Micul Print - Antonie de Saint Exupery

Micul Print - Antonie de Saint Exupery

Antoine de Saint-Exupery

 

Le Petit Prince

 

  Dedicatie

 

Lui Leon Werth

 

Imi cer scuze copiilor ca dedic aceasta carte unui om mare. Am o scuza serioasa: acest om mare este cel mai bun prieten din lume pe care il am. Mai am o scuza: aceasta persoana poate intelege orice, chiar si cartile pentru copii. Am si o a treia scuza: acest om mare locuieste in Franta, unde sufera de foame si frig. El are nevoie sa fie consolat. Daca toate aceste scuze nu sunt de ajuns, as vrea sa fac dedicatia copilului care a fost odinioara cel care este omul mare de acum. Toti oamenii mari au fost mai intii copii. (Dar putini dintre ei isi mai amintesc). Corectez deci dedicatia mea:

 

                                     Lui Leon Werth, baietelul de odinioara

 

 

 

Capitolul I

 

Pe cind aveam sase ani am vazut odata o imagine nemaipomenita, intr-o carte despre padurile virgine si care se numea "Intimplari traite". Imaginea reprezenta un sarpe boa care inghitea o fiara. Iata copia desenului:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In carte se spunea: "Serpii boa isi inghit prada intreaga, fara sa o mestece. Apoi nu se mai pot misca si dorm timp de sase luni cit dureaza digestia."

 

M-am gindit mult atunci la aventurile junglei si, la rindul meu, am reusit, cu un creion colorat, sa fac primul meu desen, care arata cam asa:

 

Am aratat capodopera mea oamenilor mari si i-am intrebat daca desenul meu ii infricosa.

 

Ei mi-au raspuns: "De ce te-ar infricosa o palarie?"

 

Desenul meu nu reprezenta o palarie. El reprezenta un sarpe boa care digera un elefant. Am desenat atunci interiorul sarpelui boa, asa incit oamenii mari sa poata intelege. Ei au nevoie totdeauna de explicatii. Desenul meu numarul doi era cam asa:

 

Oamenii mari m-au sfatuit sa las la o parte desenele cu serpi boa inchisi sau deschisi si sa ma ocup mai degraba de geografie, istorie, aritmetica si gramatica. In felul acesta am abandonat, la virsta de sase ani, o cariera nemaipomenita in pictura. Fusesem descurajat de insuccesul primelor mele doua desene. Oamenii mari nu inteleg niciodata nimic singuri si este obositor pentru copii sa le tot explice.

 

A trebuit deci sa imi aleg o alta meserie si am invatat sa pilotez avioanele. Am zburat cam prin toata lumea. Iar geografia, e adevarat, mi-a fost de mare folos. Stiam sa recunosc si sa deosebesc, de la prima vedere, China de Arizona. O astfel de abilitate e folositoare daca te ratacesti noaptea.

 

Cind intilneam pe cineva care imi parea ceva mai lucid, ii aratam desenul meu numarul unu; faceam un experiment, vrind sa stiu daca intr-adevar intelegea lucrurile. Dar intotdeauna omul mare imi raspundea: "E o palarie". Atunci nu ii mai vorbeam nici de serpi boa, nici de paduri virgine, nici de stele. Ma puneam la mintea lui. Ii vorbeam de bridge, de golf, de politica si de moda. Iar omul mare era foarte multumit pentru ca facuse cunostinta cu cineva atit de interesant.

 

 

Capitolul II

 

Am trait astfel singur, fara nimeni cu care sa vorbesc cu adevarat, pina ce am avut o pana in desertul Sahara, acum sase ani. Ceva se stricase la motorul meu. Si cum nu aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma pregateam sa incerc sa fac de unul singur o reparatie dificila. Pentru mine era o chestiune de viata sau de moarte. Apa de baut abia de-aveam pentru opt zile.

 

Am adormit deci in prima seara, pe nisip, la mii de kilometri de orice pamint locuit. Eram mai izolat decit un naufragiat pe o scindura in mijlocul oceanului. Va imaginati atunci ce surpriza am avut cind, in zorii zilei, m-a trezit o voce simpatica. Auzii:

 

-  Te rog . deseneaza-mi o oaie!

-  Poftim ???

-  Deseneaza-mi o oaie.

 

Am sarit in picioare ca lovit de trasnet. M-am frecat bine la ochi. Am privit bine si am vazut un omulet extraordinar care ma privea cu foarte multa seriozitate. Iata cel mai bun portret pe care am reusit sa i-l fac mai tirziu. Dar desenul meu este, desigur, cu mult mai putin fermecator decit modelul. Dar nu e vina mea. Fusesem descurajat in cariera mea de pictor de catre oamenii mari, la virsta de sase ani, si nu invatasem sa mai desenez nimic altceva afara de serpi boa inchisi si deschisi.

 

 

Am privit aceasta aparitie cu ochii mari de mirare. Nu uitati ca ma gaseam la mii de kilometri de orice regiune locuita. Or micutul meu nu imi parea nici ratacit, nici mort de oboseala ori de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nimic in infatisarea sa nu sugera un copil pierdut in mijlocul desertului, la mii de kilometri de orice regiune locuita. Cind am reusit in sfirsit sa vorbesc, i-am spus:

 

-  Dar ce faci tu aici?

 

Si el imi repeta atunci, cu voce blinda, ca pe un lucru foarte serios:

 

-  Te rog. deseneaza-mi un miel

 

Cind misterul este prea impresionant, te lasi coplesit si faci ceea ce ti se spune. Pe cit de absurd imi parea, la mii de kilometri departare de orice tinut locuit si in pericol de moarte, mi-am scos din buzunar o foaie de hirtie si un pix. Dar mi-am amintit atunci ca studiasem mai ales geografia, istoria, aritmetica si gramatica si ii spusei omuletului - cu un pic de amaraciune - ca nu stiam sa desenez. El imi raspunse:

 

-  Nu-i nimic. Deseneaza-mi o oaie.

 

Cum nu desenasem niciodata o oaie, am refacut unul din cele doua desene pe care le stiam. Cel cu sarpele boa inchis. Am fost stupefiat sa-l aud pe omulet raspunzindu-mi:

 

-   Nu! Nu! Nu vreau un elefant intr-un boa. Un sarpe boa este foarte periculos, iar un elefant este prea mare si incurca. La mine este foarte putin loc. Am nevoie de o oaie. Deseneaza-mi o oaie.

 

Atunci am desenat:

 

El privi atent, apoi spuse:

 

-  Nu! Asta este deja foarte bolnava. Fa alta.

 

Am desenat din nou:

Prietenul meu surise cu amabilitate:

 

-  Vezi bine. asta nu e oaie, e un berbec. Are coarne

 

Am refacut inca o data desenul meu:

 

 

-  Asta e prea batrina. Eu vreau o oaie care sa traiasca mult timp.

 

Atunci, fara sa mai am prea multa rabdare, pentru ca ma grabeam sa incep demontarea motorului meu, am schitat desenul de mai jos si am spus, putin nervos:

 

-  Asta e cusca, iar oaia pe care o vrei tu este inauntru.

 

 

Am fost foarte surprins cind am vazut luminindu-se fata omuletului care ma judecase pina atunci:

 

-  E exact ce vroiam! Crezi ca ii trebuie multa iarba acestei oi?

-  De ce?

-  Pentru ca la mine e mic de tot.

-  Va fi de ajuns, sigur. Ti-am dat o oaie mica.

 

Isi apleca spre desen capul si zise:

 

-  Nu chiar asa mica. Uite! A adormit.

 

Si astfel am facut cunostinta cu micul print.

 

 

 

Capitolul III

 

Imi trebui mult timp ca sa inteleg de unde venea. Micul print imi punea multe intrebari, dar nu parea niciodata sa le inteleaga pe ale mele. Totul mi s-a lamurit mai degraba prin cuvintele rostite de el intimplator. Bunaoara, cind a zarit pentru prima oara avionul meu (nu il voi desena aici, e un desen mult prea complicat pentru mine), m-a intrebat:

 

-  Ce este lucrul ala?

-  Nu e un simplu lucru. Zboara. E un avion. E avionul meu.

 

Si eram mindru ca ii spusesem ca eu zburam. Atunci striga:

 

-  Cum? Ai cazut din cer!?

-  Da, am spus eu cu falsa modestie.

-  Aha! E comic

 

Si micul print avu o adevarata izbucnire de ris care ma irita mult. Eu vreau sa mi se ia in serios lucrurile nefericite care mi se intimpla. Apoi adauga:

 

-  Deci si tu vii din cer! De pe ce planeta esti tu?

 

Am intrevazut din intrebarea lui, ca intr-o sclipire, ceva din misterul prezentei lui si l-am intrebat deodata:

 

-  Deci tu vii de pe alta planeta?

 

Dar el nu imi raspunse. Dadu incet din cap privindu-mi avionul:

 

-  E adevarat ca tu nu poti veni de prea departe, de acolo de sus.

 

Si se cufunda intr-o stare de reverie care dura mult timp. Apoi, scotind oaia mea din buzunar, o contempla ca pe o comoara, indelung.

 

Va imaginati cit de intrigat am putut fi de aceasta semiconfidenta a sa despre "celelalte planete". Ma straduii deci sa aflu ceva mai mult:

 

-  De unde vii tu, omuletul meu drag? Unde este "la tine"? Unde vrei sa duci oaia mea?

 

Imi raspunse dupa o liniste ginditoare:

 

-  Ce e bun cu cusca pe care mi-ai dat-o e ca poate servi drept adapost oii noaptea.

-  Bineinteles. Si daca esti dragut, iti voi mai da si o coarda sa o prinzi ziua. Si un tarus de care sa o legi.

 

Propunerea paru sa il surprinda foarte tare pe micul print:

-  Sa o leg? Ce idee caraghioasa!

-  Dar daca nu o legi, va pleca incotro va vedea cu ochii si se va pierde.

 

Si prietenul meu avu aici o noua izbucnire de ris:

 

-  Dar unde vrei sa mearga?

-  Nu conteaza unde. Drept inainte

 

Atunci micul print remarca foarte serios:

 

-  Nu-i nimic, e atit de mic la mine!

 

Si cu un pic de melancolie, poate, adauga:

 

-  Drept inainte nu poate ajunge prea departe

 

 

Capitolul IV

 

Aflasem astfel un al doilea lucru foarte important: ca planeta sa era de-abia cu putin mai mare decit o casa!

 

Asta nu ma putea uimi prea tare. Stiam prea bine ca in afara de marile planete ca Pamintul, Jupiter, Marte, Venus, carora li se dadusera nume, exista sute de alte planete care sunt uneori atit de mici ca e o mare problema sa le vezi cu telescopul. Cind un astronom descopera o astfel de planeta, ii da un nume care nu inseamna prea mult. Ii spune bunaoara: "asteroidul 3251".

 

Am motive serioase sa cred ca planeta de pe care venea micul print este asteroidul B 612.

 

Acest asteroid nu a fost vazut decit in 1909, cu telescopul, de catre un astronom turc.

 

El a facut atunci o mare demonstratie a descoperirii sale la un Congres International de Astronomie.

 

Dar nimeni nu l-a crezut din cauza costumului sau. Asa sunt oamenii mari.

 

Din fericire pentru reputatia asteroidului B 612, un dictator turc impuse poporului sau, sub amenintarea pedepsei cu moartea, sa se imbrace in stilul european. Astronomul refacu demonstratia sa in 1920, imbracat europeneste, foarte elegant. Si de data aceasta toata lumea fu de acord cu el.

 

 

Daca v-am povestit aceste detalii despre asteroidul B 612 si daca v-am spus numarul lui, am facut-o pentru oamenii mari. Oamenilor mari le plac numerele. Cind le vorbiti de un nou prieten, nu va intreaba niciodata ceea ce este cu adevarat important. Nu va intreaba niciodata: "Cum suna vocea lui? Ce jocuri ii plac? Colectioneaza fluturi?" Ei va intreaba: "Citi ani are? Citi frati are? Cit cintareste? Cit cistiga tatal sau?" Numai atunci ei vor crede ca l-au cunoscut. Daca le spuneti oamenilor mari: "Am vazut o casa frumoasa din caramida rosie, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis.", ei nu vor reusi sa isi imagineze acea casa. Trebuie sa le spui: "Am vazut o casa de o suta de mii de franci". Atunci vor sari in sus: "Ce draguta!"

 

Tot asa, daca le veti spune: "Dovada ca micul print a existat este ca el era fermecator si ca el vroia o oaie. Cind vrei o oaie, asta e o dovada ca existi.", vor ridica din umeri, luindu-va drept copii! Dar daca le spuneti: "Planeta de unde venea este asteroidul B 612", atunci vor fi convinsi si va vor lasa in pace cu intrebarile lor. Asa sunt ei. Nu trebuie sa le-o luati in nume de rau. Copiii trebuie sa fie totdeauna indulgenti cu oamenii mari.

 

Dar, desigur, noua, celor care intelegem viata, putin ne pasa de cifre! Mi-ar fi placut sa incep povestirea asta ca intr-un basm cu zine. Mi-ar fi placut sa o incep asa:

 

"A fost odata un mic print care locuia pe o planeta cu putin mai mare decit el si care avea nevoie de un prieten." Pentru cei ce inteleg viata, ar fi sunat mult mai firesc.

 

Caci vreau sa se stie ca nu mi-ar placea sa-mi fie citita cartea intr-un mod usuratic. Sufar cind povestesc amintirile acestea. Sunt deja sase ani de cind micul print a plecat cu oaia lui. Daca il descriu aici, este ca sa nu il uitam. E trist sa uiti un prieten. Nu toata lumea a  avut un prieten. As putea deveni ca oamenii mari care nu se mai intereseaza decit de numere. Tocmai pentru a impiedica asta, am cumparat culori si creioane colorate. E greu sa te apuci din nou de desen, la virsta mea, dupa ce nu ai desenat nimic altceva decit un sarpe boa inchis si unul deschis, la virsta de sase ani! Voi incerca, desigur, sa fac portrete pe cit mai autentice. Dar nu reusesc mereu. Un desen e bun, altul mai putin. Ma mai insel un pic asupra inaltimii. Aici micul print e prea inalt. Dincolo e prea scund. Mai ezit si cind e vorba de culoarea hainelor sale. Ma straduiesc si eu cum pot. Ma mai insel si asupra altor detalii, mai importante. Dar asta este, va trebui sa ma iertati. Prietenul meu nu imi dadea niciodata explicatii. El ma credea probabil la fel ca el. Dar eu, din nefericire, nu stiu sa vad oile aflate in cusca. Poate sunt un pic precum oamenii mari. Cred ca am imbatrinit.

  Capitolul V

 

In fiecare zi mai aflam cite ceva despre planeta, despre plecare, despre calatorie. Totul venea incetul cu incetul, din vorba in vorba. In felul asta am aflat, in a treia zi, despre drama baobabilor.

 

Si de data aceasta am aflat tot datorita oii, caci brusc, micul print, cuprins de o serioasa indoiala, ma intreba:

 

-         E foarte adevarat, nu-i asa, ca oile maninca arbustii?

-         Da. E adevarat.

-         Ah! Sunt multumit.

 

 

Eu nu am inteles de ce era asa important ca oile sa manince arbustii. Dar micul print adauga:

 

-         Prin urmare ele maninca si baobabii?

 

I-am atras atentia micului print ca baobabii nu sunt arbusti, ci copaci mari cit o biserica si chiar daca ar fi adus cu sine o armata de elefanti, tot nu reusea sa vina de hac nici macar unui singur baobab.

 

Ideea armatei de elefanti il facu pe micul print sa rida:

 

-         Ar trebui pusi unii peste altii.

 

Dar el remarca istet:

 

-         Baobabii, inainte de a creste, incep prin a fi mici.

-         Exact! Dar de ce vrei tu ca oile tale sa manince arbustii de baobab?

 

El imi raspunse: "Ei, cum de ce ?" ca si cum era vorba aici de un lucru evident. A trebuit ca inteligenta mea sa faca un mare efort pentru a intelege singur despre ce era vorba.

 

De buna seama, pe planeta micului print, se aflau, ca pe toate planetele, plante folositoare si plante daunatoare. Prin urmare, seminte bune, ale plantelor folositoare, si seminte rele, ale plantelor daunatoare. Dar semintele sunt invizibile. Ele dorm in tacerea pamintului, pina ce acesta trezeste prin magia sa pe una dintre ele. Atunci aceasta se intinde si isi impinge mai intii timid catre soare o tulpinita subtire si plapinda; daca este o ridiche ori un trandafir, poate fi lasata sa creasca dupa cum doreste. Daca e vorba insa de o planta daunatoare, aceasta trebuie smulsa imediat ce a fost recunoscuta. Ori erau seminte teribile pe planeta micului print.erau semintele de baobab. Solul planetei era infestat cu ele. Iar un baobab care a fost lasat sa creasca prea mult nu mai poate fi indepartat. El este o pacoste pentru toata planeta. O perforeaza cu radacinile sale. Iar daca planeta este prea mica si baobabii prea numerosi, in cele din urma planeta explodeaza.

 

"Este o chestiune de disciplina, imi spunea mai tirziu micul print. Cind imi terminam toaleta de dimineata, trebuia sa fac cu foarte mare grija toaleta planetei. Trebuia sa imi impun in mod regulat sa smulg baobabii imediat ce se puteau deosebi de arbustii de trandafir, cu care se aseamana mult cind sunt foarte mici. Este o munca foarte plictisitoare dar foarte usoara."

 

 

Si intr-o zi ma sfatui sa ma straduiesc sa fac un desen frumos, sa le intre bine in cap copiilor de pe pamint. "Daca ei calatoresc intr-o zi, imi spuse el, s-ar putea sa le fie de folos. Uneori poti lasa ceva ce ai de facut pe mai tirziu fara sa se intimple nimic. Dar cind este vorba de baobabi, asta e intotdeauna o catastrofa. Am cunoscut o planeta locuita de un lenes. Neglijase trei arbusti."

 

Si, dupa indicatiile micului print, am desenat acea planeta. Nu imi place deloc sa iau tonul unui moralist. Dar pericolul baobabilor e atit de putin cunoscut si riscurile celui care s-ar rataci pe un asteroid sunt atit de considerabile incit, pentru o singura data, renunt la rezervele mele si atrag atentia: "Copii! Aveti grija cu baobabii!"O fac pentru a-mi avertiza prietenii de pericolul de linga ei, dar de care nu stiu, asa cum nu am stiut nici eu, cel care m-am straduit atit sa fac desenul acesta. Dar efortul a meritat. Va veti intreba poate: de ce nu mai exista in cartea aceasta si alte desene la fel de impunatoare ca cel cu baobabii? Raspunsul este foarte simplu: am incercat, dar nu am mai reusit. Cind am desenat baobabii am fost animat de sentimentul urgentei.

 

 

 

 

Capitolul VI

 

Ah, micule print, am inteles astfel putin cite putin viata ta melancolica. Mult timp tu nu avusesesi ca distractie decit farmecul apusurilor de soare. Am aflat acest nou detaliu in a patra zi, dimineata, cind tu mi-ai spus:

 

-         Imi plac mult apusurile de soare. Hai sa vedem un apus de soare.

-         Dar trebuie sa asteptam.

-         Ce sa asteptam?

-         Sa asteptam ca soarele sa apuna.

 

Tu ai avut mai intii o infatisare foarte surprinsa, apoi ai ris de tine insuti. Si mi-ai spus:

 

-         Ma cred intotdeauna la mine!

 

Intr-adevar. Cind este miezul zilei in Statele Unite, in Franta soarele apune, precum stie toata lumea. Ar fi suficient sa se poata merge in Franta pentru un minut pentru a asista la un apus de soare. Din nefericire, Franta este foarte departe. Dar pe mica ta planeta era suficient sa tragi scaunul cu citiva pasi. Si tu puteai vedea apusul de soare de fiecare data cind doreai.

 

-         Intr-o zi, am vazut apusul de soare de patruzeci si trei de ori!

 

Si putin mai tirziu ai adaugat:

 

-         Stii. cind esti asa trist iti place sa te uiti la apusurile de soare.

-         Deci tu erai chiar asa de trist in ziua cu cele patruzeci si trei de apusuri de soare? Dar micul print nu raspunse.

 

 

 

 

Capitolul VII

 

In a cincea zi, tot datorita oii, am aflat inca un secret din viata micului print. El ma intreba brusc, fara nici un preambul, ca si cum se gindise indelung la asta:

 

-         O oaie, daca maninca arbustii, maninca si florile?

-         O oaie maninca tot ce intilneste in cale.

-         Chiar si florile care au spini?

-         Da. Chiar si florile care au spini.

-         Atunci la ce servesc spinii?

 

Nu stiam. Eram atunci foarte ocupat incercind sa desurubez un surub strins prea tare din motorul meu. Eram foarte ingrijorat, caci pana mea incepuse sa mi se para foarte grava iar apa de baut care se epuiza ma facea sa ma tem de ce era mai rau.

 

-         La ce folosesc spinii?

 

Micul print nu renunta niciodata la o intrebare, odata ce o pusese. Eu eram nervos din cauza surubului meu si am raspuns la intimplare:

 

-         Spinii nu servesc la nimic, sunt pur si simplu rautate din partea florilor!

-         Oh!

 

Dar dupa un moment de liniste el imi spuse, cu un soi de rautate in voce:

 

-         Nu te cred! Florile sunt slabe. Ele sunt naive. Ele se apara cum pot. Ele se cred teribile cu spinii lor.

 

N-am raspuns nimic. In momentul acela imi ziceam: "Daca surubul asta mai rezista mult, o sa il fac sa sara dintr-o lovitura de ciocan". Micul print imi deranja din nou gindurile:

 

-         Deci tu crezi ca florile.

-         Nu! Nu! Eu nu cred nimic! am raspuns la intimplare. Eu ma ocup cu lucruri serioase aici!

 

El ma privi stupefiat:

 

-         Lucruri serioase!

 

El ma vedea cu ciocanul in mina si cu degetele negre de ulei de motor, aplecat asupra unui obiect care lui ii parea foarte urit.

 

-         Tu vorbesti ca oamenii mari!

 

Asta ma facu sa ma simt un pic rusinat. Iar el, nemilos, adauga:

 

-         Tu confunzi totul. tu amesteci totul!

 

Era foarte iritat. Scutura in vint pletele sale blonde:

 

-         Cunosc o planeta unde este un domn rosu la fata. El nu a mirosit niciodata o floare. El nu a privit niciodata o stea. Nu a iubit niciodata pe nimeni. Nu a facut nimic altceva decit adunari. Si toata ziua repeta ca tine: "Sunt un om serios! Sunt un om serios!" si asta il face sa plezneasca de mindrie. Dar asta nu e un om, asta e o ciuperca!

-         O ce?

-         O ciuperca!

 

Micul print era de acum palid de minie.

 

-         De milioane de ani florile isi cresc spinii lor. De milioane de ani oile maninca totusi florile. Nu este atunci foarte serios sa incerci sa intelegi de ce ele se straduiesc atit de tare sa isi creasca spini care nu le folosesc la nimic? Nu este important razboiul oilor cu florile? Nu este serios, mai important decit adunarile domnului cel rosu? Si daca eu stiu o floare unica in lume, ce nu exista in alta parte, decit pe planeta mea, si mai stiu ca o oita ar putea-o face sa dispara dintr-o singura miscare, asa, pur si simplu, intr-o dimineata, fara sa isi dea seama ce face, asta nu e important?

 

 

El rosi, apoi continua:

 

-         Daca cineva iubeste o floare care nu exista decit intr-un singur exemplar in milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el sa fie fericit cind le priveste. El isi spune: "Floarea mea este acolo undeva" Dar daca oaia maninca floarea, pentru el este ca si cum, brusc, toate stelele s-ar stinge! Si tu crezi ca asta nu e important!

 

Nu mai putu zice nimic. Izbucni brusc in sughituri de plins. Venise noaptea. Eu imi abandonasem sculele. Nu imi mai pasa nici de ciocanul meu, nici de surubul meu, nici de sete, nici de moarte. Pe o planeta, a mea, pe pamint, era un mic print care trebuia consolat! L-am luat in brate si l-am leganat. I-am spus: "Floarea pe care o iubesti tu nu e in pericol. Ii voi desena o botnita oii tale Voi desena o armura pentru floarea ta Voi." Nu stiam ce sa mai zic. Ma simteam foarte neindeminatic. Nu stiam cum sa ajung la inima lui, cum sa il mingii E atit de misterios tarimul lacrimilor

 

 

Capitolul VIII

 

Am aflat destul de repede o seama de lucruri despre aceasta floare. Pe planeta micului print fusesera intotdeauna flori foarte simple, impodobite cu un singur rind de petale, aflate pretutindeni si care nu deranjau pe nimeni. Ele apareau intr-o dimineata in iarba si seara dispareau. Dar aceea germinase intr-o buna zi dintr-un graunte adus nu se stie de unde, iar micul print supraveghease cu foarte mare atentie acea tulpinita care nu semana cu celelalte. Putea sa fie o noua specie de baobab. Dar arbustul inceta curind sa creasca si incepu sa pregateasca o floare. Micul print vazu ceva ca un bumb mare si simti ca ceva miraculos avea sa isi faca aparitia; floarea insa, la adapostul bumbului verde, nu isi mai termina pregatirile pentru a-si etala frumusetea. Ea isi alegea cu grija culorile. Se imbraca incet, isi potrivea una cite una petalele. Nu vroia sa apara sifonata ca macul. Ea nu vroia sa apara decit in deplinatatea si sclipirea frumusetii sale. Da! Era cocheta! Toaleta sa misterioasa dura multe zile. Dar intr-o buna dimineata, exact odata cu rasaritul soarelui, se arata.

 

 

Si tocmai ea, care muncise cu atita precizie, zise cascind:

 

-         Ah! De-abia ma scol. Pardon. Sunt inca ravasita.

 

Atunci micul print nu isi putu stapini admiratia:

 

-         Ce frumoasa esti!

-         Nu-i asa, raspunse cu delicatete floarea.  Si sunt nascuta in acelasi timp cu soarele.

 

Micul print isi dadu seama ca nu era prea modesta, dar era atit de emotionanta!

 

-         Cred ca este ora micului dejun, adauga ea indata, daca ati avea bunatatea sa va ginditi la mine.

 

Si micul print, luat un pic prin surprindere, gasi o stropitoare cu apa proaspata si o servi pe floare.

 

 

Astfel il chinuia ea pe micul print cu vanitatea sa un pic bolnavicioasa. Intr-o zi, bunaoara, vorbind de cei patru spini ai sai, ii spuse micului print:

 

-         Pot sa vina chiar si tigrii, cu ghearele lor!

 

 

-         Nu sunt tigri pe planeta mea, obiecta micul print, si apoi tigrii nu maninca plante.

-         Eu nu sunt o planta, raspunse cu delicatete floarea.

-         Iarta-ma.

-         Nu ma tem deloc de tigri, dar am oroare de curentii de aer. Nu aveti un paravan?

 

 

"Oroare de curenti de aer nu e chiar un noroc pentru planeta mea. Floarea asta e destul de complicata"

 

-         Seara ma veti pune sub un glob de sticla. E foarte frig aici. E prost asezat. Acolo de unde vin eu.

 

 

Dar aici se intrerupse. Ea venise ca saminta. Nu putuse cunoaste nimic din alte lumi. Umilita de a fi spus o minciuna atit de naiva, tusi de doua-trei ori, sperind sa il puna si pe micul print intr-o situatie penibila:

 

-         Cum e cu paravanul ala?

-         Mergeam sa il caut, dar imi vorbeai!

 

Atunci ea incepu din nou sa tuseasca pentru a-i provoca totusi remuscari micului print.

 

Astfel, micul print, in ciuda dragostei sale pentru floare, se indoi repede de ea. El luase in serios cuvinte fara importanta si devenise foarte nefericit.

 

"Ar fi trebuit sa nu o ascult, imi marturisi el intr-o zi, nu trebuie niciodata sa asculti florile. Trebuie sa le privesti si sa le mirosi. A mea parfuma planeta, dar eu nu stiam sa ma bucur de asta. Aceasta istorie cu ghearele, care m-a deranjat atit, ar fi trebuit sa ma emotioneze."

 

Imi mai marturisi:

 

"Nu am stiut sa inteleg nimic atunci! Ar fi trebuit sa o judec dupa fapte si nu dupa cuvinte. Ea ma parfuma si ma bucura. Nu ar fi trebuit deloc sa plec! Ar fi trebuit sa ghicesc afectiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atit de contradictorii! Dar eram prea tinar ca sa stiu sa iubesc."

 

 

 

Capitolul IX

 

 

 

Cred ca a profitat pentru evadarea lui de o migratie a pasarilor calatoare. In dimineata plecarii aranja totul pe planeta. Isi curata cu grija vulcanii in activitate. El avea doi vulcani in activitate. Erau foarte folositori dimineata pentru incalzitul micului dejun. Mai avea si un vulcan stins. Dar, cum spunea el: "Nu se stie niciodata!" Curata deci si vulcanul stins. Daca sunt bine curatati, activitatea vulcanilor este moderata, fara eruptii. Eruptiile vulcanice sunt ca focurile de semineu. Evident, pe pamintul nostru suntem prea mici pentru a ne curata vulcanii. Din cauza asta ne fac atitea probleme.

 

De asemenea, micul print smulse, cu un pic de melancolie, ultimii lastari de baobabi. Credea ca nu va mai trebui sa vina niciodata. Iar toate aceste munci obisnuite i-au parut, in dimineata aceea, extrem de placute. Si cind uda pentru ultima oara floarea si se pregati sa o puna la adapost sub globul ei, era cit pe-aci sa plinga.

 

 

-         Adio, ii spuse el florii.

 

Dar ea nu ii raspunse.

 

-         Adio, repeta el.

 

Floarea tusi. Dar nu din cauza vreunei raceli.

 

-         Am fost prostuta, ii spuse in cele din urma. Iti cer iertare. Sa fii fericit.

 

El se mira de absenta reprosurilor. Statea cu globul in mina, surprins. Nu intelegea acest calm al florii.

 

-         Da, te iubesc, ii spuse floarea. Nu ai stiut nimic despre asta, din vina mea. Asta nu mai are nici o importanta. Tu ai fost la fel de prostut ca mine. Sa fii fericit. Lasa globul ala in pace. Nu il mai vreau.

-         Dar vintul

-         Nu sunt chiar asa racita Aerul proaspat al noptii imi va face bine. Sunt o floare.

-         Dar animalele.

-         Trebuie sa suport doua sau trei omizi daca vreau sa cunosc si fluturii. S-ar parea ca e foarte frumos. Daca nu, cine ma va vizita? Tu vei fi departe. Cit despre animalele mari, nu mi-e teama de nimic. Am ghearele mele.

 

Si imi arata plina de naivitate cei patru spini ai sai. Apoi adauga:

 

-         N-o mai amina atita, este agasant. Ai hotarit sa pleci. Du-te!

 

Ea nu vroia sa o vada plingind. Era o floare atit de orgolioasa

 

Capitolul X

 

El se gasea in regiunea asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 si 330. Ii vizita atit pentru a avea o ocupatie, cit si pentru a se instrui.

 

Primul era locuit de un rege. Regele sedea, imbracat in purpura si hermina, pe un tron foarte simplu, dar maiestuos totodata.

 

 

 

 

-   Ah, iata un supus, striga regele cind il zari pe micul print.

 

Si micul print se intreba:

-   Cum m-o fi cunoscind daca nu m-a vazut niciodata?

 

El nu stia ca, pentru regi, lumea e foarte simplificata. Toti oamenii sunt supusi.

-   Apropie-te sa te vad mai bine, ii spuse regele, care era foarte mindru ca este rege pentru cineva.

 

Micul print cauta din ochi un loc unde sa se aseze, dar planeta era toata acoperita de magnifica mantie de hermina. Ramase deci in picioare si, pentru ca era obosit, casca.

-   Este contrar protocolului sa casti in prezenta unui rege, ii zise monarhul. Iti interzic.

-   Nu pot sa ma impiedic, raspunse micul print, cam zapacit. Am facut o calatorie lunga si nu am dormit.

-   Atunci, ii spuse regele, iti ordon sa casti. Nu am vazut pe nimeni cascind de ani de zile. A casca e pentru mine o curiozitate. Haide! Mai casca! Este un ordin.

-   Ma intimidez. nu mai pot zise micul print rosind tot.  

-   Hmm! Hmm! raspunse regele. Atunci iti ordon atit sa casti cit si sa

 

Mai balmaji un pic ceva si paru lovit in orgoliul sau.

 

Caci regele tinea in mod special ca autoritatea lui sa fie respectata. Nu tolera neascultarea. Era un monarh absolut. Dar, fiindca era bun, dadea ordine rezonabile.

 

"Daca as ordona unui general sa se schimbe intr-o pasare de mare, spunea el adesea, si generalul nu m-ar asculta, nu ar fi vina generalului. Ar fi vina mea".

-   Pot sa ma asez? se interesa cu timiditate micul print.

-   Iti ordon sa te asezi, ii raspunse regele, care strinse maiestuos ceva din mantia sa de hermina.

 

Dar micul print era cu totul uimit. Planeta era minuscula. Peste ce putea regele sa domneasca?

 

-   Sire, ii spuse. ma scuzati ca va intreb.

-   Iti ordon sa ma intrebi, se grabi regele sa spuna.

-   Sire.peste ce domniti dumneavoastra?

-   Peste tot, raspunse regele, cu o mare simplitate.  

-   Peste tot?

 

Cu un gest discret, regele arata planeta sa, celelalte planete si stelele.  

 

-   Chiar asa, peste tot? facu micul print.

-   Chiar asa.raspunse regele.

 

Caci nu numai ca era un monarh absolut, dar era si un monarh universal.  

 

-   Si stelele va asculta?  

-   Bineinteles, ii spuse regele. Ele ma asculta. Nu tolerez indisciplina.

 

O asemenea putere atrase entuziasmul micului print. Daca ar fi avut-o el, ar fi putut asista nu la patruzeci si patru, ci la saizeci si doua sau chiar o suta sau chiar doua sute de apusuri de soare in aceeasi zi, fara sa isi traga scaunul! Si cum se simtea un pic trist amintindu-si de planeta sa abandonata, isi permise sa solicite un favor regelui:

 

-   As vrea sa vad un apus de soare. Faceti-mi placerea. Ordonati soarelui sa apuna.

-   Daca as ordona unui general sa zboare din floare in floare precum un fluture sau sa scrie o tragedie sau sa se schimbe in pasare marina si generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vina?

-   Dumneavoastra ati fi, zise micul print hotarit.

-   Exact. Trebuie sa ceri de la fiecare ceea ce poate da, relua regele. Autoritatea se bazeaza in primul rind pe ratiune. Daca ordoni poporului tau sa mearga sa se arunce in mare, va face revolutie. Eu am dreptul sa cer ascultare pentru ca ordinele mele sunt rezonabile.

-   Cum ramine cu apusul meu de soare? intreba micul print care nu uita niciodata o intrebare, o data ce o pusese.

-   Vei avea apusul tau de soare. Il voi cere. Dar as astepta, bazindu-ma pe experienta mea de guvernare, conditiile favorabile.

-   Cind va fi asta? se informa micul print.

-   Hmm! Hmm! ii raspunse regele, care consulta mai intii un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi . va fi .catre ora sapte si un sfert! Si vei vedea cit de bine sunt ascultat.

 

Micul print casca. El regreta apusul sau de soare ratat. Si apoi se plictisea deja putin.

 

-   Nu mai am nimic de facut aici, ii spuse el regelui. Voi pleca!

-   Nu pleca, raspunse regele care era atit de mindru sa aiba un supus. Nu pleca, te fac ministru!

-   Ministru al cui?  

-   Al al justitiei!  

-   Dar nu e nimeni de judecat!  

-   N-as spune, ii zise regele. Nu am facut inca turul regatului meu. Sunt foarte batrin, nu am loc pentru limuzina si ma oboseste sa merg.  

-   Oh! Dar eu am vazut deja, spuse micul print, care se apleca sa arunce o privire si pe partea cealalta a planetei. Nici acolo nu e nimeni.  

-   Atunci te vei judeca pe tine insuti, ii raspunse regele. Asta e cel mai dificil. Este mult mai dificil sa te judeci pe tine insuti decit sa judeci pe altul. Daca reusesti sa te judeci bine, inseamna ca esti cu adevarat intelept.

-   Eu, spuse micul print, pot sa ma judec pe mine insumi oriunde. Nu am nevoie sa locuiesc aici.  

-   Hmm! Hmm! zise regele, cred ca pe planeta mea e pe undeva un batrin sobolan. Il aud noaptea. Vei putea sa judeci acest batrin sobolan. Il vei condamna la moarte din timp in timp. Astfel, viata lui va depinde de justitia ta. Dar tu il vei gratia de fiecare data pentru  a-l pastra. Nu e decit unul.  

-   Mie, raspunse micul print, nu imi place sa condamn la moarte si cred ca o sa plec.  

-   Nu, zise regele.

 

Dar micul print, terminindu-si pregatirile, nu vru sa il intristeze pe batrinul monarh:  

 

-   Daca maiestatea dumneavoastra ar dori sa fie foarte bine ascultata, ar putea sa imi dea un ordin rezonabil. Ar putea sa imi ordone, spre exemplu, sa plec intr-un minut. Mi se pare ca sunt favorabile conditiile.

 

Regele neraspunzind nimic, micul print ezita mai intii, apoi, cu un suspin, pleca.

-   Te fac ambasadorul meu, se grabi sa strige regele.

 

Avea un aer foarte autoritar.

 

Oamenii mari sunt foarte ciudati, isi zise micul print in sine, pe timpul calatoriei sale.

 

 

 

 

Capitolul XI

 

A doua planeta era locuita de un vanitos.

 

 

 

 

-   Ah! Ah! Iata vizita unui admirator! striga de departe vanitosul imediat ce il zari pe micul print.

 

Caci, pentru vanitosi, ceilalti oameni sunt admiratori.

 

-   Buna ziua, spuse micul print. Aveti o palarie caraghioasa.

-   E pentru salutat, ii raspunse vanitosul. Pentru salutat cind sunt aclamat. Din nefericire nu trece nimeni niciodata pe aici.

-   Da? zise micul print care nu intelesese.

-   Loveste-ti miinile una de alta, il sfatui atunci vanitosul.

 

Micul print isi lovi miinile una de alta. Vanitosul saluta modest ridicindu-si palaria.

-   Asta e mai amuzant decit vizita regelui, isi spuse in sine micul print. Si reincepu sa isi loveasca miinile una de alta. Vanitosul reincepu sa salute ridicindu-si palaria.

 

Dupa cinci minute de repetat, monotonia jocului il plictisi pe micul print:

-   Si pentru ca palaria sa cada, intreba el, ce trebuie facut?

 

Dar vanitosul nu il auzi. Vanitosii nu aud niciodata decit laudele.

 

-   Ma admiri intr-adevar mult? il intreba el pe micul print.

-   Ce inseamna a admira?

-   A admira inseamna a recunoaste ca eu sunt omul cel mai frumos, cel mai bine imbracat, cel mai bogat si cel mai inteligent de pe planeta.

-   Dar tu esti singur pe planeta ta!

-   Fa-mi aceasta placere. Admira-ma oricum!

-   Te admir, spuse micul print, ridicind un pic din umeri, dar de ce te-ar putea interesa asta?

 

Si micul print pleca.

 

Oamenii mari sunt cu siguranta foarte ciudati, isi zise in sinea lui micul print, in timpul calatoriei.

 

 

 

 

Capitolul XII

 

Planeta urmatoare era locuita de un betiv. Aceasta vizita fu foarte scurta, dar ea il cufunda pe micul print intr-o melancolie profunda:

 

 

 

-   Ce faci tu aici? ii spuse betivului, pe care il gasi asezat in liniste in fata unei gramezi de sticle goale si a uneia de sticle pline.

-   Beau, raspunse betivul, cu un aer lugubru.

-   De ce bei tu? il intreba micul print.

-   Ca sa uit, raspunse betivul.

-   Ca sa uiti ce? se interesa micul print care deja il compatimea.

-   Ca sa uit ca mi-e rusine, marturisi betivul plecind capul.

-   Rusine de ce? intreba micul print care dorea sa il ajute.

-   Rusine ca beau! termina betivul care se inchise definitiv in tacere.

 

Si micul print pleca, perplex.

 

 

 

 

Capitolul XIII

 

A patra planeta era cea a omului de afaceri. Acest barbat era atit de ocupat incit nici macar nu ridica, la sosirea micului print, capul.

 

 

 

 

-   Buna ziua, ii spuse acesta. Vi s-a stins tigara.

-   Trei si cu doi fac cinci. Cinci si cu sapte doisprezece. Doisprezece si cu trei cincisprezece. Buna ziua. Cincisprezece si cu sapte douazeci si doi. Douazeci si doi si cu sase douazeci si opt. Nu e timp sa o aprind din nou. Douazeci si sase si cu cinci treizeci si unu. Uf! Asta face deci cinci sute de milioane sase sute douazeci si doua de mii sapte sute treizeci si unu.

-   Cinci sute de milioane de ce?

-   Poftim? Mai esti aici? Cinci sute de milioane de. nu mai stiu. Am atit de lucru! Eu sunt serios, eu nu ma amuz cu baliverne! Doi si cu cinci fac sapte

-   Cinci milioane de ce, repeta micul print care niciodata in viata lui nu renuntase la o intrebare, o data ce o pusese.

 

Omul de afaceri ridica capul:

 

-   De cincizeci si patru de ani de cind locuiesc pe planeta asta, nu am fost deranjat decit de trei ori. Prima data a fost acum douazeci si doi de ani, de catre o radasca care picase dumnezeu stie de unde. Raspindea un zgomot greu de suportat si am facut patru greseli intr-o singura adunare. A doua oara a fost acum unsprezece ani, cind am avut o criza de reumatism. Eu sunt un om serios. A treia oara iata! Spuneam deci cinci sute de milioane.

 

-   Milioane de ce?

 

Omul de afaceri intelese ca nu va avea pace pina ce nu va raspunde:

 

-   Milioane din aceste lucruri mici care se vad uneori pe cer.

-   Muste?

-   Nu, mici lucruri care stralucesc.

-   Albine?

-   Nu, nu. Acele mici lucruri stralucitoare, aurii care ii fac sa viseze pe lenesi. Dar eu sunt serios! Eu nu am timp sa cad in visare.

-   Ah! Stelele?

-   Da, asta e. Stelele.

-   Si ce faci tu cu cinci sute de milioane de stele?

-   Cinci sute de milioane sase sute douazeci si doua mii sapte sute treizeci si una. Eu sunt un om serios, eu sunt precis.

-   Ce faci tu cu aceste stele?

-   Ce fac cu ele?

-   Da.

-   Nimic. Le am

-   Tu ai stelele?

-   Da.

-   Dar am vazut deja un rege care.

-   Regii nu poseda. Ei "domnesc peste". E complet diferit.

-   Si la ce iti foloseste sa posezi stelele?

-   Ca sa fiu bogat.

-   Si la ce iti serveste sa fii bogat?

-   Sa cumpar alte stele, daca cineva mai gaseste altele.

 

Acesta, isi zise in sinea lui micul print, gindeste un pic ca betivul meu.

 

Totusi mai puse citeva intrebari:

 

-   Cum se pot poseda stelele?

-   Ale cui sunt ele? riposta, nemultumit, omul de afaceri.

-   Nu stiu. Ale nimanui.

-   Atunci sunt ale mele, pentru ca eu m-am gindit primul.

-   Asta e de ajuns?

-   Bineinteles. Cind gasesti un diamant care nu e al nimanui, atunci e al tau. Cind gasesti o insula care nu e a nimanui, este a ta. Cind ai primul o idee, o brevetezi: e a ta. Iar eu posed stelele pentru ca nimeni inaintea mea nu s-a gindit sa le posede.

-   Asta e adevarat, spuse micul print. Si ce faci tu?

-   Le administrez. Le numar si le rasnumar, spuse omul de afaceri. E dificil. Dar eu sunt un om serios!

 

Micul print nu era inca satisfacut.

 

-   Eu, daca am un fular, pot sa il iau si sa il pun in jurul gitului meu. Eu, daca am o floare, o pot culege si o pot lua. Dar tu nu poti culege stelele!

-   Nu, dar le pot depune la banca.

-   Ce inseamna asta?

-   Inseamna ca scriu pe o bucata mica de hirtie numarul stelelor mele. Si apoi incui cu cheia intr-un sertar acea hirtie.

-   Asta e tot?

-   E de ajuns!  

E amuzant, se gindi micul print. Este destul de poetic. Dar nu este prea serios. 

 

Micul print avea despre lucrurile serioase pareri complet diferite de cele ale oamenilor mari.

 

-   Eu, mai spuse el, am o floare pe care o ud in fiecare zi. Am trei vulcani pe care ii curat in fiecare saptamina. Caci il curat si pe cel stins. Nu se stie niciodata. Vulcanilor mei si florii mele le este de folos ca eu le am. Dar tu nu esti util stelelor

 

Omul de afaceri deschise gura, dar nu gasi nimic de raspuns, iar micul print pleca.

 

Oamenii mari sunt cu siguranta cu totul speciali, isi spuse in sinea lui pe timpul calatoriei.

  

 

Capitolul XIV

 

A cincea planeta era foarte curioasa. Era cea mai mica din toate. Acolo era loc numai pentru un felinar si o persoana care il aprindea. Micul print nu reusea sa isi explice la ce putea servi, undeva in cer, pe o planeta fara o casa, nepopulata, un felinar si un lampagiu. Totusi isi spuse siesi:

 

Poate ca acest om este absurd. Totusi este mai putin absurd decit regele, vanitosul, omul de afaceri ori decit betivul. Cel putin munca lui are un sens. Cind isi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se nasca o stea in plus ori o floare. Cind isi stinge felinarul, floarea ori steaua se culca. Este o ocupatie foarte draguta. Este cu adevarat utila pentru ca este draguta.

 

 

Dupa ce ajunse pe planeta, il saluta respectuos pe lampagiu:

 

-  Buna ziua. Pentru ce tocmai ti-ai stins felinarul?

-  Acesta este consemnul, raspunse lampagiul. Buna ziua.

-  Care consemn?

-  Sa imi sting felinarul. Buna seara.

 

Si il reaprinse.

 

-  Dar de ce il reaprinzi?

-  Asta e consemnul, raspunse lampagiul.

-  Nu inteleg, spuse micul print.

-  Nu e nimic de inteles, spuse lampagiul. Consemnul e consemn. Buna ziua.

 

Si isi stinse felinarul.

 

Apoi isi tampona fruntea cu o batista in carouri rosii.

-  Fac o munca teribila. Era cumsecade altadata. Stingeam dimineata si aprindeam seara. Aveam restul zilei ca sa ma odihnesc si restul noptii ca sa dorm.

-  Si de atunci s-a schimbat consemnul?

-  Consemnul nu s-a schimbat, spuse lampagiul. Asta e drama! Din an in an planeta s-a invirtit mai repede si mai repede si consemnul nu s-a schimbat!

-  Si atunci?

-  Atunci, pentru ca face un tur pe minut, nu mai am nici o secunda de odihna. Il aprind si il sting o data pe minut!

-  Asta e chiar dragut! La tine zilele dureaza un minut!

-  Nu e deloc dragut, zise lampagiul. E deja o luna de cind vorbim impreuna.

-  O luna?

-  Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Buna seara.

 

Si isi aprinse din nou felinarul.

 

Micul print il privi si ii placu acest lampagiu care era atit de fidel consemnului sau. Isi aminti de apusurile de soare pe care mergea sa le vada altadata, tragindu-si scaunul. Vru sa il ajute pe prietenul sau:

 

-  Stii. cunosc un mijloc de a te odihni cind ai vrea.

-  Vreau mereu, zise lampagiul.

 

Caci poti fi, in acelasi timp, fidel si lenes.

 

Micul print urma:

 

-  Planeta ta este atit de mica incit o ocolesti din trei pasi. Nu ai decit sa mergi incetisor pentru a ramine mereu la soare. Cind vei vrea sa te odihnesti vei merge. si ziua va dura atit de mult cit vei vrea tu.

-  Asta nu ma ajuta cu prea mare lucru, spuse lampagiul. Ceea ce imi place mie in viata este sa dorm.

-  N-ai noroc, spuse micul print.

-  N-am noroc, raspunse lampagiul. Buna ziua.

 

Si isi stinse felinarul.

 

Acela, isi zise micul print mai tirziu, pe cind isi urma calatoria, ar fi rau privit de toti ceilalti, de rege, de vanitos, de betiv, de omul de afaceri. Totusi este singurul care nu imi pare ridicol. Este, poate, pentru ca se ocupa de altceva decit de sine insusi.

 

Avu un suspin de regret si isi mai zise:

 

-  Acela e singurul pe care mi l-as fi putut face prieten. Dar planeta sa e intr-adevar prea mica. Nu e loc de doi.

 

Ceea ce micul print nu indraznea sa isi marturiseasca era ca regreta aceasta planeta binecuvintata mai ales datorita celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare in douazeci si patru de ore!

 

 

 

 

Capitolul XV

 

A sasea planeta era o planeta de doua ori mai mare. Era locuita de un batrin domn care scria carti imense.

 

 

 

-  Uite! Iata un explorator! striga el, cind il zari pe micul print.

 

Micul print se aseza pe masa si rasufla un pic. Calatorise deja atita!

 

-  De unde vii tu? ii spuse batrinul domn.

-  Ce este cartea aceea mare? zise micul print. Ce faceti dumneavoastra aici?

-  Eu sunt geograf, zise batrinul domn.

-  Ce este un geograf?

-  Este un savant care stie unde se gasesc marile, fluviile, orasele, muntii si deserturile.

-  E interesant, spuse micul print. In sfirsit, o meserie adevarata! Si arunca o privire in jurul lui pe planeta geografului. Nu vazuse inca o planeta atit de maiestuoasa.

-  E foarte frumoasa planeta dumneavoastra. Are oceane?

-  Nu pot sa stiu, spuse geograful.

-  Ah! (Micul print era deceptionat). Dar munti?

-  Nu pot sa stiu, zise geograful.

-  Dar orase si fluvii si deserturi?

-  Nu pot sa stiu, spuse geograful.

-  Dar sunteti geograf!

-  Asa e, spuse geograful, dar nu sunt explorator. Imi lipsesc cu desavirsire exploratorii. Nu geograful tine numaratoarea oraselor, fluviilor, muntilor, marilor si oceanelor. Geograful este prea important pentru a-si pierde timpul plimbindu-se. El nu isi paraseste biroul. Dar el ii primeste pe exploratori. Ii interogheaza si noteaza datele lor. Si daca datele unuia dintre ei ii par interesante, geograful face o ancheta asupra moralitatii exploratorului.

-  De ce?

-  Pentru ca un explorator care ar minti ar conduce la catastrofe in cartile de geografie. Si tot asa un explorator care ar bea prea mult.

-  De ce? intreba micul print.

-  Pentru ca betivii vad dublu. Atunci geograful ar nota doi munti, acolo unde nu este decit unul singur.

-  Eu cunosc pe cineva, zise micul print, care ar fi un rau explorator.

-  E posibil. Deci, cind moralitatea exploratorului pare buna, se face o ancheta asupra descoperirii sale.

-  Se merge sa se vada la fata locului?

-  Nu. E prea complicat. Daca e vorba de exemplu de descoperirea unui munte, se cere sa se aduca pietre mari.

 

Deodata geograful se emotiona.

 

-  Dar tu vii de departe! Tu esti explorator! Tu imi vei descrie planeta ta!

 

Si geograful, avind deschis registrul sau, isi ascuti creionul. Povestirile exploratorilor se noteaza mai intii in creion. Pentru a le transcrie in cerneala se asteapta ca exploratorul sa furnizeze probe.

 

-  Ei? zise geograful.

-  Oh! La mine, zise micul print, nu e prea interesant, e foarte mic. Am trei vulcani. Doi vulcani in activitate si unul stins. Dar nu se stie niciodata.

-  Nu se stie niciodata, aproba geograful.

-  Am si o floare.

-  Noi nu notam florile, zise geograful.

-  De ce? Asta nu-i frumos!

-  Pentru ca florile sunt efemere.

-  Ce inseamna "efemer"?

-  Geografiile, spuse geograful, sunt cele mai pretioase dintre toate cartile. Ele nu se demodeaza niciodata. E rar ca un munte sa isi schimbe locul. E foarte rar ca un ocean sa se goleasca de apa sa. Noi scriem lucruri eterne.

-  Dar vulcanii stinsi se pot trezi, il intrerupse micul print. Ce inseamna "efemer"?

-  Ca vulcanii ar fi stinsi sau activi e totuna pentru noi, zise geograful. Ceea ce conteaza pentru noi e muntele. El nu se schimba.

-  Dar ce inseamna "efemer"? repeta micul print, care, in viata sa, nu renuntase la o intrebare o data ce o pusese.

-  Asta inseamna "ceva care e amenintat de disparitie apropiata".

-  Floarea mea e amenintata de disparitie apropiata?

-  Desigur.

 

Floarea mea este efemera, isi zise micul print, si ea nu are decit patru spini sa se apere impotriva lumii! Si eu am lasat-o singura la mine!

 

Acolo avu primul sentiment de regret. Dar capata din nou curaj si intreba:

 

-  Ce ma sfatuiti sa vizitez?

-  Planeta Pamint, ii raspunse geograful. Are o buna reputatie.

 

Si micul print pleca, gindind la floarea sa.

 

 

 

 

Capitolul XVI

 

A saptea planeta fu deci Pamintul.

 

Pamintul nu e o planeta oarecare! Pe ea sunt o suta unsprezece regi (neuitind, desigur, pe regii negri), sapte mii de geografi, noua sute de mii de oameni de afaceri, sapte milioane si jumatate de betivi, trei sute doua milioane de oameni mari.

 

Pentru a va da o idee de dimensiunile Pamintului va voi spune ca inainte de inventarea electricitatii trebuia sa se intretina, pe cele sase continente, o adevarata armata de patru sute saizeci si doua de mii cinci sute unsprezece lampagii.

 

Vazut de putin mai departe, efectul era splendid. Miscarile acestei armate erau potrivite ca acelea ale unui balet de opera. Intii era rindul aprinzatorilor de felinare din Noua Zeelanda si din Australia. Apoi acestia, aprinzindu-si lampioanele, se duceau sa se culce. Apoi intrau la rindul lor in dans aprinzatorii de felinare din China si Siberia. Apoi dispareau  si ei in culise. Venea rindul celor din Rusia si din Indii. Apoi cei din Africa si din Europa. Apoi cei din America de Sud. Apoi cei din America de Nord. Si niciodata ei nu greseau ordinea de intrare in scena. Era grandios.

 

Doar aprinzatorul unicului felinar de la Polul Nord si confratele sau de la unicul felinar al Polului Sud duceau o viata nonsalanta: ei munceau doar de doua ori pe an.

 

 

 

 

Capitolul XVII

 

Cind vrei sa fii spiritual, se poate intimpla sa mai si minti un pic. Nu am fost foarte cinstit vorbindu-va de lampagii. Risc sa dau o idee falsa despre planeta noastra celor care nu o cunosc. Oamenii ocupa foarte putin loc pe pamint. Daca cele doua miliarde de locuitori ai pamintului ar sta in picioare si destul de strinsi, ca la un miting, ar incapea lejer intr-o piata publica de douazeci de mile pe douazeci de mile. S-ar putea stringe intreaga umanitate pe cea mai mica insulita din Pacific.

 

Oamenii mari, bineinteles, nu va vor crede. Ei isi imagineaza ca ocupa mult loc. Ei se vad importanti precum baobabii. Ii veti sfatui atunci sa faca un calcul. Ei adora cifrele: asta le va place. Dar voi nu va pierdeti timpul cu asta. E inutil. Aveti incredere in mine.

 

 

 

Micul print, o data ajuns pe pamint, fu foarte surprins sa nu vada pe nimeni. Deja ii era teama sa nu fi gresit planeta, cind un inel de culoarea lunii se misca in nisip.

 

-  Noapte buna, zise la intimplare micul print.  

-  Noapte buna, raspunse sarpele.  

-  Pe ce planeta am cazut? intreba micul print.

-  Pe Pamint, in Africa, raspunse sarpele.

-  Ah!. Deci nu exista nimeni pe Pamint?  

-  Aici e desertul. In deserturi nu e nimeni. Pamintul e mare, spuse sarpele.

 

Micul print se aseza pe o piatra si isi ridica ochii catre cer:  

 

-  Ma intreb, spuse el, daca stelele sunt luminate pentru ca fiecare sa si-o poata regasi intr-o buna zi pe a sa. Priveste planeta mea. E chiar deasupra noastra. Dar ce departe este!

-  E frumoasa, spuse sarpele. Ce faci tu aici?

-  Am probleme cu o floare, zise micul print.

-  Ah! facu sarpele.

 

Si tacura.

 

-  Unde sunt oamenii? relua in sfirsit micul print. Esti cam singur in desert.

-  Esti singur si printre oameni, zise sarpele.

 

Micul print il privi indelung:

 

 

 

 

 

-  Esti un animal ciudat, ii spuse in cele din urma, subtire ca un deget.

-  Dar sunt mai puternic decit degetul unui rege, zise sarpele.

 

Micul print avu un suris:

 

-  Tu nu esti prea puternic. nici macar nu ai labe. tu nu poti calatori.

-  Pot sa te transport mai departe decit o nava, zise sarpele.

 

Se incolaci in jurul gleznei micului print, ca o bratara de aur:  

 

-  Pe acela pe care il ating, il redau pamintului din care a venit, mai spuse el. Dar tu esti pur si vii de pe o stea.

 

Micul print nu raspunse nimic.

 

-  Mi-e mila de tine, atit de slab, pe Pamintul asta stincos. As putea sa te ajut intr-o zi daca regreti prea mult planeta ta. As putea.

-  Oh! Am inteles prea bine, zise micul print, dar de ce vorbesti tu intotdeauna in enigme?

-  Eu le descurc pe toate, raspunse sarpele.

 

Si tacura amindoi.

 

 

 

Capitolul XVIII

 

Micul print traversa desertul si nu intilni decit o floare. O floare cu trei petale, nimic mai mult.

 

-  Buna ziua, zise micul print.

-  Buna ziua, zise floarea.

-  Unde sunt oamenii? intreba politicos micul print.

 

Floarea vazuse intr-o zi trecind o caravana:

 

 

 

 

-  Oamenii? Exista, cred, sase sau sapte. I-am vazut cu ani in urma. Dar nu stii niciodata unde sa ii gasesti. Vintul ii plimba. Le lipsesc radacinile si asta ii deranjeaza mult.

-  Adio, zise micul print.

-  Adio, zise floarea.

 

 

 

 

Capitolul XIX

Micul print se urca pe un munte inalt. Singurii munti pe care ii cunoscuse vreodata erau cei trei vulcani care ii ajungeau pina la genunchi. Si el se folosea de vulcanul stins ca de un taburet. 'De pe un munte inalt ca asta, isi spuse el, voi zari dintr-o data toata planeta si toti oamenii' Dar nu zari nimic in afara de virfuri stincoase bine ascutite.

- Buna ziua, spuse el la intimplare.
- Buna ziua Buna ziua Buna ziua ii raspunse ecoul.
- Cine sunteti voi? intreba micul print.
- Cine sunteti voi. cine sunteti voi. cine sunteti voi. raspunse ecoul.
- Fiti prietenii mei, sunt singur, spuse el.
- Sunt singur. sunt singur. sunt singur. raspunse ecoul.

'Ce planeta ciudata! gindi el atunci. E uscata, numai ascutisuri si sarata.

 

Iar oamenilor le lipseste imaginatia. Ei repeta ceea ce li se spune. La mine aveam o floare care vorbea intotdeauna prima.'

 

Capitolul XX

Se intimpla in cele din urma ca micul print, dupa ce mersese mult timp prin nisipuri, tinuturi stincoase si zapezi, sa descopere in sfirsit un drum. Iar drumurile duc intotdeauna la oameni.

- Buna ziua, spuse el.

Era o gradina plina cu trandafiri infloriti.

- Buna ziua, spusera trandafirii.

Micul print ii privi. Semanau cu totii cu floarea sa.

- Cine sunteti voi? ii intreba el stupefiat.
- Noi suntem trandafiri, spusera trandafirii.
- Ah! facu micul print.

Si se simti foarte nefericit. Floarea lui ii spusese ca ea era singura din specia ei in univers. Si iata ca mai erau cinci mii, toate la fel, intr-o singura gradina!

'Ar fi foarte atinsa, isi spuse el, daca ar vedea asta. ar tusi groaznic si ar face sa para ca moare pentru a scapa de ridicol. Si eu as fi obligat sa par ca o ingrijesc, caci altfel, pentru a ma umili si pe mine, ea s-ar lasa intr-adevar sa moara.'

Apoi isi mai zise: 'Ma credeam in posesia unei flori unice si nu am decit un trandafir obisnuit. Ea si cei trei vulcani care imi ajung pina la genunchi si din care unul, poate, este stins pentru totdeauna, lucrurile astea nu fac din mine un prea mare print.' Si, culcat in iarba, plinse.

 

Capitolul XXI

Atunci aparu vulpea.

- Buna ziua, zise vulpea.
- Buna ziua, raspunse politicos micul print, care se intoarse, dar nu vazu nimic.

 

 

- Sunt aici, zise vocea, sub pom, sub mar.
- Cine esti tu? zise micul print. Esti foarte draguta.
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino sa te joci cu mine, ii propuse micul print. Sunt asa de trist.
- Nu pot sa ma joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt domesticita.
- Ah! Pardon, zise micul print.

Dar dupa ce se gindi, adauga:

- Ce inseamna 'domesticit'?
- Tu nu esti de pe aici, spuse vulpea, ce cauti tu?
- Caut oamenii, spuse micul print. Ce inseamna 'a domestici'?
- Oamenii, spuse vulpea, au pusti si vineaza. E foarte neplacut. Dar cresc si pui de gaina. Asta e singurul lor interes. Tu cauti pui?

 

 

- Nu, spuse micul print. Eu caut prieteni. Ce inseamna 'a domestici'?
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Inseamna 'a crea legaturi.'
- A crea legaturi?
- Bineinteles, spuse vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decit un baietel care se aseamana perfect cu oricare altul dintr-o suta de mii de baietei. Si eu nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decit o vulpe ca o suta de mii altele. Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic in lume. Eu voi fi pentru tine unica pe lume
- Incep sa inteleg, zise micul print. Este o floare cred ca ea m-a domesticit.
- E posibil, spuse vulpea. Pe Pamint se intimpla tot felul de lucruri.
- Oh! Asta nu e pe Pamint, spuse Micul print. Vulpea paru foarte intrigata:
- Pe o alta planeta?
- Da.
- Exista vinatori pe planeta aceea?
- Nu.
- Suna interesant. Dar pui?
- Nu.
- Nimic nu este perfect, suspina vulpea. Dar reveni la ideea sa:

- Viata mea e monotona. Eu vinez pui, oamenii ma vineaza pe mine. Toti puii se aseamana si toti oamenii sunt la fel. Deci ma cam plictisesc. Dar daca tu ma domesticesti, viata mea va fi cu totul alta, luminoasa. As cunoaste un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalti pasi ma fac sa intru sub pamint. Al tau ma va chema afara, ca o muzica. Si inca ceva! Priveste, vezi acolo cimpurile cu griu? Eu nu maninc piine. Griul este inutil pentru mine. Cimpurile de griu nu inseamna nimic pentru mine. Si asta e trist! Dar tu ai parul blond, aurit. Atunci cind tu ma vei fi domesticit va fi minunat. Griul, care este auriu, imi va aminti de tine. Si imi va placea zgomotul vintului prin griu.

Vulpea tacu si il privi indelung pe micul print:

- Te rog. domesticeste-ma! spuse ea.
- As vrea mult, raspunse micul print, dar nu am prea mult timp. Am de gasit prieteni si multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunosti decit lucrurile pe care le domesticesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara de la negustori lucruri facute de-a gata. Dar cum nu exista negustori care sa vinda prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, domesticeste-ma.
- Ce trebuie facut? spuse micul print.
- Trebuie sa fii foarte rabdator, raspunse vulpea. Te vei aseza mai intii ceva mai departe de mine, cam asa, in iarba. Te voi privi cu coada ochiului si tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neintelegeri. Dar in fiecare zi te vei putea aseza ceva mai aproape

- A doua zi micul print reveni.

 

- Ar fi fost mai bine sa fi revenit la aceeasi ora, spuse vulpea. Daca vii, de exemplu, la ora patru dupa-amiaza, voi incepe sa fiu fericita de la ora trei chiar. Cu cit timpul va trece, cu atit voi fi mai fericita. La ora patru voi fi agitata si nelinistita; voi descoperi fericirea! Dar daca vii fara nici o socoteala, nu voi sti la ce ora sa imi pregatesc inima. trebuie ritualuri.
- Ce este un ritual? zise micul print.
- E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi sa fie diferita de alte zile, o ora de alte ore. Exista un ritual, spre exemplu, la vinatorii mei. Ei danseaza joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunata! Ma duc sa ma plimb pina in vii. Daca vinatorii ar dansa nu se stie cind, zilele ar fi toate la fel si eu nu as avea deloc vacanta.

Astfel, micul print o domestici pe vulpe. Dar o data si o data, ora plecarii fu aproape:

- Ah! facu vulpea. voi plinge.
- E vina ta, zise micul print, eu nu ti-as fi dorit raul, dar tu ai vrut sa te domesticesc.
- Bineinteles, spuse vulpea.
- Dar tu o sa plingi! zise micul print.
- Bineinteles, raspunse vulpea.
- Atunci nu cistigi nimic din asta!
- Ba cistig, zise vulpea, gindeste-te la culoarea griului.

Apoi adauga:

- Mergi sa revezi trandafirii. Vei intelege ca al tau este unic pe lume. Vei reveni sa imi spui adio, iar eu iti voi face cadou un secret.

Micul print pleca sa revada trandafirii.

- Voi nu sunteti deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentati nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit si nici voi nu ati domesticit pe nimeni. Voi sunteti precum era vulpea mea. Nu era decit o vulpe ca oricare alta dintr-o suta de mii. Dar eu mi-am facut-o prietena si acum este unica in lume.

Trandafirii erau stinjeniti.

- Voi sunteti frumosi, dar sunteti goi de intelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv sa mori pentru voi. Bineinteles, pentru un trecator obisnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decit voi toti la un loc, pentru ca el este cel pe care l-am udat. Pentru ca el este cel pe care l-am adapostit cu paravanul. Pentru ca el este cel caruia i-am omorat omizile (in afara de doua-trei cit sa aiba si fluturi). Pentru ca el este cel pe care l-am ascultat plingindu-se, ori laudindu-se, ori, uneori, chiar tacind. Pentru ca este trandafirul meu.

Apoi reveni la vulpe:

- Adio, ii spuse el.
- Adio, spuse vulpea. Iata secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decit cu inima. Ceea ce este important nu se arata ochilor.
- Ceea ce este important nu se arata ochilor, repeta micul print, ca sa isi aduca aminte.
- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tau il face atit de important.
- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu.repeta micul print, ca sa isi aduca aminte.
- Oamenii au uitat acest adevar, zise vulpea. Dar tu nu trebuie sa uiti. Esti raspunzator de tot ceea ce ti-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Esti raspunzator de trandafirul tau.
- Sunt raspunzator de trandafirul meu repeta micul print, ca sa-si aduca aminte.

 

Capitolul XXII

- Buna ziua, zise micul print.
- Buna ziua, raspunse acarul.
- Ce faci tu aici, intreba micul print?
- Triez calatorii, in grupuri de cite o mie, explica acarul. Expediez trenurile care ii transporta, cind la dreapta, cind la stinga.

Si un rapid iluminat, cu un zgomot de tunet, facu sa tremure cabina acarului.

- Sunt foarte grabiti, zise micul print. Ce cauta ei?
- Nici chiar mecanicul locomotivei nu stie, raspunse acarul.

Si un rapid iluminat trecu, zgomotos , in sens invers.

- Se intorc deja, intreba micul print?
- Nu sunt aceeasi, raspunse acarul. Sunt altii.
- Nu erau multumiti acolo unde se aflau?
- Niciodata nu esti multumit acolo unde te afli, zise acarul.

Si afara se auzi tunetul unui al treilea rapid iluminat.

- Ii urmaresc pe primii calatori, remarca micul print.
- Nu-i urmaresc deloc, zise acarul. Ei dorm acolo inauntru sau casca de-a binelea. Doar copiii stau cu nasul in geam.
- Numai copiii stiu ce cauta, zise micul print. Ei isi pierd timpul cu o papusa de cirpe, care devine foarte importanta si daca cineva le-o ia, incep sa plinga
- Ei au noroc, zise acarul.

Capitolul XXIII

-  Buna ziua, zise micul print.

-  Buna ziua, zise negustorul de pilule perfectionate care potoleau setea. Inghiti una pe saptamina si nu mai ai nevoie sa bei nimic.

-  De ce vinzi asa ceva? intreba micul print.

-  E o mare economie de timp, spuse vinzatorul. Expertii au facut calcule. Se economisesc cincizeci si trei de minute pe saptamina.

-  Si ce faci cu aceste cincizeci si trei de minute?

-  Ce vrei.

"Eu, isi zise micul print, daca as avea cincizeci si trei de minute la dispozitie, as merge incetisor catre o fintina."

 

 

Capitolul XXIV

Eram in a opta zi a panei mele in desert si ascultasem povestirea despre negustorul de pastile contra setei in timp ce sorbeam ultima picatura de apa din rezerva mea:

-  Ah! ii spusei micului print, sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu nu mi-am reparat inca avionul si nu mai am nimic de baut si as fi fericit, la rindul meu, daca as putea merge incetisor catre o fintina!

-  Prietena mea, vulpea, imi zise el.

-  Omuletule drag, aici nu mai e vorba de vulpe!

-  De ce?

-  Pentru ca o sa murim de sete

El nu intelese rationamentul meu si imi raspunse:

-  E bine sa fi avut un prieten, chiar daca o sa mori. Eu sunt foarte multumit ca am avut-o pe vulpe ca prietena.

Nu isi da seama de pericol, mi-am zis. Lui nu ii e niciodata nici foame nici sete. Un pic de soare ii ajunge

Dar el ma privi si raspunse gindului meu:

-  Si mie mi-e sete. sa cautam o fintina.

Avui o senzatie de descurajare: este absurd sa cauti o fintina, la intimplare, in imensitatea desertului. Totusi porniram.

Am mers ore in sir, in tacere, pina ce cazu noaptea si stelele incepura sa straluceasca. Le zarii  ca intr-un vis, avind un pic de febra, din cauza setei mele. Cuvintele micului print dansau in mintea mea:

-  Ti-e si tie sete, deci?

Dar el nu raspunse la intrebarea mea. El imi spuse pur si simplu:

-  Apa poate sa fie buna si inimii.

Nu am inteles raspunsul sau, dar am tacut. Stiam bine ca nu trebuie sa il intreb nimic.

Era obosit. Se aseza. Eu m-am asezat linga el. Si, dupa un moment de tacere, el adauga:

-  Stelele sunt frumoase datorita unei flori care nu se vede.

-  Am raspuns "bineinteles" si am privit, fara sa vorbesc, dunele de nisip in lumina lunii.

-  Desertul e frumos, adauga el.

Si e adevarat. Mi-a placut intotdeauna desertul. Stai pe o duna de nisip. Nu vezi nimic. Nu auzi nimic. Si totusi ceva straluceste in aceasta liniste

-  Ceea ce infrumuseteaza desertul, spuse micul print, este ca el ascunde undeva o fintina.

Am fost surprins cind am inteles dintr-o data aceasta logica misterioasa a nisipului. Pe cind eram baietel, locuiam intr-o casa veche, iar legenda spunea ca acolo era ascunsa o comoara. Bineinteles, nimeni nu a gasit-o, poate nici nu a cautat-o. Dar ea facea casa ca vrajita. Casa mea ascundea un secret in inima sa.

-  Da, am spus micului print, fie ca e vorba de casa, de stele ori de desert, ceea ce le face sa fie minunate nu se arata ochiului!

-  Sunt multumit, zise el, ca esti de acord cu vulpea mea.

Cum micul print adormi, l-am luat in brate si mi-am continuat drumul. Eram emotionat. Mi se parea ca duc o comoara fragila. Mi se parea chiar ca nu exista nimic mai fragil pe tot Pamintul. Privii, la lumina lunii, fruntea lui palida, ochii lui inchisi, suvitele de par care se miscau in bataia vintului si imi spuneam: ceea ce vad aici nu e decit o scoarta. Ceea ce e important cu adevarat nu se vede.

Cum buzele sale intredeschise schitau un zimbet, mi-am mai spus: "Ceea ce ma emotioneaza atit de tare la micul meu print adormit este credinta sa fata de o floare, imaginea unui trandafir care lumineaza in el precum flacara intr-o lampa, chiar si cind doarme." Si imi paru chiar mai fragil dupa aceste ginduri. Trebuie sa ai mare grija de o lampa: o adiere de vint o poate stinge.

Si, tot mergind asa, am dat in zori de zi peste fintina.

 

Capitolul XXV

-  Oamenii, spuse micul print, se inghesuie in trenuri rapide, dar nu mai stiu ce cauta. Atunci se agita si se invirt in cerc.

Si adauga:

-  Asta nu e trist.

Putul pe care il cautasem nu semana deloc altor puturi sahariene. De obicei acestea sunt simple gauri adinci in nisip. Acesta semana unei fintini de tara. Dar nu era nici un sat acolo si eu credeam ca visez.

- E straniu, i-am spus micului print, totul e pregatit: scripetele, galeata si fringhia.

El rise, atinse fringhia si facu sa joace scripetele. Iar scripetele scirtii ca o girueta veche neatinsa de mult timp de vint.

 

 

-  Auzi, spuse micul print, noi trezim aceasta fintina si ea cinta.

N-am vrut ca el sa faca un efort:

-  Lasa-ma pe mine, am spus, e prea greu pentru tine.

Incetul cu incetul, am tras galeata pina la gura fintinii. Am sprijinit-o acolo cu oarecare efort. In urechi imi ramasese cintecul scripetelui si in apa care se misca inca vedeam soarele tremurind.

-  Mi-e sete de apa aia, da-mi sa beau.

Am inteles ce dorea!

Am ridicat galeata pina la buzele sale. Bau, cu ochii inchisi. Apa avea in ea bucuria unei sarbatori. Era facuta din mersul sub stele, din cintecul scripetelui, din efortul bratelor mele. Ea era un cadou pentru inima. Intocmai cum era cind, copil fiind, luminitele pomului de Craciun, muzica slujbei de la miezul noptii, blindetea zimbetelor, toate acestea creau bucuria cadoului de Craciun pe care il primeam.

- Oamenii de la tine, zise micul print, cultiva cinci mii de trandafiri in aceeasi gradina si nu gasesc ceea ce cauta

-  Nu gasesc, am raspuns

-  Si totusi ceea ce cauta ar putea fi gasit intr-un singur trandafir sau intr-un pic de apa

Si micul print adauga:

-  Dar ochii sunt orbi. Trebuie sa cauti cu sufletul.

Am baut. Am respirat adinc. Nisipul are in zorii zilei culoarea mierii. Eram fericit si din pricina acestei culori de miere. De ce ar fi trebuit sa fiu trist?

-  Trebuie sa iti tii promisiunea, imi zise incetisor micul print, care, din nou, se asezase in apropierea mea.

-  Care promisiune?

-  Stii tu. botnita pentru oaia mea. sunt raspunzator de aceasta floare!

Am scos din buzunar schitele desenelor mele. Micul print le zari si spuse rizind:

-  Baobabii tai seamana un pic cu niste verze

-  Oh!

Eu, care eram atit de mindru de baobabi!

-  Uita-te la vulpea ta urechile ei seamana putin cu niste coarne. si sunt prea lungi!

Si rise din nou.

- Esti nedrept, omuletule, eu nu stiam sa desenez altceva decit serpi boa inchisi si deschisi.

-  Oh! Totul va fi in ordine, spuse el, copiii inteleg.

Am schitat deci o botnita. I-am dat-o cu inima strinsa:

-  Tu ai planuri de care eu nu am cunostinta.

Dar nu imi raspunse. Imi spuse doar:

-  Stii miine se implineste un an de cind am cazut pe Pamint.

Apoi, dupa un pic de liniste, mai zise:

-  Am cazut pe aici, pe aproape.

Si rosi.

Si, din nou, fara sa inteleg de ce, am simtit o tristete ciudata. O intrebare imi trecu prin minte:

-  Atunci nu e deloc intimplator ca acum opt zile cind te-am cunoscut te plimbai singur - credeam ca fara nici un rost - la mii de kilometri de orice regiune locuita! Te intorceai catre punctul caderii tale?

Micul print rosi din nou. El nu raspundea niciodata la intrebari, dar cind rosesti, asta inseamna "da", nu-i asa?

-  Ah! i-am spus, mi-e frica.

Dar el imi raspunse:

-  Tu trebuie acum sa muncesti. Trebuie sa te intorci la avionul tau. Eu te astept aici. Vino din nou miine seara

Dar eu nu eram linistit. Imi aminteam de vulpe. Risti sa plingi un pic daca te-ai lasat domesticit

 

Capitolul XXVI

Linga fintina se afla ruina unui vechi zid din piatra. Cind m-am intors a doua zi pe inserat de la treburile mele, l-am zarit de departe pe micul print asezat pe acea ruina, cu picioarele atirnind. Si l-am auzit vorbind:

-  Nu iti mai amintesti, deci? spuse el. Nu e chiar aici!

O alta voce ii raspunse, fara indoiala, caci replica:

-  Ba da! Ba da! ziua e exact asta, dar nu e locul.

Mi-am continuat mersul catre zid. Nici nu vedeam, nici nu auzeam pe nimeni. Totusi, micul print vorbi din nou:

-  Bineinteles. Vei vedea unde va incepe urma mea in nisip. Nu ai decit sa ma astepti acolo. Voi fi acolo la noapte

Eram la douazeci de metri de zid si inca nu vedeam nimic.

Micul print mai zise, dupa un moment de tacere:

-  Ai venin bun? Esti sigur ca nu ma vei face sa sufar indelung?

Eu ma oprii, cu inima strinsa, dar tot nu intelegeam.

-  Acum du-te, spuse el vreau sa cobor!

 

 

Atunci mi-am coborit eu insumi ochii catre baza zidului si am sarit! Era acolo, intors catre micul print, unul din acei serpi galbeni care iti iau viata in treizeci de secunde. Cautindu-mi pistolul in buzunar, am grabit pasul, dar, datorita zgomotului pe care l-am facut, sarpele aluneca usor in nisip, ca un firisor de apa care se stinge si, fara sa se grabeasca, disparu intre pietre cu un usor sunet metalic.

Am ajuns linga zid tocmai la timp ca sa il iau in brate pe printul meu drag, palid ca omatul.

-  Ce mai e si istoria asta? Acum vorbesti cu serpii!

Ii desfacui fularul auriu pe care il purta mereu. I-am udat timplele si i-am dat sa bea. Iar acum nu mai indrazneam sa il intreb nimic. Ma privi serios si ma lua de git. Ii simteam batind inima, precum cea a unei pasari care moare, impuscata. Imi spuse:

-  Sunt multumit ca ai gasit ceea ce lipsea avionului tau. Te vei putea intoarce acasa.

-  De unde stii tu?

Veneam special sa il anunt ca, impotriva tuturor asteptarilor, imi reusisem treaba!

El nu raspunse nimic la intrebarea mea, dar adauga:

-  Si eu ma intorc astazi acasa la mine.

Apoi, cu melancolie:

-  E mult mai departe e mult mai greu

Simteam prea bine ca se petrecea ceva neobisnuit. Il stringeam in bratele mele ca pe un copil si cu toate astea simteam ca aluneca intr-un abis fara ca eu sa pot face nimic pentru a-l opri.

Avea o privire serioasa, pierduta undeva departe:

-  Am oaia ta. Si cusca pentru ea. Si botnita.

Surise cu melancolie.

Am asteptat o bucata de vreme. Simteam ca isi revine incetul cu incetul:

-  Omuletule, ti-e frica.

Ii fusese frica, desigur! Dar rise calm:

-  Imi va fi si mai frica diseara.

Din nou m-am simtit paralizat de un sentiment al implacabilului. Si am inteles ca nu suportam ideea de a nu mai auzi acest ris. Pentru mine asta era ca o fintina in desert.

-  Omuletule, vreau sa te mai aud rizind.

Dar el imi spuse:

-  In noaptea asta se va implini un an. Steaua mea se va afla exact deasupra locului unde am cazut anul trecut.

-  Omuletule, nu-i asa ca povestea asta cu sarpele si cu reintilnirea si cu steaua nu e decit un vis urit?

Dar el nu raspunse la intrebarea mea. Imi spuse:

-  Ceea ce este important nu se vede.

-  Desigur.

-  Este ca si cu floarea. Daca iubesti o floare care se afla pe o stea, este reconfortant sa privesti noaptea cerul. Toate stelele afla pe ele flori.

-  Bineinteles

-  Tu vei privi noaptea stelele. A mea este mult prea mica pentru a-ti putea arata unde este. E mai bine asa. Pentru tine, steaua mea va fi una dintre stele. Si atunci iti va face placere sa le privesti pe toate. Ele iti vor fi toate apropiate. Si sa stii ca vreau sa iti fac un cadou.

Rise din nou.

- Ah! Omuletule, omuletule drag, ce mult imi place sa-ti aud risul!

-  Exact asta va fi cadoul meu. va fi ca si apa.

-  Ce vrei sa spui?

-  Oamenii au stele care nu inseamna acelasi lucru pentru toti. Pentru unii, care calatoresc, stelele sunt calauze. Pentru altii nu sunt altceva decat niste luminite. Pentru altii care sunt savanti ele reprezinta niste probleme. Pentru omul de afaceri ele erau ca aurul. Dar toate aceste stele sunt lipsite de glas. Tu vei avea stele cum nimeni altcineva nu are

-  Ce vrei sa spui?

-  Cind vei privi cerul, noaptea, pentru ca eu voi locui pe una din ele, pentru ca eu voi ride acolo, atunci pentru tine va fi ca si cum toate stelele ar ride. Tu vei avea stele care vor sti sa rida!

Si rise din nou.

-  Si cind te vei fi impacat (caci intotdeauna sfirsesti prin a te impaca) vei fi multumit ca m-ai cunoscut. Tu vei fi prietenul meu pentru totdeauna. Vei avea chef sa rizi cu mine. Si vei deschide uneori fereastra, asa, pentru placerea ta. Iar prietenii tai vor fi foarte surprinsi vazindu-te rizind catre cer. Atunci le vei spune: "Da, stelele ma fac intotdeauna sa rid!" Si ei te vor crede nebun. Din cauza mea

Si rise din nou.

-  Va fi ca si cum ti-as fi dat eu, in locul stelelor, o multime de zurgalai care ar sti sa rida.

Si rise iarasi. Apoi redeveni serios:

-  In noaptea asta. stii. te rog, nu veni.

-  Nu te voi parasi.

-  Voi arata ca si cum mi-ar fi rau va fi ca si cum as muri un pic. Asta este. Nu veni sa vezi asta, nu iti face bine.

-  Nu te voi parasi.

Dar el isi facea griji.

-  Iti spun asta. si din cauza sarpelui. Nu as vrea sa te muste. Serpii sunt rai. Pot musca doar asa din placere.

-  Nu te voi parasi.

Dar ceva il linisti:

-  E drept ca nu au venin pentru o a doua muscatura.

In noaptea aceea nu l-am vazut plecind. Se strecurase fara nici un zgomot. Cind am reusit sa il ajung, am vazut ca avea un mers hotarit, cu un pas rapid. Imi zise doar atit:

-  Ah! Tu esti aici.

Si ma lua de mina, suferind pentru mine:

-  Nu ai facut bine. Vei suferi. Voi parea ca voi fi mort, dar nu va fi asa

Eu taceam.

- Va fi ca o veche carcasa abandonata. Asta nu e ceva trist.

Eu taceam.

El se descuraja un pic. Dar facu inca un efort:

-  Stii, va fi fermecator. Si eu voi privi stelele. Toate stelele vor avea puturi cu scripeti ruginiti. Toate stelele imi vor da sa beau.

Eu taceam.

-  Va fi asa de amuzant! Tu vei avea cinci sute de milioane de zurgalai, eu voi avea cinci sute de milioane de fintini

Tacu si el, caci plingea

-  E aici. Lasa-ma sa mai merg un pic singur.

 

 

Si se aseza, caci ii era frica.

 

 

Mai spuse:

- Stii. floarea mea. sunt responsabil de ea! E atit de neputincioasa si atit de naiva. Nu are decit patru spini pentru a se apara impotriva intregii lumi

Ma asezai, caci nu mai puteam sta ridicat. El spuse:

-  Gata. Asta-i tot.

Mai ezita putin, apoi se ridica. Facu un pas. Eu nu ma puteam clinti din loc.

Nu fu nimic altceva decit o stralucire galbuie in apropierea gleznei sale. Ramase o clipa nemiscat. Nu tipa. Cazu incet, asa cum cade un copac doborit. Nici macar nu facu zgomot, din cauza nisipului.

 

 

Capitolul XXVII

Acum se implinesc sase ani de atunci. Nu am povestit inca nimanui lucrurile astea. Tovarasii mei care m-au revazut au fost foarte bucurosi ca eram in viata. Eram trist, dar le spuneam: e din cauza oboselii.

Acum m-am mai impacat putin. Vreau sa spun. nu chiar de tot. Dar sunt sigur ca el s-a intors pe planeta lui, caci in zorii zilei nu i-am gasit trupul. Nu era un corp chiar asa de greu. Si imi place sa ascult noaptea stelele. E ca si cum cinci mii de zurgalai

Dar iata ca am uitat ceva foarte important. Am uitat sa ii pun curelusa de piele botnitei pe care am desenat-o pentru micul print! Nu va putea niciodata sa o puna oii. Atunci stau si ma intreb: "Ce s-a intimplat pe planeta lui? Poate ca oaia a mincat floarea."

Uneori imi zic: "Bineinteles ca nu! Micul print isi pune in fiecare seara floarea sub globul de sticla si are bine grija de oaia lui." Atunci sunt fericit. Si toate stelele rid incetisor.

Alteori, insa, imi zic: "E neatent o data si ajunge, s-a terminat! A uitat intr-o seara sa puna globul de sticla sau oaia a iesit intr-o noapte pis-pis, fara zgomot." Atunci cintecul zurgalailor se preschimba in lacrimi!.

E o mare taina aici. Pentru voi, cei care il iubiti pe micul print, ca si pentru mine, nimic in tot universul nu mai e la fel ca inainte daca undeva, nu stim precis unde, o oaie a mincat un trandafir.

Priviti cerul. Intrebati-va: oaia a mincat sau nu floarea? Si veti vedea cum totul se schimba.

Dar nici un om mare nu va intelege vreodata ca asta are atita importanta!

Acesta este pentru mine cel mai frumos si cel mai trist peisaj din lume. Este acelasi peisaj ca in pagina precedenta, dar l-am mai desenat o data ca sa vi-l arat mai bine. Aici a aparut si apoi a disparut micul print pe Pamint.

 

 

Priviti atent acest peisaj, ca sa fiti siguri ca il puteti recunoaste daca veti calatori vreodata in Africa, in desert. Iar daca vi se intampla sa treceti pe acolo, va rog sa nu va grabiti, asteptati un pic exact sub stea! Daca atunci vine la voi un copil, daca ride, daca are plete de aur, daca nu raspunde la intrebari, veti ghici prea bine cine este. Atunci fiti draguti! Nu ma lasati sa fiu trist: scrieti-mi repede ca s-a intors.