Notiuni introductive etica

Notiuni introductive etica

Câteva definitii

Ø      Etica = o reflectare constienta a credintelor noastre morale si a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale; o stiinta (ramura a filosofiei) care studiaza problemele practice si teoretice ale moralei; o stiinta a binelui si a raului, cu caracter teoretic dar si normativ - fundamenteaza un sistem de norme, valori, categorii morale.

Ø      Etica afacerilor = un domeniu de studiu aplicativ al eticii, cu privire la determinarea principiilor morale si a codurilor de conduita ce reglementeaza relatiile interuman 929j96j e din cadrul organizatiilor si guverneaza deciziile oamenilor de afaceri sau ale managerilor.

Ø      Valori = ceea ce alegem (noi, societatea) sau credem ca ar merita valorat (ex: autonomie, confidentialitate, justitie, toleranta, a nu face rau, respect pentru ceilalti, adevar, libertate etc.).

Ø      Sistem de valori = modul în care ne organizam sau ierarhizam propriile valori si care ne ghideaza în luarea deciziilor.

Ø      Virtuti = valori îndreptate spre actiune.

Ø      Reguli morale = un ghid al actiunilor noastre; ceea ce justifica judecata morala si actiunile noastre.

Ø      Principii etice = parte a teoriei normative a eticii, care clarifica si apara anumite reguli si/sau judecati morale.

Câteva principii morale:

·     scopul nu scuza mijloacele (o intentie buna nu justifica o actiune neetica);

·     mijloacele nu scuza scopul (o actiune buna nu justifica o rea intentie);

·     nu exista actiuni neutre din punct de vedere moral;

·     niciodata nu trebuie facut rau în mod direct;

·     nu trebuie dorit raul;

·     trebuie evitat raul;

·     se poate tolera un "rau mai mic", atunci când alternativa este si mai rea;

·     trebuie cautat întotdeauna binele "cel mai mare" (care este bun pentru cei mai multi oameni);

·     impartialitatea, deschiderea, rationalitatea trebuie sa ne ghideze în orice actiune.

1.1.  Morala, etica, deontologie

Termenul "morala" desemneaza un anume cod social, un ansamblu de reguli carora fiecare individ trebuie sa i se conformeze pentru a fi acceptat în societate. Moralitatea se refera la standardele de comportament dupa care oamenii sunt judecati, în mod particular în relatiile cu ceilalti. Morala reprezinta astfel totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor, regulilor determinate istoric si social, care reglementeaza comportamentul si raporturile indivizilor între ei, precum si dintre acestia si colectivitate (familie, grup, clasa, natiune, societate), în functie de categoriile bine, rau, datorie, dreptate, nedreptate si a caror respectare se întemeiaza pe constiinta si pe opinia publica. În sens mai larg, de asemenea, morala cuprinde si fenomenele care tin de constiinta morala si individuala, calitatile si defectele morale, judecatile si sentimentele morale, valorile morale etc.

Ea depinde de conditiile existentiale ale unei anume comunitati umane, deci nu poate avea un caracter abstract, general valabil, ci mai degraba îi este propriu un caracter relativ. Caci, asa cum spunea Blaise Pascal, "ce e bine dincolo de Pirinei e rau dincoace de Pirinei".

În timp ce morala este considerata un fenomen real, ce tine de comportamentul cotidian, de viata practico-spirituala reala a indivizilor si colectivitatilor umane, "etica" desemneaza teoria care are ca obiect de studiu acest fenomen real. Etica semnifica deci "stiinta binelui si a raului".

Privita la modul general, etica este o teoria filosofica a moralei cuprinzând de obicei o doctrina despre esenta acesteia (etica teoretica) si o fundamentare a unui sistem de norme, valori, categorii morale (etica normativa).

În sfârsit, termenul "deontologie" desemneaza normele de conduita si obligatiile etice în cadrul unei profesii. Este o teorie a datoriei, a obligatiilor morale în acea profesie (de ex. deontologia medicilor, a avocatilor, a profesorilor, a contabililor etc.). Ea aplica deci anumite norme morale particulare.

1.2.  Istoric si abordari ale eticii

Primele abordari ale eticii provin din antichitate, de acum mai bine de 2400 de ani, etica fiind parte componenta a doctrinelor filosofice. Socrate, care a dezvoltat teoria eticii prin încercarea de a fundamenta notiunile de baza precum bine, datorie, onoare, virtute, cinste, Platon, discipolul sau si continuatorul meditatiei asupra problematicii eticii, Aristotel, care a întemeiat o morala practica - sunt nume de rezonanta în domeniul filosofiei si al ramurii sale, etica. O mare contributie în dezvoltarea eticii normative a avut-o Immanuel Kant, la care etica este întemeiata pe ratiune, de fapt pe o ratiune practica, ce ne impune anumite legi morale, cu caracter universal. Alte contributii notabile în gândirea filosofica despre morala au avut Friedrich Hegel, Friedrich Nietzsche, Bertrand Russell, Jean-Paul Sartre si altii.

Multe din conceptele si metodele dezvoltate de filosofi de-a lungul timpului sunt azi relevante pentru etica afacerilor. Toate deciziile sunt de fapt compromisuri între responsabilitatea economica si cea sociala în cazul firmelor, sau între aspiratii si datorii în cazul indivizilor.

Standardele morale de comportament difera între grupuri în cadrul aceleiasi culturi, difera între culturi sau de-a lungul timpului. Atunci se pune întrebarea daca exista ceva comun între toate aceste diferente, daca exista anumite principii general valabile în toate tarile, culturile sau pentru orice om. Iar raspunsul la aceasta întrebare ar putea fi urmatorul: singurul principiu comun tuturor timpurilor, culturilor, grupurilor ar fi credinta ca fiecare membru al unui grup poarta o anume responsabilitate pentru binele celorlalti.

Dar cum putem spune ca standardele noastre morale sunt "bune", "drepte" sau "corecte"? Pentru a le putea evalua, este nevoie de anumite metode analitice; astfel, se poate vorbi despre existenta a cinci sisteme majore de analiza etica, cu relevanta directa în procesul decizional:

§         Abordarea în termenii "Legii eterne"

Multi lideri ai bisericii si unii filosofi (Th. Aquinas, Th. Jefferson) cred ca exista o Lege eterna încorporata în mintea lui Dumnezeu, relevata în Sfânta Scriptura si ca acesta lege este imediat acceptata de cei care îsi fac timp sa studieze Sfânta Scriptura. Th. Jefferson spunea ca drepturile omului sunt inalienabile si ca îndatoririle sunt derivate din aceste drepturi (el afirma, de asemenea: "Am spus si o voi mai spune: studierea atenta a Bibliei te va transforma într-un cetatean mai bun."). Daca oamenii au drepturi la viata, libertate si fericire, atunci ei au obligatia sa asigure aceste drepturi si celorlalti.

Liderii bisericii considera ca statutul Legii eterne este de nechimbat si ca drepturile si îndatoririle sunt clare: daca esti iubit, atunci trebuie sa-i iubesti pe ceilalti. Acest schimb reciproc este rezumat în credinta crestina prin regula de aur: "Fa celorlalti ceea ce ai vrea sa faca ei pentru tine". 

Ca baza pentru etica afacerilor, Legea eterna ar fi foarte buna daca nu ar exista atât de multe interpretari. Fiecare religie ofera standarde morale membrilor sai, standarde ce pot fi observate în viata de zi cu zi, dar acestea difera de la un grup la altul si este greu sa evaluezi ceea ce este "drept" sau "cel mai bun" sau "corect" pentru întreaga societate.

§         Abordarea utilitarista

Utilitarismul a fost fundamentat de Jeremy Bentham (1748-1832) ca o conceptie despre morala cu caracter teleologic: "valoarea morala a conduitei unei persoane poate fi determinata numai prin consecintele comportamentului acesteia, respectiv beneficiile si satisfactiile sufletesti pe care aceasta le poate procura"; "drept si moral este ceea ce maximizeaza placerea si reduce suferinta". Conceptul central este cel al "utilitatii", folosit si în teoria microeconomica, desemnând perceptia noastra cu privire la beneficiile nete, comparate cu costurile asociate unei actiuni, unui bun sau unui serviciu.

John Stuart Mill continua aceasta teorie, dar el face distinctia între diferite tipuri de placere, considerând ca, în evaluarea morala, ar trebui luate în considerare preferintele, mai degraba decât placerile.

Finalitatea utilitarismului este sa asigure "maximum de bine pentru maximum de persoane". Ca atare, deciziile trebuie sa fie luate exclusiv în functie de consecintele lor; o decizie va fi buna daca are drept rezultat beneficii pentru oameni sau va fi rea daca lezeaza sau produce daune. Dar beneficiile nu sunt în întregime pozitive; exista anumite costuri sau rezultate adverse asociate fiecarei actiuni si acestea trebuie luate în considerare, pentru a mentine un echilibru.

Cei mai multi sustinatori ai acestui curent recomanda niste reguli simple: "sa spui întotdeuna adevarul", "sa nu încalci niciodata un contract" etc., reguli ce pot conduce la obtinerea celor mai mari beneficii, în majoritatea cazurilor. Dar baza pentru aceste reguli ramâne balanta dintre consecintele pozitive si cele negative ale fiecarei actiuni sau decizii.

Acest sistem etic mai este denumit si "teleologic", adica al rezultatelor, fiind focalizat pe consecinte si nu pe intentii.

Se poate spune deci ca utilitarismul încurajeaza eficienta si productivitatea, conducând evaluarea morala spre conceptul de analiza cost/beneficiu; el ignora însa faptul ca nu pot fi tolerate actiunile imorale, chiar daca ele aduc beneficii unei majoritati.

§         Abordarea deontologica (sau universala)

Acesta abordare este, în esenta, reversul teoriei utilitarismului. Teoria sustine ca moralitatea unei actiuni nu poate depinde de rezultate, deoarece acestea sunt indefinite si incerte în momentul luarii deciziei. "Valoarea morala a unei actiuni trebuie sa fie evaluata în functie de intentiile persoanei care ia decizia referitoare la executarea acelei actiuni". La baza acestei abordari sta conceptia despre morala a lui Immanuel Kant (1724-1804) care pune ideea de datorie si dreptate înaintea problemei binelui; dreptatea constituie, în fapt, un criteriu al binelui. Intentiile personale pot fi transpuse în datorii personale sau obligatii deoarece, daca chiar vreau binele celorlalti, atunci voi actiona astfel încât sa obtin beneficii, iar caile de urmat devin mai degraba îndatoriri decât variante de alegere. Este datoria noastra sa spunem adevarul, sa respectam contractele, sa nu luam ceea ce apartine altora etc.

"Oamenii au anumite obligatii morale imanente si universale, adica aplicabile oricui" (de unde si denumirea de universalism care se mai da acestei abordari). De exemplu, eu platesc taxele nu pentru ca daca nici ceilalti nu ar plati, statul ar fi în colaps si s-ar declansa haosul, ci pentru ca doresc o lume a legii si ordinii si în consecinta trebuie sa asigur suportul financiar pentru aceasta lege si ordine. Legea, ordinea, taxele sunt corecte pentru mine la fel ca si pentru ceilalti, deci sunt "universale".

Postulate ale acestei teorii sunt: "trateaza-i pe ceilalti ca pe niste scopuri si nu ca pe niste mijloace"; "un membru al unui grup poarta responsabilitatea pentru bunastarea celorlalti membri din acel grup"; "poarta-te cu ceilalti asa cum ai dori ca ei sa se poarte cu tine"; "poarta-te astfel, încât conduita ta sa poata deveni lege universala".

Ex.: În management, aceasta abordare presupune de fapt respectarea si protejarea drepturilor individuale ale angajatilor, incluzând dreptul la viata personala, libertatea de constiinta si de expresie, tratamentul just.

Aceasta abordare are avantajul ca evidentiaza respectarea drepturilor fundamentale ale omului, dar poate avea unele efecte negative, de exemplu în planul organizarii si al resurselor umane, în situatia în care ar conduce la crearea unui climat de munca orientat mai ales spre protectia drepturilor individuale si mai putin spre performanta.

§         Abordarea în termenii dreptatii sociale (sau a dreptatii distributive)

Îsi are radacinile în curente filosofice din diferite epoci ale omenirii - textele aristotelice, teologia crestina, iluminismul, dar si teoriile socialiste - toate acestea plecând de la ideea ca dreptatea este "prima virtute a institutiilor sociale, asa cum adevarul este prima virtute a sistemelor de gândire", de unde necesitatea respectarii corectitudinii si impartialitatii în aplicarea regulilor morale la nivel social sau corporational. Astfel, un act poate fi considerat ca "drept" sau "just" sau "corect" daca el conduce la o mai mare cooperare între membrii societatii.

Aceasta abordare priveste binele din perspectiva societatii ca întreg, a cerintelor prezervarii pacii sociale. Societatea este o asociatie a indivizilor care coopereaza pentru a obtine binele pentru toti. Dar societatea este marcata nu doar de cooperare, ci si de conflicte. Colaborarea deriva din constientizarea faptului ca indivizii pot obtine beneficii mai mari împreuna decât prin actiuni solitare, iar conflictele sunt inerente pentru ca oamenii urmaresc, fiecare în felul sau, justa distribuire a acestor beneficii. Distributia poate avea baze diferite: tuturor în mod egal, fiecaruia dupa nevoi, dupa efort, dupa contributie, sau dupa competenta. Cele mai multe sisteme economice moderne folosesc toate cele cinci principii: educatia publica este, teoretic, distribuita egal, în timp ce platile sociale sunt distribuite dupa nevoi, comisioanele din vânzari dupa efort, onorariile publice pe baza contributiei, salariile managerilor dupa competenta etc.

Justetea distributiei apare în ideea de "contract social"; astfel, diferentele între beneficii trebuie sa fie justificate, iar cei care primesc mai mult trebuie sa ofere ceva în schimb societatii.

Aceasta teorie a contractului social a fost dezvoltata de unii autori pe baza principiului libertatii, ca prima cerinta a societatii: schimburile în societate sunt corecte daca sunt voluntare, daca fiecare om are libertate de alegere.

§         Confucianismul

Este o abordare specifica Orientului; se face o delimitare între confucianismul clasic, care a reprezentat suportul sistemelor feudale si al birocratiei imperiale, si postconfucianismul, ce reprezinta temeiul filosofic si etic al strategiei de afaceri si al managementului firmei în Extremul Orient.

Principiile confucianismului clasic sunt: a) promovarea armoniei si echitatii (justitia sociala), ca imperative ale conditiei umane; b) cultivarea virtutilor de baza: întelepciunea, curajul, fidelitatea, loialitatea, bunacredinta, îndrazneala (Confucius: "A vedea ceea ce e drept si a nu actiona în acest sens înseamna lasitate"), onoarea, adevarul, sinceritatea etc.; c) respectul ierarhic în relatiile sociale: stapân-servitor, tata-fiu, sot-sotie, frate mare-frate mic etc.

Perceptele postconfucianismului au relevanta directa pentru lumea afacerilor. În primul rând, principiile armoniei si justitiei se transpun în etica afacerilor prin mentalitatea comunitara, care exprima credinta ca personalul unei firme formeaza o mare familie, iar seful are, în principal, functii paternaliste. În al doilea rând, supunerea si loialitatea, expresii ale respectului ierarhic, sunt confirmate ca valori centrale în etica profesionala. În al treilea rând, promovarea în munca se face pe baza loialitatii si a vechimii în munca; totusi, sub imperiul realitatilor, tot mai multe firme adopta sistemele de evaluare bazate pe meritele individuale, performante si pregatire profesionala.

Cea mai mare implicatie pentru management este aceea ca nu exista un sistem singular de credinte, a carei rationalitate sa derive din standardele morale de comportament, sau o metoda de evaluare unica a moralitatii care sa poata ghida managerii în dilemele etice dificile. O decizie etica este aceea ale carei efecte sunt sub control. De ex.: o decizie de a introduce o noua marca de prajitura cu ciocolata nu are o dimensiune etica atâta timp cât clientii sunt liberi sa o cumpere sau nu. Dar decizia de a închide fabrica producatoare, sau de a folosi ingrediente cu un continut ridicat de colesterol, sau de a cere guvernului stoparea importurilor, ar putea avea un continut moral, caci aceste actiuni au un impact asupra altora.

Moralitatea fiecarei decizii poate fi apreciata prin folosirea concomitenta a mai multor sisteme etice; trebuie sa gândim prin prisma consecintelor actiunilor noastre, sub multiple dimensiuni.