Statutul filosofiei politice ca disciplina

Statutul filosofiei politice ca disciplina

Orice dictionar face o împartire riguroasa între filosofia politica clasica, de care ne vom ocupa noi, si filosofia politica contemporana: problemele si orientarile lor difera. Pentru antici, filosofia politica era filosofie pur si simplu: cuprindea logica se înrudea cu m 16516c25q etafizica si cu cosmologia. Dupa Aristotel si în Evul Mediu, filosofia politica se înrudeste cu etica si devine o ramura a filosofiei morale. Ea este preocupata de întrebari fundamentale privind dreptatea, guvernamântul, puterea, statutul legilor sau tipul de societate dezirabila (pentru ca dreapta, ordonata si sustinuta de lege).

Imediat dupa al doilea razboi mondial, o serie de mari filosofi au început sa atraga atentia asupra neajunsurilor si pericolelor filosofiei politice clasice. Karl Popper si Hannah Arendt, de exemplu, au explorat originile filosofice ale totalitarismelor si au denuntat, primul, caracterul utopic al filosofiei politice clasice, a doua, caracterul apolitic al filosofiei politice, fapt care-i permite sa fie folosita la fel de periculos de toate taberele[1].

În urma cu 30 de ani, de pilda, se vorbea despre moartea filosofiei politice, despre inutilitatea ei si neceistatea înlocuirii reflectiei filosofice cu teoria politica. Aceste critici aproape ca nu mai exista dupa ce, în anii 70, o serie de autori ca Leo Strauss, Charles Taylor dar mai ales John Rawls au reluat fillosofia politica dintr-o perspectiva practica.

            Rawls, în lucrarea lui fundamentala O teorie a dreptatii, a redefinit scopurile filosofiei politice ca filosofie practica (în sens kantian). Prin aceasta, filosofia politica se disociaza de logica, ontologie sau istoria filosofiei si se asociaza cu institutiile politice, economia, politicile sociale. Filosoful devine legislator si analist politic.

Pentru Charles Taylor, Alisdair MacIntyre sau William Connoly, filosofia politica este o cercetare contemplativa destinata întelegerii umane a lumii moderne în general. Nu este o ramura a filosofiei morale, ci o disciplina autonoma.

Problemele filosofiei politice

1.Probleme conceptuale

Dialogurile lui Platon sunt, vom vedea, axate pe întrebari fundamentale de tipul "Ce e virtutea?"(acea abilitate umana indispensabila bunului cetatean în democratia ateniana) sau "Ce e dreptatea?". Aristotel va adresa întrebarea fundamentala "Ce e statul?" (sau care sunt fundamentele guvernarii politice, ale oricarei guvernari). Aceste concepte au un rol dublu: pe de-o parte, sunt concepte filosofice si ca atare sunt supuse analizei conceptuale, pe de alta, reprezinta caramizi ale constructiei oricarei teorii politice. Exista o serie de astfel de concepte fundamentale examinate de filosofi, de la putere la libertate sau egalitate. De fapt, majoritatea conceptelor pe care se construieste teoria politica sau simpla reflectie critica asupra societatii în care traim sunt probleme filosofice sau concepte care trebuie definite si investigate.

Cuvinte cheie: societate, lege, ordine (sociala), violenta, putere, autoritate, suveranitate, reprezentare, proprietate, drepturi, bunastare, interes public, responsabilitate etc. etc.

2.Probleme normative

Problemele normative privesc principiile care stau la baza constructiei politice si modul în care se fundamenteaza, se construieste sau se justifica tipul de societate politica dezirabila (sau calitatile care ar putea-o face mai dezirabila pe cea prezenta). Iata numai câteva întrebari esentiale.

·        Ce principii trebuie adoptate pentru a avea o societate dreapta?

·        Care sunt principiile pe care se întemeiaza dreptatea sociala?

·        Care este scopul si rolul legilor în asigurarea stabilitatii?

·        Care sunt drepturile grupurilor sau indivizilor în afara celor stabilite de legi?

·        Etc.etc.

Marile întrbari ale filosofiei politice

A.     Problema libertatii

B.     Problema dreptatii sociale

3.Probleme empirice

Aici filosofia politica se adreseaza problemelor crearii sau îmbunatatirii institutiilor care implementeaza principiile teoretice în practica. Este o zona de interesectie între filosofia politica si teoria politica. Iata niste exemple de întrebari:

·        Care sunt institutiile potrivite pentru implementarea principiilor dreptatii distributive?

·        Cum se poate regla mecanismul politic astfel încât sa controleze /sa oblige liderii politici sa serveasca interesul public?