DESFASURAREA PROCESULUI DE TERAPIE OCUPATIONALA

DESFĂsURAREA PROCESULUI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ

          Actiunea terapeutului se bazeaza, pe scurt, pe conceptia, dupa care activitatile practice, voluntare (ocupationale), desfasurate de subiect, determina dezvoltarea personalitatii, fapt ce, in final, duce la o mai buna adaptare a sa la mediu.

          Pentru realizarea acestui scop general terapeutul proiecteaza anumite programe de interventie, realizate prin intermediul unor activitati de munca, joc, si viata cotidiana, menite sa provoace la subiect formarea sau cresterea performantelor sale din sfera senzorio-motorio, cognitiva si psihosociala.

          Interventia, cu mijloacele speci 636f51g fice terapiei ocupationale, urmareste urmatoarele obiective generale:

1)      Dezvoltarea, mentinerea si recuperarea nivelului de functionare al fiecarei persoane pe cat mai mult posibil;

2)      Compensarea deficientelor functionale prin preluarea functiilor afectate de catre componentele valide ale persoanei;

3)      Prevenirea destructurarii anumitor functii ale organismului;

4)      Introducerea unei stari de sanatate si incredere in fortele proprii ale persoanei.

Un plan de interventie din domeniul terapiei ocupationale la handica-pati trebuie sa cuprinda, in detaliu, activitati din cele trei domenii fundamentale de actiune.

·        Astfel, activitatile de viata cotidiana este util sa cultive actiuni cum ar fi, spre exemplu, pieptanatul, spalatul dintilor, imbracare, hranire sau formarea expresiei sociale

·        Activitatile de ergoterapie pot include ingrijirea hainelor, pregatirea mesei, intretinerea casei, planificarea financiara, cultivarea deprinderilor de munca, maturizarea social-vocationala, pana la planificarea existentei dupa pensionare;

·        Activitatile de joc si loisir cuprind, in principal, explorarea diverselor categorii de jocuri accesibile persoanei, precum si obtinerea de performante ridicate in anumite jocuri si distractii, mergand pana la trezirea interesului subiectului pentru anumite hobby-uri, colectii, inclusiv din domeniul artistic.

Cum am mai aratat, interventia, organizata pe directiile amintite, determina formarea la un individ de deprinderi, aptitudini si capacitati conform cu scopul urmarit. Aceste modificari provocate vizeaza componentele senzorio-motorii, cognitive sau sociale ale persoanei.

A)   Modificarile din componenta senzorio-motorie se refara la:

1)-integrarea senzoriala cu accent pe dezvoltarea sensibilitatii, formarea pereceptiilor chinestezice, a schemei corporale, localizarea spatiala, s.a.m.d.

2)-zona neuro-musculara, care cuprinde realizarea reflexelor, a tonusului muscular, dezvoltarea lateralitatii, cultivarea motricitatii generale, si fine, etc

3)-controlul si coordonarea miscarilor, in general, si a miscarilor articulatorii implicate in folosirea limbii, in particular.

          B) Exersarea componentelor cognitive urmareste dezvoltarea activitatilor de cunoastere, in ansamblul lor, orientarea in spatiu si timp, activarea atentiei si memoriei, formarea notiunilor, rezolvarea de diverse probleme si sinteza, generalizarea invatarii subiectului.

C) Educarea componentelor psiho-sociale ale persoanei se refera la: asumarea de roluri si de valori, cultivarea de interese, folosirea individuala a conceptelor, imbunatatirea relatiilor sociale, formarea abilitatilor implicate in sustinerea unei conversatii (formarea deprinderilor de autogospodarire) si a capacitatilor de autocontrol in activitate.

          Procesul de terapie ocupationala are drept scop rezolvarea problemelor specifice ale subiectului pentru a-l ajuta sa realizeze o adaptare optima la mediul sau de viata.

          Procesul de terapie ocupationala este deosebit de complex, iar desfasurarea sa, in mod stiintific, necesita parcurgerea urmatoarelor etape:

1 - evaluarea si interpretarea nevoilor subiectului;

2 - planificarea interventiei;

3 - selectionarea si adaptarea echipamentelor folosite;

4 - inregistrarea si aprecierea progreselor realizate.

          1.Evaluarea, in terapia ocupationala, este un proces planificat in scopul obtinerii unei imagini cat mai exacte asupra nivelului de functionare al unei persoane.

          Obiectivul general al oricarei evaluari consta in strangerea de informatii necesare, care sa sprijine subiectul in atingerea unui nivel maxim de functionare al capacitatilor sale.

          In primul rand, evaluarile generale sunt realizate de catre psihologi. Metodele folosite sunt cele specifice psihologiei: observatia, interviul, chestionarele si testele psihologice. Se folosesc, de asemenea, o serie de teste standardizate pentru studierea unor procese psihice particulare, precum si scarile de dezvoltare si de comportament. Mai nou, este folosita si tehnica inregistrarilor video, cu ajutorul careia se poate stabili nivelul de dezvoltare al unor deprinderi in mediu natural, asigurandu-se o mai mare fidelitate informatiilor dobandite pe aceasta cale.

          In al doilea rand, evaluarile pot fi facute de insusi terapeutul ocupational. Se pot folosi in acest sens teste standardizate pentru terapia ocupationala sau liste de control, specifice domeniului.

          Listele de control masoara nivelul performantei atins de subiect in realizarea unei activitati sau comportament, care intra in sfera de preocupari a terapeutului ocupational.

          In paralel cu aplicarea acestor probe este util ca terapeutul sa faca apel si la metoda observatiei, care-i poate oferi date concludene despre dezvoltarea sociala a subiectului si caracteristicile relatiilor sale interpersonale.

          In evaluarea unui copil handicapat un terapeut este necesar sa urmareasca cateva aspecte, si anume:

-         a) - nivelul motricitatii generale si fine, care se refera la caracteristicile miscarilor corpului in ansamblu, precum si caracteristicile miscarilor de aprehensiune si manipulare, implicate in taiat, colorat, scriere, etc.;

-         b) - nivelul de dezvoltare al perceptiei miscarilor, care se refera, in principal, la receptia si decodificarea stimulilor prin toate categoriile de analizatori-vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, kinestezic proprioceptiv - si la coordonarea miscarilor;

-         c) - nivelul de dezvoltare al aptitudinilor cognitive, sociale si de comunicare, care se refera la caracteristicile interactiunilor interpersonale ale subiectului in diverse situatii, precum si la modul in care intelege comenzile si instructiunile verbale; foloseste formulele de politete, etc.

-         d) - caracteristicile activitatilor de viata cotidiana, care include studierea deprinderilor implicate in igiena personala si autoingrijire (a manca, a se imbraca, a-si intretine locuinta).

In realizarea evaluarii pe ansamblul sau, terapeutul ocupational, este util sa culeaga informatii si de la alte categorii de profesionisti, in afara psihologilor, cum ar fi medicii, profesorii, asistentii sociali, s.a.m.d. Deosebit de utila este si angrenarea familiei persoanei, in vederea culegerii de date si informatii din mediul extern.

2. Planificarea interventiei consta in stabilirea unui program terapeutic din diverse domenii de actiune ale terapiei ocupationale, care trebuie sa tina seama de nivelul educational al subiectului, caracteristicile deficientei, statutul prezent, mediul cultural in care traieste si motivatia sa pentru schimbare.

Aceasta faza se poate divide, la randul ei, in mai multe etape distincte:

A -  alegerea obiectivelor;

B - elaborarea planului terapeutic;

C - aplicarea planului in practica.

A. Dupa incheierea evaluarii, se presupune ca terapeutul detine o imagine exacta asupra profilului de personalitate al subiectului sau. Urmatorul pas consta in alegerea obiectivelor care trebuie urmarite in cadrul planului terapeutic.

          In stabilirea obiectivelor este util sa se tina seama de o serie de factori, ca de exemplu:

a)     - nevoile si dorintele subiectului;

b)    cunostintele legate de sistemul de valori al subiectului;

c)     informatiile existente referitoare la maladie sau handicap, cu consecintele lor pe plan fizic si psihic;

d)    cunostintele legate de metodele de terapie ocupationala si medicala existente la momentul respectiv;

e)     informatiile disponibile despre mediul pentru care subiectul urmeaza sa fie pregatit educational, profesional sau comunitar;

f)      scopurile si cadrul general al programului de recuperare, multidisciplinar, in care persoana urmeaza sa fie integrata.

Obiectivele se pot clasifica, la randul lor, in:

1.     obiective pe termen lung;

2.     obiective pe termen scurt.

              Formularea acestora trebuie sa se exprime in termeni cat mai concreti, cuantificabili si masurabili.

              Exemplu de obiective pe termen lung, cu redactari mai generale, pot fi: "Copilul va fi pregatit pentru o buna integrare sociala" sau "Copilul isi va exersa anumite deprinderi folositoare pentru viitoarea sa pregatire profesionala".

              In cadrul obiectivelor pe termen lung se pot formula obiectivele pe termen scurt sau obiectivele operationale, cum mai sunt numite acestea din urma. Un astfel de exemplu ar fi: "Copilul trebuie sa realizeze corect o operatie de taiere cu ajutorul panzei de bonfaier".

     In general, obiectivele pe termen lung se aleg din sfera domeniilor fundamentale ale terapiei ocupationale, iar cele pe termen scurt se stabilesc in functie de activitatile care li se subsumeaza.

     Trecerea de la un obiectiv pe termen lung, mai general, este conditionata de realizarea obiectivelor pe termen scurt, particular, operational.

     In sfarsit, este util ca la stabilirea obiectivelor generale sa se realizeze consultarea unor specialisti din diverse domenii care, prin colaborare interdisciplinara sa le transpuna in practica. Putem vorbi aici despre o conlucrare, cu mijloace specifice, dintre terapeuti ocupationali, educatori, profesori, defectologi de cultura fizica medicala, instructori, medici, psihologi, asistenti sociali, s.a.m.d.

     Este consultat insusi subiectul si parintii acestuia, care pot constitui un sprijin eficient in continuitatea exercitiilor prevazute in cadrul activitatilor la domiciliu.

     B) Elaborarea planului terapeutic se refera la descrierea metodelor si procedeelor care se folosesc pentru atingerea obiectivelor stabilite. El cuprinde sinteza activitatilor desemnate in vederea realizarii unui nivel de performanta al functionarii deprinderilor si capacitatilor ueni persoane.

     Planul este necesar sa fie stabilit in functie de anumite obiective pe termen scurt, pentru a putea a fi schimbat cu usurinta, in cazul in care o evaluare intermediara poate demonstra lipsa lui de viabilitate.

     In rezumat, deci, principalele caracteristici ale unui plan teraputic trebuie sa fie flexibilitate si mobilitatea, adaptate in functie de progresele realizate de cel caruia i se adreseaza.

     C)  Aplicarea planului terapeutic consta in desfasurarea urmatoarelor faze distincte: (dupa Willard si Spackman - Occupational Therapy, cap.5)

·        1 - faza orientarii - in care terapeutul explica subiectului activitatea care urmeaza s-o desfasoare impreuna, tipul performantelor dorite si descrie sau demonstreaza modalitatile lor de realizare practica;

·        2 - faza dezvoltarii - in timpul careia terapeutul conduce subiectul in explorarea si practicarea efectiva a activitatii alese;

·        3 - faza finala - in care terapeutul evalueaza performantele obtinute de subiect in activitate si stabileste obiectivele viitoare (evaluare criteriala)

         Se recomanda ca procedurile de evaluare sa se extinda la ultimele doua faze, prezentate anterior, in vederea verificarii permanente a relevantei obiectivelor prestabilite si a eficacitatii planului terapeutic, in ansamblul sau.

         Cercetarile moderne de terapie ocupationala au demonstrat ca, in prezent, randamentul acestei discipline este cu atat mai mare pe masura ce se proiecteaza tot mai multe planuri de recuperare, aplicabile in interiorul unor institutii de diverse tipuri (scoli, centre de zi, spitale, etc)

         In prezent, se preconizeaza, in acest sens, folosirea e planuri care sa poata fi aplicate la domiciliu sau in continuitatea unde persoana isi aduce existenta.

         De aceea folosirea unor planuri adaptabile in functie de contexte diferite, este deosebit de importanta, atat pentru persoana handicapata, cat si pentru terapeut.

         3.Selectionarea si adaptarea echipamentului reclama din partea terapeutului un effort substantial de imaginatie, in vedera proiectarii unor mijloace si dispozitive adaptate nevoilor copilului.

         Fiecare copil handicapat poseda anumite cerinte speciale, care trebuie stabilite cu prioritate, inaintea adaptarii sau constituirii unui anumit echipament pentru acesta. Modificarile, realizate unui obiect folosit in activitatea de terapie, pot fi temporare sau permanente, in functie de progresele realizate de copil.

         Specialistii recomanda o mare varietate de echipamente ce se pot folosi in activitatea cu copiii handicapati fizic, senzorial sau mintal.

         In cazul imposibilitatii procurarii acestuia pe cale comerciala, se recomanda, in conditiile tarii noastre, confectionarea sa de catre educatori, care au in programa lor de invatamant activitati de terapie ocupationala. De asemenea, este util sa fie luat in considerare costul materialului si timpul necesar conefctionarii lui, in eventualitatea existentei unor materiale similare pe piata.

         Este utila selectionarea echipamentelor, in principal dupa nevoile subiectului, dar, tinand seama de anumite caracteristici fizice ale materialului din care sunt confectionate, cum ar fi de exemplu, greutatea, flexibiltatea, culoarea si adaptarile subiectilor. (Willard, Spackman si Hopkins).

         In general, cu mici exceptii, adaptarile de mijloace si dispozitive pentru activitate, este bine sa fie facute cu materiale durabile la folosire indelungata.

         In cazul copiilor handicapati, Hopkins recomanda construirea de dispozitive adaptate daca se constata, in primul rand, deficiente in coordonarea miscarilor sau a capacitatii de a apuca si strange. De aceea, spune autorul respectiv, unul din primele lucruri pe care terapeutul ocupational trebuie sa-l faca consta in analizarea miscarii solicitate de o sracina sau de un grup de sarcini similare, comparativ cu performantele corespunzatoare, care urmeaza a fi realizate la o persoana.

         In acest fel, terapeutul va evalua limitele fizice ale copilului, indicand tipul de echipament adaptat, necesar. Astfel de echipamente adaptate pot fi reprezentate de un prelungitor pentru creion sub forma unui burete sau sub forma unei imagini, daca copilul are tulburari de motricitate fina. Se poate folosi in acelasi sens, in cadrul altor activitati, un maner de lemn suplimentar pentru apucarea unor obiecte, cum ar fi spre exemplu, tacamurile.

         In cazul copiilor cu dificultati de coordonare a miscarilor, se recomanda, spre exemplu, inlocuirea nasturilor de la haine cu arici sau capse, iar in cazul pantofilor se pot folosi catarame in locul calsicelor sireturi.

         Handicapatii mintal, ce prezinta o permanenta agitatie psihomotorie, pot fi protejati cu ajutorul unor casti, pe parcursul activitatilor, spre a se evita accidentele, s.a.m.d.

4. Evaluarea programelor de terapie ocupationala este o actiune indispensabila in vedera masurarii eficientei interventiei procedurilor utilizate de terapeut.

         Cele mai raspandite forme de evaluare sunt cele intermediare si finale.

         Evaluarile intermediare se folosesc pe parcursul aplicarii planului terapeutic si consta in masurarea rezultatelor obtinute prin atingerea obiectivelor intermediare proiectate. Specialistul trebuie sa se intrebe daca realizarea obiectivelor respective prin activitatile proiectate, determina modificarile scontate in performantele copilului.

         In cazul in care se constata, in procesul evaluarii intermediare, ineficienta activitatilor si obiectivelor fixate, se recomanda schimbarea programului terapeutic initial.

         Succint spus, prin acest tip de evaluare se verifica:

a) eficacitatea planului terapeutic;

b) se contureaza tipul schimbarilor necesare planului;

c) se determina riguros momentul incetarii sale.

         Evaluarea finala se refera la analiza rezultatelor procesului terapeutic in ansamblul sau. Prin aceasta actiune se pune, in fapt, in evidenta succesul sau esecul demersurilor realizate de specialist pentru a veni in sprijinul nevoilor unei persoane prin mijloacele terapiei ocupationale.

         Procesul de recuperare prin terapia ocupationala la persoanele handicapate este un proces continuu, care trebuie reluat in permanenta la diferite varste, in functie de nevoile specifice individului, in diversele momente ale vietii sale.

         Consideram, ca numai prin reluarea ciclica a procesului in cauza, putem contribui in calitate de terapeuti la stabilirea unui nivel de dezvoltare al handicapatilor, cat mai apropiat de normal posibil.