolbureaza în urma
trenului. în relatiile epidermice curente am fost lucid, ironic si
operativ. In anii studentiei, la Londra si Paris, fetele cu tarif
m-au multumit pe deplin. Am trecut prin facultate învatând
constiincios, meticulos, cu o încapatânare de catâr, dar
n-am reusit sa ies din comun. Mai întâi mi-am zis, ca multe alte
talente manques, sa-mi fac o cariera în psihiatrie, dar nici
de asta n-am fost în stare. M-a biruit o ciudata oboseala - ca
doctor, ma simteam, vai, atât de încorsetat. si asa am
virat brusc spre literatura engleza, colac de salvare pentru atâtia
poeti ratati care îsi omoara timpul, la vreo catedra
universitara, profesori îmbracati în haine de tweed si
tragând din pipa! Parisul mi se potrivea. Discutam filmele sovietice
cu expatriatii. Am stat cu uranistii la Deux Magots. Am publicat
eseuri întortocheate în reviste obscure. Am compus pastise:
...Fraulein von Kulp .!..poate revine, cu mâna pe
clanta; tiN-am s-o
urmez. Nici Fresca. Nici 'acel
Pescarus.
Lucrarea mea intitulata "Tema proustiana într-o scrisoare
trimisa de Keats lui Benjamin Bailey" a atras aprecierile câtorva
savanti care o citisera. M-am apucat de o "Histoire abregee de la
poesie anglaise" pentru o importanta casa editoriala
si, apoi, am început sa compilez manualul de literatura franceza
pentru studentii vorbitori de engleza (folosind comparatii
extrase din scriitori englezi), lucrare ce avea sa-mi ocupe deceniul
1940-l950, ultimul ei volum fiind aproape gata de tipar în momentul
arestarii mele.
Mi-am gasit o slujba - am predat engleza unui
grup de adulti din Auteuil. Dupa aceea, câteva ierni la rând am fost
angajat la o scoala de baieti. Din când în când
profitam de relatiile mele cu anumiti activisti sociali si
psihoterapisti si vizitam împreuna cu ei diferite
institutii, orfelinate sau scoli de
21
corectie, unde puteam privi insistent si
nepedepsit puberele palide, cu genele încurcate, care îmi aminteau de cea
daruita doar în vise.
Cred ca a sosit momentul sa-i ofer cititorului
câteva observatii generale. Unele fete între noua si paisprezece
ani îsi dezvaluie în fata unor peregrini fascinati, de
doua sau de mai multe ori mai în vârsta decât ele, adevarata lor
natura, care nu este umana, ci nimfica (adica
demoniaca). îmi propun sa le spun "nimfete" acestor fiinte
alese.
Se va observa ca înlocuiesc termenii spatiali cu
termeni temporali. De fapt, as cere cititorului sa
înteleaga "noua" si "paisprezece" ca limite, ca
hotare, plajele reflectorizante si stâncile trandafirii ale unei insule fermecate,
bântuita de nimfetele de care vorbeam si înconjurata de marea
imensa, acoperita de ceata. Sunt toate fetitele, între
aceste limite de vârsta, nimfete ? Fireste, nu. Altminteri, noi cei
ce stim, noi peregrinii solitari, noi nimfoleptii, am fi înnebunit de
mult. înfatisarea placuta nu constituie un criteriu.
Iar vulgaritatea sau cel putin ceea ce o comunitate data
considera vulgaritate nu altereaza caracteristicile misterioase,
gratiile de zâna, vraja insesizabila, fugace, distrugatoare
de suflete, insidioasa, care desparte nimfetele de fetitele de aceeasi
vârsta, fetite mult mai dependente de lumea spatiala a
fenomenelor sincrone decât de insula intangibila a timpului vrajit
unde se joaca Lolita cu semenele ei: între aceleasi limite de
vârsta, numarul nimfe-telor este izbitor mai scazut în
comparatie cu acela al fetitelor temporar banale sau pur si
simplu dragute sau "adorabile" sau chiar "dulci" si
"atragatoare", fiinte esentialmente umane,
obisnuite, dolofane, fara forme, cu pielea rece, burtica
si codite, care pot sau nu sa se transforme în adulte de o mare
frumusete (uitati-va la sarmalele cu ciorapi negri si
palarii albe ce se metamorfozeaza în vedete ametitoare ale
ecranului). Sa dam unui om normal fotografia de grup a unor
scolarite sau cercetase si sa îi cerem sa
22
o arate pe cea mai draguta dintre ele. El nu
va alege în mod necesar nimfeta. Trebuie sa fii artist sau nebun, o
fiinta posedata de o infinita melancolie, cu o bula de
otrava fierbinte în viscere si o vapaie supersenzuala
arzând permanent în delicata coloana vertebrala (oh, de câte ori te
vei umili si te vei ascunde!) ca sa distingi dintr-o data,
dupa semne inefabile - conturul vag felin al pometilor, supletea
unui membru acoperit de puf si alte indicii pe care disperarea,
rusinea si lacrimile de duiosie îmi interzic sa le
enumar -, micul si fatalul demon printre copiii normali. Ea sta
acolo nestiuta de ceilalti, ea însasi
ignorându-si fantastica putere.
Pe de alta parte, notiunea de timp joaca un
rol magic aici, cei interesati de aceasta problema sa nu se
mire aflând ca între femeie si barbat trebuie sa existe o
diferenta de mai multi ani, niciodata mai putin de
zece, dupa parerea mea, de obicei treizeci sau patruzeci (si, în
anumite cazuri celebre, chiar nouazeci de ani). Numai asa poate
sa cada barbatul sub vraja nimfetei. E vorba de o adaptare
focala, de o anumita distanta pe care ochiul interior e
nerabdator sa o strabata, un anume contrast perceput
de inteligenta cu înfiorare, înfiorarea deliciilor, a
desfatarilor perverse. Micuta Annabel n-a fost pentru mine
nimfeta, fiindca amândoi eram copii; eu eram egalul ei, un mic faun,
pe aceeasi insula fermecata a timpului. Dar astazi, în
septembrie 1952, dupa ce s-au scurs douazeci si noua de
ani, pot distinge în ea, cred eu, zâna fatidica initiala din
existenta mea. Dragostea noastra prematura a avut acea
violenta care adesea distruge vietile adultilor. Eu
însa am fost un baiat puternic si am supravietuit; dar
otrava se afla în rana si rana a ramas pentru totdeauna
deschisa. M-am pomenit maturizându-ma în mijlocul unei
civilizatii care permite barbatului de douazeci si cinci de
ani sa curteze o fata de saisprezece, dar nu si una de
doisprezece ani.
23
De aceea, nu-i de mirare ca viata adulta din
perioada europeana a existentei mele s-a dovedit monstruoasa,
dubla. La vedere, am avut asa-numi-tele relatii normale cu un
numar de femei terestre, înzestrate cu dovleci sau pere în chip de sâni;
dar în interior am fost devorat de vâlvataile dracesti ale
patimilor zagazuite pentru fiece nimfeta care-mi trecea prin
fata ochilor. si eu, miselul, cu respect fata de legi,
n-am îndraznit niciodata sa ma apropii de ele. Femelele
umane pe care îmi era permis sa le am nu erau decât agenti paliativi.
îmi vine sa cred ca senzatiile dobândite prin acuplare
fireasca sunt foarte asemanatoare celor bine cunoscute
masculilor mari si normali ce se împreuneaza cu femelele lor mari
si normale în acel ritm rutinier care face lumea sa trepideze. Domnii
în cauza n-au avut prilejul sa întrezareasca beatitudinea
incomparabil mai greu de suportat pe care eu o descoperisem. Aici e
beleaua. Visul meu polutiv cel mai palid era de mii de ori mai intens decât un
adulter imaginat de cel mai viril scriitor de geniu sau de cel mai talentat
impotent. Universul meu era fracturat. Percepeam clar existenta a
doua sexe, dar nici unul nu era al meu. Anatomistul le-ar fi numit
femeiesti pe amândoua, însa, filtrate prin prisma
simturilor mele, ele nu erau prea deosebite pentru mine. Acum îmi explic
logic ceea ce se petrecea, dar în tinerete, pe la doua-zeci-treizeci
de ani, nu-mi întelegeam atât de limpede chinurile. Trupul meu stia
ce doreste, cu ardoare, însa mintea îi respingea justificarile.
Eram când rusinat si înspaimântat, când nesocotit în optimismul
meu. Tabuurile ma sufocau. Psihanalistii ma îmbiau cu
pseudoeliminarialepseudolibidoului.Singurele obiecte ce îmi produceau o
înfiorare amoroasa erau surori de-ale Annabelei, slujitoarele ei,
fetele-paj din suita ei, ceea ce mi se parea un fel de preludiu al
nebuniei. Alteori îmi spuneam ca totul e o chestiune de atitudine; iar
faptul ca fetitele ma tulburau pâna la disperare nu avea în
sine nimic rau cu adevarat.
24
Permiteti-mi sa reamintesc cititorilor ca,
în Anglia, "Legea privitoare la copii si persoane tinere",
adoptata în 1933, definea termenul "fetita" astfel: "o
fata care depaseste opt ani, dar este sub paisprezece
ani" (pentru intervalul de la paisprezece la saptesprezece ani legea
utilizeaza conceptul "persoana tânara"). Pe de
alta parte, în Massachusetts, SUA, "copilul delincvent" este, din
punct de vedere tehnic, copilul "între sapte si saptesprezece
ani" (care, în plus, se asociaza, de regula, cu persoane
vicioase sau imorale). Hugh Broughton, polemist din timpul domniei lui James I, a demonstrat ca Rahab
devenise târfa la sase ani. Foarte interesant, veti zice,
si veti astepta sa fac o criza cu spume la gura,
dar nu, n-ati ghicit, jocul e altul, eu arunc la tinta, într-un
recipient, licaririle gândurilor fericite. Va ofer si alte
imagini. Iata-l pe Vergiliu care a cântat nimfeta în tonalitati
sincere, dar prefera, probabil, perito-neul unui ciobanas.
Priviti, aici sunt doua din fiicele prenubile ale regelui Ehnaton
si ale reginei Nefertiti (cuplul regal avea sase puiandri), a
caror îmbracaminte se reduce doar la multe coliere din perle
stralucitoare. Ele stau destinse pe perne si trupurile lor de
cateluse tuciurii, parul taiat scurt si
taciunii ochilor ne apar nealterate dupa trei mii de ani. Iata
mirese în vârsta de zece ani, obligate sa sada pe fascinum,
fildesul viril din templele studiilor noastre clasice. Casatoria
si coabitarea înainte de vârsta pubertatii nu sunt nici acum
neobisnuite în anumite provincii indiene. Batrânii Lepcha, în
vârsta de optzeci de ani, se împreuneaza cu fete de opt ani si
nimeni nu se mai formalizeaza. La urma urmelor, Dante s-a îndragostit
nebuneste de Beatrice, fetiscana sclipitoare, fardata si
gratioasa, îmbracata într-o rochie purpurie si
împodobita cu multe bijuterii. Beatrice avea noua ani si
întâmplarea s-a petrecut în 1274 la Florenta, în timpul unui banchet, în vesela
luna a lui mai. IarJBjjaw?, de care se îndragostise
nebuneste PetrarcaTerâ o nimfeta blonda de
25
doisprezece ani, care se zbenguia prin polen si praf,
o floare în plin zbor pe frumoasa câmpie vazuta de pe dealurile din
Vaucluse.
Hai sa fim formalisti si civilizati.
Humbert s-a straduit din rasputeri sa fie bun. S-a straduit
cu adevarat. Humbert avea un respect deosebit pentru copiii
obisnuiti, pentru puritatea si vulnerabilitatea lor si n-ar
fi atentat, în nici un caz, la inocenta unui copil daca ar fi existat
cel mai mic risc de scandal. Oh, dar cum îi mai batea inima când spiona în
multimea inocenta un copil-demon, nfante charmante et
fourbe", cu priviri neguroase si buze seducatoare, umede (ai
zece ani de puscarie daca te pune diavolul sa
arati ca te uiti dupa ea!). si astfel viata
îsi continua cursul. Humbert era oricând capabil sa
întretina relatii cu Eva, dar îl mistuia patima pentru Lilith.
Perioada de înmugurire a sânilor apare devreme (10 ani si 7 luni) în
lantul schimbarilor somatice care însotesc pubertatea. Iar urmatorul
punct de maturare de care dispunem e aparitia parului pubian
pigmentat (11 ani si 2 luni). Recipientul meu e plin acum, am
câstigat jocul.
Naufragiul. Un atol. Sunt singur cu copilul unui
calator care s-a înecat. Dragule, e doar un joc! Dar ce minunate erau
aventurile mele imaginare traite în timp ce sedeam pe o banca
tare în parc si ma prefaceam ca sunt cufundat în lectura
unei carti tremuratoare. Nimfetele se jucau nestingherite în
jurul savantului pasnic, taciturn, de parca ar fi fost o statuie familiara
sau o parte din jocul de umbre si lumini proiectat de un arbore
batrân. O data, o frumusete perfecta si miniona
în rochie din tartan si-a proptit pe banca, cu un zornait,
piciorul blindat, sprijinindu-si de mine bratul gol, subtiratic,
pentru a-si strânge cureaua de la patina cu rotile. Iar eu m-am
dezintegrat în soare cu cartea mea în chip de frunza de vita în
timp ce cârliontii ei castanii se revarsasera peste genunchiul
jupuit si umbra frunzelor ce ma adapostea pulsa si se topea
pe madularul
26
ei care radia caldura lânga obrazul meu
cameleonic. Alta data, o scolarita
roscata a planat deasupra mea în metrou si revelatia
perisorului ca flacara de la subtioara mi-a ramas în
sânge saptamâni la rând. As putea alcatui o lista
substantiala cu asemenea romante miniaturale si
unilaterale. Unele s-au încheiat într-o puternica mireasma de infern.
De pilda, privind din balcon, observam întâmplator o fereastra
luminata de pe partea cealalta a strazii si ceea ce
parea a fi nimfeta surprinsa pe când se dezbraca în
fata unei oglinzi care colabora cu mine. Izolata astfel,
îndepartata, viziunea dobândea un farmec deosebit de
atâtator care ma împingea sa zoresc spre
satisfactia mea singuratica. Brusc, diabolic, conturul gingas al
nuditatii pe care o admirasem se transforma în bratul gol,
dezgustator, luminat de o lampa, al unui barbat îmbracat
sumar care-si citea ziarul lânga fereastra deschisa spre noaptea
fierbinte, umeda, lipsita de speranta.
Saritul corzii, sotronul. Ah, batrâna aceea
în negru asezata pe banca mea, pe scaunul de tortura al
desfatarii mele (o nimfeta tocmai dibuia pe sub mine
cautând o bila pierduta), care m-a întrebat daca ma
doare stomacul, cotoroanta naibii. Ah, lasati-ma-n pace în
parcul meu cu pubere, în gradina acoperita cu muschi.
Lasati-le sa se joace vesnic în juru-mi. si sa nu
se faca niciodata mari.'
Apropo: m-am întrebat adesea ce se întâmpla mai târziu
cu nimfetele. Nu cumva în aceasta lume forjata din încrucisarea
cauzelor si efectelor palpitul pe care l-am furat de la ele le-a afectat
viitorul ? Nimfeta! Fusese a mea si n-a aflat niciodata.
Perfect. Dar fapta mea nu va avea repercusiuni mai târziu ? Nu i-am
influentat oare soarta implicându-i imaginea în voluptatile
mele? Iata un izvor de mari si groaznice interogatii.
27
Amaflattotusicumarataacestenimfet frumoase,
înnebunitoare, cu brate firave, când fac mari. Ţin minte ca
într-o dupa-amiaza cenusie de primavara ma
plimbam pe o strada animata dir apropierea bisericii La Madeleine. O
fata marunta si zvelta venea cu pasi mici si
iuti pe tocurile eij înalte. Dupa ce a trecut de mine, amândoi am
întors capul în acelasi timp, ea s-a oprit si eu am acostat-o îmi
ajungea cam pâna la nivelul parului de pe piept, avea fata
mica, rotunda, cu gropite în obraji, cur au adesea fetele din
Franta. Mi-au placut genele lungi si rochia croita pe corp
care-i învelea într-o teaca gri-perlata trupul tânar cu un ce
copilarescecoul nimfi'c, fiorii
reci ai desfatarii, spasmul dir viscerele mele -, combinat cu fâtâiala
profesionista a fundului ei mic si agil. Am întrebat-o cât cere mi-a
raspuns prompt, cu precizia melodioasa a unuil clinchet de argint (o
pasare, o adevarata pasare!):] "Cent". Am
încercat sa ma tocmesc, dar a sesizat dorinta însingurata,
groaznica din privirile mele care coborâsera mult, mult spre fruntea
ei rotunda si palaria ei rudimentara (o
bentita, un buchet de flori); si clipind cu înteles a spus:
"Tantpis" si a dat sa plece. Cu trei ani mai înainte
as fi vazut-o, proba- j bil, cum se întorcea de la scoala!
Imaginea aceastam-a hotarât. Fata
m-a condus pe obisnuita scara abrupta, cu obisnuitul
clopotel care deschide drumul pentru monsieur ferindu-l de
întâlnirea cu un alt monsieur în timpul ascensiunii spre odaia
abjecta, mobilata doar cu pat si bidet. Asa cum se
obisnuieste, ea si-a cerut imediat le petit cadeau si,
tot cum se obisnuieste, am întrebat-o cum o cheama (Monique)
si câti ani are (18). Eram familiarizat cu stilul banal al cocotelor
care fac trotuarul. Toate raspund "dix-huit" - un ciripit
cochet, o nota transanta si o amagire nostalgica
pe care micile creaturi, bietele, o emit si de zece ori pe zi. în cazul
lui Monique, eram sigur ca-si sporea vârsta cu unul sau doi ani. Am
dedus aceasta din multe detalii ale
28
trupului
ei pietros, frumos, surprinzator de imatur. si-a lepadat
îmbracamintea cu o rapiditate fascinanta si apoi a
ramas o clipa asa, în picioare, învaluita în
matasea subtire si murdara a perdelei, ascultând cu
placere copilareasca, ce potrivire perfecta, flasneta
care cânta în curtea interioara întunecoasa. I-am examinat mâinile
mici si i-am atras atentia ca are unghiile murdare. Mi-a spus cu
o încruntare naiva: "Oui, ce n'estpas bienusi s-a
dus la chiuveta; însa i-am raspuns ca n-are nici o
importanta. Era absolut încântatoare. Avea parul castaniu,
tuns scurt, ochii metalici, luminosi si pielea palida. Coapsele
ei erau cam ca ale unui baietan ce sta pe vine. De fapt,
marturisesc fara ezitare (acesta este si motivul ce ma
determina sa zabovesc recunoscator cu micuta Monique
în acea camera cenusie a memoriei) ca, printre cele peste
optzeci degrues pe care le-am pus sa ma lucreze, numai ea a
fost în stare sa-mi provoace un spasm de placere autentica. Jl
etait malin, celui qui a invente ce truc-la", a comentat ea
prietenoasa, intrând în rochie cu aceeasi viteza de mare
clasa.
I-am
propus o alta întâlnire, mai de durata, tot în acea seara
si mi-a spus sa vin la ora noua la cafeneaua din colt,
jurându-se qu'elle n'avait pose un lapin niciodata în tânara
ei viata. Am revenit în aceeasi camera. Nu m-am putut
abtine si i-am spus ca este foarte frumoasa, iar ea mi-a
raspuns rezervata : "Tu es bien gentil de dire ca", apoi,
observând ceea ce si eu observasem în oglinda care reflecta micul nostru
Eden - grimasa teribila a sensibilitatii, dintii
înclestati care îmi deformau gura -, "lajina, supusa,
micuta Monique (oh, ea fusese cu adevarat nimfeta!) a vrut
sa stie daca trebuie sa-si stearga stratul
de ruj de pe buze avânt qu'on se couche în caz ca mi-am propus
sa o sarut. Fireste, îmi propusesem. M-am lasat cu totul în
voia patimilor, cum nu mi se mai întâmplase vreodata cu tinerele doamne,
si ultima imagine a fetei cu gene
29
lungi, Monique, pastrata din acea noapte este
multj retusata de o bucurie ce se asociaza rareori cu vreo
întâmplare din viata mea sentimentala umilitoare, sordida
si posaca. I-am dat cincizeci de franci în plus si fata a fost
teribil de încântata. Calca repede,! tocând marunt prin
burnita noptii de aprilie, iar Humbert înainta greoi în siajul ei
îngust. S-a oprit în fata unei vitrine rostind cu un asemenea entuziasm : jJe
vais m'acheter des bas ", încât nu cred saj uit vreodata cum
i-au explodat buzele de copil al Parisului când a pronuntat "bas" cu
o pofta care l-aj transformat pe "a" într-un "o" scurt, viguros,
deto-i nant, ca în "bot".
M-am întâlnit cu ea a doua zi la 2,15 p.m. în apartamentul
meu, dar n-a mai fost la fel de placut; Monique devenise peste noapte mai
putin juvenila, mai femeie. Cel putin asa mi s-a
parut. Am renun tat la a patra întâlnire, datorita racelii
pe care contractasem de la ea, dar nu am regretat deloi întreruperea unei serii
emotionale ce ameninta s; ma împovareze cu fantezii
sfâsietoare si sa se de trame într-o dezamagire
mohorâta. Ramâna asada Monique, fata zvelta, cu piele
de matase, asa cum a fost ea un minut sau doua: nimfeta
delincventa, straluminând prin târfa tânara si
prozaica.
Scurta relatie cu Monique a declansat un
lant de gânduri previzibile, banuiesc, pentru cititorul care îmi
cunoaste toate dedesubturile. Reclama dintr-o revista deocheata
m-a împins sa descind într-o zi glorioasa în biroul domnisoarei
Edith, care mi-a propus de la bun început sa aleg un suflet apropiat
inimii mele dintr-o colectie de fotografii destul de conventionale expuse
într-un album soios (Jiegardez-moi cette belle brune "). Când am
împins albumul la o parte si am izbutit sa-mi suprim pofta
criminala, ea m-a privit dorind parca sa-mi arate usa;
totusi, m-a întrebat ce suma sunt dispus sa cheltuiesc si
atunci a consimtit sa ma puna în legatura cu o
persoana qui pourrait arranger la chose.
30
A doua zi o dama astmatica, violent
machiata, guresa, duhnind a usturoi, cu accent provensal aproape
burlesc si mustata neagra deasupra buzei purpurii m-a
condus la ceea ce parea domiciliul ei si, ajunsi acolo,
si-a sarutat exploziv vârfurile degetelor strânse manunchi
pentru a sugera calitatea delectabila a marfii sale, un bujor de
fata! Apoi a dat la o parte cu un gest teatral perdeaua, descoperind
vederii, am presupus eu, acea zona din camera unde doarme de obicei o
familie numeroasa si fara pretentii. în spatiul
gol se afla doar o fata banala, respingatoare, monstruos de
corpolenta, cu piele maslinie, cosite negre, groase, legate cu
funda rosie, care statea pe un scaun si parea
preocupata de hranirea papusii. Am dat din cap a refuz
si am încercat sa ma extrag din lat, dar femeia s-a pornit
sa turuie, a început sa traga jerseul jegos din lâna de pe
pieptul tinerei uriase si, sesizând ca eram hotarât sa
plec, mi-a cerut son argent. Usa de la celalalt capat al
camerei ramasese deschisa si doi barbati care
mâncasera în bucatarie au intrat în scena. Erau
hidosi, cu gâturile goale, deosebit de oachesi, iar unul dintre ei
purta ochelari cu lentile fumurii. Un baietel scund si un alt
tânc foarte cracanat si mozolit, care abia începea sa
mearga, se iteau dupa ei. Codoasa furibunda a
aratat spre barbatul cu ochelari, spunându-mi - oh! logica
insolenta a cosmarurilor! - ca el lucrase în
politie, asa ca era mai bine sa fac ce mi se ceruse. M-am
dus la Marie - acesta era numele ei de star! -, care între timp îsi
transferase neobservata coapsele pe un scaun din bucă 949i810j ;tarie
si îsi termina linistita supa care se
racise, papusa trecând în stapânirea piciului Cracanat.
Am împins o bancnota în mâna ei indife-renta, cu un gest
idiot, dramatizat printr-o puternica tresarire de mila.
31
Nu stiu daca albumul codoasei n-o fi fost
înca o veriga în lantul starletelor, însa curând dupa
aceea m-am decis, pentru propria siguranta, sa ma
casatoresc. Mi s-a nazarit ca orele regulate,
mâncarurile gatite în casa, conventiile
casatoriei, rutina profilactica a activitatilor de
alcov si, mai stii, înflorirea memorabila a unor valori morale,
a unor înlocuitori spirituali m-ar fi putut ajuta sa ma purific,
sa scap de dorintele mele degradante si periculoase sau, cel
putin, mi-ar fi permis sa le tin sub un control pasnic. O
suma modesta ce mi-a revenit dupa moartea tatei (nu cine
stie ce - Mirana fusese vândut demult), precum si faptul ca eram
un tip deosebit de bine, desi cu trasaturi oarecum severe, mi-au
dat posibilitatea sa purced cu sânge rece în aventuroasa mea cautare.
Dupa deliberari îndelungate, m-am fixat la fata unui doctor polonez:
bietul om îmi trata întâmplator accesele de ameteala si
tahicardie. Noi doi jucam sah; fiica lui ma urmarea de dupa
sevalet si insera ochi sau noduri ale degetelor modelate dupa
mine în fleacurile cubiste pe care domnisoarele rafinate din acea vreme le
pictau în loc de miei sau tufe de liliac. Permiteti-mi sa repet calm,
dar cu toata forta: am fost si sunt înca, en depit de
mes malheurs, un mascul deosebit de aratos; cu miscari
lente, înalt, par negru matasos si un fel de a fi
melancolic, dar cu atât mai seducator. Virilitatea exceptionala
a trasaturilor unui subiect reflecta adesea ceva tenebros
si congestiv care tine de ceea ce are de ascuns individul. Asta era
cazul meu. Oh, cât de bine stiam ca as fi putut dobândi într-o
clipa orice femeie adulta mi-as fi ales; de fapt, aproape
capatasem obiceiul de a nu fi prea atent cu femeile, ca sa nu
ma pomenesc ca mi se rostogolesc înfierbântate în poala mea rece.
Daca as fi fost un frangais moyen si as fi avut,
slabiciune pentru doamnele temperamentoase, as
32
fi gasit poate cu usurinta fiinte
mult mai atragatoare decât Valeria printre multele frumuseti
smintite care talazuiau în jurul stâncii mele neînduplecate.
Totusi, alegerea mea a fost inspirata de considera-tiuni care,
dupa cum aveam sa-mi dau seama de-abia mai târziu, reprezentau în
esenta un compromis jalnic. si astfel se vede ca bietul
Humbert a fost întotdeauna îngrozitor de stupid în probleme de sex.
8
Desi mi-am repetat întruna ca nu caut decât o
prezenta alinatoare, un pot-au-feu preaslavit, un
pamatuf însufletit, Valeria m-a atras prin aerele ei de
fetita. Nu se comporta ca o fetita pentru ca mi-ar fi
ghicit naravul, ci pur si simplu acesta era stilul ei - iar eu m-am
lasat ademenit. în realitate, ea avea în jur de 30 de ani (n-am stabilit
niciodata exact ce vârsta avea, întrucât chiar si
pasaportul ei mintea) si îsi pierduse virginitatea în
împrejurari care variau o data cu dispozitia ei evocatoare. Cât
despre mine, eram un naiv, asa cum numai un tip pervers poate sa fie.
Parea vaporoasa si nostima, îmbracata â la
gamine, îsi lasa descoperita o portiune generoasa
si neteda a piciorului, stia cum sa Puna în contrast
albul gleznei cu negrul papucilor de catifea si facea mutre,
gropite în obraji si se zbenguia si se foia si îsi
scutura parul blond, cret si scurt în cea mai încântatoare
si banala maniera imaginabila.
Dupa o scurta ceremonie a la mairie, am
condus-o la noul apartament pe care-l închiriasem si, înainte "e
a ma apropia de dânsa, am pus-o sa îmbrace o camasa
de noapte simpla, sterpelita de mine din 'enjeria
unui orfelinat. Gestul a surprins-o putin. Noaptea nuntii mi-a oferit
oarece amuzament, iar în 2ori eram idiotul cuprins de istericale.
Curând însa, Calitatea a iesit la suprafata. Buclele
oxigenate
33
si-au
aratat radacinile brune; pe pielea rasa a piciorului puful
s-a metamorfozat în spini; gura umeda si mobila si-a
dezvaluit jenant, oricât o îndestulam eu cu dragoste, asemanarea cu
partea corespunzatoare din portretul (pastrat cu sfintenie) al
mamei sale defuncte, care semana cu o broasca; si în scurt timp,
în locul fetitei palide ce facea trotuarul, Humbert Humbert s-a pomenit
ca tine în brate o baba, multa, grasa, cu
picioare scurte, sâni mari si, practic, fara minte.
Starea
aceasta de lucruri a durat din 1935 pâna în 1939. Ea avea însa o
calitate incontestabila, desi era singura, si anume firea
silentioasa care izbutea, într-adevar, sa creeze o stranie
senzatie de confort înj apartamentul nostru mic si
saracacios: doua camerej de la una din ferestre se vedea o
priveliste tulbure de la cealalta - un zid de
caramida, o bucatari* înghesuita, cada de forma unui
pantof, în care mî simteam asemenea lui Marat, dar fara fecioara
cu gât de lebada, care sa ma înjunghie. Am petrecut
împreuna câteva seri placute,ea cufundata în Paris-Soir, eu lucrând la o masa
rahitica. Ne-am dus la cinema, la curse de biciclete si la meciuri j
de box. Apelam foarte rar la carnea ei vlaguita sij numai în
cazuri de extrema urgenta si disperare. Bacanul avea o
fetita a carei umbra ma înnebunea;] dar cu ajutorul
Valeriei am gasit în cele din urma câteva supape legale pentru starea
mea ciudata. Cât priveste gatitul, noi am demis în mod tacit le
pot-au-feu si, de cele mai multe ori, am luat masa: într-un restaurant
aglomerat de pe strada Bonaparte, unde fetele de masa aveau pete de
vin si sporovaiala în limbi straine era în floare.
Alaturi, un negustor! de obiecte de arta expunea în vitrina
tixita o veche stampa americana, splendida,
flamboaianta, verde, rosie, aurie si sinilie - o locomotiva
cu un cos gigantic, faruri baroce mari si un plug formidabil,
care-si tragea vagoanele mov prin noaptea furtunoasa a
34
preriei
si îsi amesteca fumul negru, bogat, brazdat de scântei, cu blana
norilor de furtuna.
Totul
a sarit în aer. în vara anului 1939, mon oncle d'Amerique a murit
lasându-mi mostenire un venit anual de câteva mii de dolari, cu o
conditie, si anume sa ma stabilesc în Statele Unite si
sa arat oarecare interes pentru firma sa. Perspectiva ce mi se oferea
a fost mai mult decât bine venita. Simteam ca se impune o
schimbare în existenta mea. Dar mai era un lucru: moliile începusera
sa-mi roada din plusul confortului matrimonial. în ultimele
saptamâni observasem ca Valeria mea cea dolofana nu prea
era în apele ei; parea stapânita de o nervozitate ciudata,
ba uneori dadea dovada de iritare, ceea ce era în
discordanta cu caracterul ideal pe care se presupunea ca îl
personifica. Când am informat-o ca vom pleca în curând pe mare spre
New York, a parut nefericita si tulburata. A avut necazuri
agasante cu actele ei. Avea un pasaport Nansen sau mai bine zis Nonsens
care, dintr-un anumit motiv, partea ce îi revenea ei din solida cetatenie
elvetiana a sotului, ne bloca demersurile. Am hotarât
sa ne asezam la coada la Prefecture si sa
împlinim si alte formalitati si din aceasta cauza
ea a devenit teribil de apatica, desi eu îi descriam cu rabdare
America, tara copiilor rumeni în obraji si a arborilor uriasi, tara
unde viata noastra avea sa fie mai buna decât în sordidul
Paris.
Intr-o
dimineata, dupa ce iesisem dintr-o cladire
administrativa cu actele aproape gata, Valeria, care mergea lânga
mine clatinându-se, a început sa dea energic din capul ei de pudel
fara sa rosteasca un cuvânt. Am lasat-o câteva
momente, apoi am întrebat-o daca simte ca o framânta ceva.
Mi-a raspuns (traduc din franceza ei care era, îmi închipui, la rândul ei
o traducere a vreunei platitudini slave): »In viata mea a aparut un
alt barbat".
Eh,
urâte cuvinte pentru urechile unui sot! Marturisesc ca m-au
buimacit. S-o bat zdravan pe
35
strada, acolo si atunci, cum ar fi procedat orice
mitocan cumsecade ? Imposibil! Anii de suferinte tainice ma
deprinsesera cu un autocontrol suprauman. Asa ca am bagat-o
într-un taxi care ne urmarise curtenitor în timp ce luam curba si în
aceasta intimitate relativa i-am sugerat discret sa-si
explice cuvintele nesabuite. Ma sufoca o furie crescânda -dar nu
pentru ca as fi nutrit sentimente deosebite fata de
aceasta figura nostima, Madame Humbert, ci fiindca
doar eu aveam dreptul de a hotarî în toate împrejurarile legale
si ilegale si poftim, acum, ea, Valeria, nevasta de comedie, se
pregatea cu neobrazare sa dispuna dupa bunul ei plac
de linistea si soarta mea. I-am cerut sa-mi spuna cum se
numeste iubitul ei. I-am repetat întrebarea; dar ea a continuat sa
balmajeasca burlesc, turuind întruna despre nefericirea ei în
relatia cu mine si anuntându-mi intentia de a divorta
imediat. Jdais qui est-ce ?", am strigat în cele din urma
si i-am izbit genunchiul cu pumnul; iar ea m-a privit în ochi
fara sa tresara, ca si cum raspunsul se dispensa
de cuvinte, apoi a ridicat usor si repede din umeri si a
aratat spre ceafa groasa a soferului. Taximetristul a oprit în
fata unei cafenele mici si s-a prezentat. Nu-mi mai amintesc numele
lui ridicol, dar îl vad înca foarte clar, desi au trecut
atâtia ani de atunci - un rus alb,, îndesat, ex-colonel, cu
mustata stufoasa si parul tuns perie. în Paris erau
mii de asemenea indivizi care practicau meseria caraghiosului astuia.
Ne-am asezat la o masa, taristul a comandat vin, iar Valeria
si-a pus un servetel ud pe genunchi si a continuat sa
trancaneasca - dar nu cu mine, ci întru mine. Turna
cuvintele în acest recipient impunator cu o volubilitate pe care nu i-am
banuit-o vreodata. Din când în când îndrepta o cascada în
slavona catre iubitul ei impasibil. Situatia absurda a
devenit si mai stupida când taxi-colonelul a oprit-o pe Valeria cu un
zâmbet posesiv si a început sa-si expuna conceptiile
si planurile lui. în franceza lui îngrijita, dar
cu accent îngrozitor, ex-colonelul a descris universul
iubirii si al muncii în care-si propunea sa patrunda
tinându-se de mâna cu Valeria, sotia-copil. în tot acel timp,
asezata între el si mine, ea se dichisea rujându-si buzele
tuguiate, triplându-si gusulita pentru a-si cerceta
pieptii bluzei si asa mai departe, iar el vorbea despre Valeria
ca si când ea nu ar fi fost de fata si, totodata, ca
despre un fel de minora aflata sub tutela care era
transferata chiar în acel moment, spre binele ei, de la un tutore
întelept la altul si mai întelept; cu toate ca furia mea
neputincioasa a exagerat si denaturat, probabil, anumite impresii,
jur ca tipul mi-a cerut sfatul în legatura cu dieta, ciclul
si garderoba ei, cartile citite sau pe care ar trebui sa le
citeasca. "Cred", spuse el, "ca o sa-i placa Jean
Christophe, ce ziceti?". Oh, un adevarat savant, domnul
Taximovici!
Am pus capat trancanelii sugerându-i
Valeriei sa-si împacheteze numaidecât lucrusoarele si
searbadul colonel s-a oferit galant sa i le duca el acasa
cu masina. Revenit la statutul sau profesional, s-a îndreptat cu
familia Humbert spre locuinta lor si pe drum Valeriei nu i-a stat
gura, iar Humbert cel Groaznic s-a sfatuit cu Humbert cel Mic daca
Humbert Humbert trebuia sau nu sa ucida. Pe cine ? Pe ea, pe iubitul
ei, pe amândoi sau pe nici unul. Ţin minte ca odinioara m-am
antrenat cu pistolul unui coleg de facultate, în perioada (cred ca n-am
povestit despre aceasta, dar n-are importanta) când cochetam cu ideea
de a ma delecta cu surioara lui, o nimfeta diafana, cu
parul prins într-o bentita neagra, propu-nându-mi ca
dupa aceea sa ma sinucid. Acum însa °ia întrebam
daca merita cu adevarat sa o împusc, s o strâng
de gât ori sa o înec. Valecika (asa îi spunea colonelul)
avea picioarele foarte fragile, asa ca m-am decis sa
o cotonogesc groaznic de îndata ce votn ramâne singuri.
Dar n-am ramas. Valecika - varsa acum torente de
lacrimi mânjite de policromia scursa a fardului -
37
a început sa umple la nimereala un cufar,
dou valize si o cutie de carton gata sa plesneasca, iar e îmi
imaginam cum o sa-mi pun bocancii de munte t o sa-i trag un
sut zdravan în fund; însa îmi en imposibil sa-mi pun în
aplicare planul din cauz afurisitului de colonel care bântuia întruna în juni
nostru. N-as putea sa spun ca individul s-a purta cu
insolenta sau cum nu se cuvine; dimpotriva, dat dovada de o
politete discreta, de moda veche, oferind o mica
reprezentatie complementara la spectacolul în care fusesem implicat.
si-a punctat misca rile cu tot soiul de scuze pronuntate
stropsit (j'ai demannde pardonne - scuzati-ma -, est-ce
que j'ai* puis - îmi permiteti - si asa mai departe), s-a
întors' plin de tact când Valeria si-a cules chilotii roz de
pe frânghia de deasupra cazii. Parea omniprezent, le gredin, fizicul
i se mula pe anatomia apartament tului; acum se cuibarea în fotoliul meu
si-mi citea} ziarul, apoi descurca un snur înnodat, îsi
rasucea tigara, numara linguritele, se ducea la baie,
îsi ajuta metresa sa împacheteze ventilatorul electric primit de la
tatal ei sau cara bagajele în strada. Ma reze-masem cu
soldul de pervaz si-mi încrucisasem bra tele macinat
de ura si de plictis. în fine, au iesi amândoi din apartamentul
care se cutremura vibratia usii trântite dupa ei se reverbera în
nervij biet surogat al dosului de palma pe care ar fi trebui' sa i-l
sterg peste mutra, asa cum se întâmpla în film Jucându-mi
rolul cu stângacie, m-am îndreptat caH când apasat spre
baie sa verific daca nu mi-au lua' cumva apa de toaleta
englezeasca; nu, n-o luasera însa am observat cu mare
scârba ca fostul Consilieri al Ţarului nu trasese apa
dupa ce-si desertase constiincios basica udului.
Baltoaca solemna de urinaj straina si
chistocul maroniu de tigara ce se dezintegr; în ea m-au
socat ca o insulta finala. Am început sa' caut încrâncenat
o arma. De fapt, acum sunt dispus sa admit ca era vorba doar de
politetea ruseasca a clasei de mijloc (cu oarecare iz oriental,
probabil),
38
care
îl determinase pe bunul colonel (Maximovici! mi-am amintit deodata numele
lui), o persoana foarte conventionala, cum sunt ei toti,
sa învaluie în tacere decenta nevoia sa intima, pentru
a nu sublinia dimensiunile modeste ale apartamentului cu iuresul cascadei
revarsate peste târâitura proprie. Pe moment nu m-am gândit la
aceasta motivatie si, bodoganind furios, am scotocit prin
bucatarie, cautând un instrument mai potrivit decât matura.
Apoi am renuntat si am iesit val-vârtej din casa, decis -
era o hotarâre eroica - sa-l atac cu pumnii: nu sunt pugilist,
desi natura m-a înzestrat cu forta, în schimb Maximovici era lat
în umeri si parea turnat în bronz. Pe strada pustie doar un stras
cazut în noroi amintea de plecarea sotiei mele - un nasture pe care-l
pastrase degeaba timp de trei ani într-o cutie prapadita.
Astfel, am scapat cu nasul intact. Nu conteaza. Un tip din Passadena
mi-a spus cândva ca doamna Maximovici nee Zborovski murise prin
1945 în chinurile facerii; cuplul ajunsese cum-necum în California si
acolo fusese întrebuintat, pe un salariu excelent, la experimentul condus
timp de un an de un distins etnolog american. Se urmareau reactiile
umane si rasiale la dieta cu banane si curmale în pozitie
constanta în patru labe. Doctorul care mi-a dat informatia s-a jurat
ca vazuse cu ochii lui cum obeza Valecika si colonelul ei,
carunt si corpolent la momentul acela, se târau constiincios pe
podelele bine maturate ale unei suite de camere puternic luminate
(într-una erau fructele, în alta apa, în a treia salatele si
asa fflai departe), în compania altor patrupede angajate, care
proveneau din grupuri sociale nevoiase sau neajutorate. Am
consultat Review of'Anthropology, ca sa aflu rezultatele
testelor, dar, dupa câte se Pare, ele n-au fost date înca
publicitatii.
Aceste
produse stiintifice au fireste nevoie de hip ca sa dea roade.
Nadajduiesc ca ilustratiile care vor însoti
studiul vor fi de buna calitate, desi e putin Probabil ca o
biblioteca de închisoare sa gazduiasca
39
asemenea lucrari erudite. în ciuda aprobarii
obtin de avocatul meu, sunt nevoit sa ma multumesc c_ " biblioteca
ilustrativa pentru eclectismul inept care patroneaza selectia
cartilor achizitionate de puscarii. Fireste, se
gasesc Biblia si Dickens (o editie veche, N.Y., G.W. Dillingham
Publisher, MDCCCLXXXVII); si Children's Encyclopaedia (cu câteva
fotografii frumoase ale Cercetaselor cu par însorit si
îmbracate în sorturi) si A Murder is Announced de Agatha
Christie, dar au si maculatura cu glant ca A Vagabond in
Italy de Percy Elhinstone, autor al cartii Venice Revisited, Boston,
1868, si un recent (1946) Who's Who in the Limelight - actori,
producatori, dramaturgi si fotografii ale unor scene statice. Noaptea
trecuta am rasfoit ultimul volum citat si m-am delectat cu una
dintre acele secvente uluitoare pe care logicienii le detesta si
poetii le îndragesc. Transcriu o buna parte din pagina:
PYM, ROLAND. Nascut în Lundy, Mass., 1922.
Pregatire actoriceasca la Teatrul Elsinore, Derby, N.Y.
Debuteaza în Sunburst. Apare în multe piese, din care mentionam Two
Blocks from Here, The Girl in Green, Scrambled Husbands, The Strânge Mushroom,
Touch and Go, John Lovely, I Was Dreaming ofYou. QUILY, CLARE, dramaturg american.
Nascut în Ocean City, N.J., 1911. Studii la Columbia University. A
încercat o cariera publicitara, dar curând si-a început
activitatea de dramaturg. A scris The Little Nymph, The Lady who Loved
Lighting (în colabo-, rare cu Vivian Darkbloom), Dark Age, The Strânge jj
Mushroom, Fatherly Love si altele. A scris multe j piese
remarcabile pentru copii. Little Nymph (1940) L a calatorit
14.000 de mile si a fost reprezentata jj de 170 de ori în turneul din
timpul iernii, care s-a i încheiat în New York. Pasiuni: masinile
de mare J viteza, fotografia, câinii.
QUINE, DOLORES. Nascuta în 1882, la Dayton, Ohio.
S-a pregatit pentru scena la American Academy. Debut la Ottawa în
1904 înNever Talk to Strangers.
40
De atunci a mai aparut în... (urmeaza o
lista de circa treizeci de piese).
Oh, câta suferinta, suferinta
neputincioasa, ma încearca ori de câte ori întâlnesc numele
dragei mele dragi, chiar când este afixat la acela al unei actrite
hodorogite. si ea ar fi putut ajunge actrita. Nascuta
în 1935. A aparut (am observat scaparea de condei din paragraful
precedent, dar, te rog, n-o corecta, Clarence) în Quine, Porcul - Swine.
Vinovat, Guilty!, de uciderea lui Quilty. Oh, Lolita mea, doar jocul de cuvinte
mi-a mai ramas.
.fca
fer
9
Divortul a întârziat calatoria. Umbra unui
alt razboi mondial se asternuse peste glob când am ajuns, în fine, în
Statele Unite, dupa o iarna de plictis si pneumonie
petrecuta în Portugalia. în New York am acceptat rapid ocupatia
comoda pe care mi-o oferea soarta si care consta îndeosebi în
conceperea si editarea reclamelor de parfumuri. Caracterul ei nesistematic
si pseudoliterar era bine venit, mai ales ca nu aveam altceva mai bun
de facut. Pe de alta parte, o universitate newyorkeza din timpul
razboiului m-a îndemnat sa-mi completez istoria comparativa a
literaturii franceze pentru studentii vorbitori de limba
engleza. Primul volum mi-a luat câtiva ani, în timpul carora am
muncit în jur de 15 °re pe zi. Zilele acelea îmi apar acum rânduite fie în
lumina intensa, fie în umbra îngusta - lumina tinând
de mângâierile cercetarii în biblioteci somptuoase, umbra, de
dorintele mele chinuitoare si de insomniile despre care am vorbit
destul. Cititorul ma cunoaste si îsi poate lesne imagina
nelinistea si fierbinteala care ma cuprindeau când încercam
sa trag cu ochiul la nimfetele ce se jucau în Central Park (vai,
întotdeauna la distanta), precum si sila produsa de lustrul
secretarelor dezodorizate aduse peste mine de un
41
baiat de viata din birou. Sa trecem
peste astea. O cumplita depresiune nervoasa m-a trimis la sanatoriu
pentru mai bine de un an: am revenit la munca mea, însa curând am fost
spitalizat din nou.
Viata sanatoasa în aer liber parea
sa îmi promita o oarecare alinare. Unul dintre doctorii simpatici,
tip cinic si fermecator, cu barbuta satena, avea
un frate care se pregatea sa conduca o expeditie în Canada
arctica. Am fost atasat la echipa lui pentru "consemnarea
reactiilor psihice". împreuna cu tineri botanisti si
un batrân dulgher, m-am bucurat din când în când (dar niciodata cu
prea mult succes) dej gratiile uneia dintre dieteticienele noastre, dr.
Anitaj Johnson - care, o spun cu încântare deplina, a fost trimisa
curând acasa. Nu cunosteam scopul expe-! ditiei. Daca e
sa judec dupa numarul meteorologilor din echipa, s-ar
parea ca urmaream pâna în bârlogul sau (undeva pe
insula Prince of Wales, dupa câte înteleg) ratacitorul
si nestatornicul pol-nord magnetic. Un grup a stabilit împreuna cu
canadienii o statie meteorologica la Pierre Point în Melville Sound.
Alt grup, îndrumat la fel de prost, colecta plancton. Al treilea studia
tuberculoza în tundra. Bert, fotograful nostru - un tip instabil cu care
am facut într-o vreme o multime de corvezi (si el avea anumite
tulburari psihice) -, sustinea ca mai-marii expeditiei
noastre, adevaratii lideri, pe care nu i-am vazut
niciodata, voiau sa studieze influenta ameliorarii
climaterice asupra blanii de vulpe polara. Locuiam în cabane
prefabricate, din lemn, în mijlocul unui univers precambrian din granit. Aveam
mormane de provizii - Reader's Digest, mixer pentru înghetata,
closete antiseptice, palarii de hârtie pentru Craciun.
Sanatatea mi s-a îndreptat în chip miraculos în ciuda sau din cauza
inimaginabilei pustietati albe si a plictiselii. Ma
înconjura o vegetatie atât de trista - salcii pitice si
licheni -, viforul suiera patrunzându-ma si, cred eu,
purificându-ma, iar eu ma asezam pe un bolovan sub cerul absolut
42
transparent (prin care totusi nu se zarea nimic
semnificativ) si aveam sentimentul nefiresc al înstrainarii de
mine însumi. Nu ma înnebunea nici un fel de tentatie. Micile
eschimoase dolofane, lucioase, mirosind a peste, cu parul oribil,
negru ca pana corbului, si fete de cobai nu trezeau în mine nici
macar dorinta slaba pe care mi-o stârnise dr. Johnson. Regiunile
polare nu cunosc nimfetele.
Am lasat altora mai buni decât mine misiunea de a
analiza derivele ghetarilor, gremlinarilor si criminalilor si o
vreme m-am straduit sa consemnez ceea ce, în naivitatea mea, mi se
pareau a fi "reactii" (am observat, de pilda, ca
visele sub soarele din miez de noapte sunt intens colorate, fapt confirmat
si de prietenul meu, fotograful). Se presupunea, de asemenea, ca-mi
voi interoga colegii în legatura cu un numar de teme importante,
de exemplu, îi voi întreba despre dorul de patrie, teama de animale
necunoscute, fanteziile culinare, emanatiile nocturne, hobbyurile,
alegerea programelor radio, schimbarile de conceptie si asa
mai departe. S-au saturat însa în asemenea hal, încât curând am
abandonat definitiv proiectul si de-abia spre sfârsitul celor 20 de
luni de munca rece (cum a numit-o, în gluma, unul dintre
botanisti) am încropit un raport fantezist si plin de savoare pe care
cititorul îl va gasi poate în Annals of Adult Psychophysics pe anul
1945 sau 1946, precum si în numarul din Arctic Explorations consacrat
acestei expeditii deosebite, care, în confuzie, dupa cum am aflat mai
târziu de la doctorul "leu binevoitor, nu cautase
zacamintele de cupru sau de altceva de pe insula Victoria întrucât
natura adevaratului ei scop a fost "secreta" (sic!). Asa
ca va rog sa-mi permiteti sa mai adaug
ca, oricare o fi fost obiectivul ei, expeditia si-a îndeplinit
misiunea. Cititorul va afla cu mâhnire ca, la putina vreme de la
revenirea mea în lumea civilizata, am suferit un nou acces de
nebunie (daca se poate aplica acest termencrudmelancolieisisentimentuluide
43
insuportabila
deprimare). îmi datorez restabilirea completa unei descoperiri pe care am
facut-o în timp ce ma tratam la sanatoriul acela particular si
foarte scump. Am descoperit ca secretul desfatarii
sanatoase consta în a-i lua la vale pe psihiatri: îi conduci cu
dibacie; nu-i lasi sa-si dea seama ca le cunosti
trucurile meseriei; inventezi pentru ei vise complicate, în stil pur clasic
(care-i fac pe ei, distilatorii de vise, sa viseze si sa se
trezeasca urlând); îi sâcâi cu "scheme primare" închipuite; si
nu le permiti nici macar sa-ti întrezareasca
adevarata suferinta sexuala. Mituind o sora, am putut
sa consult cartotecile si am descoperit încântat fise care
ma catalogau "potential homosexual" si "total
impotent". Distractia era desavârsita, iar rezultatele
- în cazul meu -atât de roze, încât am ramas înca o luna
dupa ce ma înzdravenisem (dormind admirabil si mâncând ca o
scolarita). Apoi am mai adaugat o
saptamâna, oferindu-mi placerea de a prelua un nou-venit, o
autoritate, o celebritate dislocata (si cu siguranta deranjata),
cunoscuta pentru talentul de a-si face pacientii sa
creada ca au asistat la propria lor zamislire.
10
Dupa
iesirea din sanatoriu, am încercat sa gasesc o localitate
rurala din Noua Anglie sau un orasel somnolent (ulmi,
biserica alba) unde sa-mi pot petrece o vara
cufundându-ma în studiu - luasem cu mine o cutie doldora de note - si
scaldându-ma într-un iaz din vecinatate. Munca începuse sa
ma intereseze din nou - adica stradaniile mele
carturaresti -, fiindca participarea activa la
parfumurile postume ale unchiului fusese redusa la minimum.
Unul
din fostii sai angajati, vlastarul unei familii distinse,
mi-a propus sa petrec câteva luni în casa verilor sai
scapatati, domnul McCoo, pensionar, si
44
sotia
lui, care voiau sa închirieze catul de sus, unde locuise discret o
matusa defuncta. Mi-a spus ca au doua
fetite, una foarte mica, cealalta de doisprezece ani, si o
gradina frumoasa, în apropierea unui iaz frumos, iar eu mi-am
zis ca ideea era perfect perfecta. Am corespondat cu oamenii
acestia asigurându-i ca sunt o persoana potolita si am
petrecut în tren o noapte fantastica, închipuindu-mi în cele mai mici
detalii nimfeta careia îi voi da lectii în franceza si
mângâieri în Humberteza. La gara miniaturala unde am descins cu
geamantanul meu cel nou si scump nu ma astepta nimeni; la
telefon nu mi-a raspuns nimeni; totusi, pâna la urma, un
McCoo buimac, cu hainele ude, si-a facut aparitia la singurul
hotel din Ramsdale, orasul verde si roz, si m-a informat ca
tocmai îi arsese casa din temelii - cine stie, poate din cauza incendiului
sincron care îmi devastase cu o noapte înainte arterele. Familia, mi-a spus el,
se refugiase la o ferma, proprietatea sa, luând si masina,
însa o prietena a sotiei, doamna Haze, o persoana
distinsa de pe Lawn Street nr. 342, se oferise sa ma gazduiasca.
Doamna care locuia vizavi de casa Haze îi împrumutase lui McCoo limuzina, o
dihanie uimitor de demodata, având capota patra-toasa
si un negru jovial la volan. Singura ratiune a venirii mele se
spulberase, asa ca aranjamentul amintit mai sus mi s-a parut
lipsit de sens. Bine, va trebui sa-si construiasca din nou casa,
ei, si ce-i cu asta? Nu platise asigurarea cuvenita? Eram
furios, dezamagit si plictisit, dar, fiind european politicos, Qu
l-am putut refuza si am fost expediat în Lawn Street cu masina aceea
funebra. De altminteri, ma temeam ca McCoo ar putea sa
imagineze un mijloc si mai complicat ca sa scape de mine. L-am
vazut cum se departa grabit, iar soferul meu a
clatinat din cap chicotind usor. En route, m-am jurat sa
nu ramân în nici un caz la Ramsdale - ba nici macar
sa nu-mi treaca prin minte - si sa iau chiar în
ziua aceea avionul spre Bermude, Bahamas sau Blazes.
45
r
Perspectivele desfatarii pe plajele tehnicolore
îmi gâdilasera mai de mult sira spinarii; dar varul lui
McCoo îmi abatuse brusc sirul gândurilor cu propunerea lui bine
intentionata, însa, cum se vedea acum, absolut nefolositoare.
Fiindca tot vorbeam de viraje bruste: în timp ce
luam curba ca sa intram pe Lawn Street, era cât pe ce sa
calcam un câine suburban si artagos (unul dintre cei
ce stau si pândesc masinile). Ceva mai încolo s-a ivit casa Haze, o
constructie alba, oribila, care parea prafuita
si veche, mai mult cenusie decât alba - acel gen de
locuinta unde stii ca în loc de dus vei gasi un
furtun de cauciuc fixat la robinetul baii. I-am facut semn
soferului în speranta ca va demara imediat si voi putea
face cale întoarsa neobservat la hotelul si bagajele mele; dar tipul
a trecut pe cealalta parte a strazii, de unde îl strigase o
batrâna doamna care statea pe veranda ei. Ce puteam sa
fac? Am apasat pe butonul soneriei.
M-a primit o slujnica neagra care m-a abandonat
pe pres si s-a napustit înapoi în bucatarie, unde
ardea ceva ce nu trebuia sa arda. Holul din fata era
împodobit cu clopotei la usa, cu o dracovenie ochioasa
din lemn, ceva de origine mexicana, comerciala si cu o reproducere
dupa Arlesienne, banalitatea preferata a clasei de mijloc cu
ifose artistice, în dreapta, o usa data de perete îti
permitea sa vezi livingul, cu alte bagatele mexicane asezate într-o
vitrina de colt si o sofa lipita de perete. în capatul
holului începea o scara interioara si în timp ce-mi
stergeam fruntea (de-abia acum îmi dadeam seama cât de cald era
afara) si ma holbam asa, doar ca sa ma uit la
ceva, la o minge de tenis veche si cenusie asezata pe un
cufar de stejar, de sus, din capul scarii, a venit vocea de contralto
a doamnei Haze, care, aplecându-se peste balustrada, s-a interesat
dragalasa:
- Sunteti domnul Humbert ?
46
rrriCâteva fire de scrum de tigara au cazut
de acolo ca un adagiu. Curând doamna însasi a coborât treptele -întâi
sandalele, apoi pantalonii de camping, bluza de matase galbena
si figura colturoasa, în aceasta ordine -, în timp ce
aratatorul ei scutura înca tigara. Cred ca as
face mai bine s-o descriu complet, ca sa scap de o grija.
Sarmana doamna avea în jur de treizeci si cinci de ani, frunte
lucioasa, sprâncene pensate si trasaturi destul de comune,
dar nu lipsite de farmec, care s-ar defini ca o replica palida a
Marlenei Dietrich. Aranjându-si usor cocul de culoarea bronzului, m-a
condus în salon, unde am discutat un minut despre incendiul de la McCoo si
despre avantajul de a locui în Ramsdale. Ochii ei departati si
verzi ca marea explorau interlocutorul într-un mod nostim, evitându-i cu
grija privirile. Zâmbea doar printr-o ridicare brusca, persiflatoare
a sprân-cenei si în timp ce vorbea se descolacea de pe sofa si
facea întruna miscari impetuoase, spasmodice înspre trei
scrumiere si tava sobei din apropiere (unde zacea coaja cafenie a
unui mar); apoi se strângea la loc îndoindu-si un picior sub ea. Era,
fara îndoiala, dintre acele femei ale caror cuvinte
lustruite pot reflecta influenta unui cerc de lectura sau de bridge
sau orice alt formalism ucigator, însa niciodata sufletul lor;
femei lipsite complet de umor; femei total indiferente în sinea lor
fata de numeroasele subiecte dintr-o conversatie de salon,
însa foarte exigente în privinta regulilor de desfasurare a
unor asemenea conversatii, sub al caror celofan stralucitor se
pot detecta usor frustrari nu foarte atragatoare. îmi
dadeam perfect de bine seama ca daca as fi devenit,
printr-o întâmplare cruda, chiria-sul ei, s-ar fi apucat metodic
sa realizeze cu mine ceea ce însemnase probabil întotdeauna
pentru ea Primirea unui chirias si m-as fi trezit prins din nou
în latul uneia dintre acele anoste aventuri amoroase Pe care le
cunosteam atât de bine.
47
Dar
nici vorba sa ma stabilesc acolo. Cum puteam sa ma
simt fericit în acest tip de gospodarie (unde pe fiecare scaun se vedea o
revista patata), un soi de hibridare hidoasa între comedia
"mobilei functionale si moderne" si tragedia balansoarelor
uzate si a masutelor rahitice cu lampi defecte pe ele. M-a
condus la etaj. La stânga se afla camera "mea". Am cercetat-o prin negura
respingerii mele violente; dar am recunoscut într-adevar deasupra patului
meu Sonata Kreutzer de Rene Prinet. Ea numea "semi-atelier"
aceasta camera de serviciu! Trebuie sa ies imediat de aici,
mi-am spus hotarât, în timp ce ma prefaceam ca ascult
pretul absurd si nelinistitor de scazut pe care gazda mea
galesa îl cerea pentru pensiune.
Politetea
lumii vechi m-a obligat totusi sa îndur chinul pâna la
capat. Am traversat palierul spre partea dreapta a casei ("unde avem
camerele eu si Lo" - Lo fiind, probabil, fata în casa) si
locata-rul-amant nu si-a putut ascunde un frison când el, un mascul
deosebit de pretentios, a dat cu ochii de singura baie, un dreptunghi
îngust între palier si camera lui "Lo", cu lucruri ude, botite,
atârnate deasupra unei cazi suspecte (în care un fir de par desenase
semnul întrebarii). Se aflau acolo, dupa cum ma asteptam,
spiralele furtunului de la dus si complementul lui, învelitoarea
rozalie acoperind sfioasa capacul toaletei.
-
Dupa cum vad, nu aveti o impresie prea buna, a spus doamna
odihnindu-si o clipa mâna pe mâneca mea: ea combina franchetea
rece - revarsarea a ceea ce cred ca se numeste "echilibru"
- cu o timiditate si o tristete care faceau ca modul degajat de
a-si alege cuvintele sa para tot atât de nefiresc ca
intonatia unui profesor "de pronuntie".
-
Casa nu este prea îngrijita, recunosc, a continuat iubita
predestinata, dar va asigur (îmi privea buzele) ca va
veti simti foarte bine, cu adevarat foarte bine. Sa va
arat gradina (ultima propozitie
48
a
fost mai sonora; o fermecatoare schimbare de registru a vocii).
Am
coborât scarile, urmând-o fara tragere de inima; apoi am
trecut prin bucataria de la capatul vestibulului, pe partea
dreapta a casei, partea unde se mai aflau sufrageria si salonul (sub
camera "mea", în stânga, era doar un garaj). In bucatarie,
slujnica neagra, o femeie dolofana si tinerica, spuse, în
timp ce-si lua punga neagra, lucioasa de pe clanta
usii care dadea în spatele casei:
-
Eu plec, doamna Haze.
-
Bine, Louise, a raspuns doamna Haze cu un oftat. Ne socotim vineri.
Am
traversat o camaruta si am intrat în sufrageria
paralela cu salonul pe care-l admirasem deja. Am observat o
soseta alba pe dusumea. Mormaind dezaprobator, doamna
Haze s-a aplecat din mers si a aruncat-o într-o debara de lânga
camara. Am cercetat în fuga masa de mahon cu o fructiera în
mijloc, în care mai stralucea înca un sâmbure de pruna. Am
cautat în buzunar mersul trenurilor si l-am tras pe furis
afara ca sa vad când pot sa plec din oras. Mergeam
înca în spatele doamnei Haze prin sufragerie, când, deodata, mi-a
izbit privirea o explozie neasteptata de verdeata.
-
Piazza, a rostit melodios ghidul meu, apoi, fara nici un
avertisment, un talaz albastru s-a învolburat în inima mea si, de pe
salteaua scaldata în soare, pe jumatate dezbracata,
rotindu-se pe genunchi, s-a ivit dragostea mea de pe Riviera care ma
cerceta Prin ochelarii de soare.
Era
acelasi copil - aceiasi umeri firavi de nuanta mierii,
acelasi spate gol, matasos, suplu, aceeasi claie castanie
de par. O batista cu buline legata în Jurul pieptului ascundea
ochilor mei de maimuta Maturizata, dar nu si de privirea
memoriei mele tinere sânii adolescentini pe care-i dezmierdasem lntr-o
zi nemuritoare si, ca si cum as fi fost doica din basm a unei
mici printese (pierduta, rapita,
49
descoperita în zdrente tiganesti,
prin care goliciunea ei zâmbea spre rege si ogarii sai), am recunoscut
alunita cafenie de pe coaste. înspaimântat si încântat (regele
plângea de bucurie, trompetele rasunauj doica era beata), i-am
vazut din nou abdomenul supt, gratios, unde gura mea
calatorind spre sud poposise pentru o clipa, soldurile
acelea de copil pe care sarutasem urma crenelata lasata de
snurul sortului - ultima zi nebuneasca, nemuritoare,
petrecuta acolo, dupa "Roches Roses". Cei douazeci
si cinci de ani traiti dupa aceea s-au tot subtiat
si s-au încheiat într-un punct palpitant, apoi au disparut, îmi este
aproape imposibil sa exprim cu forta necesara
strafulgerarea, frisonul, impactul recunoasterii pasionate. în clipa
luminata de soare când privirea mea aluneca peste copilul
îngenuncheat (ochii ei clipeau prin lentilele întunecate, reci - micul Herr Doktor
care urma sa ma vindece de toate durerile), în timp ce treceam pe
lânga ea cu masca mea de adult (o piesa mare si
aratoasa a virilitatii din împaratia
filmului), vidul sufletului meu a izbutit sa soarba toate detaliile
frumusetii ei stralucitoare, pe care le-am confruntat numaidecât cu
trasaturile logodnicei mele moarte. Ceva mai târziu, fireste,
ea, aceasta nouvelle Lolita, Lolita mea, va eclipsa total
prototipul. Vreau doar sa subliniez ca descoperirea mea nu era decât
consecinta fatala a "principatului de la tarmul
marii" din trecutul meu chinuit, între cele doua evenimente se
însira doar bâjbâieli, gafe si false rudimente de bucurie, care
s-au con-; topit prin ceea ce aveau în comun.
Nu-mi fac totusi nici un fel de iluzii. Pentn
judecatorii mei totul va parea, fara doar si poate, .
scena din mascarada produsa de un nebun obsedai de Je fruit
vert". Au fond, ga m'est bien egal. Tot ci stiu este ca, în
timp ce doamna Haze si eu coboran. treptele intrând în gradina
linistita, genunchii mei. pareau reflexii ale genunchilor din
apa valurita, buzele îmi erau de nisip si...
-E Lo, fata mea,
spuse ea, iar acestia sunt doii mei. gj - Da, am zis, da. Sunt
frumosi, frumosi... frumosi!
11
..;;iai* 1
Proba Numarul Doi e jurnalul de buzunar, legat în
imitatie de piele neagra, cu anul, 1947, imprimat cu aur, en
escalier, în coltul din stânga sus al copertei. Elegant obiect, produs
de Blank Blank Co, Blankton, Massachusetts! Parca îl am aievea în
fata ochilor, în realitate, l-am distrus în urma cu cinci ani, iar ceea
ce va prezint acum (gratie memoriei mele fotografice) reprezinta
materializarea lui concisa, Fenixul plapând si golas.
De fapt, am scris jurnalul de doua ori, de aceea mi-l
amintesc cu atâta precizie. Mai întâi, am scris notele cu creionul (cu multe
stersaturi si corecturi) pe filele unui carnet cunoscut sub
numele comercial de "blocnotes pentru dactilografe"; apoi le-am trecut în
carticica amintita mai înainte, folosind prescurtari clare, cu
scrisul meu cel mai marunt, mai satanic. 30 mai a fost proclamata
oficial Zi de Post în New Hampshire, dar nu si în cele doua Caroline.
în acea zi, Ramsdale si-a închis scolile pe timpul verii din cauza
epidemiei de "gripa abdominala" (ce o fi fost aia?). Cititorul
poate verifica datele vremii în Ramsdale Journal din 1947. Ma
instalasem în casa Haze cu câteva zile înainte de aceasta data
si jurnalul scurt pe care îmi propun sa vi-l prezint acum (asa
cum spionul transmite oral continutul notei pe care a înghitit-o)
acopera mare parte din luna iunie.
Joi. Zi foarte calduroasa. Dintr-a
pozitie strate-Sica (de la fereastra baii) am ochit-o pe
Dolores, care aduna rufele de pe frânghie în lumina cruda, de smarald, din
spatele casei. Am iesit afara. Purta camasa ecosez,
blugi si pantofi de tenis. Miscarile 6i în lumina
brodata cu umbre atingeau cea mai
50
51
tainica si sensibila coarda a trupului
meu ticalosit. Dupa o clipa, s-a asezat lânga
mine pe ultima treapta a terasei din spate si a început sa adune
pietricele între talpi - pietricele, Dumnezeule -, apoi a cules un ciob curb,
ca o buza dispretuitoare, ramas de la o sticla de lapte -
si s-a pornit sa le arunce la tinta, într-o cutie de
conserve. Bing. Nu mai tine a doua oara - n-o mai
nimeresti a doua oara - mai mare i chinu'. Bing. Ce
piele uluitoare - u-lu-i-toa-re: fina si bronzata,
fara cusur. înghetata asortata produce acnee. Excesul de
sebum, substanta grasa care hraneste teaca firului de
par, provoaca iritatii si da cale libera infectiei.
Nimfetele nu au însa acnee, desi se îndoapa cu toate
bunatatile. Matasea diafana, sclipitoare de deasupra
tâmplelor ei trece prin nuantari inefabile în castaniul deschis al
parului. Doamne, ce dulce supliciu! si osciorul care se zbate pe
exteriorul gleznei acoperite cu praf! "Fata lui McCoo ? Ginny McCoo ? Oh, oh,
ce sperietoare! Jigarita. si schioapa. Gata sa
moara de poliomielita." Bing. Dantela stralucitoare
a pufului de pe antebratul ei. S-a ridicat sa duca în casa
rufele si eu am avut prilejul sa ador de la distanta fundul
decolorat al blugilor suflecati. Afabila doamna Haze, înarmata
cu aparatul de fotografiat, a rasarit din iarba ca arborele
iluzoriu al unui fachir si, dupa oarecare framântare
fototropica - ochii tristi catând în sus, ochii fericiti
catând în jos -, a avut neobrazarea sa ma pozeze cum
stateam clipind pe trepte, Humbert le Bel.
Vineri. Am vazut-o plecând cu o fata bruna, care se
numeste Rose. De ce oare ma excita atât de dezgustator
mersul ei (e o copila, retineti, doar o copila) ?
Analizati. Sugestia palida a degetelor de la picioare orientate spre
interior. Un soi de zvâcnire, serpuita de sub genunchi, a
fiecarui pas. O vaga încetinire, retinere a miscarii.
Foarte copilaroasa, nespus de provocatoare. Pe Humbert îl mai
impresioneaza teri-! bil limbajul argotic al pustoaicei si vocea
ei ascuti
Mai târziu am auzit-o cum îi pasa lui Rose peste gard
grosolanii lipsite de noima. Care vibrau în mine într-un ritm tot mai
alert. Pauza. "Trebuie sa plec acum, gânganie."
Sâmbata. (începutul e, probabil, modificat.)
Ţinerea jurnalului e o nebunie, stiu, dar ma captiveaza.
Doar o sotie iubitoare ar putea sa-mi descifreze scrierea
microscopica. Consemnez plin de naduf ca astazi L. a
facut plaja pe asa-numita jiazzaa, dar
maica-sa si o alta cucoana au bântuit prin preajma.
M-as fi putut instala, desigur, în sezlong, prefa-cându-ma
ca citesc. Pentru mai multa siguranta, m-am tinut
deoparte, fiindca mi-era frica sa nu ma apuce tremurul
acela groaznic, ridicol, jalnic de paralitic, care putea sa
compromita ma entree, rapindu-i aparenta de
dezinvoltura.
Duminica. Ne copleseste în continuare arsita;
saptamâna a fost deosebit de prielnica. Azi am ocupat o
pozitie strategica, cu ziare voluminoase si o pipa
noua, în sezlongul din piazza înainte de sosirea lui L.
Dezamagire mare. A venit împreuna cu maica-sa; erau în costume
de baie negre, din doua piese, noi ca si pipa mea. Scumpa mea,
dragostea mea, s-a oprit pentru o clipa în dreptul meu - voia revistele
umoristice - si mireasma ei semana foarte mult cu a celeilalte, fata
de pe Riviera, era însa mai intensa, cu nuante mai aspre - o
aroma torida care mi-a tulburat pe data barbatia
-, dar s-a îndepartat repede smulgându-mi de sub priviri partea aceea
râvnita si s-a retras pe saltea lânga mama ei cu trup de
foca. Frumoasa mea s-a asezat pe burta, aratându-mi, aratându-le
celor o mie de ochi larg deschisi din sângele meu prin care
misuna puzderie de ochi, omoplatii usor ridicati,
puful de pe curbura coloanei sl arcuirea feselor înguste,
elastice, îmbracate în negru, si tarmul
coapselor de scolarita. Eleva în clasa a
saptea se delecta în tacere cu desenele V6rzi-albastre din
revistele umoristice. Nici chiar riap cel verde-rosu-albastru nu
si-ar fi putut imagina
52
53
o nimfeta mai ispititoare. Priveam prin straturi
prismatice de lumina, cu buzele uscate, focali-zându-mi poftele trupului
si leganându-ma usor sub ziarul meu, si am simtit
ca as putea atinge numaidecât beatitudinea cersetorului printr-o
concentrare deplina asupra imaginii sale; dar, asemenea rapitoarelor
care prefera prada în miscare (uneia nemiscate), mi-am propus ca
jalnica împlinire sa coincida cu una dintre diferitele
miscari copilaresti pe care le facea când si când
în timp ce citea, de pilda, când încerca sa se scarpine pe spate
si-si descoperea subtioara - dar Haze, grasana, a risipit
brusc vraja întorcându-se spre mine ca sa-mi ceara un foc si
lansându-se într-o conversatie aiurita despre cartea unui
sarlatan ce se bucura de popularitate.
Luni. Delectatio morosa. Zilele-mi mohorâte s-au petrecut în
deznadejde si durere. Azi dupa-masa trebuia sa ne
ducem (mama Haze, Dolores si eu) la Oglinda Iazului, sa facem baie
si plaja; dar dimineata sidefie a degenerat la amiaza în
ploaie si Lo s-a isterizat.
S-a constatat ca în New York si Chicago vârsta
medie a pubertatii la fete este treisprezece ani si noua
luni. Exista totusi unele diferente individuale, * vârsta
variind între zece ani - sau chiar mai putin -lsi saptesprezece ani.
Virginia nu împlinise paisprezece ani când a fost posedata de Harry Edgar,
care îi dadea lectii de algebra. Je m'imagine cela. si-au
petrecut luna de miere la Petersburg, Florida. "Monsieur Poe-poe", cum îl
numea pe poetul-poet baiatul din clasa de la Paris a lui Monsieur Humbert
Humbert.
Sunt înzestrat cu toate caracteristicile care, potrivit
celor care au studiat interesele sexuale ale copiilor, declanseaza reactii
tulburatoare la fetite: liniile ener-j gice ale chipului, mâini
musculoase, voce profund si sonora, umeri lati. în plus,
dupa cât se spune,! exista oarecare asemanari între mine
si un vocalis sau actoras pe care Lo îl iubea la nebunie.
Marti. Ploaie. Iazul Ploilor. Mamica s-a dus dupa
cumparaturi. L. se afla pe undeva pe aproape, stiam. Am manevrat
în taina si am dat peste ea. Era în dormitorul maica-sii. îi
intrase ceva în ochiul stâng pe care-l tinea deschis cu degetele ca
sa scoata ce era acolo. Rochie cadrilata. îmi place,
într-adevar, mireasma îmbatatoare a pielii ei bronzate,
totusi cred ca ar trebui sa-si spele mai des parul. în
acel moment ne aflam amândoi în aceeasi baie verde si calda a
oglinzii, în care se reflectau doar vârful unui plop, noi doi si cerul. Am
prins-o puternic de umeri, apoi delicat de tâmple si am întors-o cu
fata spre mine. :. - E aici, zise ea, îl simt.
- Ţaranca elvetiana foloseste
vârful limbii. .- II scoate cu vârful limbii ?
- îhî. Sa-ncerc?
,--Fireste,
spuse ea.
!Mi-am trecut usurel vârful tremurator al limbii în jurul
globului ocular sarat, care se rostogolea. .- Asa-asa, spuse clipind. Gata, s-a
dus.
- si-acum celalalt ?
- Aiurezi, începu ea, nu mai e nim... - dar a observat
rictusul buzelor mele care se apropiau. Bine, spuse ea binevoitoare, si
Humbert cel serios s-a aplecat peste chipul bronzat apasându-si gura
pe pleoapa ce se batea. A izbucnit în râs si a zbughit-o pe
lânga mine iesind din camera. Inima mi se pulverizase.
Niciodata în viata mea - nici când dezmierdam iubita-copil din
Franta -, niciodata.
Noapte. N-am simtit nicicând un asemenea chin. As
vrea sa îi descriu chipul, felul de a fi - si nu pot, fiindca
patima ma orbeste când o simt aproape, nu sunt deprins
sa stau cu nimfetele, fir-ar sa fie. Daca închid ochii vad
numai câte un fragment imobil din faptura ei, un stop-cadru, imaginea
neasteptata a unui membru frumos, genunchiul care iese de sub rochia
de tartan când Lo se asaza sa-si lege sireturile.
54
55
- Dolores Haze, ne montrez pas vos zhambes ' (mama
ei, care e convinsa ca stie frantuzeste).
Sunt poet â mes heures si am compus un madrigal
în care îi cântam funinginea genelor, ochii cenusii indiferenti, cei
cinci pistrui asimetrici de pe nasul obraznic, puful blond de pe membrele
bronzate; dar l-am distrus si nu mi-l amintesc astazi. Pot sa
descriu trasaturile lui Lo doar în termeni foarte comuni (reiau
jurnalul): as spune ca avea par castaniu si buze rosii
ca dropsurile rosii linse, cea de jos destul de carnoasa - oh,
de ce nu sunt scriitoare s-o pun sa-mi pozeze goala în lumina
pura! în schimb, sur desiratul, ciolanosul Humbert Humbert cu
piep paros, sprâncene negre stufoase, cu accent excentril si cu o
hazna de monstri pestilentiali care colcaie ascunsi în
spatele zâmbetului inept de baietas. Da nici ea nu este copilul
plapând dintr-un roman femi nin. Natura dubla a nimfetei mele - a
oricarei nimfet probabil - ma înnebuneste; e vorba de amestecul
dintre inocenta visatoare si tandra si un soi de
vulgaritate stranie ce-si are radacinile în istetimea
insolenta a reclamelor si ilustratiilor din reviste, în
radicalismul vag al slujnicelor adolescente din Anglia (mirosind a margarete
strivite si a transpiratie) si în târfele foarte tinere
deghizate în copii din bordelurile de provincie. înca o data, toate
acestea combina cu delicatetea aleasa, neîntinata care
raz bate prin mosc si mocirla, prin murdarie si moar
oh, Doamne, Doamne. Faptul cel mai straniu estei ca ea, Lolita aceasta,
Lolita mea, a individualizat) pofta trupeasca straveche a
scriitorului, astfel ca mai presus de toti si de toate
troneaza Lolita.
Miercuri.
- Asculta, te rog s-o convingi pe mama sa ne ia mâine la
Oglinda Iazului.
Am reprodus textual cuvintele pe care mi le-a spus,
suierat si voluptuos, iubirea mea de doisprezece ani când am dat nas
în nas pe veranda din fata; eu ieseam, ea intra. Soarele de
dupa-amiaza,
diamantul alb, orbitor, cu puzderie de spini irizanti,
tremura reflectându-se pe spatele rotund al unei masini parcate.
Frunzisul unui ulm imens îsi juca umbrele suave pe zidul casei placat
cu sita. Doi plopi frematau si susurau. Se
deslusea zgomotul inform al traficului îndepartat. Un copil striga:
Nancy, Nan-cy! în casa, Lolita îsi pusese discul preferat "Little
Carmen", pe care eu îl numeam "Dirijorii pigmei", ceea ce o facea
sa reactioneze pufnind cu indignare prefacuta la poanta mea
de prost-gust.
Joi. Seara trecuta, doamna Haze, Lolita si cu mine am stat în
piazza. înserarea calda se dizolvase în întunericul senzual.
Batrâna fata povestise cu lux de amanunte intriga unui film pe
care-l vazuse împreuna cu Lo în timpul iernii. Boxerul decazuse
cumplit, dar l-a întâlnit pe batrânul si bunul preot (care fusese
si el boxer în vremea tineretii lui robuste si putea înca
sa pocneasca zdravan pacatosii). sedeam pe
jos, pe niste perne, iar Lo se afla între cucoana si mine (se
înghesuise între noi, scumpa). M-am lansat, la rându-mi, într-o relatare hazlie
a aventurilor mele arctice. Muza inventiei mi-a pus în mâini o arma
si am împuscat un urs alb care s-a lasat moale la pamânt
si a spus doar: "Ah!". în acelasi timp, percepeam intens
apropierea de Lo; gesticulam si vorbeam în întunericul îngaduitor
si ma foloseam de gesturile invizibile pentru a-i atinge mâna,
umarul si o balerina din lâna si voal cu care se juca
înfigându-mi-o în poala; si, în sfârsit, dupa ce îmi
învaluisem iubita stralucitoare în mreaja împletita din
mângâieri eterate, m-am încumetat sa îi mângâi usor piciorul gol,
dezmierdându-i perisorul de piersica de pe gamba. si
chicoteam la propriile glume, tremuram si-mi ascundeam tremurul si o
data sau de doua ori buzele mele au sorbit cu repeziciune
caldura parului ei în timp ce o delectam cu un apar-teu scurt si
amuzant si o adulmecam alintându-i jucaria. Dar si ea s-a tot bâtâit
asa ca, în cele din urma, maica-sa i-a spus taios
sa înceteze si-a azvârlit
56
57
papusa
în bezna, iar eu am râs si m-am adresat lui Haze peste picioarele lui
Lo, lasându-mi mâna sa urce discret pe spatele firav al nimfetei ca
sa-i simt pielea prin bluza baieteasca.
stiam
însa ca nu exista speranta si eram bolnav de
dorinte, hainele îmi pareau strâmte, asa ca într-un fel
m-am bucurat când vocea mamei sale a anuntat în întuneric:
-
Ei, credem ca Lo trebuie sa se duca la culcare.
-
Cred ca esti nesuferita, spuse Lo.
-
Deci mâine, adio picnic, zise Haze.
-
Traim într-o tara libera, replica Lo.
Lo
a plecat furioasa, huiduind ca în Bronx, iar eu am mai ramas din
pura inertie, în timp ce Haze îsi fuma a zecea tigara
a serii si se plângea de Lo.
Fusese
o pacoste de mica, de la un an, când îsi arunca jucariile din
patut, astfel ca mama trebuia sa le tot adune, ticalos
copil! Acum, la doisprezece ani, e o adevarata calamitate, spuse
Haze. Voia sa devina baterista sau dansatoare de shake, cam
atât. Avea note slabe, dar se adaptase mai bine în noua scoala decât
în cea din Pisky (Pisky era orasul de bastina din Vestul
Mijlociu al familiei Haze. Casa din Ramsdale apartinuse soacrei ei. Se
mutasera în Ramsdale de aproape doi ani).
-
De ce nu se simtea bine acolo ?
-
Oh, spuse Haze, ar trebui sa stiu, sarmana de j mine. Când eram
copil, am trecut si eu prin astea: baietii îti sucesc
mâinile, te lovesc cu ghiozdanele pline de carti, te trag de
par, te izbesc în piept, te smucesc de bluza. Fireste, toanele
constituie alaiul obisnuit al cresterii, dar Lo exagereaza. E posaca
si evaziva. Grosolana si banuitoare. Pe Viola, o
colega italianca, a pironit-o de banca, cu stiloul.
stiti ce as dori ? Daca veti mai fi la toamna
aici, monsieur, ati fi dispus sa o ajutati sa-si
faca temele? Dupa câte vad, cunoasteti o multime
de lucruri - geografie, matematica, franceza.
-
Cam asa ceva, raspunse monsieur.
58
-
înseamna, spuse repede Haze, ca veti fi aici!
Voiam
sa strig: am sa ramân pentru totdeauna, fiindca sper
sa îmi mângâi din când în când eleva începatoare. Dar cu Haze eram
prudent. Asa ca am mormait ceva, mi-am întins alene membrele,
fara sa promit nimic (le mot juste) si m-am dus
imediat sus în camera mea. Totusi, cucoana nu era pregatita
sa-si încheie astfel ziua. Ma lungisem pe patul meu rece,
strângeam cu amândoua mâinile lânga obraz naluca
înmiresmata a Lolitei, când am auzit cum proprietareasa
neobosita luneca tiptil spre usa mea... Voia doar sa fie
sigura, mi-a soptit ea de dincolo de usa, ca
terminasem de citit revista Glance and Gulp pe care mi-o împrumutase mai
deunazi. Din camera ei, Lolita a zbierat ca revista e la ea. Casa
asta e o adevarata biblioteca de împrumut, Doamne mânie-te!
Vineri.
Ce-ar zice oare editorii mei
academici daca i-as cita în manualul meu pe Ronsard cu "la
vermeillette fente" sau pe Remy Belleau cu "un petit feutre de
mousse delicate, trace le milieu d'un fillet escarlatte" si
asa mai departe ? Ma paste, probabil, o alta depresiune
nervoasa daca mai ramân în casa aceasta, sub tensiunea
insuportabilei ispite, lânga iubita mea - iubita mea -, viata si
logodnica mea. O fi initiat-o maica natura în Misterul lui Menarch ? Beat
de amor. Blestemul irlandez. Cazând de pe acoperis. Vine bunica.
"Domnul Uterus (citez dintr-o revista pentru fete) începe sa
construiasca un zid moale si gros pentru cazul când un eventual
bebelus va trebui poate sa-si faca acolo
culcusul." Nebunul mititel în celula sa capitonata.
Apropo:
daca voi comite vreodata o crima serioasa...
Retineti-l pe "daca". Mobilul trebuia sa fie mult mai
puternic decât ceea ce se petrecuse între mine si Valeria.
Retineti ca atunci m-am purtat destul de stupid. Daca
si când doriti sa ma ardeti de viu, sa
nu uitati ca numai un acces de nebunie putea sa-mi
dea energia necesara pentru a deveni o bruta (tot pasajul e,
probabil, modificat). Am visat uneori
59
ca încerc sa ucid. stiti ce se
întâmpla? De pilda, tin în mâna o pusca. De
pilda, ochesc spre un dusman afabil, care ma priveste
interesat. Oh, apas pe tragaci, perfect, dar gloantele cad
moale, unul dupa altul, din gura bleaga a tevii. Singurul meu gând,
în acele vise, era sa-mi ascund fiascoul, sa nu-l sesizeze
dusmanul meu, care încet-încet începea sa se înfurie.
Asta-seara la cina mâta a
batrâna mi-a spus privind piezis, cu persiflare materna,
spre Lo (tocmai descriam cu mare verva mustata taiata scurt
pe care înca nu ma hotarâsem sa mi-o las):
- Mai bine renuntati, altminteri stiu eu pe
cineva care o s-o ia razna de tot.
Lo a împins deoparte farfuria cu peste fiert mai-mai
sa rastoarne cana cu lapte si a iesit ca o furtuna din
sufragerie.
- Credeti ca v-ar plictisi tare, zise Haze,
sa mergeti mâine cu noi la scaldat la Oglinda Iazului?
Fireste, daca Lo îsi cere iertare pentru impolitete.
Mai târziu am auzit usi trântite puternic si alte
sunete care veneau din grotele zguduite de cutremurul înfruntarii acerbe
dintre cele doua rivale.
Nu si-a cerut iertare. S-a dus iazul. Poate ne-am fi
distrat.
Sâmbata. De câteva zile, în timp ce scriu în camera
mea, las usa crapata; dar capcana a functionat de-abia azi.
Dupa ce s-a agitat îndelung, a ezitat, si-a sters picioarele
insistent - se jena ca venise neinvitata si voia sa nu se
observe -, a intrat în odaie, s-a învârtit, s-a rasucit si, în fine,
a început sa examineze încârligaturile pe care le asternusem pe
o foaie de hârtie. Pareau sa o intereseze. Oh, nu erau produsul
pauzei inspirate pe care o face Literatul între doua paragrafe, ci
hieroglifele hidoase (ea nu avea cum sa le descifreze) ale poftelor mele
funeste. si-a aplecat cârliontii peste masa la care stateam,
Humbert Humbert si-a petrecut patern bratul pe dupa mijlocul ei,
iar vizitatoarea neprihanita s-a
60
lasat încetisor pe unul din genunchii mei, în
timp ce tinea foarte aproape de ochi bucata de hârtie.
Profilul adorabil, buzele putin desfacute,
parul ei cald se aflau la mica distanta de caninul meu;
si, prin vesmintele de baietoi necioplit, i-am simtit
dogoarea membrelor. Mi-am dat seama numaidecât ca o puteam saruta
nepedepsit pe gât, pe golfuletul gurii. stiam ca ma va
lasa, ba chiar va închide ochii, cum ne învata Hollywood-ul.
La fel de banal ca o vanilie dubla cu ciocolata
fierbinte. Nu-i pot spune cititorului avizat (ale carui sprâncene s-au
retras, presupun, spre crestetul chel), nu-i pot spune cum mi-am dat
seama. Urechea mea de maimuta a sesizat, probabil involuntar, o
modificare usoara în ritmul respiratiei ei - pentru ca acum
nu se mai uita, de fapt, la mâzgaleala mea, ci astepta curioasa
si calma - oh, nimfeta mea diafana! - ca locatarul plin de
vraja si de dorinte sa treaca la fapte. S-ar putea ca
unei copile, cititoare asidua a revistelor-cinema, experta în detalii
filmate cu încetinitorul, cu miscari de vis, sa nu i se
para prea ciudata situatia, cred eu, când un prieten, adult
aratos, foarte viril... prea târziu! Casa a început dintr-o data sa
vibreze, vocea guresei Louise îi relata doamnei Haze, care de-abia intrase
în casa, despre nu stiu ce mortaciune gasita de ea
si de Leslie Tbmson în pivnita si micuta Lolita nu
putea sa rateze o asemenea poveste.
Duminica. Nestatornica, tâfnoasa, vesela,
neîndemânatica, fermecatoare, având acea gratie picanta a
puberelor cu faptura teribil de ademenitoare (dau New England pentru un
condei de scriitoare!), de la funda neagra si clamele care-i
tineau parul pâna la cicatricea mica din josul gambei
netede (unde o lovise cu rotilele patinelor un baiat din Pisky), cu o
palma mai sus de soseta alba din bumbac.
Plecata cu maica-sa la familia Hamilton - ziua de
nastere sau asa ceva. Rochie cadrilata, lunga. Porumbeii
sai mici par bine formati. Ce capcana precoce!
61
Luni.
Dimineata ploioasa.
"Ces matins gris et doux..." Pijamaua mea alba are pe spate un
desen liliachiu. Ma simt asemenea paianjenilor umflati si
palizi pe care-i vedeti în gradinile batrâne. Asezati
în mijlocul pânzei stralucitoare, trimit semnale smucind usor de unul
sau altul dintre fire. Pânza mea se întinde în toata casa, iar eu
ascult, ca un vrajitor viclean, stând tolanit într-un fotoliu. Unde o
fi Lo ? în odaia ei? Trag binisor de firul matasos. Nu este. S-a
auzit sunetul sacadat al ruloului de hârtie igienica : si firul meu
lansat în exterior nu a interceptat zgomot de pasi între baie si
camera ei. Se spala înca pe dinti (singura operatie
igienica pe care Lo o îndeplineste cu sfintenie)? Nu. Usa
de la baie de-abia s-a închis, am auzit cu câteva clipe mai înainte cum s-a
trântit, deci trebuie sa dibui prin alte parti ale casei ca
sa descopar prada frumoasa, cu piele fierbinte, bronzata
si obrajii rumeni. Ia sa-mi expediez firele de matase pe
scari în jos. Ma conving astfel ca nu e în bucatarie -
nu trânteste usa frigiderului, nu tipa la mama ei
nesuferita (care se delecteaza, presupun, cu a treia conversatie
telefonica mati-* nala, uguind cu voiosie potolita).
Ei, sa bâjbâim sif sa nadajduim. Gândurile mele
aluneca asemenea unui fascicul de raze pâna în salon si
constata ca radioul tace (iar mamica turuie întruna cu voce
scazuta, discutând cu doamna Chatfield sau cu doamna Hamilton; e
îmbujorata, surâzatoare, cupa mâinii libere acopera receptorul
si refuzaimplicit, sa dezminta insinuarile acelea
amuzante, stiti, zvonar, locatar, si doamna, care în
discutiile fata-n fata e întotdeauna categorica,
sopteste afectuos, cum nu-i sta în fire). Asadar nimfeta
mea nu este acasa! Plecata! Ceea ce credeam ca este o retea
prismatica se dovedeste a fi doar un paienjenis vechi
si cenusiu, casa e pustie, moarta. si deodata, prin
usa întredeschisa, se aude chicotitul dulce, discret ai Lolitei: -
Sa nu-i spui mamei ca ti-am mâncat toata;
slanina.'
62
Ies
iute din odaie. S-a dus. Lolita, unde esti? Tava cu micul dejun,
pregatit cu drag de stapâna casei, rânjeste stirba la
mine, asteptând sa o duc în camera. Lola, Lolita!
Marti.
Norii au amânat din nou picnicul
de la iazul acela inaccesibil. Intrigile Destinului. Ieri am probat în
fata oglinzii o noua pereche de chiloti
de
baie.
Miercuri.
Dupa-amiaza, Haze
(pantofi decenti, taior) mi-a spus ca se duce în oras sa
cumpere un cadou pentru prietena uneia dintre prietenele ei si m-a
întrebat daca n-as fi dispus sa o însotesc; eram atât de priceput
la stofe si parfumuri!
-
Sa alegeti mireasma dumneavoastra preferata, a sfârâit ea.
Ce
mai putea spune Humbert, care lucra în bransa parfumurilor? Ma
prinsese la înghesuiala, între veranda din fata si
masina.
-
Hai, grabiti-va, spuse, în timp ce eu ma chinuiam
sa-mi aplec trupul meu mare ca sa ma strecor înauntru
(si cautam cu disperare un pretext pentru a scapa). Pornise
motorul si înjura monden un camion care o bloca - a dat cu spatele si
apoi a întors, dupa ce îi adusese batrânei invalide, domnisoara
Devizavi, un scaun cu rotile nou-nout. Deodata vocea
ascutita a Lolitei a tâsnit pe fereastra salonului.
-
Hei, unde va duceti ? Vin si eu! Stati asa!
-
N-o baga în seama, scheuna Haze (fortând motorul): dar
vai»-ce necaz pe soferita mea nurlie, Lo ajunsese la portiera de pe
partea mea si tragea de ea.
-
E inadmisibil, începu Haze.
Dar
Lo s-a si aruncat înauntru, în culmea încân-
itarii:
-
Alo, misca-ti fundu', îmi spuse Lo.
-
Lo! striga Haze (privindu-ma cu coada ochiului, în speranta
ca o voi împinge afara pe Lo, mojica!).
-
Ei, poftim! striga Lo (nu o facea pentru prima °ara), când a
fost proiectata brusc pe bancheta de Micare s-a napustit înainte.
63
- E inadmisibil, relua Haze, bagând furioasa
în viteza a doua, ca un copil sa fie atât de badaran. si
atât de insistent. Doar stie ca nu este dorita. si nici
macar n-a facut baie.
Dosul palmei mele atingea blugii copilei. Era
desculta: pe unghiile degetelor de la picioare se vedeau urme de
oja visinie, iar degetul mare era înfasurat în leucoplast;
si, Doamne, ce n-as fi dat sa pot saruta labutele
cu degete lungi de maimuta!
Deodata si-a strecurat mâna în mâna mea si
eu am tinut si am strâns labuta fierbinte, tot timpul
drumului, fara sa fim vazuti de supraveghetoarea
noastra. Aripile nasului Marlenesc al soferitei straluceau,
deoarece tainul de pudra se risipise sau se consumase. Monologa elegant
despre circulatia locala, zâmbea din profil, îsi tuguia
buzele, din profil, îsi batea genele rimelate, din profil, iar eu ma
rugam sa nu mai ajungem niciodata la magazin, dar am ajuns.
Mai am de relatat doar, primo: ca, la
întoarcere, Haze cea mare a exilat-o pe Haze cea mica pe bancheta din
spate si secundo: ca doamna s-a decis sa pastreze
preferinta Humbert pentru dosul urechilor ei frumoase.
Joi. La începutul tropical al lunii, ploua cu piatra si
câinii vazduhului latra. într-un volum din Young People's
Encyclopaedia am gasit o foita pe care creionul unui copil
începuse sa copieze harta Statelor Unite. Pe partea cealalta, în
dreptul conturului neîncheiat al Floridei si Golfului, era o lista
trasa la mimeograf cu nume care se refereau, evident, la clasa ei din
scoala de la Ramsdale. E un poem pe care-l stiu pe de rost.
Angel, Grace Austin, Floyd Beale, Jack Beale, Mary Buck,
Daniel
Hamilton, Rose Haze, Dolores Honech, Rosaline Knight,
Kenneth McCoo, Virginia
j
Byron,
MargueriteCampbell, AliceCarmine, RoseChatfield, PhyllisClarke,
GordonCowan, JohnCowan, MarionDuncan, WalterFalter, TedFantazia, StellaFlashman, IrvingFox, George Glave, Mabel Goodale, Donald
Green, Lucinda
McCrystal, Vivian McFate, Aubrey Miranda, Anthony Miranda,
Viola Rosato, Emil Schlenker, Lena Scott, Donald Sheridan, Agnes Sherva, Oleg
Smith, Hazel Talbot, Edgar Talbot, Edwin Wain, Lull Williams, Ralph Windmuller,
Louise
Un poem, un adevarat poem ! Ce straniu, ce placut
sa o descopar pe aceasta "Haze, Dolores" (ea!) în minunatul
pavilion al numelor, cu bodigarzi de roze - o printesa de basm între
domnisoarele de onoare. Numele acesta asezat printre multe altele îmi
da fiori pe sira spinarii. De ce? încerc sa analizez. De ce
ma tulbura într-atât încât ma podidesc lacrimile
(fierbinti, opalescente, mari; lacrimile pe care le varsa poetii
si îndragostitii)? De ce? Din cauza anonimatului duios al
numelui în mantie oficiala ("Dolores") si a permutarii
abstracte a numelui de botez si a celui de familie, care seamana
cu o pereche noua de manusi deschise la culoare sau cu °
masca ?
Care sa fie cuvântul-cheie? "Masca"? Din
cauza delectarii produse de misterul semitransparent al yoalului unduitor
din interiorul caruia îti zâmbesc, in trecere, doar tie carnea
si ochii fiintei dragi, fiindca turnai tu o vei cunoaste?
Sau pentru ca îmi pot imagina perfect restul pitoresc al clasei,
baietii si 'etele din jurul iubitei mele neguroase
si dolorosa : Grace si cosurile ei coapte; Ginny cu
piciorul târ-â; Gordon, onanistul jigarit; Duncan, clovnul
64
65
urât-mirositor; Agnes, care îsi roade unghiile; Viola
bruneta cu sânii mari; dragalasa Rosaline; oachesi Mary
Rose; adorabila Stella, care se lasa pipaita d straini;
Ralph, teroristul si hotul; Irving, de car îmi pare rau.
si, pierduta printre ei, sta Ea, Loliti mea. Profesorii o
detesta, dar ochii baietilor îi mân* gâie gâtul si
parul.
Vineri. De s-ar produce odata un dezastru înspai-J
mântator! Cutremur. Explozie spectaculoasa. Mar sa este
eliminata,-spulberata imediat si pentru vecie împreuna cu
tot ce se gaseste pe o raza de patr mile. Lolita scânceste
în bratele mele. Fiind un barba liber, ma bucur de ea printre ruine.
Surprindere* ei, explicatiile mele, demonstratiile, gemetele.
Plas-lmuiri idioate si zadarnice ! Un Humbert viteaz s-ar
fi jucat cu ea în modul cel mai scârbos (de pilda, ieri, când venise din
nou în camera mea ca sa-mi arate desenele ei - arta
scolara!) sau ar fi putut sa o cumpere, sa o corupa -
si treaba se aranja. Un individ simplu si practic ar fi recurs la
surogate comerciale - cine stie unde vrea sa ajunga! Eu
însa j nu stiu. Sunt
îngrozitor de timid, desi am trasaturii virile. La gândul
ca as putea sa am neplaceri teribili de indecente, sufletul
meu romantic e cuprins de fri'j soane si devine amorf. Monstrii aceia
marini, obscenii! "Mais allez-y, allez-y!" Annabel sarea
într-un picioiy] tragându-si sortul pe ea, eu turbam de furie
si încerc cam sa o ascund de privirile lor.
Aceeasi data, mai târziu, foarte târziu. Am apr
in*] lumina pentru a întrerupe un vis, care avea un] antecedent clar. La
cina, Haze anuntase binevoitoare ca duminica, dupa
slujba, ne vom duce la i fiindca institutul meteorologic prevedea un
week-end însorit. Stateam lungit în pat, pierdut în reverii erotice
si, înainte de a adormi, ma gândeam cum si profit de picnicul
ce se anunta. încercam sa ima ginez un plan. îmi dadeam seama
ca Haze o ura ; iubita mea, fiindca Lo se îndragostise de mine.
As ca planul meu pentru ziua când ne vom duce la iai
îsi propunea sa dea satisfactie mamei; dar,
când mi se va oferi prilejul, voi spune ca mi-am uitat ochelarii de soare
sau ceasul în luminisul acela, de acolo -si ma voi pierde cu
nimfeta mea în padure. Ajuns aici, realitatea s-a retras, s-a vaporizat.
Cautarea Ochelarilor s-a transformat într-o mini-orgie linistita
cu Lolita, care, spre surprinderea mea, se dovedea versata, vesela,
corupta si docila. Pe la trei dimineata am înghitit un
somnifer si numaidecât un vis parodic - dar care nu-l continua pe cel
anterior -mi-a înfatisat cu un soi de limpezime
semnificativa iazul la care nu fusesem niciodata: era glazurat cu o
pojghita de gheata de culoarea smaraldului, pe care încerca
sa o sparga cu târnacopul un eschimos ciupit de varsat.
si totusi, pe malurile nisipoase ale iazului înfloreau mimoze
importate si leandri. Dr. Blanche Schwarzmann mi-ar fi dat un sac de bani
ca sa-si sporeasca fisele cu un asemenea vis-libido. Din
pacate, restul visului era complet eclectic. Haze cea mare si mica
Haze calareau în jurul iazului, calaream si eu
saltând constiincios în sa, cu picioarele departate si
arcuite, desi între ele nu se afla calul, ci doar aerul elastic - o
mica scapare datorata neatentiei agentului oniric.
Sâmbata. Inima îmi bate si acum foarte tare.
Sunt înca agitat si amintirea din vis îmi smulge gemete stinse.
Vedere din spate. Imaginea fugara a pielii
stralucitoare dintre tricou si chilotii de gimnastica albi.
Aplecata peste pervaz, rupe frunze din plopul de lânga casa, în
timp ce e absorbita de o discutie torentiala cu
vânzatorul de ziare, baiatul din strada (Kenneth Knight,
banuiesc), care a propulsat cu un oobârnac foarte precis Ramsdale
Journal direct pe veranda. Asemenea unui mim, m-am dus
pâs-pâs, târâs-grapis spre ea. Bratele si
picioarele devenita suprafete convexe si eu înaintam între ele -
nu Pe ele -, ma apropiam lent, cu un mijloc neutru de
locomotie: Humbert, Paianjenul Ranit. Mi s-a parut
66
67
ca
s-au scurs multe ore pâna sa ajung la ea: o vedeam, parca,
printr-un telescop întors si ma deplasam ca un paralitic, pe
madulare moi si diforme, teribil de concentrat, spre fundul ei mic
si încordat. Am ajuns, în fine, în spatele ei si atunci m-a
palit o idee nefericita si am zbierat "bau",
însfacând-o de ceafa si scuturând-o ca sa-mi maschez
adevaratul meu manege; si ea a mârâit scurt:
"Termina!". Foarte grosolana, cocota mica! Rânjind
cadaveric, Humbert cel Hulit a ordonat o retragere trista, iar ea a
continuat sa reverse bancuri înspre strada.
Am
sa va povestesc acum ce s-a întâmplat mai târziu. Dupa ce am
luat prânzul, m-am întins într-un sezlong si am încercat sa
citesc. Deodata, doua mânute dibace mi-au acoperit ochii: Lo se
furisase în spatele meu, reproducând, parca într-o secventa
de balet, manevra pe care o facusem dimineata. Degetele ei care
încercau sa ascunda soarele erau purpura luminoasa. Vorbea
înecându-se de râs si se smucea când încolo, când încoace, iar eu îmi
întindeam mâinile în laturi si în spate, dar fara sa-mi
schimb pozitia corpului. Mâna îmi aluneca pe picioarele ei agile,
chicotitoare, cartea a plecat din poala ca o sanie si doamna Haze a
aparut în gradina si mi-a spus îngaduitoare:
-
Plesniti-o bine, daca va tulbura meditatiile
carturaresti. Ce mult îmi place gradina (...). Nesuferita
doamna a schitat un gest de multumire prefacuta
si apoi s-a tolanit în iarba, cu fata în sus,
sprijinindu-se pe coate, si a început sa priveasca cerul. La
putin timp dupa aceea, a lovit-o o minge de tenis veche si
cenusie si din casa s-a auzit vocea aroganta a lui Lo:
-
Pardonnez, mama. N-am vrut sa te lovesc pe tine.
Bineînteles,
piersica mea dulce, iubita mea înfierbântata.
68
12
Aceasta
a fost ultima dintre cele vreo douazeci de însemnari ale jurnalului.
Se observa din ele ca schema se repeta în fiecare zi, în ciuda inventivitatii
diavolului. Mai întâi, tartorul ma ispitea - apoi, tot el mi se punea în
cale si ma abandona cu o durere surda în radacina
însasi a fiintei mele. stiam exact ce voiam sa fac
si cum sa procedez ca sa nu vatam castitatea unui copil; în
definitiv, capatasem ceva experienta în viata mea de pederosis;
îmi posedasem vizual nimfetele pepite din parcuri; îmi croisem prudent si
bestial drumul, pâna la colturile cele mai aglomerate si încinse
ale autobuzelor pline de eleve care stateau în picioare. Dar, timp de trei
saptamâni, nu mi-am putut duce pâna la capat nici una din
masinatiunile mele patetice. Agentul perturbator era, de obicei,
doamna Haze (pe care n-o speria atât gândul ca as vrea sa profit
de Lo, ci, asa cum va remarca cititorul, acela ca Lo s-ar putea
simti mult prea bine în prezenta mea). Pasiunea pentru aceasta
nimfeta - prima nimfeta din viata mea pe care aveam, în
sfârsit, posibilitatea sa o ating cu ghearele mele stângace,
îndurerate, timide - m-ar fi debarcat din nou într-un sanatoriu, daca diavolul
nu si-ar fi dat seama ca trebuia sa-mi acorde o alinare, un
respiro, în cazul când n-ar fi dorit sa se joace o vreme mai
îndelungata cu mine.
Cititorul
a remarcat, desigur, ciudatul Miraj al Iazului. Ar fi fost logic ca Aubrey
McFate (cum mi-ar Placea sa-l poreclesc pe diavolul acela, care era
destinul meu) sa-mi pregateasca o masa la iarba verde,
lânga plaja fagaduita, în padurea mult visata. în
fapt, doamna Haze facuse o promisiune necinstita, fiindca nu-mi
spusese ca va veni si Mary Rose Hamilton (° adevarata
frumusete, mica si oachesa) si ca, astfel,
t*le doua nimfete se vor trage deoparte, susotind lntre
ele, jucându-se si distrându-se singure, în timp
69
ce doamna Haze si chiriasul ei aratos vor
conversa potolit, pe jumatate goi, departe de ochii iscoditori,
întâmplator, ochii iscodeau într-adevar si gurile melitau.
Cât de ciudata este viata! Ne grabim sa
îndepartam ursitoarele pe care aveam de gând sa le chemam
în ajutor. Gazda mea se hotarâse - pâna sa descind eu în carne
si oase - sa aduca în Ramsdale pe domnisoara Phalen, o
celibatara batrâna, a carei mama fusese
bucatareasa la familia Haze, ca sa stea cu Lolita si
cu mine. între timp, doamna Haze, care avea vocatie de functionara,
îsi va cauta un serviciu convenabil în orasul cel mai apropiat.
Doamna Haze vazuse foarte limpede întreaga situatie : ochelaristul,
cocârjatul Herr Humbert va sosi cu valizele lui central-europene si se va
adaposti dupa un maldar de carti, adunând praful în
ungherul lui; fiica mica, urâta si neiubita se va afla sub supravegherea
stricta a domnisoarei Phalen, care o mai tinuse o data pe
Lo sub aripa ei de uliu (Lo îsi amintea vara anului 1944 cu un tremur de
indignare), iar doamna Haze se va angaja ca receptionera într-un
oras mare si elegant. Planul ei a fost torpilat de un eveniment
destul de banal. Domnisoara Phalen si-a fracturat femurul în
Savannah, Georgia, chiar în ziua când soseam în Ramsdale.
13
Dupa sâmbata descrisa mai înainte a urmat o
duminica minunata, asa cum prezisese meteorologul. Am scos tava
cu resturile de la micul dejun pe scaunul de lânga odaia mea, pentru ca
gazda sa le poata lua când doreste si, punând cap la cap
ceea ce auzisem de la balustrada palierului unde ma strecurasem
binisor în papucii mei vechi - singurel lucruri vechi pe care le adusesem
cu mine -, a dedus urmatoarea situatie.
70
Se produsese un nou taraboi. Doamna Hamilton
telefonase ca fiica ei "are temperatura". Doamna Haze si-a
informat fata ca picnicul se amâna. înfierbântata, mica Haze a
informat-o pe Haze cea mare si rece ca daca-i asa n-are decât
sa se duca singura la biserica. Mama a spus "E-n
regula" si a plecat.
Iesisem pe palier imediat dupa barbierit, cu
urechile pline de sapun, în pijamaua mea alba cu model albastrui
(nu liliachiu) pe spate. Numaidecât m-am sters de sapun, mi-am
parfumat parul si subtiorile, am tras pe mine un halat de
matase purpurie si, dondanind nervos, am coborât scarile în
cautarea lui Lo.
îi rog pe cititorii mei avizati sa
urmareasca atent scena pe care ma pregatesc sa o
reiau; îi rog sa analizeze fiecare detaliu si sa constate
singuri cât de controlat, cât de cast apare evenimentul dulce ca vinul,
daca e perceput cu "simpatie impartiala", cum s-a exprimat
avocatul meu într-o discutie confidentiala. Sarcina mea este
extrem de ingrata.
Personajul principal: Humbert Dondanitorul. Timpul: o
duminica dimineata de iunie. Locul: livingul însorit.
Recuzita: o canapea veche, dungata ca dropsurile, reviste, un
patefon, bibelouri mexicane (raposatul domn Harold E. Haze - odih-neasca-l
Dumnezeu pe stapânul casei - o zamislise pe iubita mea într-o
camera albastra de hotel, în timpul voiajului de nunta la Vera
Cruz; si suvenirurile, printre care si Dolores, erau raspândite
Prin toata casa). în acea zi ea purta o rochie cu un nnprimeu
dragut, roz, în care o mai vazusem doar o singura
data, cu fasta ampla, corsaj strâmt, mâneci scurte cu carouri în
alta nuanta de roz: si pentru a completa gama
coloristica îsi facuse buzele si tinea ln
causul palmelor un mar frumos, obisnuit, rosu ca acela
din gradina raiului. Totusi, nu-si pusese pantofii de
sarbatoare. si geanta ei alba, de duminica, zacea
aruncata lânga patefon.
71
Inima a început sa-mi bubuie ca o toba când Lo
s-a asezat pe sofa lânga mine - fusta racoroasa s-a umflat
si apoi s-a lasat lin - si a început sa se joace cu fructul
lucios. îl arunca în aerul cu pulbere de soare si apoi îl prindea - iar
marul facea clap, slefuit, înfundat.
Humbert Humbert a interceptat marul.
- Da-l înapoi, mi-a cerut ea, aratându-si
roseata marmoreana a palmelor. I-am oferit Deliciul. L-a înhatat,
a înfipt coltii în el - sub pielea subtire, de purpura, inima
îmi era ca zapada - si, cu agilitatea de maimuta
tipica acestei nimfete americane, mi-a smuls din mâna revista pe care
o deschisesem, sco-tând-o din raza mea de actiune (din pacate nu
s-a înregistrat pe nici o pelicula structura curioasa, îmbinarea
monogramica a miscarilor noastre paralele sau intersectate).
Deodata, a început sa rasfoiasca violent paginile cu mâna
în care tinea marul mutilat. Voia sa-i arate ceva lui Humbert. A
gasit, în fine. Am mimat interesul apropiindu-mi atât de mult capul, încât
parul ei mi-a atins tâmpla si bratul ei mi-a mângâiat obrazul
(Lo se stergea la gura cu dosul palmei). Reactia mea a fost
lenta, fiindca vedeam ilustratia ca printr-o ceata
groasa si genunchii ei goi se frecau si se izbeau
nerabdatori unul de celalalt. S-au ivit destul de neclar: un
pictor suprarealist care se odihnea pe o banca întins pe spate si,
lânga el, culcata, copia în ghips a lui "Venus din Milo"
îngropata pe jumatate în nisip. Pictura saptamânii,
glasuia legenda. Am îndepartat din fata ochilor obscenitatea
aceea. în clipa urmatoare, prefacân-du-se ca lupta sa
recupereze revista, Lo s-a pravalit peste mine. Am prins-o de încheietura
cu protuberante delicate a mâinii. Revista a cazut fâlfâind ca o
pasare beata. Lo s-a smucit eliberându-se, s-a tras înapoi si
s-a tolanit din nou în coltul din dreapta al canapelei. Apoi, cu o
naturalete absoluta, copila lipsita de pudoare si-a întins
picioarele peste genunchii mei.
72
Eram într-o stare de excitare vecina cu nebunia; dar
aveam si viclenia nebunului. Stând pe canapea, am izbutit sa
armonizez, printr-o serie de miscari nevazute,
hotesti, pofta trupului meu cu membrele ei nestiutoare. Nu era
usor sa distrag atentia fetitei în timp ce operam neobservat
adaptarile necesare pentru succesul trucului. Vorbeam precipitat, îmi
pierdeam suflul, mi-l recapatam, mimam o durere
naprasnica de dinti ca sa justific pauzele din
sporovaiala mea, privirea interioara de maniac
ramânân-du-mi fixata tot timpul pe scopul meu îndepartat, de
aur, însa aveam impresia ca frecarea magica începe sa se
stinga - era poate doar o iluzie, poate realitatea era alta - si, de
aceea, am intensificat-o prudent cu ajutorul texturii (pijama, rochie) de
neînlaturat din punct de vedere material, dar fragila din punct de
vedere psihologic, care separa povara picioarelor bronzate ce se odihneau pe
genunchii mei de tumoarea ascunsa a unei pasiuni nebunesti.
Sporovaind, mi-am amintit întâmplator textul destul de ritmat al unui
cântec narod ce se bucura de popularitate si i-am recitat selectiv
cuvintele - o, Carmen, mica mea Carmen, bla-bla, bla-bla, noptile acelea
bla-bla, si stelele, si masinile, si barurile, si
barmanul ; am repetat masinal, ca într-un dicteu automat, fleacurile
acestea si am tinut-o sub vraja lor (deosebita datorita
selectiei), temându-ma tot timpul ca vreun gest al
divinitatii ar putea sa ma întrerupa, ar putea sa
îndeparteze povara de aur în a carei perceptie parea
sa se concentreze întreaga mea fiinta, si aceasta
neliniste groaznica m-a silit sa actionez în primele clipe
cu o graba nepotrivita pentru o delectare modulata,
controlata constient. Lo prelua imediat stelele scaparând,
masinile parcând, barurile si barmanii; glasul ei fura si
corecta melodia pe care o mutilasem. Avea simt muzical; si
era dulce ca fraga. Picioarele ei tresareau usor pe
genunchii mei; le mângâiam; Lola se lafaia în coltul din dreapta
al canapelei, Lola, fetiscana devorând fructul ei
73
stravechi, cântând prin sucul lui, pierzându-si
papucul, frecându-si calcâiul piciorului descaltat, cu
soseta stropita de noroi, de maldarul de reviste vechi
asezate în stânga mea, pe canapea - si fiecare miscare, fiecare
târsire si unduire ma ajuta sa ascund si sa
perfectionez sistemul de corespondente tactile tainice între bestie
si frumusete - între bestia mea amutita, exploziva
si frumusetea trupului cu gropite, în rochia nevinovata de
bumbac.
Vârfurile degetelor mele vazatoare simteau
cum se zbârleste usor perisorul fin de pe gambele ei. M-am
cufundat în caldura chinuitoare, dar sanatoasa care atârna
ca o pâcla estivala deasupra micutei Haze. Sa nu plece,
sa nu plece... Se caznea sa arunce cotorul marului lichidat
în tava din fata sobei si tânara ei povara, coapsele
nevinovate si nerusinate si fundul ei rotund au alunecat în
poala mea tensionata, care lucra pe furis; si deodata, în
simturile mele s-a produs o schimbare misterioasa. Am intrat într-un
plan existential unde nu mai conta decât infuzia de bucurie preparata
în interiorul trupului meu. Ceea ce debutase printr-o dilatare delicioasa
a radacinilor mele a devenit o înfiorare fierbinte care atingea acum
starea de siguranta, încredere si speranta
deplina ce nu se întâlneste în viata constienta. S-a
instalat astfel farmecul dogoritor si profund care se îndrepta spre
comotia finala. Am simtit ca pot sa încetinesc ritmul
pentru a prelungi senzatia. Lolita fusese claustrata fara
nici o vatamare în universul meu. Soarele pulsa complice în plopii ce
i se ofereau. Eram ireal si dumnezeieste de singuri; o priveam cum
sta nestiutoare într-un nimb roz-auriu, dincolo de valul
desfatarii mele controlate, straina de aceasta; soarele îi
stralucea pe buze, iar buzele ei formau, pare-se, în continuare cuvintele
cântecului Carmen-barmen, care nu mai ajungeau la constiinta mea. Totul
era pregatit acum. Nervii placerii se despuiasera. Corpusculii
lui Krauze intrau în faza de delir. O simpla apasare.
74
ar fi fost suficienta pentru a elibera întregul
paradis, încetasem de a mai fi Humbert Haitasul, cotarla
degenerata îmbratisând cizma care o va izbi imediat si
o va îndeparta. Ma ridicasem deasupra tribulatiilor ridicolului,
dincolo de orice posibilitate de a fi pedepsit. în haremul pe care mi-l
faurisem singur eram turcul radios si viril care, deplin constient
de libertatea lui, amâna cu deliberare momentul când se va desfata cu cea
mai tânara si mai gingasa dintre sclavele sale.
Suspendat pe marginea acestei prapastii a voluptatii (o
subtilitate a echilibrului fiziologic comparabila cu anumite tehnici din
artele plastice), am continuat sa repet dupa ea cuvinte
întâmplatoare - barmeni, alarmeni, desfatarea mea, Carmen, ahmeni,
ahahmeni - ca o persoana care vorbeste si râde în somn si
în acest timp mâna mea fericita urca tiptil-tiptil pe piciorul ei însorit,
atât cât permitea o umbra de decenta. Cu o zi înainte se lovise
de cufarul greu din hol.
- Uite, uite! am gâfâit eu. Vezi ce-ai facut, ce
ti-ai facut, oh, uite! fiindca era, ma jur, o pata
gal-bui-violacee pe coapsa gratioasa de nimfeta, pe care
mâna mea uriasa, paroasa, a masat-o, a cuprins-o încetul cu
încetul. Datorita desuurilor ei mai mult simbolice, se parea ca
degetul meu mare si musculos va ajunge fara piedici la golul
acela fierbinte al pubisului - ca si cum ar fi vrut sa gâdile si
sa mângâie un copil chicotind - ca si cum! - si:
- Oh, o nimica toata, a strigat ea cu o nota
stridenta, impetuoasa în glas si s-a zvârcolit, si-a dat
capul pe spate, dintii i s-au oprit în buza stralucitoare, apoi s-a
rasucit întorcându-se pe jumatate si, gemând, gura mea aproape
i-a atins gâtul gol, domnilor jurati, în timp ce lipit de fesa ei
stânga am stors ultimul fior al celui mai lung extaz menit vreodata
omului sau unui monstru.
Imediat dupa aceea (ca si cum ne luptasem si
acum strânsoarea mea slabise) s-a rostogolit de pe canapea si a
sarit în picioare - într-un picior, mai degraba - ca sa
raspunda la telefonul care suna în
75
dementa - daca ar fi fost dupa mine,
putea sa sune o vesnicie. Statea acolo si clipea, cu
obrajii în flacari, parul ravasit, privirile ei
treceau usor peste mine si peste mobila; asculta si vorbea
(mama ei îi spunea ca trebuie sa mearga împreuna la familia
Chatfield, unde fusesera invitate la masa - nici Lo, nici Hum nu
stiau ce pune la cale Haze cea aferata), batând darabana pe
marginea mesei cu papucul pe care-l tinea în mâna. Lo nu observase
nimic, slava Domnului!
Atenta la ce-i spunea mama-sa, privirea i s-a
oprit o clipa, absenta, pe batista multicolora cu care-mi
stergeam sudoarea de pe frunte, iar eu, cufundat în euforia
eliberarii, mi-am aranjat mantia regala. Era înca la telefon
ciorovaindu-se cu maica-sa (mica mea Carmen îi cerea sa
trimita masina), iar eu, cântând din ce în ce mai tare, am zburat în
sus pe scari si am lasat sa curga un torent de
apa clocotita în cada.
în acest moment as putea sa va redau
cuvintele slagarului - asa cum mi le amintesc -, desi nu
cred sa le fi stiut bine vreodata. Iata-le:
Oh, micuta mea Carmen, Carmencita mea! Bla-bla,
bla-bla, noptile acelea bla-bla; Barurile si barmanii, masinile
si stelele; si, oh, draga mea, si
îmbratisarile noastre,
cumplitele.
si orasul, bla-bla, unde atât de veseli,
brat la, Brat ne-am dus,
si ultima cearta, bla-bla, si arma care te-a ucis, o, Carmen a
mea, Pe care o tin în mâini, arma mea.
(si-a scos pistolul calibrul 32, presupun, si a
trecut un glont prin ochiul metresei sale).
14
Am luat masa în oras - îmi era o foame de lup. Când
m-am întors, casa era pustie, fara Lo. Mi-am petrecut
dupa-amiaza meditând, complotând, digerând fericit experienta din
acea dimineata.
76
t Eram mândru de mine. sterpelisem nectarul unui spasm
fara sa bruschez simtul moral al copilei. Complotistul
turnase lapte, melasa, sampanie înspumata în geanta alba
si noua a unei tinere doamne si, minune, geanta
ramasese intacta. Ati vazut cum mi-am construit visul
meu mârsav, pasionat, pacatos ; si totusi, Lolita n-a
fost întinata, iar eu eram în afara oricarei primejdii. O posedasem
ca un dement, dar nu, nu fusese ea, ci o Lolita ireala, creata
de mine si poate mai reala decât Lolita, pe care o claustra
suprapunându-i-se; o Lolita ce plutea, fara vointa,
fara constiinta - si fara
viata proprie - între mine si Lo.
Copila nu stia nimic. Nu-i facusem nici un
rau. Nimic nu ma oprea sa-mi repet isprava de azi, care n-o
afectase, caci ea fusese imaginea pâlpâitoare de pe ecranul televizorului,
iar eu - cocosatul umil ce se masturbeaza în întuneric.
Dupa-amiaza se scurgea si se tot scurgea într-o liniste
desavârsita si arborii înalti pareau sa
stie ce se întâmplase; iar dorinta, mai puternica decât
pâna acum, a început sa ma chinuie din nou. Adu-mi-o mai repede
acasa, m-am rugat unui Dumnezeu însingurat si, în timp ce mama ei se
afla în bucatarie, fa sa se repete scena de pe
canapea, rogu-te, fiindca mi-e îngrozitor de draga.
Nu: "îngrozitor" nu e cuvântul potrivit. Viziunea unor
noi desfatari ma aducea într-o stare de exaltare care nu era
"îngrozitoare", ci patetica. O consider patetica. Patetica
- întrucât, în ciuda apetitului meu veneric, intentionam sa protejez,
cu forta si Prevederea extreme ale pasiunii, puritatea copilei de
doisprezece ani.
si acum sa va spun cum mi-au fost
rasplatite chinurile. Lolita nu s-a întors acasa - se dusese la
film, cu familia Chatfield. Masa fusese aranjata cu
neobisnuita eleganta: la lumina lumânarilor, daca
vreti. în aceasta atmosfera intim-dulceaga, doamna Haze a
lovit usor, pe margini, farfuria ei de
77
argint, parca ar fi atins clapele pianului, si
i-a zâmbit farfuriei goale (tinea regim) si mi-a spus ca
spera sa-mi placa salata (reteta era preluata dintr-o
revista pentru femei). Spera sa-mi placa si gustarile
reci. Avusese o zi foarte buna. Doamna Chatfield e o persoana
încântatoare. Phyllis, fiica ei, pleaca mâine într-o tabara
de vara. Pentru trei saptamâni. Lolita va pleca joi, asa
s-a hotarât. Nu vor astepta pâna în iulie, cum se stabilise
initial. Va ramâne acolo si dupa plecarea lui Phyllis.
Pâna la deschiderea scolii. Splendida perspectiva, inima
mea.
Oh, am fost descumpanit - fiindca asta însemna
sa-mi pierd pur si simplu iubita si tocmai acum când fusese, în
mare taina, cu adevarat a mea. Ca sa-mi justific proasta
dispozitie, a trebuit sa recurg la acelasi pretext, durerea de
dinti simulata si în timpul diminetii. Era, probabil, un
molar enorm cu un abces cât o sticla de maraschino.
- Avem, spuse Haze, un dentist excelent. Vecinul nostru, de
fapt, dr. Quilty. Unchiul sau varul dramaturgului, cred. Ziceti
ca o sa treaca? Ma rog, cum doriti. La toamna o
s-o duc la el sa-i "îndrepte dintii", cum spunea mama. O s-o mai
domoleasca. Ma tem ca v-a sâcâit îngrozitor zilele astea. Ne mai
asteapta câteva zile frumoase pâna la plecarea ei. A refuzat
categoric sa plece si va marturisesc ca am
lasat-o cu familia Chatfield fiindca mi-a fost teama sa
ramân imediat singura cu ea. Poate filmul o s-o mai potoleasca.
Phyllis e o fata foarte dulce si nu înteleg de ce Lo nu o
agreeaza. Zau, monsieur, îmi pare foarte rau pentru dintele
acela. Daca va mai doare si mâine dimineata, cred
ca ar fi rezonabil sa-mi permiteti sa vorbesc cu Ivor
Quilty. stiti, cred ca e mult mai sanatos sa stai
într-o tabara de vara -ma rog, e mult mai rezonabil, zic eu
- decât sa tânjesti pe pajisti suburbane, sa folosesti
rujul mamei, sa te tii dupa domnii studiosi si
sa-ti sara tanda: din te miri ce.
78
I
-
Sunteti sigura, am zis eu în cele din urma, ca acolo va fi
fericita? (penibila obiectie, jalnica!)
-
Va fi mult mai bine, zise Haze, fiindca acolo nu e numai joaca.
Tabara e condusa de Shirley Holmes -stiti, doamna care a
scris Campfire Girl. Tabara o va învata pe Dolores Haze
cum sa realizeze progrese în multe domenii - sanatate,
cunoastere, caracter. si îndeosebi în privinta raspunderii
pe care o are fata de alti oameni. Ei, ce ziceti, luam
lumânarile sa ne ducem pentru câteva clipe în piazza ? Sau
doriti sa va culcati si sa va
doftoriciti dintele acela ?
Sa-mi
doftoricesc dintele acela.
15
Ziua
urmatoare s-au urcat în masina si au plecat în oras
sa cumpere lucrurile necesare pentru tabara: Lo era
înnebunita dupa îmbracaminte, ar fi cumparat orice. La
masa s-a prezentat în dispozitia ei sarcastica
obisnuita. Dupa aceea a sters-o în camera ei si s-a
cufundat în lectura cartilor umoristice cumparate pentru zilele
ploioase din Tabara Q. (Pâna joi le-a parcurs atât de temeinic, încât
nu le-a mai luat cu ea.) M-am retras si eu în bârlog si mi-am citit
corespondenta. Mi-am facut planul sa ma duc la mare si
apoi, dupa ce se vor deschide scolile, sa-mi reiau
existenta în casa Haze; fiindca acum stiam ca nu mai pot
trai fara copila aceea. Marti s-au dus din nou la
cumparaturi, iar eu am fost rugat sa raspund la telefon
daca suna directoarea taberei în timpul absentei lor. A sunat;
iar dupa mai bine de o luna am avut prilejul sa evocam
conversatia noastra placuta, în acea marti, Lo a luat
masa la ea în camera. Plânsese dupa un scandal de rutina cu
mama-sa si, asa cum facuse în alte
împrejurari similare, nu voise sa-i vad ochii umflati: avea
tenul deosebit de gin-sas, care, dupa o portie
buna de plâns, se pata si se înrosea, devenind de-a dreptul
ispititor. Comitea o
79
eroare grava si regretabila în privinta
esteticii mele personale, fiindca eu ador pur si simplu nuanta
de roz botticellian, purpura cruda a buzelor, genele umede si
încâlcite; si, fireste, toana ei izvorâta din sfiiciune m-a
facut sa ratez numeroase prilejuri de alinare
fatarnica. Nu era însa numai asta. Stateam în
întuneric pe veranda (vântul puternic stinsese lumânarile ei
rosii) si Haze mi-a spus, râzând sinistru, ca o anuntase pe
Lo ca iubitul ei Humbert aproba întru totul ideea taberei.
- Iar acum, adauga Haze, domnisoara face
crize. Pretextul: noi doi vrem sa scapam de ea. Motivul: i-am
spus ca mâine vom da înapoi niste lenjuri mult prea elegante pe care
i le-am cumparat fiindca m-a batut la cap si vom lua în
schimb lucruri mai simple. Vedeti, ea se considera starleta; eu
cred însa ca e o copila zanatica,
sanatoasa, dar absolut obisnuita. Iata marul
discordiei noastre.
Miercuri am reusit s-o prind pe Lo pentru câteva
secunde: era pe palier, în flanela de corp si sort alb. M-am
straduit sa-i spun câteva cuvinte prietenoase si amuzante,
însa ea a pufnit tâfnoasa si nu s-a uitat la mine.
Disperat, Humbert muribundul a mângâiat-o delicat si stângaci pe coccis
si ea l-a altoit destul de tare cu un calapod al raposatului domn
Haze.
- Escrocule! striga ea în timp ce eu ma târâm în
jos pe scari frecându-mi bratul si arboram o imensa
cainta. N-a catadixit sa ia masa cu Hummy si cu mama:
s-a spalat pe cap si s-a bagat în pat, luându-si
cartile ei ridicole. Iar joi, pasnica doamna Haze a dus-o
cu masina la Tabara Q.
Autori mai mari decât mine s-au exprimat astfel:
"închipuiti-va, dragi cititori" etc. Daca ma gândesc
mai bine, le-as trage acelor închipuiri un sut în turul pantalonilor.
Ma îndragostisem pe vecie de Lolita; stiam însa ca ea
nu va fi vesnic Lolita. Pe 1 ianuarie împlineste treisprezece ani.
Peste doi ani si ceva nu va mai fi nimfeta si se va transforma
80
într-o "fata tânara" si apoi în
"colegiana" - grozavia grozaviilor. Cuvintele "pe
vecie" se refereau numai la pasiunea mea, la Lolita cea eterna,
asa cum o reflecta sângele meu. Lolita cu oasele iliace nedesfacute
înca, Lolita, fiinta pe care o pot atinge, mirosi, auzi si vedea
astazi, Lolita cu voce stridenta si par castaniu bogat - cu
suvite si vârtejuri pe tâmple si cârlionti la
ceafa; cu gât înalt si fierbinte si cu limbaj vulgar -
"revoltator", "extra", "sucar",
"moaca", "pam-palau" - Lolita aceea, Lolita
mea o sa dispara pentru totdeauna, sarmane Catullus.
si-atunci cum sa-mi permit sa n-o mai vad doua luni cu
insomnii de vara ? Doua luni din ultimii doi ani ai
nimfitatii ei! Sa ma deghizez oare în fata, o
fata timida de moda veche, mademoiselle Humbert, si
sa-mi instalez cortul la marginea Taberei Q. cu speranta ca
nimfetele roscate vor striga în cor: "Vrem s-o adoptam pe
aceasta Persoana Stramutata cu voce groasa"
si o vor trage pe Berthe au Grand Pied, cu zâmbet trist si
sfielnic, în caminul lor rustic. si Berthe va dormi cu Dolores Haze!
Vise zadarnice, sterpe. Doua luni de frumusete,
doua luni de gingasii se vor irosi pentru totdeauna si eu
nu pot face nimic, dar absolut nimic, mais rien.
Totusi, joia aceea ascundea în potirul ghindei un strop
de nectar rar. Haze urma sa porneasca spre tabara
dis-de-dimineata. Zgomotele pregatirilor de plecare au ajuns la
urechile mele; am sarit din pat, m-am repezit la fereastra si
m-am aplecat peste Pervaz. Masina trepida sub plopi. Louise statea pe
trotuar cu mâna streasina la ochi, ca si cum micuta
calatoare se pierdea în departare sub lumina soarelui
înaltat de-o schioapa deasupra pamântului. Gestul s-a
dovedit prematur.
- Hai mai repede, striga Haze.
Lolita mea, care era pe jumatate în masina
si se Pregatea sa traga portiera, a coborât
geamul, a facut Cu mâna un semn de adio spre Louise si
spre plopi tou avea sa-i mai vada niciodata) si a întrerupt
81
miscarea sortii: s-a uitat în sus - si s-a
napustit din nou în casa (Haze striga furioasa dupa ea). O
clipa mai târziu iubita mea urca în fuga mare scarile. Inima-mi
bubuia, mai-mai sa-mi sparga pieptul. Mi-am saltat în graba
pantalonii pijamalei si am dat usa de perete; exact în clipa aceea a
aparut Lolita, în rochia ei de duminica, bocanind si
gâfâind, si s-a aruncat în bratele mele, gura ei nevinovata
topindu-se sub apasarea salbatica a maxilarelor mele de mascul
sinistru. Scumpa mea frematatoare ca o trestie! în secunda
urmatoare am auzit-o cum tropaia pe scari, vie si
nesedusa. Soarta si-a reluat cursul. Piciorul blond s-a retras în
masina, portiera s-a trântit - s-a trântit înca o data -,
iar soferita Haze a tras violent de volan - buzele ei ca de guma
se strâmbau rostind furioase ceva imperceptibil - si mi-a smuls iubita
ducând-o departe, în vreme ce domnisoara Devizavi, invalida, statea
pe veranda ei îmbracata în vita si, fara
sa fie observata de ele sau de Louise, îsi agita slab, dar
ritmic mâna în semn de ramas-bun.' .
16
Palma îmi era plina de amintirea fiintei de
ivoriu a Lolitei - plina de amintirea tactila a spatelui ei
preadolescentin arcuit, de senzatia aceea a alunecarii pe fildes
pe care mi-a transmis-o prin rochia subtire pielea ei în timp ce o
îmbratisam, iar mâna mea îi mângâia frenetic trupul. M-am dus în
camera ei ravasita de febra plecarii, am deschis
usa unui dulap si m-am înfundat într-o gramada de lucruri
mototolite care venisera în contact cu ea. Mi-a atras atentia în mod
deosebit un material roz, uzat si rupt, a carui cusatura
degaja un usor miros întepator. Am înfasurat în el
inima uriasa si congestionata a lui Humbert. în mine
începuse sa izvorasca un haos dureros - însa am fost nevoit
sa abandonez
82
lucrurile acelea si sa-mi revin rapid,
fiindca brusc mi-am dat seama ca de pe scari ma striga
moale vocea catifelata a slujnicei. Avea un mesaj pentru mine, mi-a spus;
si încununând multumirile mele masinale printr-un binevoitor "Cu
placere", buna Louise mi-a pus în mâna tremuratoare o scrisoare
fara timbru si care parea ciudat de imaculata.
îti fac o marturisire: te iubesc [asa
începea scrisoarea ; si o clipa, o clipa deformata, am
confundat mâzgalitura isteroida cu scrisul dezordonat, nesigur al
unei scolarite]. Duminica trecuta, la biserica -tu,
raule, n-ai vrut sa vii sa vezi ferestrele noastre noi si
frumoase! -, de-abia duminica trecuta, dragule, l-am întrebat pe Dumnezeu,
Doamne, ce sa fac în situatia aceasta ? si Dumnezeu mi-a spus
sa procedez asa cum procedez acum. întelegi, nu exista
alternativa. M-am îndragostit de tine din clipa în care te-am
vazut. Sunt o femeie pasionata si singuratica, iar tu
esti dragostea vietii mele.
Asadar, dragul meu drag, mon cher, cher monsieur, ai
citit si acum stii. Asa ca te rog sa-ti strângi
bagajele si sa pleci numaidecât. Este hotarârea
proprietaresei. Renunt la un chirias. Te dau afara.
Pleaca! Du-te! Departez! Ma întorc pe la vremea cinei -
daca mân cu optzeci de mile la ora si la dus, si la întors
si n-am vreun accident (dar ce importanta ar mai avea?) -
si nu doresc sa te mai gasesc în casa. Te rog, te implor
pleaca imediat, acum. Nici macar nu mai citi pâna la
capat rândurile mele absurde. Du-te! Adieu.
Situatia, chiri, este destul de simpla.
Fireste, stiu absolut sigur ca nu însemnez nimic pentru
tine, nimic-nimic. Oh, da, te amuza sa discuti cu mine (si
sa ma tachinezi, ai început sa îndragesti casa
noastra prietenoasa, cartile mele preferate, gradina
mea frumoasa, ba chiar si felul zgomotos de a fi al Lolitei), dar eu
nu însemnez nimic pentru tine. Asa-i? Da, absolut nimic pentru tine. Dar
daca, dupa ce ai citit "confesiunea" mea, ajungi la
concluzia, în stilul tau romantic si sumbru, european,
83
ca sunt destul de atragatoare si
îti propui sa profiti de scrisoarea mea si sa ma
seduci, atunci esti un criminal - mai cumplit decât rapitorul bestial
care silueste un copil. E limpede, cred, chiri. Daca însa
te decizi sa ramâi, daca te-as gasi acasa (ceea
ce stiu ca nu se va întâmpla - iata de ce ma simt în stare
sa-mi continuu epistola), faptul ca ai ramas ar însemna
doar un singur lucru: ca ma vrei asa cum te vreau si eu,
adica pe toata viata, si ca esti gata
sa-ti legi viata de a mea pentru totdeauna si sa fii
tatal fetitei mele.
Mai lasa-ma sa bat câmpii, sa aiurez
înca o clipa, una mica, mica de tot, scumpul meu,
fiindca stiu ca ai si rupt scrisoarea, iar farâmele ei
(ilizibile) sunt îivârtejul toaletei. Scumpul meu, mon tres, tres cher, ce
univers al dragostei am înaltat pentru tine în timpul acestui
miraculos iunie! stiu cât esti de rezervat, cât esti de
"britanic". Reticenta ta specifica lumii vechi, simtul
decadentei sunt lezate, poate, de îndrazneala unei fete americane!
Tu, care îti disimulezi chiar si cele mai puternice sentimente,
crezi, probabil, ca sunt o mica idioata lipsita de pudoare
pentru ca îmi ofer asa, pe tava, sarmana inima
ranita. în anii care s-au scurs am avut multe dezamagiri. Domnul
Haze era un om minunat, suflet de aur, dar avea, întâmplator,
douazeci de ani mai mult decât mine si - în fine, la ce bun sa
bârfesc trecutul. Dragul meu drag, daca ai facut abstractie de
rugamintea mea si ai citit scrisoarea pâna la sfârsitul ei
amar, ti-ai satisfacut pe deplin curiozitatea. Dar nu conteaza.
Rupe scrisoarea si te du. Nu uita sa lasi cheia pe masa din
camera ta. si adresa ta pe o bucata de hârtie, ca sa-ti pot
restitui pâna la sfârsitul lunii cei doisprezece dolari pe care
ti-i datorez. Ramâi cu bine, dragule. Roaga-te pentru mine -
daca te rogi vreodata.
C.H.
Am prezentat aici ceea ce îmi amintesc din scrisoare
si ceea ce-mi amintesc din scrisoare îmi amintesc verbatim (inclusiv acea
franceza îngrozitoare)'
84
Scrisoarea era cel putin de doua ori mai
lunga. Am lasat deoparte un pasaj liric pe care l-am cam sarit
la momentul acela, despre fratele Lolitei. Murise la doi ani - Lolita avea pe
atunci patru ani. L-as fi îndragit, spunea ea. Ce as mai putea
adauga? Sa vad. A, da. Nu este imposibil ca "vârtejul
toaletei" (unde a ajuns, într-adevar, scrisoarea) sa reprezinte
contributia mea prozaica. M-a implorat, probabil, sa înalt
un rug special si s-o dau flacarilor.
în primul moment am simtit repulsie si
dorinta de a ma retrage. Apoi însa, parca mi s-a
asezat pe umar mâna linistitoare a unui prieten,
îndemnân-du-ma sa ma mai gândesc. Asta am si facut.
M-am trezit din buimaceala si am constatat ca ma
gaseam înca în camera lui Lo. Deasupra patului, pe perete, între mutra
unui cântaret charmant si genele unei actrite de
cinema, era fixata o reclama de dimensiunile unei pagini, smulsa
dintr-o revista ilustrata. Reprezenta un tânar sot cu
parul negru si privirea stinsa în ochii sai irlandezi. El
prezenta un halat creat de Cutarica si ducea o tava în
forma de pod, creata de Cutarica, cu micul dejun pentru
doua persoane. Legenda, scrisa de reverendul Thomas Morell, îl numea
"eroul cuceritor". Doamna cucerita în întregime (nu era
aratata) se saltase pe perne, probabil ca sa-si
primeasca jumatatea ei de tava. Nu se întelegea prea bine
cum avea sa se strecoare pe sub pod partenerul ei de pat fara
sa pateze ceva. Lo trasese o sageata haioasa spre
fata devastata a iubitului ei si scrisese cu litere mari: H.H.
si într-adevar, în ciuda unei diferente de câtiva ani,
asemanarea era izbitoare. Sub aceasta se afla o alta ilustratie,
tot o reclama colorata. Un distins dramaturg fuma maiestuos o
tigareta Drome. Fuma totdeauna Drome. Asemanarea mi s-a
parut palida. Sub ilustratie se întindea patul cast al lui Lo,
asternut cu "reviste umoristice". Emailul de pe rama patului
sarise pe alocuri, lasând deschise rani negre, mai mult sau
i putin rotunde, pe lacul alb. M-am asigurat ca
85
r
Louise plecase si m-am lungit în patul lui Lo ca
sa recitesc scrisoarea.
17
Domnilor din juriu! N-as putea sa jur ca
nu-mi trecuse prin cap înainte ca ar exista anumite sentimente legate de
afacerea în curs - daca-mi este permis sa inventez o expresie. Mintea
mea nu le retinuse sub forma logica sau în vreo relatie cu
ocaziile pe care mi le aminteam cu precizie; dar n-as putea sa jur -
repet - ca nu m-am hârjonit cu ele (ca sa lansez o alta
expresie) în negura gândului, în bezna pasiunii mele. Au existat probabil
momente - au existat, fara îndoiala, momente, asa cum îl
cunosc eu pe Humbert al meu - când am supus unei cercetari detasate
ideea de a ma casatori cu o vaduva coapta (în
speta, Charlotte Haze), care nu mai avea nici un fel de neamuri în
lumea larga si cenusie, doar ca sa-mi satisfac patima
pentru fata ei (Lo, Lola, Lolita). Sunt gata sa le spun tortionarilor
mei ca o data sau de doua ori, probabil, privirea mea rece
si experta a zabovit pe buzele de margean, pe parul
aramiu si în decolteul primejdios de adânc al Charlottei, cu
preocuparea vaga de a o integra într-o fantezie diurna
plauzibila. Marturisesc totul sub tortura. Tortura
imaginara, probabil, dar cu atât mai îngrozitoare. Pacat ca nu
pot face o digresiune, fiindca v-as vorbi atunci despre acel pavor
nocturnus care ma chinuia cumplit în timpul noptii ori de câte
ori întâlneam în timpul lecturilor întâmplatoare ale copilariei mele
câte o expresie socanta; de pilda, peine forte et dure (un
adevarat Geniu al Pedepsirii, inventatorul ei!) sau cuvinte
înspaimântatoare, misterioase, insidioase, ca "trauma", "eveniment
traumatic" si "transept". Dar povestirea mea este si
asa destul de confuza.
Dupa câteva momente, am distrus scrisoarea, m-am dus
la mine în odaie si am încercat sa reflectez,
86
ravasindu-mi parul, aranjându-mi
halatul purpuriu si gemând printre dintii înclestati
si deodata... Deodata, domnilor din juriu, am simtit cum pe
chipul meu se iveste un rânjet dostoievskian (desprins din
însasi grimasa care-mi deforma gura), asemenea unui soare îndepartat
si teribil. Mi-am imaginat (în conditii noi, de vizibilitate
perfecta) mângâierile degajate pe care sotul mamei ar fi avut
prilejul sa le daruiasca, cu prisosinta, Lolitei lui.
O voi strânge la piept de trei ori pe zi, în fiecare zi! Tulburarile
si necazurile mele vor fi alungate, voi fi un barbat sanatos.
"Sa te tin pre tine usor pe genunchiul blajin,
întipârindu-ti pe obrazul de catifea sarutul meu patern..." Oh,
Humbert cel cu lecturi bogate!
Apoi, luându-mi precautiile necesare, pasind
mintal în vârful degetelor, ca sa zic asa, am evocat-o pe Charlotte
în chip de partenera posibila. Pe Dumnezeul meu, as fi fost în
stare sa-i aduc eu însumi grep-frutul taiat economicos pe din
doua, micul dejun fara zahar.
Humbert Humbert, cel ce transpirase sub lumina alba,
cruda, fioroasa, calcat în picioare de politisti
asudati care urlau la el, este gata sa faca acum o alta
"declaratie" (quel mot!), în timp ce-si întoarce pe dos
constiinta si îi smulge captuseala intima. Nu
planuiam sa ma casatoresc cu biata Charlotte ca s-o
elimin în mod vulgar, înfiorator si periculos, adica sa o
omor plasând cinci tablete de biclorura de mercur în vinul ei preprandial
de Xerex sau ceva de genul acesta; dar un gând farmacopeic discret înrudit
clincheta într-adevar în creierul meu sonor si înnourat. De ce sa
ma multumesc doar cu desfatarea modesta si
mascata pe care o încercasem pâna acum ? Mi s-au prezentat
leganându-se si zâmbind alte viziuni ale
destrabalarii. Ma vedeam adminis-trându-le amândurora -
mamei si fiicei - o puternica potiune somnifera, astfel
încât sa ma delectez cu nimfeta în timpul noptii ferit de orice
pedeapsa. Casa se zguduie de sforaitul Charlottei, în vreme ce
87
Lolita respira imperceptibil în somn,
nemiscata ca o fetita pictata pe o pânza.
"Mama, ma jur, Kenny nici macar nu m-a atins." "Dolores
Haze, tu ori minti, ori te-a vizitat zburatorul." Nu, nu voi
merge chiar atât de departe.
Astfel complota si visa Humbert Cubus - iar soarele
rosu al patimii si hotarârii (cele doua elemente care
creeaza o lume vie) se înalta, se înalta, în timp ce
pe mii de balcoane, mii de libertini cu pahare scânteind în mâna închinau
pentru fericirea noptilor trecute si viitoare. Apoi, metaforic
vorbind, am facut tandari paharul si mi-am imaginat cu
îndrazneala (în acel moment eram beat de asemenea viziuni si îmi
subestimam blândetea firii) cum, în ultima instanta,
as putea sa exercit asupra ei presiuni murdare - nu, nu, e prea tare
cuvântul -, presiuni nu foarte curate, ca s-o determin pe Haze cea mare sa
ma lase sa ma dragostesc cu micuta Haze; as putea
s-o amenint blând pe Marea Porumbita ca o voi
parasi daca încearca sa ma împiedice sa-mi
împlinesc dorinta cu fiica mea vitrega legala. într-un cuvânt,
în fata unei asemenea Oferte Uluitoare, în fata unei perspective atât
de diverse si infinite ma simteam la fel de neajutorat ca Adam
la previzio-narea istoriei orientale timpurii condensate ca un miraj în livada
sa de meri.
Iar acum notati-va urmatoarea constatare
importanta: artistul îl învinsese pe gentilomul din mine. Printr-un mare
efort de vointa, am izbutit în aceste note memorialistice sa-mi
adaptez stilul la tonul jurnalului pe care l-am tinut în perioada când
doamna Haze reprezenta pentru mine doar un obstacol. Acel jurnal nu mai
exista; dar am considerat ca este datoria mea artistica
sa-i pastrez intonatiile, oricât de false sau de brutale mi-ar
parea acum. Din fericire, povestirea mea a ajuns în punctul în care nu mai
are rost sa proferez insulte la adresa sarmanei Charlotte. Asta
pentru a pastra verosimilitatea retrospectiva.
88
IL
; - Doream sa o scutesc pe biata
Charlotte de cele doua sau trei ore de suspans petrecute pe soseaua
serpuita (si sa evit o posibila coliziune frontala
care ne-ar fi sfarâmat visele noastre deosebite), asa ca am
încercat sa vorbesc cu ea la telefon, dar n-am izbutit, fiindca
plecase din tabara cu o ora mai înainte, în locul ei a
raspuns Lo, careia i-am spus -tremurând si dând în clocot din
cauza puterii mele asupra sortii - ca ma voi casatori
cu mama ei. Am fost nevoit sa repet de doua ori, deoarece intervenea
ceva care o împiedica sa ma asculte cu atentie. "Fantastic,
colosal!" spuse ea râzând. "Când e nunta? Asteapta o clipa,
ah, catelul. Catelul nostru m-a prins de soseta.
Asculta." A adaugat ca se va distra, fara îndoiala,
copios... si, în timp ce puneam receptorul în furca, mi-am dat seama
ca doar câteva ore petrecute în tabara fusesera suficiente
ca peste imaginea frumosului Humbert Humbert sa se astearna,
încetosând-o, noi impresii. Dar ce mai conta acum? De îndata ce
se va scurge un timp convenabil, decent, dupa cununie, o voi aduce înapoi.
"Nu se ofilise înca floarea de portocal de pe mormânt", cum ar fi
spus poetul. Dar eu nu sunt poet, ci doar memorialist constiincios.
Dupa plecarea Louisei am inspectat frigiderul si
am constatat ca este mult prea puritan. De aceea, m-am dus pe jos în
oras si am cumparat toate delicatesele pe care le-am gasit.
Am cumparat si niste bautura fina si
doua sau trei feluri de vitamine. Eram aproape sigur ca, ajutat de
întaritoare si, bineînteles, de resursele mele naturale, voi fi
în stare sa evit inhibitia pe care ar fi putut sa mi-o Provoace
indiferenta în momentul când va trebui sa-mi dovedesc
pasiunea arzatoare si nerabdatoare. Inepuizabilul Humbert o
evoca iarasi si iarasi pe Charlotte asa cum se
reflecta ea în spectacolul curios al imaginatiei
barbatesti. Era ferchesa si bine
cladita, ce-i al ei e-al ei; era sora mai mare a Lolitei -as
fi retinut notiunea, probabil, daca nu as fi vizualizat
89
în chip prea realist soldurile ei masive, genunchii
rotunzi, bustul matur, pielea roz, dar lipsita de finete a gâtului
("lipsita de finete" în comparatie cu matasea si
mierea) si celelalte parti ale acestui lucru trist si
searbad care se numeste: o femeie frumoasa.
Soarele îsi facea rondul obisnuit în jurul
casei, în timp ce dupa-amiaza se maturiza devenind înserare. Am tras o dusca.
înca una. si înca una. Ginul si sucul de ananas, amestecul
meu preferat, îmi sporesc întotdeauna energiile. M-am hotarât sa-mi
fac de lucru pe peluza noastra neîngrijita. Une petite attention. O
napadisera papadiile, iar un câine afurisit - detest câinii!
- pângarise dalele în locul unde odinioara fusese un cadran solar.
Sorii papadiilor, cei mai multi, se transformasera în mici
bumbi selenari. Ginul si Lolita dansau în mine. Mai-mai sa ma
prabusesc peste scaunele pliante pe care încercam sa le strâng.
Zebre sângerii! Anumite eructatii seamana cu ovatiile - cel
putin ale mele asa sunau. Gardul vechi din spatele gradinii ne
despartea de tomberoanele de gunoi ale vecinului si tufele lui
de liliac; dar între partea din fata a peluzei noastre (punctul din
care ea începea sa coboare pe lânga una din laturile casei) si
strada nu se afla nimic. Prin urmare, puteam sa pândesc (cu aerul
suficient al celui ce are de gând sa faca o fapta buna)
întoarcerea Charlottei: trebuie neaparat sa scap odata de
dintele acela. în timp ce ma împleticeam si ma chinuiam cu
seceratoarea manuala - crâmpeiele de iarba se agitau optic în
soarele ce se apropia de asfintit -, privirea mea ramânea lipita
de acea portiune a strazii suburbane. Ea se arcuia iesind de sub
o bolta de arbori uriasi, apoi se repezea spre noi, lasându-se
la vale destul de brusc pe lânga casa de caramida
îmbracata în iedera a batrânei domnisoare Devizavi
si pe lânga peluza ei povârnita (mult mai îngrijita decât a
noastra), si disparea dupa veranda noastra din fata,
pe care n-o puteam vedea
90
din locul unde trudeam si râgâiam fericit.
Papadiile pierisera. Mirosul neplacut al sevei lor se
amestecase cu parfumul ananasului. Doua fetite, Marion si Mabel,
carora în ultima vreme le urmarisem venirile si plecarile
(dar cine ar fi putut s-o înlocuiasca pe Lolita mea?), se îndreptau spre
bulevard (cel din care cobora precipitat strada noastra); una împingea o
bicicleta, cealalta ciugulea ceva dintr-o punga de hârtie.
Discutau cât le tinea gura cu vocile lor însorite. Leslie, gradinarul
si soferul batrânei domnisoare Devizavi, un negru foarte
amabil si atletic, mi-a zâmbit de la distanta cu toti
dintii si a strigat, a strigat din nou, aratând prin gesturi
ca sunt al naibii de energic astazi. Câinele zarghit al
prosperului negustor de vechituri care locuia în apropiere alerga dupa o
masina albastra - dar nu era Sedanul Charlottei. Cea mai
draguta dintre cele doua fetite (Mabel, cred) -
pantaloni scurti, sutien care nu prea avea ce sa sustina,
par balai; o nimfeta, pe barba lui Pan! - se întorcea coborând
strada în fuga si mototolea punga de hârtie. Apoi, fatada
resedintei domnului si doamnei Humbert a ascuns-o de privirile
Ţapului Naiv. Un camion a tâsnit zgomotos de sub bolta de frunze
a bulevardului, crengile s-au mai agatat o clipa de
prelata, apoi s-au desprins brusc, leganându-se, si a virat
într-o viteza idioata pe lânga noi; soferul avea tricoul ud
de sudoare si tinea mâna stânga afara pe capota cabinei,
iar câinele negustorului de vechituri se dadea cu furie la una din roti.
A urmat o pauza plina de zâmbete - si, deodata, inima mi-a
zvâcnit în piept când si-a facut aparitia Sedanul Albastru. L-am
urmarit cum luneca la vale si dispare dupa coltul
casei. O clipa am zarit Profilul ei palid si calm. M-am gândit
ca nu o sa stie daca am plecat sau nu decât dupa ce va
urca la etaj. N-a trecut un minut si am vazut-o cum ma privea de
la fereastra camerei lui Lo. Pe fata i se citea o neliniste
teribila. Am urcat scarile în fuga si am reusit
sa o prind înca în camera aceea.
91
PPP"P
18
Când
mireasa este o vaduva si mirele un vaduv; când ea
locuieste în Marele Nostru Orasel de-abia de doi ani, iar el de
numai o luna; când monsieur vrea sa încheie cât mai repede treaba
asta afurisita si madame accepta zâmbind îngaduitoare;
atunci, cititorule, nunta este, în general, o afacere
"linistita". Mireasa renunta la cununa din flori de
portocal care fixeaza voalul fin si nu are o orhidee alba în
cartea de rugaciuni. Fetita miresei ar fi adaugat ceremoniei
care îi unea pe H. cu H. o tusa de rosu-aprins; dar îmi
dadeam seama ca nu voi îndrazni sa ma arat prea
dragastos fata de Lolita cea napastuita
si, de aceea, am acceptat sa nu smulgem copila din minunata
Tabara Q.
Charlotte
a mea, singuratica si soi-disant pasionala Charlotte, era în
viata de toate zilele prozaica si gregara. în plus, am
descoperit ca era o femeie cu principii, chiar daca nu-si putea
controla inima si stapâni strigatele. Imediat dupa ce
devenise mai mult sau mai putin iubita mea (în ciuda întaritoarelor,
"nervosul si nerabdatorul cheri" - eroicul chiri
-, s-a inhibat la început într-o oarecare masura, dar si-a
compensat slabiciunea printr-o desfasurare formidabila de
dezmierdari în stil european), cucernica Charlotte s-a interesat de
relatiile mele cu Dumnezeu. I-as fi putut raspunde ca
mintea îmi ramâne deschisa în aceasta privinta; în
schimb, i-am marturisit - platind tribut unei platitudini pioase -
credinta mea în spiritul cosmic. M-a întrebat apoi daca în familia
mea n-a existat si vreo gena mai stranie, de alt neam sau rasa. Am
ripostat întrebând-o daca s-ar mai casatori cu mine în cazul
când bunicul meu ar fi fost turc, bunaoara. Mi-a spus ca n-avea
nici o importanta; dar ca se va sinucide daca va descope
vreodata ca nu cred în Dumnezeul nostru crestin, spus-o cu un
aer atât de solemn, încât m-a luat
92
racori.
Atunci mi-am dat seama ca este o femeie cu principii.
Or,
era foarte bine crescuta: spunea "scuza-ma" ori de câte ori
fluxul vorbirii se întrerupea din cauza unui discret râgâit, pronunta
phlic în loc de plic, iar în discutiile cu prietenele ei vorbea
întotdeauna despre domnul Humbert. M-am gândit ca ar încânta-o daca
as intra în comunitatea lor însotit de o anumita aureola
romantica. în ziua casatoriei noastre, Ramsdale Journal a
publicat la Rubrica Mondena interviul acordat de mine si alaturi
o fotografie a Charlottei, cu o sprânceana ridicata, si numele
usor alterat ("Hazer"). în ciuda acestor mici accidente, publicitatea
i-a încalzit miezul de portelan al fiintei sale, iar pe mine m-a
facut sa-mi zornai teribil de bucuros clopoteii din
coada. în cursul celor doi ani de sedere în Ramsdale, Charlotte se
antrenase în activitati bisericesti si intrase în
relatii cu mamele cele mai serioase ale colegelor lui Lo, reusind
sa devina astfel o cetateanca acceptabila si
acceptata, chiar daca nu si de prima marime. însa
pâna atunci nu aparuse niciodata la aceasta rubrique fascinanta.
Qel care a introdus-o acolo am fost eu, domnul Edgar H. Humbert (l-am
adaugat pe "Edgar" asa, de kiki), "scriitor si
explorator". Fratele lui McCoo, care mi-a luat interviul, m-a întrebat ce
scrisesem. Nu mai tin minte ce i-am spus, dar a reiesit ca
scrisesem "câteva carti despre Pastârnac, Trocal si
alti poeti". Mentionasem, de asemenea, ca o
cunosteam pe Charlotte de multi ani si ma înrudeam de
departe cu primul ei sot. I-am dat sa înteleaga
reporterului ca între Charlotte si mine fusese o relatie
amoroasa în urma cu treisprezece ani, însa ziarul nu publicase
insinuarea mea. Rubricile mondene, i-am spus Charlottei, trebuie sa
contina si câteva inexactitati picante.
Continuam
povestea aceasta ciudata. în momentul când am fost avansat din postura de
chirias în aceea de iubit, am simtit oare doar
amaraciune si
93
repulsie? Nicidecum. Domnul Humbert marturiseste
ca vanitatea i-a fost oarecum gâdilata, ba a simtit cum pe
pumnalul lui de complotist se prelinge elegant un fir anemic de duiosie,
ceva asemanator remuscarii. Nu mi-a trecut niciodata
prin minte ca doamna Haze - care era destul de ridicola, desi relativ
frumoasa -, cu credinta ei oarba în întelepciunea bisericii
si a cercului ei de lectura, cu manierismele dictiunii si
atitudinea ei rece, dura, dispretuitoare fata de copila de
doisprezece ani, fetita adorabila cu puf pe brate, se va
transforma într-o fiinta de-a dreptul înduiosatoare si
neajutorata de îndata ce mâinile mele o vor cuprinde, ceea ce s-a
întâmplat pe pragul camerei (a Lolitei!), si se va retrage sfielnica
înapoi repetând întruna: "Nu, nu, te rog, nu".
Transformarea i-a priit, a început sa arate mai bine.
Zâmbetul ei artificial a devenit din acel moment stralucirea supremei
adoratii - o stralucire cu nuante blânde si umede - si
am constatat uimit asemanarea dintre aceasta si privirea
încântatoare, goala, pierduta pe care o avea Lo când sorbea în
transa o noua combinatie de sucuri la chioscul de
racoritoare sau când îmi admira în tacere hainele scumpe, scoase
întotdeauna ca din cutie. O urmaream de-a dreptul fascinat când discuta cu
alta doamna despre necazurile lor de mame si arbora grimasa
nationala a resemnarii feminine (ochii dati peste cap,
colturile gurii lasate) pe care o vazusem si la Lo, dar în
varianta copilareasca. Beam amândoi câteva paharele de
whisky cu sifon înainte de a intra în odaie si, ajutat de ele, izbuteam
sa evoc fiica în timp ce mângâiam mama. Iata pântecele alb în care
nimfeta mea fusese un peste mic, arcuit, în 1934. Parul acesta vopsit
cu grija, atât de steril pentru mirosul si simtul meu tactil,
capata în anumite momente, la lumina lampii, în patul cu
postere, nuanta, daca nu si substanta buclelor Lolitei. în
timp ce îmi mânuiam sotia nou-nouta, în marime
naturala, îmi spuneam
întruna ca, dîn punct de vedere biologic, ea
reprezenta ipostaza cea mai apropiata de Lolita; la vârsta Lolitei, Lotte
fusese o scolarita la fel de ispititoare ca si
cum o sa fie
într-o buna zi si fata Lolitei.
nevasta sa
scoata de sub o colectie dedatai
se o
scolaritaapsi
fiica ei, asa cum o sa fie într-o buna zi
si fata Lolitei. Mi-am pusdbltide
pantofi (domnul Haze avusese o adevarata pasiune
altaitdupa cât se parea) un album
94
t
pantofi (domnul Haze a
pentru încaltaminte, dupa cât se
parea) un album vechi, de treizeci de ani. Voiam sa vad cum
arata Lotte când era copil si, în ciuda expunerii defectuoase si
a rochiilor lipsite de gratie, mi-am reconstituit o prima versiune,
usor încetosata, a conturului, picioarelor, pometilor
si a nasului cârn al Lolitei. Lotelita, Lolitchen.
Mi-am strecurat astfel privirile curioase prin gardurile
vii ale anilor, iscodind ferestruicile slab luminate. Iar când cea cu nobile
sfârcuri si coapse masive ma pregatea pentru îndeplinirea
obligatiei mele nocturne prin mângâieri focoase, jenante si naiv
lascive, eu încercam disperat sa regasesc mireasma nimfetei în timp ce
hamaiam prin lastarisul padurilor întunecate
si în curs de vestejire.
Oh, dar cât de amabila, cât de înduiosatoare
era sarmana mea sotie! Cum sa va spun? La micul dejun, în
bucataria lustruita si deprimanta, cu stralucirea
ei de crom, Calendarul HardwareCo.
si ungherul ingenios amenajat pentru gustari (care imita barul Coffee
Shoppe, unde Charlotte si Humbert se dragostisera în timpul
colegiului), ea statea îmbracata în halatul rosu, cu cotul
pe masa acoperita cu plastic si obrazul sprijinit în pumn, si
ma privea cu o tandrete insuportabila în timp ce înfulecam
omleta cu sunca. Chipul lui Humbert se crispa uneori din cauza
nevralgiei, însa în ochii ei rivaliza în frumusete si
însufletire cu soarele si umbrele care pâlpâ-iau pe frigiderul alb.
Exasperarea mea ceremonioasa era pentru ea linistea
profunda a iubirii. Venitul meu modest se adaugase resurselor ei
înca si mai modeste, ceea ce i se parea un noroc formidabil.
Suma rezultata satisfacea, într-adevar, majoritatea
95
nevoilor
clasei de mijloc, dar cauza entuziasmului ei era alta; banii mei, chiar si
banii, aveau stralucirea virilitatii mele si contul nostru
comun i se parea ca seamana cu acele bulevarde din sud
care, la amiaza, au umbra deasa pe o parte si soare blând
pe cealalta, pe toata lungimea lor, pâna la capatul
perspectivei unde se profileaza nedeslusit muntii roz. în cele
cincizeci de zile ale coabitarii noastre Charlotte a înghesuit
activitatile a tot atâtia ani. Biata femeie s-a ocupat de o multime
de lucruri la care renuntase, probabil, de mult sau care nu
prezentasera un interes deosebit pentru ea, ca si cum (ca sa
prelungesc intonatiile proustiene), casatorindu-ma cu mama
copilei iubite, îi dadusem sotiei mele prin procura
posibilitatea de a recâstiga plenitudinea tineretii. A început
sa "glorifice caminul" cu zelul banal al unei tinere neveste.
stiam pe de rost fiecare cotlon al casei - din acele zile când,
asezat în fotoliul meu, urmarisem mintal deplasarea Lolitei - si
stabilisem de multa vreme un soi de relatii emotionale cu
odaile, zidurile, palierul, chiar si cu urâtenia cladirii,
iar acum parca simteam cum darapanatura se
strângea de frica, întrucât n-avea nici un chef sa suporte baia de
ecru si ocru si ferchezuiala nemiloasa pe care Charlotte se
pregatea sa i-o administreze. N-a ajuns pâna acolo, slava
Domnului, dar a consumat o groaza de energie spalând jaluzele,
ceruind sipcile storurilor venetiene, cumparând jaluzele si
storuri noi, ducându-le înapoi la pravalie si înlocuindu-le cu
altele si asa mai departe, într-un permanent clarobscur de zâmbete
si înnegurari, de ezitari si îmbufnari. Se dadea
priceputa la cretoane si stambe; a schimbat culorile canapelei -
canapeaua sacra, locul pe care cândva se deschisese un mugur de paradis în
mine. A aranjat mobila si a fost încântata când a descoperit într-un
manual al bunului gospodar ca "este permis sa desparti cele doua
comode dintr-o garnitura împreuna cu lampile afe* rente".
Ca si autoarea cartii Caminul tau esti
96
Charlotte
a început sa urasca taburetele si mesele cu picioare sfrijite. încaperea
cu o suprafata generoasa de sticla si portiuni
întinse de perete acoperite cu lambriuri masive din lemn constituia prototipul
masculin de camera, câta vreme cel feminin se caracteriza prin
ferestre mai cochete si piese din lemn mai delicate. A înlocuit romanele
pe care le citea la momentul când ma mutasem în casa ei prin cataloage
ilustrate, ghiduri pentru aranjarea casei. A comandat la o firma din
Philadelphia, 4640 Roosevelt Boulevard, o "saltea cu 312 arcuri
îmbracata în damasc" - desi cea veche mi se parea
elastica si îndeajuns de rezistenta pentru ceea ce urma sa
suporte.
Era
din Vestul Mijlociu, ca si raposatul ei sot, si nu locuia
de mult timp în patriarhalul Ramsdale, perla unui stat estic, asa ca
nu cunostea toata lumea buna. îl cunostea vag pe dentistul
jovial care traia într-un fel de château destul de
darapanat, din lemn, ce se înalta în spatele peluzei
noastre. La un ceai oferit de biserica o cunoscuse pe sotia "cu nasul
pe sus" a negustorului local de vechituri, proprietarul urâciunii albe
"Coloniale" de la coltul bulevardului. Din când în când "schimba
vizite" cu batrâna domnisoara Devizavi; cunostea
doamne, trecea pe la ele, le întâlnea când se amenajau peluzele sau se
întretinea cu ele la telefon - dar matroanele mai aristocrate, cucoane
elegante ca doamna Glade, doamna Sheridan, doamna McCrystal, doamna Knight
si altele dadeau rar pe la Charlotte a mea, care nu prea era
bagata în seama. Doamna Haze avea relatii cu adevarat
cordiale, lipsite de orice arriere-pensee sau intentii
practice doar cu sotii Farlow, care se întorsesera la timp din Chile,
dintr-un voiaj de afa-ceri, ca sa ia parte la cununia
noastra împreuna cu familia Chatfield, familia McCoo si
câtiva altii (dar nu doamna Vechitura sau si mai
înfumurata doamna Talbot). John Farlow, negustorul de articole sportive,
era un barbat de vârsta mijlocie, sobru, atletic
97
PPPr
si prosper, care avea un birou în Parkington, la patruzeci
de mile departare. El mi-a procurat cartusele pentru Coltul acela
si m-a învatat cum sa-l folosesc în timpul unei
plimbari duminicale prin padure. John Farlow practica, de asemenea,
avocatura, fiind, cum spunea el zâmbind, jurist în timpul liber si se
ocupa de unele probleme ale Charlottei. Jean, sotia tinerica
(verisoara lui primara), era o fata cu membrele lungi, cu
ochelari caraghiosi, doi câini boxeri, doi sâni ascutiti si
o gura mare si rosie. Picta - peisaje si portrete - si
îmi amintesc cu claritate cum la o petrecere a laudat tabloul pe care i-l facuse
unei nepoate, mica Rosaline Honeck, o scumpete roz în uniforma de
cercetasa, bereta verde din lâna, centura verde din
snur împletit, plete încântatoare, pâna pe umeri - iar John
si-a scos pipa si a spus ce pacat ca Dolly (Dolita mea) si
Rosaline se critica atât de tare la scoala, dar spera,
speram cu totii, sa se înteleaga mai bine dupa ce
se vor întoarce din taberele unde se dusesera. Am discutat despre
scoala. Avea si pacate, si virtuti.
- Desigur, sunt cam multi negustori italieni pe aici,
zise John, însa, pe de alta parte, noi nu suntem înca în pericol...
- Regret, a întrerupt Jean râzând, ca Dolly si
Rosaline nu-si petrec vara împreuna.
Deodata mi-am imaginat-o pe Lo proaspat
întoarsa din tabara - socolatie, calda,
somnoroasa, bucsita cu somnifere - si mai-mai ca mi-a
venit sa plâng de atâta pasiune si nerabdare.
19
Sa va mai spun câteva cuvinte despre doamna
Humbert cât lucrurile merg înca bine (un accident sinistru se va produce
destul de curând). Observasem de la bun început ca este extrem de
posesiva, dar n-am crezut niciodata ca va fi nebuna de
gelozie
98
pe toate detaliile vietii mele în care ea nu fusese
prezenta. Dovedea o curiozitate salbatica,
nesatioasa fata de trecutul meu. Dorea sa readuc
la viata dragostele mele pentru a ma sili sa le insult,
sa le calc în picioare, sa le reneg, sa le tradez,
sa-mi distrug astfel trecutul. M-a pus sa-i povestesc despre
casatoria cu Valerie - care a fost, desigur, ceva grotesc -, dar a
trebuit sa inventez si sa lungesc o serie si asa
destul de cuprinzatoare de amante pentru delectarea morbida a
Charlottei. Sa o fac fericita! I-am prezentat catalogul lor ilustrat,
fiecare fiind caracterizata atent, dupa regulile reclamelor
americane, în care ne sunt aratate grupuri de scolari aranjate
potrivit unei subtile proportii între rase, cu un scolar
socolatiu - numai unul, dar dragalas cum numai ele
stiu sa-l faca -, cu ochi rotunzi, plasat exact în mijlocul
rândului din fata. La fel mi-am prezentat si eu femeile: le-am
pus sa zâmbeasca si sa se legene, blonda languroasa,
bruneta feroce, roscata senzuala - ca la o parada de bordel. Cu
cât aratam cât de banale si de serbede fusesera, cu atât era mai
încântata de show doamna Humbert. Nu facusem si nu ascultasem
niciodata atâtea marturisiri. Sinceritatea si naivitatea comentariilor
ei despre "viata sentimentala", de la prima
îmbratisare pâna la luptele conjugale intime, contrastau
izbitor, din punct de vedere etic, cu fluenta compozitiilor mele,
dar, din punct de vedere tehnic, cele doua serii se înrudeau, întrucât
ambele purtau amprenta acelorasi productii de doua parale
(melodrame comerciale, psihanaliza si istorioare ieftine) de la care
eu Preluam tipologia personajelor, iar ea - modalitatile de
exprimare. Anumite obiceiuri sexuale remarcabile ale lui Harold Haze -
dezvaluite de Charlotte -m-au amuzat copios, însa veselia mea i s-a
parut deplasata; altminteri, autobiografia ei era la fel de
neinteresantacaoautopsie.N-amîntâlnit femeie mai sanatoasa
ca ea, desi facea mereu cure de slabire.
99
Despre Lolita mea vorbea rar - mai rar, de fapt, decât
despre pruncul barbatus, blond si estompat a carui
fotografie împodobea în exclusivitate dormitorul nostru mohorât. în una dintre
reveriile ei insipide, Charlotte a prezis ca sufletul pruncului mort va
reveni pe pamânt sub forma copilului pe care-l va naste în noua ei casatorie.
Nu ma prea îndemnam sa îmbogatesc linia Humbert cu o
replica din productia Harold (pe Lolita ajunsesem sa o privesc
cu emotie incestuoasa ca pe copilul meu, însa mi-a venit
în minte ideea ca o perioada de recluziune prelungita, o
frumoasa operatie cezariana si alte complicatii într-o
maternitate demna de încredere, în primavara urmatoare, mi-ar
oferi sansa sa ramân câteva saptamâni, probabil,
singur cu Lolita mea si sa îndop nimfeta vlaguita cu
somnifere.
Pur si simplu îsi ura fiica! Mi s-a parut un
act de perversiune faptul ca se apucase sa raspunda cu mare
sârg - cum nu-i statea în fire - la chestionarele dintr-o carte pe care
si-o procurase (A Guide to Your Child's Development), scrisa
de un imbecil si publicata la Chicago. Procedura încâlcita se
continua an de an si presupunea ca Mamica va completa un fel de
inventar la fiecare aniversare a zilei de nastere a copilului. La 1
ianuarie 1947, când Lo împlinise doisprezece ani, Charlotte Haze, nee Becker,
sublimase urmatoarele zece epitete din cele patruzeci oferite sub titlul
"Personalitatea copilului dumneavoastra" : agresiva,
zgomotoasa, critica, suspicioasa, nerabdatoare,
iritabila, iscoditoare, distrata, negativista (subliniat de
doua ori) si încapatânata. Facuse
abstractie de celelalte treizeci de adjective, printre care: vesela,
cooperanta, energica si asa mai departe. Cu o brutalitate
care altminteri nu era caracteristica firii sale blânde, sotia mea
iubitoare ataca si înlatura lucrusoarele lui Lo risipite prin
diferite parti ale casei unde încremenisera ca niste
iepurasi hipnotizati. Habar n-avea buna doamna ca într-o
dimineata, când stomacul meu deranjat (rezultat al
100
încercarii mŁle de'iî de adapta la sosurile e jmpiedicase
ia o însotesc la biserica, o înselas-una din
sos*teleboHtei.-Ge samnr'*
) ma m cu ati-
una din sp
tudinea ei fata de scrisorile savuroase ale
iubitei
mele!
Draga Mummy si Hummy,
Sper ca sunteti bine. Va multumesc
foarte mult pentru bomboane. Mi-am (taiat si scris din nou). Mi-am
pierdut puloverul cel nou în padure. în ultimele zile a fost rece pe aici.
Ma cam distrez. Va
iubesc.
Dolly
- Neroada! zise Doamna Humbert, a bagat aiurea un
cuvânt înaintea lui "distrez". Puloverul era din lâna pura
si, apropo, sa nu-i mai trimiti bomboane fara
sa-mi spui.
20
La câteva mile departare de Ramsdale se afla un lac
înconjurat de paduri (Clepsidra Iazului, caruia i se spunea frecvent
si Oglinda Iazului) si în ultima saptamâna a lunii
iulie, din cauza arsitei mari, ne-am dus zilnic acolo cu masina.
Ma vad silit sa descriu cu amanunte plicticoase ultima
noastra partida de înot într-o dimineata tropicala.
Era marti.
Lasasem masina în parcarea din apropierea
soselei si coboram pe o carare ce taia padurea de pini
îndreptându-se spre iaz, când Charlotte mi-a spus c Jean Farlow,
mare amatoare de efecte speciale de lumina (Jean tinea de vechea
scoala de pictura), îl vazuse pe Leslie când se arunca în
apa în pielea goala, "în chiloti de abanos" (cum s-a
exprimat sarcastic John), duminica trecuta la cinci dimineata.
- Apa, am zis, trebuie sa fi fost cam rece.
- Nu, nu-i vorba de asta, spuse mândra mea °sândita
sa fie logica. Tipul e arierat, întelegi ? si,
CiA
101
:V-?,
contihua
ea (în stilul caracteristic de frazare aleasa care începea sa ma
calce pe nervi), am foarte limpede sentimentul ca Louise a noastra
s-a îndragostit de cretinul asta.
Am
sentimentul. "Avem sentimentul limpede ca Dolly nu se comporta cum se
cuvine" etc. (dintr-un raport scolar mai vechi).
Sotii
Humbert si-au continuat drumul în sandale si halate.
-
stii ceva, Hum: am un vis teribil de ambitios, s-a exprimat Lady Hum
lasându-si capul în jos -rusinându-se de acest vis - si
intrând într-o comunicare intima cu pamântul rosiatic. Mi-ar
placea sa pun mâna pe o slujnica bine pregatita, cum e
fata aceea, nemtoaica, de care vorbeau sotii Talbot, si s-o aduc
sa locuiasca la noi.
-
Unde, draga mea? am zis.
-
Haide-haide, spuse ea zâmbind caustic. Desigur, cheri, subestimezi
posibilitatile casei Humbert. O vom instala în camera lui Lo. Oricum
voiam sa transform vizuina asta într-o camera de oaspeti. E
odaia cea mai rece si mai meschina din casa.
-
Ce tot vorbesti ? am întrebat, si pielea de pe pometii obrajilor
s-a întins si încordat (ma ostenesc sa consemnez chestia asta
fiindca pielea fiicei mele reactiona la fel când Lo încerca
sentimente asemanatoare de suspiciune, dezgust, iritare).
-
Ei, ce-i ? Te chinuie amintirile romantice? m-a întrebat sotia mea
facând aluzie la momentul când mi-a cedat pentru prima data.
-
Da' de unde! am replicat eu. Ma întreb pur si simplu unde ai
sa-ti asezi fiica daca aduci în casa musafirul sau
servitoarea.
-
Ehei..., zise doamna Humbert visând, zâmbind, emitându-l pe "Ehei"
concomitent cu înaltarea unei sprâncene si cu o usoara
degajare de respiratie. Tare ma tem ca micuta Lo nu
intra în tablou deloc, dar absolut deloc. De la tabara,
micuta Lo se duce direct la o scoala-internat buna, cu
disciplina severa
102
si
pregatire religioasa solida. Apoi, Colegiul Beardsley. ftl-am
gândit eu la toate, tu n-ai de ce sa-ti framânti mintea.
A
continuat spunând ca ea, doamna Humbert, va trebui sa-si biruie
lenea obisnuita si sa-i scrie surorii domnisoarei
Phalen, care era profesoara la St. Algebra. A aparut oglinda
scânteietoare a iazului. I-am spus ca mi-am uitat ochelarii de soare în
masina si ca o ajung din urma.
Am
crezut întotdeauna ca a-ti frânge mâinile este un gest
conventional - reminiscenta a vreunui ritual medieval, probabil;
dar când am luat-o spre padure ca sa-mi las timp pentru disperare
si cugetare disperata, acesta ar fi fost gestul ("priveste,
Doamne, lanturile aceste!") care s-ar fi apropiat cel mai mult de
exprimarea muta a starii mele de spirit. Daca în locul
Charlottei ar fi fost Valeria, as fi stiut cum sa tin sub
control situatia; "sa tin sub control" este expresia cea
mai potrivita! în bunele zile de odinioara o convingeam pe Valeria
sa se razgândeasca pe loc rasucindu-i pur si simplu
grasunei încheietura fragila a mâinii (cea pe care si-o sucise
cândva cazând de pe bicicleta); însa asa ceva era de
neconceput cu Charlotte. Charlotte, america-noaica nesarata,
ma înspaimânta. Visul meu flustu-ratic de a o tine sub
control prin pasiunea ei pentru mine se dovedea în întregime gresit. Nu
îndrazneam sa întreprind nimic ca sa nu i se altereze imaginea
(a mea!) pe care se pornise sa o venereze. Ma gudurasem pe lânga
ea câta vreme fusese paznicul strasnic al iubitei mele si ceva
din umilirea aceea persista în comportamentul meu. Aveam totusi un atu:
Charlotte nu stia nimic despre dragostea mea monstruoasa pentru Lo. O
suparase slabiciunea lui Lo pentru mine; dar n-avea cum sa-mi
ghiceasca sentimentele. Valeriei i-as fi spus: "Fii atenta,
neroada umflata, c'est moi qui decide ce e bun
pentru Dolores Humbert". Charlottei nu-i Puteam spune nici macar (cu un
calm insinuant):
103
"Scuza-ma,
draga, dar nu sunt de acord. Sa-i mai dam copilului o
sansa. O sa-i fiu tutore de suflet un an, un an si ceva.
Chiar tu mi-ai spus cândva...". De fapt, nu-i puteam spune nimic despre
copil fara sa ma dau de gol. Oho, nici nu va
puteti închipui (cum nici eu nu mi-am închipuit pâna atunci) cum sunt
femeile acestea cu principii! Charlotte, care nu observa falsitatea
conventiilor si a regulilor de comportament cotidiene, a
cartilor, a mâncarurilor si a oamenilor dupa care se înnebunea,
era în stare sa sesizeze imediat o intonatie falsa în ceea ce
as fi sustinut pentru a o pastra pe Lo lânga mine. Se
asemana muzicianului care poate fi un mitocan odios în viata de zi cu
zi, lipsit de tact si de gust, dar e capabil sa detecteze cu
diabolica precizie o nota falsa în interpretarea unei partituri.
Ca sa frâng vointa Charlottei ar fi trebuit sa-i frâng inima.
Daca i-as fi sfarâmat inima, s-ar fi sfarâmat si
imaginea pe care si-o facuse despre mine. Daca i-as fi zis:
"Ori ma lasi sa-mi urmez drumul cu Lolita si ma
ajuti sa pastram totul sub tacere, ori ne
despartim pe data", ea s-ar fi schimbat la fata,
facându-se alba ca varul, si mi-ar fi replicat tacticos:
"Perfect, n-are rost sa-ti bati gura, cu mine ai încheiat
socotelile". si încheiate ar fi fost!
Aici
era beleaua. îmi amintesc ca am ajuns în parcare, am pompat un pumn de
apa cu gust de rugina si am sorbit-o lacom, asteptând
parca sa-mi dea întelepciune magica, tinerete,
libertate si o concubina mititica. învesmântat în
purpura, am stat câteva clipe, bâtâindu-mi picioarele, pe marginea
uneia din mesele rudimentare de sub pinii care fosneau. La o oarecare
departare, doua fetite în sorturi si sutiene au
iesit dintr-o privata baltata de soare pe care scria
"Femei". Mabel, care mesteca guma (sau dublura lui Mabel),
calarea de zor, distrata, o bicicleta, si Marion,
scuturându-si parul ca sa scape de muste, statea în
spate, cu picioarele raschirate; si clatinându-se întruna,
ele s-au contopit încet-încet,
104
fara
sa observe, cu lumina si umbra. Lolita! Tatal si fiica
topindu-se în aceste paduri! Solutia fireasca era sa o
distrug pe doamna Humbert. Dar cum ?
Nimeni
nu poate sa comita o crima perfecta; întâmplarea,
totusi, poate! A fost, de pilda, faimoasa trimitere pe lumea
cealalta a unei madame Lacour în Arles, Franta de Sud, la
sfârsitul secolului trecut. La putin timp dupa ce se
casatorise cu colonelul Lacour, un individ neidentificat, înalt -
peste un metru optzeci -, care, asa cum s-a presupus mai târziu, fusese
iubitul nestiut al doamnei, s-a apropiat de ea pe o strada
aglomerata si a înjunghiat-o mortal, aplicându-i trei lovituri de
cutit în spate. Colonelul, un tip mic si încapatânat,
s-a agatat de bratul criminalului. Printr-o
coincidenta miraculoasa si frumoasa, exact în momentul
când faptasul se chinuia sa scape din ghearele sotului mic
si furios (si câtiva spectatori se apropiau încercuind grupul),
un italian ticnit, din casa cea mai apropiata de scena, a
detonat din pura întâmplare o substanta exploziva la care
mosmondea ceva. Strada s-a transformat numaidecât în infern - fum,
caramizi care cadeau si oameni fugind
înspaimântati. Explozia n-a ranit pe nimeni (l-a scos doar din
joc pe colonelul Lacour); dar iubitul doamnei (care se razbunase) a fugit
o data cu ceilalti si a trait fericit dupa aceea.
Sa
vedem acum ce se întâmpla când faptasul însusi
planuieste o eliminare perfecta.
Coboram
spre Clepsidra Iazului. Locul în care faceam baie - noi doi si alte
câteva cupluri "sic" (sotii Parlow, sotii Chatfield) - era
un fel de golfulet; Charlottei îi placea pentru ca semana
cu "o plaja Particulara". Principalele dotari pentru înot
(ori «dotari pentru înecat", cum gasise prilejul sa scrie Ramsdale
Journal) se aflau în partea stânga (de rasarit) a Clepsidrei
si nu se vedeau din golfuletul nostru. Spre dreapta, pinii se
retrageau facând loc buclei unei mlastini si dispareau
din nou în padure, însa pe partea cealalta.
105
M-am asezat fara zgomot lânga
sotia mea. A tresarit când m-a vazut.
- Ce zici, intram ? a întrebat.
- Da, dar mai stai o clipa. Sa nu-mi pierd
sirul gândurilor.
Ma gândeam. S-a scurs mai mult de un minut.
- Gata, hai!
I- Am fost
si eu în sirul acela ? r-Da'cum altfel?
- Sper! zise Charlotte intrând în apa care i-a ajuns curând
la pielea de gâsca de pe coapsele groase; apoi si-a întins
bratele, si-a lipit palmele si, tinând gura bine
închisa - avea o figura extrem de banala în casca de cauciuc
negru -, a plonjat în fata cu un plescait puternic. înotând
lent, am iesit pe oglinda sclipitoare a iazului.
Pe malul celalalt, la o distanta de cel
putin o mie de pasi (daca se poate pasi pe apa),
distingeam doua siluete mici care lucrau pe fâsia de pe mal.
stiam exact cine sunt: un politist pensionar de origine polona
si un instalator pensionar, care detineau cea mai mare parte a cherestelei
de pe acel mal al iazului. Mai stiam ca se apucasera sa
construiasca un debarcader - mai mult în joaca, o joaca
penibila! Loviturile ajungeau pâna la noi si pareau
disproportionat de mari fata de bratele si sculele
acelor pitici; într-adevar, îti venea sa banuiesti
ca regizorul acestor efecte acrosonice era în contratimp cu
papusarul, pentru ca trosnetul puternic al fiecarei
lovituri miniaturale ramânea în urma versiunii sale vizuale. Banda îngusta
de nisip alb a plajei "noastre" - de care noi ne îndepartasem
putin pentru a da de adânc - era pustie în diminetile zilelor de
lucru. Jur-împrejur nici tipenie, în afara de cele doua siluete
miniaturale trudind pe malul celalalt si de un avion particu- j Iar,
rosu-închis, care a zumzait deasupra capului siij a
disparut apoi în înaltul cerului. Cadrul se dovedeai propice pentru
savârsirea rapida a unei crime cvtf bulbuci. Iata în ce
consta subtilitatea actiunii: omul.
106
legii si cel al apei erau destul de aproape ca sa
fie martorii oculari ai unui accident si îndeajuns de departe ca sa
nu sesizeze comiterea unei crime. Erau destul de aproape ca sa auda
cum se zbate cuprins de panica un înotator care racneste
sa-i sara cineva în ajutor ca sa-si salveze sotia de
la înec; si erau la distanta prea mare si n-aveau cum
sa observe (daca din întâmplare s-ar fi uitat prea curând) ca
înotatorul panicat îsi termina treaba tinându-si sotia
sub talpi. Nu ajunsesem înca la stadiul acesta; vreau sa
arat numai cât de usor s-ar fi savârsit actul si
sa subliniez adecvarea cadrului! Asadar, Charlotte continua sa
înainteze stângace si constiincioasa (era o naiada extrem
de mediocra), dar nu fara o evidenta placere
solemna (tritonul ei era, nu-i asa, alaturi); si, cum
urmaream cu luciditatea pura a rememorarilor (adica încercând
sa vad lucrurile asa cum îmi voi aminti ca le-am
vazut) albul lacuit al fetei ei ude si atât de putin
bronzate - în ciuda stradaniilor sale -, buzele palide, fruntea
convexa si dezgolita, casca neagra si strânsa,
gâtul grasut si ud, îmi dadeam seama ca ar trebui doar
sa ramân putin în urma, sa-mi umplu plamânii cu
aer, s-o înhat de glezna si sa ma scufund rapid
tragând dupa mine cadavrul captiv. Spun cadavru, fiindca
surpriza, panica si lipsa de experienta o vor face sa
înghita dintr-o data o vadra letala de iaz, iar eu voi fi
în stare sa rezist sub apa, cu ochii deschisi, cel putin un
minut. Gestul fatal a brazdat bezna crimei contemplate ca o coada de
stea cazatoare. Era un balet tacut, înspaimântator,
dansatorul tinea balerina de laba piciorului si se lasa ca
fulgerul în adânc Prin amurgul acvatic. As mai iesi, eventual, la
suprafata sa trag o gura de aer în timp ce pe ea as
tine-o dedesubt si dupa aceea m-as cufunda de câte ori va
fi necesar si mi-as permite sa strig dupa ajutor numai când
cortina se va fi lasat definitiv peste ea. si dupa vreo
douazeci de minute, când cele doua marionete crescând constant în
dimensiuni vor sosi
107
într-o barca cu vâsle vopsita doar pe
jumatate, sarmana doamna Humbert Humbert, victima unui cârcel
sau a unui stop cardiac, sau a amândurora, va sta în cap, în namolul
negru, la vreo treizeci de picioare sub oglinda zâmbitoare a Clepsidrei
Iazului.
Simplu, nu-i asa ? Dar ce stiti voi, oameni
buni ? Nu ma puteam hotarî sa o fac!
Foca greoaie si încrezatoare înota alaturi
de mine si întreaga logica a pasiunii îmi urla în ureche: acum e
momentul! si, oameni buni, pur si simplu n-am fost în stare! Am
cârmit spre mal în tacere, s-a întors si ea,
constiincioasa, cu un aer grav, si Infernul îsi striga
întruna sfatul si eu tot n-am putut sa ma hotarasc
sa înec sarmana creatura cu trup mare si alunecos.
Strigatul iadului s-a îndepartat, s-a auzit din ce în ce mai slab,
pâna ce s-a stins, iar eu am înteles - ce melancolie! - ca nici
mâine, nici vineri, nici în alta zi sau noapte nu ma voi putea
hotarî s-o omor. Oh, mi-as fi putut reprezenta clar scena în care o
pocnesc pe Valeria peste sâni, scotându-i din aliniament, sau cum o
ranesc în alt mod - si puteam sa ma vad cu
aceeasi limpezime împuscându-i iubitul în burta si
facându-l sa scoata un "ah!" si sa se
prabuseasca. Dar nu puteam sa o ucid pe Charlotte - mai
ales când lucrurile nu erau chiar atât de lipsite de speranta,
probabil, cum pareau la prima vedere, în acea dimineata
nenorocita. Sa zicem ca as fi apucat-o de piciorul care izbea
puternic apa: i-as fi vazut privirea uimita, i-as fi auzit
glasul îngrozitor; si, daca as fi rezistat la întreaga
încercare, fantoma ei m-ar fi urmarit toata viata. Sa nu fi
fost anul 1947, ci 1447, poate mi-as fi amagit firea blânda
administrându-i o otrava clasica, un filtru gingas al
mortii; din scorbura unei agate. Dar în epoca noastra iscoditoare,
epoca a clasei de mijloc, lucrurile nu s-ar fi petrecut ca înpalatele îmbracate în brocart ale
trecutului. în zilele noastre, ca sa fii ucigas, trebuie sa fii
om de stiinta. Or, eu nu eram nici una, nici alta. Doamnelor
si
108
domnilor din juriu, cei mai multi delincventi
sexuali tânjesc dupa o relatie palpitanta, cu dulci suspine, o
relatie fizica, dar nu neaparat de împerechere, cu o
copila. Ei sunt anonimi, înstrainati, inofensivi, inadecvati,
pasivi si timizi si nu cer comunitatii decât sa le
permita, sa accepte comportamentul lor aberant, dar practic
nevatamator, sa accepte actele lor de deviere sexuala
- intime, marunte, umede, fierbinti si fara însemnatate
- fara ca politia si societatea sa îi calce în
picioare. Nu suntem demoni ai sexului! Nu ne pretam la violuri, ca
vajnicii soldati. Noi - gentlemeni nefericiti, blânzi, cu priviri de
câine batut, destul de bine integrati social, astfel ca ne
controlam impulsurile în prezenta adultilor -, noi suntem gata
sa jertfim ani si ani de viata pentru sansa unica
de a atinge o nimfeta. Oh, rogu-te, nu ma urî, sarmana mea
Charlotte, care esti în cerul tau vesnic, pierduta în
alchimia eterna a combinarii asfaltului cu cauciucul, metalul si
piatra -dar, multumescu-Ţi Ţie Doamne, nu si cu apa, nu
si cu apa!
Totusi, n-a lipsit mult s-o pateasca,
daca e sa fiu obiectiv. si acum vine poanta parabolei mele
despre crima perfecta.
sedeam pe prosoapele noastre în soarele ars de sete.
Charlotte s-a uitat în jur, si-a slabit brasiera si s-a
rasucit asezându-se pe burta, ca sa ofere spatelui ocazia
sa se prajeasca. A suspinat adânc. A întins o mâna si
a bâjbâit prin buzunarul halatului, cautându-si tigarile.
S-a saltat în fund si a început sa pufaie. si-a
cercetat umarul drept. M-a sarutat apasat cu gura deschisa
si fumegânda. Deodata, de Pe malul nisipos din spatele nostru,
de sub boschete si pini, s-a rostogolit o piatra, apoi înca una.
- Oh, dezgustatori mai sunt si copiii astia
care-si baga nasul peste tot, zise Charlotte, ridicându-si
brasiera mare, tinând-o lipita de piept si rasucin-du-se
din nou cu fata la pamânt. O sa discut despre asta cu Peter
Krestovski.
109
Din locul de unde pornisera pietrele s-a auzit un
fosnet, zgomot de pasi si Jean Farlow a coborât cu
sevaletul si lucrurile ei.
- Ne-ai speriat, spuse Charlotte.
Fusese acolo, sus, ne-a spus Jean, ascunsa în
frunzisul verde al unui boschet, si spionase natura (spionii sunt, în
general, împuscati) încercând sa termine un peisaj al iazului,
dar n-a iesit ca lumea, oricum, zicea ea, n-are talent, asta e (ceea ce
era adevarat!).
- Humbert, ai încercat vreodata sa pictezi ?
Charlotte, care era un pic geloasa pe Jean, voia
sa stie daca vine si John.
- Da, vine. Vine astazi la masa. O lasase la
iaz si-si continuase drumul spre Parkington si o sa
vina sa o ia destul de curând. Era o dimineata
splendida. Avea întotdeauna sentimentul ca îi tradeaza pe
Cavall si pe Melampus când îi lasa legati în asemenea zile
minunate. S-a întins pe nisipul alb între Charlotte si mine. Purta
pantaloni scurti. Picioarele ei lungi, socolatii, ma
atrageau la fel de tare ca acelea ale unei iepe murge. Când zâmbea
îsi arata gingiile.
- V-am pictat si pe voi doi pe iazul meu, zise ea. Ba
chiar am observat un obiect pe care l-ai scapat din vedere. Tu
(adresându-se lui Humbert) ai intrat în apa cu ceasul, da, domnule,
bravos!
- E antiacvatic, raspunse dulce Charlotte,
tugu-indu-si gura ca un peste.
Jean mi-a asezat încheietura mâinii pe genunchii ei
si a cercetat darul Charlottei, apoi a pus mâna lui Humbert la loc pe
nisip cu palma în sus.
- Deci se vede totul, remarca Charlotte cu
cochetarie.
Jean a oftat.
- Odata, la apus de soare, am vazut cum doi
copii, barbatus si femeiusca, se iubeau chiar
aici. Umbrele lor erau uriase. si v-am povestit ce facea domnul
Tomson în zori de ziua. Data viitoare sper sa-l vad pe
batrânul si grasunul Ivor în albul lui de ivoriu. Tipul e o
adevarata pocitanie. Ultima oarl
110
irm
când l-am întâlnit mi-a povestit o istorioara absolut
indecenta despre nepotul sau. Se pare ca... - Hei, voi de acolo,
se auzi vocea lui John.
21
, Obiceiul de a ramâne tacut atunci când ceva îmi
displace sau, mai exact, glacialitatea si scortosenia
tacerii mele iritate o îngrozeau si o scoteau din minti pe
Valeria. De regula scâncea si scheuna spunând : "Ce qui me rend
foile, c'est que je ne sais a quoi tupenses quand tu est comme ga". Am
încercat sa fiu tacut cu Charlotte, însa ea continua sa
ciripeasca sau îmi lua tacerea de barbita. Uluitoare femeie!
Ma retrageam în fosta mea camera, bodoganind ca, în
definitiv, am de scris un opus savant si, plina de voiosie,
Charlotte continua sa înfrumuseteze casa, sa scoata triluri
la telefon si sa scrie scrisori. De la fereastra mea o vedeam prin
fosnetul lacuit al frunzelor de plop cum traversa încântata
strada ca sa puna la cutia postala scrisoarea catre
sora domnisoarei Phalen.
Saptamâna averselor intermitente si a
umbrelor dispersate care s-a scurs dupa ultima noastra vizita la
nisipurile nemiscate ale Clepsidrei Iazului a fost una dintre cele mai
mohorâte de care îmi amintesc. S-au ivit apoi doua sau trei raze firave de
speranta -înainte de aparitia definitiva a soarelui.
Mi-a venit ideea ca am un creier fain, în stare foarte
buna de functionare, si ca l-as putea utiliza; de ce
nu? Daca nu îndrazneam sa ma amestec în Planurile
sotiei mele pentru fiica ei (care devenea tot mai calda si mai
bronzata în fiecare zi în vremea feerica a distantei fara
speranta), puteam în mod sigur sa inventez un mijloc
de a ma impune la modul Seneral. Ulterior mi-as putea folosi
autoritatea când Se va ivi prilejul. într-o seara, Charlotte
însasi mi-a °ferit deschiderea.
111
- Am sa-ti fac o surpriza, zise ea,
privindu-mj peste lingura plina de supa, cu ochii topiti. La
toamna ne ducem în Anglia. Noi doi.
Mi-am înghitit sorbitura, m-am sters la gura
cu servetelul roz (oh, olanda eleganta si
racoroasa de la Hotel Mirana) si am zis:
- si eu am o surpriza pentru tine, draga mea. Nu
ne ducem în Anglia. Noi doi!
- Dardece,ces-aîntâmplat?ziseea, uitându-se - mai
surprinsa decât scontasem eu - la mâinile mele (fara sa-mi
dau seama, împatuream si sfâsiam, si zdrobeam si
sfâsiam din nou nevinovatul servetel roz). Chipul meu zâmbitor a
mai linistit-o, totusi.
- Ces-a întâmplat ?
Efoarte simplu,i-am ripostat. Chiar si în
casniciile cele mai armonioase, cum este a noastra, hotarârile
nu sunt luate numai de partenerul feminin. în anumite chestiuni barbatul
este cel care hotaraste. îmi închipui perfect ce fiori te vor
trece pe tine, o americanoaica sanatoasa, când vei
traversa Atlanticul pe acelasi vas cu Lady Bumble - ori Sam Bumble, Regele
Carnii Congelate, sau cu o fleoarta de la Hollywood. si cât
de frumoasa reclama pentru Agentia de Turism fotografia
noastra! Nici nu s-ar putea altfel. Iata, ne uitam -tu, cu ochii
tai stralucitori ca stelele, eu, încercând sa-mi stapânesc
admiratia plina de invidie - la Palace Sentries ori la Scarlet Guards
ori la Beaver Eaters sau cum naiba s-or mai numi ele. Dar, întâmplator, am
alergie la Europa, inclusiv la vesela si batrâna Anglie. stii
foarte bine ca nu am decât amintiri triste despre Lumea europeana
veche si în descompunere. Reclamele colorate din revistele tale nu
schimba cu nimic situatia.
- Dar, dragule, zise Charlotte, eu, de fapt...
- Nu, mai asteapta putin. Chestiunea de
moment este întâmplatoare. Sunt însa preocupat de tendinta
generala. Ai vrut sa-mi petrec dupa-amiezele facând
plaja la iaz în loc sa ma ocup de lucrare*
112
«L
fflea, iar eu am cedat bucuros si am
devenit, de dragul tau, un fermecator baiat bronzat, desi
ar fi trebuit sa ramân carturar si, ma rog, educator.
Ma duci sa joc bridge si sa beau whisky cu minunatii
soti Farlow si eu te urmez fara crâcnire. Nu, nu, mai
asteapta, te rog. îti împodobesti casa si eu nu
ma amestec în planurile tale. Hotarasti tot felul de
lucruri - or, s-ar putea sa fiu într-un, cum sa spun, dezacord
complet sau partial cu deciziile tale -, dar nu scot o vorba. Nu iau
în seama detaliile. Dar nu pot ignora chestiunile de principiu. îmi place
sa fiu patronat de tine, dar fiecare joc îsi are regulile sale. Nu,
nu sunt suparat. Nu sunt deloc suparat. Te rog, abtine-te. Dar
eu reprezint jumatate din aceasta familie si glasul meu este
distinct, chiar daca ti se pare modest.
Venise lânga mine, cazuse în genunchi si,
încet, dar foarte vehement, îsi clatina capul si se
agata de pantalonii mei. Spunea ca nu si-a dat seama.
Spunea ca eu sunt domnul si stapânul ei. Spunea ca Louise a
plecat si sa ne iubim numaidecât. Spunea sa o iert, altminteri se
prapadeste.
Acest mic incident m-a umplut de o mare încântare. I-am
spus calm ca nu are de ce sa-si ceara iertare, însa ar
fi cazul sa-si schimbe felul de a fi; si ro-am hotarât
sa speculez avantajul si sa-mi petrec o buna parte din
timp, distant si prost dispus, lucrând la cartea mea sau, cel putin,
prefacându-ma ca lucrez.
«Patul din studio", fosta mea camera, fusese
transformat de mult în canapea (de fapt, asta si era) s1
Charlotte ma prevenise de la începutul coabitarii noastre ca,
treptat, camera se va transforma într-o Permanenta "vizuina a
scriitorului". La vreo câteva 2lk dupa Incidentul Britanic
sedeam într-un fotoliu c°nfortabil, cu un volum impresionant în
poala, and Charlotte a ciocanit cu inelarul si a intrat
asa, ntr-o doara. Cât de deosebite erau
miscarile ei de ele pecare je facea
Lolita mea când ma vizitaîn blugii
murdari si dragi, mirosind a
113
livezi din tara nimfetelor, stângace,
înfierbântata si tainic depravata, cu nasturii de la poalele
camasii descheiati. Sa va spun totusi ceva.
Pe sub zvapaiala micutei Haze si pe sub sobrietatea marei
Haze curgeau suvite de viata sfielnica, având
acelasi gust si susurând în acelasi fel. Un mare
doctor francez i-a spus odinioara tatalui meu ca, la rudele
apropiate, chiar si cele mai slabe ghiortaituri gastrice au
aceeasi voce.
Deci Charlotte a intrat agale. Simtea ca între
noi lucrurile nu stau prea bine. Cu o noapte mai înainte ma facusem
ca dorm; la fel procedasem si în noaptea anterioara de
îndata ce ma bagasem în pat; si ma sculasem în zori. M-a
întrebat blajina daca nu "deranja".
- In acest moment nu, am zis rasucind volumul C din Girl's
Enciclopaedia ca sa cercetez ilustratia imprimata
"bottom-edge", cum spun tipografii.
Charlotte s-a apropiat de o masuta cu sertar
din imitatie de mahon. A pus mâna pe ea. Masuta era urâta,
fara îndoiala, dar nu-i facuse nici un rau.
- Am tot vrut sa te întreb, spuse ea (practica,
fara sa cocheteze), de ce tii chestia asta încuiata?
Vrei sa ramâna aici în camera ? E oribila.
- Ce-ai cu ea ? i-am spus. îmi instalam tabara în
Scandinavia.
- Are si cheie ?
- Ascunsa bine.
- Oh, Hum...
- Ţin sub cheie scrisori de amor.
Mi-a aruncat una din acele priviri de ciuta
ranita care ma iritau îngrozitor si apoi, cum nu-si
dadea seama daca vorbisem serios si nu stia cum sa întretina
conversatia, a asteptat pâna am parcurs lent câteva pagini
(Camera, Campus, Canada, Candid-Candy) si s-a dus la fereastra, dar
cred ca nu s-a uitat afara, ci a privit doar geamul, batând
darabana pe el cu unghiile - migdale-si-trandafiri" ascutite.
114
Imediat dupa aceea (la Canoeing sau Canvasback) s-a
apropiat de fotoliul meu, s-a lasat greoaie, facân-(ju-l sa
scârtâie, pe bratul lui si m-a invadat cu parfumul preferat al
primei mele sotii.
__Doresteluminatiavoastrasa-sipetreaca
toamna aici ? a întrebat ea, aratând cu degetul
mic un peisaj de toamna dintr-un stat rasaritean conservator.
- De ce? (Foarte clar si apasat.)
A ridicat din umeri. (Probabil Harold îsi lua de
regula concediu în acea perioada. Sezon deschis. Unul dintre
reflexele ei conditionate.)
- Cred ca stiu unde e locul acela, zise ea,
continuând sa arate cu degetul. îmi amintesc de un hotel, Vânatorii
Vrajiti, ciudat nume, ce zici ? Au o mâncare de vis si nu te
deranjeaza nimeni.
si-a frecat obrazul de tâmpla mea. Valeria renuntase
repede la deprinderea asta.
- Doresti ceva deosebit pentru cina, dragule?
John si Jean vin mai târziu.
Am raspuns cu un mârâit. M-a sarutat pe buza de
jos si, spunându-mi volubila ca o sa bage la cuptor o
prajitura (se pastra din epoca mea de chirias traditia
ca ma prapadesc dupa prajiturile ei), m-a
lasat cu trândavia mea.
Asezând cu grija cartea deschisa pe locul ei
(volumul a încercat sa lanseze o rotatie în valuri, dar un creion
bagat între pagini le-a oprit rostogolirea), am controlat
tainita cheii care se lafaia oarecum c°nstienta
de sine sub aparatul de ras vechi, dar Scump pe care îl folosisem
înainte ca ea sa-mi cum-Pere unul mult mai bun si mai
ieftin. Sa fie oare o ascunzatoare perfecta - acolo,
sub aparat, în lacasul Cutiei captusite cu catifea
? Cutia era asezata într-o valiza mica unde
pastram diferite hârtii de afaceri. um sa gasesc un
loc mai bun ? E uluitor de greu sa acunzi ceva - mai ales când
nevasta n-are astâm-par si muta întruna mobilele.
115
22
Cred ca se împlinea exact o saptamâna
dupa ultima noastra partida de înot când posta de la
amiaza a adus raspunsul de la a doua domnisoara Phalen.
Doamna scria ca de-abia se întorsese la St. Algebra de la înmormântarea
surorii ei: "Dupa ce si-a fracturat piciorul, Euphemia n-a mai fost
ca înainte". în ce priveste chestiunea fiicei doamnei Humbert, ea
voia sa ne anunte ca acum era prea târziu sa o înscrie
pentru anul acesta. Ea însa, supra-vietuitoarea Phalen, era aproape
sigura ca, daca domnul si doamna Humbert o vor aduce pe
Dolores în ianuarie, lucrurile se pot aranja.
Ziua urmatoare, dupa prânz, m-am dus sa-l
vizitez pe "doctorul nostru", un tip politicos care se purta
fara fasoane si avea o încredere oarba în câteva
medicamente foarte cunoscute si îsi ascundea astfel foarte bine
ignoranta sau indiferenta fata de stiinta
medicala. Faptul ca Lo va reveni la Ramsdale constituia o
comoara de asteptari. Evenimentul trebuia sa ma
gaseasca perfect pregatit. De fapt, îmi începusem campania din
vreme, înainte ca Charlotte sa fi luat acea hotarâre cruda. Când
va sosi copila mea trebuia sa stiu sigur - în acea noapte si
apoi noapte dupa noapte, pâna când St. Algebra o va lua departe de
mine - ca sunt în posesia mijloacelor de a adormi doua fiinte
atât de temeinic încât sa nu le poata trezi nici un sunet, nici o
atingere. O buna parte din luna iulie am testat diferite prafuri somnifere
dându-i-le Charlottei, o mare consumatoare de pastile. Ultima doza pe care
i-o administrasem (credea ca e o tableta de bromura slaba,
ca sa-i unga nervii) o scosese din circulatie timp de patru ore
încheiate-Am dat radioul la maximum. I-am fulgerat prin fata ochilor
lumina puternica a unui blit. Am împins-o, am ciupit-o, am
întepat-o - si nimic nu i-a tulburat ritmul respiratiei
linistite si puternice. Totusi, când
116
am sarutat-o,s-a trezitpedata,proaspata si viguroasa ca
o caracatita (abia am scapat). Asta nu merge, m-am gândit;
trebuie sa procur ceva si mai sigur. Mai întâi, dr. Byron nu prea m-a
crezut când i-am spus ca ultimul medicament pe care mi l-a prescris e prea
slab pentru insomniile mele. Mi-a sugerat sa încerc din nou si pe
moment a cautat sa-mi abata atentia aratându-mi câteva
fotografii de familie. Avea o copilita fascinanta, de vârsta lui
Dolly; dar m-am prins la trucurile lui si i-am cerut insistent sa-mi
prescrie cea mai puternica pilula pe care o cunoaste. Mi-a
propus sa joc golf, dar pâna la urma a fost de acord sa-mi
dea ceva care, spunea el, "va avea un efect grozav". S-a îndreptat spre un
dulapior si a scos un flacon cu capsule albastru-vio-lete cu o
dunga de culoare visinie la unul din capete. Fusesera puse de
curând pe piata, zicea el, si nu erau destinate nevroticilor -
pe acestia îi putea linisti chiar si o înghititura de
apa daca era administrata cu pricepere -, ci marilor
artisti care sufereau de insomnie, fiindca ei trebuiau sa
moara totusi pentru câteva ore daca voiau sa
traiasca apoi secole de-a rândul. îmi place sa-mi bat joc de
doctori, asa ca am bagat pilulele în buzunar, ridicând sceptic
din umeri, desi în sinea mea ma bucuram. Printre altele mi-am propus
sa fiu foarte prudent cu el. Odata, cu alta ocazie, am avut o
scapare stupida si am pomenit de ultimul meu sanatoriu; am avut
impresia ca si-a ciulit imediat urechile. N-as fi dorit ca
Charlotte sau altcineva sa afle de acea perioada din trecutul meu
si, de aceea, i-am explicat în graba ca
odinioara ma hotarâsem sa scriu un roman si
'acusem niste cercetari printre nebuni ca sa ma
documentez. în sfârsit, nu conteaza; batrânul potlogar avea,
fara doar si poate, o fetiscana dulce.
Am plecat într-o dispozitie excelenta. Conducând
Masina nevesti-mii cu un deget, rulam plin de încântare spre casa.
Ramsdale era, în definitiv, plin de 'armec. Greierii târâiau, bulevardul
fusese stropit
117
de curând. Am virat lin, catifelat, intrând pe mica noastra
strada povârnita. Toate erau, nu stiu cum, atât de la locul lor
astazi. Atât de albastre si verzi. stiam ca soarele
straluceste întrucât cheia de contact se reflecta în parbriz;
stiam ca este trei sj jumatate fix fiindca infirmiera
care venea în fiecare dupa-amiaza sa-i faca masaj
domnisoarei Devizavi cobora cu pasi marunti (în pantofii
si ciorapii ei albi) pe trotuarul îngust. Ca de obicei, setterul isteric
al domnului Vechitura m-a atacat în timp ce rulam la vale si, ca de
obicei, ziarul local zacea pe veranda, unde îi facuse vânt
Kenny. Cu o zi înainte pusesem capat regimului de rezerva pe care
mi-l impusesem si acum, în timp ce deschideam usa livingului, am
rostit un voios salut de întoarcere. Charlotte statea la biroul din
colt si scria o scrisoare; îi vedeam ceafa alba ca smântâna
si cocul aramiu. Era îmbracata cu bluza galbena
si cu pantalonii de camping pe care îi avusese când am întâlnit-o pentru
prima data. Am repetat strigatul amical tinând înca mâna pe
clanta. Mâna care scria s-a oprit. O clipa Charlotte a
ramas nemiscata; apoi s-a rasucit încet pe scaun,
sprijinindu-si cotul pe speteaza curbata. Chipul ei desfigurat de
emotie nu-mi oferea o priveliste placuta. Privirea i se
fixase pe pantofii mei.
- Muierea Haze, cateaua cea mare, mâta a batrâna,
mamica nesuferita, batrâna si stupida Haze nu mai este
victima ta. Ea a - ea a...
Frumoasa mea acuzatoare s-a oprit înghitindu-si
veninul si lacrimile. Ce a spus - sau a încercat sa spuna
Humbert Humbert - nu este esential. Ea a continuat:
- Esti un monstru. Esti un sarlatan
detestabil, odios, criminal. Daca te apropii, tip de la
fereastra, înapoi!
si iarasi cred ca se poate omite ce a
bolborosit H.H.
- Plec la noapte. Tot ce e aici îti apartine.
Atât ca n-ai s-o mai vezi niciodata, dar niciodata pe scârba aia
mica si mizerabila. Iesi afara din camera asta'
118
Cititorule, am iesit! Am urcat în ex-semistudioul iiioU. Am ramas o clipa
aproape nemiscat si calm, cu mâinile în solduri, cercetând din
prag masuta violata, cu sertarul deschis, cheia atârnând în
broasca si alte patru chei ale casei pe tablie. Am traversat
palierul, am intrat în dormitorul sotilor Humbert, am scos linistit
jurnalul meu de sub perna ei si l-am bagat în buzunar. Apoi am
început sa cobor, dar m-am oprit la jumatatea scarii: vorbea la
telefon si acesta era conectat la priza de lânga usa livingului.
Voiam sa aud ce zice: a anulat o comanda pentru un lucru oarecare
si s-a reîntors în salon. Mi-am reglat respiratia si am
traversat vestibulul îndreptându-ma spre bucatarie. Acolo am deschis
o sticla de scotch. Când era vorba de scotch, ea nu rezista
tentatiei. Dupa aceea m-am dus în sufragerie si de acolo, prin
usa întredeschisa, am contemplat îndelung spatele lat al Charlottei.
- îti dai seama ca ne distrugi viata ? i-am
spus linistit. Hai sa ne purtam ca oamenii civilizati.
Esti victima propriei halucinatii. Esti nebuna, Charlotte.
Notele pe care le-ai gasit sunt fragmente de roman. Am folosit numele
tau si al ei absolut întâmplator, fiindca mi-au fost la
îndemâna. Mai gândeste-te. Am sa-ti aduc ceva de baut.
Ea n-a raspuns, nu s-a întors, ci a continuat sa
mâzgaleasca febril chestia aia pe care o scria. A treia scrisoare,
dupa câte se pare (doua, în plicuri timbrate, se aflau pe masa).
M-am întors în bucatarie.
Am scos doua pahare (cui îi scrie ? St. Algebra ? Lo?)
si am deschis frigiderul. A vuit rautacios spre mine când i-am
scos gheata din inima. l-l rescriu, asta e! O sa-l
citeasca din nou. N-o sa-si aminteasca detaliile. Mai
schimb câte ceva, mai ticluiesc. Scriu un fragment si i-l arat sau îl
las pe undeva la vedere, ce s-or vaita uneori atât de oribil robinetele?
î
?e sor
vaita
ngrozitoare situatie, zau. Micile
bucati de gheata e forma unor perne - perne pentru
ursuletul polar
iplus, Lo -
trosneau în timp ce apa calda le
119
desprindea din lacasurile lor. Am asezat
paharele unul lânga altul. Am turnat whisky si ceva apa
minerala. îmi interzisese sa folosesc tepusa.
Hodo-ronca-zdronca facea cutia cu gheata. Am traversat
sufrageria, ducând paharele, si i-am vorbit prin usa salonului, care
era foarte putin deschisa, nici macar cât sa-ti
strecori capul.
- Ţi-am pregatit ceva de baut, am zis.
N-a raspuns, cateaua turbata, si
am asezat paharele pe bufetul de lânga telefonul care începuse
sa sune.
- Leslie la telefon. Leslie Tomson, zise Leslie Tomson,
caruia îi placea sa se scalde în zori. Doamna Humbert, domnule:
pe doamna Humbert a calcat-o o masina, asa ca
veniti repede.
I-am raspuns cam morocanos, probabil ca
sotia mea era întreaga si nevatamata si, cu
receptorul înca în mâna, am deschis usa si am zis:
- Charlotte, e aici unul care spune ca te-a omorât o
masina.
în living nici urma de Charlotte.
23
M-am napustit afara. Partea cealalta a
stradutei noastre povârnite prezenta o priveliste
neobisnuita. Un Packard negru, lucios, se catarase pe
pajistea în panta a domnisoarei Devizavi formând un unghi cu
trotuarul (unde un pled din tartan acoperea o movilita) si
statea acolo stralucind în soare, cu portierele deschise ca
niste aripi si rotile din fata înfundate printre
arbustii vesnic verzi. în dreapta anatomica a masinii, pe
gazonul îngrijit al pajistii povârnite, un batrân domn cu
mustata alba, bine îmbracat - un costum gri la doua
rânduri, papion cu picatele -, zacea întins pe spate, cu
picioarele lungi lipite, ca o figura de ceara, în marime
mortuara. Sunt nevoit sa zugravesc impactul unei imagini
instantanee printr-o suita
120
de cuvinte; acumularea lor fizica pe pagina
altereaza strafulgerarea autentica, unitatea acuta a
impresiei: movilita pledului, masina, papusa batrâna,
infirmiera domnisoarei D. îndreptându-se voiniceste, cu un pahar
aproape gol în mâna, înapoi spre veranda nevazuta - unde doamna
sprijinita în perne, întemnitata, ramolita, tipa
trident, probabil, dar nu îndeajuns de tare ca sa acopere
hamaitul ritmic al setterului domnului Vechitura. Câinele mergea
de la un grup la altul - de la ceata de vecini strânsi pe trotuar
lânga bucata de stofa cadrilata înapoi la masina pe care o
haituise pâna la capat si apoi la un alt grup de pe
pajiste alcatuit din Leslie, doi politisti si un
barbat voinic, cu ochelari cu rame de baga. In acest punct trebuie sa
va spun ca aparitia prompta a patrulei, la nici un minut
dupa accident, se datora faptului ca la acel moment
politistii lasau notele de amenda la masinile parcate
ilegal pe o alee laturalnica, doua blocuri mai jos de
scoala; ca tipul cu ochelari era Frederick Beale Jr.,
soferul Packardului; ca tatal sau de saptezeci si
noua de ani, caruia infirmiera îi daduse apa ceva mai
înainte pe malul verde unde zacea - un bancher pe un banc de
verdeata, cum s-ar spune - nu-si pierduse complet
cunostinta, ci îsi revenea tihnit si metodic dintr-un
usor atac de cord, real sau probabil; si, în sfârsit, ca
pledul de pe trotuar (unde ea îmi aratase adesea, cu dezaprobare,
crapaturile serpuite, napadite de iarba) ascundea
ramasitele mutilate ale Charlottei Humbert, care fusese
doborâta si târâta câtiva metri de masina lui Beale în
timp ce traversa în graba strada ca sa puna trei scrisori la
cutia postala ce se afla în coltul peluzei domnisoarei
Devizavi. O copila dragalasa, într-o rochita
murdara si roz, a adunat scrisorile si mi le-a dat, iar eu m-am
descotorosit de ele rupându-le bucatele, cu unghiile, în
buzunarul de la pantaloni.
Trei doctori si sotii Farlow au sosit numaidecât
la fata locului si au preluat victima. Vaduvul, un
121
barbat
înzestrat cu o exceptionala stapânire de sine, n-a plâns, n-a
blestemat, n-a urlat. S-a clatinat putin, atât! A deschis gura doar
ca sa dea cutare informatie sau sa ofere datele strict necesare
pentru identificarea, examinarea si ridicarea femeii moarte, cu
crestetul capului facut terci, un terci din oase, creier, par
aramiu si sânge. Soarele era înca rosu, orbitor, când am
fost asezat în pat, în camera lui Dolly, de cei doi prieteni, inimosul
John si Jean cea cu ochii înrourati; care, ca sa fie pe-aproape,
s-au retras pe timpul noptii în dormitorul sotilor Humbert; unde,
dupa câte stiu, nu s-au purtat chiar atât de inocent cum ar fi
cerut-o solemnitatea împrejurarii.
N-am
nici un motiv sa insist în aceasta relatare speciala asupra
formalitatilor prefunerare sau asupra înmormântarii, care a fost
la fel de discreta ca si cununia. Trebuie sa consemnez însa
câteva incidente care se refera la cele patru sau cinci zile de dupa
moartea simpla a Charlottei.
în
prima noapte a vaduviei mele am fost atât de beat, încât am dormit
bustean, asemenea copilei care dormise în acel pat. Dimineata
urmatoare m-am grabit sa cercetez fragmentele de scrisoare din
buzunar. Se amestecasera însa atât de bine, încât mi-a fost imposibil
sa le sortez în trei seturi complete. Am presupus ca ".. .si ai
face bine sa-l gasesti, fiindca nu îti pot
cumpara..." provenea din scrisoarea catre Lo; iar alte fragmente
pareau sa indice intentia Charlottei de a fugi cu Lo la
Parkington sau chiar înapoi la Pisky, ca nu cumva vulturul sa-i
smulga pretioasa mioara. Alte zdrente si crâmpeie
(n-am crezut niciodata ca am gheare atât de puternice) se refereau
evident la o cerere de înmatriculare, însa nu la St. Algebra, ci la
alta scoala-internat despre care se spunea ca e atât de
posomorâta si cumplita în privinta metodelor ei (desi
oferea crochet sub ulmi), încât îsi câstigase porecla de "Casa
de Corectie pentru Tinerele Doamne". în sfârsit, a treia scrisoare
îmi
122
era
adresata. Am descifrat chestiuni ca "...dupa un an de
despartire putem...", "...oh, dragul meu drag, oh..-",
"...mai rau decât daca as fi fost o femeie pe care o
tii...", "...sau poate voi muri...". în general, spicuirile mele
nu prea aveau înteles; în capul sarmanei Charlotte, elementele celor
trei misive scrise în fuga fusesera la fel de amestecate ca
fragmentele diverse înghesuite în pumnii mei.
în
ziua aceea John avea întâlnire cu un client, iar Jean trebuia sa dea
hrana la câini; urma deci sa fiu lipsit temporar de compania
prietenilor ei. Dragii de ei, se temeau sa ma lase singur ca nu cumva
sa ma sinucid si, cum nu aveam la dispozitie alti
prieteni (domnisoara Devizavi era inabordabila, sotii McCoo
îsi construiau o casa noua la multe mile departare, iar
sotii Chatfield fusesera chemati de curând în Mâine din cauza
unor necazuri de familie), Leslie si Louise au primit misiunea de a sta cu
mine sub pretextul ca ma ajuta sa aleg si sa
împachetez o multime de lucruri care ramasesera orfane,
într-un moment de inspiratie superba, le-am aratat amabililor si
credulilor soti Farlow (asteptam ca Leslie sa vina la
întâlnirea platita cu Louise) o fotografie mica a Charlottei, pe
care o gasisem printre hârtiile ei. Cocotata pe un bolovan,
zâmbea prin parul ciufulit. Fusese facuta în aprilie 1934,
într-o primavara memorabila. Facusem o vizita de
afaceri în Statele Unite si avusesem ocazia sa petrec câteva luni în
Pisky. Ne întâlnisem si urmase o poveste nebuneasca de dragoste. Dar
vai!, eu eram însurat, ea era logodita cu Haze; însa, dupa ce
m-am întors în Europa, am corespondat prin mijlocirea unui prieten, care nu mai
traieste. Jean a murmurat ca auzise unele zvonuri, s-a uitat la
poza facuta la minut si, continuând sa o priveasca,
i-a dat-o lui John, iar John si-a scos pipa si a privit-o pe
gratioasa si frivola Charlotte Becker si mi-a înapoiat
fotografia. Apoi cei doi au lipsit câteva ore. în pivnita, fericita
Louise *si giugiulea si îsi cicalea dragutul.
123
Nici nu plecasera bine sotii Farlow si a
venit un cleric cu barbia albastra - si mi-am dat silinta
sa scurtez întrevederea fara sa îl ofensez sau sa-i
trezesc banuielile. Da, îmi voi dedica întreaga viata fericirii
copilului. Iata, întâmplator aici este o cruciulita pe care
mi-o daruise Charlotte Becker când eram tineri. Aveam o
verisoara în New York, o domnisoara batrâna
si respectabila. Acolo o sa gasim pentru Dolly o
scoala particulara buna. Oho, Humbert e un adevarat
maestru!
Pentru uzul lui Leslie si al Louisei, care puteau (au
si facut-o) sa relateze totul lui John si Jean, am
interpretat teribil de sonor si cu mare arta o convorbire
telefonica simulata - cu directoarea taberei, Shirley Holmes.
Dupa ce s-au întors John si Jean, mi-am completat scenariul
spunându-le, bâiguind si mimând agitatia, ca Lo plecase cu un
grup de scolari mai mari într-o excursie de cinci zile si n-avea cum
sa fie anuntata.
- Doamne Dumnezeule, zise Jean, ce-i de facut? John
spuse ca e foarte simplu - o sa-i roage pe cei
de la politia din Climax sa-i gaseasca
pe excursionisti - n-o sa le ia nici o ora. De fapt el
cunoaste tinutul si...
- stii ce ? continua el, ce-ar fi sa plec
acolo chiar acum? Tu poti sa dormi cu Jean (în realitate, el n-a
facut aceasta completare, însa Jean îi sustinuse oferta cu
atâta înfocare, încât... se putea presupune).
Eram la pamânt. L-am implorat pe John sa lase
lucrurile asa cum sunt. I-am spus ca nu pot suporta lânga mine
copilul - suspinând, agatându-se de mine; fata e atât de
sensibila; experienta asta ar putea sa lase urme asupra ei;
psihiatrii au analizat asemenea cazuri. S-a instalat brusc o pauza.
- Bine-bine, tu esti doctorul, zise John usor
vexat. Dar, în definitiv, eu am fost prietenul si sfatuitorul
Charlottei. Oricum, am dori sa stim ce ai de gând cu copilul.
124
- John, a strigat Jean, e copilul lui, nu al lui Harold
Haze. Ce naiba, nu pricepi ? Humbert e adevaratul tata al lui Dolly.
- Mda, înteleg. îmi pare rau. Da, înteleg.
Nu mi-am dat seama. Fireste, asta simplifica lucrurile si orice
ai simti e corect.
Nefericitul tata le-a spus în continuare ca se va
duce imediat dupa înmormântare sa-si ia fiica gingasa
si se va stradui din rasputeri sa-i creeze conditii
pentru a se reface, schimbând mediul; probabil, printr-o calatorie la
New Mexico sau în California -fireste, admitând cazul ca voi
supravietui! Am întruchipat cu atâta maiestrie linistea disperarii
extreme, tacerea de dinaintea unei izbucniri de nebunie, încât impecabilii
soti Farlow m-au dus la ei acasa. Aveau o pivnita bine
garnisita cu vinuri, asa cum sunt pivnitele din acest
tinut; ceea ce mi-a fost de mare ajutor, pentru ca ma temeam de
insomnie si de strigoi!
Sa va explic acum de ce voiam sa o tin
pe Dolores la distanta. Normal, în primul moment, imediat dupa
ce Charlotte fusese eliminata, iar eu intrasem din nou în casa, dar
ca tata liber, si dadusem de dusca cele doua
pahare cu whisky si apa minerala pe care le pregatisem,
încununându-le cu o stacana sau doua din "bolobocul" meu,
si ma încuiasem apoi în baie ca sa scap de vecini si de
prieteni - în mintea si în pulsul meu se afla doar constiinta
ca peste putina vreme Lolita mea - a mea, a mea, a mea -,
calda, cu parul castaniu, va fi în bratele mele varsând
lacrimi pe care le voi saruta sorbindu-le de îndata ce izvorau. Dar
cum stateam cu ochii mariti si îmbujorat în fata
oglinzii, John Farlow a batut discret în usa: se interesa
daca ma simt bine. Mi-am dat seama numaidecât ca ar fi o nebunie
sa o aduc Pe Lo în casa când bagaretii astia
bântuie prin înca-Peri si comploteaza sa o desparta de
mine. Desigur, însasi imprevizibila Lo ar putea - cine stie? -
sa manifeste o neîncredere nesabuita în mine, o repulsie
125
subita, teama nedeslusita si
altele de acest gen - si gata, s-a zis cu premiul magic chiar în momentul
sarbatoririi triumfului.
Vorbeam de bagaciosi. M-a mai vizitat cineva
-amicul Beale, tipul care o eliminase pe nevasta-mea. Solid si
solemn, cu aerul unui ajutor de calau, falci de buldog, ochi
mici si negri, ochelari cu rame groase si nari imense, a intrat
în camera mea condus de John, care apoi ne-a lasat singuri, închizând
usa cu un tact desavârsit. Mi-a spus curtenitor ca are doi
gemeni în clasa fiicei mele vitrege, iar dupa aceea oaspetele meu grotesc
a desfasurat o diagrama mare a accidentului desenata chiar
de el. Era, cum s-ar fi exprimat fiica mea vitrega, o schema
"trasnet", cu tot felul de sageti impresionante si
linii punctate în cerneluri de diferite culori. Traiectoria doamnei H.H. era
ilustrata în câteva locuri printr-o serie de siluete minione desenate -
papuselele de la Corpul de Armata al femeilor, folosite în
statistici ca mijloace vizuale auxiliare. Aceasta ruta intra în
contact, foarte limpede si foarte convingator, cu o linie
sinuoasa trasata cu îndrazneala, care reprezenta doua
viraje consecutive - unul executat de masina lui Beale pentru a ocoli
câinele Vechiturii (câinele nu se vedea) si al doilea, un fel de
continuare exagerata a primului, menit sa evite tragedia. O cruce
foarte neagra marca locul unde silueta cocheta ajunsese, în cele din
urma, sa zaca pe trotuar. Am cautat un semn similar care
sa-mi fixeze locul de pe taluz unde statuse întins pe spate uriasul
tata de ceara al vizitatorului meu, dar n-am gasit asa
ceva. Totusi, acest gentleman semnase documentul în calitate de martor,
imediat dupa Leslie Tomson, domnisoara Devizavi si alti
câtiva vecini.
Cu creionul colibri zburând îndemânatic si delicat de
la un punct la altul, Frederick a demonstrat absoluta sa nevinovatie
si nesabuinta sotiei mele: el se caznise sa evite
câinele, iar ea alunecase pe asfaltul proaspat stropit si plonjase în
fata, când
126
normal ar fi fost sa sara înapoi, nu înainte
(Fred a aratat cum, smucindu-si umarul sau bine
captusit cu muschi). Evident, am spus eu, nu era greseala
lui si ancheta mi-a sustinut punctul de vedere.
Respirând violent pe narile lui dilatate, negre ca
smoala, a dat din cap si mi-a strâns mâna; apoi, cu un aer de savoir
vivre desavârsit si de generozitate nobila, s-a oferit
sa plateasca cheltuielile de înmormântare. Se astepta
sa-i refuz oferta. Coplesit de recunostinta, am scos
un oftat de betiv si i-am acceptat-o. L-am descumpanit. Rar,
neîncrezator, a repetat ceea ce spusese. Iar eu nu mai conteneam cu
multumirile.
In urma acestei întrevederi caraghioase, buimaceala
sufletului meu s-a risipit pentru moment. si nu-i de mirare! Ma
întâlnisem, într-adevar, cu agentul sortii. Palpasem chiar carnea
sortii - si umarul ei musculos. Se produsese dintr-o data o
mutatie stralucita, monstruoasa si acesta fusese
instrumentul. Prin încâlceala diagramei (nevasta grabindu-se, pavaj
alunecos, o bestie de câine, scoala de pe panta, masina
mare, maimutoi la volan) am distins vag si contributia mea
mârsava. Daca n-as fi fost atât de neghiob - sau un
asemenea geniu intuitiv - încât sa pastrez jurnalul acela, umorile
produse de furia vindicativa si de rusinea dogoritoare nu ar fi
orbit-o pe Charlotte în cursa ei naprasnica spre cutia
postala. Dar, chiar daca ar fi orbit-o, tot nu s-ar fi întâmplat
nimic daca soarta meticuloasa, acea fantoma care
sincronizeaza, n-ar fi amestecat în alambicul ei masina si
câinele, soarele si umbra si udatura, pe cei slabi si pe
cei tari - si piatra. Adieu, Marlene! Strângerea de mâna
oficiala a sortii grase (asa cum a fost reprodusa de Beale
înainte de a iesi din camera) «i-a scos din torpoare si am
plâns. Da, doamnelor si domnilor din juriu, am plâns!
f-nr
127
24
Ulmii si plopii îsi rasuceau spinarile
zbârlite sub navala neasteptata a vântului si vârful unui
nor cumulus ameninta turla alba a bisericii din Ramsdale. M-am uitat
în jur. Pentru ultima data. Paraseam casa livida unde
închiriasem o camera cu zece saptamâni în urma si
ma îndreptam spre aventuri necunoscute. Jaluzelele -jaluzelele ieftine,
practice, din bambus - fusesera coborâte. Pe verande sau în casa,
textura lor bogata trada o drama moderna. Casa Raiului
trebuie sa fi parut destul de pustie dupa aceea. Pe încheietura
unui deget mi-a cazut o picatura de ploaie. Am intrat din nou în
casa, sa caut ceva în timp ce John îmi aseza bagajele în
masina. Atunci s-a întâmplat un lucru nostim. Nu mai tin minte
daca în aceste note tragice am subliniat îndeajuns efectul special "de
fascinatie" pe care trasaturile placute ale
scriitorului - pseudoceltice, de maimuta atragatoare,
adolescentin-barbatesti -îl aveau asupra femeilor de orice
vârsta s-i din orice mediu. Fireste, asemenea declaratii
facute la persoana întâi risca sa sune ridicol. Dar trebuie
sa-i reamintesc din când în când cititorului înfatisarea
mea, asa cum romancierul profesionist, care si-a înzestrat unul
dintre personaje cu vreo particularitate sau cu un câine, e obligat sa
arate pe tot parcursul cartii acel câine sau acea particularitate ori
de câte ori apare personajul. Cu atât mai mult în cazul de fata.
Frumusetea mea tenebroasa trebuie sa vi se imprime în ochiul
mintii daca vreti sa întelegeti ca lumea povestea
mea. Pubera Lo s-a topit sub vraja lui Humbert tot asa cum lesina
ascultând muzica sughitata; adulta Lotte m-a iubit cu o pasiune
matura, posesiva, pe care acum o deplâng si o respect mai mult
decât vreau sa recunosc. Jean Farlow, care avea treizeci si unu de
ani si era absolut nevrotica, se simtea si ea, dupa
cum se pare, atrasa puternic
128
de mine. Era o frumusete de tip indian, parca
cioplita si avea tenul ars ca sienitul. Buzele ei pareau polipi
mari si purpurii si când emitea râsul ei aparte, latrat,
îsi arata dintii mari si înnegriti si gingiile
palide.
Era foarte înalta, purta fie pantaloni
marinaresti si sandale, fie fuste înfoiate si balerini, bea
orice fel de tarie, în orice moment, avusese doua avorturi spontane,
scria povestiri despre animale, picta, dupa cum stie si cititorul,
peisaje lacustre, facea tratament pentru cancerul care o va ucide la
treizeci si trei de ani si, pentru mine, era iremediabil lipsita
de farmec. închipuiti-va ce spaima am tras când, cu câteva
secunde înainte de plecare (ne aflam amândoi în hol), Jean m-a prins de tâmple
cu degetele ei care tremurau mereu si - ochii ei albastri
stralucitori erau plini de lacrimi - a încercat, fara succes,
sa se lipeasca de buzele mele.
- Sa ai grija de tine, zise ea, si
saruta-ti fiica din partea mea.
Bubuitul unui tunet s-a propagat prin toata casa
si ea a adaugat:
- Poate cândva, undeva, într-un moment mai putin
tragic, ne vom întâlni din nou (Jean, oriunde si orice ai fi, în
spatiul-timp minus ori în timpul-suflet plus, iarta-mi notele astea,
inclusiv paranteza).
Curând dupa aceea, în strada, strada
povârnita, am dat mâna cu cei doi si toate se învârtejeau si
fugeau din fata potopului alb care se apropia si un camion aducând o
saltea de la Philadelphia rula la vale încrezator spre o casa pustie,
iar praful se asternea si se rida pe lespedea aceea de piatra
unde Charlotte, când au dat pledul la o parte ca sa o recunosc, se
revelase ghemuita, cu ochii nevatamati, genele negre,
înca umede si încâlcite ca ale tale, Lolita.
129
25
Toate stavilele fusesera îndepartate si în
fata mea se deschidea perspectiva unor infinite desfatari
delirante. Se putea presupune ca ma voi destinde mintal scotând
un suspin de usurare divina. Eh, bien, pas du tout. în loc
sa ma scald în razele întâmplarii zâmbitoare, eu eram obsedat de
tot felul de dubii si temeri pur etice. De pilda: n-o sa se
întrebe lumea de ce Lo nu lua parte la obligatiile festive si
funerare din familia ei apropiata? Va amintiti, cred, ca nu
am adus-o la casatoria noastra. Sau altceva: sa admitem
ca întâmplarea îsi întinsese bratul lung si paros ca
sa îndeparteze o femeie nevinovata; si atunci, n-ar fi oare
posibil ca tot întâmplarea sa ignore într-un moment pagân ceea ce
faptuise bratul ei geaman si sa-i transmisa lui
Lo o nota prematura de condoleante ? E drept, accidentul fusese
relatat numai de Ramsdale Journal - dar nu si de Recorder din
Parkington sau de Herald din Climax. Tabara Q. se afla în alt stat
si mortile locale nu prezentau interes informativ federal; dar puteam
eu sa nu-mi imaginez ca Dolly fusese informata într-un fel
oarecare si ca, în timp ce eu ma duceam sa o iau, prieteni
de-ai familiei, pe care eu nu-i cunosteam, o aduceau la Ramsdale? si
iarasi, mai nelinistitor decât ipotezele si grijile
ramânea faptul ca Humbert Humbert, cetatean american de data
recenta, cu origine europeana obscura, nu facuse nici un
demers ca sa devina tutorele legal al fiicei sotiei lui moarte
(fata având doar doisprezece ani si sapte luni). Voi îndrazni
vreodata sa fac demersurile cuvenite? Nu-mi puteam retine un
fior de câte ori îmi imaginam goliciunea mea înconjurata de statute
misterioase, în lumina severa, necrutatoare a Legii-
Stratagema mea era un miracol al artei primitive: ma
voi duce vâjâind la Tabara Q., îi voi spune Lolitei ca mama ei va fi
supusa unei operatii importante la
130
L
un spital inventat de mine si apoi ma voi deplasa
întruna, din han în han, în timp ce mama ei se va simti din ce în ce mai
bine si, în cele din urma, va muri. Dar, pe masura ce
înaintam spre tabara, nelinistea mea se adâncea. Era
insuportabil gândul ca s-ar putea sa n-o mai gasesc acolo pe Lolita
- sau ca voi gasi o alta Lolita, înspaimântata,
care va insista sa cheme un prieten de-al familiei. Nu ma gândeam la
sotii Farlow, fiindca, slava Domnului, ea nu-i prea
cunostea - dar de unde sa stiu eu daca nu mai are si
alti amici pe care nu i-am pus la socoteala? Pâna la urma
m-am hotarât sa am de-adevaratelea convorbirea aceea
telefonica pe care o simulasem atât de bine cu câteva zile mai înainte.
Ploua torential când am oprit într-o suburbie noroioasa a
Parkingtonului, cu putin înainte de Furca -de-aici pornea o
centura care ocolea orasul si ducea spre soseaua ce
traversa dealurile îndreptându-se spre Lacul Climax si Tabara Q. Am
scos cheia din contact si am stat aproape un minut în masina;
încercam sa ma fortific pentru convorbirea telefonica si priveam
ploaia, trotuarul inundat, unde o gura de incendiu, un obiect hidos,
zau, vopsit grosolan în rosu si argintiu, îsi întindea
cioturile rosii ale bratelor sale ca sa fie lacuite de
ploaia care picura ca un sânge stilizat peste lanturile lui argintii. Nu-i
de mirare ca se interzice stationarea lânga schilozii
astia cosmaresti. M-am dus la o statie de
benzina. Ma astepta o surpriza. Monedele au cazut în
aparat zornaind promitator si, în sfârsit, i s-a
permis unei voci sa raspunda vocii mele.
Holmes, directoarea taberei, m-a informat ca Dolly
plecase luni (acum era miercuri) într-o excursie pe dealuri, cu grupul ei,
si era asteptata sa se întoarca astazi, destul de
târziu. M-ar deranja daca as veni mâine? Ce se întâmplase, de fapt?
Fara sa intru în detalii, i-am spus ca mama fetitei
fusese internata într-un spital, ca situatia era grava,
ca nu trebuie sa i se spuna copilului ca e grava
si ca Lo
131
trebuie sa se pregateasca sa plece
înapoi cu mine mâine dupa-amiaza. Cele doua voci s-au
despartit calduros, cu efuziuni de bunavointa
si, prin cine stie ce capriciu mecanic, toate monedele s-au reîntors
la mine, dându-se peste cap, rostogolindu-se cu un zornait ca de automat
caruia îi smulsesem marele premiu, ceea ce m-a facut sa râd,
desi amânarea fericirii ma dezamagise oleaca. Se pune
întrebarea daca aceasta rambursare spasmodica nu se corela
într-un fel sau altul cu mintea lui McFate, destinul, cu faptul ca
inventasem mica expeditie a copiilor înainte de a fi aflat de ea (ceea ce
se întâmplase de-abia cu câteva clipe mai înainte).
Ce a urmat ? Am purces spre centrul comercial al
Parkingtonului si mi-am consacrat întreaga dupa-amiaza (vremea
se limpezise, orasul ud era numai argint si sticla)
cumpararii unor lucruri frumoase pentru Lo. Dumnezeule, ce
achizitii nebunesti a inspirat predilectia emotionanta
pe care o avea în acele zile Humbert pentru tesaturile cadrilate,
stambele în culori stralucitoare, pentru zorzoane, mâneci bufante,
pliseuri usoare, corsaje lejere, fuste cu poale ample! Oh, Lolita, tu
esti fata mea, asa cum Dee a fost a lui Poe si Bea a lui Dante!
Dar ce fetita n-ar fi încântata sa se
roteasca în fusta clos si pantalonasi ? Doresc un
anumit lucru ? ma întrebau voci lingusitoare. Costume de baie? Avem
orice culoare. Roz de vis, alb glacial, mov clitoric, rosu tulipe, negru
oolitic. Ce-ati zice despre niste costume sport? Slipuri? Nu, slipuri
nu. si eu, si Lo detestam slipurile.
Ma orientam dupa o nota antropometrica
scrisa de mama ei când Lo împlinise doisprezece ani (cititorul îsi
aminteste, desigur, de cartea Sa va cunoasteti
copilul). Aveam sentimentul ca Charlotte, îmboldita de motive
obscure, de invidie si aversiune, mai adaugase câtiva centimetri
colea, câteva grame dincolo, dar cum, fara îndoiala, nimfeta
crescuse în ultimele sapte luni, am considerat ca pot accepta
fara riscuri
132
majoritatea masuratorilor din ianuarie:
circumferinta soldurilor, 74 centimetri; circumferinta la coapse
(imediat sub dunga feselor), 43 centimetri; perimetrul gambelor si
circumferinta gâtului, 28 centimetri ; perimetrul toracic, 69 centimetri;
grosimea bratului, 21 centimetri; talia, 59 centimetri;
înaltimea, 145 centimetri; greutatea, 39 de kilograme; silueta,
liniara; coeficientul de inteligenta, 121; apendice vermicular
intact, slava Domnului.
Dar si fara masuratori o vedeam în
gând pe Lolita cu o luciditate halucinanta; si cum ma furnica
întruna punctul în care crestetul ei matasos fusese o data
sau de doua ori în dreptul inimii mele; cum îi simteam neîncetat povara
calda în poala (încât, într-un anumit sens, eram întotdeauna "cu
Lolita", asa cum o femeie este "cu sarcina"), n-am fost
surprins când am constatat mai târziu ca socotelile mele fusesera mai
mult sau mai putin corecte. In plus, studiasem catalogul marfurilor estivale
si am examinat ca un mare cunoscator articolele frumoase, pantofii
tip sport, pantofii de tenis, pantofii de sevro pentru copii
razgâiati. Fata machiata, îmbracata în negru, care a
venit în întâmpinarea nevoilor mele arzatoare a transformat eruditia
parinteasca si descrierea precisa în eufemisme comerciale
de felul jyetite". O alta vânzatoare, o femeie mult mai
coapta, fardata ca o clatita, îmbracata într-o
rochie alba, s-a aratat foarte impresionata de
cunostintele mele despre moda la adolescenti; aveam o
metresa miniona, probabil; si de aceea, când mi-au aratat o
fusta cu doua buzu-Qare "sic" în fata, am pus o
întrebare barbateasca voit naiva si am fost
rasplatit cu o demonstratie surâzatoare a modului de
functionare a fermoarului de la spate al fustei. M-am distrat apoi copios
cu diverse modele de pantaloni scurti si chilotei - mici Lolite
fantomatice dansând, cazând, însirându-se Pe tejghea ca margaretele.
Am rotunjit afacerea lncheind cu câteva pijamale frumoase de bumbac
în stilul "tânarul casap", Humbert, casapul popular.
133
Se simte o unda de mitologie si de vraja în
aceste mari magazine unde, potrivit reclamelor, functionara îsi poate
procura o garderoba de serviciu completa si moderna si
unde sora mai mica viseaza la ziua în care jerseul ei de lâna îi
va face sa sporovaiasca pe baietii din fundul clasei.
în jurul meu pluteau manechine din plastic reprezentând, în marime
naturala, copii cu nasul cârn si cu chipuri cafenii-cenusii, cu
puncte maronii, de faun. Mi-am dat seama ca eram singurul cumparator
din acest loc destul de sinistru, bântuit de stafii, în care ma deplasam
precum pestele într-un acvariu de culoare verde-albastrie.
Simteam cum se formeaza gânduri bizare în mintile doamnelor
apatice care ma escortau de la stand la stand, de la recif la algele
marine si curelele si bratarile pe care le-am ales îmi
pareau cazute în apa transparenta din mâini de sirena. Am
cumparat un geamantan elegant, mi-am pus cumparaturile în el
si m-am dus la hotelul cel mai apropiat, încântat nevoie mare de modul în
care îmi petrecusem ziua.
Dupa-amiaza poetica si linistita
consacrata cumparaturilor pretentioase mi-a adus nu
stiu cum în minte numele seducator al hanului Vânatorii
Vrajiti pe care Charlotte mi-l citase întâmplator, cu putin
înainte de eliberarea mea. L-am depistat cu ajutorul ghidului turistic; se afla
în Briceland, un oras izolat, situat fata de tabara lui Lo
la patru ore de mers cu masina. As fi putut telefona, însa m-am
temut ca o sa-mi scape de sub control vocea si o sa
derapeze în croncanituri jenante, într-o engleza stâlcita,
asa ca m-am hotarât sa trimit o telegrama prin care
comandam pentru noaptea urmatoare o camera cu doua paturi
alaturate. Ce Fat-Frumos comic, stângaci, ezitant eram! si ce-or
sa mai râda de mine unii cititori când le voi spune ca m-am
caznit cu textul telegramei! Cum sa o formulez: Humbert si
fiica? Humburg si fetita? Homberg si fata imatura ? Homburg
si copilul ? Greseala caraghioasa -litera "G" de la
sfârsit s-a produs în cele din urma
134
ii
de-adevaratelea, ca un ecou telepatic al
sovaielilor mele.
Ce sa va mai spun despre meditatiile mele,
în catifeaua noptii de vara, asupra elixirului pe care îl luasem cu
mine! Oh, Hamburg, meschinule! Dar nu era el însusi Vânatorul
Vrajit când se lupta cu sine lânga flaconul cu munitie
magica? Sa încerce el însusi una din capsulele de ametist
si sa izgoneasca astfel monstrii insomniei ? Erau patruzeci
de pilule -patruzeci de nopti cu o micuta si firava
adormita la pieptul meu înfiorat; sa-mi fur eu însumi o asemenea noapte?
Ei bine, nu! Era mult prea pretioasa fiecare pruna minuscula,
subtire, fiecare planetarium microscopic cu praful sau stelar viu.
Oh, lasati-ma sa fiu siropos o clipa! Cinismul m-a
obosit cumplit.
26
Durerea de cap zilnica în atmosfera tenebroasa,
funerara a puscariei este nelinistitoare, dar trebuie
sa fiu perseverent. Am scris mai mult de o suta de pagini si
înca n-am ajuns nicaieri. Calendarul meu se zapaceste.
Asta trebuie sa se fi petrecut în jurul lui 25 august 1947. Nici gând
sa pot continua. Inima, capul - toate. Lolita, Lolita, Lolita, Lolita,
Lolita,
Tot
în Parkington. Am izbutit, în cele din urma, sa
atipesc o ora, dar m-am trezit înspaimântat de împerecherea
aiuritoare si înfiorator de epuizanta cu un hermafrodit
mic paros, complet necunoscut. Sa fi fost sase dimineata.
Deodata mi-a venit ideea ca n-ar fi rau sa ajung
la tabara mai devreme decât spusesem. De la Parkington pâna la
autostrada
135
aveam de parcurs o suta de mile, de aici la Hazy Hills
si Briceland înca o data pe atât, poate mai mult. Spusesem
ca vin sa o iau pe Dolly în cursul dupa-amie-zei fiindca
fantezia tinea mortis ca noaptea sa se lase milostiva
cât mai repede peste nerabdarea mea. Acum însa presimteam tot
felul de necazuri si stateam ca pe jar, temându-ma ca
întârzierea ar putea sa-i ofere lui Lo ocazia de a telefona, asa,
într-o doara, la Ramsdale. La 9,30 a.m. am încercat sa plec, dar,
ghinion, bateria era moarta, asa ca am parasit Parkingtonul
pe la amiaza.
Am ajuns la destinatie pe la doua si
jumatate; mi-am parcat masina într-o dumbrava de pini unde se
afla un tânar straniu, care arunca potcoave la tinta, într-o
singuratate ursuza. Tipul m-a îndrumat laconic spre un birou dintr-o
vila ornamentata cu stuc; am ascultat pierit condoleantele
inchizitoriale ale directoarei taberei, o femela sleampata,
trecuta, cu parul ruginiu. Dolly si-a facut bagajul, mi-a
spus ea, si e gata de plecare. stie ca mama ei e bolnava,
dar nu foarte grav. N-ar dori domnul Haze, vreau sa zic domnul Humbert,
sa le cunoasca pe consilierele taberei? Ori sa viziteze cabanele
fetelor? Fiecare e închinata unei creaturi a lui Disney. Ori cabana de
vânatoare? Sa-l trimita pe Charlie sa o aduca? Fetele
faceau ultimele aranjamente pregatind sufrageria pentru dans.
(si va spune, probabil, dupa aceea, unuia si altuia: bietul de
el, parea propria stafie!)
Permiteti-mi sa reamintesc amanuntele banale
si profetice ale scenei: Holmes, muma padurii, transcria o
reteta scarpinându-se în cap; apoi a tras un sertar de la biroul
ei, a varsat niste maruntis în palma mea
nerabdatoare si, netezind o bancnota, a spus sonor
"...si cinci"; fotografii ale copilelor; un fluture viu colorat
misca înca, fixat cu un ac pe perete ("studiu al naturii") - ce
prost gust! - ; diploma înramata a dieteticienei taberei; mâinile
mele tre-murânde; o fisa scoasa de Holmes cea eficace, cu
136
raportul asupra comportarii lui Dolly Haze în luna
iulie ("satisfacatoare spre buna; pasionata de înot si
canotaj"); melosul pomilor si al pasarilor si inima
mea care batea sa-mi sparga pieptul... Stateam cu spatele
la usa deschisa si brusc mi-a navalit sân-gele-n cap
când i-am auzit în spatele meu respiratia si vocea. Sosea târând
si împingând cu piciorul geamantanul greu.
- Buna! mi-a spus si a ramas
nemiscata, scru-tându-ma cu priviri ironice si vesele,
si buzele înflorite într-un zâmbet naiv, dar grozav de
atragator.
Era mai subtire, mai înalta si o clipa
mi s-a parut ca fata ei nu era la fel de
dragalasa ca amprenta mintala pe care o pastrasem
cu sfintenie mai mult de o luna: obrajii pareau supti
si trasaturile rustice, trandafirii, erau afectate prea mult de
lentigo; si aceasta prima impresie (intervalul uman foarte
îngust dintre doua batai ale inimii unui tigru) spunea clar
ca vaduvul Humbert trebuia si dorea sa-i ofere micutei
orfane aux yeux battus ce parea palida desi era
bronzata de soare (chiar si cearcanele plumburii de sub ochii ei
erau pistruiate) o educatie serioasa, o adolescenta
sanatoasa si fericita, un camin curat, prietene
frumoase de vârsta ei, printre care (daca soarta binevoia sa ma
rasplateasca) as gasi o mica magdlein numai
pentru Her Doktor Humbert. Dar "cât ai clipi", cum spun nemtii, linia
angelica de comportare s-a sters si eu mi-am înhatat
prada (timpul o ia înaintea fanteziilor noastre!) si ea a devenit din nou
Lolita mea - de fapt, mai Lolita ca niciodata. Mi-am pus o secunda
mâna pe crestetul ei fierbinte si castaniu si i-am luat bagajul.
Era nespus de dulce, îmbracata în rochita ei minunata
dintr-un imprimeu cu mere mici si rosii, iar bratele si
picioarele ei erau aramii, cu zgârieturi ca niste linii punctate,
subtiri, cu stropi fini de rubine coagulate si mansetele uzate
ale sosetelor erau rasucite la nivelul stiut si, din cauza
mersului copilaresc sau pentru ca mi-o fixasem în memorie
încaltata cu
137
pantofi
fara toc, botinele ei pareau oarecum prea mari si cu tocul
prea înalt. Bun ramas, Tabara Q., vesela Tabara
Q. Bun ramas hrana simpla si nesanatoasa,
bun ramas Charlie, baiete. S-a cuibarit lânga mine, în
masina închisa, a pocnit o musca agera pe genunchiul ei
încântator; apoi - gura ei continuând sa mestece violent o
bucata de chewing-gum - a coborât geamul de pe partea ei si s-a
cuibarit din nou. Goneam prin padurea vârstata si
smaltuita.
-
Cum se simte mama? a întrebat ea cuminte. I-am spus ca doctorii nu prea
stiu despre ce e
vorba.
Oricum, ceva abdominal. Abominabil? Nu, abdominal. Va trebui sa mai
zabovim oleaca prin împrejurimi. Spitalul era la tara,
lânga pitorescul oras Lepingville, unde locuise la începutul
secolului al nouasprezecelea un mare poet si unde vom lua la rând
toate spectacolele. Ideea i s-a parut strasnica si s-a
întrebat daca vom ajunge la Lepingville înainte de 9 p.m.
-
Trebuie sa ajungem la Briceland la vremea cinei, am spus, si mâine
vizitam Lepingville. Cum a fost excursia ? Te-ai distrat bine în
tabara ?
-
îhî.
-
îti pare rau ca pleci ?
-
îhî-îhî. Hm-hm.
-
Hei, Lo, nu mârâi. Spune-mi ceva.
-
Ce sa-ti spun, Taticule ? (Cuvântul s-a labartat
ironic.)
-
Orice.
-
Te superi daca-ti spun asa? (Ochii îngustati spre
sosea.)
-
Nici gând!
-
E o chestie grozava, stii ? Când ti-a cazut cu tronc mama?
-
într-o zi, Lo, ai sa întelegi multe emotii si
situatii; de pilda, armonia, frumusetea relatiei
spirituale.
-
Haida-de! replica nimfeta cinica.
Pauza
mica în dialog umpluta cu ceva peisaj.
138
sipt-
Lo, uite vacile alea de pe coasta
dealului. -iti»- Daca mai vad o vaca, vomit. '-*- Mi-ai
lipsit îngrozitor, Lo.
-
Mie nu. La drept vorbind, am fost revoltator de infidela, dar ce
conteaza, fiindca tu oricum nu mai tii la mine. Conduci mult mai
repede decât mama, mister.
De
la nechibzuita viteza de saptezeci la ora am redus la cincizeci
de mile cuminti.
-
De ce crezi ca nu mai tin la tine, Lo ?
-
Pai nici macar nu m-ai sarutat, asa-i ? Sufletul îmi
agoniza si gemea, am filmat într-o
clipita
o buna portiune din sosea si m-am napustit
hurducându-ma printre balarii. Nu uita, este un copil, nu uita.
Nici
nu s-a oprit bine masina ca Lolita mi-a zburat pur si simplu în
brate. Nu îndrazneam, nu îndrazneam sa ma las în voia
patimii - nu îndrazneam nici macar sa-mi dau seama ca acesta
(dulcea umiditate si focul pâlpâind) era începutul vietii
inefabile pe care, ajutat cu dibacie de soarta, am vrut sa o fac
posibila - nu îndrazneam sa o sarut cu adevarat
si-atunci i-am atins buzele fierbinti, întredeschise, cu
profunda evlavie, sorbituri mici, fara nimic scârbos; dar ea s-a
rasucit nerabdatoare, si-a apasat gura pe gura mea
atât de puternic, încât i-am simtit dintii din fata si
m-am împartasit din saliva ei cu gust de menta. stiam,
fireste, ca nu e decât un joc inocent, un crâmpei de bufonerie
adolescentina, care imita cine stie ce simulacru de aventura
romantica si întrucât (asa cum va vor spune atât
psihoterapistul, cât si siluitorul) limitele si regulile unor
asemenea jocuri de fetite sunt fluide, ori, cel putin, au o
subtilitate copilareasca greu sesizabila pentru partenerul
matur, m-am temut îngrozitor sa nu merg cumva prea departe determinând-o
sa bata în retragere dezgustata si înspaimântata.
Cum doream mai presus de orice sa o strecor nestiut în sihastria
de la Vânatorii Vrajiti si
139
aveam de parcurs înca optzeci de mile, o intuitie
binecuvântata ne-a facut sa întrerupem
îmbratisarea - cu o fractiune de secunda înainte ca
masina unei patrule de circulatie sa opreasca lânga
noi.
Rosu la fata, cu sprâncene stufoase,
soferul ei m-a privit insistent:
- N-ati vazut, întâmplator, un Sedan
albastru, marca masinii voastre, care v-a depasit la
intersectie?
- Pai, nu.
- Nu, n-am vazut, spuse Lo, aplecându-se repede peste
mine, cu mâinile inocente sprijinite de picioarele mele, dar sunteti sigur
ca era albastru, fiindca...
Curcanul (ce umbra a noastra urmarea el?)
i-a zâmbit frumos si a executat o întoarcere în U. Am pornit mai departe.
- Gagauta! a remarcat Lo. Ar fi trebuit
sa te înhate.
- Pentru numele lui Dumnezeu, de ce pe mine ?
- Pai, în acest stat lenes limita de viteza
este de cincizeci de mile si - nu, nu încetini, tu, cap de sifon. Acu' s-a
dus.
- Mai avem o buna bucata de drum, am spus,
si vreau sa ajungem acolo pâna se însereaza. Sa fii
fetita cuminte.
- Ba rea!Fetita rea, spuse Lo multumita. Delincvent juvenil,
dar sincer si seducator. Semaforul era pe rosu. N-am mai
vazut asa stil de conducere.
Rulam în tacere printr-un orasel tacut.
- Ia zi-mi, n-ar turba Mama daca ar afla ca
suntem amanti?
- Doamne Dumnezeule, ce-ti veni ?
- Dar noi suntem amanti, nu-i asa ?
- Eu n-am auzit nimic. Cred ca o sa mai
ploua. Nu vrei sa-mi povestesti ce nazdravanii ai
facut prin tabara?
- Vorbesti ca din carte, Taticule.
- Cu ce te-ai ocupat ? Insist sa-mi spui.
- Te scandalizezi repede?
140
- Nu. Da-i drumul.
- Sa tragem într-o alee mai izolata si am
sa-ti povestesc.
- Lo, te rog foarte serios sa nu mai faci pe nebuna.
- Bine - am participat la toate activitatile.
- Ensuite ?
- Ansuit, m-au învatat sa traiesc fericita
si din plin împreuna cu ceilalti si sa-mi formez o
personalitate utila. Sa fiu o gâsculita, de fapt.
- Da. Am vazut câte ceva în brosura.
- Ne-au placut cântarile la gura marelui
semi-neu de piatra sau sub stelele afurisite unde fiecare fata
îsi contopea sentimentul personal de fericire cu vocea grupului.
- Ai o memorie excelenta, Lo, dar te invit sa
renunti la cuvintele urâte. si altceva?
- Motto-ul cercetasilor, spuse Lo rapsodic, este
si al meu. îmi umplu viata cu fapte demne de lauda, cum ar fi -
în fine, nu conteaza care. Datoria mea este sa fiu folositoare. Sunt
prietena animalelor masculi. Ma supun ordinelor. Sunt voioasa.
si masina asta a fost tot a politiei. Sunt înfloritoare si
definitiv spurcata în gând, vorbe si fapte.
- Sper ca asta-i tot, gata, copil sarcastic.
- Aha. Am gatat. Ba nu, mai stai un pic. Am copt
într-un cuptor reflectorizant. Asa-i ca e grozav ?
- Mda, asa-i mai bine.
- Am spalat zilioane de vase. "Zilioane",
stii, înseamna în argoul profelor multe-multe-multe--multe. Oh, stai,
ultimul, dar nu si cel mai neînsemnat, cum zice Mama - stai sa-mi
aduc aminte - ce naiba era? A, da: am facut umbre chinezesti.
Mama-mama, ce distractie!
- Cest bien tout ?
- Cest. Ba mai e ceva, un lucrusor pe care nu
ti-l pot spune fara sa rosesc.
- O sa mi-l spui mai târziu?
- Daca stam în întuneric si ma
lasi sa soptesc, da, ti-l spun. Dormi în camera ta cea
veche sau la gramada cu Mama ?
141
- Camera veche. Mama ta trebuie sa faca o
operatie foarte grea, Lo.
- Opreste, te rog, la chioscul ala de dulciuri,
spuse Lo.
S-a instalat pe un scaun înalt, cu o dâra de soare pe
antebratul gol si cafeniu; Lo a fost servita cu
înghetata asortata stropita cu sirop sintetic. I-a fost
înaltata si adusa de o bruta buboasa, cu un
papion soios, care a cercetat cu insistenta carnala copila mea
fragila în rochia ei subtire de bumbac. Nerabdarea de a ajunge
la Briceland si la Vânatorii Vrajiti devenea
insuportabila. Din fericire, ea a expediat înghetata cu viteza ei
obisnuita.
- Câti bani ai ? am întrebat.
- Nici un sfant, mi-a spus ea trista,
înaltându-si sprâncenele si aratându-mi interiorul gol
al port-moneului.
- Las' ca se aranjeaza, am replicat
strengareste. Hai, mergem?
- Asculta, crezi ca au toaleta ?
- Nu te duci acolo, i-am spus hotarât. E un loc
mizerabil, cu siguranta. Hai, hai sa mergem.
Era, în general, o fetita ascultatoare
si când am intrat din nou în masina am sarutat-o pe gât.
- Fara de-astea! spuse ea privindu-ma cu
surprindere neprefacuta. Nu ma îmbalosa. Scârbosule!
si-a frecat locul acela de umarul ei ridicat.
- Iarta-ma, am murmurat. Mi-esti atât de
draga, asta-i.
Urcam sub un cer posomorât, pe serpentine, apoi am început
din nou sa coborâm.
- si tu mi-esti într-un fel drag, spuse Lolita cu
o voce blânda si taraganata, un fel de suspin,
si s-a cuibarit mai aproape de mine.
(Oh, Lolita mea, nu mai ajungem odata!) Când am
patruns pe strazile slab luminate, cautând Vânatorii
Vrajiti, se instalase amurgul peste micul si dragutul
Briceland, cu arhitectura sa coloniala contrafacuta, magazinele
de antichitati si copacii
142
i
decorativi
importati. Aerul era cald si verde, desi burnita
neîntrerupta îl perla, si în fata ghiseului unui
cinematograf picurând diamante de foc se formase o coada,
alcatuita mai ales din copii si batrâni.
-
Oh, vreau sa vad filmul acesta. Mergem imediat dupa cina.
Oh, imediat!
-
S-ar putea, a psalmodiat Humbert - care stia perfect, diavolul viclean,
turgescent - ca pâna la noua, când va începe spectacolul lui, ea
va fi ca moarta în bratele sale.
-
Mai domol! striga Lo proiectata în fata în timp ce un
camion afurisit, cu luminile rubinii din spate pulsând, a oprit brusc la
intersectie.
Simteam
ca daca nu dam de hotel, imediat, în chip miraculos, chiar în
urmatorul cvartal, am sa pierd complet controlul asupra rablei lui
Haze cu stergatoarele ei de parbriz lipsite de eficacitate si cu
frânele capricioase; dar trecatorii carora le-am cerut
informatii, sau erau ei însisi straini, sau întrebau
încruntându-se "Vânatorii cum ?" de parca as fi fost nebun;
sau, altminteri, se pierdeau în explicatii atât de complicate, cu gesturi
geometrice, generalitati geometrice si indicatii strict
locale (...apoi o tii spre sud dupa ce ai ajuns la tribunal...),
încât era imposibil sa nu ma ratacesc în labirintul bolboroselii
lor bine intentionate. Lo, ale carei maruntaie minunate si
prismatice digerasera de mult dulciurile, astepta masa copioasa
si începuse sa se agite. Iar pentru mine, frecusul si
bâjbâiala prin strazile Bricelandului reprezentau un canon cumplit, cum nu
mai traisem, desi ma obisnuisem de mult cu un gen de
ursitoare secundara (secretara idioata a destinului McFate, ca
sa zic asa) care îsi baga nasul în planul splendid si
generos al sefului. în lunile urmatoare am râs de nepriceperea mea
când mi-am amintit felul copilaresc în care m-am concentrat asupra hanului
cu nume fantezist; fiindca de-a lungul drumului parcurs, nenumarate
moteluri îsi anuntau cu lumini de neon disponibilitatea, fiind gata
143
sa gazduiasca negustori, ocnasi
evadati, impotenti, grupuri familiale, precum si cuplurile cele
mai corupte si viguroase. Ah, voi soferi amabili care alunecati
prin noptile negre de vara, ce zbenguieli, ce twisturi ale poftelor
trupesti ati putea sa contemplati de pe autostrazile
voastre impecabile daca acele Kumfy Kabins si-ar seca deodata
pigmentii si ar deveni transparente ca niste cutii de
sticla!
Miracolul dupa care tânjeam s-a savârsit în
sfârsit. Un barbat si o fata, încârligati într-o
masina cufundata în întuneric, sub copacii ce se scuturau de
apa, ne-au spus ca ne aflam în inima Parcului, dar n-aveam decât
sa o luam la stânga la primul semafor si, gata, am ajuns. Nu am
vazut în realitate nici un semafor, Parcul era negru ca pacatele pe
care le ascundea - însa curând dupa ce am cazut sub vraja unei
curbe bine trasate, calatorii au observat prin ceata o
stralucire diamantina, apoi a sclipit oglinda unui iaz - si
iata-l, palatul palid al Vânatorilor Vrajiti, minunat
si inexorabil, la capatul unui drum pietruit, sub copacii spectrali.
La prima vedere, un sir de masini parcate, ca
porcii la troaca, parea sa blocheze intrarea; dar apoi, ca prin
farmec, o decapotabila splendida, rubinie sub ploaia iluminata,
s-a pus în miscare - extrasa energic de un sofer lat în umeri -
si noi ne-am strecurat recunoscatori în golul lasat de ea. Am
regretat imediat graba când am bagat de seama ca predecesorul
meu gasise acum un loc mai ferit, un fel de garaj unde era spatiu
suficient pentru înca o masina; dar eram prea
nerabdator si nu i-am urmat exemplul.
- Vai! dar e colosal! remarca iubita mea vulgara
privind în fuga stucatura, în timp ce s-a strecurat afara, în
burnita sonora, si mâna ei de copil a ciupit faldul rochiei ca
sa-l scoata din despicatura piersicii -ca sa-l citez pe
Robert Browning. Sub lumina lampilor cu arc, copii marite ale
frunzelor de castan se proiectau leganându-se .si jucându-se pe
coloanele
144
albe. Am deschis portbagajul. Un negru ghebos si
carunt, într-o asa-zisa uniforma, ne-a luat bagajele
si le-a dus încet cu caruciorul în holul plin de doamne batrâne
si de clerici. Lolita s-a lasat pe vine ca sa mângâie un cocker
spaniol cu pistrui vinetii si urechi negre - care se topea de
placere pe covorul floral sub mâna ei - dar cine nu s-ar fi topit,
sufletelul meu - în timp ce eu îmi dregeam glasul prin îmbulzeala de la
receptie. Acolo, un batrân chel cu aspect porcin - toti erau
batrâni în acest hotel batrân -m-a cercetat zâmbind politicos, apoi a
scos pe îndelete telegrama mea (botita), s-a luptat cu niste
îndoieli obscure, a întors capul, a privit ceasul si, în cele din
urma, a spus ca îi pare rau, retinuse camera cu doua
paturi alaturate pâna la sase si jumatate, însa
acum era data. Un congres religios, spuse el, a coincis cu o
expozitie de flori în Briceland, si...
- Numele, i-am spus eu, rece, nu este nici HumbergsiniciHumburg,ciHerbert,adica Humbert,
si accept orice camera, doar sa puneti si un pat
pliant pentru fetita mea. Are zece ani si e foarte obosita.
Tipul rozaliu si batrân a privit-o blajin pe Lo
-care statea în continuare pe vine, ascultând din profil, cu gura
întredeschisa, ceea ce îi spunea stapâna câinelui, o veritabila
doamna înfasurata în voaluri violete, cufundata în
adâncurile unui fotoliu îmbracat în creton.
îndoielile pe care le-ar fi avut tipul obscen s-au
spulberat în fata acestei imagini de vis. S-ar putea sa mai aiba
o camera, a zis, de fapt mai avea una -cu pat dublu. în ce priveste
patul pliant...
- Ne-au mai ramas paturi pliante, domnule Potts?
Potts, la fel de rozaliu si chel, cu peri albi
iesindu-i din urechi si din alte orificii, o sa vada ce se
poate face. A venit si au discutat în timp ce îmi deschideam stiloul.
Nerabdatorul Humbert!
145
-
Paturile noastre duble sunt de fapt triple, spuse el amabil,
bagându-ma cu copilul sub aceeasi cuvertura. într-o noapte
cu aglomeratie mare au dormit împreuna trei doamne si un copil
ca al dumneavoastra. Cred ca una dintre doamne era barbat
deghizat (ipostaza mea statica). Totusi - nu s-ar putea sa fie
un pat pliant disponibil în 49, domnule Swine ?
-
Cred ca a fost dat familiei Swoon, spuse Swine, primul clovn batrân.
-
Deh, ne vom descurca cumva, am zis. Sotia va veni mai târziu, dar presupun
ca ne vom descurca si atunci.
Cei
doi porci roz devenisera acum prietenii mei cei mai buni. Am scris în
caligrafia limpede si lenta a crimei: Dr. Edgar H. Humbert si
fiica, 342 Lawn Street, Ramsdale. Mi-a fost aratata discret o cheie
(342!) (iluzionistul prezinta obiectul pe care se pregateste
sa-l faca disparut) - ce a fost transmisa Unchiului Tom.
Lo, abandonând câinele, asa cum ma va abandona într-o zi si pe
mine, s-a ridicat de pe vine; o picatura de ploaie a cazut pe
mormântul Charlottei; o negresa tânara si frumoasa a
deschis usa liftului si copila predestinata a intrat,
urmata de tatal ei care-si dregea glasul si de Tom -
langusta cu bagajele.
Parodia
unui coridor de hotel. Parodia tacerii si a mortii.
-
Oho, e numarul casei, spuse voioasa Lo.
Un
pat dublu, o oglinda, un pat dublu în oglinda, usa cu
oglinda a unei nise, usa baii idem, o fereastra
albastra-neagra, un pat reflectat acolo, acelasi în oglinda
nisei, doua fotolii, o masa acoperita cu cristal, doua
noptiere, un pat dublu: un pat mare cu tablii, ca sa fiu mai exact,
acoperit cu o cuvertura toscana cu snur roz si doua
veioze cu abajur roz gofrat, în stânga si în dreapta.
Am
fost tentat sa plasez o bancnota de cinci dolari în palma aceea
sepia, dar m-am gândit ca
146
mi-ar
putea interpreta gresit larghetea, asa ca am pus un sfert
de dolar. Am mai adaugat unul. S-a retras. Clac. Enfin seules.
-
Dormim în aceeasi camera? spuse Lo, si trasaturile ei
se agitau în acea modalitate dinamica specifica - fara
suparare sau dezgust (desi la un pas de acestea), ci numai
dinamica - momentelor când voia sa imprime o semnificatie
violenta unei întrebari.
-
Le-am cerut sa puna un pat pliant. Pe care îl voi folosi eu,
daca doresti.
-
Esti nebun, zise Lo.
-
De ce, draga mea?
-
Pen'ca, dragha mea, daca afla dragha mea Mama s-a zis cu
noi, divorteaza de tine, iar pe mine ma strânge de gât.
Numai
dinamica. Fara sa ia problema prea în
serios.
-
Fii te rog atenta, i-am spus asezându-ma, în timp ce ea statea
în picioare, la câtiva pasi de mine, si am privit-o intens
si satisfacut, fara sa fiu rau impresionat de
înfatisarea sa, care umplea cu stralucirea ei trandafirie
oglinda surprinsa si încântata
a
nisei.
-
Asculta, Lo. Sa punem la punct lucrurile odata pentru totdeauna.
Pentru orice eventualitate, eu sunt tatal tau. Am un sentiment de
mare afectiune pentru tine. In absenta mamei tale eu sunt îngerul
tau pazitor. Nu suntem bogati si în timpul
calatoriei vom mai fi nevoiti sa stam oarecum
înghesuiti. Doi oameni care îsi împart camera intra în mod
inevitabil într-un fel - cum sa-ti spun - un fel de...
-
Cuvântul este incest, spuse Lo - si disparu în nisa; a
iesit de acolo chicotind copilareste ca un clopotel de aur,
a deschis usa de alaturi si, dupa ce a cercetat atent
interiorul cu ochii ei ciudati, înnegurati (ca sa nu mai repete
greseala), a intrat în baie.
Am
deschis fereastra, mi-am scos camasa leoarca de sudoare, m-am
schimbat, am verificat tubul cu pilule din buzunarul hainei, am descuiat...
147
A iesit. Am încercat sa o
îmbratisez: degajat, farâma de tandrete
controlata, înainte de cina.
Zise:
- Termina, lasa balta jocul cu pupatul
si hai sa mergem sa mâncam ceva.
Abia atunci am scos la vedere surpriza pe care i-o
pregatisem.
Oh, ce dulceata de vis! S-a îndreptat spre
geamantanul deschis ca si cum l-ar fi vânat de la distanta;
parca pasea cu încetinitorul, cercetând îndepartatul
geamantan-tezaur asezat pe suportul pentru bagaje. (Se întâmpla ceva
cu ochii ei mari si cenusii, ma întrebam, sau eram învaluiti
amândoi în aceeasi ceata vrajita ?) Se apropia de el
prin spatiul dilatat saltându-si mult botinele cu tocuri destul
de înalte si îndoindu-si frumosii genunchi
baietesti cu încetineala celui ce umbla pe sub apa sau
paseste parca planând în vis. Apoi a ridicat de umeri o
vesta de culoarea aramei, încântatoare si foarte scumpa, a
întins-o foarte încet între mâinile ei tacute, ca pasa-rarul
uimit, cu respiratia taiata, care desface pasarea uluitoare
tinând-o de vârfurile aripilor ei de flacari. Apoi (în timp ce
eu o asteptam în picioare), a scos sarpele moale al unei curele
splendide. A încercat-o.
S-a strecurat în bratele mele care o asteptau,
radioasa, destinsa, mângâindu-ma cu ochii ei tandri,
misteriosi, impuri, indiferenti, crepusculari -asemenea celei mai
ieftine dintre cocotele ieftine. Fiindca pe ele le imita nimfetele -
în vreme ce noi ne tânguim si murim.
- Ce se întâmpla cu domnisoarele ? am bolborosit
eu în parul ei (controlul cuvintelor se evaporase).
- Daca-ti spun, zise ea, ai sa te superi.
- Arata-te, raza curajoasa!
- Totul la momentul potrivit, raspunse iubitica. Seva
ascendes, pulsata, brulans, kitzelans, demen-
tissima.Elevatorclatterans,pausa,clatterans,,
148
populas in corridoro. Hanc nisi mors mihi adimet nemo!
Juncea puellula, jo pensavo fondissime, nobserva nihil quidquam; din fericire, a revenit la
geamantanul-tezaur.
în baie mi-a trebuit ceva timp pentru a reintra în forma
normala si pentru a-mi satisface o nevoie banala. Stateam
în picioare, batând darabana, tinându-mi respiratia. si
auzeam "oho"-urile si "vai"-urile Lolitei, care exprimau
încântarea ei copilareasca.
Folosise sapunul doar pentru ca era o
mostra.
- Hai, draga mea, hai, daca esti la fel de
flamânda ca mine.
si astfel, la lift, fiica leganându-si
vechea gen-tuta alba, tatal mergând înainte (nota bene: niciodata
în urma, ea nu e o doamna). în timp ce stateam (unul lânga
altul acum) asteptând sa coborâm, si-a dat capul pe spate, a
cascat fara retinere si si-a scuturat buclele.
- La ce ora te trezeai în tabara ?
- La sas - si-a înabusit un alt
cascat - se si jumatate - a urmat un cascat complet si
o înfiorare a întregului trup. si jumatate, a repetat ea si
gâtul i s-a umplut de un nou cascat.
Sufrageria ne-a întâmpinat cu mirosul de grasime
prajita si cu un zâmbet ofilit. Era o încapere
spatioasa si pretentioasa, cu picturi murale
siropoase, care reprezentau vânatori vrajiti în diferite
ipostaze si stari de vrajire si o amestecatura
pestrita de animale decolorate, driade si arbori. Câteva doamne
în vârsta, doi clerici si un barbat în costum sport stateau
la mese diferite si îsi terminau cina în tacere. Sufrageria se
închidea la ora noua din fericire, chelneritele în uniforme verzi, cu
fete de lemn, se grabeau disperate sa scape de noi.
- Asa-i ca seamana perfect, da'
perfect, cu Quilty ? zise Lo cu voce scazuta si cotul ei maroniu
ardea de nerabdare sa arate spre tipul în haine extravagante,
149
care-si lua masa singur, în coltul cel mai
îndepartat al salii.
- Cu dentistul nostru cel gras din Ramsdale ? Lo a
retinut gura de apa sorbita si a pus pe masa
paharul care dansa.
- Da de unde, zise ea împroscând cu voiosie.
Ma gândeam la tipul acela, scriitorul, din reclama pentru
tigarile Drome.
Oh, Faima! Oh, femina!
Când ni s-a adus desertul - lingoul urias al unei
placinte cu visine pentru tânara doamna si
înghetata de vanilie pentru protectorul ei, din care si-a
transferat rapid o buna parte din placinta ei - eu am scos flaconul
mic care continea Pilulele Purpurii ale lui Papa. Privesc retrospectiv
picturile murale suferind de rau de mare, momentul acela monstruos si
ciudat si nu-mi pot explica purtarea mea de atunci decât prin mecanismul
vidului oniric în care se roteste o minte deranjata; dar la vremea
aceea totul mi s-a parut simplu si inevitabil. Am privit împrejur,
m-am asigurat ca plecase si ultimul mesean, am scos dopul si am
rasturnat cu mare bagare de seama în palma elixirul
dragostei. Repetasem atent în fata oglinzii gestul lipirii palmei goale de
gura deschisa si înghitirea unei pilule (imaginare). Dupa
cum ma asteptam, ea s-a repezit la flaconul cu capsule dolofane,
frumos colorate, încarcate cu Somnul Frumoasei.
- Albastre! a exclamat ea. Albastru-violet. Din ce sunt
facute ?
- Ceruri de vara, am zis, si prune si
smochine si sângele de struguri al împaratilor.
- Hai, fii serios, te rog!
- Oh, sunt niste fortifiante. Vitamina X. Devii tare ca fierul iute ca
otelul. Vrei si tu?
Lolita si-a întins mâna si a dat energic din
cap-Sperasem ca leacul va actiona rapid. si, într-adevar, a
actionat. Avusese o zi foarte lunga, fusese dimineata la canotaj
cu Barbara, a carei sora era
150
Administrator al Zonei Lacului - începuse acum sa-mi
povesteasca nimfeta adorabila si accesibila între doua
cascaturi strivite de valul palatului (oh, cât de repede actiona
potiunea magica!) -, si fusese activa si în alte
moduri. Filmul plutise vag prin mintea ei, dar fusese, fireste, uitat în
momentul când paraseam sufrageria calcând parca pe
apa. în lift s-a rezemat de mine, zâmbind usor - n-ai vrea
sa-ti povestesc? -, închizându-si pe jumatate ochii cu
pleoape de plumb.
- Somnoroasa, ai? spuse Unchiul Tom, care îi urca pe
linistitul gentleman franco-irlandez si pe fiica lui, precum si
doua doamne ofilite, specialiste în trandafiri. Ele îmi priveau cu
simpatie iubita, roza mea, gingasa, bronzata, care se
clatina buimaca. Am dus-o mai mult pe sus pâna în camera.
Acolo, s-a asezat pe marginea patului leganându-se un pic, vorbind în
tonalitati uguite, taraganate.
- Daca-ti spun, daca-ti spun, îmi
promiti (somnoroasa, atât de somnoroasa - cu capul greu si
ochii stinsi), promiti sa nu faci taraboi ?
- Mai târziu, Lo. Acum baga-te-n pat. Te las
singura si te bagi în pat. îti dau zece minute.
- Oh, am fost o fetita dezgustatoare, a
continuat ea, scuturându-si parul, scotându-si de pe cap,
cu degete moi, bentita de catifea. Stai sa-ti zic...
- Mâine, Lo. Hai, baga-te-n pat, baga-te-n pat
-pentru numele lui Dumnezeu, fuguta în pat.
Am vârât cheia în buzunar si am coborât pe scari.
28
Doamnelor din juriu! Fiti indulgente cu mine!
îngaduiti-mi sa va rapesc doar o farâma din
timpul dumneavoastra pretios! Asadar acesta a fost le grand
moment. O lasasem pe Lolita la marginea patului abisal,
ridicându-si somnolenta piciorul, bâjbâind
151
pe
la sireturi si aratându-si, ca de obicei, partea
interioara a coapsei pâna sus la chilotei - era întotdeauna
ciudat de neatenta sau lipsita de rusine sau si una,
si alta în ceea ce priveste expunerea picioarelor. Iata viziunea
hermetica pe care am încuiat-o -dupa ce ma asigurasem ca nu
exista zavor interior. Cheia cu brelocul din lemn pe care era gravat
numarul a devenit numaidecât sesamul autoritar spre viitorul frenetic
si formidabil. Era a mea, facea parte din pumnul meu fierbinte
si paros. Peste câteva minute - sa zicem douazeci sau poate
jumatate de ora, sicher ist sicher, cum obisnuia sa
spuna unchiul Gustav - voi patrunde în "342" si-mi voi
gasi nim-feta, frumoasa si mireasa mea, închisa în somnul de
clestar. Doamnelor din juriu! Daca ar fi avut glas, fericirea mea ar
fi umplut elegantul hotel cu un vuiet asurzitor. De ce n-am depus discret cheia
"342" la receptie si n-am parasit orasul,
tara, continentul, emisfera - globul - chiar în acea noapte? E singurul
meu regret.
Sa
ma explic. Insinuarile ei acuzatoare nu m-au tulburat pe degeaba.
Eram înca decis sa-mi urmez politica si sa-i protejez
puritatea, actionând numai în taina noptii asupra micului nud complet
anesteziat. Motto-ul meu ramânea în continuare "retinere si
veneratie" - chiar daca "puritatea" (întâmplator
demolata în întregime de stiinta moderna) îi fusese
usor alterata prin câteva experiente erotice juvenile,
homosexuale fara îndoiala, în acea tabara
blestemata, în stilul demodat, de om al lumii vechi, Eu, Jean-Jacques
Humbert, am crezut, când am întâlnit-o prima oara, ca ea
ramasese neîntinata. Asa cum notiunea stereotipa
de "copil normal" se pastrase neatinsa de la sfârsitul
regretat al Lumii Vechi î.Cr. cu practicile ei fascinante pâna în zilele
noastre. Noi nu suntem înconjurati - în epoca noastra iluminata
- de micute flori sclave ce pot fi culese cu nepasare între afaceri
si baie, asa cum se întâmpla în vremea romanilor; si nu folosim,
ca orientalii
152
solemni,dinvremurisimaisenzuale,micuti animatori
la prova si la pupa, între friptura de berbec si serbetul de
trandafiri. Esential este ca vechea legatura dintre lumea
adultilor si lumea copiilor a fost complet retezata azi prin
obiceiuri si legi noi. Desi m-am ocupat, între altele, si de
psihiatrie, si de activitatile sociale, stiu, la drept
vorbind, prea putin despre copii. La urma urmelor, Lolita avea doar
doisprezece ani si oricâte concesii am face timpului si locului -
chiar daca nu pierdem din vedere comportamentul grosolan al
scolarilor americani -, eu eram înca sub impresia ca între acei
pusti se petrec anumite lucruri, dar la o vârsta mai mare si
într-o ambianta diferita. De aceea (ca sa reiau firul
acestei explicatii) moralistul din mine a ocolit chestiunea
controversata ramânând fidel notiunilor conventionale
despre ceea ce ar trebui sa fie fetele de doisprezece ani. Pediatrul din
mine (un escroc, asa cum sunt cei mai multi - dar nu conteaza!)
a regurgitat tocatura neo-freudista si a reconstituit o Dolly
visatoare si exagerata ce se afla în perioada "de
latenta" a adolescentei. In sfârsit, senzualul din
mine (un monstru mare si dement) a acceptat fara obiectii
posibilitatea ca prada lui sa fi cunoscut anumite perversiuni. Dar undeva
în spatele beatitudinii hohotitoare deliberau umbre uimite - si nu le-am
luat în seama, iata ce regret! Fiinte umane, ascultati! Ar
fi trebuit sa înteleg ca Lolita dovedise ca se
deosebeste considerabil de inocenta Annabel si ca raul
nimfic ce respira prin porii copilei damnate pe care o pregatisem pentru
delectarea mea tainica va face imposibila discretia, iar delectarea
se va dovedi letala. Ar fi trebuit sa stiu (prin semnele venite
dinspre Lolita - de la adevaratul copil Lolita sau de la vreun înger
neîmblânzit ascuns în spatele ei) ca extazul scontat va aduce numai chin
si oroare. Oh, gentlemeni înaripati ai juriului!
Era
a mea, a mea, cheia se afla în pumnul meu, pumnul în buzunarul meu, ea era a
mea. In cursul
153
evocarilor si planurilor carora le-am
consacrat atâtea insomnii, am eliminat treptat neclaritatile inutile,
am stivuit straturile translucide ale viziunilor si am produs o imagine
finala. Goala - mai avea doar o soseta si
bratara port-bonheur - întinsa ca un vultur cu aripile
desfacute în patul pe care o dobo-râse elixirul meu - asa o vedeam în
proiectia mea anticipativa, strângea în pumn o bentita
din;atifea, pentru par; trupul ei ca mierea bruna, cu negativul alb
al costumului de baie rudimentar imprimat pe fondul bronzat, îmi arata
sfârcurile palide ale sânilor ; în lumina rozalie a lampii petecul de
borangic sclipea pe movilita ei pubiana grasuta. Cheia rece
cu adenda ei calda din lemn se afla în buzunarul meu.
Am ratacit prin diferite saloane, glorie
dedesubt, întristare sus: fiindca imaginea patimei este întotdeauna
trista; patima nu este niciodata sigura - chiar când victima
catifelata este zavorâta în temnita ta -vreun diavol rival
sau vreun zeu influent tot mai poate aboli triumful pregatit. în limbaj
comun, simteam nevoia sa beau ceva; dar nu exista nici un bar în
acest loc venerabil, ticsit de filistini asudati si de obiecte de
epoca.
M-am deplasat spre toaleta. Acolo, o persoana în
negru clerical - un "tovaras de nadejde" comme on dit -
în concordanta cu participantii de la Vîena, daca mai erau
acolo, m-a întrebat daca mi-a placut cuvântarea doctorului Boyd
si a fost teribil de intrigat când eu (Regele Sigmund al Doilea) i-am
raspuns ca Boyd era cam pusti. Dupa care, am azvârlit
elegant servetelul cu care îmi stersesem vârfurile degetelor
mele sensibile în recipientul prevazut pentru aceasta si m-am
îndreptat spre hol. Cu coatele instalate confortabil pe tejghea, l-am întrebat
pe domnul Potts daca e sigur ca sotia mea nu telefonase si
ce se întâmpla cu patul pliant? Mi-a raspuns ca nu telefonase
(fireste, era moarta), iar patul pliant va fi instalat mâine
daca ne hotarâm sa mai ramânem. Dintr-un salon mare si
aglomerat numit Salonul
Vânatorilor venea rumoarea vocilor care discutau
despre horticultura sau eternitate. într-o alta încapere numita
Camera Zmeurei, scaldata în lumina, cu mese mici si cochete
si una mai mare cu "racoritoare" se afla pentru moment doar
amfitrioana (tipul acela de femeie istovita, cu zâmbet înghetat
si cu felul de a vorbi al Charlottei); ea a plutit spre mine si m-a
întrebat daca nu cumva sunt domnul Braddock si daca da, sa
stiu ca ma cauta domnisoara Beard. - Ce nume de
femeie! ? am spus si m-am îndepartat.
Curcubeul sângelui intra si iesea din inima mea.
Am s-o las pâna la noua si jumatate. M-am întors în hol
si am constatat o schimbare: câteva persoane în rochii florale sau costume
negre formasera ici si colo grupuri si hazardul poznas mi-a
oferit privelistea unei copile fermecatoare de vârsta Lolitei, cu
parul negru prins într-o bentita alba, care era
îmbracata într-o rochie croita ca a Lolitei, dar alba,
imaculata. Nu era frumoasa, dar era nimfeta; picioarele ei albe
ca ivoriul si gâtul ei de lebada au intonat pentru câteva clipe
memorabile o antifonie delectabila (în termenii muzicii spinale) la patima
mea pentru Lolita, cea socolatie si roza, îmbujorata
si pângarita. Copila palida mi-a surprins privirea
(altminteri destul de nonsalanta si cuviincioasa) si,
fiind ridicul de timida, si-a pierdut complet cumpatul, a
început sa-si dea ochii peste cap, sa-si duca dosul
palmei la obraz, sa traga de tivul fustei si, în cele din
urma, si-a întors spre mine omoplatii firavi si s-a
prefacut ca trancaneste cu mama ei bivolita. Am
parasit holul zgomotos si m-am oprit afara pe treptele albe
si m-am uitat la sutele de gânganii pudrate care se roteau în jurul
lampioanelor în noaptea neagra si umeda, frematatoare
si agitata. Tot ce trebuia sa fac, tot ce voi îndrazni
sa fac, se va rezuma la un asemenea fleac...
Brusc, mi-am dat seama ca în întuneric, lânga
mine, pe terasa cu coloane, se afla cineva instalat
154
Iii
155
într-un
fotoliu. Nu-l vedeam de-adevaratelea, dar l-a tradat scrâsnetul
unei desurubari, apoi un gâlgâit discret si nota finala a
unei însurubari placide. Ma pregateam sa plec de acolo
când vocea mi s-a adresat:
-
De unde naiba ai facut rost de ea ?
-
Ce spuneti ?
-
Ziceam ca se face vreme buna.
-
Asa se pare.
-
Cine-i fetiscana ?
-
Fiica mea.
-
Minti, nu e.
-
Ce spuneti ?
-
Ziceam ca iulie e luna lui cuptor. Unde e maica-sa?
-
A murit.
-
înteleg. îmi pare rau. Apropo, n-ai vrea sa luam mâine masa
împreuna - adica toti trei - ce zici ? Multimea asta
groaznica pleaca pâna atunci.
-
si noi plecam. Noapte buna.
-
Pacat. M-am cam pilit. Noapte buna. Copila ta are nevoie de somn
mult. Somnul este un trandafir, dupa cum spun persanii. Fumezi?
-
Nu acum.
A
scaparat un chibrit, dar din cauza ca era beat sau
fiindca batea vântul, lumina flacarii nu a cazut pe
el, ci pe o alta persoana - un om foarte vârstnic, unul din acei
musafiri permanenti ai hotelurilor batrâne - si pe balansoarul
sau alb. Nu s-a mai rostit nici un cuvânt si întunericul si-a
reluat locul initial. Apoi l-am auzit pe ramolit cum tuseste
si se elibereaza de niste mucozitati sepulcrale.
Am
parasit terasa. Se scursese cel putin o jumatate de
ora. Ar fi trebuit sa cer ceva de baut. încordarea începea
sa-si spuna cuvântul. Daca o coarda de vioara
poate resimti durerea, atunci eu eram acea coarda. Ar fi fost
indecent sa ma arat grabit. în timp ce-mi croiam drum
printr-o constelatie de oameni întepeniti într-un colt al
holului, s-a produs
156
fulgerul
orbitor al unui blit - si radiosul dr. Braddock, doua matroane
împodobite cu orhidee, fetita în alb si, dupa cât se pare, dintii
rânjiti ai lui Humbert Humbert, strecurându-se printre fetiscana ca o
mireasa si clericul vrajit, au fost imortalizati -
daca putem considera nemuritoare textura si tiparul unor gazete de
orasele. Un grup se strânsese lânga lift si trepida. Am
preferat din nou scarile, 342 se afla lânga scara de incendiu.
înca mai puteam - dar cheia se si afla în broasca si,
dupa aceea, m-am trezit în camera.
29
Usa
de la baie era data de perete, lumina ramasese aprinsa; în
plus, lumina lampilor cu arc de afara patrundea scheletica
prin jaluzelele venetiene; razele întretaiate strapungeau
întunericul dormitorului si dezvaluiau urmatoarea situatie.
