Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza



























RELATIA SISTEM - MEDIU: O SINTEZA A SCHEMEI CAUZALE SI A SCHEMEI FUNCTIONALE

sociologie











ALTE DOCUMENTE

RESTRUCTURĂRI ALE FAMILIEI CONTEMPORANE
Texte de dragoste
Abilitati si aptitudini
PRICIPALELE MOTIVE DE ESEC CAND TE LASI DE FUMAT
Eticheta in Dojo
MEDIUL PENITENCIAR - CARACTERIZARE PSIHOSOCIOLOGICǍ
COPILUL MEU NU SE DROGHEAZA!
Valori ale familiei Valori ale mass-media Valori ale grupului Valori ale individului
GRUPURILE DE VARSTA DIN SOCIETATE
Romania este o tara de poveste




RELATIA SISTEM - MEDIU: O SINTEZA A SCHEMEI CAUZALE SI A SCHEMEI FUNCTIONALE

EXPLICATIE CAUZALA SI FUNCTIONALA: SCHEMA FUNCTIONALA EXTINSA

In fata unui fapt social de explicat, cercetatorul isi pune in mod firesc, intrebarea: ce strategie explicativa sa adopte, una cauzala sau una functionala? Cele doua strategii par sa sugereze factori explicativi diferiti. Schema cauzala presupune ca exista printre antecedentele fenomenului de explicat unul sau mai multe alte fenomene care l-au produs. Schema functionala isi concentreaza atentia asupra relatiei dintre respectivul fenomen si sistemul din care acesta face parte ca element, invocand drept explicatie consecintele functionale pentru sistem. Este normal deci, sa ne punem intrebarea: care este relatia dintre schema cauzala si cea functionala? Sunt ele explicatii alternative, excluzandu-se reciproc? sau sunt complementare, fiecare accentuand o parte distincta a explicatiei? sau identice, reductibile una la cealalta? Pozitiile nete in aceasta privinta sunt rare. Invocarea lor ne ofera insa limitele cadrului in care discutiile au loc.

Sunt explicatii alternative. In teoriile functionaliste sunt invocate de regula numai functiile, fara insa a fi exclusa in mod explicit, explicatia de tip cauzal. Aceasta din urma s-a incetatenit ca o componenta fundamentala a oricarei stiinte fiind mai dificila respingerea ei ca nespecifica stiintelor social-umane. Exista insa specialisti care pun sub semnul intrebarii justificarea explicatiei functionale. R. Boudon (1971) face o asemenea optiune neta in favoarea cauzalitatii. Pentru el, termenul de functie este echivoc, produs al unei epistemologii spontane, recomandand in consecinta sociologiei sa-l evite.

Sunt explicatii complementare. O asemenea pozitie o gasim formulata cu claritate de catre E. Durkheim (1974). El separa net explicatia cauzala de cea functionala. Explicatia cauzala este esentiala. Ea ne ajuta sa intelegem de ce fenomenele sunt asa cum sunt. Explicatia functionala ne ajuta, eventual, sa intelegem de ce fenomenele sunt mentinute in existenta. Distinctia dintre cauze si functii nu este insa prea clara in analiza sociologului francez.

Sunt, in ultima instanta, explicatii identice, reductibile una la cealalta. Schema functionala reprezinta un caz particular al schemei cauzale specific indeosebi fenomenelor social-umane. O asemenea solutie o gasim in doua variante:

a.       Relatia functionala este un caz particular al relatiei cauzale in care cauza este reprezentata de consecintele elementului respectiv asupra sistemului (fie experimentate in trecut, fie anticipate pentru viitor), iar efectul este selectarea de catre sistem a respectivului element (constituirea si mentinerea sa).

Consecinte functionale ale fenomenului

Selectarea sa ca element al sistemului

CAUZA

EFECT

b.      Relatia functionala este o relatie complexa, formata din mai multe relatii cauzale mai simple. A. Stinchomb (1968) considera schema functionala ca fiind compusa din trei termeni legati intre ei prin relatii cauzale simple:

Grafic 4.1 - Structura schemei functionale fundata pe trei relatii cauzale simple (A. Stinchomb, 1968)

Un asemenea punct de vedere pare a fi greu de contestat. Schema functionala poate fi interpretata ca un caz particular sau un compus al schemei cauzale. El nu rezolva insa problema relatiei dintre cele doua scheme pentru simplul motiv ca cele mai multe enunturi cauzale cu care sociologia lucreaza sunt non-functionale. Cauza invocata nu se refera de regula la consecintele unui element pentru un sistem. Problema reapare deci intr-o noua formulare: care este raportul dintre enunturile cauzale non-functionale si enunturile functionale care, eventual, ar putea fi interpretate ca o specie a enunturilor cauzale?

Punctul de vedere a 717b13h rgumentat in acest capitol este ca cele doua scheme explicative, cauzala si functionala, nu sunt nici alternative, nici identice, reductibile una la cealalta, ci complementare. Fiecare se refera la un tip distinct de dependenta. In consecinta, ele trebuie conectate intr-o schema explicativa sintetica. Schema functionala se refera la dinamica interioara a sistemelor sociale, la relatiile dintre variabilele interioare ale acestora: cerinte functionale, elemente ale sistemului, consecinte pentru functionarea sistemului. Ea face insa abstractie de mediul in care sistemul exista, de influenta factorilor externi asupra dinamicii acestuia. Pentru a intregi schema functionala ea trebuie deci deschisa spre factori externi, spre explorarea relatiei mediu-sistem; sa fie inclusa in explicatie influenta factorilor externi, de mediu asupra dinamicii sistemelor. Schema cauzala, in cea mai mare parte a aplicatiilor ei, atrage atentia asupra relatiilor dintre conditiile de mediu si comportamentul sistemului, fara a face apel la dinamica interioara a acestuia. Enunturile cauzale care au fost utilizate ca ilustrari in primele capitole sunt tocmai de acest tip: "amenintarea externa produce o crestere a coeziunii interne a sistemului", "productivitatea muncii genereaza egalitate / inegalitate sociala". Relatia cauzala are deci, cel mai adesea, forma urmatoare:

Conditii de mediu

Comportamentul sistemului

(elementele sale componente)

CAUZA

EFECT

In acest sens Marx caracteriza legile sociale ca "legi ale activitatii umane". Cauzalitatea se realizeaza prin intermediul actiunii umane: este o cauzalitate a acesteia. Daca indemnul durkheimist de a trata faptele sociale ca fapte "pozitive", similare cu cele naturale si a le explica prin alte fapte sociale a deschis larg perspective analizei de tip stiintific in sociologie, el contine insa si o simplificare, a carei neretusare poate avea consecinte negative substantiale: punerea intre paranteze a subiectului activ, a omului si a colectivitatii. Ea produce totodata o alienare de perspectiva naturala a omului, care este de tip actionalist. Pentru omul comun, orice fapt social este, in ultima instanta, un fapt uman, un "produs" al oamenilor, iar nu al altor fapte sociale. El este rezultatul scopurilor, aspiratiilor, proiectelor umane. Limbajul cauzalitatii face complet abstractie de om ca autor al faptelor sociale. Observatorul exterior poate sa inregistreze coincidenta repetata intre "intamplarea" lui Y si cea a lui X, inferand de aici concluzia unei relatii cauzale. Omul care traieste, insa in realitatea observata se percepe pe el, iar nu faptul X, drept autor al faptului Y.

Nu este aici doar o chestiune de perspectiva sau de limbaj in care realitatea este descrisa, ci totodata una de fond. Pe de o parte, punand intre paranteze subiectul care mediaza relatia cauzala, nu se mai poate explica mecanismul producerii acesteia. In acest caz, explicatia functionala poate avea rolul de model explicativ al relatiei cauzale. Pe de alta parte, o asemenea punere intre paranteze poate sa genereze ipoteze eronate. Sa observam ca relatia cauzala analizata aici in considerare intrarile (conditiile - cauza) si iesirile (comportamentul sistemului - efectul) unei cutii negre (sistemul) fara a face vreo presupozitie asupra ceea ce se intampla in interiorul ei. Formularea unei legi cu privire in relatia dintre intrari si iesiri este posibila doar in conditiile in care se presupune constanta cutiei negre. In sociologie insa o asemenea presupozitie nu este in mod necesar adecvata. Sistemele sociale variaza in mod semnificativ si, odata cu ele, si relatia dintre intrarile si iesirile lor. De aici si fragilitatea funciara a legilor cauzale in sociologie. Neluarea in considerare a variatiei interne a sistemelor sociale produce frecvent eroarea extrapolarii comportamentului unor sisteme la toate celelalte sisteme sociale. Sa revenim la legea amenintare / coeziune interna a sistemelor sociale. Relatia dintre amenintarea exterioara si comportamentul cresterii coeziunii interioare nu este o relatie simpla, directa, ci este mediata de "cerinta de aparare". In fapt, dupa cum se poate observa, insasi definirea conditiei-cauza, clasificarea ei intr-o categorie generala ("amenintare") se face in raport cu efectul pe care il are asupra sistemului: generarea unei reactii de aparare al carei instrument functional este ridicarea coeziunii. Fata specificarea acestui circuit intern, relatia cauzala devine fragila. Si intr-adevar sunt cazuri, in care amenintarea exterioara nu are ca rezultat o crestere, ci dimpotriva o scadere a coeziunii interne. In fata unui cotropitor extrem de puternic, o comunitate care realizeaza ca nu are nici o sansa de rezistenta poate sa nu reactioneze prin cresterea coeziunii, care i-ar putea cauza completa ei distrugere, ci dimpotriva, prin scaderea ei. Este cazul reactiei populatiei romane in perioada navalirilor popoarelor migratoare. Pentru a supravietui s-a produs mai degraba o faramitare in mici comunitati satesti, dispersate si ascunse in locuri mai ferite. Cunoasterea mecanismului intern al relatiei amenintare / comportamentul sistemului ne poate duce in consecinta, la o formulare mai adecvata a legii care ar putea sa sune in felul urmator: "O amenintare externa care poate fi contracarata eficace de catre sistem, va produce o crestere a coeziunii acestuia; daca amenintarea este mult prea mare incat nu i se poate face fata, ea poate genera, dimpotriva, o reactie de dispersie, de dezagregare a respectivului sistem social in mici comunitati, ca o modalitate mai adecvata in acest caz de asigurare a supravietuirii". Cunoscand mai bine particularitatile sistemelor, putem formula legi mai precise, deci, asupra relatiei dintre conditiile exterioare si comportamentul lor.

Considerand limitele schemei functionale si ale celei cauzale, putem intrevedea cu claritate faptul ca ele sunt complementare si ca este posibila conectarea lor intr-o schema explicativa unificata. Schema functionala trebuie deschisa spre exterior, explorand modul in care conditiile de mediu afecteaza functionarea sistemului. Schema cauzala trebuie completata cu explicarea procesului de producere a efectului, prin evidentierea functionarii sistemului in diferitele conditii de mediu. Rezulta de aici ceea ce as numi o schema functionala largita care ia in considerare functionarea unui sistem in stransa relatie cu mediul sau de existenta.

Modul poate fi conectat la sistem prin cele doua intrari ale schemei functionale, care reprezinta factorii determinanti interni invocati de ea: cerintele functionale (CF) si posibilul actional (PA). Sa notam cu C conditiile de mediu care afecteaza dinamica cerintelor functionale ale unui sistem (s) si cu P, conditiile de mediu care afecteaza posibilul actional al acestuia. Schema functionala largita poate fi atunci figurata in urmatorul fel:

Grafic 4.2 - Schema functionala largita

Un enunt cauzal complet trebuie sa ia deci in considerare doua tipuri de cauze, unele care actioneaza asupra cerintelor functionale ale sistemului (s) in discutie si altele care actioneaza asupra posibilului sau actional. El va trebui sa fie de forma:

E(s) = f (C X P)

Alegerea unui element E de catre sistemul s este in functie (determinata cauzal) de C, clasa conditiilor exterioare care afecteaza dinamica interioara a sistemului, cerintele sale functionale, si de P, clasa conditiilor care determina posibilul actional al acestuia. Relatii cauzale simple apar doar atunci cand una dintre cele doua categorii de factori este considerata a fi constanta:

cand C = constant, P E

P = constant, C E

Doar cand factorii care determina variatia cerintelor functionale sunt tinuti constanti (cerintele functionale vor fi, la randul lor constante), alegerea de catre sistem a unui element va fi determinata complet de variatia conditiilor care afecteaza posibilul sau actional. Iar cand clasa factorilor care actioneaza asupra posibilul actional al sistemului nu variaza, alegerea elementului E va fi determinata exclusiv de variatia conditiilor care afecteaza cerintele functionale ale respectivului sistem. Astfel, explicatiile cauzale prin evocarea unui singur factor vor fi incomplete.

Cazul religiei, citat la inceputul capitolului, ne ofera un exemplu clar de explicatie prin evocarea uneia sau alteia dintre clasele de factori determinanti cauzali si ignorarea celorlalti. Malinowski invoca un factor de tip C (pericolul asociat cu pescuitul, in general, riscurile vietii) ca producator de anxietate, incertitudine (CF), religia (E) fiind explicata ca un instrument de reducere a anxietatii. Teoria sa nu ia insa in considerare clasa factorilor P: intotdeauna factorii care produc anxietate vor genera o reactie a sistemului de tipul religiei sau exista si alte posibiluri actionale in care se gasesc mijloace mai eficace de absorbtie a anxietatii decat religia? Explicarea religiei ca efect al nestiintei, al unui nivel scazut de cunoastere (clasa conditiilor P), unde devin posibile proiectii de tip antropomorfic ("Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa") este si mai incompleta. Ea nu pune in evidenta de ce (cerintele functionale) sistemele sociale construiesc religii cu exceptia cerintei prea vagi a cunoasterii.

Pentru intelegerea mai clara a schemei functionale largite este necesar sa analizam mai amanuntit modul in care cele doua tipuri de cauze externe determina dinamica interna a sistemelor.

DETERMINAREA CAUZALA A CERINTELOR FUNCTIONALE

Conditiile exterioare actioneaza asupra sistemelor sociale producand modificari in starea acestora, a parametrilor lor functionali, fapt care are consecinte importante pentru configuratia cerintelor lor functionale. Acest lucru este valabil pentru toate sistemele deschise, cu autoreglare si in mod special pentru sistemele sociale care au si proprietatea autoorganizarii dezvoltata in mod deosebit. Efortul fizic solicitat de o activitate sportiva cere un numar mai mare de calorii decat efortul unui sociolog de a scrie un articol. Un mediu dinamic, aflat in rapida schimbare, cere sporirea capacitatilor creative si adaptative ale sistemului. Un pericol extern produce, printre altele, anxietate si, deci, cerinta absorbtiei ei. Se pot desprinde cateva mari tipuri de modalitati prin care mediul actioneaza asupra cerintelor functionale.

a. Latent / manifest. Multe cerinte functionale sunt doar latente, potentiale, ele actualizandu-se, devenind manifeste doar in anumite conditii de mediu. Securitatea este. potential, o cerinta functionala a oricarei colectivitati. In masura in care nu exista nici o amenintare, aceasta cerinta nu se manifesta. Aparitia unei amenintari actualizeaza cerinta securitatii, orientand sistemul spre aparare. Sistemele sociale pot varia larg din punctul de vedere al configuratiei cerintelor lor functionale in raport cu caracteristicile mediului. Absenta intamplatoare a unei conditii necesare bunei functionari a unui sistem este de natura a actualiza in aceste cerinte functionale specifice care nu existau decat in stare latenta. Competitia creste, de exemplu, importanta realizarii de performante ridicate. Un mediu in rapida schimbare accentueaza importanta unor structuri interne flexibile, creativ adaptabile. Teoria lui Maslow, despre care s-a vorbit mai inainte, ofera un alt exemplu de joc latent / manifest al cerintelor functionale. Necesitatile umane superioare, argumenteaza psihologul american, devin manifeste doar intr-un mediu suportiv care asigura satisfacerea in linii generale a necesitatilor de la baza ierarhiei.

b. Intensitatea cerintelor functionale. Conditiile exterioare actioneaza si asupra intensitatii cerintelor functionale, a importantei si urgentei lor. Cerintele de solidaritate, de noi cunostinte, de intarire a autoritatii sociale, de reducere a tensiunilor interne, de creativitate si adaptare flexibila pot varia mult din punctul de vedere al intensitatii in functie de conditiile de mediu. O amenintare externa determina cerinta unei ridicate coeziuni interne care, in conditii normale, ar putea fi peste o anumita limita chiar disfunctionala, anuland "jocul" dintre partile sistemului, necesar pentru o dezvoltare creativa, inovativa.

c. Continutul concret al cerintelor functionale. Chiar facand abstractie de caracterul lor latent / manifest sau de intensitatea si importanta lor, cerintele functionale au continuturi variabile in functie de conditiile particulare. In conditiile unui mediu stabil, un sistem social are nevoie de un anumit tip de cunostinte - cunostinte de stabilitate - care ii asigura functionarea normala in cadrul formelor de organizare cristalizate; un mediu instabil, dinamic dezvolta cerinta unui alt tip de cunoastere - cunostinte de transformare - care permit explorarea unor noi forme de organizare, a unor noi strategii de actiune (A. Etzioni, 1969). O persoana, ocupand pozitii sociale diferite, va avea cerinte functionale diferite: autoritate, prestigiu sau putere daca ocupa o pozitie de conducere, securitate si supravietuire in cazul unei pozitii sociale marginale (somer), autoactualizare, recunoastere sociala, prestigiu intr-o pozitie ca aceea de artist sau om de stiinta.

Exista multe teorii care invoca drept cauze factori externi care actioneaza asupra comportamentului sistemelor prin cerintele functionale ale acestora.

J. White (1945) face observatia ca in cazul colectivitatilor aflate la un nivel scazut de dezvoltare economica si sociala, traind intr-o relativa izolare, exista o anumita structura a raportului dintre timpul afectat productiei si timpul liber. Desi viata acestor comunitati este relativ rudimentara, prin productia lor neputand sa-si satisfaca decat un numar relativ restrans de necesitati, timpul liber pe care si-l acorda are o pondere relativ ridicata. Intrate insa in contact cu alte colectivitati mai dezvoltate, angrenate in sistemul schimburilor economice cu acestea, ele tind sa-si intensifice efortul productiv, restrangandu-si in consecinta, volumul de timp liber. Explicatia acestei relatii cauzale (contacte economice, scaderea volumului de timp liber) este urmatoarea: nivelul scazut al fortelor de productie permite obtinerea unei game restranse de produse; necesitatile colectivitatii vor fi, in consecinta si ele reduse. Aceste necesitati reduse pot fi satisfacute printr-un efort productiv relativ limitat, dispunandu-se deci de un timp liber substantial. Piata economica ofera produse noi, iar acestea creeaza necesitati corespunzatoare lor. Pentru a procura insa noile produse resimtite tot mai mult ca necesare, populatia respectiva trebuie sa-si intensifice efortul productiv pentru a putea schimba propriile produse pe noile produse. Modificarea mediului (aparitia de noi produse) actioneaza asupra sistemului (colectivitatea in cauza) modificand cerintele sale functionale (generarea de noi necesitati), iar acestea orienteaza sistemul in sensul satisfacerii lor; cresterea productiei pentru a putea schimba propriile produse pe produsele devenite inalt dezirabile si, complementar, scaderea timpului dedicat activitatilor neproductive.

Multe cercetari teoretice si empirice au scos in evidenta faptul ca existenta unei amenintari exterioare are multiple consecinte asupra comportamentului grupurilor sociale; modificari in natura relatiilor interpersonale, in atitudinea membrilor grupului fata de grupul ca atare, asupra coeziunii acestuia, a performantelor sale. Cum putem insa explica aceasta influenta? Una dintre ipotezele cele mai curente este aceea ca amenintarea genereaza o stare de anxietate in grup. In consecinta, se accentueaza cerinta reducerii anxietatii. Diferitele componente asociate cu amenintarea (care apar ca efecte ale acesteia) ar putea fi interpretate ca "instrumente" functionale de reducere a anxietatii. O asemenea explicatie este insa doar o simpla ipoteza. Ea trebuie verificata. Un grup de psihologi sociali au imaginat o situatie experimentala care sa valideze ipoteza referitoare la acest circuit cauzal (J.T. Lanzetta, R.G. Wendt, P. Langham, D. Haefner, 1956). Ei au recurs la o ingenioasa manipulare experimentala a gradului de anxietate. In mod direct este dificil sa masori gradul de anxietate si, complementar, cerinta functionala a eliminarii ei. Se poate insa actiona asupra nivelului de anxietate pe cale medicamentoasa. In consecinta, s-a lucrat cu grupuri plasate in urmatoarele tipuri de conditii: a) conditii de amenintare in care se presupune ca grupurile se vor caracteriza printr-un nivel ridicat de anxietate; b) conditiile normale, lipsite de factori de amenintare in care, in consecinta, se presupune ca nivelul de anxietate este scazut si c) conditii de amenintare (la fel ca la punctul a), dar membrii grupurilor au fost tratati cu medicamente care reduc anxietate si deci, desi sub amenintare exterioara puternica, respectivele grupuri se vor caracteriza printr-un nivel scazut de anxietate. Daca comportamentele de grup asociate cu prezenta amenintarii sunt datorate nivelului ridicat de anxietate (raspunsuri functionale la cerinta reducerii anxietatii) atunci ele vor fi prezente in situatia experimentala (a) la grupurile amenintate, dar netratate medicamentos, insa vor fi absente in situatia (c), la grupurile amenintate dar cu un nivel scazut de anxietate datorat medicamentelor. Experimentul a confirmat ipoteza: grupurile amenintate, dar cu un nivel de anxietate redus artificial se comporta similar cu grupurile neamenintate si nu cu acelea amenintate.

T. Burnes si G. M. Stalker (1961) sunt autorii unei influente teorii asupra relatiei dintre mediul organizatiilor si pattern-urile interne de organizare. Doua tipuri de organizatii sunt distinse: mecaniciste - pozitiile si rolurile sunt strict determinate si reglementate, diviziune a muncii clara, reglementata formal, inalta codificare a comportamentelor - si organice - o organizare flexibila, sarcinile si rolurile nu sunt strict reglementate, ci definite continuu in procesul interactiunii, comunicarea intre diferitele parti ale organizatiei este lipsita de restrictii, coordonarea se realizeaza mai mult pe orizontala, prin interactiunea partilor, si mai putin ierarhic, centralizat. Aceste doua metode sunt raspunsuri functionale la situatii diferite. Astfel, un mediu (economic si tehnologic) stabil si predictibil tinde sa genereze organizatii de tip mecanicist, in timp ce un mediu dinamic si incert favorizeaza dezvoltarea unui model organic. Relatia de determinare cauzal-functionala este urmatoarea: mediul dinamic si incert genereaza cerinta unei adaptari flexibile, creative care poate fi realizata eficient numai de un model organic; dimpotriva, un mediu stabil si predictibil va selecta ca fiind mai adecvat un mod de organizare mecanicist, care sa asigure o planificare si coordonare riguroasa a tuturor activitatilor. Daca medicul dinamic accentueaza cerinta adaptarii flexibile si creative, mediul stabil accentueaza cerinta unei functionari, in cadrele deja definite, cat mai eficiente cu putinta.

Cazurile in care conditiile de mediu determina cerintele functionale ale sistemelor sunt extrem de frecvente. Moralistii au notat mereu cu tristete ca oamenii sunt caracterizati de o serie de orientari pe care le considerau ca indezirabile: dorinta de putere si de dominare, invidie si concurenta, nepasare fata de ceilalti. Stiintele sociale si umane actuale aduc argumente, atat teoretice cat si empirice, ca aceste orientari nu sunt date universale ale fiintei umane, ci produse ale unor anumite conditii sociale.

DETERMINAREA CAUZALA A POSIBILULUI ACTIONAL

Schema functionala formulata in aceasta lucrare indica faptul ca alegerea unui element depinde nu numai de cerintele functionale ale sistemului, dar si de posibilul actional al acestuia. Se pot gasi factori exteriori (desemnati in schema functionala extinsa cu P) care afecteaza (determinare cauzala) posibilul actional al sistemului respectiv si, prin acesta, alegerile pe care el le face. Modificarea conditiilor de mediu poate aduce noi posibilitati pe langa cele disponibile anterior. Inventia prafului de pusca a produs schimbari enorme in modul de durere a razboiului si, prin acestea, a relatiilor dintre colectivitatile umane. Inventia agriculturii a schimbat radical modul de viata al comunitatilor arhaice. Suntem aici in fata celui de al doilea tip de explicatie cauzala nonfunctionala a comportamentului sistemelor sociale: conditiile, care nu afecteaza starea propriu-zisa a sistemului, ci doar alegerile pe care el le face pentru un element functional sau altul, tipul de solutii pe care il selecteaza pentru satisfacerea cerintelor sale functionale. Desigur, aceste alegeri, o data facute, afecteaza si starea sistemului, prin includerea in cadrul lui a unui element sau a altuia. Analizele actuale ale criminalitatii acorda oportunitatilor un rol determinant foarte important in geneza comportamentului deviant: victime potentiale, cultura criminala, vizibilitate sociala redusa, ineficacitatea controlului social. Sa ne oprim asupra catorva teorii care acorda un loc special factorilor externi ce determina comportamentul sistemului la nivelul posibilului sau actional.

Teoria societatii tributale (H.H. Stahl, 1980). Societatile preindustriale sunt caracterizate, in principal, prin doua mari tipuri de organizare a productiei private (de tip sclavagist sau feudal) sau pe baza "tributului". Finalitatea generala a tuturor acestor tipuri de organizare este preluarea de la producatori a plusprodusului de catre o clasa sau o colectivitate exploatatoare. Modalitatile prin care se realizeaza exploatarea unei populatii, conform teoriei lui Marx, depind de o serie de conditii ale procesului de productie, inclusiv de conditiile naturale. Ele depind, cu alte cuvinte, de posibilitatile existente de exploatare. Un proces de productie care are loc fragmentat, individual tinde sa genereze variate forme de proprietate privata asupra mijloacelor de productie (sclavagista sau feudala) ca instrument al exploatarii. Este cazul agriculturii bazate pe "apa de ploaie", tipica pentru Europa. Aici, fiecare agricultor isi organizeaza singur procesul de productie. Elitele, care beneficiaza de plusprodus, nu se amesteca in general in organizarea procesului productiv. Mijloacele de constrangere constau in variatele forme de proprietate: asupra pamantului, uneltelor, a fortei de munca insasi ca in cazul sclavagismului si a feudalismului. Agricultura bazata pe irigatii, specifica multor societati din Asia, Africa si America precolumbiana presupune lucrari de indiguire, irigatii realizate printr-un efort colectiv. In consecinta, procesul va avea un grad mai ridicat de socializare. Pozitia in suprastructura administrativa si militara reprezinta aici instrumentul principal de obtinere a plusprodusului - sistemul "tributal". Acelasi sistem tributal apare si in cazul exploatarii, cu forta armelor, a altor colectivitati. Analizand procesul formarii societatii feudale romanesti, H.H. Stahl evidentiaza tranzitia de la modul tributal de insusire a plusprodusului de tipul feudal european. Aceasta tranzitie este cauzata de modificarile din posibilul actional al elitelor exploatatoare. Daca initial exploatarea era externa, realizate de popoarele migratoare cu mijloace militare, avand ca obiect ansamblul comunitatilor agrare dec pe teritoriul tarii noastre (inevitabil deci tributala), pe masura ce exploatarea devine interna, realizata de elitele militare si administrative autohtone care au preluat la inceput sistemul tributal deja existent (teoria statului la substitutie), formele de exploatare se modifica, tinzand sa intre in acord cu specificul faramitat al productiei agricole. Tributul este treptat inlocuit cu proprietatea feudala de tip european.

In relatia cauzala dintre productivitatea muncii si stratificarea sociala, productivitatea pare a fi un factor de tipul P. Ea afecteaza posibilul actional: sub nivelul asigurarii subzistentei, neexistand nici un plusprodus, nu exista nici un obiect al exploatarii. Aparitia plusprodusului determina stratificarea societatii (F. Engels, 1967 si verificarea acestei ipoteze de catre M. Sahlin, 1958).

Teoria lui L. Coser (1969) asupra cauzelor violentei ne ofera un alt caz foarte clar. Atunci cand obiectivele individuale impartasite de catre colectivitate nu pot fi realizate prin mijloace legitime, dar exista mijloace nelegitime accesibile, va rezulta un comportament deviant; cand nu exista insa nici asemenea mijloace nelegitime de realizare a obiectivelor, atunci reactia sistemului va fi violenta. Cauza P se refera, deci, la totalitatea conditiilor care exclud atat mijloacele legitime, cat si pe cele nelegitime de realizare a obiectivelor individuale impartasite social: control social sever si eficace, insule mari de saracie etc.

Relatia dintre nivelul economic si tipul de familie (C. Ph. Kottak, 1974). Conditiile economice precare tind sa genereze o familie extinsa, care reprezinta un instrument economic eficace in aceste conditii. Pe masura ce resursele economice, de care familia dispune, devin mai abundente, familia tinde sa devina nucleara. Teoria pare sa sugereze ca, in logica intrinseca a familiei, solutia nucleara este preferabila; in conditii de saracie insa, o asemenea solutie nu este economic adecvata, preferandu-se forma extinsa care este mai eficienta in utilizarea unor resurse economice sarace.

Discutiile actuale asupra factorilor determinanti ai organizarii muncii iau in considerare multi factori de tipul P. Taylorismul, cu optiunea sa neta pentru principiul simplificarii muncii, a fost se pare un produs adecvat pentru America primei jumatati de secol: o forta de munca compusa din emigranti, slab calificata, nedisciplinara, extrem de mobila, traind in conditii social-economice si culturale precare (I.E. Davis, 1971). Cu alte cuvinte, organizarea unui proces productiv eficient era posibil, in acele conditii, doar prin divizarea cat mai adanca a muncii, prin oferirea unor posturi de munca cat mai simple, mai usor de invatat si de controlat. Cresterea nivelului profesional, social-cultural si economic al colectivitatii, ridicarea, in consecinta, a aspiratiilor privitoare la sfera muncii fac principiul muncii simplificate tot mai putin adecvat. O solutie mai potrivita cu noile conditii o reprezinta, in consecinta, promovarea unui nou tip de organizare a muncii, bazat pe principiul muncii imbogatite.

Analizand migratia, D. Sandu (1984) sugereaza mai multi factori determinanti cum sunt: nivelul calitatii vietii din colectivitatile apropiate, costul deplasarii dintr-o comunitate in alta, posibilitatile de comunicare dintre comunitati. Primul factor (nivelul calitatii vietii din comunitatile invecinate spre care se migreaza) si cel de al treilea (posibilitatile de comunicare, de informare despre posibilitatile de integrare in alte comunitati) sunt, clar, factori de tipul P, afectand posibilul actional al populatiei.

Analiza functionala traditionala, ignorand relatiile cu mediul, avea o capacitate redusa de explicare a marii varietati a sistemelor sociale, cat si comportamentelor diferentiale ale acestora. Schema functionala extinsa propusa aici pune in evidenta tocmai mecanismele prin care conditiile exterioare produc schimbari in comportamentul sistemelor.

Schema functionala extinsa ofera in acelasi timp posibilitatea estimarii completitudinii unei explicatii sociologice. O explicatie strict functionala, care ia in considerare doar dinamica interna a sistemelor sociale, este putin productiva. Ea trebuie completata cu stabilirea modului in care respectivul sistem este determinat de mediul sau de existenta, deci cauzal. Din acest punct de vedere este necesar a fi luate in considerare doua mari categorii de factori: factorii care determina cerintele functionale ale sistemului si factorii care determina posibilul sau actional.



Document Info


Accesari: 3220
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )