SARCINILE SI RESPONSABILITATILE SPECIFICE ALE PROFESORULUI DE PSIHOLOGIE

SARCINILE SI RESPONSABILITATILE SPECIFICE ALE PROFESORULUI DE PSIHOLOGIE

Profesorul de psihologie indeplineste o profesiune de o deosebita importanta, aceea care asigura formarea si pregatirea personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor de invatamant, strans legate de viata, de activitatea socio-profesionala, morala si cetateneasca.

Personalitatea profesorului de psihologie presupune si o serie intreaga de calitati, determinate de specificul si complexitatea muncii pe care o desfasoara.

Calitatile atitudinale. Intrucat meseria de profesor presupune raportarea si confruntarea continua cu altii, anumite calitati atitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiunesi in mod deosebit profesorilor de psihologie . Ne vom opri asupi celor rnai semnificative:

.  Umanismul, in general, si dragostea de copii, in special. Aflandu-se fata unor fiinte umane, adulte sau in devenire, profesorul trebuie sa dea dovada de multa sensibilitate, atasament si respect fata de ele, transformandu-se  in  cele din urma intr-un coparticipant la propriile lor confruntari. O expresie concreta a umanismului este dragostea pentru copii. Dragostea educatorului este altceva decat dragostea materna. Ea presupune, in primul rand, respect incredere fata de posibilitatile latente pe care le poseda oricare copil, dorinte sincera ca aceste posibilitati sa se dezvolte, increderea deplina in viitorul sau. Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul si compatimirea, cu diversele simpatii manifeste sau ascunse fata de unii copii, cu toleranta exagerata. Ea trebuie sa-i cuprinda pe toti copiii, fara nici o descriminare

.  Calitatile atitudinale de natura caracterial-morala. Din aceasta categorie face parte corectitudinea, modestia, fermitatea, rabdarea, optirnismul, stapanirea de sine.

.  Constiinta responsabilitatii si a misiunii sale. Dupa opinia lui Hubert, aceasta responsabilitate si-o asuma fata de copii, fata de patria sa si fata de intreaga umanitate.In mainile sale se afla, intr-un fel, nu numai viitorul copilului, ci si al patriei si natiunii al carei membru este. A fi constient de aceasta misiune si a te darui total si dezinteresat pentru infaptuirea ei inseamna, implicit, a fi un adevarat patriot. Constiinta responsabilitatii si a misiunii nu pot fi concepute in afara adeziunii si atasamentului fata de valorile culturale, nationale si universale, create de-a lungul veacurilor.

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in functie de natura, continutul si laturile activitatii pedagogice.Astfel, se pot distinge :

1 Aptitudini didactice- referitoare la activitatea de instruire

2. Aptitudini educative- privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.

Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de  realizarea unei sarcini concrete :

- aptitudini metodice ;

-  aptitudini de evaluare ;

- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate.

In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte din continutul psihic al aptitudinilor pedagogice, se pot mentiona urmatoarele categorii de aptitudini :

- Aptitudini ce asigura calitatea gandirii - capacitatea de analiza si sinteza, flexibilitatea, originalitatea ;

- Aptitudini ce asigura calitatea limbajului- capacitatea de a folosi in mod adecvat acest instrument de comunicare este prezenta in toate aptitudinile pedagogice :inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta ;

- Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei-concentrarea, intensitatea, distributivitatea,  comutativitatea ;

- Aptitudini ce determina calitatea memoriei- rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promtitudinea recunoasterii si reproducerii.

Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia si existenta unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :

- Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative-capacitatea intuitiva, patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale.Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta aptitudine ;

- Aptitudinea empatica- ii ofera profesorului posibilitatea de a privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si posibilile rezultate ;

- Aptitudini organizatorice- se manifesta in intrega activitate desfasurata de profesor : planificarea propriei munci, pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii colectivului de elevi ;

- Spiritul de observatie- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative.Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui,, starea de spirit si intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite miscari

- Maiestria psihopedagogica reprezinta capacitatea complexa personala si specifica a profesorului de a concepe, organiza, proiecta si conduce cu competenta si prestigiu, spirit creativ si eficienta sporita procesul de invatamant, procesul de educare si de instruire a elevilor. Maiestria psihopedagogica este rezultat atat al pregatirii cat si al experientei didactice indelungate, bazata pe interactiunea tututor calitatilor personalitatii profesorului si, intr-o masura importanta, pregatirea psihopedagogica.

-Tactul pedagogic- capacitatea de a gasi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel raspunsuri si solutii promte tuturor solicitarilor procesului instructiv-educativ.

.  Calitatea memoriei. Rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promptitudinea recunoasterii si reproducerii sunt indispensabile in activitatea profesorului.

Desi nimeni, pana acum, nu a putut defini profesorul ideal sau profesorul desavarsit ori criteriile de apreciere ale unei predari eficiciente, totusi, este aproape unanim impartasita opinia dupa care predarea poarta amprenta vie a personalitatii celui care o practica. In consecinta, se cauta sa se determine in ce masura personalitatea profesorului este o variabila cauzala, responsabila de reusita sau nereusita invatarii.

In aceasta privinta, se estimeaza ca, dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de varsta si sex, profesorul ar putea sa influenteze, in mod satisfacator, invatarea si rezultatele ei, atitudinile si interesele, aspiratiile si orientarile profesionale ale celor care invata prin comportamentele si atitudinile sale, prin empatia si relatiile sale cu acestia.

Ipotetic, cel mai mult ar conta, anumite aptitudini cognitive si profesional-didactice ale profesorului, competentele acestuia si o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-motivationale, comportamentale si caracteriale, cum ar fi: inteligenta, capacitatea comunicativa, motivatia profesional-didactica, atitudinile si autoritatea profesorului in clasa, modul de relationare cu elevii (distanta), empatia, capacitatea de imaginatie creatoare si spiritul de dreptate, expectantele inalte, respectul si interesul pentru elevi.

Cu mentiunea, ca posibilele influente ale unor asemenea atribute trebuie privite, totusi, nuantat, puse in legatura cu modul in care se realizeaza predarea. Caci, intr-un anumit fel este solicitata personalitatea in cazul predarii care se bazeaza pe maiestria pedagogica si intr-un alt fel atunci cand actul predarii urmeaza calea unei programari riguroase algoritmizate sau standardizate.

Afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalitatii care poate fi pusa in corelatie stransa cu randamentul invatarii la elevi. Asa se explica de ce, remarca aceiasi cercetatori, "profesorii cu personalitati afectuoase tind sa fie apreciati mai favorabil de catre inspectori, directori scolari si de catre alti observatori'.

Spiritul de ordine ce caracterizeaza profesorii ordonati, sistematici, metodici si cu responsabilitate faciliteaza, intr-o mare masura, invatarea.

Luand in consideratie structurile motivationale (frustratiile si satisfactfile predarii) ce caracterizeaza profesorii si rezultatele induse la elevi, Heil si colab. sai ajung sa contureze imaginea a trei "tipuri' de profesori:

.  tipul 1: "se caracterizeaza prin vehementa, impulsivitate si spontaneitate' - eficient doar fata de elevii "silitori' si "conformisti';

.  tipul 2: "perfect integrat, se caracterizeaza prin autocontrol, spirit de ordine orientarea spre scop', superior oricaror altor tipuri, eficient in predarea la toate grupurile de elevi, dar mai ales la copiii anxio si ostili;

.  tipul 3: "se caracterizeaza prin teama, anxietate si tendinta de a se supraconforma regulamentului', cel mai putin eficient dintre toti; eficient doar fata de elevii silitori;

Profesorii eficienti sunt cei prietenosi, veseli, intelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva, cei care intretin relatii personale bune;

Bergin arata ca unii elevi sunt afectati in mai mare masura de trasaturile profesorului decat altii; si anume, cu cat acestia sunt mai normali, cu atat ei sunt mai putin expusi influentelor exercitate asupra dispozitiei lor personale sau asupra randamentului lor scolar.

Cercetarile pun in evidenta si alte aspecte. De exemplu:

.  persoana profesorului poate servi in mod efectiv in clasa drept model pentru invatarea prin imitare;

. exista situatii in care elevii raman fascinati de un anumit fel de a preda al profesorului, ceea ce, nu de putine ori, inspira alegerea unei cariere;

. cele mai multe dintre aversiunile elevilor fata de anumite materii pot fi puse pe seama comportamentului profesorului.

Mai ales profesorii insensibili, negativi, neincrezatori, usor pot genera fobii fata de scoala.

Concluzia fireasca ce se poate desprinde din aceste date este ca intre personalitatea profesorului si performantele elevilor nu se instituie neaparat o relatie strict lineara, de o maniera care sa ne indreptateasca sa consideram personalitatea acestuia drept o variabila strict cauzala, ci mai degraba una moderatoare (prof. ca moderator).

Profesiunea de educator implica raportarea si confruntarea continua cu altii, de aceea anumite calitati aptitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiune.Aptitudinile pedagogice, solicitate profesorului in actiune, se manifesta in activitatea de educatie si pot fi evidentiate pe baza performantelor realizate.

In aria de procupari privind determinarea acelor calitati ale profesorului care pot influenta si modela personalitatea elevului se inscrie si cercetarea lui Josef. Autorul  identifica pozitionarea tactului pedagogic in procesul de educatie.El concluzioneaza ,in urma cercetarilor facute, faptul ca ,, tactul pedagogic este gradul calitativ al interactiunii sociale dintre profesor si elev. »In acest caz, criteriile acestei calitati sunt :

a.Gradul de adecvare a comportamentului profesorului fata de fiecare elev ;

b. Gradul motivatiei pozitive a rezultatelor la invatatura si a comportamentului elevului ;

c. Gradul de dezvoltare a personalitatii elevului ;

d. Gradul de respectare a particularitatilor psihice a elevului si asigurarea unui climat psihic optim al activitatii instructiv-educative ;

e. Rezultatele obtinute in atingerea obiectivelor propuse in activitatea instructiv-educativa

Nicolae Mitrofan evidentiaza urmatoarele componente ale aptitudinilor pedagogice :

- competenta stiintifica

- competenta psihopedagogica

- competenta psihosociala

Cele trei tipuri de competente actioneaza integrat.

Competenta stiintifica implica o buna pregatire de specialitate

Competenta psihopedagogica este asigurata de ansamblul de capacitati necesare pentru ,, construirea "diferitelor componente ale personalitati elevilor.Ea cuprinde :

- capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de invatare ;

- capacitatea de a face materialul de invatare accesibil prin gasirea celor mai adecvate metode si mijloace ;

- capacitatea de a intelege elevul, de a patrunde in lumea sa interioara ;

 - creativitatea in munca psihopedagogica ;

- capacitatea de a crea noi modele de influentare instructiv-educativa, in functie de cerintele fiecarei situatii educationale.

Componenta psihosociala este reprezentata de ansamblul de capacitati necesare optimizarii relatiilor interumane, cum ar fi :

- capacitatea de a adopta un rol diferit ;

- capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti ;

- capacitatea de a influenta grupul de elevi, ca si pe indivizii izolati ;

- capacitatea de a comunica usor si eficient cu elevii ;

- capacitatea de a utiliza adecvat puterea si autoritatea ;

- capacitatea de a adopta stiluri diferite de conducere

Grupul scolar poate fi abordat din unghiuri diferite: ca formatiune sistemica, prin prisma raportului intrari-iesiri si a transformarilor ce au loc intre cei doi poli; ca grup social cu organizare formala institutionalizata, dar si informala, ambele ipostaze fiind utilizate de catre profesor in scop educativ; ca ansamblu de membri ce apartin unui colectiv in care functionarea status-rolurilor si interventiile profesorului au ca finalitate proiectata si, mai mult sau mai putin realizata, modelarea unor trasaturi de personalitate, asimilarea unor cunostinte si formarea unor capacitati elevilor, folosind in acest sens metode si procedee specifice, dar si valentele educative ale colectivului insusi.

Oricare ar fi perspectiva din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar exercitarea concreta a acestui rol depinde de personalitatea lui si de situatiile educative cu care se confrunta si pe care le are de rezolvat. Dupa cum bine este cunoscut, profesorul este lider numit. Prin hotararea conducerii scolii el primeste un numar de clase cu care va lucra si o clasa pe care o va indruma ca diriginte.

Asadar, profesorul si elevii nu se aleg unii pe altii, iar preferintele lor nu sunt decat intamplator in concordanta cu relatiile institutionalizate dintre ei. Cu toate acestea ei nu numai ca urmeaza sa conlucreze, dar va trebui sa conlucreze armonios. Mai intai, profesorului ii revine sarcina si raspunderea integrarii sale in clasa si in colectivul de elevi pe care urmeaza sa-l inchege. Intr-un colectiv format, profesorul devine unul dintre membrii acestuia, e drept, cu statut special, indeplinindu-si functia din interiorul grupului.

Profesorul conduce si decide, organizeaza, influenteaza, consiliaza si controleaza, apreciaza si indruma, este model de conduita civica si morala, este profesionist. El isi exercita atributele si calitatile asupra grupului si asupra fiecarui membru al acestuia in parte pentru obtinerea succesului scolar si formarea comportamentelor dezirabile, dirijeaza relatiile interpersonale din grup pentru a asigura climatul psihosocial favorabil dezvoltarii personalitatii elevilor si pentru a imbunatati relatiile interpersonale.

Relatii in functie de sarcinile profesorului de psihologie, sunt :

- de comunicare a continutului stiintei

- de indrumare

- de constrangere

- de verificare si control

- de conducere

- de organizare