îmbracata
cu una din vechile ei camasi de noapte, Lolita mea era
întinsa pe-o parte, cu spatele la mine, în mijlocul patului. Trupul ei
acoperit vag si membrele ei goale formau un Z. îsi asezase
amândoua pernele sub capul castaniu si ciufulit; o fâsie de
lumina palida îi traversa vertebra cervicala.
Se
pare ca mi-am lepadat hainele si m-am strecurat în pijama cu
acel gen de simultaneitate ireala care e implicata când dintr-o
scena de film se taie operatia schimbarii hainelor; îmi si
urcasem genunchiul pe marginea patului când Lolita si-a întors capul
si m-a privit insistent prin umbrele vargate.
Intrusul
nu se asteptase la asa ceva. întregul spil cu pilulele (o
treaba destul de mizera, entre nous soit dit) avea ca scop
realizarea unui somn atât de adânc, încât un întreg regiment sa nu-l
poata clinti, deranja, si poftim, ea se uita fix la mine si cu
vocea îngrosata ma numea "Barbara". Barbara,
unbracata cu pijamaua mea, care îi era mult prea
157
mica, a ramas în echilibru, nemiscata,
aplecata peste micuta care vorbea prin somn. Domol, cu un suspin
deznadajduit, Dolly s-a întors pe partea cealalta, revenind la
pozitia initiala. Timp de aproape doua minute am
asteptat si m-am perpelit pe marginea abrupta, asemenea
croitorului care cu patruzeci de ani în urma se pregatea sa
sara de pe Turnul Eiffel cu parasuta confectionata de el.
Respiratia ei usoara avea ritmul somnului. în cele din
urma, m-am aburcat pe marginea mea îngusta de pat, tragând
hoteste de ceea ce mai ramasese din cearsafurile
îngramadite la sud de calcâiele mele reci ca piatra - si
Lolita si-a saltat capul si s-a holbat nedumerita la mine.
Mai târziu, un farmacist mi-a spus ca pilula purpurie nu facea parte
din familia mare si nobila a barbituricelor si ca desi
putea sa provoace somnul nevroticului convins ca a înghitit un
medicament tare, era un sedativ prea slab si n-avea cum sa afecteze
pentru mai mult timp o nimfeta vicleana, chiar daca era
obosita. Doctorul din Ramsdale era fie sarlatan, fie un potlogar
batrân si iscusit, dar ce mai conta, ce mai conteaza. Conta
faptul ca fusesem pacalit. Când Lolita a deschis ochii din nou,
mi-am dat seama ca certitudinea pe care ma bizuisem fusese
fantezista, chiar daca medicamentul si-ar fi facut efectul
mai târziu, în noaptea aceea. Capul i s-a întors lent si s-a înfundat în
mormanul egoist de perne. Stateam lungit pe marginea mea de pat, cercetând
cu privirea parul ei ciufulit, licarirea carnii de nimfeta,
unde apareau nedeslusit jumatate de coapsa si
jumatate de umar si încercam sa-i sondez profunzimea
somnului dupa ritmul respiratiei. A trecut un timp, nu s-a schimbat
nimic, si mi-am spus ca pot sa risc o apropiere mai mare de licarirea
înnebunitoare; dar nici nu m-am miscat bine în zona limitrofa
calda si respiratia ei s-a întrerupt si am avut sentimentul
odios ca mica Dolores e complet treaza si va începe sa urle
daca o voi atinge cu vreo parte a abjectiei mele. Eroul
cartii mele e slab de
158
înger, are o sensibilitate morbida si
manifesta o prudenta infinita ce te poate exaspera, pe
drept cuvânt, dar rogu-te, cititorule, nu sari peste aceste pagini
esentiale! încearca sa-ti imaginezi starea în care eram;
fiindca eu nu pot exista decât prin efortul imaginatiei tale;
încearca sa sesizezi ciuta ascunsa în mine, tremurând în
padurea propriei mele nedreptati; ba chiar hai sa zâmbim
putin. în definitiv, zâmbetul nu face rau nimanui. De exemplu
(aproape am scris "dexemplu"), n-aveam unde sa-mi pun capul si,
colac peste pupaza, m-a apucat si o criza de gastrita
(ei o numesc arsuri "frantuzesti",
grand
Dieu!).
Nimfeta mea adormise bustean, eu însa nu
cutezam înca sa ma lansez în calatoria mea
vrajita. La Petite Dormeuse ou l'Amant Ridicule. Mâine am s-o
îndop cu pilulele din seria anterioara care o amortisera atât de
temeinic pe mamica ei. Unde or fi? în bordul masinii sau în sacul de
voiaj din piele ? Sa mai astept o ora si apoi sa
ma furisez din nou ? Nimfolepsia este o stiinta
precisa. Contactul efectiv aduce împlinirea într-o secunda.
Spatiul despartitor de un milimetru o aduce în zece secunde.
Sa asteptam, totusi.
Nu exista ceva mai zgomotos ca un hotel american;
si, atentie, cel în care ma aflam era considerat un loc
linistit, familial, confortabil, de moda veche - unde "se
traieste minunat" si tot tacâmul. Uruitul usii
liftului - la vreo douazeci de metri nord-est de capul meu, dar perceput
cu ucigatoare claritate, ca si cum s-ar fi produs sub tâmpla mea
stânga - alterna cu bubuitul si pocnetul diferitelor evolutii
ale motorului si a durat mult dupa miezul noptii. Din
când în când, la est, dar foarte aproape de urechea mea stânga
(presupunând întotdeauna ca stau întins pe spate si nu
îndraznesc sa-mi îndrept Partea mea mai scârboasa spre coapsa
nebuloasa a vecinei mele de pat), coridorul deborda de
exclamatii vesele, rasunatoare si neroade care se încheiau
159
printr-o salva de urari de noapte buna. Când
acestea au contenit, o toaleta situata imediat la nord de cerebelul
meu a preluat stafeta. O toaleta virila, energica, cu voce
groasa. A fost folosita de multe ori. Gâlgâitul si jetul ei,
precum si o îndelungata scurgere ulterioara au zguduit peretele
din spatele meu. Apoi cuiva situat înspre sud i s-a facut atât de rau
din cauza bauturii, încât ai fi zis ca-si varsa sufletul o
data cu bautura, iar toaleta lui se declansa ca o
veritabila Niagara, dincolo de peretele baii noastre. si
când, în sfârsit, s-au oprit caderile de apa si
vânatorii vrajiti au adormit bustean, bulevardul de sub fereastra
insomniei mele, la vest de priveghiul meu - o alee cu arbori uriasi,
tihnita, eminamente rezidentiala, maiestuoasa -, a
degenerat într-o goana abjecta de camioane uriase care duduiau
si urlau prin noaptea umeda si vântoasa. Iar la mai
putin de cincisprezece centimetri de mine si de viata mea în
flacari se afla nebuloasa Lolita! Dupa o veghe prelungita,
în deplina nemiscare, tentaculele mele s-au îndreptat din nou spre ea
si de data asta scârtâitul somierii nu a mai trezit-o. Am izbutit
sa-mi apropii atât de mult de ea trupul mistuit de pofte, încât am
simtit pe obraz respiratia calda a umarului ei gol. Apoi,
deodata, s-a sculat în fund, a respirat gâfâit, bolborosind cu viteza
dementa despre barci, a tras de cearsafuri si s-a
prabusit iarasi în inconstienta ei densa,
întunecata, tânara. S-a rasucit în torentul somnului
si bratul ei, pâna de curând cafeniu-roscat, dar selenar
acum, m-a lovit peste fata. O clipa am retinut-o. S-a smuls
din umbra îmbratisarii mele - si a facut-o
inconstient, fara violenta, fara vreo
repulsie personala, ci doar cu murmurul tânguios si neutru al
copilului care-si cere odihna fireasca. si situatia a
ramas neschimbata: Lolita întoarsa cu spinarea arcuita spre
Humbert, Humbert cu mâna sub cap, mistuit de pofte si dispepsie.
160
Dispepsia a impus o deplasare la baie pentru un gât de
apa - este cel mai bun medicament pentru mine, exceptie facând,
probabil, laptele cu ridichi; si când am revenit în fortareata
stranie vârstata cu argint-selenar, unde hainele vechi si noi ale
Lolitei se sprijineau în diverse atitudini, ca vrajite, pe piesele
mobilierului si pareau sa pluteasca nedeslusit, fiica
mea imposibila s-a ridicat în fund si, cu o voce limpede, mi-a cerut
sa-i aduc ceva de baut. A luat ceasca de hârtie elastica
si rece în mâna ei ireala si a dat pe gât recunoscatoare
continutul ei, cu genele îndreptate spre pahar, apoi, cu un gest
copilaresc, fermecator, care umbrea orice alta mângâiere
trupeasca, mica Lolita si-a sters buzele de umarul meu. S-a
prabusit la loc pe perna ei (eu mi-o subtilizasem pe a mea în timp ce
ea si-a baut apa) si a adormit imediat.
Nu îndraznisem sa-i ofer o noua doza de
somnifer si nu pierdusem speranta ca prima ar putea totusi
sa-i adânceasca somnul. Am început sa ma deplasez
iarasi spre ea, pregatit pentru orice dezamagire,
stiind ca ar fi mai bine sa astept, dar fiind incapabil de
asteptare. Perna mea era îmbibata cu parfumul parului ei.
Ma deplasam spre iubita mea luminiscenta, oprindu-ma sau retragându-ma
ori de câte ori mi se parea ca se misca sau e gata sa
se miste. O adiere venita dinspre tara minunilor începuse
sa-mi afecteze gândurile si acum ele pareau tiparite în
italice, ca si cum suprafata care le reflecta ar fi fost
încretita de fantasma acelei brize. De mai multe ori
constiinta mea s-a ghemuit cum nu trebuie, corpul meu a patruns
ezitant pe tarâmul somnului, a iesit sovaind de acolo
si o data sau de doua ori m-am surprins antrenat într-un
sforait melancolic. Neguri de gingasie învaluiau munti
de dorinta. Când si când aveam impresia ca prada vrajita
era pe punctul de a veni în întâmpinarea vânatorului vrajit, coapsa
ei aluneca spre mine pe sub nisipul moale al unei plaje legendare,
pierduta în negura timpului;
161
apoi
întunecimea ei cu gropite se misca si atunci îmi dadeam
seama ca se afla mai departe ca niciodata de mine.
Insist
asupra înfiorarii si bâjbâielilor din acea noapte de odinioara,
fiindca doresc sa dovedesc ca nu sunt, n-am fost si
n-as fi putut deveni niciodata o canalie brutala. Zonele
atragatoare si feerice prin care m-am furisat nu erau
teritoriul de vânatoare al crimei, ci domenii ale poetilor. Daca
mi-as fi atins scopul, extazul meu ar fi fost de o mare blândete, o
combustie interioara careia Lolita nici nu i-ar fi simtit
dogoarea, chiar de ar fi fost treaza de-a bine-lea. Eu mai speram
înca sa o vad cum se cufunda în acea încremenire
desavârsita care mi-ar fi permis sa depasesc
contemplarea delectabila a trupului ei luminiscent. si astfel, prins
între aproximari experimentale, cu perceptia debusolata, care o
metamorfoza fie în pete selenare, fie într-o tufa înflorita si
zbârlita, visam ca mi-am recapatat constiinta,
ca stau la pânda.
în
primele ore ante-meridian s-a produs o acalmie în noaptea agitata a
hotelului. Apoi, pe la patru dimineata, toaleta de pe coridor s-a
declansat ca o cascada si usa ei s-a trântit violent.
Putin dupa ora cinci a început sa vina în reprize un
monolog reflectat din vreo curte interioara sau din zona de parcare. De
fapt, nu era un monolog, întrucât vorbitorul se întrerupea la fiecare câteva
secunde ca sa asculte (dupa cum se parea) ce-i spunea un alt
individ, însa cealalta voce nu ajungea pâna la mine, astfel
încât ceea ce auzeam parea lipsit de sens. Intonatiile prozaice au
adus zorile în camera, inundând-o cu o lumina difuza,
cenusiu-violacee. în momentul acela, toaletele harnice s-au pus pe
treaba una dupa alta, iar liftul huruind si scâncind a început
sa urce ca, sa-i duca jos pe cei foarte matinali si pe cei
care( coborau devreme si timp de câteva minute am dormi-tj
tat mizerabil, iar Charlotte devenise sirena într-un bazin verzuliu
si undeva pe coridor dr. Boyd mi-a
162
spus
cu voce melodioasa "Buna dimineata îti spun tie"
si pasarile se zbenguiau prin copaci si apoi Lolita a
cascat.
Stimate
doamne frigide din juriu! Crezusem ca or sa treaca luni sau
poate ani pâna când voi îndrazni sa ma arat în
fata lui Dolores Haze; dar pe la sase ea se trezise complet si
pe la sase si cincisprezece eram, din punct de vedere tehnic,
amanti. si am sa va mai spun ceva straniu: ea m-a sedus pe
mine!
Când
i-am auzit primul cascat de dimineata, m-am prefacut
ca dorm expunându-mi profilul frumos. Pur si simplu nu stiam ce
sa fac. Va fi socata vazând ca nu sunt într-un alt
pat, ci lânga ea ? îsi va strânge repede lucrurile si se va
încuia în baie ? îmi va cere sa o duc numaidecât la Ramsdale - la patul de
suferinta al mamei sale - sau înapoi la tabara? Dar Lo,
draga mea Lo, era o fetiscana sportiva. Am simtit-o cu
ochii pe mine si când, în cele din urma, a dat drumul la acea
fermecatoare nota chicotita am stiut ca îi râdeau
ochii. S-a rostogolit si a venit lânga mine si parul ei
castaniu s-a lipit de clavicula mea. Am simulat destul de mediocru trezirea din
somn. Stateam lungiti si tacuti. Am mângâiat-o tandru
pe cap si ne-am sarutat cu tandrete. Sarutul ei m-a
extaziat si m-a pus în încurcatura, caci avea unele
fineturi vibratile si de sondare destul de comice, care m-au dus la
concluzia ca se antrenase mai demult cu o micuta lesbiana.
Baietelul Charlie n-avea cum s-o învete asa ceva. S-a tras
deoparte si m-a studiat. Voia parca sa vada daca sunt
satisfacut si daca am învatat lectia. Obrajii îi
erau în flacari, buza inferioara carnoasa
stralucea, sfârsitul meu era pe-aproape. Dintr-o data, cu o
explozie de veselie stridenta (emblema nim-fetei!), si-a lipit gura
de urechea mea - dar câteva momente mintea mea nu a fost în stare sa
separe în cuvinte tunetul fierbinte al soaptelor ei si Lo s-a pornit
pe râs, si-a dat parul de pe fata, si a încercat din
nou si când am înteles ce îmi sugera m-a invadat
163
treptat sentimentul straniu ca traiesc într-o
lume ireala si nebuna, absolut noua, unde se permitea
orice. I-am raspuns ca nu stiu de-a ce s-a jucat ea cu Charlie.
- Vrei sa spui ca niciodata n-ai... -
trasaturile ei au tresarit si privirea i-a
capatat o expresie dezgustata de îndoiala.
- Cum, niciodata n-ai... ? a început ea din nou. Mi-am
acordat un respiro, dezmierdând-o câteva
clipe.
- Hei, înceteaza odata! zise vorbind scâncit
si pe nas si îndepartându-si în graba umarul
cafeniu de buzele mele. In chip absolut bizar, ea considera -si a
tinut-o asa multa vreme - ca mângâierile, cu exceptia
sarutului pe gura sau a actului strict al iubirii fizice, erau fie
"sclifoseala romantica", fie "anormale".
- Vrei sa spui, a insistat, îngenunchind deasupra mea,
ca n-ai facut niciodata asta când erai pustan ?
- Niciodata, i-am raspuns, destul de
convingator.
- în regula, zise Lolita, de-aici începem.
Totusi, nu-mi voi plictisi cititorii mei
experimentati cu o relatare detaliata a îndraznelilor Lolitei. E
suficient sa va spun ca n-am sesizat nici o umbra de
modestie la aceasta fata tânara, frumoasa si
înca neformata, pe care învatamântul mixt modern,
atitudinile morale juvenile, colcaiala de la focul de tabara
si asa mai departe o pervertisera complet si fara
speranta. Pentru ea actul în sine tinea de lumea tainica a
tinerilor, o lume necunoscuta adultilor. Nu o interesa ce faceau
adultii cu scopul de a procrea. Viata mea era mânuita de Lolita
într-un stil viguros, lipsit de fantezie, ca si cum ar fi fost vorba de un
dispozitiv insensibil, fara legatura cu mine. Dorea sa
ma introduca energic în lumea pustimii dure, însa
nu-si dadea seama ca exista anumite nepotriviri între
viata unui copil si a mea. Numai mândria a împiedicat-o sa
renunte; pentru ca în situatia
164
frl
stranie si dificila, am simulat imbecilitatea suprema
si am lasat-o sa se desfasoare - atât cât am
putut sa suport. în sfârsit, chestiile astea sunt irelevante; nu
ma preocupa deloc asa-numitul "sex". Elementele de
animalitate si le poate imagina oricine. Ma ispiteste însa
teribil ideea de a cauta sa definesc o data pentru totdeauna
magia primejdioasa a nimfetelor.
30
Trebuie
sa calc atent. Sa vorbesc în soapta. Oh, tu, reporter
veteran al crimelor, tu, portarel batrân si grav, tu,
politistule odinioara popular, acum în regim de izolare, dupa ce
ani de-a rândul ai împodobit zebra de traversare de la scoala, tu,
profule batrân, cu baiatul care îti citeste! Nu voi izbuti,
nu-i asa, sa va fac pe voi, semenii mei, sa va îndragostiti
nebuneste de Lolita mea! Daca as fi fost pictor, daca într-o
zi de vara directiunea Vânatorilor Vrajiti si-ar
fi pierdut mintile si m-ar fi pus sa decorez sala de mese cu
picturi murale proprii as fi imaginat...darlasati-masaenumarcâteva
fragmente:
As
fi pictat un iaz. Un arbore mistuit de vapaile flacarilor.
Câteva studii dupa natura - un tigru urmarind o pasare a
paradisului, un sarpe sufocant înfasurându-se strâns în jurul
trunchiului jupuit al unei hermeline. As mai fi pictat un sultan, cu chipul
devastat de o cumplita neliniste (amplificata, ca sa zic
asa, de mângâierea lui modelatoare) care ajuta un copil sclav
calipigean sa se catere pe o coloana din onix. As fi pictat
sferulele luminoase ale incandescentei gonadale care urca pe laturile
multicolore ale tonomatelor. si diferite activitati
de tabara prestate de grupul auxiliar, Canotaj, Canon,
Pieptanarea ârliontilor în soarele de pe malul iazului. As fi
Pictat plopi, meri, o duminica la periferia orasului.
165
si opalul de foc dizolvându-se în lac, cu unduiri
circulare, o ultima pulsatie, o ultima tusa de
culoare, rosu tipator, roz strident, un copil care tresare.
31
Nu-ncerc sa descriu aceste lucruri pentru a le
retrai în mizeria mea actuala nemarginita, ci pentru a
selecta partea de iad si partea de rai din universul bizar, îngrozitor,
înnebunitor al dragostei pentru o nimfeta. Bestialitatea si frumosul
se contopesc într-o anumita zona si eu as dori sa
fixez tocmai aceasta linie de hotar, dar simt ca nu reusesc
decât în parte. De ce?
Stipularea din dreptul roman potrivit careia o
fata se poate marita la doisprezece ani a fost adoptata de
Biserica si este mentinuta înca, oarecum tacit, în
câteva dintre Statele Unite. Pretutindeni se considera ca vârsta
legala este cincisprezece ani. Nu e nimic rau, spun ambele emisfere,
când o bruta de patruzeci de ani, binecuvântata de preotul local
si umflata de bautura, îsi leapada costumul
de ginere muiat de transpiratie si se arunca pâna la
plasele pe tânara lui mireasa. "în climate temperate atât de
stimulatoare (afirma o revista veche din biblioteca puscariei)
ca St. Louis, Chicago si Cincinnati, fetele se maturizeaza în jurul
vârstei de doisprezece ani." Dolores Haze se nascuse la mai
putin de trei sute de mile departare de stimulativul Cincinnati. N-am
facut altceva decât sa urmez natura. Sunt un setter devotat. De ce
atunci aceasta oroare de care nu pot sa ma scutur? I-am
rapit eu floarea? Doamnelor hipersensibile ale juriului, nici macar
n-am fost primul ei amant.
':**
32
166
Mi-a
povestit cum s-a produs pervertirea ei. Mâneam banane fainoase si
fade, piersici batute si cartofi pai foarte gustosi si die
Kleine mi-a povestit totul. Relatarea ei volubila, dar
dezarticulata a fost , însotita de multe moues nostime.
Ţin minte îndeo- = sebi una din ele (ma tem însa ca v-am
mai vorbit despre asta): scotea un "pfui" si concomitent fata i
se contorsiona, gura-meduza se dilata spre colturi si ochii i se
dadeau peste cap într-o împletire de dezgust comic, resemnare si
toleranta fata de pacatele tineretii.
si-a
început istorioara ei uimitoare citând-o pe colega ei de cort din vara
trecuta, când fusese în alta tabara, una "foarte
selecta", cum s-a exprimat ea. Colega de cort ("o fire destul de
dificila", "pe jumatate nebuna", dar "o bomboana
de fata") o initiase în diferite stiluri de manevrare. Din
loialitate, Lo n-a vrut la început sa-mi spuna numele
pustoaicei.
-
A fost Grace Angel ? am întrebat.
A
scuturat din cap. Nu, n-a fost ea, ci fiica unui grangur. E...
-
A fost, probabil, Rose Carmine?!
-
Da de unde! Taica-su... *- Poate
Agnes Sheridan?
A
înghitit si a clatinat din cap - si, în sfârsit,
si-a biruit surpriza si a reactionat.
-
Ia, ia stai, de unde îi stii pe toti pustii ? I-am explicat.
-
A, da, zice ea. Câtiva din gasca asta de elevi sunt destul de
rai, dar nu chiar atât de rai. Ei, hai, sa-ti spun, se numeste
Elizabeth Talbot - se duce acum la o scoala particulara
sic, tatal ei este director.
Mi-am
amintit cu o nostima strângere de inima c Charlotte
introducea frecvent în discutiile ei Mondene cioace elegante de felul
"când fiica mea se Plimba anul trecut cu fata lui Talbot".
167
Am
întrebat-o daca vreuna dintre mame a aflat de amuzamentele lor safîce.
-
Ei, pe naiba, nu! se indigna mladioasa Lo mimând groaza si
usurarea, apasându-si pe piept mâna care se agita sugerând
palpitatia.
Pe
mine, totusi, ma interesau mai mult experientele ei
heterosexuale. Intrase în clasa a sasea la unsprezece ani, imediat
dupa ce se mutasera din Vestul Mijlociu la Ramsdale. Ce
întelegea ea prin "destul de rai"?
Pai,
gemenii Miranda împartasisera acelasi pat ani de-a
rândul si Donald Scott, baiatul cel mai tâmpit din scoala,
facuse chestia aia cu Hazel Smith în garajul unchiului sau si
Kenneth Knight, baiatul cel mai sclipitor, practica exhibitionismul
oriunde si oricând i se ivea ocazia si...
-
Sa revenim la Tabara Q., am zis. si am aflat numaidecât întreaga
poveste.
Barbara
Burke, o blonda voinica, mai mare cu doi ani decât Lo si de
departe cea mai buna înotatoare din tabara, avusese o canoe
formidabila în care vâslea împreuna cu Lo "fiindca eram singura
fata în stare sa fac Willow Island" (vreun test nautic, îmi
închipui). Toata luna iulie, dimineata de dimineata -
noteaza, cititorule, în fiecare dimineata lasata de
Dumnezeu -, Barbara si Lo erau ajutate sa-si care barca la Onyx
sau Eryx (doua laculete din padure) de Charlie Holmes -
fiul directoarei taberei, în vârsta de treisprezece ani si singurul
mascul uman pe o raza de câteva mile (daca facem abstractie de
tipul bun la toate, om blând si surd ca piatra, si de fermierul care
venea uneori la tabara cu Fordul lui vechi ca sa vânda
oua, asa cum fac fermierii); în fiecare
dimineata, oh, cititorule, cei trei copii o luau pe
scurtatura prin codrul inocent si frumos, înzestrat cu toate
emblemele tineretii ' roua, ciripit de pasarele -, si,
într-un anumit punct, în mijlocul vegetatiei luxuriante, Lo ramânea
de
168
paza,
în timp ce Barbara si baiatul se împerecheau pititi dupa un
tufis.
La
început, Lo n-a vrut "sa încerce sa vada cum e", dar
curiozitatea si camaraderia au precumpanit si, dupa aceea,
ea si Barbara au facut chestia aia pe rând cu tacutul, banalul
si posacul, dar neobositul Charlie, care avea sex-appeal-ul unui morcov
crud, însa etala o colectie fascinanta de anticonceptionale
pescuite dintr-un lac vecin (al treilea), unul mult mai mare si mai
populat numit Climax, ca si tânarul oras industrial din
apropiere. Lolita admitea ca operatiunea era "într-un fel
amuzanta" si "minunata pentru ten", dar avea cel mai
profund dispret pentru inteligenta si apucaturile lui
Charlie. Diavolul acesta obscen nu izbutise sa-i trezeasca
simturile. De fapt, cred ca, în ciuda "amuzamentului", mai
degraba i le-a zapacit.
Se
facuse aproape zece. O data cu refluxul dorintelor trupesti
m-a invadat pe nesimtite si a început sa zbârnâie pe sub
tâmplele mele sentimentul lesios al grozaviei comise, amplificat de
perspectiva realista a unei zile cenusii, cu dureri nevralgice.
socolatie, goala, firava, cu fesele albe si înguste spre
mine si fata îmbufnata spre oglinda de pe usa nisei,
Lo statea în picioare, cu mâinile în solduri, picioarele (în papuci
captusiti cu blanita) departate si -
printr-o mesa care-i atârna pe ochi - se maimutarea într-un
mod ordinar în oglinda. De pe coridor veneau glasurile gungurite ale
fetelor de culoare care lucrau. Curând s-a produs o încercare discreta de
a deschide usa de la camera noastra. Am pus-o pe Lo sa intre în
baie si sa se spele cu sapun, ca avea mare nevoie. Patul
framântat parea asternut cu un strat de cartofi pai. Ea a probat
un deux-pieces din lâna bleumarin, dupa aceea o bluza
fara mâneci cu o fusta plisata cu pliuri
asemanatoare unor zabrele, dar prima era prea strâmta, iar
a doua prea larga si, când am rugat-o sa se grabeasca
(situatia începea sa ma înspaimânte), Lo,
rautacioasa, a aruncat într-un
169
ungher cadourile frumoase primite de la mine si
si-a pus rochia de ieri. Când, în sfârsit, a fost gata, i-am dat o
gentuta noua, frumoasa, din imitatie de piele de
vitel (în care strecurasem niste banuti si doua
monede stralucitoare de zece centi scoase parca atunci de sub
teascul monetariei) si i-am spus sa-si cumpere o
revista din hol.
- într-o clipita cobor si eu, am zis. în locul
tau, draga mea, n-as sta de vorba cu persoane necunoscute.
în afara sarmanelor mele daruri nu prea aveam ce
sa împachetez; dar am fost nevoit sa dedic o periculoasa
cantitate de timp (daca se-ntâmpla ceva în hol?) ca sa aranjez
patul în asa fel încât sa lase impresia cuibului parasit de
un tata nelinistit si de fiica lui baietoasa si
sa nu para locul orgiei facute de un fost ocnas cu câteva
târfe batrâne si grase. Apoi am terminat îmbracatul; si am
sunat sa vina gromul carunt sa-mi coboare bagajele.
în hol totul era în ordine. Ea statea într-un fotoliu
sângeriu si citea absorbita o revista cinema de senzatie.
Un tip de vârsta mea în haine de tweed (peste noapte stilul locului se
schimbase si hotelul devenise acum un cuib contrafacut de nobili de
tara) se holba la Lolita mea pe deasupra tigarii stinse
si a ziarului vechi.
Era încaltata cu sosetele reglementare
si cu botine si purta rochia aceea vesela cu decolteul
patrat; o pata de lumina, istovita, de jad, dezvaluia
pufuletul auriu de pe membrele ei calde si cafenii. Statea
într-o pozitie indecenta, picior peste picior, dezgo-lindu-se cu
nerusinare, iar ochii ei parcurgeau în fuga rândurile si clipeau
din când în când. Bill era casatorit cu o doamna care îl
idolatrizase de la distanta si cu mult înainte ca ei sa se
fi întâlnit în realitate. De fapt, ea îl urmarise plina de
admiratie pe faimosul actor în timp ce acesta îsi mânca
înghetata cu fructe în magazinul lui Schwob. Ce putea fi mai copilaros
decât nasul în vânt, fata pistruiata
sau pata purpurie de pe gâtul gol, de unde se hranise
vampirul din basm, sau miscarea inconstienta a limbii care
explora urma unei iritatii trandafirii din jurul buzelor ei umflate; ce
putea fi mai inofensiv decât sa citesti despre Jill, o starleta
plina de energie, care îsi confectiona singura rochiile
si studia literatura serioasa; ce putea fi mai nevinovat decât
cararea din parul castaniu lucios, sclipind matasos pe la
tâmple? Nimic nu putea fi mai naiv...
Dar ce invidie ar fi simtit tipul
destrabalat, oricare ar fi fost acela! - gânditi-va la
faptul ca el se asemana putin cu micul meu unchi elvetian
Gustav, el însusi un mare admirator al lui le decouvert -daca
ar fi stiut ca nervii mei erau înca miruiti si reverberau
palpitul trupului ei - trupul unui demon nemuritor deghizat în
copil-femela.
Era porcul roz, domnul Swoon, absolut sigur ca
sotia mea nu telefonase? Da, era. Daca suna, o sa fie el
amabil sa o anunte ca am plecat spre locuinta
matusii Clare? O sa fie, cum sa nu. Am achitat
consumatia si am saltat-o pe Lo de pe fotoliul ei. si-a
continuat lectura în drum spre masina. Am dus-o la o
asa-numita cafenea, la o oarecare departare de hol. A citit tot
timpul drumului. Oh, a mâncat bine. Ba chiar a pus la o parte revista, dar
voiosia ei obisnuita fusese înlocuita de o opacitate
stranie. stiam ca micuta Lo putea sa fie extrem de
nesuferita, asa ca mi-am facut curaj, am rânjit si am
asteptat sa se dezlantuie furtuna. Eram neîmbaiat,
nebarbierit si nu se produsese nici o miscare intestinala.
Nervii îmi plesneau. Nu-mi placea deloc felul în care mica mea amanta
ridica din umeri si îsi umfla narile când încercam sa
trancanesc degajat. Sa fi stiut Phyllis ceva înainte de
a-si întâlni parintii în Mâine ? am întrebat zâmbind.
- Uite ce e, zise Lo, arborând o grimasa
plân-gacioasa, las-o balta!
Mi-am batut apoi gura degeaba si n-am reusit
sa-i trezesc interesul pentru harta rutiera. Destinatia
170
171
noastra
era, permiteti-mi sa-i reamintesc cititorului meu rabdator
si cu fire blânda - ce bine ar fi fost ca Lo sa-i semene! -,
veselul oras Lepingville, undeva în apropiere de spitalul ipotetic.
Destinatia în sine era perfect arbitrara (asa cum, vai, vor mai
fi multe) si tremuram în pantofi întrebându-ma cum sa dau un aer
plauzibil întregului aranjament si ce alte tinte plauzibile sa
mai nascocesc dupa ce vom fi vizionat filmele din Lepingville.
Humbert se simtea, într-adevar, din ce în ce mai stingherit, un
sentiment neobisnuit, ciudat, apasator, groaznic, de parca
as fi stat cu micul strigoi al unei persoane pe care o omorâsem de curând.
Lo se pregatea sa se urce în masina când pe chipul ei a
fluturat o expresie de durere. A fluturat din nou, mai semnificativ, când s-a
asezat lânga mine. A doua oara a reprodus, fara
îndoiala, grimasa pentru uzul meu. Am întrebat-o ca un nerod despre ce e
vorba.
-
Nu-i nimic, bruta.
-
Cum, cum? am întrebat eu.
Tacea.
Paraseam Briceland. Vorbareata Lo tacea.
Paianjenii reci ai panicii îmi alunecau pe sira spinarii. E
orfana, e copila, singura, complet abandonata... o
copila cu care un adult greoi si rau mirositor întretinuse
relatii epuizante de trei ori în acea dimineata. Nu stiu
daca împlinirea visului de o viata întrecuse asteptarile,
dar într-un anume sens tinta fusese ratata, si evenimentele se
cufundau cu repeziciune în cosmar. Fusesem usuratic, stupid si
mârsav. Vreau însa sa fiu cinstit: am simtit din nou cum
dorinta se rasucea pe fundul harababurii tenebroase, atât de
monstruos era apetitul meu pentru nimfeta mizerabila. Ma simteam
vinovat, dar remus-carile se amestecau cu gândul ucigator
ca proasta dispozitie a lui Lo va face imposibila o noua
partida de dragoste pe un frumos drumeag de tara, în masina
parcata discret. Cu alte cuvinte, bietul Humbert Humbert se simtea
îngrozitor de nefericit si îsi storcea creierii sa
gaseasca un cuvânt de duh, cuvântul
172
înaripat
care sa-i permita sa se întoarca spre tovarasa
lui de drum, si masina gonea nebuneste, parca
fara stapân. Totusi ea a rupt prima tacerea.
-
Oh, o veverita strivita, zise ea. Ce rusine!
-
Da, da, asa e (Hum patimasul, plin de speranta).
-
Sa opresti la prima statie de benzina, a continuat Lo.
Vr.eau sa ma duc la toaleta.
-
Oprim unde vrei, am zis. O padurice frumoasa, singuratica,
trufasa (de stejari, mi-am zis; în stadiul acela nu cunosteam
bine copacii americani) a început sa fie ecoul verde al masinii
noastre grabite, iar în dreapta si-a scos capul, înainte de a se
pravali în tinutul împadurit, un drum rosu brodat cu
ferigi. Am sugerat ca ar fi, probabil, o buna ocazie sa...
-
Mâna mai departe, a strigat ascutit Lo.
-
Gata, gata, sezi bine (linisteste-te, sarmana
bestie!).
M-am
uitat la ea. Multumescu-Ţi Doamne, copila surâdea.
-
Cap sec, zise ea, zâmbindu-mi dulce. Fiinta revoltatoare. Eram
proaspata ca o floare si uite în ce hal m-ai adus. Ar trebui
sa chem politia si sa ma plâng ca m-ai violat.
Oh, babalâc mizerabil, josnic!
Era
doar o gluma? Printre cuvintele ei stupide se simtea o nota
isterica, de rau augur. Imediat a început sa scoata un
sunet suierat si sa se vaiete de dureri si mi-a spus
ca de-abia poate sa stea pe perna masinii si ca i-am
rupt ceva în ea. Sudoarea mi se Prelingea pe ceafa si era cât pe ce
sa calcam niste animale mici care traversau drumul cu coada
îmbâr-ata, iar partenera mea, aflata într-o dispozitie urâcioasa,
mi-a mai zis câteva de dulce. Când ne-am °Prit la statia de benzina,
Lo s-a strecurat fara o vorba afara si a
lipsit multa vreme. încet, afectuos, un prieten batrâior,
cu nasul rupt, îmi stergea parbrizul cu un burete roz (tipii acestia
folosesc pro-Cedee diferite, de la pielea de caprioara
pâna la Peria cu sapun).
173
în sfârsit a aparut.
- Asculta, zise, cu vocea aceea neutra care
ma ranea groaznic. Da-mi niste bani. Vreau sa-i
telefonez mamei la spital. Ce numar are?
- Intra în masina, i-am spus. Nu ai cum suna
la numarul acela.
- De ce ?
- Hai, intra si trage portiera.
A intrat si a tras portiera. Batrânul de la
statia de benzina i-a zâmbit larg. Am virat spre autostrada.
- si, ma rog, de ce nu-mi pot chema mama
daca vreau sa vorbesc cu ea?
- Pentru ca, i-am spus, mama ta a murit.
33
în veselul oras Lepingville i-am cumparat patru
carti umoristice, o cutie cu bomboane, o cutie cu tampoane igienice,
doua sticle de Coca-Cola, o trusa de manichiura, un ceas de
voiaj cu ecran luminos, un inel cu topaz autentic, o racheta de tenis,
patine pe rotile cu ghete înalte, un binoclu, un radio portabil, guma de
mestecat, un impermeabil transparent, ochelari de soare, câteva alte articole
de îmbracaminte - un swooner, pulovere, pantaloni scurti,
diferite rochii de vara. La hotel am avut camere separate, dar pe la
mijlocul noptii a venit suspinând la mine si împacarea a fost
dulce. întelegeti, nu mai avea unde sa se duca.
PARTEA A DOUA
'Vi
174
nf
Atunci
au început calatoriile noastre dezlantuite care ne-au
purtat pe întreg cuprinsul Statelor Unite. Se ofereau nenumarate tipuri de
cazare turistica, însa în curând am început sa prefer Motelul
Functional - cuibusoare curate, simple, bine amenajate, sigure,
spatii ideale pentru somn, cearta, împacare si dragoste
nesatioasa, ilicita. Nu voiam cu nici un pret sa
trezesc banuieli si, de aceea, plateam rapid pentru ambele
sectiuni ale unei duble, fiecare având câte un pat dublu. Ciudata
dispunere a încaperilor, destinata parca unui nestiut joc
în patru, pentru ca peretele incomplet care împartea cabina sau
camera în doua cuiburi comunicante ale dragostei nu asigura decât o
parodie fariseica de intimitate. Apropo, posibilitatea sugerata de o
asemenea promiscuitate cinstita (doua cupluri tinere care-si
schimba într-o veselie partenerii sau un copil ce se preface ca
doarme ca sa traga cu urechea si sa surprinda
sonoritatile primare) m-a facut sa devin mai
îndraznet. Din când în când închiriam o cabana cu pat si
pat pliant sau cu paturi gemene - o celula paradiziaca de
puscarie, cu jaluzelele galbene trase ca sa produca iluzia
intimitatii la Venetia si a stralucirii soarelui,
când, de fapt, ne aflam în Pennsylvania si afara ploua.
Am
cunoscut - nous connumes, ca sa folosesc o mtonatie
flaubertiana - vilele de piatra pitite sub enormi arbori
chateaubriandesti, casutele din caramida,
casutele din chirpici, conacele decorate cu stucatura de pe
terenurile "umbroase" sau "întinse" au "cu peisaje",
cum le descria ghidul turistic al Asociatiei Automobilistilor.
Cabanele din bârne fîni-j*ate cu placaje noduroase de pin îi evocau
lui Lo, Aatorita lacului cafeniu-auriu, oasele unor
pui fripti, un dispret suveran pentru cabanele simple,
177
varuite
si acoperite cu sindrila, care degajau un discret miros de canal
sau alta duhoare sumbra si persistenta si se
laudau doar cu "paturi bune" si cu o administratoare acra,
pregatita sa-si dobândeasca numaidecât darul
("...ma rog, as putea sa va dau...").
Nous
connumes (ce distractie
împarateasca!) presupusa atractie exercitata de numele
lor, care se repetau obsedant - Motelurile Asfintitului, Vilele U-Beam,
Conacele din Pisc, Palatele în Decor de Pini, Palatele cu Privelisti
Montane, Palatele Profilate pe Cer, Palatele cu Parcuri, Conacele Verzi,
Hanurile lui Mac. Prezentarea lor elogioasa ne oferea deseori câte un rând
deosebit: "copiii sunt bineveniti, animalele de casa permise" (Voi
sunteti bineveniti, voi sunteti admisi). De
obicei, baile erau încaperi pardosite cu ceramica si
prevazute cu dusuri si cu o infinita varietate de mecanisme
de împroscat, care aveau în comun o trasatura categoric
non-laodiceana: înclinatia de a trimite în timpul utilizarii
jeturi fioros de fierbinti sau ucigator de reci când vecinul umbla la
robinetul de apa rece sau la cel de apa calda si anula
dozarea convenabila stabilita cu atâta migala. Unele moteluri
aveau instructiuni lipite deasupra toaletei (pe bazin stateau
stivuite neigienic prosoapele) care cereau musafirilor sa nu arunce la
cosul cu gunoi cutii de bere, pachete de tigari si copii
avortati; altele puneau sub cristalul mesei notite speciale de felul Distractii
Deosebite (Calaria: adesea o sa vedeti cum
calaretii coboara pe Main Street întorcându-se de la o
cavalcada sub clar de luna. "Adesea la 3 a.m.", ricana
telurica Lo).
Nous
connumes diferite tipuri de
administratori de moteluri, criminalul convertit, profesorul pensionar,
hahalera afacerista, printre barbati; si variantele
mamoase, pseudoaristocrate sau de tipul codoasa, printre femei.
Uneori, în noptile monstruos de fierbinti si umede, trenurile
tipau tânguindu-se înfricosator si rau prevestitoare,
amestecând forta si isteria într-un urlet disperat.
178
i
Evitam Caminul pentru Turisti, verii de la tara ai Pompelor
Funebre, pline de pretiozitate, fara dusuri, cu dormitoare
roz-albe deprimante în care erau mese de toaleta înzorzonate si
fotografiile copiilor proprietaresei la diferite vârste. Dar cedam uneori,
e-adevarat, predilectiei lui Lo pentru hotelurile "autentice".
în timp ce o dezmierdam în masina parcata pe un drum laturalnic
linistit, ea alegea din ghid, folosindu-se de lanterna, câte un hotel
situat pe malul unui lac, recomandat la superlativ, care oferea numai si
numai minunatii, amplificate sub fascicolul de lumina plimbat de
Lo peste ele - cum ar fi societate selecta, gustari între mesele
principale, petreceri cu gratar în aer liber; un obraz rosu ca
jaraticul lipit de obrazul ei si mai încolo bietul dr. Humbert
îmbratisând resemnat doi genunchi barbatesti
si racorindu-si hemoroizii pe gazonul umed. De asemenea, o
ispiteau Hanurile "Coloniale", care, pe lânga "atmosfera
delectabila" si ferestrele pictate, promiteau
"cantitati nelimitate de mâncare îmnî-mnî--mnî". îmi
pastrasem cu sfintenie amintirile despre hotelul maiestuos al
tatalui meu si cautam uneori ceva asemanator în
tara straina prin care calatoream. M-am descurajat
repede; Lo adulmeca neîncetat mirosul reclamelor pentru mese bogate, dar mie
panourile de pe sosea de tipul Hotel Busteni, Gratuit pentru
copiii sub paisprezece ani îmi produceau necazuri economice si nu
numai. Ma cutremur si acum când îmi amintesc de statiunea
zisa "de înalta clasa" dintr-un stat din Vestul Mijlociu ce
se falea cu gustarile "pradati-racitorul" de la
miezul noptii si al carei director, intrigat de accentul meu, a
vrut sa afle numele de domnisoara al sotiei mele moarte, precum
si pe cel al mamei decedate. Am stat acolo doar doua zile si am
platit o suta douazeci si patru de dolari! si mai
tii minte Miranda, cealalta vizuina ultraeleganta a
tâlharilor, cu cafeaua suplimentara de dimineata, cu apa
curenta de la gheata si nici un copil sub saisprezece
ani (nici un fel de Lolite, fireste) ?
1179
Cum ajunsesem la unul dintre cele mai banale hoteluri care
devenisera locurile noastre de predilectie, Lo punea ventilatorul
sa zumzaie sau ma convingea sa introduc o moneda de
douazeci si cinci de centi în radio si citea la rând
reclamele si ma întreba scâncind de ce nu-i dau voie sa se
catere pe un traseu atât de laudat sau sa se duca la
bazinul local cu apa minerala calda. Cel mai adesea, în stilul
pleostit, plictisit, pe care si-l cultiva, Lo zacea
vlaguita si dezgustator de ispititoare pe un scaun
rosu cu droturi sau pe un sezlong verde, pe un scaun de terasa
din canava vargata, cu rezematoare de picior si umbrar, ori
într-un hamac, sau pe orice scaun instalat sub o umbrela, în curtea
interioara. în schimb, eu consumam ore întregi lingusind-o,
amenintând-o sau facându-i promisiuni ca s-o conving sa-mi ofere
câteva secunde membrele ei socolatii în singuratatea camerei de cinci
dolari înainte de a se apuca de alt lucru pe care îl prefera bucuriei mele
amarâte.
îmbinare de naivitate si deceptie, de farmec
si vulgaritate, de dispozitie neagra si veselie
trandafirie, Lolita se transforma, când o apuca, într-o pustoaica
exasperanta. Crizele de plictis tulbure, vaicarelile intense
si vehemente, stilul ei labartat, dezabuzat, cu ochii
buimaci, ceea ce se numeste a arde gazul - un fel de clovnerie difuza
pe care o considera dura în maniera golaniei baietesti
-, ma prindeau mereu pe picior gresit. Constatam ca este o
fetita dezgustator de conventionala. Dulcele jaz
negru, cadrilul, înghetata insipida din sucuri sintetice, filmele
muzicale, revistele de cinema si asa mai departe - iata câteva
din punctele forte de pe lista ei de preferinte. Numai Dumnezeu stie
cu câte monede de cinci centi s-au îmbuibat frumoasele tono-mate care
apareau ori de câte ori luam masa! Aud si acum vocile nazale ale
fiintelor nevazute care-i cântau serenade, oameni ce se numeau Sammy
fi Jo si Eddy si Tony si Peggy si Guy si Patty si
Rex si slagarele sentimentale - dar auzul meu nu izbutea
180
sa descopere nici o deosebire între ele, la fel cum
papilele mele nu percepeau nici o deosebire de gust între bomboanele diferite
îngurgitate de Lo. Avea un soi de încredere celesta în orice reclama
sau sfat care aparea în Movie Love ori Screen Land - "Starsail
Stârpeste Cosurile" sau "Fetelor, aveti grija sa
nu va iasa poalele camasii afara din blugi
fiindca Jill afirma ca nu e de bonton", spunea panoul de pe
marginea drumului Vizitati Magazinul Nostru de Cadouri - ei bine, n-aveam
încotro, trebuia sa-l vizitam, trebuia sa
cumparam curiozitati indiene, papusi, bijuterii
de bronz, bomboane de cactus. Cuvintele "noutati si
suveniruri" o extaziau prin ritmul lor trohaic. Daca firma unei
cafenele anunta Bauturi Reci, Lo nu rezista ispitei, desi
bauturile erau pretutindeni reci ca gheata. Ei i se adresau de fapt
reclamele: era consumatorul ideal, subiectul si obiectul fiecarui
poster scârbos. si încerca - fara succes - sa frecventeze
numai restaurantele în care duhul sfânt al lui Huncan Dines pogorâse peste
servetelele sic de hârtie si peste salatele încununate cu
un strat de brânza de vaci.
în zilele acelea nici ea, nici eu nu pusesem la punct
înca sistemul de corupere prin bani care în cele din urma avea
sa-mi distruga nervii, iar ei sa-i perverteasca definitiv
moravurile. îmi tineam concubina pubera în ascultare si
dispozitie acceptabila folosind alte trei monede. Cu câtiva ani
înainte, Lo petrecuse o vara ploioasa sub supravegherea mioapa a
domnisoarei Phalen, într-o locuinta de fermier
darapanata din Muntii Apalasi care
apartinuse în trecutul mort vreunui Haze ursuz. Casa dormita si acum
printre pogoanele ei bogate în Solidago Auriu, la marginea padurii
fara flori, la capatul drumului gloduros, la douazeci de
mile departare de cel mai apropiat catun. Casa ramânea o
sperietoare pentru Lo care îsi amintea singuratatea,
pasunile stravechi Mustind de apa, vântul, pustietatea
exasperanta cu un dezgust atât de violent, încât i se strâmba
gura
181
si
i se îngrosa vârful vizibil al limbii. Am avertizat-o ca, daca
nu îsi schimba "atitudinea prezenta", va locui acolo în
exil împreuna cu mine luni si, daca va fi nevoie, ani de zile
studiind franceza si latina sub îndrumarea mea. Charlotte, am început
sa te înteleg!
Lo,
copilul simplut, striga "Nu!" si se agata frenetic de
mâna mea care tinea volanul ori de câte ori îi stopam izbucnirile virând
pe mijlocul soselei si lasând sa se înteleaga
ca sunt hotarât sa o duc direct în acel salas
întunecat si înspaimântator. Totusi, amenintarea
si-a pierdut treptat credibilitatea pe masura ce ne-am
îndepartat de zona vestica, asa ca am fost nevoit sa
recurg la alte metode de convingere.
Amenintarea
cu scoala de corectie era una dintre metode, dar mi-o amintesc gemând
de rusine. Am fost destul de destept si am înteles chiar de
la început ca pentru a pastra taina relatiei noastre trebuia
sa ma asigur de cooperarea ei deplina. Comportarea cooperanta
urma sa-i intre în sânge, sa-i devina o a doua natura,
înfrângându-i ranchiunele sau dorinta de a-si satisface alte
placeri.
-
Hai, vino si saruta-ti babacul, îi spuneam, si
lasa nazurile astea prostesti. Odinioara, când eram înca
barbatul visurilor tale (cititorul observa, probabil, ca ma
chinui sa-i vorbesc pe limba ei), lesinai ascultând
înregistrarile idolului languros al generatiei tale (Lo: "Al cui
zici? Vorbeste englezeste!"). Idolul tau si al
camarazilor tai semana, credeai tu, cu prietenul Humbert. Acum am
ajuns babacul tau, taticul iluzoriu protejându-si fiica
iluzorie.
-
Chere Dolores ! Vreau sa te protejez, draguta, de
nenorocirile ce se pot întâmpla fetitelor în magaziile de carbuni, în
ganguri si, vai, comme vous le savez trop bien, ma gentille, în
padurile cu afine, în timpul celor mai albastre veri. Voi ramâne
protectorul tau de-ar fi sa trec prin foc si apa si
daca te porti bine, nadajduiesc ca într-un timp
relativ scurt
182
tribunalul
va accepta sa legalizeze tutela mea. Dar sa trecem, totusi,
Dolores Haze, peste asa-numita terminologie juridica ce
considera rational termenul "coabitare desfrânata si
lubrica". Nu sunt un psihopat sexual care-si aroga
libertati indecente fata de un copil. Charlie Holmes a fost
siluitorul; eu joc doar rolul de terapeut - asta ca sa operam
distinctiile necesare. Sunt taticul tau natâng, Lo. Uite,
am aici o carte savanta despre fetite. si uite,
draguta, ce zice. Citez: fata normala - normala,
baga de seama -, fata normala doreste, de obicei, sa
intre în gratiile tatalui sau. Ea simte în el
antemergatorul barbatului dorit, dar insesizabil ("insesizabil",
asta-i cuvântul, pe barba lui Polonius!). Mama înteleapta
(si sarmana ta mama ar fi fost înteleapta, daca
traia) încurajeaza prietenia strânsa dintre tata si
fiica, fiindca e constienta - scuzati-mi stilul
rasuflat -ca astfel fata îsi va forma propria imagine despre
dragostea ideala si despre barbatul ideal. Ei bine, la ce
relatie se refera cartea mea vesela ? Citez din nou: la
sicilieni, relatiile sexuale dintre tata si fiica sunt
considerate firesti, iar fata care intra într-o asemenea relatie
nu se acopera de oprobriu. Am o admiratie netarmurita
pentru sicilieni, care sunt atleti neîntrecuti, muzicieni
neîntrecuti, oameni integri neîntrecuti, Lo, si pe deasupra mari
îndragostiti. Dar sa nu ne abatem de la subiect. Mai zilele
trecute citeam în ziar o poliloghie despre un tip de vârsta mijlocie care
a atentat la bunele moravuri si s-a recunoscut vinovat de încalcarea
Legii Mann, admitând ca a dus o fetita de noua ani
peste granitele statului si a urmarit scopuri imorale (nu
conteaza care). Dolores, draga mea! Nu ai noua, ci aProape
treisprezece ani si nu te-as sfatui sa te consideri sclava
mea în timpul peregrinarii noastre Prin tara. Legea Mann ma
scandalizeaza întrucât se preteaza la un calambur
îngrozitor; revansa pesi-o
iau Zeii Semanticii împotriva filistinilor
183
încorsetati.
Sunt tatal tau. Vorbesc englezeste, asa sa stii,
si te iubesc.
In
consecinta, sa vedem ce s-ar întâmpla daca tu, minora
acuzata ca ai prejudiciat moravurile unui adult într-un han respectabil,
te-ai plânge politiei ca te-am rapit si te-am siluit ?
Sa presupunem ca ti s-ar da crezare. O minora care
accepta sa fie cunoscuta trupeste de o persoana
trecuta de douazeci si unu de ani îsi implica victima
în infractiunea de viol calificat sau sodomie de gradul doi, în
functie de tehnica folosita; si pedeapsa maxima este de 10
ani. Asadar intru la închisoare. Okay! Eu intru la închisoare, dar ce se
întâmpla cu tine, orfana mea ? Ei, da, tu esti mai norocoasa. Tu
devii pensionara Departamentului pentru Protectie Sociala - ceea ce
ma tem ca suna cam albastru. O matroana posomorâta de
tipul domnisoarei Phalen, dar mai rigida si mai austera, o
sa-ti confiste rujul de buze si hainele elegante. S-a zis
cu hoinareala! Nu stiu daca ai auzit vreodata de legile
referitoare la copiii întretinuti, neglijati, incorigibili
si delincventi. în timp ce eu voi sta dupa gratii, tu, fericitul
copil neglijat, vei avea de ales între domicilii mai mult sau mai putin
identice, scoala corectionala, casa de corectie sau una din
acele admirabile institutii pentru protectia fetelor unde
crosetezi, cânti imnuri si manânci clatite râncede
duminica. Tu te vei duce acolo, Lolita! - Lolita mea, aceasta
Lolita îl va parasi pe Catullusul ei si se va duce acolo
asa cum merita o fetita nabadaioasa ca
tine. Pe scurt, daca suntem descoperiti, tu, slabiciunea mea,
vei fi cercetata si vei fi internata într-o anumita
institutie, c'est tout. Vei locui, Lolita mea va locui (vino
lânga mine, floarea mea cafenie) împreuna cu alte treizeci si
noua de pustoaice neroade într-un dormitor murdar (nu, da-mi
voie sa termin) sub supravegherea unor gardience hidoase. Asta-i
situatia, astea-s optiunile. Nu crezi ca, în aceste
conditii, Dolores Haze ar face mai bine sa ramâna cu
babacul ei ?
184
Am
reusit astfel, prin insistenta, sa o terorizez pe Lo, care
în ciuda vivacitatii obraznice a manierelor si a unor sclipiri
ale spiritului nu era un copil chiar atât de dotat pe cât sugera coeficientul
ei de inteligenta. Asadar am reusit sa instaurez o
atmosfera de taina si de vinovatie
împartasita; însa am avut mult mai putin succes
în încercarea de a-i mentine buna dispozitie. M-am caznit
dimineata de dimineata, în timpul calatoriilor
noastre din anul acela, sa nascocesc o perspectiva, punctul de
atractie al zilei - plasat undeva în spatiu si timp - care
sa o îmbie permitându-i sa supravietuiasca pâna
la ora de culcare. Altminteri, în lipsa unui scop sa o orienteze si
sa o sustina, scheletul zilei ei se lasa pe o parte si
se prabusea. Punctul de atractie putea sa fie un far în
Virginia, o pestera naturala în Arkansas transformata în
restaurant, o colectie de pistoale si viori, undeva în Oklahoma, o
copie a grotei din Lourdes în Louisiana, fotografii deteriorate din perioada
goanei dupa aur în muzeul unei statiuni din Muntii
Stâncosi, sau orice alt lucru - însa trebuia sa
straluceasca permanent acolo, în fata noastra, ca o stea
fixa; si, cu toate acestea, de îndata ce ajungeam acolo, Lo se
prefacea aproape întotdeauna ca se simte rau.
Punând
geografia Statelor Unite la treaba, m-am straduit din rasputeri,
ore întregi, sa-i dau impresia ca vizitam locuri interesante,
ca rulam spre o destinatie precisa, spre o delectare
iesita din comun. N-am vazut niciodata drumuri asa de
netede, încântatoare, cum erau cele ce se întindeau în fata
noastra, ca niste raze pe cuvertura peticita a celor patruzeci
si opt de state. înghiteam lacomi kilometrii autostrazilor
fara sfârsit, extaziati si tacuti alunecam
Pe podelele lor negre, lustruite ca pentru dans. Din Pacate, pe Lo n-o
interesau peisajele, ba, mai mult, reactiona furioasa când
încercam sa-i atrag atentia asupra detaliilor
încântatoare ale panoramei pe care eu însumi am
învatat sa le descopar de-abia dupa
185
ce
am absorbit o vreme, inconstient, frumusetea delicata ce
însotea permanent, cu discretie, calatoria noastra
netrebnica. Printr-un paradox al gândirii picturale, am receptat
privelistea regiunii depresio-nare nordamericane cu un soc -
socul recunoasterii amuzate - datorita musamalelor pictate
ce se importau odinioara din America, pentru a fi atârnate deasupra
lavoarelor în gradinitele de copii din Europa Centrala si
care, la vremea culcarii, îl fascinau înca pe copilul somnoros cu
peisajul lor rustic si verde -arbori cârliontati si opaci,
un hambar, vite, un pârâu, albul mat al unor nedeslusite livezi în floare
si, probabil, un gard din piatra si dealuri de guasa
verzuie. Insa reprezentarile rustice primitive s-au destramat
si s-au sters din amintirea mea pe masura ce cunosteam
de aproape peisajele autentice. Dincolo de câmpia arata, dincolo de
acoperisurile ca de jucarie, percepeam o revarsare lenta de
frumusete inutila, soarele coborât aproape de linia orizontului,
într-un abur de platina cu o tusa calda de piersica
jupuita ce se raspândea peste partea de sus a unui nor bidimensional
de culoarea porumbelului cenusiu, care se contopea cu pâcla senzuala
si îndepartata. Uneori aparea un sir de copaci ale
caror siluete se profilau pe cer în amieze încremenite si
fierbinti, deasupra unei întinderi de trifoi pustii, si norii Claude-Lorrain
pareau gravati în departare în azurul pâclos, doar partea lor
cumulus fiind vizibila pe fundalul extatic si neutru. Sau, alteori,
se vedea un orizont El Greco sever, saturat de ploaia neagra ca cerneala
si luminiscenta fugace a vreunui fermier cu gât de mumie si în jur
alterna argintiul viu al apei cu verdele zgrunturos al porumbului, iar
întregul aranjament se deschidea ca un evantai undeva în Kansas.
Din
când în când, pe imensitatea acelor câmpii, arbori uriasi înaintau spre
noi si se strângeau în pâlcuri, sfiosi, pe marginea soselei,
pentru a oferi o farâma de umbra umanitara deasupra unei
mese
186
de
picnic, cu pete de soare, pahare aplatizate din hârtie, ghinda si
bete de înghetata împrastiate pe pamântul
cafeniu. Modesta mea Lo, care frecventa asiduu grupurile sanitare de la
locurile de popas, se delecta cu placutele de la toalete -
Baieti-Fete, John-Jane, Jack-Jill si chiar "Pentru
Cerbi"-"Pentru Caprioare"; în timp ce eu, pierdut într-o reverie
de artist, contemplam stralucirea autentica a pompelor de
benzina proiectate pe verdele splendid al stejarilor sau un deal
îndepartat ce se zbatea speriat, dar înca neîmblânzit -
încercând sa se smulga din întinderile searbede ale agriculturii care
voiau sa-l
înghita.
Toata
noaptea camioane înalte, împodobite cu lumini colorate ca niste
uriasi si înspaimântatori pomi de Craciun, se iveau
din bezna si treceau ca fulgerul pe lânga micul Sedan întârziat.
si, din nou, în ziua urmatoare, cerul aproape gol, cu azurul dizolvat
de caldura, se topea peste crestetele noastre si Lo spunea
zgomotos ca îi e sete si obrajii i se scobeau când sorbea energic cu
paiul si interiorul masinii parea un adevarat furnal când
ne urcam din nou în ea si drumul lucea în fata noastra, iar în
departare, asemenea mirajului, o masina îsi schimba forma
pe suprafata orbitoare si ramânea o clipa suspendata
parca - patratoasa, demodata - în înaltul pâclei
fierbinti. în timp ce ne îndreptam spre vest, începeau sa se iveasca
petice acoperite cu o planta pe care oamenii de la service o numeau
"salvie" si apoi, pe rând, contururile misterioase ale dealurilor de
eroziune, surpaturile rosii patate de negrul ienu-perilor, un
lant muntos, cenusiul-cafeniu devenind treptat albastru si
albastrul devenind vis. Desertul ne întâmpina cu vânturi puternice,
neostoite, cu pulbere si maracinis cenusiu si
oribile bucati de hârtie, parodii ale unor flori palide,
ratacite printre spinii tulpinelor uscate, chinuite de vânt de pe
marginea soselei în mijlocul careia stateau uneori vaci
inocente, încremenite într-o pozitie (coada spre
187
stânga, genele albe spre dreapta), ce se puneau de-a
curmezisul tuturor regulilor umane de circulatie.
Avocatul mi-a propus sa fac o relatare limpede,
cinstita, a itinerarului urmat si presupun ca aici am ajuns la
momentul când sunt obligat sa ma achit de aceasta îndatorire
neplacuta. în mare, în timpul acelui an dement (din august 1947
pâna în august 1948), ruta noastra a început cu o serie de
ocolisuri si spirale prin Noua Anglie, apoi a serpuit spre sud,
în sus si în jos, înspre rasarit si înspre apus; s-a
cufundat adânc în Ce qu'on appelle Dixieland, a ocolit Florida,
fiindca acolo se aflau sotii Farlow, a virat spre vest, a luat-o în
zigzag printre suprafetele de porumb si cele de bumbac (ma tem
ca nu e prea limpede, Clarence, dar atunci n-am consemnat nimic, iar acum
am la dispozitie doar un ghid turistic în trei volume, înfiorator de
hartanit, aproape un simbol al trecutului meu sfâsiat si
zdrentuit, cu ajutorul caruia îmi controlez amintirile); a traversat
si iar a traversat Stâncosii, a ratacit prin deserturile
din nord, unde am si iernat; a ajuns la Pacific si a cotit spre nord
prin pufulpal-violaceu al arbustilor înfloriti de-a lungul drumurilor
forestiere; s-a apropiat mult de frontiera canadiana; si a purces
spre est, peste pamânturi bune si peste pamânturi aride,
întorcându-se la agricultura pe suprafete imense, evitând, în ciuda
reprosurilor stridente ale micutei Lo, locul de nastere al
micutei Lo, situat într-o zona bogata în porumb, carbune
si porci; si, în cele din urma, a revenit în pulpana estului
si s-a încheiat epuizata în orasul universitar Beardsley.
Examinând cele ce urmeaza, cititorul e rugat sa
retina traseul general asa cum l-am schitat mai înainte, cu
numeroase excursii colaterale, capcane turistice, circuite secundare si
devieri capricioase;
188
precum
si faptul ca voiajul nostru n-a fost o indolenta pârtie de
plaisir, ci a reprezentat o încercare teleologica aspra si
contorsionata, a carei singura raison d'etre a fost
mentinerea partenerei într-o dispozitie acceptabila de la un
sarut la altul.
Dau
cu degetul paginile ghidului meu zdrentuit si... îmi amintesc ca prin
ceata de Magnolia Garden, dintr-un stat sudic, unde am platit
patru dolari intrarea. Gradina merita sa fie vizitata - asa
spunea ghidul - din trei motive: fiindca John Galsworthy (un scriitor mort
de-a binelea) o declarase cea mai frumoasa gradina din lume;
pentru ca în 1900 Ghidul Beadeker o marcase cu o stea; si pentru
ca... Oh, ghici Cititorule, Cititorul meu!... pentru ca, nu-i
asa, copiii (ce Dumnezeu, Lolita nu era copil?) se vor plimba
înfiorati si fascinati prin aceasta anticipare a raiului,
sorbind nesatiosi frumusetea care le poate influenta
viata.
-
Nu si pe a mea! replica morocanoasa Lo si se instala pe o
banca, umplându-si poala cu doua ziare voluminoase de
duminica. Am parcurs si reparcurs întreaga gama a restaurantelor
instalate pe marginea soselelor. Am poposit în umila ospatarie
Eat. Vad si acum inevitabilul cap de cerb (pe cantul interior al ochiului,
pastrând dâra întunecata a unei lacrimi lungi), ilustratele
umoristice de tipul "Kurort" (ce aveau sa apara mult mai
târziu), cecurile oaspetilor trase într-o teapa, centurile de
salvare, ochelarii de soare, reclamele minunatelor înghetate cu fructe, jumatatea
de prajitura de ciocolata sub clopotul de sticla si
roiul de muste oribile si experte care bântuia în zigzag peste
stratul lipicios de zahar de pe taraba mizerabila. Am explorat
numeroasele categorii de localuri poposind când si când într-un restaurant
de lux, cu lumânari discrete, fete de masa si
servetele penibile, chelneri stupizi (fosti ocnasi sau
studenti) admirând spinarea murga a unei actrite de cinema,
sprâncenele negre ale barbatului ei de °cazie si orchestra de
malagambisti cu trompete.
189
Am cercetat cea mai mare stalactita de lume, într-o
pestera unde-si tineau întâlnirea de familie trei state din
sud-est; taxa de intrare, dupa vârsta; adultii un dolar, puberii
saizeci de centi. Obeliscul de granit care comemora batalia
de la Blue Lick, osemintele îngalbenite si ceramica indiana din
muzeul de alaturi, Lo, zece centi, foarte rezonabil. Coliba
actuala din bârne, imitatie insolenta a celei în care s-a
nascut Lincoln. Stânca pe care se afla fixata o placa în memoria
celui ce a scris Copacii (ne gasim acum în Poplar Cove, Carolina de
Nord, unde am ajuns parcurgând "un drum foarte îngust, prost
întretinut", cum îl descrie indignat ghidul meu turistic binevoitor,
tolerant si atât de retinut, de obicei, observatie la care
subscriu, desi nu sunt kilmerit). Am închiriat o salupa condusa
de un rus alb mai în vârsta, dar înca dezgustator de frumos, se
spunea ca e baron (palmele lui Lo, neroada mica!, se umezisera),
care îi cunoscuse în California pe bunul si batrânul Maximovici
si pe Valeria - si de pe puntea ei am vazut de la
distanta inaccesibila "colonie a milionarilor" de pe o
insula situata în apropiere de coasta Georgiei. în continuare am
cercetat : colectia de ilustrate cu hoteluri din Europa, muzeul consacrat
hobbyurilor dintr-o statiune turistica de pe Mississippi, si
aici am descoperit, cutremurat de orgoliu, fotografia color a hotelului Mirana,
hotelul tatalui meu, cu tendele sale vargate si steagul care
flutura deasupra palmierilor retusati.
- si ce-i cu asta? zise Lo, în timp ce schimba ocheade
cu proprietarul bronzat al unei masini scumpe care ne urmarise
pâna la Casa Hobbyurilor. Relicve ale epocii bumbacului. O padure în
Arkansas si pe umarul cafeniu al Lolitei o umflatura
roz-pur-purie aparuta pe neasteptate (opera vreunui
tântar) din care am stors otrava frumoasa si transparenta
între unghiile mele lungi de la degetele mari si am supt
nesatios sângele ei sarat. Bourbon Street (în orasul numit
New Orleans), ale carei trotuare,
190
1
spunea ghidul turistic, "pot" (grozav acest
"pot") oferi distractii datorita negrisorilor ce vor
("vor" e si mai grozav) dansa step pentru "bani" (ce amuzant!),
în timp ce "numeroasele sale cluburi de noapte, mici si intime, sunt
tixite de vizitatori" (asta-i prea de tot!). Colectii de arta
populara si traditii de frontiera. Case antebelice având balcoane
cu grilaj de fier, scari frumos sculptate, scarile acelea tipice pe
care coboara în fuga doamnele din filme, cu umerii sarutati
de soare, într-o ambianta viu colorata, sal-tându-si
cu mânutele - în stilul lor caracteristic -fustele cu volane, în vreme ce
pe palierul de sus negresadevotataîsiclatinacapul.Fundatia Menninger, o clinica psihiatrica, numai
asa, de-al naibii. Un fragment de argila frumos erodata; flori
dyucca, atât de pure, atât de cerate, dar misunând de paduchi albi,
scârbosi. Independence, Missouri, punctul de plecare al lui Old Oregon
Trail; si Abilene, Kansas, locul de bastina al unui celebru
rodeo, Rodeo-ul Ferocelui Bill. Munti îndepartati. Munti
apropiati. Alti si alti munti; frumuseti
albastrui de neatins sau care se transforma necontenit în siruri
de dealuri populate; lanturi muntoase sud-estice, zigzaguri ale
altitudinii pe parcursul muntilor înalti. Colosi de piatra
cenusii cu vine de zapada, care sfâsie inima si cerul,
piscuri aprige aparând ca din senin la o cotitura a soselei;
imensitati acoperite cu paduri de brad întunecate, dese, bine
aliniate, întrerupte pe alocuri de norisori palizi de plopi de munte;
formatiuni roz si liliachii. Faraonice, falice, "prea preistorice
pentru cuvinte" (blazata Lo!); munti tabularidelava neagra;muntila început de
primavara, ca niste elefanti nou-nascuti
parosi pe spinare; ghebele muntilor la sfârsit de
vara, cu membrele lor masive, egiptene, strânse sub falduri de plus
rosiatic, mâncat de molii; coline albicioase pistruiate cu stejari verzi
si rotunzi; o ultima culme muntoasa brun-roscata
si un covor des de lucerna la poale.
191
Am
cercetat, de asemenea: Lacul Micului Iceberg si malurile de
zapada, si pernutele de flori alpine minuscule, si din
nou zapada; si Lo, cu un capison cu ciucure rosu, a
încercat sa se dea pe ghetus si a tipat si
niste tineri au batut-o cu zapada si ea a ripostat
platind cu vârf si îndesat comme on dit. Scheletele plopilor
de munte carbonizati; peticele de flori albastre întepând lumina.
Diferitele atractii ale excursiilor automobilistice în zonele
pitoresti. Sute de asemenea excursii, mii de Pârâuri ale Ursului, de
Izvoare Minerale, Canioane Pictate. Texas, o câmpie pustiita de
seceta. Camera de Cristal, în cea mai lunga pestera din
lume, intrarea libera pentru copii sub doisprezece ani, Lo, tânara
captiva. O colectie de sculpturi indigene - lucrate de doamnele din
localitate - închisa! într-o mizerabila luni dimineata ; praf,
vânt, pamânt pârjolit. Conception Park, într-un oras de la
granita cu Mexicul, pe care n-am îndraznit sa o trec. Aici
si aiurea, sute de colibri cenusii în lumina asfintitului,
sondând gâturile florilor întunecate. Shakespeare, orasul fantomatic din
New Mexico, unde raufacatorul Bill Rusul fusese spânzurat cu
mare tam-tam în urma cu saptezeci de ani. Crescatorii de
peste. Locuinte pe vârfuri de stânca. Mumia unui copil
(contemporanul indian al Florentinei Bea). Vizitam al doisprezecelea Canion al
Infernului. A cincisprezecea Poarta catre una sau alta vide ghidul
turistic, a carui coperta s-a prapadit între timp. O
crampa în vintrele mele. Cei trei batrâni - întotdeauna trei - cu
palarii si bretele tândalind pe sub copacii din jurul
fântânii publice în dupa-amieze de vara. Privelistea
albastra împâc-lita dincolo de parapetul acelei trecatori
si spinarile unei familii care o contempla (si Lo soptind
patetic, fericita, înnebunita, plina de speranta,
fara speranta - "Uita-te, familia McCrystal, hai, te
rog, hai sa vorbim cu ei, te rog" - auzi, cititorule, hai sâ vorbim
cu ei! - "te rog! Am sa fac orice îmi ceri. Oh, te rog..."). Dansuri
ceremoniale indiene, strict
192
comerciale.
ART. American Refrigerator Tranzit Company. Evident, locuintele comune ale
indienilor pueblo, pictograme primitive, o urma de dinozaur într-un canion
pustiu, întiparita acolo cu treizeci de milioane de ani în urma,
când eram copil. Baiatul palid, slabanog, de circa un metru
optzeci înaltime, cu marul lui Adam foarte activ, uitându-se
gales la Lo si la pielea ei portocaliu-cafenie, vizibila între
bluza si centura, zona miraculoasa pe care o sarutasem
cu cinci minute mai înainte, Jack. Iarna, în desert; primavara, pe
colinele subalpine cu migdalii în floare. Reno, un oras mizer din Nevada,
a carui viata de noapte e "cosmopolita si
matura", dupa cum se spunea în ghid. Crama din California
si biserica având forma unui poloboc de vin. Valea Mortii. Castelul
lui Scotty. Opere de arta colectionate de un oarecare Rogers în
decursul anilor. Vilele urâte ale frumoaselor actrite. Urmele pasilor
lui R.L. Stevenson pe un vulcan stins. Misiunea Dolores: bun titlu pentru o
carte! Festoane din cremene, cioplite de valuri. Un barbat apucat de o
criza spectaculoasa de epilepsie trântit pe jos în Russian Gulch
State Park. Albastru, Lacul de crater albastru. Crescatoria de peste
din Idaho si Penitenciarul de Stat. Sumbrul Yellowstone Park si
izvoarele sale fierbinti, colorate, baby gheizere, curcubeie de namol
bolborosind - simboluri ale pasiunii mele. O turma de antilope într-o
zona salbatica. A o suta pestera vizitata,
adultii, un dolar; Lolita, cincizeci de centi. Castelul construit de
o marchiza frantuzoaica în Dakota de Nord. Palatul Porumbului în
Dakota de Sud; si capetele presedintilor sculptate în granitul
semet al muntilor. Femeia cu Barba uruitul ni l-a auzit
si din pustie a iesit. O gradina zoologica în Indiana
unde o trupa mare de maimute locuia pe replica din beton a
vasului amiral al lui Cristofor Columb. Miliarde de muste de mai, moarte
sau aproape moarte, mirosind a peste, în fiecare vitrina 1
birtde-a lungulîntregului tarm nisipossi
193
posomorât. Pescarusi grasi vazuti
de pe feribotul City of Cheboygan, cu fumul cafeniu mitos arcu-indu-se
peste umbra pe care o proiecta pe lacul acvamarin si cufundându-se în ea.
Motelul al carui sorb în aeraj trecea pe sub canalul colector al
orasului. Casa lui Lincoln, în mare parte contrafacuta, având un
salon cu volume elegante si mobila de epoca, pe care cei mai
multi vizitatori le acceptau respectuosi ca fiind ale lui.
Am avut certuri - minore si majore. Cele mai mari s-au
petrecut: la Lacework Cabins, în Virginia; pe Park Avenue, Little Rock, în
apropierea unei scoli; în Trecatoarea Milner, la trei mii trei sute
metri altitudine, în Colorado; la intersectia din Seventh Street si
Central Avenue în Phoenix, statul Arizona; pe Third Street, Los Angeles,
fiindca se vândusera toate biletele la un cinematograf oarecare ; la
motelul "La Umbra Plopilor", în Utah, unde sase copaci puberi aveau
înaltimea Lolitei-si unde ea m-a întrebat a propos de
rien cât am de gând sa o mai ducem asa, locuind în cabane infecte
si dedându-ne la scârbosenii, cât timp o sa ne mai
comportam ca neoamenii. Pe North Broadway, în Burns, statul Oregon, la
intersectia dintre West Washington si Safeway, în fata unei
bacanii. într-un orasel din Valea Soarelui, statul Idaho,
în fata unui hotel placat cu caramida aparenta, o
reusita combinatie de caramizi galbene si
rosii - vizavi de hotel se înalta un plop care-si juca
umbrele lichide peste Monumentul Eroilor din localitate, cazuti în
razboi. Pe întinderile pustii de Solidago Auriu dintre Pinedale si
Farson. Undeva în Nebraska, pe Main Street, lânga First National Bank,
înfiintata în 1889 - din locul acela se vedea pasajul de cale
ferata din capul strazii si, ceva mai departe, tuburile albe, ca
de orga, ale unui siloz. si pe McEwen Street, la coltul cu
Wheaton Avenue, într-un oras din Michigan, care purta numele de botez al
lui McEwen.
194
L
b Am ajuns sa cunoastem specia
ciudata a celor ce misuna pe marginea drumurilor, Omul
Autostopului, acel Homo pollex al stiintei, cu numeroasele
sale subspecii si forme: soldatul modest, scos ca din cutie,
asteptând linistit si sobru, sigur de farmecul exercitat de
uniforma asupra automobilistelor; elevul dornic sa mearga la o
distanta de numai câtiva kilometri; ucigasul care vrea sa
puna mii de kilometri între el si locul faptei; tipul onorabil,
misterios, nervos, batrâior, cu geamantanul nou-nout si
mustata taiata scurt; eternul trio de mexicani optimisti;
studentul etalându-si cu aceeasi mândrie jegul datorat muncii în aer
liber din timpul vacantei si numele renumitului colegiu arcuit pe
pieptul tricoului; doamna disperata ca i-a murit bateria
masinii; bestiile tinere, cu trasaturi pregnante, parul
lucios, ochii pisicheri, cu tenul alb, îmbracati cu haine
extravagante si purtând camasi tipator de
colorate, care-si aruncau energic, aproape priapic, degetul mare îndreptat
pe directia de mers pentru a ispiti femeile singure sau pe vreun
comis-voiajor amarât, dar mistuit de pofte inavuabile.
"Hai sa-l luam", se ruga deseori Lo,
frecându-si genunchii unul de altul în stilul ei obisnuit, în vreme
ce, din sens invers, venea, practic în calea masinii noastre, un pollex
dezgustator, cam de vârsta mea si la fel de lat în umeri ca mine, cu
o face a claques de actor somer.
Oh, am stat tot timpul cu ochii pe Lo, micuta si
mladioasa Lo! Datorita exercitiilor amoroase constante, ea
degaja, probabil, în ciuda chipului ei foarte copilaresc, o aura
galesa aparte, care-i baga m boale pe tipii de la garaje, pe
pajii de la hoteluri, Pe vilegiaturisti, pe pampaletii cu masini
ultra-hixoase, ceea ce ar fi trebuit sa-mi gâdile orgoliul, nu
sa-mi intensifice - asa cum se întâmpla, de fapt -Selozia. Dar
micuta Lo devenise constienta de aura ei si adesea o
surprindeam coulant un regard în directia vreunui mascul
cu antebratul bronzat, musculos,
195
I
împodobit
cu un ceas-bratara; si nu apucam sa ma întorc
bine cu spatele si sa ma duc sa-i cumpar chiar
dumneaei niste dulciuri si auzeam cum între ea si frumosul
mecanic se înfiripa duetul erotic al vorbelor de spirit.
In
timpul popasurilor mai lungi ma relaxam, uneori dupa o
dimineata deosebit de violenta petrecuta în pat,
si-atunci, cu inima împacata, îi permiteam - Hum indulgentul! -
lui Lo sa viziteze gradina de trandafiri sau biblioteca pentru copii
de peste drum, împreuna cu micuta si banala Mary fetita
vecinului de hotel, si cu fratiorul ei în vârsta de opt
ani; si dupa o ora, Lo se întorcea cu Mary, târându-se
desculta pe urmele ei si cu "baietelul"
metamorfozat în doua pocitanii de scolari, stângaci, cu parul de
aur, plini de muschi si de gonoree. Cititorul îsi poate lesne
imagina ce îi raspundeam scumpetei mele când, destul de ezitanta,
recunosc, ma întreba daca îi dau voie sa se duca la ringul
de patinaj pe rotile împreuna cu Al si cu Cari.
Intr-o
dupa-amiaza cu vânt si praf i-am permis, totusi, sa
mearga la un asemenea ring. Lo mi-a spus nemiloasa ca n-avea
nici un haz sa o însotesc, fiindca ora aceea era rezervata
numai pentru tineri si... Ne-am ciondanit bine si am ajuns la un
compromis: am ramas în masina parcata printre alte automobile
(goale!) cu botul îndreptat spre pista în aer liber - acoperita însa
cu o prelata - unde vreo cincizeci de tineri, perechi-perechi cei mai
multi, faceau ture dupa ture în ritmul muzicii de tonomat -
si vântul arginta copacii. Dolly era în blugi si cu ghete înalte, ca
si celelalte fete. Eu numaram turele multimii care aluneca -
si, deodata, gata, Lo s-a evaporat. Când a trecut, în sfârsit,
din nou prin fata mea, era însotita de trei haidamaci pe care îi
auzisem cu câteva momente înainte cum forfecau, stând pe marginea
cercului, patinatoarele si cum îsi bateau joc de o
faptura tânara, frumoasa, cu picioare lungii
fiindca în loc de ginsi purta un sort rosu.
196
.
La punctele de control de pe
autostrazile ce patrundeau în Arizona sau California, câte un pârlit
de politist ne privea atât de insistent, încât îmi tâtâia inima.
Vreo puicuta? se interesa el si, de fiecare data,
prostuta mea dulce chicotea. Pastrez înca, vibrând prin nervul
optic, imagini ale lui Lo calare pe cal, ca o veriga în lantul
cavalcadei conduse de o amazoana batrâna pe o pista pentru
calareti: Lo salta în pas de promenada, urmata de
proprietarul "hipodromului", un fermier libidinos, cu ceafa rosie;
si în spatele lui veneam eu, si îi uram spatele gras si înflorat
al camasii, asa cum un motociclist uraste
camionul lent care-l tine în loc pe drumul îngust de munte. Sau la câte o
cabana de schi - instalata într-un telescaun, Lo se îndeparta de
mine, plutind, celesta si solitara, spre piscul stralucitor
unde atleti despuiati pâna la brâu o asteptau râzând, o
asteptau...
Când
ajungeam într-un oras, ma interesam numaidecât, în modul meu
politicos, european, de adresele piscinelor acoperite, ale muzeelor,' ale
scolilor, de numarul de copii înscrisi la scoala cea mai
apropiata si asa mai departe; si la ora când venea
autobuzul scolar, zâmbind si cu obrazul tresarindu-mi usor
(mi-am descoperit acest tic nerveux când Lo a început sa ma
imite plina de cruzime), parcam într-un punct strategic, având
scolarita mea vaganta lânga mine în limuzina,
si contemplam iesirea copiilor de la scoala - o
priveliste întotdeauna încântatoare. Activitatea mea
contemplativa a început foarte curând sa o plictiseasca pe
Lolita mea, care oricum se plictisea foarte repede si avea, ca toti
copiii, o antipatie funciara fata de ciudateniile
altor oameni. Va închipuiti urmarea? Ei bine, Lo se pornea sa
ma ocarasca si sa-si bata joc de mine
când o rugam sa ma mângâie ln timp ce treceau pe
lânga noi, alintate de soare, micutele brunete cu ochi albastri,
cu sorturile lor albastre, sau capsoarele aramii si
blondele baietoase, îmbracate în blugi, cu trasaturile
fetei nedefinite înca.
197
I-am recomandat galant si culant - era un fel de
compromis - sa se duca, atunci când era posibil, la piscina
împreuna cu alte fetite. Apa stralucitoare o fascina. Era o
excelenta scufundatoare. Ma instalam în umbra
post-meridiana bogata, înfasurat confortabil în halat,
dupa ce îmi executasem numarul meu modest de înot, si
stateam acolo cu o carte inutila sau cu o punga de bomboane, sau
cu amândoua, sau pur si simplu doar cu glandele mele care zbârnâiau
si o urmaream cum se zbenguie, cu casca de cauciuc perlata cu
stropi de apa, cum zburda vesela, uniform bronzata, în
chilotei de matase bine mulati si cu sutien din
supraelastic. Iubita mea pubera! si cu câta îngâmfare ma
minunam ca este a mea, a mea, a mea, si asociam recentul extaz
matinal cu uguitul tânguios al porumbeilor si mi-l imaginam pe cel din
dupa-amiaza târzie, apoi micso-rându-mi ochii întepati de
soare o comparam pe Lolita cu nimfetele pe care sansa zgârcita le
aduna uneori în jurul ei pentru delectarea si evaluarea mea de
antologator; si astazi mai cred, marturisesc cu mâna pe inima
mea îndurerata, ca forta ei de seductie era
exceptionala - mi s-a întâmplat doar de doua sau de trei ori
sa întâlnesc fiinte mai ispititoare, dar într-o anumita
lumina, cu vazduhul degajând miresme atâtatoare - o
data, când am cunoscut-o pe fetita spaniola palida, fiica
unui nobil cu falci puternice, un caz fara nici o
speranta - si alta data.--maisje divague.
Fireste, eram întotdeauna cu ochii în patru,
fiindca gelozia mea lucida ma avertiza de pericolul
zburdalniciei ei fascinante. De pilda, ma îndepartam câteva
minute ducându-ma sa vad daca schimbasera lenjeria
si terminasera curatenia de dimineata în cabana
noastra si, gata minunea! - la întoarcere o gaseam Ies yeux
perdues pe marginea bazinului, înmu-indu-si picioarele cu degete lungi
în apa si atingând-o cu ele, strajuita de o parte si
de alta de câte un brun adolescent pe care frumusetea ei aramie
s1
198
argintul viu din pliurile de bebelus ale pântecelui ei
îl facea, cu siguranta, sa se tordre - oh,
Baudelaire! -în timpul viselor lor obsesive din lunile urmatoare. Am
încercat sa o învat sa joace tenis ca sa avem mai
multe distractii comune; fusesem un jucator destul de bun în
tinerete, dar ca profesor m-am dovedit o catastrofa; asa
ca, în California, am aranjat sa ia lectii - foarte costisitoare
- cu un antrenor renumit, un tip în vârsta, viguros, zbârcit, înconjurat
de un harem de baieti de mingi, care, în afara terenului, parea
o cazatura, însa uneori, în cursul unei lectii, ca
sa mentina schimbul de mingi, aplica o lovitura ca o floare
aleasa de primavara - ca sa zic asa - si expedia
zbârnâind mingea înapoi la elevul lui; ei bine, delicatetea aceea
divina a puterii absolute îmi aducea aminte ca în urma cu
treizeci de ani îl vazusem cum îl spulberase la Cannes pe marele Gobert!
Pâna sa înceapa lectiile acelea crezusem ca n-o
sa învete niciodata sa joace. O antrenam pe Lo pe
terenurile hotelurilor si încercam sa retraiesc zilele când -
sub o boare fierbinte, uimit de pulberea si moleseala ciudata -
îi trimiteam minge dupa minge voioasei, inocentei, elegantei Annabel
(sclipirea bratarii, fusta alba plisata, bentita
de catifea neagra). Furia lui Lo se întetea ori de câte ori încercam
sa-i dau mai insistent sfaturi.
Patrunsese
în universul meu, Humberlandul sumbru si negru, cu o curiozitate
navalnica; îl cercetase ridicând din umeri amuzata si prost
impresionata; si, dupa cum aveam impresia acum, se pregatea
sa-i întoarca definitiv spatele, aproape scârbita. Ramânea
indiferenta la mângâierile mele si stradaniile mele îsi
primeau ca rasplata un strident "ce-ti închipui ca faci?".
Eu îi ofeream Ţara Minunilor, iar nesabuita mea prefera filmele banale
199
si
dulciurile satioase. între un Hamburger si un Humburger
ea vota - invariabil, cu precizie rece -pentru primul. V-am spus numele
lacto-barului vizitat cu câteva clipe mai înainte? Se numea, nici mai mult,
nici mai putin, "Regina Frigida". Zâmbind mâhnit, am poreclit-o
Printesa mea Frigida. Nu mi-a înteles gluma amara.
Oh,
cititorule, nu ma privi chiorâs, nu vreau sa creez impresia
ca n-am reusit sa fiu fericit. Calatorul vrajit,
sclavul nimfetei se afla, vorba ceea, dincolo de fericire. întelegi
cititorule ?! Sa mângâi o nimfeta! Nu-i fericire mai mare pe
pamânt. Dar e o fericire hors concours, tine, adica, de o
alta categorie existentiala, de un plan deosebit al
sensibilitatii, în pofida ciondanelilor noastre, a
rautatii ei, a tevaturii si a mutrelor pe care le
facea, a vulgaritatii, a pericolului si a oribilei lipse de
speranta a legaturii noastre, eu traiam intens instalat în
paradisul meu preferat - cu cerurile de culoarea flacarilor iadului.
Totusi, era un adevarat paradis.
Psihiatrul
abil care s-a ocupat de cazul meu -dr. Humbert l-a adus în momentul acesta,
cred, într-o stare de fascinatie iepureasca -, fara
îndoiala, arde de nerabdare sa vada cum o duc pe Lolita la
tarmul marii unde voi gasi, în sfârsit,
"rasplata" aspiratiei de o viata si ma voi
elibera de obsesia "subconstienta" a povestii de dragoste
copilaresti neîmplinite, cu initiala, micuta Miss Lee.
Ei
bine, camarade, da, am cautat într-adevar o plaja,
desi sunt de asemenea nevoit sa-ti marturisesc ca
pâna când am ajuns la mirajul apei sale cenusii, partenera mea de
calatorie îmi oferise atât de multe delicii, încât cautarea
Tarâmului de lânga Mare, a unei Riviere Sublimate, si altele, nu
mai era impulsionata de subconstient, ci devenise urmarirea
rationala a unei vibratii pur teoretice. îngerii stiau
si aranjau lucrurile în consecinta. Vremea rea a compromis în
întregime vizita la un golfulet accepta' bil de pe coasta Atlanticului.
Cerul acoperit cu nori
200
grosi,
apasatori, valuri tulburi, senzatia cetei fara
notare, dar oarecum prozaice - erau atât de straine de farmecul viu, de
întâmplarea safirica si de împrejurarea trandafirie a povestii
mele de dragoste de pe Riviera! Doua plaje semitropicale destul de
atragatoare de la tarmul Golfului ajunsesera în
stapânirea bestiilor veninoase si erau expuse uraganelor. în
sfârsit, pe o plaja californiana care privea fantoma
Pacificului, am nimerit într-o intimitate oarecum perversa, într-un fel de
pestera de unde se auzeau tipetele unei grupe de cercetase ce se
scaldau pentru prima data în valuri, pe o portiune separata
a plajei, ascunsa de niste copaci putregaiti; dar
ceata se asternuse ca o patura uda, nisipul era rece
si vâscos, pielea lui Lo se zbârlise de frig, devenise
zgrun-turoasa si, pentru prima data în viata,
trupul ei mi s-a parut la fel de putin ispititor ca al unui
laman-tin. Cititorii mei eruditi vor strâmba, probabil, din nas daca
le voi marturisi ca si în cazul când am fi gasit undeva o
portiune simpatica de tarm, descoperirea ar fi fost
tardiva, deoarece eliberarea mea adevarata se produsese cu mult
înainte - si anume în momentul când mi se aratase Annabel Haze alias
Dolores Lee, alias Loleeta, aurie si socolatie, în genunchi,
privindu-ma pe veranda aceea amarâta, într-un decor de litoral
artificial, amagitor, dar multumitor (desi în apropiere nu se
afla decât un iaz de mâna a doua).
si
cu asta am terminat cu senzatiile deosebite, influentate, daca
nu chiar produse de doctrina psihiatriei moderne. în consecinta, am
renuntat si am dus-o pe Lolita departe de plajele care erau fie
pustii si, ca atare, posomorâte, fie încinse si prea populate.
Totusi, în amintirea, cred, a vânatorilor mele zadarnice din
parcurile publice ale Europei, îmi pastrasem interesul acut pentru
activitatile în aer liber si dorinta de a gasi
terenurile de sport neacoperite, adica locurile unde suferisem
privatiuni atât de rusinoase. Dar si aici aveam
sa ma simt frustrat.
201
Dezamagirea consemnata acum (în timp ce
povestirea mea îsi schimba pe nesimtite registrul si devine
treptat expresia riscului si groazei neîntrerupte ce mi-au marcat
fericirea) nu trebuie sa afecteze perceptia zonelor americane
salbatice care sunt lirice, etice, tragice, însa niciodata
arcadiene. Zonele salbatice, rezervatiile naturale sunt frumoase,
înfricosator de frumoase, au acea calitate ce produce emotii
coplesitoare, pure, o stare de abandon sufletesc pe care satele mele
elvetiene, lacuite si stralucitoare ca niste
jucarii, si Alpii laudati exhaustiv nu o mai poseda.
Nenumarati îndragostiti s-au îmbratisat
si s-au sarutat pe iarba vrajita a povârnisurilor
montane vechi de când lumea, pe muschiul de lânga izvoarele ascunse,
în apropierea pârâiaselor igienice care se afla pretutindeni, pe
bancile rustice de sub stejarii cu initiale încrustate si în
numeroasele caba-nes din numeroasele paduri de fagi. Dar în zonele
salbatice ale Americii, cel îndragostit de viata în aer
liber întâmpina dificultati când doreste sa se dedea
la cea mai veche dintre crimele si distractiile cunoscute. Plante
otravitoare urzica fesele iubitei, insecte necunoscute i le
înteapa pe ale lui; în genunchii lui se înfig cioturile ascutite
de pe solul padurii, în ai ei, acele insectelor; si jur-împrejur
persista fosnetul serpilor potentiali - que dis-je, al
unor dra-goni aproape disparuti! -, în timp ce semintele
florilor feroce se agata ca niste crabi de ciorapul negru prins
cu jartiere si de soseta alba patata de noroi, formând
o crusta verde si hidoasa.
Exagerez putin. într-o dupa-amiaza de
vara, eu si Lolita am descoperit un locsor romantic, izolat,
situat la circa trei-patru metri deasupra trecatorii unde lasasem
masina. Ne aflam la marginea zonei împadurite, unde flori cu
nuante celeste - le-as numi bucuros pintenul ciocârliei -
alcatuiau un covor de-a lungul unui pârâu de munte, care curgea susurând.
Povârnisul parea neumblat. Un ultim pin care gâfâia îsi
îngaduise o clipa de ragaz, tragându-si sufletul
202
pe stânca unde ajunsesem. O marmota ne-a fluierat
si apoi a disparut. Flori uscate pârâiau sub pledul pe care îl
întinsesem pentru Lo. Venus a sosit si s-a dus. Tancul încoronând talazul
si încâlceala arbustilor care cresteau mai jos de locul unde
stateam pareau sa ne apere si de soare, si de privirea
omului, dar, vai, nu tinusem cont de o potecuta laterala
abia vizibila care urca ezitanta, serpuind printre arbusti
si stânci la foarte mica distanta de noi.
Cât pe ce sa fim surprinsi! Asa ceva nu ni
se mai întâmplase si de aceea nu-i de mirare ca experienta pe
care am trait-o m-a determinat sa renunt definitiv la
slabiciunea mea de a face amor în mijlocul naturii.
Ţin minte ca operatiunea se încheiase
complet si ea plângea în bratele mele - o furtuna de suspine
izbavitoare dupa una din izbucnirile ei isterice (atât de frecvente
în timpul acelui an, altminteri admirabil !). Retractasem o promisiune
prosteasca pe care i-o facusem de nevoie, într-un moment de pasiune
oarba, si gata, Lo a început sa se zbuciume, sa suspine,
sa-mi ciupeasca mâna care o mângâia, însa eu râdeam fericit
si groaza atroce, incredibila, insuportabila si, dupa
cum banuiesc, eterna pe care acum o cunosc nu reprezenta la
momentul acela decât un punct negru pe azurul fericirii mele; si cum
va spuneam, stateam întinsi si deodata am simtit
o crampa cumplita la inima (în timp, socurile acestea
ma vor îmbolnavi de-a binelea) când am întâlnit ochii negri a doi
copii ciudati si frumosi, un mic faun si o mica
nimfa ce pareau sa fie frati sau chiar gemeni, judecând
dupa parul lor negru, întins, si dupa obrajii Palizi,
absolut identici. Stateau pe vine si se holbau ta noi, fara
sa clipeasca, îmbracati în spilhozeni albastri,
amestecati printre florile muntelui. Am tras de pled încercând disperat
sa ne acopar - si e*act în clipa aceea, ceva
asemanator unei mingi cu buline a intrat într-o miscare de
rotatie în lastarisul aflat la câtiva
pasi de noi si s-a înaltat treptat,
203
transformându-se în silueta unei doamne solide, cu
parul negru ca pana corbului, prins într-un coc, si doamna si-a
adaugat masinal un crin de padure la buchetul ei, în timp ce ne
privea peste umar din spatele copiilor ei frumos ciopliti în gresie.
Acum stiu ca sunt un barbat curajos - acum,
când constiinta mea trece printr-o alta cumpana -, dar
în zilele acelea habar nu aveam si tin minte ca am
reactionat, spre mirarea mea, cu mult sânge rece. Am obligat-o pe Lo
sa se ridice, poruncindu-i linistit, aproape în soapta,
asa cum îi poruncesti unui animal antrenat, temator,
buimacit, scaldat în sudoare, chiar si în cele mai dramatice
situatii (ce speranta sau ura nebuna face sa
pulseze coastele fiarei tinere, ce stele negre strapung inima
îmblânzitorului ?!), si am plecat demni, apoi am zbughit-o la vale,
lepadând orice demnitate si ne-am îndreptat spre masina. în
spatele ei parcase un microbuz elegant si un asirian frumos, cu
barbuta neagra-albastruie, un monsieur tres bien în
camasa de matase si pantaloni purpurii, sotul
botanistei corpolente, dupa cum se parea, fotografia indicatorul care
anunta altitudinea trecatorii. Se afla la peste zece mii de picioare
înaltime, iar eu de-abia mai rasuflam. Rotile au
scrâsnit, am derapat si am luat-o din loc, în timp ce Lo se chinuia
înca sa se îmbrace si ma spurca într-un limbaj oribil. Nu
mi-am închipuit vreodata ca fetitele cunosc si sunt în
stare sa foloseasca asemenea cuvinte.
S-au mai petrecut si alte incidente neplacute. De
pilda, întâmplarea din sala de cinematograf. In vremea aceea Lo avea o
pasiune puternica pentru cinematograf (care va intra în declin,
transformându-se în complezenta calâie în timpul celui de-al
doilea an de liceu). Noi doi am ingurgitat, cu voluptate si de-a valma, o
suta cincizeci sau doua sute de programe, oh, nu mai stiu exact, în
cursul acelui unic an, iar în perioadele când frecventam intens cinematografele,
am vazut multe jurnale de actualitati de câte sase ori,
deoarece jurnalul saptamânii
se asocia cu diferite filme artistice si ne
urmarea din oras în oras. Filmele ei preferate erau, în ordine:
filmele muzicale, cele despre lumea interlopa si filmele cu cow-boy.
