Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























BOLILE DE NUTRITIE

medicina











ALTE DOCUMENTE

Otita medie supurata
TEHNICA EXAMINĂRII MACROSCOPICE A ORGANELOR sI CARCASELOR: OBSERVARE sI INTERPRETARE
EFECTELE MASAJULUI - CIRCULATORII, MUSCULARE, METABOLICE, REFLEXE
Glicemia - un echilibru delicat
Stomatologie Albirea dintilor
Diskinezia biliara
Dezavantajele hipertrofiei ventriculare excesive
Trombopatii dobandite
Citokinele in inflamatie - exemple, roluri
Sindromul umar-mana (Steinbrocrer)




BOLILE DE NUTRIŢIE

12.1. INTRODUCERE

Una dintre caracteristicele ultimelor decenii, este cresterea alarmanta si în ritm continuu a bolilor de nutritie. Se stie ea acestea se datoresc în principal tulburarilor metabolismului factorior nutritivi. Aceste dereglari recunosc cauze exogene, endogene si mixte. Cauzele exogene îsi au fara discutie importanta lor. Cauzele endogene mult mai importante. Anumiti factori ereditari, constitutionali, ca si o serie de disfunctii endocrine, (hipofiza, tiroida, suprarenale, gonade), au rasunet asupra metabolismului nutritiv al organismului. în ceea ce priveste factorii micsti, acestia rezulta din coparticiparea factorilor exogeni cu cei endogeni. Se pare totusi ca dereglarile nutritive produse de factorii exogeni, sunt foarte importante. Se stie ca mai mult de jumatate din factorii de mortalitate, se datoresc bolilor cardiovasculare (la noi 46 % din cazuri). Alaturi de alti factori de risc, sedentarismul, fumatul, stressul, si în strânsa corelatie cu acestia alimentatia nerationala si corolarul acesteia bolile de nutritie (obezitate, diabet, dislipidemii), contribuie la aceasta mortalitate crescuta. Astfel, fata de o frecventa de 0,5 % înainte de al doilea razboi mondial, astazi diabetul zaharat înregistreaza o frecventa de 4 - 8 %. Fata de un diabetic cunoscut, exista 1-2 diabetici necunoscuti. Obezitatea de asemenea a crescut la 23,6 % în mediu rular si 27,7 % în cel urban, în tara noastra. Un rol nu mai putin important, îl detin dislipidemiile care înregistreaza o frecventa de 14 % în tara noastra. Nu se poate ignora rolul alimentatiei în geneza aterosclerozei, care prin complicatiile sale vasculare (infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale etc), ocupa primul loc în mortalitatea generala. între nivelul colesterolemiei si frecventa afectiunilor cardiovasculare exista o relatie directa. Astfel, pentru fiecare reducere cu 1 % a colesterolemiei, scade riscul bolii cardiace ischemice cu 2 %. Legaturile directe dintre hipercolesterolemie si hiperlipoproteinemie sunt de asemenea cunoscute. Toate acestea, dar si numeroase alte argumente, justifica importanta alimentatiei în bolile de nutritie. Dieta în unele boli este singurul remediu, în altele 50 % din eficacitatea tratamentului este dietetic si în aproape toate detine un rol foarte important. Desigur ca nu toate bolile degenerative, trebuie puse pe seama alimentatiei în exclusivitate. Exista si o serie de factori ereditari, constitutionali etc. Totusi rolul determinant, în numeroase boli si în special în cele de nutritie, îl detine neconcordanta dintre alimentele consumate, arderile lor în organism si cheltuielile de energie, dar mai ales felul alimentatiei. Un exemplu concludent: consumul de zahar a crescut în lume în cursul ultimei generatii de 5 - 6 ori, iar consumul de grasimi a crescut în dauna celui de cereale, de legume si fructe. Dar consumul mare de grasimi, în special grasimile animale (care contin acizi grasi saturati) si de dulciuri, duce la hiperlipidemie, deci la cresterea lipidelor si colesterolului în sânge, cu rol direct în geneza aterosclerozei. Consumul peste masura de dulciuri si fainoase, favorizeaza si aparitia diabetului zaharat.

566    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

12.2. DIABETUL ZAHARAT

12.2.1. DEFINIŢIE sl NOŢIUNI GENERALE

Diabetul zaharat este o boala de metabolism cu evolutie cronica, determinata genetic sau câstigata, caracterizata prin perturbarea metabolismului glucidic, însotita sau urmata de perturbarea metabolismului lipidic, protidic si mineral si care se datoreste insuficientei absolute sau relative de insulina în organism (I. Mincu). Triada clasica simptomatica: polifagie (apetit exagerat), poliurie (diureza mare), si polidipsie (sete mare), care definea altadata diabetul zaharat, nu mai este patognomonica, fiind destul de rar întâlnita si mai ales la tineri (30 - 35 % din cazuri). în majoritatea cazurilor (deci în diabetul de maturitate, insulino independent), debutul este insidios sau atipic, ajungând la deplina sa manifestare dupa ani de evolutie tacuta sau necaracteristica. Acest fenomen explica aparitia complicatiilor grave, adesea ireversibile. Acest fapt nu este caracteristic în diabetul secundar, determinat de unele boli endocrine (hipersuprarenalism, hiperpituitarism, hi-pertiroidism etc), de extirparea chirurgicala a pancreasului, de anihil 939p1523j area lui traumatica sau tumorala, sau de tratamentul cu corticoizi sau tiazide (Nefrix). Dar aceste cauze sunt prea rare pentru a constitui o problema sociala.

Cauzele pentru care diabetul zaharat, reprezinta o boala grava, ridicând probleme cu caracter social:

- este o boala cronica nevindecabila, în unele cazuri cu caracter ereditar (35 - 45 %)

-  morbiditatea sa este în continua crestere, datorita prelungirii mediei de viata a acestor bolnavi, medicatiei administrate, depistarii precoce si îngrijirilor corecte. Morbiditatea diabetului zaharat în tara noastra, este de 3,1 % astazi, fata de 0,2 % în 1942. Putin frecvent la tineri (0,65 % între 25 - 30 ani), fata de vârstele înaintate, 3,8 % între 41 - 55 ani, 7,3 % între 55 - 60 de ani si 8,1 % între 61 - 65 de ani.

- în evolutia sa au aparut elemente noi. Coma diabetica a scazut de la 83 % în epoca preinsulinica, la 1,2 % în 1972, fiind mai mult datorita indisciplinei bolnavului, decât posibilitatilor medicale. In schimb complicatiile degenerative cronice, au devenit principalele manifestari evolutive. Astfel macroangiopatia cu consecinta sa ateroscleroza si complicatiile acesteia cerebrale: cardiace si ale membrelor inferioare, ocupa prinicipalul loc în tabloul clinic tardiv. Nu se poate ignora nici gravitatea complicatiilor microangi-opatiei (glomeruloscleroza, retinopatia). Semnificativ pentru cele aratate este si faptul ca mortalitatea prin boli degenerative în diabetul zaharat a crescut de la 0 % înainte de descoperirea insulinei, la 73 % astazi. în acelasi sens pledeaza si frecventa retinopatiei care a crescut de 25 de ori la bolnavii cu diabet zaharat, fata de cei fara diabet.

- Nota de gravitate a bolii este subliniata de faptul ca diabetul zaharat, apare la vârste active (40 - 60 de ani). De aici decurge si aspectul social al bolii.

Câteva probleme fundamentale în diabetul zaharat:

- diabetul zaharat poate exista fara ca bolnavul sa acuze vreo tulburare.

- diabetul nu poate fi infirmat, atunci când glicemia este normala dimineata înainte de a mânca.

-  este foarte important ca diabeticul sa fie descoperit într-un stadiu cât mai incipient. Aceasta presupune efortul de a fi cautat la persoane care prezinta riscul de a deveni diabetice: obezii, femeile care au nascut copii de 4 kg sau peste, bolnavii care au avut un accident ischemic, vascular, cerebral, sau cardiac, sau care prezinta litiaza biliara. în aceste cazuri trebuie sa se faca proba de încarcare cu glucoza.

- tratamentul diabeticului este bun numai atunci când bolnavul coopereaza si îl respecta. Aceasta reclama ca bolnavul sa fie instruit si sa aiba cunostinte solide despre boala sa.

BOLILE DE NUTRIŢIE    567

- orice medicament antidiabetic nu are nici o valoare fara respectarea regimului.

- un diabetic este bine tratat, când are o stare generala buna, când are o glicemie pe nemâncate de 120-130 mg%, o glicemie în orice moment al zilei care sa nu depaseasca 160 -170 mg%, când nu are glicozurie si cetonurie, si când greutatea este apropiata de cea ideala.

Istoric. în 1869 Langerhans descrie în pancreas existenta unor celule cu aspect particular fata de restul tesutului pancreatic, care au fost denumite ulterior insulele lui Langerhans. în 1885, Von Mehring si Minkovsky descriu aparitia diabetului dupa extirparea totala a pancreasului la animale. Ulterior Minkovsky demonstreaza prin ligatura canalelor excretoare ale pancreasului, ca desi pancreasul se distruge, diabetul nu apare atâta timp cât insulele lui Langerhans ramân intacte. în 1921, savantul român Paulescu, extrage din pancreas o substanta numita de el "pancreina", care scade glicemia în sângele câinelui fara pancreas. 6 luni mai târziu canadienii, Banting si Best extrag si ei din pancreasul animalelor o substanta tot hipoglicemianta, pe care o numesc insulina. Lui Banting si lui Mac Leod (proprietarul laboratorului) li se decerneaza premiul Nobel, facându-li-se astfel o mare nedreptate lui Paulescu si Best.

12.2.2. ETIOLOGIE

Dintre cauzele diabetului zaharat mentionam:

- Ereditatea (transmiterea defectului genetic), detine un rol important, 35 - 45 % din bolnavi având aceasta etiologie. Se recunoaste o transmisie ereditara fara a se cunoaste precis modul de transmitere. Adeseori se gasesc printre rudele bolnavului cu diabet, persoane care au suferit de aceeasi boala (parinti, unchi, bunici, frati, etc).

- Alimentatia. Este aproape unanim acceptat în geneza diabetului zaharat, rolul consumului exagerat de zahar si dulciuri concentrate. Boala se observa frecvent la cofetari si în tari cu consum mare de zaharuri (Anglia, Cuba) Totusi rolul cel mai important, este factorul supraalimentatie, indiferent de natura alimentelor (I. Mincu), în consecinta obezitatea. Din statistica centrului de boli de nutritie si diabet din Bucuresti, 91,1   dintre bolnavii cu diabet de tip II (insulinoindependent) au avut sau au obezitate.

-  Profesiunea si mediul. Profesiunile cele mai afectate sunt cele de bucatar, cofetar, ospatar etc. Sunt predispusi si cei cu ocupatii sedentare si cu solicitari nervoase exagerate (intelectuali, manageri, tehnicieni, oameni cu functii de raspundere etc). De aceea diabetul este mai frecvent întâlnit în mediul urban si la barbati.

- Vârsta. în 80 % din cazuri, boala apare dupa 40 - 45 ani, iar la copii la vârsta pubertatii.

- Inflamatiile pancreasului (Pancreatita acuta hemoragica, Pancreatite cronice), si interventiile chirurgicale pe pancreas.

- Infectiile, în special virozele (Picornovirusuri, Virus Coxsakaie 4). Virozele ar actiona printr-un proces autoimun. Sunt mai frecvente la copil. Au mai fost incriminate hepatita epidemica si parotidita urliana.

- în discutie, în geneza diabetului zaharat, sunt si unele leziuni ale sistemului nervos, unele traume psihice puternice, diureticele tiazidice, anticonceptionalele, alcoolismul, fumatul si mai ales ateroscleroza pancreasului (rol foarte important în diabetul senil).

12.2.3. PATOGENIE sl FIZIOPATOLOGIE

Pancreasul endocrin format din insulele lui Langerhans, este alcatuit din trei grupe de celule:

- celulele beta, care secreta insulina,

568    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA

- celulele alfa care secreta glucagonul

- celulele delta

Din punct de vedere patogenic, diabetul este o tulburare în metabolismul glucidelor, care duce la hiperglicemie si glicozurie. Datorita interconversiunii metabolismelor gluci-dic, lipidic si protidic, la nivelul ciclului Krebs, sunt afectate si ultimele doua metabolis-me care explica simptomele grave din diabet.

în metabolismul glucidelor deosebim trei procese principale:

-  glucogenogeneza, depunerea la nivelul ficatului a glucozei în glicogen (forma condensata, de depozit a glucozei)

-  glicogenoliza, transformarea glicogenului în glucoza, prin hidroliza si mobilizarea lui în sânge (glicemie) dupa necesitatile organismului.

-  gluconeogeneza, adica formarea glucozei din lipide si protide la nivelul ciclului Krebs (ciclu cu ardere continua)

* * *

Ţesutul muscular este cel mai mare consumator de glucoza, excesul depunându-se sub forma de grasime în paniculul adipos. Cu alte cuvinte exista un circuit continuu între doi poli: ficatul, marele depozitar si distribuitor de glucoza si tesuturile (în prinicpal tesutul muscular), marele consumator. Legatura între acesti doi poli este facuta de sânge, unde glucoza se mentine constant între 0,70 si 1,20 g%o. Glicogeneza si glicogenoliza, mentin acest nivel constant, printr-un mecanism denumit glicoreglare, în care intervin doua grupe de factori: hiperglicemianti si hipoglicemianti. Când insulina este insuficienta cantitativ sau ineficienta calitativ, glucoza nu poate patrunde în celule, creste în sânge si apare astfel hiperglicemia. Când nivelul glucozei depaseste 180 mg% în sânge, apare si în urina, fenomen numit glicozurie.

Pentru a putea elimina din organism glucoza în exces din sânge; este necesar sa se elimine prin rinichi o cantitate mai mare de apa (poliurie), care în 24 de ore poate creste la 4 - 5 1 sau mai mult. Deoarece organismul pierde apa în exces, apare deshidratarea organismului, cu senzatie crescuta de sete, uscaciunea buzelor, limbii si mucoaselor. Se consuma pentru compensarea apei pierdute prin poliurie, 4 - 5 1 de apa/zi sau mai mult (polidipsie). Deoarece organismul elimina o cantitate crescuta de glucoza prin urina, glucoza necesara furnizarii de energie pentru functiile organismului si activitatea fizica, organismul apeleaza în compensatie la masa musculara si la tesutul adipos, care se vor consuma excesiv. Iata de ce diabeticul slabeste în greutate, în pofida faptului ca va consuma cantitati sporite de alimente (polifagie).

