Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























Vasile Alecsandri PASTELURI










ALTE DOCUMENTE

Câinele si catelul de Grigore Alexandrescu
Vis pierdut
Te iubesc...?!(pamflet)
Vino, te astept
Vasile Voiculescu - Din tara zimbrului
Ziua de dincolo
Amicul
CRĂIASA DIN POVEsTI
versuri de dragoste
voi plange toate noptile acum ca pleci de langa mine




Vasile Alecsandri  PASTELURI


Miezul iernii

În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... în raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

Vasile Alecsandri


Gerul

Gerul aspru si salbatic strânge-n brate-i cu jelire
Neagra lunca de pe vale care zace-n amortire;
El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre zori
C-un val alb de promoroaca si cu turturi lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste
si, privind la focul vesel care-n sobe straluceste,
El depune flori de iarna pe cristalul înghetat,
Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheata între maluri,
Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreste trandafiri,
Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul da aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule naprasnic, vin', îndeasnna calul meu
Sa ma poarte ca sageata unde el stie, si eu!

Vasile Alecsandri


Bradul

Sus pe culme bradul verde
Sub zapada albicioasa
Printre negura se pierde
Ca o fantasma geroasa,

si priveste cu- 22222o1416w ntristare
Cum se primbla prin rastoace
Iarna pe un urs calare,
Iarna cu sapte cojoace.

El se scutura si zice:
"În zadar tu, vrajitoare,
Aduci viforul pe-aice,
Aduci zile fara soare.

În zadar îngheti pamântul,
Ucizi florile si stupii
si trimiti moartea cu vântul
si trimiti foamea cu lupii.

În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o încheaga,
sterge urma pe carare
si de mine m-i leaga.

În zadar aduci cu tine
Corbul negru si pradalnic,
si din codrii cu jivine
Faci sa iasa urlet jalnic.

În zadar, urgie cruda,
Lungesti noaptea-ntunecoasa
si, râzând de-a lumii truda,
Scurtezi ziua luminoasa.

În zadar îmi pui povara
De zapada si de gheata.
Fie iarna, fie vara,
Eu pastrez a mea verdeata!"

Vasile Alecsandri


Sania

Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubita, la primblare.
Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare;
Saniuta, cuib de iarna, e cam strâmta pentru doi...
Tu zâmbesti?... Zâmbirea-ti zice ca e buna pentru noi.

Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe,
Rapind sania usoara care lasa urme albe.
Surugiul chiuieste; caii zboara ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înalbita, neteda, stralucitoare
Se vad insule de codri, s-aud câini la vânatoare,
Iar în lunca pudruita cu marunt margaritar
Salta-o veverita mica pe o creanga de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie;
Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie.
Iata-o gingasa mladita cu sirag de martisori...
Tu o rupi?... Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori.

Vasile Alecsandri


La gura sobei

Asezat la gura sobei noaptea pe când viscoleste
Privesc focul, scump tovaras, care vesel pâlpâieste.
si prin flacara albastra vreascurilor de aluni
Vad trecând în zbor fantastic a povestilor minuni.

Iata-o pasare maiastra prinsa-n lupta c-un balaur;
Iata cerbi cu stele-n frunte care trec pe punti de aur;
Iata cai ce fug ca gândul; iata zmei înaripati
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mparati.

Iata pajuri nazdravane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea alba feti-frumosi cu falnic nume;
Iata-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe sta Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce ma-ncânta
E Ileana Cosânzeana!... în cosita floarea-i cânta.
Pâna-n ziua stau pe gânduri si la ea privesc uimit,
Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

Vasile Alecsandri


Noaptea

Noaptea-i dulce-n primavara, linistita, racoroasa,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasa,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi si repezi meteori.

Pe un deal în departare un foc tainic straluceste
Ca un ochi ros de balaur care-adoarme si clipeste.
Sunt pastori în sezatoare sau vro ceata de voinici?
E vro tabara de care sau un rond de tricolici?

Catre munti prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele rasunau
si la lupte sângeroase pe români îi desteptau.

Acum însa viata-i lina; tara doarme-n nepasare!
Când si când, un câine latra la o umbra ce-i apare,
si-ntr-o balta mii de broaste în lung hor oracaiesc,
Holbând ochii cu tintire la luceafarul ceresc!

Vasile Alecsandri


Dimineata

Zori de ziua se revarsa peste vesela natura,
Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura,
În curând si el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua diminetii de pe câmpul înverzit.

El se-nalta de trei suliti pe cereasca mândra scara
si cu raze vii saruta june flori de primavara,
Deditei si viorele, brebenei si toporasi
Ce razbat prin frunze- uscate si s-arata dragalasi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de munca.
Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca.
În gradini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene si prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenusii.

Caii zburda prin ceairuri; turma zbiara la pasune;
Mieii sprinteni pe colnice fug gramada-n repejune,
si o blânda copilita, torcând lâna din fuior,
Paste bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Vasile Alecsandri


Fântâna

Pe cararea înflorita, care duce la fântâna,
În stergar si în catrinta, merge-o sprintena româna;
Ea la brâu-i poarta furca si la sân un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.

Nevastuica trece iute, torcând lâna din fuioare
si sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cântând,
Ea zâmbeste si tot merge, pruncusoru-i sarutând.

Iata,-ajunge la fântâna, s-acolo se întâlneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.

Româncuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dânsa bea, fugarul îsi adapa
si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.

Vasile Alecsandri


Malul Siretului

Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica
si, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despica.
Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur
Ce în raza diminetii misca solzii lui de aur.

Eu ma duc în faptul zilei, ma asez pe malu-i verde
si privesc cum apa curge si la cotiri ea se pierde,
Cum se schimba-n valurele pe prundisul lunecos,
Cum adoarme la bulboace, sapând malul nisipos.

Când o salcie pletoasa lin pe balta se coboara,
Când o mreana salta-n aer dupa-o viespe sprinteoara,
Când salbaticele rate se abat din zborul lor,
Batând apa-ntunecata de un nour trecator.

si gândirea mea furata se tot duce-ncet la vale
Cu cel râu care-n veci curge, fara-a se opri din cale,
Lunca-n juru-mi clocoteste; o sopârla de smarald
Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald.

I L CARAGIALE MOMENTE SI SCHITE

D-l Goe...

Ca sa nu mai ramâie repetent si anul acesta, mam' mare, mamitica si tanti Mita au promis tânarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai.

Putin ne importa daca aceste trei dame se hotarasc a parasi locul lor spre a veni în Capitala numai de hatârul fiului si nepotelului lor. Destul ca foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, împreuna cu tânarul Goe, asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti. Adevarul e ca, daca se hotaraste cineva sa asiste la o sarbatoare nationala asa de importanta, trebuie s-o ia de dimineata. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fara zece a.m. D. Goe este foarte impacient si, cu un ton de comanda, zice încruntat:

- Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau sa vie!

- Vine, vine acuma, puisorul mamii! raspunde cucoana.

si saruta pe nepotel; apoi îi potriveste palaria.

Tânarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe pamblica: le Formidable, si sub pamblica biletul de calatorie înfipt de tanti Mita, ca "asa tin barbatii biletul".

- Vezi ce bine-i sade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?

- Mamito, nu ti-am spus ca nu se zice marinel?

- Da' cum?

- Marinal...

- Ei! ziceti voi cum stiti; eu zic cum am apucat. Asa se zicea pe vremea mea, când a iesit întâi moda asta la copii - marinel.

- Vezi, ca sunteti proaste amândoua? întrerupe tânarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...

- Da' cum, procopsitule? întreaba tanti Mita cu un zâmbet simpatic.

- Mariner...

- Apoi de! n-a învatat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, si iar saruta pe nepotel si iar îi potriveste palaria de mariner.

Dar nu e vreme de discutii filologice: soseste trenul - si nu sta mult.

Trenul este plin... Dar cu multa bunavointa din partea unor tineri politicosi, cari merg pâna la o statie apropiata, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam' mare îsi face cruce, apoi aprinde o tigara... Goe nu vrea sa intre în cupeu; vrea sa sada în coridorul vagonului cu barbatii.

- Nu!... nu e voie sa scoti capul pe fereastra, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, si-l trage putin înapoi.

- Ce treaba ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.

si dupa ce se strâmba la urâtul, se spânzura iar cu amândoua mânile de vergeaua de alama si scoate iar capul. Dar n-apuca sa raspunza ceva urâtul, si mititelul îsi retrage îngrozit capul gol înauntru si-ncepe sa zbiere.

- Mamitoo! mam' maree! tantii!

- Ce e? Ce e? sar cocoanele.

- Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batând din picioare. Mi-a zburat palaria! sa opreascaaa!!!

Tot într-un timp, iacata conductorul intra sa vaza cine s-a suit de la statia din urma.

- Biletele, domnilor!

Cocoanele arata biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate si Goe sa faca acelasi lucru: fiindca biletul era în pamblica palariei, si, daca a zburat palaria, fireste c-a zburat cu pamblica si cu bilet cu tot. Dar avea bilet...

- Parol! chiar eu l-am cumparat! zice tanti Mita.

Conductorul însa nu întelege, pretinde bilet; daca nu, la statia apropiata, trebuie sa-l dea jos pe d. Goe. Asa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet si nu declara ca n-are bilet, i se ia o amenda de 7 lei si 50 de bani, si-l da jos din tren la orice statie.

- Dar noi n-am declaratara? striga mamita.

- Ce e vinovat baiatul daca i-a zburat palaria? zice mam' mare.

- De ce-a scos capul pe fereastra? eu i-am spus sa nu scoata capul pe fereastra! zice cu pica urâtul.

- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mita urâtului...

- Uite ce e, cucoana - zice conductorul - trebuie sa platiti un bilet...

- Sa mai platim? n-am platitara o data?

- si pe dasupra un leu si 25 de bani.

- si pe dasupra?...

- Vezi, daca nu te-astâmperi? zice mamita, si-l zguduie pe Goe de mâna.

- Ce faci, soro? esti nebuna? nu stii ce simtitor e? zice mam' mare.

si, apucându-l de mâna cealalta, îl smuceste de la mamita lui, tocmai când trenul, clantanind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam' mare într-un sens, combinata cu clatinatura vagonului în alt sens, rezulta ca Goe îsi pierde un moment centrul de gravitate si se reazima în nas de clanta usii de la cupeu. Goe începe sa urle... în sfârsit, n-au ce sa faca. Trebuie sa se hotarasca a plati biletul, pe care are sa-l taie conductorul din carnetul lui. Pacat însa de palarie!... Ce-o sa faca d. Goe la Bucuresti cu capul gol? si toate pravaliile închise!... s-ar întreba oricine, care nu stie câta grije are mam' mare si câta prevedere. Cum era sa plece baiatul numai cu palaria de paie? Daca se întâmpla sa ploua, ori racoare? si mam' mare scoate din saculetul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.

- Te mai doare nasul, puisorule? întreaba mam' mare.

- Nu... raspunde Goe.

- Sa moara mam' mare?

- Sa moara!

- Ad', sa-l pupe mam' mare, ca trece!

si-l pupa în vârful nasului; apoi, asezându-i frumos beretul:

- Parca-i sade mai bine cu beretul!... zice mam' mare scuipându-l sa nu-l deoache, apoi îl saruta dulce.

- Cu ce nu-i sade lui bine? adaoga tanti Mita, si-l scuipa si dumneaei si-l saruta.

- Lasa-l încolo! ca prea e nu stiu cum!... Auzi d-ta! palarie noua si biletul! zice mamita, prefacându-se foarte suparata.

- Sa fie el sanatos, sa poarte mai buna! zice mam' mare.

Dar mamita adaoga:

- Da' pe mamitica n-o pupi?

- Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.

- Asa? zice mamita. Lasa!... si-si acopere ochii cu mâinile si se face ca plânge.

- Las' ca stiu eu ca te prefaci! zice Goe.

- Ţi-ai gasit pe cine sa-nseli! zice mam' mare.

Mamita începe sa râza; scoate din saculet ceva si zice:

- Cine ma pupa... uite!... ciucalata!

Mamita pupa pe Goe, Goe pe mamita si, luând bucata de ciucalata, iese iar în coridor.

- Puisorule, nu mai scoate capul pe fereastra!... E lucru mare, cât e de destept! zice mam' mare.

- E ceva de speriat, parol! adaoga tanti Mita.

Pe când Goe îsi manânca afara ciucalata, cocoanele se dau în vorba de una, de alta... Trenul alearga acuma de spre Crivina catre Peris.

- Ia mai vezi ce face baiatul afara, mamito! zice mamita catre mam' mare.

Mam' mare se ridica batrâneste si se duce în coridor:

- Goe! puisorule! Goe! Goe!

Goe nicaieri.

- Vai de mine! tipa cucoana, nu-i baiatul! Unde e baiatul!... s-a prapadit baiatul!

si toate cucoanele sar...

- A cazut din tren baiatul! Ţato, mor!

Dar deodata, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în usa compartimentului unde nu intra decât o persoana.

- Goe! maica! acolo esti?

- Da!

- Aide! zice mam' mare, iesi odata! ne-ai speriat.

- Nu pot! zbiara Goe dinauntru.

- De ce?... te doare la inima?

- Nu! nu pot...

- E încuiat! zice mam' mare, vrând sa deschida pe dinafara.

- Nu pot deschide! zbiara Goe desperat.

- Vai de mine! îi vine rau baiatului înauntru! în sfârsit, iacata conductorul cu biletul: primeste paralele si libereaza pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl saruta dulce, ca si cum l-ar revedea dupa o îndelungata absenta. si mam' mare se hotaraste sa stea în coridor, pe un geamantan strain, sa pazeasca pe Goe, sa nu se mai întâmple ceva puisorului. Puisorul vede o linie de metal în coltul coridorului, care are la capatul de sus o masina cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul masinii si începe sa-l traga.

- sezi binisor, puisorule! sa nu strici ceva! zice mam' mare.

Trenul îsi urmeaza drumul de la Peris catra Buftea cu mare viteza. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodata s-aude un suier, apoi semnalul de alarma, trei fluiere scurte, si trenul se opreste pe loc, producând o zguduitura puternica.

Ce e? ce e?... Toti pasagerii sar înspaimântati la ferestre, la usi, pe scari...

- Goe! puisorule! Goe! striga tanti Mita si se repede afara din compartiment.

Goe este în coridor... De ce s-a oprit trenul?

Cineva, nu se stie din ce vagon, a tras semnalul de alarma. Din ce vagon?... Asta e usor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se ata înnodata si cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbla forfota, examinând roatele tamponate cu toata presiunea, asa de tamponate ca-i trebuie vreo zece minute mecanicului sa-si încarce iar pompa de aer comprimat si sa poata urni trenul din loc. În toata vremea asta, conductorii si seful trenului alearga din vagon în vagon si cerceteaza aparatele semnalelor de alarma.

Cine poate ghici în ce vagon era rupta ata plumbuita si rasturnata manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri palaria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam' mare doarme în fundul cupeului cu puisorul în brate. Nu se poate sti cine a tras manivela.

Trenul se porneste în sfârsit, si ajunge în Bucuresti cu o întârziere de câteva minute. Toata lumea coboara. Mam' mare asaza frumusel beretul lui Goe, îl scuipa pe puisor sa nu-l deoache, îl întreaba daca-l mai doare nasul si-l saruta dulce.

Apoi cocoanele se suie cu puisorul în trasura si pornesc în oras:

- La bulivar, birjar! la bulivar!...


Document Info


Accesari: 58807
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )