Compozitie chimica: numeroase
saruri minerale, calciu, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, esenta
sulfo-azotata, iod, arsenic, zaharuri, vitaminele A, B, C în plus în
frunze, fier si cupru.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, afectiuni pulmonare, angine, bronsite,
cistite, degeraturi, eczema, enterite, furuncule, guta, guturai,
litiaza renala, obezitate, oboseala generala, tuse.
Preparare;
-Decoct în apa sau în lapte; 100 g la litru, în afectiunile
pulmonare, guturai, angine. Excelent pentru bolnavi în general.
-Sirop de gulie: aceleasi indicatii. Se pregateste
scobind în gulie si umplând cavitatea cu zahar. Siropul se
formeaza în câteva ore. Se administreaza cu lingurita.
-Contra eczemei,acnee; consumul
zilnic de putina gulie cruda.
-Gulie fiarta este foarte digerabila. Se va consuma cu folos
si cruda, data pe razatoare, împreuna cu alte
cruditati.
-Seminte macinate:6 g
într-o infuzie de tei, contra calculilor, a racelilor.
Extern:
-Angina; se fierbe o gulie mare, taiata în
bucati, în 0,5 l de apa pentru gargara.
-Degeraturi: se coace în cuptor o gulie cu coaja (este
coapta când intra degetul în ea). O lasam sa se
raceasca usor si o taiem în doua. Frecam
degeraturile cu jumatatile ei, presând usor, ca sa
iasa sucul.
-Accese de guta, abcese, furuncule: acelasi procedeu ca
pentru degeraturi.
În
traditia populara: ceaiul din gutui cu putin zahar se lua
contra tusei si raguselii. Ceaiul din frunze, în amestec cu
flori de tei, se lua în amigdalite si raceli. Zeama din frunze de
gutui, curpen de castravete pisate la un loc se storceau pe ranile cu viermi.
Din semintele de gutui se prepara apa pentru ochi; se luau 40 de
sâmburi, se puneau 100 de dramuri de apa limpede, rece, se bateau
putin, apoi se înmuia în ea cârpe curate si se punea pe ochi.
Ceaiul din sâmburi se
bea cu zahar candel sau cu tarâte de grâu contra tusei. Cu
frunze de gutui, mar dulce si cimbrisor, fierte împreuna,
se faceau oblojeli "la cel perit".
Ceaiul din frunze
uscate se folosea la bolile de inima, în cazurile de
insuficienta cardiaca. Se mai lua în boli de ficat. Din
semintele plamadite în apa se facea un unguent pentru
sânii crapati ai femeilor care alaptau.
Compozitie
chimica: frunzele contin-apa, zaharuri, acizi organici, pectine,
protide, tanin, mici cantitati de grasime, vitaminele A, B, C,
PP, saruri minerale, etc.
Fructele: apa, zaharuri,
acizi organici, pectine, protide, tanin, mici cantitati de
grasime, mucilagii mai ales în seminte. Vitaminele: A, B, PP,
saruri minerale de calciu, fier, fosfor, potasiu, cupru, magneziu, sulf,
etc.
Proprietati
farmaceutice: fructele, semintele si florile sunt astringente, stomahice,
aperitive, fortifiante ale ficatului, vindeca o serie de afectiuni.
Acidul malic contribuie la neutralizarea sângelui. Pectina ajuta la
coagularea sângelui, utila în afectiunile pulmonare, chiar în
tuberculoza, de asemenea la afectiunile intestinale cu diaree sau
chiar dizenterie. Este tonica pentru întreg organismul si contine
si vitaminacare ajuta la
refacerea celulara. Extern se mai poate folosi chiar la prolapsul rectal
sau uterin. Se fac clisme si spalaturi în acest caz.
Se
vor folosi fructele ca atare sau în diferite forme ca: sirop, dulceturi,
sucuri.
Se
pot folosi si în diferite combinatii cu alte plante fiind mai activ.
Extern fructele au actiune astringenta, semintele sunt emoliente,
mucilaginoase, pulpa fructului este tonica. În lipsa fructelor se poate
folosi frunza.
Frunzele
se folosesc si pentru a vopsi în galben sau negru în functie de
concentratie.
Preparare:
Uz
intern:
se consuma fructul crud, suc din fruct, compoturi, paste, jeleuri, suc în
sirop.
-Se taie o gutuie în felii
subtiri si se fierbe într-un litru de apa, pâna se reduce
apa la jumatate. Se strecoara prin presare. Se adauga 50 g de
zahar. Se foloseste contra enteritelor acute, a digestiilor
anevoioase, în tuberculoza pulmonara (tanin).
-Fruct uscat 40 g la 1 litru de
apa se fierbe în clocote 10 minute. Se foloseste dupa
dorinta.
-Lichior de fructe cu alcool
si zahar:
suc de gutuie......1,5 litri
rachiu.........0,500 litri
scortisoara........2
g
cuisoare.......0,80 g
migdale amare.....0,50 g
nucsoara praf......1
g(cât apuci între degete)
Lasam sa se macereze timp de 2 luni.
Facem un sirop de zahar, îl lasam sa se raceasca
si-l adaugam. Filtram si punem la sticla. Se
foloseste contra indigestiilor, a flatulentei (gaze la intestine)
si a hiperaciditatii gastrice.
Extern:
-Lamâia fiarta felii de mai sus
fara sa se puna zahar se foloseste la
spalaturi vaginale sau clisme.
-Emulsie mucilaginoasa calmanta: o
mâna de sâmburi de gutui pisati, macerati la ˝ pahar de apa
calda, în aplicatii contra degeraturilor, a hemoroizilor, a
crapaturilor sânilor, pielii, contra arsurilor, a iritatiilor
diverse.
-Cosmetica-
contra ridurilor: lasam sa se macereze timp de 15 zile cojile de
gutui în putin rachiu, pentru lotiuni cosmetice.
-Infuzia florilor
30 g la litru sau ale frunzei 50 g la litru, calmeaza tusa
convulsiva. Cu putina apa de flori de portocal
favorizeaza somnul. Utila nevropatilor
Humulus lupulus
Fam. Cannabinaceae.
Denumiri
populare: amei, cumulau, curpan, hamei salbatec, hamei,
himei, homei, maiuga, maluga, peste de padure,
trofolean, vina de hamei, vita de hamei.
În
traditia populara: cu flori si foi se faceau cataplasme contra
durerilor. Florile adunate toamna se puneau în saltele celor care nu puteau
dormi. Decoctul dintr-o mâna de flori, fierte la un litru de apa,
strecurat si îndulcit cu zahar, se lua contra blenoragiei.
Cu flori si frunze
se faceau spalaturi contra "rofilor" si a altor bube pe
cap, precum si scaldatori pentru copii "jigariti".
Când "se zbârcea" mâna sau piciorul, se fierbeau frunze si flori de hamei
în lapte, pâna se îngrosa si se puneau cataplasme în locul
dureros, seara, schimbându-se a doua zi dimineata. Se repeta de mai multe
ori.
Se mai folosea contra tuberculozei,
preparându-se asa-numita "bere de heptica la plamâni". Se lua un
pahar de orz prajit si unul de orz neprajit, un pahar de hamei,
un font de zahar si apa, care se fierbeau, se strecurau si
se punea peste zahar, luau apoi drojdie, o amestecau cu zeama
dupa ce se raceste; o fierbeau de seara pâna
dimineata, apoi o puneau în sticle si beau din ea contra
tuberculozei.
Compozitie chimica: în scopuri medicinale
se întrebuinteaza numai conurile femele (Strobuli Lupuli) recoltate
când au culoarea galben-verzuie, la sfârsitul lunii august si
începutul lunii septembrie, conurile femele contin apa, oleo
rezina localizata în perii glandulari, ulei eteric, format din hidrocarburi
monoterpenice, ca mircen, alfa pinen, beta pinen, limonen; hidrocarburi
sesquiterpenice, ca alfa-humulen, beta-humulen; alcooli monoterpenici ca
linalol, geraniol, boreol, si oxidul monoterpenic 1,8-cineol;
rasini (moi, tari, gama-rasini, etc), formate din
humulona, co-humulona, ad-humulona, lupulona,
co-lupulona, ad-lupulona (principii amare)substante de natura
flavonica-xantohumolul, glicozide ale cvercetolului si camferolului;
tanin, trimetil amina, colina, betaina, asparagina,
glutamina, ceruri, mici cantitati de acid oxalic, acid malic,
acid citric, pigmenti carotenoidici, clorofile; saruri minerale.
Actiune
farmaceutica: are efecte tonic -amara stomahica si aromatizanta
asupra digestiei deoarece stimuleaza secretia gastrica, asupra
vezicii biliare, antiseptic, este un antibiotic chiar si împotriva
bacilului Kokh, regleaza circulatia, are efecte deosebite asupra
sistemului nervos. Au actiune sedativa centrala, psihotropa
anafrodisiaca, antispastica, calmant nervos, somnifer, tonic
amara, reduce tensiunea arteriala.
Intra în
componenta ceaiurilor calmant si sedativ.
Extern: principiile
active din conurile femele au proprietati antiseptice,
antibacteriene, antiinflamatoare.
Împiedica înmultirea microbilor,
previn infectia microbiana si inflamatiile, ajuta la
tonifierea parului.
Preparare:
-Se pun 2 lingurite de conuri
maruntite la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10
minute dupa care se vor strecura. Este foarte util sa se consume 3
astfel de cani în afectiunile venoase sau problemele de
circulatie.
-2 linguri de conuri se pun la 250 ml
apa clocotita. Se vor lasa timp de 30 de minute acoperite, apoi
se strecoara. Se vor consuma 3 astfel de ceaiuri pe zi în afectiunile
respiratorii inclusiv tuberculoza.
-Se macina conurile de Hamei cu
râsnita de cafea transformându-se în praf fin. Se va lua un vârf de
cutit de trei ori pe zi. Acesta se va tine sub limba pentru 10
minute dupa care se va înghiti cu putina apa. Este
util mai ales celor care doresc o suplimentare cu fitohormoni.
-Pentru combaterea acneei si a seboreei se recomanda
comprese cu o infuzie de conuri din 2 lingurite la cana.
Se vor
folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni renale,
alcoolism, alopecie, ameteli, anemie, anorexie, boli de ficat, boli de
stomac de origine nervoasa, boli ale vezicii biliare, cardiopatii,
cefalee, contuzii, dermatite alergice, erectii prelungite si
dureroase, excitatii sexuale, guta, inflamatii, infectii diverse
microbiene, insomnii, insuficienta circulatorie, iritabilitate,
isterie, matreata, nevroze, onanie, polutii nocturne, reumatism,
seboree, trichonomas, tuberculoza, ulceratii cronice ale pielii, vaginita.
În
traditia populara: fructele si rizomul plantei se folosea ca
leac contra durerilor de cap, în diferite forme; se faceau legaturi
pe frunte cu frunze crude sau hrean ras; legaturi în moalele capului cu
hrean ras amestecat cu otet. Petele de pe obraz se spalau cu otet
amestecat cu hrean ras.
În alte
parti, pentru petele de pe obraz, piept si mâini, se punea o
mâna de hrean taiat bucatele într-o sticla, se turna
peste el un sfert de kg de otet bun si se lasa 5-6 zile, apoi se
muia o cârpa de in cu care se stergeau petele în fiecare seara.
Turta de hrean ras,
malai, mei, miere de faguri si sare, toate puse pe piele de cal se
puneau pe gât la gâlci. La Rasinari contra gâlcilor se mânca hrean
si se bea rachiu.
La amigdalita, se
radea hreanul se amesteca cu faina de grâu si apa calda
facându-se o pasta care se aplica la gât. Ceaiul din frunze îndulcit
cu miere se lua contra racelii. Contra durerilor de dinti se lua
hrean fiert cu vin. Pentru stomatita se lua o lingura de hrean, se
punea într-un sfert de oca de rachiu, se lasa 24 ore, apoi se strecura
si se facea gargara de 3 ori pe zi. La raceala grea cu
fierbinteala se înfasura tot trupul bolnavului cu hrean ras
cu aceasta se faceau si legaturi la durerile de picioare si
bai contra reumatismului.
Se mai folosea în
legaturi contra oricaror nevralgii. Unii îl amestecau cu
faina de grâu si miere facând un aluat care se punea pe
locul dureros.
Tot pentru dureri- o
turta din faina de grâu cu hrean ras si otet. Se punea
si la sale pentru durerea de rinichi.
Se mai lua pentru afectiunile
vezicii si contra pietrelor la rinichi. Era un leac obisnuit contra
bolilor de plamâni.
Contra tusei se lua cu
zahar candel si hrean ras.
Dulceata de hrean ori hrean ras amestecat
cu miere si pus într-o sticla bine înfundata îngropata în
pamânt timp de 4 saptamâni se lua contra naduselii
si tuberculozei.
Hrean ras amestecat cu
zahar se dadea pentru durerile de inima. Cu hrean ras se trata
"boala mare si boala rea" În prima zi se lua pe inima goala o
lingura, în urmatoarea 2 , apoi 3 si tot asa pâna la
29 de linguri, când se începea numaratul îndarat, pâna la
una.
Se credea ca
astfel se curata creierii de sânge si de apa care-i
tulbura.
Se utilizeaza
radacina si mai putin frunzele.
Compozitie
chimica: se foloseste radacina (Radix Armoraciae) radacina
contine protide, hidrati de carbon, zahar, potasiu, saruri
minerale, vitaminele A, B1, B2, miacina, C, glicozida sinigrozida,
glicozizi sulfurati, mirozina, ulei volatil, acizii: clorhidric,
sulfuric, carbonic si silicic. Substante antibiotice (fitoncide).
Actiune
farmaceutica: are actiune antiscorbutica, uleiul volatil prin componentele
sale si sinigrozida îi comunica proprietati revulsive
si rubefiante; de asemenea tot datorita acestor produsi, care se
slimina atât pe cale respiratorie cât si renala are efect
antiseptic, antitinflamator, bacteriostatic, diuretic, excita mucoasele
fiind revulsiv, rubefiant, sau chiar lacrimogen, face ca secretiile
interne sa fie mai abundente, ajuta la eliminarea bilei, face ca secretiile
nazale si salivare sa fie mai abundente.
Este unaperitiv pentru ca determina
stomacul la o mai rapida functionare. Este util în diferite forme de
anemie sau chiar în convalescenta.
Ajuta ca diuretic
la o mai buna functionare a rinichilor. Extern este un revulsiv
puternic ajutând la diverse cazuri în care se doreste refacerea
circulatiei sângelui. Ajuta la functionarea normala a
inimii.
Preparare:
-Frunzele se pot folosi legându-le pe
locurile dureroase asa cum sunt sau dupa ce se strivescputin.
-Frunzele se pot aplica unse cu putin
ulei dupa ce se strivesc în diferite aplicatii externe pentru rolul
de calmarea durerilor.
-Radacina rasa
proaspata se va amesteca cu miere în aceiasi cantitate si
se va lua câte o lingurita de trei ori pe zi în cure de lunga
durata în afectiunile inimii, vaselor de sânge sau alte
afectiuni indicate.
-Radacina rasa proaspat
se poate face un sirop cu putina apa si zahar. Se va
lua câte o lingurita de trei ori pe zi în anemii sau avitaminoze
si alte afectiuni.
-Radacina rasa se va pune
la uscat si se va transforma apoi în praf care se va lua câte un vârf de
cutit de trei ori pe zi.
-Macerat15-30 g la litru de apa. Se fierbe timp de 5 minute; se
macereaza timp de 12 ore. Se iau 2 cesti pe zi între mese.
-Radacina rasa -50 g cu
50 g de miere de albine se amesteca si se va lua câte o
lingurita înaintea meselor.
-Sirop: se taie radacina de hrean
în rondele; se aseaza în straturi pe un tifon suspendat deasupra unei
farfurii si se acopere straturile cu zahar. Lichidul siropos care se
scurge va fi administrat în doze de 1-2 lingurite pe zi.
-Se rade hrean proaspat atât cât cuprinde o
lingura si se amesteca cu miere de salcâm pâna se
obtine o pasta omogena. Apoi se consuma o lingura,
treptat, în fiecare dimineata, înainte de masa pâna la
terminarea dozei preparate zilnic. Cura nu trebuie sa
depaseasca 30 zile. Este utila în toate afectiunile
inimii sau pulmonare.
-La un litri de vin natural de struguri se
vor rade 2-3 radacini mai mari de hrean (30-50 g) si se vor
tine la temperatura camerei timp de 8 zile dupa care se vor strecura.
Se va consuma câte o cantitate de 50 ml în fiecare dimineata.
-Faina în amestec cu hrean se face
o pasta care se aplica pe locurile în care exista durere si
se va tine în functie de toleranta sau pâna la
trecerea durerilor.
-Radacina rasa se va pune în
alcool alimentar(1-5 alcool ) de 70°. Se va tine timp
de 15 zile agitând des, pentru a putea sa extraga principiile active
din planta. Se strecoara apoi si se va consuma câte 10
picaturi-o lingurita în functie de afectiune.
-Radacina rasa o parte se
va pune în 5 parti de otet alimentar din mere si
miere si se va tine timp de 10 zile dupa care se va strecura. Se
poate folosi intern câte 10 picaturi-o lingurita diluat în
apa sau se poate folosi extern în dilutie 1\2 cu apa la
spalaturi sau pansamente.
-Hrean ras (radacina) se va
pune pe o bucata de pânza si se aplica local în cazul
durerilor sau cu scop revulsiv. Se va tine în functie de
toleranta individuala.
-Pulpa de hrean este superioara
mustarului; se aplica cataplasme în afectiuni pulmonare,
guta, algii reumatismale.
-Pulpa de hrean se mesteca în gura de mai
multe ori pe zi pentru combaterea retractiei gingiilor si pentru
întarirea dintilor.
-Se va rade putina radacina
si se va pune în alcool. Se astupa apoi bine. Se poate folosi si
o sticluta mica de la un medicament(20-30 ml). Se închide ermetic.
În cazul durerilor dentare se va destupa
sticluta se astupa o nara ramânând libera nara de
partea în care este dintele dureros si se va trage putin aer din
aceasta sticluta. Aromele care se degaja vor face ca în
câteva secunde sa treaca cea mai tare durere de masele.
Util mai ales în cazul
copiilor sau femeilor gravide care nu pot lua calmante puternice.
Bine înteles
ca numai pâna se va trata de catre stomatolog afectiunea,
lucru care oricum trebuie facut.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee-tamponare cu
tinctura diluata sau otet, afectiuni cardiace, -hrean cu
miere de salcâm, afectiuni renale-tinctura, alopecie-frectii cu
tinctura sau otet, algii reumatismale-tinctura, ameteli-tinctura,
anemie, arsuri, astma, boli cardiace-cu miere, boli reumatice,
bronsite acute sau cronice, cangrena picioarelor, cardiopatie
ischemica, circulatie periferica deficitara, congestie
pulmonara, colita, constipatie, debilitate, degeraturi,
descuamarea pielii, digestie dificila, dureri de cap-frunze puse local sau
tinctura, dureri diverse, dureri reumatice, eczeme, gastrita
hipoacida, guta, guturai, hipertensiune arteriala, hidropizii,
imunitate scazuta, inflamatii articulare, inflamatii
ganglionare-pulbere de radacina, inapetenta- tinctura
cu miere, întepaturi de insecte -frunze aplicate local, leucoree,
limfatism, litiaza renala, migrene, nevralgii diferite inclusiv
intercostale-tinctura, obezitate, paradontoza, paraziti
intestinali, pareze faciale sau de alta localizare,
pelada-frectii cu tinctura sau otet, pete pe
fata-otet, pistrui-otet, plagi supurate infectate,
pneumonie, polipi uretrali, rani, raceli, rinita chiar
cronica, rino-sinuzita, sciatica, scrofuloza, seboree,
sinuzita, stomatita, taieturi, tuberculoza, tumori
canceroase, tuse, ulceratii atone, varice-cura cu tinctura sau
cu miere.
În
cazul suferintelor de colon iritabil sau cu aciditate gastrica se va
administra cu prudenta.
Compozitie
chimica: iod (0,03% În praf); un ulei esential; o materie colorata; un
alcaloid (manitiol), mucilagii (algina); principiu amar; vitaminele B, C.
E, ergosterol; numeroase saruri minerale- potasiu, sodiu, magneziu,
calciu, fier, brom, siliciu, alte saruri minerale.
Proprietati: sporeste
schimburile (remediu analogtiroidinei, dar mai inofensiv), antigutos, combate
obezitatea (absorbant al grasimii).
Se poate folosi la urmatoarele
afectiuni: adenita, afectiuni tiroidiene, artroza, astenie,
astma, celulita, gusa, guta, insuficiente
glandulare, limfatism, obezitate, rahitism, reumatism, scrofuloza,
tulburari de circulatie.
Preparare:
-Decoct o lingurita la o ceasca.
Se fierbe 5 minute. Se iau 2-4 cesti pe zi, înainte sau între mese (gust
neplacut). Pentru obezitate se adauga la fiecare ceasca o
lingurita de crusin si putin anason verde.
-Extract hidroalcoolic în pilule de 0,05 g; 3-4
dimineata pe nemâncate.
-Tinctura se vor lua câte 20 picaturi
dimineata si dupa masa de prânz.
Incompatibilitati: fainoase, bere.
Extern:
-Decoct în comprese: adenita, obstruari limfatice.
-Cataplasme de tarâte si de
planta pe îngramadirile de grasime sau celulita
si la gusa.
Baile sunt contraindicate în maladii
infectioase acute, inflamatii acute, anumite dermatoze (eczema
care supureaza) tuberculoza pulmonara evolutiva,
decompensare cardiaca, hipertiroidie, anumite maladii mintale.
În traditia
populara: în multe din satele Bucovinei amestecata cu faina de
porumb, se folosea la întarirea firelor de la urzeala razboiului de
tesut.
Contra cosurilor
se sfarma planta în palme si se întindea pe obraz. Cei care aveau
dureri de picioare se duceau la o apa curgatoare, se spalau bine
si apoi se frecau cu planta pisata.
Altii spuneau
ca daca cel bolnavde
reumatism voieste sa se curete si sa se vindece,
dupa ce s-a uns cu iarba de soaldina, trebuie sa o
arunce pe o apa curgatoare, ca sa nu dea alti oameni peste
ea si sa se îmbolnaveasca si ei.
Se mai folosea
descântata contra muscaturilor de sarpe.
Actiune
farmacologica: principala actiune este aceia ca ajuta la vindecarea
cancerului, a bolilor de piele, are efecte rubefiante, detersive.
Preparare:
-Planta proaspata se
aplica local dupa ce se zdrobeste.
-Suc de planta se pune pe
bataturi
-La o lingurita de planta
maruntita uscata se va pune 250 ml de apa
clocotita. Se va lasa apoi acoperit pentru 10 minute dupa care
se strecoara. Se pot consuma 1-2 cani pe zi.
Se
poate utiliza la urmatoarele afectiuni: bataturi,
carcinoame ale pielii, calozitati, favus, induratii ale pielii,
plagi gangrenoase, tumori nedureroase.
IARBĂ GRASĂ.
Portulaca
oleracea.
Se folosesc frunzele
Compozitie
chimica: mucilagii, vitaminele B, C.
Proprietati: emolient, vermifug,
depurativ, diuretic, usor hipnotic, racoritor, favorizeaza
coagularea sângelui. Foarte bogat în mucilagii si este un calmant al
aparatului digestiv si chiar al articulatiilor. Foarte utila în
calculi urinari sau biliari. De asemenea este foarte indicata în
hidropizie prin insuficienta renala. Este un calmant nervos. Ajuta
la eliminarea teniei.
Se poate folosi la urmatoarele
afectiuni: ascita, cistite, hematurii, hemoptizii,
hemofilie, hidropizie, litiaze urinare, inflamatii digestive,
inflamatii respiratorii, inflamatii urinare, insomnie, nevroze,
oligurii, paraziti intestinali.
Preparare:
-2 lingurite de
planta se pun la 250 ml apa clocotita. Se pot consuma 2-3
infuzii pe zi.
-În salate singura sau în asociere cu alte verdeturi.
-Pus în ciorbe.
IARBA MARE SAU
OMANUL.
Inula helanium
Fam. Compositae.
Denumiri
populare: alaut, bruscalau, holman, iara mare frumoasa, iarba
neagra, lacrimile Elenei, ochiul boului, omag, smântânica, etc.
Este o planta de cultura.
În
traditia populara: decoctul plantei se folosea contra durerilor de
cap. Ceaiul din rizomi uscati se lua contra astmului. Fiarta în vin
alb, se bea de oftica, câte un pahar dimineata si unul seara, la
3 sfârsituri de luna, "dupa ce pisca luna". Se mai
radea, se amesteca cu miere si se lua dimineata, la amiaz
si seara, pe inima goala. Unii o radeau într-o ulcea cu miere,
pe care o puneau la mijlocul aluatului unei pâini; dupa ce se cocea în cuptor,
o luau ca leac în bolile de plamâni, în primul rând pentru tuberculoza.
Tot pentru tuberculoza, radacina de iarba mare si
tataneasa se radeau pe razatoare si se
amestecau cu miere, luându-se în fiecare dimineata câte o
lingurita.
Rizomul
plamadit în rachiu se lua în boli de stomac si
vatamatura. Pentru boala cea mare se afuma casa cu
iarba mare, se fierbea radacina si se spala bolnavul,
iar radacina fiarta se pisa si se punea cataplasma pe
pântece. Pentru febra tifoida se faceau abureli cu flori de fân,
iarba mare, foi de nuc si sare. Cu iarba mare se afumau mai
demult de holera. Radacinile pisate, cu zeama de
varza, se foloseau contra râiei.
În unele
parti se facea cu ele o alifie, amestecându-se cu dohot. Planta
se covasea cu samânta de cânepa, se bateau împreuna
vreo jumatate de ceas si apoi se puneau la caldare vreo trei
zile. Se spala râiosul cu apa calda, apoi se ungea cu
aceasta covaseala. Când era ranit, se ungea cu o pana
de gâsca.
Compozitie
chimica: se folosesc partile subterane (Rhizoma cum radicibus Inulae)-
radacina tuberizata si planta contine inulina,
helenina, si alti polimeri ai levulozei, ulei volatil,
alantolactone, substante fitoncide, fridelina, stigmasterina, acetat
de damaradienil, ulei volatil, etc. Frunzele mai contin-
alantopicrina, care este un principiu amar, vitamine, saruri minerale.
Florile contin în mare parte helenina.
Florile contin în
plus helenina.
Proprietati
farmacologice: principala actiune a radacinii este principiul
antibiotic, calmant al tusei si modificator al secretiilor bronhice,
bacteriostatic, antiviral, antiinflamator, expectorant, excita vezica
biliara, colagog, coleretic, antiseptic bronhic, diuretic, antihelmitic,
sedativ usor, tonic, împiedeca caderea parului si
ajuta la cresterea sa. Datorita actiunii ei diuretice,
elimina toxinele din corp , influentând favorabil starile
reumatice, manifestarile gutoase si eruptiile pielii urmate de
mâncarimi.
Radacinile
intra în componenta ceaiului antibronsitic.
Preparare:
-Ceai din radacina -2
lingurite de planta maruntita se vor pune în 250 ml
apa care va fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se pot
folosi 2 astfel de ceaiuri pe zi.
-Se va pune 50 g de planta
maruntita la 500 ml otet. Se va tine timp de 8
zile dupa care se strecoara. Se va utiliza la mâncarimile de
piele.
Se poate folosi la
urmatoarele afectiuni: afectiunile
aparatului urinar, afectiuni hepatice, afectiuni respiratorii,
alergii, alopecii -spalaturi cu ceai de 3 ori pe saptamâna
în care se foloseste la clatit ceai din acesta. Se poate doar sa
se clateasca, arterite, anemie, ascaridoza, astma, atonie
digestiva, boli diverse cutanate în special cu mâncarimi,
bronsite acute, chelie, colecistite, congestii hepatice (atât intern cât
si extern cataplasme), dermatoze, dischinezie biliara cu hipotonie,
dismenoree, eczeme, erizipel, eruptiile pielii inclusiv urticarie, guta,
hemoroizi, intertrigo, leucoree, litiaza biliara si renala,
nefrite, oboseala atât fizica cât si intelectuala,
oligurie, oxiuraza, prurit cronic al adultului, rani purulente,
reumatism, spondiloza, traheita, tuse, ulcere varicoasa.
În
traditia populara: ramurile si frunzele sunt folosite ca surogat
la fabricarea berii în locul hameiului, la tabacit si vopsit.
Se întrebuinta
contra taieturilor. Decoctul florilor se lua în bolile de rinichi.
Locuitorii de la munte beau decoctul plantei cu flori contra diareei,
dizenteriei si hemoragiei.
Proprietati
farmacologice: sunt astringente si antiseptice în special ale cailor urinare
la care se poate adauga proprietatea de a elimina sau chiar de a dizolva
unii calculi urinari.
Au proprietatea de a mari
capacitatea de contractie a muschiului cardiac fiind util în toate
afectiunile cardiace. Mareste de asemenea diureza, efect mult
exploatat în multe afectiuni.
Preparare:
-2 lingurite de planta
maruntita se vor pune în 250 ml apa clocotita. Se
acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 3
astfel de ceaiuri pe zi
-Decoct din 2 lingurite de planta
maruntita, care se vor pune la 250 ml apa. Se vor
fierbe timp de 10 minute, dupa care se va strecura. Se vor putea si
din acest ceai sa se consume 2-3 ceaiuri pe zi.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: amigdalita, anurie,
celulita, cistita, colici abdominale, constipatie, diaree
nervoasa, edemele gleznelor, febra, hemoragii, infectii urinare,
inflamatii laringo -faringiene (gargara), intoxicatii, leucoree,
litiaza urinara, nevralgii, obezitate, plagi, prostatite,
reumatism, ulcere si ulceratiile pielii chiar cronice.
Este
o planta foarte valoroasa în afectiunile de mai sus si este
pacat ca este asa de putin folosita cu toate ca
are actiuni remarcabile în foarte multe afectiuni, nu numai cele pe
care le-am descris ci si în multe altele care nu prea sunt recunoscute
ca se pot trata cu aceasta planta.
De asemenea sunt putine magazine în care
se gaseste aceasta planta.
Tinctura din aceasta planta
sau chiar concentratul are un efect foarte puternic si sunt putine
plante care sa-i egaleze efectele tratamentului, chiar si atunci când
se foloseste o perioada scurta.
În
traditia populara: se folosea la coloratul lânii în galben. Frunzele
se puneau între degetele picioarelor contra oparelilor.
Zeama de planta
cruda, amestecata cu zeama de frunze de pepeni, se punea pe
rani, macar de 2 ori pe zi, pâna se vindecau.
Se mai folosea contra viermilor ce se
faceau la ranile infectate.
Se pisa marunt
si se punea pe rana sau se fierbea si se spala cu decoctul,
iar cu plantele ramase se oblojeau.
Compozitia
chimica: ne studiata.
Efecte asupra organismului: În primul rând trebuie spus ca
aceasta planta contine o serie de principii toxice ne studiate
care afecteaza în primul rând ficatul, deci se va folosi doar la
tratamente externe.
Ajuta
la prevenirea infectiilor, cicatrizarea ranilor, sau chiar cu alte
plante la evitarea transpiratiei picioarelor.
Preparare:
-Se va lua 4 linguri de planta care se
vor pune la 500 ml apa. Se fierb pentru 5 minute dupa care se vor
strecura. Se poate folosi la tratamente externe.
-Praf de planta se poate aplica pe piele
sau în încaltaminte pentru ca sa nu mai transpire.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: hemoragie,
metroragie-spalaturi vaginale, rani diverse, transpiratia
excesiva a picioarelor, ulceratii cronice.
Se mai spune ca folosita la
spalaturi vaginale are efecte deosebite în disparitia fibroamelor
uterine, lucru care s-ar putea adeveri. Poate pentru ca activeaza
circulatia si în acest fel ajuta, dar acolo la aceasta
afectiune este nevoie si de ceva astringent, eventual sa se
combine cu coaja de stejar, sau coada racului, etc.
-Se vor marunti florile si se
pun la uscat. Din aceste flori se obtine unul din ceaiurile foarte aromate
placute la gust si totodata utile în diferite afectiuni. Se
vor pune 2 lingurite de flori la 250 ml apa clocotita. Se
acopere. Se lasa 10 minute acoperite dupa care se vor strecura. Se
pot consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi. Se poate consuma perioade lungi de
timp.
-Extern se va face un ceai din 4 linguri de flori
maruntite la 500 ml apa clocotita. Se va lasa
acoperit 15 minute dupa care se strecoara. Se vor face
spalaturi vaginale sau se vor aplica pe rani ca vulnerare.
Se va
putea folosi la urmatoarele afectiuni; boli de nervi, dureri de cap,
migrene, leucoree (foarte utila sau chiar de ne înlocuit, se va folosi
împreuna cu Galbenele), limbrici, infectii vaginale diferite
inclusiv candidozice, tricomonas vaginalis.
Se
poate face si o tinctura cu o parte planta la 5 parti
alcool si se va tine timp de 15 zile. Alcoolul trebuie sa fie
alimentar de 70°. Este util intern câte
o lingurita în dilutie cu apa. Se mai foloseste mult
în cosmetica.
IEDERA.
Hedera helix
Fam.
Arabiaceae
Denumiri
populare: borostean, iarba zburatorului, fanchin, hârlet, iedera
celor frumoase, iedera de padure, iedera zânelor, sarcie, sârdar.
În
traditia populara: lastarii contin o substanta
coloranta galbena cenusie, de aceia se folosea la vopsit.
Frunzele se foloseau la
buboaie, umflaturi, uime. Ceaiul din ramurile înflorite se lua ca leac
pentru tuse si aprindere de plamâni, precum si ca febrifug
contra nadufului si vatamaturii. Bine fiarta, se
folosea la umflaturi, scrântituri si fracturi, ale caror
legaturi se fixau cu scândurele.
Se mai folosea contra racelii si
reumatismului. În Moldova, se sorocea, apoi se fierbea si se spalau
bolnavii în ea. Contra durerilor de cap, se faceau legaturi cu
zeama din frunza de iedera si varza sarata.
Decoctul plantei
întregi se lua ca astringent, contra diareei si a scurgerilor de sânge,
precum si pentru naduf. Decoctul plantei se mai folosea la durerile
de ficat si de burta.
Actiune
farmacologica: antispastic si expectorant pentru aparatul respirator, analgetic,
depurativ, colagog, favorizeaza aparitia menstruatiilor.
Extern-analgezic, vulnerar, vasoconstrictor si hemolitic.
Preparare:
-Se vor pune 2 lingurite de frunze si
ramurele tinere la 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 10 minute
dupa care se va strecura. Se va putea bea 2-3 ceaiuri pe zi.
-4 linguri de frunze la un litru de apa
se vor fierbe timp de 15 minute la foc domol apoi se vor strecura. Se vor
folosi extern.
-O mâna de frunze si ramurele
tinere se vor pune la 5 litri de apa. Se vor fierbe timp de 2 ore. Se
vor strecura apoi în cada, unde se va sta timp de 30 minute.
-Cu plante fierte se poate pune
cataplasma calda pe locurile afectate de celulita.
-Tincturadin frunze si
ramurele tinere maruntite. Se vor lua atât cât încap într-o
sticla fara sa se îndese. Se va pune peste acestea alcool
alimentar de 70°. Se vor tine la
temperatura camerei timp de 15 zile, timp în care se va agita de mai multe ori
pe zi. Dupa 15 zile se va strecura. Se va pune apoi în sticlute de
capacitate mai mica, închise ermetic.
Se va lua din aceasta tinctura de
trei ori pe zi câte 15-20 de picaturi diluate în putina
apa. Se pot face cure de mai lunga durata cu efecte foarte bune.
Extern se poate combina
tinctura cu tinctura de ardei iute. Combinatia aceasta este foarte
utila în special la celulita si alte afectiuni, dar se mai
poate folosi cu mare succes si în cazul caderii parului.
Atunci se va folosi
amestec în parti egale de tincturi si se va tampona zona
afectata cu o vata înmuiata în aceasta tinctura de mai
multe ori pe zi.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, adenita, arsuri,
bataturi, boli de ficat, boli de urechi cu infectii sau puroi,
bronsite, celulite, crampe abdominale, edeme, erizipel, flux menstrual
întârziat, fracturi, inflamatii acute, insolatii, luxatii,
matreata, mialgii, nevralgii, obezitate, pediculoza
(paduchi), parestezii, râie, reumatism, scabie, sciatica, scurgeri cu
sânge, tuse, ulceratii dureroase, ulcere cronice atone rebele, vergeturi,
veruci.
IENUPĂRUL.
Juniperus comunis
Fam.
Cuperossaceae
Se pot folosi: fructele, frunzele, ramurile
cu frunze, lemnul, scoarta a 2-a si cenusa lemnului.
Tratamente
populare: frunza se punea pe jar si se afuma cu ea contra guturaiului. În
tara Oltului se folosea la bai pentru reumatism.
Ceaiul din frunze se
lua contra racelilor si la vatamaturi. Se faceau
bai cu cetina si fructe, împotriva bolilor de sânge. A fost una
din plantele reputate în popor contra dropicei si ca diuretic.
Boabele de ienupar, radacina de
patrunjel si radacina de urzica în parti
egale, se fierbea cu apa pâna scadea la jumatate, se strecura
si se bea de mai multe ori pe zi, câte o ceasca sau se
facea un decoct tare de boabe, se amesteca cu jumatate de lapte
si se bea.
Cu alifie de
ienupar se frecau usor partile umflate de ascita, pe
pântece, pe picioare.
Ceaiul de jneapan,
amestecat cu coada calului, matase de porumb si cozi de cirese,
se folosea pentru curatirea pietrelor la rinichi. Se lua
parti egale si se fierbeau, apoi se amestecau cu o cantitate
egala de miere din care se luau 3 lingurite pe zi, înaintea meselor principale.
Cu boabele se mai afuma în casa, în credinta ca alunga
bolile molipsitoare.
Compozitie
chimica: se folosesc fructele mature (Fructus Juniperi sau Baccae Juniperi)
recoltate începând cu luna octombrie, uleiuri volatile cu mircen, betapinen,
dipenten, iuniperina, iunen, iunenol, cadinen, acizii: formic, fumaric,
ascorbic, acetic, malic, oxalic, grasimi, pectina, proteine,
zahar invertit (glucoza, zaharoza), rezine, substante amare
ienuperina, saruri de potasiu si calciu.
Actiune farmaceutica: În special
datorita continutului în uleiuri volatile are actiune
diuretica, antiseptica, carminativa, analgetica,
cicatrizanta,sudorific, stomahic,
bronho-dilatator, antitusiva si antispastica bronsica.
Întareste radacina parului. În cantitati
mari irita caile urinare si provoaca hematurii. Intra
în compozitia ceaiului antireumatic.
Se poate folosi la urmatoarele
afectiuni:acnee, afte, alopecie (întareste
radacina parului si combate caderea lui), angine,
ascita, boli renale, boli reumatice, bronsite acute si cronice,
cancer, diabet (scade zaharul din sânge si ajuta la
diureza), diaree, dispepsii (activeaza eliminarea bilei si
accelerarea eliminarii sucului gastric, eruptii cutanate, hidropizie,
hepatita cronica, leucoree, leziuni vegetante (În special cenusa
de crengi), psoriazis, stimularea circulatiei periferice, ulceratii
canceroase, veruci. Cei cu afectiuni grave renale nu este indicat sa
consume acest ceai sau planta deoarece poate produce iritarea renala
sau chiar sa agraveze afectiunea.
Preparare: bace-
-Se zdrobesc boabele în gura si se
înghit sub forma de cura, începând cu 4 bucati în prima zi,
crescând treptat cu câte o boaba zilnic pâna se va ajunge la 15 boabe
pe zi, dupa care se va scadea zilnic tot cu câte o boaba
pâna se ajunge din nou la 4 bucati cu care s-a început cura.
Este una din curele cele mai eficiente pentru a curati organismul de
toxine si de asemenea utila într-o serie de afectiuni.
-Infuzie din 2 lingurite de bace zdrobite,
care se vor pune la 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 5 minute dupa
care se strecoara. Se vor putea consuma 2 cani pe zi. În cazurile de
anghina, afte sau când se va face gargara se poate face mai
concentrata, la fel când se foloseste extern.
-Tinctura se va face din 50 g de bace
macinate care se vor pune într-o sticla punându-se deasupra o
cantitate de 250 ml de alcool de 70°. Se vor lasa timp
de 15 zile agitând des sticluta, dupa care se va strecura. Se poate
lua din aceasta tinctura 20 picaturi de 3 ori pe zi,
diluata cu putina apa.
-Ulei din
bace- se va folosi câteva picaturi intern 2,5-5 ml pe zi luat intern ca
depurativ sau tratament, sau se pun câteva picaturi în cada de baie,
pentru a actiona extern la diferite afectiuni. Exista la orice
magazin naturist.
Frunze
sau ramuri:
-Decoct din frunze sau ramuri. Se va pune o
mâna de frunze sau ramuri în 5 litri de apa, se fierbe timp de 15
minute dupa care se va strecura. Se pune în cada de baie si se va sta
30 minute, este foarte util în cazul ascitei, ulcere atone, vechi infectate. Se
fac bai zilnic.
-Cataplasme cu planta (fiarta
aplicata calda) asa cum este mai sus se aplica pe locurile
cu edeme, într-o pânza care se aplica pe locul unde exista edem.
-Decoct din lemn. O mâna de ramuri se
fierb timp de 30 minute, într-un litru de apa, dupa care se strecoara.
Se poate folosi asa cum este la comprese pe rani care se vindeca
greu sau la edeme sau se va face un sirop la care se mai adauga 500g zahar
si se va fierbe. Se poate lua în afectiunile aparatului digestiv ca
faringite, etc câte o lingurita la nevoie.
INUL.
Linum usitatissimum Fam. Linaceaea.
Denumiri populare: in de
fuior, in de samânta.
Se folosesc semintele mature.
Tratamente
populare: ceaiul din seminte de in se lua pentru tuse. Cu faina de in
se facea o turta care se punea pe rani, ca sa scoata puroiul
din ele si sa le vindece; se schimba de mai multe.
Uleiul se punea pe o cârpa
la arsuri, iar din faina de in si cartofi fierti
pisati, se faceau legaturi la umflaturi si abcese, ca
sa coaca. Semintele fierte se puneau în legaturi la
umflaturi, ori se fierbeau în lapte si se facea o turta
care se aplica pe gât. La gâlce (adenopatii) rele cu tendinta de coacere,
precum si contra junghiurilor, se puneau cataplasme din faina de
in cu lapte. Cu faina amestecata cu lapte si flori din
gradina se faceau legaturi contra durerilor de burta.
O lingura de seminte se pune într-un pahar cu apa si se lua
seara ca laxativ.
Compozitie
chimica: se folosesc numai semintele ajunse la maturitate (Semen Lini)
contin: mucilagii, formate din acid galactouric, ramnoza, galactoza,
xiloza si arabinoza, lipide formate din trigliceride ale
acidului oleic, linani, linoleic, stearic, miristic si în special
linoleic, grasimi. Protide, un heterozid cianogenetic-linmarozidul care se
dedubleaza în acid cianhidric, glucoza si acetona. Saruri
de potasiu si magneziu. Acizi grasi nesaturati Omega-3 care se
întâlnesc mai mult în carnea de peste.
Actiune
farmaceutica: semintele de in întregi ingerate în aceasta stare câte 2
linguri pe zi sunt folosite în tratamentul dispepsiilor si constipatiei.
Datorita mucilagiilor care le contine are actiune
emolienta, calmanta, laxativa, purgativa si
antiseptica în special asupra tubului digestiv. Faina de in sau
mucilagiul facut prin macerarea semintelor în apa este foarte
util deoarece este emolient extern foarte util. Linanii anihileaza efectul
unor estrogeni, de aceia este indicat în toate formele de cancer sau
afectiuni ale sânului, sau chiar boli metabolice endocrine. Omega-3
blocheaza actiunea prostaglandinelor si prin aceasta se reduce
colesterolul si ajuta în tratamentele cancerului. Subtiaza
sângele si ajuta în toate afectiunile în care acest lucru este
foarte necesar.
Se
indica la urmatoarele afectiuni: abcese, adenopatii, arsuri,
cancer, cistite, constipatie, crustele scalpului, dureri diverse inclusiv
reumatice, furuncule, ihtioza, inflamatii intestinale si ale
vezicii urinare, litiaza renala, rani diverse, tuse, xeroze
cutanate.
Preparare:
-O
lingura de seminte întregi, se macereaza pentru o
jumatate de ora în 100 ml apa la temperatura camerei. Se
foloseste ca bautura emolienta în afectiunile
digestive.
-1-2 linguri de seminte întregi, se iau
seara la culcare pentru ca sa regleze constipatiile, datorita
actiunii mecanice asupra intestinului. Se poate folosi o perioada
foarte lunga fara nici un pericol fiind mult mai indicata
ca uleiul de parafina sau uleiul de ricin, datorita faptului ca
sunt si emoliente puternice si ajuta chiar la refacerea
mucoaselor.
-1-2 linguri seminte se pun în 250 ml de
apa, pentru 8 ore dupa care se mai adauga sucul de la o
lamâie fara pulpa. Se pot consuma 2 astfel de macerate în
litiaze renale, afectiuni ale aparatului digestiv sau alte afectiuni
unde este nevoie de refacerea celulara.
-Ceai din o lingura de seminte la
250 ml apa fiert timp de 5 minute se foloseste pentru afectiunile
respiratorii.
-4 linguri de seminte se pun în 500 ml
apa se fierbe timp de 15 minute, dupa care se strecoara si
se vor face spalaturi vaginale în cazul cistitelor. Se mai poate
adauga putin pelin(o lingura), fiind mai util în mai multe alteafectiuni ginecologice.
-Faina de in se poate face din ea o
turta cu putina apa calduta si se
aplica la rani sau se unge pe locurile în care exista cheratoze
sau ihtioza.
-Faina de in în amestec cu
faina de mustar în diferite concentratii 1\1 sau mai mult
se aplica extern în special la copii sau în locurile unde trebuie sa
activeze circulatia sângelui. Acestea amândoua se vor fierbe în
putina apa, sau se umecteaza doar si apoi se va
întinde pe o pânza aplicându-se pe piele.
-Cataplasme care se fac
din 3 linguri de seminte care se vor pune în 250 ml apa. Se
vor fierbe timp de 10 minute, dupa care se va pune acesta dupa
strecurare, pe o pânza si se aplica în cazul ranilor sau
abceselor. Se poate aplica calda, în cazul în care se doreste sa
se grabeasca colectarea abcesului. Tot acestea se vor aplica calde,
în cazurile în care gâtul este inflamat. Se pot tine peste noapte.
-Pentru înmuierea
crustelor se va pune 2 linguri de faina de in în 250 ml
apa calda, se lasa timp de 3-4 ore dupa care se
strecoara prin tifon. Cu aceasta se va unge locurile cu cruste, sau se
pune chiar mai multa faina pe pansament pentru a ramâne o perioada
mai lunga în contact cu pielea.
-În arsuri se
foloseste uleiul de in în amestec cu apa de var în parti
egale. Se pune totul într-o sticla curata si se agita
pâna la formarea unui lichid alb-laptos, cu care se unge arsura.
Acesta
are proprietatea de a calma durerile, racorii si vindeca rana.
-În
cistite (inflamatia basicii urinare) se fac spalaturi
calde sau bai cu fiertura din 2-4 linguri de seminte la 500 g
apa calda.
Tratamente
populare: rizomul si radacinile curatate de coaja,
taiata în bucatele si uscate la soare se pot folosi la
spalat, înlocuind sapunul. În industria alimentara
radacinile sunt folosite la fabricarea halvalei si halvitei.
Ceaiul si
decoctul; se lua contra anemiei, astmului, reumatismului, bolilor de ficat
si de stomac.
Compozitie
chimica:de la aceasta planta
se foloseste radacina si rizomii (Radix Gypsophilae sau
Radix Saponariae albae) recoltate în august- noiembrie, saponozide de
natura triterpenica, gipsogenina identic cu cel din
sapunarita, ulei volatil în cantitati mici, zaharuri
reducatoare, gume, substante grase, saruri minerale. Se folosesc
rizomii si radacinile.
Actiune
farmaceutica: Actioneaza ca expectorant si depurativ în doze mici
datorita saponinelor care au actiune iritanta asupra celulelor,
modifica permeabilitatea membranei celulare si mareste
secretiile, marind diureza si secretiile biliare. În doze
mari actioneaza iritant asupra cailor digestive. Extern
cicatrizant.
Se
folosesc la urmatoarele afectiuni: afectiuni urinare
(maresc diureza), boli de ficat si stomac (maresc cantitatea de
suc gastric si biliar), bronsita, dermatoze, dischinezie
stomacala si biliara, eczeme, escare, faringite granulare,
furuncule, oxiuri, paraziti intestinali, rani, reumatism, tuse.
Preparare:
-Infuzie sau decoct din 1 lingurita de
radacina maruntita la 250 ml apa, dupa
o prealabila macerare timp de 6-8 ore. Se folosesc intern ca expectorant
pâna la 200 ml ceai pe zi sau decoct 5 minute se utilizeaza în
gargarisme în tratamentul faringitelor granuloase.
-Se va face tinctura din 50 g
radacina maruntita. Se vor pune într-o
sticla, în care se va adauga 250 ml alcool alimentar de 70° (sau farmaceutic). Se
va tine apoi timp de 15 zile la temperatura camerei, agitând des pentru a
se putea extrage principiile active din planta. Dupa 15 zile se
strecoara. Se va pune în sticlute mici la rece. Se poate pastra
timp de 2 ani. Administrare: 5-10 ml pe zi diluat cu apa.
-Decoct dintr-o lingurita de praf de
planta la o cana de apa. Se va fierbe timp de 5 minute. Se
mai poate amesteca cu sapunarita în dischinezii biliare sau
toate celelalte.
-Extern se va folosi cantitate dubla de
planta.
- Este mult mai eficienta daca se
combina cu sapunarita în cantitati egale.
IPECA.
Uragoga Ipecacuana Fam. Rubiaceea
Se
foloseste radacina aceste plante.
Compozitie
chimica: radacina de ipeca contine 2% alcaloizi din care 56-60 %
emetina, 40 % cefelina, 2% psihotropina precum si
cantitati mai mici de emetamina si
o-mertilpsichotrina. Dependent de zona geografica raportul între
emetinasi cefelina poate
fi inversat.
În afara de
alcaloizi mai contine acid ipecacuanic, un acid glicodizic,
ipecacuanina, un glicozid scindabil în glucoza si un aglicon
fenolic si ipecozidul un glicozid azotat ortodifenolic. În
radacina de ipeca se mai afla acid citric, malic, ascorbic, o
saponina (2,5%), cantitati mai mari de amidon si un complex
glucoproteic cu caracter de alergena.
Emetina principalul
alcaloid fiind metilcefelina, cefelina fiind un produs de reducere a
psicotrinei, emetina este emetina dehidrogenata.
Actiune farmaceutica: sunt
întrebuintate ca expectorante sau ca emetice dependent de doza.
Aceasta actiune se datoreste emetinei care din acest punct de
vedere sunt calitativ identice. Ele difera numai în ce priveste
efectul cantitativ, cefelina fiind mai iritanta si mai toxica.
Ele excita direct centrul vomei la care se adauga actiunea
iritanta locala asupra terminatiilor emetico-senzitive ale
mucoasei gastrice.
Sunt
recomandate în bronsite, bronhopneumonii, astmul bronsic al copiilor,
deoarece nu provoaca tulburari secundare. Prin emetina ce o
contin au o actiune amibicida (formele histolitice) în abcesul
pulmonar cu cestode.
Sunt contraindicate la cardiaci,
casetici, la batrâni, în tuberculoza cavitara,
ateromatoza, în sarcina avansata, la psihastenici, alcoolici.
Doza maxima 1 g-24 ore.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni respiratorii,
afectiuni digestive, paraziti intestinali, în special cestode,
(tenii) asupra carora are o puternica actiune omorându-le. Deci
este util în toate formele în care sunt implicati paraziti: chistul
hidatic fiind una dintre afectiunile majore care poate sa le rezolve.
Preparare: în mod normal se face
o tinctura la farmacie apoi se va da o anumita doza din acea
tinctura în functie de o serie de elemente de care se tine cont:
vârsta, greutate, alte afectiuni care mai sunt în organism, etc.
-Decoct- din
o lingurita de planta maruntita care se va
pune în 250 ml apa. Se va fierbe timp de 5 minute apoi se strecoara.
Se indica mai ales în cazurile afectiunilor respiratorii. În
afectiunile cu paraziti este preferabil sa se foloseasca un
concentrat care îl voi descrie mai jos.
-Concentrat
pentru chisturi hidatice cu cestode: în mod normal emetina omoara acestiparaziti, necazul însa vine de la
faptul ca nu se poate administra în cantitate suficient de mare, deoarece
este o substanta toxica destul de puternica. Eu propun o
metoda prin care acesti paraziti atât de periculosi se pot
distruge.
Este nevoie de urmatoarele plante
medicinale :
-radacina de Ipeca50 g- din care se va face o tinctura simpla.
-radacina de Feriga 50 g- din care de asemenea se face
tinctura simpla.
-radacina de Ginseng 150 g- tinctura tripla.
-Ginkgo-Biloba-frunze 150 g-tinctura tripla
-Anghinare-planta 150 g-tinctura tripla
Fiecare din
aceste plante se va macina cu râsnita de cafea separat si
se va pune în felul urmator:
Tincturile triple:
-Faza 1-a. Ginseng-ul, Ginkgo-Biloba,
anghinare fiecare din acestea se va face separat din câte 50 de grame,
tinctura simpla. La fel se va proceda si cu celelalte. Se va
eticheta întâi fiecare din sticlele în care se va pune aceasta
planta. Se va pune apoi 50 g planta într-o sticla si se va
turna deasupra alcool de 70°. Se va lasa apoi
la temperatura camerei timp de 15 zile, timp în care se va agita puternic de
mai multe ori pe zi pentru a se putea extrage principiile active din plante. Se
va avea grija ca aceste sticle sa fie ermetic închise. Se vor
lasa apoi timp de 15 zile. Dupa aceasta perioada se vor strecura.
Se va lasa pentru 24 ore la decantat la rece în sticla închisa.
Dupa 24 ore se va scurge cu grija lichidul de la suprafata,
fara sa se ia reziduul care se va arunca. Tincturile simple se
vor pastra fiecare separat si se tin pâna la terminarea
tincturilor triple.
Faza 2-a- Se vor folosi în continuare
doar cele care se indica tincturi triple. Se va pune tinctura din prima
faza într-o sticla de 250 ml si se va complecta pâna la 250
ml cu alcool farmaceutic sau alimentar de 40 de grade.Se vor pune în sticla
cu eticheta din nou 50 grame de planta fiecare separat si se va
pune peste ele alcoolul din sticluta de 250 ml. Se va mai lasa 14
zile la temperatura camerei tot închis ermetic la temperatura camerei agitând
des. Dupa 15 zile se strecoara se filtreaza, se decanteaza
si se va pune într-o sticla de 250 ml ceea ce s-a obtinut.
Faza 3-a. Se va complecta de data aceasta
cu apa distilata pâna la 250 ml ceea ce s-a obtinut din
faza 2-a. Se va tine la temperatura camerei agitând des timp de 14 zile.
Se filtreaza. Se va lasa din nou la decantat apoi se va pune fiecare
din cele trei plante separat în sticlute cu eticheta care scrie data când
s-a facut si ce planta este.
Tincturile simple se fac ca în prima faza fara a mai
trece prin celelalte si se fac cu alcool de 70 de grade alimentar. Se pun
si acestea în sticlute separat cu eticheta fiecare.
Nu o
sa iasa prea mult concentrat pentru ca în general plantele prin
uscare îsi pierd din apa si în medie ajung de 5 ori mai
usoare. Ori se folosesc plante uscate care absorb tot 5 parti,
deci aproape tot alcoolul.
Avantajele
care decurg din acest concentrat sunt ca este un preparat foarte
concentrat si se va putea folosi diluat. De ce am ales aceasta
formula ? În principal- ginseng-renumit revitalizant, repara,
vindeca, Ginkgo-Biloba= reface nervii. Anghinareaajuta la drenarea fierii si a organismului
eliminând din toxine. Ipcarige si feriga omoara cestodele datorita
continutului.
Preparare: din fiecare
tinctura se va pune cantitate egala de tinctura în aceiasi
sticla. Nu se indica sa se faca amestec mai mult de 100-
200 ml. Restul se pastreaza ne amestecat. Se va mai depune la fundul
sticlutelor reziduuri oricât le veti filtra, dar acestea nu
influenteaza tratamentul.
Administrare: se va pune din
fiecare planta concentrat sau tinctura o cantitate egala,
masurata cu o siringa într-o sticla de 100 ml.Adica 20 ml din fiecare soi de preparat.
Se ia apoi si se goleste acesta într-o sticla de un litru. Se va
complecta cu apa fiarta si racita sau cu apa
distilata pâna la umplerea sticlei.
Se poate înca
pastra acest lichid maximum 90 de zile la rece. În mod normal tinctura sau
concentratul se poate pastra timp de 2 ani, dar daca se dilueaza
se mai poate pastra timp de 90 de zile.
Se va
tine deci la rece, se agita înainte de a se lua, pentru ca are
tendinta sa se decanteze. Se va lua apoi câte o lingura de 3 ori
pe zi preferabil înainte de mese . Se va face acest lucru timp de 60 de zile
minimum.
În acest timp cestodele sunt omorâte
indiferent în ce faza sunt sau cât sunt de multe. Nu sunt omorâte brusc ci
lent si nu se poate întâmpla sa se produca anumite evenimente
nedorite, de nici un fel. La fel se va întâmpla si cu ouale acestora.
Ca masura de precautie se va
lua suplimentar tinctura de propolis câte 2 picaturi le fiecare 5 Kg\
corp, de trei ori pe zi. Acestea se vor pune pe o bucata de pâine se
mesteca bine în gura si se înghit. În orice alt mod ati lua
tinctura aceasta de propolis se va depune pe cana, lingurita,
etc, doar ce este mai bun. Verificati cât va ramâne pe
lingurita de exemplu. Cu pâine se poate ca tot cât doriti
sa se ia, fara sa se piarda.
Este
singurul tratament care se poate face în cazul chisturilor hidatice cu
rezultate surprinzator de bune în multe cazuri. Se poate spune ca
poate sa rezolve peste 50% din cazurile de chisturihidate renale, hepatice sau de alte
localizari. Se poate încerca eventual înainte de operatie.
Este sigur ca
omoara foarte multe cestode care sunt în organism ceea ce evita
pericolul recidivelor chiar daca se va produce o noua infestare. Este
posibil sa se faca acest tratament si dupa operatie de
chist pentru a evita recidiva. Nu spun ca este ieftin, pentru ca nu
este ieftin deloc, dar va fereste de o noua operatie care
oricum ar costa mai mult plus ar mai fi si o serie de traume care
ramân dupa orice operatie. Va va lua de asemenea putin
timp sa-l preparati, dar este sigur ca ceea ce ati
facut ati facut singuri si este de calitate.
Dupa
o cura din aceasta se va verifica cum a reactionat organismul si
în cazul în care mai este nevoie se mai poate face înca una sau chiar 2
cure din acestea.
ISOPUL.
Hyssopus officinalis Fam. Labiatae.
Este o planta de
cultura.
Denumiri
populare: cimbru de cel bun, cimbru de gradina, culecelbun.
Tratamente
populare: ceaiul se lua contra tusei si a bolilor de plamâni, precum
si în reumatism si scrofuloza.
Compozitie
chimica: se recolteaza în timpul înfloririi numai partile
nelignificate (Herba Hyssopi) partile aeriene ale plantei contin
peste 2% ulei volatil format din timol, pimen si pinocamfen, flavonoide,
sesquiterpene, carvocrol, hidrocarburi terpenice, compusi oxigenati,
ulei gras format din acid linoleic 54-62% alfa stearic, oleic si linolic.
O substanta amara (hisopina) de natura lactonica
numita marubiina, acid ursolic, beto-sitosterina, tanin,
hisopina, gumi-rezine, zaharuri, lipide, substante minerale: calciu,
natriu, fosfor, fier, cupru, sulf, molibden, mangan, aluminiu, alte saruri
minerale, etc.
Actiune
farmacologica: are o puternica actiune antiseptica fiind un bun
antibiotic, tonic- amara, astringenta, antisudorific, cicatrizant,
antispastic asupra mucoasei netede si sedativ asupra sistemului nervos
central, mai ales a centrului respirator. Produce de asemenea o
usoara bronhodilatare fiind si expectoranta. E tonic amar,
astringent, carminativ, împiedica infiltrarea grasa a ficatului,
favorizeaza eliminarea apei din tesuturi.
Usureaza
expectoratia producând eliminarea mucozitatilor de pe caile
respiratorii si produce transpiratie. Previne balonarile. Este
si astringenta extern. Stimuleaza pofta de mâncare, regleaza
functiile digestive. Ajuta în durerile de urechi sau de dinti.
Amelioreaza durerile reumatice.
Cicatrizant al ranilor. Tonic nervos general. Calmant în cefalee.
Vermifug.
Intra în
compozitia ceaiurilor antiasmatice, pectoral nr 2 si sudorific.
Se
foloseste la urmatoarele afectiuni: afectiuni hepatice,
amenoree, anorexie, anxietate, ascita (favorizeaza evacuarea apei),
astm, bronsita, calculoza renala si biliara,
cearcane, cicatrizant al ranilor, colici, contuzii, echimoze,
faringite, gastrite, gripa, guturai, hipertensiune(scade presiunea
arteriala a sângelui prin dilatarea arterelor), indigestii, infiltrarea
grasa a ficatului mai ales la alcoolici, isterie, laringite, leucoree (în
special trichonomas), nevroze, oboseala fizica si
intelectuala, rani infectate purulente, raceli, ulcere
varicoase, tuse.
Administrare: se poate lua câte un
vârf de cutit de praf de planta de trei ori pe zi. Se va tine
sub limba timp de 5 minute dupa care se va înghiti cu putina
apa.
-infuzie- o lingurita de
planta maruntita se va pune la 250 ml apa
clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se va strecura
si se pot consuma pâna la 4 cani pe zi.
-Tinctura. Din 50 g de planta maruntita se va
pune în ea 250 ml alcool alimentar preferabil de 70°, apoi se va lasa timpde 15
zile agitând des. Se strecoara dupa aceia si se va putea folosi
câte o lingurita diluata de 3 ori pe zi, sau doar ocazional la
balon sau alte afectiuni mai minore.
Se mai
foloseste în atomoterapie si se mai face si uleiul volatil care
si el se poate folosi la o serie de afectiuni din cele de mai sus.
Compozitie
chimica: cetina si mugurii contin ulei volatil 0,3%-0,6%, format din
alfa pimen, beta pimen, beta-felandren, limonen. Mici cantitati de
aldehida anisica si caproica, alcooli secundari
monociclici, aldehide si cetone sesquiterpenice, alcooli, terpeni
tertiari, etc. Tanin, rezine, vitamina C sub. Minerale.
Continutul cel mai mare se afla în
ramurele tinere înainte de deschiderea mugurilor.
Actiune
farmaceutica: mugurii, extractul, uleiul volatil din aceasta planta este
antiinflamator, antiseptic în special al cailor respiratorii folosindu-se
pentru ca usureaza expectoratia, urinare distruge o serie
de germeni patogeni, în dermatologie în special ca vulnerar, diuretic,
antireumatic, antiseptic si cicatrizant al ranilor.
Se poate folosi si uleiul volatil care se
gaseste la plafar acesta administrându-se conform prospectului.
Uleiul de
terebentina produce hiperemie si este utilizat extern ca rubefiant.
Prin distilare
uscata se face Pix liqida care se foloseste la veruci sau în alte
cazuri la dermatologie când se doreste cauterizarea unei rani.
Preparare: se va face decoct din 2
lingurite de muguri sau cetina maruntita fiarta
timp de 10 minute la 250 ml apa. Se vor strecura si se poate consuma
2 astfel de ceaiuri pe zi. Aburul se pot face cu el inhalatii care
ajuta în special la afectiunile respiratorii. Se poate folosi uleiul
de la plafar conform prospectului în functie de firma producatoare
si de concentratie. Pix liqida si celelalte nu se pot realiza în
gospodarie dar se pot achizitiona de la farmacie care le
prepara.
LAPTELE CÂINELUI.
Euphorbia cyparissias Fam. Eupharliaceae.
Este o planta
toxica.
Denumiri
populare: aior, alior, aleur, aribi, buruiana de friguri, buruiana de
negi, buruiana de râie magareasca, buruiana magareasca,
lapte brostesc, laptele câinelui, laptele lupului, lilinar.
Tratamente
populare: se folosea pentru vopsit în nuante de galben. Sucul scurs din
tulpinile crude era leac contra negilor, pecingine si petelor de pe
fata, precum si pentru unghii stricate. Se mai ungeau cu
latexbubele.
Batrânii spuneau
ca în timpul razboaielor unii puneau latexul pe rani, ca sa
împiedece vindecarea si sa nu-i trimita pe front.
În Muntenia, fetele se spalau pe
cap cu decoctul plantei, ca sa le creasca parul, sau sa nu
le cada. Samânta si planta întreaga, se
întrebuinta ca vomitiv si febrifug.
Din laptele stors
îngrosat cu faina de grâu, se faceau hapuri, care se luau
ca vomitiv.
Actiune
farmaceutica: planta fiind otravitoare nu se va folosi intern. Extern ajuta
la o serie de afectiuni prin aceia capoate distruge tesuturile si prin aceasta este utila la
veruci, negi, etc. În popor se folosesc semintele ca purgativ, dar este
extrem de toxica, asa ca este total contraindicata.
Se
poate folosi la: eczeme, negi, pecingine, pete pe piele, vermifug, veruci.
Preparare: se foloseste
doar latexul care se aplica extern în afectiunile enumerate mai sus.
Tratamente
populare: tulpinile florifere se folosesc la ceaiuri, contra durerilor de piept.
Se puneau în scaldatorile copiilor slabi, anemici, sa se
întareasca.
Ceaiul din flori se
folosea la poala alba (leucoree). Se mai prepara din ele o apa
de obraz, în credinta ca cine se spala cu ea va fi alb ca
laptele.
Rouastrânsa din flori se întrebuinta,
ca picaturi în ochi, contra conjunctivitei.
Florile plamadite în otet se
miroseau contra durerilor de cap, iar ceaiul, preparat din planta verde sau uscata,
se lua la boli de inima.
În Tg. Ocna,
partile aeriene se foloseau la boli de nervi si ficat. Se mai
foloseau pe alocuri si la hidropizie, apoplexie si epilepsie.
Compozitie
chimica: se folosesc frunzele pe cât posibil fara petiol în
momentul înfloririi (Folium Convallariae), se folosesc frunzele si florile
sau numai florile. Contine heterozide cu actiune cardiotonica
0,1% glucozide totale, glicozide ale k-strofantidinei, convalatoxida,
convalozidul, degluco-cheirotoxina, glucoconvalozidul, convalatoxolozidul
si convala-marina, saponozido-convalarina.
Aceste glicozide se gasesc
raspândite în toate organele plantei, unele se gasesc mai ales în
flori(convalamarina în proportie de 2%), altele în seminte
(convalozidul), majoritatea în frunze. În timp ce unele glicozide sunt lipsite
de activitate cardiotoxica (convalamarina), altele sunt mult mai active
decât digitoxina (convalatoxina).
Mai contin
Convalaria (convalamarogenina) o saponina neutra. Mai contine
saruri minerale si altele care nu au importanta terapeutica.
Actiune
farmaceutica: preparatele de Convalaria au o actiune cardiotonica
asemanatoare strofantinei-k, si sunt utilizate din cele mai
vechi timpuri. Prezenta celor doua heterozide si a saponozidelor
comunica produsului proprietati cardiotonice cu efecte rapide
si de scurta durata, de asemenea are si actiune
diuretica.
Principalele indicatii ale
preparatelor de Convalaria: insuficienta cardiaca
usoara sau medie, precum si în tratamentele prelungite ale
formelor cronice când este necesara o terapie lipsita de efecte
secundare. În tulburarile de conductibilitate a stimulilor si alte
tulburari nervoase ale activitatii cardiace, în leziunile
cardiace, în leziunile cardiace la sportivi, în insuficienta
aortica si mitrala, în infarctul cardiac si în
scleroza coronarelor. Se recomanda de asemenea la batrâni cu forme
bradicardice de insuficienta cardiaca.
Sunt
contraindicate în infarct miocardic recent, la bolnavii decompensati, cu
staza pulmonara, la bolnavii cu gastroenterite catarale, cu
afectiuni acute ale ficatului, rinichiului si splinei, în
degenerescenta grasa a miocardului.
Se mai
poate folosi la: afectiuni cardiace, afectiunile urechii, ameteli,
aritmie, artroza, ateroscleroza, bradicardie, conjunctivite,
dilatatia inimii, dispnee cardiaca, dureri de cap, dureri uterine,
edemele gleznelor, epilepsie, extrasistole, hidropizie, hipodinamie
circulatorie, hipotonie arteriala, infarct miocardic, leucoree, leziuni
cardiace, migrene de natura nervoasa, palpitatii, paraplegii,
prurit valvular si vaginal, scurgeri ale ochilor si urechilor,
tahicardie, tulburari functionale ale inimii, tulburari
nervoase, vertij.
Preparare: este indicat sa
se faca tinctura si sa se administreze 2 ml o data
si maximum 6 ml pe zi. Se mai poate folosi ca infuzie facuta
dintr-olingurita de planta
maruntita la 250 ml apa. Se vor consuma maximum 2 cani
pe zi, preferabilîmpartite în
cursul întregii zile.
-Ca tonic
cardiac, recomandat în cazul de intoleranta a digitalei sau în
tratamentul digitalic sub forma de infuzie 6-10g la 180 mg se ia o
lingura de 3-4 ori pe zi. Se utilizeaza numai cu avizul medicului.
Fructele rosii sunt toxice
si uneori sunt tentante pentru copii. Simptomele intoxicatiei cu
aceste fructe sunt: greata, voma, tahicardie, aritmie
cardiaca, diaree, diureza excesiva. Ca tratament în aceste
intoxicatii cel mai activ este carbunele medicinal sub forma de
praf care se va lua în functie de cantitatea de fructe care s-au consumat
si de vârsta.
LĂMÂIUL.
Citrus limoniuFam. Rutaceae.
Denumiri
populare: alamâi, chitra, citrona, lemonie, liman, mar de
titron, titrom, titron.
Compozitie
chimica: apa 86-88%, proteine, hidrati de carbon, acid citric, acid
malic, citrat de calciu, citrat de potasiu. Substante minerale: fosfor,
fier, siliciu, mangan , cupru, calciu. Vitamine: A, B1, B2, B3, D, E, PP.
Citratii de sodiu si potasiu. Uleiul volatil din coaja este compus
din limonen, pinen, camfor, felandren, sesquiterpene, linalol, acetat de
linalol, terpene (ajuta la controlul colesterolului din sânge),
flavonoide, limonen, acetat de granic, citronelol, citral, aldehide.
Actiune farmacologica: antiseptic, astringent,
anticanceros fiind un antioxidant puternic, bactericid (meningococ, bacilul
Eberth, bacilul Locffler, pneumococ, stafilococ), activator al globulelor albe
în apararea organismului. Racoritor, febrifug, tonic al sistemului
nervos central si al sistemului nervos simpatic. Tonicardic, antiinflamator,
calmant, cicatrizant, fortifiant, alcalinizant.
Ajuta la
slabit, coaja este tonifianta, vitaminizat,carminativa. Semintele
antihelmitice, febrifuge, fiind un antioxidant puternic poate preveni cancerul.
Flavonoizii ajuta organismul sa lupte cu diversi virusi.
Reface parenchimul
hepatic. Ajuta la fixarea calciului si calmeaza crizele acute
Tonic cardiac. Reduce cantitatea de colesterol din sânge. Vitamina C este unul
din cei mai puternici antioxidanti care poate lupta contra infectiilor
si chiar în lupta contra cancerului.
Preparare: se foloseste cel mai mult sucul
de lamâie care se ia diluat cu apa si în afara de diabet se
va îndulci nu cu zahar ci cu miere preferabil poliflora, pentru
ca are mai multe vitamine. Acest lucru se va face dupa gust si
dupa toleranta individuala.
Consumul lamâii crude chiar cu
coaja alba din interior cu tot este de asemenea utila în aproape
toate afectiunile de mai sus, mai ales daca se face o perioada
mai lunga.
Lamâile se pot lua si sub
forma de cura. Se va începe cura cu o lamâie din care se va
consuma doar sucul, îndulcit cu miere si diluat cu apa, în prima zi.
A doua zi se vor consuma 2 lamâi si apoi se va adauga câte o
lamâie zilnic în plus. Se poate face pâna se ajunge la maximum 10
lamâi pe zi, în special în obezitate sau în cazurile cu calculi urinari
sau biliari. Dar se poate face folosind si doar 5 lamâi maximum, în
functie de toleranta individuala. Dupa ce s-a ajuns la
cantitatea maxima de lamâie dorita se va începe sa se
scada treptat câte o lamâie zilnic pâna se va ajunge din nou la
o lamâie. Este una dintre cele mai utile cure în foarte multe
afectiuni.
De asemenea se poate folosi un ceai facut
în felul urmator: se va taia lamâia în doua, dupa care
se va stoarce sucul din ea separat. Se va taia apoi lamâia în felii
si se va pune în 250 ml apa. Se va fierbe pâna când se va muia
coaja de la lamâie. Se va lua de pe foc apoi si se va lasa
sa se raceasca. Dupa ce s-a racit (nu înainte) se va
turna acest ceai strecurat peste sucul care s-a obtinut anterior. Se poate
îndulci cu miere poliflora daca nu cumva este vorba si despre
diabet. Este foarte util si acest ceai pentru ca ajuta în
special la curatirea organismului, la curatirea vaselor de
sânge, etc. Se va putea face zilnic consumându-se timp de 10 zile cel
putin în afectiunile de mai sus.
-
Lamâie se va taia felii si se va lasa pentru 24 ore în
otet si apoi se va aplica pe bataturi sau keratozele
pielii.
Coaja de lamâie se foloseste la
frecarea dintilor pentru a se albi.
Pentru
spalaturi externe- se va pune putin suc de lamâie în apa cu
care se clateste. Este foarte util pentru ca pielea va
ramâne acida dupa spalare lucru care contribuie la
imposibilitatea înmultirii microbilor.
La viermi
intestinali se vor da semintele maruntite, o lingurita
dimineata pe stomacul gol.
La
otita suc de lamâie se va introduce în ureche caldut.
La
afectiunile ochilor- suc de lamâie diluat cu apa si
putina miere.
La
afectiuni nazale- suc în fiecare nara, câtevapicaturi.
Notam faptul ca lamâia si sucul de lamâie introdus
în organism se transforma si va prezenta o reactie alcalina
ajutând în cazulaciditati
gastrice stomacale.
LĂSNICIOR.
Solanum dulcamara Fam. Solanaceea.
Denumiri
populare: buruiana de bube rele, buruiana de dalac, lasmuitor, losnicioara
de ceas rau, patlagina de dalac, poama câinelui, umbra
noptii, vita ovreiului, zârna.
Se
aseamana cu zârna ca efecte, de fapt este din aceiasi familie,
zârna fiind Solanum nigrum (umbra noptii, zârna).
Fructele
sunt rosii si sunt toxice.
Compozitie
chimica: frunzele si fructele contin solanina, acizii dulcamarie,
dulcamaretic, saponozide steroidice, vit. C, saruri minerale,
celuloza, putina glucoza. Se folosesc de la aceasta
planta: fructele, florile, frunzele.
Actiune farmaceutica: expectorant,
laxativa, antimitotica, diaforetica, mareste
secretiile renale si biliare. Are o actiune slab narcotica.
Extern ajuta la vindecarea unor afectiuni metabolice.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiunile
vezicii urinare, antrax, astm, bolile splinei, bronsita, eczeme
cronice, furunculoza, guta, impetigo, psoriazis, reumatism,
scrofuloza.
Preparare: se va lua 0,1 g de 3
ori pe zi din praf de planta uscata pusa într-o caseta
care se va înghiti cu putina apa.
-Decoct din 1-2 lingurite de planta
maruntita care se va fierbe timp de 5 minute în 250 ml apa.
Se strecoara si se va consuma câte o ceasca dimineata
si una seara.
-Tinctura se va lua câte 15-20
picaturi de 3 ori pe zi diluat cu putina apa. Tinctura se
va face din 5o g praf de planta care se va pune cu 250 ml alcool 70° timp de 15 zile în
care timp se va agita des tinându-se recipientul la temperatura camerei.
Se strecoara apoi si se poate folosi. Este bine ca aceasta tinctura
sa se puna într-un recipient de culoare închisa pentru ca
este sensibil la lumina si de asemenea se indica sa fie
tinut bine închis pentru a nu se evapora. Este preferabil sa se
tina la întuneric si atunci se poate pastra o perioada
de 2 ani.
Tratamente
populare: scoarta se folosea la vopsit în galben si negru,
amestecata cu macrisul iepurelui. În Dolj se vopsea cu ea
borangicul în verde. Se frecau în palma, se fierbeau apoi pâna se
facea o spuma verzuie în care se punea piatra acra si
dupa ce se topea, se introducea borangicul.
Ceaiul din ramuri si fructe se folosea contra
constipatiei si hemoroizilor. Coaja se întrebuinta ca antiscorbutic.
Cu decoctul ei se spalau contra râiei. Fierte cu soc si brustur,
frunzele se puneau la umflaturi.
Compozitie
chimica: frunzele, florile si scoarta contin tanin, vitamina C
glicozidul ligustrina si ligulina. Ligulinapoate servi ca turnesol, are culoarea
rosie în mediul acid si verde în mediu alcalin. Ligustrina este un
principiu heterozic cu gust amar.
Actiune
farmaceutica: astringente datorita taninului, antidiareic, antiseptic,
antiparazitar, cicatrizant, detersiv. Fructe sunt si laxative.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afte, angine, dermatite,
diaree, escare, fetor bucal, hemoroizi, inflamatii bucale sau
ginecologice, leucoree. metroragii, rani greu vindecabile, râie,
ramolisment, reumatism, stomatite, ulceratii dermice chiar putride.
Preparare: se va face un decoct din 2 lingurite la o cana de apa
si se va fierbe timp de 10 minute. Se va putea consuma 2 cani pe zi
din acest ceai. In cazul în care se va folosi extern se va dubla cantitatea de
planta.
LEMNUL DOMNULUI
Artemisia abrotanum Fam. Leguminoase
Denumiri
populare: alimanca, focsor, lamâita, lemn domnesc, lemn
dulce, lemnusor, pelin domnesc, rosmalin, tiprus.
În
traditia populara: ramurile se fierbeau si decoctul se
tinea în gura contra durerilor de dinti. Cu frunzele uscate,
pisate marunt, amestecate cu ceara curata se faceau
turtite contra durerilor de ochi. La cel perit se foloseau în mai multe
feluri. Se uscau bine frunzele bine, se frecau în palma pâna se
faceau ca faina si apoi se presaraula "cel perit". Se amesteca faina din
frunze cu groscior dulce si cu acesta se ungeau. Unii trageau
faina din frunze pe nas, ca tutunul. Contra "plesnelor" la copiii mici,
frunzele se pisau marunt, în palma, se cerneau cu o sita
deasa, se amestecau cu miere si apoi se ungea cu ea pe buze si
gingii. Se mai punea în scalda copiilor mici, ca sa fie placuti
ca el. Ramurile se puneau în apasau rachiu si apoi se luau contra durerilor
de stomac.
La copii mici se punea
scoarta pisata în laptele mamei si asa li se da. Ceaiul din
ramurile uscate se mai lua contra "naduselii". Decoctul lor se
folosea contra frigurilor. Se mai întrebuintau la bai de picioare.
Fierte în vin, se
puneau, cât se putea suferii de fierbinti, la junghiuri. Fierte cu
iarba creata si rostopasca se luau contra durerilor la
nasteri. Decoctul plantei se folosea contra tusei cronice.
Compozitie
chimica: se folosesc partile subterane adica rizomii si
radacinile (Radix Liquiritiae) fie primavara fie toamna, un
alcaloid toxic în cantitate mica abrotina. Mai contine: alfa si
bete pinen, camfen, terpinol, triterpenoide, geraniol, limonen, alfa
-felandren, fenoli,licviridina,
borneol, ulei volatil , tanin, flavone, substante amare, purine,
umbeliferona, scopolen glicirizina, un hormon estrogen de natura
steroidica, rezine, zaharuri, manitol, substante minerale
Actiune
farmacologica: afrodisiac feminin, antihelmitic, antiputrid, antiseptic urinar,
antiulceros, antiluetic, antiinflamator, antispasmodic, analgezic,
antimicrobian, antibacterian, tonic amar, stimulent gastric, insecticid,
diaforetic, expectorant, slab diuretic, usor expectorant prin
fluidificarea secretiei traheo-bronsice si faringiene, usor
laxativa, estrogena, antiulceroasa, antidismenoreica,
emenagog, nematocid. Favorizeaza retinerea sodiului ceea ce duce la
hipertensiune si deci nu prea este indicat celor cu aceasta
afectiune.
Intra în
compozitia ceaiului antireumatic, laxativ nr2 si pectoral.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni respiratorii,
anemie, afrodiziac feminin, artrite, boli de stomac si ficat, bronsita
(fluidifica sputa), buze crapate, calculoza renala si
biliara, cangrene, constipatie, dereglari hormonale, dismenoree,
dispepsie de fermentatie, dureri de ochi, dureri de dinti, dureri de
picioare, dureri de piept, edeme, faringita, inapetenta, întepaturi
de insecte, malarie, menstruatii dureroase, plagi vechi sau ulcerate,
traheita, tuse (fluidifica secretiile), ulcer stomacal,
usurarea durerilor la nastere.
Atentie : nu se foloseste
de hipertensivi.
Preparare: se foloseste
radacina si rizomii.
-Macerat la rece 2 lingurite de
planta maruntita se va pune în 250 ml apa si se
va lasa timp de 8 ore dupa care se va strecura. Se pot consuma 2
cani pe zi chiar perioade lungi.
-Decoct- 2 lingurite de planta se
va fierbe în 250 ml apa timp de 10 minute dupa care se va strecura.
Se pot folosi 2 cani pe zi.
- Infuzia- în cazul în care se doreste
un concentrat mai slab se va pune 2 lingurite de planta în 250 ml
apa clocotita. Se va acoperi pentru 10 minute dupa care se va
strecura. Se pot folosi 2 cani pe zi si din aceasta infuzie.
În
traditia populara: rizomul se bea contra tusei si durerilor de
piept.
Compozitie
chimica: rizomul- contine 5-15% glicozide: glicozide tip saponine
triterpenice al caror aglicon este înrudit cu acidul oleanolic:
glicirizina substanta cu gust dulce pronuntat, mucina
si glicozide flavoninice: liquiritozidul, licviridina,
izolicviritina, coloranti galbeni. Mai contine zaharuri
reducatoare, saponine hemolitice, acid glucuronic, asparagina,
rezine, o substanta cu actiune estrogena (hormon estrogen),
zaharuri, manitol, celuloza, lignina, vitamine din grupa B.
Actiune
farmacologica: antispasmodica, slab diuretica, usor expectoranta
prin fluidificarea secretiilor bronhice, antispastica,
antihistaminica, antiacetilcolinica, actiune tampon a
aciditatii gastrice, actiune antitusiva, actiune
asupra metabolismului hidric-salin, actiune anorexica, actiune
antiestrogena, cardiovasculara, bacteriostatica, antitoxica
fata de toxina tetanica, actiune difterica si
asupra stricninei, antihemoroidala, usor laxativa, estrogena,
antiulceroasa si antidismenoreica. Reduce inflamatiile
gastrice, protector al mucoasei gastrice. Nu este indicat sa se
foloseasca de catre cei care au hipertensiune pentru ca
retine sodiul în organism si prin aceasta face sa creasca
tensiunea arteriala. Ajuta la inflamatiile articulare.
Se foloseste la aceleasi afectiuni ca cea
de mai sus.
Preparare: în plus mai putem
spune ca si aceasta si cea de mai sus se mai poate folosi sub forma
de pulbere care se va lua câte un vârf de cutit o data putându-se lua
de 3 ori pe zi. Are actiune deosebita la hemoroizi, putându-se face
si supozitoare pentru acest caz.
Pentru aceasta se va
pune praf de radacina 50 g în 250 ml ulei vegetal sau alta
grasime (untura, lanolina, vaselina, etc) pe baia de
apa cu praf de planta si se va fierbe apoi timp de 3 ore.
Dupa cele 3 ore se va strecura.
În cazul în care se doreste sa se
faca o crema mai consistenta se va pune în aceasta dupa
strecurare ceara de albine (50g) si se topeste din nou pe baia
de apa, pâna se topeste toata ceara. Se ia de pe foc
si se va lasa la racire amestecând încontinuu, pentru ca
are tendinta de a se stratifica prin racire.
În cazul în care nu convine consistenta
cremei si se doreste mai moale se mai adauga prin încalzire
ulei, iar daca este prea moale se va adauga ceara de albine.
De asemenea se mai
poate face o tinctura care se va face din 50 g de planta
maruntita care se va pune cu 250 ml de alcool alimentar de 70° si se va
lasa timp de 15 zile agitând des, dupa care se va strecura si se
va trece într-o sticla de capacitate mai mica.
Se va putea lua câte 20
picaturi sau chiar o lingurita, o data putându-se lua de 3
ori pe zi în dilutie cu apa simpla sau ceai, se poate lua o
perioada mai lunga.
Indicatiile pentru
afectiuni sunt identice cu cele de la "Lemnul Domnului".
LEUsTEAN.
Levisticum officinalis Fam. Umbelifere.
În traditia populara: frunzele
se puneau în legaturi contra durerilor de cap. Se frecau cu ele la
buba si contra "blândelor de ploaie", iar pisate se puneau la
rani. Ceaiul din frunze se lua în tuse cu guturai si tuse
magareasca. Radacina pisata si
oparita se punea calda la junghiuri, fiind mustarul
saracului, în multe parti. Ceaiul preparat din seminte se
lua contra durerilor de stomac si în indigestii, iar decoctul frunzelor,
ca diuretic. A fost între leacurile obisnuite contra febrei tifoide. În
Prahova, se muia un cearceaf în otet de vin, fiert cu
radacina de leustean si se înfasura bolnavul
cu el. În alte parti se facea abur, cu o caramida
fierbinte, peste care se turna otet de vin, fiert cu usturoi si
leustean. La Nereju se folosea cu frunze de nuc, ulm si pelin.
În nordul Moldovei, frunzele se uscau, se
pisau, se puneau în bors cu tarâte de porumb si cu acesta
se spala muscatura de sarpe la vite.
Compozitie chimica: toate
partile plantei contin ulei volatil constituit din terpinol
si alte terpene, derivati terpenici cumarinici si
furanocumarinici precum si derivati ai acidului ftalic, rezine,
hidrocarburi acizi numerosi între care acidul acetic si benzoic.
În
special în partile subterane sunt prezente grasimi, gumirezine,
taninuri, saruri minerale si diferiti acizi organici, între care
alcooli terpenici si esterii lor care au si veroridol.
Actiune
farmacologica: diuretica eliminând clorul si compusii azotati.
Hipotensiv, sedativ neurogen. Mareste secretiile salivare
si gastrice.
Regleaza ciclurile
menstruale, deci are un efect emenagog si totodata calmeaza
durerile. Expectorant pulmonar, normalizeaza scaunele si contribuie
la reglarea digestiei.
Ajuta la refacerea
copiilor debili. Este un carminativ.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni digestive,
afectiuni ale glandelor salivare, afectiuni renale, anorexie,
bronsite, cicluri menstruale dereglate, colici abdominale la copii,
constipatie, debilitate, diaree, dismenoree, edeme cardiace si
renale, gaze intestinale, hipertensiune, inapetenta, retentie
azotata, stres, tahicardie, traheita, tulburari de ciclu,
ulceratii tegumentare.
Preparare:frunzele proaspete
se aplica pe ulceratiile externe ale pielii.
-Intern se poate consuma ca planta
proaspata în salata sau în diferite produse alimentare ca
si condiment.
-Ceai din planta proaspata sau
uscata. O lingurita de planta la 100 ml apa
clocotita. Se va lasa acoperit 10 minute, se strecoara si
se vor putea consuma 3-4 astfel de ceaiuri pe zi. In cazul în care nu este
diabet, se va folosi îndulcit cu miere poliflora.
LEVĂNŢICA.
Lavandula angustfolia Fam. Lamiaceae.
Denumiri
populare: aspic, lavand, levantica de gradina, levantica
de padure, livant, livantica, livan, spichinel, spichinat.
În
traditia populara: uleiul este întrebuintat în industria
parfumurilor si sapunurilor de toaleta.
Tulpinile florifere se puneau între haine
contra moliilor si ca sa miroase frumos.
Se mai întrebuinta
ca stimulent, antispasmodic, tonic si la combaterea bolilor aparatului
respirator.
Plamadeala cu
un pumn de flori într-un litru de rachiu de drojdie tare, tinuta
doua saptamâni si apoi strecurata, se punea în
comprese, ca sa aline durerile din cazaturi si
vânataile, sa vindece ranile si arsurile, precum
si contra caderii parului.
Câteva picaturi de
ulei de levantica se puneau în vasele în care se adapau
animalele, pentru pofta de mâncare.
Compozitie
chimica: ulei volatil cu miros placut, constituit din acetat de linalol,
geraniol, linolol în stare libera, valerianat de linalol, boreol,
cumarina, substante amare, hernianrina,cineol, nerol, furfurol, alfa pimen,
criofilen.
Cel mai important component
al uleiului volatil este un alcool olifalic linaloolul (pâna la 60%)
si acidul acetic. Substante amare, tanin, cineol, principii amare,
substante minerale
Se
poate utiliza în urmatoarele afectiuni: acnee, afte, afectiuni
cutanate, alopecie difuza, ameteli, angoasa, aritmie
cardiaca, arsuri, astm, balonari abdominale, boli de inima cu
substrat nervos, boli de rinichi si ficat, boli ale aparatului respirator,
bronsite, candidoze, cefalee, celulita, cistita, cuperoza,
dureri reumatice, eczeme, excitatii excesive, gripe, infectii,
întepaturi de insecte sau chiar vipere, iritare nervoasa,
insomnie, leucoree, migrena, nervozitate, nevroze, oboseala,
patologie nevrotica, prurit, raceala, rani, reumatism, stimulent
general, stres, surmenaj, tensiune cerebrala, tulburari digestive,
tuse, ulceratii atone, viermi intestinali.
Preparare: pulbere de
lavanda-se va macina planta uscata cu râsnita de cafea
apoi se va pune ce s-a macinat la întuneric pentru ca lumina
influenteaza negativ si se închide ermetic pentru a nu-si
pierde aroma. Se va putea lua de 3-4 ori pe zi o cantitate egala cu un
vârf de cutit sau chiar o lingurita. Se va lua înainte de mese
cu 15 minute. Este bine ca acesta sa fie tinut putin sub
limba dupa care se va înghiti cu putina apa.
-Din 2 lingurite de praf de planta
macinat proaspat cu râsnita de cafea se vor pune în 250 ml
apa clocotita. Se lasa pentru 10 minute acoperit dupa care
se vor putea consuma. Se poate îndulci cu miere daca nu aveti diabet.
Se pot consuma trei astfel de ceaiuri pe zi.
-50 g de praf de planta
macinata fin cu râsnita de cafea se vor pune în 250 ml
alcool alimentar de 70°. Se va tine ermetic
închis si se agita timp de 15 zile foarte des pentru a extrage
principiile din plante. Dupa 15 zile se strecoara si se va pune
în sticle de culoare închisa care se pot închide ermetic.
Administrare- în functie de
natura si gravitatea afectiunii se poate administra între 10
picaturi sau o lingurita de 3-4 ori pe zi, sau doar la nevoie.
Se poate face totusi o cura cu acest preparat de 30 de zile câte o
lingurita de 3 ori pe zi luata înainte de mese în
afectiunile neurologice, fiind foarte utila.
-20 g de praf se va pune într-o sticla de un
litru de vin de buna calitate, care nu a fost stropit cu substante
chimice. Se va lasa timp de 8 zile la macerat agitând des pentru a se
putea extrage principiile active din planta. Se va strecura apoi prin
tifon si se va pune în sticle mai mici ermetic închise la rece. Se va
putea lua câte o lingura sau chiar 50 ml de trei ori pe zi în
afectiuni mai grave ca tratament sau se poate lua doar înainte de culcare
cu 2 ore pentru a induce un somn linistit.
-50 g de praf se va putea pune cu un litru de
otet de miere si mere si se va lasa timp de 8 zile la
macerat agitând des. Dupa acest interval se strecoara si se va
obtine otetul aromat care este foarte util la diferite frectii
sau doar pentru a calma mâncarimile de piele.
-Ulei de floarea soarelui un litru- în acesta se va
pune 50g de pulbere de lavanda obtinuta cu râsnita
electrica. Se va astupa si se lasa la soare sau în locuri
calduroase timp de 21 de zile, dupa care se va filtra. Se va
obtine un ulei cu un miros puternic de lavanda care se poate folosi
în dischineziile biliare sau la alte afectiuni. Se poate lua câte o
lingura dimineata pe stomacul gol, sau se poate folosi extern în
diferite afectiuni. Prin adaugarea cerii de albine se poate obtine
o crema care este utila la cuperoze sau la alte afectiuni cutanate.
-Uleiul aromat din comert (în gospodarie
nu se poate obtine) se poate folosi la aromatizarea bailor sau cel
care se poate lua intern este foarte eficient la afectiunile care sunt mai
sus. Trebuie însa sa fiti foarte atenti pentru ca
exista doua tipuri de ulei. Unul care se foloseste intern
si unul extern. Cel extern nu se va lua intern niciodata.
-Pentru a alunga insectele si moliile este
indicat sa se foloseasca împreuna cu sulfina când este foarte
eficient nu numai pentru molii ci si pentru paduchi sau alti
paraziti ca pureci, etc.
-Baile cu lavanda sunt foarte indicate în
multe afectiuni si acestea se vor face turnând ulei în cada de baie
câteva picaturi care vor face ca baia sa fie aromata si
sa-si faca efectul dorit. Se poate însa face si un
infiltrat care se adauga dupa strecurare în cada cu acelasi
efect pentru organism.
-În cosmetica este
foarte indicata nu numai pentru efectul deosebit de puternic al uleiului
ci si pentru efectele care le are asupra organismului.
LICHENUL DE ISLANDA
Cetraria islandicaFam. Parmeliaceae
LICHENUL DE PRUN
Evernia prunastriFam. Usneaceae.
În
traditia populara: se întrebuinta ca tonic si febrifug.
Decoctul, îndulcit cu miere sau zahar, se lua în boli de piept, mai ales
în tratamentul tuberculozei pulmonare.
Compozitie
chimica: lichenina, acid cetraric, acid lichenic, acid stearic, acid
everinic, acid ursinic, eozina, rizoninic, lecanoric, orcina, oxalat de
calciu, oxalat de potasiu, vanilina, lactone, substante triterpenice,
principii amare, mucilagii, sparasol, depside, depsidonel, esteri fenolici,
cloratranarina. Ulei volatil care se formeaza abia la 6 luni
dupa culegere.
Actiune
farmacologica: emolient, calmant, stimuleaza secretiile bronhice, stomacale
si sistemul nervos vegetativ si vasomotor. Mucilagiile au
actiune eficienta în catarul bronhic, hiperaciditate gastrica,
inhiba bacilul Kock. Tonic aperitiv, antibiotic. Stimuleaza
secretia pancreatica. Emolient si calmant al aparatului
respirator si digestiv, antispastic digestiv, colagog, fluidifica
secretiile bronhice.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni hepatice,
amigdalita, anorexie, atonie gastrica, bronsite,
convalescenta, dizenterie, diabet, diaree, dispepsii, dureri de gât,
faringita, ganglioni inflamati, greata, gripa,inflamatia tubului digestiv, intoxicatii
cu metale grele, insuficienta pancreatica, laringita, migrena,
pancreatita, pneumonie, raceli, raguseala, rani
greu vindecabile, rau de mare, stari febrile, traheite,
tuberculoza, tumorile tubului digestiv, tuse, varsaturi.
Preparare:
-Pulbere. Se va face praf cu ajutorul
râsnitei de cafea. Se va lua o lingurita de mai multe ori
pe zi, înainte de mese cu 15 minute, sau dimineata pe stomacul gol. Se va
tine putin în gura, apoi se va înghiti cu putina
apa. Este foarte amar si din aceasta cauza se prefera
sa se foloseasca tinctura.
-Tinctura se va face din 50g de praf de
lichen care se va pune în 250 ml alcool alimentar de 70° sau alcool farmaceutic de 70°. Se va tine timp
de 15 zile, timp în care se va agita de mai multe ori pe zi. Dupa
aceasta perioada se va strecura si se va pune într-o sticla
de culoare închisa care se poate închide etans. Se va lua o
lingurita diluata cu apa de 3-4 ori pe zi înainte de mese.
-Se mai poate face ceai infuzie sau decoct dar este
preferabil sa se foloseasca aceste doua procedee, chiar
daca se va dori sa se faca un tratament de mai lunga
durata
În
traditia populara: în Maramures a avut aceleasi
întrebuintari ca limba mielului.
Ceaiul din flori,
frunze si radacina se lua contra tusei, racelilor,
raguselii si pentru curatirea sângelui.
În tinutul
Covurluiului se folosea contra mai multor
boli, mai ales contra
ofticii- se dadea pisata în vin.
Compozitie
chimica: alantoina, acid salicilic, consolidina, colina,
mucilagii, substante minerale, ulei volatil, etc. Se poate folosi
proaspata întreaga planta sau uscata.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: angina, astenie, cancer,
dureri de cap si de dinti, eczema, gripa, guta, inflamatii,
laringita, paralizie, pelagra, raceli, raguseli,
reumatism, scleroza, scorbut, tromboflebite, tuse.
LIMBA CÂINELUI.
Cynoglosum officinalisFam.
Boranginaceae.
Denumiri
populare: arariel, aratel, atratel, limba-boului, limba
caii, limba cucului, limba mielului, lipici, otratel, papucul
doamnei, plescaita rosie, poamele mâtii.
În
traditia populara: radacina era folosita pe alocuri la
vopsit lâna în rosu.
Se folosea la
tratamentele catarului pulmonar, hemoragiilor pulmonare, dizenteriei si
hemoroizilor. În Maramures, cu fiertura radacinilor se
spalau ranile, bubele vechi, abcesele, bubele de pe cap. Se
întrebuinta la ceaiuri contra durerilor de pântece si a "urdinarii".
Actiune
farmacologica: emoliente, vulnerare (mai ales radacina), actiune
depresiva asupra sistemului nervos central si asupra
terminatiilor periferice fiind utila în calmarea durerilor. Are
proprietati narcotice si sedative.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: bronsita, catar pulmonar,
contuzii, dizenterie, dureri intestinale, eczeme, hemoragii, hemoroizi,
matreata, rani, tromboflebite, ulcerele pielii.
Preparare:
-Infuzie dintr-o lingurita de planta
maruntita pusa la 250 ml apa clocotita. Se
acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara si se pot
consuma 3 cani pe zi.
-Decoct din o lingurita de
radacina macinata la 250 ml apa. Se fierbe timp
de 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 2 cani în
cursul unei zile în afectiunile de mai sus.
Pentru a folosi extern se va folosi
cantitatea dubla de planta care se foloseste intern si se
poate folosi de mai multe ori pe zi sub forma de cataplasme sau pansamente
umede cu acest ceai.
-Planta proaspata se aplica
dupa strivire extern ca cicatrizant.
În
traditia populara: frunzele si florile se puneau în oblojeli pe
rani.
Decoctul se lua contra varsatului,
scarlatinei si în bolile basicii udului.
Ceaiul din flori se lua
contra tusei.
În Maramures ceaiul din flori, frunze sau
radacini se folosea contra racelilor si
raguselii, pentru "coacerea" tusei si curatirea
sângelui.
Se mai lua contra
retentiei de urina.
Compozitie
chimica: acid salicilic, saponina, acizi flavonici, acizi grasi,
alantoina, flavonoide, rasini, mucilagii, proteine, tanin,
clorofila, saruri minerale (în special de potasiu si calciu),
saponozide, substante colorate, scopoletin, caroten, vitamina C, etc.
Actiune
farmacologica: florile au si o componenta toxica- alcaloizi
pirolizidinici care sunt toxici si pentru ficat. Are actiune
diuretica datorita sarurilor de potasiu, sudorific în stari
de raceala si bronsite, este un cicatrizant datorita
alantoidei, febrifug,sudorific, poate
irita tubul digestiv, normalizeaza functionarea renala
normala, favorizeaza eliminarea clorurilor, întareste
memoria, euforizant, sedativ cardiac, depurativ-dezintoxicat, emolient.
Se poate folosi la
urmatoarele afectiuni: abcese,
afectiuni cutanate, afectiuni respiratorii, afectiuni renale,
amenoree, arterita, arsuri,astm,
boli ale vezicii urinare, boli infecto-contagioase, boli de stomac, boli hepatice,
bronsita, cistita, colita, constipatie, colici renale,
crampe musculare, depresie (în special în menopauze), dismenoree, gripa,
guta, inflamatii, iritatii în gât, insomnie, memorie slaba,
metroragie, migrena, palpitatii, rani, raceala,
retentie de urina, reumatism, scarlatina, sedativ cardiac
si nervos, tulburari ovariene, tuse, ulceratii, varsat.
Preparare:
-Infuzie din 2 lingurite de flori peste care se
va pune 250 ml apa clocotita. Se va lasa apoi timp de 10 minute
acoperit dupa care se va strecura. Se poate consuma 2-3 cani pe zi în
retentii urinare sau în alte afectiuni descrise mai sus.
-Macerat se lasa 2 lingurite de
planta maruntita la 250 ml apa la temperatura camerei
pentru 8 ore dupa care se strecoara, se încalzeste
putin si se pot consuma 2 cani din acestea pe zi.
-Pulbere de planta se va macina cu
râsnita de cafea si se va lua o lingurita în
gura. Se va tine timp de 10 minute apoi se va înghiti cu
putina apa.
-Planta proaspata se poate consuma în
diferite salate de cruditati sau se pune la orice mâncare.
LINARIŢA.
Linaria vulgaris Fam. Scrophulariaceae.
Denumiri
populare: bumbac de câmp, bumbacarita, buruiana de fapt,
buruiana de in, coltul lupului, firicica, galbinare, gura
leului, gura mâtei, iarba urâciunii, iarba de vatam, in
salbatec, inarica, inet, lânarita,
prostovanic, sculatoare, trapang.
În
traditia populara: ceaiul din tulpinile florifere se bea contra
hemoragiilor. Cu ele se faceau scaldatori contra "luparii"
si spalaturi contra "faptului" la copii.
Decoctul se lua contra
"vatamaturii" si leucoreei. Se facea cu ea bai
contra "lingorii".
Ceaiul din
partile aeriene se lua contra malariei si galbinarii.
Cu linarita,
flori de sofran, untura de porc si galbenus de ou se
facea o alifie contra hemoroizilor.
La acnee, fetele o
puneau în apa cu care se spalau, ca sa le curete fata,
sa fie frumoase.
Actiune
farmacologica: actiune emolienta, depurativa, laxativ, diuretic,
antihemoroidal, sudorific, curata ficatul si caile
urinare, vermifug, ajuta la impotenta.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiunile splinei
si ficatului, afectiuni catarale ale intestinului gros, boli renale,
erizipel, hemoroizi, hidropizie, icter, impotenta, viermi
intestinali.
Preparare:
-O lingura de flori proaspete se pun la un
litru de apa. Se fierbe timp de 10 minute dupa care se
strecoara. Se va bea în cursul zilei.
-O lingura de flori se pune într-un litru de
lapte. Se fierbe timp de 10 minute, se strecoara si se poate folosi
extern la hemoroizi sau alte afectiuni.
LINTE.
Ervus lens.
Compozitie chimica: amidon, fier, calciu,
sodiu si potasiu (care favorizeaza asimilarea grasimilor);
vitaminele B, C, mangan, apa, protide, hidrati de carbon, lipide,
saruri minerale, celuloza. Contine 162 mg de purine la 100 g.
Actiuni farmaceutice: foarte nutritiva
si printre cele mai digeste, galactogog, energizant, contine acidul
uric si din aceasta cauza va fi evitata de care au acesta
mai mult în sânge (guta, etc).
Se poate folosi laurmatoarele
afectiuni: abcese, convalescenta, crestere, dispepsii, echimoze,
flegmoane, furuncule, mamele care alapteaza pentru marirea
cantitatii de lapte, rani, reumatism, sportivi.
Preparare:
Lintea este un aliment
complex, de rezistenta pentru muncile care cer forta. Se
poate folosi în salata cu ulei de masline, otet de vin sau
lamâie. Ca faina se recomanda intelectualilor,
studentilor, elevilor si dispepticilor
Extern:
-faina de linte cu
putina apa cât sa faca o pasta se pune pe
rani. Calda pe abcese si la echimoze- rece.
-Faina fiarta în
apa se poate pune calda pe abcese.
Actiune farmacologica: are actiune depurativa,
calmanta- foarte utila în afectiunile aparatului digestiv,
antihistaminica, antimicrobian, emolienta, expectoranta,
fluidifica secretiile bronhice, diaforetica, sudorifica. Se
indica si pentru actiunea antimicrobian destul de puternica
pe care o are. Intra în componenta speciilor pectorale.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, alopecie, arsuri, astm,
bolile vezicii urinare, bronsite, cataruri intestinale, cataruri urinare,
degeraturi, dureri de stomac, dureri de piept, eczeme,furuncule, hemoroizi, impetigo,
inflamatii acute bronhice, laringita acuta, panaritiu,
pecingine, raguseala, rani, tenuri iritate, traheita,
tuse, ulcere cronice. Se mai poate folosi de asemenea la orice boala
intestinala.
Preparare:
-Infuzie
din 2 lingurite de planta maruntita puse la 250 ml
apa clocotita. Se acopere apoi pentru 10 minute dupa care se
strecoara. Se pot consuma 3 astfel de ceaiuri pe zi.
-Extern
este bine sa fie fierte în lapte. 2 linguri se fierb pentru 10 minute în
500 ml de lapte apoi se strecoara si se aplica
spalaturi sau chiar comprese pe afectiunile enumerate cu scop
cicatrizant.
Pentru o mai mare eficienta se va
combina cu alte plante medicinale.
-Tinctura se indica, pentru ca are
actiune mai puternica si mai rapida. Se vor pune în 250 ml
de alcool alimentar de 70°- 50 g de planta cât mai bine
maruntita. Se va lasa timp de 15 zile agitând des dupa
care se strecoara si se va pune în sticle de capacitate mai
mica. Se va putea lua 10 picaturi-o lingurita de 3 ori pe
zi în dilutiecu apa.
MAC ROsU DE CÂMP.
Papaver rhoeas Fam.
Papaveraceae.
Denumiri populare: macul cucului, mac de gradina,
mac iepuresc, mac pasaresc, mac rosu, mac salbatec,
macut, paparoane, pipaci, pipiloare.
În traditia populara: ceaiul din flori se lua contra tusei
si se facea cu el gargara contra durerilor de gât.
Se mai
dadea în pojar si scarlatina, pentru a grabii aparitia
eruptiilor, precum si contra insomniilor.
În satele din jurul Careilor, ceaiul din
flori uscate, uneori amestecate cu nemtisori, se folosea contra
hemoragiilor.
Compozitie chimica: se utilizeaza numai petalele (Flores
Rhoeados) denumite si paparoane, petalele florilor contin un
antocianozid cu gianidol care se coloreaza în rosu.
Alcaloizii readina, reagenina si
altii cu structura neelucidata, mucilagii, mecocianina,
mecopelargonidina.
Se foloseste în urmatoarele afectiuni: bronsite cronice si
acute, colica biliara, dureri de gât, faringita, gripa,
inflamatiile pielii, insomnie, laringita acuta, pleoape
inflamate, pojar, raceli, raguseala, riduri, tuse.
Preparare:
-2
lingurite de petale se pun la 250ml apa clocotita. Se acopere
timp de 10 minute dupa care se va strecura si se poate folosi intern
câte 2 ceaiuri pe zi.
-Extern
se poate folosi cantitate dubla de planta.
MACUL DE GRĂDINĂ.
Papaver somniferum Fam
Papaveraceae.
În traditia populara: cenusa de mac de gradina se
întrebuinta, cu alte plante, la colorarea în verde.
Ceaiul din capsule uscate ori seminte
fierte în lapte se dadeau copiilor pentru somn. La Rasinari, se
puneau flori rosii de mac într-o cescuta cu apa
si aceasta se bea pentru somn. Se mai punea în acest scop în scalda
copiilor, planta întreaga sau numai capsulele.
Decoctul semintelor se tinea în
gura pentru a potoli durerile de dinti si contra"gâlmelor" de la gât. Semintele pisate
si amestecate cu miere se puneau pe bube, sa sparga cât mai repede.
În unele parti, se mai punea în alifie si pânza de
paianjen.
Cei care aveau gusa înghiteau
în postul mare, începând de marti, în fiecare dimineata, câte o
lingurita de seminte de mac. Decoctul capsulelor fierte se
îngroasa cu faina si pasta obtinuta se punea
la junghiuri.
În panaritiu, la mâna, genunchi, culegeau
planta cu totul, cu radacina, tulpina si
maciulii, o puneau într-o oala la fiert, adaugau
cenusa si faceau o lesie cu care se spalau de mai
multe ori. Cei care aveau umflaturi faceau lapte din samânta
de mac, o udau cu lapte din acesta, o presarau cu putina
samânta de mac si repetau tratamentul pâna dadea
înapoi si se vindeca.
Semintele cu miere se luau contra
herniei.
Compozitie chimica: oficinale sunt numai capsulele (Capita
Papaveris imaturi sau Fructus Papaveris imaturi) se culeg când sunt înca
verzi- din capsulele imature se obtine opiul farmaceutic, prin incizia
capsulelor.
Opiul
contine peste 20% alcaloizi din care majoritatea o reprezinta
morfina. În afara de alcaloizi opiul mai contine 6,5% acid meconic,
legat de morfina si alti alcaloizi.
Mai contine meconina,
cicloludenolul, un derivat triterpenic, acizii lactic, malic, tartric, citric,
acetic, succinic, sulfuric, fosforic, sub forma de saruri de
magneziu, calciu, amoniu, pectine, zaharuri, rezine, gume, ceara,
pirolidina, enzime (oxidaza, proteaza), etc.
Actiune farmacologica: în general este indicata prepararea
doar farmaceutic deoarece se pot întâmpla accidente grave, chiar mortale în
cazul în care se depaseste doza.
Sunt recomandate în terapia simptomatica
a colicilor gastro-intestinale, hepatice, renale, vezicale. Hiperchinezia
intestinala este inhibata prin actiunea miolitica, fie prin
insensibilizarea mucoasei intestinale la stimulii care o provoaca. Sunt
folosite pentru a determina o stare de repaus a tubului gastro-enteric în
cazurile în care exista pericolul de hemoragie sau de perforatie(apendicita,
ulcer).
Sunt
recomandate de asemenea pentru a combate unele forme de diaree, deoarece
actioneaza asupra aparatului digestiv mai intens si mai
prelungit decât morfina, micsorând peristaltismul, diminueaza
secretiile, înlaturând durerea si scazând tonusul sfincterelor.
Sunt sedative, hipno- analgetica, dar variabile din cauza
continutului în morfina.
Capsulele de mac intra în
compozitia ceaiurilor: anticolitic, contra colicilor nr 2, sedativ si
ceaiul pentru gargara, folosindu-se în acest scop un produs vegetal având,
în prealabil stabilit continutul lui în morfina de catre
laboratoarele de specialitate. Accidentele cu aceste ceaiuri pot fi mortale
datorita depasirii dozei.
Sunt indicate în
urmatoarele afectiuni: Boli intestinale, colici hepatice, enterite acute,colici saturniene, nefrite. Sunt
contraindicate la sugari, copii în stari congestive ale centrilor
nervosi, în unele leziuni vasculare cardiace, în insuficiente hepatice
si renale, edem pulmonar, în dispnee de origine toxica-
infectioasa sau mecanica, în nefropatii, în stazaa intestinului gros, în diabet cu acetonurie
la copii. Se va da cu atentie la batrâni si femei.
Doze: tinctura de opiu cu 1% morfina
se administreaza la adulti doza maxima pentru o data
1,5g pentru 24 ore=5g. La copii între 1 -10 ani, 0,01-0,02 g pe an de
vârsta.
MANDARINA.
Citrus mandarina.
Ca proprietati mandarina
este comparabila cu portocala, dar contine mai putine minerale.
Este considerata un sedativ al sistemului nervos, datorita
continutului ei în brom. Restul le gasiti la portocala.
În traditia populara: în Bucovina, florile se foloseau pentru
vopsit în galben.
Frunzele crude erau un leac obisnuit
pentru rani si taieturi. Uneori se puneau pisate, amestecate cu
untura sau smântâna, în legaturi. Florile fierte mult se
dadeau pentru boli de plamâni si inima.
Cu
fiertura de flori se faceau bai contra mâncarimilor de piele. Se
mai folosea contra podagrei, durerilor de oase, paraliziei folosindu-se tot o
fiertura de flori.
Compozitie chimica: ne studiata.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: infectii microbiene,
inflamatii, prurigo, plagi, prurigo, rani, taieturi.
MAZĂREA.
Pisum sativumFam. Leguminoase.
În traditia populara: ceaiul din cârcei frunzelor se luau contra cârceilor
din pântece. Mazarea pisata, cu alte plante se punea la gâlci.
Compozitie chimica: protide 22%, hidrati de carbon 5,9%,
lipide 1%, saruri în special de Zn 15%, P 230%, calciu, fier, sodiu,
vitaminele: A, B1, B2, C, fitohemaglutinine, amidon, zaharuri, acid uric, valoare
energetica 354 Kcal\100g.
Actiune farmacologica: din mazarea verde s-a izolat o
hematoglutinina cu actiune de stimulare a functiei medulare
hematopoetice. Energetica, foarte digerabila. Betacarotenul
împreuna cu vitamina C contribuie la lupta contra cancerului, preventiv
sau chiar în timpul tratamentelor chimioterapice. Potasiul este foarte
important în afectiunile inimii, ajuta la curatirea aparatului
digestiv, fortifica celula nervoasa, nu este indicata însa
la cei care sufere de guta.
Anemia aplastica tratata cu extract
mucoproteinic din boabe de mazare cu stimularea functiei medulare
si revenirea maduvei osoase la normal .(J.G.Humble-iunie 1964- Jean
Valnet)
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: anemie, afectiuni cardiace, afectiuni
digestive- în special intestinale, cancer în general si cancer de colon în
special preventiv, hipertensiune.
Preparare: se poate folosi cu moderatie în alimentatie, pentru ca
este foarte energetica.
MĂCEsUL.
Rosa canina Fam. Rosaceae.
Denumiri populare: cacadâr, calcadarin, ciucuri
de maracina, cocosder, glogheje, laba mâtei,
maracina, maracinele cioarei, maracinele
cotofenei, masies, rasura, rug de maces, rug
salbatic, rugul vacii, ruja, scoabe, scochin, scorus
nemtesc, sipica, maies, trandafir, trandafir de câmp,
trandafir salbatec, tufa de rug, zgarghiu.
În traditia populara: coaja de maces se folosea în
amestec cu coaja de perj, sovârf si cimbrisor, la vopsit în rosu.
Ceaiul
din macese uscate se lua contra tusei, raguselii si
naduselii.
Contra naduselii, unii amestecau
macesele cu dumbrovnic, menta pisata si flori de
paducel, le fierbeau la un loc si zeama lor se lua dimineata pe
nemâncate. Se dadea copiilor când aveau colici. În unele zone fructele se
dadeau copiilor fierte în apa, în durerile de pântece.
În
Salciua (muntii Apuseni), macesele uscate se amestecau cu
tulpini florifere de zmeur, pentru ceai de durere de inima. In muntii
Apuseni la Maguri se fierbeau cu sânziene si se luau contra diareei.
La Clopotiva, smocurile de macese
se plamadeau în apa, ca leac pentru oprirea udului. La dureri de
rinichi se lua ceai din frunze si fructe.
Se mai lua pentru crize la ficat, oprirea
hemoragiilor uterine, bataturi, dureri de urechi. Lemnul se taia
marunt, se punea sa fiarba bine în apa, iar dupa ce
s-a fiert, se toarna într-o covatica în care îsi
bagau picioarele cei care aveau bataturi.
Compozitie chimica: vitaminele: A, B1, B2, E, P, PP, K, acid
citric, malic, flavonoide, beta caroten, zaharuri, lecitina, pectina,
taninuri,ulei gras volatil, lecitine,
saruri minerale de calciu, fier, magneziu, etc.
Actiune farmacologica: se folosesc fructele în special dar si
florile si frunzele.
Este: vitaminizant de exceptie,
astringent din cauza taninului, la fel antidiareic, colagog, coleretic,
antilitiazic, antiinflamator intestinal, elimina toxinele din corp, reface
capilarele, scade permeabilitatea si fragilitatea vaselor capilare,
ajuta la functionarea glandelor endocrine, stimuleaza
activitatea biliara, vermicid, dilata arterele, reface
circulatia pâna la nivelul creierului.
Ajuta în cazul în care se da
interferon, ca acesta sa aiba o actiune mai puternica.
Datorita continutului ridicat în
vitamina C si acid dehidroascorbic, fructele au actiune
importanta în procesele de oxido- reducere si respiratorii celulare;
datorita flavonoidelor scad permeabilitatea si fragilitatea
capilarelor normalizând circulatia sangvina. Mai au si
actiune diuretica.
Se poate folosi în urmatoarele afectiuni: afectiuni hepatice,
afectiuni vasculare mai ales capilare, alergie, anemie, arsuri, astenie,
ascarizi, avitaminoze, boli renale, cardiopatie ischemica, cistita,
constipatie, diaree, eczeme, enterocolite, erizipel, febra,
fragilitate capilara, hipermenoree, inflamatiile cailor urinare,
lipsa poftei de mâncare, litiaza urica si biliara,
micoza bucala, migrena, normalizarea circulatiei sangvine,
oxiuri, plagi, rani, rezistenta la frig scazuta,
rino-sinuzite, ulceratiile pielii inclusiv cel varicos, viermi
intestinali.
Preparare:
-Se va
face pulbere fara sâmburi din macese uscate cu
râsnita de cafea si se va lua un vârf de cutit care se va
tine sub limba câteva minute dupa care se va înghitii cu putina
apa.
-Macerat-
2 lingurite de fructe se vor tine în apa(250 ml) de seara
pâna dimineata. Se strecoara apoi se va pune miere si se pot
consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi.
-Decoct
din 2 lingurite de fructe maruntite la 250 ml apa. Se va
fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura si se poate îndulci
cu miere daca nu aveti diabet. Se pot consuma 3 astfel de ceaiuri pe
zi.
-Marmelada
din fructe se poate consuma cât de multa fara sa
produca nici un fenomen neplacut.
-Vin din
fructe zdrobite un Kg. Peste care se va pune 1,5 Kg de zahar,
putina drojdie si 5 litri de apa. Se va lasa la fermentare.
Se poate adauga la aceasta cantitate si 2 lamâi cu
coaja cu tot taiate felii. In timpul fermentarii ar fi foarte
bine sa se puna un furtun de fermentare într-un vas cu apa
pentru a nu intra aerul în balonul în care se face vinul. Dupa circa 20 de
zile (depinde de temperatura la care se tine) nu mai fermenteaza
si se va vedea ca în borcan nu se mai formeaza bule de
fermentatie. Se va trage de pe drojdie si se pune în sticle cu dop.
Se poate lua câte 50 ml de trei ori pe zi în toate afectiunile de mai sus.
Pentru a fi mai eficient se va putea folosi si paducelul în
combinatie.
MĂCRIs.
Rumex acetosa Fam.
Polygonaceae.
Denumiri populare: corlegeni, cratica de
gradina, dragavei, glojdani, iarba macris, macrici,
macris bun, macris de munte, macris, mocris,
schiaz, stevie.
În traditia populara: decoctul frunzelor se lua ca racoritor
contra fierbintelii la friguri. Plamadit cu sofran în
rachiu de drojdie, se lua dimineata contra galbinarii. Ceaiul se
mai lua în bolile de rinichi.
Compozitie chimica: acid oxalic, tartric, crisofonic, vitamina
C, antraglicozizi, glicozizi flavonici, acizi organici, grasimi în
cantitate redusa, clorofila, saruri minerale diverse. Vitaminele:
A, B, C, PP.
Contraindicatii: sunt interzise la cei cu afectiuni
pulmonare ca astm, artritism, guta, reumatism, colici nefrotice, calculi
cu urati în special.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, afectiuni
digestive, afectiuni ale nervilor periferici, afrodiziac, boli de ficat,
cancer, diaree, furuncule, gastrita, hepatita, imunitate
scazuta, intoxicatii ale organismului, paralizie, pareze,
pecingine, tumori, ulcer.
Preparare:
-frunzele
se pot consuma ca atare sau în diferite preparate culinare.
-Radacina
maruntita se va pune 2 lingurite la 250 ml apa. Se va
fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se pot consuma 2 astfel
de cani pe zi.
-Radacina
facuta pulbere se va amesteca cu alte plante în functie de
afectiune si se va lua un vârf de cutit sau chiar o
lingurita de praf de 3 ori pe zi. Se va tine în gura timp
de 10 minute dupa care se va înghiti cu putina apa. Este
unul din tratamentele cele mai eficiente.
-Cataplasme
de frunze fierte se pun pe abcese, furuncule, tumori albe (artrite tuberculoase
cronice, cu umflarea tesuturilor).
În traditia populara: Ceaiul din frunze proaspete se lua contra
frigurilor, contra durerilor de piept. Planta proaspata se folosea la
oblojirea ranilor sau pentru paralizie.
Compozitie chimica: acid oxalic, oxalat de potasiu, tanin,
mucilagii, pectine, enzime, principii sulfurate, saruri minerale, vitamina
C.
Actiune farmacologica: diuretic, antidiareic, antiscorbutica,
antidot în intoxicatii cu arsen si mercur.
Se indica în urmatoarele afectiuni: abcese, astenie de primavara,
avitaminoze, boli hepatice cronice, cancer, diaree, digestie dificila,
dureri de piept, febra, leziuni bucale chiar ulcerate, inapetenta,
intoxicatii, rani, scabie, scleroza în placi.
Preparare:
-Frunze
proaspete se mesteca în gura dupa care se înghit.
-Frunze
proaspete se pun pe afectiunile pielii.
-Decoct
din planta proaspata sau uscata. 2 lingurite se vor
fierbe timp de 10 minute la 250 ml apa. Se pot consuma 3 astfel de
cani pe zi.
-Decoctdin radacina- 2 lingurite
de radacina maruntita se va pune la 250 ml
apa. Se va fierbe timp de 15 minute la foc mic dupa care se va
strecura. Se pot consuma 2-3 cani pe zi.
-Pasta
din frunze uscate si amestecate cu miere se aplica pe
afectiunile pielii cu scop de cicatrizare
-Pasta
din planta sau radacina în amestec cu untura sau
lanolina în parti egale se va aplica pe leziunile pielii produse
de scabie.
În traditia populara: ceaiul din planta întreaga se
dadea copiilor mici pentru a înceta plânsul. Cu zeama de lamâie,
ceaiul se bea în boli femeiesti. Se mai folosea la "cel perit" si
"batai de inima.
Compozitie chimica: partile aeriene contin ulei
eteric 1-1,62% acizi alacanolic si nisolic, acid rosmarinic, acid cafeic,
acid clorogenic, carvacrol, flavone (Majorana, rutina, etc), hidrochinona,
pentozoni, pectine, planteoza, urme de zaharoza, acid ascorbic,
substante minerale: calciu, potasiu, natriu, fosfor, magneziu, sulf, azot,
fier, mangan, cupru, molibden, ulei eteric constituit din topinen, tujonal,
terpinol, linalol, geraniol, cimenol, mentenol, eugenol, carvacrol, charvicol,
etc. Vitaminele A si C.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni renale, alopecie,
astenie, balonari, colici intestinale si stomacale, colite de
fermentatie, depresie, dispepsii stomacale, dureri reumatice, gastrite
hipoacide, insomnii, lipsa poftei de mâncare, migrene, nevroze, rani,
sciatica, stari nervoase.
Preparare:
-Infuzie
din o lingurita de planta maruntita care se va
pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere apoi timp de 10 minute
dupa care se strecoara, se poate îndulci cu miere daca nu
aveti diabet si se pot consuma 2-3 cani din acestea pe zi.
-Infuzie
din cantitate dubla de planta se foloseste în afectiunile
mai grave sau se poate folosi împreuna si cu alte plante medicinale
marindu-i actiunea sau chiar spectrul de activitate, depinde de ce
plante se folosesc.
MĂR.
Mallus pumillaFam. Rosaceae.
În traditia populara: coaja si frunzele se foloseau la
vopsit în galben, rosu si negru.
Se consumau crude, dar si uscate,
murate, sub forma de marmelada, must, etc.
În
nordul Moldovei, crengutele de mar dulce se fierbeau si se
faceau cu ele oblojeli contra bubelor dulci.
În
muntii Apuseni, se puneau pe bubele dulci must stors din mere. Frunzele de
mar dulce, cimbrisor si gutui, se foloseau la oblojeli la cel
perit.
În unele parti, merele coapte se
luau contra tusei. În tinutul Sucevei se facea o borta într-un
mar domnesc, se punea în ea piper, se cocea la foc si se mânca pentru
tuse.
Compozitie chimica: apa 83-93%, zaharuri reducatoare,
zaharoza, celuloza, pentosan, lignina, acizi liberi, pectine,
materii grase, protide, saruri de potasiu, sodiu, siliciu, calciu, clor,
fier, brom, aluminiu, arsen, sulf, magneziu, cobalt, tanin, esteri amilic,
formic, acetic, caproic, aldehida acetica, geraniol, Vitaminele:B1,
B2, PP(mai ales în coaja)acid pantothenic, vit C. Valoare calorica
80-124Kcal\100g
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni bronhice,
afectiuni dermatologice, amigdalita, anemie, artritism, astenie
fizica si intelectuala, atacuri cerebrale, ateroscleroza,
boli hepatice, bronsite, cancer, cefalee, chisturi seboreice, colecist
marit, comedoane, convalescenta, constipatie, demineralizare,
diabet infantil, dispepsie, dizenterie, eczeme, edeme cardiace, eruptii
cutanate, enterocolite, gastrite, gingivite, graviditate, gripe, guta,
herpes, hipertensiune arteriala, infectii respiratorii, infectii
urinare, insomnii, litiaza urica, mâncarimi de piele, nervozitate,
obezitate, oligurie, otalgii, pecingine, plagi atone, pletora,
rectocolita, reumatism, sarcina, scabie, secretii salivare
insuficiente, sedentarism, stari febrile, tulburari de vedere, tuse,
ulcer gastric, vomismente, zona zoster.
Preparare:
-Pasta
cu mar fiert aplicata sub forma de masca pe fata,
se poate adauga lapte sau smântâna în functie de natura tenului.
-Suc
aplicat pe fata ca o compresa, reface ridurile si
vindeca acneea în foarte scurt timp.
-Otet
de mere se aplica pentru calmarea arsurilor sau în cazul mâncarimilor
de piele.
-Mere
coapte se aplica pasta pe rani pentru cicatrizare.
-Suc de mere
se consuma zilnic câte 600 ml de suc împartit în trei reprize
care se vor lua înainte de mese.
-Fruct
dat pe razatoare în cazul diareei la copii.
-Fructe
se consuma preferabil înainte de mese în orice cantitate zilnic, o
perioada cât mai lunga.
-Un
mar copt în cuptor se va taia în doua apoi se va pune în
locurile dureroase, inclusiv la urechi. Se aplica cât se poate de cald
si se tine pâna trece durerea.
-Infuzia
din coji de mere. 2 linguri de coji maruntite se vor pune în 250 ml
apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute apoi se strecoara
si daca nu aveti diabet se poate îndulci cu miere pentru a se
induce un somn linistit. Se va bea cu 2 ore înainte de a se culca în
insomnii.
-Cure cu
fructe crude. Se va consuma în fiecare zi, cel putin un Kg de mere crude,
o perioada cât mai lunga, care asigura revigorarea organismului.
-Consumul
unui mar seara dupa masa pentru a asigura laxatia
scaunului, util în cazul hemoroizilor mai ales dar si la alte
afectiuni în care este prezenta constipatia.
-Infuzie
de pudra de pielita: 1 lingura de supa la o cana
de apa clocotita. Lasam sa se patrunda bine
15 minute. 4-6 cesti pe zi (oligurie, reumatism, guta).
-Aplicarea
unui mar copt în cuptor în otalgii.
-Scabie
si chelbe; se taie un mar în doua, i se scoate mijlocul si
semintele si se pune în locul gol putina floare de sulf. Se
îmbina cele 2 jumatati cu ajutorul unei sfori si se
coace în cuptor. Marul astfel copt se zdrobeste si se
frectioneaza partile bolnave cu terciul obtinut.
-Plagi
atone; mar ras si fiert în sucul lui, ca oblojeala sau
aplicatii de suc de mar si ulei de masline în
parti egale.
Denumirea populara: crop, chimen, marar, marariu, marar de
gradina, marar tare, marariu, mararas,
marariu, morar, morariu.
În traditia populara: decoctul semintelor se dadea
copiilor contra durerilor de stomac. În tinutul Argesului, se credea
ca ar fi bun pentru vindecarea umflaturilor la stomac. Ceaiul din
tulpinile florifere se folosea în bolile aparatului urinar. Ceaiul de
marar amestecat cu sulfina se bea la guturai cu tuse. Decoctul
frunzelor se întrebuinta contra durerilor la urechi, iar ceaiul se lua
contra durerilor de cap.
Radacina de molotru si marar
se punea la capatâi, ori se bea decoctul contra insomniilor. Ceaiul
din seminte se lua contra astmului cardiac, iar ceaiul sau decoctul
partilor aeriene, în bolile de inima si contra
arteriosclerozei. Samânta pisata se dadea copiilor pentru
limbrici. Femeile care nu aveau lapte fierbeau pasat cu
samânta de marar si beau zeama.
Compozitie chimica: ulei volatil 2,5-4% mai ales în ramuri
si frunze tinere si 3-6% în fructe, potasiu, sulf, sodiu. Ulei
volatil între 40-60% carvona, alfa- felandrone, terpine, limonen,
miristicina si izomiristicina, eter benzilic, acid ascorbic, caroteni,
B1, B2, acid folic, maltoza, xiloza, zaharoza, pectine, acid
clorogenic, anetol, substante minerale. Contine fitohormoni în
special samânta.
Actiune farmaceutica: antiseptice, emoliente, rezolutive,
stomahic, carminativ, antispastic, ajuta la eliminarea gazelor din
intestine, mareste cantitatea de urina fiind deci un bun
diuretic, mareste de asemenea cantitatea de lapte fiind un
galactogog, calmeaza nervii, excita sucurile gastrice fiind indicat
în lipsa poftei de mâncare, previne infectiile microbiene, ajuta în
afectiunile inimii prin efectele care le are asupra organismului.
Extern de asemenea este foarte indicat pentru
actiune de cicatrizare pe care o are asupra pielii si pentru ca
ajuta în cazul petelor ajutând la disparitia lor.
Semintele în special sunt cele care au
mai mult fitohormon si ajuta la refacerea secretiilor vaginale
mai ales în cazurile menopauzei. Este un medicament natural care se poate da la
toate femeile în timpul menopauzei.
În cazul parului care creste uneori
în exces de la o anumita vârsta tot aceste seminte de marar
pot sa remedieze situatia si tratamentul este foarte simplu
si eficient ne producând efectele secundare ale hormonilor sintetici.
Totusi
sunt contraindicate semintele de marar în toate cazurile în care avem
un fibrom uterin, cancer genital feminin sau chiar sindrom premenstrual
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni
gastro-intestinale, afectiuni sexuale si ginecologice, afectiuni
ale ovarelor, ateroscleroza, astenie, bataturi, bolile ficatului
si ale veziculei biliare, cancer, ciclul menstrual perturbat, dureri de
cap, gastrite hipoacide, hemoroizi, hiperkeratoze, hipertensiune, hirsutism,
inflamatiile ochilor, inflamatiile cailor respiratorii,
iritatiile pielii, insomnii, insuficienta cardiaca,
lactatie insuficienta, menopauza, nefroze, nevroze,
osteoporoza, pieli-nefrite, prurigo, reumatism, secretii vaginale
insuficiente, sughit, tumori benigne sau maligne.
Preparare:
-Seminte
de marar se vor macina cu râsnita de cafea. Se va lua de 3
ori pe zi câte o lingurita din acest praf cu 10 minute înainte de
mese. Se va tine putin sub limba dupa care se va
înghiti cu putina apa. Este unul din cele mai eficiente
tratamente în foarte multe din afectiunile de mai sus. Util chiar si
în sughitul persistent care va trece imediat.
-Infuzie
dintr-o lingurita de seminte de marar care se vor pune la
250 ml apa clocotita. Se lasa acoperit pentru 10 minute
dupa care se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani pe zi preferabil
sa se consume înainte de mese. Se poate face un tratament de lunga
durata.
-Decoct
din 2-3 lingurite de planta care se vor pune la 250 ml apa. Se
vor fierbe timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se poate folosi
3 cani pe zi perioade lungi.
Extern:
-Se poate
face decoct din planta sau seminte în functie de gravitatea
afectiunii putându-se pune 2-3 lingurite la o cana de apa.
Se vor fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara. Se poate
aplica extern.
-Planta
50 g se va pune la 250 ml otet si se lasa timp de 8 zile agitând
de mai multe ori pe zi. Se aplica la pete, pistrui sau în diferite
afectiuni ca bataturi sau mâncarimi de piele.
Se poate
folosi cu multe alte plante în combinatie lucru care face ca aceste
tratamente sa fie foarte eficiente.
-Tinctura- este preferabil sa se
faca din seminte pentru ca este mai eficienta. Se va lua
pentru aceasta 50 g de seminte macinate fin cu râsnita de
cafea. Se va pune peste acestea o cantitate de 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va
tine timp de 15 zile la temperatura camerei agitând zilnic de mai multe
ori pe zi. Se va strecura dupa aceasta perioada si se va
pune în sticlute de capacitate mai mica, care se pot închide ermetic.
Se poate lua o lingurita din
aceasta tinctura în dilutie cu putina apa de 3
ori pe zi.
-Vin - se
va lua un litru de vin alb de buna calitate în care se va pune 20g de
seminte de marar macinate. Se va lasa timp de 8 zile
dupa care se va strecura. Se va putea administra câte 50ml de trei ori pe
zi, chiar în cure de lunga durata.
În traditia populara: frunzele crude se puneau pe rani. Cu
decoctul tulpinilor florifere se spalau ranile, pecinginea, abcesele
si se faceau scaldaturi si oblojeli bolnavilor de
brânca. Cu radacina fiarta, pisata, amestecata cu
faina de porumb, se faceau legaturi contra gâlcilor,
ungându-se pe deasupra cu grasime de porc ori cu undelemn. În Banat,
planta cu radacina cu tot se fierbea în otet ori în vin
rosu batrân, apoi se facea un stropitor din teava de
soc si cu acesta se spalau, de mai multe ori pe zi ranile rele.
Se mai folosea contra frigurilor. Frunzele verzi si florile se puneau în
bai contra reumatismului, îndeosebi la picioare. Decoctul rizomului uscat
în 2 dl. De lapte si 1 dl. De apa se bea contra ulcerului la stomac.
Cu decoctul plantei se spala contra plosnitelor.
Atentie! Este o planta toxica. Se foloseste partea aeriana a
plantei, fara seminte, sau radacini.
În cazul intoxicatiei: apar varsaturi,
greturi, scaune numeroase, urinari dese, etc. Se vor face
spalaturi gastrice si se va administra carbune medicinal.
Actiune farmaceutica: este una dintre plantele foarte putin
cercetata la noi cu toate ca se pare ca în alte parti
a atras atentia cercetatorilor. Cert este ca înca nu se
stie cu exactitate ce si cum ajuta în diferite afectiuni.
Se foloseste acum mai mult empiric la foarte multe afectiuni, de la
cele mai simple la cancer, chiar cu metastaze.
Se poate utiliza în urmatoarele afectiuni: abcese, afectiunile
pancreasului si ficatului, cancer de diverse etiologii, candidoza,
ciroza,cicatrici dupa
interventii chirurgicale, eczeme zemuinde, fistule anale, flegmoane,
furuncule, gingivita, infectii genitale, inflamatii, rani
purulente, tricofitie, ulcerul gastric, ulcere cronice ale pielii.
Administrare:
-Întrucât
este o planta toxica se va face numai sub supraveghere stricta
medicinala. Se va administra maximum 0,1-0,5 g planta intern
preferabil sub forma de tinctura si care se ia sub supraveghere
medicala stricta.
Preparare: se va face doar la farmacii unde se poate stabili care este doza de
toxina existenta în aceasta planta. Nu este indicat ca
aceasta tinctura sa se faca în gospodarie unde nu
aveti posibilitatea sa stabiliti câte toxine exista în planta
culeasa, deoarece acestea pot varia foarte mult în functie de timpul
în care s-a cules, de terenul pe care a crescut si ce parti ale
plantei se folosesc de asemenea în ce stadiu de vegetatie este.
MĂSELARIŢĂ.
Hiosciamus nigerFam. Solonaceae.
Denumiri populare: bob, bolunditoare, buruiana de
masele, ciumasca, iarba lui Sfântu Ioan, musalari, moslad,
matraguna, nebunarita, sunatoare.
În traditia populara: era un leac obisnuit contra durerilor
de masele. Se tinea în gura decoctul plantei ori se faceau
cu el abureli.
Unele
femei luau samântasi o puneau
într-o ulcea de apa. Faceau apoi foc din lemne de fag în cuptor sau
pe vatra. Dupa ce ardeau lemnele bine, trageau carbunii la
un loc si puneau deoparte lânga ei, ulcica cu apa si
seminte, ca sa se încalzeasca, iar pe de alta parte
presarau samânta cu carbuni si puneau peste ei o
strachina cu gura în jos, ca fumul sa se prinda de ea. Dupa
ce ardea samânta se fierbea apa din ulcea, bolnavul absorbea aburii
si fumul cu gura deschisa.
Unele femei înfierbântau o
caramida arsa, o puneau într-o strachina si
turnau apa din ulcea peste ea, ca sa se abureasca cei pe care-i
dureau maselele. Cu zeama de maselarita cu ulei se
spalau ranile de sarpe. În Dobrogea se folosea la bai
contra insomniilor la copii.
Compozitie chimica: frunzele contin 0,05-0,10g% alcaloizi
constituiti din 1-hiosciamina si scopolamina. In produsul
vegetal uscat se gaseste si atropina, forma racemica a
1-hiosciaminei.
1-hiosciamina
este 1-tropiltropeina care se gaseste si în frunzele de scopolia.
Cuscohigrina aflata în radacina nu se afla si în
frunze.
În
afara de alcaloizi se mai gasesc baze volatile ca:
tetrametil-1,4-diaminobutan, colina si trimetilamina, vitamina
C, o substanta amorfa neidentificata: hioscipicrina. Spre
deosebire de beladona nu contin metilesculentina.
Actiune farmaceutica: produsele de hiosciam, datorita prezentei
hiosciaminei, au o actiune asemanatoare produselor de
beladona, dar corespunzator mai slabe prin continutul în
alcaloizi mai scazut.
La
aceasta actiune însa se adauga aceia a scopolaminei care
lipseste beladonei. Scopolamina are o actiune hipnotica
datorita efectului depresiv central manifestat îndeosebi la nivelul zonei
motorii, în unele boli cum sunt paralizia agitata, parkinsonismul, Delirum
tremens. Actiunea preparatelor de Hiosciamus se manifesta prin
diminuarea secretiilor (salivare, gastrica, sudoripara),
inhibarea spasmelor gastrointestinale produse de purgatie,
potenteaza actiunea analgezicelor si antipireticelor
si diminueaza tulburarile extrapiramidale.
Sunt
contraindicate în glaucom, sarcina si lactatie de asemenea în
hipersecretie gastrica.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: astm (tigari),
alienatie mintala, boala Parkinson, aciditate gastrica,
convulsii, Delirum tremens, dureri provocate de nevrite, dureri de masele,
dureri reumatice, epilepsie, muscaturi de sarpe, nevroze,
nevralgie de trigemen, paralizie agitata, tuse nervoasa,
Toxicitate: simptomele sunt asemanatoare intoxicatiei cu
beladona, în plus are actiune depresiva asupra sistemului nervos
datorita scopolaminei. Se manifesta la început prin excitatie cu
spasme uscaciune gurii, faringelui, puls accelerat apoi încetinit,
ameteli si eventual delir, o faza astenica cu staza
capilara si o faza paralitica încheiata cu coma.
