Viticultură 

Iulie 2002

Piaţa

Viticultura este o activitate care datează în România din vremuri străvechi, sturgurii şi vinul constituindu-se timp de multe sute de ani drept una dintre cele mai mari bogăţii naturale ale ţării. De-a lungul timpului, vinurile româneşti au căpătat şi şi-au păstrat o faimă deosebită, datorită calităţii lor, fapt care a plasat ţara noastră, alături de Franţa, Spania, Italia, Germania sau Portugalia, printre cei mai mari producători şi exportatori de vin din Europa.

După 1990, odată cu redobândirea terenurilor de către foştii proprietari, viile au început a fi explo 414b120e atate individual. Odată cu trecerea timpului şi resimţind din plin lipsa fondurilor necesare înlocuirii şi/sau întreţinerii corespunzătoare, culturile de viţă de vie au început să se degradeze calitativ, ceea ce s-a văzut imediat pe planul producţiei şi al exporturilor.

În ultimele luni ale anului 2002, odată cu deschiderea capitolului de negociere România – Uniunea Europeană referitor la agricultură, a reapărut în atenţie problema calităţii şi competitivităţii în domeniul viticulturii. În planul de acţiune convenit s-a stabilit obligativitatea înlocuirii viilor hibride cu viţa nobilă, în cazul celor care vor comercializa vinul pe piaţa comunitară. În acest sens, se pune problema acordării unui sprijin financiar din partea statului pentru plantarea noilor culturi de viţă nobilă, deoarece operaţiunea este foarte costisitoare. Obligativitatea înlocuirii culturilor nu îi va viza şi pe cei care produc vin pentru consum propriu sau pentru mic comerţ regional.

Tot în această direcţie, ţara noastră şi-a asumat răspunderea inventarierii plantaţiilor viticole şi organizării unui registru comunitar al acestora.

La nivelul anului 2002, patrimoniul viticol al României a fost de 254 mii hectare, iar producţia de vin s-a situat la aproximativ 5,5 milioane de hectolitri.

Clienţii

Clienţii se diferenţiază în funcţie de mărimea firmei şi de complexitatea procesului de prelucrare. Pentru exploataţii de mici dimensiuni, clienţii sunt în mare

parte localizaţi în proximitatea vânzătorului, acesta adresându-se pieţei locale.

În cazul marilor podgorii, cu capacităţi de producţie însemnate, piaţa este una mult mai largă, extinzându-se de cele mai multe ori şi în afara graniţelor ţării.

Concurenţa

Un întreprinzător care demarează o astfel de afacere trebuie să ţină seama de concurenţa de pe piaţa internă (pe plan local cât şi naţional) însă nu trebuie să omită concurenţa indirectă pe care o reprezintă producătorii străini şi mai cu seamă cei din ţările Uniunii Europene. Aceste considerente devin foarte actuale în condiţiile în care ţara noastră se pregăteşte pentru aderarea la structurile europene, iar produsele autohtone vor trebui să tindă spre standardele calitative ridicate impuse de această nouă piaţă.

În acest sens, studii recente arată că, din punct de vedere valoric, productivitatea unui hectar de vie este de 6 ori mai mică în România decât în ţările UE. Producţia de struguri la hectar se cifrează în România la 70% din cea a ţărilor UE, iar producţia de vin – la 45%.

Pe plan naţional, există câţiva “jucători” importanţi, printre care: Vie Vin Murfatlar, Vincon Vrancea, Jidvei, Cotnari. Aceştia se adresează de regulă atât pieţei interne, cât şi exportului şi în general nu pot fi văzuţi drept concurenţă de un producător mic, nou înfiinţat. Acesta trebuie să se raporteze la rivalii de pe piaţa locală, acolo de unde vin cei mai mulţi dintre clienţi.

Promovarea

Datorită posibilităţilor financiare limitate din perioada de început a afacerii (situaţia cea mai frecvent întâlnită) promovarea va fi cu precădere una locală.

Se poate recurge la diverse promoţii, organizarea unor degustări, sponsorizarea unor evenimente locale prin oferirea de vin în mod gratuit etc. În plus, se pot da anunţuri în presa scrisă sau se pot disemina materiale publicitare tipărite (fluturaşi, pliante) printre potenţialii clienţi sau toate cele de mai sus.

Oricum, strategia promoţională trebuie să vizeze optimizarea raportului între rezultatele aşteptate a se obţine în urma campaniei publicitare şi costul acesteia.

Costurile de început

În cazul în care există plantaţia, cea mai mare parte a resurselor financiare este direcţionată către lucrările agricole. Dacă afacerea este luată de la zero, trebuie previzionate costurile înfiinţării unei asemenea culturi, care sunt mari (depăşesc 10.000 € pe hectar).

De asemenea, având în vedere faptul că primele încasări apar după o perioadă lungă (un an) de la demararea lucrărilor, trebuie anticipată o sumă de bani necesară întreţinerii viei de-a lungul unui an, cheltuieli care se ridică la 1500-2000 € / hectar. În această sumă sunt cuprinse lucrările agricole periodice care trebuie întreprinse, substanţele utilizate etc.

Pregătire şi calificare

Pentru cei care nu deţin cunoştinţe teoretice şi doresc să le dobândească există de multe ori, în cadrul facultăţilor de agricultură / agronomie, specializarea viticultură.

Totuşi, de cele mai multe ori, cultivarea viei este o tradiţie care se moşteneşte, iar procedurile şi tehnicile specifice se învaţă prin practică. Pentru muncile

efective se foloseşte personal necalificat, forţa de muncă fiind, în acest caz, extrem de ieftină.

Cadrul legal

Pe lângă avizele obişnuite, care trebuie obţinute de orice firmă înainte de în vederea înfiinţării, pentru exploatarea plantaţiilor viticole sunt necesare o serie de autorizaţii specifice, printre care (în funcţie de caz):

ð       Autorizaţie de plantare a viţei de vie;

ð       Autorizaţie de defrişare a viilor;

ð       Decizie de acordare a dreptului de a produce vinuri cu denumire originară;

ð       Certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine;

ð       Aviz pentru efectuarea învechirii distilatelor şi a îmbutelierii vinarsurilor în afara arealului delimitat pentru denumirea de origine revendicată;

ð       Aviz pentru efectuarea fermentării în butelii în afara arealului delimitat de provenienţă a strugurilor.

În luna mai 2002 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea Viei şi Vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole (Legea nr. 244/2002). Aceasta stabileşte cadrul tehnic şi juridic al activităţilor de producţie, depozitare, prelucrare şi/sau comercializare a produselor viticole.

Informaţii suplimentare

Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului

Bd. Carol I nr. 24, sector 3, Bucureşti

www.maap.ro

Direcţia Generală pentru Agriculturã şi Industrie Alimentarã

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului

Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri

Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă(ONIV)

 

Patronatul Naţional al Viei şi Vinului

Str. Lipscani nr. 19, sector 3, Bucureşti

Tel/Fax: (021) 313.05.99

                       

Powered by http://www.preferatele.com/ cel mai tare site cu referate