în primele, cântareti si dansatori autentici aveau cariere
scenice neautentice, într-o sfera a existentei esentialmente
scutita de tristete, de unde fusesera izgonite moartea si
adevarul si în care, carunt, cu ochii înrourati, practic
nemuritor, tatal, initial lipsit de orice întelegere, al unei
fete nebune dupa show aparea, în final, aplaudând apo teoza odraslei
pe fabulosul Broadway. Lumea interlopa constituia un univers aparte: acolo
ziaristi eroici erau supusi la torturi, notele telefonice se ridicau
la miliarde si, în atmosfera robusta a unor schimburi aiuritoare de
focuri trase la întâmplare, ticalosii erau haituiti prin
canale si antrepozite de politai patologic neînfricati (eu nu
aveam sa le dau prea mult de lucru). în sfârsit, existau peisajul de
mahon, calaretii rumeni în obraji, cu ochi albastri,
neciopliti, profesorul frumos, manierat, sosind în Defileul Tumultuos,
calul care se cabreaza, panica spectaculoasa, pistolul vârât prin
geamul facut tandari, bataia uluitoare cu pumnii, muntele
de mobila demodata, prafuita, ce se naruie, masa
utilizata ca arma, saltul oportun peste cap, mâna tintuita
bâjbâind dupa cutitul de vânatoare scapat pe jos, trosnetul
dulce al pumnului izbind barbia, sutul în burta, balansul
si saltul final cu funia, prajina, candelabrul si altele;
si imediat dupa teribila aglomerare de suferinte care l-ar fi
bagat si pe Hercules în spital (era cazul sa o aflu pâna
acum) ni se arata doar o vânataie estetica pe obrazul bronzat al
eroului cotonogit, în timp ce acesta îsi îmbratiseaza
frumoasa mireasa de pe frontiera. îmi amintesc un Matineu dintr-o
sala mica, neaerisita, plina pâna la refuz
cu copii si trasnind de mirosul încins al floridelor. Luna se
înaltase galbena deasupra cânta-retului cu
basma la gât, degetul lui zdranganea c°arda chitarei,
piciorul i se sprijinea pe un bustean
204
ijâaJ
205
de pin si eu o prinsesem nevinovat pe Lo pe dupa
umeri si îmi lipisem maxilarul de tâmpla ei, când doua harpii din
spate au început sa mormaie lucruri extrem de ciudate - nu stiu
daca am înteles bine ce spuneau, dar ceea ce credeam ca am
înteles m-a determinat sa-mi retrag mâna galanta si,
desigur, am vazut restul spectacolului ca prin ceata.
Un alt soc violent se asociaza cu un
orasel pe care-l traversam într-o noapte în timpul
calatoriei noastre de întoarcere. Cu vreo douazeci de mile mai
înainte îi spusesem întâmplator ca scoala din Beardsley, unde
urma sa o înscriu, avea clase demix-tate si nu practica
farafastâcurile pedagogice moderne si Lo reactionase
blagoslovindu-ma cu una din obisnuitele cuvântari furioase în
care implorarile si insultele, infatuarea si vorbele în doi
peri, vulgaritatea rautacioasa si disperarea
copilareasca se împleteau în asa fel încât pareau sa
aiba o oarecare logica, ceea ce ma obliga sa îi ofer la rândul
meu o parere de explicatie. Prins în latul cuvintelor ei
smintite (ce sansa creata!... da'ce-s tuta sa te
iau în serios... împutitule... ia nu te mai da mare... te
dispretuiesc... si asa mai departe), mânam printr-un oras
atipit cu cincizeci de mile la ora, continuând vâjâ-iala
neîntrerupta de pe sosea, când o patrula de politie a pus
reflectorul pe masina noastra si mi-a ordonat sa trag pe
dreapta. Am tistuit-o pe Lo, care toca întruna si batea câmpii.
Cei doi barbati ne-au privit curiosi si rauvoitori.
Deodata, numai dulceata si gropite, le-a zâmbit mieros
cum nu-i zâmbise nicicând masculinitatii mele de orhidee; pentru
ca într-un anumit sens oamenii legii o înspaimântau pe Lo mai tare
decât pe mine - si când amabilii ofiteri ne-au iertat, iar noi ne-am
târât slugarnici mai departe, pleoapele i s-au coborât si s-au
zbatut; se maimutarea, prefacându-se sleita.
Ajunsi aici doresc sa va fac o
marturisire ciudata. O sa râdeti' probabil - dar, într-un
fel sau altul, n-am izbutit niciodata sa aflu exact care era
206
de fapt, situatia mea din punct de vedere legal. E
adevarul gol-golut! si nici macar acum nu stiu. Oh, am
aflat eu niste chestiuni mai vechi. De pilda: Alabama interzice
tutorelui sa schimbe resedinta minorei fara ordinul
expres al tribunalului; statul Minnesota, în fata caruia îmi scot
palaria, prevede ca autoritatea tribunalului nu intervine în
cazul când o ruda îsi asuma îngrijirea si ocrotirea
permanenta a unui copil sub paisprezece ani. întrebare: poate fi
considerat ruda si, ca atare, tutore firesc tatal vitreg al unei
pubere scumpe, adorabile, uluitoare, devenit tata vitreg de numai o
luna, în situatia când el este un vaduv nevropat în plina
maturitate, cu mijloace materiale independente, dar modeste, cu trotuarele
Europei, un divort si câteva case de nebuni la activ? si
daca nu, ar fi rezonabil sa am curajul sa ma adresez unui
Birou de Asistenta Sociala si sa completez o
petitie (cum se completeaza o petitie?) si, ca urmare,
tribunalul sa trimita un agent care sa o investigheze pe blânda,
îndoielnica si periculoasa Dolores Haze? Numeroasele carti
despre casatorie, adoptiune, viol si asa mai departe,
pe care le-am consultat cu un sentiment de vinovatie în bibliotecile
publice ale oraselor mari si mici, nu mi-au spus nimic precis, ci au
insinuat cetos ca statul este tutorele suprem al copiilor minori;
într-un volum impresionant dedicat aspectului legal al mariajului, Pilven
si Zepel ignora în întregime situatia tatilor vitregi care
ramân cu fete orfane de mama în bratele si pe genunchii
lor. Bunul meu prieten, un volum monografic al serviciilor sociale
(Chicago, 1936) pe care un batrân celibatar si inocent l-a extras
Pentru mine cu mari eforturi dintr-o firida colbaita unde era
depozitat, spunea: "Nu exista un principiu Potrivit caruia orice minor
trebuie sa aiba un tutore; tribunalul ramâne pasiv si
intervine numai când situatia copilului devine evident
periculoasa". Tuto-rele, am conchis eu, se considera numit
numai dupa Ce si-a exprimat solemn si oficial
dorinta; dar se
207
puteau scurge luni de zile pâna sa fie invitat
sa se prezinte la o audiere si pâna sa-i creasca
perechea de aripi cenusii. Iar între timp, nurlia copila-demon
ramânea de capul ei în mod legal, ceea ce, la urma urmelor, s-ar fi
întâmplat si în cazul lui Dolores Haze. în sfârsit, sosea momentul
audierii. Câteva întrebari puse de completul de judecata, câteva
raspunsuri convingatoare date de avocat, un zâmbet, o înclinare
aprobatoare a capului, o usoara burnita afara si
gata minunea. Totusi nu îndrazneam. Ţine-te la
distanta ca un soarece, ghemuieste-te în vizuina ta.
Tribunalele deveneau extravagant de active numai când interveneau litigii
financiare între doi tutori lacomi, un orfan jefuit si o terta
parte înca si mai rapace. Dar aici lucrurile se gaseau în
perfecta ordine, se întocmise un inventar si mica proprietate a mamei
astepta neatinsa majoratul lui Dolores Haze. Nu voi depune nici o
cerere, e cea mai rezonabila politica. Dar daca stau prea linistit,
nu exista riscul ca o persoana oarecare sau o Societate
Umanitara sa-si bage nasul ?
Prietenul Farlow, care era jurisconsult si ar fi putut
sa-mi dea un sfat ca lumea, se preocupa doar de cancerul lui Jean si,
în ce ma privea, respecta strict ceea ce-mi promisese - si anume,
avea grija de averea modesta a Charlottei în perioada în care
încercam sa-mi revin treptat dupa socul produs de moartea ei. îl
convinsesem ca Dolores era fiica mea naturala, prin urmare n-avea de
ce sa-si bata capul cu situatia ei. Nu ma pricep la
afaceri - cred ca cititorul este edificat în aceasta privinta
-, dar ignoranta sau indolenta nu m-ar fi împiedicat sa apelez
la alte persoane pentru o consultatie profesionala. Ma bloca
însa sentimentul îngrozitor ca daca m-as amesteca în
treburile destinului încercând sa rati"' nalizez darul sau
fantastic, darul îmi putea fi smuls, luat înapoi, ca palatul de pe vârful
muntelui din povestea orientala, care disparea ori de câte ori u»
posibil proprietar jl întreba pe intendent de ce îo
208
in«vea
amurg se vedea foarte bine de la distanta o
fâsie de cer printre stânca neagra si fundatie.
Eram convins ca la Beardsley (unde se afla Colegiul
Beardsley pentru Fete) voi avea acces la lucrari de referinta pe
care nu avusesem înca posibilitatea sa le studiez, cum ar fi tratatul
lui Woerner "Despre legislatia americana a tutelei" sau anumite
Publicatii ale Biroului Federal pentru Copii. Eram de asemenea convins
ca pentru Lo orice îndeletnicire ar fi fost mai buna decât
trândaveala demoralizatoare în care traia. As putea s-o conving
sa se ocupe de atât de multe lucruri - lista lor l-ar lasa cu gura
cascata pe oricare educator profesionist; dar degeaba pledam sau
ma înfuriam, n-am reusit sa o determin sa citeasca
altceva în afara de asa-numitele carti umoristice sau
povestirile din revistele pentru femelele americane. Literatura o idee mai
elevata îi mirosea a scoala si, cu toate ca teoretic
dorea sa se delecteze cu A Girl of the Limberlost, sau cu O mie
si una de nopti, sau Micile Doamne, era foarte decisa
sa nu-si prapadeasca "vacanta" cu asemenea
lecturi savante.
Cred acum ca am comis o mare greseala
depla-sându-ma din nou spre est ca sa o dau la scoala
particulara din Beardsley în loc sa ma furisez peste
frontiera mexicana cât înca mai era posibil si sa stau
cuminte si lâncezind câtiva ani în raiul subtropical, pâna când
as fi putut sa ma casatoresc netulburat cu micuta
mea creola. Sunt nevoit sa marturisesc ca, în functie
de conditia glandelor si a ganglionilor mei, saream
uneori în cursul aceleiasi zile de la un Pol al nebuniei la celalalt
- de la gândul ca în jurul 'ui 1950 va trebui sa ma
descotorosesc într-un fel su altul de o adolescenta
dificila al carei nimfetism agic se consumase - la gândul ca
prin rabdare si cu oarecare noroc as reusi sa o
determin sa produca în cele din urma o nimfeta cu sângele
meu ln vinele ei încântatoare, o Lolita a Doua, care ar f opt
sau noua ani pe la 1960, când eu m-as afla lRca dans
la for ce de l'age ; într-adevar, capacitatea
209
telescopica a creierului sau
fara-de-creierului meu se dovedea îndeajuns de mare pentru a distinge
în departarile timpului un vieillard encore vert - verde din
cauza putrezirii ? - bizarul, afectuosul Humbert caruia îi lasa gura
apa, practicând arta de a fi bunic asupra Lolitei a Treia, nepoata nespus
de gratioasa.
în zilele calatoriei noastre demente nu m-am
îndoit o clipa de faptul ca eram o catastrofa ca tata al
Lolitei întâi. M-am straduit din rasputeri; am citit si
rascitit o carte cu titlul voit biblic Cunoaste-ti propria
fiica pe care am cumparat-o de la acelasi magazin de unde
i-am luat lui Lo, când a împlinit treisprezece ani, volumul de lux, cu
ilustratii comerciale "frumoase", al povestirii lui Andersen Mica
Sirena. Dar chiar în momentele noastre foarte bune, când stateam
si citeam într-o zi ploioasa (privirea lui Lo sarind de la
fereastra la ceasul-bratara si înapoi la
fereastra) sau când luam linistiti o masa bogata
într-un salon aglomerat, sau ne distram cu un joc de carti
copilaresc, sau când ne duceam dupa cumparaturi, ori ne
uitam în tacere, împreuna cu alti automobilisti si
copiii lor, la vreo masina sfarâmata, stropita cu
sânge si la pantoful din sant al unei tinere (Lo, în timp ce
conduceam mai departe: "Ai vazut? Era exact tipul de mocasin pe care am
încercat sa i-l descriu capcaunului aluia din
magazin") ; chiar si în împrejurari absolut întâmplatoare
îmi dadeam seama ca eu sunt un tata nereusit, iar ea, o
fiica nereusita. Sa fi contribuit deplasarea vinovata
la alterarea fortei noastre interpretative ? Se va
îmbunatati situatia când vom avea un domiciliu stabil
si va merge cu regularitate la scoala?
Am ales Beardsley deoarece în oras existau o
scoala serioasa de fete si un colegiu universitar pentru
femei. Nutream dorinta de a ma aseza, de a fi case, voiam
sa ma fixez pe o suprafata cu un dese» complementar
structurii mele si în acest scop m-arB gândit la un profesor
cunoscut de la Departamenti» de Franceza al Colegiului Beardsley, care era
destul
210
de pregatit, astfel încât folosea manualul meu la
orele lui. Ar fi fost încântat sa tin acolo o prelegere, dar n-aveam
intentia sa dau curs invitatiei lui deoarece, asa cum am
remarcat o data în confesiunile acestea, pentru mine nu exista fizic mai
detestabil decât cel al colegienei-tip, cu pelvisul cazut, gambe groase
si ten jalnic (si carnea vulgara de femela-cripta în
care sunt îngropate de vii nimfetele mele); dar aveam mare nevoie de o
"eticheta", de o oarecare notorietate si de niste
aparente înselatoare. si, dintr-un anumit motiv, asa
cum se va vedea limpede numaidecât, un motiv cam ridicol, compania
batrânului Gaston Godin mi se parea deosebit de sigura, în
sfârsit, se punea problema banilor. Sub presiunea calatoriei
noastre de placere, venitul meu se naruia. Trageam la cele mai
ieftine hoteluri, e adevarat, dar bugetul meu suferea amputari teribile
când ne instalam la un hotel de lux sau în vreo pretentioasa
ferma de agrement; în plus, sume ametitoare se duceau pe excursii,
tururi si pe hainele lui Lo, iar batrâna masina Haze,
desi înca viguroasa si foarte devotata, avea nevoie de
numeroase reparatii minore si majore. Printre hârtiile pe care
autoritatile mi-au permis cu atâta amabilitate sa le folosesc ca
sa-mi scriu relatarea am gasit, într-o harta salvata ca
prin minune de la distrugere, niste însemnari privind cheltuielile
noaste curente. Situatia ar fi urmatoarea : în cursul anului extravagant
1947-l948, din august pâna în august, cazarea si mâncarea ne-au
costat în jur de 5.500 de dolari; benzina, uleiul si reparatiile,
1.234, si diversele cheltuieli suplimentare, o suma
asemanatoare; astfel ca, în timpul celor aproximativ 150 de zile
de deplasare propriu-zisa (am acoperit circa 27.000 de mile!) la care se
adauga aproape 200 de zile de stationari interpolate, modestul rentier
a scos din buzunar circa 8.000 de dolari sau, °}ai bine zis, 10.000,
întrucât, cum sunt lipsit de simt practic, am scapat din vedere cu
siguranta o de alte note de plata.
211
si astfel rulam spre est. Satisfacerea pasiunii mele
nu ma întarise sufleteste, ci mai mult ma devastase, pe
când ea stralucea de sanatate cu ghirlanda ei biliaca
scurta ca a unui baietan, desi se înaltase cu vreo
cinci centimetri si crescuse în greutate cu patru kilograme.
Hoinarisem pretutindeni, dar de fapt nu vazusem nimic. Iar
astazi ma surprind gân-dindu-ma ca lunga noastra
calatorie pângarise, pur si simplu, cu o dâra
sinuoasa de bale tara frumoasa, enorma, încrezatoare
si visatoare, care la momentul acela, asa cum vad acum
lucrurile, nu reprezenta pentru noi decât o colectie de harti
mototolite, ghi-duri deteriorate, anvelope uzate, plus suspinele ei noaptea -
noapte de noapte, noapte de noapte - ce se porneau din momentul când avea
impresia ca am adormit.
Trecând prin ornamentatii de lumina si
umbra, am ajuns în Thayer Street numarul 14, unde un tinerel solemn
ne-a întâmpinat dându-ne cheile si un bilet de la Gaston, care închiriase
casa pentru noi. Lo a mea nici macar n-a binevoit sa arunce o privire
prin noua sa ambianta. A dat drumul fara s-o vad la
radioul reperat imediat din instinct si s-a tolanit pe sofaua din
living; si-a luat un teanc de reviste, bagându-si mâna
orbeste, dar cu precizie în partea de jos a anatomiei unei
masute pentru lampa-
La drept vorbind, pe mine prea putin ma interesa
unde locuiesc, esential fiind sa o tin pe Lolita undeva sub
cheie; dar în cursul corespondentei mele cu vagul Gaston îmi imaginasem o
casa din caramida îmbracata în iedera. în
realitate, locuinta semana deprimant cu vila Haze (care se afla la
departare de numai 400 de mile): acelasi tip anost si
cenusiu de constructie - cu acoperis din sita
si tende verzi, spa' lacite; iar camerele, mai mici
si mobilate consecvent
212
în stilul plus-si-placi-metalice, erau
foarte asemanator distribuite. Cabinetul meu, totusi, s-a
dovedit a fi o camera mult mai spatioasa, cu peretii
îmbracati din podea pâna-n tavan cu sirurile celor
doua mii de volume de chimie, disciplina pe care proprietarul meu
(aflat la momentul acela în concediu sabatic) o preda la Colegiul Beardsley.
scoala pentru fete din Beardsley, o scoala
cu taxe mari în care se includeau masa de prânz si o sala de
gimnastica extraordinara, îsi propunea în principiu sa
educe tinerele corpuri, dar, speram eu, fara a neglija educatia
teoretica a mintilor acestora. Gaston Godin, care avea rareori
dreptate în judecatile sale despre habitusul american, ma
prevenise ca scoala din Beardsley s-ar putea sa fie una din
institutiile unde fetele nu învata "cum sa scrie foarte
bine, ci cum sa miroasa foarte bine" - cum s-a exprimat el,
îndragostit ca orice strain de asemenea formulari. Cred ca
nu se realiza nici macar atâta. La prima întrevedere, directoarea Pratt
s-a aratat multumita de "frumosii ochi albastri"
ai copilului meu (albastri! Lolita!) si de prietenia mea cu
fermecatorul "geniu francez" (geniu! Gaston!) - si apoi,
dupa ce a dat-o pe Dolly pe mâna unei domnisoare Cormorant, si-a
încretit fruntea într-un soi de requeillement si a cuvântat:
"Nu insistam prea mult, domnule Humbird, ca elevele
noastre sa devina soareci de biblioteca sau sa
ajunga sa debiteze dintr-o rasufare capitalele Europei, pe care
oricum nu le stie nimeni, sau sa învete pe de rost datele
bataliilor uitate. Ne preocupa însa adaptarea copilului la
viata grupului. Iata de ce punem accentul pe cei patru D:
Dramatizarea, dansul, Dezbaterea si Datarea. Ne confruntam cu anumite
fapte. încântatoarea dumneavoastra Dolly va intra
numaidecât într-un grup de vârsta omogen, unde datele, datarea,
îmbracamintea la zi, cartea la 2* eticheta la zi vor fi la
fel de importante pentru ea Csunt, sa zicem, afacerile, relatiile de afaceri,
213
succesul în afaceri pentru dumneavoasta, sau cum e
(zâmbind) fericirea fetelor mele pentru mine. Dorothy Humbird este de
multa vreme implicata într-un întreg sistem de viata
sociala care consta, fie ca ne place sau nu, din tarabele cu
hot-dog, pravaliile de la coltul strazii, lacto-barurile
si coca-cola, cinematografele, dansurile, picnicurile pe tarmul
oceanului si chiar sedintele de cosmetica! Fireste,
noi, aici, la scoala Beardsley, dezaprobam o parte din
activitatile acestea, iar pe altele le canalizam în directii
mai constructive, dar ne straduim din rasputeri sa ne întoarcem
cu spatele spre ceata si sa privim soarele drept în
fata. Mai pe scurt, pe noi nu ne intereseaza atât
compozitia, cât comunicarea si adoptam tehnicile de predare
corespunzatoare. Adica, în pofida respectului fata de
Shakespeare si fata de altii, noi nu vrem ca fetele noastre
sa se cufunde în studiul unor carti mucezite; dimpotriva,
dorim sa comunice liber cu lumea vie din jurul lor. Bâjbâim
înca, probabil, dar bâjbâim în mod inteligent, asemenea ginecologului care
palpeaza o tumoare. Noi gândim, dr. Humburg, în termeni organismali
si organizatio-nali. Am renuntat la numeroase subiecte
irelevante prezentate în mod traditional tinerelor fete si care
odinioara nu lasau loc pentru asimilarea cunostintelor si
deprinderilor si aptitudinilor necesare pentru organizarea existentei
lor viitoare si - cum ar putea adauga un cinic - a existentei
sotilor lor. Domnule Humberson, hai s-o luam altfel; pozitia
unei stele este importanta, dar locul cel mai potrivit pentru asezarea
frigiderului în bucatarie e si mai important, poate, pentru
gospodina-boboc. Sperati ca scoala sa ofere copilei
dumneavoastra o educatie temeinica, dupa cum
spuneti. Dar ce întelegeti duoa-neavoastra prin
educatie ? Odinioara educatia era în primul rând un fenomen
verbal; asadar, în cazul când se apucau sa învete pe de rost o
enciclopedie buna, fata sau baiatul ajungeau sa stie tot
atât cât le-ar fi oferi scoala, daca nu mai mult. Dr. Hummer
214
JL
va dati seama ca pentru copilul
preadolescent modern datele de istorie medievala sunt valori mai putin
vitale decât cele ale week-end-ului (clipeste)? - ca sa repet
calamburul pe care si l-a permis mai deunazi psihanalista Colegiului
Beardsley. Nu traim numai într-o lume a gândurilor, ci si într-o lume
a lucrurilor, în absenta experientei, cuvintele sunt lipsite de sens.
Pentru numele lui Dumnezeu! de ce ar interesa-o pe Dorothy Hummerson Grecia
si Orientul cu haremurile si cu sclavii lor?".
Programul expus de directoarea Pratt aproape m-a îngrozit,
dar am discutat cu doua doamne inteligente care aveau legaturi cu
scoala si am aflat ca lecturile fetelor erau destul de
temeinice, iar directia "comunicare" avea mai mult rol publicitar,
fiindca scoala de moda veche din Beardsley îsi anunta
zgomotos adeziunea la orientarile pedagogice moderne pentru a-si
îmbunatati situatia financiara, desi îsi
pastra nealterat staiful.
scoala particulara din Beardsley mi se parea
interesanta si din alt motiv, un motiv ce poate vi se va parea
caraghios, dar care avea mare importanta pentru mine, fiindca
asa sunt eu facut. Exista peste drum de casa noastra un maidan
plin de buruieni si câteva tufisuri policrome, pe care se mai vedeau
o gramada de caramizi, câteva scânduri
împrastiate si spuma movului si cromului patinat al florilor
de toamna. Prin acest interval se zarea portiunea
lumi-niscenta a Drumului scolii, care era paralel cu strada
noastra, Thayer Street, si ceva mai încolo, terenul de sport al
scolii. Aceasta dispunere generala ar fi Pastrat ziua lui
Dolly lânga ziua mea de lucru, ceea ce mi-ar fi adus o mare
alinare sufleteasca. In plus, am intuit imediat placerea
de care ma voi bucura observând din biroul (si totodata
dormitorul) meu, cu ajutorul unui binoclu puternic, nimfetele - pre-Zente
întotdeauna într-un procentaj statistic constant - printre celelalte copile ce
se jucau în jurul lui Dolly în timpul pauzelor; din nefericire, chiar în
215
prima zi de scoala au sosit muncitorii si au
înaltat undeva pe maidan un gard si, cât ai bate din palme, în
spatele gardului a început sa creasca rautacioasa o
constructie din lemn roscat, blocând complet perspectiva mea
magica; si dupa ce au înaltat cladirea atât cât
trebuia ca sa strice totul, constructorii aceia absurzi si-au
suspendat activitatea si n-au mai aparut niciodata.
Când locuiesti pe o strada numita Thayer
Street în zona rezidentiala verde, brun-roscata, aurie
dintr-un suav orasel academic, e imposibil sa n-ai câtiva
vecini binetari care te întâmpina amabili si zgomotosi.
Ma mândream cu temperatura exacta a relatiilor mele cu ei, care
nu erau niciodata grosolane, ci întotdeauna distante. Vecinul dinspre
vest, om de afaceri ori profesor de colegiu - sau si una, si alta -,
mi se adresa câteodata în timp ce tundea niste flori târzii din
gradina, când îsi spala masina sau - ceva mai târziu -
când dezgheta aleea de la intrare (nu-mi pasa daca verbele sunt
gresite sau nu), dar mormaielile mele scurte, abia articulate, cu
sonoritati conventionale strict confirmative sau expresiile mele
interogative menite sa umple pauzele au înlaturat orice risc de
apropiere. Doua case flan-cau maidanasul de vizavi. în una
nu locuia nimeni, în cealalta stateau doua profesoare de
engleza, Miss Lester, tunsa scurt si îmbracata în
taioare de tweed, si ofilita Miss Fabian. în scurtele conversatii de
pe trotuar îmi vorbeau (Dumnezeu sa le binecuvânteze tactul!) numai de
frumusetea frageda a fiicei mele si de farmecul naiv al lui
Gaston Godin. Cu adevarat periculoasa se dovedea vecina dinspre est,
o persoana rigida, cu nas ascutit, al carei frate
raposat fusese administratorul cladirilor si terenurilor detinute
de Colegiu. Ma instalasem la fereastra livingului
216
si
vedeam cum o pândeste pe Dolly, asteptând înfrigurata
întoarcerea iubitei mele de la scoala. Odioasa fata
batrâna, care încerca sa-si ascunda curiozitatea
indiscreta, morbida, sub masca unei dulci bunavointe,
statea sprijinita în umbrela subtire (lapovita se oprise
si soarele umed si rece se aratase sfios), iar Dolly,
deschisa la paltonul maro, desi era timp urât, tinându-si
la piept legaturica de carti si cu genunchii roz ivindu-se
peste carâmbul cizmelor înalte "wellington", surâdea timid, tematoare
parca, si zâmbetul îi lumina o clipa chipul cârn care,
datorita, probabil, luminii palide de iarna, parea aproape
banal, în stilul magdlein rustic german; Dolly asculta si
raspundea la întrebarile Domnisoarei de Est: "si unde spui
ca e mama ta ?"; "si tatal tau cu ce se
ocupa?"; "Da" unde ati locuit înainte?".
Altadata, creatura asta infecta m-a acostat salutându-ma tân-guios,
dar am fentat-o; si dupa câteva zile ne-a trimis un plic cu chenar
albastru, în care se afla un bilet dragalas, amestec de
otrava si melasa: o invita pe Dolly sa-i faca o
vizita într-o duminica, sa stea într-un fotoliu si sa
rasfoiasca "teancurile de carti frumoase primite în
copilarie de la mama ei, în loc sa dea radioul la maximum
tinându-l deschis pâna noaptea târziu".
Trebuia,
de asemenea, sa fiu atent cu doamna Holigan - mostenita,
împreuna cu aspiratorul, de la chiriasii anteriori -, care venea
sa deretice casa si sa gateasca - destul de prost, de
altfel. Dolly lua masa de prânz la scoala, deci nu exista nici un
pericol; si devenisem expert în pregatirea unui mic dejun consistent,
iar seara îi încalzeam cina pregatita de doamna Holigan. Femeia
era amabila si inofensiva si avea, slava Domnului,
vederea destul de slaba, încât nu observa detaliile, iar eu ajunsesem
sa fac patul ca o adevarata gospodina; si totusi
ma obseda permanent senzatia ca a ramas vreo pata
fatala cine stie pe unde sau ca naiva Lo, cuprinsa
deodata de o simpatie irezistibila, ar fi în
217
stare de unele indiscretii în cursul
trancanelii tihnite din bucatarie. Dar momentele când
prezenta doamnei Holigan coincidea cu aceea a Lolitei erau rare.
Simteam adesea ca locuiesc într-o casa din sticla si ca
în orice clipa vreo mutra pergamentoasa, cu buze subtiri, o
sa iscodeasca cu privirea prin fereastra cu storurile ridicate -
groaznica neglijenta! - ca sa asiste nestingherita la
scene... dar ce scene! Chiar si cel mai ticalos voyeur ar fi
platit o mica avere ca sa le vada!
6
Un cuvânt despre Gaston Godin. Ma încânta compania lui
- sau, cel putin, nu-mi venea greu sa o suport - dintr-un motiv
extrem de simplu, si anume vraja sigurantei absolute pe care
aceasta persoana corpolenta o proiecta asupra tainei mele. Nu o
cunostea, nu aveam nici un motiv sa ma încred în el; în plus,
fiind prin excelenta egocentric si abstract, el nu era în stare
sa observe sau sa banuiasca vreun lucru care sa-l
determine sa-mi puna întrebari directe, obligându-ma astfel
sa-i dau un raspuns fara echivoc. Ma lauda
fata de beardsleyeni, era heraldul meu cel bun. Mes gouts si
statutul Lolitei l-ar fi interesat, probabil - daca le-ar fi descoperit -,
doar în masura în care i-ar fi explicat firescul comportarii mele
fata de el, o comportare lipsita de orice retinere
politicoasa si de aluzii deocheate; fiindca în pofida
mintii sale banale si a memoriei sale slabe, Gaston îsi
dadea, cred, seama ca stiu despre el mai multe lucruri decât
cetatenii din Beardsley. Era un burlac lipsit de nerv, molatic, melancolic,
care se strâmta în partea de sus a corpului: peste umerii îngusti,
asezati la înaltimi diferite, trona capul conic ca o
para, cu par negru, lucios, pe o parte, si câteva mese
lipite pe cealalta. Jumatatea inferioara a trupului sau era
enorma, însa Gaston se deplasa printr-o curioasa
218
furisare elefantina pe picioarele sale fenomenal
de zdravene. Se îmbraca întotdeauna în negru, chiar si cravata lui
era neagra; se îmbaia rar; vorbea o engleza burlesca.
si totusi, pentru beardsleyeni, Gaston era un tip simpatic, amabil,
chiar daca foarte nazuros; vecinii îl rasfatau; îi
stia pe nume pe toti baietasii din vecinatate (el
locuia la câteva blocuri departare de mine) si îi punea pe unii
sa-i curete trotuarul, sa arda frunze în curtea din spate,
sa-i aduca lemne din magazie si chiar sa faca mici
corvezi pe lânga casa; în schimb, îi îndopa cu bomboane de
ciocolata umplute cu bauturi adevarate - în intimitatea
unei vizuini din subsolul casei lui mobilate oriental cu pumnale si
pistoale amuzante aranjate în linie de bataie pe peretii
mucegaiti, acoperiti cu covoare, printre conductele camuflate de
apa fierbinte. La etaj avea un studio - batrânul escroc se ocupa
putin si de pictura. împodobise peretele înclinat al studioului
(de fapt, avea dimensiunile unei camere de mansarda) cu fotografiile mari
ale unor personalitati venerate: meditativul Andre Gide, Ceaikovski,
Norman Douglas, alti doi bine cunoscuti scriitori englezi, Nijinski
(numai coapse si frunze de vita), Harold D. Doublename (un
profesor stângist cu ochi înnegurati de la o universitate din Vestul Mijlociu)
si Marcel Proust. Bietii oameni stateau gata sa se
pravaleasca peste tine de pe planul lor înclinat. Avea de
asemenea un album cu instantanee - nu lipsea nici un Jacky sau Dicky din
vecinatate - si când se întâmpla sa-l rasfoiesc si
sa fac vreo remarca întâmplatoare, Gaston îsi pungea buzele
groase si le tuguia melancolic si murmura "Oui, ils sont
gentils". Ochii lui caprui rataceau peste diferitele
vechituri sentimentale si artistice din înca-Pere si peste
propriile toiles banale (ochi primitivi, conventionali, chitare
sectionate, sfârcuri albastre si desenele geometrice ale epocii)
si, aratând vag spre un bol de lemn pictat sau spre o vaza
marmorata, spunea: JPrenez donc une de ces poirs. La bonne
219
dame d'en face m'en offre plus que je n'en peux
savourer". Sau:
JAississe Taille Lore vient de me donner ces dahlias, belles fleurs que
j'execre". (Sumbru, trist, plin de întreg plictisul lumii.)
Din motive lesne de înteles, preferam sa
jucam cele doua, trei partide de sah saptamânale la
mine acasa. Statea cu mâinile sale carnoase si moi în
poala si privea tabla de sah ca si cum ar fi avut în
fata un cadavru. Parea un idol batrân si
prapadit. Respira greu si se gândea zece minute - apoi
facea o miscare gresita. Sau, dupa o perioada
si mai lunga de gândire, omul nostru cumsecade anunta uneori: Am roi! cu un hârrr lent de
câine batrân care avea în substrat un sunet ca de gargara ce îi punea
falcile în vibratie; apoi, oftând adânc, îsi înalta
sprâncenele circumflexe când îi atrageam atentia ca el însusi
se gaseste în pozitie de sah.
Uneori auzeam din cabinetul meu rece cum Lo exersa în
picioarele goale tehnici de dans în livingul de la parter; dar simturile
lui Gaston erau suficient de tocite si nu sesizau ritmurile acelea nude -
si-unu, si-doi, si-unu, si-doi, greutatea trecea pe
piciorul drept bine întins, piciorul în sus si spre în afara,
si-unu, si-doi si doar când Lo începea sa sara -
si desfacea picioarele în înaltul sariturii, îsi îndoia un
picior, îl întindea pe celalalt si zbura si ateriza pe poante -,
de-abia atunci adversarul meu palid, pompos, morocanos îsi freca
scafârlia sau obrazul ca si cum confunda bufniturile cu loviturile de
pumnal ale formidabilei mele Regine.
Uneori Lolita intra pleostita în camera în
timp ce noi urmaream concentrati tabla de joc - si de fiecare
data era o adevarata desfatare sa vezi cum Gaston, cu
ochii sai de elefant pironiti în continuare pe piesele lui, se
ridica ceremonios sa-i strânga mâna si numaidecât da
drumul degetelor ei moi si, fara sâ o priveasca macar
o data, se lasa din nou pe scaunul lui, rostogolindu-se în capcana pe
care i-o pregatisem, într-o zi din apropierea Craciunului, dupa
ce
220
nu-l vazusem vreo doua saptamâni, m-a
întrebat: JSt toutes vos fillettes elles vont bienl", de unde mi-am
dat seama ca o multiplicase pe Lolita mea unica prin cifra stilurilor
vestimentare percepute de privirea lui meditativa lasata în jos
în timpul aparitiilor ei; blugi, fusta, pantaloni scurti,
halatul matlasat.
Nu vreau sa ma ocup atât de mult de bietul om
(din nenorocire, un an mai târziu, în timpul unei calatorii în
Europa, din care nu s-a mai întors, Gaston a fost implicat într-o sale
histoire, în Napoli - loc mai bun nu si-a gasit!). Nu as fi
amintit de existenta lui la Beardsley daca nu ar fi fost atât de
strâns legata de cazul meu. Am nevoie de el pentru apararea mea. Nu
avea nici un fel de talent. Era un profesor mediocru, carturar de
doua parale, un batrân pervertit sexual, ursuz, respingator,
care dispretuia profund stilul de viata american si ignora
triumfator limba engleza, traind acolo, în marginita
si îngâmfata Noua Anglie, adulat de batrâni si
rasfatat de tineri -oh, dar s-a simtit minunat si i-a
prostit pe toti; si iata-ma si pe mine.
* Sunt confruntat acum cu obligatia
neplacuta de a consemna prabusirea definitiva a
moralitatii Lolitei. Se implicase destul de putin în pasiunea pe
care o stârnise, dar dorinta ei de a profita pecuniar nu iesise
înca la suprafata. Eram slab, nesabuit, nim-feta
scolarita ma subjugase. O data cu degenerarea
elementului uman, pasiunea, tandretea si chinul meu cresteau
întruna; si ea le-a speculat.
Suma pe care i-o plateam saptamânal,
conditia fiind ca ea sa-si îndeplineasca obligatiile
ei fundamentale, a fost de douazeci si unu de centi la începutul
erei Beardsley - si s-a ridicat la un dolar si cinci
centi în ultima perioada. Aranjamentul mi se
221
parea extrem de generos, daca aveam în vedere
ca primea în permanenta de la mine nenumarate mici daruri
si, la cerere, îi cumparam orice fel de dulciuri si o duceam la
toate filmele de sub luna - desi, fireste, nu scapam
prilejul si-i ceream un sarut în plus sau chiar o întreaga
colectie de mângâieri asortate daca stiam ca doreste
foarte tare cine stie ce distractie juvenila. si
totusi, nu ma descurcam prea usor cu ea. îsi câstiga
cei trei centi - sau cele trei monede de cinci centi - pe zi cu o
indiferenta ucigatoare ; si se dovedea un negociator
nemilos când îi statea în putere sa-mi refuze anumite elixiruri
paradiziace ale dragostei, cu actiune lenta, ruinatoare, în
lipsa carora as fi supravietuit doar câteva zile, or natura
duioasa a dragostei ma împiedica sa le obtin prin
forta. Cunoscându-si puterea magica a buzelor catifelate, a
izbutit - în cursul unui singur an scolar! - sa ridice prima pentru o
îmbratisare sofisticata la trei sau chiar patru dolari. Oh,
Cititorule ! Te rog sa nu râzi imaginându-ti cum stau pe
carbunii încinsi ai bucuriei si emit monede de zece centi
si un sfert de dolar si dolari din argint masiv zdranganind
ca un automat iesit din minti care vomita bogatii;
si cum, asistând la aceasta epilepsie saltareata,
ea înhata hotarâta gramada de monede, o strângea în
pumnul ei mic - pe care oricum i-l deschideam dupa aceea daca nu
izbutea sa-mi scape printre degete si sa o stearga ca
sa-si ascunda prada. si asa cum, din doua în doua
zile, hoinaream prin jurul scolii si vizitam
pravalioarele, pasind cu picioarele amortite, si
iscodeam aleile cetoase si ascultam, printre bataile inimii
si frunzele care cadeau, râsetele îndepartate ale fetelor; tot
astfel uneori îi jefu-iam camera, cercetam hârtiile rupte si aruncate la
cosul de gunoi pictat cu trandafiri si cautam pe sub
perna patului ei feciorelnic pe care de-abia îl facusem cu mâna mea. O
data am gasit opt bancnote de câte un dolar într-una din
cartile ei (Comoara din Insula - nici ca se putea
mai bine), iar altadata,
222
o tainita din perete, mascata de "Mama"
lui Whistler, a produs douazeci si patru de dolari si ceva
maruntis - sa zicem douazeci si patru de dolari
si saizeci de centi pe care i-am subtilizat linistit
si, ca urmare, a doua zi ea a acuzat-o în fata mea pe batrâna
doamna Holigan, spunându-i ca e o hoata ordinara.
Pâna la urma s-a ridicat la înaltimea coeficientului ei de
inteligenta si a gasit un loc mai sigur pentru
comoara, pe care nu am reusit sa-l mai descopar; dar la
acel moment scazusem drastic preturile, obligând-o sa-si
câstige cu sudori si dezgustator permisiunea de a participa la
programul teatral al scolii; fiindca nu ma temeam ca o
sa ma ruineze, mi-era frica sa nu adune destui bani ca
sa fuga. Bietul copil cu priviri aprige îsi închipuia, cred,
ca va reusi sa ajunga doar cu cincizeci de dolari în
punga pe Broadway sau la Hollywood - sau în bucataria
mizera a unui birt (Angajam ajutoare) într-un stat mohorât din fosta
prerie, unde bate vântul, stelele sclipesc si masinile, si
barurile, si barmanii, si toate lucrurile sunt întinate,
sfâsiate, moarte.
8
Am facut tot posibilul, onorata Curte, ca sa
abordez problema baietilor. Oh, am urmarit chiar o «Rubrica
a Adolescentilor" din Beardsley Star ca sa înteleg
cum sa ma port!
Un cuvânt pentru tati. Nu-i înspaimântati
si
nu-i alungati pe prietenii fiicei voastre. Poate
va e
cam greu sa admiteti ca baietii o
gasesc acum atra-
jgatoare.
Pentru voi ea este înca o fetita. Pentru
!baieti, e fermecatoare si nostima,
frumoasa si vesela.
Ei o plac. Astazi încheiati mari afaceri în
biroul
vostru directorial, dar ieri nu erati decât liceanul
Jim care-i ducea cartile lui Jane. Va mai
amintiti ?
Nu doriti ca fiica dumneavoastra - acum când a
venit vremea ei - sa fie fericita si sa
se simta
223
i'înconjuratadeadmiratiabaietilorpecareîi - .agreeaza ? Nu
vreti sa se distreze, firesc, împreuna ?
Sa se distreze firesc? Oh, Doamne Dumnezeule!
De ce nu i-ati considera pe baieti
oaspeti în casa voastra? De ce sa nu discutati cu ei? De ce
sa nu-i faceti sa vorbeasca, sa râda, sa se
simta în largul lor?
Fii binevenit, prietene, în acest bordel!
Daca ea încalca regulile, nu explodati
zgomotos în fata partenerului ei de greseala. Aveti
grija sa primeasca bruftuluiala între patru ochi. si nu-i
mai faceti pe baieti sa simta ca e fiica unui
capcaun batrân.
întâi si întâi, batrânul capcaun a
întocmit o lista cu titlul "Complet interzise" si alta cu
"Admise cu neplacere". Absolut interzise: întâlnirile simple sau duble,
sau triple - fiindca pasul urmator ar fi fost, fireste, orgia în
masa. Avea voie sa se duca la cofetarie cu prietenele ei
si acolo sa se hlizeasca, sa chicoteasca si
sa flecareasca cu barbatusi întâlniti
întâmplator, în timp ce eu asteptam în masina parcata la o
distanta convenabila; si i-am promis ca daca
grupul ei va fi invitat la balul anual dat de Academia Butler pentru
Baieti (sub supraveghere stricta, fireste) de un grup de
tineri socialmente acceptabili, as fi dispus, eventual, sa ma
gândesc daca o fata poate îmbraca la paisprezece ani prima ei
"rochie de gala" (rochie în care adolescentele cu brate
subtiri seamana cu niste flamingi). în plus, i-am promis
sa aranjez o petrecere la noi acasa la care îi permiteam
sa-si invite prietenele cele mai dragute si
baietii cei mai simpatici pe care i-a cunoscut la balul de la Butler.
Dar i-am spus ritos ca atâta vreme cât va dura regimul meu nu-i voi
permite niciodata, dar niciodata, sa mearga la cinematograf
cu un tânar în rut sau sa se giugiuleasca într-o
224
masina, sau sa se duca la petrecerile
cu baieti si fete din casele colegelor de scoala, sau
sa trancaneasca la telefon cu un baiat, fara
sa aud eu ce vorbesc, chiar daca "discutam numai despre
relatiile lui cu o prietena de-a mea".
Lo turba - îmi spunea ca sunt un escroc împutit
si chiar mai rau - si probabil mi-as fi iesit din
rabdari daca n-as fi descoperit destul de curând,
rasuflând usurat si încântat, ca furia ei nu se datora, de
fapt, interzicerii unor delectari concrete, ci suprimarii unui drept
de natura generala. Vedeti, eu anulam programul
conventional, distractiile standard, "lucrurile pe care le face
toata lumea", activitatile de rutina ale tinerilor;
or, nu exista fiinta mai conservatoare decât copilul, mai ales
fetita, chiar daca e satena si bronzata, cea mai
mitopoetica nimfeta în ceata de octombrie a livezii.
Sa nu ma întelegeti gresit. Nu
sunt deloc sigur ca în cursul iernii n-a reusit sa aiba,
întâmplator, contacte indecente cu tineri necunoscuti. Desi îi
controlam foarte strict timpul liber, apareau în permanenta
intervale neprevazute si Lo se pierdea în explicatii atât de
elaborate, încât nu merita sa le consemnez în relatarea mea.
Fireste, gelozia mea îsi tinea gheara ascutita
înfipta permanent în pânzele fine tesute de perfidia nimfetei; dar
aveam sentimentul - si acum pot sa confirm acuratetea
sentimentului meu -ca nu existau motive serioase de neliniste. N-am
descoperit niciodata, e adevarat, vreun grumaz tânar, puternic,
fascinant, cuceritor printre figurantii masculini care pâlpâiau în fundal,
dar siguranta mea avea o alta explicatie: era "coplesitor
de evident" (expresia favorita a matusii mele Sybil) pentru
mine ca toate varietatile de liceeni - de la
tâstbâstiul asudat pe care îl înfioara "tinutul de
mâna" pâna la siluitorul mfatuat, plin de pustule si cu o
masina de mare viteza - o plictiseau în egala
masura pe amanta ea tânara si sofisticata. "Larma
asta în jurul baietilor e de tot haiul" a mâzgalit ea în
interiorul unui
225
manual si, dedesubt, cu scrisul Monei (Mona trebuia
sa pice din clipa-n clipa), se afla o remarca
vicleana: "Ce zici de Rigger?" (si el urma sa vina).
Asadar filfizonii pe care i-am vazut în compania
ei nu prezentau nici un interes. De pilda, Flanela Rosie a
condus-o o data, în ziua primei ninsori; i-am vazut de la fereastra
salonului cum discutau în fata verandei. Era îmbracata cu primul
ei palton de stofa cu guler de blana; avea o mica
sapca maro pe coafura îndragita de mine - cu bretonul pe
frunte, parul ridicat deasupra urechilor si buclele pe spate -
si avea mocasinii negri îmbibati de apa si ciorapii ei albi
mai stropiti ca oricând. îsi tinea ca de obicei
cartile lipite de piept în timp ce vorbea sau asculta si
picioarele ei gesticulau fara încetare; îsi punea vârful
mocasinului drept peste bombeul stângului, îl tragea înapoi,
încrucisa picioarele, se legana usor, schita doi-trei
pasi si relua seria de la început. Mai era si Hanorac. Discuta
cu ea în fata unui restaurant într-o duminica dupa-amiaza,
în timp ce mama si sora lui încercau sa ma îndeparteze ca sa
nu-i vad - chipurile, voiau sa discute cu mine. M-am lasat târât
de ele, dar privirea mea era atintita spre dragostea mea unica.
îsi formase mai multe poze conventionale; de pilda, stilul
adolescent-politicos de a arata ca "te umfla râsul"
înclinând capul si astfel, când simtea ca o chem, mima în
continuare o veselie irepresibila, se întorcea din drum câtiva
pasi, apoi facea stânga-mprejur si se îndrepta spre mine cu un
zâmbet ofilit. Pe de alta parte, îmi placea -fiindca, probabil,
îmi amintea de prima ei marturisire de neuitat - trucul ei, suspinul "oh,
Doamne", ca o supunere glumeata si melancolica în
fata sortii sau emiterea unui lung "Nu-u" într-o tonalitate
profunda, aproape mârâita atunci când soarta o lovea cu
adevarat. Mai presus de toate - fiindca vorbim de miscare
si de tineret -, îmi placea s-o vad cum parcurge în sus si
în jos Thayer Street pe frumoasa ei bicicleta trei sferturi: se
înalta pe pedale, le împingea din rasputeri, apoi se lasa
din nou în sa într-o
226
poza languroasa, în timp ce viteza scadea de
la sine; se oprea la cutia noastra postala si, stând cu
picioarele desfacute, rasfoia zgomotos o revista
gasita acolo, o punea la loc, îsi lipea limba de un colt al
buzei de sus, îsi facea vânt cu piciorul, se salta în sa
si sprinta din nou prin umbra debila si prin soare.
în general aveam senzatia ca se adaptase la mediu
mai bine decât sperasem, tinând cont de rasfatul
copilei-sclav si de smucelile de comportament pe care le simulase naiv în
iarna precedenta în California. Nu ma pot obisnui deloc cu
starea permanenta de neliniste în care traiesc vinovatii,
potentatii, cei foarte sensibili, dar simteam ca procedez cum se
cuvine pentru a salva aparentele. Stateam întins pe patul meu îngust
din cabinet, dupa ce petrecusem momente de adoratie si disperare
în dormitorul rece al Lolitei, si treceam, de regula, în revista
ziua care se terminase verificându-mi propria imagine în timp ce ea bântuia
obsedanta prin fata ochiului magic al mintii mele. Urmaream
cum dr. Humbert, brunet si frumos, cu fizionomie oarecum celtica,
anglican procatolic, probabil, sau, poate, foarte pro-catolic, îsi conduce
fiica la scoala. îl vad cum o saluta, cu zâmbetul sau
domol si cu sprâncenele ca de reclama, stufoase, negre, placut
arcuite, pe buna doamna Holigan care duhneste de te
trasneste (si la prima ocazie va ataca ginul stapânului).
L-am vazut pe domnul West, calau pensionar sau scriitor de
opuscule religioase - cui ce-i pasa? -, si pe vecinul
Cutarica, sunt francezi sau elvetieni probabil, care medita
aplecat pe masina de scris din cabinetul sau, în dreptul ferestrei,
cu profilul lui uscativ si cu mesa hitlerista
lipita de fruntea palida. în week-end-uri, profesorul H. poate fi
vazut, într-un palton bine croit si cu manusi maro, cum se
duce cu fiica sa la Walton Inn (renumit pentru iepurasii chinezesti
cu funda violeta si cutiile de ciocolata printre care te
asezi si astepti un prânz pentru doua persoane la o
masa care e plina înca de firimiturile predecesorilor). în
227
zilele
de lucru, pe la ora 1 p.m., poate fi vazut cum o saluta cu demnitate
pe Miss Est cea cu ochi de Argus, în timp ce manevreaza ca sa-si
scoata masina din garaj, sa ocoleasca afurisitii
arbusti decorativi si sa coboare strada alunecoasa.
Iata-l în biblioteca sufocanta a Colegiului Beardsley, asezat printre
tinere corpolente, prinse si împietrite în revarsarea
cunoasterii umane; îsi ridica privirea rece de pe carte si
se uita la ceas. Traverseaza campusul împreuna cu preotul
Colegiului, reverendul Rigger (care preda Biblia si la scoala
Beardsley). "Mi s-a spus ca mama ei a fost o actrita
celebra care a murit într-un accident de avion. Cum? Cred ca am
înteles eu gresit. Aaa... asa stau lucrurile. înteleg.
Foarte trist." (Aha, o idealizeaza pe maica-sa.) împing
usor caruciorul meu prin labirintul supermarketului în urma
profesorului W., care este, ca si mine, un vaduv amabil, cu
miscari lente si ochi de tap. Dau zapada la o parte cu
lopata, sunt în camasa si vesta si cu un sal
mare, alb cu negru, în jurul gâtului. O urmez fara sa dau semne
de graba rapace (ba chiar ma opresc sa-mi sterg picioarele
pe pres) pe fiica mea care vine de la scoala si intra
în casa. O duc pe Dolly la dentist - asistenta draguta îi
zâmbeste - reviste vechi - ne montrez pas vos zhambes. Când
îsi ia cina în oras, împreuna cu Dolly, domnul Edgar H. Humbert
e vazut cum îsi consuma tacticos cotletul, în stil continental,
cu furculita si cutitul. Audiaza încântat, în dublu
exemplar, un concert: doi francezi potoliti, cu chipuri încremenite, asezati
unul lânga altul, cu fetita melomana a lui Monsieur H.H. de-a
dreapta tatalui ei si cu baietelul meloman al profesorului
W. (tatal îsi petrecea o seara igienica în Providence) la
stânga lui Monsieur G.G. Deschide garajul, patratul de lumina care
înghite masina si apoi se stinge, într-o pijama eleganta, trage
storurile în dormitorul lui Dolly. Sâmbata dimineta, nevazut,
îsi cântareste solemn în baie fetiscana cu pielea
albita de iarna. E vazut si auzit cum duminica
dimineata - el nu
228
frecventeaza
biserica - îi spune sa nu întârzie lui Dolly, care se duce la terenul de
tenis acoperit. si iata-l primind o colega de-a Lolitei, o
fata dotata cu un deosebit simt de observatie: "Vad
pentru prima oara un barbat în smoching, domnule, daca nu-i socotesc
pe cei din filme, fireste".
9
De-abia
asteptam sa-i întâlnesc prietenele care, însa, s-au dovedit
complet dezamagitoare. Iata-le: Opal Cutarica si Linda
Hali, si Avis Chapman, si Eva Rosen, si Mona Dahl (cu
exceptia unuia, numele sunt, evident, aproximari). Opal era o
fiinta timida, fara forme, cu ochelari, plina de
cosuri, îndragostita la nebunie de Dolly, care o tiraniza. Cu
Linda Hali, campioana de tenis a scolii, Dolly juca cel putin de
doua ori pe saptamâna: am senzatia ca Linda era o
nimfeta autentica, dar dintr-un motiv necunoscut, ea nu venea - nu i
se permitea, probabil, sa vina - în casa noastra; de aceea mi-o
amintesc doar sub forma unei strafulgerari solare pe terenul
acoperit. Dintre celelalte, cu exceptia Evei Rosen, nici una n-avea
stofa de nimfeta. Avis, o copila insignifianta,
dolofana, avea picioarele paroase, iar Mona, frumoasa la modul
senzual-vulgar si doar cu un an mai mare decât iubita mea care
crestea în vârsta, iesise de mult din starea de nimfeta,
daca, întâmplator, fusese vreodata. Pe de alta parte, Eva
Rosen, o mica persoana dislocata din Franta, oferea un bun
exemplu de copil frumos, dar nu cine stie ce, care dezvaluia
amatorului perspicace câteva dintre elementele de baza ale magiei nimfice,
de pilda silueta pubera perfecta, ochii langurosi si
pometii înalti ai obrajilor. Avea parul aramiu, lucios,
matasos ca al Lolitei, iar trasaturile chipului delicat,
alb ca laptele, si buze roz si gene argintii ca solzii de peste
erau mai putin viclene decât ale semenelor ei - marele clan al roscatelor
229
intrarasiale;
de altfel, ea nu purta uniforma lor verde, ci se îmbraca, dupa cum
îmi amintesc, în negru sau visiniu închis - un pulover negru foarte
elegant, de exemplu, si pantofi negri cu tocuri înalte si-si
facea unghiile cu rosu-granat. Vorbeam cu ea frantuzeste
(producându-i o mare neplacere lui Lo). Intonatiile copilului erau
înca impresionant de pure, însa cuvintele uzuale la scoala
si la jocuri le lua din americana curenta, si atunci în vorbirea
ei aparea un usor accent de Brooklyn, amuzant la o mica
pariziana care urma o scoala selecta din Noua Anglie cu
pretentii îndoielnice de britanism. Unchiul micutei frantuzoaice
"era milionar", însa, din pacate, Lo s-a descotorosit de Eva
dintr-un motiv oarecare, asa ca n-am mai avut când sa ma bucur,
cu modestia mea caracteristica, de prezenta ei înmiresmata în
casa deschisa a lui Humbert. Cititorul stie ce importanta
avea pentru mine stolul de fete-paj, nimfete-pre-mii de consolare din jurul
Lolitei mele. Pe moment m-am straduit sa-mi orientez simturile spre
Mona Dahl, care a venit destul de des pe la noi, în special în trimestrul de
primavara, când Lo si ea devenisera pasionate discipole ale
artei dramatice. Dolores Haze îmi debita, la cererea mea (imperioasa
si bine remunerata), detaliile absolut incredibile ale aventurii pe
care o avusese Mona cu un marinar pe litoral si în timp ce o ascultam
ma întrebam ce secrete îi împartasise, la rândul ei,
micuta mea perfida si tradatoare. Mi se parea
semnificativ faptul ca Lo îsi alesese ca prietena intima pe
aceasta tânara femeiusca eleganta, rece, lasciva,
experimentata pe care am auzit-o o data când îi spunea voioasa
lui Lo (ai înteles gresit, se jura Lo), erau în hol si Lo se
laudase ca puloverul ei era din lâna pura: "E singurul
tau lucru virgin... tipo...". Avea o voce ciudat de uscata,
par negru mat, ondulat artificial, cercei, ochi exoftalmici de ambra
si buze senzuale. Profesorii o certasera pe Mona (stiam de la
Lo) pentru ca se împodobea cu atât de multe strasuri. Purta
230
povara
unui coeficient de inteligenta ridicat, 150. stiam de asemenea
ca avea, pe spatele ei de femeie, o alunita formidabila,
socolatie, pe care o studiasem în seara când Lo si ea se
îmbracasera în rochii vaporoase, pastelate, cu decolteul adânc,
pentru un bal la Academia Butler.
Anticipez
putin, dar nu-mi pot împiedica memoria sa parcurga în întregime
claviatura acelui an scolar. La încercarile mele de a afla ce fel de
baieti cunoaste Lo, Miss Dahl îmi raspundea elegant si
evaziv. O data Lo se dusese sa joace tenis la clubul de la periferie
al Lindei si îmi telefonase de acolo ca o sa întârzie o
jumatate de ora si ma rugase sa ma întretin
cu Mona, care venea sa repete cu ea o scena din "îmblânzirea
Scorpiei". Folosindu-si din plin modulatiile si forta
de seductie a comportamentului si glasului si privindu-ma
drept în ochi cu, probabil -sa ma fi înselat oare ? -, o
sclipire ironica cristalina, frumoasa Mona mi-a replicat:
-
Cum sa va spun, domnule, pe Dolly nu prea o intereseaza
baietii, asta-i adevarul. De fapt noi suntem rivale. Suntem
îndragostite de reverendul Rigger. (Ce gluma! - am amintit mai
înainte de acest colos posomorât cu falci de cal: la un ceai oferit
parintilor - nu mai reusesc sa-l plasez corect în timp -
individul ma plictisise aducându-ma în pragul disperarii cu
impresiile sale despre Elvetia.)
Cum
a fost balul? Oh, a fost orgie. Cum? Ceva de groaza. într-un cuvânt,
mortal. A dansat mult Lo? Oh, în dementa, cât au tinut-o
picioarele. Ce crede ea, languroasa Mona, despre Lo? Ce spuneti, domnule ?
Crede ea ca Lo se descurca bine la scoala ? Ah, Dumnezeule,
bineînteles, e o tipa strasnica. Dar purtarea ei
generala era...? Oh, e fata de comitet. si totusi ? "Oh, e
o papusa" a încheiat Mona si, oftând pe
neasteptate, a luat o carte ce se afla în apropiere, si-a schimbat
expresia, si-a încretit fruntea si m-a întrebat, prefacându-se
ca se concentreaza:
231
- Vreti sa-mi vorbiti despre Balzac, domnule
? Este chiar atât de mare ?
S-a apropiat atât de mult de scaunul meu, încât i-am
simtit, printre lotiuni si creme, mirosul neinteresant al
pielii. Deodata m-a fulgerat un gând straniu : nu cumva Lo se juca de-a
codoasa ? Daca da, îsi gasise o înlocuitoare
nepotrivita. Am evitat privirea rece a Monei si am discutat
putin despre literatura. Apoi a sosit Dolly, care si-a mijit
ochii spalaciti la noi. Le-am lasat pe cele doua prietene
în salonul lor. Unul dintre ochiurile patrate ale oberlihtului acoperit cu
pânze de paianjen de la curbura scarii interioare avea geamul
rubiniu, o rana cruda între careurile nepatate, si
pozitia lui asimetrica - precum miscarea unui cal pe tabla de
sah privita de sus -ma tulbura întotdeauna în mod ciudat.
10
Uneori... haide-haide, spune mai exact, de câte ori, Bert ?
Aminteste-ti patru-cinci asemenea ocazii sau mai
multe, daca vrei, ce inima omeneasca ar fi rezistat la doua
sau trei încercari atât de dure ? Uneori (n-am ce sa-ti
raspund la întrebarea ta) Lolita îsi pregatea întâmplator
tema pentru acasa tolanita într-un fotoliu, cu picioarele
petrecute peste bratul lui, si sugea capatul creionului,
si-atunci eu ma lepadam de sobrietatea pedagogica,
treceam peste certurile noastre, renuntam la orgoliul masculin si -
literalmente -ma târâm în genunchi spre fotoliul tau, Lolita mea! îmi
aruncai o privire metalica, taioasa ca un semn de întrebare:
- Oh, iar începi!
Fiindca nu voiai niciodata sa crezi ca
as putea sa doresc înnebunit, fara scopuri precise,
sa-mi îngrop fata în poala ta ecosez, draga mea! Oh, fragilitatea
bratelor tale goale! si cât de tare tânjeam sa-ti
232
1
cuprind madularele frumoase, stravezii, sa
te îmbratisez ca pe un mânz, sa-ti prind capul între
mâinile mele nevrednice, sa-ti întind pielea de la tâmple si
sa-ti sarut ochii alungiti, de chinezoaica, si
"te rog, lasa-ma-n pace, n-auzi?" zicea, "pentru numele lui
Dumnezeu, da-mi pace". Ma ridicam de pe podea sub privirile tale
si fata ta zvâcnea într-un rictus care imita mon tic nerveux. Dar
nu conteaza, nu mai conteaza. Sunt o bruta, deci nu mai
conteaza. Asadar am sa-mi continuu povestea mea nenorocita.
11
într-o luni pe la amiaza, cred ca în decembrie,
m-am dus la scoala, unde fusesem invitat de Pratt, care voia sa
discute cu mine. Ultimul calificativ al Lolitei fusese slab, stiam asta.
Dar în loc sa ma multumesc cu o explicatie plauzibila
a convocarii, mi-am închipuit numai si numai grozavii si am
fost nevoit sa ma întaresc cu o halba din "polobocul"
meu, înainte de a ma prezenta la întrevedere. Am urcat încet scarile
esafodului, cu inima strânsa si cu un nod în gât.
O femeie uriasa, carunta,
neîngrijita, cu nas lat si turtit si ochi mici în spatele
ochelarilor cu rame negre.
- Luati loc, zise, indicându-mi un taburet
neprotocolar, umilitor, în timp ce ea s-a catarat cu vioiciune
greoaie pe bratul unui fotoliu din stejar. M-a privit câteva momente,
curioasa si surâzatoare. Ca la prima noastra întâlnire -
mi-am adus numaidecât aminte -, dar atunci îmi dadea mâna sa-i
înfrunt Privirea. Ochii ei m-au abandonat, a cazut pe gânduri -
premeditase, probabil, gestul. si-a frecat Pliseurile fustei din flanel de
culoare verde închis, înlaturând o urma de creta. S-a
hotarât si mi-a zis, fara sa ma priveasca,
continuând sa frece:
233
- Am sa va pun o întrebare directa, domnule
Haze. Sunteti un tata continental de moda veche, nu-i asa?
- Ei, nici asa! am zis; conservator poate, dar nu ceea
ce numiti dumneavoastra de moda veche.
A oftat, s-a încruntat, si-a împreunat, poc!, palmele
pufoase în stilul si acum sa trecem la treaba, apoi
si-a fixat asupra mea margelele ochilor ei.
- Dolly Haze, spuse ea, este un copil
dragalas, dar începutul maturizarii sale sexuale îi da
anumite tulburari.
M-am înclinat usor. Ce puteam sa zic?
- Oscileaza înca, spuse Miss Pratt, aratând
cum, cu ajutorul mâinilor ei patate din cauza ficatului, oscileaza ca
o suveica între zonele anale si genitale ale dezvoltarii. în
esenta, ea este o gratioasa.
- Cum, cum - am zis, ce zone ?
- Uite cum se da de gol europeanul demodat din
dumneavoastra! a strigat Pratt pocnindu-ma usor peste
ceasul-bratara si dezvelindu-si brusc dantura. Vreau
sa spun doar ca la Dolly energiile biologice si psihologice -
fumati? - nu s-au combinat, cum sa va spun, într-o
structura rotunda, închegata. O clipa mâinile ei au
tinut un pepene invizibil. Este atragatoare, splendida,
desi impudica (respirând greu, fara sa-si
paraseasca stinghia pe care se cocotase, femeia a mai
zabovit câteva secunde peste foaia de pe biroul din dreapta ei - era
calificativul copilei încântatoare). Notele ei sunt din ce în ce mai
proaste. Acum stau si ma întreb, domnule Haze - si din nou
caderea pe gânduri simulata -, în sfârsit, continua ea cu
însufletire, în ce ma priveste, eu fumez si, asa cum
spune dr. Pierce: n-am de ce sa ma mândresc cu asta, dar îmi place.
si-a aprins tigara si fumul expulzat din narile ei desena o
pereche de fildesi. Sa va dau câteva amanunte. Nu ne iau
prea mult timp. Ia sa vedem (scotocind prin hârtiile ei). E sfidatoare
fata de Miss Redcock si inadmisibil de grosolana
fata de Miss Cormorant. A, am aici unul
234
din rapoartele noastre speciale de cercetare: îi place
sa cânte împreuna cu grupul din clasa, desi mintea pare
sa-i zboare, sta picior peste picior si bate ritmul cu piciorul
stâng. Tipul de expresii si epitete utilizate frecvent: o zona
lexicala de 242 de cuvinte din argoul puber cel mai ordinar, împrejmuit de
un numar de polisilabice de origine evident europeana. De multe ori
ofteaza în timpul orelor. A-saa, sa vedem mai departe. A, da.
Acum vine ultima saptamâna din noiembrie. De multe ori
ofteaza în timpul orelor. Mesteca energic guma. Nu-si roade
unghiile, desi daca ar face-o s-ar înscrie mai bine în parametrii
prototipului ei - din punct de vedere stiintific, fireste.
Menstruatia, potrivit declaratiei subiectului, bine instalata.
In prezent nu tine de nici o organizatie bisericeasca. Apropo,
domnule Haze, mama ei era -? Ah, înteleg. si dumneavoastra sunteti
-? Sigur, sigur, nu-i treaba nimanui, cel putin asa cred eu. E
treaba lui Dumnezeu. Altceva am vrea noi sa stim. Dupa câte
înteleg, acasa nu are îndatoriri precise. O cresteti pe
Dolly a dumneavoastra ca pe o printesa, asa-i? Asa, sa
vedem ce mai gasim aici. Umbla delicat cu cartile. Voce
placuta. Chicoteste destul de des. Cam visatoare. Are glume
originale pe care le debiteaza în particular, permutând, de pilda,
primele litere ale numelor unor profesoare. Parul castaniu deschis si
închis, lucios - ma rog (râzând), dumneavoastra stiti asta
mai bine, presupun. Nasul neînfundat, laba piciorului bine boltita,
ochii - stati sa ma uit. Am aici un raport mai recent. Aha,
uite-l. Miss Gold zice ca Dolly are o forma excelenta spre
superba la tenis, mai buna chiar decât a Lindei Hali, însa
concentrarea si acumularea de puncte sunt calificate doar ca
"satisfacatoare sPre bune". Miss Cormorant nu-si
da seama daca Dolly are un control emotional de exceptie
sau n-are deloc. Miss Horn raporteaza ca ea - vreau sa spun
Dolly - nu-si poate exprima emotiile prin cuvinte, lri
timp ce, dupa opinia lui Miss Cole, eficacitatea
235
metabolica a lui Dolly este exceptionala.
Miss Molar crede ca Dolly este mioapa si ar fi necesar sa
consulte un oftalmolog bun, însa Miss Redcock sustine ca fata
simuleaza efortul de a privi ca sa nu i se reproseze
ignoranta ei de eleva slaba. si, ca sa încheiem,
domnule Haze, cercetatoarele noastre îsi pun întrebari în
legatura cu un fapt cu adevarat crucial. Vreau acum sa
va întreb ceva, vreau sa stiu daca sarmana
dumneavastra sotie sau dumneavoastra, sau altcineva din familie,
înteleg ca are câteva matusi si un bunic dinspre
tata în California ? Oh, a avut ? -îmi pare rau - ma rog,
ne întrebam cu totii daca cineva din familie a initiat-o pe
Dolly în procesul reproducerii mamiferelor. Impresia generala este ca
fetita de cincisprezece ani, Dolly, manifesta un dezinteres morbid
fata de chestiunile sexuale, sau, mai precis, îsi reprima
curiozitatea pentru a-si proteja inocenta si respectul de sine.
Bine, bine, paisprezece ani. Va rog sa întelegeti, domnule
Haze, scoala Beardsley nu crede în albine si flori, si berze,
si pasari ale dragostei si se considera obligata
sa-si pregateasca elevele în vederea casatoriei,
a unirii reciproc multumitoare cu un barbat si a cresterii
cu succes a copiilor. Avem sentimentul ca Dolly dispune de resursele
necesare pentru a face progrese excelente, numai sa-si puna
mintea la contributie. Raportul domnisoarei Cormorant mi se pare
semnificativ din acest punct de vedere. Dolly manifesta tendinta de a
fi nerusinata, ca sa ma exprim cu blândete. Cadrele
noastre didactice, fara exceptie, au sentimentul ca,
primo, dumneavoastra trebuie sa-l rugati pe doctorul
familiei sa-i explice faptele vietii si, secundo, sa-i
permiteti sa se bucure de compania fratilor colegelor ei de la
Junior Club sau în organizatia doctorului Rigger, sau în minunatele case
ale parintilor nostri.
- Are posibilitatea sa-i întâlneasca pe
baieti în casa noastra minunata, am spus.
236
- Sper sa o faca, spuse Pratt plina de
energie. Când am întrebat-o daca are necazuri, Dolly a refuzat sa
discute despre situatia de acasa si noi am vorbit cu câteva
dintre prietenele ei si într-adevar -ma rog -, de pilda,
insistam sa ridicati vetoul opus participarii ei la echipa
de teatru. Trebuie sa-i permiteti neaparat ia joace în Vânatorii
Vrajiti. La proba de selectie a interpretat perfect rolul
nimfei mici si în cursul primaverii autorul piesei vine pentru câteva
zile la Beardsley College si nu este exclus sa asiste la o
repetitie sau doua în noua noastra sala de spectacole.
Vreau sa spun ca asta e tot hazul tineretii vivace si
frumoase. Sper sa întelegeti.
- întotdeauna m-am considerat, am spus eu, un tata
foarte întelegator.
- Oh, fara îndoiala, fara
îndoiala, dar domnisoara Cormorant crede, si înclin sa fiu
de acord cu ea, ca Dolly este obsedata de preocupari sexuale
pentru care nu gaseste nici o iesire si de aceea le
sicaneaza si le martirizeaza pe celelalte fete sau pe
tinerele noastre instructoare, fiindca ele au într-adevar
întâlniri nevinovate cu baietii.
Am ridicat din umeri. Un emigre meschin.
- Hai sa ne dam mâna, domnule Haze. Ce naiba se
întâmpla cu acest copil ?
- Mi se pare foarte normala si fericita, am
zis (vine dezastrul în cele din urma? am fost descoperit? au facut
rost de un hipnotizator?).
- Ce ma deranjeaza pe mine, spuse Miss Pratt
privindu-si ceasul si luând-o de la capat, este ca si
profesorii, si colegele ei considera ca Dolly este
contradictorie, nemultumita, evaziva - si se întreaba
de ce sunteti atât de categoric împotriva distractiilor firesti
ale unui copil normal.
- Va referiti la hârjonelile sexuale ? am
întrebat dezinvolt, disperat, ca un sobolan batrân încoltit.
- Apreciez, bineînteles, terminologia civilizata,
zise Pratt râzând, dar nu la asta ma refeream. Sub auspiciile scolii
Beardsley, arta dramatica, dansurile
237
si alte activitati firesti nu se
înscriu, tehnic vorbind, în sfera jocurilor sexului, desi fetele se
întâlnesc într-adevar cu baieti. Aveti ceva împotriva?
- Perfect, perfect, am spus si taburetul meu a scos un
suspin obosit. Ati câstigat. Ati câstigat. îi dau voie
sa joace în aceasta piesa cu o conditie: rolurile masculine
sa fie interpretate de fete.
- Ma fascineaza întotdeauna, spuse Pratt, modul
admirabil în care strainii - sau cel putin americanii
naturalizati - folosesc limba noastra bogata. Sunt sigura
ca Miss Gold, care conduce grupul dramatic, va fi încântata la culme.
Este una din putinele profesoare care par sa o placa pe Dolly,
vreau sa spun care par sa o considere educabila. Ea se
ocupa de materiile generale, cred; acum vine o chestiune speciala.
Pratt a facut o pauza feroce, apoi si-a
frecat aratatorul pe sub nari cu o asemenea vigoare, încât nasul
ei a executat un fel de dans al razboiului.
- Sunt obisnuita sa spun lucrurilor pe nume,
zise ea, dar conventiile sunt conventii si îmi vine greu...
Sa încerc asa... Sotii Walker, care locuiesc în Conacul Ducelui,
stiti, casa aceea mare, cenusie de pe deal (asa o numim
noi, cei de aici), îsi trimit cele doua fete la scoala noastra
si tot la noi învata nepoata Presedintelui Moore, o copila
cu adevarat gratioasa, ca sa nu mai vorbim de numerosi
alti copii din familii de vaza. Ei bine, când Dolly, care
seamana cu o mica Lady, foloseste cuvinte pe care
dumneavoastra, ca strain, probabil ca nu le stiti sau
nu le întelegeti, se produce aproape un soc. N-ar fi mai bine...
Ce-ati zice sa o chemam aici pe Dolly acum, ca sa
discutam? Nu? stiti... Oh, bine, hai s-o lasam
balta. Dolly a scris cu rujul de buze pe niste brosuri privind
sanatatea distribuite fetelor de Miss Redcock, care se
marita în iunie, un cuvânt foarte obscen, compus din patru litere
care, dupa cum ne-a spus doctorul nostru Cutler, înseamna
"tucal" în spaniola mexicana vulgara si ne-am gândit
ca ar trebui
238
sa mai ramâna în scoala dupa
program, cel putin o jumatate de ora. Dar daca
doriti...
- Nu, am zis. Nu vreau sa încalcam regulile
dumneavoastra. Am sa discut cu ea mai târziu. O sa lamuresc
chestiunea.
- Chiar va rog, zise femeia, ridicându-se de pe
bratul fotoliului. si sper sa ne întâlnim din nou în curând, iar
daca lucrurile nu se schimba, l-am putea ruga pe dr. Cutler sa
se ocupe de ea.
Sa ma casatoresc cu Pratt sau s-o
strâng de gât ?
- ...si probabil ca doctorul familiei
dumneavoastra ar fi dispus sa o consulte din punct de vedere fizic.
Asa, un control de rutina. Ea este acum în Ciuperca, ultima
sala de clasa de pe coridorul acesta.
scoala Beardsley, îmi îngadui o explicatie,
imita o renumita scoala de fete din Anglia, folosind pentru
diferitele sali de clasa porecle "traditionale": Ciuperca,
Sala de Tranzit, Sala B, Sala B.A. si asa mai departe. Ciuperca
mirosea neplacut si avea o stampa sepia, dupa "Vârsta
Inocentei" de Reynolds, agatata deasupra tablei
si câteva rânduri de pupitre urâte. Lolita mea citea asezata la
unul din pupitre capitolul "Despre dialog" din Tehnica dramatica de
Baker într-o atmosfera calma, linistita; mai era o
alta fata cu un gât foarte gol, alb ca portelanul, cu par
minunat, ca de platina, care statea în fata citind, complet
desprinsa de lume si rasucind la nesfârsit o bucla
moale în jurul degetului, si eu m-am asezat lânga Dolly, exact
în spatele acelui gât si acelui par, si m-am descheiat la palton
si, pentru 65 de centi plus permisiunea de a juca în piesa
scolii, am determinat-o pe Dolly sa-si vâre sub pupitru mâna
mânjita cu cerneala si creta si cu încheieturile
degetelor rosii. Oh, ma purtam stupid, nechibzuit, fara
îndoiala, dar dupa tortura la care fusesem supus simteam pur
si simplu nevoia sa profit de o combi-i, natie pe care
stiam ca nu o voi mai întâlni nicicând dupa aceea. .sti
239
12
Pe la Craciun a racit rau si a
consultat-o o prietena a domnisoarei Lester, doctorita lise
Tristramson (te salut, lise, ai fost un suflet minunat, neiscoditor si
mi-ai palpat porumbita cu multa delicatete). A sta-blit ca
e bronsita, a batut-o pe Lo pe spatele cu pufuletul zbârlit
din cauza temperaturii si i-a recomandat sa stea cam o
saptamâna la pat. Mai întâi a facut temperatura
si n-am rezistat tentatiei calorice a delectarilor neasteptate
- Venus febriculosa -, desi în îmbratisarea mea simteam
o Lolita complet molesita care gemea, tusea si
tremura. si cum s-a însanatosit am aranjat un ceai la care
sa invite si baieti.
Probabil ca bausem ceva cam mult
pregatindu-ma pentru aceasta încercare. Probabil m-am facut
de râs. Fetele împodobisera un bradut, facându-i si
legatura cu priza, obicei german, cu exceptia becurilor colorate care
înlocuiau lumânarile de ceara. Eleganta Dolly purta o frumoasa
rochie gri cu un corsaj asortat si fusta ampla. M-am retras
fredonând în cabinetul meu de sus - si apoi, la fiecare câteva
zece-douazeci de minute, coboram ca un idiot numai pentru câteva secunde;
sa-mi iau, chipurile, pipa de pe semineu sau sa caut un ziar;
si cu fiecare vizita, împlinirea acestor actiuni simple devenea
din ce în ce mai dificila si atunci mi-am amintit de zilele teribil
de îndepartate când luam întaritoare ca sa îndraznesc
sa intru ca din întâmplare într-o camera din casa de la Ramsdale,
unde se afla Micuta Carmen.
N-a fost o petrecere reusita. Fusesera
invitate trei fete, dar n-au venit decât doua, iar unul dintre
baieti l-a adus si pe varul sau Roy, asa ca
erau doi baieti în plus si verisorii cunosteau toate
tipurile de pasi, iar ceilalti habar n-aveau sa danseze si
seara s-a scurs într-un du-te-vino între salon si bucataria pe
care au murdarit-o cum se cuvine si într-o târguiala
interminabila ca sa decida ce joc sa joace, iar
240
ceva mai târziu, doua fete si patru
baieti s-au asezat pe podeaua din living, cu toate ferestrele
deschise, si au jucat un joc de cuvinte pe care Opal n-a fost chip
sa-l înteleaga, în timp ce Mona si Roy, un baiat
frumos si subtirel, beau ginger ale în bucatarie
asezati pe masa si balabanindu-si
picioarele si discutând aprig despre Predestinare si Legea mediilor
artitmetice. Dupa ce au plecat invitatii, Lo a mea a spus "Ooh",
a închis ochii, s-a prabusit într-un fotoliu cu mâinile si
picioarele desfacute ca razele unei stele de mare, exprimându-si
dezgustul si epuizarea, si s-a jurat ca nu mai întâlnise
pâna atunci o sleahta de baieti atât de
revoltatori. Pentru aceasta remarca i-am cumparat o
racheta de tenis noua.
Ianuarie a fost umed si cald, iar februarie a
înselat forsitiile. Localnicii spuneau ca nu mai vazusera o
asemenea vreme. Au venit rostogolindu-se si alte cadouri. De ziua de
nastere i-am cumparat o bicicleta. Vehiculul acela absolut
încântator, ca o caprioara, pe care l-am amintit într-un capitol
anterior, si, în plus, o Istorie a picturii americane moderne: stilul
ei ciclist, adica modul în care aborda bicicleta, miscarea coapsei
când încaleca, gratia si altele mi-au oferit placeri
împaratesti; dar încercarea mea de a-i slefui gustul
plastic a dat chix; ea voia sa afle daca tipul care dormita la
amiaza pe fâneata pictata de Doris Lee era tatal dracusorului
de fata pseudo-volup-tuoasa din prim-plan si nu întelegea
nici în ruptul capului de ce afirmam ca Grand Wood sau Peter Hurd aveau
talent, iar Reginald Marsh sau Frederick Waugh erau penibili.
13
La vremea când primavara înviorase Thayer Street cu
galben, si verde, si roz, Lolita era irevocabil prinsa de patima
scenei. Pratt, pe care am obser-vat-o din întâmplare într-o
duminica în timp ce lua
241
prânzul cu niste cunoscuti la Walton, mi-a
surprins de la distanta privirea si m-a aplaudat discret si
cu simpatie fara sa vada Lo. Detest teatrul întrucât este o
forma de arta primitiva si în descompunere,
istoriceste vorbind, o forma ce pastreaza gustul riturilor
epocii de piatra si al ineptiilor colective, în pofida unor
injectari cu geniu, cum e, sa zicem, poezia elisabetana, pe care
cititorul închis în cabinetul lui le extrage automat din text. La momentul
acela munca mea literara ma absorbise si de aceea nu mi-am dat
osteneala sa citesc textul integral al Vânatorilor
Vrajiti, pieseta în care lui Dolores Haze i se încredintase
rolul unei fiice de fermier - fata îsi imagineaza ca e
vrajitoare a tinuturilor acoperite cu paduri sau Diana, sau ceva
asemanator si, dupa ce pune mâna pe o carte de hipnotism,
cufunda câtiva vânatori rataciti în diferite
transe delectabile, ca dupa aceea sa cada la rândul ei, sa
intre sub puterea magica a unui poet vagabond (Mona Dahl). Cam atât am
înteles din fragmentele botite si prost dactilografiate ale
scenariului pe care Lo le presa-rase prin toata casa.
Coincidenta titlului cu numele unui hotel mi s-a parut
placuta, dar putin trista: m-am gândit dezamagit
ca e mai bine sa nu-i atrag vrajitoarei mele atentia,
pentru ca o acuzatie cinica de sentimentalism desuet m-ar fi
ranit mai tare decât faptul ca nu sesizase ea însasi
coincidenta. Am presupus ca pieseta e vreo versiune practic anonima
a unei legende banale. Se putea presupune, fireste, ca fondatorul
care cauta un nume atragator pentru hotelul sau suferise
influenta imediata si exclusiva a fanteziei
întâmplatoare a muralistului de mâna a doua pe care îl angajase si
ca ulterior numele hotelului sugerase titlul piesei. Dar mintea mea
credula, simpla, binevoitoare a întors problema pe toate fetele
si, fara sa dea prea mare atentie chestiunii, a emis
ipoteza ca pictura murala, numele si titlul proveneau de la o
sursa comuna, de la o traditie locala pe care eu, un
strain nefamiliarizat
242
cu folclorul din Noua Anglie, n-aveam de unde sa o
cunosc. în consecinta, ma aflam sub impresia (destul de
întâmplatoare, întelegeti, în afara preocuparilor mele
majore) ca pieseta blestemata apartinea unor fantezii feerice
pentru tineret, aranjate si rearan-jate de multe ori, cum sunt Hansel
si Gretel de Richard Roe, sau Frumoasa adormita de Dorothy
Doe, sau Vesmintele noi ale împaratului de Maurice Vermont
si Marion Rumpelmeyer - prelucrari dramatice ce se întâlnesc în
antologiile Piese pentru elevi actori sau Hai sa jucam
teatru! Nu stiam - si chiar daca as fi stiut,
putin mi-ar fi pasat - ca în realitate, Vânatorii
Vrajiti era o opera dramatica foarte recenta
si originala din punct de vedere tehnic, care fusese
reprezentata pentru prima oara de-abia cu trei sau patru luni mai
înainte de un grup teatral de elita din New York. Mie însa mi se
parea - daca îmi e permis sa judec din pozitia mea de
vrajitor -un gen deprimant de fictiune cu ecouri din Lenormand
si Maeterlinck si din diferiti blânzi visatori britanici.
Cei sase vânatori: un bancher, un instalator, un politist, un
întreprinzator, un agent de asigurari si un ocnas evadat
(întelegeti posibilitatile!) - cu sepci rosii
si îmbracati la fel - sufereau o completa schimbare a
mintii în Poiana lui Dolly si vietile lor adevarate
apareau ca vise sau cosmaruri din care fusesera smulsi
si treziti de micuta Diana. Dar aparea un al saptelea
vânator (cu sapca verde, bufonul!), un Tânar Poet care
sustinea, agasând-o pe Diana, ca ea si distractia
oferita (nimfe dansând, spiridusi si monstri) îi
apartineau, fiind inventia Poetului. în cele din urma, dupa
cum am înteles, dezgustata profund de aroganta tânarului,
Dolores în picioarele goale urma sa o conduca pe Mona îmbracata
cu Pantaloni cadrilati la ferma parinteasca, dincolo de
Padurea Primejdioasa, ca sa-i dovedeasca fanfaronului
ca ea nu este rodul fanteziei Poetului, ci o ftuca de la
tara, din cap pâna în picioare - iar în Ifinal, un sarut urma sa sublinieze mesajul profund
243
al piesei si anume ca în dragoste iluzia si
realitatea se confunda. Mi s-a parut corect sa nu critic opusul
în fata lui Lo: o preocupau foarte serios "problemele de expresie"
si îsi împreuna cu atâta farmec palmele înguste, florentine,
batându-si genele, si ma ruga sa nu vin la
repetitii asa cum faceau unii parinti ridiculi,
fiindca voia sa ma uimeasca cu o Premiera
Perfecta - si fiindca oricum eu îmi bagam întotdeauna
nasul si spuneam ce nu trebuie în prezenta altor oameni si o
blocam, o faceam sa se crispeze, îi stricam stilul.
A urmat o repetitie foarte importanta... Oh,
inima mea, inima mea... într-o zi de mai, marcata printr-o ploaie
puternica si vesela - totul a trecut pe lânga mine, dincolo
de orizontul meu, fara sa fie retinut atunci de memoria
mea, si când, dupa-amiaza târziu, am vazut-o din nou pe Lo cum
se legana pe bicicleta ei, presându-si palmele pe scoarta
uda a unui mesteacan tânar de la marginea pajistei noastre,
am fost atât de impresionat de duiosia radioasa a zâmbetului ei,
încât o clipa am crezut ca vremea necazurilor s-a încheiat.
- Ţii minte, spuse ea, cum se numea hotelul acela, îl
stii (încretindu-si nasul) ei, hai, hai - cu coloanele albe
si lebada de marmura din hol? Ei, cum sa nu-l stii!
(respirând zgomotos) - Hotelul în care m-ai violat. Okay, trecem peste asta. Nu
se numea (aproape soptit) Vânatorii Vrajiti? Oh, asa
se numea (pe gânduri)! si izbucnind într-un râs senzual,
primavaratic, a lovit cu palma trunchiul lucios si s-a
napustit cu bicicleta, urcând dealul pâna la capatul
strazii si apoi s-a întors odihnindu-si picioarele pe pedalele
oprite, în pozitie relaxata, cu o mâna visatoare în poala
ei înflorata.
244
14
Fiindca avea legatura, probabil, cu
interesul ei pentru dans si arta dramatica, i-am permis lui Lo
sa ia lectii de pian cu o anume Miss Emperor (cum ne-ar placea
noua, carturarilor francezi, sa o numim) si Lo se repezea
de doua ori pe saptamâna pâna la casuta ei
alba cu storuri albastre situata la o mila departare de
Beardsley. într-o vineri seara, spre sfârsitul lui mai (la vreo
saptamâna dupa repetitia importanta la care Lo
tinuse sa nu asist), a sunat telefonul din biroul meu chiar în
momentul când ma pregateam sa-i curat flancul regelui
lui Gustav -pardon, Gaston. Miss Emperor m-a întrebat daca Lo va veni la
ora de pian de martea urmatoare, fiindca lipsise la lectia
de saptamâna trecuta si la lectia din acea zi. I-am
spus ca va veni neaparat si mi-am continuat jocul. Va
dati lesne seama, dumneavoastra, cititorul meu, ca
facultatile mele mintale se încetosasera si
dupa o miscare sau doua, când era la mutare Gaston, am constatat
prin negura dezastrului meu general ca pierdeam regina; si el a
bagat de seama, dar s-a gândit sa nu fie o cursa
întinsa de adversarul sau viclean; de aceea a ezitat aproape un minut
- a pufait, a respirat suierat, si-a scuturat falcile, ba
mi-a aruncat si priviri piezise, a schitat sovaind
gestul de împingere cu degetele sale grase strânse manunchi - înnebunit
sa ia regina aceea minunata si neîndraznind - si
deodata a tabarât pe ea (cine stie daca întâmplarea nu
i-a dat sugestia anumitor îndrazneli de mai târziu?), iar eu am avut
nevoie de o ora, o ora îngrozitoare, ca sa obtin remiza.
si-a terminat coniacul si a plecat imediat cu pasi greoi, foarte
încântat de rezultatul obtinut (mon pauvre ami, je ne vous aijamais
revu et quoiqu'il y ait bien peu de chance que vous voyiez mon livre,
permettez-moi de vous dire que je vous serre la main bien cordialement, et que
toutes mes
245
fillettes vous saluent). Am gasit-o pe Dolores Haze asezata
la masa din bucatarie, devorând o bucata zdravana de
placinta, cu ochii atintiti la manuscrisul ei. si i-a
ridicat întâmpinându-mi privirile cu un soi de plictis celest. A ramas ciudat
de senina în fata descoperirii mele si a spus, d'un petit air
faussement contrit, ca este un copil foarte pacatos,
stie asta, dar pur si simplu n-a fost în stare sa reziste
vrajii si folosise orele de muzica - Oh, Cititorule, Cititorul
meu! - repetând scena padurii cu Mona, într-o gradina
publica din apropiere. Am zis "perfect" - m-am îndreptat
batos spre telefon. A raspuns mama Monei: "Da, da, e
acasa" si s-a retras râzând neutru, ca orice mama care
îsi exteriorizeaza multumirea politicoasa si a strigat
în culise "Mona, Roy la telefon!" si în momentul urmator s-a
auzit fosnind si imediat Mona, cu voce joasa, monotona, dar
tandra, a început sa-l ia la refec pe Roy pentru un lucru pe care îl
spusese sau îl facuse, însa eu am întrerupt-o si numaidecât Mona
mi-a spus, cu nuanta cea mai umila si atâtatoare
a vocii ei de mezzosoprana, "da, domnule", "desigur, domnule".
"Eu sunt de vina, domnule, numai si numai eu, în aceasta
nefericita chestiune" (câta elocinta! câta
stapânire de sine!), "pe bune, ma simt îngrozitor din cauza
asta" - si asa mai departe, cum spun aceste mici cocote.
Am coborât scarile, dregându-mi glasul si
sta-pânindu-mi bataile inimii. Lo se afla acum în living
cufundata în pernele fotoliului preferat. Se lafaia
tolanita, rozându-si pielita de la o unghie si
înfrun-tându-ma cu ochii ei vaporosi si nemilosi; si
legana întruna cu calcâiul un scaun pe care îsi întinsese
piciorul descaltat. si dintr-o data am observat, tulburat
si îngretosat, cât de mult se schimbase de când o întâlnisem
pentru prima oara. Sau metamorfoza se petrecuse în ultimele doua
saptamâni ? Tandresse ? Mitul se spulberase. Se afla în
colimatorul furiei mele incandescente. Ceata patimii coplesitoare se
împrastiase si nu mai ramasese decât luciditatea
246
înfricosatoare. Oh, se schimbase! Avea acum tenul
ca al oricarei liceene vulgare si neglijente care îsi întinde cu
degetele murdare cremele împrumutate pe obrazul nespalat si
fara sa-i pese ca pielea ei vine în contact cu cine
stie ce tesuturi infectate, cu cine stie ce epiderma plina
de pustule. Ce frumos, cât de gingas si catifelat fusese obrazul ei
odinioara, când, jucându-ma, îi leganam pe genunchii mei capul
ciufulit. Fluorescenta neprihanita era înlocuita acum de o
rumeneala ordinara. "Raceala iepurelui", cum se numea în
localitate, îi pictase cu roz intens aripile narilor dispretuitoare. Stupefiat,
mi-am coborât privirea, care a alunecat masinal de-a lungul
partii interioare a coapsei ei goale si bine întinse - cât de
netede si musculoase îi devenisera picioarele! Ma fixa cu ochii
ei departati, cenusii, înnegurati, usor
congestionati si am citit cum se furisa în ei gândul ca
Mona avea la urma urmelor dreptate si ea, orfana Lo, putea sa ma
denunte fara sa riste vreo pedeapsa. Vai, cât am
gresit! Vai, ce nebun am fost! Nu, nu se schimbase, ramasese
exasperant de impenetrabila, ca întotdeauna - si ce forta
aveau picioarele ei minunate, talpa murdara a sosetei albe, puloverul
gros pe care-l purta desi în camera era foarte cald, mirosul ei de
fata si îndeosebi acel chip fascinant cu îmbu-jorarea lui stranie si
buzele proaspat rujate. Rosul lasase câteva pete pe dintii
din fata si m-a cutremurat o amintire înfioratoare - nu-mi
aparuse imaginea lui Monique, ci a altei prostituate tinere întâlnite
demult, demult, într-o casa de toleranta, care-mi fusese smulsa
de altcineva pâna când sa hotarasc daca tineretea
ei ma îndreptatea sa risc vreo boala îngrozitoare, o
fata cu pometi proeminenti si îmbujorati ca ai Lolitei
si o maman moarta si dintii din fata mari
si o panglica rosie, soioasa în parul castaniu de
taranca.
- Da, cum sa nu, am zis, pe deplin, da. Sunt convins
ca v-ati vorbit dinainte. Apropo, sunt convins ca i-ai
marturisit totul despre noi.
- Zau? Nu mai spune ! Mi-am controlat respiratia
si:
- Dolores, chestiunea asta s-a încheiat. Ii pui punct
imediat. Daca nu, te scot rapid din Beardsley si te încui, stii
tu unde, dar chestia asta trebuie sa înceteze. Altminteri te iau de aici
cât ai clipi din ochi. Trebuie sa pui punct, altminteri se poate întâmpla
orice.
- Se poate întâmpla orice, zici ?
I-am tras scaunul pe care îl legana cu calcâiul
si piciorul i-a cazut bufnind pe podea.
- Alo, domnu', striga ea, ia-o mai încet.
- Mai întâi urca la etaj, am strigat la rândul meu
si concomitent am însfacat-o si am smuls-o din fotoliu. Din
acel moment nu mi-am mai stapânit nici eu glasul si am continuat
sa zbieram unul la altul, iar ea mi-a spus lucruri ce nu se pot
tipari. A spus ca îi e sila de mine. S-a strâmbat monstruos la
mine, umflându-si obrajii si scotând un sunet exploziv diabolic.
Mi-a spus ca încercasem sa o violez de mai multe ori pe vremea când
eram chiriasul mamei sale. Mi-a spus ca e sigura ca i-am
ucis mama. Ca se va culca cu primul tip ce i se va ivi în cale, iar eu
n-am cum s-o împiedic. I-am spus sa urce scarile si sa-mi
arate locurile unde îsi ascunde banii. Stridenta, dezgustatoare
scena! O prinsesem de încheietura cu protuberante a mâinii si ea se
sucea si rasucea încercând pe furis sa gaseasca
un punct slab, astfel încât sa se smulga din mâinile mele într-un
moment favorabil, dar o tineam zdravan si, de fapt, am
învinetit-o bine - drept pedeapsa, sper ca sufletul meu va
putrezi - si o data sau de doua ori si-a smucit bratul
cu atâta violenta, încât m-am temut sa nu i se desfaca mâna
din încheietura si tot timpul m-a fixat cu privirile acelea de
neuitat în care se înfruntau mânia rece si lacrimile fierbinti,
si vocile noastre
248
acopereau telefonul si când, în sfârsit, mi-am
dat seama ca suna, ea a sters-o numaidecât.
Se pare ca, asemenea persoanelor din filme, beneficiez
de serviciile machinei telephonica si ale zeului ei naprasnic.
Acum era o vecina furibunda. Fereastra dinspre est a livingului
ramasese deschisa, dar, din fericire, cu storul lasat;
si în spatele lui noaptea neagra si umeda a primaverii
ursuze din Noua Anglie ne asculta cu respiratia taiata. Am fost
întotdeauna convins ca tipul de celibatara scorpie cu minte
obscena e fructul frecventarii exclusiviste a romanului modern; dar
acum sunt convins ca puritana si libidinoasa Miss Est - sau, ca
sa-i spulber incog-nito-ul, Miss Finton Lebone - iesise probabil pe
trei sferturi din fereastra dormitorului ei în timp ce se straduia,
lata de curiozitate, sa prinda motivul scandalului nostru.
- ...tambalaul asta... e lipsit de
orice simt al... a macait receptorul, nu traim aici într-un
camin de azilanti. Va atrag atentia insistent...
M-am scuzat pentru prietenii fiicei mele care sunt asa
de zgomotosi. stiti cum sunt tinerii - si am leganat
receptorul înca un macait si jumatate.
Jos, usa cu jaluzele s-a trântit. Lo? A evadat?
Prin oberlihtul scarii, am vazut cum
aluneca printre arbusti o stafie mica si
naprasnica; un punct argintat în bezna; butucul rotii de la
bicicleta -care s-a miscat, s-a miscat, a pâlpâit si s-a
stins.
Din întâmplare, automobilul îsi petrecea noaptea în
oras într-un atelier de reparatii. Singura solutie era sa
urmaresc pe jos fugara înaripata. Chiar si acum, dupa ce au
venit si s-au dus mai bine de trei ani, nu pot sa rememorez strada în
noaptea de primavara, aleea atât de înfrunzita, fara
sa ma simt cuprins de panica. Miss Lester scosese la plimbare
tekelul hidropic al lui Miss Fabian prin fata verandei lor luminate. Dl
Hyde cât pe ce sa-l dea peste cap. Mergeam trei pasi, alergam trei
pasi. O ploaie calduta a început sa bata darabana
pe frunzele
249
castanilor. La coltul urmator, un tânar
estompat o înghesuia pe Lolita într-un gard de fier, o
îmbratisa, o saruta - nu, nu pe ea, greseala. îmi
ardeau calcâiele si am alergat mai departe.
Cam la o jumatate de mila departare de
numarul paisprezece, Thayer Street se întâlneste cu o alee
particulara si cu o alta strada care duce în orasul
propriu-zis. In fata primei pravalii am vazut - oh, ce
melodie a alinarii! - bicicleta frumoasa a Lolitei, care îsi
astepta stapâna. Am împins în loc sa trag, am tras, am împins,
am tras si am intrat. Atentie! La vreo zece pasi
distanta, Lolita, prin geamul cabinei telefonice (zeul cu
membrana se afla înca alaturi de noi), acoperind cu palma
microfonul, aplecata confidential peste el, si-a micsorat
ochii privindu-ma, s-a rasucit cu tezaurul ei, a pus receptorul în
furca si a iesit triumfala.
- încercam sa te prind acasa, a spus ea
volubila. Am luat o hotarâre mare, tata, dar mai întâi ia-mi
ceva de baut.
Urmarea cum fata palida, apatica, de la bar
pune în pahar gheata, toarna coca-cola, adauga siropul de
cirese - si inima îmi plesnea de durerile dragostei, încheietura
mâinii de copil. Frumoasa mea copila. Aveti o copila
frumoasa, domnule Humbert. O privim cu admiratie când trece. Domnul
Pim o privea pe Pippa, care îsi sorbea combinatia.
J'ai toujours admire l'ceuvre ormonde du sublim Dublinois si între timp ploaia se
transformase într-o aversa senzuala.
- Uite, spuse ea mergând pe bicicleta alaturi de
mine, cu un picior razuind trotuarul stralucitor si negru, uite,
am hotarât ceva. Vreau sa abandonez scoala. O detest! Detest
piesa. Da, da... e adeva-rul-adevarat! Nu ma mai întorc.
Niciodata. Gasim alta. Plecam numaidecât. Pornim din nou într-o
calatorie lunga. Dar de data asta ne ducem unde vreau eu,
ce zici?
Am dat din cap aprobator. Lolita mea!
250
I
- Eualeg! ?Cestentendu,întrebaea clatinându-se putin lânga
mine. Folosea franceza numai când era o fetita foarte buna.
- Okay. Entendu. si-acum hopa-hopa-hopa-hop
Lenore, sau te uda pâna la piele (o furtuna de suspine îmi
umplea pieptul).
si-a dezgolit dintii si, în maniera ei
adorabila de scolarita, s-a aplecat în fata
si s-a îndepartat în viteza, porumbita mea. Mâna
delicata si îngrijita a lui Miss Lester tinea deschisa
usa de la o veranda pentru un câine batrân si ametit qui
prenait son temps.
Lo ma astepta lânga mesteacanul
fantomatic.
- M-a udat pâna la piele, a declarat ea cu voce
ascutita. Te bucuri? S-o ia dracu' de piesa! întelegi ce
vreau sa spun ?
Ghearele unei cotoroante au închis cu zgomot o
fereastra de la etaj.
în holul nostru cu toate luminile aprinse ca sa o
întâmpine, Lolita mea si-a scos puloverul tragân-du-l peste cap,
si-a scuturat parul cu nestemate, a întins spre mine doua
brate goale, a ridicat un genunchi:
- Du-ma sus, te rog. în seara asta ma simt romantica.
Cred ca n-ar fi lipsit de interes sa le spun
fiziologilor ca am capacitatea - sunt un caz într-adevar aparte,
presupun - de a varsa torente de lacrimi în timpul altei furtuni.
«fes
15
Papa Humbert nu se prea pricepea la mecanica,
însa, prudent, a dat masina la reparat - frânele au fost reglate,
conductele desfundate, valvele curatate si s-au adus si
alte îmbunatatiri -, astfel încât automobilul raposatei
doamne Humbert se prezenta onorabil si se pregatea sa se lanseze
într-o noua calatorie.
251
Promisesem
scolii Beardsley, buna si vechea scoala Beardsley, ca
ne întoarcem de îndata ce vor înceta obligatiile mele la Hollywood
(inventivul Humbert urma sa fie, dupa cum am lasat sa se
înteleaga, consultant principal în realizarea unui film despre "existentialism",
un subiect de mare interes la acea data). In realitate, cochetam cu ideea
sa ma strecor binisor peste frontiera mexicana - acum
ma simteam mai viteaz decât anul precedent - si sa hotarasc
acolo cum sa ma descurc cu mica mea concubina care avea acum un
metru cincizeci si doi înaltime si cântarea patruzeci
si doua de kilograme. Am cautat si am scos la lumina
ghidurile turistice si hartile noastre. Ea a stabilit ruta cu
imensa însufletire. Renuntase la ifosele juvenile si la
aerul sastisit si se arata dornica sa exploreze realitatea
bogata. Sa se explice schimbarea prin activitatea ei dramatica ?
în acea duminica dimineata anosta, dar calda, când am
parasit casa nedumerita a profesorului Chem si am pornit în
viteza pe Main Street îndrep-tându-ne spre autostrada cu patru benzi,
aveam senzatia de plutire caracteristica viselor. Rochia de bumbac cu
dungi albe si negre a Iubitei nu se asorta cu acvamarinul taiat cu
arta si agatat de lantisorul de argint
care-i împodobea gâtul: darul meu dintr-o zi ploioasa de
primavara. Am trecut de Noul Hotel si a râs.
-
Un sfant pentru ce gândeai, am zis, si a si întins palma
imediat, dar în acel moment am fost nevoit sa apas tare pedala frânei
la lumina rosie a semaforului. în timp ce stationam, o alta
masina a alunecat pe lânga noi si a oprit alaturi,
si o femeie tânara, frapanta, uscativa, dar
atletica (unde o mai vazusem!), cu ten roscat si plete
aramii, stralucitoare, care-i cadeau peste umeri a salutat-o pe
Lo cu un "Buna!" sonor si apoi mi s-a adresat efuziv si concluziv
(fara drept de apel) si, subliniind anumite cuvinte, mi-a spus:
252
-
Ce rusine sa o smulgeti pe Dolly din piesa! Ar fi
trebuit sa auziti dupa acea repetitie cât de încântat
s-a aratat autorul de felul în care ea si-a interpretat rolul.
-
E pe verde, fraiere, sopti Lo si, concomitent, agitându-si mâna
plina de bratari într-un adio spectaculos, Ioana D'Arc
(dintr-o reprezentatie pe care o vazusem la teatrul local) s-a
îndepartat vijelioasa si a cotit în Campus Avenue.
-
Cine a fost ? Spune-mi exact cine a fost! Vermont sau Rumpelmeyer?
-
Nu - Edusa Gold, fata care ne instruieste.
-
Nu ma refeream la ea. Spune-mi exact cine a compus piesa.
-
Oh! da, desigur. O batrâna oarecare, Clare Ixulica, cred. Se
strânsesera o gramada acolo.
-
si, zii, ea ti-a facut complimente... te-a laudat?
-
A facut complimente ochilor mei si m-a sarutat pe fruntea mea
neprihanita si - probabil influentata de pozele ei
scenice - iubita mea a scos strigatul de voiosie pe care si-l
inventase de putina vreme.
-
Esti o fiinta nostima, Lolita, am zis (sau ceva de genul
acesta). Sunt încântat la culme ca ai renuntat la pasiunea ta
absurda pentru scena. E curios însa ca ai abandonat doar cu
o luna înainte de punctul culminant. Oh, Lolita, e recomandabil sa
fii mai atenta la renuntarile tale bruste. îmi amintesc
ca ai parasit Ramsdale pentru o tabara si
tabara pentru o calatorie de placere si as putea
sa enumar si alte schimbari subite în starea ta de spirit.
E bine sa fii mai chibzuita. Sunt lucruri la care nu trebuie sa
renunti niciodata. Trebuie sa perseverezi. si sa
încerci sa te porti un pic mai frumos cu mine, Lolita. De asemenea,
sa fii atenta cu dieta. Grosimea coapsei, stii, nu trebuie
sa depaseasca patruzeci si patru de centimetri.
Daca se-ntâmpla asa ceva, e nenorocire (o tachinam,
fireste). Pornim acum într-o calatorie lunga si
fericita. îmi aduc aminte ca...
253
16
Copil fiind, în Europa, priveam cu nesat harta
Americii de Nord pe care Muntii Apalasi se întindeau
îndrazneti din Alabama pâna la New Brunswick astfel încât întreaga
regiune pe care o strabateau -Tennessee, cele doua Virginii,
Pennsylvania, New York, Vermont, New Hampshire si Mâine - se proiecta în
imaginatia mea ca o Elvetie gigantesca sau chiar ca Tibetul, munte
dupa munte, piscuri si iar piscuri, marete, diamantine,
conifere uriase, le montagnard emigre înfasurat într-o
splendida piele de urs si Felis tigris goldsmithi si
Pieile Rosii asezati sub un arbore catalpa. Iluziile
copilariei s-au dezumflat reducându-se la o peluza suburbana
meschina si la un crematoriu de gunoi fumegând. îngrozitor! Adio,
Apalasia! Parasind-o, am traversat Ohio, cele trei state care
încep cu "J" si Nebraska - prima adiere a Vestului! Am
calatorit relaxati, fara graba, fiindca aveam
la dispozitie mai mult de o saptamâna pentru a ajunge la Wace,
Continental Divide, cumpana apelor, unde tinea sa asiste
neaparat la Dansurile Rituale care marcheaza deschiderea sezonului la
Pestera Magica, si cel putin trei saptamâni
pentru a sosi la Elphinstone, nestemata unui stat vestic unde voia sa
escaladeze Stânca Rosie de pe care se aruncase cu putin timp înainte,
gasindu-si moartea, o vedeta de film mai coapta, dupa
ce se certase la betie cu gigoloul ei.
si din nou motelurile prudente ne-au întâmpinat cu
inscriptii care sunau cam asa:
"Speram sa va simtiti ca
acasa. Toate instalatiile au fost verificate atent la sosirea
dumneavoastra. Am înregistrat numarul permisului dumneavoastra
de conducere. Folositi economicos apa fierbinte. Ne rezervam dreptul
de a evacua fara anunt prealabil orice persoana îndoielnica.
Nu aruncati nici un fel de gunoaie în vasul toaletei. Va
multumim. Mai venit1
254
pe la noi. Directiunea. P.S. Pentru noi, oaspetii
nostri sunt Oamenii cei Mai Remarcabili din Lume".
Plateam zece dolari pentru o camera dubla în
aceste moteluri mizerabile. Mustele faceau coada la usa
fara plasa si reuseau abile sa se strecoare
înauntru, scrumul predecesorilor nostri lâncezea înca în
scrumiere, firul de par al unei femei se odihnea pe perna, se auzea
cum vecinul îsi agata haina în dulapul lui, umerasele erau
fixate ingenios cu sârma pe barele lor, pentru a preîntâmpina furtul
si, ca o suprema insulta, deasupra paturilor pereche
stateau atârnate doua tablouri identice. Am mai observat ca moda
comerciala trecea printr-o perioada de tranzitie. Constatam
tendinta de a lega între ele casutele si de a forma treptat
caravan-seraiul si, atentie! (poate pe cititor îl intereseaza,
pe Lo în nici un caz), se adauga un etaj, se crea un hol si
masinile erau trimise la garajul comun si motelul redevenea vechiul
si bunul hotel.
îl avertizez pe cititor sa nu râda de mine
si de zapaceala mea mintala. Ne vine usor acum si
mie, si lui sa descifram un destin trecut; dar un destin în
plina desfasurare nu este, credeti-ma, o poveste
politista cinstita unde esentialul e sa nu pierzi din
vedere indiciile. în tinerete am citit o poveste politista
frantuzeasca în care indiciile apareau în text cu caractere
italice; dar nu asa procedeaza destinul McFate - chiar daca
esti deprins sa descifrezi anumite vagi semne.
De pilda: n-as putea sa jur ca n-a
existat cel putin un prilej la începutul etapei din Vestul Mijlociu a
calatoriei noastre, sau chiar înaintea acesteia, când Lo a izbutit
sa transmita informatii cuiva sau sa contacteze în alt mod
o persoana sau persoane necunoscute. Ne oprisem la o benzinarie cu
emblema lui Pegas. Ea s-a strecurat binisor de pe bancheta ei si a
sters-o spre cladirile din spate în momentul când capota
ridicata sub care ma aplecasem sa urmaresc ce lucreaza
mecanicul a ascuns-o vederii mele.
255
îmi propusesem sa fiu îngaduitor, asa
ca am dat blajin din cap, desi, la drept vorbind, asemenea vizite
erau tabu, deoarece toaletele, ca si telefoanele, îmi pareau, din
motive insondabile, punctele în care destinul meu risca sa se înfunde.
Toti avem asemenea obiecte fatidice - un peisaj ce revine obsesiv, un
numar - alese cu grija de zei pentru a atrage evenimente cu
semnificatie deosebita pentru noi: John se va poticni întotdeauna
aici; iar acolo Jane va avea un esec sentimental.
Verificarea motorului se încheiase si am tras
masina de la pompe ca sa las locul unei furgonete -si stând
acolo în desertul de cenusa batut de vânturi am simtit
cum intervalul mare al absentei ei începe sa ma apese. Nu era
nici prima, nici ultima oara când ma uitam asa, profund
tulburat, la banalitatile statice care, asemenea taranilor
descumpaniti, pareau aproape surprinse ca se afla în
câmpul vizual al unui calator esuat: tomberonul verde pentru
gunoi, anvelopele de vânzare, foarte negre si cu partile
laterale foarte albe, bidoanele stralucitoare cu ulei pentru motor, lada
frigorifica rosie, cu bauturi asortate, patru, cinci, sapte
sticle golite, bagate în careurile incomplete ca de cuvinte
încrucisate ale lacasurilor de lemn, gândacul urcând
linistit pe partea interioara a ferestrei oficiului. Prin usa
lui deschisa se auzea muzica de la un radio si ritmul ei nu se
sincroniza cu leganarea si fluturarea si cu gesticulatia
vegetatiei însufletite de vânt; aveam impresia ca vad un
vechi film mut care-si traieste propria viata în timp
ce pianul sau vioara urmaresc o linie muzicala destul de
îndepartata de floarea frematatoare, de ramura ce se
legana. Sunetul ultimului suspin al Charlottei vibra absurd prin mine,
când, cu rochia fâlfâind în discordanta cu ritmul, Lolita a virat
dintr-o directie absolut neasteptata. Toaleta fusese
ocupata si ea traversase pâna la firma Conche din cvartalul
vecin. Se mândreau cu grupurile lor sanitare curate ca acasa.
Cartile postale platite cu
256
anticipatie, spuneau ei, sunt pentru comentariile
dumneavoastra. Nici o carte postala. Nici un sapun. Nimic.
Nici un comentariu.
în ziua aceea sau în urmatoarea, dupa o
cursa plicticoasa printr-o zona de culturi agricole, am intrat
într-un orasel placut si am tras la Motelul Castanilor -
cabane frumoase, peluze verzi, umede, meri, un leagan vechi - si un
apus de soare coplesitor pe care, copila obosita nu l-a bagat în
seama. Dorise sa trecem prin Kasbeam, care era situat treizeci de
mile mai la nord de orasul ei de bastina, însa în
dimineata urmatoare s-a aratat destul de apatica. Nu mai
avea dorinta sa vada din nou trotuarul pe care jucase
sotron cu vreo cinci ani înainte. Din motive usor de înteles
ma cam temusem de aceasta excursie colaterala, desi
convenisem sa nu atragem în nici un fel atentia asupra noastra -
sa ramânem în masina si sa nu trecem pe la vechii
prieteni. M-am simtit usurat vazând ca îsi abandonase
proiectul, dar si oarecum frustrat gândindu-ma ca n-ar fi
renuntat atât de usor la el daca ar fi sesizat ca, de fapt,
în sinea mea ma opuneam - ca si în calatoria din anul precedent
- vizitarii oasului Piski, fiindca ma temeam de sugestiile
nostalgice pe care putea sa i le transmita. I-am amintit, oftând, de
vizita, a oftat si ea si s-a plâns ca nu se afla în
apele ei. Dorea sa ramâna în pat cel putin pâna la
vremea ceaiului, cu teancurile de reviste si, daca se va simti
mai bine, o sa ne continuam drumul spre vest. Trebuie sa va
spun ca era foarte dulce si molesita si poftea sa
manânce fructe proaspete. M-am hotarât sa ma duc în Kasbeam
sa-i aduc un prânz gustos. Casuta noastra se
înalta pe coasta împadurita a unui deal si de la
fereastra se vedea cum drumul coboara serpuit si apoi se
întinde drept printre doua rânduri de castani, asemenea cararii
care desparte parul, îndreptându-se spre oraselul frumos care se
profila deosebit de clar si parea o jucarie în departarea
Pura a diminetii. Se distingeau o fata-spiridus pe o
257
bicicleta-insecta si un câine cam voluminos
prin comparatie, se vedeau la fel de limpede ca pelerinii si catârii
care serpuiau urcând drumurile galbene ca de ceara din vechile
picturi cu dealurile albastre si mici oameni rosii. Mi-am
pastrat naravul europeanului de a-mi folosi picioarele atunci când am
posibilitatea sa ma dispensez de masina, asa ca
am luat-o la vale domol, am întâlnit în cele din urma biciclista - o
fata umflatica si banala, cu codite,
urmata de un urias St. Bernard cu orbitele ca panselele, în Kasbeam,
un frizer foarte batrân m-a tuns foarte prost: sporovaia întruna
despre un fiu baschetbalist si la fiecare consoana exploziva
ma scuipa pe ceafa si din când în când îsi stergea
ochelarii pe servetul înfasurat la gâtul meu sau îsi
întrerupea activitatea tremurata a foarfecilor ca sa-mi prezinte
taieturi din ziare, iar eu am fost atât de neatent încât am fost
socat când mi-am dat seama - în timp ce el îmi arata cu mâna o
fotografie sprijinita printre lotiunile cenusii si vechi -
ca tânarul jucator cu mustata murise cu treizeci de
ani în urma.
Am baut o ceasca de cafea fierbinte si
salcie, am cumparat un manunchi de banane pentru maimuta
mea si am mai petrecut vreo zece minute într-un magazin de delicatese. Se
scursese cel putin o ora si jumatate pâna la momentul
când, pe drumul serpuit care ducea la Castelul Castanilor, s-a ivit micul
pelerin ce se întorcea acasa încarcat cu bunatati.
Fata întâlnita în drumul spre oras era acum cu
bratele pline de rufarie si se caznea sa-l ajute pe un
barbat infirm, cu trasaturi vulgare si cap enorm care mi-l
aminteau pe "Bertoldo" din comedia populara italiana. Cei doi
faceau curatenie în cele vreo douasprezece cabane de pe
Culmea Castanilor, presarate cu gust în mijlocul vegetatiei
abundente. Amiaza. Cele mai multe casute erau acum goale,
scapasera de oaspetii lor, care plecasera izbind pentru
ultima oara usile cu pânza împotriva tântarilor. O
femeie si un barbat foarte batrâni, o pereche de mumii)
258
instalati într-un automobil ultimul racnet, se
pregateau sa iasa dintr-un garaj învecinat; dintr-un altul se
ivea o capota rosie, care semana cu un prohab; foarte aproape de
casuta noastra, un tip tânar si frumos, cu ochi
albastri si o claie de par negru, aseza într-un microbuz un
frigider portabil. Nu stiu din ce motiv a rânjit spre mine prosteste.
Vizavi, pe iarba, în umbra cu numeroase membre a copacilor
luxurianti, cunoscutul St. Bernard pazea bicicleta stapânei
si alaturi o tânara în stare de graviditate avansata
îsi asezase unul dintre copii pe un leagan caruia îi
facea vânt usor si bebelusul parea extaziat; si,
în acest timp, un baiat de doi sau trei ani, ros de gelozie, se amesteca
în treaba încercând sa împinga si sa traga de
scaunul leaganului; în cele din urma, a facut ce-a facut
si leaganul l-a lovit si a început sa zbiere cât îl
tinea gura trântit pe spate în iarba, iar mama lui a continuat sa
zâmbeasca duios, poate unui gând, oricum nu copiilor prezenti. îmi
amintesc, probabil, cu atâta limpezime nimicurile relatate mai înainte pentru
ca doar la câteva minute dupa aceea aveam sa-mi verific
amanuntit impresiile ; de altminteri, starea de alarma se
instalase în mine din noaptea aceea groaznica petrecuta în Beardsley.
Iata de ce refuzam sa ma las pacalit de senzatia
reconfortanta produsa de plimbarea mea, de adierea începutului de
vara ce mi se înfasura în jurul gâtului, de scârtâitul
pietrisului umed, de resturile gustoase, savuroase, supte - în cele din
urma -dintr-un dinte cariat si chiar de greutatea delectabila a
proviziilor mele pe care starea generala a inimii mi-ar fi îngaduit
sa o car; dar chiar si pompa asta mizerabila parea sa
lucreze uns si, astfel, când am ajuns la cabana unde o
lasasem pe Dolores a mea, m-am simtit adolori d'amoureuse
langueur, ca sa-l citez pe dragul si batrânul
Ronsard.
Spre surprinderea mea, am gasit-o îmbracata.
Statea pe marginea patului în blugi si tricoul cu mâneci si
ma privea ca si cum nu-si dadea prea bine
259
seama cine sunt. Tricoul subtire nu ascundea, ci
scotea în relief forma delicata si candida a sânilor mici -
si candoarea lor m-a iritat. Nu se spalase; si totusi,
îsi rujase neglijent buzele, iar dintii ei mari straluceau ca
ivoriul patat cu orice rosu sau asemenea cartofilor pai parca
pirogravati si rozalii. si iat-o stând acolo cu mâinile
împreunate în poala, visatoare, învaluita într-un nimb
diabolic, care nu avea nici o legatura cu mine.
Am trântit pe masa punga grea de hârtie si i-am
privit insistent gleznele goale si picioarele încaltate cu
sandale si chipul ei imbecil si din nou picioarele
pacatoase.
- Ai fost afara, am zis (sandalele erau pline de
pietris).
- De-abia m-am dat jos din pat, replica ea, si,
dupa ce mi-a surprins privirea îndreptata în jos, a adaugat: am
iesit doar o clipa sa vad daca vii.
A observat bananele si s-a descolacit înspre
masa. Banuiam ceva deosebit? Nu, într-adevar, nu - dar ochii
aceia înnegurati, selenari, caldura aceea neobisnuita pe
care o degaja! N-am zis nimic, am privit drumul care se rasucea atât de
limpede în cadrul ferestrei... ce punct de observatie minunat pentru cel
ce ar fi vrut sa-mi însele încrederea. Lo s-a apucat sa
manânce fructele cu multa pofta. Mi-am amintit pe data surâsul
îndatoritor al lui Johnny, vecinul de alaturi. Am iesit repede
afara. Afara se vedea numai microbuzul lui, celelalte automobile
disparusera. Tânara lui sotie se urca în masina
cu bebelusul si cu celalalt copil pe care îl potolise într-o oarecare
masura.
- Ce se-ntâmpla, unde te duci ? a strigat Lo de pe
veranda.
N-am zis nimic. I-am îmbrâncit trupul gingas înapoi în
camera si am intrat dupa ea. I-am sfâsia* tricoul. I-am
desfacut fermoarele. Pe toate. I"aI smuls sandalele.
Urmaream fantasma infidelitati1 ei, dar mirosul pe
care îl adulmecam era atât de
260
slab încât practic nu se putea deosebi de plasmuirea
unui nebun.
17
Burtosul Gaston avea o mare placere sa ofere, în
stilul sau pedant, cadouri - cadouri iesite cu oleaca de
pedanterie din comun sau pe care gândirea lui pedanta le considera
asa. într-o seara a observat cât de jerpelita era cutia în care
tineam piesele de sah si în dimineata urmatoare mi-a
trimis prin unul dintre baietii lui o caseta de arama: pe
capac se vedea un desen oriental complicat. încuietoarea ei functiona
perfect. I-am aruncat o privire si mi-am dat seama ca am în
fata una dintre acele casete ieftine pentru bani numite dintr-o
cauza nestiuta de mine "Luizettas", pe care le cumperi din
Alger sau din alta parte si apoi te întrebi la ce sunt bune. S-a
dovedit prea plata pentru piesele mele voluminoase de sah, dar am
pastrat-o, dându-i o întrebuintare diferita.
Voiam sa sparg o anumita configuratie a
destinului în ale carui mreje aveam senzatia difuza ca sunt
prins si am hotarât - în ciuda iritarii vizibile a lui Lo -
sa mai petrec o noapte la Motelul Castanilor; m-am sculat la ora patru
dimineata, m-am convins mai întâi ca Lo dormea tun (cu gura
deschisa, într-un fel de uimire discreta fata de viata
ciudat de stupida Pe care noi ne straduisem sa i-o aranjam)
si m-am asigurat ca pretiosul continut al "Luizettei"
era în siguranta. Acolo, înfasurat cu grija într-o
esarfa de lâna alba, se afla un pistolet de buzunar:
calibrul 32, magazia de opt cartuse, nu prea lung, cam a n°ua
parte din înaltimea Lolitei, plaselele din lemn s nuc caroiat
si partea metalica brumata. îl mostenisem de la
raposatul Harold Haze împreuna cu u catalog din 1938 care
într-un loc afirma vesel: "deosebit de bine adaptat pentru folosirea în
casa si
261
în masina, precum si împotriva
persoanelor". Statea acolo pregatit pentru folosire
grabnica împotriva persoanei sau a persoanelor, încarcat si
armat în buna regula, cu piedica pusa pentru a preîntâmpina o
descarcare accidentala. Sa ne amintim ca pistolul reprezinta
simbolul freudist al madularului din fata, central, al
Tatalui Ur.
Ma bucuram acum ca-l am cu mine - ma bucuram
si mai mult ca învatasem sa-l mânuiesc cu doi ani
înainte în padurea de pini care înconjura Iazul Oglinzii, iazul meu
si al Charlottei. Cutreierasem padurile acelea îndepartate
împreuna cu Farlow, un tintas admirabil, care izbutise sa
ocheasca si un colibri cu pistolul lui calibru 38, desi nu prea
ramânea mult din vietate ca proba - doar câte un pufulet irizat.
Un politist matahalos numit Krestovski, care prin anii
douazeci împuscase mortal doi evadati, ne însotise si
doborâse o ciocanitoare micuta - desi întâmplator ne
aflam în afara sezonului de vânatoare. Eram desigur un novice în
comparatie cu acesti doi sportivi si ratam permanent, însa,
cu alta ocazie, când m-am dus singur, am ranit, într-adevar, o
veverita.
- sezi frumos aici, i-am soptit micului prieten
solid, dar usor si apoi, în cinstea lui, am tras o dusca de
gin.
18
Cititorul e invitat acum sa uite Castanii si
Colturile si sa ne însoteasca mai departe spre Vest. în
zilele urmatoare s-au dezlantuit câteva furtuni violente - sau,
mai stii, o fi fost o singura furtuna ce se deplasa peste întreg
tinutul cu salturi greoaie ca o broasca, încât nu mai
scapam de ea asa cum nu izbuteam sa ne descotorosim de
detectivul Trappj pentru ca atunci mi s-a pus pentru prima data
262
problema Decapotabilului Rosu Aztec care a împins
aproape integral în umbra tema iubitilor lui Lo.
Ciudat! Eu - care eram gelos pe fiecare mascul întâlnit -
am interpretat gresit semnele destinului. Ciudat! Comportamentul rezonabil
al lui Lo din timpul iernii îmi adormise, probabil, vigilenta si
chiar pentru un nebun de legat ipoteza ca un al-doilea Humbert îi
urmarea împatimit pe Humbert întâiul si pe nimfeta lui Humbert
peste câmpiile imense si urâte, cu fulgerele si tunetele lui Zeus, ar
fi parut sminteala curata. Am presupus, donc, ca în
yacul rosu care se tinea dupa noi la o distanta
prudenta, mila dupa mila, se afla un detectiv angajat de
vreun bagacios ca sa descopere ce anume facea Humbert
Humbert cu fiica lui vitrega minora. Perioadele de perturbari
electrice si fulgere trasnitoare îmi produc întotdeauna
halucinatii. La fel si acum. Dar daca nu erau simple
halucinatii? Nu stiu ce mi-au pus în bautura, ea sau el sau
amândoi, dar într-o noapte am fost sigur ca a batut cineva la
usa cabanei noastre, m-am sculat si am deschis-o larg si am
observat doua lucruri - ca eram gol pusca si ca,
stralucind alb în bezna brazdata de picaturile de ploaie,
statea un barbat care-si ascundea chipul dupa masca
Falcosului, un detectiv grotesc din benzile desenate. Tipul si-a
înabusit râsul si a zbughit-o, iar eu am revenit
clatinându-ma în camera si am adormit din nou si nici
pâna în ziua de azi nu sunt sigur daca vizita a fost aievea sau doar
delirul generat de drog. Studiasem în detaliu modalitatile de
manifestare ale umorului lui Trapp si întâmplarea relatata putea fi o
mostra plauzibila. Oh, grosolana si absolut nemiloasa!
Cineva, mi-am închipuit eu, facea bani cu mastile monstrilor
si imbecililor populari. Am vazut oare, în realitate, în dimineata
urmatoare cum doi pusti scormoneau prin gunoi si încercau
'ttasca Falcosului? Ma întreb si acum. Sa fi fost o
coincidenta datorata conditiilor atmosferice? Posibil!
263
Sunt un asasin înzestrat cu o memorie
senzationala, dar incompleta si neortodoxa, si de
aceea, doamnelor si domnilor, nu va pot spune cu precizie când, în ce
zi, am avut pentru prima oara certitudinea deplina ca
decapotabilul rosu ne urmarea, îmi amintesc totusi când i-am
vazut foarte clar, de aproape, soferul. într-o dupa-amiaza
rulam încet prin pânzele ploii torentiale si vedeam întruna cum
fantoma rosie înoata si freamata de pofte în oglinda
mea retrovizoare. Deodata potopul a început sa slabeasca în
intensitate, rapaitul picaturilor s-a rarit si apoi a
încetat. Soarele s-a ivit din nori si a zvântat fosnind soseaua,
iar eu am oprit la o statie de benzina fiindca aveam nevoie de
ochelari de soare noi. Ceea ce se întâmpla semana cu o boala, un
cancer, ceva fara speranta, asa ca pur si
simplu am facut abstractie de faptul ca urmaritorul nostru
tacut în ipostaza decapotabila se oprise ceva mai în spate la o
cafenea sau un bar cu firma idioata: "La Forfota Mare mai
gasesti un loc". Dupa ce m-am ocupat de nevoile
masinii, am intrat în birou ca sa cumpar ochelarii si
sa platesc benzina. Semnam cecul de calatorie si
ma întrebam cam pe unde ma aflu, când am privit întâmplator
printr-o fereastra laterala si am vazut ceva îngrozitor. Un
barbat lat în spate, cu început de chelie, cu o haina de culoarea
fainii de ovaz si pantaloni maro închis o asculta pe Lo, care
statea sprijinita de masina si vorbea cu el foarte
repede. Lo îsi agita mâna în sus si în jos, cu degetele
raschirate, gesticulatia obisnuita când voia sa
fie foarte serioasa si convingatoare. Familiaritatea si
volubilitatea cu care discuta m-au socat - cum sa va spun? -m-au
dat gata, cei doi pareau sa se cunoasca, oh, de multe si
multe saptamâni. L-am vazut cum se scarpina pe obraz,
da din cap aprobator si se întoarce la decapotabilul lui. Un
barbat lat în umeri, destul de masiv, cam de vârsta mea, care semana
oarecum cu Gustav Trapp, un var de-al tatei din Elvetia -aceeasi
fata cu pielea întinsa, arsa de vânt si °e
264
soare, mai plina decât a mea, cu o mustata
mica si neagra si o gura degenerata, trandafirie.
Când m-am urcat în masina, Lolita studia o harta rutiera.
- Ce te-a întrebat barbatul acela, Lo?
- Care barbat? Oh, barbatul ala, oh, da. Oh,
nu stiu. M-a întrebat daca am o harta. Se ratacise,
cred.
Am pornit si la un moment dat i-am spus:
- Lo, asculta-ma cu atentie. Nu stiu
daca minti si nu stiu daca mai esti întreaga
la minte si deocamdata nici nu ma intereseaza; dar persoana
aceea ne-a urmarit toata ziua, masina a fost ieri la motel
si cred ca el e politai. stii foarte bine ce se
întâmpla si unde te duci daca politia afla cum stau
lucrurile. Vreau sa stiu exact ce ti-a spus si ce i-ai
raspuns tu.
A râs.
- Daca e cu adevarat politai, zise ea
strident, dar cu o oarecare logica, cel mai rau este sa-i
aratam ca ne temem de el. Fa-te ca nu-l vezi,
Taticule.
- A întrebat unde ne ducem ?
- Oh, asta o stie (în batjocura).
- Oricum, am zis renuntând, acum l-am vazut de
aproape. Nu e aratos. Seamana foarte bine cu o ruda de-a
mea numita Trapp.
- Mai stii, poate e Trapp. în locul tau - oh,
uita-te, toti nouarii au disparut si în locul lor au aparut
zerourile din mia urmatoare. Când eram mica, a continuat ea pe
neasteptate, credeam ca or sa se opreasca si or
sa redevina nouari, era nevoie doar ca mama sa fie de acord
si sa întoarca masina invers.
Vorbea pentru prima oara spontan despre copilaria
ei pre-Humbertiana; probabil învatase trucul în grupa de teatru.
Ne-am continuat calatoria fara sa ne mai
urmareasca nimeni. Dar a doua zi, asemenea durerii care revine într-o
boala fatala de îndata ce efectul medicamentului si
speranta s-au stins, a reaparut în spatele nostru platosa
rosie lucioasa. Pe sosea se circula linistit; nimeni nu
depasea pe nimeni; si nimeni nu încerca sa se intercaleze
între
265
umila noastra masina albastra si
tiranica ei umbra rosie - ca si cum intervalul fusese
vrajit, devenind o zona de veselie nefasta si de magie
neagra, o zona precisa si stabila, parca ar fi
fost taiata artistic în sticla. soferul din spatele meu, cu
umeri puternici si mustata stil Trapp, semana cu un manechin
dintr-o expozitie, iar decapotabila lui parea ca se
deplaseaza datorita unei funii invizibile, silentioase, de
matase, care o lega de vehiculul nostru prapadit. Sedanul
albastru avea mult mai putini cai putere decât masina lui
splendida, lacuita, asa ca nici macar n-am
încercat sa iau distanta. O lente currite noctis equi! O,
cât de încet se desfasurau cosmarurile noptii! Am urcat
pante lungi si am rulat din nou la vale, am respectat limitele de
viteza si am ocolit copiii neatenti, am reprodus la scara
mare serpuirile negre ale curbelor de pe indicatoarele galbene, dar
indiferent cum si prin ce zone conduceam, intervalul vrajit continua
sa alunece intact, matematic asemenea mirajului, proiectia pe
sosea a unui covor magic. si permanent am simtit în dreapta mea
o vâlvataie tainica: privirea ei vesela, obrazul ei îmbujorat.
Un politist de la circulatie, postat în mijlocul
paienjenisului cosmaresc al strazilor - la 4,30 p.m.
într-un oras industrial - a fost mâna soartei care a rupt vraja. Mi-a
facut semn sa trec si apoi aceeasi mâna m-a
despartit de umbra rosie. între noi s-au intercalat vreo
douazeci de masini, iar eu am accelerat si am virat ca un
maestru într-o alee îngusta. O vrabie si-a luat zborul cu o
bucata enorma de pâine, a fost atacata de alta si a
scapat bucata din cioc.
Câteva opriri bruste, hoinareala prelungita,
fara tinta, pe diferite strazi si, în
sfârsit, am revenit la sosea: umbra noastra disparuse.
Lola a ricanat si mi-a spus:
- Daca într-adevar crezi ca tipul este ceea ce
crezi, ai facut o mare prostie încercând sa-l fentezi.
- Acum am alte idei, i-am spus.
266
- Trebuia - ah - sa ti le tii în frâu - ah -
ramânând în contact cu el, tahta drahga, replica Lo,
zbatân-du-se în spiralele propriului sarcasm. Ei, fir-ar sa fie, esti
meschin, adauga cu vocea ei obisnuita.
Am petrecut o noapte posomorâta într-o cabana
infecta, sub maretia sonora a ploii si deasupra
noastra s-a rostogolit continuu un fel de tunet preistoric si
puternic.
- Nu sunt o doamna si nu-mi plac fulgerele, spuse
Lo, a carei spaima de furtunile cu descarcari electrice îmi
aducea un fel de consolare patetica.
Am luat micul dejun în orasul-resedinta
departamentala Soda cu o populatie de o mie si unu de locuitori.
- Judecând dupa cariatida aceea, am remarcat,
Bucalatul s-a si prezentat.
- Umorul tau, dragha tatha, e debordant,
între timp ajunsesem în tinutul salviei hoinare.
Au urmat vreo doua zile destinse, încântatoare
(cât de nebun fusesem, nu se întâmplase nimic; crampa venea de la un vânt care
nu reusea sa iasa), si numaidecât podisurile înalte au
facut loc muntilor adevarati si am intrat în Wace la
timp.
Oh, dezastru. Se produsese o confuzie, Lo citise
gresit data în Ghidul Turistic si ceremoniile de la Pestera
Magica se încheiasera! Trebuie sa admit ca a suportat eroic
necazul. Am descoperit ca în orasul Wace - de tip Kurort - exista un
teatru de vara în plina activitate si într-o seara
frumoasa de la mijlocul lui iunie ne-am îndreptat, fireste, spre el.
N-as putea sa va povestesc intriga piesei vazute. O
aventura banala, fara îndoiala, cu efecte luminoase
modeste si o protagonista mediocra. Mi-a placut cu
adevarat doar ghirlanda de sapte gratii mici, mai mult sau mai
putin nemiscate, machiate frumos, cu membrele goale - sapte
pubere buimacite, înfasurate în voal colorat, recrutate din
localitate (judecând dupa freamatul partizan ce se producea ici
si colo în auditoriu) - personificare a unui curcubeu
267
viu,
care a stralucit în ultimul act si s-a stins oarecum plictisit în
spatele unei serii de voaluri multiplicate. M-am gândit, dupa cum îmi
amintesc, ca ideea copii-lor-culori fusese preluata de autorii Clare
Quilty si Vivian Darkbloom dintr-un pasaj din James Joyce si ca
doua dintre culori erau exasperant de atragatoare - oranjul
si smaraldul. Oranjul s-a frichindit tot timpul, iar smaraldul, dupa
ce ochii i s-au obisnuit cu întunericul din sala unde stateam
înfipti în scaune, i-a zâmbit deodata mamei sau tutorelui sau.
De îndata ce povestea s-a încheiat si aplauzele -un sunet pe care
nervii mei nu-l suporta - s-au pornit sa bubuie în jurul meu, am
început s-o trag si s-o împing spre iesire pe Lo, determinat de
nerabdarea erotica fireasca de a o conduce înapoi spre cabana
noastra cu neon albastru, prin noaptea înstelata si uluita:
spun întotdeauna ca natura este uluita de ceea ce vede. Dolly-Lo
ramânea totusi în urma, într-o stare de uimire trandafirie,
ochii încântati i se îngustasera, vazul coplesise în
asa masura celelalte simturi încât ea continua sa
aplaude masinal, însa mâinile ei moi de abia se mai atingeau. E o
reactie frecventa la copii, o cunosteam, dar, pentru numele lui
Dumnezeu, Lo era o fetita deosebita, si totusi zâmbea
ca o mioapa spre scena care se afla acum departe. Reusisem sa
vad câte ceva din cei doi coautori - un smoching si umerii goi ai
unei femei surprinzator de înalte, cu parul negru si care
semana cu un soim.
-
Mi-ai învinetit din nou încheietura mâinii, bruta, spuse Lolita cu
voce scazuta si se strecura pe bancheta ei.
-
îmi pare foarte rau, îngrozitor de rau, iubita mea, iubita mea
ultravioleta, am zis, încercând zadarnic sa o prind de cot, si
am adaugat, ca sa schimb subiectul - ca sa schimb directia
soartei, oh, Doamne Dumnezeule: Strasnica femeie Vivian. Sunt sigur
ca am vazut-o ieri pe afisul din restaurantul acela din Soda.
268
-
Uneori esti revoltator de tâmpit. Mai întâi, Vivian este autorul,
autoarea e Clare; în al doilea rând, are patruzeci de ani, e maritata
si în vinele ei curge sânge de negru.
-
Credeam, am zis tachinând-o, ca acest Quilty e marea ta pasiune de pe
vremea când ma iubeai în dulcele si batrânul Ramsdale.
-
Ce zici ? a contrat Lo cu fata schimonosita. Dentistul ala gras
? Cred ca ma confunzi cu vreuna dintre fâsnetele dupa
care te dadeai în vânt.
,
Iar eu m-am gândit ca aceste fâsnete uita totul, în vreme
ce noi, barbatii îndragostiti, pastram cu
sfintenie fiecare farâma din nimfetismul lor.
19
I-am
dat dirigintelui de la posta din Beardsley - cu stiinta si
încuviintarea lui Lo - doua adrese unde sa ne trimita
eventuala corespondenta: Po Wace si PO Elphinstone. în
dimineata urmatoare am trecut pe la primul oficiu si am fost
nevoiti sa asteptam la o coada scurta, dar care
se deplasa lent. Senina, Lo s-a apucat sa studieze galeria
infractorilor. Frumosul Bryan Bryanski, alias Anthony Bryan, alias Tony Brown,
ochii caprui, tenul frumos, cautat pentru rapire de copii. Lefauxpas
al unui gentleman batrân, cu ochii tristi, consta în escrocherie
postala si, ca si cum n-ar fi fost de ajuns, fusese
blestemat de la natura cu arcade deformate. Sullen Sullivan era prezentat
cu un avertisment: se crede ca e înarmat si trebuie considerat ca
extrem de periculos. Daca doriti sa turnati un film
dupa cartea mea, faceti în asa fel ca unul dintre chipurile
acestea sa se transforme în timp ce le privesc în figura mea. în plus, se
afla fotografia la minut, murdara, a unei Fete Disparute, vârsta:
paisprezece ani, avea pantofi maro si geanta când a fost
vazuta psntru ultima data, rimeaza. Rugam,
anuntati-l pe seriful Buller.
269
Am uitat de scrisorile mele. Dolly primise raportul de la
scoala si un plic cu aspect deosebit. L-am deschis pe îndelete
si i-am citit atent continutul. Am conchis ca procedasem conform
întelegerii, întrucât Lo nici macar nu s-a sinchisit si a plutit
în deriva spre standul cu ziare de lânga iesire.
"Dolly-Lo: Sa stii ca piesa s-a bucurat de
mare succes. Cei trei copoi au stat cuminti, fiindca fusesera,
banuiesc, usor drogati de Cutler, iar Linda a învatat
la perfectie rolul tau. A jucat foarte bine, cu vivacitate si
stapânire perfecta, însa i-a lipsit ceva din sensibilitatea, din
vitalitatea relaxata, din farmecul Dianei mele - si al
autorului; dar autorul n-a fost de fata, sa ne aplaude, cum s-a
întâmplat la repetitia aceea speciala, iar furtuna teribila cu
descarcari electrice de afara ne-a bruiat tunetele noastre
produse în culise. Oh, draga mea, viata zboara. Acum, când s-au
încheiat toate, scoala, piesa, aiureala cu Roy, lauzia mamei
(bebelusul nostru, vai, n-a avut zile), am impresia ca lucrurile s-au
petrecut demult, demult, desi, de fapt, mai am înca urme de machiaj
pe fata.
Poimâine plecam la New York si cred ca nu
voi avea încotro si-mi voi însoti parintii în Europa. Din
pacate, am vesti destul de proaste pentru tine. Dolly-Lo! Când te vei
întoarce s-ar putea sa nu ma gasesti în Beardsley. Dintr-un
motiv sau altul, unul stii tu cine e, celalalt nu e cel pe care crezi
ca-l stii, Tata vrea sa ma dea la o scoala din
Paris pentru un an, câta vreme va fi si el pe-aproape cu bursa lui
Fulbright.
Dupa cum ne asteptam, sarmanul Poet s-a
poticnit în Scena III când a ajuns la flecustetul acela
fara noima în frantuzeste. Ţi-l amintesti ? Ne
manque pas de dire a ton amant Chimene, comme le lac est beau car ii faut
qu'il t'y mene. Baftos cavaler! Qu'il t'y - Ţi
se-ncurca limba-n gura! Asaaa, sa fii cuminte, Lollikins.
Toata dragostea de la Poetul tau si complimente babacai
tale. A ta, Mona. P.S. Din cauza primului motiv sau a celuilalt
corespondenta mea
270
se afla sub control strict. Asa ca ar fi
bine sa astepti pâna îti scriu din Europa."
(Dupa câte stiu n-a scris. Scrisoarea cuprindea
un element de ticalosie misterioasa, dar sunt prea obosit astazi
si nu îl mai analizez. Am gasit-o mai târziu bagata
într-unui dintre Ghidurile Turistice si am reprodus-o aici a titre
documentaire. Am citit-o de doua ori.)
Mi-am ridicat privirile de pe scrisoare si ma
pregateam sa... Nici urma de Lo. în timp ce ma adâncisem în
vraja Monei, Lo ridicase din umeri si se topise.
- N-ati vazut întâmplator... l-am întrebat
pe cocosatul care matura dusumeaua lânga intrare. Da, o
vazuse, batrânul libidinos. Banuia ca fata zarise o
prietena si se grabise sa iasa. Am iesit si eu
în mare graba. M-am oprit - ea nu se oprise. Am pornit în graba mai
departe. M-am oprit din nou. Asadar, se întâmplase în cele din urma.
Plecase pentru totdeauna.
în anii care au urmat m-am întrebat adesea de ce n-a plecat
atunci. Pentru totdeauna. Sa o fi retinut calitatea noilor ei rochii
de vara încuiate în masina mea? Sa o fi oprit oare faptul
ca mai aveau de pus la punct unele detalii din planul lor general? Sau,
pur si simplu, daca ma gândesc bine, s-au folosit de mine, care
o duceam oricum la Elphinstone -punctul terminus al stratagemei lor secrete ?
Aveam doar certitudinea ca ma parasise pentru totdeauna.
Muntii mov si indiferenti înconjurau pe jumatate
orasul si pe versantii lor pareau sa misune
Lolite care gâfâiau, catarându-se cu mâinile si cu picioarele,
si râdeau si se dizolvau în pâcla ce îi învaluia. Un mare V format din stânci albe pe o
panta abrupta, vizibil în perspectiva îndepartata a unei
raspântii, mi s-a parut însasi initiala premonitorie a
lui Vai-Vai.
Noul si frumosul oficiu postal din care de-abia
iesisem se afla între un cinematograf somnolent si o conjuratie
de plopi. Era ora 9 a.m. la munte. Strada se numea Main Street. M-am plimbat pe
trotuarul
271
ei albastru privind spre trotuarul celalalt:
caruia îi daruia frumuseti magice una dintre acele fragile
dimineti de început de vara cu fulgerari sporadice de geamuri
si o atmosfera generala de sovaiala si
parca de neputinta în perspectiva unei amieze intolerabil de
fierbinti. Am traversat si am hoinarit si
haladuit, cum s-ar zice, de-a lungul unui imens cvartal: Medicamente,
Proprietati Imobiliare, Arta Modei, Piese Auto, Cafenea, Materiale
Sportive, Mobila, Utilaj Agricol, Western Union, Aspiratoare,
Bacanie. Ofiter, ofiter, fiica mea a fugit. în cârdasie
cu un detectiv; îndragostita de un santajist. A profitat de
neputinta mea. M-am uitat prin toate magazinele. M-am întrebat daca
este cazul sa ma adresez vreunuia dintre trecatorii
razleti. M-am abtinut. Am ramas câteva clipe în masina
parcata. Apoi am cercetat partea de est a gradinii publice. M-am
întors la Arta Modei si Piese Auto. Am avut o izbucnire de sarcasm
furibund si mi-am spus - un ricanement -ca sunt smintit de-a
binelea sa o suspectez, ca se va întoarce din clipa în
clipa.
Asa s-a si întâmplat.
M-am rasucit în loc si i-am dat la o parte mâna
pe care si-o asezase pe mâneca mea, zâmbind imbecil si timid.
- Treci în masina, i-am spus.
M-a ascultat, iar eu am continuat sa circul în sus
si-n jos, luptându-ma cu gânduri tulburi si încercând sa
pun la cale o metoda pentru a-i demasca si a-i anihila duplicitatea.
A iesit din masina rapid si a venit din
nou lânga mine. Auzul meu a reintrat treptat pe lungimea de unda a
statiei de emisie Lo si am înteles ca îmi spunea ceva
despre întâlnirea ei cu o fosta prietena.
- Zau? Care?
- O fata din Beardsley.
- Bine. Le stiu pe cele din grupul tau. Alice
Adams ?
- Fata asta nu era din grupul meu.
272
1
- Bine. Am lista completa a elevelor. Numele ei, te
rog.
- Nu învata la scoala mea. E o fata din
Beardsley si-atât.
- Bine, am cartea cu adrese din Beardsley. O sa-i
trecem în revista pe cei ce se numesc Brown.
- Nu-i stiu decât numele de botez.
- Mary sau Jane ?
- Nu - tot Dolly.
- Deci am ajuns într-o fundatura (oglinda de
care-ti turtesti nasul). Bine, sa o luam altfel. Ai lipsit
douazeci si opt de minute. Cu ce s-au îndeletnicit cele doua
Dolly?
- Ne-am dus la o pravalie cu racoritoare.
**V- si acolo ati comandat...
4M- Doua sticle de coke, atât.
*" - Atentie, Dolly. Putem verifica, stii asta.
- Ea, cel putin, a comandat. Eu am cerut un pahar cu apa.
- Bine. Localul acela era acolo ?
- Precis.
- Bine, hai s-o întrebam pe fata de la bar.
- Mai stai olecuta. Da' poate, daca ma
gândesc mai bine, a fost undeva mai departe, mai spre centru - imediat
dupa colt.
N-are importanta, hai intra, te rog. O
sa vedem. (Am deschis o carte de telefon legata cu
lantisor.) Servicii Funebre Deosebite. Nu, înca nu. Aha,
iata-le: Druggists-Retail. Hill Drug Store. Farmacia Larkin. si
înca vreo doua. Cam astea sunt magazinele din Wace care au baruri cu
racoritoare - cel putin în sectiunea lor comerciala.
Perfect, o sa le verificam pe toate.
- Du-te dracului, spuse ea.
- Lo, grosolania nu-ti serveste la nimic.
- Okay,zise.Dar sa-ti iasadincapcaai ma prinzi în cursa. Okay, deci
n-am stat într-un magazin. Am discutat si ne-am uitat la rochiile din
vitrine.
273
- Care vitrine? Asta, de pilda?
- Da-da, aia de-acolo, de pilda.
- Oh, Lo! Hai s-o privim mai de aproape. Imaginea era,
într-adevar, încântatoare. Un tânar
spilcuit curata cu aspiratorul covorul ordinar pe
care stateau doua statuete ce pareau scapate dintr-o
explozie. Una era goala pusca, fara peruca
si fara brate. Statura ei relativ mica si poza
afectata sugerau ca îmbracata reprezentase si va
reprezenta, dupa ce o vor învesmânta din nou, o fetita de
dimensiunile Lolitei. Dar acum era asexuata. Lânga ea statea o
mireasa cu voal, mult mai înalta, aproape perfecta si intacta,
atât ca îi lipsea un brat. La picioarele celor doua
domnisoare, pe podiumul pe care tânarul se misca harnic încolo
si-ncoace cu aspiratorul, se formase o gramajoara din trei
brate subtiri si o peruca blonda. Doua brate
se rasucisera întâmplator într-un gest ce sugera groaza sau
implorarea.
- Uite ce e Lo, am spus calm. Uita-te bine. Nu ti
se pare ca simbolizeaza ceva? Totusi - am continuat dupa ce
ne-am urcat în masina -, mi-am luat anumite precautii. Aici
(deschizând delicat boxa din bordul masinii) pe bloc-notesul acesta, am
trecut numarul masinii prietenului tau.
Mare magar am fost sa nu-l memorez. în mintea mea
se pastrau doar litera initiala si ultima cifra, ca
si cum întregul amfiteatru al celor sase semne se retragea
concav în spatele unui geam colorat care era prea opac si nu-mi permitea
sa descifrez seria centrala, dar suficient de translucid încât
distingeam semnele extreme - un P mare si un 6. Ma vad obligat
sa intru în asemenea detalii (care, în sine, prezinta interes doar
pentru psihologul profesionist) pentru ca altminteri cititorul (ah,
de-as izbuti sa mi-l reprezint clar sub forma unui carturar cu
barba blonda si buze trandafirii sugând la pomme de sa canne în
timp ce îmi soarbe manuscrisul!) s-ar putea sa nu înteleaga
intensitatea socului pe
274
care l-am trait când am constatat ca P-ul
capatase turnura lui B si ca 6 fusese pur si simplu
radiat. Restul, mâzgalit prin frecarea agitata, grabita, a
gumei din capul creionului, avea portiuni cu numere sterse sau
reconstruite cu un scris de copil si prezenta o încâlceala
terifianta, ca un gard din sârma ghimpata menit sa zadarniceasca
orice tentativa de interpretare logica. Retinusem doar statul -
se învecina cu acela din care facea parte Beardsley.
N-am spus nimic. Am pus bloc-notesul la loc, am închis boxa
si am iesit din Wace. Lo înhatase niste reviste
umoristice de pe bancheta din spate si,
nesta-tornica-bluza-alba, cu un cot scos pe geamul portierei, se
lasase furata de aventura în desfasurare a vreunui
prostanac sau clovn. La trei sau patru mile departare de Wace am
virat în umbra unui teren pentru picnic unde dimineata îsi
asternuse crâmpeiele de lumina pe o masa goala;
surprinsa, Lo si-a înaltat privirea schitând un zâmbet
vag si, fara sa scot un cuvânt, i-am tras un dos de
palma groaznic care s-a lipit de pometul dur si fierbinte al
obrazului ei.
si apoi remuscarile, dulceata
sfâsietoare a ispasirii plina de suspine, iubirea ce se
târaste în genunchi, deznadejdea împacarii senzuale.
In noaptea de catifea, la Motelul Mirana (Mirana!) i-am sarutat
talpile galbui ale picioarelor ei cu degete lungi, m-am jertfit...
Fara nici un folos. Amândoi eram condamnati. si curând urma
sa fiu prins într-un nou ciclu de persecutii.
Pe o strada din Wace, la periferie... Oh, sunt foarte
sigur ca n-a fost o amagire. Pe o strada din Wace am zarit
decapotabilul Rosu Aztec sau geamanul lui. în locul lui Trapp, în
masina se aflau patru sau cinci tineri zgomotosi de diferite
sexe -dar n-am spus nimic. Dupa ce am trecut de Wace, s-a ivit o
situatie complet noua. O zi sau doua m-am bucurat de o
forta mintala remarcabila care îmi spunea ca noinu eram si n-am fost urmariti
275
niciodata; apoi, îngretosat, am înteles
ca Trapp îsi schimbase tactica si continua sa
ramâna lânga noi, însotindu-ne în masini închiriate.
Un adevarat Proteu al autostrazii, care trecea cu
o usurinta uluitoare dintr-un vehicul în altul. Tehnica lui
presupunea existenta unor garaje specializate în operatiunile
"masini-de-posta", dar n-am reusit sa
descopar localurile pe care le folosea. La început a parut sa
prefere specia Chevrolet; a început cu o decapotabila Crem Campus, apoi
s-a transbordat într-un Sedan Albastru ca Zarea si de aici înainte s-a
decolorat în Gri Surf si Griul Trunchiurilor Plutitoare. Apoi tipul s-a
orientat spre alte marci si a parcurs curcubeul sters al unor
nuante de vopse-luri si într-o zi m-am trezit ca nu sunt în
stare sa stabilesc diferenta coloristica subtila dintre
Melmothul nostru Albastru de Vis si Oldsmobilul Creasta Albastra pe
care îl închinase; griurile, totusi, ramâneau criptocronismul
sau preferat si, în cosmarurile mele agonice, am încercat
zadarnic sa deosebesc în mod adecvat fantoma Cryslerului Gri ca Scoica de
aceea a Chevroletului Gri ca Ciulinul si de a Dodgelui Gri Galic...
Fiind nevoit sa-i pândesc mereu mustata mica
si camasa deschisa - sau devia chelboasa si
umerii larg -, am ajuns sa studiez aprofundat toate masinile de pe
sosea - din spate, din fata, de alaturi, cele ce veneau,
cele ce se îndepartau, fiecare vehicul de sub soarele dansant: automobilul
vilegiaturistului linistit având în fereastra din spate cutia cu
servetele Extra-Fine; rabla gonind temerara plina de copii
palizi, cu botul unui câine flocos iesind pe geam si cu o aripa
sifonata; Sedanul burlacului, încarcat ochi cu costume pe
umerase; uriasul si umflatul treiler transportând case ce se
strecoara în fata; masina cu tânara pasagera
cocotata politicos în mijlocul banchetei din fata ca
sa fie mai aproape de tânarul sofer; masina care
poarta pe acoperis o barca rosie cu fundul în sus...
Masina
276
gri care încetineste în fata noastra,
masina gri prinzându-ne din urma.
Ne gaseam în tinutul muntos, undeva între Snow
si Champion, si rulam la vale pe o panta aproape
imperceptibila, când am avut ocazia pentru a doua oara sa-l
vad clar pe Detectivul Amant Trapp. Ceata cenusie din spatele
nostru se îndesise si se concentrase în masivitatea unui Sedan Albastru
Dominion. Deodata, ca si cum reactiona la spasmele sarmanei
mele inimi, masina pe care o condusesem s-a pornit sa lunece dintr-o
parte în cealalta în timp ce de sub noi se auzea un flap-flap-flap
neputincios.
- Ai pana de caucic, musiu, spuse vesela Lo.
Am oprit lânga o prapastie. si-a încrucisat
bratele si si-a pus piciorul pe tabloul de bord. Am coborât
si am examinat roata din spate dreapta. Anvelopa se turtise îngrozitor, ca
o proasta. Trapp se oprise la vreo cincizeci de yarzi în spatele nostru.
De la distanta, fata sa forma o pata unsuroasa de
voiosie. Asta era sansa mea. M-am îndreptat spre el - cu ideea
stralucita de a-i cere un cric, desi eu aveam unul. S-a retras
putin. M-am împiedicat de o piatra -prilej de amuzament general. Apoi
un camion colosal s-a ivit din spatele lui Trapp si a trecut ca fulgerul
pe lânga mine - si imediat dupa aceea l-am auzit cum
claxoneaza convulsiv. M-am uitat instinctiv, înapoi - si am
vazut cum masina mea o lua usurel din loc. Mi-am dat seama
ca la volan se afla, ca o caraghioasa, Lo si ca motorul era
cu certitudine pornit - desi, dupa cum îmi aminteam, îl oprisem, dar
nu trasesem frâna de mâna; si într-o fractiune
infinitezimala de timp - intervalul dintre doua batai de
inima - am ajuns la masina care cârcâia, dar s-a oprit în cele din
urma; ei bine, în cele câteva clipe mi-a venit în minte ideea ca în
ultimii doi ani micuta Lo avusese timp berechet sa fure elementele
esentiale ale sofatului. Am deschis violent portiera. Eram al naibii
de sigur ca ea pornise masina ca sa ma împiedice sa
ma apropii de Trapp. Trucul ei s-a
277
dovedit inutil totusi, deoarece exact în momentul când
o urmaream el luase un viraj energic în U si se volatilizase. M-am
odihnit câteva secunde. Lo m-a întrebat daca n-am de gând sa-i
multumesc - masina o luase din loc singura si... Cum n-a
primit nici un raspuns, s-a adâncit numaidecât în studiul unei
harti. Am iesit din nou din masina si a început
"chinul de pe lume", cum îi spunea Charlotte. îmi pierdeam mintile,
probabil.
Ne-am continuat calatoria grotesca.
Dupa o coborâre solitara si inutila, am urcat si am
tot urcat. Pe o panta abrupta m-am trezit în spatele unui camion
gigantic care ne depasise. Acum gemea catarân-du-se pe
serpentine si nu ne permitea sa trecem. Din cabina lui a iesit
un dreptunghi mic de argint slefuit - ambalajul interior al gumei de
mestecat -si a zburat înapoi, lipindu-se de parbrizul nostru. Mi s-a
nazarit ca, daca într-adevar îmi pierdeam
mintile, as putea-o sfârsi ucigând pe cineva. De fapt - îi spuse
Humbert cel parasit lui Humbert care se poticnea -, ar fi mai
inteligent sa pregatesti lucrurile -sa transferi arma din
cutie în buzunar - ca sa fii gata sa exploatezi momentul de nebunie
care va veni fara doar si poate.
20
Permitându-i Lolitei sa studieze arta actorului,
i-am oferit posibilitatea, ca un natarau îndragostit ce
eram, sa-si dezvolte capacitatea de a însela. Se vedea acum
ca raspunsurile la teme de felul: "Care este conflictul principal înHedda
Gabler?" sau "Care sunt punctele culminante în Dragostea de sub tei
? sau "Analizati atmosfera dominanta din Livada cu
visini" o învatau, de fapt, cum sa ma
tradeze. Oh, cât de mult regretam acum exercitiile de simulare
senzuala pe care le facuse în salonul nostru din Beardsley unde o
urmarisem de multe ori dintr-un
278
punct strategic bine ales în timp ce ea, ca aflata sub
hipnoza sau asemenea participantei la un ritual mistic, producea versiuni
sofisticate de fantezii infantile mimând diferite actiuni - asculta un
geamat venind din bezna, se întâlnea pentru prima data cu tânara
mama vitrega, gusta ceva cu gust oribil, mirosea iarba strivita
într-o livada luxurianta sau atingea obiecte fantomatice cu mâinile
ei subtiri, agile de fetita. Pastrez înca printre
hârtiile mele o foaie trasa la mimeograf cu indicatii de felul:
"Exercitiu tactil. Imagineaza-ti ca ridici
de jos
.si tii în mâna o
minge de ping-pong, un mar, o
'curmala
lipicioasa, o minge de tenis noua si flocoasa,
*un cartof
fierbinte, un cub de gheata, o pisicuta, un
catelus, o potcoava, o pana, o faclie.
*Frecati
sau framântati cu degetele urmatoarele ** obiecte imaginare: o
bucata de pâine, o guma de * sters, tâmpla dureroasa a unui
prieten, o bucata °*ii de catifea, petala unui trandafir.
f' Esti o fetita oarba. Pipaie
fata unui tânar grec, .»,: a lui Cyrano, a lui Mos Craciun,
a unui bebelus, a -9 unui faun care râde, a unui strain, a
tatalui tau". iu:
si cât de fermecatoare era în timp ce urzea acele
vraji delicate, în timpul reprezentatiei de vis a vraji-lor
si exercitiilor ei impuse! Iar în anumite seri aventuroase din
Beardsley, o rugam sa danseze pentru mine, promitându-i
bineînteles o tratatie sau un dar si ritmurile membrelor ei nu
tocmai nubile îmi produceau o deosebita placere, desi salturile
ei cu picioarele desfacute semanau mai curând cu acelea ale unui
sef de galerie la fotbal decât cu miscarile sacadate ale unui
petit rat parizian. Dar nimic, absolut nimic nu se compara cu
furnicaturile extazului Provocat de modul în care juca tenis - sentimentul
delirant si chinuitor ca ma balansam chiar pe marginea unei
ordini si splendori supranaturale.
în ciuda vârstei avansate, Lo continua sa
ramâna o nimfeta extraordinara, parca niciodata
nu fusese
279
atât de fascinanta, cu madularele ei de culoarea
caisei, în echipamentul de tenis pentru copii! înaripati gentlemani! Ce
haz ar mai avea lumea cealalta daca n-ar prezenta-o asa cum se
înfatisa ea - fara sa schimbe nimic - în acea
statiune din Colorado, dintre Snow si Elphinstone: pantalonii
scurti si largi de baietel, talia subtire, pântecul de
caisa, sutienul cu bretelele care-i înconjurau gâtul si se legau în
spate printr-un nod ce se balabanea si omoplatii ei de
caisa, goi adorabili si ucigator de tineri cu pufuletul
acela si oasele frumoase si delicate, precum si spatele neted
care se îngusta spre talie. sapca ei avea cozoroc alb. Racheta ei ma
costase o mica avere. Idiot, de trei ori idiot! De ce n-oi fi filmat-o ?
Ar fi fost acum împreuna cu mine, în fata ochilor mei, în camera de
proiectie a durerii si disperarii mele.
De obicei, înainte de a servi, Lo astepta si se
relaxa cât secundarul trecea peste una sau doua din liniie albe ale
timpului si adesea batea mingea o data sau de doua ori sau
juca putin pe loc, întotdeauna dezinvolta, întotdeauna destul de
indiferenta fata de scor, întotdeauna vesela, cum nu i se
întâmpla decât rareori în viata întunecata pe care o ducea
acasa. Tenisul ei reprezenta punctul cel mai înalt pe care îl putea atinge
o tânara faptura în arta simularii; totusi, nu
îndraznesc sa cred ca tenisul reprezenta pentru ea
însasi geometria realitatii fundamentale.
Limpiditatea miraculoasa a miscarilor ei
îsi avea replica auditiva în sunetul pur si clar al
fiecarei lovituri. Când patrundea în câmpul de tensiune generat de
Lo, mingea devenea parca mai alba, mai reactiva, iar
instrumentul de precizie pe care i-l aplica parea excesiv de rapace
si ager în momentul contactului cu corzile. Forma Lolitei era,
într-adevar, expresia absolut perfecta a tenisului de prima
calitate, a tenisului absolut - care nu urmareste neaparat
rezultatul practic. într-o zi, când stateam pe o banca tare si
vibratila si urmaream cum Dolores Haze se juca, pur si
simplu, cu Linda Hali (care
280
a batut-o însa), Electra Gold - sora Edusei - o
uimitoare tânara antrenoare, mi-a spus:
- Dolly are un magnet în centrul corzilor rachetei, dar de
ce naiba este atât de politicoasa ?
Ah, Electra draga, ce importanta mai avea
când jocul ei degaja atâta gratie! Ţin minte ca atunci când am
asistat pentru prima oara la unul dintre meciurile ei, m-am pomenit
înmuiat de convulsiile aproape dureroase ale asimilarii frumosului. La
începutul amplu si elastic al executarii serviciului, Lolita mea avea
un fel cu totul personal de a-si ridica genunchiul stâng îndoit
si-atunci se tesea sub soare pentru o clipa doar pânza de
paianjen vitala a echilibrului între piciorul înaltat în
vârful degetelor, subsuoara pura, bratul brunet si racheta
aruncata mult în spate, în timp ce ea zâmbea cu dintii
stralucitori cosmosului puternic si gratios pe care îl crease cu
scopul expres de a se napusti asupra lui cu pocnetul rasunator
si limpede al biciului ei de aur.
Serva ei avea frumusete, naturalete,
tinerete, o puritate clasica a traiectoriei, dar, în ciuda vitezei,
mingile expediate de Lo puteau fi returnate destul de lesne, fiindca
zborul lor lung si elegant nu avea nici o rasucire sau incisivitate.
Acum gem zadarnic când îmi dau seama ca as fi
putut imortaliza pe celuloid toate loviturile si toata magia ei. Ar
fi însemnat mult mai mult decât instantaneele pe care le-am ars! Voleul pe
deasupra capului era fata de serva aidoma strofei finale
fata de balada; fiindca fusese antrenata, scumpa de
ea, sa vina rapid la fileu, alergând cu picioarele ei sprintene,
viguroase, în pantofi albi. Imposibil sa alegi între loviturile ei pe
dreapta sau pe rever: primele erau imaginea în oglinda a celorlalte -
viscerele mele resimt înca arsura produsa de zgomotele ca de pistol
repetate de ecouri perlate si de strigateleElectrei. Semi-voleul scurt pe care-l
învatase de la Ned Litam în California era unul dintre giuvaeru-rile
jocului lui Lo.
281
Prefera actoria înotului si înotul tenisului;
totusi, eu sustin ca daca nu i-as fi sfarâmat
ceva în adâncul sufletului - din pacate, nu mi-am dat seama atunci!
-Lolita ar fi atins forma maxima si ar fi dobândit vointa de a
învinge si ar fi devenit o adevarata campioana. Dolores, cu
doua rachete sub brat, la Wimbledon. Dolores confirmând la Dromedary.
Dolores trecând la profesionism. Dolores interpretând rolul de campioana
într-un film. Dolores si sotul si antrenorul ei, batrânul
Humbert, carunt, umil, redus la tacere.
Spiritul jocului ei nu trada falsitate sau perfidie
-daca nu consideram indiferenta ei fata de rezultat ca
o viclenie specifica nimfetei. în viata de fiecare zi, Lo era
sireata si cruda, însa modul ei de a plasa mingea
dezvaluia o inocenta, o franchete si o amabilitate
care permiteau chiar si unui jucator de mâna a doua, dar
hotarât, oricât de neîndemânatic si incompetent ar fi fost,
sa-si croiasca drumul spre victorie. Desi de statura
mica, Lo acoperea cele o mie si cincizeci si trei de picioare
patrate ale jumatatii ei de teren cu o
usurinta surprinzatoare, de îndata ce intra în ritmul
unui concurs si atâta vreme cât controlul ritmului îi apartinea; dar
devenea complet neajutorata când adversara declansa un atac abrupt
sau schimba brusc tactica. La punctul decisiv, al doilea servici, care -
oarecum firesc - era la ea mai puternic si mai elegant decât primul
(fiindca nu suferea de inhibitiile pe care le au
câstigatorii prudenti), izbea, de regula, banda fileului - si
mingea ricosa afara din teren. Bijuteria slefuita a
mingilor puse era plesnita si trimisa departe de un adversar
care parea sa aiba patru picioare si sa mânuiasca
o lopata cioturoasa. Loviturile ei impresionante s1 voleurile
frumoase picau candide la picioarele acestuia. De nenumarate ori returna
în fileu o lovitura usoara - si-atunci mima cu voiosie
consternarea aplecându-se coplesita într-o figura de balet, cu
parul cazându-i peste ochi. Gratia si corzile ei erau atât
282
de neproductive încât nu putea sa câstige nici
macar în fata gâfâiturilor si a loviturilor mele liftate
dupa moda veche.
Sunt deosebit de sensibil, asa am impresia, la magia
jocurilor. în întâlnirile mele cu Gaston priveam tabla de sah asa cum
te uiti într-un bazin patrat cu apa limpede si câteva
scoici si stratageme trandafirii pe mozaicul neted al fundului, care
pentru adversarul meu nauc parea acoperit în întregime de mâl si
nori de cerneala de sepie. în chip asemanator, antrenamentul de
tenis pe care i-l aplicasem initial Lolitei - anterior revelatiilor
avute de ea în urma lectiilor cu marele californian - mi-a ramas în
minte ca o amintire apasatoare si penibila - din cauza
ca orice sugestie o irita, iritându-ma si dezar-mându-ma
si pe mine - dar si pentru ca datorita stângaciei
si oboselii pline de resentimente a copilei, resentimente provocate de
lipsa mea de tact pedagogic, simetria pretioasa a terenului era pe
de-a-ntre-gul ravasita si nu mai reflecta, cum ar fi
fost normal, armoniile ei latente. Acum lucrurile se schimbasera si
în acea zi deosebita, în aerul pur de la Champion, Colorado, pe terenul
admirabil de la baza scarilor abrupte de piatra care urcau la Hotelul
Champion unde ne petrecusem noaptea, am simtit ca ma pot odihni
dupa cosmarul tradarilor necunoscute, delec-tându-ma
cu inocenta stilului, a sufletului, a gratiei ei esentiale.
Lovea tare si monoton cu obisnuita ei
dezinvoltura, alimentându-ma cu mingi usoare pe fundul terenului
- distribuite atât de ritmic si de clar încât îmi reducea, practic,
miscarea picioarelor la o plimbare leganata - jucatorii
împatimiti vor întelege ce vreau sa spun. Serva mea extrem
de taioasa, învatata de la tata, care o
învatase de la marii campioni Decugis sau Borman, vechii sai
prieteni, ar fi Pus-o în mare dificultate pe Lo, daca mi-as fi
propus, într-adevar, sa-i dau bataie de cap. Dar cine si-ar
fi
283
permis sa necajeasca o faptura
atât de draguta si de lucida? V-am pomenit
vreodata ca pe bratul ei gol se vedea 8-ul vaccinului? Ca o
iubeam fara speranta? Ca avea doar paisprezece ani?
Un fluture iscoditor si bagacios a trecut
printre noi.
Un individ cu parul rosu si cam cu opt ani
mai tânar decât mine, cu gambele roz-stralucitoare arse de soare,
si o bruneta lenevoasa, cu botic agresiv si privire
dura, cu vreo doi ani mai mare decât Lolita, amândoi în echipament de
tenis, au aparut ca din senin. Cum se întâmpla, de regula, cu novicii
constiinciosi, cei doi îsi purtau rachetele protejate de cadre
din lemn si bagate în huse si le carau ca si când ar
fi fost ciocane sau espingole sau sfredele sau chiar pacatele mele negre
si grele, în loc sa le tina ca pe niste extensii
comode ale anumitor muschi specializati. S-au asezat
fara jena pe o banca de lânga teren si s-au
pornit sa admire în gura mare o serie de vreo cincizeci de schimburi
rapide pe care Lo m-a ajutat cu inocenta sa le alimentez si
sa le mentin - pâna când în mijlocul suitei s-a produs o
sincopa si smeciul ei a iesit din teren si scumpa mea de
aur a ramas mai întâi ca la dentist si apoi a izbucnit într-un râs
cuceritor.
Mi se facuse sete si m-am dus la a
tâsnitoare; acolo Roscatul s-a apropiat de mine cu toata
modestia, propunându-mi un dublu-mixt.
- Sunt Bill Mead, spuse. si ea e Fay Page,
actrita. Maffy On Say - adauga el (aratând cu
racheta lui ridicola - cu capison - spre sclivisita Fay, care
începuse sa discute cu Dolly).
Ma pregateam sa-i raspund "îmi pare
rau, dar... (pentru ca îmi displace sa-mi dau mânza pe mâna unor
jucatori de doua parale, care parca taie lemne sau împung cu
baioneta), când deodata atentia mi-a fost
abatuta de un strigat surprinzator de melodios. un groom
cobora în fuga scarile de la hotel la terenul nostru si-mi
facea întruna semne. Eram chemat, daca
284
sunteti amabil, la telefon, o convorbire
interurbana -persoana asteapta la capatul firului.
Numaidecât. Mi-am pus costumul (buzunarul interior atârna greu din cauza
pistolului) si i-am spus lui Lo ca ma-ntorc într-o clipita.
Ea culegea de jos o minge - în stilul continental, cu piciorul si racheta,
unul dintre putinele lucruri frumoase învatate de la mine - si
zâmbea - îmi zâmbea!
Un calm teribil îmi tinea inima pe linia de plutire în
timp ce ma îndreptam spre hotel urmându-l pe baiatul care ma
anuntase. Folosind un termen, în care se condenseaza respingator
si bizar descoperirea, pedepsirea, tortura, moartea si vesnicia
-eram pe dric. Am lasat-o pe mâini mediocre, dar nu mai conta acum. Voi
lupta, desigur. Oh, voi lupta. Mai bine distrug totul decât sa renunt
la ea. Da, greu urcus, nu gluma.
La receptie, un barbat impunator, cu nas de
roman, cu - as sugera eu - un trecut foarte obscur, care ar merita sa
fie cercetat, mi-a înmânat un mesaj scris chiar cu mâna lui. Legatura
telefonica se între-rupsese. Nota spunea:
"Domnul Humbert. A telefonat directoarea scolii
Birdsley - sic! Resedinta de vara - Birdsley 2-8282. Rugam
sunati imediat. Extrem de important".
M-am bagat într-o cabina, am înghitit o
mica pilula si timp de aproximativ douazeci de minute m-am
luptat cu spiridusii spatiului. Treptat a devenit audibil un cvartet
de propozitii: soprana, nu exista numarul acesta în Beardsley;
altista, Miss Pratt e în drum spre Anglia; tenorul, scoala Beardsley nu a
telefonat; basul, nu aveau cum sa sune fiindca nimeni nu stia
ca ma aflam în acea zi k Champion, Colorado. îmboldit de mine,
Romanul si-a dat osteneala sa afle daca s-a înregistrat vreun aPel
interurban. Nu! Nu era exclusa o farsa, cineva a Sunat de
la un telefon din localitate. I-am multumit. Mi-a spus: va cred.
Dupa o vizita la WC-ul
285
sopotitor si o tarie data pe gât la bar
am pornit în marsul meu de întoarcere. Am vazut chiar de pe prima
terasa cum - departe jos pe terenul de tenis care parea de
dimensiunea unei tablite de scolar prost sterse - Lolita
juca într-o partida de dublu. Se misca asemenea unui înger frumos
printre trei bosimani oribili si ologi. Unul dintre acestia,
partenerul ei, o batea în gluma la fund cu racheta în momentul când
îsi schimbau locurile. Avea capul uimitor de rotund si purta
pantaloni maro inadecvati. S-a produs un moment de agitatie - m-a
vazut si, azvârlind racheta - racheta mea! -, a luat-o la fuga
în sus pe panta. îsi misca din încheieturi mâinile si
dadea din coate într-un fel de imitatie a unor aripi rudimentare, în
timp ce urca, cracanat, spre strada, unde îl astepta
masina lui gri. în clipa urmatoare, el si pata gri au
disparut. Când am ajuns jos, trioul care ramasese aduna si
alegea mingile.
- Domnule Mead, cine era persoana ?
Bill si Fay au dat din cap foarte solemni în semn
ca nu stiu.
Intrusul absurd s-a bagat peste ei, voia neaparat
sa joace un dublu, nu-i asa Dolly?
Dolly. Mânerul rachetei mele era înca dezgustator
de cald. înainte de a ne întoarce la hotel am împins-o într-o mica alee
ascunsa pe jumatate de arbusti înmiresmati, cu flori ca
fumul, si era cât pe ce sa izbucnesc în suspine adevarate
si sa ma amestec în visul ei netulburat în modul cel mai abject,
pentru a-i cere sa-mi explice, chiar de ar fi fost sa minta, în
legatura cu oroarea lenta ce ma învaluia, când ne-am
pomenit în spatele cuplului Mead hohotind, cât pe ce sa lesine de râs
- ca în vechile comedii, vedeti când doua perechi bine alese se
întâlneau într-un decor idilic. Bill si Fay se prapadeau de râs
-ajunsesem la sfârsitul jocului lor intim. De fapt, n-avea nici o
importanta.
Vorbind ca si cum într-adevar nu avea nici o
importanta si presupunând, chipurile, ca în aparenta
286
viata continua sa se desfasoare de la
sine cu toate placerile ei obisnuite, Lolita mi-a spus ca ar
vrea sa-si puna costumul de baie si sa-si
petreaca restul dupa-amiezei la bazinul de înot. Era o zi splendida.
Lolita!
21
"Hei Lo! Lola! Lolita!" - parca ma si
aud strigând-o sub soare, iar acustica timpului, a cupolei timpului, imprima
stridentei denuntatoare a chemarii mele o asemenea
neliniste devastatoare, pasiune si suferinta încât ar fi
fost în stare sa forteze fermoarul lintoliului ei de nylon
daca ar fi fost moarta. Lolita! Am descoperit-o în cele din urma
în mijlocul terasei cu gazonul tuns - fugise afara fara sa
ma astepte si pe mine. Oh, Lolita! Uitati-va la ea -cu
mine nu se juca, dar cu un câine afurisit, da. Animalul, un terrier oarecare,
scapa o minge mica, rosie si uda, o înhata
iarasi cu coltii si si-o potrivea între falci;
executa cu labele din fata câteva topaieli rapide pe
gazonul elastic si apoi se napustea nauc, îndepartându-se.
Voisem doar sa vad unde se afla, ma supara inima si nu
puteam sa înot, dar cui sa-i pese - si iat-o si
iata-ma si pe mine, în halatul meu, asa ca am încetat
sa o mai strig; însa m-a surprins deodata felul ei de a se
misca în chilotii de baie si brasiera de culoare Rosu
Aztec... se simtea un soi de exaltare, de nebunie în zburdalnicia ei
care trada o bucurie excesiva. Pâna si câinele parea
nedumerit de extravaganta reactiilor Lolitei. Mi-am dus discret mâna
la piept în timp ce examinam situatia. Bazinul de înot albastru turcoaz
care se afla dincolo de pajiste nu mai era acum în spatele pajistii,
ci în toracele meu, iar organele mele înotau în el asemenea excrementelor în
apa albastra a marii la Nisa. Un tip iesise din apa si
pe jumatate ascuns de umbra cu °chi ca o coada de paun a
copacilor statea nemiscat,
287
ca împietrit, cu prosopul petrecut pe dupa gât si
ochii lui de chihlimbar o urmareau pe Lolita. Statea acolo camuflat
de soare si de umbra, desfigurat de ele si mascat de propria
goliciune, cu parul negru si ud, sau ce mai ramasese din
el, lipit de capul rotund, mustata subtire ca o mâzgalitura
umeda, lâna de pe piept aranjata ca un trofeu simetric si
buricul îi pulsa, stropi marunti siroiau pe coapsele lui
paroase, slipul negru ud si fest se umfla mai-mai sa
plesneasca de vigoare în locul unde burdihanul lui mare si gras se
tragea si se lasa asemenea unui scut captusit peste
animalitatea lui întoarsa. îi priveam fata ovala si
oachesa si deodata am înteles ca l-am reperat
dupa replica reflectata pe figura fiicei mele -aceeasi fericire
suprema, aceeasi grimasa, dar slutita de masculinitatea
lui. Mi-am dat de asemenea seama ca fata, fata mea, se simtea
privita, savura lascivitatea plivirii lui si de aceea facea
show-ul de zburdalnicie si voiosie, scârba netrebnica
si draga. S-a repezit sa prinda mingea, a scapat-o
si a cazut pe spate cu picioarele tinere si obscene pedalând în
aer; din locul în care stateam, simteam moscul excitatiei sale
si apoi am vazut (împietrit de un fel de dezgust sacru) cum
barbatul si-a închis ochii, si-a dezvelit dintii
dezgustatori, mici si egali, si a ramas rezemat de un copac
în care frematau o multime de priapi baltati. Imediat
dupa aceea s-a petrecut o transformare miraculoasa. Tipul nu mai era
satirul, ci varul meu elvetian blând si trasnit, acel
Gustav Trapp pomenit de mai multe ori pâna acum, care-si neutraliza
"sprees"-ul lui (bea bere cu lapte, porcul cumsecade) prin ispravi
halterofile - mergea clati-nându-se si grohaind pe plaja unui
lac si costumul de baie de altfel complet îi atârna cu dezinvoltura
pe un umar. Acest Trapp m-a observat de la distanta
si, frecându-si ceafa cu prosopul, s-a înapoiat la bazin mimând
degajarea. Soarele iesise parca din joc si Lo s-a mai domolit
si n-a mai dat nici o atentie mingii pe care terrierul o
asezase în fata ei. Cme
288
poate sti ce dureri cumplite resimte un câine stopat
brusc din hârjoneala! Am încercat sa spun ceva, apoi am simtit
în piept un junghi cumplit si m-am asezat pe iarba si am
vomitat lostopane cafenii si verzi, desi nu-mi aminteam sa fi
mâncat ceva colorat astfel.
I-am vazut privirea Lolitei - nu parea înspaimântata,
ci mai degraba dadea impresia ca îsi face anumite calcule.
Am auzit-o cum îi spunea unei doamne amabile ca tatal ei are o
criza. Dupa aceea am zacut într-un sezlong si am baut
gin, pahar dupa pahar. Iar în dimineata urmatoare m-am
simtit destul de întremat ca sa ma asez din nou la volan
(dupa câtiva ani am povestit întâmplarea unor doctori, care însa
nu mi-au dat crezare).
22
Cabana cu doua camere retinuta la Motelul
Pintenul de Argint din Elphinstone era construita din busteni de pin
dati cu lac maroniu - tipul de cabana care îi placuse atât de
mult Lolitei în prima noastra calatorie ce se
desfasurase fara necazuri; oh, cât se schimbasera acum
lucrurile! Nu ma refer la Trapp sau la diversii Trappi. în definitiv
- ma rog, într-adevar... în definitiv, domnilor, devenea din ce în ce
mai clar faptul ca detectivii din automobilele care-si schimbau
culoarea ca lumina trecuta prin prisma nu erau decât nascociri
produse de mania persecutiei, imagini recurente întemeiate pe
coincidente si asemanari întâmplatoare. Partea
galica si fudula a creierului meu si-a cântat cucurigul Soyons
logiques - si s-a apucat sa izgoneasca ideea
comis-voiajorului nebun dupa Lolita sau a gangsterului de comedie cu
secondanti care ma persecutau si-mi jucau farse si profitau
copios, în fel si chip, de legaturile mele mai ciudate cu legea. îmi
amintesc ca am alungat viespea panicii. îmi amintesc ca am
elaboratchiaroexplicatiepentruconvorbirea
289
telefonica "Birdsley"... Am reusit deci
sa-l elimin pe Trapp, asa cum izbutisem sa scap de convulsii pe
pajistea de la Champion, însa nu vedeam cum m-as putea salva din
ghearele nelinistii provocate de comportarea atât de înselatoare
a Lolitei, care devenise îngrozitor de inaccesibila si de scumpa
inimii mele tocmai acum, în ajunul unei ere noi, când ea va înceta sa fie
nimfeta, va înceta sa ma mai chinuie, cel putin asa
îmi spuneau alambicurile mele.
în Elphinstone mi se pregatea frumusel o
noua suparare, odioasa si absolut gratuita. în cursul
ultimei etape - doua sute de mile în zona montana necontaminata
de caralii cenusii ca fumul sau de zanatici care circulau în zigzag -
Lo statuse morocanoasa si tacuta. N-a aruncat
nici macar o privire spre stânca faimoasa, cu forma bizara,
ce se înalta splendida si rosie deasupra muntilor,
stânca de pe care îsi luase zborul în nirvana o starleta
temperamentala. Orasul proaspat construit sau reconstruit pe
fundul plat al unei vai situate la circa doua mii doua sute de
metri altitudine o s-o plictiseasca repede pe Lo, speram eu, si vom
vira îndreptându-ne spre California, spre granita mexicana, spre
golfuri mitice, deserturi cu Fata Morgana si cactusi saguaro.
Dupa cum va amintiti, probabil, Jose Lizzarrabengoa
planuise s-o duca în Etats Unis pe Carmen a sa. Am invocat o
competitie de tenis central-americana cu participarea
senzationala a lui Dolores Haze si a diferitelor campioane
scolare californiene. Excursiile suporterilor la nivelul acesta
surâzator desfiinteaza deosebirea dintre pasaport si
sport. De ce nadajduiam ca în strainatate vom fi
fericiti? Schimbarea de mediu constituie erezia traditionala pe
care se întemeiaza iubirile si plamânii condamnati.
Doamna Hays, vaduva placuta, cu ochi
albastri si fardul caramiziu, care administra motelul, m-a
întrebat daca nu sunt cumva elvetian, fiindca sora ei se
casatorise cu un instructor de ski elvetian. Da, sunt, însa
fiica mea e, întâmplator, pe jumatate
290
1
irlandeza. M-am înscris în registru, Hays mi-a dat
cheia si mi-a zâmbit clipind si, continuând sa clipeasca
sagalnic, mi-a aratat unde sa parchez masina; Lo a
iesit cu greu din Sedan, scuturata de un frison : aerul luminos al
serii era, categoric, cam rece. Cum am intrat în cabana, s-a asezat
pe scaunul de lânga masa pentru jocul de carti, si-a
îngropat fata în încheietura cotului si mi-a spus ca se simte
îngrozitor. Se preface, credeam, se preface, fara îndoiala, vrea
sa scape de mângâierile mele; dar când am încercat sa o dezmierd a
început sa scânceasca într-un mod neobisnuit, deznadajduita.
Lolita e bolnava! Lolita e pe moarte! Pielea ei frigea ca si cum
sângele daduse în clocot. I-am luat temperatura pe cale bucala, apoi
am consultat formula mâzgalita cândva în graba într-un
bloc-notes si, dupa ce m-am chinuit sa reduc gradele Fahrenheit,
care nu-mi spuneau nimic, la centigradele familiare ale copilariei mele,
am constatat, în sfârsit, ca avea 40,4, ceea ce însemna ceva.
Micutele nimfe isterice pot, stiam asta, sa febriciteze atingând
sau chiar depasind pragul fatal. I-as fi dat o cana de vin
fiert si condimentat si doua aspirine, as fi sarutat-o
si as fi gonit astfel febra, dar i-am examinat omusorul minunat,
unul dintre giuvaerurile trupului ei, si am constatat ca era
rosu ca focul. Am dezbracat-o. Respiratia îi era
dulce-ama-ruie. Rozul-aramiu al obrajilor devenise acum sângeriu.
Tremura din cap pâna în picioare. Se plângea de dureri în zona vertebrelor
superioare, simtea ca întepeneste - si m-am gândit la
poliomielita, ca orice parinte american. Am pierdut speranta
ca vom face amor, am înfofolit-o într-un pled si am carat-o la
masina. între timp, amabila doamna Hays îl anuntase pe
doctorul din localitate.
- Am dat de el, s-a întâmplat sa fie aici, aveti
noroc, spuse ea; fiindca Blue era cel mai bun medic din district si
spitalul din Elphinstone era cât se Poate de modern desi avea o capacitate
limitata.
291
Am pornit urmat de un heterosexual Erlkonig, m-am îndreptat
spre spital aproape orbit de soarele care apunea maret în partea
depresionara a vaii, îndrumat de o batrânica, o
vrajitoare portabila, fiica lui, probabil, împrumutata de doamna
Hays si pe care nu aveam sa o mai vad niciodata. Dr. Blue,
a carui stiinta era net inferioara reputatiei
sale, m-a asigurat ca e o infectie virotica si, când i-am
relatat ca fata a avut gripa relativ recent, mi-a spus scurt ca
acesta era un alt virus, i-au trecut patruzeci de cazuri asemanatoare
prin mâini; si toate aduceau cu "frigurile palustre" ale anticilor.
M-am întrebat daca nu ar fi cazul sa amintesc, asa, chicotind
degajat, ca fiica mea de cincisprezece ani avusese un accident minor când
se catarase pe un gard mai dificil împreuna cu prietenul
ei, dar stiindu-ma beat m-am hotarât sa las informatia
pe mai târziu, de va mai fi nevoie. O scârba de secretara blonda
împoso-cata m-a întrebat câti ani are fiica mea si i-am spus
"aproape saisprezece ani". într-un moment când ma uitam în
alta parte, mi-au luat copilul! Am insistat zadarnic sa mi se
permita sa-mi petrec noaptea pe o saltea "binevenita"
într-un cotlon al spitalului lor blestemat. Am urcat în fuga mare scarile
în stil constructivist si am încercat sa iau urma iubitei mele -
voiam sa-i spun ca ar fi mai bine sa-si tina
gura, mai ales daca simtea ca era buimaca, asa cum, de
altfel, eram cu totii. într-un anumit moment am fost îngrozitor de
grosolan cu o sora foarte tânara si foarte obraznica,
cu fesele supradimensionate si ochi negri stralucitori - de origine
basca, dupa cum am aflat. Tatal ei - un pastor importat, era
instructor al câinilor ciobanesti. în cele din urma, m-am întors
la masina si am ramas în ea nu mai stiu câte ore,
ghebosit în întuneric, buimacit de noua mea singuratate, privind
cu gura cascata când spre cladirea foarte patrata
si foarte scunda a spitalului, acum slab luminata, ciucita
în mijlocul cvartalului sau de gazon, când catre zoaiele de stele
si meterezele
292
argintii colturoase de haute montagne unde în
acele momente tatal lui Mary, singuraticul Joseph Lore, visa la Oloron,
Lagore, Rolas - que sais-je! - sau ca seduce o nevestica.
Asemenea gânduri hoinare mi-au adus întotdeauna alinare în vremuri de stres
neobisnuit si m-am gândit sa ma reîntorc la motel numai
când m-am simtit - în ciuda libatiilor - toropit de-a binelea de
noaptea fara sfârsit. Batrâna disparuse si nu
prea mai stiam pe unde s-o iau. Drumuri pietruite si largi decupau
umbre dreptunghiulare adormite. Am deslusit ceva ce semana cu silueta
unei spânzuratori care se înalta pe ceea ce era probabil terenul
de sport al unei scoli; si într-un alt cvartal parca pustiu se
deslusea vag în tacerea boltita templul unei secte locale. în
cele din urma, am gasit autostrada si apoi motelul, unde
milioane de "morari", un soi de insecte, roiau în jurul contururilor de
neon ale lui "Nu mai avem locuri"; si când la 3 a.m., dupa unul
dintre acele dusuri fierbinti inoportune care asemenea unui mordant
nu fac altceva decât sa fixeze disperarea si dezgustul, m-am lungit
pe patul ei care mirosea a castane si trandafiri si izma si
a parfum, un parfum frantuzesc foarte delicat, foarte deosebit, pe care îi
permisesem în ultima vreme sa-l foloseasca, mi-am dat seama ca
sunt incapabil sa accept faptul simplu ca pentru prima data în
doi ani eram despartit de Lolita mea. Dintr-o data mi s-a
nazarit ca boala ei se înscrie într-o tema - ca are
acelasi gust si ton ca si suita de impresii ce se legau si
care ma lasasera perplex si ma torturasera în
timpul calatoriei noastre; îmi imaginam cum acel agent secret sau
amant tainic sau tip pus pe farse sau halucinatie sau ce naiba o fi fost
da târcoale spitalului - si când Aurora înca nu-si
"încalzise mâinile", cum spun culegatorii de
levantica din tara mea de bastina,
m-am pomenit ca încerc sa patrund din nou în acea
temnita, batând disperat la usile ei Verzi,
fara sa-mi luat micul dejun, fara sa fi avut
scaun.
293
Acestea se întâmplau marti, iar miercuri si joi,
reactionând splendid, scumpa de ea, la un anumit "ser" (sperma
de vrabie sau balega de dugong), se simtea mult mai bine si
doctorul mi-a spus ca în câteva zile o sa "zburde din nou".
Am fost la ea de opt ori, dar numai ultima vizita îmi
ramâne gravata adânc în minte. Am facut un adevarat act de vitejie
ducându-ma, fiindca ma simteam complet sleit de viroza care
ma atacase si pe mine. Nu va sti nimeni cu ce efort am
carat buchetul, încarcatura dragostei si cartile
pentru care calatorisem saizeci de mile ca sa le
gasesc: Opera Dramatica a lui Browning, Istoria Dansului, a
Clovnilor si a Colombinelor, Baletul Rus, Florile de pe Muntii
Stâncosi, Antologia Teatrului Guild, Tenisul de Helen Wills, campioana
nationala a junioarelor la simplu când avea numai cincisprezece ani.
Ma îndreptam clatinându-ma spre usa rezervei de
treisprezece dolari pe zi a iubitei mele, când Mary Lore, tânara si
bestiala sora cu program redus, a iesit din camera cu tava pe
care fusese micul dejun, a trântit-o rapid pe un scaun de pe coridor si,
saltându-si tuhasul, s-a repezit ca fulgerul înapoi în
camera - ca s-o previna, probabil, pe sarmana ei Dolores ca
batrânul si tiranicul ei tata se târa apro-piindu-se pe
talpi de crep, cu un teanc de carti si cu flori: buchetul
îl alcatuisem din flori salbatice si frunze frumoase culese chiar
de mine cu mâinile înmanusate dintr-o trecatoare la
rasaritul soarelui (practic, n-am dormit deloc în acea
saptamâna fatidica).
O hranesc bine pe Carmencita mea? M-am uitat într-o
doara la tava. Pe o farfurie patata cu galbenus
de ou se afla un plic botit. Continuse ceva, fiindca una dintre
margini era rupta, dar nu se vedea nici o adresa - absolut nimic, în
afara de un blazon suspect - "Ponderosa Lodge", scris cu litere
verzi; dupa care am jucat o chasse-croise cu Mary, care tocmai se
napustea afara din nou - e uimitor cât de
294
..
repede se misca si cât de putina
treaba fac aceste tinere surori cu târtita mare. S-a încruntat la
plicul pe care îl pusesem la loc, nesifonat.
- Ati face bine sa nu-l atingeti, zise ea
aratând cu capul în directia tavii. Sa nu va
frigeti degetele.
Nu era de demnitatea mea sa-i raspund. I-am spus
numai:
- Je croyais que c'etait la note pas un billet doux. Apoi,
am intrat în camera însorita si i-am spus Lolitei:
- Bonjour, mon petit.
- Dolores, spuse Mary Lore, intrând o data cu mine, pe
lânga mine, prin mine, târfa umflata, si clipind s-a apucat
sa împatureasca un pled alb din flanel si în timp ce clipea
întruna: Dolores, taticul tau crede ca primesti scrisori de
la prietenul meu. Eu (batându-se cu îngâmfare peste cruciulita
aurita de la gât), eu le primesc, domnule! si taticul meu o
da pe frantuzeste la fel de bine ca al tau.
A iesit din camera. Dolores, asa de
trandafirie si de roscata, cu buzele proaspat rujate,
parul lucios pieptanat splendid, cu bratele goale întinse peste
cuvertura eleganta, statea lungita pe spate si se uita la
mine sau în gol. Pe noptiera, lânga un servetel de hârtie
si un creion, ardea în soare inelul cu topaz.
- Ce flori înfioratoare, funebre, spuse. Oricum,
îti multumesc. Te superi rau daca te rog sa încetezi
cu franceza? îi irita pe toti.
Obraznicatura tânara si
coapta s-a întors val-vâr-tej cum îi era obiceiul, trasnind a
urina si usturoi, si i-a adus Desert News, pe care
superba ei pacienta a acceptat-o cu mare graba si n-a mai dat
nici o atentie volumelor ilustrate daruite de mine.
- Ann, sora mea, spuse Mary (încununând informatia cu
o idee care îi venise cu întârziere) lucreaza la motelul Ponderosa.
Sarmanul Barba Albastra. Fratii aceia
brutali. Est-que tu ne m'aimes plus, ma Carmen ? Nu ma
295
iubise niciodata. Mi-am dat seama numaidecât ca
dragostea mea ramasese fara speranta, asa
fusese întotdeauna - si am mai înteles ca fetele complotau în
limba basca sau zemfirica împotriva iubirii mele
deznadajduite. Merg mai departe si afirm ca Lo facea
un joc dublu, fiindca o însela si pe sentimentala Mary
careia îi spusese, presupun, ca doreste sa locuiasca
împreuna cu tânarul ei unchi, om plin de umor, si sa scape
de mine, un individ melancolic si chinuitor. Din conspiratie mai
faceau parte si o alta sora pe care n-am izbutit s-o
identific si prostul satului, cel ce transporta în cotiga lui paturi de
campanie si sicrie pâna la lift, si papagalii verzi,
iubareti si idioti din colivia agatata în sala
de asteptare - toti erau implicati în complotul acesta sordid.
Mary credea, probabil, ca tatal de comedie, profesorul Humbertoldi,
se amesteca în aventura sentimentala dintre Dolores si
tatal-substitut, dolofanul Romeo (fiindca aveai destula
sunculita pe tine, Rom, în ciuda acelei "zapezi de
cocaina" si a "sucului bucuriei").
Ma durea în gât când înghiteam si am
ramas în picioare la fereastra privind muntii si coaja
romantica a stejarului ce se înalta spre cerul care conspira
zâmbind.
- Carmencita mea, am zis (îi spuneam uneori asa), vom
pleca din acest oras nefast si friguros imediat ce vei iesi din
spital...
- Apropo, sa-mi aduci hainele, spuse gitanilla,
ridicându-si genunchii si dând o alta pagina.
- ...fiindca, într-adevar, n-are nici un rost
sa ramânem aici.
- N-are nici un rost sa ramân nicaieri,
spuse Lolita.
M-am asezat pe un scaun tapisat cu creton, am deschis
atragatoarea lucrare de botanica si am încercat în
linistea zumzaind febril a camerei sa identific florile mele.
Mi-a fost imposibil. Curând, o sonerie muzicala a sunat placut undeva
pe coridor.
296
Nu cred ca aveau mai mult de o duzina de
pacienti (trei sau patru erau nebuni, dupa cum ma informase
voioasa Lo mai înainte) în acest spital de parada si personalul
avea prea mult timp liber. In ciuda acestui fapt - si tot ostentativ -,
regulamentul se aplica rigid. Nu-i mai putin adevarat ca eu
venisem mereu la ore nepotrivite. Vizionara Mary (data viitoare va fi une
belle dame toute en bleu plutind prin Treca-toarea "La
Urlatoare") m-a apucat de mâneca, sub impulsul unui flux tainic
si feeric de malice, voia sa ma conduca afara.
M-am uitat la mâna ei; si-a retras-o imediat. în timp ce plecam, plecam de
buna voie, Dolores Haze mi-a amintit sa-i aduc în dimineata
urmatoare... Nu mai tinea minte unde se gaseau diferitele
lucruri de care avea nevoie...
- Sa-mi aduci, a strigat ea (nu ma mai vedea,
usa se pusese în miscare, se închidea, s-a închis) geamantanul gri,
ala nou, si valiza mamei; dar în dimineata urmatoare
dârdâiam si o tineam într-o betie si ma perpeleam în
patul de la motel de care ea se folosise doar câteva minute si în
împrejurarile acelea circulare si dilatatorii am fost nevoit
sa-i trimit cele doua bagaje prin amorezul vaduvei, un
camionagiu vânjos si tare amabil. O si vedeam pe Lo cum îi arata
comoara ei lui Mary... Nu încape îndoiala, deliram - si în ziua
urmatoare ma simteam mai mult în stare vibratila decât
solida si, când m-am uitat afara pe fereastra baii la
pajistea alaturata, am vazut bicicleta trei sferturi a lui
Dolly sprijinita în suportul ei si gratioasa roata din
fata îsi întorcea privirile de la mine, cum facuse
întotdeauna, si o vrabie se cocotase pe sa - dar nu, era
bicicleta pro-prietaresei si, zâmbind putin si
clatinând din cap în fata fanteziilor scumpe mie, m-am dus balabanin-du-ma
spre pat si am zacut nemiscat ca un sfânt...
Saint, cum de nu! Când bronzata Dolores, Pe un petec de iarba
însorit Cu Sanchica povesti au citit,,} ,
într-un cine-magazin...
297
- care era reprezentat de nenumarate exemplare în
orice loc ar fi aterizat Lolita si în oras se desfasura o festivitate
nationala judecând dupa petardele, adevarate bombe, ce
explodau încontinuu si la 1,55 p.m. am auzit cum se apropia de usa
întredeschisa a cabanei mele sunetul unor buze care fluierau si apoi
cineva a ciocanit puternic.
Era marele Frank. A ramas în cadrul usii
deschise, putin aplecat în fata, cu o mâna proptita în
tocul ei.
Uite care-i baiul. A sunat sora Lore, asteapta la
telefon. Voia sa stie daca ma simteam mai bine si
daca aveam de gând sa vin azi la spital.
Privit de la douazeci de pasi, Frank parea
un munte de sanatate; de la cinci pasi însa, cum îl vedeam
acum, se prezenta ca un mozaic de cicatrice roscate - o explozie îl
proiectase printr-un zid când se afla în strainatate; dar, în ciuda
leziunilor îngrozitoare, conducea un camion colosal, pescuia, vâna, bea si
flirta plin de viata cu doamnele culese de pe marginea soselei.
în ziua aceea, îsi scosese manusa pe care o purta de obicei pe
mâna stânga (cea sprijinita de tocul usii) - pentru ca era
o sarbatoare atât de mare ori pentru ca, pur si simplu,
voia sa înveseleasca un om bolnav - aratându-i suferindului
fascinat lipsa completa a degetelor patru si cinci, dar si o
fata goala, cu sfârcurile de chinovar si delta indigo,
tatuata minunat pe dosul mâinii mutilate, al carei aratator
si mijlociu îi formau picioarele în timp ce pe încheietura mâinii se
odihnea capul ei încununat cu flori. Oh, încântatoare... înclinata pe
usorul din lemn, ca o zâna glumeata.
L-am rugat sa-i spuna lui Mary Lore ca stau
în pat toata ziua si o sa iau legatura cu fiica mea la un
moment dat în ziua urmatoare daca din întâmplare ma voi
simti polinezian.
Frank a observat în ce directie priveam si a
facut-o sa zvâcneasca senzual dintr-un sold.
- S-a marcat, s-a fe, a intonat marele Frank, a
lovit cu palma usorul si fluierând a plecat sa duca
298
mesajul meu, iar eu am continuat sa beau si
pâna dimineata febra scazuse si, desi eram moale
ca o broasca-râioasa, mi-am pus halatul purpuriu peste pijamaua
galbena ca bobul de porumb si m-am dus la telefonul de la
receptie. Totul mergea bine. O voce placuta m-a informat ca
da, totul merge bine, fiica mea plecase în ziua precedenta, pe la ora
doua, venise s-o ia unchiul ei, domnul Gustav, cu un pui de cocker
spaniol, si un zâmbet pentru toata lumea si un Caddy Lack negru
si achitase nota de plata a lui Lo cu bani pesin si le-a
spus sa-mi spuna sa nu am nici o grija si sa stau
la caldura, îi gasesc la ferma Bunicului, asa cum ne-am
înteles.
Elphinstone era si sper sa fie si acum un
orasel foarte atragator. Se întindea ca o macheta,
dupa cum stiti, cu arborii sai bine îngrijiti, verzi
si lânosi si casele cu acoperisuri rosii; pe fundul
vaii si cred ca v-am pomenit mai'înainte de scoala si
templul sau model si de cvartalurile dreptunghiulare si
spatioase, dintre care unele, destul de curios, erau pasuni
adevarate cu un catâr sau un unicorn pascând în pâcla
proaspata a diminetii de iulie. Ceva foarte amuzant: la o
curba strânsa pe care am luat-o în scrâsnet de pietris am
sters putin o masina parcata, dar mi-am spus telestic
- si i-am transmis telepatic (am sperat) proprietarului ei care gesticula
- ca ma întorc mai târziu, adresa fiind scoala
Pasarilor, Pasare, Noua Pasare, ginul îmi tinea vie
inima, dar îmi ratutea creierul si dupa câteva
zapaceli si zaticneli caracteristice
desfasurarii viselor m-am pomenit în camera de garda
încercând sa-l snopesc în bataie pe doctor si racnind la
oamenii de sub scaune si urlând sa vina Mary, dar din fericire
ea nu se afla acolo; si mâini grosolane m-au tras de halat, i-au
sfâsiat un buzunar si nu stiu cum am ajuns calare pe un
pacient chel cu tigva cafenie (îl luasem drept dr. Blue), care s-a ridicat în
cele din urma remarcând cu un accent absurd:
- Acu' spune si dumneata cine-i nebun, te întreb ?
299
si dupa aceea o sora posomorâta si
sfrijita mi-a daruit sapte carti frumoase, frumoase
si pledul din tartan împaturit minunat si mi-a cerut o
chitanta de primire; si în tacerea care s-a asternut
brusc am observat în hol un politai si pe automobilistul meu care
arata spre mine si am semnat ca un mielusel chitanta
deosebit de simbolica, predând-o astfel pe Lolita în mâinile acelor
maimute. N-aveam încotro, ce puteam sa fac ? S-a conturat rapid un
gând de o simplitate dezarmanta: "Pentru moment, libertatea înseamna
totul". O singura miscare gresita - si m-as
fi vazut nevoit, poate, sa justific o viata
presarata cu crime. Asa ca am simulat iesirea din
delir. Automobilistului i-am platit cât mi-a cerut. Doctorul Bleu ma
batea acum usurel, prieteneste, peste mâna si eu i-am
marturisit înlacrimat ca am baut cam mult ca sa-mi
întaresc inima care da rateuri, desi nu este neaparat
bolnava. Mi-am cerut scuze fata de cei din spital cu un patos
epuizant, adaugând totusi ca nu sunt în relatii prea bune
cu membrii clanului Humbert. Iar mie mi-am soptit ca aveam înca
arma si eram înca liber - liber sa iau urma fugarei, liber
sa-mi distrug fratele.
23
O mie de mile de sosea neteda ca-n palma
separa Kasbeam, unde, dupa câte stiam, demonul rosu aparuse
pentru prima oara, conform întelegerii, probabil, de fatidicul
Elphinstone, unde ajunsesem cu vreo saptamâna înainte de Ziua
Independentei. Drumul ne luase cea mai mare parte a lunii iunie,
fiindca rareori parcurgeam mai mult de o suta cincizeci de mile per
zi de calatorie, restul timpului ni-l petreceam la diferite locuri de
popas - o data am zabovit chiar cinci zile - care fusesera
stabilite, neîndoios, dinainte. Asadar, urma demonului trebuia
cautata de-a lungul intervalului de o mie de mile; si
300
dupa câteva zile de vânzoleala
indescriptibila si zadarnica pe drumurile din jurul orasului
Elphinstone mi-am consacrat în întregime eforturile explorarii
intervalului amintit.
Acum, rogu-te cititorule, imagineaza-ti cum eu
-îmi cunosti doar timiditatea, aversiunea fata de orice
ostentatie si simtul exact al lui comme ii faut -imagineaza-ti,
spun, cum îmi disimulam violenta durerii zâmbind sovaielnic
si prevenitor în timp ce nascoceam un pretext plauzibil ca sa
obtin permisiunea de a rasfoi registrul unui hotel: "Oh, spuneam eu,
sunt absolut sigur ca am stat cândva aici - va rog
îngaduiti-mi sa vad înregistrarile de la mijlocul lui
iunie - nu, nu, cred ca m-am înselat - dar ce nume pitoresc are acest
oras natal Kawtagain. Va multumesc din suflet". Sau: "Unul
dintre clientii mei a stat aici - din pacate, i-am pierdut adresa
-mi-ati da voie sa...?". si câteodata nimeream un
receptioner ursuz, tipul de mascul nesuferit care nu accepta sa
verific personal registrele.
Am aici o nota: între 5 iulie si 18 noiembrie,
când am revenit pentru câteva zile la Beardsley, m-am trecut în registrele de
la 342 de hoteluri, moteluri si caminuri turistice, chiar daca,
în realitate, n-am stat acolo. Cifra citata include si câteva
înregistrari între Chestnut si Beardsley, iar la unul dintre
hotelurile din zona am gasit o consemnare care parea sa fie
umbra demonului ("N. Petit, Larousse, Illinois."); mi-am programat cu
grija timpul si locurile cercetarilor ca sa nu atrag
inoportun atentia; si în cel putin cincizeci de locuri l-am
rugat pe functionarul de la receptie sa-mi dea informatiile
dorite -dar investigatiile de acest tip erau inutile si, de aceea,
preferam cel mai adesea sa-mi construiesc o platforma de
verosimilitate si bunavointa si, de obicei,
plateam mai întâi pentru o camera de care nu aveam nevoie. Expertiza
mi-a aratat ca, din cele aproximativ 300 de registre verificate, cel
putin douazeci îmi ofereau câte un indiciu: diavolul, sceleratul
301
vagabond facuse popasuri mai dese decât noi sau -tipul
era în stare de orice - se trecuse de mai multe ori în unele registre doar
pentru a-mi furniza cu generozitate cât mai multe aluzii batjocoritoare. Doar o
singura data a tras la acelasi motel ca si noi, dormind la
câtiva pasi departare de perna Lolitei. în unele cazuri se
cazase în acelasi cvartal sau în cel vecin; si destul de des
statuse în asteptare într-un loc situat între doua puncte pe
care noi le fixasem dinainte. îmi aminteam cu extrema claritate cum, cu
putin înainte de plecarea noastra din Beardsley, Lolita statea
întinsa pe carpeta din salon, studiind ghidurile si hartile
si marcând traseele si popasurile cu rujul de buze!
Am descoperit repede ca tipul prevazuse
investigatiile mele si plantase înadins pentru mine pseudonime
insultatoare. Chiar la primul motel vizitat, Ponderosa Lodge,
înregistrarea lui, printre alte vreo douasprezece înscrieri evident omenesti,
normale, suna astfel: dr. Gratiano Forbeson, Mirandola, New York.
Conotatiile de comedie italiana ale consemnarii lui m-au
afectat, fireste. Proprietareasa a binevoit sa-mi dea unele
informatii suplimentare; domnul acela zacuse la pat cinci zile din cauza
unei raceli, îsi daduse masina la reparat la un garaj
oarecare si plecase pe 4 iulie. Da, fata numita Ann Lore lucrase mai
înainte la Motel, însa se maritase cu un bacan din Cedar City.
într-o noapte cu luna, pe o strada izolata, i-am tinut
calea lui Mary cea cu pantofi albi; gata-gata sa înceapa sa
tipe ca un automat, însa am izbutit sa o umanizez când am
cazut în genunchi si am implorat-o scheunând pios sa ma
ajute. S-a jurat ca nu stie nimic. Cine e Gratiano Forbeson?
Parea sa sovaie. Am scos fulgerator o bancnota de
o suta de dolari. A înaltat-o în lumina lunii. "E fratele
dumneavoastra", a soptit ea în cele din urma. I-am smuls
bancnota din mâna rece ca luna, i-am tras o înjuratura în franceza
si am sters-o. Am învatat astfel sa ma bizui
numai pe mine. Nici
302
un detectiv n-ar fi fost în stare sa descopere
indicatiile concepute de Trapp astfel încât sa fie în
consonanta cu modul meu de gândire si de comportament. Nici o
speranta, desigur, sa-si dea numele si adresa
adevarate ; speram, totusi, ca o sa derapeze pe luciul
propriei subtilitati sumetindu-se, sa zicem, sa
introduca o tusa de culoare prea bogata sau prea
personala sau dezvaluind prea mult prin suma calitativa a
partilor cantitative care dezvaluiau prea putin. A
reusit într-o singura privinta: eu si zvârcolirile
mele interioare agonice am fost prinsi în mrejele jocului sau
diabolic. S-a balansat, s-a clatinat, a sovait si s-a
redresat, redobândindu-si cu infinita maiestrie un echilibru
imposibil, amagindu-ma mereu cu speranta sportiva - acesta-i
termenul! dar ce bizar suna când vorbesc, de fapt, de tradare, furie,
disperare, groaza si de ura - ca n-ar fi exclus sa se
dea de gol data urmatoare. Nu s-a dat, desi a jonglat pe muchie de
cutit. Acrobatul împodobit cu paiete merge meticulos, pasind cu
gratie clasica pe sârma bine întinsa în lumina de talc si
noi îi urmarim evolutia muti de admiratie; dar arta
maestrului îmbracat în vesminte de sperietoare care parcurge o
sârma slab întinsa si interpreteaza rolul grotesc al
betivului e infinit mai rafinata! Aveam sa o aflu si eu.
Indiciile lasate nu permiteau sa i se
stabileasca identitatea, dar îi reflectau personalitatea sau, cel
putin, o anumita personalitate omogena si
socanta; genul sau, tipul sau de umor - în momentele cele
mai bune -, totalitatea creierului sau aveau afinitati cu ale
mele. El ma pastisa si-si batea joc de mine. Aluziile
sale erau incontestabil pedante. Citise mult. stia frantuzeste.
Se pricepea la logolabirin-tism si logomantie. Era sexolog amator.
Avea un scris feminin. îsi schimba el numele, dar se trada prin felul
aparte în care caligrafia literele t, w si l, în ciuda
eforturilor de a le schimba alura si înclinarea. Una dintre
resedintele sale preferate era
303
Insula Quelquepart. Nu folosea stiloul, prin urmare
pacientul era un ondinist refulat, daca vreti sa va
convingeti întrebati orice psihanalist. Sa speram plini de
îngaduinta ca în Styx exista ondine.
îi placea la nebunie sa ma chinuie
plimbându-mi prin fata ochilor urme amagitoare. Doamne--Dumnezeule,
cât de agasant era sarmanul! îmi întarâta eruditia. Ma
mândresc cu ceea ce stiu, dar tocmai de aceea sunt plin de modestie,
întrucât n-am ajuns la o cunoastere absoluta; si îndraznesc
sa afirm ca n-am înteles unele elemente din criptogramele pe
care le vânam. Dar ce fior de victorie si sila îmi
strabatea structura fragila când, printre numele banale,
inocente, din registrul hotelului, sarada lui diavoleasca îmi
sarea deodata în ochi! Am observat ca ori de câte ori simtea
ca enigmele lui riscau sa devina prea obscure chiar pentru un
dezlegator de talia mea, ma ademenea numaidecât cu o sarada
mai simpla. De pilda, "Arsene Lupin" era un fleac pentru orice
francez care-si amintea povestirile politiste ale tineretii;
si nu trebuia sa fii neaparat un coleridgean versat pentru a sesiza
poanta banala din "A. Person, Porlock, England". însa nume
asumate ca, de exemplu, "Arthur Rainbow", autorul într-un travesti
transparent al poemului Le Bateau Bleu - dati-mi voie,
domnilor, sa ma amuz si eu putin! - sau "Morris
Schmetterling" al renumitei piese L'Oiseau Ivre (touche, cititorule!)
erau de un gust îndoielnic, oribil, dar sugerau ca nu aveam de a face cu
un politist ori un caraghios oarecare sau cu un comis-voiajor
dezmatat, nu, dimpotriva, cel ce le scria parea un om
cultivat. Stupidul, însa nostimul "D. Orgon, Elmira, New York" venea
de la Moliere, bineînteles, si pentru ca încercasem recent
sa trezesc interesul Lolitei fata de o renumita piesa
din secolul al optsprezecelea, l-am întâmpinat ca pe un prieten pe "Harry
Bumper, Sheridan, Wyoming"-O enciclopedie obisnuita m-a informat
la cine se refereaînsemnareacuaspectciudat"Phineas
304
Quimby, Lebanon, New Hampshire"; si orice
freudist priceput, cu nume german si oarecare interes pentru
prostitutia rituala, ar fi recunoscut dintr-o ochire ce vrea sa
spuna "Dr. Kitzler, Eryx, Mississippi". Pâna aici, toate bune
si frumoase. Un gen de umor destul de ieftin, dar impersonal si, prin
urmare, inofensiv. Multe înregistrari mi s-au parut indubitabile
indicii per se, dar rafinamentul aproape insesizabil al poantelor m-a
descumpanit si nu ma încumet sa le citez, întrucât simt
ca bâjbâi prin ceata unei zone de frontiera unde
misuna fantome verbale, care se transforma, probabil, în
vilegiaturisti în carne si oase. Cine sa fi fost oare "Johny Randell,
Ramble, Ohio" ? Dar cel ce s-a trecut în registru imediat dupa "N.S.
Aristoff, Catagela, New York" - scrisul lor se asemana foarte tare -
o fi fost o fiinta aievea ? si care era poanta acida din
"Catagela"? si cum sa-l interpretez pe "James Manor Morell,
Hoaxton, England"? "Aristophanes" si "hoax (farsa)"-
da, le întelegeam, si totusi ceva îmi scapa. Ce anume ?
Jocul pseudonimelor avea o tensiune intrinseca
speciala, care mi-a provocat palpitatii deosebit de dureroase.
Notatii precum "G. Trapp, Geneva, New York" dezvaluiau
tradarea Lolitei. "Aubrey Beardsley, Quelquepart Island" îmi sugera
mai lamurit decât acel mesaj telefonic trunchiat ca punctul de
plecare al aventurii trebuia cautat în Est. Iar "Lucas Picador, Merrymay,
Pennsylvania" insinua ca iubita mea Carmen îi povestise impostorului
despre dezmierdarile mele patetice, tradatoarea! Nota "Will
Brown, Dolores, Colo." era, într-adevar, de o cruzime
insuportabila. Consemnarea lugubra "Harold Haze, Tombstone (Piatra
funerara), Arizona" (care în alte împrejurari mi-ar fi smuls,
probabil, un zâmbet, mi-a sugerat într-o maniera de cosmar ca
vânatul meu era un vechi prieten de familie sau, poate, o veche Pasiune de-a
Charlottei sau, mai stii, vreun cavaler al dreptatii ("Donald
Quix, Sierra, Nevada"). Iar
Numerele de înmatriculare trunchiate, deformate, trecute de
Persoane si Orgoni si Morelli si Trappi în registre mi-au
aratat numai ca proprietarii motelurilor nu verificau daca
oaspetii îsi consemnau corect numerele masinilor lor.
Referintele - incomplete sau incorecte - la masinile pe care
sceleratul le închi-riase pe distante scurte între Wace si
Elphinstone erau, desigur, inutile: numarul de înmatriculare al Aztecului
initial se prezenta ca o pâlpâire de cifre nestatornice, unora li se
schimbase ordinea, altele fusesera modificate sau omise, dar
alcatuiau felurite combinatii ce se corelau (ca, de pilda: "WS
1564" si "SH 1616" si "Q 32888" sau "CU 88322") si
erau concepute cu abilitate, astfel încât sa nu li se descopere
vreodata un numitor comun.
Renuntase la decapotabila si o lasase
la Wace pe mâna complicilor sai si trecuse la sistemul masinilor
de schimb, asta era sigur; si-atunci mi-a trasnit prin minte ca
succesorii lui mai putin prudenti ar fi putut sa înscrie în
registrul vreunui hotel arhetipul acelor cifre corelate. Dar cautarea
sceleratului de-a lungul drumului pe care stiam sigur ca o apucase se
dovedise o afacere complicata, vaga si neprofitabila, prin
urmare n-avea nici un rost si nici o sansa de reusita
încercarea de a lua urma unor automobilisti care calatoreau pe
rute necunoscute.
24
Când am ajuns la Beardsley, în cursul recapitularii
chinuitoare asupra careia am insistat îndeajuns, în mintea mea se formase
o imagine completa si prin metoda eliminarilor succesive -
întotdeauna riscanta -, redusesem imaginea la o singura sursa
concreta, aceea oferita de activitatea cerebrala morbida
si de memoria mea cuprinsa de torpoare.
306
i scoala Beardsley nu avea profesori
(barbati) permanenti, în afara de Reverendul Rigor Mortis
(cum îl numeau fetele) si de un domn batrân care preda lectii
facultative de germana si latina. Venise însa în doua
rânduri un asistent de la Beardsley College si facuse în fata elevelor
proiectii cu lanterna magica, prezentându-le fotografii ale
castelelor franceze si ale unor picturi din secolul al
nouasprezecelea. As fi vrut sa asist la proiectii si
la discutii, dar Dolly, dupa cum obisnuia în acea perioada,
mi-a cerut sa ma abtin. Gaston îl laudase pe
conferentiar, un garqon stralucit; cam atât tineam minte;
memoria refuza sa-mi furnizeze numele admiratorului de castele.
în ziua stabilita pentru executie am
strabatut prin zloata campusul si m-am dus la biroul de
informatii din Maker Hali, Beardsley College. Individul se numea Riggs
(aproape la fel ca preotul), era burlac si în zece minute urma
sa-si termine ora pe care o tinea în "Museum". M-am
asezat pe banca banala de marmura donata de Cecilia
Dalrymple Ramble -de pe coridorul care ducea la amfiteatru. Asteptam
acolo, ma jena prostata, eram beat, mort de somn, îmi vârâsem mâna în
buzunarul impermeabilului unde strângea cu fervoare revolverul si,
deodata, am avut o revelatie: sunt dement, ma pregatesc
sa comit o stupizenie. Nu exista nici macar o sansa la un
milion ca Albert Riggs, asistentul, sa o ascunda pe Lolita mea în
casa lui din Beardsley, Pritchard Road, nf. 24. Imposibil sa fie el
ticalosul. Absolut nerezonabil. îmi pierdeam timpul si mintile.
El si ea se aflau în California, n-aveau ce cauta aici.
Curând am sesizat o vaga agitatie între câteva
statui albe; s-a deschis energic o usa - nu aceea spre care priveam -
si în mijlocul unui pâlc de studente s-au ivit si au început sa
înainteze o chelie si doi ochi caprui si stralucitori.
îmi era complet necunoscut, dar el a sustinut
camai întâlnisem la o petrecere pe
pajiste data de
307
scoala Beardsley. Ce mai face fiica mea
încântatoare, jucatoare de tenis? Intra imediat la clasa, avea o
alta ora. Ne mai vedem dupa aceea.
O alta tentativa de identificare s-a consumat
mult mai lent: datorita unui anunt dintr-o revista a lui Lo
mi-am luat inima-n dinti si am apelat la un detectiv particular (fost
boxer) si, ca sa-i dau o idee despre metoda adoptata de
scelerat, l-am pus în tema cu tipurile de nume si de adrese pe care
le adunasem. A cerut un considerabil avans banesc si, timp de doi
ani, cititorule!, imbecilul s-a chinuit sa verifice aceste date
fara noima. întrerupsesem de mult orice relatii financiare
cu el când, într-o buna zi, si-a facut aparitia victorios;
detinea informatia de care aveam nevoie: indianul de optzeci de ani
numit Bill Brown locuia în apropiere de Dolores, Colo.
25
Cartea mea o prezinta pe Lolita; iar acum când am
ajuns la partea ce s-ar fi putut intitula (daca nu m-ar fi împiedicat un
alt martir al combustiei interioare) Jlolores Disparue" n-ar avea
nici un sens sa analizez cei trei ani pustii care au urmat. Exista
câteva momente semnificative ce merita sa fie consemnate, însa
eu doresc sa transmit o anumita impresie generala, aceea a unei
usi laterale deschise cu violenta în plin zbor al vietii de
iuresul zgomotos al timpului negru care a înabusit sub vijelia
sa sfichiuitoare strigatul nenorocirii însingurate.
Mi se pare bizar ca nu am visat-o pe Lolita
niciodata, daca nu ma însel, asa cum mi-o aminteam
-cum o vedeam permanent si obsesiv în mintea mea constienta în
timpul cosmarurilor diurne si al insomniilor. Mai exact, ea m-a
bântuit în timpul somnului, dar deghizata ciudat si grotesc sub
înfatisarea Valeriei sau a Charlottei sau a unui hibrid între
cele doua. Fantoma complexa venea la mine,
înfatisarile
308
ei diferite se succedau cu viteza ametitoare
într-o atmosfera de mare melancolie si dezgust, stafia se întindea pe
spate, ispitindu-ma mohorâta, pe o scândura îngusta sau pe
o bancheta incomoda, carnurile i se întredeschideau ca valva de
cauciuc a camerei unei mingi de fotbal. Deodata ma pomeneam cu
dantura sparta sau pierdut fara speranta în înspaimântatoare
chambres garnies unde eram delectat cu partide de vivisectie
plictisitoare ce se încheiau, de regula, cu Charlotte sau Valeria care
plângeau în bratele mele însângerate în timp ce primeau sarutari
blânde de la buzele mele fratesti într-o dezordine onirica
de bric-â-brac vienez câstigat la licitatie, de mila,
neputinta si perucile castanii ale doamnelor batrâne
si tragice recent gazate...
într-o zi am scos din masina si am distrus o
gramada de reviste pentru adolescenti. Cunoasteti
marfa. Epoca de piatra, în fond; la zi, sau cel putin miceniene în ce
priveste igiena. O actrita frumoasa si foarte
coapta, cu gene uriase si buza inferioara rosie
si carnoasa, prezentând un sampon. Moda si
mofturi. Tinerii carturari se înnebunesc dupa o multime de fuste
- que c'etait loin, tout cela! Gazda are obligatia sa ofere halate.
Conversatia dumneavoastra îsi pierde stralucirea daca
va încurcati în divagatii nesemnificative. îi cunoastem pe
"culegatori" - cei ce culeg scame invizibile de pe pielea ei la
petrecerea de la birou. Barbatul - daca nu e foarte în vârsta
sau o persoana foarte importanta - trebuie sa-si
scoata manusile când da mâna cu o femeie. Ispititi
dragostea purtând excitanta Noua Burtiera. Netezeste
burtile, rascheteaza soldurile. Tristan într-un film de
dragoste. Da dom'le! Enigma conjugala Joe-Roe îi face pe flecari sa
latre. Infrumu-setati-va repede si ieftin. Reviste
umoristice. Fata rea, bruneta si trabucul tatalui gras; fata
buna, cu parul rosu si taticul frumos, cu mustata
potrivita. Oh, banda asta desenata, respingatoare, cu marele
gogoman si sotia lui spiridusul-ied. Et moi qui t'offrais
309
mon genie... Mi-am amintit versurile fara noima,
sarmante pe care i le scriam când era copil: "Fara
noima", spunea ea de obicei în batjocura, "este termenul
corect".
The Squire and his Squirrel, the Rabs and their
Rabbits
Have certain obscure and peculiar habits. Male humming
birds make the most exquisite
rockets.
The snake when he walks holds his hands in his
pockets...
Scutierul si
veverita lui, Jepii si Iepurii lor Au anumite obiceiuri ascunse
si aparte Colibrii bar-batusi zboara ca niste
rachete perfecte. sarpele când se plimba îsi tine mâinile-n
buzunare...
A fost mai greu sa renunt la alte lucruri de-ale
ei. Pâna la sfârsitul lui 1949 am pastrat cu sfintenie o
pereche de pantofi vechi de tenis, o camasa baieteasca
purtata de ea, niste blugi imemoriali gasiti în portbagaj,
o sapca de scoala, botita, tot soiul de comori
absurde si le-am adorat si le-am patat cu saruturile
si lacrimile mele de triton. Apoi, când am înteles ca mintea mea
începuse s-o ia razna, am adunat diversele ei efecte personale, le-am
adaugat ceea ce fusese depozitat în Beardsley - o cutie cu
carti, bicicleta, paltoane vechi, sosoni - si, în ziua
când împlinea cincisprezece ani, le-am expediat prin posta ca dar
anonim la un camin pentru fete orfane, situat pe un loc bântuit de vânturi
de la frontiera canadiana.
Un hipnotizator puternic, daca l-as fi solicitat,
ar fi putut eventual sa extraga din mine anumite amintiri
întâmplatoare si sa le structureze oarecum logic; asa
însa, eu le-am însiruit în cartea mea, imprimându-le un relief mult
mai puternic decât cel pe care îl au, în realitate, în mintea mea, chiar
si acum când stiu ce sa caut în trecut.
310
La momentul acela simteam pur si simplu ca
pierd contactul cu realitatea; si dupa ce am petrecut restul iernii
si cea mai mare parte din primavara urmatoare într-un sanatoriu
din Quebec, unde mai statusem si alta data, m-am
hotarât mai întâi sa-mi rezolv niste afaceri personale în New
York si apoi sa purced spre California, pentru a întreprinde acolo o
cercetare amanuntita.
Iata o piesa compusa de mine în perioada de
recluziune:
Wanted, wanted; Dolores Haze. Hair: brown. Lips: scarlet.
Age: five thousand three hundred days. Profession: none, or "starlet".
Where are you hiding, Dolores Haze ? Why are you
hiding, darling? (I talk in a
daze, I
walk in a maze, I cannot get out, said the
starling.)
Where are you riding, Dolores Haze ? What make is the magic
carpet ? îs a Cream Cougar the present craze ? And where are you parked, my car
pet?
Who is your hero, Dolores Haze ? Still one of those
blue-caped star-men? Oh the balmy days and the palmy days, And the cars, and
the bars, my Carmen!
Oh Dolores, that juke-box hurts!
Are you still dancin', darlin' ?
(Both in worn levis, both in torn T-shirts,
And I, in my corner, snarlin'.)
Happy, happy is gnarled McFate Touring the States with a
child wife, Ploughing his Molly in Every State Among the protected wild life.
311
My Dolly, my folly! Her eyes were vair, And never
closed when I kissed her.
Know an old perfume called Soleil Vert ? Are you from Paris, mister?
L 'autre soir un air froid d'opera m'alita: Son fele - bien
fol est qui s'y fie ! II neige, le decor s'ecroule, Lolita ! Lolita, qu'ai-je fait de ta
vie ?
Dying, dying, Lolita Haze, Of hate and remorse, I'm dying.
And again my hairy fist I raise, And again I hear you crying.
Officer, officer, there they go... In the rain, where that
lighted store is! And her socks are white, and I Iove her so, And her name is Haze,
Dolores.
Officer, officer, there they are... Dolores Haze and her
lover! Whip out your gun and follow that car. Now tumble out, and take cover.
Wanted, wanted: Dolores Haze, Her dream-grey gaze never
flinches. Ninety pounds is all she weighs With a height of sixty inches.
My car is limping, Dolores Haze,
And the last long lap is the hardest,
And I shall be dumped where the weed decays,
And the rest is rust and stardust.
E cautata, cautata Dolores Haze.
Par: castaniu. Buzele: stacojii. Vârsta: cinci mii trei sute zile.
Profesia: nici una sau "starleta".
Un'te ascunzi, Dolores Haze? De ce te-ascunzi, iubita mea ?
(Vorbesc uluit, umblu-n labirint, s1 nu pot iesi, spuse
graurul.)
312
Unde te duci, Dolores Haze ? Ce marca are covorul
fermecat ? Este o Puma Crem pasiunea ta de-acum ? si und'esti
parcata, mascota masinii mele ?
Cine-i eroul tau, Dolores Haze ? Tot o vedeta cu
pelerina albastra ? Oh, zilele înmiresmate si zilele fericite,
si masinile, si barurile, Carmen a mea!
Oh Dolores, tonomatul acela ma raneste! Mai
dansezi înca, draga mea ? (Amândoi în levisi uzati, în tricouri
rupte, Iar eu, în coltul meu, îmi arat coltii.)
Fericit, fericit este asprul destin McFate Vizitând Statele
cu o nevasta copil, Arând-o pe Molly în fiecare Stat în mijlocul
rezervatiilor naturale.
Dolly a mea, nebunia mea! Ochii ei erau cenusii,
si nu se închideau niciodata când o sarutam. Ati cunoscut
un vechi parfum numit Soleil Vert ?Sunteti din Paris, domnule ?
Aseara un aer rece de opera m-a pus la pat
Sminteala ei - nebun cin' se-ncrede! Ninge, decorul se
prabuseste, Lolita! Lolita, ce-am facut din viata ta?
Mor, eu mor, Lolita Haze, De ura si de
remuscare, mor. si din nou îmi ridic pumnul paros, si din
nou te aud plângând.
Ofiter, ofiter, iata-i se duc acolo... în
ploaie, spre magazinul luminat! sosetele ei sunt albe, si o iubesc
atât de mult, si numele ei este Haze, Dolores.
Ofiter, ofiter, iata-i, iata-i acolo...
Dolores Haze si iubitul ei! Scoate-ti pistolul si
urmareste masina aceea. Acum rostogoleste-te si
adaposteste-te.
Cautata, e cautata: Dolores Haze.
Privirea ei cenusie-de-vis niciodata nu se pleaca.
Cântareste doar nouazeci de livre si are o
înaltime de saizeci de inci.
313
uMasina mea
schioapata, Dolores Haze, si ultima
"calatorie este cea mai grea, si voi fi doborât acolo
unde dispar balariile, Iar restul e rugina
si pulbere
de stele.
Psihanaliza îmi demonstreaza ca poemul este
capodopera unui maniac. Rimele viguroase, rigide, sumbre corespund unor peisaje
si figuri lipsite de perspectiva, teribile, si unor
portiuni dilatate ale peisajelor si figurilor, în genul celor
desenate de psihopati în textele concepute de instructorii lor
iscusiti. Am scris mai multe poeme, m-am cufundat în poezia altora,
însa nici o clipa n-am uitat povara razbunarii.
As fi un ticalos daca v-as spune,
si cititorul ar fi prost sa creada, ca socul provocat
de pierderea Lolitei m-a vindecat de pederoza. Firea mea blestemata
n-are cum sa se schimbe, chiar daca dragostea pentru Lo suferise o
transmutatie. împotriva vointei mele privirea mea rezervata
si furisa cauta înca, pe terenurile de joc si pe
plaje, carnea membrelor de nimfeta, semnele viclene ale slujitoarelor
Lolitei si ale fete-lor-trandafiri. Se vestejise în mine,
totusi, o himera esentiala: niciodata nu am mai
insistat asupra posibilitatii de a fi fericit cu o mica
fecioara concreta sau sintetica, în vreun loc izolat de lume;
si niciodata fantezia mea nu si-a mai înfipt coltii în
surorile Lolitei, departe, departe, în golfuletele insulelor evocate. Lucrurile
acestea se încheiasera, cel putin pentru moment. Pe de alta
parte, vai, doi ani de delectari desantate îmi
creasera anumite deprinderi ale poftelor trupesti: ma temeam
ca s-ar putea ca vidul în care traiam sa ma scufunde în
libertatea unei nebunii naprasnice, într-un moment când m-as fi
confruntat cu o ispita întâmplatoare pe una dintre aleile dintre
scoala si cina. Singuratatea ma macina.
Aveam nevoie de o partenera si de îngrijire. Inima mea era un organ
isteric si nu-mi inspira încredere. Iata cum intra în scena
Rita.
314
26
Avea de doua ori vârsta Lolitei si trei sferturi
din a mea. o adulta foarte zvelta, care cântarea patruzeci
si opt de kilograme, cu parul negru, pielea smeada, cu ochi
încântatori si asimetrici si profil ascutit, schitat
din fuga penelului si o foarte atragatoare ensellure a
spatelui suplu - cred ca în vinele ei curgea ceva sânge spaniol sau
babilonian. O pes-cuisem într-o seara depravata de mai, undeva între
Montreal si New York sau, mai exact, între Toylestown si Blake, la un
bar cu luminile arzând mocnit sub firma "La Fluturele Tigru", unde ea
vegeta beata, dar agreabila: sustinea ca am fost colegi de
scoala si îsi asezase mâna mica peste laba mea de
maimuta. Mi-a ispitit foarte putin simturile, dar m-am
gândit sa o pun totusi la încercare; asa am procedat si am
adoptat-o, mi-a devenit partenera permanenta. Era atât de
prietenoasa, de blajina si de cumsecade -asta era Rita! - încât
îndraznesc sa afirm ca s-ar fi daruit oricarei
creaturi patetice si smintite, unui copac batrân si frânt sau
unui porc tepos îndoliat, din pura sociabilitate sau compasiune.
în momentul când am întâlnit-o, Rita divortase de
putin timp de cel de-al treilea sot si fusese
parasita foarte recent de cel de-al saptelea cavalier
servant -ceilalti, figuri pasagere, fusesera prea numerosi
si nestatornici, încât nu le mai tinea socoteala. Fratele ei era -
si fara îndoiala este si acum - un politician de
vaza, tipul galbejit, cu bretele si cravata, primarul
si mentorul orasului natal unde se juca fotbal, se citea Biblia
si se manipulau grâne. De opt ani îi platea micutei sale surori
mai mari câteva sute de dolari pe luna sub conditia severa ca ea
sa nu mai calce niciodata, dar niciodata, în marele
orasel Grainball City. Ea mi-a marturisit gemând de uimire,
ca nu's cum se facea ca fiecare nou prieten de-al ei o
ducea în primul rând spre Grainball: era
315
o atractie fatala; si, înainte de a-si
da seama ce se întâmpla, se pomenea sorbita în orbita lunara a
orasului si gonea pe linia de centura luminata de
reflectoare - "dând si iarasi dând ocol bezmetica",
dupa expresia ei, "ca un fluture rosu de noapte".
Avea o masina mica si eleganta;
si cu ea am calatorit spre California, ca sa-i dau
venerabilului meu vehicul posibilitatea de a se odihni. Viteza ei normala
era nouazeci de mile la ora. Draga de Rita! Am cutreierat
împreuna timp de doi ani mohorâti, din vara lui 1950 pâna în
vara lui 1952, iar ea a fost cea mai dulce, mai fireasca, mai
delicata si mai tacuta Rita imaginabila. în
comparatie cu ea, Valechka parea un Schlegel, iar Charlotte, un
Hegel. Nimic nu ma îndreptateste sa-mi pierd timpul cu
ea în marginea memoriilor mele sinistre, dar dati-mi voie sa va
spun (te salut, Rita - oriunde te-ai afla, beata sau mahmura, Rita,
te salut) ca a fost cea mai linistitoare si mai
întelegatoare partenera pe care am avut-o vreodata si,
absolut sigur, m-a salvat de internarea la casa de nebuni. I-am marturisit
ca încerc sa dau de urma unei fete si sa-i împusc
amantul. Rita mi-a aprobat solemna planul - si în cursul unei
investigatii pe cont propriu (desi nu stia, de fapt, mai nimic),
în jurul lui San Humbertino, s-a încurcat ea însasi cu un escroc
destul de hidos; si m-au trecut toate naduselile ca sa o
regasesc -epuizata si învinetita, dar
tantosa ca-ntotdeauna. Apoi, într-o zi mi-a propus sa
jucam ruleta cu pistolul meu sacru; i-am spus ca nu se poate, nu era
un simplu revolver si m-am luptat sa i-l iau, pâna când, în cele
din urma, arma s-a descarcat, facând sa
tâsneasca un jet foarte subtire si foarte comic de
apa fierbinte din gaura produsa în peretele camerei din cabana;
îmi amintesc hohotele ei de râs.
Curbura de prepubera, ciudata a spatelui ei,
pielea ca orezul, saruturile ei apasate, languroase, de
porumbita, m-au împiedicat sa comit vreo prostie. Nu-i
adevarat ca aptitudinile artistice sunt caracteristici
316
sexuale secundare, asa cum au afirmat anumiti
sarlatani si samani; lucrurile stau invers: sexul este servul
artei. Vreau sa mai consemnez o comedie destul de misterioasa, cu
repercusiuni interesante. Abandonasem cercetarile; demonul se afla fie în
Tartar sau arsese complet în cerebelul meu (datorita flacarilor
atâtate de fantezia si de mâhnirea mea), dar, în mod cert, nu o
dusese pe Dolores Haze pe coasta Pacificului si n-o ajutase sa
devina campioana, într-o dupa-amiaza când ne întorceam spre
Est, într-un hotel, de tipul celor unde se respecta conventiile
si unde oameni cu obrajii trandafirii, grasi si cu ecusoane,
se-agita încolo si-ncoace bala-banindu-se,
strigându-se cu numele de botez si trateaza afaceri si o
tin într-un chef- draga de Rita si eu ne-am trezit si am
constatat ca în camera noastra se afla o a treia persoana, un
tip tânar, blond, aproape un albinos, cu gene albe si urechi mari
si transparente, pe care nici Rita, nici eu nu ne aminteam sa-l fi
vazut vreodata în vietile noastre triste. Transpirând în
izmenele groase si murdare, încaltat cu cizme militare vechi,
tipul zacea si sforaia pe patul dublu, dincolo de Rita mea cea
casta. îi lipsea un dinte din fata, fruntea îi era plina de
pustule ca ambra. Ritochka si-a învelit goliciunea sinuoasa în
balonzaidul meu - primul lucru care-i cazuse în mâna; mi-am tras
repede pe mine o pereche de chiloti dungati ca dropsurile; am evaluat
situatia. Fusesera folosite cinci pahare, ceea ce în spiritul
interpretarii indiciilor dovedea ca bogatanii se cam turtisera.
Usa nu era închisa bine. Pe podea se vedeau un jerseu si o
pereche de pantaloni barbatesti cafenii sifonati. L-am
zgâltâit pe proprietarul lor aducându-l la o stare jalnica de
constiinta. Era complet amnezic. Cu un accent pe care Rita l-a identificat
ca pur brooklynez, el a insistat tâfnos ca într-un fel sau altul noi
îi furasem identitatea (care nu facea doua parale). L-am vârât rapid
în hainele lui si l-am lasat la spitalul cel mai apropiat, dându-ne
317
seama pe drum ca, nu se stie cum, dupa mai
multe sensuri giratorii a caror ordine o uitasem, ne aflam în Grainball.
Dupa o jumatate de an, Rita i-a scris doctorului ca sa afle
noutati despre individ. Jack Humbertson, cum i se spusese cu o
desavârsita lipsa de gust, ramânea înca izolat de
propriul trecut. Oh Mnemosina, cea mai dulce si mai periculoasa
dintre muze!
N-as fi amintit incidentul daca nu mi-ar fi
declansat un lant de idei si nu m-ar fi determinat sa scriu
eseul despre "Mimica si Memorie" publicat în Cantrip Review în
care sugeram, printre alte lucruri ce li s-au parut originale si
importante cititorilor binevoitori ai acestei reviste splendide, o teorie a
timpului perceptual întemeiata pe circulatia sângelui si
depinzând conceptual (pentru a umple aceasta coaja de nuca) de
capacitatea mintii de a fi constienta nu numai de chestiunea
aflata în cercetare, dar si de ea însasi. Se crea astfel o
legatura continua între doua puncte (viitorul stocabil
si trecutul stocat). în urma publicarii eseului - si ca un punct
culminant al impresiei produse de mes travaux anterioare - am fost
invitat pentru un an la Cantrip College, care era la patru sute de mile
departare de New York, unde Rita si eu locuiam într-un mic apartament
cu vedere spre Central Park, astfel ca vedeam cum se scaldau într-o
fântâna arteziana de sub umbra copacilor copiii stralucitori. Am
locuit la Cantrip în apartamentele rezervate pentru poeti si
filozofi, din septembrie 1951 pâna în iunie 1952, în vreme ce Rita a
vegetat - în conditii nu tocmai decente, ma tem - într-un motel de pe
sosea unde o vizitam de doua ori pe saptamâna. Apoi a
disparut - într-un mod mai uman decât predecesoarea ei: o luna mai
târziu am gasit-o în închisoarea din localitate. Era tres digne, i
se scosese apendicul si m-a convins ca frumoasa blana
albastruie pe care fusese acuzata ca a furat-o de la domnul
Roland MacCrum fusese, în realitate, un dar facut spontan, desi
oarecum sub
318
influenta alcoolului, chiar de Roland. Am reusit
s-o scot din arest fara sa apelez la fratele ei iritabil si
curând dupa aceea ne-am urcat în masina si ne-am întors în
Central Park West trecând prin Briceland, unde poposisem câteva ore în anul
precedent.
Ma cuprinsese o nevoie curioasa de a retrai
sederea mea împreuna cu Lolita. Intram într-o faza a
existentei când renuntasem la orice speranta de a da de
urma ei si a rapitorului. încercam acum sa revad vechile
locuri pentru a salva ceea ce se mai putea salva sub forma de souvenir,
souvenir que me veux-tu ? Toamna se simtea în aer. Am cerut printr-o
carte postala sa se retina paturi gemene pentru
profesorul Hamburg însa mi s-a raspuns prompt, cu mare parere de
rau, ca nu mai aveau locuri. Le mai ramasese o singura
camera libera, cu patru paturi, la subsol, însa erau
convinsi ca nu ne va conveni. Hârtia avea antetul:
VÂNĂTORII VRĂJIŢI
în apropiere de bisericiNu sunt admisi câini Se gasesc toate bauturile legale
Ma întrebam daca ultima afirmatie era
adevarata. Chiar toate ? Aveau, de pilda, lichior de rodii
salbatice? Ma întrebam, de asemenea, daca un vânator
vrajit sau nevrajit nu ar avea nevoie mai degraba de un
prepelicar decât de o strana si cu un spasm dureros mi-am reamintit o
scena demna de un mare artist: petite nymphe accroupie; dar
fusese un cocker spaniol botezat, sunt sigur. Nu - am simtit ca nu
sunt în stare sa vizitez holul hotelului, durerea ar fi fost
insuportabila. O posibilitate mult mai acceptabila de regasire a
timpului trecut se afla altundeva, în Briceland, orasul molcom, bogat în
culori acum, toamna. Am lasat-o pe Rita într-un bar si m-am dus la
biblioteca orasului. O domnisoara batrâna si
agitata m-a ajutat bucuroasa sa dezgrop numerele de la mijlocul
lui august 1947 din volumele colectiei
319
cotidianului Briceland Gazette si, imediat,
într-un ungher retras, sub o lampa fara abajur, m-am apucat
sa rasfoiesc paginile enorme si friabile ale unui volum negru ca
un sicriu si cam de marimea Lolitei. Cititorule! Bruder! Ce
smintit Hamburg era acest Hamburg! întrucât sistemul sau hipersensibil
refuza sa se confrunte cu scena reala a actiunii, el s-a gândit
ca ar putea cel putin sa se bucure de o parte ascunsa a ei
- ceea ce ne reaminteste de al zecelea sau douazecelea soldat
dintr-un sir de siluitori care arunca salul negru al fetei peste
fata ei alba ca sa nu-i vada privirile insuportabile în
timp ce-si satisface placerea militara în satul trist si
pradat. Doream sa vad neaparat fotografia
tiparita care se întâmplase sa-mi absoarba imaginea
pacatoasa în timp ce fotograful de la Gazette se
concentra asupra doctorului Bradock si a grupului sau.
Nadajduiam din tot sufletul sa gasesc portretul
pastrat al artistului ca bruta mai tânara. Un aparat de
fotografiat inocent surprinzându-ma în drumul meu întunecat spre patul
Lolitei - ce magnet pentru Mnemosina! Nu pot sa explic mai bine
adevarata natura a acestui impuls din mine. Se înrudea, presupun, cu
acea curiozitate bolnava care-l împinge pe un individ sa examineze cu
lupa siluetele deprimate - natura moarta, din punct de vedere practic
si fiecare gata sa vomite - la o executie în zori de zi, si
expresia imposibil de distins a pacientului în poza publicata. Oricum,
literalmente eu de-abia îmi mai trageam sufletul si un colt al
cartii destinului ma împungea în stomac în timp ce foiletam
si rasfoiam... Brute Force si Possessed se
reprezentau duminica 24, la ambele teatre. Domnul Purdom, licitator
independent la bursa tutunului, a declarat ca fumeaza Omen Faustum
înca din anul 1925. Husky Hank si mica sa logodnica vor fi
oaspetii doamnei si domnului Reginald G. Gore, 58 Inchkeith Avenue.
Anumiti paraziti masoara cam o sesime din
înaltimea gazdei. Dunkerque a fost fortificat în secolul al zecelea.
320
sosete pentru domnisoare, 39 centi, botine
înalte, 3,98. Vinul, vinul, vinul, spunea cu sarcasm autorul Epocii Negre care
refuzase sa se lase fotografiat, poate sa convina
pasarii persane, dar eu zic de fiecare data dati-mi ploaie,
ploaie, ploaie pe acoperisul de sindrila pentru trandafiri
si inspiratie. Gropitele sunt provocate de aderenta pielii
la tesuturi mai profunde. Grecii resping un asalt puternic al gheri-lelor
- si, ah, în cele din urma, o mica silueta în alb si
dr. Bradock în negru, si câte un umar spectral ce se atingea de forma
lui masiva, atât - n-am izbutit sa deslusesc nimic din mine.
M-am dus sa o iau pe Rita, care m-a prezentat cu
zâmbetul ei vin triste unui batrân-format-de-buzu-nar feroce de
vânjos, uscat, zbârcit, spunându-mi ca era - cum naiba se numea, fiule? -
unul dintre fostii sai colegi de scoala. El a încercat
sa o retina si în mica încaierare care a urmat mi-am
scrântit degetul mare de capul sau tare. în parcul tihnit si policrom
unde am condus-o ca sa ia putin aer ea a plâns cu suspine si a
spus ca în curând, foarte curând o voi parasi, asa cum au
facut si ceilalti, iar eu i-am cântat o balada
franceza plina de melancolie si am încropit câteva rime efemere
ca sa o distrez:
The place was called Enchanted Hunters. Query: What Indian
dyes, Diana, did thy dell endorse to make of Picture Lake a very blood bath of
trees before the blue hotel ?
Locul se numea Vânatorii Vrajiti. întrebare:
Ce coloranti indieni a folosit, Diana, vâlceaua ta De a facut din
Lacul Pictat baia de sânge a copacilor din fata hotelului albastru?
Spuse:
- De ce albastru când este alb, pentru numele lui Dumnezeu,
de ce albastru? - si a început sa plânga din nou si am
dus-o la masina si am pornit spre New York si destul de
curând a devenit din nou
321
rezonabil de fericita sus, în abureala mintii, pe
mica terasa a apartamentului nostru. Observ ca am cam amestecat
oarecum doua evenimente, vizita facuta împreuna cu Rita la
Briceland în drum spre Cantrip si trecerea noastra prin Briceland
când ne înapoiam la New York, dar artistul nu dispretuieste scurgerea
culorilor umede în aducerile aminte.
27
Cutia mea de scrisori din holul blocului apartinea
acelui tip care-ti permite sa vezi daca se afla sau nu ceva
înauntru printr-o ferestruica protejata de geam. Mi se
întâmplase de mai multe ori ca un truc al luminii poznase care cadea
trecând prin sticla pe un scris necunoscut si-l deforma
facându-l sa semene cu scriitura Lolitei sa ma aduca
în pragul lesinului, obligându-ma sa ma sprijin de o
urna învecinata, urna mea parca. si de câte ori o
pateam - de câte ori mâzgaliturile ei copilaresti,
încârligate, încântatoare se transformau în caligrafia searbada
a unuia dintre putinii mei corespondenti - îmi reaminteam,
amu-zându-ma amar, de perioadele din trecutul meu demn de încredere,
pre-dolorian, când ma inducea în eroare o fereastra de vizavi,
stralucitoare ca un giuvaer, în cadrul careia ochiul meu ascuns,
periscopul întotdeauna vigilent al viciului scandalos, deslusea de la
distanta o nimfeta pe jumatate dezbracata încremenita
în operatia de pieptanare a parului ei de Alice în Ţara
Minunilor. Fantasma învapaiata degaja o perfectiune care
facea ca delectarea mea primitiva sa devina la rândul ei
perfecta, tocmai pentru ca viziunea era inaccesibila si nu
exista nici o posibilitate de a o atinge si de a o altera prin
constiinta existentei unui tabu legat de ea; într-adevar,
s-ar putea ca însasi atractia pe care imaturitatea o exercita
asupra mea sa-si aiba sursa nu atât în limpiditatea
frumusetii pure, de zâna, de o prospetime
322
indicibila, dar interzisa, a copilelor, cât în
garantia unei situatii unde perfectiuni infinite umplu golul
dintre putinul ce ti se da si maretia
promisa - marele roz-cenusiu imposibil de dobândit. Me.s fenetres!
Atârnând deasupra apusului de soare patat si a noptii care
izvora, scrâsnind din dinti, îmi înghe-suiam toti demonii
dorintei de balustrada unui balcon pulsatil: pregatit sa
decoleze în caisa serii neagra, umed; si chiar îsi lua zborul -
si dupa aceea imaginea luminata se misca si Eva se transforma
din nou în coasta, iar în cadrul ferestrei nu ramânea decât un
barbat obez îmbracat sumar si citindu-si ziarul, întrucât
uneori câstigam competitia dintre fantezia mea si realitatea
naturii, deceptia era suportabila. Durerea insuportabila începea
când se amesteca în treaba întâmplarea si ma priva de zâmbetul
ce mi se adresa. Saves-vous qu'a dix ans mapetite etait foile de vous ?
mi-a spus o doamna într-o discutie la un ceai în Paris si la
petite se casatorise recent la departare de multe mile, iar eu
nu reuseam nici macar sa-mi amintesc daca o observasem
vreodata, cu vreo doisprezece ani în urma, în gradina din
vecinatatea terenurilor de tenis. si acum, la fel, anticiparea
vizuala stralucitoare, promisiunea realitatii, o promisiune
ce nu era doar ispititor simulata, dar mai trebuia sa fie si
respectata cu noblete - ei, bine, întâmplarea mi-a refuzat-o -
întâmplarea, dar si o schimbare petrecuta în interiorul scriitorului
îndragit si palid, orientarea lui spre personaje mai neînsemnate.
Imaginatia mea era proustianizata si totodata
procustianizata; fiindca în acea dimineata deosebita
de la începutul lui septembrie 1952, în timp ce coborâsem sa vad
daca nu a sosit vreo scrisoare, administratorul spilcuit si veninos -
între noi relatiile erau cât se poate de proaste - a început sa mi se
plânga insinuant ca un barbat care o condusese recent pe Rita
acasa fusese beat crita si borâse pe treptele de la
intrare. în timp ce îl ascultam si-i dadeam bacsisul, iar
el îmi prezenta o versiune
323
revizuita si mai politicoasa a incidentului,
am avut impresia ca una dintre cele doua scrisori aduse de posta
binecuvântata era trimisa de mama Ritei, o femeiusca
zarghita pe care o vizitasem cândva la Cape Cod si femeia
continua sa-mi scrie la diferite adrese spunându-mi cât de potriviti
eram, eu si fata ei, si ce minunat ar fi daca ne-am
casatori; cealalta scrisoare venea de la John Farlow si am
deschis-o în lift, parcurgând-o în fuga.
Am observat adesea ca suntem înclinati sa ne
înzestram prietenii cu stabilitatea tipologica pe care o dobândesc în
mintea cititorului personajele literare. Putem sa citim de nenumarate
ori Regele Lear, dar n-o sa-l gasim niciodata pe bunul
rege trântind cupa bine dispus pe masa si uitând de nenorocirile sale
la un banchet delectabil la care sunt prezente cele trei fiice ale sale si
ogarii lor. Emma nu va fi readusa niciodata la viata,
nu-si va reveni în simtiri datorita sarurilor pline de
compasiune din lacrima tâsnita la momentul oportun din ochiul
tatalui creat de Flaubert. Personajele ce se bucura de popularitate
au o anumita evolutie între copertile cartii si
soarta lor ramâne fixata o data pentru totdeauna în mintile
noastre; or, în mod asemanator, ne asteptam ca prietenii
nostri sa se conformeze unei anumite scheme logice, o schema
conventionala, se-ntelege, pe care am stabilit-o noi. Astfel, X nu va compune niciodata o
muzica nemuritoare, caci ar trebui sa intre în dezacord cu
simfoniile de mâna a doua cu care ne obisnuise. Y nu va comite
niciodata o crima. Z nu ne va trada niciodata. Lucrurile
acestea sunt stabilite, fixate în mintile noastre, si cu cât ne
întâlnim mai rar cu o anumita persoana cu atât satisfactia
noastra este mai mare când constatam ca actioneaza în
conformitate cu felul în care o percepem de fiecare data când aflam
câte ceva despre ea. Orice deviatie în destinele stabilite de noi ne va
soca, ni se va parea nu numai anormala, dar în contradictie
cu etica. Am fi preferat sa nu ne cunoastem
324
i
deloc vecinul, vânzatorul de hot-dogs pensionat,
daca se dovedeste ca individul a produs recent cea mai mare
carte de poezie a epocii.
V-am spus toate acestea pentru a va explica uimirea pe
care mi-a produs-o scrisoarea isterica primita de la Farlow.
stiam ca sotia lui murise, dar ma asteptam ca el
sa ramâna într-o vaduvie serioasa, devotata,
sa ramâna aceeasi persoana putin obtuza,
asezata si demna de încredere, asa cum îl stiusem
dintodeauna. Acum îmi scria ca, dupa o scurta vizita în
SUA, se reîntorsese în Africa de Sud si hotarâse ca toate afacerile
de care se ocupase la Ramsdale sa le transfere lui Jack Windmuller, un
avocat din acelasi oras pe care-l cunosteam amândoi. Parea
în mod deosebit usurat ca se descotorosea de "complicatiile
Haze". Se casatorise cu o spaniola. Se lasase de fumat
si câstigase în greutate cincisprezece kilograme. Ea era foarte
tânara si campioana de ski. Se duceau în India
sa-si petreaca luna de miere, întrucât îsi "întemeia o
familie", dupa cum se exprima el, nu mai avea timp de aici înainte
sa se ocupe de problemele mele, pe care le califica drept "foarte ciudate
si foarte agravante". Bagaciosii - se constituise un
întreg comitet, dupa cum reiesea din scrisoare - îl informasera
ca nu se mai stie nimic de micuta Dolly Haze si ca eu
traiesc cu o femeie divortata, bine cunoscuta în
California. Socrul lui era conte si extraordinar de bogat. Cei ce
închiriasera de câtiva ani casa Haze doreau acum s-o cumpere, îmi
sugera ca ar fi mai bine sa o scot la vedere cât mai rapid pe Dolly.
îsi rupsese piciorul. Bagase în plic o fotografie în care el si
o bruneta îmbracata în costum de lâna alba îsi
zâmbeau printre zapezile din Chile.
îmi aduc aminte ca am intrat în apartament si am
început sa spun: foarte bine, cel putin acum o sa le pot lua
urma - când, cealalta scrisoare a început sa-mi vorbeasca domol,
cu o voce mica si prozaica:
325
Draga tata,
Cum mai merg lucrurile? Eu m-am casatorit.
î . o sa am un copil. Cred ca o
sa fie un bebelus mare. Cred ca o sa apara în ajunul
Craciunului. îmi vine foarte greu sa-ti scriu. Sunt pe drojdie
fiindca n-am bani de ajuns sa-mi platesc datoriile si
sa plec de aici. Lui Dick i s-a promis un post important în Alaska în
sectorul lui foarte specializat din domeniul mecanicii, cam asta e tot ce
stiu, dar perspectiva e cu adevarat grozava. Iarta-ma
ca nu-ti dau adresa noastra, dar s-ar putea sa fii
înca nebun dupa mine si Dick nu trebuie sa stie nimic.
Orasul acesta este minunat. Nu-i poti vedea pe imbecili din cauza
smogului. Te rog trimite-mi un cec, Tata. Ne-am putea descurca cu trei sau
patru sute de . dolari sau chiar mai putin, orice suma e
binevenita, ai putea sa-mi vinzi lucrurile mele vechi, fiindca
«., de îndata ce ajungem acolo gologanii or sa
înceapa sa curga. Te rog, scrie-mi. Am trecut prin multe
jmomente de
tristete si prin multe necazuri.
Astept vesti de la tine,
Dolly (Dna Richard F. Schiller)
28
Din nou pe drum, din nou la volanul batrânului Sedan
albastru, din nou singur. Din momentul când citisem scrisoarea si ma
luptasem cu muntii de neliniste si disperare pe care îi
înaltase în mine, Rita încetase sa mai existe. O privisem,
zâmbea în somn, o sarutasem pe fruntea umeda si o
parasisem pentru totdeauna, lasându-i un bilet tandru de adio pe
care i-l lipisem de buric - altminteri ar fi fost posibil sa nu-l
descopere.
"Singur" am zis? Pas tout a fait. îl aveam
cu mine pe amicul cel mic si negru si, cum am ajuns într-un loc
retras, am facut repetitia generala a
326
IM.
mortii violente a domnului Richard F. Schiller. Am
gasit în portbagaj puloverul meu gri, foarte vechi si foarte jegos,
l-am agatat de o craca, în luminisul amutit unde
ajunsesem urmând un drum forestier ce se desprindea din autostrada care acum se
afla departe. Aducerea la îndeplinire a sentintei s-a poticnit într-o
oarecare masura de functionarea cam greoaie a tragaciului,
cel putin asa mi s-a parut, si mi-am pus întrebarea
daca n-ar trebui sa procur niste ulei pentru a înlatura
dificultatea aceea misterioasa, dar mi-am zis ca nu-i timp de
pierdut. Vechiul jerseu mort a ajuns la loc în masina, dar cu
perforatii suplimentare acum si, dupa ce mi-am reîncar-cat
Amicul cald înca, mi-am continuat calatoria.
Scrisoarea purta data de 18 septembrie 1952 (acum eram în
22 septembrie) si dadea adresa "Post-Restant, Coalmont" (nici
"Virginia", nici "Pennsylvania", nici "Tennessee" - si,
oricum, nici Coalmont - am camuflat totul, iubita mea). Investigatiile
mi-au aratat ca era o comunitate industriala mica,
situata la circa opt sute de mile departare de New York City. Mai
întâi, mi-am propus sa conduc toata ziua si toata noaptea,
apoi m-am gândit mai bine si m-am oprit cu câteva mile înainte de a ajunge
în oras si m-am odihnit pâna la ivirea zorilor într-o
camera de motel. Stabilisem în mintea mea ca demonul, sceleratul,
acest Schiller era un comis-voiajor care o cunoscuse, probabil, pe Lolita mea
aducând-o în Beardsley cu masina lui - în ziua când îi explodase un
cauciuc de la bicicleta în drum spre Miss Emperor - si ca
dupa aceea intrase în cine stie ce bucluc. Cadavrul puloverului
executat statea pe bancheta din spate a masinii si oricum
i-as fi schimbat pozitia îmi dezvaluia neîncetat diferitele
contururi apartinând lui Trapp-Schiller - vulgaritatea si bonomia
obscena a trupului sau si pentru a contracara gustul lui corupt
si ordinar m-am hotarât - în timp ce apasam pe butonul ceasului
meu desteptator înainte ca el sa explodeze la 6 a.m., asa
cum îl
327
potrivisem - sa ma fac deosebit de frumos
si de elegant. Apoi, cu grija sumbra si romantica a
gentlemanului în ajunul unui duel, mi-am pus ordine în hârtii, mi-am
îmbaiat si parfumat trupul delicat, m-am barbierit, mi-am ras
si parul de pe piept, am ales o camasa de matase
si chiloti curati, mi-am tras sosete transparente
gri-maronii si m-am felicitat pentru ca aveam în geamantan câteva
haine deosebite - o vesta cu nasturi de sidef, de pilda, o
cravata de casmir în culori pastel si asa mai departe.
N-am fost în stare, vai, sa-mi înghit micul dejun,
însa am renuntat la aceasta nevoie trupeasca pe care am
considerat-o inoportuna, un fel de obstacol, în fond, m-am sters la
gura cu o batista extra-fina scoasa din mâneca si
cu un bloc albastru de gheata în loc de inima, o pilula pe
limba si moartea solida în buzunarul de la spate, am
pasit cu eleganta într-o cabina telefonica din
Coalmont (Ah-ah-ah, a zis usa ei mica) si l-am sunat pe unicul
Schiller - Paul, Mobila - gasit în cartea de telefon paradita.
Ragu-situl Paul mi-a spus ca da, cunostea un Richard, era
fiul unuia dintre verii sai si mi-a dat adresa lui, stati o
clipa sa ma uit, asa, Killer Street, nr. 10 (nu fac eforturi
prea mari ca sa-mi aleg pseudonimele). Ah-ah-ah, zise usa mica.
La numarul 10 de pe Killer Street, un bloc mohorât cu
apartamente mizere, am întrebat câtiva batrâni deprimati si
doua nimfete incredibil de murdare, cu tenul roz si parul lung
si blond roscat (destul de abstract, dar uite-asa de-a naibii,
vechea bestie din mine se holba în toate directiile cautând o
copila îmbracata subtire pe care sa o pot tine,
eventual, la pieptul meu un minut dupa consumarea crimei, când nimic nu
mai avea sa conteze si îmi puteam permite orice). Da, Dick Schiller
locuise acolo, dar se mutase dupa casatorie. Nu-i cunostea
nimeni adresa. "între-bati-i pe cei de la magazin", spuse o voce de
bas iesita din gârliciul în apropierea caruia stateam
întâmplator împreuna cu doua fetite desculte, cu
328
brate subtiri, si cu bunicele lor ursuze. Am
intrat într-o pravalie unde un negru batrân si prudent a
dat negativ din cap înainte ca eu sa-l întreb ceva. Gresisem
pravalia. Am traversat si am intrat într-o bacanie
mizera, iar acolo, chemata de o clienta la rugamintea mea,
o voce de femeie venind din cine stie ce abis de lemn cascat în
podea, pandantul gârliciului, a strigat: Hunter Road, ultima casa.
Hunter Road (Calea Vânatorului) se afla la câteva mile
departare, într-un district si mai deprimant, presarat cu
gramezi de gunoi, hârtoape, gradini de zarzavaturi viermanoase
si cocioabe si burnita cenusie si glod rosu
si câteva hornuri ce fumegau în fundal. Am oprit în dreptul ultimei
"case" - o cocioaba acoperita cu sita, care se învecina cu
doua sau trei colibe asemanatoare ce se înaltau ceva mai
departe de drum si era înconjurata de un maidan întins
napadit de balarii. Din spatele casei se auzeau sunete de
ciocan si câteva minute am ramas aproape nemiscat în
batrâna mea masina, batrâna si fragila,
ajuns la capatul calatoriei mele, al tintei mele sumbre, finis,
Sedanul meu, finis, demonii mei. Era aproape ora doua. Pulsul
meu avea 40 de batai într-un minut si 100 în cel urmator.
Burnita rapaia pe capota automobilului. Pistolul migrase în
buzunarul drept de la pantaloni. O cotarla greu de descris a iesit
din spatele casei, s-a oprit surprinsa si a început sa
hamaie binevoitoare spre mine, cu ochii îngustati si burta
flocoasa complet împotmolita, apoi s-a mai plimbat putin si
a hamait înca o data.
29
Am coborât din masina si am trântit
portiera. Zgomotul produs a rasunat banal, compact în vidul zilei
neînsorite. Hau-hau, a comentat într-o doara câinele. Am
apasat pe butonul soneriei si vibratiile ei mi s-au transmis
prin tot sistemul nervos. Personne.
329
Je resonne. Repersonne. Din ce adâncuri venea re-absurditatea ? Hau-hau
spuse câinele. Pasi grabiti, târsiti si
hârs-hârsti-hau usa s-a deschis.
Mai înalta cu câtiva centimetri. Ochelari cu rame
roz. Coafura noua, înalta, urechi noi. Cât de simplu! Momentul
revederii, moartea pe care o conjurasem întruna vreme de trei ani se prezenta
simplu ca un vreasc. Era gravida, se vedea limpede. Pântecul enorm.
Parca i se micsorase capul (se scursesera de-abia doua
secunde, carora vreau sa le confer trainicia existentiala
a lemnului) si obrajii palizi, pistruiati erau scofâlciti
si gambele goale, bratele îsi pierdusera bronzul, astfel
ca i se vedeau bine perisorii. Era într-o rochie de bumbac maro,
fara mâneci si purta papuci de pâsla patati.
Câteva secunde a ramas tacuta, apoi:
- Ia te uita! a rostit, exprimându-si uimirea
si urarea de bun venit.
- Sotul e acasa? am croncanit eu,
tinând în buzunar pumnul strâns.
Evident, n-as fi putut s-o ucid, asa cum au
crezut unii. întelegeti, o iubeam! Dragoste la prima vedere, la
ultima vedere, la fiecare revedere.
- Poftim înauntru, zise, pe un ton voios, imperativ.
Dolly Schiller s-a lipit de tablia crapata a usii,
si-a supt burta (saltându-se putin în vârful picioarelor)
si mi-a facut loc sa trec, ramânând o clipa
crucificata, cu bratele ude si albe ca laptele desfacute
si întinse pe lemn. Privea pragul de jos, zâmbitoare si trasa la
fata, cu pommettes rotunzi. Am trecut fara sa-i
ating bebelusul care iesea în relief. Dolly! mirosul ei caracteristic
si o nuanta slaba de prajanie. îmi
clantaneau dintii ca ai unui idiot.
- Nu, tu ramâi afara (câinelui).
A închis usa si a intrat în urma mea si a
pântecului ei în salonul casei de papusi.
- Dick e acolo, afara, spuse, aratându-mi
directia cu o racheta de tenis invizibila si invitându-mi
privirea sa parcurga salonul-dormitor în care ne aflam.
330
1
sa traverseze bucataria si sa
iasa prin usa din spate larg deschisa. Acolo i se oferea o
imagine destul de primitiva: un tânar necunoscut, brunet,
îmbracat în salopeta, pe care l-am gratiat numaidecât,
statea catarat pe o scara, cu spatele la mine si
repara ceva lânga sau pe cocioaba vecinului, un tip mai trupes care
avea doar o mâna si se uita în sus.
Ea a comentat scena, parca scuzându-se ("Asa-s
barbatii"); sa-l cheme înauntru ? Nu.
Statea în picioare în mijlocul încaperii cu
tavanul în panta, emitea interjectii interogative si gesticula
miscându-si gratios, din încheieturi, mâinile într-un stil
javanez, îmbiindu-ma printr-o scurta manifestare de politete
nostima sa aleg între balansoar si divan (patul lor dupa
ora 10 p.m.). Am spus "familiar", fiindca ma întâmpinase cu
acelasi dans al mâinilor la petrecerea data de ea cândva la
Bearsdley. Ne-am asezat amândoi pe divan. Ce straniu!
Trasaturile ei se ofilisera si totusi, mi-am dat seama,
prea târziu, dar fara nici un dubiu, ca semana mult -
sema-nase întotdeauna - cu roscata Venus a lui Botticelli
-acelasi nas fin, aceeasi frumusete adumbrita. în buzunar,
degetele mele s-au desclestat discret de pe revolverul nefolosit si
i-au acoperit din nou gura tevii cu batista în care îl înfofolisem.
- Nu-i tipul pe care îl caut, am spus. Expresia difuza
de bun venit i s-a sters din priviri. S-a încruntat ca în zilele aprige de
altadata:
- Cine nu-i?
- Unde e? Spune-mi repede!
- Asculta, replica, înclinându-si într-o
parte capul si clatinându-l în pozitia aceea. Asculta, cred
ca n-ai de gând acum sa dezgropi mortii.
- Ba da, i-am raspuns si câteva clipe - singurele
bune si suportabile - cât de ciudat! - din toata întrevederea - ne-am
zbârlit unul la altul, ca si cum ea ar fi fost înca a mea.
S-a stapânit. înteleapta fata.
331
Dick nu stia nimic despre încurcaturile noastre.
Credea ca sunt tatal ei. Credea ca e o fata de familie
buna care a fugit de acasa si a ajuns sa spele vase prin
restaurante. Lua de bun ceea ce i se spunea. De ce voiam sa-i fac
viata si mai amara, scormonind în gunoi?
Dar, i-am spus, trebuie sa fie rationala,
sa fie o fata rationala (cu protuberanta ei goala sub
materialul acela maro, subtire) si sa-si dea seama ca,
daca asteapta ajutorul pe care am venit sa i-l dau, e
datoare sa-mi ofere datele necesare pentru a întelege clar
situatia.
- Asadar, spune-mi numele lui!
Avusese impresia ca l-am ghicit de mult. Era (si
a zâmbit parsiv si melancolic) un nume atât de senzational încât
n-o sa-mi vina sa cred. Parca si ei i se parea de
necrezut.
Numele lui, nimfa mea cazuta.
Ce importanta mai avea? Mi-a propus sa trec
peste asta. Vreau o tigara ?
Nu. Numele lui.
A dat din cap foarte hotarâta. Presupunea ca
e prea târziu si n-are nici un rost sa mai fac scandal si oricum
n-aveam cum sa cred incredibilul incredibil...
Atunci mai bine plec, i-am spus: complimentele mele, mi-a
parut bine ca am vazut-o.
Mi-a spus ca într-adevar n-avea nici un rost, n-o
sa-mi spuna niciodata, dar, pe de alta parte, în
definitiv...
- Chiar tii neaparat sa stii cine e? Ma
rog, e... si domol, confidential, arcuindu-si sprâncenele
subtiri si încretindu-si buzele arse, a
emis, usor batjocoritor, oarecum dispretuitoare, dar cu o
nuanta de duiosie, cu un fel de suierat în surdina,
numele pe care cititorul perspicace l-a ghicit, probabil, de multa vreme.
Era etans. De ce oare mi-a brazdat
constiinta o strafulgerare de la Clepsidra Iazului? De fapt, îl
332
t
stiusem si eu tot timpul, desi nu-l
stiam. Nici un soc, nici o surpriza. Legaturile s-au
stabilit în liniste, lucrurile s-au ordonat conform schemei cu
încrengaturi pe care am brodat de-a lungul întregii relatari cu
scopul precis de a scutura fructul copt la momentul potrivit: ei, da, cu scopul
expres si pervers de a reda - ea vorbea, iar eu stateam dizolvându-ma
în pacea mea de aur - de a reda monstruoasa mea pace de aur prin intermediul
satisfactiei produse de recunoasterea locurilor, pe care chiar
si cel mai ostil cititor o va trai cu siguranta acum.
Ea vorbea, cum v-am spus. Cuvintele se însirau fluent,
relaxat. Singurul barbat pe care l-a iubit la nebunie. Dar Dick? Oh, Dick
era un mielusel, se simteau fericiti împreuna, dar în alt
fel, ceva complet deosebit. si sa înteleg ca eu, eu nici
macar nu intrasem la socoteala ?!
M-a cercetat ca si cum ar fi înteles dintr-o
data faptul incredibil - si oarecum jenant, deconcertant si
superfluu - ci barbatul de patruzeci de ani, subred, distant,
elegant, în costum de catifea, care statea lânga ea îi cunoscuse
si adorase cândva fiecare por si folicul al trupului ei de
pubera. Sarmana noastra poveste de dragoste s-a reflectat o
clipa în ochii ei cenusii, spalaciti, stranii din
cauza ochelarilor, a fost evaluata si repudiata, asa cum se
întâmpla cu o petrecere anosta, cu un picnic pe timp de1
ploaie la care au venit doar cei mai nesarati pisalogi, cu un
exercitiu plicticos sau cu o farâma de noroi uscat care i-a
acoperit cu o crusta copilaria.
în sfârsit, am reusit sa-mi scot piciorul
din raza de actiune a mâinii sale - capatase obiceiul
sa-si loveasca usor, interlocutorul, cu palma peste genunchi
- un gest pe care nu i-l stiusem.
M-a rugat sa nu fiu capatânos. Trecutul
e. trecut. Fusesem un tata bun, a admis ea - a binevoit sa
recunoasca lucrul acesta. Continua, te rog, Dolly Schiller.
333
- Asa! stiusem ca el o cunoscuse pe mama ei
? Ca era, de fapt, un vechi prieten ? Ca îsi vizita unchiul din
Ramsdale? - oh, cu ani în urma -, ca vorbise la Clubul Mamelor
si ca o târâse, o trasese de bratul gol asezând-o pe
genunchii lui în vazul lumii si o sarutase pe obraz, când ea
avea zece ani si Dolly se suparase pe el ? stiam ca ne
vazuse pe amândoi la hanul unde-si scria piesa în care ar fi trebuit
sa joace si ea doi ani mai târziu la Beardsley ? stiam ca
era cât pe ce sa o prind cu mâta-n sac când Wace Journal îi
publicase fotografia - e adevarat, fusese urât din partea ei sa
încerce sa ma amageasca spu-nându-mi ca numele Clare
era, de fapt, al unei femei batrâne, poate o ruda de-a lui sau o
fosta partenera de viata!
Briceland Gazette nu o publicase însa. Da, foarte
amuzant!
Da, spuse ea, lumea e o succesiune de gaguri; daca
cineva s-ar apuca sa scrie povestea vietii ei nimeni n-ar crede o
iota.
Când am ajuns aici, s-au auzit sunete domestice, sprintene,
care veneau din bucatarie, unde Dick si Bill cotrobaiau ca
sa gaseasca berea. Prin usa deschisa au vazut
musafirul si Dick a intrat în salon.
- Dick, el e Tata! striga Dolly cu voce înalta,
sonora, care mi s-a parut complet straina si
noua, vesela si veche si trista, fiindca
tânarul - veteran al unui razboi dus la mari departari -
era tare de urechi.
Ochi albastri nordici, par negru, obraji rumeni,
barbia nebarbierita. Ne-am strâns mâinile. Plin de tact, Bill a
adus cutiile de bere pe care le desfacuse cu singura lui mâna - se
vedea clar ca se mândreste cu performantele sale. A vrut sa
se retraga. Politetea aleasa a oamenilor simpli. A fost invitat
sa ramâna. La drept vorbind, ideea mi s-a parut excelenta
si sotii Schiller gândeau, probabil la fel. M-a* mutat în balansoarul
nevricos. Mestecând lacoi»' Dolly m-a îndopat cu cartofi pai si cu pateuri
umplu
334
I
cu nalba-mare. Cei doi barbati îl priveau pe
tatal ei, un om fragil, frileux, subtirel, tinerel, dar
suferind, îmbracat în costum de catifea si vesta beige, un
viconte, probabil.
Au avut impresia ca venisem cu intentia sa
ramân câteva zile la ei si Dick si-a încretit sprâncenele,
ceea ce arata ca se gândeste intens, si a propus ca el
si Dolly sa doarma în bucatarie, fiindca mai
aveau o saltea. Am agitat usor mâna si i-am spus lui Dolly -iar ea
i-a transmis lui Dick strigând într-un anumit fel - ca nu ramân, sunt
doar în trecere si ma duc la Readsburg unde ma
asteapta prietenii si admiratorii. In acel moment am observat
ca unul dintre putinele degete care îi mai ramasesera
lui Bill sângera (asadar performantele sale nu erau chiar atât de
grozave). si cât de femeiasca mi s-a parut linia de
despartire imaginara dintre sânii ei palizi când s-a aplecat
deasupra mâinii ranite a barbatului! Odinioara nu i-o
vazusem, nu existase! L-a luat în bucatarie sa-l
oblojeasca. Am ramas singur cu Dick. Câteva minute doar, trei sau
patru mici vesnicii, scaldate desigur în caldura
artificiala. Statea pe un scaun tare si-si framânta
mâinile si se încrunta, iar mie parca îmi venea sa-i storc cu
agatele ghearelor mele lungi punctele negre de pe aripile nasului sau care
transpira. Avea ochi frumosi si tristi cu gene gratioase
si dinti foarte albi. Marul lui Adam, proeminent si
paros. De ce nu s-or barbieri mai bine tinerii astia
vânjosi ? Pe canapeaua aceea, el si Dolly avusesera,
fara nici un fel de retineri, relatii intime de cel
putin o suta si optzeci de ori, probabil, mult mai multe;
si înainte de asta - oare de când îl cunostea ? Nici o
ranchiuna. Nostim - nu simteam nici un fel de ranchiuna, nimic,
doar mâhnire si greata. Acum îsi freca nasul. Când îsi
va deschide, în cele din urma gura, va spune, fara îndoiala
(dând usor din cap): "Ehei, e un copil pe cinste, domnule Haze.
Pe legea mea. si o sa fie o mama pe cinste". si-a
deschis gura - si a tras un gât de bere. Asta l-a
335
linistit - si a continuat sa soarba
pâna când a facut spume la gura. Era un mielusel. îi
prinsese în causul mâinilor sale sânii ei florentini. Avea unghiile
negre si sparte, dar falangele, încheietura puternica, bine
proportionata a mâinii erau mult, mult mai frumoase decât ale mele:
am ranit prea tare prea multe trupuri cu mâinile mele strâmbe si
amarâte încât nu mai puteam sa ma mândresc cu ele. Epitetele
frantuzesti, articulatiile de taranoi din Dorset
si vârfurile latite ale degetelor, ca ale unui croitor austriac
-iata-l pe Humbert Humbert!
Bun. Daca statea tacut, atunci puteam
sa tac si eu. într-adevar, nu-mi prindea rau un pic de
odihna în balansoarul docil si mort de frica, înainte de a porni
cu masina în cautarea bârlogului unde se vârâse bestia - si de a
trage înapoi preputul pistolului pentru ca apoi sa jubilez în
orgasmul apasarii pe tragaci: am fost dintotdeauna un discipol
modest, dar devotat al medicului vienez. Curând însa a început sa-mi
para rau de bietul Dick pe care, printr-un fel de actiune
hipnotica, îl blocasem, astfel ca nu mai era în stare sa
emita singura remarca pe care o putea concepe ("E un copil pe
cinste...").
- si asa, am zis, va duceti în Canada?
în bucatarie, Dolly râdea de ceea ce spusese sau
facuse Bill.
- si asa, am racnit, va duceti în
Canada? Nu Canada - am racnit din nou -, vreau sa spun Alaska,
bineînteles.
si-a mângâiat paharul si, dând din cap plin de
întelepciune, a replicat:
- Pai, cred ca s-a taiat în tabla cutiei de
bere. si-a pierdut bratul în Italia.
Migdali minunati, mov, înfloriti. Un brat
suprarealist a zburat si statea agatat acolo în movul
poan-tilist. O florareasa tatuata pe mâna. Au reaparut
Dolly si Bill cu degetul bandajat. Mi-a trecut prin minte ideea ca
frumusetea ei ambigua, castanie si palida îl excita pe
schilod. Dick s-a ridicat zâmbind
336
usurat. El si Bill se duc sa termine de
reparat firele alea. Crede ca domnul Haze si Dolly au sa-si
spuna o gramada de lucruri. Crede ca o sa ne mai vedem
înainte de plecare. De ce cred oamenii acestia atât de multe lucruri
si se barbieresc atât de putin si dispretuiesc
aparatele acustice ?
- Ia loc, spuse ea, batându-se încetinel, dar sonor cu
palmele peste coapse. M-am reasezat în balansoarul negru.
- Deci m-ai tradat ? Unde te-ai dus ? Unde-i el acum?
A luat de pe semineu o fotografie facuta la
minut, lucioasa si concava. O batrâna robusta,
radioasa, cu picioare arcuite, îmbracata într-o rochie
alba, foarte scurta; un batrân în camasa cu
mâneci scurte, mustata pe oala, lantul ceasului la vedere.
Socrii ei. Locuiesc în Juneau cu familia fratelui lui Dick.
- Chiar nu vrei sa fumezi?
Fuma. O vedeam pentru prima oara. Streng verboten sub
Humbert cel Groaznic. Charlotte Haze s-a ridicat din mormânt cu gratie,
învaluita într-o pâcla albastra. Daca ea refuza
sa vorbeasca, îl gasesc cu ajutorul Unchiului Ivory.
- Te-am tradat, spui ? Nici vorba! si-a
îndreptat sageata tigarii spre semineu, lovind-o usor
cu aratatorul, în stilul mamei sale, si apoi a râcâit si a
îndepartat cu unghia o bucatica de hârtie de
tigara de pe buza inferioara. Oh, Doamne, la fel ca mama ei. Nu,
nu ma tradase. Ma aflam între prieteni. Edusa o prevenise
ca lui Cue îi plac fetitele, ca o data a scapat ca
prin urechile acului de puscarie (frumoasa treaba!), iar el
stia ca ea stie. Da. Asta e... Cotul sprijinit în palma,
rotocoalele, surâsul, expirarea fumului, gestul de scuturare a scrumului.
Memento înnebunitor. El vedea - zâmbind - prin toti si prin toate ca
prin sticla, fiindca nu era ca mine sau ca ea, ci un geniu. Un tip
mare. Plin de umor. Se prapadise de râs când îi facuse
marturisirile despre mine si despre ea si îi spusese ca
banuise el ceva. în acele
337
împrejurari i s-a parut ca-i poate spune în
deplina siguranta...
Asadar, Cue - toata lumea îi spunea Cue.
Tabara ei, cu cinci ani în urma. Ce
coincidenta stranie!... a dus-o la o ferma de agrement, cam la o
zi de mers cu masina departe de Elephant (Elphinstone). Cum se numea? Oh,
un nume tâmpit - Ferma Duk Duk - întelegi, absolut stupid -, dar acum nu
mai are, oricum, nici o importanta, întrucât cladirea a disparut,
s-a dezintegrat. E imposibil - pe bune, spuse ea - sa-mi imaginez cât de
somptuoasa era ferma aceea, adica, sugera ea, nu-i lipsea absolut
nimic, dar absolut nimic, avea chiar si o cascada interioara.
îmi mai aminteam de tipul cu parul rosu cu care jucasem "noi
doi" - ea si eu! (asta mi-a placut) cândva tenis? Ei,
proprietarul fermei era fratele Roscatului, care i-o cedase lui Cue pe
timpul verii. Când au sosit ea si Cue, ceilalti i-au trecut printr-o
ceremonie de încoronare si apoi - printr-o îmbaiere
nemaipomenita, cum se întâmpla când treci Ecuatorul. Tu stii.
si-a dat ochii peste cap cu falsa resemnare.
- Continua, te rog.
Bun. Ideea era sa o ia cu el în septembrie la
Hollywood si sa aranjeze sa dea acolo o proba pentru un rol
marunt în scena meciului de tenis dintr-un film inspirat de una dintre
piesele lui - Golden Guts - si chiar, daca ar fi fost posibil,
sa devina dublura uneia dintre starletele formidabile de pe
terenurile luminate de reflectoarele Klieg. Dar, vai, s-a ales praful.
- si unde-i acum porcul ?
Nu e un porc. E un tip colosal, în multe privinte,
îmbibat cu bautura si droguri, din pacate. si
bineînteles, e un adevarat monstru în chestiunile sexuale, iar
prietenii sunt sclavii lui. Efectiv, nu-mi puteam închipui (Eu, Humbert, nu-mi
puteam închipui!) cu ce îsi petreceau timpul la Ferma Duk Duk. Ea a
refuzat sa ia parte la distractiile lor, fiindca îl iubea pe Cue
- si el a gonit-o.
338
- Dar cum se distrau, ce faceau?
- Oh, se dedau la lucruri ciudate, obscene, extravagante.
Adica, avea acolo doua fete si doi baieti si trei
sau patru barbati si ideea era ca noi toti sa ne
încârligam goi în timp ce o femeie în vârsta ne filma. (Justine a lui
Sade avea doisprezece ani când a început.)
- si ce anume faceau ?
- Oh, diferite chestii... Oh, eu - într-adevar, eu -
si "eu" a rasunat ca un strigat înabusit în timp
ce se concentra ascultând sursa durerii si a suplinit restul cuvintelor
raschirându-si cele cinci degete ale mâinii care se misca
zvâcnit în sus si-n jos. Nu, a renuntat, n-a mai vrut sa
continue. Simtea cum se misca în interiorul ei copilul.
Era de înteles.
- Ce mai conteaza acum? zise, umflând cu pumnii o
perna cenusie si întinzându-se apoi pe divan cu pântecul în sus.
Chestii smintite, lucruri scârboase. Am spus nu, n-am de gând sa ma
dau (a folosit, cu deplina dezinvoltura, un dezgustator termen
argotic care, în traducere franceza, însemna souffler) baietilor
tai bestiali, pentru ca te vreau numai pe tine. Ei, si atunci
mi-a dat papucii.
Nu mai erau multe de povestit. în iarna aceea a lui 1949,
Fay si ea si-au gasit niste slujbe. Vreme de aproape doi
ani, ea s-a - oh, s-a lasat în voia soartei, oh, muncind în localuri mici
si apoi l-a întâlnit pe Dick. Nu, nu stia unde se afla celalalt,
în New York, probabil. Dar, bineînteles, tipul era atât de renumit încât
l-ar fi gasit imediat daca ar fi vrut. Fay încercase sa se
întoarca la Ferma - dar n-o mai gasise, arsese pâna-n
temelii, nu mai ramasese nimic, doar un morman de moloz. Era
atât de straniu, atât de straniu.
si-a închis ochii si a deschis gura,
lasându-se din nou pe perna, cu piciorul încaltat în
pâslar, lasat pe podea. Dusumeaua de lemn era înclinata, o
biluta de otel s-ar fi rostogolit pâna în
bucatarie. Aflasem
339
ce doream sa stiu. Nu voiam sa-mi torturez
iubita. Undeva, dincolo de cocioaba lui Bill, un radio începuse sa cânte
despre nesabuinta si soarta si ea statea
aici cu trasaturile ruinate si cu mâinile de adulta,
înguste, cu vinele ca niste sfori si bratele albe cu pielea ca
de gaina si urechile mici, lipite de cap si subtiorile
neîngrijite, statea aici (Lolita mea!) iremediabil uzata la
saptesprezece ani, cu plodul acela al ei, care visa acolo, înlauntrul
ei, cum o sa devina un mare succes si o sa se retraga
pe la anul 2020... - si eu priveam, o priveam si am înteles
clar, asa cum stiu ca o sa mor, ca o iubeam cum nu
iubisem nimic din ceea ce vazusem sau imaginasem pe pamânt sau
sperasem sa întâlnesc altundeva. Nu mai era decât adierea slaba a
violetei si ecoul de frunza moarta al nimfetei peste care
ma rostogolisem cu asemenea strigate în trecut; ecoul pe marginea
unei râpaturi roscate, cu o padure îndepartata sub
cerul alb si frunze cafenii acoperind pârâul si un ultim greiere în
buruienile proaspete, viguroase... dar, Multumescu-Ţi Ţie
Doamne, eu nu ma închinam numai în fata acestui ecou. Ceea ce
cultivasem cu insistenta printre vitele încâlcite ale inimii
mele, mon grand peche radieux se redusese la adevarata sa
esenta: viciul steril si egoist, pe care acum îl suprimasem
si îl blestemam. N-aveti decât sa ricanati si sa
ma amenintati ca parasiti sala tribunalului,
câta vreme sunt legat la gura si aproape sufocat, dar dupa
aceea îmi voi striga în gura mare sarmanul meu adevar. Doresc enorm
ca lumea sa afle cât de mult am iubit-o pe Lolita mea, pe aceasta Lolita,
palida si profanata, purtând în pântec rodul altuia, dar având
înca ochii cenusii migdalati, genele ca funinginea, parul
castaniu; care înca mai era Carmencita mea; Changeons de vie, ma
Carmen, allons vivre quelque part ou nous ne serons jamais separes; în Ohio
? în zonele salbatice din Massachusetts ? Ce daca ochii ei se vor
stinge, ce daca sfârcurile i se vor umfla si vor crapa, ce
daca
340
m
delta ei tânara, delicata si
catifelata se va pata si se va sfâsia - chiar si
atunci voi înnebuni de tandrete doar vazându-ti chipul tau
drag si slabit si auzindu-ti vocea tânara si
aspra, Lolita mea.
- Lolita, i-am zis, poate nu-i momentul potrivit, dar
trebuie sa-ti spun neaparat ceva. Viata este foarte
scurta. De aici pâna la masina aceea veche pe care o
cunosti atât de bine e o portiune de douazeci, douazeci
si cinci de pasi. O plimbare foarte scurta. Fa acesti
douazeci si cinci de pasi. Acum. Chiar acum. Vino asa cum
esti. si vom trai împreuna fericiti de azi înainte.
Carmen, voulez-vous venir avec moi ?
- Vrei sa spui, replica ea, deschizând ochii
si saltându-se putin, sarpele care se pregateste
sa atace, vrei sa spui ca ne vei da (noua) banii aceia doar
daca merg cu tine la un motel, asta vrei sa spui?
- Nu, am zis, ai înteles complet gresit. Vreau
sa-l parasesti pe Dick al tau, barbatul adus de
întâmplare, si vizuina asta îngrozitoare si sa vii sa
traiesti cu mine si sa mori cu mine si toate
celelalte, cu mine (cuvintele adecvate).
- Nu esti zdravan, spuse, si fata i s-a
schimonosit.
- Mai gândeste-te, Lolita. Ce te leaga de el? în
afara de, probabil - ma rog, nu conteaza. (O gratiere, am
vrut sa spun, dar n-am spus-o.) Oricum, îti vei primi... trusoul chiar
daca ma refuzi.
- Nu ma minti ? întreba Dolly.
I-am înmânat un plic în care se aflau patru sute de dolari
si un cec pentru alti trei mii sase sute.
Prudenta, nesigura, a primit mon petit
cadeau; si imediat fruntea ei s-a colorat - un roz
încântator.
- Adica, spuse gâtuita de emotie, ne dai
patru mii de dolari ?
Mi-am acoperit fata cu mâna si m-au podidit
lacrimile, cele mai fierbinti lacrimi din viata mea. Le simteam
cum serpuiesc printre degete si se scurg pe barbie si
ma ard si nasul mi s-a înfundat si nu
341
ma puteam opri si atunci ea mi-a atins cu
degetele încheietura mâinii.
- Nu ma atinge, simt ca mor, am zis. Esti
sigura ca nu vrei sa vii cu mine ? Nu-mi lasi nici o
speranta ca ai sa vii? Spune-mi macar atât.
- Nu, zise, nici nu se pune problema. Mai degraba
ma întorc la Cue. Vreau sa zic... îsi cauta cuvintele. I le-am suplinit mintal ("El mi-a
frânt inima. Tu mi-ai distrus, pur si simplu, viata").
- Cred, a continuat ea - plicul a alunecat pe podea - l-a
ridicat - cred ca, oh, oh, e foarte frumos din partea ta sa ne dai
atâtia gologani. Se rezolva toate necazurile, putem pleca
saptamâna viitoare. Nu mai plânge, te rog. Trebuie sa
întelegi. Sa-ti mai aduc niste bere. Oh, nu mai plânge, îmi
pare atât de rau ca am trisat atât de mult, dar asa-i pe
lumea asta. Mi-am sters fata si degetele. Ea zâmbea - le
cadeau! Exulta. Voia sa-l cheme pe Dick. I-am spus ca plec
imediat, nu vreau sa-l vad, sa-l mai vad. Deloc. Ne-am
caznit sa gasim un subiect de discutie. Dintr-un motiv
oarecare, mi s-a aratat - imaginea tremura si stralucea diafana
pe retina mea umeda -o copila radioasa de doisprezece ani, asezata
pe un prag, aruncând ("ping, ping, ping") pietricele la tinta
într-o cutie de bere goala. Cât pe ce sa spun - încercând sa
gasesc o remarca oarecare - "stii, ma întreb uneori ce s-o
fi întâmplat cu micuta McCoo, s-o fi facut mai bine ?" - dar
m-am oprit la timp de teama sa nu o aud pe Dolly replicând:
"stii, ma întreb uneori ce s-o mai fi întâmplat cu micuta
Haze...". In consecinta, am revenit la chestiunile
banesti. Suma aceasta reprezenta mai mult sau mai putin chiria
neta obtinuta de la casa mamei sale; ea zise:
- Cum, nu s-a vândut cu multi ani în urma? Nu (I-am
spus chestiunea asta ca sa-mi retez
orice legaturi cu R.); un avocat îi va trimite mai
târziu bilantul complet al situatiei financiare; era
342
promitatoare; modestele bonuri si
actiuni pe care le detinuse mama ei îsi sporisera continuu
valoarea. Da, eram absolut sigur ca trebuia sa plec. Trebuia sa
plec, sa-l gasesc si sa-l distrug.*
Nu ma simteam în stare sa suport atingerea
buzelor ei, n-as fi supravietuit si, de aceea, m-am retras dansând
aferat la fiecare pas pe care-l faceau spre mine ea si pântecul ei.
M-au condus ea si câinele. M-a surprins (e o
figura retorica, nu m-a surprins) ca a ramas atât de
indiferenta când a vazut masina veche în care
calatorise ca fetita si ca nimfeta. A remarcat
doar ca radiatorul a cam ruginit. I-am spus ca masina îi
apartine; puteam sa plec cu autobuzul. Mi-a zis: nu fi prost, se vor
duce cu avionul la Jupiter si îsi vor cumpara acolo o
masina si i-am spus ca îi platesc pe masina
cinci sute de dolari.
- Daca o tinem în ritmul asta, ajungem în
curând milionari, i-a spus câinelui care o privea în extaz.
Carmencita, lui demandais-je...
- O vorba numai, am spus în engleza mea oribil de
îngrijita, esti foarte, foarte sigura ca - ma rog, nu
mâine, fireste, si nici poimâine, dar - ma rog -într-o buna
zi, oricare zi, n-ai sa vii sa stai cu mine ? Voi crea un Dumnezeu
nou-nout si ma voi închina lui, multumindu-i cu
strigate sfâsietoare, daca-mi dai macar speranta
aceasta microscopica (în acest scop).
Atunci am scos revolverul - vreau sa spun ca un
cititor ar putea presupune ca am facut lucrul acesta nebunesc. Nu
mi-a trecut niciodata asa ceva prin minte.
- Umbla sanatos! a intonat dragostea mea
americana moarta, dulce si nemuritoare; fiindca
înseamna ca a murit si a devenit nemuritoare din moment ce voi
cititi memoriile mele. Vreau sa spun ca acesta a fost
aranjamentul formal cu asa-numitele autoritati-
343
Apoi, în timp ce ma îndepartam, am auzit-o cum îl
striga pe Dick cu o voce vibranta; si câinele a început sa
alerge facând salturi în paralel cu masina ca un delfin gras, dar era
prea greoi si prea batrân, asa ca s-a lasat
pagubas repede.
si curând m-am pomenit rulând prin burnita zilei
care se stingea, cu stergatoarele de parbriz în plina
activitate, dar incapabil sa-mi stavilesc suvoiul lacrimilor.
30
Am iesit din Coalmont pe la patru dupa-amiaza
(luând-o pe Drumul X - nu-i mai
tin minte numarul) si as fi sosit, probabil, la Ramsdale
cam pe la vremea asfintitului daca nu mi-ar fi venit ideea sa o
iau pe scurtatura. Trebuia sa intru pe Autostrada Y. Harta îmi
arata destul de imprecis ca imediat dupa Woodbine, unde am ajuns
la caderea noptii, as putea parasi asfaltul lui X ca sa ajung la asfaltul lui Y
parcurgând un drum de tara transversal, care avea o lungime de circa
patruzeci de mile. Altminteri as fi fost nevoit sa merg înca o
suta de mile pe X, sa o iau pe serpentinele largi ale lui Z ca sa ajung la
Y si apoi la destinatie. Totusi, scurtatura se prezenta
într-o stare jalnica, era plina de hârtoape si de glod, încât
dupa ce am înaintat bâjbâind, tragând cu disperare de volan în
dreapta si-n stânga, mergând cu viteza unei broaste testoase -
m-am hotarât sa ma întorc, însa batrânul si
subredul meu Melmoth s-a întepenit în noroiul adânc. Jur-împrejur
bezna, aerul jilav. întuneric, umezeala, lipsa de
speranta. Farurile atârnau deasupra unui sant lat si
plin cu apa. Ţinutul înconjurator, daca exista cumva, era o
pustietate neagra. Am cautat sa ma smulg din namol,
dar rotile din spate s-au rotit în loc vaicarindu-se speriate.
Blestemând buclucul în care intrasem mi-am scos costumul de gala, mi-am
pus blugii, am tras pe
344
mine puloverul ciuruit de gloante si înotând prin
baltoace m-am întors patru mile pâna la o ferma de pe marginea
drumului. M-a prins ploaia, dar n-am mai avut putere sa ma întorc
sa-mi iau balonzaidul. Dificultatile prin care treceam m-au
convins ca stau bine cu inima, desi un diagnostic recent spunea
altceva. Pe la miezul noptii un tractor m-a remorcat si mi-a scos
masina din namol. Am navigat înapoi spre Autostrada X si mi-am continuat
calatoria. Dupa o ora de mers, când ma aflam într-un
orasel anonim, m-a doborât oboseala. Am oprit înaintea unei curbe
si am baut în întuneric, cu nadejde, dintr-o sticla
prietenoasa.
Ploaia se oprise când ma aflam la câteva mile
departare de orasel. Noapte neagra, calda, undeva în
zona Apalasilor. Din când în când pe lânga mine treceau automobile,
luminile de pozitie rosii se îndepartau, faruri albe se
apropiau, dar orasul parea mort. Pe trotuare, nimeni. Ei, în dulcea,
matura, degenerata Europa, ele ar fi misunat de oameni si ar fi
rasunat de râsete. Doar eu ma bucuram de noaptea inocenta
si-mi rumegam gândurile groaznice. Un recipient din sârma
împletita asezat în curba avea preferinte speciale în
privinta continutului: Gunoaie marunte. Hârtii. Nu aruncati
gunoi menajer. Litere luminoase de culoarea vinului de Xeres anuntau Magazinul
de Aparate Foto-electrice. Un termometru mare cu numele unui laxativ se
lafaia pe fatada unui magazin universal. Compania de Bijuterii
Rubinov expunea diamante false ce se reflectau într-o oglinda rosie.
Un ceas luminos, cu limbile si cifrele verzi, înota în profunzimile
rufariei de la Spalatoria Jiffy Jeff. Pe partea cealalta a
strazii, un garaj anunta în somn - lubricitatea genuflexa; apoi
se corecta -Lubricatie Gulflex. Un aeroplan, dotat de asemenea cu diamante
Rubinov, a brazdat zumzaind cerurile de catifea. Vazusem atât de
multe orasele care par moarte noaptea! Totusi, acesta nu era
ultimul.
345
Dar sa mai zabovim putin prin el, pentru
ca oricum e ca si disparut. Ceva mai încolo, dar pe partea
cealalta a strazii, luminile de neon pâlpâiau de doua ori mai
rar decât inima mea; conturul firmei unui restaurant, un imens ibric de cafea
capata la interval de circa o secunda viata
stralucitoare a smaraldului si, când se stingea, literele roz
anuntând Mâncaruri Alese preluau stafeta si totusi
ibricul ramânea vag vizibil, ca o umbra discreta care sâcâia ochiul
înainte de învierea smaraldina. Am facut radiografii. Burgul ascuns
se afla aproape de Vânatorii Vrajiti. si-am plâns din nou,
beat, din cauza trecutului insuportabil.
31
La popasul izolat dintre Coalmont si Ramsdale (dintre
neprihanita Dolly Schiller si jovialul Unchi Ivor) unde m-am oprit
sa îmbuc ceva, mi-am reexaminat situatia. M-am vazut pe mine
si dragostea mea cu o simplitate si claritate extreme. Prin
comparatie, încercarile similare anterioare mi s-au parut
alaturea cu drumul. Cu câtiva ani înainte cunoscusem un duhovnic
inteligent, bun vorbitor de limba franceza, si într-un moment de
curiozitate metafizica renuntasem la ateismul protestant posac
si ma supusesem unei cure papistase de moda veche, sperând
ca sub îndrumarea prelatului voi izbuti sa deduc din sentimentul acut
al pacatelor mele existenta Fiintei Supreme. în diminetile
acelea geroase din Quebecul dantelat cu promoroaca, bunul preot a lucrat
asupra mea cu extraordinara gingasie si întelegere. îi
sunt infinit îndatorat lui si Institutiei Sublime pe care o
reprezenta. Vai-vai, eram incapabil sa depasesc faptul uman
simplu ca oricâta alinare spirituala as gasi, nimic nu
o va face pe Lolita mea sa uite dezmatul trupesc dezgustator
la care am supus-o. Ar trebui sa mi se dovedeasca - mie, celui
346
de acum, cu inima, barba si putreziciunea mea -
ca, pâna la urma cea de pe urma, faptul ca o
fetita nord-americana a fost lipsita de copilarie din
cauza unui maniac nu conteaza nici cât o ceapa degerata -si
daca s-ar putea produce o asemenea dovada atunci viata n-ar mai
fi decât o gluma; oricum, asa ceva e imposibil, singurul tratament
pentru suferinta mea ramâne paliativul melancolic si foarte
limitat al artei cuvântului. Cum spune un vechi poet:
The moral sense in mortals is the duty We have to pay on
mortal sense of beauty.
'Simtul
moral al muritorilor este datoria Ce trebuie platita fata
de sentimentul muritor al frumosului.
32
A existat o zi în timpul primei noastre calatorii
-primul nostru cerc din paradis - când, pentru a ma delecta în liniste
cu fantasmele mele, am luat hotarârea categorica sa ignor ceea
ce observam vrând-ne-vrând - si anume faptul ca pentru Lo eu nu eram
prietenul tânar, barbatul fascinant sau macar o persoana
aievea, ci doar doi ochi si piciorul cu musculatura încordata - ca
sa citez numai partile citabile. A existat o zi când, dupa
ce revenisem asupra unei promisiuni functionale pe care i-o facusem
în ajun (ceva ce-si dorise cu ardoare sufletul ei nostim -ringul pentru
patinaj cu rotile, cu podeaua dintr-un material plastic special, sau matineul
la un cinematograf unde dorea sa se duca singura), mi-am aruncat
întâmplator o privire din baie, ajutat de o combinatie
întâmplatoare dintre oglinda pusa câs si usa
întredeschisa, si i-am vazut fata... ce mina avea!
N-am cum s-o descriu exact... o expresie de neputinta atât de
perfecta încât parea sa se transforme treptat în aerul de
stupizenie mult mai acceptabil pentru mine, datorita faptului ca
reprezenta însasi
347
limita nedreptatii si frustrarii -
si orice limita presupune implicit ceva dincolo de ea - asadar
iluminarea neutra, cenusie. Va rog sa nu uitati
ca sprâncenele înaltate si gura întredeschisa
apartineau unui copil, pentru ca astfel veti întelege mai
bine abisul carnalitatii calculate si disperarea reflectata
ce m-au împiedicat sa ma arunc la picioarele ei dragi, sa
ma topesc în lacrimi omenesti si sa-mi sacrific gelozia
pentru placerea, oricare ar fi fost, jinduita de Lolita, si
anume aceea de a se amesteca printre copiii murdari si primejdiosi
din lumea exterioara, dar reala pentru ea.
Exista si alte amintiri refulate, dar care acum
ies la iveala sub forma monstrilor mutilati ai durerii.
Odata, la capatul dinspre apus al unei strazi din Beardsley, Lo
s-a întors spre micuta Eva Rosen (mergeam cu amândoua nimfetele la un
concert si paseam în spatele lor atât de aproape ca le
atingeam cu trupul meu), Lo s-a întors spre Eva care-i spusese ca mai bine
moare decât sa-l asculte pe Milton Pinski, o cunostinta
de-a ei, elev în Beardsley, vorbind despre muzica si i-a raspuns
observând ca: - stii, partea groaznica este ca în fata
mortii ramâi complet singur - si în timp ce genunchii mei de
robot se ridicau si coborau, mi-am dat seama socat ca nu
stiam, pur si simplu, nimic-din ceea ce se petrecea în mintea iubitei
mele, or, în spatele îngrozitoarelor ei clisee juvenile se ascundeau,
probabil, o gradina si un amurg, si poarta unui palat
-regiuni difuze si adorabile în care, cu bulendrele mele spurcate si
convulsiile mele nenorocite, nu aveam cum sa patrund - fiindca
accesul îmi era interzis categoric si cu luciditate: or, observam adesea
ca traind asa cum traiam, într-un univers al raului
absolut, deveneam amândoi ciudat de stingheri când încercam sa discut cu
ea despre ceva - despre o idee abstracta, o pictura, despre poezia ca
o gravura a lui Hopkins sau despre versurile slefuite ale lui
Baudelaire, despre Dumnezeu sau Shakespeare sau
ceva asemanator - asa cum ar fi discutat ea
cu un prieten mai vechi, ea si un parinte, ea si un iubit
autentic si sanatos, eu si Annabel, Lolita si sublimul
Harold Haze, purificat, analizat, zeificat. Bunavointa! Simpatia!
îsi închidea vulnerabilitatea în carapacea impertinentei si a
plictisului, în vreme ce eu foloseam în comentariile mele aparent
detasate, dar subminate de deznadejde un ton atât de artificial încât
simteam cum mi se strepezesc si ultimii dinti care-mi mai
ramasesera si incitam auditoriul meu la asemenea explozii
de grosolanie încât continuarea devenea imposibila, oh, sarmana
mea copila cu încheietura învinetita a mâinii. Te iubeam. Am fost
un monstru pentapod, dar te iubeam. Am fost demn de dispret, brutal
si misel si cum vrei sa-mi mai spui, mais je t'aimais,
je t'amais ! Da, în anumite momente stiam ce simteai. si era
un adevarat iad sa o stiu, micuta mea, fetita Lolita
si neînfricata Dolly Schiller.
îmi amintesc de anumite momente, sa le spunem
aisberguri în paradis, când, îndestulat de fiinta ei -dupa eforturi
fabuloase si demente care ma storceau într-atât de vlaga, încât
nu mai percepeam prin jaluzelele lasate decât azurul vârstat, o adunam în
bratele mele cu un geamat final de tandrete umana (pielea
ei stralucea în lumina de neon ce venea din curtea pavata prin
fantele storului, genele încurcate si negre ca funinginea, ochii
cenusii si gravi mai pustii ca niciodata - o mica
pacienta buimacita înca din cauza anesteziei dupa o
operatie grea) - si tandretea se intensifica, devenita
rusine si disperare, iar eu atunci o alinam pe Lolita mea cea
singura si usoara ca un fulg si o leganam în
bratele mele de marmura si gemeam în parul ei cald si
o mângâiam la întâmplare si îi imploram în tacere binecuvântarea
si în culmea revarsarii agonice de gingasie
umana, lipsita de egoism (sufletul meu atârna acum în jurul trupului
ei gol si era gata de cainta), deodata, ca o ironie
oribila, reapareau poftele carnale - si
348
349
"oh, nu", spunea Lolita si suspinele ei se
înaltau pâna la ceruri si în momentul urmator
tandretea si azurul se spulberau.
Ideile de la mijlocul secolului al douazecilea despre
relatiile dintre copii si parinti au fost corupte de flecareala
pedanta si de simbolurile standardizate ale vacarmului psihanalitic,
însa cititorii mei sunt, cel putin asa sper, oameni
fara prejudecati. Odata, tatal lui Avis claxonase
în strada anuntând ca a venit taticul sa-si ia
acasa odrasla mult iubita si eu m-am simtit obligat
sa-l invit în salon, unde a stat câteva minute si în timp ce noi doi
discutam, Avis, o fetita greoaie, lipsita de farmec, dar
afectuoasa, s-a apropiat de el si pâna la urma s-a cocotat,
grasuta cum era, pe genunchii lui. în fine, nu-mi amintesc
daca v-am vorbit de zâmbetul Lolitei în fata persoanelor
straine, un zâmbet absolut încântator, cu o îngustare delicata
ca o blanita a ochilor si o stralucire dulce,
ireala a trasaturilor - care desigur nu voia sa spuna
nimic, dar era atât de frumoasa, atât de seducatoare încât îti
venea greu sa admiti ca un asemenea farmec si iluminarea
cuceritoare a fetitei erau creatia inconstienta a unei gene
vrajite, fiind semnul atavic al vreunui vechi ritual de bun venit
-prostitutie ospitaliera, ar spune cititorul vulgar. Asadar,
iat-o cum statea în timp ce domnul Byrd îsi rasucea
palaria si discuta si - oh, da, ce stupid sunt, am omis
caracteristica principala a faimosului zâmbet al Lolitei, si anume :
surâsul ei stralucitor, gingas, cu gropitele cu nectar, nu se
adresa niciodata strainului din camera, ci ramânea
suspendat în vidul ei îndepartat si înflorat, ca sa zicem
asa, sau ratacea cu simplitate miopica peste obiecte
întâmplatoare - si exact asa se întâmpla acum: în timp ce
grasuna Avis se apropia discret de taticul ei, Lolita se sprijinise
de marginea mesei, la multe mile departare de mine, si-si
facea de lucru cu un cutit pentru fructe caruia îi zâmbea în
nestire. Deodata, în timp ce Avis îsi cuprinsese tatal pe
dupa gât si se lipise de
350
urechea lui, iar barbatul îsi trecuse degajat
bratul în jurul progeniturii voluminoase si numai duluri-duluri, am
vazut cum zâmbetul Lolitei si-a stins lumina si a devenit
propria-i umbra, palida si înghetata, si
cutitul pentru fructe a alunecat de pe masa si a lovit-o
usor cu mânerul de argint peste glezna, iar ea, cu respiratia
taiata, si-a aplecat mult capul si apoi a sarit
într-un picior, si fata îi era schimonosita de obisnuita
grimasa a copiilor înainte de tâsnirea lacrimilor; dupa
aceea a iesit din camera - si a fost imediat urmata si
consolata în bucatarie de Avis, care avea un asemenea tatic
minunat, roz si gras si un fratior dolofan si o
sora nou-nascuta si un camin si doi câini
ce-si rânjeau dintii si ea, Lolita, nu avea nimic. Am si
pandantul clar al scenei descrise mai înainte - de asemenea în decorul din
Beardsley. Lolita citea lânga foc, când, deodata, s-a întins si
!Hi-a întrebat, cu cotul ridicat, mârâind.- si unde zici ca e înmormântata ?-Cine? ]- Ei, stii bine. Mamica mea
ucisa.
- Dar tu stii bine unde este mormântul ei, i-am
spus stapânindu-ma, apoi am numit cimitirul - chiar la marginea
orasului Ramsdale, între linia ferata si Lakeview Hill. In plus,
am adaugat eu, epitetul pe care ai considerat potrivit sa i-l aplici
bagatelizeaza nepermis tragedia unui asemenea accident. Daca
într-adevar doresti sa birui în mintea ta ideea mortii...
- 'ra, 'ra si la gara, zise Lo, în loc de "ura,
ura si la gara", si a iesit agale din camera
si o vreme am privit fix, cu ochii îndurerati, focul. Apoi m-am uitat
prin cartea ei. Maculatura pentru tineret. O fata posomorâta,
Marion, si mama ei vitrega, ce s-a dovedit, împotriva tuturor
asteptarilor, o roscovana tânara, vesela,
plina de întelegere, care i-a explicat lui Marion ca mama ei
moarta fusese într-adevar o femeie eroica întrucât îsi
ascunsese intentionat marea ei dragoste pentru Marion fiindca
stia ca o sa piara si nu voia ca fetita ei
sa-i simta lipsa. Nu m-am napustit
351
în camera ei plângând. Am preferat întotdeauna igiena
mintala a lui "n-aude, n-a vede". Acum când ma framânt cu
întâmplarile trecutului, încercând sa-mi pledez cauza, îmi aduc
aminte ca în împrejurarile de felul celei povestite mai înainte
adoptam întotdeauna metoda de a nu lua în seama starile de spirit ale
Lolitei, însa încercam în acelasi timp sa-mi linistesc eul
meu josnic. Eram foarte mic atunci când mama mea, într-o rochie gri uda,
alergase înnebunita prin ceata care se lasa (asa mi-o
închipuiam si scena era extrem de vie) spre culmea ce domina Moulinetul
si acolo fusese lovita de trasnet, astfel ca n-am putut
sa grefez retrospectiv, în ultimele mele perioade de depresiune, nici un
fel de doruri de tipul general acceptat pe vreunul dintre momentele
tineretii mele, desi terapeutii au depus eforturi considerabile
în acest sens. Admit însa ca un om cu puterea mea de imaginatie
nu are dreptul sa invoce ignorarea emotiilor universale. De asemenea,
nu este exclus sa ma fi bizuit prea mult pe relatiile anormal de
reci dintre Charlotte si fiica ei. Dar iata punctul îngrozitor al întregului
rationament. în timpul coabitarii noastre stranii si bestiale,
pentru Lolita mea conventionala a devenit treptat limpede ca cea
mai nenorocita familie e preferabila parodiei de incest, singurul
lucru pe care am fost în stare sa i-l ofer copilului de pripas.
33
iVizitam din nou Ramsdale. Am intrat în
oras pe drumul dinspre iaz. Amiaza însorita. Pretutindeni ochi,
ochi, ochi. în goana masinii mele stropite de noroi desluseam
scânteieri de apa diamantina printre pinii îndepartati. Am
intrat în cimitir si am pasit printre mormintele de piatra
mai lungi sau mai scurte. Bonzhur Charlotte. Pe unele monumente se
vedeau steaguri nationale mici, transparente,
352
decolorate, pleostite în atmosfera fara
vânt, sub cetinile vesnic verzi. Vai, Ed, ce ghinion ai avut! -ma
refer la G. Edward Grammar, directorul unui birou din New York, un tip de
treizeci si cinci de ani care fusese acuzat recent de uciderea sotiei
sale, Dorothy, în vârsta de treizeci si trei de ani. Convins de
posibilitatea crimei perfecte, Ed îsi omorâse în bataie sotia
si apoi o pusese în masina. Cazul a iesit la lumina
când doi politisti districtuali care patrulau au vazut cum
Chryslerul nou, mare si albastru al doamnei Grammar, cadoul primit cu
ocazia zilei de nastere de la sotul ei, gonea nebuneste la vale
prin zona lor de competenta (Dumnezeu sa-i binecuvânteze pe
politaii nostri cei buni!). Masina a sters un stâlp, s-a
napustit asupra taluzului presarat cu brusturi, fagi si
mâna-Maicii-Domnului si s-a rasturnat. Rotile se mai învârteau
înca usor în lumina domoala a soarelui când ofiterii au
scos din automobil trupul doamnei G. La început parea sa fie un
accident rutier obisnuit. Dar, vai, masina era destul de putin
avariata, iar trupul femeii fusese pur si simplu zdrobit. Ei! eu am
fost mai norocos. Mi-am continuat drumul. Vedeam din nou biserica zvelta
si alba si ulmii enormi. Ce nostim! Am uitat ca pe o
strada de suburbie americana trecatorul singuratic atrage mai
mult atentia decât automobilistul solitar si mi-am lasat
masina pe alee în ideea de a trece discret pe lânga numarul 342
de pe Lawn Street. înainte de marea varsare de sânge aveam si eu
dreptul la o clipa de relaxare, la un spasm catarctic de regurgitare
mintala. Obloanele albe ale conacului domnului Vechitura erau închise
si cineva legase de placuta DE VÂNZARE alba, orientata
spre trotuar, o bentita din catifea neagra, gasita pe
strada. N-a latrat nici un câine. N-a telefonat nici un
gradinar. Domnisoara Devizavi nu se afla pe veranda
îmbracata în vita unde, spre nemultumirea trecatorului
singuratic, doua tinere cu parul ridicat în coada de cal si
cu sorturi identice, cu buline, s-au
:353
oprit din treaba ca sa se holbeze la el;
batrâna murise, fara îndoiala demult, si fetele
trebuie sa fi fost nepoatele ei gemene din Philadelphia.
Sa intru în vechea mea casa? Ca într-o povestire
de Turgheniev, un torent de muzica italiana se revarsa prin
fereastra deschisa - cea de la living: oare ce suflet romantic cânta la
pian acolo unde nu rasunase nici un sunet în acea duminica
vrajita cu soarele care-i dezmierda picioarele iubite ? Deodata
am observat pe peluza cosita cândva de mine o nimfeta de noua
sau zece ani cu piele aurie si par castaniu, în sort alb, care
ma privea si în ochii ei albastri, aproape negri, se citea o
putere de seductie primejdioasa. I-am spus ceva placut,
fara nici o intentie rea, complimentul e vechi de când lumea, ce
ochi frumosi ai, dar ea s-a retras în graba si muzica s-a
întrerupt brusc si un barbat întunecat, încruntat, a iesit
lucind de transpiratie si m-a privit furios. Eram gata sa-i spun
cine sunt când, cu o strângere de inima, încurcat, ca într-un vis, mi-am
dat seama ca am un aer suspect - ginsii patati de noroi
uscat, pulovarul jegos si sfâsiat, barbia tepoasa
si ochii injectati ca de vagabond. N-am scos nici un cuvânt, m-am
întors si am parcurs greoi, în sens invers, drumul pe care venisem. O
floare plapânda crestea în crapatura cunoscuta a
trotuarului. înviata fara ceremonie, domnisoara Devizavi
era scoasa de nepoatele ei pe terasa care parea o scena, iar eu,
protagonistul principal. Rugându-ma lui Dumnezeu sa nu cumva sa
ma strige, m-am grabit spre masina. Ce straduta
abrupta! Ce alee adânca! Un aviz rosu aparuse între
ster-gator si parbriz; l-am rupt meticulos în doua, în
patru, în opt bucati.
Simteam ca îmi pierd timpul, asa ca am
mânat energic spre hotelul din centru unde, cu mai bine de cinci ani în
urma, sosisem cu un geamantan nou-nout. Am luat o camera, mi-am
aranjat doua întâlniri prin telefon, m-am barbierit, mi-am facut
baie, m-am îmbracat în haine negre si am coborât
354
la bar sa beau ceva. Nu se schimbase nimic. Camera
barului era saturata de aceeasi lumina întunecata,
imposibila, rosie ca granatul, care în Europa, cu multi ani
înainte, parea semnul distinctiv al cuiburilor de borfasi, dar aici
voia sa creeze o atmosfera intima într-un hotel familial. M-am
asezat la masuta unde, la începutul mutarii mele,
imediat dupa ce devenisem chiriasul Charlottei, ma gândisem
ca ar fi potrivit sa sarbatoresc prilejul si
bausem curtenitor, împreuna cu ea, o jumatate de sticla de
sampanie, ceea ce i-a cucerit în mod fatal sarmana ei inima care
era doldora de asteptari. Ca si atunci, un chelner cu fata
ca o luna plina aranja extrem de preocupat cincizeci de pahare cu vin
de Xeres pe o tava rotunda pentru un banchet nuptial.
Murphy-Fantasia, de data aceasta. Era trei fara opt minute. în timp
ce traversam holul, m-am vazut silit sa ocolesc un grup de doamne
care îsi luau interminabil ramas-bun cu miile graces dupa
un prânz oficial. Una dintre ele m-a recunoscut, a scos un strigat
ascutit si s-a repezit spre mine. Era o femeie zdravana,
scunda, îmbracata în gris-perle, cu o pana lunga,
cenusie si îngusta la palaria ei mica. Doamna
Chatfield! M-a atacat cu un zâmbet ipocrit, îmbujorata de curiozitatea ei
rautacioasa. (îi facusem lui Dolly, probabil, ceea ce Frank
Laselle, un mecanic de cincizeci de ani, îi facuse lui Sally Horner,
copila de unsprezece ani, în 1948?) Foarte curând am pus sub control
voiosia ei avida. Crezuse ca sunt în California. Ce mai face - ?
Am informat-o cu placere exagerata ca fiica mea vitrega se
maritase de curând cu un tânar si stralucit inginer minier,
care avea un serviciu secret în nord-vest. Mi-a spus ca nu e de acord cu
asemenea casatorii timpurii, n-o va lasa niciodata pe
Phyllis a ei, care acum avea optsprezece ani, sa...
- A, da, desigur, i-am raspuns linistit. îmi
amintesc de Phyllis si Tabara Q. Da, desigur. Apropo, v-a spus
vreodata cum le pervertea Charlie Holmes pe fetitele lasate
acolo în grija mamei lui ?
355
Zâmbetul doamnei Chatfield, care oricum se cam ofilise, s-a
dezintegrat complet.
- Sa-ti fie rusine, a strigat ea,
sa-ti fie rusine, domnule Humbert! Sarmanul baiat
tocmai a fost ucis în Coreea.
Nu crede oare, i-am replicat calm, ca "vient de"
cu infinitivul exprima evenimentele recente mult mai exact, i-am zis, decât
"tocmai" cu perfectul compus? Dar trebuie s-o iau la trap, i-am spus,
ma grabesc!
Biroul lui Windmuller se afla destul de aproape. M-a
salutat cu o strângere de mâna puternica, scrutatoare,
învaluitoare. Crezuse ca sunt în California. N-am locuit o vreme în
Beardsley ? Fata lui tocmai se înscrisese la Colegiul Beardsley. si ce mai
face -? I-am dat informatiile necesare despre doamna Schiller. A urmat o
placuta discutie despre afaceri. Am iesit în
stralucirea blânda a soarelui de septembrie, pauper, dar
multumit.
Acum, dupa ce înlaturasem obstacolele, puteam
sa ma consacru nestingherit scopului principal al vizitei mele la
Ramsdale. în stilul meu metodic, mândria mea dintotdeauna, pastrasem
figura lui Clare Quilty ascunsa în temnita mea întunecata, unde
el astepta sa apar cu barbierul si cu preotul: Jleveillez-vous,
Laqueue, ii est temps de mourir!". Acum nu am timp sa discut
mnemotehnica fizio-nomizarii - ma grabesc sa ajung la
unchiul lui -, dar permiteti-mi sa notez ca: în alcoolul
memoriei mele înnegurate, conservasem o figura ca de broasca. îl
zarisem de câteva ori si observasem ca semana oarecum la
înfatisare cu un negustor de vinuri vesel si destul de
neplacut, o ruda de-a mea din Elvetia. Cu tricoul lui
împutit si idiot, bratele paroase si grase, petecul de
chelie si concubina-servitoare cu mutra de purcica, tipul era,
la drept vorbind, un ticalos batrân si inofensiv. Prea inofensiv
de fapt ca sa-l confund cu prada mea. în starea de spirit în care ma
gaseam acum, pierdusem contactul cu imaginea
356
lui Trapp care fusese complet stearsa de figura
lui Clare Quilty - asa cum se vedea, cu precizie artistica, în
fotografia înramata de pe biroul unchiului sau. în Beardsley,
minunatul dr. Molnar îmi facuse o operatie dentara destul de
serioasa si-mi pastrase doar câtiva dinti (de sus
si de jos) din fata. Dintii falsi fusesera
fixati printr-un sistem de proteze si un dispozitiv din sârma
invizibil petrecut peste gingiile de sus. Un aranjament extraordinar de comod,
o capodopera. Caninii mei erau perfect sanatosi.
Totusi, mi-am împodobit scopul secret cu un pretext plauzibil si i-am
spus doctorului Quilty ca ma hota-râsem sa-mi scot
toti dintii fiindca speram sa-mi atenuez astfel nevralgia
faciala. Cât m-ar costa setul complet de dinti? Cât timp ar lua
operatiunea daca ne-am fixa prima sedinta prin
noiembrie ? Pe unde se mai afla acum nepotul lui celebru ? Ar fi posibil
sa mi-i scoata pe toti într-o singura
sedinta dramatica ? Dr. Quilty, un barbat carunt,
în halat alb, cu parul tuns perie si obraji mari lasati, de
politician, s-a cocotat pe coltul biroului sau leganându-si
visator si seducator piciorul în timp ce se lansa într-un plan
maret pe termen lung. Mai întâi o sa ma înzestreze cu
proteze provizorii pâna când se vor batuci gingiile. Apoi o
sa-mi lucreze un set permanent. Ar dori sa examineze cavitatea mea
bucala. Purta pantofi perforati si baltati. Nu se
mai vazuse cu ticalosul din 1946, dar presupunea ca poate fi
gasit la casa lui stramoseasca, Grimm Road, nu departe de
Parkington. Ce vis nobil! Piciorul se legana, privirea îi era
inspirata. O sa coste înjur de sase sute de dolari. Ce-ar fi sa-mi
ia masurile imediat si sa-mi faca primul set înainte de
începerea operatiilor? Gura mea se transformase pentru el într-o
pestera splendida, plina de comori nepretuite - dar nu
i-am permis sa intre.
- Nu, am zis. M-am gândit mai bine si o sa apelez
la doctorul Molnar. Pretinde un onorariu mai
357
ridicat, dar este, evident, un dentist mult mai bun decât
dumneata.
Nu stiu daca vreunul dintre cititorii mei va avea
vreodata sansa sa spuna asa ceva. Te încearca o
senzatie delicioasa, de vis. Unchiul lui Clare a ramas pe birou
pastrându-si înca expresia visatoare, dar piciorul sau
nu mai clatina leaganul anticiparii trandafirii. Pe de alta
parte, asistenta lui, o fata vestejita, scheletica, cu
privirile tragice ale blondelor nefericite, s-a napustit dupa mine ca
sa nu piarda ocazia de a trânti usa în urma mea.
împinge magazia în patul pistolului. împinge-o în
lacas pâna când se aude sau se simte clicul de fixare. Fantastic
de comod. Capacitatea: opt cartuse. Brunat complet. Abia
asteapta sa fie descarcat.
34
Tipul de la benzinaria din Parkington mi-a explicat
foarte clar cum se ajunge la Grimm Road. Am încercat sa-l sun pe Quilty -
voiam sa ma asigur ca e acasa -, dar am aflat ca linia
lui telefonica fusese deconectata. Ce sa însemne asta? Sa
fie cumva plecat? M-am suit în masina si am luat-o spre Grimm
Road, care se afla la douasprezece mile departare de oras.
Noaptea eliminase cea mai mare parte a peisajului. Rulam pe banda îngusta,
serpuita a soselei, iar o suita de stâlpi scunzi, fantome
albe, cu indicatoare reflectorizante, îmi semnalizau curbele, împrumutând
lumina farurilor mele. De-o parte a soselei se distingea o vale
întunecata, de cealalta, povârnisuri împadurite si în
fata fluturii de noapte ca niste fulgi de zapada
spulberati tâsneau din bezna surprinsi de fasciculele
mele scormonitoare. La mila douasprezece, dupa cum mi se spusese, un
pod ciudat, acoperit, m-a înghitit doua-trei clipe si dincolo de
el s-a ivit, pe dreapta, o roca parca data cu var si, la
câteva lungimi de masina mai încolo, pe aceeasi
358
parte, am virat parasind soseaua
principala si am început sa urc drumul pietruit Grimm Road.
Padure, bezna, umezeala rece. Apoi a aparut Conacul Pavor,
o constructie din lemn, cu foisor, ce se înalta în mijlocul
unui luminis circular. Ferestrele straluceau galbene si
rosii; pe aleea de acces, la intrare, stateau îngramadite
sase sau sapte masini. Am oprit, am stins farurile si, la
adapostul arborilor, am început sa gândesc miscarea
urmatoare. în jurul lui misunau, probabil, tuterii si
târfele. îmi imaginam castelul vesel si darapanat în
termenii "Adoles-cen-tilor nelinistiti", istorioara
întâlnita în una dintre revistele ei - "orgii" încetosate,
un adult sinistru cu havana în coltul gurii, droguri, bodigarzi. însa
el se afla acolo. Acum eram sigur. Voi reveni în timpul toropelii matinale.
Rulam domol întorcându-ma în oras si
masina credincioasa muncea pentru mine senina, aproape
voioasa. Lolita mea! în bordul Sedanului se afla una dintre agrafele ei de
par - statea acolo de trei ani. în fata farurile mele
proiectau jeturi de fluturi decolorati pe care îi scoteau din noapte. Ici
si colo, de o parte si de alta a soselei se înaltau
hambare negre. Oamenii se duceau înca la cinema. Cautând o
camera pentru noapte am trecut pe lânga un cinematograf auto-moto în
aer liber. într-o lumina selenara - mistica datorita
contrastului cu noaptea compacta, fara luna, o stafie
subtiratica înalta pistolul pe ecranul gigantic instalat
piezis pe câmpurile adormite si negre, iar el si arma lui
pareau zoaie tremurânde datorita unghiului din ce în ce mai
ascutit dintre masina si lumea aceea care se îndeparta
- si în clipa (urmatoare un pâlc de copaci a taiat
gesticulatia.
359
35
în dimineata urmatoare, pe la opt, am
parasit cuibul insomniei, însa am mai zabovit prin
Parkington. Ma obseda ideea ca voi rata executia,
încarcasem pistolul cu o saptamâna în urma, însa
ma temeam sa nu se fi învechit cartusele din cauza
inactivitatii si, de aceea, le-am scos si le-am înlocuit cu
altele proaspete. I-am tras o unsoare atât de zdravana Amicului,
încât nu mai stiam cum sa îndepartez uleiul. L-am bandajat cu o
cârpa ca pe un madular vatamat si am
înfasurat într-o alta bucata de pânza cartusele
de rezerva.
Furtuna m-a însotit pâna aproape de Grimm Road,
însa când am ajuns la Conacul Pavor soarele a aparut din nou, arzând
ca un om; pasarile ciripeau în copacii fumegând, scaldati
de ploaie. Casa înzorzonata si darapanata se
înalta oarecum uluita, reflectând, cum s-ar spune, starea mea de
spirit, fiindca de cum am pus piciorul pe solul elastic si nesigur
m-am vazut nevoit sa constat ca depasisem doza de
stimulare alcoolica.
Am sunat. Mi-a raspuns o tacere ironica,
prudenta. Totusi, masina lui, o decapotabila neagra,
se afla în acel moment în garaj. Am folosit ciocanelul prins de
usa. Din nou, nimeni. Mârâind artagos, am împins usa
si - minune! - usa s-a deschis ca în basmele medievale. Am închis-o
cu grija si am patruns în holul spatios si foarte
urât; am cercetat cu privirea salonul învecinat si am observat câteva
pahare care rasareau din covor - deci stapânul dormea înca
în iatacul lui.
Asa încât am urcat greoi scarile. Mâna
dreapta, bagata în buzunar, statea înclestata pe
Amicul înfofolit, iar cu dreapta ma sprijineam usor de balustrada
lipicioasa. Am cercetat trei dormitoare; în unul dormise cineva.
Biblioteca plina de flori. Alta încapere, aproape goala, cu
oglinzi imense cu ape adânci si o
360
blana de urs polar pe podeaua alunecoasa. Alte
si alte camere. Mi-a venit o idee stralucita. Stapânul
casei urma sa se întoarca dupa plimbarea prin padure sau
sa iasa dintr-un bârlog tainic, si pistolarul nesigur, care avea
de îndeplinit o misiune grea, s-a gândit, prudent, sa nu-i lase
partenerului sau posibilitatea de a se încuia în vreo camera. în
consecinta, am bântuit câteva minute prin casa - nebunul lucid,
calmul dement, vânatorul vrajit si foarte cherchelit -încuind
usile, scotând cheile din broaste si bagându-le în
buzunar cu mâna stânga. Casa, ca orice cladire veche, avea mai multe
încaperi retrase, izolate, intime decât cutiile magice moderne, unde baia,
singurul loc ce se încuie, foloseste pentru satisfacerea nevoilor
furise ale îndatoririlor conjugale. '
Fiindca veni vorba despre bai - tocmai ma
pregateam sa intru în a treia când stapânul - maestrul -a
iesit de acolo si în urma lui s-a auzit o scurta cadere de
apa. Coltul coridorului nu ma ascundea prea bine. Stapânul
era foarte palid, avea ochii pungiti si parul în dezordine,
vâlvoi, cu un vag început de chelie. L-am recunoscut numaidecât. Era omul meu.
A trecut maiestuos pe lânga mine, atingându-ma usor cu halatul
de baie purpuriu, care semana foarte bine cu al meu. Ori nu m-a
vazut, ori m-a considerat o nalucire inofensiva si
familiara si nu m-a luat în seama - si,
aratându-si gambele paroase, a început sa coboare ca un
somnambul scarile. Am bagat în buzunar ultima cheie si l-am
urmat în vestibul. A întredeschis gura si usa de la intrare si
s-a uitat prin deschizatura însorita, asa cum procedeaza
cineva când are impresia ca a auzit soneria si banuieste
ca e, probabil, vreun vizitator timid care nu îndrazneste
sa mai insiste. Continuând sa ignore fantasma în impermeabil ce se
oprise la mijlocul scarilor, maestrul a intrat într-un budoar cochet,
situat de partea cealalta a holului, vizavi de salonul pe care l-am
strabatut - fara sa ma grabesc, întrucât acum
stapânul se afla în mâna mea - si am intrat
361
într-o bucatarie-bar, unde l-am
desfasat atent pe Amicul murdar, având grija sa nu las pete
pe crom... Dupa cum se parea, cumparasem o unsoare infecta,
fiindca pânza se înnegrise si se îngalase îngrozitor. Meticulos
ca de obicei, l-am transferat pe Amicul gol într-o batista curata
si l-am bagat în buzunar, apoi m-am îndreptat spre micul budoar.
Pasii mei, cum v-am spus, erau elastici - prea elastici, probabil, si
ma temeam ca nu voi izbuti. Dar inima îmi batea puternic,
ma bucuram ca un tigru. Am sfarâmat sub talpa un pahar de
cristal.
Maestrul m-a întâmpinat în Salonul Oriental.
- Hai, da-i drumul, spune-mi cine esti, a strigat
el cu voce stridenta si ragusita, tinând mâinile
înfundate în buzunarele halatului si fixând cu privirea un punct situat la
nord-est de capul meu. Esti cumva Brewster?
Se vede clar ca plutea în ceata si se
afla la cheremul meu. M-am amuzat copios.
- Exact, i-am raspuns suav. Je suis Monsieur
Brustere. Ce-ar fi sa stam putin la taifas pâna sa
ne apucam de treaba ?
Parea încântat. Mustata îngalbenita de
fumat i-a tresarit. Mi-am scos impermeabilul. Eram în costum negru,
camasa neagra si fara cravata. Ne-am
asezat pe doua fotolii.
- stii, a spus, scarpinându-si obrajii
carnosi si palizi ca nisipul si a zâmbit parsiv
dezvelindu-si perlele mici ale dintilor, nu prea semeni cu
Jack Brewster. Adica asemanarea nu e deosebit de frapanta.
Dupa cum am aflat, el ar avea un frate asociat la aceeasi societate
de telefoane.
îl prinsesem, în sfârsit, în cursa dupa ani
de cainta feroce si de furie... îi priveam firele negre de
par de pe dosul palmelor grasute... îi cercetam cu o suta
de ochi matasurile purpurii si pieptul paros,
întrezarind cu anticipatie strapungerile si mizeria si
muzica durerii... îl aveam în mâna acum pe pisicherul
362
semiînsufletit,subuman,careîmisodomizase iubita - oh, iubita mea, ce fericire insuportabila!
- Ma tem ca nu sunt unul dintre fratii
Brewster. si-a înaltat semet capul, în culmea
încântarii.
- Las' ca ghicesc eu, Ţandarica.
- Ah, zise Ţandarica, prin urmare nu-mi
porti pica pentru acele convorbiri interurbane ?
- Telefonezi uneori, nu-i asa ?
- N-am înteles.
I-am spus ca zisesem ca am avut impresia ca
el niciodata...
- Oamenii, raspunse el, oamenii în general, nu ma
refer la tine Brewster... dar te rog sa ma crezi, e inadmisibil,
absurd - oamenii dau buzna în casa asta blestemata si nici macar
nu bat la usa. Se folosesc de vaterre, folosesc
bucataria, folosesc telefonul. Phil vorbeste cu Philadelphia.
Pat vorbeste cu Patagonia. Iar eu nu vreau sa mai platesc. Da'
nostim accent ai, Capitane.
- Quilty, i-am spus, îti amintesti de o
fetita numita Dolores Haze, Dolly Haze? Dolly, numita
Dolores, Colo?
! - Cum sa nu ? Probabil ea a dat telefoanele, da,
sigur, ea - cu toate localitatile. Paradise, Washington, Hell Canyon,
dar cui ce-i pasa?
- Mie îmi pasa, Quilty. stii, sunt tatal ei.
- Pe dracu' zise el. Nu esti. Esti vreun agent
literar strain. Un francez mi-a tradus cândva piesa Proud Flesh, sub
titlul La Fierte de la chair. E absurd!
- Era copila mea, Quilty.
Datorita starii în care se afla, nu-l mai lua
nimic prin surprindere, însa stilul sau fanfaron nu parea prea
convingator. O umbra de banuiala prudenta i-a fulgerat
în priviri si ochii lui au prins, parca, viata. Apoi s-au
stins din nou.
- si mie îmi sunt foarte dragi copiii, zise el, iar
tatii sunt prietenii mei cei mai buni.
si-a întors capul cautând ceva. S-a batut
usor cu palmele peste buzunare. A dat sa se ridice din fotoliu.
363
- Stai jos! i-am spus, dar, dupa cum se parea,
ilt mai tare decât voisem.
- Nu-i nevoie sa urli la mine, s-a vaicarit
el în Iul sau ciudat, feminin. Voiam doar sa fumez, ica nu trag
un fum, mor.
- Oricum o sa mori.
- Ete trosc, zise. Devii agasant. Ce naiba vrei ? ti
frantuz, dom'le? Esti Bau-Bau-Mu-Mu? Hai la rulet sa tragem
o tarie...
A vazut arma întunecata si mica pe care
o tineam palma ca si cum i-as fi oferit-o.
- Hai spune! a rostit taraganat (îl imita
acum tipul idiot din filme), ai acolo un pistolas sucar.
it vrei pe el?
L-am plesnit peste mâna întinsa, care a lovit si rasturnat
în cadere o cutie asezata pe masuta unda de
lânga el. Din ea s-au varsat câteva tigari.
- Ia te uita unde erau! zise el bucuros. Ţii
minte m spune Kipling: une femme est un femme, mais un iporal este une
cigarette ? Acum ne trebuie chibrituri.
- Quilty, i-am spus, vreau sa te concentrezi. sste
câteva clipe o sa mori. Viata de apoi este, ipa cum stim,
doar o stare vesnica de nebunie inuitoare. Ultima tigara
ti-ai fumat-o ieri. Concen-2aza-te. încearca sa
întelegi ce ti se întâmpla.
A ramas cu tigareta Drome între degete - o
miro-a, o musca si mesteca firele de tutun.
- încerc, încerc, spuse. Esti fie australian, fie
iamt refugiat. Vrei neaparat sa-mi vorbesti ? Asta-i
:asa de crestin, nu de pagân. N-ar fi mai bine sa te ri, ce
zici? si termina bâlciul cu pistolul ala. si eu n un
Stern-Luger în sala de muzica.
Am îndreptat Amicul spre papucul lui si am asat
pe tragaci. S-a auzit un tacanit. Quilty s-a tat la picior,
apoi la pistol, si din nou la picior. Am cut un efort îngrozitor si,
pac, a detonat, cu un met ridicol de slab si de juvenil. Glontul a
patruns
carpeta groasa de culoare roz, iar eu am trait
.senzatia
ca el doar se strecurase acolo pe moment si avea sa iasa
dintr-o clipa în alta.
- întelegi ce vreau sa spun ? întreba
Quilty. E bine sa fii mai atent. Ei, hai, da-mi chestia aia, pentru
numele lui Dumnezeu.
S-a întins spre pistol. L-am îmbrâncit si l-am ! pus
la loc în fotoliu. Veselia mea copioasa se destrama, .se stingea. Venise momentul sa-l
distrug, dar voiam sa-l fac sa înteleaga de ce. Starea lui
ma contamina, arma îmi atârna moale si grea în mâna. :- Concentreaza-te, i-am spus,
si gândeste-te la i Dolly Haze pe care ai rapit-o...
:- Ba nu-i adevarat!
striga el. Gresesti cumplit. Am scapat-o de o bruta.
Mai bine arata-mi insigna i si nu mai trage la picioare, n-auzi,
bai, gorila. Un' j ti-e insigna ? Nu sunt raspunzator
pentru violurile «altora. E absurd! Calatoria aceea de placere
n-a ! fost, te asigur, decât«o vâjâiala prosteasca. Dar
s-a întors la tine, ai primit-o, asa-i ? Hai sa bem ceva. L-am
întrebat cum prefera sa fie executat - asezând sau în picioare.
- Stai oleaca sa ma gândesc. Nu-i o
treaba usoara. Am comis întâmplator o greseala.
Pe care o regret sincer. întelege, omule, ca nu m-am distrat deloc cu
Dolly a ta. si am sa-ti marturisesc un adevar trist,
eu sunt, de fapt, impotent. Dar ce vacanta minunata i-am oferit!
A cunoscut câteva personalitati importante, îi stii cumva pe...
S-a înclinat rapid în fata si s-a
pravalit peste mine si pistolul mi-a zburat din mâna
si a ajuns sub un scrin. Din fericire, era el iute, dar nu si voinic,
asa ca nu mi-a fost greu sa-l împing la loc în fotoliu.
A gâfâit si si-a încrucisat bratele.
- Acu', gata, s-a terminat. Vous voilâ dans des beaux
draps, mon vieux.
Franceza lui parea acum mai buna. Am privit
înjur. Poate daca... as putea probabil... luând-o de-a busilea?
Sa risc?
365
- Alors, que fait-onl m-a întrebat fara
sa ma scape din ochi.
M-am aplecat. Nu s-a clintit. M-am aplecat si mai
tare.
- Scumpul meu domn, zise, nu te mai juca de-a viata
si de-a moartea. Sunt dramaturg. Am scris tragedii, comedii, fantezii. Am
facut filme de autor inspirându-ma din Justine si din
alte escapade ale secolului al optsprezecelea. Sunt autorul a cincizeci si
doua de scenarii de succes. Cunosc întreaga sforarie.
Lasa-ma sa rezolv eu chestia asta. E pe undeva un vatrai.
Ce zici, sa ma duc sa-l aduc si sa scoatem de-acolo
obiectul tau ?
Agitându-se, aferat si viclean, se ridicase din nou în
timp ce discuta. Bâjbâiam pe sub scrin, încercând totodata sa stau cu
ochii pe el. Deodata am observat ca observase ca nu paream
sa fi observat cum Amicul se itea de sub celalalt colt al
scrinului. Lupta corp la corp a început din nou. Ne-am rostogolit pe
dusumea, tinându-ne cu bratele unul de altul ca doi copii uriasi
si neputinciosi. Pe sub halat era gol ca un tap si am
simtit ca ma sufoc când s-a rostogolit peste mine. M-am
rostogolit peste el. S-au rostogolit peste el. Ne-am rostogolit peste noi.
Relatarea mea va fi citita sub forma de carte în
primii ani ai mileniului trei, presupun (1935 + optzeci sau nouazeci de
ani; sa-ti dea Domnul viata lunga, dragostea mea); iar
cititorii mai vârstnici îsi vor aminti, desigur, în acest punct, scena
obligatorie din westernurile copilariei lor. Din încaierarea
noastra lipseau, totusi, bataia cu pumnii si folosirea
mobilierului ca arma. Eram ca doua paiate voluminoase, umplute
cu bumbac si zdrente murdare. Era o încaierare tacuta,
molâie, între doi literati, unul profund ravasit de
droguri, iar celalalt, handicapat de starea inimii si de prea mult
gin. Când arma pretioasa a ajuns, în cele din urma, din nou în
posesia mea, iar scenaristul a fost reinstalat în fotoliul lui, abia ne
366
mai trageam sufletul. Vacarul si ciobanul nu
gâfâie niciodata în asa hal dupa ce se bat.
M-am hotarât sa controlez pistolul - sa nu
se fi stricat din cauza transpiratiei noastre - si sa-mi
recapat suflul înainte de a trece la primul punct din program. Ca sa
umplu pauza, i-am propus sa-si citeasca singur sentinta -
în forma poetica pe care i-o dadusem. Din acest punct de vedere,
termenul justitie poetica" este cât se poate de nimerit. I-am
înmânat un text dactilografiat cu mare grija.
- Da, spuse el, splendida idee! Ma duc sa-mi
aduc ochelarii (a încercat sa se ridice).
- sezi bine!
- Ma rog, cum spui tu. Sa citesc cu glas tare ?
- Da!
- Sa începem. Vad ca e în versuri.
Pentru ca ai înselat un pacatos
Pentru ca ai înselat...
Pentru ca ai...
Pentru ca te-ai folosit de situatia mea
delicata
- Bine spus, al naibii de bine.
...când m-am înfatisat gol ca Adam
în fata legii federale si a stelelor sale
întepatoare
- Oh, e colosal!
...Pentru ca ai profitat de un pacat
când stam neputincios napârlind transpirat
si slabit nadajduind în mai bine
visând o casatorie într-un stat montan da, cu o
ciurda de Lolite
- N-am prea înteles asta.
pentru ca ai profitat de inocenta mea
interioara esentiala pentru ca m-ai pacalit.
367
- N-ai impresia ca te repeti? Bine-bine, si
eu unde apar?
i '
IPentru ca mi-ai rapit
posibilitatea de a ma
0mântui
.pentru
ca ai
rapit-o
[la vârsta când flacaii
''se joaca cu chestii care se
ridica
- Aha, devii obscen.
0 fetita cu puf de piersica si maci în
par
care mânca înca floricele în amurgul colorat
unde pieile rosii angajau seceratori
pentru ca ai furat-o
de la protectorul ei cu fruntea ca de ceara
si plin de demnitate.
scuipându-l în ochii cu pleoape grele
despicându-i toga flaviana si în zori
lasând porcul sa se rostogoleasca peste noul
sau necaz
grozavia dragostei si a violetelor disperarea
remuscarii în timp ce tu ai sfarâmat papusa
neroada si i-ai azvârlit departe capul pentru tot ce ai
savârsit pentru tot ce n-am savârsit trebuie sa mori
- Da, domnule, poemul e excelent. Dupa mine, e cel mai
bun pe care l-ai scris.
L-a împaturit si mi l-a înapoiat.
L-am întrebat daca mai are ceva de spus înainte de a
muri. Revolverul se îndreptase din nou spre el. L-am privit si a oftat
adânc.
- Asculta-ma o clipa, Mac, spuse el; tu
esti beat, iar eu sunt bolnav. Hai sa amânam daravera. Am nevoie
de liniste. Ca sa-mi tratez impotenta. Dupa masa vin
niste prieteni sa ma ia la o partida de carti.
Farsa ta cu împachetarea pistolului e teribil
368
de iritanta. Suntem oameni de lume, ne
asemanam în multe privinte, ce naiba! - sex, versuri libere,
tir. Daca te-am suparat cu ceva, sunt dispus sa-ti ofer
reparatii iesite din comun. Nu exclud nici posibilitatea unei rencontre
de moda veche, cu spada sau cu pistolul, în Rio sau aiurea. Nu stau
prea bine cu memoria si elocinta astazi, dar hai sa spunem
lucrurilor pe nume; draga domnule Humbert, n-ai fost un tata vitreg
ideal, iar eu n-am silit-o pe micuta dumi-tale sa vina cu mine.
Ea m-a convins s-o duc într-o casa mai fericita. Conacul acesta nu e
la fel de modern ca ranchul unde am locuit cu bunii mei prieteni. Dar e
spatios, racoros vara si iarna, într-un cuvânt, e confortabil
si, cum am intentia sa ma retrag definitiv în Anglia sau la
Florenta, îti propun sa te muti în el. E al dumitale,
gratis. Cu o singura conditie -sa nu mai îndrepti spre mine
pistolul acela (si a înjurat îngrozitor). Apropo, te intereseaza
bizareriile? Daca da, îti pot oferi, tot gratis, deliciul casei, un
mic monstru captivant, o tânara doamna cu trei sâni, unul e o
splendoare - o fermecatoare si rarissima minune. Ei hai, soyons
raisonnables. O sa ma ranesti îngrozitor si-atât,
apoi o sa putrezesti în puscarie în timp ce eu o sa
ma refac într-un decor tropical. Brewster, aici o sa te simti
ca-n rai, îti garantez, ai o pivnita magnifica - e
garnisita cu vinuri; vei primi drepturile mele de autor pentru viitoarea
mea piesa -acum n-am cine stie ce în banca, dar îmi propun
sa împrumut - stii, asa cum s-a exprimat Bardul, exasperat de
guturai, sa împrumut, sa împrumut si iar sa împrumut. Mai
sunt si alte avantaje. E aici o doamna Vibrissa - ciudat nume -, o
femeie de mare încredere si foarte sensibila la mita, care vine
din sat de doua ori pe saptamâna pentru
curatenie, dar, vai, azi a lipsit, asta e, ce sa-i faci, are
fiice, nepoate; apoi am aflat unele lucruri despre seful politiei
si acum este sclavul meu. Sunt dramaturg. Am fost numit Maeterlinckul
american, Maeterlinck-Schmetterling, cum spun eu. Hai, fii baiat de
treaba! Ce se întâmpla
369
acum este foarte umilitor si nu-s deloc sigur ca
procedez cum se cuvine. Sa nu iei niciodata hercula-nita când
bei rom. si-acum, hai, fii baiat de comitet si lasa dracu'
pistolul. Garderoba mea îti sta la dispozitie. Aha, uitasem ceva
- sunt sigur ca o sa-ti placa. La etaj am o colectie
absolut unica de arta erotica. Sa-ti citez doar un
singur exemplar: Bagration Island, un in-folio de lux, lucrarea
remarcabila scrisa de o doamna remarcabila, exploratoarea
si psihanalista Melanie Weiss - arunca pistolul -, care include
fotografiile a peste opt sute de organe barbatesti studiate
si masurate de ea pe Bagration, în Marea Barda, cu grafice si
diagrame edificatoare întocmite cu dragoste sub ceruri primitoare -
arunca, rogu-te, pistolul - si, în plus, am sa aranjez sa
asisti la executii, fiindca putini stiu ca
scaunul electric e galben...
Feu. De data aceasta am lovit ceva dur. Am nimerit speteaza unui
balansoar negru, asemanator celui de la Dolly Schiller - glontele meu
s-a izbit de suprafata interioara a spatarului si fotoliul
s-a pornit sa se legene, atât de repede si cu asemenea avânt încât
cine ar fi intrat în camera s-ar fi crucit vazând dublul miracol:
balansoarul leganându-se singur de spaima si jiltul gol,
fara continut viu, în care statuse cu o clipa mai
înainte tinta mea purpurie. Agitându-si degetele în aer, si-a
saltat fundul si a tâsnit fulgerator în salonul de
muzica. In secunda urmatoare ne opinteam si gâfâiam de o parte
si de cealalta a usii de la care neglijasem sa iau cheia.
Am câstigat din nou si, cu o miscare rapida, Clare
Imprevizibilul s-a asezat la pian si a apasat energic clapele,
punând în vibratie câteva corzi tânguitoare, fundamental isterice si
înfiorator de viguroase. Falcile îi tremurau, mâinile întinse
îsi înfundau încordate degetele în claviatura si narile lui
emiteau zgomote curioase la trecerea aerului, zgomote care nu se
produsesera în timpul luptei noastre. Continuând sa emita
sonoritatile acelea imposibile, Clare a facut o tentativa
zadarnica de a deschide cu piciorul un fel de cufar marinaresc
de lânga pian. Glontele urmator
370
s-a înfipt în trupul lui undeva lateral si Clare a
sarit de pe scaun înaltându-se din ce în ce mai sus, ca
batrânul, caruntul, nebunul Nijinski, ca Batrânul Calif,
asa cum se întâmpla în unul dintre vechile mele cosmaruri, a atins o
înaltime fenomenala sau asa aveam eu impresia - în timp ce
el despica aerul -, cutremurat înca de muzica sumbra si
patrunzatoare -cu capul dat pe spate într-un urlet cumplit, cu o
mâna îsi strângea fruntea, cu cealalta îsi prinsese
subsoara ca si cum l-ar fi întepat o viespe, apoi a coborât, a atins
podeaua cu calcâiele si, redevenind barbatul normal,
îmbracat în halat, a zbughit-o pe usa.
Ma vad cum îl urmaresc prin hol cu salturi
duble, triple, ca de cangur, ramânând foarte drept pe picioarele bine
întinse si sar apoi de doua ori în urma sa si tâsnesc
ca din arc, asezându-ma între el si usa de la intrare cu o
volta dificila, ca într-un balet, pentru a-i taia drumul,
fiindca usa nu fusese bine închisa. Deodata a redevenit
maiestuos si oarecum posomorât si a început sa urce scarile
late, iar eu, fara sa-l urmaresc pe trepte, mi-am schimbat
pozitia si am tras în succesiune rapida trei sau patru focuri,
care si-au atins tinta; si de fiecare data când se întâmpla
lucrul acesta oribil, fata i se contracta într-un stil absurd, caraghios,
ca a unui clovn care îsi mimeaza excesiv durerea; apoi si-a
încetinit mersul, dându-si peste cap ochii pe jumatate închisi,
si a scos un "ah" feminin si de fiecare data când îl
nimerea glontul, Quilty se zvârcolea de parca l-as fi gâdilat
si de fiecare data când îl atingeam cu gloantele mele
lenese, stângace, bete, el spunea, ca pentru sine, cu un accent britanic
suspect - si în acelasi timp se crispa îngrozitor, tremura, surâdea
scremut, rostind cuvintele cu o intonatie stranie, detasata, ba
chiar binevoitoare, blânda:
- Ah, domnul meu, ma doare, ajunge! Doare cumplit
scumpul meu confrate. Kenunta te rog, opreste-te. Aah! - e
penjbil, într-adevar, foarte penibil... Doamne! Ah! E dezgustator, tu
n-ar trebui, de fapt...
371
A ajuns pe palier si vocea nu i s-a mai auzit si
el a continuat sa mearga în ciuda plumbilor înfipti în trupul
lui umflat - si extenuat, consternat, am înteles ca nu-l
ucisesem, ci, dimpotriva, îi injectasem, dupa cum se parea,
bietului om fluizi energizanti, capsulele gloantelor ascuzând,
probabil, în interiorul lor elixirul îmbatator al vietii.
Am încarcat din nou lucrul acela cu mâinile negre
si însângerate - ma atinsesem de ceva mânjit cu sângele lui vâscos.
Am urcat scarile si l-am ajuns; cheile zornaiau ca aurul în
buzunarele mele.
Se târa din camera în camera, sângerând
grandios, cauta o fereastra deschisa, clatina din cap
si încerca întruna sa ma convinga sa nu-l ucid. I-am
tintit capul si Clare s-a retras în dormitorul stapânului
si din locul unde fusese urechea tâsnea un suvoi de
purpura imperiala.
- Iesi, iesi afara de aici, zise,
tusind si scuipând; si - într-un cosmar al uimirii - am
vazut cum fiinta lui scaldata în sânge, dar plina
înca de vitalitate se baga în pat si se înveleste cu
asternuturile învalmasite haotic. Am tras de la foarte mica
distanta, prin cuvertura - el a ramas întins,
nemiscat, si pe buze i s-a ivit o bula roz, cu sugestii
juvenile, care s-a marit, transformându-se într-un balon, si apoi s-a
spart.
Am pierdut, cred, contactul cu realitatea doar o
secunda sau doua, nu-i vorba de acel am vazut negru în
fata ochilor invocat de criminalul de rând; dimpotriva, vreau
sa subliniez faptul ca ma simteam raspunzator
pentru fiecare picatura ce se varsa din sângele lui bolborosind
si, printr-o transmutatie de o clipa, am trait sentimentul
ca ma aflu în dormitorul conjugal, iar Charlotte zace bolnava în
pat. Quilty era un om foarte bolnav. în locul pistolului tineam în
mâna unul dintre papucii lui si stateam pe pistol. M-am
asezat ceva mai confortabil pe scaunul de lânga pat si mi-am
rasucit putin mâna ca sa ma uit la ceas. Ii sarise
geamul, dar continua sa ticaie. Trista afacere durase mai mult de o
ora. în sfârsit, Clare se linistise. Ma simteam oare
împacat, usurat?
372
Nicidecum. Ma apasa, ma coplesea,
ma strivea o povara mai crâncena decât cea de care voisem
sa scap. Nu îndrazneam sa-l ating, desi as fi vrut
sa ma asigur ca murise. însa parea mort: o parte a
fetei îi zburase si doua muste se plimbau pe ceea ce mai
ramasese, minunându-se de norocul care daduse peste ele. Mâinile
mele aratau la fel ca ale lui. M-am spalat îndelung în baia de
alaturi. Acum puteam sa plec. Când am iesit pe palier, mi-am dat
seama ca zumzetul vivace care mi se paruse o pura
halucinatie auditiva era, în realitate, un amestec de voci si de
muzica difuzata prin radio si venea din salonul de la parter.
Se aflau acolo câtiva oameni care sosisera,
dupa cum se parea, de curând si se cinsteau veseli cu
bauturile lui Quilty. Un barbat gras trona într-un fotoliu. Doua
brunete frumoase, palide si tinere -surori, fara îndoiala,
cea mica era aproape o copila -stateau timide, stinghere, lipite
una de alta, pe o canapea. Un tip rosu la fata, cu ochi
albastri ca safirul, aducea doua pahare venind din
bucata-ria-bar unde se aflau doua sau trei femei care agitau
zgomotos cuburile de gheata si flecareau întruna. M-am
oprit în cadrul usii si i-am anuntat:
- Adineauri l-am ucis pe Quilty.
- Bravo! spuse tipul rosu la fata si îi
oferi fetei mai mari unul dintre pahare.
- Ar fi trebuit omorât mai de mult, remarca grasul.
- Hei, Tony, ce zice asta? întreba din bar o
blonda fanata.
- Zice ca l-a omorât pe Cue, raspunse tipul rumen
în obraji.
- Zau! ? spuse un barbat neidentificat
ridicân-du-se din ungherul unde statuse pe vine ca sa se uite la
niste discuri. într-o zi o sa-i facem si noi chestia asta.
- Oricum, spuse Tbny, ar fi cazul sa coboare. Nu-l mai
putem astepta multa vreme daca vrem sa prindem începutul
jocului.
373
.j- Dati-i ceva de baut omului astuia, zise
grasunul.
- Vrei o bere? întreba o femeie în blugi,
ara-tându-mi de la distanta cutia.
Cele doua fete îmbracate în negru de pe canapea
-cea mai tânara îsi mângâia cu degetele
lantisorul stralucitor de la gât - au ramas închise în
tacere si au continuat sa zâmbeasca. Erau atât de tinere,
atât de senzuale. Muzica s-a întrerupt câteva momente si atunci s-a auzit
un zgomot pe scari. Eu si Tony am iesit în hol. Quilty, nimeni
altul!, izbutise sa se târasca pâna pe palier si se
aratase dând greoi din aripi - apoi s-a prabusit
transformându-se pe vecie într-un morman purpuriu.
- Hei, Cue, grabeste-te, zise Tony râzând. Cred
ca înca nu s-a...
S-a întors în salon si muzica a acoperit restul
frazei.
Iata finalul piesei ingenioase, mi-am spus, pe care
Quilty a pus-o în scena pentru mine. Am parasit casa cu inima
grea si prin stralucirea patata a soarelui m-am îndreptat
spre masina. De-o parte si de alta parcasera alte doua
automobile. Dupa câteva manevre, am reusit cu oarecare dificultate
sa-mi scot Sedanul dintre ele.
36
Ce s-a întâmplat dupa aceea a fost plat si lipsit
de culoare. Am coborât dealul încetinel si am continuat sa rulez în
acelasi ritm lenes în directia opusa orasului
Parkingotn. îmi lasasem impermeabilul în budoar, iar pe Amic îl
abandonasem în camera de baie. Nu, categoric, nu mi-ar fi placut sa
locuiesc în casa aceea. Dar daca vreun doctor genial ar reusi
sa-lreaduca la viata pe Quilty ciuruitul, pe Clare
Obscurul, schimbând astfel dramatic cursul carierei sale medicale si poate
destinul omenirii ? La drept vorbind, prea putin îmi pasa si nu
doream, în general, decât sa uit întreaga porcarie - si când am
aflat
374
cu certitudine ca murise, am fost multumit
ca nu voi fi nevoit sa-l asist mintal în lunile de
convalescenta chinuitoare si dezgustatoare, cu
întreruperile provocate de tot felul de operatii si recidive detestabile,
ca sa nu mai spun ca nu era exclus sa ma viziteze, ceea ce
m-ar fi pus în situatia ingrata de a încerca sa-l readuc la
ratiune, convingându-l ca nu este o stafie. Am simtit,
asadar, o stranie usurare. stia el, Thomas, ceva. Vederea este
simtul cel mai pretios al omului si, totusi, ciudat,
pipaitul devine în momente critice principalul, daca nu chiar
singurul mijloc de contact cu realitatea. Ma învaluisem cu Quilty -
cu senzatia rostogolirii si înclestarii care precedase
sângerarea. soseaua strabatea o câmpie deschisa si
atunci mi s-a nazarit ca as putea sa sfidez regulile
circulatiei, daca tot încalcasem legile fundamentale ale
umanitatii. Nu era un gest simbolic sau de protest, ci pur si
simplu o experienta inedita. Am virat, asadar, trecând pe
partea stânga a soselei, mi-am verificat starea de spirit si am
constatat ca era buna. Aveam senzatia placuta a unei
dizolvari interioare, cu elemente de tactilitate difuza,
amplificata de gândul ca, rulând pe contrasens, ma apropiasem
fantastic de eliminarea legilor de baza ale fizicii, într-un fel, era un
neastâmpar metafizic. Mânam pe fata excentrica a oglinzii,
domol, visator, fara sa depasesc douazeci de
mile la ora. Circulatia era redusa. Masinile ce ma
depaseau din când în când pe banda pe care le-o cedasem ma
claxonau brutal. Automobilele care veneau spre mine ezitau, virau brusc si
se vaicareau îngrozite. Am constatat curând ca ma apropiam
de zone populate. Am trecut pe rosu, ce senzatie!, ca în
copilarie când sorbeam pe furis o înghititura de vin
rosu de Burgundia. între timp, au început sa apara
complicatiile. Eram urmarit si escortat. Am vazut apoi cum
doua masini se postau în asa fel încât sa-mi blocheze
complet trecerea. Cu o miscare gratioasa, am iesit de pe
sosea si, dupa doua sau trei hurducaturi puternice, am
început sa ma catar pe o pajiste în panta trecând
printre vacile
375
uimite si masina s-a oprit apoi,
leganându-se usor. Un fel de sinteza hegeliana care
înlantuia doua femei moarte.
în curând, urma sa fiu scos din masina
(Salut, batrâne Melmoth, mii de multumiri) si, într-adevar,
asteptam sa ma predau, sa fiu însfacat de
nenumarate mâini, iar eu sa stau inert, sa nu cooperez, si
ei sa se agite si sa ma duca si eu, relaxat,
comod, sa capitulez alene, ca un bolnav, delectându-ma morocanos
cu moliciunea mea si bucurându-ma de sprijinul sigur pe care mi-l
dadeau politistii si cei veniti cu ambulanta.
si cum stateam asteptându-i sa se catere vijelios spre
mine pe pajistea povârnita, am evocat un ultim miraj al uimirii
si neputintei. într-o zi, la putin timp dupa
disparitia ei, m-au apucat niste greturi atât de fioroase încât
m-am vazut silit sa ma opresc pe drumeagul fantomatic al unui
munte stravechi, drum care uneori însotea, alteori traversa o sosea
noua, nouta, cu puzderiile sale de stelisoare ce îsi
scaldau florile în caldura indiferenta a unei dupa-amieze
pal-azurii de toamna târzie. Am tusit de mai-mai sa-mi vars
matele, m-am odihnit putin pe un bolovan, apoi m-am gândit ca
aerul pur o sa-mi faca bine si m-am îndreptat spre un parapet
scund din piatra construit pe partea dinspre prapastie a
autostrazii. Lacuste verzi tâsneau din buruienile
vestejite de pe marginea drumului. Un nor diafan îsi deschidea larg
bratele, îndreptându-se spre altul, o idee mai închegat, care tinea
de un alt sistem, mai indolent, pe care se sprijinea cerul. Când m-am apropiat
de genune, m-a învaluit unitatea melodica a sunetelor ce se
înaltau ca un abur dintr-un oras minier ce se întindea la
picioarele mele în faldul vaii. Se distingea geometria strazilor
dintre blocurile cu acoperisuri rosii si cenusii si
pamatufurile verzi ale copacilor si un pârâias serpuit
si scânteierea minerala a depozitelor de carbuni ale
orasului si, dincolo de acestea, drumurile care strabateau
în crucis si-n curmezis patura matlasata si
excentrica a câmpurilor posomorâte si îngalbenite, iar
departe-departe,
376
muntii semeti îmbracati în paduri.
însa vibratia vaporoasa a sunetelor acumulate care nu încetau
nici o clipa înaltându-se spre buza de granit unde sedeam,
stergându-ma la gura mea murdara, încânta urechea cu tonurile
lor visatoare, producând o emotie mai puternica decât culorile
acelea ce se bucurau si se bucurau - fiindca exista culori
si nuante care par sa se veseleasca atunci când se afla
în companie buna. Mi-am dat seama numaidecât ca toate sunetele
acestea erau ale unei naturi unice si ca din strazile
orasului transparent, cu femeile acasa si barbatii
plecati aiurea, se înaltau doar sunetele acestea si numai
ele. Da, auzeam ariile copiilor ce se jucau, Cititorule! - dar numai pe ele -, si
vazduhul era atât de limpede încât în boarea maiestuoasa si
delicata, departata si uluitor de apropiata,
delicata, candida si dumnezeieste de enigmatica, se
auzeau din când în când, parca descatusate, o izbucnire aproape
cristalina de râsete voioase sau trosnetul unei rachete de base-ball sau
uruitul unor mini-tre-nuri, se aflau însa în realitate la o asemenea
distanta încât ochiul nu distingea nici o miscare pe
strazile delicat gravate. De pe înaltimea semeata,
ascultam vibratia muzicala suava, fulgerele tipetelor
distincte pe un fundal de murmure sobre, si-atunci am înteles ca
dureroasa si lipsita de speranta nu era atât
absenta Lolitei, cât absenta vocii ei din aceasta armonie.
Asadar, asta-i povestea mea. Am recitit-o. Are în ea
crâmpeie de suflet, suvite de sânge si gânganii verzi,
stralucitoare. în momentele cruciale ale istorisirii, simt cum eul meu
alunecos fuge de mine cufundându-se în ape mai întunecate, mai sumbre, pe care
nu ma încumet sa le sondez. N-am vrut sa ranesc pe nimeni
si, de aceea, multe lucruri si persoane ramân învaluite în
mister. în ce ma priveste, am cochetat cu multe pseudonime pâna
sa nimeresc unul deosebit de sugestiv. Exista în notele mele "Otto
Otto" si "Mesmer Mesmer" si "Lamber Lamber", dar, din
anumite motive, alegerea facuta de mine exprima cel mai bine
nemernicia.
377
Când am început sa scriu Lolita, acum cincizeci
si sase de zile, mai întâi în salonul pentru psihopati unde eram
supus la o expertiza, apoi în aceasta izolare bine
încalzita, desi asemanatoare unui cavou, m-am gândit
sa utilizez consemnarile in toto la procesul meu, dar nu
pentru a-mi salva capul, fireste, ci sufletul. Totusi, când am ajuns
pe la mijlocul relatarii, mi-am dat seama ca nu o puteam expune pe
Lolita, care traia. Voi folosi memoriile mele în sedintele
secrete ale tribunalului, dar publicarea lor trebuie amânata. Ma opun
pedepsei capitale, dar din motive care desi par evidente nu sunt deloc
cele pe care le presupuneti; aceasta atitudine va fi, cred,
împartasita de completul de judecata. Daca
as fi comparut în fata mea, i-as fi dat lui Humbert cel
putin treizeci si cinci de ani de temnita pentru viol
si as fi respins celelalte capete de acuzare. Dar chiar si
asa, Dolly Schiller va trai multi ani dupa disparitia
mea. în consecinta, am luat hotarârea, având legalitatea si
fundamentarea unui testament semnat: vreau ca memoriile mele sa fie
publicate numai dupa ce Lolita nu va mai exista. Asadar, când
cititorul va deschide cartea, nici unul dintre protagonisti nu va mai fi
în viata. Sângele îmi pulseaza prin mâna care scrie si tu
esti la fel de implicata în chestiunea aceasta blestemata -
si de aici ma adresez tie, care esti departe, în Alaska.
Sa-i fii credincioasa lui Dick. Nu-i lasa pe alti barbati
sa te atinga. Nu intra în vorba cu oameni necunoscuti. Sper
sa îti iubesti copilul. Sper sa fie baiat. Sotul
tau se va purta bine cu tine, asa nadajduiesc, altminteri
stafia mea se va napusti asupra lui ca fumul cel negru, ca un urias
scos din minti si-l va sfâsia nerv cu nerv. Sa nu-ti
fie mila de C.Q. Cineva a ales între el si H.H. si a vrut ca eu
sa mai exist câteva luni în plus pentru a-l face pe Clare sa
traiasca în mintile altor generatii. Ma gândesc la
zimbri si la îngeri, la taina colorantilor rezistenti, la
sonetele profetice, la refugiul oferit de arta. Este singurul fel de
nemurire de care ne vom bucura si tu, si eu, Lolita mea.
378
Vladimir Nabokov
Despre o carte intitulata Lolita
Dupa ce l-am interpretat pe suavul John Ray,
personajul din Lolita care a redactat Cuvântul înainte, orice alte
comentarii venite din partea mea ar putea sa socheze - de fapt, m-ar
soca chiar si pe mine -, întrucât ar însemna sa-l interpretez pe
Vladimir Nabokov vorbind despre propria carte. Ibtusi, câteva lucruri
trebuie discutate; si procedeul autobiografic poate duce la o fuziune
între mim si model.
Profesorii de literatura sunt în stare sa-si
puna probleme de felul "Care este intentia autorului ?" sau,
;si mai rau, "Ce vrea
sa spuna tipul ?". Ei bine, eu facparte din categoria autorilor ce se
apuca sa scrie o carte doar cu scopul de a scapa de acea carte
si care, daca i se cere sa explice originile si geneza
operei respective, se vede nevoit sa recurga la termeni vechi ca
Interactiune si Combinatie - ceea ce, sunt obligat sa
admit, creeaza impresia ca un scamator îsi explica un truc
recurgând la altul.
Am simtit prima pulsatie firava a Lolitei
spre sfârsitul lui 1939 sau începutul lui 1940 în Paris, într-o
perioada când eram tintuit la pat de un atac sever de nevralgie
intercostala. Dupa câte îmi amintesc, pulsatia originara a
inspiratiei a fost produsa oarecum de un foileton despre o
maimuta de la Jardin des Plantes care, dupa câteva luni de
insistente depuse de un om de stiinta, a produs primul
desen realizat vreodata de un animal: sarmana creatura a
schitat gratiile custii unde statea închisa. Impulsul
initial n-a avut nici o legatura contextuala cu sirul
ulterior de gânduri care a generat, totusi, prototipul romanului meu, o
nuvela de vreo treizeci de pagini. Am scris-o în ruseste, limba
379
în care scrisesem romane începând din 1924 (cele mai bune
nu sunt traduse în limba engleza si toate sunt interzise în Rusia din
motive politice). Barbatul era din Europa Centrala, nimfeta
anonima era frantuzoaica, iar locurile de desfasurare
a actiunii erau Parisul si Provence. Personajul masculin se
casatorea cu mama fetei, dar femeia era bolnava si murea
curând dupa cununie, iar dupa încercarea ratata de a profita de
orfana într-o camera de hotel, Arthur (asa se numea) se arunca
sub rotile unui camion. într-o noapte de razboi cu ferestrele
camuflate cu hârtie albastra, am citit nuvela unui grup de prieteni - Mark
Aldanov, doi revolutionari sociali si o doctorita; dar nu
mi-a placut cum a iesit si am distrus-o în 1940, la putin
timp dupa ce m-am mutat în America.
Prin 1949, în Ithaca, în nordul statului New York,
pulsatia, care nu încetase complet niciodata, a început sa
ma sâcâie din nou. Combinatia si inspiratia s-au asociat cu
un elan proaspat si m-au implicat într-o tratare noua a temei,
dar de data aceasta în engleza -limba primei mele guvernante din
Sankt-Petersburg, circa 1903, o anume Miss Rachel Home. Acum nimfeta
avea ceva sânge irlandez, dar în esenta ramânea aceeasi
fetiscana si ideea fundamentala a casatoriei cu
mama ei se pastra; altminteri "fatul" era nou si-i
dadusera în taina gheare si aripi de roman.
Cartea s-a dezvoltat lent, cu multe întreruperi si
devieri. îmi trebuisera vreo patruzeci de ani ca sa inventez Rusia
si Europa Occidentala, iar acum ma vedeam confruntat cu sarcina
de a inventa America. Obtinerea ingredientelor locale care sa-mi
permita sa injectez o doza medie de "realitate" (unul din
putinele cuvinte care nu are nici un sens fara ghilimele) în
infuzia de fantezie individuala s-a dovedit la cincizeci de ani un proces
mult mai dificil decât fusese în Europa tineretilor mele, când
receptivitatea si capacitatea de retinere functionau din plin
si de la sine. între timp am scris alte carti. O data sau
de doua ori am fost pe punctul de a arde versiunea neterminata: am
dus-o pe Juanita Dark pâna lânga umbra crematoriului de pe
pajistea inocenta, dar m-a oprit gândul ca stafia
cartii distruse îmi va bântui fisierul toata viata.
380
în fiecare vara sotia mea si eu plecam
la vânatoare de fluturi. Exemplarele sunt depuse la institutii
stiintifice ca, de pilda, Muzeul de Zoologie Comparata de
la Harvard sau în Colectia de la Corneli University. Etichetele fixate sub
fluturi vor fi un adevarat dar pentru cercetatorul din secolul
douazeci si un pasionat de biografiile ascunse. si astfel, la
taberele noastre -Telluride, Colorado; Afton, Wyoming; Portal, Arizona;
Ashland, Oregon - am reluat energic Lolita, lucrând seara sau în zilele
norocoase. Am terminat manuscrisul în primavara lui 1954 si imediat
am început sa caut un editor.
La început, sfatuit de un prieten vechi si
prudent, am fost suficient de docil si am hotarât sa o public
anonim. Nu voi regreta însa niciodata faptul ca, nu mult
dupa aceea, m-am hotarât sa semnez Lolita, deoarece mi-am
dat seama ca masca mi-ar fi compromis foarte probabil propria cauza.
Cei patru editori americani, W, X, Y, Z, carora le-am oferit pe rând dactilograma
si-au consultat lectorii si consilierii literari si s-au
aratat extrem de socati de Lolita; nici macar
vechiul si prudentul meu prieten F.P. nu se asteptase la o asemenea
reactie.
Este adevarat ca în batrâna Europa
si cu osebire în secolul al optsprezecelea (exemplele cele mai clare vin
din Franta), licentiozitatea deliberata nu era
incompatibila cu sclipirile de comedie ori cu satira viguroasa, sau
chiar cu verva unui poet rafinat aflat într-o stare de spirit
poznasa, dar este la fel de adevarat ca în timpurile
moderne termenul "pornografie" implica mediocritate, comercialism
si anume reguli stricte de naratiune. Obscenitatea trebuie cuplata
cu banalitatea, fiindca e obligatoriu ca orice fel de delectare
estetica sa fie înlocuita complet cu o simpla stimulare
sexuala care cere cuvântul traditional pentru a actiona direct
asupra pacientului. Producatorul de pornografie e obligat sa respecte
reguli vechi si rigide pentru a-i oferi pacientului sau certitudinea
satisfactiei asa cum li se întâmpla, de exemplu, celor
pasionati de romanele politiste -romane unde, daca nu esti
atent, adevaratul asasin s-ar putea dovedi, spre dezgustul fânului, originalitatea
artistica (cine, de exemplu, ar dori o povestire politista
381
lipsita de dialog?). Astfel, în romanele pornografice,
actiunea trebuie sa se limiteze la copulatia cliseelor.
Stilul, structura, imagistica nu trebuie sa-l distraga pe cititor de
la lubricitatea calduta. Romanul se va alcatui printr-o
alternare de scene sexuale. Pasajele intermediare se vor reduce la
însailari de sensuri, punti logice extrem de simple, expuneri
si explicatii succinte, pe care cititorul le va sari probabil,
însa vrea sa le stie acolo ca sa nu aiba senzatia
ca este pacalit (o mentalitate ce se trage din basmele
"adevarate" ale copilariei). Mai mult, scenele sexuale din carte
trebuie sa urmeze o linie ascendenta, cu noi variatiuni,
combinatii inedite, noi erotisme si o crestere constanta a
numarului participantilor (într-o piesa a lui Sade e chemat
si gradinarul) si, astfel, sfârsitul cartii va fi
apoteotic - adica suprasaturat cu erotism.
Anumite procedee tehnice de la începutul Lolitei (jurnalul
lui Humbert, de exemplu) i-au indus în eroare pe lectorii mei de la editurile
solicitate, facându-i sa creada ca au în fata o
carte licentioasa. Se asteptau la o succesiune ascendenta
de scene erotice; când acestea s-au oprit, lectorii s-au oprit si ei, i-a
cuprins plictisul si au abandonat cartea. Iata motivul, cred eu, unul
dintre motivele pentru care cele patru edituri nu au citit pâna la
capat dactilograma. Nu ma intereseaza daca ele au
considerat ca romanul este sau nu este pornografic. Refuzul lor de a
cumpara cartea nu se întemeia pe felul în care am tratat tema, ci se
datora temei însesi, întrucât pentru majoritatea editorilor americani
exista cel putin trei teme tabu. Celelalte doua sunt:
casatoria foarte reusita si binecuvântata cu
multi copii si nepoti dintre un partener alb si unul negru;
si ateul desavârsit care traieste o viata
fericita si folositoare si moare în timpul somnului la vârsta de
106 ani.
Câteva reactii au fost foarte amuzante: un lector mi-a
sugerat ca firma sa ar fi dispusa sa ma publice daca
as transforma-o pe Lolita într-un baiat de doisprezece ani pe care
sa-l las sedus de Humbert, un fermier, într-un hambar, într-o
ambianta sordida si arida, totul expus în fraze
scurte, puternice, "realiste ("El se poarta nebuneste. Cred ca
noi ne purtam cu totii nebuneste. Cred ca Dumnezeu
însusi se poarta
382
nebuneste" etc). Desi lumea ar trebui
sa stie ca detest simbolurile si alegoriile (ceea ce se
datoreaza în parte vechii mele repulsii fata de magia
freudiana si în parte faptului ca nu pot suferi
generalizarile nascocite de mitologii si sociologii literari),
un lector, altminteri inteligent, care a frunzarit prima parte a
cartii a vazut în Lolita "Batrâna Europa
pervertind tânara America", în timp ce alt frunzaritor a
înteles ca romanul prezinta "Tânara America pervertind
batrâna Europa". Editorul X, ai carui consilieri au fost atât de plictisiti de
Humbert încât n-au izbutit sa treaca de pagina 188, a avut naivitatea
sa-mi scrie ca partea a doua e prea lunga. Pe de alta
parte, editorul Y si-a exprimat regretul ca în carte nu se afla
si oameni buni. Editorul Z mi-a 'scris ca, daca ar publica Lolita, si el, si
eu am înfunda puscaria.
Intr-o tara libera nu este de presupus
ca un scriitor o sa-si bata capul cu democratia
exacta dintre senzualitate si senzitivitate; n-ar avea nici un rost;
pot sa-i admir, dar nu sunt capabil sa rivalizez cu cei ce expun
tinere si frumoase mamifere fotografiate în reviste iunde decolteul general este coborât atât
cât trebuie pentru a provoca chicotitul unui fost director de scoala,
dar destul de ridicat pentru a nu atrage încruntarea directorului de
posta. Presupun ca exista cititori pentru care este
excitanta desfasurarea cuvintelor murale în acele romane enorme
si iremediabil banale, dactilografiate cu degetele mari ale mediocritatilor
cu staif, lucrari numite "puternice" si "viguroase" de
cronicarii de duzina. Anumite suflete nobile vor considera ca romanul
Lolita este lipsit de sens fiindca nu îi învata nimic. Eu
nu sunt cititor sau scriitor de romane didactice si, în ciuda
afirmatiilor lui John Ray, Lolita nu urmareste un scop
moral. Pentru mine, opera de fictiune exista în masura în care
îmi produce ceea ce as numi grosso modo bucurie estetica,
adica sentimentul de a fi oarecum conectat undeva cu alte stari
existentiale unde norma este arta (curiozitate, tandrete,
bunavointa, extaz). Nu sunt multe carti de acest fel.
Celelalte reprezinta fie maculatura de actualitate, fie
asa-numita literatura de idei, care este foarte adesea
maculatura de actualitate, livrata în uriase ambalaje de ipsos
ce
383
se transmit de la epoca la epoca, pâna când
vine cineva cu un ciocan si le trage lui Balzac, Gorki sau Mann o
lovitura zdravana si-i sparge.
Unii scriitori m-au acuzat ca Lolita este
anti-ame-ricana. Acuza aceasta ma îndurereaza mult mai tare
decât învinuirea idioata de imoralitate. Considera-tiuni de
profunzime si de perspectiva (o peluza de suburbie, o
pajiste montana) m-au obligat sa construiesc un numar de
ambiante americane. Aveam nevoie de un anumit mediu care bine dispune. Or,
nimic nu este mai înveselitor ca vulgaritatea filistina. însa, în
ceea ce priveste vulgaritatea filistina, nu exista o deosebire
intrinseca între manierele palearctice si cele nearctice. Un proletar
din Chicago poate fi la fel de burghez (în sens flaubertian) ca si un
duce. Am ales motelurile americane în locul hotelurilor elvetiene sau a
hanurilor engleze doar pentru ca ma straduiesc sa fiu un
scriitor american si revendic numai drepturile de care se bucura
alti scriitori americani. Pe de alta parte, Humbert, creatia
mea, este strain si anarhist si exista multe lucruri în
care ma aflu în dezacord cu el (inclusiv, evident, chestiunea nimfetelor).
si toti cititorii mei rusi stiu ca vechile mele lumi -
ruseasca, britanica, germana, franceza - sunt la fel de fantastice
si personale ca si aceasta noua.
N-as vrea ca afirmatiile mele sa para
rezultatul ranchiunei si, de aceea, ma grabesc sa adaug
ca, pe lânga mieluseii care au citit dactilograma Lolitei sau
editia scoasa de Olympia Press întrebându-se tot timpul "De ce a fost
nevoie sa scrie asa ceva?" sau "De ce trebuie sa citesc
despre maniaci ?", au existat si o serie de oameni
întelepti, sensibili si seriosi care mi-au înteles
cartea foarte bine, oricum, mai bine decât o pot explica eu aici.
Pentru orice scriitor care se respecta,
cartile publicate se constituie în prezente constante si
consolatoare. Luminile lor de control ard permanent undeva în subsol si o
usoara atingere a termostatului personal produce instantaneu o
mica si potolita explozie de caldura familiara.
Aceasta prezenta, aceasta vapaie a cartii
situata la o departare permanent accesibila creeaza un
sentiment foarte agreabil si cu cât cartea s-a
384'
conformat mai bine la conturul si la culoarea
prefigurate, cu atât lumina ei straluceste mai intens si mai
linistit. Dar chiar si asa, exista anumite puncte, drumuri
laturalnice, depresiuni care sunt evocate de autor cu mai multa
înflacarare si degustate cu mai multa încântare decât alte
parti ale cartii. Dupa ce am corectat spalturile
în iarna anului 1954, nu am mai recitit Lolita, dar constat ca este
o prezenta încântatoare acum când bântuie discret pe lânga
casa, asa cum o zi de vara despre care stii ca va fi
stralucitoare sta dincolo de pâcla. si întotdeauna când
ma gândesc la Lolita îmi aleg, pentru a ma delecta, anumite
imagini - aceea a domnului Taximovici, sau lista clasei de la scoala din
Ramsdale, sau imaginea Charlottei spunând "etans", îsau pe cea a Lolitei înaintând lent spre
darurile lui Humbert, sau picturile ce decoreaza mansarda stili-:..zata a lui Gaston Godin, sau chipul
barbierului de la Kasbeam (care m-a costat o luna de lucru), sau
Lolita Jjucând tenis, sau spitalul
din Elphinstone, sau palida, !gravida, mult-iubita, de neregasit Dolly Schiller murind 'în Gray Star (capitala cartii),
ori clinchetele de clopotei iale
orasului din vale urcând poteca de munte (pe care am prins prima
femela cunoscuta din specia Lycaeides lsublivens Nabokov). Acestea constituie
nervii cartii. jSunt puncte
secrete, coordonatele subconstiente cu ajutorul carora este
urzita cartea - desi îmi dau foarte limpede seama ca acestea
si alte scene vor fi sarite sau nu vor fi bagate în seama.
Mai mult, cei ce încep sa citeasca romanul sub impresia ca este
ceva în genul unor carti ca Memoirs of a Woman of Pleasure sau
Les Amours de Milord Grosvit nici nu vor ajunge la ele. E foarte
adevarat ca romanul meu contine diferite aluzii la impulsurile
fiziologice ale unui individ pervers. Dar, în definitiv, noi nu suntem copii,
nici delincventi juvenili analfabeti, nici baieti de la
scolile publice engleze care dupa o noapte de zbenguiala
homosexuala trebuie sa suporte paradoxul de a-i citi pe antici în
variante expurgate.
E o copilarie sa citesti opera de
fictiune pentru a dobândi informatii despre o tara, sau
despre o clasa sociala, sau despre autor. si totusi,
dupa ce a citit Lolita, unul dintre putinii mei prieteni
intimi s-a simtit
385
sincer afectat de faptul ca eu (eu!) sunt nevoit
sa traiesc "printre oameni atât de deprimanti" - când
singurul disconfort pe care îl resimteam cu adevarat era acela de a
trai în atelierul meu înconjurat de membre abandonate si torsuri
neterminate.
Dupa ce Olympia Press, din Paris, a publicat cartea,
un critic american a emis parerea ca Lolita ar reprezenta
monumentul pasiunii mele pentru romanul romantic. Daca am înlocui "romanul
romantic" cu "limba engleza", formula aceasta eleganta ar
fi mai corecta. Simt însa ca aici glasul meu capata
tonalitati stridente. Nici unul dintre prietenii mei americani nu
mi-a citit cartile rusesti si astfel orice comentariu
laudativ despre forta operelor mele englezesti îmi pare oarecum
inexact. Tragedia mea personala, care nu poate si nu trebuie sa
ma preocupe decât pe mine, este ca a trebuit sa-mi
parasesc idiomul meu natural, limba rusa, o limba
neîmpiedicata, bogata si de o docilitate infinita, si
sa recurg la o engleza de calitatea a doua, lipsit fiind astfel de
toate acele dispozitive - oglinda înselatoare, fundalul din catifea
neagra, asociatiile si traditiile implicate si
implicite - pe care iluzionistul bastinas le poate utiliza în
chip magic, fâlfâindu-si cozile fracului, pentru a transcende într-un fel
personal mostenirea primita.
12
noiembrie 1956
386
Cuprins
PARTEA ÎNTÂI.........................................................n
PARTEA ADOUA...................................................175
din Comedia umana Emile Zola - Prada Mihai Eminescu - Opera
poetica A.S. Puskin - Talismanul (poezii) Nikos
Kazantzakis - Zorba Grecul F.M. Dostoievski - Idiotul Konrad
Lorenz - si el vorbea cu patrupedele,
cu pasarile si cu pestii. Asa a
descoperit
omul câinele
Gustave Flaubert - Doamna Bovary Boris Pasternak - Doctor
Jivago Dulcea mea DoamnaEminul meu iubit -
Corespondenta inedita Mihai Eminescu -
Veronica Micle
Jean-Paul Sartre - Adevar si
existenta Rainer Maria Rilke - Elegiile duineze. Sonetele
Oscar Wilde - Decaderea minciunii. Eseuri Miguel
de Cervantes - Nuvele exemplare (2 voi. Miguel de Unamuno - Trei
nuvele exemplare
si un Prolog
Ernst Jiinger - Cartea ceasului de nisip Slawomir
Mrozek - Povestiri 1990-l993 N.V. Gogol - Opere 1 (Serile în
catunul de
lânga Dikanka, Mirgorod)
i
Oi i 'fi
'â
A
.i.i-
tiul
at
N.V.
Gogol - Opere 2 (Povestiri din
Sankt-Petersburg,
Revizorul, Casatoria)
N.V.
Gogol - Opere 3 (Suflete moarte)
Oscar
Wilde - Portretul lui Dorian Gray
D.H.
Lawrence -Amantul doamnei Chatterley
Honore
de Balzac - O afacere tenebroasa]
David
Lodge - Schimb de dame
F.
Scott Fitzgerald - Blândetea noptii
Mihail
Bulgakov - Cupa vietii
Salman
Rushdie - Rusinea
Saul
Bellow - Ravelstein
A.P.
Cehov - Stepa si alte povestiri
J.D.
Salinger - Noua povestiri
Ian
McEwan - Amsterdam
Andrei
Makine - Crima Olgai Arbelina
Jonathan
Coe - Casa somnului
J.D.
Salinger - De veghe în lanul de secara
John
Fowles - Iubita locotenentului francez
David
Lodge - Ce mica-i lumea!
Jose
Saramago - Toate numele;
Peter
Ackroyd - Documentele lui Platon
D.H.
Lawrence - Fii si îndragostiti
F.
Scott Fitzgerald - Marele Gatsby
Antonio
Tabucchi - Capul pierdut al lui Damasceno Monteiro
Ernst
Jiinger - Gradini si drumuri
I.S.
Turgheniev - Prima iubire
Mika
Waltari - EtrusculJ f
David
Lodge - Meserie !
Bernhard
Schlink - Cititorulr:
Max
Frisch - Homo faber
Dino
Buzzati - Desertul tatarilor * i
Andrei
Makine - Testamentul francez
F.M.
Dostoievski - Nopti albe si alte microromane
Kazuo
Ishiguro - Ramasitele zilei
Honore
de Balzac - Femeia parasita. Scene din Comedia
umana;
Saul
Bellow - Traieste-ti clipa«.*,
John
Fowles - Colectionaruls-
iUi
'-3
A.P.
Cehov - Logodnica si alte povestiri William Shakespeare în
colaborare
cu
John Fletcher - Doi veri de stirpe aleasa Haruki Murakami - Padurea
norvegiana Colm Toibin - Povestea noptii Julian Barnes -Anglia,
Anglia Ismail Kadare - Generalul armatei moarte Jose Saramago - Pluta
de piatra William Trevor - Citindu-l pe Turgheniev Erico
Verissimo - Incident la Antares Aglaja Veteranyi - De ce fierbe
copilul în mamaliga David Lodge - Terapia Max Frisch
- Eu nu sunt Stiller Amelie Nothomb - Igiena asasinului;
George
Orwell - Ferma Animalelor
Michael
Ondaatje - Obsesia lui Anii J.D. Salinger - Dulgheri,
înaltati grinda acoperisului si Seymour: o
prezentare Luis Sepulveda - Batrânul care citea romane
Valoarea timbrului literar este de 2 din pretul de
vânzare si se adauga acestuia. Sumele se vireaza la Uniunea
Scriitorilor din România, cont nr. 2511.l-l71.1ROL '
3 0. MAR 2005
Document Info
Accesari:
3397
Apreciat:
Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta
