METODOLOGIA SOCIOLOGICA. METODE SI TEHNICI DE CERCETARE IN SOCIOLOGIE

REFERAT

SOCIOLOGIE

STUDENT  POPESCU GEORGE

 ALEAXANDRU

GRUPA  405

METODOLOGIA SOCIOLOGICÅ. METODE ªI TEHNICI        DE CERCETARE ¥N SOCIOLOGIE

Ca orice teorie, cea sociologicå este ¿i ea un produs al cunoa¿terii umane, un råspuns sistematic la nevoia imperioaså a omului de a gåsi semnifica¡ii convenabile ale comportamentelor, rela¡iilor, fomelor de asociere ¿i interac¡iune, structurilor sociale. Teoria sociologicå este un construct ra¡ional. Dar nu unul eminamente abstras de realitatea socialå. Se construie¿te o imagine practicå a societå¡ii, mediatå înså de apartenen¡a sociologului sau cercetåtorului social la grupuri, contexte ¿i sisteme de valori care-i determinå ¿i circumstan¡iazå demersul. Este vorba, cu directå referin¡å la teorie, de scheme conceptuale   mai mult sau mai pu¡in coerente ¿i consistente, de tentative de explicare ¿i interpretare, de perspective în orientarea analizelor sociale, de eforturi de conceptualizare, clasificare, tipologizare, generalizare ¿i predic¡ie. Din punct de vedere sociologic, teoria se prezintå ca un ansamblu de  concepte care eviden¡iazå între ele anumite conexiuni logice ¿i care au drept scop interpretarea realitå¡ii sociale. Existå un nivel sistematic superior al teoriei sociologice  ca rezultat al preten¡iilor sociologiei de a analiza ¿i valoriza diferitele imagini desprte societate pentru a releva coeren¡a internå a acesteia, gradul de coresponden¡å cu realitatea ¿i capacitatea interpretativå pe care sociologia ¿i-o revendicå. Existå totodatå un criteriu de istoricitate al conceptelor ¿i teoriilor sociologice, pe care am încercat så-l recuperåm trecând în revistå succesiunea doctrinelor sociologice, a ¿colilor ¿i curentelor dominante în sociologie.

Analiza  substratului na¿terii teoriilor sociologice, a interac¡iunilor acestora ¿i a deschiderii lor spre experien¡å se întemeiazå pe o concep¡ie a sociologiei ce   vrea så-¿i afirme op¡iunea pentru un mai mare grad de aderen¡å la problemele reale ale societå¡ii ¿i pentru o mai mare „vizibilitate” istoricå, privilegiindu-¿i propriul câmp problematic ¿i diversificându-l continuu, pe anumite coordonate constante dar care sunt în måsurå så înregistreze varia¡ii datorate progreselor ¿i dezvoltårilor conceptuale, acumulårilor teoretice ¿i metodologice interne sau în sfera altor ¿tiin¡e socio-umane sau exacte.

Resursele sociologiei pot fi astfel clasificate la cel pu¡in trei niveluri: 1) al studiilor ce vizeazå con¡inutul ¿tiin¡elor sociale, discursul teoretic sistematic, marea  sintezå  teoreticå; 2) al cercetårii care coincide cu un modus operandi analitic al sociologiei; 3) cel metodologic ce reconstruie¿te modul în care procedeazå ¿tiin¡a socialå ca atare în confruntarea cu realitatea.

Termenul de metodologie nu are o semnifica¡ie univocå ¿i accepta unanim. Unele  abordåri în domeniu situeazå metodologia într-un ve¿nic balans între epistemologie – ca teorie generalå a cunoa¿terii ¿tiin¡ifice – ¿i tehnicile de cercetare socialå; oscila¡iile sunt când spre un pol când spre celålalt, potrivit forma¡iei (filosofice sau mai pu¡in filosofice) a metodologului în cauzå, tradi¡iei culturale, apartenen¡ei la o ¿coalå sau curent de gândire.

Metodologia poate fi definitå ca studiul sistematic al metodelor utilizate de o ¿tiin¡å, incluzând analiza logicå a procesului de cercetare ¿i de evaluare criticå a achizi¡iilor sale fundamentale. Se impune deci din start o distinc¡ie  netå între metodå  ¿i tehnicå în sociologie. Metoda – dupå pårerea unor sociologi precum Goode ¿i Hatt – ar fi ceva mai general decât tehnica. Prin metoda sociologicå se în¡elege aplicarea principiilor fundamentale  ale ¿tiin¡ei în câmpul sociologiei, în vreme ce tehnica este o procedurå specificå cu care sociologul culege ¿i ordoneazå datele ce-l intereseazå. Limbajul unei ¿tiin¡e, precum sociologia, curpinde paradigme, concepte, propozi¡ii ¿i teorii.

Existå multe idei neexplicitate care totu¿i sunt prezente în activitatea de cercetare sociologicå. Acestea pot fi numite paradigme (Phillips), elemente apriorice (Demarchi), protopostulate (Braga), al¡i autori preferând så le trateze prin referin¡å la ceea ce s-ar chema cultura comunå.

Conceptele definite ca „moduri de percepere a fenomenelor” (Phillips), construc¡ii logice, simboluri ale fenomenelor (Goode, Hatt) etc. sunt abstrac¡ii ce constituie bazå înså¿i a gândirii umane, dar pentru a fi folosite în demersul ¿tiin¡ific trebuie så råspundå unor exigen¡e determinate: extensie, claritate, relevan¡å sistematicå (Hempel). Gradul de abstractizare al unui concept define¿te într-o anumitå måsurå sarcina sa empiricå, cuprinderea sa, amplitudinea clasei de situa¡ii cårora el se aplicå. Din acest punct de vedere regruparea fenomenelor într-o categorie sau concept nu este nici adevåratå nici falså ci mai mult sau mai pu¡in utilå (Phillips). Este de notorietate în sociologie polemica privind inadecvarea nivelurilor de abstratizare a conceptelor sociologice în raport cu dezvoltarea unei  ¿tiin¡e empirice: de la concepte foarte abstracte greu de utilizat în cercetare (marile teorii) se trece la concepte cu sarcinå empiricå limitatå, u¿or de utilizat în cercetare dar care conduc la rezultate insignifiante din punct de vedere teoretic (Mills), în vreme ce ar fi de preferat  niveluri de abstractizare intermediare care ar permite elaborarea teorii de rang mediu (Merton).

Socioloogul american Shils remarca faptul cå diferen¡a dintre teorie ¿i metodå, între conceptualizåri destul de  abstracte ¿i altele cu sarcinå empiricå extrem de limitatå se va reduce în chip notabil, fie pentru cå o teorie care nu va face anumite referin¡e empirice nu va mai avea de acum credit, fie pentru cå o cercetare empiricå, depå¿indu-¿i limitele inerente, va tinde så devinå o ocazie de a teoretiza pe marginea constatårilor la care ajunge, ambi¡ionând så propunå concluzii de mai mare anvergurå. O altå distinc¡ie ce decurge de aici este cea între macrosociologie ¿i microsociologie, chiar dacå la rigoare, o atare conexiune existå doar atunci când sistemele sociale sunt unitå¡i analizate la nivelul componentelor lor individuale sau microgrupale. Dacå  în general se poate spune cå conceptele pe care le utilizeazå sociologia trebuie så aibe ¿i o pronun¡atå sarcinå empiricå, aceasta înseamnå cå ele nu trebuie så fie atât de abstracte încât så nu poatå fi folosite în cercetarea concretå sociologicå.

Par¡ial conexå extensiei sau cuprinderii conceptelor este claritatea lor, respectiv precizia delimitårii corelatelor lor empirice. Dacå existå un deficit de claritate conceptualå, dacå men¡ionatele corelate empirice sunt precise sau diferå de la un sociolog la altul, calitatea rezultatelor va avea de suferit.

Procesul prin care se verificå imediat claritatea conceptelor este måsurarea.

Pentru a rezolva problema coresponden¡ei între concept ¿i realitatea empiricå  o solu¡ie, doar aparent  radicalå este opera¡ionalizarea, definirea conceptului izomorf printr-un procedeu de måsurå (Hempel). Pe aceastå cale se poate trece de la luarea în considerare a conceptelor izolate la examinarea conceptelor  în inter-rela¡ionarea lor.

Un al treilea parametru de bazå în evaluarea  relevantei unui concept este centralitatea acestuia într-un sistem teoretic. Mul¡i sociologi care utilizeazå în cercetårile lor metodologii de lucru rafinate au fost acuza¡i de a fi exagerat, de a fi maximizat doar måsurabilitatea conceptelor, fårå a fi acordat aten¡ie relevan¡ei lor teoretice (Hempel). Relevan¡a sistematicå a unui concept este greu de apreciat în sociologie unde teoria empiric controlatå este rela¡iv pu¡in dezvoltatå. Existå deci riscul ca sociologia så trateze probleme irelevante cu concepte relevante sau så trateze probleme relevante cu concepte irelevante.

Sociologia  – ca orice ¿tiin¡å – nu se limiteazå doar la a defini concepte ci procedeazå ¿i la observa¡ii, le pune pe acestea din urmå în raport cu conceptele, fie ca propozi¡ii supuse  controlului empiric (ipoteze), fie ca propozi¡ii ce nu au  putut fi neconfirmate pentru a fi falsificabile (legi).

Modurile prin care pot fi formulate ipoteze în sociologie sunt diferite, sursele acestora fiind  ¿tiin¡a, cultura generalå, experien¡a personalå etc.

Pentru a fi empiric controlate ipotezele trebuie så fie clare inteligibile, sus¡inute de tehnici accesibile ¿i având termeni de referin¡å empirici (Goode, Hatt). Conceptele trebuie så fie astfel transformate în variabile måsurabile. Variabila a fost  definitå ca o caracteristicå sau tråsåturå ce se  schimbå sau are valori diferite în condi¡ii diferite (Goodman). Vârsta, sexul, clasa socialå sunt tipuri de varibile frecvent folosite de sociologi în investiga¡iile lor. Existå anumite variabile ce le influen¡eazå pe altele, respectiv variabilele independente. Variabilele care sunt influen¡ate sunt variabilele dependente. ¥ntre variabile pot fi stabilite  anumite rela¡ii. Dacå variabilele se schimbå împreunå ele sunt corelate. Stabilirea corela¡iei este primul pas pentru a afla dacå o variabilå o „produce” sau o influen¡eazå pe alta.

Dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau descre¿te) în timp ce valoarea celeilalte cre¿te (sau descre¿te) avem de-a face cu variabile corelate pozitiv. Exemplu de corela¡ie pozitivå: între apartene¡a la o claså socialå ¿i gradul de ¿colarizare; dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau descre¿te) în timp ce valoarea celeilalte descre¿te (sau cre¿te), cele douå variabile sunt corelate negativ. Exemplu de corela¡ie negativå: între numårul de  oameni ai unui grup ¿i numårul de oameni din grup care î¿i exprimå clar opiniile (Goodman). Revenind la ipoteze, se impune så aråtåm cå acestea pot fi descriptive ¿i rela¡ionale. Primele se referå la distribu¡ia unei variabile sau la determinarea valorii ei. Celelalte pun în rela¡ie mai multe  variabile. Sociologia se ocupå cu precådere de ipotezele rela¡ionale. Acestea pot råmâne la nivelul unei simple constatåri empirice sau din contrå pot aspira la a furniza previziuni, explica¡ii, pârghii de control al fenomenelor sociale. ¥n prima situa¡ie este posibilå o abordare tipologicå, dacå se iau în considera¡ie nu o singurå dimensiune ci mai multe aspecte, un spa¡iu de atribute (McKinnecy). Conexiunile între variabile pot eviden¡ia corela¡ii simple sau complexe (analiza multivariatå, analiza factorialå etc.).

Cercetarea sociologicå este un demers ce cuprinde mai multe etape: 1) definirea problemei, delimitarea temei de  cercetare, formularea acesteia într-o terminologie ¿tiin¡ificå adecvatå; 2) examinarea bibliografiei aferente temei de cercetare, stabilirea reperelor teoretico-metodologice ¿i identificarea conceptelor-cheie; 3) opera¡ionalizarea  conceptelor folosite, avansarea de ipoteze ¿i prefigurarea eventualelor rela¡ii între variabilele avute în vedere ; 4) elaborarea unui plan de cercetare ¿i alegerea metodelor, tehnicilor care vor fi aplicate; 5) colectarea datelor, înregistrarea informa¡iilor; 6) analiza datelor, verificarea ipotezelor de lucru, interpretarearea  rezultatelor  cercetårii; 7) formularea de concluzii ¿i propuneri în cadrul unui raport destinat unui beneficiar sau care va fi dat publicitå¡ii.

Dupå cum u¿or se poate remarca, acest demers – cercetarea sociologicå – este un proces de identificare, de investigare delibertatå a unei probleme sociale în vederea ob¡inerii de  date relevante despre aceasta cu ajutorul unor metode ¿i tehnici  ¿tiin¡ifice proprii sau împrumutate. Unii autori fac o distinc¡ie între metodele uzitate având în vedere gradul lor de formalizare. O primå categorie este reprezentatå de metodele informale care valorificå tradi¡ia descriptivå generalå a ¿tiin¡elor ¿i a cåutårilor de început ale sociologiei (metoda etnograficå, studiile privind comunitå¡ile umane; s-au ilustrat ¿coala de la Chicago conduså de R. Park, ¿coala monograficå de la Bucure¿ti conduså de D. Gusti; tot la acest capitol este incluså observa¡ia coparticipativå exemplul clasic fiind cercetarea lui W. F. White („Street Corner Society”). O altå categorie  include metodele formale. ¥ntre acestea pot fi nominalizate: analizele statistico-demografice, studiile pe teren realizate cu ajutorul interviurilor ¿i chestionarelor sociologice asupra unor e¿antioane de popula¡ie, analizele proceselor de interac¡iune dezvoltate de R. F. Bales ¿i colaboratorii, sociometria, experimentele).

Plecând de la distinc¡ia de principiu între metodå-sistem de reguli ¿i principii de cunoa¿tere a realitå¡ii sociale – ¿i tehnicå de cercetare – ansamblu de prescrip¡ii pentru ca activitatea de cunoa¿tere ¿tiin¡ificå a realitå¡ii socialå så-¿i atingå scopul –, S. Chelcea inventariazå  urmåtoarele metode: observa¡ia sociologicå, ancheta sociologicå, experimentul, studiul documentelor sociale.

¥n cadrul anchetei sociologice î¿i dau concursul mai multe tehnici interogative (interviu, chestionar) tehnici de e¿antionare; un tip aparte de cercetare sociologicå de teren îl constituie  sondajul de opinie publicå.

Observa¡ia într-un sens mai larg este o metodå de  ob¡inere a datelor despre o situa¡ie, o manifestare de via¡å socialå prin intermediul sim¡urilor, cu scopul de a  verifica anumite ipoteze de cercetare, pentru a descrie sistematic ¿i obiectiv un obiect de studiu (mediu, persoane, ac¡iuni, comportamente, produse ale activitå¡ii materiale ¿i spirituale ale indivizilor ¿i grupurilor umane). M. Duverger  considera cå observa¡ia faptelor sociale se poate prezenta ca: observa¡ie documentarå, observa¡ie directå extensiva ¿i  observa¡ie directå intensivå.

Dupå gradul de implicare al cercetåtorului (observator) în via¡a grupurilor umane studiate, R. L. Gold distinge între: observa¡ia completå, observa¡ia participantå, participarea observantå ¿i participarea completå. ¥n cazul observa¡iei complete nonparticipante, cercetåtorul råmâne exterior ¿i stråin  grupului studiat. Avantajul cercetåtorului de a trece neobservat  de cåtre cei pe care-i observå poate  fi înså contracarat de „codurile” interne ¿i modelele de comportament disimulate sau simulate la care grupul recurge pentru a se proteja.

Existå ¿i o observa¡ie cvasiparticipantå – în care rolul fundamental al cercetåtorului råmâne observa¡ia, dar înso¡itå de participarea la anumite activitå¡i de grup. Observa¡ia participantå are drept caracteristicå faptul cå un cercetåtor-observator reu¿e¿te så se facå acceptat ca membru al grupului pe care inten¡ioneazå så-l studieze. Participarea observantå se distinge de observa¡ia participantå prin aceea cå respectivul cercetåtor este deja membru al grupului dedicându-¿i cea mai mare  parte a  timpului rolului ce-i revine în cadrul grupului (cazul fidelilor unei mi¿cåri sau ex-membrilor unui grup „trådåtori” – ce pot furniza informa¡ii altfel inaccesibile unei persoane stråine de grup). Participarea  completå  se distinge de participarea observantå prin faptul cå membrul grupului secretizeazå complet rolul de  cercetåtor, implicându-se total în via¡a grupului. Un tip special de observa¡ie este cel în care aceia¿i subiec¡i de studiu realizeazå o autoanalizå colectivå (vezi tehnica utilizatå de K. Lewin în „laboratoarele sociale”).

Ancheta  sociologicå este o metodå de cercetare a  realitå¡ii sociale bazatå pe tehnici de culegere a datelor cu ajutorul întrebårilor puse de cercetåtor ¿i råspunsurilor furnizate de subiec¡ii interoga¡i. Aceastå metodå uzeazå de tehnica  chestionarului ¿i, complementar, de cea a interviului. ¥n accep¡iunea sa cea mai la îndemânå chestionarul poate fi definit ca un formular standardizat ce cuprinde un numår de întrebåri dispuse într-o anumitå succesiune vizând acele aspecte de interes pentru investigator care au legåturå cu ipotezele de cercetare avansate ¿i pe care tinde så le verifice din punct de vedere cantitativ.

Con¡inutistic vorbind, chestionarele cuprind trei mari tipuri de întrebåri în verderea ob¡inerii de date: 1) factuale – referitoare la caracteristicile socio-demografice ale subiec¡ilor interoga¡i; 2) date de comportament – referitoare la modul în care subiec¡ii ac¡ioneazå ¿i reac¡ioneazå în raport cu anumite cauze, situa¡ii; 3) date referitoare la opinii, a¿teptåri ¿i motiva¡ii ale subiec¡ilor.

O chestiune de prioritarå importan¡å este formularea întrebårilor, forma pe care acestea o îmbracå. Tipurile de  întrebåri folosite în mod frecvent sunt: 1) deschise – se laså subiec¡ilor libertatea de råspuns; existå înså riscul inevitabil ca ace¿tia så furnizeze råspunsuri neformalizate în cantitate mare, ceea ce îngreuneazå prelucrarea; råspunsurile au înså un grad sporit de  spontaneitate, sunt mai sincere ¿i conforme firii, nivelului de pregåtire ¿i stilului de exprimare ale subiec¡ilor; 2) închise – råspunsurile sunt prestabilite iar subiectul poate doar så aleagå între alternativele propuse pe aceea care-i convine sau crede el cå exprimå cel mai bine punctul såu de vedere; existå întrebåri cu råspuns dichotomic (ex. da sau   nu, sex: masulin sau feminin etc.) ¿i cu variante exclusive sau care nu se exclud; aceste întrebåri dichotomice pot servi ca întrebåri filtru pregåtind trecerea la alte întrebåri care se adreseazå doar subiec¡ilor care au dat un anumit råspuns (ex. Ave¡i automobil? 1,  da, 2, nu; dacå da, ce marcå (tip)?...), 3. întrebåri structurale – având råspunsuri alternative fixate ce oferå celui interogat posibilitatea de a alege dintr-o serie de råspunsuri impuse în chestionar pe baza unor cuno¿tin¡e deja acumulate ce permit o previziune a tuturor variantelor probabile ¿i focalizarea mai bunå a obiectului sau obiectivelor de interes ale cercetårii (ex. care sunt motivele pentru care v-a¡i înscris la Facultatea de Administra¡ie Publicå? 1) materiile de studiu interesante; 2) posibilitatea de a avea dupå terminarea studiilor o func¡ie bine remuneratå sau prestigiu; 3) dorin¡a de a må ocupa de probleme sociale, publice cu competen¡å; 4) pentru cå nu mi-am gåsit o slujbå; 5) pentru a nu fi  recrutat în armatå (în cazul subiec¡ilor de gen masculin); 6) pentru a-mi pune bazele unei cariere; 7) mi s-a pårut cea mai interesantå facultate; 8) pentru cå nu-mi solicitå prea mult timp fa¡å de alte activitå¡i; 9) alte (care...).

Dupå modul de completare a chestionarelor, acestea pot fi: 1) autoadministrate – în cazul în care completarea råspunsurilor la întrebåri revine în totalitate subiectului fårå nici o interven¡ie din afarå; cel mai uzitat mod este chestionarul expediat po¿tal, care cuprinde ¿i instruc¡iunile de completare; avantajele acestui tip de chestionar – poate acoperi un e¿antion de popula¡ie dispersat pe un teritoriu extins; dezavantajele – imposibilitatea  verificårii dacå råspunsurile date au fost completate efectiv  de cåtre  subiect ¿i gradul  lor de returnare scåzut; cele mai bune rezultate sunt ob¡inute prin chestionarele cu con¡inut „administrativ” ce con¡in multe date factuale, pe care subiec¡ii au interes så le completeze ¿i så le remitå autoritå¡ilor; 2) interviu pe bazå de chestionar – administrat de  un operator de teren sau investigator calificat; aceastå tehnicå garanteazå identitatea celui intervievat ¿i permite prin intermediul intervievatorului eventuala clarificare a  întrebårilor mai dificile ¿i aprofundarea temelor mai importante; pe de altå parte se verificå gradul de colaborare ¿i nivelul de a¿teptare al celui intervievat; aceastå tehnicå necesitå costuri ridicate cu plata operatorilor ¿i implicå pericolul unor distorsiuni datorate chiar celui care intervieveazå.

Tehnica interviului – se întemeiazå pe o conversa¡ie între douå persoane. Interviul este ini¡iat ¿i condus de cel ce îndepline¿te rolul de intervievator cu ajutorul unui ghid de interviu sau al unui chestionar. Acesta solicitå råspunsuri ¿i ob¡ine informa¡ii asupra comportamentului, a¿teptårilor, credin¡elor ¿i valorilor celui intervievat.

Potrivit modalitå¡ilor în care interviul este condus de  intervievator se disting douå tipuri. Un prim tip poate fi pus  în legåturå cu calitatea stimulilor la care este supus cel intervievat; un al doilea tip vizeazå modul de  tratare a råspunsurilor sale.

¥n primul caz, care se apropie de o situa¡ie informalå, stimulii asocia¡i întrebårilor  ¿i aplica¡i diferi¡ilor intervieva¡i pot så nu fie aceia¿i. Interviul „liber” este condus pe baza unui simplu ghid de interviu ce precizeazå temele urmårite; capacitatea discre¡ionarå a  intervievatorului este maximå iar evolu¡ia discu¡iei poate releva aspecte  neprevåzute ini¡ial.

¥n cazul interviului non-structurat (sau semi-structurat) caracterul discre¡ionar) al muncii intervievatorului este mult redus, stimulii nu pot varia de la o situa¡ie la alta, de la un subiect la altul. Caracterul non-structurat este legat de faptul cå întrebårile din chestionar de care intervievatorul se serve¿te sunt în mare parte „deschise”. ¥n cazul interviului structurat – existå o succesiune fixatå în prealabil a întrebårilor iar întrebårile sunt în mare parte „închise”.

O problemå de cea mai mare importan¡å în cercetarea sociologicå o reprezintå e¿antionarea – prelevarea unui procentaj mic de popula¡ie dintr-un grup de ansamblu asupra cåruia sunt aplicate tehnicile de investigare. Pentru ca  rezultatele ob¡inute pe baza råspunsurilor primite de la subiec¡ii cuprin¿i în e¿antion så aibå relevan¡å ¿i  acurate¡e e¿antionarea, trebuie så fie reprezentativå, respectiv grupul de subiec¡i studia¡i så fie tipic pentru popula¡ie în ansamblul ei. Existå diverse procedee de e¿antionare: 1) e¿antionarea aleatorie – se stabile¿te o marjå de  eroare sau reprezentativitatea e¿antionului (coresponden¡a  dintre structura e¿antionului ¿i cea a popula¡iei în ansamblu); o marjå de plus sau minus 3 la sutå este consideratå îndeob¿te acceptabilå; volumul minim al unui e¿antion este de circa  1.100 de persoane ¿i selec¡ia se face probabilistic; pe o listå de persoane cu numere întâmplåtoare  se aplicå un pas statistic rezultat din raportarea totalului popula¡iei la volumul e¿antionului; 2) e¿antionarea pe cote – presupune stabilirea  criteriilor de e¿antionare (caracteristicile cele mai relevante ale unitå¡ilor sociale) ¿i includerea în e¿antion a persoanelor sau unitå¡ilor sociale propor¡ionale cu structura popula¡iei de ansamblu potrivit criteriilor de e¿antionare fixate.

O altå metodå la care sociologia recurge este experimentul. Aceastå metodå apårutå ini¡ial în biologie ¿i a fost utilizatå ¿i descriså de savantul francez  Claude Bernard (1865). Experimentul constå în analiza ac¡iunii unor variabile  independente asupra unor variabile dependente într-o situa¡ie aflatå sub control în vederea verificårii de ipostaze cauzale. ¥n sociologie se realizeazå atât experimente de laborator (desfå¿urate în condi¡ii artificiale) cât ¿i experimente de teren, în mediul de existen¡å natural al oamenilor (în claså, pe stradå, în institu¡ii publice). ¥n cazul experimentelor de teren sunt urmårite date relevante pentru performan¡a grupului experimental (la care se introduce variabila independentå) cu performan¡a grupului de control (la care nu se introduce variabila independentå).

Studiul documentelor sociale are în vedere obiecte sau texte ce oferå informa¡ii despre via¡a socialå trecutå sau prezentå a colectivitå¡ilor umane. Exemple de asemenea documente: statistici, recensåminte ale popula¡iei, legisla¡ie, documente neoficiale – scrisori, jurnale intime, biografii sociale –, beletristicå, fotografii, cår¡i po¿tale, ilustrate, ziare, reviste, afi¿e, timbre etc.