Perturbarea metabolismului glucidic duce si la consumarea grasimilor, nu numai a proteinelor. Cresc astfel excesiv în sânge corpii cetonici (cetonemie), aparând si în urina (cetonurie). Toate aceste fenomene se realizeaza la nivelul ciclului Krebs - cheia de bolta a metabolismului intermediar - acolo unde se produce interconversiunea metabolismelor, glucidic, lipidic si protidic. Rezulta de aici ca trecerea de la un produs la altul, este un fenomen fiziologic. Deci producerea de corpi cetonici este tot un fenomen fiziologic, dar acumularea lor în exces este un fenomen patologic, de o gravitate deosebita. în ce priveste alterarea metabolismului protidic, cu epuizarea masei musculare, aceasta explica starea de slabiciune crescuta la diabetici. Tulburarile prezentate antreneaza si tulburari în metabolismul apei si electrolitilor si al echilibrului acido bazic. Corpii cetonici sunt eliminati din urina numai în combinatie cu sodiul. Dar sodiul nu poate fi eliminat decât pintr-o cantitate crescuta de apa. Iata cum tulburarile care se intrica, afecteaza si metabolismul hidroelectrolitic,  explicând si în acest mod poliuria,  hemoconcentrarea  si

BOLILE DE NUTRIŢIE    569

deshidratarea. în final, când apare si acidoza, se instaleaza coma diabetica care fara tratament duce ireversibil la exitus.

S-a specificat mai sus ca exista un mecanism, denumit glicoreglare, care mentine nivelul constant al glucozei în sânge (70 - 120 mg%). Variatiile glicemiei pot duce la grave tulburari. Glicoreglarea se realizeaza pe cale hormonala si fizico chimica.

-  Reglarea hormonala. în acest fenomen intervin doua grupe de hormoni: hipogli-cemianti si hiperglicemianti. Insulina este factorul hipoglicemiant iar ceilalti hormoni actioneaza hiperglicemiant (glucagonul, hormonul somatotrop hipofizar, ACTH-ul, hormonii glucocorticoizi suprarenali si catecolaminele presoare -  adrenalina si noradrenalina). Insulina este un complex de aminoacizi, circula în sânge fixata de unele globuline, si este inactivata la nivelul ficatului. Actiunea sa hipoglicemianta se realizeaza prin accelerarea si transportul glucozei prin membranele celulare; stimularea glucogenogenezei hepatice si musculare; inhibarea gluconeogenezei. Insulina actioneaza si prin marirea sintezei de gli-cogen de proteine, favorizarea lipidogenezei din glucide sub forma de grasimi de depozit, având si o actiune antagonista fata de hormonul contrainsular al hipofizei.

- Autoreglare fizico chimica. S-a aratat ca, glicogenul hepatic nu este o masa amorfa. Pentru a fi consumata la periferie, glucoza trebuie sa fie în prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glicogenul este în permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. Aceasta este valabil numai pentru glicogenul hepatic. Glicogenul este format din patru surse: glucoza alimentara si produsii metabolismului glucidic, lipidic si protidic. Daca apare un supliment digestiv de glucoza, creste sinteza de glicogen. Invers o utilizare crescuta a glucozei, este compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Prin acest mecanism de autoreglare se mentine constant glicemia.

în final putem considera diabetul, ca fiind datorit fie unui sub consum tisular de glucoza, fie unei supraproductii hepatice de glucoza (glicogenoliza crescuta). Ambele procese duc la hiperglicemie si gîicozurie. Sub consumul tisular este legat de insuficienta insulinica si este fenomenul determinant al diabetului, iar excesul de productie hepatica de glucoza, datorit hormonilor hiperglicemianti, este un fenomen secundar.

# *

*

în ceea ce priveste metabolismul intermediar, în diabetul zaharat apar unele procese care explica simptomatologia si evolutia.

Glucoza ajunsa în sânge si de aici în tesuturi, va fi consumata, adica arsa, trecând prin diferite stadii de degradare pâna la bioxid de carbon si apa. Unul dintre cele mai importante stadii metabolice, este acidul piruvic. El este un stadiu reversibil si realizeaza legatura dintre metabolismul glucidelor, lipidelor si protidelor. La acest nivel procese metabolice complexe (ciclul Krebs), prin interconversiunea metabolismelor pot duce fie la resinteza glucozei si a celorlalte principii alimentare (protide si lipide), fie la degradarea lor. La nivelul acestui ciclu, prin lantul sau de enzime, se formeaza glucoza din protide si lipide dar si invers (protide si lipide din glucoza). Mecanismul este adaptativ, iar reactiile reversibile cu produsi intermediari comuni. Pot apare sau dispare astfel, cantitati apreciabile de protide, lipide sau glucide. Procesul care predomina este transformarea proteinelor si lipidelor în glucide (gluconeogeneza). S-s vazut deja ca acidul piruvic realizeaza de fapt legatura dintre metabolismele diferite. Acidul piruvic este un acid cetonic simplu, care este degradat prin oxidare în toate tesuturile, pâna la stadiul de produsi finiti CO2 si H2O. în aceste diferite reactii intervine coenzima A, sub forma sa activa acetil-coenzima A. Aceasta participa la

I

570    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

interconversiunea metabolismelor si la arderea glucidelor, lipidelor si protidelor pâna la produsii de eliminare. Procesul se face în prezenta O2 si se numeste proces aerobiotic. Procesele metabolice pot avea loc si în absenta O2, deci în conditii de anaerobioza. Prin procesul anaerobiotic, acidul piruvic în exces, la nivelul muschilor este transformat în acid lactic, din care 4/5 sunt transformate în glicogen la nivelul ficatului. Restul de 1/5 este retransformat în acid piruvic, care va fi si el oxidat pâna la CO2 si H2O

S-a aratat ca metabolismul viciat al glucidelor, determina tulburari metabolice ale lipidelor si protidelor. Lipidele absorbite în sânge sub forma de acizi grasi si glicerol, vor fi consumate, rezultatul final fiind tot CO2 si H2O dar si o importanta cantitate de energie. Degradarea lipidelor se face printr-o serie de stadii intermediare, la nivelul carora cei mai importanti produsi sunt: acidul (3 - oxibutiric si acidul acetil acetic. Pentru ca arderea sa aiba loc, este nevoie de energie, furnizata prin degradarea glucozei. De aceea se spune ca "grasimile ard la focul hidrantilor de carbon". în diabetul zaharat, glucoza nu mal este arsa în totalitate, lipsind energia necesara pentru arderea acizilor amintiti. în acest mod acizii (3 - oxibutirici si acetil acetic nu mai pot fi degradati pâna la stadiul de produsi finali (acid acetic H2O si bioxid de carbon). Se formeaza un stadiu intermediar, denumit acetona. Rezultatul va fi cresterea în sânge a corpilor cetonici (cetonemie), si eliminarea lor prin urina (cetonurie). Asa se explica aparitia acidozei.

si proteinele pot fi cetogene, prin procesul de gluco-neogeneza (interconversiunea metabolismelor). Proteinele, degradate pâna la stadiul de acid piruvic, sunt transformate numai partial în glucoza. Pierderea de substante proteice duce la denutritia azotata în acest mod.

Toate aceste dereglari metabolice, au drept consecinta acumulare în sânge de produsi intermediari, acizii, care modifica echilibrul acido bazic în sensul acidozei. Astfel, PH-ul sanghin care normal este 7,35, tinde sa scada. Pentru a mentine PH-ul în limite normale, intra în actiune sistemele tampon, care constituie rezerva alcalina a sângelui. Cel mai important este bicarbonatul de sodiu. Când rezerva alcalina scade si în sânge apar corpii cetonici, aceasta stare se numeste cetoacidoza. Cetoacidoza poate fi compensata când PH-ul sanghin este de 7,30 - 7,40 si decompensata când PH-ul scade sub 7,20.

12.2.4. CLASIFICAREA DIABETULUI ZAHARAT

Se deosebesc doua forme clinice:

- Diabetul zaharat insulino dependent, tip I, în care secretia de insulina este absenta. Se întâlneste mai ales la copii si tineri si mai rar la batrâni peste 65 - 70 ani. Contribuie urmatorii factori etiologici: ereditatea, afectiunile virale, stressul etc.

-   Diabetul  zaharat   insulino   independent,   tip   II.   Nu   necesita   insulina   pentru echilibrare. Apare dupa 40 de ani, dar uneori si la vârste mai tinere.

* * *

In 1964, un comitet de experti OMS, a emis o alta clasificare:

- Diabetul zaharat ereditar primar. Apare spontan, se transmite ereditar si are evolutie stadiala. Aici s-ar putea încadra cele doua tipuri anterioare.

- Diabetul zaharat secundar pancreatic, datorita unor afectiuni pancreatice;

-  Diabetul zaharat secundar extrapancreatic, de cauza endocrina (Acromegalie, boala Cushing, boala Basedow, Feocromocitom), sau de cauze iatrogena (tiazidice, corticotera-pie, anticonceptionale etc).

BOLILE DE NUTRIŢIE    571

în afara acestor forme majore se mai descriu sindroame hiperglicemice, tranzitorii, care pot apare dupa un traumatism cranian, meningita, criza comifiala, dupa accidente cardiovasculare acute si în unele sarcini.

în continuare vom folosi formele clinice enumerate înca de la început: insulino dependent si insulino independent.

12.2.5. EVOLUŢIA STADIALĂ A DIABETULUI ZAHARAT.

Diabetul zaharat caracterizat, prin hiperglicemie si glicozurie, poliurie, polidipsie, po-Iifagie si slabire în greutate, este un stadiu foarte avansat al bolii. De aceea se apreciaza necesitatea prezentarii celor patru stadii din evolutia diabetului.

- prediabetul sau diabetul potential (stadiul I), care se paote lua în discutie când ambii parinti sunt diabetici, sau când un parinte si doua rude apropiate sunt diabetice sau în sfârsit când un parinte si o ruda apropiata sunt diabetici. Tot în acest stadiu se înscriu mamele care nasc copii cu o greutate peste 4,5 kg, care nasc feti morti, sau care mor la câteva zile dupa nastere. în sfârsit se încadreaza în acest stadiu femeile care au prezentat la una sau mai multe sarcini, glicozurie sau toxemie gravidica si bineînteles obezii.

- diabetul latent (stadiul II). Bolnavul nu prezinta nici un semn, dar proba hipergli-cemiei provocate, dupa ce s-a adaugat o cantitate de cortizon, are un aspect patologic.

- diabetul chimic (biochimic), care formeaza stadiul III si în care curba hiperglicemiei provocate, evidentiaza boala.

- diabetul zaharat clinic manifest (stadiul IV), este forma clasica care prezinta simpto-mele patognomonice descrise mai sus.

12.2.6. SIMPTOMATOLOGIE

Triada clasica (poliurie, polidipsie, polifagie), este o manifestare tardiva si apare numai în 25 - 35 % din cazuri. în stadiul initial, nu apar aceste simtome, sau nici un alt simptom. De aceea trebuie subliniat ca o glicemie normala, nu exclude diabetul. Este nevoie pentru diagnostic de proba hiperglicemiei provocate. Aceasta proba se face prin administrare orala a 450 g de glucoza pe 1 m suprafata corporala, dizolvata în 300 ml apa. O glicemie pe nemâncate peste 120 mg%, sau peste 160 mg% la o ora si de peste 130 mg% la 2 ore, impune diagnosticul de diabet zaharat la indivizii pâna la 45 de ani. Dupa aceasta vârsta valorile glicemiei sunt mai ridicate. Dupa alti autori proba hiperglicemiei provocate se poate face si în felul urmator. Trei zile înainte se consuma alimente la discretie, timp de 12 ore se tine post, si (începând cu ora 8 seara), bolnavul nu mai manânca. Dimineata se recolteaza sânge pentru glicemie si apoi se bea în 5 minute 400 ml apa, în care s-au dizolvat 100 g glucoza pulbere. Se recolteaza apoi sânge la o ora si la 2 ore. Pentru diabet pledeaza valorile glicemiei prezentate mai sus.

12.2.6.1. DIABETUL ZAHARAT DE TIP I (INSULINO DEPENDENT)

Se echilibreaza numai cu insulina. Apare la 15 - 20 % dintre diabetici, în special sub 40 de ani, slabi (poate aparea si dupa 40 de ani). Debutul este de obicei brutal. Poate aparea si la copil (diabet juvenil), la adolescent, dar si la vârstnici peste 60 - 65 de ani, (diabet senil). Cauzele mai frecvente sunt ereditatea si infectiile virale. Debuteaza uneori prin coma, alteori prin slabire progresiva, apetit exagerat, sete intensa cu ingestie exagerata de lichide si eliminare de urina mult crescuta (pâna la 15 - 20 l/zi). Pierderea în greutate

572    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

variaza de la 5 - 6 kg la 20 - 30 kg în timp relativ scurt. Se asociaza astenia fizica si psihica, anxietatea etc. Bioumoral, apare hiperglicemia si glicozuria, iar corpii cetonici sunt prezenti în sânge si urina.

12.2.6.2. DIABETUL ZAHARAT DE TIP II, (INSULINO INDEPENDENT)

Este forma cea mai frecventa (60 - 70 %). Apare dupa 40 de ani, mai ales la persoane obeze. Debutul este insinuos si evolutia este progresiva. Tabloul clinic nu este zgomotos. Uneori este imposibil de stabilit precoce, diagnosticul.

Alteori, diagnosticul este stabilit întâmplator, sau datorita unor complicatii (Prurit vulvar, balanita, astenie genitala, tulburari menstruale, eczema sau piodermite etc). Foarte adeseori diagnosticul este revelat de complicatii grave (arterita cu sau fara gangrena, afectiuni coronariene, accidente vasculare cerebrale, afectiuni oculare, renale etc). Aceasta se datoreste actiunii îndelungate a hiperglicemiei asupra vaselor si organelor. în general este vorba despre un bolnav obez, care manânca mult, care se stie gras de. ani de zile. Tabloul de laborator arata hiperglicemie si uneori glicozurie. între starea brutala de debut si modul insidios de evolutie, apar multe tulburari care pot atrage atentia: astenie, apetit capricios, sete mare, slabire nemotivata. Manifestarile descrise sunt de obicei semne tardive. Tot în tipul II se înscrie si diabetul iatrogen. Acesta apare dupa tratament prelungit cu cortizon, sau dupa diuretice tiazidice (Nefrix). De obicei formele iatrogene sunt tranzitorii. Din cele prezentate mai sus, reiese obligativitatea efectuarii probei hiperglicemiei provocate în orice suspiciune de diabet zaharat.

* * *

j

Forme clinice de diabet insulino dependent:

Se descriu: diabetul tranzitoriu al nou nascututului, diabetul permanent al nou nascu-tutului, diabetul copilului mic (între 1-10 ani), diabetul adolescentului si diabetul juvenil propriu-zis. Acesta din urma apare între 16 - 20 de ani, este mai stabil iar complicatiile sunt mai rare. O forma clinica particulara este diabetul femeii însarcinate. în acest caz diabetul poate sa dispara odata cu sarcina, sau poate deveni definitiv. La femeia diabetica cu diabet de tip I, la început, scade nevoia de insulina, care ulterior creste (sarcina agraveaza diabetul). Fertilitatea femeii nu este modificata. La femeia care nu a avut diabet în primele 28 de saptamâni, creste sensibilitatea la infectii si apare disgravidia. în aceste cazuri o atentie sporita trebuie acordata semnelor de prediabet.

12.2.7. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

1.  Diabetul insipid (datorit afectarii hipofizei posterioare), în care exista poliurie, polidipsie si slabire în greutate, dar poliuria este foarte mare (20 - 30 l/zi), glicemia este normala iar glicozuria absenta.

2.  Diabetul renal. Glicozuria este prezenta, dar glicemia si hiperglicemia provocata sunt normale.

12.2.8. COMPLICAŢIILE DIABETULUI ZAHARAT

Pot fi acute si cronice. Din prima categorie prezentam Coma acido cetozica, în care se descriu trei faze evolutive:

BOLILE DE NUTRIŢIE    573

1. Acido cetoza incipienta, când mecanismele de compensare sunt eficiente. Bolnavul se plânge de oboseala, apetit scazut, uneori sete, poliurie, astenie fizica, uscaciunea buzelor. Tabloul biologic este prezent: hiperglicemie, cetonemie, glicozurie etc.

2. Stadiu de precoma diabetica. Anorexia este totala, apar greturi si varsaturi, greutate în epigastru, uneori chiar dureri, astenie pronuntata, lentoare psihica, torpoare, respiratie ampla, profunda si zgomotoasa. (Kiissmaul). Mirosul respiratiei este acetonic (de mere putrede), deshidratarea este pronuntata (limba, mucoasele si pielea uscate), iar pierderea în greutate apreciabila. Poliuria este abundenta, cu glicozurie si acetonurie prezente. în sânge hiperglicemia si cetonemia înregistreaza valori mari. Hipotermia este prezenta.

3. Stadiu de coma diabetica. Toate simptomele din stadiul precedent sunt prezente si mult accentuate. Bolnavul este palid, respiratia Kiissmaul evidenta, apare somnolenta si în final coma. Hipotermia, tulburarile de deglutitie, deshidratarea, emacierea cu ochii înfundati în orbite, hipotensiunea arteriala, sunt prezente. Glicemia depaseste 4 g%o, diureza este pronuntata, dar nu în mod obisnuit, glicozuria este abundenta. Cetonemia si cetonuria sunt obisnuite. Rezerva alcalina scade, iar acidoza metabolica creste. Sodiul scade iar potasiul creste în sânge.

.,..,;         .■    .>.<.  UK* -:'-■- VIO';                                , IV'         :«.■.!'.   '\

* *  *

Alta complicatie majora si acuta a diabetului zaharat este coma hiperosmolara. Aceasta este o forma rara, dar foarte grava. Bolnavul nu are respiratie zgomotoasa (Kiissmaul) si nu are corpi cetonici în urina. Glicemia si glicozuria înregistreaza valori foarte mari. Sodiul creste mult în sânge si apar severe modificari hidro electrolitice.

Hipoglicemia si coma hipoglicemica sunt complicatii secundare tratamentului cu insulina de obicei. Acestea apar fie prin supradozaj insulinic, fie datorita unui consum insuficient de glucide, fie datorita unui efort exagerat. La început apar transpiratii pro-fuze, ameteli, astenie, foame exagerata, fenomene care cedeaza dupa ingestia de glucide sau dupa administrare de glucoza. Daca nu se intervine sau daca tulburarea este severa, bolnavul devine inconstient, agitat, prezinta tulburari neurologice, contracturi, modificari de reflexe, uneori coma profunda. Modificarile neurologice pot deveni ireversibile în cazurile grave. în formele usoare, bolnavul poate interveni singur, ingerând zahar. în formele severe, când nu mai poate înghiti, cazul este de domeniul spitalului, pentru administrare de glucoza i.v.

-

* * *

Complicatiile cronice sunt foarte numeroase. Toate se datoresc scaderii rezistentei organismului si modificarilor multiple la nivelul vaselor. Dupa cum intereseaza vasele mari sau vasele mici, leziunile poarta denumirea de macro sau micro angiopatie. Pot sa apara astfel complicatii oculare, renale, nervoase, hepatice, vasculare, metabolice, osoase.

1. Complicatiile vasculare, pot interesa dupa cum s-a spus, vasele mici (micro angiopatie) sau vasele mari (macro angiopatie).

- micro angiopatia diabetica include glomeruloscleroza diabetica, retinopatia diabetica, unele manifestari cutanate si musculare si probabil o parte din manifestarile neuropatiei diabetice. Apare în primii 10 ani de evolutie a bolii si reprezinta complicatii severe. Glomeruloscleroza, reprezinta una din complicatiile cele mai grave. Este caracteristica diabetului netratat. De obicei duce la insuficienta renala. Se caracterizeaza prin proteinurie (albumina în urina), edeme, cresterea tensiunii arteriale si uremie. Retinopatia este de asemenea o

I

574    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

complicatie foarte severa, care duce inevitabil la orbire. Aceasta complicatie poate fi prevenita prin tratament corect si la timp. Retinopatia apare de obicei precoce, în diabetul dezechilibrat. Daca este depistata în primele stadii, exista unele sperante de oprire în evolutie.

- macroangiopatia consta în interesarea vaselor mari. Când sunt afectate vasele coronare, apar cardiopatia ischemica si infarctul miocardic; când sunt interesate arterele cerebrale, apare ateroscleroza cerebrala, care poate genera accidente ischemice (tromboza cerebrala); când sunt interesate vasele membrelor inferioare apare arteriopatia membrelor inferioare. Localizarile mentionate se pot asocia. întotdeauna diabetul este un factor de risc pentru ateroscleroza; precipita simptomatologia si localizarile acesteia, iar nota de gravitate este crescuta. Aceasta nota de gravitate consta si în faptul ca instalarea diabetului zaharat face sa apara mai precoce accidentele vasculare cerebrale, infarctul miocardic, insuficienta cardiaca, scleroza cerebrala, arteriopatia membrelor inferioare. Este deci un factor de risc major. Acest fenomen este bine dovedit statistic. Severitatea evolutiei este o alta consecinta. Astfel gangrena diabetica este mai frecventa în arteriopatii, mai întinsa si mai rezistenta. Evolutia se face de obicei catre gangrena umeda, cu riscul amputatiei.

2.  Complicatii infectioase: furuncule, abcese, tuberculoza pulmonare, infectii genitale si renale (la femei vulvo-vaginita, la barbati balanita). Aceste complicatii sunt frecvente; adeseori este ignorata cauza si întotdeauna sunt rezistente la tratament.

3.  Complicatii oculare. Principala complicatie este cataracta, care este frecventa si de obicei bilaterala. Evolutia este rapida dar corectabila chirurgical. Retinopatia a fost prezentata.

4.  Complicatii renale. si acestea sunt frecvente. Urina diabeticului este un mediu de cultura. Aceasta favorizeaza aparitia si dezvoltarea infectiilor urinare. Aproape jumatate dintre diabetici au o infectie urinara. Dintre germenii frecventi întâlniti: colibaciul, stafi-lococul, proteus, etc. Migrarea ascendenta a germenilor, explica îmbolnavirea rinichiului si anexelor sale. Pielonefrita este frecventa la diabetici. Nefropatia diabetica poate fi si consecinta aterosclerozei renale.

5.  Complicatiile nervoase ale diabetului se cunosc sub numele de neuropatie diabetica. Se poate manifesta fie sub forma de tulburari motorii (pareze), fie senzoriale, fie sub forma viscerala. Formele motorii si senzitive se localizeaza predilect la nivelul membrelor inferioare. Formele viscerale se manifesta prin modificari ale tensiuni arteriale, tulburari de tranzit intestinal, impotenta sexuala, transpiratii etc. Hipertensiunea nu este numai neuropatica, ea poate fi si consecinta aterosclerozei. Concura bine înteles si alti factori, întotdeauna diabetul ramâne un factor de risc, în aparitia si agravarea hipertensiunii arteriale. în sfârsit gangrena membrelor inferioare, poate fi generata nu numai de arteriopatia diabetica dar si de neuropatia diabetica.

6. Alte complicatii: Litiaza biliara, paradentoza etc.

7.  Obezitatea nu este o complicatie, ea fiind una dintre cele mai importante cauze (80% dintre diabetici au fost sau sunt obezi).

8.  Hiperlipoproteinemia de asemenea, nu este o cauza. Aceasta creste riscul aterosclerozei si asociatia cu diabetul face ca riscul pentru accidente ischemice în special coronariene, sa fie mai mare.

12.2.9. IGIENA DIABETICULUI

Regulile de igiena trebuie bine cunoscute de diabetic, deoarece de respectarea sau nerespectarea lor, depinde aparitia unor complicatii severe. în general se recomanda:

- curatenie corporala generala frecventa (baie generala zilnica cu apa si sapun), urmata de schimbarea zilnica a lenjeriei de corp.

BOLILE DE NUTRIŢIE

575

- atentie deosebita la îngrijirea danturii

- perfecta igiena a organelor genitale. Adeseori infectiile genitale pot reprezenta punctul de plecare a unor infectii cu germeni rezistenti (pielonefrite, pielite); atentie deosebita persoanelor obeze, unde igiena organelor genitale dar si generale este mai greu de întretinut.

-  problema cea mai importanta este igiena membrelor inferioare, mai ales în cazul aparitiei arteritei diabetice. Primul obiectiv este echilibrarea diabeticului. Renuntarea la fumat este obligatorie. Se recomanda: evitarea încaltamintei strâmpte, a jartierelor, a ciorapilor cu elastic. Se va evita pozitia picior peste picior, loviturile la picioare, iar taiatul unghiilor va fi corect facut. în anumite cazuri se recomanda crema pentru calcâiele prea aspre. Nu se vor taia niciodata bataturile de catre bolnav, iar bolnavul va fi sfatuit sa-si tina departe picoarele de soba sau alte surse de caldura. în pat este necesara schimbarea frecventa a pozitiei. Micozele interdigitale vor fi tratate de specialistul dermatolog. în schimb bolnavul îsi va spala zilnic cu apa si sapun picioarele, le va usca cu un prosop moale, si numai prin presare, nu prin frecare. Dupa terminarea operatiei îsi va pudra cu talc picioarele în caz de transpiratie. Tratamentul aseptic al excoriatiilor si plagilor chiar când par neînsemnate, este obligatoriu. Gangrena reprezinta o problema majora. Trebuie neaparat evitata evolutia catre gangrena umeda (suprainfectata). In aceasta situatie se folosesc pansamente cu alcool si la nevoie detasarea zonelor superficiale sub supraveghere medicala. Tratamentul gangrenei umede este de domeniul exclusiv al specialistului.

12.2.10. TRATAMENTUL DIETETIC

împreuna cu tratamentul medicamentos (substante orale hipoglicemiante si insulina), regimur reprezinta conditia esentiala o mentinerii vietii diabeticului cât mai aproape de normal. Câteva principii generale:

-  bolnavul trebuie sa-si cunoasca bine regimul, continutul în glucide pentru fiecare aliment în parte si sa-1 respecte scrupulos.

-  bolnavul trebuie sa fie bine instruit asupra continutului glucidic al alimentelor. El trebuie sa cunoasca cele trei grupe mai importante de alimente:

- alimente care nu contin glucide, sau care contin cantitati reduse, încât pot fi consumate fara restrictie.

- alimente bogate în glucide, care sunt interzise diabeticului.

-  alimente cu glucide în cantitati moderate, care pot fi consumate, dar numai în cantitatile stabilite de medic si numai cu cântarul.

- cantitatea de glucide consumate zilnic, va fi cât mai apropiata de aceea a individului normal, tinându-se seama de munca depusa, vârsta si sex.

- ratia calorica va corespunde necesarului caloric al organismului, în raport cu vârsta, sexul, starile fiziologice si munca prestata.

- se vor exclude glucidele concentrate: zahar, produse zaharoase, fainoase etc.

- din alimentatie nu trebuie sa lipseasca proteinele animale cu mare valoare biologica (lapte, carne, brânzeturi, oua, peste), si lipidele vegetale (uleiuri vegetale)

- pâinea va fi împartita pe felii si pe mese, cât mai exact.

-  mesele se vor repartiza la ore cât mai precise (dimineata, ora 11, prânz, ora 17 si seara). Ultima masa va fi servita la ora 22, sub forma unei mici gustari.

- din alimente sa nu lipseasca fibrele, deoarece celulozicele, din legume, fructe, cereale, chiar leguminoase uscate, scad glicemia si previn cancerul de colon.

Prezentam alaturat foaia de regim pentru diabetic, utilizata de centrul antidiabetic si boli de nutritie - spitalul N. Paulescu, adaptata unui caz.

'  " " --------■■■-:-  - -  --- --.n^sssasasRsHHPI^MI 576    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

wmm

Regimul Diabeticului

Felul Alimentar

Cantitati precise

Fara cântar

- Carne: vaca, vitel, pasare, porc, miel slab (proaspata sau congelata) sunca.

300 g sau

- Peste: Proaspat sau congelat (sarat, afumat)

400 g sau

- Brânzeturi: telemea, cascaval, brânza topita

200-300 g

- Grasimi: unt, untdelemn, margarina

- Smântâna: (crema)

- Legume: varza, varza rosie, Bruxelles, conopida, spanac, dovleac, fasole verde, bame, sparanghel, salata, vinete, rosii, laptuci, papadie, urzici, maces, ridichi, ciuperci, ardei grasi, castraveti, praz, untisor, stevie.

800-1000 g

- Oua proaspete: foarte moi

Obligatoriu pe cântar zilnic

- Fructe proaspete: mere, fragi, capsuni, zmeura, caise, visine, cirese timpurii, pere, portocale, gutui, piersici, sfecla, morcov, telina sau pepene verde (600 gr)

300-400 g

- Lapte; iaurt, cas, urda, brânza de vaci proaspata

500 ml

- Cartofi, orez, gris, paste fainoase cântarite fierte

150 g

- Pâine: g

- mamaliga pripita g.

(400 g pentru 100 g pâine)

- mamaliga tare gr.

Nu

Nu se fierb cartofi, morcovi, sfecla, telina sau paste fainoase în ciorbe

- Nuci, aîunc

Nu

- Bauturi alcoolice: vin alb, tuica, coniac

ocazional si cu moderatie

- Ceai, cafea neagra

cu zaharina

Interzis

Se vor evita: fainoasele, biscuitii, legume uscate: fasolea, mazarea, lintea, bobul, castanele, zaharul, ciocolata, prajiturile, bomboanele, dulceturile, halvaua, rahatul, înghetata, berea, vinul dulce, mustul, siropurile, strugurii, pruncie, mierea de albine, cozonacul, bananele, curmalele, etc.

Instructiuni speciale: Echivalente: 100 g pâine = 250 g cartofi = 500 g fructe 100 g fructe = 50 g cartofi = 20 g pâine = 250 g. lapte = 120 g morcovi sau telina sau sfecla fierte.

Foaie de echivalenta

Continutul în zahar a 20 g pâine este egal cu zaharul continut în cantitatile indicate din alimentele de mai jos. Deci în loc de 20 g de pâine se poate lua cantitatea indicata din alimentul corespunzator asa cum se vede pe lista urmatoare: 20 g pâine = 15 g faina de grâu 20 g pâine - 15 g faina de porumb 20 g pâine = 86 g mamaliga 20 g pâine = 18 g macaroane 20 g pâine = 65 g macaroane fierte

BOLILE DE NUTRIŢIE    577

20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 30 g pâine = 20 g pâine = 10 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine = 20 g pâine =

.

250 g lapte

350 g lapte acru sau iaurt

60 g cartofi

20 g mazare, fasole, linte uscata boabe

70 g mazare, fasole linte fierte

120 g mazare verde

220 g fasole verde

140 g mere, pere

170 g portocale

190 gpepene

195 g fragi (de pâmânt)

225 g afine

135 g ciresi, visine : 130 g prune : 80 g nuci

* * *

Alimentele care pot fi consumate fara restrictie sunt: carnea, pestele de toate sorturile, sunca, brânzeturile fermentate, ouale, grasimile vegetale si animale, legumele cu continut mic în glucide (castraveti, ridichi, varza acra, spanac, conopica, ciuperci, varza rosie etc). Importante sunt alimentele care pot fi consumate numai cu cântarul: pâinea, fainoasele, toate derivatele de cereale, fructele si legumele cu continut mare glucidic, brânza de vaci, laptele, iaurtul, urda. Alimentele bogate în glucide sunt numai cele de origine vegetala. Dintre cele de natura animala numai laptele si produsele lactate. Dupa continutul lor în glucide, fructele si legumele se împart în patru categorii:

- cu continut sub 5% glucide: legume (castraveti, ardei grasi, ciuperci, conopida, dovlecei, fasole verde, loboda, rosii, vinete, ridichi, salata verde, spanac, varza, bame), fructe (pepene galben si verde, nuci, grepfuri si lamâi). Acestea pot fi consumate fara restrictie, fara cântar.

- cu continut de 10% glucide: legume (ceapa, morcov, radacina de patrunjel, praz, te-lina), fructe (ciresi, capsuni, coacaze, mere cretesti sau domnesti, portocale, fragi). Acestea trebuie cântarite.

- cu continut de 15% glucide: legume (mazare verde boabe, pastârnac), fructe (cirese de iunie, dude, gutui, mere ionatane, mure, piersici, zmeura, visini).

- cu continut de 20% glucide sunt: legume (usturoi, hrean, cartofi, leguminoase uscate cântarite fierte - fasole, mazare, linte), iar dintre fructe (struguri, prune uscate, pere pergamute).

Sintetizând, se consuma cu cântarul merele de orice fel, portocale, cirese, morcovi fierti si cartofi. Sunt strict interzise: strugurii, prunele, perele pergamute, stafidele, curmalele si bananele.

Leguminoasele uscate se consuma fierte si numai dupa ce se arunca apa de fierbere. Dintre celelalte alimente cu continut glucidic mentionam:

- pâinea contine 50% glucide

- pastele fainoase si derivatele de cereale, contin - cântarite fierte - circa 20% glucide si nefierte 70%, deoarece prin fierbere si îmbibare cu apa îsi maresc volumul de patru ori.

- mamaliguta pripita, contine înjur de 12% glucide (100 g pâine echivaleaza cu 400 g mamaliga).

578    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

- laptele dulce sau batut, iaurtul, brânza de vaci, contin în medie 4% glucide. Zaharul si produsele fainoase se interzic, deoarece cresc glicemia prea repede. Pot fi

folosite numai în stari hipoglicemice. Repartizarea glucidelor pe cele cinci mese, depinde de modul de echilibrare al diabeticului (numai cu dieta sau si cu tratament oral sau insu-linic). în primul caz se foloseste schema de alimentatie a normalului cu trei mese principale, în eventualitatea tratamentului cu insulina exista doua posibilitati:

-  daca se administreaza insulina româneasca, care se da în trei prize, insulina se va face înaintea meselor bogate în glucide (dimineata, prânz si seara).

-  daca se foloseste insulina semilenta sau lenta, care se administreaza în doua prize (dimineata si seara), sau într-o singura priza, glucidele se repartizeaza relativ egal, adica în cele trei mese principale si 2 - 3 gustari, cu preponderenta mesei de dimineata si de prânz. Ultima masa va fi luata cât mai târziu seara si prima cât mai devreme dimineata.

Repartitia glucidelor pe procente este similara adultului normal (15% dimineata, 10% la orele 11, 35 - 40% la prânz, 10% la orele 17, 20 - 25% seara si 10% la orele 22). în ceea ce priveste continutul în glucide, se recomanda copilului pâna la 15 - 16 ani, sa primeasca 50% glucide, 20% proteine si 25 - 30% lipide. Pentru adult se recomanda 45 -50% glucide, 15 - 20% proteine si 30 - 35% lipide.

Se prefera diete mai bogate în glucide. în ce priveste reactia calorica, daca diabeticul nu este obez, va primi aceeasi ratie ca si individul normal, pentru vârsta, sex, munca si stare fiziologica. Pentru evitarea monotoniei regimului se poate recurge la unele înlocuiri, echivalente din punct de vedere glucidic (vezi, foaia pentru regim). Cântarul este necesar pâna când bolnavul evalueaza singur cât mai corect continutul glucidic al alimentelor. Este greu de prevazut rapiditatea resorbtiei glucidelor, dar aceasta depinde si de cantitatea de proteine si de lipide ingerabile. De aceea ratia calorica trebuie sa fie echilibrata, sa nu lipseasca niciodata alimentele bogate în fibre, iar împartirea pâinii pe felii, trebuie facuta cât mai exact. Daca diabeticul este si obez, se vor reduce pâinea si fainoasele cât mai mult posibil, dar nu si grasimile vegetale. Pentru obezi mai sunt necesare: controlul aportului caloric, regim strict daca este necesar, aport mare de fibre si mese regulate. Slabirea în greutate nu este permisa bolnavului fara indicatia medicului.

în ce priveste modul de preparare a alimentelor se recomanda urmatoarele:

- nu se va folosi niciodata zaharul si produsele zaharoase; îndulcirea se va face; numai cu zaharina si ciclamat de sodiu.

- prepararea sosului se va face pe cât posibil fara faina.

- pâinea prajita va fi cântarita înainte de prajire (prin deshidratare cresc glucidele).

- pastele fainoase în stare cruda, contin mai multe glucide (75 - 80%). Prin fierbere se îmbiba cu apa si-si maresc volumul de patru ori.

- se prefera consumul alimentelor sub forma de sufleuri, soteuri, budinci.

- legumele cu 5% glucide vor fi cât mai mult folosite.

- proteinele animale sunt obligatorii în regim.

- prajirea este contraindicata, se recomanda fierberea si coacerea.

Pentru stabilirea ratiei calorice si a necesarului de glucide, lipide si proteine, se va consulta tabelul de la sfârsitul capitolului "Notiuni de alimentatie si dietetica".

1.2.2.11. TRATAMENTUL CU INSULINA

Pentru diabeticul de tip I, insulino dependent, insulina este .indispensabila. Se administreaza subcutanat si în cazuri cu totul speciale, la indicatia medicului i.v. (come diabetice). Exista insuline cu actiune rapida si insuline cu actiune lenta. Dintre cele cu

BOLILE DE NUTRIŢIE    579

actiune rapida se foloseste în principal insulina obisnuita, cristalina sau ordinara. Tot cu actiune rapida, este insulina Actropid. Aceasta este de import si este mai bine purificata, în tara noastra, flacoanele cu insulina au 5 ml si 200 u.i. (40 u.i./ml), în alte tari exista si insuline cu 80 u.i. sau cu 100 u.i./ml. Insulina se extrage din pancreasul de vaca. Spre deosebire de insulina româneasca, insuficient purificata exista si insuline pure, numite insuline monocomponente. Acestea nu dau rezistenta, nu dau reactii alergice si sunt mai bine suportate. Pe cale subcutanata, activitatea hipoglicemianta începe cam la 20 - 30 minute de la injectare si dispare în 6 - 7 ore. Pe cale i.v. începe imediat si dispare în 90 de minute. Ca regula generala, bolnavul îsi va injecta singur insulina, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înaintea fiecarei mese principale (dimineata, prânz si seara). Dozele se stabilesc în functie de toleranta la glucide. Sunt obligatorii urmatoarele reguli:

-  1 u.i., insulina obisnuita, echilibreaza circa 2 g glucoza. Daca bolnavul elimina prin urina, 20 g glucoza în 24 de ore are deci nevoie de 10 u.i. Daca dupa 10 u.i dispare glicozuria, bolnavul poate.fi considerat echilibrat. în general, mai ales la copii si adolescenti, se permite o glicozurie de 10 - 12 g în 24 de ore, pentru a evita o posibila hipo-glicemie.

-  glicozuria nu este întotdeauna utila diagnosticului si tratamentului. La vârstnici, cu complicatii renale, tratamentul se conduce numai dupa valorile glicemiei.

- repartizarea dozelor de insulina, se face diferit în functie de masa. De exemplu: o doza de 60 u.i, se repartizeaza diferentiat: 24 u.i., dimineata, 20 u.i. la prânz si 16 u.i. seara.

- când nevoia de insulina obisnuita depaseste 60 u.i., zilnic, se recurge la insulina cu activitate medie sau prelungita.

Insulinele cu actiune prelungita pot fi: cu activitate medie (10 - 14 ore activitate hipoglicemianta) si cu activitate prelungita (18 - 24 ore activitate hipoglicemianta). Dintre insulinele cu activitate medie prezentam:

- H.G. Insulina, cu debut la o ora si disparitia efectului la 12 - 14 ore.

- Komb-Insulina, cu debut la 45 - 60 minute si disparitia actiunii la 9 - 12 ore

- Insulina semilenta M.C, cu debut la o ora si sfârsit dupa 12-16 ore.

- Rapitard Insulina, cu debut la o jumatate de ora de la administrare si disparitia activitatii dupa 18 - 20 ore.

Dintre insulinele cu activitate prelungita se folosesc:

- Long-inuslina, cu debut la o ora de la administrare si disparitia activitatii dupa 20 -24 de ore.

- Insulina Novolenta, cu actiune la o ora jumatate pâna la doua ore si disparitia activitatii dupa 20 - 24 de ore.

Dintre insulinele monocomponente (bine purificate) se utilizeaza:

- Monocomponent Lente si Monotard M.C. Insulina.

La copii si adolescenti se contraindica tratamentul cu insulina lenta, care se administreaza într-o singura priza pe zi. Sunt interzise amestecuri de insulina româneasca cu orice alt tip de insulina, deoarece se inactiveaza. Flacoanele de insulina se pastreaza tot timpul la frigider si la loc uscat. înainte de administrare, flaconul este încalzit la temperatura camerei si se agita pâna se omogenizeaza. Extragerea insulinei se face cu doua ace sterilizate, prin fierbere, care se introduc în dopul de cauciuc dupa dezinfectare cu alcool si stergere cu un dop de vata sterila cu apa si se usuca. Alcoolul, inactiveaza insulina. Printr-un ac se extrage insulina, iar prin celalalt patrunde aerul care înlocuieste continutul extras. Este de dorit ca dupa fiecare utilizare, seringa sa fie aruncata. Exista seringi de 1 ml, cu 40 gradatii (fiecare gradatie corespunde la 1 u.i.) sau cu 20 gradatii (fiecare gradatie corespunde la 2 u.i). Seringile se sterilizeaza numai prin fierbere. Este normal sa existe atâtea seringi câte injectii se fac. Daca nu este posibil, seringa se sterilizeaza o singura data (dimineata), prin

580    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

fierbere si o data cu ea un numar dublu de ace fata de numarul de injectii cu insulina facute zilnic si un numar triplu de dopuri de vata. Injectiile se fac subcutanat. Locurile de electie sunt: fata anterioara si latero-externa a coapselor, jumatatea inferioara a abdomenului (sub ombilic), fetele anterioare si laterale ale bratelor si regiunile fesiere. Pielea se sterilizeaza cu alcool si urmele de alcool se sterg cu un buson de vata fiert în apa. Bolnavul se va spala obligatoriu cu apa si sapun înainte de fiecare injectie. în general se va evita repetarea curenta a injectarii în acelasi loc. Schimbarea locului de injectare se va face periodic, dupa o schema pe care si-o va face bolnavul, care de altfel îsi face si singur injectiile.

Accidentele dupa administrare de insulina sunt:

- Hipoglicemia

- Infectiile locale (flegmoane) datorita lipsei de asepsie

-  Alergie la insulina (reactii locale si generale). în aceasta situatie se înlocuieste insulina cu forma monocomponenta.

- Lipodistrofia, care poate fi hipertrofica (noduli duri si durerosi) sau atrofica, cu disparitia grasimei subcutanate. Lipodistrofia se combate prin schimbarea periodica a locului injectiei.

12.2.12. TRATAMENTUL CU ANTIDIABETICE ORALE

Se foloseste în diabetul zaharat tip II (insulino independent). Sunt folosite fie sulfa-mide hipoglicemiante, fie biguanide.

1. Sulfamide hipoglicemiante. Redam în continuare tabelul cu cele mai folosite preparate. Primele doua sunt din generatia I urmatoarele doua din generatia a Ii-a.

Dupa I. Mincu.

Nume comercial

Prezentare

Posologie în 24 h

Observatii

1. Tolbutamid Rastinon Orinase

1 comprimat 0,50 g

1 - 3 comprimate

trei doze pe zi dupa mese

2. Clorpropamid

1 comprimat 0,25 g

0,250 - 0,750 g

- o singura priza maximum 2 pe zi, dimineata si seara dupa mese.

3. Glibenclamid Maninil Daonil Euglucon Benclamid

1 tableta/5 mg

5- 15 mg

Atentie la hipoglicemii. Doza de dimineata va fi mai mare decât cea de seara.

4. Gliciazide Diamicron Predian

1 tableta 0,080 g

0,080 - 0,240 g

.

Contraindicatii: Diabetul zaharat tip I, Cetoacidoza, sarcina la o diabetica, diabeticul operat pre si post operator pâna în faza de convalescenta, diabet asociat cu hipotiroidism, insuficienta ovariana, insuficienta hepatica si renala, complicatii infectioase, de nutritie si alergie.

Efecte secundare: hipoglicemii mai ales la batrâni cu insuficienta renala, leucopenie, reactii alergice (urticarie, eczeme, hipotiroidism, hipersecretie gastrica).

BOLILE DE NUTRIŢIE    5 81

Testarea sulfamidelor hipoglicemiante se face astfel: dupa efectuarea glicemiei dimineata pe nemâncate, se administreaza 3 tablete Tolbutamid. Se recolteaza glicemia la 2 si la 4 ore. Daca glicemia scade fata de cea de dimineata, cu 40 %, bolnavul raspunde la tratament. Daca nu raspunde se administreaza Glibenclamid (generatia a Ii-a) cu actiune mai puternica si mai prelungita (la batrâni exista riscul hipoglicemiei). Daca nu raspunde nici de aceasta data, se administreaza Biguanide sau se asociaza. Daca si acum tratamentul este negativ se recurge la insulina. Asocierea insulinei cu sulfamide este ineficienta.

Modul de actiune al sulfamidelor este stimularea celulelor beta, deci actioneaza prezenta unui pancreas înca activ.

2. Biguanidele (Meguan, Glucofageul). Cu prudenta se foloseste butilbiguanida (Buformin, Silubin). Meguanul se administreaza 1 - 4 tablete (0,50 g tableta) iar Buforminul si Silubinul 50 - 150 mg zilnic (50 mg tableta). Exista si forme retard de Buformin si Silubin (1 - 2/zi de 100 mg). Biguanidele actioneaza hipoglicemiant, crescând utilizarea periferica a glucozei si scazând resorbtia intestinala. Actioneaza când exista insulina în circulatie (proprie sau introdusa). Nu are actiune insulino secretorie. în afara actiunii hipoglicemiante mai are si actiune anorexianta, antilipidogena si fibrino-litica. Sunt întrebuintate si în combaterea obezitatii, deoarece scad pofta de mâncare si grasimile circulante. Indicatia lor speciala este la diabeticii obezi. Biguanidele se pot asocia si tratamentului cu insulina sau cu sulfamide. Sunt contraindicate în acitocetoza, coma diabetica, complicatii infectioase, interventii chirurgicale, sarcina, boli de ficat sau rinichi, intoleranta digestiva, denutritie. Ca efecte secundare pot apare: tulburari gastro-in-testinale (inapetenta, greturi, diaree, dureri epigastrice), cresterea usoara a tensiunii arteriale etc.

12.2.13. ROLUL EFORTULUI FIZIC ÎN DIABETUL ZAHARAT

Efortul fizic este o componenta importanta a tratamentului diabetului, alaturi de regim si medicatie. Efortul fizic actioneaza crescând în principal utilizarea periferica a glucozei, scade necesarul de insulina, scade trigliceridele si colesterolul circulant, creste capacitatea de efort, scade greutatea, amelioreaza functia respiratorie si cardiovasculara, reduce starile depresive. Nu se recomanda exercitii fizice grele. Exercitiul fizic moderat se realizeaza prin plimbari, alergari, înot, calarit etc. Solicitarile fizice usoare ca statul în picioare, îmbracatul, desbracatul, scrisul, cusutul etc, nu pune probleme. Un exercitiu fizic chiar moderat, datorita efectului sau hipoglicemiant, necesita ca bolnavul sa ia cu el 10 - 20 g glucide pentru prevenirea hipoglicemiei. Este bine ca diabeticul sa foloseasca în aceste împrejurari, glucide usor absorbabile si sa practice exercitiile fizice dupa masa. Exercitiile fizice sunt cu atât mai necesare, cu cât combat si sedentarismul, sau obezitatea când e cazul, factori favorizanti ai aterosclerozei. Vârstnicii trebuie sa evite exercitiile fizice obositoare, dar miscarile, plimbarile, diferite îndeletniciri sunt indispensabile.

12.2.14.  CURA BALNEOCLIMATICĂ încheie arsenalul terapeutic al diabeticului. Este contraindicata la diabeticul decompensat, la copilul si tânarul pâna la 20 de ani si vârstnicii dupa 65 de ani, precum si la diabeticii cu complicatii cardiace, hepatice sau renale. Se recomanda ape carbogazoase (Bodoc) alcaline deraiate (Sângeorz), sulfuroase (Olanesti, Calimanesti), carbogazoase (Vatra Domei, Covasna) etc.

582    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

12.2.15- TRATAMENTUL COMEI DIABETICE

în faza de acido cetoza moderata, insulina si regimul corect administrate sunt suficiente, în faza de precoma, internarea este obligatorie. Se vor trata cauzele: declansante, infectie, insuficienta insulinica, dezechilibrul alimentar, stressul, etc. Se administreaza un regim hidric bogat, cu sucuri de zarzavat strecurate, sucuri de fructe, bauturi sarate, etc. Se introduc prin perfuzie 500 - 1000 ml ser fiziologic, 250 - 500 ml ser alcalin hiperto-nic, 250 - 500 ml ser glucozat 10 - 20%, tamponat cu insulina (1 u.i. la 2 g glucoza. Se mareste doza de insulina cu 50 - 100%, peste cantitatea obisnuita. Se adauga 2 - 4 g K, în 24 de ore în perfuzie. în stadiul de coma diabetica, tratamentul este complex. Se administreaza 7-91 i.v., din care în primele doua ore, 3 1 (ser fiziologic, ser alcalin hiperton sau ser bicarbonatat izotonic). Din a treia ora se administreaza 500 - 1000 ml ser glucozat 20%, tamponat cu insulina. Thamul se foloseste în situatii speciale. Glucoza se administreaza pentru disparitia cetozei, prevenirea hipoglicemiei etc. Administrarea de K, i.v. în perfuzie este obligatorie. Când este posibila rehidratarea orala, se administreaza 2 -3 1 lichide în 24 de ore, cu 10 - 14 g clorura de sodiu si 8 - 10 g clorura de potasiu.

Dozele de insulina variaza între 300 si 600 u.i., administrate i.v. sau s.c. Dupa caz se administreaza si solutii macromoleculare sau plasma în caz de colaps, digitala etc. Corect tratat bolnavul în coma diabetica, revine la normal în 6 - 8 ore.

12.3. HIPOGLICEMIILE

y--aa-'.. .,-, -... .....     .'■ ■(* .:*>.i    " ■    -..)...; ;.<;

Clinic se descriu doua tipuri de hipoglicemii: acute si cronice. Se mai cunosc si hipo-glicemii organice.

Dintre hipoglicemiile acute, care pot fi usoare, medii sau grave, forma cea mai importanta este coma hipoglicemica. în forma usoara si medie de coma hipoglicemica, domina senzatia de foame, transpiratii profuze, vertije, frisoane, tahicardie iar în formele severe tulburarile neurologice si psihice (crampe, parestezii, cefalee, uneori incoerenta ca la betie, sau dimpotriva stari depresive). Coma hipoglicemica este de obicei profunda, bolnavul este palid sau congestionat, respiratia este de tip Cheyne-Stockes, hipertensiunea arteriala, hipotermia si tahicardia se îmtâlnesc de obicei. Neurologic, semnele merg de la mici secuse la convulsii, uneori crize epileptiforme, contracturi puternice cu înclestarea gurii, reflexe vii, uneori paralizii. Semnul Babinski este prezent bilateral. Diagnosticul diferential se face cu:

-  coma diabetica, care este mai putin profunda, respiratia este de tip Kiismaul, se simte mirosul de acetona la respiratie, deshidratarea este mai mare, setea intensa si uscaciunea pielii prezenta. Reflexele sunt abolite. Babinski nu este prezent, iar probele biologice sunt caracteristice.

- coma vasculara cerebrala, este profunda, apare semne de focar (hemiplegie, Babinski unilateral, reflexe abolite). Aspectul lichidului cefalorahidian confirma diagnosticul.

- coma uremica, apare dupa o evolutie prelungita a unei boli renale cunoscute. Ureea este crescuta iar glicemia normala.

- coma hepatica, apare dupa o boala prelungita si cunoscuta, cu semne evidente. Sindromul biologic exclude hipoglicemia.

Hipoglicemiile cronice apar în boli organice sau dupa un tratament hipoglicemiant lung. Sunt prezente semne de nevroza, etilism, epilepsie etc. si chiar deteriorare psihica. Tratamentul presupune suprimarea cauzei.

BOLILE DE NUTRIŢIE    583

Hipoglicemiile organice se întâlnesc în urmatoarele boli:

- Insulinomul (adenomul insulelor Langerhans). Este o tumora benigna în care apar semne nervoase si gastrice, postprandial sau dupa eforturi, glicemii în timpul crizei sub 0,50 g%o, semne care dispar dupa administrare de glucoza. în general apar semne nevrotice (astenie, torpoare, traspiratii profaze), semne minore de hipoglicemie (tremuraturi, paloare, anxietate, foame imperioasa care dispare dupa ingestie de glucoza). Treptat semnele psihice si neurologice se accentueaza. Apar crampe, parestezii, tremuraturi, incoerenta, stari depresive, convulsii, pareze etc. Semnele apar paroxistic, regresia este fara sechele, lipsesc semnele obiective si apar dimineata pe nemâncate sau la trezirea din somn. Cedeaza prin digestie de zahar. Tratamentul este chirurgical.

- Alte hipoglicemii organice, apar în: seminomul testicular, adenocarcinomul gastric, cecal si în tumori toracice.

Hipoglicemii functionale. Acestea apar la bolnavii cu gastrectomie si în urmatoarele doua sindroame:

-  Sindromul de evacuare precoce (Dumping sindrom). Simptomatologia este polimorfa: balonari, apasare epigastrica, greturi si varsaturi, chiar colici, transpiratii, astenie fizica, vertije, palpitatie, etc. Toate aceste semne apar la 15-30 minute dupa masa, când glicemia este maxima. Glicemia este urmata de o hipoglicemie secundara (cu descarcare de secretina), care explica simptomatologia.

- Sindromul postprandial tardiv, care apare la câtiva ani de la operatie (gastrectomie), cu lipotimii, transpiratii, ameteli, cefalee, oboseala marcata. Apare la 2 - 4" ore dupa mese. Daca se ingera imediat zahar tulburarile dispar.

.

I

12.4. OBEZITATEA

12.4.1. DEFINIŢIE sl EPIDEMIOLOGIE

*

Definitie. Se întelege prin obezitate depasirea greutatii ideale cu 15 - 20%. Aprecierea obezitatii se poate face dupa raportul dintre greutate si înaltime, sau dupa masurarea pliului cutanat. Dupa indicele Broca, greutatea ideala este: G = T - 100, în care G este greutatea în kilograme, iar T înaltimea în centimetri. De exemplu un individ înalt de 1,70 m, trebuie sa aiba o greutate de 70 kg. Se accepta mici variatii care nu trebuie sa depaseasca 10 - 15%. Mai exacta este formula propusa de Lorentz: G = T - 100 [(T -150) x 0,25]. T si G au aceeasi semnificatie ca mai sus. Formula este complicata, de aceea în practica nu se prea foloseste.

Epidemiologie. Obezitatea se întâlneste frecvent în tarile cu nivel de trai ridicat. O treime pâna la o cincime din populatia adulta acestor tari este supraponderala. Este vorba despre un bilant energetic pozitiv, între aportul alimentar excesiv si cheltuielile energetice reduse, prin sedentarism. Aceasta exprima nivelul de viata. Trebuie sa se tina seama si de faptul, ca pâna nu demult se considera obezitatea ca un semn de distinctie. Relevante sunt picturile lui Rubens, dar si ale altor pictori, unde hiperponderea apare ca simbolul frumusetii. Opinia timpurilor noastre s-a schimbat radical, nu numai estetic dar si medical. Astazi este o certitudine relatia dintre obezitate si bolile cu cea mai mare rata de mortalitate: bolile cardiovasculare, dislipidemiile, diabetul zaharat etc. Astfel 85 -95% dintre diabetici au fost sau sunt obezi; peste 60% dintre dislipidemici au obezitate. Proportii asemanatoare s-au înregistrat în infarctul miocardic si în cardiopatia ischemica.

Anatomia tesutului adipos. înca din copilarie exista o deosebire în ceea ce priveste repartitia si cantitatea de grasime între cele doua sexe, prevalând la fetite. Diferenta se

584    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

mentine si în ceea ce priveste numarul de adipocite (celule cu grasime), care este mai mare la femei. Numarul de celule adipoase odata fixat (posibil ereditar) ramâne definitiv. Raportul dintre numarul si volumul celulelor adipoase, determina o forma hipertrofica si o alta hiperplazica de obezitate. Acest raport este controlat de unii hormoni, care influenteaza si repartitia. Hormonii androgeni (testosteronul) si glucocorticoizii influenteaza depunerea grasimilor în partea superioara a corpului, iar estrogenii în partea inferioara.

Ţesutul adipos nu este un tesut inert, deoarece el regleaza captarea acizilor grasi si a trigliceridelor circulante, sinteza endogena a gliceridelor plecând de la glucoza, catabo-lismul acizilor grasi, eliberarea acizilor grasi în circulatie etc.

în ceea ce priveste senzatiile de foame si satietate, reglarea se face prin:

- glicemie (senzatie de foame, în hipoglicemie si senzatie de satietate în hiperglicemie)

- factorii digestivi (introducerea glucozei în duoden, este urmata de scaderea senzatiei de foame).

- factori neurologici. Acestia actioneaza la nivelul hipotalamusului si cortexului. Obezitatea endogena este expresia unei boli neuroendocrine.

12.4.2. ETIOPATOGENIE

S-a vazut anterior ca obezitatea depinde de numarul si volumul adipocitelor. Un numar crescut de adipocite, este un risc crescut de obezitate. Obezitatea hiperplazica, cu numar crescut de adipocite, depinde de alimentatia primita în copilarie. Numarul adipocitelor la adult este fix. El se stabilizeaza în jurul vârstei de 20 - 23 de ani. Volumul adipo-citului este direct influentat de bilantul caloric. Bilantul caloric pozitiv duce la adult la cresterea volumului adipocitului si implicit la obezitate. Cu înaintarea în vârsta, se reduce activitatea fizica si surplusul caloric se transforma în trigliceride de rezerva, marind volumul adipocitelor. Scaderea în greutate înseamna scaderea volumului, nu a numarului de adipocite, care este o valoare fixa. Aceasta este obezitatea hipertrofica, care apare la adult datorita reducerii activitatii fizice, fara o reducere proportionala si a alimentatiei. Pe lânga obezitatea hiperplazica si hipertrofica exista si obezitatea de tip mixt, în care se asociaza o crestere a numarului de adipocite - din perioada copilariei - cu o crestere a volumului, care apare oricând în timpul vietii. Aceasta este mai frecventa la femei.

Factorii etiologici ai obezitatii sunt în ordinea frecventei si importantei urmatorii:

- supraalimentatia

-  reducerea sau lipsa activitatii fizice, în raport cu consumul alimentar nemodificat. Profesiunile sedentare, renuntarea la sporturi sau diferite exercitii fizice, comoditatea transportului auto, sunt tot atâtia factori care contribuie la obezitate.

- factori psihologici, în sensul refugierii în satisfactia alimentara, pentru o nereusita în viata, diferite deziluzii afective etc. (refulari).

- alcoolismul

- mediul urban, unde acesti factori sunt mai evidenti.

- modificari endocrine (cauze endogene), mult mai rare: sarcina, boala Cushing, adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipotiroidia etc.

12.4.3. FORME CLINICE

,-■*,,'-

 .

Principala forma este forma comuna generalizata, care apare sub cele trei aspecte descrise: hiperplazica, hipertrofica si mixta. Când paniculul adipos este limitat (sub 40 kg), factorul determinant este volumul adipocitelor. Peste aceasta greutate, obezitatea este

BOLILE DE NUTRIŢIE    585

dependenta de numarul de adipocite (forma hipertrofica). Clasificarea curenta foloseste gradul obezitatii. în gradul I, constatam o depasire de 15-20 kg, în gradul II, o depasire de 20 - 30 kg fata de greutatea ideala, iar în gradul III, o depasire de peste 30 kg. Se descriu si obezitati monstruoase, cu depasire de peste 60 - 70 kg, uneori ajungându-se la greutati colosale de 300 - 400 kg. Se pare ca totusi obezitatea stationeaza la un moment dat. Dupa localizare se disting doua forme clinice:

- Obezitatea de tip ginoid (tip Rubens). Se întâlneste mai frecvent la femei dar poate apare si la barbatul adult si la copilul de ambele sexe. Musculatura scheletica este slab dezvoltata, iar tesutul adipos se localizeaza în partile inferioare ale corpului, pe abdomenul inferior (sub ombilical), pe flancuri, solduri, coapse, genunchi, gambe. Bolnavul se misca greu, oboseste usor si se îngrasa foarte repede. Consuma putine calorii, dar slabeste foarte greu. Apar rapid complicatii respiratorii, cardiace, bsteomusculare etc. Unele forme retin multa apa si sare. Nu raspunde la tratamentul dietetic sau diuretic, dar Unele rezultate se obtin prin corticoterapie. O forma speciala este celulita Dercum în care infiltratia adipoasa este dureroasa. Boala are caracter familial.

- Obezitatea de tip android (tip Falstaff). Se întâlneste mai frecvent la barbati. Ţesutul adipos se dezvolta în regiunea superioara a corpului (ceafa, gât, umeri, abdomenul superior supra ombilical), respectându-se partea inferioara a corpului. Musculatura este puternica iar tesutul adipos mai putin dezvoltat decât în forma precedenta. Sunt oameni care se plâng mereu de foame, si care manânca mult. Frecvent apar complicatii ca: diabet, hipe-ruricemie, dislipidemie, ateroscleroza cu localizarile sale etc.

Se mai disting si cazuri de obezitate, conditionate genetic.

12.4.4. COMPLICAŢII

- Diabetul zaharat este o complicatie majora. Peste 80 - 90% dintre diabetici au fost sau sunt obezi. Boala evolueaza progresiv pâna la stadiul clinic manifest de diabet.

- Complicatiile cardiovasculare sunt numeroase si severe:

- hipertensiunea arteriala este frecventa la obezi (peste 50% dintre obezi au si hipertensiune arteriala).

- insuficienta cardiaca este la fel de frecvent întâlnita la obezi. în aparitia ei joaca rol travaliul crescut impus inimii de obezitate, hipertensiunea arteriala asociata, precum si infiltratia grasa a muschiului cardiac.

- Ateroscleroza apare mai frecvent si mai devreme la bolnavul obez (cu cel putin 10 ani fata de normo ponderal). Daca se tine seama de frecventa, severitatea si mortalitatea crescuta prin complicatiile aterosclerozei (infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale), se întelege gravitatea acestei complicatii la obezi.

- Varicele reprezinta una dintre cele mai des întâlnite complicatii, localizate la nivelul membrelor inferioare.

-  Dintre complicatiile pulmonare: bronsita acuta si cronica, emfizemul pulmonar, dispneea de efort datorita scaderii capacitatii vitale, uneori hipertensiunea pulmonara si nu rareori sindromul Pickwick (somnolenta si obezitate).

-  Complicatiile digestive sunt: hipotonia biliara, litiaza biliara, constipatia cronica, hepatita cronica prin steatoza hepatica (infiltratie grasa a ficatului).

- Tulburari de statica: cifoza dorsala, lordoza cervicala, picior plat, spondiloze, artroza soldului, poliartroze sau numai durerea articulara semnalata la 70% dintre obezi.

- Complicatii cutanate: intertrigo, piodermite, seboree.

- Complicatii la nivelul sistemului nervos central: cefalee, astenie, vertije, uneori obsesii, anxietate.

,-■'

586    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

- Complicatii ginecologice- amenoree, tulburari de ciclu ovarian.

Din cele prezentate se întelege gravitatea obezitatii. Dupa unele statistici numai 30% dintre obezi ajung la vârsta de ^0 de ani. Se întelege ca prognosticul formulat dupa cunoscuta expresie populara, "cu cât este mai lunga cureaua, cu atât mai scurta este viata", este foarte reala.

12.4.5. TRATAMENT

Slabirea unui obez este o actiune dificila. Fara o cooperare între bolnav si medic eforturile sunt inutile. Obiectivul fundamental este transformarea dezechilibrului energetic pozitiv într-unui negativ. Aceasta presupune transformarea raportului - aport-consum energetic - într-un raport favorabil consumului. Bilantul caloric trebuie sa fie negativ. Pentru realizarea acestui obiectiv se foloseste regimul restrictiv, cultura fizica si medicatia.

Regimul alimentar este în principiu hipocaloric, hipolipidic si hipoglucidic cu reducere obligatorie a dulciurilor concentrate, a fainoaselor si a pâinii. Proteinele vor fi administrate în cantitate suficienta mai ales cele cu valoare biologica mare (lapte, carne, brânza, oua). Legumele si fructele vor fi permise fara restrictie, acoperind nevoile de vitamine hidrosolubile si de saruri minerale ale obezului. Aportul de calorii va fi de 1200 - 1300 calorii, în conditii obisnuite de activitate. în conditii de spital sau de repaus absolut, aportul va fi de 800 sau chiar 400 calorii, uneori chiar post absolut (bineînteles 1-2 zile). Proteinele vor fi administrate în proportie de 1 - 1,5 g/kg corp greutate ideala, iar lipidele vor fi reduse la 40 - 50 g/zi. Regimul va fi sarac în glucide. Sunt permise ca lichide, 1 -1,5 l/zi. Se vor da 5 - 6 mese pe zi si se va recomanda sa nu se consume nimic între mesele principale, sa nu se abuzeze de sare (permis 5-8 g/zi), sa nu se fumeze. Se interzice alcoolul deoarece acesta îngrasa. La centrul de nutritie si boli metabolice din Bucuresti, se prescrie un regim tip, cu aproximativ 1000 calorii (75 g proteine, 35 g lipide, 100 g glucide).

Prezentam mai jos acest regim:

I.M.F. BUCUREsTI

SPITALUL Profesor Doctor N. Paulescu

CLINICA DE BOLI METABOLICE sI DE NUTRIŢIE

CENTRUL DIABETIC - OBEZITATE

OBEZITATEA

- E cauza a 70-80% din cazurile de diabet la adulti.

-  Favorizeaza aparitia aterosclerozei si accidentelor ei (angina de piept, infarctul de miocard, apoplexii, etc).

- Provoaca cresterea tensiunii arteriale.

- Favorizeaza aparitia litiazei biliare.

- Favorizeaza aparitia artrozelor si spondilozelor.

- Favorizeaza aparitia varicelor.

- Mareste riscul de aparitie a cancerului

- Diminua puterea de munca

Reguli de regim în obezitate

1. Nu mâncati nimic între mesele prescrise.

2. Nu abuzati de sare.

BOLILE DE NUTRIŢIE    587

3. Nu consumati alcool.

4. Respectati întocmai cantitatile de alimente indicate.

REGIM PENTRU O ZI (cea. 1000 calorii, 75g proteine, lOOg glucide, 35g lipide)

Dimineata               - 200g lapte rece sau cald.

Ora 10                    - o chifla (50g) sau o felie de pâine (50g), cu brânza de vaci sau

carne fiarta slaba (50g). - o cafea neagra cu zaharina.

Ora 12

Ora prânzului

felul I

felul II.

felul III. Seara

felul I. felul II.

- salate de cruditati din 200g varza alba sau rosie sau ridichi de luna, sau andive, salata verde sau castraveti, salata de rosii, ardei grasi, praz cu o lingurita de ulei, lamâie sau otet.

- Se pot folosi 1-2 farfurii de supa sau ciorba, preparate din aceleasi legume si aceleasi cantitati ca cele indicate pentru salata. Neputând folosi ridichiile si andivele, legumele pentru supe sau ciorbe se vor completa cu loboda, spanac, dovlecei sau conopida.

-  lOOg carne slaba de vaca, mânzat, pasare fiarta, fripta, tocata si fiarta sau fripta, înabusita, conserve de carne slaba preparata ca rasol.

- sau 150g peste slab, stavrid, cod, stiuca, salau (congelat sau proaspat) fiert, fript la cuptor, conserve de peste slab, rasol.

- sau 150g brânza de vaci.

- unmar(lOOg)

-  150g cartofi fierti înabusiti sau 200g soteuri din fasole verde si 200g dovlecei cu 2 lingurite de iaurt.

-  1 OOg carne slaba fripta sau 150g peste slab (adica sortul care nu s-a consumat la prânz)

- un mar (1 OOg)

*

-  în ziua în care carnea se înlocuieste cu 50g parizer, sunca, crenvursti sau salam popular, nu se adauga ulei peste salate ci ulei de parafina si lamâi sau otet.

-  Salatele, ciorbele sau supele si soteurile nu se prepara din morcov, telina, sfecla si mazare verde.

- supele nu se îngroasa cu fainoase.

- Supele si ciorbele se asesoneaza cu verdeturi de tip patrunjel, marar, leustean, tarhon.

-  sosurile se prepara din supa de carne degresata si se dreg cu o lingura de iaurt, lamâie verdeturi, cimbru sau dafin.

- Carnii i se da gust cu cimbru si putin usturoi, iar salatelor cu lamâie, otet si chimen.

- Folosind toate aceste condimente se poate reduce cu usurinta cantitatea obisnuita de sare ce se adauga la mâncare. în acest fel puteti consuma cantitatea dorita de lichide excluzând însa bauturile îndulcite (suc, sirop, lichior, nectar, pepsi, etc) si cele alcoolice.

-  Sunt total interzise: Zaharul, toate dulciurile concentrate, fainoasele si depasirea cantitatilor prescrise de pâine si cartofi.

- dintre fructe sunt interzise: fructele uscate, cele oleaginoase si dintre cele ce se consuma proaspete: strugurii, prunele, ciresele pietroase, perele pergamute.

588    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

- Felurile vor fi cât mai variate pentru ca regimul sa poata fi tinut în timp.

Se folosesc regimuri si mai restrictive, cu 400 - 600 sau 800 calorii. De exemplu: regimul de 240 calorii permite 300 g brânza de vaci pe zi, regimul lactat 1 litru de lapte pe zi, aduce aproximativ 600 calorii, iar regimul de fructe, de exemplu 1 kg de mere aduce 400 calorii. în conditii de spital, se poate folosi si postul absolut. Bolnavul sta în repaus la pat, si primeste 1500 - 2500 ml ceai îndulcit cu zaharina, cu suplimentarea vitaminelor pe cale parenterala (clinica de boli de nutritie si boli metabolice din Bucuresti). Un asemenea regim restrictiv nu este posibil decât timp foarte limitat. Alte variante de regimuri hipocalorice, au fost prezentate la capitolul notiuni de alimentatie si dietetica, diete cu caracter mai general. Dintre acestea citam: dieta hidrozaharata, regimul hipo-caloric, regimul hipolipidic, (hipocolesteronemiant), regimul vegetarian, regimul Se cruditati, lactoovo-vegetarian, cura de fructe etc.

Cultura fizica, este un adjuvant pretios al regimului. Se practica cultura fizica medicala în centre specializate, dar mai accesibila este cultura fizica libera pe care o efectueaza bolnavul însasi, singur. Eforturile fizice vor fi moderate, zilnice si practicate toata viata. Nu se recomanda eforturi fizice mari, sporadice, care cresc apetitul si setea. Se recomanda mersul pe jos 60 - 90 de minute zilnic, cros, ciclism, înot, patinaj, turism, gimnastica etc.

Tratamentul balneo fizio-terapic este tot un factor adjuvant. Consta în proceduri termo-terapice (bai de aburi, bai de lumina), masaj, dus cu presiune, etc.

Tratamentul medical nu actioneaza în obezitate pe masura asteptarilor. Se folosesc medicamente pentru inhibarea apetitului crescut, pentru stimularea catabolismului si diuretice pentru eliminarea apei. Dintre anorexigene: Anapetolul, Silutinul si Gastrofibranul care provoaca satietate precoce. Silutinul se administreaza un drajeu cu 30 minute înaintea celor trei mese, iar Gastrofibranul 4-5 tablete, când apare senzatia de foame. Tratamentul dureaza maximum 1-2 luni.

12.5. DENUTRITIA

Definitie. Prin denutritie sau slabire se întelege pierderea în greutate, cu 10 - 15%. în functie de gradul pierderii ponderale exista mai multe grade de denutritie. Casexia este cea mai severa forma.

Etiopatogenie se deosebeste:

-  denutritia primara, care apare prin lipsa de aport a principiilor alimentare (subali-mentafie) si

-  denutritia secundara, cauzata de incapacitatea temporara sau definitiva de a ingera sau utiliza principiile alimentare. în continuare prezentam principalele cauze:

- boli digestive: gastrectomia, colitele, cirozele hepatice, ulcerul etc.

- boli neuroendocrine: casexia hipofizara, boala Basedow, boala Addison

- boli infectioase: dizenteria, febra tifoida etc.

- boli cronice: cancerul, tuberculoza pulmonara, unele anemii, boli de sistem, infectii, etc.

- abuz de toxice: alcoolism, tabagism.

- arsuri, supuratii cronice, albuminurie

- anorexia psihica

- denutritia iatrogena prin prescrierea de regimuri neechilibrate, sumare, prin abuzul consumarii anumitor medicamente etc.

BOLILE DE NUTRIŢIE    589

Precizam ca exista doua tipuri de slabire: slabul stenic care este o stare fiziologica si slabul astenic care este o boala (denutritie). Slabul stenic este slab constitutional. El îsi pastreaza vigoarea si forta de munca, consuma o ratie calorica normala sau chiar exagerata.

Simptomatologia este bogata si depinde de gradul de nutritie.

- Slabirea este semnul principal. Edemul carential poate masca slabirea.

- Astenia este obisnuita si se însoteste de scaderea rezistentei la efort si frig (frilozi-tatea).

- Apar frecvent ptoze viscerale, pielea este uscata, parul rar, facisul cu obraji emaciati, buzele subtiri, ochii înfundati, fata pigmentata, limba depapilata.

- De asemenea apar semne diferite: puls rar, hipotensiune, polakiurie si poliurie, edeme deplasabile cu pozitia corpului, amenoree, scaderea potentei sexuale la barbati, modificari osoase mai ales la nivelul coloanei vertebrale datorita osteoporozei si osteomalaciei. Uneori pot apare manifestari neurologice ca polinevrite, abolirea reflexelor insomnie, indiferenta, facies imobil.

-  Semne de avitaminoza B2 (Glosita cu limba rosie depapilata, Cheilita angulara) si uneori semne de pelagra (diaree, astenie, pigmentare, eritem).

-  Semne biologice: hipoproteinemie, anemie, hipoglicemie, hipoclorhidrie, hipocoles-terolemie, scaderea calciului si fosforului si scaderea metabolismului bazai.

Evolutie. Cu timpul creste receptivitatea fata de multe boli, apar frecvent complicatii infectioase (gripa, pneumonie, tuberculoza pulmonara), cicatrizarea plagilor diminua prin scaderea anticorpilor si activitatea deficitara a leucocitelor.

Tratament

- Igiena bolnavului trebuie realizata cu multa grija.

-  Regimul va urmari pozitivarea bilantului caloric, crescând aportul si limitând pierderile. Regimul va fi hipercaloric, hiperproteic, hipolipidic relativ si ndrmoglucidic. Se va prescrie o dieta echilibrata, bogata în proteine (lapte, carne, brânza, oua), cu evitarea la început a grasimilor care dau satietate si a dulciurilor concentrate. Regimul va fi largit progresiv, în etape, administrându-se preparate putin voluminoase, usor acidulate si reci. Proteinele vor fi crescute progresiv pâna la 2 g/kg corp/zi, iar ratia calorica pâna la 50 calorii/kg corp/zi. Reducerea sarii grabeste mobilizarea edemelor. Laptele nefiind bine tolerat, se administreaza zaharat, acidifiat, racit si aromatizat. Mesele vor fi fractionate si frecvente (6/zi). în cazuri speciale, se va recurge la alimentatia prin sonda, urmata de alimentatia lichida.

Medicatia. Se administreaza Rezerpina (0,50 - 0,75 mg) dar este rau suportata, insulina în doze mici, izoniazida (300 mg/zi), cortizon (5-10 mg prednison/zi), medicatia anabolizanta (Androstenolon, Decanofort, Madiol etc) si vitamine (Vitamina'C si Complex B). Un progres important îl reprezinta antagonistii histaminei si serotoninei (Peritol, Periactil), 3-4 comprimate de 4 mg/zi. Nici un tratament nu este eficace fara îndepartarea sau tratamentul cauzei care a determinat denutritia.

12.6. HIPERLIPIDEMIILE (Hiperlipoproteinemiile)

Definitie. Hiperlipoproteinemiile sunt boli caracterizate prin cresterea concentratiei plasmatice a colesterolului sau trigliceridelor. Ele realizeaza tablouri clinice de hiperco-lesterolemie, hipertrigliceridemie, sau asocierea lor.

Pentru întelegerea acestor boli este necesara clarificarea notiunii de lipoproteine. Lipoproteinele sunt molecule mari de lipide cuplate cu proteine (apoproteina). Reprezinta

590    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

forma circulanta a lipidelor. Se cunosc patru forme majore de lipoproteine: chilomicroni, lipoproteine cu densitate joasa (L.D.L), lipoproteine cu densitate foarte joasa (V.L.D.L) si lipoproteine cu densitate înalta. Hiperlipoproteinemiile reprezinta o anomalie biochimica, caracterizata prin cresterea plasmatica a uneia sau a doua clase majore de lipoproteine. în geneza lor joaca rol factorii genetici sau câstigati. Frecventa lor în tarile avansate economic este de 14,9% din populatie. Exista o legatura strânsa între aceste boli si diferitele boli degenerative, în special ateroscleroza. Combaterea lor prin diete este posibila. Dupa O.M.S., se deosebesc mai multe tipuri de hiperlipoproteinemii:

- tipul I, chilomicronemia bazala,

- tipul Ha, hiper L.D.L. (în continuare vom folosi abreviatiunile)

- tipul lib, hiper L.D.L. + hiper V.L.D.L.

- tipul III, cu cresterea L.D.L. -tipul IV, hiper V.L.D.L.

- tipul V, chilomicronemia bazala + hiper V.L.D.L.

Aceste tipuri nu reprezinta o boala ci numai notarea modificarilor lipoproteinelor. Importanta lor a crescut în ultimii ani, datorita cresterii frecventei, rolului aterogen demonstrat si asocierii cu obezitatea, diabetul zaharat, pancreatita acuta, hiperuricemiile, guta, litiaza biliara si artropatiile. în geneza lipoproteinelor joaca rol unele enzime dintre care cea mai importanta este lipoproteinlipaza. Aceasta esterifica monogliceridele cu acizi grasi cu lant lung, formând trigliceridele si esterifica colesterolul.

Forme clinice.

Hiperlipoproteinemia familiala tip I. Este o boala foarte rara (o anomalie genetica). S-au izolat trei forme clinice: cu deficit de lipoproteinlipaza, cu deficit de apoproteina si forma combinata. Clinic tabloul se contureaza din primii ani ai copilariei, cu dureri abdominale, crize de pancreatita acuta cu amilazemie normala, xantoame eruptive, hepatos-plenomegalie, dispnee si dementa. Biochimic trigliceridele ating valori foarte mari, iar lipoproteinlipaza si apoproteina valori scazute. Trigliceridele pot sa scada apreciabil prin dieta cu lipide de numai 20 g/zi.

Hipercolesterolemia familiala. Este o forma a hiperlipoproteinemiei familiale tip Ha, cu cresterea L.D.L. plasmatica, transmisa genetic si care duce la aparitia precoce si severa a aterosclerozei. Clinic apar depuneri de colesterol sub forma de xantoame tendinoase (tendo-nul ahilian si membrul superior), xantoame tuberoase la cot, xantoame sub periostale la genunchi, xantelasma si arc cornean. Ateroscleroza si complicatiile sale (moartea subita, infarctul miocardic si cardiopatia ischemica), apar între 5 si 20 de ani. Uneori pot aparea sufluri de stenoza aortica si alteori insuficienta cardiaca, poliartrita si tenosinovita. Biochimic, colesterolemia este enorma, aproape de sase ori mai mare ca la normal. (> 650 mg%).

Hiperlipoproteinemia familiala tip III. Este o boala rara transmisa genetic. Apare la adulti, în special la femei în menopauza, cu xantoame primare (palme galbene), si xantoame tubo eruptive. Obezitatea si ateroscleroza sunt aproape întotdeauna prezente. Biochimic, se constata hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie, care variaza în functie de dieta hiperglucidica si hiperlipidica. Certitudinea diagnosticului o da deficitul de apoproteina E2 si de cresterea apoproteinei E.

Hipertrigliceridemia endogena familiala (tip IV - V). Este frecventa si apare înjurai vârstei de 30 de ani. Clinic apar xantoame eruptive pe fese si antebrate. Când valorile tri-gliceridelor sunt foarte ridicate, apar crize de pancreatita acuta. Obezitatea apare când hiperlipoproteinemia este de tip V. Bolnavii consuma excesiv alimente, în special glucide. Mai târziu apare ateroscleroza cu complicatiile sale, diabetul zaharat si litiaza biliara. în tipul V, cauzele pot fi hipotiroidia, diabetul decompensat, terapia cu anticon-

BOLILE DE NUTRIŢIE    591

ceptionale, alcoolul si corticoterapia. Biochimic, trigliceridele sunt mult crescute. Analiza lipoproteinelor precizeaza tipul.

Hiperlipoproteinemia familiala, tip V. Apare fie ca o varianta a formei precedente, fie ca o forma independenta. De obicei apare la vârsta de 30 - 40 de ani, cu prezenta sindromului chilomicronemic, asociat cu o neuropatie senzitiva si cu obezitate. Lipoproteinli-paza este prezenta în toate cazurile de tip V.

■ * *

*

.

Unele tipuri de Hiperlipoproteinemie, sunt secundare diabetului zaharat (tipul I, III si V). Acestea apar în diabetul insulino dependent decompensat, cu sau fura cetoacidoza si sunt reversibile dupa echilibrarea diabetului. In celelalte cazuri este numai o asociere între diabet si hiperlipoproteinemie. Nu exista hiperlipoproteinemii secundare obezitatii. Totusi la aproape 40% dintre bolnavii cu diabet si aproape 30% dintre cei cu obezitate, se întâlneste si o forma de hiperlipoproteinemie.

Legaturile cu ateroscleroza si rolul lor ca factor de risc vascular este sigur. Unele studii arata chiar proprietatea predictiva, deci de a presupune aparitia unor localizari aterosclerotice (cerebrala, cardiaca, periferica), în unele hiperlipoproteinemii. Nu exista o certitudine totusi, deoarece hiperlipoproteinemia este frecvent asociata si cu alti factori de risc vascular, iar în geneza aterosclerozei joaca rol si alti factori (agregarea plachetelor cu trombogeneza, hipertensiunea arteriala etc).

Tratamentul hiperlipoproteinemiilor, foloseste masuri dietetice, cultura fizica medicala, medicatia hipolipidemianta si uneori terapia chirurgicala. Prezentam în continuare regimul elaborat de clinica de boli metabolice si de nutritie (I. Mincu), pentru tipurile I si V.

Regimul de tipul I de dislipemie

(Hiperlipemia sensibila la lipide si Hiperchilomicronemii)

Scopul prescrierii:

Caracteristicile dietei:

- Scaderea lipidelor sanghine.

- Prevenirea aparitiei complicatiilor.

- NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate)

- NORMOPROTIDIC

- NORMOGLUCIDIC1) -HIPOLIPIDIC2)

- BOGAT ÎN VITAMINA A.

Lapte si derivate: Carne si peste:

- Lapte degresat, iaurt degresat, brânza de vaci slaba.

- Carne slaba de vaca, vitel, iepure, caprioara, peste slab: salau, lin lipen, lostrita, biban, s.a. (se pregatesc fierte în apa, înabusite, la gratar, rasol).

INTERZISE:                      - Carnurile grase, de orice fel, mezelurile, viscerele, afoma-

turile, conservele, pestele gras.

1

în cazul regimului hipocaloric (obezitate) se va limita aportul de glucide.

2 Cantitativ poate fi normolipidic în cazul folosirii trigliceridelor cu lant mediu din punct de vedere cantitativ daca sunt tolerate (eventual la copii).

592    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

Oua:

Se permite albusul preparat sub diverse forme: fiert, spume, sufleuri, bezele, zdrente la supa. Se poate permite 1-2 galbenusuri pe saptamâna, înlocuind carnea în cantitate echivalenta d.p.v. al continutului în lipide.

Pâine:                               - Se prefera cea intermediara sau integrara (200-250 g/zi)

rece, veche de o zi, pâine de secara, covrigi cu sare.

Fainoase:

PERMISE INTERZISE: Legume: PERMISE

INTERZISE:

Fructe:

PERMISE

INTERZISE: Dulciuri:

PERMISE

INTERZISE:

Grasimi:

INTERZISE: Bauturi:

PERMISE

INTERZISE: Sodiu:

Vitamine:

Condimente:

Supe:

PERMISE:

■ Grisul, fulgi de ovaz, orezul, faina pentru legarea sosurilor.

■ Porumbul, meiul, pastele fainoase, preparate cu ou.

  Cartofii (fierti, piureuri) morcovii, spanacul, loboda, laptucile, castravetii, rosiile, ardeii, fasolea verde, mazarea verde, vinetele, conopida, varza acra, (se vor prepara ca salate, piureuri, fierte a la grec).

■ Fasolea uscata, mazarea uscata, lintea, varza de Bruxelles, te-lina, ridichiile, ciupercile, guliile (care produc meteorism).

-  Toate (exceptând pe cele interzise) ca sucuri proaspete, salate, coapte, piureuri, compoturi.   

■ Smochinele, curmalele, nucile, alunele, arahidele.

-   Budinci (fara smântâna), tarte cu fructe, bezele, spume de albus, mereng, orez cu lapte degresat, gelatine cu brânza de vaci slaba, sau cu fructe, spuma de gris, creme de amidon fara ou.

-  Toate preparatele cu ou, cremele, înghetatele, feuilletage-uri, prajiturile cu nuci, migdale, alune. (Nuga, Marzipan), ciocolata, dulciurile, prajiturile preparate cu grasime.

- Max. 1-2 lingurite ca: uleiuri vegetale în completarea ratiei de lipide permisa (la salate crude).

- în cazul utilizarii trigliceridelor cu lant mediu se poate utiliza o cantitate mai mare daca bolnavul le suporta.

- Toate grasimile animale si cele modificate prin încalzire.

- Apele minerale, ceaiurile, de fructe si legume (cele permise) mustul.

- Bauturile alcoolice sub orice forma, ceaiul de menta.

-  Permis în cantitate normala (daca nu sunt alte contraindicatii). .

-  Din fructe si legume. Se va asigura aportul de vitamina A din morcovi, creson, spanac, caise, zmeura, afine, si eventual se va completa parenteral.

-  Permise: aromatele: marar, patrunjel, tarhon, leustean, dafin, cimbru, nucsoara, piper, boia, mustar, otet, vanilie, scortisoara, chimen, ceapa etc.

Bulionul degresat de carne sau peste slab la care se poate adauga putin orez bine fiert, supele creme de legume, supe limpezi de legume, borsul de perisoare.

BOLILE DE NUTRIŢIE    593

INTERZISE:

Sosuri:

PERMISE:

INTERZISE: Orar mese:

Scopul prescrierii: Caracteristicile dietei

Lapte si derivate:

Carne si peste:

Oua:

Pâine:

Fainoase:

Legume:

PERMISE

INTERZISE:

Fructe:

PERMISE

INTERZISE:

Dulciuri:

PERMISE:

INTERZISE:

-  Supele cu rântas, supele de carne grasa, sau de peste gras, toate supele sau ciorbele ce contin adausuri prajite, conservele de supe.

- Nnumai cele preparate dietetic, fara grasime (se pot lega cu putina faina).

- Toate sosurile preparate cu rântas, grasime de orice fel, maionezele, sofranul etc.

- 5-6 pe zi (carnea si legumele vor fi repartizate la cel putin 2 mese, iar pâiea se va repartiza la toate mesele).

- Scaderea lipidelor sanghine.

- Prevenirea aparitiei complicatiilor.

- NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate) -NORMOPROTIDIC

- NORMOLIPIDIC

- HIPOGLUCIDIC

Regimul în tipul IV de dislipidemie

(hipertrigliceridemia endogena. Lipemia indusa prin HC - Ahrens)

-  Permise: laptele sub diverse forme (proaspat, iaurt, batut), brânzeturi (de vaci, telemea, cas, s.a).

-  Permise carnea de vaca, vitel, pasare, vânat. Pestele de diverse specii (preparate fierte, înabusite, fripte, rasol etc).

-  Permise proaspete, fierte, sau în preparate dietetice, în diverse preparate.

-  Se va da în cantitate limitata (în functie de cantitatea de glucide permise) intermediara, veche de o zi.

-  Interzise (eventual se vor da în completarea ratiei de glucide permise, dar limitat).

-  Cele cu 5% glucide: conopida, sparanghelul, laptucile, spanacul, papadia, stevia, andivele, ardeii grasi, vinetele, dovleceii, bamele, castravetii, fasolea verde, rosiile.

-  Cele cu continut glucidic ridicat: morcovi, cartofi, ceapa, prazul, sfecla, telina, varza de Bruxelles, leguminoasele uscate, hreanul etc. Vor fi permise numai în cantitate limitata, în completarea ratiei de glucide admisa).

- în cantitate limitata în functie de cantitatea totala de glucide: pepenele verde, coacazele, portocalele, grepfruit-urile, mandarinele, lamâile, afinele, merele, ciresele timpurii.

-  Strugurii, prunele, bananele, curmalele, smochinele, perele pergamute etc.

-  Cele preparate cu ou, fructele permise (spume, gelatine, bezele, înghetata s.a) preparate fara zahar (cu zaharina).

-  Toate dulciurile concentrate sub orice forma, dulceturile, prajiturile, torturile etc.

594    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

Bauturi:

PERMISE:

INTERZISE:

Sodiu:

Condimente:

PERMISE

INTERZISE:

Vitamine:

Supe:

- Apele minerale, ceaiuri (cu zaharina) sucuri de fructe si legumele permise, lapte.

- Alcoolul sub orice forma.

- Normal (daca nu sunt alte contraindicatii).

Sosuri:

-  Aromatele: marar, patrunjel, leustean, tarhon, dafin, cimbru, chimen, piper s.a

- Usturoiul, ceapa, hreanul, telina.

- Din alimentele permise:

- Bulion de carne, de peste, supe de legume, permise, ciorbe de diferite legume permise, bors cu perisoare preparate dietetic - (ca în diabet) etc.

- Numai cele preparate dietetic (fara faina) si fara grasime prajita sau ceapa prajita.

Orar mese:                        - 5-6 pe zi.

Indicatii speciale:

* Când este necesara reducerea aportului caloric al ratiei, se va limita cantitatea de lipide.

** în general se prefera glucidele cu molecula mare (amidon) celor din dulciurile concentrate (dar în limita tolerantei la H.C.).

Aceste doua regimuri au fost elaborate de clinica de boli de nutritie si metabolism de la spitalul Prof. Dr. N. Paulescu.

Cultura fizica poate fi medicala sau libera si în linii mari se aseamana celei descrise la obezitate.

Tratamentul medicamentos este relativ bogat. Dinfre substantele cele mai utilizate unele sunt neresorbabile iar altele sunt resorbabile. Dinte substantele neresorbabile: Colestira-mina, în doze de 12 - 32 g/zi, care este o rezina schimbatoare de anioni, si fixeaza în intestinul subtire acizii biliari, influentând în special hipercolesterolemia primara si Betasitos-terina (6 - 32 g/zi). Dinte substantele resorbabile se foloseste acidul nicotinic, betapiridil-carbinolul, Clofibratul si derivatii sai (bezafibrat, etofibrat, etofilin clofibrat).

ii  b      .i ...        'b _, iisbîti "âhviWîti .fiivaîs .ijibtq-

12.7. HIPERURICEMIILE

Prin Hiperuricemie se întelege cresterea valorilor acidului uric în sânge, peste 70 mg la litru la barbati si 60 mg la femei. Cresterea valorilor uricemiei, constituie un factor de risc pentru guta, litiaza renala, nefropatia interstitiala etc. Homeostazia uratilor plasmatici este mentinuta de balanta dintre aport (intrari) si excretie (iesiri). Acidul uric este produsul de eliminare care rezulta din metabolismul nucleoproteinelor (purinelor). Aportul rezulta din ingestia de purine, din catabolismul nucleoproteinelor celulare si din transformarea directa în acid uric, a unei parti a purinelor sintetizate de organism plecând de la substantele de care dispune (glicocol, glutamina, acid aspartic).

Eliminarile de acid uric, se realizeaza prin degradare intestinala si eliminare prin rinichi. Acidul uric se gaseste liber în plasma. Când ajunge la o limita de concentrare, precipita. Precipitarea în tesuturi, care provoaca tofii gutosi, poate fi redizolvata. Aceasta însemneaza ca tofii gutosi pot fi influentati prin tratament. în raport cu mecanismele care determina hiperuricemia, aceasta poate fi primara (idiopatica) sau secundara.

BOLILE DE NUTRIŢIE    595

Hiperuricemiileprimare, apar la 3% dintre adultii barbati (la femei mai putin). în numeroase cazuri exista un factor genetic. Se datoresc:

-  excesului de aport (nucleoproteinele aduse cu alimentele, substante uricogene ca alcoolul si lipidele, catabolismul acizilor nucleici în tesuturi).

- exagerarea procesului sintezei "de novo" a purinelor.

- eliminarea renala si intestinala insuficienta a acidului uric.

- distrugerea insuficienta a acidului uric în organism. Hiperuricemii secundare, apar în:

- supraalimentatia proteica în special purinica.

- boli renale ca insuficienta renala cronica, boala polichistica renala, pielonefrita cronica etc.

-  catabolismul exagerat al nucleoproteinelor celulare, care apare în poliglobulii, anemii hemolitice, sindroame mieloproliferative, mielom, leucoza mieloida, neoplazii etc., cu hiperproductie de acid uric endogen.

-   hiperuricemia medicamentoasa:  dupa  administrarea  de  diuretice  (salidiuretice, diuretice mercuriane, acetazolamida), dupa administrare de salicilat de sodiu sau aspirina.

- în anumite boli ca diabetul cu cetoacidoza, inanitie, obezitate.

12.7.1. GUTA

12.7.1.1 Definitie

.

Este o boala metabolica caracterizata biochimic prin hiperuricemie, iar clinic prin manifestari articulare acute sau cronice si prin leziuni viscerale, în special renale.

Numita în trecut podagra, este cea mai cunoscuta manifestare a hiperuricemiei. Este o tulburare complexa a metabolismului proteic, asociata cu alterarea metabolismului lipidic si glucidic.

Etiopatogenie. Incidenta gutei este variabila (0,2 - 0,3 pâna la 2 - 5% din totalul artropatiilor reumatice). Sexul masculin este de obicei afectat, începând de la 30 - 40 de ani. La femei apare de obicei la menopauza, sub forma cronica. Se pare ca abuzurile alimentare, sedentarismul sunt factori care pot fi pusi în discutie. în trecut se întâlnea frecvent în rândul claselor avute. Astazi se întâlneste de obicei în straturile profesionale în legatura directa cu supraalimentatia hiperproteica. Se insista tot mai mult asupra ereditatii, factorii genetici fiind accentuati de conditiile de mediu si alimentatie.

Profilul subiectului cu risc de guta ar fi: fiecare al doilea subiect este supraponderal; 70 - 100% din subiect au o nefropatie urâtica, când apare primul acces de guta; la 60 -80% din cazuri apare hipertensiunea arteriala; un procent similar prezinta tulburari ale metabolismului lipidic; circa 60% dintre gutosi au o tulburare de tip diabetic (Seiler).

Anatomie patologica. Leziunea caracteristica consta în formarea unor noduli de marime variata (de la dimensiunea unei alune la cea a unei caise), localizat la nivelul articulatiilor sau periarticular (la degete), ori la pavilionul urechii, numiti toffi gutosi. Tofful gutos contine acid uric, calciu si colesterol. Leziunile duc la distractii osoase cu formarea de geode.

12.7.1.2. Simptomatologie.

Se deosebeste guta articulara si guta abarticulara.

12.7.1.2.1. Guta articulara este forma clasica, obisnuita. Cuprinde patru etape în evolutia sa:

- Preguta adica predispozitia la guta, clinica asimptomatica, egala cu hiperuricemia familiala.

596    MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ

- Accesul acut de guta. Apare de obicei la 50 de ani la barbati si 60 de ani la femei. Se delimiteaza factori favorizanti si factori declansatori.

- Factorii favorizanti sunt: profesiunile expuse la abuz alimentar, deci la consum crescut de purine (bucatari, ospatari, mezelari, macelari), microtraumatisme repetate, abuz de alcool sau bauturi acidulate cu acid carbonic, efortul fizic si sederea îndelungata la pat, expunerea la frig si umiditate, reactii alergice, infectii acute, interventii chirurgicale, surmenaj fizic si intelectual, cure termale, roentgenterapie, eliminare urinara scazuta de acid uric.

- factorii declansatori sunt: fie cresterea brusca a uricemiei peste 6,4 mg%, fie eliberarea în articulatii de cristale din tofii cartilaginosi sau sinoviali, care determina o reactie inflamatorie acuta.

- prodroamele, apar la 65% dintre bolnavi. Acestea sunt: iritabilitate, astenie, insomnie, cefalee, constipatie, anxietate, dureri gastrice, anorexie, colici ureterale, disurie, poliurie, frisoane, febra. Hiperuricemia poate lipsi în timpul accesului.

- localizarea accesului acut este 70% din cazuri monoarticulara. Cu timpul accesele se înmultesc si prind si alte articulatii. Clinic accesul acut începe brusc, de obicei în plina noapte, rareori spre dimineata, sau dupa cum se spune la "cântarul cocosilor". Durerea este violenta, insuportabila, localizata articular în 80% din cazuri la articulatia metatar-sofalangiana a degetului mare, halucele. Local se constata tumefactie rapida, turgescenta venelor, tegumente calde si foarte dureroase la cea mai mica miscare sau la atingere, coloratie rosio-violacee. Dintre manifestarile generale apar: febra, frisoane, tahicardie, cefalee, greata, varsaturi, uneori flebita în jurul articulatiei. Durerile se reduce în timpul zilei si dupa 5-10 zile, criza dispare uneori fara tratament.

Cu timpul crizele devin mai frecvente, mai prelungite, mai putin dureroase. Adeseori prind si alte articulatii. Se descrie o forma supraacuta, o forma atenuata si mai rar forme poliarticulare.

- Perioadele dintre atacuri sunt asimptomatice, desi boala progreseaza

- Stadiul cronic, astazi mai putin întâlnit, se caracterizeaza prin accese frecvente la intervale tot mai scurte, prin prezenta toffilor gutosi la nivelul articulatiilor si prin aparitia artropatiilor uratice. Artropatiile apar la picior, glezna, genunchi, mâna, cot, pumn. Depunerea de urati provoaca leziuni degenerative, cu aparitia de artroze secundare, cu deformari si anchiloze fibroase, cu tumefieri si dureri permanente sau exacerbate de miscari. Bolnavul poate deveni un adevarat invalid. Tofii gutosi, se datoresc depunerii de acid uric în tesutul mezenchimal, atât în partile moi cât si pe oase. Se dezvolta pe nesimtite, si apar în 50% din cazurile de guta. Uneori preced cu 1 - 2 ani primul atac. Tofii sunt granuloame nodulare si se datoresc precipitarii cristalelor de urati, au dimensiuni variabile, de la o gamalie de ac pâna la un ou de gaina. Sunt moi sau pietroase si uneori se inflameaza sau se ulcereaza.

12.7.1.2.2. Formele abarticulare apar sub forma afectarii tendinoase, ale aponevrozelor palmare si plantare, uneori ca localizari musculare (mialgii difuze care cedeaza la tratamentul cu uricozurice). Alteori sub forma de localizari hipodermice, flebite, nevralgii, arteriopatii etc. Teoretic orice tesut poate fi impregnat cu acid uric.

12.7.1.3. Complicatii

- Litiaza urica, apare în 25% din cazuri. Poate sa apara si în formele abarticulare si uneori chiar în cazurile cu valori normale ale uricemiei. Factorii esential este ph-ul urinar acid, care cedeaza greu la alcalinizarea urinei. Riscul major este infectia urinara mult mai frecventa decât la alte forme de calculoza renala.

BOLILE DE NUTRIŢIE    597

- Nefropatia interstitiala gutoasa, apare la circa 20% dintre bolnavi. Poate aparea si în cazuri de simple hiperuricemii si poate surveni chiar în afara litiazei urice. Afectarea renala se manifesta prin proteinurie, leucociturie si uneori hematurie microscopica. Se asociaza adesea cu hipertensiunea arteriala. Uneori evolueaza catre insuficienta renala.

12.7.1.4. Tratament

1.  Tratamentul accesului gutos se face cu:

-  Colchicina (folosita de peste 2000 de ani), administrata în comprimate de 1 mg, pornind de la 4 mg în prima zi, 3 mg a doua zi, 2 mg a treia zi etc. Dozele se scad în raport cu evolutia si se administreaza de obicei doua saptamâni, uneori mergând cu doze mici de 1 - 2 mg/zi pâna la 6 luni. Accesul acut dispare în mod obisnuit în 4 - 8 zile. Se poate administra si i.v.

- Fenilbutazona si derivatul sau Oxifenilbutazona dau rezultate superioare. Se administreaza 0,5 - 1 g/zi, 5-6 zile, oral sau i.m. Efectele secundare sunt mai reduse ca cele care apar dupa Colchicina.

- în atacurile severe, se administreaza 40 - 50 u.i. A.C.T.H., la 12 ore i.m. sau Predni-son 20 - 40 mg în 24 de ore.

-  Agentii uricozurici (Probenecid si Sulfinpirazona), sau inhibitorii xantinoxidazei (Allopurinol), sunt mai indicati în formele cronice sau între crize.

-   Se   completeaza  tratamentul   cu  repaus   la  pat,   regim   lacto-fructo-vegetarian, hipocaloric si bogat în lichide.

2. Tratamentul hiperuricemiilor si al gutei între crize.

- Regimul va fi hipocaloric, hipolipidic si cu restrictie calorica globala. Normalizarea greutatii scade pâna la 2 mg% hiperuricemia. Se interzic viscerele. Se interzic de asemenea alimentele excitante, alcoolul, condimentele, cafeaua si ceaiul si în general alimentele bogate în purine (ficat, creier, icre, rinichi, extracte de carne, sardele, mezeluri). Sunt permise zilnic pâna la 200 mg de purine. Se vor evita glucidele, grasimile si proteinele în exces. Se recomanda ingestia de 2 - 3 litri lichide în 24 de ore.

-  Medicatia. Colchicina este mai putin indicata (1 mg Colchicina timp mai îndelungat).

- Uricozuricele, ca Probenecidul (Benemid), Sulfinpirazona (Anturan), si derivatii de benzofuran: Benziodarona, Benzarona (Amplivix, Fragivix), Benzbromarona, pot fi utile. Uricozuricele scad glicemia prin cresterea eliminarii urinare de acid uric.

-  Uricostaticele, dau rezultate superioare. Dintre acestea se folosesc: Acidul orotic, care blocheaza acidul uric; inhibitorii xantinoxidazei, care se administreaza în doze de 100 mg zilnic (uneori 400 mg), sub forma de Allopurinol, (Zyloric sau Milurit) si Tiopurinol.

- Uratoxidaza, este cel mai puternic uricostatic, scazând cel mai mult uricemia.

- Ca medicatie adjuvanta, se administreaza Fenilbutazona (6-8 zile, 300 - 800 mg/zi), Indometacin, Brufen, Prednison, deci medicatia antiinflamatoare.


Document Info


Accesari: 1827
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )