Zdreanta

Zdreantã

Tudor Arghezi

L-ati vãzut cumva pe Zdreantã,
Cel cu ochii de faiantã?
E un câine zdrenturos
De flocos, dar e frumos.
Parcã-i strâns din petice,
Ca sã-l tot impiedice,
Ferfenitele-i atarnã
Si pe ochi, pe nara cârnã,
Si se-ncurcã si descurcã,
Parcã-i scos din câlti pe furcã.
Are insã o ureche
De pungas fãrã pereche.
Dã târcoale la cotet,
Ciufulit si-asa lãiet,
Asteptând un ceas si douã
O gainã sã se ouã,
Care cantã cotcodace,
Proaspãt oul când si-l face.
De când e-n gospodãrie
Multe a-nvãtat si stie,
Si, pe branci, târâs, grãbis,
Se strecoarã pe furis.
Pune laba, ia cu botul
Si-nghite oul cu totul.
-- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. -- "L-a mâncat!"
"Stai nitel, cã te dezvãt
Fãrã mãturã si bãt.
Te invatã mama minte."
Si i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a imbucat,
Zdreantã l-a si lepãdat
Si-a-njurat cu un lãtrat.

Când se uitã la gainã,
Cu culcusul lui, vecinã,
Zice Zdreantã-n gândul lui
"S-a fãcut a dracului!"