Se
indica administrarea de carbune praf în cantitate cât mai mare
si cât mai multe lichide chiar apa simpla, care sa provoace
voma în cazul intoxicatiei.
Preparare:
-Frunzele
se pun în tigari împreuna cu nicotina formând o tigara
antiasmatica. Se va fuma la nevoie.
-Frunze o
lingurita se fierbe timp de 5 minute în 250 ml apa si se
foloseste în decursul zilei cu înghitituri mici. Extern se
aplica sub forma de comprese.
-Frunze
maruntite transformate praf se vor amesteca în parti egale
cu untura si se aplica extern.
-20 g de
frunze maruntite, sau macinate fin cu râsnita de cafea
se vor pune în 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va
tine timp de 15 zile, în care timp se va agita de mai multe ori pe zi,
pentru a extrage principiile active din planta. Se strecoara si
se pune în sticlute de capacitate mai mica.
Doze: tinctura se poate administra cu alte
tincturi împreuna. 1ml =46 picaturi.
Doza
maxima este de 3 ml în 24 ore, 6 ml la copii peste 3 ani se
administreaza 5 picaturi pe an de vârsta si pe zi.
-Planta
praf 1g o data, maximum 3 g pe 24 ore.
-Ulei se
va face prin punerea a 50 g de planta maruntita la 250 ml
ulei vegetal. Se va pune pe baia de apa pentru 3 ore dupa care se
strecoara. Se poate folosi extern pentru masaje de calmarea durerilor,
fiind foarte eficient.
MĂSLIN.
Olea europea. Fam. Oleaceea.
Se folosesc doar fructele în diferite
tratamente.
În traditia populara: maslinele pisate cu sâmburi cu tot,
amestecate cu seu de oaie si mamaliga calda se punea
la gâtul copiilor bolnavi de gâlci. Frunza si sâmburii arsi în foc
si pisati amestecati cu rachiu, se foloseau contra durerilor de
masele.Contra tricofitiei, se
punea o maslina în spuza, se desfacea, se scotea sâmburele
si se aplica pe leziune. Contra najitului, se punea o maslina
la urechea bolnava si se culca peste ea. Scrumul de sâmburi se lua
contra diareei. Decoctul sâmburilor pisati, amestecati cu siminic
(Antennaria dioica), se dadea contra diabetului.
Compozitie chimica a maslinei: apa, vitaminele A, B, C, E, F,
saruri minerale, materii azotate, grase, ulei, substante extractive,
sulf, fosfor, cupru, mangan, calciu, fier, magneziu, protide, celuloza,
etc.
Actiune farmaceutica: asigura o buna digestie, laxativ,
asigura drenajul biliar, purgativ, emolient, antidot al otravilor,
colagoga, stimuleaza functionarea ficatului. Scade colesterolul.
Extern ajuta la înmuierea keratozelor, vindeca leziuni si
diferite rani, se foloseste în cosmetica în diferite preparate.
-Cel mai
bun este uleiul presat la rece care se foloseste în toate afectiunile
de mai sus sub urmatoarele forme.
a)Câte
o lingurita dimineata la trezire în bolile interne ca: dischinezie
biliara, hepatice, stomacale, etc.
b)Se
maseaza gingiile în paradontoza de mai multe ori pe zi.
c)Se
aplica cald pe locurile dureroase.
d)Se
fac diverse preparate cu alte produse ca si galbenus de ou
si se fac spalaturi pe cap.
e)Se
ia intern câte o lingura în cazul constipatiilor.
f)Se
face un amestec cu apa de var si ulei în proportii egale si
se aplica în cazurile cu keratoze si alte afectiuni cutanate
psoriazis, ihtioza, etc.
g)În
guta se aplica pe locurile dureroase împreuna cu frunze de
feriga aplicate cât mai fierbinti.
h)Cataplasme
cu masline pisate aplicate în cazul racelilor pe gât sau chiar pe
piept.
i)În
cazul viermilor intestinali se va lua câte o lingura de ulei
dimineata pe stomacul gol. Este mai eficient daca se combina
si cu alte tratamente.
j)Afectiunile
pielii cu crapaturi, etc se ung cu acest ulei si se
vindeca.
k)Se
face în fiecare zi urmatoarea cura. Se va lua în gura o
lingura de ulei. Se va mesteca bine în gura timp de 20 de minute
fara sa se înghita deloc pentru ca este toxic. Se va
forma o masa tare ca o guma care se va arunca în WC si se va
spala bine gura. Se face în fiecare zi, minimum 10 zile. Este foarte
eficient pentru ca ajuta la curatirea glandelor salivare
si a întregului organism de toxine.
Uleiul de maslin este foarte util în
orice afectiune în care se solicita ulei. Acesta poate înlocui orice
alt ulei fiind mult mai indicat ca orice alt ulei vegetal.
MĂTĂCIUNE.
Dracophalum moldavicaFam. Labiate.
Denumiri populare: busuioc de munte, busuioc manastiresc,
busuiocul stupilor, melisa româneasca, melisa turceasca,
matacina, minta turceasca, roinita.
În traditia populara: se foloseste ca leac pentru ochi. Din
frunzele plantei se prepara apa sau spirtul de melisa.
Compozitie chimica: ulei volatil bogat în citrol, acid cafeic,
acetat de geraniol, un principiu amar, taninuri, saruri minerale,
celuloza. Vitaminele A, C.
Actiune farmaceutica: are actiune antispastica,
antiseptica, coleretica, carminativa, stomahica.
Excita secretiile gastrice ajutând la favorizarea digestiei,
calmeaza durerile de stomac si intestine, ajuta la eliminarea
gazelor din organism, ajuta la disparitia infectiilor din intestine.
Este un calmant nervos.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni oculare, atonie
gastrica, balonari, colite spastice, colite de putrefactie,
diaree, digestie grea, dispepsii, dischinezie biliara, dureri abdominale,
greturi, hipoaciditate, indigestii, infectii microbiene, meteorism,
nervi, rani, spasme gastro-intestinale, stari de nervozitate,
voma.
Preparare:
Se folosesc inflorescentele
împreuna cu întreaga planta.
-Infuzie
din 2 lingurite de planta maruntita pusa în 250
ml apa. Se va acoperii si se lasa timp de 10 minute dupa
care se va strecura. În cazul în care nu exista si diabet asociat
atunci se poate îndulci dupa gust cu miere poliflora. În cazul
afectiunilor abdominale însa este indicat sa se consume ne
îndulcit fiind mai eficient. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
-Extern
se va face o infuzie din cantitatea de planta dubla.
MĂTRĂGUNA.
Atropa belladona. Fam.
Solanaceea.
Denumiri populare: cinstita, cireasa codrului, cireasa
lupului, doamna codrului, doamna mare, floarea codrului, floarea cucului,
gugtâi, iarba codrului, iarba lupului, împarateasa buruienilor,
matragona, nadragula, paplau, tilidonie. Din
aceiasi familie mai fac parte ciumafaia, maselarita, etc.
În traditia populara: frunzele unse cu grasime, se puneau pe
umflaturi. Cei care aveau friguri se legau la cap cu ele. Cu frunze
aprinse se trata tusa. Radacina plamadita se folosea
contra reumatismului, ori se facea bai cu ea.
Compozitie chimica: alcaloizi sunt în toata planta.
Frunzele de beladona contin 0,3-0,5%-1% alcaloizi tropinici, baze
volatile, flavone, alcaloizi tropanici, colina, enzime.
Alcaloizii sunt constituiti în
majoritate (83-98% din 1-hiosciamina, d-1- hiosciamina
(atropina) scopolamina si beladonina.
În frunzele proaspete atropina se afla
în cantitati minime, dar se formeaza în timp mai ales la uscare
prin racemizarea hiosciaminei. În radacini sunt cele mai multe.
Bazele volatile sunt constituite din
piridina, N-metil pirolina, N-metil-pirolidina,
tetrametildiaminobutan si colina.
Caracteristic
frunzelor de beladona le este prezenta metilsculetinei libera
sau sub forma de glicozid (scopolina) substanta care
lipseste în frunzele de hiosciam.
Actiune farmaceutica: preparatele de beladona îsi
datoreaza activitatea farmaceutica îndeosebi prezentei
atropinei. Datorita actiunii competitive specifice, atropina se
substituie acetilcolinei în terminatiile periferice postganglionare,
blocând efectorii colinergici.
Prin aceasta actiune aceste
preparate influenteaza variabil toate organele si sistemele a
caror functionare se afla sub dominatia sistemului
parasimpatic, respectiv provoaca midriaza, micsoreaza
secretia salivara, gastrica si sudorifica,
micsoreaza spasmele tonice de natura vagotonica,
dilata bronhiolele, permitând o mai buna ventilare
pulmonara. Alcaloizii din fructe cu gust dulceag, gretos, îi
înnebunesc pe cei care manânca, atrasi si de
stralucirea lor aparte.
Se poate folosi în urmatoarele afectiuni în ordinea
utilitatii lor: hiperclorhidrie, sialoree, hiperhidroza, spasme tonice ale
intestinului, spasm piloric, în tratamentul simptomatic al parkinsonismului
post encefalic, în colici hepatice, nefrite saturniene, în diskinezi biliare,
colite, astm bronhic. Sunt indicate ca antidot al pilocarpinei, eserinei
si nicotinei, precum si în otravirile cu ciuperci.
Se
prepara numai farmaceutic datorita toxicitatii.
Actiune farmaceutica: talul lichenilor ca si cel al lichenului
de islanda are o actiune puternica antimicrobiana nu mai permite
microbilor sa se înmulteasca si îi distruge în cea mai mare
parte. Are puternica actiune chiar asupra virusilor si în
plus ajuta la întarirea imunitatii organismului.
Datorita taninului se poate folosi cu succes si în diaree în special
la cele microbiene din enterocolite.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni intestinale, angine,
diaree, enterocolite, gingivita, gripa, raceli, stomatite.
Preparare:
-Se va
macina cu râsnita de cafea înainte de a se folosi. Se ia o
lingurita de praf care se va pune în 250 ml apa clocotita.
Se va lasa apoi 10 minute acoperit. Se va strecura apoi înainte de a se
administra se va pune o lingurita de bicarbonat de sodiu alimentar la
aceasta cantitate. Se va consuma cu înghitituri mici. În cazul în
care se va face gargara se va putea face cu cantitatea dubla de
planta.
În traditia populara: se fierbea în vin si se aplica extern
la diverse dureri calda.
Atentiune! Este o planta toxica a carei intoxicatii produce
excitatie mare, convulsii, coma, moarte prin asfixiere.
Compozitie chimica: ramurile tinere, frunzele si florile
contin alcaloizii: genistina, sparteina, sarotamnina,
scoparozid, epinina, amine, saruri minerale, tanin, ulei volatil iar
florile contin în plus scoparozid.
Actiune farmaceutica: sparteina ajuta la refacerea
inimii în cazul aritmiilor, la afectiunile uterine pentru ca
ajuta în oprirea hemoragiilor. Se foloseste la prepararea unor
medicamente pentru afectiunile cardiace.
Este interzis diabeticilor.
Se poate folosi la urmatoarele
afectiuni: adinamie, afectiunile miocardului, aritmii, extrasistole,
hemoragii uterine, nevroze cardiace, tahicardie, etc.
Se
prepara doar farmaceutic.
MEI.
Milium effusum
Pannicum miliaceum Fam;
Boraginaceae.
Denumiri
populare: mei comun,
mei lung, mei cu lumânari, meiul africanilor.
În traditia populara: se folosea local, cu zburatoare
(Eupatorium cannabinum) de buba neagra, duca-se pe pustii
si contra durerilor interne: se bea decoctul plantelor si se
faceau cu ale scaldatori.
Turta
de faina cu hrean ras, miere si sare se folosea la gâlci. În
diferite dureri se aplica turta calda facuta din
faina cu putina apa calda si aplicata
local cât mai fierbinte.
Compozitie chimica: ne studiata.
Actiune farmaceutica: se folosesc partile aeriene
si semintele care au proprietati antigutoase eliminând
acidul uric, antiinflamator în special al cailor urinare, inflamatii,
inclusiv intestinale, inactiveaza hormonii ovarieni, combate febra,
antitoxica, diuretica.
Se foloseste în urmatoarele afectiuni: adenom de prostata,
afectiuni urinare diverse, afectiuni ovariene, în special în cancerul
de sân ajutând la inhibitia hormonilor ovarieni, boli renale,
dereglari menstruale, guta, retentie urinara.
Preparare:
-O
lingurita de planta se pune în 250 ml apa si se va
fierbe timp de 5 minute, dupa care se strecoara. Se pot consuma 3
astfel de cani pe zi.
-O
lingurita de seminte, se va macina cu râsnita de
cafea apoi se pun în 250 ml apa. Se pot fierbe apoi timp de 10 minute
dupa care se strecoara. Este indicat sa se consume 3 astfel de
ceaiuri pe zi. Este util în cazul în care se doreste oprirea
ovulatiei pentru o anumita perioada, caz în care poate înlocui
cu succes o serie de anticonceptionale.
MENTA.
Mentha piperita,Mentha
spicata
Menta de gradina.
Mentha hortensia,
Mentha crispa. Fam. Labiatae.
Denumiri populare: borostina, camfor, diana,
ferent, ghiazma, giazma broastei, giugiuma, gninta,
iarba-neagra, iasma, minta brosteasca, minta
de camfor, minta de chicusuri, minta moldoveneasca,
minta de picusuri, minta rece, ninta, ninta
brosteasca, ninta de picusuri.
În traditia populara: în bolile de stomac se lua
plamadita bând rachiu. Cu decoctul se faceau
spalaturi contra bubelor si durerilor de cap, iar plantele
fierte se puneau în legaturi. Ceaiul se da copiilor contra colicilor, iar
daca aveau dureri mari, se punea pe pântece o cataplasma calda
din frunze de izma, leustean.
Pentru
dureri de dinti, se tinea în gura radacina
pisata cu rachiu. Pentru "ciumurleala" cu greata, se frecau
pe corp cu izma pisata, cu otet, punând-o apoi si la
inima. Cu trandafir se folosea contra diareei.
Cei bolnavi de "orbalt" se ungeau cu
miere si presarau praf de menta uscata. Ceaiul se mai lua
contra tusei, naduseli, raguseli si contra durerilor
de piept, precum si pentru a usura nasterile. Contra durerilor
de inima se lua ceai rece. Se mai folosea la insomnii, pentru linistirea
organismului surescitat, nervos, etc.
Compozitie chimica: frunzele si toate partile
plantei contin ulei eteric, lipide, acizi oleanolic, ursolic, melisie,
sitosterol, orgocalciferol, amestec de parafine, acizi fenolici: cafeic,
crargenic, ferulic, cumaric, lobiatenic. Taninuri, flavonoide: hesperitina,
hesperitina. Glucide: ramnoza, galactoza, glucoza,
fructoza, zaharoza, rafinoza, stachinoza, verbascoza.
Carotenoide: radovantina, eripoxantina, violoxantina, carotina. Enzime:
catalaza, peroxidaza, polifenol, oxidaza, etc. Vitaminele: C, D2, tocoferoli,
acid nicotinic, saruri minerale cu elementele: potasiu, calciu, fosfor,
magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden. Uleiul eteric este
format din mentol 52,6-63,2%, mentona, mentofuran, hidrocarburi terpenice
(pinen, terpine, felandrone, limonen, camfor, fenchen, terpinollum, sahinea, cimen,
mircen, cadinen, etc. Florile contin mai mult ulei eteric decât frunzele.
Radacinile sunt lipsite de ulei eteric.
Actiune farmaceutica: antiseptic, bacteriostatic, astringent,
sedativ, combaterea transpiratiei, calmeaza durerile, antidiareic,
normalizeaza tranzitul intestinal, calmeaza nevrozele, carminativ,
sudorific, antispasmodic, deodorant si cicatrizantextern, de asemenea ajuta la
mâncarimile pielii pe care le înlatura.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, aerofagie, afectiuni
renale, ameteli, atonie stomacala, astenie fizica si
nervoasa, balonari, boli de ficat, cardiopatie ischemica, colecistite,
colici intestinale, crampe, diaree, dischinezie biliara, dureri abdominale,
dureri de cap, dureri reumatice, edeme de gamba, enterocolite,
flatulenta, gastrita, greata, guturai, halena,
hepatita, indigestie, infectii gastro-intestinale, intoxicatii,
întepaturi de albine, lichen, mamopatii premenstruale, nervozitate, prurigo,
psoriazis, raguseala, sâni durerosi, scabie, spasme
abdominale, toxiinfectii alimentare, tuse, urticarie, varsaturi.
Preparare:
-Frunze
maruntite- o lingurita se vor pune la 250 ml apa
clocotita. Se acopere timp de 10 minute dupa care se strecoara.
Se pot folosi 3 astfel de ceaiuri pe zi.
-Frunze
maruntite 20 g se vor pune în 250 ml otet de mere. Se vor
lasa timp de 8 zile timp în care se vor agita de mai multe ori pe zi.
Dupa aceasta perioada se strecoara. Se va folosi în cazul
mâncarimilor de piele, al bataturilor, etc.
-Tinctura
din 50 g planta maruntita peste care se va pune 250 ml
alcool alimentar de 70°. Se va tine timp de 15 zile la
temperatura camerei agitând des. Se va strecura apoi, se puneîn sticlute de capacitate mai mica
si se poate folosi intern câte 10 picaturi pâna la o lingurita
diluata cu putina apa.
MERIsORUL DE MUNTE.
Vaccinium vitis-idaeaeFam. Eriaceae.
Denumiri populare: cimisir, coacaz de munte.
În traditia populara: frunzele de merisor înlocuiesc
frunzele de strugurii ursului (Arctostaphylos uva ursi) din aceiasi
familie. Ceaiul din frunze se lua contra diareei. In nordul Moldovei se luau
fructele murate. Ceaiul se mai bea contra reumatismului. Mustul din boabe ca
antitermic.
Compozitie chimica: se recolteaza toamna în lunile
septembrie frunzele (Folium Vitis idaeae) se folosesc în terapie, frunzele,
coaja si fructele. Fructele contin arbutina (substanta
amara), metilarbutozida, hidrochinona, acizi organici: benzoic,
citric, chinic, malic. Tanin, vaccinin, leucoantociani, leucocianidina,
everectol, cianidina, derivati fenoli, flavonozide, ester metilic al
acidului betuloretinic, ericolina, vitaminele: C, B1,B2 A (caroten=
provitamina A) Frunzele coaja si chiar radacina contine tot
aceste principii în proportii diferite, dar toate contin arbutozid
si hidrochinona, saruri minerale, etc.
Actiune farmaceutica: are actiune diuretica si
dezinfectant renal, antiinflamator, calculolitic, detoxifiant, sudorific.
Opreste diareea datorita taninului. Arbutozida si
metilarbutozida pe traiectul cailor urinare se dedubleaza în
hidrochinona si metil-hidrochinona, care împreuna cu
flavonoidele ofera actiunea diuretica si
dezinfectantaa acestei plante,
antiinflamator al vezicii urinare, antidiareic,. De asemenea are o slaba
actiune chiar si în diabet. Se foloseste cu bicarbonat de sodiu.
Frunzele de merisor, care constituie un
înlocuitor al frunzelor de Uva Ursi (strugurii ursului) intra în
componenta ceaiului diuretic.
Se poate folosi în urmatoarele afectiuni: alopecie, boli renale, catar vezical,
cistite, diaree, eczeme zemuinde, guta, hemoragii, infectii
purulente, infectii genito-urinare, inflamatia vezicii sau a
prostatei, litiaza urinara urica, nefrite, pielite, rani,
reumatism, uretrite, ulceratii, tuberculoza pulmonara, tuse.
Preparare: Se pot folosi oricare din partile plantei.
-Radacina-
maruntita se va pune 2 lingurite la 250 ml apa,
dupa care se va fierbe timp de 15 minute. Se strecoara si se pot
consuma 2 -trei cani pe zi.
-Planta
maruntita- se va pune 2 lingurite în 250 ml apa, dupa
care se va fierbe timp de 5 minute. Se va strecura dupa care se pot
consuma 2 cani pe zi.
-Fructele-
se pot face decoct prin fierberea timp de 5 minute a 3 lingurite, în 250
ml apa, sau se pot consuma asa crude. Uscate se pot folosi doar 2
lingurite de fructe macinate la 250 ml apa. Se va fierbe în
acest caz 10 minute. Se strecoara. Se vor putea consuma 3 astfel de
cani pe zi.
-Fructe
-sirop sau dulceata se vor putea consuma cu lingurita sau în
diferite dilutii cu apa.
-Cel mai
eficient este însa tinctura care se poate face din orice parte a plantei.
Se vor marunti 50g, apoi se va pune cu 250 ml alcool alimentar,
într-o sticla care se închide ermetic.
Se va lasa timp de 15 zile, la
temperatura camerei agitând des, dupa care se va strecura.
Se va putea consuma câte o
lingurita de tinctura de 3 ori pe zi în dilutie cu
apa.
În traditia populara: seva obtinuta primavara prin
incizii în trunchiul arborelui, o beau copii si cei slabi sa se
întareasca.
A fost unul dintre cei mai importanti
coloranti vegetali. Cu frunza culeasa înspre toamna, se colorau
în galben firele sau tesaturile.
Ramurile verzi se puneau cu un capat
în foc, iar cu seva ce iesea pe celalalt capat se ungea la
pecingine. În Maramures fetele se ungeau pe cap cu ea, ca sa le
creasca parul des. Fiertura din coaja se da la oprirea udului.
Din frunze se faceau ceaiuri contra durerilor de inima, reumatism,
guta. Ceaiul se lua în bolile de rinichi. În diabet se lua ceai de
mesteacan cu afin si traista ciobanului de 3 ori pe zi înainte de
mâncare.
Compozitie chimica: saponine, tanin de natura
pirohatehina, metilpentozane, flavone cu glicol demetilapigenol,
betulozida, mucilagii, zaharoza, ulei volatil, rezine, betulina,
ester metilic al acidului betuloretinic, vitamina C, substante minerale,
etc. Scoarta tanin de natura catehica.
Actiune farmaceutica: scade tensiunea arteriala, creste
permeabilitatea vasculara, creste diureza, sudorific antiinflamator,
dizolva calculi, elimina apa din tesuturi, antigutos,
detoxifiant (depurativ), antiinflamator articular, calmeaza durerile
articulare. Elimina acidul uric si colesterolul în exces deci
antigutos. Este antibiotic pentru bacilul coli, streptococ auriu si alb
si asupra bacilului antirabic. Ajuta la eliminarea edemelor, etc.
Extern mult folosit la spalarea parului si în alopecii.
Preparatul din muguri stimuleaza secretia biliara,
gastrica, intestinala. Scoarta se poate folosi la prepararea
gudronului foarte mult folosit în dermatologie.
Seva
care se obtine primavara este foarte utila pentru toate
afectiunile de mai jos.
Frunzele tinere formeaza produsul
oficinal (Folium Betulae); frunzele de mesteacan intra în
componenta ceaiurilor antireumatic si diuretic nr 2.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni; acnee, afectiuni
cardio-renale, afectiunile vezicii biliare, alopecie, anorexie,
artroza, ascita, azotemie, avitaminoza, boli de ficat, boli
reumatice, cardiopatie ischemica, colica renala, dermatoze diverse,
dispepsii flatulente, eczeme infectate, edeme de natura cardiaca sau
renala, guta, hipercolesterolemie, hiperhidroza, hipertensiune
arteriala, inflamatii articulare, litiaza urinara, nefrite
cronice, obezitate, oligurie, pecingine, pete pe piele, pigmentari diverse,
pistrui, plagi, reumatism articular, transpiratii excesive, uremie,
urticarii.
Preparare: intern-
-2
lingurite de frunze uscate maruntite se pun la 250 ml apa
clocotita. Se acopere pentru 10 minute, dupa care se strecoara.
Înainte de a se consuma este bine ca la acest ceai, sa se puna un
vârf de cutit de bicarbonat de sodiu alimentar, pentru neutralizarea
acidului betulic. Se pot consuma 3-4 ceaiuri din acestea pe zi, chiar perioade
mai lungi.
-Macerat
se va face din 2 lingurite de frunze maruntite, care se pun la
250 ml apa. Se vor lasa de seara pâna dimineata când se
strecoara. Se va pune si la acest ceai un vârf de cutit de
bicarbonat de sodiu alimentar.
-În cazul
în care se doreste un ceai mai concentrat se va pune 2 lingurite de
planta maruntita la 250 ml apa clocotita. Se
acopere si se va lasa timp de 8 ore ne strecurat, dupa care se
va strecura. Se va pune un vârf de cutit de bicarbonat de sodiu alimentar.
Se poate încalzi putin înainte de a se consuma. Se vor putea consuma
3 cani pe zi în special în cazul pietrelor la rinichi.
-Mugurii
de mesteacan se vor maruntii 2 lingurite care se vor pune
în 250 ml apa. Se vor fierbe timp de 5 minute, dupa care se
strecoara si se va adauga si la acesta un vârf de
cutit de bicarbonat de sodiu alimentar înainte de a se administra. Se vor
putea lua 3-4 cani pe zi.
-Seva de
mesteacan se poate consuma câte 20g de mai multe ori pe zi, preferabil
înainte de mese cu 15 minute.
-Din
frunze sau din muguri, se va putea face o tinctura care se face din 50 g
de planta maruntita, care se va pune la 250 ml alcool
alimentar de 70°. Se va lasa timp de 15 zile la
temperatura camerei agitând des, pentru a se extrage principiile active. Se va
strecura. Se va administra în functie de gravitatea afectiunii între
10 picaturi sau o lingurita luata de mai multe ori pe zi.
EXTERN;
-Se poate
face un ulei din 50 g de frunze maruntite care se vor pune în 250ml
ulei si se vor fierbe pe baia de apa timp de 30 minute, dupa
care se strecoara. În cazul în care se doreste prepararea unei creme
se va putea adauga 50g de ceara de albine, tot la cald pe baia de
apa. si aceasta crema va fi amestecata pâna la
racire pentru ca are tendinta de a se stratifica. Se va aplica
în strat subtire.
-În cazul
în care exista edeme si se doreste vindecarea mai rapida se
va face cataplasma cu 50 g de planta maruntita care se
va pune la 250 ml apa si se va fierbe timp de 5 minute. Se va pune
apoi pe o bucata de pânza si se aplica local.
si aceasta planta se poate
folosi în combinatie cu alte plante fiind mult folosita la mai multe
formule de ceaiuri tip Plafar într-o serie de afectiuni.
MICsUNELE RUGINITE.
Cheiranthus cheiri Fam.
Brassicaceae.
Denumiri populare: floare de viola, foalchiu de iarna,
foalchine galbene, micsunica, saboi, vazdoaga, viola,
viorea rosie.
În traditia populara: se facea ceai care se folosea la
bolile de inima si la afectiunile pielii.
Compozitie chimica: Se vor folosi plantele recoltate în timpul
înfloririi si semintele plantei care contin cherotoxina,
cheirozidina, tanin, mirozina, saruri minerale, ulei volatil.
Semintele mai au si acizi grasi pe lânga cele de mai sus.
Se va putea folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni renale,
afectiuni circulatorii cu edeme, cicluri menstruale întârziate,
constipatie, excitabilitate nervoasa, gripe, herpes, poliomielita,
spasme intestinale.
Preparare:
-1-2
lingurite de planta maruntita se pun la 250 ml
apa clocotita. Se vor acoperii timp de 10 minute dupa care se
strecoara si se pot consuma 2 cani pe zi. Extern se va putea
folosi cantitate dubla de planta.
MIGDALĂ DULCE
Prunus amygdalus.
(varietatea:
dulcis- singura comestibila)
Este un
pom din Africa de Nord.
Compozitie
chimica:
apa, materii azotate, materii grase, zahar 0,42%, amterii extractive,
celuloza, cenusa. Ulei pâna la 75% oleina, ferment
(emulsina), peptina, saruri minerale: calciu, fosfor, potasiu,
sulf, magneziu. Vitamina A, (5,8 unuitati pe g), B. Valoarea
energetica a migdalei uscate 606 calorii la 100 g.
Actiune
farmaceutica:
foarte nutritiva, aliment echilibrant, energetica mai ales pentru
sistemul nervos (uscata ar putea sa tina locul pentru unii
de carne), reechilibrant nervos, remineralizant, antiseptic intestinal, mai digerabila
daca este usor prajita.
Se
poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni nervoase, alaptare,
arsuri, astenie fizica si intelectuala, constipatie,
convalescenta, crestere, demineralizare, dermatoze,
infectii, inflamatii ale gâtului, inflamatii ale cailor
pulmonare, inflamatii gastro-intestinale, inflamatii genito-urinare,
litiaza urinara, otalgii (dureri de urechi), palpitatii, piele
uscata, putrefactii intestinale, sarcina, spasme ale gâtului,
genito-urinare, si gastro-intestinale, sporturi de performanta,
tuberculoza, tuse cu accese violente.
Preparare:
-Se
consuma doar 6-15 pe zi dat fiind marea ei putere nutritiva.
Lapte de
migdale:
-Contra
spasmelor si a inflamatiilor stomacului, a intestinului, a
cailor urinare. Se face din 50 g de migdale, 50 g de miere la un litru de
apa. Pentru a-l pregatii, se înmoaie migdalele timp de câteva minute
în apa calduta. Le curatam de coaja, le
pisam cu putina apa rece, ca sa se obtina o
pasta. Diluam pasta în restul apei. Dizolvam mierea.
Strecuram printr-un tifon fin.
-Contra
eczemelor uscate, contra arsurilor, erizipelului, contra mâncarimilor
si a crapaturilor: ulei de nuca plus ulei de migdale în
parti egale.
-Contra
durerilor de urechi si pentru a-i reda suplete timpanului se pune tot
ulei de nuca cu ulei de migdale câteva picaturi seara la culcare
caldute.
-Contra
pielii uscate se aplica de la 15-20 minute, de 2-3 ori pe
saptamâna ulei de migdale.
-Migdale
amara (Amigdala amara) folosita în medicina, contine acid
cianhidric. O putem utiliza sub forma de cataplasme contra migrenelor, a
colicilor hepatice si nefritice si a nevralgiilor reumatismale.
Pasta de
migdale amare înlocuieste sapunul în eczema benigna. Ea face
sa dispara pistruii si este un deodorant (picioare,
subtiori).
În traditia populara: mugurii si conurile tinere se folosesc
pentru prepararea unui sirop contra tusei si a altor afectiuni
pulmonare. În sudul Transilvaniei, în zona Banatului, mugurii se spalau,
se turna peste ei apa fiarta, se lasau 2 zile sa se
macereze, apoi se strecura zeama, se fierbea pâna scadea la
jumatate si apoi se fierbea cu zahar.
Se lua
contra durerilor de piept. Ceaiul din vârfurile tinere, crude, se lua contra
naduselii. Se mai folosea, în unele parti, în bolile de
ficat si splina. Cu frunze de molid se faceau
scaldatori contra matricilor. Cu cucuruz de molid, frunze de
stejar si boz, se faceau bai contra reumatismului
Rasina ca si cea a mai multor
conifere, în amestec cu alte leacuri era întrebuintata la prepararea
diferitelor alifii, pentru taieturi, bube, buboaie, umflaturi,
junghiuri, etc. Se folosea si pentru ceai, împotriva ranilor interne.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni dermatologice,
afectiuni digestive, afectiuni pulmonare, candidoza,
constipatie, colon iritabil, diaree, eruptii tegumentare, faringite,
gripe, infectii ale pielii, infectii urinare, infectii
intestinale, plagi ale intestinelor, rani, reumatism, tuse.
Preparare:
-Muguri
zdrobiti- 2 lingurite, se vor pune în 250 ml apa clocotita.
Se acopere pentru 10 minute, dupa care se va strecura. Se poate consuma
îndulcita cu miere în special poliflora în majoritatea afectiunilor
de mai sus.
-Muguri
zdrobiti un Kg se vor pune cu 3 litri de apa. Se lasa la fiert
timp de trei ore dupa care se va strecura. Se pune din nou la foc si
se adauga la fiecare litru de lichid 750 g de zahar. Se va fierbe
pâna devine de consistenta unui sirop. Se pune apoi în sticle cu dop.
Se va lua câte o lingurita care se va pune la 250 ml de apa. Se
poate consuma 3-4 cani din acestea pe zi.
-Frunze
zdrobite 2 lingurite se vor pune în 250 ml apa. Se vor lasa timp
de 10 minute la fiert dupa care se strecoara. Se poate consuma 2-3
ceaiuri din acestea pe zi.
-Rasina
se poate suge de mai multe ori pe zi ca o guma de mestecat.
Extern:
-Se pot
face aceleasi procedee, dar se va folosi cantitate dubla de plante,
inclusiv la spalaturi anale sau vaginale sau la diferite dermatoze.
La fel se poate folosi si la gargara.
-Rasina
se poate transforma în supozitoare sau ovule cu ajutorul cerii de albine, fiind
foarte utila în foarte multe afectiuni din cele de mai sus.
De
asemenea se poate folosi si în amestec cu alte plante medicinale.
În traditia populara: morcovul copt si sfarâmat se
punea, la copii, pe bube dulci, Mustul de morcovi se dadea contra
rahitismului. Cu morcovi fierti în lapte se faceau cataplasme la
inflamatii si rani vechi. Din morcovi rasi, stropiti
cu petrol, se faceau turte pentru gâlci. Samânta zdrobita,
luata cu vin, se dadea în ascita si în pneumonie.
Dulceata de morcovi rasi se dadea contra tusei convulsive, iar
fiertura de morcovi contra icterului. Se mai facea din morcovi un pahar,
se punea în el un ban de aur sau un inel si apa, care se dadea
bolnavului s-o bea. În tinutul Nasaudului, se scobea morcovul,
se punea în el apa si un inel de aur, se tinea o zi apoi se bea
contra galbinarii. Sucul proaspat extras din morcov ras se bea,
înainte de mâncare, contra durerilor de stomac. Zeama de
radacina ne îndulcit se lua, câte 4 ulcele pe zi, contra diareei
si frigurilor. În alte parti decoctul radacinilor
razuite se lua contra durerilor de stomac; fierte în lapte, se puneau pe
cocaturi, sa traga puroiul si sa aline durerile. Decoctul
radacinilor se lua în boli de piept si de rinichi. Frunzele uscate
si pisate marunt se punea la ochi, contra albetei. Zeama de morcovi
se folosea la hemoroizi si la hemoragiile abundente ale femeilor.
Compozitie chimica: arsen, asparagina, protide,
hidrati de carbon, acizi organici neazotati: malic, succinic, citric,
fumaric, chinic, lactonic, glicolic, compusi ai acizilor nucleici:
adenina, adenozina, adenozin-5-monofosfat, hipoxantina,
uridin-5-monofosfat, carotenoide: alfa-caroten, beta-caroten, potasiu,
magneziu, brom, fier, calciu, cupru, mangan, fosfor, sodiu, sulf, alte
substante minerale, caroten, levuloza, acetaldehida, sabinen,
mircenul, izopropenul, linaloolul, pectina, dextroza, ulei volatil,
fibre vegetale, zaharuri, estrogeni, vitaminele A În foarte mare cantitate sub
forma de beta-caroten, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, enzime. Uleiul eteric
are peste 30 de compusi majoritatea derivati terpenici.
Actiune farmaceutica: vitaminizant, tonifiante, analgezic,
bactericid, antiseptice, calmante, cicatrizante, emolient, rubefiant,
regenerator al pielii, tonic cutanat, ajuta în lupta cu cancerul, este un
bun antioxidant, reduce colesterolul, stimuleaza functia
hepatica, hipoglicemiant în diabet, reda pofta de mâncare,
lecuieste ulcerul, ajuta pancreasul, calmeaza durerea de stomac,
regleaza tulburarile metabolismului, stopeaza arteroscleroza,
elimina acidul uric, întareste capacitatea de aparare a
organismului, emoliente, antianemic, sporeste numarul de globule
rosii si hemoglobina, reglator intestinal, antiputrid, depurativ,
fluidifiant biliar si pectoral, cicatrizant gastric, creste acuitatea
vizuala, dilata vasele coronare datorita daucarinei care face
acest lucru, favorizeaza lactatia, vermifug intestinal. Este util în
cancer pentru ca are foarte mult beta caroten.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese ale gurii, adenite,
afectiuni pulmonare, afte, astenii, astm, ateroscleroza, boli
digestive (reface mucoasa gastrica), boli infectioase, bronsite,
cancer, carii, colibaciloza, constipatie, dermatoze, demineralizare,
diaree, enterocolite, guta, hemoragii gastrointestinale, impotenta,
insuficienta vederii si boli diferite oculare, ictere, imunitate (o
întareste), infectii intestinale, insuficienta
hepatica, insuficienta lactatiei, paraziti intestinali, prevenirea
bolilor degenerative si infectioase, prevenirea îmbatrânirii,
rahitism, reumatism, ulcere gastrointestinale, veruci.
Preparare:
-Morcov
ras se aplica pe afectiunile pielii. Se va lasa timp de 30
minute dupa care se va spala cu apa calduta. Se
poate face de mai multe ori pe zi.
-Suc de
radacina de morcovi se aplica pe tegumente pentru cicatrizare.
Intern se va putea consuma câte 200ml de suc de mai multe ori pe zi. Se poate
folosi în combinatie cu alte sucuri fiind foarte indicat în aproape toate
afectiunile descrise mai sus. Se vor consuma în cure de mai lunga
durata. În cazul în care apare o colorare a pielii, se va întrerupe
aceasta cura pentru câteva zile dupa care se va putea relua.
Este semnul ca este prea puternica actiunea de epurare a
organismului. Se ia acest suc doar înainte de mese. Este cel mai util dintre
toate sucurile de legume.
-La copii
mici sucul de morcov se dilueaza cu apa si se foloseste în
locul laptelui.
-Contra
constipatiei:supa dintr-un kg
de radacini fierti de 2 ori într-un litru de apa si
pasati.
-Diaree
infantila- supa de morcovi; se curata 500 g de
morcovi, se taie în bucati si se fierb într-un litru de apa
pâna când se moaie complet. Se trec prin sita de piureu. Se adauga
apa clocotita pâna se ajunge la 1 litru si se mai pune ˝
lingurita de sare. Se administreaza pe parcursul a 24 ore, timp
de 2-3 zile. Se poate da cu biberonul, iar partea consistenta cu lingura.
Laptele se reintroduce treptat, în 5-6 zile, micsorând cantitatea de
morcov utilizata de la 500 g la 100 g la litru de apa. Se poate
pentru cei mai delicati sa se faca doar din 200 g în loc de 500
g. Se da în acest caz o parte de supa pentru una de lapte, pâna
la 3 luni apoi o parte supa la 2 parti lapte, dupa
aceasta vârsta.
-Seminte;
infuzie cu o lingurita la o cana de apa data în
clocot; stimulent, aperitiv, diuretic, emenagog, galactogog. La doza de 1-5 g
semintele sunt carminative (expulzeaza gazele intestinale).
-2
lingurite de frunze de morcov se vor maruntii apoi se vor pune
în 250 ml apa. Se acopere pentru 10 minute dupa care se
strecoara. Este foarte util intern mai ales în afectiunile digestive,
sau extern la afectiunile dermice.
-Suc de
morcovi se va pune în lapte, cantitati egale. Este un bun
expectorant.
-În cazul
sugarilor li se poate da suc de morcovi în locul supei. La început se va da
diluat cu lapte si în cantitate mica, dupa care se va putea da,
asa cum este fara sa mai fie diluat în functie de
toleranta individuala.
-Extern
sucul se poate aplica chiar pe cancerul pielii. Sau se va rade si se
aplica sub forma de pasta local.
-Frunzele
se pot fierbe 2 linguri la 100 ml apa timp de 5 minute apoi se aplica
în lotiuni pe piele, dupa strecurare, iar cu plantele strecurate se
va putea face cataplasma..
-În
cancer cu metastaze se indica consumul exclusiv doar al sucului în orice
cantitate, fara sa se mai dea alte alimente în afara sucurilor
de legume în care morcovii sunt baza. Se poate în acest fel sa se consume
pâna la 3 litri de sucuri pe zi.
-Suc de
morcovi 100 ml se va amesteca cu un galbenus de ou si putin
ulei de masline, se va consuma de mai multe ori pe zi. Este indicat în
afectiunile respiratorii inclusiv TBC, sau cele ale aparatului digestiv.
-Se poate
folosi în diferite preparate cosmetice.
-Inflorescentade morcov se va pune la uscat apoi se
transforma în praf si se vor lua câte un vârf de cutit sau o
lingurita, de mai multe ori pe zi. Se vor lua înainte de mese, se
tin mai mult în gura, apoi se vor înghiti. Este foarte util la dereglarile
ganglionare sau boli endocrine.
-Praf din
seminte de morcov câte 3 lingurite pe zi se vor lua pentru a aduce
mai mult estrogen în organismul femeilor, în osteoporoza, menopauza
sau afectiunile ovarelor. Acesta asigura o dezvoltare mai mare a
sânilor si dezvoltarea caracterelor feminine la fetele tinere. Este bun
chiar si în cazul parului în exces care apare la unele femei la
menopauza, sau în cazul bufeurilor de calduri. Se va da si soia
în alimentatie în acest caz.
În traditia populara: inflorescentele se fierbeau în
vin si se dadeau barbatilor în cazurile de impotenta.
Compozitie chimica, proprietati
si preparare
sunt identice cu cele ale morcovului cultivat cu mentiunea ca acesta
este indicat suplimentar în impotenta când se da
inflorescenta care este mult mai activa ca a celui cultivat.
Se poate face din inflorescente de
morcov o tinctura care este foarte eficienta în cazul
impotentei. Pentru aceasta se vor culege inflorescentele pe soare. Se
vor spala bine cu multa apa. Se maruntesc dupa
care se vor introduce într-o sticla preferabil de culoare închisa care
se poate închide ermetic. Se umple sticla fara sa se îndese
si se va pune apoi peste acestea alcool alimentar de 70°,
pâna se umple sticla. Se vor lasa timp de 15 zile agitând des. Se vor
strecura apoi se pun în sticla mici. Se va lua câte o lingurita
de 3 ori pe zi diluata cu apa în cazurile mai grave sau doar o
lingurita la nevoie.
MURUL.
Rubus fruticosus. Fam.
Rosaceae.
Denumiri populare: mur de padure, mur negru, mur
paduret salbatec, mura, mur tufos, rug, rug de mure.
În traditia populara: ceaiul din frunze si vlastari
tineri sau decoctul radacinii se lua contra tusei, diareei si
dizenteriei. Fiertura din frunze, flori si ramuri tinere, se folosea la
bronsite. La Rasinari, murele se fierbeau cu untura si
se luau contra tuberculozei pulmonare. Vinul din mure se lua la catare. Ceaiul
si decoctul din rug sfarâmat si amestecat cu unsoare de porc, se
facea o alifie contra bubelor la copii. Ceaiul din decoct de mure se lua
contra leucoreei. Cu frunze arse sfarâmate se facea o alifie pentru
bube la copii. Se folosea de asemenea în multe leacuri mai ales în ceaiuri
împotriva raguselii si a junghiului provenit din
raceala.
Compozitie chimica:fructele-84% apa, acid izocitric,
succinic, oxalic si malic, monoglucida cianidica, zahar, materii
grase, proteine, tanin, flavone, un principiu colorant, saruri minerale,
calciu, magneziu, fosfor, potasiu, dar difera de solul în care au fost
crescute. Vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E.
Frunzele, mugurii ramurile tinere: tanin,
flavone, acizi organici: malic, succinic, lactoizocianic, oxalic, vitamina C,
inozitol, celuloza si multe alte substante minerale.
Fructele: tonic, astringente, laxative, depurative,
nutritive, Regleaza actiunea melaninei fiind utila celor cu
dereglari ale acestei substante (vitiligo, etc), reda acuitatea
vizuala, reface celulele lezate ale tubului digestiv. Este util în diabet.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni dermatologice,
afectiuni oculare, afectiuni pulmonare, afte, amigdalita,
anemie, angine, boli de colagen, boli renale, bronsite, cancer, ciclu
menstrual neregulat, constipatie cronica, colita de putrefactie,
ciclu menstrual neregulat cu hemoragii mari, dezinfectant intestinal, diabet,
diaree, dismenoree, enterocolite, fisuri anale, gastrita hipoacida,
gingivite, hemoragii, hemoroizi, inflamatii laringo-esofagiene,
infectii intestinale sau urinare, leucoree, psoriazis, refacerea
celulara mai ales a tubului digestiv, chiar si la cei recent
operati, stomatite, ulcer gastric, varice.
Preparare:
-2
lingurite de frunze maruntite, se vor pune la 250 ml apa
clocotita. Se va acoperi pentru 10 minute dupa care se strecoara.
Se pot consuma 3-4 cani pe zi. Cu o cantitate dubla de planta se
va putea face gargara sau spalaturi vaginale sau alte
aplicatii pe piele. În toate afectiunile descrise.
-Suc din
fructe în orice cantitate, în functie de toleranta individuala.
Este util sa se faca o cura cu câte 200 ml suc de 3 ori pe zi, o
perioada de minimum o luna în afectiunile mai grave. Se va putea
amesteca cu orice alt suc.
-Siropul
se va putea folosi câte o lingurita de mai multe ori pe zi. La fel
dulceata.
În traditia populara: decoctul se folosea la spalaturi
si oblojeli contra durerilor de cap. Contra durerilor de urechi se
facea cu el abureli, ori spalaturi cu decoctul florilor. Se
folosea si la rani, bube, bube dulci, hemoroizi. Ceaiul se lua contra
tusei, raceli, reumatismului. Decoctul se tinea caldut în
gura, contra durerilor de dinti; se mai facea cu el
gargara, contra durerilor de gât. Peste tot era folosit la durerile de
stomac. Sub forma de ceai sau plamadit în rachiu, de seara
pâna dimineata, se lua contra vatamaturii.
Foarte frecvent era întrebuintat pentru
usurarea nasterilor, a complicatiilor sau a altor afectiuni
feminine.
Compozitie chimica: oficinale sunt capitulele florale cu
pedunculul de cel mult 1 cm, recoltate pe timp însorit dupa ce s-a ridicat
roua si când florile lor ligulate sunt dispuse orizontal, mai târziu
rasfrângându-se. Contin: ulei volatil aproximativ 0,3%, colorat în
albastru datorita prezentei azulenelor, chamazulenul se formeaza
sub actiunea enzimatica.
Se mai gasesc: sesquiterpene monociclice
numite A, B, C, alcooli sesquiterpenici între care bisabolul, derivat de la
sesquiterpena A, aspigenina, libera si sub formaglicozidica, quercimeritrina,
umbeliferona si metilumbeliferona.
În afara de ulei volatil si flavone,
florile contin rezine, un mucilagiu care este constituit din anhidrida
acidului galactouronic, legat de galactoza, glucoza, arabinoza,
xiloza, ramnoza, substante minerale diferite în functie de
sol.
Actiune
farmaceutica:
au actiune antiflogistica a azulenelor si favorizeaza
repararea tesuturilor datorita prezentei proazilenelor si a
azulenelor, normalizeaza secretia acidului clorhidric în stomac. Prin
actiunea lor se elibereaza histamina care stimuleaza aparatul
reticuloendotelial. Au si o actiune spasmolitica datorata
derivatilor cumarinici si flavonici, antihistaminice, antiseptice,
precum si o actiune antinevralgica usor sedativa.
Substantele
mucilaginoase actioneaza asupra intestinului întârziind
absorbtia, sau prelungind actiunea asupra mucoasei intestinale a
medicamentelor ingerate în acelasi timp.
Se pot administra ca amar-aromatic, stomahic,
si antispasmodic, utile mai ales în inflamatiile gastrice, în
stari dispeptice, etc. Actioneaza si asupra colitelor sau
în inflamatii intestinale diverse.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese dentare, afectiuni
bucale, afectiuni dentare, afectiuni gastro-intestinale si
stomacale, amigdalite, arsuri, astm bronhic, Balanite, balonari, boli de
ficat, bronsite, cataruri, cearcane, conjunctivite, colici, colorarea
parului, colite, dermatoze diverse, diaree, dismenoree, dizenterie
amebiana, dureri de urechi, eczeme zemuinde generalizate, enterocolite,
faringite,furuncule, gripa,
hemoroizi, hidrosadenite, infectii renale, infectiile pielii,
inflamatiile cailor urinare, inflamatii acute sau cronice,
leucoree, leziuni lichefinizate, menstre dureroase, nevralgii, panaritiu,
prurit senil, raceli, rani purulente, stari alergice, stari
febrile, stomatite, tenuri iritate, tulburari digestive, toxiinfectii
alimentare, tulburari dispeptice, ulceratii cronice, ulcere de
gamba, vaginite.
Preparare:
-Infuzie
din 2 lingurite de planta, puse în 250 ml apa clocotita. Se
acopere apoi 10 minute dupa care se strecoara si se pot consuma
2 cani pe zi.
-Infuzie
din 100 g flori puse într-un saculet de pânza care se cufunda
pentru 10 minute în apa clocotita dupa care se vor face bai
generale în afectiunile pielii extinse.
-Infuzie
din 20g plante care se pun la 1 litru de apa, pentru 10 minute dupa
care se strecoara si se pun pe tenurile sau pielea iritata.
-Infuzie
din 30 g flori la 500 ml apa clocotita. Se vor lasa apoi timp de
10 minute acoperite, dupa care se vor strecura si se poate folosi la
spalaturi în afectiunile externe.
-Comprese
cu flori care se vor pune în apa clocotita, apoi se strecoara
dupa 10 minute si florile se vor pune în pansamente iar ceaiul se va
putea consuma intern.
-Decoct
din 2 lingurite de flori fierte pentru 5 minute apoi strecurate care se
vor aplica pe piele în afectiunile de mai sus.
-50 g flori maruntite se vor pune
în 250 ml ulei de floarea soarelui. Se vor tine apoi timp de 3 ore pe baia
de apa. Se vor strecura. În cazul în care se doreste a se face o
crema se va adauga la acest ulei si ceara de albine- aproximativ
50g. Se pun din nou pe baia de apa, dupa care se va lua de pe foc, se
mesteca în permanenta pentru ca are tendinta de
stratificare.
Uleiul se
poate folosi si intern luat câte o lingurita dimineata pe
nemâncate în afectiunile gastrice.
MUsTAR ALB.
Sinapis alba Fam. Cruciferae.
Denumiri populare: curpen alb, hordel, hrenoasa, mustar
bun, mustar de gradina, rapita alba,
rapita de gradina, rapita de mustar.
În traditia populara: mustarul se punea la ceafa sau la
urechi, contra durerilor de cap. Pisat maruntel, cu lapte dulce, se
folosea contra orbaltului. Radacina fiarta cu vin, se lua
dimineata si seara contra treapadului.
Era un leac obisnuit contra
junghiurilor; se amesteca faina de mustar cu otet, se facea
o turta si se punea în legatura.
Altii luau o parte faina de
mustar si 2 parti de grâu, le amestecau le puneau pe o
cârpa si apoi tineau 5-6 ore pasta facuta cu
otet. În locul de faina se foloseau uneori tarâte de
grâu.
Unii faceau bai cu
partile aeriene ale plantei, contra reumatismului si racelii.
Compozitie chimica: oficinale sunt numai semintele ajunse
la complecta lor maturitate (Semen Sinapis nigrae sau Semen Brassicae nigrae)
semintele contin ulei vezicativ, mucilagii, glicozide. Sinalbina
produce glucoza, esenta de mustar, sinigrina,
sinapina, mirozna, etc. Esenta este puternic aromata cu
gust picant. Saruri minerale, mucilagii, etc.
Actiune farmaceutica: semintele laxative, stimulente ale
secretiilor gastrice si biliare, regleaza tranzitul intestinal încetinit.
Util în crearea poftei de mâncare datorita faptului ca stimuleaza
secretia gastrica. În solutie apoasa ia nastere o
substanta care irita mucoasa intestinala, laxativ mecanic.
Se poate folosi în urmatoarele afectiuni: afectiunile esofagului si
ale stomacului, în special în cazurile în care sucul gastric este lipsa.
Anorexie, constipatie, rino-sinuzite, circulatia sângelui deficitara.
Preparare: semintele se pot lua sub forma de boabe când se înghit
asa cum sunt câte 4-8 boabe o data în afectiunile stomacului,
constipatie, etc.
-Se
folosesc la diferite preparate culinare pentru a se aromatiza în scopul
redarii poftei de mâncare, sau pentru refacerea circulatiei sângelui
dereglate.
-Se face
faina care se va aplica extern în cazurile în care se va dori
refacerea circulatiei. Se vor tine în functie de
toleranta dupa care se va spala local cu apa
calda.
Se
poate folosi de asemenea în combinatie cu alcool sanitar si se
aplica extern în cazurile în care exista anumite dureri, reumatismale
sau de alta natura.
Semintele de mustar
macinate, cunoscute si sub numele de faina de mustar
(Farina Sinapis) se folosesc extern sub forma de cataplasme de
faina de mustar sau sinapse, bai de mustar si
hârtie de mustar (Charta Sinapista).
Cataplasmele se prepara
astfel: faina de mustar se amesteca cu apa la temperatura
camerei 20-30° si se obtine o pasta,
apoi se lasa în repaus 10-15 minute timp în care ia nastere
esenta (uleiul) de mustar care este principiul activ; dupa aceea
pasta se aplica pe locul bolnav unde se mentine 10-15 minute când se
produce revulsia; se aplica de obicei în afectiunile pulmonare.
Cataplasmele nu se folosesc la copiii mici.
Baile de mustar: se obtin din pasta de
faina de mustar dupa ce s-a format uleiul de mustar,
care se amesteca cu apa calda pentru baie.
Hârtia de mustar se obtine tot din faina de
mustar, însa fara ulei, care este fixata pe fâsii
de hârtie cu ajutorul unei solutii de cauciuc.
MUsTAR NEGRU.
Brassica nigra. Fam.
Crucifere.
Denumirea populara: hardal, harsti, mustar de câmp,
mustar salbatic, rapita de mustar, rapita
salbateca.
În traditia populara: se folosea la fel ca cel alb. Este de
preferat însa acesta, care se folosea înca de multi ani în
traditia populara în special la cataplasme si bai contra
nevralgiilor si reumatismului fiind mai util ca cel alb.
Compozitie chimica: izotiocianat de oil, siringrozida
(tioglicozida) prin hidroliza sub actiunea unei
enzime-mirozina, ce se gaseste în celulele mustarului pune
în libertate olil senevolul (aglicon), esenta de mustar,
mucilagii, lipide formate din gliceridele acizilor oleic, linoleic si
erucic, proteine, colina si saruri minerale.
Actiune farmaceutica: datorita alilsenevolului, semintele
de mustar negru au proprietati rubefiante. Proprietatile
iritante sunt diminuate de mucilagiile existente în seminte.
Preparare: se foloseste doar extern, intern poate produce o serie de
dereglari.
-Extern
produce o congestie superficiala cu efect de decongestionare chiar si
în profunzime, pentru zona la care se aplica. Este preferabil sa se
foloseasca faina de mustar.
-Peste 50
g de faina de mustar se pune apa calda. Se face o
pasta care se va aplica pe o bucata de pânza, apoi se va pune pe
locul care se doreste a fi tratat. Se va tine în functie de
toleranta individuala a fiecaruia. În cele mai multe cazuri este
suficienta o perioada de 20 de minute dupa care se va spala
local cu apa calda, pentru a nu se irita local.
În cazurile în care este vorba despre o piele
mai sensibilase va tine o
perioada mai scurta sau se amesteca cu uleiuri diverse sau alte
plante, chiar cu faina de in care este deosebit de utila în
aceste cazuri, în special la copiii la care se aplica.
MUTĂTOAREA.
Bryonia alba Fam.
Cucurbitaceea.
Denumiri populare: bodicica,
cataratoare, cireasa câinelui, curcubetea,
gurare, împarateasa, ludaie de pamânt, morcova ielelor,
mutatoare cu poame negre, poama salbateca, suitoare, tigva
de pamânt, turbeaza cânelui, turnari, zbârnata.
Specia Bryonia dioica (mutatoarea cu
poame rosii) are fructele rosii asemanatoare cu cea
neagra diferind doar culoarea fructelor. În privinta tratamentelor
si a compozitiei sunt foarte asemanatoare.
În traditia populara: a fost între cele mai importante plante din
medicina populara, ceea ce a sugerat numele de
"împarateasa". Radacina pisata se punea în legaturi
contra durerilor de cap. Rasa si amestecata cu untura
rânceda de porc, se folosea pentru "chelbe", iar cu mâzga ei se ungeau
fetele pe cap ca sa le creasca parul. Fripta în unsoare de
porc cu pucioasa, se întrebuinta contra scabiei. Se punea în rachiu
contra vatamaturii. Unii o taiau în felii, o însirau
pe sfoara si o puneau la uscat; când o foloseau, o pisau marunt
si o amestecau cu rachiu; sau faceau din ea o turta, pe care o
puneau pe pântece. Decoctul radacinii se lua contra frigurilor.
Radacina se cocea, se amesteca cu miere si rachiu, din care se
lua dimineata câte o lingurita, contra durerilor de piept, a naduselii.
Floarea, fiarta în vin sau apa se bea pentru a opri
varsaturile cu sânge. Cu radacina rasa se mai folosea
la muscaturi de sarpe sub forma de cataplasme.
Actiunea farmaceutica: are actiune paralizanta asupra
sistemului nervos, delir, moarte. Intoxicatia se manifesta prin
diaree cu sânge. Ca antidot se poate folosi carbunele medicinal si
multe lichide care sa dilueze principiile active din planta. Are în
special actiune diuretica si purgativa. De asemenea se mai
pot cita efectele care le are în inflamatii si dureri reumatismale.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: alopecie, constipatie, dureri
de cap, reumatism.
Preparare: suc de radacina se va lua cu precautie intern câte
o jumatate de lingurita.
-Se va
face o tinctura
din 20 g
radacina maruntita care se va pune în 250 ml
alcool de 70°. Se va tine timp de 15 zile agitând
des. Dupa 15 zile se va strecura. Se poate lua câte 10 picaturi
intern. Extern se aplica pe locurile dureroase aceasta tinctura,
care se va pune pe un pansament îmbibat cu aceasta tinctura.
-Planta
proaspata (radacina), se va pune sub forma de
rondele pe locurile dureroase.
-Planta
proaspata se va pune în otet, o parte planta maruntita
si 2 parti otet. Se va tine timp de 8 zile dupa care
se va strecura. Se va putea aplica în cazul mâncarimilor sau a durerilor
pe care le calmeaza foarte bine.
-Cataplasme
cu planta proaspata se poate aplica pe locurile dureroase,
pentru înlaturarea durerilor.
MUTULICĂ.
Scopolia carniolica Fam.
Solanaceae.
Denumiri populare: matraguna mica,
nimeata, sculatoare mare. Se folosesc rizomii.
În traditia populara: în tara Oltului era un leac obisnuit
contra reumatismului. Radacina se fierbea, din decoct se bea
putin, iar cu restul se faceau spalaturi si bai.
Unele babe faceau cu ea abureli, iar pentru bautul fierbeau o
cantitate mai mica, în apa sau vin. Nu se hotarau sa dea
prea usor aceasta planta pentru ca multi din cei care
luau înnebuneau, câteva ceasuri, o zi si apoi îsi reveneau. Se mai
folosea la impotenta.
Compozitie chimica: rizomii si radacinile
plantei contin un alcaloid în care predomina atropina. Mai contine
belaradina, hiosciamina, scopolamina, scopinatropica.
Intoxicatie: în cazurile în care se foloseste
accidental este bine sa se ia carbune medicinal, purgative sau chiar
spalaturi gastrice si clisme. Semnele intoxicatiei:
dilatarea pupilei, uscarea gâtului, senzatie de sete, halucinatii,
delir, pierderea cunostintei, tetanie si moarte.
Se
poate folosi doar prin preparatele farmaceutice, fiind prea toxica sa
se poata prepara în gospodarie fara pericolul mortal pe
care-l are aceasta planta. Exista multe cazuri în care s-a
folosit pentru impotenta si omul a murit. Chiar daca este
foarte eficienta în multe cazuri, nu este bine sa se foloseasca.
În trecut se folosea ca planta în diferite rituale magice.
Nalba creata- Malva
crispa. Nalba de cultura- Malva glabra. Nalba de
gradina- Althea rosea. Nalba de padure-Malva silvestris.
Nalba mare- Althea officinalis.Nalba mica-Malva negleta.
În traditia populara: frunzele si florile crude ori decoctul
lor se folosea la bube, umflaturi si abcese. Radacina
fiarta în lapte se pune al orice buba ca sa sparga. Planta
fiarta cu radacina cu tot se punea în legaturi contra
umflaturilor la picioare. Ceaiul sau decoctul din flori, frunze sau
radacini sa lua în mod curent contra tusei, durerilor de piept
si naduselii. Pentru raceala la plamâni, se bea
ceai de nalba cu flori de soc.
Din frunza uscata la umbra se
facea un ceai, care se bea amestecat cu lapte dulce, contra durerilor la
rinichi. Contra ascitei, se fierbea nalba cu urzici craiesti
si patrunjel de câmp si se bea câte o ceasca din
decoct, dimineata, la amiaza si seara.
Decoctul frunzelor si florilor sau planta
pisata si pusa în rachiu se lua pentru leucoree. Ceaiul din
frunze si flori se mai lua pentru încetarea hemoragiilor interne.
Compozitie chimica: sunt folosite frunzele (Folium Malvae)
contin: mucilagii care prin hidroliza dau acid galacturic, acid
uronici, ramnoza, arabinoza, glucoza, metilpentoze, amidon, zaharuri,
asparagina, substante grase, pectine, betaina, tanin,
substante rezinoase, alteina (în special în flori-este un colorant,
mucilagii, tanin, flavonoide), etc.
Actiune farmaceutica: emolienta, calmanta, antiinflamatoare,
secretolitica pulmonara, inclusiv la afectiunile interne sau
externe. Ajuta la refacerea mucoaselor. Are actiune behica.
Expectoranta, emolienta, antiinflamator renal si
gastrointestinal, calmant.
Frunzele intra în compozitia
speciilor pectorale si a ceaiurilor pentru gargara si pectorale.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, afectiuni bucale
inflamatorii, afectiuni congestive ale pielii, aftoza bucala,
boli infectioase, bronsite, cistite, constipatie, cuperoza,
dermatoze, eczeme, enterite, furunculoza, gastrite, hemoroizi,
infectii renale, iritatiile aparatului digestiv, iritatiile
aparatului renal si urinar, infectii renale, laringite, pleurite,
rani, stomatite, traheite, tulburari gastro-intestinale,
ulceratii, vaginite.
Preparare:
-Infuzie
din 2 lingurite de flori maruntite care se vor pune la 250 ml
apa clocotita. Se foloseste atât intern cât si extern.
-Decoct
din 2 lingurite de planta (radacina) care se va pune
la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara.
Se poate folosi atât intern cât si extern.
-Macerat
din 2 lingurite de radacina maruntita care
se pune la 250 ml apa. Se va tine timp de 8 ore dupa care se
strecoara. Se va putea folosi la afectiunile de mai sus. Este cel mai
util în afectiunile aparatului digestiv si respirator acest preparat.
Se poate
folosi în diferite combinatii cu alte plante medicinale.
NAP.
Brassica napus Fam.
Brassicaceae.
Denumiri populare: broajbe, cius, colza, curechi
chinezesc, curechi de câmp, hordal, napi curechesti, napi de miriste,
napi de vara, napi salbatici, pere de pamânt, rapita,
rapita colta, rapita de câmp, rapita
marunta, rapita salbateca, ripac, turnep,
tus.
În traditia populara: frunza se punea pe taieturi,
rani, buboaie. Cu sfecla,
ceapa si grasime de porc se oblojeau femeile de durere de
pântece. Cu decoctul se mai faceau spalaturi la bolile femeiesti.
Compozitie chimica: radacina contine peste 80%
apa, proteine, grasimi, extracte neazotate, sulforafan, indoli,
betacaroten, celuloza, arsen, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, iod, fier,
vitaminele: A, B1, B2, niacin, C, E. Valoare energetica 29 K\cal.\100g.
Frunzele contin apa 88%, proteine, grasimi, extracte ne azotate,
celuloza, saruri minerale, vitamine.
Actiune farmaceutica: prin vitaminele care le contine,
sulfuran, indoli, etc. Este foarte util în lupta cu cancerul. Are
proprietati diuretice, dizolvant uric, efecte expectorante, depurativ.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, angina
pectorala, bronsite, cistite, degeraturi, enterite, furuncule,
guta, litiaza urica, tuse, tratamente cosmetice.
Preparare:
-O
lingura de pulbere de radacina se va pune în 250 ml
apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se
strecoara. Se bea întreaga cantitate în prize mici pe parcursul întregii
zile în afectiunile de mai sus.
-100 g
radacini se taie în felii si se vor pune la un litru de apa
sau lapte, care se fierb pentru 20-30 minute. Se strecoara si se va
face gargara sau se foloseste extern.
-Radacina
proaspata sau uscata se va pune cataplasma calda
pentru a se colecta mai repede puroiul si a ajuta la coacerea lui mai
rapida.
NARCISA ALBĂ.
Narcissus
poeticus. Fam. Amaryllidaceae.
Denumiri populare: caprine, cocorita, cuprine, flori
de primavara, fulie, galuste, ghiocei albi, ghiocei de
munte, ghiocei de gradina, ruscuta plina si
goala, chirsenis, zarnaiadele.
În traditia populara: în sudul Transilvaniei, ceaiul se folosea
la durerile de piept, în aprinderile de plamâni, pentru suspin si
bataie de inima.
Bulbii
aceste plante sunt mortali în doze de peste 10g. pe zi.
Compozitie chimica: alcaloizi narcisina si glicozide
ale izometonului. Bulbii contin alcaloizii licorenina, gelantina,
licorina, narcisidina sunt foarte toxici. Simptomele intoxicatiei sunt:
hipertensiune accentuata, somnolenta, miscari
convulsive, degenerarea functionala a ficatului.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: anxietate, astm, diaree,
nevroza cardiaca, stari de agitatie sau nervozitate, tahicardie,
tuse.
Preparare:
-2
lingurite de petale de narcisa se vor pune în 250 ml apa clocotita.
Se vor acoperii pentru 10 minute dupa care se poate consuma câte 2
cani pe zi. Este mult mai util ca aceasta planta sa se
combine la preparare cu alte plante si atunci efectul tratamentului este
mai puternic.
-Sirop-
într-un borcan se vor pune un strat de petale de narcisa care se vor
acoperii cu miere, apoi înca un strat de petale si alt strat de miere.
Se va face tot asa pâna la umplerea borcanului. Se va lasa apoi
2 luni la rece timp în care nu se umbla la borcan. Dupa acest
interval de timp se poate strecura si se poate apoi consuma ca orice sirop
în dilutie cu apa.
NARCISA GALBENĂ.
Narcissus
pseudonarcissus Fam. Amaryllidaceae.
Denumiri populare: bureti, caprine, gheocei, ghiocei de
gradina, narcise, zarnacadele.
Proprietati, preparare; sunt identice cu cele ale narcisei albe
În traditia populara: cu dosul plantei se faceau
spalaturi si oblojeli la junghiuri, matrici, reumatism. Se
mai bea în credinta ca opreste orice scurgere, pierdere de
sânge. Cu decoctul se faceau spalaturi la
roseata.
Actiune farmaceutica: astringenta, antiinflamatoare,
regleaza ciclul menstrual, rezolva sterilitatea femeilor,
vindeca bolile intestinelor, ajuta la lupta cu cancerul, în special
în zona genitala, antibiotic, antihipotensiva, antihemoragica,
antiseptica, dezintoxica organismul, distruge microorganismele
patogene, tonifianta, diuretica, depurativa, vasoconstrictoare.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afte, amigdalita, angine, boli
intestinale, bolile organelor genitale, boli de ochi, bronsita,
cancer, ciclu menstrual prelungit, cistita, chisturi ovariene si
renale, contuzii, diabet, diaree, dureri reumatice, enterite chiar
hemoragica, epistaxis, frigiditate, hemoragii, herpes inclusiv cel
genital, hipermenoree, impotenta, infectii pulmonare,
inflamatiile pielii, inflamatiile chiar acute ale intestinului,
leucemie, leucoree, pecingine, pelagra, plagi si ulceratii,
rani, reumatism,sterilitate,
stomatite aftoase, tuberculoza, varice.
Preparare:
-Cel mai
eficient este folosirea puberei de planta. Aceasta se face cu ajutorul
râsnitei de cafea. Se va lua 1-2 lingurite de 3 ori pe zi, în
special în afectiunile grave. Se poate face acest lucru o perioada
mai lunga fara efecte secundare. Este foarte util în special în
afectiuni cancerigene.
-Se vor
pune 2 lingurite de planta la 250 ml apa la temperatura camerei.
Se va lasa pentru 8 ore dupa care se va strecura. Separat se va face
din 2 lingurite de planta un infiltrat. Acesta se va pune în 250 ml
de apa clocotita. Se va acoperi pentru 10 minute, dupa care se
va strecura. Dupa ce acesta se mai raceste se amesteca cu
primul preparat si se consuma în cursul unei zile.
-Tinctura- se vor pune 50 g de planta
maruntita sau chiar transformata în praf într-o
sticla. Peste acesta se va pune alcool alimentar de 70°. Se va
tine apoi timp de 15 zile, timp în care se va agita de mai multe ori pe
zi, pentru a se extrage principiile active din plante. Se va strecura dupa
aceasta perioada.
Se va putea lua câte o lingurita din
tinctura de 3-4 ori pe zi diluata cu apa. Este bine ca aceasta
sa se ia înainte de mese.
În traditia populara: are proprietati diuretice si
se folosea sucul proaspat, uneori subtiat cu lapte, sirop,
salata si tocatura de frunze. Se mai folosea în boli de
piele. Ca planta medicinala si condimentara a fost
cunoscuta din antichitate.
Compozitie chimica: protide, hidrati de carbon, o
substanta amara si un produs sulfoazotat cu gust de
asemenea amar, saruri minerale de fier, magneziu, fosfor, iod, calciu, arsen,
cupru, zinc, sulf, vitaminele: A, B1, B2, C, E, niacina.
Actiune farmaceutica: nu se poate utiliza decât proaspata
pentru ca prin uscare îsi pierde principiile active. Este afrodisiac,
diuretica, depurativa, stomahica, expectoranta, tonica,
vitaminizant, mareste cantitatea de urina care se elimina,
stimuleaza sucul gastric si cel biliar, scade glicemia, antidot al
nicotinei.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, alergii, alopecie, arsuri,
boli limfatice, boli de rinichi si vezica, boli de piele,
bronsita, calculoza renala, cancer, constipatie,
diabet zaharat, dischinezii biliare, diateze, eczeme, efelide, gingivite,
herpes vaginal, hidropizie, impotenta, inflamatiile pielii,
leziuni herpetice, paradontoza, prurit vulvar, rahitism, stomatite
herpetice, toxiinfectii, ulcere cronice ale pielii, viermi intestinali.
Preparare:
-Se va folosi doar planta proaspata
sub forma de suc care se va lua intern câte o lingurita minimum
de mai multe ori pe zi.
Extern se
va folosi atât sucul cât si planta proaspata cu care se vor face
cataplasme sau pansamente.
NĂUT.
Cicer arietinum.
Planta
ierbacee din Asia. Se foloseste samânta.
Compozitie chimica: lipide, substante azotate, amidon,
hidrati de carbon, saruri minerale- fosfor, potasiu, magneziu,
calciu, sodiu, siliciu, oxid de fier, arsenic, asparagina, vitaminele B,
C.
Actiuni farmaceutice: energic, diuretic eliminator al acidului
uric si al clorurilor, antiseptic urinar, stomahic, vermifug.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: astenii, insuficienta
digestiva, litiaza urinara, munci care cer forta,
paraziti intestinali.
Preparare:
-ciorba
diuretica: naut 100 g, orz 150 g. Se fierbe o jumatate de
ora într-un litru de apa si se adauga patrunjel
proaspat. Lasati sa se infuzeze 10 minute. Se beau 3 pahare
pe zi.
-Se
prajesc boabele, se macina si se pune o lingurita de
faina prajita la 100 ml apa. Se obtine o cafea
care se poate bea de 3 ori pe zi câte o ceasca.
NĂVALNIC.
Phyllitis ocolopenobium sau Scolopendrium
vulgare
Fam. Polipodiaceae.
Denumiri populare: feriga, iarba de urechi, limar,
limba boului, limba vacii, limba vecinei, limbarita, odolean, podbal,
razele soarelui.
În traditia populara: radacinile pisate si
frunzele se foloseau la vindecarea ranilor. Din frunze se facea un
ceai pentru tuse, naduseala si fierbinteala.
Navalnicul pisat, fiert în rachiu de drojdie, se bea dimineata, pe
nemâncate, contra vatamaturii. Fiertura plantei uscate si
pisate se lua în bolile de splina. În multe parti planta cu
rizomul se folosea contra tuberculozei.
Se foloseste la urmatoarele afectiuni: afectiuni renale, boli
hepatice si vezicale, diaree, eczeme, febra, obstructie intestinala,
rani, tuberculoza. tuse.
Preparare:
-O
lingurita de rizom uscat se va macina cu râsnita de
cafea dupa care se va pune în 250 ml apa. Se acopere pentru 10 minute
dupa care se va strecura. Se poate folosi intern câte 2 ceaiuri pe zi sau
extern se vor face spalaturi cu scop vulnerar sau se vor aplica
cataplasme sau comprese.
-2
lingurite de rizom macinat cu râsnita de cafea se va pune
în 250 ml apa. Se va fierbe timp de 10 minute dupa care se va
strecura. Se poate consuma 2 ceaiuri din acestea pe zi. Extern se poate face
cataplasma cu planta din acest decoct.
În traditia populara: fiertura semintelor în vin, ca si
pâinea peste care s-au presarat, seminte de negrilica, înainte
de a se coace, sau cea facuta din amestec de faina de grâu
si putina negrilica, erau folosite în bolile de stomac
(indigestii, colici, gaze, lipsa poftei de mâncare) si în boli de piept;
se spunea ca alunga viermii din mate, marind în
acelasi timp si cantitatea de lapte. Semintele pisate ca
faina, amestecate cu moare de varza, se luau contra limbricilor.
Se
folosesc semintele.
Compozitie chimica: contin ulei volatil compus din
nigelana, un compus terpenoidic-hederagenina, ulei gras,
substante albuminoide, saruri minerale.
Se poate utiliza la urmatoarele afectiuni: ameteli, anorexie, astm,
bronsite, colici gastrointestinale, impotenta, paraziti
intestinali.
Preparare:
-1-2
lingurite de seminte macinate se vor pune într-un litru de vin.
Se vor fierbe timp de 10-15 minute. Se va lasa apoi acoperit o
perioada de 10 minute dupa care se strecoara. Se poate consuma
câte 50 ml înainte de mese în afectiunile de mai sus.
În traditia populara: decoctul din flori si frunze se bea
contra durerilor de pântece. În unele sate, îl beau femeile care nu aveau copii
si doreau sa aiba. Se mai folosea la muscaturi de
sarpe. Ceaiul din frunze si flori se lua contra tensiunii
marite. Decoctul sau extrasul spirtos al florilor se utiliza în leucoree
si ca hemostatic.
Compozitie chimica: florile contin delfinina, un
glicozid al camferolului, alcaloizii: decozina, lictonina,
delzalina, dalfelatina, saruri minerale, pigmenti, etc.
Toxicitate-simptomele intoxicatiei sunt: salivatie abundenta,
tulburari digestive, insuficienta cardiaca, colaps si
moarte prin asfixiere.
Actiune farmaceutica: analgezica, fertilizante, hemostatice,
hipotensiva, bradicarizante. Diminueaza bataile inimii, de
asemenea diminueaza senzatia de durere, opreste hemoragiile
si stimuleaza apetitul sexual.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni renale,
afectiunile vezicii biliare, astm bronhic, hipertensiune, guta, leucoree,
sterilitate femei-este un bun fertilizant, etc.
Preparare:
-O
lingurita de flori maruntite se va pune în 250 ml apa
clocotita. Se acopere timp de 10 minute dupa care se strecoara
si se pot consuma 2 cani pe zi.
-O
jumatate de lingurita de flori maruntite si o
jumatate de lingurita de planta maruntita se
va pune în 250 ml apa. Se va fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara.
Se pot folosi 2 cani pe zi intern sau sa se faca gargara
sau spalaturi vaginale cu acest ceai.
-Tinctura din 20 g flori si planta
maruntite puse în 250 ml alcool de 70°. Se va
lasa timp de 15 zile, dupa care se strecoara. In timpul acesta
se va agita de mai multe ori pentru a se extrage principiile active din
planta. Dupa strecurare se va pune în sticlute preferabil de
culoare închisa.
Se va putea lua câte 10 picaturi din
aceasta tinctura diluata în putina apa de 3 ori
pe zi în afectiunile de mai sus.
Atentie
! Nu se va
depasi doza deoarece se pot întâmpla accidente. Este foarte bine ca
acest preparat sa fie dat cu acordul si sub supravegherea medicului.
În multe cazuri este foarte util sa se ia o perioada limitata la
maximum 10 zile.
În traditia populara: seva frunzelor se storcea în urechi contra
durerilor. Cu planta fiarta se faceau oblojeli contra durerilor de
picioare. Se mai folosea la paralizie si la hemoroizi. Cu decoctul plantei
se spalau pe cap, mai ales fetele ca sa le creasca parul
lung si frumos.
Compozitie chimica: mai multi acizi grasi omega-3,
foarte multe vitamine: A, B1, B2, B3, B5, E. Ulei volatil, clorofila, alcaloizi,
substante minerale, mucilagii, rezine, etc.
Se foloseste pentru urmatoarele afectiuni: arsuri, alopecie,
bataturi, cancer de diferite localizari, hemoroizi, paralizie,
parezele nervilor periferici,rani.
Preparare:
-100 g
planta se va pune la un litru de apa, dupa care se va fierbe
timp de 5 minute. Se va strecura si cu aceasta apa se
aplica comprese în cazul paraliziilor sau parezelor nervilor periferici.
-Din 200
g planta maruntita se va pune în 5 litri de apa. Se va
fierbe apoi timp de 5 minute dupa care se va strecura în cada de baie unde
se va sta timp de 30 minute. Se va face aceasta baie zilnic.
-Pentru
bataturi, se vor pune frunze în otet. La 50 g de frunze se va
pune 100 ml otet. Se va lasa timp de 3 zile dupa care se poate
aplica pe batatura zilnic pâna la vindecarea totala.
NUCUL.
Juglans regia. Fam.Jaglandaceae.
Compozitie chimica: uleiul volatil din frunze are juglona
sau 5-hidoxi-naftochinona, acesta este purtatorul efectelor
insecticide ale frunzelor, cunoscut empiric, precum si al unor marcante
proprietati mitodepresive din care cauza este util în tratarea
tumorilor (frunzele), taninuri, cantitati mici de ulei volatil, un
principiu amar-juglandina- si o oxinaftochinona- juglona, etc.
Sâmburii- acizi grasi din care peste 50%
acid linoleic, proteine, vitaminele: A, B1, B2, B6, C, E, F, flavonoide,
tirozina, un principiu amar, ulei volatil, lipide, acid galic, acid
elagic, inozitol, iuglona, hidroiuglona, substante extractive,
magneziu, potasiu, hidrati de carbon, calciu, cupru, zinc, fluor, etc.
În traditia populara: frunzele, coaja fructelor contin o
substanta care se folosea la vopsitul lemnului, al lâni, parului
precum si prepararea unui bait pentru mobile. Se foloseau pentru
vopsit în negru, cafeniu, galben si rosu cu alte plante.
Se foloseau de asemenea frunzele pentru
dureri reumatice uneori amestecate cu alte plante. În satele din jurul
Careilor, se fierbeau cu vrejuri de patlagele si flori de fân
sau urzici. Radacinile sau ametii se puneau în petrol si se
plamadeau 3 saptamâni în gunoi de grajd, apoi se
faceau frectii contra durerilor reumatice, sau se luau nucile crude,
plamadite cu zahar. În tinutul Beiusului, contra
reumatismului se faceau spalaturi cu decoctul frunzelor
dupa ce le lasau sa se plamadeasca 2 zile; sau
bai din frunze de nuc si ramuri de rosii, fierte separat si
apoi amestecate, sau se tineau picioarele între frunze verzi. Scaldatoarea
din frunze verzi este foarte mult folosita la copii scrofulosi cu
gâlme. În unele parti contra râiei se luau frunze de nuc, de brad, de
coada soricelului si pucioasa. Frunze fierte în lapte contra
durerilor de stomac. Frunze fierte calde se punea pe dureri de pântece la femei
sau se înfasura pântecele pentru a usura durerile de
nastere. Cu decoct se faceau spalaturi contra
afectiunilor uterine sau femeiesti. La dureri de masele se
fierbea coaja de nuci si se tinea zeama în gura, sau se
tineau smicele de nuc, se curatau de coaja neagra de
dinafara, se lua coaja verde, se punea într-o ulcica noua, se
turna peste ea otet din vin si se punea o bucata de piatra
acra si un cocean de porumb, se turna peste ea otet din vin . Se
astupa cu aluat si se punea la fiert, pâna scadeau 2
parti, iar zeama racorita se tinea în gura, în
partea unde maseaua durea. Abureli de frunze contra racelii. Contra
galbinarii bolnavul strângea crengi de la 9 nuci, le ardea, iar cu
cenusa facea o lesie, în care se scalda odata sau de
mai multe ori; daca vroia sa grabeasca
însanatosirea, bea din aceasta lesie. Cu mustul
cojilor verzi se ungea la pecingine. Coaja de nuca verde coapta în
cuptor se da în tuica câte un paharel. Se spala pe cap
cu decoct. Sâmburii de nuca, pisati si amestecati cu
faina si smântâna, se puneau pe rani, pentru scosul
copturilor. Pisati si amestecati cu undelemn se puneau contra bubelor
dulci. Când ere pericol de a pierde sarcina, cautau miez de nuca
si samânta de castravete, le pisau si le beau în
rachiu, în vin sau chiar în apa. Când cineva nu auzea cu o ureche sau cu
amândoua, punea în urechi câte o picatura caldicica de
ulei de nuca, amestecat cu unt de migdale. Miezul se dadea pisat
copiilor sa-l manânce pentru dureri de intestine. Pentru dureri de
stomac se lua, local ceaiul din coji lemnoase. Ceaiul din sâmburi de nuca
era folosit pentru durerile de ficat. In afectiunile osoase se amesteca
miezul în gura si cu acesta se ungea osul.
Semintele: utile în afectiunile
grave-cancer, etc fiindca ajuta la refacerea imunitatii
organismului, proteinele cu acizi aminati esentiali-metionina,
cistina, lisina, concentratia mare de oligoelemente le face indispensabile
în cazurile de convalescenta sau atunci când se doreste sa
se vindece de o afectiune mai grava. Vitaminele în cantitate mare în
special A, B, E, le face indispensabile în refacerea organismului dupa o
serie de afectiuni.
Fibrele sunt de asemenea utile, atât cele
solubile cât si cele insolubile, mai ales în afectiunile
cardiovasculare, în special datorita acizilor grasi si a
magneziului, de asemenea în tratarea afectiunilor neurologice.
Frunzele intra în compozitia
ceaiurilor: dietetic si antidiareic.
Sunt indicate în urmatoarele afectiuni: abcese, accidente vasculare, acnee,
afectiuni alergice, afectiunile inimii, alopecie, afectiuni
digestive catarale, afte ulcerate, ameteli, amigdalita, angina,
anemie, arsuri, astenie, ateroscleroza, boli de piele, boli de oase, boli
reumatice, cancer, colici abdominale, constipatie, dermatoze,
dereglari glandulare, diabet, diaree, dispepsii, dureri de cap, dureri de
ficat, dureri reumatice, eczeme zemuinde, enterocolite, enurezis nocturn,
flegmoane, furuncule, gripa, guta, hemoragii, hiperhidroza
palmo-plantara, hipertensiune, hipertiroidie, impetigo,
impotenta, imunitate scazuta, infectii strepto si
stafilococice, infectii cutanate, inflamatii, intoxicatii în
special cu mercur,iritatii solare,
leucoree, leziuni piodermizate, litiaza renala,
matreata, micoza plantara, negi, nervozitate,
oboseala fizica si psihica, pecingine, plagi atone,
prurit, psoriazis, rahitism, rani, reumatism, scrofuloza, spasme
musculare, sterilitate, teniaza, toxiinfectii, transpiratii
excesive, tuberculoza, ulcer varicos, viermi intestinali.
Preparare:
-Infuzie
dintr-o lingurita de frunze maruntite puse în 250 ml
apa clocotita, dupa care se va acoperi pentru 10 minute. Se va
strecura. Se pot consuma 2 cani pe zi. Extern cu acest cei se poate
spala pe cap sau leziunile diverse, sau chiar pentru calmarea durerilor,
ajuta si la alopecie extern, sau în cazul transpiratiilor excesive.
-Infuzie
din cantitate dubla de plante (frunze) se poate folosi extern în
afectiunile de mai sus.
-Coaja
de nuca verde o jumatate de lingurita se pune la 250 ml de
apa, se va fierbe apoi timp de 5 minute dupa care se va putea consuma
intern câte o lingura la 2 ore, iar extern se va putea folosi la
afectiunile cutanate sau pentru colorarea parului sau în cazul
matretii când se va folosi cu putin suc de lamâie.
-Seminte
de nuci se consuma în fiecare zi de 3 ori câte 250 g în cazurile în care
se doreste suplimentarea cu minerale sau în cazurile oboselii dupa
eforturi mari, anemii sau când se doreste sa se îngrase.
-Ceai din
20 g miez de nuca pus în 250 ml apa. Se va fierbe timp de 5 minute
dupa care se strecoara. Se pot consuma 3-4 cani pe zi în cazul
durerilor.
-Tinctura din pericarpul nucilor. Se va lua 50
g de pericarp de nuca verde care se va pune în 250 ml alcool alimentar de
70°. Se va
tine timp de 15 zile la temperatura camerei agitând des. Se va strecura
dupa 15 zile si se va putea pune în sticlute de capacitate mai
mica. Se va lua intern în afectiunile de mai sus (interne) câte 5
picaturi de 3 ori pe zi diluate în putina apa. Este util în
afectiunile interne ca : boli ficat, endocrine, cardiace, etc.
-Ulei de
nuca- se va lua dimineata pe stomacul gol câte o lingura în
cazurile în care se doreste eliminarea viermilor intestinali sau în
diferite dispepsii. Pe par se poate pune frectionând, ceea ce
ajuta la refacerea parului.
-Miez de
nuca pisat se aplica cald pe furuncule, pentru grabirea
maturarii.
-Cataplasme
cu frunte de nuc se pun extern în cazul afectiunilor cu tumori sau
adenoame. Se schimba de 2 ori pe zi si se mentin umede.
-În
cosmetica se foloseste foarte mult atât frunza cât si nucile
seminte, uleiul de nuci sau chiar pericarpul din care se poate face o
vopsea de par foarte persistenta.
-Frunze
sub forma de tinctura cu alcool alimentar se va lua câte 30-50
picaturi de 2-3 ori pe zi. Util la diabet.
-Ulei
pentru frectionarea corpului la copii rahitici, anemici si în
dermatoze.
NUFĂRUL ALB.
Nymphaea alba.
Fam.Nymphaceae.
Denumiri populare: carofete, crin de mare, curalice, iarba
plumânei, nufar alb, nenufar, plamâna, plumiera, plop,
pluta, tigva de apa.
În traditia populara: rizomul era folosit la vopsit în negru.
Fiert cu sulfat de fier dadea o vopsea trainica
Contra bolilor de piept se întrebuintau,
rizomul gros, scos din mâlul baltilor cu niste cosoare lungi. Se
spala se toca marunt si se plamadea în rachiu sau se
fierbea în vin alb, apoi se strecura si se dadea bolnavului. Resturile
amestecate cu miere se dadeau ca dulceata celor care
tuseau, bolnavilor de plamâni sau de tuberculoza. Siropul sau
dulceata din florile plantei erau calmante si usor narcotice. Cu
decoctul florilor se spalau pe umflaturi, iar cu restul se legau.
Compozitie chimica: din rizomi s-au izolat alcaloizi cu efect
cardiotonici, tanin, amidon, glucoza, grasimi, saruri minerale,
mucilagii, ulei volatil, etc.
Actiune farmaceutica: florile si rizomii se pot folosipentru efectul pe care-l au în sedarile
nervoase, cardiotonic, anafrodiziac, astringent, tonic, nutritiv.
Se va putea folosi în urmatoarele afectiuni: diaree, edeme cardio-renale,
hiperexcitabilitate sexuala (se poate lua în combinatie cu hamei),
insomnie, insuficienta cardiaca, nevroze, polutii nocturne,
pleurezie, pneumonie, tuberculoza pulmonara.
Preparare:
-O
lingurita de flori se vor pune în 250 ml apa clocotita. Se
va acoperii pentru 10 minute dupa care se va strecura. Se pot consuma 2
cani pe zi.
-O
lingurita de rizom maruntita se va pune în 250 ml
apa. Se va fierbe timp de 5 minute dupa care se strecoara. Se
consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi, sau se folosesc la tratamente externe.
NUFĂRUL GALBEN.
Nuphar lutea Fam.Nymphaceae.
Se poate
folosi la aceleasi afectiuni si are aceiasi compozitie
cu nufarul alb.
În traditia populara: rizomul cu miros aromatic, placut cu
gust amarui, se folosea ca stimulent si în tratarea bolilor de
stomac. Se mai folosea contra racelilor, raguselii, etc.
Actiune farmaceutica: rizomul are proprietati:
analgezice, aromatizant,antispastice,
analgetic, aromatice, calmante, carminative, diuretic, revulsive, sedative,
tonice, mareste pofta de mâncare, înlatura spasmele,
stomahic, antiseptic gastro-intestinal, astringent, stimuleaza
secretiile gastro-intestinale, înlatura constipatia,
reda pofta de mâncare, ajuta la tratarea cancerului, insecticid.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiunile endocrine (în
special când este metabolismul scazut), afectiunile sistemului
nervos, afectiunile stomacului, afectiuni urinare, alopecie,
angina, anorexie, atonie gastrica sau biliara, balonari,
boli de dinti (în special cresterea dintilor la copii mici),
cancer cu diferite localizari,circulatie periferica deficitara, colici abdominale,
constipatie, dementa, depresii, digestie dificila,
dispepsii diverse, dismenoree, dureri diverse, enterocolita, epilepsie,
flatulenta, gastrite hiperacide, gripa, hemoroizi,
insuficienta secretiei salivare, intoxicatii alimentare, isterie,
memorie deficitara, nefrite, polipi, psihoze, raceli, rani,
reumatism, sinuzita, stari de agitatie, tulburari neuro-vegetative
cu anxietate în special, tuse, ulcer gastric si duodenal.
Preparare:
-Pulbere
de rizom obtinuta cu ajutorul râsnitei de cafea. Este bine
sa se macine doar atât cât se consuma atunci pe loc, deoarece
daca sta mai mult timp macinata, îsi pierde din
proprietati. Se poate lua în acest caz de 3-4 ori pe zi câte o
jumatate de lingurita de pulbere în majoritatea
afectiunilor interne.
-Macerat
la rece din pulbere de rizom. Se lasa o lingurita de rizom
macinat în 250 ml apa, în camera, timp de 8 ore(de seara
pâna dimineata), apoi se strecoara. Se poate consuma 2-3 ceaiuri
din acestea pe zi în afectiunile interne.
-Se vor
pune 3 lingurite de praf de obligeana în 250 ml apa (o
cana). Se va lasa apoi timp de 8 ore la macerat. Se va strecura.
Separat se va pune 2 lingurite de praf la 500 ml apa. Se vor fierbe
apoi timp de 10 minute, dupa care se vor strecura. Dupa strecurare se
va amesteca cu prima (macerat) si se vor consuma în afectiunile mai
grave sau în cele de dereglari ale glandelor, unde trebuie o cantitate mai
mare de ceai.
-Peste 50
ml de radacina macinata se va pune 250 ml alcool
alimentar de 70°. Se va lasa timp de 15 zile la
temperatura camerei agitând des. Se strecoara dupa 15 zile. Se vor
lua 20 de picaturi de 3 ori pe zi înainte de mese în toate
afectiunile interne.
-Extern
se va alege oricare din procedeele de mai sus dar se va folosi cantitate
dubla de planta.
-La copii
mici pentru a se întari gingiile si pentru a ajuta la cresterea
danturii li se da sa roada radacina de
obligeana. Este însa cazul sa amintim ca daca se
da o cantitate mai mare se produce o supraexcitare.
-Vin
tonic se va face din 100 g rizom de obligeana care se va pune într-un
litru de vin de buna calitate. Se va tine 8 zile agitând de câteva
ori pe zi, dupa care se va strecura. Se va adauga în complectare vin
pâna la 1000 ml si 100-200 g de zahar. Se va putea lua câte o
cantitate de o lingura sau chiar un paharel (50ml), înainte de
mesele principale.
Este foarte bine ca dupa o luna de tratament cu aceasta
planta sa se faca o pauza de 3-5 zile timp în care se poate
folosi orice alta planta medicinala.
Intra în componenta ceaiului tonic-aperitiv si a
Ulcerotratului.
În traditia populara: plamadita în rachiu de
drojdie, planta se folosea contra reumatismului. Din radacinile
pisate, amestecate cu untura, se facea o alifie cu care se ungeau
ranile cu viermi, mai ales la animale. La frânturile de mâini sau picioare
se faceau legaturi cu radacina de
tataneasa, fiert în lapte dulce. Turta se punea pe
rani diverse, era facuta cu faina. Se mai lua pentru
combaterea tusei sau nevralgii de asemenea macerata în tuica
tare.
Compozitie chimica: în scopuri medicinale se folosesc tuberii
laterali, tineri (Tubera Aconiti) tuberculii de rezerva
(nedezvoltati) contin o cantitate de aproximativ doua ori mai
mare de alcaloizi decât tuberculul florifer. Total între 0,50-0,60%, alcaloizi
totali din care 30% aconitina.
Alcaloizii din aconit sunt substante cu
caracter de esteri care se afla în produsul vegetal fie liberi, fie
legati de acidul aconitic. Prin hidroliza se dedubleaza, producând
o baza aconina si câte o molecula de acid acetic si acid
benzoic( la unele specii înrudite poate fi înlocuit cu acidul veratric). Mai contin:
aconitina, neopelina, napelina, mesaconitina,
hipaconitina si picroaconitina. În afara de acestia se mai
gasesc si aconelina, sparteina, efedrina, rezine, grasimi,
inozita, acizi organici (aconitic, itaconic, malic, citric, tartric,
oxalic, succinic, malonic, pirolidin-carboxilic, ascorbic), proteine, zaharuri
(maltoza, zaharoza).
Actiune farmaceutica: extern preparatele de aconit aplicate pe
piele sau mucoase produc o excitare initiala a terminatiilor nervoase
senzoriale, urmata de o scadere a sensibilitatii ca o
consecinta a anesteziei. În acelasi timp apare o senzatie
de caldura urmata de o furnicatura
caracteristica, prurit, diverse parestezii, ajungând pâna la anestezie
deplina.
Intern
aconitul sub forma de tinctura sau extract, actioneaza
electiv pe terminatiile nervoase senzoriale în special ale trigemenului,
al ticurilor dureroase faciale, sciaticii. Este un modificator al
sistemului nervos central cu depresii asupra centrilor bulbo-spinali.
În
afara de efectul antinevralgic se mai pot folosi intern pentru a calma
activitatea cardiaca, respiratorie si tuse. Mai rar în gastralgii
si în unele cazuri de voma.
Nu exista dependenta
fata de acest produs.
Atentiune! Sunt contraindicate în afectiunile cardiace si vasculare. În
doze mari provoaca moartea fiind unul din cele mai puternice
otravuri.
În cazul intoxicatiei apar în ordine
urmatoarele simptome: greata, dispnee, furnicaturi ale
limbii, nasului, buzelor, midriaza, neregularitatea si oprirea
functiilor respiratorii si cardiace, moartea prin asfixie.
Doze: tinctura 60
picaturi=1gDoza maxima este
de 0,30 g o data, pentru 24 ore 0,60 g. La copii între 3-5 ani 2
picaturi o data-5 picaturi la 24 ore. Intre 6-10 ani, 5
picaturi o data-10 picaturi în 24 ore. Intre 11-15 ani5
picaturi o data-10 picaturi la 24 ore. Copiilor sub 3 ani nu se
administreaza.
Extractul de aconit pulbere se va lua 0,03 g o
data si 0,06 g în 24 ore. Se va folosi numai la indicatia
medicului, iar retetele efectuate la farmacie.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: congestii pulmonare, gripe,
guturai, laringite acute, nevralgii diverse, pneumonii, sciatica, ticuri
nervoase ale fetei, tuse, zona-zoster.
Preparare: indicat ar fi sa se faca în farmacii tinctura.
-Tinctura.
Se va rade o radacina sau în cazul în care este uscata se
va macina cu râsnita de cafea. Se va pune 25 g de radacina
la 250 ml alcool de 70°. Se va tine timp de 15 zile la
temperatura camerei, agitând din când în când. Dupa aceasta perioada
se va strecura. Se va pastra în sticle de culoare închisa cu dop ermetic.
Se va administra ca mai sus (vezi doza maxima). Este foarte util în
cazurile de cancer pentru calmarea durerilor folosit extern.
Se pot face si creme sau unguente în
cazurile în care se doreste o crema anestezianta în zona-zoster,
nevralgie de trigemen, sau alte afectiuni dureroase, inclusiv cancerul
pielii. În cazurile în care este vorba despre escara se indica
aceasta cremacare va vindeca
rapid afectiunea.
Este interzis sa se depaseasca
doza maxima intern.
OREZ.
Oryza sativa Fam. Poaceae.
Denumiri populare: oriz, peringi, pilan, riscas.
În traditia populara: apa în care se spala orezul se lua, în
unele sate, pentru leucoree. Decoctul se bea în bolile de rinichi, iar cu
faina fiarta se faceau legaturi la umflaturi.
Actiune farmaceutica: este comparabil cu grâul în ceea ce
priveste valoarea nutritionala fiind bogat în glucide si
proteine. Contine inhibitori ai proteazei ca si celelelte cereale
deci este foarte util în lupta contra cancerului fiind antitumoral.
Tarâtele de orez consumate câte o lingurita pe zi este
suficient ca sa va fereasca de litiaza renala deoarece
contine acid fitic si fitati care absorb din intestin calciul
aflat în exces. Astringente, analeptice, antidiareic, constructoare,
carminativ, dietetic, diuretice (favorizeaza eliminarea ureei),
energetice, emolient, energizant, nutritiv, racoritor, regenerator, scade
presiunea sângelui, hipotensoare, ajuta la vindecarea unor forme de
cancer, vindeca psoriazisul, elimina caloriile în exces.
Tarâtele scad colesterolul din sânge.
Se indica în urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni
gastro-intestinale, afectiuni renale, afte bucale, angina, anorexie,
arsuri, azotemie, boli dermatologice, cancer de colon, cancer de prostata,
cancer de sân, colite de fermentatie, cosmetica, crestere,
diaree, eczeme zemuinde, edeme de origine cardio-renale, enterita,
fermentatii intestinale, hiperazotemoie, hipertensiune, inflamatii
cutanate, îngrijirea tenului, insuficienta renala, leziuni inflamatorii
supurate, litiaze, meteorism, obezitate, psoriazis, rani, surmenaj,
tegumente iritate, uremie.
Preparare:
-Se va
fierbe orez 50 g în 500 ml apa pâna se fierbe bobul. Se consuma
apa si mucilagiile si se manânca orezul în afectiunile
de mai sus. Se poate folosi în orice preparat culinar cât de mult suporta
fiecare în parte si în functie de reactia organismului si
de afectiune.
-1
lingura de orez nedecorticat se va pune la 250 ml apa de seara
si dimineata se consuma aceasta apa mai multe zile la
rând. Este foarte util în toate afectiunile renale, gastro-intestinale,
hiperazotemie
-Pudra
de orez se aplica extern simplu se pune în mâna si se
maseaza fata cu aceasta pudra, apoi se spala cu
apa calduta, sau sub forma de masca cu alte
preparate, oua, miere, etc. În afectiunile pielii. Se foloseste
foarte mult în cosmetica la diferite masti pentru tratamentele
diferitelor defecte ale pielii.
-Faina
de orez se amesteca cu faina de soia în proportie de 1/1
si se amesteca cu apa obtinându-se o pasta care se
aplica pe fata, fiind indicata în special la tenurile
obosite.
-Faina
de orez, amestecata cu ulei în proportii diferite formând o
pasta se aplica pe tenurile iritate. Se tin 2-3 ore apoi se vor
spala cu apa calda.
ORZ.
Hordeum vulgare Fam. Graminae.
În traditia populara: orzul fiert în lapte dulce se întrebuinta
contra tusei; fiert în apa, se faceau decocturi si cu ele
gargara la copii în durerile de gât, fiert în vin se dadea
lauzelor pentru a le întarii.
Compozitie chimica: hordeina (alcaloid), maltina,
proteine, amidon, celuloza, saruri de calciu, fier, fosfor, magneziu,
potasiu, vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, în special maltul
încoltit. Enzime, fibre solubile, gluten în cantitate mica.
Samânta încoltita este mult mai consistenta, cu mai
multe vitamine, hormoni, etc, care o face sa fie foarte indicata în
multe afectiuni pe care le rezolva. De asemenea frunzele recoltate
atunci când înca nu s-a format spicul sunt cel mai util medicament în
lupta cu cancerul. Contine ca toate cerealele inhibitori ai proteazei care
neutralizeaza agentii cancerigeni, mai ales la nivelul intestinelor
Actiune farmaceutica: antidiareic, antiinflamator, emolient,
drenor hepatic, hipotensor, întareste organismul, potoleste
tusea, racoritor, regleaza tensiunea arteriala, stimulator
digestiv, stimulator al potentei sexuale, tonic general si al
sistemului nervos în special, tonic cardiac etc. se indica pentru reglarea
intestinala indiferent ca este vorba despre constipatie sau
diaree, chiar si în cazurile cronice o cura cu ovaz sub
forma de semninte timp de 30 de zile rezolva cel mai regel
organism.
-50 g de
seminte se pun la 1 litru de apa. Fierteapoi 30 minute dupa care se
strecoara si se consuma. Se poate consuma numai apa dupa
strecurare sau mai util este sa se consume si semintele fierte.
Se poate consuma în fiecare zi.
-Se poate
fierbe de asemenea 100 g de orz seminte într-un litru de apa.
Dupa aceasta se va trece orzul prin masina de carne dupa ce se
strecoara si dupa macinare se amesteca cu lichidul în
care a fiert. Se poate adauga miere în cazul ca nu exista
diabet.
-50 g de
orz seminte nedecorticate se pun la 250 ml apa si se lasa
de seara pâna dimineata când se va consuma apa de pe acestea ca
laxativ si nutritiv.
-Fulgi de
orz pentreu enerocolite si afectiuni intestinale, hepatice, etc.
-Se va
pune seminte într-un borcan mai mare 200 g seminte care se vor
lasa cu apa timp de 8 ore, dupa aceasta perioada se va
spala cu apa rece. Se mai lasa apoi o perioada de 8 ore
si se spala din nou la fiecare 8 ore. Se va lasa cu
putina apa. Dupa ce a iesit coltul verde, se
spala bine cu multa apa, dupa care se trec prin masina
de carne. Se consuma câte 2 linguri înainte de fiecare masa o
perioada mai lunga. Este foarte util în toate afectiunile
interne. Se poate adauga orice suc de fructe la acest preparat fiind mai
gustos.
-Suc de
orz verde câte 50 ml de 3 ori pe zi în afectiunile mai grave, inclusiv
pentru cancer, scleroza, etc. Se fac cure de minimum 21 zile apoi 7 zile
pauza si se pot relua.
În
traditia populara: a fost un leac frecvent în contra lungoarei,
ceaiul din partile aeriene se lua în durerile de stomac. Contra
durerilor de rinichi, se lua ceaiul din radacini, ori planta macerata
în rachiu. Se mai folosea în scaldatori pentru cei slabi. Decoctul se
lua contra vatamaturii, iar resturile se faceau oblojeli la
buric.
Compozitie chimica: se folosesc partile subterane
medicinal, (Radix Ononidis) saponozide de natura triterpenica:
onocerina, omonina si onospina, trifolirizina,
fitosteroli, fitoglutina, glucozide, tanin, ulei volatil si ulei
gras, zaharuri, acid citric, saruri minerale.
Actiune farmaceutica: radacinile si frunzele au
actiune: diuretica, antiseptica în special a aparatului urinar,
antihemoragica, antimicrobiana, înlatura edemele,
elimina ureea în exces si toxinele din corp. Adjuvant si în
multe afectiuni renale pentru cresterea marcanta a diurezei.
Osul iepurelui face parte dintre componentele
ceaiului diuretic nr 2.
-2
lingurite de planta maruntita se va pune în 250 ml
apa. Se va lasa pentru 8-10 ore la maceratla temperatura camerei dupa care se
strecoara. Se pot folosi 2 cani pe zi.
-2
lingurite de radacina maruntita se va fierbe
timp de 15 minute în 250 ml apa. Se strecoara, apoi se va consuma 3-4
cani pe zi în afectiunile interne sau extern se vor pune comprese cu
apa din ceai aplicat pe un pansament sau se fac cataplasme cu planta
fiarta, aplicata calduta.
OVĂZUL.
Avena sativaFam Graminaceae.
În traditia populara: decoctul semintelor era un leac
obisnuit contra tusei. Contra tusei magaresti, se folosea
decoctul semintelor, sau ceaiul din paie si nuci verzi. Decoctul se
mai tinea în gura contra durerilor de dinti. Semintele
prajite se foloseau la oblojeli contra reumatismului. În unele
parti se fierbea într-o caldare si când se racoreau se
introduceau mâinile sau picioarele si se tineau pâna se
racea. Decoctul se mai lua ca fortifiant, pentru întarirea
plamânilor, contra diareei. Ceaiul si scaldatorile se
foloseau pentru usurarea nasterilor. Aluat se punea pe umflaturi
pentru a se retrage.
Actiune farmaceutica: are aproape acelasi continut ca
si grâul, dar mai multe grasimi nesaturate, contine întregul
complex B, este foarte important pentru hranirea creierului este
stimulent, antispasmodic, laxativ, tonic al sistemului nervos si al uterului,
analeptic, energizant, racoritor, diuretica, hipoglicemianta,
stimulent tiroidian, rezolva sterilitatea si impotenta,
antiasmatic, expectorant, scade colesterolul dinsânge. Este bogat în inhibitori
ai proteozei si din aceasta cauza sunt foarte indicate la lupta
cu tumorile pe care le dizolva în special la cancerul intestinal
Se indica în urmatoarele afectiuni: afectiuni digestive,
afectiuni hepatice, afectiuni neurologice, afectiuni pulmonare,
afectiuni splenice, anemie,angina, angiocolita, astenie fizica si psihica,
astm,azotemie, bronsite, cancer,
colecistita,colica
renala si vezicala, contuzii în zona capului sau în regiunea
gâtului, crestere (în special copii mici), coxartroza, diabet, dureri
dentare, dureri intercostale, epidermofitie, eruptii cutanate,
guta, hemoptizie, hidropizie, impotenta sexuala,
inflamatii, insomnii, insuficienta tiroidiana, junghiuri,
laringita, litiaza urinara si biliara, lumbago,
nastere dificila, nevralgii, prurit, psihastenie, psoriazis,
regenerarea sângelui, reumatism, spasme musculare, spondiloze, staze,
sterilitate, surmenaj, tuse, tuse convulsiva, ulcer varicos, uremie.
Preparare:
-Supa
deasa cu seminte de ovaz este meniul nordicilor si este
foarte sanatoasa aducând vindecarea în multe afectiuni din
cele de mai sus. Se recomanda chiar si copiilor.
-Fulgii
de ovaz sunt un aliment excelent la cei cu afectiunile de mai sus. Se
poate consuma si de 3 ori pe zi. Acestia au fosfor, calciu, magneziu
si sunt foarte usor asimilabile.
-Se vor
fierbe 50 g de ovaz timp de 30 minute apoi se consuma. Este un
laxativ si un bun diuretic.
-20 g de
fulgi se pun la 250 ml apa si se lasa de seara pâna
dimineata când se consuma. Este foarte bun la afectiunile
interne din cele de mai sus inclusiv la litiaze.
-Apa de
pe macerat se poate tine în gura contra durerilor de dinti. Se
poate înghiti apoi.
-Paiele
de ovaz se maruntesc si apoi se fierb. O cantitate de 2
linguri se fierbe în 250 ml apa timp de 3 minute dupa care se
strecoara. Este foarte indicat în litiaze.
-Tinctura
se prepara din 50 g de seminte care se macina, dupa care se
va pune peste acestea 150 ml alcool alimentar de 70°. Se va
agita de mai multe ori pe zi. Se va tine 15 zile dupa care se
strecoara. Se va lua în insomnii 40 de picaturi la culcare, sau ca
tratament se va lua câte 20 de picaturi de 3 ori pe zi înainte de mese.
-Suc de
mladite de ovaz recoltate înainte de a ajunge sa dea spicul.
Se va putea pastra o perioada mai lunga daca se va pune
peste acest suc dupa ce se filtreaza bine putin alcool
alimentar, pentru a nu se altera. Se poate consuma din acest suc
cantitati oricât de mari în functie de toleranta
individuala si de afectiunea care se trateaza. Se poate de
asemenea amesteca cu alte sucuri de legume sau fructe.
Se poate folosi o perioada cât de
lunga.
-Tinctura de ovaz este recomandata celor care
sufere de insomnii, ea are în plus virtuti antiasmatice: în insomnii- 40
picaturi la culcare. În astenii 20 picaturi de 3 ori pe zi înainte de
mese.
Actiune farmaceutica: seva se recolteaza în martie
facându-se o crestatura în scoarta si un copac
poate furniza pâna la 10 litri de seva care se foloseste la
diferite preparate: gemuri, dulceturi, sucuri, alcool, etc. În Canada
acest arbore este simbolul national si este unul din arborii care
aduc venit canadienilor. Se face si zahar de artar si multe
alte preparate.
Actiuni farmaceutice: fructele- astringente, antidiareice.
Scoarta: antidiareic puternic, prin taninul care-l contine.
Hemostatic, cicatrizant. Florile si frunzele recoltate în perioada
înfloririi sunt stimulatoare, tonifiante, mineralizate, depurative eliminând
toxinele din sânge si în afectiunile cardiace sunt foarte indicate.
Se
poate folosi în urmatoarele afectiuni: afectiuni cardiace, anemie, anorexie,
convalescenta, debilitate, diaree, dizenterie, hemoragii, rani.
Preparare:
-Seva
luata câte 10 ml de trei ori pe zi înainte de mese.
-Scoarta
praf se va fierbe 2 lingurite la 250 ml apa timp de 5 minute apoi se
strecoara. Se poate folosi la afectiunile de mai sus sau extern în
hemoragii.
-Infuzie
din 2 lingurite de flori puse în 250 ml apa clocotita. Se
acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 3
astfel de ceaiuri chiar în cure de lunga durata pentru afectiunile
de mai sus.
PARA.
Pirus communis.
Originara din China, cunoscuta din
Evul Mediu în Europa.
Compozitie chimica; apa, zahar mai ales sub
forma de levuloza, alti hidrati de carbon, acizi, albumine,
celuloza, cenusi, pectina, tanin, grasimi, vitaminele; A,
B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, PP, fosfor, sodiu, calciu, magneziu, sulf,
potasiu, clor, zinc, cupru, fier, mangan, iod, arsen.
În traditia populara; se folosea pentru vopsit în galben.
Florile erau întrebuintate contra
tricofitiei. Se freca leziunea cu ea. Frunza se storcea si zeama se
punea la buba neagra, precum si la besica cea rea. Peste
besica se punea o felie de smochina, iar peste ea,
papadie pisata.
Radacina pisata bine,
prajita în smântâna proaspata, se întindea pe o
frunza de brusture, se punea în locurile unde se simtea durere
reumatica si se tineau 24 ore. Tratamentul se repeta pâna
trecea.
Ceaiul din radacina, ca
si cel din flori uscate se lua contra durerilor de ficat. Se mai bea
ceaiul din frunze în loc de apa în bolile de ficat si pentru circulatia
sângelui. Ceaiul din radacini se lua contra bolilor de rinichi
si contra hemoragiei. Zeama de papadie se lua si pentru cei
ce sufereau de durere de piept si naduseala.
Compozitia chimica: se utilizeaza frunzele (Folium
Taraxaci), radacina (Radix Taraxaci) :i }ntreaga planta (Herba
Taraxaci cum radicubus) partile aeriene gliceride ale acizilor oleic,
palmitic, stearic, colina, inulina, glucoza, polioze, flavofene,
acid tartric, substante antibiotice, proteine, iod, alcooli terpenici,
carotenoide, amidon, vitaminele A, B, C, D, E, substante minerale, un
principiu amar, zahar, ceara, rasina, cauciuc, ulei
volatil.
Actiune farmaceutica: datorita principiului amar se întrebuinteaza
ca tonic amar. Tonifica ficatul, glandele, combate litiazele, obezitatea
si stimuleaza intestinele. Este indicata în toate
afectiunile în care exista dereglari glandulare, diuretica,
creste diureza, hipoacidifiant, mareste secretia
glandulara, normalizeaza circulatia sângelui, laxativ, coleretic,
este un drenor hepatic excelent si chiar al întregului organism.
Amelioreaza diabetul. Radacina- astringent, mareste
secretia biliara, creste diureza, venotonic, colagog,
Beta-carotenul este un antioxidant de exceptie indicata în toate
formele de cancer sau de scaderea imunitatii organismului.
Previne bolile de inima, fluidizeaza mucozitatile,
întareste mucoasele pulmonare, hepatice si ale cailor
urinare, stimuleaza pofta de mâncare si este si
remineralizanta, ajuta la slabire, scade colesterolul. Se mai
foloseste la insuficienta hepatica si icter cataral.
Planta întreaga intra în
compozitia ceaiurilor depurativ, dietetic si gastric, iar
radacina în a ceaiului hepatic.
Se foloseste în urmatoarele afectiuni: acnee, afectiunile inimii,
afectiuni cronice ale aparatului urinar, afectiuni vasculare, anemie,
anorexie, artrita, astenie, ateroscleroza, balonari, boli de
ficat, boli de gât, cancer cu diferite localizari, cataracta,
celulita, colecistita, colica biliara, congestia ficatului,
constipatie, dermatoze, dezechilibre glandulare, diabet, digestie
lenta, dischinezie biliara, eczeme, enterocolite, furunculoza,
guta, hemoroizi, hepatita, hidropizie, hipertensiune,
hipercolesterolemie, icter, imunitate scazuta, insuficienta
renala, intoxicatii, leziuni verucoase, litiaze, obezitate, oligurie,
pancreatite, papilomatoame cutanate, pete pe piele, retentia apei în
organism, reumatism, scrofuloza, tulburari de metabolism,
tulburari digestive, ulcere cronice de gamba, varice.
Atentie !sucul laptos al papadiei poate provoca intoxicatii daca
se folosesc în cantitate mare. Simptome: greata, diaree, modificarea
ritmului inimii. Se poate administra carbune.
Preparare:
-Din 1-2
lingurite de planta întreaga cu radacina cu tot
maruntita, dupa uscare se va pune în 250 ml apa clocotita.
Se acopere timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma
3-4 cani pe zi.
-Din 1-3
lingurite de planta maruntita (cu
radacina cu tot) se va face un decoct. Pentru aceasta se va pune
în 250 ml apa. Se va fierbe apoi timp de 5 minute dupa care se
strecoara. Se poate folosi un timp îndelungat câte 2 cani pe zi.
-Extern
se va face din 4 linguri de planta întreaga maruntita
pusa la 500 ml apa. Se va fierbe timp de 15 minute , dupa care
se va strecura. Se va aplica extern.
-Tije de
papadie culese proaspat se vor spala bine apoi se vor
consuma în fiecare zi câte 10 tije florale fara flori dimineata
la trezire. Se poate face acest lucru 10-30 zile zilnic.
-Din
frunze tinere se poate face o salata primavara si se vor consuma
asa crude.
-Din
frunze tinere se poate face o supa împreuna cu urzica fiind în
acest caz extrem de utila la multe afectiuni.
-Sirop
din flori de papadie, se vor culege florile, se spala bine apoi
se pun cu putina apa, doar cât sa le acopere. Se vor fierbe
apoi timp de 3 minute se strecoara si apoi le se va adauga
zahar ca la orice sirop. Se fierbe din nou pentru a primi consistenta
de sirop. Se va folosi câte o lingurita care se va pune în 250 ml
apa si se poate consuma ca orice alt sirop.
-Radacina
uscata se macina si se va face o cafea dimineata cu aceste
radacini. Ca sa fie mai gustoasa se va pune si
radacina de cicoare si se prajesc putin pâna
capata o culoare maro.
-Suc
proaspat se aplica pe afectiunile pielii în cazul petelor, verucilor,
etc.
-Sucul
proaspat de papadie obtinut de la întreaga planta cu
ajutorul aparatului centrifug se va amesteca cu urmatoarele sucuri: 2
parti suc de morcov, o parte suc papadie, o parte suc
castravete, 2 parti suc de rosii, o parte telina. Este
unul dintre sucurile foarte utile în afectiunile de mai sus si în multe
altele.
Papadia se poate amesteca cu multe
alte plante medicinale si intra în compozitia multor ceaiuri tip
plafar.
Este foarte utila în toate curele de slabire, cu rezultate
foarte bune, în cele mai multe cazuri, mai ales asociata cu soc-fructe.
-Suc de radacina recoltat toamna:
suc de radacina......100 g
alcool 90°........18 g
glicerina........15g
apa..........17 g. Se ia 1-2 linguri pe zi.
-Tinctura din radacina 15-20 picaturi de 2-3 ori
pe zi.
-Suc alb
de papadie în colir si contra negilor sau petelor de pe
fata. Se aplica de mai multe ori pe zi.
-Decoct
de tije, muguri, frunze contra albetii corneii, pentru limpezirea ochilor.
-În
apa distilata pentru spalarea petelor de pe fata.
Compozitie chimica: se utilizeaza frunzele (Folium
Crataegi), florile (Flores crataegi) cu frunzele din imediata apropiere(Folium
Crataegi cum floribus), fructele (Fructus Crataegi), substante de
natura flavonica si proantocianide, colina, acetil colina,
trimetilena, acid crataegic, acid clorogenic, acid cofeic, acid citric,
acid tartric, adenina, guanina, derivati purinici, acizi
triterpenici, hiperozidul, amine, trimetilamina, amilamina, ulei volatil
ce contine aldehida anistica de natura catehica,
pectine,substante minerale, etc. Vitaminele:
B1, C. Fructele contin flavonoizi, taninuri, acizi tartric, ursolic,
citric, oxalic, nicotinic, clorogenic, colina, acetil colina,
pectina, ulei gras, glucoza, fructoza, substante minerale.
În traditia populara: din flori se preparau ceaiuri contra insomniilor,
în boli de inima si de ficat. Decoctul fructelor se lua contra
diareei si a bolilor de rinichi.
Decoctul frunzelor sau al vârfurilor
ramurilor se folosea contra bataturilor pe talpi,
facându-se spalaturi si legaturi cu resturile. Unii
ardeau ramurile, iar din cenusa faceau lesie cu care spalau
bataturile. Scoarta de pe radacini se punea
proaspata tot la bataturi.
Actiune farmaceutica: tonicardice, hipotensoare, antispastice,
hipnotice si sedative, indicat în extra sistole si tahicardii
sinusale, antispastic, tonic al inimii, întareste muschiul
inimii, are efecte liticevegetative, febrifuge (florile), astringente si dizolvante
ale calculilor (fructele), cardiodilatator, calmant al sistemului nervos, scade
tensiunea arteriala si o regleaza, rezolva tulburarile
inimii (în combinatie cu Roinita). Este un echilibrant psihic.
Regleaza bataile inimii. Vindeca foarte multe din
afectiunile inimii si vaselor de sânge. Vasodilatator la nivelul
vaselor coronare, hipotensiv de întarire si rarire a
contractiilor inimii bolnave.
Frunzele cu flori intra în
componenta ceaiurilor: antiasmatic si calmant, împotriva
tulburarilor cardiace, iar fructele în ceaiul calmant.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni buco-faringiene,
afectiuni diverse ale inimii sau circulatorii, afectiuni neurologice,
agitatii nervoase, ameteli, angina pectorala, angoasa,
astenie, ateroscleroza, bataturi,cardiopatie ischemica, circulatie
periferica deficitara, climax, convalescenta,
dereglari de ritm cardiac, dispnee, dizenterie, dureri de inima,
fragilitate capilara, hipertensiune, hipertiroidie, insomnie, iritare, leucoree,
litiaza biliara si urinara, nevroze cardiace, palpitatii,
stari de nervozitate, tahicardie, tensiune oscilanta, tulburari
cardiace cu substrat nervos, tulburari de menopauza, varice, zgomote
în urechi.
Preparare: în toate cazurile frunzele si florile pot fi înlocuite cu o
cantitate dubla de fructe.
Intern-
-O
lingurita de flori si frunze se vor pune în 250 ml apa
clocotita. Se vor acoperii ulterior dupa care se vor lasa timp
de 10 minute. Se strecoara si se consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
-2
lingurite de planta maruntita se va folosi la
afectiunile mai grave sau extern. Se pune în 250 ml apa clocotita.
Se va acoperi timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se vor putea consuma
si din acesta 2-3 ceaiuri pe zi, chiar si în cure de lunga durata.
-Tinctura- se vor pune 50 grame de planta
maruntita în 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va
tine apoi timp de 15 zile la temperatura camerei agitând des. Se va
strecura dupa care se pune în sticlute de capacitate mai mica.
Se va putea lua în functie de gravitatea
afectiuni între 10 picaturi si o lingurita de
tinctura luata de 3 ori pe zi înainte de mesele principale
diluata cu putina apa.
-În
otet se pot pune câteva frunze si flori. Se vor tine timp de 8
zile, dupa care se pot folosi la bataturi, veruci, negi.
-Vin-se va pune într-un litru de vin 100g de
frunze si flori maruntite. Se astupa si se va
lasa timp de 8 zile la temperatura camerei agitând des. Dupa 8 zile
se va strecura. Se poate consuma apoi din acesta 50 ml de trei ori pe zi
înainte de mese în afectiunile mentionate mai sus. Se mai poate
adauga si 50 g de patrunjel radacina,
curatata si rasa la cei care au si edeme din cauzele
afectiunilor inimii. Se va tine si în acest caz tot 8 zile
si se va administra la fel.
-Vin preparat din fructe- Se vor pune la 2 Kg de fructe zdrobite
2 kg de zahar, 10 litri de apa si 30g de drojdie. Se va pune
totul într-o damigeana de sticla. Se pune un dop prin care este
trecut un furtun de cauciuc, care are un capat într-un vas cu apa. Se
va lasa timp de aproximativ 15 zile (în functie de temperatura),
dupa care se va trage de pe drojdii si se pune în sticle de capacitate
mai mica. Se va putea lua din acest vin câte 50 ml de trei ori pe zi în
afectiunile mentionate mai sus.
PĂPĂLĂU.
Physalis alkekengi Fam.
Solanacee.
Denumiri populare: babuschi, basicuta
de roseata, besica, boborea, bubuclie, buruiana
de buba, cereasa ovreiului, cereasa besicata,
curcubatica, dalac, fusei salbatec, gherghinar,
gogoase, iarba bubei, maselare, papala, pulpe de padure,
puturoasa.
Compozitie chimica: fructele contin acid citric,
substante amare (fisolina), contine alcaloizi, mucilagii, zaharuri,
substante minerale, gust putin agreabil acru-amarui. Fructele se
culeg la maturitate sunt comestibile atât crude cât si uscate. Se folosesc
la prepararea dulceturilor, marmeladei, bomboanelor, contin
zaharoza, acizi si o mare cantitate de vitamina C.Planta mai are clorofila, vitamine, etc.
Atentie! Planta în întregime este toxica în afara frunzelor. Se afla
multa solanina. Se poate interveni cu carbune vegetal în cazurile
de intoxicatie.
În traditia populara: decoctul fructelor se bea si se faceau
spalaturi pe cap si corp în cazurile de eriteme, pelagra,
etc. Cu decoctul partilor aeriene se spalau eruptiile
si eczemele noilor nascuti. Boabele rosii,
plamadite în vin, erau utilizate intern contra ascitei. Se mai folosea
contra durerilor de masele si urechi. Fructele plantei se
întrebuintau ca infuzie în tratamentul furunculozei.
Actiune farmaceutica: contra reumatismului, decongestiva, diuretica,
febrifuga, laxativa. Se foloseste doar extern pentru ca intern
ar putea produce intoxicatii.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: dureri diverse inclusiv cele
reumatice, furunculoze sau diferite afectiuni ale pielii, intern se va lua
cu precautie în litiaze, guta, reumatism.
Cantitatea maxima este de 250 ml infuzie
împartita în cursul zilei luata cu înghitituri mici.
Preparare:
-Din 2
lingurite de planta se va face un ceai. Se pun în 250 ml apa
clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara.
Se aplica extern sub forma de comprese sau cataplasme.
PĂSTÂRNAC.
Pastinaca sativa.
Leguma foarte nutritiva,
odinioara considerata ca un aliment de baza. Pe de alta
parte, diuretic, antixidant, antireumatismal si emenagog
(reglementeaza fluxul menstrual). Se recomanda folosirea frecventa
în ciorbe.
Supa pe baza de pastârnac,
ceapa si praz este recomandata în virtutea
proprietatilor sale diuretice. Persoanele supuse
îngrasarii vor putea sa profite de efectele ei, daca
doresc sa slabeasca.
Denumiri populare: batlagina, iarba bubei,
iarba de cale, iarba grasa, iarba mare, limba boului, limba
mânzului, limba oii, mama padurii, minciuna, patlanjel,
patlagina.
În traditia populara: frunza era folosita obisnuit
pentru rani, bube, umflaturi. La rani se punea si zeama din
frunze proaspete strivite. La umflaturi se faceau oblojeli cu
frunzele oparite. Brânca se trata cu abureli de patlagina,
dupa ce se facea mai întâi cataplasme din frunze. Se mai punea în
cataplasme si bai calde la inflamatiile articulare de
natura reumatismala. Zeama de patlagina se dadea
copiilor contra limbricilor si oprirea udului. În Maramures, la Mara,
se spalau cu fiertura "când statea sângele". Ceaiul din frunze
se lua contra tusei, tusei magaresti, raguselii, naduselii.
În Vlasca se fierbea înabusit în vin alb si se lua contra
tusei. Decoctul din radacini si frunze se lua contra
tuberculozei. În Teleorman, se culegeau frunzele, se fierbeau în lapte dulce,
apoi se strecurau, laptele se dadea bolnavului fara zahar,
câte 3 cesti pe zi, iar restul se puneau calde pe piept, facându-se
tratament de 6 saptamâni. La Nereju, patlagina si
fereguta se pisau si se punea în tuica, care se lua
contra durerilor de stomac. În Muscel, radacina de
patlagina, radacina de osul iepurelui si menta se
plamadeau în rachiu, din care se bea dimineata pe nemâncate,
contra "boalei de rânza". La Iasi se vindea pe piata contra
bolilor de ficat si splina.
Compozitie chimica: de la toate aceste specii se
întrebuinteaza frunzele (Folium Plantaginis) aucumbina sau
aucubozida cu structura furanica, mucilagii formate în mare
parte din xiloza, acid poliuronic, pentozane, etc. Tanin, glicozizi,
saponine, zaharuri, ulei volatil, rezine, substante proteice, carotenoizi,
filochinona, vitaminele: A, C, K, substante antibiotice, substante
minerale. În seminte se gasesc mucilagii si un trizaharid
(planteoza).
Actiune farmaceutica: emolient, hemostatic, usor astringent.
Proprietatile emoliente se datoresc mucilagiilor iar cele hemostatice
vitaminei K. Este si un bun antibiotic. Este de asemenea antipruginos,
expectorant, antidiareic, cicatrizant datorita alantoidei, depurativ. Este
bactericida datorita aucubozidei.
Intra în compozitia ceaiului
antibronsitic nr 2.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, adenoida,
afectiuni vasculare, afte, amigdalita cronica,
arteroscleroza, astm, blefarite,bronsita cronica, catar digestiv si urinar,
conjunctivita, constipatie, diaree, eczeme, faringite, furuncule,
gastrita hiperacida, hemoragii, hipercolesterolemie, hipertensiune
arteriala, infectii bucale, inflamatii, întepaturi de
insecte, iritatii cutanate, laringite, leziuni eczematiforme, leziuni
sângerânde, leziuni ulcerate, mâncarimi de piele, muscaturi de
serpi, rani purulente, reumatism,stomatite, traheite, tuse, ulcer stomacal, ulcere si
ulceratii, umflaturi, zona zoster.
Preparare:
Intern-
-Infuzie
din 1-2 lingurite de planta care se va pune în 250 ml apa
clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara.
Se pot consuma 3-4 cani pe zi.
-O
lingurita de frunze uscate si maruntite se vor
macina cu râsnita de cafea dupa care se ia în gura
câte o lingurita, se tine 10 minute în gura dupa care
se înghite. Este foarte eficient în hemoragii mai ales dar si în celelalte
afectiuni de mai sus, inclusiv la afectiunile gastrice când se
indica sa se ia de câte ori se simte un disconfort abdominal.
-Peste 50
g de frunze se va pune 500 ml apa clocotita. Se va lasa acoperit
timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se mai poate adauga în
cazul în care nu exista diabet miere poliflora, câta cantitate
de lichid exista. Se va lua câte o lingurita la tuse sau alte
afectiuni din cele de mai sus.
-Peste 50
g de praf de planta se poate pune 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va
tine apoi închis timp de 15 zile agitând des recipientul, dupa care
se strecoara. Se va putea lua la afectiunile de mai sus câte 10
picaturi sau chiar o lingurita în dilutie cu apa.
Extern:
-In
afara de cele care le-am mentionat si care se pot folosi si
extern se va pune praf de planta uscata pe afectiuni sau se pot
face diferite creme cu putina ceara de albine si ulei în
care se va pune praf de planta.
PĂTRUNJELUL.
Petroselinum crispus Fam.
Umbelliferae.
În traditia populara: patrunjelul fiert în lapte dulce se
folosea la alinarea durerilor cauzate de orice buba. În tinutul
Sucevei, se fierbea în lapte dulce, se amesteca cu camfor pisat si
albus de ou apoi se lega la gât în umflaturi. În multe
parti se folosea ca diuretic. Se dadea ca sa porneasca
udul si în ascita. Se fierbea înabusit, într-o oala
noua, 6-10 radacini cu 2,5 oca de apa, pâna
scadea la jumatate de oca. Patrunjelul taiat marunt se
amesteca bine cu faina de in, se întindea pe o bucata de
pânza, apoi se punea pe burta, iar zeama se bea. Alte babe
dadeau de baut patrunjel fiert cu chimen si boabe de
ienupar. Decoctul se mai bea si la oprirea udului si de
catre cei cu pietre la rinichi. Se mai lua primavara, timp mai
îndelungat pentru curatirea sângelui. Din radacina
si frunze fierte în lapte dulce, cu faina de mei se fac
cataplasme, care se ungeau cu grasime de pe trupul unor copii când se
nasteau, apoi se punea la femei la sân, când se inflamau. La
hemoroizi si prolaps rectal patrunjei pisati muiati în
otet si încalziti la foc, se foloseau la oblojeli.
A fost un
leac contra bolilor venerice.
Compozitie chimica: apeina, betacaroten, brom, clorofila,
cumarina, diastaze, cupru, fier, fosfor, flavonoide, iod, monoterpene,
apiol, poliacetilena, principiu estrogen, pinena, potasiu, sulf, sodiu,
terpene, uleiuri esentiale, vitaminele: A, B1,B2, B3, B5, B6, B9, E, vitamina
C mai multa ca portocala sau lamâia. Acid pantotenic, linolinic.
Actiune farmaceutica: stimulent general atât nervos cât si
muscular, regleaza glandele endocrine, antianemic, antirahitic,
antiscorbutic, aperitiv, antitoxic, depurativ, stomahic, diuretic,
regleaza menstrele, elimina ureea, elimina acidul uric, la fel
clorurile în exces, stimulent si regenerator al fibrelor musculare în
special al celor ale musculaturii netede ( intestinale, urinare, biliare,
uterine) anticanceros, vermifug, cicatrizant, repara pielea efectiv.
Se poate utiliza în urmatoarele afectiuni: abcese, acnee, afectiuni
oculare, afectiuni digestive, afectiuni dermatologice,
afectiunile prostatei, afectiuni vasculare, anemie, anorexie, ascita,
astenie, atonia vezicii biliare si digestiva, balonari, bolile
vezicii urinare (ajuta în special în retinerea urinei), cancer în special
cel intestinal sau digestiv, dar si celelalte forme, celulite, cistite,
colecistite, colesterol în exces, colici, colite de putrefactie, contuzii,
dermatoze, dismenoree, dispepsii, dureri de stomac, edeme cardio-renale
(înlatura apa în exces), febre intermitente, flatulenta,
gastrita hipoacida, guta, hepatism, hipertensiune arteriala,
incontinenta urinara cu lamâie, infectii diverse, litiaza
biliara, litiaza renala, menstre dureroase, nervozitate, nevralgii,
paraziti intestinali, pete ale pielii, pistrui,psoriazis, reumatism, tulburari de ciclu
menstrual, tumori, ulcer stomacal, vicii ale sângelui.
Preparare :
-Frunze
maruntite proaspete se consuma câte 1-3 lingurite o data
în afectiunile mai grave.
-2
lingurite de planta (frunze) la 250 ml apa clocotita. Se
acopere pentru 10 minute si se consuma dupa strecurare.
-2
lingurite de planta-radacina, frunze) se taie marunt.
Se pun în 250 ml apa ti se fierb timp de 15 minute dupa care se
strecoara. Se consuma zilnic trei astfel de ceaiuri.
-O
jumatate de kg de radacina se va fierbe într-un litru de
apa pâna va scadea apa la jumatate. Se va strecura apoi se
va consuma zilnic câte o portie dimineata si una seara în edeme
sau în cazul ascitei. De asemenea se poate aplica pe afectiunile pielii.
-Se va
macina o lingurita de seminte de patrunjel si se
va pune în gura sub limba pentru 10 minute dupa care se va
înghitii. Este un tratament pentru afectiunile endocrine în special
sau pentru menstre dureroase.
-Se va
taia marunt frunza de patrunjel si se pune cât sa
o acopere otet alimentar, se va lasa apoi 3 zile. Se va aplica pe petele
de pe piele de mai multe ori pe zi pâna la disparitie cu un tampon de
vata.
-Suc
proaspat se poate consuma în amestec cu suc de morcovi sau alte plante în
cantitate de 20ml de 3 ori pe zi. Ne diluat cu alte sucuri deoarece este prea
puternic.
-În apa
de spalat se poate pune decoct de radacina de patrunjel.
Pentru aceasta se va fierbe un kg de radacina în 5 litri de
apa timp de o ora, dupa care se strecoara si se pune
în cada. Este o baie care se poate face zilnic pentru a se catifela
si albi pielea.
Mentionam ca daca se
consuma zilnic de 3 ori câte 20 ml de suc de patrunjel împreuna
cu alte sucuri ajuta foarte mult la vindecarea cancerului.
-Spalaturi
vaginale se pot face cu oricare din cele de mai sus cu cantitate dubla de
planta.
-Pe piele
în cazul echimozelor sau petelor se poate aplica cataplasma cu
radacina de patrunjel fiarta, transformata
pasta si aplicata sub pansamentpeste noapte.
PĂTLĂGEUA
ROsIE
Lycopersicon esculentum Fam.
Solanaceea.
Denumiri populare: porodici, rosie, tomate.
În traditia populara: tulpinile se puneau în bai contra reumatismului.
În tinutul Beiusului, se fierbeau vrejii si frunze de nuc, apoi
cele doua sucuri se amestecau si se faceau bai generale sau
locale.
Fructele se striveau pe fata
si se lasau sa se usuce în cazul acneei, apoi se spala pe
fata cu un ceai caldut din alte plante.
Compozitie chimica: apa 90%, glucide, protide, licopen,
acizi organici: malic, pectic, citric, fructoza, etc. Calciu, fosfor,
magneziu, potasiu, sulf, zinc, cupru, fier, bor, iod, vitaminele: A, B1, B2, B6,C,
PP, E, K, acid folic, betacaroten.
Actiune farmaceutica: energetic, remineralizant, revitalizant,
echilibrant celular, aperitiv, racoritor, antiscorbutic,
antiinfectios, dezintoxicant, alcalinizant al sângelui prea acid,
diuretic, dizolvant uric, eliminator al ureii, favorizeaza
exoneratia, prin pielea si semintele ei, usureaza
digestia substantelor feculente si a amidonului. Rosiile nu
contin oxalati ci un continut comparativ cu al cortizonului.
Utile în lupta cu cancerul si la afectiunile cardiace. Este
antioxidanta siprevine
oxidarea celulelor.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni vasculare,
arterioscleroza, artritism, astenii, atonie gastrica, azotemie, boli
de ficat, comedoame, constipatie, enterite, eruptii cutanate,
guta, hiperaciditate gastrica, hipervâscozitate sangvina,
inapetenta, insuficienta cardiaca cu edeme,
întepaturi de insecte, intoxicatii cronice, iritatii
tegumentare, litiaza urinara si biliara, obezitate,
palpitatii, pancreatite, periartrite, pletora, reumatism, seboree,
stari congestive, stari inflamatorii ale tractului digestiv.
Preparare:
-Rosii
consumate ca atare la fiecare masa cât mai multe.
-Mai
eficient este consumul sucului de rosii obtinut cu ajutorul
storcatorului de fructe, foarte proaspat si consumat înainte de
a se oxida. Se poate consuma orice cantitate ,în functie de toleranta
individuala se poate consuma 1-2 litri pe zi în mai multe reprize. Singura
conditie este sa se consume înainte de oxidare, adica imediat ce
s-a preparat.
-În
diverse afectiuni ale pielii se poate aplica simplu sau sub forma de
masca cu diferite adausuri(caolin, ou, miere, smântâna, etc.) în
functie de tipul de ten si de afectiunea care trebuie
tratata.
PĂTLĂGEAUA
VÂNĂTĂ.
Solanum melongena.Fam.
Solanaceae
Denumiri populare: godina, patlagea, tomate,
vinete.
În traditia populara: fructele se foloseau contra hemoroizilor.
Se taiau de-a curmezisul, ca niste rotile mici, se opareau,
apoi cu apa în care se opareau, caldicica, se faceau
spalaturi, iar patlagelele se legau local.
Compozitie chimica: apa 92%, protide, lipide, glucide,
fosfor, magneziu, calciu, potasiu, sulf, sodiu, clor, fier, mangan,
cobalt,zinc, cupru, iod, vitaminele:
provitamina A, B1, B2, C, PP. Scopoletin si scoparon, tripsina, care
ajuta la calmare nervoasa.
Actiune farmaceutica: putin nutritiva- doar 29 de calorii
la 100 g, antianemic, laxativ, diuretic, stimulent hepatic si al
pancreasului, calmant, reduce tumorile, previne cancerul în special la stomac
datorita tripsinei. Normalizeaza tensiunea arteriala.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: abcese, afectiuni cardiace,
anemie, antireumatic, arsuri, artrita, cancer la stomac, constipatie,
convulsii, dureri, epilepsie, eretism cardiac, hemoroizi,
hipercolesterolemie,lumbago, nervozitate
(scopoletin si scoparon), oligurie (insuficienta secretiei de urina),
reumatism, scrofuloza.
Preparare:
-Se va
taia vânata în feliute subtiri dupa care se va pune
cca. 50g în 250 ml apa. Se va fierbe apoi 10 minute dupa care se
strecoara. Se pot consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi în cure de mai
lunga durata.
-Tinctura- Se va pune o vânata
taiata feliute foarte subtiri în alcool alimentar de 70°. Se va
tine timp de 15 zile, timp în care se va agita de mai multe ori pe zi.
Dupa 15 zile se strecoara. Se va lua înainte de mese cu 15 minute
câte o lingurita în dilutie cu putina apa în cure
de mai lunga durata la afectiunile de mai sus.
-Vin, un
litru în care se va pune 50 g de vânata taiata marunt.
Se va tine timp de 8 zile, dupa care se va strecura si se va
putea consuma câte 50 ml de trei ori pe zi în cure de lunga durata.
-La orice
masa se poate consuma vânata sub diferite forme culinare în
special cu ulei.
-Extern
se poate aplica oricare din procedeele de mai sus. Pentru calmarea durerilor
cel mai bun este cataplasma cu vânata fierbinte sau tinctura.
Document Info
Accesari:
9359
Apreciat:
Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta
