DESPARTIREA CUVINTELOR IN SILABE

DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE

        I.            Regula generala si obligatorie a despartirii în silabe a cuvintelor în limba româna - valabila atît în situatiile de sub II, cît si în cele de sub III - este interzicerea lasarii la sfîrsit de rînd sau la început de rînd a unei secvente lipsite de o vocala (propriu-zisa).

     II.            Reguli bazate pe pronuntare

Se aplica drept reguli unice în toate cuvintele simple si în majoritatea derivatelor cu sufixe; sunt tolerate în cuvintele compuse, în derivatele cu prefixe si în unele derivate cu sufixe (pentru care vezi III 1), precum si în grupurile de cuvinte legate prin cratima (vezi III 2).

                              1.            În succesiunea a doua vocale propriu 20220y2411u -zise despartirea se face între cele doua vocale: Gra-al, a-e-ri-an, a-ici, a-or-ta, a-u-zi; be-ha-it, lin-ga-ul; bo-re-al, a-le-e, de-ic-tic, le-o-nin, le-ul; u-ri-as, pom-pi-er, fi-in-ta, fa-ni-on, ca-fe-gi-ul; hî-rî-it, pî-rî-ul; cro-at, po-et, cro-im, al-co-ol, o-ul; po-lu-a-re, con-ti-nu-a, du-et, ha-la-du-ind, a-fec-tu-os, con-ti-nu-u; ke-ny-an, dan-dy-ul etc.

                              2.            În succesiunea vocala (sau diftong) + semivocala (e, i, o sau u) + vocala (+ semivocala) despartirea se face înaintea semivocalei, deci înaintea diftongului postvocalic: a-ce-ea, dum-nea-ei; ta-iat, ploa-ie, e-po-pe-ii, du-ios, ro-iul; ga-oa-ce; ro-ua, stea-ua, no-ua etc., respectiv înaintea triftongului postvocalic: ta-iai, vo-iau, le-oai-ca etc.

Observatie. În succesiunea vocala + semivocala + semivocala + vocala despartirea se face înaintea primei semivocale, deci înaintea triftongului postvocalic: cle-ioa-sa, cre-ioa-ne etc.

                              3.            În succesiunea vocala (sau diftong) + semivocala + consoana despartirea se face înaintea consoanei: mai-ca, boj-deu-ca, pîi-ne, doi-na, lu-poai-ca etc.

                              4.            Daca exista o singura consoana între vocale despartirea se face înaintea consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-dis, a-fis, le-ge, le-gic, o-lea-ca, lu-na, soa-re, ca-sa, ra-zei etc.

Observatii:

1. Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) noteaza cîte o singura consoana, k', g'; de aceea, cuvintele în care apar se despart în silabe conform regulii de sub II 4: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc.
2. Litera x noteaza întotdeauna doua consoane (fie cs, fie gz); din punctul de vedere al despartirii în silabe este însa tratata ca o singura unitate, iar cuvintele în care apare se despart tot conform regulii de sub II 4: a-xa, e-xa-men etc.

                              5.            În cazul grupurilor de doua consoane situate între vocale despartirea se face

a.       în majoritatea situatiilor, între cele doua consoane: ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ti, mun-te, cap-sa, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e, as-tazi etc.;

Observatie. Cuvintele care contin consoane duble se despart tot dupa regula de mai sus: for-tis-si-mo, wat-tul, în-nop-ta, in-ter-regn (în cazul ultimelor doua exemple despartirea se justifica si prin regulile de sub III).

b.      înaintea întregului grup consonantic

                                                                                 §            daca prima consoana este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a doua consoana este l sau r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, co-dru, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, e-vla-vi-e, co-vrig etc.;

                                                                                 §            în cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte neadaptate: fla-shul, ca-thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri etc.

6. În cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale, despartirea se face

 .        în majoritatea situatiilor, între prima si a doua consoana a grupului: ob-ste, fil-tru, lin-gvist, cin-ste, con-tra, vîr-sta, as-pru etc.;

a.       între a doua si a treia consoana, în cazul grupurilor lpt, mpt, mpt, ncs, nct, nct, ndv, rct, rtf si stm: sculp-tor, somp-tu-os, re-demp-ti-u-ne, linc-sii, punc-taj, punc-ti-e, sand-vici, arc-tic, jert-fa, ast-ma-tic etc.

Observatie. La aceasta lista pot fi adaugate grupuri ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbt, rgs, rtb, rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtt, rtv, stb, stc, std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv întîlnite numai în cuvinte pentru care despartirea dupa a doua consoana este justificata de regulile de sub III: feld-ma-re-sal, alt-ce-va, fi-ind-ca, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-vant-lîc, ab-sorb-ti-e, tîrg-sor, port-ba-gaj, port-har-ta, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ti-ga-ret, port-vi-zit, post-be-lic, post-cal-cu-la-ti-e, post-di-lu-vi-an, ast-fel, post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-pu-ne, post-sin-cro-ni-za, post-to-nic, post-ver-bal.

7. În cazul grupurilor de patru sau cinci consoane situate între vocale, despartirea se face

 .        de obicei, între prima si a doua consoana a grupului: con-struc-tor, mon-stru etc.;

a.       foarte rar, între a doua si a treia consoana a grupului: tung-sten, ang-strom, horn-blen-da, pentru ca grupurile de consoane gst, nbl sînt foarte neobisnuite si greu de pronuntat în limba româna.

Observatii:

1.      La lista de sub b. se pot adauga si grupuri ca bstr, nsgr, ptspr, rtdr, risc, stpr, stsc, stsc întîlnite numai în cuvinte pentru care despartirea dupa a doua consoana se justifica si prin regulile de sub III: abs-tract, trans-gre-sa, opt-spre-ze-ce, port-dra-pel, port-scu-la, post-pran-di-al, post-sce-ni-um, post-sco-lar.

2.      Un caz de despartire între a treia si a patra consoana este vîrst-nic, pentru care vezi însa III.

   III.            Reguli bazate pe analiza morfologica

                              1.            În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte, în derivatele cu prefixe si în unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoana) se prefera despatirea în silabe care tine seama de elementele constitutive atunci cînd cuvîntul este analizabil sau macar semianalizabil:

 .        compuse: ar-te-ri-o-scle-ro-za, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-scop, de-spre, feld-ma-re-sal, port-a-vi-on, watt-me-tru etc.;

Observatie. Cînd se confunda într-o singura litera ultimul sunet al primului termen si primul sunet - identic cu precedentul - al termenului urmator, în compusele formate dintr-un element greco-latin si un cuvînt cu existenta independenta în limba noastra despartirea se face în favoarea acestuia din urma: om-or-ga-nic, top-o-no-mas-ti-ca; în compusele formate din doua elemente greco-latine se acorda, în general, prioritate ultimului element: bi-op-si-e, mi-o-pi-e.

a.       derivate cu prefixe: an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-nit, ne-sta-bil, ne-stra-mu-tat, sub-li-ni-a etc.;

Observatii:

0.      Conform regulii de sub I nu se separa prefixe monoconsonantice ca r- din ralia sau s- din spulbera.

1.      Cînd se confunda într-o singura litera ultimul sunet al prefixului si primul sunet - identic cu precedentul - al radacinii despartirea se face acordîndu-se prioritate radacinii: tran-scri-e, ultr-a-lu-min.

2.      Adeseori despartirea în silabe a cuvintelor compuse sau a derivatelor cu prefixe dupa regulile morfologice coincide cu cea dupa regulile fonetice: bu-na-vo-in-ta, in-to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat etc.

b.      derivate cu sufixe: sa-vant-lîc, stîlp-nic, tîrg-sor, vîrst-nic etc.

                              2.            De asemenea, în masura în care nu se poate evita despartirea, se prefera despartirea dupa elementele constitutive la grupurile ortografice în care cratima leaga doua sau mai multe cuvinte: dintr-un (fata de din-tr-un), fir-ar (fata de fi-r-ar), într-în-sa (fata de în-tr-în-sa) etc.

Observatii:

0.      în aceste situatii cratima are o functie ortografica dubla, ceea ce se poate întîmpla si atunci cînd despartirea dupa regulile morfologice coincide cu cea dupa regulile fonetice, ca în du-te, du-cîn-du-se, va-zîn-du-ma etc.

1.      Conform regulii de sub I nu se separa cuvinte reduse la o consoana, ca s- din s-a, -l din dîndu-l, la o semivocala, ca i- din i-a, sau la o consoana + i semivocalic, ca mi- din mi-a.

  IV.            Situatii în care nu se face despartirea la capat de rînd

                              1.            Nu se despart în rînduri diferite:

• cuvintele compuse din abrevieri literale: IRTA (nu: IR-TA), UNESCO (nu: U-NES-CO);
• abrevierile unor formule curente: a.c., î.e.n., s.a.m.d.;
• numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate de formantul specific: (al) XVI-lea, a 5-a.

                              2.            Se recomanda evitarea despartirii si în cazul:

• silabelor initiale si, mai ales, finale constituite dintr-o singura vocala, întrucît despartiri ca a-er, vi-a, e-ra, li-ce-e, i-re-al, su-i, o-mis (corecte conform regulilor de sub II) sau dînd-o, las-o, zis-a (corecte conform regulilor de sub III) sînt neeconomice;
• abrevierilor literale care reprezinta primii termeni ai unor nume proprii compuse (prenume abreviate + nume de familie: I. Popescu; substantive comune + nume proprii: F. C. Arges, I.H.R. Mangalia);
• cuvintelor compuse si al grupurilor ortografice scrise cu cratima, cînd locul despartirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-te;
• notatiilor abreviate, ca 10 km, art. 3.

Roxana Nae