ACELE UMBRE SINISTRE

ACELE UMBRE SINISTRE

          O altă mare bucurie a lăsatului de fumat este că scapi de umbrele acelea sinistre, furişate într-un cotlon al minţii.

          Toţi fumătorii ştiu 10210l1110k că sunt nişte idioţi şi că eludează efectele nocive ale ţigării. Mai tot timpul, fumatul e un act automat, dar umbrele acelea subzistă în subconştient, gata să iasă la suprafaţă.

          Ai câteva avantaje extraordinare când te laşi de fumat. De unele am fost conştient tot timpul pe când eram fumător: faptul că nu-mi va mai fi periclitată sănătatea, că n-o să mai arunc banii pe apa sâmbetei, că o să scap, pur şi simplu, de stupiditatea fumatului. Şi totuşi, îmi era atât de frică să mă las, eram atât de ocupat să mă opun bine intenţiilor şi tuturor celor care încercau să mă convingă, încât îmi foloseam toată imaginaţia şi energia pentru a-mi găsi scuze, oricât de şubrede, ca să fumez în continuare.

          Surprinzător, cele mai ingenioase idei mi-au venit chiar când încercam să mă las. Erau cu siguranţă inspirate de teama şi nefericirea care mă cuprinseseră când foloseam Metoda voinţei.

          Nu puteam cu nici un chip să nu mă gândesc la sănătate şi la aspectul financiar. Dar abia acum, când am devenit liber, mi-am dat seama, cu uimire, cât de bine reuşisem să-mi alung din minte avantajele şi mai mari ale lăsatului de fumat.

          Am menţionat deja sclavia – să-ţi petreci jumătate din viaţă având permisiunea să fumezi, făcând-o automat şi dorindu-ţi să n-o fi început niciodată, iar cealaltă jumătate din viaţă simţindu-te nefericit şi frustrat pentru că societatea nu-ţi dă voie să fumezi. Într-un capitol precedent am pomenit bucuria extraordinară de a-ţi recăpăta energia. În cazul meu însă, cea mai mare bucurie, o dată eliberat, n-a fost sănătatea, banii, energia sau sfârşitul sclaviei – a fost dispariţia sentimentului că sunt dispreţuit de nefumători şi a ideii că sunt vinovat faţă de ei. Şi mai presus de orice, redobândirea respectului faţă de mine însumi.

          Majoritatea fumătorilor nu sunt persoane lipsite de voinţă şi de coloană vertebrală, aşa cum îşi închipuie şi ei, şi societatea. Eram stăpân pe toate celelalte aspecte ale vieţii mele. Îmi era silă de mine că sunt dependent de o mahorcă blestemată, despre care ştiam că-mi distruge viaţa. E greu de descris plăcerea de a-i privi pe ceilalţi fumători – tineri sau bătrâni, ocazionali sau învederaţi – fără pic de invidie, ci cu un sentiment de milă în ce-i priveşte şi de uşurare în ce te priveşte – pentru că nu mai eşti sclavul ţigării blestemate.

          Ultimele două capitole s-au ocupat de marile avantaje de a fi nefumător. Cred că e necesar să fac o prezentare echilibrată, aşa că următorul capitol enumeră avantajele de a fi fumător.