Necesitatea diminuării costului de producţie

Necesitatea diminuării costului de producţie

Economia, ca ştiinţă şi activitate practică, precum şi comportamentul economic, ca expresie a implicării agenţilor economici în această realitate, se 18418j922s raportează, în esenţă, la necesitatea gospodăririi optime a resurselor obiectiv limitate în vederea satisfacerii cît mai depline şi echilibrate a trebuinţelor nelimitate şi în continuă diversificare.

Esenţa proceselor economice este reprezentată prin mecanismul de piaţă, în cadrul căruia se confruntă, prin concurenţă, cererea cu oferta de mărfuri (bunuri, servicii, capitaluri, forţă de muncă), avînd loc, cu ajutorul aşa-numitei „mîini nevăzute”, un proces de autoreglare a producţiei şi preţurilor, tinzînd către un echilibru relativ; se obţine astfel  o mişcare cît mai coerentă şi eficientă a producţiei şi preţurilor în raport cu cererea şi oferta, ceea ce antrenează şi alte componente ale vieţii  social-economice: gradul de ocupare a populaţiei active, inflaţia rata dobînzii şi cea a îndatorării, rata economisirii şi dinamica investiţiilor, cursul de schimb valutar.

Dar dinamica economiei nu se desfăşoară ca un proces natural, în care oamenii sînt doar spectatori (încîntaţi sau nemulţumiţi), ci ea încorporează organic scopuri şi acţiuni umane conştiente, prin care se materializează propriile interese ale indivizilor şi colectivităţilor.

În consecinţă, punerea de acord a resurselor cu trebuinţele (în diversele forme ale acesteia) se realizează de către oameni şi pentru oameni, prin implicarea acestora în evaluarea nevoii conştiente de producţie, ceea ce presupune şi confruntări de interese.

Unităţile economice, în activitatea pe  care o desfăşoară, atrag şi utilizează factorii de producţie – munca, natura şi capitalul. Expresia bănească a consumurilor factorilor de producţie  utilizaţi pentru producere şi desfacerea bunurilor economice se numeşte cost de producţie. Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii costului este indispensabilă producătorului pentru desfăşurarea unei activităţi optime.

Costul de producţie este expresia în bani a factorilor de producţie consumaţi pentru fabricarea şi desfacerea mărfurilor. Alături de alte categorii băneşti ca preţul, creditul, etc., costul de producţie asigură măsurarea în bani a consumului de factori de producţie la nivelul unităţii economice, fiind un instrument în gestionarea raţională a factorilor de producţie, necesari oricărui întreprinzător.

Producătorul are ca obiectiv fie maximizarea profitului, fie determinarea combinaţiei factorilor de producţie astfel încît să se realizeze o anumită cantitate de produse la un cost minim.

Desfăşurarea activităţii unei firme poate fi sintetizată prin utilizarea unor indicatori care ne informează asupra evoluţiei în timp a acesteia. Societatea, având statul de monopol pe piaţă, produsele şi serviciile care se execută sau se prestează se facturează pe baza preţurilor şi tarifelor stabilite.

În sistemul conceptelor economice care se folosesc în ţările cu economie de рiaţă, costul de producţie ocupă un loc deosebit de important, prin funcţiile pe care le îndeplineşte. Costul de producţie constituie criteriul principal de fundamentare a deciziilor întreprinzătorilor privind asimilarea în fabricaţie a noilor produse. Numai prin estimare simultană cît mai exact a cheltuielilor de producţie şi a preţului prezumtiv de vînzare al mărfurilor se poate aprecia dacă veniturile obţinute vor depăşi cheltuielile şi se va obţine rata de rentabilitate acceptabilă. De aceea, calcularea costului de producţie se impune a se face înainte de a se trece la producţia propriu-zisă, ca o componentă esenţială a proiectului tehnico-economic.

Costul de producţie este şi un indicator de referinţă a nivelului eficienţei economice. Urmărirea nivelului real al cheltuielilor de producţie oferă agenţilor economici posibilitatea să cunoască volumul factorilor de producţie consumaţi şi eficienţa acestor consumuri, comparativ cu normele de cheltuieli prevăzute sau cu nivelul consumurilor realizate de către firmele concurente. Prin toate acestea, costurile stimulează întreprinderile să introducă progresul tehnic, să ridice calificarea lucrătorilor, să organizeze ştiinţific producţia şi munca, să gospodăreasca cu eficienţă maximă factorii de producţie.

Ca parte componenta a preţului de vînzare, costul de producţie constituie indicatorul esenţial pentru stabilirea preţului oferit de vînzător în actul de negociere a mărfii cu agenţii economici cumpărători. Cunoscînd nivelul exact al cheltuielilor de producţie, vînzătorul va şti între ce limite poate să negocieze preţul de vînzare, astfel încît sa-şi recupereze aceste cheltuieli şi să obţină şi un profit.

         Importanţa costului

În economia de piaţă, costul constituie un instrument economic extrem de util în fundamentarea şi adoptarea deciziilor privind alocarea resurselor, volumul şi structura producţiei, mărimea sau restrângerea ofertei de mărfuri, inovarea tehnologică etc. Atunci când efectele sau rezultatele variantelor de proiect sunt egale, criteriul de alegere a variantei optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costului. Totodată, se manifestă tendinţa de calculare a costului în cele mai diferite structuri ale activităţii; astfel, prezintă interes nu numai costul de producţie în general, ci şi costul de distribuţie, costul muncii, costul educaţiei, sănătăţii, informaţiei, administraţiei, timpului, datoriei (împrumutului), costul vieţii, inflaţiei, şomajului, crizei, reformei economice, costul combaterii crimei, arestării şi condamnării, pedepsei, costul ecologic, costul externalităţilor negative etc.

De asemenea, costul se analizează şi se urmăreşte în condiţiile în care se accentuează interdependenţele dintre ramuri, subramuri, dintre agenţii economici, încât ceea ce într-un loc constituie preţ de vânzare al produselor respective, într-un altul, el reprezintă costul factorilor de producţie achiziţionaţi. În consecinţă, variaţiile de preţ se transmit în lanţ, ca efect propagat, şi în costuri.

Calculul economic, funcţionarea şi dezvoltarea activităţii pe principiul eficienţei iau în considerare relaţia dintre cost şi preţul de vânzare la fiecare bun economic, relaţie ca de la parte la întreg. Costul (C) desemnează numai o parte a preţului de vânzare (P), şi anume cheltuielile suportate de către agenţii economici, iar excedentul preţului (peste costul de producţie) reprezintă profitul (pr) sau beneficiul. Astfel, pentru fiecare unitate de produs, sunt valabile egalităţile: P = C + pr; C = P - pr. În condiţiile unei anumite marje de profit, mărimea costului exercită presiune asupra preţului.

Factori de care depinde evoluţia costului mediu:   

a) consumul de factori de producţie pe unitatea de produs;
b) nivelul productivităţii;
c) preţul factorilor de producţie utilizaţi, care se formează pe piaţă, adică preţul la care se achiziţionează materii prime, materiale, maşini, combustibili, utilaje, salariile ce trebuie plătite lucrătorilor etc.

La un nivel dat al consumului de factori pe unitatea de produs (sau pe unitatea de rezultat), scăderea preţului de achiziţie al factorilor duce la micşorarea costului mediu şi invers. Atunci când preţul factorilor rămâne constant, iar consumul acestora pe unitate de produs se micşorează, are loc, de asemenea, micşorarea costului mediu. Mărimea costului pe unitatea de produs este influenţată şi de schimbarea caracteristicilor şi a calităţii produsului etc.

Importanţa reducerii costului.

Comportamentul producătorului raţional faţă de cost rezultă direct din scopul obiectiv al activităţii sale — maximizarea profitului — care trebuie să se bazeze pe raţionalitate în mobilizarea şi alocarea resurselor, pe spirit de competiţie şi cunoaştere bazată pe calcul economic. Pentru a-şi spori profitul, el ar trebui să mărească volumul producţiei vîndute. Cum orice întreprinzător se confruntă cu unele restricţii, printre care caracterul limitat al resurselor economice şi cu preţurile factorilor de producţie şi ale mărfurilor date de piaţă, în condiţiile concurenţei perfecte, va putea să-şi realizeze scopul reducînd consumurile specifice cu factorii de producţie sau, altfel spus, mărind randamentul factorilor. Deciziile producătorului depind de elasticitatea cererii. In situaţia unei cereri elastice, el va maximiza producţia cu costul total global; in condiţiile unei cereri inelastice, va minimiza costul total global pentru obţinerea unei producţii date. În acest ultim caz, are loc o eliberare de resurse economice cu care agentul economic va trece la organizarea fabricării unor noi produse, lărgind oferta de bunuri şi/sau servicii. Reducerea costurilor materiale de producţie exprimă, in асе1aşi timp, gospodărirea raţională a resurselor naturale — petrol, gaze naturale, minereu de fier, lemn etc. —, grijă pentru mediul natural, responsabilitate pentru dezvoltarea economico-socială durabilă.

În situaţia reducerii consumurilor specifice de materii prime, combustibili, etc. provenite din import se economiseşte valută, se reduce cererea de valută cu efecte pozitive asupra cursului de schimb. Prin reducerea costului mediu total (с_t), contribuţia la sporirea profitului firmei vine din două direcţii: creşterea profitului pe produs (pr) şi mărirea producţiei marfă (Q), deci a ofertei de mărfuri, aşa cum se observă în relaţia profitului firmei (Pr); Pr=(р — с_t)_*Q=pr_*Q

Reducerea costului de producţie determină stabilitatea sau chiar reducerea preţurilor, creşterea competitivităţii produselor în lupta de concurentă atît pe piaţa naţională, cît şi pe piaţa externă.

În vederea reducerii costului, producătorul trebuie să caute şi să găsească rezervele de reducere a consumurilor de factori de producţie, să acţioneze simultan în toate compartimentele întreprinderii, asupra tuturor factorilor producţie, în toate fazele activităţii economice şi să aplice măsurile posibile de diminuare a costurilor în concordantă cu exigenţele competiţiei impusă de piaţă.

Reducerea costului de producţie trebuie să aibă loc fără influenţe negative asupra calităţii bunurilor materiale şi serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un spor de calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calităţii este antieconomică. Totodată, tendinţa generală impusă de concurenta pe piaţă este ca bunurile economice să încorporeze în costurile lor cît mai putină materie primă, munca de înaltă calificare şi să fie obţinute cu cea mai modernă tehnologie.

Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului

Producătorii au în vedere următoarele:

a) îşi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi economic şi ecologic;
b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor;
c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor;
d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii şi conducerii;
e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic;
f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi evidenţă.

Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Căi de reducere a costurilor.

Costurile de producţie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi care inf1uenţeayă costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie şi preţurile vînzare ale mărfurilor.

Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a costurilor:

·        reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil şi apă;

·        reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs;

·        folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie;

·        dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare;

·        reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti;

·        micşorarea preţurilor de desfacere;

·        dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama.  

BIBLIOGRAFIE

1. Angelescu, Coralia; Stănescu, Ileana.- Economie politică.- Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 1999

2. Abraham - Frois, Gilbert.- Economia politică.- Editura Humanitas, Bucureşti, 1994

3. Dobrota, Nita.- Economie politică.- Editura Economică, Bucureşti, 1997

4. Ciucur, Dumitru ; Gavrila, Ilie; Popescu, Constantin.- Economie.- Editura Economica, Bucureşti, 1999

5. Fudulu, Paul.- Microeconomie.- Editura HIROYUKI, 1997

6. Heyne, Paul.-  Modul economic de gândire.- Editura Didactica si Pedagogica, 1991

7. Iordache, Stelian; Laszăr, Costinel.- Curs de economie politică.- Editura Economică

8. Văcărel, Iulian.- Finanţe publice.- Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000